Şapte zile pentru o eternitate ...

MARC LEVY

Șapte zile pentru o eternitate…

7zile -- BT Monitorul Oficial.qxp 04.09.2007 13:44 Page 1


MMAARRCC LLEEVVYY

Traducere din limba francezã de

Marie-Jeanne Vasiloiu

ªapte zilepentru o eternitate…


© Éditions Robert Laffont, S.A., Susanna Lea Associates, Paris, 2003© Photoland / Corbis – Westlight Stock, pentru foto copertă

Editori:SILVIU DRAGOMIR

VASILE DEM. ZAMFIRESCU

Dtp:CRISTIAN CLAUDIU COBAN

Corectură:EUGENIA URSU

Coperta colecţiei:FABER STUDIO (Silvia Olteanu și Dinu Dumbrăvician)

Director editorial:MAGDALENA MĂRCULESCU

© Editura Trei, 2007

C.P. 27-0490, BucureștiTel./Fax: +4 021 300 60 90

e-mail: [email protected]

ISBN: 978-973-707-156-9

Această carte a fost tradusă după Marc Levy, SEPT JOURS POUR

UNE ÉTERNITÉ..., Éditions Robert Laffont, Paris, 2003

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiLÉVY, MARC

Șapte zile pentru o eternitate… / Marc Lévy ; trad. :Marie-Jeanne Vasiloiu. - București : Editura Trei, 2007

ISBN 978-973-707-156-9

I. Vasiloiu, Marie-Jeanne (trad.)

821.133.1-31=135.1


Hazardul este forma pe care oia Dumnezeu pentru a rămâneincognito.

JEAN COCTEAU



Lui Manine,Lui Louis.


La început, a făcut Dumnezeu cerul și pământul.Și a fost seară și a fost dimineaţă:


Ziua întâi

T olănit în pat, Lucas privi ledul pagerului,care clipea cu frenezie. Își închise cartea și opuse, încântat, alături. Recitea povestea asta

pentru a treia oară, în patruzeci și opt de ore, și — decând e iadul iad — nu ţinea minte să fi făcut o altă lec-tură mai savuroasă.

Mângâie coperta cu vârful degetului. Acest individ,pe nume Hilton, era pe cale să devină autorul lui prefe-rat. Luă din nou în mână volumul, nespus de fericit căîl găsise — uitat de vreun client — în sertarul noptiereidin această cameră de hotel și, cu un gest sigur, îl arun-că în valiza deschisă, de la celălalt capăt al încăperii. Seuită la ceas, se întinse și se dădu jos din pat. „Ridică-teși umblă“, zise el, înveselit. În faţa șifonierului, își strân-se din nou nodul cravatei, își potrivi, privindu-se înoglindă, vestonul costumului negru, își luă ochelarii desoare de pe gheridonul de lângă televizor și îi băgă înbuzunarul de la piept. Pagerul agăţat, din mers, de cu-reaua pantalonilor vibra fără încetare. Lucas împinse cupiciorul ușa singurului dulap și se duse la fereastra ce


dădea în curtea interioară. Ridică perdeaua nemișcată,din voal cenușiu, ca să-și dea seama dacă nu se simţeavreo adiere care să pună pe fugă poluarea ce cotropeacartierul din josul Manhattanului, ajungând până laTriBeCa1. Ziua avea să fie caniculară; Lucas adora soa-rele, și cine putea să știe mai bine decât el cât era de no-civ? Nu aproba el proliferarea tuturor soiurilor de ger-meni și de bacterii tocmai pe pământurile uscate de se-cetă? Nu-i tria el însuși — chiar mai nemilos decât aiacu coasa — pe cei slabi, îndepărtându-i din rândurile ce-lor puternici? „Și a fost lumină!“ fredonă, ridicând re-ceptorul telefonului. Când Recepţia îi răspunse, ceru săi se pregătească nota de plată — călătoria la New York ise scurtase —, apoi părăsi camera.

La capătul culoarului, deconectă alarma ușii ce dădeaspre scara de incendiu.

Ajuns în curticică, recuperă cartea din valiza de carese descotorosi, aruncând-o într-un container mare, pen-tru gunoi, și o porni cu pas ușor prin SoHo.

Pe străduţa îngustă, pavată cu bolovani dislocaţi dinloc în loc, Lucas aruncă o privire pofticioasă spre balco-nașul din fier forjat, care nu mai rezista tentaţiei de a seprăbuși decât mulţumită unor buloane ruginite. Tânăralocatară de la etajul trei — un manechin cu sânii multprea bine modelaţi, cu pântec insolent și cu buze cărnoa-se — se instalase în șezlong, fără să bănuiască nimic.(Chestie care pica numai bine.) În câteva minute (dacănu-l înșela vederea, și aceasta nu-l înșela niciodată), bu-loanele urmau să cedeze. Și, atunci, preafrumoasa aveasă se pomenească mai jos cu trei etaje și cu corpul în în-tregime dezarticulat. Sângele curs din ureche, printre

Marc Levy10

1 TriBeCa — cartier situat la sud de Manhattan.


rosturile pietrelor din pavaj, va sublinia groaza întipări-tă pe chipul fetei. Mutrișoara ei drăgălașă va rămâneîncremenită astfel până ce se va descompune într-o ladăde brad, în care familia o va închide pe demoazelă, dupăcare îi va face vânt sub o dală de marmură și câţiva litride lacrimi inutile. Un lucru de nimic, care nu va avea caurmare decât patru rânduri prost redactate, dintr-un ziarde cartier, și un proces intentat celui ce administra imo-bilul. Un responsabil tehnic de la primărie își va pierdeslujba (întotdeauna e nevoie de un vinovat), unul dintresuperiorii lui va mușamaliza afacerea, cu concluzia căaccidentul s-ar fi transformat într-o adevărată dramădacă sub balconaș s-ar fi aflat și niște trecători. De underezulta că există un Dumnezeu pe acest pământ și toc-mai asta era, în cele din urmă, adevărata problemă a luiLucas.

Ziua ar fi putut începe de minune dacă n-ar fi sunatun telefon în interiorul acestui cochet apartament și dacătâmpita care îl ocupa nu și-ar fi lăsat celularul în baie.Gâsca aia proastă se ridică și se duse după el: categoric,găsești mai multă memorie într-un Mac decât în creierulunui manechin, își spuse Lucas dezamăgit.

Își încleștă maxilarele, iar dinţii îi scrâșniră ca angre-najul camionului de gunoi care venea spre el, zguduindstrada pe unde trecea. Cu un clănţănit brusc și sonor, îm-pletitura metalică a balconului se smulse de pe faţadaclădirii și se prăbuși. La etajul inferior, o fereastră se făcuţăndări, pulverizată de o bucată de balustradă. Un gi-gantic joc de maroco, alcătuit din grinzi de fier rugini-te — locuinţe antediluviene pentru coloniile de bacili aitetanosului —, se prăvăli pe trotuar. Privirea lui Lucasse lumină din nou: un lonjeron din metal ascuţit se nă-pustea spre sol cu o viteză vertiginoasă. Dacă socotelile

Șapte zile pentru o eternitate… 11


Marc Levy12

lui se dovedeau a fi corecte — și ele erau întotdeauna co-recte —, încă nu era totul pierdut. Începu să traversezenonșalant drumul, silindu-l pe șoferul benei să înceti-nească. Grinda pătrunse în cabina camionului cu gunoa-ie și se înfipse în toracele șoferului. Camionul făcu o nă-prasnică mișcare laterală. Cei doi gunoieri, căţăraţi peplatforma din spate, n-avură timp să zică nici „miau“:unul fu înhăţat de fălcile căscate ale benei, care îl zdro-biră, imperturbabile, iar celălalt fu azvârlit înaintea ca-mionului și alunecă, inert, pe asfalt. Roata din faţă îi tre-cu peste picior.

În goana lui, camionul Dodge lovi un felinar, pe careîl aruncă în aer. Cablurile electrice, rămase fără izolaţie,avură strălucita idee de-a o zbughi până la rigola plinăochi de zoaie. O jerbă de scântei vesti formidabilulscurtcircuit care afectă toată strada. În cartier, stopuriledin intersecţii își pierdură culorile, devenind la fel de ne-gre ca hainele lui Lucas. În depărtare se și auzeau buși-turile mașinilor lăsate să se descurce cum le tăia capul.La încrucișarea străzilor Crosby și Spring, tamponareacamionului de gunoi cu un taxi galben nu mai putu fievitată. Izbit dintr-o parte, taxiul Yellow Cab se înfipseîn vitrina prăvăliei ce aparţinea Muzeului de Artă Mo-dernă. „Încă o compresiune pentru vitrina lor“, murmu-ră Lucas. Osia din faţă a camionului de gunoi escaladăo mașină ce staţiona; farurile lui, de-acum oarbe, fixaucerul. Vehiculul greoi se clătină, într-un zgomot de fie-rătănii izbite unele de altele, și se culcă pe o parte. Tone-le de gunoaie pe care le conţinea îi ieșiră din măruntaieși drumul fu acoperit cu un covor de mizerii. După va-carmul în care se consumase drama, urmă o liniște mor-mântală. Soarele își continua liniștit cursa către zenit.


Căldura împrăștiată de razele lui avea să umple la iuţea-lă cartierul cu o duhoare pestilenţială.

Lucas își aranjă gulerul cămășii (avea o negrăită oroa-re faţă de cămășile cu gulerul răsfrânt pe deasupra ves-tonului). Contemplă întinderea dezastrului din jur. Eraabia ora nouă, după ceasul lui, iar ziua începea cât sepoate de promiţător.

Capul șoferului din taxi zăcea pe volan, apăsând cla-xonul care suna concomitent cu sirenele remorcherelordin portul New York, un loc atât de încântător, când vre-mea era bună, ca în această dimineaţă de toamnă târzie.Lucas se ducea chiar acolo. Apoi, un elicopter avea să-llase la aeroportul La Guardia, de unde avionul lui urmasă decoleze după șaizeci și șase de minute.

*În portul comercial San Francisco, cheiul 80 era pustiu.

Zofia închise încet telefonul și ieși din cabină. Cu ochii mi-jiţi din pricina luminii, privi digul din partea opusă. Unroi de oameni se agita în jurul unor containere uriașe. Dincabinele aflate în înaltul cerului, macaragiii dirijau subti-lul balet executat de braţele utilajelor care se întâlneau laverticala unui gigantic cargou ce pleca în China. Zofiaoftă: chiar așa, înzestrată cu toată bunăvoinţa din lume,cum era, nu putea să facă totul de una singură. Avea ea omulţime de daruri, dar pe cel al ubicuităţii nu.

Ceaţa învăluise, de-acum, tablierul podului GoldenGate; doar vârfurile pilonilor mai ieșeau din norii groșice acopereau treptat golful. În câteva clipe, activitateaportuară avea să înceteze din cauza lipsei de vizibilita-te. Zofia, încântătoare în uniforma de ofiţer însărcinatcu siguranţa activităţii portuare, n-avea decât un mic ră-gaz pentru a-i convinge pe responsabilii de sindicat să



întrerupă lucrul docherilor plătiţi în acord. Măcar de-arști cum să se mânie!… Totuși, o viaţă de om ar trebui săatârne mai greu în balanţă decât câteva lăzi încărcate îngrabă; dar oamenii n-aveau să se schimbe chiar așa, cuuna cu două, altfel n-ar mai fi fost nevoie de prezenţa ei.

Zofiei îi plăcea atmosfera care domnea în docuri, undeavea întotdeauna multe de făcut. Toată mizeria lumii îșidădea întâlnire în umbra vechilor antrepozite. Oameniifără acoperiș deasupra capului își găseau aici un adăpost,care abia dacă-i proteja, cu chiu cu vai, împotriva ploilorde toamnă, a vântului tăios — ce sufla din largul Pacifi-cului până peste oraș, o dată cu venirea iernii — și a pa-trulelor de poliţie, cărora nu le plăcea deloc să se aven-tureze în acest univers ostil, indiferent de anotimp.

— Manca, oprește-i!Omul cu înfăţișare greoaie se făcu n-aude, n-avede.

Copia, pe un carnet proptit de burtă, numărul de înma-triculare al unui container care se ridica spre cer.

— Manca! Nu mă sili să-ţi fac proces-verbal. Ia-ţi mi-crofonul și oprește imediat lucrul. Acum! repetă Zofia.Vizibilitatea e sub opt metri și știi foarte bine că ar fi tre-buit să fluieri oprirea chiar de când a scăzut sub zece.

Șeful de echipă semnă foaia și-o întinse tânărului pon-tator care îl asista. Cu un gest al mâinii, îi făcu semn săplece.

— Nu sta dedesubt, ești chiar pe verticala braţuluimacaralei: dacă se desprinde încărcătura, nimeni nu temai scapă!

— Da, numai că nu se desprinde niciodată. Manca,m-ai auzit? insistă Zofia.

— După câte știu eu, n-am ochi cu raze laser, ca să vi-zez exact! bombăni bărbatul, scărpinându-se după ure-che.

Marc Levy14


— Dar ai o rea-credinţă mai precisă decât orice tele-metru! Nu încerca să tragi de timp, închide odată portulăsta, până nu e prea târziu.

— Sunt patru luni de când lucrezi aici și niciodatăproductivitatea n-a fost mai scăzută ca în perioada asta.Ce, dumneata o să le dai de mâncare colegilor mei și fa-miliilor lor, la sfârșitul săptămânii?

Un tractor se apropia de zona de descărcare. Șoferulnu vedea mare lucru; pârghiile frontale ale utilajului evi-tară în ultima clipă ciocnirea cu o remorcă.

— Hai, mișcă-te de acolo, fetiţo, doar vezi prea binecă ne încurci!

— De încurcat, nu vă încurc eu, ci ceaţa. N-ai decâtsă-ţi plătești altfel docherii. Sunt sigură că odraslele lorvor fi mai fericite să-și vadă taţii diseară, decât să înca-seze ajutorul pentru deces dat de sindicat. Dă-i zor, Man-ca, altfel, în două minute te dau pe mâna justiţiei și-o săpledez chiar eu în faţa judecătorului.

Șeful de echipă o măsură pe Zofia, după care scuipăîn apă.

— Nici măcar nu ţi se mai văd cerculeţele de pe su-prafaţa apei! zise ea.

Manca dădu din umeri, puse mâna pe walkie-talkieși se hotărî să ordone oprirea generală a lucrului.După câteva clipe, sirena răsună de patru ori, imobi-lizând pe dată baletul macaralelor, al benzilor trans-portoare, al tractoarelor, al cântarelor, al stivuitoare-lor și a tot ceea ce mișca pe cheiuri și la bordul cargo-urilor. Departe, într-un spaţiu nevăzut, sirena de ceaţăa unui remorcher răspunse semnalului de încetare alucrului.

— Cu atâtea zile nemuncite, portul ăsta o să se închi-dă până la urmă.



— Nu sunt eu aia care dă ordine, Manca. Eu am gri-jă doar să nu moară oameni. Hai, nu mai face mutra asta,nu-mi place să fim supăraţi, îţi fac cinste cu o cafea și niș-te ouă jumări.

— N-ai decât să te uiţi la mine mult și bine cu ochiiăștia de înger; cum crește vizibilitatea la zece metri, cumpun iarăși totul în mișcare! Să nu zici că nu ţi-am spus!

— Da, de îndată ce ai să poţi citi numele de pe cocavaselor! Hai, vino!

Fisher’s Deli, cea mai bună crâșmă din port, era dejaarhiplină. De fiecare dată când se lăsa ceaţa, toţi doche-rii se adunau aici, pentru a-și împărtăși speranţa în lim-pezirea cerului, care le-ar fi salvat ziua de muncă. Ceivechi stăteau la mesele din fundul sălii. Cei mai tineristăteau în picioare, lângă tejghea, rozându-și unghiileși încercând să zărească, prin geam, prova unei naveori braţul unei macarale de bord, acestea fiind cele din-tâi semne ale îmbunătăţirii vremii. Dincolo de conver-saţiile de circumstanţă, toţi se rugau, cu inima strânsă.Pentru acești truditori pricepuţi la toate, care munceauzi și noapte, fără să se plângă vreodată de rugina și desarea ce le pătrundeau până în încheieturi, pentru aceștioameni care nu-și mai simţeau mâinile bătătorite deatâta muncă, era cumplit să se întoarcă acasă având înbuzunar doar cei câţiva dolari ce reprezentau ajutorulsindical.

În bistrou era o adevărată hărmălaie: clinchet de ta-câmuri, vapori șuierând în percolator, cuburi de gheaţălovindu-se de pereţii paharelor. Pe banchetele de mușa-ma roșie, docherii se îngrămădiseră în grupuri de câteșase și schimbau puţine cuvinte în toată această zarvă.

Mathilde, chelneriţa, tunsă ca Audrey Hepburn, o si-luetă fragilă într-o bluză de bumbac în carouri, ducea o

Marc Levy16


tavă atât de încărcată, încât sticlele de pe ea rămâneauîn picioare doar printr-o minune. Cu carnetul de co-menzi vârât în șorţ, se ducea și se întorcea de la bucătă-rie la tejghea, de la bar la mese, de la sală la ghișeul bă-iatului care spală vasele.

Pentru ea, zilele cu ceaţă deasă însemnau muncă fărăodihnă, dar, localul fiind gol mai tot timpul, le preferape acestea. Cu zâmbetele ei generoase, cu privirile eișmecherești, cu replicile ei bășcălioase, reușea, în cele dinurmă, să mai ridice moralul bărbaţilor din jur. Ușa sedeschise; ea întoarse capul și zâmbi: o cunoștea bine pecea care intrase.

— Zofia! Masa 5! Grăbește-te, aproape că a trebuit sămă urc pe ea ca să ţi-o păstrez. Îţi aduc imediat niște ca-fea.

Zofia se așeză la masă, în tovărășia șefului de echipă,care continua să bombăne.

— De cinci ani le tot spun să instaleze lumini cu tung-sten; am câștiga pe puţin douăzeci de zile de robotealăpe an. Și, pe urmă, normele astea sunt o tâmpenie, flă-căii mei știu să șmotruiască și la vizibilitatea de cincimetri; sunt niște adevăraţi profi în meseria lor.

— Treizeci și șapte la sută din efectivele dumitale suntucenici, Manca!

— Ucenicii sunt aici ca să înveţe! Meseria noastră setransmite din tată-n fiu și nimeni nu se joacă, aici, cu via-ţa celorlalţi. O legitimaţie de docher trebuie obţinută pemerit, și asta de când lumea!

Chipul lui Manca se îmblânzi când Mathilde îi între-rupse pentru a pune pe masă comanda, mândră de di-băcia pe care o dobândise servind.

— Ouă jumări cu șuncă, pentru dumneata, Manca. Tu,Zofia, presupun că nu mănânci nimic, ca de obicei. Totuși,



ţi-am adus o cafea cu lapte fără spumă, deși nici pe astan-o s-o bei. Pâine, ketchup, gata, toate sunt pe masă!

Cu gura deja plină, Manca îi mulţumi. Cu o voce nesi-gură, Mathilde o întrebă pe Zofia dacă era liberă în searaaceea. Zofia îi răspunse că o să treacă s-o ia de îndată ce-șitermină programul. Ușurată, chelneriţa dispăru în tumul-tul localului care se umplea tot mai mult. Din fundul să-lii, un bărbat spătos se îndreptă spre ieșire. În dreptul me-sei celor doi se opri ca să-l salute pe șeful de echipă. Man-ca se șterse la gură și se ridică pentru a-l întâmpina.

— Ce-i cu tine pe aici?— Am venit, ca și tine, să le fac o vizită celor mai

bune ouă jumări din oraș!— Îl cunoști pe noul nostru ofiţer însărcinat cu sigu-

ranţa activităţii portuare, locotenent Zofia…?— N-am avut această plăcere, îl întrerupse imediat

Zofia, ridicându-se.— Atunci, ţi-l prezint pe vechiul meu prieten, inspec-

torul George Pilguez, de la poliţia din San Francisco.Ea îi întinse mâna cu naturaleţe detectivului care o

privea uimit. Deodată, pagerul agăţat la cureaua Zofieiîncepu să sune.

— Cred că sunteţi chemată, spuse Pilguez.Zofia se uită la micul aparat. Deasupra cifrei 7, ledul

clipea întruna. Pilguez o măsură, zâmbind.— La dumneavoastră se ajunge până la 7? Treaba pe

care o faceţi trebuie să fie strașnic de importantă! La noise ajunge doar până la 4.

— E prima oară când se aprinde ledul ăsta, răspunseea tulburată. Trebuie să vă las, vă rog să mă scuzaţi.

Îi salută pe cei doi bărbaţi, îi făcu un mic semn luiMathilde, care n-o văzu, și își croi drum spre ușă, prin-tre oamenii din local.

Marc Levy18


De la masa la care inspectorul Pilguez îi luase locul,șeful de echipă strigă:

— Să nu conduci cu viteză prea mare! Când vizibili-tatea e sub zece metri, nici un vehicul nu e autorizat săcircule pe chei!

Dar Zofia nu-l auzi; ridicându-și gulerul jachetei depiele, alergă spre mașină. Nici nu trânti bine portiera, șiporni motorul, care demară ca fulgerul. Fordul de servi-ciu se năpusti de-a lungul docurilor, cu sirena urlând.Zofia nu părea câtuși de puţin stânjenită de opacitateaceţei ce devenea tot mai groasă. Conducea prin acest de-cor spectral, strecurându-se printre macarale, făcând sla-lom cât se poate de iute printre containere și mașini opri-te. Câteva minute îi fură de-ajuns pentru a ajunge la in-trarea în zona de activitate comercială. Încetini la postulde control, chiar dacă, pe o asemenea vreme, drumul tre-buie să fi fost liber. Bariera cu dungi roșii și albe era ri-dicată. Gardianul de pe cheiul 80 ieși din gheretă, dar,într-o asemenea noapte albă, nu văzu nimic. Nu-ţi mai ve-deai nici măcar propria mână întinsă la o lungime debraţ. Zofia o luă pe 3rd Street, de-a lungul zonei portua-re. După ce străbătea întregul Bazin Chinezesc, 3rd Streeto lua, în sfârșit, spre centrul orașului. Imperturbabilă,Zofia conducea pe străzile pustii. Pagerul sună din nou.Ea protestă cu glas tare.

— Fac și eu ce pot! N-am aripi, iar viteza e limitată!Nici nu-și termină bine fraza, și un fulger imens po-

lei ceaţa cu un halo scânteietor. Un trăsnet de o nemai-pomenită violenţă se auzi, cutremurând toate geamuri-le faţadelor. Zofia făcu ochii mari, iar piciorul ei apăsăceva mai tare pe accelerator. Acul vitezometrului urcăfoarte ușor. Ea încetini, pentru a traversa Market Street.Fără să poată distinge culoarea semaforului, se angajă



pe Kearny. Doar opt intersecţii o mai despărţeau pe Zo-fia de destinaţie, nouă dacă se resemna să respecte sem-nele de circulaţie de pe străzi, lucru pe care avea să-l facăfără nici o îndoială.

Pe străzile oarbe, o ploaie diluviană sfâșia tăcerea. Peparbriz, picături mari se spărgeau cu un plescăit asur-zitor. Ștergătoarele nu mai puteau lupta cu apa. În de-părtare, doar lumina de la ultimul etaj al maiestuosuluiTurn piramidal, cum era supranumit Transamerica Buil-ding, mai străpungea norul negru și gros care acopereaorașul.

*Lăfăindu-se în fotoliul său de la clasa întâi, Lucas se

desfăta cu spectacolul diabolic, dar de o frumuseţe divi-nă, văzut prin hublou. Boeingul 767 se învârtea pe dea-supra golfului San Francisco, așteptând o ipotetică au-torizaţie de aterizare. Nerăbdător, Lucas bătu cu degete-le în pagerul agăţat de curea. Ledul nr. 7 clipea fără opri-re. Stewardesa se apropie, ordonându-i să-l închidă șisă-și ridice spătarul: avionul se pregătea de aterizare.

— Păi, isprăviţi odată cu pregătirile, domnișoară, șiașezaţi porcăria asta de avion la sol, că sunt grăbit!

Vocea comandantului de bord hârâi în difuzoare: con-diţiile meteorologice la sol erau relativ dificile, însă can-titatea mică de combustibil din rezervoare îi obliga săaterizeze. Ordonă personalului navigant să se așeze și oconvocă pe stewardesa-șefă la postul de pilotaj. Apoi îșiînchise microfonul. Liniștea silită de pe chipul stewar-desei de la clasa întâi merita cu prisosinţă un Oscar: nicio actriţă din lume n-ar fi reușit un asemenea zâmbet à laCharlie Brown, cum era cel pe care și-l agăţase ea la col-ţurile gurii. Bătrâna doamnă de lângă Lucas, care nu mai

Marc Levy20


putea să-și stăpânească frica, se agăţă de mâna lui. PeLucas îl amuzau degetele ei jilave și tremuratul ușor careo cuprinsese. O serie de zgâlţâieli, unele mai violentedecât altele, aruncau avionul în toate părţile. Metalul pă-rea să sufere întocmai ca pasagerii. Prin hublou, se pu-teau vedea aripile aparatului, care oscilau la amplitudi-nea maximă prevăzută de inginerii de la Boeing.

— De ce a fost convocată stewardesa-șefă? întrebă bă-trâna doamnă, gata să izbucnească în plâns.

— Ca să pună o bucăţică de zahăr în cafeaua coman-dantului de bord! răspunse Lucas, radios. V-a intrat fri-ca-n oase?

— Cred că e chiar mai mult decât atât. Dar-ar Dum-nezeu să scăpăm cu bine!

— Ei! Nu! Terminaţi imediat cu chestia asta! Sunteţio fericită: păstraţi-vă groaza, că vă face bine! Adrenali-na e cât se poate de sănătoasă: curăţă tot! Este lichidulcare desfundă întregul circuit sanguin. Și, pe urmă, văface inima să lucreze. Sunteţi pe cale să câștigaţi doi anide viaţă. Un abonament moca, pe douăzeci și patru deluni, e totuși un câștig, chiar dacă, uitându-mă la mutradumneavoastră, programul nu cred să fie chiar așa denostim!

Cu gura prea uscată ca să mai poată vorbi, pasageraîși șterse cu dosul mâinii picăturile de transpiraţie careîi brobonau fruntea. În piept, inima îi bătea ca nebuna,respiraţia i se îngreuiase, iar în faţa ochilor vedea numaisteluţe. Înveselit, Lucas o bătu prietenește pe genunchi:

— Dacă vă strângeţi bine pleoapele și vă concen-traţi — se înţelege —, cred c-ar trebui să vedeţi UrsaMare.

Și izbucni în râs. Vecina lui își pierdu cunoștinţa,iar capul îi căzu pe spătar. În ciuda violentelor turbu-



Date post:	07-Mar-2016
Category:	Documents
Upload:	editura-trei-trei
View:	253 times
Download:	3 times

Şapte zile pentru o eternitate ...

Documents