INTRODUCERE......................................... 1 CAPITOLUL I. SCURT ISTORIC AL INSTITUŢIA SUSPENDĂRII CONDIŢIONATE A PEDEPSEI............................4 1.1. Caracteristică generală......................4 1.2. Consacrarea legislativă a suspendării condiţionate în mai multe ţări ale lumii..........5 1.3. Consacrarea legislativă a suspendării condiţionate în R. Moldova.......................11 CAPITOLUL II. SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI........................................... 24 2.1. Natura juridică ale suspendării condiţionate a executării pedepsei............................24 2.2. Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate a executării pedepsei...............29 2.2.1. Condiţii care se referă la pedeapsă.....29 2.2.2. Cazul concursului de infracţiuni când pentru una dintre infracţiunile concurente intervine dezincriminarea, amnistia sau graţierea ...............................................32 2.3. Condiţia privind repararea pagubei potrivit art. 90 alin. 3.................................. 35 2.4. Termenul de încercare şi măsurile de supraveghere a condamnatului.....................39 CAPITOLUL III. EFECTELE SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A 1
Analiza noţiunii suspendarea condiţionată a executării pedepsei, şi trăsăturile
specifice;
Istoricul al instituţiei suspendării condiţionate a pedepsei;
Analiza naturii juridice a suspendării condiţionate a executării pedepsei ;
Analiza diferitor momente al suspendării condiţionate a pedepsei în diferite
ţări;
Studierea condiţiilor de aplicare a suspendării condiţionate a pedepsei;
Analiza termenului de încercare a suspendării condiţionate;
Prezentarea şi analiza efectelor ce condiţionează suspendarea condiţionată a
pedepsei;
Studierea anulării şi revocării suspendării condiţionate a pedepsei.
Structura lucrării: Lucrarea constă din: introducere, trei capitole, încheiere şi
bibliografie.
Primul capitol – “Scurt istoric al instituţiei suspendării condiţionate a
pedepsei” care cuprinde trei paragrafe, unde se tratează noţiunea de suspendare
condiţionată a executării pedepsei din toate punctele de vedere atât teoretic cât şi
practic.
3
1.1Caracteristică generală; 1.2. Consacrarea legislativă a suspendării
condiţionate în diferite ţări; 1.3. Consacrarea legislativă a suspendării condiţionate
în R. Moldova.(din ani 1918 până în zilele noastre)
Al doilea capitol “ Suspendarea condiţionată a executării pedepsei” unde se
face o caracteristică generală a naturii juridice a suspendării condiţionate a aplicării şi
executării pedepsei. La fel se delimită şi termenul de încercare şi măsurile de
supraveghere a condamnatului. Acest capitol cuprinde următoarele paragrafe:
2.1.Natura juridică a suspendării condiţionate a executării pedepsei; 2.2.
Condiţiile de aplicarea suspendării condiţionate a pedepsei;2.2.1. Condiţiile care se
referă la pedeapsă; 2.2.2. Cazul concursului de infracţiune când pentru una din
infracţiunile concurente intervine dezincriminarea, amnistia sau graţierea;
2.3. Condiţia privind repararea pagubei prevăzută de art. 90 alin. 3; 2.4.
Termenul de încercare şi măsurile de supraveghere a condamnatului;
Un alt capitol, capitolul trei “Efectele suspendării condiţionate a executării
pedepsei ”, care constă din trei paragrafe, unde se analizează efectele ce stau la baza
suspendării condiţionate a executării pedepsei, anularea suspendării condiţionate a
executării pedepsei şi revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
3.1Efectele suspendării condiţionate ale executării pedepsei; 3.2. Anularea
suspendării condiţionate; 3.3. Revocarea suspendării condiţionate a executării
pedepsei.
Încheierea constă din concluziile tuturor paragrafelor şi capitolelor, iar
bibliografia conţine literatura consultată în studierea acestui subiect.
Inovaţia lucrării constă în analiza noţiunilor, acţiunilor care constituie
suspendarea condiţionată acordându-se o atenţie primordială anulării şi revocării
suspendării condiţionate, care n-au fost dezvoltate până-n prezent. Baza metodologică
a lucrării o constituie analiza comparativă a doctrinei, a procedurilor legislaţiei în
vigoare suspendarea condiţionată.
4
Capitolul I. Scurt istoric al instituţia suspendării condiţionate a pedepsei.
1.1. Caracteristică generalăUn obiectiv fundamental încă din cele mai vechi timpuri îl constituie lupta contra
fenomenului infracţional, luptă care nu se limitează doar la aplicarea unei pedepse ci implică şi
luarea unor măsuri de prevenire a săvârşirii unor fapte antisociale.
Instituţia suspendării condiţionate a pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj acordat de
lege infractorilor, ci trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială care derivă din
organizarea unei politici penale adaptată la realitatea socială concretă.
În contextul în care au fost sesizate de către penalişti - atât în doctrină cât şi în practică -
inconvenientele efectelor pedepselor privative de libertate de scurtă durată aplicate
infractorilor primari sau de ocazie, s-a ajuns la concluzia necesităţii înlocuirii pedepselor
privative de libertate aplicate acestor infractori cu pedeapsa închisorii a cărei executare să fie
suspendată condiţionat.
După unele date s-a încercat a se dovedi că instituţia suspendării condiţionate a fost
cunoscută şi practicată încă din Evul Mediu. Astfel, diferite pasaje din scrierile lui Bartolus au
fost interpretate în sensul că tribunalele ecleziastice încheiau deseori cu inculpaţii
care le implorau milă un fel de pact conform căruia inculpaţii erau iertaţi de
pedepsele temporare şi spirituale, cu condiţia să nu recadă în aceeaşi vină, iar dacă
săvârşeau noi infracţiuni, pedepsele iertate condiţionat trebuiau executate.
Instituţia premergătoare suspendării condiţionate a fost aceea a graţierii
condiţionate, care se acorda de obicei sub condiţia unei bune conduite din partea
condamnatului sau/şi sub aceea a reparării prejudiciului cauzat prin săvârşirea
infracţiunii.1
Această modalitate a graţierii condiţionate a fost preconizată în anul 1847 de
către Bonneville de Marsangy, iar prima condiţie avea un caracter rezolutor fiind impusă
pentru un anumit termen de încercare şi în cazul în care conduita condamnatului era
necorespunzătoare, beneficiul graţierii era revocat şi cel condamnat trebuia să execute 1 Dima T. Drept penal. Partea generală .- Bucureşti : Lumina Lex, 2002 .- P. 237
5
pedeapsa. Cea de-a doua condiţie avea un caracter suspensiv când înlăturarea executării
pedepsei trebuia precedată de repararea prejudiciului, sau efect rezolutor când
înlăturarea executării pedepsei avea loc imediat cu obligaţia de reparare ulterioară a
prejudiciului.
Având ca scop primordial scăderea ratei infracţionalităţii, instituţia suspendării
condiţionate a executării pedepsei a fost adoptată de legislaţia penală a mai multor state,
inclusiv de către ţara noastră.
1.2. Consacrarea legislativă a suspendării condiţionate în mai multe ţări ale lumii
Problema infractorilor primari sau ocazionali şi a pedepselor de scurtă durată
a făcut obiectul dezbaterilor la diferite congrese internaţionale desfăşurate la Londra în
1872 şi apoi la Roma în anul 1885.
În anul 1884 senatorul francez Berranger a prezentat Parlamentului francez un
proiect de lege asupra atenuării şi agravării pedepselor, în care se propunea pentru
prima dată suspendarea executării pedepsei pentru a se înlătura gravele consecinţe ale
privării de libertate pe o perioadă redusă de timp, însă din cauza discuţiilor generate
de problema agravării pedepsei datorită stării de recidivă, acest proiect a fost
abandonat. Ideile senatorului Berranger au fost preluate însă de către statul belgian care
prin Legea din 31 mai 1888 a reglementat pentru prima dată instituţia suspendării
condiţionate, sub forma preconizată în proiectul francez. Participanţii la Congresul de la
Petersburg din 1890 urmau să se pronunţe asupra admiterii sau respingerii instituţiei
suspendării condiţionate, aspect ce influenţa decisiv adoptarea acestei instituţii în
celelalte state, în timp ce în doctrina penală se contura o tendinţă favorabilă cu privire
la această instituţie.
Congresul a amânat pentru o dată ulterioară acest lucru, ca urmare a
concluziilor formulate de profesorul Pools de la Universitatea din Utrecht, aceeaşi
problematică reluându-se la Congresul de la Paris din 1895, când s-a adoptat o poziţie
favorabilă instituţiei suspendării condiţionate şi concluzia la care s-a ajuns a fost aceea că
6
"legislaţiile care recunosc tribunalelor represive dreptul de a acorda infractorilor primari
condamnaţi la pedepse scurte suspendarea executării pedepsei, cuprind cele mai bune
dispoziţii cunoscute." Pe acest fundal s-au conturat trei sisteme legislative de bază, iar
statele care ulterior, au introdus în legislaţiile penale instituţia suspendării executării
pedepsei s-au orientat spre sistemul care se adapta corespunzător nivelului social-
economic al acestora.2
A) Sistemul anglo – american
În SUA acest sistem îşi are originile din anul 1841, când un anume John Augustus, un
cizmar din Boston, a solicitat unei instanţe judecătoreşti să îi încredinţeze un infractor care
urma să fie condamnat, pentru a supraveghea conduita acestuia.Ca atare, judecătorul a
suspendat pronunţarea sentinţei şi i-a impus lui Augustus să se prezinte din nou în instanţă
după o perioadă de timp, împreună cu infractorul, şi să îi comunice informaţii referitoare
la conduita infractorului care dacă îşi revizuia comportamentul în acel interval de timp,
judecătorul nu mai pronunţa condamnarea sa, iar în caz contrar dispunea
condamnarea acestuia. Infractorului i se impunea obligaţia de a avea o conduită bună, iar
supravegherea lui era încredinţată unui funcţionar special denumit "probation officer".
În cazul în care în cursul termenului de încercare infractorul îşi încălca obligaţia asumată,
judecătorul îi aplica o pedeapsă, iar în caz contrar se solicita scoaterea definitivă a
infractorului din cauză.
Mai târziu s-a adoptat în statul Massachussetts şi instituţia suspendării
condiţionate a pedepsei, menţinându-se şi această formă de supraveghere exercitată de
"probation officer," acest sistem fiind adoptat şi în Noua Zeelandă în 1886, însă numai
cu privire la infractorii primari şi numai pentru infracţiuni uşoare.
În Anglia, suspendarea condiţionată îşi are originea în jurisprudenţă, în baza
2 Иванов П.В. Иванов В.Д. Уголовное право . Общея часть. Особеная часть: Учебник .- Москва, 2001 .- P.
324
7
căreia judecătorul avea facultatea să amâne pronunţarea hotărârii, stipulând însă de la
infractor o cauţiune de bună conduită denumită "recognisance" (a recunoaşte, a
admite), din această combinaţie rezultând practicarea suspendării condiţionate prin
suspendarea pronunţării hotărârii.
Prin Legea din 8 august 1887, adoptă legea de încercarea a infractorilor primari,
a fost introdusă în Anglia instituţia suspendării, după modelul instituţiei adoptate de
către statul Massachussets. Potrivit acestui sistem, judecătorul suspenda
pronunţarea hotărârii de condamnare pe perioada unui termen de încercare al cărui
cuantum era lăsat la latitudinea acestuia, pe baza unor date privitoare la antecedentele
penale ale infractorului, gravitatea redusă a faptelor precum şi orice alte circumstanţe
atenuante excepţionale. De acest sistem nu puteau beneficia însă cei care au suferit o
condamnare anterioară, precum şi cei care au săvârşit infracţiuni pedepsite cu mai
mult de doi ani închisoare.
Alături de acest sistem mai exista şi cel denumit "summary jurisdiction act,"
potrivit căruia instanţa avea posibilitatea ca pentru infracţiuni mai puţin grave să
înlăture represiunea fără a pronunţa o condamnare, sau să constate culpabilitatea
infractorului şi apoi să îl lase în libertate în baza obligaţiei, care putea fi garantată
printr-o cauţiune, de a avea o conduită corespunzătoare şi de a se prezenta în instanţă
ori de câte ori va fi chemat, iar pentru infracţiunile mai grave această procedură putea
fi aplicată numai infractorilor minori. Legea din 21 august 1907 a completat legea
engleză din 1887, fiind intitulată "Probation of offenders act," adică legea de încercare
a infractorilor, care conferea judecătorului posibilitatea de a ordona supravegherea
infractorilor printr-un "probation officer" aşa cum s-a adoptat încă de la început în
statul Massachussets. "Probation officer" avea obligaţia de a-1 supraveghea pe infractor,
respectiv să îl viziteze, să îl consilieze, să îi procure de lucru şi ulterior întocmea în
acest sens un raport pe care îl prezenta judecătorului.
Sistemul anglo-saxon nu a fost admis iniţial în dreptul european decât în
cazul unor măsuri educative luate faţă minorii delincvenţi.
Deşi apreciat că profita inculpatului care era absolvit nu numai de pedeapsă dar
8
şi de condamnare, acest sistem a fost criticat ca fiind dezavantajos deoarece
infractorul se afla sub o strictă supraveghere, chiar şi pentru săvârşirea unei
infracţiuni care prezenta un pericol social redus, iar pe de altă parte acest sistem
presupunea un aparat poliţienesc bine organizat, inclusiv în ceea ce priveşte cazierul
judiciar, iar la vremea respectivă nu toate statele dispuneau de o asemenea instituţie.3
B) Sistemul german
Acest sistem are ca fundament instituţia graţierii condiţionate, care, aşa cum s-a
menţionat, a precedat instituţia suspendării condiţionate, însă şi acest sistem a fost
supus unor critici, fiind apreciat ca defectuos deoarece constituia, pe lângă faptul că
se încălca puterea judecătorească de către puterea executivă, şi un prilej de abuzuri.4
C) Sistemul francez
Cel de-al treilea sistem este cel francez şi care a fost avut în vedere şi de
către legiuitorul român, astfel că sub influenţa ideilor pozitiviste, în vederea
încurajării delicvenţilor primari de a nu mai săvârşi în viitor alte infracţiuni, prin
Legea din 26 martie 1891 - "La loi Berranger", cunoscută şi sub denumirea de "le
sursis simple", s-a introdus şi în legislaţia franceză instituţia suspendării condiţionate
a suspendării pedepselor.
Astfel, aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată era facultativă pentru
judecător care la pronunţarea unei asemenea hotărâri trebuia să aibă în vedere
antecedentele penale şi condiţiile de viaţă ale inculpatului, iar acesta din urmă nu
executa pedeapsa aplicată decât în cazul în care ar fi fost din nou condamnat pentru o altă
faptă.
Prin Ordonanţa din 23 decembrie 1958, în Franţa s-a legiferat şi modalitatea de
suspendare condiţionată cunoscută sub denumirea de "le sursis avec mise â l'epreuve"
care conferă instanţei judecătoreşti posibilitatea pronunţării unei pedepse prin aceeaşi
3 Гаухманов Л.Д . Уголовное право : Общея и особеная часть: Интенсивный полный курс.- Москва, 2002 .- P.
267.4 Ibedem .- P.273
9
hotărâre prin care a fost constatată şi vinovăţia inculpatului, iar condamnatul este
încredinţat spre supraveghere unui delegat al instanţei.
Conform noului Cod penal francez intrat în vigoare prin Legea 92-683 din 22 iulie
1992 şi care a clasificat infracţiunile în crime, delicte şi contravenţii şi care a consacrat
totodată şi răspunderea penală a persoanelor morale (juridice), în cazul suspendării
simple, instanţa de judecată este în măsură să aprecieze dacă. acordă suspendarea
condiţionată unui anumit delicvent şi care îndeplineşte condiţiile impuse de lege, context în
care acesta va trebui atenţionat asupra consecinţelor pe care le va antrena o condamnare
ulterioară pentru o nouă infracţiune care va fi comisă în termen de cinci ani, dacă
suspendarea a fost dispusă pentru o pedeapsă aplicată pentru o crimă sau un delict, sau în
termen de doi ani, dacă condamnarea priveşte o contravenţie.
Pentru persoanele morale, suspendarea simplă este aplicabilă condamnărilor la
amendă sau la următoarele pedepse: interdicţia de a exercita una sau mai multe activităţi
comerciale, cu excluderea pieţelor publice, interdicţia de a face apel la economie,
interdicţia de a emit cecuri sau de a utiliza cărţi de plată.
De asemenea instanţa poate să acorde o suspendare parţială iar hotărârea
pronunţată trebuie să cuprindă întinderea pedepsei a cărei executare a fost suspendată.
În cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare,
instanţa care se pronunţă asupra noii infracţiuni poate hotărî printr-o decizie specială şi
motivată că pedeapsa pe care o va pronunţa nu va atrage revocarea suspendării
anterioare acordată sau nu va antrena decât o revocare parţială pe o durată care o va
determina (art.132-38 alin.2, Cod penal francez), iar dacă mai multe condamnări
anterioare însoţite de suspendare riscă a fi revocate, instanţa poate limita revocarea, a
uneia sau mai multora dintre suspendările anterioare şi în cazul când instanţa n-a
statuat expres asupra dispensei de revocare, condamnatul poate cere ulterior să
beneficieze de această dispensă. De asemenea, orice condamnare însoţită de o
suspendare parţială se consideră inexistentă în totalitate şi nici o compensare nu se va
acorda condamnatului pentru partea din pedeapsă care nu a fost suspendată şi pe care a
executat-o.
10
În cantonul din Geneva, instituţia suspendării a fost adoptată prin Legea din 29
octombrie 1892, în Portugalia prin Legea din 6 iulie 1893, în Italia prin Legea
denumită şi Ronchetti din 26 iulie 1904, în Spania prin Legea din 19 martie 1908, în
Ungaria prin Legea XXXVI din 1908 denumită şi "Novela Penală," iar în Austria prin
Legea din 23 iulie 1920.
Consacrarea legislativă în mai multe ţări europene - aşa cum s-a menţionat mai
sus - a generat o preocupare favorabilă privind reglementarea instituţiei suspendării
condiţionate şi în alte state, datorită unei politici penale guvernată de principii
reformatoare ce vizează diminuarea aplicării unor pedepse cu închisoare în regim de
detenţie prin substituirea acestora cu unele măsuri neprivative de libertate, care includ
şi suspendarea condiţionată.
În acest context se impune a fi menţionată Rezoluţia 65 privind suspendarea
executării pedepsei, probaţiunea şi alte măsuri de înlocuire a pedepselor privative de
libertate adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la data de
22.01.1965, precum şi Rezoluţia 73 privind tratamentul de scurtă durată al
delicvenţilor adulţi, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la data de
13.04.1973 prin care se recomandă guvernelor statelor membre să limiteze atât cât
este posibil privarea de libertate a autorilor unor infracţiuni minore şi a persoanelor
care ar prezenta un pericol social redus.5
1.3. Consacrarea legislativă a suspendării condiţionate în R. Moldova
Unirea principatelor române din anul 1918-1919 a cauzat implicit şi unificarea
legislativă în domeniul dreptului penal, prin extinderea în 1919 asupra Basarabiei a
Codului Penal din 1865.
În vechiul regat instituţia suspendării condiţionate nu a fost introdusă în Codul
penal din 1864, de altfel nici în Franţa la acea dată nu era cunoscută. Ulterior, s-a depus
în Parlament în anul 1897 din iniţiativa lui P.Grădişteanu un proiect de lege care însă
5 ibedem .- P. 277
11
nu a fost adoptat datorită lipsei de mijloace necesare pentru identificarea infractorilor şi
constatarea recidivei. O altă încercare aparţine fostului ministru de justiţie C.Disescu în
anul 1900 în proiectul de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală,
dar nici de această dată nu a fost posibilă consacrarea legislativă a instituţiei suspendării.6
Prin Legea XXXVI din anul 1908 asupra completării şi modificării Codului penal
şi a Codului de procedură penală (denumită şi Novela Penală)
Astfel, suspendarea executării pedepsei se putea pronunţa dacă pedeapsa
închisorii corecţionale aplicată nu depăşea o lună de zile, precum şi cea a amenzii, şi
raportat la împrejurările de trai ale condamnatului precum şi la toate celelalte
împrejurări ale speţei ( art.1 alin. l) şi se aprecia că suspendarea va avea efect favorabil
asupra conduitei condamnatului, iar efectul suspendării se extindea şi asupra amenzii
aplicate ca pedeapsă accesorie, dar nu şi asupra celorlalte dispoziţii din sentinţă (art. l
alin.2). Cazurile prevăzute de art.2 în care nu se putea acorda suspendarea erau
următoarele:
a) dacă instanţa judecătorească a pronunţat o hotărâre prin care s-a aplicat o
pedeapsă pentru o infracţiune ce s-a executat, ori pentru tentativa unei infracţiuni care se
pedepseşte cu munca silnică ori cu recluziunea;
b) în cazul în care condamnatul a fost condamnat definitivi pentru vreo crimă,
ori în intervalul de timp de zece ani a fost condamnat definitiv la închisoare corecţională,
în genere, ori la închisoare poliţienească de peste o lună, afară de cazul în care,
beneficiind a fost graţiat,
c) în cazul în care condamnatul a comis infracţiunea din motive josnice.7
Termenul de încercare, denumit timp de probă, era de trei ani şi pedeapsa
suspendată nu se putea executa faţă de condamnatul contra căruia în intervalul de trei ani
de probă, de la data când sentinţa a rămas definitivă în contra sa, nu s-a introdus vreo
procedură penală (art.3).
Articolul 4 se referă la revocarea suspendării, şi ca atare, dacă înainte de expirarea
timpului de probă, contra condamnatului s-a introdus procedura penală pentru vreo 6 Mitreache C. Drept Penal Român .- Bucureşti, 19997 Zolyzneak, M. Drept penal. Partea generală .- Iaşi : Chemarea, 1999 .- P . 349
12
infracţiune săvârşită în timpul de probă şi în baza acestei noi proceduri instanţa 1-a
condamnat pentru vreo crimă ori vreun delict comise intenţionat, pedeapsa suspendată se
va executa fără a proceda la cumularea pedepselor şi în alte cazuri de condamnare instanţa
aprecia în funcţie de împrejurările speţei dacă urma ca pedeapsa suspendată să fie
executată sau nu. in acelaşi mod instanţa urma să decidă şi în cazul când
condamnatul a fost achitat în noua procedură pe motivul că acuzatorul şi-a retras acuzaţia.
Instanţele judecătoreşti care pronunţau o hotărâre cu suspendare condiţionată erau
instanţele judecătoreşti ori administrative de gradul I ori instanţele de apel.
În chestiunea suspendării puteau declara apel în favoarea condamnatului, numai
el însuşi, reprezentantul său legal şi apărătorul său, iar împotriva lui numai
Parchetul în cauzele în care competenţa aparţinea instanţelor judecătoreşti.
Cu ocazia elaborării Codului penal s-a ajuns la concluzia că era necesară
introducerea în legislaţia penală a instituţiei suspendării executării pedepsei care
era în concordanţă cu principiile moderne ale individualizării pedepselor şi care de
altfel, era deja prevăzută în Codul penal transilvănean.
Consiliul legislativ întrunit cu această ocazie a apreciat că principiul
fundamental al instituţiei suspendării" este următorul: celui condamnat pentru
prima dată şi pentru infracţiuni ce i-ar atrage o pedeapsă privativă de libertate de
scurtă durată, de cel mult doi ani, i se oferă ocazia de a se reeduca nu prin efectul
discutabil al pedepsei, ci prin propria lui voinţă, punându-1 la încercare şi să probeze
printr-o conduită ireproşabilă în intervalul de timp fixat că pentru el pedeapsa nu este
necesară, iar această încercare se acordă dacă din circumstanţele faptului şi
conduita sa anterioară el merită o consideraţie deosebită şi justifică aşteptările că
pe viitor conduita lui va fi bună, chiar fără executarea pedepsei, principiu care şi în
prezent (în opinia noastră) este guvernat de aceleaşi considerente. Discuţii
contradictorii au fost în legătură cu termenul de încercare, dacă acesta trebuie fixat de
legiuitor, sau dimpotrivă, lăsat la latitudinea judecătorului care să îl stabilească cum
crede de cuviinţă, înăuntrul unui interval maxim fixat de lege, ajungându-se la
concluzia că dacă termenul de încercare ar fi lăsat la aprecierea judecătorului, s-ar putea
13
ca acesta să reducă la nimic o încercare care ar fi trebuit să aibă o anumită durată spre a
deveni probantă, astfel că a fost stabilit un interval de timp de doi ani fixat de lege, plus
durata pedepsei aplicate. De asemenea, discuţii s-au purtat şi dacă trebuie aplicată mai
întâi pedeapsa şi apoi să se pronunţe suspendarea, sau suspendarea să se acorde înainte
de aplicarea oricărei pedepse, în contextul în care, aşa cum s-a menţionat, sistemul
francez a promovat prima opinie, iar în sistemul anglo - american se aplica
suspendarea înainte de vreo condamnare, adică se suspenda însăşi pronunţarea
hotărârii.
În cele din urmă s-a adoptat sistemul francez şi instituţia suspendării executării
pedepsei a fost reglementată în art. 65-69 din Codul penal .
Astfel, dacă instanţa de judecata, luând in considerare circumstanţele cauzei şi
persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia ca nu este raţional ca condamnatul sa
execute pedeapsa sub forma de privaţiune de libertate pe un termen anumit, ea poate
dispune suspendarea pedepsei aplicate condamnatului, indicând in sentinţa motivele
acestei hotărâri. În acest caz, instanţa de judecata decide neexecutarea sentinţei daca
in decursul termenului de proba, fixat de instanţa de judecata, condamnatul nu va
săvârşi o noua infracţiune si daca va îndeplini obligaţiile puse in seama lui de instanţa
de judecata pe termenul de proba. Pentru a se putea acorda suspendarea executării
pedepsei trebuiau întrunite cumulativ mai multe condiţii prevăzute şi anume:
a) aplicarea unei condamnări la cel mult doi ani închisoarea
corecţională, detenţiune simplă sau amendă;
b) cel condamnat să nu fi suferit mai înainte nici o condamnare
privativă de libertate pentru crimă sau delict, chiar dacă a fost reabilitat;
c) dacă faţă de circumstanţele faptului şi antecedentele condamnatului
instanţa apreciază că pe viitor conduita lui va fi bună chiar fără executarea pedepsei.8
Termenul de încercare era de la un an la cinci ani plus durata pedepsei
aplicate şi măsura suspendării trebuia motivată şi totodată i se atrăgea atenţia
condamnatului asupra consecinţelor ce ar rezulta din nerespectarea condiţiilor
8 Tănăsescu, I. Drept penal general. – Bucureşti: All Beck, 2002. .P 232
14
suspendării.
Suspendarea executării pedepsei nu se putea aplica în cazurile enumerate de art.66
şi anume:
a) în caz de concurs real de infracţiuni sau de contopire de pedepse, când instanţa
a pronunţat o pedeapsă mai mare de un an;
b) când pedeapsa corecţională este rezultată din aplicarea circumstanţelor
atenuante pentru crimă, afară de delapidare, dacă infractorul a depus în întregime suma
delapidată până la pronunţarea hotărârii ultimei instanţe de fond.
Revocarea suspendării apare reglementată de art.67 potrivit căruia condamnatul
care înainte de expirarea termenului de încercare socotit de la data pronunţării hotărârii
condamnatoare a săvârşit o nouă infracţiune calificată de lege drept crimă sau delict,
pentru care a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă, chiar după trecerea termenului
de mai sus, este supus la executarea pedepsei ce fusese suspendată, exceptându-se
cazul infracţiunilor neintenţionate sau pedepsite de instanţă numai cu amendă.
Pedeapsa ce urmează să se execute nu se contopeşte în nici un caz cu penalitatea
aplicată pentru ultima infracţiune (art.67 alin.2) şi pedeapsa suspendată se execută, de
asemenea, în cazul când s-a impus condamnatului această îndatorire înainte de expirarea
termenului de încercare (art.67 alin3).
Dacă timpul de încercare a expirat fără să fi intervenit vreuna din cauzele de
revocare a suspendării pedepsei prevăzute de art.67 Cod penal, condamnarea se
consideră inexistentă (art.68) deci intervenea reabilitarea de drept.
Condamnaţii pentru contravenţii, dacă întruneau condiţiile generale prevăzute
de art.65, puteau beneficia de suspendarea executării închisorii sau amenzii poliţieneşti,
timpul de încercare în acest caz fiind de opt luni, iar dispoziţiile referitoare la
definitivarea sau revocarea suspendării se aplicau şi acestora.9
După cel deal doilea război mondial când Moldova intră în componenţa
U.R.S.S. a cauzat implicit şi unificarea legislativă în domeniul dreptului penal, prin
extinderea în 1961 asupra Basarabiei a Codului Penal .
9 ibedem P. 240
15
Ca urmare a adoptării noului Cod Penal Nou la 24 martie 1961 sa inclus în
capitolul IV întitulat "APLICAREA PEDEPSEI ŞI ABSOLOVIREA DE
PEDEAPSA ", în art. 43 întitulat Condamnarea cu suspendarea pedepsei .
Astfel, daca instanţa de judecata, luând in considerare circumstanţele cauzei şi
persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia ca nu este raţional ca condamnatul sa
execute pedeapsa sub forma de privaţiune de libertate pe un termen anumit, ea poate
dispune suspendarea pedepsei aplicate condamnatului, indicând in sentinţa motivele
acestei hotărâri. In acest caz, instanţa de judecata decide neexecutarea sentinţei daca
in decursul termenului de proba, fixat de instanţa de judecata, condamnatul nu va
săvârşi o noua infracţiune si daca va îndeplini obligaţiile puse in seama lui de instanţa
de judecata pe termenul de proba.
Condiţiile ce trebuiau întrunite cumulativ pentru a se putea acorda suspendarea
condiţionată erau enumerate în art.43 Cod penal şi anume:
a) pedeapsa aplicată să fi fost închisoarea nu mai mult de cinci ani sau
amenda.
b) infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa
închisorii, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile care se
referă la condamnările care nu atrag starea de recidivă: a)infracţiunile săvârşite
în timpul minorităţii, b) infracţiunile amnistiate, c) fapte care nu mai sunt
prevăzute de lega penală, condamnările pentru care a intervenit reabilitarea
sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. 10
Condamnarea cu suspendarea pedepsei nu se aplica persoanelor care au săvârşit
infracţiunile prevăzute la articolele 61 - 66, alineatul trei al articolului 67, articolele
69, 70 şi 74, alineatul doi al articolului 74/1, alineatul întâi al articolului 74/2,
articolele 88, 89 si 95, alineatele trei, patru si cinci ale articolului 102, articolele 103,
103/1 si 104, alineatele doi ale articolelor 107/1 si 113, articolele 113/1 si 116/1,
alineatul patru al articolului 119, alineatele trei si patru ale articolului 120, articolul
121, alineatele trei ale articolelor 122 si 123, articolul 123/1, alineatele trei si patru
10 Codul penal din 1961
16
ale articolului 125, articolul 159/1, alineatul trei al articolului 187, alineatul doi al
articolului 206/1, alineatul patru al articolului 214, articolele 225/1 - 225/3, 227 si
227/1, punctul 3) al articolului 241 din Cod Penal .
În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă avutului
obştesc, instanţa putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai
dacă paguba era integral reparată până la pronunţarea hotărârii. Deoarece scopul legii
penale - la acea dată, aşa cum apărea reglementat în art.1 al Codului penal era acela de
a apăra şi proprietatea socialistă, regimul sancţionator al pedepselor în cazul săvârşirii
infracţiunilor contra avutului obştesc era mult mai sever decât cel prevăzut în cazul
săvârşirii infracţiunilor contra avutului particular, aspect ce a avut impact şi asupra
instituţiei suspendării condiţionate, condiţiile de aplicare ale acesteia fiind distincte
raportat la avutul obştesc sau particular, astfel că pentru infracţiunile contra avutului
public pedeapsa aplicată trebuia să fie de cel mult şase luni închisoare şi în cazul
producerii unei pagube avutului public paguba trebuia să fi reparată până la pronunţarea
hotărârii, această ultimă condiţie nefiind prevăzută în cazul în care s-ar fi produs o
pagubă avutului particular.
Termenul de încercare, care se socotea de la hotărârea prin care s-a pronunţat
suspendarea condiţionata executării pedepsei a rămas definitivă, era compus
cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă interval de timp de doi
ani, iar în cazul când pedeapsa a executare a fost suspendată era amenda, termenul de
încercare era de un an.
În caz de condamnare cu suspendarea pedepsei pot fi stabilite pedepse
complementare. Controlul asupra comportamentului celui condamnat cu suspendarea
pedepsei este exercitat de organul de stat specializat, iar in cazul militarilor de
comandamentul unităţilor si instituţiilor militare. In caz de condamnare cu
suspendarea pedepsei, instanţa de judecata poate pune in sarcina condamnatului
îndeplinirea anumitelor obligaţii: sa nu-si schimbe, fără învoirea organului de stat
specializat care exercita controlul asupra comportamentului condamnatului,
domiciliul stabil, locul de munca sau de învăţătură; sa nu frecventeze anumite locuri;
17
sa-si susţină material familia. Instanţa de judecata poate pune în sarcina celui
condamnat cu suspendarea pedepsei si îndeplinirea altor obligaţii care pot contribui la
corijarea condamnatului. Pe durata termenului de proba, instanţa de judecata, la
propunerea organului care exercita controlul asupra comportamentului celui
condamnat cu suspendarea pedepsei, poate anula in întregime sau in parte ori poate
completa obligaţiile stabilite anterior pentru cel condamnat cu suspendarea
pedepsei.11
Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit
obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa poate dispune
revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat
dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.
Aşa cum rezultă din cuprinsul art.43 Cod penal, daca în cursul termenului de
încercare dacă condamnatul încalcă pe durata termenului de proba ordinea publica,
ceea ce atrage aplicarea sancţiunii administrative, nu-si îndeplineşte obligaţiile date in
seama pe durata termenului de proba, instanţa de judecata, in temeiul propunerii
corespunzătoare a organului indicat la alineatul cinci al prezentului articol care
prevede , poate pronunţa o încheiere cu privire la trimiterea condamnatului pentru a-
si executa pedeapsa stabilita prin sentinţa.
În cazul când cel condamnat cu suspendarea pedepsei săvârşeşte pe durata
termenului de proba o noua infracţiune, instanţa de judecata îi stabileşte pedeapsa
conform prevederilor articolului 40 din prezentul Cod Penal care prevede că daca
după pronunţarea sentinţei, dar înainte de executarea completa a pedepsei,
condamnatul a săvârşit o noua infracţiune, instanţa de judecata adaugă, în întregime
sau parţial, la pedeapsa aplicata prin noua sentinţa, partea neexecutarea a pedepsei,
pronunţate prin sentinţa anterioara. Revocarea suspendării nu are loc însă daca
infracţiune; săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din poate aplica suspendarea condiţionată
a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendare
11 Borodac C. Drept penal . Partea generală .- Chişinău 1992
18
condiţionată a executării pedepsei, în acest caz nu mai are loc revocarea primei .
Anularea suspendării nu are loc dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a
fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Aceste dispoziţii legale expuse mai sus cu privire la instituţia suspendării
condiţionate se regăsesc şi în legislaţia actuală, modificări survenind numai referitor
la condiţiile de aplicare a acesteia.12
După intrarea în vigoare a Constituţiei Moldovei la data de 29 iulie 1994, în
doctrină şi în practică s-au exprimat puncte de vedere diferite cu privire la conceptul
"obştesc" ce avea relevanţă pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a unor
infracţiuni, în contextul în care art.127 alin.l din Constituţie prevede că statul
ocroteşte proprietatea publică şi privată, iar potrivit art.46 alin.1 din Constituţie
proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular, iar în
cuprinsul legilor penale speciale nu au intervenit modificări în acest sens.
Vom încerca acum să redăm principalele nuanţe a art. 90 întitulat : “Condamnarea
cu suspendarea condiţionata a executării pedepsei ”
Legea penală a Republicii Moldova (art. 90 CP) prevede o modalitate specială de
liberare de pedeapsă penală – suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Suspendarea condiţionată înseamnă liberarea condiţionată de la executarea reală
a pedepsei sub formă de închisoare cu anumite condiţii de la executarea reală a
pedepsei sub formă de închisoare cu anumite condiţii puse de instanţa de judecată.13
Aşadar, condiţiile de suspendare condiţionată a pedepsei sunt:
1. persoana i s-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare;
2. termenul de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate nu
este mai mare de 5 ani;
3. termenul de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni din imprudenţă
nu depăşeşte 7 ani;
4. instanţa de judecată ţine cont de circumstanţele faptei;
5. se ia în consideraţie persoana celui vinovat;12 Ibidem P. 28413 Macari I. Dreptul Penal al Republicii Moldova : Partea generală .- Chişinău: USM, 2002 P. 332
19
6. judecata consideră că nu este raţional ca vinovatul să execute pedeapsa
stabilită
7. instanţa de judecată înaintează condamnatului condiţia că el să respecte
întocmai legea şi să nu săvârşească o nouă infracţiune;
8. instanţa de judecată stabileşte un termin de probă;
9. vinovatul până la pronunţare sentinţei a reparat integral paguba
cauzată;
10. condamnatul nu a săvârşit infracţiuni grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave;
11. cel condamnat nu este un recidivist.
În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă, instanţa
poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă paguba a fost
integral reparată până la pronunţarea hotărârii. În conformitate cu Cod penal,
suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu putea fi dispusă în cazul infracţiunilor
intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de doisprezece ani,
precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură. În cazul
condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă, instanţa poate să
dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă până la
pronunţarea hotărârii paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este garantată
de o societate de asigurare.
Dacă până la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligaţiile
civile prevăzute în art. 90 Cod penal, partea interesată sau procurorul sesizează
instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea în vederea revocării
suspendării executării pedepsei vine în contradicţie cu prevederile art.4 alin.2 şi art.16
din Constituţie.
Accesul inculpatului la unele măsuri de politică penală neprivative de libertate la
care el este îndreptăţit din punctul de vedere al politicii penale şi al dreptului penal, nu
îi poate fi interzis pe criterii străine justiţiei penale, cum ar fi acoperirea integrală a
prejudiciului, inculpatul care nu are posibilitatea obiectivă de acoperire a
20
prejudiciului înaintea pronunţării hotărârii de condamnare nu poate avea acces la
condamnarea cu suspendarea executării pedepsei şi determină o discriminare pe criteriul
averii.
Potrivit legii generale, condamnarea condiţionată nu se aplică faţă de persoanele
care au săvârşit fapte ce prezintă un pericol social grav. Acesta rezultă din conţinutul alin
4 art. 90 CP, în care se menţionează că faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni
grave, deosebit de grave, excepţional de grave, precum şi în cazul recidivei
condamnarea condiţionată nu se aplică.
Suntem de părerea că instanţa de judecată trebuie să examineze cu deosebită
prudenţă posibilitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei de către
persoanele care, cu toate că în cazul dat au săvârşit o infracţiune ce nu prezintă un
mare pericol social, în trecut au săvârşit de multe ori infracţiuni şi fapte ilicite; de
către persoanele care fac abuz de băuturi alcoolice, narcomani şi alte persoane, al
căror comportament este antisocial şi vine în discordanţă cu normele morale stabilite
în societate. Prin urmare, condamnarea condiţională e posibilă numai atunci când se
ţine cont nu numai de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite, dar şi de
persoana infractorului. Suspendarea condiţionată este aplicabilă numai persoanelor
cărora instanţa de judecată le acordă încredere, ajungând la convingerea că pentru
corectarea şi reeducarea lor este iraţională executarea reală a pedepsei privative de
libertate sau munca neremunerată în folosul comunităţii.14
Analiza practicii judiciare atestă că în cele mai dese cazuri instanţele de judecată
indică în calitate de temei ce dă posibilitatea aplicării suspendării condiţionate
săvârşirea pentru prima dată a faptei infracţionale (lipsa antecedentelor penale), fapt,
în principiu, justificat, deoarece în multe cazuri primul antecedent penal indică la
caracterul întâmplător al infracţiunii săvârşite. Constatăm însă că primul antecedent
penal nu este totuşi semnul principal la aprecierea gradului prejudiciabil real al
persoanei infractorului. De aceea, este nejustificată aplicarea suspendării condiţionate
faţă de persoanele care au săvârşit pentru prima dată infracţiune, dar care anterior nu
14 Ibedem P. 336
21
respectau regulile de convieţuire în societate, încălcau ordinea publică.
Desigur, periculozitatea celui vinovat este determinată şi de modul lui de
comportare după săvârşirea infracţiunii. Dacă el manifestă căinţă sinceră, contribuie activ
la descoperirea infracţiunii, ia măsuri pentru a recupera dauna cauzată de infracţiune,
acordă ajutor victimei şi o compătimeşte, s-a autodenunţat, aceasta poate mărturisi
posibilitatea corectării vinovatului şi fără executarea reală a pedepsei.
La aprecierea persoanei celui vinovat este necesar a stabili in şir de circumstanţe
(atât obiective, cît şi subiective) ce caracterizează această persoană: situaţia familială, dacă
întreţine copii de vârstă fragedă, părinţi inapţi de muncă, invalizi, dacă sînt în familie
persoane grav bolnave etc.
În conformitate cu prevederile alin.(l) art.90 CP, condiţional pot fi stabilite numai
pedeapsa cu închisoare sau trimiterea într-o unitate militară disciplinară. Instanţa de
judecată stabileşte mai întâi termenele de închisoare sau de deţinere într-o unitate
militară disciplinară şi numai după aceasta pronunţă hotărârea ca ele să fie considerate
condiţionale. Totodată, stabileşte, prin sentinţă, şi termenul de probă, care trebuie să fie
de la un an până la 5 ani.
Legea penală stabileşte (alin.(6) art.90 CP) că, aplicând condamnarea condiţionată,
instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat: 1) să nu-şi schimbe domiciliul fără
consimţământul organului competent; 2) să nu frecventeze anumite locuri; 3) să urmeze
un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică; 4) să
acorde o susţinere materială familiei victimei; 5) să îndeplinească alte obligaţii care pot
contribui la corectarea condamnatului.
Termenul de probă la aplicarea suspendării condiţionate are o mare importanţă
juridică, deoarece în anumite circumstanţe el poate fi schimbat. Astfel, în decursul
termenului de probă instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul
asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei,
poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori poate
adăuga altele noi.
Dacă după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă, condamnatul cu
22
suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară,
instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării
celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate pronunţa o
încheiere cu privire la anularea condamnării condiţionate şi stingerea antecedentelor
penale.15
Dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul
termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publică,
fiind supus răspunderii administrative, în conformitate cu alin.(9) art.90 CP, instanţa
de judecată, la propunerea organului care execută controlul asupra comportării celor
condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire
la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la
trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa reală stabilită prin hotărârea
instanţei de judecată.
Controlul asupra comportării persoanelor condamnate condiţionat îl exercită
organele care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea
executării pedepsei, în privinţa militarilor acest control îl exercită comandamentul
militar respectiv.
Dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în
termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată îi stabileşte o
pedeapsă în conformitate cu cerinţele art.85 CP, adică prin cumularea sentinţelor.
Legea penală prevede, de asemenea, că în cazul în care cel condamnat cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei în termenul de probă săvârşeşte o infracţiune din
imprudenţa sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau
menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se
soluţionează de către instanţa de judecată.
Dacă instanţa de judecată va anula suspendarea condiţionată a executării
pedepsei, pedeapsa se va stabili în condiţiile art.85 CP (cumul de sentinţe) şi persoana
va executa real pedeapsa pronunţată. Acum o să purcedem la o detaliere mai
15 Borodac C. Drept penal. Partea generală .- Chişinău 1992
23
aprofundată a celor expuse mai sus.
24
Capitolul II. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei2.1. Natura juridică ale suspendării condiţionate a executării
pedepseiSuspendarea condiţionată a executării pedepsei, instituţie de drept penal, constă în
dispoziţia luată de instanţa de judecată prin însăşi hotărârea de condamnare, de a
suspenda condiţionat pe o anumită perioadă de timp, denumită termen de încercare,
executarea pedepsei, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute de art.90 Cod
penal. Dacă în cursul termenului de încercare condamnatul săvârşeşte din nou o
infracţiune, conform art.90 Cod penal, suspendarea condiţionată se va revoca şi
pedeapsa care a fost suspendată se va executa alături de pedeapsa aplicată pentru
noua infracţiune, iar dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat nu mai
săvârşeşte vreo infracţiune cu intenţie, va fi reabilitat de drept .Cu privire la natura
juridică a suspendării condiţionate, în literatura juridică au fost exprimate mai multe
opinii. Opinia predominantă - opinie la care achiesăm - este aceea conform căreia
suspendarea condiţionată a executării pedepsei este un mijloc de individualizare a
pedepsei. 16
Această opinie este reflectată şi în cuprinsul Codului penal care reglementează
suspendarea condiţionată a executării pedepsei în capitolul IX intitulat "Liberarea de
pedeapsa penală" sub art. 90 Condamnarea cu suspendarea condiţionata a executării
pedepsei
Astfel, suspendarea condiţionată, ca mijloc de individualizare a pedepsei, conferă
instanţei de judecată posibilitatea ca pe lângă stabilirea cuantumului pedepsei să se
pronunţe şi asupra modului de executare. Instanţa judecătorească, după ce va delibera
cu privire la existenţa faptei şi a vinovăţiei făptuitorului, va stabili şi pedeapsa ce
urmează să fie aplicată, inclusiv modalitatea de executarea a acesteia, iar dacă apreciază
că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, fiind îndeplinite condiţiile
prevăzute de art.90 a Cod penal, va dispune suspendarea condiţionată a executării
pedepsei pe durata unui termen de încercare.16 Pitulescu I. Dicţionar explicativ şi practic de drept penal şi procedură penală .- Bucureşti, 1998 .p 211
25
Pe durata termenului de încercare cel condamnat trebuie să aibă o conduită
corespunzătoare şi să evite săvârşirea unei noi infracţiuni, păstrându-se astfel caracterul
de măsură coercitivă penală ca şi consecinţă a unei condamnări. Însă tot pe
perioada termenului de încercare condamnatul, în cazul în care săvârşeşte din
nou o infracţiune ,; pierde beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei care i-a
fost aplicată, aceasta revocându-se şi se va dispune executarea j acestei pedepse
alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Ca atare, suspendarea condiţionată a pedepsei apare ca un substitutiv de
pedeapsă, această măsură nefiind o pedeapsă deoarece instanţa o pronunţă pentru a
suspenda executarea unei pedepse, dar este o măsură de a cărei îndeplinire este
condiţionată stingerea pedepsei fiindcă pedeapsa este socotită arunci cânţi condamnatul
respectă condiţiile impuse ca şi cum a fost executată.
Potrivit unei alte opinii se apreciază că suspendarea condiţionată a executării
pedepsei ar constitui o pedeapsă morală, opinie care nu poate fi raportată decât la
situaţia în care cel condamnat nu ar săvârşi în cursul termenului de încercare vreo
infracţiune de natură a atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Într-o altă opinie ,care nu poate fi acceptată, se consideră că suspendarea
condiţionată ar fi o formă specială a amânării executării pedepsei.
Amânarea executării pedepsei se poate dispune numai în cazurile prevăzute expres
de Cod procedură penală şi anume:
când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat
suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, în acest caz
executarea pedepsei se amână până când condamnatul se va găsi în situaţia de a putea
executa pedeapsa;
când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an,
executarea pedepsei în aceste cazuri seamănă până la încetarea cauzei care a
determinat amânarea;
când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei
ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează, în
26
acest caz executarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată.17
De asemenea amânarea executării pedepsei presupune în prealabil pronunţarea unei
hotărâri definitive la pedeapsa închisorii (sau a detenţiunii pe viaţă, iar la expirarea
termenelor ce au implicat amânarea executării pedepsei, urmează ca pedeapsa
închisorii, sau cu executare la locul de muncă sau a detenţiunii pe viaţă să fie executate
efectiv (desigur dacă nu intervin între timp cauze care să înlăture executarea pedepsei
respective adică amnistia, graţierea ori chiar decesul condamnatului).
Când instanţa pronunţă o hotărâre de condamnare lai pedeapsa închisorii sau
amenzii (aşa cum s-a arătat se poate dispune amânarea executării pedepsei numai a
închisorii, sau a executării la locul de muncă, sau a detenţiunii pe viaţă, nu şi cea a
amenzii) a cărei executare o suspendă condiţionat, s-a apreciat, cu ocazia individualizării
acelei pedepse, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei, iar cel
condamnat va avea o conduită corespunzătoare în cursul termenului de încercare
şi dacă nu va săvârşi o altă infracţiune în cursul termenului de încercare, la expirarea
termenului de încercare acesta va fi reabilitat de drept, conform art.90 Cod penal.
În caz contrar, adică dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat va
săvârşi din nou o infracţiune cu intenţie, suspendarea condiţionată a executării
pedepsei închisorii sau amenzii va fi revocată şi se va dispune executarea acesteia
alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Aşadar, faţă de considerentele expuse mai sus, este evidentă diferenţa dintre cele
două instituţii.
Într-o altă opinie, se arată că suspendarea condiţionată este o măsură de siguranţă
sau o măsură de apărare socială, căci ea nu are ca scop să cauzeze o suferinţă
făptuitorului ori să intimideze pe alte persoane, caracterul de măsură de siguranţă
rezultă şi din aceea că suspendarea condiţionată apare ca un "tratament criminologie"
destinat readaptării la viaţa socială. Însă măsurile de siguranţă, care potrivit art.98
Cod penal sunt următoarele: obligarea la tratament medical, internarea medicală,
interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă 17 Иванов П.В. Иванов В.Д. Уголовное право . Общея часть. Особеная часть: Учебник .- Москва,
2001. P. 432
27
ocupaţie, interzicerea de a se afla în anumite localităţi, expulzarea străinilor, confiscarea
specială, au ca scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, prin înlăturarea stării de
pericol şi se pot lua numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: făptuitorul să fi
săvârşit o faptă prevăzută de legea penală; prin săvârşirea faptei să se fi dat în
vileag o stare de pericol a făptuitorului care poate constitui în viitor sursa
săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală; combaterea stării de pericol să
nu fie posibilă doar prin aplicarea pedepsei, ci prin luarea măsurilor de siguranţă.
De asemenea, măsurile de siguranţă, spre deosebire de pedepse, nu sunt
consecinţe ale răspunderii penale şi nu depind de gravitatea faptei săvârşite, ele putând
fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, fiindcă luarea acestor măsuri
este provocată de existenţa stării de pericol pe care o reprezintă în special persoana
făptuitorului.18
Având în vedere că suspendarea condiţionată se dispune dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de art. 90 Cod penal, şi care urmează a fi analizate într-un alt
capitol, condiţii care sunt incompatibile cu condiţiile şi scopul luării măsurilor de
siguranţă, rezultă că cele două instituţii prezintă caracteristici distincte
Nici opinia conform căreia se susţine că suspendarea condiţionată ar constitui o
prescripţie specială care face ca pedeapsa să nu se execute dacă condamnatul în
cursul termenului de încercare n-a săvârşit nici o infracţiune de natură a atrage revocarea
suspendării condiţionate a executării pedepsei, nu este oportună deoarece prescripţia
intervine în situaţia în care organul de executare, într-un anumit termen prevăzut de art.97
Cod penal, nu a avut posibilitatea materială de a executa hotărârea de condamnare,
în timp ce în situaţia suspendării condiţionate a executării pedepsei, după pronunţarea
hotărârii, voinţa organului judiciar nu este semnificativă, iar executarea în viitor a
pedepsei ce a fost suspendată condiţionat depinde doar de comportamentul
condamnatului în viitor, pe durata termenului de încercare.
Într-un alt punct de vedere, se apreciază că suspendarea condiţionată ar fi un mod
special de executare a pedepsei sau un mijloc de individualizare a executării pedepsei
18 Уголовное право : Общея часть: Учебник для вузов .- Москва, 2001 . P. 189
28
principale stabilită anterior, motivată prin aceea că suspendarea condiţionată este o
instituţie complementară a pedepsei care permite instanţei să individualizeze şi modul
ei de executare, “fiindcă după stabilirea acesteia potrivit criteriilor din art.75 Cod penal,
ea se completează printr-o individualizare a modului de “executare”, constând de fapt în
suspendarea ei.”19
Nici această opinie nu poate fi acceptată deoarece constrângerea pe care o implică
suspendarea condiţionată derivă din obligaţia ce revine celui condamnat ca în cursul
termenului de încercare să nu săvârşească o altă infracţiune, iar executarea efectivă a
pedepsei - care a fost suspendată şi în fapt nu are loc se va realiza doar în cazul în
care intervine revocarea suspendării condiţionate tocmai ca urmare a săvârşirii de
către cel condamnat a unei infracţiuni cu intenţie în cursul termenului de încercare sau a
neexecutării obligaţiilor civile impuse de instanţă.
Se susţine într-o altă opinie că instituţia suspendării condiţionate îşi are originea în
instituţia suspendării judecăţii pe timpul unui termen de încercare înăuntrul căruia
inculpatul se afla sub supraveghere şi dacă avea o conduită bună, împotriva lui nu se
mai pronunţa nici o hotărâre de condamnare, judecătorul dispunând stingerea
procesului, instituţie aplicată în sistemul anglo-saxon.
Într-o altă părere se apreciază că instituţia premergătoare suspendării condiţionate şi
din care aceasta a derivat este aceea a graţierii condiţionate care se acorda în cazul
în care condamnatul avea o conduită bună sau în cazul în care condamnatul repara
paguba cauzată prin infracţiune.20
Concluzia finală este aceea arătată în partea introductivă a acestui capitol,
respectiv că suspendarea condiţionată a executării pedepsei este un mijloc de
individualizare a pedepsei şi în această ipostază este reglementată actualmente şi în
Codul penal moldovenesc.
2.2. Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate a executării pedepsei
19 Уголовное право Россиской Федераций . Общея и Особеная часть:Учебник .- Москва, 2001 . P 34720 Boroi, A. Drept penal. Parte generală. – Bucureşti: Lumina Lex, 1999 P 228
29
Conform art.90 Cod penal, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a
executării pedepsei pe o anumită durată dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
termenul de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate nu
este mai mare de 5 ani;
termenul de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni din imprudenţă nu
depăşeşte 7 ani;
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul
infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15
ani, precum şi în cazul infracţiunilor de integritate corporală, deces, infracţiuni privitoare
la viaţa sexuală (viol), tortură.21
În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o pagubă, instanţa
poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă până la
pronunţarea hotărârii paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este
garantată de o societate de asigurare. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu
atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în
hotărârea de condamnare. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie
motivată.
2.2.1. Condiţii care se referă la pedeapsă
Pedeapsa aplicată este închisoarea de 5 pentru săvârşirea unei infracţiuni
intenţionat şi 7 ani din imprudenţă, indiferent de natura infracţiunii şi include ipoteza
când făptuitorul a săvârşit o singură infracţiune pentru care i s-a aplicat fie pedeapsa
închisorii de maxim 5-7 ani, indiferent de cuantum, care, desigur, trebuie să se situeze
în limitele legale - ipoteză care nu comportă dificultăţi practice. Deoarece textul legal
face referire strictă la pedeapsa închisorii sau a amenzii, implicit rezultă că nu pot fi
suspendate măsurile educative ce pot fi aplicate minorilor, reglementate de art.54 Cod
penal şi anume mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de
21 Boroi A. Nistoreanu Gh. Drept penal: Curs selectiv pentru examene .- Bucureşti : All Beck, 2002 P. 309
30
reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ, practica judiciară fiind
orientată în acest sens.
Totodată în practică s-a reţinut că este un principiu consacrat în legislaţia penală
caracterul mai favorabil al aplicării unei măsuri educative în comparaţie cu acela al unei
pedepse, în cazul infractorilor minori, chiar dacă instanţa s-a orientat ca modalitate de
executare a pedepsei, indiferent dacă amenda sau închisoarea, către suspendarea
condiţionată a acesteia. Nici suspendarea condiţionată a executării sancţiunilor cu
caracter administrativ prevăzute Codul cu privire la contravenţii administrative
art.25, indiferent dacă au fost aplicate ca urmare a înlocuirii răspunderii penale conform
art. 79 nu este posibilă. Astfel art. 90 alin 9 stabileşte că în cazul in care cel condamnat
cu suspendarea condiţionata a executării pedepsei, în decursul termenului de proba,
încalcă in mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publica, fiind supus
răspunderii administrative, instanţa de judecata, la propunerea organului care exercita
controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei,
poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea
condiţionata a executării pedepsei si la trimiterea condamnatului pentru a executa
pedeapsa stabilita prin hotărârea instanţei de judecata.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi aplicată nici în cazul
în care s-ar fi aplicat unui inculpat pedeapsa închisorii cu executarea pedepsei la
locul de muncă, respectiv să se dispună suspendarea condiţionată a acestei pedepse
deoarece acestea sunt modalităţi de individualizare a pedepsei închisorii distincte şi ca
atare ele nu pot fi aplicate numai alternativ. Dintre aceste două mijloace de
individualizare, instanţa o va aplica pe aceea care o va considera ca fiind
corespunzătoare în raport cu prevederile art.75 din Codul penal, în sensul că
inculpatul este susceptibil de a fi reeducat fie prin suspendarea condiţionată a executării
pedepsei care înlătură orice modalitate de executare, fie executarea pedepsei la locul de
muncă care constituie un mod de executare efectiv, iar dacă aceasta din urmă se
apreciază ca fiind adecvată realizării scopului înscris în art.61 din Codul penal, măsura
31
suspendării condiţionate urmează a fi exclusă. 22
În momentul analizării aplicării suspendării condiţionate se va avea în vedere
pedeapsa în întregul ei, aşa cum a fost pronunţată în hotărârea de condamnare, iar
nu fracţiunea de pedeapsă rămasă neexecutată după deducerea arestării preventive,
ori în urma unei graţieri parţiale sau, în cazul admiterii unui recurs în anulare, după ce
s-a scăzut timpul executat din pedeapsă. În caz contrar, dacă s-ar admite că este posibil a
se suspenda doar o parte din pedeapsă - aceea care nu a fost executată sau considerată
ca executată - s-ar ajunge la situaţia inedită ca la expirarea termenului de încercare
condamnatul să nu fie reabilitat pentru întreaga condamnare, ceea ce este inadmisibil.
Deci pedeapsa rezultantă trebuie să fie :
pentru toate infracţiunile concurente se aplică pedeapsa închisorii, iar
pedeapsa rezultantă este cea a închisorii de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite
cu intenţie
pentru toate infracţiunile concurente se aplică pedeapsa închisorii, iar
pedeapsa rezultantă este cea a închisorii de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite
din imprudenta
sau stabilirea pedepsei de trimitere într-o unitate militară disciplinara
Evident că în urma efectuării operaţiei juridice de contopire care presupune
două etape succesive, mai întâi operaţia de stabilire a pedepselor individuale aferente
fiecărei infracţiuni concurente, apoi o operaţie de aplicare a pedepsei globale pentru
întregul concurs, această pedeapsă globală constituie un tot unitar care nu poate fi
fragmentat în două părţi în cazul dispunerii suspendării condiţionate prin stabilirea a
două termene de încercare diferite ca şi cuantum pentru fiecare pedeapsă în parte din
moment ce pedepsele au fost contopite.
2.2.2. Cazul concursului de infracţiuni când pentru una dintre
infracţiunile concurente intervine dezincriminarea, amnistia sau graţierea
22 Dima T. Drept penal. Partea generală .- Bucureşti : Lumina Lex, 2002 .P 167
32
Dezincriminarea
Dezincriminarea înlătură caracterul penal al faptei, astfel că în cazul concursului de
infracţiuni, dacă numai pentru una sau pentru unele dintre infracţiunile concurente a
intervenit dezincriminarea, pentru cealaltă infracţiune sau pentru celelalte infracţiuni
concurente, dacă pedepsele aplicate se situează în limita prevăzută de art.90 alin.2 Cod
penal şi de asemenea nu sunt pedepse aplicate pentru infracţiuni exceptate de la
aplicarea suspendării condiţionate (vătămare corporală gravă, lovituri cauzatoare de
moarte, viol sau tortură) atunci se va dispune suspendarea condiţionată a executării
pedepsei respective.23
Amnistia
Astfel conform art. 90 a Codului Penal alin. 7 în decursul termenului de proba,
instanţa de judecata, la propunerea organului care exercita controlul asupra
comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionata a executării pedepsei, poate
anula, în întregime sau parţial, obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga
altele noi.
În cazul concursului de infracţiuni, aceasta va opera după cum urmează:
dacă toate infracţiunile concurente sunt amnistiate, va interveni încetarea
procesului penal în baza art.4 Cod procedură penală pentru toate infracţiunile
concurente.
dacă numai una sau unele dintre infracţiunile concurente au fost
amnistiate se va dispune încetarea procesului penal pentru acea infracţiune sau acele
infracţiuni amnistiate, iar pentru cealaltă infracţiune concurentă sau celelalte infracţiuni
concurente care nu cad sub incidenţa amnistiei se va putea dispune suspendarea
condiţionată a executării pedepsei, desigur dacă sunt îndeplinite condiţiile art.90 Cod
penal.
daca una dintre infracţiunile concurente este amnistiată, altă infracţiune
concurentă este graţiată, iar cealaltă infracţiune concurentă nu este nici graţiată, nici
23 Козоченко И., Незнамова З.А. Уголовное право . Общея часть: Учебник для вузов .- Москва, 2001 .P.289
33
amnistiată, atunci se va dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea
amnistiată, se va constata că a intervenit graţierea cu privire la pedeapsa pentru cea
de-a doua infracţiune concurentă, iar pentru cea de-a treia infracţiune se va putea
dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de art.90 Cod penal. 24
Graţierea
Graţierea, al cărei efect este neexecutarea pedepsei, nu înlătură existenţa
concursului de infracţiuni , iar problema care se pune este aceea dacă instanţa are
posibilitatea de a dispune suspendarea condiţionată numai a uneia sau unora dintre
pedepse, constatând că celelalte pedepse stabilite pentru infracţiunile
concurente sunt graţiate condiţionat sau necondiţionat.
Deci, art. 90 alin. 8 Daca, după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de
proba, condamnatul cu suspendarea condiţionata a executării pedepsei a avut o
comportare corecta si exemplara, instanţa de judecata, la propunerea organului care
exercita controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionata a
executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării si
stingerea antecedentelor penale.
Într-o opinie se susţine că suspendarea condiţionată se poate aplica chiar şi numai
uneia dintre pedepsele stabilite pentru o infracţiune aflată în concurs şi atunci când se
acordă de către legiuitor graţierea cu caracter general (pentru una sau unele infracţiuni
concurente). Se apreciază că datorită condiţiilor sociale existente scopul pedepsei
penale se realizează şi fără executarea acesteia; iar dacă s-a apreciat că pedeapsa graţiată
îşi atinge scopul şi fără a se executa, instanţa nu este în măsură să facă alte aprecieri,
însă va analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile art.90 alin1 Cod penal, dar şi de
faptele care au condus la pronunţarea pedepselor graţiate, de împrejurările în care au
fost săvârşite, de circumstanţele personale ale infractorului, de atitudinea sa,
concluzia bazându-se pe ansamblul acestor împrejurări şi pentru a se stabili dacă
24 Ibedem P. 316
34
inculpatul prezintă suficiente garanţii de îndreptare fără executarea pedepsei
rămasă negraţiată, iar săvârşirea faptei penale a cărei pedeapsă s-a graţiat nu poate fi
un impediment pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei negraţiate dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
În opinia contrară s-a arătat, în esenţă, că circumstanţele unei cauze
alcătuiesc un întreg, o unitate faţă de care instanţa nu poate adopta o poziţie diferenţiată
aplicând suspendarea condiţionată numai cu privire la o pedeapsă, astfel problema
aplicării art.90 Cod penal nu poate fi abordată decât în raport .
Dacă graţierea intervine înăuntrul termenului de încercare al suspendării,
pedepsele se vor descontopi şi se va aplica graţierea cu privire la fiecare dintre ele şi
dacă numai una dintre cele două pedepse este graţiată, consecinţele vor fi deosebite,
după cum aceasta este cea mai grea ori cea mai uşoară. Astfel, dacă pedeapsa cea
mai grea a fost graţiată, termenul de încercare se va reduce, el fiind în continuare
alcătuit din pedeapsa mai uşoară, negraţiată, şi termenul fie prevăzut de lege, fie stabilit
de instanţă, iar dacă pedeapsa cea mai uşoară a fost graţiată se vor produce efecte
asupra termenului de încercare numai dacă s-a aplicat un spor de pedeapsă care va fi
astfel înlăturat.
În practică s-a decis că în caz de concurs de infracţiuni, suspendarea condiţionată a
executării pedepsei poate fi acordată numai dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de
cel mult 7 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.90 alin. l .
Aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendare cât şi a celor privind graţierea
decurge din lege, iar ordinea aplicării lor este obiectiv determinată de caracterul
instituţiilor juridice, astfel că suspendarea executării se examinează cu prioritate în
cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepsei, iar graţierea se examinează
ulterior, în raport cu pedeapsa determinată, individualizată.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu constituie un motiv de
înlăturare a graţierii, care se constată ulterior suspendării condiţionate şi are efecte mai
restrânse decât aceasta, de aceea condamnatul are interesul să beneficieze în primul
rând de suspendarea executării pedepsei şi apoi de graţiere, fiind posibilă
35
suspendarea executării pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente prin aceeaşi
hotărâre, chiar dacă constatându-se graţierea totală condiţionată a pedepselor, nu se
mai aplică o pedeapsă rezultantă.
Achiesăm opiniei care susţine că suspendarea condiţionată se poate aplica,
chiar şi numai uneia dintre pedepsele stabilite pentru o infracţiune aflată în concurs,
cu precizarea că fiecare dintre pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente,
chiar şi cele graţiate (condiţionat sau necondiţionat) trebuie să îndeplinească cumulativ
condiţiile prevăzute de art.90 Cod penal (de exemplu dacă concursul de infracţiuni
este compus dintr-o infracţiune de vătămare corporală gravă pentru care
pedeapsa este graţiată şi o infracţiune de distrugere pentru care pedeapsa nu este
graţiată, nu se va putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei
aplicate pentru infracţiunea de distrugere deoarece în absenţa graţierii, în cazul
efectuării concursului de infracţiuni, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de
vătămare corporală gravă nu ar fi susceptibilă de suspendare condiţionată şi deci în
urma efectuării operaţiei juridice a contopirii cu pedeapsa aplicată pentru săvârşirea
infracţiunii de distrugere nici pedeapsa rezultantă nu ar putea fi suspendată condiţionat).
În fine conform art. 90 a CP alin (4) Persoanelor care au săvârşit infracţiuni
grave, deosebit de grave si excepţional de grave, precum si in cazul recidivei,
condamnarea cu suspendarea condiţionata a executării pedepsei nu se aplica astfel nu
poate fi vorba nici de graţiere.25
2.3. Condiţia privind repararea pagubei potrivit art. 90 alin. 3
Săvârşirea unei infracţiuni poate determina concomitent şi cauzarea unui
prejudiciu material sau moral unei persoane fizice sau juridice, astfel că în cadrul
procesului penal rezolvarea acţiunii penale implică şi rezolvarea acţiunii civile conform
art.280 Cod procedură penală şi în consecinţă în caz de condamnare sau achitare a
inculpatului sau de încetare a procesului penal, prin aceeaşi hotărâre, instanţa se va
pronunţa şi asupra acţiunii civile.
25 Ibidem, P 334
36
Art. 120-121 Cod procedură penală prevede că acţiunea civilă are ca obiect tragerea
la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente şi poate fi
alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei
vătămate ca parte civilă, iar repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile.
a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii
infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc
de reparare;
b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu
este cu putinţă şi de asemenea se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care a
fost lipsită partea civilă.26
Conform art.90 alin.3 Cod penal , în cazul condamnării pentru o infracţiune prin
care s-a produs o pagubă, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării
pedepsei numai dacă până la pronunţarea hotărârii paguba a fost integral reparată sau
plata despăgubirilor este garantată de o societate de asigurare.
Astfel, în practica judiciară, s-a consacrat posibilitatea aplicării suspendării
condiţionate a executării pedepsei, chiar dacă prejudiciul nu a fost recuperat sau a fost
recuperat parţial, o asemenea soluţie nefiind contrară legii.
În esenţă, prin decizia menţionată a Curţii Constituţionale s-a arătat că accesul
inculpatului la unele măsuri de politică penală neprivative de libertate, la care el este
îndreptăţit din punctul de vedere al politicii penale şi al dreptului penal, nu îi poate fi
interzis pe criterii străine justiţiei penale, cum ar fi acoperirea integrală a prejudiciului,
inculpatul care nu are posibilitatea obiectivă de acoperire a prejudiciului înaintea
pronunţării hotărârii de condamnare nu poate avea acces la condamnarea cu
suspendarea executării pedepsei şi determină o discriminarea pe criteriul averii.
De asemenea repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin infracţiune şi
care constituie obiectul acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului
penal, se înfăptuieşte pe baza regulilor de drept civil şi nu poate influenţa răspunderea
penală a autorului prejudiciului, nerepararea prejudiciului nu condiţionează
26 Колодкин Л.М.,Максимов С.В.Уголовное право : Общая и особеная часть.- Москва,1999 P. 252
37
răspunderea penală decât dacă se dovedeşte reaua - credinţă a făptuitorului, astfel
neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea judecătorească de condamnare
nu poate duce la revocarea suspendării executării pedepsei decât dacă cel condamnat
dovedeşte că nu a avut putinţă de a îndeplini acele obligaţii.
Faptul că un infractor cauzează un prejudiciu indiferent de cuantum şi indiferent
că are posibilitatea să îl recupereze sau nu, este o problemă personală a acestuia,
asumându-şi acest risc când a încălcat legea penală, aspect care nu are nici o conexiune
cu vreo discriminare pe criteriul averii.
Chiar dacă se invocă faptul că infractorul deşi doreşte să achite prejudiciul cauzat,
însă contestă valoarea pretinsă de persoana vătămată, el are posibilitatea - şi în practică
se uzează de această posibilitate de a-1 achita direct părţii civile care uneori ea însăşi
refuză primirea despăgubirilor motivând că doreşte întreaga sumă pretinsă, nefiind de
acord cu o despăgubire parţială - sau să consemneze suma pe o recipisă CEC pe
numele şi la dispoziţia părţii civile şi să depună recipisă în instanţă.
Acelaşi autor apreciază că se impune fie abrogarea dispoziţiilor art.90 alin.3 Cod
penal în cazul în care legiuitorul va considera că nu mai prezintă importanţă pentru
combaterea fenomenului infracţional, fie modificarea acestuia în sensul de a acorda
instanţei posibilitatea de a stabili un anumit cuantum al sumei care să fie consemnată la
dispoziţia instanţei în contul pagubei, de natura cauţiunii prevăzute de altfel în lege
pentru alte situaţii juridice (spre exemplu, pentru "liberarea provizorie pe cauţiune" care
vizează în final tot o sancţiune neprivativă de libertate) .27
Apreciem că fluctuaţiile social-economice din ultimele decenii au generat unele
omisiuni ale legiuitorului în materia suspendării executării pedepsei, care prin
reglementări succesive deşi a încercat să perfecţioneze această instituţie şi să elimine în
mod corespunzător contradicţiile evidente, referitoare la repararea prejudiciului
cauzat şi în acelaşi timp la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul
neexecutării obligaţiilor civile impuse prin hotărârea de condamnare, dimpotrivă a trecut
cu uşurinţă peste aceste aspecte esenţiale şi care au generat controverse - unele expuse
27 Macari I. Dreptul Penal al Republicii Moldova : Partea generală .- Chişinău: USM, 2002 P, 336
38
mai sus - deoarece pe de o parte persoana vătămată este îndreptăţită a i se repara
prejudiciul cauzat, însă nu întotdeauna aceasta este de bună-credinţă şi solicită, atunci
când restituirea în natură nu este posibilă, despăgubiri civile concretizate în sume de
bani mai mari decât valoarea reală a prejudiciului concret, iar infractorul nu este de
acord cu plata unor asemenea sume care depăşesc echivalentul valoric real al
prejudiciului, ori nu este de acord cu repararea prejudiciului pentru că în accepţiunea sa
nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii, beneficiind de prezumţia de
nevinovăţie în cadrul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii, sau
există o culpă concurentă şi a părţii vătămate sau a victimei (de exemplu la
săvârşirea unei infracţiuni de ucidere din culpă).
Într-un asemenea context, instanţei îi revine obligaţia de a stabili în urma
administrării tuturor probelor solicitate de către părţi sau dispuse din oficiu buna sau
reaua-credinţă, atât a părţii vătămate cât şi a infractorului cu privire la cele solicitate şi
invocate de fiecare.
O problemă delicată este aceea când în urma săvârşirii unor infracţiuni se
cauzează şi prejudicii morale ale căror reparare se impune şi concomitent
corespunde unor cerinţe sociale actuale.
Trăsăturile esenţiale ale prejudiciilor morale exprimate în literatura juridică sunt
următoarele:
• prejudiciile morale sunt rezultatul încălcării, atingerii,
vătămării ilicite a unor drepturi extrapatrimoniale;
• prejudiciile morale nu se exprimă prin pierderi pecuniare, materiale;
• prejudiciile morale se manifestă prin suferinţe psihice sau fizice pe care
le resimte partea vătămată;
• prejudiciile morale nu pot fi evaluate în bani;28
În practică, în cursul procesului penal se solicită sume de bani, echivalentul
valoric al acestor prejudicii morale şi se ajunge în situaţia în care, de exemplu, un
infractor este de acord cu cuantumul daunelor materiale solicitate de către partea civilă
28 Уголовное право Россиской Федераций . Общея и Особеная часть:Учебник .- Москва, 2001 P. 397
39
victimă a unei infracţiuni de vătămare corporală din culpă, dar nu este de acord cu
cuantumul daunelor morale solicitate de aceeaşi parte civilă.
Instanţa însă nu poate anterior pronunţării hotărârii să stabilească ce sumă -
echivalentul valoric al daunelor morale să i se achite părţii civile, de către infractor
deoarece ar interveni cazul de incompatibilitate al judecătorului.
2.4. Termenul de încercare şi măsurile de supraveghere a condamnatului.
În cadrul operaţiunii de individualizare a pedepsei, dacă sunt întrunite condiţiile
prevăzute de art.90 Cod penal - analizate în capitolul IX - instanţa judecătorească are
posibilitatea de a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită
perioadă .
Conform art.90 alin 2 Cod penal durata suspendării condiţionate a
executării pedepsei constituie termen de încercare şi se compune în limitele de la 1 an
la 5 ani.
Evident că, în urma efectuării operaţiei juridice a contopirii care presupune
două operaţii succesive: mai întâi o operaţie de stabilire a pedepselor individuale
aferente fiecărei infracţiuni concurente şi apoi o operaţie de aplicare a pedepselor globale
pentru întregul concurs de infracţiuni, această pedeapsă globală constituie un tot unitar
care nu poate fi fragmentat în două părţi ca şi în speţă, în cazul dispunerii
suspendării condiţionate prin stabilirea de termene de încercare diferite ca şi cuantum
pentru fiecare pedeapsă în parte.
De asemenea, suntem de acord cu opiniile deja consacrate în literatura şi
practica judiciară, conform cărora durata pedepsei închisorii aplicate, ca element
component al termenului de încercare, este cea stabilită de instanţă ca rezultat al
individualizării sancţiunii şi în raport cu care se realizează individualizarea
suspendării executării pedepsei şi nu interesează, sub acest aspect, cuantumul de
pedeapsă pe care 1-ar mai avea de executat efectiv condamnatul ca urmare a
40
computării detenţiei preventive.
Desigur condamnatul, pe lângă faptul de a se abţine de la săvârşirea altor
infracţiuni, trebuie să se supună eventualelor măsuri de siguranţă şi să execute în
limitele care îl vizează dispoziţiile civile impuse în hotărârea de condamnare, dar aceste
obligaţii nu sunt conexe aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci
incumbă oricărui condamnat indiferent dacă a beneficiat sau nu de o astfel de
măsură(respectiv despăgubirile civile, cheltuielile de spitalizare, cheltuielile judiciare,
etc.).29
Legea îl impune condamnatului pe durata termenului de încercare măsuri de
supraveghere conform art.90 alin 1 controlul asupra comportării celor condamnaţi cu
suspendarea condiţionata a executării pedepsei îl exercita organele competente, iar
asupra comportării militarilor - comandamentul militar respectiv.
La fel art. 90 alin 6 stipulează că
Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionata a executării pedepsei,
instanţa de judecata îl poate obliga pe condamnat:
a) sa nu-si schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent;
b) sa nu frecventeze anumite locuri;
c) sa urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie
sau de boala venerica;
d) sa acorde o susţinere materiala familiei victimei;
e) sa repare daunele cauzate in termenul stabilit de instanţa;
f) sa îndeplinească alte obligaţii care pot contribui la corectarea ş.a.
Potrivit Cod penal, termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin
care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas
definitivă.
Termenul de încercare este un termen legal, fiind expres prevăzut de lege, având
un caracter fix, invariabil şi nu poate fi modificat, respectiv instanţa nu poate stabili
un termen de încercare mai mare sau mai mic, pe când în cazul suspendării executării
29 Tănăsescu, I. Drept penal general. – Bucureşti: All Beck, 2002. P, 213
41
pedepsei sub supraveghere acest termen de încercare poate fi dispus într-un interval de
timp cuprins între 1 şi 5 ani.
Durata termenului de încercare poate fi redusă însă, ca efect al graţierii conform
art.108 Cod penal, care prevede că în cazul în care graţierea este aplicabilă unei pedepse
a cărei executare a fost suspendată condiţionat, partea din termenul de încercare care
reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător,
indiferent dacă graţierea este condiţionată sau necondiţionată, totală sau parţială.
Când graţierea produce efecte asupra unei pedepse aplicate cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei pentru un concurs de infracţiuni, la stabilirea
termenului de încercare, astfel cum a fost redus datorită graţierii, trebuie să se aibă în
vedere atât dispoziţiile art.108 alin.2 Cod penal cât şi faptul că în cazul graţierii
rămâne în fiinţă numai una dintre pedepsele contopite. Apreciem că durata termenului
de încercare în cazul pedepsei amenzii rămâne aceeaşi, chiar dacă intervine graţierea
necondiţionată, parţială sau totală.
Capitolul III. Efectele suspendarea condiţionată a executării pedepsei
3.1. Efectele suspendării condiţionată a executării pedepsei
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei îşi produce efectele în două
42
momente diferite, astfel se vor produce efectele tranzitorii care au o existenţă limitată, şi
efectele finale care au un caracter definitiv, implicând intervenirea reabilitării de drept.
Efectele tranzitorii, intervin în momentul în care hotărârea de condamnare prin
care s-a aplicat pedeapsa închisorii sau cea a amenzii cu suspendarea condiţionată a
rămas definitivă şi vor dura până la împlinirea termenului de încercare, sau în ipoteza în
care suspendarea condiţionată a fost anulată sau revocată, până la data la care
hotărârea de revocare sau anulare a intrat în puterea lucrului judecat.
Efectul principal, dar provizoriu, ce decurge imediat după rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare prin care i s-a aplicat unui inculpat o pedeapsă cu închisoare
sau cu amendă, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, constă în aceea
că pedeapsa amenzii sau a închisorii nu se pune în executare.30
Cu ocazia pronunţării unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în cazul în care inculpatul este arestat
preventiv, potrivit art.90 CP.
Această procedură este obligatorie indiferent dacă în cauză sunt judecaţi
infractori majori sau minori şi nu are relevanţă dacă judecarea cauzei are loc în
modalitatea obişnuită sau urmează procedura specială a judecării infracţiunilor
flagrante.
Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea
săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală şi se iau faţă de persoanele care au comis
fapte prevăzute de legea penală şi de asemenea se pot lua chiar dacă
făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepţia măsurii prevăzute de art.98 CP.
Din textul legal expus mai sus rezultă că nu există vreo incompatibilitate a
aplicării concomitente a unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei
şi a unei măsuri de siguranţă prevăzute de art.98 din Codul penal, şi anume:
a) măsurile de constrângere cu caracter medical; b) măsurile de constrângere cu
caracter educativ; c) expulzarea; d) confiscarea specială.
30 Boroi A. Nistoreanu Gh. Drept penal: Curs selectiv pentru examene .- Bucureşti : All Beck, 2002 P, 430
43
În cazul în care s-a dispus luarea unor măsuri asigurătorii, acestea se
menţin dacă s-a constatat existenţa vreunui prejudiciu cauzat părţii vătămate, desigur
raportat la cuantumul acelui prejudiciu.
Textul art.90 Cod penal ce se referă la faptul că suspendarea condiţionată a
executării pedepsei nu atrage suspendarea executării obligaţiilor civile.
Astfel, s-a limitat atât atitudinea arbitrară şi discreţionară a părţilor vătămate care
în unele cazuri solicitau despăgubiri civile în cuantumuri nejustificat de mari, cât s-a
şi conferit prezumţiei de nevinovăţie o sferă mai largă de aplicare, în cazul în care un
inculpat, deşi nu se considera vinovat, accepta şi achita cuantumul despăgubirilor
solicitate de către partea vătămată sub imperiul temerii că în caz contrar i se va aplica
o pedeapsă cu executare în regim de detenţie şi deci implicit îşi recunoştea vinovăţia,
cu toate că uneori nu se confirma sau se confirma parţial vinovăţia acelui inculpat.
Efectele finale, care au un caracter definitiv intervin în momentul împlinirii
termenului de încercare şi constau în reabilitarea de drept a condamnatului căruia i s-
a aplicat o pedeapsă cu închisoarea sau amenda ce au fost suspendate condiţionat, pe
durata unui termen de încercare.
Nici revocarea şi nici anularea suspendării condiţionate nu constituie efecte ale
suspendării condiţionate ci cauze de împiedicare a producerii efectelor definitive,
care intervin anterior expirării termenului de încercare.
Rezultă că pentru a interveni reabilitarea de drept este necesară îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiţii:
1) Să fi expirat termenul de încercare prevăzut în hotărârea de
condamnare, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii respective, iar
dacă nu a expirat termenul de încercare reabilitarea de drept nu poate interveni.
2) Condamnatul să nu fi săvârşit o nouă infracţiune în cursul termenului de
încercare
Uneori săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare -
care de obicei atrage revocarea suspendării - nu determină însă întotdeauna
producerea efectelor finale deoarece există posibilitatea ca nu întotdeauna să se dispună
44
revocarea suspendării condiţionate, astfel că:
a) dacă hotărârea de condamnare prin care însă nu s-a dispus şi revocarea
a fost pronunţată sau a intrat în puterea lucrului judecat după ce a termenul de
încercare a expirat, producerea efectelor finale va avea loc la data când hotărârea a
rămas definitivă, însă ele vor opera retroactiv, de la împlinirea termenului de
încercare.
b) dacă hotărârea prin care însă nu s-a dispus revocarea suspendării a fost
pronunţată şi a rămas definitivă în cursul termenului de încercare, efectele finale
vor surveni la expirarea acestui termen.31
În ipoteza în care noua infracţiune săvârşită de condamnat a fost descoperită
după expirarea termenului de încercare, s-au conturat două opinii referitoare la
posibilitatea intervenirii reabilitării de drept:
În opinia contrară, la care achiesăm, se menţionează că revocarea nemaivând
posibilă deoarece descoperirea noii infracţiuni a avut loc după expirarea termenului
de încercare aşa cum rezultă din reglementarea art.90 (6) Cod penal, implicit
condamnatul urma să beneficieze de reabilitarea de drept. Disocierea pe care a făcut-o
instanţa între efectele pe care descoperirea infracţiunii nou comise după împlinirea
termenului de încercare le produce în privinţa revocării suspendării condiţionate a
executării pedepsei şi efectele produse asupra reabilitării de drept pare să nu fie în
concordanţă cu prevederile art.86 Cod penal care tratează în mod unitar aceste efecte.
În sensul art.90 (9) Cod penal dacă condamnatul nu a comis nici o infracţiune ori
chiar dacă a comis nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării
pedepsei, el este reabilitate de drept, existând în ipoteza analizată un impediment legal
pentru a se ajunge la revocarea suspendării condiţionate ca urmare a săvârşirii din nou a
unei infracţiuni - descoperirea tardivă a infracţiunii comise - reabilitarea de drept va
opera ca şi în cazul când condamnatul nu ar fi comis nici o infracţiune în termenul de
încercare.
În cazul reglementat de art.90 Cod penal, dacă pedeapsa rezultată în urma
31 Ветров Н.И. Уголовное право : Общея и особеная часть.- Москва, 2001 P, 340
45
contopirii nu depăşeşte 2 ani, instanţa, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii
prevăzute de art.90 Cod penal, poate dispune suspendarea condiţionată, iar termenul de
încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a
pronunţat anterior suspendarea condiţionată.
Evident că săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate în cursul termenului de
încercare va atrage revocarea suspendării condiţionate şi totodată va exclude incidenţa
reabilitării de drept.
Dacă în cursul procesului penal unui inculpat arestat preventiv i s-a acordat
punerea sa în libertate pe cauţiune, conform art.12 Cod procedură penală, în ipoteza în
care se pronunţă pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei,
totodată se dispune şi restituirea cauţiunii ce garanta respectarea de către inculpat a
obligaţiilor ce îi reveneau în timpul liberării provizorii.
Apreciem că acest efect definitiv decurge din faptul că legiuitorul a prevăzut
expres aşa cum rezultă din dispoziţiile art.12 Cod procedură penală când nu se
restituie cauţiunea, respectiv când se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii şi
când liberarea provizorie s-a revocat potrivit dispoziţiilor art.12 Cod procedură
penală, fără a face vreo referire şi în ipoteza în care ar opera revocarea sau
anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În principiu reabilitarea de drept care intervine atât în condiţiile prevăzute de
art.111 Cod penal cât şi în cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzută de
art.205 Codul penal, nu comportă o procedură specială.
Însă, în practică, s-a consacrat şi procedura judiciară în sensul că la solicitarea
condamnatului poate fi pronunţată o hotărâre prin care să se constate că a intervenit
reabilitarea de drept iar hotărârea pronunţată în acest caz are un caracter de
constatare a unei situaţii existente în virtutea legii, neavând caracter constitutiv de
drepturi.
Vreunei cauze de anulare ori revocare a suspendării, graţierea fiind definitivă,
produce aceleaşi efecte ca şi graţierea pură şi simplă, adică va duce la reducerea
termenului de încercare cu durata pedepsei care a fost graţiată şi la împlinirea
46
termenului de încercare al suspendării, astfel cum a fost redus, va interveni
reabilitarea de drept, dacă însă nu a operat vreo cauză de revocare ori anulare a
suspendării.
Dacă termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei se
împlineşte mai înainte de termenul de definitivare al graţierii condiţionate,
efectele suspendării condiţionate se produc iar graţierea condiţionată rămâne fără
obiect şi săvârşirea unei noi infracţiuni după împlinirea termenului de încercare al
suspendării condiţionate a executării pedepsei, dar în termenul de definitivare al
graţierii condiţionate nu mai determină vreo revocare a suspendării sau a graţierii.
Într-o altă opinie se arată că reabilitarea de drept nu poate constitui un
impediment pentru revocarea graţierii condiţionate care, pe această cale, nu poate fi
transformată într-o graţiere pură şi simplă ci trebuie să îşi producă efectele
specifice, astfel că în situaţia în care termenul de încercare al suspendării condiţionate,
reîntregit prin efectul revocării graţierii, nu va apare ca împlinit în momentul
săvârşirii.32
3.2. Anularea suspendării condiţionată a executării pedepsei
Anularea suspendării condiţionate este „o măsură remediu” care constă în
desfiinţarea dispoziţiei de suspendare atunci când aceasta era lovită ab initio de un
viciu esenţial deoarece în momentul judecării instanţa nu a cunoscut, datorită unor
cauze ce nu îi sunt imputabile, unele date privitoare la antecedentele penale ale
inculpatului, care dacă ar fi fost cunoscute ar fi exclus incidenţa art.91 Cod penal.
Potrivit art.96 Cod penal - dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o
infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la
rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar după
expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată se anulează, aplicându-se,
după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.
32 Boroi A. Drept penal. Partea generală .- Bucureşti: All Beck, 2000 P, 234
47
Pentru a opera anularea suspendării condiţionate este necesar îndeplinirea
următoarelor condiţii:
Cel condamnat să fi săvârşit o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin
care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia.
În acest context nu mai are relevanţă nici forma de pluralitate infracţională
din care este compusă cele două infracţiuni: recidivă postexecutorie sau
postcondamnatorie, concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, şi nici durata
pedepsei aplicate.33
O excepţie o constituie însă cazul reglementat de art.205 Cod penal potrivit
căruia în cazul săvârşirii infracţiunii de abandon de familie, dacă părţile nu s-au
împăcat, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în
cazul în când stabileşte vinovăţia pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute în art.90 Cod penal, şi ca atare faţă de aceste dispoziţii,
suspendarea condiţionată a executării pedepsei acordată în condiţiile art.205 Cod
penal nu se poate anula - potrivit art.90 Cod penal chiar dacă se descoperă că cel
condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a
dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, dispoziţiile
generale care reglementează suspendarea condiţionată a executării pedepsei
nefiind aplicabile în cazul în care această măsură a fost dispusă în baza reglementării
speciale cuprinse în art.205 Cod penal. Pentru infracţiunea săvârşită i s-a aplicat
inculpatului pedeapsa închisorii, fiind îndeplinită această condiţie şi atunci când
pedeapsa pentru infracţiunea ce atrage anularea se pronunţă după împlinirea termenului
de încercare.
Astfel, nu interesează dacă hotărârea de condamnare pronunţată pentru
infracţiunea ce ar putea atrage anularea suspendării a rămas definitivă înainte sau
după data la care a intrat în puterea lucrului judecat hotărârea prin care a fost
pronunţată pedeapsa cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, nici dacă
33 Комисхан С.В. Уголовное право : Общея и особеная часть:Практикум .- Москва, 2001 P, 398
48
pedeapsa ce ar putea constitui o cauză de anulare a suspendării a fost aplicată înainte
sau după expirarea termenului de încercare.
În funcţie de pedepsele stabilite pentru cele două infracţiuni concurente
pot interveni următoarele situaţii: a) după condamnarea la pedeapsa amenzii
suspendarea condiţionată a executării acesteia se descoperă o altă infracţiune
concurentă pentru care inculpatul este condamnat tot la pedeapsa amenzii şi
raportat la prevederile art.96 Cod penal nu poate avea loc anularea suspendării
condiţionate a primei pedepse şi implicit nici contopirea celor două pedepse
pecuniare şi nefiind aplicabile nici alte prevederi legale, înseamnă că cea de a
doua pedeapsă cu amendă va trebui executată, situaţie contrară principiilor ce
guvernează tratamentul penal al concursului de infracţiuni.
b) după condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei se descoperă o altă infracţiune concurentă pentru care
inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii, caz în care nu va opera de
asemenea anularea suspendării, situaţia fiind identică cu cea expusă la punctul.
c)după condamnarea la pedeapsa amenzii cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei se descoperă o altă infracţiune concurentă pentru care inculpatul
este condamnat la pedeapsa închisorii, caz în care va opera anularea suspendării
condiţionate şi dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 2 ani, se va
putea dispune din nou suspendarea condiţionate a acesteia.
d) după condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendare condiţionată a
executării pedepsei se descoperă o altă infracţiune concurentă pentru care
inculpatul este condamnat la pedeapsa închisorii, fiind incidente dispoziţiile art.96 Cod
penal.
Acelaşi autor a propus, pentru a nu se crea inechităţi precum cele evidenţiate mai
sus, că s-ar impune o reformulare a prevederilor art.96 Cod penal care să acopere toate
situaţiile ce se pot ivi printr-o reglementare unitară (şi cea a anulării pedepsei
amenzii ce a fost suspendată condiţionat). Infracţiunea ce atrage anularea să fie
descoperită mai înainte de împlinirea termenului de încercare, deci cel mai târziu până
49
în momentul expirării termenului de încercare.
Prin instituirea acestei condiţii se asigură stabilitatea situaţiilor juridice definitive
şi ca atare efectele definitive ale suspendării produse odată cu împlinirea termenului de
încercare să nu mai poată fi desfiinţate datorită descoperirii ulterioare a unui
antecedent penal pe care instanţa nu 1-a cunoscut atunci când s-a pronunţat
hotărârea de suspendare şi pentru infracţiunea de care a luat cunoştinţă ulterior,
instanţa va aplica o pedeapsă independentă fără nici un efect asupra pedepsei în privinţa
căreia s-a dispus suspendarea şi care se va executa de sine stătător în mod efectiv, în
afară de cazul când instanţa constatând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.90 Cod
penal nu va pronunţa şi privitor la ea măsura suspendării condiţionate.
Dacă pentru două infracţiuni concurente au fost aplicate, pentru fiecare separat,
câte o pedeapsă cu suspendarea condiţionată cu două termene de încercare distincte,
prin două hotărâri judecătoreşti definitive, însă judecate pe cale separată, fără ca vreuna
dintre instanţele care au judecat cele două infracţiuni concurente să aibă
cunoştinţă de existenţa concursului de infracţiuni, iar faţă de una dintre aceste
pedepse s-a împlinit termenul de încercare, care era mai redus, însă după expirarea
acestui termen de încercare condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune intenţionată,
însă în cursul termenului de încercare al celeilalte infracţiuni, care era mai mare,
desigur că va interveni doar revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei
pentru acea infracţiune, iar pedeapsa aplicată infracţiunii concurente pentru care
a expirat termenul de încercare nu se va putea anula, neavând nici o eficienţă juridică
deoarece a intervenit faţă de aceasta reabilitarea de drept.34
Se impune a se preciza că instituţia anulării suspendării condiţionate reglementată
de art.96 Cod penal este incidenţă atât săvârşirii infracţiunilor de către inculpaţii majori
cât şi celor săvârşite de inculpaţi minori, cărora li s-au aplicat pedepse cu suspendarea
condiţionată şi în cursul termenului de încercare se descoperă că au mai săvârşit şi alte
infracţiuni, fie înainte de pronunţarea hotărârii fie până la rămânerea definitivă a
acesteia, deşi dispoziţiile legale cu privire la starea de minoritate nu prevăd expres şi
34 Zolyzneak, M. Drept penal: Vol. II. – Iaşi: Chemarea, 1993
50
dispoziţii referitoare la anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate
inculpaţilor minori.
Astfel, în literatura juridică s-a arătat că, lipsind din enumerarea prevederilor
legale aplicabile infractorilor minori, dispoziţiile art.96 Cod penal nu se întrevede
rezolvarea situaţiilor ce s-ar putea ivi în acest context.
În practica unor instanţe s-a omis aplicarea dispoziţiilor art.96 Cod penal la
infractorii minori, cu motivarea că analiza literară a acestor dispoziţii legale
determină concluzia că atunci când se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o
infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea
condiţionată a executării pedepsei sau până la rămânerea definitivă a acesteia şi
pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, instanţele judecătoreşti trebuie să
procedeze la anularea suspendării condiţionate a executării acestei pedepse, şi,
după caz, să aplice dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni ori recidivă.
Într-o altă ordine de idei este de necontestat că cele doi fapte reţinute în
sarcina inculpatului minor din hotărârea expus mai sus se află în concurs real de
infracţiuni şi deşi nu s-a menţionat expres, urma să beneficieze şi de aplicare
dispoziţiilor art.11 Cod penal cu privire la legea penală favorabilă date fiind
modificările legislative intervenite până la data judecării cauzei, iar în ipoteza în care
inculpatul ar formula pe cale separată o cerere pentru contopirea celor două pedepse,
cum acestea au un regim diferit de executare - una fiind cu executare în regim de
detenţie, iar cealaltă fiind suspendată condiţionat evident că singura soluţie care s-ar
putea impune este ca în prealabil să se dispună anularea suspendării
condiţionate deoarece se contopesc numai pedepsele care sunt executabile deoarece la
stabilirea pedepsei mai grave ce urmează să le absoarbă pe celelalte se va ţine
seama de natura şi cuantumul pedepselor ce au fost executate sau urmează a fi în
concret executate.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior se va dispune anularea
suspendării condiţionate a executării pedepsei, făcându-se aplicarea, după caz, a
dispoziţiilor privind sancţionarea concursului de infracţiuni ori a stării de recidivă
51
ori a pluralităţii intermediare, ceea ce înseamnă că se va înlătura suspendarea
condiţionată ca şi cum aceasta nu ar fi fost pronunţată, iar tratamentul penal al
celui condamnat va fi modificat corespunzător.
Se disting astfel următoarele situaţii:
Infracţiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa a cărei executare a fost
suspendată condiţionat ce a fost anulată conform art.90 Cod penal - a fost săvârşită
după ce infractorul fusese condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru o
infracţiune comisă anterior, caz în care dacă infractorul a executat această
pedeapsă şi sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa recidivei postexecutorii,
instanţa anulând suspendarea condiţionată va dispune ca cel condamnat să execute
pedeapsa ce a fost suspendată condiţionat, cu posibilitatea agravării situaţiei sale
în limitele reglementate de art.82 (1) Cod penal.
Mărimea pedepsei pentru recidiva nu poate fi mai mica de jumătate, pentru
recidiva periculoasa este de cel puţin doua treimi, iar pentru recidiva deosebit de
periculoasa - de cel puţin trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute
la articolul corespunzător din Partea speciala a prezentului cod.
Dacă cel condamnat nu a început sau nu a terminat de executat pedeapsa ce a
determinat anularea până în momentul săvârşirii celei de a doua infracţiuni cu
privire la care se dispusese suspendarea condiţionată şi sunt îndeplinite condiţiile
recidivei post condamnatorii, cele două pedepse vor fi contopite după regulile prevăzute
în art. 82 Cod penal, urmând ca pedeapsa globală să fie executată, iar dacă însă nu
sunt îndeplinite condiţiile recidivei, va exista pluralitatea intermediară şi
contopirea pedepselor se va efectua potrivit regulilor concursului de infracţiuni
prevăzute în art.84 Cod penal.
Infracţiunea ce a determinat condamnarea cu suspendarea condiţionată a fost
săvârşită după comiterea altei infracţiuni pentru care însă infractorul a fost condamnat
definitiv ulterior, chiar după expirarea termenului de încercare. În acest caz, cele două
infracţiuni sunt concurente şi după anularea suspendării condiţionate a executării
pedepsei se vor contopi conform art.84 Cod penal, iar pedeapsa rezultantă în urma
52
contopirii va fi executată.
Art. 96 Cod penal prevede însă şi posibilitatea de a se suspenda condiţionat
executarea pedepsei, dacă pedeapsa rezultantă nu depăşeşte 2 ani şi când după anularea
suspendării condiţionate şi după contopirea pedepselor se dispune din nou suspendarea
condiţionată - termenul de încercare se calculează potrivit art.96 Cod penal de la data
rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea
condiţionată a executării pedepsei, înainte de a se fi descoperit infracţiunea ce a
determinat anularea, şi nu de la data când s-a suspendat executarea pedepsei pentru
întregul concurs de infracţiuni.
Analiza textului art.85 Cod penal implică, după cum sunt sau nu îndeplinite şi
condiţiile art.90 Cod penal, două ipoteze, astfel că:
Instanţa în urma anulării suspendării condiţionate dispune contopirea pedepselor
conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni (art.84 Cod penal) sau recidivă
(art.82 Cod penal), deoarece acestea nu alterează conţinutul art.96 Cod penal, fiind
posibilă aplicarea lor prin echivalenţă cu cele ale dispoziţiilor referitoare la concursul
de infracţiuni sşi constatând că sunt îndeplinite condiţiile generale reglementate de
art.90 Cod penal se va putea dispune din nou suspendarea condiţionată a executării
pedepsei. Instanţa în urma anulării suspendării condiţionate dispune contopirea
pedepselor conform dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă sau
pluralitate intermediară, însă constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile art.90 Cod
penal, va dispune executarea pedepsei în regim de detenţie, în ambele ipoteze dacă se
impune, desigur va fi dedusă perioada executată sau timpul reţinerii şi arestării
preventive, după caz.
În cazul anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei şi contopirii
celor două pedepse nu se va putea dispune suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere a pedepsei rezultante în urma contopirii şi nici în cazul anulării
suspendării pedepsei sub supraveghere şi contopirii celor două pedepse, nu se va putea
dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultată din contopire deoarece
intenţia legiuitorului a fost să creeze o simetrie între cele două instituţii, fără însă a oferi
53
elemente de natură a le confunda sau amesteca.35
Din analiza acestor texte legale rezultă că suspendarea condiţionată a pedepsei
rezultate în urma contopirii într-o astfel de ipoteză este exclusă şi ca atare situaţia
expusă la punctul suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante în urma
contopirii se va putea dispune numai în cazul concursului de infracţiuni sau al
pluralităţii intermediare, infracţiunile comise în stare de recidivă fiind exceptate de la
aplicarea suspendării condiţionate în acest context.
Apreciem că în urma anulării suspendării condiţionate a pedepsei închisorii şi a
contopirii pedepselor, nu se va putea dispune nici executarea la locul de muncă a
pedepsei închisorii rezultate, cele două modalităţi de executare a pedepsei (cea a
suspendării şi cea cu executare la locul de muncă) fiind incompatibile.
În ipoteza în care intervine amnistierea infracţiunii săvârşite anterior
rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea condiţionată,
evident că se va exclude posibilitatea anulării suspendării condiţionate conform art.
96 din Codul penal în contextul în care amnistia este o cauză care înlătură
răspunderea penală.
Incidenţa graţierii în acest caz determină apariţia mai multor situaţii în funcţie de
împrejurarea că instanţa a cunoscut sau nu existenţa unei pedepse anterioare:
Instanţa aplică pedeapsa închisorii a cărei executare este suspendată condiţionat şi
constată totodată că a intervenit şi graţierea acestei pedepse, fără însă a cunoaşte
existenţa unei pedepse anterioare, cu închisoarea, chiar după expirarea termenului de
încercare. astfel că instanţa corespunzătoare prevăzută de art. 90 Cod penal va
anula suspendarea condiţionată însă nu va putea efectua operaţia contopirii
pedepselor deoarece pedeapsa ce a fost suspendată condiţionat şi pentru care a fost
anulată suspendarea, fiind graţiată, nu este executabilă, însă dacă în cursul
termenului de încercare al acestei graţieri se săvârşeşte o nouă infracţiune cu intenţie,
desigur graţierea respectivă se va revoca.
Instanţa aplică o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost
35 Уголовное право : Общея часть: Учебник для вузов .- Москва, 2001 P. 404
54
suspendată condiţionat şi totodată a fost şi graţiată, fără ca instanţa să cunoască
existenţa unei pedepse cu închisoarea anterioară, aplicată pentru săvârşirea unei
infracţiuni în stare de recidivă, în condiţiile concursului de infracţiuni sau a pluralităţii
intermediare, cu infracţiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa ce a fost suspendată
condiţionat şi graţiată, astfel că: în cazul constatării concursului de infracţiuni instanţa
prevăzută de art. 33 Cod penal va dispune anularea suspendării condiţionate, însă nu va
înlătura şi nici revoca graţierea şi ca atare nici contopirea pedepselor nu se va efectua.
Instanţa aplică o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare a fost suspendată
condiţionat şi totodată a fost şi graţiată, fără ca instanţa să cunoască existenţa unei
pedepse cu închisoarea cu suspendarea condiţionată, anterioară, aplicată pentru
săvârşirea unei infracţiuni în stare de recidivă, în condiţiile concursului de
infracţiuni sau a pluralităţii intermediare cu infracţiunea pentru care s-a aplicat
pedeapsa ce a fost suspendată condiţionat şi graţiată, astfel că: În cazul constatării
concursului de infracţiuni instanţa corespunzătoare prevăzută de art.33 Cod penal va
dispune anularea suspendării condiţionate a ambelor pedepse, iar operaţiile juridice
ulterioare sunt cele expuse.
În cazul constatării stării de recidivă, instanţa prevăzută de art.82 Cod
procedură penală va proceda conform următoarelor ipoteze: dacă cea de-a doua
infracţiune a fost săvârşită înăuntrul ambelor termene de încercare - al suspendării
condiţionate şi al graţierii - se va anula suspendarea condiţionată aplicată pentru cea de-
a doua pedeapsă şi se va înlătura graţierea acesteia dacă recidiviştii sunt exceptaţi de la
incidenţa actului e graţiere şi ca atare va deveni executabilă alături de prima pedeapsă,
după ce în prealabil faţă de aceasta s-a dispus atât revocarea suspendării
condiţionate cât şi a graţierii condiţionate.
Dacă graţierea nu îi exceptează şi pe recidivişti pentru cea de-a doua pedeapsă în
urma anulării suspendării condiţionate a acesteia, graţierea se va menţine, însă
revocarea suspendării condiţionate şi a graţierii condiţionate pentru prima pedeapsă
vor fi operante şi în consecinţă aceasta va deveni executabilă.
Dacă cea de-a doua infracţiune a fost comisă după expirarea termenului
55
de încercare al graţierii, dar în cursul termenului de încercare al suspendării
condiţionate, se va dispune anularea suspendării condiţionate pentru cea de-a
doua pedeapsă şi se va înlătura graţierea în măsura în care recidiviştii nu vor
beneficia de graţiere, iar această pedeapsă se va executa singură, deoarece
revocându-se suspendarea condiţionată a primei pedepse se va constata că aceasta este
graţiată.
În acest sens, în practică s-a decis că, acela care a săvârşit o primă infracţiune
pentru care a fost condamnat definitiv şi apoi o a doua infracţiune pentru care i s-a
reţinut starea de recidivă post condamnatorie, poate beneficia de dispoziţiile
decretului de graţiere în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată pentru prima infracţiune,
săvârşită la o dată când nu se afla în situaţia de recidivist, dar nu va putea beneficia de
aceste dispoziţii referitor la pedeapsa la care a fost condamnat pentru cea de a doua
infracţiune săvârşită în stare de recidivă (desigur dacă actul de graţiere conţine
prevederi exprese că şi recidiviştilor li se aplică dispoziţiile actului de graţiere,
aplicabilitatea acestora va fi obligatorie).
Dacă însă actul de graţiere prevede că dispoziţiile sale vor fi aplicabile şi
recidiviştilor, atunci se va dispune anularea suspendării condiţionate a celei de-a doua
pedepse şi se va constata că aceasta este graţiată şi nu se va executa, iar revocându-
se suspendarea condiţionată a primei pedepse, de asemenea, se va constata că nici
aceasta nu se va executa fiind graţiată.
Dacă ce-a de a doua infracţiune a fost comisă după expirarea termenului de
încercare al suspendării condiţionate însă în cursul termenului de încercare al graţierii,
nu va genera producerea vreunui efect asupra primei pedepse deoarece faţă de aceasta a
intervenit reabilitarea de drept şi în consecinţă nu s-a realizat starea de recidivă.36
Unica consecinţă este aceea că, anularea suspendării condiţionate a pedepsei
aplicate pentru cea de a doua infracţiune nu va mai avea loc şi deci graţierea pedepsei
respective se va menţine.
36 Lupaşcu L. Din nou despre graţiere şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei // Dreptul .- 2001.- Nr. 7
56
3.3. Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei
Una dintre condiţiile prevăzute în cuprinsul art.90 Cod penal se concretizează în
aceea că instanţa de judecată apreciază că scopul pedepsei poate fi atins, chiar din nou
executarea acesteia, iar dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii se va dispune
suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare, iar
în cazul în care condamnatul în cursul termenului de încercare respectiv va săvârşi o
nouă infracţiune cu intenţie, va opera revocarea suspendării condiţionate a executării
pedepsei.
Conform dispoziţiilor Codului penal actual două sunt situaţiile care prevăd
revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, una fiind obligatorie şi
se referă la săvârşirea unei noi infracţiuni cu intenţie în cursul termenului de încercare
reglementată de art.90 (10) Cod penal.
Existenţa unei hotărâri de condamnare definitivă cu privire la o pedeapsă cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare,
indiferent că pedeapsa aplicată este amenda sau închisoarea şi este aplicată pentru o
singură infracţiune sau pentru un concurs de infracţiuni, chiar după expirarea
termenului de încercare.
În caz contrar, dacă hotărârea de condamnare nu a rămas definitivă până în
momentul săvârşirii infracţiunii ulterioare, cele două infracţiuni se vor afla în
concurs real, iar suspendarea condiţionată a executării pedepsei se va examina în raport
cu noile condiţii, intervenind anularea suspendării condiţionate, astfel că dacă
termenul de încercare nu a început să curgă, nici revocarea suspendării condiţionate
nu este susceptibilă de operare.
Cel condamnat la pedeapsa (închisorii sau amenzii) cu suspendarea condiţionată să
săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie sau preterintenţionată, înăuntrul
termenului de încercare.
Dacă infracţiunea ulterioară însă este săvârşită din culpă, se poate aplica pedeapsa
57
închisorii sau amenzii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă
infractorul a fost condamnat anterior la o pedeapsă (cu închisoarea sau amendă) cu
suspendare condiţionată, în acest caz nu mai are loc revocarea primei
suspendări, aşa cum rezultă din dispoziţiile art.90 (10) Cod penal.
Explicaţia logică constă în aceea că, prin săvârşirea în cursul termenului de
încercare a unei infracţiuni din culpă, făptuitorul nu denotă acea perseverenţă
infracţională care caracterizează revocarea suspendării condiţionate ca şi în cazul
săvârşirii infracţiunilor intenţionate şi legiuitorul a apreciat ca oportună aplicarea
unei noi pedepse cu suspendarea condiţionată pentru cea de a doua infracţiune
săvârşită din culpă în cursul termenului de încercare oferind inculpatului încă o şansă
de reintegrare socială fără executarea unei pedepse privative de libertate şi cu toate
că cele două pedepse vor coexista, fiecare va avea propriul său termen de încercare,
iar cele două termene de încercare vor curge în paralel.
În situaţia în care cel condamnat ar comite o a treia infracţiune după
expirarea termenului de încercare aferent primei condamnări, dar înainte de a se fi
împlinit termenul de încercare legat de cea de a doua condamnare se va revocă numai
suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pentru infracţiunea
intermediară , iar săvârşirea unei noi infracţiuni cu intenţie şi descoperirea ei în cursul
termenului de încercare al primei condamnări cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei va conduce la revocarea suspendării, atât pentru prima
condamnare cât şi pentru cea de a doua, iar pedepsele nu se vor contopi ci se vor
executa toate, în opinia noastră, doar în contextul în care cea de a treia infracţiune
a fost săvârşită cu intenţie atât în cursul termenului de încercare care curge pentru
prima infracţiune săvârşită şi care se „suprapune" cu termenul de încercare care
curge în paralel pentru cea de a doua infracţiune săvârşită din culpă.
Dacă însă cea de a treia infracţiune intenţionată (sau preterintenţionată) este
săvârşită doar în cursul termenului de încercare care curge pentru prima
infracţiune şi înainte ca termenul de încercare pentru cea de a doua infracţiune din
culpă să înceapă să curgă, iar cea de a doua infracţiune cu cea de a treia
58
infracţiune nu se află în concurs (ipoteza concursului de infracţiuni o vom examina
ulterior), atunci se va revoca doar pedeapsa suspendată pentru prima infracţiune
săvârşită , iar cel de al doilea termen de încercare pentru pedeapsa suspendată
condiţionat pentru cea de a doua infracţiune va curge independent.37
Revocarea suspendării condiţionate nu va interveni dacă mai înainte de a se
pronunţa o hotărâre definitivă pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de
încercare, această infracţiune:
a) a fost dezincriminată;
b) a fost amnistiată;
Dezincriminarea faptei se realizează prin scoaterea în afara ilicitului penal a
faptei considerată infracţiune până la o anumită dată şi orice faptă comisă după
abrogarea incriminării care are ca efect înlăturarea trăsăturii esenţiale a prevederii în
lege a faptei indiferent de momentul în care intervine faţă de săvârşirea faptei - nu va
mai fi considerată infracţiune.
De asemenea nu vor fi considerate infracţiuni nici cele comise anterior
abrogării, iar consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste
fapte încetează odată cu abrogarea incriminării (art.10 Cod penal).
Conform art. 107, amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii
penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei şi nu are
efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.
Potrivit art. 5 Cod de procedură penală “Cauze care exclud pornirea procesului
penal”, daca un act de amnistie a anulat aplicarea pedepsei pentru fapta săvârşită, sau
persoana în cauza a fost graţiată.
Amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârşită şi dacă intervine
după condamnare ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate precum şi celelalte
consecinţe ale condamnării, iar amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.
Amnistia este incidenţă şi în cazul pedepselor a căror executare a fost 37 Popa C. Discuţii în legătură cu suspendarea executării silite // Dreptul .- 2002 .- Nr. 4
59
suspendată condiţionat, în baza art. 90 Cod penal, şi se disting mai multe situaţii:
Incidenţa amnistiei după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la
o pedeapsă cu închisoare sau amendă ce a fost suspendată condiţionat.
Amnistia va produce efecte asupra infracţiunii pentru care s-a aplicat această
pedeapsă înlăturând răspunderea penală şi în consecinţă şi termenele de încercare
prevăzute de art. 90 Cod penal, astfel că noua infracţiune săvârşită după adoptarea
actului de clemenţă, va fi lipsită de relevanţă cu privire la aceasta, iar săvârşirea
unei infracţiuni ulterioare nu va atrage nici starea de recidivă ( art. 82 Cod penal) şi
nici revocarea suspendării condiţionate a pedepsei aplicate pentru săvârşirea
primei infracţiuni care în urma aplicării amnistiei se consideră ca inexistentă.
Incidenţa amnistiei după săvârşirea infracţiunii înăuntrul termenului de
încercare, astfel că:
2.1. Dacă priveşte numai prima infracţiune se exclude posibilitatea
revocării suspendării condiţionate;
2.2. Dacă priveşte doar cea de a doua infracţiune amnistia va împiedica sau va
înlătura, după caz, revocarea suspendării condiţionate, ea stingând toate consecinţele
penale ale infracţiunii cu excepţiile prevăzute de lege printre care şi revocarea
suspendării;
2.3. Dacă amnistia se referă atât la prima infracţiune cât şi la cea de a doua, de
asemenea nu va mai opera revocarea suspendării condiţionate.
În literatura de specialitate s-a emis şi opinia conform căreia amnistia nu se poate
aplica unei pedepse a cărei executare a fost suspendată condiţionat atâta timp cât
termenul de încercare este în curs şi pedeapsa nu e revocată.38
Contrar acestei păreri, aplicarea amnistiei este obligatorie şi în cazul
suspendării condiţionate şi ca o consecinţă imediată, desigur nu mai este
opozabilă nici revocarea suspendării condiţionate, iar o eventuală revocare a
suspendării condiţionate pentru care a intervenit amnistia sau dezincriminarea, ar fi
lipsită de orice efecte juridice deoarece obiectul la care s-ar referi revocarea este
38 Курс уголовного права. Т. 2. : Общая часть. Учение о накозаний .- Москва, 2002 P, 374
60
inexistent, opinie la care achiesăm în totalitate. Instrumentul juridic cu ajutorul căruia
conflictul de drept penal este adus spre soluţionare organelor judiciare penale poartă
denumirea de acţiune penală.
Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai
poate fi exercitată, dacă lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege,
necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Lipsa plângerii prealabile constituie o cauză care înlătură răspunderea penală şi în
cazurile în care legea prevede expres că în vederea tragerii la răspundere penală a
făptuitorului este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, organele judiciare
au obligaţia să constate că plângerea prealabilă a fost făcută cu respectarea
condiţiilor legale, căci numai astfel ea capătă eficienţă juridică.
De asemenea autorizarea prealabilă poate fi prevăzută ca o condiţie de
pedepsibilitate ca şi plângerea prealabilă sau ca un impediment procedural pentru
punerea în mişcare a acţiunii penale, cum este cazul reglementat de art.8 Cod penal,
care prevede că pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării contra siguranţei
naţionale a statului român sau contra vieţii unui cetăţean ori prin care s-a adus o
vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt
săvârşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază
pe teritoriul ţării (principiul realităţii legii penale) punerea în mişcare a acţiunii penale
pentru aceste infracţiuni se face numai cu autorizarea procurorului general.
Pentru infracţiunile prevăzute în art. 378 Cod penal punerea în mişcare a acţiunii
penale este condiţionată de existenţa sesizării comandantului, iar în cazul săvârşirii
unei infracţiuni contra reprezentantului unui stat străin acţiunea penală se poate
pune în mişcare la dorinţa exprimată de guvernul străin.
De asemenea acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în
mişcare nu mai poate fi exercitată, dacă a intervenit amnistia sau prescripţia, ori decesul
făptuitorului.
61
Cu privire la amnistie s-au făcut precizările de rigoare, iar referitor la prescripţie,
conform art. 60 Cod penal, Prescripţia tragerii la răspundere penala (1) Persoana se
liberează de răspundere penala daca din ziua săvârşirii infracţiunii au expirat
următoarele termene: a) 2 ani de la săvârşirea unei infracţiuni uşoare; b) 5 ani de la
săvârşirea unei infracţiuni mai puţin grave; c) 15 ani de la săvârşirea unei infracţiuni
grave; d) 20 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave; e) 25 de ani de
la săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave. (2) Prescripţia curge din ziua
săvârşirii infracţiunii si până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de
judecata. (3) În cazul săvârşirii de către persoana a unei noi infracţiuni, prescripţia se
calculează pentru fiecare infracţiune separat. (4) Prescripţia se va întrerupe daca, până
la expirarea termenelor prevăzute la alin.(1), persoana va săvârşi o infracţiune pentru
care, conform prezentului cod, poate fi aplicata pedeapsa cu închisoare pe un termen
mai mare de 2 ani. Calcularea prescripţiei in acest caz începe din momentul săvârşirii
unei infracţiuni noi. (5) Curgerea prescripţiei se suspenda daca persoana care a
săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penala sau de la judecata. În aceste
cazuri, curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau din
momentul autodenunţării. Însă persoana nu poate fi trasa la răspundere penala daca
de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25 de ani si prescripţia nu a fost întrerupta
prin săvârşirea unei noi infracţiuni. (6) Aplicarea prescripţiei fata de persoana care a
săvârşit o infracţiune excepţional de grava se decide de către instanţa de judecata.
Daca instanţa nu va găsi posibila aplicarea prescripţiei si liberarea de răspundere
penală, detenţiunea pe viata se va înlocui cu închisoare pe 35 de ani. (7) Termenele
prescripţiei de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele
care la data săvârşirii infracţiunii erau minori. (8) Prescripţia nu se aplica persoanelor
care au săvârşit infracţiuni contra păcii si securităţii omenirii, infracţiuni de război
sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova
este parte.
Deoarece în materie penală răspunderea este personală, în cazul în care
făptuitorul a decedat, se impune tot încetarea procesului penal, fără posibilitatea operării
62
revocării suspendării condiţionate a vreunei pedepse anterior aplicate acestuia.
Conform art. 82 (2), mărimea pedepsei pentru recidiva nu poate fi mai mica de
jumătate, pentru recidiva periculoasa este de cel puţin doua treimi, iar pentru recidiva
deosebit de periculoasa - de cel puţin trei pătrimi din maximul celei mai aspre
pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea speciala a prezentului cod.
Deci pentru aceste condamnări pentru care s-au aplicat pedepse cu suspendarea
condiţionată şi dacă sunt îndeplinite şi condiţiile, conform art. 55 “Liberarea de
răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă (1) Persoana care a
săvârşit pentru prima oara o infracţiune uşoară sau mai puţin grava poate fi liberată
de răspundere penala şi trasă la răspundere administrativă daca s-a constatat ca
corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. (2) Persoanelor liberate
de răspundere penală în conformitate cu alin.(1) şi se pot aplica următoarele sancţiuni
administrative: a) amenda în mărime de până la 150 unităţi convenţionale; b)
închisoare contravenţionala de până la 90 de zile.”39
Pentru infracţiunea comisă în cursul termenului de încercare să se fi pronunţat o
hotărâre definitivă de condamnare, indiferent de natura, cuantumul acesteia, fiind
lipsită de relevanţă dacă în ce priveşte pedeapsa pronunţată s-a dispus executarea la
locul de muncă, fără privare de libertate, ori s-a constatat graţierea şi de asemenea
este irelevantă data condamnării sau data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare şi odată ce infracţiunea ulterioară s-a comis în termenul de încercare,
revocarea va avea loc chiar dacă hotărârea de condamnare a fost pronunţată sau
a rămas definitivă după expirarea acestui termen.
Când infracţiunea ulterioară a fost comisă în cursul termenului de încercare,
însă până la data expirării lui nu a intervenit o hotărâre de condamnare definitivă,
termenul de încercare va continua să curgă, dar când el va expira efectele finale ale
suspendării nu se vor produce căci acestea sunt indisolubil legate de modul de
soluţionare a cauzei.
39 Macari I. Dreptul Penal al Republicii Moldova : Partea generală .- Chişinău: USM, 2002 P, 336
63
Infracţiunea este „descoperită" când organele de cercetare penală competente
au luat la cunoştinţă de comiterea sa şi sunt abilitate să o cerceteze şi să îl identifice pe
făptuitor şi să dispună măsurile necesare pentru tragerea la răspundere penală a
făptuitorului.
În urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei instanţa va
dispune executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa
aplicată pentru noua infracţiune, iar la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea
săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică
sporul prevăzut de lege pentru recidivă.
Se disting următoarele situaţii:
Când în cursul termenului de încercare se comite o singură infracţiune
intenţionată, astfel că suspendarea condiţionată se va revoca şi se va adăuga
aceasta pedeapsă la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune. Dacă pentru prima
infracţiune săvârşită pentru care s-a aplicat suspendarea condiţionată pedeapsa
este mai mare de luni, iar fapta este intenţionată şi dacă pentru noua infracţiune
săvârşită cu intenţie în cursul termenului de încercare pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii mai mare de l an va lua fiinţă recidiva postcondamnatorie
reglementată de art. 34 Cod penal, care prezintă o particularitate în privinţa
regimului sancţionator concretizată în aceea că nu se va apuca tratamentul penal al
acestei forme de pluralitate prevăzuta de art. 82 Cod penal, ci ambele se vor cumula
aritmetic, adică se vor executa integral şi nu se Va aplica sporul de la recidivă,
legiuitorul instituind o derogare în acest sens.
Referitor la problema dacă o condamnare definitivă cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor art. 82 Cod
penal constituie primul termen al recidivei în cazul în care cel condamnat săvârşeşte
din nou o infracţiune intenţionată în cursul termenului de încercare, s-au conturat
două opinii:
Astfel într-o opinie se susţine că nu constituie prim termen al recidivei o
condamnare cu suspendarea condiţionată deoarece singurul sediu al materiei ce
64
reglementează recidiva este delimitat de prevederile art.34 ce au un caracter
imperativ şi exclusiv, iar pe de altă parte prin reglementarea instituţiei suspendării
condiţionate legiuitorul a avut în vedere organizarea unei modalităţi specifice de
individualizare şi nu consacrarea unei recidive care ar de deroga la dispoziţiile art. 34
Cod penal.
Opinia contrară, de altfel consacrată în literatura şi practica judiciară, la care
ne raliem, relevă faptul că condamnarea cu suspendarea condiţionată atrage starea
de recidivă astfel că potrivit art. 82 Cod penal la stabilirea pedepsei pentru
infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai
aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă, dispoziţii care sunt aplicabile indiferent
dacă măsura suspendării pentru prima pedeapsă a fost sau nu revocată şi indiferent dacă
este vorba de recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie (când prima pedeapsă a
fost graţiată) în contextul în care „textul menţionat nu face nici o distincţie în ceea ce
priveşte forma recidivei, iar pe de altă parte limitând aplicarea numai la cazul în care
urmează să fie executate ambele pedepse ca o consecinţă a revocării suspendării pentru
aceşti infractori s-ar crea o situaţie mai uşoară faţă de cei care au săvârşit infracţiuni din
culpă şi au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a
executării sau la amendă, precum şi faţă de cei care beneficiază de graţiere pentru
primul termen al recidive.40
Agravarea tratamentului penal derivă din împrejurarea că inculpatului i s-a acordat o
şansă în vederea revizuirii conduitei sale, pe care însă nu a meritat-o deoarece a săvârşit o
nouă infracţiune intenţionată, pe de o parte, iar pe de altă parte pentru a se elimina
posibilitatea unei duble agravări a tratamentului juridic, o dată pentru starea de recidivă şi
a doua oară prin executarea cumulată a pedepsei suspendate condiţionat şi a pedepsei
pronunţate pentru noua infracţiune.
De asemenea revocarea suspendării condiţionate va fi incidenţă şi după
săvârşirea unei infracţiuni după expirarea termenului de apel privind o sentinţă
anterioară de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, când 40 Козоченко И., Незнамова З.А. Уголовное право . Общея часть: Учебник для вузов .- Москва, 2001P
457
65
apelul împotriva primei sentinţe a fost respins ca tardiv şi într-o atare situaţie
infracţiunile nu se află în concurs. Când în cursul termenului de încercare se comite un
concurs de infracţiuni, revocarea suspendării condiţionate de asemenea va opera, astfel
că se va dispune ca pedeapsa rezultată în urma contopirii pentru pedepsele aplicate
infracţiunilor în concurs, săvârşite în cursul termenului de încercare, să fie
executată alături de pedeapsa aplicată pentru prima infracţiune (pentru care s-a
dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei), indiferent dacă
concursul de infracţiuni se compune numai din pedepse pentru infracţiuni
intenţionate sau intenţionate şi din culpă. Este eronat raţionamentul prin care se revocă
suspendarea condiţionată a aceleiaşi pedepse faţă de fiecare dintre infracţiunile
concurente ce ar constitui obiectul unei cauze, făcându-se o greşită aplicare a legii.
Astfel, un inculpat a fost condamnat la pedepsele de l an închisoare pentru
infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, l an închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de uz de fals şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de înşelăciune, dispunându-se conform art.33 Cod penal, să execute
pedeapsa cea mai grea.
Când în cursul termenului de încercare se comite o infracţiune care este în
concurs cu o altă infracţiune sau cu alte infracţiuni comise după expirarea
termenului de încercare, însă are relevanţă dacă infracţiunea respectivă comisă în
cursul termenului de încercare este din culpă sau intenţionată. Şi această ipoteză
presupune mai multe situaţii: dacă se comite un concurs de infracţiuni dintre care o
infracţiune din culpă săvârşită în cursul termenului de încercare, iar celelalte
infracţiuni sunt intenţionate, săvârşite după expirarea termenului de încercare, se
susţine într-o opinie că instanţa fie va suspenda pedeapsa pentru întregul concurs, caz în
care se va menţine şi suspendarea executării pedepsei anterioare, fie va dispune
executarea pedepsei rezultante, ipoteză în care trebuie revocată şi suspendarea
anterioară, concluzionându-se că de această dată comiterea unor infracţiuni după
expirarea termenului de încercare poate determina totuşi revocarea suspendării, dacă
66
ele sunt concurente cu o infracţiune din culpă săvârşită în cursul termenului de
încercare.41
Nu achiesăm în totalitate opiniei expuse mai sus, astfel că examinând ipoteza în
care se comite un concurs de infracţiuni dintre care una săvârşită din culpă în cursul
termenului de încercare şi altele intenţionate după expirarea termenului de
încercare, având în vedere şi dispoziţiile art.90 Cod penal, soluţiile propuse sunt
următoarele: ipoteza în care infracţiunile concurente se judecă împreună.
Evident că revocarea nu va putea opera cu privire la pedepsele aplicate pentru
infracţiuni, chiar aflate în concurs, care au fost săvârşite după expirarea termenului de
încercare. Instanţa va dispune revocarea suspendării condiţionate pentru pedeapsa
aplicată pentru prima infracţiune, iar aceasta se va adăuga la pedeapsa stabilită
pentru infracţiunea săvârşită din culpă în cursul termenului de încercare (cumulul
aritmetic), iar pedeapsa rezultată se va contopi cu pedepsele aplicate pentru
infracţiunile intenţionate comise după expirarea termenului de încercare şi care se
află în concurs cu infracţiunea din culpă comisă în cursul termenului de încercare,
iar pedeapsa rezultantă va fi executabilă, indiferent dacă este închisoare sau amendă,
fie închisoare şi amendă.
Dacă infracţiunile concurente se judecă separat, iar pentru infracţiunea din
culpă săvârşită în cursul termenului de încercare se aplică o pedeapsă cu
suspendare condiţionată, ulterior va opera anularea suspendării condiţionate a
acestei pedepse, care se va contopi cu celelalte pedepse aplicate pentru infracţiunile
intenţionate comise după expirarea termenului de încercare. dacă pentru infracţiunea
din culpă comisă în cursul termenului de încercare nu s-a aplicat o pedeapsă cu
suspendarea condiţionată şi s-a revocat totodată şi suspendarea condiţionată a
pedepsei pentru infracţiunea săvârşită anterior, atunci se va efectua operaţia juridică
a concursului de infracţiuni, respectiv ne vom afla în prezenţa ipotezei analizate la
punctul, astfel că pedeapsa rezultantă (a celei stabilite pentru infracţiunea din culpă
comisă în termenul de încercare la care s-a adăugat pedeapsa aplicată ca urmare a
41 Ibedem P.470
67
revocării suspendării condiţionate) se va contopi cu pedepsele aplicate pentru
infracţiunile intenţionate (desigur ulterior, pe cale separată) comise după expirarea
termenului de încercare şi care se află în concurs cu infracţiunea din culpă comisă în
cursul termenului de încercare, iar pedeapsa rezultantă va fi executabilă, indiferent
dacă este închisoarea sau amenda, fie închisoarea şi amenda.
Dacă nu a operat revocarea suspendării condiţionate pentru prima infracţiune,
iar pentru pedeapsa rezultantă compusă din contopirea pedepsei stabilite pentru
infracţiunea din culpă comisă în cursul termenului de încercare cu pedepsele aplicate
pentru infracţiunile intenţionate comise după expirarea termenului de încercare şi care
sunt concurente cu infracţiunea din culpă menţionată s-a aplicat o pedeapsă cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cele două termene de încercare vor
curge în paralel, iar în cazul în care cel condamnat ar săvârşi o a treia infracţiune
după expirarea termenului de încercare aferent primei condamnări, dar înainte de a se
fi împlinit termenul de încercare aferent celei de-a doua condamnări, se va revoca
numai suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pentru infracţiunea
intermediară (deci a celei de a doua condamnări), însă această condiţie nu poate fi
constatată ca îndeplinită în cazul în care infracţiunea ulterioară s-a comis mai
înainte ca prima condamnare pronunţată cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei să fi rămas definitivă, căci într-o asemenea situaţie termenul de încercare nu a
început să curgă.
Evident că săvârşirea celei de a treia infracţiuni cu intenţie în cursul ambelor
termene de încercare va determina revocarea ambelor pedepse care au fost suspendate
condiţionat, însă dacă cea de a treia infracţiune este săvârşită din culpă.
Dacă se comite un concurs de infracţiuni dintre care una cu intenţie în cursul
termenului de încercare iar celelalte infracţiuni intenţionate sunt săvârşite după expirarea
termenului de încercare, apreciem că se impune revocarea suspendării condiţionate a
pedepsei anterioare care se va adăuga la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea
intenţionată comisă în cursul termenului de încercare, iar pedeapsa astfel rezultată
(prin cumulul aritmetic) se va contopi cu pedepsele aplicate pentru celelalte infracţiuni
68
concurente intenţionate, care însă au fost săvârşite după expirarea termenului de
încercare, conform regulilor concursului de infracţiuni. Aceasta deoarece, aşa cum s-a
precizat mai sus, revocarea operează doar pentru infracţiunile săvârşite cu
intenţie în cursul termenului de încercare şi ar fi inadecvat ca revocarea suspendării
condiţionate să fie incidenţă pentru infracţiuni comise după expirarea termenului de
încercare numai pentru că acestea ar fi concurente cu o infracţiune intenţionată comisă în
cursul termenului de încercare.42
Infracţiunea este continuă când acţiunea sau inacţiunea infracţională şi urmarea
durează până la data intervenţiei infractorului care o suprimă de bună voie sau
datorită intervenţiei altei persoane, moment în care se epuizează (de exemplu
infracţiunea de abandon de familie).
Infracţiunea de obicei este acea formă de unitate legală care se săvârşeşte prin
repetarea unei fapte de un număr de ori care să denote obişnuinţa, obiceiul sau
îndeletnicirea (de exemplu infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii),
rezultă că ceea ce se repetă sunt o serie de fapte şi nu infracţiunea însăşi, fiindcă
infracţiunea ca atare nu există decât după ce s-a produs repetarea care să ateste
obişnuinţa, obiceiul sau îndeletnicirea.
Faţă de aceste sumare precizări, rezultă implicit importanţa săvârşirii unor
infracţiuni continuate, continue sau de obicei în cursul termenului de încercare, însă
prelungirea acţiunii sau inacţiunii, precum şi repetabilitatea unor fapte care să ateste
obişnuinţa, obiceiul sau îndeletnicirea şi după expirarea termenului de încercare - dacă
acestea au început să fie comise în cursul termenului de încercare şi au continuat şi
după expirarea termenului de încercare, va atrage după sine revocarea suspendării
condiţionate.
Aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendare cât şi a celor privind graţierea
decurge de la lege, iar ordinea aplicării lor este obiectiv determinată de caracterul
instituţiilor juridice, suspendarea condiţionată se examinează cu prioritate în cadrul
procesului de individualizare judiciară a pedepsei, iar graţierea se examinează ulterior,
42 Курс уголовного права. Т. 2. : Общая часть. Учение о накозаний .- Москва, 2002
69
în raport cu o pedeapsă determinată, şi are efecte mai restrânse decât suspendarea.
În caz de graţiere totală a pedepselor, indiferent că graţierea este pură şi simplă
sau condiţionată, termenul de încercare este de 2 ani, fără a se mai adăuga cuantumul
pedepsei şi este posibilă suspendarea executării pedepselor stabilite pentru
infracţiuni concurente prin aceeaşi hotărâre, chiar dacă constatându-se graţierea totală a
pedepselor nu se mai aplică o pedeapsă rezultantă.
Dacă s-a constatat că o pedeapsă suspendată condiţionat este totodată şi graţiată
necondiţionat, săvârşirea din nou a unei infracţiuni mai înainte ca termenul de
încercare - aşa cum a fost redus ca efect al graţierii să fi expirat, suspendarea
condiţionată se va revoca şi se va constata graţierea totală sau parţială a pedepsei,
urmând ca în acest din urmă caz să fie executat numai restul neexecutat din pedeapsă.
Revocarea suspendării se impune chiar dacă graţierea fiind totală pedeapsa
principală este stinsă în întregime, deoarece efectele suspendării condiţionate
sunt mai radicale decât cele ale graţierii şi deci, prin revocarea celei dintâi, unele
dintre efectele suspendării nu se vor mai produce, astfel în absenţa unor
prevederi contrare în actul de graţiere, cel condamnat va executa pedepsele
complimentare şi oricum nu va beneficia de reabilitarea de drept la expirarea
termenului de încercare.
Într-o opinie contrară se susţine că prima pedeapsă fiind stinsă prin efectul
graţierii nu se va mai putea dispune revocarea suspendării.43
Ca atare, instanţa va putea proceda mai întâi la revocarea suspendării
condiţionate, apoi va constata graţierea pedepsei principale şi dacă există vreo
pedeapsă complimentară va dispune executarea ei.
Având în vedere existenţa a două termene de încercare cel al suspendării
condiţionate şi cel al graţierii condiţionate ale aceleiaşi pedepse, iar datele de la
care începe curgerea lor, este posibil - aşa cum s-a menţionat mai sus - să nu fie
identice, cu menţiunea că se va avea în vedere numai cazul în care infracţiunea
ulterioară a fost comisă cu intenţie (iar dacă cea de a doua infracţiune a fost comisă
43 Boroi, A. Drept penal. Parte generală. – Bucureşti: Lumina Lex, 1999 P. 289
70
din culpă, ipotezele se diversifică pe de o parte deoarece prin actele de graţiere
condiţionată se prevede, în general, că graţierea se revocă numai dacă infracţiunea
săvârşită în cursul termenului de încercare este intenţionată, iar pe de altă parte pentru
că în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ulterioară -
neintenţionată - instanţa are facultatea de a suspenda sau nu executarea acesteia,
cu consecinţe deosebite asupra suspendării executării primei pedepse), şi pot interveni
următoarele situaţii: noua infracţiune a fost săvârşită înăuntrul ambelor termene de
încercare (al suspendării condiţionate şi al graţierii condiţionate), astfel că instanţa
sesizată cu judecarea noii infracţiuni va revoca succesiv atât suspendarea cât şi
graţierea, urmând a se executa deci, pe lângă pedeapsa aplicată pentru noua
infracţiune, şi pedeapsa anterioară ce a fost revocată (cumul aritmetic).
Noua infracţiune a fost săvârşită după împlinirea termenului de încercare al
suspendării condiţionate, dar înainte de expirarea termenului de încercare al graţierii
condiţionate şi raportat la această ipoteză s-au conturat două opinii:
Într-o primă opinie la care achiesăm se susţine că la data expirării termenului de
încercare al suspendării condiţionate, cel condamnat este reabilitat de drept
conform art.86 Cod penal, iar revocarea suspendării condiţionate nu mai are loc, dar
nici revocarea graţierii deoarece intervenind reabilitarea de drept aceasta este lipsită
de obiect şi în consecinţă se va executa doar pedeapsa aplicată pentru cea de a doua
infracţiune.
Conform celei de a doua opinii, care se întemeiază pe faptul că reabilitarea de drept
nu poate constitui o piedică pentru revocarea graţierii condiţionate, care pe această cale
nu poate fi transformată într-o graţiere pură şi simplă, ci trebuie să îşi producă
efectele specifice care rezidă în revocarea graţierii şi implicit a tuturor consecinţelor
produse de graţiere, inclusiv scurtarea termenului de încercare al suspendării
condiţionate şi înlăturarea reabilitării de drept.
Cazul revocării suspendării condiţionate şi al graţierii condiţionate în cazul
pedepselor aplicate pentru un concurs de infracţiuni.
Dacă pedeapsa ce a fost suspendată condiţionat este totodată şi graţiată
71
condiţionat, săvârşirea unui concurs de infracţiuni în cursul ambelor termene de
încercare va conduce implicit la revocarea atât a suspendării condiţionate cât şi a
graţierii condiţionate, după ce în prealabil desigur, se vor stabili pedepsele pentru
infracţiunile concurente şi se va efectua operaţia contopirii acestora (desigur cu
respectarea în prealabil a dispoziţiilor referitoare la starea de recidivă, dacă sunt
îndeplinite condiţiile în acest sens, sau a pluralităţii intermediare), iar la
pedeapsa rezultată în urma contopirii se va adăuga pedeapsa iniţială (închisoarea
sau amenda) ce a fost
suspendată condiţionat, ca urmare a revocării atât a suspendării cât şi a graţierii.
Situaţia expusă include şi ipotezele analizate la punctele B - D din prezenta
secţiune, ce vizează situaţia infracţiunilor comise cu intenţie sau din culpă, urmând a
se proceda în mod corespunzător.
Cazul revocării suspendării condiţionate şi a graţierii condiţionate aplicate pentru
un concurs de infracţiuni şi în cursul termenului de încercare se săvârşeşte din nou un
concurs de infracţiuni, de asemenea se vor distinge mai multe ipoteze principale care la
rândul lor for fi extinse prin prisma ipotezelor analizate la punctele ..şi în funcţie de
situaţia concretă se va proceda în consecinţă.
Astfel că, dacă infracţiunile săvârşite sunt concurente, iar pentru una dintre acestea
s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea sau amenda a cărei executare a fost suspendată
condiţionat, iar pentru cealaltă s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea sau amenda care s-a
constatat în acelaşi timp că este graţiată, în cazul în care se săvârşeşte un concurs de
Revocarea suspendării condiţionate şi a graţierii operează chiar şi atunci când
înăuntrul termenelor de încercare s-a săvârşit numai unele dintre actele succesive ale
unei infracţiuni continue sau continuate.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art.90 Cod penal, instanţa revocă suspendarea
condiţionată dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu
pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, iar la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea
săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul
72
prevăzut de lege pentru recidivă.
Ca atare, în cazul în care instanţa revocând suspendarea condiţionată a executării
pedepsei anterior aplicate contopeşte această pedeapsă cu cea aplicată pentru noua
infracţiune în loc să dispună executarea ei separată conform prevederilor art.90 Cod
penal, s-ar face o aplicare greşită a unei pedepse, fiind un motiv de admitere a recursului
în anulare.
Apreciem că se disting mai multe situaţii:
Instanţa care judecă infracţiunea ce atrage revocarea suspendării
condiţionate are cunoştinţă de existenta unei condamnări anterioare la pedeapsa
închisorii sau amenzii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei,
indiferent dacă această condamnare a survenit ca urmare a săvârşirii unei singure
infracţiuni sau a unui concurs de infracţiuni, astfel că: a) când prima condamnare
constă într-o pedeapsă a închisorii ce a fost suspendată condiţionat, iar pentru
cea de a doua infracţiune intenţionată comisă în cursul termenului de încercare s-
a aplicat o pedeapsă cu închisoarea, în urma revocării suspendării condiţionate a
pedepsei închisorii, aceasta se va executa alături de pedeapsa închisorii aplicată
pentru noua infracţiune, iar pedeapsa închisorii rezultată în urma cumulului aritmetic
va fi executată în regim de detenţie (majoritatea cazurilor);
b) când prima condamnare constă într-o pedeapsă cu amenda ce a fost
suspendată condiţionat, iar pentru cea de a doua infracţiune intenţionată comisă în
cursul termenului de încercare s-a aplicat o pedeapsă cu amenda, în urma
revocării suspendării condiţionate a pedepsei amenzii cele două pedepse se vor
cumula aritmetic iar pedeapsă rezultată va fi cuantumul tuturor amenzilor ce urmează
a fi executat efectiv.
c) când prima condamnare constă într-o pedeapsă a închisorii cu
suspendarea condiţionată, iar pentru cea de a doua infracţiune intenţionată
comisă în cursul termenului de încercare s-a aplicat pedeapsa amenzii, în urma
revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, pedeapsa
rezultată în urma cumulului aritmetic va fi pedeapsa închisorii cu executare în
73
regim de detenţie la care se adaugă cuantumul amenzii executabile.44
Situaţia este identică când prima condamnare constă într-o pedeapsă a amenzii
ce a fost suspendată condiţionat iar pentru cea de a doua infracţiune săvârşită
în cursul termenului de încercare s-a aplicat pedeapsa închisorii.
Situaţia este similară când pedeapsa aplicată ca urmare a unui concurs de
infracţiuni este pedeapsa închisorii la care s-a adăugat pedeapsa amenzii, ambele fiind
suspendate condiţionat, iar în cursul termenului de încercare s-a săvârşit o nouă
infracţiune cu intenţie pentru care s-a aplicat pedeapsa amenzii, la aceasta din urmă se
va adăuga pedeapsa rezultată în urma revocării suspendării condiţionate, compusă din
cuantumul pedepsei închisorii în detenţie şi al amenzii executabile, iar pedeapsa finală,
în urma cumulului aritmetic va fi pedeapsa închisorii şi a cuantumurilor pedepselor
amenzilor.
Aceste aspecte vor fi extinse şi în celelalte cazuri care includ ipotezele în care
prima pedeapsă cu închisoarea sau amenda aplicată pentru o infracţiune sau un
concurs de infracţiuni cu intenţie, praeterintenţie sau din culpă a fost suspendată
condiţionat, iar în cursul termenului de încercare a fost săvârşită o nouă infracţiune sau
un concurs de infracţiuni cu intenţie, praeterintenţie sau din culpă, aşa cum au fost
examinate în secţiunea anterioară, cu particularităţile fiecărui caz analizat, procedându-
se în consecinţă.
Concluzia ce s-ar impune în esenţă este ceea că în cazul săvârşirii unei noi
infracţiuni intenţionate sau praeterintenţionate în cursul termenului de încercare va
atrage revocarea suspendării condiţionate a executării unei pedepse anterioare (cu
excepţiile desigur menţionate) şi se va dispune executarea pedepsei în întregime care
nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară, deci pedepsele
(închisoare sau/şi amendă) vor deveni executabile.
Practica judiciară s-a orientat însă şi în privinţa altor modalităţi de executare a
pedepselor ca urmare a operării revocării suspendării condiţionate, pronunţând unele
soluţii care încalcă dispoziţiile legale în materie.
44 Ветров Н.И. Уголовное право : Общея и особеная часть.- Москва, 2001 P. 347
74
În cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii nu
poate fi modificată modalitatea de executare stabilită de instanţa care a pronunţat
condamnarea pentru că s-ar încălca principiul autorităţii lucrului judecat, ca urmare prin
hotărârea de revocare a suspendării condiţionate nu se poate dispune ca pedeapsa
stabilită de instanţa care a hotărât suspendarea să fie executată fără privare de libertate la
locul de muncă şi, dispunând ca inculpatul să execute la locul de muncă pedeapsa
închisorii a cărei suspendare a fost revocată, instanţa a stabilit o altă modalitate de
executare a acestei pedepse decât aceea hotărâtă de instanţa care a pronunţat prima
condamnare, soluţia fiind dată cu depăşirea prevederilor art.90 Cod penal şi în
consecinţă a fost admis recursul în anulare şi s-a înlăturat dispoziţia ca inculpatul să
execute la locul de muncă pedeapsa a cărei suspendare a fost revocată şi pedeapsa
aplicată pentru noua infracţiune, urmând ca acestea să fie executate prin privare de
libertate.
În practică au fost pronunţate şi alte soluţii prin care s-a decis că în cazul revocării
suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii nu se mai poate dispune
executarea acesteia la locul de muncă ci numai prin privare de libertate, chiar dacă
pentru infracţiunea ulterioară s-a aplicat o pedeapsă cu executarea la locul de
muncă, cu motivarea că inculpatul săvârşind o nouă infracţiune în cursul
termenului de încercare, în mod legal s-a revocat suspendarea condiţionată a
executării pedepsei, dar în mod greşit s-a dispus ca executarea acesteia să se facă la
locul de muncă, alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune săvârşită în
cursul termenului de încercare, încălcându-se prin aceasta autoritatea de lucru
judecat a primei sentinţe şi ca atare s-ar modifica o hotărâre rămasă definitivă.
Această variantă scare presupune ca după revocarea suspendării condiţionate
a executării pedepsei pedeapsa respectivă să nu se execute la locul de muncă,
chiar dacă pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune săvârşită în cursul termenului
de încercare se va executa la locul de muncă, deoarece fiecare dintre cele două
pedepse îşi va păstra autonomia, şi va fi executată în propriul său mod de
executare, iar în privinţa ordinii de executare este firesc ca mai întâi să fie executată
75
pedeapsa privativă de libertate corespunzătoare fazei iniţiale, mai aspre, a procesului
de reeducare al condamnatului şi apoi - când este presupus că s-au obţinut unele
rezultate pozitive în această direcţie - să se execute cealaltă pedeapsă la locul de
muncă, realizându-se astfel treptat şi reintegrarea în muncă şi în societate.45
Astfel, dacă prima pedeapsă pentru prima infracţiune devine executabilă, dată
fiind comiterea unei noi infracţiuni cu intenţie în cursul termenului de încercare, ar fi
inoportun ca pentru cea de a doua infracţiune să se dispună executarea pedepsei la
locul de muncă, respectiv să se aprecieze că ar prezenta un grad de pericol social mai
redus decât pentru prima infracţiune, când tocmai comiterea unei infracţiuni în cursul
termenului de încercare denotă un grad de pericol social mai ridicat decât săvârşirea
primei infracţiuni (în cele mai multe cazuri atrăgând starea de recidivă) raportat
inclusiv la modalitatea de sancţionare - cumulul aritmetic al pedepselor.46
Instanţa care judecă infracţiunea ce atrage revocarea suspendării condiţionate
nu are cunoştinţă de existenţa unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii sau
amenzii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, indiferent dacă această
condamnare a survenit ca urmare a săvârşirii unei singure infracţiuni sau a unui concurs
de infracţiuni.
45 Oancia I. Curs de drept penal general: Vol. - II. - Bucureşti, 1998 P. 23446 Macari I. Dreptul Penal al Republicii Moldova : Partea generală .- Chişinău: USM, 2002 P. 335
76
Concluzie1. Legea penală a RM (art. 90) prevede o modalitate specială de liberare
de pedeapsa penală – suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Suspendarea condiţionată înseamnă liberarea condiţionată de la executarea reală
a pedepsei sub formă de închisoare cu anumite condiţii puse de instanţa de
judecată.
2. Instituţia suspendării condiţionate a pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj
acordat de lege infractorilor, ci trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială
care derivă din organizarea unei politici penale adaptată la realitatea socială concretă.
3. Cu ocazia elaborării Codului penal s-a ajuns la concluzia că era
necesară introducerea în legislaţia penală a instituţiei suspendării executării
pedepsei care era în concordanţă cu principiile moderne ale individualizării
pedepselor şi care de altfel, era deja prevăzută în Codul penal transilvănean.
4. Concluzia finală este aceea arătată în partea introductivă a acestui
capitol, respectiv că suspendarea condiţionată a executării pedepsei este un
mijloc de individualizare a pedepsei şi în această ipostază este reglementată
actualmente şi în Codul penal moldovenesc.
5. Analiza practicii judiciare atestă că în cele dese cazuri instanţele indică
în calitate de temei ce dă posibilitatea aplicării suspendării condiţionate
săvârşirea pentru prima dată a faptei infracţionale (lipsa antecedentelor penale),
fapt în principiu justificat deoarece în multe cazuri primul antecend penal indică
la caracterul întâmplător al infracţiunii săvârşite.
6. Termenul de probă la aplicarea suspendării condiţionate are o mare
importanţă juridică, deoarece în anumite circumstanţe el poate fi schimbat. Astfel, în
decursul termenului de probă instanţa de judecată, la propunerea organului care
exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată
a executării pedepsei, poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiile stabilite
anterior condamnatului ori poate adăuga altele noi.
7. Suspendarea condiţionată, ca mijloc de individualizare a pedepsei,
77
conferă instanţei de judecată posibilitatea ca pe lângă stabilirea cuantumului
pedepsei să se pronunţe şi asupra modului de executare.
8. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei îşi produce efectele în
două momente diferite, astfel se vor produce efectele tranzitorii care au o existenţă
limitată, şi efectele finale care au un caracter definitiv, implicând intervenirea
reabilitării de drept.
9. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi aplicată nici
în cazul în care s-ar fi aplicat unui inculpat pedeapsa închisorii cu executarea
pedepsei la locul de muncă, respectiv să se dispună suspendarea condiţionată a
acestei pedepse deoarece acestea sunt modalităţi de individualizare a pedepsei
închisorii distincte şi ca atare ele nu pot fi aplicate numai alternativ.
10. Graţierea, al cărei efect este neexecutarea pedepsei, nu înlătură
existenţa concursului de infracţiuni , iar problema care se pune este aceea dacă
instanţa are posibilitatea de a dispune suspendarea condiţionată numai a uneia
sau unora dintre pedepse, constatând că celelalte pedepse stabilite pentru
infracţiunile concurente sunt graţiate condiţionat sau necondiţionat.
11. Dezincriminarea înlătură caracterul penal al faptei, astfel că în cazul
concursului de infracţiuni, dacă numai pentru una sau pentru unele dintre
infracţiunile concurente a intervenit dezincriminarea, pentru cealaltă infracţiune
sau pentru celelalte infracţiuni concurente, dacă pedepsele aplicate se situează în
limita prevăzută de art.90 alin.2 Cod penal şi de asemenea nu sunt pedepse
aplicate pentru infracţiuni exceptate de la aplicarea suspendării condiţionate
(vătămare corporală gravă, lovituri cauzatoare de moarte, viol sau tortură) atunci se
va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei respective.
12. Amnistia, astfel conform art. 90 a Codului Penal alin. 7 în decursul
termenului de proba, instanţa de judecata, la propunerea organului care exercita
controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionata a
executării pedepsei, poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiile stabilite
anterior condamnatului ori adăuga altele noi.
78
13. Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi
preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală şi se iau faţă de
persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală şi de asemenea se
pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepţia măsurii
prevăzute de art.98 CP.
14. Una dintre condiţiile prevăzute în cuprinsul art.90 Cod penal se
concretizează în aceea că instanţa de judecată apreciază că scopul pedepsei poate fi
atins, chiar din nou executarea acesteia, iar dacă sunt îndeplinite şi celelalte
condiţii se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata
unui termen de încercare, iar în cazul în care condamnatul în cursul termenului de
încercare respectiv va săvârşi o nouă infracţiune cu intenţie, va opera revocarea
suspendării condiţionate a executării pedepsei.
15. Instanţa care judecă infracţiunea ce atrage revocarea suspendării
condiţionate nu are cunoştinţă de existenţa unei condamnări anterioare la pedeapsa
închisorii sau amenzii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei,
indiferent dacă această condamnare a survenit ca urmare a săvârşirii unei singure
infracţiuni sau a unui concurs de infracţiuni.
79
Bibliografia:1. Macari I. Dreptul Penal al Republicii Moldova : Partea generală .- Chişinău:
USM, 2002
2. Tănăsescu, I. Drept penal general. – Bucureşti: All Beck, 2002.
3. Boroi, A. Drept penal. Parte generală. – Bucureşti: Lumina Lex, 1999
4. Dima, T. Drept penal. Parte generală. Vol. I. – Bucureşti: Lumina Lex,
2001
5. Zolyzneak, M. Drept penal: Vol. II. – Iaşi: Chemarea, 1993
6. Zolyzneak, M. Drept penal. Partea generală .- Iaşi : Chemarea, 1999
7. Boroi A. Nistoreanu Gh. Drept penal: Curs selectiv pentru examene .-
Bucureşti : All Beck, 2002
8. Oancia I. Curs de drept penal general: Vol. - I. II. III.- Bucureşti,
1998
9. Boroi A. Drept penal. Partea generală .- Bucureşti: All Beck, 2000
10. Mitreache C. Drept Penal Român .- Bucureşti, 1999
11. Dima T. Drept penal. Partea generală .- Bucureşti : Lumina Lex, 2002
12. Rusnac, S. Psihologia dreptului. – Ch., 2000
13. Pitulescu I. Dicţionar explicativ şi practic de drept penal şi procedură
penală .- Bucureşti, 1998
14. Колодкин Л.М.,Максимов С.В.Уголовное право : Общая и особеная
часть.- Москва,1999
15. Курс уголовного права. Т. 1. : Общая часть.Учение о преступление.-
Москва, 2002
16. Курс уголовного права. Т. 2. : Общая часть. Учение о накозаний .-
Москва, 2002
17. Ветров Н.И. Уголовное право : Общея и особеная часть.- Москва,
2001
18. Иванов П.В. Иванов В.Д. Уголовное право . Общея часть. Особеная
80
часть: Учебник .- Москва, 2001
19. Козоченко И., Незнамова З.А. Уголовное право . Общея часть:
Учебник для вузов .- Москва, 2001
20. Гаухманов Л.Д . Уголовное право : Общея и особеная часть:
Интенсивный полный курс.- Москва, 2002
21. Комисхан С.В. Уголовное право : Общея и особеная часть:Практикум
.- Москва, 2001
22. Уголовное право : Общея часть: Учебник для вузов .- Москва, 2001
23. Stăniu Rodica. Criminologie .- Bucureşti: Oscar Print, 1999
24. Gladschi G. Criminologie generală .- Chişinău, 2001
25. Sandu Ion Eugen, Sandu Florin, Gheorghe - Iulian Ioniţă, Criminologie .-
Ediţie Sylvi, Bucureşti, 2001
26. Amza Tudor, Criminologie. Teoretică. Teorii reprezentative şi politică
criminologică .- Universitatea Nicolae Titulescu, Bucureşti, 2000
27. Криминология:Учебник для юридических вузов, пор редю А.И.
Долговой.-Изд. НОРМА ИНФА * М, Москва, 1999
28. Бачинин В,А. Философия приступление .- Санкт-Петербургб 2000
29. Уголовное право Россиской Федераций . Общея и Особеная
часть:Учебник .- Москва, 2001
30. Комментарий к Уголовному Кодексу Россиской Федераций .-
Москва, 2000
31. Lupaşcu L. Din nou despre graţiere şi suspendarea condiţionată a
executării pedepsei // Dreptul .- 2001.- Nr. 7
32. Popa C. Discuţii în legătură cu suspendarea executării silite // Dreptul .-
2002 .- Nr. 4
33. Popescu E. Suspendarea provizorie a recrutării în cadrul contestaţiei la
executare // Dreptul .- 2003 .- Nr. 3
34. Mitrache C. Consideraţii privind condiţiile de acordare a suspendării
condiţionate a execută pedepsei // Analele universităţii din Bucureşti .- 2000
81
Acte normative
Constituţia R. Moldova din 1994
Codul Penal 18.04.2002
Codul de Procedură Penală 24.03.1961
Codul cu privire la Contravenţii Administrative din 29.03.1985
Codul Penal Român, Ediţie îngrijită de Ciutacu Florin, Ediţie SIGMA, 2001
Уголовный Кодекс Россиской Федераций .- Москва, 2001
