Refacerea in Sport

Modalitati de refacere a capacitatii de efort

Refacerea in sport reuneste o serie de mijloace naturale sau artificiale provenite din mediul intern sau extern, care vizeaza restabilirea capacitatii de performanta dupa un antrenament sau dupa o competitie. Ea se adreseaza unui organism integru din punct de vedere morfo-functional, solicitat insa de efortul fizic si este o parte componenta a antrenamentului sportiv.

Obiectivele refacerii sunt accelerarea recuperarii, prevenirea accidentarilor si cresterea capacitatii de performanta a sportivului.

I. Scopul principal al pregatirii sportive este dezvoltarea capacitații de performanța.

Performanța sportiva, in accepțiunea actuala a teminologiei de specialitate are o valoarea istorica si reprezinta rezultatul deosebit de bun obținut de cineva intr-o intrecere sportiva. Nevoia de intrecere si afirmare exista ca si potential in fiecare si asteapta sa fie valorificata. In zilele noastre performanța sportiva ocupa un loc important in mentalitațile colective. Nivelul performanțelor sportive creste in relație directa cu nivelul de cultura si civilizație al omenirii. Activitatea umana este o activitate supusa emulației, autodepasirii, este o activitatea performanțiala.

Performanța sportiva, individuala sau colectiva, se obține intr-o competiție care se desfasoara dupa un regulament bine precizat si se exprima printr-un rezultat, loc sau scor care realizeaza o evaluare ierarhica a competitorilor.

Incercarile de a modela performanța din diferite puncte de vedere, sunt extrem de utile pentru cei angajați in realizare ei practica. Datorita complexitații si diversitații fenomenului performanțial, abordarile unice sunt greu de realizat si nu ar deschide toate caile pentru maximizarea valorii ei.

Aceasta are o structura complexa in care sunt prezenți factori biologici si psihologici, integrați sociali, cu scopul obținerii unor performanțe sportive. Pentru a surprinde si a evidenția interacțiunile sistemice a factorilor implicați in structura sa, studiul capacitații de performanța, trebuie realizat din perspectiva operaționala.

Incercarile de a modela performanța din diferite puncte de vedere, sunt extrem de utile pentru cei angajați in realizare ei practica. Datorita complexitații si diversitații fenomenului performanțial, abordarile unice sunt greu de realizat si nu ar deschide toate caile pentru maximizarea valorii ei.

Capacitatea de performanța in domeniul sportiv poate fi considerata „rezultatul interacțiunii operaționale a unor sisteme biopsihoeducogene, concretizata in valori recunoscute si clasificate pe baza unor criterii elaborate social-istoric. Este manifestarea complexa a disponibilitaților (a integralitații) individului, materializata in valori obiective sau obiectivate in puncte, locuri, clasamente, goluri marcate, kilograme ridicate, drepturi castigate (promovari) etc.

1

Performanța sportiva este o valoare biopsihosociala realizata in cadrul unor competiții oficiale, ca rezultat al unei capacitați determinate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite.” (Adrian Dragnea (1996)

In concepția lui H. Pieron, 1957, citat de A. Dragnea (1996) – “termenul capacitate desemneaza cu precadere posibilitațile de reusita ale indivizilor, ca sarcini in exercitarea profesiunii”. In continuare, acelasi autor sintetizeaza: „Capacitatea este o rezultanta plurifactoriala determinata de aptitudini, de gradul de maturizare a personalitații, de invațare, de exercițiu. Ea poate constitui obiectul unei evaluari directe, sub rezerva de a-l pune la incercare pe cel a carui capacitate vrem sa o cunoastem. Este condiționata de o aptitudine pe care o releva indirect, dar depinde de condiții prealabile intre care gradul de maturație - sau, in sens invers, de involuție - al formației educative sau al invațarii si exercițiului”. Informatia de orice natura, convergenta spre cresterea capacitatii omului de a efectua efortul sportiv, are un puternic caracter formativ.

Realizarea unei anumite performanțe sportive poate constitui motivul fundamental al intregii activitați de pregatire si participare la competiție.

Adrian Dragnea (1996) considera ca “performanța sportiva poate fi definita ca o valoare bio-psiho-sociala realizata in cadrul unei competiții oficiale, ca rezultat al unei capacitați multiplu determinate si apreciate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite”.

Autorii A. Dragnea si Silvia Mate-Teodorescu (2002) arata ca performanta sportiva „desemneaza atat procesul cat si rezultatul unei actiuni care din punct de vedere normativ reprezinta maiestria, indeplinirea unei sarcini cat mai bine posibil, fiind dependenta de interrelatia factorilor endogeni (predispozitii, aptitudini) cu factorii exogeni (ambientali), exprimati in calitatea procesului de antrenament, conditii motrice si de insusire, nivelul motricitatii si influentei factorilor sociali'.

Sintagma „capacitate de performanta” (nu se aplica numai in domeniul activitatii sportive) se exprima in complexul de ratiuni care conditioneaza succesul sau esecul:

competitie; motivatie;

lupta;

evaluare;

autoevaluare;

recompensa;

competenta;

abandon (dramatic);

retragere (incetarea activitatii).

Un colectiv de autori germani (Schon, Ress, 1993) a incercat sa identifice problemele cheie de structurare a capacitatii de lunga durata la nivel individual:

capacitatea de marire a vitezei de executie in conditii aerob-anaerobe si de concurs; un nivel inalt al efortului pana la nivelul limita al capacitatii individului; un nivel ridicat al capacitatii de refacere dupa efort; capacitatea de mobilizare maxima a potentialului individual psiho-motor in antrenament si concurs;

2

o tehnica de executie eficienta, progresiva si regulamentara, cu economisirea rezervelor energetice; abilitatile specializate din punct de vedere motor bine conturate – forta in regim de viteza, rezistenta in regim de viteza si forta, rezistenta specifica (musculara, locala, dinamica) in regim de viteza si indemanare, mobilitate articulara, supletea musculara, agilitatea; capacitate marita de autoapreciere si autocontrol, de autoconducere, de curaj si disponibilitati pentru riscul efortului; eficienta maxima a „antrenamentelor de legatura” in perioadele de tranzitie in etapele stadiale ale performantei; folosirea permanenta a tehnicilor de evaluare pentru a permite controlul evolutiei pe termen lung al sportivului si al diagnosticului (predictia) evolutiei; elaborarea unor conditii cadre manageriale eficiente pentru activitatea de performanta.

Sinteza acestor structuri este elaborata in mod stralucit de Mihai Epuran (1990). Din perspectiva autorului capacitatea de performanta este determinata de patru factori globali sintetici (cei „4A” ai capacitatii de performanta) aflati intr-o interrelatie functionala:

1. aptitudinile; aptitudinile sunt sisteme de procese fizice si psihice organizate in mod original pentru efectuarea cu rezultate inalte a activitatii (Dragnea , 1996). In taxonomia psihologiei generale, aptitudinile sunt generale si speciale. Aptitudinile sportivului sunt considerate aptitudini speciale. In cadrul aptitudinilor sportive exista aptitudini sportive generale si aptitudini sportive specifice practicarii unei ramuri de spor

2. atitudinile; „Comportamentul uman reprezentand o anumita conceptie fata de realitatile sau evenimentele lumii inconjuratoare”.Atitudinile sunt primele elemente din structura personalitatii care cedeaza in fata persuasiunii.In sport atitudinile sunt de trei forme: atitudini cognitive; atitudini afective; atitudini conative (motorii). Aceste trei forme de atitudini fundamentale ale omului sunt conditionate de o motivatie care are o tripla determinare: biopsihosociala (Dragnea, 1996).

3. antrenamentul; : „Proces pedagogic desfasurat sistematic cu scopul obtinerii adaptarii organismului la eforturi psihofizice intense implicate la participarea la concursuri” (Dragnea, 1996).

4. ambianta. „mediu material, social sau moral in care traieste cineva sau in care se afla ceva”. Mediul in care se desfasoara performanta sportiva este un model de interactiune cu stimuli cu valori pozitive sau negative; ambianta poate exista ca factor de amplificare sau de diminuare a capacitatii de performanta sportiva prin: mediul social; mediul de studii; mediul sportiv; familia.

Indiferent de multitudinea obiectivelor indicate in teorie, trei sunt principalele obiective care sunt permanente:

pregatirea sportivilor pentru a participa cu succes la concursuri;

dezvoltarea la nivel maxim a capacitatii de performanta intr-o proba sportiva, intr-o ramura sau grup de probe;

dezvoltarea personalitatii sportivului.

Tot mai multi antrenori vorbesc de antrenamentul total, ca fiind singurul in masura sa dezvolte la nivel maxim capacitatea de performanta. El este condus dupa cele mai noi cuceriri ale domeniilor: medical, pedagogic, psihologic, in conditii optime de mediu si organizare.

3

Pentru atingerea obiectivelor antrenamentului sportiv si rezolvarea lor cu un randament si o eficacitate sporita se utilizeaza un numar mare de mijloace, din ce in ce mai specializate, dar in acelasi timp selectate dintr-o baza diversa de disponibilitati.

Starea de antrenament prezinta un grad inalt de corelatie cu stadiul de pregatire al sportivului: mai scazuta in perioada pregatitoare si optima sau eficace in perioada de concurs. Concursul este cantitatea maxima de informatie pe care o poate furniza sportivul asupra capacitatii reale de performanta (Dragnea A., 1996). Pe langa concurs, antrenorul este obligat, ca in mod periodic si cu o frecventa ridicata, sa evalueze prin teste, controale medicale capacitatea prezumtiva de performanta a sportivului.

Randamentul mare al sportivilor este obtinut prin cresterea capacitatii lor de performanta. Aceasta crestere este realizata in principal prin antrenamentul organizat si programat stiintific. Harre D. (1973, 58) a formulat in acest context sintagma stare de antrenament, care cuprinde in viziunea lui urmatoarele componente:

calitatile fizice (motrice) si intelectuale; deprinderile tehnico-tactice;

calitatile psihice.

Efortul din antrenamente si din concursuri duce la acumularea oboselii. Capacitatea de performanta poate fi imbunatatita prin eliminarea oboselii si favorizarea de gasire a noi resurse energetice interne prin actiunea de refacere dupa efort care este o actiune dirijata.

Dispozitia optima pentru randamentul sportiv, pentru manifestarea capacitatii de performanta in momentul si in locul potrivit se numeste forma sportiva (R. Manno, 1996). Forma sportiva nu este un fenomen bazat pe sansa ci este controlabila (inductibila) prin procesul de antrenament. Desigur ca ritmurile biologice sau cauzele sezoniere pot provoca o serie de modificari, discutabile de altfel, in contextul desfasurarii competitiei.

II . Efortul sportiv, efortul fizic specific , antrenament sportiv

EFORTUL (Dictionarul explicativ al limbii romane (1975) este definit ca fiind „incordarea voluntara a puterilor fizice sau psihice ale organismului in vederea realizarii unui randament superior celui obisnuit”; stradanie, straduinta. Efortul (fr.effort = sfortare) este rezultatul multiplelor solicitari (musculare, cardiorespiratorii, endocrino-metabolice, psihice etc.) la care este supus organismul uman in timpul prestarii unor activitati de natura diferita.

Pentru antrenamentul sportiv si pentru competitie, efortul reprezinta un proces de mobilizare a resurselor fizice si psihice necesare invingerii solicitarilor produse de travaliul din sedinta de antrenament sau din concurs, in vedereaexprimarii la parametrii superiori a capacitatii motrice a sportivului.

Efort fizic specific

Din punct de vedere biologic, efortul fizic si in special cel sportiv este un stimul (excitant) biologic adecvat care obliga organismul sa raspunda prin manifestari electrice, mecanice, termice. Acest

4

stimul, cand este bine dozat si administrat corespunzator particularitatilor individului, conduce la acumulari cantitative si calitative ce vizeaza obtinerea performantei maxime.

Stimulul de antrenament este reprezentat de actiunile motrice executate in vederea atingerii unui obiectiv si poate avea caracteristici diverse (inalt, lung, continuu, fractionat, constant, aritmic, stereotip, precis)

Specificitatea stimului este data de structura miscarii care selectioneaza grupele musculare solicitate, durata acestei solicitari,tipul de actiune neuro-musculara, metabolica si de adaptare a structurilor osteo-tendinoase, dar si de ansamblul de functii pe care le activeaza dupa o ierarhie si ordine precisa, efecte care determina implicit alcatuirea programelor de pregatire.

Specificitatea stimulilor este determinata de caracteristicile lor de reactiile provocate sistemelor organismului implicate prioritar, de calitatile psihologice ale sportivului, de varsta, nivel de pregatire, de pozitia lor in substructurile macrociclului, de conditiile ambientale.

D. Evulet-Colibaba si I. Bota (1997) spun ca efortul este rezultatul multiplelor solicitari (musculare, cardiorespiratorii, neuro-endocrino-metabolice, psihice etc.) la care este supus organismul uman in timpul prestarii unei activitati de natura diferita. Solicitarile (stimulii) sunt fenomene - cauza care provoaca fenomene - efect (reactiile organismului).

Antrenament sportiv

intr-o acceptiune generala - ANTRENAMENTUL - este un proces in care prin exercitiu se vizeaza ameliorarea unui nivel de pregatire intr-un anumit domeniu.

un proces ce produce la nivelul organismului o modificare de stare (fizica, motoare, cognitiva, afectiva,) - Martin 1977.

proces instructiv educativ, continuu, sistematic si gradat de adaptare a organismului uman la eforturi psihice si fizice intense in ideea cresterii capacitatii de performanta.

Antrenamentul sportiv este un proces de pregatire specializat. Acesta vizeaza si are ca obiect de studiu si de lucru PERFORMERUL SI PERFORMANTA.

A. Dragnea (1996) releva faptul ca antrenamentul sportiv este un proces de lunga durata, conceput ca un sistem motric - functional in vederea realizarii unei conduite performante in concurs. Aceasta conduita este rezultatul adaptarii superioare a organismului la eforturi fizice si psihice intense.

A. Demeter (1994) defineste antrenamentul fizic ca fiind un proces pedagogic complex, organizat pe o perioada lunga si finalizat prin adaptari consecutive, optimale, pana la obtinerea adaptarii maxime, exprimata prin atingerea maiestriei sportive maxime si mentinerea ei in timp.

Gh. Carstea (1999) considera antrenamentul ca pe un proces instructiv - educativ desfasurat sistematic si continuu, gradat, de adaptare a organismului uman la eforturile fizice si psihice intense, in scopul obtinerii de rezultate inalte intr-una din formele de practicare competitiva a exercitiilor fizice.

Conceptul de efort fizic in viziunea specialistilor din domeniul educatiei fizice si sportului

5

''Efortul reprezinta o conduita conativa de mobilizare, concentrare si accelerare a fortelor fizice si psihice in cadrul unui sistem de autoreglaj constient si aconstient in vederea depasirii unui obstacol, a invingerii unei rezistente a mediului si a propriei persoane".

De-a lungul timpului, multi autori au incercat sa formuleze definitii ale acestei notiuni. Astfel, E. Avramoff arata ca efortul fizic din antrenament se reduce la un proces de crestere a capacitatii de adaptare a organismului la actiunea stimulilor fizici. Altfel spus, antrenamentul fizic este o actiune constienta si metodica, avand drept scop punerea in valoare si cresterea posibilitatilor de adaptare a fiecarei functii a organismului.

In stiinta sportului, din punct de vedere metodic, efortul este privit ca un proces de elaborare, de continua invatare, a carui forma de executie cuprinde un anumit numar de repetitii efectuate in diverse maniere.

Este de remarcat dubla solicitare a organismului in efort: pe de o parte, solicitarea fizica, respectiv a sferei somatice si vegetative, iar pe de alta parte, solicitarea psihica emotionala implicata in efort. Astfel, organismul in efort se afla intr-o solicitare generalizata.

I. Dragan (1994) arata ca metodica antrenamentului evolueaza necontenit, iar baza obiectiva a acestuia este suportul fiziologic. In conceptia lui, antrenamentul este privit ca un proces complex, multilateral, psiho-social, morfo-functional si metodico-pedagogic, care urmareste crearea unui individ cu un inalt nivel de sanogeneza, un grad superior de rezistenta la diversi factori ai mediului ambiant sau endogen, cu o mare capacitate de efort si un echilibru neuro-cortical si neuro-endocrino-vegetativ adecvat, toate materializate in posibilitatea obtinerii unor performante sportive deosebite. El enunta si cateva principii fiziologice ale antrenamentului, cum ar fi: accesibilitatea (capacitatea de a suporta un efort), multilateralitatea (dezvoltarea complexa, multilaterala a sportivului), individualizarea (corelarea activitatii cu varsta, sexul, antecedente heredo-colaterale si personale, stare de sanatate, capacitatea functionala), continuitatea (caracterul continuu al antrenamentului), gradarea efortului (cresterea progresiva a efortului), utilizarea eforturilor sustinute in antrenament (eforturi mari sunt mijloace eficace pentru cresterea eficientei functionale a organismului, a stabilitatii mediului intern - homeostazia), alternarea efortului cu refacerea (efortul este partea ergotropa, refacerea fiind partea trofotropa).

Privit astfel, antrenamentul sportiv este alcatuit din incarcaturi care, prin volum, intensitate, densitate, complexitate, specificitate si tip, duc la adaptari functionale sau la realizarea unor obiective coordinative tehnico-tactice, in care sistemele supuse pregatirii sunt solicitate la limita adaptarii.

Marimea efortului poate fi apreciata din doua perspective: 'din afara' si 'din interior'. Privit 'din afara', el este caracterizat de indicatori ca: specificitate, volum, durata, amplitudine, densitate, densitate si complexitate, care conditioneaza modificarile functionale morfologice necesare cresterii capacitatii de performanta. Pentru dezvoltarea acesteia este necesara utilizarea unor stimuli, ale caror caracteristici sunt determinate pe baza unor metodologii care, in mod implicit organizeaza si orienteaza administrarea acestora.

Tipuri de efort sportiv. Clasificare

6

Efortul de antrenament se concretizeaza intr-o prestatie fizica si psihica a sportivilor, in care, printr-un proces de invingere constienta a solicitarilor din pregatire, se urmareste atingerea unui nivel superior al capacitatii de performanta.

Efortul de competitie, ca prestatie fizica si psihica a sportivilor, ce se concretizeaza intr-un proces constient de valorificare a pregatirii dobandite concomitent in confruntari individuale sau colective, urmareste obtinerea de performante superioare.

Datele literaturii de specialitate atesta faptul ca efectul biologic al starii de antrenament, echilibrul neuro-endocrin-metabolic corespunzator reprezinta o conditie prioritara a realizarii unei bune adaptari de antrenament, a unei eficiente sustinute in efort si a unei capacitati optime de refacere dupa efort.

Pentru efortul sportiv, mai ales de performanta, a carui dinamica in raport cu specificul miscarilor realizeaza o gama foarte variata de etape in functie si de timpul de desfasurare, mecanismele biochimice de realizare a energiei consumabile de muschi prezinta aspecte deosebite.

Energia poate fi definita ca fiind capacitatea pe care o poseda un sistem al corpului, de a efectua o activitate, un lucru mecanic. Ca unitate de masura se folosesc: Kcal si KJ (lKal = 4,18KJ).

Se cunosc diferite grupe de substante organice (glucide, proteine, lipide) care pe langa alte roluri, indeplinesc si functie energetica importanta, dar sursa energetica directa care furnizeaza energie necesara diverselor procese biologice, inclusiv contractia musculara, este acidul adenozintrifosforic (ATP). Legaturile fosfat ale moleculei de ATP inmagazineaza o mare cantitate de energie, de unde si denumirea de legaturi fosfatmacroergice. Se cunosc si alte substante care elibereaza energie, dar aceasta nu este niciodata folosita ca atare, ci este inmagazinata in moleculele de ATP - sursa imediata de energie.

Muschiul este apt sa se contracte numai datorita energiei eliberata din legaturile fosfatmacroergice ale ATP. Aceasta substanta este singurul carburant folosit de catre muschi in cuplarea actinei cu miozina.

ATP-ul in muschi se gaseste in cantitate limitata, in sensul ca dupa cateva secunde de lucru, rezervele sunt total epuizate. Ca atare, este imperios necesara refacerea, pe masura degradarii.

Efortul sportiv –un stimul pozitiv

Aceasta apreciere este argumentata de faptul ca solicitarile pretinse de efortul sportiv produc acumulari cantitative si calitative ce duc la o stare superioara de functionare a organismului, de adaptare, numira supracompensatie, se constituie in baza performantei sportive.

Solicitarea sportiva, efortul sportiv este un factor de influenta pozitiv, favorabil, care se adreseaza sferei biologice care suporta fenomene catabolice de tip ergotrop (in timpul efortului) si fenomene anabolice de tip trofotrop (in procesul de refacere).

Efortul sportiv - factor de stres

Efortul de antrenament, cat si cel de competitie include si factori de tensiune psihica, emotionala, indusi de aspectul de intrecere, de concurs, al prestatiei sportive. Astfel, organismul este pus pe plan fizic si psihic in conditii de "tensiune functionala activa", element inclus de Selye, citat de Avramoff (1970) in notiunea de stres.

7

Este acceptata opinia specialistilor, conform careia efortul fizic, profesional sau sportiv, la nivel de performanta (si mare performanta), poate fi considerat factor de stres. In teoria stresului, supunerea prelungita a sportivilor la activitati musculare intense si emotii puternice, poate provoca dezvoltarea unui sindrom general de adaptare.

Efortul sportiv abordat ca factor de stres se prezinta sub doua aspecte: biologic (stres fizic) si psihic (stres psihic).

Elementele stresului fizic sunt determinate de necesitatile si efectele biologice ale activitatii musculare din timpul antrenamentului sau concursului, cand se accentueaza activitatea sistemelor si organelor de sustinere metabolica cu cresterea produselor hormonale, dar implicit si sporeste concentratiei metabolitilor cu efecte toxice. In plus, in efortul sportiv apare si stresul psihic (emotional), care este reactia organismului la factori psiho-emotionali manifestata in tensiune psihica. Reactiile endocrine sunt marite semnificativ in competitie, din cauza febrei de concurs, a starii de stres emotional crescut in conditii de intrecere, comparativ cu cele de antrenament.

Echilibrul neuro-endocrin armonios al organismului, dat de antrenament se tulbura in concursuri, factorii emotionali si efecte inhibitorii: unele cercetari au demonstrat statistic cresteri semnificative a 17-hidroxizi, numai in competitie.

Efortul psihic in antrenament si concursuri

Cresterea indicatorilor de structura spatiali si temporali ai antrenamentului actual (peste 2000 ore de efort intr-un ciclu anual) a determinat cresterea rolului factorului psihologic in pregatirea sportivului.

Exista o limita a volumului, intensitatii, duratei antrenamentelor care nu poate fi depasita din punct de vedere al efortului fiziologic. Accesul la informatie a dat antrenorilor posibilitatea sa cunoasca cele mai moderne demersuri ale conditionarii fizice si sa le eficientizeze cu ajutorul specialistilor din domeniile invecinate. Practica a demonstrat insa ca sportivii de mare performanta sunt departajati in rezultatele lor prin capacitatea diferentiata de efort psihic. Acest efort psihic presupune o „pregatire psihologica” adecvata, care trebuie consiliata de specialisti in domeniu. Din pacate aceste demersuri sunt neglijate de antrenori, fie din lipsa unui specialist, fie din cauza cvasiignorantei.

Sportivul intrat in competitie este un om angajat cu intreaga lui sfera biologica, psihica si sociala in acest sistem hipercomplex. De multe ori intalnim cazuri in care fenomenele de abandon, respingere, criza de adaptare se datoreaza neglijarii „factorului psihologic” al pregatirii.

Realizarea unei capacitati psihice superioare este o problema de antrenament (ca si realizarea unei capacitati fizice superioare, dealtfel) in care, pe langa antrenor, trebuie sa intervina psihologul. Este evident ca de multe ori chiar si antrenorul are nevoie de consultatii psihologice. Numai specialistul, printr-o asistenta de lunga durata, poate contribui la realizarea unei capacitati psihice superioare (echilibru afectiv, creativitate, vointa, motivatie, actionare, autoevaluare).

Mihai Epuran (2002) si Irina Holdevici (1996) descriu obiectivele asistentei psihologice care faciliteaza un efort psihic favorizant pentru performanta:

formarea unor deprinderi psihologice de autoreglare a starilor psihice;

antrenamentul motivational;

8

antrenamentul mental aplicat;

antrenamentul mental specializat pentru o anumita competitie;

refacere dupa efort si psihoterapie.

Capacitatea de efort psihic, la fel ca si capacitatea de efort fizic, prezinta un puternic mesaj genetic. Antrenorul care efectueaza selectia trebuie sa tina cont de aceasta realitate in toate fazele selectiei. Educarea calitatilor psihice are un rol hotarator in realizarea unei capacitati mari de efort psihic.

Stresul psiho-fizic indus de fortarea pregatirii sportive, peste capacitatea de adaptare a individului conduce la instalarea unor stari patologice ale conditiei biologice si psihice a sportivilor.

Prin atributele sale de stimul sau factor de stres, efortul sportiv activeaza mecanismele reglatoare ale homeostaziei. Prestatia sportiva actioneaza ca "perturbatie", ce deranjeaza echilibrul biologic al organismului; efectele acestei situatii se concretizeaza in procese de tip fizico-chimic ce intervin pentru pastrarea constanta a mediului intern, mai precis pentru mentinerea homeostaziei. Homeostazia consta in capacitatea organismelor superioare de a mentine caracteristicile biologice specifice, intr-un mediu extern variabil, ceea ce se constituie intr-o rezultanta a tuturor capacitatilor homeostatice. Mecanismele homeostatice sunt coordonate de sistemul nervos si sistemul endocrin si functioneaza pe principiul conexiunii inverse. Mecanismul feed-back sau retroactiunea sau conexiune inversa, presupun informarea organelor implicate in reglare, in legatura cu rezultatele unor procese biologice.

Mecanismele homeostatice sunt de tip fizico-chimic (sistemele tampon), enzimatic, hormonal si nervos. Unii stimuli din mediul extern produc perturbatii ale homeostaziei, determinand organismul sa treaca in alta stare, numita heterostazie sau adaptare, prin care se modifica valorile indicilor fiziologici sub actiunea stimulilor.

Adaptarea indusa de efortul fizic poate fi de doua tipuri:

1. adaptarea imediata - in care mecanismul de autoreglare functioneaza in timpul efortului si in perioada de revenire postefort si reechlibreaza constantele tulburate;

2. adaptarea tardiva - in care, prin mecanisme de autoorganizare si autostructurare asupra componentelor biologice, se produce o ameliorare functionala a organismului sportivului in repaus si o activare functionala maxima in timpul efortului.

Efortul sportiv, de antrenament sau de concurs asigura o adaptare ulterioara la nivel superior (celui anterior), cu pastrarea homeostaziei in limite fiziologice mai restranse.

Dinamica de adaptare la efort prezinta trei aspecte: supracompensarea – prin cresterea rezervelor energetice si a activitatii enzimatice care utilizeaza energia; mai buna coordonare a functiilor neurovegetative (cardiorespiratorii, neurohormonale); mai buna coordonare neuromusculara in organizarea generala a miscarii.

Realitatea este ca mecanismul adaptarii in materie de mare performanta este insuficient cunoscut, datorita lipsei de cercetari stiintifice in acest sens (Manno, 1996). Acelasi autor, citandu-l pe Verchosanski, identifica doua tipologii fundamentale de adaptare la efort:

9

1. Subiecti capabili de adaptari rapide dar de scurta durata (puternici), care raspund la un spectru inalt de stimuli: ideali pentru sporturile de forta sI viteza.

2. Subiecti mai putin rezistenti la fluctuatiile stimulului, dar capabili de a suporta incarcaturi prelungite si dotati cu o mare capacitate de refacere: ideali pentru jocurile sportive si sporturile de lupta.

Adaptarea in antrenament se realizeaza printr-o serie de trasaturi determinate de particularitatile ramurilor de sport practicate, de durata sau vechimea in sport, starea de sanatate sau frecventa antrenamentelor.

Adrian Dragnea identifica urmatoarele trasaturi ale adaptarii:

1. Amplitudinea sau plasticitatea adaptarii. Diferenta dintre nivelul initial si cel final al adaptarii reprezinta amplitudinea (A = nivelul maxim – nivelul de repaus).

2. Eficienta – economicitatea adaptarii. „Sinteza proteica de adaptare” este instrumentul principal al adaptarii la diferite tipuri de activitate musculara. Deci, exercitiul fizic care este principalul mijloc prin care se realizeaza adaptarea , este eficient in cazul contributiei la modificarile pozitive metabolice la nivel celular.

3. Intinderea sau durata care se refera la timpul cat persista adaptarea. Platonov (1999) descrie doua tipuri de adaptari:

a) Adaptarea de scurta durata si nestabila care se manifesta in timpul si dupa efectuarea unor exercitii. Reactia imediata de adaptare se desfasoara pe parcursul a trei faze:stimularea organelor si sistemelor care asigura desfasurarea activitatii (cresterea FC, FR, VO2);desfasurarea activitatilor la un nivel constant denumit starea stabila (stare fiziologica complexa care, permite suportarea de catre organism fara mari modificari a unei incarcaturi de lucru mai mari; tulburarea „starii stabile”, a echilibrului ca urmare a discordantei dintre necesarul organismului si capacitatea organelor in efort.

b) Adaptarea de lunga durata este determinata de eforturile mari care produc hiperfunctia organelor si a sistemelor. Aceasta adaptare se desfasoara pe parcursul a trei faze:mobilizarea sistematica a resurselor functionale a organismului, prin procesul indelungat de antrenament (efectul cumulativ al adaptarilor de scurta durata);cresterea sistematica planificata a efortului care determina transformari intense structurale si functionale in organe si tesuturi. Apare hipertrofia organelor de efort specific (vezi hipertrofia muschiului cardiac la ciclisti, canotori sau hipertrofii musculare la halterofili, culturisti, etc.); adaptarea stabila indelungata, cu o cantitate suficienta de rezerve energetice cu o stransa legatura a organelor de reglare cu cele de executie.

4. Ascendenta sau evolutia adaptarii este influentata fundamental de ontogeneza si are un caracter aciclic si in salturi. Organismul uman are limite de adaptare la stimulii de mediu foarte mari si aceasta adaptare variaza in functie de varsta. Fiecare ciclu de adaptare trebuie sa inceapa cu o solicitare prin stres, cu unde de soc urmate de perioade de refacere (Verchosanski citat de Dragnea, 1996).

5. Specificitatea adaptarii determinata de aparatul aptitudinal si receptivitatea aparatului genetic al celulei fata de influentele mediului. In functie de reactiile umane se pot crea in timpul selectiei grupe tipologice (tip de semifondist, tip de sprinter, tip de inaintas, de mijlocas, tip de forta, etc.)

10

6. Receptivitatea individuala. Fiecare individ este o entitate, iar adaptarea apare in acest contact ca un proces bazat pe modul de transmitere a informatiei catre aparatul genetic al celulei si reactia acesteia la stres. Israel si Tschiene evidenteaza trei niveluri ale procesului de adaptare:

a) adaptare genetica - puterea adaptativa generala cu care se naste individul;

b) adaptare epigenetica - reprezinta potentialul adaptativ aplicabil la conditiile date;

c) adaptarea metabolica sau potentialul adaptativ dobandit prin antrenament, care se foloseste atata timp cata vreme se lucreaza la „intretinerea” lui.

Clasificare

Cornelia Bota si B. Prodescu-Anton (1997), studiind marea diversitate a eforturilor fizice prestate in viata cotidiana dar mai ales in activitatea sportiva, evidentiaza posibilitatea clasificarii acestora in mai multe categorii, in raport cu anumite criterii.

A. Astfel, in functie de intensitatea efortului se disting:

efort de intensitate maximala, cu o durata de 10-15 secunde si se caracterizeaza prin cel mai mare debit energetic (cantitatea de energie eliberata pe unitatea de timp). Durata acestui efort fiind discutabila, unii dau un interval mai mic, 3-8 secunde (Zatiorschi). Energia se elibereaza pe cale anaeroba din ATP-ul care se resintetizeaza din fosfocreatina.

efort de intensitate submaximala, cu o durata de pana la un minut. Eliberarea de energie se face tot pe cale anaeroba, dar substratul energetic este mai complex; pe langa ATP si CP se degradeaza si substratul glucidic in cadrul glicolizei anaerobe din care rezulta acid lactic.

efort de intensitate mare, cu o durata de pana la 6 minute, cu eliberare de energie atat pe cale anaeroba cat si aeroba.

efort de intensitate moderata, cu o durata de pana la 60 de minute. Formarea de energie se realizeaza pe cale aeroba in conditii de stare stabila relativa, denumita si ergostaza. Apare un oarecare echilibru intre consumul de oxigen si necesarul de oxigen. Se inregistreaza totusi un mic deficit de oxigen, care va fi acoperit dupa efort, printr-un consum marit de oxigen. Substratul energetic este reprezentat de glucide.

efort de intensitate mica, cu durata intre 60 de minute si cateva ore, in care formarea de energie are loc pe cale aeroba. Intregul necesar de oxigen este acoperit de consum, deci apare starea stabila adevarata (steady-state). Substratul energetic este reprezentat de glucide si lipide.

B. Dupa aprovizionarea cu 02, a organismului, efortul poate fi:

efort anaerob, cand acesta se realizeaza in conditii de apnee sau intr-o ventilatie limitata. Eliberarea energiei se desfasoara in lipsa oxigenului si in functie de substratul energetic vorbim de efortul anaerob alactacid, cu substrat energetic ATP si CP, din a caror metabolizare rezulta energie in mod exploziv prin ruperea legaturilor fosfatmacroergice si efort anaerob lactacid, cu substrat

11

energetic imediat tot ATP, dar a carei resinteza se realizeaza prin glicoliza anaeroba, din care rezulta acid lactic.

1. efortul anaerob alactacid

Substratul energetic al acestui tip de efort il reprezinta sistemul fosfagenelor (ATP si CP), care prin reactiile catalizate de enzimele: miozin ATP-aza si fosfofructokinaza, elibereaza in mod exploziv o mare cantitate de energic la ruperea legaturilor fosfat.

Eforturile anaerobe alactacide sunt eforturi foarte scurte (7 - 10 s) si de intensitate maximala. Exemplu, sprintul 100 m, 110 m garduri, sariturile, aruncarile. Calitatile motrice dominante sunt forta si detenta.

Aceste eforturi se caracterizeaza prin : degradarea completa a CP si utilizarea ATP; dezvoltarea exploziva a unei mari cantitati de energie denumita putere maxima anaeroba alactacida; participarea celorlalte 2 procese de resinteza a ATP sunt foarte reduse; puterea musculara dezvoltata este foarte crescuta, dar nu poate fi mentinuta mai mult de 7 s la un neantrenat si 10 s la un antrenat (deoarece se epuizeaza CP si modifica echilibrul acidobazic, prin intrarea in actiune a glicolizei);debitul energetic este maxim, caracteristic fosfogenelor si se mentine aproximativ 7 s dupa care scade brusc; efortul nu poate fi mentinut la aceeasi putere decat prin scaderea intensitatii;volumul de lucru este mic datorita incapacitatii muschilor de a lucra peste 10 s la intensitate maxima;capacitatea (cantitatea totala de energie cheltuita) este mica, comparativ cu eforturile lactacide sau aerobe; numeroase procese biochimice declansate in cursul efortului, continua si in faza de revenire;resinteza substantelor energetice spoliate in efort (ATP si CP) se face imediat dupa efort, din ADP, AMP, C si P, prin reactii inverse celor de degradare. Procesele de refacere sunt aerobe si in mica masura, glicolitice.

- in eforturile anaerobe alactacide se contracteaza o datorie de oxigen care se plateste la sfarsitul efortului, prin consum de oxigen marit - datorie denumita alactacida (fig. 1).

- datoria de O2 alactacida are valori de 2,5 l la adultul sedentar si 6 l la antrenat; durata rambursarii este de 3-5 minute (comparativ cu datoria de O2 lactacida de 10 - 12 l la care durata rambursarii este de pana la l ora);

Fig. 1 - Plata datoriei de oxigen

datoria de O2 alactacida serveste la:refacerea stocului de fosfogene; refacerea oxigenului fixat pe mioglobina; hiperreactivitatea sistemului cardiovascular si respirator in perioada postefort: pe

12

masura ce durata efortului se prelungeste peste 7-10 s, ajungand la aproximativ 20 s, creste productia de energie pe cale lactacida.

2. efortul anaerob lactacid

Durata acestor eforturi este de maximum 60 s. Substratul energetic pe baza caruia se resintetizeaza ATP-ul, il reprezinta glucidele. Glucoza sau glicogenul degradeaza intracitoplasmatic in anaerobioza (ciclul Embden-Mayerhoff), proces denumit glicoliza anaeroba.

Degradarea anaeroba a glucidelor este incompleta, ajungandu-se la acid lactic, de unde si denumirea de efort lactacid. Exemple de eforturi anaerobe lactacide sunt probele din alergare pe 200 m,400m sau 4x400m

Caracteristicele eforturilor anaerobe lactacide: putere maximala (energie pe unitatea de timp) crescuta, dar de aproximativ 50% din puterea maximala alactacida; puterea maximala lactacida este atinsa la 10-15 s si poate contine aproximativ 40 s, dupa care intensitatea prestatiei scade; cheltuielile energetice sunt acoperite prin epuizarea stocului de CP si utilizarea glicogenului si/sau glucozei; productia de energie pe cale aeroba este si ea prezenta, dar acopera aproximativ 20% din necesarul total energetic; productia crescuta de acid lactic este evidenta de cresterea concentratiei H+ care produc o mare aciditate intracelulara; perturbarea echilibrului acidobazic al organismului ce obliga adesea sportivul la abandon; cand cantitatea de acid lactic este foarte crescuta, acesta actioneaza ca o supapa care inhiba glicoliza si deci, fereste organismul de o acidifiere ce n-ar putea fi suportata; capacitatea (cantitatea totala de energie) este limitata, tocmai prin acidoza crescuta care inhiba glicoliza, inainte ca rezervele glucidice musculare sa se fi epuizat; dupa efort, are loc resinteza CP si excretia - metabolizarea acidului lactic. Acidul lactic migreaza din muschi in sange si apoi in alte tesuturi; efortul fiind anaerob, se contracteaza o datorie de oxigen care este platita dupa efort - datorie de oxigen lactacida , cu valori de aproximativ 10-12 1; resinteza de glucoza si proteine, din acidul lactic acumulat, constituie cai importante de refacere metabolica suplimentara a organismului; refacerea activa practicata dupa efort, constituie o modalitate rapida si adecvata de metabolizare a acidului lactic; viteza de eliminare a acidului lactic este (dupa Saltin), de 50% in 25 min si 100% in 60 min.; puterea maxima glicolitica este limitata de cantitatea de enzime care asigura transformarea glicogenului in acid lactic; randamentul crescut in aceste eforturi se datoreaza musculaturii bogate in fibre albe (Ft),caracterizate prin metabolism anaerob.

efort aerob, in care lucrul se desfasoara in conditii aerobe. Doar in primele 2-3 minute pana cand sistemele de captare si transport a oxigenului isi ridica nivelul functional se lucreaza in deficit de oxigen.

Toate solicitarile care depasesc 2-5 minute si a caror intensitate permite o aprovizionare cvasicompleta cu O2, sunt considerate eforturi aerobe. Modalitatea de resinteza a ATP-ului, o constituie oxidarea completa intramitocondrial a glucidelor, a acizilor grasi liberi, in prezenta oxigenului.

Reactiile de degradare aeroba sunt reprezentate (dupa Mathews si Fox) de:

a) glicoliza aeroba;b) ciclul Krebs;

c) sistemul transportorilor de electroni.

Degradarea oxidativa a substratului energetic este completa pana la CO2, H2 O si energie.

13

Intrucat eforturile cu dominanta aeroba mai sunt denumite eforturi de anduranta se impune definirea notiunii ('endurance' = putere de a suporta). Dupa Zatiorski, anduranta este capacitatea de a efectua o perioada indelungata o activitate oarecare, fara a-i scadea eficacitatea, in alti termeni, ca semnifica capacitatea de a rezista la oboseala, in acest sens si in functie de sursa energetica, se vorbeste de anduranta anaeroba alactica si lactica. In practica, termenul de anduranta este folosit pentru activitatile in regim aerob stabil.

Referitor la sistemul energetic aerob de refacere a ATP-ului si deci, de sustinere a unui efort de lunga durata, caracteristicile acestuia sunt:puterea maximala aeroba (PMA), respectiv cantitatea maxima de energie eliberata pe unitatea de timp cand debitul energetic este maxim, se atinge dupa o perioada de 2-3 minute si poale fi mentinuta la valori maximale 5 minute sau, dupa unii autori, maximum 10 minute (de exemplu, cursele de 1500 - 3000 m);puterea maximala este relativ modesta si este evaluata la 20-30% din puterea anaeroba alactacida;desi puterea maximala este mica si randamentul de asemenea, metabolismul aerob are avantajul de a putea functiona practic timp nelimitat, cu conditia unui aport corespunzator de substante nutritive si oxigen; efortul care se desfasoara la PMA (la consumul maxim de oxigen), beneficiaza doar de combustia glucidelor, capacitatea (cantitatea totala de energie cheltuita pe toata durata efortului) este foarte mare si proportionala cu durata probei (de exemplu, 30 - 70 K.J pentru parcurgerea a 10 Km si 120 -850 KJ pentru 42 km; inertia este mare, respectiv 3-4 min. la neantrenati si aproximativ 1,5 - 2 min. la antrenati; cu cat efortul este mai solicitant si se desfasoara la un procentaj mai mare din Volum O2 max, cu atat lactacidemia este mai mare (lactacidemia se amplifica in efort si apoi se stabilizeaza): daca productia si metabolizarea lactatului cresc in mod egal, efortul ramane per total aerob; metabolismul aerob constituie o sursa bogata de energie (350 - 450g glicogen si 13 - 15 Kg lipide, fata de fosfogene 19-23 mmol/Kg); performanta in eforturile aerobe depinde si de procentajul de fibre rosii, dotate cu rezerve energetice si enzimaticc specifice metabolismului aerob, precum si de o densitate si marime considerabila a numarului si taliei mitocondriilor; parametrul esential si semnificativ de apreciere a posibilitatilor de lucru aerob, il reprezinta consumul maxim de oxigen (VO2 max).

In repaus, consumul de O2 este de 250 - 300 ml/minut, iar in efort vorbim de VolumO2 max. Acesta are valori (absolute) de 3000 - 3500 ml/minut sau chiar 5500 ml/min. La sportivii care practica eforturi de anduranta. In valori relative, VO2 max este de 75 ml/Kg corp la fondisti, fata de 45 ml/Kg corp la sedentari.

Un sportiv poate lucra la PMA, respectiv la consumul sau maxim de O2, maximum 5 - 8 minute (10 minute pentru sportivii de elita): in continuare, prestatia se desfasoara la un anumit procentaj dinVO2 max.

efort mixt, care se intalneste in sporturile in care intensitatea efortului permite aprovizionarea partiala a organismului cu oxigen (ex: proba de 1500 m), substratul energetic este reprezentat de ATP, CP, acidul lactic si degradarea aeroba a glucidelor. Energia este furnizata atat aerob cat si anaerob in functie de intensitatea efortului pe traseu.

C. Dupa tipul de contractie, efortul poate fi:

efort izotonic (dinamic), in care contractiile musculare presupun cresterea initiala a tensiunii interne si apoi pastrarea constanta a acesteia tot timpul contractiei, iar fibrele musculare se scurteaza fie deplasand segmentele corporale, fie efectuand lucru mecanic deplasand o greutate.

14

efort izometric (static), care presupune doar cresterea tensiunii interne a fibrelor musculare fara scurtarea muschiului si deci fara efectuarea de lucru mecanic.

efort izokinetic (in care tensiunea interna este mare in toate fibrele musculare active, pe toata durata contractiei);

D. In functie de organul, aparatul si sistemul antrenat in efort[12], A.Demeter si M. Georgescu (1969) evidentiaza:

efort de tip neuromuscular, in care solicitarea se adreseaza preponderent sistemului neuromuscular. Eficienta acestui efort depinde de nivelul de dezvoltare si organizare a sistemului nervos central si periferic, capabil sa mobilizeze prompt, economicos si in conditii diverse, efectorii musculari.

efort de tip cardiorespirator, in care aparatul cardiovascular, respirator si sangele sunt direct responsabile de valorile optime ale consumului maxim de oxigen utilizat de tesuturi in scopul degajarii unei cantitati suficiente de energie.

efort de tip energetic, denumit si efort endocrino-metabolic. Performanta in acest tip de efort depinde de posibilitatile organismului de a resintetiza chiar in timpul efortului, substratul energetic metabolizat. Refacerea substantelor producatoare de energie presupune timp, de aceea eforturile aerobe pot oferi aceste conditii. In acest tip de efort intervine reglajul hormonal, de ex: ACTH-cortizol care determina si mentine glicemia normala, furnizand substrat glucidic prin procese de gluconeogeneza si medulosuprarenala intervine prin secretia de catecolamine cu rol ergotrop mobilizator in efort.

E. E. Avramoff diferentiaza eforturile in functie de caracterul repetarii miscarilor[13] in:

efort ciclic (stereotip, ritmic) in care miscarile se repeta in unitate de timp, intr-un anume ritm si au avantajul unei mai rapide automatizari, desfasurandu-se in conditii de economicitate energetica.

efort aciclic, caracterizat printr-o succesiune de contractie si relaxare, in care neexistand un ritm anume, nu se creeaza stereotipie dinamica si in final nu se pro-duce

automatizarea miscarilor.

F.In functie de caracterul efortului mai putem evidentia in :

eforturi specifice, date de specificitatea stimulilor care caracterizeaza o proba atletica

eforturi nespecifice , cu o structura si o dinamica diferita de cea specifica probei atletice analizate

Datele referitoare la fiziologia efortului fizic evidentiaza atat rolul etajelor superioare ale sistemului nervos, cat si cel al nivelului neuromuscular, in reglarea efortului fizic, fapt ce impune ca in urmarirea unor parametri bioelectrici sa se tina seama de aceste doua aspecte.

15

http://www.scritub.com/timp-liber/sport/Efortul-sportiv-efortul-fizic-65895.php#_ftn12

http://www.scritub.com/timp-liber/sport/Efortul-sportiv-efortul-fizic-65895.php#_ftn13

Astfel, in planul sistemului nervos, cercetarile de electroencefalografie (EEG) in efortul fizic au avut in vedere aspectele de repaus si de efort (specific si nespecific) atat la antrenati, cat si la neantrenati.

In repaus, la antrenati, in general, se admite ca electroencefalograma (EEG), in conditii standard, se incadreaza in aspectul EEG al oamenilor normali, sanatosi, adulti de varsta medie, cu exceptia catorva domenii de efort fizic traumatizant (W. E. Busse si N. Silvermann, J. Temmers si E. Huhmer, E. Pampus si altii, pentru boxeri) unde traseele pot fi patologice.

Mihai Demetrescu si Maria Demetrescu, folosind o metoda originala de analiza a pantei si duratei biopotentialelor cerebrale in studiul ritmurilor activitatii motorii, introduc notiunea de ritm subcortical, ritm diferit dupa durata grupurilor de unde corticale, considerate de autori ca unitati functionale ale structurilor subcorticale cu activitate difuza. Ei sustin ca rolul de pacemaker pentru ritmurile motorii ce caracterizeaza activitatea fizica revine, in principal, sistemului reticulat activator ascendent cu toate aferentele sale si in special cu cele din sistemul limbic.

Studiile de EEG ale lui A. Demeter (1994) in contractiile izometrice arata aparitia unor modificari profunde, cu schimbarea aspectului general al traseului EEG (frecventa, amplitudine si incident undelor alfa), reactia de oprire (arousal) tine 10-15 secunde dupa reluarea repausului, aplatizarea traseului cu disparitia undelor alfa si inlocuirea cu undele beta. Dupa aceasta reactie de alerta, abia la 20 s reapare ritmul alfa.

Dupa contractiile izometrice, creste frecventa ritmului alfa uneori cu mai mult de 1 Hz/s, ceea ce atesta marea solicitare a organismului, in timp ce la copii, femei neantrenate si incepatori apar chiar unde lente (theta). In general, fata de efortul dinamic, modificarile sunt nete. In ceea ce priveste explicatia, o gaseste tot in excitarea prin mai multe mecanisme, a formatiunii reticulate ascendente activatoare.

St. Milcu, Al. Partheniu si C. Neacsu fac aprecieri asupra relatiilor dintre datele obtinute prin EEG si dozari hormonale. ajungand la concluzia ca in efortul fizic hormonii corticotrop si tireotrop actioneaza asupra sistemului nervos central si in special pe formatiunea reticulata, lucru atestat de modificarea ritmului alfa (hiperreactivitate si iradiere in derivatiile anterioare), care la supraantrenament sau la oboseala tradeaza patogenia neuroendocrina de tip central.

A. Gagea si Al. Partheniu, ca si M. Gerbner, evidentiaza corelatiile EEG cu timpul de reactie care sunt foarte stranse, permitandu-le descoperirea si exprimarea matematica a acestor corespondente. M. Gerbner reuseste sa puna in evidenta diferente semnificative dintre timpii de reactie inregistrati in diferite faze ale ritmului alfa.

In cercetarile pe adulti se subliniaza ca elementele ritmului alfa (amplitudinea si incidenta - index alfa) corelate atat cu particularitatile reglajului neurovegetativ (studiat prin mai multe rnodalitati ca reflexul clino-ortostatic, oscilometria arteriala, reflex electrodermal si altele), cat si cu datele metabolismului hormonal, electrolitic si ale excitabilitatii neuromusculare au oferit concluzii interesante.

Dupa efort, la cei cu incidente si amplitudini alfa mici nu apar modificari semnificative, iar la cei cu incidente mai mari de 33%, la jumatate din subiecti scade incidenta si amplitudinea cu 10-15%, ca si gradul de modulatie in forma de puseuri ale oscilatiilor alfa.

Corelarea cu datele de excitabilitate neuromusculara (ENM) arata ca in repaus, la manifestarile EEG deja mentionate, se asociaza o hiperexcitabilitate a fibrelor fazice din muschii studiati, iar dupa efortul acut apare clara tendinta de hiperexcitabilitate, pentru ca la 24-48 ore dupa efort sa

16

apara o revenire la valorile initiate in special la grupa cu normotonie vegetativa si omogenitate in EEG.

Caracterizarea efortului fizic si prin aspectele metabolice (biochimice) corelate, reprezinta pentru specialistii domeniului un aspect deosebit de important in evidentierea raspunsului organismului la efortul fizic prestat.

Efortul fizic din sportul de performanta este diferit, dupa cum diferite sunt si probele atletice, asupra carora ne-am indreptat atentia, luand in considerare participarea sistemului nervos si neuromuscular la efectuarea multiplelor acte motrice din efortul fizic de performanta.

In literatura de specialitate vom intalni des sintagma „parametrii efortului” (volum, intensitate, durata, densitate, complexitate) care sunt normativi si operationali in procesul de antrenament (Steinhofer, 1993)

Parametrii efortului Efort de forta Efort de viteza Efort de rezistenta

Volumul efortului se determina prin:

greutatea (Kg) pe unitate de antrena-ment;

frecvente ale repetarii in exercitii (sarituri, aruncari).

distanta (m) in re-petari si serii/timp;

frecventa seriilor si repetarilor.

distanta (Km.) in repetari si serii;

durata antrena-mentului (numar ore pe saptamana).

Intensitatea efortului se determina prin:

marimea impulsului unui exercitiu;

greutatea (Kg.);

procentul fortei (F) concentrice maxime;

calitatea impulsului (maxim, mediu etc.).

procentul (%) din valorile maxime ale vitezei de executie la exercitiu;

viteza de miscare (m/s);

calitatea impulsului;

frecventa miscarilor in cadrul unui timp dat.

viteza de miscare (m/s);

FC care se mentine pe o distanta;

puterea (Watt) la un exercitiu;

eliberare acid lactic;

consum VO2 max.

Durata efortului se determina prin:

Durata (min., sec.) a unei serii cu sau fara frecventa stabilita a exercitiului (antrena-ment in circuit).

timpul necesar pt. parcurgerea unui traseu, exercitiu;

timpul necesar pt. un numar de repetari al unei miscari.

Timpul necesar parcurgerii unui traseu.

Densitatea efortului se determina prin:

Timpii pentru pauze intre repetari sau serii.

Timpii pentru pauze intre portiuni de traseu, repetari sau serii.

timpii pentru pauze intre repetari si serii;

un anumit raport (ex. ½) intre durata efortului si timpul pentru pauza.

Complexitatea efor- numarul si gradul de executie numarul de executii corecte

17

tului se de-termina prin:

structura biomecanica a exercitiului;

numarul de grupe musculare (agonisti sau antagonisti) participante.

corecta a miscarii incadrat in timpul de executie;

gradul de eficienta a miscarii in timpul de executie ordonat.

dupa aparitia oboselii;

eficienta mscarii in regim de oboseala accentuata.

III. Bazele fiziologice ale refacerii si clasificarea formelor ei de manifestare

Refacerea inseamna combaterea oboselii aparute in timpul efortului, oboseala ce diminueaza randamentul sportiv.

Când vorbim de ştiinţa sportului pe plan biologic, în ultimul timp, socotim că cele mai semnificativecuceriri ar putea fi considerate refacerea organismului şi medicaţia în efortul sportiv. Specialiştii domeniului tratează refacerea ca o componentă a procesului de antrenament.

În condiţiile efortului sportiv — intensităţi şi volume mari de lucru – refacerea naturală nu mai este posibilă, ea trebuie compensată de refacerea dirijată, reechilibrarea biologică sau regenerarea trofică prin folosirea unor mijloace fiziologice naturale sau de sinteze provenite din mediul extern sau intern în scopul revenirii la "homeostazia” organismului la nivelul avut anterior efortului sau chiar depăşirea acestuia prin realizarea "supracompensării" (teoria lui Folbort).Marile şcoli sportive din lume efectuează o pregătire nonstop de-a lungul întregului ciclu anual; au renunţat la perioada de tranziţie, care generează discontinuitatea pregătirii.

Revenind la refacere, menţionăm că ea, fiind o consecinţă a antrenamentului, urmează în linii mari legităţile acestuia pe plan fiziologic, metodologic, la care se mai adaugă unele cu caracter particular:

- efortul psihofizic şi restabilirea - refacerea, sunt două faţete ale unui proces unic (antrenamentul) între care există relaţia de intercondiţionare;

- refacerea naturală este dependentă de S.N.C. fiind forma naturală, spontană a organismului de restabilire după eforturi (antrenament - concurs): parametrii vegetativi revin de ordinul minutelor, cei metabolici în ore şi cei neuro-endocrinohormonale, enzimatice, în zile;

- refacerea dirijată accelerează refacerea naturală, adresându-se substraturilor biologice în principal, afectate de efort şi care nu se pot restabili pe cale naturală până la efortul următor; refacerea se abordează într-un antrenament, după antrenament, într-un ciclu cotidian, săptămânal, după o etapă, într-un ciclu anual, olimpic; sau precompetiţional, intracompetiţional şi post competiţional;

- refacerea formacologică, metabolică este condiţionată de particularităţile refacerii naturale şi dirijată în funcţie de vârstă [copii, juniori], sex [fete], factorii de mediu (altitudine, variaţii climatice sau de fus orar, etc), de succes sau insucces în concurs; rămâne condiţionată, de asemenea, de prescrierea şi supravegherea medicală.

18

Refacerea este etapa care succede antrenamentul si care beneficiaza de o metodologie proprie, o dotare adecvata, un timp repartizat in regimul diurn, aceasta etapa fiind condusa de cadre specializate.

Dupa solicitari mari - antrenamente si concursuri - urmeaza repaosul anabolic, care exprima de fapt scaderea pronuntata a rezervelor energetice la nivelul diferitelor aparate, sisteme si organe ale corpului.

Aceasta stare de oboseala, care este denumita de unii autori pessium, in final reprezinta un semnal de alarma, ce declanseaza si potenteaza intensitatea si variatia proceselor de refacere naturala ce au loc in organism.

Daca in acest moment se depasesc posibilitatile functionale ale organismului, se creeaza premisele intrarii intr-o faza de dissenergism functional cu toate consecintele posibile oboseala patologica etc.

Parametrii biologici solicitati in antrenament in diferite sporturiSPORT PARAMETRI

Atletism

sprint

semifond

fond

sarituri

aruncari

Neuromuscular, endocrin-metabolic, neuropsihologic

Cardiorespirator, neuropsihologic, neuromuscular

Endocrin-metabolic, cardiorespirator, neuromuscular

Neuromuscular, neuropsihologic

Neuropsihologic, endocrin-metabolic, neuromuscular

Baschet Neuropsihologic, endocrin-metabolic, neuromuscularCanoe Cardiorespirator, endocrin-metabolic, neuromuscularScrima Neuropsihologic, neuromuscular, endocrin-metabolic,

cardiorespiratorGimnastica Neuropsihologic, neurometabolic, neuromuscularHandbal Neuropsihologic, endocrin-metabolic, neuromuscularCanotaj Endocrin-metabolic, cardiorespirator, neuromuscularRugby Neuropsihologic, neuromuscular, cardiorespiratorSoccer Neuropsihologic, neuromuscular, endocrin-metabolicInot Cardiorespirator, endocrin-metabolic, neuropsihologicTenis de masa Neuropsihologic, neuromuscularVolei Neuropsihologic, endocrin-metabolic, neuromuscular

Sursa: T. Bompa

La nivelul sistemului nervos central SNC se produce inhibitia corticala post-efort, proces ce urmeaza hiperexcitabilitatii ce a predominat in timpul efortului depus. Aceasta iradiaza pe intreaga scoarta cerebrala si favorizeaza astfel dominanta metabolica de tip anabolic, reconstructiv; pe plan vegetativ si metabolic bradicardia, bradiporeea, cresterea alcalinitatii mediului intern, predominanta efectelor vagale colinergice reprezinta expresii ale decuplarii catabolismului general indus de efort si crearea conditiilor propice pentru instalarea proceselor anabolice.

19

La nivel muscular refacerea se exprima prin restituirea rezervelor glicogenice, de mioglobina, intensificarea produselor enzimatice orientate spre cresterea sintezei de proteine si altele. In conditiile efortului sportiv aceasta refacere naturala nu mai este posibila, fiind compensata de refacerea dirijata. Refacerea dirijata, reechilibrarea biologica sau regenerarea fizica este considerata un proces complex metodico-pedagogic si medico-biologic in care prin folosirea dirijata a unor mijloace fiziologice, naturale sau de sinteza provenite din mediul extern sau intern, se urmareste revenirea la homeostazia organismului la nivelul avut anterior efortului si chiar depasirea acestuia prin realizarea supracompensarii, conform teoriei lui Folbert.

Rezulta deci ca prin atingerea pragului de supracompensare, refacerea faza trofotropa se transforma in sustinator biologic al efortului faza ergotrofa.

Fiind o consecinta a antrenamentului sportiv, refacerea urmeaza in linii mari legitatile acestuia pe plan fiziologic, metodologic, la care se mai adauga unele cu caracter particular: efortul psihofizic ergotropismul si restabilirea - refacerea sunt doua faze ale unui proces unic, antrenamentul sportiv, intre acestea existand relatii de interconditionare inclusiv prin mecanisme de feed-back; refacerea naturala, spontana a organismului, dependenta de SNC, constituie forma principala de restabilire a organismului dupa antrenamente sau concursuri.In cadrul acestei refaceri naturale exista o anume ordine: parametrii vegetativi - revin in unitati de timp de ordinul minutelor; parametrii metabolici - revin in unitati de timp de ordinul orelor; parametrii neuroendocrinohormonali si enzimatici - in zile.

Factorii intriseci si extrinseci care conditioneaza refacerea dupa efort

(dupa T. Bompa, 2002)

Varsta sportivului. Sportivii trecuti de 25 ani au nevoie de perioade mai lungi de refacere postantrenament (imediata). Sportivii mai tineri de 18 ani necesita perioade mai lungi intre eforturi pentru a facilita supracompensarea. Experienta sportivilor poate fi un factor optimizator al refacerii din cauza adaptarii fiziologice mai rapide si a eficientei miscarilor (consum mai mic de energie).

Sexul sportiviului. Sportivele tind catre o rata mai lenta a refacerii datorate in primul rand diferentelor endocrine (cantitate mai mica de testosteron).

Factorii de mediu. Altitudini mari (mai sus de 3000 m), exercitii in conditii de clima rece, duc la rata crescuta de producere a lactatului la incarcaturi submaximale si sa scada ritmul metabolismului lipidelor. Temperatura rece afecteaza producerea de hormoni regenerativi specifici (hormonul de crestere si testosteronul).

Libertatea de miscare. Scaderea amplitudinii miscarilor, advertentele localizate, alimentarea saraca cu sange circulant duc la o alimentare saraca a muschilor cu oxigen si nutrienti.

Tipul de fibra musculara. Fibrele cu contractie rapida (Albe, FT I si II) au tendinta de a obosi mai repede decat fibrele cu contractie lenta (rosii, ST) din cauza proprietatilor mecanismelor contractile (Weineck, 1997).

Tipul de sistem energetic la care apeleaza sportivul. Dupa un efort de lunga durata cu orientare aeroba refacerea este mai lunga decat dupa eforturi predominant anaerobe.

Factori psihologici. Stressul prelungit duce la scaderea capacitatii sistemului imunitar (apar imbolnavirile). Emotiile negative declaseaza eliberarea cortizonului si a altor hormoni legati de

20

stress care duc la cresterea tensiunii musculare, la scaderea coordonarii si a perceptiei temporale, facilitand accidentarile.

Predictia aparitiei starii de supraantrenament (supra-compensarea negativa, Forto, 2002) prin controlarea nivelului hormonilor catabolici (cortisol) si a amoniacului in sange.

Alimentarea rationala care se efectueaza in functie de cerintele calorice, de vitamine, minerale si micronutrienti, specifice sportului.

Transferul eficient de energie si indepartarea produselor reziduale depind de gradul de antrenament si nivelul de maiestrie sportiva atins. Metabolismul sportivilor de mare performanta este mai eficient.

Fusul orar poate afecta ritmul circadian al organismului. In acest sens T. Bompa (2002) prezinta o serie de recomandari:

1.pentru diferente mici de fus orar (3 - 4 h)ciclurile de somn si veghe se prestabilesc dupa fusul orar al locului de destinatie; daca e posibil, sa va antrenati sau sa concurati dimineata dupa zborurile spre vest si seara dupa zborurile spre est; calatoriti intr-o singura directie pe sosea cand aveti competitii in orase diferite; luati masa la ore regulate la noua destinatie; la cca 2 ore dupa zbor participati la o activitate fizica lejera; gazele intestinale se amplifica la altitudini mari (evitati alimentele care le provoaca);luati vitamina B complex cu vitamina C si E

2. pentru diferente mari de fus orar (peste 4 h): sositi la destinatie cu cel putin o zi mai devreme pentru fiecare fus orar traversat; pentru traversarile de peste 6 fuse orare, alocati 14 zile pentru resincronizare; pentru traversarile de peste 10 fuse orare luati avionul totdeauna spre vest; cu trei zile inainte de plecare cu avionul alternati mesele usoare cu cele grele; pe masura ce creste numarul de fuse orare luati un mic dejun bogat in proteine si o cina saraca in proteine si bogata in hidrati de carbon; evitati bauturile alcoolice inainte , in timpul si dupa calatoria cu avionul; evitati alimentele care produc gaze intestinale; utilizati vitamina B, C si E si medicamente cronobiotice prescrise (inelantonina)

Consideratii fiziologice asupra proceselor efort-restabilire

In perioada de refacere restabilirea post-efort incep sa primeze procesele anabolice de recladire tisulara.

Cu cat un organism este mai echilibrat, cu atat autoreglarea functiilor vitale este mai optima si cu atat mai perfecta si mai stabila apare homeostazia mediului intern, iar procesele ce au loc la nivelul scoartei cerebrale vor fi mai economicoase si mai echilibrate, echilibru care conditioneaza restabilirea dupa efort.

Rezulta deci ca tipul de sistem nervos central si corelatia neuro-endocrino-metabolica si vegetativa reprezinta cheia de rezolvare a acestui proces efort-refacere, care in final conditioneaza buna stare fizico-psihica a sportivului si deci eficienta lui in pregatire.

In privinta proceselor metabolice de restabilire dupa efort, studii si cercetari experimentale au permis extragerea urmatoarelor concluzii deosebit de importante: recladirea anabolismului are loc in doua etape: prima, imediat dupa efort - se manifesta prin sporul de protoplasma vie de la nivelul celular, furnizand energie si asigurand perfectionarea fiziologica si biochimica

21

corespunzatoare, care permite realizarea unui randament superior energetic intr-o etapa ulterioara; cea de-a doua etapa anabolica se manifesta prin ameliorarea potentialului fizico-chimic, care are ca rezultat o crestere a energiei libere, deci un randament sporit.

Etapa anabolica se manifesta mai pregnant la incheierea proceselor de maturizare morfologice si functionale ale organismului adolescent. La nivel neuromuscular se inregistreaza o scadere a temperaturii muschiului, refacerea musculara depinzand de cresterea rezervelor de miglobina consumate in timpul efortului si de intensificarea proceselor enzimatice orientate spre cresterea sintezei de proteine, pentru a se reface structurile pierdute in efort. De asemenea, notam o refacere a rezervelor de glicogen hepatic si muscular

Timpii de refacere dupa un efort epuizant (compilat pe baza datelor din Fox, 1984)

PROCESUL DE REFACERE MINIMUM MAXIMUMRefacerea fosfagenului muscular (ATP si PC) 2 min. 3 - 5 min.Acoperirea datoriei de O2 alactacid 3 min. 5 min.Refacerea O2 - mioglobina 1 min. 2 min.Acoperirea datoriei de O2 lactacid 30 min. 1 hRefacerea glicogenului muscular

a) dupa o activitate intermitenta 2 h pentru o refacere de 40 %

5 h pentru o refacere de 55 %

24 h pentru o refacere de 100 %b) dupa o activitate prelungita, nonstop 10 h pentru o refacere de 60 %

48 h pentru o refacere de 100 %Indepartarea acidului lactic din muschi si sange

10 min. pentru a elimina 25 %

20 - 25 min. pentru a elimina 50 %

1 h - 1:15 h pentru a elimina 95 %

Oboseala si adaptarea la efort

Oboseala musculara este reducerea temporara a capacitatii functionale a muschiului cauzata de contractii frecvente sau prelungite. In antrenamentul sportiv nu intervine numai oboseala musculara, desi ea este perceputa acut de catre sportiv. Activitatea prelungita sau excesiva duce la scaderea capacitatii functionale a organismului. Aceasta se manifesta printr-o senzatie de disconfort si epuizare in care rolul SNC si al efortului psihic este hotarator.

Practica sportiva a demonstrat ca dupa efectuarea unor eforturi prelungite sau intense, sportivul acuza oboseala musculara si apoi oboseala psihica. Oboseala musculara este privita de sportiv ca o stare de disconfort fiziologic in contextul oboselii psihice care, daca nu este combatuta, poate imbraca aspecte patologice.

Oboseala este un fenomen care insoteste in mod necesar antrenamentul si este o conditie a cresterii performantei sportive. In aceasta viziune antrenamentul sportiv este o alternanta intre eforturi (cu aparitia oboselii) si contraeforturi (cu repaus, activitate redusa) cu scopul imbunatatirii capacitatii de efort si a performantei.

22

A. Dragnea (1996) distinge doua faze ale oboselii:

oboseala latenta (ascunsa) care se caracterizeaza prin scaderea rezervelor energetice din muschi si prin neeconomicitatea miscarii cauzata de oboseala SNC. Oboseala latenta dispare prin refacerea rezervelor energetice din muschii striati solicitati. Oboseala latenta este tipica pentru starile de oboseala din antrenament;

oboseala manifesta determina scaderea capacitatii de efort si refuzul de a continua activitatea in regimul planificat. Se mai numeste oboseala de sistem de lectii si necesita o perioada mai lunga de timp pentru refacere. In aceste situatii apare inhibitia de protectie a organismului, care duce la intreruperea efortului.

Aceste doua fatete sunt faze normale ale oboselii. Daca ele nu sunt compensate prin procesele de repaus sau prin procedee de refacere dupa efort, apare un fenomen patologic numit supraantrenament sau suprasolicitare. Veriga initiala a oboselii nu este localizata in muschi ci in SNC, in centrii nervosi.

Sportivii care prezinta la nivelul SNC o mare capacitate functionala si sunt foarte bine pregatiti la toate componentele antrenamentului sportiv, pot obtine performante de exceptie.

Adaptabilitatea este o caracteristica a sistemelor deschise. Adaptabilitatea organismelor umane este conditionata filogenetic si evolueaza genetic in ontogeneza. Pe fondul conditionat filogenetic, evolutia ontogenetica ireversibila a organismului se desfasoara prin reactii adaptabile, in general reversibile, premise ale starii de sanatate. Modificarile adaptative ale organismului tind sa aiba un caracter homeostazic.

In procesul de antrenament, succesiunea stimulilor determina o variatie a homeostaziei. Ea este urmata de o reactie compensatoare care tinde sa anuleze dezechilibrul produs de incarcarea fizica. Repetandu-se de mai multe ori prin antrenament, aceasta reactie sfarseste prin a avea drept efect o crestere progresiva a rezervelor functionale consumate in timpul efortului, ajungand sa depaseasca nivelul lor initial. Acest proces a fost numit supracompensare, dar el nu explica total fenomenul de adaptare la efort.

Autorii Forto (2002) si Bompa (2001) identifica mai multe tipuri de supracompensare:

23

a) Supracompensarea pozitiva: situatiile cand in urma unor stimuli si incarcaturi de antrenament (unice sau repetate) organismul sportivului este epuizat, iar prin stimuli de refacere, dupa anumite perioade de timp, revine la o capacitate superioara de efort.Perioada de refacere si supracompensare este diferita, in functie de orientarea efortului si de rezervele energetice utilizate in efort.

Schema clasica a supracompensarii in antrenamentul sportiv(dupa Bompa, 2001; Forto, 2002)

TIP de EFORTPerioada

supracompensareCapacitate de efort aeroba 24 - 48 hPutere aeroba 48 - 72 hRezistenta anaeroba alactacida 5 - 8 hRezistenta anaeroba lactacida 48 - 72 hForta in regim de rezistenta 24 - 72 hForta exploziva 24 - 72 hForta maxima 24 - 72 h

Timpul afectat supracompensarii pozitive in functie de incarcatura antrenamentului (Forto, 2002)

b) Supracompensarea negativa: situatiile nedorite de aparitie a supraantrenamentului, atunci cand incarcatura si stimulii antrenamentului sunt repetate timp indelungat in conditii de refacere incompleta.

Wilmore si Costill (1999) afirma ca in prezent cauzele supraantrenamentului (overtraining) nu sunt pe deplin cunoscute. Aceiasi autori afirma ca, atunci cand incarcatura antrenamentului este prea intensa sau volumul lui nu este in concordanta cu intensitatea, echilibrul anabolism-catabolism din organism este perturbat in sensul ca procesele catabolice predomina si duc la epuizare.

Sunt suficienti sportivi care sunt subantrenati, dar din nefericire sunt destui care manifesta sindromul de supraantrenare. Acest sindrom se manifesta la un inalt nivel de individualizare si se manifesta vizibil prin: aparitia oboselii cronice; performantele individuale in scadere dramatica.

Asa cum am amintit, factorii fiziologici responsabili pentru efectele negative aparute in supraantrenament, nu sunt pe deplin identificati. Totusi, responsabilitatea acestor efecte este identificata de catre specialisti prin alterarea functiilor sistemului nervos, hormonal si imunitar.

Aparitia efectelor supraantrenamentului este asociata cu functionarea defectuoasa a sistemului nervos, simpatic si parasimpatic. Manifestarile imediate ale disfunctiei sistemului nervos simpatic pot fi observate prin: cresterea FC de repaus; cresterea TA de repaus si efort; pierderea poftei de mancare; scaderea greutatii corporale; tulburari de somn; stabilitate emotionala; metabolism bazal ridicat.

In cazul functionarii disarmonice a sistemului nervos parasimpatic, sportivul prezinta o serie de manifestari paradoxale fata de efort: aparitia imediata a oboselii; scaderea FC de repaus; revenirea prea rapida a FC dupa efort; scaderea TA de repaus.

Masurarea compozitiei sangelui in perioada efortului si identificarea hormonilor, care prin cresterea sau descresterea cantitatii lor in sange pot duce la efecte nedorite de supraantrenament este

24

o operatiune costisitoare. Amintim totusi ca in urma stresului prelungit creste cantitatea de cortisol si scade cantitatea de testosteron si tiroxina din sange (Wilmore si Costill, 1999).

Riscurile de imbolnavire (infectii respiratorii) in perioada supraantrenamentului sunt mai mari prin scaderea eficientei sistemului imunitar. Buna functionare a sistemului imunitar este stimulata de eforturile moderate. In cazul sedentarismului si mai ales in cazurile de supraantrenament riscul imbolnavirilor creste cu 100%.

Predictia aparitiei si a evitarii sindromului de supraantrenament este o operatiune complexa unde antrenorul si medicul au un rol determinant.

Pentru a evita aparitia acestui sindrom, se considera ca este necesara parcurgerea urmatoarelor demersuri:

un proiect de pregatire colectiva si individuala minutios intocmit, cu toate obiectivele corect definite, in functie de resursele umane, materiale, organizare manageriala si motivatia sportivilor (Colibaba-Evulet, Bota, 1998);

identificarea mijloacelor standardizate de pregatire pentru un ciclu de antrenamente;

cuantificarea (in functie de ramura sportiva practicata) a volumului, intensitatii, complexitatii si densitatii din antrenamentele programate si asocierea lor cu mijloacele de refacere;

elaborarea unor fise individuale de pregatire si control;

stabilirea instrumentelor de evaluare din antrenament si competitie (Roman, 2003);

colaborarea permanenta cu medicul, psihologul si fizioterapeutul formatiei de pregatire sportiva.

c) Supracompensarea nula: se produce atunci cand se aplica un stimul sau o incarcatura de antrenament la un sportiv refacut, dar nu suficient pentru a produce o supracompensare. Acest tip de supracompensare este aplicat in perioada „mentinerii formei sportive sau a capacitatii de efort'. In mod cert nu se poate aplica pe perioade lungi de pregatire, dar acest tip de supracompensare difera de la sport la sport sau de la individ la individ. Mentinerea formei sportive la un tenisman difera de supracompensarea nula a halterofilului sau a maratonistului.

d) Supracompensarea de efecte cumulate: se produce cand aplicam stimuli si incarcaturi repetate in conditii de refacere incompleta dupa antrenamentul precedent, in continuare, oboseala acumulata fiind eliminata printr-o refacere prelungita. Acest tip de supracompensare este foarte des intalnita in microciclurile de pregatire (3 - 4 zile sau un ciclu saptamanal de pregatire) unde, dupa o succesiune de 6 - 10 antrenamente in care refacerea dupa efort este incompleta, se aplica 'antrenamente de refacere' pentru obtinerea unei supracompensari pozitive.

Ciclul repetabil la care este supus organismul sportivului in efortul din antrenamente si competitii este cuprins in urmatoarea paradigma: incarcatura (stimulii) antrenamentului sau competitia - prestatie eficienta conform valorilor acumulate - aparitia oboselii - continuarea activitatii (sau intreruperea ei) - aparitia epuizarii - intreruperea temporara a activitatii - odihna si aplicarea mijloacelor de refacere - obtinerea unei forme de supracompensare - angrenarea intr-un nou ciclu de pregatire si competitii.

Repetarea acestor cicluri pot duce la fenomenul de adaptare al organismului la efort.

25

Mijloace de refacere

Marile şcoli sportive din lume efectuează o pregătire nonstop de-a lungul întregului ciclu anual; au renunţat la perioada de tranziţie, care generează discontinuitatea pregătirii.

Sportivul este supus in permanenta stresului fizic si psihic pe care le resimte in antrenamente si competitii. In plus el resimte si alti factori de stress profesional si social care tind sa perturbe echilibrul intre efort - oboseala - odihna - refacere - supracompensare - un nou efort eficient, ciclu care teoretic ar trebui sa conduca spre performanta sportiva. Relatia efort - oboseala, relatie obligatorie in procesul de antrenament, nu poate fi echilibrata si eficientizata decat dupa refacere, regenerare.

In terminologia sportiva din Romania se face diferenta intre refacere si recuperare. Refacerea dupa efort este o notiune care defineste un proces complex din punct de vedere pedagogic, medico-biologic si psihologic, care are scopul de a readuce sportivul intr-o stare functionala optima pentru efectuarea cu randament sporit a unor noi eforturi din antrenamente si competitii.

In literatura de specialitate straina se utilizeaza termenul 'recuperation' (franceza) sau 'recuperacion' (spaniola). In literatura engleza si americana vom intalni termenul 'rehabilitate' care se traduce prin a restabili, a reface, a reabilita.

In literatura de specialitate din Romania termenul 'recuperare' este utilizat pentru a defini complexul de masuri si mijloace care redau capacitatea functionala a sportivului dupa ce acesta a suferit accidente sau a manifestat forme acute de supraantrenament. Acest termen este acceptat pentru consecintele patologice ale activitatii sportive.

In literatura anglo-americana vom intalni verbul 'recuperate' (a recupera, a-si reveni, a se reface) asociat cu termenul 'retraining' (a se reantrena).

Autorii Wilmore si Costill (1999) utilizeaza termenii dihotomici 'detraining' - 'retraining' (dezantrenare - reantrenare) analizand cu precadere din punct de vedere fiziologic fenomenul de refacere si de recuperare.

Autorii A. Dragnea si Silvia Mate-Teodorescu (2002) stabilesc delimitari precise intre revenire si refacere - restabilire in relatia efort - odihna. Prin revenire, autorii precizeaza ca se intelege fenomenul de stabilire a echilibrului homeostazic initial, dupa prestarea unei activitati, iar refacerea si restabilirea vizeaza fenomenul de reorganizare si restructurare a organismului ca urmare a unor eforturi de diferite marimi si orientari.

Mijloace de refacere dupa efort

Alegerea tehnicilor si mijloacelor de refacere depinde de oboseala reziduala acumulata si de intelegerea corecta a mecanismelor energetice care guverneaza efortul si refacerea dupa efort. Din

26

aceasta perspectiva, deosebit de complexa, exista o serie de taxonomizari ale autorilor citati in continuare:

J. Weineck (1997) citandu-l pe Talisiov (1973) evidentiaza trei categorii de mijloace ale refacerii:

a) Mijloace pedagogice care reunesc masurile necesare structurarii rationale a antrenamentrului:

individualizarea

programarea optima a micro si macrociclurilor

variatia stimulilor incarcaturilor de antrenament

diversificarea conditiilor si posibilitatilor de organizare a antrenamentului

stabilirea ciclurilor specifice ale refacerii

ritmul diurn - nocturn si relatia lui cu antrenamentele zilnice

organizarea rationala a regimului de viata

individualizarea incalzirii si incheierii antrenamentului

succesiunea rationala a exercitiilor din antrenament, tinand cont de principiul 'heterocronismului refacerii'

asigurarea unei ambiante afective optime

cunoasterea relatiei volum - intensitate in diferitele exercitii aplicate pe parcursul unui antrenament sau ciclu de antrenamente

Aceste mijloace au un caracter profund predictiv al procesului de refacere si al controlului relatiei efort - odihna

b) Mijloace medico-biologice care reunesc: administrarea de vitamine si medicamente, alimentatia, metodele fizio-terapeutice si de hidro-masaj, masajul terapeutic. Aceste mijloace au un rol major in procesul de refacere atunci cand indeplinesc urmatoarele cerinte:

amelioreaza rezistenta organismului la stimulii din antrenamente si competitii

amelioreaza stabilitatea (tendinta spre homeostazie) fata de stimulii specifici si nespecifici

amelioreaza rezistenta generala a organismului in starile patologice

amelioreaza eliminarea oboselii generale si locale, prin mijloace adecvate

diminueaza perioada refacerii pentru cresterea continua a performantei

27

restabileste rezervele energetice ale organismului cel putin la nivelul initial premergator efortului depus

c) Mijloace psihologice care vizeaza posibilitatile de relaxare si de eliminare a factorilor stresanti (tensiunile permanente, anxietatea, nesiguranta, pierderea combativitatii). In atentia antrenorilor vor fi mijloacele de antrenament autogen si psihoton (Epuran, 2001). Cresterea continua a tensiunii psihice si scaderea pronuntata a energiei psihice pot constitui doua grupe mari de deteriorari, care sunt provocate de mecanismele psihocomportamentale adaptative. Supracompensarea capacitatii reglatorii psihice a sportivului si prevenirea unui consum psihic execesiv sunt obiective pe care antrenorul le poate indeplini cu ajutorul psihologului. Consideram ca refacerea psihologica, este in mare, parte eefectuata de specialisti: psihologi, psihoterapeuti cu experienta in domeniul sportului de performanta.

A.Dragnea si colaboratorii (2002) definesc refacerea ca „o componenta a antrenamentului sportiv care foloseste in mod rational si dirijat o serie de mijloace medico-pedagogice naturale si/sau artificiale, provenite din mediul exterior si/sau intern al organismului, in scopul restabilirii homeostazei dinaintea efortului si mai ales depasirea acestuia prin supracompensare functionala”.

In continuare, autorii, citandu-l pe dr. I.Dragan (1989), clasifica mijloacele de refacere in mijloace specifice (care se dirijeaza medical) si mijloace nespecifice(pedagogice, igienice, care pot fi aplicate de antrenor si sportiv).

Mijloacele de refacere sunt clasificate dupa diferite criterii dupa cum urmeaza:

a) Dupa efectele exercitate

neuropsihice

neuromusculare

endocrino-metabolice

cardio-respiratorii

b) Dupa apartenenta mijloacelor de refacere

balneo-fizio-hidro-terapeutice

psihoterapeutice

dietetice

farmacologice

odihna activa, odihna pasiva

Cunoasterea naturii (orientarii) efortului este cu atat mai importanta cu cat mijloacele de baza ale refacerii trebuie corelate cu aceste cunostiinte dupa cum urmeaza:

28

1. Mijloace naturale de refacere

A. Kinetoterapia sau odihna activa - Kinetoterapia se refera la eliminarea rapida a produselor reziduale (acidul lactic) prin exercitiul aerob moderat sau prin exercitiul de intindere (stretching).

B. Odihna totala sau odihna pasiva - Odihna totala este principalul mijloc fiziologic pentru refacerea capacitatii de efort. Sportivii au nevoie de 9-10 ore de somn, din care peste 90% in timpul noptii. Se pot folosi mai multe metode pentru un somn relaxat: masaj, bai calde, preparate din ierburi, mese usoare etc. Stilul de viata afecteaza de obicei ritmul refacerii; relatiile tensionate cu partenerii de viata (parinti, frati, prieteni, soti etc.) sau obiceiurile proaste (alcool, tutun, droguri etc.) pot influenta in mod negativ refacerea.

2. Mijloace terapeutice de refacere

A. Masajul - este manipularea sistematica a tesuturilor moi ale corpului si ajuta la inlaturarea produselor toxice rezultate din metabolism. Masajul foloseste manevre specifice (manuale, mecanice sau electrice) in scopuri terapeutice si poate fi localizat, concentrat pe o anumita zona. Masajul se poate imparti in masaj de suprafata si masaj in profunzime.

Un sportiv poate fi masat 15-20 de minute inainte de antrenament (dupa incalzirea generala), 8-10 minute dupa un dus sau la sfarsitul unei lectii de antrenament si 20-30 de minute sau mai mult dupa o baie fierbinte sau o sauna. Se caracterizeaza patru tipuri de masaj: intermediar, pregatitor, de antrenament si de revenire.

B. Caldura sau termoterapia - sistemul circulator are doua scopuri: sa furnizeze nutrienti pielii si tesuturilor si sa directioneze caldura din interiorul corpului catre piele, permitand eliminarea ei la suprafata acesteia. Cele doua tipuri de vase care indeplinesc aceste functii sunt arterele si venele, ajutate de retelele de vase capilare.

Modalitatile de incalzire au diferite forme:

- sauna;

- lampile de caldura;

- baia de aburi;

- impachetarile calde umede.

C. Terapia prin frig (crioterapia) - beneficiul cel mai cautat al terapiei prin frig este efectul analgezic (reducerea durerii) pe care il are asupra tesutului localizat. Terapia prin frig face sa creasca imediat fluxul sanguin, crescand nivelul oxigenului, al metabolismului si reducand in mod semnificativ spasmul muscular. Crioterapia, pentru a avea efect, trebuie aplicata imediat dupa antrenament, timp de 15-20 minute, in functie de adancimea tesutului in cauza. Zonele cele mai bune pentru crioterapie sunt cele care necesita cel mai lung timp de refacere: muschii slabi, cei in care predomina fibrele cu contractie rapida si unitatile tendinoase.

D. Baile alternative - baile alternative induc o actiune de pompare in interiorul muschiului; alternarea vasoconstrictiei cu vasodilatatia penetreaza tesutul muscular la o adancime superficiala si se potrivesc cel mai bine in cazul accidentarilor aflate in faza subacuta. Tratamentul trebuie sa dureze cel putin 30 de minute, un tratament mai indelungat avand rezultate mai bune. Desi raportul

29

intre cele doua modalitati este variabil, se recomanda sa se aplice caldura de trei-patru ori mai mult deca frigul.

E. Oxigenoterapia - adesea, sportivii sufera de un deficit de oxigen de pe urma antrenamentului; atunci cand oxigenul scade la 85% din valoarea normala, apare o scadere a concentrarii; in cazul reducerii valorii concentratei de oxigen pana la 75% se constata o slabire a fortei, iar la atingerea valorii de 70% apar starile depresive. Pentru a depasi reducerea saturatiei de oxigen si a acoperi deficitul, se recomanda exercitiile respiratorii, precum si inhalatia de oxigen inainte sau dupa competitii ori antrenamente, ca si in timpul pauzelor. O masura foarte importanta pentru sportivi o reprezinta improspatarea continua a aerului in vestiare si sali de antrenament.

F. Aeroterapia - in aer exista particule incarcate pozitiv (aeroioni pozitivi) si particule incarcate negativ (aeroioni negativi). Aerul de la munte, de la malul marii, de langa cascade, de dupa furtuni cu ploaie este de-o incarcatura preponderent negativa din cauza prezentei vaporilor de apa. Ionii pozitivi apar in cazul miscarii aerului deasupra unor spatii aride, deasupra metalelor, in situatia unor tulburari atmosferice, datorita combustibililor fosili, fibrelor sintetice si echipamentelor electronice. La antrenamente, un mediu incarcat pozitiv favorizeaza letargia, depresia, iritabilitatea si durerile de cap. In schimb, un mediu incarcat negativ favorizeaza refacerea rapida a sistemelor circulator-respirator, maresc capacitatea de lucru si stimuleaza producerea imunoglobinei A.

Aeroterapia se poate realiza pe cale naturala (odihna activa la altitudini subalpine, mersul prin parcuri, paduri etc.) sau artificiala (cu ajutorul aparatelor producatoare de aeroioni negativi).

G. Cura la altitudine - antrenamentul sau odihna activa la altitudini subalpine (600-1000 metri) poate favoriza refacerea. La aceasta altitudine presiunea atmosferica este redusa, umiditatea si temperatura sunt scazute, iar razele soarelui, mai ales cele ultraviolete, au o intensitate si o durata mai lunga decat la inaltimi mai mici. Intre 1300 si 1650 de metri altitudine, sportivii incep sa resimta efectele hipoxiei induse de altitudine; la intoarcerea de la altitudini mari nu se recomanda participarea la competitii decat dupa 3-5 zile (pentru readaptare). Antrenamentele la altitudini moderate (1800-300 de metri) pot face sa creasca concentratia hemoglobinei in sange cu aproximativ 1% pe saptamana. Antrenamentul la peste 4500 de metri poate face sa creasca semnificativ riscul raului de inaltime.

H. Reflexoterapia - acupunctura si presopunctura: reflexoterapia provine dintr-o veche forma de medicina chinezeasca bazata pe fluxul de energii pe anumite canale, numite meridianele corpului. Tulburarile fluxului energiei din cauza unei alimentatii incorecte sau a unui stres excedentar poate duce la probleme medicale grave. Acupunctura si presopunctura ajuta la refacerea fluxului corect al energiei, promovand vindecarea si armonia corpului. Sportivii pot utiliza acupunctura inainte, in timpul sau dupa antrenament; in mod obisnuit, alinarea durerii si reducerea spasmului muscular sunt aproape imediate, desi poate dura cateva saptamani pentru a putea beneficia pe deplin de pe urma tratamentului.

I. Reflexoterapia vagala - aceasta tehnica stimuleaza sistemul vegetativ parasimpatic (sistemul nervos autonom) care regleaza procesul de refacere a intregului organism prin excitarea sau inhibarea celulelor efectoare sau inervarea muschiului neted si cardiac, glandelor si neuronilor gastrointestinali. Presarea ultratoracica sau manevra Valsalva poate calma agitatia cardiaca, care devine mult mai intensa la sfarsitul unui antrenament solicitant. Sportivul poate avea o senzatie reconfortanta, de regenerare si echilibru fnctional, daca isi pune pe fata un posop cald sau sta cu ceafa in bataia unui jet de aer cald, inervarea nervului vag facandu-se la un nivel superficial.

30

J. Chemoterapia - Vitaminele sunt o categorie de substante organice esentiale, necesare reactiilor generatoare de energie din corp, care functioneaza si ca antioxidante. Ele nu genereaza direct energie si nu pot fi produse pe cai metabolice, de aceea trebuie obtinute din hrana zilnica. Vitaminele sunt solubile in apa (vitamina C si B complex) sau in grasimi (vitaminele A, D, E si K). Vitaminele solubile in apa servesc ca enzime si coenzime vitale pentru metabolizarea grasimilor si a hidratilor de carbon, dar nu sunt inmagazinate in corp (se inmagazineaza in tesutul adipos doar cele solubile in grasimi).

Mineralele sunt substante anorganice prezente in hrana: calciu, fosfor, potasiu, sulf, sodiu, fier, fluor, clor, mangan, magneziu, cupru, crom, seleniu, iod si zinc.La sportivii care se antreneaza in conditii de clima umeda si calda, pierderile de minerale ca fier, zinc, calciu, potasiu sau magneziu sunt un lucru obisnuit, de aceea alimentatia lor trebuie suplinita cu aceste minerale.

3. Mijloace psihologice de refacere

Oboseala se localizeaza in sistemul nervos central; avand in vedere ca refacerea celulei nervoase este de sapte ori mai lenta decat celula musculara, trebuie sa se acorde o atentie deosebita refacerii neuropsihologice. Cand sportivul isi reface sistemul nervos central, el se poate concentra mai bine, executa deprinderile mai corect, reactioneaza mai rapid si cu mai multa putere la stimulii interni si externi, deci isi mareste capacitatea de efort. Pozitii de refacere din yoga.

- sugestiile antrenorului;

- autosugestia,

- tehnici de relaxare neuropsihica;

- tehnici de relaxare neuromusculara;

- antrenamentul psihotonic.

Antrenament psihotonic (notiunea superioara – antrenament) – intelesul principal = este un gen de antrenament care consta dintr-un ansamblu de procedee bazate pe principiul reglarii constiente a tonusului muscular in vederea optimizarii starii psihice a sportivilor. Observatii: In practica exista mai multe tehnici de reglare a tonusului:

-tehnica antrenamentului autogen (I.H. Schulz);

-tehnica relaxarii progresive (Ed. Jacobson);

-tehnica antrenamentului psihofiziologic (Ajuriaguerra);

-tehnica reglarii active a tonusului (De Winter).

Initierea in tehnica antrenamentului psihotonic necesita un timp relativ indelungat (de ordinul lunilor) si reclama supravegherea medico-psihologica.

31

Antrenament ideomotor (notiunea superioara – antrenament) - intelesul principal = este genul de antrenament care consta din exersarea mentala a miscarilor cu ajutorul reprezentarii acestora. Observatii: Efectele sunt conditionate de experienta sportivului, precum si de numarul, corectitudinea, precizia si complexitatea reprezentarilor. Antrenamentul ideomotor se aplica cand sportivul nu are posibilitatea de lucru practic (accident, imobilizare, calatorie) sau cand urmareste o economisire a eforturilor sale. Sinonime: antrenament in (prin) reprezentare.

Antrenament autogen (notionea superioara – antrenament) - intelesul principal = metoda de antrenament care consta, in principal, din relaxarea musculara si controlul unor functii vegetative realizate prin intermediul anumitor formule autosugestive. Observatii: Continutul antrenamentului autogen este format dintr-un fond de exercitii care permit controlul si perceperea gradului de contractie a muschilor, a greutatii membrelor, a temperaturii unor regiuni ale corpului si a functiilor cardiace si respiratorii. Sinonime: Antrenament de relaxare

4. Refacerea prin alternarea activitatii de baza cu alte activitati

„Day Spa Center' - ALTERMED

Conceptul 'Day Spa Center' s-a impus in ultimii ani prin gama de servicii 'revitalizante' oferite. Primele SPA au aparut in 1926 dupa modelul celui existent in orasul SPA din Belgia, unde bogatia de ape minerale si termale curative i-au permis sa devina un model de urmat. Astazi centrele Day-SPA din marile orase europene si nu numai, sunt organizate pe principiile medicinii preventive si curative, cu o gama larga de proceduri si tratamente de estetica faciala si corporala, balneoterapie, impachetari cu alge si namoluri marine, fizioterapie, terapia durerii, proceduri de relaxare, etc. care se apropie de cele folosite in statiunile balneo-climaterice.

Tratamentele in Centrele SPA ajuta la revigorarea organismului si relaxare, stimuleaza circulatia, ard caloriile si remodeleaza corpul stimuland scaderea in greutate. Reduce nivelul stresului, ajuta la detoxifierea si curatirea corpului si formarea unui nou stil de viata, ofera servicii de estetica faciala si corporala, de echilibrare functionala si psihologica a organismului.

Statisticile Asociatiei Internationale SPA (ISPA) arata ca numai in SUA din 1994 pana in 1999, numarul centrelor SPA s-a dublat. Cu aportul cadrelor medicale, unele centre ofera si o gama larga de proceduri si tratamente complementare pentru vindecarea unor afectiuni. In procesul de vindecare pacientul insusi contribuie impreuna cu terapeutul la gasirea celor mai bune solutii si strategii in vederea eliminarii conflictului care a generat afectiunea, eliminand pe cat posibil medicatia alopata. Vindecarea se obtine prin deschidere catre deplinatate, dorinta de a inlatura tot ceea ce produce frustrare si amanare, idei gresite, sentimente negative, regim alimentar dereglat, stil de viata nepotrivit si de a accepta un spectru mai larg de raspunsuri, continind idei, experiente si prioritati noi'. (Olivea Dewhurst Maddock)

Conceptul 'noua medicina' presupune luarea in considerare a intregului (mind body & spirit-minte, trup si suflet), atunci cand se doreste o vindecare de durata. Medicina 'corpurilor subtile', (medicina energetica) capata in noul mileniu o noua abordare, in acord cu progresele stiintifice moderne. Dr. Ryke Gerard Hamer pune la baza conceptului 'noua medicina' principiile universale biologice si interactiunea dintre cele trei nivele din care este compusa fiinta umana: psihic, creier, organe, in care psihicul este integratorul tuturor functiilor comportamentului si tuturor ariilor de conflict, creierul fiind ordonatorul principal al acestor functii.

32

SCHEMA DE REFACERE DUPA EFORTUL PREDOMINANT ANAEROB (efort neuropsihic, neuromuscular)

1. Psihoterapie: 8-10min cu antrenorul, medicul, psihologul.

2. Dus cald: 15min la 38-42o sau cada (sare Bazna, musetel, tei, iodura potasiu).

3. Sauna: 8-10min (1min sauna, 1 min bazin sau dus).

4. Masaj: 15min manual sau 10min instrumental (vibromasaj, hidromasaj, presomasaj). Se prefera masajul manual.

5. Antrenament psihosomatic sau alte tehnici de relaxare sub supravegherea specialistului.

6. Reechilibrea hidroelectrolitica: 300ml suc de fructe sau apa minerala alcalina+1/2 lamaie, 25g glucoza sau miere; in lipsa se poate folosi iaurt, lapte batut sau ceai cu 1/2 lamaie.

7. Oxigenare sau aeroionizare negativa: 10-15min dupa tehnici individuale sau colective.

8. Medicatie: Polivitaminizant S-2 tablete; Polimineralizant S-2 sau trei tablete; Energin-2 sau 3 tablete; Vitaspol-1sau 2 fiole; Nootropil-1 sau 2 capsule pentru tir, sah, scrima (Piravitan).

9. Alimentatia: bogata in legume, fructe, lactate, normoproteica, hipolipidica, bogata in fibre si gelatine, organe.

10. Odihna activa.

11. Odihna pasiva.

12. Observatii: - Pentru sah, tir, scrima se recomanda cu precadere aplicarea mijloacelor de la punctele 1, 2, 4, 5, 8 (Nootropil), 10, 11. - Pentru celelalte sporturi incluse in aceasta categorie (inclusiv jocurile sportive) se recomanda utilizarea sistematica, zilnica a mijloacelor cuprinse la punctele 2, 3, 4, 6, 8, 9, 11-cel putin o sedinta pe zi; de doua ori pe saptamana (la mijlocul curbei efortului de varf saptamanal sau la sfarsitul ciclului saptamanal) se indica organizarea unor sedinte de antrenament de refacere ce vor include intr-o inlantuire logica toate mijloacele expuse mai sus. - Antrenamentul de refacere se desfasoara pe baza indicatiei si sub supravegherea personalului medico-sanitar al lotului (cantonamente).

SCHEMA DE REFACERE DUPA EFORTUL PREDOMINANT AEROB (efort cardiorespirator, metabolic, muscular)

1. Dus cald: la 38-42o , 10-15min sau cada (bazin), cu sare Bazna, musetel, tei, iodura de potasiu 1/1000.

2. Sauna: 10min (1min in sauna si 1min afara, in bazin sau la dus).

3. Masaj: 10min manual sau 6min instrumental (hidromasaj, vibromasaj).

4. Relaxare autogena sub indrumarea specialistului sau alte tehnici de relaxare.

33

5. Aeroionizare negativa si oxigenare: 10min.

6. Rehidratare: 300ml lapte, suc fructe, ceai bine indulcit, cu lamaie, la care se poate adauga 25g glucoza sau miere.

7. Medicatie: Vitaspol-1 sau 2 tablete per os; Eleutal-2 sau 3 tablete; Polimineralizant S-2 tablete; Polivitaminizant S-2 tablete.

8. Alimentatia: Hidro-zaharata, alcalina, bogata in cruditati si lactate, hipolipidica, normoproteica.

9. Psihoterapie.

10. Odihna activa.

11. Odihna pasiva (somnul).

12. Observatii: - Dupa fiecare antrenament (cu exceptia antrenamentelor de refacere sau a celor cu caracter de odihna activa) se vor efectua cele prevazute la punctele 1, 3, 6, 7, 8, 11. - De doua ori pe saptamana (la mijlocul ciclului saptamanal, dupa momentul de varf al curbei efortului saptamanal si la sfarsitul ciclului saptamanal) se vor efectua antrenamente de refacere, cu o durata de 60-90min, in functie de indicatia medicului, in care se vor utiliza toate cele 11 mijloace de refacere descrise. - in aceste sedinte durata saunei poate creste la 15min si a procedurilor de masaj la 20min pentru cel manual si 10min pentru cel instrumental. - Antrenamentul de refacere se desfasoara la indicatia si sub supravegherea personalului medico-sanitar al lotului (cantonament).

SCHEMA DE REFACERE DUPA EFORTURILE DE TIP MIXT (aerob-anaerob si neuropsihic: jocuri sportive, alergari atletism 400-1500m, box, scrima, tenis de camp)

1. Psihoterapie.

2. Dus cald: 15min la 38-42o , cada sau bazin (plante, sare Bazna, iodura potasiu).

3. Sauna: saptamanal, 15min (2min sauna, 1min dus sau bazin).

4. Masaj manual sau instrumental: 10min zilnic.

5. Reechilibrarea hidroelectrolitica: 300ml ceai, suc de fructe sau lactate sau 300ml apa minerala alcalina+vitamina C 200-400mg+100mg vitamina B1, 1-2g CLNA, 1g CLK si 1/2 lamaie sau sirop (15g glucoza).

6. Medicatie: Vitaspol-1 sau 2 fiole per os dupaantrenament; Eleutal-4 sau 5 tablete sau 10-15g glucoza sau miere; Polimineralizant-3 pe zi la masa de dupa efort; Polivitaminizant: 2 drajeuri la masa de dupa efort.

7. Alimentatia: predominant alcalina, lactate, legume, fructe, hipolipidica, hidrozaharata, normoproteica cu proteine de valoare, calitative.

8. Odihna activa si pasiva.

9. Tehnici de relaxare: la indicatia medicului.

34

10. Observatii: - Dupa fiecare antrenament se vor efectua mijloacele prevazute la punctele 1, 2, 4, 5, 6, 7, 8 (odihna pasiva). La sfarsitul ciclului saptamanal se va efectua intreg ciclul de refacere (1-8). Eventual la mijlocul saptamanii se mai poate adauga si sauna (conform recomandarii medicului de lot). - Antrenamentul de la sfarsitul saptamanii (refacere) va dura 90min, incepand cu 30min odihna activa (alta activitate) dupa care 60min se aplica mijloacele de refacere descrise (sauna si hidroterapie calda 30min). - Antrenamentul de refacere se efectueaza la indicatia si sub supravegherea personalului medico-sanitar al lotului (cantonament).

SCHEMA DE REFACERE DUPA EFORT PREDOMINANT NEUROPSIHIC (tir, pistol viteza, tir cu arcul, scrima, portari la jocuri)

1. Psihoterapie.

2. Tehnici de relaxare neuropsihica si neuromusculara.

3. Training autogen.

4. Dus cald sau cada 10min (plante, sare Bazna, iodura de potasiu) si masaj 10min.

5. Aeroionizare negativa-oxigenare.

6. Odihna activa (30-60min).

7. Medicatie: Nootropil (piracetam) sau Piravitan, 2 capsule; Eleutal, 4-5 tablete dupa efort; Polivitaminizant S, 2 drajeuri; Polimineralizant S, 2 tablete. Cu indicatie medicala se poate administra Glicocol-Nevrosthenin, 1-2 fiole dupa antrenament, cu 10-15 zile inainte de competitie, ca mijloc de refacere.

8. Alimentatie: Cpnform cerintelor si consumului din efort (echilibrata, bogata in lichide, lactate, cruditati, organe, peste).

9. Odihna pasiva (somnul).

10. Observatii: - Dupa fiecare antrenament se vor efectua cele mentionate la punctele 1 si 2 sau 3, 4, 7, 8, 9. - La sfarsitul ciclului saptamanal si eventual la mijlocul saptamanii se va efectua o sedinta de antrenament de refacere cu o durata de 90-120min (in functie de durata odihnei active: 30 sau 60min) in care se vor utiliza toate mijloacele descrise (1-9). in aceste antrenamente se poate folosi si sauna 10-15min (2min in sauna si 2 afara, in bazin sau dus), la sfarsitul saptamanii, iar masajul va dura 15min (manual, cu caracter general). - Antrenamentul de refacere, zilnic sau la sfarsit de saptamana se desfasoara la indicatia si sub supravegherea personalului medico-sanitar, a psihologului sau altor specialisti pentru psihoterapie si tehnicile de psihorelaxare-training autogen.

Bibliografie: http://dralinpopescu.ro/2009/refacerea-dupa-efort.html

http://www.scritub.com/timp-liber/sport/MIJLOACELE-ANTRENAMENTULUI-SPO52827.php

http://www.scritub.com/timp-liber/sport/Efortul-sportiv-efortul-fizic-65895.php

http://articole.famouswhy.ro/refacerea_capacitatii_de_efort/

http://www.doctor.info.ro/refacerea.html#ixzz3u0gZOPUz

http://www.scritub.com/timp-liber/sport/STRUCTURA-CAPACITATII-DE-PERFO72518.php

35

http://www.scritub.com/timp-liber/sport/STRUCTURA-CAPACITATII-DE-PERFO72518.php

http://www.doctor.info.ro/refacerea.html#ixzz3u0gZOPUz

http://articole.famouswhy.ro/refacerea_capacitatii_de_efort/

http://www.scritub.com/timp-liber/sport/Efortul-sportiv-efortul-fizic-65895.php

http://www.scritub.com/timp-liber/sport/MIJLOACELE-ANTRENAMENTULUI-SPO52827.php

http://dralinpopescu.ro/2009/refacerea-dupa-efort.html

NOTE DE CURS LA DISCIPLINA KINETOTERAPIE IN ACTIVITATI SPORTIVE

36

Date post:	26-Jan-2016
Category:	Documents
Upload:	rot-st-nikolaus
View:	400 times
Download:	13 times

Refacerea in Sport

Documents