BISERICA FILADELFIA

Focşani - 25 mai 2014

SALUTUL BISERICII“Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare

răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. "Încă puţină, foarte puţină vreme", şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.”(Evrei 10:35-39)

OBIECTIVUL BISERICII PENTRU ANUL 2014

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Intimitate profundă cu Domnul Isus Hristos prin post şi rugăciune în

fiecare săptămână, conform Isaia 58:6-11 – „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: "Iată-Mă!" Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.”

2

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>

O CARTE ÎN SERIALRUGUL ÎN FLĂCĂRI sau ViaŢa lui Dwight Moody

de Petru Popovici

Plecarea de acasă (Continuare din numărul trecut)O caracteristică observată la D.L. Moody, încă din anii copilăriei, era hotărârea de a

aduce la îndeplinire ceea ce îşi punea în gând, de a-şi realiza planul, fără să se lase uşor împiedicat de ceva.

Într-o zi voia s-o viziteze pe bunica Holton, care trăia la vreo patru mile depărtare. Cum el nu avea atunci decât cinci ani, i se părea drumul prea lung. Cineva îi dăduse cinci cenţi, dar aceştia nu erau nici jumătate din preţul pe care i-l cerea poştaşul ca să ducă un copil cu diligenţa. Fără să se intimideze, micul Moody opri diligenţa şi-l întrebă pe poştaş dacă vrea să-l ducă numai pentru cinci cenţi. Diligenţa era ticsită, dar omul consimţi să-l ia ca pe un bagaj, pentru cinci cenţi. Îl urcă deci pe acoperişul diligentei ca să păzească bagajele care erau acolo. Sosi cu bine la bunica sa şi după o zi la vechea fermă, fu silit să se întoarcă acasă. Plecând, el se gândi pe drum că ar fi mult mai bine să meargă tot cu diligenta, decât pe jos. Planul era gata. Neavând bani, îi veni idea să culeagă două buchete de flori de câmp. Când veni diligenta, o opri şi oferi cele două buchete, pentru ca să-l ducă acasă. Ne putem închipui surpriza mamei, când l-a văzut pe Dwight triumfător, cocoţat pe acoperişul diligenţei.

Mâinile lui Moody, ca şi mintea lui, totdeauna trebuiau să fie ocupate cu ceva şi dorea să-i vadă şi pe ceilalţi la fel. Chiar în copilărie, îi plăcea să vadă mulţimi îmbulzindu-se. Într-o iarnă, pe un ger neaşteptat, i se păru că trebuie să facă ceva. Se apucă şi scrise un anunţ pentru o adunare împotriva alcoolismului, la care va vorbi cineva din alt oraş, apoi lipi anunţul pe uşa şcolii. În seara anunţată, o mare mulţime s-a adunat la şcoală, special încălzită şi luminată pentru această ocazie, dar n-a venit nici un vorbitor. Şi Dwight se bucură de pozna făcută, fără să trezească bănuiala nimănui.

Pentru astfel de pozne, de cele mai multe ori se alegea cu pedeapsă dublă, întâi la şcoală de la învăţător, apoi acasă de la mamă-sa. Pe acea vreme, dacă un copil făcea pozne în şcoală că trebuia bătut, era spre ruşinea mamei, care nu trebuia să cruţe nuiaua. Dar Dwight îşi dădea seama că poznele sale merită pedeapsă, de aceea dragostea sa pentru asemenea păcăleli n-a scăzut niciodată. Şi trebuie spus că atunci când gluma era pe contul lui, îl făcea să se bucure şi mai mult.

Mai târziu, veni o nouă învăţătoare în sat, care introduse o altă ordine în şcoală. Când s-a deschis şcoala, ea începu prelegerile cu rugăciune, lucru care impresiona mult pe copii. După aceea, când ea anunţă că are de gând să folosească o altă metodă de pedepsire, înmărmurirea copiilor crescu şi mai mult. Nu mult după aceea, Moody călcă o regulă şi fu rugat să rămână în urmă în clasă. El aştepta obişnuita pedeapsă. Dar spre surprinderea lui, rămaşi singuri, învăţătoarea începu să-i vorbească cu blândeţe şi să-i arate câtă întristare i-a produs neascultarea lui. Acest tratament a fost mai rău decât loviturile cu nuiaua şi lui Dwight nu i-a plăcut. După ce i-a spus cât de mult a îndurerat-o faptul că el n-a fost găsit vrednic de încrederea ei, i-a spus: "Mi-am pus în gând, că dacă nu voi putea conduce şcoala prin dragoste, voi pleca de aici. Nu vreau să pedepsesc pe nimeni; dacă tu mă

3

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>iubeşti, caută să nu calci regulile stabilite şi ajută-mă în şcoală”. Aceasta a fost prea mult pentru copil, şi acolo unde porunca n-a izbutit să facă nimic, harul a câştigat o biruinţă deplină. "N-o să mai aveţi nici un necaz de pe urma mea - răspunse el - şi primul care are să vă supere am să-l bat eu de o să mă ţină minte!" Şi bătaia făgăduită o dădu chiar a doua zi unui neastâmpărat, spre surpriza colegilor săi şi îngrijorarea învăţătoarei.

Când Moody crescu mai mare, îşi găsi de lucru, ca şi fraţii săi, prin oraşele învecinate. Această primă experienţă n-a uitat-o niciodată. Dorul de casă, care l-a cuprins la această despărţire, a lăsat o impresie adâncă asupra lui. "Eram nouă copii - spunea el odată, descriind această întâmplare - iar mama, văduvă, avea mari greutăţi. Fratele meu mai mare mi-a căutat un loc unde să lucrez în timpul lunilor de iarnă, într-un orăşel la 13 mile depărtare". Apoi, într-o zi de noiembrie, Dwight a plecat la drum, fără să aibă un plan precis, fără bani în buzunar. Era însă hotărât să meargă la Boston, chiar dacă ar fi trebuit să facă pe jos cele peste 100 de mile. Pe la jumătatea drumului l-a întâlnit George, fratele său mai mare. Dwight îi spuse că se duce la Boston să-şi găsească un serviciu, oricare ar fi el pentru a-şi câştiga existenţa. Văzând că nu mai are rost să încerce a-l descuraja, fratele lui îi dădu cinci dolari, tocmai banii necesari pentru tren până la oraş.

Deci sosi acolo fără un ban. Timp de mai multe zile, tânărul Moody a avut aceeaşi dezamăgire ca atâţia tineri fără de lucru. Mult după aceea, pe când predica odată la Boston, el a descris cu adâncă emoţie acele zile de suferinţă. "Mi-aduc aminte că umblam pe străzi în sus şi-n jos ca să găsesc de lucru. Dar când cineva îmi spunea: ‚Te compătimesc, aş vrea să te ajut, dar nu pot; poate curând găseşti de lucru’, mă încălzea, îmi făcea bine. Simpatia acestor oameni m-a ajutat".

"Zile la rând am avut sentimentul că nimeni nu mă vrea. Niciodată de atunci nu am mai avut acest simţământ şi nici nu aş vrea să-l mai încerc. Mi se pare că acesta a fost simţământul Domnului Isus când S-a coborât aici pe pământ. Nimeni nu L-a vrut, nici nu L-a primit. El care a venit să mântuiască oamenii, dar ei nu doreau să fie mântuiţi. El a venit să ridice pe oameni şi ei nu doreau să fie ridicaţi. Nu a fost loc pentru El în lume, nici acum nu e loc pentru El".

"Mergeam de câteva ori pe zi la oficiul poştal, să văd dacă nu cumva am vreo scrisoare de acasă. Ştiam că nu o am, căci poşta de la Northfield nu pleca decât odată pe zi. Nu aveam nici o treabă şi eram bolnav de dorul de casă. În sfârşit, odată am primit o scrisoare. Era de la cea mai tânără soră a mea. Prima scrisoare pe care mi-a trimis-o! Am deschis-o cu bucurie, sperând ceva veşti bune. Dar ea îmi scria doar că la Boston pare să fie mulţi pungaşi de buzunare şi insista să mă feresc. M-am gândit că întâi ar fi mai bine să am ceva bani, şi apoi să mă feresc de hoţi!"

Atunci, după o săptămână, a fost cu totul descurajat. I se părea că nu-i nimic pentru el la Boston şi voia să plece la New York, să încerce acolo.

La început, atitudinea sa faţă de cei doi unchi ai săi de la Boston a fost de totală independenţă, aşteptând ca ei să-i ofere ceva. Sfătuit de alţii să le ceară, Dwight a răspuns: "Ei ştiu că eu caut de lucru şi ei m-ar fi putut ajuta dacă ar fi vrut". În cele din urmă mândria lui a fost biruită. Unul din unchii lui i-a spus că orgoliul personal i-a fost prea mare, că modestia câteodată e atât de necesară ca şi curajul; că dacă s-ar arăta dispus să asculte de cei mai bătrâni şi mai înţelepţi decât el, unchiul Samuel Holton ar fi gata să-i dea

4

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>un serviciu. Unchiul stărui şi în cele din urmă băiatul ceru un loc în prăvălia sa de încălţăminte.

"Dwight, mie mi-e teamă că ai să fugi din prăvălie - îmi spuse unchiul Holton. Oamenii mei sunt gata să facă ce eu le spun. Dacă vrei ca totdeauna să întrebi ce nu ştii; dacă făgăduieşti să mergi în fiecare duminică la Biserică şi la Şcoala Duminicală; dacă nu vei merge nicăieri unde să nu ştie mama ta, eu aş fi gata să te primesc. Te poţi gândi până în ziua de luni". "N-am ce să mă gândesc - răspunse băiatul scurt - promit acum".

Tânărul Moody avea prea puţine cunoştinţe de manierele şi gusturile orăşenilor. Dar curând dovedi o înăscută isteţime şi dibăcie pentru un bun vânzător. Cu pătrunderea ascuţită şi energia sa de neînfrânt, el avu un succes neobişnuit la lucru. Cum nu era mulţumit să facă reclamă la uşa prăvăliei, mergea pe stradă, apuca pe trecători de braţ şi îi aducea în prăvălie. Mulţi nu aveau de gând să cumpere ceva, dar la străruinţele lui, intrau în prăvălie. Aceasta îl satisfăcea mai mult ca vânzarea propriu-zisă.

Şi noua lui ocupaţie, departe de a-i fi micşorat dragostea pentru păcăleli, dimpotrivă, parcă i-a mărit-o. Aceasta a fost viaţa tânărului de 17 ani. Dar din acest gust pentru glume, a ieşit şi acel talent binecuvântat al omului matur. Acest umor şi apreciere sănătoasă a lucrurilor s-a arătat ca trăsătura unui suflet mare.

(Continuare în numărul următor - Material preluat de pe www.theophilos.3x.ro)

Studiu biblic: Evanghelia dupa Luca - Câteva gânduri din Luca 2 "…a născut pe Fiul ei Cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece, şi L-a culcat într-o iesle"

- sunt singurele cuvinte pe care le rosteşte Luca în jurul naşterii Copilului misterios. Nimic deosebit la prima citire. Însă, când pui această descriere în contextul tuturor prorociilor făcute Mariei de îngerul Gavril (Se va chema Fiul Celui preaînalt, împărăţia Lui nu va avea sfârşit) realizezi că eşti în faţa unui tablou atipic, aş spune. Dar acest cuvânt nu este potrivit, deoarece nu indică imposibilul, ci doar neobişnuitul. Ce este atipic? Un om culcat într-un grajd, o floare care creşte în deşert, acestea sunt imagini atipice. Însă, Dumnezeu în trupul unui bebeluş, înfăşat în scutece, culcat într-o iesle este de neimaginat! El, Creatorul, Singurul înţelept, în mijlocul behăitului de oi şi al mugetelor ... Toate cuvintele din cer (Gavril) şi a celor de pe pământ (Zaharia, Simeon, Ana) sunt pline de închinare şi admiraţie. Ce va fi cu acest copil? Cum va fi acest copil? Dacă cel de-al doilea Adam ar fi venit pe pământ asemenea primului Adam, la vârsta de maturitate, atunci lucrurile ar fi fost putin mai simplu de înteles. Insă, Fiul Celui preaînalt urma să copilărească şi "să crească în putere şi înţelepciune".

Poate cel mai greu de înţeles, dintre toate etapele vieţii pământeşti ale lui Isus (Hristosul promis, Fiul întrupat) este copilăria Lui. Mirarea părinţilor lui Isus, evidentă în toate tablourile acestui capitol, în faţa tuturor cuvintelor rostite despre Prunc, ne face să subliniem şi mai mult normalitate în care s-a născut Isus şi în care a trăit primii ani de viaţă. Fiul lui Dumnezeu în scutece, Fiul lui Dumnezeu învăţând să meargă pe propriile picioare, Fiul lui Dumnezeu învăţând să vorbească limba maternă, Fiul lui Dumnezeu învăţând Scripturile … toate acestea sunt imagini care ar stârni mirarea tuturor celor care citesc prorocia îngerului din primul capitol, dar mai ales a celor care au văzut în ceruri tot timpul faţa Celui veşnic viu. Ultimul eveniment din capitolul 2 este halucinant! O familie

5

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>compusă din 3 persoane - Maria, Iosif şi copilul Isus. Un adolescent la 12 ani, necunoscut de nimeni ca fiind mai mult decât fiul tâmplarului. Toate prorociile din urmă cu 12 ani parcă se pierduseră în negura timpului. Maria este îngrijorată şi uimită că Isus este în "casa Tatălui Său". Mai mult, când apare pe scena istoriei ca fiind Cel mai mare decât Ioan Botezătorul, rudele Lui au crezut că Şi-a ieşit din minţi (Marcu 3), fraţii Lui nu cred în El (Ioan 7) iar vecinii nu pot spune mai mult despre acest bărbat decât că este fiul lui Iosif şi al Mariei (Marcu 6).

Cine poate trăi în anonimat 30 de ani? Cine suportă lipsa notorietăţii, chiar şi atunci când rădăcinele lui sunt nesemnificative în ochii celor din jur? Dar cum ar reuşi să trăiască în anonimat cineva care ar proveni din Einstein sau din Goethe sau din Eminescu ... ? Pruncul Isus, adolescentul Isus şi tânărul bărbat Isus ştia că vine din cer. Ştia că este Fiul lui Dumnezeu. Ştia că este Dumnezeu şi totuşi a ales să trăiască doar ca fiul Mariei şi a lui Iosif. Smerenia lui Dumnezeu, singurul înţelept şi singurul Care merită luat în calcul atunci când vine vorba despre persoane importante, este imposibil de găsit între muritori. Nimeni dintre noi nu a făcut aşa ceva vreodată. Putem doar admira, putem să ne închinăm înaintea Lui şi putem să Îl rugăm să ne molipsească măcar cu un strop din smerenia Lui. Atunci vom putea trăi fericiţi alături de Dumnezeul nostru, în anonimat, chiar dacă nimeni din jur nu ne-ar da credit, iar viaţa noastră ar fi una dintre cele mai neînsemnate. Doamne ajută! Doamne dă izbândă! (Sami Ghica)

Vă invităm să parcurgeţi alături de noi textul din care se va predica duminica viitoare, Luca 3.1-22. Iată câteva întrebări care să vă ajute să intraţi în textul inspirat.1. De ce sunt detaliate aşa de multe lucruri despre conducătorii vremii respective, în

primul verset?2. La ce vârstă a ieşit Ioan să propovăduiască şi să boteze? Cum privea poporul faptul că

un fiu de preot nu slujea la Templu?3. Cine a trimis pe Ioan să boteze? Care este rostul botezului său? Cum primeau oamenii

iertarea de păcate?4. Căutaţi asemănări între Ioan şi Ilie (1 Împăraţi). Putea cineva să îl identifice ca fiind

împlinirea prorociei din Maleahi 4?5. Citatul din Isaia 40 se referă la Ioan Botezătorul sau prorocia lui Isaia a fost făcută

pentru ieşirea din robia babiloniană? Cine este glasul în Isaia 40? Isaia sau Ioan?6. Care este diferenţa dintre ieşirea din robia babiliniană şi ieşirea din cea egipteană? Câţi

evrei au ieşit din Egip? Câţi evrei au ieşit din Babilon (Ezra2)? Cum explicaţi diferenţa imensă de număr?

7. Ce înseamnă în Isaia 40 să neteziţi calea Domnului? Este o imagine fizică sau o metaforă?

8. De ce se adresează aşa de dur Ioan în versetul 7? Conform lui Matei 3, cui se adresează el?

9. v8 – este important să fii fiul lui Avraam? Care pietre puteau fi transformate în fiii lui Avraam: pietrele de pe drum sau piatra din inima lui Israel?

10. În vremea lui Ilie poporul era idolatru! Acum Israel se închina doar la Templu! De ce este aşa de vehement Ioan? Ce lipsea poporului din relaţia cu Dumnezeu, conform versetelor 10-15?

6

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>11. Cât de mare era văzut Ioan de către popor? Făcuse el vreo minune? Cum de este

comparat cu Mesia?12. Cum trebuia privit Cel care vine după Ioan, după ce citeai versetele 16 şi 17? Puteai

trage concluzia că Mesia este Dumnezeu?13. Ioan vorbeşte despre 2 botezuri, unul cu Duhul sfânt şi unul cu foc? Sau vorbeşte

despre un singur botez cu Duhul sfânt şi cu foc? Ce ar putea însemna acest botez? Ai fost botezat cu Duhul sfânt şi cu foc?

14. Ce simbolizează focul în acest capitol?15. Care este asemănarea dintre Ioan şi Ilie, în versetele 18-20?16. De ce a fost botezat Isus, dacă botezul lui Ioan era botezul pocăinţei spre iertarea

păcatelor?17. De ce se aude din cer un glas care spune că Isus este Fiul Meu preaiubit?18. Cunoştea Ioan pe Isus în momentul în care L-a văzut la Iordan? Citiţi Ioan 1, Marcu 1,

Matei 3.19. Care sunt aplicaţiile din acest capitol?

Motivele de post şi rugăciune - săptămâna 25 mai – 01 iunie 2014

„Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă. Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi

de răbdare pe proorocii, care au vorbit în Numele Domnului. Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.” (Iacov 5:7-11) Ne vom ruga pentru oraşul Focşani, mijlocind nominal pentru sufletele pe care le

cunoaştem şi care caută mântuirea, precum şi pentru cele care nu au astfel de preocupări.

Ne vom ruga pentru localităţile din jurul oraşului Focşani, de care suntem legaţi într-un fel sau altul, mijlocind în primul rând pentru persoanele pe care le cunoastem şi dorim să facă parte din Impărăţia lui Dumnezeu, având în vedere şi acţiunea evanghelizarea din judeţ ce se va desfăşura în luna iunie.

Ne rugăm pentru cei bolnaviCiohoranu Sultana, Crăciun Ileana, Ghica Aneta, Gheorghe Alexandrina, Gogonea Stănica, Porumb Rodica, Popa Mioara, Ciohoranu Ion, Cojocea Nicu, Ştefan Ionel, Prichici Sorin. Programul bisericiiDuminică dimineaţa: 9.30 – 12.00Duminică după-amiaza: 18.00 – 19.30Joi: 18.00 – 20.00; Focşani. Vrancea. str. Argeş nr.42 filadelfiafocsani.wordpress.com

7