ROMANIA IN RAZBOI 1944

Romania 1939-41

Pe 23 august 1939, Uniunea Sovietica si Germania au semnat un pact de neagresiune, intrat in istorie ca "pactul Ribbentrop-Molotov", care continea un protocol aditional secret prin care cele doua puteri imparteau Europa de Est intre ele.

La putin timp dupa aceea, pe 1 septembrie 1939, Germania a atacat Polonia pornind al doilea razboi mondial. Armata poloneza a fost distrusa rapid si in plus, pe 17 septembrie, URSS a invadat partea estica a tarii. Romania a permis guvernului polonez si rezervelor sale de aur, precum si celor 50.000 de refugiati, sa ii tranziteze teritoriul.

Dupa cadrea Frantei pe 22 iunie 1940 si retragerea trupelor britanice de pe continent, Romania si-a pierdut cei mai importanti aliati. In aceste conditiii, URSS a ocupat Basarabia si Bucovina de Nord pe 28 iunie, Ungaria a anexat nordul Transilvaniei pe 30 august, si Bulgaria a primit Cadrilaterul pe 7 septembrie. Romania era acum redusa la doua treimi din marimea initiala.

Pe 6 septembrie 1940, Regele Carol II a abdicat in favoarea fiului sau Mihai I, care, in aceeasi zi a conferit puteri nelimitate primului ministru, generalul Ion Antonescu. Generalul a decis sa formeze un nou guvern cu Garda de Fier. Pe 12 octombrie a sosit in Romania Misunea Militara Germana. Aceste trupe aveau sarcina de a antrena armata romana, de impartasi din experienta lor si. Bineinteles, de a asigura controlul campurilor petroliere si a rafinariilor. Pasul urmator a fost facut pe 23 noiembrie 1940, Antonescu semnand Pactul Tripartit. Romania devenise aliata Germaniei naziste, iar pana in primavera lui 1941, Wehrmacht-ul isi sporise prezenta in tara pana la 370.000 de oameni.

Totusi, Garda de Fier s-a dovedit a fi mai mult o problema decat o solutie pentru Antonescu. Sentimentul era reciproc, asa ca intre 21 si 23 ianuarie 1941, Legiunea a incercat un puci. Generalul avea insa de partea sa armata, precum si acordul tacit al lui Hitler. Garda de Fier a fost distrusa, iar membrii sai ucisi sau arestati. Liderii au reusit sa se refugieze in Germania, unde Hitler i-a tinut in rezerva in caz ca Antonescu l-ar trada. Pentru moment alesese pe general in locul fascistilor.

Autor: Victor Nitu

1

Razboiul static (22 iunie - 3 iulie 1941)

Grupul de Armate Sud al maresalului Gerd von Rundstedt, in care erau incorporate si fortele roamnesti, era impartit in doua de catre Mlastinile Pripiat. Pricipalul sau efort la declansarea Operatiunii Barbarossa urma sa aiba loc la nord, in timp ce fortele aflate in Romania trebuiau sa astepte ca ofensiva sa progreseze mai mult in Ucraina pana sa inceapa si ele atacul. Aceasta decizie a fost luata de OKH in primavara anului 1941, deoarece gen. col. Franz Halder considera Prutul ca fiind o bariera prea grea pentru o ofensiva motorizata si pentru ca potentialul ofensiv al trupelor romane nu era prea ridicat in ochii comandantilor germani. De aceea vasta majoritate a fortelor mecanizate germane a Grupului de Armate Sud era concentrata in Polonia, pe frontul romanesc aflandu-se in principal doar unitatile motorizate romanesti. Dupa cum urma sa se vada, Prutul nu era o bariera chiar atat de fomidabila in conditiile atacului surpriza, soldatii romani ocupand cateva poduri intacte peste rau inca de la inceputul razboiului. Probabil ca o ofensiva puternica inca din prima zi pe frontul din Moldova ar fi cauzat probleme serioase Frontului de Sud-Vest sovietic, care a opus o puternica rezistenta lui von Rundstedt.

Fortele care urmau sa ia parte la operatiile din Basarabia si Bucovina de Nord erau: Armata 3 romana (Corpul de Munte si Corpul de Cavalerie) in nord, comandata de gen. de corp de armata Petre Dumitrescu, in centru Armata 11 germana (Corpurile 11, 30 si 54 germane ) a gen. col. Eugen von Sch�bert, caruia i se subordona si Armata 3, si in sud Armata 4 romana (Corpurile 5, 3 si 11) a gen. de corp de armata Nicolae Ciuperca. In Delta Dunarii era detasat Corpul 2 Armata, comandat de gen. de divizie Nicolae Macici. Toate aceste mari unitati formau Grupul de Armate Antonescu. Pe 22 iunie 1941, numarul total de soldati romani aflati in prima linie era de 325.685, distribuiti in 12 divizii de infanterie, o divizie blindata, o divizie de infanterie rezerva, o divizie de graniceri, 3 brigazi de munte, 3 brigazi de cavalerie si 2 brigazi de fortificatii. La aceste forte se adaugau 5 divizii de infaterie germane.

Puterea ofensiva a ARR (Aeronautica Regala Romana) era concentrata in GAL (Gruparea Aeriana de Lupta), care avea in total 253 de avioane, din care numai 205 erau disponibile pe 22 iunie. Misiunea lor era de a castiga suprematia aeriana deasupra Basarabiei si Bucovinei de Nord si de a sprijini ofensiva Armatei 4. Era alcatuita din 4 grupuri de bombardament (1, 2, 4 si 5) si 2 escadrile independente de bombardament (82 si 18), 3 grupuri de vanatoare (5, 7 si 8), 4 escadrile de observatie (11, 12, 13 si 14) si o escadrila de recunoastere-bombardament (1).

Armatele 3 si 4 aveau propriile lor escadrile de observatie, bombardament usor si legatura (5 escadrile si respectiv 4). O escadrila de observatie (15) era atasata Diviziei 1 Blindate.

Restul teritoriului Romaniei era impartit intre Regiunea 2 Aeriana: 2 grupuri de vanatoare (3 si 4) si escadrila de de legatura (112), si Regiunea 3 Aeriana: Grupul 6 Vanatoare si o escadrila de legatura (113). In Dobrogea se aflau cele 2 escadrile (101 si 102) ale Flotilei de Hidroaviatie, o escadrila de observatie (16) si una de vanatoare (53). ARR concentrase 672 de avioane la inceputul Operatiunii Barbarossa. Fortele Luftwaffe in Romania insumau 420 de aparate.

2

Dunarea si litoralul Marii Negre erau aparate de Divizia de Dunare (15 nave militare si 30 nave auxiliare) si de Divizia de Mare a Marinei Regale Romane (14 nave militare si 9 nave auxiliare). Regimentul de Infanterie Marina era dispus in defensiva in Delta.

De partea cealalta a frontului in Bucovina de Nord se afla Armata 12 sovietica, comandata de gen. lt. P. G. Ponedelin, subordonata Frontului de Sud-Vest. In Basarabia stationa Armata 9 sovietica a gen. col. T. Cerevicenko, care a fost intarita apoi cu Armata 18 a gen. lt. A. K. Smirnov trimisa din Districtul Militar Moscova. Elementele mobile erau concentrate in principal in Corpurile 2 (Diviziile 11 si 16 Tancuri, Divizia 15 Motorizata, Regimentul 6 Motociclisti) si 18 Mecanizate (Diviziile 44 si 47 Tancuri, Divizia 218 Motorizata, Regimentul 26 Motociclisti). Pe 25 iunie Armatele 9 si 18 au format Frontul de Sud, sub comanda gen. col. I. V. Tiulenev. In total erau 16 divizii dispuse in adancime pe doua linii: 5 de infanterie, 2 de munte si una de cavalerie pe granita si una de infanterie, una de cavalerie si cele doua corpuri mecanizate intre Prut si Nistru. Rezerva era alcatuita din 3 divizii de infaterie si o brigada anti-tanc. La acestea se adaugau trupele a 5 regiunilor fortificate (80, 81, 82, 84 si 86). Erau in total 364.700 de soldati. Flota sovietica a Marii Negre era mult mai numeroasa decat cea a Axei, iar VVS avea 1.750 de avioane in zona.

Duminica, 22 iunie 1941. La ora 3:00 primele avioane germane si romanesti de recunoastere au trecut Prutul, iar la ora 3:15 primele bombardiere decolau de pe aerodromurile din Moldova avand ca obiective bazele aeriene sovietice din Basarabia, in timp ce artileria a inceput sa traga asupra pozitiilor Armatei Rosii. Unitatile din prima linie au inceput sa faca incursiuni in liniile inamice.

In nord Armata 3 fusese redusa practic la Corpului de Munte (Brigazile 1,2 si 4 Munte, Divizia 7 Infaterie si Brigada 8 Cavalerie), deoarece Corpul de Cavalerie fusese direct subordonat Armatei 11. De fapt comandamentul Armatei 3 a fost lipsit de atributii operative pana pe 2 iulie 1941 cand a inceput ofensiva si pe frontul romanesc. In zorii zilei, Divizia 7 Infanterie a ocupat satul Bahrinesti, iar recunoasterile executate de Brigazile 1 si 4 Munte au fost respinse. La Corpul de Cavalerie, Regimentul 2 Calarasi din Brigada 8 Cavalerie a capturat temporar satul Fantana Alba, pierzandu-l in urma unui contraatac sovietic.Escadronul 3/Regimentul 6 Rosiori din Brigada 5 Cavalerie a cucerit cazematele de pe Dealul Bobeica, de la nord de Dorohoi. In timpul acestui atac a fost ucis slt. Paul Liviu Popescu, care a primit mai tarziu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a post-mortem, fiind probabil primul ofiter roman care a castigat aceasta inalta distinctie in al doilea razboi mondial. Divizia 6 Infanterie a realizat un cap de pod la Mitoc, dar care a fost abandonat in urma unui atac in seara zilei.

Pe frontul Armatei 4, Divizia de Garda a realizat cu Regimentul 6 Infanterie Garda Mihai Viteazul doua capete de pod peste Prut in zonele Falciu si Bogdanesti. De la Batalionul III/Regimentul 11 Infanterie din Divizia 21 Infanterie, doua companii de infaterie si doua plutoane de mitraliere, sub comanda mr. Ciprian Ursuleac, au ocupat podul de peste Prut de la Oancea. Alt pod a fost capturat la Giurgiulesti, dar a fost abandonat mai tarziu.

In prima zi de razboi, bombardierele romanesti au revendicat 100 de avioane distruse la sol pe aerodromurile sovietice, dar fotografiile aeriene au confirmat doar 37. La aceastea se pot adauga inca 5 reclamate de mitraliori. In total s-au pierdut noua bombardiere. Vanatorii au avut 10 victorii confirmate, fara a avea si pierderi irecuperabile. De asemenea au fost pierdute patru avioane de recunoastere si alte cateva au fost avariate. A fost una din cele mai grele zile pentru ARR in timpul campaniei din URSS.

3

In replica, artileria terestra si navala sovietica a bombardat malul romanesc. Pe Dunare, un monitor si o vedeta blindata sovietica au incercat sa atace orasul si portul Tulcea, dar au fost respinse de monitoarele NMS Basarabia si NMS Mihail Kogalniceanu, care au incendiat vedeta.

Bombardierele VVS au inceput sa execute raiduri asupra oraselor romanesti, insa fiind neescortate au suferit pierderi mari. Pe 23 iunie, lt. av. Horia Agarici, pilotand un Hawker Hurricane Mk. I al Escadrilei 53 Vanatoare, a doborat trei SB-uri dintr-o formatie de cinci ce urma sa atace portul Constanta.

In aceeasi zi, a doua a razboiului pentru armata romana, Divizia 7 Infanterie si Brigada 8 Cavalerie au reluat atacurile locale, capturand satele Cerepcauti si Fantana Alba.

In sectorul Armatei 11 germane, careia ii era subordonata si Divizia 8 Infanterie romana, Regimentul 7 Vanatori a incercat o noua incursiune in timpul noptii, dar a fost respins. La Regimentul 8 Vanatori, din aceeasi divizie, infanteria sovietica a incercat o traversare la lumina proiectoarelor, dar a fost si ea respinsa. Divizia 14 Infanterie a participat cu un batalion, alaturi de Divizia 198 Infanterie germana, la realizarea unui cap de pod la Sculeni, la nord de Iasi.

Tot in timpul noptii, la ora 1:30-2:00, trupele Regimentului 6 Infanterie Garda, aflate in capul de pod de peste Prut, au fost atacate de Divizia 5 Cavalerie sovietica, insa au rezistat pe pozitii. Compania 9 a iesit la contraatac la baioneta si i-a obligat pe inamici sa se retraga, abandonand 4 pusti mitraliere si 13 pusti. Catre ora 19:00, s-a produs un al doilea atac, dar a avut acelasi rezultat. Pierderile regimentului au fost de 24 morti, 24 raniti si 8 disparuti. Regimentul 1/2 Vanatori Garda a realizat o incursiune pe directia Ranzesti-Gheltosul (la sud de Tiganca) cu un grup comandat de lt. Constantin Petrescu. Acesta a reusit sa se infiltreze si sa ocupe un deal la nord de Gheltosul, pe care l-a tinut pana la caderea serii, cand s-a intors in liniile romanesti.

In sud, pe Dunare, Gruparea Tactica Tulcea (monitoarele NMS Basarabia si NMS Mihail Kogalniceanu si 4 vedete de siguranta) a avut o noua ciocnire cu flota sovietica, avariind doua monitoare, doua vedete blindate si un remorcher. In aval de Reni, monitoarele romanesti au bombardat pozitii de artilerie sovietice si au avariat un alt monitor si au distrus o vedeta blindata si un slep.

Pe 24 iunie incursiunile si duelurile de artilerie au continuat pe toata lungimea frontului Grupului de Armate General Antonescu. Infanteria sovietica a atacat puternic, sprijinita de aviatie si tancuri, pozitiile din capetele de pod de peste Prut de la Badarai si Sculeni, unde se aflau trupe ale Diviziei 8 Infanterie alaturi de trupe germane din Divizia 198. La Bogdanesti, Batalionul III/Regimentului 6 Infanterie Garda a fost supus unor puternice bombardamente de artilerie si aeriene, precum si catorva asalturi ale infanteriei, dar a rezistat pe pozitie. S-au inregistrat 5 morti si 4 raniti. Mai la sud, cealalta mare unitate a Corpului 5, Divizia 21 Infanterie, s-a folosit de podul de la Oancea pentru a organiza cateva incursiuni, care au patruns pana spre Cahul (Detasamentul Lt. V. Lizac din Batalionul I/Regimentul 24 Infanterie). Podul insa a fost distrus de artileria sovietica in urma lor. Aceeasi soarta a avut-o si podul de la Falciu.

Pe frontul bratului Chilia, trupe sovietice au ocupat Pardina, dar au fost respinse de catre Gruparea Tactica Tulcea si artileria Diviziei 10 Infanterie.

4

Cea mai importanta confruntare navala in Marea Neagra in 1941 a avut loc pe 26 iunie. O grupare de lupta sovietica, compusa din crucisatorul Vorosilov, sase distrugatoare si alte cateva nave, a incercat sa execute un atac asupra portului Constanta.Gruparea a fost descoperita la o distanta de 60 de mile de coasta la ora 0:30 de catre submarinul NMS Delfinul, aflat in patrulare in zona. Astfel apararea a avut timp sa se pregateasca. O forta navala mult mai puternica, cu cuirasatul Pariskaia Komuna, astepta la 120-150 de mile de coasta, pregatita sa exploateze un eventual succes.

Gruparea Vorosilov a trimis doua distrugatoare (Moskva si Kharkov) in recunoastere.La 3:58, cele doua nave au deschis focul cu tunurile de 130 mm de la distanta de 15 mile. In zece minute trasesera deja 350 de obuze asupra garii Palas si a portului, incediind un tren de munitii si niste rezervoare de petrol.

Distrugatoarele NMS Regina Maria si NMS Marasti, aflate in apropierea Capului Tuzla au manevrat pe o directie paralela cu atacatorii si la 4:12 au deschis focul piesele de 120 mm. Datorita falezei mai inalte din zona Tuzla, distrugatoarele romanesti erau mai greu de observat in intuneric. In schimb siluetele navelor sovietice se distingeau foarte bine. La 4:20 Kharkov a fost lovita. Artileria de coasta germana a intrat si ea in lupta. Bateria Tirpitz de 280 mm a tras la 4:22, dar dupa cinci salve distrugatoarele sovietice au iesit din raza sa. Moskva fusese si ea avariata de distrugatoarele romanesti, care au tras in total 12 salve. Catargul principal a fost retezat de un obuz de calibru mic, cel mai probabil de 120 mm.

In timp ce se retrageau, Moskva a intrat intr-un camp de mine, a lovit una, s-a rupt in doua si s-a scufundat foarte repede. Din cei 400 de membrii ai echipajului, doar 69 au supravietuit.

Doua vedete torpiloare romanesti, NMS Viforul si NMS Vijelia, au incercat sa atace distrugatorul Kharkov, dar au fost impiedicate de catre restul gruparii. In schimb una din navele de escorta ale crucisatorului Vorosilov a detonat o mina, avariindu-l si pe acesta.

O formatie de bombardiere sovietice (din 40 BAP/ChF) a atacat portul, dar nu a reusit sa provoace prea multe pagube. Puitorul de mine NMS Murgescu a revendicat doua avioane doborate, iar NMS Marasti unul. In total sovieticii au pierdut 9 SB.

In Delta Dunarii, la ora 3:00 dimineata, o puternica pregatire de artilerie s-a dezlantuit asupra pozitiilor infateristilor marini in sectoarele Chilia Veche si Periprava. Unitati sovietice imbarcate pe 8 vedete blindate au debarcat la nord de Chilia Veche, unde se afla Batalionul 15 Infanterie Marina, in timp ce alte doua vedete blindate si doua transportoare de trupe s-au infiltrat prin bratul Tataru si au debarcat in spatele pozitiilor de la Chilia Veche. O parte din soldatii romani s-au retras pe grindul Casla, dar majoritatea au fost capturati. Batalionul 15 a pierdut 358 de oameni (11 ofiteri, 13 subofiteri si 334 soldati). Lipsa tunurilor AT cu care s-ar fi putut distruge vedetele blindate si calitatea mai slaba a ofiterilor si soldatilor unitatii, in frunte cu lt. col. Ioan Albescu, au dus la un asemenea dezastru. La Periprava insa, Batalionul 17 era dotat cu tunuri AT de 47 mm Schneider model 1936. Patru vedete blindate sovietice au fost distruse si atacul a fost respins, batalionul pastrandu-si pozitiile.

Ziua urmatoare luptele au continuat in captele de pod de peste Prut. Batalionul II/Regimentul 6 Vanatori a respins un atac la Sculeni, in timp ce la Bogdanesti Divizia de Garda a executat cateva incursiuni pierzand 83 de oameni (9 morti, 11 raniti si 63 disparuti). Astfel de ciocniri locale, secondate de dueluri de artilerie si bombardamente aeriene au caracterizat perioada 22-

5

30 iunie 1941 pe frontul Grupului de Armate Antonescu, pierderile romanesti ridicandu-se la 1.475 (442 morti, 659 raniti si 374 disparuti).

Operatiunea M�nchen - recuperarea Basarabiei si Bucovinei de Nord - 1941

Ofensiva generala pe frontul Prutului, denumita Operatiunea M�nchen, era planuita pentru 2 iulie. Lovitura principala urma sa fie data de experimentata Armata 11 germana, cu Corpul de Cavalerie roman (Brigazile 5 si 6 Cavalerie) si Corpul 11 german (Diviziile 76 si 239 Infanterie germane, Diviziile 1 Blindata si 6 Infanterie romane) spre Moghilev Podolsky. Corpurile 30 (Divizia 198 Infanterie germana, Diviziile 8, 13 si 14 Infanterie romane) si 54 germane (Diviziile 50 si 170 Infanterie germane, Divizia 5 Infanterie romana) aveau misiunea sa ocupe Balti si Dubosari. Armata 4 romana urma sa atace cu Corpul 3 (Diviziile 35 Infanterie Rezerva, 11 si 15 Infanterie) catre Chisinau si cu Corpul 5 (Divizia de Garda, Divizia de Graniceri si Divizia 21 Infanterie) catre Tighina. Corpul 11 (Brigazile 1 si 2 Fortificatii) ramanea pe pozitii defensive. In Delta, Corpul 2 (Diviziile 9 si 10 Infanterie) trebuia sa forteze traversarea Dunarii si sa curete litoralul pana la Limanul Nistrului. In fine, Armata 3 a primit comanda operativa a Corpului de Munte (Brigada 8 Cavalerie, Brigazile 1, 2 si 4 Munte si Divizia 7 Infanterie) si avea misiunea sa ocupe nordul Bucovinei.

In nord, Divizia 7 Infanterie a inceput atacul la ora 4:00 dupa o pregatire de artilerie de zece minute. Inaintarea a fost insa oprita la 6:30 de puternice contraatacuri sovietice. Insa trupele Corpului 17 din Armata 12 sovietica erau in retragere, datorita patrunderii germane pana la Rovno, care le ameninta spatele. Astfel gen. de divizie Gheorghe Avramescu, comandantul Corpului de Munte, a ordonat atacul pe tot frontul a doua zi. Pe 3 iulie Batalioane 1 si 2 ale Brigazii 1 Munte au inaintat pana in apropierea Storojinetului, au trecut Siretul prin apa, deoarece podul fusese dinamitat in timpul retragerii, si au distrus ariergarda sovietica aflata in oras. In dreapta Brigazii 1 Munte, Brigada 4 Munte a ajuns pe Siretul Mic impingand inapoi ariergarzile Diviziei 60 Munte sovietice. Aripa dreapta a Armatei 3 era formata din Divizia 7 Infanterie si Brigada 2 Munte, Brigada 8 Cavalerie fiind in rezerva. Brigada 2 a inaintat spre Molnita, cu Batalionul 15/Grupul 4 Vanatori de Munte in avangarda, care a dus lupte grele pentru cucerirea Dealului Bourului, in timp ce Grupul 5 a ocupat Dealul Porcului. Divizia 7 a dus lupte in zonele Fantana Alba, Cerepcauti si Petricani, fara a inainta prea mult si pierzand 88 de oameni (7 morti, 72 raniti si 9 disparuti). Pentru a veni in ajutorul acesteia, Brigada 4 Munte a executat pe 4 iulie la ordinul gen. de corp de armata Petre Dumitrescu o manevra cu o parte din forte in spatele trupelor sovietice care se luptau in zona Fantana Alba � Cerepcauti, fortandu-le sa se retraga si astfel Divizia 7 Infanterie si Brigada 8 Cavalerie au traversat si ele Siretul. Brigada 1 Munte a continuat

6

inaintarea si a ajuns cu Grupul 1 Vanatori de Munte al col. Albert Ludwig in fata Cernautilor. Acesta a fost decorat ulterior cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru inaintarea rapida a detasamentului sau.. A doua zi, pe 5 iulie, Grupul "Col. Mociulschi" din Brigada 1 Munte (Batalioanele 1, 2 si 23 Vanatori de Munte, Divizionul 1 Obuziere Munte, o baterie de tunuri de munte, o companie anticar si Escadronul 1 Vanatori Calari) a atacat frontal orasul, in timpul ce restul brigazii, masata in Grupul "Col. Marinescu", a manevrat pe vest si Brigada 4 a manevrat pe la est. Amenintate cu incercuirea, trupele sovietice s-au retras. La ora 17:00 au patruns in oras Batalioanele 3 si 23 Vanatori de Munte. Capitala Bucovinei de Nord fusese reluata.

Brigada 2 Munte a trecut Prutul si a inaintat spre Hotin, ducand lupte grele la Noua Sulita si Dincauti, unde trupele sovietice au cotraatacat, situatia fiind salvata de interventia Escadronului 2 Vanatori Calari. Pentru operatiunea de ocupare a orasului, gen. de brigada Ioan Dumitrache, comandantul Brigazii 2 Munte, i s-a subordonat si Brigada 8 Cavalerie, care a inlocuit in stanga sa Divizia 7 Infanterie. Pe 6 iulie el a decis sa atace in felul urmator: Regimentul 2 Calarasi trebuia sa fixeze fortele inamice, in timp ce Detasamentul "Lt. col. Ciubotaru" (comandantul Batalionului 7) si Escadronul 1/Regimentul 3 Calarasi Purtat manevrau pe la est, iar doua batalioane de vanatori de munte si un divizion de artilerie de munte pe la nord-vest. La ora 5:45, avangarda Regimentului 2 Calarasi (Escadronul 3) a ajuns in zona conacului Rates, unde a fost oprita de o rezistenta puternica, cpt. Fortunescu, comandantul unitatii, fiind ranit. Escadronul a fost intarit cu doua plutoane si la 9:00 a invaluit pozitia sovietica pe la est, fortandu-i pe aparatori sa se retraga. Asaltul asupra orasului a inceput la ora 18:00, iar la 19:30 Batalionul 16 a fost puternic atacat dinspre Rucsin. A intervenit Batalionul 9 Vanatori de Munte si a restabilit situatia. Astfel, la ora 20:00, Batalionul 16 a intrat in partea de sud a padurii Hotin, urmat aproape de Batalionul 9. Detasamentul "Ciubotariu" a inaintat pana pe Dealul Imasului, unde a surprins o coloana sovietica in retragere. In timpul noptii, pozitiile detasamentului au fost puternic atacate de infanterie sprijinita de tancuri, dar a rezistat, blocand o eventuala cale de repliere spre sud-est. Pe 7 iulie, pe o ploaie torentiala, luptele au continuat. Batalionul 10 Vanatori de Munte a reusit sa patrunda in nordul orasului, iar Batalionul 16 sa se apropie de satul Atahi, punctul de trecere peste Nistru folosit de sovietici. In ziua urmatoare, Divizioanele 52 si 57 Artilerie Grea au redus la tacere artileria inamica de pe malul stang al Nistrului. La ora 14:00, Brigada 2 Munte a declansat atacul si a eliminat ultimele rezistente de pe Dealul Cetatii si de la Atahi. Pana la ora 17:00, Hotinul era in mainile sale.

In urma acestor succese, Armata 3 a primit ordinul sa schimbe directia de atac spre est. Astfel, Brigada 8 Cavalerie trebuia sa asigure legatura la aripa dreapta cu Corpul de Cavalerie, in timp ce Corpul de Munte urma sa inainteze pana la Nistru intre Vijnievo si Voloscova. Divizia 7 Infanterie a fost subordonata Armatei 4. Pana pe 11 iulie, Armata 3 ajunsese pe aliniamentul Cormani � Romancauti cu Brigada 4 Munte, Romancauti � Climauti cu Brigada 1 Munte si Kalus � Volskova cu Brigada 8 Cavalerie. A doua zi, brigazile de munte au avut ciocniri cu ariergarzile sovietice si spre seara au atins Nistrul in zona Romancauti.

Revenind la data de 2 iulie, pe frontul din nordul Basarabiei, Corpul de Cavalerie din componenta Armatei 11 a inceput trecerea in primele ore ale zilei. Brigada 6 Cavalerie, aflata pe aripa stanga a corpului, la jonctiunea cu Armata 3, a creat cu greu un cap de pod peste Prut in zona nord Serbeni � Dumeni, datorita numeroaselor contraatacuri ale blindatelor sovietice. Divizia 6 Infanterie a inceput traversarea la Cuconesti, Movila Rupta si Corpaci, fara incidente. Regimentul 27 Dorobanti Bacau a reusit sa treaca 2 batalioane peste rau pana

7

la caderea serii. Divizia 1 Blindata a declasat si ea atacul pe directia Bratuseni � Edinita.

Ziua urmatoare, Brigada 6 Cavalerie a ajuns la nord-est de Varatec, iar Divizia 6 a continuat traversarea fara probleme. In schimb Divizia 13 Infanterie a fost atacata foarte puternic de Corpul 2 Mecanizat sovietic la Soltoaia. Rapoartele inaintate comandamentului mentinonau 200 de tancuri, cifra foarte probabil exagerata. Pe 4 iulie, Brigada 5 Cavalerie a trecut si ea Prutul cu Detasamentul "Col. Korne" si a inceput inaintarea pe directia Terebna � Edinita. Divizia 1 Blindata a intervenit cu Batalionul 1 din Regimentul 1 Care de Lupta la est de Bratuseni in sprijinul Regimentului 203 din Divizia 76 Infanterie germana, care era atacat de blindate sovietice si se afla intr-o situatie grea. Divizia 8 Infanterie, subordonata Corpului 30, a iesit din capetele de pod de la Badarai, Chetris si Moara Domneasca, dar a fost oprita de comandamentul corpului, deoarece Divizia 198 germana aflata in flancul sau intampina greutati. Subordonata aceluiasi corp german, Divizia 13 a dus lupte la Sarata Noua, iar ziua urmatoare a intampinat rezistente puternice la Marandeni. Batalionul III/Regimentul 7 Dorobanti a reusit sa ocupe locatlitatea, dar a suferit pierderi mari . Pe 5 iulie, Divizia 5 Infanterie romana, din Corpul 54 german, a trecut si ea Prutul si a luat pozitie pe flancul drept al acestuia.

In timpul noptii de 4 spre 5 iulie, Divizia 1 Blindata a fost angajata langa Branzeni cu elemente ale Diviziilor 74 si 176 Puscasi sovietice (din Corpul 48 Puscasi), sprijinite de tancuri. A pus stapanire pe satele Chetrosita Veche si Parcova, iar grupul sau de cercetare a ajuns pana la Ednita. Ziua urmatoare, acest grup era deja pe Nistru., iar pe 7 iulie grosul fortelor diviziei a ajuns si el la frontiera din 1940, in dreptul orasului Moghilev. Tot pe 7 iulie, elemente ale Corpului de Cavalerie, comandat de gen. de divizie Mihail Racovita, au ajuns langa Lipnic, pe Nistru. Brigada 6 Cavalerie a reusit performanta de a strabate 50 km in acea zi.

Mai la sud inaintarea a decurs mai greu, Divizia 14 Infanterie, din Corpul 30 german, fiind oprita in fata orasului Balti. Batalionul III/Regimentul 13 Dorobanti Stefan cel Mare a atacat frontal satul Biliceni, in timp ce Batalionul II a manevrat localitatea pe la nord. Pe 8 iulie, Divizia 13 s-a alaturat bataliei de la Balti, luptand la Singureni si Dealul Tarinei, o pozitie puternic fortificata, care a fost asaltata de Regimentul 22. Divizia 14 a fost subordonata Corpului 54 si a primit misiunea sa stabileasca un cap de pod la nord de Raut in regiunea Elisabeta, indeplinind-o ziua urmatoare, cand Diviziile 13 si 14 au reusit sa impinga rezistentele sovietice la est de Balti. Regimentul 39 Infanterie a atins Rautul la ora 10:00. Divizia 5 Infanterie, aflata pe flancul drept al Corpului 54 a avut o ciocnire cu cavaleria sovietica in zona Zgardesti-Mandresti. Atacul a fost dat cu doua regimente in linie, in timp ce al treilea era situat in spatele aripii stangi. L-a ora 14:00 Regimentul 8 Dorobanti a cucerit satul Zgardesti, in timp ce Regimentul 32 Infanterie Mircea a respins trupele sovietice la est de Mandresti si din Padurea Gliceni. A doua zi, sprijinit de patru divizioane de artilerie, regimentul a atacat Mandrestiul frontal cu un batalion si cu un al doilea l-a manevrat pe la sud, punand in pericol spatele trupelor sovietice, care s-au retras abandonand mult armament.

Divizia 1 Blindata a primit misiunea de a inainta spre sud, pe directia Mosana-Soroca, reusind ca pana pe 10 iulie sa blocheze calea trupelor sovietice care se retrageau spre Moghilev si sa curete malul drept al Nistrului in zona Soroca. A fost apoi subordonata Corpului 54 german si indreptata spre Balti, contribuind la ocuparea orasului pe 12 iulie. In aceeasi zi, Batalionul III/Regimentul 7 Dorobanti din Divizia 13 Infanterie a intrat in Soroca dupa o lupta scurta.

8

De pe 13 iulie, Corpul de Cavalerie a trecut in subordinea Armatei 3 si a preluat Brigada 8 Cavalerie de la Corpul de Munte, incepand pregatirile pentru operatiunea de fortare a Nistrului care urma sa aiba loc pe 17 iulie.

Inaintarea rapida din zona nordica a frontului romanesc si atingerea Nistrului s-au datorat replierii Armatei 12 in urma ordinului primit de Frontul de Sud-Vest de la Stavka de a se retrage pe vechea frontiera. De asemenea se pare ca gen. col. Tiulenev, comandantul Frontului de Sud, a supraestimat forta Grupului de Armate Antonescu si a cerut si el retragerea pe Linia Stalin, aflata pe malul stang al Nistrului. Insa ordinul a fost contramandat de Stavka, care i-a cerut sa recucereasca linia Prutului. Astfel s-a ajuns la situatia ca in timp ce Armata 18 sovietica, adusa in graba pe front din Districtul Militar Moscova, se afla peste Nistru in zona fortificata Moghilev-Podolsky, Armata 9 ocupa inca centrul si sudul Basarabiei, ducand lupte grele cu Armata 4 romana, dupa cum vom vedea in continuare.

Corpul 3, care reprezenta aripa nordica a Armatei 4, vecina cu Armata 11 germana, a atacat pe 2 iulie numai cu Divizia 35 Infanterie Rezerva. Traversarea Prutului a inceput la ora 16:45, sub supravegherea generalului Ion Antonescu, aflat in inspectie in zona. Regimentul 67 Infanterie reusit sa treaca pe malul estic doua batalioane si sa ocupe Dealul Costuleni, pierzand un singur soldat in cursul operatiunilor. Seara, Compania 6 Pontonieri a inceput construirea podului. Ziua urmatoare a trecut Prutul si Regimentul 55 Infanterie, precum si cateva divizioane de artilerie. Divizia 35 a largit capul de pod, fara a intampina rezistente serioase, si a intrat in legatura cu trupele germane de la stanga sa. Pe 4 iulie a fortat raul si Divizia 15 Infanterie, reusind sa treaca pana seara Regimentul 25 Infanterie pe aripa stanga si Regimentul 10 Vanatori pe aripa dreapta la Obileni si Sarateni.

In fata Corpului 3 se aflau elemente din Divizia 95 Puscasi si Corpul 2 Cavalerie (Diviziile 5 si 9 Cavalerie) sovietice. Pe 5 iulie, aceste forte au realizat si cateva contraatacuri. Divizia 35 a respins un asalt sovietic langa Bratuleni, iar Divizia 15 a avut de suportat doua lovituri. Prima a avut loc in jurul orei 12:00, langa Balauresti, la aripa stanga a Regimentului 25 Infanterie, unde se afla Batalionul III, dar interventia artileriei a dus la repingerea acesteia. In dupa-amiaza, doua companii sovietice au atacat dinspre Sarateni pozitiile Batalionului III/Regimentului 10 Vanatori, aflat pe flancul drept. Asaltul a fost respins, iar cele doua companii au fost distruse aproape in totalitate. Doar 8 supravieturitori au fost luati prizonieri. Dupa cum se observa, trupele sovietice au contraatacat numai flancurile Diviziei 15, incercand sa puna grosul unitatii in dificultate.

Pe 6 iulie, gen. de divizie Vasile Atanasiu, comandantul Corpului 3, a decis introducerea in prima linie si a Diviziei 11 Infanterie, ultima mare unitate aflata in subordinea sa. Aceasta a ocupat pozitii la dreapta Diviziei 15 si la nord de Corpul 5, care se chinuia sa sparga frontul la Tiganca si sa iasa din capul de pod.

Corpul 3 a primit pe 7 iulie misiunea sa inainteze pe directia Lapusna � Hancesti � Chisinau. Pentru aceasta, Divizia 35 Infanterie Rezerva a inceput sa inainteze pe doua directii: spre Varzaresti � Sendreni � Vorniceni si spre Calarasi, iar Divizia 11 spre Leuseni � Carpineni � Sarata Galbena, trebuind sa ocupe malul vestic al paraului Lapusna. Aceasta din urma a fost oprita pe Lapusna de focul artileriei sovietice, Regimentul II Romanati nr. 19 suferind pierderi considerabile. Ziua urmatoare, Regimentele 3 Dorobanti si 19 Infanterie ale diviziei, ajutate de artileria grea a corpului au reusit sa ajunga pe inaltimile de la est de Sarata Galbena. In sectorul Diviziei 15 Infanterie, inaintarea a fost usoara, seara aflandu-se langa

9

Hancesti. Lucrurile nu au stat insa la fel si la Divizia 35 Infanterie Rezerva. La ora 10:45, Grupul 53 Cercetare a raportat ca a ocupat dealul de la nord de Miclauseni si Padurea Racatau, iar ca trupele sovietice se retrag spre Chisinau. Raportul s-a dovedit mai tarziu a fi fals, deoarce din exact acea zona si din Padurea Miclauseni si Lozova a pornit contratatacul sovietic care a lovit spatele si flancul Batalionului II/Regimetul 67 Infanterie. Acesta a cedat, iar soldatii au inceput sa se retraga in debandada, antrenand si o parte a Batalionului III si trupele de intendenta. Trupele sovietice au reusit sa flancheze astfel Valea Bucovatului, unde se afla in deplasare Regimentul 63 Artilerie, care a fost surprins de infanteria si tancurile sovietice. Col. Cocinschi, comandantul unitatii, a dat imediat ordinul de a pune tunurile in pozitie de tragere. In lupta care a urmat, colonelul insusi a fost ranit in timp ce tragea cu pusca-mitraliera din pozitia Bateriei 1. Majoritatea tunurilor a fost incercuita. Doua ordine Mihai Viteazul clasa a III-a a fost acordate cpt. Alexandru Borcescu si, respectiv, cpt. Valerie Negut, ambele post-mortem, cei doi murind in prima linie. Au fost si singurele inalte decoratii acordate ofiterilor Diviziei 35 Infanterie Rezerva. Batalionul I/Regimentul 50 Infanterie, aflat in rezerva, a contraatacat si a oprit inaintarea sovietica la est de Sendreni si Varzaresti. Gen. de brigada Emil Procopiescu, comandantul diviziei, a reusit sa opreasca trupele in retragere si sa reorganizeze o linie de aparare. Pe langa pierderile umane ridicate (pana pe 15 iulie divizia avea 177 morti, 2.295 disparuti si 309 raniti) s-a pierdut tot echipamentul Regimentului 63 Artilerie si doua baterii ale Divizionului 55 Artilerie Grea Moto. Regimentul 55 Infanterie (constituind Gruparea de nord a diviziei) a reusit in schimb sa ajung la nord si vest de Calarasi, dar nu a putut patrunde in oras. Seara, aripa sa stanga a fost respinsa de un atac sovietic. Situatia Diviziei 35 Infanterie era inca critica: Grupul 53 Cercetare era incercuit la Racatau, iar Regimentul 55 Infanterie era izolat pe Valea Bacului.

Astfel, pe 9 iulie 1941, Corpul 3 a oprit inaintarea Diviziilor 11 si 15 Infanterie si a trecut in defensiva. Presiunea sovietica asupra Diviziei 35 Infanterie Rezerva s-a mentinut, Gruparea Aeriana de Lupta trebuind sa execute peste 80 de iesiri/avion si sa arunce 22,25 tone de bombe in zona acesteia, pentru a dezorganiza concetrarile de trupe inamice. Ziua urmatoare, generalul de armata Ion Antonescu a hotarat retragerea grupului nordic al diviziei de la Calarasi si preluarea sectorului de catre Divizia 72 Infanterie germana. Divizia 15 Infanterie a realizat legatura cu divizia amenintata cu Batalionul I/Regimentul 10 Vanatori, intarit cu tunuri anticar. De asemenea, pentru a intari Corpului 3, Armata 4 i-a subordonat Divizia de Graniceri si Brigada 7 Cavalerie. Pe 11 iulie, a fost atacata puternic si Divizia 15 Infanterie. Greul a fost suportat de Regimentul 35 Infanterie Matei Basarab, situat la vest de Lapusna, care a tinut fata unui regiment sovietic sprijinit de patru divizioane de artilerie. Regimentul 10 Vanatori a respins incercarile sovietice de a ajunge in spatele diviziei, in timp ce Regimentul 25 Infanterie se replia din pozitiile avansate pentru a scurta linia de aparare. Seara, doua companii inamice s-au infiltrat la contactul dintre Diviziile 11 si 15 Infanterie, dar au fost respinse de rezerva corpului de armata. Pe 12 iulie, Regimentul 25 Infaterie a atacat trupele sovietice infiltrate pe directia Lapusna si le-a obligat sa se retraga in debandada spre Hancesti si capturand 250 de prizonieri.

Probabil cele mai sangeroase lupte din Basarabia s-au dat in asa-numita batalie de la Tiganca. Corpul 5, alcatuit din Divizia de Garda, comandata de gen. de brigada Nicolae Sova, si Divizia 21 Infanterie, comandata de gen. de divizie Nicolae Dascalescu, a primit sarcina de a stabili un cap de pod peste Prut in zona opusa orasului Falciu. Plouase mult, lucru care a facut lucrurile si mai dificile pentru trupele romane. Lunca era inundata, iar raul avea o latime cuprinsa intre 200 si 600 m.

10

Primele trupe ale Diviziei de Garda care au trecut Prutul pe 2 iulie a fost o companie a Regimentului 6 Infanterie Garda Mihai Viteazul, care avea misiunea de a mentine capul de pod de la Bogdanesti. In rest, pe tot frontul Corpului 5, a avut loc o pregatire de artilerie care trebuia sa neutralizeze artileria grea sovietica din zona, sa distruga fortificatiile si sa dezorganizeze apararea, insa datorita alocarii unei cantitati insuficiente de munitie, aceasta nu si-a atins scopul. Nici pregatirea trecerii raului nu a fost bine mascata si nu a constituit o surpriza. Astfel Divizia de Garda a intampinat greutati serioase in momentul traversarii Prutului, fiindu-i practic imposibil sa inainteze prea mult, desi avea la dispozitie pe malul estic aproape toata infateria sa. A fost oprita de puternica rezistenta intampinata pe Dealul Epureni si langa satele Stoenesti si Tiganca. Pe 5 iulie, Corpul 5 a decis angajarea Diviziei 21 Infanterie la dreapta Diviziei de Garda pentru a o ajuta pe aceasta sa depaseasca impasul creat. Atacul trebuia sa aiba loc in timpul noptii. Infanteria urma sa traverseze raul pe podul de cale ferata de la Bogdanesti. Artileria nu putea fi mutata decat dupa ce un pod de vase va fi construit la Falciu.

Dupa o scurta recunoastere, gen. Dascalescu a decis ca atacul sa fie executat de Regimentul 24 Infanterie, cu doua batalioane in prima linie. La ora 1:00 trupele au inceput sa treaca prin ploaie pe pod, care fusese avariat de un bombardament, dar inca mai rezista. Ziua urmatoare, 6 iulie, cele doua batalioane erau gata de atac la ora 9:00. Bombardierele care trebuiau sa le asiste nu au aparut insa. La 10:00 s-a decis inceperea atacului fara suportul aviatiei. Dar avioanele au aparut dupa jumatate de ora si au atacat din greseala trupele romane. Cu toata confuzia creata, Batalionul II a reusit sa se apropie de satul Stoenesti, avansand cu dificultate prin baltile din zona. A fost ceruta interventia Regimentului 30 Artilerie, dar din motive necunoscute aceasta nu s-a materializat. Totusi, la 20:00, Regimentul 24 Infanterie ajunsese deja la poalele Dealului Epureni, iar Batalionul I incepuse asaltul. Pierderile primei zile pentru Divizia 21 Infanterie: 26 morti si 166 raniti. Divizia de Garda a atacat cu Regimentul 6 Infanterie Garda si a reusit sa invinga rezistenta sovietica din fata ei si pana seara sa ocupe Dealul Cania, stabilind un cap de pod solid. Pierderile regimentului au fost insa destul de mari: 32 morti, 158 raniti si 7 disparuti.

Pe 7 iulie, Batalionul III/Regimentului 1/2 Vanatori Garda a atacat printr-o ploaie torentiala, traversand paraul Balacea sub un puternic foc de artilerie si mitraliere si a avansat pana la marginea vestica a Dealului Tiganca, intre satele Tiganca si Stoenesti. Divizia 21 Infanterie a trecut si restul infanteriei la est de Prut. Rezistenta trupelor sovietice din zona era foarte puternica, cauzand pierderi considerabile Corpului 5. Insuccesele acestuia s-au reflectat asupra comandantului: gen. de corp de armata Gheorghe Leventi, care a fost inlocuit in acea zi cu gen. de divizie Aurelian Son.

Problemele s-au inmultit insa ziua urmatoare, cand Regimentul 11 Dorobanti al Diviziei 21 a fost atacat inainte de rasarit, la ora 4:30. Trupele sovietice au patruns in pozitia unitatii, iar doua companii au intrat in panica si s-au retras. La 6:15 a urmat un asalt si mai puternic, care a produs panica la Batalionul III, care in retragere a antrenat si Batalionul I. Sovieticii au inaintat pana la Cota 93, unde au fost opriti de Regimentul 24 Infanterie si de Batalionul II/Regimentul 11 Dorobanti, precum si de focul Regimentului 5 Artilerie. Gen. de divizie Nicolae Dascalescu a oprit fugarii pe care i-a intalnit si a reorganizat linia frontului si a refacut legaturile intre regimente. Regimentele 11 si 12 Dorobanti au primit sarcina sa atace Dealul Epureni, iar Regimentul 24 Infaterie sa curete satul Stoenesti de trupe sovietice. Regimentul 12 Dorobanti a respins un contraatac si a inaintat pana la Cota 126 de pe Dealul Epureni, iar Regimentul 11 a ajuns pe muchia dealului. Col. Bardan, comandantul ultimului

11

regiment, a raportat la ora 10:00 ca se afla pe deal doar cu Batalionul I si pierduse contactul cu celelalte doua. La dreapta sa era Batalionul II/Regimentul 12 Dorobanti. Un alt contraatac a fost respins cu pierderi mari de ambele parti. Col. Bardan mai avea langa el 8 ofiteri si 68 de soldati, iar Regimentul 12 a trebuit sa aduca in prima linie Batalionul III si din resturile Batalioanelor I si II sa creeze un batalion ad-hoc de rezerva. Pana la 12:20, Regimentul 24 a curatat satul Stoenesti. Pierderile pentru aceasta zi sangeroasa au fost 98 morti, 292 raniti si 63 disparuti la Regimentul 11 Dorobanti si 72 morti si 154 raniti la Regimentul 24 Infanterie.

Si Divizia de Garda a fost atacata in acea zi. La ora 5:30, in pozitiile Regimentului 6 Infanterie Garda Mihai Viteazul s-au strecurat trupe sovietice, folosindu-se de spatiul liber dintre Batalionul I si III. Acestea au surprins postul de comanda al regimentului si in lupta care a urmat, comandantul unitatii, lt. col. Gheorghe Iliescu, a fost ucis. Acesta a fost primul comandant de regiment roman mort in timpul celui de-al doilea razboi mondial. A fost ulterior decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a post-mortem. Compania de comanda a reusit sa respinga inamicul cu sprijinul companiei de pionieri si a Batalionului II, fiind luati aproape 100 de prizonieri. Dupa-amiaza, Batalionul II a respins un alt atac sovietic. In total, pierderile Diviziei de Garda in acea zi au fost 102 morti si 828 raniti, din care 20 de morti si 156 raniti ai Regimentului 6, care a fost trecut in rezerva.

Pe 9 iulie, Regimentul 1/2 Vanatori Garda a atacat pe directia Cota 120 � Cota 196 pe Dealul Toceni. Dupa lupte foarte grele punctate de numeroase contraatacuri sovietice, regimentul a reusit sa ocupe Cota 196 la ora 17:00. Avansase 7 km. Doi tineri ofiteri au primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a in urma acestei actiuni: lt. Mihail Adabei si lt. Victor Comsa. Luptele au continuat cu intensitate si in sectorul Diviziei 21 Infanterie. Regimentul 11 Dorobanti, desi pierduse aproximativ jumatate din ofiteri si 40% din soldati in zilele precedente, a reusit sa cucereasca Dealul Tiganca, Cota 77 si satul Tiganca, distrugand 5 cazemate si luand in jur de 150 de prizonieri. Pierderile au fost din nou mari: 50 morti, 135 raniti si 23 disparuti. Regimentul 12 Dorobanti nu si-a atins insa obiectivul. Batalionul I a suferit pierderi mari si nu a mai putut avansa. Astfel, comandantul regimentului, col. Gheorghe Nicolescu, a luat conducerea directa a Batalionului II si a pornit la atac. La ora 9:10 a fost ranit mortal si asaltul a incetat. In aceste conditii, generalul Dascalescu raporta Corpului 5 ca divizia sa se afla intr-o situatie foarte grea, avand de tinut un front mai mare decat posibilitatile sale si a dispus ca toti oamenii disponibili din unitatile necombatante sa fie incadrati in regimentele din prima linie.

A existat si intentia de a retrage Corpul 5 din capul de pod de la Falciu, dar a fost abandonata la interventia comandantului Armatei 4, gen. de cop de armata Nicolae Ciuperca, care considera ca acesta retinea importante forte sovietice si ca se facusera prea multe sacrificii pentru a renunta.

Batalia a atins punctul culminant in data de 12 iulie. Armata Rosie a atacat cu Corpul 14 (Diviziile 25 si 51 Puscasi) si inca o divizie de infanterie, sprijinite de tancuri si aviatie, care a bombardat trupele romane la Tigheci, Larguta, Razesti si Cociulia. Divizia de Garda a fost puternic presata in sectorul Regimentelor 1/2 si 2/9 Vanatori Garda. Asaltul a durat 16 ore. Cele doua regimente si-au mentinut pozitiile cu mare dificultate. Toate rezervele au fost aruncate in lupta, pionierii si chiar grupurile de comanda. Violenta a fost extrema, luptele corp la corp fiind frecvente. Exemplul Batalionului III/Regimentul 1/2 Vanatori Garda este elocvent. Acesta era aproape complet incercuit pe Dealul Cania, dar a continuat sa reziste pe pozitiile sale. Pe flancul drept, Divizia 21 Infanterie, redusa numeric la practic numai 4

12

batalioane, a respins atacurile a doua divizii sovietice. Gruparea Aeriana de Lupta a jucat un rol important in infrangerea ofensivei sovietice la Tiganca. Intre 8:50 si 17:30, aproape 37 de tone de bombe au fost lansate asupra pozitiilor de artilerie si concentratiilor de trupe sovietice. S-au executat 120 iesiri/avion, din care 59 au fost bombardiere. Prizonierii capturati au declarat ca atacurile aeriene au cauzat pierderi de pana la 40% trupelor Armatei Rosii din zona. Doi piloti au primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a post-mortem pentru faptele lor din acea zi: lt. av. (r) Ioan Lascu, din Grupul 5 Vanatoare, ucis in timpul unui atac la sol asupra trupelor sovietice din Valea Larguta, si slt. av. Vasile Claru, din Grupul 8 Vanatoare, ucis intr-o lupta aeriana deasupra satului Tiganca cu mai multe I-16 din 67 IAP. Astfel planul de evacuare pentru noaptea de 12/13 a fost anulat. In tot timpul luptelor din iulie, GAL a lansat 134,5 tone de bombe in sprijinul Corpului 5. Atacurile sovietice au continuat pana pe 14 iulie, dar cu intensitate mai mica. In aceeasi zi, Regimentul I Mehedinti nr. 17 din Divizia 1 Infanterie a fost adus pentru a intari Divizia 21 Infanterie. Pe 15 iulie, Corpul 5 a reusit in sfarsit sa iasa din capul de pod si sa avanseze. Batalia de la Falciu/Tiganca se terminase. Pierderile suferite de cele doua divizii erau foarte mari: 2.473 de catre Divizia de Garda si 6.222 de catre Divizia 21 Infanterie.

In total 17 Ordine Mihai Viteazul clasa a III-a au fost acordate pentru faptele din aceasta batalie, din care 6 post-mortem. Ofiterul cel mai inalt in grad decorat a fost gen. de divizie Nicolae Dascalescu. Se zice ca Antonescu si-ar fi scos de pe piept propria decoratie Mihai Viteazul, primita in timpul primului razboi mondial, si i-ar fi conferit-o generalului, in timpul unei inspectii. De asemenea steagul Diviziei 21 Infanterie a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a.

Revenind in partea centrala a frontului, pentru depasirea impasului creat in sectorul Armatei 4, pe 12 iulie, Marele Cartier General a conceput o manevra de invaluire. Astfel, pe 13 iulie, Corpul 54 german urma sa atace cu Divizia 50 Infanterie germana si Diviziile 5 Infanterie si 1 Blindata romane pe directia Zaicani � Orhei � Chisinau si cu Divizia 72 Infanterie germana pe directiile Ungheni � Bucovat si Cornesti � Calarasi. Divizia 35 Infanterie Rezerva trebuia sa inainteze pe directia Bolduresti � Vorniceni si de acolo spre Chisinau. Pe 14 iulie urma sa intre in actiune si Corpul 3 al Armatei 4, cu Divizia 15 Infanterie pe directia Lapusna � Ialoveni, cu Diviziile de Graniceri si 11 Infanterie pe directia Carpineni � Costesti si cu Brigada 7 Cavalerie pe flancul sudic spre Sarateni. Doar Corpul 5 ramanea in defensiva.

Ofensiva a inceput pe 13 iulie, trupele sovietice din fata Corpului 3 retragandu-se spre Chisinau. Ziua urmatoare, Divizia 5 Infanterie a fost puternic contraatacata de cavalerie inamica in zona Manastirii Hirova, dar Regimentele 8 si 9 Dorobanti au rezistat si la ora 10:00 au reluat inaintarea spre Orhei. La nord, diviziile romane din Corpul 30 german au intampinat greutati. Divizia 13 Infanterie a reusit sa curete satul Dubna de abia dupa ce Regimentul 399 german a manevrat pe la nord punctul de rezistenta si o parte din trupele sovietice s-au retras pentru a nu fi incercuite. Divizia 14 Infanterie s-a confruntat cu probleme pe raul Raut, unde a fost fortata sa treaca pe defensiva si sa respinga atacurile sovietice. Doar Corpul 3 a inaintat fara mari probleme, datorita faptului ca inamicul din fata sa se retragea pentru a nu fi incercuit.

Pe 15 iulie, Divizia 14 Infanterie a fost in continuare atacata pe Raut de infanterie sprijinita de tancuri, dar a respins fiecare asalt, iar in timpul noptii a reusit sa ocupe Cota 166, in urma unui atac la baioneta dat de Detasamentul "Lt. col. Calotescu". In sectorul Corpului 54 german, ce actiona la nord de Chisinau, Diviziile 5 Infanterie romana si 50 Infanterie germana au respins

13

ariergarzile sovietice din fata lor si au intrat in Orhei. Divizia 1 Blindata a inaintat apoi pe soseaua Orhei � Chisinau pana la numai 8 km de capitala Basarabiei. La Corpul 3, Divizia 35 Infanterie Rezerva a fost scoasa din prima linie si peste putin timp va fi desfiintata. In aceeasi zi, Corpul 5 a trecut si el la ofensiva, urmarind inamicul aflat in retragere.

Pe 16 iulie, Divizia 1 Blindata a inceput atacul asupra Chisinaului la ora 3:30, apropiindu-se de oras cu Grupul Vest, comandat de col. Constantin Nistor, dinspre Ciocana Noua si cu Grupul Est, comandat de col. Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a patruns in oras la ora 8:30, surprinzand trupele sovietice aflate in Chisinau. Langa Mitropolie, Compania 3 Care e Lupta, comandata de cpt. Victor Gabrinschi, a lichidat un escadron de cavalerie si o baterie de artilerie grea. Slt. Stefan Marinescu a ridicat drapelul romanesc pe Biserica Sf. Treime. La 11:30 inaintarea celei de-a doua grupari a fost oprita de trupele sovietice aflate pe Dealul Rascanu, care au fost ulterior scoase din pozitie de Batalionului 2 Care de Lupta sprijinit de toata artileria grea disponibila. Drumul de retragere al trupelor Armatei Rosii spre Tighina era taiat. Au mai patruns apoi in Chisinau si Diviziile 50 si 72 Infanterie germane si pana seara orasul fusese curatat de ramasitele unitatilor sovietice. Cealalta unitate romana a Corpului 54 german, Divizia 5 Infanterie, a continuat inaintarea spre est de la Orhei, ajungand pe aliniamentul Hartopul Mic � Ianovat � Buric. A doua zi a atins Nistrul.

La nord, Diviziile 8, 13 si 14 Infanterie romane, care erau subordonate Corpului 30 german au alcatuit Grupul de divizii "Gen. Rozin" (gen. de brigada Gheorghe Rozin era comandantul Diviziei 13). Misiunea sa era de a apara flancul drept al Corpului 30 german, in timp ce acesta forta trecerea Nistrului. Regimentul 13 Dorobanti din Divizia 14 Infanterie a dus lupte grele cu trupe sovietice sprijinite de tancuri, in zona Gura Camenca, dar a reusit sa respinga toate atacurile. In sectorul Armatei 4, Corpul 3 a manevrat pe la sud Chisinaul si a ajuns pe aliniamentul Rusestii Noi � Bardar � Est Hancesti � Est Orac. Corpul 5 a inaintat cu Divizia de Garda spre Porumbesti si Larguta si cu Divizia 21 Infanterie spre Tiganca Noua. Regimentul 11 Dorobanti a cucerit acest sat pana seara, pierzand 16 morti, 57 raniti si 37 disparuti.

Caderea Chisinaului si a Masivului Cornesti din sudul sau a insemnat practic sfarsitul luptelor importante pe frontul din Basarabia. Comanda trupelor Axei din regiune a fost reorganizata. Grupul de Armate "Gen. Antonescu" inceta sa existe. Astfel Armatei 11 germane i se subordonau numeroase trupe romane: Armata 3 (Corpul de Munte si Corpul de Cavalerie) si Corpul 4 (Diviziile 6, 8, 13 si 14 Infanterie). Sub comanda Marelui Cartier General si a generalului Antonescu ramaneau Grupul de divizii "Mattenkloht" (Diviziile 5 si 15 Infanterie, 1 Blindata romane) si Armata 4 cu Corpul 3 (Diviziile 11 si 35 Infanterie, Graniceri) si Corpul 5 (Diviziile 21 Infanterie si Garda, Regimentul 17 Infanterie) in prima linie si Divizia 7 Infanterie in rezerva. Divizia 3 Infanterie si Brigada 7 Cavalerie alcatuiau rezerva Marelui Cartier General. De cealalta parte, Stavka a decis sa inceapa sa retraga Armata 9 din sudul Basarabiei, deoarece era in pericol de a fi incercuita, in conditiile in care Armata 11 germana si Armata 3 romana au fortat trecerea Nistrului pe 17 iulie, iar aripa nordica a Grupului de Armate Sud inainta in Ucraina.

Fortarea Nistrului pe 17 iulie de Armatele 11 germana si 3 romana este tratata in alt articol de pe site si nu voi starui asupra ei. Ma voi referi in continuare la operatiunile trupelor romane din centrul si sudul Basarabiei. Grupul "Gen. Rozin" a dus lupte defensive la Alexeni cu Regimentul 13 Dorobanti din Divizia 14 Infanterie, respingand toate atacurile sovietice. Grupul "Mattenkloht" a luat Zahaicani cu Regimentul 9 Dorobanti din Divizia 5 Infanterie si

14

a dirijat spre est Divizia 1 Blindata, aceasta intampinand rezistente puternice la intrarea in satul Chirca. Corpurile 3 si 5 si-au continuat si ele urmarirea, iar in sudul frontului, Corpurile 11 si 2 au inceput incursiunile pe malul basarabean, pentru a pregati traversarea. Ziua urmatoare, inaintarea spre est a progresat fara probleme si o coloana a Diviziei 1 Blindate a capturat un grup de ofiteri din statul major al Diviziei 95 Puscasi. Divizia 14 Infanterie s-a confruntat cu o situatie mai speciala, fiind din nou atatacata puternic pe frontul de pe raul Raut. Batalionul II/Regimentul 39 Infanterie a rezistat pe pozitii, dar Batalionul III al regimentului si Batalionul III/Regimentul 8 Vanatori au cedat si s-au retras de pe Dealul Cucuesti si Movila Turcului. A fost introdus in lupta Batalionul II/Regimentul 8 Vanatori, care a contraatacat si a recucerit Movila Turcului.

Pe 19 iulie Divizia 5 Infanterie a reusit sa ia Movila Spanzuratilor, unde fusese oprita de trupe sovietice in ziua precedenta, iar seara a ajuns in zona Cosernita � Boscana � Ohrancea. La Corpul 3, Divizia 11 a ajuns seara pe aliniamentul Selemt � Ciofinceni, Divizia de Graniceri langa Cimislia si Cazangic, iar Divizia 35 Infanterie Rezerva la Gradistea, Sahaidac si Galbenita. Corpul 5 a ajuns cu Divizia de Garda la vest de Valea Sasghiol, iar cu Divizia 21 Infanterie pe Dealul Haragos. Pe 20 iulie, Divizia 15 Infanterie a cucerit Tighina, atingand Nistrul. Armata 4 si-a continuat inaintarea avand mai multe probleme cu drumurile desfundate de ploi decat cu trupelor sovietice, care se retrageau. In aceeasi zi, Corpul 11 a inceput sa treaca Prutul. Astfel, Batalionul II/Regimentul 53 Infanterie a patruns in Cahul dupa-amiaza, fara a intampina rezistente. Corpul 2 a inceput trecerea Dunarii de abia pe 21 iulie, la ora 7:30 , cand Regimentul 33 Infanterie din Divizia 10 Infanterie a realizat primul cap de pod. Pana seara Chilia, Pardina, Isbrieni si Valcov erau in mainile romanilor.

O data atins Nistrul, Armata 4 a organizat apararea raului in sectorul Dubasari cu Corpul 11. Acesta avea in subordine 8 batalioane de mitraliere, 7 companii anticar si 2 regimente de infanterie fortificatii in prima linie si Diviziile 15 Infanterie si 1 Blindata ca rezerva. A fost introdusa in urmarirre si Divizia 3 Infanterie la Corpul 5, pentru a inlocui Divizia de Garda epuizata in luptele grele de la inceputul lunii. Pe 25 iulie, Armata 4 a lasat sarcina curatirii sudului Basarabiei pentru Diviziile de Graniceri, 35, 21 si 10 Infanterie si Brigazi 7 Cavalerie, acestea apropiindu-se mult de malul vestic al Nistrului.

Vechea frontiera de stat a fost atinsa ziua urmatoare, 26 iulie, data care marcheaza sfarsitul operatiunilor in Bucvina de Nord si Basarabia din anul 1941. Trupele romane au suferit pierderi grele in timpul acestor lupte: 22.765 de oameni (4.271 morti, 12.326 raniti si 6.168 disparuti) si 58 de avioane. Pierderile sovietice se ridica la 17.893 (8.519 morti si disparuti si 9.374 raniti).

Pe 21 august 1941, Antonescu a devenit al treilea maresal din istoria Romaniei, ca rasplata pentru victoria trupelor comandate de el in Bucovina de Nord si Basarabia. A primit de asemenea si clasele a II-a si I-a ale Ordinului Mihai Viteazul si Crucea de Cavaler a Crucii de Fier.

Autor: Victor Nitu

Surse:

15

Dutu A., Retegan M. Razboi si societate vol. 1, RAO, 2000

Dutu A., Dobre F., Loghin L. Armata Romana in al doilea razboi mondial (1941-1945) - Dictionar Enciclopedic, Editura Enciclopedica, 1999

Scafes C., Serbanescu H., Scafes I., Andonie C., Danila I., Avram R. Armata romana 1941-1945, Editura R.A.I., 1996

Ichim E. Ordinul militar de razboi Mihai Viteazul, Editura Jertfa & Modelism, 2000

Dascalescu N. Nicolae Dascalescu generalul soldat, Editura Militara, 1995

Bern�d D. Rumanian Air Force, the prime decade 1938-1947, Squadron/Signal Publications, 1999

Ultima batalie in Crimeea � 1944

In primavara anului 1944, Armata Rosie se pregatea sa elimine Armata 17 germana baricadata in Crimeea. Pentru aceasta, Stavka avea la dispozitie Frontul 4 Ucrainean, al gen. col. Tolbulhin, in Istmul Perekop si Armata Independenta de Litoral in Peninsula Kerci. In total 462.400 de soldati, 5.982 piese de artilerie si aruncatoare, 559 tancuri si autotunuri si 1.250 avioane. La aceste forte se mai adaugau si detasamentele de partizani inca active in Crimeea.

Pe frontul nordic, lovitura principala trebuia executata Armata 51 a gen. lt. I. G. Krieser si Corpul 19 Tancuri al gen. lt. I.D. Vasiliev. Acestea urmau sa atace din capul de pod de la sud de Marea Sivas catre spatele trupelor Axei care aparau Istmul Perekop. Armata 2 Garda, comandata de gen. lt. G. F. Zaharov, trebuia sa atace pe frontul din istm si sa fixeze fortele din fata sa. In Peninsula Kerci, Armata Independenta de Litoral sovietica trebuia sa inainteze spre vest si sa faca jonctiunea cu Frontul 4 Ucrainean in zona Simferopol. Sovieticii detineau superioritatea in toate capitolele: 2,4:1 soldati, 6:1 piese de artilerie, 2,6:1 tancuri si 8:1 avioane.

De partea cealalta, Armata 17 a gen. col. Erwin J�necke avea 230.000 de oameni, aproximativ 1.000 piese de artilerie si 200 de tancuri si tunuri de asalt, dar care nu erau grupate in mari unitati. Nordul Crimeei era aparat de Corpul 49 Munte german, comandat de gen. Rudolf Konrad, compus din doua divizii de infanterie. Divizia 50 Infanterie germana bloca accesul prin Perekop, iar Diviziile 336 germana se afla la sud de Marea Sivas. In continuare, frontul era tinut de Corpul de Cavalerie roman, subordonat ierarhic Corpului 49 german, cu Diviziile 10 si 19 Infanterie la Karanki, Ciongar si Arabat. O parte a Diviziei 111 Infanterie germane constituia rezerva corpului. La Kerci se afla Corpul 5 german, comandat

16

de gen. Karl Allmendinger si compus din Diviziile 73 si 98 Infanterie germane, 3 Munte si 6 Cavalerie romane. Pe tarmul sudic al Crimeei era dispus Corpul de Munte roman, comandant de gen. de divizie Hugo Schwab, alcatuit din Diviziile 1 si 2 Munte. Divizia 9 Cavalerie apara 260 km de coasta in vestul peninsulei de la sud de Evpatoria pana la Kisil-Bai, fiind subordonata Corpului 49.

Luptele au inceput in dupa-masa zilei de 7 aprilie, cand trupe sovietice au atacat Regimentul 33 Infanterie, aflat la nord de Karanki, si au patruns in centrul dispozitivului acestuia, dar contraatacurile din timpul noptii au restabilit situatia. Asaltul principal a inceput pe 8 aprilie. La sud de Marea Sivas, Diviziile 336 germana si 10 romana au fost puternic atacate de infanterie sustinuta de tancuri. Astfel, doar pe frontul unitatii romane au fost identificate doua divizii de puscasi in sectorul Karanki si o divizie de puscasi si o brigada de tancuri in sectorul Ciuceak. Regimentul 33 Infanterie a fost depasit de trupe sovietice mecanizate, care au fost oprite la 1 km sud de Karanki de catre un batalion al Diviziei 111 germane. Regimentul 23 Infanterie insa a reusit sa respinga un atac frontal si o incercare de debarcare inamica. In sprijinul Diviziei 10, gen. de divizie Constantin Trestioreanu, care comanda Corpul de Cavalerie in absenta gen. de corp de armata Gheorghe Cialîk, a adus in zona doua batalioane de la Divizia 19 Infanterie. In Istmul Perekop, Divizia 50 germana a pierdut Armeansk. Pe tot frontul s-au doborat 25 de avioane sovietice. Ca urmare a situatiei create, Armata 17 germana a luat decizia sa aduca Divizia 111 de la Feodosia in sectorul Marii Sivas, insa aceasta nu a avut timp sa se organizeze si a fost folosita fragmentat. Ziua urmatoare, la ora 9:00 a inceput o puternica pregatire de artilerie pe tot frontul nordic, dupa care infanteria sovietica a trecut la atac sprijinita de peste 100 de tancuri. In timpul diminetii, Divizia 10 Infanterie a reusit sa reziste pe pozitii, artileria anticar distrugand 17 tancuri. Al doilea atac din cursul dupa-amiezii a distrus practic Regimentul 33 Infanterie in regiunea Karanki si divizia a trebuit sa se retraga. Langa ea, insa, Diviziile 336 germana si 19 Infanterie romana si-au mentinut pozitiile. In Istmul Perekop, frontul Diviziei 50 germane a fost rupt la sud de Armeansk si resturile unitatii au inceput sa se retraga spre sud.

Pe 10 aprilie, comandamentul Armatei 17 a ajuns la concluzia ca nu are fortele necesare pentru a mentine frontul nordic si a dat ordinul de retragere generala spre Sevastopol. A inceput de asemenea si prima faza a evacuarii Crimeei. La ora 10, cand Corpul 49 a primit ordinul de retragere, Diviziile 50, 336 si 10 Infanterie nu mai erau capabile sa ofere prea multa rezistenta inamicului. Detasamente mecanizate sovietice le depasisera deja in cateva locuri, reusind sa ocupe Baidari, Djedra Kiat, Cirik si sa se indrepte spre Djudink si Djankoi cu un grup de 130 de tancuri. Astfel, retragerea Diviziei 19 Infanterie romane a devenit foarte dificila. Unitatea a respins cateva atacuri inamice si a inceput replierea la adapostul intunericului. Pentru a contracara pericolul incercuirii fortelor germane si romane la sud de Marea Sivas, gen. col. Erwin J�necke a dirijat un detasament de 32 tunuri de asalt spre acea zona. Corpul 5 german a inceput si el replierea din Peninsula Kerci, iar Corpul de Munte roman a primit misiunea de a asigura apararea unui sector al Sevastopolului cu o parte din forte si de a asigura apararea coastei sudice a Crimeei contra unor eventuale debarcari. Lungimea frontului aflat in grija gen. de corp de armata Hugo Schwab era de 280 km, mult peste posibilitatile celor doua divizii angajate deja in lupte cu partizanii din Muntii Iaila. Din aceasta cauza i s-au subordonat Divizia 6 Cavalerie, fara Regimentul 10 Rosiori Purtat, si Gruparea Krieger, ce continea si Grupul 6 Vanatori de Munte de al Diviziei 3 Munte.

In dimineata urmatoare, infanteria germana si romana, lipsita de mijloace anticar, a fost strivita de doua brigazi de tancuri sovietice la sud-vest de Kirk si pana la 10:00 elementele

17

inaintate ale acestora au ajuns la Djankoi, inaintea Diviziei 19 Infanterie. Aceasta a trebuit sa traverseze mlastinile de la est de oras si sa strapunga apararea sovietica pe linia Djankoi � Barin Nemetki. Pana pe 12 aprilie, la ora 8, divizia a ajuns pe Linia Bertha, strabatand circa 120 km in decursul a doua zile si doua nopti. A primit apoi ordinul de retragere pe Linia Gneisenau. La 12:30, elemente ale Diviziei 19 Infanterie au ajuns pe linia Buiuk Inlar � Kosteli, care era ocupata de tancuri si infanterie motorizata sovietica. Dupa o lupta violenta a reusit sa-si deschida drum spre sud. Comandamentul Diviziei 10 Infanterie se afla deja pe Linia Gneisenau, in zona garii Kitai, avand in subordine Regimentul 10 Rosiori Purtat, doua baterii de tunuri AA Krupp, cal. 88 mm, o baterie de tunuri de asalt germana, o baterie de tunuri lungi Schneider model 1936, cal. 105 mm, o baterie de obuziere Skoda model 1934, cal. 150 mm, trei baterii de tunuri anticar cal. 75 mm si o sectie de tunuri lungi cal. 172 mm. Stanga diviziei era asigurata de Batalionul 46 Pionieri german. La ora 14:00, comandamentul Corpului de Cavalerie si Divizia 10 primesc ordinul de a se indrepta spre Sevastopol.

Corpul de Munte a pornit si el deplasarea spre Sevastopol, pe masura ce unitatile Corpului 5 incepeau sa afluiasca pe soseaua de langa coasta. Divizia 1 Munte a trimis Batalionul 23 Vanatori de Munte, intarit cu tunuri anticar si o baterie a Regimentului 4 Artilerie in Trecatoarea Perival, pentru a bloca accesul trupelor sovietice dinspre Simferopol spre Alusta. Divizia 2 Munte a trimis Divizionul 4 Tunuri Munte spre Linia Gneisanau, dar acesta a fost atacat intre Suia si Star Buratski de 10 tancuri sovietice si s-a intors spre sud, fiind insa incercuit in timpul noptii si capturat in intregime. Divizia 3 Munte, aflata mai la est de celelalte doua, s-a pus in mars fortat catre Sevastopol.

Pe 13 aprilie a cazut Simferopolul. Corpului 5 german ii ramanea posibilitatea sa se retraga doar pe soseaua de pe coasta: Feodosia � Alusta � Ialta - Sevastopol, in timp ce trecatorile din Muntii Iaila erau aparate de detasamente romane la Perival si Enisala. Corpul de Munte a detasat Batalionul 7 Vanatori de Munte din Divizia 2 la Alusta pentru a apara spatele Batalionului 23 aflat in Trecatoarea Perival si a asigura drumul trupelor Corpului 5. Alte sapte batalioane de munte (3 de la Divizia 1, 3 de la Divizia 2 si unul de la Divizia 3) ocupau perimetrul de aparare al Sevastopolului. Gen. de divizie Constantin Trestioreanu si comandamentul Corpului de Cavalerie au ajuns in Sevastopol. Diviziile 10 si 19 Infanterie inca se zbateau sa ajunga in siguranta la destinatie. Regimentul 96 Infanterie din Divizia 19 a fost interceptat de trupe sovietice la Novo Kerlut. Batalionul I a fost incercuit si distrus dupa lupte foarte grele, in timp ce restul regimentului si Batalionul 994 Indepedent au continuat drumul spre Sevastopol. Divizia 6 Cavalerie era pe soseaua de coasta in zona Sudak, iar Divizia 9 Cavalerie era la vest de Starii Karagut. Diviziile 50, 111 si 336 germane erau incercuite pe Linia Gneisenau, dar si-au deschis drum catre Sevastopol in timpul noptii, ajungand in cetate ziua urmatoare.

Un episod foarte tragic s-a desfasurat la Alusta in zilele de 14-15 aprilie 1944. Detasamentul Alusta, format din Batalioanele 23 (comandat lt. col. Aurel Vulcanescu) si 7 Vanatori de Munte (comandat de lt. col. Vasile Teofanescu), intarite cu o baterie de tunuri de camp de 75 mm de la Regimentul 4 Artilerie si una de la Regimentul 1 Artilerie, a primit sarcina de a acoperi retragerea Corpului 5 german pe soseaua de coasta. Batalionul 23 ocupa deja pozitii la Perival, iar Batalionul 7 s-a instalat la Sumi, la 8 km de Alusta, pentru a apara orasul dinspre nord. O companie a sa bloca comunicatia Asport � Alusta. Detasamentul a fost pus sub comanda col. Ionescu.

In timpul noptii de 14/15 aprilie, la 2:30, trupele sovietice au atacat Batalionul 23 la Perival.

18

Dupa mai multe asalturi, la 8:00, centrul batalionului a cedat si acesta a trebuit sa se retraga 2 km spre sud, unde a format o noua linie. La 9:45, fiind in pericol de a fi incercuiti, vanatorii de munte s-au repliat spre Sumi, unde se afla Batalionul 7. La pranz, dupa ce si ultimele coloane germane au trecut prin Alusta, rezistenta trupelor romane nu-si mai avea rostul si acestea au inceput sa se retraga. Ariegarda motorizata a Corpului 5 german, care trebuia sa acopere Alusta dinspre est, s-a retras la 11:30. Astfel, la 14:00, primele trupe sovietice au intrat in oras. Col. Hartung, comandantul pionierilor Corpului 5, a plecat si el impreuna cu cele 6 MFP care aveau misiunea sa transporte pe mare la Balaklava vanatorii de munte romani. Abandonati, acestia s-au indreptat spre vest, ajungand la 15:30 la aproximativ 8 km de Alusta. Nu au ajuns niciodata la Sevastopol. De partea romana, col. Pandelescu, comandantul Grupului 5 Vanatori de Munte, a fost anchetat pentru vina de a nu fi luat masuri pentru conducerea batalioanelor in Alusta la timp, astfel incat sa fie evacuate. Din detasament, doar cpt. Lazar Oprisor si doi soldati, din Batalionul 7 Vanatori de Munte, a reusit sa ajunga la Sevastopol pe 20 aprilie, strecurandu-se printre linii. Cpt. Oprisor era unul din cei mai buni ofiteri ai batalionului, fiind decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a inca din 1941, cand comanda compania de armament greu.

Pierderea celor doua batalioane, dupa ce ele fusesera sacrificate inutil de Corpul 5 german, a dus la tensionarea relatiilor romano-germane. La aceasta a contribuit si faptul ca trupele romane erau dezavantajate la evacuare. Comandantul Corpului de Munte roman, gen. de corp de armata Hugo Schwab, s-a zbatut pentru ca adevarul despre cele intamplate la Alusta sa fie spus, in special in conditiile in care comandamentul Armatei 17 incerca din nou sa paseze responsabilitatea infrangerii pe umerii romanilor.

In timpul ofensivei sovietice si a retragerii spre Sevastopol, Armata 17 pierduse 12.221 germani si 17.652 romani pana pe data de 16 aprilie 1944. Intre 14 si 27 aprilie s-a derulat prima faza a evacuarii. In total 73.058 de oameni au ajuns in siguranta in Romania: 28.394 germani, 20.779 romani, 723 slovaci, 15.055 voluntari rusi, 2.559 prizonieri si 3.748 civili. Comandamentul Corpului de Cavalerie si o parte a marilor sale unitati au fost trimise in tara. Corpul de Munte a primit responsabilitatea pentru trupele romane ramase la Sevastopol.

Pe 15 aprilie, cand primele avangarde sovietice au ajuns in apropierea Sevastopolului, apararea cetatii era asigurata in principal de forte romane: Divizia 2 Munte era plasata pe aripa stanga, Divizia 1 Munte se afla in centru (ambele erau subordonate Corpului 49 german), iar Divizia 3 Munte se afla pe aripa dreapta (subordonata Corpului 5 german). Divizia 2 Munte a fost atacata in doua randuri de doua divizii de puscasi sovietice, sprijinite de tancuri, la 11:00 si la 14:30. Ambele asalturi au fost respinse si 12 care de lupta au fost distruse. In sectorul Diviziei 1 Munte au avut loc de asemenea doua atacuri la 12:30 si la 17:00, dar fara succes, 11 tancuri inamice fiind incendiate. In cursul noptii, Divizia 50 Infanterie germana s-a suprapus peste pozitia Diviziei 2 Munte, iar Divizia 336 Infanterie peste pozitia Diviziei 1 Munte. Pe 16 aprilie, Divizia 2 Munte a respins patru atacuri, iar Divizia 1 Munte a respins doua.

Asalturile sovietice au continuat intre 17 si 26 aprilie. Divizia 2 Munte, cu Grupul 58 Cercetare in locul Batalionului 7 Vanatori de Munte pierdut la Alusta, a respins nu mai putin de 24 de atacuri in aceasta perioada, iar Divizia 1 Munte 10 atacuri. Gen. de divizie Leonard Mociulschi, comandantul Diviziei 3 Munte, a asigurat comanda Corpului 5 german in perioada 20-24 aprilie, cat timp gen. Allmendinger a lipsit din Sevastopol. El a reusit sa respinga un puternic atac sovietic, sustinut de circa 100 de tancuri, pe data de 23 aprilie.

19

Actiunile vanatorilor de munte din aceste zile au atras laude din partea comandantilor germani. Cpt. Dumitru Beu, comandantul Escadronului 2 Vanatori Calari, a atacat in fruntea unitatii sale trupele sovietice ce amenintau stanga Batalionului 16 in noaptea de 25/26 aprilie si a eliminat pericolul. Pe 27 aprilie, Batalionul 16 s-a distins respingand doua asalturi inamice asupra inaltimii Bunker Berg. A primit multumiri din partea Regimentului 121 Infanterie german. Comandantii Batalioanelor 1, 2 si 3 Vanatori de Munte au fost decorati cu Ordinul Crucea de Fier si exemplele ar putea continua.

Pe 27 aprilie 1944, Armata 17 germana a fost reorganizata. Corpul 5 era compus din Diviziile 73, 98 si 111 germane si Divizia 3 Munte romana, avand in compunere si elemente ale Diviziei 19 Infanterie (Detasamentul "Lt. col. Petrisor"). Corpul 49 avea Diviziile 50 si 336 germane si Diviziile 1 si 2 Munte romane. Aceasta din urma avea subordonate ei si elementele Diviziei 10 Infanterie care nu fusesera evacuate (Detasamentul "Col. Ardeleanu" � aproximativ 2.100 de oameni). Comandantul Cetatii Sevastopol avea la dispozitie un regiment format cu cate un divizion de la Diviziile 6 si 9 Cavalerie romane (Detasamentul "Lt. col. Bracacescu") si Batalionul 755 Ciclisti german. Corpul de Munte roman avea doar atributii disciplinare si organizatorice.

Pe 3 mai numarul trupelor germane si romane inca in Crimeea se ridica la 64.700. Doua zile mai tarziu, Frontul 4 Ucrainean a pornit asaltul general. Divizia 336 Infanterie si Divizia 2 Munte, care aparau Cota 104, ce bara accesul in Valea Belbek, au respins atacurile sovietice. In sectorul Batalionului 8 Vanatori de Munte si al unui batalion german, inamicul a reusit sa patrunda la nord-est de Cota 104. Mai tarziu a rupt si apararea Batalionului I/Regimentul 686 german in zona Bunker Berg. Batalionul 16 Vanatori de Munte s-a distins din nou, contraatacand impreuna cu Escadronul 2 Vanatori Calari si Compania de Cercetare a Batalionului 8 si alungand infanteria sovietica din sectorul Bunker Berg. De asemenea, Batalioanele 9 si 10 Vanatori de Munte au respins toate atacurile sovietice din zona lor. Pe 6 mai, trupe inamice au reusit sa patrunda in centrul pozitiei Diviziei 1 Munte, dar contraatacul rezervelor a salvat situatia. Divizia 3 Munte nu avea pe 5 mai in prima linie decat Batalionul 22. Pe 7 mai a instalat Batalioanele 5, 12 si 21 Vanatori de Munte pe pozitia intermediara de la Nikolaevka.

In urma pierderii Inatimilor Sapun, in noaptea de 7/8 mai, trupele Axei au inceput retragerea catre pozitiile de la Chersones, de unde urmau sa fie evacuate pe mare. Astfel, in dimineata zilei de 8 mai, Divizia 1 Munte a ocupat capul de pod cu Grupul 2 Vanatori de Munte (Batalioanele 1, 3 si 4), Compania de Aruncatoare 120 mm si un pluton anticar dotat cu tunuri Pak 38, cal. 50 mm. A preluat in subordine si Grupul 5 Vanatori de Munte (Batalioanele 9 si 10) de la Divizia 2 Munte, care a fost in rest se pregatea de evacuare, si Divizionul 2 din Detasamentul "Lt. col. Bracacescu", care se aflau in Sevastopol. Batalioanele 2 si 24 Vanatori de Munte erau subordonate Diviziilor 73 si 98 germane. Acestea au suferit ziua urmatoare pierderi foarte mari dupa ruperiea frontului Corpului 5 si in timpul retragerii. Divizia 3 Munte a fost atacata pe pozitiile de la Nikolaevka pe 9 mai de infanterie si tancuri sovietice, ce strapusnesera frontul Corpului 5 german, si dupa asalturi repetate a fost silita sa se retraga si ea spre capul de pod de la Chersones. Astfel, in timpul noptii, resturile diviziilor germane s-au suprapus peste vanatorii de munte aflati deja in dispozitiv. Au fost distribuiti aproximativ 2-300 de soldati germani, dotati doar cu armamentul portativ, pentru fiecare batalion roman. Comanda generala era exercitata de Corpul 49 german, deoarece poaspatul comandant al Armatei 17, generalul Karl Allmendinger, fusese evacuat.

20

Pe 10 mai, capul de pod a fost bombardat in continuu de artileria sovietica si de avioanele VVS-ului. S-a produs un atac in sectoarele Batalioanelor 1, 3 si 9 Vanatori de Munte, dar care au rezistat cu indarjire, reusind sa separe infanteria de tancuri si sa le distruga pe acelea ce patrunsesera in pozitiile proprii. In aceeasi zi au fost evacuate comandamentele Corpului de Munte si al Diviziei 3 Munte. Pe 11 mai, Batalioanele 1, 3 si 9 au respins un nou atac sovietic, distrugand 6 tancuri. La ora 17:00 trebuia sa inceapa desprinderea din pozitia de la Chersones si de la 23:00 imbarcarea. Din nefericire, majoritatea trupelor nu a mai putut fi evacuata, deoarece navele nu au reusit sa se apropie de tarm din cauza puternicului foc de artilerie executat de trupele sovietice. Doar comanda Diviziei 1 Munte si a Grupului 5 Vanatori de Munte au scapat. Au ramas sa lupte pana la sfarsit:

Grupul 2 Vanatori de Munte (col. Ilie Vasilescu) o Batalionul 1 Vanatori de Munte (lt. col. Petre Marinov)o Batalionul 3 Vanatori de Munte (lt. col. Opris)o Batalionul 4 Vanatori de Munte (lt. col. Ioan Popa)o Bateria 137 Anticar Motoo Compania Aruncatoare 120 mmo Plutonul Anticar

Batalionul 9 Vanatori de Munte (mr. Oreste Popescu) Batalionul 10 Vanatori de Munte (mr. Stelian Busuiocescu)

In total 92 ofiteri, 103 subofiteri si 2.561 soldati din Diviziile 1 si 2 Munte au ramas la Chersones. Rezistenta a incetat pe 12 mai la ora 8:00. Au fost evacuati 15.078 romani, 28.992 germani, 346 voluntari rusi, 52 prizonieri si 3.367 civili. In timpul transportului au murit aproximativ 11.000 de oameni, din care 4.000 romani.

Din cei 230.000 de oameni pe care ii avea Armata 17 in aprilie 1944, doar aproximativ 150.000 au ajuns la Constanta transportati pe mare sau prin aer. Pierderile romane au fost 23.397 din aproximativ 62.000 � 65.000 de soldati. Tinand cont ca era vorba de unele din cele mai experimentate si bine echipate divizii din Armata Romana, pierderile in oameni si armament s-au simtit 3 luni mai tarziu in timpul ofensivei sovietice din Moldova. Germanii au pierdut 31.700 de oameni, iar soarta a aproape 20.000, in mare lor majoritate voluntari locali, este necunoscuta. De cealalta parte, pierderile sovietice au fost 17.754 morti si disparuti, 67.065 raniti, 171 tancuri, 521 piese de artilerie si 179 avioane. Evident, aceast dezastru putea fi evitat, daca Hitler ar fi consimtit la evacuarea Armatei 17 la sfarsitul anului 1943 sau macar in februarie 1944, dupa pierderea Nikopolului. Proportiile infrangerii au fost limitate de actiunea Kriegsmarine si a Marinei Regale Romane, dar despre faptele acestora, in capitolul urmator.

Autor: Victor Nitu

Surse:

Pandea A., Ardeleanu E. Romanii in Crimeea, Editura Militara, 1995

Rotaru J., Moise L., Zodan V., Oroian T. Hitler, Antonescu, Caucazul si Crimeea, Paideia, 1998

Dutu A., Dobre F., Loghin L. Armata Romana in al doilea razboi mondial (1941-1945) -

21

Dictionar Enciclopedic, Editura Enciclopedica, 1999

Glantz D., House J. When Titans clashed, University Press of Kansas, 1995

Jurnalul de Operatii al Marelui Stat Major

Dare de seama asupra operatiunilor executate de Corpul de Munte in actiunile din Crimeea de la 10 aprilie la 15 mai

Dare de seama rezumativa asupra operatiunilor Corpului de Cavalerie de la 7-21 aprilie 1944

Raport telegrafic al Corpului de Munte din 21 aprilie 1944

Raport al Corpului de Munte din 27 aprilie 1944

Raport al comandantului Corpului de Munte, generalul Hugo Schwab, adresat Marelui Stat Major (21 mai 1944)

Operatiunea "60.000" � 1944 Nota: Pentru o mai buna intelegere a prescurtarilor folosite in articol, acestea vor fi explicate la inceput:

NMS = Nava Maiestatii Sale UJ = Vanator de submarine Rb = R-boot = Nava de siguranta AA, AS si dragaj de

mine MFP = PTA = Ponton de transport armat KFK = Vanator de submarine usor KT = Nava de transport Sb = S-boot = Vedeta torpiloare ChF = Flota Sovietica a Marii Negre VVS-ChF = Aviatia Flotei Marii Negre

Marina Regala Romana a denumit evacuarea Crimeei Operatiunea "60.000", deoarece numarul soldatilor romani aflati in peninsula era de aproximativ 62.000-65.000 de oameni in aprilie 1944. Aceasta operatiune a fost executata in doua faze: prima intre 12 aprilie si 5 mai si a doua, cea mai dramatica, intre 6 si si 13 mai 1944.

Dupa ce a devenit clar ca nu liniile de aparare din Istmul Perekop si de la sud de Marea Sivas nu mai puteau rezista, Armata 17 germana a declansat Planul "Adler": evacuarea Crimeii. Primul convoi a plecat de la Constanta in dupa-amiaza zilei de 11 aprilie si era alcatuit din

22

petrolierul german Prodromos si cargoul ungar Kassa, escortate de canoniera NMS Ghiculescu, UJ 115 si Rb 163. Distrugatoarele NMS Regina Maria si NMS Marasesti impreuna cu un R-boot li s-au alaturat, avand misiunea de a prelua un alt convoi din Sevastopol.

Portul Constanta a fost bombardat in timpul noptii, dar barajul AA foarte puternic si ceata artificiala au silit avioanele sovietice sa lanseze bombele la 1 km in larg. Un alt atac in forta al VVS a avut loc in timpul noptii de 17/18 aprilie, dar datorita cetii artificiale bombardierele nu au reusit sa descopere tinta. Aceste esecuri au determinat probabil comandamentul sovietic sa nu mai execute alte raiduri asupra Constantei, usurand desfasurarea evacuarii.

Pe 12 aprilie, NMS Regina Maria si NMS Marasesti au ajuns la Sevastopol, dupa ce au scapat neatinse din doua atacuri aeriene. Dupa amiaza au pornit inapoi spre Constanta escortand impreuna cu UJ 103 si Rb 163 navele Ardeal, Helga si Tisza, care transportau 4.361 de oameni (700 romani, 3.197 germani, 47 voluntari rusi si 417 prizonieri). Convoiul a fost atacat de un submarin pe data de 13 aprilie, la ora 9:17. Acesta a tras 3 torpile ce au fost insa evitate. Canoniera NMS Dumitrescu, UJ 115 si 2 R-boot-uri au escortat Prodromos, Kassa si un MFP de la Sevastopol la Constanta, ajungand la destinatie in dimineata zilei de 14 aprilie.

In aceeasi zi au plecat din Sevastopol cateva nave mici germane: doua remorchere cu slepuri, doua MFP-uri si 4 KFK-uri. Aveau la bord 2.038 de oameni (377 romani, 1.543 germani, 113 voluntari rusi si 5 civili). Datorita vitezei scazute au fost necesare aproape doua zile pentru traversare. In sens opus, din Constanta, NMS Murgescu, 3 KFK-uri si un R-boot au escortat cargoul Oituz si navele Laudon, Theben si Erzherzog Karl, care transportau munitii si alimente. Pe 15 aprilie, intre 8:15 si 16:45, convoiul a fost atacat de cinci ori de bombardiere sovietice. Artileria AA de pe NMS Murgescu a doborat doua dintre ele, dar a suferit avarii la tunul de 102 mm si unul de 20 mm. De abia ajuns la Sevastopol, puitorul de mine a condus inapoi spre Constanta convoiul format din petrolierul Ossag, navele KT 25 si KT 26, care aveau la bord 3.973 de oameni, marea majoritatea germani, UJ 103 si Rb 166. A ajuns la destinatie doua zile mai tarziu.

Pe 16 aprilie au plecat de la Sevastopol doua convoaie germane. Primul, compus din navele Kinburn, Laudon, Theben si Erzherzog Karl, escortate de opt MFP-uri si 2 KFK-uri. Acestea transportau 5.417 de oameni, din care 3.765 germani si 516 romani. Tot sub escorta germana au plecat cargourile Kassa, Lola si Tisza. Acestea aveau la bord 2.561 de oameni, majoritatea germani si voluntari rusi. Doar 6 erau romani. Convoiul a fost atacat fara efect de un submarin sovietic in apropierea Sevastopolului. Apoi, la 14:34, hidroavionul BV-180 ce supraveghea navele a observat un submarin. O bomba a lovit nava sovietica si s-a presupus ca aceasta a fost scufundata. Este posibil sa fi fost vorba de submarinul L-6, ultimul pierdut de ChF in lupta. Tot in aceeasi zi a plecat din Crimeea spre Sulina cargoul Oituz. A doua zi, la 30 de mile sud-est de Sf. Gheorghe, nava a fost atacata de 6 bombardiere Pe-2 din 40 BAP si avariata.

Prima tragedie a evacuarii a avut loc pe 18 aprilie. In noaptea zilei de 17 aprilie, au plecat din Crimeea navele Alba Iulia si Danubius, escortate de distrugatorul NMS Marasti, canoniera NMS Ghiculescu, UJ 104 si Rb 216. La ora 11:00, o torpila a trecut prin pupa convoiului. NMS Ghiculescu s-a deplasat in zona de unde fusese lansata si a inceput sa vaneze submarinul. A lansat doua grenade AS si au aparut bule de aer la suprafata. Hidroavionul german a indicat apoi o noua pozitie si canoniera a lansat inca 5 grenade. Au aparut la suprafata apei bule de aer si mai mari. Vanatoarea a fost preluata de catre UJ 104, iar

23

Ghiculescu s-a intors la convoi. Si acesta este posibil sa fi fost L-6. De abia scapate de zona periculoasa, la 12:20, navele au fost atacate de patru Il-4 din 5 GMTAP, care si-au lansat incarcatura de la 1.000 m. Bombele au cazut aproape de Alba Iulia, dar nu au provocat avarii. La 12:37, patru A-20G din 13 GDBAP au bombardat in picaj, venind din soare. De aceasta data o bomba a cazut langa nava, producand o spartura de 6 pe 10 m si alta a lovit o magazie, omorand in jur de 500 din prizonierii sovietici. Alba Iulia s-a inclinat aproximativ 10 grade in babord si prova s-a scufundat, elicea incepand sa iasa din apa. Panica a cuprins soldatii aflati la bord si au inceput sa sara in apa fiecare cum putea. De la Constanta au fost trimise imediat distrugatoarele NMS Regele Ferdinand si NMS Regina Maria, precum si 7 hidroavioane de transport. De asemenea, convoiul compus din Ossag, KT 25 si KT 26, care se indrepta spre Sevastopol, a fost trimis sa preia supravietuitorii. UJ 104 a incercat sa remorcheze Alba Iulia, dar aceasta avea carma blocata si a fost practic imposibil.

La 13:20 au aparut trei avioane. Bombele nu au lovit nava, dar cazand in apa au omorat o parte din naufragiati. Peste 10 minute, au atacat 5 aerotorpiloare care insa au ratat tinta, torpilele lor trecand prin fata epavei. Doua A-20 au fost doborate de artileria antiaeriana de pe nave.

Pana la ora 15:00, toti oamenii din apa fusesera culesi de escorta si hidroavioanele germane, iar la 15:40 a sosit convoiul Ossag care a preluat soldatii aflati inca la bordul navei. Deoarece Alba Iulia inca plutea, la ora 17:00 au plecat de la Constanta doua remorchere. Dupa o ora si jumatate, nava s-a aplecat spre babord cu inca 20 de grade si echipajul a trebuit evacuat. S-a incercat de cateva ori deblocarea carmei, dar de abia in dimineata zilei de 19 aprilie s-a reusit de catre o echipa de pe NMS Regele Ferdinand. Dupa-amiaza Alba Iulia a fost remorcata, i-au fost puse in functiune motoarele, si pe 20 aprilie, la ora 10:30, intra in portul Constanta. Avea sa ramana in reparatii pana la sfarsitul razboiului.

Celelalte nave ale convoiului, incarcate pana la refuz cu vanatori de munte (de exemplu NMS Ghiculescu avea la bord 714), au ajuns la Constanta pe 19 aprilie. Distrugatorul NMS Marasti a ajuns mai devreme decat prevazut si farul de la Tuzla nu era aprins, a lovit niste bancuri de nisip si s-a pus pe uscat. A fost scos in cursul zilei si adus in port, dar avariile care le-a suferit aveau sa-l tina departe de operatiuni in aprilie si mai, cand Marina Regala Romana avea disperata nevoie de toate navele sale.

Pe 19 si 20 aprilie au plecat spre Sevastopol doua convoaie germane, din sens invers sosind trei avand peste 17.000 de oameni la bord. NMS Regele Ferdinand a pornit pe 21 aprilie spre Crimeea impreuna cu Rb 206 si Rb 207 escortand petrolierul Ossag si cargoul KT 26. A doua zi, dimineata, convoiul a fost atacat in doua randuri. La ora 8:30 si-a facut aparitia o formatie de 13 Il-2 din 47 ShAP, dar care nu au reusit sa produca pierderi navelor. Au fost urmate repede de 18 IL-2 din 8 GShAP cu acelasi efect insa. Un Il-2 a fost doborat de vanatoarea amica. Peste aproximativ o ora, la 9:40, a venit al doilea val de 12 bombardiere din 13 GDBAP care au lovit Ossag la prova, iar schijele unei bombe cazute langa NMS Regele Ferdinand au scos din functiune statia radio a distrugatorului. Vantoarea de escorta a doborat doua A-20 si un al treilea a cazut in mare probabil datorita unor probleme la motoare. S-a incercat remorcarea petrolierului de catre KT 26, dar la 11:10 au aparut 6 Pe-2 care au impiedicat operatia. Astfel ca Ossag impreuna cu Rb 206 s-au intors spre Constanta, in timp ce NMS Regele Ferdinand, Rb 207 si KT 26 si-au continuat drumul spre Sevastopol, fiind la aproximativ 30 de mile sud-vest de port. La 13:26, cele trei nave au fost din nou atacate din aer de catre 6 bombardiere din 40 BAP. Distrugatorul a fost lovit de o bomba care n-a explodat si care a facut o mica gaura in bordaj deasupra liniei de plutire. Ea a fost descoperita

24

de abia peste cateva zile la Constanta intr-unul dintre tancurile de ulei. Intre timp, Ossag incepuse sa aiba probleme si s-a hotarat ca sa se indrepte spre Sevastopol din nou, deoarece era mai aproape. UJ 103 a fost trimis de comandamentul german pentru a asista Rb 206. Pe 23 aprilie, cele doua nave au reusit sa remorcheze Ossag si s-au indreptat spre port. Pe drum, convoiul a fost atacat de submarinul M-35 care a tras doua torpile asupra lui UJ 103, fara a-l lovi. A fost urmarit si grenadat, dar a scapat neatins. Au urmat apoi doua atacuri aeriene: primul dat de 5 A-20 din 36 MTAP, iar al doilea de 13 A-20 din 13 GDBAP. Lui UJ 103 i-a fost lovita si distrusa puntea superioara. Grav avariat, Ossag a fost scufundat la 16:02 la 15 mile sud-vest de Sevastopol de catre R-boot-uri.

Pe 21 aprilie a plecat din Sevastopol nava Ardeal, ce fusese avariata intr-un incendiu accidental cateva zile inainte, fiind escortata de 3 S-boot-uri, un R-boot si UJ 105. NMS Marasesti la asteptat in drum si a preluat comanda convoiului, care a ajuns la destinatie in seara zilei de 22 aprilie. A avut loc un atac al unui submarin, dar fara urmari. Un alt convoi ce a pornit spre Constanta pe 21 a fost compus din navele de transport Budapest si Danubius, escortate de 4 KFK-uri si UJ 116. Pe drum a fost atacat de o formatie de 12 A-20 din 13 GDAP, iar Danubius a fost avariata si Budapest a avut doi morti si un ranit. Un A-20 a fost doborat.

Pe 23 aprilie, patru convoaie au plecat din Sevastopol: NMS Regele Ferdinand, UJ 103 si Rb 197, escortand Totila, KT 25 si KT 26; Tisza escortata de 4 MFP-uri; 4 slepuri cu motor germane escortate de 4 MFP-uri si 2 KFK-uri; Lola si Kassa escortate de mai multe MFP-uri. In timpul traversarii, convoaiele mai slab aparate au fost atacate in mod repetat de avioane ale VVS-ChF, dar nu au suferit pierderi si au ajuns la Constanta seara pe 24 aprilie. Ziua urmatoare remorcherul german Kreutzenstein, slepul Leo si 10 MFP-uri, aflate in drum spre portul romanesc, au fost atacate 12 Il-2 din 47 ShAP. Slepul, care avea 1.045 de oameni la bord, a fost lovit in plin si s-a scufundat. Doar aproximativ 750 au reusit sa fie salvati.

Tot pe 25 aprilie a plecat de la Constanta convoiul alcatuit din navele Durostor, Helga, PTA 404 si PTA 406, escortate de canoniera NMS Ghiculescu, UJ 115, 3 MFP-uri, un R-boot si un KFK, iar de la Sulina au pornit KT 18, UJ 104, un R-boot si mai multe MFP-uri. Si acestea au fost atatcate din aer, iar PTA 406 a fost avariat si imobilizat pe 26 aprilie. S-a incercat remorcarea sa cu Rb 37, dar nu s-a putut datorita marii agitate. Echipajul a parasit-o, iar nava a fost localizata a doua zi de un hidroavion si remorcata de doua R-boot-uri, fiind adusa pentru reparatii la Sevastopol.

27 aprilie a fost ultima zi din prima faza a evacuarii. Ultimele doua convoaie plecate cu soldati catre Romania au fost alcatuite din Durostor, Helga si KT 18, escortate de NMS Ghiculescu, UJ 115, un R-boot si doua KFK-uri si din 17 MFP-uri, PTA 404 si PTA 406. La 10 mile sud-vest de Sevastopol, vedetele sovietice TKA-332 si TKA-334 au lansat patru torpile asupra primului convoi. Una dintre ele a lovit vanatorul de submarine UJ 104, care intarea escorta numai in prima parte a traversarii. NMS Ghiculescu a inceput sa traga proiectile iluminante cu tunul de 88 mm si toata escorta a deschis focul asupra vedetelor sovietice. A fost lovita si distrusa TKA-332. UJ 104 a fost remorcat inapoi spre Sevastopol, unde va fi distrus pe 9 mai in urma unui bombardament. Celalalt convoi a fost si el atacat de doua vedete torpiloare sovietice, dar fara succes.

In total in prima faza, intre 14 si 27 aprilie 1944, au plecat pe mare din Crimeea catre Constanta 73.058 de oameni:

25

20.779 romani, din care 2.296 raniti 28.394 germani, din care 4.995 raniti 723 slovaci 15.055 voluntari rusi 2.559 prizonieri 3.748 civili

Din acestia aproximativ 1,5% au murit in timpul traversarii. Un petrolier si un slep german, reprezentand 8% din tonajul anagajat in operatiune, au fost scufundate (aproximativ 3.000 tone), iar alte nave de transport romanesti au fost avariate. Un distrugator si doua pontoane de transport armate romanesti, precum si doua vanatoare de submarine germane au fost avariate. De partea cealalta, pierderile au fost pe masura. 12 avioane sovietice au fost doborate, un submarin si o vedeta torpiloare au fost scufundate. Un alt submarin a fost grav avariat.

Convoaiele catre si dinspre Sevastopol au continuat. Intre 28 aprilie si 7 mai au fost 14. Navele transportau munitii si provizii trupelor asediate si se intorceau la Constanta cu materiale evacuate si soldati.

Si pierderile au continuat. Pe 3 mai, slepul motor german Junak a fost scufundat de o formatie de 10 Pe-2 din 40 BAP la 80 mile sud-est de Sf. Gheorghe. Ziua urmatoare, alt slep motor german, Erzherzog Karl, care avea la bord 700 de soldati romani, a fost lovit de o bomba care a ucis 24 dintre ei si a trebuit sa se intoarca la Sevastopol. Pe 6 mai a fost scufundat un ponton armat de transport german (MFP 132) si cargoul unguresc Budapest a fost avariat de 12 Il-2 din 8 GShAP.

In urma pierderii Inatimilor Sapun, in noaptea de 7/8 mai, Armata 17 germana a inceput retragerea catre pozitiile de la Chersones, de unde urma sa reinceapa evacuarea, de aceasta data insa in conditii mult mai dramatice ca in aprilie.

La miezul noptii de 8/9 mai a plecat din Sevastopol convoiul Bradul 1 (KT 18, UJ 105 si 2 R-boot-uri) cu 2.887 de oamaeni la bord, urmat la scurt timp de Bradul 2 (NMS Ghiculescu si NMS Dumitrescu). Din Constanta a plecat Patria (Teja si Totila escortate de NMS Marasesti si NMS Regina Maria). NMS Marasesti s-a raliat convoiului Bradul 1 cu care s-a intors in Romania, iar NMS Regina Maria a ajuns in apropierea Sevastopolului la 0:35 pe 10 mai si a preluat comanda convoiului Bradul 3 (Durostor, Lola si UJ 106).

Situatia a devenit critica in dimineata zilei de 9 mai. Atat ultimul aeroport german din peninsula, cat si portul Sevastopol erau bombardate in continuu de artileria sovietica. Practic vanatoarea amica era redusa la cateva Bf-110 care operau din Moldova si VVS si VVS-ChF puteau opera nestingherite. Ultima formatie de Ju-52 cu raniti a decolat de la Chersones in acea dimineata. In port, artileria sovietica a scufundat petrolierul german Prodromos, slepul motor G�nther, slepul Basarabia (tot sub pavilion german), KFK 2313 si UJ 104, ce fusese torpilat cu cateva zile inainte. De abia iesite din port, slepul Var si UJ BW 01 au fost atacate de aviatia sovietica si scufundate, iar KFK 2314 a fost grav avariat, dar a continuat drumul. Portul si orasul au fost parasite de trupele germane si romane. Evacuarea urma sa se efectueze doar de la Chersones.

De cealalta parte a marii, de la Constanta au plecat 4 convoaie: Sturzul (Geiserich si Theben escortate de 3 MFP-uri si 2 KFK-uri), Profetul (Danubius, Helga, Tisza si Grafenau escortate de 4 MFP-uri, NMS Stihi si UJ 115), Pionier (Lobau si Dresden escortate de 3 MFP-uri, 5

26

KFK-uri si un R-boot) si Ovidiu (Romania, KT 25 si KT 26 escortate de UJ 110 si NMS Regele Ferdinand).

Primele nave ajunse la Chersones pe 10 mai au fost navele de transport germane Teja si Totila. Au fost atacate la 5:22 de o formatie de 20 de avioane sovietice, fara a suferi avarii. Pana la 8:30 au luat la bord soldatii adusi de barci de pe tarm si apoi s-au indreptat spre Constanta escortate de 3 R-boot-uri. La 9:30, convoiul a fost atacat de 21 Il-2 din 8 GShAP, iar Totila a fost lovita de trei bombe, scufundandu-se repede cu cei 5.000 de oameni de la bord (din acestia, 2.000 erau romani). Teja si escorta au continuat drumul, neavand cum sa ajute eventualii supravietuitori. La 14:45 o formatie de 11 A-20 din 13 GDBAP si-a facut aparitia deasupra navelor si a lovit in plin Teja, care s-a scufundat cu aproape toti cei 5.000 de oameni de la bord (din care in jur de 2.000 erau romani din Detasamentul "Lt. col. Ardeleanu"). Cele 3 R-boot-uri nu au putut salva decat 400 de oameni si si-au continuat calatoria spre Constanta. Lt. col. Ardeleanu, comandantului Regimentului 33 Infanterie, care avusese de infruntat cea mai puternica ofensiva sovietica de la sud de Marea Sivas, care isi croise drum spre Sevastopol cu resturile regimentului si care comandase detasamentul lasat in oras de Divizia 10 Infanterie, isi gasea astfel sfarsitul in mijlocul marii. Navele si hidroavioanele trimise sa culeaga naufragiatii inca in viata au ajuns prea tarziu. Acesti 10.000 de oameni pierduti pe cele doua nave au constituit practic peste 90% din pierderile umane din timpul evacuarii.

Situatia s-a inrautatit datorita unei furtuni care a provocat unele avarii la navele din convoaie. KT 25, remorcherul Grafenau si cateva MFP-uri au trebuit sa se intoarca in port. Mai grav, furtuna a distrus cateva ambarcatiuni care transportau soldatii de pe plaje la nave si operatiunea a fost dezorganizata. Convoiul Profetul a fost descoperit de aviatia de recunoastere sovietica la ora 17:23 si au urmat patru atacuri succesive: 14 avioane la ora 17:42, 8 la ora 18:00, 6 la ora 18:07 si 3 la ora 18:40, insa fara rezultat. Avea sa ajunga la Sevastopol dimineata urmatoare o data cu celelalte trei.

Seara au mai plecat din Constanta inca trei convoaie: Fagul (Uskok, 17 MFP-uri si un R-boot), Astra (Isar, Lech, Anna si Mossel escortate de un MFP si 4 KFK-uri) si Musca (Friedericke si KT 18 escortate de NMS Marasesti, UJ 105, UJ 108, Rb 205 si NMS Dumitrescu). In timpul traversarii, pe 11 mai la ora 5:45, petrolierul Friedericke a fost lovit de o torpila trasa de submarinul L-4. Celelalte doua torpile au fost evitate de Marasesti si Dumitrescu. Petrolierul a fost doar avariat, dar a trebuit remorcat de KT 18 si UJ 108 si, sub escorta NMS Marasesti, s-au intors spre Constanta, in timp ce UJ 105 si canoniera Dumitrescu au continuat drumul spre Chersones. In jurul orei 16:00, au sosit remorcherele de la Constanta si au preluat pe Friedericke, iar KT 18 si escorta sa s-au indreptat spre Crimeea.

La ora 2:00 pe 11 mai au sosit primele nave la Chersones si au fost luate in primire de artileria inamica, trebuind sa manevreze in continuu. Dupa rasaritul soarelui situatia s-a complicat, deoarece deasupra navelor si-au facut aparitia avioane de asalt sovietice. La 7:52, 12 Il-2 din 47 ShAP au lovit Romania si munitiile de la bord au explodat, nava luand foc. Insa echipajul si soldatii ambarcati au fost salvati. Cateva minute mai tarziu, la ora 8:00, 6 Il-2 din 8 GShAP au atacat Danubius, care inca avea 7 tone de munitii inauntru. Cateva bombe au lovit in plin si nava a sarit in aer. Au fost foarte putini supravietuitori. Nava germana Helga a esuat si apoi a fost distrusa de o formatie de Il-2.

Distrugatorul NMS Regele Ferdinand, dupa ce fusese usor avariat de un proiectil de 76,2 mm in timpul noptii, a fost tinta a numai putin de 33 de atacuri aeriene intre 6:00 si 10:30.

27

Atacurile la altitudine joasa au fost respinse de la distanta folosind tunurile principale de 120 mm, in timp ce artileria AA a doborat cateva avioane inamice. La 9:30, distrugatorul a fost incadrat foarte aproape de o baterie de 152 mm sovietica. Lt. cdor. Titus Samson, comandantul navei, a ordonat imediat sa fie puse motoarele pe inapoi, evitand urmatoarea slava care ar fi lovit la tinta. Tunurile de 120 mm au raspuns, obuzele lor cazand in apropierea bateriei inamice si reducand-o la tacere. Pana la urma Regele Ferdinand a fost lovit sub linia de plutire de o bomba care nu a explodat, dar a facut o gaura intr-unul din tancurile de pacura. Cu 11 membri ai echipajului morti si 28 raniti, la care se adaugau 10 pasageri morti si numerosi altii raniti, pierzand combustibil, la ora 10:30 distrugatorul s-a indreptat spre Constanta, fiind atacat in continuare de aviatie. In drum a mai cules 6 germani si doi romani de pe o pluta. Erau supravietuitori de pe Teja. NMS Regele Ferdinand a ajuns noaptea in apropierea Constantei. Deoarece i s-a terminat combustibilul a trebuit sa fie remorcat pana in port.

De la Sevastopol au mai plecat doua convoaie pe 11 mai. Primul format din Grafenau si Theben escortate de UJ 115, UJ 110, un R-boot si 9 MFP-uri, iar al doilea din Tisza escortata de canoniera NMS Stihi, un R-boot si 4 MFP-uri. Acest al doilea convoi a fost atacat de cateva valuri succesive de avioane si in jurul orei 16:00 Tisza a fost lovita si avariata, fiind apoi remorcata de un R-boot din convoiul Stejarul. Nava avea aproximativ 1.600 de soldati la bord.

Stejarul era un convoi format din puitoarele de mine NMS Dacia si NMS Amiral Murgescu, distrugatorul NMS Regina Maria si 2 R-boot-uri. A plecat de la Constanta pe 11 mai la ora 2:40. Datorita pierderii celor trei nave de transport la Chersones, s-au mai trimis inca patru convoaie: Orient la ora 18:00, Trandarirul si Barul la ora 20:00, 9 MFP la ora 22:00. Acestea insa nu au mai apucat sa ajunga la Chersones, deoarece evacuarea incetase.

Stejarul a ajuns la Chersones pe 12 mai la ora 21:00. Cele trei nave de lupta au fost in continuu bombardate de artileria sovietica la lumina parasutelor iluminante. NMS Dacia, fosta nava de transport, a ramas mai in larg si a imbarcat soldati de pe patru MFP-uri. In timp ce avea loc transbordarea, avioanele sovietice au lansat parasute iluminante si apoi au atacat, cateva bombe cazand in apropierea vasului si schijele au ranit pe ofiterul din marina comerciala Barbu Radian, care a decedat ulterior in spital la Constanta. La ora 01:00 a fost ranit cpt. Vasile Panaitescu, secundul navei. O bomba a cazut la pupa pe un colac de parama, care i-a amortizat explozia. Totusi schijele au ucis doi marinari si au ranit 21. La ora 1:30 a intervenit o avarie la masini, imobilizand nava timp de 20 de minute. In jurul orei 2:00, la bordul navei se aflau deja 1.200 de oameni, asa ca a pornit incet spre Constanta. Cand s-a luminat Dacia a fost atacata de trei valuri de aerotorpiloare sovietice, dar care au fost imprastiate de la distanta de tunurile de 105 mm si au lansat gresit. La 8:53 carma s-a defectat in urma exploziei unei bombe si a trebuit sa se opreasca din drum pentru reparatii, fiind protejata de NMS Regina Maria. La 9:32 si-a reluat drumul si in jurul orei 16:00 a ajuns la Constanta. Dintre soldatii germani transportati, 25 au murit in timpul atacurilor aviatiei sovietice.

Distrugatorul NMS Regina Maria s-a apropiat mai mult de mal si a inceput imbarcarea soldatilor de pe un MFP la ora 23:16, iar la 0:44 a terminat. Avea la bord 650 de oameni. Din fericire nu a suferit avarii si a pornit imediat spre Constanta cu viteza maxima. Pe 13 mai, la ora 2:22 a depasit canoniera NMS Dumitrescu si UJ 105, iar la 5:44 a ajuns din urma Dacia, asigurandu-i protectia pe tot restul drumului. Convoiul a intrat in port la 16:09.

28

NMS Amiral Murgescu, comandanta de lt. cdor. Anton Foca, a fost ultima nava romaneasca ramasa in infernul de la Chersones. Pana la ora 2:00 pe 13 mai avea la bord aproximativ 1.000 de soldati, inclusiv generalul Hartmann, ultimul comandant al capului de pod, si a pornit spre Romania, unde avea sa ajunga la ora 17:00. Putin dupa Murgescu au plecat KT 18, UJ-108 si un R-boot, urmate de Laudon, Dresden, Uskok si cateva KFK-uri. Evacuarea luase oficial sfarsit. MFP-urile au mai ramas sa mai ia la bord cat mai multi soldati si apoi au pornit si ele spre Constanta. La ora 3:30, cele 13 vedete torpiloare ale 1. Sb Flotille, care asigurasera siguranta evacuarii impotriva unui eventual atac al navelor ChF, au parasit Crimeea, avand la bord pe contraamiralul Otto Schultz, comandantul naval german in peninsula, cel care coordonase operatiunile de imbarcare la Chersones. Ultimii salvati au fost 57 de germani de pe niste plute de salvare langa coasta, care au fost luati la bord de trei vedete.

Pierderile insa au continuat. Slepul motor german Geisereich a fost scufundat in urma atacului unei formatii de 11 Il-2 din 8 GShAP. UJ 310 a fost grav avariat de artileria inamica si a trebuit sabordat. Cea mai importanta pierdere a fost insa cargoul Durostor, care a fost atacat la 75 de mile de Chersones de 12 Pe-2 din 40 BAP si lovit de doua bombe care l-au imobilizat. Echipajul a fost preluat de cele 3 R-boot-uri din escorta, iar nava s-a scufundat curand.

In aceasta a doua faza a evacuarii au fost transportati pe mare la Constanta 47.825 de oameni: 15.078 romani, 28.992 germani si 3.755 sovietici (voluntari, prizonieri si civili). S-au pierdut aproximativ 10.000 de oameni in timpul traversarii, din care 4.000 erau romani. NMS Regele Ferdinand a avut 12 morti si 28 de raniti din echipaj, NMS Dacia 3 morti si 22 raniti, iar NMS Ghiculescu un disparut si un ranit. Au fost scufundate trei nave de transport sub pavilion romanesc (4.598 tone) si au fost avariate doua nave de razboi. Germanii au pierdut 5 nave, 3 remorchere si doua slepuri (11.196 tone), iar alta nava a fost avariata. Au fost scufundate patru vanatoare de submarine germane si 3 salupe, iar alte sase vanatoare de submarine au fost avariate. De asemenea, doua nave de transport maghiare au fost avariate.

In total, intre 14 aprilie � 13 mai 1944, din Crimeea au fost evacuati pe mare 120.853 de oameni si 22.548 tone de materiale:

36.557 romani, din care 4.262 raniti 58.486 germani, din care 12.027 raniti 723 slovaci 15.391 voluntari rusi 2.581 prizonieri 7.115 civili

Marina Regala Romana a primit felicitari din partea marelui amiral Karl D�nitz, comandantul Kriegsmarine, si a viceamiralului Helmuth Brinkmann, comandantul fortelor germane in Marea Neagra, pentru modul in care a operat in timpul evacuarii. Germanii au fost foarte surprinsi de faptul ca romanii si-au riscat pana si distrugatoarele la Chersones. Majoritatea comandantilor de nave au primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a: cpt. cdor. Alexandru Dumbrava, comandantul distrugatorului NMS Marasesti, lt. cdor. Titus Samson, comandantul distrugatorului NMS Regele Ferdinand, lt. cdor. Gheorghe Rosescu, comandantul distrugatorului NMS Regina Maria, lt. cdor. Anton Foca, comandantul puitorului de mine NMS Amiral Murgescu, lt. cdor. Constantin Costin, comandantul canonierei NMS Sublocotenent Ghiculescu Ion, lt. cdor. Ioan Iftimescu, comandantul canonierei NMS Locotenent comandor Stihi Eugen si cpt. Radu Constantinidi, comandantul canonierei NMS Capitan Dumitrescu Constantin. Comandantul Fortei Navale Maritime

29

Romane, contraamiral Horia Macellariu, a primit Marea Cruce a Ordinului Steaua Romaniei si Crucea de Cavaler a Crucii de Fier, fiind singurul ofiter de marina roman care a primit aceasta inalta decoratie germana. El primise deja Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a din 1943.

Operatiunea a fost un succes tinand cont de conditiile in care s-a desfasurat. Distanta intre Constanta si Sevastopol era de 220 de mile si traversarea dura in medie 24 ore. Sprijinul aerian a fost slab, iar dupa pierderea ultimului aerodrom de la Chersones, a devenit inexistent, facilitand mult succesul aviatiei de bombardament si asalt sovietice. Din fericire, ChF s-a limitat la a folosi doar submarinele si vedetele torpiloare pentru atacuri importiva convoaielor, neriscand navele de suprafata de teama atacurilor bombardierelor germane.

Este evident ca o evacuare din timp a Armatei 17 ar fi dus la salvarea mai multor soldati din cei 220.000 cat erau in peninsula in aprilie.

Autor: Victor Nitu Surse:Koslinski N., Stanescu R. Marina Romana in al Doilea Razboi Mondial vol. II, Editura Fat-Frumos, 1997.

Pandea A., Ardeleanu E. Romanii in Crimeea, Editura Militara, 1995

Cazul "Alba Iulia"

Dare de seama asupra operatiunii de evacuare a Crimeii, intocmita de ministrul subsecretar de stat pentru Marina, generalul Nicolae Sova

Note ale subsecretariatului de stat al Marinei adresate ministrului de razboi, generalul Constantin Pantazi

Jurnalul de Operatii al Comandamentului Fortei Navale Maritime

30