NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 1 din 30

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE NECLASIFICAT

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE ,,Carol I” Exemplar .............

Nr._______din___________________

Silvia GLIGOR (SPĂTARU)

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

Tema: Modelarea comportamentului

individului și al grupului în situație de criză

prin mijloace de comunicare eficiente

Conducător de doctorat

Col (r) prof. univ. dr. Ion ROCEANU

Teză elaborată în vederea obținerii titlului de

DOCTOR în Informații și securitate națională

– BUCURESTI, 2018 –

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 2 din 30

CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT

Introducere

1. Conceptul de securitate/insecuritate, paradigma percepției riscului și evaluarea

crizei

1.1. Repere teoretice şi particularități de interpretare a percepției riscului

1.2. Identificarea factorilor de risc și estimarea efectelor crizei de securitate

nonmilitară

2. Studiul percepției riscurilor de securitate în România

2.1. Analiza selectivă a opiniei publice din România privind percepţia unor

riscuri de securitate în ultimii ani (2012-2017)

2.2. Metodologia cercetării

2.3. Analiza cantitativă şi interpretarea calitativă a rezultatelor

2.4. Evaluări generale privind percepția raportului securitate/insecuritate

3. Caracteristici psihocomportamentale în situaţii de criză

3.1. Comportamentul individual în situaţii de criză

3.2. Comportamentul colectiv în situaţii de criză

3.3. Profilul psihocomportamental al individului şi grupului afectate de criză

4. Modelarea pozitivă a comportamentului uman prin comunicare eficientă

4.1. Comunicarea de criză

4.2. Strategii de comunicare de criză

5. Studiu de caz: comunicarea de criză în urma tragediei de la clubul „Colectiv”

5.1. Descrierea generală a evenimentului

5.2. Comunicarea de criză în timpul intervenţiei de urgenţă la incendiu şi în

perioada imediat următoare

5.3. Escaladarea crizei sociale „Colectiv” şi dinamica comunicării de criză

5.4. Lecţii învăţate și bune practici

Concluzii și propuneri

Bibliografie

Anexe

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 3 din 30

CUVINTELE CHEIE

Criză de securitate nonmilitară, situație de criză, reprezentarea

psihosocială a securității/insecurității, factori de risc, percepția riscului, reacții

psihocomportamentale individuale și colective, frică, agresivitate, violență

socială, panică colectivă, modificare comportamentală, conduită de siguranță,

comunicare de criză, comunicare persuasivă, strategii de comunicare, anchetă

sociologică, studiu de caz.

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE

Context

Nevoia de securitate este una din condiţiile esenţiale în evoluţia

ontogenetică şi filogenetică a omului, iar în ultimul secol a servit drept imbold

pentru înfiinţarea organizaţiilor multinaţionale de apărare şi promovare a păcii.

Catalizator al dezvoltării umane, trebuința omului de a fi protejat şi în siguranță

se manifesta nu doar în raport cu pericolele reale, dar şi cu cele potenţiale.

Valorificarea omului ocupă locul central în elaborarea strategii de securitate.

Identificarea riscurilor de natură socio-economică devine impetuos

necesară odată cu creșterea frecvenței distrugerilor colosale provocate de forţele

dezastruoase ale naturii din ultimele decenii. Mai mult, mediul de securitate a

devenit fluid, volatil, complex şi divers (în plan economic, politic, cultural,

ecologic, informaţional etc.). Vulnerabilitatea graniţelor, lacunele legislative,

dezacordurile de ordin logistic între state au facilitat migraţia ilegală și traficul de

persoane, intensificarea ameninţărilor teroriste, răspândirea substanţelor chimice

şi biologice, violarea spațiului informațional-cibernetic, accesul la dispozitivele

nucleare. De multe ori pericolele nu pot fi încadrate strict într-un interval de timp

şi delimitate în spaţiu, ele interacţionează, agravându-se reciproc prin

complexitatea sa şi furnizând consecinţe multiple.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 4 din 30

Pe de altă parte, în situații de criză, când este amenințată integritatea

personală și existențială, oamenii reacționează din instinctul de autoapărare și de

adaptare, iar uneori reacțiile pot fi extrem de violente, devenind un pericol în sine

pentru persoana afectată și pentru cei din jur. Cu atât mai periculoasă devine

situația în care mai multe persoane deodată devin agresive sau intră în panică. În

astfel de situații este necesară intervenția promptă a forțelor de ordine sau a

organelor abilitate pentru detensionare emoțional-comportamentală.

Evidenţierea factorului uman în opoziţie cu factorii obiectivi ai realității

de securitate contribuie la înţelegerea mai clară a particularităţilor reacţiei

populației la factorii destabilizatori. Percepția individuală a riscurilor este unul

dintre factorii subiectivi, care explică în parte cauza conduitelor nefavorabile în

situație de criză.

Instrumentul principal prin care este promovată securitatea omului și a

întregii societății este comunicarea. Avem convingerea că abilitatea de a

comunica nu este doar o condiţie indispensabilă a fiinţării umane, ci o artă, prin

intermediul căreia pot fi coordonate activități individuale şi colective, evitate

neînţelegeri, diminuate tensiuni, elaborate strategii, rezolvate probleme,

schimbată opinia publică, formate deprinderi, atitudini, comportamente noi.

Alegerea strategiilor de comunicare adecvate la fiecare etapă de criză

asigură succesul în soluționarea rapidă și eficientă a situației. Și, din contră,

aplicarea strategiilor greșite sau nepotrivite la un moment dat poate duce la

escaladarea conflictului, declanșarea reacțiilor de revoltă ale publicului,

înrăutățirea relațiilor, agravarea stării de insecuritate, prelungirea crizei și

reducerea variantelor de soluționare. Apreciem că buna înțelegere a

particularităților crizei și analiza detaliată a variabilelor ei, susținută de stăpânirea

fermă a strategiilor de comunicare de criză, poate crește semnificativ șansele de

reușită în diminuarea efectelor de insecuritate..

Actualitatea temei se confirmă prin faptul că securitatea omului nu poate fi

tratată decât în complexitatea manifestărilor sale în diferite sfere ale vieții, la nivel

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 5 din 30

individual, local, național, internațional. Aceasta rezidă din studiile care au în

centrul atenției comportamentul uman, drept rezultantă a interferenței factorilor

externi și interni, de natură fizică, emoțională ori informațională.

Explozia tehnologică și a rețelelor de socializare a făcut ca dimensiunea

informațională a mediului în care oamenii trăiesc să fie atât de dinamică și

complexă, încât vechile mecanisme de influențare să sufere transformări

semnificative. În ultimii ani s-a constatat înmulțirea situațiilor în care grupuri de

oameni sunt implicate, voit ori nevoit, în evenimente sociale majore, datorate

cauzelor obiective și subiective. Comportamentul oamenilor implicați este de cele

mai multe ori determinat de stări emoționale intense, greu de controlat.

Noutatea demersului științific este dată de ideea abordării tridimensionale

a securității/insecurității populației civile, ce presupune reglarea conduitei umane

prin prisma mecanismelor de comunicare, reieșind din intensitatea riscurile

percepute, ceea ce deschide o perspectivă constructivă nouă asupra rezolvării

unor situații de criză nonmilitară. În era accelerației și a tehnologiilor avansate,

omul rămâne principalul beneficiar al securității, dar și principalul factor al

insecurității, fiind o variabilă bipolară de securitate/insecuritate. Totodată,

factorul uman este o resursă indispensabilă în procesul de soluționare a

conflictelor de orice natură.

Obiective și direcții de cercetare

Teza de doctorat, intitulată „Modelarea comportamentului individului și al

grupului în situație de criză prin mijloace de comunicare eficiente”, solicită

studiul interdisciplinar, deoarece se așează la intersecția mai multor discipline

socio-umane. Fundamentarea teoretică include importante expertize științifice,

bazate pe analiza riguroasă a surselor bibliografice din domeniul informațiilor,

securității, psihologiei, sociologiei, filosofiei, incluse în publicații ale autorilor

străini și români cu privire la comunicare, comportament, percepția riscurilor,

criză de securitate. Tema însumează rezultatele obținute în urma procesului de

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 6 din 30

cercetare privind modificarea variabilelor subiectiv-umane înscrise în raportul

dintre percepția riscurilor – comportamentul individual și colectiv –

comunicarea de criză. Acest deziderat l-am urmărit pe parcursul întregii cercetări

doctorale.

Urmând logica cercetărilor din această arie de interes, am demarat un

studiu aprofundat, în vederea stabilirii legăturii dintre factorii obiectivi și

subiectivi, care contribuie la escaladarea sau detensionarea situațiilor de criză, în

limita domeniilor nonmilitare de securitate/insecuritate. Am pornit de la premisa

că prin aplicarea mecanismelor de comunicare adecvate pot fi diminuate unele

stări afectiv-comportamentale nefavorabile și modelate comportamente pozitive

noi la oamenii afectați de criză, ceea ce ar duce la detensionarea situațiilor de

criză.

Însă, această formulare nu părea suficientă pentru fundamentarea

cercetării, fără a explica, a concretiza, a detalia conceptele și fenomenele

abordate. În scopul eficientizării cadrului de cercetare, ne-am propus selectarea

variabilelor relevante și a aspectelor fenomenologice, precum și delimitarea

arealului de aplicare a rezultatelor estimate. Recunoaștem că într-o criză de

securitate există mai multe variabile care o influențează, precum domeniul de

securitate, perioada, dimensiunea, localizarea, amenințările și vulnerabilitățile,

actorii implicați, gradul de risc, percepția individuală a riscului, reprezentarea

psihosocială a securității/insecurității, opinia publică, planul de management al

crizei, strategiile de comunicare alese etc.

Integrarea variabilelor și fenomenelor supuse atenției a condus la

formularea ipotezei fundamentale de cercetare științifică, care urma să fie probată

în conținutul lucrării: situațiile de criză de securitate generează la nivelul

individului și al grupului reacții psihocomportamentale nefavorabile și

distructive, precum agresivitatea și violența socială, frica și panica colectivă.

Manifestările psihocomportamentale ale populației afectate de criză pot fi diferite

în raport cu variabilele relevante pentru situația dată, cum ar fi percepția

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 7 din 30

individuală a riscului și reprezentarea psihosocială a securității/insecurității.

Alegerea și aplicarea mecanismelor adecvate de comunicare poate duce la

diminuarea stărilor negative și la modelarea comportamentelor pozitive ale

individului și grupului, iar în consecință, la detensionarea situațiilor de criză.

Obiectivul general al tezei de doctorat constă în demonstrarea valabilității

ipotezei lansate prin argumentarea științifico-teoretică, bazată pe studii ale

autorilor de referință, precum și prin metode cantitative și calitative ale

aplicațiilor practice.

Îndeplinirea obiectivului general al tezei se bazează pe câteva obiective

subsecvente, care determină principalele direcții de cercetare:

- Diferențierea noțiunilor operaționale legate de securitate/insecuritate

(domenii de securitate, criză, amenințare, vulnerabilitate, risc, pericol etc.)

și delimitarea factorilor obiectivi și subiectivi care influențează percepția

individuală a riscului;

- Conturarea reprezentării psihosociale a securităţii/insecurităţii, drept

imagine mentală colectivă a realităţii sociale și a percepţiei ameninţărilor

de securitate, fapt ce va contribui la înţelegerea vulnerabilităţilor

populaţiei, anticiparea şi reducerea efectelor negative în situaţii de criză;

- Analiza reacţiilor psihocomportamentale individuale şi colective

dominante în situaţii de criză, elucidarea cauzelor și a mecanismelor de

influențare a conduitei umane;

- Identificarea strategiilor şi tehnicilor de comunicare eficiente în

modificarea pozitivă a comportamentului persoanelor şi grupurilor;

- Oferirea suportului conceptual de pregătire a salvatorilor potenţiali şi a

reprezentanţilor instituţiilor abilitate, în vederea soluţionării situațiilor de

criză prin aplicarea tehnicilor de comunicare adecvate;

- Selectarea și aplicarea metodelor teoretice și practice potrivite, inclusiv

investigarea surselor bibliografice, elaborarea și aplicarea chestionarului

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 8 din 30

sociologic de percepție a riscului, analiza și corelarea datelor, studiul de

caz despre eficiența comunicării în situație de criză.

În obiectivele subsecvente sunt oglindite cadrele argumentării teoretice și

ale studiului practic, precum și principiile de selectare a metodelor, a tehnicilor și

a instrumentelor de lucru la fiecare etapă de cercetare. La începutul fiecărui

capitol al lucrări obiectivele majore sunt defalcate în obiective specifice, până la

clarificarea tuturor pașilor de urmat pe parcurs.

Metodologia de cercetare

Pe parcursul demersului academic am abordat diverse metode, tehnici şi

instrumente de cercetare ştiinţifică, menite să aducă claritate în problematica

studiată și să confirme ipoteza lansată. În căutarea răspunsurilor ce vizează

asigurarea securității în domeniile nonmilitare, ne-am raportat la integrarea mai

multor variabile ale cercetării, prin împletirea strategiei confirmatoare cu cea

exploratoare. Pe lângă argumentarea teoretico-științifică a ipotezei, am lăsat loc

explorării deschise prin metode și instrumente de investigare a relațiilor dintre

variabile, precum ancheta sociologică și studiul de caz.

Pentru a răspunde obiectivelor de cercetare academică în acord cu tema

propusă, identificarea resurselor bibliografice a constituit primul pas în

investigația științifică, iar prin fundamentarea teoretică am zidit prima treaptă în

construcția tezei. Această etapă a înglobat studierea documentelor de referință, a

legislației în domeniul securității naționale, a textelor normative, a surselor

bibliografice ale autorilor relevanți, am analizat date statistice și concluziile unor

studii de caz relevante. Partea teoretică a fost completată cu interpretări și deducții

personale, reieșite din cunoștințele acumulate și validate în cercetarea de față.

Demersul științific, orientat către identificarea conceptelor folosite în domeniu și

clarificarea teoriilor revelatoare pentru subiectele abordate, a susținut conturarea

clară a cadrului teoretic în edificarea tezei.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 9 din 30

Pe lângă partea de analiză și sinteză a conceptelor și de coraportare a

acestora în scopul fundamentării teoretice, investigația științifică a inclus

importante conținuturi practice. O treaptă relevantă în cercetare a constituit-o

ancheta sociologică, realizată prin elaborarea, aplicarea și interpretarea

rezultatelor chestionarului semistructurat de percepție a riscurilor de securitate

din România. Încununarea lucrării cu un amplu studiu de caz despre strategiile de

comunicare aplicate în situație de criză socială a dus, de asemenea, la completarea

empirică a demersului științific.

Dintre metodele de cercetare selectate diferențiem metode de colectare a

datelor și metode de prelucrare-interpretare a datelor. Corespunzător acestora, au

fost aplicate tehnici specifice (analiza terminologică şi semantică, structurarea

informaţiei, sinteza şi ordonarea ideilor, elaborarea itemilor, aplicarea

chestionarului, studiu de caz etc.), realizate prin instrumente de lucru adecvate

(documente, fişiere de date, calendar al evenimentelor sociale, ghid de observaţie,

itemi, scheme, tabele, grafice).

Teza se desfășoară pe 290 de pagini și conține recomandări bibliografice

într-o înșiruire impunătoare. În plus, la final am inclus un glosar de acronime și

listele cu tabele și figuri din corpul tezei. De asemenea, am atașat opt anexe,

separat de conținutul de bază al lucrării.

Sinteza capitolelor

Teza, pe lângă introducere, concluzii și bibliografie, este structurată în

cinci capitole, care intercalează studiul teoretic cu cel empiric. Introducerea

conține argumentarea intenției de cercetare, actualitatea și noutatea temei,

prezentarea preliminară a efortului academic, premisa, ipoteza, obiectivele.

Primul capitol al lucrării, întitulat „Conceptul de securitate/insecuritate și

percepţia riscului în România”, prezintă încadrarea conceptuală a tezei în

domeniul de informații și securitate națională.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 10 din 30

Acest deziderat l-am înscris în analiza sumară a mediului de securitate, cu

delimitarea domeniilor majore ale securității și plasarea securității umane în

centru. Apreciem că fiecare domeniu de securitate are trăsăturile sale distincte,

mecanisme de evoluţie proprii, ameninţările şi vulnerabilităţile specifice, iar

nucleul îl reprezentă siguranța omului. Dimensiunile nonmilitare ale securității se

intersectează și se influențează reciproc, capătă valenţe noi şi se deplasează de la

ideea de simbol şi atribut al statului la ideea de nevoie şi stare personală.

Securitatea devine volatilă, iar amenințările – neconvenționale.

Analiza și sinteza principalelor concepte ale temei (domenii de securitate,

risc, amenințare, vulnerabilitate, promptitudine, previziune, actori, nivel de

manifestare) s-au soldat cu integrarea acestora într-un grafic concentrat și

elocvent, care ilustrează definiția riscului de securitate.

Percepţia riscurilor de securitate depinde de factorii obiectivi, reali şi

independenţi de voinţa celui care îi percepe, dar se produce într-un registru unic,

subiectiv, care înglobează valoarea individuală atribuită unui fenomen natural,

eveniment socio-politic, cultural, economic sau de altă natură. Delimitarea

valențelor subiective și obiective ale securității nonmilitare contribuie la

înțelegerea modului în care riscurile de securitate influențează populația într-o

situație de criză. Intensitatea percepției riscurilor, alături de calitatea reprezentării

psihosociale a securității/insecurității (valențe subiective), le-am suprapus pe

recunoașterea factorilor destabilizatori ai sistemelor sociale și naturale, precum și

pe incidența crescută a riscurilor globale din diferite arii de activitate umană

(valențe obiective).

În abordarea complexă a gestionării crizelor de securitate nonmilitară am

examinat factorii relevanți în determinarea specificului crizei și particularitățile

fiecărei etape. În contextul conturării designului crizei de securitate, anticipării

trăsăturilor probabile ale unei crize și pregătirea acțiunilor de răspuns, am abordat

perspectiva analizei psihosociale a elementelor constitutive.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 11 din 30

Din această perspectivă a studiilor de securitate, un element important în

constituie reprezentarea psihosocială a securităţii/insecurităţii, drept imagine

mentală a realității de securitate care este influențată în mare măsură de valorile

promovate în societate și de opinia publică. Avem convingerea că cercetarea

opiniei publice referitor la percepția riscurilor și la alte subiecte de securitate,

poate oferi organelor abilitate date relevante despre percepţia riscurilor şi despre

reprezentarea securităţii. Stimularea opiniei publice favorabile poate contribui

semnificativ la creşterea gradului de încredere în autorităţi şi a capacității de

reacţie pozitivă a oamenilor la demersurile de rezolvare a crizelor de securitate.

Capitolul cu numărul doi, „Studiul percepției riscurilor de securitate în

România”, dovedește printr-o abordare empirică importanța cunoaşterii

valențelor subiective ale mediului de securitate. Premisa vulnerabilităților actuale

ale realității de securitate ne-a determinat să realizăm un sondaj de opinie, prin

aplicarea unui chestionar sociologic semistructurat pe un lot de 130 de subiecți,

cu respectarea cerințelor metodologice de rigoare.

În sondaj am urmărit identificarea gradului de percepţie a diferitor riscuri

de securitate nonmilitară, calitatea reprezentării psihosociale de securitate/

insecuritate, reacțiile psihocomportamentale specifice în situație de criză și căile

de informare agreate de populație și alte elemente de securitate conexe. Demersul

empiric complex ne-a oferit un tablou realist și actual al mediului de securitate

nonmilitară din țara noastră.

Corelarea datelor socio-demografice despre respondenți a confirmat

satisfacerea cerințelor de validitate și de fidelitate a chestionarului și a permis

conturarea portretului colectiv al respondentului, la care ne-am raportat.

Rezultatele studiului sociologic au indicat numeroase probleme de ordin

social, economic, cultural şi de mediu. O mare parte dintre acestea le apreciem ca

fiind latente, cu durată mai lungă în timp şi mai greu de contracarat. De asemenea,

am constatat că reacțiile psihice și fizice ale oamenilor afectați de criză depind în

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 12 din 30

mare măsură de încrederea în autorități și de posibilitatea primirii sau nu a unui

ajutor în perioada de escaladare a crizei sau după.

Neîncrederea alarmantă a populației în instituţiile statului demonstrează

ineficienţa măsurilor întreprinse de autorități pentru siguranţa cetăţenilor și

rezolvarea deficitară a problemelor societale, economice şi de mediu. În contrast

cu partidele politice și în instituțiile de vârf ale statului, cel mai mult în ţara

noastră se bucură de încredere şi de apreciere armata română, care deseori

intervine cu succes în diminuarea consecințelor grave ale dezastrelor naturale şi

în alte situaţii de criză. Dintre organele de apărare internațională, cel mai înalt

este apreciată NATO.

Reieșind din condițiile concrete de amenințare la siguranța personală, dar

și din aprecierea reacției autorităților ca ineficientă, oamenii tind să acționeze

independent și prioritar în sensul salvării pe sine și pe cei dragi, activându-și

propriile resurse și abilități. Totodată, subiecții chestionați recunosc că nu sunt

suficient de pregătiți pentru a face față unor cataclisme naturale și ar avea mare

nevoie de programe de instruire/pregătire preventivă, precum și de ghidaj sau

ajutor calificat la moment.

Relevant este că în situații de criză desfășurate în locuri cu aglomerații mari

de oameni, cum poate fi un dezastru natural sau tulburări stradale, cei chestionați

estimează cu o probabilitate mare declanșarea unor reacții psihocomportamentale

nefavorabile, precum fuga haotică, frică, panică, agresivitate, acte de violență și

altele. Din realitatea studiului decurg asemenea caracteristici de neam ca:

neîncrederea în autorităţi, sugestibilitatea, uneori deznădejdea sau agresivitatea,

deși sunt prezente în mare măsură şi caracteristicile pozitive: iniţiativa,

ingeniozitatea, independenţa, întrajutorarea, optimismul, dorinţa de schimbare.

Un alt obiectiv al anchetei sociologice a urmărit elucidarea mijloacelor de

informare agreate de populaţie în viața de zi cu zi, dar mai ales în situaţie de

pericol. Rezultatele au evidențiat că televiziunea este sursa cea mai utilizată ca și

mijloc de informare, destul de importante fiind internetul, radioul, telefonul, mai

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 13 din 30

puțin presa scrisă și foarte puțin alte surse de informare. Cunoașterea de către

organele abilitate a surselor de informare folosite cel mai frecvent de populație

indică modul de diseminare mai eficientă a informației, ceea ce vine în

completarea elementelor necesare în elaborarea planurilor de prevenire și de

salvare în caz de necesitate și pentru aplicarea unor politici publice adecvate.

Datele obținute din studiului empiric au fost sintetizate și prezentate în

formă de grafice, însoțite de analiza cantitativă și calitativă descriptivă,

completate de prezentarea integrată a problemelor de securitate depistate.

Pornind de la investigarea percepției riscurilor și conturarea reprezentării

ideatice a securității, am evidențiat două elemente psihosociale esenţiale în

situaţie de criză, care nuanțează efectele de intervenție în soluționarea crizei și

care necesită un studiu teoretic aprofundat – comunicarea şi comportamentul.

Al treilea capitol al tezei, denumit „Caracteristici psihocomportamentale

în situaţie de criză”, este centrat pe documentarea teoretică din surse

bibliografice de referință și analiza structurată a mai multor elemente, cu referire

la reacţiile comportamentale specifice ale indivizilor şi grupurilor în situaţii limită

sau de criză, în scopul confirmării sau a infirmării rezultatelor empirice obținute,

precum și pentru a clarifica anumite concepte, a înțelege mecanismele de reacție,

a compara strategiile de influență.

Premisa la această etapă de cercetare vizează diferenţele specifice fiecărei

persoane sau situații și legătura strânsă a comportamentului uman cu alte aspecte

psihologice, precum gândirea, limbajul, afectivitatea, caracterul, voinţa.

Apreciem că modul de comportare în situaţii de criză este influenţat în mare

măsură de frică, emoția care stă la baza declanşării şi evoluţiei conduitelor

individuale şi colective în caz de pericol real sau imaginar perceput.

Frica, deşi percepută ca un sentiment negativ, care în anumite circumstanţe

„naşte monştri”, aceasta poate ajuta individul aflat în faţa unui pericol iminent să

răspundă constructiv unor stimuli externi şi interni. Frica produce atitudini şi

comportamente deviante, dar totodată actualizează resursele individului,

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 14 din 30

determinându-l să se mobilizeze şi să se apere. Reacțiile la pericol se încadrează

în tipare specifice („îngheață, luptă sau fugi”), care se concretizează fie în

comportamente agresive, fie de neputință.

Pe parcursul acestui capitol, am adus în prim plan reacțiile

psihocomportamentale individuale și colective datorate stării de insecuritate

percepută. În situație de criză este impetuos necesar de a intui, a preveni sau a

diminua pe cât este posibil efectele negative ale crizei asupra psihicului și

fizicului populației afectate. Studiul ne-a condus către unele dintre cele mai

nefaste și distructive reacții psihocomportamentale posibile: agresivitatea

însoțită de violența socială și frica provocatoare de panică colectivă. Astfel de

forme de conduită pot afecta siguranța individului şi a grupului.

În menținerea securităţii individuale și naţionale este relevant atât aspectul

agresivităţii ca forţă de adaptare la mediu și de ripostă la pericol, cât şi aspectul

distructiv şi dăunător, specific omului datorită constrângerilor sau resurselor

limitate, frustrării sau incapacităţii de comunicare a nevoilor simţite. Al doilea

aspect este periculos şi trebuie imediat localizat şi contracarat.

Violenţa se extinde la nivel istoric, politic, social și face parte într-un mod

indispensabil din viața noastră. Totuși, dincolo de violenţa ordonatoare şi

constructivă, care stă la baza formării noilor orânduiri sociale, în mare parte

violenţa este distructivă. Chiar și la nivel comunicaţional, violența manifestată de

un individ incită la rândul ei alți indivizi la agresivitate şi violenţă. Propagarea

violenţei în mass-media în timpul unei situaţii de criză induce ideea de acceptare

şi de normalitate. Astfel, exprimată la nivel individual sau colectiv, violenţa

devine o ameninţare în sine.

În situaţii de criză, mulțimea se manifestă ca un organism unitar, care

acţionează ca răspuns la o ameninţare sau la un eveniment, uneori contrar

intereselor individuale ale participanţilor. Frustrările colective devin

ameninţătoare chiar și pentru participanţi, deoarece mulţimea declanşată şi

necontrolată poate da naştere unor acte de violenţă asupra membrilor ei sau a unor

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 15 din 30

persoane şi grupuri din afara mulţimii. Mulțimea necontrolată poate acționa în

sensul de a provoca distrugeri voluntare sau involuntare de bunuri, a perturba

ordinea publică, a pune în pericol sănătatea şi integritatea cetăţenilor.

Reieșind din efectele psihologice ale situației de insecuritate, rezultă

reacţia probabilă negativă de panica colectivă – o formă accentuată a

sentimentului de frică, care ia amploare în interiorul mulţimii. Panica colectivă

este o manifestare greu de controlat, care izbucneşte şi se aprinde rapid ca o torţă,

mai ales în mijlocul maselor supuse unui pericol sau în aglomerații mari de

oameni exaltaţi. Panica colectivă produce efectul de avalanșă – devine

contagioasă, se transmite rapid de la o persoană la alta şi se amplifică odată cu

creșterea numărului celor atinși.

Reieșind din abordarea psihosocială, am identificat câteva strategii și

tehnici de intervenție și de autosalvare în asemenea cazuri și am elaborat

recomandări de conduită în siguranţă a individului aflat în mulţime.

Recomandările formulate aici pot servi drept suport real în acțiunile salvatorilor

sau ghid de salvare pentru orice om doritor de a fi bine informat. Acesta este unul

dintre punctele originale ale cercetării.

Precum o situaţie de criză nu este identică cu alta, modul de reacţie al unui

individ este diferit de al altuia, iar specificul reacției depinde de puterea şi

mobilitatea psihicului, de cunoştinţele, abilitățile şi pregătirea individului. În

urma analizei și sintezei conceptelor teoretice, am scos în relief profilurile

individuale probabile (pozitive și negative) ale persoanei afectate de orice criză

de securitate nonmilitară și profilul mulțimii, care se manifestă ca un organism

unitar. Evidențierea profilului liderului/liderilor dintr-o mulțime ca proactiv sau

antisocial, este primordială în procesul de influențare și control al maselor.

Acest segment de cercetare, bazat pe metoda de analiză și sinteză, urmată

de raționamente logico-deductive, constituie un alt punct original al tezei.

La sfârșitul capitolului cu numărul trei, am concluzionat că în situație de

criză de securitate ori de pericol perceput sunt posibile reacții comportamentale

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 16 din 30

negative, în special panica colectivă, agresivitatea și violența. Fiind dăunătoare

pentru oamenii din jur și pentru persoanele care le manifestă, acest fel de reacții

pot fi controlate, diminuate, modificate prin comunicare adecvată. Studiul

teoretic aprofundat asigură conceptualizarea, elaborarea, promovarea și

diseminarea către public la momentul oportun a modelelor comportamentale

optime, corespunzătoare situaţiilor destabilizatoare. Generarea unui „stoc” de

astfel de modele, susținute de mecanismele comunicaţionale de reglare a

conduitei, consolidează siguranța individului și a grupului.

Acesta deducție este unul dintre punctele de înaltă valoare ale lucrării de

față, drept pentru care am formulat la finalul concluziilor propuneri concrete de

implementare a rezultatelor cercetării de către potențialii beneficiari.

Al patrulea capitol, cu titlul sugestiv „Modelarea pozitivă a

comportamentului uman prin comunicare eficientă”, aduce în prim plan

elementele relevante ale comunicării sociale și de criză, trecute prin prisma

utilizării lor în raport cu reacțiile comportamentale ale populației civile.

Reieșind din rolul dominant al comunicării, cel de schimbare a atitudinilor

şi comportamentelor, subliniem un aspect esențial al comunicării, care privește

soluționarea situațiilor tensionate, precum și influențarea, modificarea,

direcționarea conduitei nefavorabile a individului și maselor în situație de criză.

În cadrul cercetării, am analizat conceptele de comunicare socială, comunicare de

criză, plan de comunicare, relații publice, mass-media, public-ţintă, influenţă,

persuasiune, strategii şi tehnici de comunicare, precum şi relaţia dintre acestea.

Comunicarea de criză se deosebește esențial de alte tipuri de comunicare,

din cauza limitelor impuse în raport cu timpul, accesul la informații, căile de

comunicare, formularea mesajelor clare, recunoașterea problemelor, identificarea

publicului afectat, asumarea responsabilității, elaborarea sau adaptarea unui plan

de comunicare, factorii decidenți, și provocarea reacțiilor dorite. În timpul

crizelor este primordial ca informaţia să fie transmisă rapid, complet, clar, direct

la destinatar. Pentru aceasta, este necesară alegerea adecvată a unui sau a mai

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 17 din 30

multor canale de comunicare, care să asigure îndeplinirea obiectivelor stabilite:

mesajul să ajungă la destinatar cât mai repede, în formă completă şi clară, să fie

accesibil şi pe înţelesul utilizatorului, să provoace reacţia dorită în cel mai scurt

timp. În comunicarea de criză există trei factori importanți, care nu trebuie

neglijați: actorii implicați, informația relevantă, căile de comunicare.

Din mai multe surse bibliografice, am dedus că pârghia reglatoare în

managementul de criză este comunicarea. Premisa la această etapă de cercetare

este că prin aplicarea strategiilor de comunicare şi a tehnicilor aferente acestora,

inclusiv de comunicare persuasivă, poate fi influenţat pozitiv comportamentul

indivizilor, al grupurilor şi al maselor în situaţie de criză. În acest context, am

evidențiat condiţiile minime ale comunicării de criză, funcțiile primare (printre

care cea de influență și persuasiune), rolurile principale (după De Vito) și am

evocat clasificarea principiilor comunicării de criză din perspectiva etapelor

crizei sau a scopului decidenților, după diferite școli și autori (printre care Şcoala

de la Chicago, Școala Palo Alto, Grunig, Holms, Benoit, Coombs).

La fel ca orice alt proces, comunicarea de criză se modifică de la o etapă la

alta în acord cu evoluția situației și cu variabilele relevante. Iar mecanismele de

comunicare vor fi adaptate la nevoile de relaționare cu publicul, comunicare între

instituții și interacțiune cu mass-media.

De exemplu, comunicările în mass-media și în rețelele de socializare au un

efect major de mobilizare a maselor sau de modificare a opiniei publice în cazul

mulţimilor (sau a grupurilor în care regăsim elemente de panică, agresivitate,

violență). O abordare strategică în acest sens poate fi influențarea publicului prin

discursul liderilor de opinie. Pe de altă parte, mass-media și autoritățile care

intervin în soluționare a unei crize cu implicarea aglomerațiilor mari de oameni

trebuie să țină cont de principiul dovedit că satisfacerea nevoilor mulţimii duce

la dizolvarea ei.

O provocare a cercetării o reprezintă alegerea mecanismelor de comunicare

eficiente în influențarea comportamentului, care ar duce la creșterea ratei de

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 18 din 30

succes în soluționarea rapidă a situației de insecuritate. În raționamentul de

selectare a strategiilor de comunicare de criză, pentru analiza și comparația

eficienței lor, ne-am axat pe câteva strategii de informare și câteva strategii de

convingere. Astfel de mecanisme de comunicare ca influențarea, argumentarea,

convingerea, sugestia, manipularea, persuasiunea, pot aduce modificări majore

în desfășurarea evenimentelor. Pot fi aplicate tehnici de comunicare direcţionate

spre diminuarea tensiunii maselor, printre care sunt binevenite: invocarea

normelor de drept, medierea, negocierea, apelul la sentimente de compasiune,

afișarea atitudinii de acceptare și înţelegere.

Prin documentare riguroasă și analiză pertinentă, am dovedit că cea mai

potrivită în diminuarea efectelor negative, restabilirea ordinii și consolidarea

siguranței publicului este comunicarea persuasivă (conform reputaților Sillamy,

Cialdini, Larson, Lakhani etc.). Printre cele mai eficiente strategii de comunicare

persuasivă, am identificat strategiile: normelor sociale, de expunere la mesaje, de

intensificare/minimalizare, folosirii deliberate a ambiguităţii, apelului la umor.

Acestea includ mai multe tehnici specifice, care pot fi folosite cu succes la

anumite etape ale crizei, în acord cu variabilele particulare.

Urmărind obiectivele operaţionale ale acestui capitol de cercetare

doctorală, axată pe studiul comunicării de criză, am realizat un șir de acţiuni,

printre care cele mai relevante sunt: analiza strategiilor şi tehnicilor de

comunicare de criză, evidenţierea modului de interacţiune cu persoanele şi

grupurile aflate sub incidenţa pericolului potenţial sau real, argumentarea

necesității de acordare a ajutorului psihologic în situaţii de criză, expunerea

modalităţilor de contracarare a comportamentelor generate de frică, panică,

agresivitate în mulţime, analiza mecanismelor de influenţă psihologică a maselor

şi a căilor de obţinere a schimbării comportamentale dorite. Studiul interacţiunii

acestor procese şi fenomene le-am încadrat în perimetrul situaţiei de criză şi le-

am transpus în aplicaţie practică printr-un studiu de caz relevant.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 19 din 30

Ultimul capitol al tezei, al cincilea, „Studiu de caz: comunicarea de criză

în urma tragediei de la clubul Colectiv, Bucureşti, 2015”, este destinat probării

teoriei în practică.

În acest demers am urmărit, pe parcursul unei crizei sociale recente,

elocvența desfășurării comunicării de criză și eficiența strategiilor de comunicare

folosite de autorități, în raport cu reacția publicului la mesajele publice ori la

evoluția evenimentelor. Încadrarea conceptuală a obiectivelor studiului de caz s-

a axat pe confirmarea în practică a triadei dovedite teoretic: percepția riscurilor

– comunicare de criză – modificare comportamentală.

Studiul de caz cuprinde aspectele importante ale comunicării de-a lungul

evoluției evenimentelor în plan socio-politic, bazate mai ales pe observarea

strategiilor de comunicare folosite de către principalii actori implicați la diferite

etape ale crizei (persoane publice, instituții ale statului, ONG-uri) și pe analiza

amplă a eficienței acestora în raport cu reacțiile de răspuns ale publicului. Prin

studiul de caz, numit pe scurt „Colectiv”, am demonstrat eficienţa sau ineficienţa

unor mecanisme de comunicare, folosite de responsabili în timpul intervenţiei de

urgenţă şi a crizei sociale declanşate în urma incendiului devastator, precum şi

măsurile întreprinse pentru încetarea crizei.

Ca efecte pozitive ale modalităţii de aplicare a strategiilor de comunicare

am evidenţiat preluarea de către înalţii oficiali nu doar a rolului de coordonare a

comunicării de criză, dar şi de transmitere directă a mesajelor către public;

deplasarea imediată a responsabililor la locul dezastrului, vizite la spitale şi

întâlniri cu publicul ţintă ale demnitarilor de stat; recunoaşterea greșelilor,

asumarea responsabilităţii şi demisia de onoare a premierului; acţiunile şi

mesajele de solidaritate din ţară şi din afară; colaborarea cu medicii din străinătate

(chiar dacă tardiv); organizarea eficientă a transportării bolnavilor datorită bunei

comunicări între instituţii (DSU – MAI – MApN); anunţarea publică a deciziei

de acoperire a cheltuielilor de spitalizare; intervenţia activă a companiilor media

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 20 din 30

de transmitere a ştirilor despre eveniment; comunicarea intensă în reţelele

personale ale populaţiei.

Totodată am analizat reacţia de răspuns a populaţiei, soldată cu

demonstraţii de protest, la o serie de dezvăluiri media despre neregulile semnalate

în sistemul administrativ local. Efectele de revoltă ale publicului, exprimate mai

ales prin mesaje publicate pe rețelele de socializare și scandate în stradă, au fost

orientate împotriva riscurilor percepute de natură economică, politică, socială.

Printre acestea enumerăm: acțiuni de neglijență și corupţie, inexistenţa sau

neaplicarea unor acte normative, fenomenul de lentoare a sistemului judiciar,

acţiuni greşite ale responsabililor din cauza comunicării deficitare între instituţii

şi a birocraţiei legislative (serviciul de urgenţă – SMURD – SABIF – spitale),

camuflarea stării precare a sistemului de sănătate.

Altă cauză a nemulțumirilor, manifestate prin mesaje de revoltă,

mobilizare a maselor și demonstrații stradale, au fost greșelile de comunicare

publică comise de oficiali, inclusiv folosirea unor strategii de comunicare

neadecvate (ambiguitate, nedezvăluire, negare, neasumare a responsabilităţii,

exprimare a încrederii nefondate), toate mediatizate pe larg. În cadrul studiului,

am făcut o analiză pertinentă a strategiilor de comunicare aplicate de

comunicatori într-un mod mai mult sau mai puțin reușit, la diferite etape ale crizei

și a efectelor acestora asupra publicului.

Menționăm aici o limită în studiul de caz – din lipsa datelor concludente,

nu am putut analiza modul și dimensiunea acordării ajutorului psihologic calificat

în momentul intervenţiei de urgență, pe parcursul crizei sau după.

Din perspectiva socio-politică, am elucidat faptul că nerespectarea

normelor şi legislaţiei în vigoare, neglijenţa în îndeplinirea sarcinilor de serviciu,

atitudinea de aroganţă şi de iresponsabilitate a persoanelor publice, corupţia, lipsa

bunei comunicări, neîntreprinderea acţiunilor în comun la nivel instituţional,

proasta guvernare etc. pot să cauzeze catastrofe, care apoi să devină fatale pentru

un număr mare de oameni. Am demonstrat şi faptul că fricile sociale pot fi

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 21 din 30

catalizator al revoltelor populare de masă, iar vocea poporului se poate face auzită

prin demonstraţii de amploare, oferind un model de influenţă asupra autorităţilor

şi un model de solidaritate umană exemplară.

La finalul studiului, am arătat acţiunile întreprinse la nivel de stat pentru

oprirea crizei, iar în concluzii am subliniat lecţiile învăţate şi bunele practici. În

urma analizei efectuate, suntem de părere că astfel de situaţii pot constitui

ameninţări serioase la adresa securităţi naţionale a unui stat şi chiar pot fi văzute

ca atentat la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, implicit dreptul la

informare sau dreptul la accesarea serviciilor medicale de calitate. Menționăm că

măsurile luate în perioada postcriză au fost parţiale, iar pentru corectări majore,

dintre care câteva sunt eradicarea corupţiei și aducerea sistemului medical la un

standard de calitate, este nevoie de restructurări serioase la nivel de stat, dar şi de

schimbare a mentalităţii româneşti, care este una inertă.

Prin studiul de caz „Colectiv” am confirmat ipoteza de lucru și am dovedit

că strategiile şi tehnicile de comunicare persuasivă sunt eficiente în influenţarea

pozitivă a atitudinii și a comportamentului indivizilor şi grupurilor în situaţie de

criză, iar alegerea lor depinde de mai mulți factori obiectivi și subiectivi, printre

care modul de percepție a riscurilor. Considerăm că ne-am atins scopul propus de

a face o analiză pertinentă a strategiilor de comunicare, de a argumenta

necesitatea de utilizare a unor strategii anume şi de a demonstra eficacitatea

mecanismelor de comunicare persuasivă în situaţie de criză prin exemplul

studiului de caz realizat.

La finalul tezei concluzionăm că alegerea strategiilor de comunicare

adecvate la fiecare etapă de criză constituie garanția succesului în soluționarea

rapidă și eficientă a crizei. Și, din contră, aplicarea strategiilor greșite sau

nepotrivite la un moment dat poate duce la escaladarea conflictului, reacții de

revoltă a publicului, înrăutățirea relațiilor, agravarea stării de insecuritate,

prelungirea situației de criză și reducerea variantelor de soluționare. Înțelegerea

particularităților crizei și analiza detaliată a variabilelor ei, susținută de o bună

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 22 din 30

cunoaștere a strategiilor de comunicare de criză și de comunicarea persuasivă,

poate crește semnificativ șansa de reușită.

Abordări și contribuții personale

În lucrarea de față am adus unele aspecte distincte, mai întâi, prin modul

de abordare a securității nonmilitare din perspectiva psihosocială, considerând

securitatea omului nucleu și obiectiv central al mediului de securitate.

În al doilea rând, am analizat efectele nefavorabile ale crizelor de securitate

nonmilitară din perspectiva răspunsului populației afectate la criză, cu accent pe

reacțiile psihocomportamentale individuale și colective.

Al treilea moment relevant în abordarea conceptuală a tezei a fost

valorificarea relației dintre percepția riscurilor de securitate, comunicare de criză

și comportament, în vederea asigurării unui mediu de securitate nonmilitară fiabil

și stabil.

În al patrulea rând, complexitatea cercetării academice este dată de

integrarea în corpul tezei a studiului teoretic și a celui empiric. Acest deziderat l-

am atins prin trei componente.

Prima componentă, cu aspect teoretic, a inclus o amplă fundamentare

științifică la diferite etape ale studiului doctoral în ceea ce privește conceptele și

teoriile relevante despre percepția riscului de securitate și reprezentarea

psihosocială a securității, comportamentul individului și al grupului în situație de

criză, comunicarea de criză și strategiile persuasive de comunicare.

A doua componentă a reprezentat investigarea empirică, prin alcătuirea și

aplicarea unei anchete sociologice despre percepția riscurilor de securitate,

interpretarea cantitativă și calitativă a rezultatelor, corelarea datelor, prezentarea

grafică și descriptivă a indicatorilor obținuți.

A treia componentă a încununat cercetarea academică prin demonstrarea

teoriilor analizate într-o aplicație practică, folosind metoda studiului de caz, în

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 23 din 30

baza unui eveniment real, produs recent în București, cu elemente elocvente de

comunicare de criză, ceea ce a adus o plus-valoare la rezultatele studiului.

Contribuțiile personale aduse în cercetarea doctorală se văd în câteva

elemente originale ale tezei. La sfârșit am formulat succint unele păreri despre

posibilitățile de implementare a rezultatelor cercetării de față și am propus câteva

măsuri concrete de prevenire și diminuare a efectelor negative ale riscurilor

nonmilitare în România. Propunerile finale s-au concentrat pe necesitatea

programelor de educație și instruire a publicului larg, realizate la nivelul

autorităților locale și, mai ales, pe modificarea/completarea curriculară din

instituțiile de învățământ de profil.

Prin studiul teoretic și empiric s-a adeverit că reacțiile comportamentale

negative ale individului și grupurilor în timpul situației de criză nonmilitară pot

fi modificate prin comunicare eficientă, în special, prin strategii de comunicare

persuasivă, ceea ce duce în mod firesc la detensionarea situației de criză,

restabilirea ordinii publice și refacerea mediului de securitate. Astfel, ipoteza de

cercetare, formulată la începutul tezei, a fost confirmată.

Limitele cercetării se impun mai ales prin imposibilitatea practică de a

prevedea cu certitudine evoluția unei crize de securitate, indiferent de domeniul

de apariție și desfășurare, elementele de imprevizibil și de incertitudine fiind

caracteristici esențiale ale oricărei crize. În consecință – atitudinea rezervată față

de garantarea succesului în rezolvarea unei crize, dincolo de abilitatea înaltă a

decidenților de a alege și a aplica strategiile potrivite de comunicare de criză.

Concluzii și propuneri

În concluzii subliniem că activităţile omului întreprinse pe parcursul

existenței sale duc la îmbunătăţirea calităţii vieţii, dar pot avea şi consecinţe

negative, care înrăutăţesc condiţiile de mediu şi de trai. De aceea, sunt necesare

eforturi susţinute pentru consolidarea siguranţei populaţiei în toate domeniile de

activitate. În acest scop, este necesară adoptarea unor măsuri adecvate de reducere

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 24 din 30

a vulnerabilităţii indivizilor, grupurilor, comunităţilor în faţa crizelor politice,

socioculturale, economice și de mediu, din țară și din afară.

Pentru diminuarea crizelor economice, care au corespondență majoră cu

crizele nonmilitare din alte domenii, sunt necesare asemenea acțiuni ca: reducerea

şomajului şi creșterea veniturilor populației în măsură cât să fie suficiente pentru

un trai decent, îmbunătățirea calității asistenţei sociale şi sanitare, combaterea

criminalității şi a infracţionalității stradale, eradicarea corupţiei şi a birocraţiei

exagerate în instituţiile statului, construirea locuinţelor şi a drumurilor sigure,

pregătirea din timp pentru dezastre naturale, schimbări climaterice şi alte efecte

naturale nefavorabile. Aceste nevoi pot implica măsuri politice, legislative,

administrative, de planificare şi de infrastructură, care să se situeze la punctul de

întâlnire dintre dezvoltarea durabilă în teritorii, intervenția eficientă a autorităţilor

şi reacţia adecvată a populaţiei în situaţii de necesitate.

Măsurile de protecţie aplicate, prin investiții și alocări de fonduri, ar putea

include: consolidarea economică a zonelor defavorizate din România;

planificarea națională și locală a spaţiului, utilizarea adecvată a terenurilor;

îmbunătăţire şi securizare a infrastructurilor locale (drumuri, căi ferate şi poduri,

reţelele de alimentaţie cu apă, canalizare, gaze naturale, curent electric);

edificarea și consolidarea barajelor, podurilor, întăriturilor de teren alunecos sau

pe albia râurilor şi a altor construcţii de protecţie în faţa cataclismelor naturale;

aplicarea tehnicilor moderne de construcţie a clădirilor pentru a mări rezistenţa la

cutremure, incendii, inundații, temperaturi extreme; managementul durabil al

resurselor naturale, precum protecţia împotriva poluării a apelor potabile, aerului

şi solului, reducerea defrişării pădurilor, consolidarea albiei râurilor; reducerea

poluării industriale și de transport; plantarea mai multor spații verzi și protejarea

celor existente; crearea structurilor sociale şi organizaţionale de analiză a

riscurilor şi luarea măsurilor preventive de îmbunătăţire a reacției autorităților la

fenomenele meteo extreme; încurajarea și stimularea autorităților locale și a

populației de a aplica măsuri preventive împotriva dezastrelor (în comunități și în

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 25 din 30

gospodăriile proprii), în paralel cu intensificarea controlului și a măsurilor

coercitive; îmbunătățirea legislației în acest sens.

Problema centrală care stă în faţa omenirii este de a găsi soluţii preventive

şi mecanisme adecvate de moment în situaţiile de criză posibile, apelând la

resurse alternative pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi având în vedere păstrarea

şi nealterarea mediului natural sănătos pentru generaţiile viitoare. În scopul

asigurării unui mediu de securitate trainic, sunt necesare programe și politici

publice de pregătire a populației pentru diferite riscuri de securitate nonmilitare

(de ex., inundații, cutremure, incendii, accidente majore industriale sau de

transport, tulburări stradale din motive socio-politice, atacuri teroriste,

criminalitate, tâlhărie, corupție), în special pentru dezastrele naturale.

Astfel de activități, realizate la nivel național și local, s-ar putea axa pe:

elaborarea planurilor de urgenţă pentru mobilizarea şi evacuarea populaţiei;

luarea măsurilor preventive de logistică şi infrastructură pentru adăpostirea în caz

de urgenţă a unui număr suficient de persoane, în condiţii optime; stocarea de apă

potabilă, alimente, medicamente, materiale de supravieţuire pentru situaţii de

urgenţă şi supravegherea valabilităţii lor; crearea structurilor locale şi naţionale

de protecţie împotriva dezastrelor, serviciilor de salvare şi prim ajutor;

desemnarea în teritorii a persoanelor specializate cu responsabilităţi permanente

de informare preventivă a populaţiei şi capabile de suport psihologic; elaborarea,

adaptarea şi aplicarea ghidurilor de bune practici (locale, naţionale,

internaționale); cercetarea sistematică a reprezentării de securitate/insecuritate a

populației și a modului de percepție a riscurilor din diferite domenii; cunoașterea

de către oficiali și reprezentanți ai instituțiilor de administrare și de apărare a

comportamentelor tipice probabile ale indivizilor și grupurilor în situații de criză;

organizarea periodică a trening-urilor de instruire şi de promovare a securităţii de

mediu pentru voluntari civili și funcționari publici.

Totodată, un aspect extrem de important al diminuării riscurilor

nonmilitare de securitate îl constituie relația autorităților cu populația, modul de

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 26 din 30

abordare comunicațională a problemelor de securitate reale sau probabile, căile

și mijloacele de comunicare ale decidenților între instituții, cu publicul și cu mass-

media. Conturarea mesajelor clare și alegerea strategiilor optime de comunicare

poate duce cu siguranță la stimularea unui comportament de cooperare, grijă și

responsabilitate din partea populației, poate preveni escaladarea conflictelor

sociale și îmbunătăți reacția la dezastre, iar în caz de necesitate, poate duce la

diminuarea tensiunilor sociale.

În contextul eficientizării procesului de comunicare de criză, măsurile de

prevenire și de intervenție ar putea să cuprindă următoarele: informarea continuă

a populației despre măsurile de prevenire și de protecție în caz de calamități

naturale ori altfel de amenințări la adresa integrității personale și materiale, prin

diverse canale de comunicare (mass-media, poștă, telefonie, internet, material

distribuit, afișe locale și panouri stradale); folosirea canalelor și mijloacelor de

informare adecvate în situații de urgență sau în timpul crizelor de securitate

nonmilitară; dotarea autorităţilor locale cu instrumente necesare sistemelor de

avertizare timpurie; elaborarea planurilor eficiente de comunicare de criză,

revizuite periodic; însușirea de către oficiali a tehnicilor de comunicare eficiente

în situații de criză; efectuarea mai multor studii interdisciplinare despre riscurile

de securitate și despre strategiile de comunicare de criză, teme aflate într-o

dinamică continuă; valorificarea/implementarea rezultatelor cercetărilor în

domeniu prin aplicații practice la nivel local și național.

Considerăm că instruirea planificată şi sistematică a populaţiei poate să

reducă gradul de vulnerabilitate a oamenilor în faţa dezastrelor. În plus,

informarea corectă și la timp a populaţiei prin canale accesibile despre evoluţia

evenimentelor, atenţionarea asupra riscurilor persistente și îndrumarea în

aplicarea măsurilor de protecţie individuală și colectivă, va contribui la

prevenirea, diminuarea şi soluţionarea eficientă a problemelor de securitate.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 27 din 30

La final, reieșind din constatarea că măsurile actuale de prevenire și de

pregătire a populației pentru situații de risc sunt insuficiente, aducem unele

propuneri concrete de valorificare a rezultatelor cercetării academice.

1) Pregătirea populației și a persoanelor abilitate pentru situațiile în care

este amenințată securitatea personală și națională trebuie să ocupe un loc

important în politicile organizațiilor statale și nonstatale, la nivel local și central.

În acest scop, propunem ca la nivelul autorităților locale (primăriilor și consiliilor

locale, sectoriale sau județene) să fie inițiate politici publice de informare despre

riscurile de mediu, după care să fie desfășurate campanii de igienizare și de

consolidare a locuințelor personale și a spațiilor publice.

2) Tot la nivelul autorităților locale, propunem să fie organizate periodic

ședințe de informare și cursuri de pregătire a populației civile pentru adoptarea

atitudinii proactive de protecție în caz de dezastre naturale sau de accidente

androgene; să fie întreprinse acțiuni de însușire a normelor de conduită de

siguranță în spațiile publice, mai ales în situație de criză; să fie luate măsuri de

informare, susținute de materiale vizuale și auditive, distribuite în locuri publice,

prin căi și mijloace de comunicare accesibile publicului (televiziune,

radiodifuziune, internet, telefon, poștă) și în mass-media locală și națională.

3) Altă propunere, pe care o considerăm prioritară, se referă la

îmbunătățirea programelor academice prin includerea în curricula instituțiilor

profesionale și superioare de învățământ cu profil relevant în apărare,

comunicare, managementul crizelor, administrație, medicină, psihologie,

pedagogie, asistență socială etc. a unor discipline sau module educaționale, care

să cuprindă studiul comportamentelor de criză probabile și a mecanismelor de

comunicare eficientă în timpul crizelor de securitate.

În susținerea necesității de instruire a persoanelor din structurile abilitate și

de informare a populației cu privire la cele enunțate, îl citez pe Nelson Mandela:

„Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba

lumea”.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 28 din 30

Îmi exprim speranța că aceste propuneri sau alte acțiuni asemănătoare vor

fi aplicate în practică și vor contribui la diminuarea riscurilor de securitate

nonmilitară la nivel individual, local și național. Consider că este necesară

continuarea demersurilor de cercetare în acest domeniu și sper că, pe viitor,

comunitatea academică va acorda un interes deosebit acestui subiect.

Îmi exprim convingerea că tema abordată este de actualitate și, în mod cert,

această realizare poate conduce la o mai bună conștientizare, înțelegere și

eficientizare a mecanismelor de reacție a populației în situație de criză

nonmilitară și de modelare pozitivă a comportamentelor prin comunicare

eficientă. Dorinţa și efortul de a răspunde la întrebările ridicate în prezentul

demers academic îmi dă speranţa că rezultatele obținute vor fi remarcate printre

alte studii de securitate, iar propunerile vor fi aplicate în instituțiile vizate, ceea

ce ar putea sta la bază unei lumi mai sigure, fără riscuri majore cu efecte

dezastruoase, o lume bazată pe echilibru, stabilitate, securitate şi armonie.

Diseminarea cercetării științifice a fost realizată prin publicarea a trei

rapoarte științifice, corespunzătoare etapelor cercetării, care au fost apreciate de

către comisia de îndrumare din cadrul Școlii Doctorale a Universităţii Naţionale

de Apărare „Carol I” cu calificativul „îndeplinit”. Rezultatele relevante ale

studiului au fost redate în trei articole, publicate în Buletinul UNAp „Carol I”,

precum și în prezentarea a trei comunicări științifice la conferințe naționale și

internaționale, în perioada 2014-2017. Temele abordate au vizat subiectele:

percepția riscurilor de securitate și reprezentarea psihosocială a securității, frica

și reacțiile comportamentale, panica colectivă, rolul relațiilor publice în

gestionarea crizei, comunicarea de criză în studiul de caz „Colectiv”.

Menționez că această lucrare a fost posibilă prin sprijinul financiar oferit

prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013,

cofinanţat prin Fondul Social European, în cadrul proiectului

POSDRU/159/1.5/S/138822, cu titlul „Reţea Transnaţională de Management

Integrat al Cercetării Doctorale şi Postdoctorale Inteligente în Domeniile „Ştiinţe

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 29 din 30

Militare”, „Securitate şi Informaţii” şi „Ordine Publică şi Siguranţă Naţională” –

Program de Formare Continuă a Cercetătorilor de Elită – SmartSPODAS”,

beneficiar Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, desfășurat în perioada 6

aprilie 2014 – 26 decembrie 2015.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Lucrări de autori români

1. Bîldea, M., Comunitate şi vulnerabilitate: percepţie, comunicare,

reducerea riscului dezastrelor, Ed. MIRA, Bucureşti, 2007.

2. Chiciudean, I., Stănciugelu, I., Bilanci, A., Ddogeanu, M., Comunicarea în

situaţii de urgenţă, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Centrul de

Perfecţionare în Comunicare, Bucureşti, 2006.

3. Coman, C., Comunicarea de criză, Iaşi, Ed. Polirom, 2009.

4. Dezastrele naturale şi efectele asupra populaţiei, Coord. I. Roceanu, Ed.

Universitară, Bucureşti, 2008.

5. David, G., Tehnici de relaţii publice. Comunicarea cu mass media, Iaşi,

Editura Polirom, 2008.

6. Graur, E., Tehnici de comunicare, Cluj-Napoca, Ed. Mediamira, 2001.

7. Moliner, P., Cinci întrebări în legătură cu reprezentările sociale, Ed.

Societatea Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1995.

8. Neculau, A., Reprezentări sociale, Ed. Polirom, Iaşi, 1996.

9. Psihologia cooperării şi întrajutorării umane, Coord. S. Chelcea, Ed.

Militară, Bucureşti, 1990.

10. Psihologie socială. Aspecte contemporane, Coord. A. Neculau, Ed.

Polirom, Iaşi, 1996.

11. Raţă, G., Contribuţii la teoria comunicării, Ed. Mirton, Timişoara, 2001.

12. Sarcinschi, A., Vulnerabilitate, risc, ameninţare. Securitatea ca

reprezentare psihosocială, Ed. Militară, Bucureşti, 2007.

NECLASIFICAT

NECLASIFICAT 30 din 30

Lucrări de autori străini

13. Abric, J.C., Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi, 2002.

14. Buzan, B., Popoarele, statele şi teama (ed. a II-a), Ed. Cartier, Chişinău,

2000, reeditată în 2014.

15. Bennett, P., Risk communication and public health, Oxford University

Press, Oxford. 1989.

16. Castels, M., Comunicare și putere, Ed. Comunicare.ro, București, 2015.

17. Coombs, W. T., Crisis management and communication, London, 2007.

18. Elster, J., Comportamentul social, Trad. I. Chiș, Ed. All, București, 2013.

19. Kapferer, J. N., Căile persuasiunii. Modul de influenţare a comporta-

mentului prin mass media, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2002.

20. Le Bon, G., Psihologia maselor (orig. Psychologie des foules). Trad. de L.

Gavriliu (după ed. a 40-a, Paris, 1937), Ed. Stiințifică, București, 1991.

21. Libaert, T., Comunicarea de criză, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008.

22. Malkina-Pyh, I.G., Ajutorul psihologic în situații de criză, Ed. Eksmo,

Moscova, 2008.

23. McQuail, D., Windalh, S., Modele ale comunicării pentru studiul

comunicării de masă, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2001.

24. Platonov, I.P., Psihologia socială a comportamentului, Ed. Piter, 2006.

25. Psihosociologia crizei, Coord. J. Barus-Michel, A. Neculau, Trad. L. C.

Foşalău, I. Lazăr, E. Pascal, Ed. Trei, Bucureşti, 2011.

26. Rule, J.B., Theories of Civil Violence, University Press, Chicago, 1989.

27. Schmid, A.P., Violence as Communication, Sage Publ., London, 1982.

28. Sidorov, P.I., Moseaghin, I.G., Maruneac, S.V., Psihologia catastrofelor:

manual pentru studenţi, Ed. Aspect Press, Moscova, 2008.

29. Slovic, P., Fischhoff, B., Lichtenstein, S., Facts and Fears: Understanding

Perceived Risk, Plenum, New York, 1980.