Re vist a Na Ţ io nală d e V ână t o are şi P escuit Spo r tiv

Nr. 9/SEPTEMBRIE 2012

Vânătorul şi Pescarul Român

Rev

ista

NaŢ

ion

ală

de

Vân

ăto

are

şi P

esc

uit

Spo

rtiv

ww

w.ag

vps.r

o

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România

Fondată în anul 1919Serie nouă

Anul MMXII nr. 9 / 2012

Redacţia şi administraţia:Bucureşti – Calea Moşilor 128

Sector 2, Cod 020882,Tel : 021 313 33 63

E mail: [email protected]

Consiliul ştiinţific

Acad. dr. Dan MunteanuAcad. dr. Atilla KelemenDr. ing. Nicolae GoiceaDr. ing. Vladimir Talpeş

Colectivul de redacţie

Dr. ing. Neculai Şelaru - director generalProf. Bianca Botezat – redactor revistă

Arh. Mugurel Ionescu – redactorPictor Dragoş Botezat – machetare şi

prelucrare fotoIng. Mariana Cristache– difuzare

Manuscrisele destinate tipăririi vor fi, de preferinţă, în format digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiază colaboratorilor. Articolele

publicate nu angajează decât responsabilitatea autorilor lor şi nu reflectă în mod necesar opinia

redacţiei. Reproducerea oricărui material, fără acordul redacţiei este interzisă.

ISSN 1582 – 9650

SumarEditorialN.STORESCUGestiune Durabilă (I) ……......... 3

CULTURĂ VÂNĂTOREASCĂN.ŞELARU Metode tradiționale de vânătoare (V). Concluzii ..…. 6Mitică GEORGESCUComportamentul marmotei …… 8 Constantin RĂDANUn hobby care ne obligă ......... 12Maria SĂVULESCU Ornamente și obiecte vânătorești ….. 15

CHINOLOGIE VÂNĂTOREASCĂAlexandru CODRINCorecții simple …….. 7

ÎNSEMNĂRI DE SEZONMACPrepelițele lui Gustar……. 4Bianca BOTEZATVremea cerbilor ……………10Petre CRISTESCUCondițiile necesare unui teren în vederea populării cu fazani…………… 20Fănică-Voinea ENELa rațe ................ 18Program provizoriu de desfășurare a manifestărilor halieutico - cinegetice Constanța - Corbu 25-30.09.2012 ……. 26

TIR ŞI BALISTICĂMatei TĂLPEANUPlumbul va fi exclus și din gloanțele de vânătoare ? (II) ………….. 16

FILE DE ISTORIE Nic. STRĂVOIULa sitari cu Bicu ..................... 14Sorin GEACUDate asupra existenței cerbilor lopătari în estul judeţului Timiș……... 22

PESCUIT SPORTIV Doru DINEACicada - năluca hibrid • "Asalturi" pe ape tulburi …………… 28, 29Valentin MALICIUCUnde pescuim ? ...... 30MACPescuit de păstrăv pe Bâsca Mare …… 31 Titus PINTEAPeriplu maramureșean ………….32, 33Reţeta • Ce putem vâna • Rebus • Solunar …… 5, 19, 33, 34

Foto coperta 1: Mugurel Ionescu

Membrii Consiliului AGVPS din România şi judeţele pe care le reprezintăPreşedinte : Mugur Constantin Isărescu , Director general: Neculai Şelaru, Vicepreşedinte: Vicepreşedinte Florin Iordache (Olt, Dolj), Atilla Kelemen (Bistrița,

Harghita, Mureş), Vicepreşedinte: Teodor Bentu (Giurgiu, Asociații de pescari sportivi), Membri : Dorin Calciu (Alba, Arad, Hunedoara), Filip Georgescu (Argeş, Teleorman), Gabriel Surdu (Bacău, Iaşi, Vaslui), Teodor Giurgiu (Bihor, Satu-Mare), Horia Scubli (Cluj, Maramureș, Sălaj), Nicolae Goicea (Botoşani, Neamţ,

Suceava), Ion Antonescu (Vâlcea, Sibiu), Eusebiu Martiniuc (Galaţi, Vrancea), Ion Vasilescu (Bucureşti), Florică Stan (Buzău, Dâmboviţa, Prahova), Ilie Sârbu (Caraş Severin, Timiş), Valentin Jerca (Călăraşi, Constanța), Ștefan Stoica (Tulcea), Adrian Duţă (Gorj, Mehedinţi), Laurențiu Radu (Brăila, Ialomița),

Gheorghe Iaciu (Ilfov)

Nr. 9/SEPTEMBRIE 2012

Vânătorul şi Pescarul Român

Rev

ista

NaŢ

ion

ală

de

Vân

ăto

are

şi P

esc

uit

Spo

rtiv

ww

w.ag

vps.r

o

3|Vânătorul și Pescarul Român

|Editorial

Expresia, din ce în ce mai des uzitată, pare să contureze o responsabilitate pentru viitor, care ne obligă la o reflecţie

atentă asupra unor probleme de noutate, pertinente dar controversate, ce se pot sistematiza în trei categorii interconec-tate:

• schimburi de percepţie şi men-talitate;• durabilitatea activităţii de vânătoare;• supravieţuirea organizării vânătoreşti.

Cu certitudine că schimbările de percepţie şi mentalitate socială, pe care începem să le constatăm vis-a-vis de vânătoare, sunt cele mai surprinzătoare pentru noi, dar explicabile. Astăzi, majoritatea populaţiei trăieşte în mediul urban şi, din acest motiv, cei mai mulţi dintre concitadini s-au înstrăinat de natură. Nu mai cresc animale şi nu mai cultivă plante, deşi consumă, fără reticenţe, şi din unele, şi din altele. În condiţiile în care viaţa lor depinde întru totul de natură, par să nu o mai înţeleagă realist şi să o respecte ca resursă a vieţii. În acest context trebuie abordată vânătoarea. Rezultatele unui sondaj de opinie efectuat în SUA, despre care am mai făcut vorbire, ne-au demonstrat că 15% din populaţie este pro-vânătoare, 15% se declară împotriva vânătorii, iar restul de 70% nu are nici o opinie în această privinţă. Această parte sau o mare parte dintre cei 70% din cetăţenii fără opinie în materie, pot fi uşor câştigaţi de mişcarea anti-vânătoare, prin mesaje emoţionale, patetic trans-mise de oponenţii vânătorii. Acesta este un risc potenţial pe care nu-l putem ig-nora.Degradarea ecosistemelor şi deze-chilibrarea raportului între speciile sălbatice, precum şi dispariţia sau ameninţarea unor specii până de curând vânate, pot fi invocate ca argumente teribile împotriva vânătorii, chiar dacă vânătorii nu au nici o vină sub acest as-pect. Chiar şi acolo unde vânătoarea se impune nu doar în interesul valorificării unei resurse naturale regenerabile, ci şi în scopul protecţiei şi conservării unor specii sălbatice, precum şi al menţinerii unui echilibru natural sănătos între spe-ciile sălbatice şi între acestea şi mediul lor bulversat de viaţă. Bulversat din cauza activităţii necugetate a omu-lui nevânător ori a celui auto-declarat protecţionist. Mai adăugăm o viziune nouă, diferită şi dăunătoare, de gestionare a faunei sălbatice cu resurse financiare exagerate, ce tinde să înlocuiască concepţia de gestionare raţională, mai puţin costisitoare, a acestei faune.

S-a renunţat, cu acceptul autorităţilor în domeniu, la ideea ajutorării faunei sălbatice doar în momentele dificile pentru aceasta, ajungându-se, din interesul unor extrageri facile şi exagerate, la crearea dependenţei acesteia faţă de OM. Un alt argument credibil care se poate invoca împotriva vânătorilor şi vânătorii, poate fi acceptarea, fie şi tacită, a vânătorilor trucate şi a abatorizării vânatului cap-tiv, ambele catastrofale pentru ideea de vânătoare etică şi de gestiune raţională a faunei sălbatice. Din păcate, vânătorii zilelor noastre şi foarte mulţi dintre liderii lor actuali par să nu fie convinşi de această situaţie ce poate bascula oricând în defavoarea lor. Ba mai mult, unii dintre ei s-au izolat în asociaţii mai puţin controlabile şi nu mai doresc să conlucreze cu ceilalţi, în mod unitar, în interesul comun al tuturor vânătorilor şi al durabilităţii vânătorii. La momentul actual, pare dificil chiar şi de stabilit o colaborare deschisă şi corectă, din punct de vedere profesional şi moral, cu ecologii şi cu factorii, până la urmă politici, de deci-zie în domeniul cinegetic. Acestora din urmă, cu preocupări mult mai recente în materie de protecţie şi conservare a faunei sălbatice, le este jenant să accepte, deschis şi fără reţineri, întâietatea vânătorilor şi meritul lor de necontestat în exploatarea raţională, în fond durabilă, de până acum, a faunei de interes cinegetic. În condiţiile arătate, deşi au rezul-tate de necontestat, obţinute prin efort propriu, vânătorii nu par să reuşească să-şi demonstreze convingător, în faţa societăţii, meritele anterioare şi buna intenţie din prezent şi pentru viitor. Toate în scopul câştigării, de partea lor,

a minimum 35 % din masa nehotărâtă a celor 70% din populaţia fără opinie pro sau contra vânătorii. Câştigul de încredere precizat ar tre-bui să constituie, în prezent, unul din-tre obiectivele cele mai importante ale vânătorilor contemporani, pentru a reuşi să demonstreze societăţii că sunt conservatori activi şi eficienţi, precum şi parteneri serioşi de dialog, în relaţiile cu ecologii şi factorii instituţionali de decizie cinegetică. Un obiectiv con-tracarat adeseori chiar din interior, de anumiţi vânători cu apucături şi reputaţie rea pentru colegii de breaslă (vânători) şi de unii dintre liderii aces-tora, democratic aleşi să le reprezinte legal, statutar corect interesele, în cele din urmă interesele comune. În concluzie, vânătorii zilelor noastre au o problemă majoră de percepţie şi credibilitate în faţa societăţii, pe care o pot depăşi, în interesul lor comun şi al societăţii în cele din urmă. Dar se-sizând-o la timp şi reacţionând unitar, profesional şi convingător argumentat. Făcându-şi, în primul rând, ordine în rândurile şi comportamentul lor. De ase-menea, prin iniţierea unei comunicări mai deschise şi a unei conlucrări mai di-recte cu toţi ceilalţi factori de influenţă şi decizie în domeniul cinegetic şi cu cei cu obiective similare de protecţie şi conservare a faunei şi a mediului aces-teia de viaţă.În fond urmăresc acelaşi scop, iar împreună pot fi cu adevărat mai eficienţi şi mai convingători în bunele lor intenţii.

N.STORESCU

gEstiunE durabilĂ (i)

Foto:N.Șelaru

|4 Vânătorul și Pescarul Român

Finalul lui august a mai domolit puţin atât căldurile aprige aduse peste noi de pe întinsurile deşerturilor africane, dar şi febra deschiderii la păsăret. Datorită secetei prelungite, o parte din recolte erau deja adunate. Altele rămăseseră să

mai adune pentru un timp căldura soarelui, încă foarte dar-nic, alături de speranţa unor ploi de vară care să aducă un pic de umezeală în sol şi să învioreze uşor verdele pal al vegetaţiei. Căldurile persistente vor întârzia probabil plecarea prepeliţelor şi astfel poate că ne vom putea bucura de un sezon prelungit de pasaj. Ca de obicei, am ieşit din nou pe şesul din apropierea Piteştiului, unde, la deschiderea sezonului, ascultasem cân-tecul pitpalacilor prin lanurile de cereale proaspăt secerate. Şirurile de porumb, intercalate printre parcelele mici de tri-foi şi lucernă, ofereau condiţii bune de hrană şi adăpost, iar loturile rămase necultivate, pârloagele, aduceau partea lor

de contribuţie la crearea mozaicului de micro-habitate, atât de prielnice prepeliţelor. Ne-am răspândit pe prima parcelă şi am înaintat în linie, la 20-30 de metri unul de celălalt, ţinând permanent contactul vizual cu vânătorii pe ambele laturi. Aveam să parcurgem lot după lot, revenind înapoi în aceeaşi formaţie pe un cu-loar alăturat. Un câine dresat poate fi de mare ajutor pentru că va scotoci terenul pe îndelete şi va ridica cu siguranţă mai multe păsări decât vom reuşi noi prin simpla deplasare. La intrarea pe parcelă, de regulă, săltăm prepeliţe chiar în primii metri de la margine, apoi urmează o perioadă de „tăcere”, când prepeliţele se deplasează probabil prin vegetaţia măruntă, pe picioare. Te pot lua însă în orice moment pe neaşteptate, iar dacă a zburat una, de cele mai multe ori vor mai fi şi altele care se vor ridica din imediata apropiere. Atenţia trebuie sporită când ne apropiem de capătul par-celei. Aici se concentrează prepeliţele care s-au mişcat printre ierburi. Când linia vânătorilor se apropie, se vor ridi-ca toate deodată. Asta, mai ales, dacă parcela respectivă este mărginită de teren golaş, lipsit de o vegetaţie care să ofere adăpost. De data aceasta înaintam prin mirişte şi aveam pârloagă de o parte, o parcelă cu porumb de cealaltă parte şi teren secerat la capăt. Era un loc promiţător. Faptul avea să se adeverească destul de repede, iar focurile de armă aveau să întrerupă pentru un timp liniştea locurilor. Profitând de adăpostul şi hrana rămasă pe parcela cu mirişte, prepeliţele se concentraseră aici. Adesea nu a fost tocmai uşor să găsim prepeliţele, chiar dacă acestea căzuseră vizibil în foc. Aici, ajutorul câinelui de vânătoare este de mare preţ, iar şansa recuperării păsărilor împuşcate creşte considerabil. După câteva minute de căutări, am recuperat piesele căzute şi am parcurs mai departe lotul până la capăt. „Mărginaşii” au, de regulă, şansa să tragă mai multe focuri, deoarece păsările tind să zboare spre laturi, dar la parcela următoare posturile se schimbă, aşa că toţi vânătorii vor

PREPELIŢELE LUI

GUSTAR|MaC


trece prin poziţiile aşa-zis „avantajoase”. Nu este neapărat o regulă, dar rotirea locurilor în linia de vânătoare este o idee bună, oferind fiecăruia şansa de a avea în cătare mai multe păsări. Pentru tir am optat pentru cilindrul simplu, în cazul semi-automatelor, iar în cazul puştilor cu două ţevi prefer un cilindru simplu pentru primul foc şi un cilindru îmbunătăţit pentru al doilea. Prepeliţele sar relativ aproape, iar distanţa la care tragem nu va depăşi 20-25 de metri. Folosirea cilin-drului simplu sporeşte şansele primului cartuş, iar cilindrul îmbunătăţit ne permite să ne întindem cu al doilea foc, un pic mai departe, ambele şocuri micşorând riscul de a răni păsările. Având în vedere configuraţia terenului, prepeliţele alicite, dacă nici nu avem câine, sunt practic pierdute. Ţinând cont de numărul ridicat de focuri ce se trag la prepeliţe şi

distanţa relativ mică la care tragem, am preferat totdeauna cartuşe „moi”, de 30 de grame, care protejează cât de cât umărul. Alicele nu vor fi mai mari de 1,6 - 1,8 mm, numărul 10 - 11 la cartuşele italiene. Echipamentul trebuie să fie uşor şi confortabil, adecvat temperaturilor ridicate de sezon. Dimineaţa prefer cizmele până când roua se evaporă de pe vegetaţie, după care trec la o pereche de ghete înalte, care protejează glezna şi oferă un suport bun piciorului, indiferent de natura terenului. O pălărie cu boruri largi sau o şapcă ne va proteja de soare, iar o bandă portocalie la cozoroc sau la mânecă, poate chiar la gât în loc de eşarfă, va fi punctul vizibil de neconfundat, pentru avertizare şi protecţie. Să nu uităm, vara pe teren, căldura poate juca feste vederii, aşa că o măsură de siguranţă în plus va fi întotdeauna binevenită!

PREPELIŢE LA FOC DE LEMNE, CU BROCOLI ŞI PORUMB COPTDin timpuri străvechi prepeliţele au fost considerate drept bucate alese oferite de gazde distinşilor oaspeţi. Şi astăzi prepeliţele pregătite şi servite la ocazii pot face deliciul meselor cu preparate din carne de vânat, stârnind mereu aprecierea şi laudele aleşilor invitaţi.

Ingrediente necesare pen-tru 4 porţii: 8 prepeliţe curăţate bine de pene şi pârlite la flacără mică, 8 felii de prosciutto crudo, condimente, sare, piper.Pentru marinarea cărnii: 4 linguri de ulei de măsline, un pahar de vin roşu, o lingură de oţet balsamic, cim-bru, piper negru boabe, sare. După ce scoatem carnea, dăm amestecul marinat

la foc mic până scade la jumătate.Preparare: amestecăm ingredientele pentru marinată într-un vas şi punem prepeliţele curăţate la marinat timp de cel puţin patru ore, în vasul acoperit, la frigider.După marinare, scoatem prepeliţele şi le rulăm pe fiecare în câte o felie de prosciutto crudo, după care le tragem pe câte o frigare şi le dăm la foc de lemne având grijă să le rotim permanent până ce jambonul a lăsat grăsimea şi începe să se strângă. Derulăm jambonul de pe prepeliţe şi le dăm din nou la foc până ce se rumenesc bine pe toate părţile având grijă să le ungem perma-nent cu sosul marinat, scăzut la jumătate. Se servesc câte două prepeliţe la o porţie cu garnitură de brocoli, uşor dat la aburi, şi porumb copt. Un pahar de vin roşu, shiraz sau cabernet sauvignon va da un plus de savoare bucatelor. Poftă buna! Nana NINA

Ilustrația autorului


V ânătoarea cu capcane, cu arcul, cu păsări de pradă şi chiar cu ogari constituie modalităţi de

vânătoare mai puţin eficiente decât vânătoarea cu arme de foc şi, din acest punct de vedere, mai sportive şi protecţioniste. Practicate după reguli tradiţionale, acestea pot fi, totodată, mai apropiate de natură şi mai interesante pentru vânătorii care caută un plus de rafinament în acest hobby. Cele patru modalităţi tradiţionale de vânătoare, care fac parte din cultura noastră cinegetică până la urmă, necesită însă cunoştinţe mult mai subtile despre eco-etologia speciilor de interes vânătoresc şi despre capcane, ar-curi, păsări de pradă sau ogari. Mai necesită o dorinţă consecventă de autodepăşire şi un mod mai etic de a gândi şi vâna, precum şi un com-portament mai elevat în natură şi în societate.Toate cele de mai sus pledează pentru reînnodarea firului întrerupt

al istoriei noastre cinegetice, prin în-curajarea modalităţilor de vânătoare prezentate. Ne încurcă însă pre-vederile legii actuale în domeniul cinegetic, care limitează practica vânătorii doar la arme de foc şi capcane autorizate, ultimele încă nereglementate în România. Mi j loacele de vânătoare admise de Legea 407/2006, actualizată, sunt, prin urmare, armele de vânătoare şi capcanele autorizate. Alte mijloace de vânătoare nu pot fi deţinute şi uti-lizate de vânători, singurii în drept să practice vânătoarea în România. Cu capcane neautorizate, arcuri, ogari şi chiar păsări de pradă se practică în schimb bracona-jul, dar de către nevânători, care nu au nici un fel de reţineri în legătură cu speciile, sezoanele de vânătoare, cotele de recoltă, etica vânătorească etc. Cu totul altfel s-ar pune problema vânătorii şi braconajului dacă, printr-o modificare a legii actuale, vânătoarea ar fi permisă cu arme de vânătoare, arcuri, capcane, păsări

de pradă şi ogari, ca mijloace ad-mise de practicare a vânătorii, iar acestea ar putea fi deţinute şi uti-lizate, ca şi armele de vânătoare, exclusiv de către vânători, care au o pregătire corespunzătoare în domeniul cinegetic şi posedă per-mise permanente de vânătoare şi carnete de membru la o asociaţie gestionară de fonduri cinegetice. În astfel de condiţii s-ar putea interzice, tot prin lege, procura-rea, deţinerea şi folosirea acestor mijloace de vânătoare (capcane, arcuri, ogari şi păsări de pradă) de către nevânători şi s-ar putea sancţiona, mai uşor şi mai aspru, deţinerea ilegală şi utilizarea lor la vânătoare în afara cadrului legal. Decât lipsă totală de reglementări în materie, ar fi de preferat o lege şi instrucţiuni subsecvente ei, care să stabilească o anumită ordine de drept în practicarea vânătorii cu capcane, arcuri, păsări de pradă şi ogari, favorabilă vânătorii corecte şi descurajante pentru braconieri şi braconaj. Ori o asemenea reglementare nu este foarte dificil de con-ceput, promovat şi adoptat. De exemplu, ar fi mult mai uşor de modificat şi completat Legea 407/2006, actualizată, în acest

sens, decât să fie modificată Le-gea protecţiei animalelor nr. 215/2004, actualizată, în ceea ce priveşte deţinerea ogarilor. Nu este cazul să continui şi cu alte exemplificări.Este un punct de vedere fără prejudecăţi, în acord cu ceea ce se petrece actualmente în Europa. Un punct de vedere favorabil vânătorii cu adevărat sportive şi protecţiei eficiente a vânatului din Româ-nia, care dacă va fi convingător argumentat şi suficient susţinut va avea sorţi de izbândă. Oricum mai mari decât eventuala modificare şi completare a Legii protecţiei ani-malelor.În fond, ne dorim cu toţii o vânătoare cât mai clar reglementată, mai elevată, sportivă şi etică, mai puţin vânat rănit rămas în teren şi descura-jarea braconierilor şi braconajului.Toate aceste deziderate pot fi, aşa după cum am arătat, realizate. Depinde doar de perceperea şi de puterea noastră de convingere asupra factorilor decizionali în do-meniul legislativ.

N.ŞelARu

METODE TRADIȚIONALE DE VÂNĂTOARE (V)

CONCLUZII

Foto: N.Șelaru



De câte ori nu am auzit partene-rii de vânătoare spunând despre câinele lor că adesea nu îi mai ascultă sau că, după ce ies cu el în teren, se schimbă dintr-odată

şi nu mai răspunde la comenzi. Nu este o situaţie de excepţie, ci mai degrabă una ce se poate întâmpla oricui şi care poate fi corectată.Cauzele pot fi diverse şi pot să ţină fie de lipsa unui dresaj consistent, completat pe o perioadă suficientă de timp, fie că pe parcursul timpului câinele nu a mai primit constant comenzile învăţate şi, firesc, şi-a pierdut antrenamentul şi obişnuinţa de a răspunde acestora. Acesta este, de regulă, cazul când ieşirile la vânătoare sunt foarte rare, iar stăpânul, deşi nu recunoaşte, nu are şi nu petrece timp suficient alături de partenerul său patruped pentru a menţine o legătură constantă, mereu de actualitate, cu acesta.Fie că este vorba despre un căţel tânăr, fie de unul

ce are deja câţiva ani, fenomenul se poate regla, iar “tratamentul” presupune reluarea cu răbdare a abc-ului în cea ce priveşte comenzile de bază, cu corecţiile necesare atunci când este cazul. Nu toţi sunt însă de acord cu acest procedeu şi preferă să lase o aşa-zisă „libertate de alegere” câinelui, fără control şi constrângeri, o „independenţă” înţeleasă drept o „modă" şi tot mai des întâlnită în teren. Nimic nu ar fi greşit cu acesta dacă „libertatea”ar fi supusă totuşi unor reguli, măcar câteva, care să permită câinelui să participe ordonat la vânătorile cu mai mulţi participanţi şi să nu devină un element de dezechilibru în desfăşurarea partidei şi motiv de nemulţumire pentru ceilalţi. În plus, cu cât vom omite mai mult practicarea permanentă a disciplinei vis-a-vis de câinele nostru de vânătoare, cu atât mai mult acesta va uita şi se va dezobişnui de a asculta comenzile noastre, iar efortul pentru a-l reinstrui va fi mai mare şi de mai lungă durată.

Practic, va trebui doar să reluăm antrenamentul pentru comenzile de bază, cum sunt spre exemplu „şezi”, „înapoi” sau „vino aici”, „la pas” sau „cuminte”. De la etapa din curte sau grădină, la ieşirile pe teren cu lesă lungă şi apoi, eventual cu zgardă electronică, paşii de re-educare pot fi parcurşi cu atât mai re-pede cu cât vom dedica mai mult timp dresajului, asigurându-ne că fiecare pas este bine înţeles, ac-ceptat şi va fi pus în practică atunci când partenerul nostru va recăpăta din nou libertatea deplină în teren. Dacă vom reuşi să readucem în actualitate aceste comenzi de bază, restul lucrului în teren va fi cu mult mai uşor, mai ales în cazul în care instinc-tele moştenite şi pasiunea pentru vânătoare, cu care a fost înzestrat, se vor suprapune peste lecţiile învăţate. Este drept, poate fi un efort deosebit, dar, cu siguranţă, vom avea din nou un partener fidel la vânătoare şi ne vom bucura de toată aprecierea co-legilor cu care vom ieşi în teren!

Alexandru CODRIN

CORECŢII SIMPLE

| Chinologie vânătorească


După dispariţia marmotei din munţii noştri, către începutul celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, părea că lanţul carpatic suferea o pierdere faunistică definitivă.

Cauza dispariţiei a fost atribuită mai puţin acvilelor şi vulturilor, trăitori în munţi, – care aveau să dispară şi ei, mult mai târziu – cât vânătorii abuzive şi braconajului, la care marmota a fost supusă de-a lungul timpului. Dar, iată că, la puţin peste un secol de la dispariţia sa, un grup de biologi şi silvicultori colaborând cu Comisia pentru Ocrotirea Monumen-telor Naturii din cadrul Academiei Române, animaţi de încredere în viitorul speciei în Munţii Carpaţi, au procedat la elaborarea unui studiu preliminar pri-vind condiţiile de viaţă şi cerinţele speciei, finalizat cu reintroducerea acesteia în patru zone carpatine. Astfel, începând cu anul 1973, a fost lansat un prim lot (21 de exemplare provenite din Alpii francezi) pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş (Valea

Arpăşel), urmat de un al doilea lot (de 20 exem-plare provenite din Alpii austrieci) lansat în Masi-vul Retezat. Adăugând Masivul Parâng şi Munţii Rodnei, marmota a ocupat patru zone „strategice” din lanţul carpatic, de unde se spera să pornească la recucerirea vechilor sale teritorii. Legitimată ştiinţific de Linné, 1758, avea să fie reconfirmată în anul 1779, de către Blumenbach, şi încadrată printre rozătoare în Ord. Rodentia, Fam. Sciuridae, alături de veveriţă, cu denumirea Marmota mar-mota, Linné, 1758.Anii scurşi de la revenirea marmotei, în care a fost observată şi studiată evoluţia sa, îndreptăţesc încrederea manifestată la elaborarea studiului şi a programului reintroducerii sale, în teritoriul pe care l-a ocupat dintotdeauna. Să încercăm să pătrundem în tainele vieţii sale, taine pe care omul pretinde prea deseori că le cunoaşte, dar care oferă mai mereu sur-priza unor noi dezvăluiri.

Biotopul din trecut, biotopul din prezentAnimal adaptat perfect la condiţiile de viaţă dure din mediul alpin, marmota a ocupat zona alpină a Carpaţilor noştri, oricum între 1500 şi 2500 m alti-tudine. Provenind din zone similare, fie din Alpii francezi, fie din cei austrieci, cu aceleaşi condiţii cli-matice şi de hrănire, marmota nu a avut probleme de readaptare în noile teritorii din munţii noştri. Fără a face o speculaţie de paleo-zoologie, putem pre-supune că, în trecutul foarte îndepărtat, marmota ar fi trăit, ca şi capra neagră, în zona de şes, pentru ca de-a lungul mileniilor să se fi retras în munte, ca şi actuala sa vecină. Cauza acestei restrângeri geo-grafice nu poate fi alta decât extinderea societăţii umane, în dezacord total cu cerinţele unor specii, printre care şi cele menţionate mai înainte.O primă şi importantă constatare este că marmota a trecut rapid – dacă nu în totalitate – peste creasta

COMPORTAMENTUL MARMOTEI

| Etologie Vânătorească

|M. georgescu


Munţilor Făgăraş, alegând versantul sudic, însorit, cel din judeţul Argeş, extinzându-se apoi spre vest, până în Căldările Negoiului.

Comportament socialDin acest punct de vedere, marmota poate fi considerată un exemplu. Are o viaţă de cuplu, deci o viaţă familială, în care intră şi descendenţii a două-trei generaţii. În cadrul unei familii, cuplul dominant „anulează” de fapt posibilitatea de reproducere a indivizilor subordonaţi şi menţine obiceiul creşterii şi „educării” în comun a puilor dintr-o nouă generaţie. Întreaga activitate a unei familii se desfăşoară în colectiv, adică hrănirea, odihna, creşterea puilor, delimitarea şi apărarea teritoriului (familial şi al coloniei), supravegherea acestuia, alarmarea în caz de pericol şi hibernarea. În cadrul comportamentului social, intră şi comuni-carea intra specifică, iar din acest punct de vedere, insistăm asupra următoarelor aspecte. Există o comunicare sonoră între indivizii aceleiaşi familii sau colonii de marmote, care se realizează în cazul semnalării unui pericol reprezentat de un potenţial duşman şi care constă în emiterea unui fel de şuierat de alarmă într-o tonalitate anume, receptat imediat de toţi membrii familiei sau coloniei, la auzul căruia

toţi se precipită instantaneu spre cea mai apropiată intrare în vizuină. Cercetătorii au stabilit că acest semnal de alarmă este diferit, în funcţie de pericolul potenţial identificat. Astfel, are o anumită tonalitate când ameninţarea vine „pe calea aerului” (de pildă o acvilă), atunci când şuieratul ascuţit este unul singur şi prelungit. Când pericolul este identificat venind „pe cale terestră” (vulpe, câine, om) şi nu chiar ime-diat, şuieratul este scurt şi repetat de câteva ori. Dar, într-o măsură încă insuficient explicată, şuieratul marmotei constituie şi un mijloc de comunicare sonoră între congeneri, cu altă semnificaţie decât de semnalarea unui pericol. Un alt mijloc de comu-nicare intra specifică, cel olfactiv, se realizează prin secreţiile odorante ale unor glande externe, situate la comisura buzelor şi în zona a ceea ce am numi „obraz”, datorită căruia membrii colectivităţii se identifică şi se recunosc între ei. Evident, acest miros este specific fiecărei colectivităţi. În cadrul acestui capitol, se remarcă şi o altă activi-

tate, cea a puilor, care, după ce au depăşit vârsta de câteva săptămâni, pot ieşi din vizuină. Aceştia, ca şi alţii ai altor sălbăticiuni, au un comportament pe care îl putem numi jucăuş. Astfel, în „formaţie” de câte doi, se postează faţă în faţă, şezând pe mem-brele posterioare vânturându-şi pe cele anterioare, ca într-un meci de box. Se prind „în braţe” se rosto-golesc, ori se hârjonesc pe distanţe scurte.

Comportament teritorialŞi marmota posedă un instinct de teritorialism, datorită căruia îşi delimitează o suprafaţă de teren variabilă, în funcţie de componenţa coloniei, aco-perind de la câteva sute de metri pătraţi până la un hectar. Acest teritoriu este delimitat împreună de membrii colectivităţii, prin secreţiile celor trei glan-de perianale. Dar, se prea poate ca printr-un anumit fel de şuierat, marmota să-şi avertizeze congenerii nedoriţi că este acolo, ca stăpână a teritoriului său. În interiorul acestuia, se află vizuinile de iarnă, refugiile ocazionale de vară şi punctele de odihnă şi observaţii din timpul zilei. De la o mică platformă din faţa vizuinii, aşa, ca o verandă, pornesc pote-cile folosite zilnic de toţi membrii familiei, fie spre locurile în care se găseşte hrană, fie spre punctele de „siestă” şi observaţii. Toate aceste poteci şi

puncte folosite zilnic sunt cunoscute de toţi membrii colectivităţii, fiind marcate cu mirosul lor specific, miros care de altfel se regăseşte şi la intrarea în vizuină. Niciodată, însă, marmota nu se depărtează într-o activitate zilnică, la mai mult de cca. 100 m de vizuina principală, distanţă care marchează astfel limita unui teritoriu. Acest spaţiu vital, delimitat, este apărat cu îndârjire împotriva congenerilor intruşi, la nevoie au loc chiar înfruntări fizice violente, cu muşcături puternice şi une-ori letale, cauzate de incisivii puternici şi în continuă creştere ai animalului. Manifestă fidelitate maximă faţă de teritoriu, pe care îl părăsesc doar indivizii ajunşi la maturitate sexuală, care sunt determinaţi să-şi dobândească un nou teritoriu.

Bioritm circadian. Comportament de hrãnire. DietaÎn decursul unui ciclu de 24 de ore, activitatea mar-

motei este foarte riguros desfăşurată. Fiind un ani-mal exclusiv diurn (din nou, lucru rar la sălbăticiuni) „se trezeşte” devreme, ieşind din galeriile vizuinii înainte de răsărit şi începe activitatea zilnică de hrănire. Cam la jumătatea intervalului de timp din-tre ieşirea din vizuină şi orele amiezii – în funcţie şi de starea timpului – se retrage în puncte apropiate de intrarea în galerii, în care fiecare îşi face siesta post prandială. În zilele foarte călduroase, se re-trage la răcoarea adăpostului subteran, până către orele după amiezii. Urmează apoi a doua repriză de hrănire, după care se retrage în vizuină pentru în-noptare, înainte de lăsarea întunericului.Trei sferturi din timpul petrecut în afara vizuinii este alocat activităţii de hrănire. S-a apreciat că în perioada de timp în care mar-mota se află în desfăşurarea bioritmurilor zilnice, consumă cca. 100 kg de iarbă din păşunile alpine şi fructele speciilor din zonă (afine, merişor etc.), bulbi, rădăcini, tulpini fragede, uneori scoarţă.Dar, în dieta sa intră ocazional şi hrană animală – larve ale diferitelor insecte, chiar insecte şi râme. Mai mult chiar, observaţiile din alte ţări atestă şi faptul că, în primăverile întârziate, marmota poate con-suma şi din eventualele cadavre găsite, fără ca acest fapt să constituie o caracteristică a speciei. Este deci un mamifer omnivor, cu preponderenţă vegetarian. Deseori, adoptă o poziţie caracteristică, aşezându-se în şezut pe membrele posterioare, ţinând între cele anterioare hrana – bulb, smoc de iarbă – deoarece, neavând la acestea degete opozabile, hrana trebuie ţinută între cele două labe. Subliniez faptul că mar-mota nu îşi face provizii pentru iarnă.

Bioritm sezonier. Vizuina æi galeriileÎn ciclul sezonier al activităţii marmotei, există clar delimitate două perioade, cea cuprinsă între luna mai şi luna octombrie, în care animalul îşi desfăşoară bioritmurile zilnice, şi perioada dintre luna octom-brie şi luna mai a anului următor, când activităţile zilnice sunt suspendate şi marmota intră în hiber-nare propriu-zisă. Este unul din puţinele specii de animale tipic hibernante din fauna noastră. Printr-o perfectă adaptare la această stare, funcţiile sale fiziologice sunt reduse până la nivelul care să-i asigure supravieţuirea. Astfel, temperatura corpu-lui scade de la 37° C. la cca. 4° C, ritmul respirator de la 20 – 22/min. la 1- 2/min., iar ritmul cardiac de la 80 – 100 pulsaţii/min. la 3 – 4 /min. devine un factor care favorizează reglarea temperaturii corpului. Astfel, în condiţiile vieţii în hibernare, fără contact cu atmosfera de afară, devine posibilă şi reducerea cantităţii de oxigen consumat, până la a 40-a parte din consumul normal. În timpul hibernării, funcţiile vitale ale organismului sunt susţinute prin consumul rezervelor energetice acumulate sub formă de grăsimi. Până la ieşirea din hibernare, marmota pierde cam jumătate din greutatea iniţială. În cele şase luni de şedere în această stare, singura activitate cu deplasare, este destinată eliberării urinei produse, dar care se face în subteran, în încăperi speciale. În timpul scurt al deplasării spre aceste latrine şi al micţiunii, tem-peratura corpului revine la valoarea normală, iar la intrarea din nou în hibernare, se reinstalează acea temperatură de cca. +4° C. Folosirea unei latrine atestă curăţenia pe care marmota o păstrează, in-clusiv în timpul hibernării.

(continuare în pagina 11)


Toate metodele de vânătoare sunt frumoase, prin fascinaţia aparte pe care fiecare pradă o emană, însă una dintre ele este extrem de spectaculoasă și emoţionantă: vânătoarea la cerb cu chemătoare, în timpul boncănitului. În plus, ambientul,

alcătuit din luminile argintii şi culorile mângâietoare ale toamnei, mirosul puternic de mosc pe care cerbul în lasă în urma trecerii sale, mugetele care umplu văile cu ecouri prelungi, transformă toate mo-mentele acestei vânători în clipe eterne, care nu pot fi uitate. An de an, perioada optimă a boncănitului durează cam 10 zile (aces-tea fiind cuprinse într-un arc de timp mai vast), în funcţie de loc, de mersul vremii, de bioritmul individual al cerbilor – în general din 20 septembrie până în primele zile ale lui octombrie. În această perioadă nu toate zilele sunt egale ca intensitate: există zile (mai bine zis nopţi) de boncănit intens şi zile de calm, când abia se aud vocalizele scurte ale cerbilor. În general, dacă există linişte şi ciutele sunt mai rare, boncănitul este mai sonor, iar ecourile lui răsună pretutindeni. Starea vremii îşi pune și ea amprenta asupra boncănitului: vremea constantă, cu temperatură rece, anunţă un început şi o continuitate regulate; o creştere uşoară a temperaturii va însemna însă contrariul. Ceaţa sau norii nu aduc variaţii im-portante: ploaia uşoară nu influenţează deloc cerbii, însă cea puternică şi prelungită va atenua simțitor tonurile coardelor vo-cale ale acestora. Vântul puternic este și el dăunător: animalele devin nervoase, se simt mai puţin sigure, se mişcă într-un mod neobişnuit, iar masculii mugesc puţin. Pe lângă factorii climatici, mai există și alte elemente specifice cerbi-lor, elemente care vor influenţa boncănitul. În această categorie intră vârsta cerbului, poziţia sa socială, numărul ciutelor pe care le are în harem etc. Spre exemplu, un cerb tânăr mugeşte strident, cu tonuri înalte, şi frecvent, în timp ce un cerb mediu are vocea puternică şi profundă, mugind un timp mai lung şi cu o frecvență mai redusă. Un cerb bătrân boncăne puţin, cu voce joasă; doar din când în când scoate un muget complet, puternic şi lung, compus din tonuri joase şi saca-date. De altfel, cerbii bătrâni sunt cei care se fac auziţi primii (chiar cu o săptămână înaintea celorlalți) şi tot primii vor tăcea. De obicei, boncănitul are următoarea evoluţie: mai întâi încep cerbii bătrâni să se audă sporadic, semn că nu au ajuns încă în arene, dar sunt pe cale să o facă. Tot ei dau tonul spectacolului adevărat. Se poate verifica faptul că timp de 1-2 zile se simte o oarecare stagnare (însă doar acustică, activitatea de mişcare şi de hârjoneală continuând în tot acest timp), pentru ca apoi boncănitul să explodeze, odată cu intrarea în arenă şi a cerbilor tineri. După alte 1-2 zile cerbii bătrânii tac, după câteva zile ei fiind urmaţi de cei medii, auzindu-se în final cei tineri. Este normal ca acolo unde vânătoarea cu chemătoare reprezintă o tradiţie, sau mai bine spus o religie, să există mulţi specialişti care ştiu să interpreteze glasul cerbului, excelenți cunoscători ai com-portamentului acestuia, care înţeleg imediat dacă este vorba de-

spre un exemplar tânăr şi singur sau de unul puternic, singur sau însoțit de ciute. Aceşti maeştri ştiu să imite perfect boncănitul, folosind instrumente specifice, cel mai uzual dintre ele fiind scoica, o cochilie mare din genul Charonie - provenită din Marea Mediterană -, folosită ca instrument muzi-cal încă din paleolitic. Sunt mulţi vânători care folosesc sticla de la o lampă veche cu petrol, sau, ultima apariţie, tubul de plastic. Din când în când, cerbii răspund provocărilor pretinșilor rivali. Este însă nevoie de o atenţie maximă în această îndeletnicire: nu e

suficientă imitarea perfectă, tre-buie să existe o adevărată ştiinţă a dialogării. Referindu-se la această activitate, contele slovac Paul Palffy, în cartea sa Jumătate de secol de vânătoare mărturiseşte: „Boncănitul cerbu-lui poate fi auzit de pe cele mai îndepărtate culmi şi din văile cele mai ascunse; ecoul acestei muzici, atât de minunate pentru vânător, răsună chiar şi deasupra golurilor cele mai ample. Adesea mi-a reuşit să chem cu scoica cerbi cu atâta suc-ces încât aceştia se apropiau până la câţiva paşi chiar de la distanţe nota-bile. De două ori în timp ce mă aflam în adăpost am fost literalmente asal-tat de cerbi în fugă şi doar în ultimul moment am reuşit să mă sustrag, evitând să fiu copleşit. Desigur, să imiți glasul cerbului nu este un lucru uşor. Trebuie mai întâi să fi dotat cu un auz extrem de fin, să-ţi aminteşti tonul şi modulaţiile pentru a repro-duce cu un timbru potrivit, şi mai ales să exerciţi încă de tânăr. A avea o voce cu tonalitate joasă este de asemenea premiza esenţială. Mai e nevoie prin-tre altele să fi capabil să te interpui în reacţiile senzitive ale cerbului spre care se îndreaptă chemarea, pen-tru a simţi un mascul în perioada împerecherii, pentru că cine nu repro-duce cu fidelitate diferitele modulări poate strica boncănitul: cerbii, după ce aud o muzică atât de stranie, se închid într-o linişte absolută. Dar şi când ai multă abilitate, e de preferat să faci uz limitat de această artă,

Vremea cerbilor


COMPORTAMENTUL MARMOTEI

(urmare din pagina 9) Despre adăposturile sale subterane, putem pre-ciza următoarele. Îşi sapă o galerie de intrare, în lungime de câţiva metri, cu intrarea situată de obicei sub o stâncă sau un bloc de piatră, la capătul căreia se află o încăpere principală cu un volum de cca. un mc., în care membrii familiei se reunesc pentru lunga hibernare, strânşi unul lângă altul, fiecare stând ghemuit, cu botul între membrele posterioare. Încă de la începutul toam-nei, componenţii familiei adună şi depozitează în această încăpere a vizuinii de iarnă, ierburi uscate, aşternute în culcuş. Lateral faţă de încăperea principală se află o alta, de mici dimensiuni, ser-vind de latrină. Dar, marmota îşi sapă încă două feluri de vizuini. Unul, este cel de vizuină folosită în timpul verii, de dimensiuni mai mici, situată altitudinal ceva mai sus de cea destinată iernării şi nu este căptuşită cu fân. Un alt fel este destinat refugiilor de urgenţă, în caz de alarmă şi pericol, de dimensiuni şi mai reduse, în care se staţionează foarte puţin, până trece ameninţarea. Aceste refugii sunt relativ numeroase şi acoperă teritoriul familial. Marmota are membrele prevăzute cu un-ghii puternice şi lungi, cu care sapă, iar pământul este înlăturat lateral corpului, fiind apoi preluat de membrele posterioare şi împins afară.Deci înaintează săpând şi se deplasează în „marşarier” evacuând pământul dislocat. Prezenţa unei vizuini se recunoaşte uşor, după muşuroiul de pământ evacuat. După instala-rea în vizuină pentru iarnă, intrarea vizuinii şi o bună porţiune din galeria de acces sunt astupate cu vălătuci de iarbă uscată, asigurând o izolare termică pentru întreaga şi lunga perioadă de hi-bernare. Lungimea totală a unei reţele de galerii, dintr-o colonie alcătuită din mai multe formaţiuni familiale, poate atinge 50 – 60 m.

Simåuri. Împerechere. Creæterea puilorAnimal care trăieşte în vaste spaţii descoperite, marmota a căpătat prin evoluţie un excelent simţ al văzului, capabil să distingă o mişcare sau o siluetă la distanţe mari. Poziţia şi mărimea ochilor au determinat existenţa unui câmp vizual apreciat la cca. 300°. Dar, structura ochiului nu este adaptată la vederea în condiţii de vizibili-tate redusă, urmare a activităţii exclusiv diurne a marmotei. Cu toate că pavilionul urechii este mic, în comparaţie cu dimensiunile capului, simţul auditiv este deosebit de dezvoltat, capabil să recepteze zgomote la distanţe mari. Simţul miro-sului este de asemeni evoluat, însă în mai mică măsură decât celelalte. În timpul deplasării în galerii, marmota se foloseşte de simţul tactil, prin intermediul vibrizelor. Ating maturitatea sexuală la vârsta de trei ani, când pretendenţii la viaţă independentă şi la împerechere părăsesc vizuina familială şi îşi caută perechea şi „un rost în viaţă”. Căutările şi împerecherile au loc primăvara, în luna mai, când indivizii se identifică, recunoscându-şi reciproc olfactiv starea de disponibilitate sexuală, urmată de un „recital” de comportament prenupţial. În decursul căruia cei doi parteneri, înălţaţi pe mem-brele posterioare, se tatonează „bot la bot“, se lo-vesc uşor cu labele anterioare şi se rostogolesc în

joacă. Masculul provoacă o astfel de întâlnire şi un astfel de joc nupţial, într-o porţiune din pajiştea alpină mai bogată în vegetaţia de primăvară, ca un „argument” care să tenteze femela în perspec-tiva acceptării de a se stabili în zonă, acceptând împerecherea. După acuplare, femela fecundată se retrage în adăpostul subteran, aşteptând desfăşurarea gestaţiei. După cca. 5 săptămâni, aduce pe lume 2 – 4 pui, lipsiţi de vedere timp de 3 săptămâni, pe care îi alăptează până la vârsta de 6 săptămâni. În general, puii au o creştere corporală înceată. După prima ieşire din vizuină, ei fac ceea ce ştiu ei mai bine, adică să se joace. Dar, în acelaşi timp, tot sub supravegherea celorlalţi componenţi ai familiei – adulţii-părinţişi „fraţii mai în vârstă” – puii beneficiază de even-tualele semnale de alarmă emise de aceştia şi învaţă să identifice şi să anunţe un pericol şi, mai ales, unde şi când să se refugieze. Totodată, învaţă să caute şi să aleagă cea mai potrivită hrană.Interesant de semnalat este faptul că, deşi mar-mota este considerată un animal monogam, masculul poate ca uneori să caute şi să fecundeze încă două – trei alte femele. În febra epocii de îm-perechere, pot apare confruntări fizice între mas-culul „titular” şi un altul din cei care „îşi încearcă norocul”.

Mod de deplasarePrin exerciţiul zilnic al frecventării spaţiului terito-rial delimitat, încet-încet se pot distinge potecuţe „bătătorite” prin vegetaţia de pajişte alpină, care leagă mica platformă de dinaintea intrării în vi-zuini, de locurile unde se găseşte hrana, de punc-tele în care marmota îşi face siesta postprandială obligatorie şi de punctele în care se află acele refugii în caz de pericol. Pe toate aceste poteci, marmota se deplasează în paşi mici, de parcă ar pluti, cu dese şi scurte opriri. La nevoie, poate ac-celera mersul în mici salturi, într-un fel de galop, în care membrele anterioare sunt depărtate, iar cele posterioare alăturate, încât o astfel de urmă – tipar ar arăta exact invers faţă de binecunoscuta urmă a iepurelui în fugă.

Deocamdată, cam atât despre viaţa ascunsă a marmotei. Dar ea mai are multe taine de oferit spre cunoaştere. În alte ţări, există cluburi şi asociaţii care îi poartă numele, cu numeroşi membri de toate vârstele, care prin excursii tematice sunt fericiţi să-i poată surprindă cu discreţie crâmpeie din viaţa zilnică. Dacă vânătorii, turiştii, ori cei care folosesc spaţiul pastoral alpin, vor şti să respecte cerinţele aproape inexistente ale acestei noi podoabe a Carpaţilor, se cheamă că revenirea sa în fauna noastră a fost bine primită. Şi, la urma urmei, splendidul simbol alpin nu are nevoie din partea noastră decât de înţelegere. Şi de linişte.... Iar mirificul spaţiu carpatin ar căpăta o plăcută sonorizare, alăturând ciripitului fâsei alpine şi şuieratului caprei negre şi pe cel al marmotei, semn că viaţa pulsează şi acolo. Iar dacă la aces-tea s-ar adăuga şi cel al ţipătului acvilei, princi-palul răpitor al marmotei, cu atât mai bine.După cum spuneam la început, marmota nu a dispărut de la noi din pricina acvilei, că doar au convieţuit un timp necuprins. Aşa că revenirea acesteia din urmă ar fi încă un prilej de bucurie, iar peisajul carpatin, complet.

pentru că cea mai mică greşeală aduce cea mai mare pedeapsă”.Tactica vânătorii nu este întotdeauna aceeaşi: de multe ori constituie un avantaj ca vânătorul să rămână lângă însoţitorul care imită cerbul; uneori e mai bine să rămână pe loc, camuflat, în dosul unui arbore sau al unei tufe, şi să-l lase pe celălalt să se îndepărteze chemând, alteori este indicat să cheme în doi. În primul caz se încearcă chemarea unui cerb fără femele, pentru a-l determina să avanseze până la locul pe care îl crede locul de boncănit; în al doilea caz adversarul crede că cerbul pe care îl are în faţă este inferior ca forţă şi rang şi că încearcă să se îndepărteze speriat. În ce privește armele și muniția, vânătorul trebuie să țină cont că are pe cătare un vânat foarte rezistent, care devine incredibil de „dur” din cauza dozei de adrenalină care-i circulă prin sânge în această perioadă. În acelaşi timp, cerbul este şi un animal greoi (un mascul cântărind 180-280 kg!). Prin urmare este nevoie de cali-bre puternice, din clasa 8 mm, și de un glonț cu manta dură şi expansiune controlată, care să pătrundă în profunzime în corpul animalu-lui, evitând dezintegrarea la primul impact de suprafaţă. Etica vânătorească sugerează să nu se tragă la distanțe imposibile, de peste 300 de me-tri, iar după slobozirea glonțului, dacă cer-bul nu a căzut în foc, să se întreprindă o căutare corectă, cu ajutorul unui limier. Nu este permis să fie lăsat rănit în teren un vânat atât de nobil, lucru valabil de altfel pentru orice exemplar din fauna sălbatică. Waidmansheil !

Bianca BOTEzATIlustrația autoarei


| Însemnări

Cred că satisfacţia este de partea oricui atunci când se constată că printre mai cunoscuţii vânători, cu mulţi ani de experienţă în urmă, apar noi iubitori ai acestui hobby cu arma de vânătoare, care, potrivit

tradiţiilor, intră în tagma obştii doar după cunoscutul „botez”. Dar până a ajunge aici, este mult drum, care trebuie parcurs de tinerii cutezători, nu înainte, însă, de a-şi dovedi strădania cu care au acumulat, pas cu pas, din tainele multisecularei şi nobilei preocupări, atât de mult cântată la petreceri, redată în picturile marilor maeştrii, povestită în neobositoare scrieri şi nemuritoare prin esenţa scopului său.Pun rămăşag totuşi că pe ici pe colo, în punctele esenţiale, ipocrizia îşi face loc cu nebănuit tupeu, presărând exemple care vă sunt cunoscute multora. Având convingerea că am reuşit să vă stârnesc curiozitatea în a parcurge cu răbdare rândurile ce urmează, arunc mănuşa provocării tuturor celor care pot dezvolta tema tratată, venind în numerele viitoare ale Revistei VPR cu exemple şi mai per-tinente. Nu însă pentru concurenţa conţinutului, ci în scopul transmiterii de învăţăminte care să constituie pilde pentru această categorie la care mă voi referi. Eu, ca de altfel şi alţii ca mine cu vârste ce au depăşit venera-bilele şase sau şapte decenii de existenţă, dintre care cel puţin 3-4 decenii le subliniem cu mândrie pentru fidelitatea faţă de asociaţia în care am fost promovaţi şi pentru grupa cu distinşi tovarăşi de vânătoare din care facem parte - loc de întâlnire recreativă în mijlocul naturii şi mai ales tonic prilej dătător de viaţă lungă, antidot reuşit în lupta cu păienjenişul stresant al vieţii cotidiene - ne punem fireşti întrebări despre cât de serioase sau exigente sunt primirile de noi membri vânători. Desigur că multele incidente legate de braconaj şi acciden-

tele inacceptabil de dese de vânătoare, precum şi superficialitatea cu care se comportă unii dintre mai noii vânători şi, de ce să nu evidenţiem, chiar slabul bagaj de cunoştinţe în do-meniu, fac loc la serioase semne de întrebare.Tema propusă începe de la o firească constatare, nu lipsită de o scuzabilă ironie, cu privire la faptul că încă n-am auzit printre doritorii deveniţi “împătimiţi”ai acestui sport, ca oarecare dintre ei să se plângă, cu credibilitate însă, de cât de extinsă este pregătirea şi cât de complex a fost examenul parcurs, desigur în prezenţa unei profesio-nale comisii, alcătuite din reprezentanţi prevăzuţi de lege, nicidecum de alţii, moment în care fiecare candidat este la ceas de bilanţ al celor douăsprezece luni de uce-nicie parcurse. Am spune chiar de posibile chinu-

itoare căutări prin ale plăcutei culturi vânătoreşti, dacă ne referim la înscrisuri, acestea fiind multe şi bine documentate, descoperind medii în care evoluează vânatul, deprinzând tehnica armelor şi muniţiilor şi, nu în ultimul rând, tehnicile de vânătoare, în pădure, la câmpie, la munte sau în locuri cu umiditate accentuată. În decursul timpului, observând fenomenul, am ajuns la con-cluzia că nu toţi cei în cauză intră în posesia unui permis de vânătoare sau a unui permis de port armă dintr-o convingere personală, legată de iubirea de natură în principal şi în se-cundar de necesitatea de a-şi consuma excesul de adrenalină, studiind fauna fondului cinegetic (prin ieşiri legale în teren şi cu intenţii nebănuitoare). Tematica actuală pentru pregătirea candidaţilor, impusă de un colectiv al autorităţii de stat în domeniu, ar trebui categoric să fie revizuită, pentru o mai bună arondare la specificul acestui hobby plăcut, dar şi periculos! Nu ar fi lipsit de interes dacă cineva, care a făcut parte din comisiile de examinare, ar putea să completeze opiniile, pe care le exprim în material, evidenţiind cât de inspirate au fost întrebările care au solicitat bagajul de cunoştinţe al participanţilor şi cât de imparţiale au fost considerentele legate de poziţia în societate a unor candidaţi. Poate că tocmai de aici încep să curgă unele rele întâmplate pe la diverse partide de vânătoare, cauza şi efectul fiind lesne de dedus. Dacă ne referim la orizontul de pregătire al candidatului, mărturisesc că am avut situaţii în care, fără voite intenţii, am fost mai de grabă martorul unor prezentări de aleasă modă, mai potrivită pentru filmele cu cowboy, decât pentru o decentă costumaţie de vânătoare, iar când paznicul de vânătoare a uti-lizat termeni ca : tufăriş, parcelă, turbărie, canton, a fost ne-

UN HOBBY CARE NE OBLIGĂ ! |Constantin rĂdan


voie de “translator“ pentru a se face înţeles. Ba, unii confundă trestia cu papura, iar rogozului numai iarbă de mlaştină bună de hrană şi loc de cuibărit pentru păsările de apă nu le trec prin minte a fi. Domeniul este vast şi plin de trebuincioase sfaturi menite formării tânărului vânător.Ei, când vine vorba de faună, câţi dintre vânători nu au văzut şi recunoscut un cerb? Penibilă întrebare, nu? Şi totuşi am avut şi aici surpriza să constat, ca vânător, faptul că din această familie a cervide-lor este exclus căpriorul. Cât priveşte cunoaşterea urmelor de vânat, aproximarea momentului când acesta s-a aflat în locul respectiv, modul de deplasare şi multe alte amănunte, lipsesc din bagajul minim de cunoştinţe pe care ar trebui să le posede proaspătul vânător. Exemplele nu se opresc la doar cele câteva relatări făcute, esenţial este ca atât candidatul, cât şi membrii comisiei să răspundă cu seriozitate momentului care se doreşte a nu fi un fel de festivism, ci un apel la actul de răspundere pe care şi-l asumă cel care doreşte să spună mai târziu, cu mândrie, că este vânător. Hobby-ul ales ne obligă! Excluzând superficialitatea, întărind exigenţa, cântărind bine gesturile apropiatului aflat în postura de tovarăş de vânătoare sau candidat la examenul amintit, nu riscăm de a fi cotaţi drept cârcotaşi, ci, din contră, mărim rândurile acelora care nu tre-buie să se complacă cu rutina. Calitatea trebuie să primeze! Calitatea de a fi OM, calitatea de a fi UTIL, calitatea de a menţine blazonul acestui nobil sport la rang de REGEASCĂ pasiune pentru că este UN HOBBY CARE NE OBLIGĂ !



Pe prietenul meu de suflet şi camarad în ale Dianei preocupări, Bicu, pe numele lui Ştefan Ionescu Călineşti, l-am cunoscut cu mulţi ani în urmă pe cărările poligonului Tunari din pădurea Băneasa, unde îşi

petrecea multe ore de antrenament şi concursuri de tir, naţionale şi internaţionale. Bicu, în acei frumoşi ani pe care încerc să-i evoc, era în lotul de tir al României, sub coordonarea făcută cu mare pri-cepere şi dăruire de Gh. Pasat care, pe lângă faptul că era trăgător consacrat, îndeplinea şi funcţia de arbitru internaţional de tir. Bietul nea Georgică, cum i se zicea, care nu le prea avea cu limbile străine, ca să fie în ton cu restul arbitrilor, parcă îl aud cum spunea la talerele aruncate din şanţ: la cel lovit „asta bun”, la cel nelovit „asta nu bun”, dar era un personaj extrem de simpatic. Din acelaşi lot de tir în plină formare

adică lăstari de înălţimea omului, excelente pentru ciocoşi, care în sezoanele de pasaj de primăvară şi toamnă „cădeau” în număr însemnat, aici în pădurea Băneasa – Tunari. În situaţia dată, am vânat cu mare succes atât cu prepelicari la picior, cât şi la pânda de seară. În momentele în care Bicu, din cauze obiec-tive, nu dispunea de câini prepelicari, folosea câinii mei preferaţi din canisa AGVPS, spaniel cockerul Pirat, care era un scotocitor de mare clasă, şi braca sârmoasă Elfe, o aportoare deosebită, despre care am mai scris în materialele publicate, asigurându-ne satisfacţiile aşteptate. În decursul anilor în care am „sitărit” împreună cu Bicu, ani care sunt de ordinul mai multor zeci, pot să mă fălesc că am bătut în bună parte terenurile care „ţin” sitari din jurul capitalei, şi nu numai, în formaţia care se vede în foto nr. 1. Dar nu o dată am primit şi invitaţia camaradului Mihai Bocănescu în minunatele terenuri de deal din Prahova. Oricum, la cele mai multe partide ne-am bucurat de trăiri vânătoreşti de neuitat, cu respect vă rog să urmăriţi fotografiile nr.2, 3 şi 4. Musai să mai precizez faptul că, aşa cum bine se ştie, din treapta superioară a vânătorilor fac parte „sitărarii”, unde se încadrează şi Bicu şi un număr restrâns de vânători, bine cunoscuţi şi apreciaţi între ei. Şi, aşa cum în viaţă toate au un început şi un final, din păcate, datorită vârstei şi condiţiilor fizice pe care le avem fiecare dintre noi, ne-am cam „dezvânătorit”, nemaiputând practica îndrăgitul sport, vânătoarea, aşa încât la rarele noastre între-vederi nu ne rămâne decât să depănăm cu nostal-gie din amintirile trecute. M-aş bucura nespus să-i prezint lui Bicu articolul de faţă, ticluit de mine cu toată dragostea, publicat în paginile revistei noastre.

La sitari cu Bicu

|nic. strĂVOiu

Foto nr.1 Foto nr.3

Foto nr.2

Foto nr.4


mai făceau parte mulţi şi cunoscuţi trăgători de valoare, printre care Cornel Mareş, Victor Harmening, Ştefan Bodnărescu, Nic. Cristoveanu, Ion Lovinescu, Marin Butuculescu, Em. Popescu şi alţii. Datorită faptului că în anii respectivi locuiam la părinţii mei, la canisa AGVPS, aflată la colţul poligonului Tunari, de regulă participam la eve-nimentele desfăşurate pe poligon. Cu camaradul şi prietenul Bicu am început vânătorile la sitari în parcelele de pădure din jurul poligonului, care pe atunci, mai precis în urmă cu 40-50 de ani, erau formate din arborete tinere,


Aflându-şi rădăcinile în zilele epocii primitive, vânătoarea, născută din manifestarea puter-

nicelor instincte de supravieţuire ale omului, l-a însoţit pe acesta de-a lungul timpului devenind sursa de inspiraţie şi motivaţia mun-cii atâtor bresle: a armurier-ilor, a blănarilor şi pielarilor, a crescătorilor de câini, a bucătarilor şi măcelarilor, a tâmplarilor, a sculptorilor, a scriitorilor şi pictorilor, a arti-zanilor şi bijutierilor. Începută din necesitate, era practicată cu mijloace rudimentare ivite în cale (pietre, lemne). Încetul cu încetul a evoluat, devenind o obligaţie, un privilegiu, un mijloc de distracţie, un sport recreativ. Iubită de pasionaţi şi cunoscători în ale vânătorii, hulită de cei ce văd în ea doar un sport sângeros, ajutată în imagine şi evoluţie de cei pasionaţi, iubitori ai vânatu-lui şi naturii şi îngropată de cei pentru care doar numărul pieselor doborâte contează, vânătoarea ne însoţeşte pe toţi într-un fel sau altul. În egală măsură, străinul, novicele şi iniţiatul în arta vânătorii privesc cu interes şi admiraţie la instantanee precum atacul lupilor, lupta cerbi-lor sau ridicarea fazanului de către câinele scotocitor, surprinse de pic-tori în pânzele lor. Toţi urmărim cu bucurie salturile vesele ale câinilor, ne bucurăm de straiele specifice împodo-bite cu accesorii vânătoreşti, ascultăm cântul suflătorilor în corn, preţuim o puşcă de colecţie bogată în ani şi martoră la înfiriparea poveştilor isto-risite la final de vânătoare. Toţi cei ce ştiu să aprecieze valoarea şi bunul gust nu au cum să nu se bucure de toate obiectele şi produsele de artizanat, de-

cor şi mobilier de inspiraţie cinegetică sau realizate în stil vânătoresc.Pentru mulţi trofee sunt doar coarnele, colţii sau blănurile ce pot obţine un punctaj corespunzător unei medalieri. În realitate, pentru fiecare vânător este foarte posibil ca valoarea sentimentală a unui trofeu să o depăşească pe cea obţinutâ în urma evaluării. De multe ori, obiectele de decor şi folosinţă vânătorească, poate realizate chiar de sine, sunt cele mai admirate şi observate de privitor. Din coarnele lepădate, fără valoare trofeistică, găsite pe teren, se pot confecţiona interesante obiecte de mobilier. Ce ar putea fi mai plăcut decât să-ţi

savurezi cafeaua de după-amiază într-un mic salonaş mobilat cu o mică sofa de două locuri , o măsuţă cochetă şi două fotolii cu grijă meşteşugite din coarne de cerb, iar lumina caldă din încăpere să fie răspândită de aplicele realizate din corn de lopătar. Medalioanele sculptate sau pirogra-vate în corn de cerb, inelele ce strâng baticul la gâtul purtătorului, realizate din rozetele coarnelor de căprior, micul cuţit şi bastonul cu mânere din corn, acele de cravată, de pălărie, brăţările şi cerceii realizate din colţii de cerb, cămaşa albă apretată închisă în nas-turii din corn – toate aceste podoabe şi accesorii dau un farmec aparte şi

fac întâlnirile la care sunt purtate mai speciale. Bineînţeles că pentru realizarea obiectelor mai sus amintite este importantă calitatea coarnelor. Aceasta depinde de duritatea lor,

mărimea şi densitatea perlajului, mărimea, forma şi culoarea rozetei. Proporţia dintre partea osoasă exterioară şi partea poroasă interioară a cor-nului prezintă importanţă pentru prelucrarea ulterioară. Lungimea şi luciul ramurilor indică meşterului întrebuinţarea potrivită. Utilizând colţii de cerb (caninii din maxi-larul superior păstraţi pereche) prin monturi se realizează ace de cravată, de pălărie, brăţări şi cercei. Pămătufurile şi pam-poanele realizate de vânător şi prinse la pălărie constituie unele dintre cele mai admirate podo-abe. Fie că sunt realizate din păr sau pene, aceste accesorii sunt mândria vânătorului, mai ales dacă

acesta din urmă şi le-a confecţionat singur. Părul de capră neagră provenit din coamă şi barbă, părul de la gâtul cerbului, părul din coama vierului împodobeşte pălăria vânătorului. Un trofeu mai rar şi valoros îl constituie părul de mustaţă de vulpe sau iepure. Ţinând cont de faptul că un exemplar are doar în jur de 12 fire de mustaţă şi un astfel de accesoriu necesită circa 300 de fire, este evident că vânătorului îi trebuie un timp îndelungat pentru a-l realiza. Penele de la diverse specii sunt şi ele colecţionate sau montate drept ornament la pălărie. Astfel, sunt folosite peniţele de la cotul aripii sitarului, peniţele din aripa fazanu-lui, cârligele răţoilor sălbatici, penele iernucii, potârnichii şi cocoşarilor, recoltate de pe piept şi abdomen, peniţele din aripa gaiţei (oglinda). Fie că sunt realizate de meşteri pricepuţi sau manufacturate de vânător, toate obiectele de inspiraţie cinegetică au un farmec aparte, fi-ind apreciate şi dorite de toţi cei ce sunt iubitori de frumos. Acestea dau farmec şi culoare întâlnirilor şi petrecerilor, ieşirilor la vănătoare şi concursurilor, stil şi eleganţă încăperilor, încântând privirea şi stârn-ind curiozitatea celor ce le admiră.

MARIA SĂVULESCU

Ornamente şi obiecte

vânătoreşti

Ilustrația autoarei


Fig 1

Fig 2

Fig 6

| tir și balistică

PLUMBUL Va Fi EXClus Şi din glOanŢElE dE VÂnĂtOarE ? (ii)

Prima parte a materialului a cuprins, după o prezentare generală a problemei, gloanţele netoxice produse de marile firme americane Barnes (modelele XLC, TSX, TTSX, MRX), Nosler (E-TIP), Winchester (Power

Core 95), Hornady (GMX) şi Remington (Copper Solid).Firma finlandeză Lapua a început să fabrice modelul Naturalis în anul 2005, utilizând un aliaj în care cuprul reprezintă 99%, fiind apoi întărit la suprafaţă prin tehnici speciale, pentru a nu depune resturi în ţeavă. În treimea anterioară este străbătut de un canal larg, închis la capătul de sus cu o coafă rotundă (Fig.1), care declanşează o expandare rapidă, dând naştere "ciupercii"

clasice. Astfel poate fi tras la diferite distanţe. Neavând centuri de contact cu ghinturile, este uşor subcalibrat. Are un bun efect în adâncime, ca atare este produs pentru multe calibre şi în diferite greutăţi.RWS a început să producă la rândul său gloanţe netoxice, primul fiind numit Bionic, cu două forme: Bionic Yellow este un glonţ cu fragmentare parţială, cu şoc tare iniţial, potrivit pentru vânatul uşor până la mediu, în timp ce Bionic Black este cu deformare lentă, fiind destinat vânatului greu. Ambele sunt din alamă, dar cel cu vârful negru are cupru mai mult (cupru 70%, zinc 30%)

şi se deformează lent, cel cu vârf galben este mai casant (cupru 61%, zinc 39%). Ambele sunt puţin subcalibrate, centurile luînd contact cu ghinturile, iar baza lor este uşor tronconică. Un nou glonţ netoxic, numit Evolution green a fost prezentat de RWS la IWA 2012, acesta nefiind un glonţ omogen, ci unul în care plumbul este înlocuit cu zinc. Coafa ascuţită, forma ogivală şi baza tronconică trebuie să-i asigure o traiectorie alungită, com-pensând diferenţa de masă între zinc şi plumb. Nucleul din zinc are lângă canal 7 găuri care vor declanşa fragmentarea jumătăţii anterioare a glonţului, restul dă orificiu de ieşire. În Fig.2 vedem (de la st. la dr.):Bionic Black, Bionic Yellow în secţiune şi în-treg, Evolution Green întreg şi în secţiune.Norma a lansat anul trecut noul glonţ netoxic omogen din cu-pru numit Kalahari (Fig.3), acoperit cu un lubrifiant solid şi obţinut prin presare. Canalul central pornit din vârful cu orificiu are 6 crestături şi ajunge până la 1/3 din lungimea glonţului, determinând o expandare lentă a 6 secţiuni cu margini tăioase, care în final devin schije, dar 2/3 din corp continuă adâncirea

canalului rănii. Forma ogivală alungită, 2 centuri late de contact şi baza tronconică asigură o traiectorie balistică favorabilă.Brenneke a pornit de câţiva ani pe un drum propriu, după ce a câştigat disputa juridică cu RUAG (prin care RWS nu mai are dreptul să producă gloanţele TIG şi TUG însoţite de logo-ul Original Bren-neke). Curând a lansat gloanţele TOG (cu plumb) şi TAG (din cupru electrolitic). În Fig.4 vedem glonţul TAG întreg şi în secţiune, cu o coafă din aluminiu care va separa în 3 schije mari partea anterioară a proiectilului, restul corpului continuând să formeze canalul rănii. Trei centuri îl conduc prin ţeavă, baza este tronconică iar marginea anterioară este tăioasă, ca la vechile TIG şi TUG.

Efectul este excelent la vânătorile cu gonaci. Tot la asemenea distanţe, până la cel mult 150 m,au eficacitate TIG Nature şi TUG Nature, la care zincul a înlocuit plumbul în miezul gloanţelor. Vârful glonţului este lucios la cele cu zinc, dar mat la cele cu plumb.Sellier&Bellot a folosit câţiva ani gloanţele Barnes XLC, apoi TSX, de curând însă a început să producă glonţul propriu Exergy (Fig.5), la care canalul central are orificiul astupat cu o coafă plată din aluminiu. Este un glonţ cu deformare destul de lentă. Tras

în bloc de gelatină la distanţa de 50 m, un calibru mediu nu expandează total, mărind diametrul iniţial numai de 1,6 ori, restul proiectilului păstrează masa iniţială.Wolfgang Romey, un expert în muniţii, produce de mulţi ani modele de gloanţe în serii mici, recent a obţinut dreptul de a produce vechi gloanţe DWM. În seria de gloanţe DWM el strunjeşte automat glonţul KSD (Fig.6) un glonţ din cupru (care aminteşte mult de vechiul SFS pro-dus cândva de firma MEN). Vârful conic, nichelat, cu 4 adâncituri oblice şi cu ori-ficiu liber, continuat cu un canal central, declanşează deformarea. Corpul bine nichelat la exterior are 3 centuri de conducere şi nu depune cu-

pru în şanţurile ghinturilor, iar în blocul de gelatină păstrează nichelarea. Are o mare stabilitate a direcţiei în adâncime şi o excelentă precizie intrinsecă.Firma Sax din Stolberg a început să producă glonţul KJG (Kupfer Jagd Ge-schoss) la strunguri automate. Este un glonţ masiv din aliaj de cupru, conceput de Lutz Möller, cu o coafă rotunjită la capăt din material sintetic, înfiptă în orificiul din vârf şi canalul central ce-l continuă până aproape de mijlocul proiectilului (Fig.7). Câteva centuri înguste îl conduc prin ghinturi. Partea

| Matei tĂlPEanu

Fig 4

Fig 5

Fig 3

anterioară a glonţului se fragmentează în 4 până la 6 schije mari, restul corpului înaintează şi dă ori-ficiu relativ mic de ieşire. Foarte precis.Labor fur Ballistik Jaguar produce un glonţ ne-toxic dintr-un aliaj relativ dur de cupru, cu două centuri late de conducere prin ţeavă şi baza tronconică. Partea anterioară este foarte alungită (producătorul o numeşte Tri-Ogiv-Ring), atât pen-tru o bună balistică a traiectoriei cât şi pentru o redusă înfierbântare a ţevii. Orificiul din vârf, liber, se continuă cu un canal îngust dar adânc (Fig.8), care declanşează fragmentarea în schije mărunte, ce transmit multă energie. Precizia excelentă per-mite lovituri la mare distanţă, cu un calibru perfor-mant (cum este .338 Lapua Magnum).

Firma sud-africană Impala - cu o filială în Austria - produce un model de glonţ netoxic monolitic, din alamă, anterior conic pentru tir la mare distanţă, sau cilindric cu cap rotun-jit pentru distanţe mai mici, la vânătoare cu gonaci (Fig.9). Nu se deformează şi nici nu se fragmentează, deci are efectul unui glonţ cu mantaua închisă, neavând orificiu în vârf, nici canal central ! Centurile nu ar trebui nu-mai să uşureze trecerea prin ţeavă, ci şi să provoace valuri de şocuri în carnea vânatului. Este lucrat de strunguri CNC (cu program). Prin blocul de gelatină trece drept, cel mult schimbă direcţia în jos, iar dacă se pune şi un os de vită, trece prin acesta fără probleme. Un trăgător foarte bun îl poate aprecia, unul mediu nu are ce face cu el, răneşte degeaba

vânatul.Mai există câteva modele de gloanţe netoxice în Germania (HDB, Aero, Kieferle RS), pe care le-am prezentat la vre-mea lor, dar nu au găsit un fabricant să le preia.O concluzie, ca răspuns la semnul întrebării din ti-tlu: nu credem că plumbul va fi exclus din gloanţele de vânătoare, decât în anumite rezervaţii sau ţări. Cuprul este prea rar şi scump, numai americanii, care le produc în mari cantităţi, pot coborî preţul la 2,10 euro bucata (GMX). Va mai trece multă apă pe Dunăre până atunci....


Fig 7

Fig 8

Fig 9

vinde

fazani vii

REGIA NAȚIONALĂ

A PĂDURILOR -

ROMSILVA

DE FOARTE BUNĂ CALITATE PENTRU :• VâNăTOARE• REPOPULAREA TERENURILOR DE VâNăTOARE• REPRODUCERE SAU • ABATORIzARE ŞI INDUSTRIA ALIMENTARă

Relaţii suplimentare se pot obţine apelând următoarele contacte:

1. REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, cu sediul în orașul București – telefon: 021. 317.1005, fax: 021.312.0587;2. DIRECȚIA SILVICĂ GIURGIU, cu sediul în orașul Giurgiu –telefon: 0246.218.238. / fax.: 0246.218.292 (fazanii fiind produși la Fazaneria Ghimpaţi);3. DIRECȚIA SILVICĂ TIMIŞ, cu sediul în orașul Timișoara – telefon: 0256.294.255. / fax.: 0256.294.265 (fazanii fiind produși la Fazaneria Pischia);4. DIRECȚIA SILVICĂ PRAHOVA, cu sediul în orașul Ploiești – telefon: 0244.594.706 / 0372.702.286 / fax.: 0244.595.836 (fazanii fiind produși la Fazaneria Gherghiţa).

Foto: F.Andronache


momentului populării.2. Să ofere iarna, când cad frunzele, un acoperiş suficient pentru a adăposti fazanii, apărându-i de răpitoare. În această privinţă stejarul (tufă roşie), care păstrează frunza îngălbenită toată iarna, oferă foarte bune condiţii.3. Să aibă linii parcelare largi, care să se poată cultiva cu plante furajere, agreate de fazani. 4. Să aibă apă în tot timpul verii, bălţi, izvoare sau ape curgătoare; ele atrag fa-zanii, mai ales prin hrana animală (mel-ci, scoici, gândaci, râme, insecte etc.)5. Boschetele de mărăcini, aflate în pădure sau pe liziera pădurii, sunt foarte bune pentru că oferă un adăpost excelent contra răpitoarelor şi hrană pe timpul iernii.6. Pădurile bătrâne şi fără subarboret nu sunt favorabile fazanului. Pentru populări este absolut necesară existenţa parcelelor de lăstari, dacă se poate de vârste diferite. 7. Pădurile din luncile râurilor, neinunda-bile, sunt foarte bune dacă au boschete bogate în mărăcini şi dacă nu se ţin lanţ de-a lungul apelor curgătoare.8. Pădurea să nu se afle în regiuni expuse vânturilor sau viscolelor de iarnă; dacă este situată într-o regiune de colnic, să aibă în majoritatea ei o expunere către sud, sud-est sau sud-vest.9. Terenul de cultură înconjurător pădurii

trebuie să fie teren agricol cu culturi variate de cereale şi oleaginoase. Lucerna şi trifoiul sunt şi ele foarte bune, au însă şi un dezavantaj : cositul lor are loc tocmai în timpul ouatului şi clocitului fazanilor.

Amenajarea terenului de vânătoareÎn afara condiţiilor naturale pe care trebuie să le îndeplinească un fond de vânătoare prielnic pentru creşterea fazanului, pentru ca înmulţirea lui să se facă în cele mai bune condiţii, trebuie să intervină şi mâna omului.Linii de vânătoare. Pădurea trebuie să fie împărţită în parcele regulate. Împărţirea în parcele este necesară atât pentru exercitarea vânătorii, cât şi pentru ocrotirea (pază, com-baterea răpitoarelor şi a braconajului, hrană etc.). Este nevoie de linii largi, de 20-25 m, care pot fi arate şi transformate în ogoare de hrană pentru fazani şi celălalt vânat din pădure (iepuri, căpriori). Ogoare de hrană. Tot pentru fixarea fazanilor în teren şi pentru a li se asigura hrana, toate poienile aflate în pădure se vor ara şi semăna cu plante furajere plăcute fazanilor.Este bine ca pe liniile parcelare din pădure să se semene şi grâu, deoarece în verile secetoase nu se mai găseşte altă sămânţă care să servească drept hrană fazanilor, fapt care îi face să plece în câmp. Ogoarele de hrană constituie baza menţinerii fa-zanilor în teren. Adăposturi – hrănitori pe timp de iarnă. Fazanul are nevoie să fie ajutat prin asigura-

Pentru sporirea efectivelor de fazani este esențială îmbunătăţirea mediului de viaţă, prin oferirea unui adăpost adecvat, liniştii şi hranei necesare.

Sporirea efectivelor de fazani trebuie realizată nu numai prin popularea terenurilor de vânătoare, ci şi prin acordarea unei atenţii deosebite înmulţirii pe cale naturală, din populaţia existentă, asigurând hrana complementară, interzicerea păşunatului, reducerea numărului de răpitoare, paza contra braconajului etc.Atunci când lipsesc condiţiile de bază care determină emigrarea fazanului, se procedează la popularea terenurilor de vânătoare, în vederea sporirii stocului de fazani.Pentru a evita unele greşeli privind populările, se vor efectua studii asupra condiţiilor de mediu pentru a se stabili dacă şi în ce măsură terenul corespunde cerinţelor ecologice ale speciei ce se introduce. Pentru reuşita populării terenul împădurit trebuie să fie de suprafaţă mică – 200-400 ha, înconjurat de terenuri agricole şi cât mai departe de aşezări omeneşti. Dacă în pădure se găsesc poieni, care se pot transforma în ogoare de hrană, situaţia este şi mai favorabilă. Pentru ca suprafaţa împădurită să fie bună pentru fazani, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. Să fie deasă, mărăcinoasă şi să aibă arbuşti producători de fructe şi pomi fructiferi sălbatici. Pădurea în care urmează să fie eliberaţi puii de fazani trebuie aleasă cel puţin cu un an înaintea

|dr. Petre CristEsCu

Condiţiile necesare unui teren

în vederea populării Cu fazani


rea hranei în perioada de toamnă târzie, iarna şi primăvara, până la dezvoltarea semănăturilor din terenul înconjurător pădurii şi apariţia insectelor. Cele mai recomandate hrănitori pentru fazani şi potârnichi sunt hrănitorile cu acoperiş într-o parte şi hrănitoarea cu acoperiş în două ape.

Combaterea răpitoarelorÎntr-un fond de vânătoare se pot coloniza fazani cu şansă de reuşită numai dacă înainte de a se face colonizarea răpitoarele au fost combătute. Este absolut necesar să se ducă în permanenţă o campanie de reducere a numărului de răpitoare. Se recomandă cu insistenţă a nu se lăsa în teren de la an la an grămezi de crengi şi mărăcini, care sunt adevărate focare de înmulţire a nevăstuicilor şi a dihorilor. Toate vizuinile de vulpi şi bur-suci vor fi cercetate spre a se constata dacă sunt umblate, luându-se măsuri pentru combaterea răpitoarelor pe care le adăpostesc, fie cu arma, fie cu câini de vizuină. Combaterea nevăstuicilor este ignorată adesea şi chiar neglijată, dar în realitate prezenţa acestor răpitoare într-un teren de vânătoare constituie o adevărată „plagă a fazanului”. În ceea ce priveşte răpitoarele cu pene, o atenţie deosebită se va acorda combaterii ciorilor grive şi a coţofenelor, care dau atacuri sistematice puilor de fazan, deoarece şi ele au pui în acelaşi timp şi au nevoie de hrană pentru ei. Nu se poate vorbi şi concepe o eficienţă a populărilor de fazani dacă nu se efectuează com-baterea răpitoarelor, deoarece nu se cunoaşte o „simbioză între vânatul util şi răpitoare”.

Lansarea în teren a puilor de fazanA lansa în teren pui de fazani proveniţi din crescătorii, fără o acomodare prealabilă în noul mediu de viaţă înseamnă o mare greşeală. Pen-tru evitarea acestor greşeli se impun o serie de măsuri, care trebuie să fie respectate în vederea obţinerii unor rezultate pozitive privind eficienţa populării. În cuprinsul pădurii se va alege un punct potrivit pentru amenajarea unui loc de acomodare, timp de 30 de zile, a puilor aduşi de la o fazanerie pentru lansarea în teren. Acest loc trebuie să fie uscat, să includă o porţiune de pădure tânără sau un arboret mai în vârstă, dar cu subarboret şi să fie prevăzut cu o suprafaţă de teren agricol. Suprafaţa respectivă va fi împrejmuită cu plasă de sârmă pe o înălţime de 3,0-3,5 m, iar în pământ se va îngropa la o adâncime de 40-50 cm, unde se va introduce o plasă de sârmă cu ochiuri mai mici, de 2,0-2,5 cm, pentru a împiedica pătrunderea în teren a dăunătorilor mici. Ţarcul nu va fi acoperit, lăsând astfel posibili-tatea fazanilor de a zbura afară din ţarc şi de a se întoarce. Pentru puii de fazan care zboară afară din ţarc şi nu mai pot intra se instalează hrănitori şi adăposturi suficiente în jurul ţarcului şi pe tot cuprinsul terenului. Suprafaţa împrejmuită va oferi câte 3-4 mp pen-tru fiecare pui de fazan. Ca mărime e potrivită o suprafaţă de 3000-4000 mp, suficientă pentru 1000 pui de fazan. Vârsta puilor aduşi din crescătorie şi introduşi în ţarc se recomandă a fi de 45-50 de zile, iar pe parcursul celor 30 de zile de acomodare din ţarc îngrijitorul trebuie să fie în permanenţă lângă ei, zi şi noapte, pentru a-i feri de duşmani şi a le

asigura hrană şi apă. Transportul puilor de la fazanerie la ţarcul de acomodare este indicat să se facă pe răcoare, de preferinţă dimineaţa, înainte de răsăritul soare-lui. Trecerea de la regimul de hrană din fazanerie la cel din terenul liber trebuie să se facă treptat.

Raţia zilnică a unui pui de fazan este de 40-50 g. Grija faţă de soarta puilor nu trebuie să înceteze nici după eliberarea lor din ţarcul de acomodare.Popularea unui teren cu pui de fazan este o lu-crare complexă, care trebuie executată cu spirit de răspundere şi competenţă profesională.

Ce putem vâna

SEPTEMBRIEMamifere: bizam, capră neagră (exemplar de selecţie), căprior (mascul şi femelă), cerb comun (mascul de selecţie, femelă şi viţel), cerb lopătar (mascul de selecţie, femelă şi viţel), mistreţ, şacal, viezure, vulpe, de la 10.09 - cerb comun (mascul de trofeu); de la 15.09 - câine enot, dihor comun, hermelină, jder, marmotă, muflon, nevăstuică.Păsări: becaţină comună, becaţină mică, cioară grivă, cioară grivă sudică, cioară de-semănătură, cioară neagră, cocoşar, coţofană, gaiţă, găinuşă-de-baltă, gâscă de-vară, gâscă-de-semănătură, gârliţă mare, graur, graur dobrogean,guguștiuc,lișiță, porumbel-de-scorbură, porumbel gulerat, prepeliţă, raţă mare, raţă mică, raţă fluierătoare, raţă-cu-cap-castaniu, raţă moţată, raţă pestriţă, raţă sunătoare, raţă lingurar, raţă suliţar, raţă cârâitoare, raţă-cu-cap-negru, sitar-de-pădure, stăncuţă,sturz-de-vâsc, sturz cântător, sturzul-viilor, turturică; de la 15.09. - ciocârlie-de-câmp,ieruncă, potârniche.

OCTOMBRIEMamifere: bizam, capră neagră (exemplar de selecţie), căprior (femelă), cerb comun (mascul de trofeu, mascul de selecţie, femelă şi viţel), cerb lopătar (mascul de selecţie, femelă şi viţel), câine enot, dihor comun, hermelină, jder, marmotă, mistreţ, muflon, nevăstuică, şacal, viezure, vulpe; de la 10.10 – cerb lopătar (mascul de trofeu); de la 15.10 – capră neagră (exemplar de trofeu); până la 15.10 – căprior (mascul). Păsări: becaţină comună, becaţină mică, cioară grivă, cioară grivă sudică, cioară-de-semănătură, cioară neagră, ciocârlie–de-câmp, cocoşar, coţofană, fazan, gaiţă, găinuşă-de-baltă, gâscă-de-vară, gâscă-de-semănătură, gârliţă mare, graur, graur dobrogean, guguştiuc, ieruncă, lişiţă, porumbel-de-scorbură, porumbel gulerat, potârniche, prepeliţă, raţă mare, raţă mică, raţă fluierătoare, raţă-cu-cap-castaniu, raţă moţată, raţă pestriţă, raţă sunătoare, raţă lingurar, raţă suliţar, raţă cârâitoare, raţă-cu-cap-negru, sitar-de-pădure, stăncuţă, sturz-de-vâsc, sturz cântător, sturzul-viilor, turturică.


Și parcă spre a-i confirmaspusele,obarcăcumotorcudoivânătoriîneaatrecutîntrombăpelângănoi,stro-pindu-neșifăcândvalurimari,maisănerăstoarne. –Poftim,acomentatGigi,dupăcei-agratulatpezorniciinoștricolegidebreaslăcuocumplităînjurătură.Șieitotlavânătoaremerg. –Dacăseducpelăculeț,s-aziscu vânătoarea noastră, mi-am exprimateutemerea. – Nici o grijă, a încercat Gigisămă liniștească. Îicunosc;eimergdeobiceipeDranov.Iardacăseoprescpelăculeț,găsimaltul. Aavutdreptate.Curândamin-tratpeochiulnostrudeapă,șinicițipenieaici.Doarunvînticelcedădeacupraștiapeluciulsăumetalic. –Haisăfacemroatăpemargini,apropusNeculai.Cărațanu-iproastăsăstealavedere. –Are dreptate, l-a acompaniatornitologulșiacârmitbarcasprestuf. Dar abia a lipăit de câteva oridin vâsle, că din pâlcul de stufăriș dinfațanoastrăs-ași înălțatunstolderațeînzbaterișifâlfâiturisperiate.Erarasaderațemari,celecăutatedenoi.Preadepar-teînsă,casăputemepolacufolos.Dupăvreobătaiedepușcădevâslitînsurdină,altstols-aridicatcevamaiaproape.ȘieușiNeculaiamepolatcamînacelașitimp,darcuîntârziere;nuneîncălziserămîncă;fireștenicirezultatuln-afostcelașteptat;n-amdoborâtniciuna.

Deșigustarcoborâsedincalendare,Delta Dunării nu-și schimbaseîncă haina verde. Doar plopiiprinseseră,catotdeaunadevreme,

culoareabronzului;baparcășisălciileîșiauriseră ici-acolo pletele de fecioare co-chete.Vremeaadumbririlordechihlimbarveneatotușiînîmpărățiaapelordobro-gene, cu întregul ei alai de nostalgicemetamorfoze. Dinspre miazănoapteadia un vânticel răcoros, alintând stufu-rile și păpurișurile încă încinse de văpăișizăpușeli;pearipileluipluteaulinfuni-geicepăreauprefirărideaurșipurpurăînluminademiere și ceară topităazilei.Fluturimici,deculoareafrunzelorrugi-nii,poposeaumelancolicipefloriletâr-ziialeplaurilorșigrindurilor;cu toatecă erau mesageri ai anotimpului elegi-ilor calme, zborurile lor gingașe și plinede prospețime păreau venite dintr-o altălume,arenașterilorfiriișinuadeplineieimaturități.Depretutindenirăzbăteaugla-suriletânguitealenenumăratelorneamuride călătoare aflate în forfota unui popascătrezărileluimiazăzi;darcutoateecou-rile grave ale acestor jeluiri, peste tot șitoatepluteaotihnăfărăliman. Soarele tocmai scăpăta spreapus, când barca în care mă aflam,împreună cu amicul și coechipierulmeude vânătoareNeculai Pupăză și cuGigiBăcescularame,intrapemișcătoareacalede apă a Canalului Dunavăț. Pe fundulambarcației se aflauca întotdeaunacândieșeam la vânătoare acvatică ranițele, îndreptulfiecăruia,ghionderul,cuvârfulîn

spatepentruanufiagățatdestuf,șiunminciog pentru scos victimele noastredinapă. În stângași-ndreapta,oștiridestuf ne dădeau onorul cu săbiile la chi-piu,iardedesubtapalimpedeacanaluluistrăluceaînunduirideargintviuînrazelepiezișealeapropiatuluiasfințit;dincândîn când, prin văzduhul de cobalt planacaunuriașfulgdezăpadăcâteoegretăalbă.N-aveamînsăsimțuripentruaseme-nea frumuseți; ni le absorbise misiuneanoastrăcinegeticădinaceadupăamiază–vânătoareaderațe.Laprora,Neculaipepostdecercetașiscodeacupriviridear-gusstufărișuldinfață;înspate,lapupa,euinvestigamatent lateralele, iar lamijloc,Gigi,ornitologcurenume,deșivâsleacutărie,erașielatentmaialeslafreamătulsecretatotceneînconjura.Zadarnic.Niciaripăderață.Întâlneamdoarescadrilene-gredelișițece-șiluauzboruldincâteunochideapăstrăjuitdesulițidestuf;nueravînatulcăutatdenoi,așacăpuștiletăceau.Speranțalarațenuveneaînsădepecanal,cidelaunlăculețaflatundevaîndreaptasprecare,dealtfel,neîndreptam. – Eram de mult la destinație,dacămălăsațisăpunmotorullabarcă,arupttăcereaoarecumsupăratornitologul. –MăGigi,l-aapostrofatcuglasdomolNeculaifărăsăse-ntoarcă.Nusemergecusurleși trâmbițe lavânătoareaderațe. –Rațeledeaicisuntobișnuitecuhuruitulmotorului,i-areplicatbarcagiul.CănumaimergenimeniaziînDeltăculotcacubabaici.

LA RATE,|Fănica-voinea ene


–Nunelasăsăneapropiem,amormăitcoechipierulmeudezamăgit.N-avemaltăsoluție,decîtsătragembar-calaadăpostșisăașteptămpasajul. –Da’înaintedeasta,săpunematrapelepeapă,i-ampropuseu.Scote-le. –Amînțeles,aaprobatNeculaimilităreșteșiaînceputsăcauteînraniță. Dar după ce a puricat binebagajele, a dat din umeri a pagubă,privindu-măvinovat.Leuitaseacasă. – Lasă-le în plata Domnului,mi-am schimbat eu atitudinea, după ceamchibziutunpic.Înfondnu-ichiarașarău, că le-ai uitat. Procedeul nu-i deloccinstitpentruniștevânătoriadevărațicanoi. – Crezi sincer în asta, sau aispus-ocasămăscoțipeminedinbutoiulcu…melancolie.Erasăzic…rahat. –Decete-așminți?! –Atunci,felicitări!Eștitotomulsensibilpecare-lștiudintotdeauna. – Lasă... Între noi, ca prietenivechi,n-aurostasemeneaamabilătăți. –Parcăplănuisemocinăcurațelacuptor,aintervenitGigi,uitându-selaminenupreaîncântat.Nucredcăcinsteapecareoinvocile-arputeaînlocui. –N-ofidracu’atîtdenegrucunoi, să nu-mpușcăm nimic fără atrape,am încercateusă-l îmbunez.Da’ sănumai lungimvorba, căneprindepasaju’descoperiți.Haisătrecemlaadăpostire. –Ei,acu’sătevădneaFănică,s-aarătatGigicuriosdupăceafăcutunturdeorizontcuprivirea.Cumos-ofaci,cănu-iniciosalcieprinpreajmăsubcaresăneascundem? Era într-adevăr dificil, dar nude nerezolvat. Regula camuflajului în

asemeneasituațiispunecătrebuiesătaistufcucuțitulșisăacoperibarcacuel;iarpentrumascareatasălegiunsnopdestuflavârf,să-lrăsfirișisătebagiînel.Euomaifăcusemdemulteori.Coechipieriimeinu.Nulis-apărutcomod,însăm-auacompaniat. Când am fost gata, luminosulcoborâsedejadupăzidulde stufăriș. Înurmaluis-aașternutpecerorumenealăroșiecadogoareaunui focascuns,apoiamurgul a descălecat într-o țesătură deumbresinilii.Dincodruldestufseînălțamolaticunmurmurstraniu,deneînțeles.Era respirația misterioasă a Deltei sau,cineștie,poateȘtimaApelorcare ieșeasă vegheze tainele înfricoșătoare aleîntunecimilor bălților. Pe urmă liniște.O liniște ca de început de lume. Doarunmăcăit de rățoi, undeva aproape, înpădureadestufcese întindeanesfîrșităcătre răsăritne-a făcut să tresărimși săridicămpuștile.Darnus-aînălțatnimicdinloculcupricina.Înschimb,amauzitînfundatfocuridepușcăundevaspresud,semncăaînceputpasajul. –Suntceicarene-audepășit,apresupusornitologul. Nicin-adispărutbinedinurechizgomotul împușcăturilor că am auzitfâlfâit de rațe venind dinspre LaculDranov.Mai mult ca sigur erau celesperiatedecolegiinoștridebreaslă.Săfifostvreodouăzecidesurate,toaterațemari.ȘieușiNeculaiamtraslascurttimpunuldealtul;fiecare câtedouăcartușe;amfidoritsătragemmaimulte,căaveamtimp,daratîteraîncărcăturafiecăreiadinarmelenoastrecudouă țevi lise. Îndatătreiumbreîntunecoases-audesprinsdinstolșiîncontorsiunitragiceaucăzutcu

bufnituriînfundateînapalăculețului.Bu-curiemareînsufletelenoastre. –Bravo!aexclamatGigi,lafeldesatisfăcutcașinoi,cuochii țintăpevictime,pentruaștideundesăleculeagălasfîrșitulvânătorii. În timpul acesta, speriat dedetunăturile armelor noastre, un stol derațe,totdincelemari,ațâșnitcumăcăituriși fîlfâituri precipitate din locul în careauzisemmaiînaintemonologulrățoiului.Darne-asurprinscuarmeledescărcate,așacăn-amavutaltcevadefăcut,decâtsăleurmărimînciudațicuprivirea.ZburauspreLaculDranov,deundedupăpuțintimpamauzitîmpușcături. –Eunu’launu’,acomentatNe-culai.Suntemchit.Eine-autrimisunulșinoiunul. Apoi din nou liniște.Am avuttimpsăvedemcerulposomorându-se. –AduDoamneoploaie! a in-vocatamiculmeu.Căumplembarcacurațe. –Amauzitșieucăpeploaiesauceațăesodomlapăsăretdebaltă,și-adatcupărereașiGigi;căzboarăjosșicadcughiotura-npușcă. Dardetunăturilecolaboratorilornoștriinvoluntarine-auîntreruptdiscuțiameteo-cinegetică. După aceea, iarși unstolsositdinspreei,fireștealtuldecâtceltrimis de noi.Am epolat amândoi fărăîntîrziere;neintrasemînmână.Dedataaceastarecoltaafostdepatrujertfe.Șitotașa,într-undialogmutcudranoviștii,ne-am trimis unii altora stoluri de rațepânăcîndîntunericulne-aînvăluitcaîntr-unlințoliudesmoalășin-ammaivăzutsăochim.Ploaian-avenitpânălaurmă,însăizbândaafostcașicumarfivenit.

Foto: F.Andronache

DATE ASUPRA EXISTENŢEI CERBILOR LOPĂTARI ÎN ESTUL JUDEŢULUI TIMIŞ


|sOrin gEaCu

Această specie a existat şi în regiunea dealurilor Lugojului şi Lăpugiului, pe terito-riile localităţilor Lugoj, Bârna, Criciova şi Coşteiu. S-au adus în trei locuri, exem-plarele fiind capturate în parcul Şarlota aflat tot în judeţul Timiş, fiind astfel exemple de colonizări intrajudeţene.

1. AREALUL MARGINA-COȘAVAS-a introdus în bazinul pârâului Năndreasca (9 km lungime, afluent pe dreapta al Begăi), la nord-est de satul Coşava. În cuprinsul fondului de vânătoare Margina altitudinile variază între 200-210 în sud-vest şi peste 300 m (304 m în dealul Gurguleu în vest şi 318 m în dealul Coşava din est). Bazinul este bine împădurit (1300 ha), dar are şi suprafeţe poienite. În 1973 s-au adus în lăzi – transportate cu camionul 155 km -, 22 de exemplare care s-au lăsat direct în libertate în parcelele 1-17 ale pădurii Năndreasca. În anii 1974-1975 s-au observat 19 exemplare - 8 masculi şi 11 ciute (tab. 1).

Tabelul 1Numărul cerbilor lopătari (exemplare)

An 1973 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1981 1982

Ex. 22 19 19 15 18 17 18 20 18

În iarna 1975-1976 lupii au determinat diminuarea efectivului, găsindu-se pe teren res-turile a 6 exemplare mâncate de aceştia, astfel că în luna martie 1976 mai erau 6 masculi şi 9 ciute. Acesta se reface uşor astfel că în 1981 s-au constatat 10 perechi (numărul cel mai mare după colonizare), iar în anul următor erau 9.Valorile indicelui sex-ratio au fost corespunzătoare (tab. 2), cu excepţia anului 1977 când erau mai mulţi masculi (10) şi doar 8 femele.

Tabelul 2Valorile indicelui sex-ratio

An 1974 1975 1976 1977 1978 1979 1981 1982

Ex. 1/1,3 1/1,3 1/1,5 1,2/1 1/1,8 1/2 1/1 1/1

În anul 1980, din cele 18 exemplare rămase, unele au început să se deplaseze şi spre nord-vest. Apoi câţiva ani au mai fost observaţi în zonă, însă datorită braconajului (erau foarte blânzi), atacurilor de lupi (câte un lup s-a împuşcat în anii 1980, 1981, 1982) şi migraţiei nu au mai fost observaţi, nucleul fiind considerat extinct în 1985.

2. AREALUL TAPIA-DRINOVA-VALEA LUNGãPădurile de la est şi sud-est de Lugoj (circa 7000 ha) sunt dominate de cvercinee (go-run, cer, gârniţă, ş.a.), alături de care mai apar fag, carpen, tei, ş.a. S-au adus 20 de exemplare (7 masculi şi 13 femele) în 1976 pe fondul de vânătoare Tapia (satul Tapia aparţine de Lugoj). Au fost lăsate direct libere.La 20 km est de Lugoj a fost construit în octombrie 1977 un ţarc de 5,6 ha pentru cervide (70% împădurit cu cvercinee – gorun, cer, gârniţă) pe platou şi versant cu expoziţie nord-estică. Împrejmuirea era din plasă de sârmă înaltă de 2,5 m şi cu 4 rânduri de sârmă ghimpată deasupra, întinsă pe stâlpi se stejar amplasaţi la 2 m unul de altul. Ţarcul numit « Săraz » era pe valea pârâului omonim (afluent al Begăi) în pădurile de la sud de satul Drinova, la 215 m altitudine. În interior avea 2 hrănitori şi 3 sărării, apa fiind asigurată de pârâu. Din parcul Şarlota s-au adus în acest ţarc 29 cerbi lopătari (11 tauri şi 18 ciute) în 1977. Aceştia s-au transportat 100 km cu camioane. S-au eliberat în 1978 doi (în vârstă de 3 ani), iar în 1980 restul. Ţarcul s-a desfiinţat în 1981.Cerbii lopătari aduşi în cele două locuri s-au răspândit apoi pe trei fonduri de vânătoare: Tapia (fost Tapia-Cireşu), Drinova şi Valea Lungă (fost Valea Lungă-Sărăzani), pe un areal cuprins între localităţile Drinova şi Cireşu în sud-est şi Valea Lungă Română în nord-vest. Variaţiile efectivelor sunt date de mişcarea în teritoriu a indivizilor.a). pe fondul Tapia în 1977 mai rămăseseră 7 - 2 masculi şi 5 femele (tab. 3), reducerea

Foto: M. Manfredi

CORESPUNDE PREVEDERILOR DEPOZITÃRII ARMELOR

o compartiment separat pentru muniţii, cu sistem de închidere individualo prevăzut cu uşa întărită şi pereţi dublio broască pentru obiecte preţioase, de clasa „A”, conform standardu-lui EN 1300o mecanismul se închide în 3 părţi şi 5 puncte cu O 22 mm ace din oţelo uşa este protejată contra deschiderii prin forţareo pentru fixarea dulapului, găsiţi în partea din spate 2 găuri

Pentru broască electronică solicitaţi informaţii colegilor noştri !Dimensiuni (mm): Diana Standard 7 – 1600 x 550 x 400 mm Diana Standard 10 – 1600 x 750 x 400 mm

OFERTĂ valabilă până la 30 SEPTEMBRIE 2012


de peste două ori datorându-se migraţiei pe terenurile vecine, îndeosebi spre nord (către Valea Lungă). Tabelul 3Dinamica efectivului la Tapia (exemplare)

An 1976 1977 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985

Ex. 20 7 12 15 17 18 19 21 20

Efectivul se reface greu datorită prezenţei lupilor în ecosistem (în deceniul 1976-1985 s-au împuşcat 8). Astfel, în 1978 erau 3 masculi şi 6 femele, în anul următor 4 masculi şi 8 femele, în 1981 6 masculi şi 11 femele, iar în 1983 erau 9 masculi şi 10 femele, maximul înregistrându-se în anul 1984. În anul următor s-au observat 10 perechi.Indicele sex-ratio a fost în general corespunzător (tab. 3), numai în 1984 fiind mai mulţi masculi decât femele (11 şi respectiv 10).Tabelul 4Valorile indicelui sex-ratio la Tapia

An 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985

Ex. 1/1,8 1/2,5 1/2 1/2 1/2 1/1,8 1/1,2 1/1,1 1,1/1 1/1

b). la Valea Lungă primele exemplare stabile (6 masculi şi 10 ciute) s-au observat în primăvara anului 1977 (tab. 4). În intervalul 1977-1984, efectivul creşte uşor: 7 masculi şi 13 ciute în 1979, apoi 8 masculi şi 15 ciute în anul următor, 13 perechi în 1983. Cel mai mare (13 masculi şi 15 femele) a fost în 1985.Tabelul 5Dinamica efectivului la Valea Lungă (exemplare)

An 1977 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1991

Ex. 16 20 23 26 24 26 27 28 15

1993 1994 1995

17 19 11

Comparativ cu 1985, în anul 1991 numărul cerbilor lopătari se redusese la jumătate (8 masculi şi 7 ciute). În 1994 s-au observat 9 masculi şi 10 femele, iar anul următor s-au observat 6 exemplare în pădurea de lângă satul Valea Lungă Română, iar alte 5 s-au văzut pe câmpul aflat la nord de acest sat (către Nevrin-cea). La reducerea efectivului au contribuit şi lupii (8 împuşcaţi în perioada 1978-1984).Valorile indicelui sex-ratio al efectivului a fost corespunzător (tab. 5).Tabelul 6Valorile indicelui sex-ratio la Valea Lungă

An 1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985

Ex. 1/1,6 1/2 1/1,8 1/1,8 1/1,6 1/1 1/1 1/1 1/1,1

1991 1993 1994

1,1/1 1/1,4 1/1,1

c). pe fondul Drinova primele exemplare observate (2 masculi şi 3 femele) au fost în 1976 fiind venite dinspre Tapia (tab. 6).Tabelul 7Numărul de cerbi lopătari observaţi la Drinova (exemplare)

An 1976 1977 1978 1979 1991 1994

Ex. 5 29 9 10 9 8

După eliberarea exemplarelor din ţarcul Săraz, unele au rămas în pădurile de la sud de satul Drinova, iar altele au migrat spre nord-vest pe fondul Tapia.În 1979 s-au numărat 6 masculi şi 4 femele. În primăvara anului 1991 erau 4 masculi şi 5 femele, iar în luna martie 1994 s-au observat ultimele exemplare.Au fost şi ani în care au predominat masculii (câte 6 în 1978 şi 1979). Prezenţa lupilor (câte 2-5 observaţi anual în anii `70-`80) a determinat diminuarea efec-tivului.Menţionăm faptul că în anul 1978 s-a înregistrat maximul populaţional: 61 de exemplare, din care 52 (21 masculi şi 31 femele) pe fondurile Tapia şi Valea Lungă şi 9 (6 masculi şi 3 femele) la Drinova.Specia nu a mai fost observată din 1996, cauzele extincţiei fiind: braconajul din anii `90 şi prezenţa lupilor.

Bibliografie* * * (1970-1995), Arhiva Direcţiei Silvice Timiş, Timişoara.

Denumirea Preţ de listă fără TVA

Preţ promoţional

fără TVA

Preţ promoţional

cu TVA

Diana Standard 7 cu broască mecanică

1914 RON 1350 RON 1674 RON

Diana Standard 10 cu broască mecanică

2500 RON 1750 RON 2170 RON

Preluare comandă: [email protected].: +40-737-242-870; +36-30-9658-324

VÂNĂTOAREA ESTE O PASIUNE, PORTUL DE ARMĂ O RESPONSABILITATE !

Dulapuri „Diana” pentru păstrat arme


Printreprincipaleleboli transmisedecăpuşăse numără şi boala Lyme sau boreliozacanină.Existăoseriedepărericontroversateînceeacepriveşterăspândireaacesteiboli:

conformunorspecialiştidinFranţa,boreliozacaninăestefoartedifuzatăînEuropa,întimpcepentrualţicercetători italieni, boala ar fi limitată la anumitezoneşiaraveaorelevanţănumericănesemnificativă.Esteoboalărelativrecentă,apariţiaeiînterenfiindlegatădeprezenţacăpuşelor.Cumvomvedeaîncon-tinuare,boalaLymenusemanifestăprinsimptomespecifice sau caracteristice şi răspunde bine la ad-ministrareadeantibiotice.NumeleboliiprovinedelacelalunuioraşdinSUAunde,în1976,afostînregistratăoseriedecazurideartritereumatoideînrândulpopulaţieiumane.Înanul1982echipaluiW.Borgdorferreuşeştesăizoleze,lacăpuşe,obacterieconsideratăresponsabilădeboalaLyme, pe care o numește „Borrelia burgdorferi”.Aceeaşibacterieestegăsităşi înEuropa, tot laomşimaiapoilacâine,calşipisică,iar,în1986,şilamicilerozătoare.Studiiaprofundateasupraborelieiaucondus la identificareaaltorspecii răspândite întoată lumea,fiecaredotată cupropria patogenitate.Pentrualegăsiungradderudenie,boreliozelesuntclasificate ca spirochete, generatoare ale leptospi-rozeişitreponemei(sifilisuluman).Ciclulbiological boreliei are nevoie de un artropod drept vector(unuldintreaceştiafiindospeciedecăpuşădingenulIxodesricinus),carejoacăunrolfundamentalîntransmitereaacesteiboli.Cândolarvăsauonimfăingereazăborelia,hrănindu-sedepeunanimalinfectat,spirochetelesedezvoltăînintestin.Odată infectată,căpuşasefixeazăpeonouăgazdă,spiro-cheteleîncepsăsemultipliceşidinintestinajungînglandelesalivare unde sunt inoculate noii gazde.Acest pasaj intes-tin-glandesalivareseproduceîncirca3zileşi,dinaceastăcauză, în primele 48 de ore riscul de transmitere al boliiesteaproapenul.Acest lucrueste importantdeştiutpentrucădouăzilesuntsuficientepentrualuamăsurideprevenirenecesarecareconstauîn:dezlipireaşiîndepărtareacăpuşelor,alocarea timpului necesar insecticidelor să acţioneze şi săomoarecăpuşele.Transmitereadirectădelamamălafeţiafost demonstrată la câine, om şi cal. Transmiterea pe calealimentară a fost demonstrată, deocamdată, doar la pisică,priningerarealapteluiinfestat.ÎnEuroparezervorulcelmaimarealacestorspirochete îl reprezintămicile rozătoare, înspecial ariciul.Rolul zburătoarelor, în specialmierle şi fa-zani,estestudiatînprezent,celedouăspeciifiindsuspectatederăspândireabolii.Pânăacumnuis-aatribuitcâineluiniciunrolîntransmitereaboliilaom.Estebinedeştiutcătoţicâinii,indiferentdesex,vârstăşirasă,potfiloviţideaceastăboală,fărădeosebire;determinantăfi-inddoarzonaundeboalaesteendemicăşicuoprezenţăacăpuşelorridicată.La câine boala se manifestă după circa cinci luni de lamuşcătura infecţioasăacăpuşei.Spredeosebiredeceeacese întâmplă omului, la care boala debutează cu un eritem„migrator”ce pleacă de la punctul de fixare al căpuşei,primulşicelmaievidentsimptomcareaparelacâineesteşchiopătatul.Estevorbadeopoliartrităslabvizibilă radio-

logiccareafecteazăoaselecarpului,tarsului,alefalangelor,alearticulaţiilorspateluişi încheieturii.Articulaţiileafectatesuntcalde, dureroase, mărite în volum.Adesea artrita evolueazărapid,simptomeleregreseazăcu4-5zileînaintedeaapărea,dupăalteluni,înaltearticulaţii.Dupămulterecidivedeacestfelsepoatedezvoltaopoliartrităcronică,ireversibilă,carevalăsacâineleşchioppentrutoatăviaţa.Tulburăricardiace,hepaticeşirenale,spredeosebiredeceeace se întâmplă laom, suntgreudedepistat la câine în timpce,înprocentemici,potapăreaoseriedesimptomenervoa-seprecum:agresivitatea,epilepsia,paraliziaşichiarparaliziaunilateralăanervuluifacial.Diagnosticulsebazeazăînprincipalpeistoriculevoluţieibolii.Principalul semn al bolii este şchiopătatul sau tulburări demişcareasociateînfazainiţialăcufebrăşiapatie.Aceastaeste singurasimptomatologieşidoareaar trebui săconducăveterinarulspresuspiciuneadeborelioză.Concomi-tentcuaceastăbănuială,trebuieapelatlaexamenuldelabora-torpentruconfirmareabolii(pringăsireaanticorpilorspecificiboreliei).Odată confirmat diagnosticul, terapia constă în administra-readeantibioticedingenul tetraciclină,precumdoxicilinaşiamoxicilina. În majoritatea cazurilor, un tratament intens şiprelungit,decelpuţin30dezile,conducelavindecareabolii.Maigreuesteatuncicândboreliaesteprezentăînorganismdecâtevaluni,permiţândmicroorganismelorsăserefugiezeşisăseadăposteascăînţesuturileîncareacţiuneaantibioticelorestefoartescăzutăsaunulă.ConcluziaestecăboalaLymeestevindecabilămaialesdacăeste depistată în fază iniţială; din contră, o diagnosticaretardivăpoatecompromiteeficienţaacţiuniiterapeutice.(Traducere şi adaptare din Revista Diana-Caccia e Natura) a. Vlad

Căpuşele – un pericol

Boala Lyme

| Chinologie vânătorească

Maidanezi şi nu numai

Tema prezentă a consumat multe tomuri de hârtie, iar problema dulăilor fără stăpân se pare că

nu-şi află o rezolvare definitivă, deşi marele public detestă haitele care umblă prin oraşe sau parcuri şi care, mai recent, mănâncă cangurii din grădinile zoologice. Deci este evi-dent numărul impresionant de câini vagabonzi existenţi. Câteva zeci de persoane se adună, cheamă câte un reporter de la televiziune, probabil unica lor şansă de a se vedea pe ecrane, în schimb nu-şi dau seama cum sunt manipulaţi de câteva asociaţii pro-tectoare de câini comunitari, care primesc sume importante de bani, din care o bună parte intră în propri-ile buzunare. Aş veni cu un exemplu concret. Consiliul local al Munici-piului Oradea a adoptat o hotărâre de eutanasiere a comunitarilor, desigur urmată de vehemente proteste dirijate

din umbră, ba mai mult 5600 de per-soane din cei 200 de mii de locuitori ai urbei au semnat o petiţie în acest sens. Cred că era mai eficient dacă aceia care s-au străduit zile în şir, oprind oamenii pe stradă să semneze, s-ar fi apucat să adune excrementele iubiţilor maidanezi de pe trotuare şi din parcuri. Discutând cu una dintre organizatoarele campaniei de strân-gere a semnăturilor, i-am propus ca pentru iubiţii lor maidanezi fiecare semnatar să contribuie cu minim 100 de lei pentru noi adăposturi. Dis-tinsa iubitoare de dulăi mi-a răspuns că nu trebuie să mă distrez pe banii lor, deşi i-am demonstrat că suma de 560.000 lei ar ajuta la construirea de coteţe şi pentru hrană. Iată că atunci când aceşti voluntari sunt puşi în faţa unor contribuţii reale, căci cel mai uşor este să protestezi şi să nu faci nimic, se pare ca sensul problemei revine ca un bumerang. Dar pentru a demonstra că în afara comunitarilor există un însemnat număr de hoinari, aduc un exemplu concret. Anul tre-cut, la terminarea unei vânători cu grupa, am observat pe o mirişte doi dulăi puternici ce umblau cu botul în

pământ, căutând desigur vreun iepure ori alt vânat. I-am înconjurat şi, con-form legii, i-am împuşcat. Mirarea nu a fost mică, unul din dulăi avea o zgardă roşie la gât, deci era fugar dintr-un adăpost, ori poate intenţionat eliberat, să mai scape de ei. Aş mai da un exemplu mai recent. Acum câteva zile, am ieşit în lunca Crişului după nişte mentă şi plante medicinale, oca-zie în care port cu mine un baston cu o securice din lemn de stejar, care prin părţile noastre se vinde prin pieţe şi se numeşte focoasă, bună la drumeţii şi autoapărare, la nevoie. Trecând pe lângă o viroagă, m-am trezit atacat de doi câini, care sfâşiau o găină, luată cine ştie de unde. Noroc cu bâta, care şi-a făcut efectul. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă în locul meu era vreun copil, fără apărare. Ar fi putut sfârşi ca cel din Moldova de anul trecut, ucis de hoinari în capăt de comună. Unul dintre cei doi dulăi avea zgarda roşie la gât, dar a fugit scheunând prelung.

TITUS PINTEA

LA VÂNĂTOARE DE PREPELIŢE PE TIMP DE SECETĂ EXTREMĂ După o lungă aşteptare a venit în sfârşit şi mult aşteptata deschidere a sezonului de vânătoare de la mijlocul lunii lui gustar. Plin de elan şi nerăbdare, am plecat însoţit de un coleg din gru-pa de vânătoare, de cu noaptea în cap, în direcţia nesfârşitei câmpii a Bărăganului, pentru întâlni-rea cu frumoasele şi gingaşele prepeliţe. Ajunşi în fondul de vânătoare, exact când se lumina, am rămas amândoi surprinşi de liniştea totală din teren, adică absenţa chemărilor binecunoscute ale prepeliţelor. După vreo două ore de căutări neînce-tate pe o mulţime de mirişti, cu rezultate extrem de modeste, am oprit vânătoarea şi am luat drumul către casă. Discutând cu prietenul de vânătoare despre situaţia dată din ziua aceea, am concluzi-onat amândoi că, în mod cert, lipsa prepeliţelor din acel teren, care an de an ne-a oferit partide excepţionale la acest gen de vânătoare, are legătură cu seceta extremă din vara acestui an. Şi cred că aşa şi este deoarece am vorbit, ulterior, şi cu alţi confraţi de vânătoare care şi ei, la rândul lor, nu au reuşit să vâneze în aceeaşi perioadă decât câteva prepeliţe, pe nişte fonduri de vânătoare extrem de productive în trecut. Dacă, pe lângă secetă, mai

adăugăm şi distrugerea totală a sistemului naţional de irigaţii, care prin canalele pline cu apă, în tot cursul anu-lui, reprezenta în trecut o adevărată mană cerească pentru vânat, indiferent că vorbim despre vânat sedentar sau mi-grator, viitorii ani - care se anunţă şi ei secetoşi - cred că ne vor rezerva, din nefericire, aceleaşi rezultate modeste. Personal, consider că şi seceta aceasta reprezintă unul dintre numeroasele aspecte ale mult discutatei încălziri globale, creată de calicia omului, prin modul dis-tructiv de a interveni asupra naturii în ansamblul ei.

CLAUDIU OPRESCU


Foto: A.Manu

PROGRAM PROVIZORIUDE DESFĂŞURARE A MANIFESTĂRILOR HALIEUTICO–CINEGETICE CONSTANŢA – CORBU

25-30.09.2012


Ziua Data Ora Activitatea Responsabil Locaţie

I25.09.2012

Marţi

800 – 1800 Montarea Expoziţiei de Vânătoare Dr. ing. N. Şelaru Complex Expoziţional Constanţa

1200 – Sosirea participanţilor şi acreditarea delegaţiilor naţiunilor participante la CMPC

Ec. T. BentuEc. D. Voiculescu Hotel Central – Mamaia

900 – 1330 Şedinţa tehnică de tir vânătoresc şi antrenament Ing. E. Martiniuc Poligon Cumpăna

1430 – 1800 Manşa I a finalei de tir vânătoresc Ing. E. Martiniuc Poligon Cumpăna

2000 – 2200 Seară festivă de întâmpinare a oaspeţilor şi concurenţilor Ing. Fl. Cârstocea Camping Holiday – Mamaia


II26.09.2012

Miercuri

800 – 1800 A doua şi a treia manşă a finalei de tir vânătoresc Ing. E. Martiniuc Poligon Cumpăna

1000 – 1100 Defilarea echipelor şi deschiderea oficială a CMPCEc. T. Bentu

Ing. Fl. CârstoceaComplex Expoziţional

Constanţa

1000 Deschiderea Expoziției de Vânătoare Dr. ing. N. Şelaru Complex Expoziţional Constanţa

1000 Deschiderea Târgului de Vânătoare şi Pescuit Ec. D. Voiculescu Complex Expoziţional Constanţa

1200 – 1400 Organizarea unui prânz comun cu oficialii şi invitaţii de seamă din ţară şi străinătate

Ing. Fl. Cârstocea

1400 – 1900 Finala la apă cu câinii de aretDr. A. Duţă

Dr. ing.V. Talpeş Teren Năvodari

1400 – 1900 Finala hărţuitorilor de vizuină Ec. ing. D. Calciu Mangalia

1600 – 1900 CMPC – Şedinţa tehnică cu managerii echipelor participanteTragerea la sorţi a dispunerii pe sectoare a echipelor titulare

Ec. T. BentuIng. Fl. Cârstocea Sala acoperită „BALON”

– Corbu

1900 Banchetul de deschidere a CMPC Ing. Fl. Cârstocea Restaurant Melody - Mamaia



III 27.09.2012Joi

800CMPC – Şedinţă tehnică Tragerea la sorţi a grilelor de concurs – repartizarea echipelor în standuri pe sectoare şi distribuirea

pieptarelor

Ec. T. BentuIng. Fl. Cârstocea

Sala acoperită „BALON” – Corbu

800 – 11 30 Cea de-a patra manşă a finalei de tir vânătoresc Ing. E. Martiniuc Poligonul Cumpăna

800 – 1400 Finala de lucru pe uscat cu câinii de aret Dr. A. Duţă Teren Năvodari

800 – 1400 Finala câinilor hărţuitori de mistreţ Ec. ing. D. Calciu Mangalia

900 – Deschiderea zilei vânătorilor din România T. Oprea Camping Holiday - Mamaia

1000 CMPC – Primul semnal – intrarea concurenţilor în standuri – începerea perioadei de pregătire

Arbitru şef Corbu

1100 – 1400 Desfăşurarea Congresului AGVPS din România Acad. M.C. Isărescu Complex Expo Constanţa

1200 CMPC – Al doilea semnal – Începerea competiţiei

Arbitru şef Corbu

1430 Primirea membrilor Congresului AGVPS la sărbătoarea zilei Vânătorilor din România

Ing. T. Oprea Camping Holiday - Mamaia

1600 – 1620 Premierea finaliştilor de la Campionatele naţionale de tir vânătoresc şi de chinologie vânătorească

Acad. M.C. IsărescuDr. ing. N. ŞelaruIng. E. Martiniuc

Dr. A. DuţăEc. ing. D. Calciu

Camping Holiday - Mamaia

1630 – 1830 Masa oficială cu oaspeţii şi invitaţii de seamă din ţară şi străinătate

Ing. Fl. Cârstocea Camping Holiday - Mamaia


IV 28.09.2012Vineri

A doua zi de desfăşurare a CMPC Arbitru şef Corbu

630 – 1030 Vânătoare la prepeliţe cu oaspeţii vânători străini Dr. ing. N. Şelaru Teren Năvodari

V29.09.2012

Sâmbătă A treia zi de desfăşurare a CMPC Arbitru şef Corbu

VI 30.09.2012Duminică

1400 CMPC – Publicarea clasamentului oficial Arbitru şef Sala acoperită „BALON” Corbu

1900 Ceremonia de premiere şi banchetul de închidere a CMPC Ec. T. Bentu

Ing. Fl. Cârstocea Club Fratelli – Mamaia


Catalogată uneori în categoria voblerelor, alteori în categoria nălucilor, speciale sau pur şi simplu având o rubrică aparte,

conform denumirii, cicada e ca un com-promis ce poate aduce şansa de reuşită pescarului de spinning. O născocire cu destulă vechime pe buletinul de identi-tate, dar care a apărut mai mult pe piaţa de la noi doar de câţiva ani, însă care are din ce în ce mai mulţi adepţi. Confecţionată din metal, ca oscilantele, rotativele sau pilker-ele, şi având o înfăţişare realistă a peştişorilor pradă, aproape ca cea a voblerelor, ci-cada are o evoluţie aparte la acţionarea prin apă, ce îmbină din caracteristicile mai multor tipuri de năluci. De aseme-nea, pe spatele acestor năluci se află două-trei sau chiar mai multe găuri de prindere, în funcţie de lungimea nălucii. La prima gaură de fixare, adică la cea de lângă cap, evoluţia cicadei în apă este aproape liniară, respectiv cu vibraţiile cele mai slabe, iar apoi, pe măsură ce ne deplasăm cu fixarea pe firul de linie în celelalte găuri, vom obţine vibraţii din ce în ce mai accentuate. În felul acesta vom reuşi să stabilim dinainte vibraţia nălucii în funcţie de peştele căutat, dar şi de turbiditatea apei. Pentru avat, vibraţii mai mici, mai discrete, combinate cu o viteză de recuperare crescută, iar pentru celelalte specii de peşti, vibraţii mai ac-centuate. De asemenea, pe o apă mai tul-bure, vom alege fixarea pe găurile mai depărtate de cap, pentru ca năluca să aibă o vibraţie mai amplă, iar răpitorul să o poată percepe cu linia laterală.

Un alt mare avantaj al acestei năluci este că poate să coboare pe al-bia apelor adânci, într-un timp relativ scurt. Astfel, putem să tatonam, cu aju-torul cicadei, toată coloana de apa şi în larg, dar şi pe lângă maluri, atunci când apa are o adâncime bună. Se comportă bine atât pe apă stătătoare, cât şi pe apă curgătoare, având o bună stabilitate în curenţi şi anafoare. Deoarece e o nălucă ce coboară până pe albia apelor, pentru a evita cât mai mult agăţările în obstacole, în locul celor două ancore triple, cu care este dotată, putem să le montăm cu două cârlige duble (ancore duble), care se pot introduce direct în găurile de fixare a inelelor despicate ce susţineau ancorele triple. Cârligele duble le vom introduce în aceste găuri, astfel încât să fie orien-

tate cu vârfurile în sus. Cu toate că în acest mod sunt ceva mai multe rateuri, când peştele răpitor atacă nălucă, avem avantajul că există un risc mai mic de a o agăţa în obstacole. Nu trebuie să uităm faptul că, în funcţie de turbiditatea apei, trebuie să ne alegem şi coloritul cicadei cu care pescuim. Oricum, lucirile metalice, ce caracterizează această nălucă, reprezintă un atu în plus în atracţia răpitorului. Dacă la multe alte tipuri de năluci se ivesc reale probleme în a reuşi să le lansăm la distanţă, în special pe cele de dimensiuni mici, la acest tip de nălucă acest neajuns aproape nu mai exista. Uneori peştii răpitori atacă în larg, de-parte de mal, iar cicadele le putem lansa la distanţe apreciabile, chiar şi pe cele de dimensiuni mici. De asemenea, această nălucă se poate lansa foarte bine şi pe vânt. La cicadele de dimensiuni mici de 3,5- 4 cm se prind bine clenii şi biba-nii, iar la cele mai mari, de la 4,5 cm în sus, toate celelalte specii de peşti răpitori de dimensiuni mari. Acest tip de nălucă are un preţ rezonabil şi tocmai de aceea trebuie să ne achiziţionăm cicade de calitate, dacă dorim să avem rezultate bune la pescuit. Vă spun din experienţa proprie că sunt pe piaţă unele cicade aproape duble ca preţ faţă de multe altele, dar care merită fiecare bănuţ, deoarece calitatea designu-lui, dar şi a evoluţiei în apă, din punctul meu de vedere, sunt superioare. Cu menţiunea că pot fi şi partide de pescuit când peştii sunt exagerat de mofturoşi şi precauţi, este bine ca oricare pescar de spinning să aibă în trusă şi câteva cicade. Fir întins!

|tehnica pescuitului

Cicada - năluca hibrid

|doru dinEa


|Pescuit de sezon

“Asalturi” pe ape opace


|d.d.

C ăldura s-a mai ostoit în ultima vreme, iar soarele a coborât ştacheta

în termometre la cote mai rezonabile, fapt ce nu a putut decât să mă bucure. În această situaţie, puteam să pescuiesc şi în zonele deschise, adică fără umbră, şi să nu risc să fiu “bătut” în cap de soare, iar apoi să mă sting cu zile, ca un român de rând, în această perioadă, de tranziţie care, de aproape un sfert de se-col, nu se mai termină.Ajuns pe malul Jiului, con-stat cu stupoare că apa e destul de opacă şi n-ar avea motive să fie aşa, pentru că a plouat cu o săptămână în urmă, iar atunci a fost mai mult de-o stropeală. Râul e de o culoare verde intens, iar vizibilitatea e cam la o lăţime de palmă sub luciul apei. O situaţie

destul de neplăcută, ca să nu zic enervantă, cu toate că după primele lansări îmi mai revin puţin, deoarece pe fir nu se agaţă resturi de plante subacvatice sau alte mizerii, semn că această culoare e dată numai de suspensiile fine.Încerc cu câteva năluci, la vărsarea râului Amara-dia în Jiu, dar constat cu amărăciune că adâncimile sunt mici şi nu mai sunt zone cu praguri, ca în tre-cut. Întind pasul în amon-te până ajung în spatele combinatului. În dreapta mea, observ pe luciul de apă, pe o zonă întinsă o mulţime de cercuri. Iniţial cred că sunt pescăruşii sau micuţele egrete albe, ce mai săgetează uneori oglinda apei în atingeri delicate, dar când iau seama mai bine, observ că sunt atacurile unor peşti.

Pentru că apa e destul de opacă, montez în capătul liniei o rotativa nr. 2, cu paletă tip “unghie”, şi în-cerc să ademenesc peştii ce au o activitate frenetică. Plimb năluca, şi la adân-cime şi spre suprafaţă, dar nu am nici un atac, timp îndelungat. Cu toate că nu observ ce specie de peşti atacă la suprafaţă, îi văd că nu sunt de talie mare şi, de aceea, schimb rota-tiva cu altele nr.1, şi apoi nr. 0, tot argintate dar, din păcate, tot fără rezultate. Montez, pe firul de linie, şi câteva cicade argintate de 3,5 şi 4 cm, apoi câteva voblere tip “fat”, de 3,5 si 4 cm, dar tot fără rezul-tate. Nu am nici un atac, cu toate că apa aproape ca fierbe. După încă câteva încercări, montez pe fir un vobler “minnow” cu bile, ce are adâncimea de evoluţie între 0,2 şi 0,4 m, într-un superb colorit ho-

lografic auriu cu roşu. De la primele lansări am şi primele atacuri, după care urmează şi capturile de cleni. Nu sunt exemplare mari, au între 100 şi 200 g bucata şi, foarte rar, mai pică şi câte un avăţel până în jumătate de kilogram.Ca mod de evoluţie a nălucii, observ că atunci când o recuperez liniar nu prea e atacată, dar am re-zultate foarte bune când, cu lanseta orientată înainte şi cu vârful aproape de luciul apei, execut recuperarea,

când cu viteză mică, când m e d i e , mişcând vâr-ful lansetei stânga-dreap-ta, dând ast-fel nălucii mişcări de sla-lom, de evi-tare a peştilor răpitori; cu toate că apa e încărcată cu suspen-

sii, acesta e modul cel mai prinzător de evoluţie a nălucii.Prind, în câteva ore, peste o sută de cleni, bineînţeles toţi eliberaţi. Cu toate că di-mensiunea exemplarelor a fost mică, au compensat pe deplin cu numărul năucitor.Ca o concluzie este fap-tul că în pescuit nu există reguli stricte şi spun aceasta deoarece clenii atacă nălucile, de obicei, pe ape limpezi sau cu o turbiditate foarte mică, în schimb, la această partidă, cu toate că apa a avut o turbiditate crescută, au fost neaşteptat de activi şi au organizat adevărate asalturi la suprafaţa apei asupra peştişorilor pradă, dar şi a unui anumit tip de nălucă pe care am avut norocul să o încerc.



|tehnica pescuitului

UNDE PESCUIM ?

-Celmaibineestesăpescuieştilângămal!acolosehrănescînmodnaturalpeştii!vorspuneundiţarii. -Ba celmai avantajos este să pescuieşti câtmaidepartedemal,înlarg,acolopoţigăsipeştiimari!vorspunelansetiştii.Pescariipasionaţi,carepescuiescatâtcuundiţelecâtşiculansetele,vorvenicuargumentecăpeştiisehrănesclângămal,darşiînlarg,preferândgropanele,pragurile,locurilecusubstratdinpământnegrutareşicurat,fărămâl.Peştii „colindă” sub şi printre rădăcinile sălciilor bătrânepletoasecareating luciulapeicu ramuriledepecarecadinsecte. Dincelescrisereiesecăpeştiiîşicautăhranapre-tutindeniînbaltă,darpescariiîipotchema„lamasă”prinnădireacoloundedoresc,undiţariilângămal,lansetiştiiînlarg,nădindcubărcuţeteleghidate,semnalizândloculnăditcu balize, plasândmomeli departe demal şi revenind cufirelelansetelor. În judeţul Călăraşi sunt două bălţi vecine. Într-ovreme,peştiidinbaltamaimicăeraufurajaţicuspărturădeboabedeporumb,ştroturidefloareasoarelui,tărâţedegrâuşiorz,crapiiajungândlagreutăţişidimensiunimari. Pazniculbălţiipleca înfiecarezi, înzori,pefirulapeicubarcaîncărcatăcufurajeşi,dinlocînloc,descărcaculopata,iarpeştiiîlurmăreauarătându-şicoamele.Cândpazniculajungealadigulcaredesparteceledouăbălţisurori,încarcăolopatăcufurajeşioaruncaînbaltamare,lanumaiunmetrudemal,subosalcie,undeapaeraadâncăşiapoiîşivedeadealelui.Nul-amvăzutniciodatăpescuind.Probabilofăceadupăceplecautoţipescariisauînaintedeavenişitareeramcuriossăştiuceefectareasuprapeştiloraceastănădireciudată.Şiiatăcă,într-ozidinlunaluiGustar,l-amîntâmpinatpecelce-mistârnisecuriozitateaşi l-amrugatsă-midezvăluiemareleluisecret. Pazniccorect,drept,cinstitşialtruist,m-a invitatlaopartidădepescuitunicăînfelulei,dupăcetoţipescarii

plecaserăacasă. Soarele înce-puse să coboare întredealurile ce se ve-deau departe, valurile”meşterite” de brizaînserăriiscânteiaupen-truultimadatăînziuaaceea,iar“amfitrionul”nuvenisesubsalcie,laloculîntâlnirii. Dariată!aapărutcaoumbră,s-aaşezatpemalulapei,mi-afăcutsemnsămăaşezşieu,sănuvorbescşisănumămişc,dupăcareascosdinbuzunarorolăcunylongrosdecareagăţaseuncârligcudouăboabedeporumbînlapteşi o bucăţicămică de plumb şi numai după cinciminutel-amvăzut“luptându-se”cuuncrapuriaşcaretrăgeafirul.Pescarulîlstăpâneasauîllăsasăobosească,lăsându-lliber,făcându-misemnsănuvorbescşisănumămişc,iarpesteunsfertdeorăerastăpânulunuicrapdepeste10kilograme,spremareameauimire. Atunciamînvăţatcăpeştiisehrănescacoloundeîicheamăpescarul,lamiculdejunsaulacină.Acoloamprinscelmaimarepeştedinviaţameadepescardepânăatunci,uncrapde14kg.Mi-amdatseamacăpazniculainfluenţatcunădirealuiciudată,launmetrudemal,succeselemelelapescuit.Peştiiaşteptauhranaoferităşigăseauşimomelileagăţatedefirelelansetelormele.Dimineaţaamfostpebaltă.Pestepuţintimp,cândsoarelearăsăritsemănândpulberedeaurpesteluciulapei,auînceputsăpoposeascăautoturismedincareaucoborâtpescarigălăgioşi, alergândapoi să-şiocupelocurile preferate şi, nu pestemult timp,mijlocul bălții aînceputsăfie“bombardat”cunăditoarelelansetelor.Amprivitspreloculîncarepescuisem…iaracoloeralinişteşipace!..

|Valentin Maliciuc

Ilustrația M. Ionescu


|MaC

Probail nedescoperită încă şi, în acelaşi timp, insuficient cunoscută, Bâsca Mare, oferă condiţii excelente de pescuit la păstrăv pasionaţilor pescari la muscă

artificială sau la rotative minuscule.

De îndată ce se aşterne pe plaiurile Buzăului, în punctul Paltinu Unguresc, Bîsca Mare îşi poartă apele pe parcursul a 27 de km, până la confluenţa cu Bâsca Mică, la Varlaam. Afluenţii pricipali, Tisa, Tămăşoiu, Patacu şi Bâsculiţa, aduc un plus de ape cursului principal, asigurând un debit suficient pen-tru dezvoltarea şi menţinerea populaţiei piscicole, alcătuită în principal din păstrăv indigen şi lipan. zona păstrăvului indigen începe imediat în amonte de Varlaam şi continuă până la cantonul Bâsculiţa, pe o porţiune de circa 15 km. Graţie condiţiilor de configuraţie, adâncime şi pantă a albiei, zona lipanului este intercalată în zona păstrăvului, începând din dreptul cantonului silvic Bâsculiţa

şi mergînd spre amonte, până mai sus de cabana silvică Coceanu, pe o porţiune de circa 2 km. Amon-te de cabana Coceanu şi până la Paltinu Unguresc, alţi circa 3 km, păstrăvul indigen este în drepturi depline, profitând de condiţiile excelente de habitat oferite de valea Bâştei Mari. În această porţiune, valea coboară mult faţă de nivelul drumului forestier, fiind mai greu accesibilă. Liniştea lo-curilor, favorizată de accesul dificil la apă, promite capturi ce vor stârni admiraţia şi chiar invidia cole-gilor de breaslă. Această zonă oferă o invitaţie pen-tru muscarii ce caută locuri mai izolate, care necesită mai mult efort pentru a le explora, dar oferă şi satisfacţii pe măsură, o adevărată provocare pentru cei ce caută cu adevărat pistruiaţii ascunşi în unde.Bâsca Mare abundă în locuri de pescuit cu bolovani ce stau cu îndrăzneală în calea undelor, alternând cu porţiuni cu bulboane adânci urmate de întinsuri provocatoare. Aici fauna de nevertebrate acvatice este variată, oferind un meniu bogat păstrăvilor

ce se remarcă prin coloritul nuanţat al corpului şi strălucirea “pistruilor”. Se poate pescui atât la muscă artificială, cât şi la rotative, în funcţie de configuraţia albiei şi locurile specifice pe care le întâlnim de-a lungul firului apei. Experienţa şi îndemânarea personală pot face diferenţa în ade-menirea pistruiaţilor, iar cutiuţele cu muşte, nimfe, streamere şi rotative nu pot face altceva decât să încline, odată în plus, sorţii spre o reuşită deplină a partidei de pescuit. Bâsca Mare ar pute fi provocarea pentru închiderea sezonului la păstrăv din acest an sau punctul de pornire pentru sezonul anului viitor.Pentru cazare putem găsi în zonă condiţii agreabile de confort şi odihnă. Cabanele silvice Vadu Oii şi Coceanu, alături de pensiunile Montana şi Varlaam sunt doar câteva dintre variantele pentru care putem opta. Informaţii suplimentare puteţi găsi la Ocolul silvic Gura Teghii din localitatea cu acelaşi nume. Fir întins şi muşte săltăreţe!

PĂstrĂVi la POalElE PEntElEului

Pescuit la pãstrãv pe Bâsca Mare



|Pagina muscarului

Periplu maramureşan

|titus pintea

Providenţa mi-a mai dat o şansă, pentru mine un dar deosebit de a-mi purta varga de muscă pe apele bătrânei Marmaţii, melea-

guri dragi ale prunciei. În noaptea di-naintea plecării, ceasul parcă stătea pe loc şi, la prima geană de lumină, umpleam maşina cu cele de trebuinţă pentru vreo trei săptămâni. Zorii lui cuptor prevesteau o zi toridă, aerul cald, nemişcat de vreo pală de vânt, era parcă îmbâcsit de praful urbei. Dau bice cailor mecanici şi mă-ntind la drum prin larga câmpie a văii Ierului apoi, după vreo două ceasuri de drum, vad cursul molcom al Someşului de pe înaltul pod de la intrarea în Satmar. Nu zăbovesc şi-n alte două ceasuri urc ser-pentinele adânci ale Gutâiului. Din pădurea de brazi, pâcle de aburi, albe şi zdrenţuite, purtate de vânt, se ridică înalte. Fac un popas scurt şi respir cu nesaţ aerul îmbibat cu iz de răşină. În faţa mea, un izvoraş clădit de harnice mâini susura încet, îmbiind drumeţul la o gură de apă. Umplu paharul cu seva vieţii şi sticla se abureşte în răcoarea dimineţii. În stânga mea văd falnica Creastă a Cocoşului de pe Munţii Gutâiului, ce-au fost casă şi masă pentru haiducii care luptau pentru liber-tate. Încep coborârea de cealaltă parte a muntelui şi-n dreapta mea sticlesc apele argintii ale Marei, râu de legendă şi istorie. Apoi, în scurta vreme, ajung în Ocna Şugatăgului, venit să-mi tratez rugina din oase, adunată de decenii de prin văile şi pâraiele munţilor. După vreo trei zile, che-mat de tainice îndemnuri, îmi plănuiesc o ieşire cu varga de muscă sus, spre apele de sus ale Cosăului, de la Budeşti în amonte. Râul vijelios, dar scăzut în ape, îmi oferă doar câteva locuri ce ţin păstrăvi. Mă întâlnesc cu o veche cunoştinţă, ce-mi proorocise anul trecut, cu glas molcom, „Că-i reveni iar, că te-a trage inima.” Mă opresc lângă un şugag de apă, cu spinări iuţi, şi pun musca de culoarea aramei şi perucă ciocolatie, o port uşor pe luciu până sub malurile rupte de viitură, din primăvară, şi-n clipa când mă gândeam să plec devale, un păstrăv frumos sare fulgerător şi-mi întinde şnurul, apoi vine, în câteva volte, la minciog. Îl iau uşor şi-l pun pe iarba îngreunată de mărgelele de rouă. Stă cuminte, pompând din opercule, apoi îl aşez într-o trocuţă de apă, dintre doi bolovani, de unde dispare cu o zvâcnire de coadă, înghiţit de şuvoiul rece. Cobor spre

valea de jos a râului până spre Corneşti şi, mai devale, spre Fereşti, dar râul n-are decât cleni ageri şi lunguieţi ce sar nebuni la potârnichea deschisă şi la musca cizma-rului, schuster, cum se mai numeşte în Ar-deal, corp roşu, aripi negre şi câteva bar-bule în perucă tot neagră. Soarele, ridicat binişor, mă-nţeapă cu suliţe fierbinţi şi mă-ndeamnă spre casă, unde un simpatic medic balneolog, hiperpoderal, mă sfătuieşte să mă feresc de ... mediul umed. Îmi dau seama că am în faţă un semen care nu ştie ce-i sănătatea, dar simt că, după cei câţiva kilometri calcaţi în cizme - şold printre bolovanii albiei, am primit un ma-saj natural binefăcător. Râul mi-a oferit cleni aprigi, lunguieţi, cu aripioare parcă mai roşii, trimişi în undele Marei să mai crească. Fac două zile de repaus, cu plimbări prin pădurea Crăiasca-rezervaţie protejată, căutând, după ploaia de deunăzi, hribi ori gălbiori, ce-mi oferă o masă delicioasă. Apoi plec spre tainele de sus ale Marei. Râul, cu debit bunicel şi ape limpezi, cu volburi ori troci mai liniştite, cu spinări de şuvoaie numai bune de li-pani, undele vijelioase îmi dau puteri şi speranţe. Îmi fac varga şi-ncep pescuitul, spre amonte de la podul din Hărniceşti, lansând la „scurt” şi controlând musca din

vârful vergii. Am un baxman la săltătoare şi o furnică de brad la capătul forfacului, de 0,12, suficient pentru talia peştilor din râu. Dar cum vorba că „socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, dintr-o spinare de apă, un cavaler cu flamura lată, deschisă în undele iuţi, îmi pleacă cu mus-ca de la săltătoare legată în grabă ...De emoţii mai scot un baxman, mâna îmi tremură şi nu prea nimeresc ochetul cu firul de 0,12, dar mă aşez pe un bolovan şi leg sigur musca. Deşi e luna lui cuptor, în zori sunt doar 12 grade Celsius şi-mi văd aburii respiraţiei. Apa se frânge uşor, după răpăiala din noapte, căzută sus, în munte, dar îi numai bună pentru muştele umede. Schimb oferta şi pun o muscă de arin la capăt şi o potârniche deschisă la săltătoare. Umblu atent printre bolovanii enormi, dar alunecoşi, albia ascunzând printre aceştia capcane periculoase, în care o căzătură se termină la chirurgie, mă sprijin de-o bâtă groasă, aflată pe mal şi, uşor, trec valea spre malul cu apă de peste un metru. Lan-sez sub umbra unei sălcii şi, dintre crengile aduse de apă, fixate de mal, îmi sare un păstrăv frumos, apoi, mai puţin devale, pe un şuvoi întins, mai adun doi pistruiaţi, toţi retrimişi în unde. De pe malul opus mă priveşte un cocon de maramureşan, de

Foto:T. Pintea


SEPTEMBRIE 2012

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAVORABILE PESCUITULUI

FAZA LUNII

SOARER A

1 2 3 4 5 6 7 8 9 1011121314151617181920212223242526272829 30

SDLMMj VSDLMMjVSDLMMjVSDLMMjVSD

6.210.291.182.052.473.264.084.575.390.191.072.012.503.464.375.296.250.361.242.112.573.444.360.090.542.013.054.075.066.09

12.036.127.017.478.299.089.49

10.2711.117.037.528.419.37

10.2611.1912.0012.496.177.047.518.369.24

10.166.317.398.449.51

10.4911.3712.28

17.4912.5613.4514.3115.0915.4816.3117.0917.5112.4113.2914.2315.1916.1117.0217.5118.4913.0213.4714.3515.2116.1117.0312.1613.2114.2915.3416.3917.3118.27

-18.4119.2720.1920.5721.4622.2723.25

-19.2120.1320.4721.3622.1122.4923.31

-18.4619.2920.1621.0422.19

-19.0120.0820.5121.4622.0922.5423.37

6.47

6.56

7.03

7.12

19.39

19.24

19.13

18.58

P.P.

L.P.

U.P.

L.N.

vreo zece ani, ce pescuia cu o vargă de alun, prăjită tradiţional, semn că-n familie mai are înaintaşi. Prietenia se leagă repede. „Cum iţi zice ficior ?” „Pătru”, zice scurt şi grav. Merge de vale şi observ că pescuieşte exact unde-s păstrăvii şi lipanii. Mă impresionează gestul său de a retrimite pe cei mărunţei, cum zi-cea, să mai crească, şi-mi aduc aminte că am cunoscut un pescar de muscă ce purta la brâu o trăistuţă, în care punea păstrăvii legali, şi-n spate, sub vestă, altă traistă pentru cei mărunţi ... Pătru primeşte de la mine două muşte bune, alese de el din cutie, şi pleacă de vale, demn, aşa cum cred că-i firea lui de maramureşan cinstit. Petrec o zi de repaus şi-mi programez o partidă de cleni mari, mai jos de Berbeşti, dar aflu zone întinse de râu, măcelărit de excavatoare ce sapă, fără nici un drept, în cursul apei, distrugând tot ce natura a aşezat de veacuri. Se pare că primăriile locale n-au aflat încă de autorizaţii ori de Garda de Mediu. Poate află şi unii şi alţii. În final, aflu o zonă cu cleni, toţi ascunşi sub maluri spălate, pline de rădăcini. Schimb varga şi montez una de clasa 5-6, de 280 cm, un şnur Rio Gold, ce zboară uşor la peste douăzeci de metri, dar nu-i trebuinţă. Aşez muştele umede pe sub sălcii şi am un atac foarte dur. Scot un clean aproape de kil, care, obosit de drillul lung, se lasă moale în paletă. Petrec alte două zile de odihnă, pe una prin muzeul Maramureşului, alta pe la prietenii din Sighetul copilăriei mele, trec pe lângă liceul, unde câţiva ani am lustruit băncile bătrâne, apoi mă duc spre malul Izei, sub muntele So-lovanului. Un telefon mă invită spre valea Săpânţei şi accept, fără să mai stau pe gânduri. Dimineaţa trec iute pe lângă cimitirul vesel şi aflu cu stupefacţie că este administrat de un străin. Oare nu-i un patrimoniu naţional?Răspunsul trebuie sa vină ferm de la Guver-nul român. Urc, amărât de vestea aflată, spre izvorul Borcuţului, cândva bine amenajat şi cu păstrăvărie. Aproape de camping, de pe un pod de lemn, scot doi curcubei mari, hapsâni, aproape de 30 cm, la furnica roşie. Mă duc până-n cascada cea mare din care îmi sare un indigen junior. Din munţi coboară şiruri de peridocuri, încărcate cu buşteni enormi de fag, şi nimeni nu-i întreabă de acte ori de lege, marile transporturi făcându-se sâmbăta ori duminică seara. Nu-i treaba mea dar.... Închei partida pe Săpânţa seara, la un foc mărunt, frigând cei doi curcubei, unica specie de salmonide pe care nu o eliberez. Înveliţi în folie, încărcaţi cu muguri de brad, sare, puţină margarină şi cimbrişor, cei doi iridei mi-au răsplătit, oarecum, necazurile zilei. Sincer, preferam doi indigeni mari, dar liberi. Mai petrec două zile de odihnă şi plec la drum mai lung, până pe Vişeu şi Vaser, unde aflu că-s şi zone prohibite, dar nici o tablă avertizoare, aşa cum s-ar cuveni. Apa-i oricum sărăcită faţă de ce-a fost cândva, pescuiesc aşteptând vreun controlor, dar pace. Am numai un lipănaş, retrimis rapid, şi văd şi aici instalată civilizaţia... peturilor. Mai insist, doar de dragul viespei tradiţionale de Vaser, care-mi aduce un indigen, luat din mijlocul râului, mult mai sus de Vişeu, unde am mers perpedes vreun ceas bun. Revin, mulţumit că n-am bătut drum degeaba, dar am avut bucuria reve-derii locurilor vechi. Aflu că pe Ruscova nu-i de mers, aşa că-mi plănuiesc o partidă la vărsarea Izei, în Tisa, de vale de Sighet. Pun muşte mari şi umede, una făcută din păr de căprioară, model irezistibil, lestată pe tijă cu aţa de plumb, muscă ce-mi aduce în strună cleni mari din ape adânci de peste doi metri, pe care-i scot, spre stupefacţia a doi amici scobărari ce sufereau vizibil privindu-şi juvelnicele goale. Dar ăsta-i pescuitul. Speram vreo lostriţă, aşa ca-n amintirile de licean când, fără să vreau, am prins una de peste trei kile, în anii '50, la o lingură de tablă. Alte ape erau pe vremu-rile vechi! Mai am două zile de sejur şi tratamente şi vreau să în-chei cu-n alt pescuit de seară, pe Mara, partidă ce-a fost plăcută cu surprizele-i oferite de râul milenar. Am mai luat câţiva pistruiaţi juniori şi-un lipan la 30 cm, toţi retrimişi pentru revederea de la anul, de-o fi să fie. Sejurul se termină şi-un scurt popas la Hanul Haiducului, apoi plec, parcă mâhnit, ori de câte ori părăsesc Marmaţia, coborând spre ţara de jos a Crişanei.

Atenție la ora de varăoCToMBRIE 2012

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAVORABILE PESCUITULUI

FAZA LUNII

SOARER A

1 2 3 4 5 6 7 8 9 1011121314151617181920212223242526272829 3031

LMMj VSDLMMjVSDLMMjVSDLMMjVSDLMM

6.510.571.392.182.513.274.074.525.390.351.292.243.294.155.056.080.591.442.313.184.095.056.130.020.491.181.561.342.163.140.08

13.016.387.167.548.319.119.47

10.3111.297.198.159.07

10.0510.5611.4912.356.427.248.108.589.54

10.4911.525.015.476.216.596.367.158.195.52

19.0513.2113.5814.3715.1215.4916.2717.1517.5613.0213.5414.4915.4716.4217.3118.2513.2114.0914.5615.4316.3617.3618.2911.4712.2513.0113.5413.3414.5615.4212.24

-19.0119.4920.2120.5421.2922.1122.56

-19.4420.1821.0521.5322.4723.39

-19.0519.5420.3521.2922.1723.18

-17.2718.0418.4219.1619.2120.43

-18.08

7.22

7.31

7.40

6.49

18.43

18.31

18.19

17.10

P.P.

L.P.

U.P.

L.N.

(se schimbă ora)

Vânat...oare ?ORIzONTAL: 1) Unii care stârnesc numai râsul. 2) A pune sub semnul lui oare – Opusul nasului! 3) Scoase din bait! – Cap de jder! – Cap sec! 4) Cruda la vânatoare. 5) 2,3 potârnichi! – Atacat de haita. 6) O vorba, ca de la vânator la vânator – Luate din grup! 7) 37 vânatori! – Vânator înaripat cu sageti divine. 8) Atinsa de buzele alesului. 9) Negru ...de foc – Talent (fig.). 10) Însumi – ...Alt vânator înaripat.

VERTICAL: 1) Bat la timp, cu precizie. 2) Înca un vânator înaripat – Spus la durere. 3) Cura de radacini! – 2, 3 pusti! 4) Votanta. 5) Vorbareti – Nemaivazut. 6) Primele din haita! – Superiori-tatea vânatorului. 7) Pantalon strâns pe picior. 8) Masa ...vânatoreascã – Mester în executie. 9) Baza de calarie – Trasurica pe douã roti. 10) Scoaterea din rând.

Ion MIHAIU

Dezlegare VPR August: APARATA-LS-NAS-GRADAT-AT-ARA-STA-GRAVATA-RT-RAR-MATCA-ATASATA-TD-M-TAT-CL-R-AMARAT-AVA-ATA-APRIG-AGATA-AGII

1

1

4

4

2

2

5

5

3

3

6

6

7

7

8

8

9

9

10

10


Redactez studii de specialitate privind gestionarea durabilă a vânatului. Tel. 0770455079

Mica publicitate

Pune la dispoziţia vânătorilor următoarele categorii de căţei :

• ofemelădinrasacopoislovac,învârstăde5luni,lapreţulde 750 lei; • 2femeleşi3masculidinrasabracgermancupărscurt,învârstă de 7 săptămâni, la preţul de 500 lei.

Preţurile includ TVA. Juvenila este dehelmintizată şi vaccinată de două ori, iar căţeii dehelmintizaţi şi vaccinaţi doar împotriva parvovirozei. Căţeii provin din părinţi selecţionaţi, folosiţi cu rezultate bune la vânătoare. Dintre reproducători este scoasă la vânzare: •ofemelădelimierhanoveran,folosităînteren,învârstăde 7 ani. Doritorii se pot adresa pentru achiziţii sau eventuale prenotări, precum şi pentru alte informaţii, d-lui Dumitru Teodor, la tel. 021.270.80.60 sau 0767.817.908.

CANISA CERNICA

SC SURAKI SRL, producător autorizat conform legislației europene în prelucrarea cărnii de vânat, este interesată în achiziționarea vânatului mare în carcasă, destinat producției de mezeluri, comercializate sub marca “TOLBA VâNăTORULUI”. Oferim posibilitatea încheierii de contracte pe termen lung.

Detalii la numerele de telefon 0752 525 142 sau 021 411 62 30

E-mail: [email protected] sau [email protected]

www.suraki.ro

Date post:	28-Jan-2017
Category:	Documents
Upload:	vukien
View:	222 times
Download:	1 times

Re vist a Na Ţ io nală d e V ână t o are şi P escuit Spo r tiv

Documents