UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
FACULTATEA DE LITERE
ȘCOALA DOCTORALĂ DE STUDII FILOLOGICE
TERMINOLOGIA ASTRONOMICĂ ROMÂNEASCĂ
Rezumatul tezei de doctorat
Conducător de doctorat: Doctorandă:
Prof. univ. dr. Gafton Alexandru Ciobanu D. Maria – Marilena
Iași
2019
Anunţ
La data de 26 septembrie 2019, ora 11.00, în Seminar „G. Ivănescu”, drd. CIOBANU D. Maria - Marilena susţine, în şedinţa publică,
teza de doctorat cu titlul „Terminologia astronomică românească”, în
vederea obţinerii titlului ştiinţific de doctor în domeniul Filologie.
Comisia de doctorat are următoarea componenţă:
Preşedinte:
Prof. univ. dr. Dorina Lăcrămioara PETRESCU, Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza” din Iaşi
Conducător ştiinţific:
Prof. univ. dr. Alexandru GAFTON, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
din Iaşi
Referenţi:
Conf. univ. dr. Ioan MILICĂ, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din
Iaşi;
Conf. univ. dr. Adina DRAGOMIRESCU, Universitatea din București;
Prof. univ. dr. Oliviu FELECAN, Universitatea Tehnică din Cluj - Napoca.
2
CUPRINS
Sigle și abrevieri ...................................................................................... 4
Terminologia astronomică românească între standardul impus și
dezvoltarea actuală – argumentul și etapele cercetării științifice ........... 6
Obiectivele și limitele cercetării ............................................................ 10
Capitolul I Stadiul actual al terminologiei. Importanța lexicului
specializat pentru știința astronomică .................................................. 12
1. Terminologia – concept și domeniu ............................................ 12
1.1. Definiție, structură și tipologie. Modalități de definire ....... 12
1.2. Terminologia ca ansamblu coerent și sistemic de termeni
caracteristici unui domeniu ........................................................ 22
1.3. Evoluția științei terminologiei, avantajele și pericolele
terminologizării .......................................................................... 23
2. De la limba comună la limbajul specializat ................................ 25
2.1. Limba comună, limbaj de specialitate, norma lingvistică,
norma literară ............................................................................ 25
2.2. Relația dintre limbajul general și limbajul de specialitate.
Conținut specializat versus conținut nespecializat. Funcțiile
limbajului și trăsăturile sale dominante ..................................... 27
3. Obiectul de studiu al terminologiei – termenul. Definiție. Relația
cuvânt-termen ................................................................................. 30
4. Importanța lexicului specializat pentru știința astronomică...... 34
4.1. Astronomia. Definirea domeniului. Introducere în domeniu:
particularități și dinamică .......................................................... 34
4.2. Importanța dicționarelor de specialitate în studiul
astronomiei ................................................................................. 39
3
Capitolul II Analiza situațiilor lingvistice identificate în terminologia
astronomică ........................................................................................... 41
1. Formarea termenilor în lucrările erudiților din secolele al XVII-
lea – al XIX-lea. Influența străină și efectele ei: împrumutul și calcul.
Creația internă ............................................................................... 41
2. Terminologia astronomică românească actuală ......................... 48
2.1. Metoda de culegere, selectare, analiză, clasificare și
interpretare a termenilor............................................................ 48
2.2. Clasificarea termenilor astronomici românești în funcție de
accepțiunea/tematica lor – tipologii. Abundența neologismelor în
terminologia astronomică românească....................................... 49
2.2.1. Împrumutul lexical ..................................................... 59
2.2.2. Calcul lingvistic............................................................ 68
2.2.3. Creația internă ............................................................. 73
2.2.4. Neologismele în terminologia astronomică
românească ............................................................................ 75
2.3. Termenii astronomici între necesitatea obiectivă și convenția
unificatoare. Relațiile cu terminologiile altor științe .................. 83
2.4. Termeni și sintagme caracteristice lexicului comun. Evoluția
semantică în cadrul terminologiei astronomice românești ........ 85
2.5. Termeni și sintagme care apar și în terminologiile altor
domenii (chimie, fizică, matematică, meteorologie) ................... 86
2.6. Termeni și sintagme proprii limbajului astronomic științific
.................................................................................................... 94
Capitolul III Metafora științifică în terminologia astronomică
românească ............................................................................................ 98
1. Metafora în științe ...................................................................... 98
4
1.1. Preliminarii: definiție și tipologie (clasificarea metaforei
științifice) .................................................................................... 98
1.2. Funcțiile metaforei științifice ............................................. 103
2. Limbajul astronomiei – o construcție asupra imaginii Universului
...................................................................................................... 105
2.1. Imaginar versus real în structurile metaforice din domeniul
astronomiei .............................................................................. 105
2.2. Tipuri de metafore utilizate în astronomie ........................ 113
2.3. Rolul, funcțiile și eficiența metaforei în definirea, constituirea,
înțelegerea și interpretarea imaginii Universului..................... 118
Concluzii .............................................................................................. 121
Bibliografie .......................................................................................... 129
Anexă 1 – Indice de termeni astronomici românești........................... 137
Anexă 2 – Indice de termeni astronomici românești analizați în partea a
III-a a cercetării .................................................................................. 149
Anexa 3 – Metafora științifică în terminologia astronomică românească
(capitolul III)
– Imagini .............................................................................................. 151
5
Terminologia astronomică românească între standardul impus și
dezvoltarea actuală – argumentul și etapele cercetării științifice
Știința se definește prin acțiunile pe care le întreprinde, fiind un catalizator
al progresului mentalitar și social, care are a expune într-o manieră justă
informația de natură succesivă și de a denumi adecvat și cu limpezime
realitățile prezente (Vaihinger, 2001). La rândul său, complexul fenomen de
evoluție a științelor necesită crearea de termeni specializați pentru toate
domeniile de cercetare și studiu. Ca intermediari materializați ai relației dintre
limbă și gândire (Rastier, 1995, apud Rizea, 2009), termenii acționează sub
imperiul conjugat al acestei relații și al nevoilor și trăsăturilor dominante ale
domeniului în care funcționează. Întrucât progresul științific continuu
determină și solicită dezvoltarea nivelului lingvistic, socotim că tema lucrării
de față – terminologia astronomică românească – este una generoasă și
solicitantă, așadar, necesitând o abordare detaliată, dacă ne raportăm la
reflectarea în plan lexical, a conceperii fenomenelor astronomice.
Astronomia are ca obiect de studiu Universul și formarea sa, corpurile
spațiale, de la meteoriți la aglomerările galactice, legile constituirii, mișcării
și activității acestora, obiectele și procesele spațiului cosmic, în general
(DEA, 2008; DEX, 1998). În urma studierii lucrărilor și dicționarelor
specializate, privită prin prisma transdisciplinarității, observăm că
astronomia se află în legătură cu domeniile chimiei, fizicii, geografiei,
matematicii etc. Apreciind situația sub aspect interdisciplinar, în relația cu
lingvistica, terminologia astronomică se arată într-o continuă evoluție, dată
nu doar de ceea ce se petrece în domeniul astronomiei, dar și de fireștile
mișcări de ajustare pe care le cunoaște limba ca fenomen autonom (Glessgen,
2014).
6
Asemenea celorlalte terminologii existente (Ursu, 1962), cea astronomică
românească a trecut prin toate stadiile necesare dezvoltării: formare,
funcționare, dezvoltare și evoluție. O parte din această terminologie a fost
pusă în circulație prin intermediul textelor vechi, din secolele al XVII-lea și
al XVIII-lea (scrieri, adesea cu caracter religios, manuale școlare, traduceri
din alte limbi de circulație), fiind, relativ, ușor accesibilă publicului larg
(Ursu, 1962; Ursu, 1969). În zilele noastre se întâlnește, frecvent, tendința de
a utiliza același termen în mai multe domenii terminologice, aspect remarcat
pe parcursul cercetării diverselor dicționare specializate. Faptul se poate
datora interferențelor dintre domeniile de cunoaștere și dintre limbajele
specializate, precum și caracterului generos, în sine, al termenilor, apți să
servească mai multor uzuri contextualizate. Adesea, termeni precum Soare,
stele, Lună, an, noapte, spațiu, Univers sunt prezenți în ambele niveluri ale
limbii, popular și științific. În studiul nostru, perspectiva științifică este cea
accentuată, viziunea populară fiind folosită doar pentru reliefări ale unor
aspecte ce diferențiază limba comună de limbajul specializat.
Aspectele teoretice de ordin general ale disciplinei numită terminologie
se întâlnesc în partea incipientă a lucrării, unde se întrunesc opinii și
clasificări ale specialiștilor străini și români, care descriu obiectul central al
studiului – termenul – și ceea ce îl diferențiază de cuvânt, caracteristicile
domeniului, avantajele și dezavantajele terminologizării.
Componenta practică este reprezentată de analiza situațiilor lingvistice
identificate în terminologia astronomică, în funcție de criteriul formării
(împrumut lexical, calc lingvistic, creație internă), al semnificației (tipologii
care se află în raport cu conținutul termenilor), de interacțiunea terminologiei
astronomice cu terminologiile altor domenii (chimie, fizică, matematică,
meteorologie). Caracterul neologic al termenilor este constant vizibil,
7
majoritatea provenind din împrumut sau calc – după cum constatăm în urma
consultării DAN (2013) –, fapt care indică vârsta acestei terminologii în
limba română. Dezvoltarea domeniului în alte zone cultural-științifice – cu
deosebire în cea anglo-americană (cunoscută drept promotor în varii domenii
de studiu) – a făcut ca procesul de îmbogățire lexicală, prin introducerea
neologismelor în lucrările de specialitate și felurite instrumente de lucru –
precum dicționarele specializate –, să fie orientat mai ales către această sursă.
Lucrarea Terminologia astronomică românească abordează totodată o
zonă de interes, de actualitate – terminologia –, care permite observații
relevante, prin studierea modului în care se creează și funcționează metafora
științifică, în conformitate cu perspectiva tipologică și observând funcțiile
expuse de către specialiștii domeniului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, deși
este deseori identificată în terminologia astronomică, metafora este rareori
explicată. Metafora științifică pare a fi integrată în limbajul astronomic
specializat, fără a mai fi privită drept o „anomalie”. De fapt, situația dată de
dezvoltare a cunoașterii în domeniul astronomiei – precum în toate domeniile
complexe și cu dinamică evolutivă ridicată –, face ca terminologia metaforică
să devină o caracteristică a domeniului, multe asemenea forme acroșante
pătrunzând în vorbirea curentă: gaură neagră, gaură de vierme, într-atât încât
și-au extins domeniul de utilizare și aproape că nu mai sunt simțite ca expresii
plastice.
Întregul studiu al terminologiei astronomice românești și prezența
indicelui de termeni, constituit în urma consultării lucrărilor de specialitate,
au rolul de a propune spre analiză termenii unui domeniu complex, dinamic,
ofertant și deschis – cum este cel al astronomiei –, care se află într-un raport
de interdependență cu alte științe. Mobilitatea este o caracteristică a evoluției
terminologice științifice la care contribuie întreaga societate, specialiști
8
alături de amatori. Astfel, rezultatul se concretizează în noi propuneri de
termeni specializați, care indică apariția unor noțiuni terminologice actuale în
limbă, dar și a deschiderii posibilităților limbii către propriile mijloace de
creație lexicală.
*
Cercetarea de surse bibliografice relativ vechi și a unora actuale –
aparținând lingviștilor români și străini și ale pasionaților de știință, cu
deosebire de astronomie – ne-a permis construirea unui corpus de termeni
specializați, spre a contribui, astfel, la actualizarea organizării corpusului de
informații, totodată, observând modul în care se formează și funcționează, în
diacronie, planul lexical specializat. Instrumentele de lucru ale disciplinei
astronomiei, pe care le-am avut în vedere, se constituie din dicționare și
enciclopedii, precum:
ASTRONOMIE = Tihon, Tit, Trocaru, Sorin et alii, Astronomie
(capitolul Minidicționar de astronomie), Editura Alfa C.C.D., Piatra
Neamț, 2009.
CAE = Oprescu, Emil, Florea, Stan, Rotaru, George, Compendiu
astro-enciclopedic, Editura Bibliostar, Râmnicu Vâlcea, 2013.
DA = Tihon, Tit, Merfea, Romeo, Dicționar. Astronomie. Programul
național Educația prin astronomie, Editura Alfa CCD, Piatra Neamț,
2010.
DAA = Popovici, Călin, Dicționar de astronomie și astronautică,
Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977.
DEA = Vizir, Elena, Bivol, Ana, Dicționar enciclopedic astronomic,
Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2008.
9
DMMA = Teodorescu, Nicolae (coord.), Gheorghiță, Ștefan,
Mihăilă, Ieronim, Rogai, Eliferie, Marcovici, Avram, Dicționar de
matematică, mecanică și astronomie: engleză, română, germană,
franceză, rusă, Editura Tehnică, București, 1978.
DS = Cotardière, Philippe de la, Penot, Jean-Pierre, traducere de
Elena I. Burlacu, Dicționarul spațiului, Editura Univers
Enciclopedic, București, 1998.
MDAMT = Manoliu, Vlad, Mic dicționar de astronomie și
meteorologie țărănească, Editura Mentor, București, 1999.
SIT (glosar) = Hawking, Stephen W., Mlodinow, Leonard, O mai
scurtă istorie a timpului, traducere din engleză și postfață de
Gheorghe Stratan, Editura Humanitas, București, 2015.
UNIVERSUL = Rees, Martin (coord.), Universul – Ghid vizual
complet, DK Publishing, traducere de Ana Maria Negrilă și Liana
Stan, Editura Rao, București, 2008.
***Dictionary of Geophysics, Astrophysics and Astronomy;
*** The Guide to the Universe – Astronomy Dictionary.
Lucrările enumerate, alături de altele care tratează aceeași temă, au marcat
definițiile termenilor care aparțin domeniului astronomiei, însă, îmbogățirea
lexical-semantică s-a reflectat nu doar la nivelul limbajului specializat, ci și
la cel al limbajului curent.
10
Terminologia astronomică românească. Repere
Progresul științei aduce în prim-plan o preocupare de actualitate a
specialiștilor lingviști: terminologia. Privită în ansamblu, terminologia este
definită multilateral de către teoreticieni: este dezvăluită drept o disciplină
care pune accent pe studiul termenilor unui anumit domeniu din perspectiva
semnificației, a evoluției și al gradului de utilizare, este o practică
metodologică bazată pe reguli aplicabile la nivelul termenilor, dar este și un
ansamblu de termeni specifici unui domeniu. Terminologia este considerată
o știință independentă, o practică socială în interiorul limbii, dar și în
exteriorul acesteia, atunci când apar împrumuturi dintr-o limbă în alta.
Capitolul I, Stadiul actual al terminologiei, este structurat în patru părți,
acestea având ca punct comun noțiunea de terminologie.
Prima parte, Terminologia – concept și domeniu, prezintă câteva definiții
oferite de lingviști de-a lungul timpului, definiții care redau conceptele și
semnificațiile lexemului. Ținându-se cont de contribuțiile lingviștilor străini
în abordarea terminologiei și de impactul lingvistic produs ulterior asupra
limbii,ne este mai mult decât utilă inventarierea teoriilor terminologice care
au pus bazele acestei științe. Privind terminologia drept o disciplină
independentă, i se atribuie, ca oricărei alte discipline, un obiect de studiu în
jurul căruia gravitează întreaga dinamică. În cazul de față, termenul (unitatea
specializată) este accepțiunea materială concretă prin intermediul căruia este
desemnat un concept. Cercetarea se va limita la un aspect al stilului științific:
terminologia specializată. Raportată la limbajele specializate, terminologia
poate fi descoperită și percepută la adevărata ei însemnătate. N.A. Ursu este
unul dintre promotorii acestui nou domeniu, realizând primele disocieri ale
terminologiilor românești specializate la nivelul limbii literare.
11
În demersul actual s-a urmărit dezvoltarea perspectivei lexicale a
terminologiei prin stabilirea relațiilor de sens și prin analizarea definițiilor
generale, dar și a celor din dicționarele de specialitate. Se observă că
terminologia prezintă în componența sa cuvinte existente în limbă, care
depășesc cadrul restrâns al utilizării lor inițiale și cărora li se atribuie sensuri
noi. În urma modificărilor produse, acestea trec din limba comună în limbajul
specializat, iar procesul semantic de formare a termenilor științifici din
cuvinte utilizate în vorbirea curentă conduce la constituirea unui sistem închis
(E. Toma, 2003).
Partea a doua, De la limba comună la limbajul specializat, aduce în
discuție legătura dintre termeni și limbă. Limba este definită drept ansamblul
actelor lingvistice, suficient de asemănătoare pentru a fi considerate identice,
care se atestă în comunicarea unui anumit număr de indivizi (Coșeriu, 1999).
Dar cum structura lexicului este duală, se distinge, pe de o parte, un lexic
comun, care este frecvent utilizat în vorbire, cu un mare acces spre publicul
larg, și, pe de altă parte, se discută despre un lexic specializat, al cărui conținut
relevă terminologii din domenii de specialitate, fie ele științifice, tehnice sau
profesionale, cunoscute în anumite grupuri, cu răspândire pe o arie restrânsă.
Circulația cuvintelor în limbă și factorul ce ține de stil și de funcționalitate
(E. Toma, 1998) sunt cele două criterii importante în transferul de la limba
comună la limbajul specializat.
Se face, în continuare, referire la relația dintre limbajul general și limbajul
de specialitate. Utilizatorii comunică prin intermediul limbajului general,
însă, când se raportează la o anumită arie, se folosesc de limbajul specializat
în transmiterea noțiunilor. Funcțiile primordiale ale limbajului sunt de a
comunica și de a reprezenta, factor comun al celor două limbaje (Cabré,
1999). Însă, limbajul specializat pune accent pe funcția de reprezentare,
12
ținând cont în acțiunea sa de o definire clară a cunoștințelor. Limbajul
specializat are calitatea de a selecta unități lexicale din limbajul general,
cărora urmărește să le dezvolte sensul, iar limbajul comun, prin intermediul
mass-mediei, se îndreaptă către limbajul specializat, de unde reține anumiți
termeni.
Cea de a treia parte, Obiectul de studiu al terminologiei – termenul.
Definiție. Relația cuvânt-termen, se concretizează într-o expunere asupra
nucleului în jurul căruia gravitează întreaga disciplină cercetată: termenul.
Prin impunerea unor limite, terminologia astronomică românească se
identifică întocmai cu conceptul urmărit, iar termenii, care apar în studii și
explicațiile atribuite, se concretizează în obiectul tratat în lucrare. Partea
aceasta aduce în prim-plan o serie de definiții detaliate ale termenului, pe care
îl poziționează în contrast cu cuvântul, căruia, de asemenea, îi sunt atribuite
definiții pertinente.
Termenul se deosebește de cuvânt printr-o varietate de trăsături pe care le
reține: poate fi integrat în enunțuri; este caracterizat de stabilitate; în cadrul
terminologiei, în mod permanent, în cazul conferirii unei denumiri (latura
materială) se pornește de la concept (latura ideală); aspectul ideal al unui
termen este definit în raport cu domeniul specializat studiat;
monosemantismul, care caracterizează termenul, este, uneori, dublat de
prezența sinonimiei sau a polisemiei; se poate forma prin diverse modalități
(derivare, compunere) (DSL, 2001). Astfel, cuvântului îi revine statutul de
produs natural, fiind de circulație generală, materializându-se cu ușurință, pe
când termenul își însușește dispoziția de produs artificial, cu circulație
restrânsă, necesitând o cunoaștere a domeniului/domeniilor în prealabil. Din
poziție interdisciplinară se evidențiază varietatea expresiei și a sensurilor
multiple pe care unul și același termen le poate îngloba.
13
Lucrarea continuă cu partea a patra, Importanța lexicului specializat
pentru știința astronomiei, în care este definit domeniul astronomiei, cu
particularitățile și dinamica sa, alături de un scurt istoric. Încă din cele mai
vechi timpuri, ființa socială a prezentat interes față de știință, care a adus cu
sine un aspect de noutate și a lansat, totodată, semne de întrebare. Indiferent
de etapa culturală pe care o tranzităm, statutul științei rămâne același: cel de
cunoaștere, de acces și de asimilare a actualelor descoperiri. Crearea unei
imagini asupra astronomiei ca domeniu de activitate, pe de o parte, și a
terminologiei astronomice românești, pe de altă parte, se constituie în
obiectivele acestui studiu. Domeniu dinamic de activitate, astronomia se
remarcă printr-o continuă dezvoltare la nivel cognitiv uman.
Se cuvine să urmărim, pe scurt, traseul pe care această știință l-a parcurs.
Filozofii și gânditorii au fost printre primii care, bazându-se pe senzorialitatea
spațială, au conturat ideea unui Univers geocentric. Mult mai târziu,
preocupați de fenomenele care se produceau în spațiul cosmic, oamenii de
știință vehiculează o ipoteză mai veche, cea a heliocentrismului, care nu
fusese anterior acceptată în rândul teoriilor astronomice. Evoluția permite
observarea spațiului cosmic prin intermediul unui instrument numit telescop,
care determina mișcarea planetelor, eliminând incertitudinea instituită până
atunci. Ideea expansiunii Universului își găsește susținere printre specialiști
abia în secolul al XX-lea. Domeniu de lucru specializat, astronomia și-a
creat, în timp, un instrument de lucru, care să fie la dispoziția publicului larg:
terminologia specifică. Obiectul de studiu al astronomiei îl reprezintă
Universul și formarea sa, aștrii și legile mișcării lor, constelațiile, galaxiile,
cometele, procesele și fenomenele care se produc în spațiul cosmic. Ca orice
știință care se află într-o continuă evoluție, astronomia prezintă un instrument
de lucru specializat: dicționarul. Preocupările cercetătorilor filologi și ale
14
specialiștilor de a edita dicționarele care atestă faptul că terminologia
astronomică se desprinde de celelalte terminologii au fost percepute ca o
adevărată achiziție culturală.
Capitolul al II-lea, Analiza situațiilor lingvistice identificate în
terminologia astronomică, aduce în prim-plan o privire generală asupra
terminologiei astronomice românești, precum și o serie de particularități ale
acesteia, fiind alcătuită din două părți ample.
Prima parte, Formarea termenilor în lucrările erudiților din secolele al
XVII-lea – al XIX-lea. Influența străină și efectele ei: împrumutul și calcul.
Creația internă, abundă în exemple de termeni care sunt caracteristici
terminologiilor științifice românești, printre care se numără: astronomia,
chimia, fizica, matematica etc. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, o
terminologie incipientă astronomică se remarcă într-una dintre lucrările
cărturarului Amfilohie Hotiniul, Gramatica de la învățătura fizicii (traducere
efectuată din limba italiană în jurul anului 1790, după cum considera N.
Iorga), care ne dezvăluie cunoștințe din domeniul naturii (Soare, 2011), dintr-
un manual italian interpretat la nivelul limbii române. Dacă baza unei
terminologii astronomice românești a fost pusă în circulație prin intermediul
traducerii realizate de către Amfilohie Hotiniul, N.A. Ursu oferă explicații cu
privire la terminologiile științifice și la modalitatea în care acestea se
formează. Câteva lucrări de factură terminologică care au contribuit la
formarea unui limbaj specializat astronomic românesc au fost menționate în
cercetare, alături de o serie de fenomene lingvistice observate.
Studiul cuprinde o raportare la nivel lexical, fiind dezvăluită
complexitatea terminologiei astronomice, formată în urma contactului cu alte
științe, precum: chimie, fizică, geografie, matematică, meteorologie etc. Spre
deosebire de cuvânt, termenul cunoaște, deseori, o arie restrânsă de utilizare,
15
prezentându-se prin intermediul unui sens specializat. Terminologia
astronomică românească, deși nu se remarcă prin independență, circulă, încă
din secolul al XVIII-lea, în texte și manuale, prin intermediul altor științe:
fizico-chimică, geografică, matematică. Aceste materiale de lucru aduc cu
sine procedee noi de îmbogățire a vocabularului. Pe lângă creația internă,
apar noi modalități de formare a termenilor: împrumutul lexical și calcul
lingvistic. Frecvent întâlnit în scrierile acelor vremuri era împrumutul dintr-o
limbă străină, care evidenția contactul cu alte culturi europene. Încă din
lucrările cronicarilor, elementele care denumeau spațiul cosmic își găseau
echivalente lexicale în limba română. Atenția conferită terminologiei
astronomice românești reprezenta începutul unei noi științe, care urma să se
dezvolte într-un ritm la fel de dinamic. În timp, deși unii termeni au suferit
modificări de ordin formal sau semantic, evoluția firească nu a împiedicat
reținerea variantelor care să formeze terminologia astronomică actuală.
Partea a doua, Terminologia astronomică românească actuală, dezvoltă
o serie de teme ce sunt susținute prin intermediul exemplelor. În procesul
cercetării științifice se admitea aplicarea unor metode, care să determine fie
concretizarea unor construcții ideatice, fie crearea și explicarea unor realități
întâlnite în urma descoperirilor lingvistice. Crearea unui corpus de termeni,
în urma consultării lucrărilor de specialitate, constituie obiectivul principal în
jurul căruia se dezvoltă metodele de lucru utilizate: observația și selecția,
metoda onomasiologică, analiza și clasificarea termenilor în clase, în funcție
de tematica abordată, de modalitățile de formare, de apartenența termenilor
la domeniile conexe – chimie, fizică, matematică, meteorologie.
Instrumentele de lucru ale metodei onomasiologice, utilizate și în cazul
lucrării de față, o reprezintă dicționarele. Complexitatea componențială
profundă care ni se dezvăluie redă utilitatea fiecărui termen și explică
16
identitatea funcțională a acestuia. Sursele principale consultate în vederea
realizării studiului s-au concretizat în dicționare de astronomie, iar cele
secundare în instrumentare de lucru ale domeniilor anterior menționate. Din
punct de vedere tematic, terminologia astronomică românească se remarcă
printr-o clasificare ce punctează: componența spațiului cosmic, tipurile de
vehicule spațiale, fenomenele care se produc și instrumentarul, împreună cu
unitățile de măsură, cantitățile aferente, coordonatele astronomice.
Lucrarea permite o încadrare a termenilor astronomici într-o tipologie, în
funcție de modalitățile prin care s-au format. Astfel, pe de o parte, se remarcă
procedeele interne, precum împrumutul lexical și calcul lingvistic, pe de altă
parte, creația internă determină și ea realizări de ordin lexical. Domeniul
astronomic nu deține o terminologie proprie, exclusiv de creație internă, ci se
îmbogățește la nivel lexical prin intermediul procedeelor externe (împrumut
lexical și calc lingvistic). În ceea ce privește împrumuturile, susținem că
limbile engleză, franceză, germană, italiană sunt generatoare de noi termeni
în astronomie. Se observă abordarea etimologiilor multiple, problematica
formelor, a sensurilor și concordanța lexico-gramaticală tot în cadrul acestui
mijloc de formare. Complexitatea împrumutului se constată în urma
modalității de formare a acestuia: derivare cu afixe sau afixoide, derivare
mixtă (derivare parasintetică), evidențiindu-se și alcătuirea termenilor doar
din radical. Exemplele ilustrează aceste aspecte ale limbii, terminologia
astronomică individualizându-se prin apartenența unor cuvinte din limba
comună în limbajul specializat. Procedeul calchierii se intensifică în
momentul contactului limbii române cu alte popoare, implicit cu limbile
acestora. Dacă în epoca veche principalele surse de reprezentare ale calcului
erau limbile greacă, latină, maghiară și slavonă, începând cu epoca modernă,
procedeul se concretizează prin intermediul limbilor franceză, germană,
17
italiană, rusă și, ulterior, engleză. Astfel, la baza calcurilor lingvistice se află
o serie de criterii (lingvistic, sociocultural, etimologic), care contribuie la
clasificarea acestora (Stanciu-Istrate, 2006a). Calcurile lexicale și
frazeologice sunt întâlnite și în terminologia astronomică românească, fiind
reprezentate prin structuri asimilate din diferite limbi. Pe lângă procedeele
externe, se remarcă și un mijloc care îi conferă limbii române individualitate:
creația internă. Deși, cantitativ, nu predomină termenii formați în interiorul
limbii, acest procedeu se evidențiază prin intermediul celor trei tipuri de
creație: derivare cu afixe sau afixoide, compunere, conversiune sau
schimbarea valorii gramaticale.
Terminologia astronomică românească cuprinde termeni care se
manifestă și în interiorul altor domenii științifice: chimie, fizică, matematică
și meteorologie. Interdependența care se creează între astronomie, aceste
domenii conexe și limbile străine determină prezența unui transfer lexical
neîntrerupt. Terminologia în discuție nu a fost privată nici de contactul cu
limba comună, de unde a reținut o parte dintre termenii existenți în lucrările
de specialitate. Există termeni uzuali care, uneori, se situează în domeniul
astronomiei cu același sens, atât în limba comună, cât și în limbajul
specializat. Terminologia astronomică românească se numără printre
terminologiile de actualitate, care evoluează și interacționează, în mod
permanent, cu alte terminologii științifice. Apreciind faptul că circulau în
scrieri și manuale încă din secolul al XVIII-lea, termeni precum cei din
domeniul chimiei, fizicii, geografiei și matematicii prezintă manifestări și în
cadrul acestei științe. Interdependența creată între discipline nu oprește
procesul de individualizare terminologică, ci exprimă necesitatea unei
corespondențe la nivel lexical.
18
Capitolul al III-lea, Metafora științifică în terminologia astronomică
românească, reprezintă un manifest prin intermediul căruia se expune faptul
că limbajul științific astronomic este dominat de prezența metaforelor
terminologice. Cele două părți componente au rolul atât de a defini și a
explica funcționalitatea metaforei, cât și de a oferi exemple pertinente din
terminologia astronomică românească.
Prima parte, Metafora în științe, punctează ideile generale de care este
caracterizat acest element ce aparține limbii. Expusă frecvent în mediul
academic, dar și în spațiul public, metafora pătrunde în limba comună și în
limbajul specializat cu o intensitate care denotă funcționalitatea sa la nivel
lingvistic. În căutarea definirii acestei creații a limbii, se conturează dubla
identitate dezvoltată de către cercetători: drept figură de stil, componentă care
surprinde realitatea și o redă într-o manieră expresivă, dar și drept element
care mediază comunicarea dintre interlocutori.
Pe teritoriul românesc, lingviștii au proiectat, în funcție de caracteristicile
prin care se remarcă metafora, o serie de tipologii specifice. Printre acestea
se numără și cea realizată de Angela Bidu-Vrănceanu, care propune două
tipuri complexe de metaforă: metafora terminologică – denumește o noțiune
specializată, care, de obicei, nu prezintă un alt termen sau o altă sintagmă cu
grad de echivalare a celei anterioare – și metafora ocazională – cu rol de a
comunica diverse cunoștințe dintr-un domeniu. O clasificare justă este expusă
și de Elena Toma, care face distincție între metafora tehnică – cu rol în
creșterea gradului de cultură al poporului – și metafora terminologică – aflată
la baza unei ample tipologii. Metafora științifică, a cărei importanță deosebită
se observă în studiul de față, ține cont în realizarea sa de o serie de trei criterii:
criteriul tradiției științifice și al prestigiului autorului, criteriul structural și
criteriul distribuțional (Milică, 2013).
19
Multitudinea tipologiilor expuse în această lucrare, în funcție de
varietatea criteriilor, au rolul de a susține efervescența metaforei
conștientizată atât la nivelul discursului științific, cât și la cel al textelor de
popularizare a științei. Astfel, metafora demonstrează că este lipsită de
limitele care aparent o poziționează la un anumit pol și că se manifestă, de
fapt, în ambele sfere de influență: științifică și comună. Dacă ar fi să ne
imaginăm o scară ierarhică a tipurilor de metafore prezentate anterior, am fi
datori să subliniem însemnătatea pe care metafora terminologică (științifică)
internă o are asupra limbii, prin individualitatea de care este caracterizată.
Funcțiile îndeplinite de metaforă în limbajele specializate permit trecerea
acesteia de la nivelul de ornament – ideea de plasticitate cu care publicul este
obișnuit –, la nivelul obiectiv, cu valoare expresivă zero. Se întâlnesc astfel,
în discursul academic, o serie de funcții care se dezvăluie prin intermediul
unor caracteristici transparente: funcția ideatică – implică în realizarea sa
funcția teoretic-constitutivă –, cea pedagogică – se definește prin capacitățile
de explicare și evaluare pe care le întrunește – și cea textuală – cuprinde
funcția care stabilește și menține coeziunea textuală (Herrmann, 2013).
Acestor funcții li se adaugă și cele cu expunere pe textele științifice din
domeniul fizicii: denominativă – face distincție între reprezentarea metaforei
în limbajul științific și reprezentarea metaforei în limba comună –, teoretico-
conceptuală – asigură, pentru constituirea metaforei, concepte și structuri –,
educativ-științifică – contribuie la acumularea de către nespecialiști a
noțiunilor dintr-un domeniu științific –, stilistică – accentuează rolul expresiv
pe care metafora îl deține în comunicare –, metateoretică – oferă înțelegerea
conceptelor din limbajul științific – și cea sociologică – structurile metaforice
țin cont de interdependența specialiștilor la un anumit grup științific
(Pulaczewska, 1999).
20
Cea de a doua parte, Limbajul astronomiei – o construcție asupra imaginii
Universului, se dorește a fi o analiză a unor termeni și sintagme cu aspect
metaforic din terminologia astronomică. Metafora, în știință, are rolul de a
informa, dar, totodată, și de a explica anumiți termeni prin crearea unei
imagini familiare, care poate determina descoperirea unor noțiuni, cu grad
ridicat de articulare în limbă. Așadar, metafora are capacitatea de a asimila
ceea ce este necunoscut cu concepte mai bine cunoscute vorbitorilor, fără a i
se neglija aspectul estetic. În ideea de a contura o imagine comprehensibilă a
Universului, prin intermediul metodelor observației și selecției, am urmărit
aspectul principal prin care poate fi redată cel mai bine o astfel de lume:
limbajul – mai exact, termeni astronomici din lucrările de specialitate. Printre
exemplele analizate în studiul de față se numără: Big Bang, black hole, Calea
Lactee, Carul Mare, Carul Mic, deplasare spre roșu, Diamant, energie
întunecată, gigant roșu, materie întunecată, nebuloasă, planetă pitică, roi de
stele, Soare, stea căzătoare, vânt stelar.
Metaforele devin instrumente de comunicare prin intermediul cărora ni se
reflectă realități care ar fi dificil de reprezentat fără susținerea unui mijlocitor.
Prin intermediul acestor instrumente se poate determina legătura care se
creează între cele trei elemente vitale ale comunicării – simțire, gândire,
limbă (Al. Gafton/E. Gafton, 2015). Instrument de lucru ce mijlocește
schimburile interumane, limba este cea care transmite multitudinea ideilor
care apar la nivel cognitiv (Vaihinger, 2001). Rolul de a reflecta realitatea,
dar, totodată, și de a adopta la dimensiuni apropiate de om componentele și
fenomenele cosmosului, a determinat formarea terminologiei astronomice.
Omul, ființă culturală, nu renunță la structurile metaforice în momentul
abordării terminologiei științifice. Marcarea părții senzoriale, prin atribuirea
unor imagini sau sunete cu rol în diminuarea aspectului termenului în sine,
21
devine motiv de reducere a laturei științifice. Aceasta este obținută prin
captarea atenției utilizatorului cu ajutorul componentelor de care se servește
în realizarea sa. Printre rolurile pe care metafora științifică le reține, în urma
concretizării ca fapt de limbă, se numără și cel inovator, care trasează
perspective actuale, fiind considerat deschizător de noi căi (Hoffman, 1980).
22
Bibliografie selectivă
A. Lucrări de referinţă
ASTRONOMIE = Tihon, Tit, Trocaru, Sorin et alii, Astronomie (capitolul
Minidicționar de astronomie), Editura Alfa C.C.D., Piatra Neamț,
2009.
CAE = Oprescu, Emil, Florea, Stan, Rotaru, George, Compendiu astro-
enciclopedic, Editura Bibliostar, Râmnicu Vâlcea, 2013.
DA = Tihon, Tit, Merfea, Romeo, Dicționar. Astronomie. Programul
național Educația prin astronomie, Editura Alfa CCD, Piatra Neamț,
2010.
DAA = Popovici, Călin, Dicționar de astronomie și astronautică, Editura
Științifică și Enciclopedică, București, 1977.
DAM = Apopei, Iulian, Dicționar activ de matematică, Editura PIM, Iași,
2010.
DAN = Marcu, Florin, Dicționar actualizat de neologisme, Editura
SAECULUM I.O., București, 2013.
DC = Daintith, John, Dicționar de chimie (ediția a VI-a), traducere de
Mihaela Rudeanu, Lia Cojocaru, Editura All, București, 2010.
DEA = Vizir, Elena, Bivol, Ana, Dicționar enciclopedic astronomic, Editura
Bibliotheca, Târgoviște, 2008.
DEX = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”,
Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a), Editura Univers
Enciclopedic, București, 1998.
DF = Daintith, John, Dicționar de fizică, traducere de Simona Preda, Editura
All, București, 2010.
23
DFA = Florescu, Cristina (ed.), Terminologia meteorologică românească a
fenomenelor atmosferice (științific versus popular), Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2015.
DLR = Dicționarul limbii române (serie nouă), ediție anastatică după
Dicționarul limbii române (DA) și Dicționarul limbii române (DLR),
tomul I (A-B); tomul II (C), tomul III (D1), tomul IV (D2), tomul VI
(F-I/Î), tomul IX (M), tomul X (N-O), tomul XI (P1), tomul XVI (T),
Editura Academiei Române, București, 2010.
DMMA = Teodorescu, Nicolae (coord.), Gheorghiță, Ștefan, Mihăilă,
Ieronim, Rogai, Eliferie, Marcovici, Avram, Dicționar de
matematică, mecanică și astronomie: engleză, română, germană,
franceză, rusă, Editura Tehnică, București, 1978.
DS = Cotardière, Philippe de la, Penot, Jean-Pierre, traducere de Elena I.
Burlacu, Dicționarul spațiului, Editura Univers Enciclopedic,
București, 1998.
DSL = Bidu-Vrănceanu, Angela, Călărașu, Cristina, Ionescu-Ruxăndoiu,
Liliana, Mancaș, Mihaela, Pană Dindelegan, Gabriela, Dicționar de
științe ale limbii – Teoria limbii. Modele lingvistice. Fonetică.
Fonologie. Gramatică. Vocabular. Semantică. Semiotică. Istoria
limbii. Dialectologie. Pragmatică. Sociolingvistică. Stilistică.
Poetică. Retorică. Versificație. Naratologie, Dicționarele Nemira –
colecție coordonată de Alina Niculae, Editura Nemira, București,
2001.
MDAMT = Manoliu, Vlad, Mic dicționar de astronomie și meteorologie
țărănească, Editura Mentor, București, 1999.
SB = *** The Science Book: Big Ideas Simply Explained, DK Publishing,
DK London, DK Delhi, 2015.
24
SDLR = Scriban, August, Dicționarul limbii românești (Etimologii,
înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme),
ediția întâi, Editura Institutul de Arte Grafice „Presa Bună”, Iași, 1939.
SIT = Hawking, Stephen W., Mlodinow, Leonard, O mai scurtă istorie a
timpului, traducere din engleză și postfață de Gheorghe Stratan,
Editura Humanitas, București, 2015.
UNIVERSUL = Rees, Martin (coord.), Universul – Ghid vizual complet, DK
Publishing, traducere de Ana Maria Negrilă și Liana Stan, Editura
Rao, București, 2008.
B. Literatură secundară
Articole
Cabré, Maria Teresa, Sur la representation mentale des concepts: bases pour
une tentative de modalisation, în Le sens en terminologie, ed.
Henri Béjoint, Philippe Thoiron, 2000, p. 20-39.
Forăscu, Narcisa, Metafora și limbajul medical, în Studii de lingvistică.
Omagiu doamnei profesoare Angela Bidu-Vrănceanu, Editura
Universității din București, 2011, p. 199-206.
Gafton, Alexandru, Gafton, Emanuel, Puterea imaginii, dominația
conceptului, forța cuvântului, în Globalization, Intercultural
Dialogue and National Identity. Section: Language and Discourse, II,
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureş, 2015, p. 11-32.
Hoffman, Robert R., Metaphor in Science, în Cognition and Figurative
Language, Richard P. Honeck & Robert R. Hoffman (eds), Lawrence
Erlbaum Associates, Hilldale, 1980, p. 393-423.
25
Manea, Constantin, Pruneanu, Dănuța-Magdalena, Unele aspecte ale
pătrunderii termenilor tehnico-științifici în limbajul comun, în
Români majoritari/Români minoritari: interferențe și coabitări
lingvistice, literare și etnologice, Editura Alfa, Iași, 2007, p. 197-216.
Milică, Ioan, Metafora științifică, în Lumi discursive. Studii de lingvistică
aplicată, Editura Junimea, Iași, 2013, p. 253-273.
Soare, Liliana, «Gramatica de la învăţătura fizicii». Considerații asupra
terminologiei astronomice, în Filologie și bibliologie. Studii, Editura
Universității de Vest, Timișoara, 2011, p. 343-349.
Stanciu-Istrate, Maria, Calcul lingvistic și îmbogățirea limbii române
literare, în Conferințele Academiei Române, Ciclul Limba română și
relațiile ei cu istoria și cultura românilor, Editura Academiei
Române, București, 2006b, 24 p. (p. 5-24).
Ursu, N.A., Crearea stilului științific, în Studii de istoria limbii române
literare. Secolul al XIX-lea, vol. I, Editura pentru Literatură,
București, 1969.
Volume
Bidu-Vrănceanu, Angela (coord.), Lexic comun, lexic specializat, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2000.
Bidu-Vrănceanu, Angela, Terminologie și terminologii, Editura
Universității din București, volumul I, 2010.
Burlacu, Daniela, Terminologia gimnasticii artistice în limba română (teză
de doctorat), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2015.
26
Cabré, Maria Teresa, Terminology: Theory, methods and applications,
Edited by Juan C. Sager, John Benjamins Publishing Company,
Amsterdam/Philadelphia, 1999.
Coșeriu, Eugeniu, Introducere în lingvistică (ediția a II-a), traducere de
Elena Ardeleanu și Eugenia Bojoga, Editura Echinox, Cluj, 1999.
Crăciunescu, Ana, Strategii semio-discursive în publicitatea din domeniul
turismului (teză de doctorat), Universitatea „Ștefan cel Mare”,
Suceava, 2016.
Depecker, L., Entre signe et concept. Eléments de terminologie générale,
Paris: Presses Sorbonne Nouvelle, 2002.
Dubuc, Robert, Manuel pratique de terminologie, Linguatech, Brossard
(Quebec), 1985.
Faber, Pamela (coord.), A Cognitive Linguistics View of Terminology and
Specialized Language, Berlin: De Gruyter Mouton, 2012.
Glessgen, Martin-Dietrich, Lingvistică romanică. Domenii și metode în
lingvistica franceză și romanică, cuvânt înainte și traducere de
Alexandru Gafton, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași,
2014.
Hellemans, Alexander, Bunch, Bryan, Istoria descoperirilor științifice,
traducere de Diana Constantinescu, Editura Orizonturi, București,
2007.
Herrmann, Julia Berenike, Metaphor in academic discourse. Linguistic
forms, conceptual structures, communicative functions and cognitive
representations (teză de doctorat publicată de LOT), Universitatea
Vrije, Amsterdam, 2013.
Hristea, Theodor, Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note, Editura
Științifică, București, 1968.
27
Lakoff, George, Johnson, Mark, Metaphors we live by, University of
Chicago Press, London, 2003.
Minuț, Ana-Maria, Curs de Lexicologie, Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza”, Iași, 2010.
Nedelcuț, Daniela, Nume de astre: studiu onomastic al denumirilor populare
și științifice, Editura SITECH, Craiova, 2000.
Otescu, Ion, Credințele țăranului român despre cer și stele, Editura Alpha,
2000.
Pavel, Eugeniu, Rucăreanu, Costin, Introducere în terminologie, Editura
Academiei Române, București, 2001.
Perlov, Delia, Vilenkin, Alex, Cosmology for the Curious, Springer
International Publishing AG, Switzerland, 2017.
Pulaczewska, Hanna, Aspects of Metaphor in Physics. Examples and Case
Studies, Max Niemeyer Verlag, Tübingen, 1999.
Rizea, Monica-Mihaela, De la monosemie la polisemie în terminologia
științifică actuală (teză de doctorat), Universitatea din București, 2009
(http://rd.softwin.ro/publications/linguistics/DE_LA_MONOSEMIE
_LA_POLISEMIE_IN_TERMINOLOGIA_STIINTIFICA_ACTUA
LA_.pdf).
Sager, Juan C., A Practical Course in Terminology Processing, John
Benjamins Publishing, Amsterdam/Philadelphia, 1990.
Sala, Marius, Introducere în etimologia limbii române, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1999.
Soare, Liliana, Din începuturile terminologiei științifice românești, vol. I.:
Medicină; Științe ale naturii (Botanică, Zoologie, Geologie), Editura
Paralela 45, Pitești, 2013.
28
Stanciu-Istrate, Maria, Calcul lingvistic în limba română (cu specială
referire la scrieri beletristice din secolul al XIX-lea), Editura
Academiei Române, București, 2006a.
Stoichițoiu-Ichim, Adriana, Creativitate lexicală în româna actuală, Editura
Universității din București, 2006.
Toma, Alice, Lingvistică și matematică. De la terminologia lexicală la
terminologia discursivă. Terminologie, limbaj, discurs.
Interdisciplinaritate, Editura Universității din București, 2006.
Toma, Elena, Limbajul științific românesc la începutul epocii moderne
(secolele XVIII-XIX), Editura Universității din București, 2003.
Toma, Elena, Probleme ale formării terminologiei științifice românești în
sec. XVIII-XIX. Terminologia medical-biologică, Universitatea din
București, 1988.
Tyson, Neil deGrasse, Strauss, Michael A., Gott, J. Richard, Bun venit în
Univers, traducere: Oana Ionașcu, Vlad Lupescu, Cora Radulian,
Editura Nemira, București, 2017.
Ureche, Vasile, Astronomie, volumul I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982.
Ursu, N.A., Formarea terminologiei științifice românești, Editura Științifică,
București, 1962.
Ursu, N.A., Ursu, Despina, Împrumutul lexical în procesul modernizării
limbii române literare (1760-1860), vol. I Studiu lingvistic și de istorie
culturală, Editura Cronica, Iași, 2004.
Ursu, N.A., Ursu, Despina, Împrumutul lexical în procesul modernizării
limbii române literare (1760-1860), vol. II Repertoriu de cuvinte și
forme, Editura Cronica, Iași, 2006.
Ursu, N.A., Ursu, Despina, Împrumutul lexical în procesul modernizării
limbii române literare (1760-1860), vol. III Repertoriu de cuvinte și
29
forme – Supliment, partea I (literele A-M) și partea a II-a (literele N-
Z), Editura Cronica, Iași, 2011.
Vaihinger, Hans, Filozofia lui «Ca și cum». Un sistem al ficțiunilor teoretice,
practice și religioase al omenirii, traducere de Cristina Dumitru,
Rareș Moldovan și Octavian More, tălmăciri din limbile greacă și
latină de Andrei Goția, revizuirea traducerii, comentarii și note de
Liviu Cotrău, Editura Nemira, București, 2001.
Vreede, Elisabeth, Cerul zeilor. Antroposofie și astronomie, traducere de
Ligia Sălăgeanu, Editura TRIADE, Cluj-Napoca, 2001.
Weinberg, Steven, Lumea explicită. Descoperirea științei moderne,
traducere din engleză de Dan Nicolae Popescu, Editura Humanitas,
București, 2017.
C. Resurse electronice consultate
Dicționare specializate
*** www.dictionaruniversal.ro (Dicționar universal, 14.01.2018).
***http://scientia.ro/univers/astronomie/2663-dictionar-termeni-
astronomie.html (Dicționar de astronomie, 20.01.2018).
*** http://users.skynet.be/sky03361/dictionary/dictionary.html (The Guide
to the Universe – Astronomy Dictionary, 24.01.2018).