Ramses al II-lea – Cel mai mare faraon  

A trăit 96 de ani, dintre care 67 i-a petrecut pe tronul Egiptului. A purtat nenumărate războaie, a ridicat clădiri colosale şi a avut nenumărate femei. El a fost Ramses II – cel mai mare faraon al Egiptului Antic.

Cel preaiubit de Ra

Ramses II a urcat pe tronul Egiptului în anul 1279 î.Hr., imediat după moartea tatălui său, Seti I. Era deja un bărbat de 29 de ani, îndeajuns de înţelept ca să ştie că “pentru a ajunge un mare faraon, trebuie să fii un războinic curajos, un constructor măreţ, un scrib educat şi un preot pios”, cum nota el însuşi pe un papirus. Până să devină un astfel de conducător, Ramses avea însă de rezolvat o gravă problemă de legitimitate: mama sa, Tuya, nu avea sânge regal, fiind o simplă concubină din harem. (Mai târziu, Ramses o va descrie, denaturând adevărul, drept soţie a lui Seti şi regină). Pentru a compensa acest neajuns, tânărul şi-a construit reputaţia unei fiinţe extraordinare, care urma să aibă un destin divin. Acest deziderat existenţial şi dragostea obsedantă pentru soţia sa, Nefertari, au fost cele două coordonate majore care i-au marcat lunga viaţă.

Imediat după accederea la tron, Ramses II a întemeiat o nouă capitală – lângă Avaris, palatul de vara al tatălui său -, pe care a numit-o Pi Ramesse Aa-nakhtu (Casa lui Ramses, cel prea iubit de Amun şi copleşit de victorii). Dincolo de alimentarea cultului personalităţii, această alegere a fost făcută în primul rând din raţiuni politice şi militare: la Avaris se afla un oraş-garnizonă în care, pe timp de pace, staţiona cea mai mare parte a armatei. Spre deosebire de alţi faraoni, pe câmpul de luptă Ramses şi-a asumat calitatea de conducător suprem, astfel că, de fiecare dată când asirienii, nubienii, libienii sau hitiţii ameninţau graniţele imperiului, pleca la război în fruntea supuşilor săi.

Aşa s-a întâmplat şi în celebra (şi controversata) bătălie de la Kadesh, împotriva oştilor lui Muwattalish, căpetenia hitiţilor. Potrivit iconografiei oficiale, Ramses ar fi repurtat o victorie zdrobitoare asupra duşmanilor săi tradiţionali. Războiul a fost evocat pe pereţii a peste zece temple – printre care Karnak, Abu Simbel şi Ramesseum -, unde faraonul este descris sau înfăţişat ucigând mii de hitiţi şi omorându-l pe regele acestora. Ceea ce este, evident, propagandă oficială, din moment ce Ramses însuşi a fost, câţiva ani mai târziu, primul conducător din istorie care a conceput şi semnat un tratat de pace, primul tratat de pace din istoria cunoscută. Celalalt semnatar era însuşi… regele hitiţilor.

Cel mai probabil, bătălia de la Kadesh s-a încheiat cu un armistiţiu, cele două armate decimându-se reciproc. Se bănuieşte că, spre sfârşitul domniei lui Ramses, tratatul a jucat şi rol de alianţă, faraonul însurându-se şi cu trei fiice şi două nepoate ale regelui Muwattalish.

Deşi şi-a exagerat realizările, Ramses a fost totuşi cel mai mare faraon egiptean – ca înălţime (196 cm), ca durată a domniei (67 de ani), dar mai ales ca realizări. Pe timpul domniei sale, imperiul egiptean a atins apogeul, încorporând Libia, Egiptul, Sudanul, Iordania, o mare parte din Arabia Saudită, Irakul, Siria şi o bună parte a Turciei din zilele noastre . Acest imens teritoriu a fost guvernat de Ramses în tradiţia vechilor faraoni. “Alesul şi egalul lui Ra” nu stătea niciodată prea mult timp într-un loc. Se plimba neîncetat pe pământurile sale, făcându-şi apariţia pe nepusă masă la evenimente mărunte (ca de pildă nunta unui muncitor) sau importante (ca ridicarea unui templu) de pe întregul teritoriu al imperiului şi reamintind supuşilor săi că, indiferent cât de departe trăiesc de capitală, nimic nu se întâmplă în ţara Egiptului fără ştirea şi voia lui.

Prosperitatea indiscutabilă a populaţiei, victoriile care au făcut din Egipt cel mai mare imperiu al momentului, monumentalele construcţii ridicate – toate acestea, dublate de propagandă, au făcut ca spre sfârşitul vieţii, Ramses cel Mare să fie privit ca un zeu.

Exodul

Până nu demult, Ramses cel Mare era identificat cu faraonul biblic care i-a persecutat pe evrei. Ipoteza se baza pe faptul că în Biblie este menţionat episodul construirii capitalei lui Ramses II

cu robi proveniţi din această seminţie. Totuşi, cercetătorii contemporani au stabilit că domnia lui Ramses II a acoperit doar perioada captivităţii evreilor.

Unii autori moderni îl identifică pe faraonul din timpul exodului cu fiul şi succesorul lui Ramses II, Meneptah, iar alţii cu Ahmose (Amosis) I, întemeietorul celei de-a 18-a dinastii. Fuga evreilor din Egipt nu este confirmată însă de nici o sursă egipteană; în plus, nici un faraon nu a murit înecat împreună cu armata sa.

Nevestele Faraonului

Ramses cel Mare a avut 200 de neveste şi concubine, femei care i-au zămislit 96 de fii şi 60 de fiice. Dintre numeroasele sale consoarte, Nefertari este cea mai cunoscută.

Nefertari

A fost prima soţie a faraonului, favorita acestuia şi regina. Ramses a luat-o de soaţă (deşi îi era soră vitregă) pe vremea când aveau amundoi 15 ani, iar Nefertari l-a adus pe lume pe Amun-her-khepseshef, primul lor născut, căruia i-au urmat trei băieţi şi două fete. Frumuseţea lui Nefertari era renumită, faraonul notând într-un papirus: “Pentru ea răsare Soarele. Este cea mai frumoasă femeie de pe Pământ.” Se pare că Nefertari a guvernat imperiul alături de soţul ei. În cinstea sa, Ramses a ridicat marele templu Hathor de la Abu Simbel. În plus, mormântul lui Nefertari este cel mai frumos din Valea Reginelor.

Construcţiile Faraonului

Pe parcursul lungii sale domnii, Ramses II a ridicat numeroase edificii – temple, palate, statui gigantice, grădini. O parte dintre acestea s-au pierdut, însă cele mai importante sunt şi astăzi în picioare.

Templele de la Abu Simbel

Cele două temple înrudite de la Abu Simbel, descoperite întâmplător de J.L. Burckhardt în 1813, sunt considerate nu doar nişte monumente magnifice ale Egiptului Antic, ci şi adevărate comori ale patrimoniului mondial. Re-Harakhte a fost dedicat principalilor trei zei din panteonul egiptean, iar Hathor – soţiei favorite a lui Ramses, Nefertari. Primul templu are 32 de metri

înălţime şi 38 lăţime, iar faţada îi este decorată cu patru statui înalte de 20 de metri, care îi reprezintă pe Ptah, Re-Harakhte, Amun-Ra şi pe Ramses II însuşi. Templul Hathor are aceleaşi coordonate, numai că cele patru statui îi înfăţişează pe Amon-Ra, pe soaţa sa Hathor, pe Ramses II şi pe Nefertari. Atât în statuile din acest templu, cât şi în celelalte reprezentări (statui sau picturi) ale cuplului faraonic, Ramses II şi Nefertari au aceeaşi înălţime – fapt unic în toată arta egipteana antică (faraonii obişnuiau să-şi înfăţişeze soţiile cu două-trei capete mai scunde decât ei). Aceasta este o dovadă în plus a iubirii pătimaşe pe care Ramses i-a purtat-o primei sale soţii.

Sala Coloanelor de la Karnak

Karnak este cel mai mare complex religios construit vreodată şi reprezintă chintesenţa geniului a 13 generaţii de arhitecţi egipteni. Compus din 3 temple uriaşe, 10 temple de dimensiuni mai modeste, numeroase aşezăminte şi grădini, Ipet-isut (numele antic al complexului, însemnând Cel mai sacru loc din lume) se întindea pe o suprafaţă de 100 de hectare. Contribuţia lui Ramses II la Ipet-isut (în mare parte construit după ce faraonul a ajuns la tron) este semnificativă: al doilea pilon al Marelui Templu al lui Ra, hala templului lui Abydos şi celebra Sală a Coloanelor.