MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

FACULTATEA „ DREPT ”

CATEDRA „DREPT PUBLIC”

TEMA : TACTICA INTEROGĂRII BĂNUITULUI ŞI

ÎNVINUITULUI ÎN PROCESUL PENAL

CAHUL 2004

C U P R I N S :

Întroducere ……………………………………………………. 3

Cap. I Consideraţiuni generale a interogării bănuitului şi invinuitului.

1.1. Noţiunea, esenţa şi importanţa interogării bănuitului şi învinuitulu ………………………………………………………..…. pag.6

1.2. Principiile de bază ale interogării bănuitului şi învinuitului …. pag.10

Cap.II Pregătirea în vederea interogării bănuitului şi învinuitului..2.1. Organizarea şi planificare interogării bănuitului şi învinuitului ………………………………………………………….. pag.142.2. Cunoaşterea personalităţii bănuitului şi învinuitului şi a altor împrejurări ale cauzei penale …………….……….….… pag.25

Cap. III Particularităţile tactice ale interogării propriu-zise a bănuitului şi învinuitului.3.1. Formarea contactului psihologic al ofiţerului urmăririi penale cu bănuitul şi învinuitul ……………………………………………… pag. 303.2. Procedeele tactice folosite în procesul interogării bănuitului şi învinuitului ……………………………………….……... pag.373.3.Unele aspecte psihologice ale interogării bănuitului şi învinuitului ……………………………………………………………. pag.463.4. Aspectul etic al activităţii ofiţerului urmăririi penale în cadrul interogării bănuitului şi învinuitului ………..…………………….…pag .56

Cap. IV. Fixarea rezultatelor interogării bănuitului şi învinuitului.4.1. Procesul verbal şi utilizarea mijloacelor tehnice de fixare a rezultatelor interogării bănuitului şi învinuitului ………………… pag..594.2. Aprecierea rezultatelor interogării bănuitului şi învinuitului …... pag.67

2

Încheiere …………………………………………………………pag.69Bibliografie selectivă ……………………………………. pag. 71

Întroducere

Interogarea - activitate procesuală de căpătare şi verificare a probelor. Cu

ajutorul ei se capătă şi se controlează o bună parte a informaţiei, necesară pentru

rezolvarea corectă a infracţiunii, se stabilesc motivul şi scopul înfracţiunii,

imprejurările ce au favorizat-o. Şi, în sfîrşit, interogarea este o metodă efectivă de

educare a interogatului.

Interogarea este cea mai efectivă şi mai răspîndită acţiune efectuată de

organele urmăririi penale. Practic, nu există nici un caz penal, în examinarea căreia,

ofiţerii ce efectuiază urmărirea penală să nu interogheze bănuitul sau învinuitul,

pătimaşul, martorul. Mai mult de o pătrime din timpul de muncă a ofiţerului de

urmărire penală este folosită pentru efectuarea interogării.

După caracterul său, interogarea este o acţiune complexă, ce este foarte

complicată. Ea are aspect procesual, criminalistic, organizatoric, psihologic şi etic.

Interogarea este complicată prin aceea, fiindcă la prima vedere pare a fi un lucru

destul de simplu.

Efectuarea la un înalt nivel cere nu numai cunoaşterea la nivel a legii şi

modul de folosire a ei, dar şi experienţă profesională, interpretarea şi alte moduri de

a influenţa legal asupra interogatului.

Interogarea este o artă care cere un înalt nivel de cunoştinţe şi un mare

profesionalism.

Interogarea nu este o simplă convorbire între anchetator şi interogat.

Interogarea presupune o multitudine de aspecte interesante, fără cunoaşterea cărora

eficacitate anchetorului ar fi mult mai greu şi mult mai mult timp va trebui ca să-şi

3

obţină ţelul, căpătarea mărturiilor juste şi combaterea celor false. Aceste aspecte

sînt: planificarea interogării, alegerea tactice, timpul şi locul interogării.

În Republica Moldova se mai întîlnesc cazuri cînd este încălcat brutal codul

de procedură penală. Aceasta se poate observa mai ales în timpul petrecerii

interogării. Se cunosc cazuri, cînd interogarea din punct de vedere procesual este

petrecută just, dar nu este atins ţelul, fiindcă din punct de vedere criminalistic n-a

fost petrecută conform procedurii.

Lucrarea dată este dedicată metodelor tactice a interogării bănuitului şi

învinuitului, şi este folosită în general în literatura criminalistică.

Interogarea am reglamentat-o individual în capitolul I, ca să ne arăte regula

necesară de le îndeplinit şi totodată evidenţiată să ne arăte că nu este posibil de le

amestecat cu recomandaţiile tactice.

Totodată, prin redarea metodelor tactice a interogării, în unele cazuri se aduc

şi recomandări procesuale aparte, fiindcă metodele tactice trebuie să se folosească

în conformitate cu legea, fiindcă în fine în asta şi constă, ca metodele tactice ne

ajută să întroducem în viaţă cît mai efectiv normele de procedură penală.

În al II-lea capitol este indicată pregătirea şi planificarea interogării, o mare

atenţie atrăgînduse metodelor de studiere a personalităţii bănuitului şi învinuitului

şi în special psihologia lui.

Înfăptuirea legăturii psihologice şi anume însemnătatea lui de a atinge ţelul

interogării, sînt date aparte în capitolul III, împreună cu grupele metodelor tactice.

Aşa amenajare este justă, fiindcă înfăptuirea contactului psihologic se face

nu pe o perioadă determinată de timp dar pe parcursul a întregii perioade de

petrecere a interogării. Susţinerea contactului psihologic cu bănuitul şi cu învinuitul

este o problemă de bază a ofiţerului de urmărire penală , soluţionarea căreia ne

ajută să atingem scopul interogării - căpătarea mărturiilor complete şi juste.

Metodele tactice în acest capitol se dau diferenţiat, în dependenţă de

problema, care ofiţerul urmăririi penale o pune în procesul petrecerii interogării. În

4

afară de aceasta se mai întîlneşte ajutorul acordat bănuitului şi învinuitului pentru

restabilirea în memorie a acţiunilor sale. Ea diferă de influenţa psihologică, ce este

îndeplinită în combaterea mărturiilor false şi căpătarea celor juste şi după

posibilitate soluţionarea cît mai rapidă şi mai efectivă a infracţiunii. Pentru a fi mai

uşor de examinat metodele tactice, folosite pentru combaterea mărturiilor

minciunoase sînt împărţite în două, în dependenţă de situaţia conflictuală:

a) Cu un bănuit sau învinuit sever;

b) Cu un bănuit sau învinuit nesever.

Fixarea mărturiilor bănuitului şi învinuitului sînt redate din punct de vedere

criminalistic. Metodele de fixare a mărturiilor sînt legate neapărat cu metodele

tactice, folosite de anchetator în procesul interogării. Se dau recomendaţii generale

pentru folosirea uneia sau alteia modalităţi de fixare, ce se folosesc în dependenţă

de privilegiile ce le are în diferite cazuri concrete. În lucrare am analizat trei

metode de fixare a mărturiilor, care am socotit că-s de bază; procesul verbal,

imprimarea video şi audio.

Pentru folosirea în lucrare a exemplelor am întîlnit greutăţi, fiindcă tactica

efectuării interogării nu se referă în documentele procesuale.

Metodele tactice şi psihologice folosite la interogare diferă foarte mult de la

un anchetator la altul. În multe cazuri metodele tactice şi psihologice depind de

situaţii concrete şi se folosesc cum am mai spus pentru a obţine scopul interogării,

însă in procesul verbal lipsesc şi ca să nu lipsim lucrarea de exemple le-am folosit

pe acelea ce le-am întîlnit în literatura folosită.

În legătură cu aceea că tema este foarte voluminoasă n-am atins întrebările ce

se referă la bănuiţii şi învinuiţii minori şi persoanele cu alientăţi mintale. Tot din

această pricină nu ne vom referi la interogarea bănuitului şi învinuitului în judecată.

CAPITOLUL I. Consideraţiuni generale a interogării bănuitului

şi învinuitului

5

1.1. Noţiunea, esenţa şi importanţa interogării bănuitului şi învinuitului

În cadrul urmăririi penale se folosesc aceleaşi legi şi metode, de a cunoaşte

adevărul ca şi în alte cazuri. Însă ofiţerii urmăririi penale şi judecătorii au metodele

sale ce s-au format pe parcursul a multor ani de practică. Specificul procesului de a

cunoaşte adevărul în perioada cercetării infracţiunii, constau din aceea, ca să-i

demonstreze cu ajutorul mărturiilor toate argumentele, situaţiile ce au însemnătate

pentru descoperirea infracţiunii1.

Mărturiile, reprezintă una din metodele de a demonstra în judecată vinovăţia

învinuitului. Ele reprezintă intîmplări reale, căpătate prin metode legale. Datele

concrete ce le conţin mărturiile, folosesc la demonstrarea vinei. Şi nici decum nu

poate servi ca probă infracţiunea propriuzisă fiindcă şi ea a fost săvîrşită anterior şi

nu mai există.

Căpătarea, controlarea, înregistrarea şi studierea mărturiilor în timpul

anchetei penale se efectuiază prin pregătirea organizată şi acţiunile anchetei,

expertiză judiciară, acţiunile operative. Însă cel mai mare volum de informaţie

anchetatorul o primeşte în timpul petrecerii interogării.

În procesul transmiterii informaţiei de la o persoană la alta se duce la

pierderea a multor elemente principale, în unele cazuri duce la pierderea sensului.

Aceasta se întîmplă nu din cauza că persoanele vorbesc în diferite limbi, dar din

cauza că cu cît mai mare este şirul de persoane prin care a circulat această

informaţie, cu atît mai mult îşi pierde sensul.

Aşa dar, informaţia incorectă dată de către bănuit sau învinuit poate fi din

următoarele cazuri; primirea greşită a poziţiei, defectul organelor de simţ, neputinţa

de a reda evenimentele, punerea întrebărilor greşite de către anchetatori, întocmirea

1 Н. И. Порубов, Научные основы допроса на предварительном следствии, Высшая школа, Минск, 1978, pag . 7.

6

greşită a procesului verbal, înţelegerea incorectă a informaţiei de către judecător

sau anchetator, stăruinţa depusă de către bănuit sau învinuit, influenţa asupra

interogatului de către alte persoane cointeresate. Interogaţii de multe ori dau

mărturii false fiindcă sînt influenţaţi de persoanele cointeresate, sînt ameninţate.

Aceasta se întîmplă fiindcă legislaţia Republicii Moldova nu apără persoanele ce

depun mărturii.

Nu trebuie să facem diferenţă între mărturii după volumul de informaţie ce-o

conţine. Conform legislaţiei Republicii Moldova toate mărturiile, n-are însemnătate

cine le-a dat, au aceeaşi valoare.

Din punct de vedere teoretic, se spune că la trecerea informaţiei prin mai

multe canale volumul ei nu poate creşte. La persoana ce dă informaţia ce a fost

primită din alte canale este mai puţină decît la primul izvor, în aşa mod o parte de

informaţie se pierde. Aici se are în vedere că se pierd elementele ce au însemnătate

pentru anchetator, şi nu se are în vedere volumul în sens direct al informaţiei ce în

unele cazuri poate creşte de la o persoană la alta.

În majoritatea cazurilor informaţia de la interogat la anchetator este

transmisă oral, ea însă poate fi redată şi prin alte metode: în scris, semne a surdo

muţilor, desene, scheme, înregistrări audio şi video.

Informaţia - aceasta nu este numai cuvinte, spuse de bănuit sau învinuit, dar

şi glasul, mimica, intonaţia, tempul, tonul, comportarea.

În timpul petrecerii trebuie să deosebim informaţia de bază de informaţia

adăugătoare, ce ne caracterizează interogatul şi tactica ce trebuie s-o aplicăm.

În literatura de specialitate, procesul de transmitere a mărturiilor se împart în

patru etape:

1. Cererea informaţiei de la interogat.

2. Transmiterea informaţiei anchetatorului.

3. Examinarea de către anchetator a informaţiei primite.

4. Fixarea informaţiei.

7

Trecerea informaţiei de la interogat la anchetator este o metodă directă de

transmitere a informaţiei. O altă formă este trecerea informaţiei de la anchetator la

interogat şi de la interogat la anchetator. Anchetatorul pune înaintea interogatului

problema, la care el vrea să audă răspuns sub formă de mărturii.

Interogarea - acţiunile anchetei şi judiciare, ce în fine duce la obţinerea de

către organele date a mărturiilor, argumentelor ce au însemnătate pentru

descoperirea rapidă şi justă a infracţiunii2.

De aici vedem toate calităţile anchetei. În primul rînd interogarea este o

acţiune a anchetatorului şi judecătorului unde un mare rol în joacă persoana ce-o

petrece.

În al doilea rînd este un proces de primire a mărturiilor care o cere.

În al treilea rînd, aceste acţiuni sînt înfăptuite de organele anchetei sau

judiciare în măsura prevăzută de lege.

În al patrulea rînd, să tragem atenţie, că nu toată informaţia de care dispune

bănuitul sau învinuitul este obiect al interogării. Obiectul interogării este numai

acea informaţie, ce are legătură directă cu cauza ce se examinează.

Obiectul interogării şi dării mărturiilor sînt reglamentate de legislaţia

Republicii Moldova. Bănuitul şi învinuitul poate fi interogat despre împrejurări,

despre relaţiile dintre dînsul şi alţi cooparticipanţi sau martori. Ei pot fi interogaţi

atît despre momentele infracţiunii cît şi despre evenimentele ce au avut loc după

sfîrşitul ei.

Anchetatorul nu trebuie să uite, că atît bănuitul cît si învinuitul sînt persoane

cointeresate ca anchetatorul să nu-şi atingă ţelul şi în majoritatea cazurilor vor

încerca să-l ducă în eroare. Mărturiile date de aceste categorii de persoane trebuie

comparate cu alte mărturii şi probe ce deja sînt dovedite şi printr-o studiere

2 Н. И. Порубов, Допрос в советском судопроизводстве, Минск, 1973, pag 17.

8

profundă trebuie selectată informaţia justă. Punerea sub învinuire a bănuitului nu

trebuie să se bazeze pe mărturii neprecise şi ce n-au fost profund cercetate.

Aceasta poate duce la nenorocirea unei veţi omeneşti şi chiar a unei familii

întregi. În vremea de faţă majoritatea încearcă să dee mărturii în aşa mod, ca

informaţia dată să nu poată fi pusă în învinuire şi nu pot servi ca mărturii în

judecată3.

Ca să nu să se întîmple aşa ceva anchetatorul trebuie să pună cît mai just

întrebările şi să exzamineze cît mai profund toată informaţia primită.

După părerea mea, aceasta se întîmplă datorită situaţiei ce o avem la

momentul de faţă în republică.

1.2. Principiile de bază ale interogării bănuitului şi învinuitului

Orice activitate de muncă este efectuată în conformitate cu diferite norme,

regimuri, alte reguli scrise sau nescrise de ordin intern sau general, dar nici o

profesie nu este aşa de bine reglementată acţiunile de muncă a întregii activităţi ca

activitatea anchetatorului4.

Principala lege ce reglamentează activitatea anchetatorului este codul de

procedură penală. El reglementează toate drepturile şi îndatoririle anchetatorului,

acţiunile şi modul îndeplinirii şi forma de a petrece ancheta preliminară.

Anchetatorii n-au dreptul de a folosi informaţia căpătată pe cale ilegală,

neprocesuală: minciuna, ameninţarea sau cu ajutorul influenţei fizice sau psihice,

de exemplu, nu se va lua în vedere mărturiile ce n-au fost înregistrate procesual.

Sau mărturiile ce au fost date pînă la intentarea dosarului penal. Ele se pot examina

în conformitate cu art. 90 C.P.P. RM şi pot servi ca lămuriri sau anunţări. Aşa dar

orice acţiune a anchetatorului trebuie să fie în conformitate cu legea, altfel va duce

3 В И Смыслов, Свидедель в советском уголовном производстве, Москва, Высшая школа, 1973, pag. 12-15.4 A.P.Ротинов, Юридическая психология для следователя, Москва, 1967, pag.53

9

la situaţii nedorite . În conformitate cu art. 189 C.P.P. RM anchetatorul e obligat să

îndeplinească indicaţiile procurorullui, despre orice acţiune a anchetei, inclusiv şi a

interogării.

Interogarea bănuitului şi învinuitului este desigur reglamentată de legislaţia

Republicii Moldova art 62, 63 C.P.P RM.

Legislaţia interogării bănuitului şi învinuitului este bazată pe îndeplinirea

strictă, de către anchetator a cerinţelor procesuale. La ele se referă şi interzicerea de

a petrece interogarea în timp de noapte în afară de cazurile ce nu suferă amânări

(Art 132 C.P.P RM), interogarea separată a persoanelor, permiterea ca interogatul

să-şi scrie mărturiele personal, participarea traducătorului (Art 11, 118 C.P.P RM)

şi aşa mai departe. Îndeplinirea pe deplin şi obiectiv a interogării garantează

legalitatea lui. În perioada interogării trebuie de căpătat toată informaţia de care

dispune interogatul dar nu numai aceea ce-l aranjează pe anchetator.

Respectarea legalităţii interogării e important nu numai prin aceea de a

căpăta de la interogat informaţia ce ne interesează. Ea duce la educarea persoanelor

interogate mai ales a bănuitului şi învinuitului. Activitatea educativă a interogării

depinde de principialitatea, corectitudinea anchetatorului.

Lucrul anchetatorului - un grad înalt de cunoştinţe şi un înalt profesionalism,

putinţă de a gândi analogic, omenie, altfel vorbind să aibă o înaltă cultură şi să fie

pregătit la nivel5.

Respectarea normelor procesuale încă nu înseamnă garantarea deplină a

legislaţiei. Într-un şir de cazuri legislaţia le permite anchetatorilor posibilitatea de a

lua decizii alternative. De aceea prin legislaţie nu trebuie să înţelegem strict buchia

legii, dar şi sensul, prescripţiile morale.

Interogarea aparţine categoriei de activitate, tactica căreia are expresia etică

bine exprimată. Interogarea trebuie să corespundă cerinţelor procesului penal,

legislaţiei în vigoare şi să corespundă normelor morale.

5 H.И. Порубов, Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск, Вышая школа, 1978,pag. 22

10

Etica profesională studiază acele relaţii etice specifice, ce se formează într-un

domeniu anumit, în timpul activităţii profesionale6.

Legislaţia şi etica acestei interogări sunt legate anticipat. Legalitatea

cuprinde în sine şi normele etice şi cele morale. Orice acţiune condamnată de

legislaţie este totodată condamnată şi de normele morale.

În legătură cu cele spuse mai sus un sens etic deosebit capătă:

1. Interogarea persoanelor ce se află în legătură de rudenie cu bănuitul şi

învinuitul.

2. Posibilitatea învinuitului sau bănuitului de a da mărturii false.

3. Posibilitatea de a nu da mărturii când merge vorba de viaţa intimă.

4. Posibilitatea de a pune întrebări în care bănuitul se va simţi vinovat.

5. Folosirea metodelor tactice ce acţionează puternic asupra psihicii

interogatului.

6. Manierele de comportare a anchetatorului.

7. Posibilitatea şi limita acţiunilor psihologice asupra persoanelor.

Principiile etice a interogării propune combinarea activităţii anchetatorului,

pentru a obţine mărturii cât mai juste, cu respectarea părţii interogate, adică

interogarea trebuie petrecută cu un ton normal, nepermiţindu-ne jignirea

interogatului, comportările nu trebuie să fie brutale. Acţiunile şi comportările

nervoase dă dovadă de neîncredere şi neexperienţă faţă de interogat, anchetatorul

trebuie să folosească o tactică anumită, o comportare de o cultură înaltă,

amabilitate, o stimată răbdare, să găsească tonul normal al conversaţiei, cuvintele

necesare, şi să se stăruie să nu fie starea încordată, să-i insufle interogatului

încrederea în sine.

Pentru a afla de ce calităţi are nevoie anchetatorul pentru a-şi îndeplini

profesional lucrul său au fost interogaţi un mare grup de anchetatori ai M.A.I. Din

6 И. С.Улико, Профессиональные основы работы советской милиции, Москва, 1975 pag.15.

11

răspunsurile date s-a constatat că calitatea principală, de care are nevoie

anchetatorul este socotită capacitatea de a comunica, după dânsa merge capacităţile

organizatorice şi constructive.

Au mai fost enumerate şi multe alte calităţi principale:

• Obiectivitatea, capacitatea de a soluţiona singur problemele profesionale

în conformitate cu legea, încrederea personală, să fie cinstit;

• Simţul de răspundere;

• Capacitatea de a trece rapid de la un mod de activitate la altul, să intre

repede în lucru, să aibă un vocabular dezvoltat şi un volum larg de

cunoştinţe;

• Să fie bine dezvoltat simţul dreptăţii, să poată deosebi binele de rău, să nu

se dee amăgit, să nu fie influenţat de nimeni;

• Să fie bun sufleteşte. Persoanelor rele la suflet, răzbunători nu sunt de

dorit să îndeplinească funcţia de anchetator;

• Să fie optimist faţă de lucruri. Să creadă în dreptate, să vadă în oameni

nu numai calităţile rele dar şi pe cele bune7.

Noţiunea “tactica criminalistică“ şi “tactica anchetei” sunt legate reciproc.

Tactica anchetei ca expresie a eticii profesionale este unul din factorii ce se

folosesc la metodele tactice.

De comportarea etică a anchetatotrului educaţia, sovestea, profesionalismul

şi cultura depinde soarta a multor oameni8.

CAPITOLUL II. Pregătirea în vederea interogării bănuitului

şi învinuitului

2.1. Organizarea şi planificarea interogării bănuitului şi învinuitului

7 Н. И. Порубов, Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск, Вышая школа, 1978, pag. 27-29.8 Н. И. Порубов, Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск, Вышая школа, 1978, pag. 29.

12

Pentru a soluţiona problema organizării interogării bănuitului sau

învinuitului e necesar:

1. Stabilirea ordinei interogării bănuitului sau învinuitului;

2. Stabilirea timpului şi locului petrecerii interogării.

3. Dacă e necesar, studiază specialitatea pe care se va petrece interogarea.

Rezolvarea corectă a acestor probleme ce la prima vedere ne par neînsemnate

au o mare însemnătate pentru căpătarea mărturiilor juste.

O mare importanţă pentru alegerea momentului interogării o are vârsta,

experienţa de viaţă, rolul în săvârşirea infracţiunii, atitudinea lui faţă de infracţiune

şi aşa mai departe.

Starea emoţională este un moment favorabil pentru începerea interogării. În

primele şapte zile după săvârşirea infracţiunii persoana se află într-o stare psihică

încordată, dar după aceasta se stabilizează.

Etapele în care sunt interogate bănuitul sau învinuitul se stabilesc după un şir

de circumstanţe, volumul de informaţie pe care credem că-l are, intenţia de a duce

ancheta în eroare, relaţiile lui cu celelate persoane participante la dosar. Cu toate

acestea mult depinde şi de informaţia ce deja o are anchetatorul.

Chemarea persoanei pentru petrecerea interogării nu trebuie făcută brutal, ca

bănuitul să se simte deja ca vinovat, fiindcă aceasta va complica mult interogarea

lui.

Interogatul chemat nu trebuie ţinut un timp îndelungat în coridor, să

schimbăm interogarea pe altă zi şi aşa mai departe. Încă un moment însemnat este

că în perioada petrecerii interogării interogatul trebuie aşezat în aşa mod ca lumina

să-i bată în faţă.

Pregătindu-ne pentru petrecerea interogării bănuitului sau învinuitului

trebuie să stabilim timpul şi locul petrecerii lui. Literatura de specialitate ne

13

recomandă ca interogarea bănuitului sau învinuitului să se efectueze cât mai

repede, după săvârşirea infracţiunii. Nici într-un caz nu trebuie de amânat

interogarea când avem mai mulţi bănuiţi sau învinuiţi, fiindcă ei posibil să se

înţeleagă între ei şi atunci va fi mult mai greu de a obţine informaţii corecte în urma

interogării lor.

În unele cazuri este logic să amânăm interogarea, deoarece cu ajutorul

mărturielor date deja şi cu ajutorul metodelor tactice vom putea obţine un rezultat

mult mai bun.

De exemplu. Un recedivist deosebit de periculos a fost prins în flagrant

delict. La prima interogare nu s-a obţinut nici un rezultat. La interogarea pe acelaşi

dosar a unui cooparticipant s-a obţinut că el nu este cunoscut cu persoana dată şi că

urcându-se în maşină i-a spus “mână caii măi Vasile”. La interogarea repetată

anchetatorul ia repetat această expresie. Crezând că anchetatorul este cunoscut deja

cu totul şi vrând ca să-şi micşoreze vinovăţia şi pedeapsa a început a da mărturii.

Dând mărturii el a denunţat şi infracţiunile la care anchetatorul nu avea probe9.

Când planificăm timpul petrecerii interogării trebuie să ţinem cont de

cerinţele Art 132 C.P.P. RM. Citarea şi interogarea bănuitului se face în

conformitate cu (art 108 şi 133 - 134 C.P.P RM)10.

Dacă se prevede o interogare de multă durată e de dorit ca bănuitului sau

învinuitului să i se permită să facă pauză. La interogarea bănuitului sau învinuitului

pe un dosar ce are mai multe epizoade e logic să facem un plan al interogării, pe

câteva zile, e de dorit să fie pe epizoade aparte. Bănuitul şi învinuitul în cele mai

dese cazuri, se interogează în cabinetul interogatorului, în procesul verbal făcându-

se menţiuni despre locul efectuării interogării. Dacă e necesar interogarea se poate

petrece şi la locul săvârşirii inracţiunii. În cele mai dese cazuri interogarea la faţa

locului se face ca o persoană din unele motive, să nu ee vinovăţia infracţiunii

9 Н. И. Порубов, Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск, Вышая школа, 1978, pag. 27-29.10 Codul de procedură penală, cu modificări şi completări, din 10 iunie 2006.

14

săvârşite asupra sa, lăsând ca criminalii, ce au săvârşit infracţiunea să rămână la

libertate.

Există cazuri când interogarea se petrece la domiciliul bănuitului sau

învinuitului. Interogarea la domiciliu se face în următoarele cazuri când avem pe

dosar mai mulţi bănuiţi sau învinuiţi şi e posibil să-l influenţeze sau să se înţeleagă,

atunci când nu trebuie să afle nimeni despre interogarea efectuată.

Interogarea bănuitului sau învinuitului ce este grav bolnav se permite numai

cu acordul medicului sau când situaţia formată nu ne permite să amânăm interogara

lui. În primul rând în aceată situaţie trebuie să ne convingem că efectuând

interogarea nu-i vom pune viaţa în pericol. Dacă starea lui este foarte gravă

interogarea se petrece în prezenţa medicului. Medicul, în primul rând, urmăreşte

starea interogatului, în al doilea rând ne va spune dacă bolnavul e în stare de a da

mărturii corecte.

În cabinetul unde se petrece interogarea nimic nu trebuie să-i atragă atenţia

interogatului, dându-i posibilitatea ca să se concentreze la darea mărturiilor.

Cabinetul anchetatorului trebuie amenajat simplu, fără tablouri, scheme dacă e

necesar se poate de deconectat şi telefonul.

Trebuie de luat în vedere fiindcă bănuitul sau învinuitul poate folosi orice

posibilitate de-al sustrage pe anchetator de la întrebarea dată, astfel eschivându-se

de a da răspuns sau va sări momentele ce au însemnătate pentru descoperirea de

mai departe a infracţiunii.

Ca să nu să se întâmple acest lucru trebuie să avem grijă să anunţăm colegii

de lucru că merge interogarea, ca să nu ne deranjeze şi cum am mai spus să

deconectăm telefonul dând toate condiţiile pentru a petrece o interogare liniştită,

fără întreruperi. Acest mod de pregătire se efectuează mai ales atunci când

mărturiile vor fi înregistrate pe peliculă audio sau video11.

11 Н. И. Порубов, Допрос в советском уголовном судопроизводстве, Минск, Вышая школа, 1973, pag. 102.

15

Dacă în procesul interogării e necesar cunoştinţe în diferite domenii

ştiinţifice, tehnice sau în alte domenii, anchetatorul învaţă terminologia necesară şi

se pregăteşte pe întrebările ce pot apărea, studiind literatura, documentele necesare.

Cu acelaşi scop poate apela la ajutorul specialistului.

Prezenţa specialistului în timpul interogări o complică, în multe cazuri.

Activând activ la interogare el poate însuşi în locul anchetatorului să pună întrebări,

în unele cazuri pe nevrute, specialistul poate săi şoptească formularea corectă a

răspunsului, tot odată se demonstrează necompetenţa în problema dată, încălcându-

se legătura psihologică ce va duce la aceea, că bănuitul sau învinuitul va căuta noi

căi de a duce ancheta în eroare.

Anchetatorul poate primi consultant, competent în problema dată, şi după

săvârşirea interogării sau poate numi o expertiză specială.

Participarea specialistului la interogare influenţează negativ din punct de

vedere a îndeplinirii legăturii psihologice între anchetator şi bănuit sau învinuit.

Deaceea, în diferite cazuri aparte, anchetatorul trebuie să acţioneze în dependenţă

de persoana în parte, de caz aparte, persoană sau alte circumstanţe ce pot apărea.

Cunoaşterea personalităţii celor ce urmează a fi ascultaţi în calitate de bănuiţi

sau învinuiţi presupune stabilirea şi valorificarea anumitor date social psihologice

de natură să conducă la definirea acestora, şi în cele din urmă, la crearea celor mai

propice condiţii tactice pentru desfăşurarea cu succes a acestei asctivităţi. În aceste

sens interesează:

◊ mediul în care s-a format şi în care se află antrenat bănuitul sau învinuitul,

gradul de instruire, profesia, conduita la locul de muncă, în familie şi

sociatete;

◊ trăsăturile de caracter şi de temperament, aptitudine, pasiunile;

◊ puterea de voinţă, calitatea emotivă, atitudinea;

16

◊ antecedentele penale şi experienţă privind contactul cu organele de

urmărire penală.

Culegerea informaţiei privind personalitatea celor ce urmează a fi ascultaţi în

calitate de bănuiţi sau învinuiţi se efectuiază prin mijloace procesuale (percheziţie,

ridicare de obiecte şi documente, dispunerea şi efectuarea expertizei medico –

legale, psihologie sau psihiatrice). O atenţie deosebită se va acorda rezultatelor

cercetării la faţa locului, a modului în care s-a activat, se pot desprinde concluzii cu

privire la profesia, aptitudinea, deprinderile şi capacităţile făptuitorului.

Date utile referitor la personalitatea bănuitului sau a învinuitului pot fi

obţinute prin observarea directă asupra comportării acestora în cadrul ascultării,

percheziţiei, prezentării spre recunoaştere şi a altor activităţi de cerecetare, precum

şi în urma investigaţiilor operative întreprinse în acest scop. Contactul direct cu

bănuitul sau învinuitul pentru organul de cercetare constituie un bun prilej de a-şi

completa cunoştinţele cu noi date privind echilibrul emoţional, modul de a gîndi,

reacţiona şi dialoga şi, în consecinţă, de a-şi forma o imagine fidelă despre

persoanele ce urmează a fi ascultate.

Pregătirea pentru ascultarea bănuiţilor sau învinuiţilor impune, de asemenea,

şi anumite operaţii organizatorice dintre care menţionăm:

a) Precizarea locului unde urmează să fie efectuată ascultarea, a momentului

şi modului de chemare a bănuitului sau învinuitului.

Audierea, bănuitului în general, şi a învinuitului, în special, se va desfăşura

la sediul organului de urmărire penală, într-o încăpere bine amenajată, în care să nu

aibă acces persoane străine. Dacă din cauza stării fizice nesatisfăcătoare nu se pot

prezenta, ascultarea poate fi efectuată în alte condiţii (la domiciu, într-o insituţie

mediaclă ş.a.).

Principala modalitate de chemare a bănuitului şi învinuitului pentru a da

declaraţii este citarea (art.128 CPP). în situaţia în care ei sunt reţinuţi sau arestaţi

17

preventiv, se aduc la locul de audiere. Dacă bănuitul şi învinuitul neglijează

chemarea, încearcă să se sustragă de la urmărirea penală ori caută să influenţeze

buna desfăşurare a acesteia prin distrugerea mijloacelor materiale de probă,

coruperea sau şantajarea persoanelor participante la proces (victima, martorii,

complicii), în baza unui mandat prevăzut de lege vor fi aduşi pentru a da declaraţii

fără a fi în prealabil citaţi (art.129 CPP);

b) Asigurarea prezenţei persoanelor a căror participare la efectuarea acestei

activităţi procedurale este prevăzută prin lege.

Organul de cercetare are obligaţia să asigure prezenţa apărătorului

(avocatului) la ora şi locul unde să se desfăşoare ascultarea. În situaţia în care

bănuitul sau învinuitul nu cunoaşte limba în care se desfăşoară cercetarea, organul

de urmărire penală este dator să asigure participarea unui interpret. Participarea

interpretului are drept scop de a ajuta bănuitul şi învinuitul să înţeleagă învinuirile

ce li se aduc şi de a-şi formula declaraţiile. Ea este obligatorie şi în situaţiile în care

organul ce conduce ascultarea posedă limba celui ascultat.

Pregătirea ascultării minorilor în vîrsta de pînă la 16 ani în calitate de bănuiţi

sau învinuiţi reclamă, de asemenea, asigurarea prezenţei pedagogului sau a

specialistului psiholog şi a persoanei în îngrijirea căreia se află minorul (părinte,

tutore). Deşi participarea persoanelor menţionate la ascultarea bănuiţilor şi

învinuiţilor minori care au tins vîrsta d 16 ani este alternativă (art.132 CPP), din

punct de vedere tactic utilitatea asistenţei acestora este incontestabilă;

c) Selectarea materialului probatoriu, determinarea şi verificarea stării de

funcţionare a mijloacelor tehnice preconizate pentru a fi aplicate în cadrul

ascultării.

18

Este indicat ca magnetofonul, videomagnetofonul şi alte mijloace ce vor fi

utilizate să fie probate anticipat, astfel să se excludă eventualele eşecuri pe

parcursul ascultării.

Rezultatele pregătirii în vederea ascultării bănuitului şi învinuitului se vor

materializa într-un plan de ascultare, la întocmirea căruia se va ţine cont de situaţia

la care s-a ajuns cu stabilirea împrejurărilor cauzei şi de eventuala comportare a

celui ce urmează a fi ascultat, în special, de atitudinea acestuia faţă de fapta comisă

şi de urmările ei.

Plănuirea interogării bănuitului sau învinuitului se poate de împărţit în

două etape principale:

Analizarea argumentelor şi probelor strânse pe dosar.

Pregătirea planului interogării.

Să le studiem mai amănunţit.

Analiza argummentelor, şi probelor strânse pe dosar.

Cu acest scop se studiază materialele dosarului şi datele bănuitului sau

învinuitului ce diferă de la unul la altul.

În literatura de specialitate au fost elaborate recomandări ce determină

analiza argumentelor şi probelor. La ele se referă:

Căpătarea informaţiei concrete despre circumstanţe, evenimente,

persoane.

Folosirea altor materiale, legate cu factorii principali, din care se poate de

obţinut informaţia, ce ne va sublinia informaţia posibilă de examinat.

Constatarea contradicţiilor şi problemelor în timpul studierii materialelor.

Studierea materialelor pentru controlarea materialelor ce apoi poate fi

folosită la interogare.

19

Însemnătatea practică a acestei studieri constă în aceea, că ajută să

stabilească cercul de împrejurări, unde e necesar să căpătăm mărturii.

Dacă anchetatorul nu are închipuire de aceste împrejurări, interogarea va

căpăta o formă haotică. Se vor căpăta mărturii pe întrebările ce n-au fost de

însemnătate pentru anchetă şi schimbul la pierderea unui mare volum de informaţie

necesară.

Încă un moment important este acela că anchetatorul nu trebuie să fie

încrezut că cunoaşte dosarul, fiindcă poate să se greşească. E posibil să aibă nu 1-2

dosare ci 10-15 şi chiar mai multe.

Bineînţeles nu este nevoie ca de orice dată va petrece interogarea să

examineze iarăşi dosarul în întregime. Înaintea interogării e destul de studiat numai

mat erialul necesar, pe care se va petrece interogarea. Ca să economisim timpul e

de ajuns să ne facem însemnări pe scurt, ce informaţii posedă bănuitul sau

învinuitul ce trebuie interogat, ce întrebări trebuie să pună pe parcursul interogării

aceste însemnări se pot complecta. Înaintea petrecerii interogării se poate de făcut

însemnările ce le avem, aducându-ne aminte ce trebuie de căpătat în urma

interogării, ne aducem aminte ce am căpătat la interogările deja efectuate,

comportarea lui în timpul interogării, ştiind deja ce să facem şi cum să ne

comportăm şi mai bine să ne pregătim pentru interogarea următoare.

După ce toată informaţia necesară a fost strânsă după destinaţie şi analizată

apare necesitatea de a lega toată informaţia primită într-un sistem ce va fi

terminarea logică a analizei săvârşită pe dosar.

Pe baza studierii amănunţite a materialelor pe dosar, revăzut în îndreptările

de mai sus a anchetatorului, se stabileşte ţelul interogării. În multe cazuri mărturiile

date de bănuit sau învinuit sunt principalele uneori şi unicele surse de informaţie pe

dosar.

Această împrejurare stabileşte direcţia de bază, linia principală, petrecerea lui

ce nu exclude dar dimpotrivă pune în faţa interogării noi probleme ce sunt legate de

20

problema de bază aşa şi cu cele ce nu au însemnătate sinestătător. În legătură cu

acest fel de pregătire pentru interogare anchetatorul trebuie să stabilească direcţia

principală a petrecerii lui. În majoritatea cazurilor ele sunt:

Stabilirea împrejurărilor;

Aprecierea împrejurărilor de către bănuit şi învinuit;

Continuarea studierii personalităţii bănuitului şi învinuitului;

Influienţa asupra bănuitului şi învinuitului cu scopul de a primi mărturii

juste;

Influienţa educativă12.

Un lucru specific în activitatea anchetatorului este că nu se poate de ghicit

rezultatul final. Deaceea prognozarea se face pe etape. Prognozarea are două părţi:

o direcţie la studierea dezvoltării dinamice a evenimentelor trecute, a doua direcţie

îndreptată înspre presupunerea evenimentelor ce trebuie să se întâmple.

Prognozarea în interogare se petrece în trei direcţii de bază:

1. Prognozarea de către anchetator a acţiunilor şi comportărilor personale.

2. Prognozarea şi pe urmă organizarea direcţiei activităţii altor persoane

participante la interogare.

3. Direcţiile posibil prevăzute, de contrazicere din partea bănuitului şi

învinuitului.

Pregătindu-se de interogare, anchetatorul trebuie să prevadă posibilitatea, că

pot apărea aşa situaţii, că trebuie pregătit atât bănuitul cât şi învinuitul, chiar la

începutul interogării, fiindcă starea psihică, starea în care se află influenţează mult

la rezultatul interogării.

12 В. Г. Лукашевичь, Тактика общения следователя с учениками отдельных следственных действий, Киев, 1989, pag.72.

21

Pentru efectuarea unui astfel mod de pregătire anchetatorul trebuie să ştie un

şir de împrejurări, ce constată principalul şi dinainte să construiască în gând,

modelul petercerii interogării bănuitului şi învinuitului.

În timpul pregătirii anchetatorul îşi alege metodele tactice, ce le va folosi în

ţelul de al pregăti pentru interogare, caută variante posibile pentru îmbunătăţirea

condiţiilor petercerii interogării, plănuieşte în gând metodele tactice şi psihice

îndreptate în timpul interogării pentru a combate mărturiile false. Analizarea,

prognozarea, studierea personalităţii ne ajută foarte mult pentru pregătirea planului

interogării.

Pregătirea planului interogării

O condiţie necesară, pentru a petrece interogarea la un nivel înalt este

asigurarea tactică ce constă în anificarea interogării, sistematizarea materialului,

alegerea metodei de efectuare a interogării şi altele.

După părerea mea, în toate cazurile ar fi de dorit să facem planul înscris al

interogării, ce poate fi amănunţit sau scurt, sub formă de întrebări. Întocmirea

planului mult depinde de: cât este de complicat dosarul asupra căruia lucrăm,

competenţa anchetatorului.

De obicei, planul conţine nu numai numărarea împrejurărilor, dar şi

concomitent şi lămurirea lui, pe ce se bazează o întrebare sau alta, fragmentele

materialelor ce au importanţă şi determină împrejurările. Este foarte important de

formulat clar întrebările ce trebuie puse în timpul interogării.

Planul, bineînţeles, nu poate cuprinde toate elementele interogării. Ca atare

ele stabilesc momentele de bază, însă odată cu apariţia unor evenimente

neprevăzute ele pot fi schimbate.

Planul se întocmeşte în formă liberă. Diferite modele de plan şi-au găsit

răspândire în literatura criminalistică şi în principiu puţin se deosebesc unul de

altul.

22

Planul interogării conţine următoarea structură:

Ce împrejurări

trebuie

clarificate

Informaţia ce

o avem

Poziţia ce a ocupat-

o bănuitul sau învi-

nuitul

Întrebările ce

trebuie puse

Forma şi modul

de prezentare a

mărturiilor

În partea a patra se are în vedere întrebările ce pot fi puse după povestirea

liberă. Ele sunt îndreptate la: concretizarea mărturiilor, obţinerea informaţiei mai

amănunţite pe întrebările ce ne interesează, controlarea dacă mărturiile sunt juste,

nu se contrazice cu mărturiile ce deja le avem. Nu putem să prevedem toate

întrebările ce urmează a fi puse, dar totuşi o parte le putem presupune.

În dese cazuri bănuitul sau înviinuitul nu ne mărturiseşte un eveniment sau

altul, nu ne spune cine le poate confirma, nu ne spune ce sau cine la împins să facă

infracţiunea dată şi aşa mai departe.

Este foarte important de-a înfăptui planul interogării pe lenta magnitofonică

sau înregistrarea video. În acest caz e nevoie să pregătim mijloace tehnice de

înregistrare, pentru îndeplinirea docmentelor procesuale şi trebuie să ne stăruim să

nu fie repetări. Este necesar plănuirea şi în cazurile când la interogare se va folosi şi

informaţia operativă.

Planul interogării se poate de schimbat. Cu atât mai mult mărturiile depline

date de bănuit sau învinuit duce că planul nu ne va mai servi. Dar şi în acest caz nu

trebuie de socotit că interogarea a fost petrecută fără plan. Interogarea petrecută

fără plan va atrage după sine, interogarea repetată fără sens, informaţia căpătată nu

va fi completă şi-i nesistematizată, duce la intrarea în căutărilor.

Anchetatorul începând înregistrarea trebuie să ştie cu ce s-o termine. Înainte

de a petrece interogarea se poate de controlat, cât sunt de drept alese metodele şi

direcţiile interogării ce va avea loc.

23

2.2 Cunoaşterea personalităţii bănuitului şi învinuitului

Un factor important pentru pregătirea interogării este şi facerea cunoştinţei

cu personalitatea bănuitului şi învinuitului interogat. Succesul interogării depinde

mult şi deaceea în ce măsură anchetatorul a înţeles psihologia interogatului,

caracterul şi alte calităţi ce-l va putea ajuta pe parcurs.

Nu-i destul să facem numai cunoştinţă cu personalitatea bănuitului sau

învinuitului interogat, aceasta de regulă duce la micşorarea productivităţii

interogării.

- Anchetatorul nu foloseşte acele metode tactice ce de regulă dau efect mai

mare.

- Cere de bănuit sau învinuit acea informaţie de care nu dispune.

- Pierde posibilitatea de a primi mărturii juste.

Deaceea, în timpul pregătirii pentru petrecerea interogării anchetatorul sau

judecătorul trebuie să-şi facă o închipuire, despre personalitatea învinuitului, să afle

modul lui de a gândi, activitatea obştească şi de muncă, relaţiile lui cu colectivul de

muncă, relaţiile lui cu alţi participanţi pe dosar precum şi alte date ce ne-ar ajuta să

înfăptuim cât mai repede legătura psihologică ce ne va ajuta la obţinerea mărturiilor

cât mai complete şi juste. Strângerea acestei informaţii depinde de posibilităţile

reale ale anchetatorului.

Literatura de specialitate ne spune că cu cât mai bine vom examina şi vom

cunoaşte bănuitul şi învinuitul cu atât mai reuşit vom folosi metodele tactice şi vom

obţine un rezultat mai reuşit.

De multe ori anchetatorii î-şi fac impresia după caracteristica bănuitului sau

învinuitului dată de organele competente. Caracteristica ne poate arăta caracterul,

modul de viaţă ce-l duce, în unele cazuri se poate vedea chiar şi motivul din ce caz

a fost săvârşită infracţiunea. Cu toate acestea nu trebuie să punem caracteristica la

24

baza examinării personalităţii. Orice date despre bănuit sau învinuit trebuie de le

folosit ca o ipoteză pentru examinarea de mai departe a cauzei. În al doilea rând

caracteristica dată de organele competente nu corespunde realităţii şi ar fi bine ca

caracteristica s-o strângă anchetatorul. Cum am mai spus informaţiile despre

personalitate trebuie să le primim numai din locuri indicate de lege.

Sunt foarte juste şi indicaţiile Ratinova A.R. că cercetarea personalităţii în

plan criminalistic este de competenţă procesuală, ca după volumul strâns de

informaţii, aşa şi după metodele prin care sunt strânse13.

Cercertarea personalităţii interogatului se începe din momentul când este

încă martor. Aici cercetarea se împarte în două etape:

prima - până la petrecerea interogării;

a doua - în procesul petrecerii interogării.

Cercetarea personalităţii bănuitului şi învinuitului este necesară în toate

cazurile. Însă volumul de informaţie strânse pe diferite persoane poate fi diferit. De

exemplu, pe dosarele care nu avem destui martori şi încă nimic nu este clar

anchetatorul are de lucru mult mai mult.

În fine cercetarea personalităţii se face cu scopul de a putea mai uşor înfăptui

legătura psihologică şi să stabilim care metode tactice ar fi mai bine de le folosit la

persoana dată în timpul petrecerii interogării.

Pentru cercetarea personalităţii trebuie de clarificat:

◊ Calităţile psihice a bănuitului şi învinuitului;

◊ Caracteristica dată de societate;

◊ Activitatea lui;

◊ Modul de viaţă şi calităţile morale;

◊ Relaţiile lui cu alte persoane.

13 Н. И. Порубов, Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск, Вышая школа, 1978, pag. 100.

25

Este necesar să cerem ca anchetatorul singur să strângă caracteristica psihică

a tuturor bănuiţilor şi învinuiţilor, dat totuşi trebuie să le strângă măcar pe cele mai

principale: temperamentul, cel interesează mai mult.

Din caracterele lui este de dorit pe acele ce pot fi folosite în timpul

interogării şi sunt foarte bine exprimate de exemplu: bun la suflet sau rău, închis

sau vorbăreţ, zgârcit sau bun la suflet. E necesar de aflat înclinaţiile, interesele,

ocupaţia. De exemplu: o persoană a săvârşit un furt. Nu se găsea nici o probă ca să

dovedească că anume ea a săvârşit-o. Aflându-se că iubeşte tare copiii anchetatorul

acţionând puţin la morala lui că “Ai lăsat copilaşii flămânzi” el s-a denunţat14.

Calităţile bănuitului şi învinuitului se pot căpăta şi prin aceea cum se

compoartă el în familie, situaţia familiară.

Datele despre bănuit şi învinuit trebuie de constatat din diferite izvoare

posibile, inclusiv şi din materialele ce le avem deja pe dosar. Dacă unele date

despre persoană au importanţă procesuală, ca de exemplu ce l-a făcut să

săvârşească fapta dată, trebuie de le înregistrat procesual. În unele cazuri putem să

ne limităm şi la însemnări. Aceasta se referă la datele obţinute neoficial

(convorbire, urmărire, după locul de trai sau de lucru).

Informaţia ce caracterizează persoana trebuie folosită în timpul interogării,

dar nu trebuie să-i dăm o însemnătate mai mare decât trebuie. De exemplu, dacă

persoana s-a manifestat negativ nu trebuie de socotit că el totul v-a minţi.

Printre metodele de a afla caracterul bănuitului sau învinuitului se foloseşte

şi următoarea. Urmărirea este organizată special şi sistematic, intenţionat cu scopul

de a afla caracterul şi psihica persoanei ce ne interesează .

Procesul urmării este legat cu concentrarea atenţiei asupra obiectului ce ne

interesează. În unele cazuri putem să ne facem impresii şi după exteriorul

14

Н. И. Порубов Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск, Вышая школа, 1978, pag.102

26

persoanei; lucrul ce-l îndeplineşte, profesia, calităţile personale, studiile, starea lui

interioară, după gesturi, mimică.

Încă o metodă importantă ce este des folosită este convorbirea. Cu ajutorul

convorbirii se poate de aflat nivelul lui profesional, nivelul de dezvoltare, modul lui

de a gâbndi şi lucrurile ce ne interesează mai mult, atitudinea lui faţă de legislaţie,

societate, normele etice şi morale, psihologia.

Orice convorbire este bine pregătită: ce trebuie de aflat, ce întrebări trebuie

puse. O însemnătate mare pentru cunoaşterea personalităţii o are să ştim: atitudinea

lui faţă de muncă, învăţătură, dorinţe, interese, capacităţi. Ele se pot afla analizând

rezultatele activităţii lui, caracteristici, diplome, atestate şi aşa mai departe, putem

şi după lucrul ce-l îndeplineşte.

Mai există încă o metodă. Ea este cea mai complicată şi ia foarte mult timp.

Această metodă constă în strângerea informaţiei despre persoana ce ne interesează,

de la diferite persoanne, comportarea lui în diferite cazuri.

Caracteristicca poate fi scrisă sau orală şi se bazează pe urmărirea

îndelungată după persoana ce ne interesează. Interogarea persoanelor ce-l cunosc

bine pe bănuit sau învinuit după strângerea specială a informaţiei la locul de trai,

lucru, învăţământ, după informaţia dată de colaboratorii de poliţie, ce l-au reţinut,

sau dacă a mai fost judecat şi se poate de-l întrebat pe anchetatorul ce a dus dosarul,

caracteristica lui. În timpul strângerii infrmaţiei trebuie să ne stăruim ca ea să

cuprindă informaţii din diferite perioade de viaţă a lui şi diferire cazuri dar

principalul să fie justă. Toată informaţia ce am strâns-o ne va ajuta ca să stabilim

legătura psihologică şi să alegem metoda necesară ce va duce la primirea

informaţiei juste şi complete.

Prescripţiile procesuale prevăzute asupra procesului – verbal de ascultare a

bănuitului şi învinuitului, menţionez că din perspectiva tactică acest act de fixare

trebuie să corespundă anumitor cerinţe:

27

a). Consemnarea declaraţiilor să se efectuieze în succesiunea în care s-a

desfăşurat audierea, adică să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de

ascultare. Respectarea acestei cerinţe asigură aprecierea declaraţiilor bănuitului şi

învinuitului nu numai după conţinut, dar şi după modul în care ele au fost obţinute.

Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe, procesul – verbal de

ascultare va fi de natură să reflectepoziţia lor la etapa iniţială de ascultare,

transformarea acesteia pe parcursul audierii, cadrul tactic la care s-a procedat cu

prilejul ascultării.

b). Conţinutul procesului – verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai

informaţia comunicată de cel ascultat. Faptele relatate se vor înregistra detaliat,

integral, cu respactarea strictă a succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce

ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei, după cum nici nu se va

adăuga numic la cele relatate de către învinuit sau bănuit.

c). Stilul în care este redactat procesul – verbal de ascultare trebuie să

reflecte personalitatea celui ascultat, posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în

procesul de comunicare, formele lingvistice utilizate cu acest prilej. Ne se admite

înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu forme tipizate, orice altă

formă de stilizare a declaraţiilor.

d). Procesul – verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului

sa învinuitului şi, fireşte, răspunsurile la fiecare întrebare în parte. Întrebările prin

intermediul cărora se realizează procedeele tactice, inclusiv cele de prezentare a

probelor, sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt, demonstrează prin

forma şi conţinutul lor, atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea care contribuie la

aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza de

anchetă.

28

Capitolul III. Particularităţile tactice ale interogării propriu-zise a

bănuitului şi învinuitului,

3.1. Formarea contactului psihologic al ofiţerului urmăririi penalecu bănuitul şi învinuitul

Contactul psihologic - o expresie ce înseamnă înţelegerea reciprocă,

încrederea şi dorinţa a două persoane de a comunica între ele.

În literatura criminalistică n-are un singur înţeles. Cel mai bine dă definiţia

Dospulov G.G. ca “Înţelegerea reciprocă de lucru a anchetatorului cu partea

vătămată, martorul, bănuitul, învinuitul” ce apar în luarea poziţiei corecte a

anchetatorului şi îndreptarea corespunzătoare a interogatului corespunzător,

necombătând interesele penal judiciare15.

În lucrarea sa Porubova N.I. înaintează în prim plan contactul psihologic

informaţional, ce pare a avea un caracter mai liber. Imposibil să nu fim de acord cu

autorul, ce ne spune că este nevoie de ţinut contactul psihologic cu interogatul nu

numai pe parcursul interogării, dar şi pe întreaga perioadă a lucrului. Nu este exclus

ca contactul psihologic ce l-am avut să fie pierdut sau invers, lipsa încrederii

reciproce să se transforme într-un contact psihologic foarte puternic, într-o legătură

reciprocă puternică şi de lungă durată16.

De aici reiese că legătura psihologică nu este o fază aparte a interogării cum

socot Belchin R.S. şi Vasilev V.A. şi nu este metoda lui tactică cum scrie despre

aceasta A.N.Vasilev.

Metodele tactice au caracter local şi sunt limitate în timp.

15 Г. Г. Досполов Психология допроса на предварительном следствии, Москва, Юридическая литература, 1976, pag.4316 Н. И. Порубов Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск, Вышая школа, 1978, pag. 43

29

Legătura psihologică, însă trebuie să fie pe tot parcursul interogării pe

împrejurările ce apar din dosar concret, infracţiuni concrete, problemele ce există şi

numai decât personalitatea interogatului.

Ca să înţelegem mai bine legătura psihologică ar fi bine de a o studia din

două puncte de vedere.

a) Ca înţelegere reciprocă ce se formează între anchetator şi bănuit sau

învinuit.

b) Ca munca dusă pentru formarea acestei legături ce apare ca atare numai în

timpul discuţiei.

De aici reiese că o condiţie ce este foarte necesară la efectuarea interogării

este legătura psihologică cu ajutorul căreea căpătăm rezultatul aşteptat.

Pentru efectuarea legăturii psihologice între anchetator şi bănuit sau învinuit

se folosesc următoarele metode tactice:

Interogarea unu la unu cu anchetatorul.

Formarea unei ambianţe necesare pentru săvârşirea interogării.

Comportarea comunicabilă a anchetatorului.

Facerea a unei convorbiri prealabile pe altă temă ca săi sustragă atenţia.

Apelarea la gândirea logică a bănuitului şi învinuitului.

Lămurirea scopului interogării.

De a forma o împrejurare ce iar ridica interesul faţă de interogare.

Dacă legătura psihologică între anchetator şi bănuit sau învinuit deja există,

nici într-un caz nu trebuie să admitem:

• Să-l facem să aştepte un timp îndelungat până la începutul interogării.

• Manifestarea mirării, interesului, părerii de rău în momentul când

bănuitul sau învinuitul ne dă mărturii.

30

• Să-i permitem ceea cei imposibil, înşelăciunea, chemarea de a înfăptui

acţiuni ce nu corespund normelor morale şi aşa mai departe.

Posibilitatea înfăptuirii legăturii psihologice, forma de înfăptuire, ajungerea

la un ţel favorabil depinde în primul rând de psihologia persoanei cu care trebuie de

înfăptuit legătura psihologică.

Un rol mare, în posibilitatea înfăptuirii legăturii psihologice, îl joacă,

caracterul persoanei, locul lui în săvârşirea infracţiunii.

Comportarea persoanei în mare măsură depinde de caracter, interesele,

atitudinea lui faţă de societate, concepţiile.

Pentru înfăptuirea mai uşor şi mai rapidă a legăturii psihologice, un mare rol

îl joacă şi aflarea temperamentului bănuitului sau învinuitului. Aceasta ne dă

posibilitatea să presupunem cum s-a manifestat persoana în timpul săvârşirii

infracţiunii, atitudinea lui faţă de infracţiunea săvârşită, cum se comporta la

interogare, ce poziţie va ocupa în timpul interogării, ce metode tactice trebuie de

folosit, prin ce metodă e posibil înfăptuirea legăturii psihologice. Cu toată aceasta

trebuie de controlat faptul că comportarea depinde mult nu numai de tipul

caracterului, dar şi de starea nervoasă în care se află interogatul. Din această cauză

persoana devine imprevizibilă.

Procesul formării legăturii psihologice cu interogatul depinde în mare

măsură şi de practica, autoritatea, profesionalismul şi alte calităţi ale anchetatorului.

Efectul interogării într-o mare măsură depinde şi de comportarea

anchetatorului faţă de bănuit sau învinuit. E important ca interogarea să fie dusă cu

ton liniştit, fără expresii grosolane şi înjosirea demnităţii persoanei interogate. Să

asculte toate mărturiile cu acelaşi interes indiferent de importanţa lor.

Anchetatorul trebuie să ţină seama că nu numai el examinează din diferite

puncte de vedere personalitatea interogatului ci şi el la rândul său îl examinează pe

anchetator, stăruindu-se să observe cu cine are de aface, şi căutând locurile lui slabe

ce pe urmă vor fi folosite cu iscusinţă. El trebuie să ţină seama că orice încredere în

31

sine sau manifestarea slăbiciunilor poate influienţa foarte mult asupra examinării

de mai departe a cauzei.

Trebuie de luat în vedere că orice comportare nervoasă sau ridicarea glasului,

poate duce la ridicarea stării nervoase a bănuitului sau învinuitului, ce va începe a

vorbi tot cu glas ridicat sau tremurând. Cea mai efectivă metodă, de a vorbi la

starea normală a interogării este vocea liniştită a anchetatorului.

Slăbiciunile profesionale ale anchetatorului se pot observa prin, comportarea

grosolană, comportările sunt aprinse, nedragostea faţă de lucru ce-l îndeplineşte.

Un mare plus al orcei activităţi este meseria de a conversa cu oamenii. Doar

numai prin convorbire se poate de influenţat asupra conştiinţei şi sovestei

interogatului şi la rândul său să fie înţelegător de problemele ce le are bănuitul şi

învinuitul, să înţeleagă sensul corect al mărturiilor.

Anchetatorul trebuie să fie atent ca în timpul interogării să vorbească cât mai

cult şi cât mai frumos. E principal ca anchetatorul nu numai să poată vorbi liber şi

literar, dar trebuie să vorbească cât mai cult, înţeles, complet, bine exprimat.

N.I.Porubov a înaintat trei principii fundamentale de comportare a

anchetatorului în perioada petrecerii interogării17.

1. Interogarea trebuie efectuată cu voce curgătoare şi liniştită, fără expresii

obijduitoare şi înjosire a interogatului. Anchetatorul trebuie să poată ca să-l poată

duce, pe omul tăcut la aceea, ca să înceapă a vorbi, mărturisi, şi de a duce o

convorbire normală cu persoanele vorbăreţe.

Anchetatorul trebuie să poată găsi limbă comună cu copii şi maturii,

necărturari şi ilienabili şi cu atât mai mult cu persoanele ce au un grad înalt de

cunoştinţă şi au o mare experienţă de viaţă. De profesionalismul anchetatorului, de

metoda şi modul lui de a vorbi cu diferite tipuri de persoane, de modul de a formula

şi a pune întrebări, să înconjoare sau să repete unele întrebări pe care interogatul

din diferite motive încearcă să refuze de a da răspuns, depinde descoperirea rapidă

17 Н. И. Порубов Допрос в советском уголовном судопроизводстве, Минск, 1973, pag. 77-78

32

şi justă a infracţiunii. Anchetatorul trebuie să poată conduce cu interogatul şi să-l

îndrepte pe interogat în acea direcţie în care sunt cele mai puţine mărturii şi de

terminat cu succes acea mai complicată şi grea parte a anchetei18.

2. Anchetatorul nu trebuie să-şi manifesteze deschis emoţiile, fată de

mărturiile făcute de bănuit şi învinuit. Faţă de orice dispoziţie trebuie să se

manifeste serios, neavând importanţă de valoarea probelor. Emoţiile exprimate de

anchetator faţă de dispoziţiile date ca gesticulaţia, mimica, intonarea, glasul pot

influenţa negativ asupra interogatului ce-şi va schimba modul său de comportare şi

va încerca să ducă anchetatorul în eroare.

3. Anchetatorul trebuie să manifeste tărie de caracter, principialitate în

timpul efectuării interogator, astfel ca interogatul să simtă prioritatea morală. Dacă

se va îndoi în ceva, va şovăi interogatul, va simţi şi va pierde încrederea în

anchetator şi nu se va putea face legătura psihologică şi dacă a existat riscă s-o

piardă.

Pentru înfăptuirea legăturii psihologice este necesar de a ridica interesul

interogatului în convorbire, ce-i va “dezlega limba” şi posibil să dee depoziţii ce ne

interesează. În procesul înfăptuirii legăturii psihologice în interiorul bănuitului şi

învinuitului merge lupta dintre bine şi rău. Problema anchetatorului este ca să-l

ajute ca în timpul acestei lupte să biruie motivele bune şi să ajungă la concluzia că

cea mai bună soluţie este destăinuirea.

Încă un moment care de deseori are efect este destăinuirea de către

anchetator a unei părţi din înformaţia ce deja o are. Interogatul crezând că deja totul

este cunoscut poate să se destăinuie. Această metodă se numeşte logică.

Metoda logică se bazează pe probe concrete, logică dură, concluzii concrete.

18 Н. И. Порубов Допрос в советском уголоаном судопроизводстве, Минск, 1973, pag. 78

33

Dacă nu avem probe şi bănuitul sau învinuitul încearcă să ducă ancheta în

eroare, îl ascultăm până la urmă, apoi demonstrăm absurditatea lor. Un bun rezultat

pentru înfăptuirea legăturii psihologice dă starea emoţională ridicată, în rezultatul

căreia automat dispar sentimentele de antipatie şi independenţă faţă de viaţă, se

întăreşte simţul datoriei, încrederii în sine. Aceasta este metoda psihologică.

Ridicarea stării emoţionale a interogatului e posibil numai cu acţiunile sau

inacţiunile ce nu contravin legii. Nu se admite din partea anchetatorului acţiuni

provocatoare, înşelarea şi atât mai mult influenţa psihică, ce contravine legii şi

influenţa fizică, se foloseşte foarte des mai ales când merge vorba de interogarea

bănuitului şi învinuitului.

O mare influenţă asupra legăturii psihologice o are şi modul în care

anchetatorul cheamă persoanele la interogare.

O mare importanţă are interogarea atât a bănuitului cât şi a învinuitului. Un

rezultat efectiv dă interogarea la faţa locului, adică la locul săvârşirii infracţiunii. În

urma mărturiilor date se capătă acea informaţie care bănuitul sau învinuitul o scapă

din vedere. Această metodă are o mare influenţă asupra persoanelor slabe de

caracter.

Merită atenţie şi punctul de vedere al lui Porubov N.I., ce spune că în cabinet

trebuie să lucreze singur anchetatorul. Pentru ca să formeze o înţelegere reciprocă

dură anchetatorul ar fi de dorit să înfăptuească interogarea “în patru ochi”, dacă

bineînţeles nu este prevăzut de lege altfel. Contactul în interogare e bazat pe

înţelegerea reciprocă. Dar acolo unde în cabinetul anchetatorului sunt două, trei

persoane, de înţelegerea reciprocă nici nu poate merge vorba19.

Contactul în timpul interogării ne permite să se formeze încrederea

bănuitului şi învinuitului faţă de anchetator. Dar cum am mai spus dacă în

19 Н. И. Порубов Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск, Вышая школа, 1978, pag. 50-51

34

încăperea unde se petrece interogarea se află mai multe persoane în legătura

psihologică devine foarte greu de înfăptuit, uneori chiar devine imposibilă20.

Stabilirea contactului psihologic între organul de cercetare şi învinuit sau

bănuit, respectiv crearea unei atmosfere de încredere şi înţelegere reciprocă, de

comunicare deschisă şi fără ascunzişuri21, reprezintă o condiţie indispensabilă bunei

desfăşurări a activităţii procedurale în discuţie.

Pentru ai fi mai uşor de efectuat interogarea, anchetatorul trebuie să

interogheze în primul rând acele persoane, depoziţiile cărora îl va ajuta, pe parcurs

să-i interogheze pe alte persoane şi mai ales pe bănuit şi învinuit.

În primul rând de interogat persoanele care anchetatorul ştie că vor da

mărturii juste. Interogând apoi alte persoane apare şi bănuitul.

Să-i interogăm printre primii pe persoanele ce pot da mărturii de preţ

despre săvârşirea infracţiunii, bănuitul sau învinuitul, dacă deja este.

Pot apărea cazuri când printre primii mai bine ar fi să interogăm

persoanele ce pot să ne mărturisească acele acţiuni şi evenimente ce au

avut loc până la săvârşirea infracţiunii (relaţiile între partea vătămată şi

alte persoane).

Tot printre primii trebuie interogate persoanele subalterne bănuitului sau

învinuitului, ca asupra lor să nu influenţeze cineva.

La urmă trebuie interogate persoanele ce pot să divulge altor persoane

scopul anchetatorului. Toate cazurile desemnate de noi mai sus sunt

aspectele de care trebuie să se folosească şi să se conducă anchetatorul

când se pregăteşte pentru efectuarea interogării.

20 Н. И. Порубов Допрос в советском уголоаном судопроизводстве, Минск, 1973, pag. 81

21 A.Ciopraga, Criminalistica (tactica), Iaşi, 1986, pag.183

35

Din punctul de vedere al lui Vasilev A.N. e principal să formulăm legătura

psihologică ca o problemă tactică ce se soluţionează în timpul folosirii a unui mare

grup de metode tactice.

36

3.2 Procedeele tactice folosite în procesul interogării bănuitului şi învinuitului

O mare importanţă, pentru descoperirea rapidă a infracţiunii are, căpătarea

depoziţiilor cât mai concrete şi cât mai corecte date de bănuit şi învinuit. Pentru a

căpăta aceste mărturii o mare însemnătate are, ajutorul acordat interogatului pentru

restabilirea în memorie a acţiunilor sale.

Este firesc că interogatul poate să uite o mare parte din informaţie ce pentru

anchetattor are o însemnătate foarte mare. Chiar dacă persoana povesteşte curgător

cele întâmplate, de multe ori el unele evenimente nu le atinge, sau nu le redă aşa

cum sau întâmplat, fiindcă el poate să-şi închipuie cam cum ar fi fost. Chiar dacă

interogatul dă depoziţiile curgător trebuie de luat seama că el putea să le înveţe de

acasă sau să fie învăţat de cineva. Conform statisticii, din informaţia căpătată se

poate folosi următorul volum:

Aşa dar, partea femenină reţine evenimentele corect şi le redau în 81,5%, dar

bărbaţii numai 78,2%. Din aceste date nu trebuie să ne facem închipuirea că

bărbaţii sunt mai slab dezvoltaţi în capacităţile mintale, că ei în mai multe cazuri se

stăruie să ducă anchetatorul în eroare. Ca atare conform statisticii s-a constatat că la

femei mai bine se memorizează acţiunile şi numărul participanţilor. Exteriorul

persoanelor din nou mai bine îl reţin femeile, 81% din depoziţii sunt corecte, la

bărbaţi numai 78%. Mai multe erori au fost făcute când a mers vorba de culoarea

vehiculului 67%, culoarea părului şi îmbrăcămintei 83%. Este ştiut că partea

femenină este mai uşor influenţată de evenimentele din jur decât partea

bărbătească22.

Încă un aspect foarte important este că anchetatorul trebuie să aibă răbdare să

asculte persoanele interogate până la urmă. Fiindcă dacă bănuitul sau învinuitul va

22 В. И. Лукашевичь Тактика общения следователя с учениками отдельных следственных действий, Киев, 1989, pag.47

37

da depoziţii, doar anchetatorului îi va părea că îl minte şi va folosi diferite metode

tactice, atunci interogatul îşi va pierde încrederea în anchetator şi posibil îndeobşte

să refuze de a da depoziţii.

În toată perioada cât merge interogarea, anchetatorul trebuie corect să

aprecieze toată informaţia căpătată, să acorde ajutor interogatului de aşi restabili în

memorie cele uitate.

A.N.Vasilev propune următoarele metode tactice ce ne va permite de a

descoperi depoziţiile minciunoase sau încurcarea în care a intrat interogatul:

◊ Aprecierea generală a mărturiilor.

◊ Darea posibilităţii persoanelor interogate nemijlocit de a primi

argumentele în faţă.

◊ Controlul pe părţi, separat a informaţiei.

◊ Compararea cu depoziţiile altor interogaţi sau probelor.

◊ Să cerceteze şi să urmărească personal persoana interogată23.

Pentru apreciere se dă în primul rând informaţia ce o socotim că e corectă,

dacă ea corespunde cu adevărul. Aprecierea se face în următorul mod, informaţia

căpătată o comparăm cu cea ce deja o avem sau cu alte probe ce le avem pe dosar.

Dacă informaţia căpătată nu corespunde cu depoziţiile date mai înainte nu trebuie

dintr-o dată să socotim că această informaţie nu este justă. Fiincă pot fi

minciunoase mărturiile cu care am apreciat.

De multe ori căpătăm mărturii false atunci când asupra interogatului

influenţează unuii factori, adică din unele condiţii ca boala unor organe de simţ,

neatenţia. Din această cauză trebuie de concretizat dacă interogatul nu suferă de

unele boli de simţ sau dacă nu este debil.

Când bănuitul sau învinuitul dau depoziţii e de dorit să-l lăsăm să

povestească tot ce cunoaşte, consecutiv, şi nici într-un caz nu trebuie să-l

23

А. Н. Василиев , Л. М. Карнеева Тактика допроса на предварительном следствии, Москва, 1970

38

întrerupem fără nici un temei. În acest caz el poate să uite unde a rămas, să scape

ceva, sau intenţionat să sară la alt eveniment, nepovestind acele evenimente ce au

însemnătate.

De a întrerupe povestirea curgătoare a bănuitului şi învinuitului se permite

numai în următoarele cazuri:

1. Dacă persoana interogată vădit se abate de la întrebarea pusă.

2. Dacă a terminat o parte din întrebare şi nu continuă mai departe.

3. Dacă vorbeşte foarte încet şi neîţeles.

Însă şi în aceste cazuri anchetatorul trebuie să dee cât mai puţine întrebări şi

ar trebui date la general dându-i posibilitate interogatului de a povesti liber.

Această metodă este socotită efectivă deaceea că în timpul povestirii libere

nu se scapă multe elemente, în al doilea rând nu minte aşa de mult, ca atunci când

răspunde la întrebări. Un alt plus este că anchetatorul nu în toate cazurile ştie de ce

informaţie dispune interogatul. Neştiind de ce informaţie dispune anchetatorul şi

poate da depoziţii de care anchetatorul poate nici nu bănuia că le cunoaşte.

Cu âtât mai mult când interogatul povesteşte liber el poate povesti

mărunţişuri de care nici nu-şi dă seama că poate avea însemnătate.

Dacă în timpul interogării anchetatorul descoperă că unele evenimente sunt

scăpate, trebuie de ajutat să-şi restabilească în memorie acţiunile scăpate. Pentru a

ajuta restabilirea în memorie a evenimentelor ne ajută următoarele metode.

Interogarea în diferite planuri.

Această metodă constă din aceea că bănuitului şi învinuitului li se dă

posibilitatea de a povesti curgător tot ce cunoaşte şi pe urmă îl roagă să povestească

amănunţit, să înceapă de la jumătate, evenimente aparte, să spună evenimentele de

la sfârşit. Depoziţiile se controlează aparte pe detalii. Uneori această metodă se mai

numeşte şi interogarea pe detalii.

39

Interogarea repetată are scopul de a scoate din bănuit şi învinuit noi

depoziţii.

Asocierea în timp.

Această metodă se recomandă de folosit atunci când în depoziţiile date de

bănuit sau învinuit lipseşte legătura logică. Această metodă constă din aceea că pe

interogat îl roagă să povestească evenimentele consecutiv, cum sau desfăşurat, dar

să înceapă cu povestirea cu mult mai înainte decât s-a săvârşit infracţinea şi să

termine cu aceea cum s-a săvârşit. Aceasta ne dă posibilitatea de a vedea relaţiile

bănuitului şi învinuitului cu alţi participanţi pe dosar. Cu atât mai mult, povestind

evenimentele ce au avut loc înaintea săvârşirii infracţiunii el poate să-şi amintească

şi alte mărunţişuri interesante. E ştiut că unele persoane ca şă-şi aducă aminte ce a

făcut seara trebuie să-şi înceapă a aminti de la aceea ce a făcut de dimineaţă. E

foarte logic ca interogarea să se înceapă cu mult înainte de când a fost săvârşită

infracţiunea, dă posibilitatea de a se linişti interogatul şi să înceapă a da depoziţii

liniştit. Se poate de adus aminte ziua şi prin zilele de concediu, sărbători, timpul de

afară, ploaie, arşiţă. Această metodă îi dă posibilitatea de a se orienta în timp şi a-şi

aduce aminte totodată şi evenimetele ce au avut loc în această zi. În aşa mod se

poate de dat posibilitate de a-şi aduce aminte tot ce a făcut şi să apreciem unde s-a

aflat şi cu ce s-a ocupat în diferite perioade de timp. Sumând toate perioadele de

timp vom vedea dacă în perioada rămasă de timp bănuitul putea săvârşi sau

participa la săvârşirea infracţiunii sau nu.

Ascultarea încrucişată.

Scopul acestui procedeu este de a înfrînge sistemul de apărare al învinuitului

nesincer, înrăit, care se situiază pe poziţia negării totale a faptelor săvîrşite24. Este

un procedeu ofensiv şi constă în ascultarea aceluiaşi învinuit de către doi ori mai

mulţi anchetatori ce s-au pregătit în mod spceial în acest scop şi cunosc problemele

24 E.Stanciou., op.cit., pag.13

40

cauzei în care se face ascultarea. Procedeul prezintă un anumit avantaj, dar şi

dezavantaje. Avantajul constă în faptul că învinuitul şi bănuitul nu i se dă

posibilitatea să-şi pregătească răspunsuri mincinoase, întrebările fiind adresate de

fiecare anchetator. Dezavantaje: derutarea cu structură psihică slabă, încurcarea

celui ascultat, anchetarorii înşişi putîndu-se încurca reciproc, mai ales atunci cînd

nu toţi stăpînesc perfect problemele cauzei.

Interogarea despre împrejurările însoţitoare a infracţiunii.

Din convorbirea despre împrejurările cu interogatul, măcar că n-are legătura

directă, însă aceasta ne va arăta mai bine locul, timpul, condiţiile ce au favorizat

infracţiunea. Aici un mare rol îl joacă asocierea.

După asemămare. Amintindu-se o oarecare împrejurare cel interesează pe

anchetator. Redarea elementelor de către interogat nu trebuie primite dintr-o dată

sau de le primit aşa cum ni le-a redat, amestecat, dar trebuie învârtite în aşa mod ca

să ne explice toate elementele ce ne interesează. Şi totuşi asupra interogatului

trebuie de influenţat, arătându-i diferite obiecte ce sau folosit la săvârşirea

infracţiunii. Atunci interogatul se va gândi că anchetatorului îi este cunoscut mult

mai mult. Dacă infracţiunea a influenţat puternic asupra psihicului, arătându-i

aceste obiecte el îşi va aminti acţiunile sale.

Această metodă are şi partea sa negativă. Influenţa asupra psihicului lui este

atât de mare că e imposibil îndeobşte să refuze a da depoziţii.

Asociaţia de asemănare cel mai bine s-o folosim în acele cazuri, când ne

trebuie să aflăm o familie, înfăţişarea unei persoane, număr de telefon, locul de trai.

Aceasta se face în felul următor, dacă ne trebuie să aflăm un număr de

telefon sau un nume de familie atunci în faţa bănuitului sau învinuitului i se pune

cartea de telefon. Pentru a afla înfăţişarea se poate de dat un albom de fotografii ca

atare acum mai mult se foloseşte fotorobotul.

41

Prin amestec.

Când se aşează relaţiile în spaţiu şi în timp, între obiecte şi arătări, când cele

uitate se aşează într-o legătură cu alte întâmplări sau cu acţiunile ce au urmat.

Ca interogatul să-şi aducă aminte unele evenimente, se poate de-i propus să-

şi aducă aminte cât mai multe evenimente amestecate, datorită căreia posibil să-şi

amintească şi detaliile uitate. De multe ori persoane cu o memorie puternică nu-şi

pot aduce aminte ceva, cât de tare n-ar influenţa asupra lui. Din aceste considerente

anchetatorul nu trebuie să influenţeze, fiindcă cu cât mai mult va influenţa, cu atât

mai greu îi va veni să-şi aducă aminte. În aşa caz trebuie să ne folosim de metodele

“amestecului”. Sau să-l interogăm în altă zi. Detaliile ce ne interesează vor izbucni

spontan. Mai bine să facem în aşa caz o convorbire în jurul temei ce ne interesează.

Prin această metodă se poate de restabilit nu numai obiectele legate între ele

sau imagini ci şi gânduri, acţiuni, retrăiri.

Contrariul.

Amintirea a unui eveniment, argument sau obiect cu ajutorul a unor alte

argumente sau obiecte ce se deosebesc adică viceversa. De exemplu: maşina era de

culoare închisă, îl întrebăm maşina era de culoare deschisă.

În viaţa de toate zilele omul suprapune şi compară viceversa obiectelor; mare

- mic, negru - alb, a fost - n-a fost şi de multe ori în memorie se reţine acest

contrast. Datorită formării în memorie a acestor asociaţii amintirea unui obiect,

eveniment, gînd poate să ne amintească despre viceversa.

Cauza anchetei.

42

Prin această metodă argumentele şi obiectele se amintesc în urma a oricărei

cauze a anchetei, sau alte cazuri întîmplătoare din viaţă; neplăcerile în familie,

întîrzierea la lucru. În aceste cazuri îi vine foarte uşor să-şi amintească fiindcă în

aceste momente a suferit retrăiri sufleteşti înregistrîndu-se în memorie mult mai

bine şi evenimentele din ziua aceasta.

Tactica complexului de vinovăţie.

O astfel de tactică la rezultate deosebite în cazul persoanelor mai sensibile25.

Acest procedeu constă în adresarea alternativă a unor întrebări care conţin

cuvinte critice privitoare la faptă şi la rezultatele ei şi a unor întrebări ce nu au

legătură directă cu cauza.

Pentru realizarea scopului – obţinerea unor declaraţii sincere – trebuie

observate atent reacţiile învinuitului la diversele întrebări ce i se adresează, întrucît

reuşita procedeului nu depinde numai de răspunsurile celui ascultat, ci şi de

observarea şi aprecierea acestuia.

Mai departe vom examina aşa metodă tactică ce sunt construite pe

folosirea legăturilor asociate. Merită atenţie şi punctul de vedere al lui Dospulov

G.G26.

Folosirea metodei tactice ce se numeşte “dezacordarea” şi este întemeiată pe

despărţirea formată prin folosirea legăturii, despărţirii aparte a semnelor şi

caracteristic obiectivului, reeşind din asociaţia pe contul întăririi cunoaşterei a unui

25 E.Stanciu, op.cit., pag.11326 Г. Г. Доспулов Психология допроса на предварительном следствии,, Москва, 1976, pag.74

43

obiect pe seama altuia. Înfăţişarea obiectului se formează în urma asociaţiei

spectatoriale legate în urma simţirii întîmplătoare.

Declararea probelor materiale ce se află în linie directă sau laterală legată

cu fapta dată. Procesul aducerii aminte se bazează nu numai pe asociaţia gîndirii,

dar nemiglocit şi pe simţul văzului, ce în mare măsură accelerează memoria.

Văzînd obiectul, el îşi aminteşte şi evenimentele legate cu participarea lui.

Facerea cunoştinţei a bănuitului şi învinuitului cu materialele dosarului.

Aici trebuie să ne ţinem de următoarele reguli. Trebuie să-i facem cunoştinţă

nu cu toate materialele ci numai cu acele, ce pot influenţa în oarecare măsură ca să

dee depoziţiile necesare. Însă nu trebuie să influenţăm în aşa mod ca să dee acele

mărturii, ce-l satisfac pe anchetator, cun şi se întîmplă la noi în practică. Dacă e

necesar i se face cunoştinţă şi cu depoziţiile, date de dînsul însăşi la interogarea

după ce i s-a făcut interogarea.

Interogarea la faţa locului.

Bănuitul sau învinuitul se interoghează la faţa locului numai în cazul cînd

infracţiunea a fost săvîrşită cu mult timp în urmă şi nu-şi poate aminti unele

evenimente. Interogarea la faţa locului ajută în restabilirea în memorie a faptelor

sau evenimentelor uitate. Sau dacă bănuitul sau învinuitul au săvîrşit mai multe

infracţiuni şi nu ştie despre care merge vorba, interogatul singur poate să-l roage pe

anchetator ca să-i facă interogarea la faţa locului. Interogarea la faţa locului

44

influenţiază foarte puternic asupra bănuitului şi învinuitului înfluenţînd puternic

asupra psihicului27.

De multe ori tactica interogării la faţa locului cauza dată este soluţionată

efectiv şi în termeni foarte scurţi.

De multe ori depoziţiile date de bănuit sau învinuit nu sînt juste. Aceasta se

întîmplă de aceea, că, în primul rînd, ei se apără prin aşa mod ca să nu fie pedepsiţi,

în al doilea rînd ei sînt învăţaţi de avocaţi sau alte persoane ce anume trebuie să

spună la interogare. După efectuarea interogării anchetatorul trebuie să-i pună

întrebări interogatului pe problemele ce-l interesează. Aceste întrebări trebuie puse

cu alte cuvinte dar sensul să rămînă acelaş şi prin acest mod, interogatul dublează

evenimentele ce ne interesează. Aici anchetatorul schimbă cuvintele la întrebare,

sensul rămînînd acelaş. Această metodă se mai numeşte “perifrază“28.

Această metodă se foloseşte cînd bănuitului sau învinuitului îi vine greu să

ne spună ceva. Pentru a-l ajuta să-şi expună gîndurile îi sînt arătate un asortiment

de culori, desene. Aceste metode poate să-i aducă aminte ce a vrut să spună. Se

poate de-l rugat ca el să ne desene dacă îi vine greu să ne expune. De aceea trebuie

să aflăm ce tip de memorie îi este mai bine dezvoltată. Dacă e mai dezvoltată

cuvinte-logică, putem să-l întrebăm la ce se gîndea atunci sau despre persoana dată

sau despre acţiunile ce au avut loc. Dacă mai bine memorizează acţiunile fizice,

încotro se mişcă, unde se află - se întîlneşte mai des la persoanele ce lucrează fizic.

27 А. Б. Соловиов. Допрос на предварительном следствии, Москва, 1986, pag.8028 А. А. Леонтиев Психологический аспект обьективной проблемы в работе советского суда

45

Persoanele ce au memorie emotivă, trebuie să le propunem să-şi aducă

aminte retrăirile ce le-a avut29.

Trebuie totuşi să avem în vedere, că interogatul de bună credinţă poate vrea

să povestească evenimentele ce au avut loc dar din oarecare motive nu poate.

Anchetatorul nu trebuie să influenţeze asupra interogatului: ai văzut, ai memorizat,

ai redat.

De multe ori bănuitul şi învinuitul analizează singur cele întîmplate redîndu-

le anchetatorului.

În unele cazuri interogatul nu ne poate reda clar cele întîmplate din cauza

emoţiilor. În acest caz anchetatorul trebuie să pună întrebările moale şi calm

ascultînd pînă la capăt răspunsul. Însă nu trebuie să uităm, că depoziţiile

înregisrtrate în procesul verbal după posibilitate trebuie să corespundă vorbelor

spuse de bănuit şi învinuit. Adică nu trebuie să schimbăm limbajul.

3. 3. Unele aspecte psihologice ale interogării bănuitului şi învinuitului

Anchetatorului cel mai greu îi vine să apţină depoziţiile în urma interogării

bănuitului şi învinuitului. Aceste două categorii de persoane nu poartă nici o

răspundere dacă dau mărturii false şi încearcă să ducă ancheta în eroare. Toate

depoziţiile date de bănuit sau învinuit trebuie bine analizate şi apreciate după

valoarea lor.

29 Н. И. Прубов Допрос в советском уголовном судопроизводстве, Минск, 1979, pag.72

46

De multe ori anchetatorul se foloseşte de diferite metode ilegale şi de

necunoaşterea legii de către persoane, influenţiază asupra lor, căpătînd acele

mărturii, ce-l aranjază.

Inducerea în eroare a anchetatorului este făcută în două moduri:

a) parţială;

b) deplină.

Inducerea în eroare deplină poate fi compusă sau învăţată de înainte şi

conţine atît fapte reale ce n-au nici o atribuţie la faptă atît şi evenimentele compuse.

Inducerea în eroare parţială se compune prin următoarele metode:

Scăparea sau înconjurarea în timpul interogării a unor elemente ce au

valoare pentru anchetator.

Adăugarea în timpul povestirii a unor elemente false.

Adăugarea a unor argumente reale ce n-au atribuţie la fapta dată.

Schimbarea unor elemente aparte a faptei cu idei false.

Schimbarea unor elemente aparte cu idei reale dar ce n-au atribuţie la

fapta dată.

Partea ce dă depoziţii false se constată după următoarele metode ce nasc

minciuna, capabilitatea omului, experienţa personală şi nivelul de informaţie ce-l

posedă despre infracţiunea săvîrşită pe care se formează informaţia minciunoasă.

Poziţia negativă a bănuitului şi învinuitului în situaţiile conflictuale, nu

numai în darea mărturiilor dar şi atunci cînd refuză de a da depoziţii pe unele

întrebări, evenimente sau refuză să vorbească. Posibilitatea de a descoperi unde

interogatul a dat depoziţii minciunoase este bazată numai pe experienţa

47

anchetatorului. Pentru aceasta în cele mai dese cazuri se foloseşte împărţirea pe

detalii şi concretizarea ei. În această situaţie anchetatorul trebuie să caute, să afle

din ce cauză interogatul încearcă să-l inducă în eroare. Aici trebuie să folosim

următoarele metode tactice îndreptate în:

1. Constatarea cauzei, mărturiilor minciunoase.

2. Constatarea calităţilor bune a interogatului.

3. Constatarea în depoziţii a informaţiei minciunoase.

Să numim din ce cauză bănuitul şi învinuitul dau mărturii minciunoase:

a.Din teama de a-şi strica relaţiile cu cooparticipanţii la infracţiune.

b.Influenţa morală sau fizică asupra lui de către alte persoane.

c.Teama că dînd mărturii juste să fie în defavoarea lui.

d.Aprecierea greşită a acţiunilor sale în timpul săvîrşirii infracţiunii.

e.De-a se apăra.

Nu există infracţiuni unde n-ar fi persoane cointeresate de a induce

anchetatorul în eroare, încurcînd astfel descoperirea rapidă şi justă a infracţiunii.

Conform statisticii, în 80% din cazurile penale s-a simţit influenţa din partea

persoanelor cointeresate. În cazurile penale pe care în calitate de bănuit sau învinuit

erau persoane ce deja au stat în instituţiile penetenciare această influenţă s-a simţit

din partea 90,7% din cazurile examinate30.

30 Е. Д. Луханов , В. С. Кузнич.в Тактические основы расследования преступления, Киев, 1989, pag.37

48

În teoria de specialitate mulţi autori au elaborat metode tactice pentru

folosirea în combaterea mărturiilor false şi căpătarea celor juste. Merită să le

atragem atenţie31.

Aceste metode se împart în două părţi.

a.Metodele tactice, folosite în situaţiile conflictuale cu un bănuit sau învinuit

nesever.

b.Metodele tactice folosite în situaţiile conflictuale cu un bănuit sau învinuit

sever.

Metodele tactice, folosite în situaţiile conflictuale cu un bănuit sau

învinuit nesever.

Convorbirea.

În fine această metodă constă în aceea că anchetatorul vorbind cu interogatul

pînă la interogare sau în timpul ei face cunoştinţă cu personalitatea lui. În timpul

convorbirii trebuie să constatăm ce poziţie a luat interogatul, dispoziţia în care se

află32.

Convorbirea este unul din principalele metode tactice, dar ea poate juca şi alt

rol, pregătirea pentru aplicarea unei alte metode tactice. Tema pe care se petrece

convorbirea se alege de anchetator şi poate fi foarte variată. La începutul

convorbirii va fi mai bine să vorbim despre acele lucruri şi să folosim acele

expresii, ce nu va chema nedorinţa bănuitului şi învinuitului de a intra în vorbă.

31 Г. Г. Доспулов Психология допроса на предварительном следствии, Москва, 1976, pag.75-7832 idem, pag.75-78

49

Dezîncordarea.

De multe ori în timpul interogării atît bănuitul cît şi învinuitul nu refuză a da

mărturii, dar din cauza retrăirii puternice nu poate clar şi pe înţeles să redee

informaţia ce o cunoaşte.

Cel mai des se întîmplă la persoanele tinere şi la persoanele ce n-au avut de-

afacere cu organele de stat specializate. Retrăirile puternice apar din teamă,

nedeprinderea sau alte cazuri. În această stare interogatul se află într-o stare

încordată, vorbeşte laconic, nerăspunzînd corect la întrebări, se stârue să giciască

ţelul pus de anchetator.

Pentru a aduce interogatul la o stare normală se folosesc două metode.

Anchetatorul influenţează asupra bănuitului sau a învinuitului, cu unele cazuri

concrete ce-l ajută să se deprindă cu situaţia formată, îi dă posibilitate să se

liniştească, îi sustrage atenţia cu alte obiecte sau evenimente ce-i va linişti retrăirile

sufleteşti.

Influenţa anchetatorului este îndreptată nemijlocit ca să-i demonstreze

bănuitului sau învinuitului că el n-a luat poziţia dreaptă şi că planurile lui sînt

greşite.

Folosirea capacităţilor pozitive a personalităţii.

De multe ori, un mare rol în descoperirea infracţiunii o are apelarea la

capacităţile pozitive a persoanei. În acest caz anchetatorul bazîndu-se pe

materialele ce le are deja, logic îi lămureşte că n-are sens să mai mintă, şi că

depoziţiile date de el nu joacă nici un rol.

50

Apelînd la capacităţile pozitive a personalităţii ca: demnitatea personală,

bunătatea sufletească, suferinţa şi aşa mai departe. Aplicînd această metodă poate

să-i apară simţul ruşinii, laşitatea şi altele. Folosind metoda convingerii trebuie să

ţinem minte următoarele:

Dovezile trebuie să fie înţelese;

Anchetatorul trebuie să-şi stăpînească bine emoţiile;

Argumentele trebuie să fie cît mai convingătoare;

Convingerile trebuie repetate.

Convingerea.

Această metodă este folosită de către anchetator atunci cînd îi sînt cunoscute

un şir de date, cene face cunoştinţă cu unele epizoade aparte, dar nu ne este clar

încă mersul întreg al infracţiunii. Şi bazîndu-se pe aceasta împreună cu interogatul

bazîndu-se pe legătura logică completează mersul întreg al infracţiunii.

Intersecţia informaţiei minciunoase.

Această metodă se foloseşte atunci cînd nu e nevoie de-i dat voie de a da

mărturii minciunoase. În acest caz mărturiile minciunoase se înlătură, fiindcă intră

în contrazicere cu informaţia ce deja o avem. Perzind încrederea că vor putea duce

anchetatorul în eroare, posibil că va da mărturii juste.

Aşteptarea.

51

În conştiinţa bănuitului cît şi a învinuitului se petrece o luptă în care o parte

cere ca să dee depoziţii false, cealaltă

de a da mărturii juste. Această luptă poate începe şi atunci cînd s-a folosit o metodă

tactică nereuşită şi aşa mai departe. Folosindu-se de lupta lăuntrică, anchetatorul îi

denunţă intenţionat o parte din materialele dosarului, dîndui de înţeles, că nu are

rost să mintă.

În unele cazuri metoda aşteptării se foloseşte pe alte căi. Anchetatorul

renunnţă a-l interoga pe bănuitul sau învinuitul ce dă mărturii false. El, socotind că

anchetatorului nu-i sînt de folos mărturiile lui şi vrînd să-i atenueze pedeapsa va

începe a da depoziţii juste complectînd golurile ce ne-au rămas33.

Metodele tactice folosite în situaţiile conflictuale cu un bănuit cau

învinuit sever.

Permiterea povestirii a depozitiilor minciunoase.

În multe cazuri anchetatorul ştie sau simte că interogatul încearcă să-l ducă

în eroare. Anchetatorul nu-l întrerupe ci-l ascultă pînă la urmă, pînă cînd el va intra

în contrazicere cu mărturiile sale date mai înainte sau alte probe, ce ştim cu

certitudine că-s juste. Anchetatorul ascultă atent şi ficsează mărturiile. După

33 В. Г. Лукашевичь . «Тактика общения следователя с указаниями отдельных следдственных действиях» Киев, 1989, pag.51

52

acestea îi demonstrează că el a dat depoziţii minciunoase. Fiind descoperit, şi

nefiind pregătit de aceasta nu-i rămîne altceva decît să spună adevărul.

Chemarea.

Această metodă se foloseşte atunci cînd bănuitul sau învinuitul refuză de a da

un răspuns logic la întrebările puse. Ca să intrăm în convorbire îi dăm nişte

întrebări ce cu uşurinţă poate să le combată. Cînd va intra în convorbire, îi dăm

întrebări ce deja sînt dovedite şi întărite prin probe. Crezînd că va putea contrazice

şi aceste argumente ca şi pe cele prezentate. Nefiind în puterile lui va cădea într-o

depresie nervoasă. Nefiind capabil să se isprăvească, posibil să dee depoziţii juste.

Prin surprindere.

Cînd interogatul dă mărturii false, lui pe neaşteptate i se dă o întrebare sau i

se aduce probe despre care nu ştieau că-i este cunoscut anchetatorului. Aceasta

distrujge planul pregătit anterior de a răspunde logic la toate întrebările, totodată

ducînd ancheta în eroare. Lui îi vine greu să lege materialele prezentate cu ceia ce

a pregătit şi tot odată îi vine greu să pregătească alt răspuns.

Pentru anchetator o mare importanţă are şi reacţia interogatorului. De aici

putem vedea însemnătatea întrebării.

Metoda treptată.

Ca atare această metodă intră în contrazicere cu celelalte metode tactice şi se

foloseşte atunci cînd trtebuie să-l aducem pe interogat într-o încordare psihică.

Pentru aceasta anchetatorul sistematic îi înaintează probe, amănunţit lămurindu-i

53

însemnătatea fiecăreia. În aşa mod el va înţelege că depoziţiile lui nu va juca nici

un rol. Ca atare facerea cunoştinţei cu probele se face de la cele neînsemnate, apoi

cele principale, dacă e necesar se poate şi invers, depinde de situaţia concretă. Atît

metode “pe neaşteptate” cît şi “pe urmă“ trebuie îndreptate pentru a obţine un

rezultat satisfăcător. Dacă metoda tactică nu a fost corect aleasă poate duce la aceia,

că asupra lui nu se va mai putea influenţa cu metode legate. Aici, în mare măsură

depinde de profesionalismul şi practica anchetatorului.

Sensul acestei metode constă nu numai în prezentarea treptată a probelor, dar

şi în trecerea treptată de la o constatare a situiaţiei, ce nu-l interesează pe interogat

cu atît mai mult pe anchetator la aceea ce-l interesează şi de care interogatul refuză

a da depoziţii.

Atragerea atenţiei.

Această metodă se mai numeşte interogarea “cifrată“. Se foloseşte în cele

mai dese cazuri atunci cînd merge vorba de bănuitul şi învinuitul de care

anchetatorul ştie cu certitudine că va încerca să-l ducă în eroare.

Unii interogaţi, în timpul interogării urmăresc atent acţiunile anchetatorului,

stăruindu-se să înţeleagă ce vrea să obţină de la el, ce însemnătate va avea

depoziţiile date de dînsul. În acest caz anchetatorul nu trebuie să accentueze pe

întrtebarea ce-l interesează ci s-o amestece printre alte întrebări neînsemnate. În aşa

mod sustragem atenţia interogatului ce devine mai neatent la darea depoziţiei.

54

Tempul lent.

În unele cazuri interogatul singur alege tempul forţat de a da depoziţii,

dorind să sară peste unele evenimente. În acest caz anchetatorul nu permite acest

temp nedîndu-i posibilitate de a sări evenimentele ce ne interesează, propunîndu-i

să completeze acele întrebări, ce nu le-a atins. Folosind această metodă

anchetatorul capătă depoziţii juste şi complete.

Tempul forţat.

Nu în puţine cazuri bănuitul sau învinuitul în timpul interogării, se stărue să

vorbească cît mai rar întinzînd timpul, astfel pregătindu-şi răspunsul şi în aşa fel ca

să nu se nască noi întrebări. În acest caz e logic să folosim interogarea cu temp

forţat. Insuflîndu-i interogatului tempul forţat, anchetatorul ia iniţiativa în mâinile

sale, nedîndu-i posibilitatea să cîntărească şi să analizeze. Ridicarea încordării îl

duce pe interogat să renunţe de la planul gîndit anterior.

Răspunzînd la întrebările anchetatorului, ce petrece interogarea cu temp

forţat bănuitul sau învinuitul este nevoit să dee mărturii false. Uneori e posibil ca să

renunţe de a da depoziţii.

Inerţia.

Această metodă tactică se reduce la aceea, că anchetatorul, conversînd cu

bănuitul sau învinuitul, pe neaşteptate trece pe tema ce-l interesează.

Interogatul pasionat de convorbire, după inerţie povesteşte şi acele lucruri ce

nu au avut de gînd să le povestească. Efectivitatea acestei metode depinde de cîteva

55

momente ce trebuie respectate atunci cînd trecem de la convorbirea secundară la

cea principală.

În unele cazuri trecerea se face lent, şi pe neaşteptate, în alt caz se face brusc.

Uneori trecerea de la o convorbire la alta trebuie făcută nu odată.

Folosirea locurilor slabe ale persoanei.

Prin locuri slabe ale persoanei să înţelegem aşa calităţi psihice a

interogatului, folosirea căreia, vom putea căpăta depoziţii juste. Locuri slabe pot fi,

înclinarea către retrăirile melancolice, centicismul, orgoliul şi aşa mai departe. Aşa

dar, aflîndu-se într-o stare nervoasă bănuitul sau învinuitul interogat va da aşa

depoziţii, care nu le va da aflîndu-se într-o stare normală, sau invers. Folosind

această metodă, anchetatorul trebuie să fie foarte atent asupra cărei persoane aplică

metoda dată, şi să nu atingă acele calităţi ale interogatului ce vor duce la aceea că

va refuza să mai dee depoziţii.

Crearea încordării.

În timpul efectuării încordării anchetatorul îi aduce aminte interogatului

despra cazuri neplăcute ce le-a săvîrşit, despre purtarea lui amorală ce va duce la

încordarea lui emoţională. Încordarea emoţională poate să se mărească lămurindu-i

însemnătatea luptei cu corupţia şi pierderile ce le aduce omenirii, sau îi

demonstrăm că la interogarea precedentă a dat depoziţii false. Folosirea acestei

metode tactice nu influenţează asemănător asupra persoanelor. Pentru a folosi

56

această metodă anchetatorul trebuie să facă cunoştinţă profundă cu personalitatea

bănuitului sau învinuitului care va fi interogat folosindu-se această metodă.

Formarea unei închipuiri despre informarea anchetatorului.

Această metodă constă în aceea, că anchetatorul în timpul petrecerii

interogării îi anunţă unele evenimente sau argumente, care ştim cu certitudine că au

legătură directă cu infracţiunea. Bazîndu-se pe cunoştinţele anchetatorului despre

infracţiunea ce-au săvîrşit-o, bănuitului sau învinuitului îi pare că deja totul e

cunoscut şi ca să-şi atenueze pedeapsa va povesti amănunţit cele întîmplate.

Apelînd la această metodă trebuie să-i demonstrăm acele argumente ce au legătură

directă cu acele evenimente sau fapte despre care interogatul refuză să ne

vorbească. Informaţiile folosite trebuie să fie juste fiindcă folosind argumentele

greşite vom demonstra necunoaşterea de către anchetator a celor întîmplate şi

metoda dată nu ne va avea nici un efect.

E posibil de folosit această metodă şi prin alt mod, atunci cînd anchetatorul

nu-i denunţă informaţii de pe dosar, dar îi demonstrează situiaţia pe care bănuitul şi

învinuitul o primeşte ca informaţie ce-i demonstrează că n-are rost să mai mintă şi e

posibil să ne dee depoziţii juste.

Aceasta este una dintre cele mai răspîndite metode tactice folosite de

anchetatori.

Repetarea.

57

În literatura de specialitate nu se recomandă interogarea repetată, dar

anchetatorul se stăruie ca interogarea să fie petrecută pe deplin. Această

recomendaţie ce contrazice metoda dată a interogării repetate ce se petrece peste

un interval de timp, ca metodă de influienţă asupra psihicii bănuitului şi

învinuitului.

Această metodă constă în aceea, că interogatul dînd odată mărturii

minciunoase, la interogarea următoare se va ţine tot de ele. Însă neapărat, va uita

ceva sau va spune ceva ce posibil să vină în contrazicere cu mărturiile date de

dînsul anteriorului. În cel mai bun caz interogatul schematic va povesti ceea ce a

spus prima dată. Aceasta dă posibilitate ca să controleze informaţia obţinută la

prima interogare cu ceea primită de la a doua, observînd în ce măsură mărturiile

sînt minciunoase, şi să-l prindă pe interogat că a dat mărturii minciunoase.

3.4. Aspectul etic al activităţii ofiţerului urmăririi penale în cadrul înterogării

bănuitului şi învinuitului .

În momentul actual activitatea anchetatorului lasă de dorit. Asupra activităţii

lui personale influienţează foarte nereuşit starea de trecere a RM şi nu mai puţin

influenţează progresul tehnicii criminalistice şi necesitatea aplicării în scopul

cercetării şi prevenirii infracţiunilor.

58

Progresul tehnicii criminalistice a schimbat raportul anchetatorului cu

participanţii în proces, ducînd uneori la “uitarea” de psihicul lor de coordonare

umană a actului de cercetare şi în general de respectarea drepturilor omului.

Tehnicizarea criminalităţii riscă reducerea relaţiilor anchetatorului cu

participanţii în proces la nişte simple relaţii de lucru, schimbînd raporturile umane

în raporturi dintre lucruri. Astfel, tehnica criminalistică evoluează uneori paralel cu

depersonalizarea anchetatorului - participanţi la proces, cu sacrificarea intereselor

pentru psihic. Cu toată evoluţia tehnică a criminalisticii ea nu a devenit încă o

ştiinţă precisă, iar consecinţele morale a tehnicizării n-au început să apară.

Dispoziţiile maşnale umbresc simţul anchetatoruui, divizînd cerecetarea

infracţiunii ca ceva complex, la cercetări a diferitor aparate, diferitor urme şi

obiecte. De pe poziţia abordării drepturilor omului trebuie de precizat, că nu

aplicarea tehnicii apare periculoasă în criminalistică ci utilizarea ei adecvată,

neglijarea caracterului social - uman a actului de cercetare, transformarea tehnicii

într-o cale de obţinere a avantajelor prin aplicarea sa în criminalistică.

Hiperspecializarea firească în cercetarea infracţiunilor, ce duce la un studiu

şi la abordarea fracţională a persoanelor implicate pe dosar, nu trebuie să

fragmenteze încrederea în anchetator, jenerînd o criză a acestei încrederi.

Este necesar ca în contextul aplicării oarecărei tehnici anchetatorul să fie o

sursă de multiplicare a efortului în scopul slujirii şi omului.

Spiritul de lucru funcţionăresc, birocratic, care graţie tehnicizării ar cuprinde

pe anchetator, trebuie înlăturate în baza unor convingeri dentologice de slujire etică

a omului, respectarea drepturilor lui.

59

Specializarea nu trebuie s-o înţelegem ca o limitare a orizontului larg

criminalistic, ca un regres intelectual şi spiritual profesional, ci dimpotrivă, ca o

sursă în plus în cadrul unei criminalistice colective. Numai progresul tehnicii

criminalistice şi absolutizarea hiperspecializării ar putea duce la o linie şi într-o

comoditate profesională, care ar duce anchetatorului eşeuri, erori de anchetă şi

conştiinţa culpabilităţii sale personale. Orice investigare tehnică, orice

hiperspecializare trebuie să rămînă subordonată intereselor generale, social umane,

drepturilor persoanelor implicate pe dosar.

Întemeetorul ciberneticii, N. Winer, spunea: “Viitorul nu prea dă speranţe

celor ce cred că maşinile, noii noştri sclavi, ne va oferi o lume în care nu va mai

trebui să gîndim. Ele ne vor putea ajuta, dar cu preţul unor sacrificii supreme din

cinstea şi intiligenţa noastră. Lumea viitorului va însemna o luptă din ce în ce mai

aprigă împotriva limitării inteligenţei umane şi un hamac comod în care vom fi

legănaţi şi serviţi de sclavii noştri - roboţii”34.

La drepr vorbind, nu numai progresul tehnico - ştiinţific influenţează negativ

asupra activităţii anchetatorului în relaţiile cu bănuitul şi învinuitul. În mare măsură

influenţează şi starea socială şi economică. Anchetatorii în majoritatea cazurilor

încalcă grosolan legislaţia. Se atîrnă faţă de bănuit sau învinuit cu un vădit

nerespect acţionînd astfel negativ la rezultatele interogării iar alţii îşi permit chear

şi folosirea forţei fizice pentru a obţine depoziţii. De multe ori în aşa situaţii

nimeresc oameni nevinovaţi care în urma folosirii de către anchetator a influenţei

psihice şi fizice, această persoană declară şi iscăleşte săvîrşirea acelor acţiuni ce nu

le-a înfăptuit. 34 V., Tadica Academia de poliţie Ştefan cel Mare “Dentologie, criminalistică şi tehnicizare”

60

Folosindu-se de necunoaşterea legislaţiei de către populaţie anchetatorul în

sensul adevărat al cuvîntului îşi bate joc de bănuit şi învinuitîn cele mai dese cazuri

acestea fiind persoane nevinovate sau acele ce au săvîrşit infracţiuni mărunte în

schimb cu criminalii ei se compoartă foarte bine. Aceştea, în primul rînd, fiind

criminali în unele cazuri cunosc mult mai bine legislaţia dechît însuşi anchetatorul

şi el nu se poate folosi de metodele “tradiţionale”.

Însă un factor ce influenţează negativ asupra activităţii anchetatorului este

“dreptul telefonic”... Aici se are în vedere că multe persoane vinovate de săvîrşirea

unei infracţiuni nu este trasă la răspundere penală, fiindcă avînd o rudă ce se află la

un post bun de lucru şi care a dat un sunet “unde trebuie”, persoana ce a săvîrşit

infracţiunea va fi protejată.

Cum am mai spus acum în urma activităţii “strălucite” a anchetatorului, în

judecăţi nimeresc sau oameni nevinovaţi, sau cele ce au săvîrşit infracţiuni

neînsemnate. Astfel, divizînd în oameni cărora li se poate permite totul char şi a

încălca legea şi oameni care trebuie să fie ascultători, să respecte legea care la cea

mai mică încălcare va fi pedepsit. În majoritatea cazurilor acestea sînt oamenii

muncitori.

Anchetatorul în timpul petrecerii interogării poate să-şi permită să easă din

cabinet pe un timp oarecare, manifestîndu-şi nerespectul faţă de persoana

interogată.

În timpul interogării foloseşte un limbaj care mult lasă de dorit, permiţîndu-şi

chear să strige, ameninţa şi alte lucruri, care pătează cinstea.

61

Ei caută căi şi metode de a obţine mărturii şi probe pe ce cale n-ar fi, numai

să obţină astfel adesea încălcînd legislaţia RM.

Eu cred, că anchetatorul trebuie să-şi schimbe radical atitudinea faţă de

bănuit şi învinuit şi să respecte legislaţia nu numai în procesul interogării dar şi pe

întreaga activitate profesională.

Capitolul IV. Fixarea rezultatelor interogării bănuitului şi învinuitului

4.1. Procesul verbal şi utilizarea mijloacelor tehnice de fixare a rezultatelor

interogării bănuitului şi învinuitului

Principala metodă de interogare şi păstrare a mărturiilor este întocmirea

procesului verbal. Procesul verbal al interogării este un act procesual, ce păstrează

mersul şi rezultatul interogării, ce slujeşte ca izvor de informaţie, ce conţin

depoziţiile interogatului şi prezintă înscrierea mărturiilor în formă de povestire şi

răspunsuri la întrebări.

Procesul verbal - o formă scrisă a informaţiei transmisă de interogat oral.

Calitatea înregistrării mărturiilor este tot aşa de principală ca şi arta de a petrecere a

interogării. Procesul verbal trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

a) Procesul verbal se scrie de anchetator sau de persoana ce petrece

interogarea art. 115 C.P.P. RM. După întocmirea procesului verbal de corectivitatea

înregistrărilor se iscăleşte interogatul şi anchetatorul. Dacă interogatul refuză de-a

se iscăli, despre aceasta se face însemnări în procesul verbal. Dacă bănuitul sau

învinuitul are neajunsuri fizice şi nu poate iscăli procesul verbal, anchetatorul

62

cheamă orice persoană ce are capacitatea de exerciţiul şi de folosinţă, care cu

acordul interogatului pune semnătura sa că depoziţiile au fost înregistrate corect.

b) Procesul verbal trebuie să fie întocmit obiectiv şi să cuprindă numai acele

depoziţii ce le-a dat bănuitul sau învinuitul pe parcursul interogării. În caz de

necesitate se înregistrează întrebările şi răspunsurile căpătate la ele. Mărturiile

trebuie înregistrate în aşa mod, ca ţinîndu-le, interogatul să se convingă că ele sînt

corecte, cporespund cuvintelor sale păstrînd limbajul, individualitatea, stilul redării.

Nu trebuie să permitem, ca în timpul întocmirii procesului verbal, unele depoziţii să

fie redate mai bine sau invers mai slab, ce neapărat ne arată comportarea subiectivă

a anchetatorului faţă de interogat şi mărturiile sale.

c) Mărturiile se scriu de la prima persoană şi după posibilitate cuvînt cu

cuvînt. Dar aceasta nu înseamnă că anchetatorul mecanic înscrie tot ce vorbeşte

interogatul. Se înregistrează numai acelea mărturii ce direct se referă la infracţiune,

ce au însemnătate pentru descoperirea rapidă şi justă a infracţiunii. Procesul verbal

reprezintă conspectul interogării. Prin aceasta informaţia nu se pierde ci îşi

micşorează volummul, păstrîndu-şi însemnătatea. Pocesul verbal trebuie scris în aşa

mod, ca persoana care îl va citi să poată liber închipui mersul evenimentelor

infracţiunii, retrăirile persoanei bănuite sau învinuite.

d) Depoziţiile interogatului trebuie să fie înscrise corect şi clar. Folosirea în

procesul verbal a cuvintelor şi expresiilor ce nu sînt folosite de interogat duce la

63

aceea, că el va refuza la ele în judecată. Procesul verbal trebuie să fie scris cît mai

literar şi clar, în el nu trebuie să fie făcute îndreptări, tăituri şi alte mîzgîlituri.

În timpul controlării depoziţiilor se permite de îndreptat frazele ce nu sînt

construite corect şi înlăturarea repetărilor.

Aşa dar, simplpitatea, claritatea, perfectitatea, laconitatea şi în fine

complectitatea situaţiilor cît mai justă a mersului infracţiunii şi rezultatele

interogării sînt cerinţele de bază pentru întocmirea calitativă a procesului verbal.

Depoziţiile sînt înregistrate:

1. La sfîrşitul interogării;

2.În timpul interogării;

3.Pe etapa aparte.

Înregistrarea depoziţiilor la sfîrşitul interogării ne dă următoarele

priorităţi:

Anchetatorul se concentrează la petrecerea interogării, nederanjîndu-se.

Dă posibilitate anchetatorului să folosească mai efectiv metodele tactice,

ca ”timpul forţat, chemarea, neaşteptarea (surprinderea)”. Ele n-ar avea

nici un succes dacă anchetatorul ar fi sustras în altă parte.

Dă posibilitate să observăm comportarea, mimica, gesticularea, reacţia la

întrebările date.

64

Dă posibilitate ca pe parcursul interogării să ţină legătura psihologică cu

bănuitul şi învinuitul interogat.

Îl sustrage pe bănuit şi învinuit de la darea depoziţiilor, folosindu-se de

această metodă foarte iscusit.

Această metodă de ficsare a mărturiilor pe lîngă părţile pozitive are şi părţi

negative. Aceasta este legat cu riscul de a scăpa în timpul înscrierii în procesul

verbal a unei părţi sau elemente, ţin depoziţii mai ales în cazurile cînd merge vorba

de un volum mare de informaţii şi argumente.

Întocmirea procesului verbal în timpul interogării. Aici anchetatorul

trebuie să hotărască o dată cîteva probleme psihologice.

a)Să tragă atenţie la conţinut.

b)Analizarea mărturiilor şi compararea lor cu cele ce deja le are.

c)Să aleagă din povestirea bănuitului sau a învinuitului acea informaţie ce

poate să aibă însemnătate şi are legătură cu infracţiunea.

d)În procesul verbal, să facă înscrieri cu expresiile interogatului.

e)Să tragă atenţie la compararea interogatului.

Unii anchetatori se stărue să scrie depoziţiile după dictarea interogatului. Aşa

metodă a interogării duce la micşorarea legăturii psihologice35.

Dacă înregistrarea mărturiilor se face pe epizoade. Această metodă se

foloseşte mai des atunci cînd interogarea se face întrebare - răspuns; la început

35 Н. И. Порубов Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск, 1978, pag. 147

65

înregistrăm întrebarea, pe urmă vom înregistra răspunsul. Această metodă este

efectivă deaceea că nu-i permite interogatului să se gîndească pentru a compune

un răspuns minciunos.

Primele două metode de înregistrare a depoziţiilor e logic să le folosim cînd

bănuitul sau învinuitul va da un volum restrîns de informaţii. Cînd sînt chemaţi

pentru a da un volum mare de informaţii, interogarea şi înregistrarea depoziţiilor

trebuie făcute pe epizoade aparte. Asta permite să folosim meritele celorlalte două

metode şi să înconjurăm neajunsurile lor, cu toate că pentru aceasta trebuie o

muncă mai mare şi o pregătire mai perfectă. În timpul înregistrării depoziţiilor

anchetatorul poate propune interogatului de a repeta unele epizoade sau

evenimente.

Înaintarea interogatului, în timpul interogării a unor probe sau depoziţii date

de alte persoane, trebuie să fie înregistrat în procesul verbal în formă de întrebare.

Dacă bănuitul sau învinuitul se căeşte de cele făcute şi hotărăşte să

povestească sincer totul, atunci procesul verbal după posibilitate e de dorit să fie

făcut cuvînt în cuvînt, şi numaidecît să fie prezent sensul principal esenţialul.

În procesul verbal trebuie să indicăm cine dă depoziţii, data, locul, cînd este

întocmit, datele de anchetă a interogatului ca să nu-i dăm posibilitate bănuitului şi

învinuitului să refuze de la depoziţiile date motivînd că nu i-a fost făcută cunoştinţă

cu procesul verbal, numaidecît trebuie să-i citească ce i-a indicat în procesul verbal

sau să-i dee să citească singur totodată, obligîndu-l să semneze.

Dacă procesul verbal a fost întocmit la locul săvîrşirii infracţiunii, pot fi

alipite diferite planuri, fotografii. Ele tot trebuie să fie semnate. Se semnează de

66

anchetator şi de interogat. Uneori e folositor a alipi la procesul verbal scheme

făcute de interogat. Schemele şi desenele fac depoziţiile mai încrezute şi uşurează

controlarea lor şi compararea lor cu altele.

Trebuie să avem în vedere, dacă un bănuit sau învinuit va da depoziţii false

nu trebuie să ne grăbim ca să înregistrăm aceasta în procesul verbal. Dacă le-am

înregistrat şi au fost semnate va fi mai greu să-l convingem să dee depoziţii juste.

De aceea, înainte de a înregistra depoziţiile trebuie să ne stăruim ca informaţia

primită să fie justă şi completă.

La momentul de faţă în afară de procesul verbal se mai foloseşte şi alte

metode de înregistrare a depoziţiilor. Una din aceste metode este înregistrarea pe

bandă magnetică, art. 115 C.P.P. RM. Această metodă are unele priorităţi faţă de

tradiţionala metodă de înregistrare a depozitiilor “procesul - verbal”.

Ficsarea depoziţiilor pe banda megnetică reţine întreaga discuţie, totdată,

înregistrînd tonul, glasul, se vede dacă interogarea a fost făcută în conformitate cu

legea, îl obligă pe anchetator să petreacă interogarea la un nivel tot mai înalt,

impunîndu-i pe anchetator şi pe interogat să se comporte cît mai bine unul faţă de

altul.

Ascultînd înscrierea magnetofonică a interogării, vedem profesionalitatea cu

care s-a efectuat interogarea, să cunoaştem ce greşeli s-au făcut, se simte starea în

care este interogatul, nivelul de pregătire a anchetatorului pentru interogarea dată.

Înscriind conţinutul deplin al convorbirii cînd aceasta e practic imposibil

atunci cînd întocmim procesul verbal. Atunci cînd merge vorba despre înregistrarea

pe bandă magnetofonică a depoziţiilor, influenţează mai tare în procesul judiciar

67

decît mărturiile înregistrate în procesul verbal fiindcă posedă o putere emoţională

mai înaltă.

Depoziţiile înregistrate pe banda de magnetofon, de regulă, atît bănuitul cît şi

învinuitul nu pot renunţa la ele, ca cum nu pot renunţa la schiţele făcute sau

scheme, desene ce sînt făcute de ei şi-s semnate de ei.

Inregistrarea pe bandă magnetică are şi o mare importanţă tactică, ce duce la aceea

că se poate de găsit noi bănuiţi. Ea ne permite să menţinem tempul ales, ne scuteşte

să facem înscrieri sau alte însemnări.

Înscrierea pe bandă magnetică ne permite să observăm momentul oportun,

cînd interogatul încetează de a-l duce pe anchetator în eroare şi începe a da mărturii

false. Această metodă de înregistrare a mărturiilor exclude aceea, că interogatul şi-a

demonstrat faţă de dînsul neobiectivitatea sau a fost aplicată asupra sa metode

fizice sau psihice ce contravin legii36.

Reeşind din practică am ajuns la concluzia că înregistrarea pe banda

magnetofonică se foloseşte mai mult pentru înregistrarea următoarelor categorii de

persoane:

Minorilor.

Bolnavilor sau răniţilor.

Persoanelor interogate în timpul efectuării unei măsuri aparte.

Persoanele de care anchetatorul se îndoieste de capacităţile lui psihice.

Persoanele ce n-au posibilitatea de a reprezenta un proces.

Persoanele ce nu posedă limba în care se duce procesul.

36 Н. И. Порубов Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск, 1978, pag. 149

68

Persoanele care sunt interogate de un grup de anchetatori.

Acest mod de înregistrare se poate de folosit şi în alte cazuri, cînd de aceasta

apare necesitatea. Petrecerea interogării cu folosirea inregistrării pe lenta magnetică

este mai comlplicată din punct de vedere procesual şi organizatoric şi petrecerea

acestei interogări va fi mai îndelungată. În afară de aceasta influenţează negativ

asupra persoanelor ce dau mărturii.

Interogarea la banda magnetică, se face în dependenţă de starea psihică, de

temperamentul bănuitului sau invenovatului fiincă poate să se închidă în sine, să

refuze de a da depoziţii, devine foarte greu să ţinem contactul psihologic. În timpul

cînd dă depoziţia falsă, bănuitui sau învinuitul poate fi mai calm, permanent să-şi

păstreze controlul, sau îl încurcă pe anchetator să aplice metode practice ce se

aplică pentru combaterea mărturiilor false.

Aceste situaţii reţin folosirea pe larg a înregistrării pe bandă magnetică a

interogării.

Mărturiile înregistrate pe banda magnetică nu exclude înregistrarea

mărturiilor în procesul verbal şi nu dublează procesul verbal dar mai este o metodă

suplimentară de înregistrare a depoziţiilor. Folosind înregistrarea megnetică,

anchetatorul poate să petreacă înregistrarea, înregistrînd totdată mărturiile în

procesul verbal sau poate să-l întocmească, după aceea să întocmească procesul

verbal.

Folosind înregistrarea magnitofonică în timpul interogării e necesar să

folosim următoarele reguli:

69

1.Anchetatorul e obligat să-l înregistreze pe interogat pînă la începerea

interogării că mărturiile vor fi înregistrate pe bandă magnetică, este înregistrat în

fonogramă şi în procesul verbal.

2.În partea întroductivă a fonogramei se indică datele de anchetă, data, locul,

timpul începerii înregistrării, timpul cînd s-a terminat înregistrarea, date despre

interogare.

3.La sfîrşitul interogării, interogatorul face indicări că mărturiile date sînt

juste.

4.Legislaţia interzice înregistrarea fonogramică şi depoziţiile pregătite

special, adică anterior

Una din principalele priorităţi a înregistrării pe bandă magnetică este că

înregistrarea depoziţiilor aşa cum sînt redate de către bănuit sau învinuit şi ne

permite să le redăm fără nici o corecţie. La momentul de faţă există o metodă mai

corectă şi mai perfectă de înregistrare a depoziţilor, aceasta este înregistrarea video.

Cu ajutorul înregistrării video se poate de înregistrat nu numai situaţia,

atitudinea unuia faţă de altul, dar şi toate momentele, emoţiile, comportările

interogaţilor .

Folosirea înregistrării video este reglamentată de articolul 115 C.P.P. RM.

Folosirea camerei de filmat e necesar de folosit în următoarele cazuri: 1.Dacă în

timpul interogării sînt demonstrarte probe.

2.La interogarea unde se foloseşte translatorul.

3.La înregistrarea depoziţiilor date de surdomuţi.

70

4.Cînd înregistrarea se poate petrece la faţa locului, e logic de folosit

înregistrarea video şi în cazuri enumerate, la folosirea înregistrării pe bandă

magnetică.

Inregistrarea video se aseamănă mult cu înregistrarea audio, pentru a nu

repeta nu ne vom opri pe detaliat la folosirea ei. Cu toatecă acestea două tipuri de

înregistrări au o mulţime de privilegii, totuşi nu vor putea să inlocuească pe deplin

procesul verbal. La înregistrarea video şi audio este înregistrat totul ce se vorbeşte,

strîngîndu-se un mare volum de informaţie, folosirea căreea este foarte grea. În

timpul anchetei nu e principal de strîns un volum mare de informaţii dar cercetarea

amănunţită a ei. De aceea e necesară o legătură logică între procesul verbal cu

înregistrare pe bandă magnetică sau video.

71

4.2. Aprecierea rezultatelor interogării bănuitului şi învinuitului.

Verificarea operativă şi temeinică a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului

reprezintă importanţă pentru a se stabili dacă cele relatate sunt veridice, a se

cunoaşte poziţia pe care se situiază făptuitorul la cercetări şi a-l determina să facă

declaraţii conforme cu realitate.

Declaraţiile bănuitului şi învinuitului se verifică, în prumul rînd, prin

comportarea conţinutului lor cu datele şi probele verificate, administrate abterior

ascultării.

Uneori, însă, asemenea date şi probe lipsesc ori sunt insuficiente pentru a se

putea aprecia dacă declaraţia este veridică şi completă. De aceea, aşa cum s-a arătat

pe parcursul ascultării, organul de urmărire penală trebuie să insiste asupra tuturor

detaliilor, să solicite cît mai multe precizări pentru a obţine amănunte necesare

verificării temeinice a declaraţiilor.

Neverificarea explicaţiilor date de către bănuit şi învinuit în apărarea sa

poate avea ca urmare efectuarea unor cercetări incomplete, subiective, reţineri sau

arestări ilegale, restituirea cauzei pentru completarea ori refacerea cercetărilor,

achitări sau grave erori judiciare.

Verificarea declaraţiilor bănuitului şi inculpatului se realizează pe întregul

parcurs al cercetărilor prin efectuarea diversilor activităţi de urmărire penală:

percheziţii domiciliare, ridicări de obiecte şi înscrisuri, ascultări de martori,

confruntări, depunerea unor constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize etc.

72

Pe baza rezultatelor verificărilor, organul de urmărire penală este obligat să

asculte din nou pe bănuit sau înnvinuit, mai ales atunci cînd declaraţiile sale nu sunt

confirmate.

Analiza declaraţiilor bănuitului şi învinuitului şi confruntarea datelor

rezultate din verificările efectuate cu probele existente în cauză permit organului de

urmărire penală să-şi formeze convingerea intimă asupra vinovăţiei ori nevinovăţiei

acestuia.

În aprecierea valorii probante a declaraţiilor bănuitului şi învinuitului,

organul de urmărire penală nu trebuie să plece de la idei preconcepute, presupuneri

sau versiuni neverificate. El trebuie să dea dovadă de maximă obiectivitate, să

aprecieze declaraţiile numai în contextul celorlalte probe verificate, existente în

cauză. Necesitatea aprecierii în acest mod a declaraţiilor se aplică, pe de o parte,

prin faptul că, potrivit legii, probele nu au valoare prestabilă, iar, pe de altă parte,

prin faptul că recunoaşterea bănuitului şi învinuitului, privită izolat, nu poate

constitui temei pentru tragerea acestuia la răspunndere penală.

73

ÎNCHEIERE

În lucrarea dată au fost studate în general metodele ce pot sta la baza formării

noilor metode şi acele ce sînt cel mai des întîlnite în practică. Dezvoltarea teoretică

a criminalisticii, tehnicii, tacticii, posibilitatea de a folosi metoda tactică după un

cerc mai restrîns de situaţii, însă ele nu sînt obligatorii pentru anchetatori. Încă de

ce alegerea metodei face şi perfecţionarea lor, este lucrul anchetatorului, bazat pe

cunoştinţele teoretice a tacticii criminalistice, cu atît mai mult că răspunderea de

metoda folosită o poartă însăşi anchetatorul.

Folosirea metodelor tactice la interogarea bănuitului şi învinuitului, ca şi la

interogare nu poate exclude factorii omeneşti în diversitatea demonstrărilor. Iată de

ce pentru a alege una sau alta metodă tactică pentru petrecerea interogării,

anchetatorul trebuie să ee în consideraţie şi calităţile lui tactice ce conduce cu

purtările persoanelor, cum se comportă într-o situaţie sau alta, starea psihică şi etică

a persoanei. În lucrarea aceasta problema am atins-o parţial, cutoatecă ele sunt

strîns legate de metodele tactice şi practice ce sînt nedespărţite.

74

În timpul petrecerii interogării anchetatorul nu trebuie să se limiteze numai la

recomandările prevăzute de literatura criminalistică. Soluţionarea acestei probleme,

pentru a alege metoda cea mai reuşită şi cea mai raţională, cele pentru descoperirea

infracţinunii îi aparţine anchetatorului ce se bazează pe practica lui şi a colegilor săi

şi totodată trebuie să cunoască la un nivel înalt literatura criminalistică.

În timpul scrierii acestei teze am studiat un mare număr de dosare. Analizînd

aceste dosare am apreciat, că în majoritatea cazurilor s-a folosit înregistrarea

repetată. Aceasta se întîmplă de aceea că anchetatorul nu atrage atenţie pregătirii,

plănuirii interogării ce va avea loc, nu analizează la nivel factorii şi împrejurările ce

au favorizat infracţiunea, nu fac cunoştinţă cu materialele deja strînse, nu se

analizează mersul şi rezultatul înregistrării, ce negativ se reflectează la descoperirea

în întregime a infracţiunii.

Analizînd metodele interogării a învinuitului, au socotit că ar fi mai

convenabil de permis ca interogarea să fie făcută şi pînă la intentarea dosarului

penal ce ar fi de dorit de prevăzut în C.P.P. Această părere e bazată pe aceea, că în

unele cazuri unii bănuiţi nu vor putea da mărturii (din cauza decesului) sau din

cauza retrăirilor psihice, poate să uite unele momente importante.

Analizînd din ce cauză bănuitul sau învinuitul dau mărturii minciunoase am

constatat, că un rol foarte important îl joacă, influenţa asupra lui de participanti sau

persoane cointeresate, din cauza comportării brutale a anchetatorului, influenţa

psihică şi fizică cu atît mai mult, că aceasta e foarte greu de dovedit pe cale

judiciară şi poate duce la aceea, că bănuitul sau învinuitul îndeobşte va refuze să

dee depoziţii.

75

În legătură cu aceea că în Republica Moldova a crescut foarte repede

criminalitatea organizată, persoana ce este suspectă că a săvîrşit infracţiunea din

teama că va fi omorîtă din cauza că a dat depoziţii, la interogare nu va scoate nici

un cuvînt sau se străduie să ducă ancheta în eroare, fiincă se teme de răsplată din

partea organizatorilor infracţiunii sau cooparticipanţi. Aceasta se întîmplă deatît că

persoanele ce dau depoziţii nu sînt apărate de lege.

Întroducerea unei asemeni instituţii ce va apăra interogatul, va micşora cu

mult persoanele ce vor da mărturii minciunoase sau refuzul de a da depoziţii ce se

va răsfrînge pozitiv asupra anchetei preliminare şi asupra muncii efectuate de

anchetator, va duce la descoperirea rapidă şi completă a infracţiunii.

Bibliografie selectivă:

Acte normative:

1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994.

2. Codul de procedură penală a Republicii Moldova în vigoare 24 martie 1961, cu modificări şi

completări din 20 martie 2004.

Ediţii periodice, publicaţii, monografii:

76

3. Aioniţoae C., Sandu G., Tactica criminalistică – rolul ei în prevenirea şi combaterea

infracţiunilor, în Tratat de tactică criminalistică, Craiova, 1992.

4. Aioniţoaie C., Stanciu E., Deontologia orgamnelor de urmărire penală, în Tratat de tactică

criminalistică, Craiova, 1992.

5. Aioniţoae C., Butoi T., Ascultarea învinuitului sau inculpatului, în Tratat de tactică

criminalistică, Craiova, 1992.

6. Aioniţoaie C., Stanciu E., Planificarea urmăririi penale, în Tratat de tactică criminalistică,

Craiova, 1992.

7. Ароцкер Л., О синтетической форме производства судебных экспертиз,

Криминалистика и судебная экспертиза, Kiev, 1979.

8. Ароцкер Л., Роль ведущего эксперта при производстве экспертиз, Криминалистика и

судебная экспертиза, Kiev, 1979.

9. Белкин Р., Собирания, исследования и оценка доказательств, M., 1966.

10. Белкин Р., Криминалистика: проблемы, тенденции, перспективы, M., 1988.

11. Белкин Р., Эксперимент в следственнойй, судебной и экспертной практике, M., 1964.

12. Богданов Б., Розыск în Криминалистика, M., 1971.

13. Bracaciu N., Zahărăchescu Gh., Planificarea modului de efectuare a unei activităţi de

urmărire penală, în Ghidul prorurorului criminalist, Timişoara, 1994.

14. Ciopraga A., Criminalistica (tactica), Iaşi, 1986.

15. Ciopraga A., Criminalistica: tratat de tactică, Iaşi, 1996.

16. Ciopraga A., Iacobuţă I., Criminalistica, Iaşi, 1997.

17. Coman L., Constantinescu M., Reguli tactice ale efectuării cercetării la faţa locului, în

Tratat practic de criminalistică, vol.I, Bucureşti, 1976.

18. Doroş Gh., Criminalistica, Chişinău, 1999.

19. Доспулов Г., Мажитов Ш., Психология показаний свидетелей и потерпевших, Alma -

Ata, 1975.

20. Драпкин Л., Герасимов И., Организация и планирование расследования,

Криминалистика, M., 1994.

21. Дулов А., Судебная психология, Minsk, 1975.

22. Жогин Н., Фаткулин Ф., Предварительное следствие в советском уголовном

процессе, M., 1965.

23. Колмаков В., Следственный осмотр, M., 1969.

24. Коновалова В., Психология в расследованиии преступлений, Harcov, 1978.

77

25. Корнеева Л., Ратинов А., Степичев С., Показания обвиняемых и подозреваемых, în

Теория доказательств в советском уголовном процессе (часть особенная), M., 1967.

26. Котов Д., Шиханцов Г., Психология следователя, Voronej, 1977.

27. Кузнецов А., Бастрыкин А., Осмотр места происшествия – важнейший источник

информации, используемой при розыске, în Розыск, дознаник, следствие, Л., 1984.

28. Ларин А., Расследование по уголовному делу (планирование организация), M., 1970.

29. Левин А., Горинов Ю., Звукозапись и видеозапись в уголовном судопроизводстве, M.,

1983.

30. Левин А., Пичкалева Г., Селиванов Н., Получение и проверка показаний

следователем, M., 1987.

31. Левин А., Звукозапись в уголовном процесе, M., 1974.

32. Mateuţi Gh., Procedura penală, Editura Chemare, Iaşi, 1997.

33. Мотовиловкер Я., Показания и объяснения обвиняемого, как средство защиты в

советском уголовном процессе, M., 1958.

34. Mitrofan N., Zdrenghea V., Butoi T., Psihologia judiciară, Bucureşti, 1992.

35. Mircea I., Criminalistica, Iaşi, 1994.

36. Mitrofan N., Zdrenghea V., Butoi T., Psihologia judiciară, Bucureşti, 1992.

37. Михаилов А., Подголин Е., Письменная речь при производстве следственных

действий, M., 1980.

38. Образцов В., Топроков А., Методика исследований алиби, M., 1997.

39. Пантелеев И., Организация и планирование расследования, în Криминалистика, M.,

1993.

40. Пантелеев И., Криминалистические версии, în Криминалистика, M., 1993.

41. Порубов Н., Научные основы допроса на предварительном следствии, Minsk, 1978.

42. Ратинов А., Судебная психология для следователей, M., 1976.

43. Ратинов А., Ефимов Н., Психология допроса обвиняемого, M., 1988.

44. Рахунов Р., Признание обвиняемым своей вины, M., 1975.

45. Селиванов Н., Допрос и очная ставка, în Справочник следователя, M., 1990.

46. Стецовский Ю., Ларин А., Конституционный принцип обеспечения обвиняемому

права на защиту, M., 1985.

47. Sandu E., Întocmirea schiţei la faţa locului, Tratat practic de criminalistică, vol.I, Bucureşti,

1976.

48. Stanciu E., Criminalistica, vol.II, Bucureşti, 1995.

78

49. Stanciu E., Criminalistica – ştiinţa investigării infracţiunilorI, vol.II, Bucureşti, 1993.

50. Stanciu E., Reglementarea reconstituirii în legislaţia penală în vigoare: posibilitatea

efectuării experimentului judiciar, în Ghidul procurorului criminalist, Timişoara, 1995.

51. Suciu C., Criminalistica, Bucureşti, 1972.

52. Филонов Л., Психологические способы выявления скрываемого обстоятельства, M.,

1979.

53. Цветков П., Изучение личности обвиняемого, Л., 1973.

54. Volonciu I., Tratat de procedură penală, Bucureşti, 1997.

55. Васильев А., Проблемы профессионального отбора следователей, М., 1968.

56. Васильев А., Следственая тактика, M., 1976.

57. Васильев А., Тактика допроса, M., 1970.

58. Васильев А., Следственая тактика, M., 1971.

59. Шаламов И., Принципы планирования расследования, în Криминалистикa, M., 1979.

60. Шейфер С., Следственные действия, M., 1981.

79