TEMA 52!

! Reabilitarea orală contemporană, la fel ca toate

ramurile profesiei noastre, trebuie să aibă prin

definiție valențe estetice și cosmetice deosebite.

Exigențele mereu crescânde privind performanțele estetice

ale restaurațiilor consevative și a celor protetice au

determinat conturarea în timp a unei arii de preocupare

specifică în cadrul medicinei dentare, estetica

(cosmetica) dentară, care tinde să se definească ca o

specialitate aparte a medicinei dentare.

$ Estetica este disciplina filozofică care, din

secolul al XVIII-lea până astăzi, în principal prin

operele unor gânditori ca Baumgarten, Kant, Hegel, Vito

şi Croce, a încercat să pună pe baze raţionale

ştiinţifice conceptul de frumuseţe. Aristotel (384-322

IC) spunea că „ frumusețea personală este o recomandare

mai bună decât orice scrisoare de prezentare ”, iar

scriitorul și dramaturgul englez Charles Reade (1814-

1884) afirma că „frumusețea înseamnă putere, iar zâmbetul

este sabia acesteia”. Foarte sintetic, precizia

frumosului se naşte din interacţiunea sensibilităţii

(factori instinctivo-emoţionali) cu intelectul (factori

raţionali). HUTCHESON şi SHAFTESBURY au definit estetica

ca fiind atitudinea de obţinere a armoniei (Inquiry into

the origin of our ideas of beauty, 1725). Trebuie să se

facă distincţie între noţiunea de estetică şi cea de

cosmetică, aceasta din urmă reprezentând căutarea unui

stereotip al frumuseţii (de exemplu uniformitate,

regularitate, simetrie) independent de contextul natural

în care se înscrie subiectul. Din contră, estetica este

expresia unui arhitip natural corespunzând unei reguli

matematice, fiind din această cauză inteligibilă şi

traductibilă conform unei formule (regula frumosului).

Aceşti factori, care presupun interacţiunea dintre obiect

şi observator, formează bazele raţionale ale frumosului.

$ Diferite reguli numerice ale frumosului au fost

aplicate anatomiei dento-faciale prin formularea

proporţiilor dento-faciale corecte aplicând proporţia de

aur (Leonardo), sau parametri antropologici

(cefalometrici) rezultaţi din studii epidemiologice. Cu

toate acestea, există o serie de factori subiectivi

proprii contextului instinctivo-emoţional al

observatorului (psihologici), care pot condiţiona

semnificativ sensibilitatea la frumos şi care sunt

asimilaţi „gustului” privind perceperea frumosului,

corelat epocii şi contextului specific istoric şi

cultural în care trăieşte observatorul. Un cunoscut

dicton latin afirmă că de gustibus non est disputandum. Unele

referințe la dictonul amintit extind obiectul afirmației

și la culoare : de gustibus et coloribus non est

disputandum. În acest sens, încă în 1757 HUME arăta că

nu există o uniformitate a „gustului”, încât „ceea ce

place la Paris, displace la Londra”. Tot el, referinduse

la exprimarea vârstei pentru frumos în funcţie de vârsta

observatorului spunea că „la 20 de ani poate să-ţi placă

Ovidiu, la 40 Horaţiu şi la 50 Tacitus”. Aceste aspecte

emotivo-instinctive sunt deci stări corelate de

experienţele psihologice individuale şi de suprastructura

socio-culturală (educaţie, caracteristici etnice şi

religioase,etc...) Influenţele antropologice şi culturale

pot explica discreta variabilitate între indivizi şi

între rase în aprecierea „frumosului” aplicat fizicului

şi feţei.

$ Un purtător al gustului dominant într-un anumit

context socio-cultural este moda (tendinţa, stilul). În

trecut, evoluţia gustului era cuantificată pe lungi

perioade istorico-artistice(gracă, romană, renascentistă,

etc...). În epoca modernă, asistăm la modificări ale

„gustului” pe perioade mult mai scurte (moda anilor َ50, َ

60, َ 70, ...sau moda anului precedent).

$ Normele care definesc frumosul, inspirate de

criterii de ordin geometrico-matematic sunt azi subiectul

a numeroase interpretări. Arta egipteană şi cea greco-

romană au formulat reguli precise ale frumosului cu

utilizare în protocoalele din arhitectură sau pictură,

care caracterizează întreaga artă antică. Modelele

formulate apoi în epoca renascentistă, în principal prin

şcoala lui Leonardo da Vinci, au sistematizat rapoartele

existente între estetică şi anatomie.

$ Regula proporţiei divine (numărul de aur) inspirată

din arhitectura, pictura şi sculptura renascentistă este

una de bază în reabilitarea estetico-cosmetică a

arcadelor dentare.

$ Capitolul de față, fără a avea pretenția epuizării

unui subiect extrem de vast, își propune doar o trecere

în revistă a unor elemente importante pe care

reabilitarea orală complexă a pacientului nu trebuie să

le omită. Ele se referă la câteva aspecte de estetică

dentară, dento-gingivală și dento-facială , care însă nu

pot fi separate de contextul gnatologic și profilactic

general al reabilitării : „ cu cât funcția este mai bună,

cu atât designul zâmbetului va fi mai bun ‟ (P.Dawson,

2007).

6.1. Atributele dentare intrinseci cu valoare estetică: culoarea și textura de suprafață

$ Culoarea dintelui depinde în mare parte de aspectul

suprafeţei dentare. Smalţul dentar este constituit din

95% substanţe anorganice şi 5% substanţe organice şi apă.

Aceste elemente alcătuiesc prismele de smalţ şi substanţa

interprismatică. Dispoziţia prismelor de smalţ şi a

substanţei interprismatice, ca şi dimensiunea prismelor,

sunt responsabile de culoarea, opalescenţa şi structura

superficială a dinţilor.

$ Sub termenul de culoare se înţelege lungimea de undă

a uneia sau a mai multor radiaţii electromagnetice

reflectate de un corp. Fără lumină nu există culoare. Un

obiect pe care noi îl percepem ca având o anumită culoare

absoarbe toate undele luminoase corespunzând altor culori

şi le reflectă pe cele pe care noi le percepem ca fiind

culoarea obiectului respectiv. Deci, un obiect care

absoarbe lumina albastră şi galbenă şi o reflectă pe cea

roşie apare roşu. Culoarea aparentă a unui obiect este

influenţată de proprietăţile fizice, de natura luminii

incidente la care este expus obiectul, relaţia cu alte

obiecte colorate şi aprecierea subiectivă a

observatorului.

$

$ " Fig.6.1. Perceperea culorii

$ Din punct de vedere ştiinţific, lumina este descrisă

ca fiind o energie electromagnetică vizibilă a cărei

lungime de undă se măsoară în nanometri ( 1 nanometru =

10 – 9 m). Ochiul uman este sensibil numai la partea

vizibilă a spectrului electromagnetic, o bandă îngustă cu

lungimea de undă între 380-750 nm. Razele cu lungime de

undă mai scurtă sunt ultravioletele, razele X şi gama ;

radiaţiile cu lungime de undă mai mare sunt cele

infraroşii, microundele, radiaţiile TV şi undele radio.

$ Lumina albă pură constă în cantităţi relativ egale

de energie electromagnetică din spectrul vizibil. Când

trece printr-o prismă, ea se distribuie în componente

colorate deoarece lungimile de undă mai lungi sunt

refractate mai puţin decât cele mai scurte.

$ $ Fig.6.2. Refracția luminii.

$ La fel cum corpurile solide pot fi descrise prin

trei dimensiuni (lungime, lăţime, profunzime), culoarea

are trei atribute principale, care permit descrierea

acesteia cu precizie, dar în funcţie de sistemul de

culori utilizat.

$ Sistemul MUNSELL, elaborat în 1905, este cel mai

cunoscut şi utilizat sistem utilizat pentru descrierea

culorilor, deşi are unele inconveniente. Este un standard

acceptat internaţional pentru artă, ştiinţă şi industrie.

Fig. 6.3. Sistemul Munsell de descriere a culorii

Acest sistem utilizează pentru descrierea culorilor trei

atribute: tenta coloristică, intensitatea și

luminozitatea.

Fig.6.4. Atributele culorii : tenta, intensitatea, luminozitatea

a) Tenta(familia de culori, varietatea coloristică) .

Este determinată de lungimea de undă reflectată

şi/sau transmisă observată. Locul lungimii de undă

(sau al lungimilor de undă) în spectrul vizibil

determină tenta coloristică. Cu cât lungimea de

undă este mai scurtă, cu atât tenta va fi situată

spre porţiunea vizibilă a spectrului. În sistemul

Munsell tentele coloristice sunt împărţite în 10

gradaţii: galben, galben-roşu, roşu, roşu-

purpuriu, purpuriu, purpuriu-albastru, albastru,

albastru-verde, verde, verde-galben. Aceste culori

sunt aşezate în sistemul amintit în formă de cerc

(vezi fig.6.3.). Fiecare gradaţie este la rândul

ei subdivizată; de exemplu, roşu poate fi scris ca

1R, 2R, 3R....10R, subdiviziuni care pot fi şi ele

divizate. Astfel, o tentă particulară de culoare

poate fi de exemplu 4.3 galben, sau 8.1 galben-

roşu. Majoritatea dinţilor naturali se înscriu ca

tentă în limitele cuprinse între galben şi galben-

roşu. Într-un studiu pe 6000 de dinţi, CLARK a

stabilit o marjă a tentei coloristice între 6

galben-roşu şi 9.3 galben-roşu. Tenta de culoare a

dinţilor este dată de raportul dintre smalţ şi

dentină, de procentul de substanţe anorganice şi

organice, de vârsta dintelui şi de o serie de alţi

factori.

b) Intensitatea (croma, saturaţia) culorii , este de

fapt puritatea acesteia. Această calitate face

diferenţa dinte o culoare pală şi una puternică,

saturată. Variaţiile intensităţii culorii unui

dinte sunt dependente de volumul pulpei, de

poziţia dintelui pe arcadă, de abraziune, etc...

Intensitatea coloristică de fapt este concentraţia

de pigment a unei anumite tente coloristice. În

sistemul Munsell intensitatea maximă depinde de

tenta particulară, dar poate varia între 10 – 14.

Nuanţele acromatice au saturaţia aproape 0. Dinţii

naturali umani au intensitatea coloristică

cuprinsă între 0 şi 7.

c) Luminozitatea(valoarea) este proprietatea

acromatică care exprimă strălucirea unui obiect.

Strălucirea unui obiect este consecinţa directă a

cantităţii de energie luminoasă pe care el îl

reflectă sau îl transmite. Energia luminoasă este

măsurată în fotoni şi este posibil ca obiecte cu

tente coloristice diferite să reflecte acelaşi

număr de fotoni şi deci să aibă aceeaşi strălucire

sau luminozitate. O ilustrare elocventă este

dificultatea de a deosebi un obiect verde de unul

albastru într-o fotografie alb-negru. Cele două

obiecte reflectă aceeaşi cantitate de energie

luminoasă şi apar astfel identice în fotografie.

Acest fapt a dus la încă răspândita concepţie

eronată conform căreia, luminozitatea culorii se

cuantifică în cantitatea de gri prezentă în

culoare.

Luminozitatea, ca şi intensitatea, depinde de

dispoziţia smalţului şi a dentinei, precum şi de

densitatea acestor structuri. Ochiul uman este mai

sensibil la perceperea luminozităţii decât a

intensităţii sau a tentei culorii. Raportul între

luminozitate, intensitate şi tentă este de 1:2:3,

ceea ce înseamnă că tenta trebuie să fie modifice

de 3 ori mai mult ca luminozitatea, pentru ca

diferenţa să fie observată cu ochiul. Din punct

de vedere clinic, la alegerea culorii dinţilor

artificiali, dacă luminozitatea este corectă,

modificări mici ale tentei coloristice nu vor fi

perceptibile. În sistemul Munsell de descriere al

culorilor, intensitatea sau strălucirea este

divizată în 10 gradaţii, 0 fiind negru şi 10 alb.

Dinţii naturali variază ca strălucire de la 4 la

8. O restaurare care are o strălucire prea

ridicată poate fi rapid detectată de un observator

şi constituie o greşeală estetică frecventă în

tehnologiile protetice metalo-ceramice.

$ Alte caracteristici ale culorii:

- opacitatea = inpenetrabilitatea pentru lumină a

unui obiect;

- transparenţa = capacitatea de transmitere a

luminii;

- transluciditatea (transmiterea difuză a

luminii), este proprietatea fizică care

defineşte raportul dintre lumina reflectată şi

cea transmisă. Este o caracteristică a smalţului

care depinde de difuzarea luminii prin

diferitele straturi ale dintelui. Cu cât

difuzează mai multă lumină prin dinte, cu atât

mai mult va creşte perceperea noastră de

opalescenţă sau opacitate, întrucât lumina se va

reflecta cu greutate.

$ De aceea, coroana dentară va apare cu o

luminozitate mai ridicată;cu cât scade

difuziunea, lumina va părea că provine din

straturile profunde ale dintelui, conferind

dintelui transluciditate. Transluciditatea tinde

să crească odată cu vârsta pacientului; la

vârstnici, unităţile odontale vor prezenta o

creştere a intensităţii culorii şi o diminuare a

luminozităţii.

- Opalescenţa este capacitatea unui material

translucid de a apărea albastru sau roşu-oranj

în lumină reflectată. În lumină directă se

reflectă lungimile de undă scurte (albastru) şi

sunt absorbite cele lungi (roşu-oranj; în

condiţii de transluminare, opalescenţa reflectă

lungimile de undă lungi şi le absoarbe pe cele

scurte.

- Fluorescenţa, este o caracteristică a dinţilor

naturali, proprietate care constă în autoemisia

de radiaţii a căror lungime de undă este

superioară celei a luminii care învăluie

suprafaţa dentară.

Sistemul de evaluare al culorilor CIELAB

( Commision Internationale de l`Eclairage

– 1978)

$ $ $ Fig.6.5. Sistemul CIELAB

Este mult utilizat în cercetare şi în medicina

dentară. Faţă de sistemul Munsell, diferenţele

coloristice din sistemul Cielab (∆E) pot fi

percepute uşor de ochiul uman. În acest sistem,

$ L* = luminozitatea, strălucirea din sistemul

Munsell. Descrie caracterul acromatic al culorii;

$ a* şi b* descriu caracteristicile cromatice

ale culorii. Deşi nu corespund direct cu

intensitatea şi tenta din sistemul Munsell, ele pot

fi convertite prin parametri numerici.

$ Coordonata a* corespunde la roşu-purpuriu/

albastru-verde din sistemul Munsell;

a+ înseamnă predominant roşu-purpuriu;

a-$ înseamnă culoare predominant albastră-verde

$ Coordonata b* corespunde în sistemul Munsell

axei galben/albastru-purpuriu.

În timp ce opalescenţa şi fluorescenţa sunt

caracteristici intrinseci ale materialelor de restaurare

utilizate în clinica şi tehnica dentară şi ca atare nu

sunt gradabile, culoarea poate fi preselectată clinic.

Selectarea culorilor se efectuează cu ajutorul scalelor

colorimetrice standardizate, care furnizează indicaţii

privind culoarea, independent de specificul materialelor

utilizate.

$ Așa cum am amintit la început, tot ceea ce

percepe ochiul uman în mediul înconjurător este lumină

reflectată. Pentru observarea culorilor este necesară o

iluminare care să cuprindă întregul spectru de culori.

Culorile care lipsesc din spectru nu pot fi reflectate.

Sursele uzuale de iluminare sunt următoarele :

- lumina naturală (6500 °K) , care este variabilă;

- sursele electronice (5500 °K);

- surse standardizate de lumină pentru măsurători

industriale (5000°K), sau CRI 98 (Color Rendering

Index)

$ Pentru alegerea corectă a culorii dinţilor, lampa

scialitică a unitului dentar trebuie să aibă o

intensitate luminoasă identică şi o temperatură

coloristică similară cu a luminii naturale. Ideală este o

luminozitate cuprinsă între 10.000 şi 18.000 lux, cu o

temperatură a culorii de 5 500 grade Kelvin, corespunzând

„luminii naturale a unei dimineţi de toamnă nordică, fără

nebulozitate”. Restul cabinetului trebuie să fie iluminat

cu ¼ a luminii furnizate de lampa scialitică, deci

4000-5000 lux întrucât, dacă lampa unitului este unica

sursă de lumină, ochii vor obosi în scurt timp prin

continua încercare de adaptare(fig.6.6.).

$ $

Fig.6.6. Priviţi atent şi fix cercul roşu 30 de secunde, apoi treceţi

privirea spre dreapta, pe spaţiul alb. Ce observaţi ?

Fig. 6.7. O lumină fluorescentă de 6500 K este săracă în albastru

intens şi roşu aprins. Sursa de lumină trebuie să reprezinte un

amestec care să determine o lumină echilibrată.

Fig. 6.8. Lumina incidentă trebuie să aibă toate lungimile de undă.

Dacă predomină roşul, coroana dentară apare roşiatică. Lampa

unitului nu este adaptată selectării culorilor; ea este prea

intensă (peste 20 000lux), estompând culorile, iar temperatura

coloristică (de la 4000 la 5000 K) deviază culorile spre portocaliu.

Controlul luminozităţii ambientale este esenţial la

determinarea culorilor în medicina dentară şi se

realizează prin măsuri simple:

1. Dintele al cărei culoare se determină trebuie să

se situeze într-un ambient coloristic care să ajute la

perceperea culorii corecte;

2. În cabinet culorile trebuie să fie neutre;

3. Se va evita utilizarea luminii provenind de la

ferestre, deoarece lumina care pătrunde prin fereastră

este una contaminată !;

4. Pacientul şi personalul cabinetului nu trebuie să

aibă haine strălucitoare, sau prea colorate, sau acestea

trebuie acoperite la selectarea culorii. Nuanța

coloristică ideală a halatului este cea albastră;

5. Pacientele să nu aibă ruj pe buze, pentru a nu

influența perceperea corectă a culorii de către

observator;

Fig.6.9. Rujul de buze denaturează perceperea culorii dentare

6. Este important de reţinut că spaţiul coloristic

al dintelui natural este portocaliul, iar culoarea

complementară portocaliului este albastru. Din acest

motiv se recomandă ca pacienţilor să li se fixeze babete

de culoare albastră !;

Perceperea culorii

O anumită tonalitate de culoare poate să fie

percepută diferit în condiţii diferite de apreciere a ei,

datorită:

- tipului de sursă luminoasă şi a unghiului sub care

cade lumina;

- diferenţelor de formă şi mărime a obiectelor;

- influenţei fundalului luminos şi coloristic;

$ Fenomenul de metamerism este acela prin care un

anumit obiect apare diferit în condiţii variate.

Metamerismul este uşor de recunoscut, dar imposibil de

controlat. Materialele noi utilizate în tehnicile

restaurative dentare au un efect cameleonic datorită

proprietăţilor lor de fluorescenţă, care diminuă

metamerismul. În ceramica dentară, cu cât porţelanul este

mai opac, cu atât determină mai mult metamerism!

$ Receptorii vizuali sunt conurile şi bastonaşele.

Bastonaşele sunt responsabile pentru perceperea nuanţelor

de gri (luminozitatea), în timp ce conurile pentru

tentele coloristice şi strălucirea obiectelor. Tulburarea

cea mai frecventă de percepere a culorii este

daltonismul, care afectează 1/300 dintre femei şi 1/13

dintre bărbaţi !

"

Fig 6.10. Test de verificare al daltonismului

Instrumente de măsurare a culorii

- mostre de nuanţe coloristice ( chei de culori);

Există o serie de chei de culori, produse de

diferite firme furnizoare de materiale estetice,

unele produse având chei de culor specifice. Aceste

chei de culori sistematizează culorile dentare în

funcţie de pigmentul predominant pe care dintele îl

conţine.

$ $ Fig.6.11.Chei de culori VITA

Cea mai utilizată cheie de culori este cea a firmei

Vita. Cheia Vitapan a fost realizată încă în 1956.

În cheia de culori Vita regăsim 4 grupe

coloristice , în funcţie de pigmentul de bază:

A- portocaliu;

B- galben-portocaliu;

C- gri-portocaliu;

D- maro-portocaliu

Alegerea culorii unui dinte artificial ceramic cu

ajutorul cheii Vita presupune următoarele trei etape:

1. Selectarea tentei coloristice: la 70% a

pacienţilor este A, la 20% D şi doar la 10% B şi

C. În consecinţă, dacă operatorul înclină spre o

tentă de culoare B sau C trebuie să verifice atent

sursa de lumină utilizată sau eventuala tulburare

de percepţie a culorii ( daltonism);

2. Selectarea intensităţii în cadrul tentei

respective;

3. Verificarea luminozităţii (strălucirii) culorii

alese.

$ Caracteristicile culorii se examinează cu cheia de

culori în condiții diferite de poziționare a pacientului

în fotoliul dentar față de incidența luminii ambientale.

Astfel, luminozitatea se apreciază cu pacientul în

poziție șezîndă, în timp ce tenta coloristică și

intensitatea se evaluează cu pacientul în clinistatism.

Fig.6.12. Aprecierea tentei şi saturaţiei culorii se face cu

lumina ambientală căzând perpendicular pe zona examinată

! In 1998 a apărut cheia Vita 3D Master Shade

Guide. Ea rezolvă deficiențele cheii clasice, prin faptul

că posedă :

• 5 nivele de luminozitate (1-5) aranjate de la

stânga la dreapta

• 3 nivele de saturație (intensitate) (1-3) în fiecare

grup, aranjate de sus în jos

• Peste 3 nivele ale tentei (L,M,R) pentru fiecare

nivel de intensitate, aranjate de la stânga la

dreapta,

Fig. 6.13. Cheia de culori Vita 3D Master

- spectrofotometre ( măsoară lungimile de undă din

spectrul vizibil), folosite în industrie;

- colorimetre, utilizate mai ales în cercetare în

medicina dentară. La ora acuală se utilizează pe

scară destul de largă colorimetrele digitale de

cabinet. Deşi au pretenţia unei exactităţi

foarte mari, de multe ori generează erori în

aprecierea culorilor, motiv pentru care

specialiştii în estetică dentară recomandă ca

aceste aparate să se utilizeze numai în

combinaţie cu evaluarea clasică, cu ochiul, a

nuanţelor coloristice.

$ $ Fig.6.14. Aprecierea colorimetrică a culorii dentare

6.2. Estetica morfologică dentară

Paralelismul curburii incizale cu marginea

inferioară a buzei superioare este considerat element de

estetică al alinierii dinților în cadrul arcadei.

Vizibilitatea dinților în timpul surâsului poate însă să

îmbrace aspecte particulare, care țin se aspectul buzelor

și dispoziția acestora și care nu sunt neapărat

inestetice.

Fig.6.15. Paralelismul marginii inferioare a buzei

superioare cu arcada maxilară

Fig.6.16. Aspecte particulare curburii buzelor cu arcada dentară

maxilară

"

" Vizibilitatea secvențială a dinților în direcție

mezio-laterală, conform principiului proporției de aur

și prezența parabolei dentare ca element estetic de

valoare deosebită. Proporția de aur a fost recomandată

pentru prima dată de școala lui Pitagora și mai târziu de

geometricianul grec Euclid, ca raportul între două

porțiuni ale unei linii, în care cea mai mică este cu

atât mai mare cu cât mai mare este suma celor două. Ea se

exprimă numeric în cifra 1,618 ( numărul Phi) și pare a

fi raportul cel mai atractiv pentru ochiul și spiritul

uman, regăsindu-se în multiple forme în artă,

arhitectură, dar și în natură.

Fig.6.17. Exprimarea geometrică a proporției de aur și expresia

acestea la nivel dentar

Fig.6.18. Compasul de aur și forme de exprimare în natură a canonului

estetic al proporției de aur (proporția divină)

Parabola dentară a lui STEIN prevede ca verticala

coborâtă de la nivelul convexității maxime a marginii

gingivale a frontalilor superiori să împartă dintele în

două jumătăți inegale (cea mezială mai mare)

Fig. 6.19. Parabola dentară, element important estetic

Principiile lui Kraus, Jordan și Abrams propun

aliniamentul axelor dentare cu o înclinare mezială.

Același principiu îl promovează și Rufenacht cu referire

la direcția de orientare a caninilor superiori, care

trebuie să fie paralelă cu linia care unește comisua

bucală în timpul surâsului cu unghiul extern al ochiului.

Fig. 6.20. Principiul orientării spre mezial al alinierii dinților pe

arcade. Regula lui Rufenacht: orientarea axei caninilor superiori

paralel cu linia care unește comisuraile bucale cu unghiurile externe

al ochilor

$ Același Rufenacht consideră ca elemente dentare de

valoare estetică ridicată ocuparea integrală a spațiului

interproximal cervical de către papila interdentară și

poziționarea caracteristică la diferite niveluri a

ariilor de contact la nivelul grupului frontal superior.

Localizarea punctelor de contact trebuie să fie paralelă

cu marginea buzei inferioare și cu orientarea curburii

incizale.

Fig. 6.21. Spațiul interproximal cervical bine delimitat și ocupat de

papila interdentară. Ariile de contact interdentare la niveluri

diferite

Fig.6.22. Linia planului de ocluzie să evidențieze nișele

masticatorii

" Estetica dentară a zonei anterioare maxilare este

influențată în mod considerabil de respectarea proporției

între înălțimea și lățimea feței vestibulare a dinților

frontali.

Fig.6.23. Rapoortul normal înălțime/lățime a feței verstibulare a

incisivului central superior

" Lungimea feței vestibulare a incisivilor superiori

îndeosebi are importanță nu numai din punctul de vedere

estetic dentar și al pronunțării fonetice(labiodentale).

Raportul marginii incizale a dinților frontali superiori

cu buza inferioară este deosebit de important și din

punctul de vedere al esteticii faciale în general. În mod

normal marginea incizală a frontalilor superiori trebuie

să atingă ușor buza inferioară pentru rolul pe care

perceperea stimulilor mecanici astfel furnizați îl au

asupra tonicității generale a musculaturii faciale.

Există cercetări care au dovedit faptul că scurtarea

înălțimii dinților frontali maxilari (de exemplu

consecutivă abraziunii dentare) și pierderea contactului

acestora cu buza inferioară nu numai că afectează

estetica dento-labială, dar determină și un aspect facial

îmbătrânit, prin hipotonia musculaturii orofaciale. Din

aceste considerente, evaluarea clinică a dimensiunilor

dentare din zona anterioară a arcadei maxilare este

esențială, iar restaurarea dimensiunilor corecte și a

raporturilor marginilor incizale ale acestor dinți cu

buza inferioară constituie un obiectiv central al

cosmeticii dentare.

$ $ Fig. 6.24. Poziția corectă verticală și orizontală al

planului incisiv (marginea incizală în contact cu buza inferioară)

$ Una dintre modalitățile de apreciere a acestor

dimensiuni este dispozitivul estetic al lui Chu, care

măsoară proporțiile între lățimea și înălțimea dinților

frontali.

Fig. 6.25. Dispozitiuvul estetic al lui CHU

Acest dispozitiv, realizat de către dr. Stephen J.Chu,

este conceput pentru a determina simplu și expeditiv, în

milimetri, discrepanțele de dimensiune dentară. Mânerul

acestuia permite atașarea a trei capete (joje) de

măsurare:

-pentru proporții;

-pentru necesitatea alungirii coronare;

-pentru aprecierea localizării osului crestal

(înlocuitoare a sondei parodontale).

$ Dispozitivul de măsurare în T determină prin

intermediul gradațiilor colorate proporționalitatea între

lățimea și înălțimea coroanei clinice a dintelui, într-un

raport de 78%. In mod normal, aceeași culoare trebuie să

definească ambele dimensiuni. De obicei, pentru incisivii

centrali cel mai frecvent raport este de 8.5/11 mm (banda

roșie), la incisivii laterali 6.5/8.5 (banda albastră),

iar la canini 7.5/9.5 (banda galbenă).

" Fig.6.26. Utilizarea capătului în T a dispozitivului estetic al

lui Chu

"

" Atașarea capătului de măsurare în I permite

determinarea independentă a lungimii dinților în cazurile

de anomalii poziționale ale acestora ce nu permit

utilizarea jojei în T (rotații, încălecări,

palatopoziții), sau cînd este necesară programarea

intervenției chirurgicale de alungire coronară. $

Fig. 6.27. Utilizarea capătului în I al dispozitivului estetic al lui

Chu

6.3. Estetica dento-alveolară

$ Din punctul de vedera al esteticii dento-gingivale

în reabilitarea orală interesează și modul în care

coletele dinților din zona anterioară a arcadei maxilare

se raportează la gingia atașată. Vizibilitatea accentuată

a gingiei frontale în timpul surâsului( gummy smile) este

creditat ca element nefavorabil din punct de vedere

estetic. In cadrul reabilitării orale a edentatului total

sau parțial regăsim deseori această carcateristică atunci

cînd se produc erori în faza de determinare a relațiilor

intermaxilare, prin marcarea prea coborâtă a liniei

surâsului pe bordura șablonului superior sau prin

nerespectarea/transferarea greșită a acestui reper de

către tehnicianul dentar.

smile is generally associated with excessivelower facial height. Conversely, a low lip linewith no incisor display at rest is “skeletal” whenassociated with inadequate lower facial heightdue to a vertically deficient maxilla (Fig. 5).

The best reference for impacting or length-ening the maxilla is the incisor display at rest,taking upper lip length and any incisor attritioninto account. The full smile does not make agood reference, partly because of the individualvariation in lip mobility.30 A short upper lipshould not be treated by shortening the maxillaunless the facial outline can accommodate such achange.22 It should also be noted that in maxillaryimpaction, the upper lip shortens by as much as50% of the surgical skeletal intrusion.31

Crown Height

The average vertical height of the maxillarycentral incisor is 10.6mm in males and 9.8mm infemales.5,32 A short crown can be due to attritionor excessive gingival encroachment. If there islittle or no incisor display at rest, but the lip lineis normal in smiling, the crown height can beincreased incisally with cosmetic dentistry. Agingivectomy or a crown-lengthening procedurewith crestal bone removal is recommended whenshort clinical crowns are associated with a gingi-val smile and a normal incisor display at rest33,34

(Fig. 6).

(continued on next page)

Fig. 6 A. Patient with gingival smile,overbite, and short clinical crowns.B. After orthodontic maxillary in-cisor intrusion and crown-lengthen-ing surgery.

A

B

VOLUME XXXIX NUMBER 3 159

Sabri

commissure height, but lip lengthening is possi-ble with lip surgery, either as a single procedureor in combination with a Le Fort I osteotomy.24-26

In adolescents, a short upper lip relative to com-missure height could be considered normalbecause of the lip lengthening that continueseven after vertical skeletal growth is com-plete.27,28 It is interesting to note that a shortupper lip is not always associated with a high lip

VOLUME XXXIX NUMBER 3 157

Sabri

Fig. 3 A. Patient with excessive lip elevation from rest position to full smile. B,C. After orthodontics and max-illary impaction surgery. Persistence of some gingival display after treatment (C) is due to hypermobile lip andshort clinical crowns. More surgical impaction would have resulted in no incisor display at rest (B).

Fig. 2 Lip length compared to commissure height. A. Normal lip length at rest. B. Reverse-resting lip line.

TABLE 1UPPER LIP LENGTHS FROM

VARIOUS STUDIES (MM)

Male Female

Burstone18 23.8 ± 1.5 20.1 ± 1.9Farkas et al.19 21.8 ± 2.2 19.6 ± 2.4Powell, Humphreys20 23.8 ± 1.5 20.1 ± 1Wolford21 22 ± 2 20 ± 2Peck et al.5 23.4 ± 2.5 21.2 ± 2.4Arnett, Bergman22

(male and female combined) 19-22

A B

A

B C

Fig. 6.28. Gummy smile

" Din perspectiva estetică și cosmetică

dentoalveolară ,reabilitarea protetică convențională, cea

implanto-protetică și moderna abordare parodonto-

protetică a zonei anterioare a arcadei maxilare au ca

obiectiv esențial examinarea clinică și restaurarea

conformă a liniei estetice gingivale (GAL = gingival

aesthetic line) și a unghiului GAL(unghiul determinat de

linia estetică gingivală cu linia mediană a arcadei).

Linia estetică gingivală este dată de dreapta care

unește coletul incisivului central cu cel al caninului.

Fig.6.29. Trasarea liniei estetice gingivale și a unghiului acesteia cu linia mediană

In raport cu această linie, incisivul lateral poate fi

situat cu coletul sub această linie ( clas I-a GAL),

deasupra acesteia (clasa a II-a GAL), sau la nivelul

ei(clasa a III-a GAL). Indiferent de clasa GAL

evidențiată, este important din punct de vedere estetic

ca reabilitarea finală să aibă ca rezultat clase GAL

similare pe cele două hemiarcade.

Fig. 6.30. De la stînga la dreapta imaginii, cele trei clase GAL ( I, II și III)

Fig .6.31. Scor GAL asimetric: clasa I-a pe dreapta pacientului, clasa a III-a pe stînga)

8. Gingival Components

The gingival components of the smile arethe color, contour, texture, and height of the gin-givae. Inflammation, blunted papillae, open gin-gival embrasures, and uneven gingival marginsdetract from the esthetic quality of the smile54

(Fig. 16). The space created by a missing papillaabove the central incisor contact point, referredto as a “black triangle”, may be caused by rootdivergence, triangular teeth, or advanced perio-

dontal disease. Orthodontic root paralleling andflattening of the mesial surfaces of the centralincisors, followed by space closure, will length-en this contact area and move it apically towardthe papilla.34

The gingival margins of the central incisorsare normally at the same level or slightly lowerthan those of the canines, while the gingival mar-gins of the lateral incisors are lower than those ofthe central incisors. Gingival margin discrepan-cies may be caused by attrition of the incisaledges, ankylosis due to trauma in a growingpatient, severe crowding, or delayed migration ofthe gingival tissue55 (Fig. 17). The gingival mar-gins can be leveled by orthodontic intrusion orextrusion or by periodontal surgery, dependingon the lip line, the crown heights, and the gingi-val levels of the adjacent teeth.34

Conclusion

In summary, an optimal smile is character-ized by an upper lip that reaches the gingivalmargins, with an upward or straight curvaturebetween the philtrum and commissures; an upperincisal line coincident with the border of the

Fig. 15 A. Patient with arch asymmetry due to peg-shaped lateral incisorand missing lateral incisor. B. Symmetrical arch after extraction of peglateral and orthodontic space closure.

Fig. 16 Patient with full smile displaying unevengingival heights.

A

B

VOLUME XXXIX NUMBER 3 165

Sabri

Fig.6.32. Niveluri inegale ale coletelor dinților din zona anterioară a arcadei maxilare

6.4. Estetica dento-facială

$ Elementele care constituie repere de apreciere ale

esteticii dento-faciale se bazează în esență tot pe

evaluarea unor proporții între anumite repere anatomice.

Golstein propune ca metodă de apreciere a simetriei și

esteticii faciale și dento-faciale regula treimilor și a

cincimilor și consideră aplicarea principiului proporției

de aur ca fiind puțin relevantă din acest punct de

vedere . Astfel, el propune utilizarea în plan vertical a

evaluării proporționalității celor trei etaje faciale

(Gn-Sn/Sn-Oph/Oph-Try). In plan trensversal, dela

extremitatatea unui pavilion al urechii la al celuilalt,

împarte fața în 5 părți egale (E).Comisurile bucal

trebuie să se înscrie între cele două verical tracate de

la mijlocul pupilelor la planul ocluzal frontal.

Fig. 6.33. Regula treimilor si a cincimilor (GOLDSTEIN)

Fig. 6.34. Aplicații ale proporțiilor propuse de Goldstein

Fig. 6.35. Aplicații ale proporției de aur la nivel facial

" " "