+ All Categories
Home > Documents > Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

Date post: 04-Apr-2018
Category:
Upload: didel-luize
View: 224 times
Download: 2 times
Share this document with a friend
22
7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 1/22 Ştiinţă şi Religie Seminar de Lucian Cristescu ăzboiul de exterminare Era anul 1633, la Roma. Înaintea marelui inchizitor st ătea un dosar gros. Acuzatul era Galileo Galilei. Încă din 1543, cu aproape 100 ani în urmă, ereticul Nicolaus Copernicus formulase „modelul heliocentric” pentru sistemul nostru planetar; iar în 1619, un alt eretic, Johannes Kepler, îl întărise prin lucrarea sa magistrală, „Armonia lumii”. Galileo n-aducea nimic nou, decât calcule. Totuşi, foarte puţin a lipsit ca rugul s ă fie aprins. În schimb, Galileo avea s ă ămână sub arest la domiciliu până la moarte (1642). Biserica, împăăteasa evului mediu, se deprinsese să calce în picioare, cu autoritatea ei absolută, ştiinţa …( Abia în 1992, Biserica catolică a admis formal că sistemul solar al lui Galileo Galilei era corect.) Dar vânturile şi-au schimbat direcţia. Era 30 iunie, 1860. Sala muzeului din Oxford gemea de lume. Episcopul universităţii, Samuel Wilberforce, urma să se confrunte cu „boldogul” lui Charles Darwin, evoluţionistul Thomas Huxley. Episcopul începu cuvântarea lui în tromb ă şi „de sus”. Lumea, inspirată de un duh de libertate, era favorabilă cavalerului raţiunii. Când îi veni rândul, Huxley şarjă tiradă după tiradă… În uralele mulţimii, împăăteasa de demult, religia, se încovoia sub loviturile copilului teribil, ştiinţa. Peste alţi 65 ani, pe o vreme la fel de canicular ă (10 iulie 1925), într-un act disperat, bra ţul legii este chemat în apărarea Religiei. Dascălul John Scopes fusese dat în judecată pentru predarea evoluţionismului într-un liceu din or ş ă elul Dayton, Tennessee, USA. Pentru că miza era epocală, doi dintre cei mai vesti ţi oameni ai epocii (avocatul Clarence Darrow, apăător al evoluţionismului, şi fostul candidat la preşedenţia SUA, William Bryan, ca acuzator al lui) aveau să se implice în ultima confruntare deschisă dintre ştiinţă şi religie. Mica sală a tribunalului ameninţa literalmente să se pr ă  buşească sub picioarele celor peste 1.000 de cetăţeni, îmbulziţi să asiste la ceea ce avea să se cheme „Procesul maimuţelor”. După 10 zile,  jurnalele din America au detonat vestea: ştiinţa a triumfat! Ştiinţă( În articolul de faţă, noţiunea de “ştiinţă” se refer ă la ştiinţele exacte, f ăă a include ştiinţele umaniste”, speculative, ca: istoria, filologia, etnografia, psihologia, sociologia, etc...), sau religie? Pentru lumea de azi a devenit axiomatic ă părerea că ştiinţa şi religia sunt două domenii inamice, ireconciliabile. Pentru care motiv? Amândou ă se pretind a fi „deţinătorul adevărului”; „unica sursă de cunoaştere”; „criteriul final”. Amândouă pretind autoritatea supremă. Şi cum nu încap două picioare într-un pantof, nici două să  bii în aceeaşi teacă, ăzboiul de exterminare e de aşteptat să ţină până la dispariţia uneia din două. Este conflictul autentic? Existenţa unor savanţi celebri dar şi buni creştini m-a determinat să-mi pun întrebarea: este conflictul dintre ştiinţă şi religie autentic, sau fals? După calculul probabilităţii, există doar patru alternative. Pentru cazurile 1 şi 2: dacă una din ele ar fi Adevăr iar cealaltă Minciună, (şi invers) conflictul ar fi categoric autentic: e lupta adevărului contra minciunii. Dacă (pentru cazul 3), ambele ar fi Minciună, conflictul ar fi la fel de autentic, ambele minciuni luptând pentru credibilitate. Dar 
Transcript
Page 1: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 1/22

Ştiinţă şi Religie Seminar de Lucian Cristescu

R ăzboiul de exterminare

Era anul 1633, la Roma. Înaintea marelui inchizitor stătea un dosar gros. Acuzatul era Galileo

Galilei. Încă din 1543, cu aproape 100 ani în urmă, ereticul Nicolaus Copernicus formulase„modelul heliocentric” pentru sistemul nostru planetar; iar în 1619, un alt eretic, JohannesKepler, îl întărise prin lucrarea sa magistrală, „Armonia lumii”. Galileo n-aducea nimic nou,decât calcule. Totuşi, foarte puţin a lipsit ca rugul să fie aprins. În schimb, Galileo avea să r ămână sub arest la domiciliu până la moarte (1642). Biserica, împăr ăteasa evului mediu, sedeprinsese să calce în picioare, cu autoritatea ei absolută, ştiinţa …( Abia în 1992, Bisericacatolică a admis formal că sistemul solar al lui Galileo Galilei era corect.)

Dar vânturile şi-au schimbat direcţia. Era 30 iunie, 1860. Sala muzeului din Oxford gemea delume. Episcopul universităţii, Samuel Wilberforce, urma să se confrunte cu „boldogul” luiCharles Darwin, evoluţionistul Thomas Huxley. Episcopul începu cuvântarea lui în trombă şi

„de sus”. Lumea, inspirată de un duh de libertate, era favorabilă cavalerului raţiunii. Când îiveni rândul, Huxley şarjă tiradă după tiradă… În uralele mulţimii, împăr ăteasa de demult,religia, se încovoia sub loviturile copilului teribil, ştiinţa.

Peste alţi 65 ani, pe o vreme la fel de canicular ă (10 iulie 1925), într-un act disperat, braţul legiieste chemat în apărarea Religiei. Dascălul John Scopes fusese dat în judecată pentru predareaevoluţionismului într-un liceu din or  şă elul Dayton, Tennessee, USA. Pentru că miza eraepocală, doi dintre cei mai vestiţi oameni ai epocii (avocatul Clarence Darrow, apăr ător alevoluţionismului, şi fostul candidat la preşedenţia SUA, William Bryan, ca acuzator al lui)aveau să se implice în ultima confruntare deschisă dintre ştiinţă şi religie. Mica sală atribunalului ameninţa literalmente să se pr ă buşească sub picioarele celor peste 1.000 de

cetăţeni, îmbulziţi să asiste la ceea ce avea să se cheme „Procesul maimuţelor”. După 10 zile, jurnalele din America au detonat vestea: ştiinţa a triumfat!

Ştiinţă( În articolul de faţă, noţiunea de “ştiinţă” se refer ă la ştiinţele exacte, f ăr ă a include“ştiinţele umaniste”, speculative, ca: istoria, filologia, etnografia, psihologia, sociologia, etc...),sau religie? Pentru lumea de azi a devenit axiomatică părerea că ştiinţa şi religia sunt două domenii inamice, ireconciliabile. Pentru care motiv? Amândouă se pretind a fi „deţinătoruladevărului”; „unica sursă de cunoaştere”; „criteriul final”. Amândouă pretind autoritateasupremă. Şi cum nu încap două picioare într-un pantof, nici două să bii în aceeaşi teacă,r ăzboiul de exterminare e de aşteptat să ţină până la dispariţia uneia din două.

Este conflictul autentic?

Existenţa unor savanţi celebri dar şi buni creştini m-a determinat să-mi pun întrebarea: esteconflictul dintre ştiinţă şi religie autentic, sau fals?După calculul probabilităţii, există doar patru alternative.Pentru cazurile 1 şi 2: dacă una din ele ar fi Adevăr iar cealaltă Minciună, (şi invers) conflictular fi categoric autentic: e lupta adevărului contra minciunii. Dacă (pentru cazul 3), ambele ar fiMinciună, conflictul ar fi la fel de autentic, ambele minciuni luptând pentru credibilitate. Dar 

Page 2: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 2/22

dacă ambele ar fi Adevăr, atunci conflictul ar fi cu totul fals.

Concluzia la care am ajuns treptat este că acest conflict dintre Ştiinţă şi Religie, în fond e cutotul fals; şi totuşi, într-o măsur ă impresionantă, e autentic. Sună paradoxal? Să lămurimenigma.

Ştiinţa - ce este ea.

Ştiinţa este suma ordonată (sintetizată) a informaţiilor despre „maşinăria naturii”, desprecauzele şi procesele ei naturale. În funcţie de domeniul studiat, există diferite ştiinţe: fizica,chimia, astronomia… sau biologia, genetica, ecologia…

Pentru că ştiinţa vrea să cunoască cât mai exact structurile naturii şi mecanismele ei, ea nu areîn vedere decât „faptele ştiinţifice”. Un „fapt ştiinţific” este cel care poate fi repetat şi măsurat(de ex: căderea unui obiect, vibraţiile unui corp elastic, coagularea sângelui, etc…)

Acum, când omul de ştiinţă studiază „faptele ştiinţifice”, el urmăreşte în mod specialregularitatea lor, ca să ajungă să descopere „legi ştiinţifice”. Aceste legi definesc modul în carese petrec lucrurile în mod normal, precum şi relaţia de „cauză şi efect” care există între lucruri.

Dar „faptele ştiinţifice” şi „legile” nu sunt de ajuns. Savantul arde de curiozitate să găsească şio explicaţie, un r ăspuns la toate „de ce?”-urile. Spre exemplu, pe aragaz clocoteşte o oală cuapă. De ce? Aparent: pentru că focul de sub oală a ridicat temperatura apei la pragul de fierbere.Dar de ce a ajuns apa în oală şi oala pe foc? La acest „de ce”, natura tace.

 Natura furnizează fapte, nu şi explicaţii. Ştiinţa poate, de exemplu, să constate moartea unei persoane şi cauza decesul: otr ăvire cu cianur ă. Dar cine şi de ce a comis crima? Pentru aceste

întrebări, savantul trebuie să recurgă la imaginaţia sa.

În acest punct am ajuns la o primă mare descoperire: că, pe lângă „fapte” şi „legi ştiinţifice”,savantul mai are nevoie şi o „schemă explicativă”, pe care o găseşte… în propria sa minte.

Da, ştiinţa se bazează pe observare şi experimentare. Dar ştiinţa nu se limitează doar la atât.Scopul ei mai înalt este să integreze informaţia respectivă într-un sistem explicativ despre lume,sistem pe care savantul o are în mintea lui. Astfel, aşezând (1) observaţii şi experimente,împreună cu (2) legi ştiinţifice, într-o (3) schemă explicativă izvorâtă din mintea lui, savantulajunge să formuleze o „teorie ştiinţifică”. În acest fel, ştiinţa furnizează o tentativă de „cartetehnică a lumii”, după explicaţiile sugerate de savanţi.

Ştiinţa - ce nu este!

Pentru tatăl meu - fire materialistă - ştiinţa era o „Biblie” care lămurea toate tainele şi carecuprindea toate r ăspunsurile. În realitate, ştiinţa nu se ocupă cu toate laturile existenţei. Deaceea nici nu deţine toată cunoştinţa. Există limitări precise care restrâng sfera cunoaşteriiştiinţifice doar la anumite segmente ale existenţei şi care-i confer ă un caracter relativ. Să 

Page 3: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 3/22

enumer ăm aceste limitări:

1. Ştiinţa nu se ocupă decât de „faptele ştiinţifice”. Atunci: este Ştefan cel Mare un „faptştiinţific”? Nu, pentru că el nu poate fi nici repetat şi nici măsurat. El este doar un „faptistoric”(„Faptul istoric” se bazează pe evidenţe istorice acurate din punct de vedere al

autenticităţii (evidenţe care pot să fie cinstite sau necinstite!)). Ştiinţa nu poate investigatrecutul, pentru că nu-l poate repeta! Faptele trecutului nu pot constitui obiectul ştiinţeiexacte(Înţelegerea trecutului este domeniul de studiu al arheologiei, paleontologiei, geologiei.Cu privire la trecut, savantul nu poate emite decât ipoteze, sau tentative de explicaţie (ipotezadispariţiei dinozaurilor, ipoteza nebular ă, ipoteza cauzelor actuale…). Teoriile privind trecutulsunt ipotetice). „Metoda ştiinţifică” e cea care limitează ştiinţa doar la „timpul prezent”.

2. Întrucât savantul este preocupat să identifice legile din natur ă, el este în mod deliberat orbfaţă de toate faptele ce scapă legităţii. Dacă întâlneşte fenomene care nu se încadrează înlegile cunoscute de el, le consider ă „erori de observaţie” sau „de interpretare” şi le dă la o parte.Ştiinţa, deci, reţine din realitatea faptică doar partea pe care e în stare s-o recunoască, tot aşa

cum un magnet nu reţine decât păr ţile feroase din totalitatea de obiecte existente.

3. A treia limitare se datorează faptului că niciodată ştiinţa nu poate ajunge la adevărul ultim,la adevărul absolut, pentru simplul fapt că îns şă i cunoştinţa omului este relativă şi în continuă dezvoltare. Descoperirile de mâine vor pune în balanţă certitudinile ştiinţifice de azi. Deexemplu, mii de ani s-a crezut că teoremele geometriei lui Euclid constituie adevărul final, până când matematicianul rus Nicolai Lobacevschi (cca. 1850) şi ardeleanul Janos Bolyai auidentificat geometria ne-euclidiană care dep şă eşte sfera de aplicaţie a primeia. Apoi: sute de aniam crezut că principiile newtoniene ale fizicii (mecanicii) sunt universale, până când Einstein astatuat teoria relativităţii… Foarte recent, doi savanţi americani de la reactorul nuclear McMaster, Dr. Henry Schwarcz and Dr. Jack Rink, au r ăsturnat toate datările paleontologilor,

folosind în premier ă metoda „Electron Spin Resonance” cu Cobalt 60. Craniul „omului de Java”,evaluat până în prezent la cca. 300.000 ani, a dovedit o vârstă de numai 30.000 ani.(“Este pentru prima dată în lume când se furnizează dovezi că atât “homo erectus” (presupusul str ămoşmaimuţă-om) şi “homo sapiens” (omul modern) au tr ăit în acelaşi timp”, spune dr. Schwarcz.„Noile rezultate vor avea un impact semnificativ asupra gândirii ştiinţifice cu privire la origineaomului modern”. Vezi http://www.science.mcmaster.ca/mnr/Main-Page/dating.htm)Informaţia nou achiziţionată remodelează încontinuu hotarele, adesea sistemul, ba chiar şi bazele ştiinţei.

4. A patra limitare, şi cea mai drastică, este cea dată de subiectivismul savantului.

Faptele sunt ca nişte saci goi, care iau forma lucrului pe care îl bagi în ele. Faptul că unautoturism s-a suit pe trotuar şi a dat peste un copac, nu înseamnă încă nimic. În lipsa probelor,faptul depinde de interpretarea lui: fie că şoferul a fost beat; fie că roata a ieşit din presoane; fiecă a evitat un copil zburdalnic; fie că şoferul a suferit un infarct…

„Faptul ştiinţific” trebuie interpretat şi el. Dar ca să poată fi interpretat, trebuie să se raportezela un sistem explicativ. După cum am mai spus-o, omul nu înţelege decât fenomenele care potavea o semnificaţie pentru imaginea sa despre lume.

Page 4: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 4/22

Filosoful Immanuel Kant spunea că toată cunoştinţa omenească poartă amprenta proprieistructuri a minţii. Că adică omul, ca să poată interpreta faptele, proiectează asupra lor propriasa judecată (concepte, categorii). Iar proiecţia aceasta poate fi de „stânga” sau de „dreapta”.

Ca şi Kant, psihiatrul elveţian Jean Piaget susţinea că toată cunoaşterea umană este de obâr şiegenetică; că ea depinde de felul în care este construită mintea noastr ă( Termenul folosit de eleste „epistemologie genetică”). Spre exemplu, Isaac Newton nu găsise nici un fenomen înnatur ă care să evidenţieze mecanismul gravitaţional al atracţiei universale. El a „născocit”ipoteza gravitaţiei, iar modelul lui s-a confirmat în realitate.

Şi aici iese la iveală paradoxul „obiectivităţii” ştiinţei. Deşi savantul porneşte cu intenţia de a„obiectiviza” natura, el o filtrează mai întâi prin simţurile sale (care sunt subiective), prin minteasa (tot subiectivă), şi apoi prin filosofia sa proprie (şi ea subiectivă).

Oamenii de ştiinţă au impresia că ei descoper ă adevărul obiectiv. Dar credinţa lor este greşită.

 Nimeni nu poate să-şi divizeze personalitatea şi să separe „savantul” de „filosoful” sau„credinciosul” din el.( Din acest motiv, unii gânditori au postulat „agnosticismul” drept cea maionestă alternativă. Agnosticii susţin că, din moment ce nu ai nici o cale de a fi obiectiv, n-aicum să cunoşti adevărul despre lume şi sensul existenţei. Pur şi simplu, întrebările sunt sortitesă r ămână veşnic ferecate…”).

„Imaginea despre lume” - pe care omul o are înainte de a deveni savant - este factorul decisivcare determină orientarea sa spre „stânga” sau „dreapta”, şi consecutiv determină interpretareafaptelor. Această „imagine despre lume” nu este altceva decât „crezul” savantului, un crez care -la urma urmei - e determinat de opţiunea sa fundamental religioasă. Să ilustrez:

În noiembrie 1999, prestigioasa revistă „National Geographic” publica o veste fulminantă: înChina, provincia Liaoning, se descoperise mult aşteptata verigă lipsă dintre reptile şi păsări.Era un mic dinozaur cu pene şi aripi. Fosila prezenta caracteristicile de pasăre (avea oase subţirişi pene) dar mai avea şi o coadă compactă de dinozaur. După un studiu minuţios şi expuneri lateste radioactive, i s-a dat un nume, Archeo-raptor Liaoningensis, a fost omologată şi a pornit biruitor ca să biruiască lumea. Din nefericire, după numai câteva luni, criticii au dovedit că r ăm şă iţele apar ţineau mai multor fosile distincte care au fost asamblate (intenţionat) într-osingur ă piesă. De ce? Pentru că paleontologii au interpretat faptele în funcţie de ceea ceaşteptau ei să găsească, pentru care „National Geographic” a trebuit să-şi cear ă scuze… Va să zică, în interpretarea rezultatelor experimentale, savantul este predeterminat de „concepţia sadespre viaţă”.

Un alt caz: Australopitecul, mult-speculata verigă de legătur ă între maimuţă şi om. Identificat printr-o serie de descoperiri( Descoperirea, în 1959, a lui „Homo erectus”, de Louis şi MaryLeaky,: apoi descoperirea, în 1964, a „omului de Olduvai” - numit şi Homo habilis.Descoperirea, în 1974, a lui „Lucy”, de Donald Johnson, etc…), Australopitecul este acceptat şiazi ca primul hominid cu mers vertical. Împotriva Australopitecului există însă un dosar nerezolvat. Încă din 1974, faimosul anatomist englez, Sir Solly Zuckerman, de la Universitateadin Birmingham, el însuşi evoluţionist, a contestat această ipoteză. După 15 ani de studii şi

Page 5: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 5/22

cercetări f ăcute cu echipa sa, a ajuns la concluzia că Australopitecul nu mergea deloc vertical; ba încă nu se deosebea cu nimic de maimuţele actuale. În 1990, Lordul Zuckerman scria:„Antropologii darwinişti se amăgesc diagnozând cu ochiul liber ceea ce îşi imaginează că trebuie să fie caractere umanoide la oase şi dinţi…”; şi „Odată ce antropologii sunt decişi să accepte ceea ce ochiul lor a văzut, toate celelalte trebuie să se alinieze la diagnoza lor”. Dr.

Charles Oxnard, directorul programelor de doctorat al Şcolii medicale, Universitatea Californiade Sud, a studiat şi el scheletul postcranian al Australopitecilor şi a demonstrat că aceste fiinţenici nu umblau vertical şi nici nu erau forme intermediare între maimuţă şi om. Argumentele luiZuckerman şi Oxnard n-au putut fi contestate până în ziua de azi. Şi totuşi…

Exemplele date sunt tipice nu numai pentru paleontologi. Orice savant „vede” în funcţie de propriul său crez.

Din pricina acestor patru limitări, ştiinţa nu poate fi sursa cunoştinţei „obiective” şi „absolute”.În cazul cel mai fericit, ştiinţa redă conştiincios doar o parte din realitate, acea parte care serefer ă la aspecte prezente, în domenii materiale, şi acestea bine delimitate. („Ştiinţele naturii au

dezvoltat metode prin care pot descrie eficient o parte din realitate, dar numai o parte“, scriaMartin Federspiel, directorul Planetariului din Freigurg în revista „Der Spiegel” din 29 aprilie2004, „fapt pentru care ştiinţa ajunge doar la anumite r ăspunsuri“. R ăspunsuri la întrebări ca:cum de stau laolaltă spiritul şi materia; sau de ce sunt legile naturii aşa şi nu altfel, pot fir ăspunse doar printr-o corelare a ştiinţei cu filosofia şi teologia.” )

Iar peste toate: para-conformităţile

La toate problemele pe care le ridică „testabilitatea” evoluţionismului cât şi „conformitatea luicu legile existente”, se adaugă un dosar voluminos şi în continuă creştere de dovezi contrare.

Vrând să le diminueze importanţa, evoluţioniştii le-au denumit „para-conformităţi”, termen deacoperire pentru evidenţele care nu se încadrează în modelele „ştiinţifice”. Exemplele de mai jos nu constituie nici totalitatea, şi nici lista reprezentativă a celor mai gr ăitoare para-conformităţi. Ele reprezintă doar cazuri care mi-au fost la îndemână, suficiente ca să dea o idee privind problemele care confruntă evoluţionismul.

1. Para-conformităţi în datare:

(a) Datarea rocilor - Dr. Gary Parker prezentase pentru o datare oarbă nişte mostre de rocivulcanice din insula Hawaii. Ele au fost datate pentru o vârstă între 164.000.000 - 3.000.000.000

ani. În realitate, erupţia vulcanică se produsese în anul 1801.

(b) Carbonul de origine organică - a fost detectat în toate rocile, chiar şi în cele mai în vârstă roci descoperite pe pământ. Nu există nici o dovadă că ar fi existat vreo epocă când să nu fifost viaţă pe pământ. Asta face ca originea vieţii să fie împinsă dincolo de orice modelgeologic ipotetic.

(c) Datarea cu C14 - Spectrometrul acceleratorului de masă, o tehnică de

Page 6: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 6/22

datare radiometrică sensibilă, a identificat în unele straturi de cărbune cantităţi de Carbonradioactiv (C14) care indică o vârstă de cca. 40.000 ani şi nu cca. 300 milioane de ani. Rata de producere a C14 în atmosfer ă dep şă eşte rata de înjumătăţire cu cca. 30%. Iar atunci cândaplicăm şi acest indicativ, datele materialelor organice datate se restrâng la intervalul de până la10.000 ani.

La 10 august 1990, un os de Alosaurus (dinozaur) a fost supus testului C14, în laboratoareleUniversităţii din Arizona, f ăr ă să se precizeze ce reprezenta el. Testul l-a evaluat la 16.120 ani,în timp ce este presupus că dinozaurii au existat cu 140 milioane ani în urmă. Dacă maiadăugăm şi faptul că raţia de C14 este mult mai mare în atmosfer ă ca acum câteva mii de ani,atunci Alosaurul probabil că a tr ăit cu 6,000 - 10,000 ani în urmă.

Evidenţele acestea disconfortante pentru savanţii evoluţionişti sunt rezolvate în mod original:„La un simpozion de preistorie în Valea Nilului, un faimos coleg american, profesorul Brew, asumarizat atitudinea comună între arheologi faţă de datarea cu Carbon 14 astfel: ‚Dacă o datarecu C14 susţine teoria noastr ă, atunci o introducem în text. Dacă nu o contrazice cu totul, o

 punem în nota de subsol. Iar dacă nu se încadrează nicidecum în schemele noastre, o ignor ăm pur şi simplu’.”( T. Save-Soderbergh şi Ingrid U. Olsson, în volumul "C-14 Dating andEgyptian Chronology," ”Radiocarbon Variations and Absolute Chronology”, ed. *Ingrid U.Olsson (1970), p. 35.)

2. Para-conformităţi în structura geologică 

(a) Straturi geologice aberante - Masivul precambrian Lewis, localizat în parcul naţional Glacier,care se desf  şă oar ă din Montana (SUA) până în Alberta (Canada), pe distanţa de 217 km, cu olăţime de 56 km şi profunzime de 5 km, poartă stratul precambrian (estimat la cca. 4 miliardeani) chiar deasupra stratului mai „recent” cretacic (de cca. 80 milioane ani).

HeartMountain - care flanchează parcul Yellow Stone - este alcătuit din rocă paleozoică (ordovician, devonian), ce se ridică deasupra stratului eocen, presupus cu 250 milioane ani maitânăr. Linia de separare a straturilor paleozoic de eocen este lină şi normală, cu lipsa oricăror semne de fracturi şi deranjări stratigrafice.

În canionul Crazy Cat din Texas, stratul geologic ordovician (cca. 500 milioane ani) se află imediat deasupra cretacicului (cca. 70 milioane ani), f ăr ă nici un indiciu de r ăsturnareaccidentală.

Sheep din Wyoming (SUA) - poartă în vârf un strat calcaros din paleozoic (cca. 400 milioaneani). Contrar schemei geologice, ele sunt urmate, spre adânc, de sedimente jurasice (cca. 170

milioane ani), apoi de straturi ter ţiare (cca. 60 milioane), pentru ca apoi să urmeze un alt val profund de calcar paleozoic (din nou 400 milioane ani).

Muntele Glarus din Elveţia, în loc să fie stratificat conform ordinii din manualul de geologie (de jos în sus): permian… jurasic… eocen, dovedeşte pe o lungime de 33 km o inversarespectaculoasă, având eocen la bază (cca. 50 milioane ani), urmat de jurasic (cca. 200 milioane)şi terminând cu permian (cca. 280 milioane ani), f ăr ă a indica striaţii sau semne de r ăsturnare.Ce for ţă din lume ar fi putut r ăsturna frumuşel şi f ăr ă s-o r ăv şă ească o masă geologică de 34

Page 7: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 7/22

km adâncime?

În regiunea Baltică, straturile din pleistocen (cca. 2 milioane ani) zac direct pe fosile din straturicambriene (cca. 520 milioane ani). Între ele, schema evoluţionistă plasează un gol necruţător decca. 500 milioane de ani!

(b) Fosile „de legătur ă” - Un arbore polistratic fosil, Lycopodium clavatum( Pe româneşte:chiedicuţă sau piedicuţă.), înalt de 40 metri, a fost găsit str ă bătând diferite straturi sedimentarecare însumează, după schema evoluţionistă, cca. 300-400 milioane ani.

3. Para-conformităţi în domeniul fosilelor

(a) Fosile în straturi greşite - La 1982, se listau peste 200 de fosile majore para-conforme faţă de stratul geologic în care se găseau.

În 1970, în valea Guryul din Caşmir, s-au descoperit brahiopode din epoca permiană (cca. 280

milioane ani) în acelaşi strat sedimentar, amestecate cu pelecypode din epoca triasicului inferior (cca. 200 milioane), cu toate că teoria geologică evoluţionistă cere ca acestea să fie separate dezeci de milioane de ani.

Fosile de păsări obişnuite au fost găsite în straturi geologice aflate sub stratul cu vestitulArheopterix( În schema evoluţionistă, Arheopterix este considerat a fi veriga de legătur ă dintrereptile şi păsări.). E de precizat că Arheopterix n-avea în nici urmă de solzi (aşa cum apare îndesene din manualele şcolare), ci doar pene, ca suratele păsări.

În straturi cambriene şi chiar precambriene a fost descoperite depuneri de polen, evidenţedisconfortante pentru teoria evoluţionistă, care prevede apariţia florilor cu cca. 100 milioane de

ani mai târziu.

(b) Fosile vii - Conform evoluţiei, fosilele trebuia să se fi stins şi să nu convieţuiască laolaltă cu formele de viaţă contemporane. Şi totuşi, ele există, spre nedumerirea evoluţioniştilor. Deexemplu, graptoliţii - animale coloniale marine, frecvent identificate ca fosile în straturile de la baza coloanei geologice. Ele au fost considerate dispărute. Recent, au fost identificate înOceanul Pacific graptoliţi (Cephalodiscus graptolitoides), ale căror similitudini cu fosilele preistorice sunt atât de evidente, încât e greu să le clasifici altfel decât ca nişte „fosile vii”.Apoi mai există animale ca: Limulus, Tuatara, Triops, Coelacanthus, gândaci, furnici, termite,urechelniţa, etc…; şi plante ca Magnolia, Gingko, nucul, ar ţarul, viţa de vie, smochinul, palmierul, feriga, coada calului, etc…

(c) Verigile lipsă fosile - Există cca. 250.000 specii fosile care au fost clasificate. Dar niciunadin ele nu este o verigă lipsă, ci toate se încadrează în specii distincte.

(d) Oameni moderni, prezenţi în preistorie -În 1968, la Antilope Springs, Utah, în inima unui strat cambrian cu trilobiţi (cca. 550 milioaneani), s-au identificat urme de sandale de adult împreună cu cele ale unui copil. Ironia soartei faceca sandaua să calce peste doi trilobiţi, zdrobindu-i par ţial.

Page 8: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 8/22

Într-un strat triasic (cca. 225 milioane ani) a fost identificată o pingea de pantof fosilizată.Pingeaua de măsura 13 poartă semnele unei duble cusături, iar partea din dreapta e mai uzată decât cea din stânga(Victoria Institute , 1948, 80:21-22.).

În zona lacului Managua, din Nicaragua, se găsesc urme de picior uman alături de unelte,îngropate sub 11 straturi de roci compacte. Straturile au fost datate la 200.000 ani vechime, întimp ce testul de C14 a măsurat doar 3.000 ani pentru obiectele produse de mâinile omului.

În iunie, 1934, Max Hahn a scos la lumină, în vecinătatea oraşului London din Texas, un ciocande 15 cm, îngropat în rocă dur ă dintr-un strat cretacic.În 1971, au fost excavate în Dakota Sandstone, zece scheletele perfect conservate de om moderncare se aflau sub 20 metri de rocă sedimentar ă compactă, datând din Cretacicul timpuriu (cca.140 milioane ani). Calciul din osemintele este în parte înlocuite cu malahit (minereu verde).

La 9 septembrie 2000, noi urme umane alături de urme de dinozaur au fost descoperite în vechea

albie a râului Paluxy, în apropiere de Glen Rose, Texas. În trei locuri, paşii omului calcă clar drept în urma de dinozaur, înlăturând orice supoziţie de fals.

În acelaşi strat cu urmele de dinozaur, s-a găsit o urmă de palmă umană imprimată în rocă cretacică, atât de exactă încât i se disting particularităţi ale degetului gros, ale striaţiilor  palmare dintre degetul gros şi ar ătător, ca şi urmele degetului mijlociu penetrat în lutul pietrificat.În cel puţin 28 de cazuri, au fost găsite fosile umane în straturi inferioare celor cu fosile dedinozaur.

În 1929 a fost găsit un schelet de mastodont în Ecuador. De jur împrejurul lui se aflau urmele

unui foc uriaş - ca pentru a fi rumenit şi mâncat de vânători - împreună cu cioburi de oale pictate şi alte articole ale civilizaţiei umane. Descoperirea a fost datată ca apar ţinând secolului2-3 d.Hr.

În 1963, Don Johanson, descoperitorul australopitecului „Lucy”, a găsit într-un strat inferior luiLucy o fosilă pe care a numit-o „homo habilis”. Necazul este că acest homo habilis este mai„evoluat” decât fosilele de deasupra.

Între 1976-1978, echipa de paleontologi ai lui Mary Leakey a descoperit în regiunea Laetoli,Tanzania, urme de picior uman în acelaşi strat „fosil” cu Lucy, drept care evoluţionişti au pretins că ele au fost lăsate de fiinţe de tip Lucy. În schimb, podologii şi medicii care au

investigat dovezile au ajuns la concluzia că ele apar ţin 100% omului modern. Chiar şi paleontologii recunosc că „de fapt, urmele acestea nu se deosebesc aproape deloc de cele aleomului modern.”

Şi tot aşa mai departe…

A reuşit oare arhiva de „para-conformităţi” în continuă îmbogăţire să dezarmeze pe scientiştiimaterialişti? Nu cred. „Raţiunea este flexibilă la orice…” - spunea Blaise Pascal. Iar o minte

Page 9: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 9/22

nedispusă să-şi revizuiască convingerile va continua să găsească tot felul de explicaţiilogice( Logica nu este adevăr. Logica este doar „gramatica” gândirii corecte, nu gândireacorectă îns şă i. Chiar şi minciuna se foloseşte tot de „logică” pentru a fi credibilă!) şifanteziste, numai ca să eludeze întâlnirea cu Dumnezeu - o întâlnire care cere un preţ scump:independenţa spiritului, un stil de viaţă libertin, str ăin de principiile neprihănirii. Pentru această 

raţiune, darwinismul însuşi tot „evoluează”, ajungând în ipostaze noi ca „teoria mutaţiilor rapide”, „teoria simetriei radiale”, „teoria echilibrului punctual”…

„Evoluţia a devenit o religie ştiinţifică. Aproape toţi savanţii o acceptă şi mulţi sunt gata să modifice observaţiile lor, numai pentru a se potrivi cu ea”.(H. Lipson, “A Physicist Looks atEvolution,” Physics Bulletin 31 (1980), p. 138)

Fiecare însă alege pentru sine. După atâta argumentare, ajunşi la o r ăscruce de drum, ai de luato decizie privind întrebările fundamentale„Cine suntem? De unde venim? Încotro ne ducem?”. Fie:

Alternativa 1. că „Materia şi mintea au apărut spontan din nimic”

Alternativa 2. că „O materie eternă a creat mintea”

Alternativa 3. că „O minte eternă a creat materia” (Alternativa 1. este contrazisă de prima legeaa termodinamicii. Alternativa 2. este contrazisă de a doua lege a termodinamicii. A treiaalternativă nu poate fi nici contrazisă, nici aprobată de ştiinţă, întrucât - vizând domeniulsupranaturalului - ea pur şi simplu dep şă eşte sfera de studiu a ştiinţei.)

Să nu uiţi, însă, că indiferent pentru care din cele trei alternative vei opta, alegerea ta va înrâuridestinul tău, cel de acum şi cel veşnic.

2. Incompatibilitatea cu legile naturale

Dacă primul criteriu este nesatisf ăcut prin absenţa evidenţelor, cel de-al doilea criteriu estenesatisf ăcut prin contradicţii flagrante cu legile ştiinţifice cunoscute.

a. Legile termodinamicii.Legea întâia a termodinamicii statuează că „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, ci totuldoar se transformă”. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al cauzelor naturale şi materiale,

energia sau masa nu se creează. Ea doar se transformă. Evoluţionismul, în schimb, pledează înnumele ştiinţei pentru „o apariţie subită a universului, la întâmplare…”

Legea a doua a termodinamicii statuează „r ăcirea termică a universului”. În alte cuvinte: că universul organizat tinde să se dezorganizeze, căutând echilibrul, iner ţia, un zero absolut; că niciodată, din întâmplare, materia nu se organizează spre planuri superioare, ci că doar sedezorganizează…

Page 10: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 10/22

Evoluţionismul însă se fundamentează pe creşterea de informaţie şi auto-organizarea materiei,în salturi către superior - fapt ce contrazice legea a doua a termodinamicii. Crezul că haosul, printr-un „Big-bang”, s-a transformat pe sine într-un creier cu 120 trilioane de conexiuni - este oviolare a acestei legi. Doctrina că totul poate să crească în organizare, din pur ă întâmplare, într-un interval de milioane de ani, este acceptabilă doar ca un crez religios, nu ca teorie ştiinţifică.

b. Legea biogenezeiEvoluţionismul presupune că viaţa a apărut spontan, din materie moartă, printr-o întâmplareabsolut fericită; că substanţele chimice lipsite de viaţă au avut puterea, cel puţin o dată, să secombine în mod spontan şi să producă organisme vii. Încă din 1890, Louis Pasteur a combătutdecisiv crezul „generaţiei spontanee”, formulând legea că „viaţa provine doar din viaţă”. Asusţine contrariul este neştiinţific.

c. GeneticaLa data când evoluţionismul era acceptat ca teorie, ştiinţa naviga pe ape tulburi, ipotetice.Genetica nu exista. Ceea ce i-a frapat pe Darwin, Huxley şi Haeckel erau similitudinile

morfologice. Argumentele anatomiei comparate la ora actuală sunt r ăsturnate de genetică.Speciile cu similitudini provin din arii diferite ale plajei ADN-ului( Cromozomii la speciileanimale: 8 musculiţa Drosofila; 18 canarul; 24 fluturele; 34 - zebra; 78 găina; 172 porumbelul;38 tigrul; 40 şoarecele; 64 - porcuşorul de Guinea; 40 porcul; 46 omul; 48 maimuţa; 54 oaia; 50 bivolul; 60 vaca; 62 măgarul; 64 calul; 76 pisica; 78 câinii; 84 rinocerul.Iar la vegetalele: 20 porumbul; 24 roşiile; 28 grâul; 48 cartoful; 66 pepenele verde; 52 Floarea decolţ, etc… ). Cca. 80 000 de gene compun cele 23 perechi de cromozomi umani. Comparativ,că pşuna conţine doar 8% faţă de om, în timp ce ceapa conţine de 12 ori mai mult (adică 960.000 de gene). Iar amoeba - de 200 de ori mai mult! Genetica consolidează noţiunea despecie distinctă, stabilă, unică, şi contestă transformismul.

Michael Denton, cercetător australian în genetică molecular ă, scrie în cartea sa „Evoluţionismul- o teorie în criză”: „Ca rezultat al descoperirilor din ultimii 30 ani, la ora actuală ştim că există nu numai o despăr ţire clar ă între speciile vii, ci şi că această dramatică despăr ţire este absolutneunificată de nici o formă tranziţională („verigi lipsă”). Ba mai mult, aceste formetranziţionale nu numai că sunt empiric absente, dar conceptual sunt chiar imposibile.”

d. Sistemele ireductibileBiologii care au fundamentat ortodoxia darwinistă au considerat celula drept un bulgărenediferenţiat de protoplasmă. Organismul (şi în special celula) reprezenta pentru ei un „black  box”, o cutie neagr ă - o maşinărie care face lucruri minunate printr-un mecanism necunoscut pentru om.

Biologul Michael J.Behe explică faptul că, la ora actuală, biochimiştii au ajuns să exploreze partea dinlăuntru al cutiei negre. Şi ce au găsit acolo se cheamă „complexitate ireductibilă”.

Orice om a văzut o capcană de şoricei. Ea este construită dintr-o scândurică (1), de care se prinde un arc terminat cu un „ciocan” (2), ce se blochează cu o piedică (3), care la rândul ei esteconectată la un cârlig cu declanşator (4), în care se află o momeală (5). Dacă un singur elementlipseşte, jucăria nu mai funcţionează. Capcana de şoricei este un sistem ireductibil.

Page 11: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 11/22

La nivel molecular, viaţa este plină de asemenea sisteme. Cunoştinţele au devansat atât de multdarwinismul, încât biologii nici măcar nu încearcă să explice cum au putut să apar ă sistemeleireductibile în mecanismul evoluţiei lente.

„Când mă gândesc la ochiul omenesc, mă cutremur”, mărturisea Charles Darwin. Ochiul este înstare să efectueze 100.000 funcţii separate zilnic. El este un asemenea sistem ireductibil caresfidează evoluţia. Dacă ar fi nedezvoltat, ochiul ar fi total nefuncţional. Dezvoltarea anatomică gradată a ochiului omenesc este o imposibilitate, datorită multor tr ăsături sofisticate caredepind unele de altele. Darwin mărturisea: “Cum devine un nerv sensibil la lumină ne preocupă azi mai mult decât originea vieţii îns şă i”. Dar nu numai sub aspectul structurii anatomice aochiului, lucrurile sunt uimitoare, ci şi a proceselor biochimice care însoţesc fiecare aspect.

Mai întâi, lumina loveşte retina. O moleculă retinală îşi schimbă imediat forma. Aceastadetermină o altă proteină, rodopsina, să-şi schimbe forma. Această reacţie atrage o a doua proteină, transducin, care la rândul ei se leagă de fosfodiesterază, o a treia proteină. Această 

nouă moleculă formată reduce numărul ionilor pozitivi de sodiu. Rezultatul dezechilibrului deioni de sodiu din interiorul celulei cauzează o încărcătur ă electrică care este transmisă lacentrul optic, pe care computerul creier o interpretează - …şi noi vedem!

Dar nu există doar un singur tip de ochi! Există o sumedenie: de om, de caracatiţă, devertebrate, de artropode, de trilobiţi… De exemplu, ochiul de trilobit. În timp ce ochiul uman areun singur cristalin, ochiul de trilobit e compus dintr-o mulţime de lentile duble, până la 15.000lentile separate în fiecare ochi. Miliardele de ani de evoluţie lentă nu puteau elabora ceva atât decomplex.

Un alt sistem ireductibil este organul de reproducere. Profesorul Howard Peth se întreabă: „Cum

ar fi putut organe sexuale feminine şi masculine - care se completează perfect - să apar ă gradat,în paralel, dar r ămânând cu totul inutile până la completa lor dezvoltare?”

În numărul din 24 februarie, 1984, revista „Discover”(Articolul se intitulează “Why sex?”, cusubtitlul: “Sexul este misterul singular cel mai important şi cel mai intrigant al evoluţiei.”)readuce în atenţie unul din cele mai dureroase mistere ale evoluţiei. După doctrina darwinistă,supravieţuirea speciei este asigurată de adaptare, precum şi de transmiterea cât mai eficientă amoştenirii genetice. Dar înmulţirea sexuată este o metodă ineficientă şi extrem de riscantă. Eacere o mare cantitate dezordonată de timp şi energie. Iar faptul că înmulţirea sexuată înjumătăţeşte moştenirea de informaţii genetice a părintelui contrazice principiul biologic de bază al evoluţionismului: anume că scopul principal al organismului este să transmită 

 progeniturii cât mai multe din genele proprii cu putinţă. În contrast cu înmulţirea sexuată,reproducerea asexuată este o cale mult mai simplă, mai rapidă, mai eficientă cale dereproducere, care permit creaturii să se replice pe sine f ăr ă ajutorul unui semen şi apoi să-itransmită descendenţilor toate genele sale. Conform darwinismului, speciile cu înmulţiresexuată ar fi trebuit să dispar ă demult în faţa celor asexuate.

e. ProbabilitateaEvoluţionismul consider ă „şansa”, sau probabilitatea fericită, ca fiind principiul fundamental

Page 12: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 12/22

 pentru apariţia vieţii cât şi pentru salturile evolutive de la un stadiu la următorul. Şansaîndeplinirii tuturor condiţiilor pentru realizarea unor sisteme ireductibile ca: aminoacidul, celula,organele, organismele homeoterme, reproducerea vivipar ă, etc… este inimaginabil de infimă.

Probabilitatea apariţiei spontane a numai 200 enzime cât este necesar pentru apariţia unei celule

 primare a fost calculată la 1/10 40.000. Compar ă această probabilitate imposibilă cu vârstaacceptată a universului în teoria Big-Bangului, de 1/1017 secunde. Dacă ar fi să acordămfiecărei probabilităţi o singur ă secundă, timpul n-ar ajunge nici pentru realizarea primului pas,de la Anorganic la Organic, cu atât mai puţin pentru tot restul de cortegiu de salturi evolutive.Sir Fred Hoyle spunea: „Acest lucru este la fel de ridicol şi improbabil ca presupunerea că untornado, bântuind un depozit de fiare vechi, să asambleze un Boeing 747”.

„Matematicienii sunt de acord că, din punct de vedere statistic, orice probabilitate mai mare de1060 este „nulă”. Oricare din speciile cunoscute, incluzând chiar şi bacteria unicelular ă, are unnumăr enorm de nucleotizi, nu 100 sau 1000. De fapt, o bacterie unicelular ă are cca. 3 milioanede nucleotizi, aliniaţi într-o succesiune foarte exactă şi specifică. Aceasta înseamnă că nu

există probabilitate matematică pentru nici una din speciile cunoscute, pentru o apariţieîntâmplătoare prin mutaţii întâmplătoare”.( I. L. Cohen, Darwin was Wrong (1984), p. 205.)

„Selectarea la pura întâmplare a proteinelor corespunzătoare, şi acestea toate dextrogire, şi apoi plasarea lor în secvenţa specifică într-o moleculă, tot prin hazard, ar solicita un număr de1/1089190 molecule de ADN (în medie) pentru a oferi o singur ă şansă de formare a secvenţeispecifice de ADN capabilă să codeze cele 124 proteine. 1/1089190 de molecule ar cântări de1/1089147 ori greutatea pământului, cantitate suficientă pentru a umple universul de câteva ori.Se apreciază că totala cantitate de ADN, necesar ă pentru codarea a 100 miliarde de fiinţeumane, ar putea ocupa un spaţiu mic cât o jumătate de tabletă de aspirină. Cantitatea de ADNcântărind de 1/1089147 ori cât pământul este absurd de mare. Ea doar subliniază cât de mică 

este şansa apariţiei unei singure molecule de ADN la întâmplare.”(R.L. Wysong, The Creation-Evolution Controversy, p. 115.)

„Orice încercare de a concepe o teorie evoluţionistă a codului genetic este zadarnică, întrucâtcodul acesta este lipsit de funcţionalitate dacă nu este „tradus”, adică dacă nu conduce lasinteza proteinelor. Dar maşinăria prin care celula traduce codul este alcătuită din aproximativ70 de componente care ele însele sunt produsul tot al codului!”( Michael Pitman, Adam andEvolution (1984), p. 147)

Ca să evite aceste absurdităţi, ştiinţa ipotetică propune o serie de alte modele: că protozooruliniţial ar fi fost mult mai simplu decât ne putem noi imagina, bazat pe un alt sistem de auto-

replicare decât ADN/ARN; că universul ar fi existat într-un nesfâr şit ciclu de Big Bang şi BigPlop, din care în mod fericit, am scă pat noi…; sau chiar„pan-spermia” - că viaţă ar fi poposit pe pământ venind din altă parte a universului.

f. InformaţiaEvoluţioniştii nu realizează că, pe lângă domeniul materiei, ei au de a face şi cu un al doileadomeniu cel puţin la fel de incomensurabil: domeniul informaţiei. Aceste două domenii nu potfi niciodată suprapuse prin vreun fel de reducţionism. Gena este un pachet de informaţii, nu un

Page 13: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 13/22

obiect.

Modelul de baze perechi din molecula de ADN îi dă genei specificul. Dar, atenţie, molecula deADN este mediumul, nu şi mesajul. Este ca şi cu banda magnetică a casetofonului, carereprezintă suportul material pentru informaţia care este cu totul altceva decât suportul dat.

Păstrarea acestei distincţii între medium şi mesaj este absolut indispensabilă pentru clarificareaideii de „evoluţie”. Pentru a explica viaţa, trebuie să explicăm nu doar originea substanţelor chimice, ci şi originea informaţiei.

Un om este alcătuit din trilioane de celule diferite, organizate într-o maşinărie de mare precizie.Fiecare celulă are câte un nucleu. Iar fiecare nucleu conţine o bază digitală de date carecuprinde mai multă informaţie decât toate cele 30 volume ale Enciclopediei Britanice.

Toate fiinţele depind de relaţia activă dintre moleculele de acid nucleic moştenit - ADN - şimoleculele de proteine, materialul de construcţie. Ca să producă proteine, fiinţele vii se folosescde secvenţele de ADN prin care îşi aliniază o secvenţă corespunzătoare de grupe de

aminoacizi. Dar în mod natural, ADN-ul şi proteine reacţionează contrar acestei ordini, însensul distrugerii sistemului viu. După cum fosforul, sticla şi cuprul nu se caută ca să formezeautomat o structur ă numită „televizor”, decât numai dacă sunt aranjate de o inteligenţă exterioar ă lor, tot aşa ADN-ul şi proteina ajung să intre într-o relaţie constructivă numai dacă sunt controlate de o informaţie exterioar ă lor.

 Nucleotidele esenţiale pentru construirea de molecule de ARN şi ADN cer condiţii radicaldiferite pentru asamblarea lor. Citozina şi uracilul ARN-ului au nevoie de temperaturi defierbere a apei, în timp ce adenina şi guanina au nevoie de temperaturi de îngheţ. În condiţiinaturale, cele patru elemente de construcţie nu se pot în veci corela singure, în acelaşi loc şi înconcentraţii adecvate.

Asamblarea celei mai simple componente care stă la baza vieţii, integrând aminoacizii - caresunt levogiri( Levogir şi Dextrogir: Izomeri optici a unei substanţe. Moleculele au o structur ă spaţială care deviază lumina fie spre stânga (levogiri), fie spre dreapta (dextrogiri). ) - cuzaharurile nucleotide - care sunt dextrogiri - nu poate avea niciodată loc „in vitro”(“in vitro” - încondiţii anorganice, de laborator. „In vivo” - în condiţii reale, de viaţă.), decât „in vivo”. Pentrua se produce combinaţia, este nevoie de participarea unei enzime, ea îns şă i o proteină caretrebuie să fie codată genetic pentru o operaţiune specifică.

Problemele pe care le ridică macro-cosmosul nu sunt nici ele mai mici sau mai puţine decât problemele micro-cosmosului. Andreas Tammann, profesor de astronomie la Universitatea din

Basel era citat de revista „Der Spiegel” astfel: „Universul este atât de incredibil de bine construit,încât trebuie să fi fost planificat. Dacă, de exemplu, densitatea materiei în momentul Big-bang-ului ar fi fost cu numai o 0,1040-ime mai mare, la scurt timp universul s-ar fi pr ă buşit.“

Iar savantul în fizica particulelor, John Polkinghorne, distins cu premiul Templeton pentru anul2002, scria: „Dacă puterea gravitaţiei, sau sarcina unui electron, sau masa unui proton… ar variacu numai foarte puţin, n-ar exista nici atomi şi nici stele şi nici viaţă! Extrem de finul acord allegilor naturii mă conduce la concluzia că în spatele naturii nu se află întâmplarea, ci un proiect

Page 14: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 14/22

inteligent”.

Creaţionismul biblic se mai cheamă şi “Teoria destinului inteligent”(Intelligent Design Theory(engl). ). O credinţă a bunului simţ socoteşte că numai o Inteligenţă putea să sfideze tiparulsimplist evoluţionist al unei „cea mai sigur ă şi adaptată soluţie” şi să diversifice opera sa atât

de creator, încât: la cele 457 specii de rechini, există şi reproducerea ovipar ă, şi ceavivipar ă(Ovipari - se înmulţesc prin ouă. Vivipari - nasc pui vii.), cât şi una ovo-vivipar ă;şerpii sunt ovipari, nu şi viperele: ele nasc puii vii; există patru tipuri de aripi cu patru tipuri dezbor(Reptile (pterodactilii), păsări, mamifere (liliacul) şi insectele.)... Natura este mărturia unuispirit creativ nelimitat.

Scientism şi ReligieŞi savant, şi credincios?

În numărul din septembrie 1999, revista „The Scientific American”(Articolul era intitulat

„Scientists and Religion in America”) publica un sondaj recent cu privire la savanţii americanicare cred într-un Dumnezeu personal care Se revelează pe Sine, care r ăspunde la rugăciune şicare intervine prin miracole. Rezultatul arată că 40% din savanţi au puternice convingerireligioase. Semnificativ este faptul că acest procent se menţine constant, conform sondajelor din1914 şi 1933, într-o perioadă când descoperirile din domeniul ştiinţelor exacte au fostrevoluţionare.

Iar revista „Der Spiegel”, în numărul din 29 aprilie 2004, a publicat un articol sub titlul:„Cercetătorii caută pe Dumnezeu”. Articolul citează şi mărturia vestitului astrofizician de 72ani, Allan Sandage, laureatul a 9 din cele mai prestigioase premii şi medalii internaţionale deştiinţă: „Ca tânăr, am fost un ateist militant. Dar cercetarea universului mi-a dovedit că 

existenţa materiei este un miracol ce nu poate fi explicat decât supranatural“.

La ora actuală, în lume există peste 150 de instituţii şi societăţi de cercetări creaţioniste,fondate de savanţi creştini.

„Om de ştiinţă” - şi totuşi „creştin”? Concomitent: maestru al „metodei ştiinţifice”, dar şicredincios în Dumnezeul miracolului? Dacă paradoxul ar fi avut o rată statistică nesemnificativă, incidenţa s-ar fi pus pe seama duplicităţii. Dar la un procent de aproape jumătate din numărul savanţilor, trebuie să existe o explicaţie serioasă.

Să pornim cu elucidarea întrebării: Cum împacă un om de ştiinţă existenţa lui Dumnezeu cu

ştiinţa? Este credinţa în Dumnezeu contrar ă ştiinţei?Din punct de vedere ştiinţific, orice afirmaţie cu privire la existenţa lui Dumnezeu este lipsită de sens, pentru că lipseşte metoda ştiinţifică pentru determinarea adevărului acestei afirmaţii.Există multe ştiinţe, corespunzătoare numeroaselor domenii de investigare. Dar nu există nici oştiinţă care să investigheze divinitatea. Pentru investigarea supranaturalului, mijloacele naturalesunt oarbe. E ca şi când ai vrea să măsori presiunea atmosferică cu termometrul… Consecutiv,din punct de vedere ştiinţific, afirmaţiile „Dumnezeu există” sau „Dumnezeu nu există” sunt cutotul lipsite de sens.

Page 15: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 15/22

Immanuel Kant completa logica de mai sus: „Este absurd să întrebi dacă există Dumnezeu,deoarece noţiunea de Dumnezeu include şi existenţa în Sine. Existenţa lui Dumnezeu este oaxiomă.”

„Dacă existenţa n-ar fi inclusă în esenţa divinităţii”, spunea Spinoza, „doar atunci ai puteaspune că ‚El există’ sau ‚nu există’. Însă aceasta este o absurditate!”. E la fel de absurd ca şicând ai spune: „Un cerc rotund”… căci rotunjimea este inclusă în îns şă i noţiunea de cerc. Uncerc „ne-rotund” este o contradicţie!

Temeliile acestea solide din punct de vedere raţional, au început să fie contestate odată cu epocamodernă. Savantul Charles Birch, profesor emerit al Universitaţii din Sydney consider ă că:„Începând cu secolul 17, odată cu adolescenţa fizicii moderne, concepţia despre univers a fostîmbibată şi modificată de modelul materialist, mecanicist.” În timp ce fizica desluşea tainele pământului, ba chiar şi al astrelor, noua paradigmă nu prea mai lăsa loc pentru supranatural.Fizicianul - ucenicul vr ă jitor - a pus repede pe picioare un sistem care să explice totul numai şi

numai prin cauze naturale. Pentru scopuri ştiinţifice, fiecare fenomen era de aşteptat să aibă ocauză materială; a postula o cauză ne-materială, precum o Inteligenţă supranaturală, însemna a păr ăsi ştiinţa şi a intra în domeniul religiei. Ori aceasta, pentru materialişti, însemna „a păr ăsirealitatea şi a intra în domeniul fanteziei”.

Aşa s-a născut scientismul, ştiinţa-religie, mama evoluţionismului. Ca sistem, evoluţionismuls-a ar ătat cuceritor la prima vedere şi a câştigat uşor entuziasmul vremii. Numai că timpul probează nemilos orice teză. Dacă sistemul materialist, evoluţionist, este corect, atunci eltrebuie să desfidă orice test şi să r ămână în picioare. Dar dacă nu este corect, atunci sistemulva fi sugrumat de înseşi descoperirile ştiinţei.

Este evoluţionismul „ştiinţific”?

Ca să r ăspundem la întrebare, trebuie să pornim cu stabilirea de criterii. Pentru a avea o teorieştiinţifică, conformă cu metoda empirică, ea trebuie să fie îndeplinească cele două criterii:

(1) testabilitate - adică să poată fi supusă unor proceduri testatoare, observabile interpersonal.Experimentele trebuie să testeze fie direct teoria, fie consecinţele derivate din teorie (cu ajutorullogicii şi matematicii) . „Experimentul este suprem”. De aceea teoriile care sunt contrazise deexperiment sunt neştiinţifice.

(2) compatibilitate cu legile naturale - sau conformitate cu legile cunoscute ale naturii. Teoriicare contrazic vreuna din legile ştiinţifice existente se descalifică.

În ce măsur ă îndeplineşte evoluţionismul aceste două criterii?

1.Dovezile: lipsa lor

Prin natura obiectului ei de studiu - originile pământului şi ale vieţii - este cu neputinţă ca

Page 16: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 16/22

experimentul să testeze direct teoria. În ce priveşte testarea consecinţelor care derivă din teorie,evoluţionismul se loveşte de un vid de dovezi.

a. Schema geologică:

Schema sau “coloana” geologică arată astfel:

Precambrian - cca. 4.650.000.000 - Formarea pământului- Hadean- Arhean- Proterozoic. Plante unicelulare, alge…

Fanerozoic:

- Paleozoic:

* Cambrian - cca. 570.000.000. Trilobiţi, moluşte* Ordovician - cca. 500.000.000. Peşti* Silurian - cca. 430.000.000. Plante şi animale vasculare* Devonian - cca. 395.000.000. Insecte şi amfibii.* Carbonifer - cca. 345.000.000. Reptile.* Permian - cca. 280.000.000.

- Mesozoic:* Triasic - cca. 225.000.000. Dinosauri, mamifere.* Jurasic - cca. 195.000.000. Păsări* Cretacic - cca. 136.000.000. Primate. Plante eflorescente

- Cenozoic:* Ter ţiar - cca. 65.000.000 (Paleocen, Eocen, Oligocen, Miocen, Pliocen). Mamifere carnivoreşi ierbivore.* Cuaternar - cca. 2.500.000 (Pleistocen, Recent). Omul.

Schema geologică evoluţionistă afirmă că straturile geologice se succed secvenţial, pornind de jos, de la „cel mai vechi” spre „cel mai tânăr”. Până la această dată, nicăieri pe pământ nu afost găsită „coloana geologica” evoluţionistă. De regulă, toate siturile geologice consemnează lipsa a peste jumătate din „perioadele geologice”, astfel că straturile se succed cu goluriinexplicabile sau/şi de-a valma. (Walter T. Brown, In the Beginning (1989), p. 15.) Chiar şi

Marele Canion Colorado se prezintă cu lipsa a sute de milioane de ani din „coloana geologică”, pentru că doar 5 din cele 11 straturi geologice mai importante sunt prezente.(Sunt prezentestraturile cambrian, urme de devonian, carbonifer şi permian, lipsind straturile ordovician,silurian, triasic, jurasic, cretacic, ter ţiar şi cuaternar.)

b. TransmutaţiileCa să înlocuiască creaţiunea supranaturală, Charles Darwin a propus transformarea unei specii

Page 17: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 17/22

din alta inferioar ă, prin mutaţii genetice (transmutaţii). Modelul era logic. Trebuia doar să fieconfirmat de fapte.Ca să producă dovezile, biologul T. H. Morgan, încă din 1910, a început o serie de experienţeasupra musculiţei de oţet(Drosophila melanogaster). Experienţele s-au dovedit generoase, deatunci raportându-se cca. 3.000 mutaţii. În toate cazurile obţinute (fie că s-a obţinut musculiţă 

f ăr ă aripi, musculiţă neagr ă, musculiţă cu aripi curbate, musculiţă cu picioare sub formă deantenă), drosofila a r ămas tot musculiţa de oţet. Ba mai mult: de regulă, mutaţiile s-au doveditdăunătoare, în cel mai bun caz, f ăr ă efect. Nici una din ele însă nu a transformat-o într-o super-muscă. Experimentul a dovedit că mutaţiile există doar pentru conservarea şi adaptarea mai bună a speciei respective, nicidecum pentru transformarea ei în altceva. Mutaţiile nu implică nici inovaţie, nici creşterea informaţiei genetice. Până acum, însă, nici o transmutaţie n-a fostdovedită.

c. Verigile lipsă Schema evolutivă a procesului de devenire, de la materie moartă la om, parcurge 10 etape:

 protozoare, metazoare, nevertebrate, peşti, amfibii, reptile, păsări, mamifere, maimuţa, omul.Pentru nici una din aceste 10 etape nu s-a găsit măcar o singur ă formă de tranziţie.

În schimb, viaţa apare brusc în stratul cambrian, f ăr ă nici un fel de precursori. În acest strat,fosilele sunt extrem de abundente, variate şi chiar complexe. Nici o specie de tranziţie nu segăseşte între aceste fosile cambriene, ca de altfel in nici unul din straturile „coloanei geologice”.

Aceste goluri de dovezi face pe savantul evoluţionist britanic, Gerald Kerkut, să afirme: „Oriceevidenţă în favoarea ideii evoluţioniste este foarte limitată şi circumstanţială prin natura ei.Filosofia evoluţiei este bazată pe presupuneri şi în consecinţă nu poate fi verificată 

ştiinţific.”(Despre fosile şi hominide am rezervat un alt spaţiu de discuţie.)

Mark Ridley, zoologul universităţii Oxford, mărturisea direct: „Nici un evoluţionist nufoloseşte raportul fosilelor drept evidenţă în favoarea teoriei evoluţiei şi împotriva teorieicreaţiunii”.(Mark Ridley, "Who Doubts Evolution?" New Scientist, Vol. 90, June 25, 1981, p.831.)

Iar revista Newsweek(Newsweek, 3 noiembrie 1980) comenta: „Dovezile furnizate de fosile neîndepărtează de la darwinismul clasic care este predat în şcoli. Veriga lipsă dintre om şimaimuţă este cea mai incitantă din întreaga ierarhie de fiinţe-fantomă. În raportul fosilelor,verigile lipsă constituie regula. Cu cât savanţii caută forme de tranziţie mai mult, cu atât mai

frustraţi devin ei.”

Religia - ce este ea.

A venit acum rândul să evaluăm comparativ religia cu pretenţiile ei.

Religia este o ideologie, sau o concepţie de viaţă, care recunoaşte ca fundament: existenţa unei puteri supranaturale şi nevăzute ce controlează natura, destinul lumii şi al omului; şi căreia

Page 18: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 18/22

omul îi datorează ascultare, respect şi închinare. La fel ca şi ştiinţa, religia pretinde să ofereomului cunoaşterea(În Evanghelie se găseşte „cunoştinţa mântuirii” (Luca 1:77), iar Mântuitorul spunea că „viaţa veşnică este să (Te) cunoască…”.). Dar e vorba de un alt tip decunoaştere, diferit de „metoda ştiinţifică”(„Metoda ştiinţifică” merge pe 4 paşi: (a) observaţie;(b) formularea unei ipoteze explicative; (c) experimentare predicţiilor ipotezei; (d) în cazul

confirmării ipotezei, se formulează teoria.

Ea construieşte din aproape în aproape, bazându-se pe „fapte ştiinţifice”, „legi naturale” şi un„sistem de interpretare” care operează cu logica deducţiei şi inducţiei.). În timp ce „metodaştiinţifică” aşează mintea omului ca arbitru, cunoaşterea religiei aşează ca arbitru divinitatea.Ea este cea care revelează omului adevărul: despre Dumnezeu, despre lume şi despre om.

Divinitatea se afirmă pe sine ca autor al creaţiunii şi al vieţii. În această calitate de autor,divinitatea este exterioar ă naturii şi deasupra ei. Ca urmare, şi modul în care lucrează divinitatea este altul decât cel natural: este supranatural( Un peştişor poate percepe doar lumeaîn care tr ăieşte. Pentru el, ceea ce se află dincolo de mediul său natural (apa), şi anume viaţa

terestr ă, constituie „supranaturalul”. Pescuitul - cu totul inexplicabil după legile naturale -r ămâne pentru el maxima enigmă.). Prin definiţie, Dumnezeu este de aşteptat să facă minuni.Altfel n-ar mai fi divin.

Întrucât religia porneşte cu divinitatea şi lucrarea ei supranaturală, domeniul religiei estemiracolul. În creştinism, miracolul nu este un incident excepţional. Dimpotrivă, creştinismul sefundamentează pe miracol: creaţiunea, întruparea lui Hristos, învierea…

Raportul dintre ştiinţă şi religie

La capătul acestei alergări, ne vine uşor să înţelegem raportul dintre religie şi ştiinţă:

Ştiinţa se limitează doar la studiul naturii, cu faptele şi legile ei ştiinţifice. În schimb,supranaturalul este dincolo de metoda empirică şi de înţelegerea ştiinţifică. Pentru ştiinţă,miracolele r ămân enigme veşnice, pentru că ele nu se încadrează în termenii cauzelor naturale.

E ca şi cu un ceas, construit ca să funcţioneze după anumite legi. În condiţii de normalitate,ceasul va ar ăta ora exactă. Dacă ceasul nu mai funcţionează, legile mecanicii îi descoper ă ceasornicarului unde e buba. Dar pentru geamul spart, legile ceasului nu pot oferi nici oexplicaţie, întrucât aceasta se datorează unei alte cauze, exterioare şi superioare ceasornicului,

anume: Gigel care a izbit ceasul de perete.

În acelaşi fel, maşinăria naturii are legi exacte, pe care ştiinţa le poate recunoaşte. Pe baza lor,ştiinţa poate prezice cursul normal al evenimentelor. Dar când natura nu se manifestă conformcu normalitatea, ştiinţei îi lipsesc explicaţiile, întrucât are de a face cu alte cauze decât celeintrinseci, proprii maşinăriei naturii.

Pentru o înţelegere corectă, reţine că:

Page 19: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 19/22

1- Legile ştiinţifice sunt doar explicaţii descriptive ale modului în care de obicei se comportă natura. Ele însă nu constrâng natura să se comporte doar într-un singur fel.

2- Între faptul ştiinţific şi miracol nu există în fond nici un antagonism. A spune că, în cazul

unui miracol, legile ştiinţifice au fost „încălcate”, este greşit. Faptul că sistemele juridicemoderne autorizează pe preşedinte ţării să graţieze un condamnat, nu anulează în nici un felautoritatea şi exerciţiul legii juridice.

Miracolul nu ameninţă ştiinţa, dacă ea se mulţumeşte să fie ceea ce i-a fost dat să fie: doar unadin căile cunoaşterii adevărului. Ştiinţa va fi deranjată de miracol doar atunci când va crededespre sine că ea e singura „născătoare de adevăr”.

3- Între ştiinţă şi religie nu poate exista nici concurenţă, şi nici interferenţă - la fel cum nu poate exista concurenţă între Rapidul de Constanţa şi Tramvaiul 2 care circulă dincolo de zidulgării. Au trasee şi destinaţii diferite. Tot aşa, ştiinţa se ocupă de sfera naturală, iar religia de

cea supranaturală. Ştiinţa se ocupă de creaţiune, iar religia de Creator. Natura şi Scriptura sunt amândouă revelaţii ale lui Dumnezeu. De aceea nu pot să secontrazică.

La data când ştiinţa părea să copleşească ireversibil creştinismul, fizicianul şi filosoful PierreDuhem (1861-1916) scria: „Pretenţiile ştiinţei sunt în mod inerent limitate, aşa încât lasă localtor adevăruri de natur ă metafizică şi religioasă care, prin natura lor, sunt mai cuprinzătoare”.

Întrucât ştiinţa nu se refer ă la întreaga realitate în care tr ăim, ci doar la un anumit aspect al ei, şiîntrucât că experienţa noastr ă religioasă e tot atât de reală şi de fundamentală ca şi ceaştiinţifică, recunoaşterea celor două deopotrivă nu poate aduce nici o daună cunoaşterii

omului.

Acesta este şi motivul pentru care, în 1981, Academia Naţională de Ştiinţe din SUA, cel maiautorizat for pentru probleme ştiinţifice, a publicat un Regulament, în care se afirmă: „Religia şiştiinţa sunt domenii separate şi reciproc exclusive ale gândirii umane. Prezentarea lor în acelaşicontext conduce la neînţelegeri în ambele domenii.” (Citat în: Religion and Science, de IanBarbour, capitolul 4, partea II.)

În fond, sunt prietene…

Ciudată afirmaţie, mai cu seamă ştiind că, de-a lungul vremii, fiecare a dorit să fie călăulceleilalte. Istoria mărturiseşte însă că ştiinţa n-ar fi apărut în veci dacă n-ar fi existat mai întâireligia. Iată ce ne spune filosofia ştiinţei:Ştiinţa nu poate exista şi opera decât pe baza unor presupuneri (mai dinainte acceptate) privindlumea naturală. Anume, că lumea trebuie să fie:

a.- Raţională - altfel raţiunea noastr ă n-ar putea fi un instrument de încredere în descoperirea

Page 20: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 20/22

lumii;

 b.- Inteligibilă - altfel mintea noastr ă n-ar putea-o sesiza;

c.- Ordonată - altfel informaţia din natur ă n-ar putea fi sistematizată, f ăcând ştiinţa imposibilă;

şi

d.- Uniformă - guvernată de legi consecvente, f ăr ă de care n-ar putea avea loc experimentulştiinţific repetabil şi măsurabil.

Aceste 4 presupuneri nu puteau fi imaginate decât de mintea unui om religios care crede într-oInteligenţă creatoare. Întemeietorii ştiinţei moderne au fost toţi creştini.

Pentru Fizică: Blaise Pascal (1623-1662); Isaac Newton (1642-1727); Cotton Mather (1662-1727); Michael Faraday (1791-1867); James Clerk Maxwell (1831-1879); James Joule (1818-1889); William Thompson, Lord Kelvin (1824-1907)...

Pentru Chimie: Robert Boyle (1627-1691); John Dalton (1766-1844); William Ramsay (1852-1916)…

Pentru Biologie: Carol Linne (1707-1778) Louis Agassiz Ray, (1807-1873) ; Rudolph Virchow(1821-1902) Louis Pasteur (1822-1895); Louis Gregor Mendel (1822-1884)...

Pentru Geologie: Nicolas Steno (1631-1686); Georges Cuvier (1769-1832); William Buckland(1784-1856)...

Pentru Astronomie: Nicolaus Copernicus 1473-1543, Galileo Galilei (1564-1642), Johann

Kepler (1571-1630) William Herschel (1738-1822) William Huggins (1824-1910); EdwardWalter Maunder, (1851 - 1928)...

Pentru Matematică: Blaise Pascal (1623-1662); Isaac Barrow (1630-1677); Isaac Newton (1642-1727); Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646-1716)…

Ei au pornit de la un crez, de la concepţia unui Creator inteligent şi iubitor. În consecinţă, ei au presupus că lumea naturală trebuie să poarte amprenta atributelor Sale. Astfel că, dacă El eraraţional, inteligibil, ordonat, legiuitor…, atunci şi natura trebuia să se asemene Lui.

Reţine: nici una din cele patru supoziţii de mai sus nu poate fi probată. Acestea trebuie mai întâicrezute, pentru ca să poată apărea ştiinţa.

Albert Einstein exprima acelaşi adevăr:

„Religia este impulsul cel mai nobil pentru cercetarea ştiinţifică. Cel ce nu l-a cunoscut mi se pare mort sau cel puţin orb. Recunoaşterea existenţei a ceea ce este de nepătruns pentru noi;recunoaşterea manifestării Raţiunii mai înalte, faţă de care mintea noastr ă e cu totul primitivă,

Page 21: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 21/22

acesta este adevăratul sentiment religios… Religia constă într-o admiraţie umilă a Spirituluiinfinit superior, ce se revelează pe Sine în puţinul pe care-l putem cunoaşte din realitate,folosindu-ne de raţiunea noastr ă slabă şi trecătoare… Convingerea aceasta stă la baza oricăreilucr ări ştiinţifice superioare.

Cunoaşterea obiectivă ne ofer ă instrumente puternice pentru realizarea unor scopuri. Dar scopulultim al existenţei, şi dorinţa de a-l atinge, trebuie să vină din altă sursă.”

Şi totuşi: război !?

Da, dar un r ăzboi nedrept, indiferent care din cele două l-ar provoca. În spatele conflictului falsdintre ştiinţă şi religie stă o neînţelegere: faptul că ambele abordează aceeaşi realitate, dar dindouă unghiuri diferite, din perspectiva a două moduri de gândire diferite. “Cea mai mare bătălieîntre creştinism şi ştiinţa modernă”, spunea Cornelius Van Til, „nu se dă în jurul număruluimare de fapte, ci în jurul principiilor care controlează felul în care lucrează ştiinţa, a principiilor 

care interpretează faptele. Bătălia se duce în domeniul filosofiei ştiinţei !”

Şi, ca şi când n-ar fi de ajuns r ăul acestei confuzii, deasupra ei se opinteşte încă un r ăzboistr ăvechi, de data aceasta unul autentic. Motivul celui de-al doilea r ăzboi însă nu eneînţelegerea, ci orgoliu şi intenţii oculte. Din totdeauna a existat o pornire împotrivadivinităţii. Ideea liber ării spiritului uman de controlul Cuiva superior a alimentat o revoltă care-şi are obâr şia înainte de a se naşte ştiinţa. Iar când ştiinţa şi-a f ăcut intrarea în lume, spiritelelibere au şi întronat-o ca substitut pentru Dumnezeu(Ernst Haeckel, ucenicul lui Darwin, a luatmodelul mecanicist al fizicii clasice în care a aplicat concepţia evoluţiei prin selecţie naturală alui Darwin, ca să producă cu tot dinadinsul o nouă cosmologie materialistă, o „anti-teologie”).

Generaţiile de elevi şi studenţi au fost îndoctrinate cu presupunerea că nu există cauzesupranaturale; şi că doar cauzele naturale sunt singurele cauze. Dimensiunea supra-naturaluluieste ridiculizată. Religia este ostracizată. Dar, pentru că funcţiile religioase nu pot fi eradicate,în mod inevitabil ştiinţa îi ia locul. Teoria ştiinţifică devine sinonimul pentru „adevăr” (deadevăr care se ocupa filosofia şi ştiinţa!). Omul de rând se închină docil în faţa a tot ce sespune în numele Ştiinţei. În locul credinţei în divinitate, se instaurează Religia ştiinţei, Religianaturii, Religia istoriei,

Religia omului… În felul acesta, parvenită ca autoritate absolută şi exclusivistă, ştiinţa face loc„scientismului” - încredere nelimitată în metodele ştiinţelor naturale, care ajung să fie aplicateîn toate domeniile de investigare, chiar şi în ştiinţele pozitive(Ştiinţe pozitive - sau ştiinţe

umaniste, care sistematizează datele comportamentului şi culturii umane).

Timoraţi de tirania scientismului, unii savanţi credincioşi au încercat o serie de compromisuri,altoind „creaţionist-teistă”( Creaţionismul teist = concepţia biblică literală.) cu teoriaevoluţionistă. Aşa s-au născut o serie de teorii-caricatur ă precum: „creaţionismul progresiv”;„creaţionismul naturalist”; „evoluţionismul teist”; „evoluţionismul deist”…

Ba încă şi Sfântul părinte Ioan Paul II, în Enciclica din 23 octombrie 1996, declara că „noile

Page 22: Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

7/30/2019 Ştiinţă şi Religie - Lucian Cristescu

http://slidepdf.com/reader/full/stiinta-si-religie-lucian-cristescu 22/22

cunoştinţe ne conduc să recunoaştem că teoria evoluţionistă e mai mult decât o ipoteză…”. Cualte cuvinte, papa sanctifica evoluţionismul drept „fapt”, prin care raportul Genezei r ămâneadoar o „fabulă”.

Dar acest din urmă r ăzboi nu se stinge prin hibridizarea Scripturii. Se cere să ieşi din

imobilismul spectacular şi credul şi să cercetezi atent protezele scientismului. Dacă eşti dispusla aceasta, capitolul următor îţi ofer ă un stimulent generos.

http://cercetatiscripturile.intercer.net/article.php?id=5530


Recommended