universitatea din bucuresti, facultatea de geografie

Evaluarea susceptibilităţii la alunecări de teren în zona Posada-Comarnic

Modelarea numerică a terenului

Studenţi: Bobe Cristina Drăghici Alina

Marin Emanuela Pătrașcu Emilia

Anul I Master Geomorfologie și Cartografie cu elemente de cadastru

Profesor coordonator: Prof. Dr. Iuliana Armaș

Cuprins:

1. Introducere (Marin Emanuela, Bobe Cristina)..............................................................3

2. Analiza fizico-geografică a arealului studiat (Drăghici Alina)......................................5

3. Obiective (Marin Emanuela)............................................................................................6

4. Metodologie (Bobe Cristina).............................................................................................7

5. Etape de lucru (Pătrașcu Emilia).....................................................................................9

a) Digitizarea curbelor de nivel (Bobe Cristina)..........................................................10

b) Digitizarea alunecărilor de teren (Pătrașcu Emilia)...............................................12

c) Crearea modelului digital al terenului (Draghici Alina).........................................13

d) Realizarea hărţilor pantelor și orientării versanţilor (Bobe Cristina)..................14

e) Analiza alunecărilor de teren (Bobe Cristina).........................................................18

f) Interpolarea hărţii pantelor cu harta alunecărilor de teren (Marin Emanuela). .20

g) Realizarea hărţii susceptibilităţii la alunecările de teren(Marin Emanuela)........25

h) Calcularea ratei de succes (Marin Emanuela).........................................................29

6. Analiza rezultatelor obţinute..........................................................................................31

Harta hipsometrica (Pătrașcu Emilia) .............................................................................31

Harta pantelor (Draghici Alina)........................................................................................33

Harta orientării versanţilor (Marin Emanuela)...............................................................35

Harta susceptibilităţii alunecărilor de teren (Bobe Cristina)..........................................37

7. Discuţii și concluzii (Bobe Cristina)...............................................................................40

8. Bibliografie (Marin Emanuela, Bobe Cristina) ...........................................................41

2

1. Introducere

În literatura de specialitate termenii de susceptibilitate şi hazard la alunecări de teren

sunt adesea utilizaţi ca sinonime, cu toate că sunt concepte diferite (Guzzetti, 2005).

Susceptibilitatea la alunecări de teren reprezintă probabilitatea ca o alunecare de teren să se

producă într-o zonă caracterizată prin anumite condiţii de mediu (Brabb, 1984). Este gradul în

care o suprafaţă poate fi afectată de procese de alunecare. Susceptibilitatea poate fi privită ca

o componentă spaţială a hazardului la alunecări de teren.

Dintre precursorii studiilor geomorfologice asupra alunecărilor de teren se remarcă

Guzzetti (2005) ce a determinat metode directe de reprezentare a alunecărilor de teren prin

analiza factorilor fizici potenţiali. Cele două metode curente de analiză a alunecărilor de teren

au fost utilizate în studii internaţionale geografice (Okimura și Kawatani 1987; Yin și Yan

1988; Soeters și van Westen 1996; van Westen și Terlien 1996; Gökceoglu și Aksoy, 1996;

Pachauri 1998; van Westen 2000, Pradhan și Lee 2010).

În ultimele decenii se înregistrează o bogăţie de informaţii ce vizează cunoaşterea în

profunzime a procesului de alunecare, informaţii bazate pe studii interdisciplinare, utilizate în

elaborarea a numeroase strategii referitoare la prognoza fenomenului şi stabilirea zonelor

susceptibile la alunecări de teren, studii justificate de marea amploare a catastrofelor naturale

pe Glob, unele dintre ele fiind influenţate într-o pondere din ce în ce mai mare de impactul

antropic. Ultima tendinţă, de după 1990, este elaborarea hărţilor de susceptibilitate privind

alunecările de teren, aceasta reprezentând sinteza unor analize cantitative şi calitative ale

arealului studiat, reclasificarea şi interpretarea rezultatelor.

Studiile actuale de geomorfologie dinamică în domeniul alunecărilor de teren vizează

în special probabilitatea de apariţie a alunecărilor de teren, potenţialul lor distructiv,

punându-se deopotrivă problema ameliorării, protecţiei și utilizări durabile a terenurilor, dar și

fezabilitatea terenurilor privind anumite activităţi de natură economică.

Tendinţa actuală în cercetarea geomorfologică a alunecărilor de teren vizează aspecte

cumulative a factorilor declanșatori, cercetarea individuală a acestora fiind subminată de

necesitatea corelării datelor cantitative și calitative ale mediului ce determină susceptibilitatea

la aceste fenomene geomorfologice ample. Corelarea variabilelor de mediu ce influenţează

modul de apariţie și evoluţie a alunecărilor de teren implică aspecte legate de intensitatea,

direcţia de evoluţie a acestor variabile, precum și particularităţile acestora raportat la arealul

de manifestare. Dintre metodele clasice de analiză corelativă a cauzelor privind

3

susceptibilitatea la alunecări cele mai semnificative sunt: coeficientul de contingenţă,

coeficientul de corelaţie a rangurilor al lui Spearman, coeficientul lui Goodman şi al lui

Kruskal, coeficientul de corelaţie al lui Pearson, coeficientul de elasticitate, analiza bivariată a

variaţiei, regresia simplă, analiza bazată pe testul neparametric χ², testul probabilităţii exacte a

lui Fisher, testul U, testul neparametric McNemar, testul Student, testul Fisher. Dintre aceste

metode, cele mai la îndemână (ce utilizează moderat calculele electronice), sunt cele bivariate

ce constau în corelări între diferite variabile.

Unul dintre studiile de susceptibilitate prin tehnici GIS de factură statistică a fost

realizat de V. Prasannakumar și H. Vijth în anul 2012, fiind publicat în revista „Jornal

geologicat of India” (Vol.80, pp.515-523). Acest studiu utilizează analiza bivariată

printr0unmodel de probabilitate numit Weights of Evidence. Această metodă a fost iniţial

aplicată pentru studii non-spaţiale (cum ar fi studiile medicale în care simptomele pacienţilor

erau contorizate și combinate pentru a prezice predispoziţia pacientului la o anumită boală).

Harta finală a susceptibilităţii alunecărilor de teren privind zona montană a Gaţilor de Vest a

fost clasificată de autori în patru categorii de legendă. Concluzia studiului a fost aceea că zona

cu cea mai mare susceptibilitate la alunecările de teren ocupa 0,78% din arealul studiat, având

o orientare nord vest-sud est reprezentând platoul cu geodeclivitatea cea mai ridicată (V.

Prasannakumar și H. Vijith, pg.519, 2012). Studiul cimentează ideea potrivit căreia alături de

factorii bio-pedo-climatici determinanţi pentru alunecările de teren, un rol esenţial în are

identificarea și convertirea în valori statistice a alunecărilor de teren vechi și reactivate

(majoritatea arealelor cu astfel de caracteristici având în prezent o susceptibilitate moderată)

(V. Prasannakumar și H. Vijith, pg.521, 2012).

Alunecările de teren sunt mișcări gravitaţionale preponderent rapide, a căror evoluţie

este primordial influenţată de declivitate (ce accentuează efectele gravitaţionale), dar și de

gradul de umectare a substratului (puternic influenţat, în funcţie de expoziţia versanţilor, de

precipitaţii). Alături de acești factor de natură pedo-climatică, factorul uman, prim utilizarea

terenurilor, degradarea mediului, duc la importante schimbări ale proprietăţilor fizico-chimice

ale materialului antrenat pe versant.

Studiul alunecărilor de teren din perspectivă statistică poate fi util în gestionarea

terenurilor în funcţie de pantă, precum și în managementul utilizării terenurilor în funcţie de

procesele geomorfologice actuale și de probabilitatea de apariţie a unor noi episoade

gravitaţionale pe versant (V. Prasannakumar și H. Vijith, pg.521, 2012).

4

2. Analiza fizico-geografică a arealului studiat

Arealul analizat face parte din județul Prahova. Acesta are un relief variat, începând

de la culmile Carpaților Meridionali (Munții Bucegi) și Orientali (grupa Carpaților Curburii

— Munții Baiului, Grohotiș și Ciucaș) în nord, urmate de dealurile subcarpatice în centru, și

Câmpia Piemontană a Ploieștilor (parte a Câmpiei Române) în partea de sud. Munții din nord

pot fi trecuți pe valea Prahovei către pasul Predeal de pe teritoriul județului vecin Brașov, sau

prin Pasul Bratocea, pe Teleajen.

Din punct de vedere al solurilor, județul prezintă o varietate datorită diversității

unităţilor morfologice. Se caracterizează prin soluri podzolite şi soluri brune podzolite pe care

se dezvoltă în bune condiţii vegetaţia de pajişti alpine, pădurile de conifere şi cele în amestec

cu fag. În dealurile subcarpatice se constată un mozaic de soluri, în care sunt prezente solurile

brune, brune podzolite, brune acide, pseudorendzine, favorabile culturilor furajere, pajiştilor

naturale şi livezilor de pomi fructiferi.

Din punct de vedere litologic „în zona Comarnic, sunt depozite încadrate în structuri

cu dezvoltare mare în aria carpatică, la nord, și care au un caracter de solzi. Aceste depozite

sunt reprezentate prin Stratele de Podu Vartos ( flișul marnos cu siderite) și prin Seria de

Dumbravicioara ( silite, marne cenușii, vișinii, albe si negre), unităţi aparţinând Digitaţiei de

Comarnic.” (Armas, I., Daminan, R., Şandric, I., Osaci – Costache, G., 2003, p.42)

Arealul supus analizei susceptibilităţii la alunecările de teren se află în extremitatea

sudică a Munţilor Baiului, parte componentă Carpaţilor de Curbură (extremitatea lor vestică).

Limita sudică a acestor munţi coincide cu cele două văi ale râului Flora, la sud de care (se

desfășoară arealul studiat) culmile sunt netezite, la altitudini de 1000-1100m. Contactul dintre

acestea și ultimele culmi ale Baiului (ce ajung până la 1400-1600 m) se realizează prin

versanţi cu pantă mare cu diferenţe de nivel de până la 500m.

5

Fig.1: Munţii Baiului (harta turistică); sectorul sudic-arealul de analiză

3. Obiective

Articolul de faţă își propune să evidenţieze susceptibilitatea apariţiei unor procese

gravitaţionale de tipul alunecărilor de teren. Există două metode de evaluare a modului de

apariţie și de evoluţie a alunecărilor de teren: metoda bicriterială și metoda multicriterială.

Prima metodă se bazează pe intersecţia hărţii procesului geomorfologic supus analizei cu o

serie de hărţi parametru (cu elemente de morfometrie și morfografie a arealului) care să

sugereze modul de evoluţie a procesului alunecării. Această metodă de analiză s-a aplicat

utilizând tehnicile GIS aferente softului ILWIS. Arealul supus analizei reprezintă o suprafaţă

de 8 km2 aparţinând sectorului administrativ al localităţilor Posada (în partea de nord),

continuându-se, spre sud cu Comarnic. Altitudinea maximă a arealului, se înregistrează în

extravilanul celor două spaţii locuibile, atingând 1005,7 m în vârful Lancea. În vederea

6

determinării susceptibilităţii la alunecările de teren în arealul mai sus delimitat, s-a utilizat

analiza bivariată.

„Metoda bivariată de analiză a susceptibilităţii de apariţie a proceselor se bazează pe

intersectarea hărţii procesului analizat cu hărţile parametru (hipsometria, geodeclivitate,

expoziţia versanţilor, geologia/petrografia, utilizarea terenului, solurile, etc.) ce conţin date ce

ajută la determinarea densităţii procesului din areal. O standardizare a acestor valori (de

densitate) se poate obţine prin relaţionarea lor cu densitatea generală (de pe întreaga suprafaţă

studiată)”(Teodor M, 2012).

Această metodă de abordare statistică a datelor numerice de factură geomorfologică a fost

utilizată în numeroase studii de profil de autori precum Bonham-Carter (1988), Agterberg

(1992), VanWesten (2003), Lee (2002), însă ea își găsește aplicabilitatea și în studii detașate

de partea geomorfologică a problemei (în geologie la studiul mineralelor sau pentru

determinarea acumulărilor de apă subterană2004, Cheng).

Metoda poate fi aplicată atât în analize de cauzalitate cât și în testarea anumitor ipoteze.

Analiza bivariată se diferenţiază de cea univariată prin trecerea de la caracterul descriptiv la

corelare și interrelaţionare și de cea multivariată prin faptul că utilizează doar două variabile

determinante (în cazul de faţă expoziţia versanţilor și declivitatea). Formele comune de

analiză bivariată implică realizarea unui tabel procentual şi un grafic sau o reprezentare cu

coeficientul de corelaţie dintre cele două variabile.

4. Metodologie

Prefac Z., Dinamica versanţilor din bazinul hidrografic al Râmnei , pg. 40, 2008:

„Metodele de evaluare şi cartare a susceptibilităţii la alunecări de teren sunt grupate în

literatura de specialitate în două mari categorii, şi anume:

Metode calitative, euristice, cu un caracter descriptiv, ce se bazează pe hărţi ale

inventarierii alunecărilor de teren şi a factorilor de control ai proceselor de alunecare, a

căror contribuţie la instabilitatea versanţilor este estimată în funcţie de nivelul de

cunoaştere şi de experienţa cercetătorului. Prin combinarea în etape succesive a hărţilor

cu distribuţia spaţială a factorilor responsabili pentru procesele de alunecare, mai precis a

gradului în care aceştia contribuie la destabilizarea versantului după reguli stabilite în

mod subiectiv se obţine harta cu zonarea susceptibilităţii la alunecare.

Metode cantitative, care la rândul lor au fost clasificate în metode statistice şi

metode deterministe sau geotehnice. Metodele statistice sunt astfel construite încât să

descrie relaţiile funcţionale existente între factorii de stabilitate/instabilitate şi distribuţia

7

spaţială a alunecărilor din trecut şi prezent. Această abordare oferă rezultate cantitative

adecvate pentru evaluarea cantitativă a susceptibilităţii la alunecări de teren. Cele mai

simple metode statistice se bazează pe determinarea abundenţei relative (proporţie,

procent, frecvenţă, incidenţă) a alunecărilor de teren în clase ale fiecărui strat tematic

corespunzător distribuţiei spaţiale a factorilor de stabilitate/instabilitate.(…) Metodele

deterministe se bazează pe calculul unui factor de stabilitate a versantului, ce reprezintă

raportul dintre forţele de rezistenţă şi cele de alunecare. Valorile supraunitare obţinute

prin calculul acestui factor indică o pantă stabilă, pe când cele subunitare, opusul. De

asemenea, calculul stabilităţii versanţilor necesită utilizarea a numeroşi parametri cum ar:

fi permeabilitatea, coeziunea, unghiul de frecare internă, greutatea specifică,

conductivitatea, rezistivitatea etc., date ce pot fi integrate unor programe sau extensii GIS.

Limitările modelărilor geotehnice atunci când sunt aplicate pe suprafeţe mari constau într-

un nivel ridicat de simplificare.”

O abordare simplă în studiul susceptibilităţii este aceea de a pune în relaţie vulnerabilitatea la

alunecările de teren cu un singur parametru, însă acest lucru are un grad mare de aproximare,

reflectându-se în calitatea rezultatelor, însă pe măsură ce sunt implicaţi mai mulţi parametrii

se reduce gradul de aproximare (Danci I.,pg.11, 2012). Metodologia de cercetare a riscului și

vulnerabilităţii la procesele geomorfologice actuale constă în trei etape cheie: identificarea

fenomenului (vizează delimitarea arealelor ce pot fi considerate fragile în raport cu altele ce

au o stabilitatea geomorfologică evidentă, ce nu au fost niciodată afectate de astfel de

procese), analiza (estimează probabilităţile și consecinţele pentru un risc identificat sau

expunerile și efectele la acel risc) și ierarhizarea proceselor (ce poate fi realizată în funcţie de

diferite criterii, cum ar fi vârsta, intensitatea proceselor, volumul de masă deplasată).

Pentru întocmirea hărţilor cantitative și calitative s-au folosit o serie de date iniţiale.

A) Date vectoriale: s-au realizat având ca bază de lucru Harta Topografică 1:25000

(disponibilă online, în format WMS-compatibil Quantum Gis

-http://opengis.unibuc.ro/index.php?

option=com_content&view=article&id=697&Itemid=113). Datele sunt de tip punct

(cote altimetrice), linie (curbe de nivel, reţea hidrografică) și poligon (reprezentând

procesele geomorfologice actuale-alunecările de teren, în speţă).

B) Datele raster au rezultat în principal din prelucrarea prin tehnici GIS a datelor vector,

prin aplicarea funcţiilor tipice de calcul din ILWIS dar și prin rasterizare propriu-zisă.

Baza de date, ce a servit drept sursă a datelor altimetrice (curbe de nivel), hidrografice

8

(reţea de râuri) și calitative (modul de acoperire al terenului, expoziţie), este de

asemenea în format raster, ce se caracterizează prin aplicarea unei matrici la nivel de

pixel ce presupune trei atribute: coordonate geografice(latitudine și longitudine) și

altitudine.

C) Datele atribut rezultă în urma vectorizării și se caracterizează prin organizarea sub

formă de tabele de date, ce pot fi prelucrate în vederea simplificării analizei și

eliminării datelor neconcludente sau repetitive.

D) Metadatele sunt date despre datele utilizate și folosesc la identificarea adresei fiecărui

element, precum și la contorizarea conexiunilor și relaţiilor între elemente.

5. Etape de lucru

- S-au digitizat curbele de nivel în softul Ilwis;

- S-au vectorizat elementele de identificare spaţială (Reţeaua hidrografică, cotele altimetrice);

- Utilizând datele vector –curbele de nivel- s-a generat modelul numeric al terenului (DEM)

-Cu ajutorul modelului altimetric s-au calculat diferenţele de nivel pe cele două axe ale

sistemului rectangular, rezultând două hărţi : DX și DY;

-Cele două hărţi crate anterior au fost utilizate pentru calcularea valorilor de pantă, rezultând

harta pantelor;

-Aceeași metodă a fost aplicată pentru calcularea hărţii orientării versanţilor;

-Cu ajutorul acestor două hărţi parametru s-a calculat ponderea, importanţa fiecăruia în hata

finală;

-S-au vectorizat alunecările de teren (în softul Quantum GIS 1.8.0), s-au rasterizat;

-Cu ajutorul alunecărilor de tren, în funcţie de specificităţile fiecăreia, s-a calculat suprafaţa

cu alunecări active și apoi ponderea acestora în harta finală;

-Cu ajutorul celor două hărţi ce reprezintă ponderea, s-a definit harta finală a susceptibilităţii

la alunecări.

9

a) Digitizarea curbelor de nivel

Observaţie: Arealul de lucru s-a împărţit în patru sectoare egale care au fost digitizate după

cum urmează:

-Sectorul NE – Bobe Cristina;

-Sectorul SE-Marin Emanuela;

-Sectorul NV-Pătrașcu Emilia;

-Sectorul SV-Draghici Alina;

S-a realizat utilizând softul ILWIS 3.4. Succesiunea operaţiilor este: Din meniul principal

ILWIS-File-Create-Segment Map (Fig.2). În prealabil, pentru a face posibilă crearea și

lucrarea cu baza de date, s-a definit un sistem de coordonate: File- Create- Coordonate

System; l-am denumit Stereo 70; se alege CoordSystem Projection și se definește proiecţia:

StereoGraphic, elipsoidul: Krasovski 1940, datumul: S-42 (Pulkov1942), regiunea (Area):

România. Se setează parametrii: False Esting 500000.0000, False Northing: 500000.0000,

Central Meridian: 250E, Central Parallel: 460N, Scale Factor: 0.9997500000.

10

Fig2: Creare harta „curbe de nivel”

Fig.3:Creare sistem de coordonate-1

Fig.4: Creare sistem de coordonate-2

Pentru datele raster, trebuie definită o georeferenţiere: File – Create – GeoReference –

GeoReference Name: Stereo70, alegem GeoRef Corners, Coordinate System Stereo70 (cel

creat anterior), Pixel size: 5 (în funcţie de scara de realizare a curbelor de nivel).

11

După definirea acestora se poate trece la digitizarea curbelor de nivel. Acestea au fost

realizate în etape diferite, de fiecare membru al echipei, motiv pentru care, la final s-a utilizat

pachetul de operaţiuni de lipire a hărţilor tip segment:Operation-Vector Operation-Segments-

Glue Maps (Fig 5)

.Fig.5: Lipire hărţi tip segment

b) Digitizarea alunecărilor de teren s-a făcut utilizând softul Quantum GIS 1.8.0 folosindu-

se caracteristicile curbelor de nivel. Pe harta topografică, alunecările de teren se identifică pe

baza izoliniilor cu configuraţie neregulată - Fig 6 (sau uneori întreruptă).

Fig.6: Configuraţie curbe de nivel ce descriu alunecări de teren pe harta topografică

Pentru a putea utiliza în Quantum GIS curbele de nivel configurate în ILWIS, a fost necesară

exportarea acestora: click dreapta de harta tip segment-Export; se alege formatul Arc/Info

ASCII vector .LIN. O dată aduse în acest format, curbele de nivel pot fi introduse în softul

Quantum GIS (Layer-Add Vector Layer). Pentru digitizarea alunecărilor de teren, s-a creat un

document format Shapefile (Layer-New-New Shapefile Layer). S-a ales formatul vectorial tip

poligon cu atributele : Part (partea din alunecarea de teren surprinsă în tren: corpul alunecării

sau râpa de desprindere) și Activity (stadiul actual al alunecării: stabilă, reactivată sau activă)

(Fig.7). S-au vectorizat alunecările, s-au salvat în format SHP și au fost introduse în baza de

date de lucru ILWIS prin Importare : File-Import-Map (Fig.7)

12

Fig.7: Vectorizare alunecări de teren

Fig. 8: Importare curbe de nivel din Quantum GIS

c) Crearea modelului digital al terenului se realizează prin click dreapta pe harta curbelor

de nivel- comanda Contour Interpolatin (Fig.9). Pentru câmpul de georeferenţiere se alege

sistemul definit anterior.

13

Fig. 9: Creare DEM

Rezultă harta tip raster în care legenda este definită în funcţie de intervale de altitudine

(Fig.10).

Fig.10: Modelul numeric al terenului

d) Realizarea hărţilor pantelor și orientării versanţilor

Pentru crearea acestor hărţi parametru este necesar aplicarea unor filtre modelului numeric al

terenului. Aceste filtre constau în definirea unor noi hărţi care surprind diferenţele de nivel pe

cele două direcţii ale sistemului rectangular (x și y). Succesiunea operaţiilor este: Click

dreapta pe harta DEM-Image Processing-Filter; se întocmește prima hartă folosind un filtru

linear predefinit numit DFDX (Fig.10); harta rezultată am numit-o „DX”(Fig. 11).

14

Fig.11: Generare hartă filtru DX

Aceeași succesiune a operaţiilor se aplică pentru definirea hărţii filtru DY, cu specificarea că

filtrul linear ales va fi DFDY. Rezultă harta DY (Fig.12).

Fig.12: Generare hartă filtru DY

„Filtrul DFDX calculează prima derivată în direcţia axei X (df/dx) per pixel. Valorile matricei

sunt: 1-9 0 8-1 cu raţia (gain factor) =1/12=0,0833333. Filtrul DFDY calculează prima

derivată în direcţia Y (df/dy) per pixel” (UNU-ITC School for Disaster Geo-information

Management, 2009).

O dată definite aceste hărţi filtru pot si utilizate pentru generarea hărţii geodeclivităţii,

măsurată în grade. Acest proces se realizează prin tastarea unei comenzi în bara generală de

comenzi a programului. Am denumit harta generată „SLOPEDEG” (Fig 13). Comanda de

generare este: SLOPEDEG=RADDEG(ATAN(HYP(DX,DY)/PIXSIZE(DEM)))

15

Fig.13: Harta pantelor în grade-neclasificată

Utilizând aceleași filtre definite mai sus, se generează și harta orientării versanţilor (măsurată

tot în grade), tastând formula „ASPECTD=RADDEG(ATAN2(DX,DY)+PI)” în câmpul de

comandă a; programului. Harta rezultată se va numi ASPECTD (Fig, 14).

Fig.14: Harta orientării versanţilor neclasificată

Rezultă harta pantelor şi harta orientării versanţilor neclasificate. Pentru a le clasifica am creat

un nou domeniu în care am introdus clasele de pantă, respectiv orientare (în grade): File-

16

Create-Domain; am creat pentru harta pantelor domeniul „Slopecl3” iar pentru cea a orientării

versanţilor „Aspectcl2” (Fig.15).

Fig.15: Reclasificarea hărţi pantelor

Fig 16: Reclasificarea hărţi pantelor-1

Domeniile astfel create au fost aplicate pentru crearea hărţilor parametru reclasificate astfel:

Operations - Image processing – Slicing. Se alege în cazul fiecărei hărţi pentru harta raster

neclasificată (SLOPEDEG respectiv ASPECTD), se denumesc noile hărţi create (cu legendele

reclasificate în funcţie de domeniile definite anterior) (Fig.17)

17

Fig.17: Reclasificare hărţi parametru

e) Analiza alunecărilor de teren

Pentru a analiza din punct de vedere statistic alunecările de teren, trebuie identificate

alunecările de teren cu aceleași caracteristici, astfel, a fost necesară separarea alunecărilor de

teren actuale de cele fosile. Pentru aceasta s-a folosit o formulă de calcul care a fost aplicată

în câmpul de comandă al tabelei de atribute aferentă alunecărilor de teren. Așadar, se deschide

documentul format tabel al alunecărilor de teren din care se vor utiliza doar râpele de

desprindere (notate în tabel”scarp), iar din punct de vedere al activităţii, doar alunecările

active și cele reactivate („active”, respectiv „reactivated” din tabel). Se vro folosi iniţialele.

Formula de calcul aplicată este:

Active1:=iff(((Activity="a")or(Activity="r"))and(Part="s"),1,0). Rezultă o nouă coloană

(Active1, Fig.18) în care este atribuită valoarea 1 pentru alunecările reprezentate prin râpa de

desprindere ce sunt active sau reactivate și valoarea 0 pentru celelalte categorii de alunecări.

Fig. 18: Reclasificare alunecări de teren

18

Următorul pas constă în generarea unei hărţi de tip atribut care să fie conectată cu această

nouă coloană a tabelului. Operaţia: Operation-Raster Operation-Atribut Map (Fig.19)

Fig.19: Generare hartă atribut

Rezultă astfel harta raster ce conţine doar elementele care vor fi utilizate în analiza

susceptibilităţii. Cu toate acestea, harta conţine și alte date nedefinite (ce nu au atribuite valori

binare). Pentru definirea tuturor datelor se creează o nouă hartă prin tastarea în câmpul de

comandă a formulei: Active:=iff(isundef(Active1),0,Active1). Ceea ce înseamnă că dacă harta

Active1 are valori nedefinite, atunci acestora li se vor atribui valori nule (Fig 20).

19

Fig.20: harta datelor utile analizei

f) Interpolarea hărţii pantelor cu harta alunecărilor de teren

Această operaţie se face prin aplicarea funcţiei Cross: Operations > Raster operations > Cross

(Fig 21).

Fig.21: Interpolare pante-alunecări

Rezultă un nou tabel ce conţine combinarea intervalelor de pe harta Slopecl3 și cele două

tipuri de alunecări din harta Active. Tabelul astfel creat este util pentru a calcula densitatea

alunecărilor de teren definite. În cadrul tabelului se definesc noi coloane (Columns-Add

Column) ce reprezintă:

20

- Suprafaţa alunecărilor de teren (AreaAct) aplicând formula : AreaAct=iff(Active =

1,area,0)

- Suprafeţele alunecărilor active în funcţie de intervalele de pantă (Areasloptot) astfel:

Columns (din tabelul creat)-Aggregation; se selectează coloana Area, funcţia Sum, se

selectează opţiunea Group By-Slopecl3; se deselectează Output Table, iar la Output

Column se denumește noua coloană: Areasloptot (Fig.22);

Fig.22: Suprafaţa alunecărilor active în funcţie de intervalele de pantă

- Suprafaţa totală din cadrul hărţii: Columns - Aggregation - Coloana: Area, Funcţia:

Sum, Output: Areamaptot (Fig. 23)

Fig.23: Suprafaţa totală din cadrul hărţii

21

- Suprafaţa totală afectată de alunecări la nivelul hărţii: Columns - Aggregation -

Coloana: Areaact, Funcţia: Sum, Output: Areamapact (Fig.24)

Fig.24: Suprafaţa totală afectată de alunecări la nivelul hărţii

- Densitatea alunecărilor pe intervale (clase) formula:

Densclas=Areaslopeact/Areasloptot

- Densitatea alunecărilor pe întreaga hartă cu formula:

Densmap=Areamapact/Areamaptot

Tabelul rezultat în urma acestor calcule este surprins în Fig. 25

Fig.25: Tabel combinare date alunecare-pante

Tabelul astfel rezultat conţine, însă date repetitive, inutile în studiul de faţă ce vizează doar

calcularea densităţii elementelor geomorfologice raportate la intervalele de pantă. Din această

cauză se va lucra mai departe cu un nou tabel creat (File-Create-Tabel) pe care îl vom denumi

22

„Slope_cl”(cu domeniul Slopecl3)-Fig.26- și în care se va lucra pe baza funcţiilor „table

joining” și „aggregation”.

Fig. 26: create tabel Slope_cl

În cadrul acestui tabel s-au creat noi coloane ce au contorizat datele referitoare la alunecările

de teren și pante astfel:

- Coloana Areasloptot ce reprezintă calcului suprafeţelor totale pentru fiecare interval

de pantă: Coumns-Join; se selectează tabelul Actslope, coloana Area, funcţia Sum; se

selectează opţiunea Group by: Slope_cl.

- Coloana Areaslopact ce reprezintă calculul suprafeţei cu alunecări active din cadrul

fiecărui interval de pantă: tabelul:Actslope; coloana: Areaact, funcţia: Sum, bifare

opţiunea Group by: Slope_cl (Fig.27).

- Coloana Densclas ce conţine densitatea alunecărilor pentru fiecare interval de pantă;

valorile se calculează cu ajutorul comenzii: Densclas:=Areaslopact/Areasloptot

(tastată în câmpul de comandă a tabelului)(Fig. 28)

- Pentru eliminarea valorilor nule ale densităţii se aplică o formulă de calcul (în câmpul

de comandă a tabelului) ce generează o nouă coloană; Aceasta este :

Dclas:=iff(Densclas=0,0.0001,Densclas)

- Ultima coloană a tabelului conţine efectiv ponderea importanţei pentru fiecare clasă de

densitate, aplicându-se un logaritm natural prin formula: Weight:=ln(Dclas/0.0152)

23

Forma finală a tabelului este surprinsă în Figura 29.

Fig.27:Coloană cu suprafaţa cu alunecări active din cadrul fiecărui interval de pantă tabel Slope_cl

24

Fig. 28: Densitatea alunecărilor pentru fiecare interval de pantă tabel Slope_cl

Fig.29 : Tabelul Slope_cl-ponderea densităţilor

g) Realizarea hărţii susceptibilităţii la alunecările de teren

Această etapă a folosit un script pentru automatizarea operaţiilor efectuate pe harta pantelor și

pe harta orientării versanţilor, reclasificate. Un script este o listă secvenţială de comenzi și

expresii folosite de ILWIS. Prin crearea unui script, se poate efectua o analiză completă SIG.

Fiecare rând dintr-un script este o expresie executată pe linia de comandă din fereastra

principală ILWIS. Cu ajutorul unui script este posibilă efectuarea efectua unele operaţiuni

25

curente de management al obiectelor (copiere, ștergere), de afișare a obiectelor (deschidere,

afișare), precum și crearea și calcularea datelor. Se pot utiliza toate calculele din tabele și

hărţi, dar și oricare expresie ILWIS de efectuare a unor comenzi.

Acest script a fost creat prin comenzile: File-Create-Script. Am denumit scriptul „Weights”

(Fig.30)

Fig.30: Scriptul de automatizare a operaţiilor din hărţile parametru

Scriptul astfel creat a fost rulat pentru cele două harţi parametru astfel: „run Weights Slopecl”,

respectiv „run Weights Aspectcl” comenzi tastate în câmpul de comenzi al programului. Au

rezultat astfel două hărţi: Activeslopecl3 și ActiveAspectcl2 (Fig 31, respectiv Fig.32)

Fig.31: Rezultat rulare script pentru harta pantelor

26

Fig.32:Rezultat rulare script pentru harta orientării versanţilor

Aceste două hărţi au fost adunate pentru a rezulta harta susceptibilităţii la alunecări,

neclasificată. Adunarea rasterelor se face prin tastarea comenzii:

„Weight:=activeAspectcl+activeSlopecl” în câmpul de comandă al programului. Noua hartă

rezultată în urma operaţiei de adunare de rastere se numește „Weight” (Fig.33).

Fig.33: Harta susceptibilităţii la alunecările de teren-neclasificată

Fiind o contorizare a părţilor parametru, harta finală (privind susceptibilitatea la alunecările de

teren) nu poate fi reprezentată prin valori numerice, sub forma unui suport grafic cantitativ,

motiv pentru care clasele legendei se reorganizează în categorii calitative: susceptibilitate

redusă, medie și mare. Acest lucru se realizează prin crearea unui nou domeniu care îi va fi

atribuit hărţii finale (File-Create-Domain). Domeniul va avea funcţia de a reorganiza valorile

27

legendei hărţii neclasificate. Pentru a determina clasele de susceptibilitate se face media

aritmetică a valorilor din harta neclasificată. Astfel, susceptibilitatea redusă va fi între –12 și -

2, susceptibilitatea medie între -2 și 0 și susceptibilitatea mare între 0 și 2. Domeniul se va

numi „Susceptibility” (Fig.34)

Fig. 34: Generare domeniul Susceptibility

Acum, cu ajutorul acestui domeniu este posibilă generarea hărţii calitative a susceptibilităţii la

alunecările de teren. Succesiunea operaţiilor este: Operations-Image Processing-Slicing; harta

raster de imput va fi Weight; output-ul va fi denumit Susceptibility, iar domeniul este cel

tocmai creat (Fig. 35).

Fig.35: Creare harta susceptibilităţii reclasificată

Va rezulta harta susceptibilităţii la alunecările de teren în arealul Posada-Comarnic (Fig. 36)

28

Fig. 36: Harta susceptibilităţii la alunecări (reclasificată)

h) Calcularea ratei de succes

Rata succesului sau a predicţiei constă în ordonarea descrescătoare a tuturor pixelilor

din cadrul hărţii susceptibilităţii, având la bază histograma acestei hărţi. Ulterior, se suprapune

această hartă rezultată cu cea repartiţiei alunecărilor de teren, calculându-se frecvenţa

comună a celor două. Rata succesului indică cât la sută din numărul total de alunecări se

produce în zonele cu cele mai mari valori ale pixelilor din harta susceptibilităţii.

Pentru calcularea ratei de succes se creează un script (File-Create-Script; numit: „Succes”)-

fig. 37. Acesta este rulat pentru harta anterioară (Weight-fig.26).

Fig.37: Script pentru calcularea ratei de succes

29

Se deschide tabelul rezultat în urma rulării scriptului. Pentru acesta se realizează un grafic în

sistem rectangular pentru care definim pe abscisă opţiunea „Percentmap” și pe ordonată

„Percentlandsilde” (Fig 39).

Fig.38: Structura tabelului Activeweight

Fig.39: Grafic tabel Activeweight

Graficul prezintă o evoluţie uşor convexă, ceea ce arată o putere de predicţie medie, care

poate fi utilizată în studii de risc, dar nu suficient de sigură. Aceasta se datorează numărului

redus de alunecări de teren evidenţiate în arealul analizat. De asemenea, anumite alunecările

evidenţiate nu prezintă o corelaţie exactă cu geodeclivitatea, datorându-se eroziunii

diferenţiate (cauzate de roci cu rezistenţă diferită) şi, într-o mai mică măsură, activităţilor

antropice (despăduriri, drumuri, poteci, construcţii, ş.a.).

30

Fig. 40: Graficul ratei de succes

6. Analiza rezultatelor obţinute

În urma analizei pe care am realizat-o asupra arealului de studiu, prin intermediul

programului Ilwis 3.4, au rezultat patru hărţi geomorfologice ce prezintă hipsometria,

geodeclivitatea, orientarea versanţilor şi susceptibilitatea la alunecări de teren.

Harta hipsometrica – are rolul de a evidenţia modul de distribuire a altitudinilor în arealul

studiat. Gradul de extindere a diferitelor trepte altitudinale poate fi determinat cu ajutorul

hărţii hipsometrice. Materialul grafic, dă posibilitatea observării modului de dispunere al

altitudinilor.

Harta se realizează pornind de la curbele de nivel si de la reţeaua hidrografică, acestea

au fost extrase de pe harta topografica 1:25 000, rezultatul final se obţine după ce am

clasificat DEM-ul într-un număr ales de clase.

Arealul din zona Posada-Comarnic cuprinde altitudini cuprinse între 1100 m ( Vf.

Lancea) si 570 m, diferenţa dintre cele două altitudini fiind de 430 de m. Ĩnălţimile cele mai

mari după cum se observa în figura 40, sunt în partea estică a zonei studiate, iar cele mai

reduse în apropierea reţelei hidrografice, astfel acestea scad de la est către vest.

„Ca o particularitate a sectorului de curbură, se remarcă faptul ca suprafaţa de 1000 m,

reprezintă sectorul superior de umeri în restul Carpaţilor Orientali, dezvoltă în bazinul

31

Prahovei, caracter de bordura carpatică cu aspect de prispă suspendată deasupra dealurilor”

(Armaș, I.,1999).

„Sculptura de 1000 m, are loc la sfârșitul Pliocenului, începutul modelarii ei putând fi

corelat cu mișcările rodanice, care au contribuit la înălţarea edificiului Carpaţilor de Curbura,

determinând adâncimea reţelei hidrografice” (Armaș, I., Daminan, R., Şandric, I., Osaci –

Costache, G., 2003, p.53), în cazul arealului studiat, Raul Prahova, Valea Bătriloarei și

depunerea materialelor erodate în bazinul lacustru limitrof. La curbura au rezultat conuri

piemontane și acumulări deltaice.

Fig. 40: Reprezentare grafică a hipsometriei

Primele rezultate ale analizei noastre, se refera la distribuţia altitudinilor in zona de

studiu, aspecte relevate în urma inventarierii altitudinilor de harta hipsometrica. Astfel, după

cum se poate observa in fig. 41, cea mai mare parte a altitudinilor sunt cuprinse între 750 și

900 m, aceste altitudinii sunt localizate în special în centru și partea estică zonei studiate.

„Aceste trepte hipsometrice, corespund dealurilor cu versanţi lungi, modelaţi în

formaţiuni miocene în cea mai mare parte despăduriţi și folosiţi ca pășuni/fâneţe. Etajul înalt

(800-900 m) și cel jos (sub 600 m), prezintă cele mai restrânse areale alunecate.

Versanţii sectorului înalt fac trecerea spre munte, fiind modelaţi în roci mai dure și

având un grad mai înalt de împădurire.” ( Armaș, I., Damian, R., Şandric, I., Osaci –

Costache, G., 2003, p.102).

32

Histograma modului de repartiţie a altitudinilor concordă cu realitatea surprinsă grafic,

amplitudinea pixelilor ce reprezintă altitudini între 700-900 m fiind dominant.

Fig. 41: Histograma distribuţiei altitudinală

Harta pantelor – panta, ca și amplitudine a reliefului, este un element morfometric care poate

mări sau opri procesele de degradare a terenurilor.

„Studiul acestora prezintă o mare importanţa pentru ca ne dă posibilitatea să observam

o serie de particularităţi în geneza și dinamica reliefului. Este rezultatul corelării fragmentării

în suprafaţă cu fragmentarea verticală, pe un substrat litologic-structural-tectonic. Gradul

înclinat al versanţilor influenţează procesele geomorfologice, condiţionând dominanta unora

sau altora dintre categoriile de procese astfel: pantele abrupte favorizează acţiunea factorilor

criogeni, cele mai domoale, modelarea nivala, iar pantele de curgere a râurilor orientează

procese de albie, accentuând fie eroziunea lineara, fie cea laterala sau regresiva. O influenţă

asupra dispoziţiei pantelor o are și factorul antropic care prin diferite activităţi, de la păstorit

și exploatarea pădurii la amenajări de căi de comunicaţii și turism își pune amprenta asupra

distribuţiei areale a pantelor.” ( Nedelea, A., 2006, p. 42)

Cea mai folosita metodă pentru calcularea pantelor este cea trigonometrică, se

folosește cu ajutorul hărţilor topografice. Pe acestea mărimea pantei este indicată de distanţa

dintre curbele de nivel. Curbele de nivel foarte dese indică valori mari ale pantelor în timp ce

curbele de nivel situate la distanţe foarte mari unele de celelalte, indică valori reduse ale

pantelor.

33

Înclinarea reflectă constituţia geologică şi structura, stadiile de evoluţie ale versanţilor,

precum şi caracterul modelării trecute şi actuale.

Ĩn arealul studiat pantele sunt cuprinse între 0-80 grade. Cele mai scăzute valori ale

pantelor coincide cu zonele cu amplitudini mici, în special în partea vestica a albiei râului

Prahova, pantele mari sunt specifice văilor și abrupturilor cu caracter structural, acestea sunt

înregistrate în zona Vârfului Lancea, în partea nord-estică a arealului.

Arealul Posada - Comarnic este dominat de pante mici (0-10 grade, 10- 20 grade) şi

medii (20 – 30 grade) ce impun o morfodinamică unor procese precum torenţialitatea sau

alunecările de teren (Fig.42).

Fig.42: Reprezentare grafică a geodeclivităţii

Rezultatele părţii doi ale arealului studiat, se referă la ponderea pantelor. Raportul de

panta (Horton, 1945), prezintă valori subunitare și implică tendinţa de eroziune sau de

acumulare în zona studiata.

După cum se poate observa în figura 43, pantele cuprinse în interavalul 10-20 grade

reprezintă ponderea cea mai ridicata din arealul studiat, urmat de intervalul pantelor 0-10

grade, ceea ce înseamnă ca sunt specifice unor sectoare de lunci (Valea Prahovei), procesele

geomorfologice care afectează arealul sunt crionivale, torenţiale (ravenare, șiroiri) ce duce la

eroziunea solului, atât în suprafaţă cât și în adâncime.

34

Pantele cuprinse intre 20-30 grade sunt specifice văilor localizate mai ales în bazinele

de recepţie torenţiale și pe unii versanţi stâncoși. Pantele de 30-40 de grade corespund

versanţilor cu suprafeţe puternic înclinate.

Fig.43: Histograma modului de distribuţie a geodeclivităţii

Harta orientării versanţilor – scoate în evidenţă predominanţa versanţilor cu orientare sud-

vestică, urmaţi de versanţii cu orientare sud-estică, a căror procese sunt influenţate de

modul de dispunere faţa de poziţia Soarelui. (Fig. 43).

Versanţii sud–estici primesc radiaţia solară cea mai puternică, fiind astfel cei mai

calzi și mai uscaţi versanţi, de asemenea sunt și cei mai favorabili apariţiei proceselor

geomorfologice (prăbușiri, alunecări de teren) deoarece încălzirea pe timpul iernii determină

topirea brusca a zăpezii și o perioada mai mare de posibilitate de apariţie a proceselor.

Versanţii estici sunt versanţi reci și semireci, pe care procesele actuale se

înregistrează mai puţin. Cei mai favorabili versanţi pentru apariţia proceselor actuale sunt

cei reci si umezi, adică cei nordici și nord-estici deoarece aceștia sunt acoperiţi pe o perioada

lunga de timp de zăpada. Solul este de asemenea îngheţat pe o perioada lunga de timp. Cea

mai mare parte a zonei are o expoziţie sudică și vestică.

„Expunerea este data de orientarea diferitelor faţete ale reliefului faţa de punctele

cardinale ce primesc cantităţii de căldura ce diferă de la versanţi al versanţi. Cunoașterea

expoziţiei versanţilor este necesara în explicarea și stabilirea intensităţii și frecvenţei unor

35

procese geomorfologice și în înţelegerea repartiţiilor biopedoclimatice.” ( Nedelea, A.,2006,

p 45).

Fig.43 Reprezentare grafică a orientării versanţilor

Expunerile predominante sunt cele sudice și sud-vestice, reprezintă versanţii însoriţi

unde temperaturile sunt mai ridicate, procesele gelivale sunt mai intense, eroziunea și

solifluxiunea alăturându-se prăbușirilor. Versanţii nordici și nord-vestici sunt versanţi umbriţi

și semiumbriţi, aceste orientări sunt datorate unor ramnificări puternice ale reţelei hidrografice

în contextul morfostructural și morfotectonic. Ĩn general sunt versanţi împăduriţi.

36

Fig.44: Histograma expoziţiei versanţilor

Analiza rasterului ce reprezintă orientarea versanţilor aduce justificarea grafică, la nivel de

pixel, a dominanţei expoziţiei versanţilor spre sud și vest, motivând din nou frecvenţa mare a

proceselor geomorfologice accelerate de particularităţile bio-climatice a versanţilor cu o astfel

de orientare (frecvenţa mare a ciclurilor gelivare, insolaţie, ce duc la o augmentare a

dezagregării și alterării chimică a rocilor).

Harta susceptibilităţii alunecărilor de teren - Alunecările de teren, dintre procesele de

versant, au cel mai mare impact asupra comunităţilor umane, fiind responsabile pentru

însemnate pierderi materiale şi umane. De asemenea, acestea pot avea grave consecinţe

asupra dezvoltării aşezărilor şi utilizării terenurilor, fapt pentru care, în ultimele decade, la

nivel mondial s-au investit însemnate resurse materiale pentru realizarea unor studii privind

inventarierea alunecărilor de teren,clasificarea standardizată a acestora după criterii

geomecanice, aplicarea unor principii şi metode pentru identificarea, zonarea şi redarea

cartografică a susceptibilităţii, hazardului şi riscului la alunecare a suprafeţelor de versant.

Susceptibilitatea la alunecări de teren reprezintă probabilitatea ca o alunecare de terasă

se producă într-o zonă caracterizată prin anumite condiţii de mediu (Brabb, 1984). Este gradul

în care o suprafaţă poate fi afectată de procese de alunecare. Spre deosebire de aceasta,

hazardul este probabilitatea ca o alunecare de teren de o anumită magnitudine va avea loc într-

o anumită perioadă de timp şi într-o anumită zonă. Pe lângă predicţia locului în care

alunecarea va avea loc, hazardul la alunecări de teren prognozează „când” sau „cât de

37

frecvent” se va produce şi „cât de mare” va fi (Guzzetti şi colab., 2005). Astfel,

susceptibilitatea este componenta spaţială a hazardului la alunecări de teren.

„Ĩn ultimele decenii utilizarea hărţilor de susceptibilitate și hazard au crescut intens,

scopul acestor hărţi fiind acela de a ierarhiza anumite sectoare ale suprafeţei terestre în funcţie

de hazardul potenţial la care pot fi expuse și de a ajuta în acest fel factorii decizionali.(...)

Problema cheie în prevenirea alunecărilor de teren sau a hazardelor geologice este

identificarea și colectarea factorilor de predilecţie, a căror natură, caracter și rol, vor diferi în

funcţie de tipul de hazard și de condiţiile regiunii” ( Carrara et. al., 1999)

„Ĩn studiul hazardelor, două metode sunt mai promiţătoare: metode bazate pe analiza

statistica a factorilor de mediu, care sunt legaţi de apariţia alunecărilor de teren, și modelarea

deterministică, bazata pe legile mecanice care controlează stabilirea pantei” (Rusu, C., 2007,

p. 56).

Metoda adoptata de noi în acest proiect, ia în considerare câţiva dintre cei mai

importanţi factori implicaţi în declanșarea acestor procese geomorfologice, și anume panta,

expoziţia versanţilor și hipsometria.

Ĩn arealul Văii Prahovei, unde se afla localităţile Posada și Comarnic, predomina

versanţii cu susceptibilitate medie și mare (Vf. Lancea) la alunecări, rezultate în urma unor

condiţii de mediu diferite.( Fig.45)

38

Fig.45: Reprezentare grafică a susceptibilităţii alunecărilor de teren

„Alunecările din lungul Văii Prahova se înscriu în etapa reactivărilor ocazionale, cu

perioade relativ stabilite, fiind marcate prin procese de creeep pe abrupturile active și apariţia

de crăpături transversale paralele râpelor sau în masa alunecată. Cele mai vechi alunecări

(bazinetul Comarnic), pot fi atribuite periglaciarului.” (Armaș, I., Daminan, R., Şandric, I.,

Osaci – Costache, G., 2003, p.100)

Din analiza histogramei, se observa ca cele mai multe alunecări au susceptibilitate

medie și mare, aceste aspect ale distribuţiei sunt explicate prin litologia dominanta,

morfometria și morfologia lor.

„Ĩn bazinetul Comarnic, și pe Valea Sarului, predomina alunecările vechi periglaciare.

Spre culmile interfluviale montane ale nivelului de 1000 m, se observa ondulări largi în pătura

de dezagregare cu rupturi centimetrice și decimetrice și cu deplasarea pe distanţe scurte,

perpendicular pe drumurile de căruţa a pachetelor înierbate de sol.

Ĩn orașul Comarnic alunecările se localizează pe versanţii abrupţi, ocupaţi în principal

de grădini, fapt care face ca ele sa nu mai fie percepute ca drept riscuri de către populaţia

locala. Masa reactivata prezintă reactivări și deplasări lente în anii ploioși, afectând mai ales

trama stradala (drumul spre Secăria). Periculozitate mai mare reprezintă alunecările de teren

de pe versantul drept al Prahovei, neterasat și mai lung, cu pante medii de cca. 10 grade, unde

39

aluncările au lungimi de peste 12 m” (Armas, I., Daminan, R., Şandric, I., Osaci – Costache,

G., 2003, p.106).

Fig. 36: Histograma susceptibilităţii la alunecările de teren

Observaţii: Neconcordanţa între denumirile aferente materialului grafic intermediar din

cadrul bazei de date cu cel surprins în capturile de ecran din articol este justificat prin

refacerea bazei de date sub auspiciul unei erori de lucru.

7. Discuţii și concluzii

În arealul localităţilor Posada - Comarnic, unde altitudinile variază între 570 şi 1000

metri, într-o zonă cu pante mici şi medii, ce duc la desfăşurarea unor procese geomorfologice

de tipul prăbuşirilor,surpărilor, susceptibilitatea la alunecări de teren este mare şi medie.

Înrucât în substrat predomină marnele, calcarele şi gresiile iar versanţii au un grad

ridicat de împădurire (excepţie făcând „plaiurile”), procesele de alunecare sunt izolate, ele

având o pondere medie pe harta susceptibilităţii la alunecări.

O alunecare de teren se produce cu uşurinţă în condiţiile unui substrat argilos/marnos,

puternic umectat, pe suprafeţe înclinate defrişate sau desţelenite, unde intervenţiile antropice

au redus semnificativ funcţiile solului. În regiunea studiată, arealele susceptibile la alunecări

sunt localizate în general la partea inferioară a versanţilor văii Prahovei, acolo unde s-a distrus

40

echilibrul pentru construcţia căilor de acces către Transilvania, precum şi la ţâţâna teraselor.

Cele mai frecvente tipuri de alunecări sunt alunecările-prăbuşiri sau alunecările-surpări.

Rezultatele obţinute relevă o corelaţie puternică a proceselor de alunecare cu factorii

de control ai acestora, îndeosebi cu utilizarea terenului, gradul de înclinare a versanţilor şi

alcătuirea geologica.

Articolul de faţă relevă, în egală măsură, utilitatea practică și economică a metodei

bivariate de analiză, surprinzând tacit și lapidar elementele determinante ale acestui proces

geomorfologic. Utilitatea practică a metodei este astfel relevată fiind, după cum s-a arătat și în

capitolul de introducere, aplicabilă atât la nivelul determinării modului de manifestare și

impact a diferitelor procese geomorfologice, cât și în alte domenii ce vizează studiul geografic

(geologie, domeniul energetic). Cu toate acestea, aplicabilitatea metodei și rate sa de succes

rezidă din volumul de parametrii implicaţi în studiu, implicarea elementelor precum geologie,

utilizarea terenurilor, incidenţa altor procese geomorfologice și pedologia putând furniza un

grad avansat de certitudine.

8. Bibliografie

Armaș, I., (1999), Bazinul hidrografic Doftana - studiu de geomorfologie, Editura

Enciclopedică, Bucureşti;

Armaș, I., (2006), Risc şi vulnerabilitate, Metode de evaluare aplicate în geomorfologie,E

ditura Universităţii din Bucureşti;

Armaș, I, Damian, R., Şandric, I., Osaci– Costache, G., (2003), Vulnerabilitatea versanţilor la

alunecări de teren în sectorul subcarpatic al văii Prahova, Editura Fundaţiei România de

Mâine, Bucureşti;

Boboc, N, Dionisă, I., (1991) Geomorfologie, Editura Lumina, Chișinău;

Brabb, E.E., (1984), Innovative approaches to landslide hazard mapping, Proceedings4thInternational Symposium on Landslides, Toronto, vol. 1, 307–324;

41

Carrara A., Cardinali M., Detti R., Guzzetti F., Pasqui, V., Reichenbach P., (1991), GIS

techniques and statistical models in evaluating landslide hazard, Earth Surface Processes and

Landforms, Vol. 16, pg. 427-225, British Society for Geomorphology;

Dahal, R.K., Kumar, R., Shuichi, H., Atsuko, N., Minoru Y., Santosh D., Pradeep, P.,

(2008) Predictive modelling of rainfall-induced landslide hazard in the Lesser Himalaya of

Nepal based on weights-of-evidence, Geomorphology, Volume 102, Pg. 496-510, Ohio;

Danci I. (2012), Riscuri asociate proceselor geomorfologice din aria metropolitană clujeană,

Şcoala Doctorala de Geografie a Universităţii „Babeș-Bolyai”, Teză de doctorat (coordonator

Prof. Univ. Dr. Ioan-Aurel Irimuș), Cluj-Napoca;

Gupta R.P., Joshi B.C., (1990), Landslide hazard zoning using the GIS approach—A case

study from the Ramganga catchment, Himalayas, Engineering Geology, Vol. 28, Pg. 119-131;

Guzzetti, F., (2005), Landslide hazard and risk assessment, Mathematisch-

Naturwissenschaftlichen Fakultät der Rheinischen Friedrich-Wilhelms-Universität University

of Bonn, Bonn, Germany, Advisor: Prof. Richard Dikau; adjunct advisor: Dr. Thomas Glade,

pg. 389;

Masamu A., (1985), Landlside-Susceptibility Mapping in Amahata River Basin, Japan,

Annals of the Association of American Geographers, Vol. 75, No. 1, pg. 102-114;

Nedelea, A., (2006), Valea Argesului sectorul montan- studiu geomorfologic, Ed.

Universitara, Bucuresti,.

Posea, G., (2002), Geomorfologia Romaniei,(relief, tipuri, geneza, evolutie, regionare), Ed.

Fundatiei de maine, Bucuresti.

Prasannakumar, V., Vijith, H., (2012), Evaluation and Validation of Landslide Spatial Susceptibility in the Western Ghats of Kerala, through GIS-based Weights of Evidence Model and Area under Curve Technique, Journal Geological Society of India, , Vol.80, .515-523, Kerala;

Prefac, Z., (2008), Dinamica versanţilor din bazinul hidrografic al Râmnei, Teză de doctorat, (coordonator Costică Brânduș), București;

42

Rusu, C., (2007), Impactul riscurilor hidro-climatice si pedo-geomorfologice asupra bazinului Bârladului, Ed. Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iași,

Teodor, M., (2012), Tutorial: Evaluarea susceptibilităţii la eroziune prin analiză bivariată (http://www.geodinamic.ro/upload/fck/Madalina_Teodor-Tutorial_analiza_bivariata.pdf, Accesat: 02.02.2012, ora 13:20);

van Westen, C.J., (2002), Use of weights of evedence modeling for landslade susceptibility mapping” International Institute for Geoinformation Science and Earth Observation (ITC), Netherlands;

43