1
RAPORT
asupra cercetării științifice
în Universitatea SAPIENTIA
2016–2017
Aprobat prin decizia Senatului nr. 2098/2018.03.27
2
Prezentul raport a fost întocmit pe baza datelor încărcate de către cadrele didactice ale universității în
sistemul de evidență SOIPC, respectiv pe baza datelor și indicilor științifici internaționali privind
rezultatele științifice universitare (publicații, citări, clasamente etc.) obținute de pe paginile Web of
Science, Google Scholar Citation, Academia.edu, ResearchGate și Webometrics.
1. Publicații științifice
Am luat în considerație datele cadrelor didactice cu funcția de bază la Universitatea Sapientia
introduse în sistemul de evidență, până la data de 20 martie 2018; 193 cadre didactice: 70 –
Facultatea de Știinte Economice Socio-Umane și Inginerești Miercurea Ciuc; 90 – Facultatea de
Științe Tehnice și Umaniste Târgu-Mureș; 33 – Facultatea de Științe și Arte Cluj-Napoca. În mod
similar metodologiei rapoartelor din anii precedenți, centralizarea publicațiilor științifice este
definitivată pentru anul 2016, iar totalizarea pentru 2017 va fi încheiată în raportul pentru perioada
următoare.
În legătură cu încărcarea datelor și funcționarea sistemului de evidență SOIPC în prealabil
menționăm următoarele:
Ca rezultat al dezvoltărilor sistemului SOIPC din anii precedenți, realizate în colaborare cu
Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste Târgu-Mureș, au fost implementate în sistem numeroase
funcții și atribuții noi. Dintre acestea evidențiem posibilitatea de importare/exportare (în format
BibTex și RIS) a publicațiilor în și din diferite baze de date internaționale, inclusiv în și din Baza de
Date a Publicațiilor Științifice Maghiare (MTMT).
Datorită diversității modificărilor în sistem, precum și a neregularității etapelor de implementare ale
acestor dezvoltări, din păcate, chiar și în zilele imediat premergătoare ale termenelor limită de
încărcare, ne-am confruntat cu unele probleme de funcționare a sistemului. Cu toate că le-am putut
rezolva prompt, pare evident că o testare prealabilă mai cuprinzătoare – din partea mai multor cadre
didactice și colegi din administrație – ar fi ajutat mult la remedierea lor mai rapidă, într-o perioada
optimă, înaintea încărcărilor.
Experiențele legate de introducerea sistemului de evidență SOIPC în anul 2010 ne atrag atenția că
dezvoltările planificate pentru perioadele următoare, la fel și generalizarea utilizării sistemului la
nivelul întregii universității, presupune ajutorul cadrelor didactice, al șefilor de departamente,
respectiv al decanilor. Menționăm că și în perioadele de testare ale dezvoltărilor precedente i-am
rugat pe colegi să intre în sistem, să încarce date, să descarce diferite statistici și să semnaleze
problemele întâlnite către Institut. În pofida acestor solicitări repetate, am primit feedback-uri
aproape exclusiv în zilele imediat premegătoare (dar mai degrabă după) termenelor limită. În această
ordine de idei trebuie remarcat că majoritatea acestor probleme ar fi putut fi rezolvate prin simple
îndrumări prin telefon sau e-mail, iar celelalte mai complexe, au fost transmise imediat firmei, fiind
remediate și acestea în cel mai scurt timp.
La fel cu alte sisteme similare de evidență online, nici SOIPC nu poate fi perfecționat, decât dacă
utilizatorii au o atitudine constructivă față de această sarcină, îl folosesc și îl testează cu bună
credință. Alte condiții a funcționării corespunzătoare sunt însă investiția sistematică în dezvoltare,
3
precum și personalul pregătit pentru administrarea și întreținerea unui asemenea sistem
(informaticieni, operatori bază de date, bibliotecari).1
Sperăm că, în pofida dificultăților de început, în perioada următoare vom realiza o colaborare mai
constructivă între Departamentul de Cercetare și Granturi (DGC) și decanate, care va demonstra că
încărcarea sistematică și precisă a datelor în sistem, precum și verificarea lor exigentă de către șefii
de departamente și decani, sunt nu numai în interesul universității, ci în același timp și în beneficiul
tuturor utilizatorilor.
Centralizarea datelor încărcate în sistemul de evidență SOIPC
Centralizarea a fost efectuată de către DCG pe baza statisticilor primite de la departamente, având
în vedere faptul că până la data stabilită nu am primit statisticile solicitate de la facultăți (tabelele
trimise ulterior de către Facultatea de Științe și Arte din Cluj au fost luate în calcul). Nu am primit
date de la următoare trei departamente: Departamentul de Științe Sociale (Facultatea de Știinte
Economice, Socio-Umane și Inginerești Miercurea Ciuc), Departamentul de Inginerie Electrică și
Departamentul de Lingvistică Aplicată (Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste, Târgu-Mureș).
Pentru a putea face o totalizare a publicațiilor la nivelul universității am descărcat și datele acestor
departamente însă, atragem atenția că acestea nu au fost verificate de către șefii de departamente.
Necesitatea controlului datelor la nivelul departamentelor poate fi justificată și prin diferențele
observate dintre datele încărcate în SOIPC și statisticile trimise de către șefii de departamente. Dacă
le comparăm rezultă că în urma verificării datelor aproape toți șefii de departamente au efectuat
modificări, corecții, adăugiri la datele încărcate, cele mai multe dintre acestea fiind referitoare la
încadrarea publicațiilor și conferințelor în diferite categorii.
În această ordine de idei menționăm că potrivit datelor centralizate pe baza tabelelor primite de la
departamente, pentru perioada 2016–2017 cadrele didactice ale universității semnează 87 publicații
în reviste cotate ISI, însă în sistemul SOIPC sunt încărcate numai 80. Același lucru îl putem observa
și la alte categorii de publicații.
Tabel 1
Diferența dintre numărul publicațiilor încărcate în SOIPC și
cel verificat de către șefii de departamente ISI BDI Articole apărute în alte
reviste din străinătate
Articole apărute în alte
reviste din străinătate
Încărcat în
SOIPC Corectat de șeful
de departament
Încărcat în
SOIPC
Corectat de șeful
de departament
Încărcat în
SOIPC Corectat de șeful
de departament
Încărcat în
SOIPC Corectat de șeful de
departament
49 54 51 46 8 30 19 5
31 33 86 78 15 42 28 6
80 87 137 124 23 72 47 11
1 Ex. Departamentul de Baza de Date a Publicațiilor Științifice Maghiare (MTMT) al Librăriei Academiei de Științe
Maghiare are 15 angajați de specialitate: informaticieni, bibliotecari, manageri de proiecte, asistenți etc.
https://www.mtmt.hu/munkatarsak
https://www.mtmt.hu/munkatarsak
4
Introducerea și încadrarea corectă a datelor cade în responsabilitatea cadrelor didactice. Evidențiem
totodată că în pofida faptului că prin recentele dezvoltări am implementat în sistem funcții de filtrare
ale erorilor, observăm că și în continuare întâlnim multe date înregistrate în mod imprecis sau
incomplet. Rugăm cadrele didactice să consulte ghidul de încărcare, și să fie mai atente în încadrarea
publicațiilor în diferite categorii și, să-și corecteze datele proprii retroactiv. Sistemul semnalează
aceste greșelile cu diferite culori (galben și negru) și nu le ia în considerație (nu apar în statistici),
până nu au fost corectate.
Pentru anul 2016 numărul publicațiilor semnate de cadrele didactice ale Universității Sapientia a fost
de 409 lucrări științifice, ceea ce înseamnă în medie 2,11 publicații per cadru didactic. Calculând
pe întreaga perioadă 2016–2017 media este de 1,88 publicații per cadru didactic. Aceste date prezintă
o regresie ușoară față de media perioadelor precedente (pentru anul 2015 media per cadru didactic a
fost 2,39, iar pentru anul 2014 a fost 2,42), însă este foarte probabil că această tendință se explică
prin faptul că nu toate publicațiile au fost încărcate sau nu au fost introduse în mod corect. Sperăm
că în perioada următoare vom putea finanța noi dezvoltări și că SOIPC va deveni din ce în ce mai
familiară pentru toți utilizatorii sistemului.
Tabel 2
Publicații științifice – Universitatea Sapientia 2001–2017
Anul
ISI
BD
I
Rev
iste
CN
CS
IS
Rev
iste
CN
CS
Rev
iste
din
stră
inăta
te
Alt
e re
vis
te d
in ț
ară
Cărț
i la
ed
itu
ri
CN
CS
IS
Cărț
i la
ed
itu
ri
CN
CS
Cărț
i la
alt
e ed
itu
ri
Cap
itole
cărț
i
Pu
bli
cați
i în
volu
mel
e d
e
con
feri
nță
Ed
itare
cărț
i
TO
TA
L
2017 54 46 21 8 30 5 8 7 12 28 81 17 317
2016 33 78 26 9 42 6 13 10 18 54 99 21 409
2015 50 95 1 25 46 13 20 79 132 17 478
2014 58 90 3 30 40 10 20 65 145 19 480
2013 50 60 7 38 46 5 16 64 138 424
2012 46 72 6 32 48 6 14 34 142 400
2011 32 69 41 32 49 21 4 44 182 474
2010 50 68 62 26 44 25 21 184 480
2009 48 48 42 40 36 36 25 153 428
2008 47 14 16 15 40 29 30 90 281
2007 44 27 31 26 32 38 24 173 395
2006 9 32 49 26 38 19 35 117 325
2005 12 23 34 27 53 17 24 133 323
2004 14 31 17 25 32 24 27 106 276
2003 4 19 27 22 48 10 28 83 241
2002 12 20 19 15 34 16 36 55 207
2001 13 18 16 26 35 3 20 45 176
Total 576 810 401 34 477 632 259 51 100 638 2058 74 6114
5
Diagramele de mai jos prezintă evoluția numărului articolelor în reviste cotate ISI, respectiv BDI
între 2001 și 2017. Trebuie reamintit însă că totalizarea datelor pentru anul 2017 va fi încheiată
numai în raportul pentru perioada 2017–2018.
Fig. 1
Fig. 2
Tabelele 3–5 prezintă publicațiile perioadei 2016–2017 la nivelul universității, defalcate pe facultăți
și departamente.
13 12
4
1412
9
4447 48
50
32
46
50
58
50
33
54
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Articole științifice ISI
2001–2017
ISI 2 per. Mov. Avg. (ISI)
1820 19
31
23
32
27
14
48
68 6972
60
90
95
78
46
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Articole publicate în reviste științifice incluse în baze de date internaționale
2001–2017
BDI 2 per. Mov. Avg. (BDI)
6
Tabel 3
Facultatea de Știinte Economice, Socio-Umane și Inginerești, Miercurea-Ciuc (Media pe 2016: 2,3 publicații per cadru didactic)
Articole Cărți Capitole cărți Conf. Ed.
Anul ISI
BD
I
Rev
iste
din
str
ăin
ăta
te
Rev
iste
CN
CS
Alt
e re
vis
te d
in ț
ară
Că
rți
ap
ăru
te î
n s
tră
inăta
te
Că
rți
ap
ăru
te l
a e
dit
uri
CN
CS
Că
rți
ap
ăru
te l
a a
lte
edit
uri
Ca
pit
ol
de
cart
e (l
a e
dit
uri
din
str
ăin
ăta
te)
Ca
pit
ol
de
cart
e (l
a e
dit
uri
din
țară
)
Pu
bli
cați
i în
volu
m d
e
con
feri
nță
Ed
ita
re c
ărț
i
TO
TA
L
Facultatea de Știinte Economice, Socio-Umane și Inginerești – 70 cadre didactice
2017 24 19 9 6 20 1 4 2 7 13 20 7 132
2016 15 35 5 2 23 2 6 3 3 26 29 12 161
Total 39 54 14 8 43 3 10 5 10 39 49 19 293
Departamentul de Bioinginerie – 15 cadre didactice
2017 18 2 1 0 0 0 0 0 3 0 2 0 26
2016 12 4 0 0 0 0 0 0 0 0 5 0 21
Total 30 6 1 0 0 0 0 0 3 0 7 0 47
Departamentul de Științe Alimentare – 11 cadre didactice
2017 1 5 0 2 10 0 1 0 1 0 1 0 21
2016 1 4 0 1 13 1 2 0 1 0 0 0 23
Total 2 9 0 3 23 1 3 0 2 0 1 0 44
Departamentul de Științe Sociale – 13 cadre didactice
2017 0 6 1 2 3 0 0 0 2 8 5 5 32
2016 0 8 0 0 4 0 1 0 1 18 13 10 55
Total 0 14 1 2 7 0 1 0 3 26 18 15 87
Departamentul de Științe Umaniste – 12 cadre didactice
2017 1 6 1 0 5 0 3 2 1 4 9 2 34
2016 1 14 3 1 6 1 2 0 0 2 3 0 33
Total 2 20 4 1 10 1 5 2 1 6 12 2 67
Departamentul de Științe Economice – 9 cadre didactice
2017 1 0 2 2 2 1 0 0 0 0 0 0 8
2016 0 2 0 0 0 0 1 3 1 4 3 2 16
Total 1 2 2 2 2 1 1 3 1 4 3 2 24
Departamentul de Știința Afacerilor – 10 cadre didactice
2017 3 0 4 0 0 0 0 0 0 1 3 0 11
2016 1 3 2 0 0 0 0 0 0 2 5 0 13
Total 4 3 0 0 0 0 0 0 0 3 8 0 24
7
Tabel 4
Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste, Târgu-Mureș (Media pe 2016: 1,6 publicații per cadru didactic)
Articole Cărți Capitole cărți Conf. Ed.
Anul ISI
BD
I
Rev
iste
din
str
ăin
ăta
te
Rev
iste
CN
CS
Alt
e re
vis
te d
in ț
ară
Că
rți
ap
ăru
te î
n
stră
ină
tate
Că
rți
ap
ăru
te l
a e
dit
uri
CN
CS
Că
rți
ap
ăru
te l
a a
lte
edit
uri
Ca
pit
ol
de
cart
e (l
a e
dit
uri
din
str
ăin
ăta
te)
Ca
pit
ol
de
cart
e (l
a e
dit
uri
din
țară
)
Pu
bli
cați
i în
volu
m d
e
con
feri
nță
Ed
ita
re c
ărț
i
TO
TA
L
Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste – 90 cadre didactice
2017 17 25 0 1 2 0 2 1 3 9 49 8 117
2016 14 35 2 2 1 1 3 0 9 17 59 4 147
Total 31 60 2 3 3 1 5 1 12 26 108 12 264
Departamentul de Matematică-Informatică – 11 cadre didactice
2017 5 1 0 0 0 0 0 0 0 1 6 0 13
2016 9 3 0 0 0 0 0 0 2 1 4 0 19
Total 14 4 0 0 0 0 0 0 2 2 10 0 32
Departamentul de Inginerie Mecanică – 12 cadre didactice
2017 4 2 0 0 0 0 0 0 0 0 10 3 19
2016 0 4 0 0 0 0 2 0 0 0 11 2 19
Total 4 6 0 0 0 0 2 0 0 0 21 5 38
Departamentul de Inginerie Electrică – 20 cadre didactice
2017 5 3 0 0 0 0 1 0 1 0 15 1 26
2016 4 7 0 0 0 1 0 0 2 1 13 0 28
Total 9 10 0 0 0 1 1 0 3 1 28 1 54
Departamentul de Horticultură – 17 cadre didactice
2017 3 0 0 1 0 0 0 0 0 0 1 0 5
2016 1 2 1 0 0 0 0 0 0 4 1 0 9
Total 4 2 1 1 0 0 0 0 0 4 2 0 15
Departamentul de Lingvistică Aplicată – 12 cadre didactice
2017 0 12 0 0 0 0 1 1 1 4 12 1 32
2016 0 11 1 2 0 0 1 0 4 7 25 1 52
Total 0 23 1 2 0 0 2 1 5 11 37 2 84
Departamentul de Științe Sociale Aplicate + Institutul de Pedagogie – 14+4 cadre didactice
2017 0 7 0 0 2 0 0 0 1 4 5 3 22
2016 0 8 0 0 1 0 0 0 1 4 5 1 20
Total 0 15 0 0 3 0 0 0 2 8 10 4 42
8
Tabel 5
Facultatea de Științe și Arte, Cluj-Napoca (Media pe 2016: 3,0 publicații per cadru didactic)
Articole Cărți Capitole cărți Conf. Ed.
Anul ISI
BD
I
Rev
iste
din
str
ăin
ăta
te
Rev
iste
CN
CS
Alt
e re
vis
te d
in ț
ară
Că
rți
ap
ăru
te î
n s
tră
inăta
te
Că
rți
ap
ăru
te l
a e
dit
uri
CN
CS
Că
rți
ap
ăru
te l
a a
lte
edit
uri
Ca
pit
ol
de
cart
e (l
a e
dit
uri
din
str
ăin
ăta
te)
Ca
pit
ol
de
cart
e (l
a e
dit
uri
din
țară
)
Pu
bli
cați
i în
volu
m d
e
con
feri
nță
Ed
ita
re c
ărț
i
TO
TA
L
Facultatea de Științe și Arte – 33 cadre didactice
2017 13 2 12 1 8 4 2 4 2 6 12 2 68
2016 4 8 19 5 18 3 4 7 6 11 11 5 101
Total 17 10 31 6 26 7 6 11 8 17 23 7 169
Departamentul de Știința Mediului – 7 cadre didactice
2017 12 0 0 0 0 0 0 1 0 0 2 1 16
2016 3 1 2 0 0 0 1 0 1 0 0 0 8
Total 15 1 2 0 0 0 1 1 1 0 2 1 24
Departamentul Media – 8 cadre didactice
2017 0 1 0 0 1 1 1 0 0 1 0 0 5
2016 1 2 2 0 2 0 1 1 2 0 0 1 12
Total 1 3 2 0 3 1 2 1 2 1 0 1 17
Departamentul de Științe Juridice – 9 cadre didactice
2017 0 0 12 1 4 3 1 2 2 4 1 0 30
2016 0 0 11 5 4 3 2 2 2 4 2 0 35
Total 0 0 23 6 8 6 3 4 4 8 3 0 65
Departamentul de Studii Europene – 9 cadre didactice
2017 1 1 0 0 3 0 0 1 0 1 9 1 17
2016 0 5 4 0 12 0 0 4 1 7 9 4 46
Total 1 6 4 0 15 0 0 5 1 8 18 5 63
Descreșterea ușoară a numărului de publicații – după cum am mai menționat anterior – poate fi
explicată prin faptul că nu toate cadrele au încărcat datele în totalitate, eventual nu au încărcat în
mod corect. Cu toate acestea însă, tendința observată atrage atenția asupra faptului că este necesar
ca șefii de departamente și decanii să urmărească cu mai mare atenție activitatea științifică a cadrelor
didactice, la fel și modul de încărcare a datelor în sistemul SOIPC.
9
Vizibilitatea publicațiilor și citările cadrelor didactice ale
Universității Sapientia pe Web of Science
Actualmente Web of Science este interfața celor mai prestigioase reviste științifice cotate ISI, care
ține în evidență în exclusivitate citările ISI și BDI, gestionând ca și categorii diferite citările
articolelor, respectiv citările independente (nu se iau în considerație autocitările, nici citările de către
coautori). Pentru perioada 2016–2017 cadrele didactice ale Universității Sapientia sunt prezente pe
Web of Science cu 99 de articole științifice, dintre care 72 sunt din domeniul științelor tehnice și ale
naturii, iar 17 articole aparțin domeniului științelor sociale. Numărul citărilor articolelor în cauză
este de 171, iar al citărilor independente 141. Din cele 99 de articole, 9 au apărut în reviste de
categoria Q1.
Este cunoscut faptul că în numeroase cazuri revistele din domeniul științelor umaniste, sociale,
juridice și economice nu primesc factor impact (IF), numai clasament. Dacă luăm în considerație și
articolele din aceste domenii, cadrele didactice cu funcția de bază ale universității Sapientia sunt
prezente pe Web of Science cu 135 articole în total, pentru perioada 2016–2017.
Cele mai remarcabile articole științifice semnate de cadrele didactice ale universității, în funcție de
încadrarea lor în diferite domenii de știință de către Web of Science, sunt prezentate în diagrama de
mai jos.
Fig. 3
Încadrarea articolelor în diferite domenii de știință poate să conțină suprapuneri, întrucât numeroase
publicații din domeniul fizicii și al chimiei ar putea fi incluse și în domeniul științelor tehnice; de
asemenea pot apărea suprapuneri între domeniul de bioinginerie și știintele vieții, respectiv între
Fim and Media Studies – 2.96%
Social Science – 2.96%
Economic Science and Law – 5.18%
Humanities – 6.6 %
Bioengineering (Food Science,
Biotechology) – 12.6%
Natural Science (Chemistry, Physics,
Mathematics) – 16.3%Technical Science – 23%
Life Science (Biology, Agriculture,
Ecology – 30.3%
Articole publicate de către cadrele didactice ale Universității Sapientia
în perioada 2016–2017 în funcție de domenii științifice
(EISZ – Web of Science)
10
știintele sociale și economice. Având în vedere însă că articole științifice legate de Universitatea
Sapientia au arătatat, și în perioadele precedente, o distribuție similară în funcție de domeniile
științifice, putem conchide că diagrama prezintă în mod adecvat vizibilitatea articolelor legate de
Universitatea Sapientia, care în același timp ilustrează într-un fel și profilul științific al universității
noastre pe Web of Science.
Menționăm totodată că multe publicații științifice de relevanță regională sau locală, din domeniul
științelor sociale, economice și umaniste nu apar în acest sistem. Proporțiile privind aceste domenii,
prezentate în diagramă includ în mod exclusiv publicațiile marcate la nivel internațional. Dacă însă
luăm în calcul și articolele științifice apărute în alte reviste prestigioase din țară sau din străinătate,
proporțiile acestor domenii pe Web of Science pot fi considerate rezultate foarte bune.
Citările publicațiilor semnate de către cadrele didactice ale Universității Sapientia
pe baza indicilor Google Scholar Citation
Sistemul Google Scholar Citation indică toate citările, inclusiv autocitările și citările de către
coautori. Cu toate acestea însă, în procesul evaluării celor mai importante aplicații de cercetare
internațională, cum este EU Horizon2020, ERC, precum și în cazul aplicațiilor lansate de Academia
de Științe Maghiare, se ia în considerație exclusiv citările independente prezente pe Web of Science.
În momentul de față din cele 193 cadre didactice cu funcția de bază la Universitatea Sapientia, 105
sunt înregistrate în sistemul Google Scholar Citation, ceea ce înseamnă că aproape jumătate
dintre cadre (46%) lipsesc deocamdată din acest sistem.
Totalul citărilor celor 105 cadre didactice înregistrate – conform datelor descărcate în ianuarie 2018
– este de 4787. Acest număr este un rezultat promițător, chiar bun, având în vedere faptul că
înseamnă locul 25 dintre universități la nivel național, și locul 3353 pe plan mondial. Dacă pentru
fiecare dintre parametri utilizați în clasificările științifice internaționale am avea un clasament
similar, Universitatea Sapientia ar ocupa locul al 21-lea în ierarhia universităților din România.
Potrivit sistemului Google Scholar Citation cadrele didactice cu cele mai numeroase citări, sunt
menționate în tabelul de mai jos (date descărcate în 19 martie 2018).
Tabel 6
Cadrele didactice ale Universității Sapientia cu cele mai multe citări
Nr crt. Nume și prenume Facultatea / Locația
Departamentul Nr. citări
1 János Csapó Miercurea Ciuc Științe Alimentare 1665
2 Zsolt Sándor Miercurea Ciuc Științe ale Afacerilor 1201
3 László Szilágyi Târgu-Mureș Inginerie Electrică 1049
4 Lőrinc Márton Târgu-Mureș Inginerie Electrică 625
5 Ágnes Pethő Cluj-Napoca Media 505
6 Adalbert Balog Târgu-Mureș Horticultură 385
7 Szabolcs Lányi Miercurea Ciuc Bioinginerie 380
8 István Máthé Miercurea Ciuc Bioinginerie 271
11
9 Gyöngyvér Mara Miercurea Ciuc Bioinginerie 250
10 Botond Ráduly Miercurea Ciuc Bioinginerie 250
11 László Dávid Târgu-Mureș Inginerie Electrică 221
12 Tihamér Brassai Târgu-Mureș Inginerie Electrică 212
13 László Páll Miercurea Ciuc Științe Economice 208
14 Margit Antal Târgu-Mureș Matematică-Informatică 201
15 Klára Benedek Târgu-Mureș Horticultură 176
Prezența cadrelor didactice ale Universității Sapientia
pe site-ul ResearchGate
Pe pagina ResearchGate sunt prezente 176 de cadre diadactice ale Universității Sapientia, punctajul
lor total, care se calculează pe baza numărului articolelor publicate, ale descărcărilor și citărilor
acestora este de 861,95 puncte RG, ceea ce înseamnă în medie 4,8 puncte per cadru didactic.
Pentru comparație: scorul RG al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca reprezintă 12 272,47
puncte, media per cadru didactic fiind de 6,29 puncte, iar scorul Universității Eötvös Loránd din
Budapesta este 17 381,11 puncte, adică 6,71 puncte per cadru didactic. Punctajul instituțional în jur
de 10 puncte sau peste este remarcabil, fiind caracteristic universităților din lista top 400 universități,
pe care însă, actualmente, nicio universitate din țară nu îl atinge.
Rezultatul RG individual de peste 20 de puncte indică recunoașterea internațională a activității
științifice pe care o îndeplinesc – sau sunt aproape de a o îndeplini – 12 dintre cadrele didactice ale
Universității Sapientia: Beáta Ábrahám, Rozália Bakó, Adalbert Balog, Domokos Biró, János
Csapó, László Mátyás, Lőrinc Márton, István Máthé, Szabolcs Lányi, László Zsolt Szabó, Zsolt
Sándor și Botond Ráduly.
Progresul semnificativ, atât în cazul punctajului individual cât și în cel instituțional, indică
publicațiile apărute în reviste științifice clasate în categoriile Scimago Q1 și D1.
Prezența cadrelor didactice ale Universității Sapientia în sistemul Academia.edu
Pe site-ul Academia.edu sunt accesibile publicațiile a 130 de cadre didactice ale Universității
Sapientia, numărul total al articolelor semnate de acestea fiind de 556.
Aceste publicații în funcție de departamente se distribuie în felul următor: Departamentul de
Inginerie Electrică (80), Departamentul de Media (64), Departamentul de Relații Internaționale și
Studii Europene (31), respectiv Departamentul de Horticultură (20).
Dintre cele mai importante articole ale anului 2017 evidențiem:
Martin Jung, Markus Reichstein, Christopher R Schwalm, Chris Huntingford, Stephen Sitch, Anders Ahlström, Almut Arneth, Gustau Camps-Valls, Philippe Ciais, Pierre Friedlingstein,
Fabian Gans, Kazuhito Ichii, Atul K Jain, Etsushi Kato, Dario Papale, Ben Poulter, Botond
Raduly, Christian Rödenbeck, Gianluca Tramontana, Nicolas Viovy, Ying-Ping Wang, Ulrich
Weber, Sönke Zaehle, Ning Zeng (2017):
12
Compensatory water effects link yearly global land CO 2 sink changes to temperature. Nature,
541, 7638, 2017. (IF. 40,137).
Loxdale HD, Balog A. (2017). Aphid specialism as an example of ecological-evolutionary divergence. Biological Reviews 93
(1): 642-657. (IF. 11,615).
Pálinkás Z., Zalai M., Szénási Á., Dorner Z., Kiss J., North S., Woodward G., Balog A. (2017). Arthropods dataset from different genetically modified maize events and associated controls.
Scientific Data 5:180019 (IF. 4,836).
Cu toate acestea, cele 87 de articole publicate de cadrele didactice ale Universității Sapientia în
reviste cotate ISI, precum și cele 124 articole apărute în reviste BDI constituie rezultate
remarcabile, care contribuie într-o măsură semnificativă la vizibilitatea realizărilor științifice în
cadrul Universității Sapientia. Lista articolelor ISI descărcate de pe site-ul Web of Science în data
de 20 martie 2018 este prezentată în anexa 1.
În legătură cu publicațiile științifice trebuie să mai menționăm activitatea cadrelor didactice ale
universității la redacțiile diferitor reviste de specialitate, respectiv edituri științifice în calitate de
redactori, membri de redacție și referenți științifici. Conform evidenței noastre 65 de cadre didactice
cu funcția de bază la Universitatea Sapientia efectuează asemenea activitate la 139 de reviste și
edituri din țară și din străinătate (anexa 2)
2. Brevete, creații artistice, premii și distincții – 20172
Între rezultate științifice deosebite pentru anul 2017 se numără brevetul Tulpină de Trichoderma
harzianum și compoziție cu eliberare controlată care conține respectiva tulpină înregistrat de Beáta
Ábrahám, Szabolcs Lányi, Gyöngyvér Mara, István Máthé, Florin Oancea, Juliana Raut, Tatiana
Eugenia Sesan (România, 2017/06/30).
Dintre creațiile artistice ale Facultății de Științe și Arte din Cluj amintim: Catalog și ilustrații despre
Alba Iulia, semnat de Dorel Găină, Zoltán Balog, Andrei Bakó, Mira Marincaș, Bogdan Gelu,
Ovidiu Manoilescu, Anamaria Manoilescu, Zoltán Lőrincz (Catalog Trinitas Lucaem, colecția de
fotografii Inter-Art – 2017).
În anul 2017, 11 cadre didactice ale universității Sapientia au fost premiate pentru activitatea lor
în domeniul științei și artei (în total 13 premii și distincții). Vezi Tabel 7.
2Lista brevetelor, a creațiilor artistice și a premiilor și distincțiilor se poate consulta în raportul de cercetare 2015-2016.
13
Tabel 7
Premii și distincții în anul 2017
Miklós Bakk
1 Premiul Lőrincz Csaba, Fundația Pro Minoritate, 2017
László Dávid
2 Medalia Arany János, Academia Maghiară de Știinte, 2017 3 Cetățean de Onoare al Universității Pannon, Veszprém, 2017
László Lefkovits
4 Best Paper Award CCIT2017, Seek Digital Library, 2017
5 Best Presentation ICMV 2017, ICMV Conference Executive, 2017
Zoltán Kása
6 Crucea de Cavaler a Republicii Ungare, Guvernul Ungariei 2017
Márton Máté
7 Medalia Comemorativă Jenei Dezső, Societatea Muzeului Ardelean, 2017
Ildikó Miklóssy
8 Bursă pentru Profesori Tineri, Ministerul de Resurse Umane, Ungaria 2017
János Kristóf Murádin
9 Premiul pentru Cercetări Central-Europene, Institutul Virtual pentru Cercetări Central-
Europene, 2017
10 Crucea de Onoare de Aur, Guvernul Ungariei, 2017
Márton Tonk
11 Insignă de Aur pentru promovarea activității științifice a studenților, Consiliul Național
științific a Studenților, 2017
Ágnes Pethő
12 Premiul Mânzul Șarg, Asociația Filmtett, Institutul Balassi – București, 2017
Vajda András
13 Medalia Comemorativă Bolyai János, Academia Maghiară de Științe, 2017
3. Activitatea de cercetare
În cadrul Programului Universitar de Cercetare în anul 2017 au fost încheiate 20 de proiecte de
cercetare cu finanțarea comună a Institutului Programelor de Cercetare (IPC) și a Universității
Sapientia (anexa 3).
Valoarea totală a granturilor IPC din perioada 2016–2017 a fost de 303,860 lei.
La sfârșitul anului 2016 a fost lansat noul concurs de propuneri de proiecte de cercetare, pentru
perioada 2017–2018. În momentul actual se află în curs de derulare 17 proiecte de cercetare,
valoarea lor totală fiind de 259,000 lei (anexa 4).
În perioada 2016–2017 cadrele didactice cu funcția de bază la Universitatea Sapientia au participat
la 57 cercetări externe, finanțate de către alte insituții/fonduri de cercetare/universități. Dintre
acestea 9 au fost derulate/sunt în curs de derulare prin intermediul administrației
Universității. Din acestea, partea Universității Sapientia în anul 2016 a fost de 1,060,423 lei, iar în
14
anul 2017 a fost 720,002 lei (vezi anexa 5). În afară de acestea, în perioada 2016–2017 cadrele
didactice cu funcția de bază la universitate au mai participat (în calitate de conducător de proiect
sau membru de grup) la 48 alte cercetări externe, respectiv au beneficiat de burse de cercetare de
la alte instituții științifice (anexa 6).
În această ordine de idei trebuie menționată și activitatea de tutoriat a cadrelor didactice în vederea
pregătirii studenților pentru diferite concursuri științifice internaționale, precum și la Sesiunea
Științifică Studențească (TDK). În anul 2017, 169 de studenți au participat la manifestări
științifice de acest gen, cu rezultate remarcabile (anexa 7).
Tabel 8
Participarea studenților la Sesiunea Științifică Studențească
în funcție de facultăți, pe domenii de știință3
2017 1 2 3 4 5 6 7
Facultatea de Științe Economice, Socio-Umane și
Inginerești – Miercurea Ciuc
12 1 - 6 - - 30
Facultatea de Științe și Arte – Cluj-Napoca 7 1 - 12 14 - -
Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste – Tg. Mureș 11 7 14 4 - 50 -
Total 30 9 14 22 14 50 30
4. Activitatea Editurii Scientia
În perioada 2016–2017 sub egida Editurii Scientia au apărut în total 28 de publicații, 10 cărți (din
care 3 în seria Volume Sapientia, 1 în seria Cursuri, 2 în seria Manuale, 1 în seria Volume de
conferințe și 3 în seria Istoria Științei și Artei), precum și 18 numere ale revistei Acta Universitatis
Sapientiae. Lista completă a cărților apărute în perioada menționată este prezentată în anexa 8.
Privind distribuirea publicațiilor Scientia este o noutate că la sfârșitul anului 2016 a fost semnat un
contract de colaborare între editură și Baza de Date a CEEOL – Central and Eastern European
Online Library – http://www.ceeol.com/), be baza căruia vor fi distribuite în format electronic
seriile revistei Acta Universitatis Sapientiae Philologica, Film and Media Studies, Legal Studies
precum și cărțile apărute la editură. Confom contractului cărțile din domeniul științelor sociale și
31=Sesiunea Științifică Studențească Națională (OTDK), 2= Sesiunea Științifică a Studenților din Transilvania (ETDK)
– Științe Agrare, 3= Sesiunea Științifică a Studenților din Transilvania (ETDK) – Științe Tehnice, 4= Sesiunea Științifică
a Studenților din Transilvania (ETDK) – Științe Umaniste și Exacte, 5= Sesiunea Științifică a Studenților Facultatea de
Științe și Arte (TDK) – Cluj-Napoca, 6= Sesiunea Științifică a Studenților – Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste
(TDK) – Tg. Mureș, 7= Sesiunea Științifică a Studenților Facultatea de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești
(TDK) – Miercurea Ciuc.
http://www.ceeol.com/
15
umaniste – pe baza de selecție și cu acordul autorilor – vor fi încărcate pe pagina CEEOL fiind
accesibile în sistem Open Access sau contra cost.
Pe parcursul anului 2017 au fost încărcate pe site-ul CEEOL 37 de cărți Scientia. Intenționăm să
încărcăm toate publicațiile apărute în 2016, respectiv în 2017, având în vedere faptul că distribuirea
electronică pe această pagină – recunoscută de altfel și de Ministerul Educației Naționale – contribuie
semnificativ la vizibilitatea activității editurii și este avantajoasă și pentru autori.
Numărul descărcărilor de cărți este deocamdată modest – pentru anul 2017 am înregistrat în total 21
de descărcări – însă putem observa faptul că se manifestă interes în primul rând față de publicațiile
noastre în limba engleză și română, în sistem Open Access.
În anul 2017, Editura a organizat o serie de lansări de carte cu publicațiile apărute în cadrul seriei
Istoria științei, artelor, tehnicii și literaturii. Aceste evenimente organizate la Cluj, Miercurea Ciuc,
Târgu-Mureș și Miskolc au avut succes, contribuind totodată și la creșterea vânzărilor acestor cărți
(50-70% dintre aceste publicații au fost vândute în urma acestor manifestări).
Tot în anul 2017 au fost reconcepute și reînnoite copertele seriilor editurii (Volume Sapientia,
Cursuri, Manuale, Volume de Atelier), care au primit un design mai plastic și mai colorat în
comparație cu cel vechi, care în acest fel au devenit ușor adaptabile la diversitatea
titlurilor/tematicilor activității unei edituri științifice.
Pe parcursul anului 2017 seriile revistei Acta Universitatis Sapientiae au fost incluse în noi baze
de date internaționale, astfel, în momentul actual numărăm 48 de baze de date internaționale,
unde sunt prezente seriile revistei universitare.
Pentru perioada 2016–2017 evidențiem următoare baze de date internaționale de înalt prestigiu:
Clarivate Analytics – Emerging Sources Citation Index (Mathematica, Informatica, Film and Media Studies);
Clarivate Analytics – Web of Science (Mathematica, Informatica, Film and Media Studies);
Elsevier – SCOPUS (Mathematica, Philologica);
Menționăm totodată că potrivit evaluărilor preliminare, noi serii ale revistei universitare – Electrical
and Mechanical Engineering, Communicatio, Alimentaria și Agriculture and Environment – au
șanse bune de a fi incluse în Clarivate Analytics ESCI.
Potrivit rapoartelor anuale primite de la editura De Gruyter Open vizibilitatea seriilor și descărcările
articolelor prezintă o evoluție semnificativă în ultimii ani. Tabelul de mai jos prezintă numărul
descărcărilor de articole pentru anii 2015 și 2016 (statistica pentru anul 2017 nu a fost încă primită
de la editura De Gruyter Open).
16
Tabel 9
Indicatorii de vizualizare și descărcare pentru seriile Acta Universitatis Sapeintiae publicate
în colaborare cu editura De Gruyter Open 2015-2016
Seria
Page impressions
Visitors
Full-text
downloads –
clicks
Full-text
downloads –
unique clicks
2015 2016 2015 2016 2015 2016 2015 2016
Mathematica 1573 2345 1171 1649 340 855 246 666
Informatica 482 1128 346 859 310 396 211 267
Agriculture and
Environment
718 1291 534 935 178 342 131 248
Economics and
Business
662 883 511 634 263 277 145 194
Philologica 552 2692 415 1998 357 719 243 646
Film and Media
Studies
1002 3091 753 2174 733 1036 528 881
European and
Regional Studies
93 688 65 496 24 228 14 161
Alimentaria 93 515 56 374 36 144 27 109
Total 5175 12633 3851 9119 2241 3997 1545 3172
Diagrama de mai jos prezintă creșterea numărului de descărcare ale articolelor publicate în revista
Acta Universitatis Sapientiae, pentru 2015 și 2016, în funcție de diferite serii.
Fig. 3
340310
178
263
357
733
24 36
855
396
342
277
719
1036
228
144
MATHEMATICA INFORMATICA AGRICULTURE ECONOMICS PHILOLOGICA FILM AND
MEDIA
EUROPEAN AND
REGIONAL
ALIMENTARIA
Numărul de descărcări al articolelor pentru 2015 și 2016
(Full-text downloads – Clicks)
2015 2016
17
Cu toate că în anii precedenți am avut probleme cu întârzierile apariției unor serii/numere de revistă
față de datele stabilite în planul editorial, este un rezultat important că pe parcursul anului 2017 am
reușit să recuperăm o mare parte din aceste rămâneri în urmă, ceea ce sperăm că va continua, iar în
anul 2018 fiecare număr al fiecărei serii va apărea la data planificată de Editură.
Cum am menționat mai înainte, 3 serii (Film and Media Studies, Philologica, Legal Studies) sunt
încărcate sistematic și pe pagina CEEOL. Numărul descărcărilor articolor acestor serii de pe CEEOL,
pentru perioada între 1 ianuarie 2016 și 1 ianuarie 2018 este prezentat în tabelul de mai jos.
Tabel 10
Numărul descărcărilor de articole de pe CEEOL – 2016–2017
Seria Descărcări de către instituții
(Customer type: institutions)
Descărcări individuale
(Customer type: Private users)
Film and Media Studies 320 55
Philologica 113 94
Legal Studies4 21 8
Total 454 157
Aceste date prezintă o vizibilitate crescândă pentru aceste serii care este un criteriu important în
vederea includerii lor în noi baze de date internaționale prestigioase.
În anul 2018 revista universitară Acta Universitatis Sapientiae împlinește 10 ani de la înființare. Cu
ocazia acestei aniversări organizăm mai multe manifestări:
Pe 24 mai va avea loc o prezentare a revistei în Biblioteca Academiei Maghiare de Științe (MTA KIK), la Budapesta
În luna noiembrie, în cadrul Zilelor Științei Maghiare va fi organizată o altă prezentare a seriilor revistei la Cluj
Departamentele vor include în cadrul conferințelor, workshop-urilor și manifestărilor științifice prezentări locale ale seriilor
După posibilități, vor fi organizate prezentări și în limba română cu colaboratorii seriilor (redactori/autori/referenți) de la alte universități din țară.
5. Participări la manifestări științifice artistice și expoziții
Pentru anul 2017 am centralizat 374 de participări la conferinţe ştiinţifice, 8 participări la
expoziţii artistice, și 1 participare la un festival de filme interaționale. Din participările la
conferințe 285 au fost la manifestări științifice internaţionale și 89 naționale sau locale (anexa 9).
Participările cadrelor didactice la diferite conferințe prezintă o tendință crescătoare de la an la an,
acest număr în 2015 a fost de 345, iar în 2016 de 363.
4 Seria Legal Studies este încărcată pe site-ul CEEOL numai din 2017, spre deosebire de cele două serii în cauză, care
sunt prezente pe pagină din anul 2015.
18
Această activitate este sprijinită și de către Institutul Programelor de Cercetare al Fundaţiei Sapientia
printr-un concurs lansat cu acest scop. În perioada 2016–2017 Institutul a finanţat 66 de asemenea
participări, în valoare totală de 106,262 lei.
În perioada 2015–2017 au avut loc 60 conferinţe ştiinţifice în care departamentele universităţii
au fost organizatori sau au fost organizate în colaborare cu alte instituţii: la Facultatea de Ştiinţe
Economice, Socio-Umane și Inginerești din Miercurea Ciuc 20 (9 internaţionale, 2 naționale și 9
locale), la Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste Tg. Mureş5 5 (toate internaţionale), iar la
Facultatea de Ştiinţe şi Arte, Cluj 35 (14 internaţionale, 14 naționale, 7 locale). Evidența detaliată a
acestor conferințe științifice este prezentată în anexa 10.
6. Vizibilitatea și clasamentul Universității Sapientia în ierarhia națională și
internațională a universităților
Webometrics ierarhizează 27 512 universități din lume, actualmente în acest sistem sunt ierarhizate
103 universități din România.
Ierarhizările se fac după 4 parametri, care includ alte diferite criterii în cadrul fiecăruia. Se pot utiliza
filtrări după următoarele criterii:
Vizibilitatea universității după datele care apar în urma căutărilor Google (Presence Rank – 5%)
Numărul căutărilor externe care apare pe site-ul universității, respectiv pe fiecare meniu și submeniu al paginii respective
(Impakt Rank – 50%).
Numărul citărilor găsite pentru publicațiile cadrelor didactice ale universității (Transparency Openness Rank – 10%).
Numărul articolelor publicate de către cadrele didactice ale universității în cele mai prestigioase reviste științifice (Scimago Ranking Q1, îndeosebi categoria D1)
(Excelence Rank – 35%).
Datele prezentate mai jos privind clasamentul în ierarhia națională și internațională a Universității
Sapientia se bazează pe cele mai recente date (din iulie 2017 și ianuarie 2018) ale rapoartelor
prezentate de Webometrics (http://www.webometrics.info/en)
5 Menționăm că datele privind Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste Tg. Mureş sunt incomplete, datorită faptului că
nu am primit statistica manifestărilor la nivelul facultății. Am putut totaliza numai datele trimise de 3 departamente:
Departamentul de Lingvistică Aplicată, Departamentul de Matematică-Informatică, Departamentul de Inginerie
Mecanică. Aceste date trebuie completate în raportul pentru 2017-2018.
http://www.webometrics.info/en
19
Având în vedere criteriile amintite, în iulie 2017, Universitatea Sapientia a fost clasată pe locul al
5631-lea pe plan mondial, pe locul al 1591-lea pe plan european, și pe locul al 36-lea în România.
Totodată, în ianuarie 2018 – mulțumită rezultatelor obținute în anii 2016 și 2017 – ocupă locul 5516-
lea pe plan internațional, locul al 1510-lea în Europa, respectiv locul al 34-lea din 103 universități
din România, fiind poziționată în prima treime pe plan național. În consecință, potrivit ierarhizării
din ianuarie 2018, Universitatea Sapientia a avansat 115 locuri pe plan mondial, 81 de locuri pe plan
european și 2 locuri pe plan național (fig. 5-6).
Analizând însă în parte criteriile de ierarhizare în cauză, în ianuarie 2018 Univeristatea Sapientia
obține următoarele clasamente pe plan național:
1. Presence Rank – locul al 20-lea în România 2. Impakt Rank – locul al 22-lea în România 3. Transparency vagy Openness Rank – locul al 25-lea din România 4. Excelence Rank – locul al 37-lea din România
În structura ultimului criteriu (Excelence Rank) în 2018 a fost introdusă o modificare și anume, ca
proporția articolelor publicate în revistele cele mai prestigiose (Scimago, revistele din categoria D1)
să fie 35% (mai înainte a fost 20%). Această proporție fiind privită ca factor de excelență este luată
în considerație și în cazul evaluărilor proiectelor de cercetare internaționale (EU Horizon2020,
ERC).
Potrivit deci clasamentului actual după acest criteriu, Universitatea Sapientia ocupă locul al 37-lea,
iar după celelalte, locuri mai bune.
Tabel 11
Numărul publicațiilor Scimago ale cadrelor didactice ale Universității Sapientia
2015–2017
Anul
Nr. publicații
Toate citările
Citări
independente
2015 Total 51 articole
Științe Tehnice și ale Naturii 46 articole
Stiințe Sociale 5 articole
259 258
2016 Total 37 articole
Științe Tehnice și ale Naturii 30 articole
Stiințe Sociale 7 articole
102 97
2017 Total 62 articole
Științe Tehnice și ale Naturii 49 articole
Stiințe Sociale 13 articole
69 60
20
Fig. 4 Clasarea Universității Sapientia pe plan internațional în ianuarie 2018
– pe baza datelor din 2016 și 2017
Fig. 5 Clasarea Universității Sapientia în România în ianuarie 2018
– pe baza datelor din 2016 și 2017
RO
Rank
World
Rank University
Presence
Rank*
Impact
Rank*
Openness
Rank*
Excell.
Rank*
EU
Rank
World
Rank University
Presence
Rank*
Impact
Rank*
Openness
Rank*
Excellence
Rank*
1510 5516 Sapientia Hungarian University of Transylvania 4190 6453 3353 5777
1511 5516 Hochschule Harz 7346 5509 4133 5777
1512 5516 Naval Academy in Gdynia / Akademia Marynarki
Wojennej Bohaterów Westerplatte w Gdyni 4624 8188 4951 5246
1513 5531 International Hellenic University 6036 5702 4066 5777
1514 5531 Epoka University / Universiteti Epoka 1344 10287 5340 4914
1515 5540 Modern University for the Humanities / Современная
гуманитарная академия 8038 4696 5454 5777
1516 5548 Università di Scienze Gastronomiche Bra Colorno 10012 4675 5377 5777
1517 5548 Trinity Laban 12258 3269 7516 5777
1518 5548 Pädagogische Hochschule Zürich 4555 5017 5417 5777
1519 5555 Università degli Studi Suor Orsola Benincasa Napoli 3344 5972 4342 5777
1520 5555 College of Management 3175 6520 3661 5777
34 5516 Sapientia Hungarian University of Transylvania 4190 6453 3353 5777
35 5797 University of Petrosani 7712 10717 4663 4914
36 5997 National School of Political Studies and Public
Administration 7178 7764 3402 5777
37 6178 University Petru Maior 5032 7963 4196 5777
38 6207 Vasile Goldis Western University of Arad 7316 7122 5016 5777
39 6221 Banat University of Agricultural Sciences Timisoara 5253 8403 3753 5777
40 6417 Romanian American University / Universitatea
Romano Americana 8636 7096 5654 5777
41 6534 University of Medicine and Pharmacy Targu Mures 5594 9658 3105 5777
42 6655 Universitatea Apollonia din Iasi 16869 2715 9593 5777
43 6687 Universitatea Eftimie Murgu Reşiţa 12655 13163 4355 4914
44 6819 University of Agricultural Sciences and Veterinary
Medicine Ion Ionescu de la Brad 5594 9572 4207 5777
45 6903 Danubius University of Galati 4509 8493 6018 5777
46 6924 Ion Mincu University of Architecture and Urbanism
Bucharest 6886 7609 6757 5777
47 7321 Carol Davila University of Medicine and Pharmacy 7998 11328 3157 5777
http://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Universityhttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Presence%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Presence%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Impact%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Impact%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Openness%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Openness%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Excellence%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Excellence%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Universityhttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Presence%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Presence%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Impact%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Impact%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Openness%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Openness%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Excellence%20Rank%2Ahttp://www.webometrics.info/en/Europe?page=15&sort=asc&order=Excellence%20Rank%2Ahttp://www.sapientia.ro/http://www.hs-harz.de/http://www.amw.gdynia.pl/http://www.amw.gdynia.pl/http://www.ihu.edu.gr/http://www.epoka.edu.al/http://www.muh.ru/http://www.muh.ru/http://www.unisg.it/http://www.trinitylaban.ac.uk/http://phzh.ch/http://www.unisob.na.it/http://www.colman.ac.il/http://www.sapientia.ro/http://www.upet.ro/http://www.snspa.ro/http://www.snspa.ro/http://www.upm.ro/http://www.uvvg.ro/http://www.usab-tm.ro/http://www.rau.ro/http://www.rau.ro/http://www.umftgm.ro/http://univapollonia.ro/http://www.uem.ro/http://www.uaiasi.ro/http://www.uaiasi.ro/http://www.univ-danubius.ro/http://www.uauim.ro/http://www.uauim.ro/http://umfcd.ro/http://www.webometrics.info/en/detalles/sapientia.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/upet.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/snspa.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/upm.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/uvvg.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/usab-tm.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/rau.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/umftgm.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/univapollonia.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/uem.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/uaiasi.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/univ-danubius.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/uauim.rohttp://www.webometrics.info/en/detalles/umfcd.ro
21
Concluzii
Privind perioada de 2016–2017 putem înregistra drept succese realizarea dezvoltărilor importante în
sistemul de evidență SOIPC; au fost demarate lucrările privind înnoirea paginii de cercetare a site-
ului universității; au fost făcute progrese importante privind participarea studenților la sesiunile
științifice; trei serii ale revistei universitare au fost incluse în Clarivate Analytics – Web of Science
și că s-a îmbunătățit clasarea universității, atât pe plan internațional, cât și pe cel național.
Sperăm că în anul 2018, pagina de cercetare va fi finalizată. Prezența în trei limbi (maghiară, română,
engleză), cu o structură dinamică va favoriza vizibilitatea mult mai bună a întregii activități științifice
realizate în cadrul univesității. Din această perspectivă, pentru 2018 este o prioritate încărcarea
acestei pagini cu conținuturi relevante: profiluri de cercetători, rezultate științifice remarcabile,
articole, publicații în revistele cele mai prestigioase, apariții importante în media, blog științific etc.
În măsura posibilităților financiare, intenționăm să înnoim și pagina Editurii Scientia.
În momentul de față în cadrul universității funcționează 15 centre de cercetare cu acreditarea
internă. Este în proces de elaborare Regulamentul centrelor de cercetare care stabilește principiile
de funcționare, tipul documentelor cu privire la activitatea de cercetare (plan de cercetare, dări de
seamă, rapoarte anuale etc.), criteriile formale ale întocmirii acestora, precum și periodicitatea
obligației de actualizare a documentelor.
Pentru perioada următoare este o sarcină importantă ca pe site-ul universității să fie încărcate
exclusiv CV-uri și liste de publicații actualizate și că fiecare cadru didactic cu funcția de bază la
Universitatea Sapientia să se înregistreze pe paginile Google Scholar Citation, respectiv a
ResearchGate.
Avem intenția ca în perioada 2018–2019 să realizăm noi dezoltări în sistemul de evidență SOIPC, și
să introducem finanțarea dezvoltărilor sistematice în bugetul anual al Institutului Programelor de
Cercetare (cheltuielile fiind împărțite cu Universitatea Creștină Partium, având în vedere că sistemul
SOIPC stă la dispoziția ambelor universități).
Alte scopuri pentru perioada următoare, până în 2020: includerea seriilor Electrical and Mechanical
Engineering, Alimentaria, Agriculture and Environment și Communicatio în baza de date Clarivate
Analytics – ESCI, Web of Science, promovarea participării mai accentuate a cadrelor didactice în
sistemul de evaluare a propunerilor de proiecte de cercetare din țară și din străinătate, și prin toate
aceste măsuri și realizări, îmbunătățirea clasării universității în ierarhia națională și internațională a
universităților.
21 martie 2018
Dr. Angella Sorbán Prof. dr. Adalbert Balog Șef Departament de Cercetare și Granturi Prorector Științific