1

Steaua Avenorde Melania Ciocianu, cls. a VI-a

Sunt mândră de mine. Am fost aleasă să reprezint școala Avenor College. Da, ați ghicit, sunt steaua pe care o vedeți în fiecare zi pe clădire, exact lângă nume. Ehhh..., ce viață! Stau dimineața și în pauzele mari atârnată la înălțime, pe perete, iar în timpul orelor fac ce vreau eu. Fosta siglă, Little London, care acum a ieșit la pensie, mi-a povestit fel de fel de lucruri despre toate clasele.

Săptămâna asta mi-am petrecut tot timpul urmărind ce fac elevii clasei a VI-a. La ora de română, de exemplu, au început

deja să lucreze din caietele noi, colorate. Nu sunt ei foarte în formă după o vacanță lungă de vară, dar își vor aduce aminte cum este să înveți în fiecare zi. La matematică, nicio întrebare nu rămâne fără răspuns. Cu profesorii noi, copiii se înțeleg foarte bine, iar la engleză și la franceză sunt mult mai atenți și mai silitori. Este un băiat în clasă despre care nu știu nimic deocamdată, probabil e nou ca și mine, dar voi afla mai multe anul acesta. Din câte-mi dau seama, toți sunt entuziasmați de cluburile la care au fost până acum, deci probabil le va fi foarte greu să aleagă.

Mi-ar plăcea foarte tare să pot continua să vă povestesc, dar începe free-time-ul. Și e foarte pasionant să urmărești toată agitația din curte.

Nu mi-e frică de clasa a IV-ade Ana Caterina Ciușcă, cls. a IV-a O

Am început de curând clasa a IV-a. Sunt fericită și plină de energie, de parcă aș fi în excursie la ZOO AVENOR. Mă simt ca o girafă care se uită de sus și vede multe veverițe mici de tot, de clasele zero și întâi. Să am grijă să nu dau peste ele! Și, din când în când, să le mai dau câte o ghindă!

Sunt din nou cu prietenii mei cei mai buni: pisicuța Sara, tucanița Nati, pasărea Catinca, ghepardul Tania, zebra Petra și herghelia cea mare de cai nărăvași J. Toate animăluțele sunt vesele, pline de energie, și mai fericite ca niciodată că intră în al patrulea an de conviețuire. Între timp am ajuns să avem o casă mai mare, mai frumoasă, cu mult loc în curte ca să alergăm.Acum, că suntem niște animăluțe cu experiență,

trebuie să fim ceva mai serioase… Avem încă un an de lucru în față, deja l-am început J! Suntem optimiști. Oare cum vom fi la sfârșitul anului, când ne vom pregăti de party-ul bobocesc de sfarșit de clasa a IV-a?! Oare câte vom mai face?!Îmi place să fiu în clasa a patra. Abia aștept să ne

bucurăm împreună de toate aventurile de la geo-grafie, istorie, mate, română, engleză, franceză, drama și toate minunile Avenoristice. Frică îmi este doar de cls. a V-a. Și asta mai ales pentru că-mi va lipsi învățătoarea mea, Liana.

Avenor, o planetă specialăde Alexandru Radu,

cls. a VII-a

Avenor este o planetă dintr-o galaxie vecină numită Andromeda. Această planetă este în totalitate acoperită cu apă, iar până la fundul oceanului sunt doar două sute de metri. Deasupra plutesc nori neobișnuit de strălucitori care reflectă o altfel de lumină. Fiindcă, da, e ceva ce încă nu v-am spus. Ei bine, această planetă nu are soare. Dar, în schimb, pe fundul apei, centrul ei solid are forma unor rădăcini uriașe. Prin ele trece magmă încinsă și alte gaze fierbinți care încălzesc apa și, în plus, luminează întreaga planetă. Avenor ar fi locul perfect pentru un sejur de cel puțin trei, virgulă cinci milioane de secole. Doar că oamenii încă nu pot ajunge la ea. Când toate planetele din Andromeda și Calea Lactee se vor alinia, o sondă-robot își va începe călătoria. Misiunea ei va fi să recolteze un mic segment din acel material bizar care formează un strat atât de subțire încât magma luminează prin el. Vă asigurăm că nu va lua o bucată din sistemul activ de magmă, deoarece mai spre centru (chiar în mijloc) magma a încetat din activitate.

După aceea, savanții noștri urmează să facă diverse experimente pe el. Odată ce vom afla exact enigma acestui element chimic, vom construi o navă suficient de rezistentă ca să putem calători prin găuri negre. Cum către această planetă sunt orientate trei găuri negre, vom putea ajunge la Avenor în aproximativ două ore. Va fi o mare victorie a oamenilor acestui mileniu.

REVISTĂ LUNARĂ DE CULTURĂ ŞCOLARĂ - OCTOMBRIE - 2013

Nr. 1

“Rec

reaţ

ia m

are”

- C

atin

ca R

omce

a, c

lasa

a IV

-a o

meg

a

2

Căsuța roșie la Palatul Mogoşoaiaanchetă de Eva Paraschivoiu, cls. a VII-a

Concursul motivațional pe căsuțe a fost ”sărbătorit” în a doua săptămână de cursuri. Toate ”zâmbetele” adunate de-a lungul anului trecut au devenit... ore libere de școală. Cei mai norocoși, având peste șapte ceasuri la dispoziție, s-au dus în Orășelul copiilor, iar celelalte echipe, la Palatul Mogoșoaia și la Muzeul Satului. Că a fost o zi specială o dovedește și mini-ancheta de mai jos, realizată pe o pajiște imensă de lângă Palatul Brâncovenesc.De la cine ai primit anul trecut smiley-uri?,,Păi, presupun că de la toţi profesorii. În mod cel puțin egal.’’ Radu Secoşan, cls. a VIII-aCum e să nu fii lunea la şcoală, ci să te îmbraci în tricou

roșu, ca toți colegii tăi, și să mergi într-o excursie?,,E ca o mini-vacanţă . O ieșire foarte plăcută cu căsuţa roşie şi cu profesorii. Mă bucur că sunt aici şi îmi place. Doamna învăţătoare ne-a zis că o să mergem la un palat, o să facem un picnic, o să mergem prin parcuri şi că ne vom plimba cu trotinetele şi cu rolele pe alei.’’ Sofia Nicolaescu, cls. a III-a

De ce ţi-ai luat rolele la tine?,,Să merg cu ele. Doamna profesoară ne-a zis să ne aducem rolele de acasă, fiindcă vom face un concurs. Am mai câştigat înainte o astfel de întrecere, așa că poate voi reuși și de data asta.’’ Alp Akbulut, cls. a II-a De ce ţi-ai luat paletele de tenis la tine?,,Ca să mă distrez şi să mă joc cu alţi copii. Avem atâta loc aici, un teren imens doar pentru noi, cei de la Avenor College.’’ Tania Vâju, cls. a IV-aAi fi vrut ca lunea aceasta să fie o zi obișnuită de şcoală sau ți se pare mult mai bine aici, la Palatul Mogoşoaia, cu echipa roşie?”Cred că aş fi vrut să fiu la şcoală, pentru că îmi place foarte mult. Am mai vizitat grădinile palatului, cu părinții, și mi le amintesc destul de bine.’’ Vlad Muntean, cls. a V-a

Matildade Luca Spermezan, cls. a IV-a O

La Londra, unde am mers eu în vacanță, totul este foarte frumos, dar cel mai mult mi-a plăcut musical-ul ”Matilda”. Faimoasa poveste a lui Roald Dahl a fost pusă pe muzică, iar eu am fost prezent la desfășurarea sa minunată. Teatrul a fost ingenios: avea perne pentru copiii scunzi, scena de început avea cuburi de litere și numere peste tot, iar spectatorii

erau foarte cuminți în așteptarea spectacolului. De altfel, copiii-actori erau foarte talentați (de exemplu, la prima melodie a musical-ului, făceau spagatul pe mese, cu capul la genunchi!).

Doamna Trunchbull, profesoara cea rea, era foarte bine machiată și chiar dacă ea este o doamnă, era interpretată de un băiat. Și modul în care era pusă în scenă povestea a fost impresionant. De exemplu, când doamna Trunchbull a aruncat fetița cu codițe pe geam, o geacă a căzut de undeva de sus, pentru ca oamenii să creadă că acela era copilul... Iar Matilda avea o voce minunată.Totul a fost spectaculos și deosebit, iar eu mă bucur nespus că am fost acolo.

Cum am ajuns în trupa de teatru a școlii

de Radu Avram, cls. a III-a A

Nu cred că aș fi reușit, dacă nu aș fi fost remarcat. În ”Spirit de Crăciun” am exersat mult dansul, iar în ”Șatra” mi-a plăcut jocul. Am cântat la Talent Show, iar în ”Cats” am deschis spectacolul prin rolul lui Mr. Mistoffelles. Sunt degajat și mă implic. Exersez rolurile acasă. Îmi plac comediile cu Stan și Bran, mă amuză, și poate de aceea vreau să fiu și eu amuzant. Vreau să învăț arta dramatică, iar clubul de teatru mă poate îndruma. Când sunt pe scenă, încerc să fiu cât mai aproape de personajul meu. Merg des la teatru, operă și balet. Fac cursuri de chitară pentru a putea fi un mic artist tot mai complet.

Un jocde Sofia Nicolaescu,

cls. a III-a A

Când am aflat despre organizarea clubu-lui de teatru am fost foarte fericită. M-am prezentat la preselecții cu mari emoții. Acolo, Claudia, profesoara de drama, m-a pus să im-provizez plecând de la

următoarea scenă: “ Eram la supermarket și aveam cinci copii în mașină care mă așteptau împreună cu tatăl lor. La casa de marcat era o coadă imensă și soțul mă suna de mă înnebunea de cap. La un mo-ment dat, de nervi, am aruncat telefonul pe jos și l-am spart”. Cred că m-am descurcat destul de bine, dacă am fost acceptată în echipa de teatru a școlii.

ACTUALITATEA

3

Liceul?Elevii clasei a VIII-a au ajuns la doar câteva luni distanță de examenul la viitorul liceu.

Chiar dacă încă se mai află în zona protectoare a ”gimnaziului mare”, cum îl numim noi, în curând vor trece pragul. Ce îi așteaptă dincolo – sau ce-și doresc ei să-i aștepte - am încercat să aflăm întrebându-i unde se văd în septembrie 2014. Iată răspunsurile:

”Peste un an mă văd cu toți colegii mei, aceștia, pe care-i am din cls. a V-a sau care-au venit pe parcurs, distrându-ne la ziua lui Adi”. Theo Todirașcu

”Mi-aș dori să fiu la un liceu cât mai bun, cu o parte dintre colegii mei.” Fabian Niculae

”La anul voi fi sigur la un liceu, mult mai relaxat și bucuros că în sfârșit am terminat cu examenele. Îmi voi fi făcut deja câțiva prieteni.” Horia Muraru

”Peste un an, mă văd, cel mai probabil, la un liceu. Dar, dacă nu se va întâmpla așa, poate o să dați de mine la Mc Drive... Glumesc. Sper să ajung la un liceu bun din București.” Luca Enache

”Voi fi la un liceu, unul bun, împreună cu Alexa, poate și cu alți prieteni, distrându-mă.” Lucian Popescu

”Ce tragedie! În septembrie viitor, cam pe vremea asta, mă văd acasă, în pat, fără niciun chef să merg la examenul de corigență.” Radu Secoșan

”Aș vrea ca la începutul toamnei viitoare să-mi dau întâlnire în parc cu noii mei colegi de liceu pe care abia i-am întâlnit, deci încă nu-i cunosc prea bine.” Ruxandra Trebea

”E 15 septembrie, 2014. Sunt la un liceu bun, alături de noii mei colegi. Imi place.” Daria Decuseară-Brandenburg

”La anul aș vrea să fiu cu câțiva prieteni vechi într-un liceu cu mulți colegi noi. Poate ne vom simți bine.” Adi Buligoanea

”În primul rând, mă văd la același liceu cu Luci, fiindcă el este prietenul meu cel mai bun. În al doilea rând, după ce se termină orele de școală, poate voi ieși cu noii mei colegi, plus Luci, pe undeva.” Alexa Tălăpănescu

Vacanța mea de vară de Tudor Segărceanu, cls. a IV-a O

Pentru mine, cel mai așteptat moment al începutului de vară a fost vacanța mare. Eram tare nerăbdător să sune clopoțelul pentru ultima dată și să mă simt liber.

Dar ce am făcut eu în vacanța mare? Mai întâi am fost într-o tabără cu Andrei, profesorul nostru de engleză, la Enisala.

Acolo făceam ore cu niște profesori din Anglia, dar ne și distram. Apoi am mers în Bulgaria, cu părinții și sora mea. Făceam plajă, mergeam la mare, dar și la piscină (care mi-a plăcut cel

mai mult!). În mare, am găsit meduze de curent cald și chiar am atins una... a fost neplăcut!

Spre sfârșitul vacanței, m-am mai dus într-o tabără, de data aceasta la Râșnov, unde m-am întâlnit cu mai mulți dintre colegii mei. Am făcut o mulțime de activități, dar cel mai mult timp l-am dedicat echitației. La final, am făcut un mare foc de tabără și ne-am luat la revedere de la acel loc frumos și de la vacanță... E limpede de ce acum abia aștept să vină cealaltă vacanță mare!

Curiozități miciAlexia Ioan din cls. a V-a o întreabă pe profesoara ei preferată, Nicoleta Ionescu: ”Vă mai amintiți de primele dvs. zile de gimnaziu?”

Pentru mine, anii de gimnaziu au fost, categoric, cei mai frumoşi, dintre toţi cei petrecuţi pe băncile şcolii. La începutul clasei a V-a, colegii mei şi cu mine eram

uşor dezorientaţi, pentru că, spre deosebire de voi, nu mai făcuserăm ore cu atâţia profesori. A durat ceva timp, până când am înţeles că, pentru disci-pline diferite, există metode diferite de predare. Mă bucurau mai ales orele unde lucram pe grupe mici. Am început limba spaniolă într-o astfel de grupă, de 15 copii. Era foarte frumos, mi se părea că ne jucăm și învățam foarte ușor. Era ceva special.

Eric si Teodor de la clasa a IV-a alfa o întreabă pe învățătoarea lor, Nicoleta Stanciu: ”Dacă ați fi o culoare, ce culoare ați vrea să fiți?”

Culoarea galben aș vrea să fiu! Îmi place mult această culoare pentru lumina pe care mi-o dă, pen-tru energie și optimism. Mă duce întotdeauna cu gândul la soare, la grâul copt, la lumina unei zile frumoase de toamnă… Știu că în cromoterapie, culoarea galben semnifică purificarea organismu-lui și o gândire pozitivă. Asociez acestă culoare și cu floarea mea preferată, și anume minunata floare a soarelui.

DIN ȘCOALĂ

4

Mici, mici, dar cu vise mari…anchetă realizată de Claudia Alexa, profesoara de dramă

Întrebarea a fost una care ne-a dat tuturor bătăi de cap: ”Ce vrei să te faci când vei fi mare? Ce vise ai?” Copiii care se proiectează în timp - și nu într-un viitor oarecare, ci unul plin de posibilități neașteptate – au intrat de curând în clasa I. Răspunsurile sunt pe măsura lor, adică fermecătoare.

MAIA BLAER: ”Visul meu când o să fiu mare este să devin magician și clovn. Vreau să cad și să râdă oamenii de mine. Cu cât o să-i amuz mai tare, cu atât o să mă simt mai bine. Vreau să fac lucrurile din jur să se transforme pentru că e magic. Magic este, de exemplu, să zbori tu. Sau Ion care poate să ridice din sticlă un creion. Sau dacă

mama nu mai are ouă și reușesc să-i aduc eu printr-o magie. Asta înseamnă spectacol! Dacă voi face lucruri magice, o să fiu și eu magică... cred că pentru mama.”

PETRA PĂTRĂNOIU: ”Îmi doresc să pot să zbor. Lumea de sus se vede foarte mică. Eu aș fi bineînțeles deasupra ei cu puteri foarte mari. Cu puterile mele aș face lumea să se învârtă mai repede. Și ca să nu amețească toți oamenii, le-aș da poruncă să-și pună trei dopuri într-o ureche și apoi să-și tragă o căciulă pe cap. Un dop s-ar vedea, dar celelalte două ar fi în cap și ar atinge un buton din creier care le-ar spune să nu mai amețească deloc.”

ALESSIA TOFAN: ”Eu aș vrea să fiu actriță. Mi-ar plăcea să inventez o poveste doar a mea și aș juca-o pe scenă să o vadă toată lumea. Dar asta după ce m-aș pregăti foarte bine. Alt personaj din povestea mea ar fi Petra care încă nu știu ce rol ar juca. Publicul ar trebui să mă aplaude tare, dar la sfârșit, după ce termin scena. Și numai dacă țin neapărat să mă felicite la sfârșitul spectacolului. După aceea toată lumea ar cunoaște povestea mea. Dar știu că, dacă te copiază cineva, e un lucru bun, așa că nu mă supăr. Poate să fie și povestea lor pentru că eu aș fi un exemplu.”

TUDOR BIRIȘ: ”Mi-aș dori să fiu un inventator și să fac lucruri care pot face orice. De exemplu, să fac o mașină care să meargă pe uscat, în aer, prin apă. Este o mașină pe care aș vinde-o ca să primesc mulți bani și să-mi iau un avion doar al meu. Îmi place să văd toată lumea foarte repede, nu să dureze câțiva ani. Am făcut deja schițele și le țin ascunse în dosarele lui tati. Pe brevetul meu de inventator trebuie să scrie așa: “Cel mai strălucit inventator de orice

fel de lucruri”. Brevetul poate să mi-l înmâneze președintele, dar nu al României, ci altul și mai mare.”

CĂTĂLINA ILIE: ”Aș vrea să regizez o piesă despre o fată care s-a pierdut și părinții ei o caută prin faze amuzante. Ar fi o tragi-comedie. Nu o să-mi păstrez numele meu real pe afiș, o să am un nume de scenă, dar, stai, că nu mi-a venit încă ideea. Poate Emil, pentru că așa se numește un prieten de-al mamei. Și el este celebru, deci cred că este un nume care aduce celebritatea.”

ION BARABAȘ: ”Visul meu este să devin astronaut. Îmi place să fac colecție de pietre și vreau să iau câteva pietre de pe lună și să le pun la colecție. O să pot face experimente cu ele și pot să văd ce este înăuntrul lor. Nu mi-e teamă să zbor în spațiu, pentru că mă simt foarte curajos. Eu sunt bărbatul de 5 stele!”

MATEI GHIȚĂ: ”Eu o să fiu un cercetător științific. Îmi place să fiu precis cu lucruri precise. Îmi place să caut prin păduri prin care nu a mai fost nimeni, lucruri pe care nu le-a mai văzut nimeni și să apelez la inventatori pe care nu i-a mai cunoscut nimeni. Să le spun eu ce să facă, adică să am o echipă pe care să o conduc eu. Aș fi comandant, nu leader, pentru că aș pune pe altcineva să fie leader.”

SMARANDA TINCĂ: ”Eu cel mai mult îmi doresc să fiu eu. Îmi place de mine așa cum sunt. Nu-mi place să fiu altfel, să fiu diferită, să am atâtea meserii cum au spus colegii mei. Mie îmi place să fiu eu.”

IMAGINARIUM“Î

n re

crea

ţia m

are”

- Fe

lix L

ucut

ar, c

lasa

a IV

-a o

meg

a

“Am

intir

i din

vac

anţa

mar

e” -

Petr

a Va

lmar

cla

sa a

IV-a

om

ega

5

We are back!by Ileana Bighiu, teacher of english

Within the past two years, the trips to Buzau became well known around the school and everyone who was part of this adventure enjoys them. This summer, the same four brave teachers decided to take it a little further and we organized a 9 day camp. The activities were diverse and fun for everybody. It wasn’t only about having fun, but also about learning, study-ing, sharing, being a team and most of all being a harmonious group. The kids had a daily well structured schedule which allowed them to blend math/science/English lessons with leisure ac-tivities. We went hiking, swimming, tanning and also took one day trips to the carving camp from Magura, Manastirea Ciolanu, Intorsura Buzaulul, Sarata Monteoru and Vulcanii Noroiosi. The most adventurous activity was probably sleeping in the tent. Every night closed up with optional activities such as karaoke, dance, music, movie, or playing in the game room (bowling, pool, table tennis).

Below you can find some opinions about the camp.

“The part that I mostly enjoyed was playing cards and dancing. Also, the night spent in the tent was fantastic. We sat around the fire and watched it for a long time. That night, we also watched the stars. As usual, the rooms were very comfortable and the food was great. The math lessons were ok and I honestly worked hard to finish my math homework. Was a lot of fun! (Eva Para-schivoiu, grade VII)

“This summer, we went in a camp at Buzau with Ileana,Andrei,Florin and Daniel the biology teacher. We had fun every night and day. We went on trips and at the pool. We had a lot of FUN!!! It was a great camp!” (Ana Ilinca Segarceanu, Anna Bembo grade VI)

“At the beginning of August we went to Buzau in a camp with some of our teachers. We stayed at beau-tiful hotel with a pool and football field. Every day we ate breakfast, did our math homework and then had different activities like swim-ming and hiking. Every night we played cards, watched movies and danced. We had a lot of fun!!!” (Melania Ciocianu, grade VI)

“At the beginning of August we went to a little camp next to the city of Buzau with our colleagues from 8th and 7th grade. It is a beau-tiful place surrounded by a forest, a

very big forest. We stayed at a hotel with a pool and a football court. Each night we were having a party in the conference room with dance, and karaoke. I enjoyed it a lot!” (Costi Oprescu, grade VI)

“ Camp. Buzau. Early. Morning. Friends. Fun. Laughs. Food. Homework. Oreo. Hot chocolate. Swimming pool. Trip. Again. Statues. Midnight swimming. Pictures. Parties. Karaoke. Dancing. Homework, homework, homework…Home” (Ana Constantinescu, grade VII)

Challenge your brain!by Marilena Nicolae, teacher of english

During Challenge lessons, students from grade 3 to 6 are practicing thinking aloud critically and creatively by: questioning, reasoning, interfering, inquiring, solving problems, making decisions, etc. For instance, third graders sharpened their memory /speed skills by writing as many English words as possible in 60 seconds.We invite you all, students, teachers and parents as well, to be part of our community of thinkers by an-swering these open ended questions. Here are some mindful starters:

How can you write without touching the pencil? (students from IV omega)Typing on the computer; Using Braille system; Glu-ing a paper on the pencil; Touching tablet’s screen with your finger; Cutting paper letters/words from a newspaper; Writing in your mind; Using body language/signs; Painting with your fingers; With a glove on your hand.Grade IV Alfa listed things that ants can push; bis-cuits, bees, pieces of bread, cherries, leaves, Grade VI opened the list with things that you can never wash: tattoos, soap, glue, phone, butterflies, ants, seeds.Grade V listed things that you can never hear in a library: party, car engine, flushing water, football match.

ENGLISH

6

Iepurași, creioane, praștii supersonicematerial de Daiana Rădan, învățătoare

La începutul lunii septembrie am ajuns cu toții într-un loc nou, într-o școală colorată ca un tort, cu pereții pictați ca într-o poveste. Ne-am gândit imediat că impozantul nume Avenor nu poate veni decât de la un palat. Ni l-am închipuit împreună, i-am dat formă, l-am umplut cu o mulțime de copii – deghizați, desigur -, cu prieteni reali și imaginari, cu profesori fabuloși, cu lucruri cât mai frumoase. Iată ce a ieșit:

Maria Buligoanea: ”A fost odată Castelul Avenor College, în care profesoarele erau zâne, iar profesorii prinţi. Copiii erau pitici, iar în loc de scări erau tobogane, iar uşa era de cetate. În loc de bănci de lemn erau bănci de turtă dulce. Castelul era făcut din îngheţată. Zânele erau foarte bune.”

Alessia Tofan: ”În palatul meu de creioane, Avenor Creioane, eu o să fiu prinţesa creioanelor, miss o să fie re-gina creioanelor şi ceilalţi colegi vor fi prinţi şi prinţese. Şi o să avem creioane şi pe sus şi pe jos, o să avem haine din creioane, lucruri din creioane, pantofi din creioane, podea din creioane, totul o să fie din creioane. Şi o să scriem cu creioane colorate. O să avem cutii din creioane şi cercei din creioane. Uni-forma o să fie din creioane bleumarin, negre, albe şi creioane roşii.”

Andrei Năstasă: ”Eu mi-am făcut castelul Angry Birds Friends. Acolo, în castel, sunt Angry Birds Rege şi am fost născut pentru a fi creator şi pentru a-i distruge pe toţi cei răi, care sunt în cealaltă parte a lumii. Am şi prieteni care se numesc: Andrei, Matilda, Blues, Red, Terence, Jake şi Chuck.”

Daria Sandu: ”Aş vrea ca şcoala să fie un palat verde, copiii să fie ca nişte oameni din lego, să fie îmbrăcaţi în uniforme şi să aibă scaune din lego. Copiii să fie mereu liniştiţi.”

Ana Barabaș: ”M-am gândit la un castel care să fie din trei părți diferite: sus să fie acoperişul, locul preferat al marţienilor, la mijloc să fie zona de dulciuri, unde să scrie Avenor College din acadele, iar jos ar putea fi un castel din piatră.”

Alexandra Gheorghe: ”Palatul meu se numeşte Avenor College. Pe afară sunt locuri de joacă, ca într-un parc de distracţii, înăuntru se află o bibliotecă şi o sală de sport. Uşile sunt în formă de inimi, scaunele în formă de pătrat, tabla este în formă de dreptunghi, ferestrele în formă de cercuri şi mesele în formă de triunghi.”

Cătălina Ilie: ”Palatul meu este doar cu iepuraşi, colegii mei sunt iepuraşi. Şcoala înăuntru

are foarte multe holuri, iar profesoara este îmbrăcată mereu în alb şi negru. Clădirea este desenată cu iepuraşi, dulapurile fetelor sunt cu floricele, iar du-lapurile băieţilor sunt cu nişte mingi de fotbal. Eu sunt un iepuraş alb, profesorii sunt mai mari şi sunt negri, iar profesoarele albe. Cu toţii mâncăm mor-covi şi salată la gustare şi la masa de prânz.”

Matei Ghiță: ”Eu în castelul meu am să fiu un rege, iar prietenii mei vor fi nişte Angry Birds înţelepţi. Şi eu am un rol foarte special, pentru că le spun Angry Birds-ilor unde să se ducă şi ce să aducă. Castelul meu are o praştie deasupra, supersonică, de culoare albastră. Este un castel super-rezistent, fiindcă-i făcut din metal.”

Petru Pavlov: ”Castelul meu are un vârf ţuguiat și un pătrăţel mic. Este ca o cetate în care copiii învaţă. Există o cameră unde se fac antrenamente, sar bombe, săgeţi, lavă peste tot, bombe, dinamite, tot ce vrei şi ce nu vrei. Eu sunt un gardian, care are multe arme. Dacă vor veni oamenii răi îi batem şi punem peste tot capcane. Avem un tun care aruncă cu bile, din care cad bolovani. La plecarea copi-ilor, părinţii sunt scanaţi, ca să se afle dacă nu sunt oameni răi costumaţi în părinţi, ce vor să jefuiască şcoala.”

Smaranda Miron-Tincă: ”Castelul meu va fi din dulciuri şi eu aş fi tot din dulciuri. Copacii ar avea frunzele din vată, trunchiul ar fi dintr-un băţ făcut din ciocolată, iarba ar fi de caramel. Mmmm! Şi pereţii ar fi făcuţi din bombonele.”

Antonio Caval: ”Eu m-am gândit ca şcoala noastră să fie un castel din lego, iar noi să fim oameni normali. Dar noi să fim cei mai deştepţi din şcoală.”

Daria Manta: ”Castelul meu este făcut din gheaţă. Personajele din castel sunt nişte pinguini şi eu sunt prinţesa pinguinilor. Înăuntru avem pe pereţi peşti agăţaţi, avem şi o piscină în care înotăm şi avem şi gheţari.”

Tudor Biriș: ”Castelul meu va fi ca o piramidă făcută numai din gheaţă. Înăuntru vor trăi oameni de lego care, dacă te uiţi la ei, te-ngheaţă. Eu voi fi unul dintre cei 100 de soldaţi.”

PAGINA CLASEI I ALFA

“Am

intir

i din

vac

anţa

mar

e” -

Teo

Căl

in, c

lasa

a IV

-a a

lfa

“Am

intir

i din

vac

anţa

mar

e” -

Dia

na C

răci

un, c

lasa

a II

I-a

alfa

7

Povestea lui Euștiutotde Alexia Netcu, cls. a VII-a

Mulţi m-au întrebat: „Ce este Avenor ?” Ei, dragi copii, în ciuda acestui nume măreţ şi grandios, Avenor este o mică planetă, mai mică decât Pluto, mai mică decât punctul de pe „i”. Nu te aştepta să găseşti acest loc, căci e departe, mai de-parte decât soarele, mai departe decât orice galaxie! Avenor este un nume ce te face să te gândeşti la viitor, de aceea civilizaţia de acolo este foarte avansată şi energică. Acest loc este plin de ființe ce nu se plictisesc niciodată. Acestea, numite Avenorieni, sunt foarte respectuoase, responsabile, perseverente, impli-cate, tolerante, creative şi optimiste. Acum vă las pe voi să vă imaginaţi cum arată ele. Fiindcă eu vreau să vă povestesc de-spre un Avenorian care a schimbat cursul istoriei ţării lui.

Ştiţi, până nu demult, locuitorii de pe Avenor erau răi, zgârciţi și furau mai tot timpul. Liderul din Avenor, președintele Eusuntperfect, era scund, chel şi malefic. Se zice că din cauza lui toată populația, fiind obligată să fure, devenise rea. Într-o zi, lui Euştiutot, un tânăr avenorian deştept şi bun, i s-a acrit de atâta răutate, aşa că a făcut un plan: să-l anihileze pe preşedinte. Mulţi încercaseră asta înaintea lui, dar toţi dăduseră greş. Euştiutot aflase un secret, și anume că Eusuntperfect nu era cu totul invincibil. El putea fi înlăturat atunci când înghițea acid avenoric, cea mai preţioasă substanţă de pe planetă. Poate că am uitat să vă zic, dar Euştiutot are foarte multe talente. Printre acestea se află gătitul şi chimia. El prepară zilnic delicatese pentru familia sa şi deţine o diversitate de lucruri chimice în laboratorul său.

Prin urmare, Euştiutot a pregătit cel mai apetisant sufleu al său, având grijă să strecoare şi un pic de acid avenoric, şi s-a prezentat la palatul preşedintelui:

-Avenorăția Voastră, în ciuda vârstei fragede pe care o am, mă prezint înaintea Luminăţiei Voastre, fiindcă aș vrea să intru ucenic la grandioasa Dumneavoastră bucătărie. Aceasta este o mostră din desăvârșitul meu sufleu cu nisip.

Președintele, mereu pofticios, gustă, după care spuse: -Ai început cu tupeu, asta e bine! Dar nici nu înghiți bine, că începu să țipe:-Ieşi afară, avenorian nedemn de acest nume! E cel mai prost sufleu de nisip preparat

vreodată. Unde e bucătarul meu? Unde?...

Euştiutot nu a aşteptat să i se zică de două ori și a ple-cat fericit acasă. Acum, că Eusunt-perfect mâncase, nu putea decât să se îmbolnăvească foarte grav. A doua zi, spre fericirea sa, când s-a uitat la telavenor, a aflat că președintele și-a dat definitiv demi-sia.

Euştiutot a fost chemat la palat unde i s-a cerut părerea asupra vii-torului țării sale.

-Bună ziua, tu-turor! și-a început el discursul. Sper că de azi o să fim

mai buni! Primul lucru pe care aș vrea să-l facem, e unul puțin neobișnuit. Mai ţineţi minte copiii din schimbul de elevi de anul trecut?! Ei veneau de pe Terra, de la o școală “Little London”… Ce nume bizar, nu vi se pare?! Ei bine, acei copii s-au dovedit atât de deștepți și de drăguţi, încât i-am putea lua drept model pentru civilizaţia avenor. Cum nu mi-a plăcut nicio clipă numele şcolii lor, m-am gândit că le-am putea împrumuta numele nostru. Ce părere aveți?

Toți au izbucnit în aplauze, arătându-se încântați de această idee. Avenor College a rămas de atunci ca o promisiune îndeplinită, dar și ca un simbol al dorinței avenorienilor de a-și schimba viața și de a face numai bine.

Mică istorie cu Avenorde Alexandru Dobre, cls. a VII-a

“Avenor! Ce este Avenor? Noua tehnologie pe bază de asteroizi din inelul lui Saturn îți va schimba radical viaţa. Noile linii de metrou ecologice sunt gata să fie puse în funcţiune. Deci, ce mai aştepţi? Vino chiar

azi şi beneficiezi de două plimbări gratuit!’’

Reclama suna foarte bine. Eram acasă. Stăteam pe canapeaua albă, imaculată, uitându-mă la peştii mei aduşi de pe Neptun. Globul meu cu plasmă se afla pe masa de cafea, iar plasma din el se plimba domol. În curte, vulturul meu Marko, dormita într-o salcie roşie, iar soarele îi scotea penajul lila în evidenţă. Gazonul indigo era stropit de un grădinar robot. În casă se făcuse răcoare pe când afară de-venise dogoritor. Mă simțeam mult prea bine ca să ies, să îmi iau mașina zburătoare și să plec spre me-trou. M-am ridicat și m-am dus să mă uit în oglindă. Vai, eram complet nearanjat! Penele îmi stăteau teribil de zburlite. M-am pieptănat si mi-am pus ceva frumos pe mine.

Garajul meu găzduiește atât o mașină, cât și o motocicletă, un ATV, o trotinetă electrică și un skateboard. Aș putea spune că în garajul meu nu mai încape un ac sau că este arhiplin, în termeni de inginerie. Dar cine sunt eu, ce sunt, unde locuiesc? Eu nu trăiesc, nu sunt nimic și nu locuiesc nicăieri.

Dar stați! Simt că renasc! O, da! Un copil toc-mai m-a descoperit. Mai exact o fată cu părul negru și cârlionțat și cu niște ochi sclipitori. Deci cine sunt eu? Acum vă pot răspunde: sunt parte din mintea unui copil care învață la Avenor College, o școală nouă, minunată.

LITERATURĂ

“Recreaţia mare” - Natalia Dan, clasa a IV-a omega

8

Uriași, dorințe, secretematerial de Ioana Nicolaie, profesoară de română

Cei mai mulți ne-am dorit cândva să creștem, cât mai repede, dacă se poate de pe-o zi pe alta. Dacă a fi mare a fost întotdeauna foarte important, oare ce se întâmplă cu a fi mic? Jocul pe care l-am propus copiilor de la Micii cititori n-a fost deloc ușor, fiindcă a trebuit să ne desprindem de locul comun și să ne bazăm doar pe mintea noastră. ”Cum ar fi să poți crește și altfel decât mare?” a fost întrebarea. Iată răspunsurile:

Alecu Jude ”Vreau să cresc mare ca să fiu exact cât tatăl meu și ca să am un serviciu. Nu mi-ar plăcea să fiu așa, ca un uriaș, deși de sus aș putea să văd foarte multe lucruri. Din cincizeci de pași aș ajunge la școală. Aș merge peste clădiri, n-ar fi deloc rău...”

Mihai Dragoi:”E foarte frumos să crești, pentru că așa ajungi să înveți multe lucruri. Îmi place că acum sunt mai mare decât înainte de vacanță și că pot scrie mai sus pe tablă.”

Katia Radu: ”Îmi place să fiu mai mare și să fac lucruri diferite. Dacă n-am crește, ar fi plictisitor: în fiecare oră am face exact același lucru – recapitulare sau test, sau, la matematică, veșnic aceeași fișă. E ca și cum ar încremeni timpul.”

Sofia Cristal: ”Ar fi ciudat să cresc invers, dar ar fi plăcut. Aș ști dinainte toate lucrurile și aș fi foarte bună la toate materiile. M-aș juca de-a școala, fiindcă aș cunoaște deja lucrurile.”

Diana Crăciun: ”Dacă aș crește mare, mare de tot, cât un uriaș, ar fi deosebit. Aș trece peste lume ca un elicopter. N-aș vrea să calc peste oameni și mașini. E mult mai bine să rămân la o înălțime normală.”

Eva Bembo: ”Ar fi tare bine să fii mic de tot. Ai putea să-ți faci culcuș în capul unui om. Poate chiar să-l miști pe acel om. I-ai vedea toate secretele. Nu m-ar prinde nicio pisică, fiindcă aș zbura.”

Tudor Dan: ”Părinții mei vor să cresc, dar, din câte știu, ar trebui să-mi doresc eu mai multe lucruri decât ei. Când voi fi mare, voi construi o casă cât școala. Ca să fie casa potrivită pentru mine. Aș face-o în așa fel încât să arate ca o rachetă, deși nu mă gândesc să mă duc vreodată în spațiu. Pe Marte, am auzit la știri, sunt câțiva marțieni. Nu vreau să-i întâlnesc niciodată.”

Andrei Voiculescu: ”Eu nu vreau să cresc, fiindcă îmi place mult cum e acum. Am prieteni buni și o familie foarte frumoasă. Mi-aș dori să încremenească timpul și să rămânem cu toții la aceeași vârstă și în continuare. Tata m-ar învăța să conduc o mașină reală, chiar dacă aș fi așa, copil. Eu merg, oricum, la karting și conduc deja o... mașină.”

Teo Teleman: ”Între Tom Degețel și Matei din ”Cel mai mare Gulliver” l-aș alege pe ultimul. Îmi place băiatul acela care poate să crească. Când aș merge la școală, aș fi foarte atent, fiindcă aș avea talpa piciorului minusculă. N-aș vrea să fac decât lucruri bune. Dacă s-ar întâmpla ca un copil să facă o entorsă – cum i s-a întâmplat în clasa I lui Sofi – l-aș duce la spital.”

Clara Ciușcă: ”Îmi place când cineva îmi spune că am crescut. Așa pot face lucruri noi. Dacă n-am crește, am rămâne într-un loc gol, neschimbat, ca anii 80, și-ar fi rău toată viața. Vreau să fiu mare, înaltă, cât sora mea.”

Luka Janssens: ”Am crescut în vacanță, dar nu știu exact cât anume. Când mă uit la pozele mele de bebeluș, nu-mi place. Dar într-o poză viitoare, de om mare, voi fi ca un președinte. Sau, și mai bine, ca un zeu. Aș trage cu fulgere în Jupiter.”

Luca Drăgan: „Mi-aș dori să rămân mic, așa, în cls. a II-a. Copiii de la karting care sunt mai mari de zece ani, trebuie să renunțe la karturile pe care le prefer eu. Dacă aș mai crește, nu le-aș mai putea conduce, iar mie asta îmi place cel mai mult.”

Oteea Nastase: ”Eu aș vrea să opresc timpul exact când împlinesc un an. Atunci m-aș juca mai mult, m-ar plimba cineva prin parc, aș avea păpuși. Și toți s-ar ocupa doar de mine. Surioara mea ar mai fi încă în burtica mamei.”

Nectaria Alexa: ”Dacă aș trăi într-o lume mică de tot, acolo ar mai fi prietena mea Sara Nicolae, Clara și toate fetele din clasă. De fapt, toată școala. N-ar trece timpul. Aș rămâne copil. Mami, tati și sora mea ar fi și ei acolo. Iar locurile ar fi în toate culorile, ca un curcubeu.”

Sara Nicolae: ”Părinții vor să cresc ca să știu mai multe și apoi să-i învăț și pe ei, fiindcă poate că ei n-au aflat chiar toate lucrurile. Poate că au uitat ce combinație iese din portocaliu și roșu. Și nici cum e să stai în banca asta nu știu. Eu îmi doresc însă să fiu nemuritoare.”

JOC“A

min

tiri d

in v

acan

ta m

are”

- Al

exan

dra

Petr

i, cl

asa

a II

I-a

alfa

9

Puşculiţade Nectaria Alexa, cls. a II-a

Sunt o fetiţă pe care o cheamă Miriam. Trăiesc în Londra. Am o casă mare şi frumoasă. Plină de încăperi misterioase. Încăperea mea preferată este podul vechi al casei. În fiecare zi mă urc în pod. Aici găsesc tot felul de lucruri.

Azi mă uit de jur împrejur şi nu ştiu ce să aleg. Deodată văd o puşculiţă. Sunt atât de uimită! Nu am avut niciodată o puşculiţă, aşa că sunt în culmea fericirii. O iau repede şi vreau să o arăt şi mamei, dar când cobor pe scări mă împiedic şi cad. Ghinion! Puşculiţa mea s-a spart...

Mama vine şi ea în grabă.. „Ce ai făcut, draga mea!”, exclamă speriată. „Mama, uite, am vrut să aduc puşculiţa asta din pod şi pe scări s-a spart!”. Mama îşi aminteşte ceva. ”Puşculiţa asta este de la bunicul meu”, zice ea. Uau, mi se pare grozav. Dar nu mi se mai pare aşa de grozav când îmi aduc aminte că am spart-o. În puşculiţă văd 100 de lei. E ciudat că bunicul avea aceiaşi bani ca şi mine. Mama îmi spune să iau banii şi să-mi cumpăr ce vreau. Mă reped prin magazine şi mă plimb alandala. La un moment dat, găsesc o puşculiţă asemănătoare cu a mea. Costă fix 100 de lei. Mă întreb de ce costă aşa de mult. Apoi îmi spun că nu contează, scot banii şi o cumpăr.

Ajung acasă. Puşculiţa începe să se agite. Mama spune că e ciudat, dar sigur nu poate să şi scuipe bani. Şi puşculiţa, de necrezut, a scuipat bani! Parcă sunt în povestea lui Aladin. Puşculiţa sare peste tot şi scuipă bani. Nu ştiu ce să mai fac, casa pare un dezastru. O iau, o arunc în pod şi o las acolo. Poate că peste câţiva ani mă întorc şi o găsesc.

MAGAZIN

“Am

intir

i din

vac

anţa

mar

e” -

Sabi

na Ţ

ânţă

rean

u, c

lasa

a II

I-a

omeg

a

Primim sute de cv-uri de-a lungul unui anCopiii clasei pregătitoare delta

o întreabă pe Andreia Grossu, parteneră în Fundația Avenor, pe care o cunosc bine încă de la grădiniță: ”Școala noastră arată ca un palat. Ce magie ai făcut pentru asta? De unde găsești educatoare și învățătoare”

”Voi când erați mici și semănați cu niște dovlecei dulci ați venit la noi la grădiniță. Ați găsit câteva Miss ca niște zâne, drăguțe și deștepte, care s-au jucat mult, mult cu voi, până v-ați făcut destul de mari ca să vă mutați aici, în campusul nou. Primim sute de cv-uri de profesori de-a lungul unui an din care selectăm doar câteva zeci. Am vorbit la telefon cu foarte mulți candidați, iar apoi peste o sută au fost invitați la școală sau la grădiniță să țină ore cu voi. Cei care v-au plăcut mai mult vouă, dar și nouă, au rămas. Dar nici voi, dragi copii, nu ați ajuns în comunitatea noastră decât după ce am avut mai multe întâlniri și discuții cu familiile voastre. Primim multe cereri și nu toate sunt acceptate, iar asta nu din cauza copiilor. Toți micuții sunt minunați și nouă ne place mult diversitatea, însă e important să avem o relație constructivă și armonioasă cu fiecare familie. E simplu, trebuie să ne dăm seama că avem interese comune. Preocuparea noastră pentru engleză e foarte mare. Această limbă e foarte importantă, pentru că atunci când veți crește, veți putea merge la cele mai bune școli din lume. Am început povestea Avenor College cu o grădiniță britanică, fiindcă am fost foarte atrași de sistemul acesta de învățământ. Nu am continuat cu o școală britanică, ci am optat pentru un curriculum românesc, pentru că noi credem în limba română și în cultura țării noastre. Vrem ca toți cei care învață la Avenor College să ajungă să o cunoască.”

Campionii

Că mulți dintre copiii noștri sunt niște sportivi minunați, știm încă din anii trecuți. Dar faptul că unii urcă de mai multe ori pe treapta cea mai de sus a podiumului e un motiv de mare mândrie. Theodor Nicolae din cls. a IV-a a câștigat de curând Cursa copiilor, proba de 1400 m, din cadrul Maratonului Internațional București, ca și proba de 1500 m a concursului Run Fest Gabi Szabo. La categoria 6-7 ani, Teodora Făgărășan Manciu (din clasa pregătitoare delta) s-a aflat pe locul 6. Tot pe locul 6 a terminat concursul și Vlad Popescu din cls. a IV-a.

10

Trei întrebăride Ana Constantinescu, cls. a VII-a

Ce-am înțeles în vacanța de dinaintea clasei a VII-a?

Un lucru pe care aș vrea să-l fi învățat este că nu trebuie să-mi pese niciodată de ceea ce spun ceilalți. Trebuie să pot duce la capăt lucrurile importante pe care mi le propun. Dacă-ți dorești ceva foarte mult, n-ar trebui să-ți stea nimeni și nimic în cale.

Cine sunt eu?

Cineva care a reușit, în sfârșit, să-și dea seama că nu e bine să petreacă timp cu oamenii care nu o plac, tot încercând să-i impresioneze. Cea mai mare răzbunare poate fi, uneori, succesul. Unii te pot aprecia pentru el, pentru ceea ce ești, dar alții nu reușesc decât să te invidieze. De aceea, fac orice să te pună într-o lumină proastă. Rău este că uneori reușesc și asta te afectează.

Cum mi se pare noua școală?

Avenor College? Noua clădire sau noul nume? M-am bucurat mult de amândouă. Îmi plac, la fel ca și logo-ul, la fel ca toate spațiile noi și frumoase. Mă bucur că nu ne mai numim Little London, deși știu că măcar puțin denumirea aceasta o să-mi lipsească.

Întâlnire de gradul treide Ana Catinca Florea, cls. a VII-a

- Avenor, populația unui grup călător prin spațiu ca sardinele prin ocean, cutreierau voioși prin Calea Lactee. Având în vedere că sunt unul din ei știu foarte bine că primul popas a fost pe Saturn care s-a dovedit prea gazoasă pentru noi, așa că am continuat până pe Marte. Acolo ne-am acomodat ușor, asta și pentru că ni s-au oferit case și mâncare din belșug.

Aceste ființe s-au prezentat ca fiind „oamenii” - nu mai auzisem de așa ceva înainte – și, credeți-mă, am fost în multe locuri. Timp de 1.000.000 de ani am căutat o planetă pe care să stăm ceva mai mult. Toată populația de avenori începe încet, încet să dispară, deci conducătorul nostru s-a decis să rămânem un timp pe Marte.

Într-o zi cu soare, adică așa cum e toată vara, am găsit, în cel mai adânc crater de pe

planetă, o pagină de ziar unde se spunea despre marea descoperire a elixirului de întinerire preparat din esență de extratereștri, adică din ființe așa, ca noi. Și, mai scria acolo, că orice specie era bună. Atunci am înțeles dintr-o dată ce se întâmpla. De ce ar fi niște ființe evoluate atât de drăguțe și de respectuoase cu o gloată de extratereștri amărâți fără să primească ceva în schimb? Trebuia să mă duc imediat la rege ca să-i spun tot! Chiar în acel moment însă, mi-a apărut în față o chestie ciudată cu gheare și dinți ascuțiți. Scotea niște zgomote sacadate, prin gura larg deschisă. Mie mi s-a părut destul de drăguț, chiar și așa, acoperit cu lațe de păr roșu și dând din coadă. Citisem mai demult că genul acesta de ființă se numește câine. I-am aruncat un băț să văd dacă se duce după el:

- Ce, crezi că dacă sunt câine mă arunc după băț ca o veveriță la castane și las garda jos!? vorbi bizara făptură .

- Ăăă...... nu? m-am b â l b â i t încurcat.

- Poți fi sigur că nu! A... și apropo de hârtia aia... E secretă, deci trebuie să o iau cu mine.

- Credeam că voi... ăăăă..., cățeii, nu vorbiți.

- S-a inventat o zgardă specială, uite-o!

- Aha, mai dumirit eu. Și ce câștigați voi, cățeii, din întinerirea asta? am continuat. Nimica. Voi doar le faceți treaba murdară. Mai bine, hai cu mine la rege!

- Bine, bine, vin.

Și am plecat împreună spre palatul regelui. Pe cățel, cum era de așteptat, nu l-au lăsat înăuntru, așa că a trebuit să mă descurc singur. Sincer, nu cred că am făcut o treabă prea bună.

- Cum așa?!

- Păi, acum suntem aici, pe altă planetă, adică pe Pământ. Și n-am ajuns decât câțiva, fiindcă restul sunt încă urmăriți pe Marte. Abia aștept să ne revenim și să construim destule nave ca să-i aducem și pe ceilalți. Aveți destul loc aici, în școală?

M-am uitat mirat de jur, împrejur. Avenor-ul era cât unghia degetului mare și se ascunsese în laboratorul de biologie. Câinele lui nu era mai mult de un punct făcut cu carioca.

-Cum să nu?! am bătut bucuroasă din palme. La Avenor College e loc pentru toată lumea.

FANTASIA“A

min

tiri d

in v

acan

ţa m

are”

- Al

exa

Ghi

gea,

cla

sa a

III-

a om

ega

11

Diana Segărceanu:

Promisiunile sunt foarte importanteinterviu de Constantin Oprescu, cls. a VI-a

Când am plecat în vacanță, am lăsat în urmă un șantier cu muncitori mulți și mașini care se mișcau încolo și încoace. În prima zi de școală am dat peste clădirea aceasta deosebit de frumoasă. Cum s-a putut face atât de mult în doar două luni?

Au fost într-adevăr două luni de muncă intensă în care un șantier s-a transformat într-o școală. Totuși nu s-a întâmplat chiar totul în aceasta vară; să nu uităm că proiectul a început în 2011 cu munca arhitecților la proiectare, apoi tot anul 2012 s-a muncit la fundație, structură, iar în primăvara și vara 2013 s-au facut finisajele. Este un proiect frumos în care ne-am implicat cu tot sufletul și energia și mă bucur că totul a ieșit așa cum am planificat. Am avut și eu o bucurie personală, pentru că, în sfârșit, dupa 6 ani, am și eu un birou al meu.

Tatăl meu e arhitect și știu cât de important e să fie respectate termenele. Mai ales la noi...

Deși a fost foarte greu, am fost siguri că totul va fi gata la timp, iar elevii își vor începe anul în școala nouă. În familia noastră promisiunile sunt foarte importante și ni le ținem întotdeauna. Totodată, sunt foarte încrezătoare în spațiul românesc. Familia mea a ales să trăiască în România, deși ar fi fost posibil să alegem să trăim în altă parte. De altfel, și tu, Constantin, ai venit împreună cu familia din Belgia și ai rămas în România. Părinții tăi au decis să-și crească aici copiii, ceea ce înseamnă că au văzut și părțile bune și frumoase ale acestui loc. Așa am hotărât și noi la un moment dat și nu ne pare rău. Ne dorim ca toți copiii din școală să urmeze, după ce termină Avenor College, universități bune, în țară sau în străinătate, și să-si contureze cu adevărat acel viitor pe care încercăm să-l clădim noi aici. De aceea ne numim ”creatori de viitor”.

Cum de ați ajuns la acest nume? Avenor College...A fost o poveste lungă, frumoasă și presărată chiar cu peripeții... Am avut de ales din

peste 50 de nume și Avenor nu a fost prima opțiune. La început am vrut să alegem un nume foarte britanic - noi suntem o școală care se inspiră foarte mult din învățământul britanic, fiindcă este unul din cele mai bune din lume. Până la urmă am ales un nume original și inspirațional totodată, care sună bine în orice limbă și care poate fi pronunțat ușor atât de elevi cât și de bunici. Numele Little London nu se mai potrivea pentru absolvenții noștri de gimnaziu.

Da, și mie mi se părea puțin copilăros...Așa e, devenise prea „mic” mai ales că pentru nativii englezi little înseamnă mic, și nimic

altceva. Dacă la început, când școala avea elevi de vârste mici, numele se potrivea, acum am ajuns la alt nivel. Se simțea nevoia unui alt nume. V-am cerut și vouă, copiilor, propuneri

de nume, am avut multe variante atrăgătoare, doar că, din păcate, cele mai multe erau deja luate; iar cu drepturile de autor nu te joci. A fost un proces lung și ne-au ajutat niște specialiști de la Storience, o companie de branding – asa se numește – care ne-a propus acest nume. Avenue înseamnă drum, în engleză, iar avenir, viitor, în franceză. Sufixul „–or” conține în el ideea de specialist. Din această combinație a apărut Avenor. Avem, așadar, un nume nou, cu sens, original, curajos, așa cum știm că sunteți și voi.

La ce o să ajungem peste câțiva ani? Va mai crește școala?

Dezvoltarea acestui campus a venit firesc. Acum trei ani aveam câte o singură clasă pe nivel și ne gândeam că o să rămânem așa până când copiii vor termina gimnaziul. Dar cum am început să fim tot mai căutați, a trebuit să facem două clase și apoi să ne gândim cum să creștem în continuare. Prin urmare, am construit această școală în care am prevăzut câte trei clase pe nivel, până la liceu. Pe viitor, așteptăm să vedem ce veți face voi. Sperăm că veți fi elevi cu care să ne mândrim. Ne dorim ca în 2015 să deschidem un liceu care să fie internațional. Într-o lume în mișcare, globală, trebuie să cunoașteți cât mai mult din mediul în care veți trăi ca viitori adulți. Limba engleză va fi absolut necesară – ca scrierea și socotitul - , a doua limbă străină va fi și ea importantă și sperăm noi că și alte achiziții din anii petrecuți la Avenor College vă vor ajuta. Ne dorim să ajungeți la facultăți internaționale prestigioase, unde să vă puteți forma la cele mai înalte standarde.

Cifrele și Avenor College: 2013 – avem 210 copii la școală (e prima generație completă, primar, gimnaziu). 2015 – intenționăm să deschidem liceul; 2013 – activitatea se desfășoară în trei corpuri de clădire; clădirea nouă are 3000 m pătrați; spațiul pentru cluburi numără șase studiouri pentru activități extracurriculare. În momentul acesta sunt peste 100 de angajați ai școlii, din care 70 sunt profesori.

ȘCOALĂ

“Am

intir

i din

vac

anţa

mar

e” -

Petr

a Bu

surc

a, c

lasa

a II

I-a

alfa

12

INTERVIUL NUMĂRULUI

© 2013 Avenor College

Redactori: Melania Ciocianu, Ana Caterina Ciușcă, Alexandru Radu, Eva Paraschivoiu, Luca Spermezan, Radu Avram, Sofia Nicolaescu, Tudor Segărceanu, Alexia Ioan, Eric Zamfirescu, Teodor Călin, Alexia Netcu, Alexandru Dobre, Nectaria Alexa, Ana Constantinescu, Ana Catinca Florea, Constantin Oprescu și Horia Muraru.

Profesori coordonatori: Ioana Nicolaie, Florin Chitic, Claudia Alexa, Liana Ilincescu și Ileana Bighiu.Profesori colaboratori: Nicoleta Ionescu, Nicoleta Stanciu, Marilena Nicolae și Daiana Rădan.Desenul de pe coperta revistei: Catinca Romcea, cls. a IV-a omega.

Avenor College = ISSN 2284 – 8622 ISSN-L = 2284 – 8622 Tipãrit la Ubik com srl

Florin Segărceanu: Mă trezeam de la 4 dimineața ca

să merg cu părinții la antrenamentinterviu de Horia Muraru, cls. a VIII-a

Și eu joc tenis de ceva timp și aș vrea să vă întreb cum a început cariera dvs. V-a plăcut acest sport încă de la început sau pasiunea a apărut pe parcurs?

La mine a fost ceva natural, pentru că tatăl meu este antrenor de tenis. Am crescut în Clubul Sportiv Dinamo, de fapt mi-am trăit copilăria acolo. Lângă terenurile de tenis era și un parc în care în fiecare zi mă plimbam, alergam sau mergeam cu bicicleta. Prin urmare, ziua în care am pus mâna pe o rachetă – de fapt pe o ”paletă” (așa se numea atunci) și încă pe una de lemn – a venit firesc. La început, tenisul a fost o joacă, dar, în timp, a devenit o mare pasiune.

Dacă nu ați fi ales tenisul, ce alt sport ați fi practicat?

E destul de greu de spus, dar probabil că aș fi ales baschetul. Tenisul nu este un sport ușor, mai ales în copilărie. Am cochetat la începutul liceului cu baschetul. În clasa a VII-a, a VIII-a, eu făcând Liceul Sportiv, am avut acces și la o sală de baschet. M-a atras mult și, uneori, chiar chiuleam de la antrenamentele de tenis pentru a juca baschet.

Credeţi că sportul modelează caracterul unui om? Îl disciplinează?

Categoric sportul schimbă personalitatea. Mai ales, tenisul. Fiind un sport individual, te obligă să te bazezi numai și numai pe tine: să-ți faci temele, să-ți faci antrenamentele, să fii consecvent. Într-un sport de echipă, poţi să te ,,furişezi” pe diferite posturi și să nu depindă totul doar de tine. Rețeta unui sportiv de succes este 70%-80% muncă și 10%-20% calităţi native. Dacă-ți lipsește talentul, nu vei ajunge niciodată la performanțe remarcabile. Cum nici fără efort nu vei ajunge.

După ce ați ați fost unul din cei mai mari campioni ai României la tenis, ce relație mai aveți azi cu acest sport?

Îmi amintesc că am jucat primul turneu oficial la 7 ani. Prima categorie era, atunci, 8-10 ani și la aceasta am concurat eu. Am fost apoi campion național la fiecare categorie de vârstă. La 17 ani eram deja campion de seniori. Am jucat în Cupa Davis până în 1992, după care am făcut o pauză. Doi ani aproape că n-am pus mâna pe rachetă, fiindcă, după aproape treizeci de ani de joc continuu simțeam nevoia unui repaos. Dar pentru că în Europa sunt multe competiții pentru jucători de până în 40 de ani, am revenit în zona de performanță. În aceeași perioadă, am devenit antrenor și căpitan al echipei naționale de Cupa Davis.

Cum a fost să fiți antrenorul echipei naționale? Am făcut parte din prima generaţie de antrenori care aveau lângă ei, ca ”elevi”, prieteni cu

care jucaseră înainte. Prin urmare, a fost o îmbinare a relaţiilor de prietenie cu cele de antrenorat. Am reușit de două sau de trei ori să ne clasăm în primele 16 echipe ale lumii, ceea ce, ținând seama de nivelul celorlalte echipe, este excelent.

V-ați bucurat pentru performanțele echipei așa cum v-ați bucurat pentru propriile dumneavoastră performanțe?

Sincer, m-am bucurat mai mult. Satisfacţia a fost mult mai mare, fiindcă am privit-o din alt unghi. Când am jucat singur, bucuria era individuală. Aici, pe echipe, aveam o altă dimensiune, reprezentam

țara și cântărea greu tot ce reușeam să realizăm.

Cum a fost când ați ajuns prima oară pe podium? S-a întâmplat atunci, la șapte ani?

Nu, atunci a fost primul turneu, pe care, firește, l-am pierdut. Apoi am urcat de multe ori pe podium, însă când am ajuns să câștig titlul la seniori, la 17 ani, a fost un mare eveniment pentru mine.

Înainte de 1989 ați simțit că erați foarte important?

După fotbaliști, noi, tenismenii, eram bine mediatizați, motiv pentru care stârneam destule invidii în lumea

sporturilor. Călătoream mult, însă nimeni nu bănuia în ce condiții. Ce sacrificii făceam noi atunci? Era cu totul altfel, de exemplu, la 10-12 ani, iarna, pentru că era o singură sală de tenis exclusiv pe teren de zgură, mă trezeam de la 4 dimineața ca să merg cu părinții la antrenamentul programat între 5 și 6. Apoi, la vârsta de 15 ani, când am plecat prima dată în America, aveam 15 dolari în buzunar pentru o lună întreagă. Acestea sunt lucruri de neconceput azi. Într-un fel, majoritatea sportivilor de performanță care au făcut sacrificii nu-și orientează copiii spre asta, pentru că ei știu prin ce-au trecut. Încurajez sportul competițional doar dacă există aptitudini și dorință din partea copilului.

Mai aveţi prieteni sportivi din acea perioadă?

Sigur. Am foarte mulți prieteni, dar pe cei internaționali îi văd destul de rar. În fiecare an, mă duc la câte un turneu mare, unde întâlnesc, de obicei, prieteni vechi și renumiţi ca Ivan Lendl sau Yannick Noah, cu care am jucat la 14 ani la Roland Garros. Andrei Pavel, Adrian Voinea sau Dinu Pescariu îmi sunt în continuare foarte apropiați, iar cu ultimul chiar împart noua mea pasiune, golful.

Pe 6 aprilie 2013, Florin Segărceanu a primit “Commitment Award” - Premiul Devotamentului - acordat de Federația Internațională de Tenis jucătorilor care au avut de-a lungul carierei rezultate excelente și o prezență longevivă în Cupa Davis. Ceilalți trei sportivi români onorați cu această distincție sunt: Ilie Nastase, Ion Țiriac și Andrei Pavel.