Suport Curs Drept Administrativ

Editura Universitară Danubius, Galaţi

VASILICA NEGRU Ţ

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALA ŢI DEPARTAMENTUL DE ÎNV ĂŢĂMÂNT LA DISTAN ŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ

FACULTATEA DE DREPT

Anul I, semestrul I

DREPT ADMINISTRATIV - I

© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei

integrală sau fragmentară este interzisă.

Editura Universitară „Danubius” este recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice

din Învăţământul Superior (cod 111)

Tipografia Zigotto Galaţi Tel.: 0236.477171

Drept administrativ - I 3

CUPRINS

1. Administra ţia publică - noţiuni introductive

Administraţia publică - consideraţii generale 10

Administraţia publică - obiect de cercetare ştiinţifică al dreptului administrativ şi al ştiinţei administraţiei

14

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 25

Teste de autoevaluare 26

Bibliografie minimală 27

2. Organizarea administrativă a teritoriului şi organizarea administraţiei publice

Consideraţii generale privind organizarea administrativă a teritoriului

29

Moduri de organizare a administraţiei publice 30


Rezumat 33


Lucrarea de verificare 35



3. Autorit ăţile administraţiei publice centrale

Structura administraţiei publice 37

Preşedintele României 39

Guvernul României 44

Administraţia publică centrală de specialitate 50


Rezumat 53



4. Administra ţia publică locală

Noţiuni introductive 57

Autorităţile administraţiei publice locale 62

Consiliul Judeţean şi Prefectul 68


Rezumat 73


Lucrarea de verificare 76


Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Bibliografie (de elaborare a cursului)


INTRODUCERE

Modulul intitulat Drept administrativ – I se studiază în anul I semestrul I şi vizează dobândirea de competenţe în domeniul dreptului administrativ.

Drept administrativ I îşi propune să dezvolte abilităţi şi cunoştinţe în vederea formării unei atitudini ştiinţifice cu privire la principalele instituţii juridice specifice acestei ramuri de drept, înţelegerea principiilor generale care direcţionează activitatea de organizare a executării, de executare şi de garantare a executării legii.

Pentru asimilarea cu succes a cursului sunt necesare şi cunoştinţele din sfera Dreptului constituţional.

Competenţele pe care le vei dobândi sunt următoarele:

• descrierea sistemului administraţiei publice;

• identificarea raporturilor administraţiei publice cu autorităţile publice;

• însuşirea tuturor aspectelor legate de izvoarele dreptului administrativ;

• asumarea normelor de drept administrativ şi a raporturilor de drept administrativ;

• distingerea între diferitele moduri de organizare a administraţiei publice;

• analizarea generală a structurii administraţiei publice;

• explicarea caracteristicilor administraţiei publice centrale;

• detalierea elementelor autonomiei locale.

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

- Administraţia publică - noţiuni introductive

- Organizarea administrativă a teritoriului şi organizarea administraţiei publice

- Autorităţile administraţiei publice centrale

- Administraţia publică locală

În prima unitate de învăţare, intitulată Administraţia publică - noţiuni introductive, vei regăsi operaţionalizarea unor obiective specifice. Vei avea astfel capacitatea:

- să stabileşti sensurile noţiunii de administraţie publică;

- să identifici raporturile administraţiei publice cu autorităţile publice;

- să analizezi funcţiile administraţiei publice;

- să descrii izvoarele dreptului administrativ,


după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste adecvate.

După ce vei parcurge a doua unitate de învăţare, Organizarea administrativă a teritoriului şi organizarea administraţiei publice, vei putea:

- să realizezi analiza generală a organizării administrative a teritoriului;

- să identifici modurile de organizare a administraţiei publice;

- să ilustrezi modul de funcţionare a administraţiei descentralizate;

- să evidenţiezi deosebirile dintre descentralizare şi deconcentrare.

Aceste competenţe îţi vor permite să rezolvi testele propuse şi lucrarea de verificare corespunzătoare primelor două unităţi de învăţare. Pentru evaluarea gradului de însuşire a cunoştinţelor, trebuie să rezolvi o lucrare pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.

După studierea celei de a treia unităţi de învăţare, Autorităţile administraţiei publice centrale, pe baza noilor competenţe, vei avea capacitatea:

- să analizezi structura administraţiei publice;

- să reliefezi rolul şi funcţiile instituţiei preşedinţiale;

- să analizezi răspunderea politică şi juridică a Preşedintelui României;

- să identifici rolul Guvernului României, precum şi funcţiile acestuia;

- să descrii administraţia publică centrală de specialitate.

După parcurgerea informaţiilor din cea de a patra unitate de învăţare intitulată Administraţia publică locală, vei dobândi noi competenţe, astfel încât vei putea:

- să analizezi dispoziţiile constituţionale şi ale legii organice referitoare la administraţia publică locală;

- să identifici caracteristicile administraţiei publice locale;

- să caracterizezi principiile administraţiei publice locale.

O altă lucrare de verificare îţi va permite să afli stadiul însuşirii cunoştinţelor strict necesare pentru formarea ta. Rezultatul verificării şi strategia de pregătire pentru examen îţi vor fi comunicate de către tutore în cadrul intalnirilor tutoriale.

Sarcinile de lucru din cadrul cursului vor fi verificate de tutore în cadrul întâlnirilor tutoriale.

Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:

• citeşti modulul cu maximă atenţie;

• evidenţiezi informaţiile esenţiale, colorându-le, le notezi pe hârtie sau le adnotezi în spaţiul alb, rezervat special în stânga paginii;

• răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse;

Drept administrativ - I

• simulezi evaluarea finalsă apelezi la suportul scris;

• compari rezuanumite secven

• în caz de rezultat îndoielnic, reia întreg

Pe măsură ce vei parcurge modululregăsi două lucrări de verificfolosindu-te de suportul de curs indicate. Lucrările vor fi predate în termenul specificat pe platforma Danubius Online spre a fi verificate si notate. procentele precizate în programa analitic

Vei fi evaluat dupăva ţine cont de acuratepromptitudinea răsapela la tutorele indicat

N.B. Informaţia de specialitate oferitparcurgerea obligatorlucru, a testelor şi lucrcu o notă corespunză

I

ezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi rezolvândă apelezi la suportul scris;

compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai eliminat anumite secvenţe;

în caz de rezultat îndoielnic, reia întregul demers de învăţare.

ă ce vei parcurge modulul, la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 ă lucrări de verificare. Vei răspunde în scris la cerinţte de suportul de curs şi resursele suplimentare (autori, titluri, pagini)

ările vor fi predate în termenul specificat pe platforma Danubius Online spre a fi verificate si notate. Aceste note se regprocentele precizate în programa analitică, în nota finala.

Vei fi evaluat după gradul în care ai reuşit să operaţionalizezi competenine cont de acurateţea rezolvării, de modul de prezentare

promptitudinea răspunsului. Pentru neclarităţi şi informaţii supapela la tutorele indicat.

ia de specialitate oferită de curs este minimalăparcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate şi rezolvarea sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor de verificare. Doar în acest fel vei putea fi evaluat

ă corespunzătoare efortului de învăţare.

I 7

ă şi rezolvând-o fără

ţi de ce ai eliminat

ăţare.

ăţare 2 şi 4, vei spunde în scris la cerinţele acestora,

suplimentare (autori, titluri, pagini) rile vor fi predate în termenul specificat pe platforma

Aceste note se regăsesc, în

ionalizezi competenţele. Se rii, de modul de prezentare şi de

ţii suplimentare vei

de curs este minimală. Se impune i rezolvarea sarcinilor de

rilor de verificare. Doar în acest fel vei putea fi evaluat



1. ADMINISTRA ŢIA PUBLIC Ă - NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

• să stabileşti sensurile noţiunii de administraţie publică;

• să identifici raporturile administraţiei publice cu autorităţile publice;

• să analizezi funcţiile administraţiei publice;

• să descrii izvoarele dreptului administrativ.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

1.1. Administra ţia publică - consideraţii generale 10

1.2. Administra ţia publică - obiect de cercetare ştiin ţifică al

dreptului administrativ şi al ştiin ţei administraţiei

14


Rezumat 25

Teste de autoevaluare

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

26

27

Bibliografie minimal ă 27

Vasilica Negruţ Administraţia publică - noţiuni introductive


1.1. Administraţia publică - consideraţii generale 1.1.1. Noţiunea de administraţie publică

În orice societate, administraţia publică reprezintă, în esenţă, un instrument al statului indispensabil în atingerea unor obiective majore determinate de el, în fapt, de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului general, prin acţiunea puterii publice (Rivero, 1973, p. 10 şi urm.).

Noţiunea de administraţie publică are două accepţiuni: formal-organică şi material – funcţională. În sens formal - organic, noţiunea de administraţie publică desemnează autorităţile publice care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea intereselor publice, iar în sens funcţional - material, termenul evocă activităţile pe care sunt însărcinate a le realiza aceste autorităţi publice.

Având în vedere aceste aspecte, putem defini administraţia publică ca ansamblul activităţilor desfăşurate de către autorităţile publice, prin care, în regim de putere publică se execută legea, în vederea satisfacerii unui interes public.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sunt asimilate autorităţilor publice şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii au obţinut statut de utilitate publică1 sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.

Raporturile administra ţiei publice cu autorităţile publice

Sintetizând teoria clasică a separaţiei puterilor în stat, se poate constata că în orice societate organizată în stat există trei funcţii: funcţia legislativă (de edictare de reguli juridice), căreia îi corespunde puterea legiuitoare, funcţia executivă (de executare a regulilor juridice) ce are drept corespondent puterea executivă şi funcţia jurisdic ţională (de judecare a litigiilor) căreia îi corespunde puterea judecătorească. Administraţia publică este strâns legată de cele trei puteri ale statului.

Astfel, prin scopul său, administraţia publică este legată de puterea legiuitoare care, prin actele sale juridice (legi) circumscrie şi stabileşte sensul şi finalitatea acţiunii administraţiei publice.

Totodată, ea este legată de puterea judecătorească, ale cărei hotărâri sunt executate prin activităţi prestate de autorităţi ale administraţiei publice şi de funcţionari ai acesteia.

Prin natura ei, administraţia publică este legată mai ales de puterea executivă, însă, nu se identifică cu aceasta, având o sferă mai largă de cuprindere.

1 Prin „utilitate publică” se înţelege orice activitate care vizează atingerea unor scopuri benefice în domenii de interes public general şi/sau comunitar. A se vedea, în acest sens, Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172/28.02.2000.



Reţine sensurile

noţiunii de administraţie

publică!

Puterea executivă reprezintă o funcţie distinctă a statului în care sunt reunite atribuţii care constituie obiectul activităţii unor autorităţi publice. Dintre acestea amintim: definirea politicii generale a ţării, elaborarea proiectelor de legi necesare înfăptuirii acestei politici, adoptarea actelor normative şi individuale necesare aplicării legilor, luarea deciziilor necesare funcţionării serviciilor publice, dispunerea teritorială a forţelor armate şi a celor de poliţie, conducerea relaţiilor internaţionale (Alexandru, Santai, Brezoianu, Vida, Ivan, & Slăniceanu, 1999, p. 15).

Sensurile noţiunii de administraţie publică

Noţiunea de administraţie publică are, în principal, două accepţiuni. Prima desemnează administraţia ca „structură”, sau „organizare”, respectiv ansamblu de organe, instituţii şi autorităţi publice care, pe baza şi în executarea legii realizează o activitate cu un specific bine conturat. Aceste structuri organizatorice se regăsesc în toate sferele puterii statului (Preda, 2000, p. 11; Tofan, 2003, p. 5)

Autorităţile care realizează administraţia publică sunt: Preşedintele României, Guvernul, care exercită conducerea generală a administraţiei publice, ministerele, celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate precum şi organele deconcentrate ale acestora care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale, prefectul, autorităţile administraţiei publice locale (consiliile judeţene consiliile locale, primarul), serviciile publice ale consiliilor judeţene şi ale consiliilor locale, alte autorităţi publice.

Într-o altă accepţiune, noţiunea de administraţie publică desemnează activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legilor, urmărindu-se satisfacerea interesului general prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi prin executarea unor prestaţii către particulari.

Sarcina de lucru 1 Pornind de la sensurile noţiunii de administraţie publică, defineşte din perspectivă personală, administraţia publică.

1.1.2. Conţinutul administra ţiei publice

Obiectul administraţiei publice

Obiectul administraţiei publice îl reprezintă realizarea valorilor politice care exprimă interesele generale ale societăţii organizate în stat. În acest fel, administraţia publică este strâns legată de puterea de stat. Valorile politice care exprimă interesele generale ale societăţii organizate în stat sunt formulate, în condiţiile statului de drept, de organele puterii legiuitoare, prin legi. Puterii executive îi revine rolul de a pune în executare aceste legi.



Prin urmare, administraţia publică este legată prin scopul său de puterea legislativă care stabileşte finalitatea şi sensul administraţiei publice. Administraţia publică este legată şi de puterea judecătorească, ale cărei hotărâri sunt puse în aplicare prin activităţi prestate de autorităţi ale administraţiei publice şi de funcţionari ai acesteia, recurgând, în cazuri extreme, chiar la constrângere.

Conţinutul administra ţiei publice

Administraţia publică se realizează prin două categorii de activităţi: unele cu caracter de dispoziţie, prin care administraţia publică stabileşte conduita persoanelor fizice sau juridice, permiţându-le sau interzicându-le un anumit comportament social, iar altele cu caracter de prestaţie, efectuate în cele mai variate domenii, cum sunt: protecţia ecologică, sănătatea, transportul în comun, gospodărirea comunală ş.a.

Denumirea de activităţi executive cu caracter de dispoziţie pune în evidenţă utilizarea autorităţii conferite de lege administraţiei publice pentru a organiza executarea legii în cadrul unui complex proces decizional (Albu, 2005, p. 22). Activităţile cu caracter de dispoziţie sunt specifice realizării interesului general care vizează menţinerea ordinii publice, a liniştii publice şi a păcii sociale.

Activitatea prestatoare reprezintă o modalitate prin care se asigură calitatea vieţii în interiorul colectivităţilor umane. Organele administraţiei publice au obligaţia legală de a satisface cerinţele cetăţenilor şi ale întregii colectivităţi prin realizarea prestaţiilor respective, care au caracterul unor servicii publice, puse la dispoziţia cetăţenilor. Aceste prestaţii se înfăptuiesc pe baza şi în executarea legii, reprezentând o formă specifică de executare a legii.

Prestaţiile specifice administraţiei publice se pot concretiza fie în acte juridice (diplome de absolvire, autorizaţii etc.), fie în fapte materiale, tot pe baza şi în executarea legii.

În unele situaţii, prestaţiile îşi au izvorul în contracte civile sau administrative încheiate între autorităţi ale administraţiei publice şi beneficiari, persoane fizice sau juridice. În aceste cazuri, regimul juridic aplicabil va fi diferit faţă de cel aplicabil prestaţiilor realizate direct, pe baza şi în executarea legii.

De menţionat că activităţi de organizare a executării legii şi de executare în concret a acesteia, de natura celor două categorii menţionate, desfăşoară nu numai structurile organizatorice din sfera administraţiei publice, ci şi cele din sfera puterii legiuitoare şi judecătoreşti. De exemplu, actele adoptate de Parlament pentru administrarea bazei sale materiale sunt, prin natura lor juridică, acte administrative.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre actele juridice emise de preşedinţii judecătoriilor, tribunalelor, Curţilor de Apel şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au ca obiect buna administrare a justiţiei şi a bazei materiale pe care o folosesc. Aceste activităţi, în astfel de cazuri, apar ca activităţi subsidiare celor care sunt specifice acestor autorităţi, iar autorităţile care le realizează nu apar ca subiecţi ai puterii legislative sau judecătoreşti, ci ca autorităţi administrative, situate, însă, în sfera puterii care le constituie obiectul principal de activitate.

Vasilica Negruţ


Acordă atenţie deosebită scopului funcţiilor

administraţiei publice!

Funcţiile administraţiei publice

Se consideră că administraprincipale: de execuţadaugă şi altele cum ar fi cea de conservare a valorilor materiale ale societăţii, precum impun datorită transformale societăţii (Alexandru, 1999, p

De asemenea, administraexistenţa statului, dar colectivităţilor umane.

Funcţia principalădeterminată de poziţşi anume de organizare a executasigurare a executăforţa publică, constrângerea.

Funcţia de informare a administraa puterii politice asupra mersului în ansamblu a sistemului administrapublice. Această funcprelucrare şi difuzare a cunoaşte cât mai bine realitrezultate din relaţiile cu cetacestora. Totodată, administra111 din Constituţie, de a prezenta informaacestora optează pe368 şi urm.).

Pornind de la dispozicetăţean de „a avea acces la orice informapublică pune la dispozi

De altfel, conform art. 78 administraţia publicăadoptate de autorităţ

O altă funcţie a administranormative precum ş

Pregătirea deciziilor nu constAdministraţia trebuie sde soluţionare, care este prezentatadministraţiei publice de determinare a deciziei politice este posibilcadrul statului de dreptsău, acela de organizator de realizare a valorilor politice exprimate prin lege.

Totodată, administratermen scurt, mediu colectivităţilor locale. Astfel, administraParlamentului sau autoritale acestor opţiuni pentru viitorul colec

Administraţia publică - noţiuni introductive

I

iei publice

ă că administraţia publică îndeplineşte următoarele funcprincipale: de execuţie, de informare, de pregătire şi de prevedere. Acestora se

şi altele cum ar fi cea de conservare a valorilor materiale şăţii, precum şi funcţia de organizare şi coordonare a adaptă

ă transformărilor ce se produc în evoluţia diferitelor componente (Alexandru, 1999, pp. 40 şi urm.).

De asemenea, administraţia publică îndeplineşte şi o funcţie politicăa statului, dar şi o funcţie cu un pronunţat caracter de ocrotire a

mane.

ia principală a administraţiei publice este cea de executare ă de poziţia pe care o are administraţia în raport cu puterea politic

i anume de organizare a executării deciziei politice concretizatăasigurare a executării acesteia, prin convingere, iar în caz de nevoie, folosind

ă, constrângerea.

ia de informare a administraţiei publice are drept scop informarea ritmica puterii politice asupra mersului în ansamblu a sistemului administra

ă funcţie se constituie într-un important instrument de culegere, şi difuzare a informaţiilor de la nivelul societăţii. Astfel, pentru a

te cât mai bine realităţile sociale, administraţia publică reţine informalaţiile cu cetăţenii privitoare la nevoile prezente sau viitoare ale

acestora. Totodată, administraţia publică are obligaţia, conform prevederilor art. ţie, de a prezenta informaţiile cerute de Parlament, care, pe baza ă pentru diferite soluţii sau proiecte legislative (Muraru, 1997, p

Pornind de la dispoziţiile art.31 din Constituţie, referitoare la dreptul fiecean de „a avea acces la orice informaţie de interes public”, administra

la dispoziţia societăţii informaţiile pe care le deţine.

De altfel, conform art. 78 şi 108 alin. (4) din Constituţia României, ţia publică are sarcina de a aduce la cunoştinţa publică

adoptate de autorităţi, asigurându-se cunoaşterea acestora de către cet

ţie a administraţiei publice este cea de pregătire a proiectelor de acte normative precum şi colaborarea la adoptarea sau emiterea lor.

tirea deciziilor nu constă doar în a formula propuneri de acte normativeţia trebuie să determine decizia politică oferind o singur

ţionare, care este prezentată drept optimă. Aceastăţiei publice de determinare a deciziei politice este posibil

cadrul statului de drept, unde administraţia îşi are bine precizat locul u, acela de organizator de realizare a valorilor politice exprimate prin lege.

, administraţia publică are şi funcţia de prevedere a optermen scurt, mediu şi lung, atât la nivelul întregii societăţi, cât ş

ăţilor locale. Astfel, administraţiei publice îi revine rolul de a prezenta Parlamentului sau autorităţilor administraţiei publice locale, posibilele variante

ţiuni pentru viitorul colectivităţii.

ţiuni introductive

I 13

ătoarele funcţii i de prevedere. Acestora se

i altele cum ar fi cea de conservare a valorilor materiale şi spirituale i coordonare a adaptărilor ce se

ia diferitelor componente

ţie politică, legată de at caracter de ocrotire a

iei publice este cea de executare şi este ia în raport cu puterea politică

rii deciziei politice concretizată în legi şi de ii acesteia, prin convingere, iar în caz de nevoie, folosind

iei publice are drept scop informarea ritmică a puterii politice asupra mersului în ansamblu a sistemului administraţiei

un important instrument de culegere, ăţii. Astfel, pentru a ă ţine informaţiile

enii privitoare la nevoile prezente sau viitoare ale ia, conform prevederilor art.

iile cerute de Parlament, care, pe baza (Muraru, 1997, pp.

ie, referitoare la dreptul fiecărui ie de interes public”, administraţia

i 108 alin. (4) din Constituţia României, ţa publică toate actele

ătre cetăţeni.

tire a proiectelor de acte

neri de acte normative. oferind o singură variantă

. Această tendinţă a iei publice de determinare a deciziei politice este posibilă numai în

i are bine precizat locul şi rolul u, acela de organizator de realizare a valorilor politice exprimate prin lege.

ia de prevedere a opţiunilor pe ăţi, cât şi la nivelul

iei publice îi revine rolul de a prezenta iei publice locale, posibilele variante



Sarcina de lucru 2 Explică pe scurt funcţiile administraţiei publice.

1.2. Administraţia publică - obiect de cercetare ştiin ţifică al dreptului

administrativ şi al ştiin ţei administraţiei 1.2.1. Cercetarea ştiin ţifică a administraţiei publice Necesitatea cercetării ştiin ţifice a administraţiei publice

Creşterea continuă a rolului administraţiei publice în societatea modernă impune, cu necesitate, cunoaşterea aprofundată a acesteia, pentru că, numai pe baza cunoştinţelor obţinute se poate ajunge la o organizare raţională şi funcţionare eficientă a administraţiei publice. Ca orice fenomen social, fenomenul administrativ are particularităţile şi legităţile sale. Analiza acestuia se poate realiza numai printr-o cercetare ştiinţifică.

Administraţia publică este la fel de veche ca şi statul, pentru că, rolul şi funcţiile statului nu s-ar fi putut realiza fără desfăşurarea unor activităţi de natură administrativă.

Preocupări de cercetare ştiinţifică a administraţiei publice au existat din momentul în care în existenţa socială şi-au făcut apariţia aspectele organizatorice şi funcţionale ale administraţiei publice. Astfel, fenomenul administrativ a fost abordat de filosofie, ştiinţele politice, istorie, drept ş.a.

Administra ţia publică, obiect de cercetare al ştiin ţei dreptului administrativ

Ca ramură a dreptului public, dreptul administrativ a cercetat administraţia publică prin prisma normelor juridice care reglementau organizarea şi funcţionarea acesteia. Era o abordare ştiinţifică limitată la aspectul juridic, pentru că, dreptul administrativ nu putea include în obiectul său de cercetare întreaga problematică a administraţiei.

Spre sfârşitul secolului trecut s-a conturat o ştiinţă nouă, ştiinţa administraţiei, o ştiinţă interdisciplinară, care are ca obiect cercetarea tuturor aspectelor fenomenului administrativ, eficientizarea organizării, oportunitatea acţiunilor, modalităţile de acţiune.

Fiecare dintre cele două discipline, dreptul administrativ şi ştiinţa administraţiei îşi păstrează caracterul autonom, având un obiect şi metode proprii de cercetare. Rezultatele cercetării în cadrul dreptului administrativ sunt deosebit de utile ştiinţei administraţiei. Interferenţa dreptului administrativ cu ştiinţa administraţiei este o necesitate a cunoaşterii ştiinţifice.

Vasilica Negruţ


Reţine problemele

specific ce pot constitui obiectul ştiin ţei

administraţiei publice!

Ştiinţa administraţiei are ca obiect de cercetare urmadministraţiei publice:

- principiile de funcompune şi de eficientizare a acestei activit

- personalul administrativ, incluzând prin aceastsupus unui regim de putere publicsupuşi dreptului privat;

- formele concrete de activitate a administra

- desprinderea unor legitadministrativ dintr

- analiza şi combaterea unor aspecte negative care se administraţie, cum ar fi birocra

- studierea unor modele administrative în scopul stabilirii elementelor care pot influenţa pozitiv sau negativ activitatea administrativ

Dreptul administrativ - ramur ă

Dreptul administrativ stârziu decât celelalte ramuri ale dreptului public.secolului al XVIIIÎn ţara noastră, se poate considera codată cu intrarea în vigoare, în cele douOrganice, Muntenia (1831) referitoare la administrarea înainte, pe vremea lui Mircea cel BBun, în Moldova. În anul 1855, din dispozielaborat şi un Cod administrativ, care cuprindea aprode natură administrativ

În dezvoltarea ulterioarştiinţa administraţautentice a acestei ramuri de

În literatura juridică„totalitatea normelor juridice în conformitate cu care se exercitadministrativă a statului”, „regulile dupprecum şi acelea care guverneazurma unui act administrativ” sau „acea ramurcercetează normele de drept care privesc organizarea sistemului administrapublice, modalităţile juridice speccare sunt investite organele administraorganizarea executăputerea judecătoreascorganelor administraţ

2 Jurisconsulţii romani, începând cu Ulpianrespectiv dreptul public, care se ocupa de „privitoare la indivizi. La baza acestei distincţ„cetăţii”, suntem în sfera dreptului public. Când norma de drept se


I

a administraţiei are ca obiect de cercetare următoarele probleme specifice ţiei publice:

principiile de funcţionare a administraţiei publice şi aparatului care o şi de eficientizare a acestei activităţi;

personalul administrativ, incluzând prin această sintagmăsupus unui regim de putere publică, funcţionarii publici, cât

dreptului privat;

formele concrete de activitate a administraţiei;

desprinderea unor legităţi din studierea evoluţiei fenomenului administrativ dintr-un anume stat, dar şi din alte sisteme de drept;

şi combaterea unor aspecte negative care se ţie, cum ar fi birocraţia exagerată, corupţia, formalismul;

studierea unor modele administrative în scopul stabilirii elementelor care pot influenţa pozitiv sau negativ activitatea administrativă.

ramur ă distinctă de drept

Dreptul administrativ s-a conturat ca ramură de drept de sine stătârziu decât celelalte ramuri ale dreptului public.2 El a apărut secolului al XVIII-lea, mai întâi în Statele Unite ale Americii şi apoi în Fran

ă, se poate considera că această ramură a dreptului public a ap cu intrarea în vigoare, în cele două principate române, a Regulamentelor

Organice, Muntenia (1831) şi Moldova (1832), chiar dacă unele norme referitoare la administrarea treburilor ţării au fost elaborate cu mult timp înainte, pe vremea lui Mircea cel Bătrân, în Muntenia şi a lui Alexandru cel Bun, în Moldova. În anul 1855, din dispoziţia domnitorului Grigore Ghica, s

şi un Cod administrativ, care cuprindea aproape toate reglementă administrativă din perioada 1832-1855.

În dezvoltarea ulterioară a dreptului administrativ un rol deosebit la administraţiei care a contribuit la conturarea unei individualit

autentice a acestei ramuri de drept.

În literatura juridică, dreptul administrativ a fost definit în mod diferit: „totalitatea normelor juridice în conformitate cu care se exercită

ă a statului”, „regulile după care statul exercită funcţacelea care guvernează raporturile dintre stat şi individ, n

urma unui act administrativ” sau „acea ramură a ştiinţei juridice care ă normele de drept care privesc organizarea sistemului administra

publice, modalităţile juridice specifice prin care este realizată competencare sunt investite organele administraţiei publice, care acţioneazorganizarea executării şi a executării legii, precum şi controlul exercitat de

ătorească pentru asigurarea respectării legii în activitatea organelor administraţiei publice”.

Ulpian, distingeau două subdiviziuni ale dreptului: „jus publicum” şrespectiv dreptul public, care se ocupa de „res romana” - viaţa statului şi dreptul privat, care se ocupa de chestiunile privitoare la indivizi. La baza acestei distincţii se află interesul ocrotit prin norma de drept. Dacă acest interes vizeaz

ii”, suntem în sfera dreptului public. Când norma de drept se referă la individ, ne aflăm în domeniul dreptului privat.

ţiuni introductive

I 15

toarele probleme specifice

şi aparatului care o

sintagmă atât pe cel ionarii publici, cât şi pe cei

ţiei fenomenului i din alte sisteme de drept;

i combaterea unor aspecte negative care se manifestă în ţia, formalismul;

studierea unor modele administrative în scopul stabilirii elementelor care

de drept de sine stătătoare mai ărut la sfârşitul şi apoi în Franţa.

a dreptului public a apărut principate române, a Regulamentelor

ă unele norme rii au fost elaborate cu mult timp

şi a lui Alexandru cel ia domnitorului Grigore Ghica, s-a

ape toate reglementările

a dreptului administrativ un rol deosebit l-a avut iei care a contribuit la conturarea unei individualităţi

, dreptul administrativ a fost definit în mod diferit: „totalitatea normelor juridice în conformitate cu care se exercită activitatea

ă funcţia executivă, şi individ, născute în ş ţei juridice care

normele de drept care privesc organizarea sistemului administraţiei ă competenţa cu ţionează pentru

i controlul exercitat de ii în activitatea

” şi „ jus privatum”, i dreptul privat, care se ocupa de chestiunile

ă acest interes vizează viaţa m în domeniul dreptului privat.



O definiţie care constituie, totodată, un reper prin rigoarea concepţiei, este cea conform căreia „dreptul administrativ reprezintă ramura dreptului public care reglementează, concret sau cu valoare de principiu, relaţiile sociale din sfera administraţiei publice, precum şi pe cele de natură conflictuală dintre autorităţile publice sau structuri private, investite cu autoritate publică, pe de o parte, şi cei vătămaţi în drepturile lor prin actele administrative ale acestor autorităţi, pe de altă parte”.

Într-o formulare restrânsă, dreptul administrativ poate fi definit ca acea ramură a sistemului de drept care cuprinde un ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile sociale născute din activitatea de organizare a executării legii şi de executare a acesteia.

Sarcina de lucru 3 Explică în câteva fraze distincţia dintre dreptul administrativ şi ştiinţa administraţiei.

1.2.2. Izvoarele şi normele dreptului administrativ Izvoarele dreptului administrativ

Prin izvor de drept, în general, se desemnează formele de exprimare a normelor juridice. Noţiunea de izvor de drept are două sensuri: unul material şi altul formal. În sens material, prin izvor de drept înţelegem condiţiile social - economice ce impun crearea unui ansamblu de norme. În sens formal, prin izvor de drept se înţeleg formele juridice specifice puse la dispoziţia organelor specializate ale statului, exprimate prin acte normative, care să apere relaţiile economice şi sociale. Prin izvoarele formale se evocă formele de concretizare a normei juridice, de exprimare propriu-zisă a dreptului.

Prin izvoarele dreptului administrativ înţelegem formele în care se exprimă normele dreptului administrativ, prin care se nasc, modifică sau sting raporturi de drept administrativ.

În consonanţă cu tradiţia românească şi cu experienţa occidentală, identificăm trei categorii de izvoare ale dreptului administrativ: izvoare scrise; izvoare nescrise cutumiare; izvoare nescrise jurisprudenţiale.

Având în vedere autoritatea publică de la care provin şi implicit forţa lor juridică, izvoarele dreptului administrativ sunt: Constituţia României, legile (constituţionale, organice sau ordinare), ordonanţele Guvernului, hotărârile Guvernului, actele administraţiei ministeriale şi extraministeriale, indiferent de denumirea lor (ordine, instrucţiuni, circulare, precizări), actele autorităţilor administrative centrale autonome cum ar fi Banca Naţională a României,



Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, indiferent de denumirea lor, ordinele prefecţilor, hotărârile consiliilor judeţene, hotărârile consiliilor locale, dispoziţiile preşedintelui consiliului judeţean, dispoziţiile primarilor.

Constituţia României este principalul izvor de drept administrativ pentru următoarele considerente:

- consacră principiile cu caracter general care guvernează statul român; - reglementează principiile şi instituţiile fundamentale privind

administraţia publică în mod expres (Titlul III, Capitolul III intitulat „Guvernul” şi Capitolul V intitulat „Administraţia publică”);

- stabileşte izvoarele propriu-zise ale dreptului administrativ, prevăzându-le sau trimiţând la actul normativ care urmează să le prevadă.

Legile constituţionale sunt, conform art. 73 alin. (2) din Constituţie, legile de revizuire a Constituţiei.3 Ele sunt izvoare de drept administrativ doar atunci când au ca obiect probleme din sfera acestei ramuri de drept.

Legile organice sunt cele al căror obiect îl constituie problemele precizate de Constituţie în art. 73 alin. (3). Pot fi amintite ca legi organice: Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, Legea privind administraţia publică locală, Legea contenciosului administrativ ş.a.

Legile ordinare sunt izvoare de drept administrativ numai în măsura în care reglementează relaţii sociale ce fac obiectul administraţiei publice. De exemplu, ministerele se înfiinţează şi se organizează prin lege ordinară (art. 117 alin. (1)din Constituţie).

În sistemul actual legea ordinară este regula, iar legea organică excepţia.

Ordonanţele şi hotărârile Guvernului sunt în marea lor majoritate izvoare de drept administrativ. Prin aceste acte Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării, exercită conducerea generală a administraţiei publice şi organizează executarea legilor.

Guvernul emite ordonanţe numai în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta în domenii care nu fac obiectul legii organice. Legea specială de abilitare stabileşte atât domeniul, cât şi data până la care Guvernul poate emite ordonanţe.

Ordonanţele Guvernului sunt acte administrative de sine stătătoare. Însă, dacă legea de abilitare o cere, ele se supun obligatoriu aprobării Parlamentului, conform procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea acestui termen duce la încetarea efectelor ordonanţelor.

Pentru emiterea ordonanţelor de urgenţă, nu mai este necesară o abilitare prealabilă din partea Parlamentului. Potrivit prevederilor art. 115 alin (4) din Constituţie, ordonanţele de urgenţă se emit numai în situaţii extraordinare, a

3 Potrivit prevederilor art. 152, nu pot forma obiectul revizuirii dispoziţiile Constituţiei privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială [alin. (1)]. De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora (alin. (2)). Totodată, Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război [alin. (3)].

Vasilica Negruţ


Acordă atenţie

categoriilor de acte ce

constituie izvoare de

drept administrativ!

căror reglementare nu poate fi amânatîn cuprinsul acestora.

Ordinele şi instrucţadministraţiei publice centrale de specialitate,individual, sunt izvoare de drept administraactivitate, ci şi în alte domenii, pentraporturile care se nasc, se modific

Actele juridice emise de conducministerelor şi celorlalte organe ale administraspecialitate, organizate în unitdreptului administrativ când nasc, modificadministrativ.

Ordinele prefecţilorcare au caracter normativ, cum sunt cele care au ca obiect „asigurarea realizintereselor naţionale, aplicarea hotărârilor şi ordonanordinii publice”. Ordinele cu caracter normativ se comunicMinisterului Internelor nului, în exercitarea controlului ierarhic, anulardacă le consideră nelegale sau netemeinice (art.privind prefectul şi institu

Actele juridice adoptatesunt: hotărârile consiliilor judepreşedintelui consiliului judejudeţean pot avea atât caracter normativ, cât semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedinţa şi se contrasemneazlocal, cu caracter normativ sau individual, se semneazşedinţă şi se contrasemneazadministrativ teritoriale.

Tratatele internaţionale devenit executorii în ordinea juridicadministrativ.

Pentru a produce efecte juridice, în conformitate cu prevederile Constitunoastre, tratatele internaalin. (2). Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituîntre pactele şi tratatRomânia este parte şcu excepţia cazului în care Constitufavorabile.

Importanţa tratatedeosebită, ea aflânduvedere instituţional


I

ror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenîn cuprinsul acestora.

i instrucţiunile miniştrilor şi ale conducătorilor celorlalte organe ale iei publice centrale de specialitate, cu caracter normativ sau

individual, sunt izvoare de drept administrativ nu numai în propriul domeniu de şi în alte domenii, pentru toate subiectele de drept care intr

raporturile care se nasc, se modifică sau se sting în baza normelor emise.

Actele juridice emise de conducătorii serviciilor publice deconşi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de

organizate în unităţile administrativ - teritoriale sunt izvoare ale dreptului administrativ când nasc, modifică sau sting raporturi de drept

ţilor sunt izvoare de drept administrativ numai în mcare au caracter normativ, cum sunt cele care au ca obiect „asigurarea realiz

ţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a şi ordonanţelor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum

ordinii publice”. Ordinele cu caracter normativ se comunicăMinisterului Internelor şi Reformei Administrative, care poate propune Guvernului, în exercitarea controlului ierarhic, anularea ordinelor emise de prefect,

le consideră nelegale sau netemeinice (art. 27 din Legea nr.privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată).

Actele juridice adoptate de autorităţile administraţiei publice judeţărârile consiliilor judeţene; hotărârile consiliilor locale; dispozi

edintelui consiliului judeţean şi cele ale primarului. Hotărârile consiliului ean pot avea atât caracter normativ, cât şi caracter individual. Acestea se

şedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele care a condus şi se contrasemnează de secretarul judeţului. Hotărârile

local, cu caracter normativ sau individual, se semnează de preşşi se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretarul unit

administrativ teritoriale.

Tratatele internaţionale sunt izvoare de drept administrativ atunci când au devenit executorii în ordinea juridică internă, dând naştere la raporturi de drept

produce efecte juridice, în conformitate cu prevederile Constitunoastre, tratatele internaţionale trebuie să fie ratificate de Parlament (art. 11

Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie, dacă există neconcordanşi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care

România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispozi

ţa tratatelor internaţionale pentru România în etapa actuală, ea aflându-se în faza în care trebuie să se armonizeze din punct de

ţional şi legislativ la valorile consacrate la nivel comunitar.

ţiuni introductive

I 18

ia de a motiva urgenţa

torilor celorlalte organe ale cu caracter normativ sau

tiv nu numai în propriul domeniu de subiectele de drept care intră în

sau se sting în baza normelor emise.

torii serviciilor publice deconcentrate ale iei publice centrale de

teritoriale sunt izvoare ale sau sting raporturi de drept

sunt izvoare de drept administrativ numai în măsura în care au caracter normativ, cum sunt cele care au ca obiect „asigurarea realizării

ţiei, a legilor, a elor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a

ordinii publice”. Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată care poate propune Guver-

ea ordinelor emise de prefect, 27 din Legea nr. 340/2004

iei publice judeţene şi locale rârile consiliilor locale; dispoziţiile

ărârile consiliului i caracter individual. Acestea se

şedintele care a condus ărârile consiliului

ă de preşedintele de ătre secretarul unităţii

sunt izvoare de drept administrativ atunci când au tere la raporturi de drept

produce efecte juridice, în conformitate cu prevederile Constituţiei fie ratificate de Parlament (art. 11

neconcordanţă mentale ale omului, la care

ările internaţionale, ţin dispoziţii mai

ionale pentru România în etapa actuală este se armonizeze din punct de

i legislativ la valorile consacrate la nivel comunitar.

Vasilica Negruţ


Principiul fundamental al ordinii aplicarea imediată, direct

În acest sens sunt şprecizează că „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Euşi celelalte reglementdispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Pe de altă parte, prevederile art. 148 alin.punere în aplicare a normelor comunitare, statuânduPreşedintele României, Guvernul aducerea la îndeplinire a obliga

Jurisprudenţa sau practica judhotărârilor judecătoreoccidentală, practica judiciarpractica instanţelor de contencios administrativ constituţional.

În prezent, în România asistjudecătoreşti în consolidarea statului de drept. Se are in vedere, în acest sens, una din atribuţiile Înaltei Cur(3) din Constituţie şde către celelalte instanaceste decizii de interpretare, date în promovarea unui recurs în au semnificaţia unor izvoare de drept.

De asemenea, potrivit art. 147 alin. (4) din ConstituConstituţionale sunt obligatorii în Monitorul Oficial al României”. Curtea Constitucontribui la „corijareinterpretările pe care le d

Cea mai importantăadmis excepţii de neconstituvigoare a legilor, ordonanconstatate, prin aceste decizii, ca fiind neconstitu

Pe de altă parte, trebuie analizate contencios administrativ împotriva actelor adminipotrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 trebuie publicate.

Caracterul obligatoriu, atât al deciziilor Curhotărârilor instanţelor de contencios administrativ, vizeazdrept. Ca atare, deciziile Curdeciziile Înaltei Curţhotărârile instanţelor de contencios administrativ, prevLegea nr. 554/2004, sunt izvoare de drept.

Doctrina juridică specialiştii le emit ca urmare a studiului fenomenului juridic.

În dreptul românesc, doctrina nu este recunoscutacestea, în literatura de specialitate srealizarea administra


I

Principiul fundamental al ordinii juridice a Uniunii Europene îl reprezintaplicarea imediată, directă şi prioritară a dreptului comunitar.

În acest sens sunt şi prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţia României, care ă ă „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum

i celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de

ă parte, prevederile art. 148 alin. (4) reglementează modapunere în aplicare a normelor comunitare, statuându-se că „Parlamentul,

edintele României, Guvernul şi autoritatea judecătoreascăaducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării”.

sau practica judecătorească este alcătuită din totalitatea rârilor judecătoreşti pronunţate de instanţe indiferent de grad.

ă, practica judiciară este considerată izvor de drept, fiind vorba de ţelor de contencios administrativ şi a celor de contencios

În prezent, în România asistăm la o contribuţie deosebită a instanşti în consolidarea statului de drept. Se are in vedere, în acest sens, ţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzută de art. 126 alin. ţie şi anume, asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii

tre celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. În consecinaceste decizii de interpretare, date în promovarea unui recurs în interesul legii,

ţia unor izvoare de drept.

De asemenea, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, „deciziile Curţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se public

în Monitorul Oficial al României”. Curtea Constituţională are misiunea de a contribui la „corijarea” imperfecţiunilor textelor constituţ

ările pe care le dă acestora.

Cea mai importantă consecinţă a deciziilor Curţii Constituţionale prin care sţii de neconstituţionalitate o constituie scoaterea din legisla

are a legilor, ordonanţelor sau dispoziţiilor din legi sau ordonanconstatate, prin aceste decizii, ca fiind neconstituţionale.

ă parte, trebuie analizate şi soluţiile date de către instancontencios administrativ împotriva actelor administrative normative, care, potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 trebuie publicate.

Caracterul obligatoriu, atât al deciziilor Curţii Constituţionale, cât rârilor instanţelor de contencios administrativ, vizează toate subiectele de

Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale (art. 147 din Constitudeciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [art. 126 alin. (3) din Constitu

rârile instanţelor de contencios administrativ, prevăzute de art. 23 din 2004, sunt izvoare de drept.

este reprezentată de analizele, interpretările teoretice pe care tii le emit ca urmare a studiului fenomenului juridic.

În dreptul românesc, doctrina nu este recunoscută ca izvor de drept. Cu toate estea, în literatura de specialitate s-a subliniat rolul pe care îl are doctrina în

realizarea administraţiei active. Aşa, de exemplu, regimul juridic al actelor

ţiuni introductive

I 19

juridice a Uniunii Europene îl reprezintă

ţia României, care ropene, precum

ri comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de iile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de

ă modalitatea de ă „Parlamentul,

ătorească garantează

ă ă din totalitatea e indiferent de grad. În doctrina izvor de drept, fiind vorba de

a celor de contencios

ă a instanţelor ti în consolidarea statului de drept. Se are in vedere, în acest sens,

ă de art. 126 alin. ării unitare a legii

ţei sale. În consecinţă, interesul legii,

ţie, „deciziile Curţii i au putere numai pentru viitor. Ele se publică

ă are misiunea de a iunilor textelor constituţionale prin

ţionale prin care s-au ionalitate o constituie scoaterea din legislaţia în

iilor din legi sau ordonanţe

ătre instanţele de strative normative, care,

potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 trebuie publicate.

ţionale, cât şi al ă toate subiectele de

ionale (art. 147 din Constituţie), 126 alin. (3) din Constituţie] şi

ăzute de art. 23 din

ările teoretice pe care

ca izvor de drept. Cu toate a subliniat rolul pe care îl are doctrina în

a, de exemplu, regimul juridic al actelor



administrative se sprijină, în mare măsură, pe principii de drept formulate de doctrina juridică.

Cutuma (obiceiul juridic) ca regulă de conduită nescrisă izvorâtă dintr-o practică îndelungată, are în dreptul nostru o valoare redusă. Ea poate fi întâlnită în dreptul maritim, sub formă de uzanţe portuare, precum şi în dreptul civil, în materie de servituţi şi raporturi de vecinătate, de uzufruct, de executare a contractelor şi de interpretare a voinţei părţilor, de vânzare şi de locaţiune.

Sarcina de lucru 4 Evidenţiază în trei fraze distincţia dintre legile constituţionale, legile organice şi legile ordinare.

Normele de drept administrativ

Norma juridică reprezintă o regulă de conduită instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei aplicare este asigurată prin conştiinţa juridică, iar la nevoie, prin forţa coercitivă a acelei puteri, de obicei a statului (Motica & Mihai, 2001, p. 80).

Ca orice normă juridică, norma de drept administrativ are o structură trihotomică, cuprinzând cele trei elemente: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.

a) Ipoteza normei de drept administrativ

Spre deosebire de celelalte două elemente, ipoteza normei de drept administrativ este foarte dezvoltată şi poate să se refere la:

- împrejurările, condiţiile în care se aplică norma juridică;

- subiectele de drept, persoane fizice sau juridice, care cad sub incidenţa normei juridice;

- definiţii;

- principii;

- scopul unei anumite autorităţi publice sau al unei anumite activităţi;

- explicarea semnificaţiei unor termeni.

După modul de determinare, ipoteza poate fi absolut determinată şi relativ determinată.

Vasilica Negruţ


Reţine clasificarea normelor de

drept administrativ!

Ipoteza este absolut determinatîmprejurările în care se va aplica dispozicompetenţa legată

În situaţia în care ipoteza nu este precis conturatadministraţiei să aprecieze împrejurprezenţa ipotezei relative. Aceastcheamă „puterea discre

b) Dispoziţia normei de drept administrativ

Dispoziţia normei juridice cuprinde fondul, conreprezentând „miezul normei juridice”.

Dispoziţia normei de drept administrativ este, în general, catimperativă, întrucât, administrapublică.

În cadrul normei de drept administrativ se întâlnesc trei categorii de dispozi

a) dispoziţii imperative, prin care se impune o anumitdrept;

b) dispoziţii prohibitive, prin care se interzice o anumitde drept;

c) dispoziţii permisive, atunci când se prevede o anumitaprecierea subiectului de drept dacînsă, nu-l obligă

În doctrină se arată ămod dogmatic, în sensul cimperative, prohibitive sau permise.

c) Sancţiunea normei de drept administ

Sancţiunea normei de drept administrativ reprezintintervin în cazul nerespect

Ca şi în cazul altor ramuri de drept (dreptul constitusancţiunea normei de drept administrativ nu apare ea urmând a se deduce din con

Având în vedere legislaprincipale ale sancţ

- sancţiuni administrativ disciplinară etc.);

- sancţiuni administrativ

- sancţiuni administrativprodus printr

- măsuri de executare silitetc.);

- măsuri cu privire la actele juridice (anul


I

Ipoteza este absolut determinată când sunt conturate cu exactitate ările în care se va aplica dispoziţia, făcându-se trimitere la ţa legată, când autoritatea publică este ţinută de norma juridic

ţia în care ipoteza nu este precis conturată, lăsând posibilitatea ţ ă aprecieze împrejurările în care se aplică norma, ne afl

a ipotezei relative. Această libertate de apreciere constituie ceea ce se discreţionară” a administraţiei publice.

ia normei de drept administrativ

ia normei juridice cuprinde fondul, conţinutul reglementreprezentând „miezul normei juridice”.

ia normei de drept administrativ este, în general, cată, întrucât, administraţia publică se desfăşoară în regim de putere

În cadrul normei de drept administrativ se întâlnesc trei categorii de dispozi

ţii imperative, prin care se impune o anumită conduită subiectului

ţii prohibitive, prin care se interzice o anumită conduită

ţii permisive, atunci când se prevede o anumită acţiune, lăaprecierea subiectului de drept dacă va face sau nu ceea ce norma îi permi

l obligă.

ă se arată că această clasificare a normei de drept nu trebuie privitmod dogmatic, în sensul că un izvor de drept va conţine numai dispoziimperative, prohibitive sau permise.

iunea normei de drept administrativ

iunea normei de drept administrativ reprezintă consecinintervin în cazul nerespectării normei juridice.

i în cazul altor ramuri de drept (dreptul constituţional, de exemplu), iunea normei de drept administrativ nu apare întotdeauna în mod expres,

ea urmând a se deduce din conţinutul normei juridice.

Având în vedere legislaţia în vigoare, pot fi identificate următoarele forme principale ale sancţiunii normei de drept administrativ:

ţiuni administrativ – disciplinare (de ex. dizolvarea, mutarea disciplinară etc.);

ţiuni administrativ – contravenţionale (avertismentul, amenda etc.);

ţiuni administrativ-patrimoniale (obligarea la repararea prejudiciului us printr-o daună materială ori morală);

suri de executare silită (demolarea sau desfiinţarea unor construc

suri cu privire la actele juridice (anulări, suspendări etc.).

ţiuni introductive

I 21

când sunt conturate cu exactitate se trimitere la

de norma juridică.

ă ăsând posibilitatea ă norma, ne aflăm în

libertate de apreciere constituie ceea ce se

ţinutul reglementării,

ia normei de drept administrativ este, în general, categorică, ă în regim de putere

În cadrul normei de drept administrativ se întâlnesc trei categorii de dispoziţii:

ă subiectului de

ă conduită subiectului

ă ţiune, lăsându-se la va face sau nu ceea ce norma îi permite,

clasificare a normei de drept nu trebuie privită în ţine numai dispoziţii

ă consecinţele care

ţional, de exemplu), întotdeauna în mod expres,

ătoarele forme

disciplinare (de ex. dizolvarea, mutarea

ionale (avertismentul, amenda etc.);

patrimoniale (obligarea la repararea prejudiciului

ţarea unor construcţii

ări etc.).



d) Clasificarea normelor de drept administrativ

Un prim criteriu îl constituie obiectul de reglementare, după care pot fi identificate următoarele categorii de norme:

- norme de drept material, care vizează drepturile şi obligaţiile autorităţilor publice;

- norme de drept procesual, care au ca obiect procedura de concretizare a activităţii autorităţilor publice.

După caracterul normelor identificăm:

- norme imperative, care impun subiectelor de drept o anumită conduită;

- norme prohibitive, care interzic o anumită conduită;

- norme permisive, care îngăduie o conduită determinată.

Având în vedere întinderea sferei de aplicare, se identifică:

- norme cu caracter general, aplicabile tuturor autorităţilor publice;

- norme speciale, care se referă la un organ determinat.

e) Codificarea normelor de drept administrativ

Crearea unei administraţii publice moderne, stabilă şi responsabilă constituie un obiectiv esenţial pentru orice stat democratic. Însă, un astfel de scop se poate atinge doar atunci când activitatea administraţiei se desfăşoară într-o anumită ordine şi în forme regulamentare determinate strict de normele legale, respectiv, după o procedură administrativă.

În literatura de specialitate procedura administrativă este definită în mod diferit. Astfel, prof. R. Ionescu apreciază că:

Procedura administrativă este forma în care organele administraţiei de stat acţionează pentru organizarea executării în concret a legilor şi a celorlalte acte ale organelor statului emise în realizarea puterii de stat, iar într-o altă accepţiune procedura administrativă este dată de totalitatea normelor juridice care reglementează forma în care se îndeplineşte întreaga activitate a organelor de stat.

Necesitatea codificării normelor de procedură administrativă constituie una dintre problemele frecvent abordate înainte de 1990, dar şi după această dată, atât din perspectiva administraţiei publice cât şi din perspectiva cetăţenilor.

După cum se arată în studiile de specialitate, codificarea normelor de procedură administrativă ar duce la o anumită disciplină a activităţii şi la stabilirea limitelor pentru fiecare dintre cele 3 funcţii ale puterii publice (funcţia normativă, funcţia administrativă si funcţia jurisdicţională).

Preocupările legate de codificarea în domeniul administrativ s-au intensificat după 1989. Acestea au pornit de la premisa că „o administraţie publică modernă şi civilizată într-un stat de drept democratic, ar trebui să fie, mai întâi de toate, o administraţie transparentă, transparenţă care ar fi de neconceput fără existenţa unor norme clare”, pe cât posibil unitare, cunoscute de toata lumea, ajungându-se la stabilirea unor coordonate ale codificării.

Vasilica Negruţ


Codificarea normelor de procedurProgramului de guvernare pe perioada 2001intitulat „Reforma administraregională”, acesta continuând cu elaborarea Codului administrativ, Codului de procedură administrativ

Proiectul Codului de procedurde specialişti, coordonatpracticieni din domeniul administraformulat o serie de amendamente. Proiectul a fost supus, apoi, dezbaterii publice a experţilor naAdministrative „Paul Negulescu”,

Proiectul reprezintăsistematizare, normalizare si unificare a altă parte, proiectul Codului de procedureliminarea oricăror paralelisme sau contradicdomeniu .

În concluzie, deşi nu sParlamentului, la forma finalsusţinem, în continuare, utilitatea codificasigurare a unei terminologii unitare, dar transparenţei gestiunii publice.

Descrie pe scurt structura normei de drept administrativ.

Raporturile de drept administrativ

Raporturile de drept administrativ sunt relanormele dreptului şi funcţionarea administra

Ca orice raport juridic, raportul de drept administrativ are trei elemente componente: subiecte, obiect, con

În ceea ce priveşte subiectele raporturilomenţiona că unul dintre ele este fie o autoritate a administrafuncţionar public. administraţiei publice sau un funcaltei puteri sau un particular, persoan


I

Codificarea normelor de procedură administrativă a fost unul dintre obiectivele Programului de guvernare pe perioada 2001–2004, inclus în capitolul IX,

at „Reforma administraţiei publice centrale si locale. Dezvoltare ă”, acesta continuând cu elaborarea Codului administrativ, Codului de ă administrativă şi a Codului electoral.

Proiectul Codului de procedură administrativă a fost elaborat de căşti, coordonată de către profesorul Ioan Santai, fiind analizat de c

practicieni din domeniul administraţiei publice centrale şi locale, care au formulat o serie de amendamente. Proiectul a fost supus, apoi, dezbaterii

ice a experţilor naţionali, organizată de către Institutul de Administrative „Paul Negulescu”, la Sibiu, în septembrie 2005.

Proiectul reprezintă, cu siguranţă, materializarea nevoii de simplificare, sistematizare, normalizare si unificare a activităţii administraţiei publice. Pe de

parte, proiectul Codului de procedură administrativă are în vedere ăror paralelisme sau contradicţii între actele normative in

În concluzie, deşi nu s-a ajuns, în urma dezbaterilor publice, dar şParlamentului, la forma finală a Codului de procedură administrativ

inem, în continuare, utilitatea codificării administrative, ca instrument de asigurare a unei terminologii unitare, dar şi ca modalitate de asigurare a

ţei gestiunii publice.

Sarcina de lucru 5 Descrie pe scurt structura normei de drept administrativ.


Raporturile de drept administrativ sunt relaţii sociale reglementate de normele dreptului administrativ care se formează în legătură cu organizarea

ţionarea administraţiei publice.

Ca orice raport juridic, raportul de drept administrativ are trei elemente componente: subiecte, obiect, conţinut.

În ceea ce priveşte subiectele raporturilor de drept administrativ, se cuvine a ă unul dintre ele este fie o autoritate a administraţiei publice, fie un

Celălalt subiect de drept administrativ poate fi o autoritate a ţiei publice sau un funcţionar public, o autoritate publică

altei puteri sau un particular, persoană fizică sau juridică.

ţiuni introductive

I 23

a fost unul dintre obiectivele 2004, inclus în capitolul IX,

iei publice centrale si locale. Dezvoltare ”, acesta continuând cu elaborarea Codului administrativ, Codului de

de către o echipă analizat de către

şi locale, care au formulat o serie de amendamente. Proiectul a fost supus, apoi, dezbaterii

tre Institutul de Ştiinţe

, materializarea nevoii de simplificare, ţiei publice. Pe de ă are în vedere

e actele normative in

lice, dar şi din cadrul ă administrativă,

rii administrative, ca instrument de i ca modalitate de asigurare a

ii sociale reglementate de ă ă cu organizarea

Ca orice raport juridic, raportul de drept administrativ are trei elemente

r de drept administrativ, se cuvine a ţiei publice, fie un

lalt subiect de drept administrativ poate fi o autoritate a utoritate publică din sfera



Obiectul raporturilor de drept administrativ îl constituie acele acţiuni sau fapte materiale care se realizează în cadrul administraţiei publice şi care, prin natura lor sunt extrem de numeroase şi variate.

Conţinutul raporturilor de drept administrativ este format din drepturile şi obligaţiile părţilor.

Raporturile de drept administrativ se grupează în două categorii: raporturi care se formează în cadrul sistemului administraţiei publice; raporturi care se formează între un subiect ce aparţine administraţiei publice şi unul din afara acestui sistem.

Raporturile ce se constituie în cadrul sistemului administraţiei publice se referă, în principal, la organizarea şi funcţionarea administraţiei publice. Ele se împart în raporturi de subordonare ierarhică şi de colaborare.

În cadrul raporturilor de subordonare ierarhică, subiectele participante se află în cadrul unei ierarhii administrative. Cel care acţionează ca autoritate ierarhic superioară are dreptul de a conduce, îndruma şi controla subiectul subordonat. Este cazul raporturilor dintre Guvern şi prefecţi sau acela al raporturilor dintre ministru şi conducătorii serviciilor deconcentrate ale ministerelor în judeţe.

În cazul raporturilor de colaborare, subiectele participante sunt pe picior de egalitate şi acţionează împreună pentru realizarea unui anumit scop. Cum ar fi, de exemplu, două ministere care emit împreună norme juridice de interes comun.

Raporturile care se formează între un subiect ce aparţine administraţiei publice şi unul din afara acestui sistem sunt extrem de variate.

Ele pot fi raporturi de subordonare, în care organele administraţiei publice, pe baza competenţei pe care o au conform legii, pot stabili în mod unilateral drepturi şi obligaţii, pentru persoanele fizice sau juridice.

O pondere deosebită în cadrul categoriei de raporturi analizate o ocupă cele de utilizare a serviciilor publice.

Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate, subiectele active acţionează tot pe baza şi în executarea legii, însă, în calitatea lor de servicii publice.

În cadrul raporturilor care se formează între un subiect ce aparţine administraţiei publice şi unul din afara acestui sistem se întâlnesc şi raporturi de colaborare şi participare a unor persoane fizice şi juridice la realizarea sarcinilor ce revin administraţiei publice. Pot fi amintite acele raporturi juridice în care anumite organizaţii nestatale realizează activităţi de interes public prin prestaţii specifice organizaţiei statale.

Termeni cheie: izvor de drept administrativ, normă de drept administrativ, raport de drept administrativ.

Vasilica Negruţ


Exemplifică douanalizată.

Rezumat Dreptul administrativ caracterul autonom, fiecare având un obiect

Izvoarele dreptului administrativ

- Constituţia României;

- legile (de revizuire a Constitu

- hotărârile ş

- ordinele şi instrucorgane ale administra

- actele juridice emise de conducale ministerelor de specialitate, organizate în unit

- ordinele prefec

- actele juridice adoptate de autoritlocale;

- tratatele interna

- jurisprudenţConstituţie; deciziile Înaltei Curdin Constituţprevăzute de art. 23 din Legea nr. 554/2004).

Normele de drept adminiipoteza, dispoziţia ş

Clasificarea normelor de drept administrativ:

1. după obiectul de reglementare

a) norme de drept material;

b) norme de drept procesual.

2. după caracterul normelor

a) norme imperative;

b) norme prohibitive;


I

Sarcina de lucru 6 Exemplifică două raporturi de drept administrativ din fiecare categorie

Dreptul administrativ şi ştiinţa administraţiei sunt discipline care îşcaracterul autonom, fiecare având un obiect şi metode proprii de cercetare.

Izvoarele dreptului administrativ sunt:

ţia României;

legile (de revizuire a Constituţiei, organice şi ordinare);

ărârile şi ordonanţele guvernului;

ordinele şi instrucţiunile miniştrilor şi ale conducătorilor celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate;

actele juridice emise de conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, organizate în unităţile administrativ-teritoriale;

ordinele prefecţilor;

actele juridice adoptate de autorităţile administraţiei publice jude

tratatele internaţionale;

jurisprudenţa (deciziile Curţii Constituţionale, potrivit art. 147 din ţie; deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (art. 126 alin. (3)

din Constituţie); hotărârile instanţelor de contencios administrativ, ăzute de art. 23 din Legea nr. 554/2004).

Normele de drept administrativ au o structură trihotomicăipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.

Clasificarea normelor de drept administrativ:

obiectul de reglementare:

a) norme de drept material;

b) norme de drept procesual.

caracterul normelor:

norme imperative;

b) norme prohibitive;

ţiuni introductive

I 25

raporturi de drept administrativ din fiecare categorie

care îşi păstrează i metode proprii de cercetare.

ătorilor celorlalte

torii serviciilor publice deconcentrate ţiei publice centrale teritoriale;

ţiei publice judeţene şi

ionale, potrivit art. 147 din ţie (art. 126 alin. (3)

elor de contencios administrativ,

trihotomică, cuprinzând:

Vasilica Negruţ


c) norme permisive.

3. după întinderea sferei de aplicare

a) norme cu caracter general;

b) norme specifice.


a) raporturi care se formeazcare se împart în:

- raporturi de subordonare ierarhic

- raporturi de colaborare.

b) raporturi care se formeazpublice şi unul din afara acestui sistem

- raporturi de subordonare;

- raporturi de utilizare a serviciilor publice;

- - raporturi de colaborare la realizarea sarcinilor administra


1. Noţiunea de administra

a) noţiunea de putere executiv

b) noţiunea de executiv;

c) ansamblul activitcare, în regim de putere public

2. În conţinutul administra

a) numai activităţ

b) unele activităţ

c) activităţi cu caracter de dispozi

3. Principalul izvor de drept îl reprezint

a) Constituţia;

b) Legile organice;

c) Legile ordinare.


I

c) norme permisive.

întinderea sferei de aplicare:

a) norme cu caracter general;

b) norme specifice.

Raporturile de drept administrativ se grupează în două categorii:

raporturi care se formează în cadrul sistemului administraţcare se împart în:

raporturi de subordonare ierarhică;

raporturi de colaborare.

raporturi care se formează între un subiect ce aparţine administrai unul din afara acestui sistem, care pot fi:

de subordonare;

raporturi de utilizare a serviciilor publice;

raporturi de colaborare şi participare a unor persoane fizice la realizarea sarcinilor administraţiei publice.


iunea de administraţie publică este sinonimă cu:

ţiunea de putere executivă;

ţiunea de executiv;

ansamblul activităţilor desfăşurate de către autorităţile publice prin care, în regim de putere publică se execută legea.

ţinutul administraţiei publice intră:

numai activităţi cu caracter de dispoziţie;

unele activităţi cu caracter de prestaţie;

ăţi cu caracter de dispoziţie şi activităţi cu caracter de presta

Principalul izvor de drept îl reprezintă:

ţia;

Legile organice;

Legile ordinare.

ţiuni introductive

I 26

ă categorii:

sistemului administraţiei publice şi

ţine administraţiei

i participare a unor persoane fizice şi juridice

ăţile publice prin

i cu caracter de prestaţie.

Vasilica Negruţ


4. Legea organică

a) în domeniile prev

b) în domeniile pentru care în Constituordinare;

c) Constituţia nu prevede în ce domenii intervine legea organic

5. Prefectul emite:

a) decizii;

b) dispoziţii;

c) ordine cu caracter normativ sau individual.

Bibliografie minimalAlbu, Emilian (2005). Bucureşti: Editura Funda

Alexandru, Ioan; CăEdiţia a III-a. Bucure

Apostol Tofan, Danapp. 39-89.

Bălan, Emil (2005). pp. 33 şi urm.

Brezoianu, Dumitru; Oprican, Mariana (2008). România. Bucureşti: C.H. Beck, pp. 45

Iorgovan, Antonie (2005). Bucureşti: All Beck, pp. 68

Negruţ, Vasilica (2008). Pedagogică, pp. 11

Petrescu, Rodica-pp. 27-53.

Vedinaş, Verginia (200pp. 7-76.


I

Legea organică intervine:

în domeniile prevăzute de Constituţie în art. 73 alin. (3);

în domeniile pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi

ţia nu prevede în ce domenii intervine legea organică

Prefectul emite:

ordine cu caracter normativ sau individual.

Bibliografie minimal ă Albu, Emilian (2005). Drept administrativ şi ştiinţa administraţ

ti: Editura Fundaţiei România de Mâine, pp. 22 şi urm.

Alexandru, Ioan; Cărăuşan, Mihaela; Bucur, Sorin (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 39-113.

Dana (2008). Drept administrativ, vol. I, Bucureşti

lan, Emil (2005). Procedura administrativă. Bucureşti: Editura Universitar

Brezoianu, Dumitru; Oprican, Mariana (2008). Administraţia publicBucureşti: C.H. Beck, pp. 45-62.

Iorgovan, Antonie (2005). Tratat de drept administrativ, vol. I, ediBeck, pp. 68-73.

, Vasilica (2008). Drept administrativ. Bucureşti: Editura Didactică, pp. 11-57.

-Narcisa (2009). Drept administrativ. Bucureşti: H

, Verginia (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Universul Juridic

ţiuni introductive

I 27

ie se prevede adoptarea de legi

ia nu prevede în ce domenii intervine legea organică.

a administraţiei, Partea I.

Drept administrativ.

I, Bucureşti: C.H. Beck,

: Editura Universitară,

ţia publică în

vol. I, ediţia 4-a.

ti: Editura Didactică şi

Bucureşti: Hamangiu,

Universul Juridic,


2. ORGANIZAREA ADMINISTRATIV Ă A TERITORIULUI ŞI ORGANIZAREA ADMINISTRA ŢIEI PUBLICE



• să realizezi analiza generală a organizării administrative a teritoriului;

• să identifici modurile de organizare a administraţiei publice;

• să ilustrezi modul de funcţionare a administraţiei descentralizate;

• să evidenţiezi deosebirile dintre descentralizare şi deconcentrare.


2.1. Consideraţii generale privind organizarea administrativ ă a teritoriului

29

2.2. Moduri de organizare a administraţiei publice 30


Rezumat 33


Lucrare de verificare 35


Vasilica Negruţ Organizarea administrativă a teritoriului şi organizarea administraţiei publice


2.1. Consideraţii generale privind organizarea administrativă a teritoriului

Organizarea administrativă a teritoriului. Aspecte generale

Din punct de vedere administrativ, teritoriul statului unitar este împărţit în unităţi administrativ - teritoriale.

Expresia „unitate administrativ - teritorială” are două sensuri distincte: de circumscripţie administrativ-teritorială şi de colectivitate teritorială locală (Popescu, 1999, p. 32 şi urm.).

Într-un prim sens, unităţile administrativ - teritoriale semnifică circumscripţiile administrativ - teritoriale, ierarhizate, în care îşi exercită competenţa teritorială organele deconcentrate ale judeţului.

De exemplu, se poate vorbi de circumscripţie administrativă judeţeană în cazul prefectului, al direcţiei generale judeţene a finanţelor publice sau se poate vorbi de circumscripţie comunală sau orăşenească în cazul postului comunal de poliţie sau al poliţiei orăşeneşti. Tot astfel, există circumscripţii ale judecătoriilor, ale tribunalelor sau curţilor de apel.

Într-un al doilea sens, unităţile administrativ - teritoriale reprezintă colectivităţile teritoriale locale, respectiv locuitorii care trăiesc pe o anumită porţiune a teritoriului de stat.

Trebuie precizat că unitatea administrativ - teritorială este subiect de drept numai atunci când are accepţiunea de colectivitate teritorială locală şi nu atunci când reprezintă o circumscripţie administrativ – teritorială.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, delimitarea unităţilor administrativ - teritoriale se stabileşte prin lege.1 Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai în temeiul legii şi după consultarea cetăţenilor din unităţile administrativ – teritoriale respective, prin referendum.

Organizarea administrativă a teritoriului este definită ca fiind „delimitarea teritoriului unui stat în unităţi administrativ-teritoriale, delimitare făcută în scopul realizării unitare a puterii” (Muraru, 1997, p. 148).

În organizarea administrativă a teritoriului sunt avute în vedere mai multe criterii: relieful şi reţeaua hidrografică; configuraţia zonelor de influenţă a principalelor localităţi, în special a celor urbane; accesul locuitorilor la reşedinţa de judeţ; relaţiile tradiţionale; posibilitatea punerii în valoare, în mod eficient, a resurselor naturale; zonarea etnografică şi zonarea eparhială ş.a.

În sensul Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, comuna este unitatea administrativ-teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi tradiţii, alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcţie de condiţiile economice, social-naturale, geografice şi demografice.

1 Legea nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României (publicată în Buletinul Oficial nr. 54-55 din 27.07.1981), abrogată prin Legea nr. 2/1989 privind îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului R.S.R. (publicată în Buletinul Oficial nr.15/25.04.1989) şi repusă în vigoare prin Decretul - Lege nr. 38/1990 (publicat în Monitorul Oficial nr. 14/23.01.1990), modificată şi completată.

Vasilica Negruţ Organizarea administrativă a teritoriului şi organizarea administraţiei publice


Reţine criteriile avute în vedere în organizarea administrativ ă a teritoriului!

Oraşul este o unitate administrativ-teritorială de bază în cadrul organizării administrativ-teritoriale. El constituie un centru politico-administrativ dezvoltat, cu un potenţial economic, social-cultural şi edilitar gospodăresc ridicat. Oraşele care au un număr mai mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viaţa economică, social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării au fost declarate municipii.

Municipiul Bucureşti are un regim juridic şi politic asemănător cu cel al judeţului. Fiind capitala ţării, municipiul Bucureşti are o organizare proprie, pe sectoare.

Judeţul este unitatea administrativ-teritorială ce joacă rolul de verigă intermediară în cadrul organizării administrative a judeţului. Judeţul este unitatea administrativ - teritorială complexă din punct de vedere economic şi social-cultural şi o unitate de coordonare şi control din punct de vedere politico-administrativ. Delimitarea judeţelor (în număr de 41) s-a făcut astfel încât, fiecare din acestea să fie echilibrate ca suprafaţă, număr de locuitori şi potenţial economic. Suprafaţa medie a unui judeţ este de aproape 6100 Km, iar populaţia în medie de peste 450.000 locuitori.

Organizarea administraţiei şi realizarea în concret a legii şi a tuturor actelor bazate pe lege, în unităţile administrativ - teritoriale se asigură prin autorităţile administraţiei publice locale, care sunt create şi funcţionează în comune, oraşe, municipii şi judeţe, conform prevederilor legale (art. 20, alin.(1) din Legea nr.215/2001).

De la apariţia sa, organizarea administraţiei publice a cunoscut o evoluţie continuă, ca urmare a dezvoltării structurilor statale şi a influenţei factorilor geografici, politici, militari, economici ş.a.

Sarcina de lucru 1 Defineşte organizarea administrativă a teritoriului şi precizează care sunt criteriile care se au în vedere la organizarea administrativă a teritoriului.

2.2. Moduri de organizare a administraţiei publice 2.2.1. Consideraţii generale

Statul unitar este un stat centralizat din punct de vedere politic. Însă, din punct de vedere administrativ se poate vorbi de mai multe regimuri juridice în relaţiile dintre centru şi teritoriu şi anume, de un regim de centralizare administrativă, de un regim de deconcentrare administrativă şi de un regim de descentralizare administrativă (Santai, 1998, p. 112). Acestea se pot constitui concomitent şi în principii care stau la baza organizării administraţiei publice. Prin aceste principii se încearcă rezolvarea celor două tendinţe care se

Vasilica Negruţ Organizarea administrativ


manifestă în guvernarea diversitate.

Conform opiniei exprimate de profesorul Antonie Iorgovan, organizarea administrativă nu exprdescentralizare, existând întotdeao ţară sau alta constând în partea recunoscutoriginalitatea administra

Potrivit principiilor care guverneazadministraţiei, pe întreg teritoriul, este dependentadministraţii centrale administrativ - teritoriale. Gradul de dependenadministraţia centralăcele descentralizate.

Centralizarea concentreaznaţional în persoana statului. Prin descentralizare se fac concesii conceptului de unitate administrativcircumscripţiile administrativ interese (Oroveanu, 1998, p. 385)

2.2.2. Centralizarea administrativ

Prin centralizare se înlocale şi speciale sunt numite de autoritatea publicacesteia” În sistemul centralizconduce, iar autorit(Negulescu, 1934, p. 610)

În regimul centralizăadministra. În acest sistem statul înaţional, satisfacerea cerinse organizează circumscripnistrativă colectivităţ

Un stat centralizat înseamn(Văraru, 1928, p. 306)

- centralizarea ar progresului naţiunii;

- regimul centralizator suprimpiardă deprinderea de a

Centralizarea îmbracadministrative.

Concentrarea constăsuperioare ale ierarhiei administrative. de pregătire şi execuţ

Prin deconcentrare administrativrevin organelor centrale, unor organe subordonate care functeritoriu şi care, din acest punct de vedere, sunt organe locale, dar sunt

Organizarea administrativă a teritoriului şi organizarea administra

I

ă în guvernarea şi administrarea unei ţări: tendinţa de unitate

Conform opiniei exprimate de profesorul Antonie Iorgovan, organizarea ă nu exprimă niciodată numai centralizare sau numai

descentralizare, existând întotdeauna un dozaj între una şi alta, diferen sau alta constând în partea recunoscută descentralizării, fapt ce determin

originalitatea administraţiei din fiecare ţară.

Potrivit principiilor care guvernează statul unitar, soluţionarea problemelor ţiei, pe întreg teritoriul, este dependentă de existenţii centrale şi a unei administraţii locale, organizate în toate unit

teritoriale. Gradul de dependenţă a administraţţia centrală reprezintă criteriul care separă sistemele centralizate de

cele descentralizate.

Centralizarea concentrează ansamblul sarcinilor administrative pe teritoriul rsoana statului. Prin descentralizare se fac concesii conceptului de

unitate administrativă, acordându-se administraţiei colectivităţilor locale din ţiile administrativ - teritoriale sarcina de a satisface propriile

(Oroveanu, 1998, p. 385).

Centralizarea administrativă

Prin centralizare se înţelege „regimul administrativ în care autorităţ

i speciale sunt numite de autoritatea publică centrală, fiind subordonate În sistemul centralizării „autoritatea publică centrală ia deciziile

conduce, iar autorităţile locale raportează şi execută deciziile primite”(Negulescu, 1934, p. 610).

În regimul centralizării nu se recunoaşte colectivităţilor locale dreptul de a se administra. În acest sistem statul îşi asumă, pentru ansamblul teritoriului

ional, satisfacerea cerinţelor de interes general. Într-un regim centralizat pur ă circumscripţii teritoriale, dar nu se acordă autonomie admi

ă colectivităţilor umane locale.

Un stat centralizat înseamnă de fapt negarea intereselor regionale raru, 1928, p. 306). Alte dezavantaje ale centralizării:

centralizarea ar lipsi statul de unul din atributele esenţiale: asigurarea progresului naţiunii;

regimul centralizator suprimă spiritul de independenţă, face ca poporul să deprinderea de a-şi exercita voinţa.

Centralizarea îmbracă, de regulă, forma concentrării şi a deconcentr

Concentrarea constă în atribuirea puterii de decizie în totalitate autoritsuperioare ale ierarhiei administrative. Autorităţile din teritoriu nu au decât un rol

şi execuţie a deciziilor

deconcentrare administrativă se înţelege transferul unor atriburevin organelor centrale, unor organe subordonate care funcţ

şi care, din acest punct de vedere, sunt organe locale, dar sunt

i organizarea administraţiei publice

I 31

ţa de unitate şi de

Conform opiniei exprimate de profesorul Antonie Iorgovan, organizarea numai centralizare sau numai

şi alta, diferenţa dintre ării, fapt ce determină

ţionarea problemelor ă de existenţa unei

ii locale, organizate în toate unităţile a administraţiei locale de

sistemele centralizate de

ansamblul sarcinilor administrative pe teritoriul rsoana statului. Prin descentralizare se fac concesii conceptului de

ţilor locale din teritoriale sarcina de a satisface propriile

elege „regimul administrativ în care autorităţile publice ă, fiind subordonate ă ia deciziile şi

ă deciziile primite”

ilor locale dreptul de a se , pentru ansamblul teritoriului

un regim centralizat pur ă autonomie admi-

de fapt negarea intereselor regionale şi locale

ţiale: asigurarea

ţă, face ca poporul să

i a deconcentrării

în atribuirea puterii de decizie în totalitate autorităţilor ile din teritoriu nu au decât un rol

elege transferul unor atribuţii care revin organelor centrale, unor organe subordonate care funcţionează în

i care, din acest punct de vedere, sunt organe locale, dar sunt



subordonate organelor centrale ale adm

Se poate spune cădescentralizare.

Ceea ce o apropie de centralizare este faptul caleşi de electoratul local, ci numi

Ceea ce o apropie de descentralizare este faptul ccompetenţa să rezolve problemele locale, fşefului lor ierarhic.

Potrivit legislaţiei actuale, deconcentrarea constcompetenţe administrative specialitate ale administraspecialitate din teritoriu.

2.2.3. Descentralizarea administrativ

Descentralizarea reprezipermite colectivităţstatului, care le conferautorităţi proprii ş

Esenţa descentralizăautorităţi centrale unor autoritadministrativ - teritoriale.

Descentralizarea se asigurproblemelor locale, prin alegerea repreadministraţiei publice locale, ceea ce sus„democraţia aplicată

Potrivit prevederilor art. 2 lit. l)descentralizarea, aceasta reprezintfinanciară de la nivelul administrapublice locale sau că

Principiile pe bazaurmătoarele2:

a. principiul subsidiaritcătre autoritatea administraadministrativ cel mai apropiat de cetadministrativă

b. principiul asigurtransferate;

c. principiul responsabilitraport cu competenstandardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice publică;

2 Art. 3 din Legea nr. 195/2006.


I

subordonate organelor centrale ale administraţiei publice.

Se poate spune că deconcentrarea este o centralizare atenuată

Ceea ce o apropie de centralizare este faptul că titularii puterii locale nu sunt i de electoratul local, ci numiţi de autorităţile centrale.

Ceea ce o apropie de descentralizare este faptul că titularii puterii locale au ţ ă rezolve problemele locale, fără să le mai înainteze, în acest scop,

efului lor ierarhic.

ţiei actuale, deconcentrarea constă în redistribuireaţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de

specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.

Descentralizarea administrativă

Descentralizarea reprezintă un sistem de organizare administrativpermite colectivităţilor umane să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea unor

ăţi proprii şi le dotează cu resursele necesare.

a descentralizării constă în transferul unor atribuţii ale diverselor i centrale unor autorităţi locale care funcţionează în unit

teritoriale.

Descentralizarea se asigură de către cetăţeni prin participarea lor la rproblemelor locale, prin alegerea reprezentanţilor care vor constitui autorit

blice locale, ceea ce susţine afirmaţia că descentralizarea este ţia aplicată la administraţie”.

Potrivit prevederilor art. 2 lit. l) din Legea nr. 195/2006 privind descentralizarea, aceasta reprezintă transferul de competenţă administrativ

ă de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administrapublice locale sau către sectorul privat.

Principiile pe baza cărora se desfăşoară procesul de descentralizare sunt

principiul subsidiarităţii, care constă în exercitarea competentre autoritatea administraţiei publice locale situată

administrativ cel mai apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă necesară;

principiul asigurării resurselor corespunzătoare competen

principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în raport cu competenţele ce le revin, care impune obligativitatea realizstandardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice ş


I 32

deconcentrarea este o centralizare atenuată sau o slabă

titularii puterii locale nu sunt

titularii puterii locale au le mai înainteze, în acest scop,

în redistribuirea de şi celelalte organe de

tre propriile structuri de

un sistem de organizare administrativă care se administreze ele însele, sub controlul

, le permite constituirea unor

ţii ale diverselor ţionează în unităţile

eni prin participarea lor la rezolvarea ilor care vor constitui autorităţile

ă descentralizarea este

din Legea nr. 195/2006 privind ţă administrativă şi

iei publice centrale la nivelul administraţiei

procesul de descentralizare sunt

în exercitarea competenţelor de iei publice locale situată la nivelul

re dispune de capacitate

ătoare competenţelor

ţiei publice locale în ativitatea realizării

standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate



Reţine aceste

condiţii!

d. principiul asigurbazat pe criterii autorităţilor administralocală financiar

e. principiul echitserviciile publice

f. principiul constrângerii bugetare, care inteautorităţile administrasubvenţiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.

Descentralizarea presupune dou

Prima condiţie a oriccategorii de probleme locale distincte de problemele na

A doua condiţie constumane locale prin care li se asigurresurse financiare nu se pot administra singure.

Aceste două condiţ

Descentralizarea apare numai în momentul în care autoritcare realizează administraemană de la colectivitanumită autonomie.

Descentralizarea este o modalitate de organizare adminisDin acest punct de vedere, descentralizaredeosebită de federalism.

Termeni cheie: deconcentrare administrativ

Identifică deosebirile dintre descentralizare, deconcentrare federalism.

Rezumat Organizarea administrativunui stat în unităţrealizării unitare a puterii.

Organizarea administrabazate pe lege, în unit


I

principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii şi reguli obiective, care să nu constrângă

ăţilor administraţiei publice locale sau să limiteze autonomia ă financiară;

principiul echităţii, care implică asigurarea accesului tuturor cetserviciile publice şi de utilitate publică;

principiul constrângerii bugetare, care interzice utilizarea de căţile administraţiei publice centrale a transferurilor speciale sau a ţiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.

Descentralizarea presupune două condiţii :

ţie a oricărei descentralizări o reprezintă recunoaşcategorii de probleme locale distincte de problemele naţionale.

ţie constă în recunoaşterea personalităţii juridice a colectivitumane locale prin care li se asigură autonomia financiară, deoarece, fresurse financiare nu se pot administra singure.

ă condiţii sunt necesare, dar insuficiente.

Descentralizarea apare numai în momentul în care autorităţile publice locale ă administraţia în circumscripţiile administrativ

de la colectivităţile umane locale, iar nu de la stat şi au faţă autonomie.

Descentralizarea este o modalitate de organizare administrativăDin acest punct de vedere, descentralizarea administrativă este fundamental

ă de federalism.

Termeni cheie: centralizare administrativă; concentrare administrativdeconcentrare administrativă; descentralizare administrativă.

Sarcina de lucru 2 ă deosebirile dintre descentralizare, deconcentrare

Organizarea administrativă a teritoriului reprezintă delimitarea teritoriului unui stat în unităţi administrativ teritoriale, delimitare făcută

rii unitare a puterii.

Organizarea administraţiei şi realizarea în concret a legii şi a tuturor actelor bazate pe lege, în unităţile administrativ-teritoriale se asigură prin autorit


I 33

rii unui proces de descentralizare stabil, predictibil, nu constrângă activitatea

ă limiteze autonomia

asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la

rzice utilizarea de către iei publice centrale a transferurilor speciale sau a

iilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.

ă recunoaşterea unei

ii juridice a colectivităţilor ă, deoarece, fără

ăţile publice locale iile administrativ - teritoriale

şi au faţă de stat o

trativă, nu politică. ă este fundamental

; concentrare administrativă;

deosebirile dintre descentralizare, deconcentrare şi

delimitarea teritoriului ăcută în scopul

şi a tuturor actelor ă prin autorităţile



administraţiei publice locale, care sunt create oraşe, municipii ş

Moduri de organizare a administra

1. Centralizarea administrativ

- concentrarea administrativ

- deconcentrarea administrativ

2. Descentralizarea adminiprincipii:

a) principiul subsidiarit

b) principiul asigur

c) principiul responsabilitraport cu competen

d) principiul asigurbazat pe criterii

e) principiul echităţ

f) principiul constrângerii bugetare


1. Unitatea administrativ

a) are accepţiunea de circumscripb) când are accep

2. Moduri de organizare a administra

a) numai centralizare b) descentralizare administrativc) federalism.

3. Administraţia public

a) o administraţb) o administraţ


I

ţiei publice locale, care sunt create şi funcţioneazăe, municipii şi judeţe, conform prevederilor legale.

Moduri de organizare a administraţiei publice

Centralizarea administrativă, cu cele două forme:

concentrarea administrativă;

deconcentrarea administrativă.

Descentralizarea administrativă, care se desfăşoară pe baza urm

a) principiul subsidiarităţii;

b) principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate;

c) principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în cu competenţele ce le revin;

d) principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii şi reguli obiective;

e) principiul echităţii;

incipiul constrângerii bugetare.


administrativ-teritorială este subiect de drept atunci când:ţiunea de circumscripţie administrativ-teritorială;

când are accepţiunea de colectivitate teritorială locală.

Moduri de organizare a administraţiei publice: numai centralizare administrativă; descentralizare administrativă şi centralizare administrativă; federalism.

ţia publică din România, conform Constituţiei este: o administraţie centralizată; o administraţie descentralizată.


I 34

ză în comune,

ă pe baza următoarelor

ţelor transferate;

ţiei publice locale în

rii unui proces de descentralizare stabil, predictibil,

este subiect de drept atunci când:



Lucrare de verificare aferent

1. Argumentează necesitatea

proiectul Codului de procedur

2. Rezumă într-o pagindeconcentrării,

Nota Bene. Lucrarea va fi secțiunea teme din cadrul sitefi precizată la secțva regăsi, în procentul precizat în programa analitic

Bibliografie minimalAlexandru, Ioan; Cadministrativ. Ediţ

Apostol Tofan, Dana103.




Vedinaş, Verginia


I

Lucrare de verificare aferentă capitolelor 1 şi 2

ă necesitatea codificării normelor administrative, pornind de la proiectul Codului de procedură administrativă.

o pagină elementele esenţiale ale descentraliz moduri de organizare a administraţiei publice.

Lucrarea va fi încărcată pe platforma Danubius Onlinedin cadrul site-ului de curs DD1106 FR/ID, până la data ce va țiunea Anunțuri, spre a fi evaluată si notată. Aceast

si, în procentul precizat în programa analitică, în nota finală

Bibliografie minimal ă xandru, Ioan; Cărăuşan, Mihaela & Bucur, Sorin (2009).

administrativ. Ediţia a III-a, Bucureşti: Universul Juridic, pp. 155

Tofan, Dana (2008). Drept administrativ. Bucureşti: C. H. Beck, pp. 92

Iorgovan, Antonie (2005). Tratat de drept administrativ, vol. I, editi: All Beck, pp. 528 şi urm.

(2008). Drept administrativ. Bucureşti: Editura Didactic. 58-66.

-Narcisa (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Hamangiu,

(2006). Drept administrativ. Bucureşti: Lumina Lex, pp


I 35

administrative, pornind de la

iale ale descentralizării şi

Danubius Online, la până la data ce va ă. Această notă se

, în nota finală.

Bucur, Sorin (2009). Drept Universul Juridic, pp. 155-170.

şti: C. H. Beck, pp. 92-

, vol. I, ediţia 4-a.



ti: Lumina Lex, pp. 9-36.

3. AUTORIT ĂŢILE ADMINISTRA ŢIEI PUBLICE CENTRALE



• să analizezi structura administraţiei publice;

• să reliefezi rolul şi funcţiile instituţiei preşedinţiale;

• să analizezi răspunderea politică şi juridică a Preşedintelui României;

• să identifici rolul Guvernului României, precum şi funcţiile acestuia;

• să descrii administraţia publică centrală de specialitate.


3.1. Structura administra ţiei publice 37

3.2. Preşedintele României 39

3.3. Guvernul României 44

3.4. Administra ţia publică centrală de specialitate 50


Rezumat 53



Vasilica Negruţ


Reţine tr ăsăturile

specifice ale autorit ăţilor admnistraţiei

publice!

3.1. Structura administra ţiei publice3.1.1. Structura şi tr ăsăturile administra

Constituţiei din 1991 revizuit

Structura actuală a administra

- Preşedintele României - ministerele; - celelalte organe ale administra- autorităţile autonome ale administra- serviciile publice deconcentrate ale ministerelor

centrale de specialitate din unit- prefectul; - consiliul judeţ- preşedintele consiliului jude- consiliul municipal, or- primarul municipiului, ora- serviciile publice ale consiliilor jude

Autorităţile administraanume:

- sunt înfiinţate prin lege sau pe baza legii;- sunt autorităţ

vederea îndeplinirii sarcinilor proprii;- îşi desfăşoară- actele juridice adoptate de aceste autorit

legalitate prevă

Autorităţile1 administradupă modul lor de formareconsiliile judeţene, consiliile locale, primarii) conducătorii celorlalte autoritdeconcentrate ale ministerelor administraţiei publice centrale din jude

După natura lor, autoritmai multe persoane (guvernul unipersonale sau individuale (minispecialitate ale ministerelor administraţiei publice centrale din judeprimarii).

După criteriul competenîmpart în autorităţi centrale (cele care au competenlocale (care îşi exercitîn care funcţioneazăautorităţi cu competen

1 Cu privire la noţiunea de autoritate, în literatura de specialitate s

noţiunea de „autoritate publică”, prin care se evocfiind realizată în cazul autonomiei locale. Conform opiniei profesorului Antonie Iorgovan, sensul principal al sintagmei „autoritatea publică” este de organ public, deci „colectiv de oameni care eactivitate statală, fie într-o activitate din administra

Autorităţile administraţiei publice centrale

I

Structura administra ţiei publice ă ăturile administra ţiei publice potrivit

revizuită

ă a administraţiei publice cuprinde:

şedintele României şi Guvernul României;

celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate;ăţile autonome ale administraţiei publice centrale;

serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organespecialitate din unităţile administrativ-teritoriale;

consiliul judeţean; şedintele consiliului judeţean;

consiliul municipal, orăşenesc sau comunal; primarul municipiului, oraşului sau comunei; serviciile publice ale consiliilor judeţene şi locale.

ăţile administraţiei publice prezintă o serie de trăsături specifice

ţate prin lege sau pe baza legii; autorităţi publice ale statului şi pot recurge la forţ

vederea îndeplinirii sarcinilor proprii; ăşoară activitatea pe baza şi în vederea executării legii;

actele juridice adoptate de aceste autorităţi sunt supuse unui controlate prevăzut de lege.

administraţiei publice se clasifică după mai multe criterii. Astfel, modul lor de formare, ele sunt autorităţi alese (Preşedintele României,

ţene, consiliile locale, primarii) şi autorităţi numitetorii celorlalte autorităţi centrale, conducătorii serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de speciaţiei publice centrale din judeţe).

, autorităţile administraţiei publice sunt colegialemai multe persoane (guvernul ţării, consiliile locale şi jude

sau individuale (miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale

ţiei publice centrale din judeţe, preşedinţii consiliilor jude

competenţei teritoriale, autorităţile administraţiei publice se împart în autorităţi centrale (cele care au competenţă pe întreg teritoriul

şi exercită competenţa în limitele unităţii administrativţionează), iar după criteriul competenţei materiale se clasific

i cu competenţă generală (competente în aproape toate domeniile de

iunea de autoritate, în literatura de specialitate s-a menţionat că acest concept poate fi în”, prin care se evocă organele de stat, dar şi organele administraţiei publice locale, autoritatea

în cazul autonomiei locale. Conform opiniei profesorului Antonie Iorgovan, sensul principal al sintagmei ” este de organ public, deci „colectiv de oameni care exercită prerogative de putere public

o activitate din administraţia locală autonomă”.

iei publice centrale

37

iei publice centrale de specialitate;

şi celorlalte organe teritoriale;

ă ături specifice şi

i pot recurge la forţa publică în

ării legii; i sunt supuse unui control de

mai multe criterii. Astfel, şedintele României, numite (miniştrii şi

torii serviciilor publice i celorlalte organe de specialitate ale

colegiale, alcătuite din şi judeţene) şi

torii celorlalte organe de i celorlalte organe de specialitate ale

ii consiliilor judeţene,

ile administraţiei publice se pe întreg teritoriul ţării) şi ii administrativ-teritoriale

se clasifică în (competente în aproape toate domeniile de

acest concept poate fi înţeles şi prin iei publice locale, autoritatea

în cazul autonomiei locale. Conform opiniei profesorului Antonie Iorgovan, sensul principal al sintagmei prerogative de putere publică, fie într-o

Vasilica Negruţ Autorităţile administraţiei publice centrale


realizare a administraţiei publice) şi autorităţi cu competenţă de specialitate (competente în anumite domenii de realizare a administraţiei publice-ministerele, serviciile publice deconcentrate).

3.1.2. Competenţa, capacitatea şi atribu ţiile autorit ăţilor administra ţiei publice

În literatura de specialitate se face deseori distincţie între noţiunile de capacitate, competenţă, atribuţie.

Capacitatea reprezintă posibilitatea unei persoane sau colectiv de a fi titular de drepturi şi obligaţii. Pe planul dreptului administrativ, capacitatea înseamnă posibilitatea de a participa ca subiect distinct în raporturi de drept administrativ sau „aptitudinea organelor administraţiei publice de a fi subiecte în raporturile juridice administrative, reclamate de realizarea competenţei lor” (Iorgovan, 2005, p. 278).

Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006, îndepărtându-se de formulările din doctrină, defineşte capacitatea administrativă ca fiind „ansamblul resurselor materiale, instituţionale şi umane de care dispune o unitate administrativ-teritorială, precum şi acţiunile pe care le desfăşoară aceasta pentru exercitarea competenţelor stabilite prin lege” (art. 2 lit. b).

Totodată, se face şi o clasificare a unităţilor administrativ-teritoriale, în funcţie de capacitatea administrativă a acestora, în cadrul proceselor de transfer al competenţelor către autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor.

Astfel, ministerele sau organele de specialitate ale administraţiei publice centrale pot clasifica unităţile administrativ-teritoriale în două categorii:

a. categoria I, din care fac parte unităţile administrativ-teritoriale care au capacitatea administrativă necesară realizării competenţelor transferate. Autorităţile administraţiei publice din cadrul acestor unităţi administrativ-teritoriale pot exercita pe deplin şi imediat competenţele transferate, în condiţii de eficienţă;

b. categoria a II-a, din care fac parte unităţile administrativ-teritoriale care nu au capacitatea administrativă necesară realizării competenţelor transferate. În cadrul acestei categorii, autorităţile administraţiei publice nu pot exercita competenţele transferate în condiţii de eficienţă.

Competenţa autorităţilor administraţiei publice poate fi înţeleasă ca un ansamblu de atribuţii pe care le au subiectele de drept şi potrivit cărora pot face acte administrative, contracte administrative sau simple operaţii materiale.

Potrivit legislaţiei în vigoare, competenţa reprezintă „ansamblul atribuţiilor stabilite de Constituţie şi de legile care conferă autorităţilor administrative drepturi şi obligaţii de a duce în nume propriu, în realizarea puterii publice şi sub propria responsabilitate, o activitate de natură administrativă” (art. 2 lit. c) din Legea nr. 195/2006).



Acordă atenţie

deosebită funcţiilor institu ţiei

presedinţiale!

Atribuţiile reprezintă sfera drepturilor şi obligaţiilor cu care sunt investite, prin lege, autorităţile administraţiei publice.

Sarcina de lucru 1 Având în vedere trăsăturile menţionate mai sus, defineşte autorităţile administraţiei publice.

3.2. Preşedintele României

3.2.1. Rolul şi funcţiile institu ţiei preşedinţiale

Rolul Preşedintelui României este precizat de prevederile art. 80 din Constituţie, potrivit cărora, Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. El veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele României exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Totodată, Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art. 92 alin. (1) din Constituţie).

Prima dintre funcţiile instituţiei preşedinţiale este cea de reprezentare şi rezultă din caracterul „reprezentativ” al Preşedintelui României în raporturile cu alte state ori organisme internaţionale. Astfel, Preşedintele încheie, în numele României, tratate internaţionale, în urma negocierii acestora de către Guvern, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice (art. 91 din Constituţie).

O altă funcţie a Preşedintelui României este cea de garant al independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, de unde şi cerinţa ca acesta să fie comandantul forţelor armate şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

De asemenea, Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei, în calitate de garant al acesteia. Atunci când constată că Parlamentul adoptă legi contrare Constituţiei, Preşedintele României poate cere, înainte de promulgare, reexaminarea legii de către cele două Camere ori poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor adoptate de Parlament.

Vasilica Negruţ


Preşedintele României îndeplineprecum şi între stat şcolaborarea autorităţdintre acestea.

3.2.2. Alegerea şi validarea Preş

Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret exprimat. Persoana care candideazcumulativ următoarele condi

- să aibă drept de vot;- să aibă cetăţenia român- să nu intre în categoria persoanelor care nu pot face parte dintr

politic; - să fi împlinit, pân

ani; - să nu fi îndeplinit, anterior, dou

României.

În urma alegerilor, este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur, majoritatea de voturi ale alegcare nici unul dintre candidadoilea tur de scrutin, între primii doi candidavoturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obmai mare număr de voturi.României este validat de Curtea Constitu

Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani depunerii jurământului, pânales. Mandatul Preşcaz de război sau catastrof

În timpul mandatului, Preşi nu poate îndeplini nici o alt

De asemenea, Preşla răspundere pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului.

Vacanţa funcţiei de Predemitere din funcţde deces. În termen de trei luni de la data la care a intervenit vacande Preşedinte al României, Guvernul trebuie snou Preşedinte.

Rezumă în trei fraze rolul


I

României îndeplineşte şi funcţia de mediere între puterile statului, şi între stat şi societate, scop în care Preşedintele României înlesne

colaborarea autorităţilor publice, aplanează sau previne relaţiile tensionate

i validarea Preşedintelui României

edintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret exprimat. Persoana care candidează la această funcţie trebuie să îndeplineasc

ătoarele condiţii:

ă drept de vot; ă cetăţenia română şi domiciliul în ţară;

nu intre în categoria persoanelor care nu pot face parte dintr

fi împlinit, până în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de cel pu

nu fi îndeplinit, anterior, două mandate în funcţia de Pre

În urma alegerilor, este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizeazdoilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea num

ţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obăr de voturi. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Pre

României este validat de Curtea Constituţională.

şedintelui României este de 5 ani şi se exercităământului, până la depunerea jurământului de preş

Mandatul Preşedintelui României se poate prelungi, prin lege organiczboi sau catastrofă.

În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid i nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.

De asemenea, Preşedintele României se bucură de imunitate. El nu poate fi tras spundere pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului.

ţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribude deces. În termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţ

şedinte al României, Guvernul trebuie să organizeze alegeri pentru un

Sarcina de lucru 2 ă în trei fraze rolul şi funcţiile instituţiei preşedinţiale.


40

ia de mediere între puterile statului, edintele României înlesneşte

sau previne relaţiile tensionate

edintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber ie trebuie să îndeplinească

nu intre în categoria persoanelor care nu pot face parte dintr-un partid

în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de cel puţin 35 de

ţia de Preşedinte al

În urma alegerilor, este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur, i în listele electorale. În cazul în

majoritate, se organizează al i în ordinea numărului de

inute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel ţia de Preşedinte al

i se exercită de la data mântului de preşedintele nou

se poate prelungi, prin lege organică, în

edintele României nu poate fi membru al unui partid

de imunitate. El nu poate fi tras spundere pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului.

edinte al României intervine în caz de demisie, de atribuţiilor sau

de deces. În termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei organizeze alegeri pentru un



Reţine atribu ţiile

Preşedintelui României!

3.2.3. Atribuţiile Preşedintelui României

În realizarea funcţiilor sale, Preşedintele României îndeplineşte anumite atribuţii care pot fi grupate astfel:

A. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu Parlamentul, care privesc următoarele domenii:

a) adresarea de mesaje Parlamentului, cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii;

b) atribuţii în ceea ce priveşte convocarea Parlamentului;

c) atribuţii legate de dizolvarea Parlamentului;

d) atribuţia referitoare la promulgarea legilor.

B. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu Guvernul:

- desemnarea candidatului pentru funcţia de prim - ministru; - numirea Guvernului, pe baza votului de încredere acordat de Parlament; - revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului, la propunerea

primului-ministru, în caz de remaniere guvernamentală; - consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente şi de importanţă

deosebită; - participarea la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de

interes naţional, cu privire la politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice;

- poate cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, pentru fapte săvârşite în realizarea funcţiei, precum şi suspendarea din funcţie, atunci când se cere urmărirea penală de către Senat sau Camera Deputaţilor.

C. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu alte autorităţi publice

Ca şef al executivului, Preşedintele României conduce activitatea unor autorităţi ale administraţiei publice care sunt autonome faţă de Guvern. Astfel, Preşedintele României este şi preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării2, având dreptul să convoace lucrările acestuia, să-i coordoneze şi să-i îndrume întreaga activitate.

De asemenea, Preşedintele României propune Parlamentului numirea unor persoane pentru unele funcţii de conducere ale unor autorităţi administrative, respectiv directorii serviciilor de informaţii.

D. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu puterea judecătorească privesc:

- numirea judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

- acordarea graţierii individuale care constă într-o măsură de clemenţă, în virtutea căreia o persoană condamnată penal este scutită de executarea

2 Potrivit art. 5 din Legea nr. 415/2002, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se compune din: a) preşedinte – Preşedintele României; b) vicepreşedinte – primul ministru al Guvernului României; c) membri: ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul industriei şi resurselor, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.



totală sau parţială a pedepsei stabilite prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă.

E. Atribuţiile Preşedintelui României raportate la Curtea Constituţională:

- numeşte o treime din judecătorii Curţii Constituţionale; - sesizează Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea

unor legi.

La rândul său, Curtea Constituţională:

- verifică respectarea procedurii alegerii Preşedintelui şi confirmării rezultatului sufragiului;

- constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României;

- dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui.

F. Preşedintele României îndeplineşte atribuţii şi în raport cu poporul, care se referă la instituţia referendumului. Potrivit prevederilor art. 90 din Constituţie, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional.

G. Preşedintele României îndeplineşte anumite atribuţii în situaţii excepţionale, prevăzute de Constituţie

Preşedintele României poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate. În cazul unei agresiuni armate îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului printr-un mesaj.

De asemenea, Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară sau în unele localităţi şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

H. Atribuţiile Preşedintelui României în domeniul politicii externe:

- Preşedintele României încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, pe care le supune spre ratificare Parlamentului într-un termen rezonabil;

- primeşte scrisorile de acreditare a reprezentanţilor diplomatici ai altor state;

- la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

I. Alte atribuţii ale Preşedintelui României:

- conferă decoraţii şi titluri de onoare; - acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral; - numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege.



Reţine acele categorii de decrete ale

Preşedintelui care trebuie

contrasemnate de primul-ministru!

Sarcina de lucru 3 Analizează atribuţiile Preşedintelui României în raport cu Parlamentul.

3.2.4. Actele juridice ale Preşedintelui României

Articolul 100 din Constituţie prevede că, în exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care pot fi cu caracter normativ sau individual şi care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea duce la inexistenţa decretului.

Unele dintre decretele Preşedintelui României trebuie să fie contrasemnate de primul-ministru. Este vorba de decretele emise în legătură cu:

- încheierea de tratate internaţionale; - acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României; - înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice

ale României; - mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate; - măsuri în caz de agresiune armată; - măsuri privind declararea stării de asediu sau a stării de urgenţă; - conferirea de decoraţii şi titluri; - acordarea gradului de mareşal, general şi amiral; - acordarea graţierii individuale.

În ceea ce priveşte natura juridică a decretelor Preşedintelui României, acestea sunt calificate ca fiind acte administrative, producătoare de efecte juridice. Ca atare, decretele pot fi atacate în instanţa de contencios administrativ, potrivit Legii nr.554/2004, cu excepţia decretelor care intră în sfera actelor exceptate de la controlul în contencios administrativ.

3.2.5. Răspunderea politică şi juridic ă a Preşedintelui României

Răspunderea politică a Preşedintelui este reglementată de Constituţie (art. 95), în cazul săvârşirii unor fapte grave, prin încălcarea prevederilor constituţionale. În aceste situaţii, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Cu privire la faptele ce i se impută, Preşedintele poate da explicaţii Parlamentului.

Răspunderea penală intervine atunci când Preşedintele României a comis fapta de „înaltă trădare” (art. 96 din Constituţie).

Vasilica Negruţ


Fapta de înaltă trăjurământului şi prezidenţiale.

Camera Deputaţilor acuzare a Preşedintelui României pentru aceastdouă treimi din numă

Competenţa de judecatrămânerii definitive a hotdrept.

3.2.6. Serviciile din subordinea Pre

În baza Legii nr. 4României, Administracu personalitate juridictuturor condiţiilor necesare exercitprerogativelor ce îi revin conform Constitu

În cadrul Administrala dispoziţia Preşatribuţiilor sale.

Personalul Administracererea Preşedintelui României, din ministere şi din persoane încadrate direct pe funcîndeplinească. Acest personal poate fi încadrat numai pe baza încrederii acordate de Preşedintele României loialitate stabilit prin regulament.

Retragerea încrederii duce la revocarea încadrdetaşării, eliberarea ori destituirea din funcmuncă, după caz.

3.3. Guvernul României 3.3.1. Rolul şi funcţiile Guvernului

Aşa cum reiese din prevederile Constitu90/2001 privind ministerelor, Guvernul este autoritatea publicfuncţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament realizarea politicii interne administraţiei publice. De asemenea, Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibratprecum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condipromovării intereselor

Guvernul României se organizeazconstituţionale, având la baz

În vederea realizării Programului de guvernare, Guvernul exercitfuncţii:


I

ă trădare poate fi definită ca fiind cea mai gravăşi intereselor poporului şi ţării, în exerciţiul atribu

ţilor şi Senatul pot hotărî, în şedinţă comună, punerea sub şedintelui României pentru această faptă, cu votul a cel pu

treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

ţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţmânerii definitive a hotărârii de condamnare, Preşedintele este demis de

Serviciile din subordinea Preşedintelui României

În baza Legii nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea PreRomâniei, Administraţia prezidenţială este organizată ca o instituţcu personalitate juridică. Prin această instituţie se urmăreşte asigurarea

ţiilor necesare exercitării de către Preşedintele României a prerogativelor ce îi revin conform Constituţiei sau altor legi.

În cadrul Administraţiei prezidenţiale funcţionează o serie de servicii care sunt ţia Preşedintelui României şi care acţionează pentru realizarea

Personalul Administraţiei prezidenţiale este alcătuit din persoane detaşedintelui României, din ministere şi alte autorităţi publice, precum

i din persoane încadrate direct pe funcţiile sau posturile pe care urmeazAcest personal poate fi încadrat numai pe baza încrederii şedintele României şi cu condiţia semnării unui angajament de

loialitate stabilit prin regulament.

Retragerea încrederii duce la revocarea încadrării, precum şi la încerii, eliberarea ori destituirea din funcţie sau desfacerea contractului de

iile Guvernului

a cum reiese din prevederile Constituţiei, dar şi din cele ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României ministerelor, Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care

ă în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigurrealizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea general

publice. De asemenea, Guvernul are rolul de a asigura ionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condirii intereselor naţionale.

Guvernul României se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor ţionale, având la bază Programul de guvernare acceptat de Parlament.

În vederea realizării Programului de guvernare, Guvernul exercită


44

ca fiind cea mai gravă încălcare a ţiul atribuţiilor

ă, punerea sub ă, cu votul a cel puţin

ţ şi Justiţie. La data edintele este demis de

7/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui ca o instituţie publică,

ă şte asigurarea şedintele României a

o serie de servicii care sunt ă pentru realizarea

tuit din persoane detaşate, la ăţi publice, precum

iile sau posturile pe care urmează să le Acest personal poate fi încadrat numai pe baza încrederii

ării unui angajament de

şi la încetarea ie sau desfacerea contractului de

i din cele ale Legii nr. nului României şi a

a puterii executive, care în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură

erea generală a publice. De asemenea, Guvernul are rolul de a asigura

ional economic şi social, i racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile

potrivit prevederilor Programul de guvernare acceptat de Parlament.

rii Programului de guvernare, Guvernul exercită următoarele

Vasilica Negruţ


Reţine funcţiile

Guvernului!

a) de strategie, prin care se urmîn aplicare a Programului de Guvernare;

b) de reglementare, prin aceasta asigurânduinstituţional necesar în vederea înf

c) de administrare a proprietadministrarea proprietserviciilor pentru care statul este responsab

d) de reprezentare, prin care se asigurpe plan intern şi extern;

e) de autoritate de stat, prin care se asigurrespectării reglementnaţionale, în domeniul economic organismelor care îşGuvernului.

3.3.2. Organizarea Guvernului

În conformitate cu prevedeprimul-ministru şi miniprecum şi miniştriaceştia fiind prevăacordarea votului de încredere

Procedura de constituire către Preşedintele României a candidatului pentru funcîn urma consultării partidului care deori dacă nu existăParlament.

Persoana desemnatătermen de 10 zile de programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernşedinţă comună. Parlamentul acorddeputaţilor şi senatorilor.

Guvernul este numit de Preacordat de Parlament.

Din prevederile constituvalidarea alegerilor parlamentare generale (articolul 104 coroborat cu articodin Constituţie).

Mandatul Guvernului înceteaztermen, în următoarele cazuri:

a. retragerea încrederii de c113 din Constitu

3 Art.3 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea completată.


I

a) de strategie, prin care se urmăreşte asigurarea elaborării strategiei de punere în aplicare a Programului de Guvernare;

b) de reglementare, prin aceasta asigurându-se elaborarea cadrului normativ ional necesar în vederea înfăptuirii obiectivelor strategice;

c) de administrare a proprietăţii statului, prin care se are în vedere administrarea proprietăţii publice şi private a statului, dar şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;

d) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea şi extern;

e) de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicrii reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice ş

ionale, în domeniul economic şi social şi al funcţionării instituorganismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea ori sub autoritatea

În conformitate cu prevederile constituţionale, Guvernul este alcministru şi miniştri. Din Guvern pot face parte şi minişş ştri-delegaţi, cu însărcinări speciale pe lângă primul

tia fiind prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere3.

Procedura de constituire şi investire a Guvernului începe prin desemnarea, de şedintele României a candidatului pentru funcţia de prim

în urma consultării partidului care deţine majoritatea absolută în Parlament, ă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în

Persoana desemnată drept candidat pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra

şi a întregii liste a Guvernului.

şi lista Guvernului se dezbat de către Camera Deputaţilor şă. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorit

şi senatorilor.

Guvernul este numit de Preşedintele României, pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

Din prevederile constituţionale reiese că Guvernul îşi exercită mandatul pânvalidarea alegerilor parlamentare generale (articolul 104 coroborat cu artico

Mandatul Guvernului încetează, potrivit prevederilor constituţionale, înainte de ătoarele cazuri:

retragerea încrederii de către Parlament printr-o moţiune de cenzur113 din Constituţie);

Art.3 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, modificat


45

ării strategiei de punere

se elaborarea cadrului normativ şi

ii statului, prin care se are în vedere i private a statului, dar şi gestionarea

, în numele statului român, reprezentarea

trolul aplicării şi ublice şi siguranţei

ţ ării instituţiilor şi activitatea în subordinea ori sub autoritatea

este alcătuit din şi miniştri de stat, ă primul-ministru,

ă Parlamentului pentru

i investire a Guvernului începe prin desemnarea, de ţia de prim-ministru,

ă în Parlament, o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în

nistru va cere, în lamentului asupra

ţilor şi Senat, în încredere Guvernului cu votul majorităţii

edintele României, pe baza votului de încredere

ă mandatul până la validarea alegerilor parlamentare generale (articolul 104 coroborat cu articolul 110

ţionale, înainte de

ţiune de cenzură (art.

a ministerelor, modificată şi



b. în cazul angajării răspunderii Guvernului, potrivit art. 114 din Constituţie;

c. primul-ministru demisionează, decedează, pierde drepturile electorale, se află într-o stare de incompatibilitate, este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile (art. 110 (2)).

În aceste situaţii, Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, urmărindu-se apoi aceeaşi procedură de alcătuire a Guvernului.

Potrivit prevederilor Legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, pot fi membri ai guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în România, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se află în unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute în Cartea I, Titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Funcţia de membru al guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului şi a demiterii în condiţiile prevăzute de art. 8 alin (2) din Legea nr. 90/2001.

Revocarea din funcţia de membru al guvernului se face de către Preşedintele României, prin decret, la propunerea primului-ministru. Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentală (art. 6 din Legea nr. 90/2001).

Sarcina de lucru 4 Rezumă în câteva fraze principalele funcţii ale Guvernului României.

3.3.3. Funcţionarea Guvernului

Potrivit legii, Guvernul se întruneşte săptămânal în şedinţe sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea primului-ministru

Preşedintele României poate participa la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional ce privesc politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice, precum şi în alte situaţii, la cererea primului-ministru. Şedinţele la care participă preşedintele României sunt prezidate de acesta (art.24 din Legea nr.90/2001).

Dezbaterile din cadrul şedinţelor Guvernului şi modul de adoptare a actelor, precum şi a oricăror alte măsuri stabilite se înregistrează pe bandă magnetică şi se consemnează în stenograma şedinţei, certificată de ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi păstrată, conform legii, în cadrul Secretariatului General al Guvernului. (art.25 alin.(4) din Legea nr.90/2001).

Vasilica Negruţ


Reţine cele două categorii

de acte pe care le adoptă Guvernul în îndeplinirea atribu ţiilor

sale!

Acordă atenţie deosebită

atribu ţiilor Guvernului!

3.3.4. Actele Guvernului

În îndeplinirea atribuhotărâri pentru organizarea executtemeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele aceasta sau, în cazuri excepprevederile art. 115 ali

Hotărârile Guvernului pot fi normative sau individuale în vederea reglementăeconomie, cultură ş

În ceea ce priveşte ordonanabilitare a Guvernului scunoscută sub denumirea de „deConstituţie).

Prin ordonanţe se pot reglementa relaactivitate, cu exceporganică.

În situaţii extraordinare, a cpoate adopta ordonancuprinsul acestora ( art.

Ordonanţele de urgenpot afecta regimul instituşi îndatoririle prevămăsuri de trecere silit

Atât hotărârile cât şse contrasemneazăpublică în Monitorul Oficial, Partea I. Nepublicarea atrage inexistensau ordonanţei.

3.3.5. Atribuţiile Guvernului

În vederea realizăadministrare a proprietGuvernul îndeplineşcategorii (Alexandru, Santai, Brezoianu, Vida, Ivan, & Sl184):

a. atribuţiile generale

- exercită conducerea general- asigură executarea de c

a celorlalte dispozi- conduce şi controleaz

centrale de specialitate din subordinea sa.b. atribuţii de specialitate:

1) atribuţii în domeniul normativ

- iniţiază proiecte de lege


I

În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul adoptă două categorii de acte: ri pentru organizarea executării legilor şi ordonanţe, care se emit în

temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevaceasta sau, în cazuri excepţionale, ordonanţe de urgenţă, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie.

rârile Guvernului pot fi normative sau individuale şi se adoptă, pe baza legii, în vederea reglementării celor mai diferite relaţii sociale: învăţământ, seconomie, cultură ş.a.

În ceea ce priveşte ordonanţele, Parlamentul poate adopta o lege specialabilitare a Guvernului să emită această categorie de acte normative, ac

ă sub denumirea de „delegare legislativă” (art.115 alin.1 din

ţe se pot reglementa relaţiile sociale din orice domeniu de activitate, cu excepţia acelora care necesită reglementarea printr

ii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânatăpoate adopta ordonanţe de urgenţă, având obligaţia de a motiva urgencuprinsul acestora ( art. 115 alin. 4 din Constituţie).

ţele de urgenţă nu se pot adopta în domeniul legilor constituegimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libert

i îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza suri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

ărârile cât şi ordonanţele Guvernului se semnează de primulse contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare

în Monitorul Oficial, Partea I. Nepublicarea atrage inexisten

În vederea realizării funcţiilor sale (de strategie, de reglementare, de proprietăţii statului, de reprezentare, de autoritate de stat),

Guvernul îndeplineşte o serie de atribuţii care pot fi grupate în urm(Alexandru, Santai, Brezoianu, Vida, Ivan, & Slăniceanu, 1999, p.

ţiile generale:

ă conducerea generală a administraţiei publice; ă executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor

a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora; conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa. ţii de specialitate:

ţii în domeniul normativ:

ţ ă proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului;


47

ă categorii de acte: ţe, care se emit în ţiile prevăzute de

ţă, în conformitate cu

i se adoptă, pe baza legii, ăţământ, sănătate,

ele, Parlamentul poate adopta o lege specială de categorie de acte normative, acţiune

art.115 alin.1 din

iile sociale din orice domeniu de reglementarea printr-o lege

re nu poate fi amânată, Guvernul ia de a motiva urgenţa în

nu se pot adopta în domeniul legilor constituţionale, nu iilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile

ie, drepturile electorale şi nu pot viza

ă de primul-ministru, ia punerii lor în executare şi se

în Monitorul Oficial, Partea I. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii

iilor sale (de strategie, de reglementare, de zentare, de autoritate de stat),

ii care pot fi grupate în următoarele ăniceanu, 1999, p.

ţiei publice a legilor şi

şi a celorlalte organe

i le supune spre adoptare Parlamentului;

Vasilica Negruţ


- emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, inirespectarea Constitude zile de la datcu susţinerea implicit

- emite hotătemeiul unei legi speciale de abilitare Constituţiei

- elaborează proiectele de lege a bugetului de stat asigurărilor sociale de stat

2) atribuţii în domeniul economic

- aprobă strategiile pe ramuri ş

- asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare;

- asigură administrarea propriet- cooperează

sale; - înfiinţează, cu avizul Cur

subordinea sa.3) atribuţii în domeniul legalit

- asigură apăcetăţeanului, precum condiţiile prev

- aduce la îndeplinire mţării, scop în care organizeaz

4) atribuţii în domeniul rela

- asigură realizarea politRomâniei în structurile europene

- negociază tratatele, acordurile angajează statul român; negociazconvenţii şi alte

5) alte atribuţ

- îndeplineşte orice alte atriburolul şi funcţ

3.3.6. Răspunderea Guvernului

Pentru modul în care îrăspundere politică

Guvernul răspunde politic numai în faactivitate, iar fiecare membru al Guvernului rceilalţi membri pentru activitatea Guvernului 109 alin. (1) din Constitu

4 În conformitate cu prevederile Legii nr.115/2001 privind responsabilitatea ministerialcivil, contravenţional, disciplinar sau penal, dupconţine dispoziţii derogatorii (art.5).


I

emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, inirespectarea Constituţiei şi le transmite Parlamentului, în termen de 60 de zile de la data solicitării. Nerespectarea acestui termen echivaleaz

ţinerea implicită a formei iniţiatorului; emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonantemeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgen

ţiei; elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului

ărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului.ţii în domeniul economic şi social:

ă strategiile şi programele de dezvoltare economico-ramuri şi domenii de activitate; ă realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de

guvernare; ă administrarea proprietăţii publice şi private a statului;

cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribu

ţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa.

ţii în domeniul legalităţii şi apărării ţării :

ă apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţţiile prevăzute de lege;

aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apţării, scop în care organizează şi înzestrează forţele armate.

ţii în domeniul relaţiilor externe:

ă realizarea politicii externe a ţării şi în acest cadru, integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;

ă tratatele, acordurile şi convenţiile internaă statul român; negociază şi încheie în condiţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental.

alte atribuţii :

îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din şi funcţiile Guvernului.

spunderea Guvernului

Pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea, Guvernul poartspundere politică, cât şi una juridică4.

ăspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate, iar fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu

i membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia (art. 109 alin. (1) din Constituţie).

În conformitate cu prevederile Legii nr.115/2001 privind responsabilitatea ministerială, membrii Guvernului pot rional, disciplinar sau penal, după caz, potrivit dreptului comun din aceste materii, în măsura în care legea nu


48

emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, iniţiate cu i le transmite Parlamentului, în termen de 60 rii. Nerespectarea acestui termen echivalează

rii legilor, ordonanţe în ţe de urgenţă potrivit

şi a bugetului i le supune spre adoptare Parlamentului.

-socială a ţării

realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de

i private a statului; cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor

ii de Conturi, organe de specialitate în

tii publice şi siguranţei ăţilor cetăţenilor, în

surile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea ele armate.

i în acest cadru, integrarea

iile internaţionale care i încheie în condiţiile legii,

ionale la nivel guvernamental.

zute de lege sau care decurg din

ul poartă atât o

a Parlamentului pentru întreaga sa spunde politic solidar cu pentru actele acestuia (art.

, membrii Guvernului pot răspunde şi ăsura în care legea nu

Vasilica Negruţ


Reţine aceste

atribu ţii!

Dispoziţii identice se reg

Sancţiunea corespunzîntemeiate, constă în demiterea Parlament, prin adoptarea unei moart. 113 şi 114 din Constitu

Răspunderea politicăactivităţii guvernamentale, cum dezbaterea unor moţ

În ceea ce priveşConstituţie [art. 109, alin.pedepsele aplicabile sunt stabilite printrministerială. Este vorba de Legea nr. 115/1999 care vizeazspecială, derogatorie de la dreptul comun.

Legea prind responsabilitatea ministerialrăspunderea penalăpe fiecare membru al Guvernului în parte, pentru faptele comise în exercitarea funcţiei sale.

Totodată, legea stabilegraţierea şi prescripţexerciţiul funcţiei sunt distincte fa

3.3.7. Primul-ministru. Statut juridic

Aşa cum reiese din prevederile Constitu(art.13 şi 14), primul ministru are o pozimodul de desemnare, înlocuire, precum

Astfel, primul-ministru conduce Guvernul membrilor acestuia, respectând atribureprezintă Guvernul în relaÎnalta Curte de CasaConsiliul Legislativ, Ministepartidele şi alianţele politiceprecum şi în relavicepreşedintele Consiliului Suprem de Apatribuţiile ce derivă

Potrivit Legii nr. 90/1ministerelor, primul

a) numeşte şi elibereaz- conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu

excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului, conform legii;

- secretarul general utilizării acestor func

- personalul din cadrul Cancelariei Primului- secretarii de stat;


I

ii identice se regăsesc şi în prevederile Legii nr. 90 din 2001, în art.31.

iunea corespunzătoare răspunderii politice a Guvernului, în cazuri bine întemeiate, constă în demiterea sa, ca urmare a retragerii încrederii acordate de Parlament, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, în condiţiile prevederilor

şi 114 din Constituţia României.

spunderea politică include şi alte modalităţi de control parlamentar a uvernamentale, cum ar fi întrebări, interpelări, anchete parlamentare,

dezbaterea unor moţiuni simple.

În ceea ce priveşte răspunderea penală a membrilor Guvernului, prin 109, alin. (3)] s-a stabilit că atât cazurile de răspundere cât

pedepsele aplicabile sunt stabilite printr-o lege privind responsabilitatea Este vorba de Legea nr. 115/1999 care vizează o reglementare

, derogatorie de la dreptul comun.

nd responsabilitatea ministerială consacră principiul conform cspunderea penală, în cazul membrilor Guvernului este personală ş

pe fiecare membru al Guvernului în parte, pentru faptele comise în exercitarea funcţiei sale.

stabileşte că procedura de sesizare, pedepsele complementare, şi prescripţia pentru infracţiunile comise de membrii Guvernului în

ţiei sunt distincte faţă de infracţiunile prevăzute de legea penal

t juridic şi atribu ţii

a cum reiese din prevederile Constituţiei (art. 107) şi ale Legii nr. 90/2001 i 14), primul ministru are o poziţie juridică deosebită, determinat

modul de desemnare, înlocuire, precum şi de atribuţiile ce-i revin.

ministru conduce Guvernul şi coordoneazămembrilor acestuia, respectând atribuţiile ce revin fiecăruia. De asemenea,

ă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi institu

ş ţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii neguverşi în relaţiile internaţionale. Totodată, primul-ministru este

edintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercitiile ce derivă din această calitate.

Potrivit Legii nr. 90/1991 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului ministerelor, primul-ministru îndeplineşte următoarele atribuţii:

şte şi eliberează din funcţie: ătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu ţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului,

conform legii; secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul

ării acestor funcţii; personalul din cadrul Cancelariei Primului-Ministru; secretarii de stat;


49

i în prevederile Legii nr. 90 din 2001, în art.31.

spunderii politice a Guvernului, în cazuri bine sa, ca urmare a retragerii încrederii acordate de

ţiile prevederilor

i de control parlamentar a ri, anchete parlamentare,

r Guvernului, prin ăspundere cât şi

o lege privind responsabilitatea ă o reglementare

principiul conform căruia , în cazul membrilor Guvernului este personală şi priveşte

pe fiecare membru al Guvernului în parte, pentru faptele comise în

procedura de sesizare, pedepsele complementare, iunile comise de membrii Guvernului în

ăzute de legea penală.

şi ale Legii nr. 90/2001 ă, determinată de

i revin.

i coordonează activitatea ăruia. De asemenea, şedintele României,

ă, Curtea de Conturi, ăţ şi instituţii publice, ţii neguvernamentale,

ministru este Ţă şi exercită toate

ionarea Guvernului şi a

torii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu ia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului,

i ai Guvernului, în cazul



- alte persoane care îndeplinesc funcţii publice, în cazurile prevăzute de lege.

b) prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului şi răspunde la întrebările sau interpelările5 care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori. În vederea îndeplinirii acestei atribuţii, primul-ministru poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la întrebările sau interpelările adresate de către deputaţi sau senatori, în funcţie de domeniul de activitate ce constituie obiectul interpelării.

c) primul-ministru contrasemnează decretele emise de Preşedintele României, în cazurile în care Constituţia prevede obligativitatea contrasemnării acestora;

d) poate constitui, prin decizie, în scopul rezolvării unor probleme operative, consilii, comisii şi comitete interministeriale;

e) primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în Constituţie şi de lege ori care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.

În vederea îndeplinirii atribuţiilor, primul-ministru emite decizii, în condiţiile legii.

Sarcina de lucru 5 Evidenţiază, în câteva fraze, aspectele esenţiale referitoare la răspunderea politică şi juridică a Guvernului.

3.4. Administraţia publică centrală de specialitate 3.4.1. Ministerele. Consideraţii generale

Ministerele reprezintă o categorie distinctă de organe în cadrul sistemului autorităţilor administraţiei publice. Ele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora. Ministerele au personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti. Acestea se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului, potrivit prevederilor Constituţiei şi ale legii (Legea nr. 90/2001).

Ministerele sau alte organe de specialitate organizate în subordinea Guvernului sunt conduse de miniştri, ca urmare a acordării votului de încredere de către Parlament. Aceştia răspund de întreaga activitate a ministerului în faţa Guvernului, iar în calitate de membri ai Guvernului, în faţa Parlamentului.

5Întrebarea este o cerere prin care se solicită o informaţie din partea celui căruia i-a fost adresată. Interpelarea este o cerere adresată în scris care se referă la chestiuni de o mai mare importanţă la care trebuie să răspundă cel interpelat.

Vasilica Negruţ


Acordă atenţie

atribu ţiilor îndeplinite de minişti

în domeniul lor de

activitate!

3.4.2. Organizarea ministerelor

În conformitate cu prevederile art. 40 alin.(1) din Legea nr. 90/1991, rolul, funcţiile, atribuţministerelor se stabilesc în funcspecificul activităţ

Fiecare minister îşcăruia nu i se aplică

Unele ministere pot avea, în funcstrăinătate, stabilite prin hot

Potrivit legii, ministerele pot înfiinConturi, organe de specialitate.subordinea lor servicii padministrativ-teritoriale.

3.4.3. Conducerea ministerelor

Conducerea ministerelor se asigurministerele în raporturile juridice din ţară şi din str

Pe lângă ministru funcse întruneşte la cererea unor probleme privind activita

Ministrul este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de unul sau mai mulţi secretari de stat, care exercit

Fiecare minister are un secretarasigurând, astfel, stabilitatea funcşi realizarea legăturilor func

3.4.4. Atribu ţiile generale ale mini

În domeniul lor de activitgenerale:

- organizeazăşi hotărârilor legii, respectând limitele de autoritate locale a institu

- elaborează şGuvernului, în condi

- acţionează în vederea apliccelei de dezvoltare economico

- fundamenteazînaintează Guvernului;

- urmăresc proiectarea în baza bugetului aprobat;


I

Organizarea ministerelor

conformitate cu prevederile art. 40 alin.(1) din Legea nr. 90/1991, rolul, iile, atribuţiile, structura organizatorică şi numărul de posturi ale

ministerelor se stabilesc în funcţie de importanţa, volumul, complexitatea specificul activităţii desfăşurate şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Fiecare minister îşi organizează cabinetul ministrului, cu personal propriu, ruia nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public.

Unele ministere pot avea, în funcţie de natura atribuţiilor, compartimente în te, stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Potrivit legii, ministerele pot înfiinţa, în subordinea lor, cu avizul CurConturi, organe de specialitate. De asemenea, ministerele pot avea în subordinea lor servicii publice deconcentrate, care funcţionează

teritoriale.

Conducerea ministerelor se asigură de către miniştri. Aceştia repreziministerele în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoan

ţ ă şi din străinătate, dar şi în justiţie.

ministru funcţionează colegiul ministerului, care are rol consultativ şte la cererea şi sub preşedinţia ministrului, în vederea dezbaterii

unor probleme privind activitatea ministerului.

Ministrul este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de unul sau mai de stat, care exercită atribuţiile delegate de către ministru.

Fiecare minister are un secretar general care este funcţionar public de carierasigurând, astfel, stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii

ăturilor funcţionale între structurile ministerului.

iile generale ale miniştrilor

În domeniul lor de activitate, miniştrii îndeplinesc următoarele atribu

organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise conform

legii, respectând limitele de autoritate şi ale principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a operatorilor economici; elaborează şi avizează proiecte de lege, ordonanţe, hotGuvernului, în condiţiile stabilite prin metodologia aprobatăţionează în vederea aplicării strategiei proprii a ministerului, integrat

celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului; fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le

ă Guvernului; ăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului,

în baza bugetului aprobat;


51

conformitate cu prevederile art. 40 alin.(1) din Legea nr. 90/1991, rolul, ărul de posturi ale

a, volumul, complexitatea şi râre a Guvernului.

cabinetul ministrului, cu personal propriu, ţionarului public.

iilor, compartimente în

a, în subordinea lor, cu avizul Curţii de De asemenea, ministerele pot avea în

ţionează în unităţile

tri. Aceştia reprezintă i publice, cu persoanele fizice şi

colegiul ministerului, care are rol consultativ şi ia ministrului, în vederea dezbaterii

Ministrul este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de unul sau mai ătre ministru.

ionar public de carieră, rii ministerului, continuitatea conducerii

toarele atribuţii

aplicarea legilor, ordonanţelor nilor emise conform

i ale principiului autonomiei

ţe, hotărâri ale iile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern;

rii strategiei proprii a ministerului, integrată

nual, pe care le

iilor din sistemul ministerului,



- reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi alte înţelegeri stabilite în acest scop şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate;

- iniţiază şi negociază, din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului, în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele existente;

- urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi iau măsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale;

- coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;

- avizează, în condiţiile legii, înfiinţarea organismelor neguvernamentale şi cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create;

- colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor;

- aprobă, după caz, editarea publicaţiilor de specialitate şi informare. În exercitarea atribuţiilor, ministrul emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii (art. 46 alin. 3 din Legea nr. 90/2001).

3.4.5. Alte organe centrale de specialitate ale administra ţiei publice

Din sistemul administraţiei publice fac parte şi alte organe centrale de specialitate, altele decât ministerele. Acestea sunt organizate şi funcţionează fie în subordinea Guvernului, fie a ministerelor.

Înfiin ţate prin hotărâri ale Guvernului, aceste organe centrale de specialitate au o structură proprie, iar conducătorii lor sunt asimilaţi, după caz, cu secretarii de stat, subsecretarii de stat ori directorii generali din ministere.

Ele poartă denumiri diferite:

- agenţii (Agenţia Naţională de Control al Exporturilor, organ de specialitate aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, organ de specialitate în subordinea Guvernului ş.a.);

- comisii (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare reprezintă autoritatea naţionala în domeniul reglementării, autorizării şi al controlului activităţilor nucleare din România şi se afla in subordinea Primului-Ministru ş.a.);

- oficii (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în subordinea Guvernului, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci aflat în subordinea Guvernului ş.a.);

- institute ( Institutul Naţional de Statistică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului ş.a.).

Vasilica Negruţ


3.4.6. Autorit ăţile autonome ale administra

Conform dispoziţcentrală de specialitate se realizeazşi altor organe de specialitate, ci autonome.

Constituţia nominalizeazApărare a Ţării (art.119), Consiliul Legislativ (art.79), Serviciile de Informa(art.65 lit. h), Serviciile publice de radio

Potrivit prevederilor art. 117 alin. (3) din Constituse înfiinţează prin lege, fCentrului Naţional al Cinematografiei, Consiliului Naş.a.

Atât autorităţile autonome nominalizate, cât organizate şi funcţioneaz

Termeni cheie: structura administraadministraţie centrală

Descrie în trei fraze organizarea

Rezumat Structura actuală a administra

- Preşedintele României - ministerele; - celelalte organe ale administra- autorităţile autonome ale - serviciile publice deconcentrate ale ministerelor

de specialitate din unit- prefectul; - consiliul judeţean;- consiliul municipal, or- primarul municipiului, ora- serviciile publice ale consiliilor jude

6 Unele din organismele enumerate sunt calificate expres ca fiind autorit

televiziune sunt autonome”), altele sunt calificate cpentru altele se reglementează expres dreptul de control al Parlamentului asupra activitŢării).


I

ile autonome ale administraţiei publice centrale

Conform dispoziţiilor articolelor 116 şi 117 din Constituţie, administraă de specialitate se realizează nu numai prin intermediul ministerelor

i altor organe de specialitate, ci şi de către autorităţi administrative

ţia nominalizează o parte din aceste autorităţi: Consiliul Suprem de Ţării (art.119), Consiliul Legislativ (art.79), Serviciile de Informa), Serviciile publice de radio şi de televiziune (art.31 alin 5)

Potrivit prevederilor art. 117 alin. (3) din Constituţie, alte autorităţţ ă prin lege, fără a le nominaliza. Este cazul Băncii Na

ţional al Cinematografiei, Consiliului Naţional al Audiovizualului

ăţile autonome nominalizate, cât şi cele nenominalizate sunt şi funcţionează potrivit prevederilor unei legi organice.

structura administraţiei publice, administraţie publicţie centrală de specialitate.

Sarcina de lucru 6 Descrie în trei fraze organizarea şi conducerea ministerelor.

ă a administraţiei publice cuprinde:

edintele României şi Guvernul României;

celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate;ăţile autonome ale administraţiei publice centrale;

serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate din unităţile administrativ-teritoriale;

ţean; consiliul municipal, orăşenesc sau comunal; rimarul municipiului, oraşului sau comunei;

serviciile publice ale consiliilor judeţene şi locale.

Unele din organismele enumerate sunt calificate expres ca fiind autorităţi autonome ( „Serviciile publice de radio televiziune sunt autonome”), altele sunt calificate ca „organisme de specialitate ale Parlamentului” (Consiliul Legislativ), iar

expres dreptul de control al Parlamentului asupra activităţii lor (Consiliul Suprem de Ap


53

ţie, administraţia nu numai prin intermediul ministerelor

ăţi administrative

Consiliul Suprem de rii (art.119), Consiliul Legislativ (art.79), Serviciile de Informaţii

i de televiziune (art.31 alin 5)6.

ie, alte autorităţi autonome ăncii Naţionale,

ional al Audiovizualului

i cele nenominalizate sunt potrivit prevederilor unei legi organice.

ţie publică centrală,

iei publice centrale de specialitate;

i celorlalte organe centrale

i autonome ( „Serviciile publice de radio şi de a „organisme de specialitate ale Parlamentului” (Consiliul Legislativ), iar

ii lor (Consiliul Suprem de Apărare a

Vasilica Negruţ


Preşedintele României reprezintnaţionale, al unităţ ş

Constituţiei şi la buna funcPreşedintele României exercitprecum şi între stat ş

Totodată, Preşedintele României este comandantul forîndeplineşte funcţia de pre

Guvernul este autoritatea publicvotului de încredere acordat de Parlament interne şi externe a publice. De asemenea, Guvernul are rolul de a asigura funcşi dezvoltarea sistemului naacestuia la sistemul economic mondinaţionale.


1. Dizolvarea Parlamentului de c

a) poate avea loc fb) poate avea loc de dou

mandatului prec) este atrasă cu îndeplinirea anumitor condi

investitură pentru Guvern. 2. Răspunderea politic

a) săvârşirea unor fapte grave, prin care se b) săvârşirea infracc) săvârşirea infrac

3. Administraţia publice din România:a) relaţii de colaborare

Preşedintelui României;b) relaţii de subordonare;c) relaţii de reprezentare;d) relaţii de mediere.

4. Interpelările: a) pot fi orale sau scrise;b) pot atrage adoptarea unei moc) sunt cereri adresate în scris care se refer

importanţă la care trebuie s

5. Revocarea din funca) prin hotărâre de guvern, la propunerea primuluib) prin decret al Prec) prin decret al Pre


I

edintele României reprezintă statul român şi este garantul independenionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. El veghează la res

ţ şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, edintele României exercită funcţia de mediere între puterile statului,

i între stat şi societate.

şedintele României este comandantul forţelor arşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a

Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcţioneazvotului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii

externe a ţării şi exercită conducerea generală a administrapublice. De asemenea, Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrati dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum ş

acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor


Dizolvarea Parlamentului de către Preşedintele României: poate avea loc fără consultarea preşedinţilor Camerelor; poate avea loc de două ori în cursul unui an, însă, nu în ultimele 6 luni ale mandatului preşedintelui; este atrasă cu îndeplinirea anumitor condiţii de neacordareinvestitură pentru Guvern.

spunderea politică a Preşedintelui României intervine pentru:ă şirea unor fapte grave, prin care se încalcă Constituţia;ă şirea infracţiunii de înaltă trădare; ă şirea infracţiunii de trădare.

ţia prezidenţială stabileşte, prin serviciile sale, cu publice din România:

colaborare, contribuind la exercitarea competenţelor ceşedintelui României; ţii de subordonare; ţii de reprezentare; ţii de mediere.

pot fi orale sau scrise; pot atrage adoptarea unei moţiuni de cenzură; sunt cereri adresate în scris care se referă la chestiuni de o mai mare

ţă la care trebuie să răspundă cel interpelat.

Revocarea din funcţia de membru al guvernului se face: ărâre de guvern, la propunerea primului-ministru;

prin decret al Preşedintelui României, din iniţiativa acestuia;prin decret al Preşedintelui României, la propunerea primului


54

i este garantul independenţei ă la respectarea

ilor publice. În acest scop, ia de mediere între puterile statului,

ţelor armate şi ărare a Ţării.

ţionează în baza ă realizarea politicii ă a administraţiei ţionarea echilibrată

i social, precum şi racordarea iile promovării intereselor

ultimele 6 luni ale

ii de neacordare a votului de

edintelui României intervine pentru: ţia;

cu alte autorităţi

petenţelor ce-i revin

chestiuni de o mai mare

iativa acestuia; edintelui României, la propunerea primului-ministru.

Vasilica Negruţ


Bibliografie minimal

Alexandru, Ioan; CăEdiţia a III-a. Bucure

Apostol Tofan, Danapp. 116-248.


Negruţ,Vasilica (2008). Pedagogică, pp. 66


Vedinaş, Verginia 305-380.


I

Bibliografie minimal ă

Alexandru, Ioan; Cărăuşan, Mihaela; Bucur, Sorin (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 175-218.

Dana (2008). Drept administrativ, vol. I, Bucureşti

Iorgovan, Antonie (2005). Tratat de drept administrativ. Vol. I, editi: All Beck, pp. 262 şi urm.

(2008). Drept administrativ. Bucureşti: Editura Didactic. 66-106.

-Narcisa (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Hamangiu,

(2009). Drept administrativ. Bucureşti: Universul Juridic


55

pt administrativ.

I, Bucureşti: C.H. Beck,

ol. I, ediţia 4-a,



Universul Juridic, pp.


4. ADMNISTRA ŢIA PUBLIC Ă LOCAL Ă



• să analizezi dispoziţiile constituţionale şi ale legii organice referitoare la administraţia publică locală;

• să identifici caracteristicile administraţiei publice locale;

• să caracterizezi principiile administraţiei publice locale.


4.1. Noţiuni introductive 57

4.2. Autorit ăţile administraţiei publice locale 62

4.3. Consiliul Judeţean şi Prefectul 68


Rezumat 73


Lucrare de verificare 76


Vasilica Negruţ


Reţine principiile administraţiei publice

locale!

4.1. Noţiuni introductive 4.1.1. Caracteristicile administraţ

Analiza dispoziţiilor constitua prevederilor legii administrapune în evidenţă principalele caracteristici ale administraastfel:

- administraţprincipiilor descenserviciilor publice, eligilocale, legalităţlocale de interes deosebit;

- administraţprimarii, consiliile jude

- raporturile dintre administraoraşelor şi cea de la nivelul judelegalităţii, responsabilitproblemelor întregului jude

Din cele menţionate se poate aprecia cconstă în a rezolva treburile publice locale, în conformitate cu nevoile acestora, strâns legate de specificul unitadministrativ - teritoriale de care apar

4.1.2. Principiile administra ţiei publice locale

Precizări prealabile

Principiile de drept sunt ideile conducconţinutului tuturor normelor juridice.

Cuvântul principiu vinobârşie, având şi sensul de element fundamental.

Un principiu se poate prezenta sub diferite forme: axiome, deducspecial ca o generalizare de fapte experimentale. Atunci când geacoperă o totalitate a acestor fapte experimentale, suntem în prezenprincipiu general

Existenţa unor principii generale se impune ca necesargenerale ale dreptului dau mmod abstract, fărăconstituie, în acest sen

Principiile administraprin care se redau trăde fenomene ) sunt:

- principiul de

1 Secţiunea a II-a a Capitolului V din Titlul III al Constitu2 Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţ

Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, modificată ş

Admnistraţia public

I

Caracteristicile administraţiei publice locale

ţiilor constituţionale referitoare la administraţia publica prevederilor legii administraţiei publice locale, ale legii alegerilor locale

ţă principalele caracteristici ale administraţiei publice locale,

administraţia publică locală se organizează şi funcţioneazăprincipiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrserviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţlocale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit; administraţia publică locală cuprinde în sfera sa: consiliile locale primarii, consiliile judeţene şi preşedinţii acestora; raporturile dintre administraţia locală organizată la nivelul comunelor şelor şi cea de la nivelul judeţului au la bază principiul autonomiei, ăţii, responsabilităţii, cooperării şi solidarităţii în rezolvarea

or întregului judeţ. ţionate se poate aprecia că rolul administraţiei publice locale

în a rezolva treburile publice şi a asigura interesele colectivitlocale, în conformitate cu nevoile acestora, strâns legate de specificul unit

teritoriale de care aparţin.

ţiei publice locale

Principiile de drept sunt ideile conducătoare (prescripţiile fundamentale) ale inutului tuturor normelor juridice.

principiu vine din latinescul „principium”, care înseamnşi sensul de element fundamental.

Un principiu se poate prezenta sub diferite forme: axiome, deducspecial ca o generalizare de fapte experimentale. Atunci când ge

o totalitate a acestor fapte experimentale, suntem în prezenprincipiu general (Popa, Eremia, & Cristea, 2005, p. 100).

a unor principii generale se impune ca necesară, întrucât, principiile generale ale dreptului dau măsura sistemului. Principiile generale nu existmod abstract, fără legătură cu reglementările din ramurile de drept. Ele constituie, în acest sens, fundamentul principiilor specifice ramurilor de drept.

Principiile administraţiei publice locale (în sensul de idei, abstractiză

prin care se redau trăsăturile comune generale, proprii unui fenomen sau grup de fenomene ) sunt:

principiul descentralizării;

a a Capitolului V din Titlul III al Constituţiei României, art. 120-123. Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României,

odificată şi completată.

ţia publică locală

57

ţia publică locală1, iei publice locale, ale legii alegerilor locale2

ţiei publice locale,

ţionează în temeiul rii, autonomiei locale, deconcentrării

ilor administraţiei publice ţionarea problemelor

cuprinde în sfera sa: consiliile locale şi

la nivelul comunelor şi principiul autonomiei,

ăţii în rezolvarea

ţiei publice locale i a asigura interesele colectivităţilor

locale, în conformitate cu nevoile acestora, strâns legate de specificul unităţii

ţiile fundamentale) ale

care înseamnă început,

Un principiu se poate prezenta sub diferite forme: axiome, deducţii, dar în special ca o generalizare de fapte experimentale. Atunci când generalizarea

o totalitate a acestor fapte experimentale, suntem în prezenţa unui

ă, întrucât, principiile sura sistemului. Principiile generale nu există în

rile din ramurile de drept. Ele s, fundamentul principiilor specifice ramurilor de drept.

iei publice locale (în sensul de idei, abstractizări sintetice turile comune generale, proprii unui fenomen sau grup

în Monitorul Oficial al României,

Vasilica Negruţ


- principiul autonomiei locale;- principiul deconcentr- principiul eligibilit- principiul legalit- principiul consult

interes deosebit.

A. Principiul descentralizării

Principiul descentralizdin Constituţia României, în urma revizuirii acesteia. Principiul a fost definit ulterior prin Legea descentralizdescentralizării nr. 195/2006.

Dacă Legea nr. 339/2004 definea descentralizarea ca fiind „procesul transferului de autoritate nivel central la nivel local”, actuala lege a descentralizdescentralizarea financiară de la nivelul administraadministraţiei publice locale sau c

Din analiza definiţfapt, descentralizarea administrativcadrul teritoriului statului a unitjuridică proprie şi cu statut de subiecte de drept distincte.

Unităţile administratiorgane proprii de conducere.

Descentralizarea nu poate fi conceputindependenţă totală

În acest fel se justifluate de colectivităţ

B. Principiul autonomiei locale

Conţinutul, precum prevederile Legii nr. 215/2001 privind administraart. 4 alin. (1) şi (2). Conform acestor dispoziadministrativă şi financiarlege. Totodată, autonomia localcompetenţele şi atribuaparţin comunei, oraş

Potrivit art. 3 alefectivă a autorităţgestiona, în numele treburile publice, în condi

Din analiza dispoziţ

3 Sunt şi autori care consideră că noţiunea de descentralizare consacratfuncţională a acesteia, făcând trimitere la serviciile publice.


I

principiul autonomiei locale; principiul deconcentrării serviciilor publice; principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice; principiul legalităţii; principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de nteres deosebit.

Principiul descentralizării a fost consacrat în mod expres în art. 120 alin. (1) ţia României, în urma revizuirii acesteia. Principiul a fost definit

ulterior prin Legea descentralizării nr. 339/2004, abrogată de Legea cadru a nr. 195/2006.

Legea nr. 339/2004 definea descentralizarea ca fiind „procesul transferului de autoritate şi responsabilitate administrativă şi financiarnivel central la nivel local”, actuala lege a descentralizării prevede cdescentralizarea reprezintă „transferul de competenţă administrativ

ă de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul ţiei publice locale sau către sectorul privat”.

Din analiza definiţiei se constată că noţiunea de descentralizare reprezifapt, descentralizarea administrativ-teritorială3, respectiv, recunoacadrul teritoriului statului a unităţilor administrativ-teritoriale cu personalitate

şi cu statut de subiecte de drept distincte.

ile administrativ-teritoriale au patrimoniu şi buget propriu, precum organe proprii de conducere.

Descentralizarea nu poate fi concepută în mod absolut, înţţă totală a autorităţilor publice autonome faţă de organele statale.

În acest fel se justifică „dreptul de tutelă” al guvernanţilor asupra deciziilor luate de colectivităţile descentralizate.

Principiul autonomiei locale

inutul, precum şi regimul juridic al autonomiei locale rezultprevederile Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală

şi (2). Conform acestor dispoziţii, autonomia localăă şi financiară şi se exercită pe baza şi în limitele prevă, autonomia locală priveşte organizarea, func

ţ şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, in comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz.

Potrivit art. 3 alin. (1), autonomia locală reprezintă dreptul şi capacitatea ă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona

gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezinttreburile publice, în condiţiile legii.

Din analiza dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 rezultă că:

ţiunea de descentralizare consacrată de Constituţie are în vedere dimensiunea tehniccând trimitere la serviciile publice.


58

ionarea problemelor locale de

rii a fost consacrat în mod expres în art. 120 alin. (1) ia României, în urma revizuirii acesteia. Principiul a fost definit

ă de Legea cadru a

Legea nr. 339/2004 definea descentralizarea ca fiind „procesul ă şi financiară de la ării prevede că

ţă administrativă şi iei publice centrale la nivelul

iunea de descentralizare reprezintă, de , respectiv, recunoaşterea în

teritoriale cu personalitate

i buget propriu, precum şi

în mod absolut, înţeleasă ca o de organele statale.

ţilor asupra deciziilor

autonomiei locale rezultă din ă locală, respectiv

ii, autonomia locală este numai i în limitele prevăzute de

te organizarea, funcţionarea, i gestionarea resurselor care, potrivit legii,

dreptul şi capacitatea iei publice locale de a soluţiona şi de a

ilor locale pe care le reprezintă,

ie are în vedere dimensiunea tehnică,

Vasilica Negruţ


Acordă atenţie sporită

concluziilor ce rezultă din analiza Legii nr. 215/2001!

- autonomia localautorităţile publice locale, reprezentante ale colectivit

- fiind desemnate de colectivitlocale, primari, consilii judeexercită autonomia local

- competenţele autoritprin lege;

- competenţele autoritfăcând anumite cazuri prev

- în virtutea autonomiei locale, autoritiniţiative în toate domeniile, cu excepîn competenţ

- dreptul de a soluproblemele din unitatea administrativcând reglementeazimportantă a acestor treburi, aadministraţ

Prevederile art. 3 din Legea nr. 215/2001 referitoare la definilocale sunt foarte apropiate de cele aleautonomia locală.4

Identifică elementele autonomiei locale dupLegii nr. 215/2001.

C. Principiul deconcentrării serviciilor publice

Deconcentrarea serviciilor publice reprezintserviciilor care îşi au sediul în unitacest nivel, atribuţministerele şi celelalte orgaale căror servicii publice sunt

Potrivit Legii nr. 195/2006 privind descentralizarea, deconcentrarea se realizează prin redistribuirea dcătre ministere şi celelalte organe de specialitate ale administracentrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.

4 Carta europeană a autonomiei locale, elabdeschise pentru semnare de către statele sale membre la data de 15 oct. 1985 la Strasbourg, a fost ratificatRomâniei prin Legea nr. 197/1997, publicată


I

autonomia locală reprezintă nu numai un drept, ci şi o obligaăţile publice locale, reprezentante ale colectivităţilor locale;

fiind desemnate de colectivităţile locale, autorităţile locale (consilii locale, primari, consilii judeţene, preşedinţi ai consiliilor jude

ă autonomia locală în numele şi în interesul acestor colectivitcompetenţele autorităţilor administraţiei publice locale se stabilesc numai

competenţele autorităţilor locale sunt depline şi exclusive, excepăcând anumite cazuri prevăzute de lege;

virtutea autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale au ţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt date în mod expres

în competenţa altor autorităţi publice; dreptul de a soluţiona şi gestiona al autorităţilor locale priveproblemele din unitatea administrativ-teritorială, stabilite de lege atunci când reglementează atribuţiile autorităţilor locale (şi nu doar o parte importantă a acestor treburi, aşa cum se menţiona în vechea lege a administraţiei publice locale nr. 69/1991).

Prevederile art. 3 din Legea nr. 215/2001 referitoare la definiţia autonomiei locale sunt foarte apropiate de cele ale art. 3 (1) din Carta european

4

Sarcina de lucru 1 ă elementele autonomiei locale după analiza prevederilor

Legii nr. 215/2001.

ării serviciilor publice

serviciilor publice reprezintă, de fapt, o împuternicire a serviciilor care îşi au sediul în unităţile administrativ-teritoriale, săacest nivel, atribuţiile şi competenţele ce le revin din acelea pe care le au

şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale ror servicii publice sunt (Prisăcaru, 1993, p. 517).

Potrivit Legii nr. 195/2006 privind descentralizarea, deconcentrarea se ă prin redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de

şi celelalte organe de specialitate ale administraţ

ătre propriile structuri de specialitate din teritoriu.

a autonomiei locale, elaborată de Consiliul Europei şi adoptată de acesta sub forma unei Conventre statele sale membre la data de 15 oct. 1985 la Strasbourg, a fost ratificată

României prin Legea nr. 197/1997, publicată în Monitorul Oficial al Romîniei, Partea I, nr. 33/1997.


59

şi o obligaţie, pentru ăţilor locale;

ăţile locale (consilii i ai consiliilor judeţene)

i în interesul acestor colectivităţi; iei publice locale se stabilesc numai

şi exclusive, excepţie

ţiei publice locale au t date în mod expres

ilor locale priveşte toate , stabilite de lege atunci

şi nu doar o parte ţiona în vechea lege a

Prevederile art. 3 din Legea nr. 215/2001 referitoare la definiţia autonomiei art. 3 (1) din Carta europeană pentru

analiza prevederilor

, de fapt, o împuternicire a teritoriale, să realizeze, la

ele ce le revin din acelea pe care le au ţiei publice centrale

Potrivit Legii nr. 195/2006 privind descentralizarea, deconcentrarea se şi financiare de

i celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice

de acesta sub forma unei Convenţii tre statele sale membre la data de 15 oct. 1985 la Strasbourg, a fost ratificată de Parlamentul

Vasilica Negruţ Admnistraţia publică locală


D. Principiul eligibilit ăţii

Potrivit acestui principiu, consiliile locale şi primarii, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, autorităţi ale administraţiei publice locale, sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Potrivit actelor normative în vigoare, drepturile electorale sunt recunoscute tuturor cetăţenilor români care au cel puţin 18 ani sau vor împlini această vârstă cel mai târziu în ziua alegerilor, fără deosebire de naţionalitate, rasă, limbă, religie, sex, convingeri politice sau profesie. De asemenea, Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, modificată şi completată, stabileşte dreptul de a alege şi de a fi aleşi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii romăni, pentru cetăţenii Uniunii Europene5 care au domicilul sau reşedinţa în România. Aceştia au dreptul de a fi aleşi numai în funcţia de consilier local şi consilier judeţean.

Candidaturile pentru consiliile locale şi consiliile judeţene, precum şi cele pentru primari şi preşedinţi ai consiliilor judeţene se propun de partidele politice sau de alianţele politice constituite potrivit Legii partidelor politice nr.14/2003. Se pot depune candidaturi şi de către alianţele electorale constituite în condiţiile legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaturi independente (art.6 alin. (1) din Legea nr. 67/2004).

Data alegerilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.

Pentru alegerea consiliilor judeţene, a preşedintelui consiliului judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, fiecare judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, constituie o circumscripţie electorală, iar numerotarea circumscripţiilor electorale judeţene şi a municipiului Bucureşti se face prin hotărâre a Guvernului.

Listele electorale permanente sunt puse la dipoziţia primarilor de Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Listele electorale complementare au caracter permanent şi îi cuprind pe toţi cetăţenii Uniunii Europene cu drept de vot care se află în evidenţele Oficiului Român pentru Imigrări şi au domiciliul sau reşedinţa în localitatea pentru care se întocmeşte lista.

Dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul ori subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi are domiciliul alegătorul.

5 În sensul Legii nr. 67/2004, prin cetăţenii Uniunii Europene se înţeleg cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România.

Vasilica Negruţ


Reţine locul şi condiţiile în care se poate

organiza referendumul

local!

E. Principiul legalit ăţii

Principiul legalităţautorităţilor administraconformitate cu acestea, urm

Introdus în legislaţadministraţia publicorganizarea şi funcţ

Principiul legalităţcomplexitatea sa. autorităţilor administrafuncţionare, actele pe care le adoptautorităţi publice, trebuie s

Totodată, principiul legalitjuridice (administrativsăvârşite în exercitarea atribuLegea nr. 215/2001).

F. Principiul consultării cetăţenilor în solu

După definirea autonomiei locale, Legea nr. 215/2001 precizeazdispoziţiile art. 3 alin. (3) cde a soluţiona şi gestiona treburile publice nu aduce atingere posibilitrecurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin orice altparticipare directă a cet

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea desfăşurarea referendumului, problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau juderespectiv a preşedintelui consiliului judeconsilierilor locali, respectiv a consilierilor jude

Potrivit aceleiaşi legi [art.13 alin. toate satele şi localitunele dintre acestea . În cazul referendumului la nivel judedesfăşura în toate comunele acestea, care sunt direct interesate.

Organizarea referendumului este obligatorie atunci când se urmmodificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraProiectele de lege sau propunerile legislative priteritoriale ale localitadoptare numai dupteritoriale respective [

Acţiunea de organizare supravegheată de prefect care are obligaşi Reformei Administraconsiliului local sau jude(art. 46 din Legea nr. 3/2000).


I

Principiul legalităţii constă, în esenţă, în necesitatea ca întreaga activitate a ilor administraţiei publice să se desfăşoare pe baza legilor

conformitate cu acestea, urmărindu-se punerea lor în executare.

Introdus în legislaţia noastră pentru prima dată prin Legea nr. 69/1991 privind ţia publică locală (abrogată), principiul legalităţşi funcţionarea tuturor autorităţilor administraţiei publice locale.

Principiul legalităţii se aplică în administraţia publică locală privitcomplexitatea sa. Astfel, aspectele constituirii, componenţa, atribu

ilor administraţiei publice locale, competenţele şi modul lor de ionare, actele pe care le adoptă, dar şi raporturile acestora cu

i publice, trebuie să fie conforme cu legea.

, principiul legalităţii este garantat prin consacrarea rjuridice (administrativă, civilă sau penală) a autorităţilor locale pentru faptele

ite în exercitarea atribuţiilo r ce le revin, în condiţiile legii (art. 128 din Legea nr. 215/2001).

ăţenilor în soluţionarea problemelor de interes deosebit

definirea autonomiei locale, Legea nr. 215/2001 precizeaziile art. 3 alin. (3) că dreptul autorităţilor administraţiei publice locale ţ şi gestiona treburile publice nu aduce atingere posibilit

recurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin orice altparticipare directă a cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea urarea referendumului, problemele supuse referendumului local se

stabilesc de consiliile locale sau judeţene după caz, la propunerea primaruşedintelui consiliului judeţean sau a unei treimi din num

consilierilor locali, respectiv a consilierilor judeţeni.

şi legi [art.13 alin. (2)] , referendumul local se poate organiza în şi localităţile componente ale comunei sau oraşului ori numai în

unele dintre acestea . În cazul referendumului la nivel judeţean, acesta se poate ura în toate comunele şi oraşele din judeţ ori numai în unele dintre

acestea, care sunt direct interesate.

Organizarea referendumului este obligatorie atunci când se urmmodificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor sau judeProiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale localităţilor sau judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea cetăţenilor din unităţile administteritoriale respective [art.13 alin.(3)].

iunea de organizare şi desfăşurare a referendumului local este ă de prefect care are obligaţia de a informa Ministerul Internelor

i Reformei Administrative în termen de 24 de ore de la primirea hotconsiliului local sau judeţean prin care se stabileşte organizarea refer(art. 46 din Legea nr. 3/2000).


61

, în necesitatea ca întreaga activitate a oare pe baza legilor şi în

prin Legea nr. 69/1991 privind ), principiul legalităţii priveşte

ţiei publice locale.

ă privită în toată Astfel, aspectele constituirii, componenţa, atribuţiile

şi modul lor de i raporturile acestora cu alte

ii este garantat prin consacrarea răspunderii ilor locale pentru faptele ţiile legii (art. 128 din

ionarea problemelor de interes deosebit

definirea autonomiei locale, Legea nr. 215/2001 precizează, prin ţiei publice locale

i gestiona treburile publice nu aduce atingere posibilit ăţii de a recurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin orice altă formă de

ţiile legii.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi urarea referendumului, problemele supuse referendumului local se

caz, la propunerea primarului, ean sau a unei treimi din numărul

, referendumul local se poate organiza în şului ori numai în ţean, acesta se poate

ori numai în unele dintre

Organizarea referendumului este obligatorie atunci când se urmăreşte şelor sau judeţelor.

vind modificarea limitelor ă Parlamentului spre ăţile administrativ -

e a referendumului local este ia de a informa Ministerul Internelor

la primirea hotărârii te organizarea referendumului



Termeni cheie: principiu de drept, principiul descentralizării, principiul autonomiei locale, principiul deconcentrării serviciilor publice, principiul eligibilităţii, principiul legalităţii, principiul consultării cetăţenilor.

Sarcina de lucru 2 Stabileşte deosebirile dintre: descentralizare; deconcentrare; subsidiaritate.

4.2. Autorităţile administraţiei publice locale 4.2.1. Consiliul local Consiliul local. Consideraţii generale

Constituţia, în art. 121 alin. (1), precizează că autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale şi primarii aleşi în condiţiile legii.

Consiliile locale sunt autorităţi deliderative şi hotărăsc asupra modului de rezolvare a treburilor publice din comune, oraşe şi municipii în condiţiile legii.

Constituirea consiliilor locale

Consiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi în condiţiile prevăzute de legea privind alegerile locale, iar numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului raportată de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile.

Consiliile locale se constituie în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor. Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor aleşi. Dacă nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. În cazul în care nici la a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va face o nouă convocare, de către prefect, peste alte trei zile, în aceleaşi condiţii.

În situaţia în care consiliul local nu se poate reuni nici la această ultimă convocare, din cauza absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, prefectul va declara vacante prin ordin, locurile consilierilor aleşi care au lipsit nemotivat de la cele trei convocări anterioare, dacă aceştia nu pot fi înlocuiţi de supleanţii înscrişi pe listele de candidaţi respective, organizându-se alegeri pentru completare, în termen de 30 de zile, în condiţiile legii.

Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier, asistat de 2 consilieri dintre cei mai tineri.



Reţine aceste aspecte!

În vederea validării mandatelor, consiliile locale aleg prin vot deschis, dintre membrii lor, pe întreaga durată a mandatului, o comisie de validare alcătuită din 3-5 consilieri.

După validarea mandatelor, consilierii locali depun jurământul prevăzut de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 215/2001. Consilierii care refuză să depună jurământul sunt consideraţi demisionaţi de drept.

Tot în şedinţa de constituire, consiliul local alege dintre membrii săi, prin votul deschis al majorităţii consilierilor locali în funcţie, un preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de cel mult trei luni, care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate de acesta.

Mandatul consiliului local este de patru ani şi poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.

Mandatul consiliului local poate înceta ca urmare a dizolvării de drept sau prin referendum local.

Dizolvarea de drept a consiliului local intervine:

a. în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutive; b. în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nici o

hotărâre; c. în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate

plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi. Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local în condiţiile legii, ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale.

Calitatea de consilier local încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele situaţii:

- demisie; - incompatibilitate; - schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; - imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni

consecutive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege; - condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o

pedeapsă privativă de libertate; - punerea sub interdicţie judecătorească; - pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei

minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales; - pierderea drepturilor electorale; - lipsa nemotivată de la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale

consiliului local; - deces.

Atribu ţiile consiliilor locale

Problemele pe care consiliul local este chemat să le rezolve sunt extrem de numeroase şi diverse, fapt ce impune o grupare pe categorii a atribuţiilor, după cum urmează:

Vasilica Negruţ


- Atribuţii privind organizarea primarului, ale institusocietăţilor comerciale

- Atribuţii privind dezvoltarea economicooraşului sau municipiului;

- Atribuţii privind administrarea domeniului public oraşului sau municipiului;

- Atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate c

- Atribuţii privind cooperarea interinstitu

Funcţionarea consiliilor locale

Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organicăîntruneşte lunar, în zile înaintea şedinţ

Consiliul local se poate întruni face prin intermediul secretarului unitzile înainte de şedinţ

Ordinea de zi a şcomunei sau oraşului prin presa localŞedinţele consiliului local sunt publice

Dezbaterile din cadrul exercitat votul se consemneazconsilierul care conduce administrativ-teritoriale.

În exercitarea atribuţmajorităţii membrilor prezenregulamentul de organizare majoritate.

Hotărârile consiliului se semneazcontrasemnează, pentru legalitate, de secretar.devin obligatorii şiar hotărârile individuale, de la data comunicnormativ se aduc la cunocomunicării oficiale c

Precizează, în câteva fraze, când intervine dizolvarea de drept a consiliului local


I

ţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local

ilor comerciale şi regiilor autonome de interes local;

ţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, şului sau municipiului;

ţii privind administrarea domeniului public şi privat al comşului sau municipiului;

ţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţ

ţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern

Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, lege organică, în caz de război sau catastrofă. Consiliul local se şte lunar, în şedinţe ordinare, la convocarea primarului, cu cel pu

şedinţelor.

Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, iar convocarea se ace prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale cu cel pu

şedinţe.

Ordinea de zi a şedinţei consiliului local se aduce la cunoştinţăcomunei sau oraşului prin presa locală sau prin orice alt mijloc de

ele consiliului local sunt publice şi se desfăşoară în limba român

Dezbaterile din cadrul şedinţelor, precum şi modul în care fiecare consilier exercitat votul se consemnează într-un proces-verbal, care se semneaz

care conduce şedinţele de consiliu şi de secretarul unitteritoriale.

În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotăăţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau

e organizare şi funcţionare a consiliului local cere o alt

rârile consiliului se semnează de consilierul care conduce şă, pentru legalitate, de secretar. Hotărârile cu caracter normativ

devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii lor la cunoşrârile individuale, de la data comunicării. Hotărârile cu caracter

normativ se aduc la cunoştinţa publică în termen de 5 zile de la data ării oficiale către prefect.

Sarcina de lucru 3 ă, în câteva fraze, când intervine dizolvarea de drept a

consiliului local.


64

ionarea aparatului de specialitate al i serviciilor publice de interes local şi ale

i regiilor autonome de interes local;

şi de mediu a comunei,

şi privat al comunei,

ătre cetăţeni;

pe plan intern şi extern.

Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, ă. Consiliul local se

e ordinare, la convocarea primarului, cu cel puţin 5

e extraordinare, iar convocarea se teritoriale cu cel puţin 3

ştinţă locuitorilor sau prin orice alt mijloc de publicitate.

în limba română.

i modul în care fiecare consilier şi-a verbal, care se semnează de

i de secretarul unităţii

ă hotărâri, cu votul de cazurile în care legea sau

ionare a consiliului local cere o altă

de consilierul care conduce şedinţa şi se rârile cu caracter normativ

cunoştinţă publică, ărârile cu caracter

în termen de 5 zile de la data

, în câteva fraze, când intervine dizolvarea de drept a



Reţine condiţiile în

care mandatul

primarului încetează de drept înainte de expirarea mandatului!

4.2.2. Primarul

Primarul. Statutul şi r ăspunderile acestuia

Primarul ales al cărui mandat a fost validat6 şi a depus jurământul în faţa consiliului local îşi exercită drepturile şi atribuţiile pe o perioadă de 4 ani.

Primarul îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de primarul nou-ales şi se poate prelungi, prin lege organică, în caz de război, de catastrofă sau sinistru deosebit de grav.

Mandatul primarului încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în unul din următoarele cazuri: demisie, schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; a fost condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate; punerea sub interdicţie judecătorească; pierderea drepturilor electorale; incompatibilitate; pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales; dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic; dacă acesta nu îşi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv; deces.

Mandatul primarului poate înceta, de asemenea, înainte de termen ca urmare a rezultatului unui referendum, organizat în condiţiile legii.

Legea prevede şi posibilitatea suspendării de drept a primarului în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată prefectului (de către instanţa de judecată) care constată, prin ordin, suspendarea mandatului.

Pe timpul suspendării din funcţie a primarului sau până la alegerea unui nou primar, atribuţiile acestuia se exercită de viceprimar.

Conform reglementărilor în vigoare, comunele, oraşele şi municipiile au câte un viceprimar, iar oraşele reşedinţă de judeţ, câte 2 viceprimari. Viceprimarii se aleg din rândul membrilor consilierilor, de către consiliul local, cu votul majorităţii consilierilor în funcţie.

Atribu ţiile primarului

Ca autoritate administrativă executivă, primarul este investit cu drepturi şi obligaţii (atribuţii) stabilite în scopul soluţionării treburilor publice locale.

Analizând structura atribuţiilor primarului se constată, pe de o parte, atribuţii prin a căror îndeplinire rezolvă treburile de interes local, iar pe de altă parte, atribuţii pentru realizarea intereselor generale ale statului.

Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii:

a. atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii;

6 Validarea mandatului primarului se face potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, modificată. Conform acestor prevederi, validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, în camera de consiliu a judecătoriei în raza căreia se află comuna sau oraşul, de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei. Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunoştinţă prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau, după caz, într-o şedinţă extraordinară, de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei (art. 59 alin. (1) din Legea nr. 215/2001).



b. atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local; c. atribuţii referitoare la bugetul local; d. atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor; e. alte atribuţii stabilite prin lege.

Actele primarului

În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual, care devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.

Controlul legalităţii actelor emise de primar se realizează, conform regulii generale prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 215/2001, de către prefect.

În acest scop, dispoziţiile primarului se comunică, în mod obligatoriu prefectului judeţului, în cel mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor.

Sarcina de lucru 4 Descrie în trei fraze procedura de validare a mandatului primarului.

4.2.3. Secretarul, serviciile publice de interes local, aparatul de specialitate al primarului

Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale

Conform legii, fiecare comună, oraş, municipiu, judeţ sau subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar, care este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative.

Acesta se bucură de stabilitate în funcţie, în condiţiile legii şi se supune regulilor cuprinse în Statutul funcţionarului public.

Secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu poate fi soţ, soţie sau rudă de gradul întâi cu primarul sau cu viceprimarul, respectiv cu preşedintele sau vicepreşedintele consiliului judeţean, sub sancţiunea eliberării din funcţie. Totodată, secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu poate fi membru al unui partid politic, sub sancţiunea destituirii din funcţie.

Recrutarea, numirea, suspendarea, modificarea, încetarea raporturilor de serviciu şi regimul disciplinar ale secretarului unităţii administrativ-teritoriale se fac în conformitate cu prevederile legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici.

Secretarul unităţii administrativ-teritoriale îndeplineşte, conform legii, următoarele atribuţii:

- participă la şedinţele consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean; - avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului şi ale preşedintelui

consiliului judeţean, hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;



- asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar, dintre consiliul judeţean şi preşedintele acestuia, precum şi între aceştia şi prefect;

- organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului, respectiv a hotărârilor consiliului judeţean şi a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean;

- asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor prevăzute de lege, în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

- asigură procedurile de convocare a consiliului local, a consiliului judeţean şi efectuarea lucrărilor de secretariat, comunică ordinea de zi, întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor consiliului local şi judeţean şi redactează hotărârile acestora;

- pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local şi ale consiliului judeţean, precum şi comisiilor de specialitate ale celor două autorităţi publice;

- alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local, de primar, de consiliul judeţean sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz.

Institu ţiile, serviciile publice de interes local şi aparatul de specialitate al primarului

Potrivit prevederilor art. 73 din Legea nr. 215/2001, consiliile locale pot înfiinţa şi organiza instituţii şi servicii publice de interes local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care dispun.

Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se fac de conducătorii acestora în condiţiile legii.

Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa potrivit legii, primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce.

Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din aparatul propriu de specialitate al primarului se fac de primar, în condiţiile legii. Funcţionarii din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi din cadrul aparatului de specialitate al primarului se bucură de stabilitate în funcţie, în condiţiile legii.

Legea administraţiei publice locale consacră o noţiune care nu este prevăzută de Constituţie, dar care este folosită în limbajul uzual, anume aceea de primărie. Astfel, conform dispoziţiilor art.77 din Legea nr. 215/2001, primăria reprezintă o structură funcţională cu activitate permanentă, formată din primar, viceprimar, secretar şi aparatul de specialitate al primarului.

Primăria duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Termeni cheie: consiliu local, primar, instituţie, serviciu public de interes local, aparat de specialitate al primarului.

Vasilica Negruţ


Identifică situasecretar al unităţ

4.3. Consiliul Judeţean şi Prefectul4.3.1. Consiliul judeţean

Constituirea şi componenţa consiliului jude

Potrivit prevederilor art. 87 din Legea administrajudeţean este autoritatea administrajudeţean, în scopul coordonmunicipale, în vederea realiz

Consiliul judeţean se egal, direct, secret ş

Numărul membrilor fiecprefectului, în funcţNaţional de Statisticădata de 1 iulie a anului care precede alegerile.

La constituirea consiliului judeprevăzută la art. 30 din Letribunalul.

Consiliul judeţean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de rde la data constituirii pânales.

Atribu ţiile consiliului judeţean

Sfera atribuţiilor consiliului judedelimitată de lege numai la „coordonarea activitorăşeneşti şi municipale”, coordonare ce se stabilerealizarea unor servicii de interes jude

Atribuţiile conferite de legea organicfuncţie de domeniile

a. atribuţii privind organizarea al consiliului judejudeţean şjudeţean;

b. atribuţii prc. atribuţii privind gestionarea patrimoniului jude


I

Sarcina de lucru 5 ă situaţiile de incompatibilitate în exercitarea funcţ

secretar al unităţii administrativ-teritoriale.

ţ şi Prefectul

ţa consiliului judeţean

Potrivit prevederilor art. 87 din Legea administraţiei publice locale, consiliul ean este autoritatea administraţiei publice locale, constituităean, în scopul coordonării activităţii consiliilor comunale, orăş

le, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţ

ţean se compune din consilieri judeţeni, aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile legii.

rul membrilor fiecărui consiliu judeţean se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor judeţului, raportat de Institutul

ional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, dupdata de 1 iulie a anului care precede alegerile.

La constituirea consiliului judeţean se aplică, în mod corespunzător, procedura ă la art. 30 din Legea nr. 215/2001, instanţa competent

ţean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă. Acesta îşi exercităde la data constituirii până la declararea ca legal constituit a consiliului nou

ţiilor consiliului judeţean raportată la consiliile locale este ă de lege numai la „coordonarea activităţii consiliilor comunale,

municipale”, coordonare ce se stabileşte cu acestea pentru realizarea unor servicii de interes judeţean.

iile conferite de legea organică consiliului judeţean se pot grupa, în ie de domeniile şi serviciile pe care le realizează, în următoarele

ţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes

ţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes

ţii privind dezvoltarea economico-socială a judeţului;ţii privind gestionarea patrimoniului judeţului;


68

iile de incompatibilitate în exercitarea funcţiei de

iei publice locale, consiliul iei publice locale, constituită la nivel

ii consiliilor comunale, orăşeneşti şi ciilor publice de interes judeţean.

şi prin vot universal,

şte prin ordin al rtat de Institutul

la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la

, în mod corespunzător, procedura ţa competentă fiind

ean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, şi exercită mandatul

declararea ca legal constituit a consiliului nou -

la consiliile locale este ii consiliilor comunale, şte cu acestea pentru

ţean se pot grupa, în ătoarele categorii:

ionarea aparatului de specialitate i serviciilor publice de interes i regiilor autonome de interes

ţului;



Acordă atenţie

modului în care

funcţionează Consiliul Judeţean!

Reţine

princpalele categorii de atribu ţii pe

care le îndeplineşte Preşedintele Consiliului Judeţean!

d. atribuţii privind gestionarea serviciilor publice din subordine; e. atribuţii privind cooperarea interinstituţională; f. alte atribuţii prevăzute de lege.

Funcţionarea consiliului judeţean

Consiliul judeţean îşi desfăşoară activitatea în şedinţe ordinare, în fiecare lună. Consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este necesar, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea unor măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmelor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi lini ştii publice.

Şedinţele ordinare sunt convocate de preşedintele consiliului judeţean, iar cele extraordinare la cererea preşedintelui consiliului judeţean sau a cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresată preşedintelui consiliului judeţean.

Convocarea consiliului judeţean se face în formă scrisă, cu cel puţin 5 zile înaintea

Şedinţele consiliului judeţean se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie. Şedinţele consiliului judeţean sunt conduse de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedintele desemnat în condiţiile legii.

În vederea realizării sarcinilor sale, consiliul judeţean adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea ori regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.

Hotărârile adoptate se semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele consiliului judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează de secretarul judeţului.

Preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean

Preşedintele consiliului judeţean se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie. Totodată, preşedintele consiliului judeţean răspunde în faţa alegătorilor de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene.

Pe durata exercitării mandatului, consiliul judeţean alege dintre membrii săi, cu votul secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie, 2 vicepreşedinţi.

Eliberarea din funcţie a vicepreşedinţilor consiliului judeţean se face prin votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie, la propunerea a cel puţin unei treimi din numărul acestora.

Preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele categorii principale de atribuţii:

a. atribuţii privind funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, a instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean;

b. atribuţii privind relaţia cu consiliul judeţean;



c. atribuţii privind bugetul propriu al judeţului; d. atribuţii privind relaţia cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale şi serviciile publice;

e. atribuţii privind serviciile publice de interes judeţean; f. alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de consiliul judeţean.

În realizarea atribuţiilor sale preşedintele consiliului judeţean emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual, care devin executorii după ce sunt aduse la cunoştinţă publică ori după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.

Administratorul public

Potrivit prevederilor art. 112 din Legea nr. 215/2001, la nivelul comunelor şi oraşelor, primarul poate propune consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public. Numirea în funcţie se face pe bază de concurs.

Administratorul public poate îndeplini, în baza unui contract de management, încheiat în acest sens cu primarul, atribuţii de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local. De asemenea, primarul poate delega către administratorul public, în condiţiile legii, calitatea de ordonator principal de credite.

Funcţia de administrator public se poate înfiinţa şi la nivelul judeţelor, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, precum şi la nivelul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară7, pentru gestionarea serviciilor de interes general care fac obiectul asocierii.

Sarcina de lucru 6 Defineşte Consiliul Judeţean.

4.3.2. Prefectul

Consideraţii generale privind instituţia prefectului

Statutul prefectului, autoritate statală în judeţ (Vedinaş, 2004, p. 258), este prevăzut de Constituţia României în art. 123 alin. (3), conform căruia:

„Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale”.

7 Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară reprezintă structurile de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comun a unor servicii publice. Asociaţia de dezvoltare intercomunitară constituită pe bază de parteneriat între capitala României sau municipiile de gradul I şi unităţile administrativ-teritoriale aflate în zona imediată constituie zona metropolitană.

Vasilica Negruţ


Reţine atribu ţiile

prefectului!

Preluând practicile administrative interbelice, Legea nr. 340/2004 instituţia prefectului evidenşi anume, profesionalizarea acestei funcimportantă a procesului de reformexigenţele şi normele europene, orientat

Instituţia prefectului este o institupatrimoniu şi buget propriu.este în municipiul reş

Pentru îndeplinirea atribuprefectul este ajutat de 2 subprefecajutat de 3 subprefecţînalţilor funcţionari publici.

Numirea şi eliberarea din funcţ

Potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 340/2004, prefectul este numit în funcţie de către Guvern, la propunerea ministrului internelor administrative.

Activitatea prefectului se întemeiaz

- legalităţii, impar- transparenţ- eficienţei; - responsabilităţ- profesionaliză- orientării că

Exercitarea drepturilor se realizează de căordin al acestuia. La numirea în funcGuvernului jurământul pre

Ca reprezentant al Guvernului, prefectul vegheazlocale, primarilor, consiliilor judese realizeze în conformitate cu legea. Deactelor autorităţilor menconsiliile locale şi primari, precum pe de altă parte, nu exist

Atribu ţiile prefectului

Prefectul îndeplineş

- asigură, la nivelul judeaplicarea şhotărârilor Guvernului, a celorlalte acte publice;

- acţionează pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare şconformitate cu competen

- acţionează pentru menunui contact continuu cu toate nivelurile instituacordând o aten


I

Preluând practicile administrative interbelice, Legea nr. 340/2004 ia prefectului evidenţiază un aspect subliniat în literatura de specialitate

i anume, profesionalizarea acestei funcţii. Astfel, prefectul devine o instituă a procesului de reformă a administraţiei publice, conformşi normele europene, orientată către cetăţean.

ia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridicşi buget propriu. Sediul instituţiei prefectului, denumit prefectura,

este în municipiul reşedinţă de judeţ.

u îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor care îi revin potrivit legii, prefectul este ajutat de 2 subprefecţi. Prefectul municipiului Bucureajutat de 3 subprefecţi. Atât prefectul, cât şi subprefectul fac parte din categoria

nari publici.

i eliberarea din funcţie a prefectului

Potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 340/2004, prefectul este numit ătre Guvern, la propunerea ministrului internelor ş

prefectului se întemeiază pe următoarele principii:

ăţii, imparţialităţii şi obiectivităţii; transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public;

responsabilităţii; profesionalizării;

ării către cetăţean. drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile ale instituţiei prefectului ă de către prefect sau de către o persoană anume desemnat

ordin al acestuia. La numirea în funcţie, prefectul şi subprefectul depun în faământul prevăzut de lege.

Ca reprezentant al Guvernului, prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale, primarilor, consiliilor judeţene şi a preşedinţilor consiliilor judese realizeze în conformitate cu legea. Deşi urmăreşte şi verifică

ăţilor menţionate, legea precizează că între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţ

ă parte, nu există raporturi de subordonare.

îndeplineşte următoarele atribuţii:

ă, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureaplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum ş

ţionează pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin, potrivit legii;

ă pentru menţinerea climatului de pace socială

unui contact continuu cu toate nivelurile instituţionale acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale;


71

Preluând practicile administrative interbelice, Legea nr. 340/2004 privind un aspect subliniat în literatura de specialitate

ii. Astfel, prefectul devine o instituţie iei publice, conformă cu

cu personalitate juridică, cu iei prefectului, denumit prefectura,

i prerogativelor care îi revin potrivit legii, i. Prefectul municipiului Bucureşti este

i subprefectul fac parte din categoria

Potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 340/2004, prefectul este numit tre Guvern, la propunerea ministrului internelor şi reformei

iile de interes public;

iilor civile ale instituţiei prefectului anume desemnată prin

i subprefectul depun în faţa

ca activitatea consiliilor ilor consiliilor judeţene să

şi verifică legalitatea ţi, pe de o parte,

ş şedinţii acestora,

caz, al municipiului Bucureşti, iei, a legilor, a ordonanţelor şi

normative, precum şi a ordinii

pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Programul de surile necesare pentru îndeplinirea lor, în

iile ce îi revin, potrivit legii; inerea climatului de pace socială, menţinerea

ţionale şi sociale, prevenirii tensiunilor sociale;



Acordă atenţie

sporită clasificării atribu ţiilor

aparatului de specialitate al prefectului!

- colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale pentru determinarea priorităţilor de dezvoltare teritorială;

- verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene;

- dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie;

- dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate;

- asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană; - dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi

a politicilor de integrare europeană; - hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii

similare din ţară şi din străinătate, în vederea promovării intereselor comune;

- asigură folosirea, în condiţiile legii, a limbii materne în raporturile cu cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere de peste 20%.

Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte normative, precum şi însărcinările date de Guvern.

Actele prefectului

În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, legea prevede că prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual, în condiţiile legii.

Atunci când prin ordinele sale se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, prefectul este obligat să consulte, în prealabil, serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

Aparatul de specialitate al prefectului

Potrivit prevederilor art. (2) alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1844/2004, prefectul exercită atribuţiile prin aparatul de specialitate care este o structură funcţională cu activitate permanentă.

Atribuţiile aparatului de specialitate al prefectului pot fi grupate după cum urmează:

a. atribuţii cu privire la aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor şi a celorlalte acte normative, la realizarea intereselor naţionale, precum şi la realizarea obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare;

b. atribuţii cu privire la conducerea activităţii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritorial;:

c. atribuţii cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de consiliul judeţean, de consiliul local sau de primar şi contenciosul administrativ;

Vasilica Negruţ


d. atribuţii cu privire la realizarea politicilor naeuropeană şintensificarea rela

e. atribuţii cu privire la buna organizare situaţii de urgenmăsurilor de ap

f. atribuţii cu privire la activitatea de eliberare paşapoartelor simple:

g. atribuţii cu privire la regimul permiselor de conducere, al certificatelor de înmatriculare a autovînmatriculare.

Termeni cheie: specialitate.

Selectează atriburealizarea controlului de

Rezumat Consiliile locale sunt autoritrezolvare a treburilor publice din comune, oraConsiliile locale sunt compuse din consilieri alelegea privind alegerile locale, iar numstabileşte prin ordin al prefectului, în funcoraşului sau municipiului raportatianuarie a anului în curs sau, dupalegerile. Mandatul consiliului local este de patru ani lege organică, în caz de rrevin, consiliul local adoptafară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare consiliului local cere o altconsilierul care conduce secretar. Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii data aducerii lor la cunocomunicării. Hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunotermen de 5 zile de la data comunicadministrativă executivstabilite în scopul soatribuţiilor primarului se constatrezolvă treburile de interes local, iar pe de alt


I

ţii cu privire la realizarea politicilor naţionale, a celor de integrare ă şi a planului de măsuri pentru integrare european

intensificarea relaţiilor externe; ţii cu privire la buna organizare şi desfăşurare a activitţii de urgenţă, precum şi la pregătirea şi ducerea la îndeplinire a

ăsurilor de apărare care nu au caracter militar; ţii cu privire la activitatea de eliberare şi de eviden

şapoartelor simple: ţii cu privire la regimul permiselor de conducere, al certificatelor

de înmatriculare a autovehiculelor şi al plăcilor cu numere de înmatriculare.

Termeni cheie: consiliu judeţean, administrator public, prefect, aparat de

Sarcina de lucru 7 ă atribuţiile pe care le îndeplineşte prefectul pentru

realizarea controlului de tutelă administrativă.

Consiliile locale sunt autorităţi deliberative şi hotărăsc asupra modului de rezolvare a treburilor publice din comune, oraşe şi municipii în condiConsiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi în condiţiile prevlegea privind alegerile locale, iar numărul membrilor fiecărui consiliu local se

te prin ordin al prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor comunei,ului sau municipiului raportată de Institutul Naţional de Statistică

ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedMandatul consiliului local este de patru ani şi poate fi prelungit, prin ă, în caz de război sau catastrofă. În exercitarea atribu

revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorităţii membrilor prezen de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi func

consiliului local cere o altă majoritate. Hotărârile consiliului se semneconsilierul care conduce şedinţa şi se contrasemnează, pentru legalitate, de

ărârile cu caracter normativ devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, iar hotărârile individuale, de la data

Hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinţtermen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.

ă executivă, primarul este investit cu drepturi şi obligaţstabilite în scopul soluţionării treburilor publice locale. Analizând structura

iilor primarului se constată, pe de o parte, atribuţii prin a căror îndeplinire treburile de interes local, iar pe de altă parte, atribuţii pentru realizarea


73

nale, a celor de integrare suri pentru integrare europeană şi

urare a activităţii pentru a la îndeplinire a

şi de evidenţă a

ii cu privire la regimul permiselor de conducere, al certificatelor ilor cu numere de

ean, administrator public, prefect, aparat de

te prefectul pentru

sc asupra modului de i municipii în condiţiile legii.

ţiile prevăzute de ărui consiliu local se

rul locuitorilor comunei, tistică la data de 1

caz, la data de 1 iulie a anului care precedă i poate fi prelungit, prin

atribuţiilor ce îi ii membrilor prezenţi, în

de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şi funcţionare a rârile consiliului se semnează de

ă, pentru legalitate, de şi produc efecte de la

rârile individuale, de la data ştinţa publică în

Ca autoritate şi obligaţii (atribuţii) Analizând structura

ii prin a căror îndeplinire ţii pentru realizarea



intereselor generale ale statului. Conform legii, fiecare comună, oraş, municipiu, judeţ sau subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar, care este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative. Recrutarea, numirea, suspendarea, modificarea, încetarea raporturilor de serviciu şi regimul disciplinar ale secretarului unităţii administrativ-teritoriale se fac în conformitate cu prevederile legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici. Potrivit prevederilor art. 73 din Legea nr. 215/2001, consiliile locale pot înfiinţa şi organiza instituţii şi servicii publice de interes local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care dispun. Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa potrivit legii, primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce. Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean, în scopul coordonării activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean se compune din consilieri judeţeni, aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile legii.Sfera atribuţiilor consiliului judeţean raportată la consiliile locale este delimitată de lege numai la „coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale”, coordonare ce se stabileşte cu acestea pentru realizarea unor servicii de interes judeţean. În vederea realizării sarcinilor sale, consiliul judeţean adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea ori regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate. Hotărârile adoptate se semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele consiliului judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează de secretarul judeţului. Preşedintele consiliului judeţean se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie. Totodată, preşedintele consiliului judeţean răspunde în faţa alegătorilor de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene. Potrivit prevederilor art.112 din Legea nr. 215/2001, la nivelul comunelor şi oraşelor, primarul poate propune consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public . Numirea în funcţie se face pe bază de concurs. Funcţia de administrator public se poate înfiinţa şi la nivelul judeţelor, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, precum şi la nivelul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, pentru gestionarea serviciilor de interes general care fac obiectul asocierii. Institu ţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu şi buget propriu. Sediul instituţiei prefectului, denumit prefectura, este în municipiul reşedinţă de judeţ. Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor care îi revin potrivit legii, prefectul este ajutat de 2 subprefecţi. Prefectul municipiului Bucureşti este ajutat de 3 subprefecţi. Atât prefectul, cât şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici. În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, legea prevede că prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual, în condiţiile legii. Prefectul exercită atribuţiile prin aparatul de specialitate care este o structură funcţională cu activitate permanentă.

Vasilica Negruţ



1. Autonomia local

a) consilii locale b) consilii locale, primari c) consilii

2. Calitatea de consilier este compatibila) funcţia de prefect sau subprefect;b) calitatea de primar;c) calitatea de viceprimar;d) calitatea de deputat, senator, ministru, secretar sau subsecretar de

stat; e) funcţia

regiilor autonome;f) funcţia de conduc

consiliile locale sau consiliile judeg) calitatea de cadru didactic.

3. . În exercitarea atribu

a) decizii cu caracter normativ sau individual;b) dispoziţc) ordine.

4. Prefectura este:

a) instituţb) organ de specialitate al administra

fiecare c) denumirea sediului prefectului.

5. Activitatea prefectului se întemeiaz

a) legalităţb) oportunităţc) imparţialitd) continuităţe) obiectivitf) transpareng) eficienţh) responsabiliti) orientă


I


Autonomia locală este exercitată de către: consilii locale şi consilii judeţene; consilii locale, primari şi consilii judeţene; consilii locale, primării şi consilii judeţene.

Calitatea de consilier este compatibilă cu:

ţia de prefect sau subprefect; calitatea de primar; calitatea de viceprimar; calitatea de deputat, senator, ministru, secretar sau subsecretar de

ţia de manager sau de membru în consiliul de administraregiilor autonome;

ţia de conducător al societăţilor comerciale înfiinconsiliile locale sau consiliile judeţene; calitatea de cadru didactic.

. În exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite: decizii cu caracter normativ sau individual; dispoziţii cu caracter normativ sau individual; ordine.

Prefectura este: instituţie publică cu personalitate juridică; organ de specialitate al administraţiei publice centrale constituit în fiecare judeţ; denumirea sediului prefectului.

Activitatea prefectului se întemeiază pe următoarele principii:legalităţii; oportunităţii; imparţialităţii; continuităţii; obiectivităţii; transparenţei; eficienţei; responsabilităţii; orientării către cetăţean.


75

calitatea de deputat, senator, ministru, secretar sau subsecretar de

de manager sau de membru în consiliul de administraţie al

ilor comerciale înfiinţate de

iei publice centrale constituit în

toarele principii:

Vasilica Negruţ


Lucrare de verificare aferent1. Analizează răspunderea politic

2. Rezumă într-o pagin

Nota Bene. Lucrarea va fi secțiunea teme din cadrul sitefi precizată la secțva regăsi, în procentul precizat în programa analitic

Bibliografie minimal

Alexandru, Ioan; CăEdiţia a III-a, Bucureş

Brezoianu, Dumitru; Oprican, Mariana (2008). România. Bucureşti: C.H.


Manda, Corneliu; Manda, Cezar (2008). IV-a. Bucureşti: Universul Juridic, pp.



Vedinaş, Verginia 380-456.

Răspunsuri la întreb1. c); 2. c); 3. a); 4. a); 5. c).

Răspunsuri la întrebII 1. b); 2. b); 3. b).

Răspunsuri la întrebIII 1. c); 2. a); 3. a); 4. c); 5. c).Răspunsuri la întrebIV 1. b); 2. g); 3. b); 4.


I

Lucrare de verificare aferentă capitolelor 3 şi 4 ă răspunderea politică şi juridică a Preşedintelui României.

o pagină caracteristicile autonomiei locale.

Lucrarea va fi încărcată pe platforma Danubius Onlinedin cadrul site-ului de curs DD1106 FR/ID, până la data ce va țiunea Anunțuri, spre a fi evaluată si notată. Aceast

si, în procentul precizat în programa analitică, în nota finală

minimală

Alexandru, Ioan; Cărăuşan, Mihaela; Bucur, Sorin (2009). Drept administrativ. , Bucureşti: Universul Juridic, pp. 218-242.

Brezoianu, Dumitru; Oprican, Mariana (2008). Administraţia publicBucureşti: C.H. Beck, pp. 218-256.

Iorgovan, Antonie (2005). Tratat de drept administrativ, vol. I, editi: All Beck, pp. 536 şi urm.

Manda, Corneliu; Manda, Cezar (2008). Dreptul colectivităţilor locale. Edişti: Universul Juridic, pp. 64-336.

, Vasilica (2008). Drept administrativ. Bucureşti: Editura Dă, pp. 100-164.

-Narcisa (2009). Drept administrativ. Bucureşti:

(2009). Drept administrativ. Bucureşti: Universul Juridic, pp.

spunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Unitatea Ic); 2. c); 3. a); 4. a); 5. c).

spunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Unitatea

spunsuri la întrebările din testele de autoevaluare Unitatea

1. c); 2. a); 3. a); 4. c); 5. c). spunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

b); 2. g); 3. b); 4. c); 5. a), c), d), e), f), g), h), i).


76

edintelui României.

Danubius Online, la până la data ce va ă. Această notă se

, în nota finală.

Drept administrativ.

ţia publică în

, vol. I, ediţia 4-a,

ăţilor locale. Ediţia a



Universul Juridic, pp.

rile din testele de autoevaluare Unitatea I

rile din testele de autoevaluare Unitatea

din testele de autoevaluare Unitatea

rile din testele de autoevaluare Unitatea



Bibliografie (de elaborare a cursului)

Albu, Emilian (2005). Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Partea I. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine.

Alexandru, Ioan; Cărăuşan, Mihaela; Bucur, Sorin (2009). Drept administrativ. Ediţia a III-a, Bucureşti: Universul Juridic.

Apostol, Tofan, Dana (2008). Drept administrativ. Bucureşti: C. H. Beck.

Bălan, Emil (2005). Procedura administrativă. Bucureşti: Editura Universitară.

Brezoianu, Dumitru; Oprican, Mariana (2008). Administraţia publică în România. Bucureşti: C.H. Beck.

Iorgovan, Antonie (2005). Tratat de drept administrativ, vol. I, ediţia 4-a, Bucureşti: All Beck.

Manda, Corneliu; Manda, Cezar (2008). Dreptul colectivităţilor locale. Ediţia a IV-a. Bucureşti: Universul Juridic.

Negruţ, Vasilica (2008). Drept administrativ. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.

Petrescu, Rodica-Narcisa (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Hamangiu.

Vedinaş, Verginia (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Universul Juridic.

Date post:	27-Jan-2016
Category:	Documents
Upload:	madalina-maciuca
View:	31 times
Download:	5 times

Suport Curs Drept Administrativ

Documents