Realizatori: Blîndu Mădălina Doboş Ana Maria Găman Roxana Mihu Loredana Neaţă Andreea Theodora

Profesor coordonator: Popoiu Janet

Argument

“Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre, destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără ca să avem pentru aceasta trebuinţa să ne împrumutăm de la alte naţii.”(Mihail Kogălniceanu)

Epoca paşoptistă înseamnă, înainte de toate, epoca începutului literaturii noastre moderne şi romantice; prin opera scriitorilor afirmaţi dupa 1830, se instaurează un nou climat literar şi o nouă stare de spirit.

Definirea conceptului de paşoptism

În al doilea pătrar al veacului XIX-lea, civilizaţia şi cultura din ţările române încep să ne orienteze spre Occident. Redirecţionarea are două cauze importante, pe de o parte criza Imperiului Otoman, iar pe de altă parte, într-un context mai larg european, trezirea conştiinţei naţionale. „Funcţia literaturii nu mai rămâne doar aceea de a răspândi cultura, de a o „lumina”. Conceptul de literatură include acum noi valenţe, transmiterea emoţiilor estetice trezirea sentimentului naţional, educaţia morală, meneismul social. În 1821 când au încetat domniile fanariote şi s-a revenit la domni pământeni s-au creat premizele unei europenizări economice şi spirituale. Aşa a pătruns în şcoli limba franceză şi astfel intelectualii au înţeles necesitatea modernizării societăţii româneşti şi au îmbinat într-un mod irepetabil utopia cu pragmatismul, desfăşurându-se forţele şi energiile în toate domeniile de activitate, inclusiv în cel cultural şi literar. Rezultatele lor au fost uimitoare. După ce au revenit în ţările lor au înfiinţat societăţi culturale literare, presă în limba naţională învăţământul şi o mişcare teatrală în limba celor mulţi, conform ideilor iluministe. Înlăturarea domniilor fanariote şi instalarea domnitorilor pământeni, apariţia unor relaţii economice şi politice inexistente până atunci constituiau premizele necesare pentru ridicarea societăţii româneşti pe o nouă treaptă de dezvoltare social-economică, de reorganizarea burgheză democratică a societăţii româneşti şi de eliberare naţională. Este foarte semnificativ înţelesul surprinzător pe care M. Kogălniceanu i-l dădea cuvântului „politică”. Politica a ajuns să fie astăzi sufletul lumii moderne; „la dânsa ţintesc şi largile tendinţe ale literaturii ce formulează şi împrăştie ideile şi prăbuşirea industriei şi toată ideea”. Din ea izvorăsc toate acele valuri de teorii, de proiecte, de sisteme care bat necontenit în opinia publică şi împing activitatea mulţimii pe cai noi. Mişcarea revoluţionară din prima jumătate a sec XIX-lea a dat o puternică lovitură regimului feudal, renăscând în conştiinţa maselor spirituale luptei pentru dreptatea socială şi libertate, intensificând mişcarea de idei în favoarea unirii ţărilor române într-un stat puternic şi independent. Ele au determinat în acelaşi timp o viguroasă activitate culturală care avea la bază un amplu program de luptă politică.

Perioada paşoptistă Perioada paşoptistă (aprox. 1830-1860) are ca nucleu Revoluţia de la 1848. Paşoptismul este mişcarea politică şi culturală ale cărei obiective social politice sunt

modernizarea societăţii româneşti şi emanciparea naţională: independenţa politică, libertatea naţională, unirea provinciilor româneşti. Aceste obiective sunt puse în practică de oameni de cultură şi scriitori care se implică activ în viaţa socială (mulţi participă la revoluţie) şi culturală, iar în acelaşi timp, alcătuiesc prima generaţie a literaturii noastre moderne. Edificarea culturii moderne este o componentă importantă a mişcării de modernizare, care oferă căile de acţiune pentru construcţia identităţii naţionale, iar fiecare domeniu cultural este investit cu o funcţie educativă specifică: dezvoltarea învăţământului, a presei(publicarea primelor ziare în limba română cu suplimente culturale şi literare), a teatrului(primele reprezentaţii în limba română, primele traduceri şi adaptări, întemeierea Teatrului Naţional din Iaşi, scrierea primelor piese de teatru originale), activitatea diferitelor societăţi culturale literare. Alături de traduceri, apare o literatură originală şi angajată, ca mesaj social, transmiţând idealul eliberării şi al unităţii naţionale. Alecu Russo proclama necesitatea creării unei literaturi naţionale: “literatura este expresia vieţii unei naţii”. În perioada paşoptistă se observă preocuparea pentru felul în care se reflectă în scris identitatea culturală a românilor. Paşoptismul este şi o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program particular, dar supusă unor comandamente exterioare: spirit critic, deschidere spre Occident şi lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinţă civică şi patriotică. Epoca paşoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne. Scriitorii paşoptişti provin din clasele de sus, sunt educaţi în Apus, mai ales în Franţa, şi devin promotorii renaşterii naţionale atât prin mesajul creaţiei literare, cât şi prin implicarea lor activă în viata politică. Plini de elan, ei încearcă pentru prima dată o sincronizare cu Europa Occidentală, mai mult mimetică la început. Afirmarea unei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă, determina începutul modernităţii noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile. Scriitorii paşoptişti au vocaţia începuturilor şi, poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitură. Polimorfismul preocupărilor individuale se explică în contextul epocii. Scriitorii sunt nevoiţi “să ardă etapele” care se desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai bine de un secol şi jumătate. Curentele literare(iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan. Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa curentelor literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi creaţie.

Cronologie :Aceasta epocă înţeleasă în sens larg se poate diviza în trei perioade: Prepaşoptismul (1830 -1840) Paşoptismul (1840 -1860) Postpaşoptismul (1860 – 1870)

Paşoptismul nu trebuie înţeles doar ca o perioadă literară, ci mult mai larg ca o perioadă de avânt cultural în care cultura românească se deschide către valorile occidentale. Această revoluţie culturală nu ar fi fost însă posibilă fără nişte transformări cum ar fi:

1863 Al. Ioan Cuza dă o lege prin care învăţământul primar devine gratuit şi obligatoriu 1860 Apare prima universitate românească, universitatea de la Iaşi 1864 Apare universitatea Bucureşti 1816 Prima reprezentaţie de teatru la Iaşi 1829 Apar primele ziare româneşti: Ţara Românească: ,,Curierul românesc”, cu suplimentul ,,Curier de ambe sexe”, Moldova: ,,Albina romănească” cu suplimentul Alăuta românească, Transilvania: ,,Gazeta de Transilvania” cu suplimentul ,,Foaie pentru minte, inima şi literatură”. Adevărata revoluţie apare nu cu ziarele ci cu apariţia primelor reviste literare: 1840 Dacia literară 1844 Propăşirea 1855 România literară

Din punct de vedere cronologic, epoca paşoptistă durează, prin urmare, aproximativ între 1830-1860; aceasta nu înseamnă că opere în spirit paşoptist nu ar fi existat şi înainte de 1830, dar şi după 1860. O generaţie de scriitori afirmaţi după Revoluţia de la 1848, scriitori care aduc unele elemente noi, continuând – în liniile ei fundamentale- direcţiile literaturii paşoptiste, aparţin epocii numite “postpaşoptiste”. In general, exista o continuitate de stil si de spirit intre opera scriitorilor pasoptisti si a celor postpasoptisti: dupa cum arata si numele dat de istoria literara, ceea ce ii apropie este mai important decat ceea ce ii desparte. In jurul anului 1848 romantismul este un curent la moda in toata Europa, astfel incat el ajunge si in Tarile Romane sub o forma moderata insa, fiind mai ales un curent cultural, impregnate de idei iluministe.

Pasoptistii si literatura Prima jumatate a secolului XIX asaza intreaga societate romaneasca intr-un curent modernist, un curent al innoirilor, in toate domeniile. In urma Pacii de la

Adrianopol(1829) Tara Romaneasca si Moldova au intrat in circuitul economic european, putand sa ia contact mai bine cu toate transformarile din lumea apuseana. Două personalităţi au avut rolul de îndrumător al fenomenului cultural-literar şi astfel au contribuit, în etape distincte, la modernizarea literaturii noastre paşoptiste.

Într-o primă etapă, de efervescenţă creatoare, corespunzătoare primei generaţii paşoptiste, acest rol îi revine lui Ion Heliade-Rădulescu prin articolele din ziarul Curierul românesc, apărut la Bucureşti, începând cu 1829, căruia îi adaugă din 1837 suplimentul literar Curierul de ambe sexe. Este faza entuziastă şi oarecum „naivă" a romantismului paşoptist, când distincţia între opera originală şi prelucrarea unui model străin aproape că nu se făcea. Datorită îndemnurilor adresate tinerilor scriitori: “Nu e vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea", a fost posibil debutul unei întregi generaţii, între 1830 şi 1840: Vasile Cârlova, Gr. Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac ş.a. Prin promovarea literaturii, fie traduceri, fie scrieri originale, presa îndeplineşte o funcţie culturală în toate provinciile române (Gheorghe Asachi editează la laşi Albina românească, în 1829, cu suplimentul cultural şi literar Alăuta românească, iar George Bariţiu editează la Braşov Gazeta de Transilvania, în 1837, cu suplimentul Foaie pentru minte, inimă şi literatură). În această etapă se creează climatul cultural necesar pentru formarea unei literaturi şi a unei limbi comune pentru toţi românii, deziderat formulat clar la 1840 de Mihail Kogălniceanu. În a doua etapă, de aşezare a fenomenului literar, Mihail Kogălniceanuimpune spiritul critic. El este redactorul primei reviste exclusiv literare, Dacia literară, de la Iaşi. în cele trei numere apărute, se publică opere ale celor mai valoroşi scriitori ai vremii (C. Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu ş.a.), iar direcţia imprimată se reflectă în toată literatura epocii. Revista a fost interzisa de cenzura, dar spiritual ei a fost continuat de revistele Arhiva romaneasca si Propăşirea, avandu-l ca principal animator pe Mihail Kogalniceanu.

Trasaturi ale literaturii pasoptiste

Literatura pasoptista se dezvolta sub semnul romantismului European si parcurge un drum sinuos. Dupa literature anilor 1825-1830,care abunda in traduceri si adaptari dupa autorii straini, in special francezi, e de remarcat concordanta dintre manifestul romantismului francez (Prefata la drama Comwell, de Victor Hugo, in 1827) si articolul program Introductie, publicat de Kogalniceanu in 1840. Scriitorii romani ai epocii asimileaza rapid manifestul romantismului francez si aplica principiile acestuia, cu particularitatile curentului national-popula de la revista Dacia Literara. Tematica literaturii de la 1848 cuprinde, în variate ipostaze, istoria (trecutul glorios, ruinele, mormintele, nestatornicia soartei), folclorul, descrierile de natură. Marile idealuri ale momentului erau: libertatea şi unitatea naţională, libertatea socială (în contextul revoluţiei burgheze-democratice, antifeudale). Aceste idealuri sunt ilustrate în tematica şi mesajul creaţiilor literare ale scriitorilor care sunt participanţi sau simpatizanţi ai Revoluţiei de la 1848 şi pun arta în slujba ţelurilor politice ale epocii.

Specii clasice (fabula, satira, epistola, imnul, oda, poemul eroic, comedia) coexistă cu cele romantice (meditaţia, elegia, poemul filozofic, nuvela istorică şi fantastică, apariţia dramei), uneori în opera aceluiaşi scriitor sau chiar în acelaşi text. Fondul romantic (teme, motive, atitudini) este uneori turnat în tipare ale secolului precedent, pentru că literatura noastră nu a avut un clasicism individualizat, iar paşoptismul a recuperat simultan experienţe literare manifestate succesiv în alte literaturi.

REVISTE

Curierul românesc

Ion Heliade Rădulescu este fondatorul revistei ,,Curierul românesc”, revistă ce apare pe 8 aprilie 1829, în Ţara Românească. Revista apare cu sprijinul lui Dinicu Golescu, comandantul trupelor ruseşti, care a obţinut aprobarea apariţiei revistei. Este prima gazetă românească cu periodicitate constant şi cu apariţie îndelungată, gazetă care pune bazele presei româneşti. Încet, încet, ,,Curierul românesc” devine ecoul întregii mişcări literare din ţară; îşi face o datorie să reproducă din confratele moldovean ,,Albina românească” a lui Asachi, ştiri politice, cultural, literare şi mai târziu să facă acelaşi lucru faţă de ziarele din Braşov ale lui Bariţiu: ,,Gazeta de Transilvania” şi ,,Foaia literară”. În el se găsesc coloane deschise, după bătrânul Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion Voinescu, Costache Aristia, Cezar Bolliac, Costache Bălăcescu, Viişoreanu, K. Caragiale, G. Baronzi ş.a. Ne ţine la curent cu tot ce se publică în limba română, mai ales în Valahia. Ne face cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta, cum este ,,Foaia ştiinţifică şi literară de la Iaşi” şi ,,Magazin istoric” din Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade: ,,Gazeta Teatrului”(1835) şi ,,Curierul de ambe sexe” (1836). În ,,Curierul” se naşte critica literară în literatura română.

Albina românească A fost o gazetă politico-literară, editată de Gheorghe Asachi la Iaşi. Apare la 1 iunie 1829 şi i se adaugă în 1837 suplimentul literar ,,Alăuta românească”, sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu. După ,,Courrier de Moldavie”, tipărit la Iaşi în limba franceză, ,,Albina românească” este primul ziar în limba română din Moldova, care alături de ,,Curierul românesc” şi de Gazeta de Transilvania pune bazele presei periodice româneşti.

Propăşirea

Revista săptămânală de cultură, apărută la Iaşi între 9 ianuarie şi 29 octombrie 1844, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Ghica şi Petre Balş.

Convorbiri literare

Revista ,,Convorbiri literare”, apărută la 1 martie 1867 din iniţiativa lui Iacob Negruzzi, în paginile căreia s-au publicat în timp cele mai multe dintre operele marilor clasici: Eminescu(,,Venere şi Madona”, ..Epigonii”, ,,Mortua est”, ,,Sărmanul Dionis”, ,,Făt-Frumos din tei”), Caragiale(,,O noapte furtunoasă”), Maiorescu, Creangă(,,Amintiri din copilărie”), Slavici(,,Popa Tanda”, ,,Scormon”, ,,Budulea Taichii”), devine curând după apariţie cea mai important publicaţie a epocii. Iacob Negruzzi a fost însărcinat de ,,Junimea” cu editarea revistei, de care s-a ocupat timp de 28 de ani. Primii autori de literatură publicaţi de revista se numărau Iacob şi Leon Negruzzi, M. Cornea, Scarlat Capsa, Th. Şerbănescu, V.Pogor, Nicu Gane, cei mai mulţi dintre ei catalogabili în a doua linie valorică. Primul success remarcabil este cooptarea lui Alecsandri, care îşi publică începând cu nr. 20, ,,Cânticele comice”. Rar, revista găzduieşte şi unele recenzii semnate de Maiorescu, Pogor, Carp sau N. Quintescu. Din 1970, începe colaborarea cu Eminescu, cu ,,Venere şi Madona”, ..Epigonii”, apoi în 1871 ,,Mortua est”.

REPREZENTANŢI AI PAŞOPTISMULUI

VASILE ALECSANDRI (Moldova)

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, Bacau — d. 22 august 1890, Mircesti, judetul Iasi) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român,membru fondator al Academiei Romane, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.1834: impreună cu alţi tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al.I. Cuza şi pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde şi-a dat bacalaureatul in anul 1835. 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat in ştiinţe, urmad cursurile Facultăţii de Inginerie, pe care nu a terminat-o.1838 apar primele incercări literare in limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit rameau, Serata. In anul următor s-a intors in ţară şi a ocupat un post în administraţie până în 1846. Împreună cu Costache Negruzzi a făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspiraţie pentru nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa.

1840 împreună cu Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iaşi şi şi-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constantesuccese. Opera sa dramatică însumează circa 2000 de pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activităţii sale literare şi va constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcţii tehnice: comedia străină şi drama istorică. În noiembrie s-a jucat Farmazonul din Hârlău, iar în februarie 1841, Cinovnicul şi modista, ambele preluate după piese străine.Poezii în limba română pe care le va grupa mai târziu în ciclul Doine şi care sunt foarte strans legate de modelul popular din care au luat naştere. A fost unul dintre fruntaşii mişcării revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu şi C. Negruzzi Dorinţele partidei naţionale din Moldova, principalul manifest alrevoluţionarilor moldoveni.1854 – Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar şi muntenii Gr. Alexandrescu, D.Bolintineanu, Al. Odobescu. În 1859 – Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franţa,Anglia şi Piemont pentru a pleda în scopul recunoaşterii Unirii.1881 Primeşte Premiul Academiei pentru Literatură;1890 -bolnav de cancer fiind,, se stinge vara, la 22 august,ramanandu-i in priviri universul casei de la Mircesti. A fost dus la mormant intr-un car tras de patru boi.

ALECU RUSSO (Moldova) Alecu Russo (17 martie 1819, Chişinău - 5 februarie 1859)

a fost poet, prozator, eseist, memorialist şi critic literar român

(originar din Basarabia), ideolog al generaţiei de la 1848. Este

autorul volumului „Cântarea României”, tipărit anonim. Fără a

revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre

cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria

literaturii române.

S-a născut în familia unui boier de viţă veche, dar cu o situaţie socială relativ modestă. Copilaria şi-a petrecut-o la ţară, în mijlocul ţăranilor. Pe la 1829 o cumplită epidemie de holeră i-a secerat familia.Rămas orfan de mamă, Alecu Russo e trimis de parintele său la studii în Elveţia. După studiile din Elveţia, îşi continuă studiile la Institutul lui Francois Naville din satul Vernier de langa Geneva. Pe băncile institutului scrie primele saleîncercari literare. Majoritatea lucrărilor au fost scrise în limba franceză şi au apărutpostum în traducerea lui Alecsandri.

17 martie 1819 – Se naşte Alecu Russo (numele vechi este Rusul sau Rusu), fiul lui Iancu Rusu, în Basarabia, Prodăneştii Vechi.

1829 – Este trimis de către tatăl său (mama lui murise în acest an în urma epidemiei de holeră) în Elveţia, la Institutul lui Francois Naville de la Vernier, unde învaţă limbile franceză şi germană.

1836 – Tânărul Russo scrie poemele „La mort d’Alibaud şi Epitaphe d’Alibaud” în limba franceză. „Louis Alibaud fusese un tânăr care a întreprins un atentat împotriva regelui Ludovic Filip, dar, nereuşind, a fost condamnat la moarte. De pe acum, Russo se dovedeşte un revoltat, cu un deosebit simţ al dreptăţii şi al egalităţii, un liberal în gândire, fiind, mai apoi, ideologul mişcării revoluţionare de la 1848 din Moldova.

1839 – Se întoarce în Moldova, probabil la moşia de la Negrişoasa, în ţinutul Bistriţei, unde tatăl său arendase nişte pământuri. Împreună cu Alecsandri întreprind o călătorie în ţinuturile Neamţului, intrând în contact cu frumuseţea folclorului, cu peisajul românesc. Acestea toate, călătorii şi impresii, vor deveni material etnopsihologic pentru celebra „Piatra Teiului”.

1840 – Se stabileşte la Iaşi, în urma unor dezacorduri cu familia. Impresionat de locuri şi de locuitori, Alecu Russo scrie „Iaşii şi locuitorii lui la 1848” (în franceză). Scrie „Studie naţionale”, lucrare apărută postum sub îngrijirea lui V. Alecsandri.

1841 – Domnitorul Mihail Sturdza îi încredinţează un post de funcţionar la Tribunalul districtual de la Piatra Neamţ.

1845 – Alecu Russo scrie piesele „Băcălia ambiţioasă” şi „Jicnicerul Vadră sau Provincialul la Teatrul Naţional”. 1846 – Se reprezintă la Iaşi „Băcălia ambiţioasă” şi, apoi, „Jicnicerul Vadră”. Apare în „Albina Românească” articolul „Critica criticii”, un studiu programatic în spiritul Introducţiunii de la „Dacia literară”. În urma reprezentării comediei Jicnicerul Vadră, Alecu Russo este surghiunit la Mănăstirea Soveja; scrie

jurnalul „Soveja. Ziarul unui exilat politic la 1846”,

publicat postum de Al. Odobescu.

1847 – Scrie articolele „Poezia populară” şi „Decebal şi Ştefan cel Mare”, publicate postum în „Foaia societăţii pentru literatură şi cultură română” din Bucovina.

- După încercarea lui Negruzzi din 1840, Poezia populară devine o operă fundamentală de cercetare a folclorului.

1848 – Participă la mişcarea revoluţionară din Moldova alături de V. Alecsandri;- În urma eşecului acesteia, Russo pribegeşte mai îtâi în Ardeal, pentru ca apoi să se stabilească la Paris.

1850 – Apare în „România Viitoare”, revistă politică a românilor exilaţi la Paris, „Cântarea României” (versiune franceză);

1851 – Se întoarce în ţară; publică în „Zimbrul” scrierea „Studie moldoveană” sub pseudonimul „Terenţie Hora”.

1855 – După o absenţă mai lungă în publicistică, Alecu Russo publică în „România literară” a lui Vasile Alecsandri „Cugetări”.

Foarte bolnav, plin de datorii, moare sarac la 40 de ani, doar la cateva zile de la Unirea din 24 ianuarie 1859. Mormantul sau se afla in interiorul bisericii Barboi din Iasi.

COSTACHE NEGRUZZI (Moldova)

Născut in Trifeştii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropiera Prutului, langă Iaşi, este fiul lui Dinu Negruzzi, de origine răzăşească, ajuns boiernaş in rang de paharnic, şi al SofieiHermeziu. Şi-a început învăţătura în greaca cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iaşi, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuşi mărturiseşteintr-un articol intitulat “Cum am învăţat româneşte”, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuinţate de profesorii din acea vreme. Izbucnind revoluţia din 1821, a fugit in Basarabia cu tatăl său. La Chişinău face cunoştinţă cu poetul rus Puşkin, care-i deşteaptă gustul pentru literatură şi cu un emigrant francez de la care ia lecţii de limba şi literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822. Dupa moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viaţa politică, cum făceau toţi fiii de boieri pe atunci. În acest timp publică câteva traduceri de poezii („Mnemon”de Voltaire, „Prostia Elenei” de Marmontel), şi câteva nuvele, care făcură mult efect. îndemnat de scrierile patrioţilor de peste munţi, studie istoria şi dădu la lumină Ales, in 1837, deputat de Iaşi in Obşteasca obişnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca director al teatrului (alături deMihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres. -1840- este ales primar al oraşului Iaşi. Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând mai târziu ca judecător, ca membru în Divanul domnesc (1857) şi apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanţelor, ca deputat şi ca epitrop la Sf. Spiridon. Se stinge din viaţă la 24 august 1868, şi este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi.

Cronologie· 1808 – Se naşte la Trifeştii Vechi (Iaşi) Costache Negruzzi, fiul paharnicului Dinu Negruţ şi al Sofiei Hermeziu. După ce învaţă în casă limba greacă şi franceză, îşi însuşeşte limba română cu un dascăl de la Seminarul de la Socola, episod povestit cu mult umor în Cum am învăţat româneşte. Învaţă după cărţile populare Floarea darurilor şi Istoria lui Arghir şi a prea-frumoasei Elene şi după cartea lui Petru Maior Despre începutul românilor – „Astfel Petru Maior m-a învăţat româneşte.“· 1821 /1822 – Familia părăseşte Iaşii în urma mişcării eteriste, stabilindu-se la moşia Şărăuţi din ţinutul Hotinului, apoi la Cernăuţi, unde viitorul scriitor a avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Aleksandru Puşkin, exilat aici de autorităţile ţariste.· 1823 – Familia se întoarce la Iaşi.· 1826 – Moare tatăl scriitorului, Dinu Negruţ.· 1825 /1835 – În urma morţii tatălui, ocupă diverse funcţii administrative, de la aceea de diac la vistierie până la cea de secretar al Adunării Obşteşti.· 1835 – Traduce Triizăci ani sau viaţa unui jucătoriu de cărţi după opera cu acelaşi titlu a lui Victor Ducange şi M. Dinaux.· 1836 – În Muzeul Naţional (nr. 36, 37) apare Corespondenţa dintre doi români, unul din Ţara Românească şi altul din Moldova, pe de o parte I.H. Rădulescu, pe de alta C.Negruzzi, pe teme lingvistice de mare actualitate: simplificarea alfabetului, introducerea neologismelor, limba română unitară.· 1837 – Traduce, la îndemnul lui Heliade care proiectase acea vestită Bibliotecă universală, Angelo, tiranul Padovei şi Maria Tudor, drame ale lui Hugo. Publică poemul Aprodul Purice, sursa de inspiraţie fiind o legendă din O samă de cuvinte a lui I. Neculce, gândit drept un fragment din proiectata epopee Ştefaniada.· 1837 /1838 – Curierul de ambe sexe al lui Heliade publică nuvela romantică Zoe, apoi traducerea poemului Şalul negru de Aleksandr Pushkin.· 1839 – Tot în Curierul de ambe sexe publică povestirea anecdotă Au mai păţit-o şi alţii, În Albina Românească apare Regele Poloniei şi domnul Moldovei.· 1840 – Apare la Iaşi Dacia literară sub direcţia lui Kogălniceanu, a lui Alecsandri şi a lui C. Negruzzi. în chiar numărul 1 al Daciei literare apare nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul,care este de asemenea si prima nuvela istorica din literatura română. G. Călinescu afirmă: „Numele lui C. Negruzzi este legat de obicei de nuvela istorică «Alexandru Lăpuşneanul», care ar fi devenit o scriere celebră ca şi «Hamlet«» dacă literature română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale“. Face parte din comitetul de direcţie al Teatrului Naţional din Iaşi, alături de Kogălniceanu şi de Alecsandri. Publică în Albina Românească nuvela Provinţialul, devenită Fiziologiaprovinţialului.· 1842 – În Albina Românească apare Păcală şi Tândală sau Morala moldovenească: „capodopera acestei proze de hilaritate clasică este «Păcală şi Tândală», deschizânddrumul lui Anton Pann şi a lui Ion Creangă“ (G. Călinescu).· 1844 – În Propăşirea apare prelucrarea Toderică după Federigo a lui Prosper Merimee, care nemulţumeşte autoritatea domnească; autorul este exilat, iar revista oprită.

Tipăreşte Vânătorul bun, o carte pe tema vânătorii pe care Odobescu o cunoaşte, devenindu-i model pentru Pseudokinegeticos, operă terminată cu un fragment negruzzian.· 1846 – În Almanahul de învăţătură apare nuvela istorică Sobieski şi românii.· 1848 – Conservator în gândire, un cumpătat, având relaţii bune cu domnitorul, Negruzzi nu este printre participanţii la evenimentele revoluţionare din acest an.· 1849 – La Teatrul Naţional din Iaşi se reprezintă vodevilul Doi ţărani şi cinci cârlani, devenit Cârlanii.· 1850 – Este numit director al departamentului finanţelor.· 1851 – Publică farsa într-un act Muza de la Burdujeni la sfârşitul căreia Negruzzi adaugă o notă: „Noi am zis – nu ne mai aducem aminte unde – că sunt mulţi care schingiuesc şi sfâşie frumoasa noastră limbă şi în loc de creatori se fac croitori, şi croitori răi. Asta ne-a îndemnat a compune această mică comedie crezând că facem un bine arătând ridicolul unor asemine neologişti“.· 1853 – Negruzzi scoate revista Săptămâna.· 1855 – în România literară a lui V. Alecsandri apar Istoria unei plăcinte şi Ochire retrospectivă.· 1857 – Apare volumul Păcatele tinereţilor, care cuprinde toate scrierile lui Negruzzi grupate în patru cicluri:- I. Amintiri din juneţe (Cum am învăţat româneşte, Zoe,O alergare de cai);- II. Fragmente istorice (Aprodul Purice, Alexandru Lăpuşneanul, Sobieski şi românii, Regele Poloniei şidomnul Moldovei);- III. Neghină şi Pălămidă (Cârlanii, Muza de la Burdujeni);- IV. Negru pe alb (Scrisori de la un prieten).· 1862 – În revista Din Moldova apar Studii asupra limbii române.· 1866 – La înfiinţarea Societăţii Academice Române este numit membru al acesteia.· 1868 – C. Negruzzi moare la Iaşi, fiind înmormântat la moşia sa din Trifeşti.

GRIGORE ALEXANDRESCU (Muntenia)

S-a născut la Targovişte, in anul 1810,in mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului M. Lixandrescu. Rămâne orfan şi sărac, dar de mic e deştept, cu o memorie extraordinară. învaţă greaca şi franceza. Ajuns la Bucuresti, este elev la pensionul Sfântul Sava, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunoştinţă cu Heliade. Uimeşte pe toţi prin talentul său poetic. Va sta şi acasă la Heliade, care-i va publica prima poezie „Miezul nopţii” în „Curierul Românesc”, urmată de elegia Adio la Târgovişte. O vreme, a fost ofiţer, dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri (Anul 1840 şi „Lebăda şi puii corbului”) este întemniţat. A ocupat funcţii mărunte. În 1848 e redactor al ziarului „Poporul suveran”. în ultimii 25 de ani de viaţă a fost marcat de alienare mintală. A murit sărac la Bucureşti în anul 1885. A debutat cu poezii publicate in „Curierul Românesc” condus de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influenţată de ideile care au pregătit revoluţia din 1848.

Poetul liric scrie, mai întâi, meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. Tonul este extraordinar de fantastic si umoristic. Cea mai reuşită este Umbra lui Mircea la Cozia (făcuse o călătorie în Oltenia, cu prietenul Ion Ghica). E ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne vreo 40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii autorităţilor („Cainele şi căţelul”, „Boul şi viţelul”, „Dreptatea leului”, „Vulpea liberală” s.a.). Lui Alexandrescu ii revine meritul de a fi consacrat in literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira. A tradus din Lamartine şi Byron.Apreciere critică: ,, Alexandrescu este incontenstabil cel mai de seamă fabulist al nostru...” ( D. Popovici)ION HELIADE RADULESCU (Tara Romaneasca)

Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Tâgovişte — d. 27 aprilie 1872, Bucureşti) a fost un scriitor, filolog şi om politic roman, membru fondator al „Academiei Române” şi primul său preşedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura românăprepaşoptistă. După obiceiul şi în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învaţă limba greacă, înainte de a învăţa să citească româneşte din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în „Dachia a lui Petru Maior” (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova). în 1818, el devine elevul lui Gh. Lazăr, căruia îi va urma la conducerea şcolii de la „Sf.Sava”. Estemembru activ al asociaţilor culturale din epocă: „Societatea Literară” (din 1827), „Societatea Filarmonică” (din 1833), întemeietor al presei din Ţara Românească: „Curierul Românesc” (1829) şi „Curierul de ambe sexe” (1837), tipograf, editor, poet,prozator, critic. în 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale”, menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriaşă, ce depăşea cu mult chiar puterile unei generaţii, oricât de ambiţioase.· Fondator al unor reviste, printre care cea mai importantă este considerată a fi „Curierul românesc de ambe sexe” publicată începând cu 1829, primul ziar apărut în Ţara Românească, dar şi „Gazeta Teatrului Naţional”, „Muzeul naţional”, difuzate prin librăria româească a lui Iosif Romanov.· Fondator al Societăţii Filarmonice (1833).· Implicat în evenimentele de la 1848 (a participat la redactarea Proclamaţiei de la Islaz, membru în guvernul provizoriu, etc.)· Teoretician şi îndrumător literar în Regulile sau gramatica poeziei.· Poet al viziunilor grandioase de tip hugolian a scris poemul eroic „Anatolida” sau „Omul şi forţele”, realizat fragmentar, a cultivat meditaţia cu motive preromantice, lamartiniene „O noapte pe ruinele Târgoviştei”, elegia „Dragele meleumbre”, mitul popular „Sburătorul”, capodopera sa literară, satira şi fabula politică.· Proză cu conţinut satiric şi pamfletar, în maniera fiziologilor, „Domnul Sărsăilă autorul”, „Conu Drăgan şi cuconiţa Drăgana”.· Este autor a numeroase traduceri, imitaţii şi prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Aligheri, Goethe, Byron ş.a.m.d..· A militat pentru unificarea limbii române literare (Gramatica românească, 1828).

· Preocupări de natură filosofică şi religioasă de inspiraţie gnostică („Biblicele”, 1858; „Echilibru între antiteze”).· Membru fondator al Societăţii Academice Române (Academia Română) şi primul preşedinte al acesteia (1867 – 1870).

DIMITRIE BOLINTINEANU (Tara Romaneasca)

Dimitrie Bolintineanu (n. 1819 [sau 1825 după alte surse], Bolintin-Vale — d. 20 august 1872,București) a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.

- 1819, februarie – Se naște, în satul Bolintinul din Vale (județul Ilfov), Dimitrie Bolintineanu, fiul macedoneanului Ienache Cosmad. „Părinții lui nu sunt nici vechi moldoveni, nici vechi munteni, nici vechi ardeleni, ci dintr-o familie venită din Balcani, se pare, așezată de curând în țară, un fel de moșieri de clasa a treia, sau mai curând din clasa arendașilor“ (Nicolae Iorga). Stabilindu-se peste câțiva ani în București, viitorul poet urmează cursurile Colegiului Sfântul Sava, având colegi pe la 1833 pe Alexandru Zanne și pe Al. Crețulescu, iar ca profesor de istorie pe Florian Aaron. 1842, 15 mai – Debutează în literatură cu poezia O fată tânără pe patul morții, publicată de I.H. Rădulescu în Curierul de ambe sexe; poezia este scrisă în spiritul epocii, evocând moartea timpurie a iubitei, cu multe accente melodramatice. 1845 – Pleacă la studii în străinătate, la Paris, având o bursă oferită de Societatea literară. 1847 – Apare, la București, primul volum de versuri, Colecție din poeziile domnului D. Bolintineanu, cuprinzând elegii, balade istorice și balada fantastică Mihnea și baba. 1848 –Editează revista Poporul suveran, „gazetă politică și literară“, la care colaborează Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac; articolele publicate aici pregătesc atmosfera revoluționară a momentului. Întrucât revoluția burghezo-democratică a fost înfrântă, Bolintineanu este silit să părăsească țara împreună cu alți conducători ai mișcării și se stabilește la Paris, unde va participa la activitățile politice și culturale ale exilului. 1851 – Poetul părăsește Parisul îndreptându-se spre casă, dar nu i se permite intrarea în țară; călătorește prin Bulgaria, prin Constantinopol, Palestina, Egipt și Macedonia, scriind mai târziu un memorial de călătorie de ținută romantică. 1855 –16 iulie/16 octombrie – În România literară a lui Alecsandri apare Manoil. Roman național. Apare, sub îngrijirea lui G. Sion și cu prefața lui Radu Ionescu,

volumul Poesii vechi și nouă, structurat pe următoarele cicluri: Elegii, Balade, Florile Bosforului, Epistole, Cântece, Poeme 1858 – Publică volumul Legende sau Basme naționale în versuri; apar Melodii române și proza memorialistică și de voiaj Călătorii pe Dunăre și în Bulgaria dar și Cântarea României, în versuri, toate tipărite la Tipografia Națională a lui Iosif Romanov. 1861 – Apare volumul de satire Nemesis. 1863 – Pentru a se întreține, începe să publice seria de „vieți“ romanțate ale unor personalități istorice: Viața lui Vlad Țepeș și Mircea Vodă cel Bătrân, Viața lui Ștefan Vodă cel Mare, Viața lui Mihai Viteazul-Publică volumul Călătorii la românii din Macedonia.- 1864 – Apare în Dâmbovița un fragment din epopeea Traianida (neterminată).- 1865 – Se tipărește în două volume întreaga producție poetică a lui D. Bolintineanu sub titlul Poesii de D. Bolintineanu atât cunoscute cât și inedite. Primul volum cuprinde ciclurile Florile Bosforului, Legende istorice, Basme, iar al doilea ciclurileMacedonele, Reverii, Diverse.- 1866 – În traducerea autorului, apare la Paris volumul antologic Brises d'Orient. -toamna – Publică o nouă culegere de satire intitulată Eumenidele sau Satire politice.- 1869 – An fecund, poetul publică multe broșuri de popularizare a istoriei, cu note cetățenești și politice.- 1870 – Apare volumul Menadele, care conține satire sociale și politice.- 20 august 1872 – Moare, la București, Dimitrie Bolintineanu.

Mihail Kogălniceanu

• S-a născut la 6 septembrie 1817 la Iaşi, într-o familie de boieri moldoveni . • A fost om politic de orientare liberală, avocat, istoric şi publicist român.• A fost redactor şef al revistei Dacia Literară şi profesor al Academiei Mihăileane. • După declanșarea revoluțiilor europene din 1848 , Kogălniceanu a fost prezent în

prima linie a politicii naționaliste. Deși, din mai multe motive, el nu a semnat „Petițiunea-proclamațiune” din martie 1848, care a dus la declanșarea revoluției în Moldova , el a fost considerat a fi unul din instigatori, iar domnitorul Sturdza a ordonat să fie arestat.

• Kogălniceanu a devenit membru și principal ideolog al Comitetului Revoluținar Moldovenesc Central din exil.[36] Manifestul său,Dorințele partidei naționale din Moldova (august 1848), era, practic, un proiect constituțional ce enumera țelurile revoluționarilor români.

• Se naste la Iasi, intr-o familie de boieri moldoveni • Kogălniceanu a fost educat la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, înainte de a fi de

instruit de către Gherman Vida , un călugăr care aparținea Școalii Ardelene și care era asociat cu Gheorghe Șincai .

• A terminat școala primară din Miroslava, unde a învățat la pensionul lui Cuénim.[5] În acea perioadă i-a întâlnit pentru prima dată pe poetul Vasile Alecsandri , pe Costache Negri și pe Cuza

• Ajutat și de prințul Sturdza, Kogălniceanu și-a continuat studiile în străinătate, inițial în orașul francez Lunéville și mai târziu la Universitatea Humboldt din Berlin

• În jurul anului 1843, Kogălniceanu era suspectat de autoritățile din Moldova din cauza entuziasmului său pentru reformă. În 1844 i s-a revocat dreptul de a ține prelegeri de istorie. În timp ce călătorea în Viena ca reprezentant secret al opoziției politice moldovene i-a fost suspendat pașaportul.

• Întemnițat pentru scurt timp după revenirea la Iași, s-a implicat la scurt timp în politica din Țara Românească, ajutându-l pe prietenul său, Ion Ghica: în februarie, în timpul unei sărbători naționaliste, a călătorit la București, unde s-a întâlnit cu membrii organizației secrete Frăția și cu cei ai aripii sale politice legale, Soțietatea Literară.

• între 1845 și 1847, aderând la Societatea Studenților Români împreună cu Ghica, Bălcescu și Rosetti

• El a frecventat și La Bibliothèque Roumaine, aderând la Francmasonerie, mai precis la loja denumită L'Athénée des Étrangers („Ateneul Străinilor”), împreună cu majoritatea românilor reformiști din Paris.

George Bariț Uneori scris Gheorghe Barițiu, (n. 4 iunie 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj - d. 2 mai 1893, Sibiu) a fost un istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania.Gheorghe Bariț a fost fiul lui Ioan Pop Bariț, preot greco-catolic, și al Anei Rafila. Studiile primare le-a efectuat la școalaunitariană din Trascău (azi Rimetea, județul Alba) între 1820-1824. A urmat apoi Gimnaziul la Blaj și studiile liceale la Liceul Piariștilor din Cluj, la secția umanioare și filosofie, iar apoi Facultatea de Teologie la Blaj între 1831-1835. Mediul Bisericii Române Unite cu Roma a jucat un rol hotărâtor în formarea intelectuală a lui George Bariț. Atât tatăl, cât și bunicul său au fost preoți greco-catolici. El a fost pregătit la rândul său pentru cariera ecleziastică, însă s-a decis pentru cariera didactică, începând prin a preda la Liceul Comercial Românesc din Brașov.În anul 1838 a întemeiat la Brașov Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. În același an a început la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă și literatură, primul ziar literar românesc din toate timpurile. Difuzarea lor peste munți era asigurată de prietenul sau librarul Iosif Romanov. George Bariț fost una din figurile cele mai importante ale Revoluției de la 1848 în Transilvania. În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra). A fost mai întâi secretar, apoi președinte al Astrei. Asociația a editat începând din 1868 revista Transilvania, pe care a condus-o între 1868 și 1889. În această revistă a publicat numeroase articole și studii de istorie și politică. Colectivului redacțional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898 și 1904. George

Bariț a publicat tot la Sibiu, tot în trei volume, între 1889și 1891, principala sa operă, initulată Părți alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă. A fost membru fondator al Societății Literare Române (1866), precursoarea Academiei Române. În anul 1893 a devenit președinte al Academiei Române.

Cuvântare scolasticească la ecsamenul de vară în Școala românească din Brașov și Cetate, 1837

Deutsch-Rumänisches Wörtebuch, Dicționariu român-german, 1853-1854 Dicționariu românesc-unguresc, Magyar-román szótar, 1869 Părți alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă, I-III, Sibiu, 1889-

1891 Două drame familare, teatru, 1891

Gheorghe Asachi

Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 - d. 12 noiembrie 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.În 1830 era Venerabilul unei loji din Iași, iar în 1866 a participa la lucrările Lojii Steaua României, tot din Iași. A fost inițiat în francmasonerie la Milano, în Italia.A fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vietii artistice și culturale, organizator al școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești.Fiul său, Dimitrie Asachi, a fost de asemenea om de știință, a cărei activitate a vizat matematica și topografia. Se consacră activității de propășire a culturii române. Pune bazele Academiei Mihăilene(1835), strămoașa Universității din Iași. Fondează revista Albina românească și o tipărește la tipolitografia Albina.Aici îi apar primele volume originale, „Culegere de poezii” și „Fabule alese”. Adversar declarat al Revoluției de la 1848 în Moldova, cade în

uitare și în perioada aceasta își tipărește nuvelele istorice, întâi în franceză, „Nouvelles historiques de la Moldo Roumanie”, în 1859 apoi și în traducere românească, în 1867.El este în Moldova initiatorul presei în limba româna, scotînd primul ziar românesc Albina româneasca. Vazînd în presa un excelent instrument de informare si educare, Asachi va scoate si alte ziare destinate unor categorii diverse de cititori, cum ar fi: Foaia sateasca (1839-1840) si (1846-1850) - destinata taranilor, Icoana lumii (1846) care populariza cuceririle stiintei.

În epoca paşoptista se conturează doua curente opuse: romantismul şi clasicismul.

Romantismul

Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare parte o reacție împotriva Revoluției Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale ale Iluminismului. Își face cel mai simțită prezența în artele vizuale, literatură și muzică, dar de asemenea a avut un impact și asupra istoriografiei, educației și istoriei naturale (științele naturii).Trăsături

prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor; exprimarea cu prioritate a sentimentului și sensibilității; libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la

clasicism); întoarcerea spre trecut și adorația trecutului, în special al evului mediu și goticii; îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și stilistic exprimarea specificului național în literatură; tendința de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată, glorificarea eroilor și

libertății; apar multe opere care au loc în peisaje, culturi, personaje țări exotice cere

reflectă dorința de evadare din viața reală; descoperirea folclorului național; aspirația spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină și cunoașterea totală; apar culegerile de basme și folclor național și includerea limbajului popular în

literatură; teme romantice: viața, moartea, iubirea, libertatea, exotismul;

Clasicismul

Clasicismul este un curent literar-artistic - având centrul de iradiere în Franța, ale cărui principii au orientat creația artistică europeană între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Pornind de la modelele artistice (arhitectură, sculptură, literatură) ale Antichității, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumusețe și armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale.

Trăsături imitarea naturii în aspectele esențiale ale omului și vieții, după modelul antic; finalitatea operei clasice este deopotrivă estetică și etică; cadrul de desfașurare a ceea ce gândesc și înfaptuiesc personajele este unul

decorativ, rece și indiferent, fără vreo influență asupra acestora; sublininează necesitatea de a realiza o armonie internă a operei, obligația de a

nu amesteca genurile și de a respecta principiul verosimilității; eroii clasici sunt oameni tari, proprii lor stăpâni care-și fac întodeauna datoria,

învingându-și sentimentele potrivnice;

Clasicism si romantism in,,Alexandru Lapusneanu" si ,,Umbra lui Mircea. La Cozia"

Caractere generale ale literaturii romantice :- prezenta eului liric;- exprimarea sentimentelor si a sensibilității;- libertatea creației; absența oricăror reguli și constrângeri estetice( precum în

clasicism);- întoarcerea la trecut; adorația trecutului;- îmbogățirea limbajului poetic cu regionalism, neologisme, arhaisme;- exprimarea specificului național în literaturaă;- dendințe de a prezenta istoria idealizat; glorificarea eroilor și a libertății;- descoperirea folclorului;- Teme preferate: viața, moartea, iubirea, libertatea.

Caracterele generale ale literaturii clasice:-imitarea naturii în aspectele ei esențiale, ale omului, ale vieții;-finalitatea operei clasice este de ordin estetic și etic;-cadrul de desfășurare a ceea ce gândesc și fac personajele este unul decorativ,

rece, indiferent;-armonia internă a operei literare; nu amestecă genurile;- eroi tari, stăpâni pe sine, își fac datoria.

Elemente romantice în ,, Umbra lui Mircea. La Cozia.” Grigore Alexandrescu este reprezentant important al pașoptismului în

Muntenia. Grigore Alexandrescu cultivă specii literare romantice : elegii, meditații, dar și

clasice: satira, fabula, epistola.Calatoria la Cozia, făcută în 1842 cu prietenul său Ion Ghica, i-a trezit sentimente

și reflecții originale despre trecutul glorios al neamului.Poezia în discuție este o expresie a romantismului românesc în literatura

română. Tema este una istorică și are motive preromantice, precum: umbra, fantoma, zidurile, undele apelor, nocturnul etc.

Poezia este construită pe antiteza trecut- prezent: Apar elemente ale stilului retoric( Invocația și interogația și exclamația retorică), dar și gradarea și hiperbola.

Coexistă în poezie elementele romantice cu cele clasice, prin prezența accentelor patriotice- revoluționare.

Există in poezie o simetrie compozițională: poezia în cepe și se termină cu descrierea cadrlui natural în care este mânăstirea (Ale turnurilor umbre peste un de stau culcate, Către țărmul dimpotrivă se întind se prelungesc….)

Ca specia, poezia este una romantică, fiind o meditație cu elemente de elegie, odă și pastel.

Tema poeziei se în cadrează în rândul temelor romantoce, fiind istoria națională, ca model pentru tânăra generație. Poetul alege figura exemplară a lui Mircea cel Bătrân, model și pentru Eminescu în Scrisoarea III.

Poezia fixează premisele romantice precum fantoma, umbra, natura.Din punct de vedere structural identifică caracteristicile creațiilor de tip

romantic. Textul este bine organizat, are la bază antiteza trecut- prezent, structurat pe

două părți esențiale: Evocarea trecutului glorios – și meditația asupra războiului. Ambele echilibrate.

Identificăm o atmosferă romantică încă din debutul poeziei, de mister cu o mare tensiune lirică. Poetul îmbină lirismul cu refelexivul, poetul dovedind o trăire aautentică. Este o atmosferă ce pregătește apariția fantomei lui Mircea. Atmosfera este nocturnă, conturând elemente situate în prejma eului liric : Oltul, mânăstirea, dar și proiectate în depărtare : peștera, râpa, generațiile trecute, vechimea mânăstirii, noaptea, chipuri negre

Intr-o asemenea atmosferă, poetul trece în contemplație și reverie. Mișcarea apei, venirea serii, imaginea mânăstirii pregătesc apariția fantomei ( Râușl înapoi se trage, munții vârful își clătesc)

Imaginarul ca motiv romantic este pregătit de motivul apei, al umbrei, al trecutului, al nopții, al mânăstirii. Pe acest fundal proiectează poetul sentimentul de așteptare, de teamă. Figura de stil folosită este una de tip romantic, și anume hiperbola prin care poetul dilată imaginea, viziunea sa capatând dimensiuni hiperbolice…( umbrele turnurilor se întind , se prelungesc,… mușchiul zidului se mișcă…) Natura, precum în viziunea romanticilor este cadru, dar și sentiment.

Evocarea domniei legendare, dialogul cu natura, influența creației populare, interogația și invocațai retorică, atitudinea reflexivă, accentele de odă, antiteza romantică trecut-prezent, accentele meditative axate pe trecut, combatrea războiului ( căci războiul e bici groaznic), discursul liric la pers I, sunt tot atâtea elemnete ce dau coloratura romantică a poeziei Umbra lui Mircea. La Cozia.

Poezia are 16 catrene a câte 15-16 silabe. Rima este încrucișată, ritmul erste trohaic.

Alexandru Lăpuşneanu – elemente de romantism

1.In primul rând tema este una istorică. Personajul Alexandru Lapusneanu ilustrează un destin de excepție, fiind unul romantic, cu trăsături puternice, un erou de excepție pus în situații excepționale, impunându-se prin cruzime, perfidie, răzbunare.

Eroul are o evoluție dramatică de la revenirea pe tron în cea de a doua domnie, la răzbunare și cinism ce caracterizează domnai sa, până la afârșitul tragic, prin otăvire cu complicitatea Doamnei Ruxanda.

2.Discursul din biserică, de la ospăț al lui Lăpușneanu este unul de tip romantic prezența repetiției, gradația discursului, interogațiile și exclamațiile retorice, enumerația.

3. Nuvela este construită pe opoxiția : 1.domn – boieri, 2. pe tendința de acaparare a puterii în mâna domnului și cea de fărâmițare, de anarhie , reperezentată prin boierii, 3. contrastul boieri corupți, intriganți ( Moțoc) – boieri tineri, patrioți ( Spancioc, Stroici etc.)

Totodată apare contrastul dintre violența extremă a lui Lapușneanu care omoară, mutilează boieri și blândețea Doamnei Ruxanda. Antiteza este o modalitate roamntică de construcție a personajelor.

4. Scenele cutremurătoare sunt de tip romantic. Masacrul celor 47 de boieri, aranjarea lor piramidală după ramg, moartea prin otrăvire a domnului etc.

5. Descrierea naturii sinistre, a stării de nebunie a lui L. , culoarea epocii redată prin descrierea vestimentație Doamnei, a Domnului, a bucatelor servite, sunt tot aspecte de tip romantic.

Elemente clasice în Alexandru Lapusneanu

1. Structural avem de-a face cu o compoziție echilibrată, simetrică, gândită pe 4 capitole , în care identificăm alternativ conflictele:

a. Cap I Lăpușneanu – boieri;b. Cap II Lapușneanu - Doamna Ruxanda;c. Cap III boierii - boieri d. Cap IV Doamna Ruxanda- domnitor

2. Povestirea are un caracter sobru, detașat, obiectiv cu foarte puțin subiectivism ( tiran, curtezan… spune autorul)

3. Procedeele artistice folosite o apropie de clasicism: - dialogul , cap I- narațiunea descrierea cap II- diaog – narațiune cap III- narașiune descriere cap IV4. Personajele reprezintă caractere puternice) Moțoc- trădătorul , Al L – tiranul5. Toate dovedsc un simț al echilibrului narativ , ce caracterizează clasicismul.6. Cele patru capitole respiră atmosfera unei tragedii.7. Figura lui Lăpușneanu este una romantică, dar nunela este construită bine

echilibrat, fapt ce-i dă caracter clasic. Nuvela Al . L este compozițional clasică: autonomia fiecărui capitol, evoluția acțiunii cu legături între capitole.Subiectul este unul romantic: folosirea antitezei, întoarcerea la trecut, folosirea arhaisme ,neologisme, elente de conflict

Nuvela se situează între creația clasică și romantică

Elemente comune în cele două opere literare:

Elementele romantice le apropie cel mai mult:

a. Întoarcerea la trecut- tema istorică;b. Exprimarea specificului național în literatură;c. texte organizate echilibrat, simetric;d. Antiteza ca procedeu folosit.

Concluzie In perioada pasoptista se afirma primii nostri scriitori moderni in cadrul curentului national popular, „Dacia literara”. Mihail Koganiceanu, in articolol-program alacestei reviste, subliniaza clar ideile care vor sta la baza orientarii literaturii: combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre; necesitatea crearii unei litaraturi nationale prin stimularea scrierilor originale, inspirate din istoria patriei, din frumusetea ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a unei literaturinationale. Mihai Kogalniceanu arata ca: „Dorul imitatiei si-a facut o manie primejdioasa, prntru ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este, mai ales, covarsitoare in luteratura. Mai in toate zilele ies de sub teasca cartii in limba romaneasca. Dar ce folos! Ca sunt numai traductii din alte limbi si inca acelea de ar fi bune. Traducerile insa nu fac o literatura. Noi vom prigoni cat vom putea aceasta manie ucigatoare a gustului original, insusirea cea mai frumoasa a uneiliteraturi. Istoria noastra are destule fapte eroice, fumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi la noi sujeturi de scris, fara ca sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii”. Aparand ideea de originalitate in literatura, mentorul generatiei pasoptiste dezvolta in acelasi timp si spiritual critic, exercitand, in acest fel, o influenta hotaratoare asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul secolului trecut. Critica noastra – spunea Mihail Kogalniceanu – va fi nepartinitoare: „vom critica cartea, iarnu persoana”.