Date post: | 01-Dec-2015 |
Category: |
Documents |
Upload: | pana-sorina-gabriela |
View: | 482 times |
Download: | 29 times |
ETICĂ ŞI VALORI ÎN ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
Smaranda Witec
2
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
3
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
CUPRINS
Valori în asistenţa socială
5
Patru principii etice centrale, aplicabile din perspectiva eticii profesionale
9
Deontologia profesiei de asistenţă socială.
Valori şi principii etice
15
Probleme etice - dileme etice
25
Codul deontologic
33
Codul deontologic al profesiei de asistent social
35
Bibliografie
46
4
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
5
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
VALORI ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
Exerciţiul 1 Lista de fraze:
1. Copiii care se plâng că au fost bătuţi de părinţi sau profesori exagerează şi nu îşi recunosc
propria vinovăţie.
2. O persoană cu handicap psihic sever este un client care are aceleaşi drepturi ca oricine
altcineva.
3. Adolescenţilor nu ar trebui să li se vorbească despre contracepţie deoarece acest lucru îi
încurajează să îşi înceapă viaţa sexuală.
4. Şomerii sunt persoane care nu vor să muncească pentru că altfel şi-ar găsi un loc de
muncă.
5. Bătrânii singuri nu ar trebui instituţionalizaţi deoarece se pot îngriji singuri.
6. O rudă a directorului instituţiei în care lucraţi vă devine client. Dacă directorul vă cere
detalii asupra cazului, dvs. îi povestiţi totul.
7. Unei persoane imobilizate într-un scaun cu rotile nu ar trebui să i se ia în considerare
înscrierea la un curs de reconversie profesională deoarece e doar o risipă de bani ai statului.
8. Un tânăr condamnat în trecut pentru furt din magazine trebuie acceptat ca persoană
asistată dacă vine să ceară ajutorul asistentului social.
9. Plângerea unei femei că este bătută foarte des de către soţul ei – familia având un nivel
economic ridicat şi fiind bine văzută în comunitate- nu ar trebui luate în considerare pe motiv că
nu este o problemă serioasă.
10. Părinţii unei adolescente nu trebuie înştiinţaţi dacă se află că aceasta este consumatoare
de droguri.
La sfârşitul exerciţiului, studentul va trage anumite concluzii în legătură cu reacţiile avute la citirea diferitelor frazelor, subliniând legătura dintre fraze şi principiile etice/valori (de exemplu: valorile personale au determinat deciziile luate? Reacţiile avute s-au datorat valorilor personale sau profesionale?
6
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
SEMNIFICAŢIA CONCEPTELOR
Orice domeniu profesional se caracterizează printr-o serie de valori şi principii care
reglementează conduita profesională a practicianului. Concepte ca etică, morală, moralitate,
moravuri, deontologie si cod deontologic vin să completeze perspectiva etică asupra domeniului.
Valorile sunt acele lucruri pe care le considerăm importante. Ele includ scopuri, idealuri,
comportamente, calităţi. Valorile sunt idei în care oamenii cred, cu privire la comportamentul
moral sau corespunzător, la ceea ce este bine sau rău, de dorit sau vrednic de dispreţ (G.
Marshall, 2003, p. 667). Deciziile pe care le luăm şi comportamentul nostru reflectă sistemul
nostru de valori. Aceste valori sunt dobândite pe parcursul vieţii şi ne ajută să identificăm ceea
ce este corect şi ceea ce trebuie făcut într-o anumită situaţie. Valorile noastre sunt strâns legate
de convingerile etice, unii chiar afirmând că sistemul personal de valori reprezintă propriul cod
etic.
Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei
discipline.
Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale,
acceptate în cadrul unei colectivităţi – în cazul nostru, noţiuni de bază în practica în asistenţă
socială; prin prisma principiilor etice se poate judeca comportamentul sau conduita unei persoane
sau a unui grup de persoane, venind ]n sprijinul luării deciziilor etice.
Rădăcina etimologică a noţiunii de etică se află în limba greacă: ethos (morav, obicei,
caracter), iar cea a noţiunii de morală se află în limba latină, mores.
Etica a fost definită ca fiind „sistemul sau codul moral al unei anumite persoane, religii, grup
sau profesie (moralitatea fiind legată de rezolvarea sau capacitatea de a realiza distincţia dintre
bine şi rău în comportament)” (Bloch Sidney, Paul Chodoff , 2000, p. 145). Etica reprezintă o
disciplină filozofică ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei/concepţie
sistematizată şi coerentă, fie personală, fie proprie unui curent filozofic, fie reprezentând
comandamentele unei societăţi cu privire la normele de desfăşurare a vieţii morale/în sens larg,
morală (Apostol Pavel, Banu Ion, Becleanu Iancu Adela, 1978).
Morala “reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului, fondate pe
valorile de bine – rău, moral – imoral, cinste, corectitudine, responsabilitate, sinceritate, larg
răspândite în cadrul unei colectivităţi, caracterizate printr-un grad ridicat de interiorizare şi
impuse atât de propria conştiinţă (conştiinţă morală), cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi
(opinie publică). În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală (convingeri, concepţii, valori,
7
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
idealuri morale), norme sau principii morale şi relaţii morale, acestea din urmă fiind convertite în
fapte şi acţiuni eficiente social” (C. Zamfir, L. Vlăsceanu, 1998, p. 368)
Moralitatea se referă “la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană,
grup, colectivitate ” (C. Zamfir, L. Vlăsceanu, 1998).
Moravurile reprezintă “un concept cu o tentă mai largă mai generală, el referindu-se la
morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate, la moralitate, ca
grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi, cât şi la o serie de practici, moduri
de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate
explicit ca norme morale, adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formal şi general
acceptate, dar sunt larg practicate (bacşişul, corupţia etc.). (Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr,
Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1998, 368).
Deontologia (gr. deon, deontos “datorie”, “ceea ce se cade”, “ceea ce este necesar” şi
logos “ştiinţă”) reprezintă un cod al moralei profesionale, al principiilor şi normelor morale
specifice pe care le implică exercitarea unei anumite profesii. Acesta poate fi un cod scris sau
transmis prin tradiţie, pe cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicienii unei profesii. Un
astfel de cod este, pentru medici, de exemplu, ”jurământul hipocratic” (Apostol Pavel, Banu Ion,
Becleanu Iancu Adela, 1978).
“Sarcina principală a deontologiei este de a stabili principii, reguli şi norme de conduită
profesională, în cadrul diferitelor relaţii implicate în exercitarea unei profesiuni: relaţiile interne,
specifice fiecărui gen de activitate profesionalizată, precum şi relaţiile externe, cu beneficiarii
direcţi/indirecţi ai serviciilor/bunurilor realizate” (T. Sârbu, 1999, p. 21-22 ) .
Deontologia (în sens restrâns) reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o
organizaţie, instituţie, profesie sau o parte a acesteia, prin intermediul organizaţiilor profesionale
care devin instanţa de elaborare, aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli (H.
Isaac,1996, vezi Mercier,1999 în Miroiu şi Blebea,2001, p.11).
Codul deontologic poate fi considerat o codificare a obligaţiilor speciale care rezultă din
aderarea deliberată la un anumit domeniu profesională. Codul etic reprezintă un set de reguli care
reflectă principii generale de conduită profesională(Roth-Szamoskozi, 2003).
8
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
9
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
PATRU PRINCIPII ETICE CENTRALE, APLICABILE DIN
PERSPECTIVA ETICII PROFESIONALE
1. Calea de mijloc aristotelică 1: “Virtutea este situarea corespunzătoare între două extreme” .
Principiul căii de mijloc a apărut încă de la începuturile filosofiei occidentale în Grecia,
secolul al IV-lea î.Hr. Normă etică a calităţii de durată, teoria măsurii în toate- redată mai exact drept
Echilibru şi armonie – a fost elaborată, înainte de Aristotel, de nepotul lui confucius, în secolul al V-
lea î. Hr. în China.
Aristotel a consacrat virtutea morală ca o cale de mijloc între două extreme, una implicând excesul,
iar cealaltă, lipsa. De la predecesorul lui Aristotel, Platon, grecii au moştenit cele patru virtuţi
cardinale: cumpătarea, dreptatea, curajul şi înţelepciunea. Când şi-a conceput etica, Aristotel a pus
accentul pe moderaţie, pe cumpătare, scoţând-o puternic în evidenţă: aşa cum înţelepciunea înseamnă
să judeci bine, moderaţia înseamnă să trăieşti chibzuit, afirma el. Ca virtute morală, el consideră
excelenţa la jumătatea drumului între exces şi privaţiune. În filosofia aristotelică, curajul este calea de
mijloc între laşitate şi temeritate; o persoană generoasă urmează calea de mijloc între zgârcenie şi
risipă, modestia reprezintă media între neruşinare şi timiditate, critica justă se află între invidie şi
dispreţ. Ca biolog, Aristotel observă că prea multă, dar şi prea puţină hrană dăunează sănătăţii. În
comparaţie cu multe teorii etice care se concentrează pe comportament, Aristotel evidenţiază mai
degrabă caracterul decât comportamentul în sine. În viziunea sa, comportamentul exterior reflectă
dispoziţia noastră interioară. Persoanele virtuoase au deprins obiceiuri pline de cumpătare; pentru a se
dezvolta ce fiinţe umane, ele păşesc pe calea de mijloc.
O cale de a opera cu acest principiu este prin identificarea extremelor- să nu faci nimic versus
să faci totul. Când există două obligaţii contradictorii, acestea pot fi rezolvate urmând calea de mijloc.
1 Clifford G. Christians, Mark Fackler, Kim B. Rotzoll, Kathz B. McKee, Etica mass-media, Ed. Polirom, 2001
10
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
2. Imperativul categoric al lui Kant2: “ Acţionează conform acelei maxime care vrei să capete valoare
de lege universală”.
Immanuel Kant, născut la 1724, la Konigsberg, Germania, a influenţat filosofia secolului al
XVIII-lea mai mult decât oricare alt gânditor occidental. Scrierile sale au însemnat o contribuţie
permanentă la dezvoltarea epistemologiei şi eticii( Întemeierea metafizicii moravurilor – 1785,
Critica raţiunii practice – 1787, Metafizica moravurilor - 1797).
Kant a oferit substanţă intelectuală regulii de aur prin imperativul său categoric, care implică
faptul că ceea ce este drept pentru unii este drept pentru toţi. Kant a declarat că principiul în funcţie de
care evaluăm moralitatea acţiunilor noastre este: “acţionează conform acelei maxime care vrei să
capete valoare de lege universală”. Cu alte cuvinte, verifică principiul care stă la baza deciziei tale şi
vezi dacă vrei ca el să fie universal aplicat. Testul unei obligaţii morale veritabile este posibilitatea ei
de a deveni universală. Decizia de a săvârşi o acţiune trebuie să se bazeze pe o lege morală nu mai
puţin strictă decât legile naturale, cum ar fi gravitaţia. Categoric înseamnă aici necondiţionat, fără
circumstanţe atenuante, fără nici o excepţie. Ceea ce este drept e drept şi doar acest lucru trebuie
făcut, chiar în condiţii extreme.
Kant consideră că există adevăruri superioare raţiunii noastre limitate şi care transced
universul fizic. Conştiinţa e înnăscută şi fiecare trebuie să i se supună. Prin conştiinţa sa, omul se
supune obligaţiei morale. Conştiinţa ne informează când se cuvine să alegem binele şi să respingem
răul. Prin conştiinţă legea morală este imprimată naturii umane.
Legea morală se impune necondiţionat tuturor fiinţelor raţionale. De exemplu, cineva îşi
încalcă o promisiune, pentru că acest lucru i se pare a fi în propriul interes, dar dacă fiecare dintre noi
şi-ar încălca promisiunile oricând i-ar conveni, promisiunile nu ar mai avea sens. Prin urmare,
anumite acţiuni sunt mereu greşite: înşelăciunea, furtul şi necinstea de exemplu. Buna intenţie şi
respectul pentru adevăr sunt valabile întotdeauna şi în mod universal. Aceste datorii morale nu se
abrogă o dată cu trecerea timpului. Chiar dacă cineva ar putea salva viaţa altei persoane spunând o
minciună, tot ar greşi minţind.
2 Idem
11
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Contribuţia lui Kant e numită etică deontologică. La Kant, etica era în mare parte sinonimă cu
respectul pentru datorie. Imperativele categorice trebuie respectate chiar cu sacrificiul tuturor
înclinaţiilor naturale şi al standardelor social acceptate.
Etica de tip kantian este o etică a datoriei raţionale. Doar ceea ce facem în virtutea maximelor
morale are valoare. Ceea ce facem din alte motive, din înclinaţie, interese, dorinţa de a place, orgoliu,
dorinţa de putere, de respect, faimă, frica de moarte, de oprobiu, de excludere, sunt dorinţe şi nu
voinţă raţională. Raţiunea trebuie să domine dorinţa3.
3. Principiul utilităţii al lui Mill4: “ Caută cea mai mare fericire pentru cei mai mulţi”.
Utilitarismul este o viziune etică larg răspândită în societatea Americii de Nord şi o noţiune
bine delimitată în filosofie. Există multe versiuni, dar toate susţin, într-un fel sau altul, că trebuie să
determinăm ceea ce este corect sau greşit, analizând factorii care vor produce cele mai favorabile
consecinţe pentru bunăstarea fiinţelor umane. Alternativa corectă din punct de vedere moral produce
cel mai bun raport între bine şi rău.
Utilitarismul modern s-a conturat în operele filosofilor britanici Jeremy Bentham(1748-1832)
şi John Stuart Mill(1806-1873). Versiunea lor tradiţională era hedonistă, susţinând că scopul final îl
constituie fericirea sau plăcerea. Gradul de plăcere depinde de fiecare situaţie; după cum spunea
Bentham, plăcerea poate fi găsită în egală măsură atât în jocul cu mingea al copilului, cât şi în scrierea
unei poezii. Mill argumenta că fericirea este singurul scop al acţiunii umane şi testul prin care ar
trebui judecat orice comportament. Prevenirea durerii şi promovarea plăcerii erau singurele scopuri
dorite de Bentham şi Mill. De fapt, norma utilităţii este un principiu dublu. Ea ne dictează (1) să
producem cel mai bun raport posibil între bine şi rău şi (2) să-l distribuim cât mai mult posibil. De aici
utilitarismul este definit deseori ca promotor al celui mai mare bine pentru cei mai mulţi oameni. În
general, se disting două tipuri de utilităţi: utilitarismul acţiunii şi utilitarismul regulii. La utilitariştii
acţiunii, întrebarea fundamentală implică mereu binele pentru cel mai mare într-un caz concret.
Trebuie să ne întrebăm dacă o anumită acţiune într-o situaţie concretă va avea drept rezultat triumful
binelui asupra răului. Utilitariştii regulilor, care de asemenea atribuie lui Mill viziunea lor, construiesc
3 Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, p.173
4Clifford G. Christians, Mark Fackler, Kim B. Rotzoll, Kathz B. McKee, Etica mass-media, Ed. Polirom, 2001
12
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
reguli morale pentru promovarea celui mai mare bine general. Problema nu este ce acţiune produce
cea mai mare utilitate, ci ce regulă generală o poate produce. Standardul rămâne principiul utilităţii,
dar la nivelul regulilor si nu al judecăţilor concrete.
Utilitarismul face parte din categoria mai largă a eticilor de tip consecinţialist, etici care au
dominat discuţiile până în jurul lui 1960. Potrivit acestor perspective, un act este drept sau nedrept
moral în funcţie de consecinţele sale şi nu de trăsăturile intrinseci. Dacă, de exemplu, minciuna este
interzisă ca imorală în sine în cadrul celorlalte tipuri de etici. În conseciţialismul utilitarist singurul
lucru care ar permite interzicerea este faptul că ea produce rău, nu fiindcă este rău în sine să minţi. Nu
pot fi admise însă orice fel de consecinţe. Indiferent de natura lor, ci doar consecinţe socotite a fi
morale şi anume:
a) când un act produce plăcere (perspectiva hedonistă);
b) când un act conduce la dezvoltarea persoanei şi ajută la dezvoltarea celorlalţi;
c) când un act conduce la o satisfacţie dezirabilă.
Pentru a face distincţia între eticile de tip deontologist şi cele de tip consecinţialist, putem lua
două cazuri: problema încălcării drepturilor omului şi problema ţinerii promisiunilor. Pentru
deontologişti neîncălcarea drepturilor şi ţinerea promisiunilor sunt datorii morale perfecte, în timp ce
pentru consecinţialişti, scopul rămâne fericirea, utilitatea sau satisfacţia, iar cele două norme sunt
simple mijloace pentru a ne urmări coerent fericirea sau utilitatea.
4. Vălul ignoranţei la Rawls5: “Dreptatea se naşte când se negociază fără diferenţieri sociale”.
Cartea lui John Rawls, “O teorie a dreptăţii(1971)”, a fost amplu citată în lucrările
contemporane de etică. Din perspectiva sa, corectitudinea reprezintă ideea fundamentală pentru
conceptul dreptăţii, stabilind o alternativă la utilitarism. Oamenii contează moral nu doar pentru că se
pot leza reciproc sau se pot avantaja unii pe alţii, ci şi fiindcă sunt “scopuri în sine”. Prin urmare, ei
sunt egali moral şi merită cu toţii să fie trataţi cu egală consideraţie. Ca să ne asigurăm de dreptatea
acţiunilor noastre, e necesar să deliberăm imparţial asupra normelor, atunci când luăm în considerare
interesele celorlalţi, iar acest lucru este dificil fiindcă părţile nu se situează pe poziţii egale. Pentru a
depăşi acest obstacol, este necesar să negociem de pe poziţii egale. Răspunsul rawlsian cu privire la
5 Idem
13
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
posibilitatea unei astfel de negocieri este argumentat pe baza a două concepte: poziţia iniţială şi vălul
de ignoranţă. Astfel, Rawls recomandă ca toate părţile implicate să ia distanţă faţă de împrejurările
concrete, revenind la poziţia iniţială, în spatele unei bariere unde sunt eliminate rolurile şi diferenţele
sociale. Participanţii se prezintă fără trăsături individuale de tipul rasei, clasei, sexului, intereselor de
grup şi al altor condiţii concrete şi sunt consideraţi membri egali ai societăţii în ansamblul ei; fiecare
îşi suspendă trăsăturile de personalitate până se pune la punct un contract. În spatele vălului, nimeni
nu ştie cum vor continua să se comporte participanţii, atunci când vor păşi din nou în viaţa reală.
Rawls argumentează că atunci când negociem pacturile sociale în situaţii de egalitate imaginară, în
spatele vălului ignoranţei, încercăm inevitabil să îl protejăm pe cel mai slab şi să reducem riscurile.
Partea cea mai vulnerabilă va avea prioritate, iar rezultatul este o decizie justă. Vălul nu este un alt
nume pentru utilitate, cu decizii bazate pe ce e mai bine pentru majoritate. Aici, esenţialul este
acţiunea potrivită moralmente, şi nu doar acţiunea de care beneficiază cei mai mulţi oameni. Intenţia
lui Rawls este să creeze o condiţie de deliberare normativă care să nu favorizeze şi să nu defavorizeze
pe nimeni.
14
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
15
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
DEONTOLOGIA PROFESIEI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ.
VALORI ŞI PRINCIPII ETICE
Etica profesională6 este o disciplină reflexivă şi critică care se află la intersecţia filozofiei
moralei cu eticile particulare ale diferitelor categorii de profesii. Problema centrală a introducerii eticii
în profesii, deşi există deja legi, se datorează faptului că legea acţionează de obicei după ce s-a produs
încălcarea ei. Practicile etice sunt de graniţă şi ar trebui să acţioneze preventiv.
“Profesia de asistent social se caracterizează printr-o bază echilibrată de teorie şi experienţă
profesională practică decurgând din valorile care dau însăşi natura acestei profesii: o profesie înalt
umanistă cu responsabilităţi deosebite faţă de natura umană şi destinul unor vieţi omeneşti7.
Asistenţa socială este în primul rând o artă, este de asemenea o ştiinţă şi este cu siguranţă o
profesie. Ideea este susţinută de teoreticieni de valoare, specialişti în domeniu care au adus contribuţii
importante la dezvoltarea conceptelor teoretice ale asistenţei sociale8 .
Este o artă deoarece presupune din partea celui care o practică o serie de calităţi personale,
aptitudini deosebite, care prin educaţie dezvoltă deprinderi şi abilităţi, formează talentul necesar
pentru a acţiona într-o mare diversitate de situaţii, pentru a-i putea înţelege pe oameni şi a-i ajuta pe
aceştia să se ajute singuri; este o ştiinţă pentru că a dezvoltat în timp idei, principii şi concepte
operaţionale proprii; în fine, este o profesie pentru că presupune şi ţine seama de toate atributele unei
profesii: deţine un corpus sistematic, organizat teoretic de cunoştinţe de specialitate, operează cu
valori şi simboluri comune, este o activitate pe termen lung pusă în slujba nevoii sociale, are
instituţii academice, se bazează pe un sistem legislativ şi o dimensiune etică proprii, deţine un profil
profesional specific pentru a servi persoana în nevoie, în particular, şi totodată pentru bunul mers al
societăţii, în sens larg.
6 Airaksinen, 1998, p.671-672 în Miroiu Mihaela, Nicolae Blebea Gabriela, Introducere în etica profesională, Ed. Trei,
2001 7 Gheţău Rodica & Rădulescu Ana, Deontologia profesiei de asistent social, Revista de Asistenţă Socială, nr.
1/2002, Bucureşti 8 Skilmore A.Rex; Akermay Milton, Farclay Williams, Introduction to Social Work, Prentice Hall,1994
16
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Ca activitate practică, cu largă aplicabilitate în sfera protecţiei sociale, asistenţa socială are la
bază trei premise fundamentale9 :
* prima se referă la importanţa fiinţei umane, unicitatea şi demnitatea ei, la necesitatea
menţinerii acestei condiţii fără ca persoana să decadă sau să abdice de la condiţia umană;
* a doua premisă are în vedere faptul că persoana, familia, colectivitatea sau
comunitatea pot avea probleme ce rezultă din interacţiunea cu ceilalţi: probleme de
dezadaptare a individului la mediul social din care face parte, modificări ale mediului social
care poate deveni nepotrivit sau chiar ostil, ori modificări simultane, în ambele sensuri, atât
dinspre mediu spre individ cât şi ale individului la mediul său de viaţă;
* în fine, datorită unei virtuţi cu care a fost înzestrată nativ fiinţa umană, pregătită cu
calitatea de a dezvolta sentimente de grijă şi a-şi ajuta semenii - “homo ad juventum paratus”
(H.Soydan,1993)- oamenii pot şi trebuie să intervină pentru aplanarea problemelor şi
îmbunătăţirea vieţii semenilor lor; fiecare individ trebuie să-şi asume responsabilităţi familiale
şi sociale, dar are şi dreptul de a fi ajutat de ceilalţi membrii ai societăţii atunci când se află în
situaţii dificile din punct de vedere emoţional, fizic, ori material, cărora nu le poate face faţă
singur prin forţe proprii, în numele justiţiei sociale prin solidaritate umană.
Toate acestea se constituie în argumente pentru a susţine că pentru asistentul social devine
imperativ necesar a-şi onora profesia printr-o conduita profesională adecvată, în respectul datorat
atât în relaţia cu persoana, colectivitatea sau comunitatea pentru care lucrează, cât şi în relaţia cu
comunitatea profesională proprie, cu echipa în care lucrează, cu propria instituţie şi cu toate
celelalte instituţii cu care trebuie să colaboreze. Asumarea multitudinii de roluri şi responsabilităţi
ce-i revin asistentului social în dezvoltarea tuturor acestor relaţii presupun nu numai temeinicie în
cunoaşterea teoretică, stăpânirea abilităţilor şi deprinderilor practice corespunzătoare, dar şi
respect pentru valorile şi standardele de profil cuprinse în codul deontologic al profesiei de
asistent social.
În funcţie de particularităţile fiecărei situaţii în care se află persoana asistată şi de contextul
istoric, geografic, economic, social şi cultural în care trăieşte, asistentul social trebuie să
construiască o strategie de intervenţie pe baza celor două dimensiuni ale sistemului social de
ajutorare: sistemul formal compus din instituţii guvernamentale şi agenţii nonguvernamentale şi
sistemul informal compus din membrii familiei, prietenii, vecinii, etc. Modul în care asistentul
social se orientează în lucrul cu cele două sisteme şi adoptarea conduitei potrivite faţă de
persoanele aflate în nevoie sunt decise de către asistentul social în consens cu prevederile codului
9 Gheţău Rodica & Rădulescu Ana, Deontologia profesiei de asistent social, Revista de Asistenţă Socială, nr.
1/2002, Bucureşti
17
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
deontologic al profesiei. Codul deontologic îl ghidează pe asistentul social în varietatea rolurilor şi
relaţiilor, la niveluri diferite de responsabilitate, în raport cu situaţiile în care intervine10
.
Sistemul de valori al profesiei de asistenţă socială apropie această profesie, dar o şi
deosebeşte de alte profesiuni din domeniul ştiinţelor sociale. Asistenţa socială aduce în atenţia
societăţii ideile eticii sociale, ale solidarităţii, ajutorului, grijii faţă de alţii, includerii şi acceptării
altora (B. Jordan, 1997, în Roth-Szamonskozi, 2003). Una din valorile importante se referă
tocmai la libertatea alegerii individuale între valorile sociale. Astfel se constituie valorile
personale, configurate în mod individual, dar nu independent de valorile grupurilor şi
comunităţilor de care aparţine individul.
Valorile sunt implicate în orice decizie care presupune judecăţi etice. De aceea, este
important să fim conştienţi de sistemul nostru de valori şi de motivele pentru care le-am
interiorizat pe acestea, dar şi de modul în care valorile noastre interelaţionează cu valorile
celorlalţi, putând să apară următoarele situaţii:
1. Valorile noastre vs. valorile clientului
Lucrurile pe care noi le considerăm importante nu sunt în mod obligatoriu şi cele pe care
persoana asistată le consideră importante.
2. Valorile noastre ca model
Valorile noastre pot influenţa persoana asistată şi, de cele mai multe ori, profesionistul
reprezintă un model pentru aceasta. Impactul pe care valorile noastre îl pot avea asupra clientului
este determinat de poziţia noastră de persoană care, se presupune, cunoaşte foarte bine situaţia.
Aceasta ne situează într-o poziţie de putere în ceea ce priveşte impactul asupra persoanei asistate.
În această situaţie este foarte important să ne cunoaştem valorile şi cum să ajutăm persoana
asistată să-şi înţeleagă propriile valori şi modul în care acestea influenţează deciziile luate.
3. Valorile noastre vs. valorile instituţiei/societăţii/profesionale
Sistemul personal de valori poate intra în conflict direct cu cel al instituţiei în care ne
desfăşurăm activitatea, cu normele societăţii sau cu codul etic profesional. Toţi acţionăm în
conformitate cu codul nostru etic care, de obicei, este ceea ce considerăm legal, etic sau corect
din punct de vedere moral.
10
Idem
18
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Este uşor să iei decizii în baza unor reguli, dar poţi descoperi că aceste reguli nu se aplică
tuturor situaţiilor. În definitiv, fiecare este responsabil pentru deciziile sale şi de aceea este
important să îţi cunoşti sistemul de valori şi modul în care acestea interrelaţionează cu ale altora.
Alegerea unei cariere profesionale ca cea în asistenţa socială cere o profundă explorare a
valorilor individuale şi compararea lor cu valorile profesiei (Hoffman şi Salle, 1994 în Roth-
Szamonskozi, 2003). Valorile individuale diferă adesea de problemele concrete ale vieţii sociale
ca, de exemplu, sinuciderea, avortul, pedeapsa cu moartea, homosexualitatea şi altele.
Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscrie la următoarele valori
fundamentale, cu importanţă cardinală pentru profesie (Codul deontologic, Asociaţia Naţională
Americană a Asistenţilor Sociali, 1996.) (Roth-Szamoskozi, 2003):
1. Afirmarea individualităţii proprii. Oamenii au dreptul la libertate, la alegerea propriilor lor
valori şi modalităţi de viaţă, atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora.
2. Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi. Lupta împotriva
prejudecăţilor.
3. Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare. Oamenii au dreptul la resursele
necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi exprima
potenţialul.
4. Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane. Fiecare persoană este o
valoare în sine şi este unică. Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă la valorizarea
personalităţii umane, la creşterea demnităţii ei şi la creşterea demnităţii fiecărei persoane
asistate.
5. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor
persoanelor asistate. Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a acestora.
6. Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la persoanele asistate şi în legătură cu
aceştia.
Problema confidenţialităţii este una dintre cele mai importante în asistenţă socială.
Confidenţialitatea este esenţială pentru asigurarea unui climat de încredere, dar şi pentru
respectarea drepturilor persoanei asistate. Regula generală este că nici o informaţie nu poate fi
împărtăşită fără acordul persoanei asistate. Dar, se poate face o diferenţiere între confidenţialitate
absolută – caz în care nici o informaţie nu poate fi împărtăşită altora, indiferent de circumstanţe-
şi confidenţialitate relativă – caz în care se specifică situaţiile în care este responsabilitatea
noastră etică şi profesională de a transmite altora informaţiile obţinute. Anumite situaţii pot
garanta confidenţialitate absolută. În afară de nevoile persoanei asistate, rolul nostru este dictat şi
de regulile instituţiei în care lucrăm, ca şi de prevederile legale.
19
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Responsabilităţile pentru realizarea valorilor menţionate revin în comun indivizilor şi
comunităţilor.
Am putea spune că în practică nu există un set universal acceptat de valori, dar există un
nucleu de bază ce cuprinde patru valori (Rădulescu, 2004):
1. respectul faţă de autodeterminare;
2. promovarea bunăstării individuale şi colective;
3. egalitatea de şanse;
4. justiţia socială.
1. Respectul faţă de persoana asistată nu este inclus aici ca o valoare specifică
deoarece mulţi autori îl consideră o precondiţie a celorlalte valori menţionate.
Autodeterminarea are în practică un dublu sens:
1. un sens negativ înţeles ca libertate şi suport acordat unei persoane pentru a face
propriile alegeri;
2. un sens pozitiv înţeles ca asigurarea condiţiilor care să faciliteze înţelegerea
deciziilor luate şi dezvoltarea personală.
Autodeterminarea este întâlnită în practica asistenţei sociale ca:
încurajarea persoanei asistate pentru a participa la definirea problemei, stabilirea
priorităţilor şi alternativelor de intervenţie, precum şi pentru a decide utilizarea resurselor
personale;
suportul oferit persoanei asistate pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine.
Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica
scopurile, în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. Asistenţii sociali pot limita drepturile
persoanelor asistate la autodeterminare atunci când, în judecata profesională a asistentului social,
acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau
pentru ceilalţi.
20
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
2. Tema promovării bunăstării individuale şi comunitare este interpretabilă, depinzând
de viziunea asistentului social asupra conceptului de bunăstare umană, de înţelegerea bunăstării
de către persoana asistată şi de înţelegerea culturală a nevoii.
Apare întrebarea: în acţiunile întreprinse asistentul social urmăreşte aplicarea
propriei înţelegeri a bunăstării sau înţelegerea pe care o are persoana asistată?
În standardele etice internaţionale ale asistenţilor sociali (Federaţia Internaţională a
Asistenţilor Sociali) este menţionată datoria asistentului social de a acţiona în interesul persoanei
asistate; această prevedere este completată de alte două menţiuni: pe de-o parte, dezvoltarea unui
punct de vedere al asistentului social asupra a ceea ce reprezintă interesul persoanei asistate în
acord cu teoria asistenţei sociale, iar pe de altă parte, asistentul social trebuie să aibă în vedere
interesul altor persoane din vecinătatea persoane asistate precum şi interesul public.
3. Egalitatea implică stabilirea unor criterii de egalitate a persoanelor aflate în
dificultate şi „eliminarea dezavantajelor” acestora în accesul la servicii. Acestă valoare poate fi
înţeleasă în trei moduri:
1. tratament egal: eliminarea dezavantajelor în accesul la resurse şi servicii, incluzând
asistarea oricărei persoane fără prejudecăţi şi favoruri;
2. oportunităţi egale: eliminarea dezavantajelor persoanei asistate în competiţie cu ceilalţi;
3. egalitatea rezultatelor: promovarea bunăstării pentru toate persoanele aflate în dificultate.
4. Conceptul de justiţie socială vizează distribuirea bunurilor în acord cu:
1. criteriile şi regulile generale stabilite de către fiecare serviciu social;
2. drepturile personale stabilite prin lege;
3. nevoile individuale.
Conceptul de justiţie socială este fundamentat pe două reguli de bază:
(1) egalitatea în evaluarea nevoilor şi a resurselor;
(2) acordarea ajutorului în funcţie de nevoi.
21
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Acest concept este unul dintre cele mai importante, punctând responsabilitatea
asistentului social în distribuţia resurselor publice în acord cu drepturile şi nevoile
individuale. El este operaţional în multe din acţiunile asistentului social şi poate fi considerat
central în asistenţa socială, atâta vreme cât alocarea resurselor, ca răspuns la nevoi, este o
activitate des întâlnită în procesul de asistenţă.
Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la
informaţii, servicii, resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. Ei contestă şi
combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia, şomajul, discriminarea, excluderea
şi alte asemenea forme.
În practica asistentului social sunt implicate (Morales & Sheafor, 1980):
Valorile persoanelor asistate;
Valorile sociale;
Valorile în asistenţă socială;
Valorile personale ale asistentului social.
Principii etice
Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei
discipline.
Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale,
acceptate în cadrul unei colectivităţi – în cazul nostru, noţiuni de bază în practica asistenţei
sociale.
Principiile etice (Hepworth şi Larsen în Roth-Szamoskozi, 2003) specifice profesiei de
asistent social:
1. Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri, să ia propriile decizii şi să înveţe să-
şi conducă propria viaţă. Ei trebuie lăsaţi şi încurajaţi să-şi asume responsabilităţile
propriilor decizii şi să-şi exercite libertatea.
2. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea să obţină
maximum de independenţă. În relaţia de consiliere şi de sprijin, profesionistul va întări
22
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
încrederea în sine a asistatului şi demnitatea individului, încurajând manifestările sale
de independenţă.
3. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori
sociali care au o acţiune defavorabilă asupra indivizilor, familiilor şi grupurilor.
4. Problemele de viaţă ale indivizilor se datorează, în general, lipsei deprinderilor şi a
mecanismelor de adaptare ale acestora. Formarea unei noi competenţe duce adesea la
rezolvarea problemelor şi la dezvoltarea personalităţii individului.
5. Oamenii sunt capabili să înveţe noi comportamente. Asistenţii sociali au
responsabilitatea să ajute oamenii să-şi descopere şi să-şi utilizeze capacităţile de
schimbare şi dezvoltare.
6. Deşi se acceptă ideea că originea problemelor de viaţă se află adesea în experienţele şi
evenimentele trăite anterior şi se ştie că analiza experienţelor trecute poate fi benefică,
totuşi, se apreciază că cele mai multe din dificultăţile în calea îmbunătăţirii integrării
sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenţiei pe alegerile şi posibilităţile prezente, prin
mobilizarea potenţialului latent de adaptare al indivizilor.
7. Multe din problemele indivizilor îşi au originea în societate şi nu se datorează
indivizilor înşişi. Prin urmare, rezolvarea nu se poate limita la creşterea competenţelor
individuale, ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială.
8. Oamenii au nevoie de conştiinţa valorii proprii şi de stimă de sine, pentru aceasta
având nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viaţa
lor. Asistentul social poate contribui la creşterea stimei de sine a clienţilor în cadrul
relaţiilor de consiliere, prin grijă, încurajare, acceptare.
9. Relaţia dintre asistentul social şi client poate deveni pentru acesta din urmă model de
relaţie deschisă, sinceră, autentică. Persoana asistată poate să preia modelul şi să îl
transpună asupra celorlalte relaţii ale sale.
10. Orice metodă de rezolvare a cazurilor de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere că
mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca şi scopul. Mijloacele
folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea, dreptul la
autodeterminare şi la confidenţialitate ale asistatului.
11. Autocunoaşterea este o primă etapă necesară în procesul de dezvoltare şi schimbare a
persoanei.
12. Dreptul persoanelor asistate la propriile valori şi convingeri este inviolabil. Asistenţii
sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor, indiferent de valorile şi
convingerile acestora.
23
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Tabel 1
Practicianul în asistenţă socială trebuie să demonstreze că:
Identifică propriile valori şi înţelege implicaţia acestora în practica de asistenţă socială;
Recunoaşte şi respectă unicitatea şi diversitatea fiecărei persoane, înţelegând posibilităţile
de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vieţii persoanelor asistate;
Înţelege modalităţile de promovare a dreptului persoanei de a alege, a dreptului la viaţa
privată, confidenţialitate şi protecţie, putând acţiona pentru respectarea dreptului la
competiţie (competiţia este deseori impusă de resursele limitate şi se regăseşte în accesul
pe baza îndeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului);
Înţelege formele de asistare a persoanelor aflate în nevoi în demersul de îmbunătăţire a
nivelului de trai;
Poate identifica şi acţiona împotriva discriminării, rasismului, inegalităţilor şi injustiţiei,
folosind metode adecvate rolului asistentului social şi contextului în care persoana
trăieşte;
Poate practica asistenţa socială într-un mod care să nu stigmatizeze sau să dezavantajeze
persoanele, grupurile sau comunităţile asistate. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995).
Banks, S., Ethics and Values in Social Work, London, BASW, 2001.
Tabel 2
Valori în asistenţa socială
1. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate,
implicându-se în identificarea, înţelegerea, evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale.
2. Justiţia socială
Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale.
3. Demnitatea şi unicitatea persoanei
Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului, unicitatea şi valoarea fiecărei
persoane.
4. Autodeterminarea
Asistentul social respectă şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare.
5. Relaţiile interumane
Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica
profesională.
6. Integritatea
Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi
normele etice profesionale.
7. Competenţa
Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de
licenţa, expertiza şi experienţa profesională.
24
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Exerciţiul 2 1. Reflectaţi asupra valorilor în asistenţă socială menţionate mai jos şi discutaţi în grup sensul
acestora:
Justiţie socială;
Integritate;
Autodeterminare;
Demnitatea şi unicitatea persoanei.
2. Care consideraţi că sunt cele mai importanta valori în activitatea dvs. profesională?
Exerciţiul 3
Gândiţi-vă la 10 beneficiari cu diferite probleme (handicap, dependenţă de alcool, probleme de
comportament, lipsa locului de muncă, persoane fără adăpost, persoane vârstnice etc.).
1. Încercaţi să îi aranjaţi în funcţie de următorul criteriu: care dintre ei are perspective mai
bune de a fi tratat cu respect şi care are o şansă mai mică de a fi tratat cu respect de către
societate? 2. Încercaţi să explicaţi decizia dvs. pentru fiecare beneficiar folosind experienţa personală şi
exemple.
3. Prezentaţi rezultatele şi argumentele pe flipchart pentru prezentarea în plen.
Exerciţiul 4
Amintiţi-vă situaţii din activitatea dvs. profesională când, din punctul dvs. de vedere, oamenii au
fost trataţi fără respect. Descrieţi situaţia celorlalţi membri ai grupului. Încercaţi să identificaţi
motivele ori circumstanţele care au condus la un astfel de comportament. Cum aţi fi procedat
dvs.? Prezentaţi în plen rezultatul discuţiilor.
Exerciţiul 5
Analizaţi critic relaţia dintre valorile profesionale şi propriile valori
Listaţi valorile pe care le consideraţi importante în practica de asistenţă socială şi comparaţi-
le apoi cu cele din tabelul 1 şi tabelul 2
Sugeraţi modificări la tabelele 1 şi 2 Adaptat după Banks, S., Ethics and Values in Social Work, London, BASW, 2001.
25
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
PROBLEME ETICE - DILEME ETICE
Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. Uneori au
posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu supervizorii lor. În majoritatea
cazurilor, însă, ei au de luat singuri decizii.
Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte publicitatea cazurilor
sociale, ca şi datorită accentuării interesului statului în problemele sociale şi, în general, ca
urmare a creşterii interesului public pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului. Se spune că
morala nu poate fi predată în sălile de curs, nici lămurită în manuale, ea trebuie exersată în
activitatea efectivă. Rămâne de reţinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în
chestiuni de etică “nu putem discuta ceea ce ar trebui să facem, fără să ştim ce anume am putea
face”.
Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor
morale prin luarea unor decizii responsabile, ei trebuie să ştie să recunoască acele aspecte ale
practicii asistenţei sociale care pun în balanţă diferite valori morale, să îşi clarifice propriile
valori personale, pe care să le raporteze la valorile profesiei (Roth-Szamoskozi, 2003).
Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca implicând decizii
morale dificile.
Dilema etică apare atunci când asistentul social se confruntă cu o situaţie în care trebuie
să decidă în cazul unei alternative conflictuale, cum ar fi conflictul între valorile personale/
valorile profesionale, valorile personale/ valorile persoanei asistate, valorile personale/ valorile
instituţiei în care lucrează etc. După identificarea şi definirea dilemei etice, asistentul social va
trebui să decidă care din valorile implicate vor fi luate în considerare cu prioritate.
26
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Exemple de situaţii care pot conduce la dileme morale:
(din Roth-Szamoskozi, 2003)
- Un tânăr dintr-un centru pentru minori delincvenţi vă spune că are încredere în
dvs., crede că numai dvs. îl înţelegeţi şi vă dezvăluie planul lui de a evada.
- Organizaţia unde lucraţi a obţinut o sumă de bani de la o fundaţie pentru
sprijinirea copiilor cu handicap; directorul vă cere să prezentaţi un raport despre
munca dvs. în care să figureze un număr mai mare de cazuri asistate decât în
realitate, nu numai pentru a justifica activitatea existentă, dar şi pentru a putea
solicita ulterior o sumă mai mare de bani.
- O femeie vă spune că a rămas însărcinată, doreşte să avorteze şi vă solicită
ajutorul.
- Aflaţi despre unul din adolescenţii dintr-un centru de plasament că practică
relaţii homosexuale şi îi agresează pe băieţii mai mici.
Unii pot considera aceste cazuri ca fiind clare, lipsite de vreo dilemă morală, alţii,
dimpotrivă, identifică principii şi valori morale diferite şi consideră că rezolvarea unor astfel de
situaţii implică o deliberare morală dificilă. Pentru a ne clarifica în legătură cu soluţiile unor
astfel de cazuri şi ale altora conform cerinţelor asistenţei sociale, avem nevoie de cunoaşterea
modului în care profesia stabileşte priorităţile ei valorice.
Faţă de cine suntem responsabili?
Pentru a lua o hotărâre etică, trebuie să clarificăm ce părţi implicate vor fi influenţate de
decizia noastră şi pe care dintre ele ne simţim mai obligaţi să le susţinem. Când vom analiza o
dilemă etică, vom investiga cinci categorii de responsabilităţi:
1. responsabilităţi faţă de societate;
2. responsabilităţi faţă de profesie;
3. responsabilităţi faţă de persoanele asistate;
27
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
4. responsabilităţi faţă de noi înşine ca profesionişti;
5. responsabilităţi faţă de colegi;
6. responsabilităţi faţă de instituţia angajatoare.
Teme majore de confruntare etică
Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali se pot datora următoarelor
trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi, 2003):
1. Factori care ţin de asistenţii sociali: presupunerile lor, convingerile lor, judecăţile lor de
valoare privind natura umană, valorile, scopurile activităţii de asistenţă socială sau
concepţiile lor teoretice privind activitatea lor profesională.
2. Factori legaţi de client: personalitatea sa, nivelul său mintal şi educaţional, relaţiile sale
cu alţi membri ai familiei sale, cu comunitatea, relaţiile şi situaţia sa profesională etc.
3. Factori legaţi de problemă: natura problemei, definirea ei, scopurile şi priorităţile care
derivă din acest specific, strategiile şi opţiunile la care se pretează.
4. Factori care ţin de mediul instituţional.
Aspectele etice ale muncii de asistenţă socială apar ori de câte ori există un conflict sau o
lipsă de simetrie legată de factorii amintiţi sau când se ciocnesc valori în interiorul diferitelor
componente.
Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali
sunt următoarele:
- cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile persoanelor asistate
de a alege serviciile pe care le doresc;
- obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să le răspundă;
- hotărârile privind persoanele asistate trebuie luate împreună cu aceştia, cu
consimţământul lor, dar în multe cazuri ei nu înţeleg toate implicaţiile alegerii lor;
28
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
- asistentul social trebuie să ia uneori decizii în situaţii neclare, ambigue sau contradictorii;
- asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul, dar există situaţii în care
cunoaşterea adevărului este greu suportabilă de către persoana asistată sau pare că îi face
rău acestuia;
- respectarea confidenţialităţii este adesea dificilă, deoarece sunt situaţii în care i se cere
comunicarea informaţiilor în interesul clientului sau al altora implicaţi în situaţie;
- caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali ridică problema
echităţii, respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora;
- în general, interesele persoanelor asistate sunt primordiale faţă de ale profesioniştilor, dar
sunt situaţii în care ele periclitează serviciul sau chiar viaţa asistentului social;
- în deciziile sale profesionale, asistentul social trebuie să renunţe la propriile judecăţi de
valoare, chiar şi în situaţiile în care propriile valori îl fac să încline într-o anumită
direcţie;
- asistentul social îşi va menţine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al
relaţiilor profesionale, chiar dacă aceştia manifestă nevoia de o relaţie mai complexă;
- alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pretinde alegerea între o
tehnică mai potrivită pentru persoana asistată şi una mai convenabilă pentru asistentul
social;
- relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu caracter
profesional, provenind din înţelegerea diferită a obligaţiilor faţă de persoanele asistate;
- respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o obligaţie a
oricărui angajat, care vine însă uneori în conflict cu alte cerinţe etice.
29
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Luarea unei decizii etice
Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor paşi (Paradise, 1985):
1. Identificarea problemei.
Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei. Care este sursa conflictului? Ce
factori sunt implicaţi?
De exemplu, dacă eşuezi în a explica persoanei asistate care sunt limitele
confidenţialităţii şi informaţia trebuie să fie împărtăşită ca urmare a unor cerinţe legale sau
instituţionale, atunci apare o potenţială dilemă etică. Dacă asistentul social nu este de acord cu
anumite direcţionări din partea instituţiei şi are un argument convingător pentru care lucrurile ar
trebui schimbate, atunci se află într-o poziţie mai bună.
Primul pas pentru depăşirea unei probleme este recunoaşterea ei.
2. Examinarea valorilor şi normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei.
3. Imaginaţi cursurile posibile şi probabile ale acţiunii.
În enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale acţiunii va trebui să luaţi în considerare
argumentele dvs. pentru fiecare acţiune în parte. Astfel, luând în considerare fiecare alternativă,
va deveni evident propriul sistem de valori.
4. Care sunt implicaţiile alternativelor dvs.? Ce se va întâmpla?
Este important să identificaţi care este poziţia responsabilităţilor dvs. Reamintiţi-vă că
aveţi responsabilităţi faţă de persoana asistată, faţă de instituţia unde lucraţi, faţă de societate,
profesie şi, foarte important, faţă de dvs.
De asemenea, e important să fiţi cât se poate de realişti. Uneori situaţiile personale
afectează decizia pe care o luăm. De exemplu, asistentul social poate să nu fie de acord cu şeful
său şi drept urmare, îşi poate pierde slujba. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra
deciziei şi de aceea trebuie luate în considerare, dar, din fericire, astfel de situaţii nu se întâlnesc
prea des.
5. Alegerea celui mai bun curs al acţiunii.
30
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Studiu de caz 1:
Dilemă etică
Părinţii unui adolescent de 16 ani, A., îl întreabă pe asistentul social dacă fiul lor consumă
droguri. Asistentul social ştie că tânărul consumă droguri.
Adeseori, asistenţii sociali care lucrează cu minorii se confruntă cu situaţii în care
părinţii solicită informaţii despre copiii lor. De asemenea, asistentul social trebuie să decidă
dacă este cazul să transmită anumite informaţii confidenţiale, chiar dacă nu au fost solicitate.
În cazul de mai sus, asistentul social trebuie să decidă între respectarea dreptului
tânărului la confidenţialitate şi dreptul părinţilor de a şti despre faptul că fiul lor
consumă droguri. Se înţelege că tânărul nu doreşte ca părinţii lui să afle, dar putem înţelege
şi dorinţa părinţilor de a cunoaşte problema fiului lor. Dacă A. ar fi adult, atunci lucrurile ar
fi mai simple, dar faptul că este minor complică situaţia. Dacă asistentul social nu dezvăluie
informaţia părinţilor lui A., creşte calitatea serviciilor oferite lui A. Dacă, din contră,
comunică informaţia părinţilor, riscă distrugerea relaţiei cu A. şi poate contribui la
deteriorarea relaţiei lui A. cu părinţii săi. Dar e posibil ca părinţii lui A. să îl sprijine pe
acesta pentru depăşirea problemei.
Din punct de vedere deontologic, asistentul social are obligaţia de a respecta dreptul
lui A. la confidenţialitate. Încălcarea confidenţialităţii ar produce mai mult rău decât bine şi
ar putea crea chiar un precedent în ceea ce priveşte deciziile asistentului social (dacă decide
să transmită părinţilor secretele copiilor).
Dar păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor obţinute de la minori în cadrul
unei relaţii bazate pe încredere poate fi respectată atâta timp cât nu e necesar să protejezi
minorul de posibilitatea de a-şi face rău, lui sau altora.
În acest caz, asistentul social ar trebui să împărtăşească informaţiile numai dacă el
consideră că tânărul îşi poate face rău, lui sau altora ca urmare a consumului de droguri.
Oricum, dacă asistentul social consideră că tânărul doreşte să fie tratat, atunci transmiterea
informaţiilor nu se justifică.
31
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Dilemele etice ale asistentului social pot avea ca sursă punctele diferite de vedere asupra
cazului, care impun priorităţi diferite.
Alte situaţii (Banks, Nohr ):
- O tânără de 16 ani, însărcinată în cinci săptămâni, îl roagă pe asistentul social să o
ajute pentru a întrerupe sarcina. Asistentul social este, prin religia sa, împotriva
avortului/ instituţia în care lucrează asistentul social este împotriva avortului.
- Un tânăr de 19 ani îi mărturiseşte asistentului social că este confuz cu privire la
orientarea sa sexuală şi că este atras de persoane de acelaşi sex. Asistentul social este
împotriva homosexualităţii, dar instituţia în care lucrează condamnă orice formă de
discriminare.
Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale, dat fiind numărul mare al acestora şi
varietatea lor, dar este cert că avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne în urma unei
evaluări deontologice asupra subiectelor dilematice. Astfel, codul deontologic funcţionează ca un
ghid de raportare la situaţii etice şi nu reprezintă un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o
situaţie dată. Formarea unei gândiri deontologice presupune evaluare deciziilor în spiritul
valorilor profesionale, rolul codului deontologic fiind de a face conştient că decizia luată va
trebui să fie satisfăcătoare nu numai pentru el/ea însuşi/însăşi, ci şi pentru standardele
profesionale.
De cele mai multe ori, soluţiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfăcătoare, sarcina cea
mai grea a asistenţilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile
personale, având în permanenţă ca preocupare respectarea standardelor profesionale.
32
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
33
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
CODUL DEONTOLOGIC
Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi tipărit
în 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale”
(Experimental draft code of ethics for social case workers). Necesitatea unor coduri deontologice
a apărut mai evidentă pe măsură ce s-au înfiinţat asociaţii ale asistenţilor sociali. Astfel, în 1924,
în “The Compass”, jurnalul oficial al asistenţilor sociali americani, se susţinea ideea că publicul
are şi el dreptul să cunoască principiile pe baza cărora asistentul social ia decizii. Abia în 1951
Adunarea Generală a Asociaţiei Americane a Asistenţilor Sociali a adoptat primul cod
deontologic valabil pentru toţi membrii asociaţiei. În 1979, Asociaţia Naţională Americană a
Asistenţilor Sociali (National Association of Social Workers, NASW) a adoptat un nou cod
deontologic, pus în mai mare măsură în acord cu realităţile sociale (Roth-Szamoskozi, 2003).
“În 1994, în Colombo, Sri Lanka, a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional,
care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie
socială. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat în această întâlnire „Etica
Asistenţei Sociale - Principii şi Standarde”, care cuprinde două documente: Declaraţia
Internaţională a Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale
Asistenţilor Sociali.
În 2008, a fost publicat în Monitorul Oficial, Codul deontologic al profesiei de asistent
social, elaborat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali.
Codul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de
comportament pentru toate situaţiile în care poate fi implicat asistentul social. Codul oferă
principii generale prin care asistentul social se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează
cadrul în care asistentul social poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu persoana asistată,
colegii şi agenţia în care lucrează.
Codul deontologic al profesiei de asistent social oferă un set de valori, principii şi
standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social să ia deciziile adecvate persoanei
asistate şi contextului său de viaţă. Pe lângă acest cod, asistentul social trebuie să utilizeze şi alte
34
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
surse de informare pentru delimitarea activităţilor sale cum ar fi: legislaţia, metodologia
cercetării sociale, politica agenţiei în care lucrează, alte coduri etice relevante, consultarea
supervizorului sau consilierului legal al agenţiei, consultarea colegilor.
Acest cod nu privează pe nici un asistent social de libertatea practicii cu condiţia ca
acţiunile sale să fie în consens cu principiile etice ale codului deontologic.
Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplică
tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. Aceste norme se referă la responsabilităţile
asistentului social ca profesionist şi la relaţiile lui cu societatea, profesia, persoanele asistate,
instituţia şi colegii.
Exerciţiul 6
Gândiţi-vă la un eveniment sau la o situaţie cu care v-aţi confruntat la locul de muncă
şi pe care îl/o consideraţi problematic/-ă din punct de vedere etic (un conflict sau o
situaţie în care v-a fost greu să luaţi o decizie). Aspecte ca drepturi, responsabilităţi,
valori în asistenţă socială, valori personale sau ale instituţiei pot fi implicate.
1. Descrieţi pe scurt situaţia (evenimente, persoane, circumstanţe).
2. Care a fost dilema şi decizia luată?
3. Care au fost valorile pe care s-a bazat decizia luată?
4. Aţi lua altă decizie acum, în urma acumulării de noi cunoştinţe?
Prezentaţi rezultatele şi argumentele pe flipchart pentru prezentarea în plen.
Adaptat după Banks, S., Nohr, K., Teaching Practical Ethics For The Social Professions,
Feset, 2002.
35
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Codul deontologic al profesiei de asistent social11
Dispoziţii generale
Art. 1. – (1) Codul deontologic al profesiei de asistent social, denumit în continuare cod,
stabileşte normele obligatorii de conduită profesională ale asistenţilor sociali, respectiv ale
membrilor Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, denumit în continuare
Colegiu.
(2) Codul are ca scop reglementarea principiilor şi regulilor de conduită ale asistenţilor sociali
pentru a preveni apariţia unor situaţii care ar putea afecta reputaţia şi buna practică a acestora,
dezvoltarea şi consolidarea Colegiului, precum şi imaginea corpului profesional al asistenţilor
sociali în general.
Art. 2. - Codul reglementeaza relaţiile profesionale ale asistenţilor sociali şi stabileşte
standardele de conduită ale acestora în relaţiile cu beneficiarii, membrii corpului profesional,
precum şi cu alte categorii de profesionişti.
Art. 3. – (1) Respectarea întocmai a prevederilor prezentului cod constituie o obligaţie
profesională pentru fiecare asistent social.
(2) Desfăşurarea activităţilor de asistenţă socială se va realiza numai în condiţiile
prezentului cod şi a legislaţiei în vigoare.
Art. 4. - (1) Colegiul poate acţiona pentru tragerea la răspundere disciplinară a asistenţilor sociali
care încalcă normele imperative privind cadrul legal al exercitării profesiei de asistent social,
precum şi pentru tragerea la răspundere penală, civilă, administrativă sau de altă natură, după
caz.
(2) Colegiul poate sesiza organele în drept cu privire la practicarea profesiei de asistent social de
către o persoană care nu a obţinut titlul profesional de asistent social, în condiţiile legii.
11 http://www.cnasr.ro/imag/files_9/4916336154c90acd0396f1.pdf
36
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
CAPITOLUL II
Principii generale profesionale
Art. 5. - Asistentul social are obligaţia de a-şi exercita profesia potrivit prevederilor
legale în vigoare privind exercitarea profesiei de asistent social, precum şi a normelor
profesionale specifice din domeniul asistenţei sociale.
Art. 6. - Asistentul social este obligat să promoveze şi să respecte valorile profesiei,
metodologia exercitării profesiei, precum şi ghidurile de bună practică în domeniu, aprobate de
către Colegiu, asigurând în acest mod realizarea calităţii actului profesional.
Art. 7. - Asistentul social trebuie să îşi îmbogăţească permanent cunoştinţele profesionale
şi să caute în mod consecvent să îşi ridice standardele de calitate ale exercitării profesiei, precum
şi în domeniul cercetării, semnalând autorităţii profesionale practicile ilicite în domeniu, precum
şi cele care încalcă dispoziţiile prezentului cod.
CAPITOLUL III
Independenţa profesională şi responsabilitatea asistentului social
Art. 8. – (1) Asistentul social îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului independenţei
profesionale, care îi conferă dreptul de iniţiativă şi decizie în exercitarea actului profesional, cu
asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea acestuia.
(2) Independenţa asistentului social nu poate prejudicia în niciun fel interesele
beneficiarului serviciului profesional.
Art. 9. – Asistentul social pledează pentru condiţii de viaţă care să conducă la
satisfacerea nevoilor umane de bază şi promovează valorile sociale, economice, politice şi
culturale, compatibile cu principiile justiţiei sociale.
Art. 10. – Asistentul social este obligat să îşi exercite profesiunea cu responsabilitate, în
conformitate cu competenţele corespunzătoare treptelor de competenţă profesională dobândite,
prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul cod.
37
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Art. 11. – Actul profesional al asistentului social se exercită în mod obligatoriu olograf,
cu precizarea numelui, prenumelui şi codului alocat din Registrul naţional al asistenţilor sociali
din România, Partea I, precum şi prin aplicarea parafei profesionale individuale.
Art. 12. – Asistentul social prestează numai categoriile de servicii de asistenţă socială
specifice tipului de intervenţie şi beneficiarului serviciilor, potrivit ghidurilor de bună practică
în domeniu asistenţei sociale, precum şi normelor metodologice privind exercitarea profesiei de
asistent social, aprobate de Colegiu, în condiţiile legii.
Art. 13. - Pentru serviciile de asistenţă socială prestate în relaţiile contractuale stabilite
cu beneficiarul acestora, asistentul social, indiferent de forma de exercitare a profesiei,
beneficiază de un salariu sau onorariu, negociat în mod liber cu beneficiarii serviciilor prestate
sau cu furnizorii de servicii de asistenţă socială sau cu altă entitate angajatoare în cadrul cărora
activează, după caz.
Art. 14. - (1) Asistentul social are următoarele responsabilităţi sociale:
a) să pledeze pentru îmbunătăţirea condiţiilor sociale în vederea satisfacerii nevoilor
umane de bază şi promovării justiţiei sociale;
b) să acţioneze pentru a facilita accesul la servicii specifice şi posibilitatea de a alege
pentru persoanele vulnerabile, dezavantajate sau aflate în dificultate;
c) să promoveze condiţiile care încurajează respectarea diversităţii sociale şi culturale;
d) să promoveze politicile şi practicile care încurajează conştientizarea şi respectarea
diversităţii umane;
e) să faciliteze şi să informeze publicul în legătură cu participarea la viaţa comunitară şi
schimbările sociale care intervin;
f) să asigure servicii profesionale în situaţii de urgenţă, în condiţiile legii şi a normelor
privind exercitarea profesiei de asistent social;
g) să recunoască importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi să le promoveze în
practica profesională, încurajând relaţiile între persoane cu scopul de a promova, reface, menţine
şi/sau îmbunătăţi calitatea vieţii;
38
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
h) să se asigure de respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi de aplicarea
legislaţiei internaţionale la care România a aderat.
(2) Asistentul social tratează toate cazurile date spre asistare, în funcţie de concluziile evaluării
riscului, nevoilor şi resurselor.
(3) Asistentul social va trata cu prioritate cazurile minorilor aflaţi în dificultate, fiind activat în
mod automat principiul interesului superior al acestora,în condiţiile Convenţiei ONU cu privire
la drepturile copilului, în acest sens având obligaţia de a se autosesiza.
(4) Asistenţii sociali vor avea în vedere întotdeauna că propriul lor comportament reprezintă un
model pentru membrii comunităţii, actionând în consecinţă.
CAPITOLUL IV
Obligaţii faţă de profesia de asistent social
Art. 15. - Asistentul social contribuie la promovarea profesiei de asistent social, precum
şi la susţinerea spiritului de breaslă.
Art. 16. - În vederea asigurării standardelor de integritate profesională, asistentul social
este obligat:
a) să promoveze şi să menţină standardele de calitate în practica profesională;
b) să promoveze şi să dezvolte valorile şi etica profesională, baza de cunoştinţe şi
misiunea profesiei de asistent social;
c) să protejeze integritatea profesională a asistenţilor sociali, prin conferinţe, studii,
cercetare, analiză, activităţi de predare, consultanţă, expuneri în cadrul comunităţilor, prin
participarea activă în cadrul organizaţiei profesionale, precum şi prin alte acţiuni de eficientizare
a activităţii profesionale.
Art. 17. - În spiritul promovării demnităţii profesiei, asistentul social se va preocupa
permanent ca partenerii, asociaţii şi/sau angajaţii săi să nu lezeze drepturile persoanelor cu care
interacţionează în actul profesional, să nu diminueze încrederea publică în profesionalismul,
onestitatea şi responsabilitatea membrilor Colegiului, precum şi pentru a preveni şi elimina
practicarea ilegală a profesiei de asistent social, sesizând în acest sens Colegiul.
39
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
CAPITOLUL V
Obligaţii faţă de beneficiari
Art. 18. - (1) Relaţiile asistentului social cu beneficiarii serviciilor sale profesionale se
bazează pe onestitate şi confidenţialitate, asistentul social având obligaţia de a informa
beneficiarii asupra problemelor specifice şi cheltuielilor probabile pe care le implică prestarea
serviciilor de asistenţă socială.
(2) Asistentul social are obligaţia de a informa beneficiarul – persoană fizică sau persoană
juridică – în timp util, asupra oricăror modificări intervenite în legătură cu prestaţia sa, care ar
putea influenţa calitatea, costurile sau termenele de prestare a serviciilor.
(3) Asistentul social întreprinde toate măsurile care să îi permită întreruperea, la nevoie, a
relaţiilor contractuale cu acei beneficiari sau cu acei angajatori, care, prin cerinţele sau atitudinea
lor pe parcursul desfăşurării activităţilor contractate, generează situaţii incompatibile.
Art. 19. - (1) Respectarea principiului autodeterminării obligă asistentul social să nu decidă în
numele beneficiarului.
(2) Asistentul social sprijină beneficiarii, pentru indentificarea şi dezvoltarea resurselor în
vederea alegerii celei mai bune opţiuni şi acordă toată atenţia necesară intereselor celorlalte părţi
implicate în activitatea de asistenţă socială.
(3) Asistentul social poate limita drepturile beneficiarilor la autodeterminare atunci când acesta
consideră că acţiunile prezente şi/sau viitoare ale beneficiarilor prezintă un risc pentru ei înşişi
şi/sau pentru alte persoane.
Art. 20. - (1) Asistentul social va furniza serviciile de asistenţă socială beneficiarilor numai în
contextul unei relaţii profesionale contractuale şi a consimtământului informat al beneficiarului,
după caz.
(2) În cazul în care beneficiarii serviciilor de asistenţă socială nu au capacitatea de a-şi exprima
în scris consimţământul sau de a contracta, asistentul social trebuie sa protejeze interesele
beneficiarului serviciului său, urmărind să obţinerea consimţământului scris al reprezentantului
legal al acestuia, după caz.
40
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Art. 21. - (1) Asistentul social utilizează un limbaj clar şi adecvat pentru a informa beneficiarii
serviciilor de asistenţă socială despre scopul, riscurile şi limitele serviciilor, costurile legate de
serviciul respectiv, alternativele existente, dreptul beneficiarilor de a refuza sau de a rezilia
relaţiile contractuale stabilite, precum şi despre perioada pentru care sunt încheiate raporturile
contractuale de asistenţă socială.
(2) În situaţiile în care beneficiarii serviciilor de asistenţă socială nu înţeleg sau au dificultăţi în a
întelege limbajul utilizat în practică, asistentul social trebuie să se asigure că acesta a înţeles
condiţiile prezentate, în acest sens asigurând beneficiarului o explicaţie detaliată, direct sau prin
intermediul unui translator/interpret, după caz.
Art. 22. - Asistentul social informează beneficiarii serviciilor de asistenţă socială cu
privire la limitele şi riscurile furnizării de servicii prin intermediul tehnicii de calcul şi de
comunicare moderne, solicitând acordul scris al acestora pentru orice înregistrare audio şi video,
precum şi pentru prezenţa unei terţe persoane, în calitate de observator sau supervizor.
Art. 23. - Pentru a asigura o intervenţie competentă, asistentul social are dreptul şi obligaţia de a
asigura şi de a utiliza servicii şi tehnici specializate de intervenţie, în condiţiile respectării
obligaţiei de formare profesională continuă, potrivit legii.
Art. 24. - (1) Asistentul social prestează serviciile profesionale în concordanţă cu specificul
cultural al beneficiarilor, adaptându-se diversităţii culturale prin cunoaşterea, înţelegerea,
acceptarea şi valorizarea modelelor culturale existente.
(2) Asistentul social trebuie să deţină cunoştinţe de bază despre mediul cultural şi caracteristicile
grupului sau comunităţii din care fac parte beneficiarii serviciilor de asistenţă socială.
(3) Formarea profesională a asistentului social îi permite acestuia înţelegerea diversităţii sociale
şi culturale privind etnia, religia, sexul şi/sau orientarea sexuală, vârsta, statutul marital,
convingerile politice şi religioase sau dizabilităţile mentale ori fizice ale beneficiarului.
Art. 25. - (1) Asistentul social evita conflictele de interese în exercitarea profesiei şi
promovează o abordare imparţială a situaţiilor profesionale.
(2) Asistentul social informează beneficiarul despre posibilele conflicte de interese şi intervine,
după caz, în prevenirea sau rezolvarea acestora.
41
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
(3) În anumite cazuri, protejarea beneficiarului poate conduce la încheierea relaţiei profesionale
şi orientarea clientului către un alt profesionist sau către un alt serviciu care să corespundă nevoii
acestuia.
(4) Asistentul social nu foloseşte relaţia profesională cu beneficiarul serviciilor sale profesionale
pentru obţinerea de avantaje sau alte beneficii de orice natură în interes
personal.
(5) Asistentul social este obligat să atenueze sau să prevină conflictele de interese existente sau
posibile.
Art. 26. - (1) Asistentul social se bazează în activitatea profesională pe principiile respectării şi
apărării intimităţii beneficiarului, confidenţialităţii acestuia, precum şi pe principiul utilizării
responsabile a informaţiilor obţinute în timpul exercitării profesiei sau în legătură cu aceasta.
(2) Asistentul social nu poate solicita informaţii despre viaţa privată a beneficiarului serviciilor
sale, decât în cazul în care acestea sunt relevante pentru intervenţie, asistentul social având
obligaţia păstrării confidenţialităţii asupra acestora.
(3) În anumite situaţii, asistentul social poate dezvalui informaţii confidenţiale, cu acordul
beneficiarilor sau ai reprezentanţilor legali ai acestora, după caz.
(4) Asistenţii sociali pot dezvalui informaţii confidenţiale fără acordul beneficiarilor, în
condiţiile legii şi ale actelor normative adoptate în vederea executarii acesteia sau atunci când
nedezvăluirea acestora ar pune în pericol viaţa, integritatea fizică a beneficiarilor sau a altor
persoane.
(5) Asistentul social informează beneficiarii serviciilor de asistenţă socială despre încălcarea
confidenţialităţii informaţiilor pe care le deţin în legătură cu aceştia, motivaţia avută în vedere,
precum şi despre posibilele consecinţe, în condiţiile legii.
(6) Asistentul social trebuie să păstreze confidenţialitatea asupra identităţii beneficiarilor, atunci
când acesta prezintă informaţii în mass media, în condiţiile legii.
Art. 27. - În cazul în care autorităţile publice competente solicită pe cale legală informaţii despre
un anumit caz sau atunci când sunt puse în pericol interesele legitime, viaţa sau integritatea
beneficiarilor, asistentul social poate dezvălui informaţiile cerute, în condiţiile legii.
42
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Art. 28. – (1) Accesul la documentele beneficiarilor şi transferul acestora se realizează astfel
încât să asigure protecţia deplină a informaţiilor confidenţiale conţinute.
(2) Accesul la documentele beneficiarilor este permis profesioniştilor care lucrează în echipa
pluridisciplinară, supervizorilor sau coordonatorilor activităţii profesionale de asistenţă socială,
precum şi altor persoane autorizate în condiţiile legii.
(3) La cerere, beneficiarii au acces la informaţii din propriile dosare, în măsura în care asistentul
social apreciază că acestea servesc intereselor lor si nu prejudiciază alte persoane.
(4) La încheierea serviciilor, asistentul social are responsabilitatea de a arhiva dosarele clienţilor
pentru a asigura accesul la informatie în viitor si protectia informatiilor confidentiale.
Art. 29. - (1) Contactele fizice între asistenţii sociali şi beneficiarii serviciilor de asistenţă
socială trebuie evitate în cazul în care se constată că acest lucru îi prejudiciază în vreun fel pe
aceştia.
(2) Asistentul social care se angajează în contacte fizice cu beneficiarii trebuie să aibă
responsabilitatea de a stabili limite adecvate diferenţelor culturale, în condiţiile
legii.
(3) Asistentul social nu poate întreţine relaţii sexuale cu beneficiarii serviciilor de asistenţă
socială sau cu rudele acestuia, pe toata durata prestării serviciilor profesionale către aceştia.
(4) Asistentul social nu manifestă faţă de beneficiarii actului său profesional comportamente
verbale sau fizice de natură sexuală, menite a fi înţelese ca avansuri sexuale sau solicitari de
favoruri sexuale.
Art. 30. - Asistentul social foloseşte un limbaj adecvat şi respectuos faţă de client şi evită
folosirea termenilor care pot aduce prejudicii persoanelor, grupurilor sau comunităţilor.
Art. 31. - (1) Asistentul social va asigura continuitatea serviciilor în cazul în care acestea sunt
întrerupte de factori cum ar fi: transferul, boala, indisponibilitatea temporară, etc. (2)
43
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
Asistentul social poate finaliza relaţia profesională cu beneficiarii, precum şi serviciile oferite
acestora atunci când acestea nu mai răspund nevoilor şi intereselor acestora.
(3) Asistentul social se asigură că finalizarea relaţiei profesionale cu beneficiarii şi a serviciilor
oferite este un proces planificat asupra căruia beneficiarii deţin toate informaţiile necesare.
CAPITOLUL VI
Obligaţii faţă de membrii corpului profesional
Art. 32. - (1) Relaţiile între asistenţii sociali se bazează întotdeauna, indiferent de
interesele personale sau ale persoanelor pe care le asistă pe respect profesional reciproc.
(2) Asistentul social îşi construieşte reputaţia profesională numai pe baza competenţei
sale profesionale, fără a folosi mijloace de reclamă sau alte mijloace comerciale, altele decât cele
prevăzute de lege.
Art. 33. - (1) Concurenţa profesională între asistenţii sociali se bazează numai pe
competenţa şi calitatea serviciilor profesionale oferite beneficiarilor.
(2) Sunt interzise şi sunt considerate acte de concurenţă profesională neloială următoarele
acţiuni:
a) tentativa sau acţiunea de denigrare sau de discreditare a asistenţilor sociali în scopul
atragerii beneficiarilor de servicii de asistenţă socială;
b) practicarea profesiei sub standardele de calitate stabilite prin ghidurile de bună
practică în domeniu sau normele privind exercitarea profesiei de asistent social, precum şi prin
stabilirea unor onorarii derizorii având ca scop atragerea beneficiarilor serviciilor de asistenţă
socială;
c) utilizarea unor mijloace de presiune sau a funcţiei deţinute în vederea atragerii
beneficiarilor serviciilor psihologice sau în alt scop personal;
d) utilizarea oricăror informaţii de specialitate nepublicate sau neoficiale, la care
asistentul social a avut acces pe diferite căi, în scopul obţinerii de avantaje personale.
Art. 34. – (1) Orice litigiu între asistenţi sociali cu privire la exercitarea profesiunii de
asistent social trebuie comunicat imediat pentru conciliere Colegiului.
44
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
(2) Comisia de deontologie profesională are competenţa analizării situaţiei de litigiu create,
precum şi desfăşurării tuturor actelor necesare concilierii, înainte de sesizarea altor instanţe.
Capitolul VII
Obligaţiile asistentului social în relaţiile cu instituţiile publice
Art. 35. - Asistentul social, salariat sau membru al unor comisii sau organisme de
specialitate ale unor instituţii publice, nu va divulga şi nu va folosi în scopul obţinerii de avantaje
materiale personale, familiale sau de grup informaţii de specialitate care nu au fost făcute
publice.
Art. 36. - Asistentul social, salariat sau membru al unor comisii sau organisme publice
sau tehnice de analiză ori decizie, nu se poate pronunţa asupra unor acte sau documentaţii la a
căror realizare este implicat personal.
Art. 37. - Asistentul social nu va oferi avantaje materiale sau de orice altă natură unui
funcţionar public, cu intenţia de a influenţa o decizie de care este
interesat.
Art. 38. – Asistentul social care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei instituţii a
administraţiei publice, în învăţământ sau participă în diverse foruri decizionale sau de jurizare,
nu va accepta avantaje materiale sau de orice natură oferite pentru a influenţa decizia sa.
Capitolul VIII
Sancţiunile disciplinare
Art. 39. – (1) Încălcarea de către asistenţii sociali a dispoziţiilor prevăzute în prezentul cod
constituie abatere disciplinară.
(2) În urma realizării cercetării disciplinare, Comisia de deontologie profesională şi
organele de conducere ale Colegiului, după caz, apreciază gravitatea fiecărui caz de încălcare a
dispoziţiilor prezentului cod.
(3) Sancţiunile disciplinare aplicabile asistenţilor sociali sunt prevăzute în art. 20 alin. (2) lit. a)-
45
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali.
Capitolul IX
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 40. – (1) Prezentul cod a intrat în vigoare de la data adoptării prin hotărâre a Consiliului
Naţional.
(2) De la data adoptarii prezentului cod se abroga orice altă dispoziţie contrară, în condiţiile legii.
(3) De la data adoptării prezentului cod autorităţile publice, alte persoane juridice sau entităţi
specializate care au încadraţi asistenţi sociali vor aduce la cunoştinţa acestora prevederile
prezentului cod.
(4) Prezentul cod a fost adoptat în executarea Legii nr. 466/2004 privind statutul asistentului
social, pentru detalierea si aplicarea unitară a dispoziţiilor legale privind deontologia profesiei de
asistent social.
Art. 41. – Punerea în aplicare a prezentului cod se realizează sub aspect procedural potrivit
dispoziţiilor procedurale prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul cod.
Art. 42. – Prezentul cod va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
46
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
BIBLIOGRAFIE
1. Apostol Pavel, Banu Ion, Becleanu Iancu Adela, Dicţionar de filozofie, Editura
Politică, Bucureşti, 1978
2. Banks Sarah, Ethics and values in social work, Ed. a 2-a, Houndmills, Basingstoke,
Hampshire, New York : Palgrave, 2001
3. Banks Sarah, Nohr Kirsten, Teaching Practical Ethics for the Social Professions,
Feset, 2002
4. Barker Robert, The Social Work Dictionary, National Association of Social Workers
Press, 1988
5. Bloch Sidney, Paul Chodoff, Etică psihiatrică, Ediţia aII-a, Asociaţia Psihiatrilor
liberi din România, Geneva Initiative on Psychiatry, Bucureşti, 2000
6. Blebea Nicolae G., M. Miroiu, Introducere în etica profesională, Editura Trei,
Bucureşti, 2000
7. Canton Rob & Hancock David, Dictionary of Probation and Offender Management,
Willan Publising, 2007
8. Gelsthorpe Loraine & Morgan Rod, Handbook of Probation, Willan Publishing, 2007
9. Hepworth H. Dean , Larsen Jo Ann, Direct Social Work Practice: Theory and Skills,
Belmont, Calif Wadsworth, 1990
10. Iluţ Petru, Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de
psihosociologie, Editura Polirom, Iaşi, 2004
11. Marshall Gordon, Dicţionar de sociologie, Oxford, Editura Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 2003
12. Morales M. & Sheafor W: B., Social Work Profession of Many Faces, Allyn and
Bacon Inc., 1980
13. Paradise V. Louis, Develop Ethical and Legal Standards, Bell& Howell Publication
Systems Division, Ohio, 1985
14. Roth-Szamoskozi, Maria, Perspective teoretice şi practice ale asistenţei sociale,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2003
47
Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială
2012
15. Sârbu T., Introducere în deontologia comunicării, Editura Cantes, Iaşi, 1999
16. Schiaucu Valentin & Canton Rob (coord.), Manual de Probaţiune, Ed. Euro
Standard, Bucureşti, 2008
17. Witec Smaranda (coautor), Program de formare în practica asistenței sociale –
cunoștințe și deprinderi de bază pentru referenții sociali din cadrul autorităților
publice locale, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, București, 2005
18. Yavirsek Darja, Rommelspacher, Staub- Bernasconi Silvia, Ethical Dilemmas in
Social Work – International Perspective, Faculty of Social Work, University of
Ljubljana, 2010
19. *** Revista de Asistenţă Socială, nr. 1/2002, editată de Catedra de Asistenţă Socială a
Universităţii dinBucureşti
20. *** http://www.cnasr.ro/imag/files_9/4916336154c90acd0396f1.pdf