Proprietatea în regimul comunist și postcomunist

Introducere.

Intrarea României în rândul Națiunilor Unite( Statele Unite ale Americii,Marea

Britanie, Franța,Uniunea Sovietică), împotriva Germaniei s-a caracterizat în

semnarea Convenției de Armistițiu între Guvernul României și Guvernele

Națiunilor Unite, prefațată la 12 septembrie 1944 la Moscova1.Convenția de

armistițiu consacră României statutul(și tratamentul)de țară învinsă, așa cum

reiese, de altfel, dintre preambulul ei:„guvernul și Înaltul comandament al României, recunoscând faptul înfrângerii României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, Regatului Unit și Statelor Unite ale

Americii și a celorlalte Națiuni Unite, acceptă condițiunile armistițiului. Între 23

august 1944 și 12 septembrie 1944, armatele sovietice au făcut prizonieri peste

130.000 de militari români și au scos din țară bunuri în valuare de 2 miliarde de

dolari americani.Istoriografia românească și majoritatea opiniei publice

românești a considerat și consideră că o mare parte din vină pentru această

situație revine puterilor occidentale, mai ales Statelor Unite ale Americii și

Marii Britanii, care au asistat pasive la moartea democrației și instaurarea comunismului în Europa de răsărit, nu au întreprins nimic consistent pentru a opri tăvălugul sovietic în această parte de lume.Marea Britanie, condusă de Churchill, se afla, la capătul puterilor, era epuizată din punct de vedere economic şi militar, fapt care va provoca destrămarea rapidă a uriaşului său imperiu colonial, mai presus de orice, ea se temea că la sfârşitul războiului americanii îşi vor retrage toate trupele din Europa, la fel cum procedaseră la sfârşitul primului război mondial, lăsând astfel continentul pradă sovieticilor pe care nimeni nu-i putea opri din punct de vedere militar. În aceste condiţii este de înţeles de ce Churchill a preferat o înţelegere cu Stalin şi nu o confruntare pe care singur nu o putea susţine. La 9 octombrie 1944, aflat la Moscova, el i-a propus lui Stalin o împărţire a sferelor de influenţă din Europa centrală şi de sud-est, împărţire în urma căreia România intra în sfera sovietică în proporţie de 90%. În ceea ce priveşte Statele Unite ale Americii, ele se aflau la sfârşitul unui război victorios, forţele lor armate erau destul de obosite şi lipsite de dorinţa de a începe imediat un alt război, Europa de răsărit era un teritoriu îndepărtat unde interesele americane erau prea puţine şi lipsite de importanţă, ca să nu mai spunem că o parte din ţările de aici, Bulgaria, România şi Ungaria, le fuseseră 1 „Monitorul Oficial”, nr 264, 14 noiembrie 1944, pp. 7334-7340.

inamice în timpul războiului. Opinia publică americană nu ar fi înţeles şi nu ar fi aprobat o confruntare deschisă cu Uniunea Sovietică în asemenea condiţii, mai ales că această ţară contribuise decisiv la înfrângerea Germaniei hitleriste. România era obligată, prin articolul 11, la plata, în produse, a unor grele despăgubiri, eșalonate pe 6 ani, cu precizarea că, în caz de neâncadrare în

termen, potrivit graficului stabilit de Convenția Aliată de Control, să dea suplimentar, pentru fiecare lună întârziere, 5%din produsul nelivrat la termen, potrivit indicației autorităților de resort sovietice.Partea română era obligată să

remedieze eventualele defecțiuni ale mașinilor și utilajelor.Cuantumul despăgubirilor se ridică la 300 milioane dolari SUA, la paritatea de 35 de dolari o uncie de aur, iar prețurile mărfurilor românești ce urmau a fi livrate erau cele din 1938.Reparațiile plătite de România au fost evaluate, în 1948, la 80 la sută din venitul național al țării2 La întâlnirea dinte liderii U.R.S.S, S.U.A și Marii

Britanii de la Ialta, s-a hotărât ca România să intre în „sfera de influența sovietică”.Principalele produse pe care România trebuia să le livreze erau următoarele:Produse petroliere, cereale,vite,material lemnos, vase maritime și

fluviale, utilaj industrial și petrolier, locomotive. Un moment important la raporturile româno-sovietice, în primul an după evenimentele de la 23 august 1944, îl reprezintă semnarea la Moscova, la 8 Mai 1945, a Acordului privind livrările reciproce de mărfuri dintre România și U.R.S.S3.Prevederile acordului,

coroborate cu înțelegerile dintre Puterile Aliate din iunlie-august 1945 de la

Potsdam, au condus la crearea societăților mixte sovieto-române-SOVROM-

bazate teoretic pe principiul parității aportului de capital romăn și sovietic4.Erau

considerate societăți anonime, pe durată nelimitată.Sistemul de societăți sovieto-

române a cuprins ramuri esențiale ale economiei naționale și a fost format din

următoarele unități: Sovrompetrol, Sovromtransport, Sovrombanc, Sovromgaz,

Sovramlemn, Sovromfilm, Sovromconstrucția, Sovromchim, Sovromtractor, Sovrommetal, Sovromcărbune, Sovromutilajpetrolier, Sovromnaval, Sovromasigurare, Sovrom Kuarțit. Cea mai crudă exploatare a avut loc prin intermedilul societăților mixte romăno-sovietice-Sovromurile-înființate în toate domeniile cheie ale economiei românești:extracția de petrol, cărbune și uraniu,

2 Gheorghe Ciobanu, Tratatele internaționale ale României între anii 1948 și 1964, Iași,Editura Junimea, 2006, p.45.3 „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 133, 15 iunie 1945, pp. 5028-5030;ANIC, fond CC al PCR- Secția Economică, dosar nr. 18/1945, ff.2-15;protocol de colaborare economică între Regatul Romăniei și URSS.4 Precizările referitoare la SOVROMURI se bazează parțial pe informațiile cuprinse în „Monitorul Oficial” și parțial pe informațiile din presa vremii, cu rezerve serioase în privința veridicității informațiilor din presa de partid din epocă.

în domeniul bancar, transporturi, industria chimică, siderurgie, asigurări.5Timp de aproape un deceniu, până la desfiinţarea lor între 1954 şi 1956, aceste sovromuri au fost principala modalitate prin care Uniunea Sovietică a exploatat economic România, aproape întregul surplus economic al ţării luând calea Răsăritului. În 1947 situaţia economică a României era dezastruoasă, la aceasta adăugându-se despăgubirile pe care le avea de plătit faţă de URSS şi care se ridicau la 1.195 milioane dolari, dintre care 75 milioane pentru întreţinerea armatelor, 300 milioane despăgubiri propriu-zise, 470 milioane restituiri, 200 milioane reîntregiri în drepturi şi 50 milioane cu alte destinaţii.6

    Această nemiloasă exploatare la care era supusă România s-a reflectat dureros în nivelul de trai al populaţiei. Astfel, indicele preţurilor în Bucureşti a crescut de la 100 în 1943 la 2.712 în martie 1945, deci de peste 27 de ori, iar în 1946 preţul cărnii a crescut cu 400%, al cartofilor cu 800%, al pâinii şi al fasolei cu 1000%7.Toate acestea nu puteau împiedica însă drumul victorios al comuniştilor spre acapararea totală a puterii. În acea perioadă un rol important în desfăşurarea evenimentelor din România l-a avut Transilvania de nord-vest, teritoriu pe care sovieticii, cum ei înşişi o recunosc, l-au folosit ca pe un mijloc de presiune şi şantaj asupra guvernelor de la Bucureşti, până la 6 martie 1945. Astfel, la 26 decembrie 1944, A.J. Lavrentiev, comisarul  poporului pentru Afaceri Externe al R.S.S.F. Ruse, îi scria lui Vâşinski, arătându-i că, la cererea guvernului român de a se introduce administraţia românească în Transilvania de Nord, guvernul sovietic a declarat, prin Comisia Aliată de Control, că problema termenului şi modalităţilor de instalare în Transilvania de nord a organelor administrative româneşti se află într-o legătură indisolubilă cu problema îndeplinirii Convenţiei de armistiţiu.  Fiecare pas politic spre comunism s-a reflectat şi în domeniul economiei. Astfel, la câteva zile de la instalare, guvernul Petru Groza a efectuat reforma agrară din 23 martie 1945 prin care au fost expropriate 1.468.000 ha, din care 1.109.000 au fost date în proprietate ţăranilor, iar restul au fost trecute la rezerva de stat. Cu ocazia reformei s-au confiscat 3130 tractoare, 1276 pluguri de tractor, 682 locomobile, 1274 batoze pentru cereale, 1031 secerători-legători, 1100 secerători simple şi a fost desfiinţată clasa moşierimii.   Comportamentul ocupanţilor sovietici s-a caracterizat prin aceeaşi barbarie ca cel al ocupanţilor turci şi tătari din trecut. Astfel, între 23 august şi 12 septembrie 1944, dată la care s-a semnat armistițiul, sovieticii au făcut prizonieri 130.000 de militari

5 Paul Sfetcu, 13 ani în anticamera lui Dej, București, Editura Fundației Culturale Române, 2000, p.303.6 Eugen Denize-Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în revista Memoria, Nr.5,pe 2004 ,ff.4-5.7 Eugen Denize-Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în revista Memoria, Nr.5,pe 2004 ,ff.5-6.

români şi au scos din ţară bunuri în valoare de 2 miliarde de dolari americani. În perioada 23 august - 31 decembrie 1944, Inspectoratul de jandarmi Iaşi a constatat pe teritoriul a 6 judeţe, Bacău, Fălciu, Iaşi, Neamţ, Roman şi Vaslui, următoarele fapte ale soldaţilor sovietici: 61 de agresiuni contra jandarmilor soldate cu 3 morţi, 3399 devastări, 10.065 vehicule confiscate, 97.360 animale confiscate, dintre care 8.169 cai, 10.452 boi şi vaci, 60.864 oi, 7.615 porci şi 10.220 păsări, 35.000 de tone de cereale luate, 110 persoane ucise şi 53 grav rănite8.Sovieticii au luat, de asemenea, bunurile ce aparținuseră germanilor sau pe care aceștia le administraseră.9 La începutul lunii octombrie 1944, dorind să-şi stabilească o bază militară la Craiova cu scopul de a sprijini armata populară de eliberare a Iugoslaviei, sovieticii au luat drastice măsuri, printre care şi confiscarea unor bunuri materiale. Astfel, la 12 octombrie, Ivan A. Serov, comisar adjunct al Afacerilor Interne al URSS, raporta lui Lavrenti P. Beria, comisarul poporului pentru Afacerile Interne al URSS, că, din ordinul sovieticilor, Siguranţa română a arestat în total 55 de persoane cu orientări antisovietice, printre care se numărau comandantul garnizoanei române, locotenent-colonel Buzia, prefectul judeţului, general de divizie în rezervă Petrescu, directorul biroului Siguranţei, Pârvulescu, şeful poliţiei, Vlasia, primarul oraşului, general de divizie în retragere Popescu. De asemenea, fuseseră ridicate şi predate 90 de arme de foc cu ţevi ghintuite, peste 800 de aparate de radio, fuseseră sechestrate 12 automobile deţinute ilegal, 17 camioane de producţie sovietică aflate la dispoziţia unităţilor române, fuseseră retrase din circulaţia oraşului Craiova şi expediate la Odesa 7 troleibuze, 7 tramvaie, stâlpi de fontă, cablu electric şi statui de bronz luate de români din URSS. În oraş au fost desfăşuraţi 2.000 de ostaşi din trupele N.K.V.D., plasaţi în zonele principale, pentru introducerea regimului militar sever, iar 250 de soldaţi formau rezerva de intervenţie în cazuri speciale. De fapt, Comisia Aliată (Sovietică) de Control din România, condusă de mareşalul Rodion I. Malinovski şi având ca locţiitori, pe rând, pe generalul-locotenent V.P. Vinogradov şi pe generalul-colonel Ivan Z. Susaikov10, a devenit organul de conducere sovietică în România, adevărata deţinătoare a puterii în ţară. Această poziţie a fost consolidată din punct de vedere militar prin reducerea forţelor poliţiei române, la 2 octombrie 1944, de la 18.000 la 12.000 de oameni, iar la 26 octombrie şi a armatei române din interior, de la 13 divizii complete la 3 divizii cu efectiv redus, în total 10.000 de oameni. . De la conducătorii de plase în sus, în poziţii

8 Ibidem, ff6-7. 9 Gheorghe CiobanuTratatele internaționale ale României între anii 1948 și 1964, Iași, Editura Junimea,p.64.10 Ibidem,ff7-8.

de conducere se vor repartiza oameni cu care sunt de acord serviciile secrete sovietice. Pentru fiecare congres, indiferent de natura lui, se vor pregăti oameni noi şi doar cei agreaţi de serviciile secrete sovietice. Persoanelor cu capacităţi organizatorice şi cu şanse sigure de popularitate li se va acorda o atenţie deosebită, iar în cazul în care se opun colaborării nu li se vor da posturi ierarhice superioare.Promovarea „societății oficiale”11 avea să realizeze tot cu ajutorul U.R.S.S.O armată de imensă de propagandiști era repartizată în toate domeniile de activitate ale societății. Unii membri, numiți „agitatori” căutau să „lămurească” și să dinamizeze personalul.Presa comunistă, avea ca obiect nu atât prezentarea de știri, cât convingerea opiniei publice să adere la ideile și programul partidului. O dată cu venirea comuniștilor la putere, se produce o transformare a conținutului și prezentării presei.Se distinge abundența textelor politice și a articolelor despre economie și progres tehnologic. În coloane mari, se disting ambițile mari ale regimului și sloganurile campaniilor de presă12.Urmările celui de-al Doilea Război Mondial Au fost pentru România dintre cele mai păgubitoare.Material, pierderile totale se ridică la aproximativ 3,7 miliarde dolari(la cursul anului 1938), după cum urmează:circa 1 miliard până în august 1944, circa 1,2 miliarde din august 1944 până în mai 1945 și

circa 1,5 miliarde pentru aplicarea Convenției de armistițiu13.Uman pierderile

armatei române se ridică la circa 1 milion de victime-decedați, dispăruți și prizonieri care nu s-au mai întors.În iulie 1945 a fost adoptată o nouă lege referitoare la circulațiea produselor agricole, prin care Institutul Național al

Cooperației era învestit cu calitatea de mandatar al statului pentru

cumpărarea(achiziționarea)produselor agricole vegetale de la producătorii

agricoli, în vederea îndeplinirii obligaților stipulate în Convenția de armistițiu,

pentru însămânțări, consumul armatei si al populației civile, formarea unor

rezerve ale statului ș.a., guvernul, prin legea menționată, introduce principiul

livrării obligatorii de către producătorii agricoli a unei părți și, ulterior, a întregului surplus din următoarele produse agricole: grâu, secară, orz, orzoaică,ovăz, orez, porumb, mei, mazăre, soia, linte, semințe oleaginoase și

11 Jean-Francois Saulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre, Iași, Editura Polirom, 1998, p.51.12 U.R.S.S-stat administrat de masele largi populare, în „Scânteia”, Anul XVII, Nr.1158, 1 iulie 1948;Valuarea internațională a experienței P.C.(b) al U.R.S.S.; Ostașul sovietic-pildă de eroism în lupta pentru apărarea păcii și libertăților popoarelor, în „Scânteia”, Anul XVII, Nr.1161, 4 iulie 1948; Istoria P.C (b) al U.S. ne arată drumul construirii socialismului în țara noastră, în „Scânteia”, Anul XVII, Nr. 1238, 1 octombrie 1948; Armata Sovietică-singura armată condusă de o adevărată știință si artă militară, în „Scânteia”, Anul XVII, Nr.1257, 23 octombrie 1948.13 Cifră recalculată: vezi M. Irina, op.cit.

semințe furajere de orice fel, respectiv a produselor care depășeau nevoile

proprii de însămânțare și de consum gospodăresc14.În februarie 1946, printr-o

lege, Institutul Național al Cooperației obține și calitatea de mandatar al statului pentru vânzările de produse de strictă necesitate în mediul sătesc.Potrivit acestei legi, producătorii agricoli puteau cumpăra mărfuri industriale la prețuri oficiale

într-o proporție care varia, în funcție de produsul solicitat și de felul cerealelor

livrate, între 20 și 60% din contravaloarea produselor agricole livrate obligatoriu.Tot în februarie 1946, a fost adoptată legea de reorganizare a Oficiilor economice județene, înfințate încă din 25 mai, ca organe administrative

și economice, înzestrate cu competență și răspundere în ceea ce privește

problemele județului și preocupăriile guvernului referitoate la controlul

producției(colectarea, circulația, reparația, distribuția și consumul

produselor),precum și controlul prețurilor, organizarea și supravegherea

activitățiilor organelor de control județene.Prin legea pentru reforma agrară, adoptată în 23 martie 1945, o reformă care începuse în fapt încă din februarie același an, s-a urmărit desfințarea marii proprietăți funciare și, în egală măsură,

câștigarea unei mai mari adeziuni electorale în favoarea noii puteri care se

instala.Prin Legea din 28 decembrie 1946 a fost etatizată Banca Națională a

României, statul asigurându-și astfel îndrumarea, dirijarea și controlul creditelor

acordate de toate instituțiile de credit și premisele reformei monetare, care va fi

înființată la 15 august 1947, ceea ce a însemnat o limitare relativ drasnică a

capitalului și a inițiativei particulare. La aceasta se adaogă Legea naționalizării

principalelor mijloace de producție, din 11 iunie 194815.Cu ocazia predării în

școli a istoriei, nu trebuia amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să

servească binele țării, ci trebuia arătată mișelia regilor și lupta poporului asuprit.Mai târziu liderii comuniști români și-au declarat „independența” față de Uniunea Sovietică. „Independența” a fost , în primul rând al conducătorilor, Dej și apoi Ceaușescu, și nu a țării.România a continuat să fie membră a C.A.E.R( dar nu a acceptat Planul Valev, prin care se încerca impunerea României, să devină, o țară preponderent agricolă) și a Tratatului de la Varșovia, a continuat să facă spionaj împotriva democrațiilor occidentale și să transmită informații și tehnologie în U.R.S.S.În ciuda „independenței” țării, modelul sovietic de dezvoltare internă a devenit tot mai puternic în România, mult mai

14 Eugen Denize-Comunismul românesc de la începuturi pânăn la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în revista Memoria, nr. 5, pe 2004, f.8.15 Legea nr. 119 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere și de transporturi, în „Monitorul Oficial”, parte I, nr. 133 bis, 11 iunie 1948, pp.5047 și urm.

puternic decât în celelalte țări socialiste care-și proclamau deschis vasalitatea față de Moscova16.Desființând toate formele și instituțile democratice, lichidând proprietatea privată și distrugând adversarii politici(aruncați în temnițe și lagăre), Partidul Muncitoresc Român a instaurat un regim totalitar, bazat pe dictatura partidului unic și ideologia marxist-leninistă a acestuia, a acaparat toate pârghiile mecanismului puterii de stat, societatea civilă fiind practic anulată.Procesul de construcție a „societății noi” a însemnat: industrializarea planificată, în ritm rapid, și neglijarea principiilor economiei de piață; colectivizarea brutală a proprietății agricole mici și mijlocii; desființarea sistemului tradițional de valuori și a instituiților culturale și spirituale; o amplă politică ideologică în vederea creării „omului nou”.

Naționalizarea

16 Eugen Denize-Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în Memoria, Nr.5, pe 2004, f.15.

Naționalizarea, numită în documentele noii puteri politice „un act fundamental”, cu „rol hotărâtor în transformarea revoluționară a societății românești”, a reprezentat un proces amplu, sistematic și minuțios pregătit17.Administrația publică, magistratura, armata, presa și radioul fuseseră epurate de elementele „dușmănoase” față de puterea politică exercitată de transformării economico-sociale pe cale parlamentară, dar în spatele acestei aparențe funcționa un amplu mecanism de represiune. Recensământul întreprinderilor economic efectuat la 15 octombrie 194718 a dat statului o imagine precisă asupra numărului, dimensiunilor și situației acestora, permițându-i să selecteze întreprinderile ce urmau a fi naționalizate. Marea Adunare Națională a adoptat la 13 aprile 1948 prima Constituție a RPR19 , care conținea prevederi pregătitoare pentru naționalizarea preconizată.În Constituție se preciza că bogățiile de orice natură ale solului, zăcămintele miniere, apele, pădurile,izvoarele de energie naturală, căile de comunicare feroviare, rutiere, pe apă și pe mare, poșta, telegraful, telefonul și radioul aparțin statului, ca bunuri comune, dar se stipula expres că atunci „când interesul general cere, mijloacele de producție, băncile și societățiile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului, adică bun al poporului, în condițiile prevăzute de lege”.Partidul comunist a organizat comisii județene pentru naționalizare și colectivizare pentru fiecare întreprindere ce urma să fie naționalizată.S-a urmărit păstrarea secretului operației până la adoptarea legii pentru a preveni eventualele acte de împotrivire.Operațiunile de preluare a întreprinderilor naționalizate au fost efectiv terminate în două zile, respectiv 10 și 11 iunie 1948.Felul în care a fost efectuat actul în sine a conjugat acțiunea partidului comunist cu celelalte pârghii ale puterii de stat.Prin votul Marii Adunări Naționale de la 11 iunie 1948 era deschisă calea pentru impunerea modelului sovietic de dezvoltare economică.Actul normativ avea o dublă valență:ținea loc de certificat de deces pentru sistemul capitalist și economia de piață, în același timp, fiind certificatul de naștere al sistemului comunist, planificat, de administrare și gestionare a vieții economice a țării.În 1950, după numai doi ani, marele furt era oficializat cu acte în regulă.Prin Guvernul dr Petru Groza, ocupantul sovietic își impunea sistemul său comunist.Ocupanții sovietici doreau să cunoască în amănunt potențialul economic al țării, deoarece firmele trebuiau convertite în unități de stat și incluse în efortul de rambursare a datoriei de război catre Uniunea

17 ANIC, fond CC al PCR-Secția Economică, dosar nr.16/1946, ff.6-11; ibidem, dosar nr.2/1947,ff.1-13;ibidem, dosar 4/1947,ff. 1-3;ibidem, dosar nr.14/1947, f.11;ibidem, dosar nr.15/1947, ff.43-52;ibidem, dosar nr.20/1948,ff.1-20.18 Decizia Ministerului Industriei și comerțului, în „Monitorul Oficial”, partea I, nr.228, 3 octombrie 1947, p.8909.19 „Monitorul Oficial”, partea I, nr.87 bis, 13 aprilie 1948, pp.3379 și urm.

Sovietică.Începând din cu anul 1946 în numeroase întreprinderi toți salariații intră în regim militarizat, datorită sarcinilor uriașe fixate României prin Convenția de Armistițiu.Unele firme naționalizate apar trecute în anexele Monitorului Oficial din aceiași zi, 11 iunie 1948.Cele mai multe vor apărea în documentele întocmite de către Comitetul Județean al Partidului Muncitoresc Român.Naționalizarea a însemnat practic o confiscare.În articolul 1 al legii era prevăzut că „Se naționalizează toate bogățiile subsolului care nu se găseau în proprietatea Statului la data intrării în vigoare a Constituției Republicii Populare Române, precum și întreprinderile individuale, societățile de orice fel și asociațiunile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații, după criteriile indicate pentru fiecare categorie.Practic, 90% din economie era transferată în proprietatea Statului.Prin construcția și mecanismele lor de funcționare, Sovromurile aveau un statut privilegiat și urmau să joace un rol important în economia românească20.Statul sovietic a devenit partener egal cu statul român în cadrul Sovromurilor înființate, fără a aduce nici un fel de capital propriu, ci doar prin preluarea fostelor acțiuni germane din societățiile românești și prin preluări abuzive de materiale din timpul războiului.Toate societățiile mixte au fost înființate pe o durată nelimitată și erau scutite de orice taxe de timbru și înregistrate de către stat.Conducerea Sovromurilor era sovietică, directorii generali și majoritatea funcților-cheie erau deținute de sovietici.Doar președintele Consiliului de adminiustrație era român, vicepreședintele fiind obligatoriu sovietic.Sovromurileau constituit societăți de spoliere de către ruși a economiei românești, o „formă mascată de jefuire a resurselor economice românești”21Cu toate că, teoretic, legea prevedea anumite despăgubiri, acestea erau complet la discreția autorităților, care le-au ignorat cu bună stiință.Din acest punct de vedere, nu se poate vorbi de o „naționalizare”, ci de o „ confiscare” a proprietății private.La începutul anului 1949 autoritățiile desființează și Camerele de Comerț, considerate ca instituții burgheze.În următorii ani vor dispărea ultimile rămășițe ale sectorului privat, micii meseriași, fiind înființate noi întreprinderi după modelul sovietic.Totuși, Cooperațiile meșteșugărești reprezentau un sector privat important și de tradiție și care vor reuși să supravețuiască un timp sub controlul strict al statului.Cu timpul, în Cooperațile meșteșugărești vor fi incluși micii meseriași din domenile foto, reparații radio-tv, reparații ceasuri sau bijutieri. În noiembrie 1948 autoritățile comuniste emit Decretul 302 prin care erau naționalizate instituțile sanitare particulare.Prin acest act se considerau naționalizate și „instituțiile sanitare, dacă ele sunt indicate prin numele persoanei fizice sau juridice ce le-au deținut sub orice titlu între 1

20 Florian Banu, Asalt asupra economiei României de la Solagra la Sovrom:1936-1956, București, Editura Nemira, 2004,p.130-133.21 Vlad Georgescu, Istoria românilor de la origini până în prezent, București, Editura Humanitas, 1992, p.279.

ianuarie 1938 și data publicării prezentei legi”.Marea naționalizare comunistă începută la 11 iunie 1948 se desăvârșea în toamna aceluiași an, când statul a preluat controlul și asupra cinematografelor, iar în 1950 s-a extins și asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice, a tuturor instituțiilor culturale și a locuințelor proprietate privată, considerând că ele au fost obținute prin exploatarea clasei muncitoare.Despre naţionalizare, exact în termenii în care a fost pusă în practică, nu s-a vorbit deloc. Singurele „scăpări” apar în noua Constituţie a Republicii Populare Române, care prevedea la articolul 11: „Când interesul general cere, mijloacele de producţie, băncile, societăţile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului, adică bun al poporului, în condiţiunile prevăzute de lege”. Măsurile nu au fost luate însă în acelaşi timp pentru că, oricât de multe precauţii şi-ar fi luat guvernanţii, exista posibilitatea unei răzmeriţe. Principiul aplicat a fost: „Divide et Impera”. După ce regimul a scăpat de marii industriaşi, pe care i-a trimis la închisoare, a pornit, anul următor, „războiul” contra chiaburilor. De la sigilarea seifurilor cu bani şi până la organizarea mitingurilor de susţinere, totul a fost atent aşezat în plan, oră cu oră. Până şi elementele nesigure din fiecare uzină au fost monitorizate pentru „a împiedica acţiunile de sabotaj, terorism, agitaţie, propagandă duşmănoasă şi sustragere de bunuri, acte, registre”, după cum s-a exprimat ministrul Afacerilor Interne, Teohari Georgescu, în sarcina căruia a căzut mare parte din acţiune. Mai mult chiar, pentru a nu atrage atenţia opiniei publice, liderii PMR, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, au pus la punct o diversiune. La întrunirea din 4 iunie 1948, Consiliul de Miniştri a decis trimiterea unei scrisori către Stalin, prin care Guvernul român să ceară reducerea sumei datorate de ţara noastră în contul datoriei de război.Proiectul ideologic stalinist consta în crearea unui nou tip uman, pe deplin controlabil de către partid.Scritorii dizidenți sovietici vorbesc de un om nou, denumindu-l „homo sovieticus22” .Formularea conține ambiția stalinismului de a produce mai mult decât o simplă transformare socialistă, ci și una umană23„Această micşorare – scria prim-ministrul Petru Groza în depeşa către Stalin – uşurând sarcinile Statului Român, ar însemna un mare ajutor dat poporului nostru, în efortul pe care îl depune pentru întărirea şi dezvoltarea vieţii economice a RPR. Cunoscând sentimentele de caldă prietenie ale Domniei Voastre şi ale Guvernului pe care-l prezidaţi, faţă

22 Jean-Francois Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre, Iași, Editura Polirom,1998,p.4423 .Nicu Ioniță, Pshiofiziologia terorii, în „Memoria”, Nr.2/2003:Deținutul politic a fost considerat un rebut social, un deșeu al societății și cum deșeurile mai pot fi de folos la ceva, impilatorii noștri au recurs la un sistem diabolic de reciclare a acestor deșeuri umane, printr-un amplu și monstruos proces de autoregenerare.În acest scop, Închisoarea Pitești a fost transformată într-un abominabil laborator experimental de psihologie aplicată, în care au fost testate cele mai eficiente tehnici din arsenalul terorii, importate din țara sovieticilor, care să ducă și chiar a dus la transformarea omului în contrariul său, adică la formarea omului nou, homo sovieticus, p.79

de poporul român şi ajutorul ce i l-aţi acordat în clipele sale de grea încercare, ne permitem să nădăjduim că rugămintea Guvernului RPR va fi luată în considerare”. Exact în ziua naţionalizării, „Scânteia” avea pe prima pagină mulţumirile pentru tovarăşul Stalin. Câteva zile mai târziu, mai exact pe 13 iunie, când aspectele privind „marele pas înainte” erau lămurite, oficiosul a dat glas sloganurilor din vreme pregătite cu privire la naţionalizare. Prin lege de la 11 iunie 1948 au fost noționalizate 8.894 întreprinderi industriale, din care 3.560 de interes local. Potrivit recensământului industriei din 31 octombrie 1948, ponderea sectorului de stat, format din întreprinderi de subordonare centrală și din cele de interes local, calculată după numărul de salariați, era în industrie de 76%, în transporturi și comunicații de 98%, în comerț și credit de 42 %.În industrie, ponderea sectorului de stat varia de la o ramură la alta: astfel, în industria energetică era de 89%, în cea extractivă de 70%, în metalurgie de 80%, în cea alimentară de 85% etc.Efectele legii respective au fost înregistrate ulterior printr-un șir de alte legi, care au operat trecerea sub controlul statului a unor linii de cale ferată particulară, a industriei cinematografice, a instalațiilor sanitare particulare, farmacilor, depozitelor de medicamente, a unei părți a fondului de locuințe ș.a.Ulterir a fost instituit monopolul statului asupra comerțului exterior, prin Decretul din 28 iulie 1949 pentru reglementarea operațiunilor de import, export și tranzit. Din considerende de oportunitate politică, cu scopul de a antrena o mare adeziune a populației pentru noua putere care se instala, naționalizarea nu a vizat pământul, întreprinderile mici, cele care aveau sub 10 lucrători și sub 20CP, și comerțul mic.Aceasta din urmă au constituit însă domeniul unei politici sistematice de îngrădire-limitare-lichidare, desfășurată în deceniul 1950-1960. Prin legea din 5 aprile 1947, a fost înființat Ministerul Industriei și Comerțului, prin reorganizarea și contopirea Ministerului Economiei Naționale, a Secretariatului Aprovizionării, a Comisariatului Prețurilor, și a Comisariatului pentru Comerț Exterior și a Subsecretariatului de stat24.Iar prin legea de la 1 iulie 1948 a fost înființată Comisia de Stat a Planificării și au fost reorganizate ministerele economice pe ramuri de producție.Ca urmare, în a doua jumătate a anului 1948, întreprinderile de stat, devin majoritare, își desfășoară activitatea pe bază de programe lunare de producție. Era permisă doar realizarea acelor invenţii cu aplicabilitate în domeniul minelor sau cele care aveau indicaţiile speciale sovietice. Nu se puteau realiza invenţii care ar asigura creşterea producţiei de produse finite şi, paralel cu aceasta, scăderea producţiei şi a extragerii de materii prime, sau care ar împiedica îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenţie devenea cunoscută, trebuia organizată vânzarea acesteia în străinătate. Documentele cuprinzând

24 „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 89, 19 aprile 1947, pp. 3042 și urm.

date cu privire la valoarea şi descrierea invenţiei nu se publicau.Spre sfârșitul deceniului cinci se trece la planificarea centralizată, primele planuri fiind anuale, cel din 1948 și cel din 1950, planuri care, potrivit comunicatelor oficiale, au fost depășite cu 8% și respectiv 3,4%.În literatura de specialitate se apreciază că la sfârșitul anului 1950 s-a încheiat refacerea economică, atunci când volumul producției industriale l-a depășit pe cel din 1938 și s-a atins nivelul antebelic la produsul social și la venitul național din același an.După 1950, timp de patru decenii, viața economico-socială s-a desfășurat pe baza planurilor cincinale.Ideologia comunista s-a folosit de rezonanța cuvântului națiune pentru a comite o mare atrocitate:confiscă proprietatea și o dă...... nimănui, în nici un caz „națiunii” la care face trimitere prin termenul de „naționalizare”.România rămâne fără putere economică, și, în final, fără nici un fel de putere , devenind mai ușor ancorabilă în sfera sovietică. Distrugerea proprietății a însemnat nu doar licidarea „îmbogățiților”, cât mai ales a meritului, a banilor făcuți pe merit.Având în vedere efervescența interbelică, cu o densitate mare a talentelor în orice domeniu, de la muzică la inginerie, de la viața parlamentară la îmbunătățirea vieții țărănimii, momentul 11 iunie 1948 a însemnat decapitarea meritului ca fenomen.El a fost dublat de lichidarea fizică a meritocrției(circa 1 milion de persoane), prin încarcerare, înfometare, asasinare în pușcării și la canal, prin moartea socială prin excluderea din universități, comerț, Biserică, și Armată a celor mai buni.Munca cu cap a fost înlocuită cu munca fără cap, la comandă, la normă, „încolonată” cu „entuziasm controlat”:omul stahanovist.Toți trebuiau să urmeze „linia” partidului.Cine nu-i urma indicațile era taxat ca „dușman al clasei muncitoare”, „dușman al partidului”, „dușman al Uniunii Sovietice” etc.25 Conducătorii numiți de partid care, prin activitatea lor, produceau pierderi sau trezeau nemulțumirea angajaților, nu trebuiau chemați în judecată.Terebuiau aduse la cunoștința publicului procesele acelor persoane cu poziție de conducere, în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, servicilor importante, învățământului, care erau învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării, pentru a se atrage atenția maselor populare.Nu întâmplător istoricul Florin Constantiniu constată că în toate împrejurările și în toate domeniile, de la economie la ideologie, conducerea Partidului Muncitoresc Român a aplicat obedient directivele sovietice și, în multe cazuri, a făcut chiar exces de zel pentru a-și dovedi fidelitatea față de stăpânii de la Kremlin.Politica promovată de P.M.R. a avut ca rezultat o acelerare a industrializării, dar cu un preț foarte mare plătit de întregul popor român. Politica promovată de P.M.R. a avut ca rezultat o accelerare a industrializării, dar cu un preț foarte mare plătit de întregul popor român.Abia la 28 decembrie 1954 au fost desființate cartelele la

25 Ioan Scurtu, „1948-1951”:De la „poezia pur efacției”, la Steaua Republicii Populare Române”.

produsele de strictă necesitate, iar nivelul de viață a crescu foarte lent, mult mai lent decât în țările aflate în afara imperiului sovietic26.Pe plan social, comuniștii au reușit să construiască o clasă mijlocie care, spre deosebire de cea similară din țările cu o economie de piață, avea un caracter parazitar.Ea era alcătuită din anumite categorii, precum militarii și membrii aparatului de represiune, activiști de rang inferior, intelectualitatea tehnică și o bună parte a celei umaniste, intelectualitate constituită din fii de țărani și muncitori, formând tehnocrația și aparatul ideologic al noului regim, membrii aparatului birocratic de la nivelul local, muncitorii calificați.Toate aceste categorii se bucurau de anumite privilegii(asistență medicală și educație gratuite, locuințe cu chirii foarte mici, concedii de odihnă la prețuri reduse, locuri de muncă și salarii stabile)cu condiția de a servi regimul, de a-i fi fidele și de a-l apăra.Inițiativa acestei clase de mijloc socialiste era nulă, ea așteptând ca, în schimbul sprijinirii regimului, să beneficieze de o bucată cât mai mare din bugetul de stat.În rest, societatea era formată din așa-numita nomenclatură, clasă conducătoare care se bucura de toate privilegiile, și dintr-o categorie de dezmoșteniți comunismului, moșieri, foști proprietari de diferite categorii, urmașii acestora, țărani deposedați de pământ ca urmare a colectivizării, intelectuali de care regimul avea puțină nevoie sau care nu doreau să-l servească, muncitori necalificați și alții, care cu toții duceau o viață de chin.27 După 1990, Alexandru Bârlădeanu, afirma că naționalizarea principalelor mijloace de producție a părut o lovitură de stat.Cu Legea Naționalizării s-a trecut, de fapt, la noua ordine.Alexandru Bârlădeanu a afirmat totuși că naționalizarea nu s-a făcut cu mult entuziasm: „Eu n-am văzut atâta fericire.După ce s-a făcut naționalizarea, împreună cu alți doi oameni de la partid am fost trimiși într-o călătorie la Brașov, Sfântu Gheorghe, Miercurea-Ciuc, unde am vorbit la niște mitinguri despre naționalizare.Nu prea i-am văzut pe ascultători fericiți, pentru că nu pricepeau măsura. Dar, probabil, s-a afirmat că naționalizarea s-a făcut ca în filme, având în vedere filmele ce s-au făcut după aceea, cu muncitorii care au preluat entuziasmați fabricile. În realitate, noi fuseserăm trimiși să explicăm Legea, după ce aceasta intrase în vigoare.Nu se așteptau oamenii la ea.Eu n-am văzut exuberanța oamenilor pe viu și pentru motivul că am trăit lucrurile birocratic, din minister.Nu știu ce-au spus oamenii în momentul în care au aflat că fabrica unde lucrează nu mai e a patronului.” Alexandru Bârlădeanu a fost unul dintre demnitarii care a coordonat economia etatizată și planificată.Iată cum relatează el începerea naționalizării: „Anumiți oameni de încredere au fost convocați înainte de a fi cunoscută Legea la comitetele teritoriale de partid.Din ei s-au creat comitetele de naționalizare. Dimineața a fost trimis la locul stabilit, în fabrici

26 Eugen Denize-Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în revista Memoria, Nr.5,pe 2004 ,ff.227 Ibidem, ff.3

și uzine, pentru a prelua casele de bani, documentele, conducerea. A fost ca un trăsnet din senin peste proprietar și populație”.După 1990 acești oameni, ca Bârlădeanu, afirmau că ei nu sunt vinovați cu nimic, că totul s-a făcut la comanda sovieticilor, în realitate ei au executat ordinele cu mult zel pentru a prinde funcții parazitare și bine plătite de la regimul comunist ce se instala, si au obținu funcții, ba chiar după 1990, dacă nu ei, direct, copiii lor s-au rudele ori alți nomenclaturiști și/s-au securiști.După adoptarea Legii Naționalizării, liderii Partidului Muncitoresc Român au pornit prin întreprinderile din țară pentru a le explica muncitorilor importanța ”actului revoluționar” din iunie 1948.Spre Valea Prahovei, unul din cele mai importante centre industriale ale României „vechi”, a plecat o delegație compusă din Ana Pauker(ministrul Afacerilor Externe), Gheorghe Vasilichi(ministrul Învățământului Public) și Miron Constantinescu(ministrul Minelor și Petrolului).Ei s-au oprit la întreprindera ”Astra Română”, ”Astra Româno-Americană” și la fabrica” Dorobanțul”. Conform Scânteii, cei trei lideri PMR au fost primiți de muncitori cu ”dragoste și cu strigăte:Trăiască CC al PMR”.Pentru a arăta atașamentul conducătorilor partidului ”celor ce muncesc” față de lucrători, ”organul de partid” prezenta următorul episod: ”Conducătorii iubiți ai clasei muncitoare au stat de vorbă cu muncitorii, explicându-le importanța actului revoluționar, înfăptuit de clasa muncitoare din inițiativa avangardei ei, Partidul Muncitoresc Român.Naționalizarea întreprinderilor s-a făcut după un plan bine pus la punct, de către noua conducere a statului. Dar aplicarea lui implica o serie de activiști ”fără experiență”.De aceea, a fost publicată o broșură intitulată ”În ajutorul îndrumătorului”. Conform indicațiilor Direcției de Agitație și Propagandă al CC al PMR, ”trebuia prelucrat în toate organismele și organizațiile de partid, precum și în adunări special convocate, ale îndrumătorilor”.Pentru aplicarea prevederilor Legii, PMR acorda rolul cel mai important organizațiilor de partid, din întreprinderile recent naționalizate.În zilele naționalizării au fost publicate decizii ale tribunalelor prin care foștii patroni erau condamnați la ani grei de închisoare.Scânteia titrează”Capitaliștii sabotori Sever și Max Herdman au fost condamnați la cinci ani de închisoare”28.Cei doi proprietari ai morii Herdan, au fost găsiți vinovați pentru nedeclarare de stoc și vânzare de mărfuri fără factură. ”Mânia proletară” față de patronii în cauză nu se închiase, în zilele următoare fiind judecați sub acuzația că au ținut ascunse zece vagoane de grâu, care s-a degradat.Pentru ”exterminarea burghezo-moșierimii”-punct important al programului ideologic comunist-exponenții ei au fost supuși mai întâi procedurii de lichidare a resurselor lor financiare prin reforma monetară din 15 august 1947. ”Operațiunea era complicată, deoarece Ministerul de Finanțe era în mâna liberalilor și lucrările de pregătire trebuiau efectuate la Ministerul Industriei și Comerțului, în cel mai mare secret, de un grup de oameni de absolută încredere și calificați, în să strângă datele necesare fără

28 Ziarul Scânteia din 16 iunie 1948, pag.1

să stârnească nici cea mai mică bănuială.Am fost ajutați de un grup de specialiști sovietici conduși de Zlobin, adjunctul ministrului de Finanțe al URSS care împreună cu experții noștrii au pus la punct și au efectuat întreaga operație de mare anvergură”29.Confom legii monetare din 15 august 1947, leul vechi a fost schimbat în raport de 20.000 lei pentru un leu nou și numai în limita obținerii de 150 lei noi.În lumea noii puteri, Gaston Marin pare însă străin de ideologia comunistă, afirmând că de fapt, naționalizarea nu s-a făcut din considerente politice ci pur economice. ” Ea a devenit necesară, scrie în anul 2000 fostul tehnocrat comunist, pentru a curma reducerea și oprirea producției, irosirea venitului național de către proprietarii fondurilor fixe mai mult decât modeste de care dispunea țara și pentru a concentra cea mai mare parte a plusprodusului ca resursă principală a dezvoltării, cu o structură orientată a economiei naționale”.Prin legi complementare etatizării au fost naționalizate imobilele administrative și de locuit ale unor societăți și proprietari, transformate în reședințe ale noilor instituții sau ale ”nomenclaturii economico-administrative”.Miron Constantinescu supranumit ”copilul teribil al Partidului”, a făcut numeroase enumerări și procente, referindu-se la naționalizare:”Prin efectul acestei legi-scria fostul demnitar-au trecut în patrimoniul statului întreaga industrie siderurgică, peste 80 la sută din industria metalurgică prelucrătoare, centralele de energie electrică, toate bogățiile subsolului, industria petrolieră, peste 80 la sută din industria chimică, 80 la sută din industria materialelor de construcție, aproape 80 la sută din industria textilă și a pielăriei, aproape 85 la sută din industria alimentară, toate mijloacele de transport fluvial și maritim și de transmisiune, care până atunci nu aparțineau statului, precum și cele mai importante societăți bancare și de asigurări.Printr-o altă lege au fost naționalizate imobilele comerciale, administrative și de locuit aparținând unor societăți sau unor proprietari a mai multor locuințe închiriate”.Ca să producă, firmele naționalizate aveau nevoie de specialiști.De tehnocrați și economiști era nevoie și în centralele industriale nou înființate pentru coordonarea și conducerea economiei etatizate.Cum partidul încă nu pregătise ”cadre”, au fost folosiți vechi specialiști, deși în ”sita”prin care erau ”cernuți” acum oamenii, intelectualitatea intra în hulita categorie a ”micului-burghez”. ”Trebuiau recrutate și instruite multe sute de cadre:directori, ingineri- șefi și contabili care să preia, în preziua proiectului de lege la parlament, conducerea uzinelor ce urmau să fie naționalizate, să vegheze ca nimic să nu fie înstrăinat din patrimoniul întreprinderilor, să confirme, eventual, cu unele schimbări personalul tehnic, administrativ și de maiștri și, în sfârșit, să asigure continuitatea procesului de producție și dacă e posibil creșterea lui”30.Au refuzat vechii specialiști să lucreze ”în folosul poporului”? ”Merită

29Gheorghe Gaston Marin: ”În serviciul României și a lui Gheorghiu-Dej, Însemnări de viață”, Editura Evenimentul românesc, București, 2000.30 Gheorghe Gaston Marin-În serviciul României și a lui Gheorghiu-Dej.Însemnări de viață”, Editura Evenimentul românesc, București, 2000 pag.19

să fie subliniat că toate cadrele din întreprinderile naționalizate proveneau din vechile întreprinderi capitaliste și, afară de unele elemente puține la număr, incapabile sau vădit răuvoitoare au justificat încrederea ce li s-a acordat”31.În 1949 s-a format, tot după model sovietic, primul Comitet de Stat al Planificării(CSP), avându-l ca președinte pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar ca adjunct pe Miron Constantinescu.Cu această ultimă mișcare economia întreagă se afla sub control de partid și condusă pe baza de plan unic.Confiscarea averilor Bisericești.În martie 1949, Consiliul de Miniștri adoptă o hotărâre prin care Ministrul Agriculturii este autorizat să preia terenurile ”oferite” de Patriarhie, episcopii, mănăstiri și parohii ale Bisericii Ortodoxe Române(BOR).O decizie curioasă, care denotă felul în care Partidul Muncitoresc Român a abordat problema naționalizării bunurilor bisericești.Noii conducători ai Romăniei au acționat de asemenera natură încât au determinat bisericile să ”doneze” proprietățile lor.În februarie 1948, Marea Adunare Națională(forul legislativ al Republicii Populare Române) adoptase Legea pentru regimul general al cultelor.Momentul marchează ofensiva oficială pe care regimul de democrație populară o pornește împotriva cultelor religioase din România.Printre alte prevederi, noua lege stipula că toate bunurile mobile și imobile ale instituților religioase vor fi inventariate de posesorii lor.Statul voia o evidență clară a tuturor acestor bunuri, în posesia cărora urma să intre.Dar deposedarea bisericilor de bunurile lor era o chestiune foarte sensibilă în România acelor timpuri. Sentimentul religios era extrem de accentuat într-o țară în care majoritatea populației locuia la sate.De aceea, în Secretariatul Comitetului Central, liderii comuniști au decis să acționeze cu mult tact și să nu provoace stări de tensiune inrândurile clerului și ale enoriașilor, care pot degenera. Ana Pauker, spre exemplu, afirma în februarie 1949 că ”nu trebuie să avem o atitudine de grabă față de pământurile bisericii”.Paralel cu inventariera solicitată Bisericii, statul comunist a purces la realizarea unei anchete proprii referitoare la bunurile aflate în posesia lăcașurilor de cult.În acest timp, situația preoților din România devenise bizară.Proprietățile pe care fiecare parohie sau mămăstire în parte le deținea sau le administra îi transformase pe aceștia, conform noilor teorii politice, în ”chiaburi”.Veniturile obținute din exploatarea terenurilor agricole, a pădurilor sau a lacurilor asigurau atât existența familiilor preoților, a dascălilor și a cântăreților, cât și buna funcționare a servicilor religioase.Aceste terenuri neputând fi muncite exclusiv de familiile fețelor bisericești, erau date în arendă sau erau angajațițărani care să le muncească.Situația i-a adus pe preoți în starea de a fi taxați drept ”chiaburi-exploatatori”.Terenurilor bisericii le-au fost impuse și impozite enorme, pe care preoții nu le puteau plăti.Situația era cunoscută de Patriarhul BOR, Justinian(poreclit patriarhul roșu, deoarece avea afinități bolșevice).Acesta își datora ascensiunea în ierarhia bisericii faptului că îl

31 Ibidem.pag.22

ajutase pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ascundă în urma evadării din lagărul de la Târgu-Jiu.Pentru a ușura situația dificilă a clerului ortodox a intervenit pe lângă noii conducători ai statului.În februarie 1948, Sfântul Sinod ia în discuție această chestiune.Ca urmare, patriharhul Justinian adresează o scrisoare primului ministru, Petru Groza, în care cere scutirea de impozite pentru terenurile deținute de biserici și mănăstiri.Cererea patriarhului este luată în discuția Secretariatului Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din februarie anul următor.Vasile Luca urma să poarte discții cu reprezentanții BOR asupra acestei chestiuni.În cele din urmă, Patriarhia este obligată să încheie o înțelegere cu guvernul, prin care instituțiile bisericești să ”ofere” statului terenurile deținute.Patriarhul a pus și unele condiții, printre care împroprietărirea preoților cu câte 5 ha, cu dări micșorate.Condițiile sunt însă respinse de membrii Secretariatului, iar lăcașurile de cult sunt nevoite să ”ofere„ statului proprietățile fără nici un fel de condiție.Pentru legalizarea deciziei, consiliul de Miniștri a adoptat o hotărâre în martie 1949.Într-o circulară pe care patriarhul Justinian a trimis-o la câteva zile după adoptarea hotărârii de guvern, el recomanda consililor parohiale să nu predea tot terenul statului.Le sfătuia să păstreze câte 3-5 ha pentru fiecare preot, 1-3 ha pentru fiecare cântăreț și câte 1-2 ha pentru fiecare paracliser ca mijloace de existență.În final, statul a reținut, întregul teren agricol, numeroase fiind situațiile când a confiscat inclusiv casele parohiale, în care locuiau familiile preoților.După 1948, Biserica Ortodoxă Română a rămas nu numai fără pământuri, păduri sau lacuri.A rămas si fără sediile seminariilor teologice din București.În 1948, Ministerul Apărării Naționale a preluat clădirea în care funcționa Seminarul Central, din fosta Piață Giurgiu.Cel de-al doilea Seminar teologic(Seminarul Nifon) funcționa în calea Rahova.Constituția din 1948 și cea din 1952, nu sunt adoptări locale ale unor formule sovietice, ci sunt și creatoare de cadru legislativ pentru justificarea acțiunilor întreprinse în implementarea modelului sovietic. Constituția, din martie 1948, aliniază evoluția românească la aceea că întreaga putere de stat emană de la popor și aparține poporului prin Marea Adunare Națională și Consilile Loicale.Cu toate că drepturile cetățenilor sunt garantate prin Constituție, statul are mijloace de a interpreta restrictiv aceste drepturi32.Clădirea a găzduit după 1948 Întreprinderea de Material Didactic, devenită apoi sediul Comisariatului Militar.Cântăreața de muzică populară Maria Lătărețu a solicitat o audiență la Dej pentru scoaterea de sub efectul Legii naționalizării a unei case din Târgu-Jiu, fosta proprietate a sa. ”Este vorba de un abuz, întrucât cântăreața a agonisit banii pentru casă din arta sa, nu exploatând forța de muncă străină.Trebuie să-i facem dreptate. Și naistul Fănică Luca a recurs la cel mai înalt scaun de judecată pentru scoaterea de

32 Legea nr.877 din 21 februarie 1948 pentru retragerea naționalității romăne acelora care, în străinătate au purtări potrivnice îndatoririi de fidelitate față de țară, în „Buletinul Oficial al P.P.R”, Partea I, Nr.43, 21 februarie 1948.

sub efectul Legii naționalizării a celor trei apartamente pe care le avea și ....pentru a i se acorda râvnitul pe atuci, titlu de ”artist al poporului”.După ce-a fost informat de doleanțele artistului, Dej, a decis următoarele: „Apartamentele nu le-a făcut din exploatarea muncii altor oameni și de aceea poate îi vom înapoia unul în proprietate.Pe celelalte două nu pot, deoarece când le-a construit sau cumpărat, a avut de gând să le speculeze prin închiriere. De aici înțelgem că legea putea fi aplicată așa cum doreau comuniștii.În ceea ce privește acordarea titluilui de artist al poporului, cererea nu-i va fi satisfăcută”33.Nu era de competența unui fost ceferist să dea titluri de artiști, dar la comuniști se putea.În istoria neoficială a Partidului Comunist Român, Constantin Doncea, fostul conducător al greviștilor de la Grivița(1933)a rămas și ca ”îmbrobodit de artiști”.Ajuns primar al capitalei, s-a căsătorit cu o scluptoriță, care-a transformat reședința familială în cenaclu și atelier.Printre altele, „tovarășii soției” profitau de anturaj pentru a li se satisface cererile de locuințe și comenzi de lucrări, flatându-l pe demnitar în portrete și busturi monumentale.Doncea a fost ulterir aspru criticat pentru aceste „slăbiciuni” și pretenții de rafinat iubitor de artă.În 1948, „partidul” a dispus o anchetă în rândul scriitorilor și artiștior pe tema condițiilor de viață și creație a acestora.Cum, propagandistic, arta avea menirea „reflectării realității”, lucrul cel mai la îndemână pentru a obține opere artistice care să descrie „viața minunată a poporului” erau condițile de „viață fericită” ale scritorilor și artiștilor. În ancheta realizată prin intermediul revistei de cultură Contemporanul, scriitorii erau, printre altele, întrebați care le sunt condițiile de viață, ce dorințe de îmbunătățire a acestora au și ....la ce lucrează și cu ce surse de inspirație.Unora dintre ei li s-au repartizat dintru-început locuințe în incintele caselor naționalizate.Toți membrii uniunilor de creație vor beneficia de sejururi prelungite în vile naționalizate, arondate acestora sub titlul de „case de creație”.Unii dintre ei aveau chiar reședințe permanente în așezămintele a căror destinație fusese, după 1948, schimbată în case de creație, cum ar fi spre exemplu, Palatul Mogoșoaia.Îndată ce justiția, la fel ca celelalte, a trecut„în mâinile poporului”, s-a recurs la toate mijloacele pentru a trece în proprietatea statului splendorile care fuseseră faima Bucureștiului „burghez”.Palatul Cotroceni a fost naționalizat imediat după abdicarea Regelui Mihai.Palatul a trecut de la Ministerul de Interne la cel al Artelor și a sfârșit ca și Casa Pionerilor.În 1984, Nicolae Ceaușescu a demolat biserica Cotroceni, iar Palatului i-a adăugat latura de sud-ca reședință prezidențială-și o casă de oaspeți în aripa veche. Cu cât naționalizarea continua, cu atât propaganda era intensificată. Discursurile liderilor politici și lozincele de partid, nationalizarea s-a făcut pentru„binele poporului”, astfel încât brațele muncitoare să nu se irosească pentru înavuțirea burgheziei.Din călimările corespondenților Scânteii și ai României Libere a curs multă cerneală pe

33 Gheorghe Gaston Marin-În serviciul României și a lui Gheorghiu-Dej.Însemnări de viață”, Editura Evenimentul românesc, București, 2000.pag. 36.

seama naționalizării.Ei au colindat țara în lung și-n lat pentru a surprinde reacțiile mulțimii, bucuria muncitorilor, zelul noilor directori din fiecare fabrică și uzină.Cele mai „vănate” au fost cele din Capitală.De pildă, la fabrica de țevi „Malaxa”, deputatul muncitorilor, Radan Isache, i-a revenit onoarea de a face anunțul:„s-a făcut naționalizarea!”.A urmat un discurs menit să capteze atenția unei întregi hale cu muncitori chema-ți să-l asculte:„Pe drumul reformelor care grăbesc dezvoltarea țării noastre spre socialism, naționalizarea întreprinderilor, acest măreț act inițiat de PMR, este un mare pas înainte”.La turnătoria „Lemaitre”, muncitorii întâmpină naționalizarea în sunetele Internaționalei:„Sunt negrii de funingine, și mușchii le mai tremură de muncă, dar vocea li se înalță neșovoitoare”34.Aici noul director este „tovarăș de la strungărie, decorat cu Ordinul Muncii”.Unul, mai bătrân, se uită în jur: „Uite fabrica în care lucrez de atâta amar de vreme.Nu s-a mutat nici o cărămidă din loc și totuși acum o văd cu alți ochi.Să o păzim ca ochii din cap!”35.La „Mociornița”, fabrica de încălțăminte, „secretarul organizației de partid din fabrică a anunțatcă pe linia măsurilor luate de guvern, pentru îmbunătățirea celor ce muncesc, azi Mociornița a scăpat de stăpâni”36. La uzinele „Vulcan”, „când în cămașă de cânepă și pantaloni de doc s-a ridicat să vorbească noul director, muncitorii au înțeles și mai binece înseamnă naționalizarea:”înseamnă că, de azi înainte, fabrica o conducem noi:eu, Constantin Diaconescu, împreună cu voi, cu toți care v-ați legat viața de strungurile și cuptoarele noastre.Să băgăm însă de seamă, tovarăși! Întreaga Fabrică azi pentru noi.Dușmanul va încerca să ne împiedice drumul.Cine va uita asta e la fel de primejdios ca însăși dușmanul!”.37În cinstea actului naționalizării, la 14 iunie, Scânteia anunța cu pompă prima întrecere în industria socialistă, care avea ca scop mărirea producției și a producivității muncii, reducerea deșeurilor și a absențelor, scăderea prețului de cost.Stahanovismul, implantat de sovietici și activiștilor români începuse, cu mult elan patriotic.Noii profitori ai regimului comunist, aduceau mulțumiri PMR, prin intermediul ziarului Scânteia:„Tovarășe redactor, un grup de muncitori evidențiați în producție, de la Sovromtransport Galați, întorși de la casa de odihnă din Volia a fabricii, unde am petrecut 15 zile, mulțumim PMR și guvernului pentru lupta ce o duc neâncetat în folosul celor ce muncesc.Castelul de la Volia, care altădată a aparținut contelui Hause de Blome, este astăzi la dispoziția oamenilor muncii de la SRT”38.Pe 11 iunie 1989, naționalizarea era pomenită pentru ultima oară ca un fapt exclusiv benefic.„Naționalizarea-act istoric fundamental al revoluției socialiste în România”39.Când venea vorba de aniversarea unor momente din trecut,

34 Ziarul Scânteia, 15 iunie 1948, pag.4-5.35 Ibidem, pag.536 Ibidem, pag.6-7.37 Ibidem, pag.838 Ziarul Scânteia din 17 iunie 1948, pag.339 Ziarul Scânteia din 10 iunie 1989, pag.1

propaganda regimului folosea tehnici clasice din „manualul manipulatorului”:amestecul de adevăruri și falsuri, minciuna prin omisiune, „luminarea„ unei singure părți a paharului.Faptul că regimul comunist era unul de ocupație a fost exprimat cu sinceritate chiar de unii lideri ai partidului, la începuturile instaurării sale.Teohari Georgescu, în cadrul unei lecții ținută la Universitatea Serală de Marxism-Leninism, afirma: „Specificul condiților în care s-au născut țările de democrație populară constă în aceea că armata puternicului stat sovietic a zdrobit principala forță de șoc a imperialismului mondial, a împiedicat burghezia din aceste țări să dezlănțuie un război civil și a dat în felul acesta proletariatului, în frunte cu partidele comuniste, posibilitatea să smulgă din mâinile burgheziei puterea politică, s-o lipsească de principala ei forță economică și să treacă la construirea socialismului”40

Colectivizarea agriculturii, 1949-1962: decizie politică, etape, rezistență și represiune

Dacă naționalizarea mijloacelor de producție industriale și financiare a putut fi înfăptuită într-un interval de timp relativ scurt(1948-1952), procesul de colectivizare a fost de departe cea mai amplă campanie politică condusă de elitele comuniste pentru mai bine de o decadă(1949-1962). Numeroși țărani au

fost spoliați, umiliți, maltratați, închiși și chiar uciși.Cu ajutorul trupelor

sovietice, a comisarilor, a membrilor N.K.G.B și a comuniștilor români, a fost

40 Marius Oprea,op.cit.,p.11.

călcată în piciore ,ordinea unei lumi, scimbându-i pe stăpâni în slugi. Prin amploarea, durată și implicațile sale, prin măsurile de represiune extrem de

violente folosite de regim, care au implicat aparatul de partid, administrația de

stat, Miliția,Securitatea,Armata, trupele de grăniceri și formațiuni paramilitare de presiune, procesul de colectivizare apare în fapt ca un adevărat război împotriva țărănimii. Colectivizarea apare ca un război împotriva poporului

român, menit să distrugă proprietatea privată la sate și să-i transforme pe țăranii

liberi în lumpenproletari, angajați în realizarea iluzoriei utopii sociale a regimului comunist. Potrivit dogmei marxist-leniniste, numai o agricultură practicată pe suprafețe mari de exploatare , deținute de stat(singurul investitor

capabil să producă și să implementeze tehnologia agricolă modernă) putea da

rezultate menite să susțină procesul de urbanizare și industrializare

socialistă41.Mai mult, existența unei țărănimi libere, neinclusă în sistemul

economic socialist și situată în afara sferei de control a partidului- stat, era de

neconceput pentru autoritățile comuniste.Pe de altă parte dogma marxist-leninistă afirma că „mica proprietate generează capitalism zi de zi, ceas de ceas, spontan și în proporții de masă”.Deși afirmația îi aparține lui V.I. Lenin, ea era repetată obsesiv de secretarul general al partidului comunist român, Gheorghe Gheorghiu-Dej.Prin proprietatea asupra pământului, țărănimea controla resurse

necesare nu numai plății datorilor de război și supraviețuirii populației urbane,

ci și dezvoltării economice a țării.Ținut o vreme secret, planul de colectivizare a fost făcut public în 3-5 martie 1949.La Plenara CC al PMR s-a decis, fără discuții, „transformarea socialistă a agriculturii”, un proces complex care

includea înfiițarea Gospodărilor Agricole Colective(G.A.C-uri), dar și

„îngrădirea chiaburilor” cu chip „veninos și hrăpăreț”, a țăranilor înstăriți din sate care reprezentau un pericol pentru planurile partidului.Semnele rele au început să se simtă încă din luna iule 1945, când s-au instituit cotele de produse agricole, cantități din recoltă, pe care țăranii trebuia să le predea statului „pentru

hrana populației muncitoare de de la orașe și pentru plata despăgubirilor de

război”.An de an, cotele se măresc și diversifică: sătenii trebuie să predea

cereale, carne,lapte,legume, în funcție de suprafața cultivată, de numărul de animale pe care îl aveau, de productivitatea terenurilor pe care le dețineau.Uneori, cotele datorate statului depășeau chiar recolta țăranului, iar alteori „se ajunsese să se impună cotă de lapte la unul care n-avea vacă. Nu

41 Vezi pe larg David Mitrany, Marx Against the Peasant: A Study in Social Dogmatism, Chapel Hill, University of North Carolina Press, 1951.

dădeai cotele, erai trimis în judecată pentru „sabotaj” și ajungeai fie la

închisoare, fie la muncă forțată. ). Gospodăria particulară trebuia să fie făcută nerentabilă, după care urma să înceapă colectivizarea. În cazul în care intervenea o rezistenţă mai mare, trebuia redusă împărţirea mijloacelor de producţie, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici pe această cale nu se ajungea la rezultatele scontate, trebuia făcut ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import. Trebuia făcut în aşa fel încât hotărârile şi ordinele cu caracter juridic, economic sau organizatoric să fie nepunctuale. Autoconducerea din uzine nu putea exercita nici o influenţă asupra activităţii concrete din acestea. Ea acţiona doar pentru punerea în practică a hotărârilor. Sindicatele nu aveau dreptul de a se împotrivi conducerii. Ele trebuiau să fie ocupate cu alte probleme, precum organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii şi împrumuturi, programe culturale şi distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere şi decizii ale conducerii politice.Printr-o lege apărută în anul 1945, se prevedea că statul este cumpărătorul exclusiv al produselor agricole, proprietarii având obligaţia să predea o cotă către stat, rămânându-le, formal, dreptul de a valorifica surplusul, după achitarea acestei sarcini. În martie 1946 s-a eliminat orice drept de valorificare liberă a surplusului, prin introducerea obligativităţii de predare a acestuia. În noiembrie 1946 s-a hotărât că identificarea şi colectarea produselor agricole să treacă în competenţa Ministerului de Interne, iar, în 1947, neaplicarea măsurilor stabilite pentru colectarea cerealelor era considerată crimă de sabotaj, judecată şi pedepsită ca atare. În acest sens au fost elaborate decretele 183/1949 şi 143/1950.16 . După 1948, an în care s-a înfiinţat şi Securitatea, împânzită de agenţi sovietici, represiunea a devenit deosebit de violentă, lovind, fără cruţare şi milă, în orice posibil oponent. P.M.R. încurajează prin propaganda de partid metoda reeducării prin violenţă a aşa-zişilor chiaburi, dar nici o desfiinţare totală a clasei chiabureşti nu era posibilă, fiindcă o asemenea măsură ar fi provocat o profundă criză alimentară, imposibil de acoperit de către unităţile agriculturii de stat. Gheorghe Gheorghiu-Dej expunea politica partidului față de populația rurală:„Ne sprijinim pe țărănimea săracă, strângem alianța cu țărănimea mijlocașă și ducem o luptă neântreruptă împotriva chiaburimii”42.În anul 1950, Marea Adunare Naţională a Republicii 42 Rezoluția ședinței plenare a C.C. al P.M.R. din 3-5 martie 1949 asupra sarcinilor partidului în lupta pentru întărirea alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare și pentru transformarea socialistă a agriculturii, în Rezoluții și hotărâri ale Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, vol.I, 1948-1950, ediția a II-a (București), Editura pentru Literatura Politică, 1952, p.95,Gheorghe Gheorghiu-Dej, Articole și cuvântări, București, Editura pentru Literatura Politică, 1953,p.261.

Populare Române a votat legea cu privire la autoimpunerea cetăţenilor, în vederea contribuţiilor în muncă şi bani, în interesul obştesc. Conducerea politică comunistă a ţării aplică un program complex de îngrădire a puterii economice şi a influenţei politice a chiaburimii prin discriminări în domeniul colectărilor, la acordarea de credite, împiedicarea acestora de a dobândi noi terenuri agricole din partea ţăranilor săraci ş.a. Prin decrete şi hotărâri de stat, îi obligau pe chiaburi să predea statului, la preţ oficial, o parte din surplusul recoltei lor de cereale sau orice fel de produse agricole. În majoritatea cazurilor, atât braţele de muncă străine de familiile chiaburilor, cât şi cazanele de fiert ţuică şi batozele aflate în proprietatea chiaburilor au fost folosite până în anul 1952. Până în 1954, toate sumele adunate de la populaţie erau grupate pe comune şi folosite pe plan comunal.În „Scânteia”, ziarul partidului comunist, situația era roz.Sunt

citați țărani mulțumiți că dau statului din recolta lor.„Ceea ce dau, e din toată

inima”, se zice că ar fi spus Ludovic Marosinski din comuna Biled, județul

Timiș, iar Pop Aron nu e mai prejos: „Doar nu moi apuca să înșel

Statul....”Propaganda era foarte diversificată.Potrivit informaților din expoziția

”Țăranii și comunismul”, „difuzorul a devenit un fel de membru al familiei,

înțelept, menit să impună țăranilor un anumit fel de a simți și a gândi”.„Ilenuța

tractorista”, „Ară badea cu tractorul”, „Hai să facem o gospodărie colectivă și la

noi în sat” erau șlagăre și refrene la modă în anii aceia, în lumea satului.Au fost

angajați(cu salarii mari) mulți propagandiști, la trei țărani ce urmau să intre în Gospodările Agricole de Stat, era delegat un activist. Tot în perioada colectivizării, numărul milițienilor a crescut foarte mult, după colectivizare,

mulți vor fi dați afară.Ziarul „Scînteia” ridică în slăvi exemplul sovietic, URSS-

ul fiind, precum se știe, „Țara în care se construiește socialismul”. La sate

activiștii organizau, la Căminele Culturale, sărbători ce mulțumeau

partidului.Pâlcuri-pâlcuri de țărani în costume populare lângă masa plină cu flori.Dincolo, mâini ridicate în aer, salutând voioase întemeerea unei gospodării agricole colective.Se distribuiau și fotografii, o familie de țărani, el cu pălăria

înaltă, ea cu basma neagră, semnând că sunt de acord să-și dea pământul la „colectiv”.Înrt-o altă fotografie, firmele gospodărilor colective, cu nume sovietice și grăitoare: „Ogorul roșu”, „1907”, „Victoria Socialismului”.

Festivitățile de înființare a G.A.C-urilor sunt prezentate ca și cum ar fi evenimente marcante în lumea satelor, iar textele abundă în personaje-tip: țăranul bătrân care a luptat pentru pământ în 1907, nepoțica pentru care își dă

tataia pământul în colectiv, familia care hotărăște să intre în G.A.C, ca să

asigure copiilor un viitor fără griji, țăranul român care a vizitat un colhoz

sovietic și e gata să certifice că spice de grâu așa de bogate ca în URSS el nu a

mai văzut, țăranul nehotărât care ajunge în cele din urmă la concluzia că G.A.C-

urile reprezintă vitorul satului.Dincolo de imaginile și textele frumoase din

„Scânteia”, numeroase presiuni și constrângeri s-au aflat în spatele semnăturilor

de intrare în colectiv. Comunistul român Mihai Gafița, uzând de prerogativele

sale de editor și critic literar(pus de ocupantul sovietic și comuniștii români) l-a

șantajat și obligat pe scriitorul Cezar Petrescu, să scrie opere în care să elogieze

noua conducere.Cezar Petrescu-care reprezenta, și reprezintă și azi un nume în

literatura romănească- și-a făcut debutul în literatura comunistă cu nuvela

„Două inimi tinere”publicată în 1951, demonstrație puerilă a dispariției

conflictelor interetnice în condițiile socialismului(Onuț o salvează de la înec pe Rujica). Altă nuvelă„ Nepoata lui moş Ursachi” apărută în 1953, se înscrie în campania propagandistică dusă în favoarea colectivizării agriculturii (o fată curajoasă, "din popor", Zamfira îi înfruntă pe "chiaburii" Vasile Hârciog, Tase Modoran şi Picu Ilişescu). Ambele nuvele sunt incluse în volumul, masiv, Vino şi vezi, din 1954, alături de altele, de aceeaşi factură. Nuvela de la care s-a împrumutat titlul volumului ne înfăţişează procesul "lămuririi" (cuvânt-cheie în epocă) unui bătrân ţăran, Dumitrache Urcan, pe parcursul vizitei pe care o face fiului său, sondor pe Valea Prahovei. Ideea autorului: este de ajuns să "vezi" realizările socialismului ca să rămâi - instantaneu şi pentru toată viaţa - convins de superioritatea lui faţă de capitalism. În spatele falsei propagande realitatea era dureroasă. Bătăi , schingiuiri, amenințări cu Canalul, cu probleme ale copiilor la

școli și cu eliminarea lor din facultăți, cu datul afară din serviciu, și, mai grav,

arestări și execuții, ca să sperie lumea.Canalul Dunăre Marea-Neagră, dat în

lucru în 1949, reprezenta amenințarea supremă.În genere, însă,se începea cu

discuțile „binișorul”, cu lămuririle îndrumătorilor de la raion, oameni scoși din

producție, nepregătiți pentru această sarcină.Dacă țăranul nu dădea semne că ar

fi receptiv, se trecea la represalii43.„Îi băgau noaptea în niște mașini cu geamuri

vopsite în negru și-i plimbau în jurul satului spunându-le:„ai să vezi tu că ajungi

la Canal” „Sau „te ducem și te aruncăm în Dunăre Semnezi”, „Semnez”.Dacă nu

acceptau nici așa, îi obligau cu armata, cu miliția.Dacă se răsculau, veneau

trupele și înconjurau comuna”.Pentru a duce la bun sfârșit acțiunea de dezagregare a socetății civile, puterea comunistă nu a ezitat să utilizeze teroarea, prin campanii de denunțări, procese populare, arestări secrete, epurări și

43 Din studiile lui Romulus Rusan

execuții.În închisoarea de la Pitești44În ciuda campaniei aprige pentru colectivizare, până la sfârșitul anului 1949 nu se înființaseră în RPR decât 56 de

gospodării colective. Ritmul colectivizării nu s-a întețit foarte mult nici în

următorii ani: până la sfârșitul lui 1953, de pildă, nu erau decât 1.997 de G.A.S-

uri în toată țara.Gheorghe Ghiorghiu-Dej a recunoscut mai târziu că în perioada

1949-1951 au fost nu mai puțin de 80.000 de țărani arestați din motive de

nepredat cote și rezistență la colectivizare.La aceștia se adăugau, potrivit unui

document al Procuraturii, alți 90.000 de săteni condamnați de judecătorile civile

locale pentru „delicte de drept comun”:refuzul de a ieși la lucru, nedezmiriștiri,

furtul din avutul abștesc, etc.Pentru că țăranii erau în continuare potrivnici ideii de gospodărie colectivă, din septembrie 1951 se introduce varianta „întovărășirilor”, ca formă de tranziție spre colectiv, iar în mai 1952, Dej scapă

de Ana Pauker, acuzată, alături de Vasile Luca și Teohari Georgescu, de „deviere de dreapta”. Ana Pauker e învinuită de abuzurile din prima etapă de colectivizare. S-au aplicat masuri de tip stalinist, precum stramutarile fortate: "Prin Decretul 83, in noaptea de 2/3 martie 1949, la orele 3 (in ajunul plenarei de partid care a decis colectivizarea agriculturii) 2972 de familii de mari proprietari (7804 persoane) au fost evacuate, cu brutalitate, in cateva minute, din locuintele de la tara si deportate in alte localitati (...) O alta deportare, mult mai ampla, a avut loc la 18 iunie 1951, in noaptea de Rusalii, cand 44 de mii de locuitori ai zonei de frontiera cu Iugoslavia, pe o latime de 25 de km, au fost duși in Baragan”( cf. Romulus Rusan - "Cronologia si geografia represiunii comuniste in Romania. Recensamantul populației concentraționare", Ed. Fundației Academia Civica, Buc., 2007, pag. 29-30).O altă pedeapsă foarte grea era trimiterea celor ce se opuneau colectivizării la recoltat stuf, în Delta Dunării.În cel mai mare lagăr din Insula Brăilei, țăranii erau majoritari45.Aceasta era viața în România în care comuniștii sustineau că:„ la conducere se află cei ce muncesc”. Și tot acum, Dej decide să elibereze temporar mii de țărani arestați „pe perioada muncilor agricole”, că nu mai avea cine să lucreze pământul, în vederea realizării planului, s-a luat decizia efectuării treierișului la arie,

prelevările forțate de cereale putându-se face mult mai ușor și eficient pentru

stat46. Cotele exagerate, care practic îi lăsau pe țărani fără truda lor de peste an, în natură, cum era cutuma, aveau să provoace mari răscoale. Speriate de amploarea răscoalelor, în spcial acelor din județele Bihor, Arad, și Rădăuți, dar 44 Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Luptătorii din munți: Toma Arnăuțoiu.Grupul de la Nucșoara.Documentele ale anchetei, procesului, detenției, București, Editura Vremea, 1997, p.45.45 Cf.Al. Mihalcea-”Uranus-Gherla”, via Salcia”, Expoziția Ponto, Constanța, 2005).46 ANIC, fondCC al PCR- Secția Organizatorică, dosar nr. 161?1949, ff.13-14.

și de posibilitatea extinderii acestora, autoritățile comuniste au intervenit imediat

și fără milă.Din ordinul expres al forurilor conducătoare, trupele de Securitate ,

Miliție și Grăniceri au deschis focul împotriva țăranilor revoltați, înregistrându-

se numerose victime, dar au procedat și la exerciții sumare (16 în județul Bihor

și 12 în județul Arad), iar în județele Rădăuți, Suceava și Dorohoi aproape 100

de persoane în noaptea de 8/9 august 194947.Ironia sorții, după pacificarea

zonelor răsculate, treierișul a fost reluat, ritmul colectărilor intensificându-

se48.Autoritățile au instituit pentru țărani practica în natură a tuturor datoriilor(rata de împroprietărire, muncile SMT, uiumul pentru treierat etc.).Însă prețul cerealelor pentru datorii a fost socotit la fel ca prețul grâului pentru

colectare, adică deosebit de mic.Acestea a dus la preluarea de la țărani a unor

cantități mari de cereale la un preț scăzut49.Situația era dramatică, înregistrându-

se în mod oficial numeroase cazuri în care țăranii săraci și mijlocași rămăseseră

după predarea cotelor fără nici un bob de grâu50.Așa cum se procedase în anul

precedent(1950) în vestul sau nordul țării, și răscoalele din sudul României au

fost reprimate cu duritate51.Cele mai ample s-au produs în localitățile Suruia,

Răstoaca și Vadu Roșca( Aici viitorul Președinte, comunist, al României,

Nicolaie Ceaușescu, care atunci se ocupa cu colectivizarea, a tras cu pistolul

împușcând țărani), din actualul județ Vrancea, unde s-au înregistrat victime, iar

zeci de persoane au fost arestate și condamnate la ani grei de închisoare52.Plenara CC al PCR din 26-28 noiembrie 1958 a prevăzut, alături de reluarea industrializării, un ritm accelerat pentru colectivizarea agriculturii53. În anii 1950-1953 fusese condamnați 89 401 țărani pentru neândeplinirea planului

de cultură/însămânțări și nepredarea cotelor, iar 80.077 pentru infracțiuni

încadrate în articolul 183/1949(nedezmiriștiri, nestropitul pomilor și viței,

nevăruitul pomilor, netransportarea lemnelor, încălcarea circulației băuturilor

alcolice, specula, exercitatea clandestină a meseriilor și comerțului), la ambele

categorii nivelul maxim fiind atins în 195254.Între 1 septembrie 1948 și 7

47 Dorin Dobrincu, Colectivizarea, cote și revolte țărănești..., pp.282-318; ibidem, Transformarea socialistă a agriculturii , răscoalele țărănești..., pp 459-487.48 ANIC, fond al CC al PCR-Secția Organizatorică, dosar nr.161/1949, f.11.49 ANIC, fond CC al PCR-Secția Organizatorică, dosar nr. 7/1950, f. 50.50 Ibidem, f.31.51 Anghel Gâdea, Se trage fără avertisment, în „22”, nr.36, 11-17 septembrie 1992, p.10; Maria Stoian-Gărăgăianu, clopotele din 7 iulie...,, în„ Memoria”, nr.8, pp.118-120.52 Vezi Viviana Ioan, Dreptul la propritate.Noi nu avem de dat pământ la colectiv, în „22”, nr.46, 30 noiembrie 1990, p.14; Cicerone Ioanițoiu, Subjugarea țărănimimii.Revolta de la Vadu Roșca, în R. Rusan.53 Vezi Marius Oprea, op.cit.,pp. 103-104.54 ANCI, fond CC al PCR-Secția Administrativ-Politică, dosar nr. 17/1960, ff.1-4.

noiembrie 1949 Securitatea reținuse 23 597 de persoane, 10.152 fiind țărani

(4.518 mijlocași, 2.979 săracă, 2.655 chiaburi)55.Pentru 1.899 de țărani (1.407

foști legionari, doi foști țărăniști, doi foști liberali și 488 neîncadrați),,loc de muncă”, alături de 1.743 de persoane cu profesii diverse56.Dintr-un total de 11.526 de persoane cu domiciliu obligatoriu, 1.643 erau țărani(facem precizarea că nici nu intrau „comunele speciale” din Bărăgan;)57.Bărăganul a primit denumirea de „Siberie a României”58.Pentru diverse învinuiri, mii de țărani au

fost condamnați la diferite termene privare de libertate, dar și la confiscarea

averii, incluiv a locuințelor, pentru care familiile lor au fost obligate să plătească chirie.Toate aceste fapte sunt demonstrabile prin numeroasele documente produse chiar de hiperbirocrația regimului comunist59.La 18 martie 1959 se aflau

în închisori, condamnați sau în anchetă, ori încadrați în „locuri de muncă” 4.625

de țărani.Conform apartenenței politice, 744 fuseseră membri ai Mișcării

Legionare, 270 membri PNȚ, 167 membri PNL, 51 în „alte partide burgheze”,

241 în PCR și/ sau UTC, 3 152 în „diverse”60.În lunile următoare datele aveau să

sufere ușoare modificări, la 30 mai 1959 găsindu-se în Gulagul romănesc 4.928

de țărani.Din punct de vedere politic, 870 fuseseră legionari, 320 țărăniști, 219 liberali, 63 în „alte partide burgheze ”, 263 în PCR sau UTC, 3194 cu „diverse” încadrări(2.556 pentru „uneltire contra ordinii de stat și terorism”, 24 pentru

„trădare de patrie și spionaj”, 339 pentru „omisiune de denunț în favoarea infractorilor”, 36 pentru „sabotaj-diversiune în sectorul industrial-agricol-transporturi”, 223 la „culte și secte”, 58 pentru „răspândire de manifeste și

deținere de publicații interzise”, 43 pentru „crime contra păcii și umanității”,

177 pentru „furt din avutul obștesc etc.”).Țăranii reprezentau atunci grupul cel

mai important de deținuți politici61.La 18 august 1959 se găseau în sistemul

concentraționar 5.341 de țărani„contrarevoluționari”, 3686 dintre aceștia fiind

condamnați, iar 1.655 în prevenție.Reținerile pe ani arătau astfel: în 1956, 705

țărani; în 1957, 1.308; în 1958, 1829; în 1859, 1499.Pentru „amnistie și

grațiere” fuseseră propuși 655 dintre arestați, ceilalți 4 676 urmând să rămână în

55 ASRI, fond Document, dosar nr.9.047, vol.3.f.43.56 Ibidem,ff.125-126.57 Ibidem, f.12758 ASRI, fond documentar, dosar nr.7778, vol.36, ff.37,55.59 Abia la sfârșitul anilor 1950-începutul anilor 1960, când colectivizarea se apropia de punctul final în diferite regiuni, conducera Partidului Muncitoresc Român a dcis restituirea proprietăților celor condamnați.Vezi în acest sens ANIC, fond CC al PCR-Secția Organizatorică, dosar nr.15/1961,.60 ASRI, fond documentar, dosar nr.7778, vol.3.f.162.61 Ibidem,ff.160-161, 165, 168-171.

custodia „organelor” represive62.Ofensiva pentru colectivizare e reluată în forță

după ce, în 7 npiembrie 1957, Constanța e declarată „prima regiune complet

colectivizată”, ca să coincidă și să aniverseze cea de-a 40-a aniversare a Marii

Revoluții Socialiste din Octombrie 1917.Oficial, colectivizarea a fost declarată încheiată la plenara din 23-25 aprilie 1962.Dej spunea atunci că 93,4% din suprafața agricolă a țării fusese colectiviată, iar 3.201.000 familii intraseră în gospodării colective.Pe 27 aprile 1962, are loc o sesiune extraordinară a Marii Adunări Naționale care celebrează finalul colectivizării la nou înfințatul

pavilion expozițional Romexpo.Fost ziarist la „Scânteia”, Romulus Căplescu

precizează:„Pavilionul expozițional a fost inaugurat chiar atunci, cu prilejul

încheierii colectivizării.Au fost aduși la festivitate 11.000 de țărani, cât se

spunea că au fost uciși în răscoalele de la 1907”.Au avut loc numerose procese

împotriva celor ce se opuneau colectivizării.Inculpații(etichetați drept „dușmanii

clasei muncitore”, „chiaburi”, „moșieri”), aveau stabilită sentința înainte de

începerea procesului.Completul de judecată era format din „juriști” fideli

comuniștilor.Țăranii săraci(în realitate bețivii si leneșii satelor)condamnau pe chiaburi, presa subjugată noilor stăpâni, lăuda noua ordine ce se instala, criticând burghezia și moșiremea , considerându-le imorale și parazitare. Deși se folosea termenul de „moșieri” pentru desemnarea victimelor, în realitate și in cea mai mare parte era vorba de fermieri, deținatorii unor exploatări agricole în bună masură mecanizate si modernizate. Au fost expropriate atât pamântul, cât si inventarul viu, instalațiile agricole, produsele agricole, creanțele, titlurile si participările decurgand din activitatea exploatărilor moșierești (art. 2). Rezistenta la confiscare sau tăinuirea bunurilor se pedepseau cu 5-15 ani de munca silnica si confiscarea averi.Având în vedere că statistica Ministerului Agriculturii din noiembrie 1948 înregistrase doar 7.703 exploatări particulare de peste 50 ha care fuseseră afectate de dispozițile legii din 23 martie, cercetătorul Dumitru Șandru deduse că peste 9.000 de țărani au împărtășit, de asemenea, soarta moșierilor63. La prima vedere, sub pălăria termenului „chiabur” intră numai ţăranii înstăriţi, cei cu mai mult pământ decât media. În realitate, însă, aşa cum o arată numeroasele documente ale partidului, titulatura e mult mai generoasă şi e legată şi de posesia unor mijloace de producţie: sunt chiaburi şi proprietarii de batoze şi de tractoare (care câştigă diverse sume închiriindu-le celorlalţi ţărani), sunt chiaburi şi posesorii de cârciumi, de magazine, de mori, sunt chiaburi şi cei care îi „exploatează” pe ceilalţi ţărani, angajându-i pentru

62 Ibidem, ff.154-155,157.63 Dumitru Șandru, Colectivizarea agriculturii și problema agrară.....p.52

diverse munci. Dar, important, intră în categoria de chiaburi chiar şi ţăranii săraci şi mijlocaşi care „sabotează” regimul, nepredându-şi cotele către stat, refuzând să intre în gospodăriile colective sau acţionând, prin diverse mijloace, împotriva regimului. „Furt, suprapreţ, exploatare, evaziuni, minciuni, camătă, speculă, svonuri, sabotaj, jaf”. În termenii aceştia e descris chiaburul într-o caricatură din „Scînteia”, din 23 aprilie 1949, căci oficiosul duce o campanie aprigă împotriva celor socotiţi chiaburi, adică „duşmani ai clasei muncitoare”. Dar caricaturi grăitoare pot fi găsite şi în „Urzica”, şi în celelalte publicaţii ale epocii. Nu-ţi vine să crezi că puteau fi considerate credibile. În anii aceia, însă, situaţia era cruntă. În articolul de fond din „Scînteia” din 24 martie 1949, chiaburii erau prezentaţi drept „hrăpăreţi şi vicleni”, oameni care „au pus mâna pe cel mai roditor pământ”, care „au cele mai multe unelte de muncă, ba chiar şi maşini agricole şi tractoare”, „cele mai multe şi mai bune vite de muncă”, „unii au prăvălii sau cârciumi în sat”, „alţii au moară, uleiniţă sau cazane de ţuică”, „alţii stăpânesc păduri întinse sau însemnate suprafeţe de vie, de livezi de pomi roditori sau păşuni”. Marginalizaţi, anchetaţi şi arestaţi din motive diverse, gospodarii satului şi-au pierdut influenţa. Averile le-au fost confiscate, casele, în unele cazuri, au devenit sedii ale viitoarelor gospodării agricole colective, iar copiii n-au fost primiţi la facultăţi din motive de „origine nesănătoasă”. Sau au fost primiţi numai atunci când părinţii erau de acord să renunţe la pământ. Într-un raport al Securităţii, citat în lucrarea „Banalitatea răului” a lui Marius Oprea, se precizează că trei chiaburi din comuna Bistra, judeţul Alba, au fost executaţi, iar motivaţia era următoarea: „În judeţul Turda trebuie până la 23 august să ia fiinţă mai multe gospodării agricole colective şi, din cauza chiaburimii care făcea propagandă contra gospodăriilor şi cum ţăranii săraci erau sub influenţa lor, nu puteau sa ia fiinţă aceste gospodării”. Au fost împuşcaţi cei trei şi a doua zi „a crescut cu mult numărul cetăţenilor înscrişi pentru gospodăria colectivă”. Colectivizarea nu a fost o experienta înnoitoare, ci o imixtiune ideologica, adica o îndepartare a agriculturii si a țaranului de rosturile lor cutumiare. De cele mai multe ori directivele de confiscare fuseseră trasate în „ședințe de lucru”, la care participaseră „organele de partid”, Comitetele Provizorii județene, „organele” Ministerului de Interne și Ministerului de Justiție.Aceste comisii făceau numeroase abuzuri: confiscări de bunuri fără respectarea normelor legale, înscenări care să ofere pretextul pentru arestarea și încarcerarea țăranilor(de exemplu, introducerea unor arme și muniții în domiciliile acestora, „găsite” apoi de Securitate), nerespectarea unor sentințe ale Justiției (ce confiscaseră până și obiectele de uz casnic, deși legea interzicea

acest lucru).În urma confiscărilor parțiale unii chiaburi fuseseră transformați în mijlocași, dar existaseră și cazuri în care mijlocașii fuseseră considerați chiaburi și li se confiscaseră bunurile.În unele situații sechestrele asiguratoare puse de Parchet fuseseră transformate în confiscări, fără a se aștepta o decizie legală în acest sens. În diverse zone, „organele locale” confiscaseră bunuri fără intervenția Justiției, forțându-i pe chiaburi să părăsească localitățile unde domiciliau sau să facă donații către GAC-uri.Confiscările avuseseră loc și bîn comunele unde nu existau gospodării colective64.Într-un Buletin Informativ Special cu privire la unele manifestări și acțiuni negative în cadrul gospodărilor agricole colective, întocmit de Ministerul Afacerilor Interne la 4 noiembrie 1964, erau trecute în revistă numeroase nemulțumiri ale țăranilor din agricultura socialistă. Circulase intens zvonul privind producerea unor „schimbări” în sectorul socialist, mulți țărani colectiviști exprimându-și speranța că GAC-urile se vor destrăma, iar ei vor redobândi pământul, animalele și atelajele cu care intraseră în colhoz, în vreme ce alții au crezut că vor primi loturi mai mari de pământ în folosință.Toate acestea au dus la apariția într-o serie de localități a unor acțiuni deschise pentru destrămarea GAC-urilor și a întovărășirilor.Țăranii erau nemulțumiți nu doar pentru că le fuseseră confiscate bunurile prin colectivizare, ci pentru că ei practic munceau aproape gratis în formele socialiste de agricultură.În același timp a apărut și s-a generalizat un fenomen care avea să devină obișnuință în deceniile următoare:„furtul” din Gospodăriile Agricole Colective65, considerat de țărani ca o formă legitimă de remunerare și redistribuire a veniturilor acestora, dar criminalizat de regim ca o formă de sabotare a agriculturii socialiste.Autoritățile au instituit pentru țărani practica plății în natură a tuturor datoriilor.Însă prețul cerealelor pentru datorii a fost socotit la fel ca prețul grâului pentru colectare, adică deosebit de mic.Aceasta a dus la preluarea de la țărani a unor cantități mari de cereale la un preț scăzut66.Comuniștii, au urmărit ca omul de rând să nu dețină proprietăți private, să fie sărac și dependent de stat.În unele zone ale țăranii au început să rezolve situația prin depunerea unor contestații în mod individual sau în grup67.Situația era dramatică, înregistrându-se în mod oficial numeroase cazuri în care țăranii săraci și mijlocași rămăseseră după predarea cotelor fără nici un bob de grâu68.Și de această dată a existat tendința extinderii acestei forme de exprimare a nemulțumirii țăranilor69, tulburările fiind mult mai extinse în satele din Romănia, fapt probat de notele și sintezele întocmite de birocrația vremii70.Așa cum se 64 ANIC, fond CC al PCR-Secția Adinistrativ-Politică, dosar nr. 110/1950, ff.57-61.65 ANIC, fond CC al PCR-Scecția Administrativ-Politică, dosar nr.17/1962, ff 59-75.66 ANIC, fond CC al PCR-Secția Organizatorică, dosar nr.7/1950, f.50.67 Ibidem, f. 29.

procedase în anul precedent în vestul sau nordul țării, și răscoalele din sudul României au fost reprimate cu duritate71.Nemulțumit de inficiența sectorului

socialist care consuma mai mult decât producea, în ianuarie 1986 Ceaușescu a

reinstituit de facto sistemul de rechiziții forțate al anilor 1948-1952, menit să

exploateze sistematic puterea de muncă a țărănimii în folosul statului, cerând că

„toți deținătorii de teren agricol să aibă plan de cultură și de creștere a

animalelor”, predarea către stat a produselor agricole fiind o „obligație patriotică

a fiecărui țăran”72.România a implementat, alături de Uniunea Sovietică și

Albania, cea mai radicală campanie de colectivizara din blocul socialist și a

organizat cea mai centralizată și n etatizată agricultură.Colectivizarea

agriculturii românești a avut efecte profunde și de durată pentru societatea

românească, care se fac din plin simțite și în perioada postcomunistă.În ciuda propagandei comuniste în favoarea colectivizării, nostalgia după vechile proprietăți private a fost o realitate a lumii rurale în timpul comunismului.

71 Anghel Gâdea, Se trage fără avertisment, în „22”, nr. 36, 11-17 septembrie 1992, p. 10;Maria Stoian-Gărăgăianu, Clopotele din 7 iulie....., în „Memoria”, nr.8, pp.118-120;Cornel P. Călin, 7 iulie 1950-răscoala țăranilor din Vlașca, în „Memoria”, nr.8, pp.120-125; Ioan Bălan, Mișcări țărănești în județul Vlașca, 1949-1950, în „Arhivele Totalitarismului”, nr.2-3/1996, pp.59-64;Florentin Breazu, Pârjolul din Vlașca, în „Magazin istoric”, nr.10, octombrie 1999, pp. 17-21.