1.DESPRE CONCEPTIA SPATIULUI ARHITECTURAL IN EPOCA MODERNA SI PREMODERNA Spatiul arhitectural este in conceptia lui Bruno Zevi, protagonistul arhitecturii. El spune ca istoria arhitecturii ar trebui sa fie inainte de toate istoria conceptiilor spatiale; a judeca arhitectura inseamna a judeca spatiul interior, restul e important dar e subordonat conceptiei spatiale. Preioada premoderna Aristotel defineste spatiul ca fiind un continuator de lucruri, o cavitate limitata la exterior si umpluta la interior; arhitectura este ratiunea de a umple aceasta cavitate. Observam in aceasta gandire reducerea la cele doua extreme a spatiului arhitectural interior si exterior. Aceasta gandire bipolara a caracterizat aproape toata perioada de doua milenii a gandirii occidentale. Cateva mari etape au marcat conceptia despre spatiu ce tine cont de descoperirile stiintifice ale vremii: a) Conceptia euclidiana -a dominat aproape 18 secole gandirea stiintifica. Spatiul era cosiderat limitat, finit; legile matematicii se bazau pe axiomele euclidiene ce constituie suportul logic al geometriei ca expresie a nevoii umane de ordine in haos. Ordinea este o nevoie profund umana ce rezulta din limitele conditiei umane. b) Conceptia newtoniana -marcheaza marea schimbare in conceptia despre spatiu, pornita din perspectiva reconsiderarii spatiului fizic si a descoperirii legilor atractiei universale. Spatiul era omogen, izotrop, imobil. Extensia spatiului in univers putea fi finita. Spatiul arhitectural e in continuare perceput din perspectiva geometrica, statica, nu se elibereaza prin miscare de constrangerile statice. c) Conceptia lobacevscyana (neeuclidiana) –Lobacevscy, matematician rus aduce in discutie axiomele lui Euclid. El extinde problematica spatiala introducand notiunea de deplasare in calculul matematic. d) Conceptia topologica -bazata pe teoria relativitatii (Ensthein). Teorii : -continuitate spatiu-timp; -infinitul limitat de constanta vitezei luminii ; -simultaneitatea e relativa. In teoriile arhitecturii contemporane se foloseste terminologia de spatiu euclidian in sens mai larg decat sensul strict (sens strict=spatiul e limitat ;-sens larg=propune un sistem de coordonate care e teoretic infinit in spatiu si timp). Perioada premoderna e profund marcata de conceptia euclidiana despre spatiu chiar daca in sec. 19 se imbogateste cu noi teorii; istoria si teoria arhitecturii se inspira din arta, stiinte psihologice, sociologice. Miscarea e influentata de arhitectura (arta a spatiului pentru prima oara). Sedl Mayer trateaza forma in 3 ipostaze: a) ca proportie; b)ca structura; c)ca spatiu. Proportia se bazeaza pe teoria numerelor; proportia in sine nu duce la placere estetica decat daca sunt armonioase, insotite de “euritmie” care tine de spiritul si starea artistului. Forma ca spatiu nu duce la rezultate satisfacatoare daca spatiul nu e luat impreuna cu limitele sale materiale. Arhitectura premoderna a compus mereu spatiile in ideea de interpretare, dar statica si bazata pe ierarhie. Barocul a condus la prima eliberare spatiala: a descopmus peretii si acoperisurile, a subliniat existenta a 2 coji (interior si exterior). Pana in sec 20 problema spatiului poate fi pusa sub 2 aspecte: -unul al spatiului arhitectural propriu-zis, analizat prin exemplele cele mai valoroase ; -altul al discutiei despre spatiul arhitectural facuta prin teoria arhitecturii. Perioada moderna Aparitia noilor matreiale si punerea lor in opera, dezvoltarea industriei produsului ce antreneaza problematica arhitectura locuintei de masa si a estetizarii acesteia, toate acestea se fac pe fondul unor profunde transformari in gandirea specifica arhitecturii moderne. Spatiul traversand materia, golul traversand plinul, relatia plin-gol, continuitatea spatiului interior –exterior definesc o noua relatie intre forma si spatiu. Spatiu ca obiect, forma concreta, materie incarcata de simboluri. Spatiu ca un gol, spatiu sapat in forma. Continuitatea spatiului, extensia, penetrarea interior-exterior, curgerea , fluenta, sunt notiuni din ce in ce mai vehiculate in vocabularul arhitecturii moderne. Limita spatiala nu mai trebuie sa corespunda structurii portante. Wright distruge colturile introducand ferestre de colt, limita nu corespunde structurii portante, console uriase, partiu flexibil. Ludwig Mies wan der Rohe are o contributie importanta in largirea acestiu vocabular (pavilionul expo de la Barcelona), prelungirea exagerata a peretelui afiseaza extensia unidirectionala a spatiului, folosirea peretilor in scopul limitarii, dirijarii sau curgerii spatiale.
Transcript
1.DESPRE CONCEPTIA SPATIULUI ARHITECTURAL IN EPOCA MODERNA SI
PREMODERNA
Spatiul arhitectural este in conceptia lui Bruno Zevi, protagonistul arhitecturii. El spune ca istoria arhitecturii ar trebui sa fie inainte de toate istoria conceptiilor spatiale; a judeca arhitectura inseamna a judeca spatiul interior, restul e important dar e subordonat conceptiei spatiale. Preioada premoderna Aristotel defineste spatiul ca fiind un continuator de lucruri, o cavitate limitata la exterior si umpluta la interior; arhitectura este ratiunea de a umple aceasta cavitate. Observam in aceasta gandire reducerea la cele doua extreme a spatiului arhitectural interior si exterior. Aceasta gandire bipolara a caracterizat aproape toata perioada de doua milenii a gandirii occidentale. Cateva mari etape au marcat conceptia despre spatiu ce tine cont de descoperirile stiintifice ale vremii: a) Conceptia euclidiana -a dominat aproape 18 secole gandirea stiintifica. Spatiul era cosiderat limitat, finit; legile matematicii se bazau pe axiomele euclidiene ce constituie suportul logic al geometriei ca expresie a nevoii umane de ordine in haos. Ordinea este o nevoie profund umana ce rezulta din limitele conditiei umane. b) Conceptia newtoniana -marcheaza marea schimbare in conceptia despre spatiu, pornita din perspectiva reconsiderarii spatiului fizic si a descoperirii legilor atractiei universale. Spatiul era omogen, izotrop, imobil. Extensia spatiului in univers putea fi finita. Spatiul arhitectural e in continuare perceput din perspectiva geometrica, statica, nu se elibereaza prin miscare de constrangerile statice. c) Conceptia lobacevscyana (neeuclidiana) –Lobacevscy, matematician rus aduce in discutie axiomele lui Euclid. El extinde problematica spatiala introducand notiunea de deplasare in calculul matematic. d) Conceptia topologica -bazata pe teoria relativitatii (Ensthein). Teorii : -continuitate spatiu-timp; -infinitul limitat de constanta vitezei luminii ; -simultaneitatea e relativa. In teoriile arhitecturii contemporane se foloseste terminologia de spatiu euclidian in sens mai larg decat sensul strict (sens strict=spatiul e limitat ;-sens larg=propune un sistem de coordonate care e teoretic infinit in spatiu si timp). Perioada premoderna e profund marcata de conceptia euclidiana despre spatiu chiar daca in sec. 19 se imbogateste cu noi teorii; istoria si teoria arhitecturii se inspira din arta, stiinte psihologice, sociologice. Miscarea e influentata de arhitectura (arta a spatiului pentru prima oara).
Sedl Mayer trateaza forma in 3 ipostaze: a) ca proportie; b)ca structura; c)ca spatiu. Proportia se bazeaza pe teoria
numerelor; proportia in sine nu duce la placere estetica decat daca sunt armonioase, insotite de “euritmie” care tine de spiritul si starea artistului. Forma ca spatiu nu duce la rezultate satisfacatoare daca spatiul nu e luat impreuna cu limitele sale materiale. Arhitectura premoderna a compus mereu spatiile in ideea de interpretare, dar statica si bazata pe ierarhie. Barocul a condus la prima eliberare spatiala: a descopmus peretii si acoperisurile, a subliniat existenta a 2 coji (interior si exterior). Pana in sec 20 problema spatiului poate fi pusa sub 2 aspecte: -unul al spatiului arhitectural propriu-zis, analizat prin exemplele cele mai valoroase ; -altul al discutiei despre spatiul arhitectural facuta prin teoria arhitecturii. Perioada moderna Aparitia noilor matreiale si punerea lor in opera, dezvoltarea industriei produsului ce antreneaza problematica arhitectura locuintei de masa si a estetizarii acesteia, toate acestea se fac pe fondul unor profunde transformari in gandirea specifica arhitecturii moderne. Spatiul traversand materia, golul traversand plinul, relatia plin-gol, continuitatea spatiului interior –exterior definesc o noua relatie intre forma si spatiu. Spatiu ca obiect, forma concreta, materie incarcata de simboluri. Spatiu ca un gol, spatiu sapat in forma. Continuitatea spatiului, extensia, penetrarea interior-exterior, curgerea , fluenta, sunt notiuni din ce in ce mai vehiculate in vocabularul arhitecturii moderne. Limita spatiala nu mai trebuie sa corespunda structurii portante. Wright distruge colturile introducand ferestre de colt, limita nu corespunde structurii portante, console uriase, partiu flexibil. Ludwig Mies wan der Rohe are o contributie importanta in largirea acestiu vocabular (pavilionul expo de la Barcelona), prelungirea exagerata a peretelui afiseaza extensia unidirectionala a spatiului, folosirea peretilor in scopul limitarii, dirijarii sau curgerii spatiale.
2. Conceptul spaţial la Schulz şi Meiss. Aristotel defineşte spaţiul ca fiind un continuator de lucruri, un fel de cavitate limitată la exterior şi umplută la interior. Nu există spaţiu vid. Arhitectura este raţiunea de a umple această cavitate. Arhitectura este arta cavităţilor. Ea defineşte atât la interior cât şi la exterior. Orice perete are o suprafaţa interioară şi una exterioară. Lumea ca spaţiu conţinând pe om e o succesiune de coji sferice fiecare învelind pe precedenta. Observăm în această gândire reducerea la cele 2 extreme a spaţiului arhitectural: interior sau exterior. O operă arhitecturală care are numai exterior este scenigrafic. Reducerea la spaţiu "eschivează simbolurile şi semnele concrete subânţelese de materialitatea sa" (Pierr von Meiss). Perioada premodernă este profund marcată de concepţia euclidiană despre spaţiu. Arhitectura ca "artă a spaţiului" apare pentru prima dată odată cu mişcarea "Eifŭhtung" ai cărui reprezentant, Wölflin, analizează Stilurile arhitecturale, în special renaştere şi baroc din perspectiva factorului psihic. Worringer analizează stilul gotic şi neogotic aducând noi contribuţii la înţelegerea goticului ca artă abstractă, iraţională, bazată pe empatie şi intropatie. Teoria "Gestaltistă" tratează forma ca pe o funcţie a psihicului. Metoda analizei formale a lui Sedlmayr tratează forma în trei ipostaze: forma ca proporţie, forma ca structură şi ca spaţiu. Forma ca proporţie se bazează pe teoria numerelor. Proporţiile în sine nu produc însă plăcere estetică dec dacă sunt armonioase, simetria lui Vitruviu, starea de "graţie" a creatorului, curitmia. Starea de "graţie" nu poate fi transmisă decât unui spectator iniţiat: "accesibilitatea unei opere de artă presupune o atitudine adecvată"(Schulz). Forma ca spaţiu interior nu poate duce la rezultate satisfăcătoare dacă spaţiul nu e luat împreună cu limitele sale materiale care, singure, la rândul lor, nu pot avea semnificaţie. "Caracterul unui loc poate fi independent de forma spaţială şi dependent de motivaţia simbolică"(Schulz). Arhitectura este determinată de foarte mulţi factori dintre care doar unul este forma spaţială. Noţiuni de "interpretare", "fuziune", precum si interpretarea renaşterii ca pe o "adiţionare de forme independente", în vreme ce barocul "privează părţile de independeţa lor dându-le sens doar împreună". Spaţiul contemporan în viziunea lui Schultz şi Meiss În teoriile arhitecturale contemporane se foloseşte terminologia de spaţiu euclidian într-un sens mai larg decât acela "stricto senso" de spaţiu definibil în cadrul geometriei euclidiene. Sensul strict euclidian este că spaţiul este limitat, în timp ce sensul actualizat presupune un sistem de coordonare, care este teoretic infinit în spaţiu şi timp. După C. N.
Schulz "relaţiile fundamentale geometrice pot fi combinate între ele". Organizarea elementelor de arhitectură în raport cu un punct se numeşte centralitate, cea în raport cu o linie se numeşte axialitate, organizarea după un sistem de coordonate spaţial conduce un schelet structural. Pantru a înţelege mai bine diferenţa între relaţiile geometrice şi cele topologice, Schulz atribuie cantitatea primelor şi calitatea celorlaltor, prin calităţi înţelegând caracterul difuz sau centripet, analiza spaţiului arhitectural ar trebui făcută ţinând cont de relaţiile convenţionale. P.V.Meiss – teoriile spatiale legate de semnificatia arhitecturii sunt reluate atat din directia discursului gestaltis al formei spatiale semnificative cat si din cel al “locului nascator de identitate”
3. Noi valente ale spatiului arhitectural si teoreticieni care au contribuit la definirea lor
4. Idealul social exprimat in arhitectura (per. Premoderna, moderna, postmoderna) Dominata de cateva valori morale (DUMNEZEU, STATUL, STIINTA), revolutia franceza transforma aceasta triada in opozitia Dumnezeu-om, stat-cetatean. Sfarsitul sec19 inceputul sec 20 triada devine tot mai labila ; motivatii:- revolutia 1917 ce a zdruncinat statul imperialist si tarist rus, credinta si le-a inlocuit cu conducerea proletariatului; -marirea imperiului austro-ungar – eliberarea pop., europei centrale si de est. Marile idealuri pt ‘o lume mai buna’ , accesibile celor multi sunt imbratisate si de elita europeana , apuseana, care considera rev. rusa ca o “experienta valabila”. Locuinta de masa, “masina de locuit” a lui Corbusier, urbanismul lui “luminat” erau mai curand expresii ale unor teoretizari convingatoare, dar erau departe de a fi un ideal. Avangarda germana propovaduieste idei ce pp. depasirea diferentelor de clasa. Arta realista descopera calitati estetice in viata oamenilor de rand a omului necajit- devine arta maselor, mijloc de educare, iar omul de rand devine omul nou Utopia constructivistiilor elitisti e greu digerata de mase, in schimb arh academica , desi eclectica corespunde mai bine gustului popular ea devenind ulterior arh “socialista”, exprima cultul personalitatii staliniste , musoliniana, hitleriste Realismul socialist castiga tot mai mult teren. 1934- congresul scriitorilor sovietici-prima definire a realismului socialist: procedeu artistic de a reflecta realitatea prin prisma revolutionara si de a ### cu scopul de a forma omul nou Ea este realista in continut dar natioanala ca forma, arta fiind pusa in slujba politicului Realismul socialist ca forma de manifestare artistica cuprinde intreaga europa prin miscari de dreapta-fascism, dar si de stanga-comunism Ambivalenta perioadei moderne ca o balansare intre cei doi poli (dr, stg) Indiferent de idealul sau convingerea politica si sociala arh adopta fie “academismul” clasicismul, eclectismul pe care azi il numim realism socialist, fie arh moderna Charta de la Atena – 1938- principiile au fost imbratisate de intreaga lume postbelica, dar greselile facute au fost exagerate in special in estul europei: refuzul trecutului, ignorearea culturii urbane, toate acestea convin puterii care propune monumente impunatoare, pompoase ce distrug tesutul si esenta urbana (ex: monum. hitleriste ale lui Speer) Pe de alta parte arh locuintei de masa a fost tot mai mult neglijata, aflandu-se la polul opus celei monumentale, dihotomia aceasta extinzandu-se si asupra altor aspecte de vieti urbane: centru- periferie, arh culta-arh vernaculara O prima reactie la politica totalitara si arh aferente o reprezinta miscarea Tendeza in Italia ce inceraca reabilitarea arh prin intoarcerea la traditie si istorie Reorientarea stangii europene mascata de teoriile italienilor este dublata de Team-ex al carui program teoretic isi propune rediscutarea critica a Chartei de la Atena si reorientare spre crestere, schimbare, identitate In Anglia apusul Imperiului victorian puritana e marcata in anii 60 de miscarea populara condusa de grupul Archigram La americani se obserbva saracirea modernismului clasic si se doreste regasirea farmecului, a enuntiei, a semnificatiei Anii 60- marcati de evenoimente politice si sociale importante: -dezradacinarea celor din mediul rural si greutatea adaptarii intr-o lume noua -razboiul rece -perspectiva distrugerii nucleare -razboiul din Vietnam =>O stare de blazare lipsa de entuziasm, goliciune Marcati in europa, America si Japonia de arh metabolista, transformata ulterior in arh megacontructiilor gigantice, ca o solutie pt. principiile urbanistice si sociale in continua schimbare, adaptare, evolutie. Post-modernismul=un curent nascut in america Late-modernismul Deconstructivismul=contesta toate valoriile perene majore ale societatii caracter anti politic, anti social-este elitist intolerant.
5. IDEALUL ESTETIC Pana la sf sec 19 creatia artistica aspira la frumusete pe care o raporta mereu la realitate=> idealul de perfectiune Aristotel (discipol al lui Platon) – arta imita natura -omul e singurul capabil sa faureasca forme perfecte -arta educa firea umana -actul de creatie e purificator Platon - frumosul nu are caracter imobil, atemporal si aspatial -arta =atribut al puterii divine, abordabil printr-un indelung proces de initiere -actul de creatie pp o stare emotionala ce nu are nimic in comun cu rationalul -arta superioara naturii Numerele, formele sunt sacre in masura in care ele sunt regulate -proportiile perfecte sunt divine -rapoartele armonioase, sectiunea de aur, formele platoniciene sunt perfecte – ideale, fiind modul de studiu, reflectie si compozitie artistica In antichitate fenomenul era considerayt ca facand parte din triada spiritulatitatii umane: solid, util frumos Asociat cu armonia ordinea, adev, gratia, forma, idealul estetic nu se refera la realitate asa cum este ci incerca o corectare a ei prin arta printr-o pronuntata valoare spiritula, abstracta Frumosul si Sublimul se deosebesc ca nuanta in interpretarea estetica : 1.prerealista numai in ceea ce priveste finalitatea: -frumosul precede sublimul, el fiind o nazuinta spre perfectiune –sublimul este absolutizarea frumosului 2.realista, moderna si premoderna – accepta sublimul ca pe o categorie estetica rezultata nu neaparat din perspectiva frumosului, dar si din alyte perspective Arta realista – critica conceptul platonician al superioritatii artei fata de natura -1797 Schlegel considera ca principiul artei nu e frumosul si caracteristicul, interesantul -1853 Karl Rozenkrauz – “estetica uratului”, uratul impus definitiv ca o categorie estetica – idei experimentate cu succes de reprezentanti ai artei realiste (Beaudelaire, Brecht, Picasso) Miscarea moderna – rastoarna conventiile, modelele, prejudecatiile; frumosul este rational, luminos, optimist;uratul nu apare decat din perspectiva contestarii totale -teoriile moderne s-au nascut pe fondul unor mari prefaceri sociale, tehnologice => vor afecta gustul estetic -ornamentul devine “crima” odata cu lucrarea pamfletara a lui Adolf Loos – “Ornament si crima”; este respins definitiv => sinceritate functionala si structurala => noi principii estetice la randul lor docmatizate de reprezentantii modernismului clasic: Le Corbusier, Mies Van der Rohe. Ei impun cu autoritate un gust sigur: frumosul rational; structura este expresiva si sincera conform cu materialul, iar functiunea devine exprimata volumetric a.i. frumosul => din unitatea dintre continut si forma “Stilul international” postbelic a saracit arh prin repetitia formei – tip industrializate, reducand discursul estetic la tipologie Miscarea postmoderna – reabiliteaza ornamentul ca factor important in personalizarea arh, in restituirea semnificatiei, a identitatii Peter Blakc – nevoia de emotie =nevoia de impodobire Venturiu – nevoia de ludic, de comunicare, opusa plictiselii rezultate din simplism Eisenman – nevoia de arbitrar opusa ordinii Ch. Moore – ornamentul devine purtator de sens istoric, cod al constientizarii apartenentei la o civilizatie In urbanism, principiile arh postmoderne contrazic principiile urbanismului liber – ratioanalist (Ciam) , readuce in discutie traditia urbana istorica Epoca contemporana – dezvolta un nou raport intre ornament si repetitie, intre traditie ca un “dat” prezent prin ornament si sensul, semnificatia ornamentului -ornamentul poate fi aplicat gratuit, arbitrar sau poate fi aplicat logic ,structural Teoriile semiotice actulae ofera ornamentului rolul de comunicare codata, rolul de limbaj (Schulz – “limbajul arhitectural) Deconstructivistii – motivul zoomorfic (lebada, delfin, peste)=expresie a arbitrarului -o noua forma de perfectiune Eisenman – analizeaza ornamentul ca pe o prezenta, raporteaza totul la o anumita experienta arh care nu are materialitate dar care reprezinta un eveniment care vorbeste dspre trecut, despre traditie si prezent, un eveniment perceput de noi prin prisma propriei noastre experiente Ornamentul - formeaza si informeaza, semnalizeaza si simbolizeaza, poarta si rupe o traditie -“lebedele sau delfinii” lui Emgraves,”pestele” a lui Gehry – nu au nimic de a face cu functiunea, efectul scontat este indiferenta. Idealul estetic în opera prerealistă? Până la sfârşitul secolului XIX creaţia artistică aspira la frumuseţe care e raportată mereu la realitate într-un sens oarecum critic şi reprezintă dintotdeauna un ideal de perfecţiune. Ideii aristoteliene conform căreia arta imită natura prin "mimesis", omul, singurul capail de a făuri forme perfecte educa firea umană, actul de creaţie –catharsisul fiind prin excelenţă purificator – I se opune conceptul platonician despre frumos, care are un caracter "aprioric, imuabil, atemporal şi aspaţial".
Atribut al perfecţiunii divine, frumosul în sine este abordabil printr-un îndelung proces de iniţiere ce conduce de la frumosul fizic, la cel moral, cognitiv şi în sfârşit la frumosul de sine, care, pe această culme se confundă cu binele. Arta, după Platon, este de natură divină, actul de creaţie presupune o stare emoţională şi iniţiatică ce nu are nimic cu raţionalul. Omul- centru al universului şi măsura tuturor lucrurilor este idealizat în artă prin reprezentarea lui după anumite canoane estetice, iar idealul estetic devine obiectiv la care se ajunge prin anumite metode, convenţii general acceptate. Antichitatea considera frumosul ca făcând parte din triada sincretică a spiritualităţii umane: util, frumos, ce mai târziu va deveni atributivitatea esenţială definitorie pentru fenomenul arhitectural începând cu Vitruviu şi menţinându-şi valabilitatea până în zilele noastre într-un anumit sens. Categorii estetice apropiate, frumosul şi sublimul se deosebesc ca nuanţa în interpretarea estetică prerealistă numai în ce priveşte finalitatea, în sensul că frumosul precede sublimul, fiind o năzuinţă către perfecţiune, sublimul este absolutizarea frumosului. Arta realistă, modernă şi postmodernă acceptă sublimul ca pe o categorie estetică rezultată nu neapărat din perspectiva frumosului, dar şi din alte perspective. Conceptul platonician al superiorităţii artei faţă de natură, reluat de renascentişti a fost accentuat urmând a fi prelucrat critic de arta realistă, care aduce în discuţia despre idealul estetic şi alte categorii. Schlegel considera ca principiul artei nu e frumosul ci caracteristicul, interesantul, dar "urâtul" în artă e impus definitiv ca o categorie estetică odată cu apariţia Esteticii urâtului a lui Karl Rozenkranz, experimentat cu succes în opere literare şi plastice: impresioniste, expresioniste, avangardiste, a ceea ce va deveni arta realistă.
6. Arhitectura realista, realist-socialista si totalitara Arta realista descopera calitati estetice in viata oamenilor de rand a omului necajit- devine arta maselor, mijloc de educare, iar omul de rand devine omul nou Utopia constructivistiilor elitisti e greu digerata de mase, in schimb arh academica , desi eclectica corespunde mai bine gustului popular ea devenind ulterior arh “socialista”, exprima cultul personalitatii staliniste , musoliniana, hitleriste Realismul socialist castiga tot mai mult teren. 1934- congresul scriitorilor sovietici-prima definire a realismului socialist: procedeu artistic de a reflecta realitatea prin prisma revolutionara si de a ### cu scopul de a forma omul nou Ea este realista in continut dar natioanala ca forma, arta fiind pusa in slujba politicului Realismul socialist ca forma de manifestare artistica cuprinde intreaga europa prin miscari de dreapta-fascism, dar si de stanga-comunism Ambivalenta perioadei moderne ca o balansare intre cei doi poli (dr, stg) Indiferent de idealul sau convingerea politica si sociala arh adopta fie “academismul” clasicismul, eclectismul pe care azi il numim realism socialist, fie arh moderna Charta de la Atena – 1938- principiile au fost imbratisate de intreaga lume postbelica, dar greselile facute au fost exagerate in special in estul europei: refuzul trecutului, ignorearea culturii urbane, toate acestea convin puterii care propune monumente impunatoare, pompoase ce distrug tesutul si esenta urbana (ex: monum. hitleriste ale lui Speer) Pe de alta parte arh locuintei de masa a fost tot mai mult neglijata, aflandu-se la polul opus celei monumentale, dihotomia aceasta extinzandu-se si asupra altor aspecte de vieti urbane: centru- periferie, arh culta-arh vernaculara O prima reactie la politica totalitara si arh aferente o reprezinta miscarea Tendeza in Italia ce inceraca reabilitarea arh prin intoarcerea la traditie si istorie Reorientarea stangii europene mascata de teoriile italienilor este dublata de Team-ex al carui program teoretic isi propune rediscutarea critica a Chartei de la Atena si reorientare spre crestere, schimbare, identitate Mostenirea totalitara In acest peisaj deprindem prezenta (minora) a catorva aspecte a arh poz. : -o mostenire istorico-patrimoniala valoroasa care poate fi recuperata si conservata - sansa unei latente spirituale, prospetime in gandire - scoala de arh. cu traditie Discursul teoretic exprimat prin concursuri int., comentarii teoretice, si-a pastrat in mediile elitiste o continuitate ce a facut posibila reluarea activ. profesionale adevarate dupa 19990. Ion Mincu din Buc-rol imp. alaturi de ao anumita parte a uniunii arhitectiilor. Casa Poporului: 7 nivele in subsol, a doua in lime dupa Pentagon, piata din fata nu se percepe intro perspective de pe boulevard, axa est vest- fatada Cerintele concursului Buc. 2000: centru de afaceri, inst. si org. internat., inst de importanta nat., locuinte, CP de neatins dar cu modificari de functiuni, hotel pt. parlamentari, parcaje foarte mari. Marele premiu- Von Gerkan-Hamburg: pastrarea si revitalizarea axului central, deplasarea perspectivei spre dreapta (centru de afaceri), inscrierea intro continuitate a spatiului urban, restituie memoria locului prin crearea de strazi respactand costructiile celor vechi.
7. Arhitecti postmoderni inclusivisti si late-modernisti (A. L.Huxtable)
8. Noul sens al avangardei in lumea contemporana In cadrul arh. Premoderne apar curentele avangardiste, nascuta ca o reactie la ‚clasicism’,dar glisand mult in timp structurandu-si o relativa independenta. (Rolul avangardei apre ca propulsor si frana a ideilor culturale).??? Elia Zenghelis spune despre O.M.A. : ‚fiecare perioada se manifesta pt. ea insasi ca moderna’…’ straina de contextul in care isi insereaza inovatiile, contribuie la tesutul complicat al traditiei…’ Avangardisrii resping ‚intelepciunea conventionala’, si in consecinta istoria.(modernistii, parte a avangardei intial, resping atat istoria, cat si decoratia, anifestare istorica. Post-modernistii resping principiile modernistesi formuleaza noi principii, pe baza rewspingerii. Renato Poggioli – analiza facuta avangardismului sec.XX - intelectualitate alienata care dispretuieste valorile propriei culturi, respingea trecutulsi poseda convingerea de a conduce spre o lume mai biuna. Avangardistii – putin respect pentru ierarhia sociala existenta; - impotriva oranduirii existente, anarhisti - faceau declaratii din cafenele (nu din institutii) Modernismul a fost produsul acestor miscari de conducere : Futurismul, fovismul, dadaismul, suprarealismul, purismul, constructivismul, De Stijl etc. – proclamau un nou viitor. ->miscari de reactie (mij.sec.XX) – atacau viziunile utopice ale viitorului si cereau intoarcerea la valorile istorice durabile. - miscari antiavangardiste. Avangardismul intelectual, uneori anarhist, deobicei de stanga si intotdeauna in cautarea noului s-a alaturat fortelor consumeriste(motivat de piata, preocupat de productie).(Roy Landau)
9. Terminologie privind notiuni arhitecturale ce si-au deformat sensul initial
10. Semnificatia arhitecturala si policodarea arhitecturii postmoderne si contemporane
11. Compozitia arhitecturala in perioada contemporana Compozitia exprima “un mod de a face”. Postmodernismul se manifesta initial ca o reactie la principiile modernismului devenit “clasic” . Celor 2 mari principii: non-ornamentul si non-contextul li se opun : reevaluarile istorice si cele contextualiste, considerate adevarate repere ale identitatii, personalizarii si semnificatiei arhitectuarale. Explicatia crizei arhitecturii prin prisma pierderii atributelor artistice: inefabilul, poeticul, valoareaemotionala, evolutia unor discipline ale esteticii (semiotica), ale urbanismului (sociologia), psihanalizei si filozofiei, contribuie la reevaluarea disciplinei de teorie arhitecturala, o abordare intuitiva, deci culturala, alaturi de cea pur stiintifica. Simplitatii arhitecturii i se opune complexitatea, transantei i se opune ambiguitatea, intolerantei i se opune neutralitatea. Modernismul a soart coerenta intregului unitar, iar cioburile sunt sursa de delectare a postmodernismului. Postmodernistii eclectici reiau regulile si legile compozitionale clasice, carora le adauga ingredientul noutatii, sau apartenentei la timpurile actuale.
12. Compozitia arhitecturala in perioada premoderna si moderna Compozitia =un mod de a alcatui regului si legi de alcatuire a volumelor spatiilor si dimensiunilor arhitecturale=> principii de compozitie arhitecturala Paul Rudolph – compozitia = „copia unor motive, suprapunerea de ornamente, e o privire superficiala” Pe de o parte => pentru unii arh contemporani pb legate strict de compozitie, sunt neesentiale, minore, superficiale, pe de alta parte=> alti arh contemporani- Ching afirma ca functiunea si simbolurile sunt trecatoare, dar sp. si forma raman; in conceptia lui Ching elementele de baZa ale arh sunt sp. constructia, inchiderea, iar arh. se experimenteaza prin miscare(sp.+timp) Regulile, legile compozitiei arh. au constitut preocuparea esentiala a teoreticienilor de arh pana la aparitia teoriilor sociologiei sau semioticii Arh premoderna Epoca premoderna a mascat o relativa scindare a artei elitiste de cea populara, culotura fiind sfera integratoare a celor 2; arta populara recunoaste conducerea elitei, iar aceasta nu o desconsidera Opera premoderna aspira la coerenta de viziune, pune pret pe continuitate Opera premoderna urmareste armonia si frumosul ca ideal estetic, iar metodele de realizare a acesteia sunt date de legile compozitiei arhitecturale De la antichitatea greaca vazuta de Vizuviu in operele sale la renasterea explicata de Alberti sau Palladio in toata perioada premoderna s-au cautat principiile universale absolute in fata carora nu exista mijloc de a te sustrage Binele si raul, adevarul si minciuna, ceea ce e drept sau nedrept => principiile oricarei reflexii teoretice care in privinta arh sunt legate nu numai de forme si sp, dar si de semnificatia acestora Grecia antica- ordinele antice furnizau modele sau tipologii de elemente pt a obtine frumosul in arh Atat ordinele cat si principiile lui Vitruviu legate de proportie au avut ca termen de comparatie si ideal „omul – centru universului” Vitruviu plaseaza arh intre arta si stiinta si ofera principiile de alcatuire a templelor pe baza legilor simetriei si a euritmiei (simetria nu poate duce singura la frumos daca nu e insotita de euritmie) Alberti extinde problema arh de la cea de obiect la problema sitului si a orasului. Regulile conventionale si legile proportionale raman neschimbate in esenta pana in sec 20 ca fundal major Beaux Art a staruit ncu autoritate in aplicarea principiilor si regulilor de compozitie => din modelele istorice Viollet Le Duc pt prima oara aduce ideea superioritatii stiintei si tehnologiei ingineresti fata de arta=> buloversarea academismului beauxartist; V. Le duc pregateste patrundrea stiintelor si rationalitatii in arh Bauhaus-ul a dus mai departe idea de patrundere a stiintelor exacte in arh Perioada moderna Rationalismul arh moderne inlocuieste principiile acdemismului beauxartist, aducand principii noi mai abstracte si mai elastice, motivate: -pe de o parte geometric=> sp. si forma abstractizate, sunt supuse legilor noilor materile si noilor tehnologii -pe de lata parte social => urbanismul generat de C.I.A.M. e bogat in principii cu caracter imuabil Principiile de baza: non-ornamentul, non-contextul Cornusier lanseaza noile reguli de compozitie devenite limbaj sine quo noi ale modernismului, declara asimetrai aproape obligatorie -arh moderna aspira si ea la coerenta, dar prin juxtapuneri, fragmentari -frumosul nu e un scop in sine -artistii sunt pasionati de nedreptatea sociala =>arh propune schimbarea lumii oferind un model de viata nou purificator, egalizator -arh intoarce spatele istoriei, inventeaza o lume mai buna bazata pe sinceritate functionala estetica si structurala Exagerarile au dus la stereotipia stilului internat Criza de dupa al 2 lea razb mond, marile probleme soc nerezolvate, avantul tehnologic, schimbarea criteriilor traditionale cu altele e semnalata in jurul anilor 60 de majoritatea criticiilor si teoreticiienilor =>e nevoie de un nou sens, de farmec, complexitate, ambiguitate, mit, poezie =>postmodernismul
13. Rolul istoriografiei in arhitectura (R. Landau) In adoptarea notiunii de pluralism, spune Landau, este important sa apreciem ca acest concept poate fi utilizat in modalitati incontestabile diferite. Exista pluralism de teorie descriptiva sau explicativa. Acesta este pluralismul ca logica si este util ca instrument analitic pentru explicatie sau diagnoza. Dar pluralismul poate fi o credinta sau un angajament. Acesta este pluralismul ca metafizica care va fi intotdeauna responsabil pentru promovarea ideii de “multi” in opozitie cu ideea de “unul”. Metafizica si logica se intalnesc numai uneori impreuna, dar este important sa fie departajate, deoarece metafizica este un punct de vedee care nu poate fi nici dovedit , nici dezmintit, dar logica poate fi invinovatita. In studiul intitulat: “Cultura arhitecturii – o istoriografie a discursului curent”, Royston Landau, afirma ca istoriografia ca atare are un rol determinant in formarea curentului de opinie in arhitectura, care nu e autonom ci apartine unei gandiri generale culturale si a specialistiilor: arhitecti, critici, istorici. Discursul arhitectural nu se poate eschiva de publicitate, consumerism si toate efectele socializarii acestuia. Istoriografia poate fi facuta conventional, cu istoric a stiluriilor, relevand doar diferentele stilistice, dar ea poate fi in acelasi timp si istoric sub forma expuneriilor culturale. Daca istoria descrie o succesiune de evenimete de obicei cronoligic, istoriografia este un stiudiu al evolutiei conceptelor, un stiudiu al istoriilor (de exemplu felul in care o anumita epoca a influentat evolutia istoriei in lume).
In studiul sau intitulat: "Cultura arhitecturii: o istoriografie a discursului curent "Royston Landau, profesor arhitect la Londra, afirma ca istoriografia ca atare are un rol determinant in formarea curentului de opinie in arhitectura, care nu e autonoma, ci aparţine unei gândiri generale culturale, si a specialistilor: arhitecti, critici, istorici. Opinia in arhitectura este in mod obiectiv supusa unei "poziţii arhitecturale" si are un "discurs" al sau (fie el scris sau desenat). Poziţia arhitecturala poate fi susţinuta metodic, chiar daca aceasta metoda e "euristica" si nu ştiinţifica, in timp ce "discursul" arhitectural nu se poate eschiva de publicitate, consumerism si toate efectele socializării, acestuia. De asemenea se poate vorbi despre o plurivalenta a discursului arhitectural si a practicii arhitecturale. Ele sunt de obicei in raport invers proportional – in perioade de dezvoltare economica domina practica arhitecturala iar in perioada de criza dominca teoriile, discursul. Istoriografia poate fi făcuta convenţional, ca istorie a stilurilor (diacronic, evolutiv), relevând diferentele stilistice, dar ea poate fi in acelaşi timp si o istorie sub forma expunerilor culturale (pe tematici arhitecturale privite
comparativ), oferind ocazia aprecierii argumentelor, intenţiilor si a discursurilor majore din spatele acţiunii. (adica asa cum face si ea in curs: prezinta marile teme si rationametele, discursurile, argumentele ce stau in spatele lor. Ex: compozitia arhitecturala in perioada premoderna, moderna , postmoderna) Istoriografia poate emite tipologizari ce exclud relativismul si pot canaliza direcţionări reductioniste, chiar daca sunt plurale. Criticii, istoriografii, istoricii au un rol esenţial in determinarea direcţiei discursului arhitectural. (intrucat orice istorie/ teorie a arhitecturii are un caracter subiectiv, ea depinde mult de felul in care autorul opteaza sa prezinte faptele, conceptele). De exemplu: Colin Rowe a avut un rol esenţial in regândirea relaţiei dintre modernism si istorie: a introdus teoria umanista a lui Wittkower asupra arhitecturii astfel incat mari arhitecti ai renasterii italiene erau comparati cu arhitecti modernisti (ambii - si renastcentistii si modernistii erau plurivalenti, buni la toate – pictura sculptura, arhitrectura, implicati social politic ex: Palladio, Alberti, Le corbu). Astfel cuvantul „renascentist” chiar daca e referitor la o perioada se potriveste si arhitectilor modernisti. Poziţia arhitecturala poate rezulta din diferite perspective teoretice, dar si din influenta diferitelor discipline (psihologia, filozofia epistemologia, etc), dar importanta decisiva o au "credinţa, intenţia si acţiunea" (Landau), din care cea mai mare importanta o are "acţiunea" celelalte fiind evidente in cadrul si Interiorul acţiunii. "Cunoaşterea si teoriile care ajung sa fie transmise in acţiunea individuala sunt surse ale unui program, iar un program construit astfel va constitui o poziţie arhitecturala
13. COMPOZITIA ARHITECTURALA IN PERIOADA POST-MODERNA POST MODERNISMUL se manifesta iniţial ca o reacţie la principiile modernismului devenit "clasic". Celor doua mari principii: non-ornamentul (si implicit non-istoria) si non-contextul ( deci implicit universalizarea prin absolutizare) li se opun: reevaluări le istorice si cele contextualiste, toate la un loc considerate (de fapt reconsiderate) adevăratele repere ale identităţii, personalizării si semnificaţiei arhitecturale. Cercetările teoretice se îndreaptă cu precădere înspre explicaţia crizei arhitecturii prin prisma pierderii atributelor artistice; inefabilul, poeticul, valoarea emoţionala, iar evoluţia unor discipline colaterale ale esteticii (semio-tica), ale urbanismului (sociologia), psihanalizei si filozofiei, contribuie la reevaluarea teoriei arhitecturale (necesara in abordarea arhitecturala) Venturi, Moore, Jencks, Schulz. etc. => simplitatzii i se opune complexitatea, tranşantei i se opune ambiguitatea, , intolerantei-toleranta. Reabilitarea istoriei si a ornamentului se face in mod diferit la Venturi – referiri ironice la trecut -Moore – mai putin istorice avand rolul de conshtientizare a apartenentei la o anumita civilizatie -Bofill (Versailles pt saraci) – propunere populista de inobilare a modului de viatza a clasei medii -P.M. reiau regulile si legile compozitiei clasice carora le adauga ingredientul noutatii -P.M. practica un dublu cod: jumatate modern, jumatate altceva (deseori traditie) si incearca sa comunice pe de o parte publicului, pe de alta parte unei minoritati avizate. -se poate spune ca PM e ca un Janus cu doua fete: una priveste inapoi sperand sa gaseasca originile, calalta priveste inainte in nimic Teoriile semioticii explicau capodopera artistica ca o pe fericita coincidentza intre semnificant si semnificat, iar aplicarea acestor teorii la opere valoroase duce la intarirea convingerii ca e necesara unitatea, coerentei dintre semnificat si semnificant. Azi asistam la o dislocare deintre semnificat si semnificant, la o negare a tuturor notiunilor de comp. arh. =>apar reguli noi bazate pe descentralizare, distorsiune, disfunctie, dislocare, disociere, regului pe care Tschuni (reprezentant al DEC.)le considera strategii ale disjunctiei. => ideea de limita e inlocuita de cea de non-limita, desfashurare la nesfarshit Contextul e total neglijat de DEC. care isi propune decontextualizarea prin distrugere si anti memorie si recontextualizarea in termeni noi => palimpsest = un loc unde e scris, se shterge si se rescrie istoria. In PM situl emana cladirea DEC. – cladirile creeaza terenul Ordinea – e inlocuita de arbitrar atat in domeniul: a)functional Tschuni – “parcul la Villette” Eisenman – “WEXNER CENTER” b)al structurii Grilele – necesitatea str. slabe, neportante, arbitrare c)al formei Eisenman – prezenta absentei => forme sugerate (Vezi Eisenman, Tschumi, Hadid) In concluzie, putem spune ca un principiu , legile comp. arhitecturale si-au pastrat prezenta, dar si-au largit tot mai mult sensul, extinzand sesnsul notiunilor sau completand cu altele noi Enuntarea principiilor compozitiei arh. se face impreuna: unitate + diversitate, ordine + dezordine, sinceritate + nesinceritate => abordare unitara = echilibru -intre cele 2 extreme trecerea e gradata In lumea politeoreticienilor de arh. principiile ordonarii au ra,mas aceleashi in esenta: Axa, Simetria, Ritmul, Proportiile, dar azi au fost completate cu notiuni mai largi - datuin sau transformarea formala. Forma – nu poate fi definita doar prin geometria euclidiana, sau topologica, e nevoie si de cea ### -Poate fi explicita, sugerata, evocata, implicita, centripeta sau centrifuga - Schulz – vb. de forma semnificativa (Total Gestalt) ca despre un mecanism autoreglabil, care trebe sa aiba parti conventionale si parti noi in, devenire. Imaginea – alaturi de forma, au aparut notiuni de imagine , mult mai largi , inspirate din arte colaterale: cinematorgafia, coregrafia, muzica. Meiss spunea ca „arhitectura e scenografie, dar scenografia nu e arhitectuira” Spatiu – Sculz – sp. arh e un camp energetic, un focar , un receptacol, un „Total Gestalt” Locul – Meiss – incarcat de semnificatie, element important de care trebuie sa se tina cont in creatzia arhitecturala -dependenta de un conext nu e suficienta pt a creea un „loc” - Primeste caract. si identitate n prin valori ce nu pot fi convenite, prin reguli si legi – (valori spirituale) Regasirea semnificatie pierdute a impulsionat cercetarile in domeniul esteticii arh. in specialcele legate de modelul semiotic ( alcatuit de ce transformationar sau cel imaginar) =>semioticul e cel mai complex pt arh. ca un cuplu semn (indicare) si simbol (reprezentare) Malraux – „sec XXI va fi relig sau nu va fi deloc” => reimplicarea sacrului ca pe o componenta: ”sine qua non” a actului de creatzie
14. Valentele barocului si reabilitarea lor in arhitectura postmoderna Baroc=eliberare spirituala de regulile tratatelor, de conventii, de geometria elementara. -eliberarea de siosteme si de antiteza spatiului int – sp. ext -dobandeste un sens psihologic Bruno Zevi – se poate vorbi si de un baroc modern, cand arh se declara independenta de formele si schemele functionale (formalism) -preferinta pentru elemente scenografice -aparitia in cladiri a elem. materialiste -elem. de sculptura -asimetrie, dezordine -imbinarea arh, pictura, sculptura, jocuri de apa -caracter dinamic -legatura organica intre sp int si sp ext -abundenta decorativa, tratare sculpturala a maselor construite, complexitatea spatiala -apare ca o reactie la formele### ale renasterii(post m-m.) impotriva regulilor si a canoanelor structurale### -in conceptia planimetrica si volumetrica se renunta la formele geometrice simple, clare => joc rafinat de imbinari de corpuri -folosirea curbelor si contracurbelor -importanta stiluilui – contextul important -jocuri de apa -caracter de neliniste -prin elemente decorative de renastere le imbina cu inovatiile proprii in psihologia spatiului => policodare -planuri si fatade pe aceasi plansa – desen Valentele barocului in arhitectura postmoderna Barocul apare din perspectiva contemporaneitatii ca una din cele mai interesante perioade in ceea ce priveste reprezentarea arhitecturala. Apar cu mare frecventa planse continand mai multe piese de reprezentare a unei cladiri. Reprezentarile baroce au farmecul ambiguitatii, al incertitudinii, al posibilitatii de alegere. Kishu Kurokawa releveaza ambiguitatea sensului mesajului artei baroce in special in pictura: atractie – respingere. Barocul marcheaza un inceput in cunoasterea stiintifica a legilor perspectivei si contribuie definitiv la eliberarea prin miscare a spatiului de constrangerile statice.
15. Dihotomie si arhitectura –consecinta a politicii totalitare in arhitectura istoriei recente
din Romania
Mostenirea totalitara ofera un peisaj arh. rom. destul de dezolant, polarizat dihotomic in 2 categorii, esential opuse din toate punctele de vedere, cu exceptia celui valoric, care le reuneshte intr-un consens nonvaloric. Prima categorie – arh. locuintei de masa: -saracita de orice semnificatie -tipizata, sterila -ultima expresie a Stilului International -multe Kitsch-uri -duce la alienarea generala a societatii -caracterizata prin disconfort si aberatii functionale A doua categorie – arh. reprezentativa: -opulenta -supra incarcata ornamental -jalnic monument al puterii -aspira la perenitate, mai mult d.p.d.v. material -eclectica greoaie lipsita de gratie Neglijata tot mai mult, arh. locuintei de masa se vede situata la polul opus celei monumentale, dihotomia aceasta extinzandu-se asupra altor aspecte ale vietzii urbane: centru si periferie; arh. culta si vernaculara In Rom dupa al doilea RM , nationalizarea completa ce a favorizat o politica de dezvoltare a arh canalizata pe industrializare si locuinta de masa. Politica e orientata spre stergerea urmelor trcutului si reconstituirea „revolutionara” Dinu Giurescu – istoric- „ distrugerea trecutului rom”
- un numar de 29 de orase din Rom au fost distruse, 85% => pierderea identitatii si reconstruirea lor dupa principii schematizate si simplificate ale Chartei - 5 orase mari din Trans. au fost menajate in zona lor centrala ce avea un nucleu istoriceste constituit si valoros - Tipizarea exagerata a locuintei, confortul redus+ arh reprezentative megalomane si ecleptice+ masive demolari=>exasperarea inteligentei romanesti.
Dihotomie si arhitectura. Filosofia “simbiozei” este adusa ca argument de arhitectul japonez Kiroshawa in sprijinul criticii dualismului occidental, dualism ce a condus la ierarhizarea, segregarea partii de intreg, a principiului de secundar, a intteriorului de exterior si a nascut o lume dihotomica, absurda, ce si-a construit propriul esec. Prin contrast, gandirea orientala straveche presupune o existenta neutra, dincolo de bine si rau, o “o constiinta singura neamenintatoare”, ce coexista cu extremele, facandu-le tolerabile reciproc. Grilele spatiale tridimensionale devenite una din formele cele mai uzitate ale postmodernismului pentru spatiile de tranzitie, sunt cel mai stralucit exemplu de conturare “implicita” a spatiului neutru, de detenta si disipare, de retensionare si reenergizare, de ambiguitate. Arhitectura lui Gaudi si a lui Stemer pot fi considerate proiectii in piatra si beton ale unor imagini si aspiratii interioare ale omului. Cubistii s-au desprins de natura si, constienti de nevoia de a exista in intregime intr-o lume confectionata de om, au recompus tot mediul inconjurator pe baza cuburilor intr-un fel care poate fi privit ca cinic. Este posibil ca suprafetele curbe sa fie un mediu propice pentru a copia, cu materiale facute de mana omului, libertatea organica din natura. Concluziile puterii totalitare in Romania Spatiul spiritual romanesc se particularizeaza fata de cel est european prin cateva trasaturi distincte: -o continuitate multimilenara - o enclava de latinitate - o toleranta extrema - o extraordinara percutare in spiritualitatea universala Explozia informationala la care asistam azi se declanseaza pe fondul unui vid international. Selectarea acestor informatii si discernamantul, vor trebui sa devina libere si autodidacte obisnuite in lumea democratica pe care ne-o dorim. Tineretul a fost mai rezervat in a accepta, mai protestatar fata de politica totalitara, iar azi tot el e mai receptiv si mai avid in dorinta atat de multelor recuperari. Mostenirea totalitara ofera un peisaj arhitectural romanesc destul de dezolant, polarizat dohotomic in doua categorii, esential opuse. Prima categorie, arhitectura locuintei de masa, saracita la propriu, ultratipizata, sterila si ultima expresie a Stilului international golit de semnificatie, a primit in ultimii ani o spoiala decorativista de “specific” national impus de putere, ce cu rare exceptii s-a putut sustrage kitsch-ului si care, gratie disconfortului, dar mai ales aberatiilor functionale din ultimii ani ai deceniului noua, nu mai putea fi numita arhitectura, influentand puternic alienarea generala a societatii. A doua categorie, arhitectura reprezentativa, orientata si supraincarcata ornamental, jalnic si gigantic monument al unei puteri.
In acest peisaj desprindem insa si prezenta, e adevarat minora, a catorva aspecte arhitecturale ce ne pot oferi sperante. In primul rand o mostenire istorico-patrimoniala extrem de valoroasa care a fost total neglijata, dar mai poate fi recuperata si conservata. In al doilea rand sansa unei latente spirituale care ne ofera posibilitatea evitarii unei greseli prin sarirea unor etape. In al treilea rand o scoala de arhitectura cu o deosebit de buna traditie si care a constituit # spiritual al unor reale manifestari practice sau teoretice ale discursului arhitectural, in special in perioada interbelica.
16. Gandire bipolara a occidentului si critica sa (Kuokawa) Atrasa de cei doi poli ai conving4eriilor politice, intelectualitatea artistica e scindata in doua, ambele tabere reprezentate stralucit in lumea creatiei artistice. Vointa politica era la fel de brutal transpusa in fapte intolerabile fie sub aspect statal, cat si cel civic, in o9rice caz sub aspect general uman. Atitudinea artistiilor balansa intre o angajare absurda de o parte si de alta, cu riscul consecintelor, uneori tragice la nivelul constiintei, si o detasare superioara de orice angajare politica, o retragere in turnul de “fildes”. Indiferent de idealul sau convingerea politica si sociala, arhitectii adopta fie “academismul”, clasicismul, eclectismul pe care azi il numim “realism socialist”, fie arh. moderna ale caror principii sunt in plin efort de clarificare. Arhitectii moderni in frunte cu Le Corbusier formulau principii clare si precise ale noii arhitecturi. Principiile Cartei de la Atena din 1938 au fost unanim imbratisate in intreaga lume postbelica, dar greselile flagrante au fost exagerate in special in tarile din sud estul europei; refuzil trecutului, lezarea prin dimensiuni exagerate a raporturilor firesti in mediu, ignorarea continuitatii culturii. Dihotomia se extinde asupra altor aspecte ale vietii urbane: centru si periferie, arhitectura culta si cea velnaculara. Reorientarea “stangii” europene este dublata de grupul celor 10 –Team X, al carui program teoretic isi propune rediscutaqrea critica a Cartei de la Atena si reorientarea miscarilor moderne spre crestere, schimbare, identitate.
17. Perspectivele romanesti de dezvoltarea a arhitecturii contemporane
18. Conceptia arhitecturala si opera lui Bernard Tschumi -isi explica opera deconstructivista bazata pe negarea valorilor moderne : -‚prin distructie si disjunctie,..fragmentare si disociere, circumstantele culturale contremporane’ sugereaza necesitatea indepartariicategoriilor stabilite ale rel. contextuale. Azi asistam la o dislocare dintre semnificat si semnificant, dar si o negare a tuturor notiunilor de compozitie arh., valabile oarecum in modernism. Secventialitatea, fragmentariul sugereaza atat miscarea – parcurgerea spatiului in timp se face uneori prin mijl. dansului sau secventialitatii cinematografice (Manhattan Transcript – Bernard Tschumi). Pt. a-si explica lucrarea arh. parcul La Vylette, Tschumi expune met. dijunctiei pe care le propune in continuare ca instrumente de realizare a obiectului arhitectural, defapt inlocuind conceptele vechi cu altele noi. Tschumi – apreciere asupra arh., sau asupra unei metode arhitecturale de disjunctie : - renuntarea la notiunea de sinteza in favoarea ideii de disociere a anlizei disjunctive; - omiterea opozitie traditionale de utilizare a formei arh. in favoarea uneisuprapuneri sau juxtapuneri a 2 termeni; - ca metoda – trebuie sa se puna accentul pe fragmentare, suprapunere si combinare, care impiedica fortele
disociative extinse in tot domeniul arh. conceptul de disjunctie – este incompatibil cu viziunea statica autonoma; - nu este antiautonom si antistructural; - presupune operatii mecanice constante –produc in mod sistematic disociatii; Disjunctia – devine un insttrument sistematic si teoretic pentru realizarea proiectului arhitectural. Metoda proiectarii asistate de calculator – face ca matematica pura sa devina aplicata; - compozitia Parcului La Vylette – demonstratie a unei organizari complexe arh(fara interventia regulilor traditionale de compozitie. Ierahiei si ordinii) – concepte noi de continuitate si suprapunere. 3 sist. Autonome de puncte, linii si suprafete dezv. in idea lipsei de sinteza – dispuse repetitiv in ordonarea unor grile urbane juxtapuse. Intersectia grilei, axelor si cuburilor alese la intamplare nu duce la o ‚Megastructura Supercoerenta’, ci la ceva indecis, opus integrului – o realitate disperata si diferentiata marcheaza finalul utopiei unitare. Tschumi, de asemeni, explodează universul Parcului La Villette pentru a-l reorganiza, in zeci de alte universuri trai mici, dar care păstrează caracteristicile esenţiale contextuale (raportul masa, spaţiu verde, vid): foliile. Da fapt toţi deconstruttivistii reorganizează -recreaza -materia după ce au distrus-o. astfel ca termenul "deconstructivism" nu nai corespunde astăzi cu sensul propriu al cuvântului, pentru ca deconstructivistii DECONSTRUIESC PENTRU A RECONSTRUI o lume noua, uneori fictiva sau utopica, mai bine zis, RECLĂDESC UN NOU MOD DE ÎNŢELEGERE A LUMII. . Aceasta plasare corespunde corespunde deseori intenţiilor autorilor deconstruc-tivisti, care-si justifica deseori inspiraţia din mişcările avangardei începutului acestui secol. Bernard TSCHUMI si-l asuma pe CHERNIKOV, Zaha HADID pe MALEVICH, O. M. A. (Rem KOOLHAAS) -"revigorează constructivismul prin util grupul ARQOITECTO-NICA -"răstoarnă (la propriu n. n. ) modernismul anilor '20". Daca la primii doi reprezentanţi (TSCUMI si HADID) observam ceva din estetica lui TATLIN, KANDINSKI, sau KLEE. la următorii apare influenţa constructivismului târziu a anilor '30-50)ce a-vea o tenta utilitara si de mase. Pete EISENMAN uzează de fapt de ideile neostructuraliste la inceput, apoi de cele declarat protestatare ale deconstructivisrrului iar acum se îndreaptă spre un elitism atât de incompresensibil, incat tinde spre alienare(Romeo si Julieta). . Numeroase elemente de corelaţie sunt exprimate prin fuziunea formei si funcţiei (functionalistn n.n.), program si con-text (contextualism n.n.) structura (structuralism) si sens, care unifica, centrează si autogenereaza subiectul, a cărui autonomie este reflectata in autonomia proprie a lucrării. practica care accentuează sinteza, armonia, compunerea elementelor si coincidenta lor potenţial disparata" spune Bernard Tschumi care ,ex-plicându-si opera deconstructivista bazata pe negarea valorilor moderne afirma: " prin distructie si disjunctie, fragmentare si disociere, circumstanţele cul-turale contemporane sugerează necesitatea de a inlatura categoriile stabilite ale sensurilor si relatărilor contextuale. o arhitectura post-umanista care sa exprime nu numai disperarea subiectului, dar si efectul unei astfel de descentralizări asupra intregii noţiuni de forma arhitecturala unificata, coerenta." Teoriile semioticii explicau capodopera artistica ca pe o fericita coincidenta intre semnificant si semnificat, iar aplicarea acestor teorii la epoci de glorie arhitecturala, sau la opere valoroase, nu făcea decât sa întărească convingerea in necesitatea unităţii, a coerentei dintre semnificat si semnificant. Azi asistam la o dislocare dintre semnificat si semnificant, dar si o negare a tuturor noţiunilor de compoziţie arhitecturala, valabile oarecum in modernism. Apar in schimb reguli si norme noi de sugerare, creare sau menţinere a unor noi relationari spaţiale si formale, exprimate in noţiuni de felul: descentralizarii, distorsiunii,disfunctie, disocierii, dislocării pe care Tschumi le considera de pilda "strategii ale disjunctie!". SECVENTIALITATEA, fragmentariul sugerează atât mişcarea -parcurgerea spaţiului in timp se face uneori prin mijloacele dansului sau a secventialitaţii cinematografice (Manhattan Transcript -Bernard Tschumi). Pentru a-si explica lucrarea arhitecturala Parcul la Villette, Tschumi expune "metodele" disjunctie pe care le propune in continuare ca "instrumente" de realizare a obiectului arhitectural, de fapt înlocuind conceptele vechi cu altele noi, metode vechi cu altele noi: "In arhitectura, asemenea disjuncţii deschid posibilitatea ca-n orice moment flecare parte sa devină o sinteza sau o totalitate auto-suficienta fiecare parte conduce spre cealaltă, iar fiecareconstructie este in afara echilibrului. constituita fiind de urmele altei construcţii. Acest fapt poate duce la concepte noi. Unul din obiectivele acestei expuneri este de a înţelege noul concept al urbanisticii arhitecturale. Daca ar fi necesar sa se facă o apreciere asupra arhitecturii sau asupra unei metode arhitecturale de
disjunctie, Tschumi prezintă următoarele puncte: Conceptul de disjunctie este incompatibil cu viziunea statica autonoma,structurala a arhitecturii, el nu este antiautonom sau antistructural ci, pur si simplu, presupune operaţii mecanice constante care produc in mod sistematic disociaţii. (Derrida le numeşte "differances") inspatiu si timp, unde un element arhitectural funcţionează numai prin contradicţie, conflict, un element programat cu mişcarea corpurilor sau cu alte elemente. In acest fel disjunctia devine un instrument sistematic si teoretic pentru realizarea proiectului arhitectural." Metoda proiectării asistate de calculator face posibil faptul ca matematica pura sa devină aplicata. Compoziţia Parcului la Villette e o demonstraţie a unei organizări complexe arhitecturale "fără intervenţia regulilor tradiţionale ale compoziţiei, ierarhiei si ordinii. atac împotriva relaţiei cauza-efect, intre forma si funcţie, structura si economie, forma si program, înlocuind aceasta opoziţie prin concepte noi de contiguitate si suprapunere"Reprezentarea spaţiului tine pasul cu noile tehnici dejreproducere si multiplicare, tehnica fotografică sau cea cinematografica. Bgrnard Tschumi in renumitele lucrări de mare amploare. -Parcul la Villette din Paris sau in nu mai puţin ceolo iesle, lebra Manhattan Transcript, imagini coregrafice pentru redarea aşa ziselor "screen plays" Tehnica de prezentare, reprezentarea spaţiului precum si filozofia disjunctiilor fac parte din arsenalul publicitar al protagonistului. Peter Eisenman foloseşte atât desenul complex al juxtapunerilor secvenţiale, cât si, macheta ca tehnica in "seriile narative" ale celor 10 "houses" ce ilustrează filozofia morfologiei formale a cubului ca semn spaţial.
19. Impactul tehnologic in arhitectura contemporana a Frantei (ex din Paris) Secolul XIX aduce o noua mare ‚eliberare spatiala’(dupa cea din baroc) prin noile exigente ale fierului si betonului armat. Criza politica de dupa Cel 2RM, marile probl. Sociale, avantul tehnol. , schimbarea criteriilor val.trad. ciu altele sunt semnalate in anii 60’ de critica avizata, - orice reactie protestara este salutata.-> postmodernismul. Miscarea structuralista s-a asociat cu cea tehnologica intr-o sinteza pe care azi o numim Hi-Tech, marcatas in debut de Centrul Pompidou-Beaubourg(Piano si Rogers) din Paris. -expresivitatea tehnologica - valoare certa de luat in considerare in viitor. HIGH TECH Mişcarea tehnologizanta numita azi HI-TECH a fost marcata de apariţia Centrului Pompidou la Paris in cartierul Beaubourg, dar ea se afirma cu tot nai multa pregnanta in Europa, Anglia, America sau Japonia. -arh HT e o continuare fireasca a ideilor si a tendintelor exprimate formal in arh moderna -radacinile lui sunt aceleasi ca la modernism (neoplasticism, constructivism, Bauhaus, rationalism francez si italian) dar HT a cunoscut o evolutie deosebita fata de modernism in care cladirea isi exprima clar propria functionalitate in care e inlaturata orice decoratie anexa, HT aduce ceva in plus prin conferirea unor valente estetice elementelor structurale si celor anexe, care devin astfel factori esentiali de expresivitate (Renzo Piano, Richard Rogers, Norman Foster)
20. Cunoasrerea euristica in arhitectura (I. Lakatos)
21. Reprezentarea (tehnici de prezentarea a proiectelor) in arhitectura contemporana În lumea comtemporană a arhitecturii fragmentarea spaţiului, descentralizarea, anihilarea centrului sau a limitelor, prezenţa absenţei, declanşarea sau stoparea energiilor sunt teme predilecte ale filosofiei şi compoziţiei spaţiale. Imiagini suprapuse, seriate, dinamice, explodate sau distruse de cataclism coexistând cu cele idilice, ecologice sau peisagiste. În lumea contemporană a arhitecturii spaţiului se prefigurează odată cu reprezentarea lui. Fragmentarea spaţiului, descentralizarea, anihilarea centrului sau a limitelor, prezenţa absenţei, declanşarea sau stoparea energiilor sunt teme predilecte ale filosofiei şi compopziţiei spaţiale. Imagini suprapuse, seriate, dinamice, explodate sau distruse de cataclism coexistă cu cele idilice, ecologice sau peisagiste. Reprezentarea spaţiului ţine pasul cu noile tehnici de reproducere şi multiplicare, tehnica fotografică sau cea cinematografică. Bernard Tschumi foloseşte imagini coregrafice pentru redarea aşa ziselor "screen plays". Tehnica de prezentare, reprezentarea spatiului precum si filosofia disjunctiilor fac parte din arsenalul publicitar al protagonistului. Peter Eisenman foloseste desenul complex al juxtapuneriilor secventiiale si macheta ca tehnica in seriile narative ale celor X”houses”, ce ilustraza filosofia morfologiei formale a cubului ca semn spatial. Complexitatea limbajului arhitectural al lui Eisenman isi exploreaza propiilei limite in Wexner Center, lucrare pragramatica si contestatara in care toate principiile vitruviene ce definesc arhitectura sunt repuse in cauza.
22. Conceptia si opera lui Zaha Hadid Sa surprinda materia intr-o ipostaza de refacere post-cataclism. Imaginea spatiului post-explodat redare in tehnica si efectele perspectivei “neo-suprematiste” este tema predilecta a arhitectei Zaha Hadid, care in desenele sale incercate de o forta expresiva fara precedent “violeaza si desconstruiesc programul arhitectural”. Sugerarea celei de a 4 a dimensiuni, care la Malevich este redata printr-o serie de planuri geometrice “plutind” fara limita in spatiu, devine la Zaha Hadid motivul uni grafism spectacular in care perspectiva polaroida exagereaza sentimentul de forta al viitoarei cladiri. Peak Club; Kurfur Sterdam –Berlin; Vitra; Fire Station –Weil de Rin; Centru de arta contemporana – Cincinati
Mind Zone – Londra
Imaginea spaţiului post-explodat redate inltehnica si efectele perspectivei "neo-suprerratiste" este tema predilecta a arhitectei Zaha Hadid care, in desenele sale incarcate de o forţa expresiva fără precedent "violează si deconstruiesc program arhitectural" celei de a patra dimensiuni, care la Malevitch este redata printr-o serie de planuri geometrice "plutind" fara limita in spaţiu, devine la Zaha Hadid motivul unui grafism spectacular in care perspectiva polaroida exagerează sentimentul de forţa al viitoarei clădiri, Geometria "fractala" a devenit un nou termen al posibilului imaginativ, iar tehnica graficii de calculator explorează noi zone ale "inefabilului". nicidata până astăzi nu a fost mai aproape imaginaţia de realizare prin tehnica
23. Formalism-realism in conceptia lui Bernard Huet Pornind de la paradoxalul slogan sovietic al arhitecturii "raţionale prin conţinut si naţionale prin forma" ce de fapt promova o arhitectura a puterii sovietice pan ruse (Huet) a Universităţii Lomonosov presărata in ipostaze identice in mai toate capitalele din Estul pro sovietic. Arhitectura eclectica si deci formalista nu a făcut decât sa scindeze forma de conţinut provocând si contribuind substanţial la criza arhitecturii postbelice. =>monumentele hitleriste ale lui Speer si mai tarziu cele staliniste au toate un numitor comun: sunt eclectice, pompoase, greoaie, perene, dorinta de acces la eternitate a tiranilor e invers proportioanala cu legitimitatea lor. Arhitectura locuintei de masa se vede situata la celalat pol fiind neglijata Cupa Brecht, realismul nu este o problema de forma, (ci de politica n.n.). Parafrazându-l, Bernard Huet, critic contemporan francez, afirma: "ai pofta sa spui ca nici formalismul nu e o problema de forma", referindu-se la faptml ca formalismul, nu mai puţin e o problema de politica Dupa Huet, orice arh care figureaza in proiectul sau o utopie de ordin social fara conflict e formalist (un ex, Bofill construieste in vremurile postmoderne Versailles pt saraci si alte complexe megalomane, el propunand saracilor ansambluri gigantice, greoaie, reci, lipsite de poezie, ca amintire ale vremurilor totalitare) Dupa Huet formalismul ar avea mai multe atribute: este birocratic- deoarece orice sistem care tinde sa reduca realul la un numar de nevoi, de standarduri, de stiluri, duce la formalism Sau – orice simpla adecvare la normele functionale fara raportare la social sau la comanda sociala e formalism Este tehnocratic-aplicarea mecanica a tehnicii la realitate o marcheaza pe aceasta si o transforma in abstractie; orice arh. redusa la o serie de operatiuni de tehnica financiara distributiva, sau constructiva este formalista. Este irational – arhitectii care cauta in afara arh. propria lor rationalitate, se expun grav la formalism Notiunea de formalism e folosita de Huet atat in sesnsul desprinderii formei de continut, dar si in cel al atitudinii fata de societate a gestului creatiei. Huet – lansarea conceptului de cladiri rationale Huet (lanseaza conceptul de cladiri rationale prin continut si nationale prin forma) Sloganul sovietic al arh. “rationale prin continut si nationale prin forma” promova o arhitectura a puterii sovietice (Huet). Arhitectura ecleticta si deci formalista, nu a facut decat sa scindeze forma de continut provocand si contribuind substantial la criza arhitecturii postbelice. Azi, in numele post-modernismului, Bofill construieste “Versailles-ul pentru saraci, sau alte ansambluri clasiciste monumentale in Saint –Quentin, sau Palais d’Abraxas in “Marne-la –Vallee”. Bofill propune “saracilor” ansambluri gigantice, greoaie, reci si lipsite de poezie ce amintesc de tipurile staliniste. Cu adevarat nationala in continut si forma pare ca s-a dovedit arhitectura japoneza care, incepand cu anii 60 exerseaza o puternica presiune asupra spiritualitatii occidentale careia ii opune exemplul spiritualitatii profund traditionale si temeinice, intelepte a lumii orientale. Termeni cheie: spatiul median, fictionalismul, densitatea concentrata, semnificatia duala, ambivalenta si polisemia. Britanicii si finlandezii au demonstrat ca o arh. nationala poate fi obtinuta prin exersarea pina la limita valorilor nationale in ceea ce au ele esential si substantial in continut. interpretarea lui Huet, orice arhitect "figurând in proiectul sau e utopie de ordin social fără conflict" este formalist. Ce altfel, daca luam pe rând atributele aplicate formalismului de către Huet, ar trebui sa acceptam o nuanţare din mprisma evoluţiei arhitecturii până in anii '90. Totuşi, pentru perioada deceniului şapte,si văzute din afara sistemului comunist, aceste atribute prezintă interasante puncte de vedere: "foralismul este "birocratic" căci "orice sistem ce tinde sa reducă realul la un număr de nevoi, de norme, de standarduri, de stiluri duce la formalism" sau "orice simpla adecvare la normele funcţionale fără raportarea la social sau la comanda sociala e formalism." (Am putea spune ca arhitectura locuinţei colective supertipizate a lumii comuniste este formalista? Nu in sensul propriu al cuvantuIui. Da in sens figurat pentru ca aplica formal o norma funcţionala. Dar forma, nu exista, exista numai funcţiunea, rezultata dintr-o comanda sociala, iar acest conglomerat de cutii funcţionale nu este arhitectura, cu atât mai puţin arhitectura "formalista"). Formalismul este "tehnocratic" spune Huet." Aplicarea mecanica a tehnicii la realitate o maschează pe aceasta si o transforma in abstracţie. Orice arhitectura redusa la o serie de operaţiuni de tehnica financiara, distributiva, sau cons-tructiva este formalista. In fine formalismul este "iraţional". Arhitecţii care caută in afara arhitecturii propria lor raţionalitate (sociologism, conţinutism, etc.) se expun grav la formalism. Noţiunea de formalism este folosita de Huet atât in sensul desprinderii formei de conţinut, dar si in cel al atitudinii fata de societate a gestului creaţiei. O prima reacţie la minciuna totalitara are loc in Italia odată cu apariţia mişcării "Tendenza" ce incearca reabilitarea arhitecturii prin întoarcerea la tradiţie si la istorie. Cesi diferita programatic de cea a realismului socialist, arhitectura "Tendenzei" e catalogata astăzi de "realista". Reevaluarea istoriei arhitecturii din perspectiva istoriei muncii a lui Tafu'ri, sau critica "tipologica" a lui Rossi si Aymonino tind a situa arhitectura ca producţie tipica in procesul istoric al formarii oraşelor.
24. Peter Eisenman, conceptia si opera -exponentul cel mai riguros al deconstructivismului explicabil prin formatia sa ratioanalista -prezenta absentei-prin sustragerea unei portiuni dintr-un volum sau prin anularea zonei centrale -uzeaza, la inceput de idei neostructuraliste apoi de ideile protestatare ale deconstructivismului -elitismul incomprehensibil => alienare - considera ornamentul ca pe o necesitate a arbitrarului necesitate a secondaritatii ce trebuie abordata impreuna cu principalul Adrew Benjamin spune despre Einsenman ca: -incorporeaza 2 tendinte divergente, una care ne situeaza in sanul ornamentului si alta care ne distanteaza de aceasta istorie deschisa spre posibilitatea avangardei arh -riscul care exista in tentativa de a stabili un raport intre ornament si repetitie e acela de a reduce arh la ornamental### -analizand ornamentul ca pe o prezenta => raportul la o anumita experienta arh ce reprezinta un ornament care vorbeste despre trecut -spatiu de tranzitie dintre int si ext, intre public si privat, intre o structura portanta si necesitatea unei alteia neportante dar necesare prin arbitrarul ei=> devin aproape obligatorii in arh postmoderna -contextul e total neglijat la deconstructivisti: "Noi am utilizat terenul ca pe un palimsestun loc unde se scrie, se şterge si se rescrie istoria. Clădirile noastre sunt procesul invers al faptului ca situl emana clădirea concept PostModernist. Clădirile noastre creează terenul concept Non-PostModernist." (Eisenman) Eisenman a dezvoltat teoria analizei si folosirea ei in cadrul proiectarii -casele 1-9 – simpatie pt modernisti -casa 10 – orientarea deconstructivista devine evidenta, influentele psihanalizei si ale filozofiei nihiliste constituind doar o parte din aspectele declarate ele autorului. Casa cu nr.10 este prima aplicare adescompunerii, dislocării si deconstructiei, prin sustragerea unor elemente care "distrug punctul central al imobilului, scara antropomorfica siutilizarile normale pierderea punctului central, formele in L simbolizând separarea si instabilitatea, excavarile, scufundarea in trecut si inconştient, scalarea si geomatria topologica ". -Formele in L dispuse rotativ, aceste cuburi erodate subliniază condiţia nesigura a universului -La Guardiola house întrepătrunderea acestor L-uri este savant explicata de autor ca fiind o "marcare a înţelegerii locului ca rezultat al schimbării înţelegerii lumii" -Grilele spaţiale tridimensionale sunt un motiv compoziţional aproape "sine qua non" in opera lui Eisenman. ''Ele sunt versiuni neomoderniste alegrilajelor de perspectiva ale lui Braimnte, mai degrabă deschise (infinite) decât închise (finite) mii degrabă quatrodimensionale decât unidirecţionale, mai curând uşoare decât grele Eisenman foloseste desenul complex al juxtapunerilor secventiale cat si macheta in seria celor 10 case=> filosofia morfologiei formale a cubului ca semn spatial
25. Deconstructivismul – conceptia filozofica si reprezentanti Peisajul arhitectural contemporan e inca dominat de pluralism si eterogenitate ca fundal, pe care se afirma câteva mişcări cu nuanţa mai pronunţata cum ar fi: mişcarea HI-TECH; mişcările pe teme moderne care se pot subimparti in mişcări PROMODERNE si ANTIMODERNE. Unii critici plasează mişcarea deconstructivista ca pe o continuare liniara a mis-carii constructiviste a anilor '20, sau a celei "puriste" de mai târziu, pe care nu face decât sa o îmbogăţească cu mijloacele de expresie ale timpurilor noastre. Astfel principalii reprez. ai Decomstr. isi justifica inspiratia din mishcarile avangardiste ruse, astfel Bernard TSCHUMI si-l asuma pe CHERNIKOV, Zaha HADID pe MALEVICH, Pete EISENMAN pe CERNIKOV + idei neostructuraliste. Pe linia antimodernismului, mişcarea DECONSTRUCTIVISTA preia forme multiple prin exacerbarea dusa la extrem a primelor proteste antimoderne, propunând ipostaze ale ornamentului ca expresie a opţiunii, subiectivismului si arbitrariului.(Ex: Pestele lui GEHRY ca si întreaga lui opera se manifesta ca un protest general împotriva tuturor convenţiilor.) DECONSTR. Suportul teoretic deosebit de vast, bazat pe conceptii noi din domeniul filozofiei, semioticii, psihanalizei, psihosociologiei, se alătura celor din domeniul tehnicii; informaticii, cineticii, cuanticii, energeticii, dar si a unor domenii artistice profund implicate arhitectural: muzicii, dansului, cinematografiei, publicitarii. Miscarea DEC. reabiliteaza haosul ca necesar in coexistentza sa cu ordinea, dar intermediat de neutralitate=>tripartismul (cu nuanta orientala) ce permite coexistenta ordinii cu dezordinea. Teoria DEC. e bazata pe disfunctie, dizlocare, disjunctie; totusi o mare parte din arh. DEC. trateaza problema ca si cand o data cataclismul produs ei sunt chemati sa reorganizeze materia. Termenul de DEC. nu mai corespunde azi cu sensul propriu al cuvantului, pt ca deconstructivistii DECONSTRUIESC pt a RECONSTRUI Pe fondul pluralismului si diversităţii, precum si a relativismului in gândirea arhitecturala contemporana, , este invocat Feyerabend cu a sa Against Method care, in idea reunirii logicii cu metafizica, ne convinge de faptul ca "totul merge". Idea aceasta "totul merge" o regăsim mereu in explicaţiile "post-factum" ale multor deconstructivisti americani, dintre care cel mai virulent, Frank Gehry, respinge cultura ca pe un balast de prejudecăţi. In opozitie, Noica respinge acest mod de abordare a pluralismului si relativităţii si propune ca metoda abordarea globala metafizica a lui Blaga, care include cultura in sistemul sau filozofic ca fiind singura reabilitare posibila in pluralism. 1.In domeniul estetic- DEC. sugereaza aparitzia unui nou sistem de organizare=> deplasarea devenind masura perceptiei spatiale 2.In conceptia spatiala – DEC. considera ca forma arh nu e numai cuplul figura-fond, dar se compenseaza cu geom. fractala, cu limite, disjunctii, diferente, absente 3.In domeniul semiotic – DEC. exagereaza sensurile meta-arh.: -arh. e palimsest -arh. formeaza si informeaza -arh. e semn si simbol -arh. comunica si emotioneaza =>un abuz obositor de semnificatii multiple si dense, toate pt a regasi smenificatia pierduta a arh 4.ca metoda –celor pur stiintifice si rationale li s-a adaugat cele euristice 5.ca tehnologie-DEC. uzeaza de cele mai sifisticate si cele mai noi forme de publicitate ca orice arta ce e vizula si publica Royston Landau- discursul arh nu e numai teorie cis i practica -exp. de proiecte publicitare – comunica cu publicul larg -limbajul arhitectural este vizual Depersoanlizarii prin universalizare: se opune personalizarea prin diferentiere. Serias filosofica oferita de Derrida (care a fost enuntata cu multe decenii inainte de Blaga) este acea a teoriei diferentelor care a dat nastere la multe discutii teoretice Arhitectii DEC au fost inspirati din filosofia lui Platon sau a lui Nitse (nihilism- „e nevoie de haos pt a se naste o stea”) In concluzie, cel mai important aspect in evolutia contemporana pare sa fie o febrila cautare de sine, un fel de sens al sacrului in gestul arh., pt ca dupa cum spunea MALRAUX – „sec XXI va fi religios sau nu va fi deloc” Ex: Esenman, Hadid, Tschumi, Hiromi Fuji, grupul Arquitectonica, OMA. (Rem KOOLHAAS), grupul Morphosis, Grehy Ch. Jencks – „daca exista dubii privind caracterul general al DEC pot fi aventurate idei care se refera la caracterul antipolitic si antisocial
Transformari in DEC : -limita =>nonlimita -decontextulizarea=>recontextualizarea -ordine=>dezordine Deconstructivismul – concept, reprezentanti. Pe linia antimodernismului, nuantandu-si manifestarile in tonuri disonante, protestatare sau chiar agresive, miscarea deconstructiva poate prelua forme multiple prin excerbarea dusa la extrema a primelor proteste antimoderne, propunand ipostaze ale ornamentului ca expresie a optiunii, subiectivismului si arbitrarului: intraga opera a lui Gehry se manifesta ca un protest general impotriva tuturor conventiilor. Miscarea deconstructiva declara deschis o contestare totala a tuturor valoriilor perene majore ale societatii. Miscarea deconstructiva reabiliteaza arbitrariul, haosul ca necesar, in coexistenta sa cu ordinea. “este nevoie de haos pentru a se naste o stea” (Nictzsche). In domeniul estetic, deconstructivismul “sugereaza aparitia unui nou sistem de organizare spatiala-deplasarea devenind masura perceptiei spatiale” (Tschumi). In conceptia spatiala a deconstructivismului se considera ca forma arhitecturala nu numai cuplul spatial figura-fond-bazat pe integrarea unei geometrii euclidiene si topologice, dar se opereaza si cu geometria fractala, cu limite, disjunctii, diferente si absente. In domeniul semiotic deconstructivistii exerseaza sensurile esentiale ale meta-arhitecturii, arhitectura e palimsest, e idee ce discrediteaza si compromite conventiile de principiu, dar stabileste altele noi. Pentru a se impune, deconstructivismul uzeaza de cele mai sofisticate si ultime forme de publicitate, ca orice arta care se respecta, o arta vizuala si publica prin excelenta, persuasiva si convingatoare prin oferta de experimente traite. Marile vedete deconstructiviste, Eisenman, Tschunmi, se inarmeaza cu foarte serioase argumente filosofice, tehnice si profund culturale. Reprezentanti: Peter Eisenman, Frank Gehry, Zaha Iladid, Coop Ilimmelbfau, Bernard Tschumi.
26. Despre discursul arhitectural (publicistica si discursul vizual) la R. Landau "Discursul arhitectural, ca si cel general, are nevoie de limbaj, dar limbajul arhitectural nu consta numai din cuvinte, ci si din acea forma de comunicare nespusa specifica artei si care poate emoţiona sau captiva. "Discursul arhitectural are o sfera care implica cuvinte si obiecte, uneori legate inextricabil si astfel de obiecte pot fi proiectele, precum si artefactele construite. Proiectele desenate ale lui Leon Krier, Maurice Culot, Franco Purini sau Rodrigo Perez de Arce necesita o cunoaştere de baza comentarii fara de care lucrurile se spun numai pe jumătate" . 1..desenul poate fi discurs intr-o disputa, întocmai ca si textul literar. Dupa R.Landau, autorităţile patronale ale arhitecturii pot influienta enorm cultura arhitecturala, potentându-i manifestările si canalizându-le voit, sau, uneori neintenţionat, fie spre arhitectura-artefact (produs, clădire concreta), fie spre discursul teoretic (proiectul, critica si teoria) .Avântul constructiv încurajează aparitia arhitecturii concret materiale, iar stagnarea economica, de obicei, conduce implicit la dezvoltatarea teoretica. Ăstfel, in Italia, imputinarea arhitecturii. făcuta de către patronajul acesteia, a impulsionat discursul teoretic si cel desenat. In Anglia, patronajul sectorului public timp de aproape doua zeci de ani fiind prioritar fata de cel privat, a impusionat construcţia pentru "programul New Town", construcţia de scoli si programul extensiv de locuinţe, iar in momentul in care sectorul privat si-a redus sponsorizarea, s-a produs o prăbuşire, ce a schimbat complet balanţa intereselor si sensibilităţilor arhitecturale". Desigur instituţiile profesionale, dar si revistele, manifestările ştiinţifice, mass media au un rol deosebit in orientatea discursului arhitectural. Revistele pot, in mod special exercita presiuni, influienta curente de opinie, sau pot crea astfel deopinii sau curente. Este interesant de remarcat in acest context ca discursul teoretic exprimat prin concursuri internaţionale, comentarii critice, sau teoretice, si-a păstrat in mediile elitiste o relativa continuitate si chiar daca informaţia era incompleta, am putea afirma ca aceasta preocupare teoretica a fost supapa supravieţuirii arhitecturale si firul care a făcut posibila reluarea activităţii profesionale adevărate dupa 1990.Un rol neasemuit de important in acest sens l-a avut Institutul de Arhitectura Ion Mincu din Bucureşti, alături de "o anumita parte" a Uniunii Arhitecţilor din România. Armele de socializare ale discursului arhitectural sunt ca si ale discursului in general: retorica, polemica, persuasiunea, dar si raţiunea vicleana (metis-ul grecesc) care nu exclude raţionalitatea si logica ca mod de argumentare dar si obiect de abuz. Valorile recunoscute ce sunt puse in joc atât in arhitectura cât si in alte domenii au deviat de la cele perene si etern recunoscute, la altele efemere si de consum, impuse iniţial gratie unei politici economice si care ulterior au fost ab-sorbite de marele public, scăzând nivelul general valoric, la unul populist, discutabil. "Mijlocul devine meşajEuneJjajghaJQcL^ a iui walter Banjamin, iar consumerismul devine legitimat. "Ca valoare culturala si intelectuala, consumerismul acţionează cu forţa egala a-supra ideilor, conceptelor mişcărilor si programelor de arhitectura, care ajung sa fie respinse nu pentru ca vreo forţa raţionala le-a demonstrat caracterul inadecvat sau insuficienta, ci mai degrabă deoarece au fost consunate. Nu s-a găsit inca nici o rigla eficienta pentru a măsura pofta de consum a culturii. In acest proces nu exista elerrent de digerare, in scimb creste entuziasmul pentru a înghiţi. "Referitor la relaţia raţionalitate-discursul arhitectural si moda, o interesanta remarca admite faptul ca in atenţia publicului de consum, nu competitivitatea propaga ascensiunea la conducerea in materie de cultura, ci mijloace mai puţin raţionale sau logice, si, sa zicem mai puţin acceptabile din punct de vedere valoric? Renato POGGIQUdescrie in analiza sa făcuta avangardismului secolului XX o intelectualitate alienata, care dispreţuia valorile "ortodoxe" ale propriei culturi, respingea trecutul, agoniza in prezent, dar poseda convingerea de a conduce spre in viitor nou, radical. Mişcările avangardiste, contrar conducătorilor culturali din epocile precedente, aveau puţin respect pentru ierarhia sociala existenta si erau ca Baudelaire si Marinetti, împotriva orânduirii existente si anarhişti si si-au făcut declaraţiile nu din cabinete publice sau lăcaşuri de invatamânt, ci din cafenele. Modernismul a fost produsul acestor mişcări de conducere. futurismul, fovismul, dadaismul, suprarealismul, purismul, constructivismul, Ete Stijl si altele, toate au proclamat un nou viitor. Aceste mişcări urmau sa călăuzească si sa mustre noile sensibilităţi ale primei jumătăţi de secol (XX) aşa dupa cum, din mijlocul secolului, un grup de mişcări de reacţie a început sa atace viziunile utopice ale viitorului, si cerând întoarcerea la valorile istorice durabile. Adoptând aceasta noua preocupare antiavangardista ("privind inapoi spre viitor"), Leon Krier a invocat un nou clasicism, Aldo Rossi a căutat o noua arhitectura "reţinuta" in miezul căreia era arhetipul; Franco Purini a pretins o mai profunda conştiinţa istorica prin memoria culturala, in timp ce Robert Venturi a oferit o critica a austerităţii moderniste, captivând cu bogăţia istoriei.Producţia de avangarda, deşi deseori ermetica in intenţia sa exprimata, a fost atunci când a urmărit stereotipul usor de integrat in valorile culturale, devenind astfel socializata in moda, unde i s-a impregnat un tip diferit de vitalitate, inainte de a fi degradata in kitch. Dar avangarda modernista a asigurat, de asemenea propria sa metafizica pentru uzul modei, de unde cerinţele pentru nou, şocant, surpriza si chiar pentru scandalos, au fost transpuse in valori culturale care vor fi exprimate in lumea modei. Astfel avangardismul intelectual, uneori anarhist, de obicei de stânga si intotdea-una in căutarea noului, s-a alăturat prin moda grupului do forte consumeriste,motivat de piaţa, preocupat de producţie si dorind o ieşire rapida din uz. In moda, incompatibilitatea dintre argumentările opuse se atenuează in timp ce complicii se întâlnesc intr-un armistiţiu instabil Discursul despre moda a lui Roland Barthes a contribuit enorm la intelegerea validităţii fenomenului de moda ca purtătoare de semnificatii ce au duble trimiteri (la trecut si la viitor) dar si la intelegerea plurivalentei codurilor pe care moda o reprezintă. Pentru a ne păstra intr-o schema coerenta, vom incerca sa revenim la analiza raportului arhitectura-cultura, incercând sa relationam cultura populara de cea a elitei si sa insistam asupra a ceea ce se petrece azi in fenomenul arhitectural
27. Limbajul arhitectural in exemplele lui C. N. Schulz Idealul estetic-ornamentul poate fi aplicat sau structural -ornamentul are rol de comunicare codata=> limbaj Spatiu – considera ca relatiile fundamentale geometrice pot fi combinate intre ele -organizarea elem de arh in raport cu un punct => centralitate, in raport cu o linie => axialitate -organizarea in raport cu un sistem de coordonate spatiale => schematizarea structurala -face diferente intre relatiile geometrice si cele topologice (cantitate in raport cu calitatea) -relatiile geometrice +relatiile topologice +rel conventionale => analiza sp. arhitectural -Gestalf – accesibilitatea pp. o atitudine adecvata, starea de gratie => spectator initiat -forma ca sp interior nu duce la rezultate numai daca e luat cu tot cu limitele sale Caracterul unui loc (sp) poate fi independent de forma spatiala, dar dependent de motivatia simbolica -mecanismul autoreglabil, ale cărui articulaţii sunt capabile de a prelua situaţii noi, pentru care nu a fost programat iniţial. -Capela Medici (Michelangelo)=>simbolic - sacristia Sân Lorenzo a lui Brunelleschi =>elemente stereotipe Nu doar forma spatiala determina arh ci mai multi factori: -Bruno Zevi – sp interior e principal in arh, se apropie de romanticii germani -face distinctie intre sp fizic si sp arh Capacitatea unei structuri formale, adica aptitudinea de a primi continut, e determinata de posibilitatea sistemului de comunicare P.V. Meiss – teorii spatiale legate de semnificatia arh sunt reluate atat din directia discursului gestataltist al formei spatiale semnificative cat si din cel al locului nascator de identitate Limbajul arhitectural la Schulz (exemple) Epoca moderna dezvolta un nou raport intre ornament si repetitie, intre traditie ca un “dar” prezent prin ornament si sensul, semnificatia ornamentului inerent logicii constructiei. Ornamentul poate fi aplicat deci “gratuit”, arbitrar, sau “structural”, deci logic, constructiv. In orice ipostaza, el recastiga dreptul la existenta in forma arhitecturala contemporana, iar teoriile semiotice actuale ofera ornamentului rolul de comunicare “codata” deci rolul de “limbaj”. C.N. Schulz in “Limbajul arhitecturii” aduce o contributie nepretuita intelegerii fenomenului prin exemplele asupra momentului funerar a lui Carlo Scarpa dedicat familiei Galli. Limbajul arhitecturii ca arta este vizualul. Mesajul identitatii in univers poate fi exprimat cu forta chiar intr-un limbaj abstract dar simbolizat, prin reluarea expresionismului corbusianist in ipostaza japoneza (Schimohara). Alvaro Siza dovedeste in intreaga sa opera o indentificare cu acelasi mesaj al identitatii, la care ajunge din directia opusa – o cultura inchisa, mijloace elementare si o continuitate traditionala profunda. Se observa doua atitudini opude referitoare la traditie. Una, pedaland pe conservarea formelor traditionale,- de obicei inchise, explicite, centripete – care risca in extremis sa ramana clonata intr-un limbaj cu nuanta tehnologica. Aceste forme devin suficiente prin lipsa capacitatii lor evolutive. Schulz asemuieste spatiul arhitectural cu o articulatie, mecanism capabil de adaptare, schimbare si evolutie. O alta atitudine priveste formele traditionale la modul esential, propunand forme deschise, centrifuge, capabile de schimbare, cu alte cuvinte, evolutive. Aceasta tendinta poate avea la randul ei riscul pierderii identitatii prin universalizare.
28. Daniel Libeskind, conceptia si opera
Alţi reprezentanţi ai mişcării antimoderne, cum ar fi LIBESKIND sau HAJDUK, considera arhitectura ca un moment suspendat in curgerea timpului, îndreptat împotriva istoriei un fel de antimemorie un gest protestatar îndreptat împotriva ororilor omenirii. ORDINEA e înlocuita cu desordinea si ARBITRARIUL. Arbitrariul ca necesitate devine lege pentru marea majoritate a deconstructi. vistilor, iar aceasta so exprima atât in domeniul funcţionalului (non -funcţiune, sau "non sequitur" cum îi place mereu sa spună Eisenman) exprimata de "foliile" din Parcul la Villette al lui Tschumi, sau de holul Centrului Wexner a lui Eisenman; al structurii grilele folosite de mai toţi post modernii fie ca sunt "latemodernisti, fie deconstructivisti sunt concretizarea pritre altele a necesitaţii "structurii slabe" neportante, arbitrare, sau pur si simplu gratuite) sau al formei (forma "absenta" golurile albe ale lui Eisenman sau formele implicite, sugerate, sau numai calităţi absente ale formei, ca de pilda lucrarea "Never is the Center" a lui Libeskind.) Ca la cumintile axonometrii ale lui Jarres Stirling si până la arhitectura ca "palimpsest" a lui Eaniel Libeskind, experienţele grafice si spaţiale de reprezentare arhitecturala s-au epuizat in metalimbajul căutărilor despre sine.Ca si comparaţia arhitecturii aparţine lui Umberto Ifco, Libeskind experimentează ideea in lucrarea Memorial Mies Van der Rohe, "Never is the Center", in anexa evreiasca a muzeului din Berlin, sau in lucrarea concurs pentru Berlin. "Din mamentul când abordează proiectul. desenatorul întoarce spatele obiectului, anulează antecedentele generează o suita interminabila de principii de finalitate. Reprezentant al miscarii antimoderne, considera arhitectura ca un moment suspendat in curgerea timpului, indreptat impotriva istoriei, un gest protestatar indreptat impotriva ororiilor omenirii. Muzeul Evreiesc din Berlin Lucreaza cu : simbolism, prezenta absentei. Discurs arh. vehement. -arh.literaturizata…
29. Tabloul criteriilor de analiza a teoriilor si doctrinelor arhitecturale contemporane
30. Conceptia si opera lui Jean Nouvel
31. Conceptia si opera lui F. O. Gehry
Cladirile sale , incluzand resedintele private au devenit atractii turistice.Cele lamai cunoscute opere ale sale sunt Guggenheim Museum in Bilbao , , Walt Disney Concert Hall in L.A. , Experience Music Project in Seattle, Weisman Art Museum in Minneapolis, Dancing House in Prague, si MARTa Museum in Herford, Germania.
Much of Gehry's work falls within the style of Deconstructivism. Deconstructivism, also known as DeCon Architecture, is often referred to as post-structuralist in nature for its ability to go beyond current modalities of structural definition. In architecture, its application tends to depart from modernism in its inherent criticism of culturally inherited givens such as societal goals and functional necessity. Because of this, unlike early modernist structures, DeCon structures are not required to reflect specific social or universal ideas, such as speed or universality of form, and they do not reflect a belief that form follows function. Gehry's own Santa Monica residence is a commonly cited example of deconstructivist architecture, as it was so drastically divorced from its original context, and, in such a manner, as to subvert its original spatial intention.
Feyerabend cu a sa Against Method care, in idea reunirii logicii cu metafizica, ne convinge de faptul ca "totul merge". Idea aceasta "totul merge" o regăsim mereu in explicaţiile "post-factum" ale multor deconstructivisti americani, dintre care cel mai virulent, Frank Gehry, respinge cultura ca pe un balast de prejudecăţi, in numele unui avangardism protestatar.
Pe linia antimodernismului, nuantându-si manifestările in tonuri disonante, protestatare sau chiar agresive, mişcarea DECONSTRUCTIVISTA poate prelua forme multiple prin exacerbarea dusa la extrem a primelor proteste antimoderne, propunând ipostaze ale ornamentului ca expresie a opţiunii, subiectivismului si arbitrariului. Pestele lui GEHRY ca si întreaga lui opera se manifesta ca un protest general împotriva tuturor convenţiilor.
Deconstructivistii vad in motivul zoomorfic (lebăda, delfinul, etc la Michael Graves, sau pestele la FranK Gehry) pe de o parte o expresie a bazei arbitrari-ului nietschenian, un absurd, un "non-sequitur", pe de alta parte, o noua forma de perfecţiune: "Daca clasicismul este perfecţiune, atunci...pestele reprezintă perfecţiunea, deci, de ce sa nu-l adoptam ca model."
O buna parte din reprezentanţii mişcării deconstructiviste adopta din ce in ce mai explicit o atitudine elitista si se in depărtează de mase printr-un prea complex si complicat sistem de codare a cărui descifrare presupune nu mimai o cultura de specialitate, dar si una istorica sau filozofica ("vitimele" antisemitismului hitlerist dispuse ca un memento pe drumul de acces la proiectul pentru fostul cartier general al Gestapoului la Berlin făcut de Hejdukjsau referirile filozofice ale lui Eisenmann).
Aceasta atitudine uneori ostentativ protestatara (eu îndepărtez fardul culturii spune Gehry), alteori atât de densa in semnificatii incat autorii nu-si mai pot explica sieşi intenţiile si inspiraţia, (in Romeo si Julieta, lucrare recenta pentru Bienala de la Veneţia din '85, Peter Eisenman ;
32. Conceptia si opera lui Richard Meier
Richard Meier (n. 12 octombrie 1934, Newark, New Jersey) este un arhitect contemporan american care a influenţat sensibil arhitectura secolului 20. Este cunoscut pentru design-ul raţionalist şi pentru folosirea culorii alb.
Meier a studiat la Cornell University, de unde a terminat cu o diplomă de arhitect, Bachelor of Architecture, în anul 1957. După ce a lucrat pentru compania Skidmore, Owings & Merrile în1959, şi apoi pentru Marcel Breuer pentru o perioadă de trei ani, Meier şi-a deschis propriul său birou de arhitectură în New York City în 1963. Identificat ca fiind unul dintre The New York Five în 1972, de delegaţia de la Getty Center Museum din Los Angeles, California, a făcut ca faima şi popularitate sa să crească exponenţial.
Multe dintre clădirile proiectate de Meier pentru masterele arhitecturale ,de la mijlocul secolului XX, au fost inspirate din munca lui Le Corbusier,dar mai ales din proiectele de la începutul carierei acestuia. Putem spune că Meier a construit probabil mai mult decât nimeni, dupa ideile şi munca lui Le Corbusier. Meier şi-a dezvoltat ideile în special după Villa Savoye şi Swiss Pavilion. Munca lui reflectă de asemenea influenţele altor mari arhitecţi precum Mies Van der Rohe şi,pe alocuri Frank Lloyd Wright şi Luis Barragan.
Culoarea predominantă în clădirile lui Meier este albul.De-a lungul istoriei,albul a fost folosit în multe clădiri,incluzând catedrale şi case mediteraneene din unele regiuni ale Spaniei, Italiei şi Greciei. În 1984, Meier a fost premiat cu premiul Pritzker.
Mişcarea pe tema PROMODERNA este puternic influientata de mişcarea moderna reprezentata de epoca marilor personalităţi, si-i continua ideile, ducându-le mai departe si oferindu-le sensuri sporite (Richard MEIER, CIRIANI; CHEMETOV, Jean NOUVEL, Mărio BOTTA, Alvaro SIZA, Hans HOLLEIN,
Feyerabend a venit cu propunerea propriei sale soluţii: "orice merge", in timp ce, prin contrast, Lakatos a căutat o baza pentru a stabili ca un lucru este "mai bun decât altul".
Teoria aceasta e progresiva, cumulativa si ar putea conduce pe un drum sigur ascensional valoric. Dar, daca Stanford Andcrson demonstrează ca, pentru arhitectura, seria, caselor individuale ale lui Corbusier este o cumulare progresiva de principii, parţial demonstrate in fiecare dintre ele si culminând cu Villa Savoye din Poissie, pentru ştiinţa propriuzisa, aceasta teorie nu e intotdeauna valabila. (Teoriile ştiinţifice sunt uneori "degenerescente" spune Lakatos, chiar si cea lui Einstein din a doua parte a vieţii sale.)
Am putea completa ideea aceasta cu evoluţia formala a operei lui Richard Meier, si cu evoluţia conceptuala a şirului de case realizata de Eisenman
"Modernismul Târziu (Late Modern Architecture) duce ideile si formele mişcării moderne la extrem, exagerând natura si imaginea tehnologica a clădirii, in încercarea de a produce amuzament sau plăcere e, estetica. încearcă sa insufle o noua viata in limbajul arhitecturii moderne, un limbaj pe care mulţi ii considera monoton si alienant...
Un exemplu de modernist târziu este Richard Meier care poate fi comparat cu Le Corbusier. Totuşi, unde Le Corbusier caută o integrare armonioasa de. plane, curbe si grile, Meier încearcă o disonanta a elementelor.
Grilele sunt mişcate la unghiuri de 5grade, volumele sunt violent alăturate, opoziţia lor este exagerata, spre deosebire de integrarea armonioasa a lui Le Corbusier. Caca in anii'20 grila însemna ordine, raţionalitate si perfecţiune, acum grilele mişcate reprezintă "perfecţiunea imperfecta", idea raţiunii înecata in îndoiala, dar totuşi prezenta.
Aceleaşi grile spaţiale devin motiv compoziţional de integrare in context la arhitecţii numiţi "late-modernisti, sau post-corbusianisti.
Richard Meier, in proiectul pentru Muzeul de Arte Decorative de la Frankfurt a utilizat in mod explicit metodele analitice in procesul generării proiectului, metode perfecţionate in cadrul colaborării cu Eisenman la grupul New York Five. Proiectul este o aplicare intelectuala analitica a ideeii de context. Doua sisteme de grile: una a mediului existent si alta rotita cu TREI grade si jumătate a muzeului proiectat. In ciuda proiectării analitice, Meier umanizează demersul proiectării prin metode oarecum clasice de compoziţie: focalizarea interesului in piaţa de acces situata la intersecţia circulaţiilor principale axiale, folosirea succesiunii gradate spaţiale funcţie de interesul pe care-l prezintă exponatele, unificarea ansamblului prin folosirea caroiajelor si a aceloraşi materiale albe sau nuanţate de la alb, etc.
Perioada POSTMODERNA aduce prospeţime in peisajul plictisit si vetust al modernismului sărăcit de "complexitatile si contradicţiile" vieţii reale, lipsit de poezia ornamentului ca gest gratuit.
Dubla codare a formei readuce in drepturi "semnul" ca mod de comunicare si, alături de exemple "latemoderniste" de genul celor a lui Richard Meier, apare un nou eclectism istoricist, mult controversat de către critica contemporana, dar nu mai puţin prezent pe toate continentele (Charles Moore, Venturi Rauch, Ebftll, Hollein, Rossi, Stirling sau Arata Izosaki). Semnele sunt repere de cod ale colectivităţii conştiente de trecutul sau, iar arhitectura trebuie sa ofere spatii recognoscibile si "semnificative" (L.Krier).
Exemple:
1.Canal +, Paris
-ferestre banda
-grila pe fatada -albul e considerat de meier ca o valoare de spiritualitate, vine de la greci, puritatea -acoperis terasa -bris-soleil-uri -copertina rotunjita la partea interioara -post-modern- materia e scoasa din zona in care copertina reazama pe diafragma -patrunderea vidului in masa-cubismul -transparente -scari intr un volum rotund, curb, intr-o structura ortogonala -trafor -o noutate: cadru de perforare -o gaura uriasa ,patrata, intr un perete simbol al ecranului tv, e sediul unei televiziuni -coji care se desprind din fatada , tenta deconstructivista -vis a vis, locuinte de anii 80 post modernism timpuriu , s a incercat identitatea unui grup de locuinte , 3 4 blocuri in jjurul unei curti interioare , azi f degradate; -vis a vis sediul citroen;
33. Scoala franceza
Paris .cap. cult. a Lumii, poate atesta o val. artist. Cult. Context politic postbelic si cultural – in Fr. Sustinatori ai comunismului(Corbusier, J.P. Sartre etc Charles de Gaulle – primul presedinte dupa razboi - sustine o val. nat.franceza, rezistenta la val. americane. - Fr. Miterand – reorg. Arh.fr. dupa 60’- cel mai important - Concursuri ->arh. Straini…i se pot reprosa o lipsa de identitate L’Architecture d’Aujourd’hui – sustinatoare cosmopolitati (Marc Emery, B.Huet - redactori) -nr.dedicat unui singur autor – teorie critica arh., divertisment, domenii conexe Louvre suprafata mare de expunere Franta – influenteaza ideologica asupra Europei -Getty (Richard Meier) – e acumcel mai mare muzeu din lume(muzeu oras 30 ha) -Parcul La Vylette (Bernard Tschumi) – 6 ha
1.Piramida – Pei Ming – muzeul Louvru -probl. Legate de imagine> sa permita o vizulaizare a tuturor fatadelor muzeului -discretie – unghi nu la 45 ci la 40 -ce se vede – doar holul de la intrare -cele 7 nivele de dedesubt – adevaratele spatii -pe aici se intra in muzeu -performante tehnice(95t de sticla)-zveltete , nu e grosiera -se afla peaxa ist. A Parisului
2.Tete Defense – Otto von Spreckelsen -concurs, -cub urias, func. Birouri, - stape 12 piloti uriasi din beton, -structura de beton+metal, -simbolism…poarta spre viitor, triumful omului prin comunicare
3.Opera Bastiliei – Carlos Ott -multe posib. De aranjare…sala e mobila, - nereusita sub aspect plastic, - f.criticata, insertie agresiva in p-ta Bastiliei, - inchisoare daramata a ramas memoria locului—obelisc, - acustica aproape perfecta.asemanatoare cu cea din natura
4.Bibl. Nat. A Frantei – D. Perrault -simbolism—4 carti>4 cladiri pe colturi, -in mijl. O gradina.sp. urban f. Mare, -pol de dezv.>aparitia ei aduce noi constr. In jur, - fatade cortina, identice
5.Min. Finantelor – Chementov si Huidobro -fundatii adanci(partial in apa), - fatada ordonata, complexa, - str. complexa – osatura metalica+b.a., -sistem anti-vibrant, acop. Etans.
6.Musee d’Orsay – Pierre Colboc(1979) – detasare str. veche de noua. – gara de sec.XIX>Art Nouveau, -opere prezentate cronologic, -are auditorium restaurant, -Gae Aulenti-designer de int., -sali surmonate de terase, lumina zenitala 7.Citte de Sciences – Adrien Fainsilber –renovare clad. Industr.>muzeu 8.Citte de la Musique – Charles de Portzamparc – m. Mult sala de concerte decat muzeu 9.Parcul La Vylette – Bernard Tschumi – contine 7.si 8. + Geodezul(cinema) + Zenitul(sal de concerte rock) 10.Institul Lumii Arabe – Jean Nouvel
34. Cunoastere Euristica Programul lui Lakatos are o contibutie esentiala in intelegerea fenomenului cunoasterii. – 1element al prog. Consta in nucleul teoretic al unei conceptii stiintifice. –nucleul teoretic este fundamental si inviolabil, a.i. respingerea nucleului va insemna abandonarea prog. Si astfel va incepe o noua investigatie.(ex: einstein combate pe newton, einstein combatut la randul lui). - 2lea element major – regulile euristice sau metodologice : euristica negativa si euristica pozitiva; Euristica negativa – investigatorul nu se atinge niciodata de nucleu. In gandirea arhitecturala, toate prog. Au reguli ce interzic beneficiarului sa intervina, asa dupa cum toate temele beneficiarului pot deveni nuclee de neatins pentru arhitect.(avangardistii au respins gandire conventionala si au format noi principii pe baza acestei respingeri…)Euristica negativa gaseste directia stiind unde nu doreste sa ajunga. Euristica pozitiva – imbunatateste programul, indreptandu-se spre ceea ce este de cautat, evitand ‚oceanul de anomalii’(Lakatos) – da astfel posibilitatea investigatorului de a-si concentra atentia pe reguli pozitive.Pt.arh. aceste reguli vizeaza: lumea fizica,societatea, arta si estetica. Unele reguli sunt fundamentate stiintific, altele cultural si conventional, iar altele subiectiv. Euristica în viziunea lui Landau După părerea lui Royston Landau ideea de a crea o metodă proprie şi autonomă arhitecturi este greşită pentru că ea ar suporta pe de o parte defecte reducţioniste, pe de alta ar rupe arhitectura de fenomenul cultural general. Criticând reducţionismul lui Fucault, Landau oferă spre studiu perspectiva culturală a abordării arhitecturii, perspectivă de altfel din ce în ce mai acceptată de către critici care sunt din ce în ce mai conştienţi de lacunele oferite de cunoaşterea pur ştiinţifică.
35. Cunoasterea stiintifica,mistica si metafizica Arhitectura e complexa-se situeaza la intersectia dintre real si fictiv,material si spiritual,stiinta si arta dar si spus si nespus, „ascuns si relevat”.(heidegger) -filozofia,arta,stinta,metafizica-interdependenta reciproca. Arhtectura are raporturi speciale si specifce cu fiecare din aceste domenii.se analizeaza raportul filozofie-arhitectura. -miscarea moderna a fost initial o explozie de spiritualitate si a exprimat „suflul epocii”. Ssaracirea de semnificatie a Stilului International coincide cu marea criza a stintelor moderne=>un proces continuu de sacralizare. Aceasta a generat numeroase critici; cea mai importanta e a filozofului Feyerabend :”totul merge” = libertate totala de legi si reguli. -critici arhitecti: Charles Jencks si Robert Venturi-contributie in reevaluarea pluralismului, a contradictiilor, a complexitatii arhitecturii, care genereaza SEMNIFICATIA. Critica lor coincide cu cea facuta „dualismului” occidental de catre reprezentantii miscarii post-moderne orientale ce opuneau „tripartitismul” dualismului occidental. Dualismul nu exclude monismul pentru ca in cazul in care exista doi termeni opusi exista si o ierahie: D-zeu –om,bine-rau;in schimb tripartismul admite existenta celor doi termeni opusi ca avand valoare egala, si coexistand cu un al treilea termen care este neutru si se numeste uneori „constiinta singura neamenintatoare”. Blaga cons. ca trei e inceputul pluralitatii.
Royston Landau cons ca istoriografia are un rol determinant in formarea opiniei in aritectura, care apartine unei gandiri culturale generale cat si a specialistilor:arhitecti,critici, istorici. Arhiectura trebuie sa-si iba discursul sau, care nu se poate echiva de publicitate,consumerism. In determinarea directiei discursului arh. un rol esential il au criticii si istoricii.
Exista un sens de parcurgere: CUNOASTEREA,TEORIILE sunt surse ale unui PROGRAM care va constitui o POZITIE ARHITECTURALA.
ACUM VINE TEORIA LUI LAKATOS
daca Feyerabend spus ca „orice merge”, Lakatos,prin contrast ,cauta o baza pentru a stabili ca un lucru „este mai bun decat altul”. Lucian Blaga completeaza intelegerea cunoasterii cu asa-zisa „ cunoastere luciferica”-prin mistic, adaugata „cunoasterii paradisiace”-prin rationament care duc la CUNOASTEREA METAFiZICA-globala,completa. El sesiseaza cu mult inaitea lui Derrida sau Foucault necesitatea diversitatii prin diferentiere si afirmarea identitatii din perspectiva diferentelor culturale.creatia,deci cultura, e singurul remediu pentru reabilitatea omenirii care nu poate exista decat „intru mister si revelare”. Mircea Eliade continua aceasta idee si afirma reabilitarea prin creatie e posibila numai in conditiile reabilitarii „sacrului” ca mod de existenta si ca sens al creatiei.
36. Limbajul arhitectural in opera lui Heidegger vazut de Noica Rationalismul pur logic al cunosterii stiintifice a intrat in dificultate in momentul in care teoria s-a confundat cu metoda.In acest momnet s-a dovedit ca singura, cunoasterea stiintifica nu e suficienta in special in domenii atat de implicate cultural ca cel al arhitecturii. – au aparut complentari globale euristice – Lakatos, empirice , intuitive, dar si mistice, sacre sau numai metaforice – Heidegger. Heidegger a readus optimismul metafizic hegelian al trairii ‚intru devenire’ si a descoperit in limbaj ‚casa fiintei’, iar in ‚casa’, urma unei treceri semnificative prin aceasta lume.Pentru Heidegger a construi inseamna a edifica ‚locuri’, inseamna in acelasi timp a fonda si asambla spatii. Arhitectura e limbaj – ‚casa fiintei’ Heidegger. In acelasi timp cu amenajarea locurilor ca spatii, locul face sa intre in el simplicitatea pamantului, a cerului, a divinitatilor si a muritoarelor. Lucrurile care sunt de acest gen dau ‚ramanere’ locuirii omului. In conceptia lui Heidegger arh. e prin excelentacomplexa, cai se situeaza la intersectia, reunirea dintre real si fictiv, material si spiritual, stiinta si arta, dar si spus si nespus, „ascuns si relevat”.
37. Terminologie in perioada premoderna, moderna, postmoderna, contemporana si realista,
sensul si opusul sensului. Evolutia arhitecturii de la perioada premoderna, prerealista si realista prin perioada moderna, avangarda, maturitate si declin, pina la perioada postmoderna. Azi asistam la o noua disponibilitate spre forme elitiste, profund spiritualizate ale miscarii deconstructiviste. Arhitectura Hi -Tech exprima tentativa fireasca a contemporaneitatii de a da forma tehnologiei celei mai avnasate, dublata de castigurile stiintelor abstracte. Arhitectura premoderna a fost numita late-moderna sau post-corbusiana. Azi foarte multe terminologii ar trebui reevaluate , intelese diferit din prisma reevaluarilor istoriei. Multi alti termeni s-au conscrat prin intensa lor folosire in ideea unui sens anume, altii au o tendinta de a semnifica, paradoxal, exact opusul sensului la propriu al termenului. In prima categorie despre arhitectura realista nu a fost nevoie de o departajare politizata a manifestarii realiste in “realism-socialist” “realism”(capitalist), asa cum suntem obligati a specifica in arh. pentru a localiza. Arta realista a avut o evidenta deschidere spre mase, o tentativa de a se implica in socila, devenind “angajata”. In lumea occidentala democratica e obtiunea libera, constienta si autoimpusa a artistului. In lumea puterii totalitare obtiunea spre implicare socila nu mai e la latitudinea artistului. Arh. perioadei realismului este mereu prezentata ca fiind arh. fascista, opusa celei staliniste, fiind clasiciste, monumentale, greoaie, eclectice, lipsite de gratie si umanism. Expresionismul este o miscare catalogta initial realista, apoi formalista, deci arta de dragul artei (Tatlin,
Lissitzky). Nu toata arhitectura “realist –socialista”este eclectica. Stilul international s-a suprapus in timp si spatui cu realismul socialist. Estul european pstbelic a “beneficiat” de toate excesele simplificatoare, generalizand termenul de “arh. a periferiei”. Dar aceasta exista si in marile orase occidentale sub forme alienate, sau sub forma unor centre noi administrative de tip “Manhattan”.
38. SEMNIFICATIA SI POLICODAREA ARHITECTURII POSTMODERNE Context istoric: perioada de la inceputul anilor 70 in special de dupa socul petrolului din toamna anului 1973 se caracterizeaza prin faptul ca multe din valorile societatii au fost reconsiderate -o schimbare la nivelul econ si social are ca rezultat firesc o schimbare la nivelul ideologic si artistic -in mod firesc schimbarile ce privesc arhitectura au vizat configuratia edificiilor, a schemelor functionale, a sistemului morfologic, toate acestea cauzate de stereotopia si lipsa de semnificatie a arh moderene in special a stilului internat - in 1974 la scoala de arh din California a inceput o dezbatere intre 2 gr de arh a caror idei vizau o modalitate particulara de evolutie a sistemului stilistic in raport cu cel al arh moderne -white arh – miscare promoderna – late modernism -gray arch. – miscare antimoderna – postmodern Cele 2 mari principii: nonornamentul si noncontextul apartinand arh moderniste i se opune in arh postmoderna revaluarile istorice si cele legate de context=>reconsiderarea adevaratelor repere ale identitatii, personalizzarii, semnificatiei arhitecturii -cercetarile teoretice se indreapta cu precadere inspre explicatia crizei arh moderne din cauza pierderii atributelor artistice, poeticul, valoarea emotionala Caracteristici ale arh postmoderne: -utilizarea ornamentului ca aluzie istorica sau ca decoratie -folosirea formelor ca referinta istorica explicata -folosirea eclectica a limbajului modern si premodern -utilizarea culorilor vii si a unei diversitati de materiale -definirea sp. intermediare care constau in zone de circulatie, sp. prinse in grosimea zidurilor In aceasta ordine de idei apare motivul specificitatii OB. de arh a imaginii sale unice, irepetabile, imagine ce contine o anumita ambiguitate; depersonalizarii prin universalizare: se opune personalizarea prin diferentiere => ornamentul devine un obiect codat dar si o modalitate de transmitere codata Robert Venturi – “prefer obiectele bogate in semnificatii, celor a caror semnificatie e clara; admit functiunile implicite celor explicite; unuia sau altuia ii prefer unuia si altuia” -aceasta multitudine de semnificatii se obtine in primul; rand prin varietate si bogatie formala Robert Stein – in loc de sloganul modernist “less is more”, declara ca in arh postmoderna “more is more” Posmodernul actioneaza asupra plictiselii vizulae, a modernismului , solutia fiind amestecarea limbajului modern cu un alt limbaj -ei practica un dublu cod; o cladire postmoderna e jumatate moderna, jum altceva (deseori traditie) ce incearca sa comunice pe de o parte publicului, pe de alta parte unei minoritati avizate -se poate spune ca PM e ca un Janus cu doua fete: una priveste inapoi sperand sa gaseasca originile, calalta priveste inainte in nimic PM datoreaza mult orientului, insusindu-si ### in sensul acceptarii neutralitatii alaturi de cei 2 poli extremi =>spatiu de tranzitie
39. Teoreticieni ce au contribuit la anliza, crearea spatiului in perioada contemporana Dagobert Frey, Brinkman A. E.
Brinkman introduce notiunea de “scheme tramale”, iar Dagobert Frey pe acea de “compozitie simultana” pentru renastere. “Succesiune spatiala”. Pentru Frey piramidele sau obeliscurile sunt “mase in repaos” ce “termina o succesiune spatiala” (Schulz). Arhitectura premoderna a compus mereu spatiile in ideea de interpenetrare, dar statica si bazata pe ierarhie. Barocul a condus la prima eliberare spatiala de regulile si conventiile sale, de geometria elemntara si de opozitia interior-exterior. Barocul a descompus pereti si acoperisuri, conceptual exisrta 2 coji, una interioara si una exterioara, capabila fiecare dintre ele de a raspunde unor exigente particulare. Elementele fragmentare, totusi au primit asa zisa “unitate desavrsita” (Brinkman). Sec XIX face a 2 mare “eliberare spatiala” prin noile exigente ale fierului si betonului armat.
Sec XX introduce mari inovatii in gandirea spatiului arhitectural, poetica spatiului, experienta spatiala. Problema spatiala poate fi pusa sub 2 aspecte: sp. arhitewctural propriu-zis analizat prin exemplele cele mai
valoroase SI discutia despre spatiul arhitectural – teoria arhitecturi
. 40. Discursul de publicitate si viziune Landau Pentru a se impune, deconstructivismul uzeaza de cele mai sofisticate si ultime forme de publicitate, ca orice arta care se respecta, o arta vizuala si publica prin excelenta, persuasiva si convingatoare prin oferta de experimente traite. Discursul arhitectural este, dupa Royston Landau, nu numai comunicare, dezbatere, ci se face prin intermediul practicii, oferind nmotiuni concrete in acelasi timp cu cele abstracte. Expozitiile de proiecte publicitare comunica publicului larg sursa inspiratiei, viziunea sau baza teoretica de principiu ale autorului, care foloseste in acest scop proiecte intermediare, faze premergatoare sau schite ce fac posibila intelegerea operei finale. Marile vedete deconstructiviste, Eisenman, Tschumi, se inarmeaza cu foarte serioase argumente, filosofice, tehnice si profund culturale. Mijloacele lor: lucrul in echipa, discursul universitar elitist si perfectionarea modelelor pe computer, antreneaza eforturi spirituale, tehnice si materiale, impuse de concurenta pentru castigarea lucrarii. Sursele sunt amplificate prin mijloace de propaganda proprii unei piete mondiale.
41. Arhitectura modernă, latemodernă şi postmodernă în viziunea lui Ada Luis Hustable
Ada Luis Hustable numşte "inclusiviştii" acei arhitecţi ce presupun în creaţia lor artistică o implicaţie contextuală, sursă de inspiraţie şi motiv formal, exprimând şi reprezentând acest context ce poate fi geo-climatic, istoric, social sau cultural. A.L.Hustable numeşte "inclusivişti" arhitecţii ce se implică într-un fel sau altul în context iar această reconsiderare a contextului este considerată o manifestare a unei atitudini antimoderne. Noţiunea de context este astăzi mult amplificată ca înţelegere faţă de ceea ce însemna în anii '60 când a fost asimilată în termeni arhitecturali, depăşind cu mult sensul strict al unui mediu şi atigând din ce în ce mai mult sfere spirituale şi culturale.
42.MODERNISMUL -orientare in cadrul arh initiata la inceputul sec20 Principalele fundamente – forma arhitecturala este o rezultanta directa a functiunii (form follows function) din care => cateva reguli generale de compozitie: -planul, distribuirea sp si organizarea volumelor sunt rezultate din schema functionala -plastica arh se dezvolta in masura in care elementele ei sunt justificate functional -pt exprimarea functiunii in forma se folosesc figurile si formele geometrice, bazate cat se poate, pe linii si unghiuri drepte -la realizarea cladirilor moderniste se folosesc non-culorile (alb, negru) si culorile primare (rosu, galben , albastru) Bazele teoretice ale functionismului modernist propuse de la lucrarea lui Adolf Loos => ornamentul drastic criticat Exista 2 mari grupe de constructii moderniste a.constructii in care predomina masele opace – neo brutaliste b.constructii in care predomina zonel;e vitrate-“stilul international” a.viziune mai statica, motivitate; exista si aici trei variante de fatade: – cu dominante orizontale si verticale constituite din benzi groase si opace alternand cu siruri de ferestre -fatade cu rosturi -fatade cu goluri dispuse liber Aceasta impartire nu are doar un caracter stilistic ea fiind si o rezultanta a programului de arh b.stilul international – caracteristic pentru cladirile zgarie-nori; stilul acestora este in genul unitar-fatade de sticla, simplitate -preferinta pt orice fel de cladiri cu pereti transparenti de forma invariabil dreptunghiurala, la care muchiile orizontale si verticale precum si montantii ferestrelor sunt reduse la minima expresie Anularea unghiurilor ca limita de sp. permite interpretarea int-ext. Senzatia de plutire a planseurilor printr-o serie de falsificari contructive -sp. concept in miscare =>perceptia frontala nu mai e asa importanta – introducerea notiunii de timp ca o componenta spatiala “sine quo non” Le Corbusier – exerseaza in seria renumitelor sale vile aplicarea unor principii pe de o parte cubiste (in ceea ce priveste perspectiva) si pe de alta parte moderne (in ceea ce priveste conceptia spatiala) Vila Savoye – continuitatea spatiului int –ext, flexibilitatea partiului, terasa gradina ca acoperis, structura portanta pe piloni ce permite fluidizarea sp., extensie a sp. atat in plan vertical cat si orizontal MODERNISMUL CLASIC – uneste principiile ### dintre care putem enumera pe cele care au stat la baza stilului international: -arh mai curand volum decat masa -mai curtand regularitate decat simetrie axiala Principiile Chartei de la Atena – referitoare la abordarea sp urban -principii clare doctrinare -au generat asa zisul urbanism liber insusit cu repeziciune de arh intregii lumi -acest mod de gandire a fost exagerat prin simplificare in tarile in curs de dezv si au suferit un puternic proces de industrializare, tipizare dupa al 2 lea RM care duce la depersonalizare, la lipsa de semnificatie HIGH TECH Mişcarea tehnologizanta numita azi HI-TECH a fost marcata de apariţia Centrului Pompidou la Paris in cartierul Beaubourg, dar ea se afirma cu tot nai multa pregnanta in Europa, Anglia, America sau Japonia. -arh HT e o continuare fireasca a ideilor si a tendintelor exprimate formal in arh moderna -radacinile lui sunt aceleasi ca la modernism (neoplasticism, constructivism, Bauhaus, rationalism francez si italian) dar HT a cunoscut o evolutie deosebita fata de modernism in care cladirea isi exprima clar propria functionalitate in care e inlaturata orice decoratie anexa, HT aduce ceva in plus prin conferirea unor valente estetice elementelor structurale si celor anexe, care devin astfel factori esentiali de expresivitate (Renzo Piano, Richard Rogers, Norman Foster) LATE MODERNISM Context istoric: perioada de la inceputul anilor 70 in special de dupa socul petrolului din toamna anului 1973 se caracterizeaza prin faptul ca multe din valorile societatii au fost reconsiderate -o schimbare la nivelul econ si social are ca rezultat firesc o schimbare la nivelul ideologic si artistic -in mod firesc schimbarile ce privesc arhitectura au vizat configuratia edificiilor, a schemelor functionale, a sistemului morfologic, toate acestea cauzate de stereotopia si lipsa de semnificatie a arh moderene in special a stilului internat - in 1974 la scoala de arh din California a inceput o dezbatere intre 2 gr de arh a caror idei vizau o modalitate particulara de evolutie a sistemului stilistic in raport cu cel al arh moderne -white arh – miscare promoderna – late modernism -gray arch. – miscare antimoderna – postmodern Late M – influente neoplasticiste + Le Corbusier -miscare omogena care continua principiile functionaliste ale modernismului introducand insa elemente de formalism: -evidentierea puternica a volumelor prin decupaje nete si prin folosirea in special a albului -existenta unor elem constructive anexe care nu au neaparat justificare functionala (pergole, ziduri false) -opozitia accentuata in mod voit intre plin si gol, intre masa opaca si suprafetele vitrate => goluri impuscate -accentuarea si specularea resurselor de expresivitate ale sistemului structural al cladirii
-afirmarea unor rosturi de regula ortogonale Late M reprezinta o combinatie de functionalism si formalism (functionalismul predomina) , derivat in special din neoplasticism si opera lui Corbusier L. M. duce formele si ideile miscarii moderne la extrem, exagerand natura si imaginea tehnologica a cladirii, in incercarea de aproduce amuzament si placere Reprezentanti in SUA: RICHARD MEIER – unul dintre cei mai caracteristici ai late modernismului -poate fi comparat cu Le Corbusier, dar in loc sa caute o integrare armonioasa de plane curbe si grile ca si Le C., Meier incearca o disonanta a lor (grilele sunt miscate cu 5 grade, volumele sunt violent alaturate, opozitia lor e exagerata -el spune ca a fost influentat cel mai puternic in opera sa de Conventia de la Tourette (Corb.) in ceea ce priveste alcatuirea planurilor si de Vila Savoye sau Vila Stein in ceea ce priveste alcatuirea fatadelor Caracteristici ale stilului lui Meier: in ceea ce priveste planul: - combinatia formelor ortogonale cu cele curbe -treceri frecvente de la o directie la alta prin intermediul a doua sau 3 paliere intermediare raportate in arce de cerc -separarea stalpilor de panourile de inchidere si de compartimentare -grile rotite la unghiuri mici -alcatuirea zonelor de circulatie In ceea ce priveste fatadele: -scoaterea in evidenta a unor volume mari (de obicei plinuri) prin contrast cu zone vitrate -folosirea de preferinta a albului -folosirea caroiajelor pt plinuri Ex: “Douglas House” marcheaza inceputul celei mai importante perioade din activ lui Meier -tendinte foarte puternice formaliste; accentuarea cosurilor in fatada, a scarilor exterioare -“proiectele Olivetti” – cladiri tip ce urmeaza a fi amplasate in 15 orase din SUA -“ High Museum of Art” – Atlanta -“ Canal Plus” – Paris CHARLES GWATHMEY – atasat la inceput de Meier la gruparea “New York five” -maniera de lucru asemanatoare cu a lui Meier -influentat si el de Corb. si mai ales de neoplasticism In Japonia – ARATA ISOZAKI – in prima etapa a creatiei sale arh -linie foarte apropiata de stilul lui Meier TADAO ANDO – exponent foarte autentic al arh Late M ; stilul sau manifesta un sistem morfologic de sinteza. El creaza efecte de umbra si lumina care confera interiorului o aparenta mistica. Frumusetea nu are nimic in comun cu operatiunile intelectuale sau teoriile dificile -predomina betonul aparent In Europa JEAN NOVEL – opera sa imbina elem LM cu ale HT O.M. UNGERS PERSPECTIVE DE DEZ. A ARH. Spatiul rom. se particularizeaza fata de cel gen. est European prin: -O continuitate multimilenara -O enclave de latinitate intro zona de sclavism -O toleranta extrema exprimata prin pasnic si practice crestine -O extraordinara percutare in spiritualitatea universala-in ciuda unei traditii coservatoare exprimata prin rural
