UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

MASTERAT MANAGEMENTUL AFACERILOR

MICROECONOMIE ŞI MACROECONOMIE

STRUCTURI DE PIAŢĂ

MONOPOLUL

BRAŞOV

Cuprins

Monopolul.......................................................................................................................................3

1. Aspecte teoretice privind monopolul.......................................................................................3

1.1 Definirea monopolului...........................................................................................................3

1.2 Tipuri de monopol..................................................................................................................3

1.3 Bariere privind intrarea pe piaţa de monopol.........................................................................5

1.4 Efectele nocive ale monopolului............................................................................................6

1.5 Formarea preţului în situaţia de monopol..............................................................................6

2. Studii de caz.............................................................................................................................7

2.1 Gazprom – monopol al extracţiei şi producţiei de gaze naturale...........................................7

2.2 Romexpo – monopol pe piaţa organizării de târguri şi expoziţii...........................................8

2.3 Petrom – cea mai importantă companie petrolieră din România.........................................10

3. Concluzii................................................................................................................................11

Bibliografie.............................................................................................................................12

2

1. Aspecte teoretice privind monopolul

1.1. Definirea monopolului

Ȋn structura oricărei economii de piaţă, pe lângă concurenţă, apare şi monopolul, fie ca o

replică la concurenţă, fie ca o formă modificată a acesteia. Ȋn înţelesul obişnuit - luat ca o replică

la concurenţă - o întreprindere are situaţia de monopol atunci când ea este unicul producător al

unui produs omogen din ramură, în prezenţa unui număr mare de cumpărători. Consecinţa

fundamentală este următoarea: preţul nu mai este stabilit, în mod exogen, prin jocul liber al

forţelor pieţei, ca în cazul concurenţei perfecte, ci este fixat, împreună cu volumul producţiei, de

însăşi firma producătoare. Prin urmare, o firmă pusă în situaţia de a fi monopolistă trebuie să fie

singura care oferă produse pe piaţă fără alţi producători concurenţi (naţionali sau străini), iar

produsul să nu fie substituibil. Astfel, monopolul reprezintă situaţia de pe piaţa unui anumit bun a

cărui ofertă este asigurată de o singură persoană sau firmă, produsul respectiv neavând

substituenţi apropiaţi, iar furnizorul lui dispunând de posibilitatea îngrădirii accesului altor firme

în ramura sau sectorul sau de activitate.

1.2. Tipuri de monopol

Luând drept criterii principale formele monopolurilor şi cauzele care le dau naştere şi care

contribuie la dezvoltatea lor, putem distinge următoarele tipuri de monopol:

Monopolul natural. Economia de scară realizată în anumite domenii contribuie la

scăderea costurilor de producţie într-o măsură atât de mare încât alte firme cu un volum mai redus

de activitate nu ar putea ajunge la o asemenea performanţă. Ȋn acelaşi timp, în anumite domenii,

nici tehnologic şi nici economic nu ar fi posibilă existenţa mai multor întreprinderi concurente

deoarece ar însemna cheltuieli prea mari de investiţii. Sunt exemplele clasice privind reţelele de

distribuţie a electricităţii, gazelor şi apei, reţelele de termoficare, sistemele de irigaţii, reţeaua de

căi ferate. Dublarea sau triplarea acestor reţele numai din dorinţa de a exista întreprinderi

concurente ar fi iraţional din punct de vedere economic, întrucât pe de o parte, ar necesita o

dublare sau triplare a volumului de investiţii, iar pe de altă parte, între aceste întreprinderi s-ar

putea realiza înţelegeri secrete, pentru fixarea preţurilor şi, în fond, problema restaurării

concurenţei tot nu s-ar rezolva.

Monopolul legal. Există anumite produse sau sectoare de interes strategic (apărarea

naţională) şi de interes public care trebuie să intre sub incidenţa controlului public. Ȋn această

privinţă pot fi menţionate cele aparţinând sectorului sănătăţii sau celor care trebuie supuse

controlului public, cum sunt, de exemplu, fabricarea şi distribuţia unor medicamente sau substanţe

3

farmaceutice (morfina), producţia şi comercializarea tutunului şi alcoolui, precum şi producţia şi

utilizarea uraniului, a izotopilor radioactivi, producţia banilor, timbrelor etc.

Monopolul tehnologic este generat în special de proprietatea asupra patentului de invenţie

şi a dreptului de autor, ceea ce conferă inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra

noului produs sau asupra noii tehnologii întreaga perioadă prevăzută de lege (15-17 ani pentru

patente). De altfel orice producător de produs nou vândut pe piaţă dispune, o perioadă, de poziţia

de monopol, perioada care va dura până când alte firme vor veni pe piaţă cu produse similare sau

substituibile. Ȋn condiţiile contemporane, monopolul tehnologic este foarte răspândit datorită, pe

de o parte, sistemului în care se desfăşoară cercetările şi inovările, iar pe de altă parte,

preocupărilor de a stimula şi extinde activitatea de cercetare - dezvoltare, generatorul principal al

procesului de inovare.

Monopolul asupra mărcii comerciale cuprinde astăzi un mare număr de produse ale

industriei moderne. Imaginea produsului creată de originalitatea modelelor reînnoite la anumite

intervale de timp, şi garanţia calităţii produselor sunt legate de marca comercială care este unică,

irepetabilă şi recunoscută prin investiţia făcută în reclama insistentă, prin seriozitatea şi

promptitudinea cu care sunt serviţi clienţii.

Monopolul ca rezultat al economiilor de scară, care constă în faptul că, dacă într-o

anumită ramură de activitate s-a format o firmă de mari dimensiuni, beneficiară deja a avantajelor

producţiei de scară, concretizate în esenţă într-un nivel redus al costurilor, este dificil să mai

pătrundă şi o nouă întreprindere care, pentru început, are costuri ridicate.

Din punct de vedere al formei de proprietate, pot exista:

monopoluri private;

monopoluri publice;

monopoluri mixte, rezultate din cooperarea primelor două.

Din punct de vedere al ariei pe care îşi desfăşoară activitatea, pot exista:

monopoluri naţionale;

monopoluri transnaţionale.

O situaţie de monopol poate exista şi atunci când mai multe firme dintr-o ramură se

înţeleg să conlucreze pentru maximizarea profiturilor lor, eliminând concurenţa dintre ele şi

comportându-se ca şi cum ar fi o singură firmă. Ele vor acţiona prin limitarea producţiiilor lor

totale la cantitatea care maximizează profitul ramurii. Aceste firme formează astfel un cartel, în

cadrul căruia, fiecărui participant i se alocă o anumită cota din producţia ramurii. De obicei,

asemenea forme de înţelegere sunt descurajate sau chiar interzise prin măsurile adoptate de

guverne în cadrul aşa-numitelor “politici de concurenţă”.

4

1.3. Bariere privind intrarea pe piaţa de monopol

Barierele de intrare pe piaţă pot fi fie naturale, fie create. Barierele naturale apar cel mai

adesea ca rezultat al economiilor de scară. Atunci când curba costului mediu pe termen lung are

panta negativă pentru un interval mai mare al nivelului producţiei, firmele mari au costuri medii

semnificativ mai scăzute decât firmele mici.

Un monopol natural apare atunci când, dată fiind tehnologia curentă a industriei, condiţiile

cererii nu permit ca mai mult de o firmă să acopere costurile, în timp ce produce la un punct

minim la curbei de costuri pe termen lung. Ȋntr-un monopol natural nu există preţ la care două

firme să producă amândouă destul, astfel încât să-şi acopere costurile totale.

Un alt tip de barieră determinată tehnologic este costul de instalare. Dacă o firmă ar putea

fi catapultată pe piaţa complet dezvoltată, ar putea fi capabilă să intre în competiţie efectivă cu

monopoliştii existenţi. Ȋnsă costul ca o nouă firmă să intre pe piaţă, să-şi dezvolte produsele şi să

stabilească astfel de lucruri, cum ar fi imaginea şi reţeaua de colaboratori pot fi atât de mari, încât

intrarea ar putea fi neprofitabilă.

Multe bariere de intrare sunt create prin acţiune guvernamentală conştientă şi, de aceea,

sunt oficial acceptate. Legile care vizează protecţia invenţiilor şi inovaţiilor, de exemplu, pot

preveni intrarea, conferind doar deţinătorului patentului unicul drept legal de a produce un produs,

pentru o perioadă de timp specifică.

Protecţia invenţiilor a condus la o bătălie majoră şi prelungită între naţiuni, desfăşurată în

organizaţii internaţionale, care încearcă să forţeze condiţiile pentru comerţ şi investiţii corecte.

Majoritatea ţărilor dezvoltate, unde se realizează cea mai mare parte a cercetărilor şi dezvoltării

mondiale, au încercat să-şi extindă drepturile de protecţie a investiţiilor şi la alte tări. Ei

obiectează că, fără profiturile temporare de monopol pe care le crează protecţia unei invenţii,

stimularea de a crea noi produse şi noi procedee de producţie ar fi slăbită. Ţările mai puţin

dezvoltate au încercat să menţină legi slabe sau inexistente ale protecţiei invenţiilor. Aceasta le

permite să producă produse noi în condiţii mai competitive şi să evite astfel plata profiturilor de

monopol deţinătorilor drepturilor de brevet din ţările dezvoltate.

Alte bariere pot fi create de o firmă sau de firme care există deja pe piaţă. Ȋn cazuri

extreme, teama de violenţă sau de sabotaj poate stopa intrarea. Cele mai evidente bariere de acest

tip sunt întâlnite în producţia şi vânzarea de bunuri şi produse ilegale, unde operarea în afara legii

permite impunerea unor bariere în faţa noilor intrări ilegale, dar foarte puternice. Comerţul cu

droguri este un exemplu curent. Dimpotrivă, firmele legitime pot utiliza tactici legale care au ca

scop creşterea costurilor de instalare ale unui nou venit. Exemplele sunt: teama de reduceri de

5

preţ, care sunt destinate impunerii de pierderi insuportabile unui nou venit, şi o reclamă intensă a

numelor de marcă.

1.4. Efectele nocive ale monopolului

Poziţia de monopol reprezintă consecinţa unei dominaţii exclusive a unor agenţi

economici, astfel că monopolul poate fi de fapt sau legal. Astfel că, dominaţia exclusivă a unei

pieţe nu duce întotdeauna la practici restrictive de concurenţă, deoarece dominaţia poate să creeze

fie o reducere a tarifelor ca urmare a economiilor de scară, fie agenţii economici rivali vor lua

locul agentului monopolist, situaţii prin care se manifestă o aşa numită concurenţă monopolistică.

Monopolul generează, înainte de toate, efecte nocive pentru consumatori, ducând în

principal la creşterea preţurilor şi scăderea calităţii produselor, fapt care determină clienţii să

plătească un preţ mai mare pe un anumit produs decât valoarea reală a mărfii.

Un alt efect al monopolismului este acela al destabilizării funcţionalităţii relaţiilor

economice de piaţă, dictând condiţiile economice ale operaţiunilor comerciale, anihilează

posibilitatea negocierilor libere a schimbului de valori materiale.

1.5. Formarea preţului în situaţia de monopol

În condiţii de monopol, preţul este un factor endogen şi depinde de:

- evoluţia cererii şi a costului de producţie;

- veniturile încasate;

- mărimea profitului.

Chiar dacă monopolul exercită controlul asupra preţului, nu poate controla cantitatea cerută.

Creşterea preţului determină scăderea cererii. Situaţia de monopol este temporară, în aceste

condiţii fiind luate în considerare şi modalităţi alternative de gestiune:

• maximizarea cifrei de afaceri - pentru a împiedica intrarea altor agenţi economici pe piaţă;

• gestiunea în stare de echilibru - profit nul, practicată de monopolurile publice;

• stabilirea preţului la nivelul costului marginal - în monopoluri cu administrare publică

2. Studii de caz

2.1. Gazprom - monopol al extracţiei şi producţiei ruseşti de gaze naturale

6

Gazprom deţine un sfert din rezervele mondiale de gaze naturale, este cel mai mare

producător de gaze din lume (20% din totalul la nivel mondial) şi asigură un sfert din consumul

de combustibil al Europei. Compania aduce 20% din veniturile din exporturi ale Rusiei. Gazprom

îndeplineşte multe funcţii care în mod normal sunt rezervate statului, inclusiv finanţarea

proiectelor de lucrări publice direct din propriul buget. Este singura companie din Rusia obligată

să-şi plătească taxele în fiecare lună şi plăteşte 18% din taxele care intră în bugetul rus. Aceste

venituri reprezintă cea mai mare contribuţie unică la PIB-ul Rusiei, de 10%, şi sunt vitale pentru

funcţionarea guvernului de la Moscova. Banii din bugetul Gazprom permit Kremlinului să

împartă subvenţii şi să ţină sub control nemulţumirile populaţiei.

Tentaculele Gazprom se întind dincolo de sectorul gazelor naturale. Grupul are

aproximativ 70 de subsidiare pe care le controlează în totalitate şi multe altele pe care le deţine

parţial. Deţine, de asemenea, o bancă, ziare, posturi de radio şi televiziune, studiouri de filme,

cinematografe şi proprietăţi imobiliare. Cu alte cuvinte, Gazprom deţine putere. Compania îşi

permite să ofere salariaţilor care au devenit părinţi un bonus special echivalent cu 1.500 de euro,

îşi trimite angajaţii la tratamente de sănătate, sponsorizează competiţii sportive, excursii de

vânătoare şi campionate de pescuit.

După dispariţia statului sovietic, singura modalitate de redresare economică pentru Rusia a fost valorificarea bogatelor sale resurse naturale  şi în special a gazului natural. Situaţia rămâne neschimbată până astăzi , având în vedere că exporturile predominante ale Rusiei se axează tot pe livrarea de gaz natural.

Având în vedere că multe state europene nu-şi pot asigura necesarul de consum de gaz natural din producţia proprie ,ele sunt nevoite să recurgă la importuri. Statul rus a speculat dependenţa Europei şi a  transformat propria sa companie Gazprom  într-un instrument de politică externă care să ajute la obţinerea de concesii în relaţiile cu statele europene

Apariţia Gazpromului     

Înfiinţat în 1991, Gazpromul a pornit de la început ca fiind cea mai mare companie de  profil din lume ,având în vedere că pe teritoriul rus se găseşte o treime din rezervele mondiale de gaz natural. Compania Gazprom a apărut ca o companie de stat si continuă să rămână aşa până astăzi. Omul-cheie care a consolidat puterea şi influenţa Gazprom în rândul cercurilor influente ale oligarhiei ruse şi a guvernului rus a fost Viktor Cernomârdin. Chiar dacă privatizarea a fost permisă în pachete restrânse de acţiuni , s-a pus o limită strictă în ceea ce priveşte participarea capitalului străin. În plus Cernomârdin i-a oferit Gazpromului monopolul asupra reţelei de gazoducte din Federaţia Rusă. În acest fel concurenţa în sectorul de distribuţie era eliminată.Toate celelalte companii de gaz din Rusia au fost nevoite într-un final să încheie un acord de asociere cu Gazprom .Compania se restructurează şi devine o societate pe acţiuni deschisă ,un model de companie întâlnit în spaţiul ex-sovietic în care fiecare acţionar îşi poate tranzacţiona acţiunile la bursă fără să fie obligat să obţină acordul celorlalti acţionari fie ei şi majoritari. Fiind o companie controlată de stat , puterea decizională a managerului general este limitată de strategiile trasate de Ministerul rus al Energiei.

7

Principalele lecţii învăţate de Gazprom în primele faze ale privatizării din Rusia au fost să menţină controlul în ceea ce priveşte transportul de gaz şi dezvoltarea reţelei de gazoducte precum şi evitarea privatizărilor pe scară largă . Principalul obiectiv fixat de Gazprom pe plan internaţional este să formeze un cartel al gazului asemănător OPEC ,în care să poată fixa preţul. Un cartel format din Rusia şi Iran ar deţine 50% din rezervele mondiale de gaz . De aici şi interesul diplomaţilor ruşi de a întreţine o relaţie bilaterala cât mai bună cu guvernul iranian.

Strategia de extindere  a  conductelor de gaze din Europa

Gazprom declara pe 16 aprilie 2013 prin purtătorul de cuvânt Serghei Cuprianov că doreşte să extindă reţeaua de gazoducte din Europa. Preşedintele Putin este cel care  conduce politic aceste proiecte , stabilind cadrul economic în care fiecare stat poate participa la proiect.  

Prin finalizarea proiectului de gazoducte Nord Stream până în Germania , Gazprom a atins o capacitate de export de gaze care depăşeşte actualul volum contractat spre livrare Europei . În ceea ce priveşte apartenenţa gazoductelor de tranzit  ,politica Gazpromului de a avea în proprietate sau co-proprietate gazoductele contravine legislaţiei Uniunii Europene , pe al cărui teritoriu se află marea majoritate a lor. Confrom reglementărilor europene , furnizorii de gaz nu au dreptul să  deţină proprietatea asupra gazductelor de tranzit.

Pe lângă Nord Stream , Gazpromul a dezvoltat în Europa  proiectul South Stream  în asociere cu compania italiană Eni, pentru a livra gaz pe piaţa italiană . Cu o porţiune de 900 km de conductă submarină prin Marea Neagră , proiectul este o alternativă la vechea rută de distribuţie prin Ucraina. Principalul rival al gazoductului South Stream a fost pentru o perioadă proiectul Nabucco ,vazut ca un mijloc de reducere a dependenţei energetice europene de gazul rusesc . Proiectul a pornit din start cu un mare dezavantaj având în vedere că nu s-a stabilit  foarte clar cine trebuiau să fie furnizorii de gaz pentru această conductă. S-a negociat în repetate rânduri cu Azerbaijanul pentru a furniza gaz  din câmpul de extracţie a gazului de la Shah Deniz 2 , dar fără sa se ajungă la nici o soluţie finală. Nabucco a fost un proiect care a existat doar pe hârtie, având în vedere că din 2002, atunci când a fost avansat proiectul în Viena , şi până acum nu s-a construit nici un kilometru de gazoduct.

Rezolvând problema concurenţei pe coridorul de sud , Rusia a continuat cu proiectele pe coridorul nordic unde a apărut şi proiectul Yamal cu un gazoduct către Polonia şi mai departe înspre Germania .În urma explorărilor s-a constatat că în peninsula Yamal din  Siberia de Nord există cel mai mare zăcământ de gaze naturale descoperit până acum de Rusia. Ca urmare ,ruşii intenţionează ca până în 2030 pe gazoductul nou construit sa fie pompate 310-360 mld. m.c. de gaz. La ora actuală ,Gazprom nu îşi foloseşte pe deplin capacităţile de transport luând în considerare faptul că nu au cantitatea de gaz necesară. Strategia Moscovei prin construcţia rapidă de noi şi noi gazoducte cu direcţia Europa este să descurajeze orice tentativă din partea altor competitori de a oferi rute de transport alternative.

Dependenţa energetică  a Europei de gazul rusesc

8

Exportând gaz natural în 28 de state europene, Gazpromul a ajuns sa controleze 25% din importul european de gaze. Dacă Germania cumpără 40 % din necesarul său de gaz de la ruşi  sunt şi state care depind integral sau aproape integral de importul de gaz rusesc( Lituania ,Estonia , Letonia şi Finlanda, neavând producţie proprie , depind în procent de 100%  de gazul livrat de Gazprom).

Rusia este portretizată atât în media occidentală cât şi în dezbaterile pe probleme de securitate occidentale  ca fiind „agresor” în relaţiile energetice cu Europa, unde a fost din ce în ce mai capabilă în a-şi converti influenţa economică în capital politic. În plan privat unii dintre oficialii NATO au venit chiar cu opinia de a invoca Art.5  al Tratatului de apărare colectivă care  să permită o ripostă militară în cazul în care Rusia ar stopa nejustificat alimentarea cu gaz natural.Bineînteles că orice om politic raţional nu poate avansa astfel de amenintări militare împotriva Rusiei şi pe plan oficial.

Rusia îşi urmăreşte interesele economice în Europa fără să fie deranjată, o politică ce este proclamată de preşedintele Putin ca fiind de supremaţie energetică . Tactica Gazprom de a fixa preţuri preferenţiale pe state, întreruperile periodice de gaze care tranzitează Ucraina către Europa ,precum şi tendinţa de a şi instaura un monopol absolut în ceea ce priveşte variantele de tranzit a energiei în Europa provoacă o mare îngrijorare în rândul cercurilor decizionale europene. În timp ce vrea acces liber pe piaţa energetică europeană , Gazprom face exact invers când vine vorba ca firmele de energie din Europa să participe nerestricţionat pe piaţa energetică din Rusia.

Chiar dacă pe termen apropiat Europa va rămâne dependentă energetic de Rusia , nevoia de gaz natural al Europei va scădea o dată cu timpul. Dezvoltarea surselor regenerabile de energie precum cea solară şi eoliană precum şi a altor forme de energie alternativă durabilă va reduce dependenţa Europei de gazul natural venit din Rusia.  O altă variantă de rezervă pentru umplerea necesităţilor suplimentare de energie este şi exportul  de gaz lichefiat  din  Africa. Pentru  Moscova comertul cu Uniunea Europeană  este indispensabil pentru bugetul său, având în vedere că numai în 2005 , 56% din volumul comertului realizat de firmele ruseşti a fost făcut cu Europa. Rusia este de fapt conştientă că se află într-o relaţie de interdependenţă cu Europa, dar forţează obţinerea unor avantaje în relaţie cu statele europene tocmai din faptul că europenii nu au acţionat încă hotărât in trasarea unei strategii energetice clare pentru viitorul Europei . Dovada eşecului proiectului Nabucco ,a demonstrat încă o dată lipsa de voinţă politică a şefilor de stat europeni. Oricum cele mai puternice economii din Uniunea Europeană , aşa cum e Germania , beneficiază de o altfel de abordare mult mai binevoitoare din partea Moscovei.

 

9

Politica energetică rusă şi influenţa ei în politica externă  a statelor europene

Politica energetică rusă a apărut şi s-a dezvoltat în decursul celor două mandate succesive ale lui Putin . Încă de când era premier în perioada lui Elţîn , Putin a prioretizat legături economice cu Comunitatea Economică European de atunci şi cu statele CSI , sustinând faptul că legatura istorică este cea care apropie Rusia de ambele organizaţii .

Diplomaţia energetică a Rusiei are 3 elemente constitutive

·         Protectoratul  statului asupra companiilor din complexul energetic naţional.

·         Dimensiunea energetică a interesului strategic al Rusiei mai ales pe parte regională

·         Utilizarea superiorităţii energetice ruse pentru obţinerea de avantaje la nivel economic şi politic

 

 

            Putin era conştient că în situaţia în care se afla Rusia după colapsul URSS, energia era singurul sector în care Rusia îşi putea afirma supremaţia. În schimbul accesului în piaţa internă a UE , preşedintele Barosso a cerut Rusiei să elimine restricţiile în piaţa de energie rusă a firmelor europene de energie , să de-monopolizeze Gazpromul şi să egalizeze tarifele practicate în piaţa internă şi internaţională. Toate 3 cerinţele au fost respinse de guvernul rus.

            Extinderea NATO mai aproape de graniţele Rusiei şi implicarea UE în comerţul cu vechii parteneri economici exclusivi ai Moscovei  îi induce Rusiei sentimentul de izolare. În contrapondere Rusia îşi maximalizează prezenţa sa covârşitoare şi gradul de influenţă asupra statelor europene prin mânuirea resurselor sale naturale şi a puterii sale disponibile.

            Asta nu a împiedicat însă Gazprom-ul să încheie contracte cu companii private din Europa, având în vedere că piaţa este deschisă tranzacţiilor şi fiecare firmă este mai mult interesată de profitul pe care îl obţine şi mai puţin de directivele politice fixate de guvernanţi.

            Chiar dacă Războiul Rece s-a încheiat , Rusia cu Gazpromul vor rămâne privite cu o oarecare rezervă faţă de partenerii occidentali tocmai datorită faptului că statul rus vrea să-şi recâştige sfera de influenţă în statele europene învecinate. Gazprom ca şi companie este interesat în păstrarea propriei pieţe şi extindere în alte pieţi încă nevalorificate. Rusia vrea sa menţină în continuare o Europă dependentă de resursele sale şi este dispusă să apere rutele strategice de transport a energiei cu absolut orice mijloace pe care le are la dispoziţie.

            Conform viziunii ruse, dacă un stat european vrea un tarif mai convenabil la gaz sau dacă doreşte să participe în proiectele demarate de Gazprom, el trebuie să afişeze şi o atitudine mai binevoitoare la iniţiativele de poltică externă ale Moscovei . Negocierile cu Gazprom sunt echivalente cu discuţiile avute cu preşedintele Rusiei. Energia este motorul oricărei economii, iar ea are nevoie de strategii clare şi precise.

Bibliografie

1.      Kevin Rosner ,Gazprom and the Russian State, Ed.GMB Publishing , Londra, 2005,pp.5-17.

2.      Jeronim Persovic; Robert E. Orttung; Andreas Wenger , Russian Energy Power and  Foreign Policy, Editura Roultledge , New York, 2009.

10

http://www.spiegel.de/international/business/gazprom-eyeing-second-pipeline-as-nabucco-faces-failure-a-833501.html

http://www.freerepublic.com/focus/news/3010372/posts

http://www.fas.org/sgp/crs/row/R42405.pdf

.

Profitând de poziţia pe care a avut-o pe piaţa europeană a gazelor naturale, Gazprom a

şocat Europa, la începutul anului 2006, când a întrerupt livrările către Ucraina, stat traversat de

principalele conducte de gaze către statele europene, din cauza unui conflict legat de preţul

gazelor. Rusia vindea Ucrainei gaz la preţ de 50$ pentru 1000 m3, dar de la 1 ianuarie 2005 a

cerut de peste 4 ori mai mult, adică 230 $ pe 1000 m3. Ȋntr-un final s-a ajuns ca Ucraina să

primească gaz de la o companie intermediară, Rosukrengo, care putea vinde gazul la un preţ mai

mic deoarece primea gaze şi din Turkmenistan. Aşadar, Ucraina primea de fapt un amestec de

gaze din Rusia şi Turkmenistan.

UE a încercat prin proiectele sale să împiedice monopolul rusesc să achiziţioneze reţelele

de distribuţie a gazelor naturale din spaţiul european. Ȋnsă controlul asupra expansiunii Gazprom

a fost limitat. Faptul că Rusia a utilizat resursele energetice în scopuri de şantaj (situaţia din 2006)

a determinat liderii europeni să îşi schimbe atitudinea faţă de acesta.

Gazpromul a continuat să se extindă pe plan mondial, dar totodată a continuat şi cu

ameninţările referitoare la sistarea furnizării de gaze naturale (în 2009 şi în 2012 a redus drastic

volumul de gaz livrat consumatorilor europeni) deoarece a profitat de poziţia monopolistă pe care

o are în anumite ţări sau dominantă în altele.

Reţeaua Gazprom

Gazpromul are o formulă de stabilire a preţului custumer-made, adică individual, în

funcţie de client, aceasta fiind explicaţia pentru preţul ridicat al gazului importat în România. Este

11

clar că există o discriminare prin preţ, deoarece se practică preţuri diferite pe pieţe diferite. Totuşi

se pare că îşi continuă expansiunea, deoarece în luna septembrie a anului 2013 a încheiat un acord

cu grupul chinez CNPC pentru livrarea de gaze naturale către China, vizând livrări de 38 miliarde

metri cubi pe an, volum care este echivalent cu un sfert din gazul exportat anual în Europa.

Datorită poziţiei pe care o deţine în momentul de faţă, resursele ar putea deveni realmente

un mijloc de şantaj, iar preţul acestora ar putea creşte nejustificativ de mult. Şi să nu uităm că la

finele lunii octombrie a anului 2013 Gazprom a fost declarat cel mai valoros brand al Rusiei cu o

valoare estimată de 39 miliarde de dolari. Aşa că pentru Rusia nu este vorba de o chestiune de

bani, deoarece clienţi va găsi întotdeuna fără îndoială, mai ales în Est, ci este vorba numai de

influenţa asupra respectivului teritoriu.

2.2. Romexpo – monopol pe piaţa organizării de târguri şi expoziţii

Cel mai mare spaţiu expoziţional din Capitală este în patrimoniul Romexpo. Suprafața

totală a complexului este de 421.700 mp, din care 203.021 mp suprafața totală pentru expuneri

(2006), împărțită în 42 de pavilioane şi 35.000 mp parcarea de 2200 locuri. Aici, anual sunt

organizate peste 40 de târguri, expoziții și saloane comerciale la care participă expozanți din

România dar și din străinătate.

Astfel, monopolul exercitat de companie pe piaţa organizării de târguri şi expoziţii

împiedică dezvoltarea acestei pieţe, deoarece celelalte companii specializate nu dispun de spaţiile

expoziţionale necesare afacerilor lor. Monopolul exercitat de Romexpo împiedică, totodată,

apariţia pe piaţa românească a jucătorilor internaţionali importanţi din domeniul organizării de

târguri şi expoziţii, întrucât aceştia nu ar dispune, aici, de spaţii pentru a-şi desfăşura activitatea.

12

Dintre cele mai importante manifestări care au loc în fiecare an în centrul expozițional Romexpo

pot fi enumerate: Târgul Internaţional de Bunuri de Consum Bucureşti (TIBCO), Expoziția

Internațională de produse și articole pentru copii; jucării și jocuri (KIDEX), Târgul Internațional

de mobilă, produse din lemn, accesorii pentru mobilă, decorațiuni interioare (TIMB), Târgul

Internațional pentru industria tipografică (PRINT SHOW), Târgul Internațional de Turism al

României (ITF), Târgul Internațional de carte de învățătură (GAUDEAMUS) etc.

Societatea se bucură de recunoaştere internaţională, fiind membră activă a unor organizaţii

de profil precum Asociaţia Globală a Industriei de Târguri şi Expoziţii - UFI (din 1993), cea mai

importantă organizaţie mondială în domeniu, precum şi a Alianţei Târgurilor din Europa Centrală

- CEFA (din 2003). Ȋn 2004 ROMEXPO devine membru CENTREX - Uniunea Internaţională de

Raportare Unitară a Indicatorilor Statistici, iar în 2007 devine membru EURASCO - Asociaţia

Organizatorilor de Târguri Agricole din Europa. Totodata este şi membru fondator al Asociaţiei

Organizatorilor de Târguri şi Expoziţii din România - ASOEXPO.

Ȋn urma derulării procedurilor de certificare a Sistemului de Management al Calităţii,

organismul TUV Thuringen a emis în mai 2011 certificatul care atesta aplicarea de către

ROMEXPO S.A. a cerinţelor standardului SR EN ISO 9001:2008 pentru următoarele domenii de

activitate:

Organizarea târgurilor, expoziţiilor şi evenimentelor;

Ȋnchirierea pavilioanelor, spaţiilor exterioare şi a sălilor de conferinţă;

Proiectarea, construcţia şi amenajarea standurilor expoziţionale;

Certificat ISO 9001:2008.

Ȋn 2012, liderul pieţei de târguri şi expoziţii din România, Romexpo, a înregistrat un profit

net de 9.110.080 lei şi o cifră de afaceri de aproape 44.937.293 lei.

2.3. Petrom – cea mai importantă companie petrolieră din România

Petrom este cea mai importantă companie petrolieră din România, cu activităţi de

explorare, producţie, rafinare, petrochimie şi marketing. Aceasta este singura companie care are

dreptul de a extrage ţiţei de pe teritoriul României.

Compania exploatează rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 0,9 miliarde barili

echivalent petrol, are o capacitate maximă anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 de

staţii de distribuţie carburanţi în România.

Deţine, de asemenea, o reţea internaţională de peste 250 de benzinarii, localizate în

Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia. Aceasta activează în 13 ţări din Europa Centrală în

domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 19 ţări pe cinci continente în domeniul de Explorare şi

13

Producţie, Distribuţie gaze precum şi Produse Chimice în 27 de ţări pe cinci continente. De

asemenea deţine două rafinării, Petrobrazi Ploieşti şi Arpechim Piteşti.

Petrom are cel mai mare profit net anual înregistrat vreodată de o companie românească.

Acest lucru reiese şi din datele financiare (mil. RON):

Evoluţia profitului Petrom de la privatizare până în prezent (mil. RON)

Dar de unde vine acest succes? Oficialii subsidiarei din România a grupului austriac OMV

spun că datorită investiţiilor masive pe care Petrom le-a realizat şi vânzării de energie electrică.

De fapt, profitul uriaş al Petrom vine din costurile sale de producţie minime în comparaţie cu cele

ale concurenţei, compania fiind singura din România care exploatează rezerve de petrol şi gaze

autohtone. Cu asemenea monopol pe rezervele naţionale de resurse, cred şi eu că îţi permiţi să faci

investiţii de un miliard de euro pentru a-ţi creşte profitul. Practic, profitul obţinut de Petrom

reprezintă aproape jumătate din întreg profitul grupului din care face parte, OMV. De fapt, în

România nu există un preţ real al carburanţilor şi atâta timp cât piaţa continuă să cumpere,

preţurile stabilite de companiile petroliere sunt validate. Pe piaţa carburanţilor din România,

compania austriacă deţine monopol şi stabileşte ce preţ doreşte.

Punctul forte al Petrom este caracterul integrat al activităţilor sale, din sectorul de

explorare şi producţie ţiţei şi gaze – până la vânzarea carburanţilor. Are, de asemenea, o

infrastructură competitivă pentru a sprijini lanţul de distribuţie.

Petrom are succes pentru că îşi gestionează bine activitatea, îşi cunoaşte clienţii şi

realizează permanent produse mai bune. Identifică continuu noi avantaje potenţiale şi le fructifică

cu scopul de a împiedica concurenţa să stabilească un echilibru, prin acest lucru Petrom obţinând

un avantaj major şi o cotă de piaţă semnificativă.

Deşi preţul este în continuă creştere (in 2010 preţul benzinei la pompă era 4.46 lei, iar în

2013 aceasta a ajuns la 5.62 lei), oamenii nu au cum să renunţe la cumpărarea combustibililor

14

deoarece aceştia sunt o necesitate cu care s-au obişnuit. Oricât ar mări preţurile Petrom,

cumpărători vor exista mereu, iar profitul companiei va creşte.

Concluzii

Monopolul apare în economie fie ca o replică la concurenţă, fie ca o formă modificată a

acesteia. Consecinţa fundamentală a monopolului este că preţul nu mai este stabilit, în mod

exogen, prin jocul liber al forţelor pieţei, ca în cazul concurenţei perfecte, ci este fixat, împreună

cu volumul producţiei, de însăşi firma producătoare. Prin urmare, o firmă pusă în situaţia de a fi

monopolistă trebuie să fie singura care oferă produse pe piaţă fără alţi producători concurenţi

(naţionali sau străini), iar produsul să nu fie substituibil.

Ȋn economiile de piaţă monopolul şi modul de a menţine şi restaura concurenţa au devenit

probleme clasice ale ştiinţei economice. Treptat, s-au clarificat problemele teoretice privind

monopolul prin studiul realităţilor economice în care evoluează structurile monopoliste în cadrul

economiilor de piaţă, precum şi prin evidenţierea fenomenelor noi apărute în economiile moderne

contemporane, paralel cu elaborarea şi aplicarea pe scară tot mai largă a unor politici

antimonopoliste. Din cauza efectelor negative asupra consumatorilor finali pe care monopolul le

poate avea este necesară supravegherea acestuia şi existenţa unui cadru care să îl reglementeze.

Totodată, este necesară continua analiză a situaţiilor de monopol şi încadrarea lor în cadrul

realităţii economice pentru o mai bună înţelegere a acesteia din urmă.

Bibliografie

1. Aurelia Cotuţiu – Drept roman şi comunitar al concurenţei, Editura C. H. Beck,

Bucureşti, 2008

2. David Begg, Stanley Fischer – Economics, Editura McGraw-Hill, Londra, 2005

3. Tatiana Moşteanu, coord. – Preţuri şi concurenţă, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2000

4. Tatiana Moşteanu, coord. – Preţuri şi concurenţă, Editura Universitară, Bucureşti,

2006

5. Maican Ovidiu – Monopolurile comerciale, Tribuna Economică, nr.9, anul 2007,

pag. 66-68

6. http://www.infonews.ro/article77036.html

7. http://www.wall-street.ro/articol/Real-Estate/22613/Romexpo-deţine-monopol-pe-

piaţa-organizării-de-târguri-şi-expoziţii.html

8. http://www.romexpo.org

15

9. Rusia Today

10. Gazprom - EasyTagCloud | Energy Report

11.http://energyreport.ro/index.php/component/easytagcloud/245module/

Gazprom#ixzz2kcFdXpW2

12. Revista germană Spiegel

13. http://www.9am.ro/tag/petrom.html#ixzz2kh5u7qfK

14. http://www.realitatea.net/secretul-din-spatele-profitului-uriaş-al-petrom-monopol-pe-

rezervele-naţionale-de-resurse_1119104.html#ixzz2kh7TMVnM

15. http://www.wall-street.ro/articol/Pieţe-de-capital/144669/petrom-sah-mat-guvernului-

în-negocierile-pentru-redevenţe.html

16. Ziare.com

17. Ministerul Finanţelor

16