R E A L I T A T E Ailu s t r a ta

A N U L V II» N o . 3 8 2 , 2 0 M A I \ 9 3 *

La cimitirele eroilor din întreaga ţară s’au ţinut Joi slujbe religioase pentru pomenirea acelor cari şi- au jertfit viaţa pentru întregirea neamului.Este o zi de reculegere pentru toată lumea, o zi înălţătoare, când patimile, ura, răutatea, trebue să dispară.Nu trebue să uite nimeni că atâtea sute de mii de oameni şi-au amestecat sângele cu pământul ţării noastre. Eroismul lor să fie pildă neperitoare pentru urmaşi. Adevăratele puteri ale neamului să fie astăzi mai mult decât oricând unite, pentru a se păstra intact ceeace s’a făurit cu atâta sacrificiu. Clopotele vor răsuna în cimitire, iar din morminte, soldaţii noştri vor propovădui urmaşilor pacea şi liniştea. Să-i ascultăm!

E R O I L O R

i

)

REALITATEAI L U S T R A T Ă

D i r e c t o r ; N I C . C O N S T A N T I NA p are s ă p tă m â n a l în 3 2 pagin i mari, cu un supliment gratuit de 4 8 pagini. U n e x e m p l a r 10 L e i

P R E Ţ U L A B O N A M E N T U L U I :PE U N A N ................... 400 LEI PE ŞASE LUNI . . . . . 200 „ PE TREI L U N I ................... 100 „REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Bucureşti S tr. CO NST. M ILLE 5 -7 -9 T E L E F O N 3 - 8 4 - 3 0Im prim ată la foto - rotogravură în atelierele „Adeverul" S. A

No. 382 _ R. |. — Pag. 2

Duminica trecută a avut Ioc la Ismail instalarea noului episcop de Ismail şi Cetatea Albă.In fotografiile noastre vedem:Delegaţiile diverselor comune venite să aclame pe noul episcop.Noul episcop pe scaunul episcopal. Mitropolitul Gurie citeşte gramata.

Instalarea episcopului Dionisie la Ismail

Clopotele au bătut toată ziua în oraş pentru a vesti tuturor instalarea noului episcop.Episcopul Dionisie şi Mitropolitul Gurie sunt primiţi cu pâine şi sare de primarul oraşului.

preferaţi^PA D E COLONIE

După instalarea episcopului procesiunea pe străzile oraşului.

(Foto Bermarij

Rjî>2

Fotografiile noastre au fost luate de Ber- inan în cursul orei de lucru a d-lui prof jt Saxu. D. profesor explică elevilor, ins setează apoi lucrările Voevodului Mihai şi ¡,'ce la urmă împreună cu elevii, rugăciunea.

Odată cu înflorirea copacilor şi cu venirea razelor dogoritoare de soare, clasa Voevodului Mihai s’a mutat în aer liber. In curtea palatului Regal din Calea Victoriei, într’un loc umbrit, liniştit, cursurile decurg cu o regularitate matematică, întocmai ca la liceele de stat.Disciplina este perfectă. Profesorii pun întrebări fiecărui elev în parte şi fiecare se ridică în picoare când îşi dă răspunsul.Suveranul apare adesea inopinat în timpul cursurilor pentru a se interesa personal de activitatea şcolară a Voevodului.După terminarea cursurilor, elevii se ridică în picioare şi cântă în cor „Hristos a’nviat din morţi”. Apoi începe joaca. In curtea palatului, este un loc c estul de mare. Voevodul are un submarin căruia îi d l drumul în lac. Apoi împreună cu colegii de clasă > ".¿epe să-l bombardeze.Sunt zile în care cursurile se ţin la palatul Cotroceni. Mai ales în zilele când se prevede în program educaţia fizică. In numărul viitor vom publica fotografii dela aceste cursuri.

)

Duminică a avut loc inaugurarea noilor terenuri de tennis Doherty din Bulevardul Elisabeta.

jolijon a câştigat Duminică la Băneasa premiul Mihail Marghiloman.

F o o l ^ b a l l

LOTUL de jucători din care se va forma echipa României, ce va înfrunta re

prezentativa Cehoslovaciei la 27 Mai a. c., a fost fixat. Următorii jucători se vor deplasa la sfârşitul acestei săptămâni la Triest, în vederea acestui evenimen: Zambori, Piilock; Vogi, Albu, Burger, Deheleanu, Kotormani, Morawetz, Cuedan; Bindea, Covaci, Sepi, Bodola, Dobay, Ba- ratki, Ciolac.Aplaudăm gestul Federaţiei noastre, care trimite echipa cu o săptămână înainte de dispută, pentru aclimatizare şi cunoaştere a terenului de joc.

Divizia Naţională, dat fiind mat- chul dela Triest, îşi suspendă activitatea pentru trei săptămâni.

Dacă această pauză este indiferentă pentru susţinătorii echipelor din seria B, unde situaţia în clasament a echipelor corespunde exact cu posibilităţile echipelor, este în schimb motiv de paroxistică nerăbdare pentru cei din seria A, unde clasamentul actual permite la nu mai puţin de patru echipe să termine în fruntea, plutonului, odată cu consumarea ultimei _ partide a

atât de disputată serie:

Cris na 11 7 3 1 27—12 17Chinezul 12 8 0 4 29—18 16

Venus l V 1 4 31—21 15

MiersitaUi 12 6 1 5 28—17 13

AME FA 11 5 2 4 ?0—19 12

C. F. R. 10 5 1 4 20—23 11Braşovia 12 1 2 9 16—34 4

Tricolor 12 1 2 9 12—38 4

A. Ţ.

DOAMNELORI Vopsitul păru

lui, în cele mai frumoase culori

naturale, precum şi ondwiaţiuni

permanente, execută, ireproşabil

Coaforul François, Str. Edgard

Quinet, 7.

%maiVina nu este a ciorapului eftin.Ţesătură lui delicată s’a stricat /din cauza spălatului greşit. întrebuinţaţi fulgii de săpun LUX. LUX păstrează toată elasticitatea ţesăturilor de mătase naturală sau vegetală.

p e n t r u l i n g e r i a f i n ă

Câteva amănunte despre vechea „Monetar e“.

IMI aduc aminte din copilăria mea, despre o clădire cu parter,

ce era la Şosea, şi care pe frontispiciu avea firma: „Monetăria Statului”. Treceam cu oarecare respect pc lângă acest

grav institut, care punea în circulaţie simbolul, ce urma să aducă mai rar fericirea, — fiind menit să fie, în mod obişnuit, punctui de discordie şi obârşia multor drame omeneşti.Este curios, că despre această Monetârie dela Şosea, nu s’a scris mai nimic. Nu există nici un istoric al ei, iar persoanele, cari par mai bine informate nu ştiu să spue decât foarte puţin.

CE ESTE AZI IN FOSTUL LOCAL AL MONETARI EI?

De când îl ştiu, s’a mai clădit acolo un edificiu 111 etaj, în roşu, neterminat; în faţă este acum expoziţia permanentă a şcolilor de meserii.

Am putut culege prea puţine date din volumul jubilar al „Monitorului Oficial”, unde am găsit următoarele rânduri:„In cursul anului 188b atelierul pentru confecţionarea timbrelor a fost trecut la Monetăria Statului, situată pe Şoseaua Kisseleff". Mai aflăm, răsfoind acelaş volum, că de la 1884 şi până la 1901, fabrica de timbre a format o direcţie comună cu Monetăria Statului. In localul Monetăriei, fabrica de timbre ocupa o parte din aripa stângă a clădirii, cu un singur atelier.La 1901 „monetăria” s’a desfiinţat „deoarece n ’avea ce lucra” ni

FALSIFICATORII

Din pricina accaslei confuzii, mulţi falsificatori de monede şi-au putut plasa fabricatele lor, cu atâta uşurinţă, într’un rând, prin prăvălii, pe trotuare, prin tramvaie, prin birourile comerciale, la percepţii şi alte autorităţi oficiale, toţi oltenii caşi negustorii cei mai gravi, toată lumea, trântea moneda de o sută t de lei, carc pe unde putea, o zăngănea pe degete, o suna peo piatră...

Acum însă s’au ivit nişte falsificatori, cari fabrică moneda din tablă de aramă argintată. Ei au reuşit să pue în circulaţie monede, cari au un sunet vesel argintiu, fiind mai cu îngrijire lucrate decât cele ale monetăriei din Franţa.

I

De atunci lumea s’a descurajat şi nu mai bate monedele.

Cetăţeanul, care are de primit vreo monedă de o sută de lei se uită la zimţi, ca să fie regulaţi, mai examinează cu neîncredere luciul, scoate un oftat lung şi apoi o bagă resemnat în buzunar.

GH. NECÜLCEA

Frontispiciul şi faţada monetăriei Statului....şi banii ,fabricaţi” de o bandă de falsificatori prinşi recerl în

Capitală.

se spune, iar fabrica de timbre devenind un fel de moştenitoare a ei, a fost trecută sub aceiaşi direcţiune cu fabrica de chibrituri Filaret, depinzând deci direct de Direcţiunea Generală R. M. S.; iar la 1 Ianuari 1928, fabrica de timbre a trecut sub direcţiunea „Monitorului Oficial şi imprimeriilor Statului”.

Este foarte puţin ceeace am putut culege. Dar e curios că nici la Ministerul de Finanţe n’am găsit pe nimeni să ne spue mai mult despre istoricul „Monetăriei Statului”.

FABRICA DE LA IAŞI

Rămâne să apelăm la memoria noastră şi să mai adăugăm amănuntul că în timpul răsboiului, tipografia numită Goldner, din Iaşi, din apropiere de „Teatrul Naţional”, a fost însărcinată să tipărească hârtia-monedă, pe care o punea atunci în circulaţie guvernul român.

BUCLUCUL MONEDEI DIVIZIONARE

După răsboiu, Statul român a comandat în Franţa şi în Anglia confecţionarea monedelor divizionare, de o sută de lei şi a celor mai mici.

Din nefericire, monetăria franceză a fabricat nişte monede defectuoase, cu bule de aer, mici plesnituri, etc., iar Ministerul de Finanţe a făcut marea greşală să accepte, fără opunere, toate aceste monede rău fabricate, dintre cari multe aveau un sunet mat, ca de plumb şi deci trebuiau topite din nou. ,

Doamnelor întrebuinţaţiV opseaua pentru Păr

TONAL20 nuanţe a .urale

d » v â n z a r e p r e t u t i n d e i

F l a c o n u l L e i 7 0

Cereţi broşura gratuită despre: Părul şi întreţinerea lui la ,T O N A L“ C a l e a M o ş i l o r , 131

Pistiui, Pete, Coşuri, Bubulife

RiduriDispar în 8-14 zile cu „Juno“

pista ultraactivă l«i 125. „Acti- vina‘ loţiune camforată oxigenată lei 80.—

Ambele lei 190. — Efect sigu ■. Transpiraţ a combate „Notran- spir“, preparat specia contri Transpiraţiei, fereşte Rochiile a se rupe sau păta. Odată aplicat, ţin '1 locul o săptămână uscbt le 60.—

Părul supărător îndepărtează în 5 m inut depe obraz, braţe, picioare, subsuori, etc. , Deny- Epil“ pudra parfumată lasă pielea al hă, catifelată. Cutia lei 80. = DEPOZIT „OPAC“ str. Doar nei 7 (Galeriile Blanduziei,etaj) Bucureşti.

No. 382 — f \ . | , — P.g. 6

SEVA M A IR E ÎN T O A R C E

TEZAUDULilM O KW

Ce a fost transportat acolo şi ce a mai rămas neprădat?

semnat de d. Titulescu, pe acea vreme ministru de finanţe, de d.C. Ionescu, director al Casei de Depuneri şi de d. Masaloff, reprezentantul nefast al Rusiei.Şi convoiul cu comori a plecat! Era o valoare de aproape opt miliarde lei, pe care o pierdea România!Pe drum, directorul Casei de Depuneri a aflat despre succesele românilor la Mărăşeşti şi a voit să se întoarcă. Dar s’au opus ruşii: vagoanele au fost nevoite să-şi urmeez calea mai departe spre Kremlin...De altfel ministrul României la Petrograd, Diamandi, s’a dovedit ca un diplomat cu totul neperspicace de oarece vedea toate lucrurile în roz. Cu câteva săptămâni înainte de isbucnirea revoluţiei, el a pus la cale o vizită în Capitala Rusiei, a principelui moştenitor român, însoţit de primul ministru Ionel Brătianu. De altfel, Rusia era pentru şeful guvernului nostru de atunci, „un stat puternic, aşezat pe baze solide, cu o organizaţie trainică, cu viitor strălucit

şi, pe deasupra, şi interesată la mărirea României”.

CE A TRIMIS BANCA NAŢIONALĂ IN RUSIA ?

IN ziua de 15 August 1917 era mare fierbere in gara Iaşi. Erau acolo douăzeci de vagoane încărcate cu bijuterii, bani şi alte valori de ale Casei de depuneri.

Se svonise în oraş, că nemţii sunt pe punctul de a trece Şiretul. Transporturile Băncii Naţionale a României plecaseră mai de mult. Se prepara acum ultimul transport al Casei de depuneri. A fost ca un val vârtej, o furtună, o panică ce a întrecut pe cele de prin secolele trecute, când se auzia strigătul „Vin turcii!” sau „Vin tătarii!"Locomotiva din capul convoiului de vagoane era sub presiune.La fiecare ceas veniau ordine şi contraordine.Toată lumea îşi pierduse capul!Generalul Masaloff, care era pe atunci la Iaşi şi reprezenta Rusia la noi, stăruia mereu pentru trimiterea tuturor valorilor la Moscova. Era de altfel o politică de duplicitate. După cum se vede din raportul secret dela 7/20 Nov.1916, al Ministerului de răsboiu rus, generalul Polivanow,

raport publicat de guvernul Sovietelor Rusia oficială de atunci urmăria îngenuncherea României, „ale cărei interese erau contrare celor ruseşti”.D. C. Ionescu, fostul director al Casei de depuneri, care dormia în vagoanele tixite cu comori pe liniile de garaj, amâna mereu plecarea, îngrijorat de soarta ce ar putea-o avea tezaurul pus sub paza sa.Totuş, la un moment dat, a fost un asalt al diferitelor personalităţi marcante aflătoare la Iaşi. Unul aduce în staţie un geamantan, altul un pachet, altul o ladă... Era tot ce avea fiecare mai de preţ: bijuterii, blănuri, covoare scumpe, tablouri, bani... Nici nu mai era timp de făcut vre-un inventar sau de dat chitanţă. Lucrurile se aruncau pur şi simplu în vagon, fiecare rugând pe directorul

\ Casei de depuneri să accepte coletul pe încredere, chiar fără nici o formalitate. Numai să-l ia cu dânsul! Singura condiţie, care se implora, era ca trenul să plece imediat, spre a nu fi capturat de nemţi!In cele din urmă a fost sugestionat şi valorosul om de stat Emil Gostinescu, care a avut un cuvânt hotărâtor în această chestie. Protocolul de luare în primire a tezaurului Casei de Depuneri a fost

Blccari ae aur în tezaur. Descărcarea unui transport de aur sosit dela Banca Angliei în Capitală.

D. Const. I. Băicoianu, directorul Băncii Naţionale, arestat de nemţi în timpul ocupaţiunii, căci se opunea la urcarea artificială a mărcii în dauna l^ilu i românesc, a binevoit să ne dea următoarele date cu privire la ceea ce acest institut bancar românesc a trimis în Rusia, până în Februarie 1917:

Peste trei sute de milioane (exact 314.580.466) lei aur în 2140 casete sigilate şi alte şapte casete în valoare de şapte milioane lei aur, cuprinzând bijuteriile reginei Maria.In valoarea de azi a aurului, se poate preţui fa aproximativ zece miliarde lei suma trimisă, în Fu-

sta, de către Hune a Naţionala a României.Guvernul lui Ion Brătianu continua .să acorde cel mai larg cre- tlit regimului putred rusesc, chiar după isbucnirea revoluţiei. După începerea prăbuşirii, toate încercările de a restabili Rusia ţaristă, toţi aventurierii, cari urmăriau acest scop, frâu priviţi cu simpatie de I. Brătianu : Kornilov, Kaledin, Duchoniu, S. Korapadski şi mai târziu Wran- gel şi Kolceag.

CUM AU GARANTAT PUTERILE MARI

In ziarul România, din 21 Ianuarie 1918, a apărut un comunicat oficial, arătând că tezaurul a fost (lus la Moscova după invitarea Rusiei. Guvernul, românesc văzând, la un moment dat, că tezaurul este în primejdie, l-a pus sub garanţia colectivă a pu- terilor aliate.Acestea au cerut sovietelor să le arboreze drapele deasuprţ» imobilelor, cari adăpostiau valorile româneşti. Dar deoarece puterile aliate nu recunoşteau, pe atunci, guvernul maximalist, este lesne de înţeles de ce această cerere

*a obţinut un răspuns ciudat. Maximaliştii au declarat întâiu *că „fondurile româneşti depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic îşi ia răspunderea păstrării acestor fonduri şi a predării lor i/i manile poporului român”. Mai târziu însă ruşii au spus că aceste valori reprezintă numai „o parte din echivalentul numeroaselor depozite lăsate de armta rusească în România, depozite, cari întrec cu mult valoarea tezaurului de la Moscova”.

CF. AM PIERDUT?Spre deosebire de cifrele globale arătate mai sus, culese de noi la Banca Naţională şi Casa de depuneri, găsim în expunerea de motive la budgetul general al Statului pe 1921-1922, sub semnătura d-lui N. Titulescu, cifra de 7,922.154.989 fres, ca valoare a tezaurului.Oricare ar fi cifra oficială, totuşi e de observat că pentru comorile, trimise în Rusia, nici nu se poate face o valorificare precisă. 0 bună parte din tezaur este alcătuită din obiecte, ce nu se pot preţui. Ce valoare să dăm odoarelor mănăstireşti din Moldova şi din Muntenia? Cum să preţuim minunatele evanghelii de la Neamţ, chivolele şi epi- traehilul de ia Bistriţa, toate darurile lui Vasile Lupul şi ale soţiei sale, Tudosca, dela biserica Trei Erarhi din Iaşi? Intre a- ceste, era şi acea minune de. e- vanghelie, scrisă de Isidor din Bădăuţi...Apoi erau monedele şi medaliile vechi româneşti ale Academiei şi comorile dela Pietroasa, unice, care nu se pot plăti cu tot aurul lumii.D-l D. Pătrăşcanu, fost deputat, care cunoaşte bine chestiunea, ne-a făcut o impresionantă enumerare, a comorilor româneşti transportate in Rusia:—- „Scrisuri şi titluri a!e tuturor băncilor, o parte din arhivele •statului şi ale ministerelor, actele orăşeneşti ale Braşovului, a- duse la Bucureşti ca să fie salvate, picturile lui Grigorescu şi alte tablouri rare din pinacoteca Statului şi din muzeul Kalin- deru, variatele gajuri ale Munte*^' de pietate, preţioasele co- lepţiuni ale Academiei Române, compuse din numeroase documente originale, 300 de perga

mente cu peceţi domneşti, 2.'> Volume-manuscrise, române şi slavone, tablouri şi rarităţi, între cari vestitele „Răspunsuri ale Mitropolitului Varlarn din 1644 la Catechismul calvinesc” unicul exemplar cunoscut, piese rare ale muzeului nostru de antichităţi, cuprinzând şi vestita Cloşcă cu puii de aur, singura urmă de trecere a Coţilor pe la noi. Odoarele lui Atanaric, tezaurul de la Pietroasa, era o podoabă a României, citată în toate manualele de artă veche; descris în amănunţime şi râvnit de cele mai vestite muzee. Inscripţiile gotice, cu litere runice, au fost cetite cu emoţie şi tălmăcite în felurite chipuri de marii învăţaţi ai lumii.Se mai spune că s’au trimis la Moscova şi unele manuscrise de ale maestrului Enesf.u...

CE A PIERDUT MITROPOLIA?

Nu ştim dacă s’a publicat undeva vre-o listă exactă de tot ce au pierdut diferitele monăstiri şi biserici.Dacă odoarele scumpe ar fi rămas aci, la noi, poate călugării cucernici le-ar fi putut păstra cu preţul vieţii lor, ascunzându-le prin cule şi tainiţe, după cum au făcut în decursul veacurilor, pe vremea când năvăleau tătarii şi turcii prin meleagurile noastre. Dar aşa, a plecat totul!Iată câte ceva numai din colecţia muzeului religios al Mitropoliei Ungaro-Vlahiei: evanghelii îmbrăcate în aur şi argint, nouă mitre dintre cari unele_ cântă* rind un kilogram şi jumătate numai aur curat, smaragde şi diamante.Una dintre aceste mitre era împodobită cu trei sute zece mărgăritare de mare preţ.Mai erau treizeci şi opt de cruci de piept, încrustate cu diamante sclipitoare, de-ţi luau ochii._ Impunătoare erau şi cârjele înalte de aur împodobite cu basmale. Unele din aceste basmale erau înflorate cu aproape două sute de mărgăritare. Alte basmale aveau până la 43 rubinuri. Erau patrusprezece cârje, dintre cari unele încărcate cu topazuri. Apoi sacosuri, stihării, omofoa- re, epitrahile, rucaviţe, mantile, covoare rare şi scumpe, cari erau admirate de cei mai călătoriţi oameni şi cari vizitaseră cele mai renumite muzee religioase din lume.O întreagă bogăţie! Câte Doamne şi câte boeroaice, câte românce de odinioară au lucrat luni şi ani de zile, aplecate peste ghergheful lor, unde era prinsăo catifea de Genova, de Lyon, sau o stofă de aur adusă din Veneţia şi pe care ele brodau o perdea a Maicei Domnului sau vre-o altă minunată podoabă bisericească.

NEMŢII ŞI VALORILE ROMÂNEŞTI?

Ce ar fi făcut nemjii cu comorile româneşti, dacă le-ar fi găsit aci?Probabil că pe aur ar fi pus mâna. Totuş este de remarcat - după cum suntem informaţi din partea unor persoane autorizate de la Casa de Depuneri — că Intre 1 Sept. şi până la 11 Nov. 1911) Casa de depuneri a funcţionat la Bucur; şti. Conform dispoziţiei d-lui ministru de finanţe Emil Costin u. toate valorile adunate între 1 Sept. şi 11 Nov. au rămas la Bucureşti, cu prilejul evacuării.

Nemţii' nu s’.-u atins de ni

mic... Casa de Depuneri şi Con- semnaţiuni din Bucureşti n’a a- vut să sufere nici un neajuns din partea Germanilor.In schimb, se spune că primele zile ale revoluţiei ruseşti ar fi fost susţinute cu aurul nostru, transportat la Kremlin.Iar despre bijuteriile familiei regale, ziarul emigranţilor ruşi din Paris, „Poslednia Novosti", crede a şti că au ajuns în vila din stradela Chariton No. 75 din Moscova, unde fusese pe vremuri consulatul norvegian. Tezaurul ar fi fost ascuns de consulul norvegian în zidul clădirii, la primul etaj, cu intenţia ca să-l ridice la timp prielnic şi să-l predea familiei regale româneşti. Dar mai târziu fiind silit să plece, misiunea cehoslovacă, s’a mutat la etajul al II-lea. Făcându-se reparaţii la etajul I-iu, prin anul 1923, bijuteriile ar fi fost descoperite şi transportate în depozitele sovietelor

spune „Poslednia Novosti”.

CLOPOTNIŢE VECHI

Zilele trecute m ’am urcat pe treptele putrezite din clopotniţa, cu zidurile crăpate de cutremure, a Mânăstirei din str. Mi- hai Vodă, unde sunt acum arhivele Statului. In grosimea temeliilor şi sus la clopotniţă se pot descoperi ascunzători, mai mari sau mai mici, lăsate în zidul de un metru şi doi, grosime. Ochiul

atent, surprinde asemeneţj firidt şi în zidurile, ce susţin bolti' clopotniţei din dealul Patriarhiei.După cum, în vremea veche, co- morile româneşti au fost as- cunse prin tainiţele monăstiri lor, prin culele cu ziduri groase, prin pivniţele fără fund, cotiti şi resfirate, prin peşterile de li poalele munţilor, pe sub vadu: râurilor... tot aşa s’ar fi putui găsi poate şi acum ascunzători, Totuş s’a întâmplat aşa, că ceea ce, timp de secole s’a adunat şi s’a transmis din generaţie în generaţie, să fie încărcat în mai multe convoae şi să fie trimis plocon acelora, care credeau că România nu trebue luată de ‘ nemţi, întrucât — spunea ministrul de răsboiu rus de pe atunci,

„chestia Constantinopolulni şi a strâmtorilor” cere ca porţiunea de pământ dintre Carpaţi Dunăre şi Marea Neagră, alăturată Basarabiei „ruseşti” să devină o provincie a marelui imperiu al Ţarilor.

Dar împrejurările au nimicii planurile, pline de trufie, ale vicleanului ministru de răsboiu ah Rusiei ţariste, care mai spune) că „românii îşi exagerează importanţa”. Viitorul rămâne să dea acum răspunsul la întrebarea pusă în capul acestor rân-' duri şi să arate urmările intri- gei pusă la cale de generalul Ma- saloff. ALEX. F. MIHAIL

Tinere mame, supraveghiaţi ca d inţii

copiilor voştri sâ fie în g r ijiţ i!

Dinţii buni şi sănătoşi uşureaza digestiunea copiilor; dinţii frumoşi fac atrăgatoare-şi simpatică figura copiilor. întrebuinţaţi insă numai o pastă de dinţi, care nu strică smalţul dinţilor copilului. Cumpăraţi deci totdeauna pasta Chlorodont!- Această pastă păstrează smalţul dinţilor şi are proprietatea de a-i curaţi admirabil. Curăţirea dinţilor, cu Chlorodont face multă plăcere copiilor, întrucât Chlorodontul are miros frumos de mentă. Chlorodontul face dinţii albi şi strălucitori. De pretutindeni.

Chlorodont S. A. R-, Braşov.

C h l o r o d o n tPaâia de din ţi e ftm ă de prim a calitate.

D EF E L

filota franceză Maryse Hilsz, decretată recent campioană mondială, s’a reîntors de curând la Paris din raidul făcut în Japonia. In fotografia noastră Maryse Hilsz cu mama ei, mecanicul Prax şi zburătorii Costes, Breguet şi La Coste la sosirea ei pe aerodromul Bourget.

lată un minunat studiu fotografic!.. Flori de cireş pe locul Kawajuchi. In fund se vede muntele sfânt al Japoniei Fujijama. împerechere impresionantă de alb şi negru,

de linişte şi măreţie.

Câţiva inşi ajungând mai puternici decât ceilalţi au voit să se împodob ască în tr’un fel care să-i deosebească de restul m ulţimii. Şi astfel un linguşitor culese din n isip un soi de pietricică galbenă, străluci- toare şi grea. _____

NU trebue să fii neapărat poet ca Virgiliu, ca să-ţi închipui că oamenii au trăit multă vreme într’un chip simplu.

Vânând în pădure, păscând turmele in câmpii şi cultivând văile, fiecare găsia cele trebuitoare pentru a-şi mulţumi nevoile cu produsul muncii sale. Acel care voia altceva, schimba acest produs cu bunul vecinului. Şi toată lumea era aproape fericită.Totuş, câţiva inşi, ajungând mai puternici decât ceilalţi, au voit să se împodobească într’un fel, care să-i deosebească de restul mulţimei. Şi astfel, un linguşitor culese din nisip un soi de pietricică galbenă, strălucitoare şi grea, care-i păru atât de ciudată, încât o oferi stăpânului său. A- cesta, la rândul său, găsi că pietricica era mai frumoasă decât penele cele mai splendide sau scoicile cele mai rare şi şi-o atârnă de gât. N’a trecut mult şi n’a mai existat conducător, care să nu caute să-l imite.Astfel a apărut aurul în omenire. Stăpânirea metalului preţios avea să dăinuească foarte multă vreme.Nimeni nu s’a gândit la început să-l folosească pentru altceva decât pentru fabricarea inelelor, colierelor, diademelor şi acoperirea idolilor.A sosit însă o zi, în care oamenii inventivi s’au hotărît să folosească aurul, în loc de sare, ca mijloc de schimb.Şi oamenii au ajuns atât de nechibzuiţi, încât ideîa a întâlnit un mare succes. Se dădeau mai multe bunuri în schimbul unei cantităţi de metal fără folosinţă, decât în schimbul aceleaşi cantităţi de sare indispensabilă vieţii.Şi în curând s’a stabilit o învoială generală, după care aurul slujia pentru a cumpăra orice.Deaceea fiecare căuta să şi-l procure prin toate mijloacele posibile.Metalul strălucitor a dat naştere la multe răsboaîe. Mulţi navigatori au pornit în aventuri, fie pentru a răpi aurul dela cei care-1 aveau, fie pentru a-1 descoperi în ţinuturi necunoscute.Chiar în această epocă existau totuş câţiva oameni, pe care zeii nu-i făcuseră nici „grădinari” nici „a- gricultori”, oameni care nu erau P #

k w * ® ?

Aurul, pus la balanţă de cei care-l negocn zu. După cântărire el va fi topit pentru u

se da forme noi, moderne.

obiecte preţioase şi sfinte făc te din aur.

„buni de nimic” : poeţii, în felul lui Honier.Născocitori în dorinţele ca şi în povestirile lor, nimeni nu ştia mai hine ca ei să-şi închipue marile bucurii pe care, le dă stăpânirea marilor bunuri. Dar, incapabili de a câştiga ceva, nimeni mai mult ca ei nu simţia preţul bogăţiilor,

îmbrăcaţi în zdrenţe sublime, încălziţi de vinurile care se scurgeau de la mesele prinţilor, halucinaţi de foame, între cerşetori şi câini, ei se vedeau pornind pentru cucerirea aurului şi povestiau aceste a- venturi în epopei fantastice.

Pentru a le face mai frumoase, a- mestecau întotdeauna intervenţiile zeilor şi poveşti de dragoste, ştiind că zeii sunt paznicii comorilor şi femeile sunt necesare pentru folosirea plăcută a acestor comori.Şi astfel au adus o seninătate suavă, un belşug de peripeţii în arta de a făuri aceste legende, însuşiri pe care au ştiut să le scoată in evidenţă în întreaga lor literatură, uşoară şi realistă totdeodată. Povestea lui Hercule în grădina Hesperidelor avea numeroase versiuni. Unele îl înfăţişau ucigând dragonul paznic al grădinii şi luând el însuş merele de aur. După alte povestiri, el le-ar fi primit direct din mâna hesperidelor, pe care le-a sedus prin forţa sa.Se povestia deasemenea că ar fi trimis pe Atlas să le culeagă, in care timp el purta pământul in spinare, în locul acestuia.Toate aceste povestiri, din care se străvede poate o amintire a Atlantide!, apreciază recolta câtorva mere

ca o aventură vrednică de cel mai mare erou, numai şi numai pentrucă merele erau de aur.Expediţia argonauţilor arată încă şi mai bine obsesia, pe care metalul galben o exercita asupra spiritului oamenilor.Aci amănuntele întreprinderii dobândesc, prin preciziunea lor, o aparenţă istorică.Din Iolcos, oraş din Tesalia. pornesc 50 de aventurieri ca să răpească lâna de aur şi s’o aducă regelui Etes.Oamenii străbat Dardanelele, Marea de Marmara, Bosforul şi Marea Neagră. Şi Jason, nepotul regelui Iolcos, conducătorul expediţiei, ajunge în stăpânirea obiectului dorit, graţie fiicei regelui Etes, frumoasa Medeea, care nu-şi face nici un scrupul să păgubească pe tatăl său, pentru a ajuta pe un tânăr, cu care fuge.Am fi ispitiţi că credem că Medeea era blondă şi că, comoara fabuloasă nu era altceva decât părul ei bălai, atât de greu ne vine .să ne închipuim o lână de berbec, sub înfăţişarea unui metal.Ar fi o greşală însă că credem că grecii aveau atâta consideraţie pentru femeile blonde, cu toate că nevestele lor erau brune. E drept că Jason răpeşte şi pe Medeea, dar aceasta numai ca un... supliment. Obiectul adevărat al expediţiei era cucerirea aurului. Grecii, în definitiv, erau săraci în aur, dar bogaţi în... imaginaţie. Dealtfel, cele mai frumoase legende asupra aurului, şi in orice caz cele mai răspândite, s’au născut în ţările sărace.

1!I

i

Orientul, care a avut întotdeauna numeroase comori, nu ne-a Iransmis decât poveşti, ca acelea ale lui Ali-Baba, poveşti insă care n’au caracterul epic al tradiţiilor naţionale.Franţa, ţara cea mai fertilă din Europa, s’a mărginit la fabula găinii cu ouă de aur, a cărei morală este de fapt o invitaţie pentru [ărani, de a nu căuta prea departe ceeace au la ei acasă.Din pădurile sălbatice ale Germaniei a răsărit ciclul Nibelungi- or, in care aurul Rinului ocupă locul cunoscut.Dealtfel, aurul din această epocă îşi pierduse ceva din prestigiul iui. Creştinismul triumfător propovăduia că împărăţia cerurilor ?ste de fapt închisă celor bogaţi şi blestema cultul viţelului de aur. A fost nevoie de exasperarea mizeriei unui popor legat de un pă

mânt mai arid decât ţărâna Greciei, pentru ca aceste visuri in- drăsneţe să se avânte încăodată din spiritul omenesc spre ţinuturile care ascundeau acest metal fabulos.De astă-dată însă amploarea visului a fost depăşită de enormitatea comorilor cucerite. Faimoşii Hidalgo din stâncile Castiliei au găsit în palatele şi templele din Mexic şi Peru, tot ceeace era necesar ca să potolească poftele lumei vechi.Timp de două veacuri, expediţiile care se întorceau din America vărsau în porturile Europei valuri de aur, atât de Îmbelşugate, în cât au ajuns să întunece şi prestigiul Eldorado-ului.Aurul ucidea propria lui legendă.Există totuş o legendă, după care el trebuia să fie desgropat din trecut şi să se transforme într’o realitate permanentă.Abundenţa monedei de schimb, al cărui posesor devenia europeanul, i-a îngăduit acestuia să-şi mulţumească instinctul său pentru industrie şi trafic.Şi astfel s’a născut omul modern, adică o fiinţă înzestrată cu putere nelimitată de a-şi înmulţi bogăţiile.El reînviază aventura regelui Midas, care vedea schimbându-se în aur tot ceeace atingea şi care totuş, în această îmbelşugare, a nmrit din lipsă de hrană.Căci dacă bunurile noastre nu sunt toate atât de lipsite de utilitate şi de atracţie, ca acelea ale nenorocitului rege legendar, ele sunt totuş neîndestulătoare pentru a ne procura fericirea.Iată dece înţelepţii pretind că au ascultat în ţările încă sălbatice, şoaptele vântului, glasul naturii, murmurând sub frunzişuri, că şi noi avem asemenea regelui Midas, urechi de măgar.Singura călătorie, pe care o mai putem visa acum — pentrucă o ştim imposibilă — este reîntoarcerea la „epoca de aur”, vremea fericită, denumită astfel, pentrucă aurul era pe atunci încă necunoscut.

_____________________________ SB.

PRIM UL IN STITUT C O SM ET IC M ED ICA LStr. Regală No. 4 vis-a-vis de Hotel Union. Tel. 3.78-46

Anunţă că D-na Doctor Rabinovici, dermatolog, reîntorcându-se din Paris, consultă şi tratează după metode moderne toate dermatoa- zele inestetice; Seborea, coşuri, semne de vărsat, pistrui, negi, etc. Tratamentul special cn Hurmoni contra ridurilor şi muşchilor flasce. Distrugerea radicală a părului de prisos fără cicatrice, garantând neapariţia lui; epilare definitivă a sprincenelor. — Cons-10__12 şi 3—7 p. m. — Consultaţii gratuite Miercuri orele 11 — 12.

a. m. Un curs de masaje faciale.

C0 UN PARPUH MODERN,TENACE Şl DISTINS; CABE VĂ V A P LA C I CU SICU BANTA .

NUMAI INfLACOANIQAIGIMÂLESPRE A VĂ FERI DE IMITAJIUNI.

PBOOUSDC

PaifiM0iiecf)

Monetele şi monetăriile de odinioarăCare au fost banii întrebuinţaţi în ţările româneşti,

cari voevozi au bătut monedă şi cum unii domni au falşificat bani s răini. Ia tă subiectul articolului de fa ţă .

I,

DIN maldărul de monete ce- au circulat în ţările noastre, numirile numai a

trei din ele s’au păstrat până în ziua de azi: banii, paralele şi leii — iar cele două dintâi au căpătat^ şi o valoare simbolică, însemnând totalitatea monetelor în curs, româneşti sau străine, mijlocul de schimb, l’argent, das Geld, The money. A avea bani mulţi sau a nu avea bani, a avea parale sau a nu avea, înseamnă a fi bogat sau a fi sărac. Vom vedea îndată care este origina acestor trei cuvinte. Deocamdată să urmărim mai întâi care au fost, în mersul veacurilor, monetele străine ce-au avut curs la noi, precum şi monetele româneşti ce s’au bătut în ţările noastre.

Mihnea Vodă Radu (1659).

începând cu ţara Românească, constatăm că voevodatul acesta înjghebându-se prin anii 1300— 1330, adică într'o vreme când Imperiul bizantin mai era în fiinţă şi regatul ungar încă atotputernic, e firesc că cele dintâi monede să fi venit din Byzanţ şi din Ardeal. După modelul a- cestora au şi bătut prim ii noştri voevozi întâiele monete naţionale. Astfel găsim, timp de a- proape 150 de ani, circulând în Muntenia perperul bizantin (hy- perpyron), monetă de valoare mai mare, precum şi asprul bizantin, monetă de valoare mai mică. Aceasta din urmă fiind păstrată de Turci după cucerirea Byzanţului (1453), circulă în tot cuprinsul imperiului otto- man, deci şi la noi, încă multă >rreme, până în veacul al XVII-a. Primele monete bătute la noi iau deci şi numele şi aspectul per- perului, cu deosebirea că valoarea lor era numai o treime din perperul bizantin. Mircea cel Bătrân, fiul său Dan Voevod şi Vlad Dracul bat astfel de monetă, numele ei rămânând atât de răspândit la noi, încât se înfiinţase şi o dare a părpăriiului,

care a ţinut până în vremea Fanarioţilor.Din Ardealul învecinat ne-a venit, în epoca aceea, dinarul (de- norius, denier) şi din Ungaria propriu zisă florinul, căruia i se zicea în popor flurin sau ug, plural ughi. Cuvântul „ug” erao prescurtare a vorbei slavone florin ugărschi= florin unguresc Acesta se întrebuinţa la plăţile mari, iar dinarul, care avea valoarea unei sutimi din florinul crăesc, la plăţile mici. Dela 1400 încoace au mai circulat în Ţara Românească fertunul german (Viertel, adică o pătrime de narcă ducatul veneţian, care se bătea şi în Ungaria), iar după cucerirea Byzanţului sultaninul turcesc.Din toate aceste monete enumerate mai sus, cea mai vechie, a- dică cea care a circulat în re- giunele locuite de Români, in- nainte de înfiinţarea voevodatu- lui Ţării Româneşti, pare a fi fost dinarul unguresc, venit pe calea Banatului Severinului. In veacul al XlII-lea, o parte din Banatul de azi (Est), precum şi o parte din „Oltenia (Nord-Vest) forma o singură provincie supusă regelui Ungariei, care o guverna prin mijlocirea unui înalt dregător numit Ban, şi care locuia în Severin. Monetele care circulau în banatul Severinului erau fireşte ungureşti, iar cea mai curentă era dinarul, fiind cea mai măruntă, cea care se întrebuinţa la micile nevoi zilnice, reprezentând, după cum am /ăzut, numai a suta parte din

ta lui Ludovic al XH-lea, regele Franţei (Louis X II), napoleon moneta lui Napoleon I şi al III- lea, ducat moneta Ducelui din Veneţia, sullanin a Sultanului etc.Banul acesta ajunsese a fi o unitate de măsură, după care se calcula valoarea celorlalte monete. Aşa de pildă perperul valora 24 de bani, florinul, după cum am văzut, 100 bani, fertunul 35 de bani şi a. m. d. Totuş presiunile politice venite din Jngaria şi din Turcia, care avea la bază motive economice, făcură ca banii aceştia să fie cu încetul părăsiţi. De pe la 1430— 00 ei nu mai circulau prin ţară, iar pe la 1500 tot comerţul se făcea în Muntenia cu Florini ungureşti, sau cu aspri bizantini, deveniţi turceşti. Cuvântul ban, prea intrat în obişnuinţa graiului pentru a dispărea cu totul, a început de atunci să ia semnificarea pe care o are şi azi, să se transforme adecă într’un termen generic, pentru totalitatea monetelor în curs (the money).Cu acest înţeles a fost adoptat mai târziu cuvântul de ban şi în Moldova, deşi la început a avut şi acolo curs ca monetă curentă, după cum vom vedea.In Moldova, cu alţi vecini şi cu alte legături negustoreşti decât Ţara Românească, în Moldova ceea care se afla la mijlocul marelui drum comercial ce lega Polonia de Crimeea, găsim mai întâi, ca monetă curentă, zlotul tătăresc, de aur şi de argint, cu valoarea cea mai mare. Zlotul a- cesta se numia tătăresc fiindcă prin Tătarii Crimeei îl cunoscuseră întâi Moldovenii; dar de fapt el era o monetă italiană, a

Benzi de şilingi falsificaţi de Dabija Vodă

florinul crăesc. Dinarul acesta întrebuinţat în Banatul Severinului luase numele de banalis denarius, adică dinar bănăţean, fiind la început de argint, şi a- jungând a fi, prin crescânde a- liage, de aramă. Acestui dinar Românul i-a zis ban, pentru a simplifica pe prea lungul dina- •ius banalis, precum prescurta-^ se pe florinul ugarschi în ug. E de altfel probabil că procedeul să fi fost îndoit, vorba de ban fiind şi o desemnare a monetei ungureşti trecută prin ţara Banului de Severin1. In acest caz, ban ar însemna moneta Banului, jrecum louis a însemnat mone-

1) Banatul Craiovei a fost înfiinţat mai târziu.

Republicii Genoveze, care-şi a- vea în Crimeea vestita aşezare Caffa. Polonii, ale căror ruble circulau şi la noi, numiaii aceşti zloţi genovezi tot ruble, aşa încât, când o convenţiune comercială se încheia, prin veacurile XIV şi XV, în ruble, e greu pentru noi azi de ştiut dacă era vorba de ruble polone sau de Zloţi tătăreşti. Astfel de pildă cele 4000 de ruble de argint împrumutate de Petru Vodă Muşat lui Vladislav lagello, regele Poloniei, prin 1380 (în schimbul cărora Vladislav a a- manetat Moldovenilor Pocuţia).

Circulau de asemeni în Moldova florinii ungureşti, ughii, precum şi asprii bizantini şi turceşti. Aceştia din urmă au

de C. G A N E

umblat prin ţară până la sfârşitul veacului al XVI-a, Alexandru Lăpuşneanu şi Petre Şchiooul folosindu-se aproape numai do această monetă.

Cea mai răspândită monetă a fost totuş în Moldova, pentru început, grosul (plural groşi), care fiind o monetă mică de argint, lesne de întrebuinţat în afacerile mărunte, era echivalentul moldovenesc al dinarului din Muntenia1). De aceea găsim pe voevozii moldoveni din veacurile XIV şi XV bătând în monetăriile lor groşi, cărora le ziceau bani, după pilda voevozi- lor munteni care numiau bani dinarii bătuţi de ei. (Se găseşte uneori, dar foarte rar, ca de pildă sub Ilieş Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, expresia de groşi din moneta noastră in loc de „bani”).După Bătălia de la Mohaci 1526, când a căzut Ungaria după do- minaţiunea turcească, Casa de Austria, care a pescuit întot-

Monetă polonă cu stema Moldovei

deauna în apă tulbure, s’a aşezat într’o parte a Ungariei, in- tinzându-şi negoţul spre răsărit, şi de atunci a început să circule la noi, în amândouă ţări, monetele austriace. Dintre aceste, cea mai importantă era talerul, care era de două feluri (având şi o valoare deosebită) şi anume: talerul care avea pe el o coroană, Kronenthaler (valoare 50 de aspri) şi cel care avea pe el un leu, Lowenthaler (valora 40 de aspri). Acestuia din urmă i-a zis Bomânul scurt: leu, rezervându-şi expresia de taler numai pentru kroiienthaler.Iată deci actul de naştere al Leului românesc, care în România unită va deveni moneta oficială a ţării, luăndu-şi ca subdiviziune pe stăvechiul BAN din părţile Severinului.

De la 1600 la 1700 au mai circulat în ţările noastre pair,micii poloni=9 bani, şi g-'lbenii ungu reşti, cărora li se zicea şi roşi, din cauză că erau de aur. Aceştia erau egali în valoare cu du- caţii veneţieni sau ungureşti. Pe

1) Numele de Gros venea de la prescurtarea inscripţiei de pe monetă: „Gros. Arg. Trip.” ceea ce însemna „Grosus Argenteus Triplex” etc.

No. 382 _ R. I. — Pag- 12

la mijlocul veacului al XVII-a ¿¡roşii şi banii dispar cu desăvârşire şi nu mai rămân în circulaţie decât leii, talerii, galbenii, patronicii şi asprii turceşti. In secolul al XVIII-a apar fel de fel de monete noi, de provenienţă turcească, austriacă, polo nă, italienească, olandeză, franceză c!'\ Iată numele celor mai importante: costunzii, orţii, şalăii (solidi, sous), polturacii, şuştaşii, pitucii, etc., etc., toate de valoare mică; şi însfârşit, tot in această categorie de valoare măruntă: pa ra u a , monctă turcească, care făcea U) de parale un leu, şi care a avut norocul,

' lot din pricina micei sale valori care o făcea să circule pretutindeni. să rămână în limbă echivalentul simbolicului ban. ,,Sunl parale, nu's parale”, cântecul societăţii burgheze, astupat pe alocurea cu pun-nul, dar prea

trident pentru a nu pătrunde in urechile bătăuşilor.

Pe la sfârşitul veacului al XVIII şi din ce în ce mai mult ¡ntr’al XlX-lea, odată cu creşterea şi întinderea negoţului ro-

[ inânesc, pătrund în ţară mone- tele străine de valoare mare: galbenii austriaci, olandezi, ve- neţieni (ţechini — sequins) a căror valoare era (prin 1822)19 lei un galben. Apoi ludovicii (louis) restauraţi, ai lui Louis- Philippe (=36 lei), Stambolii turceşti (= 9 lei), şi în sfârşit cunoscuţii irmilici sau icoşari (primul cuvânt e turcesc, al doilea grecesc), de aur, valorând20 de lei.Pentru monetele mai mici circulau în secolul al XlX-a scuzii (scud, ecu= 2 florini), sfanţii (zvanziger=20 kreuzer) pitacii (= 13 parale) şi rublele ruseşti, care, cu toate desele ocupaţiuni moscovite şi cu toate sforţările lui Kiseleff, au circulat totuş foarte puţin la noi.

Trebue luat aminte că cel puţin de la 1800 încolo, monetele străine aveau două cursuri la noi. un curs comercial, stabilit de libera transacţie a negoţului, şi un curs oficial, decretat de Domni şi recunoscut de Ruşi şi

I de Turci. Numai monetele cu a- cest din urmă curs erau primite la Visteria statului. Aşa încât „valutele” acestea arătate mai sus nu aveau stabilitate şi nu numai fiindcă erau două cursuri, dar pentrucă chiar aceste cursuri variau, fie după bunul plac al Domnilor, fie după influenţele puterilor străine. Aşa de pildă, deşi de la 1830 şi până la Unire cursurile oficiale trebuiau să fie calculate în conformitate cu dispoziţiunile Regulamentului Organic (Art. 81 şi 65), adecă un galben austriac sau olandez, să fie egal cu 31 lei, 20 parale, totuş sub presiunele când ale Austriei, când ale Rusiei sau ale Turciei, valoarea lui era deseori

mult deasupra şi deseori mult dedesubtul acestui curs. Iar sub domnia lui Cuza-Vodă lucrurile nu se schimbară mult. Abia sub Carol I, de la 1867 încoace, s’a putut vorbi la noi de un sistem monetar românesc, a cărei binefăcătoare influenţă asupra vieţei economice n’a întârziat a se a- răta1). Atunci s’a şi introdus, la1 Ianuarie 1868, moneta reală de cont a României, leul şi subdiviziunea sa banul.

II

Am văzut mai sus că primii noştri voevozi moldoveni şi munteni băteau monete naţionale, a căror enumerare aici ar fi prea lungă, dar care se pot vedea de amatori în colecţiunile Academiei Române şi ale Muzeului Municipiului Bucureşti. ]}reptul de-a bate inonetă fiind un1 drept

Moneta lui Despot Vodă din 1563.

de suveranitate, voevozii şi l-au exercitat câtă vreme au fost ţările lor neatârnate. Dar de când Turcii au cucerit Byzanţul şi puterea lor s’a întins din ce în ce mai mult asupra ţărilor dunărene, de când au început a- cestea a plăti regulat tribut Porţii, Sultanul a privit baterea monezilor la noi ca un act de emancipare, de nesupunere. O interzicere formală de-a bate la noi monete n’a existat niciodată, totuş voevozii au încetat de la sine exercitarea acestui drept, ei care nemaifiind aleşi de popor, ci fiind numiţi de Poartă, ştiau foarte bine ce era şi ce nu era pe placul Turcului. Aşa dar, în Muntenia de pildă, nu s’au mai bătut monete româneşti de la mijlocul veacului al XV-a, de la Vlad Dracul, iar Domnii cari mai târziu s’au încumetat să facă lucrul acesta, câte unul de veac, Mihai Viteazul întra iXVI-lea, Mihnea Radu într’alXVII-lea şi Constantin Brânco- veanu într’al XYIII-lea, au fost priviţi de Poartă ca rebeli. In Moldova, care a fost _ supusă mult mai târziu, s’au bătut monete până în preajma anului 1500. Insă şi acolo, voevozii cari au făcut mai apoi lucrul acesta, un Iacob Eraclide Despotul, un Ion Vodă Cel Cumplit, un Da- bija, n’au fost priviţi cu ochi buni de Turci. t Aşa dar monete naţionale n au fost la noi decât în veacul 14 şi 15, cu puţinele excepţii arătate mai sus, pentru vremile dê mai târziu. Totuş, precum se băteau în Polonia monete cu steaua Moldovei (rezervate exclusiv comerţului dintre aceste două ţări) astfel au fost şi voevozi ̂ români cari au bătut monete străine, ca de pildă Eremia Movilă, autorizat la aceasta de către cancela

1) M. Gr. Romaşcanu: Contribuţie la Istoria monetară a Principatelor. 1932, p. 12 şi urm.

rul Poloniei Zamoiski. Şi odată ce, în bănăriile existente, s’au bătut monezi şi în toiul atotputerniciei turceşti, fie monete româneşti ale voevozilor rebeli, fie monete străine ale voevozilor autorizaţi, s’a întâmplat să fie şi voevozi cari să bată monezi străine, fără autorizarea statului respectiv, cum a făcut probabil Despot Vodă, şi în tot cazul desigur, în Moldova, Istrati Dabija, Gheorghe Duca şi Itieş Alexandru, iar în Muntenia Mihnea Radu (toţi în secolul al 17-lea). Astfel de clandestine operaţii e- rau curate falsificări de monezi, împotriva cărora statele păgubite făceau amarnice plângeri la Poartă1).

1) „Unii Ieşi au adus în Polonia nişte şălăi mincinoşi din Moldova” (cronicarul Ion Pa- sek); sau plângerea trimisului austriac Kinski, în 1677, că Domnul Iliaş Alexandru „a bătut bani rei cu numele şi stema Poloniei”.

Bănăriile mai cunoscute erau pentru Moldova la Suceava, în cetate, şi pentru Muntenia probabil la Târgovişte. Dar în timpul acesta din urmă s’a descoperit una la Snagov, pe insulă, în spatele biseripii, care poate data de pe vremea când voevozii munteni băteau monete româneşti, dar care în tot cazul s’a dovedit a fi fost şi bănăria lui Mihnea Vodă Radu, care pe lângă monetele cu chipul său, ce le făcea în ciuda Turcilor (1659) apoi mai bătea şi altele false cu chipul lui Gustav Adolf, în paguba Suedezilor.In veacurile al 18-lea şi al 19-lea nu s’au mai bătut de loc monete la noi, nici adevărate, nici false, până la începutul domniei lui Carol I. Iar în veacul al XX-lea se bat monete de tot felul, şi a- devărate şi false, numai că falsificatorii, ne mai fiind voevozi, nu se mai bucură da impunitate, şi — dacă sunt prinşi — înfundă puşcăria.

C. GANE

1SV0AREIE STATULUI FRANCEZ

VICHY-CELESTINSRINICHI - B Ă Ş IC A - G U T Ă - D IA B E T - A R T R IT ISM

VICHY GRANDE- GRILLE ale aparatului biliarV i P U V U D 1 T A I Afecţiunile stomacu-

1 V ' I * I ” r l U r 1 1 L t iu; şi aie intestinului

C E A D M I R A B I L I , DINII ALBI A VE Ţ I !

Este simplu de a readuce dinţii îngălbeniţi la 3 t onur i mai albi în

3 zile.

In scurt timp ve ţ i vedea că K O L Y N O S

realizează ceeace nici o altă pastă de dinţi n’ar putea face.

Suprimă petele galbene, spumegă

in fiecare mic interstiţiu şi nu atacă niciodată emailul. KOLY

NOS dă rezultate: dinţi mai curaţi şi mai albi, gingii roze. Adoptaţi technica K O L Y N O S

— un centimetru pe o perie uscată, de 2 ori pe zi. Cumpăraţi

un tub de KOLYNOS chiar azi.

K O L Y N O SA L B E Ş T E D I N Ţ I I CU 3 NUANŢE IN 3 ZILE

No. 382 _ R. I. __ Pag. 13

tatea, culoarea strălucitoare, s’a a* firmat ca metalul rege şi a răinai de atunci cu toate cuceririle uimitoare ale ştiinţei, care n’a reuşit nici să-l înjosească, nici să-l detroneze.Tronurile de drept divin s’au arătat mult mai fragile decât tronul de drept pământesc pe care şi l’a cucerit aurul prin meritele lui, înainte de a fi înălţat la rangul de divinitate.In această religie profană a oamenilor pentru aur, diferite împrejurări frizează miracolul. In afară de activitatea sa neegalabilă, întrucât cultul aurului se confundă cu istoria omenirii, există şi caracterul de universalitate, pe care l-a îmbrăcat întotdeauna. Nici un popor, în nici o epocă nu i-a contes-

Metalul strălucitor îmbrăţişează întreaga ac- tivit te omenească, din vremurile cele mai îndepărtate şi până în zilele noastre.

P OEZIA va găsi vreodată un subiect mai vast şi mai minunat decât aurul?Illiada şi Odiseea, Eneida, Paradisul pierdut, a-

ceste capod’opere ale poeziei epice apar atât de plăpânde şi de searbăde faţă de ceeace am putea numi o „epopee » aurului”.

Metalul strălucitor îmbrăţişează întreaga activitate omenească, din vremurile cele mai îndepărtate şi până în zilele noastre.

El pune la contribuţie ştiinţele pure şi aplicate, ca şi artele; el atinge toate domeniile: mitologia, istoria, geografia, teologia, alchimia, psihologia, chimia, fizica, mineralogia, economia politică, ştiinţa financiară...

Am putea spune că se confundă cu istoria civilizaţiei. Ce roman de aventuri poate fi mai uimitor decât istoria acestui metal, căruia omenirea i-a închinat un cult pasionat, ridicându-1 la rangul de zeu? S’au prăbuşit imperii, s’au ruinat religii, de când se desfăşoară pe planeta noastră imensa dramă milenară, iar aurul continuă să-şi impună mereu oamenilor stăpânirea sa triumfătoare.

Şi totuş, putem oare visa o obârşie ţjn important transport de aur înmai simpla şi mai puţin supranatu- Anglia. Detectivii însoţesc cu re-raia. Acest zeu nu este desigur un volverele întinse pe purtătorii co- fiu de zeu! morii t l sa născut in sânul materiei im- _ pure, confundat cu celelalte elemente , .. . „ fizice, pe vremea când glo- Minerii căutători de aur bul pământesc, în fuziune, ;

organizeze după legile na- J K X H H fiturii.

predesti- ■J\_J K Jtm,nării sale. Era înzestrat săcunoască triumful. - &Căci lucrul cel mai curios Vmk fjte.e Ide ajunge, prin I ' |IL Jm '

cel' mai preţios al oameni- flor, talisman magic, capa- 1 {Iul să dea posesorului toa- 1 r I I |ftte bucuriile pământului şi ■ S H \ I ’7întreaga putere a lamii,aurul, prin insăş ctmpo- I â a f tziţia lui, calităţile 1 li fi- 1zice, inalterabilitatea, -ari- 1 Uf w

Aducerea unui transport de aur

Un transport de aur In America

weastâ atitudine ceva diabolic şi impresionaţi de caracterul sa- rrilegiu al devotamentului, ce se aduce aurului, l-au bănuit de-aii o uneltire urzită de necuratul, ca să'piardă pe oameni.Cu toată aureola de legendă şi cu toate brazdele de crime, de viţiu şi de sânge, pe care le târăşte în urma sa, aurul a adus în chip leal serviciile, pe care lumea le aştepta dela el.

Schbnberger & Griinstein S. A., AradFabrică de Frânghiii

FABRICAŢIUNI PROPRII:Frânghii de transmisiuni patrate şi ro u-de. Frânghii de

tracţiune rotunde, pătrate, hexagonale. Frânghii de garnituri. Chingi pentru mori, elevatoare şi transmisiuni. Cânepă şi 4 câlţi de cânepă. Preşuri de cocos in diferite culori (Fantesie)

MARE DEPOZIT DE:Sfoară, Muşamale, pânză de iută, driluri, stofe de m îb

pânză de soare şi furnituri de tapiţerie.

Sucursala: Bucureşti Strada Cultei 14. — Teleleu 347-86!

IC) A

N

No. 382 — R. I. — Pag- 15

< al divinitatea. Nimeni, afară de excepţii neglijabile, n‘a rămas indiferent la atracţia pe care o exercită, nimeni nu s’a îndoit vreo-

1 dată de puterea pe care o conferă stăpânirea lui.Christofor Columb n’a scris oare cu naivitate, reginei mistice a Spaniei, Isabella Catolica: „Aurul este lucrul cel mai desăvârşit,

; iar acela, care-1 posedă, are tot ceeace poate dori pe lume şi poate ajunge chiar să egaleze sufletele din paradis” ?•Deaceea, civilizaţiile care s’au succedat până astăzi, inclusiv civilizaţia noastră inoderno-occidentală, de care suntem atât de mândri şi pe care o simţim totuş foarte sdruncinată, ar putea să se numească cu drept cuvânt: „civilizaţia aurului”.

jlnsfârşit, in afară de persistenţa prestigiului său in lume, un lucru e incă vrednic de atenţie: violenţa lăcomiei pe care o trezeşte. Intr’un univers, în care cea mai mică sforţare constitue pentru marea majoritate a oamenilor o regulă neclintită de viaţă, el a fost promotorul cel mai eficace al energiilor, mai inuit decât dragostea poate, întrucât atinge deopotrivă toate vârstele.

Tezaurul aurifer al Băncii Reichului.

Geniul de frenezie, pe care vederea lui l-a stârnit la tovarăşii Con- quistadorilor, a umplut de uimire şi de teamă pe sălbaticii pă

mânturilor noui descoperite.\i)orinţa de aur lucrează ca cel mai brutal agent fizic de aţâţare asupra nervilor noştri.Exaltată in ultimul grad, patima aurului nu se mai poate satisface decât prin posesiunea reală a metalului miraculos la vedere, la pipăit, in felul cum îl vedem la avari, care ne sunt înfăţişaţi mân- (iăind piesele lor de aur, aşa cum un amant îşi mângăie iubita. Avarul de aur, cel mai frenetic dintre toţi, nu mai priveşte comoara lui ca un mijloc, ci ca un scop în sine. îşi iubeşte zeul, pentru el însuş şi nu pentru binefacerile pe care i le acordă.

IE lesne de înţeles că anumiţi teologi au fost înclinaţi să vadă în

Instrument de schimb, mijloc de plată, simbol reprezentativ al bogăţiei, al economiei, al muncii acumulate, al valorilor reale, el n’a trădat niciodată încrederea acelora cari au crezut într’însul.Dacă aurul îşi va vedea într’o zi micşorat incomparabilul său prestigiu, dacă omenirea care i-a închinat un cult universal, atât de persistent şi de pasionat, încearcă faţă de el simţăminte de indiferenţă şi dacă odată •— aşa cum prevăd unii -— oamenii ar ajunge să-l părăsească cu desăvârşire, această abandonare nu se va face desigur pentru că el şi-ar fi trădat pe credincioşii săi. Civilizaţia aurului, a ajuns într’adevăr, la apogeul ei, a intrat in- tr’o cale primejdioasă, care ar putea conduce la ruina totală. Preoţii zeului Aur, fără să ştie, îi pregătesc pieirea. In locul cultului aurului viu, ei aduc o religie austeră şi rigidă a unui zeu in vizibil şi abstract, capabil să impresioneze pe doctorii şi teologii finanţei, dar nu zeul popular, plăsmuit diu realităţi simple şi trăind pe pământ.Aurul întrupat in piesele de monede sunătoare, este acela care atinge poporul şi întreţine cultul şi devotamentul pentru zeu.S’a retras din circulaţie, aproape pe întreagă suprafaţa pământului, efigiile zeului Aur, pentru a le topi în lingouri şi a le îngrămădi în pivniţele blindate ale institutelor de emisiune.Astăzi, aurul invizibil a fost înlocuit cu hârtia monedă, iar traficul aurului viu, cu un joc de semnături.Să luăm seama ca nu cumva indiferenţa faţă de aur să se fixeze In cele din urmă în sufletele oamenilor.In felul acesta dispar religiile şi pier zeii, căci pontifii sunt hărâ- fti dintotdeauna să-şi ucidă divinitatea lor prin acaparare.

S, I.

ifî S i

î n c r e c l e r e o | •?:-§ publicului j- I

IU I s e cás¿tígÓ j ; J | at#

C i t I U I IM O D-E-DNI

Singura bogăţie care s’a dovedit că nu-şi pierde nimic din valoare în timpul crizei este aurul. Dar tot aurul care e de

tamammm vânzare în lumea întreagă, n ’ar fi suficient ca să răscumperechiar şi cele vre-o mie de averi existe te.

DÀCÂ facultatea de a prevedea desfăşurarea unei situaţii economice şi de a acţiona în ponsecinţă, este una din

trăsăturile caracteristice ale adevăraţilor maeştri în economia mondială, trebue să constatăm că foarte puţini miliardari şi multimilionari au fost înzestraţi cu acest dar preţios.Cei mai mulţi n’au ştiut să-şi dea seama la timp de efectele posibile ale crizei actuale şi de gravitatea ei excepţională.E drept că situaţia era dintre cele mai grele pentru posesorii unor averi foarte mari. Atunci când văd venind furtuna, cei cu a- veri mijlocii, pot lua măsurile eficace pentru a-şi salva avutul, bineînţeles dacă au o fire destul de hotărîtă.Marile averi însă nu pot fi manipulate şi acomodate cu atâta uşurinţă, fie că ar consta din proprietăţi funciare, fie că ar fi compuse din hârtii de bursă, sau alte valori. Un Roekefeller, chiar dacă ar vrea, nu poate dela o zi la alta, să-şi vândă avutul lui petrolier, fără să sufere pierderi enorme.Şi apoi, cum să-şi plaseze banul, realizat prin această vânzare?Singura bogăţie, care s’a d6vedit că nu-şi pierde nimic din valoare, în timpul crizei, este aurul.Dar, tot aurul care e de vânzare în lumea întreagă, n’ar fi suficient ca să răscumpere chiar şi cele vre-o mie de mari averi existente.Aceste averi au suferit o enormă depreciere în cursul ultimilor ani. Statisticile americane. bazate pe impozitul pe venit, constată că dela 1929 până la 1932, numărul milio-

narilor a scăzut dela 43.000 la 19.000. Micşorarea numărului milionarilor apare mai puţin impresionantă în Anglia, cu toată criza existentă din această ţară", şi cu toată deprecierea lirei sterline.Dimpotrivă, în Germanîaoşi în alte ţări din Europa Centrală, milionarii au fost literalmente decimaţi. Numai Franţa a rămas, sub acest raport, ţara cea mai stabilă economi- ceşte. Pierderile cele mai sensibile, suferite de marile averi, sunt acelea ale şefilor societăţilor girante, prăbuşite în timpul crizei. Cazul Kreuger este un exemplu isbitor şi cel mai puţin onorabil. Regele chibriturilor a fost unu] din oamenii cei mai bogaţi din lume şi fără îndoială, cel mai mare bogătaş din ţările scandinave.In 1928, venitul său anual era de două milioane de coroane suedeze, adică de vreo 100 de milioane de lei.Se ştie ce a rămas din întreaga avere a lui Kreuger, patru ani mai târziu, după ce s’a sinucis.Falimentul regelui electricităţii, Samuel In- sull, nu-i nici el mai prejos decât acel al lui Kreuger.Pe de altă parte, în Extremul Orient, în Japonia, s’a produs o altă prăbuşire, tot în asemenea proporţii impresionante. Societatea „Susuki”, ruinându-se în 1927, a înghiţit întreaga avere a fondatoarei ei, d-na Vona Susuky, avere evaluată la 200 milioane de dolari.Fireşte, lista acestor dezastre financiare poate fi prelungită. Ar fi însă o greşală să credem că toate marile averi au fost grav atinse de criză. Dimpotrivă, există încă bo-

De sus în jos: Roekefeller junior; - ierpoiit Morgan cu fiul său Iulius Ivar Kreuger; Henry Ford

•1

Rockefeller senior; Lady Lelia Ponsoriby: Aga Kahn

Andrew Mellon (mijloc stânga) Baronul de Rotschild

Marele public a fost, intr’adevăr, foarte mirat, in momentul morţii bătrânului John Pierpont Morgan aflând cu acest prilej că bogătaşul, socotit ca cel mai puternic bancher din lume, n’a lăsat de-, cât o moştenire de 70 de milioane de dolari.Fiul său, actualul conducător al casei Morgan, a reuşit intr’o anumită măsură să sporească averea sa particulară, în timpul răsboiului şi în primul deceniu următor.Intr’adevăr, casa Morgan a lansat pe piaţă împrumuturi în valoare de vreo 6 miliarde de dolari.Pe de altă parte însă, ea a încercat pierderi considerabile în timpul crizei, din cauza numeroaselor ei participări industriale. Ceilalţi mari bancheri din Wall Street au suferit aceeaş soartă.Cel mai bogat bancher din New-York a fost desigur George F. Baker, proprietarul instituţiei financiare „First National Bank”. El a murit în toiul crizei, în vârstă de 90 de ani.Intre americanii, foarte puţin numeroşi, care au dobândit averi importante dincolo de hotarele Statelor Unite sau în colonii, putem cita în primul rând pe Frank Steinhart, supranumit „Rockefe- ller-ul din Cuba”.Din toţi regii actuali ai dolarului, Steinhart este acela care a avut cea mai curioasă viaţă.Familia sa a emigrat din Germania în Statele Unite pe vremea când el nu era decât un şcolar. S’a angajat ca voluntar în armata yankee şi a făcut apoi răsboiul ispano-american.In timpul ocupaţiei insulei Cuba, din subofiţer el a ajuns deodată consul general. Dela acest post şi-a luat un avânt definitiv, lansându-se în afaceri şi devenind cel mai mare antreprenor din noua sa patrie.Astăzi, nu există aproape nici o ramură industrială în Cuba, în care Steinhart să nu aibă o participare preponderenată. El este incontestabil omul cel mai bogat din această insulă înfloritoare. Nici Ta-

gâţii imense, rămase aproape intacte.Cel mai bine au rezistat averile principilor hinduşi. Intre aceştia există oameni ca: Aga Khan, instalat la Londra, care ia o parte activă în viaţa economică a ţărilor capitaliste.Dar înţelepciunea orientală a acestor miliardari i-a împiedicat să urmeze prea departe metodele ocidentale. Ei preferă, in general, să îşi păstreze cea mai mare parte din bogăţia lor în aur sau în pietre preţioase, adică in valori, care •— chiar în cazul celei mai defavorabile conjuncturi ale crizei, — nu se' depreciază în mod sensibil.E cu neputinţă să evaluăm cu preciziune a- ceste averi fantastice. Putem afirma, Insă fără teamă de a ne înşela, că unii din aceşti nababi se numără intre oamenii cei mai bogaţi din lume şi poate că ar trebui să figureze chiar în fruntea listei.Se presupune că cea mai mare din aceste a- veri ar fi aceea a Nizamului de Haiderab&d, ale cărei comoj-i în aur şi bijuterii sunt evaluate, ele singure, la vreo 500 milioane de dolari.In timpul războiului, Nizamul a pus la dispoziţia guvernului britanic o sumă de 50 de m ilioane de dolari.Mult în urma lui, vine Gaekwar de Baroda, a cărei avere e evaluată la 150 de milioane de dolari.Intre miliardarii americani, magnaţii industriei: Rockefeller, Ford şi Mellon, ocupă încă locurile de frunte.

Averea lui Rockefeller era evaluată, în epoca prosperităţii, la 600 milioane de dolari. El a cheltuit însă în plus 575 de milioane de dolari pentru opere ştiinţifice sau de binefacere.In 1931, ultimul an asupra căruia posedăm date exacte relativ la impozitele ce le-a plătit fiscului, bătrânul John D. Rockefeller, a avut un venit de 1.100.000 de dolari, iar fiul său, bănuia îi transmisese o mare parte din actiu- î’ i concernului „Standard Oii”, încasase 500 mii de dolari.Fundatorii industriei americane de aluminiu, fostul secretar de stat şi ambasador Andrew W. Melon şi fratele său, — care e în fruntea întreprinderei de aluminiu din Pittsburg aveau la începutul crizei o avere de 200 milioane de dolari.In acel moment, Henry Ford era cel mai bogat din toti americanii şi poseda o avere evaluată la 1,2 milioane dolari. Dar Ford, a suferit în timpul crizei pierderi mai mari decât Rockefeller şi Melon.

Din cauza fluctuaţiilor valorilor la bursă, a- verea acestuia din urmă, a fost considerabil micşorată, între 1929 şi 1932, până la a douăsprezecea parte din valoarea sa anterioară. In schimb, capitalul mai stabil al lui Rockefeller n’a pierdut decât o cincime din valoarea sa. De câtva timp însă, toate aceste capitaluri şi-au dublat din nou valoarea.Marii financiari din Wall Street n’au posedat niciodată averi atât de considerabile, cum am fi ispitiţi să credem, judecând după celebritatea lor mondială.

. rafa, regele cuban al zahărului, nu poate fi comparat cu dânsul, ca avere.Spre deosebire de ceeace se crede în general, patria specifică a marilor averi nu e America, ci Anglia.Bogăţia americană are fără în doială origini mai romantice, şi unele averi din noul continent sunt poate superioare celor mai mari averi britanice. In schimb însă acestea din urmă sunt mai solide şi mai larg repartizate.A fi milionar în Anglia însemnează a stăpâni o avere de cel puţin un milion de lire sterline. Şi au existat întotdeauna mai mulţi milionari de felul acesta în Anglia, decât oameni care posedă 5 milioane de dolari în America.Acum vreo doi ani însă, statisticele engleze confirmau existenţa a 540 de cetăţeni englezi, aparţinând acestei categorii demne de invidiat, întrucât in Anglia toate testamentele sunt publicate după moartea testatorilor, s’a putut afla că în această {ară mor în fiecare an vreo şase persoane, care lasă prin testament moştenitorilor, o avere de peste un milion de lire. Cât priveşte moştenirile între 50 şi 500 de m ilioane de lei, ele se numără în fiecare an cu sutele.Deasemenea averile de câteva zeci de milioane de lei nu lip- •sesc în Anglia. Cei mai bogaţi între bogaţi sunt întotdeauna câţiva mari proprietari funciari, de foarte veche şi foarte înaltă nobleţă, care stăpânesc cartiere întregi din Londra şi jumătăţi de provincii.Astfel, ducele de Westminsteţ, era acum câţiva ani unul din cei mai mari bogătaşi, posedând o avere evaluată la 40 de m ilioane de lire.Dar marele armator, Sir John Ellermann, era înainte de criză mai bogat încă, având o avere de vreo 55 de milioane de lire, mai mare decât aceea a fraţilor Mellon.Intre posesorii averilor industriale britanice, locul de frunte îl ocupă Lord Iveagh, precum şi membri familiei fabricanţilor de bere Guiness.Marii financiari din City, ca şi cei din Wall Street, n’au averi atât de importante, care să justifice influenţa lor internaţională. . . .. Fireşte, aceste aven au suferit şi ele pierderi sensibile în timpul crizei. In special, ramura din Londra a familiei RotschUd a fost mai grav atinsă, mai ales din pricina Rotschilzilor din

Dimpotrivă, averile marilor financiari francezi, cu renume din Londra a familiei Rotsrdld internaţional, au dat dovadă de soliditate şi stabilitate, chiar in momentele cele mai critice.^Rot- schilzii din Paris ne oferă un asemenea exemplu. Ei se menţin de multă vreme, în afara de orice Întreprindere riscata, li- mitându-şi câmpul lor de acţiune la o gestiune prudentă şi tradiţională a avutului lor.Dar chiar şi casele mai active au ştiut, în timpul anilor de criză, să-şi păstreze neatinse numele şi miliardele. Exemplul cel mai elocvent ni-1 dă cea mai mare casă de grâne din lume, firma „Louis Dreyfus & Co.,” în fruntea căreia se găsetşe deputatul Louis-Louis Dreyfuss.

Acelaş lucru se poate spune şi despre marile întreprinderi industriale franceze, cum sunt de ex. cele aparţinând familiilor Gillet, Hennessy, de Wendel, etc.

Dar, alături de aceste averi pur franţuzeşti, există dintot- deauna în Franţa, numeroşi capitalişti străini, care au venit să se instaleze la Paris sau pe Coasta de Azur.

Sir Basil Zaharoff, in vârstă de 83 de ani, retras de câtva timp din afaceri, şi-a ales ca reşedinţă Coasta de Azur, unde vrea să-şi petreacă o viaţă tihnită.In primii ani după răsboiu, se spunea despre el că ar fi cel mai bogat om din lume.

Averea legendară pe care grecul Zaharoff, originar din Asia Mică, a ştiut s’o acumuleze ca fabricant de tunuri in uzinele engleze Wickers şi mai târziu ca principal acţionar al întreprinderii jocurilor de noroc dela Monte Carlo, a fost desigur a- tinsă în câteva rânduri de criza mondială.Dar şi astăzi încă, această avere este una din cele mai considerabile din câte există.Nu departe de palatul parizian al lui Zaharoff, se găseşte somptuoasa reşedinţă a magnatului armean al petrolului: Calust Sar- kis Gulbenkian.Casa sa, plină de nepreţuite comori de artă, a devenit un centru internaţional al transacţiilor industriale şi financiare, care provoacă marile urcări sau co- borîri de valori pe pieţele mondiale.Averea lui Gulbenkian trebue să se resimtă de suişurile şi cobo- rîşurile, pe care le comportă o- rice activitate speculativă şi de- aceea e foarte greu de evaluaf. Fără îndoială însă că e una din cele mai mari din Europa.O avere industrială, extrem de mare o are un membru din corpul diplomatic al Parisului.E vorba de regele bolivian al cositorului, Simon I. Patino, care după ce a creat cea mai mare întreprindere de cositor din lume, „Patino Mines Entreprise Consolidates”, a hotărît să renunţe la afaceri şi să intre în diplomaţie. Astăzi, el reprezintă ţara sa natală la Paris, şi a încredinţat fiului său Antenor, administrarea întreprinderii sale din Bolivia. Această întreprindere a fost deasemenea destul de greu încercată de criza actuală, ca orice afacere bazată pe materii prime.

Numărul miliardarilor în franci este destul de impunător în ţările Europei Occidentale. In Europa Centrală şi Orientală însă aceşti miliardari se numără pe degete.

Averile financiare germane, care dealtfel n’au figurat niciodată în categoria marilor averi internaţionale, au fost unele complet distruse de criza bancară din Berlin din 1931 şi altele mult micşorate.

E greu să ne facem o ideie exactă de situaţia actuală a marilor averi industriale din ţinuturile renane şi Westfalia, întrucât aci, interesele particularilor sunt strâns împletite cu acelea ale statului, din punctul de vedere al capitalului şi al creditului.Reprezentanţii cei mai bogaţi ai industriei grele germane sunt Friedrich Flick şi Fritz Thys-

sen, ale căror averi erau evaluate la câteva sute de milioane de mărci, înaintea crizei.

Cehoslovacia, la rândul ei, a fost una din puţinele ţări care a ştiut să reziste mai bine greutăţilor economice.Magnaţii cehi ai cărbunelui, aparţinând familiei Pettcek, posedă fără îndoială averea cea mai considerabilă din câte există în ţinuturile dela răsăritul Rinului.

Nu trebue să trecem cu vederea nici marile averi funciare din Europa Centrală şi Orientală, averi care mai există încă, cu toată criza agrară.Imensele proprietăţi ale familiei maghiare Esterhazy, acele ale polonezilor Potocky şi Rad- ziwill înglobează provincii întregi.Nu e mai puţin adevărat însă că după distrugerea marilor a- veri ruseşti şi din cauza împrejurărilor politice şi economice de după răsboiu, bogăţia individuală s’a deplasat din ce în ce mai mult din Orient spre Occident, aşa încât astăzi, putem spune că marile averi se găsesc mai ales concentrate în ţările de pe cele două ţărmuri ale oceanului Atlantic.

Au fost oare create noui bogăţii în cursul perturbaţiilor economice din ultimii ani? Nu putem da încă un răspuns precis la a- ceastă întrebare.E incontestabil că anumiţi financiari la Amsterdam şi în alte centre internaţionale, au reuşit să profite de criză, speculând „a baisse”, valorile la bursă. Dar n’am putea preciza valoarea beneficiilor, pe care le-au realizat în aceste ocaziuni.

Căci, după cum Ia începutul crizei, jucătorii „a la hausse” au persistat şi s’au înşelat, tot astfel, jucătorii „a Ia baisse” riscă acum să nu întrevadă momentul exact când reîncepe o redresare a valorilor.Pe de altă parte, vânzările in bloc ale marilor întreprinderi în felul cum se practică într’un mod curent în timpul anilor de inflaţie, n’au avut loc, decât foarte rar, în timpul crizei, întrucât chiar la cele mai joase preţuri, nu se găsiau cumpărători hotărîţi să-şi asume riscuri. Iată dece, pe culmile economiei mondiale, nu întâlnim decât tot vechile nume de bogătaşi.Suntem însă în drept să presupunem totuş, că în momentul când afacerile vor fi reluate, vor apare oameni noui, care vor plămădi noui averi, aşa cum se’ntâmplă întotdeauna în perioadele de refacere.

I. S.

IN ST IT U T M ED IC A L C O SM E T IC

sub conducerea unul medic dermatolog şi unei doctoriţe din

BerlinStr. Brezoianu 9, Bucureşti IU ,

TeL 3-5922. Consnlt 11-1, 5-« Sfaturi şi îngrijiri date de că

tre specialişti în toate tărimu- rile cosmeticei.

înlăturarea radicală a perilor de prisos, prin diatermie, îngrl- rea frumuseţel şi a trupului, etc.

P é t r o leH a h n

I n l e s n e s t e9o n d u la t iile , fă c â n d

s 7

p ă r u l m ă t ă s o s .

C u r ă ţ ă m ă t r e a ţ n M i r o s p lă c u t "

Fer iţi- v i de im ita ţ in n i

Poate un bărbat să o zică la prima vedere? Oare într’ade- văr o piele frumoasă ei un ten plăcut inspiră bărbaţilor iubirea după o singură aruncătură de ochi?

O femeie nu-şi poate risca şansa de a se mărita hine, când îi este cu putinţă să-ţi îndoiască a sa de repede ţi aşa de uşor frumuseţea pielei şi a tenului cu noua Cremă Tokalon, culoarea albă (neunsuroa- să), celebra Cremă de Paris. A- ceastă cremă conţine acum smântână predigerată şi untdelemn. Ea nutreşte pielea şi o face albă, strânge porii di lataţi şi înlătură coşurile şi sbârci- turile. Ea dă pielei în trei rile o nouă frumuseţe de nedescris. încercaţi a- ceastă nouă Cremă Tokalon şi observaţi rezultatele ce veti obţine. Nimic nu face efect asupra inimii unui bărbat ca un ten limpede, fraged, trandafiriu.De vânzare la toate farmaciile, drogheriile şi parfumeriile din tară. Noi preţuri reduse: Crema Tokalon, culoarea albă, de la Lei 50,—; Crema Tokalon nutriment, culoarea roză, de la Lei 60,—.

Gra t i s : Orice cititor al ziarului acestuia poate obţine acum o frumoasă cutie de lux conţinând Cremă Tokalon (atât roşie cât şi albă) şi diferite culori de Pudră Tokalon. Trimiteţi 15 Lei în mărci poştale pentru acoperirea cheltuelilor (porto, ambalaj etc.) la adresa Serviciul Publicitatii TK, secţia Bucureşti I, 2, Strada Zorilor A _____________________

No. 382 _ R. I. _ Pag. 18

D in t o a t l u m e a

La un zbor de probă pe aerodromul din Jpern s a prăbuşit „avionul eu patru picioare” construit de Florinne. In fotografiile noastre, avionul în aer puţin

înainte de prăbuşire şi avionul după prăbuşire.

A face parte din garda vice-regelui este dorinţa cea mai mare a fiecărui soldat indian. Garda a fost întemeiată la 1773 de Waren Hartings. In fotografia noastră (medalion) o parle din gardă in timpul inspecţiei.

#* A*

# *

W ■

Mai sus vedem prima fotografie a noului cabinet spaniol. De la stânga la dreapta in picioare Estadella (muncă); Salazar Alonzo (Interne); Cid (Comunicaţii); Ci- rilo del Rio (agricultură şi domenii); Villalobos (instrucţie); Iranzo (industrie şi comerţ); Hidalogo (război); Sezând: Marroco (finanţe; Pita Romero (externe); Sam- per (prim ministru); Cantor (justiţie) şi Rocha (marină).

O înspăimântătoare catastrofă de cale ferată s’a petrecut de curând in Brazilia. In fotografia noastră se vede trenul prăbuşit într’o prăpastie

No. 382 — R. L _ Pag. 19

BANI se numesc nu numai monedele de metal sau bancnotele de hârtie, ci orice obiecte ce servesc drept bază de schimb de bunuri si au o valoare fixă.

Spre a uşura schimbul de mărfuri în natură, care îngreuia foarte mult mijloacele de transport şi de grabnică efectuare, popoarele au recurs încă din antichitate la fabricarea monedelor din metal, uşor de mânuit şi care ocupau un spaţiu mic.Popoarele a căror avuţie constau în turme de vite, stabiliseră un curs de schimb din capetele de vită. Cuvântul latin pecunia (bani) derivă dela pecus (vită), în amintirea primei faze.de circulaţie a sistemului bănesc. Dar chiar şi în timpurile mai apropiate anumite mărfuri aveau valoarea stabilă a banilor şi se întrebuinţau ca monedă. Unele popoare mai au şi acum drept criteriu de schimb, blănuri în regiunile vânatului, boabe de cacao la vechii Mexicani, bumbac şi bare de aramă şi de fier în Africa, tabac în primul timp al colonizării în Virginia; aurul şi argintul nu circulau în formă de monede, ci ca bijuterii sau' bare ce se vindeau la greutate. In China banii constau în bare de argint până în anul 1889 când puseră să li se bată primele monede de argint, la Birmingham. La Hamburg barele de argint au fost înlocuite abia în 1873 cu monede de acelaş metal.Primele monede romane de argint datează din anul 268 înaintea lui Cristos. Până atunci se întrebuinţau numai monede de aramă. Invenţia monedei se datorează regelui Pheidon din Argos, din secolul al 7-lea înaintea lui Cristos. Pe vremea aceea ele aveau ,forma pătrată, în şase şi în opt unghiuri, şi stampilate numai pe o parte. Se punea mare preţ pe exactitatea greutăţii lor, căci metalul întrebuinţat la monede avea exact valoarea banului. In Evul Mediu, pentru uşurinţa plăţilor mari monedele se dădeau la cântar. Obiceiul acesta era răspândit în Franţa, Germania, Anglia şi Ţările de Jos.Pentru împiedicarea contrafacerilor şi punerea în circulaţie a monedelor necorecte şi inegale ca mărime, ca formă şi ca greutate, aproape toate Statele au preluat exclusivitatea monedelor.Deşi există o regulă de greutate a monedelor, este foarte anevoios să se obţină exact greutatea prescrisă. In vederea aceasta există o marjă de greşeală numită remedium, recunoscută oficial. De asemeni legea monedelor stabileşte limita de greutate până la care se primesc monedele uzate şi cu greutatea scăzută din cauza tocirii. In lin ii generale însă bariii circulă sub formă de bancnote, adică de hârtie, emise de Banca Naţională a Statului care, în mod normal, garantează cu acoperire în bani aur orice bancnotă prezin- tată spre preschimbare. La început sistemul bancnotelor avusese de scop uşurarea circulaţiei sumelor mari, iar cursul lor, prin garanţia de Stat, avea valoarea egală cu aurul şi argintul.De la război încoace am cunoscut sistemul „inflaţiei”, adică a tipăririi bancnotelor fără rezerva corespunzătoare în aur.Dar chiar când cursul monezii unei ţări este stabilizat, tot survin scăderi sau urcări a valorii ei, datorită situaţiei politice, a datoriilor de război, a recoltei bune sau sărăcăcioase, a descoperirii de mine sau de zăcăminte care îmbogăţesc veniturile şi rezervele unei ţări, şi-i urcă creditul faţă de străinătate. Asemenea fluctuaţiuni valutare nu sunt rezultatul epocii noastre, ci au existat în toate timpurile. De asemeni au existat conferinţe monetare cu scopul de a încheia o convenţie între State în ceeace priveşte fie unitatea monetară fie stabilirea unei norme privitoare la cursul monedei fiecărui Stat faţă de celălalt.Necesităţile monetare ale ţării diferă după contravaloarea mărfurilor sau produselor interne precum şi după repeziciunea circulaţiei banilor şi a intensităţii organizaţiilor de credit cari fac posibilă circulaţia cererii şi a datoriilor fără întrebuinţarea banilor.

Origina banului.—Cum a evoluat.—Sistemul monetar de azi.—Importanţa covârşitoare a banului în normala desfăşurate a vieţii de stat.

Dacă avantagiile banilor în gospodăria ţării înlesnesc schimbul d. valori în industrie, muncă şi comerţ, uşurând oamenilor o administrare mai bună, mai eftină şi mai lesnicioasă decât pe vremea schimbului în natură, scopul acesta nu a păstrat forma lui dela început.Baniij mai bine decât oricare alte valori în obiecte, se pretează la formarea de capitaluri, creând perturbaţii în relaţiunile politice şi sociale, cu efecte surprinzătoare şi adânc nemulţumitoare. A- ceste capitaluri acaparate şi administrate inegal, inversând valoarea muncii, au creat stările anormale ale căror consecinţe se repercutează asupra vieţii noastre ale fiecăruia.Iată cum se face că de la primele aegine, lydii, capi de taur, po- seidonuri, cnose, syracuse, romanorii, tropaioane şi atâtea alte monede vechi, interesante pentru numismaţi, am ajuns la sistemul monetar de azi, de care atârnă existenţa Statelor şi vertiginoasele schimbări de regim.

MUCK

I

jeau de colognemolnar& moser

No. 382 _ R. |. _ P«g. 20

Femeile au o noţiune mai absolută banilor de cât bărbaţii. Greutatea mai mare de câş ti ; dă o valoare mai stabilă a banilor lor.

FLUCTUAŢIUNILE monetare din anii din urmă, bazate pe situaţia internă de producţie şi de armonie politică, au silit Statele să stabilească o valoare a

banilor. Această valorificare, preocuparea opiniei mondiale este însă, individuală, relativă şi subiectivă; căci banii, ca şi credinţa, ca şi vederile politice, ca şi însuşirile sufleteşti, au, in Ciuda unui curs stabilit, o valoare personală alta pentru fiecare om în parte.Este lucru de netăgăduit că posedarea sau neposedarea banilor are o înrâurire puternică asupra caracterului.Deosebirea de interpretare a valorii banului, care diferă după mijloacele de câştig, după temperament şi expansiune, este cu atât mai accentuată punând faţă în faţă mentalitatea bărbatului cu a femeii. Femeile au o noţiune mai absolută a banilor decât bărbaţii. Aceasta se explică prin faptul că femeile cari deţin o slujbă egală cu a bărbatului aducând un aport egal de muncă, sunt retribuite mai slab decât tovarăşii lor de muncă. Greutatea mai mare de câştig dă o valoare mai stabilă banilor lor.Pe de altă parte, in ciuda evoluţiei moravurilor tot femeea este aceea care aduce un aport material în căsnicie. O fată fără zestre mai riscă şi azi, ca şi pe vremuri — în afară de cazuri de dragoste reciprocă — să rămână nemăritată. Dar după ce zestrea a trecut în posesia bărbatului, ea capătă o noţiune deosebită. Nu mai este considerată ca o sumă concretă de bani, ci ca un fond de asigurare pe viaţă, care, cât ar fi de mic, nu poate fi utilizat şi cheltuit ca alţi bani de aceeaş valoare.Nu se poate lua In nume de rău dacă o fată fără zestre, acceptând măritişul cu un om care nu-i este pe plac, se interesează vădit de starea lui materială sau de posibilităţile lui de câştig Intr’o tovărăşie în care responsabilităţile tind să se complice prin survenirea copiilor şi deci a greutăţilor materiale. Banii oferiţi de soţ în asemenea împrejurări şi pentru n - voile comune capătă totdeauna o valoare mai mică din clipa când a trecut din mâna care dă în aceea careprimeşte. In eenerfIn genere se spune că femei e sunt «interesate» când de fapt ele se pun în gardă, cu un desvoltat simţ practic şi real împotriva nevoi1 or. Femeea este mai prevăzătoare fiind mai dezarmată decât bărba tul în faţa luptei pentru e- xistenţă, care pentru dânsa are repercusiuni asupra moralului. De aceea se şi explică despăgubirea în bani către femeile părăsite. Prin suma tată primejdia şi jena create le o împrejurare nenorocită sunt oa cum atenuate. Nu va'oarea reala

sumei pusă de o parte este aceea care importă, ci sentimentul că posedă o rezervă care are puterea unei apărări oculte. Femeea cu banii număraţi este mai econoamă decât bărbatul în aceeaş situaţie; ea are un simţ de administrare mai desvoltat.In schimb situaţia femeii bogate este cu totul alta faţă de situaţia bărbatului bogat. Necunoseând valoarea absolută a banului, exagerează valoarea lui relativă. Ea este jenată de amestecul banilor în viaţa ei sufletească şi nu are noţiunea proporţiilor dintre bani şi contravaloarea lor. Din

cauza aceasta este mai generoasă şi mai risipitoare decât bărbatul. Ea are toate greşelile calităţilor ei.

Când iubeşte este darnică cu exagerare. Ar da tot ce posedă, pentru că în subconştientul ei ar vrea ca lumea să fie condusă numai de sentimente, şi ca atare banii îi apar ca ceva străin, neplăcut şi meschin în bogăţia ei sufletească. Numai femeile lipsite de viaţă erotică sau de ataşamente sufleteşti se pasionează pentru bani, pe care îi adună cu preocuparea sgârcitului, intensificându-le valoarea în scopul vieţii. Alte femei, lipsite de mijloace, în stare să exploateze materialiceşte un bărbat, dau cu multă uşurinţă banii căpătaţi de la acesta, altuia pe care îl iubesc şi care n’o merită. Aceasta este idealismul sentimentelor lor, cu atât mai mult cu cât pentru trebuinţele personale simţul de economie este împins la extrem.

Femeea care nu câştigă singură banul ee-1 cheltueşte, are adesea o părere meschină despre bărbatul care cunoaşte valoarea absolută a celor ce produce. Ea nu ezită în a decreta de „sgârcit” pe cel ce se mărgineşte la posibilităţile lui reale şi fiind ea însăşi indiferentă faţă de bani atunci când este însufleţită de un sentiment, nu iartă bărbatului lipsa lui de generozitate egală cu a ei în identice împrejurări.

Rare ori îşi dă seama că în relaţiile lui cu femeea cea mai dezinteresată bărbatul are totdeauna cheltueli pe care aceasta

nu numai că nu le observă dar nici nu le bănueşte. Relaţiunile sociale şi mondene impun bărbatului

o sumedenie de îndatoriri băneşti, cari se în- făptuesc cu discreţie dar lasă goluri simţi

toare în pungile anemice. Numai singurătatea absolută îi poate scuti de a*

ceste cheltueli.Dar relativitatea valorii banilor se evidenţiază mai mult în aprecierea cantităţii.Dacă un tânăr moşteneşte o jumătate milion, aceasta înseamnă pentru dânsul posibilitatea de a şi realiza un ideal de existenţă părăsind o ocupaţie nep'ăcută şi dedicându-se a- celeia spre care simte voca- ţiune, putând să-şi creeze

astfel viitorul întocmai după cum şi-l doreşte. O tânără, In

faţa aceleeaşi sume survenite neaşteptat, se află in posesia

unei dote mijlocii care nu i asigură certitudinea găsirii unui bărbat cu nsuşiri. In faţa unei sume egale

situaţia amândurora diferă şi prin asta valoarea aceleaşi sume capătă un criteriu deosebit. Exista o infinită gamă de împre