INSTITUTUL NAȚIONAL AL JUSTIȚIEI

Disciplina:Contenciosul administrativ

R E F E R A Tla tema:

„Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri”

Autor:Dumitru RACOVIŢĂ

Audient formare iniţială INJ,candidat la funcția de judecător

Formator INJ: Gheorghe CREŢU

Chișinău 2014

1

CUPRINS:

1. NESOLUŢIONAREA ÎN TERMENUL LEGAL A UNEI CERERI - FORMĂ A ACTULUI ADMINISTRATIV.......................................pag. 3

2. DEFINIREA NOŢIUNII DE NESOLUŢIONARE ÎN TERMENUL LEGAL A UNEI CERERI. IDENTIFICAREA TERMENULUI LEGAL ÎN LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ .....................................................pag. 12

3. CONCLUZII......................................................................................pag.27

4. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE......................................................pag. 29

2

§1. NESOLUŢIONAREA ÎN TERMENUL LEGAL A UNEI CERERI -

FORMĂ A ACTULUI ADMINISTRATIV

Potrivit art. 53 din Constituţia RM, în vigoare din 27 august 19941, persoana

vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau

prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină

recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

O ulterioară dezvoltare a acestei prevederi constituţionale o constituie

tocmai Legea contenciosului administrativ2, care prin conţinutul ei, urmăreşte

scopul de a reglementa obiectul, subiectul şi ordinea de invocare a acţiunii de

contencios administrativ, competenţa jurisdicţională în materie de contencios

administrativ, procedura de examinare a acestor categorii de pricini, modul de

exercitare a căilor de atac, precum şi ordinea de executare a hotărârilor pe cauzele

respective.3

În conformitate cu art. 3 din Legea contenciosului administrativ4 obiect al

acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele administrative, cu caracter

normativ şi individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei

persoane, inclusiv al unui terţ, emise de: autorităţile publice şi autorităţile asimilate

acestora în sensul prezentei legi; subdiviziunile autorităţilor publice; funcţionarii

din structurile specificate la lit.a) şi b). Obiect al acţiunii în contenciosul

administrativ poate fi şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare

la un drept recunoscut de lege.

Potrivit art. 2 din din Legea contenciosului administrativ5, care

reglementează înţelesul unor termeni, prin act administrativ se înţelege a fi o

manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual, din

partea unei autorităţi publice în vederea organizării executării sau executării în

1 Constituţia Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din 12.08.1994, intrată în vigoare la 27 august 1994;2 Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.57-58/375 din 18.05.2000, Republicată: Monitorul Oficial al R.Moldova, ediţie specială din 03.10.2006;3 Dron I., Rusu I. Aspecte controversate din legea contenciosului administrativ //“Revista de drept privat”, 2001, nr.1, pag.146.4 ibidem;5 ibidem.

3

concret a legii. Actului administrativ, în sensul prezentei legi, este asimilat

contractul administrativ, precum şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri;

Avînd în vedere cele expuse şi că nesoluţionarea în termenul legal a unei

cereri este asimilată actului administrativ, în continuare vom încerca să prezentăm

trăsăturile şi caracteristicile ultimului.

În accepţie largă, actul administrativ este forma principală prin care se

realizează activitatea administraţiei publice şi constă într-o manifestare expresă de

voinţă prin care se creează, se modifică sau se sting raporturile juridice de drept

administrativ, este unul dintre principalele izvoare ale acestor raporturi. El este un

act juridic unilateral care emană de la un organ al administraţiei publice, în temeiul

puterii publice, pe baza şi în vederea executării legii. Actele administrative sînt

emise, în principal, de autorităţile şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în

administraţia publică, fiind o modalitate de lucru a acestora prin care se asigură

realizarea puterii executive şi înfăptuirea sarcinilor care revin administraţiei

publice.6

Totodată, regimul juridic al actelor administrative reprezintă un ansamblu de

reguli ce guvernează elaborarea, modificarea şi desfiinţarea respectivelor acte. În

primul rînd, actele de drept administrativ sînt supuse regimului juridic

administrativ, avînd în acest sens un regim juridic propriu, distinct de cel al altor

acte juridice. Acest regim ţine de legalitatea actelor de drept administrativ, forţa lor

juridică şi forţa lor probantă; modul de intrare în vigoare, de executare şi de

încetare a efectelor juridice. Astfel, actele respective dispun de prezumţia de

legalitate, sînt obligatorii şi se pun direct în executare. Se evidenţiază caracterul lor

de acte de putere sau de autoritate prin opoziţie, de exemplu, cu actele juridice

civile, ale căror efecte vizează, de regulă, numai părţile participante la raportul

juridic respectiv. În al doilea rînd, analizînd regimul juridic al acestor acte, trebuie

să-l distingem de natura juridică a efectelor sau raporturilor pe care le generează.

Astfel, un act normativ (o hotărîre a guvernului) rămîne un act administrativ chiar

6 Diaconu M., Conceptul de act administrativ // Revista“Legea şi viaţa”, 2012, nr.3, pag.11;

4

dacă reglementează raporturi civile, natura sa juridică fiind distinctă de faptul că el

constituie un izvor al dreptului civil.7

Este absolut firesc faptul că legislaţia, practica judiciară şi literatura de

specialitate nu întrebuinţează o terminologie unitară pentru denumirea

principalului act juridic (de putere) emis de administraţia de stat. Actul

administrativ, în dependenţă de varietatea activităţilor administraţiei publice, se

exprimă sub diferite forme şi denumiri: decizie, ordin, instrucţiune, regulament,

dispoziţie, hotărîre, permis, autorizaţie etc.8 Întrucît actele juridice emise de

administraţia publică cunosc o mare varietate şi o abundenţă de denumiri, s-a

impus găsirea unei denumiri generice (ca şi în cazul actelor civile sau a celor

judiciare) care să desemneze, în mod unitar, întreaga categorie a acestor acte. În

acest sens, două denumiri reţin, în principal, atenţia: cea de act administrativ9 şi

cea de act drept administrativ10.

Actul administrativ a fost subiectul mai multor definiţii distincte – fiecare

autor a ţinut să aducă ceva nou atunci cînd a definit această noţiune, devenită deja

clasică încît cu greu putem vorbi despre o definiţie comună, „utilizată de toată

lumea”. Totuşi, anumite elemente pot fi surprinse ca fiind folosite în mod constant,

astfel că observîndu-le, la rîndul nostru, vom defini actul administrativ ca fiind o

manifestare unilaterală de voinţă, făcută cu scopul de a produce efecte juridice,

emisă în regim de putere publică, pentru punerea în aplicare a legii ori pentru

prestarea de servicii publice. Astfel, am încercat ca aceasta să cuprindă atît genul

proxim (act juridic), cît şi diferenţele specifice (regimul de putere şi obiectul

actului).

Din raţionamentele ce vor fi expuse mai jos, considerăm că denumirea de act

administrativ se impune a fi reţinută. Astfel, în doctrină, actul administrativ poate

fi definit ca manifestarea unilaterală şi expresă de voinţă a autorităţilor publice, 7 ibidem;8 Gădinaru N., Acte administrative şi acte de stare civilă // Slatina: editura Fundaţiei „Universitatea pentru Toţi", 2001;9 Art. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.57-58/375 din 18.05.2000, Republicată: Monitorul Oficial al R.Moldova, ediţie specială din 03.10.2006;10 Drăganu T. Actele de drept administrativ. // Bucureşti: Editura ştiinţifică, 1959, pag. 42; Negoiţă Al. Ştiinţa administraţiei, multiplicat // Bucureşti, 1972, pag. 50 – 51; Ionescu R. Drept administrativ. // Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1970, pag. .218- 222; Iovănaş I. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1977, pag.218.

5

realizată în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice11. În acest

fel, este accentuat atît aspectul formal al actului de a fi emis de autorităţi publice,

cît şi aspectul material al acestuia referitor la conţinutul său, conţinut din care

trebuie să rezulte emiterea sa în temeiul puterii publice cu care sînt înzestrate

autorităţile publice.

Pe lîngă Legea contenciosului administrativ12, noţiunea de act administrativ

este reglementată şi în Rezoluţia (77) 31 „Cu privire la protecţia individului faţă de

actele autorităţilor administrative”, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului

Europei la 28 septembrie 199713. Potrivit acestor reglementări, actul administrativ

desemnează orice măsuri individuale sau decizii luate în cadrul exercitării

autorităţii publice, susceptibile de a afecta direct drepturile, libertăţile sau

interesele persoanelor fizice sau juridice, şi care nu este un act îndeplinit în cadrul

exercitării unei funcţii judiciare.

Totodată, prin art.2 din Legea contenciosului administrativ14, contractul

administrativ este asimilat actului administrativ. Contractul administrativ este

definit de lege ca un contract încheiat de o autoritate publică, în virtutea

prerogativelor de putere publică, avînd ca obiect administrarea şi gestionarea

bunurilor-proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea de

servicii publice, activitatea funcţionarilor publici care rezultă din relaţiile de muncă

reglementate de statutul juridic al acestora. Prin urmare, contractul administrativ

reprezintă un acord de voinţă între o autoritate a administraţiei publice sau un alt

subiect autorizat de o autoritate publică şi o persoană privată, iar obiectul

contractului îl constituie realizarea unui interes general, a unui interes public, fie

prin prestarea unui serviciu de interes public, fie prin exercitarea unei funcţii

publice, şi este supus unui regim de drept public.

11 Petrescu R.N. Drept administrative // Cluj Napoca: Accent, 2004, pag. 287; Trăilescu A. Drept administrativ. Tratat elementar // Bucureşti: AII Beck, 2002, pag. 187; Drăganu T. Actele de drept administrativ. // Bucureşti: Editura ştiinţifică, 1959, pag. 42; Iorgovan A. Tratat de drept administrativ, vol.II, ediţia a IlI-a // Bucureşti: All Beck, 2002, pag. 24; Chiriac L. Activitatea autorităţilor administraţiei publice // Cluj Napoca: Accent, 2001, pag. 27;12 ibidem;13 www.coe.int/t/dghl/standardsetting/.../Rec(1997)020&ExpMem_ro.pdf;14 ibidem.

6

Din definiţiile prezentate mai sus rezultă următoarele trăsături distincte ale

actului administrativ:

• Actul administrativ este o manifestare unilaterală de voinţă. Prin această

caracteristică, el se deosebeşte de actele contractuale ale administraţiei, fie ele

guvernate de regimul juridic de drept public, fie de regimul juridic privat.

• Actul administrativ concretizează voinţa autorităţii publice ca subiect de

drept special, învestit cu putere publică şi, în consecinţă, produce efecte juridice

care vor fi guvernate de regimul juridic de drept public.

• Actul administrativ este obligatoriu pentru toate subiectele de drept care

intră sub incidenţa sa, pentru autoritatea publică emitentă sau inferioară, precum şi

pentru autoritatea publică superioară.

• Actul administrativ este executoriu din oficiu, în sensul că poate fi executat

imediat după aducerea la cunoştinţa persoanelor interesate, respectiv publicarea sa,

deci din momentul din care produce efecte juridice, fără a mai fi nevoie de

intervenţia unui alt act în acest sens.

• Actele administrative sînt emise pe baza legii, în scopul executării sau

organizării executării legilor şi a celorlalte acte normative emise de autorităţile

superioare. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate15, această trăsătură este

consecinţa ierarhiei în care se constituie normele juridice.

Un domeniu pe care îl vom supune cercetării ţine de clasificarea actelor

normative. Studiul nostru a relevat faptul că actele administrative prezintă o mare

varietate, ţinînd seama de diversitatea de situaţii şi relaţii sociale în care sînt

angajate organele administraţiei publice. După natura juridică actele administrative

pot fi: acte administrative de autoritate. Acestea se emit de un serviciu public (de

o autoritate publică – legislativă, executivă, judecătorească) în mod unilateral, pe

baza şi în vederea executării legii, în scopul naşterii, modificării sau stingerii unor

raporturi juridice. Actele administrative de autoritate se mai numesc şi acte

administrative de putere publică. Prin urmare, autorităţile administrative (sau

15 Petrescu R.N. Drept administrative // Cluj Napoca: Accent, 2004, pag. 256;

7

autorităţile administraţiei publice) constituie specia, iar autorităţile publice – genul 16.

Actele administrative de autoritate (de putere publică) se împart, la rândul lor,

în acte administrative de autoritate cu caracter normativ (acte normative) şi acte

administrative de autoritate cu caracter individual (acte individuale). Actul

administrativ normativ cuprinde reglementări de principiu, formulate în abstract, şi

sînt destinate unui număr nedeterminat de persoane. Actul administrativ individual

este manifestarea de voinţă care produce efecte juridice cu privire la persoane

determinate, sau, într-o formulă mai explicită, care „creează, modifică sau

desfiinţează drepturi şi obligaţii în beneficiul sau sarcina unor persoane dinainte

determinate”17.

La rândul lor, actele individuale pot fi clasificate18 în:

- acte creatoare de drepturi şi obligaţii – acte prin care se stabilesc drepturi

sau obligaţii determinate pentru destinatarii lor (de exemplu, actul de atribuire a

unui teren pentru construirea de locuinţe sau cel de stabilire a impozitului)19;

- acte atributive de statut personal (diploma de absolvire a unei forme de

învăţămînt, decizia de pensionare), prin care beneficiarilor li se recunoaşte o

activitate anterioară şi li se conferă un complex de drepturi, în condiţiile prevăzute

de lege20;

- acte de constrîngere administrativă (procesul-verbal cu privire la

contravenţie), prin care se aplică o sancţiune contravenţională;

- acte administrativ-jurisdicţionale – categorie hibridă de acte juridice,

emise de autorităţi ale administraţiei publice, însă care au ca obiect soluţionarea

unor litigii şi sînt emise după o procedură cu caracteristici apropiate de procedura

judiciară21;

- acte administrative prin delegaţie, emise de persoane private, angajate, sub

control statal, în activitatea de prestare a serviciilor publice. 16 Ibidem, pag. 287;17 Drăganu T. Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I // Bucureşti: Lumina Lex, 1998, pag. 145;18 Petrescu R.N. Drept administrative // Cluj Napoca: Accent, 2004, pag. 292 – 293;19 ibidem, pag. 293; Iovănaş I. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei // Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1977, pag. 220;20 Drăganu T. Actele de drept administrative // Bucureşti: Editura ştiinţifică, 1959, pag. 90;21 Dragoş D.C. Recursul administrativ şi contenciosul administrativ // Bucureşti: All Beck, 2001, pag. 105 – 106.

8

Astfel, Statul sau unităţile administrativ teritoriale pot gestiona direct

serviciile publice necesare satisfacerii nevoilor celor administraţi, sau le pot

transfera, sub control strict, unor persoane private, care să le gestioneze în interes

public, dar cu respectarea cerinţelor de eficienţă şi eficacitate. Prestînd un serviciu

public sub control statal, persoanele private menţionate dobîndesc atribuţii de

putere publică şi, în consecinţă, au posibilitatea să emită acte administrative

obligatorii pentru cei care beneficiază de serviciul public, acte contestabile pe calea

contenciosului administrativ22.

O altă clasificare a actelor administrative ţine de conduita prescrisă. Astfel,

după conduita prescrisă actele de drept administrativ se clasifică în acte onerative,

prohibite şi permisive.

Actele onerative obligă subiectele de drept cărora li se adresează la o

anumită prestaţie. Act individual onerativ este, de exemplu, actul care stabileşte

obligaţia administrativ-financiară (impozit, taxă, primă de asigurare prin efectul

legii etc.).

Actele prohibitive prescriu interzicerea unor acţiuni.

Actele permisive, fără a obliga sau a interzice o anumită acţiune, lasă o

anumită libertate de conduită subiectelor de drept. În cazul actelor permisive

individuale dreptul la realizarea unor acţiuni se exercită de către titulari numai pe

baza unor verificări prealabile ale organelor administraţiei de stat cu privire la

îndeplinirea unor condiţii legale. Aceste acte se împart în autorizaţii şi în acte

atributive de statut personal.

Autorizaţiile pot fi impuse de lege, întrucît prin îndeplinirea condiţiilor

legale de către solicitanţi organul este obligat să le emită.

Actele atributive de statut personal, spre deosebire de autorizaţii, conferă

titularului lor un drept sau un complex de drepturi impuse de lege (de exemplu,

diploma de licenţă) sau se emit în baza aprecierii organului, în cazul actelor

atributive libere (de exemplu, decizia de schimbare a numelui pe cale 22 Lang Agathe Van, Gondouin Genevieve, Inserguet-Brisset Veronique. Dictionnaire de droit administratis 2e edition // Paris: Editions Dal-Foz, Armând Collin, 1999, pag. 10; Petrescu R.N. Drept administrative // Cluj Napoca: Accent, 2004, pag. 287; Iorgovan A. Tratat de drept administrativ, vol.II, ediţia a IlI-a. Bucureşti: All Beck, 2002, pag. 23.

9

administrativă). Distincţia dintre aceste două categorii de acte este următoarea23:

actele atributive de statut personal nu asigură, de regulă, prin ele însele legalitatea

unor acţiuni viitoare ale titularului lor, ci, pentru ca desfăşurarea acestora să fie

posibilă, este nevoie, de cele mai multe ori, să intervină, după emiterea actului

respectiv, un nou act administrativ. Astfel, pentru încadrarea unui absolvent

licenţiat poate fi necesară, după caz, repartizarea sau numirea în funcţie. În cazul

autorizaţiilor, prin simpla lor emitere nu mai este nevoie de un alt act administrativ

pentru a se beneficia de exerciţiul lor. În practica administrativă actele normative

nu conţin, de regulă, un singur gen de norme, ci, sub aspectul conduitei prescrise,

conţin norme ce prevăd conduite diferite.

După criteriul situaţiei juridice generate, actele administrative pot fi acte

constitutive de drepturi şi obligaţii şi acte declarative de drepturi şi obligaţii,

avînd în vedere caracterul atributiv sau neatributiv al acestora.

Actele constitutive sînt izvorul unei situaţii juridice noi, creînd, modificînd şi

desfiinţînd raporturi juridice. În categoria lor intră actele de autorizare, actele de

sancţionare etc.

Actele declarative sau recognitive se limitează să constate o situaţie

preexistentă emiterii actului juridic, fiind relativ puţine în cadrul dreptului

administrativ. În această categorie intră, de exemplu, actele administrative

jurisdicţionale, actele de constatare ale organelor de control, unele acte cu caracter

confirmativ etc. Interesul practic al acestei distincţii constă în aceea că actele

declarative, stabilind drepturi şi obligaţii preexistente emiterii lor, produc efecte

juridice anterioare adoptării lor, şi anume din momentul în care faptul juridic

constatat de ele s-a produs. Actele constitutive, dimpotrivă, generînd prin ele însele

noi raporturi juridice, produc, de regulă, efecte numai din momentul emiterii lor şi

pentru viitor.

După criteriul procedurii lor, actele se clasifică avînd în vedere gradul de

complexitate al acestei proceduri, iniţiativa în elaborare, modul de aducere la

cunoştinţă şi forma exterioară. Astfel, după gradul lor de complexitate actele

administrative pot fi elaborate după o procedură simplă sau după o procedură 23 Drăganu T. Actele de drept administrativ // Bucureşti: Editura ştiinţifică, 1959, pag. 90.

10

complexă. Primele nu presupun îndeplinirea unor formalităţi procedurale

deosebite, în timp ce ultimele trebuie să îndeplinească cerinţele unor formalităţi

deosebite, pentru a putea produce în mod valabil efecte juridice.

După modul lor de iniţiere actele administrative pot fi emise din oficiu sau la

cerere, primele fiind, de regulă, revocabile, iar ultimele sînt, în general,

irevocabile.

După modul lor de aducere la cunoştinţă, distingem acte comunicate – cele

individuale, şi acte publicate – cele normative.

După forma lor exterioară, actele administrative se împart în acte emise în

formă scrisă şi acte orale sau emise fără îndeplinirea acestei condiţii. Încălcarea

cerinţei formei scrise, cerute de lege, antrenează nulitatea actului juridic.

În concluzie, putem afirma că atît conceptul de act administrativ, cît şi

clasificarea acestui concept după diverse criterii cunoaşte o varietate mare,

expunerea noastră fiind pe departe una exhaustivă. Prin urmare, această diversitate

de concepte şi tipuri de acte administrative ne demonstrează cu prisosinţă că

materia controlului legalităţii actelor administrative este una complexă, care merită

o atenţie specială în abordarea ştiinţifică.

§2. DEFINIREA NOŢIUNII DE NESOLUŢIONARE ÎN TERMENUL LEGAL A UNEI CERERI. IDENTIFICAREA TERMENULUI LEGAL ÎN LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ.

În conformitate cu art. 2 din Legea contenciosului administrativ24,

nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri constă în refuzul de a primi o cerere 24 ibidem;

11

sau faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la data

înregistrării cererii de către o autoritate publică, în cazul în care legea nu dispune

altfel.

Totodată potrivit aceluiaşi articol din Legea menţionată, prin litigiu de

contencios administrativ se înţelege un litigiu pasibil de soluţionare de către

instanţa de contencios administrativ competentă, generat fie de un act

administrativ, fie de nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri privind

recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, în care cel puţin una dintre părţi este o

autoritate publică sau un funcţionar al acestei autorităţi.

Din noţiunea citată, observăm că legiuitorul a pus accentul pe actul

administrativ şi pe faptul nesoluţionării în termenul legal a unei cereri, lăsând în

umbră inacţiunea funcţionarului sau a autorităţii publice, adică refuzul neîntemeiat

de a primi sau de a soluţiona o cerere, care de asemenea poate afecta realizarea

unor drepturi ocrotite de lege. Legiuitorul încearcă să înlăture această inadvertenţă

prin includerea în conţinutul termenului de nesoluţionarea a unei cereri în termenul

legal a refuzului funcţionarului publici de a primi o cerere. Calificarea legală a

refuzului de a primi o cerere pentru soluţionare în termenul legal nu este adecvată,

deoarece neprimirea sau nesoluţionarea cererii reprezintă o inacţiune a funcţionarul

public, pe când nesoluţionarea în termenul legal reprezintă o acţiune a organului

public care nu este realizată într-un mod corespunzător, adică într-un termen

stabilit de lege. Totodată, aceste acţiuni se deosebesc prin momentul depistării

când dreptul persoanei vătămate a fost lezat. Tot în acest context este necesar de

precizat că nu orice refuz sau nesoluţionarea poate afecta drepturile persoanelor

fizice şi juridice, ci numai acelea când refuzul este neîntemeiat.

Astfel, în cazul în care persoana va adresa o cerere privind anularea unor

acte administrative exceptate de la controlul judecătoresc, vom fi în prezenţa unui

refuz întemeiat de soluţionare a acestora. Potrivit art. 4 din Legea contenciosului

administrativ25 sunt exceptate de la controlul judecătoresc:

a) actele exclusiv politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii

Moldova şi Guvernului, precum şi actele administrative cu caracter individual, 25 ibidem;

12

emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul

atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de

alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice cu responsabilităţi de protecţie

a intereselor generale ale statului sau ale instituţiilor publice a persoanelor oficiale

de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, conform listei

prezentate în anexa legii menţionate;

b) actele administrative cu caracter diplomatic referitoare la politica externă

a Republicii Moldova;

c) legile, decretele Preşedintelui Republicii Moldova cu caracter normativ,

ordonanţele şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ, tratatele internaţionale la

care Republica Moldova este parte, care sînt supuse controlului de

constituţionalitate;

d) actele de comandament cu caracter militar;

e) actele administrativ-jurisdicţionale de sancţionare contravenţională şi

alte acte administrative pentru a căror desfiinţare sau modificare legea prevede o

altă procedură judiciară;

f) actele de gestiune emise de autoritatea publică în calitate de persoană

juridică, în legătură cu administrarea şi folosirea bunurilor ce aparţin domeniului

său privat;

g) actele administrative emise pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti

irevocabile.

O explicaţie a noţiunii de nesoluţionare în termenul legal a unei cereri

referitoare la un drept recunoscut de lege o găsim, de asemenea, în Hotărîrea

Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 10 din 30.10.2009 „Cu privire la practica

aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale Legii

contenciosului administrative”26. Potrivit pct. 4 din actul enunţat se consideră

nesoluţionare în termen legal a unei cereri refuzul nejustificat al unei autorităţi

publice de a primi o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege sau faptul de a

nu răspunde persoanei în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de 26 Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 10 din 30.10.2009 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale Legii contenciosului administrative” // Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2010, nr.7-8, pag.4;

13

către autoritatea publică, dacă prin lege nu este prevăzut alt termen de soluţionare a

cererii. Refuzul de a elibera un certificat, o adeverinţă sau un oricare alt înscris,

precum şi refuzul de a furniza o informaţie sau de a asigura accesul liber la

registrele publice aflate la dispoziţia furnizorului de informaţie etc., de asemenea,

sînt asimilate actului administrativ.

În acelaşi sens, răspunsul unei autorităţi publice care cuprinde punctul de

vedere cu privire la interpretarea unei legi sau a unui act administrativ normativ nu

poate fi considerat drept un act administrativ, deoarece răspunsul în cauză nu

produce nici un efect juridic faţă de persoana care l-a solicitat.

Răspunsul autorităţii publice care atestă date existente în evidenţa unei

autorităţi publice, de asemenea, nu constituie un act administrativ producător de

efecte juridice.

Totodată, e de menţionat că, în temeiul Legii, instanţa nu poate discuta

conţinutul unui răspuns la o cerere adresată unei autorităţi publice, deoarece

petiţionarul nu poate să pretindă ca răspunsul la cerere să fie dat conform propriei

sale formulări sau într-un anumit sens, după dorinţa personală, stabilirea

răspunsului fiind atributul exclusiv al autorităţii publice competente. În cazul în

care autoritatea publică nu a răspuns la toate solicitările petiţionarului, acesta este

în drept să se adreseze instanţei de contencios administrativ cu o cerere privind

obligarea autorităţii publice de a-i răspunde la toate solicitările.

În literatură ştiinţifică în domeniul dreptului administrativ de peste Prut,

nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este identificată ca „Tăcere”

administrativă.27 Definită prin folosirea formulării extinse, de „nesoluţionare în

termenul legal a unei cereri”, tăcerea administrativă vizează două situaţii distincte,

care dau dreptul petiţionarului să intenteze acţiunea în faţa instanţei de contencios

administrativ: a) lipsa unui răspuns în termenul de soluţionare a cererii iniţiale

adresate unei autorităţi publice; b) lipsa unui răspuns în termenul de soluţionare a

cererii prealabile (cererea prealabilă în legislaţia românească este denumită recurs

27Dacian D., ELEMENTE DE DREPT ADMINISTRATIV, Suport de curs an universitar 2011/2012 Cap. VI – Contenciosul administrativ // http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/F-Contenciosul-administrativ.pdf

14

administrativ) adresată autorităţii publice emitente a actului administrativ ilegal

sau organului ierarhic superior.

Prin „refuzul nejustificat de rezolvare a cererii” se înţelege „exprimarea

explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este

asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ

emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, dupa caz, a cererii

prealabile”. Spre deosebire de nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, care

este considerată refuz implicit de rezolvare a cererii, de această dată suntem în

prezenţa unui refuz explicit de rezolvare. Refuzul explicit de rezolvare trebuie să

fie exprimat „cu exces de putere”, sintagma care, deşi pare la prima vedere greu de

descifrat, desemnează, de fapt, ilegalitatea subiectivă a refuzului.

În ceea ce priveşte forma de manifestare a refuzului, trebuie precizat faptul

că soluţionarea unei cereri în defavoarea petiţionarului sau contrar aşteptărilor sale,

nu reprezintă automat un refuz nejustificat, caracterul nejustificat putînd reieşi

numai prin raportare la legislaţia existentă, cu care refuzul trebuie să fie în

contradicţie.

Refuzul trebuie să fie exprimat în scris, şi motivat în drept, deoarece Legea

RM nr. 190 din 19.07.1994 cu privire la petiţionare28 impune aceste forme

procedurale în cazul soluţionării petiţiilor, prin urmare un refuz verbal (greu de

dovedit, de altfel) va putea fi folosit mai greu în instanţă. Preferabil este, în cazul

unui refuz verbal, să se aştepte expirarea termenului de răspuns, în cazul în care

cererea a fost înregistrată în secretariatul/cancelaria sau alt asemenea organ al

autorităţii publice solicitate, astfel nesoluţionarea în termenul legal a cererii fiind

mai uşor de dovedit. Însă putem fi în prezenţa unui abuz din partea angajaţilor

subdiviziunilor de secretariat ale autorităţilor publice solicitate, care să refuze în

genere în primirea cererii înaintate. În acest caz cererea va trimisă prin intermediul

poştei prin scrisoare recomandată, data depunerii acesteia fiind considerată data

depunerii cererii la oficiul poştal.29

28 Legea nr. 190 – XIII din 19.07.1994 cu privire la petiţionare* // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.4 din 8.09.1994, art.47, republicată: 24.01.2003 în Monitorul Oficial Nr. 6-8 art nr.: 23;29 Documentele depuse la oficiile poştale sau telegrafice pînă la ora 24 a ultimei zile a termenului se consideră depuse în termen. Echivalează cu depunerea la poştă transmiterea textului documentului prin teletip, fax şi prin alte mijloace de comunicaţie. (art. 264 alin. (6) Cod civil al RM în vigoare);

15

În cadrul acestui capitol, de asemenea, vom prezenta definirea noţiunii

„nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri” prin interpretarea fiecărui cuvînt al

acesteia.

Potrivit dex-ului prin „nesoluţionare” se înţelege nerezolvare, neexaminare,

refuz în deliberare, netranşare, refuz în darea unei soluţii sau unui răspuns. 30

Cuvîntul „termen” poate fi interpretat ca fiind un interval de timp, stabilit

dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întîmple ceva.31

Cuvîntul „legal” care există sau se face în temeiul unei legi, care este

prevăzut de o lege, conform cu legea.32

Prin „cerere” se înţelege solicitare, rugăminte, pretenție, exigență,

revendicare, sesizare.33

În continuare ne vom opri asupra sintagmei „termen legal”, deoarece în

lucrarea noastră prezintă o importanţă deosebită.

Potrivit art. 2 din Legea contenciosului administrativ34 (la noţiunea

„nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri”) şi art. 8 din Legea cu privire la

petiţionare35 termenul general de soluţionare a unei cereri este de 30 de zile. O

dilemă apare, cele 30 de zile vor fi „zile calendaristice” sau „zile lucrătoare”?

Pornind de la faptul că Legea contenciosului administrativ36 nu prevede expres

acest fapt, iar potrivit art. 4 din Legea cu privire la petiţionare37 prin petiţie, în

sensul prezentei legi, se înţelege orice cerere, reclamaţie, propunere, sesizare,

adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care se contestă un

act administrativ sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri , iar

potrivit art. 8 din aceeaşi Lege, termenul de soluţionare a unei petiţii este de 30 zile

lucrătoare38, totodată luînd în consideraţie că Legea cu privire la petiţionare a fost 30 http://dexonline.ro/definitie/nesoluţionare; 31 http://dexonline.ro/definitie/termen;32 http://dexonline.ro/definitie/legal;33 http://dexonline.ro/definitie/cerere;34 ibidem;35 Legea cu privire la petiţionare nr. 190 - XIII din 19.07.1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.4 din 8.09.1994, art.47, republicată: 24.01.2003 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 6-8 art nr.: 23;36 ibidem;37 ibidem;38 Prin Legea nr. 21 din din 13.03.2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare, la termen a fost adăugat cuvîntul “lucrătoare”, autorul proiectului motivîndu-şi modificarea prin faptul ajustării terminologiei cu cea prevăzută în actele naţionale, a se vedea nota informativă la proiect pe site-ul: http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/1861/language/ro-

16

modificată recent39, iar Legea contenciosului adminsitrativ în vigoare are multe

imprecizii şi neclarităţi, opinăm pentru termenul de 30 de zile lucrătoare.

O altă problemă, care apare, este cea generată de prevederile alin. (2), art. 8

din Legea cu privire la petiţionare40, care prevede posibilitatea prelungirii

termenului de examinare a petiţiei, în cazul nostru a oricărei cereri cu excepţia

cererii prealabile41, cu cel mult 30 de zile lucrătoare. În condiţiile articolului

menţionat petiţionarul va fi informat despre faptul prelungirii examinării. Avînd în

vedere că posibilitatea prelungirii termenul de examinare a petiţiei era prevăzut de

Legea cu privire la petiţionare42 de la momentul adoptării acesteia, iar Hotărîrea

Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 10 din 30.10.2009 „Cu privire la practica

aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale Legii

contenciosului administrative”43 nu dă vreo explicaţie referitor la această situaţie,

considerăm că această problemă poate fi soluţionată prin prisma noţiunii

„nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri”, potrivit căreia termenul de

examinare a cererii este de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel.

Luînd în consideraţie că noţiunea în cauză nu face trimitere la o lege concretă, iar

alin. (2) art. 8 din Legea cu privire la petiţionare44 prevede altfel, reţinem asupra

aplicării ultimului. În concluzie menţionăm că persoana care a înaintat cererea,

primind la timp informarea motivată despre prelungirea termenului de examinare a

acesteia, nu va fi în drept să se adreseze în instanţa de contencios administrativ. O

altă situaţie va fi atunci cînd persoana va considera prelungirea termenului

nemotivată şi neîntemeiată, în acest caz avînd posibilitatea de a se adresa în

instanţă. Acest fapt nu se va aplica la soluţionarea cererii prealabile înaintate

conform art. 15 din Legea contenciosului administrativ45, deoarece, atît articolul

RO/Default.aspx39 Legea nr. 21 din din 13.03.2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare // Monitorul Oficial al RM din 05.04.2014, Nr. 86 art Nr : 197;40 ibidem;41 A se vedea art. 8 alin. (3) din Legea cu privire la petiţionare nr. 190 - XIII din 19.07.1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.4 din 8.09.1994, art.47, republicată: 24.01.2003 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 6-8 art nr.: 23, care prevede expres termenul general de soluţionare a cererii prealabile;42 ibidem;43 ibidem;44 ibidem;45 ibidem;

17

menţionat, cît şi art. 8 alin. (3) din Legea cu privire la petiţionare 46 prevede expres

termenul de soluţionare a cererii prealabile de 30 de zile. E de menţionat că, în

ambele acte legislative indicate, nu este prevăzut tipul zilelor, astfel se va reţine

numărarea zilelor calendaristice.

În aceaşi ordine de idei, specificăm că Legea cu privire la petiţionare47,

prevede la alin. (5) din art. 8, un termen de 90 de zile lucrătoare de soluţionare a

petiţiilor cu elemente de extraneitate, cu condiţia că în termen de 30 de zile

lucrătoare petiţionarului să i se expedieze un răspuns prin care să fie informat

despre măsurile întreprinse în vederea soluţionării petiţiei sale. În cazul în care

petiţionarul nu este de acord cu răspunsul primit, el are dreptul să sesizeze instanţa

de contencios administrativ în modul stabilit.

În noţiunea „nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri” prevăzută de

lege48 este menţionat că termenul de soluţionare a unei cereri este 30 de zile, în

cazul în care legea nu dispune altfel.

Avînd în vedere că norma care defineşte „nesoluţionarea în termenul legal a

unei cereri” este o normă de blanchetă, vom încerca să identificăm actele

legislative care prevăd asemenea termene, adică altele decît cele menţionate supra.

În acest sens am efectuat o alegere selectivă a Legilor care prevăd termene

de soluţionare a cererilor şi le vom prezenta în ordine cronolocică inversă

(începînd cu 2014 şi în trecut).

Debutul acestei liste îl face Legea nr. 143 din 17.07.2014 privind regimul

aticolelor pirotehnice49, care prevede la art. 12 alin. (14) că organismul de

certificare a articolelor pirotehnice, în maximum 3 zile din data recepţionării cererii

de înregistrare, efectuează înregistrarea declaraţiei de conformitate sau informează

solicitantul despre refuzul înregistrării, precum şi organul supravegherii de stat a

măsurilor contra incendiilor.

46 ibidem;47 ibidem;48 Art. 2, ibidem;49 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=355607;

18

Potrivit art. 25 din aceeaşi Lege, avizul pentru spaţiile de producere,

asamblare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice se eliberează de

organul supravegherii de stat în termen de 15 zile de la data depunerii acesteia.

La art. 27 din Legea menţionată prevede că avizul pentru efectuarea, în

locurile publice, a focurilor de artificii cu articole pirotehnice de divertisment din

anumite categorii 4, se emite, la cerere, în termen de la 3 pînă la 10 zile lucrătoare,

în funcţie de data şi locul desfăşurării serviciului pirotehnic. Termenul legal de

emitere a avizului este de maximum 10 zile lucrătoare de la data adresării.

O altă lege care prevede termene, este Legea nr. 161 din 18.07.2014 cu

privire la administratorii autorizaţi50. Potrivit art. 18 alin. (1) autorizaţia pentru

activitatea de administrator se eliberează, în termen de cel mult 15 zile de la

depunerea cererii, prin ordinul ministrului justiţiei emis în baza deciziei Comisiei

de autorzare şi disciplină cu privire la promovarea examenului de calificare în

profesia de administrator. Potrivit alin. (2) art. 38 din Legea menţionată, reluarea

activităţii administratorului se dispune printr-un ordin al ministrului justiţiei, în

termen de cel mult 7 zile de la depunerea cererii şi a actelor doveditoare privind

încetarea motivelor care au determinat suspendarea.

În Legea nr. 92 din 29.05.2014 cu privire la energia termică şi promovarea

cogenerării51, la art. 20 alin. (5) este prevăzut că termenul de examinare a

declaraţiilor de eliberare/prelungire a licenţelor pentru activităţile din sectorul

termoenergetic este de 15 zile calendaristice, la art. 23 alin. (4) - că Agenţia

Naţională pentru Reglementare în Energetică este obligată să elibereze duplicatul

licenţei în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a

duplicatului licenţei, la art. 24 alin. (4) – că Agenţia, în termen de 10 zile

lucrătoare de la data depunerii cererii de reperfectare a licenţei şi a documentelor

anexate acesteia, adoptă decizia de reperfectare a licenţei şi o comunică

solicitantului şi la art. 26 alin. (2) – că decizia privind reluarea valabilităţii licenţei

se adoptă de Agenţie în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii înştiinţării

50 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=354878;51 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=353698;

19

despre remedierea circumstanţelor care au condus la suspendarea licenţei. Decizia

fiind adusă la cunoştinţa titularului de licenţă în termen de 3 zile lucrătoare de la

data adoptării acesteia. Potrivit art. 32 din aceeaşi Lege, Agenţia, în termen de 15

zile calendaristice, îşi prezintă, în scris, acordul sau refuzul, sau motivarea

prelungirii perioadei de examinare a cererii privind reorganizarea persoanei

juridice. Perioada de examinare a cererii privind reorganizarea poate fi prelungită

pînă la o lună. Acordul se consideră pozitiv dacă Agenţia nu răspunde

solicitantului în termenele indicate.

O altă lege care prevede termene diferite este Legea nr. 303 din 13.12.2013

privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare52. Potrivit art. 15 alin.

(2) opratorul este obligat să elibereze avize de racordare/branşare la reţeaua publică

de apă şi de canalizare în termen de cel mult 20 de zile calendaristice din

momentul de depunere a solicitării şi a prezentării documentelor necesare indicate

în Regulamentul cu privire la serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare.

La art. 11 alin. (4) din Legea nr. 312 din 20.12.2013 privind grupurile de

producători agricoli şi asociaţiile acestora53, se stipulează că decizia de aprobare a

planului de recunoaştere se ia de către Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru

Agricultură în termen de 20 de zile de la data primirii acestuia. Potrivit art. 12 alin.

(2) din Legea cu pricina, termenul de examinare a cererii de recunoaştere a

grupului de producători este de maximum 30 de zile, incluzînd şi termenul de

examinare a planului de recunoaştere din partea Agenţiei. 

Legea nr. 221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară54, la art.

18, prevede că autorizaţia sanitar-veterinară se eliberează într-un termen ce nu va

depăşi 20 de zile din data depunerii cererii de către solicitant în cazul în care

obiectivul răspunde cerinţelor sanitar-veterinare din domeniul respectiv. Avizul

privind alocarea terenurilor, proiectarea şi construcţia complexelor de creştere a

animalelor, întreprinderilor avicole, combinatelor de carne şi a altor întreprinderi

de industrializare a materiei prime animaliere şi depozitare a produselor de origine

animală se eliberează într-un termen ce nu va depăşi 20 de zile din data depunerii 52 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=352073;53 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=351749;54 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=348201;

20

cererii de către solicitant. Art. 331 al aceeaşi Legi prevede că avizul sanitar-

veterinar de import, de export sau de tranzit pentru fiecare lot separat se eliberează

la cerere în termen de o zi de la data depunerii cererii. În cazul în care după

expirarea termenului menţionat nu este dat niciun răspuns, avizul se consideră

eliberat în conformitate cu procedura aprobării tacite, reglementată de Legea nr.

235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a

activităţii de întreprinzător şi de Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind

reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

În Legea nr. 21 din 01.03.2013 cu privire la oamenii de creaţie şi la uniunile

de creaţie55, la alin. (3) art. 2, Comisia naţională analizează şi soluţionează

contestaţiile privind nominalizările în termen de 30 de zile de la data depunerii

acestora la secretariatul Comisiei naţionale.

Legea nr. 298 din 21.12.2012 cu privire la activitatea Consiliului pentru

prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, stipulează la pct. 51

că termenul de soluţionare a plîngerii de către membrul raportor al Consiliului este

de 15 zile, care poate fi prelungit pînă la 45 de zile, informînd în scris preşedintele

despre circumstanţele care impun prelungirea termenului. Decizia Consiliului se

comunică părţilor în termen de 10 zile de la adoptare şi produce efecte de la data

comunicării.

În lista legilor analizate este şi Legea nr. 130 din 08.06.2012 privind regimul

armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă56. La alin. (3) art. 7 din aceasta, cererea

de eliberare a permisului de procurare şi, după caz, a permisului de armă pentru

armele cu ţeavă ghintuită, precum şi cererea de eliberare a atestatului de

colecţionar se soluţionează în termen de 30 de zile de la data depunerii. Potrivit art.

39 din Legea menţionată, cererea persoanelor juridice privind eliberarea permiselor

pentru procurarea, deţinerea şi folosirea armelor şi a muniţiilor sau a construirii şi

amenajării tirurilor de tragere, se examinează în termen de 15 zile. 

O lege care prevede alte termene de soluţionare a unei cereri este Legea nr.

114 din 18.05.2012 cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică57. La art. 55 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=347209;56 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=345127;57 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=344786;

21

18 alin. (1) aceasta prevede că în termen de 2 luni de la data primirii declaraţiei şi

a tuturor documentelor şi informaţiilor necesare, Banca Naţională îl informează pe

solicitant despre decizia cu privire la eliberarea licenţei sau respingerea declaraţiei .

La art. 19 – că licenţa se perfectează în termen de 3 zile lucrătoare de la data

primirii documentului care confirmă achitarea taxei pentru licenţă. La art. 86, alin.

(6) – că Banca Naţională examinează cererea de eliberare a permisiunii de

participaţiune la capital în termen de 2 luni de la data de primire a cererii şi a

tuturor documentelor şi informaţiilor necesare.

Un alt act legislativ este Legea nr. 171 din 11.07.2012 privind piaţa de

capital58. La art. 15 alin. (3) Comisia Naţională aprobă sau refuză aprobarea

prospectului ofertei publice în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data

depunerii cererii de aprobare a prospectului ofertei publice şi a tuturor

documentelor aferente.Termenul respectiv se prelungeşte pînă la 20 de zile

lucrătoare în cazul în care oferta publică se referă la valorile mobiliare ale unui

emitent ale cărui valori mobiliare pînă la moment nu au fost admise spre

tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau care anterior nu a făcut o ofertă publică.

Potrivit art. 18 alin. (2) din aceeaşi Lege suplimentul la prospect se aprobă de

Comisia Naţională în termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data depunerii

cererii de ofertant. În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data aprobării,

ofertantul publică suplimentul la prospect în modul în care a publicat prospectul.

Potrivit art. 36 al Legii în cauză, pentru a obţine calitatea de persoană acceptată,

solicitantul depune la Comisia Naţională o cerere în acest sens, iar Comisia

Naţională aprobă calitatea de persoană acceptată a solicitantului în termen de cel

mult 3 luni de la data depunerii cererii în acest sens.

E de menţionat că Legea analizată prevede şi o excepţie de la termenul de

prescripţie de adresare în instanţa de contencios administrativ, astfel potrivit art. 13

din aceasta, prin derogare de la termenul de prescripţie prevăzut de Legea

contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, Consiliul

Concurenţei se adresează în instanţa de judecată, în termen de 6 luni de la data

expirării perioadei prevăzute în decizie, perioadă în care autoritatea sau instituţia 58 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=344790;

22

administraţiei publice centrale sau locale avea obligaţia să se conformeze măsurilor

necesare restabilirii mediului concurenţial.

O lege la care foarte des se apelează în activitatea economică cotidiană şi

care prevede termene de soluţionare a unei cereri, este Legea nr. 160 din

22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător59. La

art. 6 alin. (2) din Legea menţionată, este specificatcă actul permisiv se eliberează

în termen de 10 zile lucrătoare, dacă legea care guvernează domeniul respectiv nu

prevede un alt termen, începînd cu ziua înregistrării tuturor actelor necesare

eliberării actului permisiv, dacă legile care guvernează domeniul respectiv sau

tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel. În

cazul în care actul legislativ ce reglementează activitatea respectivă nu prevede

altfel, la expirarea termenului de 10 zile se consideră că există acceptare tacită

dacă autoritatea emitentă nu a răspuns în termen la solicitare. La art. 7 alin. (3)

este prevăzut că în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de

reperfectare a actului permisiv şi a documentelor anexate la cerere, autoritatea

emitentă emite o decizie privind reperfectarea actului permisiv şi o comunică

imediat solicitantului. Actul permisiv se consideră reperfectat prin aprobare tacită

dacă autoritatea emitentă nu notifică în scris solicitantului, în termenul menţionat

mai sus, respingerea cererii de reperfectare. Potrivit art 8 alin. (4) autoritatea

emitentă este obligată să elibereze duplicatul actului permisiv în termen de 3 zile

lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a duplicatului şi a documentului

care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea duplicatului, dacă legea prevede o

astfel de taxă. Duplicatul actului permisiv se consideră eliberat prin aprobare

tacită dacă autoritatea emitentă nu notifică în scris solicitantului, în termenul

prevăzut respingerea cererii de eliberare a duplicatului actului permisiv.

O altă lege relevantă este Legea nr. 200 din 16.07.2010 privind regimul

străinilor în Republica Moldova60. Potrivit art. 28 cererile de aprobare a invitaţiilor

se soluţionează în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii sau a

demersului, iar în cazul în care călătoria ţine de tratamentul urgent al invitatului, de

59 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=34049760 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=336056;

23

starea gravă a sănătăţii unei rude apropiate sau de decesul acesteia, în decursul a o

zi lucrătoare. Decizia privind refuzul eliberării invitaţiei se comunică în scris

solicitantului în termen de 3 zile lucrătoare de la adoptare şi poate fi contestată în

instanţă de contencios administrativ. Potrivit art. 32 autoritatea competentă pentru

străini, în termen de pînă la 30 de zile calendaristice din data depunerii cererii, va

emite o decizie privind acordarea sau refuzul acordării dreptului de şedere

provizorie. Decizia privind refuzul acordării dreptului de şedere provizorie se

comunică în scris solicitantului în termen de 3 zile lucrătoare de la emitere.

Potrivit art. 34 alin. (3) cererea privind solicitarea prelungirii dreptului de şedere

provizorie va fi soluţionată în termen de pînă la 30 de zile calendaristice din data

depunerii. Decizia privind refuzul prelungirii dreptului de şedere, motivele care au

stat la baza ei se comunică în scris solicitantului în decursul a 3 zile lucrătoare de

la emitere. Potrivit art. 361 termenul de examinare a cererii privind acordarea şi

prelungirea dreptului de şedere provizorie investitorilor străini şi de emitere a

deciziei privind acordarea/prelungirea dreptului de şedere provizorie nu va depăşi

15 zile calendaristice.

Un alt act legislativ în cazul nostru este Legea nr. 163 din 09.07.2010

privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie61. În conformitate cu art. 5

din Legea menţionată, certificatul de urbanism pentru proiectare se elaborează şi se

eliberează solicitantului (beneficiarului) în cel mult 20 de zile lucrătoare de la data

înregistrării cererii. În corespundere cu art. 8 al aceeaşi Legi certificatul de

urbanism informativ se elaborează şi se eliberează în cel mult 20 de zile lucrătoare

de la data înregistrării cererii şi este valabil 6 luni.

Legea nr. 270 din 18.12.2008 privind azilul în Republica Moldova62, la art.

58, prevede că termenul de examinare a cererii de azil este de la o lună la 6 luni.

Totodată, potrivit acestui articol, dacă o decizie nu poate fi luată în termenul

stabilit din motive independente de Direcţia refugiaţi, acest termen poate fi

prelungit, cu condiţia efectuării acţiunilor necesare luării unei atare decizii.

Termenul poate fi prelungit cîte o lună, dar nu va depăşi 3 luni. Tot aici poate fi

61 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=335823;62 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=330978;

24

menţionat faptul că în conformitate cu art. 61 din Legea discutată, deciziile

Direcţiei refugiaţi privind cererile de azil pot fi atacate pe calea contenciosului

administrativ fără respectarea vreunei proceduri prealabile.

În conformitate cu Legea nr. 220 din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat

a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali63, art. 5 alin. (2)

înregistrarea de stat a persoanelor juridice, filialelor şi reprezentanţelor acestora se

efectuează în termen de 5 zile lucrătoare de la data prezentării tuturor

documentelor necesare înregistrării. Potrivit art. 27 registratorul adoptă decizia de

radiere în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii cererii de radiere.

Conform art. 28, înregistrarea sau radierea din registru de stat al întreprinzătorilor

individuali se efectuează în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii

documentelor.

De asemenea, în contextul actelor legislative analizate, nu putem trece cu

vederea şi Legea nr. 235 din 20.07.2006 cu privire la principiile de bază de

reglementare a activităţii de întreprinzător64 care prevede modalităţile de aprobare

tacită a iniţierii şi/sau desfăşurării afacerii. Astfel potrivit art. 11 din Legea în

cauză, Licenţa/autorizaţia se consideră acordată sau, după caz, reînnoită dacă

autoritatea administraţiei publice şi/sau altă instituţie abilitată prin lege cu funcţii

de reglementare şi de control nu răspunde solicitantului în termenul prevăzut de

lege pentru emiterea sau reînnoirea ei. După expirarea termenului stabilit de lege

pentru emiterea licenţei/autorizaţiei şi în lipsa unei comunicări scrise din partea

autoritătii administraţiei publice şi/sau altă instituţie abilitată prin lege cu funcţii de

reglementare şi de control, solicitantul poate desfăşura activitatea pentru care a

solicitat licenţa/autorizaţia. Procedura aprobării tacite se aplică tuturor

licenţilor/autorizaţiilor emise de autoritatea administraţiei publice şi/sau altă

instituţie abilitată prin lege cu funcţii de reglementare şi de control, cu excepţia

celor emise în domeniul care vizează activităţile nucleare şi radiologice, regimul

armelor de foc, muniţiilor şi explozibililor, regimul substanţelor narcotice şi al

altor substanţe psihotrope. Răspunsul negativ al autorităţii administraţiei publice

63 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=326009;64 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=316998.

25

şi/sau altă instituţie abilitată prin lege cu funcţii de reglementare şi de control

competente dat în termenul prevăzut de lege pentru emiterea licenţei/autorizaţiiei

nu echivalează cu aprobarea tacită. În cazul în care constată o neregularitate a

documentaţiei depuse, autoritatea administraţiei publice şi/sau altă instituţie

abilitată prin lege cu funcţii de reglementare şi de control va notifica acest fapt

solicitantului licenţei/autorizaţiei cu cel puţin 10 zile înainte de expirarea

termenului prevăzut de lege pentru emiterea respectivei licenţe/autorizaţii dacă

acest termen este mai mare de 15 zile sau cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea

termenului prevăzut de lege pentru emiterea licenţei/autorizaţiei dacă acest termen

este mai mic de 15 zile. Autoritatea administraţiei publice şi/sau altă instituţie

abilitată prin lege cu funcţii de reglementare şi de control va preciza totodată şi

modul de remediere a neregularităţii constatate. În cazul în care, după obţinerea

documentului oficial prin care se permite iniţierea şi/sau desfăşurarea unei afaceri,

autoritatea administraţiei publice şi/sau altă instituţie abilitată prin lege cu funcţii

de reglementare şi de control constată neîndeplinirea unor condiţii importante

prevăzute pentru eliberarea licenţei/autorizaţiei, nu va putea anula documentul, ci

va notifica titularului, în cel mult 3 luni de la data expirării termenului legal pentru

emiterea licenţei/autorizaţiei, neregularităţile constatate, modul de remediere a

tuturor deficienţelor identificate, termenul în care titularul trebuie sa respecte

această obligaţie şi care nu poate fi mai mic de 30 de zile. Autoritatea

administraţiei publice şi/sau altă instituţie abilitată prin lege cu funcţii de

reglementare şi de control va anula documentul oficial prin care se permite

iniţierea şi/sau desfăşurarea unei afaceri, acordat conform prezentei legi, dacă va

constata neîndeplinirea unor condiţii care aduc o gravă atingere interesului public,

securităţii naţionale, ordinii sau sănătăţii publice şi care nu pot fi remediate sau

dacă deficienţele identificate nu au fost remediate în termenul stabilit.

§2. CONCLUZII

În concluzie, putem menţiona că nesoluţionarea în termenul legal al unei

cereri reprezintă în esenţă o manifestare de voinţă care naşte, modifică sau stinge

26

raporturi juridice de drept administrativ. Astfel nesoluţionarea în termenul legal a

unei cereri naşte dreptul la acţiune în contenciosul administrativ, iar între persoana

vătămată şi autoritatea publică apar raporturi juridice, drepturi şi obligaţii juridice

corelative.

Actualmente legislaţia în vigoare stîrneşte unele disensiuni privind

soluţionarea în termenul legal al unei cereri, detalii fiind prezentate în capitolul 2 al

prezentei lucrări. În acest sens este imperioasă revizuirea Legii conteciosului

administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000, în vederea racordării terminologii

actualizate prin alte legi, inclusiv cu adaptarea acesteia în conformitate cu

modificările efectuate în Codul de procedură civilă al RM65 prin Legea nr. 155 din

05.07.1266.

În acelaşi context, ţinem să menţionăm că, este necesar de fiecare dată

identificarea Legii corespunzătoare pentru înaintarea unei cereri, deoarece Legea

contenciosului administrativ67 şi Legea cu privire la petiţionare68 conţine termene

generale de soluţionare a cererii care este de 30 de zile, însă alte Legi, unele din ele

fiind prezentate în lucrare, prevăd ori termene mai mari (pînă 2 luni, pînă la 3 luni,

pînă la 6 luni), ori termene cu mult mai reduse (o zi, 3 zile, 5 zile, 7 zile, 10 zile, 15

zile, 20 de zile). Acest fapt este foarte important, deoarece curgerea termenului de

prescripţie de adresare în instanţa de contencios administrativ, fără motive

justificative de repunere în termen, decade din posibilitatea de apărare a dreptului

subiectiv prin intermediul instanţei.

La fel, este relevant că potrivit Legii cu privire la petiţionare69 termenul de

examinare a cererii poate fi prelungit motivat cu pînă la 30 de zile lucrătoare, cu

informarea petiţionarului despre acest fapt. Însă această prelungire nu poate fi

aplicată la soluţionarea cererii prealabile, ultima fiind necesară de soluţionat în

termenul fix de 30 de zile calendaristice.

65 Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 225-XV din 30.05.2003 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.111-115/451 din 12.06.2003, Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.130-134/415 din 21.06.2013;66 Legea nr.155 din 05.07.12 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.185, art.622;67ibidem;68 ibidem;69 ibidem;

27

Totodată se va avea în vedere că unele Legi70 prevăd că în cazul

nesoluţionării în termenul legal a cererii, ultima se consideră a fi soluţionată

pozitiv, astfel nu va fi necesară adresarea în instanţa de contecios administrativ.

În acelaşi sens, se va ţine cont de faptul că unele termene sunt prevăzute în

zile lucrătoare, unele în zile calendaristice, iar unele nu au specificaţia aceasta.

Acestea din urmă se vor socoti ca zile calendaristice.

Şi ca ultim gînd reitirăm opinia că în cazul nesoluţionării în termenul legal a

unei cereri nu este necesară respectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 15

din Legea contenciosului administrativ71.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1) Constituţia Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din 12.08.1994, intrată în vigoare la 27 august 1994;2) Dron I., Rusu I. Aspecte controversate din legea contenciosului administrativ //“Revista de drept privat”, 2001, nr.1;3) Diaconu M., Conceptul de act administrativ // Revista“Legea şi viaţa”, 2012, nr.3;4) Gădinaru N., Acte administrative şi acte de stare civilă // Slatina: editura Fundaţiei „Universitatea pentru Toţi", 2001;5) Drăganu T. Actele de drept administrativ. // Bucureşti: Editura ştiinţifică, 1959, pag. 42; Negoiţă Al. Ştiinţa administraţiei, multiplicat // Bucureşti, 1972, pag. 50 – 51; 6) Ionescu R. Drept administrativ. // Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1970; 7) Iovănaş I. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1977;8) Petrescu R.N. Drept administrative // Cluj Napoca: Accent, 2004, pag. 287; Trăilescu A. Drept administrativ. Tratat elementar // Bucureşti: AII Beck, 2002, pag. 187; 9) Iorgovan A. Tratat de drept administrativ, vol.II, ediţia a IlI-a // Bucureşti: All Beck, 2002;

70 Legea nr. 235 din 20.07.2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător; Legea nr. 92 din 29.05.2014 cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării; Legea nr. 221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară; Legea nr. 160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător;71 ibidem.

28

10) Chiriac L. Activitatea autorităţilor administraţiei publice // Cluj Napoca: Accent, 2001;11) Drăganu T. Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I // Bucureşti: Lumina Lex, 1998, pag. 145;12) Dragoş D.C. Recursul administrativ şi contenciosul administrativ // Bucureşti: All Beck, 2001;13) Lang Agathe Van, Gondouin Genevieve, Inserguet-Brisset Veronique. Dictionnaire de droit administratis 2e edition // Paris: Editions Dal-Foz, Armând Collin, 1999; 14) Dacian D., ELEMENTE DE DREPT ADMINISTRATIV, Suport de curs an universitar 2011/2012 Cap. VI – Contenciosul administrativ // http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/F-Contenciosul-administrativ.pdf15) Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 225-XV din 30.05.2003 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.111-115/451 din 12.06.2003, Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.130-134/415 din 21.06.2013;16) Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.57-58/375 din 18.05.2000, Republicată: Monitorul Oficial al R.Moldova, ediţie specială din 03.10.2006;17) Legea nr. 190 – XIII din 19.07.1994 cu privire la petiţionare* // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.4 din 8.09.1994, art.47, republicată: 24.01.2003 în Monitorul Oficial Nr. 6-8 art nr.: 23;18) Legea nr.155 din 05.07.12 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.185, art.622;19) Legea nr. 21 din din 13.03.2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare // Monitorul Oficial al RM din 05.04.2014, Nr. 86 art Nr : 197;20) Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 14 din 15.11.2012 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30 mai 2003 // http://www.constcourt.md/ ccdocview.php?tip=hotariri&docid=430&l=ro;21) Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 10 din 30.10.2009 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale Legii contenciosului administrative” // Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2010, nr.7-8, pag.4;22) http://dexonline.ro/definitie/nesoluţionare; 23) http://dexonline.ro/definitie/termen;24) http://dexonline.ro/definitie/legal;25) http://dexonline.ro/definitie/cerere;26) http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/1861/language/ro-RO/Default.aspx;27) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=355607;28) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=354878;29) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=353698;

29

30) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=352073;31) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=351749;32) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=348201;33) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=347209;34) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=345127;35) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=344786;36) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=344790;37) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=34049738) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=336056;39) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=335823;40) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=330978;41) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=326009;42) http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=316998. 43) www.coe.int/t/dghl/standardsetting/.../Rec(1997)020&ExpMem_ro.pdf.

30