Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru reducerea disparitățil or economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse 1 Consiliul Superior al Magistraturii Institutul Naţional al Magistraturii Conferinţele NOUL COD DE PROCEDURĂ PENALĂ Această publicaţie a fost elaborată în cadrul proiectului „Asistenţă pentru consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor coduri” implementat de Consiliul Superior al Magistraturii, în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii, în cadrul Fondului Tematic Securitate aferent Programului de Cooperare Elveţiano - Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse1
Consiliul Superior al Magistraturii
Institutul Naţional al Magistraturii
ConferinţeleNOUL COD DE
PROCEDURĂPENALĂ Această publicaţie a fost elaborată în cadrul proiectului „Asistenţă pentru consolidareacapacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor
coduri” implementat de Consiliul Superior al Magistraturii, în parteneriat cu InstitutulNaţional al Magistraturii, în cadrul Fondului Tematic Securitate aferent Programului deCooperare Elveţiano - Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrulUniunii Europene extinse
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse3
În cadrul Proiectului „Asistenţă pentru consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor coduri” , implementat de Consiliul Superior alMagistraturii, în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii, în cadrul Fondului Tematic Securitate aferentProgramului de cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrulUniunii Europene Extinse au fost organizate, în perioada ianuarie-februarie 2014, 4 conferinţe naţionalededicate noului Cod de procedură penală şi 1 conferinţă internaţională în materia noului Cod penal şi nouluiCod de procedură penală.
Prelegerile susţinute în cadrul acestor conferinţe au fost consemnate şi rezumate de experţii InstitutuluiNaţional al Magistraturii:- Georgiana Diana CARPEN- Florentina DEACONU- Maria Ecaterina DRAGU- Răzvan Ovidiu MIHĂILĂ- Maria SCARLAT- Nadia-Simona ŢĂRAN
Rezumatele au fost vericate, corectate şi actualizate de autorii prelegerilor, cărora le mulţumim şi pe aceastăcale pentru efortul depus şi pentru seriozitatea cu care au sprijinit această iniţiativă.
12. Alte dispoziţii legale vizând starea de arest preventiv care au cunoscut modicări 6613. Dispoziţii tranzitorii – art. 16, 17, 18 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală și pentru
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse5
modicarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale 67
14. Compunerea completului care judecă contestaţia împotriva încheierii prin care instanţa de judecată se pronunţă asupra măsurilor
preventive – Legea nr. 304/2004, modicată prin Legea nr. 255/2013 68
Arestul la domiciliu. Atribuțiile judecătorului de drepturi și libertăți. Citarea și comunicarea actelor
procedurale 691. Arestul la domiciliu 69
1.1. Noţiune 69
1.2. Condiţii 69
1.3. Competenţa 71
1.4. Obligaţii 71
1.5. Durata 73
1.6. Întrebări ale participanţilor la conferinţă 75
2. Dezbatere cu privire la internarea în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice 77
3. Alte teme de dezbatere 79
4. Procedura audierii anticipate 805. Citarea și comunicarea actelor procedurale. Mandatul de aducere 81
6. Întrebări ale participanților la conferință 84
Sancţiunile nulităţii şi excluderii în cursul urmăririi penale 87
1. Nulități și excluderi 87
2. Sancțiunile în materia probelor 88
Urmărirea penală 90
1. Aspecte generale privind urmărirea penală 90
2. Competența organelor judiciare în faza de urmărire penală 90
3. Sesizarea organelor judiciare 91
4. Începerea urmăririi penale 915. Suspectul 92
6. Punerea în mișcare a acțiunii penale. Inculpatul 93
7. Extinderea urmăririi penale și schimbarea încadrării juridice 95
8. Clasarea și renunțarea la urmărirea penală. Discuții privind extinderea urmăririi penale 96
8.1. Clasarea 96
8.2. Renunțarea la urmărirea penală 98
8.3. Extinderea urmăririi penale 99
9. Emiterea rechizitoriului ‒ act de sesizare a instanței 101
Reluarea urmăririi penale 102
1. Reluarea urmăririi penale după încetarea cauzei de suspendare 1022. Reluarea urmăririi penale după dispunerea restituirii de către judecătorul de cameră preliminară 102
3. Reluarea urmăririi penale după dispunerea redeschiderii urmăririi penale 104
3.1. Redeschiderea ca urmare a efectuării controlului ierarhic 104
3.2. Redeschiderea ca urmare a faptului că au apărut împrejurări noi 105
3.3. Redeschiderea după dispunerea renunțării la urmărirea penală 105
3.4. Obligativitatea conrmării de către judecătorul de cameră preliminară a dispoziţiei date de procuror de redeschidere a urmării
penale 105
Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală 107
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse8
3.2. Natura litigiului, miza procesului pentru reclamant 196
3.3. Comportamentul părților 196
3.4. Comportamentul autorităților 196
4. Necesitatea reglementării un recurs efectiv în dreptul intern 197
4.1. Recomandarea Rec(2004)6 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind îmbunătățirea recursurilor interne 197 4.2. „Studiu privind ecienţa acţiunilor interne în materie de durată excesivă a procedurilor” 197
5. Posibile remedii anterioare Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală 198
5.1. Plângere întemeiată pe dispozițiile art. 95 din Legea nr. 303/2004 198
5.2. Acţiune întemeiată direct pe dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale 198
5.3. Reducerea pedepsei pronunţate ca urmare a duratei excesive a procedurii penale 199
6. Contestația privind durata procesului – reglementarea internă 199
6.1. Titularul contestaţiei 199
6.2. Termenul de formulare: 199
6.3. Autoritatea competentă în ceea ce privește soluționarea 199
6.4. Procedura 1996.5. Criteriile în aprecierea duratei rezonabile a cauzei penale 200
6.6. Dispoziții tranzitorii – art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de
procedură penală şi pentru modicarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale 201
Executarea hotărârilor penale 203
1. Introducere 203
2. Prezentarea generală a tipurilor de cauze cu care poate sesizată instanța în temeiul Legii privind executarea pedepselor
neprivative de libertate, în funcţie de gradul de jurisdicţie 203
3. Contestaţia la executare în NCPP şi în art. 23 din LPA NCPP 207
4. Contestaţia privind aplicarea legii penale mai favorabile după intrarea în vigoare a NCPP 209
5. Contestație la executare la cerere 2166. Elemente de noutate în NCPP în materia executării hotărârilor penale 216
6.1. Elemente de noutate 216
6.2. Obligaţiile condamnatului în cazul amânării executării 217
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse9
Participanții în procesul penal
Prelegere susținută de judecător Mihail UDROIU
1. Participanţii. Cadru general În Noul Cod de procedură penală (în continuare, NCPP) se realizează o distincţie din punct de vedereconceptual între părţi şi alţi participanţi , punându-se accent pe faptul că părţile sunt acei „actori” care exercităsau împotriva cărora se exercită o acţiune în cadrul procesului penal. În acest context, trebuie făcută o menţiune importantă, în sensul că NCPP include procurorul încadrul organelor judiciare, iar acestea nu sunt părţi în cadrul procesului penal. Astfel, procurorul rămâne, caşi în reglementarea anterioară, participant în cadrul procesului penal, şi nu parte, chiar dacă acesta exercităacţiunea penală. Procurorul este subiectul procesual central al activităţii de urmărire penală şi, totodată, un
„actor” important în cadrul politicii penale a statului, ca urmare a implementării principiului oportunităţii în cadrulprocedurilor penale. În ceea ce priveşte părţile, acestea sunt inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Spredeosebire de vechea reglementare dispare învinuitul, persoana cu privire la care există o acuzaţie penală însens european, dar faţă de care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, devenind, în noua logică procesuală,suspect . Suspectul este plasat în categoria subiecţilor procesuali principali, alături de persoana vătămată. Inculpatul este subiectul pasiv al acţiunii penale, în vreme ce partea civilă este subiectul activ al acţiuniicivile, iar partea responsabilă civilmente, alături de inculpat, subiectul pasiv al acţiunii civile.
Victima infracţiunii nu mai are posibilitatea de a se constitui parte vătămată în cadrul procedurilor penale,neavând un rol de „actor” în cadrul acţiunii penale alături de procuror, ci aceea de martor cu drepturi principale,creat ca subiect procesual principal. Astfel, NCPP deneşte persoana vătămată, în art. 79, ca ind „persoanacare a suferit o vătămare zică, materială sau morală prin fapta penală” .
2. Drepturi procesuale ale părților şi subiecților procesuali principali NCPP prevede, în partea generală, două mari categorii de drepturi procesuale. Pe de o parte, există setul de drepturi ale persoanei vătămate, prevăzute de art. 81 NCPP: „În cadrul
procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi: a) dreptul de a informată cu privire la drepturile
sale; b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a puneconcluzii; c) dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei; d) dreptul de a informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa expresă, cu condiţia de aindica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poştă electronică sau mesagerie electronică, la care acesteinformaţii să îi e comunicate; e) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii; f) dreptul de a ascultată; g)dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor şi experţilor; g 1 ) dreptul de a benecia în mod gratuit de uninterpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; h) dreptul de a asistată de avocat sau reprezentată; i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; j) altedrepturi prevăzute de lege” .
La acest set de drepturi, NCPP face trimitere atunci când sunt avute în vedere drepturile părţii civile
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse10
(prevăzute de art. 85 NCPP) şi ale părţii responsabile civilmente (prevăzute de art. 87 NCPP).Pe de altă parte, există drepturile inculpatului , prevăzute de art. 83 NCPP, potrivit căruia: „În cursul
procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi: a) dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacăva da declaraţii acestea vor putea folosite ca mijloace de probă împotriva sa; a1) dreptul de a informat cu
privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia; b) dreptul de a consulta dosarul, încondiţiile legii; c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţăobligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din ociu; d) dreptul de a propune administrarea de probe încondiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii; e) dreptul de a formula orice alte cererice ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei; f) dreptul de a benecia în mod gratuit de un interpretatunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; g) dreptul de a apela laun mediator, în cazurile permise de lege; g1) dreptul de a informat cu privire la drepturile sale; h) alte drepturi
prevăzute de lege” . La acest set de drepturi, NCPP face trimitere atunci când sunt avute în vedere drepturile suspectului, lacare face referire art. 78, cu privire la persoana suspectului.
2.1. Persoana vătămată şi drepturile saleReferitor la persoana vătămată, trebuie precizat că aceasta devine subiect procesual principal, şi nu
parte procesuală.Potrivit art. 81 alin. (2) NCPP, „persoana care a suferit o vătămare zică, materială sau morală printr-o
faptă penală pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din ociu şi care nu doreşte să participe la
procesul penal trebuie să înştiinţeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor” .
Aşadar, victima infracţiunii este a priori persoană vătămată în cadrul procedurilor penale. În ipoteza în care aceasta îşi manifestă dorinţa de a nu persoană vătămată în cadrul procedurilor penale (în cazulinfracţiunilor la care acţiunea penală se pune în mişcare din ociu), procedura de ascultare va cea specicămartorului.
NCPP introduce drepturi noi pentru persoana vătămată, cum ar dreptul prevăzut de art. 81 alin. (1) lit.d) NCPP ( „dreptul de a informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa
expresă, cu condiţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poştă electronică sau mesagerieelectronică, la care aceste informaţii să îi e comunicate” ). Prin urmare, victima infracţiunii poate în contactactiv cu procedura penală, ind informată despre derularea procedurilor penale în cazul în care îşi manifestădorinţa de a benecia de dreptul prevăzut de art. 81 alin. (1) lit. d) NCPP. De asemenea, posibilitatea de aconsulta dosarul constituie un drept nou de care beneciază persoana vătămată, alături de suspect şi de părţi.
Un alt drept important este reglementat de art. 111 alin. (5) NCPP, potrivit căruia persoanei vătămate ise aduce la cunoştinţă, cu ocazia primei audieri, faptul că, în cazul în care inculpatul va privat de libertate,respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, aceasta poate să e informată cu privire la punereaacestuia în libertate în orice mod. Aceasta constituie o garanţie importantă, transpusă din standardele Directivei
2012/13/UE cu privire la dreptul la informare în cadrul procedurilor penale. În esenţă, setul de drepturi prevăzut de art. 81 NCPP include drepturi de participare efectivă în cadrul
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse11
procedurilor, cum ar drepturile de a solicita probe, de a formula cereri pe latura penală a cauzei, de a ascultat, de a pune întrebări părţilor şi celorlalţi subiecţi procesuali, drepturi şi garanţii care se reectau şi învechiul Cod de procedură penală, cu particularităţile evidenţiate anterior.
2.2. Suspectul şi drepturile sale În ceea ce priveşte suspectul, NCPP îl deneşte ca persoana cu privire la care, din datele şi probele
existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (art. 77 NCPP). Articolul 305 alin. (3) NCPP prevede: „Când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii
rezonabile (s.n.) că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procuroruldispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea desuspect.”
Se observă că cele două texte sunt relativ incoerente sub aspectul terminologiei. În esenţă, prezintă
relevanţă faptul că începerea urmăririi penale se dispune, conform art. 305 alin. (1) NCPP, numai cu privire lafaptă (in rem), se administrează probe, şi atunci când din acestea rezultă suspiciunea că o anumită persoanăa comis o faptă şi când, din punct de vedere al planului de anchetă, organul judiciar este pregătit să chemeaceastă persoană în vederea aducerii la cunoştinţă a drepturilor, se va dispune continuarea efectuării urmăririipenale cu privire la această persoană, care dobândeşte astfel calitatea de suspect.
O altă incoerenţă legislativă este aceea că, dacă urmărirea penală poate începută de organul decercetare penală sau de procuror, continuarea efectuării urmăririi penale faţă de suspect o poate dispunenumai procurorul, însă, ulterior, măsura preventivă a reţinerii suspectului poate dispusă e de organul decercetare penală, e de procuror.
Suspectul beneciază de drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, cu excepţia situaţiilor în care legeaprevede o restricţie a drepturilor lui.
3. Partea civilă. Partea responsabilă civilmente. Drepturi procesuale NCPP aduce modicări importante şi în ceea ce priveşte partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
Astfel, art. 20 alin. (1) NCPP prevede: „Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept” , iaralin. (2) completează: „Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii
pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază” . Articolul 20 alin. (1) NCPP stipulează, aşadar, limita temporală de constituire ca parte civilă (pânăla începerea cercetării judecătoreşti). Începerea cercetării judecătoreşti, potrivit NCPP, nu mai este dată demomentul citirii actului de sesizare, ci de declararea de către instanţa de judecată a începerii acestui stadiuprocesual, după dezbaterea şi încuviinţarea probelor care urmează să e administrate în cauză. În principiu,cercetarea judecătorească debutează cu audierea inculpatului. Articolul 20 alin. (1) NCPP stabileşte un setde reguli imperative pentru ca acţiunea civilă să e exercitată în cadrul procesului penal. Acţiunea civilă îşipăstrează caracterul civil, deşi este exercitată în cadrul procesului penal. În cazul în care declaraţia de constituire sau cererea de constituire ca parte civilă nu respectă aceste
condiţii formale, art. 20 alin. (4) NCPP prevede: „În cazul nerespectării vreuneia dintre condiţiile prevăzute laalin. (1) şi (2), persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse12
penal, putând introduce acţiunea la instanţa civilă” . Articolul 27 alin. (7) NCPP specică: „În cazul prevăzut la alin. (1), judecata în faţa instanţei civile sesuspendă după punerea în mişcare a acţiunii penale şi până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale, darnu mai mult de un an”
.Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (7) NCPP, „Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe caleconvenţională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacătransmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acţiunea civilă poate disjunsă” . Art. 24 NCPP prevede următoarele: „(1) Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în cazde deces, reorganizare, desinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii îndrepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în termen de celmult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desinţării ori dizolvării. (2) În caz de deces, reorganizare,desinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale
dacă partea civilă indică moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabilecivilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă de împrejurarea respectivă” .
În cazul în care continuarea sau manifestarea de voinţă e a moştenitorilor sau succesorilor părţii civile, în ipoteza art. 24 alin. (1) NCPP, e a moştenitorilor sau succesorilor părţii responsabile civilmente, în ipoteza art.24 alin. (2) NCPP, nu intervine în termenul de două luni, soluţia imperativă prevăzută de Noul Cod de procedurăpenală în art. 25 alin. (6) este aceea a lăsării nesoluţionate a acţiunii civile. Aceeaşi soluţie va pronunţa instanţaşi în ipotezele în care dispune încetarea procesului penal în temeiul oricăror motive prevăzute de art. 16, cuexcepţia situaţiei de nepedepsire. În ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, aceasta este denită de art. 86 NCPP ca ind
„persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte,singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces” , ind parte
în procesul penal. Şi în reglementarea părţii responsabile civilmente există o incoerenţă, în sensul că art. 87 NCPPprevede că „în cursul procesului penal, partea responsabilă civilmente are drepturile prevăzute la art. 81” (drepturile persoanei vătămate), însă potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4), „partea responsabilă civilmente are, înceea ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat” . Prin urmare, partearesponsabilă civilmente înglobează toate drepturile în cadrul procedurilor penale.
4. Inculpatul şi drepturile sale Drepturile inculpatului sunt reglementate de art. 83 NCPP, care reprezintă nivelul maxim de compatibilitatea unei legislaţii penale cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în interpretarea art. 6parag. 1 şi parag. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, pe de o parte, şi, totodată, o transpunereintegrală a Directivei 2012/13/UE cu privire la dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, în care estestabilit setul de drepturi, inclusiv dreptul prevăzut de art. 83 lit. g1): de a informat cu privire la drepturile sale.
5. Dreptul de a consulta dosarul
Atât cu privire la părţi, cât şi cu privire la subiecţii procesuali principali şi la avocatul acestora, dreptulcare prezintă caracter de noutate ca reglementare explicită în NCPP este cel prevăzut de art. 94, referitor la
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse13
consultarea dosarului. Apreciem că deniţia este exagerată cu privire la conţinutul dreptului. Astfel, potrivit art.94 alin. (2) NCPP, „consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota datesau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului” .
În esenţă, dreptul de a consulta dosarul reprezintă una dintre garanţiile dreptului la apărare. Se regăseşteşi în jurisprudenţa CEDO şi constituie un drept cu aplicabilitate semnicativă în special în faza de urmărirepenală, care este nepublică. În componenta lui, acest drept presupune un drept general de acces la dosar, decare beneciază atât subiecţii procesuali principali, cât şi părţile şi avocatul acestora.
Acest drept nu este unul absolut şi poate restrâns. În cazul în care în cauză există suspect, precum şipersoană vătămată, parte civilă şi parte responsabilă civilmente, nu există o limită până la care acest drept poate restrâns, însă în ipoteza în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală în cursul urmăririi penale, restrângerease poate face pe o durată de cel mult 10 zile. Trebuie făcută menţiunea că punerea în mişcare a acţiunii penaleeste obligatorie pentru o legală sesizare a instanţei, rechizitoriul constituind numai act de sesizare, nu şi act de
inculpare, potrivit NCPP. Pe lângă această dispoziţie generală cu privire la consultarea dosarului există şi o dispoziţie specială,prevăzută de art. 145 alin. (4) NCPP, care vizează procedura de informare în cazul supravegherii tehnice:
„Procurorul poate să amâne motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocateactivităţile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de redare, dacă aceasta ar putea conduce la:a) perturbarea sau periclitarea bunei desfăşurări a urmăririi penale în cauză; b) punerea în pericol a siguranţeivictimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora; c) dicultăţi în supravegherea tehnică asupra altor
persoane implicate în cauză” . Aşadar, în termenul general de 10 zile de la încetarea supravegherii tehnice, procurorul poate emite o
ordonanţă motivată prin care să dispună amânarea informării. Trebuie subliniat faptul că dreptul procurorului dea amâna informarea reprezintă un drept de dispoziţie. De asemenea, precizăm că toate actele de dispoziţie aleprocurorului în cursul urmăririi penale se efectuează pe cale de ordonanţă.
O noutate în cadrul procedurii de consultare a dosarului o constituie art. 94 alin. (6) NCPP, potrivit căruia, „în toate cazurile, avocatului nu îi poate restricţionat dreptul de a consulta declaraţiile părţii sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistă ori îl reprezintă” . Aşadar, operează o imposibilitate de restrângere a dreptuluide acces la dosar pentru avocat în ceea ce priveşte declaraţiile părţii sau ale subiectului procesual principal pecare îl asistă ori îl reprezintă.
Articolul 94 alin. (7) NCPP prevede o garanţie a dreptului la apărare: „În vederea pregătirii apărării,avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive dedrepturi, la care avocatul participă” . Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 287 alin. (2) NCPP: „Încazurile în care procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară orialte autorităţi prevăzute de lege, în vederea soluţionării propunerilor ori cererilor formulate în cursul urmăririi
penale, va înainta copii numerotate şi certicate de grefa parchetului de pe actele dosarului ori numai de pe celecare au legătură cu cererea sau propunerea formulată. Organul de urmărire penală păstrează originalul actelor,în vederea continuării urmăririi penale” .
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse14
6. Avocatul. Asistenţa juridică. Reprezentarea Instituţia avocatului, asistenţa şi reprezentarea constituie un aspect modelat în NCPP în acord cu
jurisprudenţa CEDO şi a standardelor în materia dreptului la apărare reglementate de directivele Uniunii
Europene. Se remarcă faptul că, din punct de vedere terminologic, dacă în Codul de procedură penală anteriorse făcea referire la apărător şi la drepturile acestuia, în NCPP, termenul utilizat este cel de avocat , întrucât, înviziunea noului Cod, apărarea în cadrul procedurilor penale este una calicată şi făcută de un avocat care faceparte numai din Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR), şi nu din barouri paralele. În cazul în care asistenţa juridică este obligatorie, apărarea efectuată de o persoană care nu are calitateade membru UNBR echivalează cu existenţa cazului de nulitate absolută prevăzut de dispoziţiile art. 281 alin.(1) lit. f) NCPP: „Determină întotodeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind (...) asistarea de cătreavocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie” .
O menţiune importantă referitoare la incompatibilităţile avocaţilor în raport cu o anumită cauză seregăseşte în art. 88 alin. (2) NCPP, care stabileşte: „Nu poate avocat al unei părţi sau al unui subiect procesual
principal: a) soţul ori ruda până la gradul al IV-lea cu procurorul sau cu judecătorul; b) martorul citat în cauză; c)cel care a participat în aceeaşi cauză în calitate de judecător sau de procuror; d) o altă parte sau un alt subiect
procesual” .O altă precizare importantă se regăseşte în art. 89 alin. (1) NCPP, potrivit căruia, „Suspectul sau
inculpatul are dreptul să e asistat de unul ori de mai mulţi avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al proceduriide cameră preliminară şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoştinţă acest drept.
Asistenţa juridică este asigurată atunci când cel puţin unul dintre avocaţi este prezent” . A fost ridicată problema situaţiei în care părţile cu interese contrare sunt reprezentate de acelaşi avocat.
Această problemă prezintă elemente de similitudine cu standardul de practică dezvoltat în baza codului anterior, în sensul că avocatul va trebui să opteze pentru apărarea uneia dintre acestea. În caz contrar, va exista obligaţiaprocedurală pozitivă a organului judiciar de a numi avocat din ociu pentru una dintre părţile cu interese contrare. În ceea ce priveşte cazurile de asistenţă juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, trebuiemenţionat faptul că acestea urmează logica Codului de procedură penală anterior, însă, ca urmare a structurării
în alte faze procesuale, pot exista dispoziţii care să nască interpretări contrare. Trebuie avut în vedere faptul cănoua logică a procesului penal este structurată în patru faze: urmărirea penală, camera preliminară, judecata şi
punerea în executare a hotărârilor. Se observă similitudini cu vechea reglementare în ceea ce priveşte cazurile de asistenţă juridicăobligatorie prevăzute în art. 90 lit. a) şi b): „când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centrude detenţie ori într-un centru educativ, când este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta afost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzutede lege” şi „în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singurapărarea” . Dicultăţi ar putea să apară în legătură cu cazul de asistenţă juridică obligatorie prevăzut în art. 90 lit.c): „în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe
viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani” . Într-o interpretare strictă, s-ar exclude procedura camerei
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse15
preliminare. Totuşi, aceasta ar putea considerată ca ind o eroare de reglementare. Având în vedere dispoziţiileart. 340, concluzia ar aceea că şi în procedura de cameră preliminară, în ipotezele în care legea prevedepentru fapta săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistenţa
juridică este obligatorie. Ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 90 reprezintă reglementările cu caracter general din cadrulprocedurilor penale pentru că dispoziţiile procedurale în materia măsurilor preventive prevăd asistenţa juridicăobligatorie sau reprezentarea obligatorie în majoritatea procedurilor care presupun luarea unei măsuri preventiveprivative sau restrictive de libertate, dar şi în procedurile de contestare a acestor măsuri în faţa judecătorului dedrepturi şi libertăţi sau a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară. Dispoziţiile referitoare la avocatul din ociu din codul anterior sunt similare celor din noua reglementare(art. 91). Ar trebui făcută o observaţie cu privire la art. 92, referitor la drepturile avocatului suspectului şi inculpatului,
în sensul că avocatul exercită drepturile părţii pe care o asistă sau reprezintă, cu excepţia drepturilor care seexercită personal (de exemplu, dreptul de a da declaraţii). Aceasta înseamnă că vor benecia de drepturileprevăzute de art. 92 atât suspectul sau inculpatul, cât şi avocatul acestuia. Articolul 93 NCPP reglementează asistenţa juridică a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţiiresponsabile civilmente. Şi în privinţa acestora există o obligaţie generală de încunoştinţare cu privire laefectuarea actelor de urmărire penală, similară celei prevăzute pentru ipoteza suspectului şi inculpatului, încondiţiile în care persoana vătămată sau partea civilă îşi manifestă dorinţa de a participa în cadrul procedurilorpenale. Toate aceste drepturi de participare sunt corelative noii logici a procesului penal.
Dispărând instituţia prezentării materialului de urmărire penală, există corelativ o compensare în
materia drepturilor procesuale, prin posibilitatea participării subiecţilor procesuali şi a părţilor, personal sau prinintermediul avocatului, la ecare act de urmărire penală. De asemenea, dacă se solicită, există posibilitateaca aceştia să e informaţi cu privire la actele de urmărire penală care urmează să e efectuate, în vedereaparticipării la proceduri. Totodată, există posibilitatea de a consulta dosarul ca garanţie compensatorie. Potrivit art. 93 alin. (4), asistenţa juridică este obligatorie când persoana vătămată sau partea civilă esteo persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Nerespectarea acesteidispoziţii atrage sancţiunea nulităţii relative, în cazul în care se dovedeşte vătămarea, şi nu nulitatea absolută,pentru că dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) exclud persoana vătămată din logica nulităţilor absolute.
O reglementare generală existentă şi în vechiul Cod de procedura penală se regăseşte în art. 93 alin.(5) NCPP, potrivit căruia, „când organul judiciar apreciază că din anumite motive persoana vătămată, parteacivilă sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea, dispune luarea măsurilor pentrudesemnarea unui avocat din ociu” .
NCPP marchează un echilibru procesual între puterile investigative ale organelor de urmărire penală șidrepturile subiecţilor procesuali, ind, din această perspectivă, varianta procedurală cea mai avansată la niveleuropean, ca urmare a transpunerii ultimelor standarde de protecţie a victimelor şi a persoanelor care iau partela procedurile penale. Repetabilitatea excesivă a dispoziţiilor procedurale referitoare la aducerea la cunoştinţăa drepturilor pe parcursul procedurilor penale reprezintă însă una dintre imperfecţiunile noii reglementări.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse16
Principiul legalității și loialității probelor
Prelegere susținută de judecător Mihail UDROIU
1. Principiile legalității și loialității procesuale. Interdicția provocării Pentru început, trebuie distins între cele două principii. Astfel, principiul legalităţii probelor reprezintă oparticularizare în materia probelor a principiului mai general al legalităţii procedurilor şi vizează, în esenţă, unuldintre efectele aplicării în cadrul procesului penal a principiului statului de drept. Denitoriu pentru acest principiu
– rule of law – este ca, pe întreaga durată a procedurii penale, respectarea legalităţii formale a procedurilor şia principiului loialităţii să constituie o exigenţă, un mod de a al organelor judiciare. Corectivul nerespectăriiacestui principiu îl constituie sistemul de sancţiuni consacrat de Noul Cod de procedură penală (în continuare,NCPP), respectiv sancţiunea nulităţii şi cea derivată, a excluderii probelor nelegal administrate.
Principiul loialităţii are o consacrare explicită în NCPP, dar şi în practica judiciară a ultimilor 50 de ani.Sorgintea acestuia se găseşte în principiul legalităţii, aspect demonstrat şi de etimologia cuvântului „loialitate”,care provine din cuvântul latin legalis (legalitate). Prin urmare, loialitatea este o parte componentă a legalităţiiprivită în sens larg.
Semnicaţia acestui principiu constă în aceea că, pe întreg parcursul procedurilor judiciare (urmărirepenală, camera preliminară, judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecata), organele judiciare trebuie sădesfăşoare activităţile specice abţinându-se de la orice manopere de natură să conducă la administrarea curea-credinţă a probelor.
Principiul loialităţii probelor este strâns legat de caracterul echitabil al procedurii, dar nu se identicădefel cu acesta. Neloialitatea sau nelegalitatea nu atrage în mod global încălcarea garanţiilor dreptului la unproces echitabil, prevăzute de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilorfundamentale. O ilustrare a acestui fapt se găseşte în Partea specială a NCPP, unde, în art. 346 alin. (4), seprevede posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a dispune începerea judecăţii chiar dacă a exclusuna sau mai multe probe administrate sau dacă a sancţionat cu nulitatea acte de urmărire penală efectuate cu
încălcarea legii, în măsura în care pot stabilite obiectul şi limitele judecăţii. În realitate, problema loialităţii ţine de moralitatea procedurală, în sensul că activitatea organelor
judiciare, în special a celor de urmărire penală, trebuie, pe de o parte, să se desfăşoare fără a produce în mod
arbitrar sau contrar normelor procesuale probe cu rea-credinţă sau prin utilizarea de manopere sau strategii,iar pe de altă parte, să e exclusă orice formă de provocare la comiterea unei infracţiuni. Astfel, art. 101 NCPP,care reglementează principiul loialităţii administrării probelor, stabileşte, în alin. (1), că nu pot utilizate violenţe,ameninţări sau alte mijloace de constrângere în scopul de a se obţine probe. Dispoziţia nu ridică problemedeosebite, faptele menţionate ind incriminate în Partea specială a NCPP ca infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei,existând şi un corelativ sancţionator pe tărâm procesual, constând în excluderea probelor obţinute în condiţiilemenţionate.
Alin. (2) evocă o situaţie de interes mai degrabă doctrinar, interzicând folosirea de metode sau tehnici deascultare care afectează capacitatea persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele
care constituie obiectul probei. În Franţa există la acest moment o largă dezbatere dacă, dat ind consimţământulprealabil şi valabil exprimat al persoanei audiate, care are calitate de martor sau de victimă, se poate apela la
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse17
un specialist hipnolog pentru a releva fapte pe care victima sau martorul, din cauza traumei produse de faptă,nu şi le mai aminteşte în mod conştient. În acest context, se pune problema dacă declaraţia martorului sau avictimei dată în aceste condiţii este valabilă şi dacă specialistul hipnolog poate redacta un raport de constatare
tehnico-ştiinţică sau un raport de expertiză cu privire la cele constatate. În ceea ce priveşte sistemul de dreptprocesual românesc, pe terenul art. 101 alin. (2) se consacră o interdicţie absolută de audiere prin utilizareahipnozei, iar pe de altă parte, de redactare de către un specialist atestat în acest domeniu a unui raport deconstatare sau de expertiză ca urmare a participării la o astfel de procedură de audiere.
Alin. (3) al art. 101 NCPC consacră interdicţia provocării, evocată şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi deCasaţie şi Justiţie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în două cauze contraRomâniei ( Ali c. România1 şi Bulnschy c. România2 ), plasate, la rândul lor, într-o jurisprudenţă clasică a instanţeieuropene în această materie (cauzele Shannon împotriva Marii Britanii 3 , Teixeira de Castro împotriva Portugaliei 4 , Vanyan împotriva Rusiei 5 , Euronacom împotriva Franţei 6 şi Ramanauskas împotriva Lituaniei 7), în care
instanţa europeană a preluat jurisprudenţa dezvoltată în sistemul anglo-saxon de Camera Lorzilor, transpusă, înceea ce priveşte comportamentul pur pasiv al autorităţilor, în jurisprudenţa CEDO (cauzele analizate de CEDOreferitoare la provocare au vizat, de regulă, tracul de droguri şi infracţiunile de corupţie). Astfel, criteriile avute
în vedere de Curte atunci când analizează interdicţia provocării sunt: - existenţa unor date sau indicii din care să rezulte o suspiciune privind implicarea unei persoane încadrul unei activităţi infracţionale; - obligaţia organelor judiciare de a oferi persoanei suspectate de implicarea într-o activitate infracţionalăo „oportunitate obişnuită” de a acţiona, orientată către relevarea activităţii infracţionale, şi nu către a o determinasă comită sau să continue comiterea unei infracţiuni.
În măsura în care ambele condiţii se verică, CEDO a constatat că nu există o încălcare a dispoziţiilorart. 6 parag. 1 din Convenţie, sub aspectul provocării. Pe lângă cele două condiţii sus-menţionate, Curtea analizează, în aceste cazuri, şi îndeplinirea uneicondiţii de subsidiaritate şi proporţionalitate a măsurilor. Astfel, în ecare cauză în care analiza Curţii a conchisneîncălcarea dispoziţiilor art. 6 parag. 1, aceasta a reţinut că probele obţinute de organele judiciare nu au fostsingurele din cauză, instanţele judecătoreşti având posibilitatea de a administra şi alte mijloace de probă, pecare persoana interesată le-a putut contesta în cadrul unei proceduri contradictorii, desfăşurată în faţa instanţei.
Art. 150 NCPP reglementează participarea autorizată la anumite activităţi. În raport de deniţia
prevăzută la art. 138 alin. (11) NCPP, prin „participare autorizată la anumite activităţi” se înţelege „comitereaunei fapte similare laturii obiective a unei infracţuni de corupţie, efectuarea de tranzacţii, operaţiuni sau oricefel de înţelegeri privind un bun sau privind o persoană despre care se bănuieşte că ar dispărută, că estevictima tracului de persoane ori a unei răpiri, efectuarea de operaţiuni privind droguri, precum şi prestarea unuiserviciu, desfăşurate cu autorizarea organului judiciar competent, în scopul obţinerii de mijloace de probă” . Toateaceste activităţi trebuie corelate cu condiţiile impuse la art. 150 NCPP referitoare la existenţa unor suspiciuniprivind pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni expres şi limitativ prevăzute la lit. a) a alin. (1) al aceluiaşi
1 Cererea nr. 20307/02, Hotărârea din 9 noiembrie 2010.2 Cererea nr. 28.823/04, Hotărârea din 1 iunie 2010, denitivă în 1 septembrie 2010.3 Cererea nr. 6563/03, Hotărârea din 4 octombrie 2005, denitivă în 4 ianuarie 2006.4 Cererea nr. 44/1997/828/1034, Hotărârea din 9 iunie 1998.5 Cererea nr. 53203/99, Hotărârea din 15 decembrie 2005, denitivă în 15 martie 2006.6 Cererea nr. 58753/00, Hotărârea din 7 septembrie 2004.7 Cererea nr. 74420/01, Hotărârea din 5 februarie 2008.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse18
articol sau a oricărei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 7 ani, precum şi acelor referitoare la proporţionalitate şi subsidiaritate la care fac trimitere dispoziţiile de la lit. b) şi c) ale aceluiaşiarticol. O dată autorizată o măsură de către procuror, cu respectarea condiţiilor impuse de art. 150 alin. (1),
discuţia referitoare la provocare mai poate privi numai activitatea concretă desfăşurată de agenţii autorizaţi, nuşi ansamblul procedeului, astfel cum a fost autorizat de procuror. Activitatea de autorizare este, în realitate, o activitate de relevare a activităţii infracţionale, care se pliazăpe comportamentul pur pasiv al autorităţilor şi care, cu o monitorizare concretă din partea procurorului sau apersoanelor care o desfăşoară (procuror, organe de cercetare penală, cu sau fără delegare, investigatori subacoperire sau colaboratori), este de natură să evite orice discuţie ulterioară cu privire la existenţa unei provocăripoliţieneşti.
Tot în ceea ce priveşte participarea autorizată trebuie menţionat că, dacă ea presupune folosirea unuiinvestigator sub acoperire, ordonanţa procurorului trebuie să conţină două componente de autorizare: autorizarea
investigatorului, cu menţionarea activităţilor pe care acesta trebuie să le desfăşoare, şi împuternicirea participăriiautorizate la diferite activităţi (de exemplu, investigatorul, cel care, potrivit CPP 1968, o dată autorizat, puteasă organizeze inclusiv agrantul, nu mai poate să organizeze agrantul, potrivit dispoziţiilor NCPP, de pildă la oinfracţiune de trac de droguri, dacă nu a fost autorizat de procuror pentru participarea la anumite activităţi).
De asemenea, în cazul în care se urmăreşte efectuarea unei înregistrări audio-video ambientale, încadrul activităţilor desfăşurate sub acoperire, care se desfăşoară, la rândul ei, în cadrul unei participări autorizatela activităţi, este necesară e o autorizare provizorie emisă de procuror (care nu vizează însă componentade interceptare, ci pe cea de înregistrare audio-video în spaţii publice sau private), e o autorizare emisă de
judecătorul de drepturi şi libertăţi, astfel încât, cu ocazia activităţilor desfăşurate, investigatorul sub acoperire să
poată capta imagini sau discuţii ambientale în cadrul activităţii autorizate. Dacă activitatea investigatorului sub acoperire vizează instituţia livrărilor supravegheate, deşi textuldin NCPP nu mai face referire la posibilitatea substituirii bunurilor, nici nu o interzice. Pe cale de consecinţă,
în logica textului, livrarea supravegheată se va putea face în continuare e cu substituirea, e fără substituireabunului.
Dacă bunurile se aă în spaţii private, autorizarea de înregistrări audio-video care trebuie să e emisăde judecătorul de drepturi şi libertăţi vizează, pe de o parte, înregistrarea de imagini şi voce, iar pe de altăparte, autorizarea dată organului de urmărire penală de a pătrunde într-un spaţiu privat, în vederea activării sau
dezactivării tehnicii cu care se realizează înregistrarea audio-video. O dată autorizată pătrunderea în spaţiulprivat în vederea captării de bunuri sau imagini, nu există nicio interdicţie pentru procuror de a desfăşura alteactivităţi, dacă acestea au fost, la rândul lor, autorizate (de exemplu, în ipoteza unei infracţiuni de trac de droguri,acestea găsindu-se într-un spaţiu privat, procurorul va autoriza livrarea supravegheată, dacă, de pildă, drogurileprovin dintr-un trac internaţional, participarea autorizată la diferite activităţi şi activitatea investigatorului subacoperire sau a colaboratorului, însă dacă se pune problema pătrunderii în spaţiul privat, nu există o interdicţielegală care să limiteze investigatorul sau colaboratorul la fotograerea drogurilor în spaţiul privat ca urmare asupravegherii tehnice, ci, în vederea evitării unui risc pentru siguranţa publică, organele judiciare pot efectualivrare supravegheată prin substituirea bunurilor, astfel încât să e evitat riscul dispariţiei ulterioare a drogurilor a
căror existenţă a fost constatată cu ocazia pătrunderii în spaţiul privat). Concluzia este susţinută de interpretareareglementărilor privind tehnicile de supraveghere şi cercetare în scopul de a produce efecte juridice, neind
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse19
de natură să afecteze principiul legalităţii procesuale sau pe cel al loialităţii, în legătură cu modalitatea în careorganele judiciare desfăşoară activităţile sub acoperire. Orice activitate desfăşurată sub acoperire sau în oricealtă formă care nu respectă însă principiul legalităţii poate pune în discuţie excluderea probelor astfel obţinute.
Când supravegherea tehnică vizează componenta prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) NCPP(supravegherea video, audio sau prin fotograere), aceasta poate autorizată, în situaţii de urgenţă, chiar deprocuror (compentenţa substitutivă a procurorului ind însă ulterior supusă conrmării de către judecătorului dedrepturi şi libertăţi), acesta având posibilitatea de a autoriza, pentru 48 de ore, inclusiv pătrunderea, activareaşi dezactivarea mijloacelor tehnice din spaţiul privat. Soluţia este susţinută de faptul că, în absenţa urgenţei,solicitarea urma să e adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi, precum şi de lipsa unei distincţii sub acestaspect în NCPP, orice aspect de supraveghere tehnică de la lit. a)-e) putând autorizat, în toate componentelelui, de procuror, pentru termenul de 48 de ore, inclusiv sub aspectul activitării/dezactivării tehnicii speciale de
înregistrare audio în spaţii private, sub rezerva validării ulterioare de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.
2. Excluderea probelor nelegal sau neloial administrate Sub aspect procedural, corectivul încălcării principiului legalităţii şi loialităţii este reprezentat desancţiunea excluderii probelor . În forma iniţial adoptată a NCPP se realiza o distincţie, astfel că, ori de câte orisancţiunea viza acte procesuale sau procedurale, sancţiunea era nulitatea (absolută sau relativă), iar atuncicând era vorba despre probe, art. 102 consacra o sancţiune autonomă, specică, constând în excludereaprobelor nelegal sau neloial administrate. După modicarea art. 102 prin Legea nr. 255/2013, a fost adoptat unsistem mixt, care menţine sancţiunea excluderii probelor nelegal sau neloial administrate, subsumând-o însănulităţii, prin art. 102 alin. (3): „Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe
ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei” . Potrivit reglementării astfel modicate,excluderea nu mai este o sancţiune autonomă, ci derivată din sacţiunea nulităţii, aceasta din urmă rămânândsingura sancţiune principală autonomă aplicabilă în cadrul procesului penal. Articolul 102 alin. (1) NCPP stabileţte o regulă de principiu referitoare la probele obţinute prin tortură:
„Probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot folosite în cadrul procesului penal”. Dispoziţiile legale transpun un standard de opinie majoritară la nivelul CEDO, reectat în jurisprudenţaCurţii în cauzele Jalloh c. Germania8 şi Gäfgen c. Germania9, în care s-a statuat că tortura atrage excluderea dedrept, ope legis, a probelor obţinute şi a celor derivate din acestea.
În ceea ce priveşte alte categorii de rele tratamente (tratamentele inumane sau degradante), nu existăo opinie unanimă în jurisprudenţa CEDO, opinia majoritară la nivelul Curţii ind în sensul că încălcarea art. 3 dinConvenţie prin supunerea unei persoane la tratamente inumane sau degradante nu este, în sine, incompatibilăcu garanţiile dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 din Convenţie, în măsura în care toate acesteaau fost respectate. Dispoziţiile art. 102 alin. (1) NCPP acoperă, din perspectiva jurisprudenţei CEDO evocate, ipotezaprobelor obţinute prin tortură, în timp ce alin. (2), care face referire la probele obţinute în mod nelegal, urmeazăsă e raportat la toate celelalte ipoteze de rele tratamente avute în vedere de art. 3 din Convenţia drepturiloromului.
Sancţiunea excluderii reglementată de art. 102 alin. (1) NCPP este automată, operând independent de
8 Cererea nr. 54810/00, Hotărârea din 11 iulie 2006.9 Cererea nr. 22978/05, Hotărârea din 1 iunie 2010.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse20
vericarea legată de existenţa vătămării, a unei încălcări substanţiale sau semnicative a drepturilor procesuale,din perspectiva art. 1, coroborat cu art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Pe de altă parte însă,nu orice încălcare a dispoziţiilor procedurale atrage nulitatea şi, pe cale de consecinţă, excluderea probelor, ci
doar acelea care se raportează la condiţiile nulităţii prevăzute de art. 281 NCPP şi art. 282 NCPP. Astfel, în ceeace priveşte condiţiile nulităţii absolute, dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a)-d) nu se regăsesc în cadrul activităţiide strângere şi administrare a probelor în cursul urmăririi penale. În acest context, singurele ipoteze care ar incidente sunt cele de la lit. e) şi f) [e) „prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa esteobligatorie potrivit legii” ; f) „asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi,atunci când asistenţa este obligatorie” ]. Acestea sunt singurele ipoteze în care îşi găseşte aplicarea sancţiuneanulităţii absolute cu referire la activitatea de urmărire penală şi care pot atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art.102 alin. (3), referitor la faza de urmărire penală, independent de vericarea existenţei vreunei vătămări. Toatecelelalte aspecte, inclusiv cele care privesc competenţa materială sau personală a organelor de urmărire penală,
intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 282 NCPP, referitoare la nulităţile relative, cu consecinţa că persoana careinvocă încălcarea dispoziţiilor legale trebuie să facă dovada unei vătămări provocate prin această încălcare,care nu poate înlăturată altfel, precum şi a condiţiei suplimentare constând în existenţa unui interes procesualpropriu. În practică, un accent deosebit va pus pe dovada existenţei unei vătămări, care se analizează prinraportare la drepturile garantate părţilor şi subiecţilor procesuali implicaţi în procedurile penale, în specialdrepturile participative garantate de art. 6 al Convenţiei europene (dreptul la un proces echitabil, pentru faza deurmărire penală).
În ceea ce priveşte termenele în care poate invocată nulitatea relativă, enumerarea din conţinutul art.282 NCPP este alternativă: „(3) Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel
mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4)”; „(4) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) poate invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi
penale sau în această procedură; b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacăîncălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere avinovăţiei; c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul
judecăţii” . În realitate, limita temporală maximă în care poate invocată nulitatea relativă incidentă în legăturăcu urmărirea penală este nalizarea procedurii camerei preliminare.
Aspectele de nelegalitate şi neloialitate nu vizează activitatea organelor de urmărire penală doar
prin raportare la inculpat, ci şi la alţi subiecţi procesuali principali care participă la etapa urmăririi penale, cuexcluderea însă a aspectelor de nelegalitate şi neloialitate care se ridică în relaţiile dintre subiecţii procesuali, întrucât acestea vizează un element al statului de drept în cursul procedurilor penale. Revine judecătorului de cameră preliminară sarcina de a analiza în detaliu activitatea organelor deumărire penală pentru a statua dacă au fost sau nu respectate, în etapa de urmărire penală, exigenţele impusede principiul loialităţii, iar din această perspectivă se poate vorbi şi despre o presiune asupra apărării exercitate
în cursul urmării penale, care trebuie să manifeste diligenţă în învederarea tuturor posibilelor aspecte deneloialitate identicate în această etapă.
3. Excluderea probelor derivate Articolul 102 extinde corectivul excluderii probelor şi la cele derivate.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse21
Sistemul probelor derivate reprezintă o creaţie a sistemului american de drept, preluat apoi de sistemulbritanic şi adaptat în unele sisteme de drept continental. Cele mai multe dintre acestea din urmă au refuzato reglementare explicită a excluderii probelor derivate, în timp ce statele europene care au o reglementare
explicită a acestei excluderi au operat, pe cale jurisprudenţială, o limitare drastică a aplicării principiului.Mecanismul probelor derivate presupune constatarea obţinerii în mod nelegal a unui mijloc de probă şi înlăturarea corelativă a mijloacelor de probă legal administrate care se aă într-o relaţie de cauzalitate sine quanon cu mijlocul de probă nelegal administrat. În dreptul anglo-saxon, în aplicarea principiului excluderii probelorderivate s-a statuat că, atunci când mijlocul de probă legal administrat nu este indisolubil legat de mijloculde probă nelegal administrat, ind previzibilă obţinerea ulterioară a mijlocului de probă nelegal administrat, înmod independent de cel legal administrat, doctrina efectelor la distanţă (fruit of the poisonous tree) nu îşi vagăsi aplicarea. În jurisprudenţa instanţelor olandeze este analizat cu maximă precauţie principiul excluderiiprobelor derivate, limitându-se sfera de aplicare a acestuia, în timp ce jurisprudenţa instanţelor germane nici nu
abordează această problemă, principiul neind preluat în normele procedurale din dreptul german.Dispoziţiile referitoare la excluderea probelor derivate au o aplicare autonomă atunci când încălcarea
vizează dispoziţiile art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului (tortură sau alte rele tratamente), în timpce în celelalte cazuri care pot atrage nulitatea actului prin care s-a încuviinţat, autorizat sau administrat probase impune ca judecătorul să manifeste o anumită precauţie (în special în ceea ce priveşte vericarea legăturiinecesare care trebuie să existe între actul legal şi cel nelegal administrat). O atare diligenţă se impune întrucâtaplicarea doctrinei efectului la distanţă într-un sistem de drept continental poate legată de radierea efectelornulităţii, dar nu poate rămâne în cadrele conceptului tradiţional. Astfel, spre deosebire de principiul radieriiefectelor nulităţii consacrat şi în sistemul de drept românesc în art. 280 NCPP (resoluto iure dantis resolvitur ius
accipientis), doctrina efectului la distanţă, astfel cum este reglementată în art. 102, combină instituţia excluderii,importată din sistemul anglo-saxon, cu instituţia nulităţii, de tradiţie continentală.
4. Ipoteze de neloialitate procesuală Pot exista, în practică, situaţii în care, în aplicarea principiului loialității, să e pus în discuție caracterulechitabil al procedurii, chiar dacă toate dispozițiile procedurale au fost respectate. Potrivit art. 305 NCPP,
începerea urmăririi penale are loc întotdeauna in rem. Conform alin. (3) al aceluiași articol, când din dateleși probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care
s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față deaceasta, care dobândește calitatea de suspect, având, în principiu, aceleași drepturi cu inculpatul, cu excepțiacelor pe care legea nu le prevede explicit (de exemplu, deși i se recunoaște dreptul de a consulta dosarul,perioada pentru care poate restricționat acest drept nu mai cunoaște o limitare, ca în ipoteza inculpatului). Încontinuare, punerea în mișcare a acțiunii penale este o condiție obligatorie înainte de sesizarea instanței, neind
însă limitată la un anumit moment procesual. După punerea în mișcare a acțiunii penale, poate interzis accesulla dosar, cu excepția propriilor declarații, pe o durată de maximum 10 zile. Nu se mai prevede etapa prezentăriimaterialului de urmărire penală. Dacă toate aceste dispoziții sunt respectate, cel puțin teoretic, nu se ridicăprobleme în privința principiului legalității. Pot exista însă în practică situații de posibilă neloialitate procesuală.
De pildă, prelungirea nejusticată a momentul dispunerii efectuării în continuare a urmăririi penale față desuspect de către organele de urmărire penală, deși probele administrate în cauză relevau încă de la un moment
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse22
anterior existența unei acuzații în materie penală (noțiunea de „acuzație în materie penală” cu care opereazăart. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului ind autonomă, neținând de o o etapă anume aprocedurii interne, cum ar momentul aducerii la cunoștință a învinuirii), echivalează cu încălcarea obligației
procedurale pozitive prevăzute de art. 305 alin. (3) NCPP. Această nelegalitate, urmată de limitarea accesuluisuspectului la dosarul de urmărire penală, astfel încât dreptul la apărare să e semnicativ afectat, și de o punere în mișcare a acțiunii penale și emitere rapidă a rechizitoriului pe fondul interdicției de a consulta dosarul, poateconstitui, în funcție de particularitățile cauzei, un exemplu-școală de neloialitate procesuală. În această situație,deși dispozițiile art 305 NCPP sunt, formal, respectate, poate dispusă restituirea cauzei procurorului, având învedere restrângerea semnicativă și substanțială a dreptului la apărare. Dacă din modalitatea de desfășurarea procedurilor pe parcursul urmăririi penale rezultă că, în ansamblu, dreptul la apărare nu a fost restrâns de omanieră care să aducă atingere echitabilității procedurii, nu se vor pune probleme pe tărâmul loialității.
5. Răspunsuri la întrebările adresate de participanții la conferință Referitor la tematica prezentată, întrebările adresate de participanți și precizările formulate au vizaturmătoarele aspecte:
a) Promisiunile la care face referire textul menționat sunt subordonate principiului loialității. Încălcareaacestui principiu se traduce prin utilizarea de manopere sau strategii în scopul strângerii cu rea-credință aprobelor. Prin urmare, componenta loialității este strâns legată de o componentă de moralitate procesuală,context în care ceea ce poate sancționat pe tărâmul neloialității sunt aspectele de imoralitate procesuală,traduse în administrarea cu rea-credință a probelor. Aspectele care țin de mersul normal al dezbaterii
judiciare și elementele de justiție negociată implementate pentru prima dată de NCPP nu pun probleme
pe tărâmul principiului loialității.b) Principiul loialității este o componentă a dreptului la un proces echitabil, beneciind de o consacrarela nivel jurisprudențial. Jurisprudența CEDO dezvoltată cu privire la acest principiu nu restrânge însăcomponentele lui la cele trei modalități menționate în alin. (1)-(3) ale art. 101 NCPP, ci include aspectelede loialitate în cuprinsul unei analize generice (a garanțiilor implicite) pe care o realizează pe tărâmulart. 6 parag. 1, sub aspectul echitabilității procedurilor în ansamblu. Prin urmare, chiar dacă nu estemenționat expres în cuprinsul art. 102, prin faptul că raportul dintre legalitate și loialitate este, în esență,cel de la parte la întreg, legalitatea este legată de vătămare, iar administrarea nelegală, posibil și neloială
a probelor poate produce o atare vătămare, se poate susține că sancțiunea nulității pentru încălcareaprincipiului loialității în administrarea probelor transpare în mod evident.c) Dispozițiile art. 140 alin. (2) NCPP, care prevăd, cu privire la cererea formulată de procuror în vedereaemiterii unui mandat de supraveghere tehnică, necesitatea motivării caracterului proporțional și subsidiaral măsurii, trebuie coroborate cu cele ale art. 139 NCPP, care, între condițiile de îndeplinit cumulativpentru dispunerea supravegherii tehnice de către judecătorul de drepturi și libertăți, menționează, la lit.c), și condiția ca probele să nu putut obținute în alt mod sau obținerea lor să presupună dicultățideosebite care ar prejudicia ancheta ori ar exista un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unorbunuri de valoare, text care dă expresie tocmai principiului subsidiarității.
d) Actul prin care judecătorul de drepturi și libertăți încuviințează cererea procurorului de obținere de dateprivind situația nanciară a unei persoane, în temeiul dispozițiilor art. 153 NCPP, este încheierea.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse23
e) În temeiul dispozițiilor art. 346 alin. (2) NCPP, dacă nu au fost formulate excepții de către inculpat șinici de către instanță, din ociu, ca urmare a analizei proprii obligatorii efectuate asupra legalității sesizăriiinstanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminarăreține în minută legalitatea celor trei componente și dispune începerea judecății.f) Statuarea de către judecătorul de cameră preliminară cu privire la neloialitatea administrării unei probenu determină, cu necesitate, soluția restituirii cauzei la procuror, dacă acesta alege să continue acuzațiaraportat la probele care nu au fost excluse și în măsura în care pot determinate limitele și obiectul
judecății. În ipoteza în care se ajunge însă la excluderea tuturor probelor, cauza se va restui la procuror.g) Utilizarea testului poligraf nu intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 101 alin. (2) NCPP, întrucât nueste o tehnică de natură să afecteze capacitatea voluntară a persoanei de a reda. Utilizarea lui poate pune
însă probleme pe tărâmul eliminării caracterului limitativ al probelor și al principiului libertății probelor. Deși,potrivit legislației speciale, între obiectele expertizei criminalistice gurează și detecția comportamentului
simulat, context în care ar putea asimilat, în absența unei prevederi exprese, oricărui mijloc de probăcare nu este interzis de lege, trebuie manifestată prudență în aprecierea valențelor probatorii ale testuluipoligraf.h) Întrucât NCPP nu reglementează actul prin care procurorul va înainta răspunsul judecătorului decameră preliminară în ipoteza art. 344, această comunicare se poate face prin orice fel de act: ordonanță,adresă etc.i) Caracterul tehnic al discuțiilor referitoare la aspectele de loialitate face ca reglementarea asistenței
juridice obligatorii a inculpatului în procedura camerei preliminare, similar celei prevăzute pentru etapa judecății, să reprezinte o garanție importantă a dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât încheierea
judecătorului de cameră preliminară leagă judecătorul cauzei de aspectele care țin de legalitatea urmăririipenale.
j) Potrivit NCPP, orice act de urmărire penală, chiar dacă nu există obligativitatea de a comunicatsuspectului sau inculpatului, întrerupe prescripția răspunderii penale.k) Referirea din cuprinsul art. 374 alin. (7) NCPP la probele necontestate are în vedere contestațiile careerau la îndemâna părților vizând aspecte de netemeinicie, de abilitate a probei, aspectele de nelegalitateind deja denitv tranșate înainte de etapa judecății în faza camerei preliminare.l) În materie de probațiune, NCPP stabilește, în art. 100 alin. (2), că, „în cursul judecății, instanța
administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar,din ociu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale” . Având în vedere elementelede natură adversarială ale procesului pe care acest text le consacră, precum și faptul că intervențiainstanței este una subsidiară (numai în ipoteza în care consideră necesar acest fapt pentru formareaconvingerii sale), în ipoteza în care părțile și subiecții procesuali nu solicită administrarea probelor încursul cercetării judecătorești, având în vedere caracterul relativ al acestor drepturi (dreptul de a propuneprobe reglementat de art. 6 parag. 3 din Convenție nu are caracter absolut, părțile putând renunța la el),cercetarea judecătorească poate considerată încheiată, urmând să se treacă la soluționarea cauzeipe fond. Important este ca probele administrate în cursul urmăririi penale să nu e contestate, persoana
vătămată, părțile și procurorul să nu solicite administrarea de probe, iar instanța, potrivit competențelorsale subsidiare în materia probațiunii, să nu considere necesară pentru aarea adevărului readministrarea
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse24
unor probe.m) În procedura de recunoaștere a învinuirii, NCPP nu mai prevede obligativitatea pronunțării unei soluțiide condamnare, legea lăsând posibilitatea aplicării oricărei soluții cu privire la acțiunea penală (achitare,
încetarea procesului penal). Este însă necesară administrarea unui probatoriu în cursul cercetării judecătorești, de pildă pentru dispunerea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a ) NCPP.n) Alin. (8) al art. 190 NCPP are caracter autonom, specic, cu aplicabilitate doar în ceea ce priveșteinfracțiunea de conducere a unui vehicul de către o persoană aată sub inuența băuturilor alcoolicesau altor substanțe. În ipoteza reglementată de alin. (8) nu mai trebuie dispusă începerea urmăririipenale, dispozițiile alin. (9) referitoare la dispunerea prin ordonanță a prelevării de probe biologice neindaplicabile.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse25
Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii. Regimulprobelor în Noul Cod de procedură penală. Metode speciale desupraveghere sau cercetare. Expertiza și constatarea
Prelegere susținută de procuror Marius BULANCEA
1. Reguli generale Spre deosebire de Codul de procedură penală anterior (în continuare, CPP 1968), în Noul Cod deprocedură penală (în continuare, NCPP), mijloacele de probă nu mai sunt prevăzute limitativ. De asemenea,NCPP aduce o reglementare la nivel normativ a procedeului probatoriu și a obiectului probațiunii. NCPP reglementează, cu caracter de noutate, caracterul subsidiar al administrării din ociu a probelorde către instanță. Organele de urmărire penală trebuie să dea și în continuare dovadă de rol activ pentru aarea
adevărului, însă instanța numai în mod subsidiar va administra din ociu probe. În ceea ce privește regulile de admisibilitate a cererii , prin NCPP au fost introduse criterii noi, respectiv: − proba solicitată să e relevantă și necesară, dispoziție reprezentând o reformulare a condițiilor
referitoare la concludență și utilitate reglementate de Codul de procedură penală anterior;− cererea de administrare de probe trebuie să e formulată de o persoană îndreptățită;− proba solicitată să e permisă de lege.
Prin NCPP este reglementat, într-o formulare nouă, principiul loialității, care interzice constrângerea,hipnoza și provocarea de către organe judiciare sau colaboratori în vederea obținerii de probe. Textul de legecare reglementează interdicția referitoare la provocare a fost reformulat în acord cu practicile Curții Europenea Drepturilor Omului (CEDO). Astfel, pe de o parte, textul nu mai reglementează expres că este interzis adetermina o persoană să săvârșească infracțiuni, ci că este interzisă provocarea unei persoane să săvârșeascăinfracțiuni. Pe de altă parte, în mod expres și transpunând o practică a CEDO, se arată că această interdicție seaplică nu doar organelor judiciare, ci și persoanelor care acționează în numele organelor judiciare.
În Codul de procedură penală anterior nu a fost reglementată o sancțiune distinctă de nulitate, respectivexcluderea probelor. Ca atare, unii dintre teoreticieni au armat că art. 64 alin. (2) CPP 1968 reglementa osancțiune proprie în materia probelor, în timp ce, într-o altă opinie, s-a armat că este vorba doar despre unprincipiu general, cu trimitere la sancțiunea nulității. Dicultatea consta în faptul că nu exista o procedură în
care să opereze sancțiunea distinctă a excluderii probei. Neind reglementate limite și circumstanțe în care săopereze sancțiunea excluderii probei, s-ar putut ajunge la concluzia că orice încălcare a legii, indiferent degravitate, ar atras automat excluderea probei.
NCPP aduce însă elemente de noutate în materia sancțiunilor aplicabile în ipoteza probelor administratenelegal și reglementează în mod expres două tipuri de sancțiuni: nulitatea actelor procesuale și procedurale șisancțiunea excluderii probelor nelegale.
În ceea ce privește aplicarea sancțiunii excluderii probelor nelegale, NCPP face trimitere la condițiilenulității. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (2) NCPP, probele nelegale nu pot folosite în procesul penal, iaralin. (3) denește proba nelegală ca ind proba dispusă, autorizată ori administrată printr-un act nul. Rezultă că,
implicit, sunt stabilite și condițiile în care operează sancțiunea excluderii probei nelegale, acestea ind condițiile
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse26
în care a operat nulitatea actului prin care a fost e dispusă, e autorizată, e administrată proba. În practicăvor exista situații în care actul prin care proba a fost dispusă/autorizată/administrată va nul absolut și situații încare actul va afectat de o nulitate relativă, care poate invocată numai până la un anumit moment și numai de
către o anumită persoană, astfel încât, implicit, condițiile de invocare a nulității se vor răsfrânge asupra condițiilor în care va putea opera sancțiunea excluderii probelor nelegale.Nelegalitatea probelor administrate în faza de urmărire penală poate invocată numai în cursul
procedurii de cameră preliminară. Trebuie făcută însă distincția între invocarea unei nelegalități a probei șicontestarea probelor administrate în faza de urmărire penală, care poate invocată în cursul judecăţii, conformart. 374 alin. (7) NCPP.
Pe parcursul procedurii de judecată în primă instanță, probele administrate în faza de urmărire penalăși necontestate nu vor mai putea administrate de instanță. Contestarea probei se referă la „probă” în sensul deelement de fapt, respectiv conținutul ideatic al probei, informația pe care o cuprinde, urmărind readministrarea de
către instanţă a unei probe administrate legal. Ca atare, trebuie făcută distincție între contestarea probei în fazade urmărire penală și invocarea nelegalității probei (invocarea nulității actului prin care s-a dispus autorizarea sauadministrarea probei), care urmăreşte excluderea acesteia din procesul penal, întrucât invocarea nelegalitățiise poate face doar până în faza de cameră preliminară, pe când contestarea probei sub aspectul informației pecare o conține (dar fără a invoca o anumită nelegalitate cu prilejul autorizării sau administrării ei) se poate faceși în cursul judecății.
O altă noutate reglementată prin NCPP este reprezentată de valoarea probatorie atenuată a declarațiilorinvestigatorului, colaboratorului și martorului protejat . Spre deosebire de reglementarea anterioară, NCPP numai conține o asemenea prevedere expresă în ceea ce privește declarațiile suspectului, inculpatului, părții
vătămate. Astfel, o soluție de condamnare pe NCPP se va putea întemeia în măsură covârșitoare pe declarațiainculpatului. NCPP reglementează o atare valoare atenuată a declarațiilor suspectului, inculpatului, părțiivătămate doar în situația unei soluții de stabilire a vinovăției, nu și în cazul unei soluții de achitare.
2. Audierea persoanelor. Identicarea persoanelor și a obiectelor În ceea ce privește audierea persoanelor , NCPP nu mai reglementează declarația olografă. Totodată,este reglementată o nouă modalitate de consemnare a declarațiilor, în care va trebui să se regăsească, înmod distinct, atât întrebarea adresată persoanei audiate de organul judiciar sau de una dintre părți în faza
de judecată, cât și răspunsul dat de persoana audiată la ecare dintre întrebări. De asemenea, pe parcursulprocedurii audierii, se prevede în mod expres comunicarea în scris a drepturilor atât pentru suspect, cât și pentruinculpat. În NCPP s-a reglementat în mod expres și dreptul martorului de a nu se acuza. Formularea acestui textde lege este în strânsă legătură cu problema apărută în practică privitoare la calitatea în care ar putea audiatăo persoană împotriva căreia s-a formulat un denunț sau o plângere, în intervalul de la începerea urmăririipenale cu privire la faptă, până la momentul în care se dispune efectuarea urmăririi penale față de suspect. Însituația în care, în acest interval, ar nevoie de audierea persoanei indicate în plângere pentru lămurirea unei
împrejurări de fapt, se pune întrebarea în ce calitate va audiată persoana în cauză, respectiv dacă poate
audiată în calitate de făptuitor, nereglementată expres în rândul subiecților procesuali, însă menționată în NCPP
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse27
în cadrul mai multor capitole, de exemplu la tehnici de cercetare. Ca un contraargument, dispozițiile referitoarela audierea persoanelor par să indice limitativ ce categorii de persoane pot audiate în procesul penal și cedeclarații pot constitui mijloace de probă. Astfel, având în vedere, pe de o parte, prevederea legală referitoare
la categoriile de persoane care pot audiate ca martor, și pe de altă parte prevederea expresă referitoare ladreptul martorului de a nu se acuza, se poate trage concluzia că persoana audiată anterior dobândirii calității desuspect are calitatea de martor care beneciază de garanția dreptului de a nu se acuza. De asemenea, cu referire la procedura audierii persoanelor, în NCPP se reglementează mult maidetaliat problematica martorilor aați într-o situație specială, respectiv martorii amenințați și martorii vulnerabili .Față de ambele categorii sunt reglementate și pot dispuse numeroase măsuri de protecție (respectiv măsuride asigurare a pazei la locuința martorilor, audierea cu o identitate protejată etc.). Potrivit dispozițiilor NCPP,declarațiile date de martorii amenințați sau vulnerabili și față de care au fost instituite măsuri de protecție au ovaloare probatorie atenuată.
NCPP reglementează în mod expres, în cadrul capitolului dedicat procedeului probatoriu al identicării ,identicarea persoanelor, identicarea obiectelor, vocilor, sunetelor și a oricăror alte elemente care fac obiectulpercepției senzoriale, ind prevăzută o procedură detaliată cu privire la modul în care se realizează identicarea.
3. Metode speciale de supraveghere sau de cercetare Metodele speciale de supraveghere sau de cercetare reprezintă procedee probatorii susceptibile săaducă limitări e vieţii private a persoanelor vizate, e caracterului echitabil al procedurii. Ca atare, pentrumajoritatea acestor metode, NCPP a reglementat în mod expres condiții de proporționalitate și de subsidiaritate,
încercându-se, totodată, asigurarea ecienței procesului penal și protecția drepturilor fundamentale ale
persoanelor.Ca tehnică de reglementare trebuie remarcat că în cazul metodelor speciale de supraveghere sau de
cercetare există două mari categorii de procedee probatorii, metode de supraveghere tehnică și metode decercetare, cu condiții diferite de autorizare și de punere în executare.
3.1. Supravegherea tehnică În cadrul supravegherii tehnice există cinci categorii de procedee probatorii:− interceptarea comunicațiilor ori a comunicării;
− accesul la un sistem informatic, instituție reglementată anterior prin Legea nr. 161/2003, cu aplicabilitate îndeosebi în domeniul criminalității informatice; prin introducerea acestui procedeu probatoriu în capitolulsupravegherii tehnice, domeniul de aplicabilitate este lărgit, astfel încât orice infracțiune pentru care sepoate dispune supravegherea tehnică poate o premisă și pentru dispunerea accesului la un sisteminformatic;− supravegherea video, audio sau prin fotograere;− localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, reglementată într-o formă similară și în Codul deprocedură penală anterior; prin NCPP s-a realizat însă o distincție mai clară între instituția localizării, carese realizează printr-un dispozitiv atașat unei persoane sau unui obiect pentru a-i stabili locația, și instituția
obținerii datelor prelucrate sau generate de furnizorii de servicii de comunicații;
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse28
− obţinerea datelor privind tranzacţiile nanciare, instituție diferită de celelalte procedee probatorii, întrucât, dacă toate celelalte instrumente de supraveghere tehnică sunt dispuse pentru viitor și vizeazăo supraveghere în timp real pentru obținerea datelor privind tranzacțiile nanciare, se pune problemaatât a unei supravegheri în timp real a tranzacțiilor care urmează să e efectuate de o persoană, cât și asupravegherii unor aspecte care țin de viața privată a unei persoane, dar care s-au consumat deja și suntstocate într-o anumită modalitate, pe un anumit suport, și care se poate întinde pe un termen indenit întrecut.Procedura de autorizare a supravegherii tehnice presupune îndeplinirea acelorași condiții pentru
toate cele cinci procedee probatorii prezentate mai sus. Astfel, cauza trebuie să privească o infracțiune caree se regăsește în lista limitativ indicată în NCPP, e este vorba despre o infracțiune pentru care NCPPprevede pedeapsa închisorii de cel puțin 5 ani.
Pe de altă parte, toate măsurile de supraveghere tehnică sunt date în competența judecătorului de
drepturi și libertăți. Judecătorul de drepturi și libertăți poate autoriza în mod expres ca pentru punerea înexecutare a uneia dintre măsurile de supraveghere tehnică, organul care pune în aplicare măsura să poatăpătrunde în spații private.
Toate măsurile de supraveghere tehnică pot autorizate în mod provizoriu de procuror pentru 48 de ore.Reglementarea era aceeași și sub imperiul Codului anterior, existând câteva modicări aduse prin NCPP cuprivire la procedura conrmării ulterioare de către instanță. Astfel, termenul în care procurorul trebuie să seadreseze judecătorului de drepturi și libertăți în vederea conrmării este de 24 de ore. De asemenea, prinNCPP a fost eliminată condiția referitoare la suportul pe care trebuie să e stocate convorbirile înregistrate întermenul de 48 de ore. Nu există însă nicio distincție cu privire la măsurile pe care le poate autoriza procurorul.
Astfel, acesta poate autoriza în mod provizoriu orice metodă de supraveghere tehnică.NCPP a adus noutăți și cu privire la durata maximă pentru care poate autorizată măsura supravegherii
tehnice, respectiv pentru maximum 6 luni (cu autorizare și prelungire pentru câte 30 de zile), cu excepțiamăsurii supravegherii în spații private, care poate dispusă pentru maximum 120 de zile. Se pune problemacum va interpretată această durată maximă de 6 luni în cazul măsurii privind obținerea datelor din tranzacțiilenanciare, având în vedere că acestea sunt anterioare dispunerii măsurii. Concluzia ar că durata maximă de6 luni se referă la perioada de valabilitate a autorizației, urmând să e vericate atât tranzacțiile efectuate peperioada de valabilitate a autorizației, cât și tranzacțiile nanciare anterioare.
Se pune problema care este sancțiunea în cazul în care procurorul nu respectă termenul de 24 de ore în care trebuie să se prezinte la judecătorul de drepturi și libertăți în vederea conrmării autorizației provizorii.Problema a existat și sub imperiul Codului de procedură penală anterior și chiar dacă prin NCPP nu s-a lămuritpe deplin, soluția adoptată sub imperiul vechii reglementări urmează să e aplicată și în prezent, respectivtermenul este unul de decădere, urmând să e respinse cererile de conrmare formulate după expirareatermenului de 24 de ore, întrucât în materia drepturilor fundamentale, natura termenelor este similară celei dinmateria măsurilor preventive.
O altă problemă se referă la posibilitatea organelor îndreptățite de a pune în executare mandatul prin carea fost autorizată o măsură de supraveghere tehnică fără să mai aștepte încheierea motivată a judecătorului
de drepturi și libertăți. Prin dispozițiile NCPP nu a fost impusă o obligație în acest sens.De asemenea, trebuie făcută o distincție între obținerea datelor privind tranzacțiile nanciare, reglementată
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse29
de art. 138 alin. (1) lit. e) NCPP, și obținerea datelor privind situația nanciară a unei persoane, prevăzută înart. 153 NCPP. Intenţia iniţiatorului actului normativ a fost ca prima instituție inclusă în supravegherea tehnicăsă se refere exclusiv la conținutul tranzacțiilor efectuate, pe când datele privind situația nanciară să se refereexclusiv la existența unor conturi bancare și sumele deținute în conturi, nu și la operațiunile derulate prinintermediul acestor conturi. Forma adoptată a Codului ridică probleme de interpretare din cauza formulăriigenerice cuprinse în art. 153, respectiv referirea la „alte situaţii nanciare”, care pot include şi tranzacţiilebancare.
În ceea ce privește supravegherea tehnică, NCPP a urmărit și o standardizare a formei mandatelor desupraveghere și a autorizațiilor provizorii dispuse de procuror.
Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică se realizează printr-o procedurăunică, diferită de cea reglementată în Codul de procedură penală anterior. Astfel, s-a reglementat înmod expres un proces-verbal pentru ecare activitate de supraveghere tehnică, într-o modalitate care să
asigure condențialitatea mijloacelor folosite, separat de întocmirea procesului-verbal prin care este redată/consemnată, de exemplu, o convorbire ambientală înregistrată.
Un alt element de noutate adus de NCPP este dat de reglementarea referitoare la posibilitatea aplicăriisemnăturii electronice, procedura având însă, deocamdată, caracter facultativ. Prin aplicarea semnăturiielectronice se urmărește garantarea integrității datelor în care se materializează supravegherea tehnică.
De asemenea, există modicări legislative în ceea ce privește modul de stocare și de inscripționarea rezultatului activităților de supraveghere tehnică. Astfel, Codul face vorbire despre un „suport” pe carese aă rezultatul supravegherii, despre o „copie a suportului” și despre o „copie certicată a suportului”,dispărând referirea la „suportul original”, noțiune care a generat în trecut probleme în practică. Astfel, în
lumina jurisprudenței și a modicării exprese de terminologie, prin „suport” se înțelege primul suport, de regulăoptic, pe care este inscripționat rezultatul supravegherii tehnice și care va rămâne, în majoritatea situațiilor, launitatea de parchet. Prin urmare, „copia suportului” va însoți dosarul în instanță.
Nu este reglementat însă foarte clar ce anume se stochează pe „copia suportului”, respectiv aceastaeste identică suportului sau pe copie se stochează doar înregistrările care au legătură cu cauza? Există oprevedere expresă care precizează că datele care nu au legătură cu cauza se arhivează, de unde ar putearezulta concluzia că pe „suport” este stocată toată informația, urmând ca acesta să e arhivat la unitatea deparchet, iar pe copia suportului care va însoți dosarul în instanță sunt stocate doar datele care au legătură cu
cauza. În ceea ce privește copia certicată a suportului, aceasta ar putea necesară în cazul în care suportulva părăsi unitatea de parchet (de exemplu, în cazul unei disjungeri a dosarului). În ceea ce privește procedura de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, NCPP
reglementează, pe de o parte, o procedură de informare a judecătorului de drepturi și libertăți cu privire larezultatul supravegherii în momentul în care încetează măsura de supraveghere, iar pe de altă parte estereglementată o procedură de informare a judecătorului de drepturi și libertăți care a autorizat supraveghereatehnică în cauză și atunci când se dispune o soluție de clasare în cauză.
De asemenea, prin NCPP s-a reglementat în mod diferit procedura de informare a persoanei supravegheate. Astfel, termenul de informare este mult mai scurt: 10 zile de la încetarea măsurii. Este reglementată însă și
o procedură prin care, în mod motivat și dacă sunt îndeplinite anumite condiții, se poate dispune amânareaacestei informări, dar nu mai târziu de momentul terminării urmăririi penale sau al clasării cauzei.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse30
3.2. Metode de cercetare: ‒ reţinerea trimiterilor poştale; ‒ utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor; ‒ participarea autorizată la anumite activităţi;
‒ livrarea supravegheată; ‒ obţinerea datelor referitoare la comunicaţiile electronice.
Toate aceste metode de cercetare au fost reglementate, anterior intrării în vigoare a NCPP, e în codulpenal, e în diverse legi speciale. Prin includerea în NCPP, acestea au dobândit aplicabilitate generală, indextinsă sfera infracţiunilor pentru care pot dispuse. Totodată, au fost aduse unele modicări condiţiilor şiconţinutului acestor tehnici de investigaţie.
În ceea ce privește reținerea trimiterilor poștale nu există modicări importante față de reglementareaanterioară. Fiind vorba despre o limitare a vieții private în timp real cu privire la fapte care se vor întâmpla,reținerea trimiterilor poștale se aseamănă cu supravegherea tehnică, asta cu atât mai mult cu cât și procedura
de autorizare este similară celei de la supravegherea tehnică, diferența constând, în primul rând, în faptul căaceste comunicări nu se realizează prin mijloace tehnice moderne, ci prin mijloace clasice.
Prin dispozițiile NCPP au fost abrogate toate procedurile referitoare la utilizarea investigatorilor subacoperire şi a colaboratorilor din legile speciale și s-a reglementat o singură procedură care acoperă toateipotezele de utilizare a investigatorilor sub acoperire.
Prima condiție privește tipul de infracțiuni care poate forma obiectul cauzei în care poate autorizatăutilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor, existând o listă de infracțiuni sau condiţia capentru infracțiunea respectivă pedeapsa prevăzută de lege să e închisoarea de cel puțin 7 ani. Competența
de autorizare a acestei proceduri aparține procurorului, perioada de autorizare ind de 60 de zile, cu o duratămaximă de 1 an. Autorizarea procurorului trebuie să indice în mod expres activitățile pe care le poate desfășurainvestigatorul sub acoperire în scopul strângerii de date și informații necesare soluționării cauzei. În paralelcu instituția investigatorului sub acoperire pot folosite/autorizate și alte metode de cercetare. De exemplu,investigatorul poate autorizat să realizeze înregistrări video, respectându-se condițiile procedurii autorizăriisupravegherii tehnice, sau să participe la anumite activităţi similare unei infracţiuni.
O altă noutate reglementată prin NCPP constă în prevederea expresă a faptului că investigatorii pot folosiorice înscrisuri sau obiecte necesare pentru acoperirea lor, iar activitatea persoanei care pune la dispoziţiesau foloseşte înscrisurile ori obiectele nu constituie infracţiune.
O altă noutate în materie, preluată dintr-o lege specială și generalizată, constă în posibilitatea folosiriicolaboratorilor . De exemplu, înainte de intrarea în vigoare a NCPP, în situația infracțiunii de trac de droguriera reglementată posibilitatea folosirii unor colaboratori ai investigatorului sub acoperire. Orice persoană poatesă dobândească această calitate de colaborator și să acționeze în vederea strângerii de date și informații,având e o identitate acoperită (similar investigatorului sub acoperire), e una reală. Condiţia esenţială pentrua putea folosi colaboratori este ca obţinerea informaţiilor să nu e posibilă prin intermediul investigatorilor subacoperire, măsura având caracter excepţional. Instituția colaboratorului poate folosită pentru toată sferainfracțiunilor la care este posibilă utilizarea investigatorului sub acoperire.
Participarea autorizată la anumite activităţi reglementează posibilitatea de a autoriza un reprezentant
al organului de urmărire penală să participe la săvârșirea unei fapte similare laturii obiective a unei infracțiuni,
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse31
cu scopul de a strânge probe și cu respectarea unei proceduri şi a unor condiții stricte prevăzute de lege. Și încazul acestei instituții, NCPP a reunit toate procedurile reglementate prin legi speciale, care aveau un domeniufoarte restrictiv de aplicare, astfel încât, în prezent, orice organ de urmărire penală, nu doar cele specializate,și pentru o categorie mai largă de infracțiuni, poate autoriza utilizarea acestei proceduri. Din perspectivacondițiilor de autorizare, NCPP reglementează o listă de infracțiuni sau condiția pedepsei cu închisoarea de 7ani sau mai mare, iar procedura de autorizare este relativ similară celei de la autorizarea investigatorului subacoperire, cele două instituții putând folosite în paralel.
În ceea ce privește participarea autorizată la anumite activităţi, legea reglementează, pe de o parte, olistă de infracțiuni care ar trebui să formeze obiectul cauzei cercetate ca o condiție prealabilă a autorizăriiutilizării acestei instituții, iar pe de altă parte există o listă de fapte similare laturii obiective a unei infracțiuni pecare un investigator sub acoperire poate autorizat să le săvârșească în scopul strângerii de probe.
Livrarea supravegheată reia, în principiu, reglementarea existentă anterior în legea specială, aducând-o
în partea generală a NCPP şi extinzând sfera infracţiunilor pentru care poate folosită, fără să aducămodicări esenţiale conţinutului şi condiţiilor de autorizare. Măsura presupune activităţi de cooperare judiciarăinternaţională, având în vedere că se referă la transportul controlat al unor bunuri interzise sau provenite dininfracţiuni pe teritoriul mai multor state, iar dispoziţiile NCPP se completează cu prevederile Legii nr. 302/2004şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
De asemenea, obţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de comunicaţii electronice
preia procedura din legea specială, făcând trimitere la aceasta în ceea ce privește categoriile de date careintră în domeniul de aplicare al măsurii (date referitoare la originea unei comunicări, la locul de unde s-arealizat o comunicare, la echipamentul folosit pentru realizarea unei comunicări etc.). Aceste date sunt
prevăzute în mod exhaustiv de legea specială, care stipulează, totodată, și perioada xă pentru care trebuiesă e conservate aceste date de către furnizorii de comunicații, precum şi obligaţia acestora de a le şterge laexpirarea termenului.
La analiza acestei instituţii trebuie avut în vedere că prin decizia Curții Constituționale din 8 iulie 2014s-a constatat că „dispoziţiile Legii nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizoriide reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate
publicului, precum şi pentru modicarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cucaracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale”,
respingându-se, totodată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 152 NCPP.Lipsa normelor speciale la care face trimitere instituţia prevăzută de art. 152 NCPP a generat ointerpretare neunitară cu privire la posibilitatea aplicării în continuare a acestor dispoziţii. Opinia majoritară afost că dispoziţiile au rămas în prezent fără aplicabilitate, până la adoptarea unei noi legi speciale sau a uneimodicări a NCPP.
Obținerea datelor privind situația nanciară (care nu trebuie confundată cu obținerea datelor privindtranzacțiile nanciare ale unei persoane) se dispune de către procuror, prin ordonanță, cu încuviințarea
judecătorului de drepturi și libertăți.Modul în care este formulat textul poate da naştere la controverse cu privire la instrumentul investigativ
care trebuie folosit pentru obţinerea extraselor de cont privind tranzacţiile nanciare. Astfel, pe de o parte,
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse32
datele referitoare la conţinutul conturilor bancare intră în sfera de aplicare a art. 153 NCPP, iar pe de altăparte, operaţiunile efectuate prin intermediul unei instituţii nanciare şi înscrisurile aate în posesia acesteiasunt prevăzute în cadrul instituţiei obţinerii datelor privind tranzacţiile nanciare ale unei persoane, conformart. 138 alin. (9) NCPP.
Mai mult, noţiunea de „alte situaţii nanciare” nu are un conţinut sucient de precis, astfel încât pot existacontroverse cu privire la tipurile de date la care se referă.
Conservarea datelor informatice, reglementată anterior NCPP prin Legea nr. 161/2003, presupunedispoziția dată de procuror unui furnizor de comunicaţii să conserve până în momentul autorizării unei altemăsuri/metode de cercetare anumite date informatice, care pot transmise ulterior organului de urmărirepenală cu autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi.
Percheziția domiciliară. Potrivit dispozițiilor art. 157 alin. (2) NCPP, „prin domiciliu se înţelege o locuinţăsau orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană zică sau juridică” .
Un element de noutate reglementat prin NCPP constă în faptul că percheziția se poate face nu doarpentru căutarea probelor, ci și pentru căutarea persoanelor. Astfel, în situația în care o persoană se sustrage,se ascunde, este nevoie de o percheziție domiciliară, însă în cazul în care se dorește punerea în executarea unui mandat de aducere a unei persoane care nu cooperează se va solicita un mandat de aducere cuautorizarea pătrunderii în locuință.
Prin NCPP s-a reglementat și obligativitatea ca atât în referatul procurorului, cât și în încheierea datăde instanță să e indicate în mod expres, pe de o parte, obiectele și persoanele căutate, iar pe de altă parte,probele sau datele din care rezultă suspiciunea că obiecte sau persoane se găsesc în domiciliul percheziționat.
NCPP reglementează și o modalitate nouă de punere în executare a mandatului de percheziție domiciliară,
care constă în posibilitatea de a extinde percheziția la locuințele învecinate. Astfel, dacă pe parcursul efectuăriipercheziției se constată că persoana căutată se refugiază într-un domiciliu învecinat sau obiectul căutat estedeplasat/mutat într-o locuință învecinată, dispozițiile NCPP permit efectuarea percheziției în baza aceluiașimandat și în locuința învecinată.
Un element de noutate în materia percheziției constă în reglementarea de către NCPP a lipseiobligativității martorilor asistenți la percheziție. Cu titlu de excepție, în situația în care în spațiul care urmeazăsă e percheziționat nu este prezentă nicio persoană, dispozițiile NCPP prevăd, în continuare, obligativitateaprezenței unui martor asistent.
NCPP reglementează, de asemenea, ca element de noutate, posibilitatea efectuării percheziției inclusiv în cazul imobilelor al căror proprietar nu este cunoscut. În acest caz, măsura trebuie să e autorizată de judecătorul de drepturi și libertăți.
Ridicarea de obiecte și înscrisuri se poate dispune prin ordonanță sau încheiere de către organul deurmărire penală sau de către instanţă. Prin NCPP s-a prevăzut în mod expres că prin intermediul acesteiproceduri pot ridicate și anumite date informatice sau date referitoare la abonații serviciilor de comunicații.Trebuie făcută însă distincția între ridicarea de obiecte și înscrisuri și metoda de cercetare constând înobținerea datelor care sunt prelucrate sau generate de furnizorii de servicii de comunicații. Dacă se doreșteaarea identității unei persoane care a inițiat sau a primit o comunicare trebuie urmată procedura/metoda de
cercetare care impune obținerea autorizării judecătorului de drepturi și libertăți. În schimb, dacă se dorește
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse33
aarea de date cu privire la un abonat de servicii de comunicații (de exemplu, dacă o persoană este abonatal unui anumit tip de serviciu de comunicații) se va urma procedura ridicării de obiecte și înscrisuri, care sedispune de organul de urmărire penală.
În situația în care înscrisurile sau obiectele nu sunt predate de bunăvoie, NCPP reglementează proceduraridicării silite de obiecte și înscrisuri.
Refuzul de a comunica obiectele sau înscrisurile solicitate poate constitui abatere judiciară prevăzutăde art. 283 alin. (4) lit. d) NCPP, iar dacă este îndeplinită condiția prealabilă ca persoanei solicitate să i se atras atenția asupra consecințelor acestui refuz, constituie infracțiunea de obstrucționare a justiției prevăzutăde art. 271 NCPP.
Expertiza, potrivit dispozițiilor NCPP, se poate dispune pentru constatarea, claricarea sau evaluarea unorfapte ori împrejurări, iar singura expertiză instituționalizată, conform noii reglementări, este cea medico-legală.Ca atare, nu este obligatoriu ca expertiza criminalistică să e efectuată de Institutul de Criminalistică, putând
folosiţi orice experţi autorizaţi.Prin NCPP s-a introdus prevederea ca în cursul judecății, dacă se efectuează o expertiză, și procurorul
să poată desemna un expert recomandat care să participe la efectuarea expertizei.Ipotezele de efectuare a noii expertize au fost restrânse prin NCPP. Astfel, dacă s-a efectuat deja o
expertiză în cauză, se poate dispune o nouă expertiză doar dacă sunt neclare concluziile sau dacă existăcontradicții între concluziile expertizelor.
NCPP reglementează în continuare posibilitatea efectuării unei constatări tehnico-ştiinţice de către unspecialist, conform unei proceduri simplicate în raport cu expertiza. Articolul 172 alin. (12) conţine, în acestcontext, o prevedere controversată şi potenţial neconstituţională, care poate interpretată în sensul unei
obligaţii a organului judiciar de a administra mijlocul de probă al expertizei atunci când concluziile constatăriisunt contestate.
Examinarea zică reprezintă, potrivit prevederilor NCPP, examinarea zică internă și externă a corpuluiunei persoane sau prelevarea de mostre biologice de la o persoană.
Examinarea zică se poate face fără consimțământul persoanei vizate și poate dispusă de judecătorulde drepturi și libertăți, respectiv de organul de urmărire penală, dacă există riscul de alterare a probelor. Înipoteza specială a faptei conducerii sub inuența alcoolului, măsura prelevării de mostre biologice poate dispusă și de organul de constatare, însă numai cu consimțământul persoanei vizate.
Examinarea zică este efectuată de personal medical, cu excepția situației când se dispune prelevareade mostre biologice prin metode neinvazive, această recoltare putându-se realiza și de către personalul despecialitate din cadrul poliției.
Rezultatele unei examinări zice pot folosite și într-o altă cauză penală.NCPP reglementează și posibilitatea organului de urmărire penală de a dispune fotograerea și luarea
amprentelor unei persoane (suspect sau inculpat sau orice persoană care are legătură cu fapta, care a fostprezentă la locul faptei sau a intrat în contact cu obiecte relevante), chiar în lipsa consimțământului acesteia.O altă măsură similară reglementată de NCPP este cea de publicare a fotograei unei persoane.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse34
Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Incongruenţe aleNoului Cod de procedură penală în materia măsurilor preventive
Prelegere susținută de judecător Mihail UDROIU
1. Consideraţii generale cu privire la măsurile preventive în Noul Cod deprocedură penală Potrivit Noului cod de procedură penală (în continuare, NCPP), modul de reglementare a măsurilorpreventive este asemănător celui din Codul de procedură penală anterior, existând şi o serie de particularităţideterminate de fazele procesuale. Astfel, potrivit NCPP nu mai există acte premergătoare începerii urmăririipenale. După sesizare se poate dispune începerea urmăririi penale numai in rem (cu privire la faptă), continuareaurmăririi penale, atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, se dispune
în baza art. 305 NCPP, cu privire la suspect, iar punerea în mişcare a acţiunii penale se face după o procedurăsimilară celei din vechiul Cod.
Suspectul şi inculpatul sunt subiecţi ai măsurilor preventive care pot luate în baza NCPP. Reglementarea măsurilor preventive se regăseşte într-o dispoziţie generală (art. 202 NCPP), caretranşează aspectele care ţin de standardele jurisprudenţei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) înmateria măsurilor preventive. De asemenea, prin această reglementare se evită arbitrariul în dispunereamăsurilor preventive, prin cerinţa necesităţii existenţei unor probe şi indicii temeinice cu privire la comiterea uneifapte prevăzute de legea penală (baza factuală). Pe de altă parte, este satisfăcut standardul de necesitate şiproporţionalitate a măsurii preventive cu scopul urmărit de aceasta, adică buna desfăşurare a procesului penal. Spre deosebire de art. 136 CPP 1968, NCPP nu mai prevede ca scop asigurarea evitării sustrageriide la executarea pedepsei, întrucât scopul măsurii preventive este asigurarea bunei desfăşurări a procesuluipenal. Măsurile preventive sunt compatibile cu prezumţia de nevinovăţie, întrucât nu presupun dovedireacomiterii unei fapte dincolo de orice dubiu rezonabil, ci doar existenţa unei suspiciuni rezonabile, astfel cum este
înţeleasă în jurisprudenţa CEDO, ca situaţie în care un observator obiectiv poate bănui, din datele şi probele dincauza penală, că o persoană a comis sau nu o infracţiune, fără a exista o interferenţă cu principiul prezumţieide nevinovăţie.
Pe de altă parte, scopurile reglementate de NCPP vizează strict activitatea procesuală, asigurareabunei desfăşurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărireapenală sau de la judecată sau a prevenirii săvârşirii unei noi infracţiuni. Prevederea explicită a testului de proporţionalitate apare în art. 202 alin. (3) NCPP: „Orice măsură
preventivă trebuie să e proporţională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată șinecesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia” . Măsurile preventive sunt enumerate limitativ şi gradual în NCPP: reţinerea, controlul judiciar, controlul
judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă. Celelalte măsuri procesuale restrictive de libertate, precum internarea nevoluntară în vederea efectuării
expertizei medico-legale psihiatrice şi măsura de siguranţă a internării medicale provizorii, nu intră în categoria
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse35
măsurilor preventive. Astfel, instituţia înlocuirii măsurilor preventive se va aplica numai între măsuri preventive,nu şi între măsurile preventive şi alte măsuri procesuale privative de libertate. Spre deosebire de Codul de procedură penală anterior, NCPP oferă coerenţă sferei măsurilor preventive
neprivative de libertate, respectiv controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune. NCPP uneşte măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, măsura obligării de a nu părăsiţara, liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune, prevăzute de Codul de procedurăpenală anterior, în două instituţii: controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune (prevăzute de NCPP), cucâteva modicări. Cu caracter de noutate apare caracterul autonom al controlului judiciar, care nu mai estedependent de existenţa în prealabil a unei stări de arest preventiv. În ceea ce priveşte arestul la domiciliu, precizăm că, la momentul actual, această măsură preventivăeste prevăzută în jumătate din sistemele procesuale din Europa. Totodată, menţionăm că această măsură nueste funcţională în peste jumătate din sistemele procesuale din Europa în care este reglementată. În România,
practica va dovedi dacă arestul la domiciliu este o măsură ecientă. Totodată, trebuie menţionat că măsuraarestului la domiciliu ar avea o mai mare ecienţă dacă ar exista un sistem funcţional în privinţa supravegheriiprin monitorizarea electronică a locaţiei persoanei prin intermediul brăţărilor. Pentru a putea luată o măsură preventivă restrictivă sau privativă de libertate faţă de o persoană (cuexcepţia reţinerii) este necesar să e pusă în mişcare acţiunea penală faţă de persoana respectivă. Punerea în mişcare a acţiunii penale atrage şi o serie de garanţii procesuale pentru inculpat, cea maiimportantă ind prevăzută de art. 94 NCPP, cu privire la posibilitatea consultării dosarului, având în vedere cămanifestarea de voinţă a statului de a trage la răspundere penală o persoană prin intermediul punerii în mişcarea acţiunii penale atrage, în mod corelativ, în vederea asigurării principiului egalităţii armelor, o serie de drepturi
pentru persoana inculpatului. Un sistem de reguli stabilite pentru măsurile preventive de NCPP, în care se evidenţiază o serie demodicări, este prevăzut de art. 203 alin. (5) NCPP, care prevede că, „în cursul urmăririi penale și al proceduriide cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile și contestațiile privitoare la măsurile preventive sesoluționează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunță în camera de consiliu” . O altă modicare importantă prevăzută de NCPP se referă la comunicarea încheierii pronunţate (de
judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul din camera preliminară sau instanța de judecată) cu privire lamăsurile preventive, atât procurorului, cât şi inculpatului care au lipsit de la pronunţare [art. 203 alin. (7) NCPP].
Articolele 204-206 NCPP stabilesc un regim unitar al căilor de atac exercitate împotriva încheierilorpronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată. Un alt aspect important reglementat de NCPP se referă la asistenţa juridică obligatorie, prevăzută deart. 204 NCPP (în cazul contestaţiei formulate împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertățidispune asupra măsurilor preventive) şi art. 205 NCPP (în cazul contestaţiei formulate împotriva încheierilor princare judecătorul de cameră preliminară dispune asupra măsurilor preventive). În cazul contestaţiei formulate împotriva încheierilor pronunţate în faza de judecată nu se mai facenicio precizare cu privire la asistenţa juridică obligatorie, ceea ce înseamnă că asistenţa juridică va obligatorie
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse36
Un alt aspect important care trebuie reținut se referă la art. 54 din Legea nr. 304/2004, cu modicările șicompletările ulterioare, referitor la compunerea completelor care soluţionează contestaţiile. În cazul judecătoruluide drepturi şi libertăţi, măsura preventivă o ia un singur judecător, iar contestaţia este soluţionată tot de un
singur judecător de drepturi şi libertăţi. Judecătorul de cameră preliminară dispune asupra măsurilor preventive în complet unic, iar contestaţia este soluţionată tot în complet unic. La instanţa de judecată, cu excepţia ÎnalteiCurţi de Casaţie și Justiţie, încheierile pronunţate în materia măsurilor preventive de judecătorii de tribunale saucurţi de apel în cursul judecăţii sunt atacate cu contestaţie, însă art. 54 din Legea nr. 304/2004, cu modicărileși completările ulterioare, nu prevede compunerea completului. Astfel, singura interpretare posibilă ar căsoluţionarea contestaţiilor anterior menţionate se face în complet alcătuit din doi judecători. Nu se poate vorbide o eroare în reglementare, ci mai degrabă de o carenţă legislativă care priveşte o instituţie a cărei încălcareatrage nulitatea absolută a hotărârilor pronunţate.
2. Reţinerea Reţinerea poate luată e cu privire la suspect, e cu privire la inculpat. Totodată, menţionăm că estesingura măsură preventivă care poate luată cu privire la suspect. În privinţa măsurii reţinerii, precizăm că aceasta poate luată e de organul de cercetare penală, ede procuror. Dacă începerea urmăririi penale poate făcută de organul de cercetare penală sau de procuror,potrivit art. 305 NCPP, continuarea efectuării urmării penale poate dispusă numai de procuror cu privire lasuspect, însă reţinerea suspectului poate dispusă e de organul de cercetare penală, e de procuror. Astfel,sistemul nu este coerent, întrucât ar trebui stabilit că organul care începe urmărirea penală poate să dispună şicu privire la continuarea acesteia.
Condiţiile pentru dispunerea măsurii reţinerii sunt cele generale, pentru că art. 209 NCPP face trimiterela dispoziţiile art. 202. Dacă la reţinere şi la controlul judiciar este necesară existenţa unor probe sau indiciitemeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă, la arestare preventivă şi la măsurile care trimit la condiţiilearestării preventive, respectiv arestul la domiciliu şi controlul judiciar pe cauţiune, este necesară doar existenţa
probelor , e că acestea sunt directe, e că sunt indirecte. Ceea ce lipseşte din NCPP este denirea indiciilor temeinice, care era reglementată de art. 681 CPP1968. În NCPP se face referire la indicii temeinice în art. 202 alin. (1), în care sunt reglementate măsurile
preventive, art. 305 alin. (3), care reglementează continuarea efectuării urmăririi penale faţă de suspect, art. 231alin. (5), referitor la executarea mandatului de arestare preventivă, şi art. 266 alin. (2), cu privire la executareamandatului de aducere. Potrivit standardului Convenţiei europene a drepturilor omului, suspiciunea rezonabilăar acea situaţie în care, din date sau din elemente de fapt din cauză, rezultă că un observator obiectiv poatesă bănuiască, în mod legitim, că o anumită persoană a comis o infracţiune. Ar trebuit menţinute dispoziţiile din art. 681 CPP 1968, având în vedere că în materia măsurilorpreventive se face distincţia între măsuri pentru care sunt necesare probe sau indicii temeinice şi altele, pentrucare este necesară doar existenţa probelor. În ceea ce priveşte durata măsurii reţinerii , potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală anterior,
măsura reţinerii putea dura cel mult 24 de ore. Din durata măsurii reţinerii se deducea timpul cât persoana a fost
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse37
privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliţiei, prevăzută în art. 31 alin. (1)lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Conform dispoziţiilor art. 209 alin. (3) NCPP, „reţinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. Îndurata reţinerii nu se include timpul strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul organului
judiciar, conform legii” . Aşadar, raportat la prevederile codului anterior, asistăm la o extindere a duratei privăriide libertate. De asemenea, a intervenit o modicare, în sensul că textul legal nu mai face referire la conducereaadministrativă.
O menţiune foarte importantă se regăseşte la art. 265 alin. (12) NCPP, potrivit căruia, „persoaneleaduse cu mandat rămân la dispoziţia organului judiciar numai pe durata impusă de audiere sau de îndeplinireaactului procesual care a făcut necesară prezenţa lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afară de cazul când s-a dispusreţinerea ori arestarea preventivă a acestora” . Aceasta înseamnă că în durata de 8 ore nu se va include perioadade timp necesară pentru aducerea efectivă la organul judiciar, în scopul continuării procedurilor, ci această
durată priveşte perioada de timp în care, cu restrângerea libertăţii de circulaţie, o persoană poate rămâne înbaza mandatului de aducere pentru efectuarea actelor procesuale pentru care a fost necesară aducerea sa cumandat. Conform art. 209 alin. (5) NCPP, „măsura reţinerii poate luată numai după audierea suspectului sauinculpatului, în prezenţa avocatului ales ori numit din ociu” . Aceasta înseamnă că, indiferent dacă în cursulurmăririi penale asistenţa juridică este sau nu obligatorie, în procedura reţinerii, pe de o parte, ascultarea esteobligatorie (cu o singură excepţie, şi anume situaţia în care suspectul sau inculpatul uzează de dreptul latăcere), iar pe de altă parte, asistenţa juridică este obligatorie. O modicare importantă cu privire la asistenţa juridică se regăseşte în art. 209 alin. (7) şi (8) NCPP.
Astfel, art. 209 alin. (7) NCPP prevede: „Suspectul sau inculpatul reţinut are dreptul de a-şi încunoştinţa personal avocatul ales sau de a solicita organului de cercetare penală ori procurorului să îl încunoştinţeze peacesta. Modul de realizare a încunoştinţării se consemnează într-un proces-verbal. Persoanei reţinute nu i se
poate refuza exercitarea dreptului de a face personal încunoştinţarea decât pentru motive temeinice, care vor consemnate în procesul-verbal” . În continuare, alin. (8) prevede: „Avocatul ales are obligaţia de a se prezenta lasediul organului judiciar în termen de cel mult două ore de la încunoştinţare. În caz de neprezentare a avocatuluiales, organul de cercetare penală sau procurorul numeşte un avocat din ociu” . Aceasta înseamnă că dacăa existat o încunoştinţare, în două ore de la aceasta, avocatul ales are obligaţia de a se prezenta la sediul
organului judiciar. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penală sau procurorul poatedesemna un avocat din ociu.Reţinerea se dispune prin ordonanţă, cu menţiunea că în cursul urmăririi penale toate actele procurorului
sunt dispuse prin ordonanţă. Trebuie subliniat faptul că nu mai există deosebirea între acte dispuse prin rezoluţieşi acte dispuse prin ordonanţă, ca în situaţia Codului de procedură penală anterior. De asemenea, nu se emitemandat de reţinere, ordonanţa ind actul prin care persoana respectivă este privată de libertate. Apar modicări foarte importante în privinţa încunoştinţărilor după măsura reţinerii, acestea beneciind,din păcate, de o reglementare repetitivă, care nu aduce un plus de garanţii procedurale. Suspectul/inculpatul are dreptul de a ascultat în momentul în care este chemat în vederea luării unei
măsuri preventive. Înainte de prima ascultare, acestuia i se comunică drepturile prevăzute de art. 83 NCPP 10.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse38
10 Potrivit art. 83 alin. (1) NCPP, „în cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi: a) dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal,atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii, acestea vor putea folosite ca mijloace de
probă împotriva sa; a1) dreptul de a informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia; b) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiilelegii; c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din ociu; d)dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii; e) dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin desoluţionarea laturii penale şi civile a cauzei; f) dreptul de a benecia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica înlimba română; g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; g1) dreptul de a informat cu privire la drepturile sale; h) alte drepturi prevăzute de lege”.
Totuşi, şi după reţinere, dispoziţiile art. 209 alin. (17) NCPP prevăd că persoanei reţinute i se comunică, subsemnătură, în scris, drepturile prevăzute la art. 83, adică drepturile generale ale suspectului/inculpatului. Seobservă, aşadar, o incoerenţă a NCPP sub acest aspect, întrucât aceste drepturi erau comunicate suspectului
sau inculpatului şi înainte de prima ascultare. Prin urmare, ecienţa comunicării drepturilor prevăzute de art. 83NCPP şi înainte de prima ascultare şi după reţinere este puţin discutabilă. Ca urmare a transpunerii standardelor Uniunii Europene în ceea ce priveşte comunicarea cu aparţinătorii,NCPP prevede posibilitatea încunoştinţării familiei despre luarea măsurii reţinerii [art. 210 alin. (1)] şi, spredeosebire de Codul de procedură penală anterior, art. 210 alin. (2) NCPP prevede că „dacă persoana reţinutănu este cetăţean român, aceasta are şi dreptul de a încunoştinţa sau de a solicita încunoştinţarea misiuniidiplomatice ori ociului consular al statului al cărui cetăţean este sau, după caz, a unei organizaţii internaţionaleumanitare, dacă nu doreşte să benecieze de asistenţa autorităţilor din ţara sa de origine, ori a reprezentanţeiorganizaţiei internaţionale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se aă sub protecţia unei
astfel de organizaţii. Inspectoratul General pentru Imigrări este informat în toate situaţiile cu privire la dispunereamăsurii preventive faţă de această categorie de persoane” . De asemenea, art. 210 alin. (3) NCPP prevede că „dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în modcorespunzător şi în cazul schimbării ulterioare a locului de reţinere” . Articolul 209 alin. (16) NCPP prevede că „procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de lainstanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 oreînainte de expirarea duratei reţinerii acestuia” . Trebuie menţionat că acest termen este interpretat ca ind unulde recomandare. Tot în privinţa propunerii de arestare preventivă a inculpatului privat de libertate prin reţinere este foarte
important de precizat că, dacă potrivit Codului de procedură penală anterior existau mai multe ascultări aleinculpatului, în conformitate cu dispoziţiile NCPP, ascultările sunt limitate. Astfel, sunt reglementate ascultareasuspectului pentru a pregăti o apărare completă şi efectivă şi ascultarea efectuată imediat după punerea înmişcare a acţiunii penale a inculpatului. De asemenea, se observă că NCPP nu mai stabileşte obligativitateaascultării la procuror înainte de formularea propunerii de arestare preventivă, rămânând o singură ascultare înprocedura de privare de libertate în cursul judecăţii. În esenţă, măsura reţinerii urmează principiile stabilite de Codul de procedură penală anterior. Totodată,se remarcă o extindere a duratei privării de libertate, prin excluderile menţionate anterior, din durata reţinerii. În
ceea ce priveşte actele procesuale, acestea sunt similare celor stabilite de vechiul cod, ind schimbate doartemeiurile de drept.
3. Controlul judiciar Potrivit dispoziţiilor art. 211 alin. (1) NCPP, „În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luareamăsurii controlului judiciar faţă de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizareascopului prevăzut la art. 202 alin. (1)” .
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse39
Pentru luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune este necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute deart. 223 alin. (1) şi (2), respectiv criteriile necesare luării măsurii arestării preventive, în condiţiile în care controlul
judiciar pe cauţiune este o măsură preventivă care se grefează pe măsura controlului judiciar pur şi simplu,
la care se adaugă obligaţia de a dispune cauţiunea. Din punct de vedere ştiinţic, este complicată motivareaopţiunii legiuitorului pentru acest regim. În ceea ce priveşte condiţiile necesare pentru luarea măsurii controlului judiciar pur şi simplu estenecesar să existe: suspiciunea rezonabilă, probe sau indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni(orice infracţiune, indiferent de limita de pedeapsă, indiferent dacă punerea în mişcare a acţiunii penale se facedin ociu sau la plângerea prealabilă, indiferent dacă legea prevede împăcarea ca modalitate care înlăturărăspunderea penală), să nu existe un impediment prevăzut de art. 16 NCPP (fostul art. 10 CPC 1968), să serealizeze audierea prealabilă a inculpatului (cu menţiunea că măsura controlului judiciar vizează doar inculpatul,nu suspectul) în prezenţa unui avocat ales sau desemnat din ociu. Măsura nu poate luată în lipsă, excepţie
făcând situaţia în care inculpatul prezent înţelege să uzeze de dreptul la tăcere. Dacă inculpatul se sustrage,este imposibilă luarea acestei măsuri, însă este posibilă propunerea de arestare în lipsă. În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar poate luată de procuror. În forma intrată în vigoare în 1 februarie 2014, NCPP nu prevedea durata pentru care se lua măsuracontrolului judiciar. Prin Decizia Curţii Constituţionale din 4 decembrie 2014 a fost admisă excepţia deneconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-217 NCPP, apreciindu-se că, prin faptul că măsura controlului judiciarpoate luată pe durată nedeterminată, sunt încălcate dispoziţiile art. 53 din Constituţie referitor la restrângereaexerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, cu raportare la libertatea individuală (art. 23), lalibera circulaţie (art. 25) şi la viaţa intimă, familială şi privată (art. 26). În urma acestei decizii, prin OUG nr.
82/2014 pentru modicarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost introdus în NCPP art. 2151, conform căruia, în cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune decătre procuror, pe o durată de cel mult 60 de zile. În cursul urmăririi penale, în cazul respingerii propunerii de arestare preventivă/arest la domiciliua inculpatului, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 211 NCPP, judecătorul de drepturi şi libertăţipoate dispune, prin aceeaşi încheiere, luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de cel mult 60 de zile.Deopotrivă, în cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi respinge propunerea de prelungire a măsuriiarestării preventive, poate dispune, prin aceeaşi încheiere, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura
controlului judiciar, a cărui durată nu poate mai mare de 60 de zile. Va exista obligaţia procedurală pozitivă a judecătorului de cameră preliminară de a verica legalitateaşi temeinicia controlului judiciar în procedura preliminară, dacă această măsură a fost luată în cursul urmăririipenale. De asemenea, va exista şi o obligaţie procedurală pozitivă a instanţei de vericare a măsurii controlului
judiciar la primirea dosarului, în cazul în care judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii. Măsura controlului judiciar se ia în cursul urmăririi penale de către procuror, prin ordonanţă, curespectarea exigenței audierii prealabile a inculpatului. Spre deosebire de Codul de procedură penală anterior,NCPP prezintă o modicare importantă în ceea ce priveşte obligaţiile. Astfel, măsura controlului judiciar în sinenu presupune o restricţie a libertăţii de circulaţie.
Conform art. 215 alin. (1), „pe timpul cât se aă sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecteurmătoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse40
la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispusmăsura sau în faţa căruia se aă cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de
poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului desupraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat”
. Prin urmare, măsura nu presupune per se limitarea libertăţii de circulaţie a persoanei, aceasta putând impusă ca obligație de către organul judiciar, în măsura în care apreciază că impunerea unei astfel de limitărieste necesară și proporțională cu scopul urmărit. Măsura controlului judiciar poate luată în procedura de cameră preliminară, în ipoteza în careprocurorul, emiţând rechizitoriul, procedează potrivit art. 330: „Când procurorul dispune trimiterea în judecată ainculpatului, rechizitoriul poate să cuprindă şi propunerea de luare, menţinere, revocare ori de înlocuire a uneimăsuri preventive sau a unei măsuri asigurătorii” . Aceasta înseamnă că procurorul, prin rechizitoriu, nu va putealua măsura controlului judiciar, ci în cazul în care nu a luat-o în cursul urmăririi penale pe cale de ordonanţă, va
trebui să propună judecătorului de cameră preliminară luarea măsurii controlului judiciar. Procedura prin care judecătorul de cameră preliminară poate, din ociu, să ia măsura controlului judiciar,când aceasta este apreciată ca ind necesară şi proporţională, este una pur teoretică. Aceasta se datoreazăfaptului că, în esenţă, activitatea camerei preliminare trebuie să e rapidă şi să vizeze în special vericarealegalităţii actelor şi probelor din cursul urmăririi penale. Judecătorul de cameră preliminară dispune cu privire la luarea măsurii controlului judiciar prin încheieremotivată, pronunţată în camera de consiliu. În ipoteza în care dispune luarea măsurii controlului judiciar, duratapentru care se dispune măsura preventivă nu poate mai mare de 60 de zile. De asemenea, în cursul judecăţii, instanţa, din ociu sau la cererea procurorului, poate să pună în
dezbatere şi să dispună luarea măsurii controlului judiciar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Dacă măsura controlului judiciar a fost luată în cursul urmăririi penale, odată cu trimiterea în judecată,procurorul trebuie să propună prin rechizitoriu menţinerea măsurii controlului judiciar. Aceasta presupune căanaliza judecătorului de cameră preliminară va consta în dezbaterea necesităţii menţinerii sau nu a controlului
judiciar luat în cursul urmăririi penale. Dezbaterea este contradictorie, ind făcută în prezenţa avocatului. Deasemenea, există şi posibilitatea consultării dosarului.
În cursul judecăţii, măsura menţinută în camera preliminară, potrivit dispoziţiilor art. 208, trebuievericată de instanţa de judecată.
O prevedere nouă pe care o aduce NCPP este cea prevăzută în art. 399 alin. (10), potrivit căruia, „după pronunţarea hotărârii, până la sesizarea instanţei de apel, instanţa poate dispune, la cerere sau din ociu,luarea, revocarea sau înlocuirea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în condiţiile legii” . Aceasta este o dispoziţie atipică, întrucât instituie o prorogare de competenţă a primei instanţe subaspectul măsurilor preventive. Astfel, pe fond, instanţa este dezînvestită prin pronunţarea sentinţei, însă poatesă se pronunţe cu privire la măsurile preventive.
4. Controlul judiciar pe cauţiune Spre deosebire de controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune va ridica multe probleme în practică.
Potrivit art. 216 NCPP, „în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pecauţiune faţă de inculpat, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 223 alin. (1) şi (2), luarea acestei măsuri
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse41
este sucientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauţiune a căreivaloare este stabilită de către organul judiciar” . Prin urmare, deşi pentru luarea măsurii controlului judiciar sunt necesare condiţiile generale prevăzute
de art. 202 NCPP, pentru dispunerea măsurii controlului judiciar pe cauţiune sunt necesare condiţiile prevăzutepentru arestarea preventivă. De asemenea, se observă că procedura de luare a acestei măsuri şi conţinutulacesteia sunt similare celor prevăzute de lege pentru controlul judiciar. Conţinutul cauţiunii este reglementat de art. 217: „Consemnarea cauţiunii se face pe numele inculpatului,
prin depunerea unei sume de bani determinate la dispoziţia organului judiciar ori prin constituirea unei garanţiireale, mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiaşi organ judiciar” .
Aşadar, cauţiunea este reprezentată e de o sumă de bani, obligatoriu depusă înainte de dispunerea măsurii,e de o garanţie reală, mobiliară ori imobiliară, în limita unei sume de bani determinate. Rămâne de stabilit
în practică dacă scrisoarea de garanţie bancară poate sau nu constitui obiect al cauţiunii, în condiţiile în care
aceasta garantează o creanţă anterioară. Limita este de cel puţin 1 000 de lei, însă limita maximă nu estedeterminată. Articolul 217 alin. (2) stabileşte criteriile la care magistratul se raportează în stabilirea conţinutuluicauţiunii, respectiv „gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului, situaţia materială şi obligaţiile legale ale acestuia”.
Articolul 217 alin. (4) prevede: „Cauţiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal şi respectareade către acesta a obligaţiilor impuse” . Procedura de luare a măsurii şi de vericare a menţinerii acesteia este identică aceleia aplicabilecontrolului judiciar, însă trebuie făcute anumite observaţii. Atunci când se respinge propunerea de arestarepreventivă, legea permite atât luarea măsurii controlului judiciar, cât şi a controlului judiciar pe cauţiune. Totuşi,se poate aprecia ca ind aproape imposibilă luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, întrucât judecătorul
trebuie să se pronunţe prin aceeaşi încheiere cu privire la respingerea propunerii de arestare preventivă şiluarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, însă la această măsură trebuie stabilite în prealabil cauţiuneaşi termenul în care aceasta trebuie depusă. Aşadar, la respingerea propunerii de arestare preventivă nu esteposibilă luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, decât în ipoteza, puțin probabilă, în care inculpatul adepus în prealabil o sumă cu titlu de cauțiune, iar judecătorul o apreciază ca ind îndestulătoare.
În ceea ce priveşte înlocuirea măsurii arestării preventive cu controlul judiciar pe cauţiune trebuie avut în vedere faptul că toate condiţiile necesare luării acestor măsuri sunt comune. Prin urmare, trebuie avute în vedere proporţionalitatea şi necesitatea măsurii preventive în raport cu scopul urmărit. Dacă judecătorul
constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 223, s-ar impune revocarea arestării preventive caurmare a încetării temeiurilor prevăzute de lege. Codul de procedură penală stabileşte, la înlocuirea măsurilor preventive, o procedură de înlocuire aarestării preventive cu controlul judiciar pe cauţiune. Procedura este prevăzută în art. 242 alin. (10)-(12) NCPP. Articolul 242 alin. (10) NCPP prevede următoarele: „Dacă cererea are ca obiect înlocuirea măsuriiarestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, dacă găseştecererea întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de
judecată, prin încheiere, dată în camera de consiliu, admite în principiu cererea şi stabileşte valoarea cauţiunii,acordând inculpatului termen pentru depunerea ei” .
Împotriva acestei încheieri se poate formula contestaţie, întrucât art. 242 alin. (13) NCPP stabileştecă „termenul prevăzut la alin. (10) curge de la data rămânerii denitive a încheierii prin care se stabileşte
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse42
valoarea cauţiunii” . Dacă coroborăm aceste prevederi cu dispoziţiile generale privind contestarea oricăror încheieri cu privire la măsurile preventive, există un termen de contestare împotriva acestei încheieri prealabilede admisibilitate în principiu.
În continuare, art. 242 alin. (11) prevede: „Dacă se depune cauţiunea în termenul xat, judecătorul de
drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere dată în camera deconsiliu, admite cererea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, stabileşteobligaţiile ce vor reveni inculpatului pe durata măsurii şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului,dacă nu este arestat în altă cauză” .
Potrivit art. 242 alin. (11) NCPP, „dacă nu se depune cauţiunea în termenul xat, judecătorul de drepturişi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu,în lipsa inculpatului şi a procurorului, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat” . Dispoziţiile art. 217 alin. (5) NCPP prevăd că „instanţa de judecată dispune prin hotărâre conscarea
cauţiunii, dacă măsura controlului judiciar pe cauţiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau aarestării preventive, pentru motivele prevăzute la alin. (9)” , adică atunci când au fost încălcate cu rea-credinţăobligaţiile impuse. Alineatul (6) al aceluiaşi articol precizează: „în celelalte cazuri, instanţa de judecată, prinhotărâre, dispune restituirea cauţiunii” , iar dispoziţiile alin. (7), alin. (5) şi (6) se aplică în măsura în care nu s-adispus plata din cauţiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea pagubelorcauzate de infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii. Aşadar, când cauza se aă în faza de judecată, atunci când instanţa se pronunţă cu privire la cauzarespectivă, indiferent de soluţia pronunţată prin hotărâre, dispune şi conscarea cauţiunii, dacă au fost încălcateobligaţiile impuse. Dacă există constituire de parte civilă în cauză, înainte de conscare se vor reţine despăgubirile
civile pe care instanța a apreciat că trebuie să le plătească inculpatul părții civile. Dacă există cheltuieli judiciarecătre stat, dar şi către subiecţii procesuali, se vor reţine şi acestea, precum şi amenda, dacă a fost stabilită şiplata acesteia, iar apoi se va dispune conscarea restului. Articolul 217 alin. (8) NCPP prevede că, „în cazul în care dispune o soluţie de netrimitere în judecată,
procurorul dispune şi restituirea cauţiunii” . Aşadar, indiferent dacă s-au încălcat sau nu cu rea-credinţă obligaţiileimpuse, procurorul va trebui să dispună restituirea cauţiunii atunci când dispune o soluţie de netrimitere în
judecată. Aceasta ar o dispoziţie nerească, întrucât cauţiunea are rolul de a garanta prezenţa şi respectareaobligaţiilor de către inculpat. În cazul în care inculpatul încălcă cu rea-credinţă obligaţiile impuse, în faza de
judecată, cauţiunea este conscată, însă în cazul în care se dispune o soluţie de netrimitere în judecată,cauţiunea este restituită. Se creează astfel un regim diferit în această ipoteză, fără să existe o justicare. Articolul 217 alin. (6) trebuie interpretat şi prin raportare la dispoziţiile art. 399 alin. (7) NCPP: „În cazde renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului
penal, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, instanţa va dispune restituirea sumei depuse drept cauţiune, dacă nu s-a dispus platadin aceasta a despăgubirilor acordate pentru repararea pagubelor şi dacă nu s-a dispus plata din cauţiune
prevăzută la art. 217 alin. (7)” . Trebuie precizat că indiferent de soluţia pronunţată de instanţa de judecată (renunţare la aplicarea
pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal sau condamnare cu
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse43
suspendarea executării pedepsei sau cu executare în regim de detenţie), dacă nu intervine motivul de la alin.(9) din art. 217, care determină conscarea cauţiunii, aceasta va restituită. O altă problemă care trebuie pusă în discuţie este aceea că art. 217 alin. (8) NCPP prevede că, „încazul în care dispune o soluţie de netrimitere în judecată, procurorul dispune şi restituirea cauţiunii”
, fără să sefacă trimitere la dispoziţiile alin. (7). Problema despăgubirilor civile nu s-ar pus oricum, având în vedere faptulcă procurorul nu se pronunţă asupra acestora, însă s-ar putut ivi situaţia cheltuielilor judiciare (de exemplu,
în ipoteza în care s-ar dispus efectuarea unei expertize). Apare, prin urmare, o situaţie nejusticată, având în vedere faptul că în cursul judecăţii se pot reţine în prealabil din cauţiune despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare, urmând să se restituie partea rămasă din cauţiune. În cursul urmăririi penale, legea stabileşteposibilitatea obligării la cheltuieli judiciare, dar acestea nu pot reţinute din cauţiune. NCPP face trimitere la luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune în toate ipotezele în care judecătorulde drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, respinge o propunere de prelungire a măsurii arestării preventive,
de luare a măsurii preventive, sau când judecătorul de cameră preliminară dispune respingerea propunerii deluare a măsurii arestării preventive sau instanţa dispune respingerea propunerii de luare a măsurii arestăriipreventive. Şi în aceste cazuri se pot ivi probleme, întrucât procedura admisibilităţii în principiu vizează o singurăipoteză, şi anume când se formulează o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive sau a arestului ladomiciliu cu controlul judiciar pe cauţiune.
La respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive sau de luare a măsurii arestăriipreventive se poate lua măsura controlului judiciar, însă nu poate luată măsura controlului judiciar pe cauţiuneprin aceeaşi încheiere, în cadrul aceluiaşi proces de deliberare.
Deşi legea permite, în anumite ipoteze, luarea controlului judiciar pe cauţiune de către judecătorul dedrepturi şi libertăţi, în concret nu este posibilă luarea acestei măsuri.
După luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune pot modicate obligaţiileimpuse, prin impunerea unor noi obligaţii sau prin reducerea obligaţiilor existente. Articolul 215 alin. (8) NCPP, lacare face trimitere şi controlul judiciar pe cauţiune, prevede următoarele: „În cursul urmăririi penale, procurorulcare a luat măsura poate dispune, din ociu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunereaunor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinicecare justică aceasta, după audierea inculpatului” . Problema care se ridică este ce se va întâmpla în situaţia
în care, în cursul urmăririi penale, măsura este luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi. În această ipotezănu se poate formula o cerere de modicare, întrucât nu există o procedură în acest sens. De asemenea, nici judecătorul de drepturi şi libertăţi nu se poate autosesiza să modice obligaţiile impuse. Interpretarea care artrebui să e dată acestei ipoteze astfel încât instituţia să e funcţională ar aceea că procurorul poate dispuneimpunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, indiferent dacăacesta a luat măsura sau măsura a fost dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi. Măsura controlului judiciar poate luată în procedura de cameră preliminară, caz în care procurorul,emiţând rechizitoriul, va proceda potrivit dispoziţiilor art. 330 NCPP: „Când procurorul dispune trimiterea în
judecată a inculpatului, rechizitoriul poate să cuprindă şi propunerea de luare, menţinere, revocare ori de înlocuire
a unei măsuri preventive sau a unei măsuri asigurătorii”. Aceasta înseamnă că procurorul, prin rechizitoriu, nu
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse44
va putea lua măsura controlului judiciar, ci în cazul în care nu a luat-o în cursul urmăririi penale, pe cale deordonanţă, va trebui să propună luarea ei judecătorului de cameră preliminară. Este posibil ca cererea de modicare să vizeze reducerea unor obligaţii ale persoanei supuse controlului
judiciar. Procurorul care efectuează urmărirea penală, care astfel analizează situaţia concretă din cauză, poatesă modice măsura. În ceea ce priveşte problema restituirilor şi a conscării, reglementarea din art. 217 NCPP poate
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse45
Arestarea preventivă
Prelegere susținută de judecător Claudia JDERU și judecător Amalia ANDONE-BONTAȘ
1. Instituția măsurilor preventive A fost profund modicată de Noul Cod de procedură penală (în continuare, NCPP). Astfel, au fost
modicate condițiile în care se poate dispune măsura arestării preventive , acestea regăsindu-se în dispozițiileart. 223 NCPP, text legislativ care, la alin. (1), reglementează posibilitatea luării măsurii arestării preventivenumai în situația în care „din probe (s.n.) rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiuneşi există una dintre următoarele situaţii: a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de laurmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; b) inculpatulîncearcă să inuenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să
altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă unastfel de comportament; c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizezeo înţelegere frauduloasă cu aceasta; d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noiinfracţiuni” . O primă modicare pe care o observăm în articol este aceea că textul nu mai vorbește despre probesau indicii temeinice, ci doar despre probe. Există o deniție a indiciilor temeinice în dispozițiile art. 681 dinCodul de procedură penală din 1968 (în continuare, CPP 1968), respectiv sunt „indicii temeinice atunci cânddin datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte
premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta” . După cum s-a precizat, în prezent putem avea în vedere exclusiv probe, iar nu indicii temeinice. Deniția suspiciunii rezonabile rezultă din jurisprudența CurțiiEuropene a Drepturilor Omului (CEDO), respectiv aspecte de natură să convingă un observator obiectiv cuprivire la posibilitatea ca persoana în cauză să comis infracțiunea imputată.
Se poate observa faptul că, potrivit dispozițiilor NCPP, pentru primul alineat nu mai există o condițievizând maximul special prevăzut de lege, cum se prevedea în dispozițiile art. 148 CPP 1968, de unde rezultăcă se poate lua măsura privativă de libertate indiferent de infracțiunea a cărei săvârșire se impută inculpatului,
însă trebuie îndeplinită și o condiție de proporționalitate, prevăzută de art. 202 NCPP, și, de asemenea, trebuie
să se țină cont și de jurisprudența CEDO, care vorbește de proporționalitatea măsurii privative de libertate caretrebuie să existe atât în momentul luării măsurii, cât și pe parcursul derulării acesteia.Trebuie să atragem atenția și asupra dispozițiilor art. 272 din noul Cod penal (NCP), care reglementează
infracțiunea de inuențarea declarațiilor. Astfel, în alin. (2) se stipulează că „nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penalăse pune în mişcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea” . Dispoziția legală citată trebuieavută în vedere atunci când este analizată incidența în cauză a art. 223 alin. (1) lit. c), raportat la înțelegereafrauduloasă. Astfel, ori de câte ori se încearcă o înțelegere patrimonială între inculpat și partea vătămată fără aavea conotații frauduloase, fără a se exercita presiuni asupra acesteia din urmă, o astfel de conduită nu poate
conduce la o privare de libertate, atâta timp cât nu este sancționată ca un ilicit penal.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse46
Alin. (2) al art. 223 NCPP dispune că „măsura arestării preventive a inculpatului poate luată şi dacădin probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune
prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trac de stupeante, trac de arme, trac de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsicare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate,evaziune scală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicareelectronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare (...)” .
Primul aspect care trebuie semnalat este cel de interpretare a normei legale, respectiv textul foloseștenoțiunile de „infracțiune intenționată contra vieții” și „infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală saumoartea unei persoane” . Astfel, se pune întrebarea dacă textul citat are în vedere și infracțiunile comise dinculpă contra integrității corporale, deoarece nu se face vorbire în mod clar despre infracțiunea de vătămarecorporală, ci despre infracțiunea prin care s-a cauzat vătămarea corporală. În opinia exprimată nu poate vorba
decât despre o infracțiune intenționată, de vreme ce legiuitorul a exclus uciderea din culpă, infracțiune cu unpericol generic superior celei de vătămare corporală din culpă. Sintagma „infracțiune care a cauzat moartea unei
persoane” vizează infracțiunile praeterintenționate, de exemplu infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte. O altă problemă care se ridică referitor la dispozițiile art. 223 NCPP este de a stabili în ce măsură condițiaprivind maximul special prevăzut de lege, „5 ani sau mai mare” , se aplică și infracțiunilor enumerate în prima tezăa art. 223 alin. (2). Dacă se verică limitele de pedeapsă prevăzute în dispozițiile substanțiale noi se va observafaptul că, în cazul unor infracțiuni dintre cele enumerate, maximul special prevăzut de lege este inferior valorii de5 ani. De exemplu, în cazul infracțiunii de ultraj sau ultraj judiciar în formă simplă, maximul special este inferiorvalorii de 5 ani. Textul art. 223 enumeră infracțiunile sau folosește sintagma „o altă infracțiune pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare” . Referitor la această sintagmă, în doctrină au fost exprimateopinii potrivit cărora condiția privind maximul special s-ar aplica și în cazul infracțiunilor enumerate anterior. Oatare concluzie ar putea părea surprinzătoare în condițiile în care legiuitorul a enumerat unele infracțiuni, ulteriorind impusă o condiție unică privind maximul special prevăzut de lege. Considerăm că legiuitorul a apreciat că,
în cazul infracțiunilor menționate expres, pericolul generic este ridicat. În consecință, în astfel de situații se poatelua măsura privativă de libertate chiar dacă, de exemplu, în cazul infracțiunii de ultraj, maximul special nu estede 5 ani sau mai mare. Textul art. 223 alin. (2) NCPP este edicator, întrucât menționează expressis verbis care sunt aspectele
care trebuie avute în vedere atunci când se apreciază că privarea de libertate a inculpatului este necesarăpentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, respectiv evaluarea gravității faptei, modul/circumstanțele de comitere a acesteia, anturajul, mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale șiorice alte împrejurări privitoare la persoana acestuia. Condiții suplimentare privind luarea măsurii arestării preventive sunt menționate în dispozițiile art. 202NCPP:
− nu există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale;− măsura este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată;− măsura este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii
inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse47
S-a renunțat la dispoziția privind împiedicarea sustragerii de la executarea pedepsei, deși executareaeste o fază a procesului penal, întrucât este contrară prezumției de nevinovăție de care beneciază inculpatulpână la pronunțarea unei soluții denitive de condamnare.
Noua dispoziție procesual penală s-a dorit a încorpora aspecte vizând jurisprudența CEDOcorespunzătoare art. 5 din Convenție, pentru a facilita activitatea practicianului, căruia i se impune să realizezeun control în urma căruia să se stabilească dacă prin Convenție se conferă drepturi mai favorabile justițiabiluluidecât prin legislația internă, iar în situația unui răspuns armativ, să procedeze la aplicarea prioritară a normelordecurgând din jurisprudența Curții. Incident în ceea ce privește măsura privativă de libertate este art. 5 parag.1 lit. c) din Convenție, care stipulează că „orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță, nimeni nu poate lipsit de libertatea sa cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: (...) c) dacă a fost arestat saureținut în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente atunci când există motive verosimilede a bănui că a săvârșit o infracțiune” (suspiciunea rezonabilă pe care o menționează norma procesual penală
internă, n.n.).Suspiciunea rezonabilă presupune existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator
obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să săvârșit infracțiunea. Nu este sucient ca bănuiala să sebazeze pe buna-credință a autorităților, însă nenalizarea urmăririi penale prin pronunțarea unei soluții detrimitere în judecată nu viciază retroactiv măsura privării de libertate. Controlul exercitat de CEDO cu privire laacest aspect, respectiv existența unei suspiciuni rezonabile, este unul limitat, Curtea intervenind numai dacămotivarea este evident arbitrară sau lipsită de orice bază factuală. Tulburarea ordinii publice este o noțiune care a fost contestată în doctrină. De asemenea, Curtea paresă o rețină cu o oarecare reticență, precizând că este normal ca anumite infracțiuni, având în vedere gravitatea
lor în mod concret, să cauzeze o tulburare a opiniei publice de natură să justice această măsură extremăa privării de libertate. Pericolul pentru ordinea publică trebuie dedus din circumstanțele cauzei, gravitatea șinatura infracțiunii, circumstanțele săvârșirii, eventuala publicitate, reacția victimei, intervalul de timp scurs. Sepoate constata faptul că se regăsesc elemente enumerate de legiuitor în textul art. 223 alin. (2) teza nalăNCPP. Curtea reține însă, în principiu, acest motiv împreună cu altele. Riscul sustragerii de la proces descrește odată cu trecerea timpului, depinde de gravitatea pedepseila care se expune inculpatul (maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea imputată), dar nu poatedecurge exclusiv din aceasta. Poate decurge și din alte aspecte, precum caracterul celui interesat, moralitatea,
domiciliul, profesia, resursele, legăturile familiale, legăturile de orice natură cu țara în care este urmărit, faptulcă înaintea arestării s-a sustras urmăririi penale sau arestării. Simpla posibilitate sau ușurința cu care inculpatular putea părăsi teritoriul țării nu este sucientă pentru a reține riscul sustragerii de la proces. Un alt elementesențial folosit de Curte în aprecierea acestui aspect este că nu se poate vorbi despre o sustragere de laprocesul penal în absența unei acuzații în materie penală, respectiv în absența unei noticări ociale cu privirela bănuiala din partea autorităților că persoana în cauză a comis infracțiunea. Arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale este reglementată de dispozițiile art.224-230 NCPP, conform cărora:
− se poate dispune la propunerea motivată a procurorului, cu indicarea temeiului de drept;
− se soluționează de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse48
judece cauza în primă instanță, de la instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se aălocul de reţinere sau locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care faceparte procurorul care a întocmit propunerea;− se soluționează în prezența inculpatului, în afară de cazul când acesta lipseşte nejusticat, este dispărut,se sustrage ori din cauza stării sănătăţii, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu se prezintăsau nu poate adus în faţa judecătorului;− asistența juridică și participarea procurorului sunt obligatorii;− audierea inculpatului prezent este obligatorie despre fapta pentru care este acuzat și despre motivelepe care se întemeiază propunerea de arestare;− se dispune prin încheiere motivată;− judecătorul de drepturi și libertăți xează termen înainte de expirarea duratei reținerii;− este prevăzut expressis verbis că, în situația în care inculpatul se aă în libertate, acesta este citat;
− avocatul are posibilitatea de a studia dosarul. În legătură cu această din urmă dispoziție, potrivit art. 94 alin. (7) NCPP, „în vederea pregătirii apărării,
avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictivede drepturi, la care avocatul participă” . Și în prezent, în absența unei dispoziții exprese, se permite accesuluiavocatului la dosarul de cauzei, în vederea exercitării unei apărări efective. În legătură cu acest aspect estefoarte importantă opisarea dosarelor de urmărire penală și numerotarea lelor dosarului. Dispoziția legalăinternă pare să acorde drepturi mai largi inculpatului decât jurisprudența Curții în materie. Astfel, în momentulinițial al sesizării judecătorului cu propunerea de arestare preventivă, devine incident în cauză art. 5 parag. 3
din Convenție, care vorbește despre aducerea de îndată în fața unui magistrat a persoanei private de libertate,garanțiile procesuale impuse de art. 5 parag. 3 ind mult inferioare celor reglementate de dispozițiile art. 5parag. 4. Egalitatea armelor, contradictorialitatea, accesul la informațiile relevante pentru măsura privativă delibertate sunt garanții despre care Curtea vorbește atunci când analizează procedura întemeiată pe dispozițiileart. 5 parag. 4 și precizează că doar în situația în care legislația internă nu permite recurarea unei soluții dispusede un magistrat în sensul art. 5 parag. 3, în situația controlului încorporat aceleași garanții trebuie să existe și înmomentul incipient al sesizării instanței.
Trebuie să atragem atenția asupra dispozițiilor art. 287 alin. (2) NCPP, conform cărora, „în cazurile încare procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară ori alte autorităţi prevăzute de lege, în vederea soluţionării propunerilor ori cererilor formulate în cursul urmăririi penale, vaînainta copii numerotate şi certicate de grefa parchetului de pe actele dosarului ori numai de pe cele careau legătură cu cererea sau propunerea formulată (s.n.). Organul de urmărire penală păstrează originalulactelor, în vederea continuării urmăririi penale” . Astfel, deși există o dispoziție legală în faza de urmărire penalăcare obligă parchetul să înainteze întreg dosarul de urmărire penală judecătorului, dispoziția citată mai sus arputea interpretată în sensul că procurorul poate să înainteze, în vederea luării măsurii de arestare preventivă,numai ceea ce consideră că are legătură cu propunerea de arestare preventivă, iar nu întreg dosarul de urmărire
penală. În situația în care textul de lege citat intră în vigoare în această formă ar trebui să se creeze un standard
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse49
de practică, în sensul înaintării întregului dosar de urmărire penală odată cu propunerea de luare a măsuriiprivative de libertate. O altă problemă ivită în practică la prelungirea măsurii de arestare preventivă se referă la sesizarea
instanței de către inculpat cu privire la transmiterea în mod trunchiat de către organul de urmărire penală adosarului de urmărire penală, acesta omițând să transmită instanței anumite acte procesuale considerate deinculpat ca ind favorabile situației lui. În această situație, procedura prelungirii permite acordarea unui termenscurt pentru trimiterea unei adrese către parchet pentru a comunica dacă există sau nu actul procesual la careface referire inculpatul în sesizarea înaintată instanței.
Durata arestării preventive este de cel mult 30 de zile. Durata reținerii nu se deduce din durata arestuluipreventiv. Potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (11) NCPP, „în cursul judecăţii, din ociu sau la cererea procurorului,instanţa de judecată poate dispune efectuarea unei percheziţii în vederea punerii în executare a mandatului dearestare preventivă a inculpatului (...)” . Se pune întrebarea, raportat la dispozițiile legale citate, dacă este nevoie
de autorizație de percheziție pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă în condițiile în care art. 27 din Constituție, care statuează inviolabilitatea domiciliului, „permite” o ingerință în dreptul lainviolabilitatea domiciliului în vederea executării mandatului de arestare preventivă. De asemenea, conformdispozițiilor art. 231 alin. (5) NCPP, „în vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliţie
poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane zice, fără învoirea acesteia, precum şi în sediuloricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia (...)” . Considerăm că nu este nevoiede emiterea unei autorizații de percheziție pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă. Dispozițiile art. 226 alin. (3) NCPP prevăd că, „după luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoştinţă,de îndată, în limba pe care o înţelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă” . Și în Codul
de procedură penală anterior există o dispoziție asemănătoare, respectiv art. 137 1, potrivit căruia „persoaneireţinute sau arestate i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau alearestării (...)”. Din analiza celor două texte de lege rezultă că nu a fost operată nicio modicare, textul actualreprezentând o transpunere a jurisprudenței relevante în materia art. 5 parag. 2 din Convenția pentru apărareadrepturilor omului și libertăților fundamentale.
Alte aspecte referitoare la punerea în executare a mandatului de arestare preventivă vizează:− întocmirea unei adrese de comunicare a drepturilor prevăzute de art. 83, art. 210 alin. (1) şi (2)NCPP (dreptul de acces la asistență medicală de urgență, dreptul de a contesta măsura, dreptul de
a solicita revocarea sau înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă); în situația în care inculpatulnu poate sau refuză să semneze adresa se întocmește un proces-verbal.− se încunoștințează un membru al familiei desemnat de inculpat [art. 228 alin. (3) NCPP];− se întocmesc adresă şi proces-verbal de încunoştinţare a misiunii diplomatice/ociului consular/organizaţiei internaţionale umanitare/a reprezentanţei organizaţiei internaţionale competente (dacă
persoana arestată nu este cetăţean român) [art. 228 alin. (3), raportat la art. 210 alin. (2) NCPP];− se întocmesc adresă şi proces-verbal de înştiinţare a Inspectoratului General pentru Imigrări (dacă persoana arestată nu este cetăţean român) [art. 228 alin. (3), raportat la art. 210 alin. (2) NCPP];− se întocmește proces-verbal de încunoştinţare a reprezentantului legal/a persoanei în îngrijirea
ori supravegherea căreia se aă minorul (dacă persoana arestată este minoră) [art. 243 alin. (4),
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse50
raportat la art. 228 alin. (3) NCPP];− întocmirea procesului-verbal de încunoştinţare a autorităţii competente să ia măsuri de ocrotire(art. 229 NCPP);− întocmirea procesului-verbal de consemnare a solicitării persoanei vătămate de înştiinţare cuprivire la eliberarea în orice mod a persoanei arestate [art. 230 alin. (5) NCPP].
Dacă măsura arestării preventive este admisă, aceasta se dispune pe o durată de 30 de zile, cu dreptde contestație în termen de 48 de ore de la comunicarea minutei inculpatului și procurorului care au lipsit lapronunțare.
Model minută – admiterea măsurii arestării preventive
„DISPUNE:
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria... de arestare preventivă a inculpatuluiA.B.
Dispune arestarea preventivă a inculpatului A.B. (date potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. pen.) peo durată de 30 de zile, de la... la... inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcinaacestuia. Onorariul apărătorului din ociu, în cuantum de... lei, se avansează din fondurile MinisteruluiJustiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi..., ora...”
În situația respingerii propunerii măsurii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale, potrivitdispozițiilor legale, judecătorul de drepturi și libertăți poate lua măsura controlului judiciar, controlului judiciar pecauțiune sau măsura arestului la domiciliu.
Model minută – respingerea măsurii arestării preventive
„DISPUNE:
Respinge cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria... de luare a măsurii arestării preventive
a inculpatului A.B., ca neîntemeiată. În baza art. 227 alin. (2), raportat la art. 211, art. 215 C. proc. pen., ia faţă de inculpatul A.B.măsura controlului judiciar. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se aă sub control judiciar, inculpatul trebuiesă respecte următoarele obligaţii: (...) În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului sărespecte următoarele obligaţii: (...) În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare curea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestuluila domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcinaacestuia. Onorariul apărătorului din ociu, în cuantum de... lei, se avansează din fondurile Ministerului
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse51
Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi...”
Potrivit noii reglementări, onorariul cuvenit apărătorului din ociu rămâne întotdeauna în sarcina statului,potrivit art. 274 alin. (1) NCPP. În ceea ce privește mandatul de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului , art. 231 NCPP impuneurmătoarele obligații:
− audierea inculpatului în prezenţa avocatului;− evaluarea declaraţiei inculpatului în contextul probelor administrate şi al motivelor avute în vedere laluarea măsurii.
Soluțiile pe care le poate dispune judecătorul în cauză sunt:
− conrmarea arestării preventive şi a executării mandatului;− revocarea arestării preventive;− înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sauarestului la domiciliu.
Soluționarea propunerii de arestare preventivă se face în prezența inculpatului, cu excepția situațiilor în care acesta lipsește nejusticat, este dispărut, se sustrage sau, din cauza stării de sănătate, în caz de forțămajoră, stare de necesitate, nu poate adus în fața judecătorului. În această situație, propunerea de arestarepreventivă se soluționează în lipsă, se emite mandatul în lipsă și se înmânează pentru a executat. În situația
în care organul de poliție însărcinat cu executarea mandatului de arestare preventivă localizează persoana în
cauză, dispozițiile art. 231 alin. (4) NCPP impun ca acesta să o conducă în cel mult 24 de ore la judecătorul dedrepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminarăori completul la care se aă spre soluţionare dosarul cauzei. Rezultă că, potrivit noii norme procesual-penale,
în situația în care mandatul a fost emis în lipsă de judecătorul de drepturi și libertăți, organul de poliție nu vaconduce inculpatul la judecătorul care a emis mandatul (așa cum se proceda anterior), dacă dosarul a ajuns înfaza procedurii de cameră preliminară ori în faza judecății, ci la judecătorul de drepturi și libertăți, dacă dosarulse aă în faza urmăririi penale, la judecătorul de cameră preliminară, dacă dosarul se aă în cursul proceduriide cameră preliminară, sau la instanță, dacă dosarul este în faza judecății. Dispozițiile art. 231 alin. (6) NCPPstatuează faptul că, în situația în care arestarea preventivă s-a dispus în lipsă din cauza stării sănătăţii, dincauză de forţă majoră sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive (deci nu
în termen de 24 de ore), judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat măsura ori, după caz, judecătorului decameră preliminară sau completului la care se aă spre soluţionare dosarul cauzei.
În continuare, prin art. 231 alin. (7) NCPP se dispune că judecătorul de drepturi şi libertăţi procedează laaudierea inculpatului în prezenţa avocatului acestuia şi, evaluând declaraţia inculpatului, dispune prin încheiereuna dintre soluțiile amintite mai sus. Raportat la această dispoziție legală se pune problema dacă judecătorulde cameră preliminară sau instanța poate proceda la audieri sau reevalua declarația ori conrma/înlocui/revocamăsura arestului preventiv. Considerăm că este vorba despre o simplă omisiune a dispoziției legale, care,
probabil, va remediată ulterior, urmând să se precizeze expressis verbis că o astfel de analiză va făcută șide judecătorul de cameră preliminară sau de instanță, dacă procesul penal a atins acea fază procesuală.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse52
Arestarea preventivă a inculpatului în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii este
reglementată de art. 238 NCPP. Se dispune în aceleași condiții și pentru aceleași temeiuri și condiții ca şiarestarea preventivă dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi în cursul urmăririi penale. Se dispune din
ociu ori la propunerea motivată a procurorului, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile. Actualmente existăpractică neunitară, însă majoritară, în sensul că arestarea inculpatului în cursul judecății nu se dispune pentru oanumită perioadă, ci se face vericarea legalității și temeiniciei acesteia și a necesității menținerii, revocării sau
înlocuirii în intervalul de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art. 3002 CPP 1968.Durata totală a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță nu poate depăși un
termen rezonabil și nu poate mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiuneacare face obiectul sesizării. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani.Jumătatea maximului special prevăzut de lege presupune, în mod obligatoriu, să se țină de cont de principiulaplicării legii penale mai favorabile, iar dacă limitele de pedeapsă diferă, raportarea se va face la maximul
special cel mai mic prevăzut de dispoziția penală substanțială succesivă. Modul de calcul al termenului de5 ani este reglementat în cuprinsul art. 239 NCPP, respectiv de la data sesizării instanței, dacă în momentulrespectiv inculpatul era privat de libertate, sau de la data punerii în executare a mandatului, dacă inculpatul afost arestat în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății. Potrivit jurisprudenței CEDO, limiteleanalizei duratei rezonabile a arestării preventive sunt reprezentate de ziua arestării efective (dies a quo) șihotărârea de condamnare în primă instanță (dies ad quem), iar caracterul rezonabil este apreciat in concreto.
În ceea ce privește analiza duratei privării de libertate (în temeiul art. 5 parag. 3 din Convenție), instanțelenaționale au următoarele obligații:
− să indice in concreto motivele care au condus la prelungirea sau menţinerea măsurii arestării preventive;
argumentele pro şi contra menţinerii în detenţie nu trebuie să e „generale şi abstracte”;− să procedeze la audierea inculpatului şi să aibă în vedere toate elementele de natură să releve sau nunecesitatea menţinerii detenţiei;− să analizeze periodic necesitatea menţinerii arestării preventive și, de asemenea,− autorităţile sunt obligate să manifeste o „diligenţă specială” în conducerea procesului.
Potrivit jurisprudenței CEDO, termenul rezonabil al privării de libertate în temeiul art. 5 parag. 3 seanalizează în funcție de aceleași criterii ca și termenul vizând soluționarea cauzei potrivit art. 6. Conduitadiligentă a autorităţilor, raportată la durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, se apreciază în funcţie de
complexitatea cauzei şi a particularităţilor acesteia, în funcţie de comportamentul autorităţilor şi al reclamantului.Curtea are în vedere, între altele, numărul martorilor, co-acuzaţilor şi al părţilor vătămate, volumul dosarului,necesitatea realizării unor expertize, întârzierile ca urmare a reluării judecăţii după admiterea unor căi de atacsau a urmăririi penale, perioadele de inactivitate, faptul că ancheta s-a desfăşurat pe teritoriul mai multor stateetc. Potrivit dispozițiilor art. 367 NCPP, care reglementează instituția suspendării judecății, instanţa dispune,prin încheiere, suspendarea judecăţii până când starea sănătății inculpatului permite participarea acestuia la
judecată. Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul suspendării îl priveşte numai pe unul dintre ei şi disjungereanu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze. Prin alin. (8) se statuează faptul că, în situația în care
inculpatul se aă în arest la domiciliu sau este arestat preventiv, se aplică în mod corespunzător prevederile
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse53
art. 208, care reglementează vericarea măsurilor preventive în cursul judecății, respectiv, dacă se suspendă judecata din cauza imposibilității inculpatului de a participa, judecătorul trebuie să verice periodic atâtsubzistența temeiurilor care au condus la suspendare, cât și legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv.
Diferenţe esenţiale între cele două reglementări
Nr.crt
CPP 1968 NCPP
1 Învinuit/inculpat Inculpat
2 Audierea inculpatului de către procuror înainte de formularea unei propuneri dearestare preventivă
Nu mai este necesară audiereainculpatului de către procuror
3 Preşedintele instanţei sau judecătoruldelegat de acesta/instanţa
Judecătorul de drepturi şi libertăţi/ judecătorul de cameră preliminară/instanţa
4 Condiţii Condiţii
5 Durata arestării în cursul urmăririipenale: pentru zilele care au rămasdupă scăderea din 30 de zile aperioadei în care acesta a fost reţinutsau arestat
Durata arestării în cursul urmăririi penale:cel mult 30 de zile. Durata reţinerii nu sededuce din durata arestării preventive
6 Durata pe care se ia măsura arestării
preventive a inculpatului în cursul judecăţii: practică neunitară
Durata pe care se ia măsura arestării
preventive a inculpatului în cursulprocedurii de cameră preliminară sau al judecăţii: 30 de zile
7 Pronunţare în şedinţă publică Pronunţare în camera de consiliu/şedinţăpublică
8 Practică neunitară: dispunerea puneriide îndată în libertate a învinuitului/inculpatului în cazul respingeriipropunerii de arestare preventivă
În cazul respingerii propunerii de arestarepreventivă se dispune punerea înlibertate a inculpatului reţinut
9 Încheiere recurabilă în termen de 24
de ore de la pronunţare, pentru ceiprezenţi, şi de la comunicare, pentru ceiabsenţi
Încheiere supusă contestaţiei, în termen
de 48 de ore de la pronunţare sau, dupăcaz, de la comunicare
10 Conţinutul mandatului de arestarepreventivă
Conţinutul mandatului de arestarepreventivă: durata pentru care s-a dispusarestarea preventivă a inculpatului, cumenţionarea datei la care încetează, art.230 alin. (3) lit. e) NCPP
11 Neascultarea inculpatului în cadrulprocedurii prelungirii măsurii arestării
preventive
Ascultarea inculpatului în cadrulprocedurii prelungirii măsurii arestării
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse54
Trebuie precizat, de asemenea, că în ceea ce privește ascultarea inculpatului în cadrul proceduriiprelungirii măsurii arestării preventive, potrivit jurisprudenței CEDO, art. 5 parag. 3, cu garanțiile procesuale pecare le impune, se aplică doar în momentul prezentării inițiale a inculpatului în fața instanței, ulterior orice cerere
ind reglementată de dispozițiile art. 5 parag. 4 din Convenție, e că se soluționează o cerere de revocare/ înlocuire/prelungire sau soluționare a unei contestații împotriva soluției dispuse de autoritatea competentă. Însituația în care calea de atac vizează o chestiune care se circumscrie art. 5 parag. 1 lit. c), respectiv luarea uneimăsuri preventive privative de libertate, dispozițiile acestuia impun audierea inculpatului. Această dispoziție nuimpune însă să se procedeze la audierea inculpatului ori de câte ori formulează o cerere de revocare/înlocuireori o contestație împotriva unei astfel de soluții, ci impune ca aceste audieri repetate să se succeadă la intervalerezonabile. Astfel, potrivit NCPP, inculpatul va audiat la soluționarea propunerii de arestare de către judecătorulde drepturi și libertăți/judecătorul de cameră preliminară/instanța, în cazul luării măsurii arestării preventive înlipsa inculpatului, în momentul în care acesta este localizat și condus în fața judecătorului de drepturi și libertăți/
judecătorului de cameră preliminară/instanței care a emis mandatul, la soluționarea prelungirii [art. 235 alin. (3)NCPP], în situația revocării/înlocuirii [art. 242 alin. (8) NCPP], când inculpatul este prezent.
Inculpatul nu va audiat în momentul soluționării contestațiilor (art. 204-205 NCPP), însă este necesarăprezența lui, cu excepția situațiilor în care acesta lipsește nejusticat, este dispărut, se sustrage sau starea desănătate, forța majoră sau starea de necesitate nu permit să e adus în fața instanței.
De asemenea, prezența inculpatului este necesară la soluționarea contestațiilor împotriva încheierilorprin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, contestațiilor împotriva încheierilorprin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, la soluționarea propuneriide arestare preventivă, a propunerii de prelungire, cu excepția cazului în care inculpatul este internat în spital
și, din cauza sănătății, nu poate adus, sau în caz de forță majoră sau stare de necesitate, la soluționareapropunerii de arestare a inculpatului în procedura de cameră preliminară sau de judecată, la vericarea măsuriipreventive în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății, cu excepția cazului în care inculpatul esteinternat în spital și, din cauza sănătății, nu poate adus, sau în caz de forță majoră sau stare de necesitate, șila soluționarea cererilor de revocare/înlocuire, dacă este privat de libertate.
În ceea ce privește măsurile preventive, în NCPP nu mai există dispoziții derogatorii, nu mai există limitereduse ale măsurilor privative de libertate, se menționează însă expressis verbis natura excepțională a acestora, în sensul că pot luate numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității șidezvoltării minorului nu sunt disproporționate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii. Există, de asemenea,o dispoziție expresă, potrivit căreia, la stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive, se are învedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menţinerii acestei măsuri. În ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive mai trebuie precizat faptul că, spre deosebire dedispozițiile art. 350 CPP 1968, dispozițiile art. 399 alin. (1) NCPP nu mai prevăd posibilitatea luării măsurii arestăriipreventive direct prin sentință, iar alineatul nal al art. 399 permite instanței ca, după pronunțarea hotărârii, să
pună în dezbatere înainte de sesizarea instanței de apel necesitatea luării măsurii arestării preventive atuncicând există situații excepționale. De asemenea, în privința minorilor, faptul că se au în vedere personalitatea
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse55
și efectele pe care măsura le produce asupra acestora trebuie să genereze o preocupare a organelor careformulează propunerea de arestare preventivă de a depune diligențe ca în materialul de urmărire penală sau înmotivarea propunerii de arestare preventivă să învedereze îndeplinirea acestei condiții.
3. Prelungirea măsurii arestării preventive – art. 234-237 NCPP În ceea ce privește condițiile, prelungirea măsurii arestării preventive se dispune dacă temeiurile careau determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noicare justică prelungirea măsurii. Raportat la procedură, prelungirea măsurii arestării preventive se dispune la propunerea motivată aprocurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, cu 5 zile înaintea expirării duratei arestăriipreventive. Spre deosebire de reglementarea anterioară, nu se mai prevede că organul de cercetare penalătrebuie să-l sesizeze pe procuror cu 8 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, astfel încât propunerea
procurorului de prelungire a duratei arestării preventive nu va mai avea la bază propunerea organului decercetare penală, ci procurorul va sesiza în mod direct judecătorul de drepturi și libertăți. Competența teritorială de soluționare aparține judecătorului de drepturi și libertăți de la instanţa căreiai-ar reveni competenţa în momentul soluţionării propunerii de prelungire să judece cauza în primă instanţă/dela instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se aă locul de reţinere/locul unde s-a constatatsăvârşirea infracţiunii/sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Spre deosebirede actuala reglementare, care prevede că, în cazul în care sunt mai mulți inculpați arestați, procurorul trebuie săsesizeze instanța cu propunere de prelungire pentru toți inculpații, în NCPP se lasă la latitudinea procuroruluisă sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de prelungire a duratei arestării preventive pentru
toți inculpații, deoarece dispozițiile art. 234 alin. (5) statuează faptul că procurorul va putea sesiza judecătorulde drepturi și libertăți cu propunere de prelungire a arestării preventive pentru toţi inculpaţii. Astfel, în funcție decircumstanțe, procurorul va aprecia dacă se impune sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerede prelungire a arestării preventive pentru toți inculpații sau doar pentru cei pentru care expiră durata arestăriipreventive. Propunerea de prelungire a arestării preventive se soluţionează în prezenţa inculpatului , în afară decazul când acesta este internat în spital şi, din cauza stării sănătăţii, nu poate adus în faţa judecătorului dedrepturi şi libertăţi, sau când, din cauză de forţă majoră ori stare de necesitate, deplasarea lui nu este posibilă
(aceleași excepții ca în actuala reglementare). De asemenea, asistenţa juridică şi participarea procuroruluisunt
obligatorii, însă, spre deosebire de CPP 1968, art. 235 alin. (3) NCPP prevede că „este obligatorie ascultareainculpatului” prezent despre toate motivele pe care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării preventive.Se pune întrebarea ce se înțelege prin „ascultare”: luarea unei declarații și consemnarea ei în condițiile art. 110NCPP sau doar consemnarea concluziilor inculpatului referitor la propunerea de prelungire a măsurii arestăriipreventive? Inițial, prin „ascultare”, intenția legiuitorul a fost de a se înțelege doar concluzii asupra aspectuluipus în discuție, iar prin „audiere”, luarea unei declarații în scris, în conformitate cu dispozițiile art. 110 NCPP.Dispozițiile art. 101 NCPP, care reglementează principiul loialității administrării probelor, fac vorbire despre
„tehnici de ascultare și persoana ascultată” , ceea ce ar putea duce la concluzia că nu există nicio deosebire
între ascultare și audiere. În art. 104 NCPP, legiuitorul folosește termenul audiere – „persoanele audiate încursul procesului penal”. Pe de altă parte, textul art. 106 se referă la regulile speciale privind ascultarea, însă
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse56
în conținutul lui este folosită și sintagma „audierea persoanei” , iar în cuprinsul alin. (1) al aceluiași articol suntmenționați ambii termeni: audiere și ascultare. De asemenea, ascultarea părților, a persoanei vătămate și a
procurorului este reglementată și în cuprinsul art. 352, care prevede publicitatea ședinței de judecată și faptul
că instanța poate să declare ședința nepublică „după ascultarea părţilor prezente, a persoanei vătămate şi
a procurorului” . Rezultă în mod clar că intenția legiuitorului nu este de a lua o declarație scrisă acestor părți,ci doar concluzii cu privire la aspectul pus în discuție. Diferențele enumerate dovedesc o inconsecvență alegiuitorului în folosirea noțiunilor de „ascultare” și „audiere” , urmând să e interpretate în funcție de instituțiaprocesuală incidentă și specicul ei și cu respectarea drepturilor procesuale ale părților. Față de CPP 1968, respectiv obligația pe care o are judecătorul de a încunoștința părțile cu privire laziua și ora soluționării doar a propunerii de arestare preventivă, nu și la prelungirea măsurii arestării preventive,
în cuprinsul art. 235 alin. (2) NCPP se prevede că avocatul inculpatului este încunoştinţat cu privire la data șiora de soluționare a propunerii de prelungire a arestării preventive.
Arestarea preventivă se poate dispune inițial pentru o durată de 30 de zile, ulterior se poate prelungi cu încă 30 de zile, în nal, în cursul urmăririi penale, nu poate depăși un termen rezonabil, respectiv nu mai multde 180 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță prin încheiere motivată asupra propunerii de prelungirea măsurii arestării preventive.
Model minută – admitere propunere prelungire arestare preventivă
„DISPUNE:
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria... de prelungire a măsurii arestăriipreventive a inculpatului A.B.
Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului A.B. (date potrivit art. 107 alin. 1C. proc. pen.), arestat în baza M.A.P. nr. .../..., emis de Judecătoria..., pe o durată de 30 de zile, de la... la...inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcinaacestuia. Onorariul apărătorului din ociu, în cuantum de... lei, se avansează din fondurile MinisteruluiJustiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi..., ora...”
Model minută – respingere propunere prelungire arestare preventivă
„DISPUNE:
Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria... de prelungire a măsurii arestăriipreventive a inculpatului A.B., ca neîntemeiată.
Dispune punerea în libertate a inculpatului A.B. (date potrivit art. 107 alin. 1 C. proc. pen.) de subputerea M.A.P. nr. .../..., emis de Judecătoria..., la expirarea duratei arestării preventive, respectiv la...,dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcinaacestuia. Onorariul apărătorului din ociu, în cuantum de... lei, se avansează din fondurile MinisteruluiJustiţiei.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse57
Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare.Pronunţată în camera de consiliu, azi..., ora...”
sau
„DISPUNE:
Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria... de prelungire a măsurii arestăriipreventive a inculpatului A.B., ca neîntemeiată.
În baza art. 237 alin. (2), raportat la art. 211, art. 215 C. proc. pen., înlocuiește măsura arestăriipreventive a inculpatului A.B. cu măsura controlului judiciar.
În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se aă sub control judiciar, inculpatul trebuiesă respecte următoarele obligaţii: (...) În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să
respecte următoarele obligaţii: (...) În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare curea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestuluila domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. .../..., emis deJudecătoria..., dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcinaacestuia. Onorariul apărătorului din ociu, în cuantum de... lei, se avansează din fondurile MinisteruluiJustiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare.
Pronunţată în camera de consiliu, azi...”
4. Vericarea măsurii arestării preventive în procedura de cameră prelim-
inară – art. 348, raportat la art. 207 NCPP În această materie au intervenit schimbări importante, în primul rând pentru că această fază a procesuluipenal este nou introdusă. Ea debutează după sesizarea instanței cu rechizitoriul, până la sesizarea instanțeide judecată. Dacă instanța este sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției nu mai există procedura decameră preliminară, trecându-se direct la sesizarea instanței de judecată.
Procedura de cameră preliminară are ca obiect vericarea competenței, a legalității sesizării instanței,a legalității administrării probelor în cursul urmăririi penale și a efectuării actelor de urmărire penală.
Procedura de cameră preliminară durează maximum 60 de zile și debutează în momentul în care judecătorul de cameră preliminară xează un termen, care nu poate mai mic de 20 de zile, în care inculpatulpoate să depună cereri și excepții referitoare la legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrăriiprobatoriului sau efectuării actelor de urmărire penală. La expirarea acestui termen, cererile și excepțiileinvocate de inculpat sau din ociu de către instanță se transmit parchetului, care trebuie să răspundă în 10 zile.După expirarea acestui termen, instanța se pronunță asupra acestor cereri și excepții prin încheiere motivată,iar în cazul în care sancționează actele de urmărire penală sau exclude una sau mai multe probe administrate în
cursul urmăririi penale pronunță o încheiere care se comunică parchetului care a emis rechizitoriul, acesta indobligat ca în termen de 5 zile să remedieze neregularitățile constatate de judecătorul de cameră preliminară și
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse58
să comunice acestuia din urmă dacă menține dispoziția de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei. În procedura de cameră preliminară, judecătorul de drepturi și libertăți are posibilitatea să dispună e începerea judecății, e restituirea cauzei la parchet. Procedura de cameră preliminară este singura fază a procesului penal
în care se poate dispune restituirea cauzei la parchet. În procedura de cameră preliminară, dacă inculpatul se aă în arest preventiv, NCPP prevede că dosarultrebuie înaintat de procuror la judecătorul de cameră preliminară cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea durateimăsurii arestării preventive.
În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verică din ociulegalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
Această vericare se face în prezența inculpatului, însă, în anumite situații (de exemplu, inculpatul este internat în spital și, din cauza sănătății, nu poate adus în fața judecătorului de cameră preliminară sau din cauză deforță majoră sau stare de necesitate nu este posibilă deplasarea lui), se poate face în lipsa acestuia, dar numai
în prezența apărătorului său, care poate să pună concluzii. Participarea procurorului este obligatorie. În practicăs-ar putea ivi o problemă, în situația în care judecătorul de cameră preliminară xează termen pentru vericarealegalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în cea de a treia zi, ceea ce înseamnă că mai rămân douăzile până la expirarea duratei măsurii arestării preventive.
Împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară dispune revocarea măsurii arestăriipreventive se poate formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, respectivcomunicare, pentru cei absenți. Dacă aceste 48 de ore se adaugă la cele 3 zile ne situăm în momentulexpirării duratei măsurii arestării preventive, respectiv a termenului de contestație, ceea ce face inutilă și fărăobiect dispoziția din Cod care statuează că recursul procurorului se soluționează înainte de expirarea duratei
arestării preventive dispuse anterior. Pentru a evita o astfel de situație, primul termen de vericare a legalității șitemeiniciei măsurii arestării preventive trebuie să e xat mai repede de ultima zi permisă de legiuitor (a treia zidin momentul înregistrării dosarului). În urma vericării măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară, judecătorul decameră preliminară poate pronunța următoarele soluții [art. 207 alin. (4) și (5) NCPP]:
De asemenea, în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, dinociu, verică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luareamăsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu.
Model minută de vericare a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară
„DISPUNE:
În baza art. 348 C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a
inculpatului A.B. (date potrivit art. 107 alin. 1 C. proc. pen.), arestat în baza M.A.P. nr. .../..., emis de
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse59
Judecătoria..., şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi..., ora...”
sau
„DISPUNE:
În baza art. 348 alin. (1), raportat la art. 211, art. 215 C. proc. pen., înlocuieşte măsura arestăriipreventive a inculpatului A.B. (date potrivit art. 107 alin. 1 C. proc. pen.) cu măsura controlului judiciar. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se aă sub control judiciar, inculpatul trebuiesă respecte următoarele obligaţii: (...) În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului sărespecte următoarele obligaţii: (...) În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare curea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestuluila domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. ... /..., emis deJudecătoria..., dacă nu este arestat în altă cauză.
Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi...”
sau
„DISPUNE:
În baza art. 348 alin. (1) C. proc. pen., revocă măsura arestării preventive a inculpatului A.B. (date potrivit art. 107 alin. 1 C .proc. pen.) arestat în baza M.A.P. nr. .../..., emis de Judecătoria... Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. ... /..., emis deJudecătoria..., dacă nu este arestat în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi..., ora...”
În ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară dispune luarea măsurii arestării preventive lapropunerea procurorului sau din ociu, în cazul în care procedura nu se încheie în primele 30 de zile decând s-a dispus măsura arestării preventive, judecătorul de cameră preliminară va pune în discuție din ociunecesitatea menținerii, iar nu a prelungirii stării de arest. NCPP nu reglementează ce se întâmplă cu măsuraarestării preventive când judecătorul de cameră preliminară dispune restituirea cauzei la parchet, neexistândo dispoziție similară celei din CPP 1968, respectiv menținerea măsurii pe o durată de 30 de zile. Considerămcă și sub imperiul NCPP trebuie interpretat că se poate dispune menținerea măsurii arestării preventive înipoteza restituirii cauzei la procuror, cu condiția ca durata arestării preventive în cursul urmăririi penale să nu
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse60
5. Vericarea măsurii arestării preventive în cursul judecăţii – art. 208NCPP
Dacă se dispune începerea judecății potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (7) NCPP, judecătorul de cameră
preliminară care a vericat legalitatea sesizării, administrării probelor etc. exercită funcția de instanță de judecată în cauză. Dacă judecătorul de cameră preliminară dispune sesizarea instanței de judecată, dosarul se înaintează instanței cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive.
În tot cursul judecăţii, instanţa, din ociu, prin încheiere, verică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpat.
În cursul judecării cauzei, această vericare se face în ședință publică, iar durata măsurii arestării preventivepoate ține până la atingerea a jumătate din maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea care constituieobiectul judecății și nu mai mult de 5 ani în primă instanță.
Model minută de vericare a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive în cursul judecăţii
„DISPUNE:
În baza art. 362 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventivea inculpatului A.B. (date potrivit art. 107 alin. 1 C. proc. pen.), arestat în baza M.A.P. nr. .../..., emis deJudecătoria..., şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi..., ora...”
6. Revocarea măsurii arestării preventive – art. 242 alin. (1) NCPP Se dispune din ociu sau la cerere, dacă au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut
împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii. Sub imperiul CPP 1968, exista practică neunitară cu privire la situația în care este incident cel puținun caz de nulitate absolută, respectiv o nerespectare a unei dispoziții legale sancționate cu nulitatea absolută(coinculpați cu interese contrare asistați de același apărător, sau, din eroare, în cursul judecății, ședința a fostcondusă nepublic, deși cauza privea un inculpat minor împreună cu unul major, de natură să vicieze întreagamăsură a privării de libertate). Astfel, într-o opinie se apreciază că, ind vorba despre o nulitate absolută, aceastaproduce efecte și asupra actelor procesuale ulterioare (eventuale mențineri/prelungiri de arest preventiv). Într-oaltă opinie s-a considerat că pot avute în vedere de către instanță doar cauze de nelegalitate ivite ulteriorconstatării legalității și temeiniciei și menținerii măsurii arestării preventive, vorbindu-se despre o autoritateparțială de lucru judecat. Soluția consacrată de NCPP a valoricat cea de-a doua orientare, conform căreiacauzele de nelegalitate neconstatate anterior nu mai pot avute în vedere pentru a dispune revocarea măsuriiarestării preventive. Această dispoziție legală poate ridica însă probleme din perspectiva jurisprudenței CEDO întemeiate peart. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului. Astfel, conform art. 5 parag. 1 din Convenție, „orice persoană
are dreptul la libertate și la siguranță, nimeni nu poate lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuriși potrivit căilor legale”. „Potrivit căilor legale” presupune respectarea atât a legii penale de drept substanțial,
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse61
cât şi a legii procesual penale. Există, de asemenea, standarde cu privire la lege, respectiv să e accesibilă,previzibilă, precisă, să ofere garanții împotriva arbitrariului etc. Inițial, Curtea a apreciat că orice încălcare adispozițiilor legale interne conduce la încălcarea art. 5. Ulterior, Curtea a revenit asupra jurisprudenței inițiale și
a făcut diferența între nelegalități vădite, agrante și aspecte de încălcare a dispozițiilor legale care nu îmbracăaceastă natură. Această diferență este detaliată în cauza Calmanovici împotriva României 11. Cauza Mooren
împotriva Germaniei 12 este relevantă cu privire la denirea noțiunilor „potrivit căilor legale” și „încălcare agrantăa dispozițiilor legale interne” .
Exemple de încălcări ale dispozițiilor legale interne pe care Curtea le-a considerat „încălcări agrante”: încălcări care vizează arbitrariul (de exemplu, actul prin care se dispune privarea de libertate nu este motivat,reaua-credință a autorităților statale, care au procedat la privarea de libertate a inculpatului, inducându-l îneroare: o persoană este citată și audiată ca martor, după care este pusă sub învinuire, pusă în mișcare acțiuneapenală și formulată propunere de arestare preventivă, apreciindu-se că persoana în cauză a fost citată inițial în
calitate de martor pentru a-l determina pe martorul devenit inculpat să se prezinte de bunăvoie la sediul unitățiide parchet), depășirea competenței instanței, neaudierea persoanei în procedura prevăzută de art. 5 parag. 3sau nelegala citare a acesteia, în situația în care măsura arestării preventive s-a dispus în lipsă.
În situația în care o dispoziție legală internă este încălcată agrant vor exista consecințe și cu privire laprivarea de libertate ulterioară, art. 5 parag. 1, cum este interpretat în jurisprudența CEDO, conferind drepturimai favorabile inculpatului. Drept urmare, va aplicat cu prioritate față de norma procesual penală internă, careimpune să se aibă în vedere doar cauze de nelegalitate ivite ulterior menținerii cu caracter denitiv a măsuriiprivative de libertate.
7. Înlocuirea măsurii arestării preventive – art. 242 alin. (2)-(13) NCPPSe poate dispune din ociu sau la cerere, în orice stadiu al procesului penal, e de judecătorul de
drepturi și libertăți, e de judecătorul de cameră preliminară, e de instanța de judecată. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai ușoară se dispune dacă sunt îndeplinite condițiileprevăzute de lege şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului,se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este sucientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202alin. (1). Înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai grea se dispune dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduiteiprocesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopuluiprevăzut la art. 202 alin. (1). Sub imperiul CPP 1968, înlocuirea/revocarea măsurii arestării preventive nu se poate dispune în fazaexecutării mandatului de arestare preventivă emis în lipsă, singura posibilitate pe care o are instanța indsă dispună executarea mandatului de arestare. În noua procedură de executare a mandatului de arestarepreventivă emis în lipsa inculpatului se poate dispune, evaluând declarația inculpatului în contextul celorlalteprobe administrate în cauză, și înlocuirea/revocarea măsurii arestării preventive. Sub imperiul CPP 1968, în cazul în care se respingea o cerere de revocare/înlocuire a măsurii arestării
11 Cererea nr. 42.250/02, Hotărârea din 1 iulie 2008, publicată în M. Of. nr. 283 din 30 aprilie 2009.12 Cererea nr. 11364/03, Hotărârea Marii Camere din 9 iulie 2009.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse62
13 Cererea nr. 11956/07, Hotărârea din 14 septembrie 2009.
preventive, încheierea prin care instanța se pronunța asupra acestui aspect era denitivă, iar soluția de admitereputea atacată cu recurs. Potrivit NCPP, indiferent de soluție, e că se admite, e că se respinge o cerere derevocare/înlocuire a măsurii arestării preventive, aceasta este supusă contestației, în termen de 48 de ore de lapronunțare sau de la comunicare. Trebuie pus în discuție și aspectul legat de imposibilitatea de a recura, potrivit CPP 1968, încheiereaprin care se respingea cererea de înlocuire/revocare a măsurii arestării preventive. În practică existau soluții,
în sensul că un astfel de recurs este admisibil, întrucât s-a apreciat că este vorba despre principul egalitățiiarmelor. Astfel, dacă instanța ar admis cererea de înlocuire/revocare a măsurii arestării preventive, unitateade parchet ar avut posibilitatea să exercite recurs și, de asemenea, în situația unei soluții de respingere,conform principiului egalității armelor, inculpatul ar trebui să aibă aceeaşi posibilitate, invocându-se în susținere
jurisprudența CEDO. Se constată însă că, în cauza Stephens împotriva Maltei 13 , Curtea a apreciat că într-oastfel de situație nu suntem în prezența unei încălcări a art. 5 parag. 4, întrucât partea interesată are posibilitatea
de a formula o nouă cerere de revocare/înlocuire oricând dorește. În noua reglementare, viziunea legiuitorului este de a conferi posibilitatea formulării unei contestații și împotriva unei soluții de respingere, astfel că, dacă standardul de protecție pe care statul semnatar al Convențieiapreciază că este cazul să-l confere este unul superior, acesta va aplicat cu prioritate față de cel conferit prinConvenție.
Model minută de admitere a cererii parchetului de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsuraarestării preventive
„DISPUNE:
Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria... În baza art. 221 alin. (11) C. proc. pen., raportat la art. 223 alin. (...) C. proc. pen. şi art. 238 C.
proc. pen., înlocuieşte măsura arestului la domiciliu, dispusă prin încheierea din..., a Judecătoriei..., cumăsura arestării preventive a inculpatului A.B. (date potrivit art. 107 alin. 1 C. proc. pen.), pe o duratăde... zile, de la... la... inclusiv. În baza art. 238 C. proc. pen., raportat la art. 230 C. proc. pen., dispune emiterea mandatului dearestare preventivă a inculpatului. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcinaacestuia. Onorariul apărătorului din ociu, în cuantum de... lei, se avansează din fondurile MinisteruluiJustiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi...”
8. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pecauţiune – art. 242 alin. (10)-(13) NCPP Este dicil să se dispună luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune în situația în care judecătorul
învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă respinge o astfel de propunere, întrucât legiuitorulnu a prevăzut în mod practic o procedură de aplicare a acestei dispoziții, însă pentru ipoteza înlocuirii măsurii
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse63
arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune există dispoziții exprese în NCPP, respectiv art.242 alin. (10)-(13). Astfel, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (10) NCPP, „dacă cererea are ca obiect înlocuirea măsurii arestării
preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, dacă găseşte cerereaîntemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată,
prin încheiere, dată în camera de consiliu, admite în principiu (s.n.) cererea şi stabileşte valoarea cauţiunii,acordând inculpatului termen pentru depunerea ei” . Prin această primă încheiere de admitere în principiu,instanța face o analiză a temeiniciei cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului
judiciar pe cauțiune, deși este vorba despre o încheiere de admitere în principiu. Aceasta se pronunță în camerade consiliu, chiar dacă instanța este sesizată în ședință publică privind o astfel de cerere de înlocuire a măsuriiarestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune. Prin încheierea de admitere în principiu, instanțatrebuie să stabilească și cuantumul cauțiunii. Alin. (10) trebuie interpretat în strânsă legătură cu alin. (13) al
aceluiași articol, care prevede că „termenul prevăzut la alin. (10) curge de la data rămânerii denitive a încheierii prin care se stabileşte valoarea cauţiunii” . Rezultă că încheierea de admitere în principiu este supusă contestației,ca orice încheiere pronunțată pe măsuri preventive, respectiv în termen de 48 de ore de la pronunțare sau dela comunicare.
Dacă se admite în principiu cererea de înlocuire se trece la o a doua etapă, reglementată prin alin.(11) al art. 242 NCPP, conform căruia, „dacă se depune cauţiunea în termenul xat, judecătorul de drepturi şilibertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu,admite cererea de înlocuire (s.n.) a măsurii preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, stabileşteobligaţiile ce vor reveni inculpatului pe durata măsurii şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului,
dacă nu este arestat în altă cauză” . Există și o a doua ipoteză pentru situația admiterii în principiu a cererii,reglementată în alin. (12): „Dacă nu se depune cauţiunea în termenul xat, judecătorul de drepturi şi libertăţi,
judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, în lipsainculpatului şi a procurorului, respinge ca neîntemeiată (s.n.) cererea formulată de inculpat” .
Model minută de admitere a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune
„DISPUNE:
În baza art. 242 alin. (10) C. proc. pen., admite în principiu cererea inculpatului A.B. (date potrivitart. 107 alin. 1 C. proc. pen.) de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pecauţiune.
Stabileşte valoarea cauţiunii la suma de... lei. Acordă inculpatului un termen de... de la data rămânerii denitive a prezentei încheieri pentrudepunerea cauţiunii.
Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare.Dată în camera de consiliu şi pronunţată în camera de consiliu/şedinţă publică, azi...”
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse64
„DISPUNE:
În baza art. 242 alin. (11) C. proc. pen., admite cererea inculpatului A.B. (date potrivit art. 107 alin.1 C. proc. pen.) de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune.
În baza art. 242 alin. (11), raportat la art. 216 C. proc. pen., înlocuiește măsura arestării preventivea inculpatului A.B. cu măsura controlului judiciar pe cauțiune.
În baza art. 217 alin. (3), raportat la art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se aă sub control judiciar pe cauțiune, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: (...) În baza art. 217 alin. (3), raportat la art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciarpe cauțiune, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: (...) În baza art. 217 alin. (3), raportat la art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune sepoate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. ... /..., emis de
Judecătoria..., dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcinaacestuia. Onorariul apărătorului din ociu, în cuantum de... lei, se avansează din fondurile MinisteruluiJustiţiei.
Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Dată în camera de consiliu și pronunțată în camera de consiliu/ședință publică, azi...”
sau
„DISPUNE:
În baza art. 242 alin. (12) C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului A.B. (date potrivit art. 107 alin. 1 C. proc. pen.) de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de... lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din ociu, în cuantum de... lei, se avansează dinfondurile Ministerului Justiţiei.
Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în camera de consiliu/şedinţă publică, azi...”
În ceea ce privește calea de atac împotriva încheierii de admitere sau respingere a cererii de înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, spre deosebire de prima situație, a
încheierii de admitere în principiu a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, în care, în mod clar, NCPP reglementează calea de atac a contestației, nu mai este oferităo soluție în acest sens. Ca atare, ar trebui să se facă uz de dispozițiile generale cuprinse în art. 204-206 NCPP,care reglementează căile de atac împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți/judecătorulde cameră preliminară/instanța dispune asupra măsurilor preventive, întrucât prin cea de-a doua încheiere, ceade admitere sau respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pecauțiune, se dispune asupra măsurii preventive efective. Prin urmare, calea de atac împotriva acestei din urmă
încheieri ar trebui să e contestația, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau de la comunicare.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse65
9. Încetarea de drept a măsurii arestării preventive – art. 241, art. 399 alin.(2) și (3) NCPP Cazurile în care se poate dispune încetarea de drept a măsurii arestării preventive:
● la expirarea termenelor prevăzute de lege (180 zile/5 ani/durata pedepsei pronunţate în hotărârea decondamnare chiar nedenitivă) sau stabilite de organele judiciare, în cazurile în care procurorul dispuneo soluţie de netrimitere în judecată ori instanţa de judecată pronunţă o hotărâre de achitare, de încetare aprocesului penal, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar nedenitivă. În Codul de procedură penală anterior existaart. 140 alin. (1) lit. b), neexistând diferențe față de reglementarea din NCPP. În ceea ce privește soluțiade renunțare la aplicarea pedepsei, se precizează că această instituție corespunde achitării în temeiuldispozițiilor art. 10 lit. b1) CPP 1968 și, în consecință, în această ipoteză, art. 140 alin. (1) lit. b) CPP1968 reglementează soluția de încetare de drept a măsurii arestării preventive. De asemenea, instituția
amânării aplicării pedepsei din NCPP corespunde instituției suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii din Codul de procedură penală anterior. Suspendarea executării pedepsei sub supravegheredin NCPP corespunde dispozițiilor art. 350 alin. (3) lit. b) CPP 1968.● la data rămânerii denitive a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului; la data la careinstanţa pronunţă o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reţinerii şi arestării preventive, opedeapsă cu amendă, care nu însoţeşte pedeapsa închisorii, sau o măsură educativă.
10. Procedura constatării încetării de drept a măsurii arestării preventive Constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive se face din ociu, la cerere sau la sesizarea
administraţiei locului de deţinere. Se dispune de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de camerăpreliminară ori instanţa de judecată, în funcție de faza procesului penal, chiar şi în lipsa inculpatului. Asistenţa
juridică a inculpatului şi participarea procurorului sunt obligatorii. Se dispune prin încheiere motivată. Efectulconstatării încetării de drept a măsurii arestării preventive constă în punerea de îndată în libertate, dacă nu estereţinut ori arestat în altă cauză.
Referitor la momentul punerii în libertate a inculpatului ca urmare a constatării încetării de drept amăsurii arestării preventive, în jurisprudența sa, atunci când analizează celeritatea cu care se dispune punerea
în libertate, CEDO distinge în funcție de cauza care a determinat punerea în libertate a inculpatului, armând
că, în situația în care este vorba despre o revocare/înlocuire, respectiv o soluție care nu putea anticipată, estenormal ca punerea efectivă în libertate a persoanei respective să dureze un anumit interval de timp, însă estenecesar ca reprezentanții autorității statale să manifeste diligență în îndeplinirea formalităților administrativepentru punerea în libertate a persoanei în cauză. În situația în care măsura privativă de libertate încetează prinajungerea la termen, Curtea este mult mai exigentă, existând situații de condamnare pentru intervale mai micide o oră (de exemplu, în cauza K. împotriva Austriei 14 s-a apreciat că, într-o astfel de situație, autoritatea statalătrebuia să cunoască faptul că durata prevăzută de lege sau durata stabilită de organul judiciar urmează săexpire, astfel încât trebuia să înceapă și să deruleze din timp procedurile administrative pentru punerea efectivă
în libertate, pentru ca privarea de libertate să nu se prelungească peste ceea ce era necesar). În situația în care
deși se dispune punerea în libertate de îndată, dispoziție care este executorie, persoana este în continuare
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse66
privată de libertate, această privare nu este legală, urmând să se constate o încălcare a art. 5 parag. 1 dinConvenție.
Model minută de renunţare la aplicarea unei pedepse
“HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 80 C. pen., renunţă la aplicarea pedepseifață de inculpatul A.B. (date prevăzute de art. 107 alin. 1 C. proc. pen.) sub aspectul săvârşirii infracţiunii/infracţiunilor de... prev. de art. ... C. pen.
(...) În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., constată încetată de drept măsura arestării preventivedispuse prin încheierea de şedinţă din..., pronunţată de..., în dosarul nr. ... În baza art. 399 alin. (2) C. proc. pen., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de
sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. .../..., emis de Judecătoria..., dacă nu este reţinut sauarestat în altă cauză. (...) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi...”
În legătură cu încetarea de drept a măsurilor preventive trebuie adăugat faptul că, dacă încetarea dedrept a unei măsuri preventive intervine între momentul desesizării instanței de fond prin pronunțarea uneihotărâri, până la data sesizării instanței de apel, potrivit dispozițiilor art. 399 alin. (6) teza a II-a NCPP, liberarea,
în această situație, se dispune de administrația locului de deținere, nemaiind nevoie de o încheiere a instanței
prin care să se constate încetată de drept măsura arestării preventive.
11. Separarea funcțiilor judiciare. Incompatibilităţi Competența judecătorului de drepturi și libertăți nu vizează exclusiv măsurile preventive, ci și măsuriasigurătorii, măsuri de siguranță cu caracter provizoriu, actele procurorului (cererea de anulare, de reducerea amenzii aplicate prin ordonanță, încuviințarea perchezițiilor, a folosirii metodelor și tehnicilor speciale desupraveghere sau de cercetare), procedura audierii anticipate și alte situații prevăzute expres de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 3 NCPP, „(1) În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: a)funcţia de urmărire penală; b) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoaneiîn faza de urmărire penală; c) funcţia de vericare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcţia de
judecată. (...) (3) În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilăcu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cufuncţia de judecată” .
12. Alte dispoziţii legale vizând starea de arest preventiv care au cunoscutmodicări Articolul 364 NCPP reglementează posibilitatea inculpatului privat de libertate de a solicita judecarea în
lipsă: „Pe tot parcursul judecății, inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere în scrissă e judecat în lipsă (...)” . Este un aspect de natură să faciliteze judecata.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse67
O altă mențiune vizează celeritatea. Astfel, pe durata rezonabilă a arestului preventiv, CEDO analizeazăși obligația de diligență a autorităților statale. Articolul 355 alin. (1) NCPP stabilește că, dacă în cauză suntinculpați arestați preventiv sau aați în arest la domiciliu, judecata se face de urgență și cu precădere, termenele
de judecată ind, de regulă, de 7 zile. Pentru motive temeinic justicate, instanța poate acorda termene maiscurte sau mai lungi. Articolul 399 NCPP reglementează posibilitatea instanței, după pronunţarea hotărârii, până la sesizarea
instanţei de apel, de a dispune, la cerere sau din ociu, luarea, revocarea sau înlocuirea unei măsuri preventivecu privire la inculpatul condamnat.
13. Dispoziţii tranzitorii – art. 16, 17, 18 din Legea nr. 255/2013 pentrupunerea în aplicare a Codului de procedură penală și pentru modicarea șicompletarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale
Art. 16: „(1) Măsurile preventive aate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noicontinuă şi se menţin pe durata pentru care au fost dispuse, în condiţiile prevăzute de legea veche. Laexpirarea acestei durate, măsurile preventive pot prelungite ori, după caz, menţinute, revocate sau înlocuitecu o altă măsură preventivă, în condiţiile legii noi . (2) La expirarea duratei măsurii preventive a obligăriide a nu părăsi localitatea ori a obligării de a nu părăsi ţara, aate în curs de executare la data intrării învigoare a legii noi, se poate lua împotriva inculpatului oricare dintre măsurile preventive prevăzute de legeanouă. (3) În cauzele aate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, măsura preventivă a obligăriide a nu părăsi localitatea ori cea a obligării de a nu părăsi ţara, aată în curs de executare, se menţine pânăla termenul de judecată acordat în cauză, când instanţa poate lua împotriva inculpatului oricare dintre
măsurile preventive (s.n.) prevăzute de legea nouă” . Nu se poate lua însă o măsură preventivă mai grea decât aceea a obligării de a nu părăsi localitatea oriţara dacă nu s-au ivit alte împrejurări care să o justice. Potrivit dispozițiilor art. 17, „(1) propunerile, cererile sau orice alte cauze privind luarea, prelungirea,revocarea, înlocuirea sau încetarea măsurilor preventive, în cursul urmăririi penale, aate în curs desoluţionare în primă instanţă la data intrării în vigoare a legii noi, se soluţionează de către judecătorul dedrepturi şi libertăţi competent conform legii noi (s.n.), potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege” . Articolul 18 LPA NCPP reglementează, de asemenea, situația tranzitorie a recursurilor aate în curs
de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva încheierilor prin care, în cursul judecății,s-a dispus luarea, menținerea, revocarea, înlocuirea sau încetarea măsurilor preventive, în sensul că acestearămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit regulilor prevăzute de legea veche. Suntem înprezența unei excepții de la principiul activității legii procesual penale noi. Dacă instanţa admite însă recursulşi casează încheierea, va proceda la rejudecarea cauzei conform legii noi, putând lua oricare dintre măsurilepreventive prevăzute de aceasta.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse68
15 Articolul 54 din Legea nr. 304/2004 a fost completat de OUG nr. 3/2014 cu un alineat nou (12), care acoperă și ipoteza contestaţiilor împotriva hotărârilor pronunţate încursul judecăţii în materie penală în primă instanţă de judecătorii şi tribunale, în sensul că acestea se soluţionează în complet format dintr-un judecător.
14. Compunerea completului care judecă contestaţia împotriva încheieriiprin care instanţa de judecată se pronunţă asupra măsurilor preventive –Legea nr. 304/2004, modicată prin Legea nr. 255/2013
Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modicată prin Legea nr. 255/2013, nu oferă o soluție situațieicompunerii completului care judecă contestaţia împotriva încheierii prin care instanţa de judecată se pronunţăasupra măsurilor preventive. Astfel, la art. 54 din Legea nr. 304/2004 s-a introdus alin. (1 1), cu următoarearedactare: „Contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală de judecătorii de drepturi şi libertăţişi judecătorii de cameră preliminară de la judecătorii şi tribunale (s.n.) se soluţionează în complet formatdintr-un judecător” . S-a omis ipoteza în care contestația este formulată împotriva unei încheieri pronunțate deinstanța de judecată15.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse69
Arestul la domiciliu. Atribuțiile judecătorului de drepturi șilibertăți. Citarea și comunicarea actelor procedurale
Prelegere susținută de judecător Mihail UDROIU
1. Arestul la domiciliu
1.1. NoţiuneEste cea mai nouă măsură preventivă introdusă de Noul Cod de procedură penală (în continuare, NCPP)
şi are natura juridică a unei măsuri preventive privative de libertate. În această logică, NCPP face precizareacă durata acestei măsuri se deduce din durata pedepsei aplicate, paritatea ind de o zi de arest la domiciliula o zi de deducere, exact ca și în cazul măsurii arestării preventive, aceasta însemnând că numărul zilelor de
arest la domiciliu care au fost avute în vedere în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății urmează să ededus din pedeapsa aplicată, în cazul în care se aplică o pedeapsă în cursul procesului penal.
1.2. Condiţii Condițiile arestului la domiciliu sunt similare condițiilor arestării preventive, având în vedere că ambele
sunt măsuri preventive privative de libertate. Astfel, art. 218 alin. (1) NCPP face referire la condițiile prevăzute de art. 223 NCPP, respectiv la cele
două mari cazuri în care se poate dispune măsura arestării preventive:a) prima ipoteză: este autonomă de cazul pericolului pentru ordinea publică, respectiv atunci când existăo suspiciune cu privire la comiterea unei infracțiuni, indiferent de infracțiune și indiferent de gravitateaacesteia, condiția proporționalității măsurii cu scopul urmărit, precum și în cazul în care există unul dintreriscurile prevăzute de art. 223 alin. (1) lit. a)-d);b) a doua ipoteză: este dependentă de condiția pericolului concret față de ordinea publică, respectivcea prevăzută de art. 223 alin. (2) NCPP, care stipulează un set limitativ de infracțiuni, independent delimitele de pedeapsă pe care legea le prevede pentru acestea, precum și orice altă infracțiune pentrucare maximul special al pedepsei cu închisoarea este de 5 ani sau mai mare. Având în vedere dispozițiilelegii penale mai favorabile, limitele în privința cărora se va aprecia vor cele date de maximul special al
pedepsei prevăzute de Noul Cod penal, care, în majoritatea cazurilor, va pentru infracțiuni lege penalămai favorabilă.Pe lângă condițiile generale prevăzute de art. 223 NCPP, există atât condițiile prevăzute de art. 202
NCPP, respectiv măsura să e proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luatăşi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, cât și alte două condiții specicearestului la domiciliu, prevăzute de art. 218 alin. (3) NCPP: „Măsura nu poate dispusă cu privire la inculpatulfaţă de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie şi nici cu
privire la inculpatul care a fost anterior condamnat denitiv pentru infracţiunea de evadare”. În ceea ce privește prima condiție enumerată mai sus, inculpatul faţă de care există suspiciunea
rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie, deși textul pare să facă trimitere la
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse70
un capitol autonom de infracțiuni din Noul Cod penal, respectiv la art. 199-200, care fac parte din capitolul„Infracțiuni săvârșite împotriva unui membru de familie”, respectiv „Violenţa în familie”, precum și „Ucidereaori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă”, în realitate, condiția aceasta face trimitere la oriceinfracțiune săvârșită împotriva unui membru de familie, având subiectul pasiv calicat, constituit dintr-unmembru de familie (viol săvârșit împotriva unui soț sau unei rude în linie directă, actul sexual cu un minorsăvârșit împotriva unei rude în linie directă, un act de agresiune sexuală, o situație de rele tratamente aplicateminorului, o situație de trac de persoane care sunt minori și membri de familie). De asemenea, în practicăar mai putea apărea o problemă cu privire la această primă condiție, și anume atunci când în dosarul în carese propune de către procuror măsura arestului la domiciliu nu există o infracțiune asupra unui membru defamilie, însă într-o altă cauză există începută urmărirea penală și continuată față de suspect sau, eventual,pusă în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune asupra unui membru de familie. Apreciem că sintagma
„suspiciunea rezonabilă că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie” nu se referă doar la sfera
acțiunii penale din dosarul pus în discuție, ci la existența oricărei suspiciuni rezonabile cu privire la comitereaunei infracțiuni asupra unui membru de familie. Acest caz, coroborat cu deniția suspectului, prevăzută de art.77 NCPP ( „persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilăcă a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală se numeşte suspect” ), trimite la ideea că ori de câte oriintervine necesitatea analizării luării măsurii arestului la domiciliu, indiferent că este vorba despre o suspiciunerezonabilă că un inculpat a comis o infracțiune asupra unui membru de familie în dosarul în care urmează săse propună sau să se ia această măsură preventivă ori într-o altă cauză, această calitate atrage după sine ointerdicție de luare a măsurii arestului la domiciliu.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție enumerată mai sus, inculpatul care a fost anterior condamnat
denitiv pentru infracţiunea de evadare, legea prevede necesitatea existenţei unei hotărâri denitive decondamnare pentru infracțiunea de evadare, asumând, în această ipoteză, că numai pentru inculpatulmajor ar exista această interdicție. Această prevedere se explică prin faptul că, dacă, potrivit vechiului Codpenal, minorilor li se puteau aplica atât pedepse, cât și măsuri educative, actualul Cod penal prevede pentrusancționarea minorilor doar măsuri educative privative sau neprivative de libertate. În mod corelativ, dacăse „evadează” dintr-o măsură educativă privativă de libertate, nu se va putea vorbi despre infracțiunea deevadare, ci va incidentă infracțiunea de neexecutare a sancțiunilor penale, prevăzută de art. 288 alin. (2)NCP: „Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără drept
a centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care s-aaat legal în stare de libertate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă” . Dacăinterpretarea se face strict pe conținutul acestei prevederi, interdicția prevăzută de art. 218 alin. (3) NCPP nupoate incidentă față de minorul care se face vinovat de infracțiunea de neexecutare a sancțiunilor penale, dar
în analiza necesității și proporționalității măsurii, existența în antecedență a unei condamnări pentru aceastăinfracțiune trebuie să e evaluată prin raportare la necesitatea luării măsurii arestului la domiciliu.
De asemenea, deși NCPP conține referiri la condamnarea pentru infracțiunea de evadare, dar nicioreferire la infracțiunea de înlesnire a evadării, totuși această infracțiune va trebui avută în vedere când seapreciază necesitatea și proporționalitatea măsurii, prin analiza condițiilor generale prevăzute de art. 202
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse71
1.3. CompetenţaCompetența luării măsurii arestului la domiciliu aparține, în cursul urmăririi penale, judecătorului de
drepturi și libertăți , în camera preliminară, judecătorului de cameră preliminară sau, în cursul judecății, instanțeide judecată, pe o durată de 30 de zile și se poate prelungi, în mod similar măsurii arestării preventive, din 30
în 30 de zile în cursul urmăririi penale pe o procedură similară.Dacă a fost luată în faza urmăririi penale, măsura poate vericată sub aspectul temeiniciei și al legalității
la primirea dosarului în camera preliminară, iar când cauza trece în faza de judecată, există obligația devericare în sarcina instanței sub cele două aspecte.
În cursul urmăririi penale, art. 219 alin. (1) NCPP stabilește o competență similară de soluționare apropunerii de arest la domiciliu celei de la arestarea preventivă, excluzând însă din sfera judecătorului dedrepturi și libertăți competent teritorial să dispună măsura arestului la domiciliu pe judecătorul de drepturiși libertăți de la instanța în a cărei rază teritorială se aă locul de reținere al persoanei față de care se face
propunerea, deși nu este întotdeauna necesar să e formulată propunere de arest la domiciliu cu inculpatul înstare de libertate. Se poate lua măsura reținerii față de un suspect sau față de un inculpat, pentru ca ulterior săse pună în mișcare acțiunea penală şi să se formuleze propunere de arest la domiciliu cu privire la inculpatulcare se aă în stare de reținere, astfel încât și locul de reținere ar trebuit să e avut în vedere la stabilireasferei competenței teritoriale a judecătorului de drepturi și libertăți.
Înaintarea dosarului de către procuror la judecătorul de drepturi și libertăți se face, potrivit art. 287 alin.(2) NCPP, astfel: „În cazurile în care procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorulde cameră preliminară ori alte autorităţi prevăzute de lege, în vederea soluţionării propunerilor ori cererilorformulate în cursul urmăririi penale, va înainta copii numerotate şi certicate de grefa parchetului de pe actele
dosarului ori numai de pe cele care au legătură cu cererea sau propunerea formulată. Organul de urmărire penală păstrează originalul actelor, în vederea continuării urmăririi penale” . Aici va apărea, probabil, discuția,similară celei de la arestarea preventivă, conform căreia apărarea va invoca faptul că probele în apărare, careexistau în dosarul de urmărire penală, au rămas la parchet și nu au fost înaintate de procuror, ind înaintatedoar cele în acuzare, iar acest caz de inechitate ar impieta asupra analizei ansamblului situației de faptrealizată de judecător. Chiar dacă textul de lege prevede însă faptul că procurorul poate trimite parțial acteledosarului, nimic nu îl împiedică pe judecător să solicite de la parchet înaintarea integrală a dosarului, iar fațăde dispoziția judecătorului de drepturi și libertăți nu există situație de excepție pe care procurorul să o poată
invoca în susținerea refuzului de a înainta integral dosarul, eschivându-se de la aceasta. În ceea ce privește asistența juridică obligatorie la luarea măsurii există o incongruență a NCPP:dispozițiile art. 219 alin. (8) NCPP prevăd că „dosarul cauzei se restituie organului de urmarire penală, întermen de 24 de ore (s.n.) de la expirarea termenului de formulare a contestației” , iar conform art. 204alin. (14) NCPP, „dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore (s.n.) de la soluționareacontestației” .
1.4. Obligaţii Odată cu luarea măsurii arestului la domiciliu, persoanei arestate i se impun, în mod obligatoriu, unele
obligații , enumerate de art. 221 alin. (2) NCP: „a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse72
judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori decâte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alți
participanți la comiterea infracțiunii, cu martorii ori experții, precum și cu alte persoane stabilite de organul judiciar” . Ultima parte a prevederii legale trebuie pe larg circumstanțiată, deoarece trebuie avut în vedere înce masură arestatul la domiciliu își poate respecta efectiv obligația impusă.
O obligație „facultativă” care poate impusă pe durata arestului la domiciliu este aceea ca inculpatul să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere. Probabil că această prevedere nu se va aplica, șinu pentru că acest sistem de supraveghere ar scump, costul lui ridicându-se la 1-2 milioane de euro, ceeace pentru statul român nu reprezintă un efort nanciar disproporționat. Fără acest sistem de supraveghere,măsura arestului la domiciliu va apărea însă ca o măsură golită de conținut, ca o situație foarte confortabilăpentru inculpat, deoarece, având în vedere excepțiile instituite de art. 221 NCPP, în cazul aplicării acesteimăsuri, inculpatului îi incumbă doar obligația de „a dormi” acasă.
Astfel, art. 221 alin. (5) NCPP prevede, ca o obligație generală, că, „pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul prevăzut la alin. (1) pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora” .Mai departe, alin. (6) prevede o serie de excepții: „la cererea scrisă și motivată a inculpatului, judecătorul dedrepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, îi poate permiteacestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învătământ sau de pregătire
profesională ori la alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precumși în alte situații temeinic justicate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar
pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului” (de exemplu, având în vedere o justicare întemeiată pe dreptul la educație, pe dreptul de a participa la activitatea unui cult religios etc.).
Mai mult decât atât, alin. (7) prevede că, „în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminarăsau a instanței de judecată, informând imediat despre aceasta instituția, organul sau autoritatea desemnatecu supravegherea sa și organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în fața căruia se aăcauza” . Cazurile urgente sunt determinate în Legea cu privire la executarea pedepselor privative de libertateși a măsurilor preventive privative de libertate, însă urgența care, teoretic, are caracter excepțional se poatemanifesta în orice perspectivă dezastruoasă pe care o are persoana respectivă despre o anumită situațieconcretă, așadar gradul de subiectivism este mare și nu poate imputat. Această cascadă de excepții de la
măsura arestului la domiciliu face ca supravegherea electronică sa dea eciență însăși măsurii preventiveimpuse. Arestul la domiciliu are un mare avantaj, și anume acela al scutirii statului de la efectuarea de cheltuieli
pentru persoanele private de libertate, costuri care au fost estimate la 2 300 de lei/lună pentru ecare persoanăprivată de libertate. Fără această minimă supraveghere, arestul la domiciliu este însă o măsură golită deconținutul coercitiv.
Dacă aruncăm o privire în dreptul execuțional comparat (această măsură ind implementată prima dată în sistemul de drept anglo-saxon și mai apoi în cel continental, într-o formă tehnică), purtarea sistemului desupraveghere este de esența acestei măsuri, pentru ca persoana arestată să poată monitorizată, mai ales
în condițiile în care însăși legea instituie atâtea excepții, în considerarea drepturilor generale, la învățământ,la muncă, la un standard decent de existență etc.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse73
Diferența de esență dintre măsura controlului judiciar și cea a arestului la domiciliu devine insesizabilă,cu beneciul suplimentar că perioada arestului la domiciliu se deduce din durata pedepsei aplicate. Dinpăcate, nu există capacitatea de a implementa această măsură tehnică și se pare că nici în viitor nu va exista.
Un alt exemplu de dispoziție aată deja în Codul de procedură penală adoptat în 2009 dar care, dinpăcate, nu se aplică este cea care transpune un standard al Comitetului de Prevenție a Torturii în aplicareaart. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, pentru evitarea situațiilor în care persoana interogatăar putea supusă relelor tratamente. În cursul urmăririi penale ‒ fază nepublică ‒ ar trebui să se procedezela înregistrarea declarațiilor suspectului sau inculpatului, dacă ar exista capacitatea tehnică. Având acestexemplu și extrapolându-l la NCPP, înseamnă că acesta va intra în vigoare și va funcționa pe excepții, și nupe regulile instituite în cuprinsul lui, cu rezerve motivate în situații concrete. Se întâmplă astfel deoarece însediile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, precum și în sediile parchetelor, unde se realizeazăinterogatoriile, nu există tehnică pentru înregistrarea audierii suspectului sau inculpatului. Este adevărat că
nu este o problemă procedurală, de sancțiune procedurală, deoarece legea penală, pe cale de excepție, estepermisivă sub acest aspect. Dacă această măsură, care nu este atat de costisitoare, nu a fost transpusă,atunci punerea în practică a măsurii arestului la domiciliu în varianta supravegherii cu ajutorul brățărilorelectronice va de și mai lungă durată în procesul de implementare a NCPP.
1.5. DurataPotrivit art. 222 alin. (1) și (2) NCPP, în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate luat pe o
durată de cel mult 30 de zile și poate prelungit numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile careau determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, ecare prelungire neputând să depășească 30 de
zile. De asemenea, potrivit alin. (9) și (10) ale aceluiași articol, durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile, iar durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului ladomiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului
în cursul urmăririi penale.Dacă se trece de faza urmăririi penale și cauza se aă în camera preliminară, legea nu mai prevede,
ca în cazul arestării preventive, un termen maxim al arestului la domiciliu și nici măcar nu face trimiterela noțiunea de termen rezonabil al arestului la domiciliu, prevederea aceasta ind incidentă doar arestăriipreventive16. Durata rezonabilă la care face referire art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului se
aplică ipotezelor de privare de libertate, indiferent dacă aceasta îmbracă forma unei măsuri preventive sau o
16 Prin decizia Curții Constituționale nr. 361/2015 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 222 NCPP. În motivarea deciziei, instanța de contencios constituționala arătat că: „24. Raportând condițiile arătate la prezenta cauză, Curtea reține că ingerința generată de măsura arestului la domiciliu vizează drepturi fundamentale,respectiv dreptul la libertate individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, dreptul la învățătură și muncă și protecția socială a muncii, este reglementatăprin lege, respectiv art. 218-222 din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, ind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririipenale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății în primă instanță, se impune, ind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și estenecesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. 25. Ingerința analizată nu este însă proporțională cu cauza care a determinat-o, așa
încât Curtea reține că dispunerea măsurii arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară și a judecății în primă instanță, fără a se reglementa cu privire latermenele pentru care poate dispusă și durata maximă a acesteia, nu asigură un just echilibru între interesul public și cel individual, întrucât această măsură poate dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp. Principiul proporționalității, astfel cum este reglementat în ipoteza particulară a art. 53 din Constituție, presupune caracterulexcepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar. Din moment ce autoritățilepublice pot recurge la restrângerea exercițiului unor drepturi în lipsa unor alte soluții, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca această măsură gravăsă înceteze de îndată ce a încetat și cauza care a provocat-o (a se vedea Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Ocial al României, Partea I, nr. 433,
din 28 iunie 2010). Acesta este și sensul dat dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală de către Curtea Constituțională, prin jurisprudența sa constantă. De altfel, acesteconsiderente de principiu se regăsesc și în Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Ocial al României, Partea I, nr. 33, din 15 ianuarie 2015, princare Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală, statuând faptul că măsura controlului judiciar reprezintăo măsură intruzivă ce afectează atât dreptul fundamental al libertății individuale, cât și libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca șiprotecția socială a muncii și libertatea economică, așa încât nereglementarea termenelor și a duratei maxime pentru care controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse74
pot dispuse aduce atingere principiului proporționalității, astfel cum este reglementat în art. 53 din Constituție, și care presupune caracterul excepțional al restrângerilorexercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar. 26. Față de dispozițiile constituționale la care s-a făcutreferire, Curtea constată că normele procesual penale ale art. 222 cu denumirea marginală „Durata arestului la domiciliu”, prin faptul că nu reglementează nici termenele
pentru care poate dispusă și nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară și de judecată în primă instanță, sunt neconstituționale, devreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecință ind restrâns, în mod nelimitat temporal,exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale vizate de conținutul acestei măsuri. Așa încât, potrivit standardelor de constituționalitate anterior arătate, Curtea constatăcă o asemenea restrângere este neconstituțională, întrucât încalcă principiul proporționalității, afectând substanța drepturilor fundamentale vizate, nerezumându-se larestrângerea exercițiului acestora”.
altă formă prevăzută de Convenție în art. 5 parag. 1. În jurisprudența CEDO, preluată ulterior și de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că arestul
la domiciliu este o măsură preventivă privativă de libertate. Or, ind o ipoteză de privare de libertate, înaccepțiunea art. 5 din Convenție, ar trebui să e aplicabile prevederile legislative referitoare la durata rezonabilă,cu referire la prelungirea sau menținerea măsurii arestului la domiciliu. Înșiruirea de criterii pe care o faceinstanța europeană, care vizează complexitatea și durata cauzei, atitudinea părților în cadrul procedurilor, seraportează în realitate la un singur fapt, și anume activitatea sau inactivitatea organelor judiciare, raportată lao anumită cauză concretă, precum și efectele pe care privarea de libertate le produce asupra unei persoaneaate în cadrul unei proceduri penale.
Pentru că analogia privind interpretarea este permisă în favoarea, și nu în defavoarea persoanei supuseunei măsuri procesual penale, nu se poate trece cu vederea că termenul rezonabil ar trebui raportat atât ladurata arestului la domiciliu, cât și în procedurile de menținere sau prelungire a măsurii arestului la domiciliu,
deoarece și aceasta este, în esență, o măsură preventivă privativă de libertate.De asemenea, trebuie privite cu atenție, din acest punct de vedere, dispozițiile art. 207 alin. (4) NCPP,
potrivit cărora, „când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiurinoi care justică o măsură preventivă, judecatorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținereamăsurii preventive față de inculpat” , precum și cele ale alin. (5), conform cărora, „când constată că au încetattemeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi caresă o justice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive,
judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate ainculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză” , dispoziţii referitoare la vericarea măsurilor preventive în
procedura de cameră preliminară.Judecătorul de cameră preliminară are obligația să verice din ociu măsurile preventive, e că este
vorba despre control judiciar, control judiciar pe cauțiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă. În alin. (4)al art. 207, referitor la arestul la domiciliu, se stipulează că, dacă se constată că temeiurile care au determinatluarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi, se dispune menținerea măsurii preventive față de inculpat,prin raportare generală la măsurile preventive. Dar la alin. (5) se face referire la temeiurile care au determinatluarea sau prelungirea măsurii arestării preventive, realizându-se o distincție nejusticată față de regimulgeneral al măsurilor preventive prin raportarea doar la arestarea preventivă. Opinia că dispozițiile generale
referitoare la revocare și înlocuire trebuie aplicate în mod general în procedura de cameră preliminară seimpune, iar acest text se prezintă ca o eroare de redactare. În ipoteza formulării propunerii de arest la domiciliu, procedura este similară celei de la arestarea
preventivă, soluțiile care se pot adopta ind următoarele: e propunerea este admisă și se dispune arestulla domiciliu, e propunerea este respinsă, dar se poate lua măsura controlului judiciar sau cea a controlului
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse75
O altă incongruență a NCPP de semnalat în legătură cu arestul la domiciliu este cea de la art. 219alin. (9) NCPP, care prevede că „judecătorul de drepturi și libertăți care respinge propunerea de arestare
preventivă (deși acest text se aă la secțiunea referitoare la arestul la domiciliu, n.n.) a inculpatului poatedispune, prin aceeași incheiere, luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) șic), dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege” . Este clar că acest text se interpretează în sensul că, dacăse respinge propunerea de arest la domiciliu, se pot lua celelalte măsuri preventive.
1.6. Întrebări ale participanţilor la conferinţă Întrebare: În condițiile în care art. 218 NCPP face trimitere la dispozițiile art. 223 alin. (2), prin sintagma
„infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane” se înțeleg și infracțiuniledin culpă, și dacă nu, de ce nu, care ar argumentul de interpretare?
Răspuns: Articolul 223 alin. (2) are mai multe teze: prima se referă la infracțiune intenționată contra
vieții , iar cea de-a doua la o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane.La infracțiunile intenționate contra vieții, asumând în mod expres intenția, sunt excluse cele comise din culpă.La a doua teză se admite de plano intenția, se admite de plano praeterintenția, singura în discuție rămânândculpa. Dacă aceasta a fost exclusă la prima teză, dar s-ar admite la cea de-a doua, ar însemna că s-ar anulași din prima teză. Greutatea în luarea măsurilor preventive cade pe aprecierea proporționalității. Cea mairelevantă transpunere a standardului de necesitate și proporționalitate există în Codul de procedură penalăfrancez, care consacră două măsuri impuse judecătorului: pe de o parte, judecătorul trebuie să motiveze dece măsura arestării preventive este necesară raportat la scopul urmărit și o altă măsură preventivă nu poateatinge acest scop, pe de altă parte, de ce măsura arestării preventive este singura aptă să asigure buna
desfășurare a procesului penal. Acest standard de motivare se regăsește în art. 5 al Convenției europene adrepturilor omului. Asadar, indiferent de ce infracțiuni ar impus legiuitorul, dacă s-a săvârșit o infracțiune șiexistă un set de riscuri, de sustragere, de fugă, de inuențare a martorilor, un risc pentru ordinea publică, iarmăsura necesară și proporțională cu scopul urmărit este doar privarea de libertate, aceasta se va lua, pentrucă, neind incompatibilă cu prezumția de nevinovăție, vizează doar buna desfășurare a procedurilor penale,și nu faptul că persoana respectivă este vinovată sau nevinovată. Faptul că unei persoane i se restrângedreptul de circulație nu înseamnă că este considerată vinovată. În acest sens este jurisprudența Curții înmateria acordării despăgubirilor, la art. 5.5., neraportându-se la privările nejusticate de libertate, ci doar la
cele nelegale. Astfel, în ipoteza privării de libertate și a constatării la nal că se dispune o soluție de achitare,privarea respectivă nu poate considerată nelegală, ci nejusticată. Având în vedere că măsurile preventiveau ca scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, greutatea aprecierii la luarea lor cade, pe deo parte, pe probele cu privire la comiterea unei infracțiuni, adică pe primul standard (să nu existe o privarede libertate arbitrară), și pe de altă parte, pe testul de necesitate și proporționalitate al măsurii, indiferent denatura infracțiunii.
Întrebare: Cu privire la art. 218 alin. (3) NCPP, unde se menționează că „măsura nu poate dispusă cu privire la inculpatul față de care există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune asupra unui membrude familie” , s-a menționat că există această suspiciune și atunci când în dosarul în care se propune de către
procuror măsura arestului la domiciliu nu există o infracțiune asupra unui membru de familie, însă într-o altăcauză există începută urmărirea penală și continuată față de suspect sau, eventual, pusă în mișcare acțiunea
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse76
penală pentru o infracțiune asupra unui membru de familie.Nu ar trebui ca judecatorul de drepturi și libertăți să aibă posibilitatea să verice existența acestei
suspiciuni, să-și formeze propria părere?
Răspuns: Se pune problema dacă suspectul în cauza în care se face propunerea de arest la domiciliu
este subiectul unei alte proceduri penale, în calitate de suspect sau inculpat. Judecătorul de drepturi și libertăți, în exercitarea competenței pe care o are, se poate referi strict la privarea sau neprivarea de libertate, iar nu laaprecierea validității actelor procurorului. În condițiile în care procurorul dispune continuarea urmăririi penale,acordându-i unei persoane calitatea de suspect sau de inculpat în cauză, nu există loc de cenzură pentru
judecătorul de drepturi și libertăți în această ipoteză, astfel încât, față de deniția legală a suspectului și față decea a inculpatului, este exclusă varianta în care judecătorul de drepturi și libertăți ar putea aprecia că nu existăsuspiciuni cu privire la comiterea unei infracțiuni cu privire la un membru de familie, atâta timp cât procurorul, înactele sale, într-o altă cauză conexă, a apreciat că există astfel de suspiciuni. Această suspiciune se formează
nu de când procurorul a început urmărirea penală, pentru că urmărirea penală în NCPP începe in rem. Ordineaetapelor în procedură este aceasta: începerea urmăririi penale cu privire la faptă, strângerea de probe, și abiacând acestea există și din ele rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana a comis o infracțiune, procuroruldispune continuarea urmăririi penale față de suspect, acordând persoanei respective calitate procesuală desubiect procesual principal și, pe cale de consecință, aducându-i la cunoștință drepturile. În NCPP nu mai existăetapa actelor premergătoare, astfel încât, din actul de sesizare, dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzutede lege și nu există niciunul dintre impedimentele de la art. 16 NCPP (fostul art. 10), decurge obligația începeriiurmăririi penale sau, dacă nu, să e dată o soluție de clasare pentru existența unui impediment de la art. 16NCPP, sau, în ipoteza în care nu sunt îndeplinite condițiile de formă, să e dispusă restituirea sesizării. Toate
actele făcute în noua logică procesuală se fac doar în cursul urmăririi penale, nemaiexistând o începere deurmărire penală in personam. Acordarea calității de suspect se face pe baza art. 305 NCPP, atunci când dinprobele efectuate în cursul urmăririi penale rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana respectivă a comis oinfracțiune. În acest moment, procurorul, căci doar el poate, va dispune continuarea efectuării urmăririi penalefață de suspect. De fapt, judecătorul de drepturi și libertăți, pentru a se pronunța pe o propunere de arestare ladomiciliu, aceasta trebuie să e formulată de procuror. Niciun procuror care a început urmărirea penală împotrivaunei persoane pentru comiterea unei infracțiuni asupra unui membru de familie nu ar face propunere de arestla domiciliu în același domiciliu cu privire la inculpat, ca standard de practică. Judecătorul este omnipotent, dar
numai în procedura lui de referință, doar în etapa în care este sesizat și doar pe măsura preventivă pentru careeste sesizat. Nici pe vechiul Cod și nici pe NCPP, judecătorul nu poate cenzura încadrarea juridică din cursulurmăririi penale stabilită de procuror, dacă este legală sau nelegală punerea în mișcare a acțiunii penale înprocedura care vizează strict măsurile preventive. Astfel, în ipoteza în care propunerea de arest la domicilius-ar face pentru un caz de tentativă de omor, dar, în același timp, în aceeași cauză sau într-un alt dosar,persoana pentru care se face propunerea are calitatea de suspect pentru o infracțiune de agresiune sexualăfață de persoana subiect pasiv al tentativei de omor, procurorul nici nu are obligația să înainteze judecătoruluicelălalt dosar, ci doar referatul cu propunerea. Judecătorul nu va avea acces la actele celuilalt dosar, ci doar,de exemplu, la ordonanța prin care s-a dispus continuarea efectuării urmăririi penale față de suspect pentru
agresiune sexuală împotriva unui membru de familie, cu descrierea faptei, sau la ordonanța de punere înmișcare a acțiunii penale cu privire la această infracțiune.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse77
Întrebare: Cum văd colegii de la IGPR posibilitatea de a se exercita supravegherea la domiciliu în cazularestului la domiciliu?
Răspuns din partea reprezentantului IGPR: Nu am un mandat potrivit căruia să pot expune pe largmăsurile care se iau. În acest moment, IGPR se reorganizează pentru a crea anumite structuri menite săpună în aplicare măsura arestului la domiciliu. Acum se nalizează procedurile de lucru. Se pot stabili o seriede obligații, dar eciența măsurii crește când persoana arestată la domiciliu este monitorizată. Aceasta dinpunct de vedere tehnic este foarte simplă, pe sistem GPS. Oricine poartă asupra sa un dispozitiv poate localizat. În casă, dacă există telefonie xă, prin conectarea unei brățări la aparatul de telefonie xă se poateindica locația exactă sau distanța față de aparatul de telefonie xă în cadrul acelei suprafețe. Măsura arestuluila domiciliu nu este un succes la nivel european. Este o măsură ecientă în țările de tradiție anglo-saxonă.Jumătate dintre țările din Europa nu au această măsură, iar în mare parte dintre cele în care există nu paresă e foarte ecientă, potrivit statisticilor, ca evaluare. Poate că în România, odată cu intrarea în vigoare
a NCPP, să e o măsură de succes, foarte ecientă, care exercită constrângerea astfel încât oamenii îșirespectă obligațiile, contribuind în acest fel la reducerea cheltuielilor bugetare, dar un pas important ar fostmecanismul de supraveghere electronică. Un alt pas, la fel de important, ar abilitatea Ministerului de Internede a asigura o vericare ecientă a punerii în executare a măsurii arestului la domiciliu. Există prevăzut înNCPP controlul inopinat, însă eciența acestei măsuri va depinde de modalitatea în care Ministerul de Interneva face dosarul personal al arestatului la domiciliu. Există situații-limită, cand soluția arestului la domiciliu parecea mai salvatoare.
Lucrurile se vor așeza în timp, rolul poliției ind foarte important în monitorizarea și implementareamăsurii. Dacă poliția se va dovedi ecientă în executarea măsurii preventive, deciența constând în lipsa
sistemului electronic de supraveghere va putea surmontată . Întrebare: Cu privire la cererea scrisă și motivată că dorește să părăsească domiciliul pentru prezentarea
la locul de muncă și la cursuri de învățământ, textul nu face precizări suplimentare referitoare la localitatealocului de muncă sau locația cursurilor de învățământ. În practică există și astăzi inculpați care încearcă săuzeze cu rea-credință de prevederile legale.
Cum apreciați situația?Răspuns: Bineînțeles că judecătorul va aprecia asupra oportunității cererii inculpatului, asupra ecienței
ei reale. Abuzul în exercitarea acestui drept procesual trebuie să e cenzurat. Este importantă rezonabilitatea
aprecierii, adică, în cazul abuzului de drept procesual, măsura de respingere trebuie să e corelativă, dar încazul unei cereri bine motivate, făcută de o persoană care își respectă cu bună-credință obligațiile, nu ar trebuisă existe impedimente la aprobare, cu o determinare însă foarte precisă a limitelor ca dovadă de precauție,pentru a nu goli de conținut măsura. Situațiile de abuz de drept procesual sunt inevitabile. Importantă pentrusuccesul acestei măsuri este decența, deopotrivă a celui care formulează și a celui care încuviințează cererea.
2. Dezbatere cu privire la internarea în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice O altă măsură procesuală privativă de libertate este prevazută de art. 184 NCPP, privind internarea în
vederea efectuării expertiei medico-legale psihiatrice. Articolul 184 este cel mai mare articol scris vreodată înistoria dreptului procesul penal într-un cod, avand 28 de alineate.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse78
Potrivit NCPP, expertiza medico-legală psihiatrică nu mai este obligatorie decât în două ipoteze: încazul infracțiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 și16 ani , cand există în continuare o prezumție relativă alipsei de discernământ, precum şi în cazul uciderii sau vătămării copilului nou-născut ori a fătului de către mamă,
respectiv infracțiunea prevăzută de art. 200 NCP.Celor două ipoteze li se adaugă dispoziția generală privind ipoteza în care organul de urmarire penalăsau instanța are o îndoială asupra discernământului suspectului ori inculpatului în momentul săvârșirii infracțiuniicare face obiectul acuzației. În esență, expertiza medico-legală psihiatrică se poate face cu sau fără internare. Dacă se face fărăinternare, persoana se prezintă la comisia medico-legală stabilită, este evaluată și se întocmește raportul deexpertiză medico-legală psihiatrică. Dacă se face cu internare, iar persoana respectivă este de acord cu aceasta,lucrurile decurg similar: pentru că este vorba despre o internare voluntară, persoana respectivă a consimțit larestrângerea libertății sale, astfel încât nu există o stare de conict între măsura procesuală și restrângerea
libertății persoanei. Situația cea mai delicată se înregistrează când suspectul sau inculpatul nu este de acord cu internarea.
În contextul CPP 1968 exista o prevedere care încălca dispozițiile art. 5 din Convenție, respectiv cea potrivitcăreia internarea medicală pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice se poate dispune de organulde cercetare penală, cu încuviințarea procurorului, sau de procuror, în condițiile în care această măsură poate supusă plângerii la procurorul ierarhic superior sau la procurorul care efectuează sau supraveghează urmărireapenală, în contradicție cu art. 5 parag. 4 din Convenție, conform căruia orice privare de libertate prevăzută deart. 5 parag. 1 trebuie să aibă o cale de contestație în fața unui tribunal independent și imparțial. Așadar, dreptulde acces la justiție sub imperiul CPP 1968 este limitat, în contradicție cu art. 5 parag. 4 din Convenție. Nu este
exclusă crearea unei proceduri sui generis de contestare a măsurii efectiv pe textul Convenției, însă dicultățilecreate de regulile procedurale sunt insurmontabile.
În NCPP, în acord cu jurisprudența CEDO, s-a apreciat că, față de caracterul privativ de libertate almăsurii internării nevoluntare în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, procedura de urmat esteuna similară celei de la arestarea preventivă. Astfel, primul pas este chemarea la comisia medicală a persoaneicare urmează să e expertizată. În acest context este de remarcat o altă incongruență a NCPP, care poate decelată în conținutul art. 184 alin. (4): „În cazul în care suspectul sau inculpatul refuză în cursul urmăririi penaleefectuarea expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, organul de
cercetare penală sesizează procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți în vederea emiterii unui mandat deaducere în scopul prezentării la comisia medico-legală psihiatrică. Dispozițile art. 265 alin. (4)-(9) se aplică înmod corespunzător” . Dacă se va verica art. 265, care se referă la mandatul de aducere, acesta poate emisinclusiv de către organul de urmarire penală sau, când se dorește intrarea în domiciliu, de către judecătorulde drepturi și libertăți, la sesizarea procurorului. Așadar, nu există nicio rațiune să se considere că organulde cercetare penală ar sesiza procurorul să emită mandat de aducere, în condițiile în care chiar dispozițiilegenerale de la mandatul de aducere îi permit lui însuși să emită mandatul.
O dispoziție importantă este cea prevăzută de alin. (5) al art. 184: „În cazul în care consideră căeste necesară o examinare complexă, ce necesită internarea medicală a suspectului sau a inculpatului într-o
instituție sanitară de specialitate, iar acesta refuză internarea, comisia medico-legală sesizează organul deurmarire penală sau instanța cu privire la necesitatea luării măsurii internării nevoluntare” .
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse79
Aprecierea caracterului complex al examinării se face de către comisia medico-legală, este prerogativamedicilor. În acest caz, propunerea se face de către procuror, iar competența de soluționare aparține judecătoruluide drepturi și libertăți, care va putea dispune internarea medicală pe 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii o
singură dată, tot pe 30 de zile, ca urmare a situațiilor în care expertiza nu a fost terminată sau este necesară oevaluare suplimentară.Practica medico-legală atestă că, în general, evaluarea psihiatrică se poate face într-un interval situat
între 5 zile și 20-25 de zile de internare într-un spital de psihiatrie. Această practică este foarte importantă deoarece este destul de ușor să e obținută aprobarea pentrua mai ține suspectul/inculpatul într-un spital de psihiatrie, mai ales în condiţiile în care măsura se dispunecând comisia consideră că este necesară o examinare complexă. Lejeritatea cu care se solicită internarea învederea efectuării expertizelor medico-psihiatrice trebuie privită cu mare atenție, mai ales că este o practicăobișnuită, deși nu întotdeauna absolut necesară. Întrucât efectele internării într-un spital de psihiatrie asupra
unei persoane pot mai grave decât efectele arestării preventive, se impune ca organele judiciare să manifesteo mare diligență la dispunerea măsurii, dar o și mai mare precauție la prelungirea ei, similară celei manifestatela prelungirea măsurii arestării preventive.
Similar procedurilor în materia măsurilor privative de libertate, aceasta se desfășoară în prezența unuiavocat ales sau numit din ociu, în camera de consiliu, deși nu există o dispoziție expresă în sensul acesta.
Codul reglementează o procedură proactivă de revocare a măsurii, în ipotezele în care internarea numai este necesară, explicabilă prin aceea că, dacă expertiza se nalizează mai înainte de nalizarea termenuluipe care a fost dispusă internarea, comisia sau procurorul poate sesiza judecătorul de drepturi și libertăți pentrurevocarea acesteia.
Procedura prevăzută de NCPP pentru această măsură se apropie foarte mult de standardele stabilitede jurisprudența CEDO în privința privărilor de libertate pentru motive medicale, în special în privința internării
în vederea efectuării unui procedeu probator psihiatric. Ea aduce cu sine însă și elemente de disconfort pentruprocurori, deoarece este mai complicată, presupune mandate, asistență judiciară, îndeplinirea cerințelor decitare. În plus față de aceste prevederi, durata privării de libertate în considerarea măsurii internării nevoluntare
în vederea efectuării expertiei psihiatrice se deduce din durata pedepsei aplicate.
3. Alte teme de dezbatere
Întrebare: Considerați că noțiunea de judecător de cameră preliminară care participă la judecata înfond este contrară ideii de separare a funcțiilor judiciare? Răspuns: Noțiunile nu sunt contrare, deoarece alin. (3) al art. 3 NCPP prevede că, „în desfăşurareaaceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii
judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată, adica funcţiade vericare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată” , reprezentată de cea a camerei preliminare. Întrebare: Dar, în mod natural, ele nu sunt compatibile? Oare nu de la necesitatea separării funcțiilor
judiciare s-a plecat în demersul de elaborare a noilor coduri? Răspuns: Da, dar Codul este un organism viu, care s-a tot modicat pe parcursul procedurii
parlamentare față de proiectul inițial al Ministerului Justiției, pe parcursul procedurii parlamentare de aprobarea LPA CPP, astfel încât, în momentul actual, cele două funcții judiciare nu sunt considerate incompatibile. Chiar
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse80
dacă la început s-a plecat de la lozoa separării funcțiilor judiciare, având în vedere realitatea instanțelor miciși mijlocii din Romania, prevederea din alin. (3) al art. 3 NCPP a fost considerată o soluție salvatoare, deoareceo incompatibilitate absolută între judecătorul de drepturi și libertăți, cel de camera preliminară și instanța de
judecată ar dus cu certitudine la disfuncționalități. Întrebare: Credeți totuși că, atunci când vor exista resurse materiale și umane suciente, se va lua înconsiderare această incompatibilitate? Răspuns: Se poate modica orice în CPP, dar sistemul judiciar funcționează și în forma actuală,codurile funcționează, nu sunt disfuncționalități. Va exista o încărcătură individuală mare a ecărui judecător.
4. Procedura audierii anticipate Este o procedură nou creată în cursul urmăririi penale. Urmarirea penală este nepublică, necontradictorieși cu preponderență scrisă. Procedura audierii anticipate creează însă o insulă de contradictorialitate în cursul
urmăririi penale, prevăzând că, „atunci când există riscul ca un martor să nu mai poată audiat în cursul judecăţii, procurorul poate sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea audierii anticipate a martorului” .
Scopul acestei instituții decurge dintr-o raportare la jurisprudența CEDO pe ipoteza în care martoriiaudiați în cursul urmăririi penale în fața procurorului nu pot reaudiați în fața unui judecător, astfel încât săse asigure efectivitatea dispozițiilor art. 6 parag. 2 lit. d) din Convenție referitoare la posibilitatea efectivă aacuzatului de a adresa martorului audiat în fața unui tribunal independent și imparțial întrebări într-o procedurăcontradictorie pentru asigurarea efectivității dreptului la apărare. În consecință, sunt situații în cursul urmăririi penale în care există riscul ca un martor să nu maipoată audiat ulterior: vârsta foarte înaintată, starea de boală, posibilitatea de a nu mai putea contactat
din cauza obligațiilor de serviciu, a distanței mari interpuse (de pilă, o persoană care lucrează pe un vapor),care nu afectează însă cele constatate de martor. Apărarea va putea oricând să ridice excepția că nu s-arespectat principiul contradictorialității, neexistând posibilitatea de a-i pune martorului întrebări. Se pun îndiscuție efectivitatea dreptului la apărare a suspectului sau inculpatului și valoarea probantă condiționată saunecondiționată, determinantă sau nedeterminantă a declarației acestui martor. Dar în procedura de la art. 308alin. (1) NCPP se prevede posibilitatea ca procurorul să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți în vedereaefectuării unei asemenea audieri. Faptul că procurorul sesizează nu înseamnă neapărat că judecătorul îl va șiaudia pe martor, deoarece alin. (2) stipulează că „judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază cererea
întemeiată, stabileşte de îndată data şi locul audierii, dispunându-se citarea părţilor şi subiecţilor procesuali principali” . Asadar, el se va raporta în aprecierea ca întemeiată a cererii procurorului la existența unui risc cuprivire la neaudierea martorului, ceea ce înseamnă că sesizarea procurorului trebuie să e motivată. Vor citațisuspectul sau inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, aceștia ind subiecțiiprocesuali principali, cu participarea obligatorie a procurorului, astfel cum dispune alin. (3). Procedura de audiere este una clasică, exact ca și cum audierea s-ar desfășura în cursul judecății,declarația ind consemnată după asigurarea posibilității apărării sau a persoanei vătămate să pună întrebărimartorului audiat, plenitudinea dreptului la apărare al acuzatului în cadrul procedurii judiciare ind astfelasigurată. Sunt importante, pe de o parte, o exigență de motivare de către procuror a necesității riscului audierii,
pe de altă parte, o privire atentă a judecătorului de drepturi și libertăți dacă există riscul cu adevărat, deoarece
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse81
normalitatea este reprezentată de desfășurarea judecății în ședință publică în momentul în care acuzarea deținetoate armele.
Întrebare: Așadar, mai întâi judecătorul apreciază dacă solicitarea este întemeiată și abia apoi se
xează termenul? Răspuns: Fiind o procedură în cursul urmăririi penale, este important să e contradictorie, să sepronunțe judecătorul prin încheiere, nu are prevăzută nicio cale de atac stipulată în mod explicit, deoareceneind o problemă de judecată efectivă, neind necesară îndeplinirea exigenței dublului grad de jurisdicție,controlul judiciar este încorporat în prezența în fața judecătorului de drepturi și libertăți. Și procedura dearestare preventivă este contradictorie. În cursul urmăririi penale există mai multe insule de contradictorialitatecreate de CPP. Procurorul îl poate audia pe acest martor. Procedura aceasta este una de excepție, dacăprocurorul apreciază că există un risc și dorește ca declarația acestuia să prezinte o valoare probantă în toatăplenitudinea ei. El poate face această audiere în cursul urmăririi penale în mod contradictoriu, în prezența
avocatului suspectului sau inculpatului sau a persoanei vătămate, procedura neind obligatorie. Procedura estecontradictorie, în fața unui judecător, se relizează cu citarea principalilor subiecți procesuali. Întrebare: Ce se întâmplă cu declarația martorului? Răspuns: Constituie probă în cursul urmăririi penale, făcută într-o dezbatere contradictorie, în fața unuiorgan judiciar, cu caracter de excepție. Proba face parte din dosarul urmăririi penale.
5. Citarea și comunicarea actelor procedurale. Mandatul de aducere În această materie, NCPP aduce modicări importante. Prima dintre acestea este prevăzută în art.257 alin. (2) NCPP: „Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din ociu, prin agenţii
procedurali ai organelor judiciare sau prin orice alt salariat al acestora, prin intermediul poliţiei comunitare ori prin serviciul poştal sau de curierat” . Această teză referitoare la poliția locală nu exista în Cod până acum.Poliția comunitară are cea mai bună reprezentare la nivel teritorial, astfel încât această mențiune va asigura oceleritate a procedurilor de citare și de comunicare a actelor procedurale, potrivit NCPP. O altă mențiune importantă se regăsește în alin. (4) al aceluiași articol: „În cazul prevăzut la art. 80,
persoanele vătămate şi părţile civile pot citate prin reprezentantul legal sau printr-o publicaţie de circulaţienaţională” . Această teză se referă la situația descrisă și potrivit CPP anterior, și potrivit NCPP, când existăun număr mare de persoane vătămate. De exemplu, în cazul FNI, două miliarde de lei vechi a costat doar
procedura de citare. Așadar, dispoziția este de natură să faciliteze procedura de citare în asemenea cazuri.Citarea se poate face într-un ziar, dar care să nu e de circulație locală, ci de circulație națională, pe o procedurăclasică, similară celei civile, nu pe o variantă electronică. Alin. (5) prevede că „citarea se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice altsistem de mesagerie electronică, în cazul în care organul judiciar are mijloacele tehnice pentru a dovedi căcitaţia a fost primită” . Așadar, dacă cel citat își dă acordul în prealabil, i se poate trimite comunicarea prin poștăelectronică. Alin. (13) al art. 259 NCPP prevede că „citarea prin intermediul poştei electronice sau al unui sistemde mesagerie electronică se face la adresa electronică ori la coordonatele care au fost indicate în acest scop
organului judiciar de către persoana citată sau de către reprezentantul ei” .
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse82
Similar situației din Codul de procedură civilă, citarea şi comunicarea actelor procedurale se fac în plic închis, care va purta menţiunea „Pentru justiţie. A se înmâna cu prioritate” , potrivit art. 257 alin. (8). În felulacesta se vor evita discuțiile cu privire la protecția datelor cu caracter personal.
O prevedere similară cu cea din CPP anterior cu privire la locul de citare este prevăzută în alin. (3) alart. 259, care stipulează că „suspectul sau inculpatul care a indicat, printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal, un alt loc pentru a citat este citat la locul indicat” . Dar, în alin. (4) se prevede că „suspectul sau inculpatul poate citat la sediul avocatului ales, dacă nu s-a prezentat după prima citare legal îndeplinită”, ceea ce
presupune inexistența asistenței juridice din ociu, ci a unui avocat ales, prima citare să fost făcută, iar celcitat să nu se prezentat, deoarece dacă s-ar prezentat ar avut termen luat la cunoștință. Dacă se prezintăavocatul ales, se consideră că cel citat are, de asemenea, termen luat în cunoștință. Așadar, această prevederevizează ipoteza în care cel citat are avocat ales, dar nu se prezintă nici el, și nici avocatul ales, deși este legalcitat. În această situație, va citat la sediul avocatului ales pentru următorul termen.
O altă modicare importantă este cuprinsă în art. 259 alin. (6): „Bolnavii sau persoanele aate, dupăcaz, în spitale, aşezăminte medicale ori de asistenţă socială se citează prin administraţia acestora” . Modicarease referă la extinderea sferei persoanelor care ar putea citate. În privința persoanelor care locuiesc în străinătate, alin. (9) stipulează că, „dacă suspectul sau inculpatullocuieşte în străinătate, citarea se face, pentru primul termen, potrivit normelor de drept internaţional penalaplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. În absenţa unei asemenea norme sau în cazul în careinstrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz,avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ţine loc dedovadă a îndeplinirii procedurii de citare. Pentru primul termen de judecată, suspectul sau inculpatul va
înştiinţat prin citaţie că are obligaţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poştă electronicăsau mesagerie electronică, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. În cazul în care nuse conformează, comunicările i se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poşta românăa scrisorii, în cuprinsul căreia vor menţionate actele care se expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinirea procedurii” . Modicarea intervine în vederea asigurării celerității procesului penal. Primele teze sunt similarecelor din actualul CPP, modicările intervenind în partea a doua a articolului.
Instituția mandatului de aducere, al cărei sediu al materiei se aă în art. 265, a suferit câteva modicări. Astfel, în alin. (1) sunt identicate ipotezele în care se poate emite mandatul de aducere: „O persoană poate
adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă,ind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejusticat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară, sau dacănu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citaţiei şi împrejurările indică fără echivoc că persoana sesustrage de la primirea citaţiei” .
Mandatul de aducere poate emis de organele prevazute în alin. (3): „În cursul urmăririi penale,mandatul de aducere se emite de către organul de urmărire penală (poliție sau procuror, n.n.), iar în cursul
judecăţii de către instanţă. De asemenea, va putea emite acest mandat și judecătorul de drepturi și libertăți,când propunerea de arestare preventivă se formulează pentru o persoană care nu este reținută, dar pentru careexistă necesitatea de a ascultată, neind vorba neapărat despre o sustragere. Spre deosebire de actualul
CPP, care prevede în cazul refuzului, când s-a emis mandat de aducere, executarea prin constrângere doar
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse83
pentru categoria de învinuit, inculpat, martor, NCPP, în art. 266 alin. (1) teza nală, stipulează că, „în cazulîn care persoana indicată în mandat refuză să însoţească persoana care execută mandatul sau încearcă săfugă, aceasta va adusă prin constrângere” . Această prevedere se explică, nefăcându-se referire la o anumită
calitate procesual penală, prin aceea că mandatul se poate executa prin constrângere și referitor la ceilalțisubiecți procesuali principali, suspect, persoană vătămată, părți, parte vătămată, parte responsabilă civilmente,inculpat, martor.
În ceea ce privește victimele infracțiunii, trebuie manifestată o anumită precauție.Există situații în care prezența victimei infracțiunii în fața instanței sau în fața organelor de urmărire penală
este absolut necesară, însă aceasta refuză să se prezinte din diverse motive (revictimizare prin repovestireasituației de fapt a infracțiunii, teamă, amenințare, persoană vătămată minor pentru care nu se primește acordulpărinților). Ceea ce s-a avut în vedere prin introducerea acestei prevederi legale delicate, de absolută noutate, afost ca organul judiciar să aprecieze ca absolut necesară prezența persoanei vătămate pentru aarea adevărului
în cauză (recunoașterea din grup, declarația persoanei vătămate, declarația inculpatului de nerecunoașterea vinovăției). Există situații în care trebuie puse în balanță drepturile victimei, judecătorul trebuie să evitevictimizarea secundară în cursul procesului penal, cu sau fără asigurarea protecției victimei infracțiunii, dar cuasigurarea respectării adevărului în cauza respectivă, prin asigurarea principiului contradictorialității. Așadar,potrivit NCPP nu se fac distincții cu privire la persoanele care pot aduse prin constrângere, ceea ce înseamnăcă orice persoană care este subiect al unui mandat de aducere poate adusă prin constrângere. O procedură importantă în respectarea garanțiilor fundamentale în cadrul procesului penal este ceareferitoare la mandatul de aducere emis de judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale, care sepoate face în condițiile alin. (4) al art. 265 NCPP, care dispune: „În cazul în care pentru executarea mandatului
de aducere este necesară pătrunderea fără consimţământ într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmăririi penalemandatul de aducere poate dispus, la cererea motivată a procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi dela instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoareîn grad acesteia în a cărei circumscripţie se aă sediul parchetului din care face parte procurorul” . Conform procedurii aplicabile sub imperiul CPP 1968, dacă persoana din mandat se aă într-un spațiuprivat, mandatul de aducere are valoarea unei simple proceduri de citare, când este emis de un organ deurmărire penală. Când mandatul era emis de instanță, se poate interpreta, potrivit dispozițiilor constituționale,că acesta constituie o dispoziție a instanței. Procedura din practică era cea de emitere a unui mandat de
percheziție, iar abia apoi a unui mandat de aducere în baza căruia persoana este adusă la sediul organului judiciar. Potrivit NCPP nu este nevoie de articiul percheziției. În acest caz, procedura de urmat este cea de lapercheziție, conform căreia adresarea se face judecătorului de drepturi și libertăți, se motivează necesitateaaudierii persoanei și solicitarea mandatului de aducere. Procedura este similară celei de la percheziție, cu osingură excepție: cererea se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, neexistand nicio mențiunecu privire la participarea procurorului. Se presupune că participarea sa este facultativă. În alin. (8) al art. 265 NCPP este normat conținutul mandatului de aducere, indiferent de emitent:
„Mandatul de aducere emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuie să cuprindă: a) denumirea instanţei;b) data, ora şi locul emiterii; c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de aducere;
d) scopul pentru care a fost emis; e) numele persoanei care urmează a adusă cu mandat şi adresa unde
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse84
locuieşte. În cazul suspectului sau inculpatului, mandatul de aducere trebuie să menţioneze infracţiunea careconstituie obiectul urmăririi penale; f) indicarea temeiului şi motivarea necesităţii emiterii mandatului de aducere;g) menţiunea că mandatul de aducere poate folosit o singură dată; h) semnătura judecătorului şi ştampilainstanţei”
. Concluzia se impune având în vedere dispozițiile alin. (10), care prevede că „mandatul de aducere
emis de organul de urmărire penală, în cursul urmăririi penale, sau de instanţă, în cursul judecăţii, trebuie săcuprindă, în mod corespunzător, menţiunile prevăzute la alin. (8)” . Acest mecanism devine mai ecient prin extinderea subiecților care pot aduși prin constrângere,procedura se realizează cu celeritate, nemaiind nevoie de articiul percheziției, se poate obține mandatul deaducere de la judecătorul de drepturi și libertăți, astfel încât condiția inviolabilității domiciliului este respectată. O altă mențiune importantă este cuprinsă în alin. (12) al art. 265: „Persoanele aduse cu mandat rămânla dispoziţia organului judiciar numai pe durata impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care afăcut necesară prezenţa lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afară de cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea
preventivă a acestora” . Acest text va impune o practică nouă, mai ales în cazul parchetelor specializate,deoarece va trebui ca organul judiciar să lucreze cu maximă eciență. Acțiunile de anvergură, care presupungrupuri de criminalitate organizată, grupuri mari de infractori, vor trebui mai atent gândite de către parchetelespecializate. Legea nu prevede de când curge termenul de 8 ore, dar se referă la persoanele aduse cu mandat,ceea ce înseamnă că acestea ar trebui să ajuns la sediul organului judiciar. Drumul până la organul judiciar nuintră în calculul celor 8 ore. În acest context, s-a ridicat problema în ce măsură prevederea legală ar putea interpretată și în sensulca din momentul începerii audierilor să nu curgă mai mult de 8 ore, deoarece au existat cazuri când acestea audurat și două zile.
Referitor la acest aspect s-a subliniat că mandatul de aducere este personal, așadar procedura careimplică persoana respectivă nu trebuie să dureze mai mult de 8 ore, după acest interval de timp persoanaadusă cu mandat putând părăsi sediul organului judiciar dacă nu a fost reținută. Cele 8 ore pot pune în discuțieatitudinea loială sau neloială a anchetatorului.
6. Întrebări ale participanților la conferințăa) Referitor la dreptul martorului de a nu se acuza, prevăzut de art. 118 NCP, declaraţia de martor
dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei, a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de
suspect ori inculpat nu poate folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocaziaconsemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară. Potrivit standardului Convenției europene a drepturilor omului, dreptul la tăcere și privilegiul împotrivaautoincriminării, pe lângă faptul că este un drept reglementat după multe ezitări ale CEDO, art. 6 neprevăzând
între garanțiile explicite dreptul la tăcere, spre deosebire de Pactul cu privire la drepturile civile și politice din1966, a beneciat de recunoaștere abia în anul 1991. A existat o încercare inițială în 1988, într-o hotărâre afostei Comisii Europene, în care s-a apreciat cu privire la un drept la tăcere și privilegiul împotriva incriminării,dar nu pe art. 6, ci pe art. 10 din Convenție. Curtea s-a pronunțat apoi asupra dreptului în discuție, apreciindcă suntem în prezența unei garanții inerente a dreptului la un proces echitabil. Ulterior s-a constatat că acest
drept nu este cantonat doar la sfera persoanelor care au calitatea de acuzat în cauză, ci el trebuie recunoscut
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse85
și persoanelor care, prin declarațiile pe care le dau, pot atrage un efect de răspundere penală asupra lor. Textul art. 118 se mulează pe ipoteza cauzelor cu mulți participanți, în care unii își recunosc vinovăția,alții nu, se dipune disjungerea, sunt trimiși în judecată cei care recunosc, iar pentru cei care nu recunosc se
administrează în continuare probe în cursul urmăririi penale. Persoanele care au semnat un acord de recunoaștere a vinovăției vor avea parte de o soluționare rapidăa procesului. În dosarul disjuns, care rămâne în cursul urmăririi penale, aceștia nu mai au calitatea de parteprocesuală, nu sunt nici suspecți, nici inculpați. În măsura în care cunosc fapte și împrejurări care au legătură cucauza respectivă, singura posibilitate de audiere este aceea în calitate de martor în cauza respectivă. Este însăvorba despre un martor care, prin declarațiile pe care le dă, își atrage, în cursul procesului penal, posibilitateaautoincriminării. În acest caz, NCPP stipulează că trebuie menționată calitatea anterioară avută în cauză și cădeclarația dată nu poate folosită împotriva sa. b) O altă problemă ridicată în cursul dezbaterilor a vizat calitatea în care se audiază persoana care
urmează să devină suspect, de la momentul începerii urmăririi penale in rem până la începerea urmăririi penale in personam.
Legat de acest aspect, s-a precizat că, plecând de la sesizare va trebui începută urmărirea penală,dar nu există o perspectivă clară cu privire la persoana suspectă. În cazul în care nu sunt participanți implicați,deocamdată, raportarea se face la categoria de participanți și de declarații prevăzute de NCPP, e persoanăvătămată, e martor. Nu poate exista o suspiciune ab initio cu privire la o anumită persoană fără să e facute
înainte cercetări. Procesul penal va decurge raportat la declarațiile care se fac în cursul urmăririi penale, e demartor, e de suspect, e de inculpat. Sub imperiul CPP 1968, în cursul actelor premergătoare, audierea serealiza în calitate de făptuitor, calitate nespecică. Din sesizare, pe mijloacele de probă pe care legea le permite
în cazul audierilor care se strâng în cursul urmăririi penale se vor decela calitățile persoanelor implicate. Abiadupă ce s-a procedat la strângerea unui minimum de probatoriu care determină îndreptarea suspiciunilor cătreo anumită persoană se va proceda la audierea acesteia. Suspiciunile care transpar doar din sesizare trebuiecompletate cu mijloace de probă care să xeze calitățile infracționale ale participanților la infracțiune. Din punctde vedere strategic, de regulă, sunt strânse alte declarații, și abia apoi este investigat suspectul. c) În cadrul dezbaterilor a fost ridicată și problema corelării dispozițiilor art. 314 alin. (1) lit. b) NCPP,care se referă la renunțarea la urmărirea penală [ „după examinarea sesizării, când constată că au fost strânse
probele necesare potrivit dispoziţiilor art. 285, procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din
ociu, soluţionează cauza prin ordonanţă, dispunând: (...) b) renunţarea la urmărirea penală, când nu existăinteres public în urmărirea penală a inculpatului” ], text care pare să acrediteze soluția că renunțarea poate dispusă doar după punerea în mișcare a acțiunii penale, deci când există un inculpat, cu dispozițiile art. 318NCPP, care lămurește în alt sens acest text. Referitor la problema sesizată s-a subliniat că suntem în prezența unei alte incongruențe a NCPP,context în care trebuie avute în vedere dispozițiile art. 318. Necorelarea începe de la principiile NCPP. Formainițială a codului viza o renunțare la urmărirea penală doar după punerea în mișcare a acțiunii penale, adică orenunțare la urmărirea penală doar ca soluție de netrimitere în judecată față de inculpat. Prin LPA NCPP s-aumodicat dispozițiile art. 318, dar nu au fost corelate cu dispozițiile altor articole. Astfel, analizând dispozițiile
cu caracter de principiu cuprinse în art. 7 alin. (2), care are ca denumire marginală Obligativitatea punerii în
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse86
mişcare şi a exercitării acţiunii penale, vom observa că, potrivit textului, „în cazurile şi în condiţiile prevăzuteexpres de lege, procurorul poate renunţa la exercitarea acţiunii penale dacă, în raport cu elementele concreteale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia” . S-a pornit de la un concept de renunțare
la exercitarea acțiunii penale. Prin modicarea art. 318, dispozițiile nu mai sunt condiționate de punerea înmișcare a acțiunii penale, ceea ce înseamnă că varianta de principiu rămâne prin raportare la ipotezele depunere în mișcare a acțiunii penale, iar art. 318 se va aplica indiferent dacă există suspect sau inculpat încauză. De asemenea, mai există o necorelare cu art. 314. Se va aplica art. 318 indiferent dacă s-a pus sau nu înmișcare acțiunea penală în cauză. Dacă s-a pus în mișcare acțiunea penală în cauză se va dispune renunțareala exercitarea acțiunii penale, iar dacă nu s-a pus în mișcare acțiunea penală în cauză va exista o situație denetrimitere în judecată, ambele ipoteze ind fundamentate pe principiul generos al oportunității.
Prin modicarea deniției din NCP a dispărut pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii.Infracțiunea, potrivit NCP, este denită ca ind fapta prevăzută de legea penală care este nejusticată
și imputabilă, cu cele trei trăsături esențiale: tipicitate, antijuridicitate, imputabilitate. Nu mai există pericolulsocial, care este inclus de plano în lege în noțiunea de „faptă prevăzută de legea penală”, NCP asumând căfapta prevăzută de legea penală implică minimul de pericol social cerut de legislație, astfel încât să constituieinfracțiune. Nici Codul penal din 1969 nu avea o ipoteză de înlăturare a caracterului penal al faptei prin înlăturareapericolului social, de aici decurgând necesitatea apariției art. 18¹ CP și a art. 10, lit. b¹) CPP în 1973. Având învedere că o faptă tipică, antijuridică și imputabilă constituie întotdeauna o infracțiune, apare problema dacă esteoportun pentru stat să e investigate toate infracțiunile și să e trimise în judecată. Asistăm la o revenire la o mai veche tradiție a dreptului procesual penal, care prevedea principiuloportunității în perioada interbelică și o adaptare la standardele tradițiilor procesual penale europene în materia
principiului oportunității. Principiul oportunității se regăsește și în faza de judecată, la renunțarea la aplicareapedepsei, prevăzută în art. 80 NCP. Una dintre condițiile la care textul menționat face referire este aceea că,
„în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse deacesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare,instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse87
Sancţiunile nulităţii şi excluderii în cursul urmăririi penale
Prelegere susținută de procuror Irina KUGLAY
1. Nulități și excluderi Dintre sancțiunile aplicabile actelor procesuale și procedurale, doar excluderile și nulitățile prezintăinteres în privința noutăților aduse de Noul Cod de procedură penală (NCPP).
Trebuie să facem la început o precizare: în NCPP, în special în cadrul dispozițiilor referitoare la camerapreliminară, dar nu numai, vom găsi o distincție între noțiunile de „efectuare a actelor de urmărire penală” și„administrarea probelor”. De exemplu, se prevede că în camera preliminară se verică în mod distinct actul desesizare, rechizitoriul, ulterior se verică separat legalitatea efectuării actelor de urmărire penală și legalitateaadministrării probelor. Pornind de aici se pune întrebarea dacă administrarea probelor nu este tot un act de
urmărire penală. Răspunsul este pozitiv: administrarea mijloacelor de probă este tot un act de procedură, însensul cel mai larg. Această distincție apare pentru că NCPP instituie în mod explicit o sancțiune specică în materiaprobelor: excluderea probelor nelegal administrate, care este diferită de nulitate. Cadrul legal al sancțiunii nulității este cuprins în art. 280-art. 282 NCPP:
Art. 280: „(1) Încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atragenulitatea actului în condițiile prevăzute expres de prezentul cod. (2) Actele îndeplinite ulterior actului care afost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea și actuldeclarat nul. (3) Atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar și dacăeste posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispozițiilor legale” . Se instituie astfel explicit principiul radierii efectelor nulității, pe care îl aplicam în mod indirect și pânăacum.
În ceea ce privește cazurile de nulitate absolută, acestea au rămas, în principiu, aceleași, cu osingură precizare referitoare la cazul prevăzut la litera b): numai necompetența instanțelor judecătorești (nu șinecompetența organelor judiciare) determină nulitatea absolută și numai când judecata a fost efectuată de oinstanță inferioară celei stabilite ca ind competentă de către NCPP.
completului de judecată; b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atuncicând judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; c) publicitatea ședinței de judecată; d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; e) prezențasuspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; f) asistarea de cătreavocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie” . Există diferențe și în ceea ce privește momentul și modul în care pot invocate cazurile de nulitateabsolută. Astfel, art. 281 alin. (2)-(4) prevede: „(2) Nulitatea absolută se constată din ociu sau la cerere. (3)Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) poate invocată în orice stare a procesului. (4)Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată: a) până la încheierea procedurii în
camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse88
b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății; c) în orice stare a procesului,indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoașterea vinovăției” .
În ceea ce privește nulitatea relativă se păstrează regula potrivit căreia cazurile de nulitate suntdependente de producerea unei vătămări care nu poate înlăturată altfel. O precizare suplimentară este introdusă de alin. (2) al art. 282 NCPP, în sensul că nulitatea relativăpoate invocată „atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate” . Art. 282: „(1) Încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitateaactului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților
procesuali principali, care nu poate înlăturată altfel decât prin desințarea actului. (2) Nulitatea relativă poate invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată, atunci când există un interes
procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate” .
Se pune întrebarea care ar interesul propriu al procurorului. Răspunsul îl găsim în dispozițiileconstituționale referitoare la atribuțiile Ministerului Public, în dispozițiile cu caracter de principiu al NCPP, înlegile de organizare a justiției. De asemenea, interesul procesual propriu al procurorului ar trebui văzut înconsiderarea interesului general în care acționează în ecare caz. Prevederile referitoare la momentul invocării nulității se regăsesc în alin. (3) și (4) ale art. 282 NCPP:
„(3) Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4). (4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate invocată: a) până laînchiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau înaceastă procedură; b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a
intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției; c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății” . Se pune întrebarea dacă judecătorul poate sau nu să respingă o excepție de nulitate relativă care nu afost invocată în cursul efectuării actului, dar este invocată în camera preliminară. Legat de acest aspect credemcă textul trebuie interpretat în sensul că toate nulitățile relative pot invocate, în orice condiții, în faza de camerapreliminară. În ceea ce privește acoperirea nulității relative, alin. (5) al art. 282 NCPP prevede: „Nulitatea relativă seacoperă atunci când: a) persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege; b) persoana interesată
a renunțat în mod expres la invocarea nulității” .
2. Sancțiunile în materia probelor În CPP 1968, în art. 64 alin. (2) se prevedea că „mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot
folosite în procesul penal” . Această dispoziție a fost interpretată în două moduri: unii dintre teoreticieni au susținut că aceasta este odispoziție cu caracter de principiu și că aplicarea ei se va face tot după legile aplicabile nulității, alții au considerataceastă instituție o sancțiune distinctă: imposibilitatea folosirii unei probe nelegal administrate, excluderea, carear opera independent de dispozițiile aplicabile nulității. Motivația este aparent bună, însă această abordare
poate vătămătoare pentru persoana în favoarea căreia acționează proba. Astfel, de exemplu, o probă care ar
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse89
conrma declarațiile incuplatului (declarația unui martor, rezultatul unei percheziții etc.) nu ar trebui înlăturatădacă a fost administrată nelegal din diferite motive care nu constituie cazuri de nulitate absolută, în situația încare această nelegalitate nu aduce o vătămare, ci, din contră, ar aduce un beneciu procesual pentru persoana
în favoarea căreia era instituită această sancțiune. De aici rezultă că nu este sucient să avem în vedere numai criteriul nelegalității, ci acesta ar trebui însoțit de criteriul producerii unei vătămări, de cel al interesului. Din acest motiv, apare ca ind corectă tezacelor care interpretează fostul art. 64 alin. (2) prin raportare la art. 197, din necesitatea asigurării unei proceduriechitabile. Observând neajunsurile din interpretările date prevederilor CPP 1968, noul Cod instituie o regulă aexcluderii, iar alin. (3) al art. 102 detaliază condițiile în care operează această sancțiune. Art. 102: „(1) Probele obtinute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot folosite încadrul procesului penal. (2) Probele obținute în mod nelegal nu pot folosite în procesul penal. (3) Nulitatea
actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administratădetermină excluderea probei” . Noțiunea de „probă” este folosită în acest text în sensul ei substanțial, de fapt probator dedus aprecieriiorganului judiciar, nu în sensul de mijloc de probă. Așadar, textul se citeşte: informațiile obținute printr-un mijloc de probă nul absolut sau relativ nu pot folosite. Din acest motiv, sancțiunea excluderii va opera subsecvent constatării unei nulități absolute saurelative. Pentru nulitatea absolută este sucient ca aceasta să e constatată, iar în cazul nulității relative trebuiemotivată, cu observarea îndeplinirii condiției ca aceasta să fost invocată de persoana îndreptățită, persoanacu interes procesual propriu, că a fost invocată în termenul prevăzut de lege. Trebuie vericată, de asemenea,
condiția producerii unei vătămări procesuale și trebuie identicată acea vătămare procesuală, precum și faptulcă vătămarea nu poate înlăturată decât prin anularea actului.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse90
Urmărirea penală
Prelegere susținută de procuror Marius BULANCEA și procuror Irina KUGLAY
1. Aspecte generale privind urmărirea penală Începerea urmăririi penale marchează doar xarea cadrului procesual. Momentul formulării unei acuzații
împotriva unei persoane este distinct de cel al începerii urmăririi penale. În ceea ce privește participanții la procesul penal, NCPP face distincție între părți și subiecți principali.
Astfel, nu mai vorbim de parte vătămată, ci de persoană vătămată, pornind de la principiul că parte în procesulpenal este doar cea care exercită o acțiune. Persoana vătămată nu exercită acțiunea penală, deci nu este parte
în procesul penal, este numai un subiect principal. Distincția este însă pur teoretică, întrucât există un text înNCPP care dispune că subiecții procesuali principali au aceleași drepturi și obligații ca și părțile.
2. Competența organelor judiciare în faza de urmărire penală În ceea ce privește competența funcțională, o distincție care vine din separarea funcțiilor judiciare esteaceea că unele dintre atribuțiile organelor de urmărire penală vor exercitate acum de judecătorul de drepturiși libertăți (spre exemplu, plângerea împotriva unei ordonananțe prin care s-a dispus instituirea unei măsuriasigurătorii).
Tot din perspectiva competenței funcționale există modicări în ceea ce privește competența deefectuare a urmării penale de către procuror, în sensul că aceasta se restrânge foarte mult. Astfel, procurorulva efectua urmărirea penală doar în cauzele în care s-au săvârșit infracțiuni contra vieții, infracțiuni săvârșite cuintenție depășită, precum și infracțiuni în care competența de primă instanță aparține curții de apel sau ÎCCJ. Există o modicare de esență în ceea ce privește competența parchetelor militare: în cauzele în caresunt implicați civili împreună cu militari nu va mai competent parchetul civil, ci parchetul militar (fără a se
încălca decizia Curții Constituționale-parchetul miltar va sesiza instanța civilă, nu cea militară, dar urmărireava efectuată de parchetul militar). Nu este vorba doar despre o modicare a unui principiu, ci este singuramodicare de competență cu aplicare imediată, ind o excepție de la regula impusă în situațiile tranzitorii. Din perspectiva competenței materiale urmăririi penale sunt aplicabile aceleași reguli ca și fazei de
judecată: sunt anumite infracțiuni pentru care competența se va modica de la judecătorie la tribunal, dar și de
la tribunal la judecătorie, astfel încât volumul de activitate va rămâne aproximativ același. Astfel, vor trece încompetența judecătoriilor lipsirea de libertate pentru practicarea prostituției sau, dacă se cere îndeplinirea unuiact, violul asupra unei victime care nu a împlinit 15 ani, tâlhăria, pirateria şi înşelăciunea cu consecinţe deosebitde grave, supunerea la rele tratamente, evadarea şi înlesnirea evadării, instigarea la discriminare, conictul deinterese, evaziunea scală şi spălarea de bani. Vor trece în competența tribunalelor infracțiunile: distrugereacalicată, divulgarea informaţiilor secrete, obţinerea ilegală de fonduri, deturnarea de fonduri, delapidarea,abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu şi uzurparea de calităţi ociale care au produse consecinţe deosebit degrave, transmiterea SIDA, infracțiunile în care urmărirea penală a fost efectuată de DIICOT sau DNA. NCPP instituie o regulă diferită cu privire la competența teritorială, o ordine destul de complicată încât
să poată genera dicultăți de interpretare, probleme care ar trebui rezolvate de o eventuală ordonanță de
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse91
urgență de modicare a NCPP. Așadar, potrivit NCPP nu vom mai avea o competență teritorială alternativă, cieste instituită o anumită ordine în care pot sesizate organele judiciare. În cazul sesizărilor succesive va competent primul organ sesizat.
Art. 41: „(1) Competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: a) locul săvârșirii infracțiunii; b)locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuința suspectului sau inculpatului persoană zică ori,după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta; d) locuința sau, după caz,sediul persoanei vătămate. (2) Prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitateainfracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia. (3) În cazul în care, potrivit alin.(2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentăsă o judece. (4) Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizatesuccesiv două sau mai multe instanțe dintre cele prevăzute la alin. (1), competența revine instanței mai întâisesizate. (5) Ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanțe
sunt sesizate simultan ori urmarirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini” .
3. Sesizarea organelor judiciare Modalitățile de sesizare sunt, în principiu, cele cunoscute. Noutăți sunt aduse în cazul infracțiuniiagrante (aceasta înseamnă mai mult în NCPP). Etapele pe care trebuie să le urmeze organele judiciare înmomentul în care primesc o sesizare sunt relativ asemănătoare. Vericarea actului de sesizare a organului deurmărire penală seamănă destul de mult cu cea din vechea reglementare și ar trebui să înceapă cu vericareacompetenței proprii. În cazul în care constată că nu este competent, e va declina cauza la organul de urmărirepenală (dacă este procuror), e va transmite cauza la procuror în vederea declinării (dacă este organ de
cercetare penală). În privința sesizărilor informe, și NCPP prevede soluția restituirii pe cale administrativă (în vedereacompletării) celui care a transmis-o. Un element de noutate adus de NCPP este distincția făcută între lipsuriesențiale și lipsuri neesențiale. Dacă sesizarea cuprinde anumite lipsuri neesențiale, aceasta va restituită
în vederea completării. Dacă sesizarea cuprinde lipsuri esențiale, soluția va de clasare a acesteia [art. 294alin. (2): „ În situația în care plângerea sau denunțul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege oridescrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicareaelementelor care lipsesc”; art. 315 alin. (1): „Clasarea se dispune când: a) nu se poate începe urmărirea penală,
întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și formă esențiale ale sesizării (...)” ]. Se pune întrebarea care este criteriul de delimitare între cele două categorii de lipsuri. Lipsurile esențialesunt acelea care nu pot remediate (de exemplu, lipsa oricărui nume, lipsa totală a descrierii faptei). Pot considerate lipsuri neesențiale lipsa CNP, descrierea incompletă a faptei, lipsa semnăturii etc. Se poate întâlni situația în care, deși organul de urmărire penală este competent și sesizarea estecorectă, să se constate, totuși, că există un caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. Soluția va, în acest caz, tot aceea de clasare.
4. Începerea urmăririi penale
Următorul pas este acela de începere a urmăririi penale, etapă diferită de vechea reglementare.Urmărirea penală se dispune numai cu privire la faptă, imediat după primirea în mod legal a sesizării [art. 305
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse92
alin. (1): „Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunuldintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmarire
penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă” ].
Așadar, nu mai există acea etapă cunoscută de noi, a actelor premergătoare. Nu vor mai existaprocese-verbale de consemnare a actelor premergătoare (care puteau sau nu constitui mijloc de probă). Totceea ce se face este în cursul procesului penal, tot ceea ce se administrează constituie mijloc de probă. După administrarea mijloacelor de probă, în momentul în care există anumite date și probe sucientedin care rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta, se va dispune efectuarea urmăririipenale cu privire la persoană. Din acest moment, persoana respectivă dobândește calitatea procesuală desuspect și, corelativ, o serie de drepturi și obligații (acest moment poate asimilat cu cel al formulării unei acuzații
împotriva unei persoane, asa cum este amintit în jurisprudența CEDO). Este importantă această terminologie:nu se dispune începerea urmăririi penale cu privire la persoană, nici continuarea urmăririi penale cu privire la
o persoană, ci se dispune efectuarea urmăririi penale cu privire la persoană. Terminologia este asemănătoarecelei prevăzute în Constituție în cazul răspunderii penale a miniștrilor. Dispunerea efectuării urmăririi penale este, în versiunea actuală a NCPP, un act exclusiv al procurorului,iar acest fapt ar putea ridica unele probleme în practică, de exemplu în cazul infracțiunilor agrante, în situația
în care s-ar impune luarea unei măsuri preventive de reținere a persoanei de către organul de cercetare penală. Acestă dicultate va soluționată probabil de o viitoare ordonanță de urgență de modicare a NCPP, în sensulca dispunerea efectuării urmăririi penale să poată făcută de organul de urmărire penală, oricare ar acesta.
5. Suspectul În NCPP, suspectul este reglementat ca ind persoana în legătură cu care există bănuiala rezonabilăcă a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală [art. 305 alin. (3): „Când din datele și probele existente în cauzărezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală,
procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitateade suspect” ]. Probabil că o deniție mai exactă a suspectului este aceea ca persoana față de care s-a dispusefectuarea urmăririi penale, iar existența bănuielii rezonabile este o condiție pentru existența acestui momentprocesual.
Din momentul în care a devenit suspect, persoana dobândește o serie de drepturi și obligații. Multe dintreacestea sunt cele pe care le cunoaștem, dar unele sunt reglementate diferit. De exemplu, există o procedură deinformare în scris a suspectului cu privire la drepturile și obligațiile pe care le are. Este vorba despre un formulartipizat care va cuprinde toate prevederile relevante, pe care îl vom înmâna suspectului la ecare audiere, înaintede a-i aduce la cunoștință învinuirile, potrivit art. 307: „Persoanei care a dobandit calitatea de suspect i se aducla cunostință, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea
juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal” . Trebuie realizată distincția între noțiunea de „suspect” în sens procesual penal (persoana față de cares-a dispus efectuarea urmăririi penale) și noțiunea de „suspect” folosită de organele de urmărire penală în
sensul activității de investigare, de obținere a probelor.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse93
Un alt drept al suspectului în faza de urmărire penală, reglementat în mod expres, este acela de a aveaacces la dosar în cursul urmăririi penale (în CPP 1968, faza de urmărire penală nu era publică și se asigura accesulneîngrădit la dosar doar în faza de prezentare a materialului de urmărire penală). Acest drept este reglementat
în primul rând ca un drept al avocatului, dar în urma modicărilor ulterioare aduse codului s-a corectat acestaspect, în sensul că de aceste drepturi se bucură și părțile, și subiecții procesuali [art. 94: „(1) Avocatul părțilorși al subiecților procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului
penal. Acest drept nu poate exercitat, nici restrâns în mod abuziv. (2) Consultarea dosarului presupune dreptulde a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din dosar, precum și de a obține fotocopii pecheltuiala clientului. (3) În cursul urmăririi penale, procurorul stabilește data și durata consultării într-un termenrezonabil. Acest drept poate delegat organului de cercetare penală. (4) În cursul urmăririi penale, procurorul
poate restricționa motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfășurăria urmăririi penale. După punerea în mișcare a acțiunii penale, restricționarea se poate dispune pentru cel mult
10 zile. (5) În cursul urmăririi penale, avocatul are obligația de a păstra condențialitatea sau secretul datelorși actelor de care a luat cunoștință cu ocazia consultării dosarului. (6) În toate cazurile, avocatului nu îi poate restricționat dreptul de a consulta declarațiile părții sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistăori îl reprezintă. (7) În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoștință de întregmaterialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți
privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă. (8) Dispozițiile prezentului articolse aplică în mod corespunzător cu privire la dreptul părților și al subiecților procesuali principali de a consultadosarul” ]. Nu este vorba despre un drept absolut. Sunt anumite condiții în care poate exercitat. Instituția trebuie
privită corelativ și trebuie avut în vedere că în NCPP nu mai este prevăzută obligația organelor de urmărirepenală de a prezenta materialul de urmărire penală. Această procedură/obligație a fost cumva înlocuită cudreptul de a avea acces la dosar în cursul urmăririi penale.
6. Punerea în mișcare a acțiunii penale. Inculpatul Punerea în mișcare a acțiunii penale este reglementată în art. 309 NCPP17. Principala diferență fațăde CPP 1968 este că acțiunea penală va pusă în mișcare exclusiv în cursul urmăririi penale, nemaiexistândposibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale prin actul de sesizare a instanței. În consecință, în lumina
actualei reglementări nu va mai exista urmărire penală fără acțiune penală pusă în mișcare, iar punerea înmișcare a acțiunii penale va o fază a urmăririi penale. În legătură cu acest aspect există o serie de măsuri care depind de punerea în mișcare a acțiuniipenale, cum ar unele măsuri procesuale existente și în vechea reglementare, dar și instituții noi, precumacordul de recunoaștere a vinovăției, care nu se poate încheia decât după punerea în mișcare a acțiunii penale.
În vederea punerii în mișcare a acțiunii penale trebuie îndeplinite condițiile de fond reglementate în art.7 alin. (1) NCPP:
‒ existența unor probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni;
17 Art. 309: „(1) Acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că opersoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1). (2) Punerea în mişcare a acţiunii penale este comunicatăinculpatului de către organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia. Dispoziţiile art. 108 se aplică în mod corespunzător, încheindu-se în acest sens unproces-verbal. (3) La cerere, inculpatului i se eliberează o copie a ordonanţei prin care a fost dispusă măsura. (4) Atunci când consideră necesar, procurorul poateproceda personal la audierea inculpatului şi la comunicarea prevăzute la alin. (2). (5) Organul de urmărire penală continuă urmărirea şi fără a-l audia pe inculpat atuncicând acesta lipseşte nejusticat, se sustrage sau este dispărut”.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse94
18 Dispozițiile art. 309 alin. (1) au fost puse în acord, din punct de vedere terminologic, cu dispozițiile art. 7 alin. (1), prin OUG nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri deimplementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative. Anterior intrării în vigoare a acesteiordonanțe, art. 309 alin. (1) avea următorul conținut: „Acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul cercetării penale, de îndată ce seconstată că există probe din care rezultă motive întemeiate de a crede că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzutela art. 16 alin. (1)”.
19 Art. 83: „În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi: a) dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia cădacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii, acestea vor putea folosite ca mijloace de probă împotriva sa; a1)
dreptul de a informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia; b) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii; c) dreptul dea avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din ociu; d) dreptul de a propuneadministrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii; e) dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturiipenale şi civile a cauzei; f) dreptul de a benecia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; g)
‒ inexistența unei cauze legale care să împiedice punerea în mișcare a acțiunii penale18 prevăzute deart. 16 alin. (1) NCPP.
În legătură cu această fază a urmăririi penale se pune problema de a se ști care este momentul la
care trebuie efectuată (imediat înainte de trimiterea în judecată, imediat după dispunerea efectuării urmăririipenale cu privire la o persoană sau chiar prin actul prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale cu privirela o persoană), în ipoteza în care, deși punerea în mișcare a acțiunii penale este obligatorie, nu este necesarăluarea măsurilor preventive și nici încheierea vreunui act din categoria celor care reclamă condiția punerii înmișcare a acțiunii penale. Din modul în care urmărirea penală este reglementată prin dispozițiile NCPP artrebui să rezulte, ca principiu, teza că punerea în mișcare a acțiunii penale trebuie să e un moment distinctde efectuare a urmăririi penale cu privire la o anumită persoană. În ceea ce privește poziționarea în timp,acest moment procesual este mai apropiat de momentul trimiterii în judecată decât de cel al începerii urmăririipenale, împrejurare care rezultă inclusiv din faptul că punerea în mișcare a acțiunii penale prin ordonanță, în
cursul urmăririi penale, este singurul act de inculpare pe care îl va emite procurorul, rechizitoriul nemaiind actde inculpare, ci doar un act de transmitere a actului de inculpare către instanța de judecată, trecut prin ltrul
judecătorului de cameră preliminară.Punerea în mișcare a acțiunii penale prezintă o importanță deosebită din următoarele puncte de vedere:
‒ reprezintă actul de inculpare emis de procuror; ‒ actul de inculpare delimitează cadrul procesual, judecătorul nesoluționând rechizitoriul, ci acțiuneapenală ale cărei limite sunt trasate prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale. În consecință, cuprinsul actului de inculpare prezintă o importanță deosebită atât prin prisma faptului că
prin intermediul lui se stabilesc limitele în fapt ale acțiunii penale (ceea ce nu este descris în ordonanță neind
dedus judecății, indiferent de cuprinsul rechizitoriului), cât și prin prisma faptului că persoanele ale căror faptenu sunt sucient precizate în actul de inculpare, deși nu se vor putea apăra în cursul urmăririi penale, se vorputea apăra în faza de cameră preliminară, invocând necunoașterea acuzației cuprinse în ordonanța de punere
în mișcare a acțiunii penale. Prin urmare, acest act emis de procuror trebuie să e cât mai elaborat și mai clar,de el depinzând limitele soluției pe care o va pronunța instanța de judecată.
Din coroborarea dispozițiilor alin. (2) cu cele ale alin. (5) din art. 309 NCPP rezultă faptul că, dupăpunerea în mișcare a acțiunii penale, procurorul sau organul de urmărire penală are obligația de a-l asculta peinculpat (obligație existentă și în vechea reglementare). Elementul de noutate față de reglementarea anterioară
este dat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 309 alin. (3), inculpatului i se comunică o copie a ordonanței princare s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, atunci când există o cerere în acest sens. De asemenea,după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatului i se aduc la cunoștință drepturile prevăzute în art. 83NCPP19, elementul de noutate față de reglementarea anterioară ind dat de faptul că inculpatului trebuie să i se
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse95
aducă la cunoștință și posibilitatea încheierii unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției.20
Acest text nu își găsește însă aplicabilitatea în acele situații în care infracțiunea pentru care estecercetat inculpatul nu face parte din categoria celor pentru care legea prevede posibilitatea încheierii unui astfel
de acord.
7. Extinderea urmăririi penale și schimbarea încadrării juridice Sediul materiei este dat de dispozițiile art. 311 NCPP21.
În legătură cu extinderea urmăririi penale și schimbarea încadrării juridice trebuie menționat faptul cătextul de lege care le reglementează este necorelat cu dispozițiile art. 305 NCPP. Astfel, în conformitate cudispozițiile art. 305 alin. (3) NCPP, efectuarea urmăririi penale față de o persoană poate dispusă numai deprocuror, în timp ce extinderea urmăririi penale față de alte persoane și schimbarea încadrării juridice pot dispuse și de organul de cercetare penală. În ipoteza în care nu va opera o modicare legislativă care să pună
în acord aceste dispoziții, textele anterior menționate ar trebui interpretate teleologic, prin prisma art. 305, ceeace însemnă că, în măsura în care voința legiuitorului a fost aceea ca numai procurorul să aibă competența dea dispune efectuarea urmăririi penale față de o persoană, atunci competența de a extinde urmărirea penală artrebui să aparțină tot numai procurorului, chiar dacă textele de lege nu explicitează acest lucru. Trebuie observat că actul prin care se dispune extinderea urmăririi penale va avea un conținut diferitdupă cum:
‒ urmărirea penală a fost începută cu privire la faptă fără a se dispus efectuarea urmăririi penale șicu privire la o anumită persoană, caz în care extinderea urmăririi penale va putea dispusă numai cuprivire la o altă faptă aată în legătură cu cea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, în
această etapă a urmăririi penale neputându-se pune problema extinderii cu privire la alte persoane, darputându-se dispune schimbarea încadrării juridice;
‒ s-a dispus efectuarea urmării penale față de o anumită persoană, caz în care extinderea urmăririipenale va putea dispusă atât cu privire la o altă faptă săvârșită de aceeași persoană, cât și cu privirela o altă persoană.
Deși nu reprezintă un element de noutate și având în vedere problemele apărute în practică sub vecheareglementare, trebuie să atragem atenția asupra distincțiilor care pot exista în cadrul operațiunii de extindere aurmăririi penale și schimbare a încadrării juridice, atunci când aceste două operațiuni trebuie dispuse simultan
sau atunci când schimbarea încadrării juridice trebuie precedată, în mod obligatoriu, de o extindere a urmăririipenale. Cu titlu de exemplu, atunci când cercetarea vizează săvârșirea unei infracțiuni de furt (indiferent defaza în care se aă cercetările cu privire la faptă sau cu privire la persoană), iar din probe rezultă că, dupăsăvârșirea infracțiunii de furt, inculpatul, în scopul asigurării produsului infracțiunii, a lovit o persoană, ceea ce
dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; g1) dreptul de a informat cu privire la drepturile sale; h) alte drepturi prevăzute de lege”.20 Art. 108 alin. (4): „Organul judiciar trebuie să aducă la cunoștința inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoașterii
vinovăției, iar în cursul judecății, posibilitatea de a benecia de reducerea pedepsei prevăzute de lege, ca urmare a recunoașterii învinuirii”.21 Art. 311: „(1) În cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau
împrejurări care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice. (2) Organul de cercetare penalăcare a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe procuror cu privire la măsura dispusă, propunând, după caz,
punerea în mişcare a acţiunii penale. (3) Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pesuspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea. (4) În cazul în care extinderea urmăririi penale s-a dispus cu privire la mai multe persoane, organul deurmărire penală are obligaţia să procedeze faţă de aceste persoane potrivit art. 307. (5) Procurorul sesizat de organul de cercetare în urma extinderii urmăririi penale saudin ociu cu privire la ipotezele prevăzute la alin. (1) poate dispune extinderea acţiunii penale cu privire la aspectele noi”.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse96
22 Aceste operaţiuni se vor concretiza, cel mai adesea, în dispoziţii cuprinse în acelaşi act/aceeaşi ordonanţă. Este însă important de observat respectarea succesiuniiacestor etape procedurale.
23 Art. 314 NCPP: „(1) După examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare potrivit dispozitților art. 285, procurorul, la propunerea organuluide urmărire penală sau din ociu, soluționează cauza prin ordonanță, dispunând: a) clasarea, când nu exercită acțiunea penală ori, după caz, stinge acțiunea penalăexercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1); b) renunțarea la urmărirea penală, când nu există interes public în urmărirea penală ainculpatului (...)”.
24 Art. 16. NCPP: „(1) Acțiunea penală nu poate pusa în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate exercitată dacă: a) fapta nu există; b) fapta nu esteprevazută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege; c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea; d) există o cauză justicativăsau de neimputabilitate; e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzuta de lege, necesară pentru punerea înmișcare a acțiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană zică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatuluipersoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori afost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzuta de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer deproceduri cu un alt s tat, potrivit legii”.
25 Art. 10 CPP 1968: „Acţiunea penală nu poate pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate exercitată dacă: a) fapta nu există; b) fapta nu esteprevăzută de legea penală; b1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni; c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat; d) faptei îi lipseşteunul din elementele constitutive ale infracţiunii; e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei; f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate,autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; g) a intervenit amnistia,prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor; h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au
poate duce la concluzia că infracțiunea săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie,din punct de vedere procesual operațiunea corectă este aceea de a se constata, într-o primă etapă, săvârșireaunui nou fapt material (o nouă faptă), de a se proceda la extinderea cadrului procesual în fapt cu privire la
noul fapt material, de a se constata că cele două acte materiale sunt componente ale unei complexități legaleși ulterior de a se dispune schimbarea încadrării juridice (din infracțiunea de furt în infracțiunea de tâlhărie, înexemplul dat)22. Simpla schimbare a încadrării juridice nu este sucientă, întrucât această operațiune nu extindecadrul procesual cu privire la aspectele de fapt. Același raționament trebuie utilizat și când este vorba despresăvârșirea unei infracțiuni în formă continuată.
8. Clasarea și renunțarea la urmărirea penală. Discuții privind extindereaurmăririi penale Sesizarea organelor de urmărire penală impune acte procedurale de vericare a sesizării, de începere
a urmăririi penale, de punere în mișcare a acțiunii penale, de administrare a mijloacelor de probă, astfel încâtacestă etapă să se nalizeze prin emiterea unei soluții.Soluțiile pe care procurorul le poate da la sfârșitul acestei etape sunt:
1. clasarea, care este o instituție care înlocuiește soluția neînceperii urmăririi penale, soluția scoaterii desub urmărire penală și soluția de încetare a urmăririi peanle;2. renunțarea la urmărirea penală, instituție în mare măsură nouă, asimilată cu o soluție de scoatere desub urmărire penală, însoțită de aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ;3. emiterea rechizitoriului prin care se dispune trimiterea în judecată.
O altă modalitate de nalizare a urmăririi penale este încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției,
care nu reprezintă însă o soluție dată în cauză.
8.1. Clasarea În toate situațiile în care procurorul se aă în prezența unei cauze de împiedicare a punerii în mișcare a
acțiunii penale va dispune clasarea cauzei. Această soluție este dispusă de procuror prin ordonanță [art. 314alin. (1) NCPP23].
Articolul 16 alin. (1) NCPP24 enumeră cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiuniipenale. Acesta reia, în mare măsură, dispozițiile art. 10 CPP 196825, cu unele diferențe, determinate e de o
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse97
nouă abordare a legiuitorului, e de noua reglementare a infracțiunii din partea generală a Codului penal, carea impus modicări și pe plan procedural, astfel:
‒ art. 16 lit. b) NCPP prevede două cazuri de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale: cândfapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Acestarticol încorporează art. 10 lit. b) și d) CPP 1968, în sensul că fapta săvârșită nu se circumscrie tipicitățiiprevăzute de lege. Dacă sub imperiul CPP 1968, încadrarea faptei în sfera art. 10 lit. b) sau d) eraadeseori dicilă, sub noua reglementare, art. 16 lit. b), cuprinde ambele situații;
‒ art. 16 lit. d) este un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale care rezultă din Codulpenal;
‒ art. 16 lit. j) este un caz reglementat pentru situația în care se dispune un transfer de proceduri către unalt stat. Este o cauză nouă, care acoperă o lipsă de procedură, anterior neexistând un temei foarte clarpentru încheierea unui conict de drept penal din țara de origine, când se proceda la transferarea acestui
conict către un alt stat. Soluția NCPP este clasarea, deoarece intervine un conict de proceduri. În lumina CPP 1968, diferențele dintre clasare și soluțiile de netrimitere în judecată, referitor la dispozițiileordonanței procurorului, nu sunt esențiale.
În ceea ce privește NCPP, acesta reglementează două proceduri speciale relative la procedura clasării,care acoperă problemele ridicate sub imperiul CPP 1968:
‒ ipoteza în care se dispune clasarea când se dispune conscarea unui bun (de exemplu, un bun produsprintr-o faptă prevăzută de legea penală chiar dacă fapta nu este infracțiune);
‒ ipoteza desințării unui înscris (de exemplu, desințarea unui înscris în situația în care nu se mai poateangaja răspunderea penală ca urmare a împlinirii termenului de prescripție).
În reglementarea CPP 1968, procurorul se găsea în dicultate în ceea ce privește posibilitatea de aconsca bunuri, deoarece se încălca un drept fundamental, dreptul de proprietate.
NCPP reglementează în mod expres, în Partea specială-Titlul IV Proceduri speciale, Capitolul IX, atâtprocedura de conscare, cât și procedura de desințate a unui înscris în cazul clasării. Procedurile intră
în competența judecătorului de cameră preliminară și sunt nepublice. Instanța este sesizată de procurorprin ordonanța de clasare, iar aceasta se pronunță asupra cererii în camera de consiliu, fară participareaprocurorului sau a altor persoane, însă pe baza notelor scrise depuse de persoanele interesate: părți, subiecțiiprocesuali principali, alte persoane pe care aceste proceduri le-ar putea afecta direct (persoane care nu sunt
participante în procesul penal, de exemplu participanții în procedura conscării bunurilor de la terți).Mai trebuie precizat faptul că, în situația în care, la data intării în vigoare a NCPP, într-un dosar deurmărire penală era emisă propunerea de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art. 10 CPP 1968,procurorul nu dispune efectuarea urmăririi penale urmată de clasare, ci va dispune direct soluția clasării.
împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspundereapenală ; i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale; i1) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; j) există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produceefecte chiar dacă faptei denitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică. În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea penală poate pusă în mişcare ulterior în condiţii legale”.dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii, acestea vor putea folosite ca mijloace de probă împotriva sa; a1)
dreptul de a informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia; b) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii; c) dreptul dea avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din ociu; d) dreptul de a propuneadministrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii; e) dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturiipenale şi civile a cauzei; f) dreptul de a benecia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română; g)dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; g1) dreptul de a informat cu privire la drepturile sale; h) alte drepturi prevăzute de lege”.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse98
26 Art. 18 1 CP 1969: „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul eiconcret, ind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama demodul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar putut produce, precum şi depersoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut”.
27 Art. 318 alin. (1) NCPP: „În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța laurmarirea penală cand, în raport cu conținutul faptei, cu modul și mijloacele de săvârșire, cu scopul urmărit și cu împrejurările concrete de săvârșire, cu urmările produsesau care s-ar putut produce prin săvârșirea infracțiunii, constată ca nu există un interes public în urmărirea acesteia”.
28 Art. 318 alin. (2) NCPP: „Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere și persoana suspectului sau a inculpatului, conduitaavută anterior săvârșirii infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii”.
29 Art. 318 alin. (3) NCPP: „Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe dintre următoareleobligații: a) să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia; b) să ceară publicscuze persoanei vătămate; c) sa presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în afara de cazul în care, din cauzastării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă; d) să frecventeze un program de consiliere”.
8.2. Renunțarea la urmărirea penalăRenunțarea la urmărirea penală este o instituție bazată pe principiul oportunității, utilizat la nivel
internațional, prin care se urmărește gestionarea ecientă a resurselor pe care statul le alocă în activitatea decombatere a infracționalității și prin care se acceptă faptul că, în realitate, nu pot trase la răspundere penalătoate persoanele care au săvârșit infracțiuni. Acest principiu al oportunității este bazat pe noțiunea de interespublic. Statul poate aprecia, in concreto, că nu există interes public în a trage la răspundere o persoană, deșiaceasta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și nu există niciun impediment legal pentru angajarearăspunderii penale.
Deși această instituție se aseamănă cu cea reglementată de art. 18 1 CPP 196826, fundamentul teoreticeste diferit. Renunțarea la urmărirea penală nu își are temeiul în dreptul penal. Din punct de vedere al dreptuluisubstanțial nu există niciun impediment pentru cercetarea faptei, deoarece aceasta este infracțiune și poateatrage răspunderea penală. Ceea ce lipsește este interesul societății de a angaja resursele pe care le are
pentru tragerea la răspundere penală. În ceea ce privește cadrul în care este reglementată instituția, acesta a suferit modicări prin Legea
nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, în sensulexibilizării ei, renunțarea la urmărirea penală putând dispusă oricând, inclusiv în momentul sesizării organului
judiciar (renunțându-se la identicarea persoanei autorului, la ridicarea urmelor papilare, la cercetarea la fațalocului, la aplicarea sancțiunii).
Renunțarea la urmărirea penală poate interveni și pe parcursul urmăririi penale, după ce au fost strânseprobe, după identicarea autorului, după constatarea împrejurărilor săvârșirii faptei. Instituția renunțării laurmărirea penală poate aplicată pur și simplu, fără atașarea vreunei condiții sau obligații în sarcina suspectului
(în majoritatea cazurilor, în situația în care nu au fost administrate suciente probe pentru a determina autorulfaptei) sau poate dispusă împreună cu instituirea unor obligații în sarcina suspectului.
Conform art 318 alin. (1) NCPP27, infracțiunile care beneciază de posibilitatea aplicării renunțării laurmărire penală sunt cele pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult7 ani. Având în vedere faptul că în NCPP pedepsele sunt destul de mici, o sferă largă de infracțiuni intră subincidența acestei reglementări.
Este de precizat faptul că dacă o persoană este indicată în plângere ca ind autor al faptei descrise, nu înseamnă că este și determinată de organul de urmărire penală, iar acesta poate dispune direct renunțarea
la urmărirea penală. Dacă fapta prezintă gravitate, organul de urmărire penală administrează probe, identicăautorul faptei și poate lua în calcul criteriile referitoare la persoana autorului [art. 318 alin. (2) NCPP28], instituindanumite obligații în sarcina sa [art. 318 alin. (3) NCPP29].
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse99
Mai mult, singura soluție care poate pronunțată fără începerea urmăririi penale este clasarea, iarrenunțarea la urmărirea penală nu este un caz de clasare. Ca urmare, pentru a putea dispune renunțarea laurmărirea penală trebuie dispusă, într-o primă etapă, începerea urmăririi penale.
Nu este exclusă, prin același act, începerea urmăririi penale cu privire la faptă și făptuitor, numai înmăsura în care există suciente probe cu privire la acea persoană 30. Efectuarea urmăririi penale asupra uneipersoane și transformarea acesteia în suspect se dispune numai în prezența probelor din care rezultă obănuială rezonabilă. Dacă există o sesizare cu privire la o anumită persoană care a săvârșit o faptă penală,iar procurorul are în vedere o soluție de renunțare la urmărirea penală, va dispune începerea urmăririi penaledoar cu privire la faptă și apoi renunțarea la urmărirea penală. Faptul că o persoană este menționată încuprinsul sesizării nu îl obligă pe procuror să îi confere calitatea de suspect și să îi impună anumite obligații.Impunerea unor obligații apare doar cu privire la persoana față de care s-a dispus începerea urmăririi penale,a avut calitatea de suspect și există probe că este autoarea faptei penale.
Procurorul poate stabili anumite obligații în sarcina persoanei suspectului. NCPP nu mai prevedeposibilitatea aplicării unei amenzi, ci a unor obligații cu caracter de noutate. Aceste obligații sunt stabilitedupă ce procurorul se consultă cu suspectul sau cu inculpatul, astfel încât să e aplicate măsuri rezonabileși acceptabile pentru acesta, însă aceste obligații nu vor aplicate întotdeauna, deoarece NCPP îi conferăsuspectului/inculpatului posibilitatea de a solicita continuarea urmăririi penale dacă acesta consideră că estelipsit de vinovăție și nu este justicată o asemenea măsură.
Pe de altă parte, NCPP reglementează și posibilitatea revocării renunțării la urmărirea penală dacăobligațiile nu sunt îndeplinite în termenul xat de procuror, nepuntându-se dispune o nouă renunțare laurmărirea penală în aceeași cauză.
Renunțarea la urmărirea penală nu este denitivă, deoarece împotriva ei se poate formula plângere, sepoate solicita continuarea procesului penal de către suspectul sau inculpatul care are interesul de a demonstranevinovăția sau se poate formula plângere de către orice persoană interesată (ca împotriva oricărei soluții denetrimitere în judecată).
8.3. Extinderea urmăririi penale În practică, sub vechea reglementare au fost pronunțate soluții diferite pentru situația în care, în cursul
urmăririi penale, acțiunea penală ind pusă în mișcare, trebuie extinsă cu privire la alte persoane. Problema
ridicată anterior în practică era aceea a actului procesual care conferă calitatea de inculpat persoanei față decare s-a extins urmărirea penală. Într-o primă opinie s-a susținut faptul că persoana față de care s-a extinsurmărirea penală devine inculpat prin dispoziția de extindere a urmăririi penale, în timp ce într-o a doua opinies-a susținut necesitatea emiterii unui act procesual separat prin care să e pusă în mișcare acțiunea penală.
Credem că voinţa legiuitorului fostului CPP a fost aceea de a conferi extinderii urmăririi penale semnicațialărgirii cadrului procesual. Interpretările restrictive cerute și de garantarea dreptului la apărare au impus însă,
în practică, și concluzia necesității emiterii unui act procesual separat, care să confere calitatea de inculpat
30 Se impune precizarea referitoare la începutul urmăririi penale cu privire la faptă și începutul urmăririi penale cu privire la persoană în situația agrantului. Dacă de la
început există probe suciente pentru a dispune începerea urmăririi penale și cu privire la persoană, ca în situația agrantului, nu se mai impune emiterea a două acteseparate de începere a urmăririi penale. În această situație, ordonanța cuprinde un dispozitiv întemeiat pe art. 305 alin. (1) și (3) NCPP, prin care se dispune: 1) Începerea urmăririi penale cu privire la faptă; 2) Începerea urmăririi penale cu privire la făptuitor, care dobândește calitatea de suspect.31 Art. 311 alin. (1) NCPP: „În cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte
persoane sau împrejurări, care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice”.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse100
32 Art. 311 alin. (5) NCPP: „Procurorul sesizat de organul de cercetare în urma extinderii urmăririi penale sau din ociu cu privire la ipotezele prevăzute la alin. (1) poatedispune extinderea acțiunii penale cu privire la aspectele noi”.
33 Art. 3 din Legea nr. 255/2013: „Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute încuprinsul prezentei legi”.
34 Art. 305 alin. (3) NCPP: „Când din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărireapenală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect”.
35 Art. 224 CPP 1968: „În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. De asemenea, în vederea strângerii datelornecesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi dincelelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresasiguranţei naţionale. Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă”.
persoanei față de care s-a extins urmărirea penală, dispoziție care poate cuprinsă în aceeași ordonață deextindere.
Pentru a unica tendințele anterioare, art. 311 alin. (2) NCPP31 dispune că, după extinderea urmăririipenale, organul de cercetare penală propune, dacă este cazul, punerea în mișcare a acțiunii penale, iarart. 311 alin. (5) NCPP32 statuează că procurorul, sesizat în urma extinderii urmăririi penale, poate dispuneextinderea acțiunii penale cu privire la aspecte noi. Prin urmare, aceste texte statuează explicit că simpladispoziție de extindere nu valorează punerea în mișcare a acțiunii penale, ci că este necesară o dispozițieseparată de punere în mișcare a acțiunii penale. Această dipoziție separată de punere în mișcare a acțiuniipenale poate circumscrisă aceluiași act al procurorului, dar într-o dispoziție clară, distinctă, sau poate emisun alt act procesual ulterior.
Referitor la competența materială și la situația de extindere a competenței materiale, instituția preluăriicauzei de către parchetul ierarhic superior apare sub o nouă lumină, deoarece NCPP prevede că parchetul
ierarhic superior poate prelua cauzele în vederea supravegherii sau efectuării urmăririi penale. În ceea ce privește legea aplicabilă cauzelor aate în curs de urmărire penală la data intrării în vigoare
a NCPP (1 februarie 2014) pentru care procurorul a emis referatul de terminare a urmăririi penale, dar pentrucare nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, dispozițiile art. 3 ale Legii nr. 255/201333 pentru punerea în aplicarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și modicarea și completarea unor acte normativecare cuprind dispoziții procesual penale statuează principiul aplicabil. Însă Legea nr. 255/2013 nu prevedeexcepții privind momentul terminării urmăririi penale fără acțiunea penală pusă în mișcare. Prin urmare, vor aplicabile dispozițiile NCPP, urmând ca trimiterea în judecată să se facă după emiterea ordonanței de punere
în mișcare a acțiunii penale.
Mai mult, de la data intării în vigoare a NCPP, prin rechizitoriu nu se mai dispune punerea în mișcare aacțiunii penale și trimiterea în judecată. Ca urmare, punerea în mișcare a acțiunii penale trebuie dispusă prinordonanță, deoarece o persoană nu poate trimisă în judecată fără acțiunea penală pusă în mișcare.
În ceea ce privește probele, din redactarea art. 305 alin. (3) NCPP34 rezultă faptul că se pot administraprobe înainte de efectuarea urmăririi penale față de suspect.
În vechea reglementare, actele premergătoare erau efectuate în afara cadrului procesului penal, ceea cedetermina dicultatea de a valoricate în faza de judecată.
Sub imperiul CPP 1968 se extinsese în mod nejusticat interpretarea art. 22435, astfel încât cele mai multe
dintre probe erau strânse în etapa actelor premergătoare. Această practică eronată a determinat legiuitorul săreglementeze obligativitatea începerii urmăririi penale pentru a asigura un cadru procesual încă de la debutulcercetărilor penale. De aceea, interceptările telefonice și toate aspectele care țin de supravegherea tehnicăsunt prevăzute de NCPP să e efectuate în timpul urmăririi penale. Prin urmare, efectuarea urmăririi penale cu
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse101
privire la persoană este condiționată de obținerea, în prealabil, a unor probe care fac rezonabilă presupunereacă o persoană a săvârșit o infracțiune.
Trebuie menționat faptul că, ind de imediată aplicare, dipozițiile NCPP impun aducerea lor la cunoștințăfață de persoana care avea calitatea de învinuit la data intrării în vigoare a acestora, respectiva persoană indchemată pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de suspect și drepturile pe care le are conform NCPP.
9. Emiterea rechizitoriului ‒ act de sesizare a instanței În NCPP, rechizitoriul nu mai este un act de inculpare, ci un act de sesizare a instanței. Și în această reglementare, ca și în reglementarea anterioară, rechizitoriul este vericat de procurorulierarhic superior. Elementul de noutate care garantează dreptul la apărare privește comunicarea rechizitoriuluiecărui inculpat din cauză și traducerea lui, atunci când este nevoie, astfel încât orice inculpat să poată lua lacunoștință învinuirea care i se aduce.
Mai mult, NCPP reglementează expres posibilitatea de a cuprinde în rechizitoriu propunerea de luare amăsurii asigurătorii sau a măsurilor preventive.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse102
36 Art. 312 – Cazurile de suspendare: „(1) În cazul când se constată printr-o expertiză medico-legală că suspectul sau inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedicăsă ia parte la procesul penal, organul de cercetare penală înaintează procurorului propunerile sale, împreună cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmăririi penale.(2) Suspendarea urmăririi penale se dispune și în situația în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană.(3)Susupendarea urmăririi penale se dispune și pe perioada desfășurării procedurii de mediere, potrivit legii”.
Reluarea urmăririi penale
Prelegere susținută de procuror Irina KUGLAY
Reluarea urmăririi penale este reglementată în art. 332-335 NCPP. În conformitate cu dispozițiile art. 332 alin. (1) NCPP, urmărirea penală se reia în următoarele situații:
1. când a încetat cauza de suspendare;2. când judecătorul de cameră preliminară a dispus restituirea cauzei;3. când s-a dispus redeschiderea urmăririi penale.
1. Reluarea urmăririi penale după încetarea cauzei de suspendare În ceea ce privește cauzele de suspendare, NCPP nu conține elemente de noutate față de Codul de
procedură penală din 1968, cauzele de suspendare ind, potrivit dispozițiilor art. 312 NCPP
36
, următoarele:a. când se constată că suspectul sau inculpatul suferă de o boală care îl împiedică să ia parte la procesulpenal;b. când există un impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față deo persoană, ipoteză care are în vedere cazurile speciale de imunitate de procedură (de exemplu, peperioada mandatului, președintele României nu poate urmărit penal);c. pe perioada desfășurării procedurii de mediere.
Ca element de noutate în ceea ce privește instituția suspendării, potrivit art. 313 alin. (3) teza nalăNCPP, la reluarea urmăririi penale, actele efectuate în timpul suspendării pot refăcute, dacă este posibil, la
cererea suspectului sau inculpatului. Deși o astfel de prevedere nu exista în reglementarea anterioară, totuși,având în vedere atât regulile impuse de caracterul echitabil al procesului, cât și cerința respectării dreptuluila apărare al părților stipulat în mod expres, și sub imperiul vechii reglementări exista posibilitatea ca dupăsuspendare, în măsura în care au fost administrate probe față de care respectarea dreptului la apărare ar impus readministrarea, să se dispună o astfel de soluție. În ceea ce privește actul prin care se dispune reluarea urmăririi penale după suspendare, acesta esteordonanța procurorului.
2. Reluarea urmăririi penale după dispunerea restituirii de către judecătorul
de cameră preliminară În procedura de cameră preliminară, restituirea se poate dispune în mai multe situații:
a. Judecătorul de cameră preliminară a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Înaceastă ipoteză, restituirea cauzei în vederea reluării urmăririi penale este obligatorie.b. Judecătorul de cameră preliminară a dispus restituirea numai pentru remedierea neregularitățiloractului de sesizare a instanței. În această ipoteză, există posibilitatea ca, în urma examinării motivelorpentru care judecătorul de cameră preliminară apreciază că actul de sesizare este neregulat întocmit,
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse103
să se ajungă la concluzia că se impune nu doar completarea, precizarea sau îndreptarea în orice altmod a neregularităților constatate, ci chiar completarea urmăririi penale. Reluarea se dispune de cătreconducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior, iar prin ordonanța de reluare a urmăririi penale,acesta va menționa și actele care urmează să e efectuate.37
Având în vedere faptul că, în situația în care reluarea urmăririi penale se întemeiază pe încheiereaprin care judecătorul de cameră preliminară a dispus restituirea cauzei în vederea remedierii neregularitățiloractului de sesizare a instanței, NCPP prevede în mod expres faptul că reluarea urmăririi penale se dispuneprin ordonanță a conducătorului parchetului sau a procurorului ierarhic superior, se pune problema dacă și însituația în care restituirea a fost dispusă în temeiul faptului că judecătorul de cameră preliminară a exclus toateprobele administrate este necesară emiterea unei ordonanțe de reluare a urmăririi penale. În sprijinul soluțieipotrivit căreia și în această ipoteză este necesară emiterea unei ordonanțe de reluare pot aduse următoareleargumente:
● prevederile art. 334 alin. (1) NCPP, potrivit cărora urmărirea penală se reia atunci când judecătorulde cameră preliminară a dispus restituirea cauzei la parchet , iar art. 346 alin. (3) prevede faptul că
judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet , ceea ce înseamnă că încheierea prin carea dispus restituirea nu conține și o dispoziție de reluare a urmăririi penale;● din interpretarea coroborată a tuturor textelor care reglementează reluarea urmăririi penale se poatetrage concluzia că reluarea urmăririi penale este un act de dispoziție dat printr-o ordonanță a procuroruluisau a procurorului ierarhic superior;● prevederile art. 334 alin. (3) NCPP, potrivit cărora „procurorul efectuează urmărirea penală ori, dupăcaz, trimite cauza la organul de cercetare, dispunând prin ordonanță (s.n.) actele de urmărire penală
ce urmează a efectuate” . În consecință, în cazul în care se admite faptul că și în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminarăa dispus restituirea întrucât a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale este necesarăemiterea unei ordonanțe prin care să se dispună reluarea urmăririi penale, aceasta va emisă de procurorulcare efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În ceea ce privește competența de efectuare a urmăririi penale după ce s-a dispus reluarea, dispozițiileart. 334 alin. (3), potrivit cărora, „în cazurile de restituire, procurorul efectuează urmărirea penală sau, dupăcaz, trimite cauza la organul de cercetare, dispunând prin ordonanță actele de urmărire penală ce urmează a
efectuate” , pot primi mai multe interpretări:● competența revine procurorului, indiferent de cauza care a determinat reluarea urmăririi penale saude natura infracțiunii cu privire la care se efectuează urmărirea penală. Dispozițiile acestui text pot interpretate în sensul că reluarea după restituire dă naștere unei obligații de efectuare a urmăririi penalede către procuror, cu atât mai mult cu cât un judecător a constatat deja existența unor neregularități, e cuprivire la actul de sesizare, e cu privire la probele administrate în cursul urmăririi penale. În consecință,
în măsura în care procurorul trimite cauza la organul de cercetare, în temeiul art. 334 alin. (3) teza nalăeste necesar să se aplice regulile prevăzute pentru instituția delegării, arătând în mod expres actele deurmărire penală care trebuie efectuate;
● competența nu aparține în mod obligatoriu procurorului, trimiterea cauzei la organul de cercetare
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse104
38 Redeschiderea urmăririi penale este, prin ipoteză, o evaluare a actelor de urmărire penală și a situației de fapt ‒ e că este o situație de fapt veche, e că este o situațiede fapt nouă ‒ chiar de către procuror, și nu ca urmare a restituirii.
39 Acest control se efectuează, prin ipoteză, asupra împrejurărilor pe care le-a avut în vedere sau ar trebuit să le aibă în vedere și procurorul de caz și asupra modului încare dispozițiile legale au fost aplicate acestor împrejurări.
40 Art. 317 – Restituirea dosarului organului de cercetare penală: „Procurorul sesizat cu propunerea de clasare de către organul de cercetare penală, atunci când constată
că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a dispune clasarea sau când dispune clasarea parțial și disjunge cauza conform art. 46, restituie dosarul organului decercetare penală”.41 Art. 304 – Inrmarea actelor procesuale sau procedurale: „(1) Când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de cercetare penală nu este dată
cu respectarea dispozițiilor legale sau este neîntemeiată, o inrmă motivat, din ociu sau la plângerea persoanei interesate.(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazulvericării efectuate de către procurorul ierarhic superior cu privire la actele procurorului ierarhic inferior”.
penală în această situație ind similară cu ipoteza restituirii cauzei de către procuror atunci când cauzaa fost înaintată cu propunere de către organul de cercetare penală și procurorul dispune restituirea. Înaceastă situație, prin ordonanța de restituire, procurorul indică mijloacele de probă care urmează să eadministrate, probele ca situație de fapt care trebuie stabilite. Prin urmare, trimiterea cauzei la organul decercetare penală în temeiul dispozițiilor art. 334 alin. (3) teza nală nu este asimilată instituției delegăriiorganului de cercetare penală, ci poate considerată o formă calicată de trimitere a cauzei la organul decercetare penală, care are în continuare o competență proprie funcțională de a efectua urmărirea penală,cu luarea în considerare a celor stabilite de procuror, așa cum se întâmplă și în ipoteza restituirii cauzeide către procuror la organul de cercetare penală.
Indiferent de interpretarea care poate dată textului este necesar să se indice actele de urmărire caretrebuie refăcute sau efectuate.
3. Reluarea urmăririi penale după dispunerea redeschiderii urmăririipenale38
NCPP instituie, prin dispozițiile art. 335, următoarele ipoteze de redeschidere a urmăririi penale:
3.1. Redeschiderea ca urmare a efectuării controlului ierarhic 39
Astfel, potrivit dispozițiilor alin. (1), „dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată,ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea (împrejurare de fapt sau de drept, n.n.),inrmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale” . În ceea ce privește momentul la care procurorulierarhic superior constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, textul de lege stabilește
că acest lucru are loc ulterior, ceea ce nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept ar descoperitedupă emiterea ordonanței de netrimitere în judecată de către procurorul care efectuează sau supravegheazăurmărirea penală, ci că ele sunt reevaluate de procurorul ierarhic superior ulterior emiterii soluţiei.
În cazul în care redeschiderea se întemeiază pe această ipoteză, art. 335 alin. (1) teza nală statueazăfaptul că dispozițiile art. 31740 se aplică în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că procurorul ierarhicsuperior care a inrmat soluția dispune restituirea, dând indicații procurorului a cărui soluție a fost inrmată.
Aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor art. 317 nu poate interpretată în sensul că, după dispunerearedeschiderii urmăririi penale de către procurorul ierarhic superior, procurorul care a efectuat sau supravegheat
urmărirea penală va dispune trimiterea la organul de cercetare penală. În legătură cu acest aspect s-a ridicat problema dacă aceleași principii funcționează și în ipoteza încare controlul ierarhic se exercită în contextul soluționării plângerii împotriva soluției dispuse de procuror 41,răspunsul ind armativ, cauza care a determinat efectuarea controlului ierarhic neavând relevanță.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse105
3.2. Redeschiderea ca urmare a faptului că au apărut împrejurări noi 42 Articolul 335 alin. (2) NCPP prevede faptul că, „în cazul în care au apărut fapte sau împrejurări noi
din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, procurorul revocă ordonanța șidispune redeschiderea urmăririi penale” . Cât privește noțiunea de „împrejurări noi”, sunt avute în vedere acele
împrejurări care nu au fost cunoscute de procurorul care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririipenale la momentul adoptării soluției inițiale.
În ceea ce privește competența de a dispune redeschiderea urmăririi penale, aceasta aparțineprocurorului care a dispus soluția inițială (și nu procurorului ierarhic superior), textul prevăzând în mod expresfaptul că procurorul revocă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale, revocarea ind operațiuneade retractare a propriului act. Rațiunea acestei soluții este dată de faptul că, spre deosebire de controlulierarhic superior, care presupune constatarea unei culpe a procurorului care a dat o soluție greșită în raportde împrejurările pe care le avea la dispoziție, în această ipoteză este vorba despre lipsa oricărei culpe și doar
despre apariția unor fapte noi, pe care nu ar putut să le cunoască în momentul pronunțării soluției inițiale.
3.3. Redeschiderea după dispunerea renunțării la urmărirea penală43 Articolul 335 alin. (3) prevede că, atunci când procurorul constată faptul că suspectul sau inculpatul
nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite44, revocă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririipenale. În această ipoteză, dovada îndeplinirii sau a motivelor neîndeplinirii obligațiilor aparține suspectuluisau inculpatului, dispozițiile art. 318 alin. (6) teza a II-a stabilind că „sarcina de a face dovada îndepliniriiobligațiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului” . Dininterpretarea acestor texte se poate trage concluzia că, în caz de renunțare la urmărirea penală, procurorul
are un rol pasiv, singura sa posibilitate ind aceea de a aștepta să vadă dacă obligațiile impuse sunt sau nurespectate, iar în cazul în care nu sunt respectate, să dispună revocarea renunțării la urmărirea penală.
În legătură cu această ipoteză de redeschidere a urmăririi penale se poate pune problema dacă,dispunând redeschiderea urmăririi penale ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor, procurorul poate să dispunăde îndată și trimiterea în judecată, ținând cont de faptul că, prin ipoteză, toate probele sunt administrate, iarvinovăția este stabilită. Având în vedere faptul că, indiferent de motivele care au determinat redeschidereaurmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară trebuie să conrme o astfel de soluție, procurorul nuare și posibilitatea trimiterii în judecată în ipoteza anterior menționată, înainte ca judecătorul să conrmat
redeschiderea.
3.4. Obligativitatea conrmării de către judecătorul de cameră preliminară adispoziţiei date de procuror de redeschidere a urmării penale
Art. 335 alin. (4) prevede că „redeschiderea urmăririi penale este supusă conrmării judecătorului de
42 Echivalentul revizuirii din faza de judecată.43 Renunțarea la urmărirea penală este reglementată de dispozițiile art. 318 NCPP.44 În conformitate cu dispozițiile art. 318 alin. (3), în cazul renunțării la urmărirea penală, procurorul poate dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească una sau mai
multe dintre următoarele obligații:
a) să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia; b) să ceară public scuze persoanei vătămate; c) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana
nu poate presta această muncă; d) să frecventeze un program de consiliere.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse106
45 Potrivit dispozițiilor art. 335 alin. (4), „Redeschiderea urmăririi penale este supusă conrmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub
sancțiunea nulității. Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a suspectului sau, dupăcaz, a inculpatului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară estedenitivă” .
46 Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) NCPP, „Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea dinexercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen” .
cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității” 45 .O astfel de prevedere nouă constituie o garanție a respectării caracterului echitabil și a duratei
rezonabile a procedurii, având în vedere faptul că sub imperiul vechii reglementări au existat discuții cu privirela oportunitatea și caracterul echitabil al redeschiderii urmăririi penale pentru motive de nelegalitate saunetemeinicie, atunci când redeschiderea era dispusă după trecerea unei perioade de timp însemnate de ladispunerea soluției de netrimitere în judecată, mai ales în cazul acelor situații în care soluțiile de netrimitere
în judecată nu fuseseră atacate în instanță (în cazul în care erau atacate nu putea dispusă redeschidereadecât dacă apăreau împrejurări noi). În aceste ipoteze, dreptul procurorului ierarhic superior de a redeschideurmărirea penală era nelimitat în timp, singurul impediment în calea unei astfel de soluții ind prescripțiarăspunderiii penale, în termenul de prescripție putându-se dispune oricând redeschiderea urmăririi penale.
În lumina noii reglementări, judecătorul de cameră preliminară va putea evalua redeschiderea din toateperspectivele: legalitate, caracter echitabil al procedurii, durata rezonabilă a procedurii, putând aplica toate
criteriile pentru a stabili dacă actul redeschiderii este legal. În ceea ce privește termenul de 3 zile, acesta se referă la perioada în care procurorul trebuie să înainteze
dosarul judecătorului de cameră preliminară, neind un termen global în care și judecătorul de camerăpreliminară trebuie să se pronunțe asupra soluției de redeschidere a urmăririi penale. Din perspectiva naturiilui, termenul de 3 zile este unul de decădere46, în ipoteza în care dosarul nu este trimis cu respectarea acestuitermen, redeschiderea neproducând niciun efect.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse107
Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală
Prelegere susținută de judecător Mihail UDROIU
1. Consideraţii introductive Modicările operate de Noul Cod de procedură penală (în continuare, NCPP) sub aspectul actelorde urmărire penală se reectă, în mod corelativ, şi în componenta plângerii împotriva măsurilor și actelor deurmărire penală Plângerile împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală pot grupate în două categorii:
a) plângerea în faţa judecătorului de cameră preliminară (în continuare, JCP) împotriva soluţiilor deneurmărire sau netrimitere în judecată;
b) plângerea împotriva actelor de urmărire penală care nu presupun soluţii de netrimitere în judecată
sau de neurmărire penală, a cărei soluţionare intră în competenţa procurorului sau, după caz, a procuroruluiierarhic superior.
2. Competenţele generale ale JCP Nu se poate vorbi de un sediu al materiei cantonat în prevederile art. 342-348 NCPP pentru proceduriledesfăşurate în faţa JCP, iar celelalte dispoziţii procedurale să e privite ca specie a acestora, pentru că toateaceste competențe stabilite de NCPP pentru JCP sunt distincte, în funcţie de obiectul lor. De exemplu, subaspectul măsurilor preventive este reglementată competenţa judecătorului de cameră preliminară de a luamăsura arestării preventive, e la propunerea procurorului, e din ociu, pe parcursul procedurii de camerăpreliminară, sau competenţa judecătorului de cameră preliminară de a conrma mandatul de arestare preventivăemis în lipsă. Pe lângă aceste dispoziţii, în ipoteza în care cauza nu s-a nalizat printr-o soluţie de trimitere în judecată,este reglementată posibilitatea formulării de plângeri împotriva soluţiilor care pot dispuse de procuror în cursulurmării penale. În această privinţă trebuie notat că:
i) nu mai există o reglementare a trei soluţii distincte de netrimitere în judecată, așa cum prevedeavechiul cod: scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmării penale şi clasarea. NCPP stipulează o
singură soluţie, anume clasarea, raportat la impedimentele prevăzute de art. 16 NCPP, şi, de asemenea,o soluţie în oportunitate, de renunţare la urmărirea penală, care presupune constatarea lipsei interesuluipublic în urmărirea penală a unei persoane, având în vedere şi noua deniţie a infracţiunii, care nu maiprevede drept trăsătură esenţială pericolul social. Împotriva acestor soluţii se poate formula plângere la
judecătorul de cameră preliminară;ii) în ipoteza în care s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, indiferent dacă aceasta a fostcontestată sau nu în faţa JCP, redeschiderea urmăririi penale este supusă întotdeauna conrmării JCP,pentru a asigura o anumită securitate a soluţiilor pronunţate de procuror de neurmărire sau de netrimitere
în judecată.
Se închide astfel un al doilea cerc al competențelor JCP. În ambele situații descrise mai sus, NCPPstipulează un set de reguli procedurale proprii, distincte față de procedura de bază prevăzută în art. 342-348 NCPP.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse108
Astfel, suntem în prezența a trei proceduri şi reguli procedurale distincte, în funcţie de competenţa judecătorului de cameră preliminară, obiectul principal al camerei preliminare ind acela de vericare aregularităţii trimiterii în judecată, a legalităţii şi loialităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale, precum
şi a legalităţii actelor procesuale efectuate în cursul urmăririi penale.
3. Plângerile împotriva actelor şi măsurilor din cursul urmăririi penale.Cadrul general. Proceduri speciale Articolul 336 NCPP înlocuieşte prevederile art. 275 CPP 1968 şi reglementează un drept general deplângere împotriva actelor şi măsurilor organelor de urmărire penală. Astfel, art. 336 NCPP prevede: „(1) Orice
persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a aduso vătămare intereselor sale legitime. (2) Plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitateaorganului de cercetare penală și se depune e direct la acesta, e la organul de cercetare penală. (3) Introducerea
plângerii nu suspendă aducerea la îndeplinire a măsurii sau a actului care formează obiectul plângerii” .Se poate conchide că art. 336-339 NCPP (care înlocuiește prevederile art. 275-278 CPP 1968)
reglementează o procedură generală de petiţionare, accesibilă persoanelor ale căror drepturi şi interese legitimeau fost vătămate în cursul urmăririi penale. Deopotrivă, NCPP reglementează şi o serie de proceduri speciale. De exemplu, împotriva ordonanţeiprin care organul de urmărire penală a dispus luarea măsurii reţinerii se poate face plângere la procurorul caresupraveghează activitatea organului de cercetare penală sau la procurorul ierarhic superior, după caz.
Tot astfel, la măsurile asigurătorii , dacă regula reglementată de art. 336-339 NCPP este plângere împotriva soluţiei la procurorul ierarhic superior, în acest caz plângerea poate adresată judecătorului de
drepturi şi libertăţi . Pentru această din urmă ipoteză constatăm o încetare a efectelor dispoziţiilor din vechiulCod (implicit și ale deciziei ÎCCJ pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii nr. LXXI/2007) carereglementau faptul că în cursul urmăririi penale se poate formula plângere împotriva măsurilor asigurătoriidoar la procuror, şi în cadrul judecăţii doar la judecător, modicare fundamentată pe considerente generate dedrepturi şi libertăţi fundamentale, şi anume dreptul de acces la justiţie şi evitarea oricărei restricţii arbitrare a
jus utendi, jus fruendi, jus abutendi , care să nu e supusă unui control judiciar pe parcursul urmăririi penale, înconformitate cu art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.
Ceea ce face NCPP în acest caz este să stabilească următorul mecanism: în cursul urmăririi penale,
ordonanţa prin care procurorul a dispus luarea măsurilor asigurătorii poate contestată în faţa judecătoruluide drepturi şi libertăţi, asigurându-se astfel un control judiciar ecient al măsurilor care implică o restrângere,chiar şi temporară, a drepturilor fundamentale. Din acest motiv, este important ca ordonanţele prin care sedispun măsuri restrictive de drepturi să prevadă în mod detaliat bunurile pe care le vizează, precum şi locul încare acestea se găsesc, în cazul în care este identicat un asemenea loc. NCPP instituie obligaţia proceduralăpozitivă a procurorului de a administra probe atunci când apreciază că în cauză se impune luarea unei măsuride siguranţă (e conscarea specială, e conscarea extinsă). Judecătorul, în schimb, trebuie să priveascăsoluţionarea plângerii şi sub aspectul necesităţii asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, având în vedereobiectivele măsurilor asigurătorii care vizează repararea prejudiciului, dar şi asigurarea măsurii conscării şi
a conscării extinse. În concluzie, cu privire la această componentă a măsurilor asigurătorii avem un text şi o
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse109
procedură derogatorie de la procedura plângerii împotriva soluţiilor reglementată de art. 336-339 NCPP, datăde Noul Cod, pe parcursul urmăririi penale, în competenţa funcţională a judecătorului de drepturi şi libertăţi.
4. Procedura internă. Termenul de formulare a plângerii împotriva soluţiilorde netrimitere în judecată Potrivit art. 339 alin. (4) NCPP, „în cazul soluțiilor de clasare ori de renunțare la urmărire, plângerea seface în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluția” .
Termenul de formulare a plângerii este, la fel ca în vechea reglementare, de 20 zile, astfel încât, atuncicând procurorul dispune o soluţie (de exemplu, o soluţie de clasare) care se comunică persoanelor interesate,
împotriva soluţiei se poate formula plângere la procurorul ierarhic superior celui care a pronunţat-o, în termende 20 de zile de la comunicarea actului. Similar CPP 1968, NCPP prevede necesitatea parcurgerii procedurii interne pe cale ierarhică. Procurorul
ierarhic superior are la dispoziţie un termen procedural de 20 de zile în care trebuie să rezolve plângerea încadrul procedurii interne. În ceea ce privește posibilitatea de a ataca pe cale ierarhică alte măsuri sau soluţii ale procuroruluidecât cele de neurmărire sau de netrimitere în judecată, NCPP prevede dreptul la o singură plângere pe caleierarhică. Dacă procurorul ierarhic superior a respins plângerea, petentul nu se mai poate adresa pe caleierarhică din grad în grad procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluția. Prin urmare, mecanismulplângerii care nu vizează soluții de netrimitere în judecată sau neurmărire este similar cu mecanismul din Codulde procedură penală anterior, neapărând modicări importante.
Referitor la aceste plângeri trebuie menţionat că, potrivit art. 304 NCPP, există posibilitatea procurorului
ierarhic superior sau procurorului care supraveghează activitatea de urmărire penală să inrme actul nelegalsau să dispună refacerea probei administrate în mod nelegal sau neloial. Acest control pe cale internă, în cazulactelor care nu presupun soluții de netrimitere în judecată, este extrem de important, pentru că, în mod previzibil,aspectele de nelegalitate vor reiterate în cadrul procedurii de cameră preliminară. Astfel, de modul în careprocurorul ierarhic superior sau cel care supraveghează activitatea de urmărire penală va soluționa o plângerereferitoare la aspecte de nelegalitate ale urmăririi penale va depinde ușurința sau greutatea sarcinii JCP, pentrucă aceste nelegalități, în mod sigur, vor reiterate în procedura de cameră preliminară. Riscul de a admiteexcepțiile formulate în camera preliminară și de a dispune restituirea cauzei la parchet este unul semnicativ, în
condițiile în care există o veritabilă nelegalitate sau în care există o vătămare procesuală importantă. În concluzie, procedura internă cu privire la acte care nu presupun soluții de netrimitere în judecată vafuncționa exact ca în Codul de procedură penală anterior.
5. Procedura judiciară. Plângerea la JCP împotriva soluțiilor de neurmări-re sau netrimitere în judecată
5.1. Termenul de formulare a plângerii Potrivit art. 340 NCPP, „(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare
la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse110
căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. (2) Dacă plângerea nu a fostrezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate exercitat oricând după împlinireatermenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la datacomunicării modului de rezolvare” .
Dacă procurorul ierarhic superior nu soluționează plângerea în termen de 20 de zile, de la data expirăriitermenului începe să curgă termenul peremptoriu de a formula plângere în fața JCP.
Codul de procedură penală anterior prevedea că, în cazul în care procurorul ierarhic superior nusoluționează plângerea în 20 de zile, persoana nemulțumită se putea adresa judecătorului la expirareatermenului respectiv, ceea ce înseamnă că persoanei nemulțumite i se crea un drept de a se adresa instanțeimai repede, fără a mai aștepta soluția procurorului ierarhic superior. Prin efectul recursului în interesulLegii nr. 9/2009, acest drept a fost transformat într-o obligație. NCPP așează într-o formă normală aceastăprocedură. Respectiv, persoana interesată ale cărei drepturi au fost vătămate poate alege să se adreseze
JCP, dacă procurorul ierarhic superior a soluționat plângerea în termen de 20 de zile de la data la care a fost înregistrată la acesta, însă dacă nu procedează astfel, nu înseamnă că această cale de atac va tardivă, cipersoana interesată se poate adresa JCP oricând până la expirarea termenului procedural de 20 de zile dela comunicarea soluției procurorului ierarhic superior. Prin urmare, plângerea se poate adresa JCP începândcu prima zi în care a expirat termenul de 20 de zile în care procurorul ierarhic superior trebuia să soluționezeplângerea formulată în procedura internă. Plângerea în fața JCP poate formulată şi după 20, 30 sau 40 dezile de la expirarea termenului în care procurorul ierarhic superior trebuia să se pronunţe, dar nu mai târziu de20 de zile de la data la care procurorul ierarhic superior a soluționat plângerea în procedura internă. Aceastăprocedură vizează strict componenta de plângeri împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.
5.2. Acte care pot atacate În această privință, potrivit NCPP, în procedura judiciară pot atacate numai ordonanţele sau dispoziţiile
din rechizitoriu prin care se dispune clasarea sau renunţarea la urmărirea penală. Începerea urmăririi penale, continuarea efectuării urmăririi penale față de suspect, punerea în mișcare a
acțiunii penale și dispozițiile cu privire la probe nu pot atacate cu plângere în faţa JCP.
5.3. Procedura în faţa JCP
Potrivit art. 341 NCPP, „(1) După înregistrarea plângerii la instanța competentă, aceasta se trimite înaceeași zi judecătorului de cameră preliminară. Plângerea greșit îndreptată se trimite pe cale administrativăorganului judiciar competent. (2) Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare, careeste comunicat, împreună cu un exemplar al plângerii, procurorului și părților, care pot depune note scrisecu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Petentului i se va comunica termenul de soluționare.Persoana care a avut în cauză calitatea de inculpat poate formula cereri și ridica excepții și cu privire lalegalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. (3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile dela primirea comunicării prevăzute la alin. (2), transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei.(4) În situația în care plângerea a fost depusă la procuror, acesta o va înainta, împreună cu dosarul cauzei,
instanței competente. (5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii prin încheiere
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse111
motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților. (6) În cauzele încare nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune unadintre următoarele soluții: a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată; b)admite plangerea, desințează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentrua completa urmărirea penală ori, dupa caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea
penală; c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceastanu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea. (7) În cauzele în care s-a dispus
punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: 1. respinge plângerea ca tardivăsau inadmisibilă; 2. verică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probelenelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuatecu încălcarea legii și: a) respinge plângerea ca nefondată; b) admite plângerea, desințează soluția atacatăși trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală; c) admite plangerea, desințează
soluția atacată și dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, când probele legal administrate sunt suciente, trimițânddosarul spre repartizare aleatorie; d) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasareatacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea. (8)Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) sid) este denitivă. (9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii,
procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privindlegalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Contestația nemotivată este inadmisibilă. (10)Contestația se depune la judecătorul care a soluționat plângerea și se înaintează spre soluționare judecătorului
de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori, cand instanța sesizată cu plângere este ÎnaltaCurte de Casație și Justiție, completului competent potrivit legii, care se pronunță prin încheiere motivată,fără participarea procurorului și a inculpatului, putând dispune una dintre următoarele soluții: a) respingecontestația ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată și menține dispoziția de începere a judecății;b) admite contestația, desințează încheierea și rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepțiilecu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greșit soluționate. (11)Probele care au fost excluse nu pot avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.”
Soluționarea plângerii formulate la JCP împotriva soluțiilor de clasare sau de renunțare la urmărirea
penală se va face în camera de consiliu.Prin Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014 a fost admisă excepția deneconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) NCPP şi s a constatat că soluția legislativă potrivit căreia
judecă¬torul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaților” este neconstituțională. Pe cale deconsecinţă, procedura de soluţionare a plângerii se va desfăşura în şedinţă nepu¬blică, dar contradictorie cu
participarea petentului, intimatului şi a procurorului .
5.4. Soluții
NCPP face o distincție în funcție de exercitarea sau neexercitarea acțiunii penale în cursul urmăririipenale.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse112
1. În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, JCP poate dispune una dintreurmătoarele soluții [art. 341 alin. (6) NCPP]:
a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;b) admite plângerea, desințează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a începesau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și acompleta urmărirea penală;c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nuse creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea. Dacă nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, analiza pe care o va face JCP excludeposibilitatea admiterii plângerii cu reținere și continuarea judecății.
În situația în care s-a dispus clasarea ca soluție de neurmărire penală, JCP poate să admităplângerea și să trimită cauza în vederea începerii urmăririi penale. Este important de notat art. 335 alin.
nal NCPP pentru ipoteza de redeschidere, care precizează că, „în cazul în care s-a dispus clasarea saurenunțarea la urmărirea penală, redeschiderea are loc și atunci când judecătorul de cameră preliminarăa admis plângerea împotriva soluției și a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.Dispozițiile judecătorului de cameră preliminară sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală” . Dacă JCP admite plângerea și trimite cauza în vederea începerii urmăririi penale, aceasta va
începută in rem de către procuror, și nu prin soluţia JCP. Judecătorul de cameră preliminară poate să dispună continuarea urmăririi penale și, eventual,punerea în mișcare a acțiunii penale în vederea continuării urmăririi penale și completării acesteia, cândar mai necesar de efectuat o serie de acte în cursul urmăririi penale.
În acest context, își menține valabilitatea soluția din decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație șiJustiție nr. 26/2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia în considerente, iar nu înminuta încheierii, se vor preciza actele care ar mai trebui făcute în cursul urmăririi penale sau dispuneriisau, după caz, trimiterii în vederea punerii în mișcare a acțiunii penale. Dispozițiile sunt obligatorii pentruorganul de urmărire penală.
Mențiunea „în condițiile legii” din CPP 1968, pentru cazurile de redeschidere a urmăririi penale,se păstrează și în condiţiile NCPP, obligația procurorului de a dispune reluarea urmăririi penale sau
începerea urmăririi penale prin ordonanță rămânând autonomă față de actul JCP. Acest aspect este
important în următoarea logică procesuală: dacă de la momentul pronunțării încheierii denitive a JCPși până la momentul în care cauza ajunge la procuror pentru ca acesta să dispună începerea urmăririipenale sau redeschiderea urmăririi penale apare vreun impediment la exercitarea acțiunii penale dintrecele prevăzute de art. 16 NCPP (de exemplu, suspectul decedează în acest interval de timp, se împlineştetermenul prescripţiei speciale etc.), chiar dacă dispoziția JCP este obligatorie pentru procuror, nu esteobligatorie începerea urmăririi penale față de, în exemplul dat, o persoană decedată. În această ipoteză,procurorul va putea trece peste decizia JCP şi va dispune o nouă soluţie de clasare, având în vedereimpedimentul nou la exercitarea acţiunii penale, necunoscut JCP.2. În cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, JCP poate dispune una dintre
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse113
A. respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;B. verică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegaladministrate ori, după caz, sancționează potrivit art. 280-282 NCPP actele de urmărire penală efectuatecu încălcarea legii și:a) respinge plângerea ca nefondată;b) admite plângerea, desințează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru acompleta urmărirea penală;c) admite plângerea, desințează soluția atacată și dispune începerea judecății cu privire la fapteleși persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, cândprobele legal administrate sunt suciente, trimițând dosarul spre repartizare aleatorie;d) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nuse creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.
O primă ipoteză de la care pleacă legiuitorul în cea de-a doua categorie de soluții o reprezintăcazurile în care ab initio s-a pus în mișcare acțiunea penală, adică atunci când s-a început urmărireapenală, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a constatat că există un impediment la exercitarea acțiuniipenale sau se decide netrimiterea în judecată, aplicându-se soluția de renunțare la urmărirea penală. O altă ipoteză este cea în care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, s-a admis, într-o primăfază, plângerea fomulată împotriva soluţiei de neurmărire sau de netrimitere în judecată, s-a dispuscompletarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale (încheierea JCP ind obligatorie),procurorul a reluat urmărirea penală și a fost obligat să pună în mișcare acțiunea penală, dispunând,
în continuare, o soluție de netrimitere în judecată, clasare sau renunțare la urmărirea penală față de
aspectele pe care le-a constatat în cauză ulterior. Spre deosebire de CPP 1968, NCPP stabilește pentruaceste ipoteze o procedură similară celei de cameră preliminară.
În toate cauzele în care s-a dispus o soluție de clasare sau de renunțare la urmărirea penalădupă punerea în mișcare a acțiunii penale, înainte de a se pronunța cu privire la temeinicia plângerii,JCP analizează mai întâi legalitatea și loialitatea probelor administrate în urmărirea penală, respectivlegalitatea actelor de urmărire penală.
În ceea ce priveşte nulităţile relative, JCP le poate avea în vedere numai dacă au fost invocate înplângerea petentului, în vreme ce, cu referire la nulităţile absolute, JCP le poate invoca din ociu doar pe
cele prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) NCPP [ „e) prezența suspectului sau a inculpatului, atunci cand participarea sa este obligatorie potrivit legii; f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie” ], acestea ind singurele care vizeazăactivitatea de urmărire penală. De aceea, în aceste ipoteze, petenții care urmăresc o soluție de admiterea plângerii și reținere a cauzei spre judecare vor trebui să motiveze, pe de o parte, pe componentalegalității și loialității probelor administrate în urmărirea penală, pe de altă parte, pe netemeinicia soluțieide netrimitere în judecată și pe necesitatea constatării existenței unor probe suciente pentru adoptareaunei soluţii de trimitere în judecată.
După vericarea legalităţii probelor şi a actelor de urmărire penală, prin raportare numai la cele
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse114
a) respinge plângerea ca nefondată;b) admite plângerea și dispune începerii judecății. Trebuie menţionat că deși, ca regulă generală,nu există o incompatibilitate între JCP și judecătorul fondului în cazul admiterii plângerii şi dispunerii începerii judecăţii, dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) NCPP prevăd că JCP, după ce admiteplângerea, trimite dosarul spre repartizare aleatorie. În acest caz, opinăm că efectele decizieipronunțate în recursul în interesul Legii nr. 15/2006, în sensul că judecătorul care admite plângereași reține cauza spre judecare este incompatibil să judece cauza în fond, se vor menține în condiţiileNCPP, în caz contrar ind înfrânt standardul de imparțialitate impus de art. 6 parag. 1 din Convenţiaeuropeană a drepturilor omului;c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluţiei de netrimitere în judecată. Și în cazul încare nu se schimbă temeiul de drept al soluţiei de netrimitere în judecată este posibilă admitereaunei plângeri, de exemplu ipotezele prevăzute de art. 16 alin (1) lit. d) NCPP. Astfel, dacă procurorul
a dispus o soluţie de clasare constatând existenţa unei cauze de neimputabilitate, petentul poateformula plângere la JCP pentru a obţine nu schimbarea temeiului de drept şi a tezei acestuia,solicitând constatarea existenţei nu a unei cauze de neimputabilitate, ci a uneia justicative.
Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluții le prevăzute la art. 341 alin. (6) și la alin. (7)pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) NCPP este denitivă. Alin. (9) al art. 341 stipulează: „În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zilede la comunicarea încheierii, procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modulde soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale.Contestația nemotivată este inadmisibilă.” În acest fel se creează o procedură similară procedurii de
cameră preliminară, de contestare a soluțiilor privind legalitatea probelor.După soluționarea contestației, probele care au fost excluse nu vor avute în vedere la judecata
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse115
Camera preliminară
Prelegere susținută de judecător Rodica-Aida POPA
Noua losoe impusă de Noul Cod de procedură civilă (în continuare, NCPP) este cea de a vedea înce măsură un judecător distinct ‒ judecătorul de cameră preliminară ‒ poate verica legalitatea şi administrareadispoziţiilor din competenţa sa.
Competenţa judecătorului de cameră preliminară este prevăzută de art. 54 NCPP: – verică legalitatea trimiterii în judecată dispusă de procuror; – verică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărirepenală;
– soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată;
– soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege. „Actorul” principal, organul judiciar, prevăzut ca o instituţie nouă în dispoziţiile NCPP, care verică totansamblul actelor din cadrul urmăririi penale, este judecătorul de cameră preliminară.
Cuvântul-cheie care guvernează această instituţie este legalitatea. În cadrul Comisiei Juridice aCamerei Deputaţilor au existat dezbateri aprinse la momentul în care, împreună, CSM, ÎCCJ şi PÎCCJ auformulat observaţii asupra acestei instituţii. Factorul politic a amendat dispoziţiile existente, introducând şivericarea temeiniciei actului de trimitere în judecată: rechizitoriul. A fost o victorie a competenţei celor careaplică legea în ceea ce priveşte dispoziţia de a rămâne în vederea vericării doar aspectul legalităţii actului desesizare, deoarece aspectele de temeinicie trebuie ulterior vericate de judecătorul cauzei respective. Procedura camerei preliminare îşi are reglementarea, ca sediu al materiei, în dispoziţiile art. 342-348NCPP. Durata procedurii prevăzută de legiuitor este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei lainstanţă, considerând-o ca ind oportună pentru vericarea legalităţii ansamblului de măsuri procesuale şi deprobe care constituie obiectul vericării în camera preliminară. Obiectul vericărilor în camera preliminară este prevăzut de legiuitor în art. 342: „Obiectul proceduriicamerei preliminare îl constituie vericarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalităţii sesizăriiinstanţei, precum şi vericarea legalităţii administrării probelor și a efectuării actelor de către organele deurmărire penală” .
Legiuitorul a ales să circumstanţieze şi competenţa în această vericare a legalităţii trimiterii în judecată,alături de celelalte dispoziţii. În continuare, legiuitorul detaliază în ce măsură se verică aceste acte în ansamblul lor, în sensul larg,
prin măsurile pregătitoare pentru judecarea lor. Astfel, în art. 344 sunt reglementate măsurile premergătoareprocedurii camerei preliminare. Sistemul informatic Ecris, care va adus la zi, modicându-se în funcţie deNCPP, va un instrument util informatic în realizarea repartiţiei aleatorii a dosarelor judecătorului de camerăpreliminară. Prima măsură este trimiterea dosarului de către parchetul de pe lângă instanţa competentă înprimă instanţă către instanţă, apoi, instanţa respectivă, pe baza repartiţiei aleatorii, îl trimite judecătorului decameră preliminară. Există şi varianta în care dosarul ajunge direct la judecătorul de cameră preliminară, fără
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse116
Comunicările necesare pentru soluţionarea dosarului în camera preliminară sunt copia certicată arechizitoriului, precum şi traducerea autorizată a acestuia, în cazul în care inculpatul este cetăţean străin. Seva comunica inculpatului e la locul de deţinere, e la adresa unde locuieşte, e la adresa la care a solicitat
comunicarea actelor de procedură. Un element de noutate în procedura camerei preliminare îl constituie reglementarea unei proceduriscrise privind formularea de cereri şi excepţii şi angajarea de apărător. Aşadar, losoa acestei instituţii estede a pune accentul pe caracterul scris în vederea soluţionării dosarului, a solicitării. În prezent, ca urmare amodicării procedurii de către instanța de contencios constituțional, procedura este mixtă, în sensul că semenține forma scrisă pentru cereri și excepții, însă acestea vor susținute oral, de către parte sau apărătorii ei. Pe lângă comunicarea copiei certicate şi/sau a traducerii autorizate a acesteia, inculpatului i se prezintăanumite garanţii procesuale, aşa cum le-a înţeles legiuitorul: i se atrage atenţia asupra obiectului procedurii
în camera preliminară (art. 342), adică ce se verică în cadrul procedurii de cameră preliminară, dreptul de
a-şi angaja un apărător, termenul pentru formularea în scris a cererilor și excepțiilor cu privire la legalitateaadministrării probelor și a efectuării actelor de către organele de umărire penală, care nu poate mai scurt de20 de zile. Acest termen se regăseşte atât în prezentarea generală a garanţiilor pentru formularea cererilor şia excepţiilor, cât şi pentru desemnarea apărătorului din ociu, atunci când asistenţa juridică este obligatorie,
în cazurile prevăzute de art. 90 din CPP. Stabilirea termenului rămâne la latitudinea judecătorului de camerăpreliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei. Accentul pe care îl pune legiuitorul în gestionarea obiectului de vericare a procedurii din camerapreliminară cade pe libertatea de apreciere a judecătorului ‒ în funcţie de cele două criterii ‒ cu privire latermenul util îndeplinirii acestei proceduri, prin formularea de cereri şi excepţii de către procuror, suspect sau
inculpat, sau chiar din ociu, de către judecătorul de cameră preliminară. Un grup de lucru constituit în cadrul Programului de cooperare elveţiano-român a încercat să vină în
întâmpinarea nevoilor de simplicare a muncii de asimilare a noilor proceduri, prin redactarea unor formulareprivind formele de comunicare şi chiar a unui ghid de bune practici, care conține modele de încheieri aplicabilemai multor instituţii, printre care şi camera preliminară. Acestea prezintă propuneri și sugestii de formulare amodalităţii în care se transmite copia certicată şi/sau traducerea autorizată, ind create în vederea facilităriimodalităţii de comunicare pentru asigurarea unor garanţii procesuale. Formulele utilizate sunt standard, indpreluate din dispoziţiile legale, și sunt, fără îndoială, perfectibile. Importanţa lor constă în cunoaşterea chestiunilor
esenţiale privind obiectul camerei preliminare, dreptul la apărare şi celelalte garanţii scrise pe care le au părţile,de a formula cereri şi excepţii în termenul prevăzut de lege.Un exemplu de astfel de formular este următorul:
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse117
Fax: .....................Operator de date cu caracter personal nr. ...
C ă t r e..........
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria... aţi fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen.
Vă comunicăm că, potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituievericarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi vericarealegalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Totodată, vă aducem la cunoştinţă că aveţi dreptul de a vă angaja un apărător şi până la ... (untermen nu mai scurt de 20 zile de la data comunicării copiei certicate a rechizitoriului şi, după caz a traducerii
autorizate) puteţi formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor decătre organele de urmărire penală.
GREFIER,
În cazurile de asistență juridică a suspectului sau a inculpatului (art. 90), desemnează un apărătordin ociu, stabilește termen pentru formulare în scris de cereri și excepții cu privire la legalitatea administrăriiprobelor, efectuarea actelor de către organele de urmărire penală în funcție de complexitatea și particularitățile
cauzei, care nu poate mai scurt de 20 de zile. Adresa de desemnare a apărătorului din ociu ar putea arăta astfel:
Tel.:..................... Fax:.....................Operator de date cu caracter personal nr. ...
Către Baroul...
În conformitate cu dispoziţiile art. 344 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 90 alin. a)/lit. b) din acelaşicod, vă solicităm desemnarea unui apărător din ociu în cauza având ca obiect..., privind pe inculpatul..., în
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse118
47 A se vedea decizia Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin.(1) și art. 347 CPP, publicată în M. Of. nr. 887 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 346 alin. (1), întrucât omit citarea și,respectiv, comunicarea documentelor către toate părțile interesate.
Până în ... (nu mai puțin de 20 zile de la data comunicării copiei certicate a rechizitoriului şi, după caza traducerii autorizate), apărătorul din ociu poate formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării
probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
GREFIER ,
Procedura de judecată în camera preliminară, prevăzută de art. 345 NCPP, implică judecătorul caredispune, pronunţând o încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea inculpatului şi a procurorului 47. Conţinutul unei încheieri de şedinţă a judecătorului de cameră preliminară ar putea arăta astfel:
DOSAR NR. ...
R O M Â N I A JUDECĂTORIA... ÎNCHEIEREŞedinţa de cameră de consiliu din...JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: ...GREFIER: ...MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ..., reprezentat prin PROCUROR...
Pe rol, examinarea cererii de constatare a neregularităţii rechizitoriului cu nr. .../P/... al Parchetului de pelângă Judecătoria..., formulată de apărătorul inculpatului (inclusiv judecătorul de cameră preliminară din ociu),
în condiţiile art. 345 alin. (1) C. proc. pen. Se va cita inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente. S-a făcut referatul cauzei de către greerul de şedinţă, după care,
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin rechizitoriul nr. ... din..., al Parchetului de pe lângă Judecătoria..., inculpatul A.B. a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de..., reţinându-se în fapt că... Prin cererea din..., apărătorul inculpatului/judecătorul de cameră preliminară din ociu... a solicitat/constată, în temeiul dispoziţiilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen., neregularităţi ale rechizitoriului cu nr. .../P/..., ...
În motivarea cererii, apărătorul inculpatului (e judecătorul de cameră preliminară din ociu) menţioneazăurmătoarele neregularităţi ale actului de sesizare/învederează următoarele aspecte cu privire la legalitateaadministrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală: ... Examinând cererea formulată/din ociu, rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria... cuprivire la constatarea neregularităţii rechizitoriului, aspecte cu privire la legalitatea administrării probelor şi aefectuării actelor de către organele de urmărire penală..., prin prisma dispoziţiilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen., constată că acestea sunt întemeiate pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse119
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că... (se vor descrie neregularităţile actului desesizare constatate, actele de urmărire penală sancţionate potrivit art. 280-282 C. proc. pen./una sau mai multe
probe excluse, cu motivarea concretă, în raport cu dispoziţiile legale încălcate şi arătarea sancţiunii lor ).
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 345 alin. (1) C. proc. pen., va admite cererea formulatăde apărătorul inculpatului... (în ipoteza constatării din ociu, se va menţiona direct că se va constataneregularitatea...). Va constata neregularitatea rechizitoriului nr. .../P/..., emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria.../vasancţiona potrivit art. 280 - 282 C. proc. pen. actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, respectiv.../va exclude următoarele probe administrateîn cursul urmăririi penale... (cu arătarea concretă a neregularităţiloractului de sesizare constatate, actele de urmărire penală sancţionate şi una sau mai multe din probeleadministrate care sunt excluse). În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., va dispune comunicarea încheierii Parchetului de pe lângă
Judecătoria..., în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, procurorul urmânda comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicitărestituirea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DISPUNE:
Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului...
Constată neregularitatea rechizitoriului nr. .../P/..., emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria.../sancţionează potrivit art. 280-282 C. proc. pen. actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, respectiv.../exclude următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale... (cu arătarea concretă a neregularităţilor ). Dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Judecătoria..., în vederea remedieriineregularităţilor constatate în actul de sesizare, procurorul urmând a comunica judecătorului de camerăpreliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu, azi...
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,GREFIER,
De asemenea, comunicarea încheierii de cameră preliminară, care se face în baza art. 345, alin. (2) dinCPP, poate arăta astfel:
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse120
Fax: ....................Operator de date cu caracter personal nr. ...
C ă t r eParchetul de pe lângă Judecătoria...
În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., vă comunicăm încheierea din camera de consiliu din..., pronunţatăde judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. … Vă rugăm să ne comunicaţi dacă menţineţi trimiterea în judecată a inculpatului sau solicitaţi restituireacauzei.
GREFIER,
În ceea ce priveşte soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune, ele au fostprevăzute expres de art. 344 alin. (2) NCPP și detaliate în funcție de mai multe aspecte de vericare. În ipoteza în care nu s-au formulat cereri și excepții și nici n-au fost ridicate din ociu excepții, laexpirarea termenelor prevăzute de art. 344 alin. (2) - 20 zile - sau alin. (3), se va constata legalitatea sesizăriiinstanței, administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și se va dispune începerea judecății. O asemenea încheiere este foarte simplă, deoarece nu face altceva decât să certice legalitatea tuturoraspectelor care ţin de obiectul vericării în camera preliminară: trimiterea în judecată, legalitatea administrării
probelor, legalitatea actelor de urmărire penală:
DOSAR NR. ... R O M Â N I A
ÎNCHEIEREŞedinţa de cameră de consiliu din...JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: ...GREFIER: ...MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ..., reprezentat prin PROCUROR...
Pe rol ind constatarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor deurmărire penală în dosarul nr. .../P/... al Parchetului de pe lângă Judecătoria..., privind pe inculpatul A.I., trimis
în judecată în stare de libertate, pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen.Se va cita inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente.
S-a făcut referatul cauzei de către greerul de şedinţă, după care,
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin rechizitoriul nr. .../P/... al Parchetului de pe lângă Judecătoria..., a fost trimis în judecată, în stare de
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse121
libertate, inculpatul A.I., pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen. În actul de sesizare s-a reţinut în fapt că.......... Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă:............
Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la prolul moral şi depersonalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare. De asemenea, se constată că nu au fost formulate cereri şi excepţii de către apărătorul inculpatului şinici din ociu nu se impun a invocate. În raport cu cele mai sus menţionate, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatearechizitoriului cu nr. .../P/... emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria..., ind respectate dispoziţiile art. 328 C.proc. pen., a administrării probelor, respectiv..., cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 din acelaşi cod, precumşi ale actelor de urmărire penală, respectiv...
Totodată, va dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul A.I., pentru infracţiunea de...,prevăzută de art. ... C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,DISPUNE:
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. .../P/...al Parchetului de pe lângă Judecătoria..., privind pe inculpatul A.I., trimis în judecată în stare de libertate, pentru
infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A.I. Denitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi...
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,GREFIER,
O altă soluţie pe care o poate dispune judecătorul de cameră preliminară este aceea de restituire a
cauzei la parchet, dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediatăde procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), sau dacă neregularitatea atrage imposibilitateastabilirii obiectului sau a limitelor judecății. Şi în acest caz, încheierea de cameră preliminară consacrăneregularitatea actului de sesizare, în condiţiile textului de lege, cu argumentele şi motivele invocate şi constatatede judecătorul de cameră preliminară, restituindu-se cauza în vederea remedierii actului de sesizare:
ÎNCHEIEREŞedinţa de cameră de consiliu din...JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: ...GREFIER: ...MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ..., reprezentat prin PROCUROR...
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse122
Pe rol, examinarea cauzei având ca obiect dosarul cu nr. .../P/..., privind pe inculpatul D.I., trimis în judecată pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen.
Se va cita inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente. S-a făcut referatul cauzei de către greerul de şedinţă, după care,
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin rechizitoriul cu nr. .../P/..., emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria..., a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D.I., pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen.
În actul de sesizare, s-a reţinut în fapt că.......... Situaţia de fapt a fost susţinută cu........................
Prin încheierea nr. ..., din..., a judecătorului de cameră preliminară, s-a constatat neregularitatea actuluide sesizare............................ Încheierea a fost comunicată procurorului în vederea remedierii neregularităţii actului de sesizare, însăacesta, în termenul prevăzut de art. 345 alin. (3) C. proc. pen., a comunicat menţinerea trimiterii în judecată ainculpatului D.I., fără a remedia neregularităţile constatate de judecătorul de cameră preliminară. În consecinţă, constată că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fostremediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) C. proc. pen., ceea ce atrage imposibilitateastabilirii obiectului sau limitelor judecăţii, întrucât... Faţă de aceste considerente, în baza 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară
va restitui cauza privind pe inculpatul D.I., trimis în judecată pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C.pen., Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În baza art. 275 alin. (3), cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariulavocatului din ociu, în cuantum de... lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,DISPUNE:
În baza art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., restituie cauza privind pe inculpatul D.I., trimis în judecatăpentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen., Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În baza art. 275 alin. (3), cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariulavocatului din ociu, în cuantum de... lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept la contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi...
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse123
De asemenea, există şi soluţia în care, excluzând toate probele administrate în cursul urmăririipenale, judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet. Această situaţie există în practică încazul în care probele decurg dintr-o probă derivată, de exemplu constatarea unei încălcări în ceea ce priveşte
o anumită probă şi care conduce la afectarea tuturor celorlalte probe derivate. În cele ce urmează prezentăm un model al încheierii de şedinţă în care se dispune excluderea tuturor probelor:
DOSAR NR. ... R O M Â N I A JUDECĂTORIA...
ÎNCHEIEREŞedinţa de cameră de consiliu din...JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: ...
GREFIER: ...MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ..., reprezentat prin PROCUROR...
Pe rol, examinarea cauzei având ca obiect dosarul cu nr. .../P/..., privind pe inculpatul D.I., trimis în judecată pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen.
Se va cita inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente. S-a făcut referatul cauzei de către greerul de şedinţă, după care,
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin rechizitoriul cu nr. .../P/..., emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria..., a fost trimis în judecatăinculpatul M.S., pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen. În actul de sesizare, s-a reţinut în fapt că............ Situaţia de fapt a fost susţinută cu....................... Examinând cauza, constată în cursul urmăririi penale că au fost administrate ca probe... (indicareaacestora şi modul în care au fost administrate, se vor motiva încălcările constatate, în raport cu ecare probăadministrată, faţă de dispoziţiile legale care le guvernează şi se va arăta sancţiunea acestora). În raport cu încălcările constatate, se vor exclude toate probele administrate în cursul urmăririi penale.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 346 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., va restitui cauza privind peinculpatul M.S., trimis în judecată pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen., Parchetului de pe lângăJudecătoria... În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcinaacestuia. Onorariul avocatului din ociu, în cuantum de... lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse124
În baza art. 346 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., restituie cauza privind pe inculpatul M.S., trimis în judecatăpentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen., Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul avocatului din ociu, în cuantum de... lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept la contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii. Dată în camera de consiliu, azi...
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,GREFIER,
De asemenea, o altă soluţie dispusă de judecătorul de cameră preliminară o poate constitui restituirea cauzeila parchet în condiţiile art. 345 alin. (3):
DOSAR NR. ... R O M Â N I A JUDECĂTORIA...
ÎNCHEIEREŞedinţa de cameră de consiliu din...JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: ...GREFIER: ...MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ..., reprezentat prin PROCUROR...
Pe rol, examinarea cauzei având ca obiect dosarul cu nr. .../P/..., privind pe inculpatul D.I., trimis în judecată pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen.
Se va cita inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente. S-a făcut referatul cauzei de către greerul de şedinţă, după care,
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin rechizitoriul cu nr. .../P/..., emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria..., a fost trimis în judecată
inculpatul O.L., pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen. În actul de sesizare, s-a reţinut în fapt că................
Situaţia de fapt a fost susţinută cu........................... Prin încheierea din... a judecătorului de cameră preliminară, s-a constatat neregularitatea actului desesizare/au fost sancţionate potrivit art. 280-282 C. proc. pen. următoarele acte de urmărire penală efectuatecu încălcarea legii.../au fost excluse următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale... Încheierea a fost comunicată procurorului, în condiţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., iar în termenulprevăzut de lege, procurorul a solicitat restituirea cauzei la parchet, întrucât... (arătarea motivelor care stau la
baza solicitării restituirii cauzei).Examinând cauza având ca obiect rechizitoriul cu nr. .../P/..., emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria...,
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse125
şi faţă de solicitarea de restituire a cauzei, în baza art. 346 alin. (3) lit. c) teza I C. proc. pen., va restitui cauzaprivind pe inculpatul O.L., trimis în judecată pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen., Parchetuluide pe lângă Judecătoria...
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcinaacestuia. Onorariul avocatului din ociu, în cuantum de... lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,DISPUNE:
În baza art. 346 alin. (3) lit. c) teza I C. proc. pen., restituie cauza privind pe inculpatul O.L., trimis în judecată pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen., Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Onorariul avocatului din ociu, în cuantum de... lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.Cu drept la contestaţie în 3 zile de la comunicare.
Dată camera de consiliu, azi...
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,GREFIER,
O altă situaţie o constituie lipsa unui răspuns în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii, caz în care
judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet:
DOSAR NR. ... R O M Â N I A JUDECĂTORIA...
ÎNCHEIEREŞedinţa de cameră de consiliu din...JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: ...GREFIER: ...
MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ..., reprezentat prin PROCUROR...
Pe rol, examinarea cauzei având ca obiect dosarul cu nr. .../P/..., privind pe inculpatul D.I., trimis în judecată pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen.
Se va cita inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente. S-a făcut referatul cauzei de către greerul de şedinţă, după care,
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Prin rechizitoriul cu nr. .../P/..., emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria..., a fost trimis în judecată
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse126
inculpatul D.N., pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen. În actul de sesizare, s-a reţinut în fapt....................
Situaţia de fapt a fost susţinută cu..........................
Prin încheierea nr. ..., din ..., judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularităţi ale actului desesizare/a sancţionat potrivit art. 280-282 C. proc. pen. actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii/aexclus următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale... Încheierea a fost comunicată procurorului, în condiţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., însă în termenulprevăzut de lege, procurorul nu a răspuns, motiv pentru care, în baza art. 346 alin. (3) lit. c) teza a II-a C. proc.pen., va restitui cauza privind pe inculpatul D.N., trimis în judecată pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ...C. pen., Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcinaacestuia. Onorariul avocatului din ociu, în cuantum de... lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,DISPUNE:
În baza art. 346 alin. (3) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., restituie cauza privind pe inculpatul D.N., trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. ... C. pen., Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Onorariul avocatului din ociu, în cuantum de... lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cu drept la contestaţie în 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu, azi...
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, GREFIER,
În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularități ale actului de sesizare, a exclus una sau maimulte probe administrate ori a sancționat, potrivit dispozițiilor art. 280-282 NCPP, actele de urmărire penalăefectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății, potrivit propuneriide formular :
DOSAR NR. ... R O M Â N I A JUDECĂTORIA...
ÎNCHEIEREŞedinţa de cameră de consiliu din...JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: ...GREFIER: ...MINISTERUL PUBLIC, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ..., reprezentat prin PROCUROR...
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse127
Pe rol, examinarea cauzei având ca obiect dosarul cu nr... /P/..., privind pe inculpatul D.I., trimis în judecată pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen.
Se va cita inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente.
S-a făcut referatul cauzei de către greerul de şedinţă, după care,
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin rechizitoriul cu nr. .../P/..., al Parchetului de pe lângă Judecătoria..., a fost trimis în judecatăinculpatul..., pentru săvârşirea infracţiunii de..., prevăzută de art. ... C. pen. În esenţă, se reţine ca situaţie de fapt că................
Situaţia de fapt se susţine cu................................... Examinând rechizitoriul cu nr. .../P/..., al Parchetului de pe lângă Judecătoria..., privind pe inculpatul...,
trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de..., prevăzută de art. ..., în condiţiile art. 346 alin. (4) C. proc.pen., constată că... (descrie neregularităţile actului de sesizare/proba sau probele administrate excluse oriactele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în raport cu dispoziţiile legale şi sancţiunile care seimpun), apreciind că se impune începerea judecăţii, întrucât neregularităţile nu atrag imposibilitatea stabiliriiobiectului sau limitelor judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,DISPUNE:
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul F.H...., pentru infracţiunea de..., prevăzută de art. ... C. pen. Cu drept la contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi...
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, GREFIER,
Dacă apreciază că instanța sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează
potrivit art. 50 și 51 NCPP, care se aplică în mod corespunzător, adică va declina competenţa.Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății exercită funcția de judecată în
cauză. Calea de atac împotriva încheierii pronunţate în camera preliminară este contestaţia, reglementată deart. 347 CPP. Împotriva încheierii pronunţate în temeiul art. 346 alin. (1), precum și împotriva soluțiilor prevăzutela art. 346 alin. (3)-(5), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celeisesizate. Când instanţa sesizată este ÎCCJ, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.Dispoziţiile art. 343-346 se aplică în mod corespunzător. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din ociu, cu privire la luarea, menţinerea,
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse128
înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive, potrivit art 348 NCPP. În cazurile în care faţăde inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verică legalitatea şi temeiniciamăsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse129
Precizări punctuale privind instituția camerei preliminare
Prelegere susținută de judecător Mihail UDROIU
1. O cauză penală parcurge procedura de cameră preliminară în ipoteza în care sesizarea s-a făcutprin rechizitoriu. Dacă sesizarea instanţei se face prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, imediat dupănalizarea fazei de urmărire penală cauza trece în faza de judecată, fără a se parcurge faza procesuală acamerei preliminare.
2. Obiectul procedurii de cameră preliminară priveşte aspecte referitoare la: competență, nulități,excluderea probelor nelegale sau neloiale, regularitatea actului de sesizare, soluțiile ind diferite în funcție deconstatările făcute pe aceste aspecte.
3. Termenul de 60 de zile al procedurii de cameră preliminară este unul de recomandare.
4. Asistenţa juridică este obligatorie în procedura de cameră preliminară, în condiţiile art. 90 NCPP. Astfel, este obligatorie asistenţa juridică în cauzele în care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5ani pentru infracţiunea de care este acuzat inculpatul.
5. Soluțiile pe care JCP le poate da în cauză printr-o nouă încheiere sunt prevăzute de art. 346 NCPP. Astfel, JCP poate dispune începerea judecății atunci când nimeni nu a formulat cereri și excepții sau dacă arespins toate cererile şi excepţiile formulate în cauză. Deopotrivă, JCP poate dispune excluderea uneia, a maimultora sau a tuturor probelor, ori se poate dispune anularea unor acte procesuale sau procedurale. Trebuieavute în vedere aici dispozițiile art. 102 alin. (3) NCPP, care prevăd că „nulitatea actului prin care s-a dispussau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei” .
În această ipoteză, se constată nulitatea acestui act și, ca efect subsecvent al nulității, se dispune excludereaprobei. În privința probelor derivate, sub acest aspect, NCPP consacră un element de doctrină și de
jurisprudență specic și sistemului anglo-saxon, care legiferează teoria „fructelor pomului otrăvit” [fruits of the
poison tree, „teoria efectului la distanță” ]. Conceptul de „probe derivate” este cunoscut e din jurisprudențainstanțelor americane sau britanice, e din jurisprudența CEDO, în cauza Gäfgen contra Germaniei , în caredezbaterea se concentrează asupra faptului dacă relele tratamente la care a fost supus inculpatul pot afectalegalitatea probelor derivate, deoarece acestea sunt probe legal administrate, dar care se aă într-o relație decondiționalitate sine qua non cu probe nelegal administrate. Referitor la această cauză, Curtea face o distincțieimportantă între categoriile de probe, constatând că, în esență, tortura atrage o excludere automată a tuturorprobelor, însă relele tratamente nu presupun o excludere automată, ci aceasta trebuie raportată la respectareaechitabilității procedurii conform art. 6.
Este importantă, totodată, şi opinia disidentă din cauza Gäfgen contra Germaniei , potrivit căreia
o încălcare a art. 3 din Convenție nu ar putea să atragă reținerea unor probe legal administrate în cadrul
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse130
procesului penal în caz de rele tratamente. Acesta este sensul în care merge și legiuitorul român, având învedere dispozițiile art. 102 alin. (3) NCPP, deoarece, deși acest articol pare să se aplice doar în ipoteza torturii,vor exista excluderi automate și în ipotezele unor nulități absolute.
6. În privinţa nulităţilor absolute, singurele care pot invocate de JCP în faza de cameră preliminarăşi care vizează faza de urmărire penală sunt cele prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. e) și f) NCPP: „Determinăîntotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: (...) e) prezenţa suspectului sau a inculpatului,atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; f) asistarea de către avocat a suspectului sau ainculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie” . În aceste cazuri, vătămare esteprezumată. În ceea ce priveşte nulităţile relative trebuie avute în vedere condițiile prevăzute de art. 282 NCPP, carestipulează, pe de o parte, ca acestea să e invocate de procurorul sau inculpatul al cărui interes legitim a fost
vătămat prin actul procesual, iar pe de altă parte, vătămarea respectivă să nu poată înlăturată altfel decât prinanularea actului. Aceste nulităţi nu mai pot invocate din ociu de către instanță sau de către judecător, ci doarde subiectul vătămat.
7. În ipoteza în care se dispune excluderea uneia sau mai multor probe, se va comunica încheiereaJCP către procuror, așa cum se prevede în art. 345 alin. (2) NCPP: „În cazul în care judecătorul de cameră
preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate,încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul” . În continuare, alin. (3) al art. 345
NCPP prevede că: „În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului desesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată orisolicită restituirea cauzei” . Acest aspect se explică prin faptul că, potrivit art. 345 alin. (3) NCPP, „în termen de5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătoruluide cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei” . Acestedispoziții se referă doar la neregularitățile actului de sesizare, ceea ce înseamnă că dintre cele trei categorii deelemente care intră sub incidența vericării în camera preliminară, și anume probe (excluderea), acte (nulități)ori neregularitatea actului de sesizare, doar aceasta din urmă poate remediată de procuror. Probele excluse nu
pot refăcute de procuror, deoarece nu se mai aă în faza de urmărire penală, acesta nemaiavând competențăfuncțională.Când sunt excluse toate probele, soluția de restituire la parchet în vederea reluării urmăririi penale se
impune „de pe scaun”, deoarece nu mai rămâne nimic legal de administrat sub aspect probator. Dacă uneledintre probe sunt excluse ca urmare a constatării nulităților absolute sau relative cu privire la efectuarea actelorprocesuale prin care au fost administrate, procurorul poate exprima un punct de vedere prin care să arate că
înțelege să solicite restituirea cauzei la parchet sau, față de ceea ce a rămas valabil administrat sub aspectprobator, că își asumă susținerea acuzației penale în continuare, dacă din actul de sesizare pot stabiliteobiectul și limitele judecății, adică fapta și persoana pentru care urmează să e sesizată instanța.
Acest algoritm se aplică similar și nulităților actelor procesuale. Cu alte cuvinte, nu se pot reface
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse131
actele procesuale din cursul urmăririi penale în urma constatării nelegalităţii acestora în procedura de camerăpreliminară. De pildă, dacă s-a constatat o nulitate în procedura de extindere a acțiunii penale cu privire lao persoană care a fost trimisă în judecată, soluția de restituire este de plano, deoarece procurorul nu poate
reface, în faza de cameră preliminară, actul prin care trebuie acordată prin extindere calitatea de inculpat prinraportare la unele acuzaţii, neavând competența funcțională.
8. Neregularitatea actului de sesizare are același sens cu cel exprimat în art. 300 CPP 1968, indnecesar să se analizeze dacă rechizitoriul a fost emis de organul competent, dacă a fost vericat sub aspectullegalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior, dacă este descrisă fapta etc.
O precizare se impune: spre deosebire de CP 1969, care la infracțiunea continuată nu prevedea condițiaunității de subiect pasiv, NCP o prevede, ceea ce înseamnă că săvârșirea mai multor acte materiale prin care arezultat un prejudiciu global cu privire la mai multe persoane vătămate, în condiţiile NCP, reprezintă un concurs
de infracțiuni. Această soluție impune ca în actul de sesizare să e descrisă cât mai explicit ecare infracţiuneconcurentă. În ipoteza constatării unei neregularități a actului de sesizare, procurorul are posibilitatea de a o remedia,raportându-se la încheierea dată de judecătorul de cameră preliminară. Totuși, chiar în cazul în care procurorulprocedează la remedierea neregularităţii, JCP va trebui să verice dacă procurorul s-a conformat încheierii princare s-au constatat neregularităţile, deoarece este posibil ca nici după acest moment să nu poată stabiliteobiectul și limitele judecății.
9. Potrivit art. 334 alin. (1) NCPP, „urmărirea penală este reluată atunci când judecătorul de cameră
preliminară a dispus restituirea cauzei la parchet în temeiul art. 346 alin. (3) lit. b) NCPP, când s-au exclus toate probele” . În această situație este necesar ca procurorul de caz să dispună prin ordonanţă reluarea urmăririipenale.Potrivit art. 334 alin. (2) NCPP, „în cazul în care hotărârea se întemeiază pe dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a),reluarea se dispune de către conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior prevăzut de lege, numaiatunci când constată că pentru remedierea neregularităţii este necesară efectuarea unor acte de urmărire
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse132
Dezbateri privind procedura camerei preliminare
Prelegere susținută de judecător Rodica-Aida POPA
Importante în ceea ce privește camera preliminară sunt obiectul acesteia și drepturile procesuale depe parcursul procedurii. Ele trebuie circumscrise inculpatului și Ministerului Public. Se au în vedere legalitateaactului de sesizare, legalitatea administrării probelor, posibilitatea formulării de cereri și excepții, chiar și a celordin ociu.
Filosoa acestei instituții a fost aceea de a scurta faza de judecată și de a oferi garanții procedurale scriseinculpatului și Ministerului Public în ceea ce privește vericarea obiectului camerei preliminare propriu-zise. Deșise mai adaugă cele 60 de zile la actul de judecată, totuși această fază contribuie la scurtarea procesului penal,deoarece toate cererile și excepțiile se circumscriu vericării judecătorului de cameră preliminară, chiar supuse
unui control judiciar pe calea contestației.
1. Referitor la excluderea probelor în camera preliminară, în faza de urmărire penală s-a depus o împuternicire avocațială prin care avocatul solicită să e înștiințat cu privire la orice act de urmărire penală.Se audiază martorii, fără încunoștințarea avocatului. Inculpatul solicită, în camera preliminară, eliminarea dinprobatoriu a mijloacelor de probă, respectiv a declarațiilor martorilor. Procurorul consimte să trimită actul desesizare la instanța de judecată. În fața instanței, în virtutea rolului activ al judecătorului sau al procuroruluide ședință, solicită readministrarea probei cu martori, exclusă anterior în camera preliminară. Este posibilăformularea unei atare solicitări? Judecător Rodica-Aida Popa: În competența judecătorului de cameră preliminară intră și proceduraplângerii împotriva soluțiilor de neurmărire penală și de netrimitere în judecată. Se pune întrebarea dacă acestăprocedură ar trebui sau nu circumscrisă camerei preliminare. Această procedură ar trebui să e una specică,și nu circumscrisă camerei preliminare, deoarece competențele judecătorului de cameră preliminară sunt strictprevăzute de art. 342, cu situațiile particulare specice acesteia. Cele două instituții nu trebuie confundate. Reprezentantul Direcției Legislație a Consiliului Superior al Magistraturii a precizat că modicareaadusă Regulamentului de ordine interioară al instanțelor a vizat și posibilitatea ecărei instanțe de a-și organiza,
în funcție de numărul de judecători de care dispune, separat, dacă dorește, activitatea judecătorului de drepturi
și libertăți. Dacă toți judecătorii instanței vor intra și în procedura de cameră preliminară, cu excepția celuidesemnat doar ca judecător de drepturi și libertăți, dosarul va repartizat tuturor judecătorilor care realizează judecata de fond. În acest context, prevederea din LPA NCPP referitoare la faptul că se va scoate cauza de perol dacă există deja dosar repartizat, nu s-a efectuat vericarea actului de sesizare și se trimite judecătorului decameră preliminară nu trebuie să constituie un pretext pentru a trimite dosarul altui judecător. Exceptând ipotezarestituirii, judecata pe fond se va realiza de către același judecător.
De asemenea, în ceea ce privește măsurile preventive, dat ind jocul trimiterilor de la camera preliminarăla procedura prevăzută de art. 207 și apoi la procedura prelungirii, există trimiteri la art. 235 alin. (4)-(6), care sereferă la neaducerea inculpatului la judecată, dar citarea inculpatului este prevăzută expres de art. 207 alin. (2),
așadar nu mai este adus de procuror în camera preliminară, însă nu este prevăzut expres dreptul avocatului
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse133
de acces la dosar, chiar dacă apărarea este obligatorie. În acest context, este de semnalat faptul că nu maiexistă text care să prevadă ascultarea inculpatului. La soluționarea măsurilor preventive în camera preliminară,prezența inculpatului nu trebuie să e formală, ci el trebuie să pună concluzii. Această neprevedere nu poate
atrage o eventuală nulitate în control. Camera preliminară are rolul de a verica legalitatea actelor de urmărire penală. Nulitățile relative pot invocate până în faza de cameră preliminară. Nulitățile absolute pot invocate în orice fază a procesului penal.
2. În camera preliminară se verică și aspectele cu privire la competență. În momentul în care dosaruleste pe rol, nu s-a citit actul de sesizare în camera preliminară, dar sunt și aspecte care nu țin de proceduracamerei preliminare, cum ar schimbarea de încadrare juridică, legea penală mai favorabilă aplicabilă, seprocedează totuși la vericarea competenței? Judecător Rodica-Aida Popa: Din această perspectivă, dacă nu s-a intrat pe cercetarea judecatorească,
astfel cum prevede art. 6 ca dispoziție tranzitorie, se trimite la camera preliminară și se verică doar competența,nu se discută alte aspecte. Aspectele de schimbare de încadrare juridică au fost lămurite, se discută doardespre competență, așa cum s-a solicitat. Judecător Mihail Udroiu: Prin NCPP se extinde sfera incompatibilităților. Pe cale de consecință,
judecătorii care vor da mandat pentru percheziții, interceptări, tehnici speciale de supraveghere în cursul urmăririipenale în calitate de judecător de drepturi și libertăți nu vor mai putea să judece nici în camera preliminară, nici
în fond.
3. Având în vedere că se pare că toți judecătorii vor îndeplini, pe anumite perioade de timp, prin rotație,
toate cele trei funcții judiciare, de judecător de drepturi și libertăți, judecător de cameră preliminară și judecătorcare judecă pe fond cauza, cum se preconizează să e organizată această activitate la alte instanțe? SistemulEcris va adaptat pentru a prelua activitatea în mod corespunzător? Judecător Mihail Udroiu: Colegiul de conducere al instanței poate decide ca anumiți judecători săexercite doar funcțiunea de judecător de drepturi și libertăți pentru o anumită perioadă de timp, la fel cum sepoate decide ca un judecător să exercite toate cele trei funcții judiciare: camera preliminară, drepturi și libertățiși instanță de judecată. Important de reținut este faptul că nu există incompatibilitate între judecătorul de camerăpreliminară și instanța de fond, repartizându-se dosarul completului care va soluționa cauza în fond, acesta
preluându-l și urmând procedura de cameră preliminară. Din această perspectivă nu vor exista probleme înEcris.
4. Deși, aparent, în procedura citării lucrurile sunt simple, pot apărea probleme în practică în ceea ceprivește respectarea termenului de 60 de zile în procedura camerei preliminare, chiar dacă suntem în prezențaunui termen de recomandare. Practica instanțelor civile a relevat uneori disfuncționalități în colaborarea cuagenții procedurali și mai ales cu serviciile Poștei Române.
Judecător Mihail Udroiu: În materia procedurii penale, avantajul este că se poate înmâna citația prinintermediul poliției locale, spre deosebire de procedura civilă. Există o diversicare a mecanismelor de citare,
și având în vedere localizarea relativ omogenă a poliției locale, procedura de citare va mai facilă dacă se va
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse134
realiza în această manieră. Pe de altă parte, pot apărea dicultăți chiar și în cazul citării în acest fel, având învedere restructurările operate la nivelul poliției locale, specicul unor zone ale țării (așezări izolate etc.), ceeace poate determina depășiri ale termenului de 60 de zile. Trebuie remarcat însă că, dacă până acum procedura
de citare prin intermediul poliției locale se realiza prin buna înțelegere, acum acest fapt este prevăzut de lege.Se vor putea verica date conforme realității, chiar dacă acestea nu decurg din bazele de date interogate. Deasemenea, o alternativă în ceea ce privește procedura de citare sunt serviciile de curierat, care, deși sunt maiscumpe, oferă eciență sporită. Dispozițiile cu privire la starea de arest în camera preliminară prevăd vericarea din 30 în 30 de zile alegalității măsurii preventive. Dacă se apreciază că întârzierea procedurilor conduce la o schimbare a temeiurilorfață de situația în cauză, față de poziția manifestată în cursul urmăririi penale, temeiurile înlocuindu-se sauapărând temeiuri noi care justică înlocuirea măsurii, se poate lua orice altă măsură mai puțin grea în sistemulgradual al măsurilor preventive reglementate de NCPP.
NCPP prevede mecanisme mai largi de citare, astfel încât nu se vor înregistra alte dicultăți față de celede până acum. Există mecanisme suplimentare care vor facilita citarea: sistemul termenelor în cunoștință sauposibilitatea citării prin poșta electronică. Toate acestea arată că procedura citării se poate face cu celeritate însistemul NCPP.
5. Pentru infracțiunile care sunt acum în faza de cercetare la poliție, de exemplu cele din Codul rutier,care în viitor vor prevăzute în CP, în faza de urmărire penală se va proceda la o schimbare a încadrării juridicepotrivit NCP, din art. 85-86 Codul rutier În Capitolul II-Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice,art. 334-341? Judecător Mihail Udroiu: Dacă aceeași faptă penală concretă este incriminată identic în două legipenale succesive, cu aceeași pedeapsă, astfel încât nu se poate determina care lege este mai favorabilă, se vaalege textul incriminator din legea nouă, în vigoare la momentul pronunţării soluţiei de către instanţă.
Dacă s-au adus însă în discuție infracțiunile rutiere, nu trebuie omise câteva particularități. Acesteasunt prevăzute în art. 336-337. De exemplu, în ceea ce privește refuzul sau sustragerea de la prelevarea demostre biologice, art. 337 prevede că „refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea
prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aat în procesul de instruire,sau a examinatorului autorităţii competente, aat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru
obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabiliriialcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani” . De legelata, textul vizează, pe de o parte, supunerea la testarea cu etilotestul, și apoi refuzul la prelevarea în vedereastabilirii alcoolemiei. Se constată că, sub aspectul refuzului la supunerea la testul cu etilotestul, fapta nu maieste incriminată, ci doar dacă refuzul se referă la prelevarea de mostre biologice. Astfel, chiar dacă textelepar similare, ele diferă totuși sub anumite aspecte. De asemenea, NCP se identică drept lege penală maifavorabilă, deoarece norma de incriminare include mai puține obligații.
6. Pe durata procedurii, potrivit art. 343, termenul de 60 de zile este unul de recomandare. Dacă
inculpatul formulează o contestație pentru tergiversarea procesului penal, aceasta va admisibilă? Camera
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse135
preliminară intră sub incidența acestor prevederi?Judecător Mihail Udroiu: În ceea ce priveşte contestația privind durata rezonabilă a procesului penal,
art. 4881 alin. (1) NCPP prevede că, „dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşteîntr-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii”
. Durata rezonabilăse apreciază în ansamblu. Depășirea termenului de recomandare de 60 de zile destinat îndeplinirii proceduriicamerei preliminare nu duce automat la aprecierea că s-a depășit termenul rezonabil al procesului penal.Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), această apreciere se face global. Dacă înprocedura de cameră preliminară s-ar dispune restituirea, abia atunci s-ar putea face contestație cu privire laprelungirea urmăririi penale, deoarece erorile statului în desfășurarea procedurii sunt imputabile statului, dinperspectiva duratei rezonabile a procesului. Având în vedere că natura camerei preliminare impune soluționareacu precădere în procedură camerală, fără participare lărgită, fără prezența procurorului, nu ridică probleme cuprivire la durata rezonabilă a procesului penal. Condițiile contestației se completează cu cele referitoare la
termene: „Contestaţia poate formulată după cum urmează: a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aate în cursul urmăririi penale; b) după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aate în cursul judecăţii în primă instanţă; c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu ocale de atac, pentru cauzele aate în căile de atac ordinare sau extraordinare” . Textul din materia contestațieiprivind durata rezonabilă a procesului penal vine să suplinească o carență legislativă de transpunere a unuistandard al CEDO impus de la cauza Kudla contra Polonia, în care s-a stabilit ca standard obligatoriu existențaa două remedii cumulative și efective la depășirea termenului rezonabil al procesului sau pentru prevenireadepășirii acestuia: un remediu în accelerare și unul în despăgubiri. Remediul în despăgubiri nu este reglementatde Cod, ceea ce înseamnă că se aplică reglementările generale privind răspunderea delictuală, iar remediul în
accelerare este reglementat de NCPP în art. 4881. Este important ca aceste remedii să e efective. CEDO asancționat mai multe state (Italia, Croația, Slovenia), deoarece, deși aveau reglementat un astfel de remediu,acesta nu era unul efectiv, apreciind ca modele de bune practici apropiate de standardul Curții modelele dinCehia, Polonia, Portugalia și Spania. Remediul vizează efectiv activitățile desfășurate în mod concret în cursulprocesului penal, în vreme ce faza camerei preliminare este o procedură ltru, de purgare între urmărirea penalăși judecată, care se presupune a , în esență, una rapidă, aspect rezultat din modul în care este reglementatăprocedura camerală.
Reprezentantul Direcției Legislație a Consiliului Superior al Magistraturii a precizat, în acest context,că există o hotărâre-pilot referitoare și la cea de-a două componentă, în legătură cu faptul că CEDO nu a fostmulțumită de instituirea doar a acestui mecanism de accelerare, motiv pentru care a obligat statul român săreglementeze și cea de-a doua parte, respectiv o procedură expresă de despăgubiri. Inițiatorul proiectului esteMinisterul Justiției.
7. S-ar putea ca această instituție să atragă răspunderea disciplinară a magistraților, în condițiile în careLegea nr. 303/2004 reglementează o abatere disciplinară în ipoteza nesoluționării cu celeritate a procesuluipenal. Va exista o hotărâre dată chiar de o instanță de judecată, se pare, în acest sens.
8. Eventualele probleme de drept semnalate în procedura camerei preliminare pot supuse dezlegării ÎCCJ?
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse136
Judecător Rodica-Aida Popa: Fiecare judecător, când va îndeplini procedura camerei preliminare,va aprecia, exact pe obiectul cauzei, în ce măsura va putea sesiza ÎCCJ, dacă se circumscrie judecății, cu odezlegare a unei probleme de drept.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse137
Judecata în primă instanţă
Prelegere susținută de judecător Rodica-Aida POPA
În structura normelor privind judecata în primă instanţă, în actuala reglementare, legiuitorul a renunţatla a mai face precizări referitoare la repartizarea pe complete şi stabilirea primului termen de judecată, lacele privind citarea inculpatului în stare de libertate şi în stare de arest, la prezenţa inculpatului la judecată, laprezenţa procurorului şi rolul acestuia. Legiuitorul a simţit nevoia să intre direct în ceea ce se numeşte obiectul judecăţii, aducând modicărilegate, în ceea ce priveşte circumstanţierea lui, de faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei.
Aspectele legate principial de repartizarea aleatorie pot completate prin norme secundare elaboratede Consiliul Superior al Magistraturii, pe calea regulamentelor, motiv pentru care renunțarea la reglementarea
în conținutul Codului poate considerată o soluție rească şi fericită. Judecata în primă instanţă a fost reglementată de legiuitor prin statuarea unor norme referitoare ladesfăşurarea judecării cauzelor, cu denirea obiectului judecăţii (faptele, persoanele arătate în actul desesizare a instanţei), ca şi la vericările privitoare la inculpat: identitatea inculpatului persoană zică, identitateainculpatului persoană juridică (denumire, sediu social, sediile secundare, codul unic de identicare, identitatea,calitatea persoanelor abilitate să îl reprezinte), măsurile premergătoare privind martorii, experţii şi interpreţii,referitoare la intrarea şi părăsirea sălii de şedinţă, aducerea la cunoştinţă a învinuirii, lămuriri şi cereri. O garanţiesuplimentară este prevăzută în art. 374 alin. (3) NCPP: „Preşedintele încunoştinţează partea civilă, partearesponsabilă civilmente şi persoana vătămată cu privire la probele administrate în faza urmăririi penale care aufost excluse şi care nu vor avute în vedere la soluţionarea cauzei şi pune în vedere persoanei vătămate că se
poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti” . Legiuitorul stabileşte explicit că la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinităşi cauza se aă în stare de judecată (aşadar, cu îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii), preşedinteledispune măsuri care asigură un complex de garanţii procesuale referitoare la conţinutul actului de trimitere şi,respectiv, începere a judecăţii, conţinutul învinuirii, posibilitatea formulării de întrebări părţilor, unuia din subiecţiiprocesuali principali şi altor subiecţi procesuali, prevederi care constituie conţinutul art. 374 alin. (1): „La primultermen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se aă în stare de judecată, preşedintele
dispune ca greerul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată ori, după caz, a celui prin cares-a dispus începerea judecăţii sau să facă o prezentare succintă a acestuia” . Se observă că în conţinutul normei se păstrează aspectele privind publicitatea, pentru respectareaprincipiului publicităţii şi oralităţii, prin citirea de către greerul de şedinţă a actului prin care s-a dispus trimiterea
în judecată ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecăţii sau, după caz, greerul urmează săfacă o prezentare succintă a acestuia. Se păstrează regulile privind obligația de a explica inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce,
înştiinţarea inculpatului cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea cedeclară poate folosit şi împotriva sa, cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, persoanei vătămate,
celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse138
este necesar, potrivit art. 374 alin. (2): „Preşedintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îlînştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară
poate folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, persoaneivătămate, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, cândsocoteşte că este necesar” . Toate acestea s-au păstrat în actuala reglementare deoarece acesta este spiritulimpus de CEDO şi trendul întregului sistem judiciar românesc, constituindu-se într-o garanţie foarte puternică înceea ce priveşte circumstanţierea învinuirii. De asemenea, se prevede încunoştințarea părții civile, părții responsabile civilmente şi persoaneivătămate cu privire la probele administrate în cursul urmăririi penale care au fost excluse ca urmare a vericărilor
judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară rămasă denitivă, chiar şi în urmasoluţionării contestaţiei, şi care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei şi se pune în vedere persoaneivătămate că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. Aşadar, este vorba despre
o obligaţie a judecătorului cauzei, ca o noutate absolută care decurge din noutatea instituţiei reglementate deNCPP. Ordinea cercetării judecătoreşti, reglementată în art. 376 NCPP, nu diferă foarte mult de vecheareglementare, ind doar actualizată și completată, în funcţie de cadrul procesual stabilit prin noua reglementare. Legiuitorul a simţit nevoia să păstreze vechile reglementări referitoare la ordinea cercetării judecătoreştipentru a da rigoare procedurii din faţa primei instanţe în raport cu noua reglementare. Astfel, instanţa începeefectuarea cercetării judecătoreşti când cauza se aă în stare de judecată. Ordinea de efectuare a actelor decercetare judecătorească este cea prevăzută în dispoziţiile cuprinse în secţiunea 1 („Desfășurarea judecăriicauzelor” a Capitolului II („Judecata în primă instanță”) .
După audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente seprocedează la administrarea probelor încuviinţate. Administrarea de probe din ociu poate făcută oricând pe parcursul cercetării judecătoreşti. Instanţa poate dispune schimbarea ordinii când acesta este necesară. În ceea ce priveşte audierea inculpatului, al cărei sediu al materiei se aă în dispozițiile art. 378 NCPP,instituţia conţine garanţii procesuale prin care se asigură respectarea principiului contradictorialității şi nemijlocirii,prin posibilitatea formulării de întrebări de către procuror sau de către unul dintre subiecţii procesuali principali,respectiv persoana vătămată, părţi, avocaţii acestora, de către preşedinte şi ceilalţi membri ai completului,
aceştia din urmă apreciind asupra necesităţii lor. Instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei. Întrebările respinse seconsemnează în încheierea de şedinţă. Dacă în reglementarea anterioară întrebările respinse puteau sau nusă e consemnate în încheierea de şedinţă, în actuala reglementare se prevede în mod expres consemnarealor în încheierea de şedinţă. Sancţiunea care s-ar putea aplica în cazul nerespectării acestei norme, în afaracelor care privesc răspunderea disciplinară şi dincolo de controlul judiciar pe calea apelului, în condiţiile în careşedinţa de judecată se înregistrează audio-video, nu ar putea sub nicio formă nulitatea absolută. Legiuitorul astabilit foarte clar să e consemnate în încheierea de şedinţă doar întrebările respinse. Respingerea acestorase face în baza unui proces de apreciere din partea judecătorului de şedinţă, sub aspectul concludenţei şi
utilităţii relativ la cauză. Legiuitorul a înţeles să păstreze noţiunile de concludenţă şi utilitate în raport cu cele de
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse139
nerelevanţă şi neimportanţă. Respingerea lor urmează să e motivată, așa cum impune jurisprudenţa CEDO,nu numai făcându-se referire în mod generic la noţiunile de „concludenţă” şi „utilitate”. În situaţiile în care legea prevede posibilitatea ca inculpatul să e obligat la prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii, acesta va întrebat dacă îşi manifestă acordul în acest sens, în ipoteza încare va găsit vinovat. În ceea ce priveşte această manifestare a acordului de voinţă expresă și exteriorizatănu suntem în prezența unei dispoziţii care să conducă la antepronunţare, scopul ei ind de a oferi o garanțieprocesuală suplimentară în procedura de audiere a inculpatului, în ceea ce privește consimţământul pe care oastfel de persoană, în condiţiile în care este găsită vinovată, îl va manifesta în ipoteza în care i se va aplica opedeapsă cu munca în folosul comunităţii. În momentul introducerii acestei prevederi au fost avute în vederetoate convenţiile referitoare la munca neforţată sau la tortură, conţinând o garanţie procesuală suplimentarărelativ la audierea inculpatului. Când inculpatul nu îşi mai aminteşte anumite fapte sau împrejurări ori când există contraziceri între
declaraţiile făcute de inculpat în instanţă şi cele date anterior, preşedintele îi cere acestuia explicaţii şi poateda citire în întregime sau în parte declaraţiilor anterioare. Înscrisurile de care inculpatul se foloseşte în dareadeclaraţiilor trebuie depuse la dosar pentru a se putea da veridicitatea susţinerilor sale. Acest fapt constituie ogaranţie necesară, utilă, care asigură şi instanţei de control judiciar posibilitatea vericării in extenso, dincolo deascultarea înregistrării, a declaraţiei inculpatului. Când inculpatul refuză să dea declaraţii, instanţa dispune citirea declaraţiilor pe care acesta le-a datanterior. Este o normă de suplinire, pentru ipoteza în care inculpatul uzează de dreptul său la tăcere. Toateaceste aspecte vor consemnate în încheierea de şedinţă, în partea sa de expunere. Inculpatul poate audiat ori de câte ori este necesar.
Toate aceste garanţii suplimentare sunt benece bunului mers al procedurilor judiciare.
Referitor la tematica abordată, în cursul dezbaterilor au fost formulate întrebări și precizări care au vizaturmătoarele aspecte:
- utilitatea consemnării în declaraţia inculpatului a persoanelor care pun întrebările. Legat de acest aspect s-a precizat că la ascultarea inculpatului este important să se vadă cine a pus
întrebarea, care apărător, apărătorul inculpatului, respectiv apărătorii coinculpaţilor, apărătorii celorlalte părţi.
Prin evidenţierea întrebărilor puse se aduc lămuriri chiar cu privire la împrejurările faptei respective. Se poateobserva utilitatea acestor întrebări din perspectiva realizării apărării din partea mai multor apărători în cauză, dinperspectiva identităţii dreptului la apărare exercitat în mod nemijlocit de către unul sau altul dintre apărătorii încauză. Dacă este vorba despre un singur apărător, evidenţierea acestuia apare ca inutilă. De asemenea, existăşi posibilitatea adoptării strategiei de a desemna un singur apărător care să facă pledoariile, care să exercitedreptul de a pune întrebări, deşi sunt mai mulţi apărători în cauză. Acest aspect va consemnat în încheiereade şedinţă, dar se poate consemna şi pe declaraţia formulată de apărătorul respectiv, care a exercitat la aceltermen de judecată dreptul la apărare. La un termen ulterior sau la o ascultare ulterioară a inculpatului esteposibil ca un alt apărător să uzeze de aceeaşi modalitate sau de o alta, de exemplu mai mulţi avocaţi care să
pună mai multe întrebări. Aşadar, există o varietate sub aspectul identităţii şi a modului de consemnare. De
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse140
asemenea, există posibilitatea ca inculpatul să refuze să răspundă la anumite întrebări (adresate de procuror,persoana vătămată ori de partea civilă), context în care consemnarea întrebării este extrem de importantă. Deşio chestiune de detaliu, este un aspect important în exercitarea dreptului la apărare.
- utilitatea dispoziţiilor alin. (5) al art. 378 („când inculpatul refuză să dea declaraţii, instanţadispune citirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior” ). Având în vedere că aceste declarații sunt cunoscute în momentul trimiterii în judecată, aându-se ladosar, părţile urmând să se prezinte pregătite sub acest aspect, în măsura în care doresc să invoce oricechestiune legată de declaraţia inculpatului din cursul urmăririi penale, procedura poate părea excesiv deformală și consumatoare de timp. Referitor la această problemă s-a subliniat că ceea ce se pune, de fapt, îndiscuţie este respectarea principiului contradictorialităţii. Astfel, este dreptul inculpatului de a refuza să deadeclaraţii în cadrul cercetării judecătoreşti. Dreptul la tăcere îi este garantat. Citirea declaraţiilor date anterior
de către inculpat dă posibilitatea celorlalţi inculpaţi sau celorlalte părţi să cunoască, într-un mod nemijlocit şicontradictoriu, conţinutul declaraţiilor date anterior, putând, eventual, să formuleze cereri în apărare în faţainstanţei de judecată, raportându-se la conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. Prinpoziţia anterioară cunoscută în acest mod de către celelalte părţi pot formulate cereri, excepţii sau lămuriri
în apărare. De asemenea, nu se prezumă că toţi apărătorii şi toate părţile cunosc toate piesele dosarului deurmărire penală. Situația din practică este, adesea, alta. Este posibil chiar ca unele dintre părţi să solicite citireatocmai prin prisma acestei norme. Judecătorul poate aprecia că nu este cazul, dar având în vedere existențanormei care prevede această posibilitate, judecătorul poate uzita de ea din ociu sau la cererea unuia dintreapărători. Necesitatea citirii, atunci când inculpatul refuză să o facă printr-o declaraţie nemijlocită, poate decurge
din posibilitatea repercutării conţinutului declaraţiilor acestuia asupra situaţiei altor părţi.
- posibilitatea instanței de a dispune amânarea aplicării pedepsei sau a suspendării executăriisub supraveghere, în situaţia în care inculpatul nu a fost întrebat dacă doreşte să presteze muncăneremunerată în folosul comunităţii. Legat de acest aspect s-a precizat că este vorba despre un acord necesar, expres menţionat. Este ocondiţie care asigură buna aplicabilitate a dispoziţiilor respective. Este esenţial ca acest acord să existe într-unmod nemijlocit, deoarece, în caz contrar, poate conduce la imposibilitatea de aplicare a dispoziţiilor respective.Răspunsul la această problemă se regăseşte în art. 83 alin. (1) lit. c) NCP: „Instanţa poate dispune amânarea
aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: (...) infractorulşi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii”. Aceste condiţii trebuie întrunitecumulativ.
- modalitatea de adresare nemijlocită a întrebărilor, respectiv posibilitatea președinteluicompletului de a reformula o întrebare adresată, de exemplu, de apărător inculpatului, în contextul încare nu se dorește respingerea întrebării, ci doar reformularea ei.
Aceasta constituie o chestiune de detaliu. Preşedintele completului de judecată poate cere apărătoruluisă reformuleze întrebarea, dacă nu a fost clar exprimată sau concisă. Conţinutul acelei întrebări poate explicatinculpatului, dar numai după ce instanţa de judecată a apreciat că întrebarea este concludentă şi utilă. Astfel,
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse141
apărătorul adreseză întrebarea ‒ mai mult sau mai puţin explicită ‒ care este necesar să e lămurită, dar esteposibil ca preşedintele completului de judecată şi ceilalţi membri să aibă reprezentarea că este corect formulatăşi să aprecieze utilitatea şi concludenţa ei. În momentul în care întrebarea lansată nu este lămurită, preşedintele
completului va da posibilitatea ca ea să e reformulată într-un mod clar şi explicit pentru a se da posibilitateaconcretă inculpatului să răspundă. S-a mai precizat că oricine trebuie să accepte că întrebarea formulată nu estesucient de explicită astfel încât inculpatul să poată răspunde. Există variate motive ‒ obiective sau subiective ‒care pot duce la confuzii sau incoerenţe. Judecătorul poate reformula întrebările şi în funcţie de răspunsurile pecare le primeşte de la inculpat. Deşi aceste chestiuni sunt de detaliu, sunt foarte importante în lămurirea cauzei.Există cazuri când, la un termen, toate declaraţiile luate şi consemnate sunt considerate sucient de lămuritoarepentru acel moment al procesului penal. Odată cu trecerea timpului însă, la un alt termen, este posibil, dupăstudierea declaraţiilor deja existente, să se constate că anumite aspecte nu au fost lămurite, iar declaraţiile luatela termenul anterior să nu mai pară suciente. În aceste cazuri trebuie luate suplimente de declaraţii, cu acordul
inculpatului.
- succesiunea etapelor în cadrul judecății, din dispozițiile legale rezultând următoarea succesiunea lor: se dă citire actului de sesizare, se înştiinţează inculpatul şi celelalte părţi cu privire la drepturile lor, sepropun probe, dacă nu se contestă, după care se trece la audierea inculpatului, a părţilor, deoarece art. 376 alin.(3) NCPP prevede că, „după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabilecivilmente, se procedează la administrarea probelor încuviinţate” . Pare stranie această situaţie: îi aducem lacunoştinţă învinuirea inculpatului, îi prezentăm drepturile, îl lăsăm deoparte, îi luăm pe ceilalţi şi procedămsimilar şi cu ei, discutăm probele, dar nu ştim care este poziţia inculpatului în declaraţia sa, şi apoi îl audiem pe
inculpat.Legat de aspectul pus în discuție s-a precizat că din conţinutul dispoziţiilor art 376 alin. (4) reiese
că legiuitorul a simţit nevoia să reglementeze administrarea de probe, a celor din ociu: „Administrarea de probe din ociu poate făcută oricând pe parcursul cercetării judecătoreşti” . În vechea reglementare nu eraexpres menţionată o sub-etapă a administrării probelor. Faptul că în încheierile de şedinţă era consemnată,după audierea părţilor în sens larg, propunerea de probe nu era acoperită de un text legal. În prezent, în art.376, legiuitorul, după audierea persoanelor menționate în alin. (3), prevede că se procedează la administrareaprobelor încuviinţate, iar în alin. (4) face referire la probele administrate din ociu. Este o chestiune de detaliu.
Referirea se face, evident, la instanţa de judecată. Aşadar, judecătorul poate face asta oricând pe parcursulcercetării judecătoreşti.
- Având în vedere dispozițiile art. 374 alin. (5), conform cărora „preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe” , este necesar ca această procedurăsă se desfăşoare conform succesiunii prevăzute de textele NCPP, înainte de audierea inculpatului şi apărţilor?
Legat de acest aspect s-a precizat că, având în vedere că textul este unul imperativ, aceasta esteordinea în care trebuie să decurgă lucrurile. Propunerea de probe nu reprezintă o încălcare a normelor cu
caracter imperativ. Pornesc din faza de urmărire penală, care este nepublică, iar înainte de a începe cercetarea judecătorească, după ce i s-a adus la cunoştinţă învinuirea inculpatului sau chiar şi înainte, pot propuse probe.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse142
Aceasta nu înseamnă că ele sunt şi încuviinţate şi administrate. Ele provin dintr-un drept la apărare extins,lărgit. Nu se consideră a o vătămare faptul că se propun probe înainte de ascultarea părţilor. Norma exista şi
înainte, chiar dacă nu a făcut obiect al unor articole de doctrină. Libertatea părţilor este dată de reglementarea
care îi conferă această posibilitate, aceea de a-şi exercita apărările, de a formula, de a propune. Reprezintă ogaranţie utilă chiar şi înainte de datele legate de ordinea cercetării judecătoreşti. Există foarte multe texte carevizează probele administrate: preşedintele întreabă dacă se propun, acestea se administrează după audieri, iaradministrarea lor din ociu poate făcută oricând pe parcursul cercetării judecătoreşti. Necesar este ca ele săse regăsească în consemnările încheierilor de şedinţă şi în conţinutul declaraţiilor atunci când textele prevădaceasta pentru respectarea rigorii procedurii.
- Declaraţia inculpatului trebuie semnată şi de avocat în faţa instanţei de judecată? Care ar sancţiunea dacă nu se procedează astfel?
Într-adevăr, suntem în prezența unei garanţii suplimentare, iar sancţiunea este cea specică încălcăriioricărei norme de procedură, respectiv nulitatea relativă. Această prevedere întăreşte dreptul la apărare, ceeace s-a consemnat, pentru a nu se putea contesta conţinutul declaraţiei inculpatului. În condiţiile în care întrebareaeste consemnată, avocatul semnează conţinutul conferind veridicitate din perspectiva apărării. Dispoziția nutrebuie interpretată ca o atenuare a autorităţii judecătorului, ci ca o garanţie suplimentară.
- momentul începerii cercetării judecătoreşti. În ceea ce priveşte ordinea cercetării, NCPP prevede că instanţa începe efectuarea cercetării cândcauza se aă în stare de judecată. Interpretarea art. 376 NCPP se face coroborat cu toate celelalte aspecte
referitoare la aducerea la cunoştinţă a învinuirii. La primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se aă în stare de judecată, mai întâi preşedintele dispune citirea actului prin care s-a adusla cunoştinţă învinuirea, acesta ind momentul în care cauza se aă pendinte pe rolul instanţei. Nu se poate
începe cercetarea judecătorească fără să e aduse la cunoştinţă învinuirea şi conţinutul rechizitoriului. Dacăprocedura este legal îndeplinită se poate solicita termen pentru angajarea avocatului (dacă nu a fost solicitatla momentul citării), se acordă termen pentru lipsă de apărare şi este angajat avocat. Urmează un nou termende judecată, la care trebuie să existe procedura de citare legal îndeplinită şi cauza să se ae din nou în starede judecată. La acest termen se aduce la cunoştinţă învinuirea, după care instanţa începe efectuarea cercetării
judecătoreşti. Aşadar, ca moment xat, ar după citirea actului de sesizare, deoarece din acel moment se intră în cercetarea judecătorescă.
- modalitatea de aducere la cunoștința inculpatului a drepturilor și obligațiilor prevăzute deart. 108 şi 83 NCPP, respectiv dacă se realizează pe formular, indiferent dacă aceste cerințe au fost îndeplinite în faza de urmărire penală. Practica instanței supreme este cea a mențiunilor pe formular, respectiv exact pe conţinutul declaraţiei deinculpat. Astfel, inculpatului i se aduc la cunoştinţă aceste drepturi, trecându-se în conţinutul declaraţiei și normacare prevede dreptul respectiv, asigurându-se astfel rapiditatea, utilitatea etapei respective în timpul şedinţei.
De asemenea, inculpatul, semnând declaraţia, certică respectarea acestor garanţii. Fie aceste drepturi secitesc şi se regăsesc şi în conţinutul declaraţiei, e, ind trecute în conţinutul declaraţiei, inculpatul ia cunoştinţă
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse143
despre ele în momentul semnării acesteia. Legat de aspectul supus discuției, într-una dintre intervențiile dinpartea participanților s-a exprimat temerea că durata audierilor va crește foarte mult, ca urmare a necesității de aexplica drepturile inculpatului (în vederea asigurării unei apărări efective), consemnării întrebărilor în încheierea
de ședință, semnării declaraţiei persoanei audiate de către toate părţile implicate în proces, avocaţi etc. Deasemenea, se pune problema posibilității judecătorului de a interveni în reformularea răspunsurilor, aşa cum sefăcea până acum, chiar în lipsa unui text de lege. Rolul activ al judecătorului scade, primii care pun întrebărileind procurorul, apoi părţile, apoi persoana vătămată şi la sfârşit preşedintele de instanţă. Firul roşu urmărit înaudieri s-ar putea să nu se potrivească celui urmărit de celelalte părţi, astfel că s-ar părea că audierile vor durafoarte mult.
Legat de acest punct de vedere s-a apreciat că, în ciuda acestor posibile inconveniente legate de durată,noile dispoziții aduc un plus de calitate actului de judecată. Deși îndeplinirea tuturor acestor cerinţe dureazămai mult, ele constituie garanţii suplimentare. Faptul că judecătorul pune ultimul întrebările nu afectează nici
prestigiul instanţei, nici conţinutul logic al declaraţiei. Judecătorul este un garant al procesului echitabil, şi dacăpune ultimul întrebările nu înseamnă că pierde din relevanţă. Acest fapt îi conferă mai multă moderaţie, mai multechilibru. Faptul că a ascultat deja toate părţile conferă un plus de substanţă, de greutate întrebărilor pe care leadresează, în privința oralităţii, a ocialităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii. Faptul că judecătorul adreseazăultimul întrebările este o corelare cu art. 99 alin. (1), care prevede că, „în acţiunea penală, sarcina probeiaparţine în principal procurorului, iar în acţiunea civilă, părţii civile ori, după caz, procurorului care exercităacţiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate deexerciţiu restrânsă” , dar şi cu art. 100, care prevede: „(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penalăstrânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din ociu
ori la cerere. (2) În cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămatesau a părţilor şi, în mod subsidiar, din ociu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale” .
În acest context, era resc să apară modicări cu privire la modul în care se audiază părţile. Modicarea estesalutară. Judecătorul nu mai trebuie să joace rolul procurorului sau al avocatului, iar intervenţia sa se realizeazădoar în subsidiar. Totodată, ea reprezintă un pas spre normalitate și modicând lozoa procedurii şi a raţiuniirolului jucat de judecător. Legiuitorul foloseşte noţiunea de audiere în locul celei de ascultare, conţinutul art. 379 ind identiccelui din reglementarea anterioară, diferenţele referindu-se doar la acest aspect. Referindu-se la audierea
coinculpaţilor, legiuitorul renunţă la sintagma ascultare, care în etimologia mai veche duce cu gândul la aarea în slujba cuiva. Or, folosind sintagma audiere, legiuitorul doreşte să exprime faptul că se consemnează pur şisimplu ceea ce el are de spus.
Audierea persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente sunt prevăzute de art. 380NCP: „(1) Instanţa procedează la audierea persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente
potrivit dispoziţiilor art. 111 şi 112, după ascultarea inculpatului şi, după caz, a coinculpaţilor. (2) Persoanelemenţionate sunt lăsate să arate tot ce ştiu despre fapta care face obiectul judecăţii, apoi li se pot pune în modnemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, avocatul inculpatului, persoana vătămată, partea civilă, partearesponsabilă civilmente şi avocaţii acestora. Preşedintele şi ceilalţi membri ai completului pot de asemenea pune
întrebări, dacă apreciază necesar, pentru justa soluţionare a cauzei. (3) Instanţa poate respinge întrebările care
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse144
nu sunt concludente şi utile cauzei. Întrebările respinse se consemnează în încheierea de şedinţă. (4) Persoanavătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot reascultate ori de câte ori este necesar” . Audierea acestora are loc în condiţiile art. 111 şi 112. Potrivit art. 111, se aduc la cunoştinţă persoanei
vătămate următoarele drepturi şi obligaţii:a) dreptul de a asistată de avocat, iar în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna unavocat din ociu;b) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, în condiţiileprevăzute de lege;d) dreptul de a încunoştinţată cu privire la desfăşurarea procedurii, dreptul de a formula plângereprealabilă, precum şi dreptul de a se constitui parte civilă;e) obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare;
f) obligaţia de a comunica orice schimbare de adresă. Dispoziţiile art. 109 alin. (1) şi (2) şi ale art. 110 se aplică în mod corespunzător.
În cursul urmăririi penale, audierea persoanei vătămate se înregistrează prin mijloace tehnice audio sauaudiovideo, atunci când organul de urmărire penală consideră necesar sau atunci când persoana vătămată asolicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibilă. Persoanei vătămate i se aduce la cunoştinţă, cu ocazia primei audieri, faptul că, în cazul în careinculpatul va privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, aceasta poate să einformată cu privire la punerea acestuia în libertate în orice mod. Potrivit dispozițiilor art. 112 NCPP, părții civile și părții responsabile civilmente li se aduc la cunoştinţă
următoarele drepturi:a) dreptul de a asistate de avocat, iar în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a li se desemna unavocat din ociu;b) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;c) dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii în legătură cusoluţionarea laturii civile a cauzei, în condiţiile prevăzute de lege.
Audierea părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se fac potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1): „Laînceputul primei audieri, organul judiciar adresează persoanei vătămate întrebările prevăzute la art. 107, care
se aplică în mod corespunzător” , iar potrivit alin. (3), „Dispoziţiile art. 109 alin. (1) şi (2) şi ale art. 110 se aplicăîn mod corespunzător”. De asemenea, potrivit alin. (4), „În cursul urmăririi penale, audierea persoanei vătămatese înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când organul de urmărire penală considerănecesar sau atunci când persoana vătămată a solicitat aceasta în mod expres, iar înregistrarea este posibilă” . Persoanele menţionate sunt lăsate să arate tot ce ştiu despre fapta care face obiectul judecăţii, apoili se pot pune întrebări în mod nemijlocit. Instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utilecauzei, întrebările respinse consemnându-se în încheierea de şedinţă. Persoana vătămată, partea civilă şipartea responsabilă civilmente pot ascultate ori de câte ori este necesar. În conţinutul art. 381, legiuitorul a reglementat în mod detaliat reguli privind audierea martorului şi a
expertului: asigurarea respectării principiului contradictorialităţii şi nemijlocirii, existenţa unor înscrisuri, citirea
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse145
depoziţiei date în cursul urmăririi penale, citirea declaraţiilor anterioare: „(1) Audierea martorului se face potrivitdispoziţiilor art. 119-124, care se aplică în mod corespunzător. (2) Dacă martorul a fost propus de către procuror,acestuia i se pot pune în mod nemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, persoana vătămată, partea civilă,
partea responsabilă civilmente. Dacă martorul sau expertul a fost propus de către una dintre părţi, i se pot puneîntrebări de către aceasta, de către procuror, persoana vătămată şi de către celelalte părţi. (3) Preşedinteleşi ceilalţi membri ai completului pot adresa întrebări martorului ori de câte ori consideră necesar, pentru justasoluţionare a cauzei” .
În ceea ce priveşte prezenţa martorilor în sala de judecată, dispoziţiile art. 381 alin. (1)-(10) se aplică înmod corespunzător. Regulile audierii martorilor se aplică în mod corespunzător şi la audierea expertului sau interpretului[art. 391 alin. (1)-(10)]. Dispoziţiile art. 130-134 şi art. 306 alin. (6) se aplică în mod corespunzător. Legiuitorul a reglementat în norme distincte (art. 382-385) modul de consemnare a declaraţiilor:
renunţarea la probe şi imposibilitatea administrării probelor, prezentarea mijloacelor materiale de probă,amânarea pentru probe noi.
Spre deosebire de vechea reglementare, care conţinea norme referitoare la renunţarea la martori(art. 329 CPP 1968), în actuala reglementare a fost extinsă renunţarea la probe şi imposibilitatea administrăriiacestora. În conţinutul art. 383, prin regulile prevăzute în norma mai sus-menţionată este asigurată respectareaprincipiului oralităţii şi al contradictorialităţii. Dispoziţiile referitoare la schimbarea încadrării juridice (art. 386 NCPP) sunt complexe, respectândgaranţia contradictorialităţii, prin punerea în discuţie a noii încadrări juridice dată faptei. De asemenea, este
asigurată respectarea dreptului la apărare prin atragerea atenţiei inculpatului că are dreptul să ceară lăsareacauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii. Sunt prevăzute reguli referitoare la încadrarea juridică în cazul unei infracţiuni pentru care este necesarăplângerea prealabilă a persoanei vătămate. Dispoziţiile art. 390 NCPP conţin reguli referitoare la terminarea cercetării judecătoreşti, dezbaterile şiordinea în care se dă cuvântul, ultimul cuvânt al inculpatului, concluzii scrise. În ceea ce priveşte etapa dezbaterilor, sunt reglementate reguli cu privire la durata concluziilor, iardurata întreruperii acestora nu poate mai mare de 3 zile.
În dispoziţiile art. 391-407 din Secţiunea a 2-a, legiuitorul a reglementat etapa deliberării, precum şinormele referitoare la hotărârea instanţei. Soluţionarea cauzei presupune deliberarea şi pronunţarea hotărârii în ziua în care au avut loc dezbaterilesau la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor. În situaţii excepţionale,raportate la complexitatea cauzei, dacă deliberarea şi pronunţarea nu pot avea loc în termenul prevăzut la alin.(1) al art. 391 NCPP, instanţa poate amâna pronunţarea o singură dată, pentru cel mult 15 zile. Preşedintelecompletului informează părţile prezente asupra datei la care se va pronunţa hotărârea, întărind astfel garanţiapublicităţii. Legiuitorul a reglementat reguli referitoare la deliberare, obiectul deliberării, luarea hotărârii, reluarea
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse146
Articolul 396 cuprinde șase reguli referitoare la rezolvarea acţiunii penale, respectiv la soluţiile pe carele pronunţă instanţa: condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea,
încetarea procesului penal: „(2) Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoialărezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. (3) Renunţarea la aplicarea
pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituieinfracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80-82 din Codul penal. (4) Amânarea aplicării pedepseise pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiuneşi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83-90 din Codul penal. (5) Achitarea inculpatului se pronunţă încazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a)-d). (6) Încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute laart. 16 alin. (1) lit. e)-j). (7) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată,ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţade judecată pronunţă achitarea. (8) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se
constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanţa de judecată pronunţăîncetarea procesului penal. (9) În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminarăsau al judecăţii, faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sau s-a dispusînlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune şi inculpatul estecondamnat la pedeapsa amenzii, instanţa dispune plata acesteia din cauţiune, potrivit dispoziţiilor art. 217. (10)Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibăloc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5)ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscutăde către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de
lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime” . În ceea ce priveşte rezolvarea acţiunii civile, art. 397 NCPP prevede: „(1) Instanţa se pronunţă prinaceeaşi hotărâre şi asupra acţiunii civile. (2) În cazul când admite acţiunea civilă, instanţa examinează, potrivitart. 249-254, necesitatea luării măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fostluate anterior. (3) De asemenea, instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra restituirii lucrurilor şi restabiliriisituaţiei anterioare, potrivit dispoziţiilor art. 255 şi 256. (4) Dispoziţiile din hotărâre privind luarea măsurilorasigurătorii şi restituirea lucrurilor sunt executorii. (5) În cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţalasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă
persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea denitivăa hotărârii. (6) În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii,faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sau s-a dispus înlocuirea unei altemăsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune şi este admisă acţiunea civilă, instanţadispune plata din cauţiune a despăgubirilor acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune, potrivitdispoziţiilor art. 217” . În dispoziţiile art. 398-400, legiuitorul a statuat asupra cheltuielilor judiciare, dispoziţiilor cu privire lamăsurile preventive şi minutei, particularităţile ind conferite de specicul noilor instituţii, renunţarea la aplicareapedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitării sau încetării procesului penal, restituirea sau conscarea
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse147
În conţinutul dispoziţiilor art. 401-404 sunt reglementate norme referitoare la cuprinsul hotărârii, elementecare intră în conţinutul părţii introductive, conţinutul expunerii şi conţinutul dispozitivului. Astfel, potrivit art. 402NCPP („Conţinutul părţii introductive”), „(1) Partea introductivă cuprinde menţiunile prevăzute la art. 370 alin.(4). (2) Când s-a redactat o încheiere de şedinţă, potrivit dispoziţiilor art. 370, partea introductivă se limiteazănumai la următoarele menţiuni: denumirea instanţei care a judecat cauza, data pronunţării hotărârii, locul undea fost judecată cauza, precum şi numele şi prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului şiale greerului, făcându-se menţiune că celelalte date au fost trecute în încheierea de şedinţă. (3) În hotărârileinstanţelor militare trebuie să se indice şi gradul militar al membrilor completului de judecată şi al procurorului.Când inculpatul este militar, se menţionează şi gradul acestuia” . Potrivit art. 403, care reglementează conținutulexpunerii, „(1) Expunerea trebuie să cuprindă: a) datele privind identitatea părţilor; b) descrierea faptei ce faceobiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, precum şi încadrarea juridicădată acesteia prin actul de sesizare; c) motivarea soluţiei cu privire la latura penală, prin analiza probelor care
au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate, şi motivareasoluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţiadată în cauză; d) arătarea temeiurilor de drept care justică soluţiile date în cauză. (2) În caz de condamnare,renunţare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, expunerea trebuie să cuprindă ecarefaptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sauatenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată, respectiv timpul care se va deducedin pedeapsa stabilită în caz de anulare sau revocare a renunţării la aplicarea pedepsei ori a amânării aplicării
pedepsei, precum şi actele din care rezultă perioada ce urmează a dedusă. (3) Dacă instanţa reţine în sarcinainculpatului numai o parte dintre faptele ce formează obiectul trimiterii în judecată, se va arăta în hotărâre pentru
care anume fapte s-a pronunţat condamnarea ori, după caz, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânareaaplicării pedepsei şi pentru care anume fapte, încetarea procesului penal sau achitarea.(4) În cazul renunţăriila aplicarea pedepsei şi al amânării aplicării pedepsei, precum şi în cazul suspendării executării pedepsei subsupraveghere, se vor prezenta în hotărâre motivele care au determinat renunţarea sau amânarea ori, după caz,suspendarea şi se vor arăta consecinţele la care persoana faţă de care s-au dispus aceste soluţii se expunedacă va mai comite infracţiuni sau, după caz, dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executaobligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere” . Articolul 404 NCPP reglementează conținutul dispozitivului: „(1) Dispozitivul trebuie să cuprindă
datele prevăzute la art. 107 privitoare la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune,indicându-se denumirea acesteia şi textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau deîncetare a procesului penal, şi cauza pe care se întemeiază potrivit art. 16, precum şi soluţia dată cu privire lasoluţionarea acţiunii civile. (2) Când instanţa dispune condamnarea, în dispozitiv se menţionează pedeapsa
principală aplicată. În cazul în care dispune suspendarea executării acesteia, în dispozitiv se menţioneazăşi măsurile de supraveghere şi obligaţiile, prevăzute la art. 93 alin. (1)-(3) din Codul penal, pe care trebuiesă le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecinţele nerespectării lor şi ale săvârşirii de noiinfracţiuni şi se indică două entităţi din comunitate unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncăneremunerată în folosul comunităţii, prevăzută la art. 93 alin. (3) din Codul penal, după consultarea listei privind
posibilităţile concrete de executare existente la nivelul ecărui serviciu de probaţiune. Consilierul de probaţiune,
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse148
pe baza evaluării iniţiale, va decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate. Când instanţa dispune măsura educativă asupravegherii, în dispozitiv se menţionează persoana care realizează supravegherea şi îndrumarea minorului.(3) Când instanţa dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, în dispozitiv se face menţiune despre aplicareaavertismentului, potrivit art. 81 din Codul penal, iar când dispune amânarea aplicării pedepsei, în dispozitiv semenţionează pedeapsa stabilită a cărei aplicare se amână, precum şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile,
prevăzute la art. 85 alin. (1) şi (2) din Codul penal, pe care trebuie să le respecte inculpatul, se pun în vedereacestuia consecinţele nerespectării lor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni, iar dacă a impus obligaţia de a prestao muncă neremunerată în folosul comunităţii, se menţionează două entităţi din comunitate unde urmează ase executa această obligaţie, după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente lanivelul ecărui serviciu de probaţiune. Consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în caredin cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia
şi tipul de activitate şi îndrumarea minorului. (4) Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâtede instanţă cu privire la: a) deducerea duratei măsurii preventive privative de libertate şi a internării medicale,indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod; b) măsurile preventive; c) măsurile asigurătorii;d) măsurile de siguranţă; e) cheltuielile judiciare; f) restituirea lucrurilor; g) restabilirea situaţiei anterioare; h)cauţiune; i) rezolvarea oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei. (5) Când instanţa pronunţă
pedeapsa închisorii, în dispozitiv se face menţiune că persoana condamnată este lipsită de drepturile sau,după caz, unele dintre drepturile prevăzute la art. 65 din Codul penal, pe durata prevăzută în acelaşi articol.(6) Când instanţa a pronunţat pedeapsa închisorii, iar persoana vătămată a solicitat înştiinţarea cu privire laeliberarea în orice mod a condamnatului, instanţa face o menţiune în acest sens în dispozitivul hotărârii. (7)
Dispozitivul trebuie să cuprindă menţiunea că hotărârea este supusă apelului, cu arătarea termenului în careacesta poate exercitat, indicarea datei în care hotărârea a fost pronunţată şi a faptului că pronunţarea s-afăcut în şedinţă publică” . În conţinutul dispoziţiilor art. 406-407, legiuitorul a reglementat pronunţarea hotărârii, redactarea şisemnarea hotărârii, precum şi comunicarea hotărârii. Potrivit art. 405, „(1) Hotărârea se pronunţă în şedinţă
publică de către preşedintele completului de judecată, asistat de greer. (2) La pronunţarea hotărârii, părţile nuse citează. (3) Preşedintele completului pronunţă minuta hotărârii” . Articolul 406 dispune, referitor la redactareași semnarea hotărârii, astfel: „(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare. (2) Hotărârea
se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de greer. (3) Dispozitivul hotărârii trebuie să econform cu minuta. (4) În caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna,hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului esteîmpiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei. Când împiedicarea îl priveşte pe greer,hotărârea se semnează de greerul-şef. În toate cazurile se face menţiune pe hotărâre despre cauza care adeterminat împiedicarea” . În ceea ce privește comunicarea hotărârii, art. 407 dispune: „(1) După pronunţare, o copie a minuteihotărârii se comunică procurorului, părţilor, persoanei vătămate şi, în cazul în care inculpatul este arestat,
administraţiei locului de deţinere, în vederea exercitării căii de atac. În cazul în care inculpatul nu înţelege limba
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse149
română, o copie a minutei hotărârii se comunică într-o limbă pe care o înţelege. După redactarea hotărârii,acestora li se comunică hotărârea în întregul său. (2) În cazul în care instanţa a dispus amânarea aplicării
pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, hotărârea se comunică serviciului de probaţiune şi, după caz, organului sau autorităţii competente să verice respectarea obligaţiilor dispuse deinstanţă” .
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse150
Judecata în cazul recunoașterii învinuirii
Prelegere susținută de judecător Mihail UDROIU
1. Cadru generalPotrivit Noului Cod de procedură penală (NCPP) există două forme de sesizare a instanței:
‒ prin rechizitoriu (s-a parcurs faza de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară dispunând începerea judecății); ‒ prin soluția pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, însă nu în cadrul procedurii de camerăpreliminară, ci ca urmare a soluționării plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse deprocuror, respectiv a soluției de clasare sau soluției de renunțare la urmărirea penală, în ipotezele în care,
în cursul urmăririi penale a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Potrivit dispozițiilor legale care reglementează plângerea împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, judecătorul de cameră preliminară care are competența de a analiza această plângere poate dispune admitereaplângerii și începerea judecății doar în ipoteza în care soluția de netrimitere în judecată a fost dispusă dupăpunerea în mișcare a acțiunii penale. Trebuie făcută însă mențiunea că, deși pe această procedură a admiteriiplângerii și dispunerii începerii judecății nu se urmează o procedură similară cu cea a camerei preliminare, înrealitate, dispozițiile pe care le stabilește NCPP prealabil admiterii plângerii vizează o obligație a judecătoruluide cameră preliminară care analizează plângerea formulată împotriva unei soluții de netrimitere în judecată
într-o cauză în care s-a pus în mișcare acțiunea penală să urmeze o procedură de analiză a legalității actelorde urmărire penală similară procedurii de cameră preliminară. Diferența dintre procedura camerei preliminareși procedura prealabilă pronunțării pe fondul plângerii constă în aceea că judecătorul de cameră preliminară,
în această procedură abreviată, nu analizează și regularitatea actului de sesizare, deoarece în cauză nu a fostemis un act de sesizare, procurorul nalizând procedura în cursul urmăririi penale, printr-o soluție de clasaresau de renunțare la urmărirea penală.
Astfel, instanța poate sesizată în această ipoteză prin două acte: ‒ rechizitoriu, după parcurgerea fazei de cameră preliminară; ‒ încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care se dispune începerea judecății, când soluțiainițială în cursul urmăririi penale a fost de clasare sau de renunțare la urmărirea penală.
În ceea ce privește procedura de recunoaștere a învinurii , dispozițiile NCPP grupează aceste normede procedură abreviată în cinci articole, respectiv art. 374 alin. (4), art. 375, art. 377, art. 395 alin. (2) și 396alin. (10). Aceste dispoziții legale privesc procedura de recunoaștere a învinurii, semnicativ modicată față dereglementarea din Codul de procedură penală anterior (CPP 1969), cuprinsă în art. 3201.
Astfel, pe de o parte există o mai mare coerență a procedurii în ceea ce privește începerea acesteia dupăce inculpatul ia cunoștință de acuzație, natura și cauza ei, precum și a aspectelor probatorii. Pe de altă parte,prin dispozițiile NCPP în această materie s-a realizat și o regularizare a aspectelor controversate în practică saucare anterior au făcut obiectul unui control de constituționalitate (referitoare la încheierea de admitere a cereriide chemare în judecată în cazul recunoașterii învinuirii, motivarea acestei încheieri, soluțiile pe care le poate
pronunța instanța după admiterea procedurii abreviate a judecății în cazul recunoașterii învinuirii, respectiv
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse151
soluțiile care pot pronunțate sub aspectul efectelor în ceea ce privește limitele de pedeapsă în ipotezele încare, deși a fost respinsă procedura recunoașterii învinuirii, se trage concluzia că nu există o culpă procesualăa inculpatului în opțiunea de a urma această procedură).
2. Paşi procedurali prealabili Noile dispoziții care reglementează procedura de recunoaștere a învinuirii conțin modicări importanteale regulilor procedurale, începând cu momentul de debut al fazei de judecată a procesului (de exemplu, citireaactului de sesizare nu mai echivalează cu începerea cercetării judecătorești). Procedura în faza de judecată, indiferent că procesul urmează procedura unei judecăți de drept comunsau una abreviată în cazul recunoașterii învinuirii, presupune, în aspectele prealabile cercetării judecătorești:
a. Vericarea legalităţii procedurii de citare, în conformitate cu dispozițiile NCPP.b. Dacă procedura citării a fost legal îndeplinită, instanţa dispune citirea de către greer, în ședință
publică, a actului de sesizare (e rechizitoriu, e încheiere prin care s-a dispus începerea judecății decătre judecătorul de cameră preliminară), astfel încât, încă de la momentul de debut al procesului penal,acuzația, sub aspectul faptului și dreptului, să e cunoscută în totalitate de inculpat. Citirea actului desesizare nu echivalează cu începerea cercetării judecătorești, ci cu debutul fazei de judecată.c. Aducerea la cunoştinţa inculpatului a învinuirii şi a drepturilor (dreptul la tăcere, dreptul de a propuneprobe, dreptul de a formula cereri și excepții pe parcursul procesului penal).d. După citirea actului de sesizare (in integrum sau în rezumat) și încunoștințarea inculpatului cu privirela drepturile sale urmează un aspect de echitate față de ceilalți subiecți procesuali care nu au participatla procedura camerei preliminare, constând în informarea acestora cu privire la principalele aspecte din
procedura camerei preliminare (dacă s-au validat sau invalidat toate probele din cursul urmăririi penale,respectiv care sunt probele excluse și cele păstrate, actele procesuale a căror nulitate a fost constatată,dacă este cazul, actele procesuale considerate legale).e. După parcurgerea etapelor menționate mai sus, judecătorul procedează la chestionarea inculpatuluicu privire la procedura de urmat: o procedură abreviată ca urmare a recunoaşterii învinuirii, o procedurăde drept comun cu readministrarea tuturor probelor din cursul urmăririi penale şi/sau a altor probe noi orio procedură de drept comun restrânsă [în afara procedurii abreviate, deoarece contradictorialitatea poate restrânsă în cursul judecății, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție,
dreptul de a solicita audierea martorilor este unul relativ, astfel încât titularii acestui drept pot renunța labeneciul lui în mod explicit în fața organelor judiciare]. Din dispozițiile art. 374 alin. (7) NCPP ( „probeleadministrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi nu se readministrează în cursulcercetării judecătoreşti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor şi sunt avute în vederede instanţă la deliberare” ) rezultă că și în cazul în care nu se urmează o procedură abreviată, în situațiarecunoașterii învinuirii nu există o obligație generală de readministrare a tuturor probelor administrate încursul urmăririi penale.
3. Condiţii
Dacă inculpatul optează pentru procedura de judecată a recunoașterii învinuirii trebuie avute în vedereurmătoarele aspecte care diferențiază modalitatea de derulare a acestei proceduri pe NCPP față de CPP 1968:
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse152
a) Ca și în CPP 1968, este reglementată o opțiune cu privire la recunoașterea faptelor , iar nu cu privire la încadrarea juridică a faptei. Potrivit dispoziții lor art. 374 alin. (4) NCPP, inculpatul trebuie să recunoască în totalitate faptele reținute. Astfel, dacă a fost trimis în judecată pentru o singură infracțiune (e că estesub forma unității naturale, e sub forma unității legale), trebuie să recunoască fapta/faptele de care a fostacuzat prin rechizitoriu. Dacă recunoașterea vizează numai una dintre fapte nu este îndeplinită condițiainițială pentru judecata în cazul recunoașterii învinuirii.b) Inculpatul trebuie să e de acord să se judece în temeiul probelor administrate în cursul urmăririi
penale, precum şi a înscrisurilor prezentate de părți și persoana vătămată (orice tip de înscrisuri carevizează atât latura penală, cât și latura civilă și care pot propuse atât de inculpat, cât și de partea civilă,partea responsabilă civilmente și partea vătămată).c) Legea să nu prevadă pentru infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată pedeapsadetențiunii pe viață (ca pedeapsă unică sau alternativ cu pedeapsa închisorii sau pentru una dintre
infracțiunile concurente). NCPP prevede și o ipoteză sui generis de aplicare a pedepsei detențiunii peviață, respectiv atunci când există mai multe infracțiuni concurente pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii mai mare de 20 de ani și când, ca urmare a aplicării noului regim de sancționare a concursuluicu spor obligatoriu de o treime din restul pedepselor care nu se adaugă la pedeapsa de bază, s-ardepăși maximul general al pedepsei cu mai mult de 10 ani. Ipoteza prezentată nu va avută în vederela aprecierea condiţiilor pentru parcurgerea procedurii abreviate, întrucât, în acest caz, la pedeapsadetenţiunii pe viaţă se ajunge numai pe calea unui proces de individualizare a pedepsei pentru infracţiunipentru care legea prevede numai pedeapsa închisorii.d) Inculpatul să comis infracțiunea după ce a împlinit vârsta de 18 ani. Potrivit NCP, inculpaților, e
minori, e majori, care au comis o infracțiune în timp ce erau minori li se vor aplica măsuri educativeprivative sau neprivative de libertate. Judecata în cazul recunoașterii învinuirii are ca efect, pe de oparte, o procedură abreviată, iar pe de altă parte, o procedură în care se tinde către un regim atenuat,prin raportare la pedepse, iar nu la măsuri educative. Și în cazul celei de-a doua proceduri abreviatereglementate prin NCPP – acordul de recunoaștere a vinovăției – este prevăzută condiția ca inculpatul săe major. În plus, instanţa de judecată trebuie să urmeze procedura specială în cazul infractorilor minori,din care se degajă necesitatea existenţei unei diligenţe sporite a instanţelor de judecată.e) Recunoașterea și solicitarea judecății abreviate trebuie făcute in personam (spre deosebire de
reglementarea CPP 1968, potrivit căreia recunoașterea învinuirii se putea desfășura e ca urmare adeclarației personale a inculpatului, e ca urmare a unei solicitări ca procedura să urmeze în baza unui înscris autentic sau în baza unui reprezentant cu mandat special).Potrivit dispozițiilor art. 374 alin. (4) NCPP [„inculpatul prezent în instanță să solicite (...)” ] și art. 375 alin.(1) NCPP ( „instanța procedează la ascultarea inculpatului – stabilește caracterul obligatoriu al ascultăriiinculpatului” ) rezultă în mod clar că doar dacă inculaptul este prezent personal în instanță înainte de
începerea cercetării judecătorești și este audiat personal poate urmată procedura recunoașterii învinuirii.De asemenea, în reglementarea din NCPP nu mai este valabilă situația reglementată în CPP 1968 încare era admisibilă o procedură de recunoaștere a învinuirii și în cazul în care inculpatul opta pentru
păstrarea tăcerii, dar depunea un înscris autentic în baza căruia înțelegea să urmeze această procedură.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse153
4. Soluţii cu privire la cererea de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii După solicitarea formulată de inculpat, prin care acesta optează pentru parcurgerea procedurii abreviate,se procedează la luarea unei declarații inculpatului.
Din punct de vedere strict teoretic, declarația inculpatului trebuie interpretată ca o condiție deprocedibilitate. Practica a relevat că este necesară o audiere concisă cu privire la natura faptei/faptelorrecunoscute. În continuare va avea loc o dezbatere contradictorie între toți participanții la procesul penal (inclusivpersoana vătămată).
În cuprinsul art. 375 NCPP sunt stabilite soluțiile pe care le poate dispune instanța, respectiv admitereasau respingerea cererii .
Spre deosebire de CPP 1968, NCPP nu mai reglementează motivele pentru care se poate dispuneadmiterea sau respingerea cererii, ind evidențiată astfel condiția generală pe care trebuie să o aibă satisfăcutăo cauză pentru a parcurge fazele dezbaterii și pronunțării, respectiv judecătorul să e convins că nu sunt
necesare alte mijloace probatorii pentru soluționarea cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 374 alin. (10) NCPP, „instanţa poate dispune din ociu administrarea de probenecesare pentru aarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei” . Rezultă că, pe de o parte, este reglementatăposibilitatea de intervenție din ociu a judecătorului într-o procedură generală, iar pe de altă parte, esteevidențiat faptul că intervenția judecătorului în cursul unei proceduri în faza de judecată este subsidiară
în materia probațiunii [art. 100 alin. (2) NCPP: „În cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din ociu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale” – sistem de drept principal adversial în care judecătorul are un rol retras încadrul procedurilor și intervine doar pentru respectarea principiului aării adevărului, ceea ce semnică și o
întărire a rolului judecătorului și a garanțiilor fundamentale în cadrul procesului penal, în special în ceea ceprivește componenta de imparțialitate, aceasta reectându-se în separația funcțiilor judiciare, în prezumția denevinovăție, în legalitatea și loialitatea administrării probelor]. Hotărâtor în admiterea sau respingerea unei cereri de judecată în cazul recunoașterii învinuirii estedacă instanța consideră că mijloacele probatorii sunt suciente pentru a se proceda la judecată, deoarece,potrivit NCPP, nu mai există o descrierea limitativă a elementelor pe care instanţa trebuie să le constate pentrua admite judecata abreviată.
Astfel, NCPP permite admiterea sau respingerea unei astfel de proceduri după o dezbatere contradictorie,
neind limitate soluțiile pe care le poate dispune instanța ulterior în urma judecării cauzei (orice soluție peacțiunea penală: de achitare, de încetare a procesului penal în caz de prescripție sau de existență a uneicauze de nepedepsire, de renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, de condamnare cuexecutare în regim de detenție sau cu suspendare sub supraveghere).
Ca atare, în ipoteza în care judecătorul apreciază că nu mai este necesară administrarea niciunui altmijloc de probă se poate trece la judecarea potrivit procedurii abreviate.
Dacă cererea este admisă se dezbate necesitatea administrării probei cu înscrisuri, în vreme ce dacăcererea este respinsă se urmează o procedură de drept comun.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse154
5. Efectele generale şi speciale în cazul recunoaşterii învinuirii (cu saufără parcurgerea procedurii abreviate) În practică se pot ivi situații în care instanța respinge cererea de judecată în cadrul procedurii recunoașterii
învinuirii, iar la nal se constată că situația de fapt pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și recunoscutăde către inculpat este aceea care reiese în urma deliberării. În această situație, NCPP conține o prevedere explicită cu privire la beneciul cauzei de reducere apedepselor, în cuprinsul art. 396 alin. (10), potrivit căruia și în ipoteza în care instanța respinge cererea de
judecată în cazul recunoașterii învinuirii și urmează o procedură de drept comun administrând toate probele,dacă în nal se constată că situația de fapt reținută după deliberare este aceeași cu situația de fapt pentru cares-a dispus trimiterea în judecată și aceeași cu situația de fapt recunoscută de către inculpat, acesta va beneciade reducerea limitelor de pedeapsă, în cazul pedepsei cu închisoarea, cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii,cu o pătrime.
Această soluție reprezintă, în fapt, o certicare a soluțiilor din jurisprudență raportat la art. 3201 CPP1968, prin care se reținea că lipsa culpei procesuale a inculpatului care a avut o atitudine procesuală loială și arecunoscut integral faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată nu poate conduce la efecte contrare subaspectul reducerii limitelor de pedeapsă. Poate exista și o situație de inechitate generată ab initio prin actul desesizare, respectiv inculpatul, la primul termen de judecată, recunoaște faptele, dar nu pe acelea care au fostdescrise prin actul de sesizare, ci pe acelea pe care el le-a comis. În mod automat, instanța va respinge cererea,deoarece nu este îndeplinită prima condiție, potrivit căreia recunoașterea trebuie să privească faptele pentrucare s-a dispus trimiterea în judecată. După efectuarea cercetării judecătorești se constată însă că faptelerecunoscute sunt aceleași cu faptele pe care instanța le-a reținut în urma deliberării. Pentru această ipoteză,
legea nu mai prevede reducerea pedepselor. Totodată, NCPP limitează drastic circumstanțele atenuante judiciare [art. 72 alin. (2) lit. b) NCP - situațiile de individualizare sunt prevăzute doar in rem, și nu in personam], însă în ipoteza prezentată anterior, în cadrul individualizării concrete a pedepsei, ar trebui să se țină cont și deatitudinea procesuală loială a inculpatului.
În cazul în care este admisă cererea de judecată, în baza art. 375 alin. (2) NCPP, „instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri” . Există o necorelare între textul art. 374 alin. (4) NCPP – „judecata să aibă loc numai pe baza probeloradministrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi ” (persoana vătămată ind exclusă
în aparență) și art. 375 alin. (2) NCPP – „instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată (s.n.) dacă propunadministrarea de probe cu înscrisuri”. Din reglementarea art. 375 alin. (2) NCPP rezultă însă că și persoanavătămată poate să propună înscrisuri, iar procedura abreviată a recunoașterii învinuirii după admitere vizeazăși înscrisurile propuse de persoana vătămată. O precizare legală explicită stabilește regula că înscrisurile care au fost solicitate și care sunt
încuviințate se administrează chiar la acel termen, judecata având loc, în principiu, la termenul la care s-arecunoscut învinuirea, legiuitorul permițând, potrivit art. 377 alin. (2) NCPP, o singură amânare de un singurtermen: „Înscrisurile pot prezentate la termenul la care instanţa se pronunţă asuprea cererii prevăzute laart. 375 alin. (1) sau la un termen ulterior, acordat în acest scop. Pentru prezentarea de înscrisuri, instanţa nu
poate acorda decât un singur termen” . În cazul în care sunt necesare mai multe termene pentru administrarea
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse155
probatoriului, soluția ar trebui să e de respingere a cererii de judecată în cazul recunoașterii învinuirii șiurmarea unei proceduri de drept comun, însă faptul că se depun înscrisurile la primul termen sau la termenulurmător nu exclude posibilitatea efectuării unei cercetări judecătorești în cauză pe diferite componente, astfel
cum rezultă din cuprinsul art. 377 alin. (5) NCPP, potrivit căruia, pentru stabilirea încadrării juridice, precum șidupă schimbarea încadrării juridice, dacă este necesară administrarea de probe, instanța urmează procedurilede drept comun. Această ipoteză presupune că ab initio există o procedură abreviată a judecății în cazul recunoașterii
învinuirii, sunt administrate probele cu înscrisuri, sunt puse în dezbatere orice aspecte care țin de drept și seconstată că pentru soluționarea problemei care vizează strict încadrarea juridică a faptei sau, după schimbarea
încadrării juridice, a fondului cauzei este necesară administrarea de probe, caz în care este declanșată oprocedură de cercetare judecătorească, limitată însă la aspectele menționate. Această ipoteză ‒ care apare ca o procedură mixtă ‒ nu lipsește de efecte admiterea procedurii în cazul
recunoașterii învinuirii și drepturile inculpatului care a optat pentru această procedură, deoarece art. 396 alin.(10) NCPP statuează că, în ipoteza prevăzută de art. 377 alin. (5) NCPP, dacă se reține tripla identitate chiarși în urma acestei proceduri mixte în care se administrează probe pe componenta încadrării juridice sau după
încadrarea juridică și se constată că fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată este aceeași cu faptarecunoscută de inculpat și cu cea reținută de instanță, chiar și în urma administrării probatoriului și efectuăriicercetării judecătorești restrânse, va opera reducerea cu o treime, respectiv o pătrime a limitelor de pedeapsă. O altă ipoteză de efectuare a cercetării judecătorești după admiterea procedurii de judecată încazul recunoașterii învinuirii și care, de asemenea, nu lipsește de efectele reducerii de pedeapsă este ceareglementată de art. 395 alin. (2) NCPP, care vizează repunerea cauzei pe rol . În ipoteza în care se admite
procedura de judecată în cazul recunoașterii învinuirii, se administrează probele cu înscrisuri, au loc dezbaterile,se acordă ultimul cuvânt inculpatului, instanța rămâne în pronunțare, și pe parcursul deliberării apreciază căexistă necesitatea administrării și a altor mijloace de probă şi efectuarea cercetării judecătorești, instanța poatesă repună cauza pe rol și să administreze probele necesare după o procedură de drept comun. Și în urmaacestei proceduri însă, dacă se constată tripla indentitate (faptă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată,faptă recunoscută și faptă reținută după deliberare), art. 396 alin. (10) NCPP permite aplicarea efectelor dereducere cu o treime, respectiv o pătrime a limitelor de pedeapsă. Astfel, atâta timp cât inculpatului nu i se poate reproșa o culpă procesuală în atitudinea pe care trebuie
să o aibă ab initio referitor la recunoașterea faptei, admiterea judecății doar în baza înscrisurilor etc., în ipotezeleprezentate mai sus ‒ care reprezintă un mixaj între procedura abreviată și necesitatea aării adevărului prinadministrarea de probe ‒ efectele cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă vor opera în continuare.
6. Soluţii pe fondul acţiunii penale în urma procedurii abreviate Limitele de reducere a pedepselor de o treime în cazul pedepsei închisorii, respectiv o pătrime încazul pedepsei amenzii se referă strict la ipotezele în care judecătorul stabilește o pedeapsă. În aspectelede individualizare pot exista și situații în care judecătorul nu stabilește o pedeapsă, dacă se aplică principiuloportunității în faza de judecată pe renunțarea la aplicarea pedepsei.
Faptul că inculpatul a optat pentru o procedură abreviată nu înseamnă, în mod automat, că judecătorul
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse156
trebuie să și aplice o pedeapsă în cauză. Astfel, chiar și în urma judecății în procedura recunoașterii învinuirii,inculpatul nu este exclus de la instituția renunțării la aplicarea pedepsei, dacă dispozițiile prevăzute de NCPPsunt îndeplinite în cauză, situație în care limitele de pedeapsă nu mai prezintă importanță.
În cazul în care instanța constată existența infracțiunii și apreciază că nu se impune o soluție decondamnare, soluția mai blândă este cea de amânare a aplicării pedepsei , caz în care instanța stabileștepedeapsa (producând efecte reducerile cu o treime sau o pătrime a limitelor pedepsei) și amână aplicareaacesteia pentru un termen de supraveghere x de 2 ani.
NCPP nu exclude nici soluția de achitare sau de încetare a procesului penal . Procedura recunoașterii învinuirii presupune recunoașterea faptelor de care este acuzat inculpatul. Aceasta nu înseamnă și recunoaștereacalității de subiect activ nemijlocit calicat al infracțiunii, situație în care, dacă după deliberare se constată că,deși a recunoscut faptele, inculpatul nu îndeplinește condițiile privind o anumită calitate, nu este exclusă soluțiade achitare.
O altă ipoteză de încetare a procesului penal în cadrul procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii oreprezintă prescripția.
De asemenea, în ceea ce privește retragerea mărturiei mincinoase – cauză de nepedepsire – nueste exclusă soluția de încetare a procesului penal pentru existenţa unei cauze de nepedepsire (inculpatulrecunoaște fapta – mărturie mincinoasă – și o retrage înainte de a produce efecte). Ca excepţie ar posibilă şi soluţia achitării, de pildă în ipoteza faptelor care au fost dezincriminate odatăcu intrarea în vigoarea a NCP. În ceea ce privește circumstanțele atenuante, cauzele de reducere a pedepselor din Legea nr. 143/2000,Legea nr. 39/2003 și Legea 678/2001, nu există noutăți aduse prin NCPP față de reglementarea din CPP 1968.
Calea de atac în procedura de recunoaștere a învinuirii este apelul , cu efect devolutiv restrâns (doar cuprivire la încadrarea juridică a faptei și la elementele de individualizare). Calea extraordinară de atac a revizuirii pentru fapte și împrejurări noi nu este admisibilă în procedurarecunoașterii învinuirii.
Nu poate invocată pe calea contestației la executare reducerea limitelor de pedeapsă ca urmare aprocedurii abreviate.
Motivele recursului în casație nu se încadrează în niciuna dintre ipoteze pentru a formulat în procedurade judecată în cazul recunoașterii învinuirii.
În concluzie, beneciile procedurii de judecată în cazul recunoașterii învinuirii sunt mai mari pe NCPPdecât sub imperiul CPP 1968, având în vedere limitele de pedeapsă mai reduse prevăzute în NCP și coerențamai mare în individualizarea pedepsei, ca urmare a uniformizării practicii la nivelul curților de apel.
7. Alte precizăria) Schimbarea de încadrare juridică a faptei operează în toate cazurile în care, la conuența dintre
coduri, nu operează numai o schimbare a numărului de articol sau a limitei de pedeapsă. În cazul în careconținutul constitutiv al infracțiunii este identic în CP 1968 și NCP, operând doar schimbări în ceea ce priveștenumărul de articol sau limitele de pedeapsă, nu poate vorba de schimbarea încadrării juridice, ci doar de o
ipoteză de aplicare a legii penale mai favorabile. Dacă în NCP sunt operate schimbări sub aspectul agravării sau
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse157
atenuării răspunderii penale, schimbări în conținutul constitutiv al infracțiunii, putem vorbi despre o schimbarede încadrare juridică. Instanţa are obligația de a pune în discuție e aplicarea legii penale mai favorabile, eschimbarea încadrării juridice. Diferența între cele două ipoteze constă în faptul că la schimbarea încadrării
juridice se poate acorda, la cerere, un termen sau se poate lăsa cauza la urmă, iar în ipoteza aplicării legiipenale mai favorabile nu există o astfel de procedură, dar, avându-se în vedere complexitatea schimbărilorlegislative, se poate acorda un termen rezonabil pentru pregătirea apărării, strict pentru formularea unei apărăriefective pe problema spinoasă a legii penale mai favorabile. b) Momentul în care se pot administra înscrisuri în procedura recunoașterii învinuirii . Nu este atât ochestiune de administrare de înscrisuri, cât una de încuviințare a administrării probei cu înscrisuri. Inculpatul îșiasumă judecata în baza acuzației formulate de procuror, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,precum și a oricărei probațiuni care constă în înscrisuri (dacă judecătorul consideră că pentru încadrarea juridicăsau pentru lămurirea situației de fapt este necesar să se administreze alte probe).
c) Administrarea probațiunii testimoniale în ceea ce privește latura civilă a cauzei . Se pune problemadacă disjungerea pentru administrarea probațiunii testimoniale în ceea ce privește latura civilă a cauzei estesau nu obligatorie, având în vedere modicarea textului legal referitor la disjungerea acțiunii civile și carecondiționează disjungerea de depășirea termenului rezonabil de soluționare a cauzei. În esență, procedurarecunoașterii învinuirii nu exclude posibilitatea disjungerii soluţionării acţiunii civile, cu excepția situațiilor în carelatura civilă este intim legată de latura penală a cauzei. În ipoteza în care nu poate opera disjungerea și estenevoie, în același timp, de efectuarea unei cercetări judecătorești aprofundate strict pe latura civilă care esteintim legată de tipicitatea faptei, cererea de judecată pe procedura în cazul recunoașterii învinuirii urmează săe respinsă, însă trebuie avută în vedere poziția inculpatului de recunoaștere a faptei, pentru ca, în nal, să e
aplicată reducerea pedepsei aplicate. Disjungerea este însă, în toate cazurile, facultativă. d) Momentul până la care inculpatul poate solicita procedura de judecată în cazul recunoașterii învinuirii .
În situația în care inculpatul nu este prezent la primul termen cu procedura îndeplinită, solicitarea poate făcutăpână la începerea cercetării judecătoreşti.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse158
Apelul
Prelegere susținută de judecător Lucia ROG
Este singura cale ordinară de atac (alături de contestație).
1. Hotărârile supuse apelului Fiind singura cale ordinară de atac, legiuitorul a schimbat modul în care sunt prezentate hotărârilesupuse apelului . În reglementarea anterioară, acestea erau prezentate prin excluderea celor care erau suspuserecursului. Potrivit art. 408 NCPP, „(1) Sentințele pot atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) Încheierile
pot atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot atacate separat cu
apel. (3) Apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor” . Au fost prezentate, exemplicativ, situațiile în care sentința nu este supusă apelului: cea prin care instanțase pronunță asupra unei cereri de strămutare [art. 74 alin. (6) NCPP], hotărârea de declinare a competenței, darşi cele în care sentința care nu este supusă apelului, ci contestației (în materia punerii în executare a hotărârilor
judecătorești). Au fost, de asemenea, prezentate încheierile care pot atacate separat cu apel. Acestea sunt celeprin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, indemnizațiilor cuvenite martorului, expertului, interpretului șiamenzilor judiciare. În reglementarea anterioară [art. 361 alin. (2) CPP 1968], încheierile date în primă instanțăputeau atacate doar odată cu fondul. Alineatul (3) al art. 408 NCPP are un conținut identic celui din vechea reglementare.
2. Persoanele care pot face apel Acestea sunt prevăzute în art. 409 NCPP. O primă modicare faţă de reglementarea anterioară seregăsește la lit. c): partea responsabilă civilmente poate introduce apel în ceea ce privește latura civilă, iarîn ceea ce privește latura penală, numai în măsura în care a inuențat soluția asupra laturii civile . Putemobserva, în art. 86 NCPP, că legiuitorul a intenționat să extindă sfera persoanelor care pot avea calitatea departe responsabilă civilmente, incluzând și asigurătorul în această categorie. De asemenea, putem remarca şi o
restrângere a posibilităţii de a ataca în orice condiţii soluţia sub aspectul laturii penale, aspect care decurge dindispozițiile art. 87 alin. (2) NCPP, potrivit cărora, „drepturile părţii responsabile civilmente se exercită în limiteleşi în scopul soluţionării acţiunii civile” . O altă modicare apare în art. 409 lit. e), referitor la martor, expert, interpret și avocat, în ceea ceprivește cheltuielile judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile judiciare aplicate. Forma anterioarănu cuprindea amenzile judiciare aplicate. Astfel, s-a prevăzut expres posibilitatea de a apelată şi dispoziţiade amendare, eliminându-se controversele existente în jurisprudență sub acest aspect (practica judiciară nuera unitară, existau hotărâri în care calea de atac era respinsă ca inadmisibilă, cu menţiunea că persoanaamendată avea la dispoziţie doar procedura prevăzută de art. 199 CPP 1968). Admisibilitatea căii de atac
nu este condiţionată de urmarea procedurii prevăzute de art. 284 NCPP, respectiv formularea unei cereri de
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse159
anulare sau de reducere a amenzii [nu există o dispoziţie care să confere caracter denitiv încheierii prin cares-a soluţionat cererea formulată în temeiul dispoziţiilor art. 284 alin. (2) NCPP]. Aceste încheieri pot atacateseparat cu apel. Termenul în care poate declarat apelul este prevăzut la art. 410 alin. (2) NCPP: „În cazul
prevăzut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate exercitat de îndată după pronunțarea încheierii prin cares-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, indemnizațiilor și amenzilor judiciare și cel mai târziu în 10 zile de la
pronunțarea sentinței prin care s-a soluționat cauza” . Spre deosebire de art. 363 alin. (3) CPP 1968, noile dispoziţii nu mai prevăd că judecarea apeluluise face numai după soluționarea cauzei, cu excepția situației în care procesul este suspendat. În consecință,
în actuala reglementare, apelul va soluționat separat, conform procedurii prevăzute de art. 420 alin. (12), în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor, care pot depune concluzii scrise, cu excepţia cazurilor în carelegea dispune altfel ori a celor în care instanţa apreciază că este necesară judecata în şedinţă publică și cuparticiparea obligatorie a procurorului, astfel cum dispune art. 420 alin. (3).
3. Termenul de apel Articolul 410 NCPP stabilește un singur moment de la care curge termenul de apel , și anume 10 zilede la comunicarea minutei: „(1) Pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de apel este de 10 zile,dacă legea nu dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei minutei. (2) În cazul prevăzut la art. 409 alin.(1) lit. e), apelul poate exercitat de îndată după pronunțarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor
judiciare, indemnizațiilor și amenzilor judiciare și cel mai târziu în 10 zile de la pronunțarea sentinței prin cares-a soluționat cauza. (3) Pentru persoanele prevăzute la art. 409 alin. (1) lit. f), termenul de apel este de 10 zileși curge de la data la care acestea au aat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea” .
Potrivit art. 407 alin. (1) NCPP, „După pronunțare, o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și, în cazul în care inculpatul este arestat, administrației locului de deținere, învederea exercitării căii de atac. În cazul în care inculpatul nu înțelege limba română, o copie a minutei hotărâriise comunică într-o limbă pe care o înțelege. După redactarea hotărârii, acestora li se comunică hotărârea înîntregul său” . Pentru ca termenul de apel să poată curge în mod legal este necesar ca minuta să e comunicată curespectarea dispozițiilor legale (comunicarea se face cu respectarea dispozițiilor prevăzute pentru citarea părților).S-a făcut referire la practica Înaltei Curţi de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 3347 din 27 septembrie 2010,
instanţa supremă asimilând comunicării dispozitivului şi înmânarea unui exemplar al mandatului de executare apedepsei închisorii, caz în care termenul de declarare a căii de atac curge de la momentul punerii în executarea mandatului (ipoteza în care comunicarea minutei nu s-a făcut legal).
Articolul 411 NCPP introduce modicări în ceea ce privește repunerea în termen, în sensul că limiteazătermenul până la care poate formulată cererea de repunere în termen: 10 zile de la încetarea cauzei temeinicede împiedicare. Anterior, termenul era de 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. În ceea ce privește înțelesul noțiunii de „cauză temeinică de împiedicare” , aceasta este denită în
jurisprudenţă şi constă în existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, e în existenţa unei alte cauze care l-a puspe inculpat în situaţia de a nu putea acţiona în conformitate cu interesele sale şi în lipsa căreia ar acţionat în
conformitate cu aceste interese (ÎCCJ, secţia penală, decizia nr. 3180 din 18 mai 2006 ).
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse160
Alineatul (2) al art. 411 introduce o precizare care nu era neapărat necesară, ind evident că hotărâreaeste denitivă până la momentul în care instanța de apel admite cererea de repunere în termen, art. 551 pct.2 lit. a) NCPP prevăzând expres că hotărârea este denitivă la data expirării termenului de apel, când nu s-a
declarat apel. În ceea ce privește alin. (3) al art. 411, nu există modicări faţă de reglementarea anterioară [364 alin.(2) CPP 1968]. Cererea de repunere în termenul de apel nu poate formulată în situaţia redeschiderii procesului penalcerută de persoana condamnată în lipsă.
4. Apelul peste termen O modicare esențială este însă eliminarea instituției apelului peste termen. În noua reglementare,remediul procesual pentru partea care a lipsit de la toate termenele de judecată și la pronunțare și nu a solicitat
judecarea sa în lipsă este redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate(art. 466 NCPP), care este reglementată drept cale extraordinară de atac: „(1) Persoana condamnată denitivcare a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care aluat cunoștință, prin orice noticare ocială, ca s-a desfășurat un proces penal împotriva sa. (2) Este considerată
judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt modocial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justicat de la judecarea cauzeiși nu a putut încunoștința instanța. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnatun apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care,după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori
și-a retras apelul”. Este considerată judecată în lipsă:
‒ persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod ocialdespre acesta; ‒ deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justicat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa.Nu se consideră judecată în lipsă:
‒ persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au
prezentat oricând în cursul procesului; ‒ persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, arenunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul; ‒ persoana condamnată care a solicitat să e judecată în lipsă.
În ipoteza în care judecarea în lipsă a avut loc în faţa instanţei de fond, faţă de condiţiile impuse deart. 466 NCPP se ridică probleme de calicare a cererii ca apel, respectiv cerere de redeschidere a procesuluipenal.
În cazul în care persoana a fost condamnată în lipsă, însă, după comunicarea legală a sentinței decondamnare, aceasta nu a declarat apel sau apelul a fost tardiv, nu va putea utiliza procedura prevăzută de art.
466, întrucât apelul tardiv este considerat inexistent, deci se aă în situația în care, după comunicarea legală a
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse161
sentinței de condamnare, nu a declarat apel. Așadar, în acest caz, textul devine inaplicabil. În cazul în care comunicarea nu s-a făcut potrivit legii, partea este în termen oricând să declare caleaordinară de atac, deoarece o comunicare nelegală nu determină curgerea termenului de apel. În situaţia în care
s-ar formula o cerere de redeschidere a procesului, instanța trebuie să o recalice ca apel, întrucât hotărâreaatacată nu este denitivă. Se pune astfel întrebarea când poate aplicabil acest text. S-a făcut referire la jurisprudența ÎCCJ(decizia nr. 3347/2010), care a statuat că, pentru a curge termenul de apel/recurs, comunicarea sentinței trebuiesă e făcută cu respectarea dispozițiilor legii, însă a asimilat înmânarea mandatului de executare a pedepsei
închisorii cu o comunicare a sentinței. Așadar, s-a stabilit că termenul de 10 zile pentru declararea apeluluicurge şi de la înmânarea mandatului de executare a pedepsei închisorii (mandatul cuprinde toate dispozițiiledin minută). Noile reglementări permit menținerea raționamentului ÎCCJ din decizia amintită.
Astfel, în ipoteza în care comunicarea hotărârii nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi seformulează apel în termen de 10 zile de la înmânarea mandatului de executare, instanța va reține cerereași o va judeca ca apel. În această situaţie, dacă instanţa de apel constată că judecarea cauzei s-a făcut decătre prima instanţă în condiţiile în care partea nu a fost legal citată sau dacă s-a aat în imposibilitate deprezentare şi de a încunoștința instanţa despre această imposibilitate, va dispune trimiterea spre rejudecare,conform dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) teza nală NCPP. Dacă cererea de apel este formulată după expirareatermenului de 10 zile de la data înmânării mandatului de executare a pedepsei, instanţa de apel va recalicacererea ca ind întemeiată pe dispoziţiile art. 466, dacă formal sunt îndeplinite condiţiile legii, şi o va trimiteinstanţei de fond, sau va respinge apelul ca tardiv, dacă nu sunt îndeplinite celelalte condiţii ale art. 466 (de
exemplu, a avut apărător ales). Această interpretare este posibilă, iar instituția prevăzută de art. 466 poate să funcționeze doar dacăse consideră că comunicarea mandatului de executare a pedepsei (noticare ocială, care, așa cum s-a arătat,potrivit jurisprudenţei ÎCCJ, determină curgerea termenului de apel) nu echivalează cu neîndeplinirea condiţieiprevăzute de art. 466 alin. (2) teza nală, care prevede că nu se consideră judecată în lipsă persoana care,după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui orişi-a retras apelul.
5. Declararea și motivarea apelului În ceea ce privește declararea și motivarea apelului există modicări față de vechea reglementare. Astfel, apelul nu mai poate declarat oral, legiuitorul nereluând dispoziţiile art. 366 alin. (4) CPP 1968, potrivitcărora procurorul şi părţile puteau să declare apel la pronunţarea hotărârii, oral, în şedinţă, instanţa ind obligatăsă ia act de această declaraţie şi să o consemneze într-un proces-verbal.
Se elimină şi posibilitatea atestării cererii de apel de către primarul sau secretarul consiliului local saufuncţionarul desemnat de aceștia, pentru persoana care nu poate să semneze. Se instituie obligativitatea motivării în scris a apelului, fără a exista un termen pentru depunereamotivelor de apel, vreo sancţiune procedurală pentru nerespectarea acestei dispoziţii sau să se limiteze în
vreun fel efectul devolutiv integral al căii de atac [potrivit art. 417 alin. (2) NCPP, instanţa este obligată ca, în
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse162
afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de faptşi de drept, iar art. 420 alin. (10) prevede că instanţa de apel se pronunţă asupra tuturor motivelor de apelinvocate].
Nu sunt modicări în ceea ce privește instanța la care se depune cererea de apel, renunțarea la apel,retragerea apelului, efectele apelului. Efectul devolutiv al apelului este limitat:
‒ în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei ; potrivit art. 488 alin. (2) NCPP, împotriva sentinţei princare acordul de recunoaştere a fost admis se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumulpedepsei ori la forma de executare a acesteia;
‒ în cazul în care apelul vizează o hotărâre pronunţată în procedura prevăzută de art. 375 NCPP privindrecunoaşterea învinuirii , când efectul devolutiv al apelului inculpatului este limitat la aspectele privind
încadrarea juridică şi referitoare la elementele de individualizare a pedepsei;
‒ aspectele statuate cu caracter denitiv prin contestaţia formulată împotriva încheierii judecătorului decameră preliminară (art. 347 NCPP) nu mai pot face obiectul cenzurii instanţei de apel.
Nu există modicări nici în ceea ce privește principiul non reformatio in pejus, nici în ceea ce priveșteefectul extensiv al apelului.
6. Procedura de judecată a apelului Potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) NCPP, „judecarea apelului se face cu citarea părților și a persoaneivătămate” . Se aplică dispozițiile referitoare la citare și luarea termenului în cunoștință. Persoana este obligată să
notice în scris organelor judiciare orice schimbare a adresei de domiciliu în termen de 3 zile. Sancțiunea esteprevăzută în art. 108 alin. (2) lit. b): citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile și seconsideră că au fost luate la cunoștință. Nu mai există un text similar celui al art. 177 alin. (3) CPP 1968, potrivit căruia partea era citată la nouaadresă în situaţia în care organul judiciar aprecia, pe baza datelor obţinute potrivit 180 CPP 1968, că a intervenito schimbare a acesteia (agentul se informa pentru a aa noua adresă în vederea înmânării citaţiei). O altă noutate o reprezintă posibilitatea părților de a solicita judecarea în lipsă chiar și atunci cândinculpatul este arestat [art. 420 alin. (2), coroborat cu art. 364 alin. (4) NCPP].
În cazul în care inculpatul este arestat preventiv sau în stare de arest la domiciliu sunt incidente şidispoziţiile art. 355 alin. (1), potrivit cărora judecata se face de urgență și cu precădere, termenele de judecatăind, de regulă, de 7 zile. Articolul art. 90 NCPP reglementează cazurile în care asistența juridică a suspectului sau a inculpatuluieste obligatorie: „Asistența juridică este obligatorie: a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-uncentru de detenție ori într-un centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față deacesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă cauză, precum și în alte cazuri
prevăzute de lege; b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea facesingur apărarea; c) în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa
detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani” .
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse163
Textul consacră o diferență față de vechea reglementare. Astfel, dacă în reglementarea anterioară seprevedea că în cursul judecății asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentruinfracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, așadar permitea
includerea cazurilor de la lit. b) și c), formularea de la lit. c) a art. 90 NCPP nu mai permite această soluție. Estevorba însă doar de o scăpare a legiuitorului, așa cum se poate deduce din cuprinsul art. 93 alin. (4) lit. b) și c)NCPP, care consacră obligativitatea asistenţei juridice a celorlalte părţi: „(4) Asistența juridică este obligatoriecând persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitatede exercițiu restrânsă. (5) Când organul judiciar apreciază că din anumite motive persoana vătămată, parteacivilă sau partea responsabilă civilmente nu și-ar putea face singură apărarea, dispune luarea măsurilor pentrudesemnarea unui avocat din ociu” .
În ceea ce privește procedura de judecată în cazul asistenței juridice obligatorii se aplică textele de la judecata în primă instanță: se acordă un singur termen de judecată pentru angajarea de avocat și pregătirea
apărării și se prevede posibilitatea instanței de a mai acorda un termen în cazul în care apărătorul ales renunțăla asistența juridică acordată. Un aspect de noutate apare în cuprinsul alin. (4) al art. 420: „Instanța de apel procedează la ascultareainculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond” . Așadar, ascultarea inculpatuluide către instanța de apel devine obligatorie, indiferent de soluția pronunțată. În reglementarea anterioară,ascultarea inculpatului era obligatorie în cazul în care acesta refuzase să dea declarații sau dacă nu a existat osoluție de condamnare. Neascultarea inculpatului constituie motiv de contestație în anulare. Exigența textului nu este satisfăcută printr-o simplă mențiune în sensul că inculpatul își menține
declarațiile actuale. Trebuie făcută o distincție în sensul că dreptul inculpatului la tăcere nu echivalează cu pozițiainculpatului de menținere a declarațiilor anterioare (în acest ultim caz, instanţa ind obligată să procedeze laascultare). S-a făcut referire, în acest context, la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO),care a statuat că, atunci când o instanţă sesizată cu soluţionarea unei cauze în fapt şi în drept este învestităsă analizeze, în ansamblul ei, problema vinovăţiei sau nevinovăţiei, aceasta nu poate, din motive de echitatea procedurii, să decidă asupra acestor probleme fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal deinculpatul care susţine că nu a comis fapta considerată infracţiune. Or, aprecierea directă a mărturiilor celoracuzaţi nu se poate realiza doar din simpla armaţie a menţinerii declaraţiilor anterioare, iar o atare modalitate
formală de ascultare nu satisface exigenţele art. 420 alin. (4) NCPP şi cele ale art. 6 parag. 1 din Convențiaeuropeană a drepturilor omului.S-a pus întrebarea dacă se impune emiterea unui mandat de aducere în vederea ascultării inculpatului
dacă acesta nu este prezent pentru a ascultat.Legat de acest aspect s-a precizat că, dacă persoana a fost legal citată, i s-a pus în vedere că poate
judecată în lipsă, nu s-ar impune emiterea unui mandat de aducere pentru ascultarea sa. Având însă în vedere jurisprudența CEDO, este totuși nevoie ca judecătorul să manifeste un rol activ accentuat, textul urmând să eaplicat în funcție de particularitățile ecărui caz (de exemplu, în cazul în care inculpatul nu este prezent nu existăaceastă obligație, însă dacă se invocă o imposibilitate de prezentare ar indicată amânarea cauzei pentru a-l
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse164
În ceea ce privește alin. (5) al art. 420 NCPP, potrivit căruia instanţa de apel poate readministra probeleadministrate la prima instanţă şi poate administra probe noi, în condiţiile art. 100, s-a menționat că, dat indfaptul că apelul este singura cale ordinară de atac, se impune ca instanţa de apel să suplinească toate lipsurile
cercetării judecătorești efectuate de instanța de fond, întrucât nu există, printre soluțiile care pot pronunţate înapel, aceea de a trimitere a cauzei spre rejudecare pentru lipsa/completarea cercetării judecătorești. A fost prezentată jurisprudenţa ÎCCJ incidentă în această materie: decizia nr. 2957 din 1 octombrie 2013,prin care s-a statuat că hotărârea de condamnare a inculpatului întemeiată în mod determinant pe declaraţiilecoinculpaţilor care au uzat de procedura judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei prevăzute în art. 320 1 CPP1968, declaraţii date în cadrul acestei proceduri simplicate, în condiţiile în care coinculpaţii nu au fost ascultaţi
în calitate de martori în cauza privitoare la inculpat, iar inculpatul nu a avut posibilitatea, nici în cursul urmăririipenale, nici în cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel, să adreseze întrebări şi să conteste credibilitateapersoanelor ale căror declaraţii au fundamentat condamnarea sa, este contrară principiilor care guvernează
judecata: contradictorialitatea, nemijlocirea şi egalitatea de arme. Decizia nr. 3011 din 26 septembrie 2012, în care Înalta Curte a reţinut că hotărârea de condamnare pronunţată în primă instanţă şi menţinută în apelbazată în mod determinant pe declaraţii ale martorilor pe care nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu i-auaudiat nu asigură respectarea exigenţelor dreptului la un proces echitabil înscrise în art. 6 parag. 1 şi 3 lit. d) dinConvenţie.
S-a arătat, de asemenea, că posibilitatea instanței de apel menționată de art. 420 alin. (5) trebuie să setransforme într-o obligație atunci când apelul vizează o soluție de achitare. În acest context au fost menţionateşi prevederile art. 420 alin. (9), care statuează că, în vederea soluţionării apelului, instanţa, motivat, poate da onouă apreciere probelor, însă dreptul instanţei de apel de reapreciere a probelor, cu referire expresă la probele
testimoniale, este subsumat obligaţiei acesteia de a asigura respectarea art. 6 parag. 1 şi 3 lit. d) din Convenţie,ceea ce impune administrarea lor nemijlocită. Este citată, în acest sens, jurisprudența CEDO (cauzele Dănilă,Mircea, Spânu, Flueraș, Popa și Tănăsescu, Găitănaru, Stanca, Manolachi, Hanu, Hogea c. României ), carea constatat caracterul inechitabil al procedurii, din cauza omisiunii instanțelor judecătorești, care au pronunțathotărâri de condamnare față de reclamanți fără a proceda la audierea acestora sau fără a realiza o ascultarenemijlocită a martorilor, înainte de a inrma hotărârile instanțelor inferioare prin care se dispusese achitarea,
în contextul interpretării diferite a acelorași probe. Împrejurarea că, dată ind soluţia de achitare pronunţată deprima instanţă, nu s-au formulat cereri de administrare de probe este apreciată de Curte ca lipsită de relevanţă,
obligaţiile care îi incumbă instanţei de control judiciar în temeiul art. 6 din Convenţie impunându-i să ia măsuripozitive pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil. În acest context s-a ridicat problema soluției care ar urma să e adoptată în ipoteza în care într-o cauzăar exista mai mulți inculpați, însă numai unii ar utiliza procedura prevăzută de art. 320¹ CPP 1968. În acest cazs-a arătat că este recomandat să se procedeze la o audiere şi a celor care au folosit procedura recunoașteriisăvârșirii faptei, astfel încât să e acordată posibilitatea celorlalți coinculpați să le adreseze întrebări. Soluțiaideală ar disjungerea cauzei şi ascultarea acestora în calitate de martori. În legătură cu judecata în apel s-a menționat că partea civilă poate renunța, în tot sau parte, la pretențiipână la judecarea cauzei în apel (art. 22 NCPP).
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse165
7. Dispoziții cu privire la măsurile preventive Competența de a se pronunța asupra măsurilor preventive, după momentul pronunțării hotărârii instanțeide fond și până la momentul sesizării instanței de apel, aparține instanței de fond, potrivit dispozițiilor art. 399
alin. (10) NCPP: „După pronunțarea hotărârii, până la sesizarea instanței de apel, instanța poate dispune, lacerere sau din ociu, luarea, revocarea sau înlocuirea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat,în condițiile legii” . Încheierile prin care instanţa de apel se pronunţă asupra măsurilor preventive sunt denitive, în acestsens ind dispoziţiile art. 206 alin. (1) NCPP: „Împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță,asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la
pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheiereaatacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de laînregistrare” .
8. Soluțiile la judecata în apelPotrivit art. 421 NCPP, „Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții: 1. respinge
apelul, menținând hotărârea atacată: a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil; b) dacă apelul este nefondat; 2.admite apelul și: a) desințează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre procedând potrivit regulilorreferitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond; b) desințează sentința primeiinstanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desințată pentru motivul că judecareacauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitatede a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea
de către instanța a cărei hotărâre a fost desințată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurilede nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanțacompetentă” . Se poate observa că nu mai este prevăzută soluția de restituire a cauzei la parchet. Reglementareaeste rească, având în vedere introducerea procedurii camerei preliminare, iar aspectele soluţionate denitivprin contestaţie nu mai pot invocate în calea apelului. Probleme apar în cauzele aate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a NCPP care nu au parcursprocedura camerei preliminare. Apelul se judecă potrivit legii noi (art. 7-9 din Legea nr. 255/2013), ind astfel
imposibilă cenzurarea dispoziţiilor de respingere a cererilor de restituire a cauzei la parchet, având în vedere călegea nouă nu mai prevede o asemenea soluţie. Ca atare, toate situațiile pe care inculpatul le-ar putut invoca,toate cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 332 CPP 1968 se acoperă prin voința legiuitorului, care, așacum s-a arătat, nu mai prevede soluţia de restituire a cauzei la parchet, nici la judecata în fond, nici la judecata
în apel, şi nici nu a instituit dispoziţii pentru situațiile tranzitorii. Referitor la cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 281 alin. (1) lit. e)-f) NCPP, s-a precizat căacestea vor constitui temei de trimitere spre rejudecare doar dacă au intervenit în cursul judecăţii, iar în ceeace priveşte competenţa, desinţarea sentinţei va interveni doar în cazurile în care judecata a fost efectuată deo instanţă ierarhic inferioară celei legal competente.
În ceea ce privește chestiunile complementare prevăzute de art. 422 NCPP, s-a subliniat faptul că, în
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse166
cazul judecății la instanța de fond, onorariul avocatului din ociu nu se suportă de către inculpatul condamnat,pe când în apel, acest onorariu este suportat de inculpat, în cazul respingerii/retragerii apelului. O altă noutate este faptul că din pedeapsa aplicată se deduce şi durata arestului la domiciliu, respectiv
durata internării medicale, dacă este cazul. În ceea ce privește art. 424 NCPP, se introduce ca noutate, în alin. (5), obligaţia comunicării deciziei: „decizia instanței de apel se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și administrației locului dedeținere” . Comunicarea se face în scopul exercitării recursului în casație. S-a pus întrebarea dacă este obligatorie participarea inculpatului arestat la judecata în apel,menționându-se în acest sens dispozițiile art. 420 alin. (2), respectiv în ce măsură acest articol derogă de laregulile stabilite pentru judecata în primă instanță. Legat de acest aspect s-a precizat că, dacă în primă instanțăeste posibilă judecarea fără participarea inculpatului aat în stare de deținere, nu ar exista motive pentru care
acest fapt nu ar posibil la judecata în apel. Așadar, în cazul în care ar exista o cerere de judecare în lipsăformulată de inculpatul aat în stare de deținere, nu ar exista un impediment pentru a proceda la judecareaapelului. O altă problemă ridicată de participanți a vizat obligația instanței de a se pronunța asupra motivelor deapel invocate oral sau numai asupra celor formulate în scris. Opinia exprimată de moderator a fost în că, deșinu există o prevedere expresă în acest sens, instanța de apel ar trebui să se pronunțe asupra tuturor motivelorde apel (invocate oral sau în scris).
În ceea ce privește termenul în care apelul ar trebui motivat de procuror s-a precizat că este vorbadespre termenul stabilit de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor: 10 zile pentru cei
arestați, respectiv 20 de zile în celelalte cazuri.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse167
Căile extraordinare de atac
Prelegere susținută de judecător Andreea UZLĂU
1. Contestaţia în anulare
1.1. Cazurile de contestaţie în anulareCazurile de contestaţie în anulare sunt, în esenţă, cele prevăzute de Codul de procedură penală din
1968, la care se adaugă alte cinci, corespunzând unor motive de recurs din reglementarea anterioară. Astfel, împotriva hotărârilor penale denitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) Când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate. Acest caz
corespunde celor de la art. 386 lit. a) şi b) CPP 1968. Hotărârea care poate atacată trebuie să e unapronunţată în apel, şi nu în recurs, ca în reglementarea anterioară, aceasta întrucât, conform Noului Codde procedură penală (NCPP), recursul nu mai este prevăzut drept cale de atac ordinară, suspensivă deexecutare. Acest caz de contestaţie în anulare ridică probleme din prisma suprapunerii, în anumite situaţii,cu cazurile de redeschidere a procesului penal în cazul judecăţii în lipsa persoanei condamnate. Astfel,poate introdusă cerere de redeschidere a procesului de către persoana faţă de care s-a pronunţathotărârea şi care, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justicat de la judecarea cauzei şi nua putut încunoştinţa instanţa. Cererea de redeschidere a procesului penal se adresează instanţei care a
judecat cauza în lipsă, e în primă instanţă, e în apel. În această ipoteză se pune problema dacă cerereainculpatului – judecat în lipsă – care, deşi legal citat, nu a putut participa la judecarea apelului şi nici nua putut încunoştinţa instanţa va calicată drept contestaţie în anulare sau cerere de redeschidere aprocesului. Având în vedere consecinţele admiterii celor două căi de atac, respectiv faptul că, potrivitart. 155 alin. (5) NCP, în cazul admiterii în principiu a cererii de redeschidere a procesului curge un noutermen de prescripţie a răspunderii penale, apreciem că în această situaţie ar urma să se dea prioritatecalicării cererii drept contestaţie în anulare, cale de atac care nu produce o astfel de consecinţă.b) Când inculpatul a fost condamnat deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesuluipenal. Cazul corespunde celui de la art. 386 lit. c) CPP 1968. Inculpatul trebuie să fost însă condamnat
prin hotărârea atacată. De asemenea, nu mai este prevăzută condiţia existenţei la dosar a probelor cuprivire la cauza de încetare a procesului.c) Când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond aprocesului: caz nou-introdus, care corespunde unuia dintre motivele de recurs din Codul de procedurăpenală din 1968 [prevăzut la art. 3859 alin. (1) pct. 3].d) Când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate: caz nou-introdus,care corespunde unuia dintre motivele de recurs din Codul de procedură penală din 1968 [prevăzut laart. 3859 alin. (1) pct. 3].e) Când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta era obligatorie,
potrivit legii: caz nou introdus, care corespunde unuia dintre motivele de recurs din Codul de procedură
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse168
penală din 1968 [prevăzut la art. 3859 alin. (1) pct. 5].f) Când judecata a avut loc în lipsa avocatului când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivitlegii: caz nou-introdus, care corespunde unuia dintre motivele de recurs din Codul de procedură penalădin 1968 [prevăzut la art. 3859 alin. (1) pct. 6].g) Când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel: caznou-introdus, care corespunde unuia dintre motivele de recurs din Codul de procedură penală din 1968[prevăzut la art. 3859 alin. (1) pct. 4].h) Când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă. Cazulcorespunde celui de la art. 386 lit. e) CPP 1968. Potrivit textului anterior, acesta era condiţionat însăde existenţa caracterului obligatoriu al ascultării la instanţa de recurs. Noua reglementare prevede că
„instanţa de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă (...)” , potrivit art. 420alin. (4) NCPP, motiv pentru care şi conţinutul cazului de contestaţie în anulare incident a fost modicat
în mod corespunzător.i) Când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri denitive pentru aceeaşi faptă, caz carecorespunde celui de la art. 386 lit. d) CPP 1968.
1.2. Cererea de contestaţie în anulareTitulari pot oricare dintre părţi, persoana vătămată sau procurorul. Potrivit Codului de procedură penală
din 1968, procurorul putea introduce contestaţie în anulare doar pentru două dintre cazuri (cele referitoarela încetarea procesului penal şi la autoritatea de lucru judecat). Termenul de introducere este de 10 zile dela data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoştinţă de hotărârea a cărei anulare se
cere, cu excepţia cazului prevăzut la art. 426 lit. b), când inculpatul a fost condamnat deşi existau probe cuprivire la o cauză de încetare a procesului penal, când contestaţia în anulare poate formulată oricând. Înreglementarea anterioară, contestaţia în anulare putea introdusă oricând pentru cazul când împotriva uneipersoane s-au pronunţat două hotărâri denitive pentru aceeaşi faptă.
Textul nu prevede momentul de la care începe să curgă termenul pentru ceilalţi titulari ai căii de atac, împotriva cărora nu se face executare (procuror, alte părţi, persoana vătămată). Prin coroborare cu dispoziţiileart. 407 alin. (1) NCPP şi ale art. 424 alin. (5) NCPP, referitoare la comunicarea către procuror, părţi, persoanavătămată a hotărârilor pronunţate în primă instanţă şi în apel, apreciem că termenul de 10 zile nu poate curge
decât de la momentul comunicării sau, în cazul nelegalei comunicări, de la momentul la care aceştia au luatcunoştinţă, în orice mod, de conţinutul hotărârii.
1.3. Judecarea contestaţiei în anulareInstanţa competentă este:
– instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, spre deosebire de reglementarea anterioară,când putea vorba doar de instanţa de recurs; – instanţa la care a rămas denitivă ultima hotărâre, pentru cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat.
Prin urmare, contestaţia în anulare poate introdusă şi împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse169
cu privire la care nu a fost exercitată calea de atac a apelului. De exemplu, dacă judecata în fond a avut loc în lipsa inculpatului, deşi prezenţa lui era obligatorie, iar hotărârea pronunţată în primă instanţă este nelegalcomunicată faţă de acesta, el este, în intervalul de 10 zile de la punerea în executare a hotărârii, în termenşi pentru declararea căii de atac a apelului şi pentru declararea contestaţiei în anulare. În această ipotezăşi în altele similare, apreciem că este resc să se dea prioritate căii de atac ordinare, care este apelul.Suspendarea executării este reglementată similar legii vechi: până la soluţionarea contestaţiei în anulare,instanţa sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere.
Procedura de judecată presupune, ca şi până în prezent, două etape: admiterea în principiu şi judecatadupă admiterea în principiu a contestaţiei, dispoziţiile în materie ind asemănătoare cu cele din Codul deprocedură penală din 1968. Rămân valabile, aşadar, şi cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. X/2009, în aplicarea dispoziţiilor art.391 alin. (1) CPP 1968: „Examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor,
nu încalcă dreptul acestora la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din Convenţia europeană a drepturiloromului” . Căi de atac: sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel estedenitivă. Potrivit reglementării anterioare, decizia dată în apel era supusă recursului, dat ind că acesta dinurmă era prevăzut drept cale de atac ordinară. După cum rezultă din interpretarea art. 432 alin. (1) NCPP,
în cazul în care este atacată o hotărâre rămasă denitivă prin neapelare, instanţa, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează la rejudecarea cauzeidupă desinţare, cealaltă posibilitate prevăzută de lege ind aceea a rejudecării apelului, ceea ce nu este cazul
în speţă. În cazul hotărârilor denitive prin neapelare putem avea o judecată în două etape, ulterior admiterii înprincipiu. Astfel, instanţa, dacă găseşte contestaţia întemeiată, urmează să pronunţe două hotărâri:
– decizie de admitere a contestaţiei, de desinţare a hotărârii a cărei anulare se cere şi de acordare aunui termen pentru rejudecarea cauzei după desinţare; – sentinţă dată ca urmare a rejudecării cauzei după desinţare, care este supusă apelului, conform art.432 alin. (4) NCPP.Dacă instanţa, desinţând hotărârea a cărei anulare se cere, procedează însă de îndată la rejudecarea
cauzei după desinţare, va pronunţa o singură hotărâre, în opinia noastră, o „sentinţă”, prin care sedesinţează hotărârea a cărei anulare se cere şi, totodată, în rejudecare, se soluţionează cauza. Sentinţaeste supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) NCPP (cu excepţia dispoziţiei de admitere a contestaţiei şi de
desinţare a hotărârii, desigur). Textul art. 432 alin. (1) NCPP, care prevede doar „decizia” ca hotărâre princare se desinţează hotărârea a cărei anulare se cere, conţine o evidentă eroare de reglementare. Intenţialegiuitorului este vădită: aceea de a da posibilitatea exercitării căii de atac a apelului împotriva soluţiei date înprimă instanţă, cu respectarea principiului asigurării dublului grad de jurisdicţie în materie penală.
2. Recursul în casațieEste calea extraordinară de atac reglementată de dispozițiile art. 433-451 NCPP, dată în competența
exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.Hotărârile supuse recursului în casație sunt deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel ,
cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse170
Prin dispozițiile NCPP au fost prevăzute în mod expres hotărârile care nu pot atacate cu recurs încasație:
‒ hotărârile pronunţate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire; ‒ hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă; ‒ hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor şi a reabilitării; ‒ soluţiile pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângereaprealabilă a persoanei vătămate;
‒ soluţiile pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii; ‒ hotărârile pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
Ultimele două cazuri constituie proceduri abreviate, simplicate. Chiar dacă duc la soluții pronunțate pefond, aceste hotărâri nu sunt atacabile cu recurs în casație.
Potrivit art. 439 alin. (41) NCPP, în cazul în care cererea de recurs în casaţie este formulată împotriva
unei hotărâri din categoria celor menționate anterior, „preşedintele instanţei a cărei hotărâre se atacă, undese depune cererea, sau judecătorul delegat de către acesta restituie părţii, pe cale administrativă, cererea derecurs în casaţie” .
2.1. Cazurile de recurs în casațieSunt puține ca număr și exclusiv de drept. Ca atare, recursul în casație nu mai reprezintă principalul
instrument de unicare a practicii judiciare. Au fost însă prevăzute și reglementate alte instrumente maieciente: recursul în interesul legii și hotărârea pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
‒ „În cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea
persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente” [art. 438alin. (1) pct. 1 NCPP]. Dacă problema competenței procurorului a fost scoasă din sfera nulităților absoluteși inclusă în categoria nulităților relative, putând invocată numai până la etapa camerei preliminare,problema competenței instanțelor a fost împărțită în două categorii, respectiv când judecata a fostefectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, caz în care se poate formula recurs în casație,și când judecata a fost efectuată de o instanță superioară instanței competente, caz în care nu se maipoate formula recurs în casație. Ipoteza corespunde, în principiu, celei reglementate în cuprinsul art. 3859
alin. (1) pct. 1 CPP 1968, însă cu instituirea unei condiții suplimentare: ca judecata să fost efectuată de
o instanţă inferioară celei legal competente. ‒ „Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală” [art. 438 alin. (1)pct. 7 NCPP]. Cazul corespunde celui de la art. 3859 alin. (1) pct. 13 CPP 1968. ‒ „În mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal” [art. 438 alin. (1) pct. 8 NCPP]. Cazul corespundecelui de la art. 3859 alin. (1) pct. 16 CPP 1968. ‒ „Nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fostgraţiată” [art. 438 alin. (1) pct. 11 NCPP]. Cazul corespunde celui de la art. 3859 alin. (1) pct. 15 CPP1968.
‒ „S-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” [art. 438 alin. (1) pct. 12 NCPP]. Cazul
corespunde celui de la art. 3859 alin. (1) pct. 14 CPP 1968.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse171
Față de dispozițiile exprese enumerate mai sus este evident că nu se mai poate pune problema, chiar în lipsa unei dispoziții exprese, a unei eventuale condamnări în această cale de atac. Totodată, nu se maiprevede în mod distinct că se poate declara o cale de atac: când nu sunt întrunite elementele constitutiveale unei infracțiuni (astfel, nu mai există distincția din CPP 1968 între cele două cazuri de achitare: „fapta nueste prevăzută de legea penală” și „fapta nu este săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege”) sau cândinstanța a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fosttrimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337; când hotărârea este contrară legii sau când
prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Aceste trei ipoteze antamează și fondul (și situația de fapt,alături de situația de drept), caz în care calea de atac nu ar mai putut avea caracter de casație, exclusiv
întemeiat pe motive de drept.
2.2. Titularii recursului în casație
Sunt diferențiați pe latura penală și latura civilă: ‒ Procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă. Recursul în casaţie exercitat de procuror împotriva hotărârilor prin care s-a dispus achitarea inculpatului nu poate avea ca scop obţinereacondamnării acestuia de către instanţa de recurs în casaţie. Recursurile declarate înainte de intrarea
în vigoare a NCPP și care au fost înaintate Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost consacrate la nivellegislativ ca recursuri reglementate de CPP 1968 (ca atare, judecata continuă conform reglementării CPP1968). Au primit însă, prin dispozițiile legii de punere în aplicare, o reglementare diferită recursurile careau fost declarate, dar nu și înaintate către Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și cele care se aau
în interiorul termenului de declarare a recursului, dar acesta nu a fost declarat pînă în 1 februarie 2014.
Astfel, într-o primă interpretare ar părea că aceste recursuri ar trebui să se transforme la momentul intrării în vigoare a NCPP în recursuri în casație. Ca atare, hotărârea ar urma să rămână denitivă la momentulintrării în vigoare a NCPP, cu consecința emiterii de mandate de executare la momentul respectiv (soluțiealeasă în practică pentru hotărârile aate în termenul de declarare a căii de atac). Pentru recursuriledeclarate deja la momentul intrării în vigoare a NCPP (termenul de declarare a recursului ind expirat),soluția unanim îmbrățișată în practică a fost că persoana respectivă nu a fost privată de o cale ordinarăde atac, pe considerentul că nu a depins de partea care a declarat calea de atac a recursului momentul încare respectivul recurs a fost înaintat instanței de control judiciar. Ca atare, atât recursurile deja înaintate
până în 1 februarie 2014, cât şi recursurile declarate, dar care nu fuseseră înaintate Înaltei Curţi deCasaţie şi Justiţie vor considerate recursuri-cale ordinară de atac (reglementat de CPP 1968). Dintr-oanumită perspectivă, această interpretare a legii pare mai favorabilă inculpatului, întrucât hotărâreaatacată nu rămâne denitivă în 1 februarie 2014, însă, în situația inculpatului achitat în apel, dacăhotărârea este atacată cu recurs în casație declarat de procuror, inculpatul nu mai poate condamnat(hotărârea ind denitivă), iar dacă hotărârea este atacată cu recurs (cale ordinară de atac), hotărârea nueste denitivă, existând posibilitatea ca inculpatul să e condamnat în raport de dispozițiile CPP 1968. Înconcluzie, dispoziția tranzitorie poate mai favorabilă pentru o categorie de persoane (pentru inculpațiicondamnați după exercitarea căii de atac a apelului, deoarece există posibilitatea teoretică de a primi o
soluție mai favorabilă în recurs) și mai puțin favorabilă pentru inculpații achitați în urma exercitării apelului
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse172
(de asemenea, existând posibilitatea teoretică de a primi o soluție mai puțin favorabilă în recurs). ‒ Inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispuscondamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesuluipenal, numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şiJustiţie. Rezultă că inculpatul nu are la dispoziție calea de atac a recursului în casație dacă soluția a fostde achitare (neexistând interes). Potrivit art. 439 alin. (41) NCPP, „în cazul în care cererea de recurs încasaţie nu este formulată prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi deCasaţie şi Justiţie (...), preşedintele instanţei a cărei hotărâre se atacă [unde se depune cererea, n.n.] sau
judecătorul delegat de către acesta restituie părţii, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie” .Este o procedură prealabilă formală care constă în vericarea și restituirea cererilor de recurs în casațiecare nu îndeplinesc condițiile impuse prin lege pe cale administrativă.
‒ Partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la
latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a inuenţat soluţia în latura civilă, numai prinintermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În general,
în ceea ce privește căile de atac, s-a revenit la o concepție anterioară, care consacra această împărțirea posibilității declarării căii de atac în funcție de calitatea procesuală a părții. De asemenea, potrivit art.439 alin. (41) NCPP, „în cazul în care cererea de recurs în casaţie nu este formulată prin intermediul unuiavocat care poate pune concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (...), preşedintele instanţei acărei hotărâre se atacă [unde se depune cererea, n.n.] sau judecătorul delegat de către acesta restituie
părţii, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie” .
2.3. Termenul de introducere a recursului în casațieEste de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.
2.4. Forma și motivarea recursului în casațieCererea de recurs în casaţie se formulează în scris şi va cuprinde:
‒ numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii, numele, prenumele şi domiciliul profesional alavocatului sau, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şiorganul judiciar din care acesta face parte;
‒ indicarea hotărârii care se atacă; ‒ indicarea cazurilor de recurs pe care se întemeiază cererea şi motivarea lor; ‒ semnătura persoanei care exercită recursul şi/sau semnătura avocatului.
La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.Cererea de recurs în casaţie, împreună cu înscrisurile anexate se depun, însoţite de copii pentru procuror
şi părţi, la instanţa a cărei hotărâre se atacă.Persoana vătămată nu poate exercita calea de atac a recursului în casație. Având în vedere noua concepție
din NCPP, în sensul că persoana vătămată nu mai este parte procesuală, ci subiect procesual principal, s-a renunțatla posibilitatea ca persoana vătămată să mai exercite recursul în casație, pe considerentul că, în ceea ce privește
latura penală a cauzei, titularul acțiunii penale este procurorul, care exercită acțiunea penală și căile de atac în consecință
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse173
2.5. Alte condiții În ceea ce privește exercitarea recursului în casație:
‒ persoanele să exercitat calea de atac a apelului și să nu-și retras apelul; ‒ cazurile de recurs să nu fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, dacă aufost invocate, să fost respinse sau instanţa să omis să se pronunţe asupra lor;
‒ partea sau procurorul să nu mai declarat recurs în casaţie împotriva aceleiaşi hotărâri, iar acesta le-afost respins, indiferent de motivul invocat.
2.6. Retragerea recursului în casațiePoate avea loc în aceleași condiții prevăzute de reglementarea anterioară, NCPP nemaiprevăzând însă
posibilitatea însușirii recursului formulat de procuror de partea în favoarea căreia a fost declarat, în cazulretragerii acestuia.
2.7. Efectele recursului în casație
‒ dispozițiile privind efectul devolutiv, extensiv și limitele acestora, precum și neagravarea situației înpropriul recurs sunt aceleași cu cele din CPP 1968;
‒ ind o cale de atac extraordinară, potrivit noii reglementări, recursul în casație nu are efect suspensivde executare, suspendarea executării putând dispusă în cazul admiterii în principiu a cererii de recurs
în casație.
2.8. Procedura de comunicare a recursului în casație
Este nou introdusă prin NCPP și se îndeplinește de către preşedintele instanţei a cărei hotărâre seatacă, unde se depune cererea de recurs, ori de judecătorul delegat de acesta. Procedura de comunicare arecursului în casație presupune comunicarea de copii de pe cererea de recurs în casaţie şi celelalte înscrisuridoveditoare către procuror şi părţi , cu menţiunea că se pot depune concluzii scrise în termen de 10 zilede la primirea comunicărilor la aceeaşi instanţă. Astfel, întreaga procedură de comunicare a recursului încasație revine instanței a cărei hotărâre se atacă (curtea de apel). Dosarul se înaintează după expirareatermenului de 10 zile, însoțit de cererea de recurs în casaţie, înscrisurile anexate, dovezile de comunicareefectuate, precum şi, după caz, concluziile scrise, la Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie, în termen de 5 zile de
la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de depunere a acestora. În cazul în care procedura de comunicare menționată nu este îndeplinită ori dacă aceasta nu estecompletă, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie desemnat cu vericarea îndepliniriiprocedurii de comunicare şi de întocmire a raportului referitor la cererea de recurs în casaţie va îndeplini sauva completa, după caz, procedura.
2.9. Judecarea recursului în casațieInstanța competentă este Înalta Curte de Casație și Justiție. Raportul referitor la cererea de recurs în
casaţie se întocmește de magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie desemnat în acest
sens, care verică și îndeplinirea procedurii de comunicare. Raportul pe care trebuie să-l întocmească
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse174
magistratul-asistent cu această ocazie nu este reglementat în mod expres, dar se deduce din analizaprevederilor art. 439 și art. 440 alin. (1) NCPP. Întrucât recursul în casație nu mai este suspensiv de drept,se poate dispune suspendarea executării în tot sau în parte, motivat, prin încheiere, de instanţa care admiteîn principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie, care poate impunerespectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) NCPP. Revocareamăsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei se pot dispune de completul care va judeca recursul încasaţie, din ociu sau la cererea procurorului, în cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiileimpuse. Suspendarea, însoțită de obligațiile prevăzute la controlul judiciar, presupune și supravegherea șiaducerea la îndeplinire a acestor dispoziții de suspendare de către instanța de executare.
2.10. Procedura de judecatăPresupune, ca și în CPP 1968, două etape: admiterea în principiu și judecarea recursului în casaţie.
I. Admiterea în principiu se discută după depunerea raportului magistratului-asistent, cu procedura decomunicare legal îndeplinită, în camera de consiliu, de un complet format dintr-un judecător. Instanța sepronunță de ecare dată prin încheiere.Soluții care pot pronunțate: ‒ respinge cererea de recurs în casaţie, dacă: (1) nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau (2)nu s-au respectat dispoziţiile referitoare la hotărârile supuse recursului în casație, declararearecursului, motivarea acestuia şi cazurile în care se poate face ori (3) este vădit nefondată; ‒ ia act de retragerea cererii de recurs în casaţie, dacă aceasta a fost retrasă; ‒ admite în principiu cererea de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în
casaţie, în cazul în care se constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Încheierea este denitivă [art. 440 alin. (2) NCPP].II. Judecarea recursului în casaţie: ‒ cu citarea părților și participarea obligatorie a procurorului; ‒ asigurarea asistenței juridice obligatorii, potrivit art. 90 și 93 alin. (5) NCPP; ‒ se verică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, instanţa ind obligată să se pronunţe asupra tuturorcazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi; ‒ instanța se pronunță prin decizie.
După admiterea în principiu a recursului în casație pot pronunțate următoarele soluții: ‒ respinge recursul în casaţie, menţinând hotărârea atacată, dacă recursul în casaţie este nefondat;nu mai există posibilitatea de a analiza cazuri de recurs în casație din ociu și nu mai este prevăzutăca soluție respingerea recursului ca tardiv sau inadmisibil , condițiile referitoare la admisibilitate, inclusivrespectarea termenului de declarare a căii de atac, ind vericate în etapa admiterii în principiu; ‒ admite recursul în casaţie, casează hotărârea atacată, şi: a) îl achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal ori înlătură greşita aplicare a legii ;instanţa de recurs în casaţie desinţează şi hotărârea primei instanţe, dacă se constată aceleaşi
încălcări de lege ca în decizia recurată;
b) dispune rejudecarea de către instanţa de apel ori de către instanţa competentă material sau după
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse175
calitatea persoanei, dacă sunt incidente celelalte cazuri de casare prevăzute la art. 438 NCPP. În cazul în care condamnatul se găseşte în cursul executării pedepsei, instanţa, admiţând recursul încasaţie şi pronunţând casarea cu trimitere, dispune asupra stării de libertate a acestuia, putând lua omăsură preventivă.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, dacă recursul în casație vizează greşita soluţionare a laturiicivile, instanţa, după admiterea recursului, înlătură nelegalitatea constatată sau dispune rejudecarea decătre instanţa a cărei hotărâre a fost casată, în condiţiile de la pct. 2 lit. b) NCPP.Dispozițiile din NCPP privind desinţarea hotărârii şi conţinutul deciziei, limitele judecării și procedura derejudecare nu diferă de cele corespunzătoare din reglementarea anterioară.
2.11. Dispoziții tranzitorii În ceea ce privește recursul, dispozițiile din CPP 1968 ultra-activează în următoarele ipoteze: recursurile
aate în curs de judecată la curțile de apel și la Înalta Curte de Casație și Justiție vor soluționate potrivitCPP 1968, nemaiputând atacate cu recurs în casație, și cazul în care recursul nu a fost înaintat, deși a fostdeclarat în termen. În toate celelalte situații, regula aleasă este de aplicare imediată a dispozițiilor legii noi.
Hotărârile rămase denitive anterior intrării în vigoare a legii noi nu mai pot atacate cu recurs în casație.Rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desinţată ori de către instanţa competentă
dispusă după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală se desfăşoară conform legii noi. Rezultăcă, în cazul judecății în fond a cauzei, etapele de urmat sunt camera preliminară, judecata în fond și apelul,ca singură cale de atac ordinară, iar în cazul judecății în apel, hotărârea pronunțată va denitivă, putând atacată cu recurs în casație.
Se pune problema în ce ordine vor judecate un recurs în casație și o contestație în anulare declarate împotriva aceleiași hotărâri în aceeași perioadă de timp, respectiv dosarul va înaintat Înaltei Curți de Casațieși Justiție pentru judecarea recursului sau va rămâne la curtea de apel pentru judecarea contestației? Nu existăo dispoziție expresă în acest sens pentru a da întâietate uneia sau alteia dintre cele două căi extraordinare deatac. De asemenea, în acest caz, judecarea uneia sau alteia dintre cele două căi de atac nu are prioritate dinpunct de vedere al rezultatului asupra celeilalte, astfel încât, în măsura în care ar admisă una dintre acestecăi extraordinare de atac, ar mai justica sau nu exercitarea celeilalte căi de atac. Ca atare, se poate proceda
în oricare din cele două ipoteze posibile.
Se pune problema ce se întâmplă cu declarațiile de recurs formulate până în 1 februarie 2014, dacătermenul pentru declarare expiră după 1 februarie 2014, respectiv se pune întrebarea dacă aceste recursuritrebuie motivate, având în vedere că, potrivit dispozițiilor CPP 1968, motivarea recursului nu era obligatorie.Dacă recursul a fost declarat înainte de 1 februarie 2014, chiar dacă termenul de declarare a recursului s-a
împlinit după această dată, recursul se va judeca potrivit reglementării din CPP 1968. Astfel, în situația în carerecursul declarat înainte de 1 februarie 2014 nu a fost înaintat instanței de control judiciar, s-a considerat cădreptul părții decurge din exercitarea căii de atac și va benecia de dispozițiile recursului pe legea veche,aceasta ind interpretarea dată de instanțe. Într-o altă ipoteză, calea de atac a recursului nu a fost depusăpână în 1 februarie 2014, termenul de depunere începând să curgă pe legea veche, dar a expirat după intrarea
în vigoare a NCPP. Nu se poate face distincție între cele două ipoteze, respectiv între cei care au depus
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse176
48 M. Of. nr. 574 din 30 iulie 2008.49 M. Of. nr. 717 din 12 octombrie 2011.
recursul înainte de 1 februarie 2014 și, deși termenul de depunere a expirat, calea de atac nu a fost înaintatăinstanței de control judiciar până la momentul intrării în vigoare a NCPP și cei care au depus recursul înaintede 1 februarie 2014, dar termenul de declarare a recursului a expirat după intrarea în vigoare a NCPP. Dacăaceste situații ar interpretate strict în lumina dispozițiilor tranzitorii, recursurile aate în cursul termenului dedeclarare în 1 februarie 2014, indiferent că au fost depuse sau nu, ar trebui transformate în recurs în casație.Instanțele au îmbrățișat însă opinia contrară, plecându-se de la ideea că, odată cu exercitarea/depunerea căiide atac, partea dobândește dreptul de a benecia de dispozițiile legale care reglementează respectiva calede atac la momentul declarării. Intenția legiuitorului a fost ca toate recursurile declarate și înaintate până în1 februarie 2014 să benecieze de dispozițiile CPP 1968, în toate celelalte situații, fără deosebire, urmândsă e transformate automat în recursuri în casație, conform dispozițiilor NCPP. Instanțele au ales însă, înmod unitar, o interpretare diferită, apreciind că este nejusticat ca o persoană să e lipsită de o cale de atacordinară pe considerentul că respectiva cale de atac nu a fost înaintată instanţei de control judiciar la data
intrării în vigoare a noilor dispoziții legale.
3. Revizuirea
3.1. Cazurile de revizuireSunt, în esență, cele prevăzute de CPP 1968.
În ceea ce privește recursul în interesul legii, există o dispoziție expresă, în sensul că deciziile în interesullegii pronunţate în raport de dispozițiile CPP 1968 îşi menţin valabilitatea dacă dispoziţia legală care a generatproblema de drept dezlegată subzistă în noua reglementare. Această dispoziţie a fost modicată prin OUG
nr. 3/2014, în forma anterioară prevăzând că Procurorul General trebuie să sesizeze Înalta Curte de Casațieși Justiție cu privire la menținerea valabilității deciziilor pronunțate anterior în soluționarea recursurilor îninteresul legii, în sensul modicării sau constatării încetării valabilității acestora.
Referitor la revizuire apreciem că rămân valabile ‒ mutatis mutandis ‒ cele statuate de ÎCCJ-SecțiileUnite în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. LX (60)/2007 48, respectiv „cererea derevizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură
penală este inadmisibilă” . În ceea ce privește latura penală, cazurile de revizuire sunt următoarele:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedescnetemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.Cazul corespunde celui de la art. 394 alin. (1) lit. a) CPP 1968. Potrivit noii reglementări însă, cazul poate invocat ca motiv de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-adispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei și constituie motiv de revizuiredacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, derenunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal , prinurmare nu și a hotărârii de achitare. Se mențin și în această situație ‒ mutatis mutandis ‒ cele statuatede ÎCCJ-Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 9/201149: „Hotărârile
denitive în care persoana condamnată nu este autorul infracţiunii, o altă persoană utilizând în mod
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse177
fraudulos identitatea celui condamnat, sunt supuse cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit.a) din Codul de procedură penală”.b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pesituaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a căreirevizuire se cere, inuenţând astfel soluţia pronunţată.Cazul corespunde celui de la art. 394 alin. (1) lit. b) CPP 1968. Situația se dovedește prin hotărâre
judecătorească denitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând existenţainfracțiunii de mărturie mincinoasă şi săvârşirea ei de respectivele persoane. Este reglementată și ocondiție suplimentară față de reglementarea anterioară, respectiv mărturia mincinoasă să inuențatsoluția pronunțată.c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul
judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a inuenţat soluţia pronunţată în cauză.
Cazul corespunde celui de la art. 394 alin. (1) lit. c) CPP 1968. Situația se dovedește prin hotărâre judecătorească denitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând existenţafalsului sau a faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane (nemaiind, așadar, prevăzutăposibilitatea dovedirii prin ordonanța procurorului ). Dacă dovada nu poate făcută astfel din cauzaexistenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, aceasta sepoate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penalăa comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a inuenţat soluţia
pronunţată în cauză.
Cazul corespunde celui de la art. 394 alin. (1) lit. d) CPP 1968. Situația se dovedește prin hotărâre judecătorească denitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând existenţafalsului sau existenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane (nemaiind, așadar, prevăzutăposibilitatea dovedirii prin ordonanța procurorului ). Dacă dovada nu poate făcută astfel din cauzaexistenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, aceasta sepoate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti denitive nu se pot concilia.
Cazul corespunde celui de la art. 394 alin. (1) lit. e) CPP 1968.
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care a fost declarată neconstituţională după ce hotărâreaa devenit denitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.Cazul corespunde celui de la art. 4082 alin. (1) CPP 1968. Potrivit noii reglementări însă, cazul constituiemotiv de revizuire dacă a dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, indiferent deinvocarea excepției de neconstituționalitate în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire secere.
În ceea ce privește latura civilă, revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale denitive, exclusiv cuprivire la latura civilă, poate cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit Codului de procedură civilă.
Reglementarea anterioară nu făcea această distincție, în funcție de aspectele ‒ penale sau civile ‒ care
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse178
făceau obiectul revizuirii, prevăzând, la art. 408, că „regulile (...) se aplică în mod corespunzător și în ce privește revizuirea hotărârii penale cu privire la latura civilă” .
3.2. Titularii cererii de revizuire: ‒ procurorul ; ‒ părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale; ‒ un membru de familie al condamnatului , chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea esteformulată în favoarea condamnatului. Reglementarea anterioară prevedea că pot solicita revizuirea
„soțul sau rudele apropiate” , terminologia ind diferită. De asemenea, nu era prevăzută anterior condițiaformulării cererii în favoarea condamnatului .
3.3. Termenul de introducere a cererii de revizuire
Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând , chiar după ce pedeapsa a fostexecutată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepţia cazului prevăzut la art.453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate formulată în termen de un an de la data publicării decizieiCurţii Constituţionale în Monitorul Ocial al României, Partea I.
Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului , a celui achitat sau a celui faţă de care s-a încetatprocesul penal se poate face în termen de 3 luni , care curge diferențiat, astfel:
a) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d), când nu sunt constatate prin hotărâre denitivă, de ladata când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea sau de la data cândaceasta a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se poate face printr-o
hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora ;b) în cazurile prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d), dacă sunt constatate prin hotărâre denitivă, de ladata când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea, dar nu mai târziu de un an de ladata rămânerii denitive a hotărârii penale;c) în cazul prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. e), de la data când hotărârile care nu se conciliază au fostcunoscute de persoana care face cererea.
3.4. Formă și motivare
Cererea de revizuire se formulează în scris şi trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe carese întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.La cerere se vor alătura copii pentru comunicare de pe înscrisurile de care cel care a formulat cererea
de revizuire înţelege a se folosi în proces, certicate pentru conformitate cu originalul . Când înscrisurile suntredactate într-o limbă străină, ele se vor alătura în traducere efectuată de un traducător autorizat.
Cererea de revizuire se adresează instanţei care a judecat cauza în primă instanţă. În cazul în care cererea nu îndeplineşte condiţiile menționate, instanţa pune în vedere celui care a
formulat cererea să o completeze, într-un termen stabilit de instanţă, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă[art.456 alin. (4), raportat la art. 459 alin. (5) NCPP].
Cererea de revizuire nu se mai adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse179
cauza în prima instanţă, așa cum prevedea art. 397 alin. (1) CPP 1968, în noua reglementare renunțându-sela etapa ‒ prealabilă sesizării instanței ‒ efectuării actelor de cercetare de către procuror. Instanța poatesolicita procurorului, dacă o consideră necesar, sa facă anumite vericări.
3.5. Instanța competentăEste cea care a judecat cauza în primă instanţă.
3.6. Suspendarea executăriiSe poate dispune, în tot sau în parte, motivat, prin încheiere, de instanţă, odată cu admiterea în principiu
a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, putându-se impune respectarea de către condamnat a unora dintreobligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2). Revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepseise pot dispune de instanță, din ociu sau la cererea procurorului, în cazul în care persoana condamnată nu
respectă obligaţiile impuse (obligațiile prevăzute la controlul judiciar).
3.7. Admiterea în principiuSe poate dispune după atașarea dosarului cauzei, în camera de consiliu, fără citarea părților.Soluțiile care pot pronunțate:
‒ Sentință de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, dacă nu sunt îndeplinite condițiileprevăzute de lege. În cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu vaputea formulată o nouă cerere pentru aceleaşi motive (art. 464 NCPP).
‒ Încheiere de admitere în principiu a cererii de revizuire, în cazul în care constată că cererea îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege. Încheierea este denitivă [art. 459 alin. (7) NCPP].Rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanţă. Instanţa,
dacă găseşte necesar, administrează din nou probele din cursul primei judecăţi. În cazul în care instanţaconstată că situaţia de fapt nu poate stabilită în mod nemijlocit sau aceasta nu s-ar putea face decât cu mare
întârziere, dispune efectuarea cercetărilor necesare de către procurorul de la parchetul de pe lângă aceastăinstanţă, într-un interval care nu poate depăşi 3 luni . După efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregmaterialul instanţei competente.
Persoanele prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) şi d) NCPP nu pot audiate ca martori în cauza supusă
revizuirii, dacă dovada acestor cazuri de revizuire s-a făcut prin hotărâre judecătorească.După admitere și rejudecare, revizuirea poate respinsă ca neîntemeiată, caz în care se reia executareapedepsei dacă a fost suspendată. Revizuirea nu mai poate respinsă ca inadmisibilă în această etapă.
Dacă este admisă, este anulată hotărârea sau hotărârile care nu se pot concilia și se pronunță o nouăhotărâre, potrivit dispoziţiilor art. 395-399, care se aplică în mod corespunzător. De asemenea, instanța poatelua act de retragerea cererii de revizuire, dacă revizuentul își manifestă voința în acest sens.
Sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de revizuire după rejudecarea cauzei este supusăaceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea. Potrivit art. 434 alin. (2) lit. a) NCPP, „nu pot atacate cu recurs în casație (...) hotărârile pronunţate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse180
3.8. Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)
3.8.1. Condiții:
‒ hotărârea a cărei revizuire se cere să fost pronunțată în cauza în care CEDO a constatat o încălcarea drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a soluţionăriiamiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi , posibilitatea revizuirii hotărârii și în cauzele în care CEDO a
dispus scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi indnou introdusă;
‒ să existe vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei sau a protocoalelor adiţionale laaceasta, iar respectiva consecinţă gravă să nu poate remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
3.8.2. Titulari
Ai cererii de revizuire în cazul hotărârilor CEDO: ‒ persoana al cărei drept a fost încălcat; ‒ membrii de familie ai condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului; ‒ procurorul.
3.8.3. Cererea de revizuire
Se poate face cel mai târziu în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Ocial al României,Partea I, a hotărârii denitive pronunţate de CEDO. Potrivit reglementării anterioare, termenul era de 1 an
și curgea de la data rămânerii denitive a hotărârii CEDO.
3.8.4. Instanța competentă Este cea care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere. Prin urmare, cererea nu se mai introduce
la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, potrivit reglementării anterioare, o judeca în complet de nouă judecători.
3.8.5. Suspendarea executării
Se poate dispune, după sesizare, în tot sau în parte, motivat, prin încheiere, de instanţă, din ociu,la propunerea procurorului sau la cererea părții, putându-se impune respectarea de către condamnat aunora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) NCPP. Revocarea măsurii suspendării şi reluareaexecutării pedepsei se pot dispune de instanță, din ociu sau la cererea procurorului, în cazul în care persoanacondamnată nu respectă obligaţiile impuse (obligațiile prevăzute la controlul judiciar).
3.8.6. Procedura de judecată Este identică celei reglementate în CPP 1968.
3.8.7. Căile de atac Spre deosebire de dispozițiile CPP 1968, potrivit cărora cererea soluționată prin decizie de ÎCCJ nu era
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse181
supusă niciunei căi de atac, potrivit art. 465 alin. (12) NCPP, „hotărârea pronunţată este supusă căilor deatac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită” , iar conform art. 465 alin. (9) NCPP, „instanţa examineazăcererea în baza actelor dosarului şi se pronunţă prin decizie” (s.n.).
4. Redeschiderea procesului penal în cazul judecăţii în lipsa persoaneicondamnate Nu reprezintă o instituție nou introdusă, dar este fundamental regândită față de reglementarea dinCPP 1968, care permitea doar persoanelor judecate și condamnate în lipsă care au fost extrădate ori predateprintr-un mandat european de arestare să uzeze de această procedură.
4.1. Condiții pentru formularea cererii:a) existența unei hotărâri denitive de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare
a aplicării pedepsei;b) persoana față de care s-a pronunțat hotărârea să fost judecată în lipsă [art. 466 alin. (2) NCPP];
Astfel, este considerată judecată în lipsă persoana care: ‒ nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod ocial despre acesta; ‒ deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justicat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţainstanţa;Nu se consideră judecată în lipsă persoana care:
‒ şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului; ‒ după comunicarea sentinţei de condamnare potrivit legii, nu a declarat apel, a renunţat la declararea
lui ori şi-a retras apelul;c) persoana condamnată să nu solicitat să e judecată în lipsă;d) motivele în baza cărora este formulată cererea să nu fost prezentate într-o cerere anterioară deredeschidere a procesului penal și care a fost judecată denitiv .
4.2. TitularulEste persoana judecată în lipsă.
4.3. TermenulTermenul de introducere este de o lună și curge: ‒ din ziua în care persoana a luat cunoştinţă, prin orice noticare ocială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa; ‒ de la data la care, după aducerea în ţară, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare, pentru persoanacondamnată denitiv, judecată în lipsă, faţă de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea înbaza mandatului european de arestare.
4.4. Formă și motivare
Cererea se formulează în scris şi trebuie motivată, cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.Cererea poate însoțită de copii de pe înscrisurile de care persoana judecată în lipsă înţelege a se folosi
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse182
în proces, certicate pentru conformitate cu originalul . Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, elevor însoțite de traducere.
Cererea de redeschidere a procesului penal se adresează instanţei care a judecat cauza în lipsă, e în primă instanţă, e în apel . Când persoana judecată în lipsă este privată de libertate, cererea poate depusăla administraţia locului de deţinere, care o va trimite de îndată instanţei competente.
În cazul în care cererea nu îndeplineşte condiţiile menționate, instanţa pune în vedere celui care aformulat-o să o completeze până la primul termen de judecată sau, după caz, într-un termen scurt, stabilit deinstanţă.
4.5. Instanța competentăEste cea care a judecat cauza în lipsă, e în primă instanţă, e în apel.
4.6. Măsuri premergătoare: ‒ se atașează dosarul cauzei; ‒ se citează părţile şi subiecţii procesuali principali interesaţi și se procedează la aducerea persoanelorprivate de libertate la judecată;
‒ când persoana care a solicitat redeschiderea procesului penal este privată de libertate, chiar într-o altăcauză, preşedintele dispune încunoştinţarea acesteia despre termen şi ia măsuri pentru desemnareaunui avocat din ociu.Se poate dispune suspendarea executării, în tot sau în parte, motivat, prin încheiere, de instanţă,
putându-se impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi
(2) NCPP (obligațiile prevăzute la controlul judiciar ). Această cale de atac se soluționează de urgență.
4.7. Soluții: ‒ Sentință de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal , dacă nu sunt îndeplinite condițiileprevăzute de lege (art. 466 NCPP, referitor la condițiile de exercitare a procedurii, termenul de introducerea cererii și titularii acesteia). Instanţa examinează și dacă motivele în baza cărora este formulată cerereanu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal, care a fost judecată
denitiv [art. 469 alin. (1) lit. c) NCPP]. ‒ Dacă nu se pronunță o sentință de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal se vapronunța admiterea în principiu prin încheiere, în cazul în care instanța constată că cererea îndeplineştecondiţiile prevăzute de lege. Încheierea poate atacată odată cu fondul [art. 469 alin. (5) NCPP]. Odatăcu admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, instanţa, din ociu sau la cererea procurorului,poate dispune luarea faţă de inculpat a uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4), lit.b)-e). Dispoziţiile titlului V al părţii generale „Măsurile preventive și alte măsuri procesuale” se aplică înmod corespunzător.
4.8. Căile de atac: ‒ Sentința de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal este supusă aceleiaşi căi de atac
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse183
ca şi hotărârea pronunţată în lipsa persoanei condamnate. Potrivit art. 434 alin. (2) lit. b) NCPP, nu pot atacate cu recurs în casație hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul
judecării în lipsă. ‒ Încheierea de admitere în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal poate atacată odatăcu fondul .
4.9. Efecte: ‒ desinţarea de drept a hotărârii pronunţate în lipsa persoanei condamnate; ‒ instanţa redeschide procesul penal prin extindere şi cu privire la părţile care nu au formulat cerere,putând hotărî şi în privinţa lor, fără să le poată crea acestora o situaţie mai grea.Rejudecarea cauzei se desfășoară potrivit regulilor de procedură aplicabile etapei procesuale pentru
care s-a dispus redeschiderea procesului penal.
5. Alte precizări5.1. Se pune problema ce cale de atac este reglementată prin noile dispoziții legale în competența
parchetului în situația în care inculpatul este achitat în apel. În reglementarea NCPP nu se poate cere și obținecondamnarea inculpatului achitat în apel, după cum nici în raport de CPP 1968, dacă inculpatul era achitat înrecurs, nu mai exista o cale de atac în urma exercitării căreia să se poată obțină condamnarea.
5.2. O altă problemă se ridică referitor la recursurile declarate împotriva sentințelor pronunțate cuprivire la cererile de liberare condiționată după intrarea în vigoare a NCPP, respectiv dacă recursurile se vor
transforma în apel sau în contestație. Întrucât în NCPP nu a fost reglementată în mod expres această situație,urmează ca recursurile să e soluţionate drept contestații, prin analogie cu materia măsurilor preventive, undeexistă reglementare expresă în acest sens.
5.3. În ceea ce privește rațiunea pentru care nu au fost reglementate dispoziții tranzitorii în materialiberării provizorii sub control judiciar, această situație ar trebui interpretată prin analogie cu celelalte măsuripreventive, respectiv măsura preventivă rămâne în ință până la primul termen (în faza judecății), cândinstanța poate dispune, eventual, luarea unei măsuri preventive corespondente, respectiv măsura controlului
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse184
50 Cererea 32307/96, Hotărârea din 1 februarie 2000.51 Cererea 23530/02, Hotărârea din 2 iulie 2009.
Mecanisme şi dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciareunitare
Prelegere susținută de judecător Ştefan PISTOL
Este normal ca într-o ţară să existe o practică judiciară neunitară? O practică judiciară neunitară este inerentă, dar ar de dorit ca aceasta să e limitată cât se poate demult. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare, CEDO) s-a pronunţat în acest sens.
● Astfel, în cauza Schimanek contra Austria50 , reclamantul a fost condamnat la 15 ani de închisoarepentru activităţi inspirate de ideologia naţional-socialistă. Instanţa a stabilit că acesta, în calitate de lider alunei grupări neonaziste, a fost implicat în recrutarea de noi membri şi a organizat reuniuni în care participanţii
gloricau cel de-al treilea Reich şi negau existenţa uciderilor sistematice prin utilizarea de gaz toxic în lagărelede concentrare. În recurs, ţinând cont de faptul că reclamantul şi-a mărturisit faptele, instanţa i-a redus pedeapsala 8 ani de închisoare. În acest caz, CEDO a considerat că jurisprudenţa şi doctrina din Austria dezvoltaserădeja criterii la data când persoana s-a plâns Curții. Existau, prin urmare, suciente criterii care făceau ca legeasa e sucient de clară, accesibilă şi previzibilă, permiţând judecătorului să distingă cu claritate între încadrări
juridice diferite. Curtea Europeană a constatat că nu a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
● În schimb, CEDO a sancţionat destul de sever diversitatea jurisprudenţei chiar la judecătorii care făceau parte din acelaşi complet de judecată într-o cauză contra Bulgariei (Iordan Iordanov și altii c. Bulgaria51 ). Astfel, înceea ce priveşte jurisprudenţa divergentă, Curtea Europeană a indicat faptul că instanţa supremă din Bulgariaadoptase două soluţii diferite cu privire la problema concedierii agenţilor Ministerului de Interne: printr-o seriede decizii considerase că ancheta internă trebuia să ofere aceleaşi garanţii procedurale ca și cea ocială, iar înacelaşi timp, alte decizii consacrau soluţia inversă. În această hotărâre contra Bulgariei s-a arătat clar care esterolul instanţei supreme în aplicarea uniformă a legii şi în adoptarea unor decizii care să unice jurisprudenţa. Deasemenea, în această hotărâre au fost reamintite şi aspectele pe care CEDO este ţinută să le examineze cândanalizează acțiunile întreprinse de un stat în reglementarea problemei jurisprudenţei divergente. În aceste sens,a reamintit cele trei criterii cunoscute:
1. existența unor divergenţe de jurisprudenţă profunde şi persistente; în consecinţă, nu orice hotărâre careaparent nu se conciliază cu altă/alte hotărâri în mod izolat poate caracteriza şi poate justica intervenţiacurţii supreme a statului bulgar;2. prevederea, în legislaţia interna a statului, a unor mecanisme care să permită sistarea acestei situaţii ;3. aplicarea efectivă a acestor mecanisme.
Faptul că există mecanisme de unicare a practicii judiciare iar curtea supremă din statul respectiv nule foloseşte îndreptăţeşte CEDO să examineze însăşi diligenţa statului în materia reglementării divergenţelorde opinie şi stabilirii unei jurisprudenţe constante. Astfel, CEDO a constatat că, în speţă, patru dintre cei cinci
judecători în complete din zile diferite au pronunțat soluţii diferite.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse185
Este necesară unicarea practicii chiar dacă uneori aceasta intervine după soluţionarea unei cauze cu
care este sesizată curtea supremă. În nal, se reţine că jurisprudenţa CEDO acceptă că statele au nevoie de un anumit interval de timp
pentru unicarea jurisprudenţei .
● În Hotărârea CEDO din 2007 în cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României s-a prevăzut,pentru prima dată, că prin noţiunea de „lege” trebuie să se înţeleagă nu numai textul respectiv de lege, ci şi
jurisprudenţa statului în materia interpretării textului respectiv. CEDO recunoaşte că, indiferent de tehnica legislativă, este aproape imposibil ca textele să e foarteclare, să nu presupună aproape niciun fel de libertate de interpretare, iar izvorul principal al acestei situaţii îlconstituie faptul că tocmai din respectarea principiului generalităţii legilor, formularea acestora nu poate prezentao precizie absolută. Sarcina instanţelor este să clarice textele legale, să le interpreteze, pe cât posibil într-o
manieră unitară, iar în felul acesta, jurisprudenţa creată de instanţe să e înglobată în noţiunea de „lege”, astfelcum jurisprudenţa CEDO o acceptă. Faptul că doctrina interpretează în mod liber un text de lege nu înseamnă că ea se poate substitui
jurisprudenţei, însă, în privinţa interpretării textelor de drept penal substanţial , CEDO este foarte reticentă înceea ce priveşte libertatea de interpretare a acestora. Nu i se recunoaşte judecătorului decât o libertate extremde redusă, în acest caz.
● În hotărârea pronunțată în cauza Beian impotriva Romaniei (nr. 1), CEDO îşi exprimă îngrijorarea cătocmai în interiorul ÎCCJ a apărut o practică neunitară. Acest fapt are drept consecinţă micşorarea încrederii
publice în sistemul judiciar, întrucât însăşi ÎCCJ este sursa nesiguranţei juridice.
1. Mecanisme pentru unicarea practicii judiciare: recursul în interesullegii şi hotărârea prealabilă
1.1. Recursul în interesul legii Odată cu apariţia acestor îngrijorări din partea CEDO s-au intensicat sesizările pentru recursuri în
interesul legii.
ÎCCJ încearcă să reducă, pe cât se poate, durata de timp dintre comunicarea privind un recurs îninteresul legii şi motivarea hotărârii . O anumită durată este inerentă, pentru că atunci când se redactează seface o primă propunere de hotărâre, apoi aceasta este transmisă tuturor judecătorilor care au făcut parte dincomplet, ecare având dreptul să intervină asupra textului. De obicei, toţi judecătorii din complet contribuie laforma nală a textului, această procedură durând destul de mult.
În situaţia de faţă, având în vedere intrarea în vigoare a noilor coduri, în jurisprudenţă se va pune întrebarea legitimă care hotărâri pronunţate în recursuri în interesul legii mai sunt de actualitate şi care nu.
1.2. Hotărârea prealabilă
Legiuitorul român a introdus, prin dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedurăcivilă, republicată, un nou mijloc procedural de unicare a practicii judiciare, şi anume hotărârea prealabilă
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse186
pe care ÎCCJ urmează să o pronunţe pentru dezlegarea unor probleme de drept care nu au fost soluţionateunitar de către instanţele judecătoreşti. Sistemul hotărârii prealabile reprezintă un mecanism menit să confereinstanţelor mijloacele pentru asigurarea unei interpretări şi aplicări uniforme a dreptului român la nivelul tuturorinstanţelor judecătoreşti din România.
În situaţia sesizării ÎCCJ cu o astfel de solicitare de pronunţare a unei hotărâri prealabile, instanţa care asesizat ar trebui să suspende dezbaterile până când ÎCCJ va pronunţa hotărârea în acest caz. Acest mecanismprocedural pare să e cel mai rapid pentru unicarea practicii judiciare. Este mijlocul cel mai la îndemână, multmai uşor de declanşat decât mecanismul recursului în interesul legii, aparent mai complex şi care presupune,de regulă, preexistenţa unor hotărâri denitive contradictorii la nivelul mai multor curţi de apel.
Secţia civilă a ÎCCJ a opinat în sensul că instanţele pot sesiza curtea supremă atât cu o normă, cuinterpretarea sau explicaţii privind o normă de drept substanţial , cât şi cu o normă de drept procesual, cucondiţia să vizeze soluţionarea pe fond a cauzei respective.
Apreciem că două treimi dintre judecătorii completului reprezintă o majoritate calicată sucientă pentrua forma convingerea că soluţia dată în hotărârea prealabilă este în spiritul legii şi voinţei legiuitorului.
Publicitatea hotărârilor este asigurată prin două modalităţi: a) prin publicare pe pagina web a ÎCCJ , deregulă chiar în ziua adoptării hotărârii; b) prin publicare în Monitorul Ocial .
2. Mecanisme informale de unicare a practicii judiciare
2.1. Publicarea pe pagina web a ÎCCJ a unor hotărâri judecătoreşti (rubrica „Selecţii”).Deciziile (ordonate pe ani) sunt publicate pe pagina web numai în măsura în care există o majoritate a
judecătorilor din secţia respectivă a ÎCCJ care hotărăşte că acestea sunt importante/relevante din punct devedere al jurisprudenţei ÎCCJ (în materia dreptului substanţial, respectiv în materia dreptului procesual).
Hotărârile sunt asumate de secţie şi sunt folosite, de regulă, ca punct de referinţă în conceperea desubiecte pentru examenele/concursurile specice profesiei de magistrat, mai ales la secţiunea „cunoaşterea
jurisprudenţei ÎCCJ ”.Prin accesarea jurisprudenţei relevante a ÎCCJ (rubrica „Selecţii”), magistrații au posibilitatea cunoaşterii
interpretării date de instanţa supremă textelor de lege, constituindu-se astfel într-un instrument util în adoptareaunor soluţii legale şi temeinice în cauzele pe care le au spre soluţionare. De asemenea, prin accesarea facilă a
paginii de internet a ÎCCJ, cetăţenii, justiţiabilii şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în domeniul juridicori se pregătesc pentru acest domeniu au posibilitatea de a se informa cu privire la interpretarea textelor delege (texte de drept substanţial şi texte de drept procesual), legea ind astfel accesibilă şi previzibilă tuturordestinatarilor ei.
2.2. Elaborarea unor ghiduri S-a constatat o varietate foarte mare a pedepselor în cauze similare. Soluţiile care erau pronunţate la
nivel național în cauze similare erau foarte diferite (de exemplu, în aplicarea dispoziţiilor art. 181 CP 1969, în cauze comparabile, soluțiile mergeau de la aplicarea unei pedeapse cu suspendare până la pedepse
cu executare). Din acest motiv, ÎCCJ a elaborat şi va elabora ghiduri în diferite materii, pentru a folosite
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse187
ca instrumente de lucru, în scopul de a simplica activitatea judecătorilor şi, în subsidiar, pentru a încercaunicarea practicii judiciare în domeniile respective (de exemplu, Ghidul privind individualizarea judiciară a
pedepselor aplicate pentru infracţiunile de corupţie).Din perspectivă constituţională, aplicarea ghidurilor pe care ÎCCJ le-a elaborat nu reprezintă o obligaţie
pentru judecători, acestea constituind doar un instrument de lucru.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse188
52 Art. 480 NCPP : „(1) Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisoriide cel mult 7 ani. (2) Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suciente date cu privire la existența faptei pentru cares-a pus in mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie”.
53 Art. 327 NCPP : „Atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probelenecesare și legal administrate, procurorul: a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmarire penală rezultă că fapta există, căa fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal; b) emite ordonanța prin care clasează sau renunță la urmărire, potrivit dispozițiilor legale”.
54 Art. 478 NCPP : „ (1) În cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii
vinovăției de către inculpat. (2) Efectele acordului de recunoaștere a vinovăției sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior. (3) Acordul de recunoaștere a vinovățieipoate inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat. (4) Limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se stabilesc prin avizul prealabil și scris alprocurorului ierarhic superior. (5) Dacă acțiunea penală s-a pus în mișcare față de mai multi inculpați, se poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției distinct cuecare dintre aceștia, fără a adusă atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților pentru care nu s-a încheiat acord. (6) Inculpații minori nu pot încheia acorduri derecunoaștere a vinovăției”.
Acordul de recunoaștere a vinovăției
Prelegere susținută de procuror Irina KUGLAY și procuror Marius BULANCEA
Acordul de recunoaștere a vinovăției este o instituție nouă, prevăzută de Noul Cod de procedură penală(NCPP), sediul materiei regăsindu-se în Partea specială a NCPP, Titlul IV (Proceduri speciale), Capitolul I. Acordul de recunoștere a vinovăției reprezintă un element de justiție negociată. Acesta nu poate
încheiat decât cu respectarea anumitor condiții prevăzute de art. 480 NCPP52. O primă condiție impune limita maximă a pedepsei prevăzute pentru infracțiunea cercetată, care nupoate depăși 7 ani. O a doua condiție stabilește necesitatea existenței unor date suciente cu privire la existența fapteipentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.
Termenul de vinovăție nu trebuie interpretat în sensul de latură subiectivă a infracțiunii, regăsit în parteaspecială a dreptului penal, ci trebuie interpretat lato sensu, prin acesta înțelegându-se că săvârșirea faptei șicondițiile în care aceasta a fost săvârșită sunt susceptibile de a angaja răspunderea penală a inculpatului. Expresia date suciente permite concluzia conform căreia, în cadrul procedurii acordului de recunoașterea vinovăției, standardul probatoriu poate mai redus decât cel impus pentru întocmirea unui rechizitoriu șitrimiterea în judecată, unde probațiunea trebuie să e exhaustivă [art. 327 lit. a) NCPP53]. Acest lucru este
justicat de faptul că inculpatul recunoaște săvârșirea faptei și este de acord cu aplicarea unei pedepse, evitândfaza procesuală a urmăririi penale și a judecății. Acest standard probatoriu redus este permis și prin prismagarantării dreptului la apărare al inculpatului [art. 480 alin. (2) teza a II-a]. Această condiție presupune administrarea probatoriului până la momentul la care există suciente datedin care să rezulte faptul că poate angajată răspunderea penală a inculpatului.
1. Procedura emiterii acordului de recunoaștere a vinovăției Articolul 478 NCPP54 instituie titularii acordului de recunoaștere a vinovăției și limitele acestuia. În privința momentului procesual, acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai dupăpunerea în mișcare a acțiunii penale. Acest acord poate încheiat numai cu inculpați majori, inculpații minorineputând încheia acorduri de recunoștere a vinovăției.
Pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, procurorul ierarhic superior trebuie săemită un aviz, reprezentând acceptarea condițiilor particulare ale încheierii acordului (persoana inculpatului, încadrarea juridică a faptei, pedeapsa stabilită etc). Astfel, din dispozițiile art. 478 alin. (4) NCPP rezultă că înaintea de încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției între inculpat și procuror, procurorul ierarhic
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse189
superior stabilește, în scris, limitele acestuia, emițând un aviz, urmând ca acordul de recunoaștere a vinovățieisă reia toate condițiile prevăzute în aviz. În practică, art. 478 alin. (2) și alin. (4) NCPP au fost greșit interpretate, în sensul că, după încheierea
acordului se solicită procurorului ierarhic superior emiterea unui aviz asupra efectelor acordului de recunoșterea vinovăției, deși efectele se produc ex lege, și nu prin avizul procurorului ierarhic superior. Din economia art. 478 NCPP rezultă că primul act în cadrul procedurii acordului de recunoștere avinovăției este avizul procurorului ierarhic superior, urmat de acordul propriu-zis, semnat de procuror, inculpatși avocat, și care cuprinde datele prevăzute de art. 482 NCPP55. Din conținutul actului prin care se consemnează încheierea acordului de recunoaștere a vinovățieiprezintă importanță:
‒ descrierea faptei care formează obiectul acordului; ‒ încadrarea juridică a faptei;
‒ soluția procesuală. Fapta care formează obiectul acordului trebuie descrisă exhaustiv, deorece asupra acesteia urmeazăsă se pronunțe instanța de judecată. Prin urmare, descrierea faptei în cadrul acordului de recunoaștere avinovăției trebuie se circumscrie exigențelor dintr-un rechizitoriu. Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie să cuprindă încadrarea juridică a faptei , declarația expresăa inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptarea încadrării juridice. Procurorul și inculpatultrebuie să ajungă la un acord cu privire la soluția care urmează să e pronunțată în cauză și la pedeapsa careva aplicată în caz de condamnare. NCPP instituie două noi soluții ale acțiunii penale (pe lângă cele de condamnare, achitare și încetare
a procesului penal): amânarea aplicării pedepsei și renunțarea la aplicarea pedepsei. Aceste soluții nu suntmăsuri de individualizare a tratamentului sancționator, ci sunt soluții distincte ale acțiunii penale. Prin urmare,procurorul și inculpatul trebuie să ajungă la un acord asupra soluției procesuale: condamnarea, renunțarea laaplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei. În cazul în care acordul vizează o soluție de condamnare,trebuie stabilite, in concreto, pedeapsa aplicabilă și modalitatea de executarea a acesteia. Pedeapsa nu trebuiestabilită între limite expres precizate, ci trebuie indicat cuantumul ei56. În prezența concursului de infracțiuni se stabilește o pedeapsă pentru ecare infracțiune, și nu pedeapsarezultantă ca urmare a concursului infracțional.
În prezența circumstanțelor atenuante, acestea trebuie menționate în cuprinsul acordului de recunoașterea vinovăției, justicând astfel stabilirea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.Totuși, există și interpretarea conform căreia procurorul nu poate reține circumstanțe atenuante,
existând riscul de respingere a acordului de recunoaștere a vinovăției de către judecător dacă acesta considerăcă pedeapsa prevăzută în acord este prea mică raportat la faptă și făptuitor. Această interpretare impuneprocurorului aplicarea pedepsei concrete în limitele judiciare, fără reținerea circumstanțelor atenuante, revenind
judecătorului aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
55 Art. 482 NCPP : „Acordul de recunoaștere a vinovăției cuprinde: a) data și locul incheierii; b) numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie; c) date privitoarela persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1); d) descrierea faptei ce formează obiectul acordului; e) încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzuta de
lege; f) probele și mijloacele de probă; g) declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală; h) felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicăriipedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat; i) semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului”.
56 Prin Decizia nr. 25/2014 a ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că „procurorul nu poate, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, să reţină dispoziţiile art. 396 alin. (10), cu consecinţe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute delege pentru infracţiunea săvârşită”.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse190
57
Art. 485 NCPP : „(1) Instanța, analizând acordul, pronunță una dintre următoarele soluții: a) admite acordul de recunoaștere a vinovăției și dispune una dintre soluțiileprevăzute de art. 396 alin. (2)-(4), care nu poate crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiileprevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului; b) respinge acordul de recunoaștere a vinovăției șitrimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcinainculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejusticat de blândă înraport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului (...)”.
Pentru a da ecența maximă acestei instituții, prin Legea de punere în aplicare nr. 255/2013 s-a instituitca acordul de recunoaștere a vinovăției să cuprindă și pedeapsa stabilită, pe care instanța poate doar să omicșoreze. Într-o formă inițială a acestei instituții se prevedea ca acordul de recunoaștere a vinovăției să cuprindă
doar recunoșterea faptei și a încadrării juridice, efectul asupra pedepsei ind izvorâtex lege
, prin reducerealimitelor pedepsei cu o treime. În aceste condiții, acestă instituție se suprapunea cu procedura simplicată arecunoașterii și nu mai exista nicio rațiune pentru inculpat de a încheia un acord de recunoaștere a vinovăției,acesta procedând la recunoșterea faptei săvârșite în faza de judecată și beneciind de același efect: reducerealimitelor de pedeapsă cu o treime. Diferența este aceea că, în cadrul procedurii simplicate de recunoaștere afaptei, instanța poate să aplice maximul special al pedepsei prevăzute de lege, pe care îl reduce cu o treime, pecând în cadrul acordului de recunoaștere a vinovăției, pedeapsa este deja stabilită prin acord, aceasta putând doar micșorată de judecător, neputând niciodată majorată în fața instanței.
2. Procedura în fața instanței Similar procedurii de cameră preliminară este instituită și pentru această procedură o etapă preliminară[art. 484 alin. (1) NCPP57], în care judecătorul poate restitui acordul de recunoaștere a vinovăției pentru completăriformale (de exemplu, acordul nu cuprinde pedeapsa stabilită, nu poartă semnăturile procurorului, inculpatuluisau avocatului etc).
În cazul acordului de recunoștere a vinovăției, dosarul de urmărire penală este înaintat instanței de judecată, neexistând etapa camerei preliminare. Instanța nu procedeză la vericarea legalității urmăririi penaleși a probelor.
Judecata propriu-zisă a acordului de recunoaștere a vinovăției presupune o procedură necontencioasă
desfășurată în ședință publică, după ascultarea procurorului, inculpatului, avocatului și părții civile, dacă esteprezentă. Din dispozițiile art. 484 alin. (2) NCPP rezultă prezența obligatorie a procurorului în această fază șipezența obligatorie a inculpatului asistat de avocat, ceea ce presupune citarea inculpatului și asigurarea apărăriiacestuia. În această etapă, procurorul și avocatul sunt ascultați, în sensul că aceștia pun concluzii pe fondulacordului de recunoaștere a vinovăției. Procurorul poate să pună concluzii și asupra modului de individualizarea pedepsei. Procedura necontencioasă presupune lipsa dezbaterilor, astfel încât niciuna dintre susțineri nu
poate viza fapta, vinovăția, probele sau pedeapsa stabilită. În privința inculpatului, judecătorul nu solicită o declarație de inculpat, ci urmărește să își formezeconvingerea asupra faptului că inculpatul are cunoștință despre consecințele încheierii acordului. Prin Decizianr. 235/2015, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2), care excludepersoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, esteneconstituțională. Procedura în fața instanței de judecată nu presupune reevaluarea materialului probator stabilit în fazaurmăririi penale. Ca urmare a lipsei dezbaterilor, instanța nu poate schimba încadrarea juridică, putând achiesa
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse191
doar la încadrarea juridică stabilită în cadrul acordului de recunoaștere a vinovăției. Astfel, raportat la încadrarea juridică reținută în cadrul acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța poate să scadă pedeapsa stabilită înacord, în temeiul existenței circumstanțelor atenuante judiciare. Instanța nu poate reține circumstanțe faptice
care nu se regăsesc în acord. Inculpatul poate benecia de o soluție mai favorabilă doar pe baza situației defapt reținute în acordul de recunoaștere a vinovăției.
3. Soluțiile instanței Instanța, analizând acordul, poate să pronunțe admiterea sau repingerea acordului de recunoaștere avinovăției (art. 485 NCPP)58. În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției, se pronunță cu privire la toatefaptele care fac obiectul acordului, o soluție de admitere parțială neputând pronunțată. În situația în care instanța consideră lipsite de temei anumite aspecte care privesc fapte din conținutul
acordului de recunoștere a vinovăției, respinge acordul în totalitate, dispunând efectuarea urmăririi penale șitrimiterea în judecată.
Instanța cercetează îndeplinirea condițiilor de formă ale acordului de recunoaștere a vinovăției și pronunțăo soluție de respingere în cazul în care constată neîndeplinirea condiției existenței datelor suciente care săprobeze vinovăția lato sensu a inculpatului. Soluția de respingere a acordului poate favorabilă inculpatului,care poate benecia, ca urmare a administrării probatoriului, de o soluție de achitare sau de clasare. Instanța poate respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și când constată greșita stabilire apedepsei în raport cu gravitatea faptei și cu persoana inculpatului. În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției, dispune condamnarea, renunțarea
la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, neind ținută să aplice pedeapsa stabilită în acordul derecunoaștere a vinovăției. Dispozițiile legale limitează instanța, în sensul că aceasta nu poate stabili o pedeapsămai grea decât cea prevăzută în acord. În cazul în care instanța apreciază că pedeapsa aplicabilă trebuie să emai mare decât cea stabilită în acord, respinge acordul, urmând ca pedeapsa să e stabilită în faza de judecată,
în procedura obișnuită.Mai mult, un acord de recunoaștere a vinovăției care stabilește o pedeapsă prea mică și este respins de
instanța de judecată nu poate considerat mijloc de probă și nu constituie o declarație de recunoaștere a faptei,astfel că inculpatul poate benecia de o soluție de achitare, ca urmare a probării faptului că nu este autorul
faptei. Admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției și condamnarea inculpatului sunt stabilite printr-ohotărâre care are autoritate de lucru judecat. În practică există riscul de a se abuza de încheierea acorduluiprivind o infracțiune pentru care se prevede o pedeapsă mai mică, pentru acoperirea unei alte infracțiuni maigrave, autoritatea de lucru judecat ind un impediment ulterior în cercetarea infracțiunii mai grave.
Respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției nu echivalează cu antepronunțarea judecătoruluiasupra cuantumului pedepsei sau asupra vinovăției inculpatului, însă judecătorul devine incompatibil pentru
judecarea fondului.
58 Art. 485 NCPP : „(1) Instanța, analizând acordul, pronunță una dintre următoarele soluții: a) admite acordul de recunoaștere a vinovăției și dispune una dintre soluțiileprevăzute de art. 396 alin. (2)-(4), care nu poate crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiileprevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului; b) respinge acordul de recunoaștere a vinovăției șitrimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcinainculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejusticat de blândă înraport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului (...)”.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse192
59 Art. 486 NCPP : „(1) În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiuneacivilă, instanța ia act de aceasta prin sentință. (2) În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat tranzacție sau acord demediere cu privire la acțiunea civilă, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. În această situație, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției nuare autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile”.
4. Soluționarea acțiunii civile Sentința pronunțată de instanța de judecată în cadrul acestei proceduri speciale cuprinde elementeleunei sentințe prin care se soluționează acțiunea penală.
În ceea ce privește acțiunea civilă, art. 486 alin. (1) NCPP59
dispune că dacă s-a încheiat un acord demediere sau o tranzacție, instanța ia act de acest acord de mediere sau de tranzacția încheiată. În cazul în care partea vătămată s-a constituit parte civilă și nu s-a încheiat un acord de mediere sau otranzacție, instanța de judecată lasă nesoluționată acțiunea civilă.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse193
Contestația privind durata procesului penal
Prelegere susținută de judecător Claudia JDERU
Subiectul va abordat prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare,CEDO), respectiv art. 6 din Convenție, care reglementează dreptul la un proces echitabil, și art. 13 din Convențiapentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care instituie obligația statelor semnatare săreglementeze pe plan intern un remediu efectiv, accesibil, prin care justițiabilul să se plângă de încălcareadrepturilor garantate de Convenție. Dreptul la un proces echitabil reprezintă unul dintre fundamentele unei societăţi democratice. Durataexcesivă a procedurilor judiciare este una dintre principalele cauze ale încălcării acestui drept, jurisprudenţaconstantă a CEDO punând în evidenţă în mod repetat acest element. Fenomenul „justiţiei întârziate” este,
astfel, o realitate concretă într-un număr important de state din cadrul Consiliului Europei, cazul României încadrându-se în acest context general. Cauzele care generează întârzierea procedurilor judiciare sunt multiple. Ele pot varia de la insuciențaresurselor alocate sistemului judiciar (numărul judecătorilor și procurorilor care operează în instituțiilerespective), încărcătura organelor judiciare, elemente specice ale procedurii penale, până la cauze legate defenomenologia socială care pot determina anumite trăsături ale comportamentului părţilor sau participanţilor laprocesul penal. În mod evident, celeritatea procesului penal nu trebuie să e unicul obiectiv al statului în administrarea
justiției. Comisia Europeană pentru Eciența Justiției a identicat cel puţin patru elemente interdependente decare depinde calitatea actului de justiţie: numărul de cauze, resursele disponibile, durata procedurilor şi calitateahotărârilor . Nu trebuie să existe o preocupare excesivă față de unul dintre cele patru elemente în detrimentulcelorlalte. Situațiile în care sunt puse în discuție durata procedurii și remediul național prin care se poate invocatergiversarea soluționării cauzei sunt reglementate prin articolele din Convenția europeană pentru apărareadrepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv art. 6, care instituie dreptul la un proces echitabilși soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, și art. 13, care impune statelor semnatare ale Convenției săreglementeze în dreptul intern o cale de atac prin care să se poată analiza temeinicia unei plângeri credibile cuprivire la încălcarea unui drept garantat de Convenție. Necesitatea existenței unui remediu în dreptul intern este
cerută de principiul subsidiarității, care guvernează sistemul de protecție de contencios european al drepturiloromului. Ca atare, Curtea va interveni doar dacă instanțele naționale nu au reușit să remedieze încălcareadrepturilor materiale consacrate de Convenție. Astfel, una dintre condițiile de admisibilitate pentru promovareaoricărei cereri adresate Curții este aceea de epuizare a căilor de atac efective, eciente, accesibile, reglementate
în dreptul intern.Potrivit dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenție, „Orice persoană are dreptul la judecarea (...) într-un
termen rezonabil (s.n.) a cauzei sale, de către o instanță (...), care va hotărî (...) e asupra încălcării drepturilorşi obligaţiilor sale cu caracter civil, e asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotrivasa” . Modalitatea în care Curtea analizează cauzele care privesc depășirea termenului rezonabil de soluționare
a cauzei reprezintă mecanismul care trebuie aplicat de instanțele naționale ori de câte ori sunt soluționate
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse194
contestații privind durata procesului penal, pentru a se constata dacă mijlocul pus la dispoziție de legislațiaromână în materie penală prin Legea nr. 135/2010 răspunde cerințelor care decurg din jurisprudența Curții.
Primul aspect pe care îl analizează Curtea atunci când este sesizată cu acest gen de cauze, după
parcurgerea fazei admisibilității cererii, este acela de stabili care este durata care trebuie avută în vedere.Momentul de la care începe să curgă această durată – dies a quo – este cel în care o persoană este „acuzată”de comiterea unei infracțiuni. „Acuzarea”, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenție, poate denită ca „noticareaocială, emanând de la autoritatea competentă, a imputării săvârșirii unei infracțiuni” care este de natură săproducă efecte asupra situației suspectului. Raportarea la acest moment se face din punctul de vedere alsuspectului, ca titular al cererii de constatare a tergiversării soluționării cauzei. Dacă partea civilă este cea careinvocă depășirea termenului rezonabil, Curtea a apreciat că se aplică art. 6, din punct de vedere al laturii civile.
Astfel, pentru partea civilă, durata procesului începe să curgă din momentul constituirii ca parte civilă în procesulpenal. Situația este similară pentru partea responsabilă civilmente, respectiv momentul care trebuie avut în
vedere este cel al introducerii în cauză ca parte responsabilă civilmente. Prima concluzie care se desprindeeste că jurisprudența Curții nu vorbește despre persoana vătămată, iar potrivit reglementării interne, persoanavătămată poate titular al unei contestații cu privire la durata procesului. Dacă este doar persoană vătămată,fără să se constituit parte civilă, procedura în derulare nu are caracter civil, iar art. 6 instituie drepturi, garanțiiprocedurale și garanții privitoare la instanță doar cu privire la persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni.Rezultă că reglementarea internă conferă drepturi mai favorabile decât blocul convențional în ceea ce priveștepersoana vătămată. Momentul care trebuie avut în vedere în cazul persoanei vătămate este cel în care aceasta
își manifestă interesul de a participa la derularea cauzei penale prin formularea unei plângeri penale, deexemplu.
1. Înțelesul noțiunii de „acuzație” privind comiterea unei infracțiuni șimomentul de început al duratei procedurii. Exemple din cazuistica Curții
1.1. „În ceea ce îl priveste pe domnul Reiner, Curtea constată că, deși a fost audiat în anul 1991 de poliție, el nu avea niciun motiv să presupună că este vizat personal și nimic nu indica faptul că în acest stadiuera el însuși bănuit de săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Deși este adevăratcă martorul F.G. l-a menționat printre agresorii lui A.A., nu a fost luată nicio măsură care ar putut avea urmări
importante asupra situației sale. În plus, din 1991 până în 1997, el nu a fost citat pentru a depune mărturie șinicio altă măsură nu a fost luată împotriva lui. Deși numărul dosarului penal indică faptul că a fost constituit în anul 1990, nu e mai puțin adevărat faptul că era vorba de o urmărire penală in rem și că era posibil caancheta împotriva reclamantului să înceapă mai târziu. Abia în 13 noiembrie 1997, parchetul l-a audiat și l-ainformat ocial că era bănuit de săvârșirea unei infracțiuni. Prin urmare, Curtea apreciază că abia la aceastădată a început procedura penală în ceea ce îl privește (...)” . De asemenea, ea reaminteşte că, în materiepenală, dreptul de a judecat într-un termen rezonabil are tocmai scopul de a evita „ca o persoană inculpatăsa rămână prea mult în incertitudine privind soarta sa” 60.
Hotărârea este relevantă întrucât în situația analizată sunt prezente cele două momente care se
regăseau în cursul urmăririi penale, respectiv începerea urmăririi penale in rem și începerea urmăririi penale
60 Reiner ș.a. c. României , Hotărârea din 27 septembrie 2007, cererea 1.505/02, parag. 48, 54.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse195
in personam, cumulate cu aducerea la cunoștință a învinuirii. Una dintre rațiunile soluționării cauzei într-untermen rezonabil este de a evita ca o persoană inculpată să rămână prea mult în incertitudine privind soartasa.
1.2. Situația analizată mai sus este diferită de cea din cauza Shabelnik c. Ucraina, raportarea ind lacerința de transparență cu care trebuie să lucreze organul de urmărire penală. „Curtea constată că, odată cereclamantul a fost audiat, a devenit evident că acesta nu relata aspecte privind asistarea la comiterea uneiinfracțiuni, ci mărturisea comiterea unui ilicit penal. Din momentul în care reclamantul a mărturisit comitereafaptei nu se poate susține că organul de anchetă nu suspecta participarea reclamantului la comiterea faptei.Existența unei astfel de suspiciuni este conrmată de faptul că organul de cercetare penală a vericatcredibilitatea susținerilor reclamantului, efectuând o reconstituire a faptei, procedeu probator ce se deruleazăde obicei cu participarea suspectului. În opinia Curții, situația reclamantului a fost substanțial afectată din
momentul în care suspiciunea care-l privea a fost investigată. În consecință, Curtea precizează că, în cauză,art. 6 a fost aplicabil începând cu 15 februarie 2002, când reclamantul a mărturisit că l-a ucis pe domnul K 61”.
1.3. Alte momente considerate de început al duratei procedurii din cazuistica Curțiia) Data ridicării imunității parlamentare: cauza Frau c. Italia62;b) Data efectuării unei percheziții domiciliare raportat la dovezile incriminatoare care au fost descoperite
cu ocazia percheziției domiciliare de natură să ridice suspiciuni cu privire la posibilitatea săvârșirii uneiinfracțiuni de către persoana căreia îi aparțin bunurile respective: cauza Coëme ș.a. c. Belgia63, nu însă șiderularea unei campanii de presă susținute împotriva reclamantului 64.
Potrivit procedurii penale actuale, există un moment al începerii urmăririi penale in rem, iar în momentul în care apar elemente suplimentare de natură să conducă la identicarea persoanei participante la comitereainfracțiunii, procurorul dispune continuarea efectuării urmăririi penale față de persoana respectivă [art. 305alin. (2) NCPP]. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 10 NCPP, suspectului i se aduc de îndată la cunoștințăcalitatea sa și drepturile sale.
2. Momentul nalizării procedurii – dies ad quem ‒ momentul soluționării denitive a acțiunii penale în cazul persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni(suspect, inculpat);
‒ momentul soluționării denitive a acțiunii civile în cazul părții civile sau părții responsabile civilmente; ‒ durata procedurii în fața Curții Constituționale va avută în vedere în cazul în care rezultatul proceduriieste apt să afecteze modul de soluționare a cauzei pe fond, în situația în care instanța națională a dispussuspendarea judecății până la nalizarea judecății în fața Curții Constituționale;
‒ în situații excepționale, data executării hotărârii denitive cu referire la aspectele vizând latura civilă acauzei, respectiv când executarea este mult întârziată.
61 Shabelnik c. Ucraina, Hotărârea din 19.02.2009, cererea 16404/03, parag. 57.62 Hotărârea din 19 februarie 1991, §14.63 Hotărârea din 22 iunie 2000, §133.64 Ibidem.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse196
3. Criteriile în funcție de care este analizat caracterul rezonabil al proceduriiUnele dintre aceste criterii sunt conținute în legislația procesual-penală internă. Curtea analizează
rezonabilitatea duratei procedurii având în vedere mai multe criterii: complexitatea cauzei, natura litigiului,
comportamentul părţilor şi al celorlalţi participanţi la proces.
3.1. Complexitatea cauzeia) complexitatea situației de fapt : numărul mare și natura particulară a capetelor de acuzare, naturaextrem de sensibilă a infracțiunilor imputate (de exemplu siguranța națională), numărul mare al inculpațilorși al martorilor, numărul mare al expertizelor efectuate în cauză etc.;b) complexitatea problemelor de drept incidente în cauză (aspecte vizând conictul de jurisdicții,interpretarea normelor unui tratat internațional etc.);c) complexitatea procedurii (numărul părților, al martorilor, necesitatea efectuării de cereri de cooperare
judiciară, comisii rogatorii, aspecte vizând citarea etc.).Dimpotrivă, dacă modul de reglementare legislativă a procedurii în cauză este unul greoi, complicat, de
natură să producă efecte și asupra celorlalte drepturi garantate persoanei în cauză de art. 6 din Convențieși să lipsească de conținut dreptul de acces la instanță, acest aspect poate avut în vedere în defavoareastatului.
3.2. Natura litigiului, miza procesului pentru reclamantSituații în care Curtea a apreciat că se impune o diligență specială:
a) reclamantul se aă în stare privativă de libertate65. Durata privării de libertate este analizată prin prismaart. 5 parag. 3 și în mod distinct de durata rezonabilă a procedurii reglementată de art. 6, cele douăaspecte ind însă legate între ele.b) reclamantul se pretinde victima unei infracțiuni de violență sau unei infracțiuni imputate unui reprezentantal autorității statale66.
3.3. Comportamentul părțilorSesizarea inițială a unei instanțe necompetente, sustragerea de la derularea anchetei penale, cereri
repetate de amânare a cauzei, schimbarea repetată a apărătorilor cu necesitatea amânării cauzei pentru
pregătirea apărării, formularea abuzivă de cereri repetate de punere în libertate, cereri repetate de recuzare, încercări eșuate de împăcare a părților. În astfel de situații, statul nu este responsabil de durata care s-a scursca urmare a admiterii unor astfel de cereri, dar reprezentanții autorității statale nu trebuie să aibă o atitudinepur pasivă.
3.4. Comportamentul autorităților Se impută statelor perioade de inactivitate prelungite în cursul urmăririi penale sau acordarea de termene
excesiv de mari, citarea defectuoasă a părților, martorilor, casări sau desințări cu trimitere spre rejudecaresuccesive, depunerea cu întârziere a rapoartelor de expertiză dispuse în cauză, cumulată cu pasivitatea
65 Kalashnikov c. Rusia, Hotărârea din 15 iulie 2002, §132.66 Caloc c. Franța, Hotărârea din 20 iulie 2000, § 119, 120.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse197
organului judiciar, conexarea sau disjungerea inutilă a cauzelor, motivarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești, redactarea cu întârziere a rechizitoriului, trimiterea cu întârziere a dosarului către instanța decontrol judiciar.
4. Necesitatea reglementării un recurs efectiv în dreptul intern
4.1. Recomandarea Rec(2004)6 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind îmbunătățirea recursurilor interne
Adoptată de Comitetul de Miniștri în 12.05.2004) prevede: „(...) subliniind că, potrivit art. 13 din Convenție,statele membre s-au angajat să asigure că orice persoană care are o plângere credibilă privind încălcareadrepturilor și libertăților sale garantate de Convenție are dreptul la un recurs efectiv în fața autorităților naționale(...)”.
Recomandă statelor membre: I. să se asigure, printr-o revizuire constantă, în lumina jurisprudenței Curții, că există recursuri internepentru orice persoană care reclamă, într-o manieră credibilă, o încălcare a Convenției și că acesterecursuri sunt efective, în măsura în care pot conduce la o decizie pe fondul plângerii și la un remediuadecvat pentru ecare încălcare constatată;II. să reexamineze, ca urmare a hotărârilor Curții care relevă deciențe structurale sau generale în dreptulsau practica statului, eciența remediilor interne existente și, în măsura în care este necesar, să creezeremedii efective pentru a evita prezentarea la Curte a cauzelor repetitive;III. să acorde o atenție particulară, în legătură cu punctele I și II de mai sus, existenței recursurilor efective
în caz de reclamație credibilă privind durata excesivă a procedurilor jurisdicţionale” .
4.2. „Studiu privind ecienţa acţiunilor interne în materie de durată excesivă a procedurilor”[documentul CDL - AD(2006)036], Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de laVeneţia), 15-16 decembrie 2006
În general, cele mai multe dintre statele membre ale Consiliului Europei (cu excepţia Armeniei, Azerbaidjanului, Greciei, României şi Turciei ) dispun de un instrument procedural care le permite justiţiabililor
să depună plângere în cazul duratei excesive a unei proceduri. În cuprinsul aceluiaşi studiu se identică douăcategorii de remedii: remedii acceleratorii , care pot avea ca efect scurtarea procedurii, atunci când aceastaeste în curs, şi remedii compensatorii , care se caracterizează prin faptul că urmăresc despăgubirea persoaneiprejudiciate prin durata excesivă a procedurii. Recomandarea Comisiei de la Veneţia este implementareaambelor remedii .
Curtea a pronunțat numeroase hotărâri-pilot împotriva statelor semnatare ale Convenției pentru încălcarea art. 6, coroborat cu art. 13 din Convenție, în care analizează măsurile generale pe care stateletrebuie să le adopte pentru a preveni încălcări similare. Astfel, în cauzele Scordino (No. 1), Riccardi Pizzati,Musci, Giuseppe Mostacciuolo (Nos. 1 and 2), Cocchiarella, Apicella, Ernestina Zullo, Giuseppina și Orestina
Procaccini v. Italia, Curtea a precizat că: „(...) Cea mai bună soluție este, indiscutabil, remediul preventiv .
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse198
Curtea reamintește că a precizat în repetate rânduri că art. 6 parag. 1 impune statelor semnatare ale Convențieisă-și organizeze în așa fel sistemul judiciar încât să respecte garanțiile impuse de norma anterior menționată,inclusiv obligația de a soluționa cauza într-un termen rezonabil. În cazul în care sistemul judiciar este decientdin acest punct de vedere, un remediu destinat să accelereze procedura spre a preveni derularea acesteia cudepășirea termenului rezonabil este cea mai bună soluție. Un astfel de remediu oferă avantaje evidente fațăde cel compensatoriu, de vreme ce nu repară doar a posteriori o încălcare a Convenției. Curtea a precizat
în repetate rânduri că acest tip de remediu este efectiv în măsura în care grăbește procedura. Pe de altăparte, este de asemenea evident că, în cazul țărilor în care există deja încălcări ale duratei rezonabile aleprocedurilor judiciare, un remediu destinat a accelera procedurile, deși dezirabil pentru viitor, ar putea să nue adecvat spre a remedia situația în care deja a fost depășită durata rezonabilă a procesului . Diferite tipuri deremedii pot adecvate unor situații particulare. Curtea deja a conrmat, sub acest aspect, caracterul adecvatal remediului constând în reducerea în mod expres și cuanticat a cuantumului pedepsei aplicate ca urmare
a duratei excesive a procedurii . Mai mult, anumite state semnatare ale Convenției, precum Austria, Croația,Spania, Polonia, Slovacia, au ales să combine două tipuri de remedii, unul acceleratoriu și unul compensatoriu.Cu toate acestea, unele state, precum Italia, au înțeles să introducă doar un remediu compensatoriu, fărăca acesta să e apreciat ca neefectiv de Curte. Statele dispun de o largă marjă de apreciere cu privire lamodalitatea de a institui un recurs efectiv în sensul art. 13 din Convenție.”
5. Posibile remedii anterioare Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedurăpenală
5.1. Plângere întemeiată pe dispozițiile art. 95 din Legea nr. 303/2004 Adresată Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare
a unui magistrat, cu încălcarea obligaţiilor profesionale ori cu săvârşirea de către acesta a unor abateridisciplinare. Conform art. 97 lit. f) din lege se consideră abatere disciplinară nerespectarea în mod repetata dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor. „Curtea apreciază că o procedurădisciplinară împotriva judecătorilor poate avea efecte numai asupra situaţiei personale a magistratuluirespectiv şi, prin urmare, nu poate să e considerată drept un recurs efectiv împotriva duratei excesive aprocedurilor (a se vedea, mutatis mutandis, Karrer şi alţii împotriva Austriei , nr. 7464/76, decizia Comisiei din
5 decembrie 1978, DR 14, Horvat împotriva Croaţiei , nr. 51585/99, pct. 47, CEDO 2001 VIII, şi Kormachevaîmpotriva Rusiei , nr. 53084/99, pct. 62, 29 ianuarie 2004)”.
5.2. Acţiune întemeiată direct pe dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturiloromului şi a libertăţilor fundamentale
Posibilă faţă de Constituţia României, care acordă întâietate tratatelor în materie de drepturi ale omuluicare conțin drepturi mai favorabile justițiabililor şi permite aplicarea directă a Convenţiei şi a jurisprudenţeiCurţii. „Curtea consideră că o hotărâre unică nu este sucientă pentru a demonstra existenţa unei jurisprudenţeinterne care să dovedească ecienţa acţiunii examinate. Absenţa jurisprudenţei dovedeşte incertitudinea
actuală a acţiunii în practică (a se vedea, mutatis mutandis, Horvat împotriva Croaţiei , nr. 51585/99, pct. 44,CEDO 2001 VIII). În plus, hotărârea în cauză viza doar situaţia obţinerii unei reparaţii pentru procedurile deja
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse199
nalizate, fără a avea în vedere existenţa unei acţiuni care să accelereze o procedură în derulare. Guvernulnu a oferit niciun exemplu de jurisprudenţă în această privinţă (Rachevi împotriva Bulgariei , nr. 47877/99, pct.64, 23 septembrie 2004, Abramiuc împotriva României , nr. 37411/02, pct.128, 26 februarie 2009)”.
5.3. Reducerea pedepsei pronunţate ca urmare a duratei excesive a procedurii penale
Curtea aminteşte că un reclamant nu poate susţine că este victimă în sensul art. 34 din Convenţie atuncicând autorităţile naţionale au recunoscut – explicit sau în esenţă – şi apoi au reparat încălcarea Convenţieide care acesta se plânge în faţa ei (a se vedea, de exemplu, Dalban împotriva României [MC], nr. 28114/95,pct. 44, CEDO 1999 VI, Scordino împotriva Italiei (nr. 1) [MC], nr. 36813/97, pct. 180-181, CEDO 2006-V,şi Delle Cave şi Corrado împotriva Italiei , nr. 14626/03, pct. 26, CEDO 2007-VI). Fiind vorba, mai exact, deo încălcare a art. 6 § 1 datorită duratei unei proceduri penale, o atenuare a pedepsei constituie în această
privinţă o reparaţie corespunzătoare, din moment ce este măsurabilă şi substanţială (a se vedea Beck împotriva Norvegiei, nr. 26390/95, pct. 27, 26 iunie 2001, Beheyt împotriva Belgiei (dec.), nr. 41881/02, 9octombrie 2007).
6. Contestația privind durata procesului – reglementarea internă
6.1. Titularul contestaţieiSuspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul
judecăţii, contestaţia poate introdusă şi de procuror.
6.2. Termenul de formulare:a) după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aate în cursul urmăririi penale;b) după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aate în cursul judecăţii în primăinstanţă;c) după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac , pentru cauzele aate în căile de atacordinare sau extraordinare.
6.3. Autoritatea competentă în ceea ce privește soluționarea:a) judecătorul de drepturi şi libertăţ i de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primăinstanţă, în cauzele aate în cursul urmăririi penale;b) instanţa ierarhic superioară celei pe rolul căreia se aă cauza, în cauzele penale aate în cursul
judecăţii sau în căile de atac;c) un alt complet din cadrul aceleiaşi secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauzele penale aatepe rolul instanţei supreme.
6.4. Procedura
După înregistrarea dosarului, judecătorul: ‒ îl informează pe procuror sau instanța inferioară despre formularea contestației, cu mențiunea posibilității
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse200
de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta; ‒ solicită transmiterea în cel mult 5 zile a dosarului sau a unei copii certicate a dosarului cauzei; ‒ informează pe suspect/inculpat, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmentedespre formularea contestației și posibilitatea de a formula concluzii scrise într-un anumit termen.Contestaţia se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, fără participarea părţilor şi a
procurorului, procedura ind astfel lipsită de publicitate şi oralitate, cerinţe care nu sunt impuse nici deblocul convenţional. Trebuie precizat însă că standardul de protecţie conferit de dispoziţiile Convenţiei şide jurisprudenţa instanţei de contencios al drepturilor omului este unul minimal, legea fundamentală sau
jurisprudenţa Curţii Constituționale putând oferi un standard mai ridicat de protecţie a drepturilor omului. În 9 iunie 2015, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţia României şi alart. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatereexcepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4884 alin. (5) NCPP şi, în urma deliberărilor, cu majoritate
de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a textului legal menţionat şi a constatat că soluţialegislativă potrivit căreia contestaţia privind durata procesului penal se soluţionează „fără participarea părţilorşi a procurorului” este neconstituţională67.
6.5. Criteriile în aprecierea duratei rezonabile a cauzei penale În reglementarea internă și care se suprapun criteriilor enunțate de Curte:a) complexitatea cauzei , inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanţi şi a dicultăţilor deadministrare a probelor;b) elementele de extraneitate ale cauzei ;
c) faza procesuală în care se aă cauza şi durata fazelor procesuale anterioare;d) comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercităriidrepturilor sale procesuale şi procedurale şi a îndeplinirii obligaţiilor sale în cadrul procesului;e) comportamentul celorlalţi participanţi în cauză, inclusiv al autorităţilor;f) intervenţia unor modicări legislative aplicabile cauzei;g) alte elemente de natură să inuenţeze durata procedurii.Curtea a armat în repetate rânduri că nu se impune persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni să
colaboreze în totalitate cu organul judiciar. Interesează doar exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, iar
nu formularea unor cereri pertinente în cadrul dispozițiilor legale.
Variante minută
I. DISPUNE:
În baza art. 4886 alin. (1) C. proc. pen., admite contestaţia privind durata procesului formulată de persoanavătămată... (date prevăzute de art. 107 C. proc. pen.).Stabileşte drept termen pentru nalizarea urmăririi penale...
67 Nepublicată în Monitorul Ocial al României la data redactării prezentei lucrări.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse201
Contestatoarea persoană vătămată nu poate formula o nouă contestaţie mai devreme de...
În baza art. 275 alin. (3) C. proc pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Denitivă.Pronunţată în şedinţă publică, azi...
II. DISPUNE:
În baza art. 4886 C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată contestaţia privind durata procesului formulatăde suspectul... (date prevăzute de art. 107 C. proc. pen.).
În baza art. 275 alin. (2) C. proc pen., obligă pe suspect la plata sumei de..., cu titlu de cheltuieli judiciareavansate de stat.
Denitivă.Pronunţată în şedinţă publică, azi...
III. DISPUNE:
În baza art. 4881 alin. (4) C. proc. pen., ia act de retragerea contestaţiei formulate de suspectul... privinddurata procesului obiect al dosarului nr.../..., aat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria...În baza art. 488 6 alin. (4) C. proc. pen., aplică suspectului o amendă judiciară în cuantum de... lei, pentruformularea cu rea-credinţă a prezentei contestaţii.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc pen., obligă pe suspect la plata sumei de..., cu titlu de cheltuieli judiciareavansate de stat.Denitivă.Pronunţată în şedinţă publică, azi...
PrecizăriNu se poate formula contestație mai devreme de împlinirea unui termen de 1 an de la începerea urmăririi
penale. Se pune însă întrebarea ce se întâmplă în situația în care se formulează contestație la 1 an și douăluni de la începerea urmăririi penale, dar, între timp, s-a dispus trimiterea în judecată. O astfel de contestațieeste inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, legiuitorul a stabilit pașii de urmat în situația admiterii contestației(respectiv stabilirea unui termen pentru nalizarea urmăririi penale), iar pe de altă parte, Curtea, atunci cândanalizează o cauză raportat la art. 6, are în vedere cauza în ansamblu, analizând întreaga procedură, în caremomentul nal este cel al rămânerii denitive a hotărârii.
6.6. Dispoziții tranzitorii – art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modicarea şicompletarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
„Dispoziţiile art. 4881
- art. 4886
din Legea nr. 135/2010 cu modicările şi completările aduse prin prezentalege, referitoare la contestaţia privind durata rezonabilă a procesului penal, se aplică numai proceselor penale
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse202
începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010”.Nu s-a reglementat un remediu compensatoriu, instanțele urmând să facă aplicarea directă a dispozițiilor
Convenției. De asemenea, nu există un remediu în situația în care nu ne aăm în ipoteza normei, pentruprocese penale începute anterior intrării în vigoare a NCPP urmând să se recurgă la remediile indicate deCurte ca ind efective, respectiv remediul compensatoriu, constând e în despăgubiri prin exercitarea uneiacțiuni civile întemeiate pe regulile răspunderii civile delictuale, e în reducerea pedepsei.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse203
Executarea hotărârilor penale
Prelegere susținută de judecător Raluca MOROȘANU
1. Introducere Intenţia Comisiei de elaborare a părţii din Noul Cod de procedură penală (în continuare, NCPP)referitoare la executarea penală nu a fost neapărat să modice textele, deoarece, oricum, în cuprinsul nouluiCodul penal (în continuare, NCP) au intervenit multiple modicări, ci s-a încercat transpunerea în parteareferitoare la executarea hotărârilor penale a celor mai bune modalităţi de punere în executare a modicărilordin NCP, în concret modalităţile de individualizare a executării pedepsei şi tot ceea ce a apărut nou în Codulpenal. Trebuie observat că partea de executare a pedepselor din NCPP, ca şi în privința tuturor dispoziţiilordin NCP, este dublată și mult detaliată de ceea ce s-a reglementat în legile de executare. Dacă se are în
vedere dispunerea unei anumite soluţii, unei anumite modalităţi de punere în executare, trebuie avută în vedereşi modalitatea prevăzută în cele două legi: Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsuriloreducative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şiLegea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal. În consecință, instanța ar trebui să aibă în vedere, la pronunțarea soluției, șiredactarea minutei și aceste dispoziții din legile speciale. Spre exemplu, în materia minorilor se regăsesc foartepuţine reglementări în Cod, practic sunt reglementate măsurile educative, iar modalitatea în care se executăele, ce se întâmplă după pronunțarea soluției, se regăsește, de fapt, în Legea nr. 253/2013.
2. Prezentarea generală a tipurilor de cauze cu care poate sesizatăinstanța în temeiul Legii privind executarea pedepselor neprivative delibertate, în funcţie de gradul de jurisdicţie Instanţa de executare a rămas, în continuare, cea care a judecat cauza în primă instanţă.
Hotărârile privind măsurile de siguranţă, măsurile asigurătorii şi măsurile preventive se pun în executare,după caz, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa care le-adispus.
Când hotărârea instanţei de apel a fost modicată prin hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
(ÎCCJ), pronunţată în recurs în casaţie, ÎCCJ trimite instanței de executare un extras de pe hotărâre, în ziuapronunțării, cu datele necesare punerii în executare, în măsura în care se modică în calea extraordinară deatac, cum a devenit acum recursul în casaţie.
Hotărârile care se pun în executare rămân aceleași ca și în codul anterior: hotărârile care rămândenitive, ind executorii, sau hotărâri care sunt nedenitive, dar executorii, cum sunt cele din materia măsurilorpreventive sau alte situaţii în care legea prevede în mod expres, de exemplu în cazul măsurilor asigurătorii. Ce se înţelege prin punerea în executare? Depinde de ecare măsură: când vorbim despre o hotărârepronunţată în fond, e că instanţa a fost sesizată cu rechizitoriu, e cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei,punerea în executare va efectuată de judecătorul delegat cu executarea, acesta căpătând numeroase atribuţii
sub imperiul NCPP, reglementate în art. 15 din Legea nr. 253/2013: „În realizarea activităţii de îndrumare şi
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse204
control al executării pedepselor şi măsurilor educative şi a altor măsuri prevăzute de prezenta lege, neprivativede libertate, judecătorul delegat cu executarea exercită următoarele atribuţii: a) asigură punerea în executare,
prin comunicarea, către serviciul de probaţiune şi alte instituţii prevăzute de prezenta lege implicate înexecutarea pedepselor şi măsurilor neprivative de libertate, a copiilor de pe hotărâre sau, după caz, de pedispozitivul acesteia, prin care s-au dispus aceste pedepse sau măsuri; b) asigură punerea în executare amăsurilor educative neprivative de libertate, prin exercitarea competenţelor prevăzute de prezenta lege; c)sesizează instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursulexecutării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare; d) rezolvă incidentele ivite în cursul executării date prinlege în competenţa sa; e) sesizează instanţa de executare, în cazurile prevăzute de prezenta lege, pentrumodicarea conţinutului, înlocuirea, încetarea unor obligaţii sau revocarea unor pedepse ori măsuri neprivativede libertate; f) soluţionează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune; g) aplică amenzi judiciareîn cazul comiterii unor abateri judiciare prevăzute de prezenta lege; h) îndeplineşte alte atribuţii date prin lege în
competenţa sa” . Când este vorba despre măsuri de siguranţă, măsuri asigurătorii şi măsuri preventive, acestea se pun
în executare de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa care ledispune, prin Biroul executări penale. La nivelul instanţei de fond, la judecătorie, judecătorul de drepturi şi libertăţi se ocupă de măsurilepreventive în cursul urmăririi penale, măsuri de siguranță provizorii, percheziții etc. (în camera de consiliu).
Aceste încheieri se pun în executare de către judecătorul de drepturi și libertăți. Termenul de declarare a căii deatac curge de la pronunțare sau de la comunicare, după caz. Soluția se comunică și procurorului, dacă nu a fostprezent la pronunţare.
Se pune problema dacă se comunică dispozitivul încheierii sau încheierea integral. Soluția va probabildiferită de la o instanță la alta. Este un aspect care va stabilit de jurisprudență. Un alt tip de cauze pe care îl va judeca judecătorul de drepturi şi libertăţi va viza contestația împotrivatergiversării urmăririi penale (în camera de consiliu). În acest caz nu se pun probleme de executare, doar soluţiava comunicată procurorului, în măsura în care este admisă sau respinsă. Mai departe, la judecătorie, judecătorul de cameră preliminară va dispune asupra măsurilor preventive
în cursul procedurii de cameră preliminară (în camera de consiliu). Termenul de declarare a căii de atac curgede la pronunțare sau de la comunicare, după caz. Soluția se comunică și procurorului.
Un alt tip de cauză de care se va ocupa judecătorul de cameră preliminară îl reprezintă procedura decameră preliminară în cauzele în care sesizarea se face prin rechizitoriu, precum şi plângerile împotriva soluțiilorprocurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată. Măsurile se pun în executare de către judecătorul decameră preliminară. Nu se pune problema executării, dacă plângerile se resping sau în cazul restituirii cauzeila parchet, ci doar a comunicării soluţiei. Dacă judecătorul reţine cauza spre judecare înseamnă că va urmaprocedura obişnuită, iar punerea în executare la nal o va face Biroul executări penale. Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată încauză, potrivit art. 346 alin. (7) NCPP: „Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecățiiexercită funcția de judecată în cauză” .
Măsurile preventive în cursul judecăţii se pun în executare de către instanţa de judecată, aceastaurmând să comunice toate adresele, în funcţie de măsura preventivă dispusă.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse205
În cazul sesizării cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, ind în prezența unei soluţii pronunţate prinsentinţă, similară, din punct de vedere al executării, celei din ipoteza sesizării prin rechizitoriu, punerea înexecutare se va face de către judecătorul delegat.
Alte tipuri de cauze care mai pot puse în executare de Biroul executări penale sunt diferite cereri alecondamnaţilor în materia executărilor. Şi la tribunal, judecătorul de drepturi şi libertăţi este cel care deţine atribuţii în ceea ce priveşte măsurilepreventive în cursul urmăririi penale, măsuri de siguranță provizorii, percheziții etc. (în camera de consiliu),punându-le în executare. În ceea ce priveşte contestația împotriva încheierilor pronunțate în primă instanță de judecătorul dedrepturi și libertăți de la judecătorie (camera de consiliu), încheierile se pun în executare de către judecătorul dedrepturi și libertăți. Procedura este similară celei de la judecătorie şi în cazul contestației împotriva tergiversăriiurmăririi penale.
Se pune problema care este felul hotărârii și al ședinței în cazul contestației: decizie în ședință publică,potrivit art. 4251 NCPP, sau încheiere în camera de consiliu, potrivit art. 203 alin. (5) NCPP?
Deși problema s-a ridicat cu privire la contestaţia împotriva încheierilor privind măsurile preventive,considerentele se mențin și în ceea ce privește contestația referitoare la tergiversare.
Procedurile din camera preliminară şi cele de la drepturi şi libertăţi sunt nepublice. Articolul 4251NCPP intervine doar să reglementeze în segmentul unde legea nu reglementează de fapt: „(1) Calea de ataca contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articolind aplicabile când legea nu prevede altfel. (2) Pot face contestație procurorul și subiecții procesuali la carehotărârea atacată se referă, precum și persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în
termen de 3 zile, care curge de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru celelalte persoane,dispozițiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător. (3) Contestația se depune la judecătorul dedrepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanța care a pronunțat hotărârea carese atacă și se motivează până la termenul stabilit pentru soluționare, dispozițiile art. 415 aplicându-se în modcorespunzător.(4) La soluționarea contestației, dispozițiile art. 416 și art. 418 se aplică în mod corespunzător;în cadrul acestor limite, la soluționarea contestației împotriva încheierii privind o măsură preventivă se poatedispune o măsură mai puțin gravă decât cea solicitată sau decât cea dispusă prin încheierea contestată ori se
pot modica obligațiile din conținutul măsurii contestate. (5) Contestația se soluționeaza de către judecătorul de
drepturi și libertăți, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizatesau, după caz, de către instanța superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curți deCasație și Justiție, în ședință publică, cu participarea procurorului. (6) La soluționarea contestației se citează
persoana care a făcut contestația, precum și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, dispozițiileart. 90 și art. 91 aplicându-se în mod corespunzător. (7) Contestația se soluționează prin decizie, care nu estesupusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții: 1. respingerea contestației,cu menținerea hotărârii atacate: a) când contestația este tardivă sau inadmisibilă; b) cand contestația estenefondată; 2. admiterea contestației și: a) desințarea hotărârii atacate și soluționarea cauzei; b) desințareahotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, atunci
când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea” .
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse206
Dacă art. 203 alin. (5) stabileşte explicit că, „în cursul urmăririi penale și al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile și contestațiile privitoare la măsurile preventive se soluționeazăîn cameră de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunță în camera de consiliu” , nu se poate pune
problema aplicării celuilalt text. În ceea ce priveşte contestaţia la măsurile preventive din cursul judecăţii, sunt aplicabile dispozițiileart. 4251, care stabileşte, în alin. (5): „Contestația se soluționează de către judecătorul de drepturi și libertăți,respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate sau, după caz, decătre instanța superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curți de Casație și Justiție,în ședință publică, cu participarea procurorului” .
Aceleaşi tipuri de cauze soluţionează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la nivelul tribunalului: măsuripreventive în cursul urmăririi penale, măsuri de siguranță provizorii, percheziții etc. (camera de consiliu), caresunt puse în executare de judecătorul de drepturi și libertăți, contestația împotriva încheierilor pronunțate în
primă instanță de judecătorul de drepturi și libertăți de la judecătorie (camera de consiliu), care, de asemenea,este pusă în executare de judecătorul de drepturi și libertăți, contestația împotriva tergiversării urmăririi penale.
În camera preliminară: măsurile preventive în cursul procedurii de cameră preliminară (camera deconsiliu), care sunt puse în executare de judecătorul de cameră preliminară, contestația împotriva încheierilorpronunțate în primă instanță de judecătorul de cameră preliminară de la judecătorie, procedura de camerăpreliminară în cauzele în care sesizarea se face prin rechizitoriu, plângeri împotriva soluțiilor procurorului deneurmărire sau de netrimitere în judecată (pentru infracțiuni de competența tribunalului).
Atunci când este vorba despre tribunal ca instanţă de fond, acesta judecă în şedinţă publică. În ceea cepriveşte sesizarea prin rechizitoriu, judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită
funcţia de judecată în cauză. Măsurile preventive, în cursul judecății, sunt puse în executare de instanță. Deasemenea, alte tipuri de cauze cu care poate sesizat tribunalul ca instanţă de fond pot : sesizarea cu acordde recunoaștere a vinovăției, contestația împotriva încheierilor pronunțate în primă instanță în materia măsurilorpreventive de judecătorie (ședință publică, decizie), care sunt puse în executare de instanță, contestația
împotriva tergiversării judecății de către judecătorie, alte cereri (de exemplu, în materia executării). La nivelul curţii de apel, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate sesizat cu: măsuri preventive încursul urmăririi penale, măsuri de siguranță provizorii, percheziții etc. (camera de consiliu), contestația împotriva
încheierilor pronunțate în primă instanță de judecătorul de drepturi și libertăți de la tribunal, contestația împotriva
tergiversării urmăririi penale. Tot la acest nivel, judecătorul de cameră preliminară poate sesizat cu: măsuripreventive în cursul procedurii de cameră preliminară (camera de consiliu), contestația împotriva încheierilorpronunțate în primă instanță de judecătorul de cameră preliminară de la tribunal, procedura de camerăpreliminară în cauzele în care sesizarea se face prin rechizitoriu, plângeri împotriva soluțiilor procurorului deneurmărire sau de netrimitere în judecată (camera de consiliu). Cauzele cu care poate sesizată curtea de apel ca instanţă de fond, aceasta judecând în şedinţă publică,vizează următoarele ipoteze: dacă sesizarea s-a făcut prin rechizitoriu, ind în discuţie judecarea unei cauze înfond, judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză[art. 346 alin. (7) NCPP: „Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia
de judecată în cauză” ], măsuri preventive în cursul judecății (sunt puse în executare de instanță), sesizarea cu
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse207
acord de recunoaștere a vinovăției, contestația împotriva încheierilor pronunțate în primă instanță în materiamăsurilor preventive de tribunal (ședință publică, decizie), contestația împotriva tergiversării judecății de cătretribunal, alte cereri (de exemplu, în materia executării). De asemenea, în cazul apelurilor împotriva sentințelor
pronunțate de judecătorii, curtea de apel se pronunță prin decizie denitivă și se emite extras de la judecătoruldelegat cu executarea, care va trimis spre judecătorie în ziua în care s-a pronunţat decizia. În cazul apelurilor împotriva sentințelor pronunțate de tribunale, curtea de apel se pronunță prin decizie denitivă, se emite extrasde către judecătorul delegat cu executarea către tribunal. Deciziile pronunțate în apel sunt comunicate înintegralitate. Dacă se discută măsurile preventive în cursul judecării apelului, se pronunță încheiere denitivă(ind ultima cale de atac).
Termenul de recurs în casaţie de 30 de zile curge de la momentul comunicării integrale a deciziei, motivpentru care nu se comunică doar dispozitivul, ci decizia, imediat după ce a fost redactată, către toate părţile. În ceea ce priveşte rămânerea denitivă a hotărârii sub imperiul NCPP , hotărârile primei instanţe rămân
denitive:1. la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă contestaţiei sau apelului (de exemplu, hotărârilede declinare);2. la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestaţiei: a) când nu s-a declarat apel sau contestaţie în termen; b) când apelul sau, după caz, contestaţia declarată a fost retrasă înăuntrul termenului;3. la data retragerii apelului sau, după caz, a contestaţiei, dacă aceasta s-a produs după expirareatermenului de apel sau de introducere a contestaţiei;4. la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestaţia.
În noțiunea de „contestaţie” se includ şi contestaţiile formulate împotriva hotărârilor din materiaexecutării, care, potrivit art. 597 alin. (7) şi (8) NCPP, pot atacate cu contestaţie: „(7) Hotărârile pronunțateîn primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot atacate cu contestație la instanța ierarhicsuperioară, în termen de 3 zile de la comunicare. (8) Judecarea contestației la hotărârea primei instanțe se faceîn ședință publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aat în stare de detenție sau internat într-uncentru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanței prin care sesoluționează contestația este denitivă. Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător” . Hotărârea instanţei de apel rămâne denitivă la data pronunţării acesteia, atunci când apelul a fost
admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel. Hotărârea pronunţată în calea de atac a contestaţiei rămâne denitivă la data pronunţării acesteia,atunci când contestaţia a fost admisă şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei care o judecă.
Din acest moment, hotărârea devenind executorie, poate pusă în executare. Instanţa de executare rămâne cea care a judecat cauza în prima instanţă.
3. Contestaţia la executare în NCPP şi în art. 23 din LPA NCPP Hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot atacate cu contestaţie la instanţaierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
Judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în sedinţă publică, cu citarea persoanei
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse208
condamnate. Condamnatul aat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ este adus la judecată.Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este denitivă.Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Procedura la instanţa de executare este comună pentru toate situaţiile din cursul executării (amânare, întrerupere, liberare condiţionată, revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere, amânarea pedepseiş.a.m.d.) şi este prevăzută de art 597 NCPP: „(1) Când rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlueste dată în competenţa instanţei de executare, preşedintele completului de judecată dispune citarea părţilorinteresate şi, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din ociu în cazurileîn care asistenţa juridică este obligatorie. Condamnatul aat în stare de detenţie sau internat într-un centrueducativ este adus la judecată. Şedinţa în care se judecă contestaţia la executare sau celelalte tipuri de cauzedin cursul executării este publică. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau adetenţiunii pe viaţă se citează şi administraţia penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul. (...) (3)
Participarea procurorului este obligatorie. (4) După ascultarea concluziilor procurorului și a părților, instanța se pronunță prin sentință. (5) Dispozițiile cuprinse în titlul III al părții speciale privind judecata care nu sunt contraredispozițiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător. (6) Dispozițiile alin. (1)-(5) se aplică și în cazul încare rezolvarea uneia dintre situațiile reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței în a căreicircumscripție se aă locul de deținere. În acest caz, soluția se comunică instanței de executare” . Se pune problema în ce măsură este posibilă judecarea contestaţiei la executare în lipsă, la cerere,conform art. 597 alin. (5), raportat la art. 353 alin. (6). În cursul judecăţii, oricare dintre părţi poate solicita ca
judecata să aibă loc în lipsă. Având în vedere textul care face trimitere la dispoziţiile din cursul judecăţii care nusunt contrare acestui capitol, se apreciază că ar posibilă şi judecarea în lipsă în cazul contestaţiei la executare,
dacă este formulată o cerere în acest sens. Calea de atac împotriva hotărârii care se pronunţă în contestaţia la executare şi în materia executării îngeneral o reprezintă contestația la instanţa ierarhic superioară.
Se pune problema în ce măsură sunt incidente dispozițiile art. 4251 NCPP şi în cazul hotărârilorpronunţate în materia executării. Apreciem că textul menționat este incident cel puţin în parte, măcar pentrufaptul că prevede cum anume se soluţionează contestaţia, în alin. (7): „Contestația se soluționează prin decizie,care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții: 1. respingereacontestației, cu menținerea hotărârii atacate: a) când contestația este tardivă sau inadmisibilă; b) când
contestația este nefondată; 2. admiterea contestației și: a) desințarea hotărârii atacate și soluționarea cauzei;b) desințarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea” . Trebuie observat însă că judecarea contestaţiei la contestaţia la executare se face de către un singur
judecător, ca în toate celelalte cazuri de contestaţie. În ceea ce privește cazurile de contestaţie la executare, dispozițiile lit. a)-c) ale art. 598 NCPP sunt
identice cu cele din art. 461 CPP 1969: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era denitivă; b) cândexecutarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) cândse iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Pentru
cazul prevăzut la lit. d) (când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse209
micşorare a pedepsei) s-au eliminat incidentele ivite în cursul executării, considerându-se că acestea vor soluţionate de judecătorul delegat cu executarea, conform dispoziţiilor din Legea nr. 253/2013. Referitor la deciziile pronunţate în soluționarea recursurilor în interesul legii , nu sunt foarte multe
pronunţate în materia executării, unele ind în continuare de actualitate, altele nu. De exemplu, decizia carese referă la situaţia în care o persoană este condamnată sub o identitate falsă (Decizia nr. 9/2011), care estesupusă cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 lit. d) CPP 1968, cu referire la orice alt incidentivit în cursul executării. Pentru că în NCPP nu mai există situaţia de la art. 461 lit. d), prin eliminarea referirii laincidentul ivit în cursul executării, decizia nu mai este de actualitate, dar situaţia s-ar putea încadra la lit. b). Estede actualitate, în schimb, Decizia nr. 8/2007, care se referă tot la contestaţia la executare [lit. d] teza penultimă
– cauze de stingere ori de micșorare a pedepsei], cu referire la modicarea cuantumului consecinţelor deosebitde grave. Ea rămâne valabilă, mai ales în contextul existenţei unor discuţii cu privire la aplicarea legii penalemai favorabile, din această perspectivă.
În ceea ce priveşte instanţa competentă, ca şi până acum, în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit.a), b) şi d) NCPP, contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazulprevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută.
În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs încasaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau ÎCCJ. Soluţia este valabilă şi în cazul contestaţieiformulate împotriva soluției pronunțate în contestaţia la executare.
4. Contestaţia privind aplicarea legii penale mai favorabile după intrarea în vigoare a NCPP Articolul 23 din LPA NCPP a fost modicat în mai multe rânduri. În forma iniţială, se făcea referirela instanţa de executare ca ind cea care urma să soluţioneze aceste contestaţii. Articolul s-a modicat însensul că aceste contestaţii vor soluționate de instanţele de la locurile de deţinere. Competenţa a rămas lainstanţa de deţinere corespunzătoare în grad instanţei de executare pentru persoanele aate în penitenciar
în executarea hotărârilor de condamnare, în timpul amânării sau întreruperii executării pedepsei sau în cursulexecutării măsurilor educative din ociu, de fapt, la sesizarea Comisiei desemnate la penitenciar. În continuare,se pun pe rol contestaţiile la executare, însă se judecă în conformitate cu procedura specială prevăzută deart. 23. Textul modicat face referire la un termen de 6 luni, în care trebuie formulată sesizarea, pentru a face
aplicabile dispozițiile speciale de procedură. După trecerea acestui termen, cererile vor judecate ca oricecontestaţie la executare. În cazul mandatelor nepuse în executare pentru pedepse pentru care a intervenit prescripţia specială,instanţa de executare ar trebui sesizată de judecătorul delegat, dar nu în baza art. 23. Ar trebui retrasemandatele, deoarece unii condamnați sunt daţi în urmărire internaţională. În asemenea cazuri este sesizatăinstanţa pentru a dispune prin sentinţă şi, în consecință, să se retragă mandatul. Totodată, în mod periodic severică pedepsele care nu mai pot executate din cauza faptului că persoana respectivă a decedat ori s-a
împlinit termenul de prescripţie. O situație relativ nouă apărută este cea în care, invocând stabilirea rezidenţei înstrăinătate, condamnaţii solicită aplicarea legii mai favorabile din țara de rezidență privind amnistia şi graţierea
pentru infracţiuni pentru care au fost condamnaţi în România. Procedura în faţa instanţei de executare se desfăşoară fără participarea condamnatului, fără participarea
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse210
procurorului și fără asistenţă juridică. Dispozitivul hotărârii se comunică în ziua pronunţării condamnatului şiprocurorului (felul hotărârii – sentinţă) în şedinţă publică, hotărârea ind executorie în situaţia în care instanţade executare constată intervenirea legii penale de dezincriminare ori a legii penale mai favorabile şi prin care se
dispune punerea în libertate. Instanţa competentă este e instanţa de la locul de deţinere corespunzătoare îngrad instanţei de executare, e chiar instanţa de executare. În continuare au fost puse în discuție unele situații și probleme practice.
1. Condamnatul are trei mandate de executat, necontopite. Una dintre sentințe este pronunțată de judecătorie, alta de tribunal, a treia de curtea de apel.
Ce instanță va sesizată? Dar dacă se apreciază de către comisie că numai pentru pedeapsa aplicată prin sentința pronunțată de judecătorie se impune aplicarea legii mai favorabile, ce instanță va sesizată?
Dacă cele trei mandate sunt emise de instanţe egale în grad, competența aparține instanţei
corespunzătoare circumscripţiei locului de deţinere. Dacă mandatele sunt emise de instanţe de grade diferite,competentă este instanţa cu gradul cel mai mare de la locul de deţinere cu privire la toate mandatele. Apreciemcă mandatele ar trebui contopite.
A fost exprimată și opinia că aplicarea procedurii speciale pentru contopire ar conduce la încălcarea unordrepturi fundamentele ale condamnatului, în contextul în care se realizează în camera de consiliu. Regulaeste şedinţa publică, cu participarea condamnatului, cu asistenţă juridică și prezenţa obligatorie a procurorului,mandatele de executare urmând să e emise ulterior. Ce conţinut vor avea acestea? Dar dacă contestaţia ar trebuit admisă pentru amândouă?
Contestaţia poate viza un singur mandat, existând posibilitatea disjungerii şi formării unui dosar separat
pentru ecare. Într-o situație concretă, același judecător a soluționat ambele contestații, contopirea urmând săaibă loc după aplicarea legii penale mai favorabile.
2. Condamnatul are de executat o pedeapsă rezultantă, aplicată de judecătorie în contopire. Au fostcontopite o pedeapsă aplicată printr-o sentință pronunțată de judecătorie și o alta de tribunal.
Ce instanță va sesizată?
Instanţa sesizată va judecătoria, deoarece ea a fost ultima instanţă care a contopit pedepsele. În ipoteza în care tribunalul este instanţa care emite o hotărâre la o sesizare unde există contopite
trei hotărâri judecătoreşti, prima pentru care s-a primit rechizitoriul de la DNA, a doua pentru care s-a primitrechizitoriul de la parchetul de pe lângă tribunal şi a treia pentru care s-a primit rechizitoriul de la parchetul depe lângă judecătorie, se pune problema cărui parchet din cele trei i se comunică soluţia. De la ce dată curgetermenul pentru calea de atac, având în vedere dispoziţiile nale ale art. 23, care prevăd că hotărârea secomunică? Deci care dintre cele trei parchete poate formula contestaţie?
Parchetul care poate iniţia calea de atac, respectiv parchetul corespunzător, adică cel de pe lângătribunal, în acest caz.
S-a arătat că, la nivelul DNA există un ordin intern care obligă aceste structuri să iniţieze căile de atacatunci când este nevoie. În momentul soluţionării contestaţiilor s-au primit adrese prin care se solicita ca
soluţiile să le e comunicate în vederea promovării căilor de atac. Aceste structuri sunt interesate strict de
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse211
soluţiile din cauzele instrumentate de ele. Aşadar, dacă se discută despre o contopire, aceasta va rămâne încompetența parchetului obişnuit.
În art. 23 se prevede că dispozitivul hotărârii se comunică procurorului şi condamnatului în ziuapronunţării. Aşadar, hotărârea, în integralitatea ei, poate atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară,
în termen de 3 zile de la comunicare. De asemenea, nefăcându-se distincţie, hotărârea trebuie comunicată şiparchetului, în vederea formulării căii de atac.
Potrivit dispozițiilor alin. (3) al art. 23 LPA NCPP, în cazurile prevăzute la alin. (2) – persoane aate înexecutare – dacă, potrivit Codului de procedură penală, competența ar reveni mai multor instanțe de graddiferit, competența de a soluționa cauza cu privire la toate incidentele la executare privind aceeași persoanărevine instanței superioare în grad, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, instanța sesizată cu privire la situațiileprevăzute la alin. (2) va examina și rezolva, din ociu, referitor la aceeași persoană, orice aspecte necesaresoluționării cauzei.
Ca ordine de prioritate se vor lua în discuţie următoarele: faptele dezincriminate, situaţiile care pot ducela punerea în libertate, pedepsele care, prin aplicarea legii mai favorabile, trebuie reduse și sunt executateintegral, situaţie care, de asemenea, poate duce la punere în libertate, pedepsele care trebuie reduse. Toateaceste situații au în vedere condamnați aați în executarea pedepsei şi se iniţiază din ociu, prin sesizareacomisiei desemnate în acest scop.
Există şi alte situaţii de sesizare, nu neapărat pentru reducerea pedepsei sau pentru punerea în libertate,ci doar, de exemplu, pentru pedepse complementare mai favorabile potrivit NCP.
S-a pus problema dacă este posibilă formularea unei contestații la executare pentru condamnați pentrucare s-au recunoscut sentințe pronunțate în străinătate și aceștia au fost transferați în România în vederea
executării pedepsei. Care este instanța competentă?Referitor la această problemă s-a arătat că, în practică, la Curtea de Apel Braşov, o atare contestație
a fost considerată admisibilă, ind deja pronunțate hotărâri în acest sens. În concret, tribunalul a respinscontestația ca indmisibilă, iar curtea de apel a judecat contestația pe fond și a admis-o. Instanţa competentăeste aceea corespunzătoare raportat la infracţiunile pentru care s-a pronunțat condamnarea, respectiv instanțacorespunzătoare celei care ar judecat în primă instanţă. Spre exemplu, dacă respectiva condamnare s-apronunțat pentru omor, competența aparține tribunalului.
Argumentul ar trebui să e acela că, hotărârea ind recunoscută, este ca şi când ar fost pronunţată
de o instanţă română. Alt argument ar că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 302, în decembrie 2013,adaptarea pedepsei la maximul special prevăzut de legea română pentru infracţiunea respectivă esteobligatorie. După modicările intervenite la Legea nr. 302/2004, conversiunea condamnării este obligatoriusă e făcută prin compararea maximului special de pedeapsă, nu cel general, ceea ce impune să se facă şicu hotărâri denitive pentru sentinţe pronunţate în străinătate pentru condamnaţi transferaţi în România învederea executării pedepsei.
În ipoteza unei hotărâri recunoscute în România prin care s-a dispus condamnarea pentru trei infracţiuni(viol, lipsire de libertate şi vătămare corporală), ind menționat doar cuantumul total al pedepsei, 21 de ani,conform cumulului aritmetic din legislația statului de condamnare, care va soluția? Aceeași întrebare pentru
ipoteza a trei furturi în care s-a aplicat cumulul aritmetic, de 11 ani.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse212
Referitor la acest aspect s-a precizat că, în practica unei instanțe, într-o situație similară, s-a analizatecare pedeapsă aplicată efectiv în raport de legea română. Dacă pedeapsa aplicată efectiv a fost mai mare,aceasta a fost redusă, apoi pedepsele au fost cumulate, conform normelor aplicabile potrivit legislației statuluide condamnare.
S-a apreciat însă că se va face comparaţia cu maximul prevăzut în legea nouă.
3. Inculpata X execută o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporalădin culpă prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) CP 1969. Se reține că în 11.01.2012 a provocat un accident decirculație care a cauzat 70-80 de zile de îngrijire medicală părții vătămate Y.
Se impune promovarea unei contestații la executare? Dar dacă inculpata executa o pedeapsă pentrusăvârșirea infracțiunii de prostituție prevăzută de art. 328 CP 1969? Dar dacă i s-a aplicat o pedeapsă cususpendarea condiționată a executării?
Pentru prima faptă a intervenit dezincriminarea, nu mai sunt întrunite toate condiţiile prevăzute delege, pentru prostituţie a intervenit, de asemenea, dezincriminarea, chiar dacă i s-a aplicat condamnatei opedeapsă cu suspendarea executării, acest aspect nu are relevanță, având în vedere intervenţia unei legi dedezincriminare.
Se pune problema cum se rezolvă această situaţie din punct de vedere procedural: din ociu sau seaşteaptă să se formuleze cerere de către condamnat? Se observă că nu este întrunită condiţia urgenţei.
Dacă ar fost o suspendare sub supravegherea serviciului de probaţiune, în acest caz sesizarea ar venit de la serviciul de probaţiune spre judecătorul delegat cu executarea, aplicându-se dispozițiile art. 23, iar
judecătorul delegat sesizează instanţa.
Model minută
În baza art. 595 C. proc. pen., admite sesizarea .../ cererea formulată de persoana condamnată... (date prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. pen.), de aplicare a legii penale mai favorabile.Constată că infracţiunea de prostituţie, prevăzută de art. 328 din Codul penal din 1969, pentru care afost condamnată inculpata... prin sentinţa penală nr. ..., din..., pronunţată de..., denitivă prin..., a fostdezincriminată.
În baza art. 4 C. pen., constată că executarea pedepsei pronunţate în baza legii vechi, prin sentinţapenală nr. ..., din..., pronunţată de..., denitivă prin..., precum şi toate celelalte consecinţe penale alehotărârii judecătoreşti privitoare la această faptă încetează prin intrarea în vigoare a Noului Cod penal,
în 1.02.2014.Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei condamnate..., dacă nu este deţinută în altă cauză.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Executorie.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, azi...
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse213
4. Condamnatul X, aat în Penitenciarul Giurgiu, execută pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentrusăvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. e) CP 1969, ind condamnat de JudecătoriaSector 3. Se reține că în 12.02.2012, orele 13:00, a sustras o geantă care conținea bani dintr-un autoturism,
portiera acestuia neind încuiată, ind arestat preventiv în aceeași zi.Se impune promovarea unei contestații la executare din ociu în 1.02.2014? În caz armativ, cum va
soluționată? Dar dacă fapta era comisă în 10.02.2011, și contestația era soluționată în 14.02.2014?
S-a arătat că în contestația la executare nu se poate schimba încadrarea juridică, pentru că existăautoritate de lucru judecat, dar există obligația instanței să analizeze corespondentul din legea nouă [furtsimplu, art. 228 alin. (1), cu pedeapsă de la 6 luni la 3 ani, aspect care trebuie să e cuprins în motivare].
Așadar, se impune promovarea unei contestații la executare, dar aceasta nu ar reprezenta o situație deurgență, întrucât ceea ce s-ar întâmpla într-o asemenea contestație ar reducerea pedepsei de la 3 ani și 6luni la 3 ani, cu deducerea perioadei deja executate, anularea mandatului de executare și emiterea unui nou
madat de executare.Referitor la cea de-a doua problemă se constată că deja a executat câteva zile peste 3 ani, se admite
contestația la executare, se constată că pedeapsa a fost executată în perioada 10.02.2011-10.02.2014 și sedispune punerea de îndată în libertate a persoanei condamnate.
Minută
În baza art. 595 C. proc. pen., admite sesizarea .../ cererea formulată de persoana condamnată... (date prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. pen.), de aplicare a legii penale mai favorabile.
Constată intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa la care a fost condamnată inculpata...prin sentinţa penală nr. ..., din ..., pronunţată de ..., denitivă prin ..., pentru infracţiunea de ..., prevăzutăde...
În baza art. 6 alin. (1) C. pen., reduce pedeapsa aplicată inculpatei... prin sentinţa penală nr. ..., din ...,pronunţată de..., denitivă prin..., pentru infracţiunea de..., prevăzută de ..., de la 3 ani şi 6 luni la 3 ani
închisoare.
În cea de a doua ipoteză:
Constată că pedeapsa a fost executată în perioada 10.02.2011-10.02.2014.Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei condamnate..., dacă nu este deţinută în altă cauză.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Executorie.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, azi...
5. O altă problemă care s-a ridicat în cursul dezbaterilor a vizat ipoteza în care, în cursul judecății unei
cauze în apel, se ia pentru prima dată măsura arestării preventive. S-a pus întrebarea dacă există cale de atac
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse214
împotriva acestei încheieri pronunțate de instanța în apel.Răspunsul care s-a conturat din intervențiile participanților a fost acela care rezultă din interpretarea art.
206 alin. (1) NCPP, conform căruia, „(1) Împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță,asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la
pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheiereaatacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore dela înregistrare” .
Așadar, se poate formula contestație doar împotriva încheierilor pronunțate în primă instanță prin careinstanța dispune asupra măsurilor preventive, iar sintagma „primă instanță” trebuie înţeleasă în sensul deinstanța care judecă fondul, instanța de primă instanță.
6. Condamnatul X execută o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii
prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) CP 1969, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, și ainfracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 CP 1969, prin folosirea unui act de identitate fals, fapte pentrucare a fost condamnat la 12 ani, respectiv 2 ani închisoare. Executarea pedepsei a început în 23.08.2011.
Se impune promovarea unei contestații la executare? În caz armativ, cum va soluționată? Dar dacă pedeapsa rezultantă era de 13 ani închisoare, urmare a aplicării unui spor de 1 an închisoare?
S-a arătat că infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave nu mai este prevăzută delegea penală, însă nu a fost dezincriminată, ci se regăsește în dispozițiile art. 244 alin. (1) și (2) NCP. Înconsecință, pedeapsa va redusă la maximul de 5 ani.
Pentru infracțiunea de uz de fals nu se pune problema reducerii pedepsei, întrucât limitele de pedeapsă
au rămas aceleași. Așadar, pedeapsa de 12 ani va redusă la 5 ani, cea de 2 ani rămâne identică. În cazul celei de a doua situații s-a pus întrebarea dacă instanța ar obligată să mențină sporul și s-a
atras atenția că, având în vedere autoritatea de lucru judecat, acesta nu poate ignorat. În consecință, sporule va redus la maximul prevăzut de legea nouă, e va menținut.
7. Condamnatul X execută o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor prevăzute deart. 211 alin. (21) lit. a), c) CP 1969, tâlhărie săvârșită de două persoane împreună și în locuință, și art. 192alin. (2) CP 1969, pentru care a fost condamnat la 9, respectiv 3 ani închisoare. Faptele au fost săvârșite în
stare de recidivă postcondamnatorie, ind revocat un rest de 220 de zile dintr-o pedeapsă de 4 ani închisoareaplicată pentru furt calicat, prevăzut de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) NCP, escaladare.Se impune promovarea unei contestații la executare? În caz armativ, cum va soluționată?
Răspunsul a fost acela că nu se impune promovarea unei astfel de contestații, întrucât pedeapsaaplicată condamnatului X este de 9 ani, mai mică decât maximul prevăzut de NCPP (de la 3 la 10 ani) pentruinfracțiunea complexă de tâlhărie prin violare de domiciliu.
Minută
În baza art. 595 C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată cererea formulată de persoana condamnată...(date prev. de art. 107 alin. (1) C. proc. pen.), de aplicare a legii penale mai favorabile.
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse215
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă persoana condamnată... la... lei cheltuieli judiciare către stat.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, azi...
8. Condamnatul X execută o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor prevăzute deart. 211 alin. (21) lit. a), c) NCP, tâlhărie săvârșită de două persoane împreună și în locuință, și art. 192 alin. (2)CP 1969, pentru care a fost condamnat la 11, respectiv 3 ani închisoare. Faptele au fost săvârșite în stare derecidivă postcondamnatorie, ind revocat un rest de 220 de zile dintr-o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoareaplicată pentru furt calicat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) CP 1969, escaladare.
Se impune promovarea unei contestații la executare? În caz armativ, cum va soluționată?
Apreciem că, pe calea unei contestații la executare, nu se poate interveni într-o hotărâre judecătoreascădenitivă prin care s-a constatat starea de recidivă (postexecutorie sau postcondamnatorie). Așadar, nu ar
trebui să se procedeze în analiza primului termen al recidivei, ci ar trebui să se constate că trebuie redusăpedeapsa, conform limitelor prevăzute de NCPP, pentru infracțiunea complexă de tâlhărie prin violare dedomiciliu.
Minută
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 595 C. proc. pen., admite contestaţia la executareca urmare a sesizării din ociu..., privind pe condamnatul (date prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc.
pen.).
Reduce pedeapsa aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. ..., denitivă în..., pentru infracţiuneade..., care are corespondent şi în Codul penal, respectiv art. ..., de la... ani închisoare la... ani închisoare.Deduce din pedeapsă durata executată din.. la zi/Constată că pedeapsa a fost executată din.. la zi.Dispune anularea MEPI nr. ..., emis în baza sentinţei penale nr. ..., şi emiterea unui nou mandat deexecutare a pedepsei închisorii/Dispune punerea în libertate de îndată a condamnatului, dacă nu estearestat în altă cauză.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.Pronunțată în şedinţă publică, azi...
În ceea ce privește conținutul mandatului de executare a pedepsei închisorii, apreciem că acesta artrebui să cuprindă mențiunile din minută referitoare la corespondentul pedepsei din NCPP în CPP 1968.
9. Condamnatul X execută o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute deart. 211 alin. (21) lit. a) CP 1969, tâlhărie săvârșită de două persoane împreună. Fapta a fost săvârșită în starede recidivă postexecutorie.
Se impune promovarea unei contestații la executare? În caz armativ, cum va soluționată?
Răspunsul a fost acela că nu se poate proceda la analiza primului termen al recidivei (autoritate de lucru judecat). Așadar, se va compara pedeapsa aplicată potrivit legii vechi (13 ani) cu pedeapsa maximă posibilă
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse216
pe legea nouă, în cazul în care ar recidivist postexecutoriu (7 ani + 3 ani și jumătate = 10 ani și jumătate).Prin urmare, soluția va de admitere a contestației la executare și reducerea pedepsei de la 13 ani la 10 aniși 6 luni.
5. Contestație la executare la cerere Au fost amintite următoarele cazuri de contestaţii la executare admisibile:
‒ contestaţii la executare care vizează înlăturarea măsurilor de siguranţă şi a pedepselor complementareneexecutate şi neprevăzute în legea nouă, precum şi modicarea conţinutului şi a limitelor acelor măsuride siguranţă şi a acelor pedepse complementare conform noilor dispoziţii;
‒ când faptele au fost dezincriminate și s-au aplicat pedepse cu suspendarea executării. Exemple de situaţii în care contestaţiile la executare sunt nefondate:
‒ renunțarea la aplicarea pedepsei;
‒ amânarea aplicării pedepsei pentru fapte pentru care s-a dispus denitiv suspendarea condiționată aexecutării pe legea nouă;
‒ reducerea termenului de încercare stabilit denitiv în cazul suspendării sub supraveghere; ‒ încetarea procesului penal ca urmare a reglementării posibilității împăcării părților.
Contestaţia la executare ar putea exista şi la sesizarea judecătorului delegat cu executarea, în situații în care s-a emis mandat de executare a pedepsei închisorii și nu a fost executat, intervenind prescripția (seimpune mai ales în cazul persoanelor aate în urmărire internațională, situație în care se impune retragereamandatului).
6. Elemente de noutate în NCPP în materia executării hotărârilor penale
6.1. Elemente de noutateSunt consacrate în ceea ce priveşte cazurile de întrerupere şi amânare a executării pedepsei , în sensul
că a fost eliminat cazul prevăzut la art. 453 lit. c) CPP 1968: „când din cauza unor împrejurări speciale,executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la carelucrează. În acest caz, executarea poate amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată” .
Modicări de mai mică importanță au suferit și dispozițiile de la lit. a) şi b).
Astfel, art. 589 NCPP prevede: „(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate amânată în următoarele cazuri: a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoanacondamnată suferă de o boală care nu poate tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale aPenitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specicul bolii nu permitetratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţaapreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. Înaceastă situaţie, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată; b) când o condamnată estegravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetareacauzei care a determinat amânarea” .
Referitor la specicul bolii care nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeauasanitară a Ministerului Sănătăţii s-a pus întrebarea dacă ar mai necesar să se transmită o adresă la
Publicație co-fnanțată de Elveția prin intermediul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru
reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse217
penitenciar pentru a verica dacă specicul bolii permite tratarea în penitenciar, în condiţiile în care comisiileconstituite pentru a analiza cazurile de amânare şi întrerupere a executării pedepsei au în componenţa lor unmedic care face parte din reţeaua ANP. S-a apreciat că nu s-ar impune o asemenea adresă, însă expertiza
întocmită ar trebui să cuprindă exact prevederea din textul legal: „specicul bolii nu permite tratarea acesteiacu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii” .
O altă întrebare a vizat dispozițiile alin. (2) al art. 589, în cazul în care din partea penitenciarului s-arcomunica faptul că deţinutul nu poate tratat în reţeaua sanitară a ANP: „În cazul prevăzut la alin. (1) lit.a), amânarea executării pedepsei nu poate dispusă dacă cel condamnat şi-a provocat singur starea deboală, prin refuzul tratamentului medical, al intervenţiei chirurgicale, prin acţiuni de autoagresiune sau prin alteacţiuni vătămătoare, sau în situaţia în care se sustrage efectuării expertizei medico-legale” .
Textul este însă destul de clar: amânarea executării pedepsei nu poate dispusă în ipotezele prevăzutede alin. (2), chiar dacă deţinutul nu ar putea tratat în reţeaua sanitară a ANP. În aceste cazuri se va proceda
la efectuarea tratamentului, sub pază, în rețeaua Ministerului Sănătății.Cererea poate retrasă de persoana care a formulat-o.Hotărârile prin care se dispune amânarea executării pedepsei sunt executorii de la data pronunţării.
În cazul în care, în timpul amânării executării pedepsei, pe numele condamnatului este emis un altmandat de executare a pedepsei închisorii, acesta nu poate executat până la expirarea termenului deamânare stabilit de instanţă sau, după caz, până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de amânare a executării pedepsei poate atacată cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare, soluţiile care pot pronunțate ind cele prevăzute de art. 425 alin. (7) NCPP.
6.2. Obligaţiile condamnatului în cazul amânării executării Pe durata amânării executării pedepsei, condamnatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială xată decât în condiţiile stabilite de instanţă; b) să ia legătura, în termenul stabilit de instanţă, cu organul de poliţie desemnat de aceasta în cuprinsulhotărârii de amânare a executării pedepsei închisorii pentru a luat în evidenţă şi a stabili mijlocul decomunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum şi să se prezinte la instanţă ori de câte orieste chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără informarea prealabilă a instanţei care a dispus amânarea (obligație nouintrodusă); d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; e) pentru cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la careurmează să facă tratamentul, iar pentru cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. b), să îngrijească copilulmai mic de un an.Pe lângă acestea, există anumite obligaţii pe care instanţa le poate impune condamnatului:
a) să nu se ae în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice,stabilite de instanţă;
b) să nu comunice cu persoana vătămată sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a
comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;c) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite. În caz de nerespectare a acestor obligaţii se poate dispune revocarea amânării sau întreruperii executării
pedepsei.Instanţa competentă să se pronunţe asupra acordării amânării executării pedepsei este instanţa de
executare. Potrivit art. 591 alin. (2) NCPP, „În cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a), cererea de amânare a executării
pedepsei se depune la judecătorul delegat cu executarea (s.n.), însoţită de înscrisuri medicale. Judecătoruldelegat cu executarea verică competenţa instanţei şi dispune, după caz, prin încheiere [denitivă conformart. 16 alin. (2) din Legea 253/2013, n.n.], declinarea competenţei de soluţionare a cauzei sau efectuareaexpertizei medico-legale. După primirea raportului de expertiză medico-legală, cauza se soluţionează de
