Date post: | 23-Dec-2015 |
Category: |
Documents |
Upload: | ellu-ellenush |
View: | 424 times |
Download: | 56 times |
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
CONFLICTUL DINTRE GENERATII – ABORDARE PSIHOPEDAGOGICA
Profesor coordonator :
Bucuresti, 2014
CUPRINS
I.CONFLICTUL-definitie si elemente component
I.1 Elementele conflictului
I.2 Etapele conflictului
I.3 Definitia generatiei dupa DEX
II. Ce este conflictul intre generatii si cum se manifesta el?
II.1 Cauzele conflictelor intre generatii
II.2 Medierea conflictelor
III. Conflictul intergenerational intra familial - o realitate a zilelor noastre
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CONFLICTUL DINTRE GENERATII – ABORDARE PSIHOPEDAGOGICA
Introducere
Literatura psihologică, socială şi psihopedagogică este bogată în lucrări pe tema
generaţiilor, a succesiunii lor şi a raportului dintre ele. Cu toate acestea, subiectul este generos
şi poate constitui de fiecare dată o temă interesantă de tratat, datorită multitudinii de
perspective din care poate fi analizată.
În lucrarea de faţă am încercat să definim conceptul de generaţie pornind de la
etimologia cuvantului, pe care am dezvoltat-o apoi din perspectiva psihologica, să trecem în
revistă trăsăturile principale ale categoriilor de generaţii, , pentru ca în final să dezvoltam
subiectul raportului dintre generatii.
Conflictul intre generatii este mai pronuntat in ziua de astazi ca niciodata si are loc intre
parinti si copii, in special adolescenti. La baza acestei relatii tensionate stau resursele limitate
de timp, dar si o comunicare defectuoasa, precum si schimbarile de principii, mentalitate sau
modele culturale care apar in societate pe care parintii nu reusesc, de multe ori, sa le inteleaga
si sa se adapteze la ele pentru educatia celor mici.
Conflictul intre generatii se traduce printr-o discrepanta a convingerilor pe care le au
parintii si copiii intr-o epoca in ceea ce priveste educatia si cresterea celor mici. Parintele
modern are tendinta sa isi educe copilul asa cum a fost educat la randul lui, adica pe baza unor
modele de educatie si disciplinare invechite, netinand cont ca societatea, regulile si modelele
de educatie se schimba de la o generatie la alta. Parintele vede copilul, fie si la adolescenta,
stand in biblioteci, citind carti si mergand la olimpiade sau petrecand timpul liber doar cu
familia, in timp ce adolescentul din ziua de azi tanjeste dupa compania prietenilor, a retelor de
socializare, a internetului, a cluburilor, a cafenelelor, dupa achizitionarea ultimelor gadget-
urilor la moda si a altor metode de distractie si relaxare specifice contemporaneitatii.
I.CONFLICTUL-definitie si elemente component
Termenul “conflict” provine de la verbul latinesc confligo ere – “a se lupta”, “ a se a
se bate“ între ei. Multe dicţionare definesc conflictul prin termeni similari violenţei, ca
disensiune, fricţiune, dispută, ceartă, scandal, luptă, război.
O abordare a conflictului, prezentă îndeosebi la începuturile cronologice ale cercetării
acestei problematici, resimte influenţa credinţei generale în caracterul competitiv, violent,
adversativ şi de tip căştig-pierdere.
L. A. Coser a avansat o definiţie care a făcut carieră: “Conflictul este o luptă între
valori şi revendicări de statusuri, putere şi resurse în care scopurile oponenţilor sunt de a
neutraliza sau elimina rivalii”. Ulterior conflictul a început să-şi lărgească semnificaţia,
incluzând şi ideea de interdependenţă, colaborare, cîştig- cîştig, alături de cea exclusiv
antagonică.
Conflictul este “o situaţie în care oamenii interdependenţi prezintă diferenţe în ceea ce
priveşte satisfacerea nevoilor şi intereselor individuale şi interferează în procesul de
îndeplinire a acestor scopuri”.
Conflict înseamnă opoziție, dezacord sau incompatibilitate între două sau mai multe
părți. Conflictul poate fi sau nu violent.Conflictul armat dintre state poate evolua în război.
Conflictul dinamic introduce în discuție dinamica socială. Aceasta are ca și caracteristică
principală instabilitatea rezultată din schimbările neprevăzute. Din acest motiv preziceri certe
în sistemele sociale sunt greu de realizat chiar dacă, în principiu, se poate prezice cu exactitate
starea sistemului în viitor.
I.1 Elementele conflictului
a.Părțile
Partea este o unitate de comportare, o mulțime sau organizație care este capabilă să-și
asume un număr de poziții diferite în timp și într-o anumită limită.
b. Spațiul de comportare
Spațiul de comportare reprezintă poziția pe care o poate avea o unitate de comportare
și este definită prin coordonate variabile; acestea trebuie să fie continue și măsurabile. Există
oscilații ale acestor coordonate care sunt teoretic infinite; în practică mișcările sunt limitate
deoarece „setul potențialelor mișcări sunt limitate de existența legilor”. (Boulding)
Limita posibilităților de mișcare a unei anumite unități comportamentale definește
limitările pozițiilor pe care le poate ocupa în timp o parte, impuse prin restricții variate: fizice,
psihologice, legale, financiare. Un comportament normal al unei unități comportamentale este
acela în care unitățile urmăresc cele „mai bune” poziții precum și o limită comportamentală
cât mai mare.
c. Competiția
Competiția poate fi definită într-un sens larg și este acceptată ca fiind o
incompatibilitate mutuală între pozițiile potențiale ale unor unități comportamentale. Despre
două poziții se poate spune că sunt incompatibile mutual dacă fiecare exclude pe cealaltă și
dacă realizarea uneia face imposibilă realizarea celeilalte.
Ceea ce merită subliniat e că toate conflictele implică competiție, dar competițiile pot
exista și fără conflict
d. Conflictul
Conflictul poate fi definit ca o situație de competiție în care părțile sunt conștiente de
potențialele incompatibilități viitoare, în care fiecare parte dorește să ocupe o poziție care este
incompatibilă cu dorințele celorlalți(Boulding). Prin urmare, pentru ca o anumită situație să
poată fi numită conflictuală, avem nevoie de două părți conștiente de pozițiile lor, cu dorințe
incompatibile care să intre în anumite schimburi (fizice, virtuale, sentimentale, etc).
Șuștac Zeno și Claudiu Ignat în lucrarea "Modalități alternative de soluționare a
conflictelor (ADR)" au definit conflictul ca fiind "un fenomen social contextual determinat de
ciocnirea dintre interesele, conceptele si nevoile unor persoane sau grupuri atunci cand
acestea intra in contact si au obiective diferite sau aparent diferite".
I.2 Etapele conflictului
Dezacordul
Dezacordul este neînțelegerea care apare ca urmare a diferențelor asupra unor valori
sintetizate în cultură precum și ca urmare a lipsei de informații corecte asupra partenerilor de
interacțiune, dar și din interese economice, politice, sociale diferite ale celor care intră în
contact.
Confruntarea
Confruntarea apare pe fondul unei ideologii care motivează actorii din confruntare în a
susține o anumită idee contrară cu a celorlalți.
Caracteristica principală acestei etape este tensiunea crescută a interacțiunilor. Sociologii
insistă pe această etapă deoarece în acest moment apare nevoia unei soluții raționale. Modul
de gestionare a acestei etape își pune amprenta în evoluția interacțiunii. Escaladarea
conflictului sau rezolvarea conflictului, se hotărăște în această etapă.
Escaladarea
În acest moment tensiunea dintre părțile care se confruntă este maximă. Posibilitatea
apariției conflictului violent este mare. Un motiv principal al escaladării conflictului este
agresivitatea argumentelor, indivizii tind să-și suspende discursul și acțiunea rațională
înlocuindu-le cu acțiuni iraționale chiar violente.
De-escaladarea și rezolvare
De-escaladarea conflictului și rezolvarea conflictului sunt două etape convergente,
ambele au ca scop obținerea unei situații de calm și cooperare intermediate de soluțiile
raționale imaginate.
Abordare sociologică
Conflictul reprezintă o opoziție între indivizi care poate îmbraca forma unei lupte între
indivizi, grupuri de indivizi, clase sociale, etc. și are ca efect disfuncții în interacțiunea
socială.
Exemple de conflicte:
- conflict intrapersonal
- conflict interpersonal
- conflict de grup
- conflict organizational
- conflictul intre generatii
- conflict internațional
- conflicte sociale
- conflicte industrial
- revolte
- revoluții
I.3 Definitia generatiei dupa DEX
GENERÁȚIE, generații, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate socială dată) care
sunt cam de aceeași vârstă. ◊ Expr. Din generație în generație = din tată în fiu; de la o epocă la
alta (până la noi). ♦ Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de cea a fiului.
II. Ce este conflictul intre generatii si cum se manifesta el?
Conflictul intre generatii este mai pronuntat in ziua de astazi ca niciodata si are loc
intre parinti si copii, in special adolescenti. La baza acestei relatii tensionate stau resursele
limitate de timp, dar si o comunicare defectuoasa, precum si schimbarile de principii,
mentalitate sau modele culturale care apar in societate pe care parintii nu reusesc, de multe
ori, sa le inteleaga si sa se adapteze la ele pentru educatia celor mici.
Conflictul intre generatii se traduce printr-o discrepanta a convingerilor pe care le au
parintii si copiii intr-o epoca in ceea ce priveste educatia si cresterea celor mici.
Parintele modern are tendinta sa isi educe copilul asa cum a fost educat la randul lui,
adica pe baza unor modele de educatie si disciplinare invechite, netinand cont ca societatea,
regulile si modelele de educatie se schimba de la o generatie la alta.Parintele vede copilul, fie
si la adolescenta, stand in biblioteci, citind carti si mergand la olimpiade sau petrecand timpul
liber doar cu familia, in timp ce adolescentul din ziua de azi tanjeste dupa compania
prietenilor, a retelor de socializare, a internetului, a cluburilor, a cafenelelor, dupa
achizitionarea ultimelor gadget-urilor la moda si a altor metode de distractie si relaxare
specifice contemporaneitatii.
Oricum s-ar fi manifestat in trecut vesnicul conflict dintre generatii, cu siguranta nu a
avut vreodata valentele timpurilor noastre. Acest conflict, care se transforma in multe situatii
in ruptura intre generatii, e una din problemele acute si actuale ale societatii noastre, aflata
intr-o necontenita si haotica reforma. E de ajuns sa deschizi televizorul ca sa afli „starea
natiunii”.Cei mai derutati si lipsiti de repere sunt tinerii. Ei au la dispozitie toate conditiile ca
sa-si dea viata peste cap.
Delincventa juvenila, cresterea ratei prostitutiei, abandonul scolar, avorturile in randul
tinerelor sau nebunia drogurilor sunt rezultate „firesti” ale acestui haos generalizat, sunt o
cruda realitate. Parintii tinerilor adolescenti de astazi, cunoscand toate aceste pericole latente,
nu stiu ce sa faca mai intai pentru a-si proteja odraslele.
Tinerii de azi au o mai mare disponibilitate spre nou, si, atat timp cat parintii nu vor
pricepe ce-i un modem, un mIRC, un download, un skater, un ring-tone sau un A6, dialogul se
leaga greu. Ei arata compasiune parintilor, nu mai iau in seama ce spun acestia, ii gasesc
cicalitori, nedrepti, rai.Adolescentii vor sa fie intelesi inainte de a fi judecati si sa li se acorde
mai mult credit. Dar cum sa acorzi mai mult credit copilului cand nu ai incredere in el?
De o parte a baricadei ei, tinerii nostri, iubiti sau blamati, sufocati de conformism,
cerindu-si adesea prea devreme si vehement dreptul de a fi independenti, de a fi tratati ca
"oameni mari", cu drept de vot sau veto in ceea ce priveste viata lor, ce-i drept lipsita de
experienta. De partea cealalta a baricadei, parintii, bunicii, rudele sau profesorii,
impartasindu-si experientele, dorind sa ii feresca de necazuri, lipsiti uneori de rabdare,
dorindu-i perfecti dintr-odata.
Dezechilibru flagrant intre cele doua tabere, din care cel mai des nimeni nu reuseste sa
gaseasca o cale amiabila, ajungandu-se la adevarate razboaie! Intotdeauna au existat astfel de
conflicte, indiferent de epoci, zone geografice, culturi sau educatii, ce-i drept uneori sub o
forma mai voalata, alteori luand amploarea unui fenomen in masa ca cel al miscarii hippie de
exemplu.
"Sunt superficiali, sunt teribilisti, nu au simtul masurii, nu ne mai putem intelege cu
ei..." (parintii despre copii)."Nu ne inteleg, vor sa fim ca niste roboti sa executam doar ce vor
ei, nu ne lasa sa traim experiente din care sa invatam singuri, ne considera niste ratati..."
(copiii despre adulti).
Tactul adultilor, ar trebui aici sa-si spuna cuvantul, sa cizeleze asperitatile si
neconcordantele. Dar din pacate tracasati de ritmul infernal al vietii, obositi de gandurile zilei
de maine sau a nesigurantei viitorului nu prea indepartat, nu stim, nu putem sau nu avem
rabdarea necesara sa rezolvam amiabil aceste conflicte. Atunci apar problemele grave. Fie
acceptarea situatiei ca pe una de criza si tolerarea ei asa cum este, fie agravarea acesteia prin
interdictii drastice sau dinpotriva a instaurarii unui regim de "laisse fair" total in privinta
copilului.
Aceste crize defapt sunt rodul unor neintelegeri mai vechi si repetate, care ajunse la
apogeu rabufnesc de o parte sau de alta, sub o forma sau alta, indicand faptul ca deja criza a
ajuns la un punct cheie. Macar atunci in al doisprezecelea ceas sa incercam sa reparam ceea ce
se mai poate.
Faceti-va timp sa discutati cu copiii. Astfel veti sti intotdeauna ce doresc, cum gandesc
si nu veti fi luat pe nepregatite sau pus in fata unui fapt implinit. Veti mai avea destul timp la
dispozitie sa stopati o actiune sau o decizie luata gresit de copil, cautand metoda adecvata.
Nestand de vorba cu ei, nu faceti decat sa ii indepartati, sa caute intelegere in alte parti si asfel
ii veti pierde in favoarea gastilor de cartier sau a unor asa zisi prieteni, nu intotdeauna bine
intentionati.
Dati copilului dreptul de a-si exprima dorintele, indiferent daca acestea sunt diametral
opuse cu ale dumneavoastra.Incercati sa mediati divergentele de opinii, sa negociati, sa faceti
compromisuri si de o parte si de alta, ajungand la o solutie de mijloc, acceptata de ambele
parti. Nu incercati sa va impuneti in nici un fel punctul de vedere caci, chiar daca va fi
acceptat pe moment, rabufnirea creata de frustrare si nemultumire va fi de intensitatea unui
uragan mai tarziu sau mai devreme
Creati independenta copilului in situatii care nu sunt riscante. Creatii iluzia de
independenta chiar daca in realitate acesta este una controlata din umbra. Dorinta de
independenta este unul din motivele principale ale conflictelor dintre adulti si copii.
Exercitati-va autoritatea cat mai bland posibil si cat mai discret, sugerandu-i de departe
solutiile optime, dar lasandu-l sa creada ca singur le-a descoperit si a ales pe cea mai buna.
Orice forma de impunere brutala, taioasa si fara drept de apel din partea lui va fi sortita
esecului. Cu cat veti constrange mai mult un copil cu atat mai inversunat va incalca acesta
constrangerile atunci cand "paharul se va umple" sau conjunctura i-o va permite, facand-o
adesea nu pentru ca asa a crezut de cuviinta ci mai ales ca o forma de pedeapsa si razbunare la
adresa "tiranilor".
Nu degeaba se spune ca atunci cand ai copii mici ai probleme mici, iar cand ai copii
mari ai probleme mari. Cu cat cresc in varsta copiii trebuie tratati cu tot mai multa rabdare si
tact, trebuie sa li se ofere timp pentru discutii si dreptul de a fi implicat in viata familiei si a
lui personala.
Nu de putine ori am constatat ca parintii adolescentilor nu stiu mai nimic despre copiii
lor. Ce doresc, ce aspiratii au, ce le place si ce nu le place, ce si cum gandesc sau chiar nici ce
se intampla cu ei. Daca prin tact si deschidere nu stim sa-i tinem aproape de noi, intr-o zi nu
ne va ramane decat sa constatam ca i-am pierdut uneori definitiv! Si atunci va fi ... ultima
noapte de dragoste, intaia noapte de razboi!
II.1 Cauzele conflictelor intre generatii
Cauzele conflictelor sunt diverse.Unii autori reuşesc să le reducă la una sau două categorii foarte largi, în vreme ce alţii propun diverse inventare, mai mult sau mai puţin analitice. Iată câteva surse ale conflictelor:- deferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
- nevoile/interesele umane;
- comunicarea;
- stima de sine;
- valorile individului;
- nerespectarea normelor explicite sau implicite;
- comportamentele neadecvate;
- agresivitatea;
- competenţele sociale;
- cadrul extern;
- statutul, puterea, prestigiul
Mentalităţile diferite, schimbarea sistemului de valori şi lipsa de comunicare sunt
cauzele principale care duc la apariţia conflictelor între copii şi părinţi.Conflictul dintre
generaţii este o constantă a vieţii sociale. Deşi simplă, soluţia salvatoare pare greu de pus în
aplicare.
De generaţii se tot vorbeşte despre conflictul dintre părinţi şi copii.Deşi prăpastia
dintre generaţii este din ce din ce în ce mai analizată, aceasta nu dispare.Soluţia ar consta,
spun specialiştii, în comunicare.Însă, înainte de toate, trebuie stabilite cauzele conflictului
dintre generaţii. Adesea, copiii îi acuză pe părinţi că au uitat cum era atunci când erau ei
tineri, că au uitat cât sufereau din cauza neînţelegerilor cu părinţii.De cealaltă parte, părinţii îi
învinovăţesc pe copii că nu vor să asculte părerile lor, de oameni trecuţi prin viaţă, conştienţi
de faptul că “nu tot ce zboară se mănâncă”. Cine are dreptate în acest război? Nimeni!
Verdictul vine din partea psihologilor, care susţin că adevărul este undeva la mijloc şi fiecare
tabără are de învăţat ceva de la cealaltă.
Societatea este dinamică, în permanentă schimbare, iar modelele culturale se transformă. Cei
dintr-o anumită generaţie, formaţi după un set de valori, care au propriile convingeri legate de
viaţă, riscă să fie mai puţin receptivi la schimbări.„Mentalităţile nu se schimbă.Pe măsură ce
trece timpul, oamenii nu îşi reconfigurează modul de a gândi.Spunem că uită, că nu ar trebui
pentru că au trecut şi ei prin asta.Nu uită, dar lumea se schimbă, iar ei trebuie să treacă printr-
un proces de dezvoltare în acelaşi fel precum copiii pentru a putea accepta noile provocări şi
pentru a-i putea înţelege”, a explicat pentru „Adevărul” psihologul Aniela Minu.
Adolescenţa, perioada critică
Pentru cei tineri, valorile percepute ca “schimbate” de cei mai în vârstă şi la care
aceştia din urmă sunt reticenţi sunt normale.Apoi, atrag atenţia specialiştii, fiecare persoană
începe să-şi contureze sistemul de valori în adolescenţă. O perioadă zbuciumată, în care
transformările biologice şi psihologice stârnesc furtuni în fiecare.
“Adolescenţii simt mai acut nevoia de schimbare.Au nevoie de ea. Face parte din
procesul de construire a personalităţii lor.În schimb, adulţii au personalitatea deja formată,
sunt mai conservatori.Se adaptează mai greu”, a spus Aniela Minu.De altfel, prăpastia dintre
generaţii este mai vizibilă când copiii ajung la vârsta adolescenţei. Această perioadă
presupune un proces de opoziţie, explică experţii.Tinerii încearcă să-şi definească propriile
valori.Nu sunt neapărat alegerile lor finale. Dar simt nevoia să testeze.Şi testează opunându-se
părinţilor.
“Istoria are ciclurile ei. Şi la fiecare generaţie se petrec lucruri care vin în contrast cu valorile
părinţilor.Conflictul dintre generaţii a fost poate şi mai contrastant pentru tinerii din anii ’70,
în perioada Revoluţiei Sexuale. Atunci, prăpastia dintre generaţii se simţea mai mult”, a
adăugat Minu.
Regimuri diferite, mentalităţi diferite
Prăpastia dintre tinerii din ziua de astăzi şi părinţii lor este generată, în bună măsură,
de faptul că primii nu au cunoscut regimul comunist.Nu au cunoscut lipsa libertăţii de
exprimare, de cultură şi chiar de bunuri, pe care tinerii de azi le consideră ca obligatorii pentru
dezvoltarea lor.
Cei din tânăra generaţie înţeleg cu greu faptul că, pe vremea părinţilor lor, a avea acces la o
carieră strălucită era mai degrabă un vis frumos care nu putea fi împlinit fără mari
compromisuri.
Cei care au simţit pe pielea lor regimul comunist susţin că tinerii nu înţeleg aşa cum se cuvine
libertatea de care se bucură şi nu ştiu să decanteze binele de rău.
Fiecare generaţie vrea să fie tratată cu respect
Aparent, lucrurile sunt simple.Fiecare generaţie vrea să fie respectată. Iar pentru a
obţine respectul, fiecare tabără duce o bătălie crâncenă.De o parte a baricadei se situează
copiii, care consideră că trebuie să-şi impună punctul de vedere şi îşi sfidează părinţii.
“Ce dacă am şuviţe violet? Şi blugi cu talie joasă şi top scurt?Nu înseamnă ca sunt mai puţin
deşteaptă. Vreau ca ai mei să-mi respecte decizia!”, a spus Alexandra, în vârstă de 19 ani, care
preferă să i se spună Alexa sau Alex. Pentru ea, Alexandra e un nume bătrânesc. De cealaltă
parte a baricadei sunt mamele care nu suportă ca în toiul iernii să vadă fetele cu mijlocul gol
şi cu hăinuţe subţiri care doar le scot în evidenţă formele. “Sunt inconştiente.Răcesc.Fetele
astea nu înţeleg că tot ele au de suferit.Au impresia că le ştiu pe toate. Nu respectă nimic din
ce le spui”, s-a plâns Luminiţa M., în vârstă de 56 de ani, mamă a două fete, de 23, respectiv
de 28 de ani Iar exemplele pot continua.
Grija părintească, prost înţeleasă
Psihologii spun că părinţii, care au experienţă de viaţă, vor, printre altele, ca fiicele şi
fiii lor să nu repete greşelile pe care le-au făcut şi ei în tinereţe.Problema este că nu
întotdeauna adulţii găsesc modalitatea potrivită pentru a le explica tinerilor de ce adoptă o
astfel de atitudine. Cred că numai prin faptul că ei sunt părinţii, trebuie să fie ascultaţi. Un
astfel de comportament naşte revoltă în rândul tinerei generaţii, care susţin că au dreptul să se
exprime liber.
II.2 Medierea conflictelor
În ceea ce priveşte rezolvarea problemelor se poate face fie prin colaborarea părţilor,
fie prin intermediar. Rezolvarea prin intermediar are, la rîndul său, două
variante:intermediarul este ales sau cel puţin acceptat de ambele părţi
(mediatorul/conciliatorul/facilitatorul, pe deo parte, arbitrul, pe de altă parte) sau
intermediatorul este impus părţilor (ca în cazul acţiunii legale).Medierea se desfăşoară după
structura rezolvării prin colaborare şi utilizează masiv negocierea.Reamintim că negocierea
poate fi o metodă de colaborare, folosită de părţile care îşi rezolvă singure diferendul, sau o
metodă din repertoriul mediatorilor.
Mediatorul, conciliatorul sau facilitatorul, termeni între care diferenţele sunt
nesemnificative de la o ţară la alta, este o terţă parte independentă, imparţială, ce are rolul de a
ajuta procesul de rezolvare prin care părţile înseşi îşi găsesc soluţia, terţa parte neimplicînduse
în conţinutul conflictului.
A media înseamnă a interveni între părţile ostile şi ale conduce spre schimbarea
atitudinii şi a percepţiei celeilalte părţi din oponent în partener şi spre rezolvarea
conflictului.Aşadar, medierea implică o formă de intervenţie iparţială din partea unui terş
neutru, care nu poate impune o soluţie, dar poate ajuta părţile să o găsească.Este foarte
important ca mediatorul să fi fost solicitat de cel puţin una din părţi şi să fie acceptat de toate
părţile.
Ca o definiţie finală, putem considera medierea ca pe un proces de rezolvare a
disputelor în care un intermediar profesionist/fomal imparţial şi neutru asistă părţile aflate în
dezacord să ajungă la un acord, prin voinţă proprie, prin promovarea cooperării, comunicării
şi prin facilitatea negocierilor, acord care le stabileşte comportamentele viitoare şi menţine
relaţiile dintre acestea.
Comedierea şi medierea în echipă.Uneori, pentru ca medierea să dea rezultate, este nevoie de
doi intermediari sau de trei mediatori cu roluri pe care şi le împart cu stricteţe.
Medierea în echipă este o opţiune atunci când:
- părţile în conflic include mai mulţi participanţi;
- conflictul incumbă probleme care reclamă cunoştinţe şi/sau abilităţile unui specialist;
- conflictul implică aspecte simbolice importante.Cei doi sau trei mediatori trebuie să lucreze într-o relaţie de cooperare, nu de
subordonare, iar complementaritatea abilităţilor şi personalităţilor poate fi un avantaj.
Medierea – suveică.Este un gen de mediere care se bazează pe medierea separată, de fapr o
succesiune de medieri sau contacte repetate cu ambele) părţile.
Comunicarea, cel mai important pas
In loc sa fie autoritari si incapatanati in privinta educatiei si a stilului de a-l creste pe
copil, parintii trebuie sa incerce sa se adapteze vremurilor moderne si sa depuna efortul de a-l
intelege si pe copil.Vorbeste cu el si incearca sa ii intelegi pasiunile, sa intelegi preocuparile
din ziua de astazi si sa afli cat de nocive sunt, de fapt. Incearca sa ii explici, cu tact, despre
felul in care il influenteaza internetul, televizorul, cluburile, astfel incat sa-si dea chiar el
seama ca nu ii aduc niciun favor, nu sa ii impui tu acest punct de vedere.
Castiga-i increderea!
Copilul trebuie sa aiba incredere in tine. Numai asa va fi dornic sa iti spuna tot ce face
si sa te implice in hobby-urile si preocuparile lui, fara a-i fi teama ca este judecat sau
pedepsit.Castigandu-i increderea, ai sansa sa descoperi ce face copilul tau in fiecare moment
si cum sa-i modelezi alegerile pentru a fi mai responsabil si pentru a petrece timpul liber in
folosul dezvoltarii lui. Arata-i ca ii intelegi dorintele si preocuparile, evidentiand punctele
forte ale lor, dar si cele negative si ofera-i, subtil alternative pentru a petrece timpul! Este
indicat sa gasesti sugestii atractive pentru ei, altfel nu vor da atentie propunerilor tale!
Implica-te in stilul lui de viata!
Nu trebuie sa fii un parinte bagacios, care vrea tot timpul sa stie ce face copilul in
fiecare secunda sau sa intervina in activitatile lui.Dar implica-te incercand sa ii cunosti
anturajul, fara a critica sau judeca, organizeaza petreceri intre ei chiar la tine acasa, si
intereseaza-te, subtil, de ce prefera copilul atat de mult internetul, cluburile etc. Numai asa stii
exact care sunt influentele pe care le primeste copilul tau din exterior si in ce este implicat,
fara a fi un parinte iritant sau intruziv.
Dezamorsarea conflictului, prin apropierea de copii
Psihologii susţin că peste prăpastia dintre generaţii poate fi construit un pod solid dacă
părinţii conştientizează de la bun început că trebuie să fie deschişi faţă de copiii lor. Iar
această atitudine trebuie adoptată încă din primii ani de viaţă ai copiilor. Totodată, părinţii
trebuie să se poarte exemplar unul cu celălalt pentru a fi un model pentru cei mici. Respectul
reciproc este foarte important în preajma copiilor. De pildă, mama îl poate impresiona pe
micuţ explicându-i că tot ceea ce face tatăl este foarte important pentru familie. Iar tatăl poate
să-i explice copilului că mama este devotată familiei. Mamele trebuie să intre în cercul de
prieteni pe care îl are copilul ca o prietenă, dar în acest timp trebuie să îi şi ghideze pe cei
mici, să îi determine să înveţe şi să le încurajezele hobbyurile.Tatăl poate juca rolul de mentor
şi chiar de antrenor. Poate să le dea sfaturi în materie de sport, consideră specialiştii. Dacă
atunci când ajung la vârsta adolescenţei, copiii îşi consideră părinţii prieteni, conflictul dintre
generaţii este ca şi rezolvat. Pe scurt, încurajarea constructivă a copiilor, în toate formele ei,
este cheia dezamorsării conflictului dintre generaţii.
III. Conflictul intergenerational intra familial - o realitate a zilelor noastre
Conflictul dintre generaţii, tot atât de vechi pe cât de nouă este omenirea, a fost şi mai
este încă tema de predilecţie pentru numeroşi şi reputaţi specialişti în domenii ca sociologia,
psihologia, psihosociologia, psihanaliza etc.
Încă de la primele încercări de analiză şi explicare a conflictului intergeneraţional au
apărut o serie de păreri diferite, începâd cu existenţa sau inexistenţa acestui conflict şi
mergând până la găsirea mecanismelor de rezolvare a acestuia.Astfel, părerile sunt împărţite:
o parte dintre autori,( printre care C.Schifirneţ, Margaret Mead, F.Elkin, W.Westley etc.) au o
viziune oarecum mai optimistă, în sensul că nu ar exista între generaţii conflicte în adevăratul
sens al cuvântului, ci simple neînţelegeri, divergenţe, diferenţe în opinii, neconcordanţe sau
nepotriviri; ei mai pledează şi pentru înlocuirea termenului de „conflict” cu unul dintre
termenii de mai sus pentru a se elimina tonul, conotaţiile negative pe care le-ar incumba
termenul de „conflict”; o altă parte dintre autori,(printre care şi Rodica Ciurea) sunt de părere
că existenţa unui conflict între generaţii ar trebui pusă sub semnul întrebării (autoarea mai
sus-menţionată chiar şi-a intitulat lucrarea sa într-un mod interogativ – „Conflict între
generaţii?”), deci ar fi una relativă; o altă parte dintre autori consideră că există conflicte între
generaţii, manifeste sau latente, dar există; în fine, o altă parte dintre autori sunt de părere că
trebuie să vorbim de „conflict intergeneraţional” şi nu de „conflicte intergeneraţionale”, deci
să-i acordăm termenului de conflict un caracter de universalitate.
Din punctul nostru de vedere, conflictele intergeneraţionale trebuie explicate şi
înţelese în termeni de neînţelegeri, divergenţe, diferenţe, nepotriviri, neconcordanţe.
Conflictul intergeneraţional reprezinţă starea tensionată creată de interacţiunea sau
confruntarea unor opinii diferite ce aparţin şi sunt susţinute de către generaţii diferite şi care
poate avea, atât efecte negative, distructive pentru părţile preopinente sau pentru grupul din
care acestea fac parte, cât şi efecte pozitive, constructive pentru acestea. Acest conflict
intergeneraţional se poate manifesta atăt la nivelul grupurilor mari (organizaţii, instituţii, chiar
la nivel societal), cât şi la nivelul grupurilor mici (familie, şcoală etc). Noi ne vom referi doar
la conflictele ce se produc în grupurile mici, primare şi în special în cadrul familiei de origine,
între copiii-adolescenţi şi adulţii-părinţi.
Definim prin „conflict intergeneraţional intrafamilial” conflictul care se produce între
două generaţii (în cazul nostru copii-adolescenţi şi adulţii-părinţi) care fac parte din acelaşi
grup de apartenenţă – familia.Conflictul intergeneraţional intrafamilial desemnează tensiunile,
ostilităţile produse de confruntarea opiniilor diferite ce aparţin unor grupuri de vărstă diferite
şi care se manifestă în cadrul(interiorul) grupului familial. Cineva spunea că nu trebuie ca X
să-l lovească pe Y pentru a ne da seama că acolo există un conflict. Prin urmare, conflictul –
luat ca opoziţie, ca antiteză – nu trebuie să reflecte exclusiv numai nuanţele violente, ci şi
tensiunile şi divergenţele, relaţionările încordate, manifeste sau latente etc. Referindu-se la
grupul familial ca spaţiu de cercetare, P.Osterrieth considera că “…familia formează un
eşantion foarte reprezentativ al societăţii, ale cărui influenţe copilul le resimte încă din prima
zi de viaţă.
Ca şi în societate, în familie găsim şi amestec de generaţii, deci confruntare între trecut
şi viitor, şi solidaritate profundă care uneşte pe toţi membrii pe un fond complex de simpatie
şi armonie dar şi de conflicte şi rivalităţi”.Mediul familial – ca unitate socială foarte redusă -
rămâne mediul care oferă cea mai mare cantitate şi densitate de informaţii.
În cadrul conflictului intergeneraţional intrafamilial putem vorbi de trei entităţi, entităţi care
trebuie tratate laolaltă, ca un tot unitar şi anume:
a) adultul-părinte;
b) copilul-adolescent;
c) mediul confruntării – familia.
Adultul-părinte este primul agent care echilibrează relaţiile din interiorul familiei, care
crează, susţine şi promovează sentimentul de siguranţă în tot grupul familial, care
echilibrează, prin urmare, atmosfera de ordin familial în vederea asigurării bunei
funcţionalităţi a acestui grup. Printre cele mai importante sarcini şi responsabilităţi ale
adultului-părinte menţionăm:
- asigurarea subzistenţei şi educaţiei;
- educarea şi dirijarea trebuinţelor fiziologice în raport cu oportunităţile familiale şi cu
standardele sociale şi culturale de viaţă;
- dezvoltarea aptitudinilor, a limbajului şi stimularea exersării capacităţilor practice,
cognitive, tehnice şi sociale, care au rolul de a facilita securitatea personală şi comportamentul
autonom;
- orientarea spre lumea imediată a universului familial, spre comunitatea mai largă, spre
societate, în aşa fel încăt adolescentul să fie pregătit să se confrunte cu marea varietate de
situaţii şi poziţii care vor interveni în viaţa de adult;
- transmisia principalelor scopuri sociale şi valori culturale care definesc modelul cultural-
normativ al societăţii, formarea motivaţiei personale în raport cu scopurile parentale şi
sociale;
- dezvoltarea capacităţii de a întreţine raporturi interpersonale şi de a răspunde în mod adecvat
sentimentelor altora;
- controlul libertăţii de comportament, limitarea transgresiunilor de la normă, corectarea
erorilor, oferirea unor îndrumări şi interpretări”.
În genere, părinţii nu sunt pregătiţi pentru a face faţă noului status social şi implicit
problematicii specifice vârstelor prin care trece propriul copil.Dacă în prima parte a vieţii
copilului (în copilărie) părinţii tind să dea o importanţă majoră îndatoririlor lor faţă de copil
(apelând la sfatul medicului, la experienţa şi sprijinul celor mai în vărstă etc.), în partea a doua
a vieţii copilului – denumită chiar „a doua naştere” sau „naşterea întru maturitate” – acesta
este privit oarecum cu superficialitate. Obişnuiţi cu un copil mai mult sau mai puţin
ascultător, părinţii se simt proprietarii acestuia: ei l-au conceput, ei l-au iubit, ei l-au crescut,
ei l-au protejat, ei l-au supravegheat, ei l-au educat, ei l-au îndrumat pe un drum în viaţă. S-a
ajuns aşadar la formarea şi consolidarea unui aumit climat social, a unui anumit stil, a unor
deprinderi sau automatisme, a unui anumit tip de echilibru. Surprinşi de un sentiment de
panică faţă de transformarea fiului lor din copil în adolescent cu un comportament diferit de
cel anterior, uneori părinţii se dedau la manifestarea unor acte atoritare excesive, la imixtiuni
în intimitatea adolescentului, cu frecvente consecinţe negative.Alteori, părinţii se
autocalmează, se autoliniştesc şi rămân indiferenţi, neintervenind, lăsând lucrurile să se
desfăşoare de la sine. Se vorbeşte deci de o oarecare dezorientare a părinţilor ca urmare a
imprevizibilităţii scăzute în ceea ce priveşte dezvoltarea fiului lor şi a problematicii acestei
dezvoltări.
„În meseria de părinte – afirmă P. Osterrieth – fiecare vine cu modele interne
anacronice în raport cu familia actuală, fiecare este îndemnat să acţioneze, ca tată sau ca
mamă, conform cu modelele de care este impregnat de la cea mai fragedă vârstă, fiecare este
îndemnat să-şi joace rolul conformându-se exemplului părinţilor. Şi fiecare, în faţa unei
situaţii noi şi în faţa unor principii noi, poate fi cuprins de îndoială, dacă nu chiar de anxietate,
căci vechile imagini nu se potrivesc cu împrejurările noi.[…]Fiecare părinte trebuie să
reinventeze rolul de părinte şi deci să-l găndească. Nu este de mirare, deci, că această situaţie
generează incertitudini, dezorientare şi incoerenţe în atitudinea părinţilor, de pe urma cărora
copilul are de suferit”.
Relaţia dintre părinte şi fiul său poate fi perturbată de o serie de exagerări ale
părinţilor ca urmare a lipsei de afecţiune („avitaminoză afectivă”) şi interes, fie unui interes şi
control execerbate. Familia rămâne instituţia cu o mare răspundere în ceea ce priveşte
conduita şi comportamentele adolescenţilor ce o compun.
Maria Voinea prezintă aceste excese ale părinţilor într-o formă schematică, astfel:
Părinţii sunt aşadar arhitecţii fiinţei sociale a fiului/fiicei lor.Acţiunile de tip
moralizator realizate de către părinţi şi cu repercursiuni asupra copilului nu au nici o urmare,
nici un rezultat atâta vreme cât aceştia nu fac un efort pentru a înţelege specificul procesului
de formare şi desăvârşire a personalităţii copilului. Din această cauză deosebit de negativă
apare tendinţa unor părinţi de a identifica moralitatea comportamentului copilului cu cea a
adultului şi de a-i cere primului o moralitate matură, desăvârşită.Educând aşa cum au fost
educaţi, fără a fi originali şi fără a se adapta noilor condiţii de viaţă, părinţii comit o serie de
greşeli în educarea şi formarea copiilor lor, în sensul că ei, fie manifestă atitudini educative
diferite între membrii familiei, fie nu sunt consecvenţi în ceea ce priveşte transmiterea de
norme educative la copii.
Un alt factor care influenţează prezenţa conflictului între părinţi şi copii-adolescenţi
este stilul de autoritate practicat de primii asupra celor din urmă. Părinţii sunt cei care,
deseori, tratează adolescentul ca fiind un copil fără capacităţi demne de luat în seamă, fără
responsabilitate, determinănd încăpăţânare şi manifestări negative. Prost înţeleasă şi/sau
aplicată de către părinţi, autoritatea – constrângătoare, represivă, abuzivă etc. – determină
apariţia la adolescent a o serie de fenomene negative, dăunătoare pentru el şi mediul familial
şi chiar social (de exemplu “vagabondajul”).
A.Berge menţionează ca defecte ale părinţilor următoarele “tulburări”: ”incapacitatea de a
iubi”, “teama permanentă”, “hiperprotectivismul”, “slăbiciunea”, “oportunismul”, “lipsa de
condescenţă”, “de respect” etc.
În încercarea de înţelegere a specificului psihologic al adolescentului, părinţii pot săvârşi
două greşeli opuse:
1. subaprecierea dezvoltării “activităţii lor conştiente, considerându-i încă mici şi de aceea
ignoră necesităţile proprii firii lor, lăsând neutilizate bogate posibilităţi de dezvoltare a multor
trăsături pozitive, specifice acestei vârste(ex. tendinţa crescândă a acestora de a fi
independenţi şi activi)”;
2. supraestimarea posibilităţilor adolescentului “ceea ce îi va servi acestuia ca motiv pentru
a abuza de încrederea ce i se acordă, pentru a dispreţui autoritatea părinţilor şi educatorilor,
pentru a manifesta impulsivitate, încăpăţânare, negativism”.
În ceea ce priveşte raporturile dintre copii-adolescenţi şi adulţii-părinţi, acestea
trebuie privite din cel puţin 4 puncte de vedere:
- părinţii trebuie să manifeste faţă de adolescent afecţiune şi înţelegere; indiferenţa
determinând apariţia temei şi fricii şi implicit schilodirea personalităţii adolescentului;
- părinţii trebuie să ştie că exemplul lor este mult mai relevant şi mult mai eficient din punct
de vedere pedagogic decăt criticile, predicile, cicălelile;
- părinţii nu trebuie să ignore faptul că adolescenţii dispun de alte norme şi valori, specifice
vârstei lor, şi deci să le respecte ca atare;
- părinţii nu trebuie să uite că schimbarea atitudinii lor este determinată de schimbarea
nesesizată a conduitei copilului şi că atitudinea intransigentă a lor poate genera noi
manifestări negative în conduita adeolescentului.
Psihologul Margareta Modrea este de părere că “nimeni nu ne învaţă <<meseria >> de
părinte!Fiecare urmează această <<şcoală>> atunci când îşi creşte copii, numai că din acestă
oportunitate, unii învaţă mai mult, alţii mai puţin”.Formarea copiilor depinde de generaţia
părinţilor.În momentul în care deciziile şi opţiunile adolescenţilor se abat de la calea
„normală”, se impune o diplomatică intervenţie din partea celor mai în vârstă în sensul că
experienţa solidă să participe la luarea unei hotărâri înţelepte şi într-un mod discret, nu ca o
poruncă.
Autoritatea sau „temelia autocontrolului de mai tărziu” “constituie un instrument de
socializare de primă importanţă”.Raporturile şi tipurile de autoritate ce pot fi avansate şi
susţinute de către părinţi în cadrul familial pot fi:
1. “raporturi întemeiate pe o autoritate rigidă a unuia sau a ambilor părinţi care nu iau în
seamă cerinţele sau personalitatea copilului, totul fiind centrat pe interesele părinţilor sau
orientat în funcţie de modul cum părinţii văd lucrurile chiar şi în cazul cănd părinţii cred că
totul ar fi în beneficiul copilului;
2 relaţii de toleranţă caracteristice familiilor ce iau în considerare aspiraţiile şi trebuinţele
fiecărui membru al său, toţi fiind centraţi pe realizare, performanţă şi prestigiu;
3. relaţii familiale lipsite de orice autoritate, de orice instanţă de control şi autocontrol unde
aparent copii au libertatea de a se dezvolta cum vor”.
În cadrul acestor raporturi intergeneraţionale intrafamiliale, părinţii sunt uneori captaţi
de către dorinţele, gusturile, preferinţele, sentimentele copilului, fapt ce determină şi
înţelegerea acestora faţă de cerinţele proprii şi specifice adolescentului. Aceasta este situaţia
în care părinţii nu mai pot conduce, după propriile convingeri, procesul de educare şi formare
a copilului lor aflat la vârsta adolescenţei.
Cel mai frecvent – menţionate probleme cu care se confruntă părinţii ar fi greaua
determinare a adolescentului în a executa o serie de sarcini de ordin gospodăresc, conflictele
între el şi fraţii şi surorile lui, neacceptarea disciplinei şi sfaturilor venite de la părinţi şi
acţionarea pe considerentul că “el ştie totul”, lipsa consecvenţei în îndeplinirea rolurilor
şcolare, închiderea în sine şi imaturitatea afectivă.
Prin particularităţile şi problematica vârstei sale, adolescentul reprezintă o sursă de
energie regenerabilă, utilă pentru mişcări de înnoire, de generozitate, de progres.Această
specificitate reiese atât din trăsăturile de ordin temperamental caracteristice vârstei fiziologice
şi psihice a adolescentului, cât şi din poziţia sa socială reprezentată de un status social
ambiguu din neîncrederea sa, chiar maturizat biopsihic fiind, în scara socială a
activităţilor.Fiind total sau parţial neintegrat şi neadaptat în sistemul social reprezentat de
familia de origine, adolescenţii sunt din prisma acestui fapt mai neconformişti: ei nu depind
sau depind în foarte mică măsură de obligaţiile de ordin socioprofesional şi familial decât
adulţii şi astfel devin foarte receptivi în ceea ce priveşte participarea lor activă la o serie de
mişcări revoluţionare.
Concluzii
Conflictul intergeneraţional intrafamilial presupune detensionarea climatului familial
şi reînnoirea acestuia, reluarea cursului “normal” de viaţă specific.De câte ori nu am simţit că,
în urma unui conflict avut cu părinţii, fraţii, surorile, prietenul, prietena, soţul sau soţia, îi
iubim mai mult decât înainte, îi cunoaştem mai mult ca înainte, ne atrag mai mult ca înainte şi
comunicăm mai mult ca înainte ?
Conflictul intergeneraţional intrafamilial dispune de efecte pozitive şi negative în ceea
ce priveşte grupul familial şi viitorul convieţuirii părţilor implicate în cadrul acestui grup, însă
ceea ce apare ca efect a tot-cuprinzător este pasul în plus spre cunoaşterea celuilalt şi implicit
a ta prin intermediul celorlalţi, a poziţiei în care te afli faţă de ceilalţi şi a drepturilor şi
obligaţiilor ce decurg din această poziţie.Schimbând mediul famillial într-un mod constructiv,
pozitiv, componenţii acestuia se schimbă pe sine în acelaşi mod.
Concluzia este simplă, trebuie să ne acceptăm unii pe alții așa cum suntem și să
căutam, prin cooperare, cele mai bune moduri de comunicare între generații pentru a aplana
un conflict prezent parcă dintotdeauna (pentru că nu-l vom putea anihila de tot).Totodată,
respectul reciproc reprezintă cheia pentru atenuarea relației conflictuale, însă este necesar să
se cunoască principalele cauze care duc la apariția neînțelegerilor între copii și părinți:
mentalități diferite, schimbarea sistemului de valori și lipsa de comunicare.
Bibliografie
1. http://www.publishyourarticles.org/knowledge-hub/essay/essay-on-generation-gap.html
2. http://www.bookrags.com/essay-2005/12/19/144025/50
3. www.koed.hu/medit/orinta.pdf ( Generation Gap : Resolving Conflicts Between
Generations)
4. http://funnyblog.ro/alfabetul-diferenta-dintre-generatii/