1

REPERE ISTORICE

Nadas

2

IstoricLocalitatea Nadăş este situată în zona deluroasă din apropierea oraşului Recaş, la

cca. 38 km nord-est de Timişoara, având coordonatele 45°54`08``latitudine nordică şi 21°32`37`` longitudine estică.

Istoria Nadăşului începe din vechi timpuri şi a fost locul de desfăşurare a unor evenimente pe care le-am găsit consemnate în documentele vremii, dar informaţii pertinente se desprind şi din cercetarea unor descoperiri arheologice, relativ puţine, deoarece Nadăşul n-a intrat în orbita cercetărilor arheologice sistematice, iar descoperirile întâmplătoare nu sunt numeroase, totusi de ajuns pentru a ne contura profilul istoric al unui sat cu o desfăşurare faptică reala. Este de la sine înţeles că această istorie nu poate fi delimitată de istoria Banatului, cu care are sinuoase şi adânci întrepătrunderi pe tot cuprinsul ei. Pentru a releva mai limpede istoria veche a acestui sat am prezentat cele mai importante descoperiri arheologice din hotar.

1. Movile de pământ : Punctul Trei Gomili sau Culă.Dealul cu acest nume se află în hotarul localităţii. Referitor la descoperirile movilelor

de pământ din hotarul Nadăşului şi împrejurimi se poate observa extensiunea mare în spaţiu şi timp al fenomenului tumular, care acoperă o largă secvenţă cronologică cuprinsă între etapa finală a epocii neolitice, perioada de tranziţie de la începutul epocii bronzului şi până-n perioada dacică. Pe harta cadastrală din 1868, la nord-vest de satul

Timiş, harta fizică - 2000

3

Nadăş, se află locul numit “Trei Gomili”, un tumul care n-a beneficiat de cercetări suplimentare.

2. Vestigii daco-romane : În hotarul satului s-au descoperit artefacte din secolele III-IV d.Hr.

3. Descoperiri monetare : Cu prilejul săpării unei fântâni s-a descoperit un denar republican roman emis de C. Aelius Paetus.(Sabin Luca 2005, poz 391).

Urmele locuirii daco-romane de la Nadăş, sunt rezultatul unor observaţii de suprafaţă în cadrul unor periegheze, fără a beneficia de săpături sistematice. Tot de la Nadăş provine descoperirea a unui denar republican, aceasta fiind o descoperire izolată, nu ne poate oferi o bază de studiu convingătoare şi de aceea la nivelul actual al cercetărilor e prematur să aprofundăm problema.

Primele menţionări ale acestei localităţi, în documentele istorice apar în secolul al XIII- lea când în această zonă este amintită, în diplomele maghiare din anii 1247 şi 1256, posesiunea Nadasd care aparţinea fiilor lui Wofa din familia de Cenad, urmaşa lui Chanadin (Ioan Haţegan, 2007, p.43).

În 20 septembrie 1323, Fredel este judele episcopului de Cenad în satul Nadăş din Timiş; mai sunt amintiţi locuitorii Ladislau, fiul lui Elleus şi Laurenţiu fiul lui Arnold (Ioan Haţegan, 2007, p.67).

Capitlul din Arad certifică la 7 martie 1365 dorinţa nobililor de Gherteniş de a cumpăra, şi a altora de a opri cumpărarea părţilor stăpânite de Ossana, Filip şi Mihai de Saar în satele Pişchia şi Nadăş (Ioan Haţegan, 2007, p.105).

În data de 26 mai 1378, regele maghiar cere capitlului din Arad să-l introducă pe Andrei Chep de Gherteniş în stăpânirea posesiunilor Pişchia, Nadăş şi Erdeuhegh din comitatul Timiş(Ioan Haţegan, 2007, p.129).

În anul 1379 Capitlul de Arad oferă acest sat lui Ioan, fiul lui Nicolae de Nadasd. În anul 1471 existau trei sate toate cu numele de Nadasd situate în apropierea actualei

Nadăş, vedere genrală - 2007

4

vetre a satului (Nicolae Ilieşiu, f.a., fila 41) În diverse documente istorice ce datează din anii 1479 şi 1483 localitatea este

amintită ca aparţinând de cetatea şi târgul Sarad situat între Pişchia şi Giarmata, regele confirmă la 26 februarie familiei Banffy acest domeniu cu 15 sate aparţinătoare în comitatul Timiş (Ioan Haţegan 2007, p.258).

Capitlul din Arad îl introduce pe Petru Popovici la data de 5 iulie în stăpânirea posesiunilor recent donate de regina Isabela, văduva regelui Ioan Zapolya printre care şi Nadăş din comitatul Timiş (Ioan Haţegan, 2007, p.319).

În timpul în care Banatul s-a aflat sub stăpânirea turcească nu avem informaţii referitoare la existenţa satului. Prima atestare sigură a localităţii este făcută de Conscripţia din anul 1717 când este amintit cu numele de Duboki Nadush şi aparţinea de Districtul Lipova. Satul avea la acea dată numai 11 case, ceea ce ne face să credem că în perioada anterioară acesta trecuse prin vremuri de restrişte, poate chiar fusese părăsit, datorită teatrului de operaţiuni militare ce s-au desfăşurat pe teritoriul Banatului în timpul războiului dintre habsburgi şi turci.

Pe harta Contelui Mercy din 1723-1725 satul este menţionat cu numele de Duboki-Nadasch şi aparţinea de plasa Bara, districtul Lipova. În anul 1761, pe harta oficială

Hartă militară, Nadăş - 1769

5

habsburgică este menţionată localitatea sub numele de Dubski Nadosch, iar în anul 1776, pe harta întocmită de Griselini o întâlnim cu numele de Duboxinados (Nicolae Ilieşiu, f.a., fila 42).

În anul 1781 era proprietatea lui Adam Trajcsik şi Iosif Glesguier, de la care ajunge în stăpânirea lui Ioan Althan, pentru ca, în 1790 să treacă în posesiunea lui Ioan Köszeghi. La începutul sec. al XIX-lea era proprietatea lui George Dadany şi Grigorie Kende (Ioan Lotreanu, 1935, p.289).

Administraţia habsburgică a consemnat sarcinile impuse Banatului într-un număr impresionant de acte printre care şi o conscripţie din anul 1743. Importanţa ei deosebită constă în faptul că este cel dintâi document în care ni se dezvăluie pe larg unele realităţi din provincia Banatului, la numai câţiva ani după războiul cu turcii. Astfel, cunoaştem acum aproape toate aşezările locuite, dimpreună cu sarcinile respective. Dar ceea ce trebuie reţinut îndeosebi în acest document este faptul că a fost consemnată pentru prima oară şi naţionalitatea locuitorilor din fiecare aşezare în parte. În această meticuloasă conscripţie Nadăşul apare ca aşezare sârbească, având dare pe cap (la care erau supuşi toţi bărbaţi trecuţi de 15 ani) de 29 de unităţi, darea după avere 25 1/6 de unităţi, contribuţia în bani care trebuia plătită de întreaga comunitate a fost stabilită la 210 florini. Respectivele cifre prezintă importanţă în măsura în care ne dau o imagine a mărimii şi puterii economice a satului (Bujor Surdu, 1970, p.38).

Conacul familiei Dadanyi - 1930

6

Prezenţa sârbilor în districtul Lipova este explicabilă printr-o migraţie cu caracter intern. Stabilirea sârbilor la Nadăş s-a întâmplat datorită desfiinţării graniţei Tisa-Mureş. Problema acestei graniţe a născut mari tulburări după anul 1718, fiindcă organizaţia grănicerească respectivă nu-şi mai justifica existenţa, din moment ce hotarele imperiului au fost împinse dincolo de Dunăre. De asemenea erau mari presiuni asupra Curţii vieneze, exercitate de nobilimea maghiară, care voia a se institui administraţia civilă şi în teritoriile de graniţă. În acest caz s-ar fi instituit şi iobăgia, grănicerii pierzându-şi privilegiile obţinute când s-a constituit graniţa Tisa-Mureş. De aici rezistenţa lor faţă de aceste proiecte, ajungându-se până la izbucnirea unei sângeroase răscoale populare conduse de căpitanul Pero din Seghedin (1735). Mulţi din grănicerii sârbi care au participat la răscoală, de teama represaliilor, s-au refugiat in alte provincii, mai ales în Banat, aşa se explică prezenţa sârbilor la Nadăş în anul 1743. Faptul că mai târziu găsim sârbi mai puţini la Nadăş se datorează înfiinţării în 1751 a miliţiei bănăţene (Banater Landesmiliz), care a înregimentat in cadrul ei populaţia sârbă refugiată în urma răscoalei şi care a fost puternic atrasă de această posibilitate mai ales de privilegiile deosebite ce li s-au acordat cu această ocazie.

Cucerirea Banatului de către habsburgi a însemnat o organizare mai clară, atât din punct de vedere economic, cât şi administrativ. Statutul social al iobagilor, care formau majoritatea ţărănimii, a cunoscut fluctuaţii de la o epocă la alta, în funcţie de suprafaţa lotului în posesie, de cuantumul obligaţiilor feudale şi, mai ales, de stabilizarea lor. Până la 1765 nu se remarcă preocupări pentru reglementarea suprafeţei loturilor ţără-neşti, fiind acordate de administraţie într-o manieră subiectivă. În asemenea condiţii au loc repetate abuzuri la fixarea obligaţiilor ţărăneşti, atât fiscale, cât şi feudale. Sub imboldul noului curs reformator instituit de coregentul Iosif, s-au realizat: o conscrip-ţie a populaţiei; măsurarea hotarelor comunelor şi districtelor; delimitarea şi împărţirea loturilor date ţăranilor în posesie.

Primul pas a fost întocmirea unei hărţi generale a provinciei. Un grup de ingineri şi topografi militari sub conducerea locotenent-colonelului Elmpt au elaborat o hartă

Casa familiei Lazea - 1960

7

principală, în care erau reprezentate corect districtele Banatului cu subîmpărţirile lor, aşezarea corectă a localităţilor, reţeaua drumurilor, precum şi orice ar fi putut contribui la o cunoaştere desăvârşită a ansamblului. În raport cu această lucrare principală au fost apoi întocmite hărţi de detaliu ale fiecărui sat, cu pământurile aparţinătoare. Pământul era astfel repartizat încât partea ce revenea fiecărei familii reprezenta un lot întreg, fără a se întretăia cu posesiunile vecinilor. În acest mod putea fi cuprinsă dintr-o privire situaţia moşiilor repartizate şi cea a pământului care urma să mai fie distribuit (Fr. Griselini, 1984, p.149).

Această colecţie de acte şi hărţi, constituie pentru cercetătorul care doreşte să se edifice asupra situaţiei demografice din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, un instrument deosebit de preţios. Dar poate că, tocmai scopul, altul decât cel demografic, pe care conscripţia l-a urmărit, o face cu atât mai utilă şi mai obiectivă, căci permite a descifra totuşi stări etnice, şi aceasta cu atât mai mult cu cât funcţionarii puşi cu strângerea datelor erau îndeosebi germani. Conform acestei hărţi realizate între anii 1769-1772, Nadăşul apare cu numele Duboki Nadasch. Fiecare secţiune a hărţii poartă un număr de ordine şi titlul regiunii pe care o reprezintă, iar pe marginea din dreapta a fiecărei secţiuni se află un tabel cu lista localităţilor de pe foaia respectivă, care cuprinde date de ordin demografic, economic şi cadastral. Astfel aflăm că Nadăşul era locuit de români şi sârbi, făcea parte din districtul Lipova, avea 60 de familii şi o

Bisrica romano-catolică - 2007

8

suprafaţă a hotarului de 4443 jugăre şi 88 clafteri (Dr. Nicolae M. Popp, 1942, p.27).Până în 1804 în sat locuiau numai români şi sârbi, dar din anul acesta în localitate

sunt aduşi colonişti maghiari din zona Szeghedului. În anii următori aceştia au construit o capelă catolică. În anul 1828 istoricul maghiar Nagy confirmă existenţa satului Mely-Nádas iar în 1851 istoricul Fenyes Ellek spune că în Melynádas locuiau români, sârbi şi maghiari şi era la două ore de Recaş, populaţia era formată din 70 de catolici şi 490 de ortodocşi, are hotar deluros cu văi acoperite de păduri şi era proprietatea familiei Tormasy. În 1890 făcea parte din comitatul Timiş, plasa Recaş şi era centru de comună (Nicolae Ilieşiu, fila 42).

În urma Marii Unirii, de la 1 decembrie 1918, în toate ramurile social-economice s-a înregistrat un curent novator fiind adoptate o serie de măsuri menite să contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti. Printre acestea se numără şi legiferarea reformei agrare, în iulie 1921, act ce răspundea unor imperative ale vremii, printre care refacerea economiei naţionale şi implicit accelerarea dezvoltării ei. Tocmai de aceea, analizarea evoluţiei agriculturii româneşti interbelice nu se poate face decât prin prisma urmărilor pe care le-au avut legile agrare din iulie 1921 şi aceasta cu atât mai mult cu cât este vorba de cea mai radicală reformă agrară, dintre cele înfăptuite în vreo ţară a Europei, după primul război mondial

La împroprietărire aveau întâietate invalizii şi văduvele de război iar în fiecare categorie oamenii în vărstă, cei cu familie numeroasă şi cei ce aveau gospodării întemeiate. În caz de egalitate de condiţii între îndreptăţiţi din aceaşi categorie se proceda la tragere la sorţi (V. M. Zaberca, 1990, p.35).

După anul 1921 s-a reuşit să se aplice reforma agrară şi la Nadăş. Cu această ocazie s-a distribuit pământ la 102 locuitori îndreptăţiţi ai satului. Criteriul de împroprietărire la Nadăş a fost precum prevedea legea, celor 102 de ţărani împroprietăriţi (76 români, 19 unguri, 5 nemţi şi 2 alţii) li s-au repartizat câte patru iugăre pentru fiecare, din suprafaţa de teren existentă în hotarul satului (Ion Negru, 1936, p.39).

În 1921 Nadăşul a făcut parte din Judeţul Timiş- Torontal, Plasa Recaş şi aparţinea de comuna Herneacova.

Conform Anuarului Socec din 1924-25, Nadăşul apare sub denumirea Izvorul Rece şi era comună rurală din plasa Recaş, având 700 de locuitori, fiind la 16 km depărtare de gara Recaş. Primar era Filimon Vasile, notar Reti Iosif, iar învătător Chişu Iosif. În sat era un singur meseriaş, un bărbier, Serbecki Iosif, iar comerciant de articole mixte era Guttreund Caterina. Mari proprietari de moşii erau Dadanyi George - 1000 iugăre şi Fabrica de lână care deţinea o moşie în suprafaţă de 2500 iugăre (Anuarul Socec 1924-25, p. 832).

În 1956 face parte din Regiunea Timişoara, Raionul Timişoara şi aparţinea de comuna Recaş. În 1966 face parte din Regiunea Banat, Raionul Timişoara, aparţinând de comuna Herneacova, iar din 1972 face parte din Judeţul Timiş şi aparţine de oraşul Recaş, situaţie în care se află până în prezent, cu menţiunea că la începutul anilor 80 localitatea a fost declarată depopulată, nemaifiind recunoscută existenţa locuitorilor pe raza localităţii.

9

Biserica

Existenţa vieţii religioase de rit ortodox se contopeşte cu fiinţa poporului român din Banat, întrucât creştinismul reprezintă o permanenţă ce-şi are originea în însăşi perioada de plămădire a noastră ca neam. Procesul de etnogeneză a românilor, încheiat în secolele VIII-X s-a desfăşurat paralel cu zămislirea şi creşterea lui întru Hristos. La români, învăţătura creştină n-a fost impusă de vreo autoritate politică sau de stat, din raţiuni şi interese omeneşti, aşa cum s-a întâmplat la popoarele trăitoare în jurul nostru, ci ea a fost fructul binecuvântat al unei îndelungate lucrări misionare, ce a rodit cu strălucire într-un teren fertil, parcă pregătit pentru creştinare.

Cea mai veche însemnare despre biserica din Nadăş o întâlnim într-un document din 1767 privind aspecte ale vieţii bisericeşti din Banat, mai precis spus, o conscripţie a parohiilor din dieceza Timişoara şi a Lipovei datând din 11 iunie 1767. Documentul face parte din evidenţele cerute de Curtea Vieneză celor două eparhii bănăţene, a Timişoarei şi Caransebeşului, fiind semnat de episcopul Timişoarei şi Lipovei, Vicenţiu Ioanovici Vidak.

Conscripţia la care ne referim, redactată în limba latină, înglobează parohiile din eparhia Timişoarei orânduite pe districte, cu parohia şi numele preoţilor care o păstoresc, cu localitatea şi provincia în care s-au născut. Referitor la satul Nadăş

Biserica ortodoxă, în asfinţit - 2007

10

observăm că în anul 1767, exista biserică fără să ştim amănunte despre ea,doar că deservea şi un alt sat, Buzad, slujind aici un preot: Mihai Popovici, născut la Hodoş (I D Suciu – Radu Constantinescu, 1980, p. 313).

Din statistica parohiilor şi preoţilor din eparhia Timişoarei din anul 1776 reiese că Nadăşul Dubeştilor avea 58 de case, facea parte din protopopiatul Timişoara şi aveau un preot : Alexie Popovici, hirotonit la 01.06.1772 (I D Suciu – Radu Constantinescu, 1980, p. 369). Statistica nu cuprinde şi alte informaţii legate de aceşti preoţi, vedem doar că preotul Alexie Popovici nu a slujit la Nadăş în perioada când s-a făcut conscripţia din 1767, deci, se poate presupune că a venit din altă parohie, iar satul între timp s-a mărit şi s-a întărit din moment ce putea ţine preot propriu, fără ajutorul credincioşilor din Buzad. De asemenea nu avem informaţii nici despre

Biserica ortodoxă - 1898

Intâlnirea fiilor satului Nadăş - 2004

11

biserica existentă în acea vreme. Referitor la biserica veche, cea din secolul al XVIII-lea avem câteva mărturii: prima ar fi preoţii arătaţi în conscripţiile citate, care dovedesc şi existenţa unei biserici.

Biserica ortodoxă actuală a fost construită în anul 1898, în locul vechii biserici din lemn, ridicată în anul 1828 şi care a servit ca lăcaş de cult până în 1897 când a fost demolată. Noul edificiu religios a fost construit din cărămidă de către antreprenorul Gheorghe Heger. Biserica respectă caracteristicile stilului baroc vienez, larg răspândit în această parte a ţării. Turnul a fost construit din cărămidă şi acoperit cu tablă, iar bolta semicilindrică tot din cărămidă. Iconostasul a fost din zid, nu a fost sculptat, iar pardoseala bisericii era din cărămidă. Nu a fost pictată ci era numai zugrăvită. Biserica a fost antesfinţită de către protopopul Victor Faur în anul 1962 şi a avut hramul Sfântul Gheorghe. Antimisul este din anul 1965 de la Î.P.S.Sa Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu. De-a lungul timpului biserica a suferit mai multe renovări în anii 1926, 1961 şi 1967, an în care s-a zugrăvit interiorul bisericii prin contribuţia credincioşilor. Biserica a deţinut câteva cărţi de ritual mai importante: Evanghelie din1898, Octoih Mic din 1908 şi vase de argint: un potir, un disc şi o linguriţă. În localitate a existat şi o casă parohială din văiugă, construită în anul 1870 unde au locuit preoţii care au slujit în biserica din Nadăş. Matricolele botezaţilor, cununaţilor şi decedaţilor încep din anul 1779, dar o mare parte s-au pierdut.

Excursie la Nadăş - 2008

12

Preoţii parohi ai acestei localităţi au fost:Mihai Popovici 1767-Alexie Popovici 1776-Cornel Gruiescu 1898-1923Alexe Chişozan 1923-1924Nicolae Popa 1924-1926Octavian Albani 1926-1963Ioan Bîrsan 1963-1964Simion Turcu 1964-1966Iova Simianţu 1966-1975Spre sfârşitul anilor ’80 pe fondul depopulării satului, biserica a fost demolată

partial – turnul, acoperisul, peretele din nord şi o parte din absida altarului (Vasile Suciu, Marius Gligan, 2008, p.4). În prezent se încearcă o conservare a ruinelor Bisericii prin consolidarea stâlpilor şi a zidurilor existente, iar pentru viitor se doreşte construirea unei bisericuțe din lemn, în imediata apropiere a lăcaşului de cult existent, pentru deservirea comunității la momentele festive de genul: Întâlnirea anuală a fiilor satului Nadăş.

ScoalaÎncă din vechime, la mânăstirile ortodoxe din Banat existau şcoli, în care învăţătorii

călugări veniţi din Ţările Române, învăţau pe tinerii care se pregăteau pentru chemarea preoţească sau dăscălească. În aceea perioadă, de obicei preoţii erau şi dascăli: ei învăţau pe copii din ceaslov, atât cât ştiau şi ei şi cât era necesar să iasă din ei cantori, psalţi şi, mai târziu preoţi sau dascăli. De la început sala de clasă era chiar tinda bisericii. Ceata ştiutorilor de carte din vechime şi până la organizarea învăţământului şcolar a fost aceea

Expoziţie foto-reportaj: Nadăş, ieri şi azi - 2007Sfinţirea Troiţei din hotar - 2006

Iova Simianţu

,

13

care a păstrat conştiinţa de neam, credinţa ortodoxă şi cântarea bisericească.Procesul de organizare a învăţământului pe noi baze a început la jumătatea secolului

al XVIII-lea în întreg Imperiul habsburgic şi a durat până în primul deceniu al secolului al XIX-lea, când în general acest proces destul de anevoios a fost încheiat, ajungându-se ca în fiecare localitate bănăţeană să existe o şcoală organizată şi un învăţător (V. Ţârcovnicu, 1970, p.56).

Învăţători şi elevi - anii 1940

Învăţători şi elevi - anii 1950

14

Din documentele vremii rezultă că funcţionaseră în Banat şi înainte de 1777 şcoli poporale româneşti, printre satele amintite cu şcoală se numără şi Nadăşul, care avea în anul 1776, 58 de case şi şcoală organizată împreună cu satul Stanciova la care au funcţionat ca învăţători Ioan Diminescu şi Gheorghe Popovici din Comloş. Numărul elevilor care au frecventat şcoala nu-l ştim ( P. Radu, D. Onciulescu, 1977, p.289).

Dintr-un memoriu asupra rechizitelor şcolare, care sunt necesare pentru toate şcolile triviale ilirice neunite din circumscripţiile provinciale ale Banatului Timişorean, conform înaltei ordonanţe emise la 1 octombrie 1776 se precizează ca să fie aprovizionate fiecare şcoală din localitate compusă din 100 de case cu 12 ustensile de scris, 12 table de calcul, 6 foarfeci pentru hârtie, 6 bricege, 36 de creioane şi un sul de hârtie; apoi şcolile din acele localităţi unde sunt mai mult de 100 de case neunite, cantitatea de rechizite să se dubleze. În acest memoriu găsim Nadăşul, sat în districtul Timişoara cu 58 de case, fiindu-i necesar pentru şcoală următoarea cantitate de ustensile: 12 ustensile de scris, 12 table de calcul, 6 foarfeci, 6 bricege, 36 de creioane şi 1 sul de hârtie (P. Radu, D. Onciulescu 1977, p.312).

DemografieNumărul locuitorilor din Nadăş poate fi cunoscut cu precizie din momentul când

Banatul a fost ocupat de habsburgi. Riguroasa administraţie austriacă, din raţiuni economice şi fiscale, imediat după cucerirea provinciei de la turci face şi primele conscripţii pentru stabilirea numărului populaţiei băştinaşe şi pentru evaluarea

Profesorul Pavel Petroman, în clasă cu elevii - 1960

15

potenţialului economic al provinciei.Politica populaţionistă a habsburgilor urma principiul conform căruia capacitatea

de performanţă a statului depinde în mare măsură de numărul supuşilor, de stabilizarea acestora, dar şi de ridicarea calitativă a populaţiei prin creşterea bunăstării economice şi a pregătirii intelectuale, ridicarea nivelului moral şi religios, îmbunătăţirea asistenţei medicale. Din acest punct de vedere Banatul, ca domeniu al Coroanei, trebuia să devină model şi bază de experiment a politicii reformiste, iar realizarea politicii populaţioniste s-a înfăptuit prin două căi: prin stabilizarea populaţiei autohtone şi prin colonizarea unor populaţii germanice, urmărindu-se în final, crearea unui supus luminat şi fidel stăpânirii.

Observăm că în anul 1717 Nadăşul avea 11 case, probabil 50-55 de locuitori, în anul 1772 avea 60 de case cu o populaţie de aproximativ 300 de locuitori, ceea ce ne relevă relativa dezvoltare a satului în decurs de jumătate de secol.

Referitor la ponderea populaţiei, aceasta subliniază perioadele de dezvoltare şi cele de regres ale localităţii. In anul 1851 in Nadas locuiau 560 de persoane (70 de catolici

Intâlnirea fiilor satului Nadăş - 2008Intâlnirea fiilor satului Nadăş - 2007

Casa familiei Hoară (Topală) Mircea şi Lenuţa - 2004

16

şi 490 de ortodocşi). Evoluţia populaţiei din Nadăş în anii următori este ilustrată de recensămintele şi conscripţiile făcute de către autorităţi în felul următor:

Anul

Pop.

total

a

Rom

ani

Mag

hiari

Germ

ani

Altii

Evrei

Tigan

i

Sarb

i

Cehi

Slova

ci

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

1880 a 582 405 106 35 21+15 - - 10 - 4

1880 b 582 416 109 36 21 - - 10 - 4

1890 658 435 148 53 22 - - 14 5

1900 705 493 169 32 11 - - 9 - -

1910 740 504 176 49 11 - - 11 - -

1920 700 485 176 18 21 17 - -

1930 a 659 499 148 5 7 - - 7 - -

1930 b 659 492 143 5 19 4 7 7 - -

1941 674 527 122 9 16 - - - - -

1956 562

1966 a 312 302 10 - - - - - - -

1966 b 312 295 11 1 5 - - 5

1977 42 40 2 - - - - - - -

1992 - - - - - - - - - -Nadăş – Mélynádas - Varga E. 2003

În anul 1900 din Nadăş au emigrat în alte țări 3 localnici iar în anul 1910 au emigrat 28 de localnici (Ioan Munteanu, 2006, p.266). Emigrarea a constituit un fenomen general european începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, la acest act s-au aliniat şi locuitori din Nadăş în majoritate cu vârsta cuprinsă între 20-40 de ani, în deplină capacitate de muncă. După o perioadă de 5-10 ani de muncă şi de drastice economii o parte a emigranţilor au revenit în satul natal (Ioan Munteanu, 2006, p.260).

Dinamica demografică generală a influenţat într-o anumită măsură structura populaţiei pe grupe de vârstă şi stare civilă. Consideraţii importante oferă analiza structurii populaţiei pe grupe de vârstă din anul 1910, în primul rând mortalitatea infantilă redusă a avut ca şi consecinţă o pondere mare a grupei de vârstă până la 6 ani şi implicit a ponderii copiilor cu vârsta până la 15 ani. Aproape de normalitate este situaţia referitoare la grupa de vârstă a tinerilor între 15-19 ani. Populaţia matură, aptă de muncă cu vârsta cuprinsă între 20-60 de ani însumează aproape jumătate din populaţia satului. Referitor la starea civilă surprinde existenţa unui număr mult prea mare de necăsătoriţi, care fie că trăiau în concubinaj fără a fi cuprinşi în actele oficiale, fie că nu erau căsătoriţi. Din tabele se poate observa o pondere mai mică a bărbaţilor

17

faţă de a femeilor în structura populaţiei satului.

Popu-laţie1910

băr- baţi

fe-mei

0-6ani

6-11ani

12-14ani

15-19ani

20-39ani

40-60ani

Peste60 ani

necăsă- toriţi

căsă- toriţi

vă-duve

740 349 391 114 110 47 67 183 161 58 405 277 58

Ioan Munteanu, 2006, p.323

În anul 1910 satul Nadăş avea suprafaţa hotarelor de 4665 iugare, în anul 1869 avea 121 de case şi 157 de familii; în anul 1880 avea 119 case; în 1900 avea 144 case; în 1910 avea 154 case. În anul 1910 erau în sat 3 case construite din cărămidă, 17 construite din piatră şi văiugă, 33 din văiugă; 101 construite din lemn sau altele, iar în ceea ce priveşte acoperişul 63 erau acoperite cu ţiglă, 1 cu şindrilă şi 90 cu trestie şi paie (Ioan Munteanu, 2006, p.168).

Statistica aceasta ne arată că până la începutul secolului XX populaţia se afla în creştere, dar apoi începe treptat să scadă. Această scădere s-a datorat, în principal migraţiei populaţiei tinere din sat spre centre mai mari, Lipova, Lugoj şi Timişoara, fenomen ce a determinat un puternic caracter de îmbătrânire a satului încă din perioada interbelică, fapt ce a făcut ca în anul 1992 satul să fie total depopulat (conform statisticii si recensamantului 1992). Viabilitatea şi progresul unei aşezări rurale depind de o serie de factori, dintre care numărul şi calitatea elementului uman sunt decisive, care la rândul lor sunt determinate de existenţa unor locuri de muncă rentabile, existenţa unor căi de acces rutiere sau feroviare pentru a înlesni, eventual navetismul şi firesc existenţa unei populaţii tinere.

Familia Lazea a fost singura care nu a părăsit localitatea niciodată şi a continuat să îşi cîştige

Intâlnirea fiilor satului Nadăş - 2010

18

existenţa din munca câmpului şi prin creşterea animalelor. Dupa Revoluţia din decembrie 1989, dar în mod special după anul 2000 se observă o reaprindere a interesului faţă de această frumoasă zonă din partea fiilor satului şi a urmaşilor acestora, care locuiesc în prezent în localităţile limitrofe Timişoarei. Primii care şi-au restaurant din temelii vechea locuinţă din Nadăş au fost familia Mircea şi Lenuţa Hoară (Topală). Începând cu anul 2003, la iniţiativa acestei familii, s-au organizat, în fiecare an, în Duminica a doua după Rusalii (Duminica Tuturor Sfinţilor Români), întâlniri ale fiilor satului Nadăş. Dacă la inceput au fost prezenţi în jur de 40 - 50 de personae, numarul participanţilor a crescut progresiv, ajungându-se la un număr de 800 – 1000 de personae în anii 2009 – 2010. Putem spune că este un adevărat fenomen de masă, comparabil, dar la alta scară, cu “targurile” tradiţionale din munţii Apuseni care reunesc anual zeci de mii de oameni. Aceste manifestări ale “Intâlnirilor fiilor satului Nadăş” debutează cu un Te Deum de mulţumire în faţa Bisericii la troita eroilor, un parastas de pomenire a tuturor celor plecaţi din Nadăş în lumea cea fără de durere, urmate de programe artistice susţinut de interpreţi consacraţi de muzică populară, ansambluri artistice şi de dansuri şi se încheie, târziu în noapte, cu un uriaş foc de tabără ce simbolizează, deopotrivă, imanentă şi transcendentă, trecutul şi viitorul acestei asezari multiseculare. Manifestarile religioase, culturale si artistice prilejuite de întâlnirea fiilor satului Nadăş sunt susţinute financiar, an de an, de către Primăria Recaş, prin grija domnului primar Marinel Paşca, care participă cu întreg personalul primăriei la manifestări.

Printre cei care au onorat aceste întâlniri de suflet a fiilor satului Nadăş se numără şi dl. deputat Valeriu Tabără (2009), actualul Ministru al Agriculturii.

În anul 2006 familiile Mihai Sarchiz jr., Emil Cismadia şi Vasile D.Suciu au înălţat, pe dealul de deasupra gropii de nisip, o frumoasă troiţă în amintirea tuturor locuitorilor acestei aşezări. Tot în acest an a fost construită prima casă de vacanţă de către familia Mihai jr. şi Nicoleta Sarchiz, deschizând drumul spre o posibilă transformare a acestei localităţi bănăţene într-un veritabil sat de vacanţă. In momentul de fata (iunie 2011) exista in jur de

Intâlnirea fiilor satului Nadăş - 2009

19

zece case de vacanta construite sau in currs de construire. La iniţiativa unor fii ai satului şi urmaşi ai acestora, cu sprijinul nemijlocit al primăriei Recaş şi prin bunăvoinţa domnului primar Paşca Marinel, s-au făcut primele lucrări în vederea trasarii si pietruirii drumului de acces Simei- Nadăş (3 km), facilitându-se astfel o posibilă repopulare a acestei asezari (Vasile Suciu, Marius Gligan, 2008, p.6-7).

Spunea marele poet Lucian Blaga că “veşnicia s-a născut la sat”. în cazul satului Nadăş putem parafraza spusele poetului declarând că veşnicia poate să renască din nou la sat.

BibliografieAnuarul Socec 1924-25- Anuarul Socec al României Mari 1924-1925-de la Biblioteca Congresului SUA Nicolae Ilieşiu f.a.- Nicolae Ilieşiu Caiete istorice, III, f.a., fila 41, mss. aflat în Arhiva Muzeului

BanatuluiFr. Griselini,1984-Francisc Griselini, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei,

Ed. Facla, Timişoara, 1984Ioan Haţegan, 2007- Ioan Haţegan, Ligia Boldea, Dumitru Ţeicu, Cronologia Banatului,II/1. Banatul

între 934-1552, Editura Banatul, Timişoara, 2007Ioan Lotreanu, 1935- Ioan Lotreanu, Monografia Banatului, vol.I, Timişoara, 1935Ioan Munteanu, 2006- Ioan Munteanu, Banatul Istoric, vol I, Editura. Excelsior Art, Timişoara,

2006Ion Negru,1936- Ion Negru, Pierdem şi pământul, în “Revista Institutului Social Banat-Crişana”,

nr.16, Timişoara, 1936Dr. Nicolae M. Popp, 1942- Dr. Nicolae M. Popp Populaţia Banatului în timpul lui Iosif II, extras

din „Lucrările Institutului de Geografie a Universităţii Regale Ferdinand din Cluj”, Timişoara,VII, 1942P. Radu, D. Onciulescu, 1977-P. Radu, D. Onciulescu, Contribuţii la istoria învăţământului din

Banat până la 1800, Bucureşti, 1977Bujor Surdu, 1970- Bujor Surdu, Aspecte privitoare la situaţia Banatului în 1743, în ,,Anuarul

Institutului de Istorie”,XIII, Cluj, 1970,Vasile Suciu, Marius Gligan, 2008 - Vasile Suciu, Marius V. Gligan, Nadăş, scurt istoric, Editura

Helicon, Timişoara , 2008I D Suciu – Radu Constantinescu, 1980 -I D Suciu – Radu Constantinescu, Documente privitoare

la istoria Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1980V. Ţârcovnicu, 1970 -V. Ţârcovnicu, Contribuţi la istoria învăţământului din Banat, Bucureşti, 1970Varga E. 2003- Varga E., statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud.

Timiş 1880-2002V. M. Zaberca, 1990- V. M. Zaberca, Satul bănăţean, Ed. Hestia, Reşiţa, 1990

Nadăş: trecut, prezent şi viitor - 2009 Foc de tabără la Nadăş - 2007

20

PÃDURE

PÃDURE

PÃDURE

PÃDURE

VALEA VITREIULUI

VALEA BICHICIULUI

PÃDURETEI ªI CIREª

VALEA RECAªULUI

VALE

A LU

PILO

R

INTRARE NADAª

PêUNE

IZVORUL SFÂNT

GROAPA DE NISIP

CRUCEA

ALEEEA SPRE CRUCE

CAP

CASTEL

PÃDURE

BISERICA UNGUREASCÃ

BISERICA

ROMÂNEASCÃ

MORMINÞI

PÃRÃUL MAREULIÞA UNGUREASCÃ

PÃDURE

LIVEZIPRUNI, CAIªI,MERI,

CIREªI

PÃDURE

DEALUL CERANCUHARTANADêULUI

Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Recaş, d-lui primar Marinel Paşca pentru sprijinul acordat în apariţia acestei broşuri

Text: Prof. Ioan Traia şi Preot Vasile D. SuciuGrafica: Valentin Manolescu

Tipar: Tipografia Eurostampa, 2011

Hartă militară , Nadăş - 1868

Hartă turistică, Nadăş - 2010