L

7:30-9:00 18:00-19:00

Sfânta Liturghie (Parastase) Acatistul Sf. Ierarh Nectarie

Sf. Cuv. Eufrosina; Cuv. Pafnutie Egiptea-nul; Sf. Cuv. Serghie de la Radonej

M

7:30-9:00

Sfânta Liturghie (Parastase)

†) Mutare Sf. Apostol și Evanghelist Ioan; †) Sf. Voievod Neagoe Basarab; Dreptul Ghedeon

M

7:30-9:00 17:00-19:30

Sfânta Liturghie (Parastase) Acatistul Sf. Ioan Rusul și Sfântul Maslu

†) Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanu, mi-tropolitul Țării Romanești; Sf. Mucenici Calistrat și Epiharia

J

7:30-9:00 Sfânta Liturghie (Parastase) † Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Prooroc Baruh

V

7:30-9:00 18:00-19:00

Sfânta Liturghie (Parastase) Acatistul Sf. Mucenic Efrem cel Nou

Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia

S

7:30-9:00 17:00-18:30

Sfânta Liturghie (Parastase) Vecernia și Acatistul Sf. Luca al Crimeii

Sf. Ierarh Grigorie Luminatorul, arhiep. Armeniei; Sf. Mucenite Ripsimia și Gaiani

D

7:30-11:00 Utrenia, Acatistul și Sfânta Liturghie †) Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul † Sf. Cuv. Iosif și Chiriac de la Bisericani

25

sep

t -

1 o

ct.

Regulile războiului lăuntric

R espingerea gândului de la prima lui arătare, adică de la atac

(momeala) care nu e produsul nostru ci al Satanei. Aceasta înseamnă a păzi capul șarpelui. Atacul pare la început nevinovat: e gândul sau închipuirea unui lucru sensi-bil. Întâi e trimis porumbelul, ca pe urmele lui să se furișeze șarpele. Deci nu trebuie deosebit între gând bun și rău ci omul trebuie să le respingă pe toate, mai ales daca e începător. La această respingere a gândului de la prima apariție rolul principal îl are atenția.

Dacă totuși gândul a pătruns în minte, trebuie luptat cu el cu ajutorul împotrivi-rii; aceasta trebuie să zdrobească capul șarpelui.

Atenția și împotrivirea trebuiesc însă unite cu rugăciunea neîncetată pentru a putea obține biruința. Dar pentru că dia-volul se poate travesti în înger al luminii, amestecând gânduri la început bune în rugăciunea noastră, ca mai apoi să ne împrăștie mintea, este necesar ca rugăciu-nea să conste într-un singur gând – cel al lui Iisus. Aceasta este rugăciunea lui

Iisus. Ea trebuie să devină obișnuită ca respirația, „lipită de respirație” – după formularea Sf. Ioan Scărarul. Cu numele lui Iisus putem zdrobi pruncii babilonești, adică gândurile născute de Satana în noi.

După ce am început să viețuim cu atenție la minte, dacă împreunăm smerenia cu trezvia și însoțim rugă-ciunea cu împotrivirea, vom merge bine pe drumul cugetării, înfrumuse-țând, măturând, împodobind și curățind casa inimii noastre de răutate, călăuziți de numele cel sfânt și închinat al lui Iisus Hristos, ca de un sfeșnic de lumină.

Dacă ne vom încrede însă numai in atenția sau trezvia noastră, repede vom cădea răsturnându-ne, fiind îm-pinși de vrăjmași, și ne vor răpune viclenii și înșelătorii; și tot mai mult ne vom prin-de mrejele gândurilor rele, ba chiar vom fi sfâșiați cu ușurință de către ei, neavând ca suliță puternică numele lui Iisus Hris-tos.

(Sfântul Isihie Sinaitul – Cuvinte despre împo-trivire și rugăciune - Filocalia vol. 4)

Preot paroh: Marius Iacobeanu 0745.760.239; Preot slujitor: Eugen-Ciprian Ciuche 0744.862.191 Adresa: Parohia Ortodoxă Lazaret: Str. Digul Bîrnat, Nr. 19, Bacău; Email: parohialazaret@yahoo.com

Cont bancar: Parohia Ortodoxă Lazaret - RO79 RNCB 0026 0308 8182 0001

Revistă săptămânală de zidire sufletească a Parohiei Ortodoxe Lazaret. Apare cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Duminica a 18-a după Rusalii Pescuirea minunată

P e când mulțimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, și El ședea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două

corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat. Şi șezând în corabie, învăța, din ea, mulțimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, și lăsați în jos mrejele voastre, ca să pescuiți. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am

prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, că li se rupeau mrejele. Şi

au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru pescuitul peștilor pe care îi prinseseră. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon.

Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.

(Evanghelia după Luca 5, 1-11)

Când lipsește din nevoința duhovnicească optimismul (nădejdea și bucuria cea adevărată) ceva în mod sigur nu merge bine. (Monahul Moise Aghioritul)

39 24-30 sept.

2017

Biserica - corabia mântuirii și smerenia care se naște din trudă

E vanghelia de azi se referă în mod direct la taina Bisericii. Corabia din

Evanghelie preînchipuie Biserica lui Hris-tos ca spațiu al mântuirii, ca adunare a oamenilor în iubirea mântuitoare a lui Hristos. De aceea, majoritatea bisericilor, ca lăcașuri de cult, din primele veacuri și până acum, se construiesc în formă de co-rabie, (chiar dacă, mai târziu, corabia a luat forma crucii), iar turla principală ține

loc de catarg, purtând în vârf o cruce. Această normă este fixată în cartea numită „Constituțiile apostolice”. Hristos Cel răs-tignit și înviat conduce tainic această cora-

Biserica - corabia mântuirii și smerenia care se

naște din trudă …………………………………………. 1

Despre ascultare și voia lui Dumnezeu …………… 3

Acoperământul Maicii Domnului …………………... 4

Despre neascultare și încăpățânare …………….... 6

Prin pocăință totul se repară ……………………..… 7

Nevoia de Dumnezeu ………………………………….. 7

Zâmbește, nu te încrunta! ………………………….… 7

Regulile războiului lăuntric ………………………….. 8

2

bie a mântuirii. El stă la cârma Bisericii pentru că El este Capul Bisericii. Însă El cheamă la lucrarea mântuirii slujitori care binevestesc lu-mii Evanghelia vieții veșnice și-i îndrumă pe calea mântui-rii pe cei ce cred în El și sunt botezați în numele Preasfintei Treimi.

Învățătura principală pe care o primim din Evanghelia de astăzi este că lucrarea de pescuire sau adunare a oamenilor din marea vieții în corabia mântuirii, adică în Biserică, se realizează prin harul lui Dumnezeu. Ceea ce învață Sfântul Apostol Petru prin pescuirea minunată în largul mării este un capitol de teologie referitor la taina Biseri-cii și a păstorului în Biserică, și anume: în lucrarea bisericească mai întâi contea-ză harul sau ajutorul lui Dumnezeu și apoi priceperea omenească.

Cât timp Sfântul Petru a contat doar pe priceperea sa, pe forța sa fizică și pe dibă-cia sa de a pescui, nu a prins nimic. Cuvin-tele sale: „Toată noaptea ne-am ostenit și nimic nu am prins!” (Luca 5, 5) sunt, de fapt, constatarea tristă a unui eșec total, însoțit de o stare de oboseală și resemnare. Dar iată că, pe neașteptate, la capătul pu-terilor omenești, începe lucrarea lui Dum-nezeu. Când Petru nu mai avea nici o spe-ranță de reușită, atunci a venit ajutorul lui Dumnezeu și s-a săvârșit minunea. După ce a făcut ce i-a spus Hristos Învățătorul, uce-nicul Petru a văzut cum s-a schimbat eșe-cul în succes.

Această putere care face minuni, schimbă situații și rezolvă probleme dificile este harul lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune: „Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întărește!” (Filip. 4, 13). De aceea, slujito-rii Bisericii se hirotonesc sau se sfințesc prin „dumnezeiescul har care totdeauna pe

cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește” („Arhieraticon”, Slujba

hirotoniei diaconului, preotu-lui și episcopului). Totuși, trebuie remarcat faptul că Hristos nu a să-vârșit minunea pentru niș-te pescari leneși, care au dormit toată noaptea, ci minunea s-a făcut pentru pescari harnici, care s-au ostenit toată noaptea. Astfel, din multa lor osteneală fără succes s-a născut multa lor smerenie. Abia atunci, întrucât i-a aflat în stare de osteneală și de sme-

renie, Hristos-Dumnezeu le-a dăruit ajuto-rul Său care face minuni. Sfântul Isaac Sirul spune: „Dumnezeu ne dăruiește harul Său pentru smerenia care vine din multe osteneli”. Așadar, harul îmbel-șugat se dăruiește celor ce au privegheat mult și s-au ostenit mult. Chiar dacă nu s-a împlinit speranța lor când se așteptau ei, ea s-a împlinit mai târziu într-un mod mai frumos și mai avantajos, tocmai pe când ei nu mai sperau nimic.

Așa se întâmplă uneori și în viața Bisericii sau în viața creștinului. Foarte adesea ne străduim să facem ceva bun, dar nu reușim când și cum dorim noi. Apoi ne întrebăm, cu întristare sau nedumerire: „De ce n-am reușit?” Cineva se pregătește pentru examen, dar are un moment de slăbiciune și nu reușește să treacă exame-nul cu succes. Cineva se străduiește să facă o lucrare mare cu scop nobil, dar nu mai ajunge să o termine; intervine o situa-ție neprielnică și toată lucrarea a eșuat. Însă, adesea, ceea ce nu poate fi înțeles la un moment dat se va lumina mai târziu, când voiește Dumnezeu și cum voiește El.

Uneori oamenilor care, pe lângă multă osteneală, dau și dovadă de răbdare le vine ajutorul lui Dumnezeu pe când nu se aș-teaptă. Unii oameni, fiindcă nu au ajuns la

7

Nevoia de Dumnezeu

U n elev s-a plâns într-o zi profesoru-lui său că nu-L întâlnește pe Dum-

nezeu. Profesorul i-a răspuns:

- Dacă îți vei spune că ai nevoie de El, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu.

Elevul nu a înțeles mesajul, motiv pen-tru care, într-o zi, pe când se aflau în fața unui râu, profesorul i-a cerut copilului să stea cu capul sub apă. Când acesta a ieșit, profesorul l-a întrebat de ce nu a stat mai mult. Atunci copilul i-a răspuns:

- Pentru că simțeam nevoia să respir.

Profesorul i-a răspuns:

- Când vei simți nevoia după Dumne-zeu, la fel de puternic precum cea pentru respirație, atunci Îl vei întâlni pe Dumnezeu

Despre neascultare și încăpățânare

Î mi tot vorbești despre un Dumnezeu bun și iertător – zicea un om oareca-

re, către un creștin practicant – dar uită-te în lume, zicea el, că nu ne mai slăbesc lovi-turile și bătăile lui Dumnezeu.

Creștinul nostru îl ascultă înțelegător și cu multă blândețe îi zise:

- Când o oaie iese din turmă și își face de cap, ce face păstorul? Fluieră după ea și o strigă pe nume, dar oaia nu ascultă. O amenință cu bățul, dar ea n-are nici-o grijă. Aruncă cu ceva după ea, dar oaia și mai mult se depărtează. Pe urmă trimite câinele după ea, care o înhață, o supără și o mușcă. Abia după această supărare, oaia se întoarce înapoi.

Așa e, frate, și cu noi. Domnul, Păstorul cel Mare și Bun, a încercat multe și felurite chemări dulci, să ne întoarcem înapoi din răutăți în turma lui cea binecuvântată. Dar noi n-am vrut să ne întoarcem. De aceea a trimis asupra noastră necazuri și urgii, care ne înconjoară și ne mușcă din greu, încercând să ne întoarcă în turma lui cea sfântă. Vai de cei ce nici acum nu înțeleg și nu ascultă glasul și chemările scumpului nostru Păstor, Iisus Hristos.

Un părinte cu viață sfântă spunea că Dumnezeu nu este mânios niciodată căci El este bunătatea întruchipată, fiind bunătate niciodată nu se mânie. Dumnezeu văzând cerbicia omului se coboară la chipul său, la mintea sa și ia o înfățișare a mâniei pre-cum o mamă, care nereușind să-și înduple-ce copii să facă binele, caută să-i sperie cumva.

Toate acțiunile lui Dumnezeu față de noi sunt manifestări ale iubirii chiar dacă nouă uneori ni se par a fi ale urgiei și mâ-niei. Pune Domnul în aplicare orice metodă numai să-l întoarcă pe om la calea cea dreaptă și bună!

Zâmbește, nu te încrunta!

U n om cam posomorât se plângea într-o zi unui alt om pașnic și cre-

dincios, zicându-i: - Nu știu ce au oamenii cu mine, de mă

privesc cu fruntea încruntată și cu ochi răi. Acesta însă îi răspunse: - Dumneata ești de vină! - Cum așa? răspunse omul și mai poso-

morât, și încruntat, și aproape supărat. - Foarte bine! Ia uită-te în oglinda asta

cu chip senin, voios și zâmbind. Acela privi. Credinciosul îl întrebă: - Îți place? - Sigur că-mi place! - Acuma strâmbă-te, încruntă privirea

și strânge buzele. Așa îți place? - Cred și eu că nu-mi place. Nu-mi pla-

ce chiar deloc. Atunci credinciosul, care era un om

înțelept, îl mustră prietenește și-i zise: - Vezi, așa este și cu lumea. Dacă te uiți

blând, cu chip senin și chiar zâmbind, așa se uită și ea la tine, iar dacă te încrunți și ai chipul aspru, tot așa se uită și ea la tine. Așa că numai dumneata ești de vină de felul în care se uită lumea. Uită-te frumos la ea, și ea se va uita tot așa de frumos la dumneata. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!

6

ceruri pe Dumnezeu Care S-a întrupat pen-tru mântuirea noastră. Iar curăția noastră și fecioria ne înălță la ceruri, în sensul că Domnul, pentru aceasta, ne dăruiește des-coperirea adevărurilor dumnezeiești și a tainelor cerești, în măsura în care suntem noi înșine curați.

Iată de ce marele Sfânt părinte, Prea-cuviosul Ioan Cassian, spune că Apostolul Pavel se evidențiază dintre toți apostolii prin curăția sa virtuoasă. De aceea el, mai mult decât alți apostoli, a fost înzestrat de la Dumnezeu cu înțelepciune dumnezeias-că, cu descoperirea adevărurilor dumneze-iești și a tainelor cerești, iar această desco-perire continua în contemplarea unor reve-lații extraordinare, pentru care lui i se ară-ta Mântuitorul de nenumărate ori, și chiar a fost înălțat până la al treilea cer.

Acest Apostol a acordat o atât de mare însemnătate mântuitoare curăției noastre, încât o privea ca pe scopul suprem al între-gii noastre vieți creștinești. „Aveți roada voastră ‒ zice el ‒ spre sfințire, iar sfârșitul, viața veșnică” (Romani 6, 22). „Căci Dumne-zeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfinți-re” (I Tes. 4, 7).

De aceea, să năzuim, iubiților întru Hristos fiii mei, spre curăția fecio-relnică, spre această chemare dumnezeias-că a noastră, spre acest scop al vieții noas-tre creștinești. Să fim curați nu numai în ceea ce privește patimile exterioare!

O asemenea curăție, cum ar fi abține-rea chinuitoare de la desfrânare, le este caracteristică și păgânilor și ereticilor. Să năzuim spre atingerea unei curății interi-oare, în simțiri și în gânduri. O asemenea stare așteaptă de la noi Preacurata Maică a Domnului. Cu asemenea curăție o vom și bucura. Iar ea, la rândul său, ne va bucura cu milostivirile sale negrăite, în împlinirea cuvintelor lui Hristos: „Cu măsura cu

care măsurați, vi se va măsura” (Matei 7, 2). Pentru această curăție ne vom afla întotdeauna sub Acoperământul Maicii Domnului.

Ea ne va acoperi întotdeauna și ne va izbăvi de toate păcatele și patimile, de toa-te relele și necazurile și ne va uni pe veci cu Fiul său, cu Domnul nostru Iisus Hris-tos, pentru a primi bucuria dumnezeiască veșnică și nesfârșită, în Împărăția Lui cea cerească. Amin. Bunului Dumnezeu slavă în veci. Amin! (Sfântul Serafim Sobolev)

Prin pocăință totul se repară

D acă te lovește o nenorocire, nu te lăsa abătut, ci adu-ți aminte că

Domnul se uită la tine cu milă și nu primi gândul: „Oare se va mai uita Domnul la mine când eu îl întristez?", pentru că Dom-nul este prin fire milă, ci întoarce-te cu credință la Dumnezeu și spune ca și fiul cel risipitor din Evanghelie: „Nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău" [Lc 15, 21], și vei

vedea atunci cât ești de drag Tatălui și în sufletul tău va fi atunci o negrăită bucurie. Oamenii nu învață smerenia și pentru mân-dria lor nu pot primi ha-rul Duhului Sfânt și de aceea lumea întreagă suferă. Dar dacă oamenii

ar cunoaște pe Domnul și ar ști cât de mi-lostiv, smerit și blând este, într-un singur ceas s-ar schimba fața întregii lumi și în toți și în toate ar fi o mare bucurie și iubi-re. Domnul Cel Milostiv ne-a dat pocăința și prin pocăință totul se repară. Prin pocă-ință câștigăm iertarea păcatelor; pentru pocăință vine harul Duhului Sfânt, și astfel cunoaștem pe Domnul. Dacă cineva a pierdut pacea și suferă, să se pocăiască și Domnul îi va da pacea Sa.

(Cuv. Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii și iadul smereniei)

3

o reușită pe care o doreau, au interpretat aceasta ca fiind un eșec, o părăsire a lor de către Dumnezeu. Mai târziu însă au consta-tat că dacă s-au smerit și s-au întărit în credință, cu toate că Dumnezeu nu a răs-puns la cererea lor când doreau ei, totuși le pregătea atunci o biruință viitoare sau o binecuvântare mai mare.

Însă El a voit să le verifice smere-nia, ascultarea și răbdarea. În cazul Apostolului Petru și al celorlalți pescari care erau cu el, Hristos Domnul a văzut multa lor osteneală, răbdare și smerenie. După ce Simon-Petru a recunoscut, în sta-re de smerenie și pocăință, limitele puterii și cunoașterii sale, Dumnezeu l-a chemat să devină pescar de oameni, adică păstor de suflete. Abia când omul recunoaște că are nevoie de ajutorul sau harul lui Dumnezeu, el poate deveni cu adevărat slujitor al lui Dumnezeu pentru mântu-irea oamenilor.

Această înțelepciune tainică a lucrării lui Dumnezeu în viața oamenilor este cu-prinsă în Evanghelia de astăzi. Astfel, Evanghelia ne arată că Dumnezeu cu-noaște atât ostenelile omului, cât și limitele sau slăbiciunile lui, dar îl înva-ță să-I ceară ajutorul Lui, să lucreze împreună cu El, să se bucure de iubirea Lui milostivă, în smerenie și recunoștință.

Evanghelia acestei Duminici ne învață că totdeauna avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Prin urmare, nu numai când ne simțim mai slab pregătiți, ci și când sun-tem foarte bine pregătiți trebuie să ne ru-găm Lui, zicând: „Doamne, ajută!”. Dum-nezeu iubește foarte mult pe fiecare om smerit care îi cere ajutorul Său și se străduiește să fie harnic și darnic.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simțim puterea Lui când Îi cerem ajutorul Lui, să nu deznădăjduim niciodată, chiar dacă nu se împlinește dorința noastră atunci când voim noi și cum voim noi. Să învățăm că înțelepciunea Lui este mai mare decât înțelepciunea noastră, puterea Lui este

mai mare decât puterile noastre, iar harul Lui și sfințenia Lui sunt izvor de lucrări minunate și mântuitoare, spre slava Preasfintei Treimi și spre bucuria noastră. Amin!

(Preafericitul Părinte Patriarh Daniel)

Despre ascultare și voia lui Dumnezeu

1. Ascultarea cea adevărată este răs-plătită cu ascultare. Căci dacă cineva îl ascultă pe Dumnezeu și Dumnezeu îl ascultă pe el. (Avva Mios)

2. Ascultarea e moarte de bunăvoie, viață neiscoditoare, primirea primejdiei fără grijă, răspuns necăutat în fața lui Dumnezeu; mormânt al voinței și înviere a smereniei.

3. Ascultarea este cea dintâi dintre virtuțile de început, căci înlătură mân-dria și ne aduce smerita cugetare. (Sfântul Diadoh)

4. Ascultarea este mucenicie, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

5. Ascultarea este scara cea mai scurtă către cer (Sf. Vasile cel Mare).

6. Nu e puțin lucru a sta sub ascultare, căci este mult mai sigur a fi ascultător, decât poruncitor.

7. Când o cere ascultarea, nu trebu-ie să existe frica de moarte.

8. Cei ce se tem de Dumnezeu sunt temuți de oameni, la fel cum îngerii Lui sunt temuți de diavoli.

9. Cel ce se află sub ascultare, ia mai multă plată decât pustnicul.

10. Cele ale lui Dumnezeu vin, fără ca tu să le simți.

11. Fă-te rob adevăratului Stăpân, ca să nu fii robit de cei mulți.

12. Fie că izbândești în lucrul tău, fie că nu, mulțumește lui Dumnezeu.

13. Orice călcare de poruncă, orice neascultare, sunt o lepădare de Hris-tos. (Sfântul Simeon Noul Teolog)

14. Când în faptele tale cauți numai la ceea ce-i place lui Dumnezeu și la folosul

4

aproapelui, atunci te vei bucura de adevă-rata libertate a duhului. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

15. Ai văzut tu vreun om dus de braț de diavol în crâșmă? Omul merge de la sine. De aceea am spus că nu putem să-i învinu-im nici pe Dumnezeu, nici pe Satan. Noi suntem liberi să ascultăm de cine vrem. († IPS Justinian Chira)

Acoperământul Maicii Domnului

M otivul marii sărbători a Acoperă-mântului Preasfintei Născătoare

de Dumnezeu a fost minunata descoperire făcută Sfântului Andrei, cel nebun pentru Hristos, când a fost înălțat până la al trei-lea cer.

Aici el a văzut îngeri și numeroși sfinți, dar nu a văzut-o pe Preacurata Maica Domnului, fapt pentru care s-a tânguit mult. I s-a spus că în acel moment Maica Domnului nu se găsește acolo, deoarece se află pe pământ, mângâindu-i pe oamenii necăjiți și suferinzi, dar că o va vedea în curând.

Într-adevăr, la scurt timp după această nemaipomenită vedenie, Sfântul Andrei a văzut-o pe Maica Domnului, în Biserica Vlaherne din orașul Constantinopol, în tim-pul privegherii de toată noaptea. Preasfân-ta Născătoare de Dumnezeu i-a apărut Sfântului Andrei și ucenicului său, Epifa-nie, în văzduh, în fața altarului, înconjurată de locuitori ai cerului.

Ea se ruga osârduitor în genunchi, apoi s-a ridicat și i-a acoperit cu omoforul ei strălucitor pe toți cei ce se rugau.

Dar iată la ce vreau eu, iubiților întru Hristos fiii mei, să vă atrag atenția. Sfântul Andrei a văzut-o pe Maica Domnului înlă-crimată. Ne-am întreba: cum se poate îm-păca marea ei suferință pentru noi, cu bu-curia ei neîntreruptă, dumnezeiască și cu necurmata ei fericire?

Desigur, dacă această amestecare n-ar fi fost posibilă, Sfântul Andrei nu ar fi vă-zut-o pe Maica Domnului înlăcrimată. În-

seamnă că această amestecare este posibi-lă. Dar pentru a fi pe înțelesul nostru, tre-buie, iubiților, să ne aducem întotdeauna aminte cuvintele apostolului Pavel: „Ca niște întristați, dar pururea bucurându-ne” (II Cor. 6, 10). „Căci precum priso-sesc Pătimirile lui Hristos întru noi, așa prisosește prin Hristos și mângâierea noas-tră” (II Cor. 1, 5).

Odată, la preacuviosul Serafim a venit o femeie bolnavă, foarte evlavioasă. Sluji-torul lui Dumnezeu i-a spus aceste-ia: „Pentru tine suferă, roabă a lui Dumnezeu, întemeietoarea Mănăstirii Diveevo, răposa-ta monahie Aleksandra. Du-te la mormântul ei din Diveevo, roagă să i se facă un parastas și tu te vei însănătoși”.

Femeia a făcut așa cum i-a poruncit Sfântul Serafim și și-a căpătat tă-măduirea. Și dacă monahia Aleksandra suferea pentru această femeie, din cauza bolii ei, atunci cum să nu sufere și să nu plângă pentru noi Maica Domnului? Pentru că ea ne iubește mai mult chiar decât mama noastră; pentru că ea ne este aproape în timpul când noi suntem bolnavi, dar și atunci când asupra noastră se abat tot felul de necazuri și suferințe, și ori de câte ori o rugăm să ne ajute.

Şi totuși, ce concluzie mântuitoare tre-buie să tragem din faptul că Sfântul Andrei a văzut-o pe Preacurata Maică a Domnului înlăcrimată? Concluzia este una singură: noi nu trebuie s-o întristăm pe Preacurata Maica Domnului și s-o facem să verse la-crimi pentru multele noastre păcate și mai ales, pentru cel mai răspândit păcat, al poftelor noastre trupești sau al desfrânării.

Din nefericire, acest păcat se întâlneș-te, fiind specific și caracteristic, nu numai la păgâni și la heterodocși, ci adesea și la creștinii ortodocși. Aici, printre ortodocși,

5

se observă în ultima vreme o oarecare în-tunecare a minții în ceea ce privește acest păcat trupesc; deoarece mulți îl socotesc o manifestare de-a dreptul naturală și permi-să.

Asemenea creștini spun: „Toți trăiesc în desfrânare, o să trăim și noi astfel”. Ca și când ar fi tot una: vom pieri numai noi singuri sau vom pieri cu toții. Dar dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel ‒ a zis Domnul, atunci când I S-a spus că Pilat a

amestecat sângele unor galileeni cu jertfele lor (Luca13, 1-3).

Ar trebui ca acești creș-tini ortodocși să-și amin-

tească mereu că Sfânta Biserică pedepsește greu păcatul desfrânării, chiar dacă există pocăință, deoarece îi îndepărtează pe cei căzuți în acest pă-

cat de la Sfânta Împărtă-șanie, pentru șapte ani din

momentul pocăinței, adică de la încetarea săvârșirii lui.

Dar acest lucru este puțin. Deoare-ce păcatul trupesc capătă dimensiuni gi-gantice și cuprinde în mrejele lui întreaga lume, se apropie vremea când Domnul va rosti din nou groaznica sentință, pe care cândva a rostit-o față de tot neamul ome-nesc, înaintea Potopului Universal: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia, pentru că sunt numai trup” (Geneza 6,3)

Numai că lumea dinainte Domnul a distrus-o cu apă, iar lumea de acum va pieri de foc, la semnul Domnului, în ziua celei de-a doua veniri, așa cum a prorocit despre aceasta Sf. Apostol Petru, spunând: „Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface și pământul și lucru-rile de pe el se vor mistui” (II Petru 3, 10).

Desigur, nu doar păcatul desfrânării va determina această pieire universală, dar și alt păcat mare și greu, al lepădării oameni-

lor de la dreapta credință. Dar Fiul Omu-lui, când va veni, va găsi, oare, credin-ță pe pământ? (Luca18, 8)

Această lepădare generală de la dreap-ta credință are loc nu numai din pricina mândriei diavolești. Una dintre cauzele acestui greu păcat constă tot în păcatul desfrânării, din cauza căruia ni se întunecă mintea, făcându-se posibilă orice rătăcire, și mai ales rătăcirile eretice.

De altfel, păcatul desfrânării nu este numai o crimă morală, el este în același timp și un păcat împotriva dreptei credin-țe. Căci credință noastră ortodoxă constă nu numai în dogme, ci și în sfintele canoa-ne.

Este clar că renunțarea la sfintele ca-noane, care interzic desfrânarea, reprezin-tă un izvor al celor mai mari necazuri ale noastre, și anume lepădarea de dreapta credință, și prin urmare, cauza pieirii noas-tre veșnice.

Iată de ce, Apostolul Pavel a spus: „Nu vă amăgiți: (...) desfrânații (...) nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10).

De aceea, să n-o întristăm pe Preacura-ta Maică a Domnului prin păcatele desfrâ-nării; să ne pocăim; nu numai pentru fapte-le desfrânate, dar și pentru cugetele, do-rințele și gândurile noastre necurate.

Nu se știe cât ne-a mai rămas de trăit și dacă vom mai avea timp de pocăință, ca să îndepărtăm de la noi cuvintele înspăi-mântătoare ale Domnului: „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca” (vezi Ieze-chiel 3, 20; 18, 20-22).

Se poate desprinde, iubiților întru Hris-tos fiii mei, și o a doua concluzie mântui-toare din această vedere a Sfântului Andrei a lacrimilor Maicii Domnului. Noi nu numai că nu trebuie s-o mâhnim pe Preacurata Maică a Domnului prin desfrânarea noas-tră necurată, dar trebuie s-o bucurăm prin fecioria noastră.

Să ținem minte că fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu L-a coborât din