REFERAT Spaţiul Este Direct Produs

Referat: Forget Foucault sau spaţiul altfel Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an I Titular curs: professor universitar doctor architect IOAN Augustin

1

Spaţiul este direct produs, este un volum gol aştepând să fie umplut de către o

activitate socială sau ştiinţifică fiind inseparabil de activitatea umană, afectat de această

activitate umană afectând la rândul său.1

Spaţiul este fundamental în orice exercitare a puterii. Foucault pleacă de la ideea

lui Baconian (că) prin “cunoaştere capeţi putere, cunoaşterea este putere”.2

Sisteme precum închisoare, spitale, azile sunt surse de putere în spaţiul

arhitectural, acestea reprezintă un sistem de obiecte ale unui sistem social.

Distribuirea în spaţiu în termenii de deplasare colectivă, facilităţiile pentru

societate, igiena şi arhitectura privată reprezintă o expresie a raţionalităţii de guvernare

astfel că prin această guvernare se stabileşte ordinea, un eficient control asupra comunităţii

şi prin extensio asupra oraşului.

Principiul guvernării spaţiale se aplică şi în cazul unui stat. Spaţiul şi puterea

rezultată a spaţiului sunt controlate şi aranjate de conducere.

Noua relaţie dintre putere şi spaţiu se bazează pe societate şi nu pe stat.

Foucault vorbeşte despre PANOPTICON (preluată ideea de la Jeremy Bentham –

era un proiect imaginar prin care se dorea exploatarea conceptului de cunoaştere-putere),

descrie relaţia de cunoaştere legată de sistem şi dreptul omului ca obiect al cunoaşterii

disciplinare.

Principiul Panopticonului este generat de ralaţia dintre deţinuţi – supraveghetor –

spaţiul arhitectural. Deţinuţii, obiecte de cunoaştere disciplinară, sunt aşteptaţi să fie

model de comportament, sunt supravegheaţi tocmai pentru a fi controlaţi şi remodelaţi.3

Arhitectura prin aranjamentul spaţiului poate determina activităţiile oamenilor prin

alocarea spaţiului, rezultând o canalizare între relaţiile interumane.

Aranjamentul spaţiului implică prezenţa puterii de a efectua astfel de activităţi.

Aranjarea spaţiului pentru activităţi poate avea nevoie de ordine şi tocmai această

ordine devine o ierarhie a aranjării spaţiului în arhitectură prin putere. Această putere este

pentru controlul societăţii, este inclusă în codurile culturale ale societăţii.

Puterea transformă subiectul, se foloseşte de putere cu ajutorul cunoaşterii.

1 Wainwright, Edward “The Space of Ideology: Corporate architecture and the production of space ”.

DEGW, New York Forum: International Journal of Postgraduate Studies- Architecture, Planning and Landscape; Vol.7, No.1, ppg. 23 – 28, (2007), U.S.A.

2 Dreyfus, Hubert “Michel Foucault: Beyond Structuralism and Hermeneutics”, Brighton, Sussex, ed. Harvester Press, 1982

3 idem


2

Mecanismul de putere-cunoaştere este dat de regimul de spaţiu deoarece puterea

necesită un spaţiu ca un catalizator pentru a-şi activa aspectul său.

Regimul spaţial în arhitectură se bazează pe o ordine ierarhică făcând trimitere spre

putere. Spaţiul se află în orice exercitare de putere pentru a crea în istorie diferite modele,

modele care în istoria noastră dau naştere la anumiţi subiecţi şi anumite subiecte.

În schimb la Heidegger4 „a spaţia înseamnă a elibera, a deschide, a face spaţios

pentru o construire şi pentru o locuire a omului”. „A spaţia înseamnă a aduce localitatea, a

pune în libertate locurile în sensul de a-avea-loc”. De asemenea, a spaţia înseamnă a

amplasa, a permite venirea la prezenţă a lucrurilor în preajma cărora omul locuieşte”.

„Ar trebui să învăţăm cu gândul că lucrurile nu se limitează să aparţină unui loc, ci

sunt, chiar ele, locurile. Locul nu se găseşte într-un spaţiu deja dat .... spaţiul acesta

aparţine abia din manifestarea locurilor unui ţinut.5”

Spaţiul este ceea ce este rânduit, ceea ce este introdus în limita sa.

Spaţiul delimitat este un spaţiu centrat, în raport cu al cărui punct centrat se

desemnează periferia.

Spaţiul neutru este o diversitate de locuri neutre aşezate diferit în funcţie exclsuiv

de situarea pe cele trei axe ale geometriei.

În “Altfel de spaţii“, Foucault 6 vorbeşte despre amplasare care ia locul întinderii,

întindere care se substituie localizării.

Spaţiul este mult mai abstract decât locul. Foucault foloseşte termenul de “loc”

când există un sens de intimitate sau subiectivitate.

Amplasamentul este “pus într-un spaţiu sigur”, face explicit o acţiune de a marca o

zonă din punct de vedere arheologic. Este un termen de relaţionare definit de relaţiile de

proximitate între puncte şi elementele care îl înconjoară.

Amplasarea reprezintă relaţiile dintre vecinătate între puncte sau elemente.

Spaţiul actual nu este în întregime desacralizat, dar Timpul a fost desacralizat.

Utopia reprezintă amplasamente fără un loc real care întreţin cu spaţiul real al

societăţii un raport general de analogie directă sau răsturnată. Acest amplasament are în

general o relaţie directă sau inversă cu un spaţiu real al societăţii. Reprezintă societatea

4 Heidegger, Martin „Originea operei de artă”, ed. Univers, Bucureşti, pg. 187, 1982 5 Heidegger, Martin “Construire, locuire, gândire”, în volumul Originea operei de artă, editura

Humanitas, Bucureşti, 1995, pg. 177. 6 Foucault, Michel “Altfel de spaţii” - “Dits et Écrits”, Gallimard, vol.4, ppg. 752-763, Paris, 1994


3

dusă spre perfecţiune sau reversul societăţii, în acest caz utopia este spaţiul însă

fundamentul acestui spaţiu este neutru.

Amplasamentul utopic se află de cele mai multe ori în afara societăţii reprezentat

de acelaşi timp numai că acest timp se modifică.

În utopie mă văd pe mine unde nu sunt într-un spaţiu care nu este real, care se

deschide dincolo de suprafaţa acestui spaţiu.

Utopia la Foucault este limitată şi concentrată pe spaţiile ireale şi incapsulate,

reflectând fie o ordine socială perfectă fie un oposit al societăţii.

Reprezintă nonlocul şi locul real jumătate ficţiune şi jumătate real, închis şi

deschis, concentrat şi dispersat, aproape şi departe, prezent şi absent.

Există spaţiu unde centrele sunt arătate în mod continuu şi sunt distruse în acelaşi

timp.

Utopia este încadrată în societate de cele mai multe ori fiind ea societatea.

Desemnează un spaţiu ireal.

Contra amplasamentul reprezintă un soi de utopie realizată , în care

amplasamentul real se poate găsi în interiorul culturii.

Contra amplasamentul este specific de loc aflat în afara oricărui loc chiar dacă sunt

localizabile.

Heterotopia vine de la heteros (χετέρος = altul) şi topos (τόπος = loc), un termen

medicinal care face referire la un ţesut apărut într-o zonă în care nu avea ce căuta, acest

ţesut apărut în acest loc al corpului nu reprezintă o boală gravă, dar este o dislocare.

În fiecare cultură şi societate există amplasamente care sunt reale şi pot fi

localizate.

Heterotopia dă naştere la multe înterpretări şi aplicări. În particular contestă

formele de rezistenţă a utopiei şi transgresiunea, se bezează pe libertatea spaţiului.

Heterotopia are puterea de a juxtapune într-un singur loc mai multe spaţii.

Heteropotologia este descrierea sistematică care ar avea ca obiect într-o societate

dată, studiul acestor spaţii diferite, studiul acestor locuri cu totul altfel. Îşi asumă o vastă

varietate de forme pentru a extinde un singur univers absolut care poate nu există.

Foucault vorbeşte de două tipuri de heterotopie.

1. În societăţile primitive exista un tip de heterotopie pe care aş numi-o

heterotopie de criză – cuprinde locurile privilegiate, sacre, sau interzise, locuri

care sunt rezervate pentru un individ care se trezeşte într-o stare de criză în


4

ceea ce priveşte societatea sau mediul în care locuieşte. Acest tip de individ să

îl numit adolescent, femeii care se află în timpul perioadei de menstră, bătrânii.

2. În societatea prezentă, actuală, aceste heterotopii de criză sunt pe cale de

dispariţie, deşi anumite rămăşiţe au rămas totuşi, exemplul fiind internatul sau

serviciul militar din secolul al XIX lea care au jucat un rol important. Astfel că

primele manifestări ale sexualităţii masculine ar putea avea loc “în altă parte”,

în alt loc, departe de familie. Pentru fete, până la mijlocul secolulul al XIX lea

exista tradiţia de “voiaj de miere” fiind astfel o temă ancestrală – deflorarea

fetei nu putea să aibă loc în orice spaţiu, astfel încât trenul sau hotelul cu

apartamentul nupţial reprezentau spaţii care nu puteau fi plasate oriunde. Se

poate vorbi de o heterotopie fără coordonate geografice. Totuşi heterotopiile de

criză s-au evaporat azi pentru a le lua locul alte heterotopii, descrise ca fiind

heterotopii de deviere – ocupate de indivizi al căror comportament se abate de

la norma societăţii.

Aceste heterotopii de deviere sunt reprezentate prin case de odihnă, clinici de

psihiatrie, închisori cu rolul să recupereze aceste comportamente şi să îl repună pe individ

în dreptul său). Aceste spaţii se află la graniţa heterotopiei de criză.

Într-o societate ca a noastră unde plăcerea este cea care conduce, ina-activitatea

celui în vârstă constituie nu numai o criză cât şi o deviere.

Fiecare heterotopie are o funcţiune bine stabilită în cadrul societăţii şi aceeaşi

heterotopie poate să aibă o funcţiune diferită conform cu sincronizarea culturii în care este

localizată.

Heterotopia are puterea de a suprapune într-un singur loc diferite spaţii şi

locaţii care sunt incorporabile unele cu celelalte.

Teatrul – pe dreptunghiul scenei există pe lângă această scenă diferite locuri

care sunt străine unele faţă de altele.

Cinematrograful apare ca o sală dreptunghiulară, în partea din faţă este

proiectată pelicula care vine dintr-o locaţie tridimensională fiind proiectată într-un spaţiu

bidimensional.

Grădina reprezintă o locaţie de heterotopie contradictorie.

Grădina tradiţională a persanilor era un spaţiu sacru care trebuia să se unească

în patru părţi separate în cadrul unui dreptunghi, simbolizând cele patru părţi ale

universului, precum şi un spaţiu care este mai vechi, mai sacru, în formă de buric - acesta


5

semnifică centrul lumii, lume adusă în grădină pe acest buric, unde se ridicau de obicei

bazinul de apă şi fântâna cu jetul de apă.

Toată vegetaţia era concentrată în această zonă ca un microcosmos.

Grădina este o mică parte din lume, reprezintă totalitatea lumii formând încă

din cele mai vechi timpuri, heterotopii universale şi fericite (de aici şi-au luat esenţa

grădiniile zoo).

Efectul de Oglindă folosit ca exemplu de Foucault în cartea sa “Altfel de

spaţii“7, reprezintă tocmai astfel de spaţii.

Oglinda este un spaţiu fără spaţiu, spaţiu care rupe poziţia noastră.8

Mă văd în oglindă, zac jos unde nu sunt, o umbră a mea îmi face cunoscută

imaginea mea, îmi permite să mă observ unde nu sunt.9

Prin această heterotopie, oglinda există cu adevărat, are scop de revenire în

spaţiul pe care l-am ocupat începând chiar din spaţiul oglinzii, mă găsesc absent în spaţiul

unde mă aflu, în spaţiul unde mă văd pe mine, acolo pornind din adâncul spaţiului virtual.

Acest spaţiu virtual se află dincolo de mine, în oglindă, mă întorc către mine, încep să mă

observ şi mă reconstitui cum sunt în realitate.

Prin urmare, funcţiunile oglinzii sunt ca Heterotopia din moment ce face ca spaţiul

pe care îl ocup de fiecare dată când mă uit în oglindă, să fie real, atât spaţiul din oglindă

ocupat de mine cât şi spaţiul ocupat de mine dincolo de oglindă este un spaţiul real.

Acest spaţiu în care mă aflu este conectat la tot ceea ce mă înconjoară pe mine real

sau non real, cu scopul ca acest spaţiu să fie perceput ca o necesitate care trece de altfel

către o zonă virtuală aflată mai jos.10

Oglinda face ca locul pe care eu îl ocup să fie în acelaşi timp absolut real, legat de

întregul spaţiu pe care îl înconjoară.

Spaţiul ocupat este în acelaşi timp complet real sau ireal, formează o buclă de

rupere a timpului în acel loc.

Spaţiul este o închisoare şi o intrare în acelaşi timp, este un loc al interiorului şi

exteriorului.

7 idem 8 Johnson, PETER “Unravelling Foucault’s different spaces”, în History of the Human Sciences,

vol. 19 no. 4, SAGE Publications , London, 2006 9 Leach, Neil “Rethinking Architecture. A reader in Cultural Theory”, capitolul despre

Foucault, ed. Routledge, London and New York, ppg. 329-358, 1997 10 Leach, Neil “Rethinking Architecture. A reader in Cultural Theory”, capitolul despre

Foucault, ed. Routledge, London and New York, pg. 332, 1997


6

Pasagerul din acest spaţiu este poziţionat “înăuntru către afară şi viceversa cu un

loc fără loc”. Tocmai această rupere (dislocare) oferă spaţiului bogăţie, oferă provocare.

Aceste spaţii sunt idealuri pline de fantezie, oglindite în acelaşi timp răsturnând

ceea ce este în exterior, devin o sursă de inspiraţie.

În cazul spaţiului de joacă pentru copii, rapotăm acest spaţiu la o unitate spaţio-

temporală.

Cimitirul este un exemplu de întrerupere a timpului, spaţiu care formează o pauză

şi o ruptură în timp devenind permanentă.

Cimitirul este un spaţiu atfel. Aflat în legătură cu totalitatea amplasamentului

cetăţii (societăţii), dat fiind că fiecare individ se întâmplă să aibă rude în acest loc.

Până la sfârşitul secolului XVIII-lea, cimitirul era amplasat în centrul cetăţii,

alături de biserică. În secolul al XIX lea fiecare individ avea dreptul la o cutie pentru

propria descompunere, dar în acest secol cimitirul este mutat la limita exterioară a

oraşului.

Cimitirul îşi schimbă funcţiunea, întreruperea timpului se potriveşte cu

întreruperea spaţiului.

O persoană poate fi obligată şi limitată în spaţiu cum ar fi închisoarea sau azilele, o

persoană poate fi reţinută în acest spaţiu cu scopul de a-şi câştiga dreptul de a intra în

aceste spaţii.

Heterotopiile sunt legate de anumite decupări ale timpului. Heterotopia este legată

de bucăţi de timp, timp deschis către ceea ce am putea numi pură simetrie sau

heterotocronism. Într-o societate ca a noastră heterotopia şi heterocronismul sunt aranjate

şi organizate în mod relativ.

Există:

1. Heterotopii de timp care se acumulează ad infinitum cum ar fi muzeele şi libăriile.

Sunt heterotopii în care timpul nu încetează să acumuleze, să adune totul pentru

ele. Ideea de a aduna totul pentru tine, crează un fel de arhivă universală, dorinţa

de a închide timpul era forma şi stilul de a le realiza pe toate într-un singur loc.

Totuşi acest loc se află în afara timpului, acestea aparţin conceptului modern de

timp şi spaţiu. Muzeele şi librările sunt heterotopii specifice secolului al XIX lea,

aparţine culturii Vestului.

2. Heterotopia presupune un sistem de închidere/deschidere care izolează totul făcând

în acelaşi timp impenetrabil locul. Închisoarea, lăcaşul de cult sunt exemple care se


7

integrează în acest tipar de heterotopie. În spaţiul acestor heterotopii oricine poate

pătrunde, spaţiul fiind iluzie.

Heterotopia în relaţie cu restul spaţiului are o funcţiune plasată între doi poli opuşi:

a. pe de o parte crează un spaţiu iluzoriu care dezvăluie că toate spaţiile reale sunt de

fapt iluzorice, că toate spaţiile au în ele o viaţă fragmentată

(aş adăuga în acest tip de heterotopie unul din desenele

grafice ale lui Escher lucrarea grafică “Turnul Babel”, gravură în

lemn, 1928. În ipoteza în care perioada de confuzie a limbiilor a coincis cu

apariţia de rase diferite, unii dintre lucrătorii din domeniul construcţiilor sunt

desenaţi în alb şi alţii în negru. Lucru este oprit, deoarece aceştia nu mai sunt

capabili să se înţeleagă reciproc. Văzând că punctul culminant al dramei are loc

la reuniunea la nivel înalt al turnului, care este în construcţie, clădirea a fost

vazută de sus, ca şi cum o pasăre ar fi “filmat” această construcţie. Este un desen

făcut în perioada de început al lui Escher11. Lucrarea se află sub semnul

volumului geometric, integrat în spaţiul tridimensional.

Sunt folosite două tehnici de “inginerie perceptuală” ceea ce în teoria

psihologică poartă numele de “indicii ale percepţiei monoculare”, invocate de Escher în

acest context:

1. tehnica de “spaţiu ambiguu”

2. tehnica “volumului imposibil”12.

Tehnica de “spaţiu ambiguu”, crează forme grafice aflate într-un spaţiu tridimensional cu ajutorul cărora cel

care priveşte, interpretează acelaşi set de elemente grafice, de la distanţă şi în ansamblu imaginea se închide.

Suprafaţa definitorie a unui volum poate fi interpretată tot de percepţia mentală în funcţie de elementele

înconjurătoare. În detaliu este un volum normal, dar în ansamblu spaţiul este ambiguu pentru că percepţia mentală a

omului nu poate “înţelege” urcuşul pe tavan în timp ce alt om se află pe o cutie din perete.

Tehnica “volumului imposibil” crează forme grafice indicând prezenţa volumului, pentru cel care priveşte

spaţiul şi volumul nu se închid.

Spaţiul este bine conturat, dacă privitorul urmăreşte “secvenţialitatea” spaţiului, atunci nu va putea percepe o

delimitare (cu sensul de închidere, volumul tridimensional este bine definit conform percepţiei mentale).

În lucrările lui Escher, spaţiul este reflectat în oglindă, timpul este dat înapoi şi toate particulele se întrepătrund

cu antiparticulele lor.

Interacţiunea în desenele lui Escher este mediatizată cu ajutorul arcelor, galeriilor unde non lumea poate intra

în lumea umană sau în lumea arhitecturii; de cele mai multe ori această “lume non lume” are grote, caverne, având

corespondent în lumea reală umană13.

Începem să ne întrebăm – există o altă dimensiune?

Unii dintre noi au capacitatea de a vedea dincolo de ceea ce ochiul poate percepe, de ceea ce numim “realitate

reală”.

Escher s-a jucat cu “arta anamorfică”.

11 ESCHER, M.C. „M.C.Escher – The Graphic Work”, Taschen, Germany, 1989, pg. 7 12 LAMONTAGNE, Claude “In Search of M.C. Escher’s Metaphysical Unconscious”, în M.C. Escher's

Legacy, Springer-Verlag, Germany, 2003, ppg. 69-83 13 HOFSTADTER, Douglas R. “Mystery, Classicism, Elegance: an Endless Chase After Magic”, în M.C.

Escher's Legacy, Springer-Verlag, Germany, 2003, ppg. 24-52


8

Ce înseamnă acest stil?14

Perspectivele sunt relative: lumea ascunsă, lumea imposibilă (fiind vorba de spaţiu non spaţiu), în realitatea

noastră să realitatea non realitate, lumea infinită a paradoxului, stau sub semnul anamorfismului15.

Anamorfismul este rezultat şi din simetria ciudată – se foloseşte mult şi de catoptric anamorfism (o latură a

anamorfismului care foloseşte imaginea curbată pentru a interpreta perspectivele denaturate) permite celui care priveşte

să vadă în acelaşi timp şi imaginea reală dar si distorsiunea acesteia. Apelează la acest stil deoarece poate arăta în acelaşi

timp reflecţiile “lumii ”reale – non reale, dar şi “lumea ascunsă” din opera sa. Imaginea poate exista în două forme

oferind în mod concret modul vizual al Idei, se poate interpreta în diferite moduri un eveniment sau un obiect în funcţie

de cel care priveşte : “am încercat să arăt în lucrarea mea, că noi trăim într-o lume frumoasă şi nu într-un haos continuu

aşa cum se vede lumea în realitatea ei” spunea Escher la un moment dat16.

De cele mai multe ori, “fiinţele” din desenele lui Escher pleacă din planul bidimensional, îşi încep “ciclu de

viaţă”, în tridimensional, întorcându-se spre final în planul de bază, cel bidimensional. Privitorul dintr-o oglindă

cilindrică se aşteaptă să îşi vadă reflecţia, în schimb descoperă un univers paralel, imperceptibil. Escher alege să

deseneze reflecţia sa ca o imagine de oglindă denaturată, curbată ca un obiect care apare de multe ori în opera lui. Nota

“capul tău propriu, mai exact ceea ce se află ca punct între ochii tăi este centrul. Nu contează de câte ori te răsuceşti, te

întorci, nu poţi scăpa de acest punct aflat între ochii tăi ca punct central. Devii imobil în centrul lumii tale”. “În loc să las

planul numai în imaginaţia celui care priveşte, l-am adus în realitate. Nu vreau să spun că figura ar trebui să iasă din plan

în mod complet ca un individ care se separă de el însuşi... ceea ce am în minte este posibilitatea de îndoire şi de pliere a

planului însuşi,” Escher explică obiectul tridimensional în plan bidimensional şi invers17.

b. pe de altă parte, heterotopiile au funcţiunea de a forma un alt fel de spaţiu, un

spaţiu real la fel de perfect, meticulos şi bine aranjat, pe când spaţiul nostru este

dezordonat, prost conceput; această heterotopie nu este o iluzie, reprezintă o

compensaţie.

Un exemplu de acest tip de heterotopie îl constituie primul val de colonialişti

britanici în America din secolul al XVII lea.

14 http://en.wikipedia.org/wiki/Anamorphosis Anamorphosis este o proiecţie distorsionată sau care necesită perspectiva

privitorului de a utiliza dispozitive speciale care să ocupe un anumit punct de vedere să reconstituie imaginea. (άνά=în sus, μορφή=formă, linie), "ana - morphosis" vine din cuvintele greceşti însemnând "format din nou. "Există două tipuri principale de anamorphosis: Perspectiva (oblică) şi Oglinda (catoptrice). Exemple de anamorphosis perspectivei datează din Renaşterea timpurie (15 secol), în timp ce exemple de anamorphosis oglindă (sau anamorphosis catoptric) au apărut în momentul stilului baroc (secolul 17). Cu anamorphosis oglindă, conică sau cilindrice, oglinda este plasată pe desen sau pe pictură, transformă o imagine distorsionată într-o imagine tridimensională prin care poate fi vizualizată din mai multe unghiuri. Imaginea deformată este pictată pe o suprafaţă plană în jurul oglinzii. Curent în anii 1600 şi 1700, acest proces de anamorphosis a făcut posibilă difuzarea de caricaturi, scene erotice şi scatologice, scene de farmec pentru public.

15 HOULE, Kelly M. “Portrait of Escher: Behind the Mirror”, în M.C. Escher's Legacy, Springer-Verlag, Germany, 2003, ppg. 175-189

16 ABRAMS, Harry N. “M.C. Escher, Escher on Escher: Exploring the Infinite”, New York, 1989, pg. 21,60

17 ABRAMS, Harry N. “M.C. Escher: His Life and Complete Graphic Work”, New York, 1982, pg. 169


9

În America de Sud, iezuiţii din Praguay au stabilit aşezări în care existenţa a fost

reglemantată punct cu punct.

Satul a fost stabilit în jurul unei pieţe dreptunghiulare centrale, la capătul căreia se

afla biserica – pe de o parte se afla colegiul, pe partea cealalată cimitirul, în timp ce în faţa

bisericii se afla o stradă care se unea cu alta într-un unghi drept.

Fiecare aşezare umană era pusă pe una din aceste două axe, reproducând exact

simbolul lui Cristos (crucea în T fiind simbolul iezuit).

Creştinismul îşi pune amprenta pe spaţiul şi geografia lumii sud americane.

Viaţa individului sau a comunităţii se învârte în jurul sunetului de clopot şi nu de

fluier – acceaşi oră de trezire pentru toţi, timpul de masă la prânz şi la ora 17,00.

Heterocronia funcţionează atunci când oamenii se află într-un soi de ruptură

absolută cu timpul lor tradiţional.

Târgul sau iarmarocul sunt amplasamente vide aflate la marginea oraşului care

umplu o dată sau de două ori pe ani acele amplasamente, cu bărăci, rafturi, obiecte

heteroclite.

Heterotopia are o funcţie de a crea un spaţiu de iluzie, denunţă întreg spaţiu real.

Crează un alt spaţiu real perfect exact ca al nostru numai ca nu este ca al nostru.

Aş dori să revin la ideea de început – cea despre PANOPTICON.

Reprezintă din punctul de vedere al lui Foucault:

1. partiţia spaţială strictă – închiderea oraşului şi a cartierelor sale periferice,

interzicerea de a părăsi oraşul pe timp de boală, uciderea animalelor fără stăpân,

separarea în cartiere a oraşului, guvernate de un intendent (şi alte exemple) – duce

către observarea că fiecare individ este plasat într-un loc unde fiecare mişcare a

acestuia este supravegheată, fiecare eveniment este înregistrat. Individualitatea,

gândirea individuală este blocată, intezisă acestea constituie un model compact a

unui mecanism disciplinar.

2. împotriva acestui mecanism există un vis politic de eliberare, individul să fie

asimilat şi cunoscut după nume şi nu după locul de provenienţă.

În spatele mecanismelor disciplinare se poate descifra o memorie care este bântuită

de “crime, revoltă, ciumă, vagabondaj, dezertări, oameni care apar şi dispar, trăiesc şi mor

în dezordine”.18

18 Leach, Neil “Rethinking Architecture. A reader in Cultural Theory”, capitolul despre

Foucault, ed. Routledge, London and New York, ppg. 329-358, 1997


10

Toate mecanismele de putere sunt dispuse în jurul unor anomali individuale pentru

a marca individul şi pentru a-l schimba.

PANOPTICONUL lui Bentham este imaginat: la periferia oraşului se ridică o

clădire, în centrul acestei clădiri se află un turn, acest turn este alcătuit cu ferestre mari

care se deschid în partea interioară.

Clădirea în partea de margine este compusă din celule fiecare întinzându-se pe

întrega lăţime a clădirii, are două ferestre – una înăuntru corepsunde cu geamul turnului;

cealaltă se află în exterior, permite luminii să străbată aceste celule de la un capăt la altul.

Se poate remarca un turn care se ridică , lumina pătrunde în celule prin umbre mici.

Aceste celule sunt vazute precum miciile scene unde performează câte un actor singur pe

scenă, perfect individualizat.

Mecanismul PANOPTIC organizează unităţi spaţiale care fac posibilă acest

mecanism – să fie uşor de recunoscut şi de văzut.

Acest mecanism are la bază mecanismul de temniţă cu trei funcţiuni:

- de a include individul

- a-l priva de lumină

- a-l ascunde pe individ de societate.

Este păstrată prima funcţiune, celelalte două sunt eliminate, vizibilitatea este o

capcană în acest mecanism.

Fiecare individ este plasat în acest tip de celulă, este limitat spaţiul, celula poate fi

văzută din faşă de supraveghetor, dar pereţii laterali îl împiedică pe individ să intre în

contact cu semenii săi; el este văzut dar el nu vede, devine subiect de informaţie.

Aceste celule separate implică o invizibilitate laterală, această invizibilitate este o

garanţie de ordine.

Mulţimea, o masă compactă, un loc al schimbărilor multiple, individualităţi care

fuzionează precum un efect colectiv, această mulţime este anulată, înlocuită cu o colecţie

de individualităţi separate.


11

Din punct de vedere al celui care supraveghează, această masă a indivizilor este

înlocuită cu o multidutine care poate fi numerotată şi vegheată; din punctul de vedere al

deţinutului, această mulţime este înlocuită cu singurătatea.19

Un individ este născut dintr-o relaţie fictivă, nu este necesar să foloseşti puterea ca

să determini un individ să facă un anume serviciu.

PANOPTICONUL a fost un laborator în care se putea folosi în scop de

experimentare, folosit pentru modificarea comportamentului uman, pentru a încerca

diferite pedepse pe deţinuţi.

A reprezentat şi un tip de disciplină.20

Bentham’s Panopticon (1791)

Source: J.Bentham, Panopticon; Postscript, London, 1791

19 Leach, Neil “Rethinking Architecture. A reader in Cultural Theory”, capitolul despre

Foucault, ed. Routledge, London and New York, pg. 341, 1997 20 Leach, Neil “Rethinking Architecture. A reader in Cultural Theory”, capitolul despre

Foucault, ed. Routledge, London and New York, pg. 346, 1997 “ Disciplina blocadă – instituţie închisă aflată cu sediul la marginea comunităţii, întoarsă către interiorul funcţiei negative, în această disciplină timpul este suspendat, comunicarea este ruptă. PANOPTICON mecanism de disciplină – un mecanism funcţional care trebuie să amelioreze exercitarea puterii, făcând întemniţarea mai uşoară, mai eficientă. În PANOPTICON – PROSCRIPT din anul 1791, Bentham adaugă o galerie de inspecţie desenată în negru, situată pe lângă “cuşca” celui care supraveghea, face posibilă observarea a două celule în acelaşi timp. În prima versiunea a PANOPTICONULUI s-a imaginat şi o supraveghere acustică operată prin intermediul unor ţevi de conducere de la celule spre turnul central, de supraveghere.


12

BIBLIOGRAFIE ABRAMS, Harry N. “M.C. Escher, Escher on Escher: Exploring the

Infinite”, New York, 1989, pg. 21,60 ABRAMS, Harry N. “M.C. Escher: His Life and Complete Graphic

Work”, New York, 1982, pg. 169 DREYFUS, Hubert “Michel Foucault: Beyond Structuralism and

Hermeneutics”, Brighton, Sussex, ed. Harvester Press, 1982

ESCHER, M.C. „M.C.Escher – The Graphic Work”, Taschen, Germany, 1989, pg. 7

FOUCAULT, Michel “Altfel de spaţii” - “Dits et Écrits”, Gallimard, vol.4,

ppg. 752-763, Paris, 1994

HEIDEGGER, Martin “Construire, locuire, gândire”, în volumul Originea operei de artă, editura Humanitas, Bucureşti, 1995, pg. 177.

HEIDEGGER, Martin „Originea operei de artă”, ed. Univers, Bucureşti, pg. 187, 1982

HOFSTADTER, Douglas R. “Mystery, Classicism, Elegance: an Endless Chase After Magic”, în M.C. Escher's Legacy, Springer-Verlag, Germany, 2003, pg. 24-52

HOULE, Kelly M. “Portrait of Escher: Behind the Mirror”, în M.C. Escher's Legacy, Springer-Verlag, Germany, 2003, ppg. 175-189

JOHNSON, Peter “Unravelling Foucault’s different spaces”, în History of the Human Sciences, vol. 19 no. 4, SAGE Publications , London, 2006

LAMONTAGNE, Claude “In Search of M.C. Escher’s Metaphysical Unconscious”, în M.C. Escher's Legacy, Springer-Verlag, Germany, 2003, ppg. 69-83

LEACH, Neil “Rethinking Architecture. A reader in Cultural Theory”, capitolul despre Foucault, ed. Routledge, London and New York, ppg. 329-358, 1997

WAINWRIGHT, Edward “The Space of Ideology: Corporate architecture and the production of space ”. DEGW, New York Forum: International Journal of Postgraduate Studies - Architecture, Planning and Landscape; Vol.7, No.1, ppg. 23 – 28, (2007), U.S.A.

Surse Internet: http://en.wikipedia.org/wiki/Anamorphosis

Date post:	13-Apr-2016
Category:	Documents
Upload:	nesimtzitzii78
View:	220 times
Download:	0 times

REFERAT Spaţiul Este Direct Produs

Documents