TEORIA GENERALĂ A IMPOZITELOR CURS 2+3

Teoria generală a impozitării

De ce impozitele? (I)

Sursa: Comisia Europeană

De ce impozitele? (II)

Sursa: Comisia Europeană

Rolul impozitelor Rolul pe plan financiar:

principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii

cheltuielilor publice

Rolul pe plan economic:

utilizarea impozitelor ca mijloc de intervenţie în activitatea economică

Rolul pe plan social:

se procedează la redistribuirea unei părţi importante din PIB între

grupuri sociale şi indivizi, între persoane fizice şi juridice

(...)

"I love America, but I can't spend the whole

year here. I can't afford the taxes."

Mick Jagger

Definiţie

Formă de prelevare a unei părţi din veniturile

şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la

dispoziţia statului în vederea acoperirii

cheltuielilor publice.

Această prelevare se face:

în mod obligatoriu,

cu titlu definitiv (nerambursabil) şi

fără contraprestaţie directă din partea statului.

Elementele impozitului (I)

1)subiectul (plătitorul): persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului

2)suportatorul: persoana care suportă efectiv impozitul

3)obiectul impunerii: materia supusă impunerii

4)sursa impozitului: din ce anume se plăteşte impozitul

5)unitatea de impunere

6)cota impozitului

7)termenul de plată

8)asietă: totalitatea măsurilor permise de lege pe care le iau organele fiscale în legătură cu fiecare

subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile şi determinarea impozitului datorat statului

Elementele impozitului (II)

Aşezarea şi perceperea impozitelor Conţinut

Metoda evaluării indirecte

a)evaluarea pe baza semnelor exterioare

b)evaluarea forfetară

c)evaluarea administrativă

-permite stabilirea cu aproximaţie a mărimii obiectului impozabil, fără

să se ia în considerare situaţia persoanei care deţine obiectul

respectiv

-organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumită

valoarea obiectului impozabil

-organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza datelor

pe care le au la dispoziţie

Metoda evaluării directe

a)evaluarea pe baza declaraţiei unui terţ

b)evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului

-mărimea obiectului impozabil se stabileşte pe baza declaraţiei scrise de

către o terţă persoană care cunoaşte acestă mărime şi care este

obligată prin lege să o depună organelor fiscale

-se realizează cu participarea directă a contribuabilului

Determinarea cuantumului impozitului -calcularea impozitului propriu-zis

Perceperea impozitelor

a)direct de către organele fiscale

b)stopaj la sursă

c)aplicarea de timbre fiscale

-impozit portabil, impozit cherabil

-impozitul se reţine şi se varsă de către o terţă persoană

-în caul taxelor datorate statului pentru acţiunile în justiţie, pentru actele

eliberate de notariatele publice etc.

(...)

Principiile impozitării (II)

A.Smith, 1776: 1)principiul echităţii: contribuţii în funcţie de veniturile pe care

le obţin contribuabilii

2)principiul certitudinii: mărimea impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă şi nu arbitrară, termenele, modalitatea şi locul de plată să fie stabilite fără echivoc, pentru a fi cunoscute şi respectate de fiecare plătitor

3)principiul comodităţii: impozitele să fie percepute la termenele şi la modul cel mai convenabil pentru contribuabil

4)principiul randamentului: sistemul fiscal să asigure încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli şi să fie cît mai puţin apăsător pentru plătitori

(...)

Codul fiscal al României (2012)

Impozitele si taxele reglementate de prezentul cod se bazeaza pe urmatoarele

principii:

a) neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si

capitaluri, cu forma de proprietate, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului

roman si strain;

b) certitutinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu

conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie

precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege

sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de

management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

c) echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferita a

veniturilor, in functie de marimea acestora;

d) eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor

Codului fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive

defavorabile pentru persoane fizice si juridice, in raport cu impozitarea in vigoare la

data adoptarii de catre acestea a unor decizii investitionale majore.

Principiul echităţii fiscale (I)

stabilirea minimului neimpozabil (poate fi stabilit numai in cazul impozitelor directe, neavând aplicabilitatea în cazul impozitelor indirecte)

impunerea să fie generală

echitate fiscală orizontală (R. Aronson, 1985): tratament fiscal egal pentru contribuabili cu situaţii similare

echitate fiscală verticală (R. Aronson, 1985): sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecăruia Cote progresive

Cote proporţionale

Cote regresive

Principiul echităţii fiscale (II)

H.Rosen (1992): definirea noţiunilor de impozitare regresivă

şi progresivă este destul de ambiguă. De aceea se apelează la

rata medie a impozitării, adică proporţia de impozit pe venit.

Dacă rata medie de impozitare creşte odată cu venitul,

atunci este vorba despre impozitare progresivă

Dacă rata medie de impozitare scade odată cu creşterea

venitului, atunci este vorba despre impozitare regresivă.

Regula lui Ramsey

Principiul beneficiului impozitele trebuie să fie stabilite în strânsă legătură cu beneficiile pe

care contribuabilii le primesc sub forma bunurilor şi serviciilor publice

în acest caz, echitatea pe orizontală presupune ca cei ce beneficiază de aceeaşi cantitate de servicii publice să plătească aceeaşi sumă de bani sub formă de impozit

în acest caz, echitatea pe verticală presupune ca cei care beneficiază de cantităţi mai mari să plătească impozite mai mari în comparaţie cu cei ce beneficiază de bunurile publice , dar în cantităţi mai mici

cei care nu beneficiază de servicii publice nu sunt nevoiţi să plătească impozit

teoria beneficiului face legătură între impozitare şi cheltuielile publice

Principii de politică financiară

randament fiscal ridicat

impozitul să aibă un caracter universal să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi

perceperea impozitelor să fie cât mai redus posibil

stabilitate

randamentul impozitului rămâne constant de-a lungul întregului ciclu economic; randamentul unui impozit nu trebuie neapărat să sporească odată cu creşterea volumului producţiei şi a veniturilor şi nici să scadă în perioadele de criză

elasticitatea

impozitul să odată fi adaptat în permanenţă necesităţilor conjuncturale de venituri ale statului

Principii de politcă economică

Folosirea impozitelor ca instrument de impulsionare a

dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice, de

stimulare ori de reducere a consumului unor mărfuri, de

extindere/restrângere a exportului/importului unor bunuri

Principii social politice

Iluzia fiscală: posibilitatea de manipulare a alegătorului median, prin intermediul fiscalităţii. În figura demai jos, pe abscisă este reprezentată cantitatea consumată din bunul public (BP) iar pe ordonată nivelul venitului (V).

Posibilităţile de influenţare a deciziilor indivizilor au în vedere:

crearea iluziei că preţului bunului BP este mai mic decât în realitate,determinând alegătorul median să consume mai multe unităţi din bunul respectiv şi astfel să se modifice punctul lui de optim de la 1 la 2 pe aceeaşi curbă de indiferenţă;

se poate crea impresia indivizilor că dipun de un venit real mai mare decât cel din realitate şi astfel optimul se va muta în punctul trei corespunzător unei utilităţi mai mari;

posibilitatea ca prin intermediul fiscalităţii (ce corespunde unei creşteri a cheltuielilor publice) să se poată influenţa, în sensul modificării ei, rata marginală de substituţie dintre bunul public BP şi venitul V, caz în care optimul consumatorului se va situa în punctul 4, pe acceaşi linie a bugetului dar pe o nouă curbă de indiferenţă.

BP

Figura 3.2. Iluzia fiscală

V

I1

3

I0

1

2 4

Sursa: Cullis & Jones, 1996

(...)