Fișă

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între

investitori și stat în acordurile UE

Noiembrie 2013

Rezumat

Un nou început pentru investiții și protecția investițiilor

Dispozițiile privind protecția investițiilor, inclusiv soluționarea litigiilor între investitori și stat, sunt importante pentru fluxurile de investiții. În general,

acestea au funcționat bine. Sistemul necesită însă îmbunătățiri. Acestea

vizează stabilirea unui echilibru mai bun între dreptul de reglementare al

statelor și necesitatea de a proteja investitorii, precum și asigurarea faptului că sistemul de arbitraj în sine este ireproșabil, de exemplu, în ceea ce privește transparența, numirea arbitrilor și costurile procedurilor.

Tratatul de la Lisabona conferă Uniunii competența de a negocia acorduri de investiții. Aceasta oferă o oportunitate unică de a stabili o nouă agendă pentru dispozițiile privind protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și

stat. Aceasta reflectă, de asemenea, punctele de vedere exprimate de

Parlamentul European în rezoluția sa privind viitoarea politică europeană în domeniul investițiilor internaționale adoptată la 6 aprilie 2011. UE poate valorifica lecțiile învățate din modul în care sistemul de arbitraj a funcționat până în prezent, inclusiv din cele 1 400 de acorduri de protecție a investițiilor existente ale statelor membre, în scopul realizării de modificări privind sistemul de protecție a investițiilor. Dată fiind ponderea sa economică la nivel mondial, UE se află într-o poziție puternică pentru a-și convinge partenerii comerciali de necesitatea unor standarde mai clare și mai bune. Mijlocul

principal pentru a realiza acest lucru sunt negocierile bilaterale cu țări terțe. De

asemenea, UE are posibilitatea de a influența contextul multilateral, de exemplu, prin intermediul Comisiei Națiunilor Unite pentru Drept Comercial Internațional (UNCITRAL) – în cadrul căreia aceasta a convenit norme noi privind transparența, care se vor aplica dincolo de propriile acorduri de investiții ale Uniunii.

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat în acordurile UE – Fișă

18.12.2013 Pagina 2 din 12

Reechilibrarea sistemului – o abordare cu două componente

Comisia depune eforturi pentru aduce îmbunătățiri pe două fronturi:

(1) clarificarea și îmbunătățirea normelor de protecție a investițiilor:

- dreptul de reglementare: acordurile UE reafirmă dreptul de reglementare al părților pentru a urmări obiective legitime de politică publică;

- „exproprierea indirectă”: viitoarele acorduri ale UE vor cuprinde un set detaliat de dispoziții care oferă îndrumare arbitrilor cu privire la modul de a decide dacă o măsură de stat constituie sau nu expropriere indirectă. În special, atunci când statul protejează interesul public într-un mod nediscriminatoriu, dreptul de reglementare al statului ar trebui să prevaleze asupra impactului economic al măsurilor asupra investitorului.

- „tratamentul corect și echitabil” – un standard foarte des invocat de investitori – nu este clar definit. În consecință, tribunalele au dispus de o marjă de manevră semnificativă în interpretarea acestuia într-un mod care a fost considerat că ar acorda investitorilor prea multe sau prea puține drepturi. În acordurile UE, standardul va stabili exact elementele care sunt acoperite și, prin urmare, interzise.

și (2) îmbunătățirea modului în care funcționează sistemul de

soluționare a litigiilor:

prevenirea introducerii de către investitori a unor acțiuni multiple sau neîntemeiate (investitorii căzuți în pretenții vor fi obligați să plătească

toate costurile litigiului, inclusiv cele care revin statului)

luarea de măsuri pentru a face sistemul de arbitraj mai transparent: documente puse la dispoziția publicului, acces la audieri și acordarea permisiunii părților interesate (de exemplu, ONG-uri) de a prezenta declarații

abordarea conflictelor de interese și consecvența hotărârilor arbitrale

(de exemplu, introducerea unui cod de conduită obligatoriu pentru arbitri)

introducerea de măsuri de protecție pentru părți (aceasta va permite statelor să mențină controlul asupra modului în care sunt interpretate dispozițiile privind investițiile)

Îmbunătățirile vor răspunde preocupărilor exprimate cu privire la faptul că normele de protecție a investițiilor ar putea avea un efect negativ asupra dreptului de reglementare al statelor. Acestea ar trebui, printre altele, să

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat în acordurile UE – Fișă

18.12.2013 Pagina 3 din 12

asigure că deciziile legitime de interes public ale statului nu pot fi contestate cu succes.

Comisia a introdus deja îmbunătățirile în acordul de liber schimb dintre

UE și Canada și negociază sau va negocia îmbunătățiri similare în cadrul

acordurilor sale cu alte țări.

I. Introducere

Prezentul rezumat explică motivul pentru care sunt necesare dispoziții de protecție a investițiilor și analizează lecțiile învățate din modul în care a funcționat protecția investițiilor în trecut. De asemenea, acesta prezintă îmbunătățirile concrete realizate de Comisie în legătură cu dispozițiile privind investițiile în cadrul acordurilor comerciale ale Uniunii și care vor fi incluse în acordurile viitoare.

Dispozițiile privind protecția investițiilor, inclusiv soluționarea litigiilor între investitori și stat, sunt importante pentru fluxurile de investiții. În general,

acestea au funcționat bine. Sistemul necesită însă îmbunătățiri. Acestea

vizează stabilirea unui echilibru mai bun între dreptul de reglementare al

statelor și necesitatea de a proteja investitorii, precum și asigurarea faptului că sistemul de arbitraj în sine este ireproșabil, de exemplu, în ceea ce privește transparența, numirea arbitrilor și costurile procedurilor.

Tratatul de la Lisabona conferă Uniunii competența de a negocia acorduri de investiții. Aceasta va aduce în timp beneficiul evident de a dispune de un set unic de norme de protecție a investițiilor pentru toate cele 28 de state membre în cadrul acordurilor comerciale și de investiții ale UE. De asemenea, aceasta oferă o oportunitate unică de a stabili o nouă agendă pentru dispozițiile privind protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat. Acest aspect reflectă, de asemenea, punctele de vedere exprimate de Parlamentul European în rezoluția sa privind viitoarea politică europeană în domeniul investițiilor internaționale adoptată la 6 aprilie 2011. UE poate valorifica lecțiile învățate din modul în care sistemul de arbitraj a funcționat până în prezent, în scopul realizării de modificări privind sistemul de protecție a investițiilor. Dată fiind ponderea sa economică la nivel mondial, UE se află într-o poziție puternică pentru a-și convinge partenerii comerciali de necesitatea unor standarde mai clare și mai bune. Mijlocul principal pentru a

realiza acest lucru sunt negocierile bilaterale. De asemenea, UE are

posibilitatea de a influența contextul multilateral, de exemplu, prin intermediul Comisiei Națiunilor Unite pentru Drept Comercial Internațional (UNCITRAL) – în

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat în acordurile UE – Fișă

18.12.2013 Pagina 4 din 12

cadrul căreia aceasta a convenit cu succes norme noi privind transparența, care se vor aplica dincolo de propriile acorduri de investiții ale Uniunii.

1. De ce este protecția investițiilor inclusă în acordurile comerciale?

Investițiile reprezintă un factor critic pentru creștere și locuri de muncă. Acest lucru este valabil în special în cadrul UE, unde economia se bazează în mod semnificativ pe deschiderea către comerț și investiții. Investițiile sunt esențiale pentru crearea și menținerea întreprinderilor și a locurilor de muncă. Prin investiții, întreprinderile construiesc lanțurile valorice globale care joacă un rol tot mai important în economia internațională modernă. Acestea creează nu

numai noi oportunități pentru comerț, ci și valoare adăugată, locuri de muncă

și venituri. Acesta este motivul pentru care acordurile comerciale ar trebui să promoveze investițiile și să creeze noi oportunități pentru ca întreprinderile să investească în întreaga lume. Întreprinderile care investesc în străinătate se confruntă cu probleme care – din diverse motive – nu pot fi întotdeauna soluționate prin sistemul juridic intern. Astfel de probleme variază de la situații rare, dar dramatice de exproprieri forțate de către țara gazdă, discriminare, expropriere fără compensație adecvată, revocarea licențelor de afaceri și abuzuri din partea statului gazdă mergând de la lipsa unui proces echitabil până la imposibilitatea de face transferuri internaționale de capital.

Din cauza unor astfel de riscuri, dispozițiile privind protecția investițiilor au

făcut parte integrantă din toate cele 1 400 de acorduri bilaterale încheiate de

statele membre ale UE începând de la sfârșitul anilor 1960. Uniunea însăși este parte la Tratatul privind Carta energiei, care conține, de asemenea, dispoziții privind protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat. La nivel mondial, există peste 3 400 de astfel de acorduri bilaterale sau multilaterale în vigoare care conțin dispoziții privind protecția investițiilor.

Acestea oferă întreprinderilor garanții că investițiile lor vor fi tratate echitabil și în același mod precum cele ale întreprinderilor naționale. Prin crearea unei dimensiuni de securitate și previzibilitate juridică pentru întreprinderi, protecția

investițiilor reprezintă, de asemenea, un instrument pentru statele din

întreaga lume de atragere și de menținere a investițiilor străine directe pentru sprijinirea economiei acestora.

2. Ce prevăd dispozițiile privind protecția investițiilor?

Din punct de vedere concret, practic toate acordurile de investiții oferă

investitorilor străini patru garanții cheie în relația acestora cu statul gazdă:

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat în acordurile UE – Fișă

18.12.2013 Pagina 5 din 12

protecție împotriva discriminării (tratamentul națiunii celei mai favorizate și tratamentul național);

protecție împotriva exproprierii care nu este în scop de interes public și care nu este compensată în mod echitabil;

protecție împotriva tratamentului nedrept și inechitabil – de exemplu, negarea echității procedurale de bază; și,

protecție cu privire la posibilitatea de a transfera capital.

De asemenea, acordurile de investiții prevăd un sistem de „soluționare a

litigiilor între investitori și stat” sau „ISDS” (investor-state dispute settlement). Acesta este considerat un element principal pentru aplicarea eficace a protecției oferite. Sistemul permite unui investitor să introducă o acțiune arbitrală împotriva autorităților din țara gazdă direct în fața unui tribunal internațional. Cu toate acestea, investitorul poate introduce o astfel de acțiune

doar atunci când poate susține că a fost încălcată una dintre dispozițiile

acordului (de exemplu, cele patru garanții principale menționate mai sus). Aceasta înseamnă că un investitor care introduce o acțiune arbitrală deoarece profiturile sale au fost reduse în urma unei schimbări de reglementare de către un stat (de exemplu, reglementări mai stricte privind un aditiv alimentar) nu poate fi despăgubit doar pe această bază. Investitorul ar trebui să demonstreze că au fost încălcate dispozițiile privind investițiile (de exemplu, discriminare, refuzul accesului la justiție etc.). Principalul motiv pentru existența unui mecanism ISDS este faptul că, în mai multe țări, acordurile de investiții nu sunt direct aplicabile în instanțele naționale. Prin urmare, un investitor care constată că a fost discriminat sau a cărui investiție este expropriată nu poate invoca normele de protecție a investițiilor în fața instanței naționale pentru a obține reparații. Soluționare litigiilor între investitori și stat permite investitorilor să se bazeze direct pe normele care au fost concepute special pentru a le proteja investițiile. Investitorii din UE se numără printre cei mai frecvenți utilizatori ai procedurilor de soluționare a litigiilor și reprezintă un număr tot mai mare de cazuri. Potrivit cifrelor recente ale UNCTAD, din cele 214 cazuri ISDS (cunoscute) înregistrate

la nivel mondial pentru perioada 2008-2012, investitorii din UE au

reprezentat 53 % din cazuri (113 cazuri), investitorii din Țările de Jos, Germania și Regatul Unit fiind utilizatorii principali. Creșterea bruscă a utilizării mecanismului ISDS de către investitorii din UE este chiar mai vizibilă în cifrele

privind inițierile recente. Din cazurile ISDS inițiate în 2012 – un total de 52,

investitorii din UE au inițiat 60 % din totalul cazurilor, în timp ce

investitorii americani au reprezentat doar de 7,7 %.

3. Imperfecțiunile sistemului actual

În timp ce numărul de acțiuni arbitrale este redus în comparație cu sutele de mii de decizii de investiții luate zilnic de care beneficiază atât țările gazdă, cât și întreprinderile care investesc în acestea, unele dintre cele mai recente astfel de

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat în acordurile UE – Fișă

18.12.2013 Pagina 6 din 12

acțiuni introduse de către investitori împotriva statelor au dat naștere la preocupări publice semnificative. Principala preocupare vizează posibilitatea de a abuza de normele actuale privind protecția investițiilor pentru a împiedica țările să facă alegeri de politică legitime. Printre cazurile care au atras atenția publicului sunt cazurile pendinte Vattenfall vs Germania și Philip Morris vs Australia. Întreprinderea suedeză din domeniul energiei Vattenfall a introdus o acțiune arbitrală împotriva guvernului german (în temeiul Tratatului privind Carta energiei) în urma deciziei acestuia din 2011 de a accelera în mod semnificativ reducerea treptată a generării de energie nucleară. Întreprinderea cu capital american Philip Morris a contestat decizia guvernului Australiei de a interzice numele de marca pe pachetele de țigări (măsura „ambalaj simplu”) din motive de sănătate publică. Cazurile nu au fost încă soluționate. Guvernul german și Vattenfall nu au făcut publice documente legate de cazul acestora. În ceea ce privește cazul Philip Morris, sunt disponibile o serie de documente. Nu este posibil să se estimeze dacă vreuna dintre întreprinderi va avea succes de cauză. Ceea ce este clar, însă, este faptul că nici Germania, nici Australia nu și-au modificat politicile ca urmare a acțiunilor introduse de investitori și nici nu pot fi obligate să facă acest lucru de către tribunalele competente. Preocupările publice exprimate în legătură cu aceste cazuri sunt legitime și trebuie să fie abordate. Se dorește asigurarea faptului că tribunalele interpretează normele astfel cum le-au intenționat părțile. În timp ce unele tribunale au interpretat dispozițiile în materie pentru a confirma dreptul de reglementare al statelor pentru binele public (a se vedea caseta 1), eliberând astfel statele de obligația de compensare, alte tribunale nu au făcut acest lucru suficient de clar.

Caseta 1: Extrase din lucrările Tribunalului ISDS privind dreptul de reglementare al statelor Saluka Investments B.V. vs Republica Cehă (2006) In dreptul internațional este stabilit acum că statele nu sunt obligate să plătească compensații

unui investitor străin atunci când, în exercitarea normală a atribuțiilor lor de reglementare,

acestea adoptă în mod nediscriminatoriu reglementări bona fide, care vizează bunăstarea generală. Methanex vs Statele Unite (2005) Ca o chestiune de drept internațional general, o reglementare nediscriminatorie pentru un scop public, care este adoptată în conformitate cu dispozițiile legale și care afectează, printre altele,

un investitor sau o investiție străină, nu este considerată ca având caracter de expropriere și

compensabil, cu excepția cazului în care guvernul de reglementare a acordat angajamente specifice potențialului investitor străin, care la momentul respectiv contempla investițiile, conform cărora guvernul se va abține de la adoptarea unei astfel de reglementări.

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat în acordurile UE – Fișă

18.12.2013 Pagina 7 din 12

Cu toate acestea, este important să se aibă în vedere faptul că arbitrii într-o procedură între un investitor și stat acționează într-un anumit cadru și trebuie să aplice normele specifice cuprinse într-un acord de investiții. Aceasta înseamnă că hotărârile luate de arbitri sunt doar la fel de bune ca normele pe care aceștia trebuie să le aplice. Prin definiție, normele vagi lasă loc de interpretări. Prin urmare, trebuie să se asigure că:

(1) normele din acordurile comerciale pentru protecția investițiilor sunt clar definite și nu lasă loc pentru ambiguitate de interpretare. Acest lucru este important mai ales atunci când acestea se referă la dreptul de reglementare al statului pentru obiective de politică publică; și (2) arbitrii acționează în conformitate cu un set clar de proceduri care asigură un proces echitabil și transparență.

Unele dispoziții-cheie privind protecția investițiilor sunt neclare. Modul în care sunt elaborate acestea a condus la afirmații potrivit cărora astfel de dispoziții subminează, în fapt, capacitatea de reglementare a statelor în interesul public. De exemplu, multe acorduri de investiții în vigoare nu precizează semnificația exactă și domeniul de aplicare a unor standarde de fond esențiale, cum ar fi „expropriere indirectă” sau „tratament corect și echitabil” – tocmai aspectele în temeiul cărora investitorii introduc cele mai multe acțiuni.

De asemenea, modul în care se realizează soluționarea litigiilor variază. În temeiul majorității tratatelor bilaterale de investiții existente, cazurile se soluționează în ședință cu ușile închise, cu excepția situației în care ambele părți convin altfel. De asemenea, unele întreprinderi își încearcă norocul introducând acțiuni neîntemeiate. Acestea sunt, în mod normal, respinse în cele din urmă, dar consumă timp și bani pentru statul în cauză și pot fi considerate o modalitate de a pune presiune asupra statului respectiv să nu ia anumite măsuri de politică. Deși cele mai multe cazuri „cu șanse mici de reușită” sunt respinse de către arbitri, acestea pot crea totuși impresia că sistemul prezintă o amenințare pentru dreptul de reglementare.

4. Ce măsuri ia UE pentru a îmbunătăți normele de protecție a

investițiilor? Comisia urmărește să realizeze îmbunătățiri pe două fronturi (1) pentru clarificarea și îmbunătățirea normelor de protecție a investițiilor și (2) pentru îmbunătățirea modului în care funcționează sistemul de soluționare a litigiilor. Îmbunătățirile vor aborda preocupările exprimate potrivit cărora normele de

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat în acordurile UE – Fișă

18.12.2013 Pagina 8 din 12

protecție a investițiilor pot avea un impact negativ asupra dreptului de reglementare al statelor. Acestea ar trebui, printre altele, să asigure că întreprinderile nu pot introduce cu succes acțiuni arbitrale împotriva politicilor de reglementare ale statelor atunci când acestea sunt adoptate din motive de politică publică.

1. Clarificarea și îmbunătățirea normelor de protecție a investițiilor Toate acordurile de liber schimb ale UE confirmă în mod clar, ca un principiu

permanent, dreptul de reglementare și dreptul de urmărire a obiectivelor

legitime de politică publică ale părților, cum ar fi obiective sociale, de mediu, de securitate, de sănătate și siguranță publică, precum și promovarea și protejarea diversității culturale. Principiul se aplică, de asemenea, dispozițiilor de protecție a investițiilor incluse în acordurile UE. În plus, în acordurile comerciale ale UE, standardele-cheie de protecție a

investițiilor sunt elaborate într-un mod detaliat și precis, în special

clarificându-se faptul că se menține dreptul de reglementare al statelor. În acest context, se realizează clarificări privind două dispoziții-cheie:

- În primul rând, „exproprierea indirectă” este una dintre dispozițiile cele mai controversate din sistemul de protecție a investițiilor. Exproprierea indirectă are loc atunci când măsurile guvernamentale, deși nu implică preluarea directă a proprietății, au acest efect (de exemplu, revocarea unei autorizații necesare pentru funcționarea unei fabrici). Dispoziția a fost utilizată de către unii investitori pentru a contesta interdicțiile autorităților publice privind produsele chimice din motive de sănătate sau introducerea unei legislații noi mai stricte în domeniul protecției mediului. Viitoarele acorduri ale UE prevăd un set detaliat de dispoziții care oferă îndrumare arbitrilor cu privire la modul de a decide dacă o măsură de stat constituie sau nu o expropriere indirectă, urmărind astfel prevenirea abuzului de sistem. În special, atunci când statul protejează interesul public într-un mod nediscriminatoriu, dreptul de reglementare al statului ar trebui să prevaleze asupra impactului economic al măsurilor asupra investitorului. Astfel de clarificări atât de necesare vor asigura că

întreprinderile nu pot fi compensate doar pentru că profiturile lor

au fost reduse din cauza efectelor reglementărilor adoptate pentru un obiectiv de politică publică. Comisia a negociat dispoziții care clarifică acest lucru cu Canada și Singapore, iar formularea va fi, de asemenea, inclusă în acordurile viitoare.

- În al doilea rând, standardul „tratament corect și echitabil” – foarte des invocat de investitori – nu este clar definit în dreptul internațional. În consecință, tribunalele arbitrale au dispus de o marjă de manevră

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat în acordurile UE – Fișă

18.12.2013 Pagina 9 din 12

importantă în interpretarea acestuia într-un mod care a fost considerat că ar acorda investitorilor prea multe sau prea puține drepturi. În acordurile UE, standardul va stabili exact acțiunile care nu sunt permise. Acestea vor include aspecte cum ar fi acțiuni cu un caracter evident arbitrar, tratamentul abuziv (constrângere, presiune sau hărțuire) sau nerespectarea principiilor fundamentale ale unui proces echitabil. Elementele „tratamentului corect și echitabil” sunt definite cu precizie în textele acordurilor cu Canada și Singapore și vor fi definite, de asemenea, în viitoarele tratate ale UE.

2. Îmbunătățirea modului în care funcționează sistemul de soluționare

a litigiilor

Prevenirea introducerii de către investitori a unor acțiuni

multiple sau neîntemeiate În primul rând, UE va interzice introducerea a două tipuri de acțiuni în același

timp în fața unor tribunale arbitrale diferite. Evitarea acțiunilor paralele va

împiedica posibilitatea ca investitorii să câștige de două ori și, de asemenea, se va evita o situație în care două tribunale diferite ajung la decizii diferite pe baza acelorași fapte.

În scopul descurajării acțiunilor „cu șanse mici de reușită” și a acțiunilor

neîntemeiate ale investitorilor, UE a convenit dispoziții pentru a permite tribunalelor arbitrale să respingă astfel de acțiuni rapid și, de asemenea, să solicite ca toate costurile litigiului să fie suportate de partea căzută în pretenții. În cadrul sistemului existent, în unele cazuri, chiar dacă statul are câștig de cauză, acesta tot trebuie să suporte costurile litigiului care îi revin și care pot fi foarte ridicate. În cazul în care investitorul căzut în pretenții trebuie să plătească costurile procedurilor pentru toate părțile, acest lucru ar putea funcționa ca o măsură de descurajare a acțiunilor „cu șanse mici de reușită”.

Măsuri luate pentru a crește transparența sistemului de arbitraj

În primul rând, UE a reușit să impună o mai mare transparență la nivel internațional. Uniunea a jucat un rol de lider în negocierile din Comisia

Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional (UNCITRAL), în cadrul căreia țările au convenit asupra normelor privind transparența procedurilor în domeniul investițiilor internaționale. Normele asigură că procedurile tribunalelor internaționale sunt transparente. Normele pun documentele la dispoziția publicului, oferă acces la audieri și permit părților interesate (cum ar fi ONG-urile în domeniul mediului) să prezinte declarații. În al doilea rând, UE a introdus deja obligațiile de transparență ale UNCITRAL în acordul său cu Canada și va insista asupra unor dispoziții similare în celelalte acorduri ale sale.

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat în acordurile UE – Fișă

18.12.2013 Pagina 10 din 12

Abordarea conflictelor de interese și consecvența hotărârilor

arbitrale

UE a introdus un cod de conduită care stabilește cerințe specifice și obligatorii pentru arbitri. Un astfel de cod de conduită este deja o realitate în acordul negociat cu Canada și UE va insista pentru introducerea acestuia în viitoarele acorduri de investiții. Cerințele vor viza conflictele de interese, precum și aspecte generale privind etica arbitrilor, și anume, modul în care aceștia ar trebui să acționeze în anumite situații.

UE a inclus în acordul comercial cu Canada o listă cu persoanele – care urmează a fi convenite de UE și Canada – care pot acționa în calitate de arbitri într-un anumit litigiu. Persoanele respective vor fi selectate în funcție de domeniul lor de expertiză și trebuie să respecte codul de conduită. Aceasta va

elimina riscul grupurilor de interese. UE va insista asupra elaborării unor liste similare cu alți parteneri de negociere. De asemenea, Uniunea urmărește introducerea unui element nou în sistemul de soluționare a litigiilor, vizând

crearea unui mecanism de recurs pentru a asigura consecvența și pentru a crește legitimitatea sistemului prin supunerea hotărârilor arbitrale unei proceduri de revizuire.

Introducerea garanțiilor pentru părți UE a convenit în acordul cu Canada asupra unor clauze care permit țărilor semnatare ale unui acord să stabilească de comun acord modul în care interpretează acordul. Astfel de clauze ar permite țării de origine a investitorului să prezinte declarații în cadrul procedurilor în curs. Acestea constituie garanții

suplimentare, care permit părților să determine interpretările și să corecteze

orice posibile interpretări eronate de către tribunale, acest aspect permițând statelor să contribuie la modul în care sunt interpretate dispozițiile privind investițiile.

*****

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat în acordurile UE – Fișă

18.12.2013 Pagina 11 din 12

Date și cifre privind ISDS

*pe baza statisticilor elaborate de UNCTAD

I. Utilizarea dispozițiilor ISDS

Dintr-un total de 514 de cazuri ISDS (cunoscute) (soluționate și pendinte):

- 24 % inițiate de investitori americani (124 de cazuri). - 26 % inițiate de investitori din UE (cel puțin 132 de cazuri)

Țările de Jos: 50 Marea Britanie: 30

Germania: 27 Franța: 7 alte state membre ale UE: 18

Cifrele pentru ultimii cinci ani (2008-2012) indică o creștere bruscă a numărului de acțiuni arbitrale introduse de către investitori din UE. Din cele 214 de cazuri ISDS (cunoscute) înregistrate la nivel mondial pentru perioada respectivă, investitorii din UE au reprezentat 52 % din cazuri (113 cazuri). Din cele 113 cazuri, 27 % au fost cazuri intra-UE (bazate pe TBI: 19) și cazuri bazate pe Tratatul privind Carta energiei (12).

Creșterea utilizării ISDS de către investitorii din UE se poate observa în cifrele

privind inițierile recente. Din cele 52 de cazuri noi inițiate în 2012 (și cu privire la care încă nu s-a ajuns la o decizie): - investitori din UE: 60 % din numărul total de inițieri (31) - investitori americani: 7,7 % (4) - Rusia: 5,8 % (3) - Canada: 3,8 % (2) - altele (Australia, Egipt, Barbados, China, Turcia): 22,7 % (12)

Instrumentele ISDS utilizate cel mai frecvent: - Acordul Nord-American de Liber-Schimb (NAFTA): 66 de cazuri (19 împotriva SUA, 28 împotriva Canadei, 19 împotriva Mexicului) (până la sfârșitul anului 2010) - Tratatul privind Carta energiei: 37 de cazuri (până la sfârșitul anului 2013) - Tratatul bilateral de investiții Argentina-SUA: 17 cazuri (până la sfârșitul anului 2012): - tratatele bilaterale de investiții cu Argentina, Venezuela, Ecuador: 109 cazuri (până la sfârșitul anului 2012)

Protecția investițiilor și soluționarea litigiilor între investitori și stat în acordurile UE – Fișă

18.12.2013 Pagina 12 din 12

În temeiul dispozițiilor privind soluționarea litigiilor din Tratatul privind Carta energiei, investitorii din UE au inițiat cele mai multe cazuri, reprezentând aproape 80 % din toate cazurile, și anume, 29 de cazuri dintr-un total de 37 de cazuri inițiate în perioada 2001-2013: Marea Britanie: 5, Țările de Jos: 5 , Cipru: 5, Suedia: 3, Polonia: 2, Austria: 2, Italia: 1, Croația: 1, Franța: 1, Belgia: 1, Grecia: 1, Letonia: 1, Republica Cehă: 1.