AGENTIA NATIONALA PENTRU

SPRIJINIREA INITIATIVELOR TINERILOR Direcţia de Studii si Cercetări pentru Probleme de Tineret

FENOMENE DE MARGINALIZARE

ŞI EXCLUDERE SOCIALĂ ÎN

RÂNDUL TINERILOR

Faza I Principalele fenomene de marginalizare şi

excludere în rândul tinerilor

(dimensiuni, caracteristici, factori de risc)

Iunie 2007

2

Colectivul de cercetare:

Daniela Simache, CP III – coordonator

Anca Donţu, CS

Ruxandra Marin, AI

3

CUPRINS

I.INTRODUCERE ......................................................................................... 4

II.DELIMITĂRI CONCEPTUALE .............................................................. 6

Terminologie din domeniul ştiinţelor sociale

Situaţia în România. Concepte, legislaţie şi direcţii de implementare

III. INSTITUŢIONALIZAREA ŞI EFECTELE EI .................................. 12

Evoluţii actuale

Situaţia tinerilor în momentul părăsirii sistemului de ocrotire

IV. ABANDONUL ŞCOLAR ŞI SEMNIFICAŢIA LUI ............................ 18

Relaţia abandon şcolar-scăderea nivelului de educaţie-vulnerabilitate socială

Situaţia actuală; caracteristici şi direcţii de intervenţie

V. DELINCVENŢA ŞI IMPACTUL EI PENTRU DELINCVENŢI ........ 33

Delincvenţa juvenil: de la efecte la consecinţe

Situaţia actuală

Puncte fierbinţi: particularităţi şi posibilităţi de intervenţie

VI. CONSUMUL DE DROGURI –

UN FACTOR MAJOR DE MARGINALIZARE ........................................ 45

Scurtă analiză: consumul şi consumatorii

Cererea de tratament

Percepţia şi atitudinile populaţiei faţă de consumatorii de droguri

Concluzii preliminare – orientarea cercetării în faza următoare

VII. SINTEZĂ. În loc de concluzii ............................................................. 58

VII. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ .......................................................... 63

4

INTRODUCERE

Acest raport reprezintă prima parte din cercetările pe care ne-am propus să le

întreprindem în acest an în cadrul temei “Fenomene de marginalizare şi excluziune

socială în rândul tinerilor”. Totodată el este o continuare firească a temei de cercetare

”Reducerea factorilor de risc la tineri” din martie 2006 şi a preocupărilor permanente ale

Direcţiei de Studii şi Cercetări pentru Probleme de Tineret a ANSIT de abordare în

manieră ştiinţifică a categoriilor de tineri în situaţie de risc social şi de căutare a unor

direcţii şi posibilităţi de intervenţie în scopul îmbunătăţirii situaţiei acestor tineri.

Revenind la raportul de faţă, el îşi propune să realizeze o diagnoză atentă a principalelor

grupuri de tineri aflaţi în poziţii marginale în societate, a formelor în care se manifestă

această marginalizare.

Cercetarea a fost focalizată pe analiza principalelor fenomene de marginalizare şi

excludere din rândul tinerilor. Astfel, am investigat situaţia tinerilor care au părăsit

sistemul de protecţie socială (tinerii post-instituţionalizaţi), a tinerilor cu deficit major de

educaţie (ca urmare a abandonului şcolar), a tinerilor infractori (aflaţi în sistemul

penitenciar) şi a tinerilor care consumă droguri. Toate acestea au fost analizate sub

aspectul dimensiunilor, al caracteristicilor şi al factorilor de risc existenţi.

Pornind de aici, în raportul final vor fi prezentate cu precădere acele aspecte care ţin de

activitatea şi de atribuţiile ANT şi de colaborarea sa cu alte instituţii care au atribuţii

legate de acest subiect (ANA, MECT, MMFES etc.).

În acest stadiu al derulării cercetării considerăm că se impun câteva precizări referitoare

la conţinutul şi modul de derulare al acestei prime faze. Durată mare de timp a fost

cauzată de factori obiectivi care ţin în primul rând de inexistenţa unor monitorizări ale

fenomenelor abordate în general şi a statisticilor pe grupe de vârstă în special precum şi

de dificila colaborare cu unele instituţii pentru furnizarea de date (ca urmare a lipsei

5

preocupărilor pentru monitorizarea aspectelor de interes pentru noi legate de tineri sau a

implicării lor în procesul de remaniere guvernamentală). La aceasta se adaugă şi

decalarea termenelor unor alte cercetări care urmau să fie sursă de analiză pentru această

temă (ESPAD, Diagnoza 2007, Studiu asupra consumului de droguri în populaţia

generală şi Studiu asupra consumului de droguri în penitenciare ale ANA).

Dat fiind obiectivele acestui studiu (aspectele actuale şi analiza la nivel naţional şi

regional totodată) precum şi extinderea intervalului de vârstă studiat până la 35 de ani am

fost nevoiţi să alocăm un timp mult mai mare şi eforturi intense pentru a putea finaliza

acest prim raport.

Se cuvine să aducem mulţumiri unor persoane şi instituţii care au contribuit în mod

hotărâtor, prin disponibilitatea şi competenţa lor, la finalizarea în bune condiţii a acestui

prim raport: Institutul Naţional de Statistică (d-nei Tihohod pentru sugestiile făcute

referitor la selecţia şi prelucrarea datelor furnizate), Institutul Naţional de Cercetare

Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (doamnei Nicolina Racoceanu pentru

promptitudinea cu care ne-a pus la dispoziţie datele şi rezultatele cercetărilor făcute

asupra tinerilor post-instituţionalizaţi), Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

(domnilor Florin Şerpe şi Iulian Brâncoveanu, pentru disponibilitatea şi profesionismul

manifestat în colectarea datelor solicitate de noi).

În faza următoare a cercetărilor ne vom concentra atenţia (conform contractului încheiat)

pe analiza unor aspecte legate de consumul de droguri în rândul tinerilor români şi pe

analiza şi pe analiza, cu ajutorul datelor obţinute din cercetările Direcţiei de Studii şi

Cercetări pentru Probleme de Tineret (ne referim aici în principal la sondajul naţional

Situaţia tineretului român şi aşteptările sale. Diagnoza 2007) asupra atitudinilor de

intoleranţă şi a discriminării la care sunt expuşi acei tineri aflaţi în poziţii sociale

marginale.

6

II. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Tema analizează felul în care se manifestă marginalizarea şi excluderea în rândul

tinerilor şi caută să identifice formele în are acestea se pot transforma în includere şi

participare socială.

1. Terminologie din domeniul ştiinţelor sociale.

Marginalitate = “poziţie periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor, cu acces

drastic limitat la resursele economice, politice, educaţionale şi comunicaţionale ale

colectivităţii. [...]

Sursa m nu trebuie căutată în raritatea resurselor ci într-un anumit mod de organizare

socială caracterizat prin accesul inegal la resurse, prin discriminarea unor persoane sau

grupuri sociale.

M are ca efect izolarea socială, alienarea, inadaptarea, neintegrarea socială,

dezorganizarea familiei ...” (Sorin Rădulescu, Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, p.338,

2003).

Marginalizarea reprezintă tocmai “o îndepărtare, o excludere. Putem marginaliza o

persoană, dar şi o mişcare, o idee sau chiar un popor. Cuvântul face trimitere la un proces

suferit de cineva sau ceva, spre deosebire de marginalitate, în cazul căreia actorii au ales,

cel mai adesea, această stare.“ (Lazar, J, în Guilles F, Guy J.(coord), 2005, p.405)

Izolare socială = separare parţială sau totală a indivizilor sau grupurilor sociale unul de

altul, în termenii comunicării, interacţiunii cooperative, implicării sociale reciproce. I.s. a

individului provine din restrângerea contactelor sociale cu membrii grupului sau din

respingerea acestuia de către grup. [...]

Un grup este izolat dacă evită sau restrânge la minimum contactele sociale şi culturale cu

celelalte grupuri, dacă anumite condiţii nu facilitează astfel de contacte sau, în fine, dacă

7

celelalte grupuri îl marginalizează.“ (Ion-Andrei Popescu, Dicţionar de sociologie, Ed.

Babel, p.316, 2003).

Excluderea socială este “procesul prin care anumiţi indivizi sunt împinşi la marginea

societăţii şi împiedică să participe în întregime la viaţa socială, ca urmare a sărăciei sau a

lipsei de competenţe şi de oportunităţi de învăţare pe termen lung, sau ca rezultat al

discriminării lor.

Aceasta îi distanţează de un loc de muncă, de venituri, de oportunităţile de educaţie şi

formare profesională ca şi de reţelele sociale şi comunitare şi de activităţile acestora.

Ei au un acces scăzut la putere şi la corpul de luare a deciziilor şi se simt adesea slabi şi

incapabili de a avea control asupra deciziilor care le influenţează viaţa de zi cu zi.»

(Report on social inclusion 2005, An analysis oh the National Actions Plans on Social

Inclusion (2004-2006), submitted by the 10 new Member States, European Comission,

february, 2005, p. 10 ).

Includerea socială reprezintă “procesul prin care sunt persoanele cu risc de sărăcie şi

excluziune socială câştigă oportunităţile şi resursele necesare pentru participarea deplină

în viaţa economică, socială şi culturală şi pentru beneficierea de un standard de viaţă şi de

bunăstare care este considerat normal în societatea în care ei trăiesc. Aceasta le asigură o

implicare considerabilă în luarea deciziilor care le afectează propria viaţă şi posibilitatea

de a-şi exercita drepturile fundamentale” (Report on social inclusion 2005, An analysis

oh the National Actions Plans on Social Inclusion (2004-2006), submitted by the 10

new Member States, European Comission, february, 2005, p. 10 ).

Vulnerabilitate = “expunerea la un risc social, o stare de fragilitate care se declină în

raport cu multiple fenomene negative, ca suicidul divorţul sau excluderea.”(Simoulin, V.,

în Guilles F, Guy J.(coord), 2005, p.669)

Conform abordărilor psihologice(J. Selosse, 1991), V reprezintă “fragilitatea unui sistem

defensiv”. Epidemiologia (arată în continuare Selosse) “estimează vulnerabilitatea în

mod probabilist, ca factor de risc (s.n.): situată la intersecţia ”terenului” şi a “mediului”,

8

ea exprimă interacţiunile genotip - mediu înconjurător şi se plasează între conceptele

necesare la formularea problematicilor pluridisciplinare [...] şi duce la intervenţii

preventive şi terapeutice (de ex. familiale şi psihosociale.“ (J. Selosse în R.Doron, F.

Parot, 2006, p.826).

Continuând orientările Şcolii de la Chicago şi ale teoriei etichetării (Becker, 1985),

analizele făcute de către Paugman(1991) asupra “noii sărăcii“ au pus în evidenţă (arată în

continuare Simoulin (idem., p 670) “faptul că aceasta depinde şi de relaţiile pe care le

stabilesc lucrătorii din domeniul social cu cei ameninţaţi1, precum şi de modul cum sunt

priviţi aceştia de restul societăţii. Vulnerabilitatea reprezintă faptul de a nu dispune nici

de protecţie nici de siguranţă şi deci de a fi expus unei forme moderne de “dezafiliere”

(Castel, 1995) . [...] Ceea ce înseamnă că vulnerabilitatea nu ţine numai de persoane, ci

este şi un construct social”

Factori de risc şi factori de protecţie

Aceşti doi termeni sunt utilizaţi frecvent în descrierea unor caracteristici ale indivizilor

sau ale mediului lor înconjurător care diferenţiază probabilitatea apariţiei fenomenelor de

marginalizare socială.

Astfel, factorii de risc sunt cei care determină o probabilitate crescută de apariţie a

marginalizării sociale. Iar factorii de protecţie sunt acei factori care reduc probabilitatea

apariţiei acesteia.

2. Situaţia în România. Concepte, legislaţie şi direcţii de implementare.

Marginalizarea socială, în înţelesul legii, este definită “prin poziţia socială periferică, de

izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice,

educaţionale şi comunicaţionale ale colectivităţii; ea se manifestă prin absenţa unui

minimum de condiţii sociale de viaţă.”

1 Ceea ce susţine necesitatea realizării demersurilor pentru statuarea profesiei de “consilier/lucrător de

tineret”. Un astfel de profesionist ar putea contribui în mod substanţial în diminuarea vulnerbilităţiii multor tineri români aflaţi astăzi în situaţie de risc social.

9

Pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, Guvernul a emis Legea

nr.116/2002 prin care se asigură “garantarea accesului efectiv, în mod deosebit al

tinerilor, la drepturi elementare şi fundamentale, cum sunt: dreptul la un loc de muncă,

la o locuinţă, la asistenţă socială, la educaţie, precum şi instituirea unor măsuri de

prevenire şi combatere a marginalizării sociale”.

Nivelul venitului până la care o persoană este considerată marginalizată, se stabileşte

anual, prin hotărâre a Guvernului, înaintea depunerii în Parlament a Legii bugetului de

stat. Consiliile locale au obligaţia, potrivit acestei legi, să identifice persoanele şi familiile

care se găsesc în această situaţie şi să stabilească măsurile necesare pentru prevenirea

marginalizării lor sociale, în principal, asigurarea accesului la o locuinţă şi la serviciile

publice de strictă necesitate (apă, energie electrică, gaze naturale, termoficare etc.)

Sarcina de urmărire a modului de aplicare a prevederilor Legii nr.116/2002 revine

Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei care a înfiinţat un compartiment

special însărcinat cu supravegherea realizării măsurilor prevăzute pentru combaterea

marginalizării sociale.

Pentru realizarea obiectivelor prevăzute de lege sunt mobilizate instituţiile centrale şi

locale cu atribuţii în domeniu: Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă,

consiliile judeţene şi locale şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) va oferi tinerilor cu vârste

între 16 şi 25 ani, aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale,

servicii de mediere2 şi consiliere profesională. În scopul integrării sau reintegrării acestor

tineri în muncă, ANOFM-ului îi revine sarcina de a-i plasa în muncă, la agenţii

economici avizaţi de agenţie, pe baza unui contract de solidaritate3. În baza contractului

de solidaritate, angajatorul încheie cu tânărul un contract individual de muncă pe o

perioadă determinată, care va fi egală cu cea a contractului de solidaritate. În baza unei

2 Serviciile de mediere şi consiliere sunt furnizate de personalul specializat din cadrul Agenţiei care va întocmi şi un plan

individual de mediere 3 Contractul de solidaritate poate fi încheiat între tânărul beneficiar şi Agenţie pe o durată de până la doi ani, dar nu mai

puţin de un an.

10

convenţii încheiate între angajator şi Agenţie, salariul de bază al tânărului este suportat de

aceasta din urmă.4

Aceste măsuri se adresează următoarelor categorii de tineri:

proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire;

singuri, cu copii în întreţinere;

familişti cu copii în întreţinere;

familişti fără copii în întreţinere;

familişti care au executat pedepse privative de libertate;

alte categorii de tineri aflaţi în dificultate.

Consiliilor judeţene şi Consiliului general al municipiului Bucureşti le revine sarcina de a

facilita accesul la o locuinţă al persoanelor marginalizate. Sunt luate în considerare

persoanele cu vârste de până la 35 ani care nu au o locuinţă şi se află în imposibilitate de

a şi-o cumpăra cu forţe proprii. În ajutorul lor, consiliile judeţene şi Consiliul general al

municipiului Bucureşti vor suporta, potrivit prevederilor legii, integral valoarea estimată

a avansului ce urmează să fie plătit pentru dobândirea unei locuinţe sau pentru plata

chiriei pentru o perioadă de până la trei ani, pentru o locuinţă închiriată.5

Această măsură are în vedere următoarele categorii de persoane defavorizate:

tineri proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire;

familişti în vârstă de până la 35 ani cu copii în întreţinere;

familişti în vârstă de până la 35 ani fără copii în întreţinere;

alte persoane în vârstă de până la 35 ani.

Consiliile locale au sarcina de a asigura condiţii pentru accesul persoanelor

marginalizate, care au dreptul la venitul minim garantat, la toate formele de asistenţă a

4 Salariul de bază lunar al tânărului, suportat din fondurile Agenţiei, nu poate depăşi 75% din câştigul salarial mediu net pe

economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă la data încetării contractului de solidaritate, tânărul va fi angajat cu contract pe durată nedeterminată, Agenţia va rambursa angajatorului pentru acesta, lunar, pe o perioadă de doi ani, 50% din indemnizaţia de şomaj pe care el ar fi primit-o dacă ar fi fost disponibilizat. Vârsta până la care tânărul va putea beneficia de această facilitate este de 25 ani. 5 Valoarea avansului se stabileşte la începutul fiecărui an de către consiliul judeţean, respectiv Consiliul general al

municipiului Bucureşti, în funcţie de prevederile actelor normative care reglementează construcţia de locuinţe şi poate fi ajustată periodic în funcţie de preţurile de consum sau, după caz, în funcţie de costurile unei locuinţe.

11

sănătăţii şi pot organiza servicii de asistenţă socială în care aceste persoane să fie îngrijite

până la reinserţia lor socială.

Cheltuielile pentru serviciile de asistenţă medicală curativă şi de urgenţă sunt suportate

din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata unei contribuţii din partea acestor

categorii de persoane. Finanţarea măsurilor pentru combaterea marginalizării sociale se

realizează din bugetele locale şi de la bugetul de stat.

12

III. INSTITUŢIONALIZAREA ŞI EFECTELE EI

Evoluţii actuale

Conform studiului INCSMPS6, numărul mare al copiilor instituţionalizaţi este o

moştenire grea a regimului comunist. Perpetuarea după anul 1990 a sistemului de ocrotire

instituţionalizat s-a datorat în mare parte dezvoltării precare a sistemului de servicii

sociale, ca urmare a lipsei unui cadru legal care să reglementeze organizarea şi finanţarea

acestora, precum şi modalităţile de asigurare a serviciilor sociale şi de acreditare a

furnizorilor acestora.

Procentul mai scăzut al copiilor de vârstă mică în cadrul instituţiilor de ocrotire este o

dovadă a faptului că măsurile alternative la instituţionalizare au început să funcţioneze,

prin dezvoltarea serviciilor de îngrijire a acestor copii în familii de substituţie (asistenţi

maternali, rude până la gradul IV inclusiv). Astfel, numărul copiilor instituţionalizaţi a

scăzut în perioada 2000 - ianuarie 2005 de la 57.181 la 32.821, dintre care mai mult de

jumătate au vârste peste 14 ani, urmând ca în următorii patru ani aproximativ 4.500 -

5.000 de copiii să părăsească anual sistemul de protecţie.

Aceşti tineri sunt o categorie vulnerabilă de persoane, expusă riscului excluderii sociale şi

marginalizării, deoarece:

întâmpină greutăţi la angajare, fiind expuşi şomajului;

nu au familie şi nici mijloace proprii de subzistenţă;

nu au o locuinţă şi nici posibilităţi de închiriere sau de cumpărare;

sunt predispuşi vagabondajului şi delincvenţei;

devin adeseori victime ale criminalităţii, consumului de droguri, exploatării

sexuale.

6 Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, Studiul privind situaţia

tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului, 2005

13

Situaţia tinerilor în momentul părăsirii sistemului de ocrotire

Cea mai grea problemă pe care o întâmpină aceşti tineri o reprezintă găsirea unei locuinţe

şi a unui loc de muncă, care să le permită începutul unui trai independent.

Rezolvarea acestei probleme este responsabilitatea organismelor locale care, potrivit

prevederilor legislative, au atribuţii în domeniul protecţiei sociale. Cunoaşterea

permanentă a situaţiei în plan local privind nevoile de asistenţă socială a grupurilor

defavorizate, în care se înscrie şi categoria tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie,

existenţa unei baze de date privind aceste nevoi creează posibilitatea stabilirii unui plan

de măsuri pe termen scurt şi lung şi alocarea pe această bază a resurselor financiare în

bugetele locale. De asemenea, încurajarea şi dezvoltarea pe plan local a parteneriatului cu

societatea civilă ar putea avea o contribuţie importantă la rezolvarea nevoilor sociale.

Din analiza datelor privind eşaloanele de tinerii care părăsesc sistemul de protecţie la

nivel naţional în perioada 2004-2005 rezultă că faţă de anul 2003 acestea sunt mai

însemnate din punct de vedere numeric.

Situaţia tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie

după împlinirea vârstei de 18 ani şi care au nevoie de

locuinţă

31%

35%

34%

an 2003 an 2004 an 2005

Sursa: ANPDC

14

Un număr mare de tineri care părăsesc sau au părăsit instituţiile de ocrotire în perioada

2003-2005 se înregistrează în regiunea Nord-Est, Nord-Vest şi Centru.

Procentul tinerilor din total tineri care părăsesc sistemul

de protecţie după împlinirea vârstei de 18 ani şi care au

nevoie de locuinţă, în perioada 2003-2005, pe regiuni de

dezvoltare

32%

10%

6%9%9%

13%

13%

8%

Nord-Est Sud-Est Sud Sud-Vest

Vest Nord-Vest Centru Bucuresti

Sursa: ANPDC

Cel mai mare număr de tineri în această situaţie sunt în judeţele Iaşi (1100), Municipiul

Bucureşti (449), Vaslui (397), Mureş (336), Timiş (236), Botoşani (228), Buzău (227),

Satu Mare (251). În restul judeţelor, numărul tinerilor care au părăsit sau urmează să

părăsească sistemul de protecţie este sub 200, pentru această perioadă de timp (în Anexa

1 este prezentată situaţia pe fiecare regiune de dezvoltare).

Multe instituţii practică soluţia menţinerii lor şi după împlinirea vârstei limită legale,

pentru că nu îi pot abandona în stradă.

15

Nr de tineri care au dobandit/dobandesc in anul 2005 capacitate deplina

de exercitiu

0 0

2173 2040

6596

1297

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

Nr tineri care au/ dobandesc

18 ani si au masura de

protectie

Nr tineri in varsta de pana la

26 ani care urmeaza o forma

de invatamant

nr tineri care au 18 ani care

nu continua studiile, nu au

posibilitatea revenirii in

propria familie si pot

beneficia de protectie 2 ani

Sursa: ANPDC

Astfel, un număr de 6.596 de tineri la nivel naţional cu vârste până în 26 ani urmează o

formă de învăţământ şi se află în continuare în sistemul de protecţie socială. O parte

dintre aceştia, 2.040 de tineri, pot reveni în propriile familii după cum rezultă din

evidenţele ANPDC. 1297 dintre tineri nu au această posibilitate, dar mai pot beneficia de

protecţie încă doi ani după împlinirea vârstei de 18 ani, deşi nu îşi continuă studiile.

Dintr-un studiu realizat în 2003 cu finanţarea UNICEF-ului7 pe un lot de 81 de copiii care

au fost instituţionalizaţi mai mult de 10 ani, reiese că mediul de tip „cazon”, marcat de

violenţă, mai ales în raport cu cei nou veniţi sau de vârstă mai fragedă, lipsa afecţiunii şi

ruperea contactelor cu societatea reală le alterează capacitatea de integrare în societate la

ieşirea din instituţie, suferind un şoc în lipsa unui sprijin din partea familiei sau a

comunităţii locale.

7 Monitorizarea efectelor instituţionalizării pe termen lung. Studiu pilot în judeţul Prahova finanţat de Reprezentanţa

UNICEF în Romania, 2003, coordonator studiu Sorin Mitulescu

Adesea ei nu ştiu să practice o meserie, au o educaţie precară şi capacitate scăzută de

socializare. Nu sunt obişnuiţi să ia decizii şi să ducă o viaţă socială independentă pentru

că nu au primit aceste deprinderi în sistemul instituţionalizat de protecţie socială. Aceste

deficienţe se datorează în mare parte organizării sistemului de protecţie a cărui reformare

nu s-a încheiat. Aspectele deficitare se datorează în mare parte şi insuficienţei resurselor

umane în domeniu şi a lipsei personalului cu pregătire de specialitate, precum şi slabei

dezvoltări a sistemului de servicii sociale pentru această categorie de persoane ameninţată

de riscurile sociale care pot conduce la marginalizare şi excludere socială.

Revenirea multora dintre tineri în zonele în care au trăit în instituţie arată o altă slăbiciune

datorată deficienţelor sistemului: un anumit imobilism al tinerilor, lipsa capacităţii lor de

adaptare, nevoia de repere stabile. Pornind de la aceste constatări, studiul finanţat de

UNICEF8 supune atenţiei faptul că transferarea acestor tineri în alte arii geografice ar

avea puţine şanse de reuşită. Soluţiile ar trebui găsite de către comunitatea locală care să-

şi asume întreaga responsabilitate.

Studiul evidenţiază, totodată, slăbiciunile specifice sistemului nostru de protecţie socială

legate de categoria tinerilor care părăsesc instituţiile de ocrotire, şi anume:

lipsa unui acompaniament social personalizat care să urmărească rezolvarea fiecărui

caz în parte în funcţie de particularităţile acestuia;

lipsa monitorizării pe o perioadă mai îndelungată de către serviciile de asistenţă

socială (şi protecţie a copilului) a modalităţilor de integrare a acestor tineri în viaţa

socială şi profesională.

Analizând informaţiile de la Direcţiile Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia

Copilului, constatăm următoarele:

Judeţele cu cei mai puţini tineri (până în 50) aflaţi în situaţia vulnerabilă de a fi

părăsit sau de a părăsi în curând instituţia de ocrotire se află în sudul şi sud-estul

ţării

8 idem

18

Judeţele cu valori medii (între 51 şi 100 şi între 101 şi 150 tineri care au părăsit

sau urmează să părăsească sistemul de protecţie) se află răspândite pe întreg

teritoriul României.

Valorile foarte mari ale numărului acestor tineri (peste 200), se regăsesc în special

în jumătatea de nord a ţării: Mureş (336), Vaslui (397), Satu Mare (251),

Botoşani(228), dar şi Buzău (227) şi Timiş (236). Se evidenţiază în mod special

judeţul Iaşi cu 1100 de tineri aflaţi în această situaţie.

În judeţele de mai sus s-ar impune creşterea măsurilor de protecţie socială pentru

aceste categorii de tineri, pentru a le facilita integrarea socială şi profesională şi a-

i feri de a deveni viitori infractori, consumatori de droguri etc.

Soluţiile pentru rezolvarea situaţiei tinerilor care părăsesc sistemul instituţionalizat de

ocrotire par a ţine de domeniul legislativ pe de o parte, pentru a reglementa serviciile

sociale necesare perioadei de integrare pe piaţa muncii şi în viaţa reală; pe de altă parte,

colaborarea dintre instituţiile de asistenţă socială şi comunităţile locale ar fi benefică,

întrucât diferitele regiuni de dezvoltare şi chiar diferite judeţe din cadrul aceloraşi regiuni

se confruntă cu probleme specifice, în funcţie de numărul copiilor abandonaţi cuprinşi în

sistemul de protecţie, dar şi în funcţie de capacitatea centrelor de plasament existente în

fiecare zonă în parte.

De asemenea, orientarea şcolară şi profesională a acestor copii poate fi adaptată la

nevoile locale, ţinând cont de imobilismul menţionat mai sus al tinerilor care părăsesc

instituţiile de ocrotire. În acest sens, o mai bună informare elevilor provenind din centrele

de plasament privind cerinţelor locale de pe piaţa muncii ar putea creşte adaptarea lor

socială şi integrarea lor în comunitate.

IV. ABANDONUL ŞCOLAR ŞI SEMNIFICAŢIA LUI

1.Relaţia abandon şcolar-scăderea nivelului de educaţie-vulnerabilitate socială

Abandonul şcolar conduce la un nivel scăzut de educaţie, ceea ce:

- limitează în mod clar posibilitatea de opţiune pe piaţa muncii

- îi introduce timpuriu în alte grupuri sociale decât cel educaţional, ca urmare, nu mai

relaţionează cu tineri de aceeaşi vârstă şi cu aceleaşi preocupări de formare şi dezvoltare

profesională (preocupări legitimate de către societate)

- creează premisele apariţiei unei ,,categorii” de tineri de al cărei statut şi relaţie cu

restul societăţii ne propunem să ne ocupăm în continuare.

Apreciem faptul că abandonul şcolar constituie un factor de risc pentru tineri, contribuind

la fenomenul de marginalizare socială şi excludere a acestora în lipsa existenţei unor

factori de protecţie la nivel individual şi social.

2. Situaţia actuală; caracteristici şi direcţii de intervenţie

Pentru abordarea acestor aspecte vom analiza situaţia abandonului şcolar la

nivelul regiunilor de dezvoltare şi al judeţelor pe parcursul fiecărui nivel de învăţământ.

Astfel, în ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, care, pe lângă faptul că

este obligatoriu din punct de vedere legal, are şi cea mai mare importanţă pentru educaţia

copiilor şi tinerilor, rata abandonului şcolar este relativ scăzută la nivelul zonelor de

dezvoltare. Judeţul Călăraşi are cea mai ridicată rata a abandonului (3,1%), în timp ce

următoarele judeţe au o rată a abandonului şcolar scăzută: Gorj (0,5%), Vâlcea (0,6%),

Bihor (0,6%), Mehedinţi (0,9%), Prahova (0,9%), Vaslui (0,9%), Mureş (0,9%), Harghita

(0,9%).

În urma unei analize comparative între situaţia abandonului şcolar la nivelul

regiunilor de dezvoltare şi a situaţiei existente în interiorul fiecărei regiuni, am putut

constata existenţa unor foarte mari diferenţe între judeţe aflate în interiorul aceleiaşi

regiuni de dezvoltare.

20

Spre exemplu:

- pentru Regiunea Centru: Harghita - 0,9% şi Covasna 1,7% (rata abandonului este

aproape dublă în condiţiile în care judeţele sunt vecine); Braşovul (2,5%) are rata

abandonului şcolar aproape triplă faţă de Harghita; Sibiul are rata abandonului de peste

două ori mai mare decât Mureş, în aceleaşi condiţii de vecinătate.

- Regiunea Sud: Călăraşi -3,1% şi Giurgiu - 1,9%; Ialomiţa – 2,2%, Ilfov – 2,5% şi

Prahova – 0,9%.

- Regiunea S-V: Dolj - 1,4% şi Gorj - 0,5%;

- Regiunea N-V: Satu Mare - 1,5%, Cluj – 1,4% şi Bihor - 0,6%

- Regiunea N-E: Bacău – 2,3% şi Vaslui – 0,9%.

22

În ceea ce priveşte învăţământul liceal, rata abandonului şcolar este relativ egal

distribuită pe regiuni de dezvoltare: între 2,2% în Regiunea Sud, şi 2,8% în Vest. Cele

mai ridicate rate de abandon sunt în judeţele Vaslui (3,2%), Teleorman (3,5%), Bistriţa

Năsăud (3,5%), Covasna (3,9%), Hunedoara (4%), Vrancea (4,6%). Judeţele cu cele

mai scăzute rate ale abandonului şcolar sunt Ilfov (0,1%), Giurgiu (1,5%) şi Tulcea

(1,5%).

Analiza reprezentării la nivel naţional este prezentată în următoarele două hărţi.

Se constată din nou existenţa unor diferenţe interesante între judeţele învecinate din

aceeaşi regiune:

- în regiunea Centru, Harghita – 3,0% şi Covasna – 3,9% faţă de Braşov – 1,6%

- în regiunea Vest, Hunedoara – 4% faţă de Arad – 1,7%

- în regiunea Est, Vrancea – 4,6% faţă de Buzău – 1,8%

- în S-E, Dâmboviţa – 3% faţă de Prahova 1,6%; Teleorman – 3,5% faţă de Giurgiu –

1,5%, Bucureşti – 2,6% faţă de Ilfov 0,1%

25

În cadrul învăţământului profesional şi de ucenici, rata abandonului şcolar creşte

considerabil în comparaţie cu formele de învăţământ anterioare, fiind cuprinsă între 4,3%

în Regiunea Sud-Vest şi 7,3% în Regiunea Vest. Judeţele în care rata abandonului şcolar

în învăţământul profesional şi de ucenici este foarte ridicată sunt Suceava (8,0%),

Bistriţa Năsăud (8,0%), Brăila (8,1%), Călăraşi (8,2%), Giurgiu (9,7%), Caraş

Severin (9,7%) şi Vrancea (10,1%). Judeţele cu rata abandonului şcolar cea mai scăzută

sunt Sălaj (2,9%) şi Buzău (2,1%).

Se constată din nou existenţa unor diferenţe mari între judeţe vecine din cadrul aceleiaşi

regiuni:

- în Centru, Braşov – 6,6% faţă de Covasna - 3,9%

- în S-V, Dolj – 6,7% faţă de Mehedinţi 3,7%

- în N-V, Maramureş – 7,9% faţă de Sălaj – 2,9%

- în N-E, Suceava – 8% faţă de Neamţ – 4,9%

- în Est, Vrancea – 10,1% şi Brăila – 8,1% faţă de Buzău – 2,1%

- în Sud, Giurgiu – 9,7% faţă de Ilfov 4,4%.

În ceea ce priveşte învăţământul postliceal şi de maiştri, rata abandonului şcolar

variază între 3,1% în Bucureşti-Ilfov şi 9,8% în Regiunea Nord-Vest. Judeţele cu cea mai

ridicată rată a abandonului şcolar sunt Tulcea (22,4%), Sălaj (16,3%), Olt (16,1%),

Ialomiţa (14,7%) şi Botoşani (14,4%). Judeţele cu o rată scăzută a abandonului şcolar în

învăţământul postliceal şi de maiştri sunt Neamţ (0,1%), Bistriţa Năsăud (1,7%), Sibiu

(1,9%), Vâlcea (1,9%).

Se constată din nou existenţa unor diferenţe interesante.

- în regiunea Centru, Covasna (3,9%) – are rata abandonului şcolar mai mult decât dublă

faţă de Brasov (1,6%)

- în regiunea S-V, diferenţa dintre rata abandonului şcolar în Olt (16,1%), Dolj (9,3%) şi

Vâlcea (1,9%) este foarte mare

- în regiunea Vest, Caraş Severin (10,5%) are rata abandonului triplă faţă de Hunedoara

(3,7%)

- în N-V, diferenţe extrem de mari între Sălaj (16,3%), Cluj (10,3%), Satu Mare (11,2%)

şi Bistriţa Năsăud (1,7%)

- la fel şi în regiunea N-E, între Iaşi (13,6%), Bacău (10%) şi Neamţ (0,1%)

- în regiune Est, rata abandonului şcolar în Brăila (11,6) şi Vrancea (10,3%) este dublă

faţă de Buzău (5,3%); în Tulcea (22,4%) triplă faţă de Constanţa (7,9%).

Considerăm că s-ar impune câteva comentarii.

Atâta timp cât învăţământul primar şi gimnazial este obligatoriu, ar fi de dorit ca

rata abandonului şcolar la acest nivel să tindă către zero. Cu toate acestea, sunt 7 judeţe

unde rata abandonului depăşeşte 2%.

Pe de altă parte, observăm rate foarte ridicate ale abandonului şcolar în cadrul

învăţământului postliceal şi de maiştri şi, respectiv, profesional şi de ucenici, deşi aceste

niveluri de învăţământ sunt destinate formării profesionale efective a tinerilor. Acest fapt

ar putea sugera că tinerii nu ştiu întotdeauna spre ce meserie ar fi indicat să se orienteze,

în funcţie de aptitudini şi cerinţele de pe piaţa muncii.

Existenţa diferenţelor mari între judeţe în cadrul aceleiaşi regiuni, aşa cum am arătat mai

sus, indică lipsa de omogenitate a acestora şi existenţa în mod punctual (localizat) a

riscurilor de marginalizare ca urmare a nivelului educaţional scăzut. În realitate, nu se

poate vorbi despre regiuni cu grad mare de risc ci despre anumite judeţe (dintr-o

regiune sau alta) unde abandonul şcolar şi nivelul scăzut de educaţie pe care-l

determină se constituie în factori de risc pentru marginalizarea şi excluderea

tinerilor.

Se constată diferenţele mari între regiunile de dezvoltare, fie că este vorba despre

apartenenţa la aceleaşi provincii-zone istorice sau nu. Spre exemplu:

1. la învăţământul postliceal şi de maiştri

- Regiunea Vest - 6,7%, iar Regiunea Centru 9,0%, Regiunea N-E 9,8%, deşi toate

aparţin arealului transilvan

- Regiunea S-V - 9,3%, Regiunea Sud - 6,2%, Bucureşti- Ilfov - 3,1%, deşi toate aparţin

arealui muntean

- Regiunea Vest - 6,7% şi Regiunea S-V - 9,3%, fiind vorba de data aceasta de arealuri

diferite, oltean şi bănăţean.

2. la învăţământul profesional şi de ucenici

- diferenţe uşoare între Regiunea S-V (4,3%) şi Regiunea Sud (5,9%)

- diferenţe mai consistente între Regiunea Vest - 7,3% şi Regiunea S-V - 4,3%

33

Abandonul şcolar se constituie ca factor de risc nu doar pentru marginalizarea şi

excluderea socială a tinerilor care nu îşi găsesc un loc de muncă. Există şi posibilitatea

antrenării acestor tineri în activităţi infracţionale, pentru a-şi asigura un venit sau pentru a

avea o preocupare, în lipsa integrării sociale adecvate (loc de muncă, venituri care să le

asigure existenţa şi întemeierea unei familii proprii).

Un subiect interesant pentru cercetări ulterioare ar fi studii comparative între

judeţele cu rate foarte mari, respectiv foarte mici ale abandonului şcolar, pentru a se

evidenţia eventuale “modele de bună practică” în ceea ce priveşte integrarea şcolară şi

profesională a copiilor şi tinerilor. Avem în vedere posibilităţile de adaptare a formării

profesionale, dar şi de informare pe plan local pornind de la necesităţile pieţei muncii din

fiecare zonă în parte.

34

V. DELINCVENŢA ŞI IMPACTUL EI PENTRU DELINCVENŢI 5.1. Delincvenţa juvenilă: de la efecte la consecinţe

Dincolo de efectele imediate ale comiterii unei infracţiuni în viaţa personală a celor

implicaţi direct (victimă şi infractor) există şi consecinţe pe termen lung ale actului

infracţional care se răsfrâng asupra acelor doi atât în plan personal cât şi social. Ne

referim aici (fără a minimaliza traumele fizice şi morale ale victimei) la efectele pe

termen lung ale comiterii infracţiunii pentru autor însuşi.

Odată trecută perioada de ispăşire a pedepsei, aceste persoane îşi continuă viaţa cu un

“bagaj suplimentar” de experienţă de viaţă din penitenciar şi de pe o poziţie nouă: cea

de delincvent. Ce înseamnă toate acestea ? Ce înseamnă toate acestea mai ales pentru

cei tineri ? Pentru acei care acum se află la vârsta tinereţii (unii chiar a adolescenţei) şi

mai au de parcurs etape de formare şi dezvoltare a lor ca oameni ?

Datele de care dispunem în prezent referitoare la aceşti tineri ca şi experienţa noastră

anterioară în lucrul cu astfel de categorii de tineri ne determină să afirmăm că se poate

vorbi despre plasarea lor într-o poziţie marginală a societăţii: ei au făcut trecerea de la

statutul de „tânăr” la cel de „tânăr infractor”.

Vom încerca în cele ce urmează să analizăm situaţia acestor tineri şi ce anume îi

caracterizează. Analiza la nivel naţional a situaţiei tinerilor aflaţi în sistemul penitenciar

în acest moment ne permite să identificăm o serie de aspecte importante pentru poziţia

marginală a acestor tineri. Datele furnizate recent de către Administraţia Naţională a

Penitenciarelor ne indică existenţa unor aspecte deosebit de interesante pe această temă.

5.2. Situaţia actuală

Astfel, analizând situaţia tinerilor (cu vârste cuprinse între 15-35 ani) aflaţi în sistemul

penitenciar în luna iunie a acestui an prezentată în harta de mai jos putem constata

următoarele:

- distribuţia inegală a acestor tineri la nivelul ţării, diferenţele dintre regiunile

de dezvoltare în ce priveşte provenienţa (ponderea medie la 10.000 de

persoane) tinerilor din sistemul penitenciar fiind destul de mari; exemple:

25,97 pentru Regiunea Vest şi 32, 52 pentru Regiunea Sud-Est

20,47 pentru Regiunea Nord-Vest şi 35,02 pentru Regiunea Nord-Est

- pondere mare în regiunile din Est şi Sud:

35,02 pentru Regiunea Nord–Est, 32,52 pentru Regiunea Sud-Est şi 31,13

pentru Regiunea Sud

- suprapunere pentru jumătatea de Est a ţării a provenienţei ridicate a tinerilor

din penitenciare cu indicele ridicat al tinerilor condamnaţi pentru infracţiuni

cu violenţă în anii 2004 şi 2001 (vezi Reducerea factorilor de risc la tineri.

Focalizare asupra manifestărilor de violenţă din rândul tinerilor, Raport de

cercetare, martie 2006, pp. 10-11) şi cu nivelul ridicat al ratei abandonului

şcolar în învăţământul postliceal şi de maiştri din anul şcolar 2003-2004

(prezentată în subcapitolul referitor la abandon al acestui raport) ceea ce

întăreşte potenţialul de risc al acestei zone.

Un prim aspect important la care ne vom referi este cel al implicării acestor tineri în

comportamentul infracţional. Diagrama prezentată mai jos ne indică existenţa unui nivel

ridicat de implicare a tinerilor în săvârşirea de infracţiuni, judecând după faptul că

marea lor majoritate au deja antecedente penale (20%) sau sunt chiar recidivişti (48%!).

Ceea ce constituie, ca urmare a intervalului de timp crescut, premisa unei puternice

interiorizări a statului social de delincvent pentru aceşti tineri.

Starea de recidivă a tinerilor aflaţi în sistemul

penitenciar (14.06.2007)

48%

20%

32%

Recidivist Cu antedecedente penale Fără antecedente penale

Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar

Repartizarea pe tipuri de infracţiuni comise (prezentată în diagrama următoare) ne indică

nivelul deosebit de ridicat al infracţiunilor comise cu violenţă (tendinţă confirmată de

altfel şi pe parcursul documentării realizare în 2006 cu prilejul studierii manifestărilor

violente ale tinerilor) şi al furturilor. La acestea se adaugă prezenţa semnificativă a

infracţiunilor legate de traficul şi consumul de droguri, aspect la care ne vom referi mai

pe larg în alt subcapitol.

Referitor la caracterul acestor infracţiuni, considerăm important de urmărit legătura

existentă între starea economică şi calitatea vieţii tinerei generaţii (pentru furt) şi a

aspectelor legate de context şi de particularităţile de vârstă ale adolescenţilor şi tinerilor

(pentru violenţă şi droguri). Studiul acestor aspecte se impune să fie făcut însă în

profunzime, prin cercetări de tip calitativ.

Situaţia tinerilor din penitenciare în funcţie de infracţiunea săvârşită

(14.06.2007)

0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000

Viol

Tâlhărie

Furt calificat

Înşelăciune

Ultraj

Omor

Loviri, Vătămari

Delapidare

Fals privind identitatea

Trafic persoane

Trafic şi consum droguri

Circulaţie publică

Codul silvic

Alte infracţiuni

Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar

Continuând analiza, vom căuta să identificăm câteva dintre caracteristicile importante din

perspectiva temei noastre, ale tinerilor infractori. Ne vom opri întâi la nivelul

educaţional, a cărui situaţie este prezentată în diagrama de mai jos:

Nivelul educaţional al tinerilor aflaţi în sistemul

penitenciar (14.06.2007)

8%

16%

37%

17%

14%

7%

1%

Analfabeţi

Primar

Gimnaziu

8-10 clase

Liceu

Profesional

Universitar

Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar

Constatăm aşadar existenţa unui nivel deosebit de scăzut al educaţiei printre tinerii

delincvenţi. Mai mult chiar, în cazul a 8% dintre ei nici măcar nu putem vorbi despre

nivel, fiind analfabeţi. Revenind la restul tinerilor (persoanelor cu vârsta între 15-35 ani)

aflaţi în acest moment în sistemul penitenciar, datele de care dispunem ne arată că

aproape un sfert (24%) dintre ei nu au parcurs nici măcar învăţământul obligatoriu de

8 ani, în timp ce la nivelul minim de instruire prevăzut de lege se află, în total, peste

jumătate dintre ei (61%). Pe măsură ce înaintăm pe treptele sistemului educaţional,

numărul tinerilor delincvenţi scade: 17% rămân la nivelul primilor ani de liceu, doar 31%

absolvă o formă de învăţământ medie (14% liceu şi 7% învăţământ profesional) în timp

ce ponderea celor care au studii universitare este aproape nesemnificativă (1%).

Legat de toate acestea se ridică mai multe semne de întrebare referitoare motivaţia

întreruperii timpurie a studiilor. Considerăm astfel important de ştiut în primul rând dacă

este vorba despre lipsa resurselor economice şi, legat de aceasta, orientarea spre cariera

infracţională este tocmai soluţia aleasă de ei pentru subzistenţă (am văzut că infracţiunile

de furt şi tâlhărie au nivelurile cele mai ridicate); sau despre o motivaţie intrinsecă legată

39

de atractivitatea şcolii şi perceperea ei de către aceşti elevi ca mijloc de pregătire util (sau

nu?) pentru viaţă. Pentru că în funcţie de o variantă sau alta, este vorba despre calitatea

vieţii sau despre anumite valori şi modele la care aderă (au aderat deja!) aceşti tineri.

Acestea fiind tocmai punctele de pornire pentru direcţionarea programelor de incluziune

şi (re)integrarea socială a lor.

Nivelul educaţional scăzut al acestor tineri se reflectă, în mod firesc, în statutul lor

ocupaţional. Diagrama următoare indică preponderenţa clară (68%) a celor fără o

profesie.

Profesia tinerilor aflaţi în sistemul penitenciar

(14.06.2007)

68%

32%

Fără profesie Diferite profesii

Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar

Ceea ce însemnă că practic 2/3 dintre aceşti tineri, la data săvârşirii infracţiunii nu ştiau

să facă altceva (legal şi moral!) pentru a-şi susţine existenţa. Problema care se pune este

dacă în momentul în care îşi vor ispăşi pedeapsa şi vor părăsi sistemul penitenciar vor

avea altă alternativă sau se vor confrunta din nou cu aceeaşi situaţie (aceeaşi lipsă de

calificare atestată, acelaşi nivel scăzut de educaţie). Şi faptul că la toate acestea se adaugă

experienţa sistemului, statutul de infractor şi cazierul judiciar, elemente care în acest

moment social nu sunt prin ele însele premise ale reintegrării sociale.

În acest loc, credem noi, este cazul să aibă loc o conlucrare interinstituţională pentru a

putea îmbina executarea pedepsei cu ”repararea” unei anume părţi din substratul

atitudinilor antisociale şi comportamentului infracţional.

40

Legat de toate acestea, am analizat şi legăturile existente între activitatea delictuală a

tinerilor şi mediul lor de provenienţă. Rezultatele acestei corelaţii sunt prezentate în

continuare:

Mediul de provenienţă al tinerilor delincvenţi

aflaţi în sistemul penitenciar(14.06.2007)

51%

49%

Urban Rural

Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar

Se constată însă că nu putem vorbi despre o legătură de cauzalitate între mediul de

provenienţă şi comiterea de delicte, ponderea mediilor de provenienţă urban şi rural fiind

foarte apropiate. Dincolo de acest raport cantitativ ar fi important de ştiut însă care să fie

urmărite mai în profunzime calitatea vieţii tinerilor care locuiesc la sat, idealurile şi

aşteptărilor lor de viaţă în raport cu oportunităţile pe care le au. În acest fel am putea

aborda contextual şi dinamic opţiunile lor de migraţie (internă sau externă) şi finalitatea

acestor opţiuni în planul integrării (sau nu) în societatea în care aleg să trăiască.

Toate acestea sunt, după părerea noastră, util de studiat într-o cercetare separată şi mult

mai complexă (care să îmbine abordarea cantitativă cu cea calitativă) asupra situaţiei

tinerilor care trăiesc astăzi în mediu rural.

41

5.3. “Puncte fierbinţi“. Particularităţi şi posibilităţi de intervenţie

Analizând modul de distribuire a ponderii tinerilor delincvenţi la nivelul regiunilor şi al

judeţelor componente ale fiecăreia se poate constata, aşa cum arată harta de la pagina

următoare, o serie de caracteristici distincte pentru fiecare dintre acestea precum şi

existenţa unor aşa numite „puncte fierbinţi” – zone(judeţe) în care ponderea tinerilor

delincvenţi (aflaţi în acest moment în sistemul penitenciar) este foarte ridicată.

Astfel, în urma analizei comparative între regiuni, am făcut următoarea distincţie:

1. Regiuni omogene şi cu o pondere scăzută a tinerilor delincvenţi. Este vorba despre

regiunile:

- NV, ponderea medie = 24,01 pentru cele 6 judeţe)

ponderea minimă = 21,52 (Maramureş)

ponderea maximă = 29, 62 (Sălaj)

- Centru, ponderea medie = 26,61 (pentru cele 6 judeţe)

ponderea minimă = 21,46 (Covasna)

ponderea maximă = 32,99(Braşov)

- SV, ponderea medie = 26,54 (pentru cele 5 judeţe)

ponderea minimă = 22,38 (Gorj)

ponderea maximă = 30,51(Olt)

În aceste regiuni se poate vorbi despre un real nivel scăzut al ponderii tinerilor

delincvenţi .

2. Regiune cu pondere scăzută şi neomogene:

- V, ponderea medie = 25,97 (pentru cele 4 judeţe)

ponderea minimă = 19,71 (Caraş-Severin)

ponderea maximă = 36,84 (Hunedoara)

În acest caz însă este vorba despre un nivel relativ scăzut al ponderii acestor tineri, al

(prezenţei lor printre cei de o vârstă cu ei). Observăm astfel că ponderea lor în Hunedoara

este aproape dublă faţă de cea din Caraş-Severin.

3. Regiuni cu pondere ridicată şi neomogene:

- NE, ponderea medie = 35, 02 (pentru cele 6 judeţe)

ponderea minimă = 19,74 (Suceava)

ponderea maximă = 46,56 (Vaslui)

- SE, ponderea medie = 32,52 (pentru cele 6 judeţe)

ponderea minimă = 26,70 (Constanţa)

ponderea maximă = 43,09 (Galaţi)

- S, ponderea medie = 31,13 (pentru cele 7 judeţe)

ponderea minimă = 16,02 (Argeş)

ponderea maximă = 47, 25 (Călăraşi)

Aceste regiuni sunt caracterizate atât de nivelul ridicat al ponderii tinerilor delincvenţi

cât şi de un grad mare de neomogenitate din acest punct de vedere. Subliniem în acest

sens că fiecare dintre aceste 3 regiuni are în componenţă unul dintre primele trei judeţe cu

ponderea ce mai ridicată. Şi că regiunea de Sud este de departe cea mai neomogenă, în ea

găsindu-se de altfel judeţele cu pondere maximă (Călăraşi - 47,25) şi minimă (Argeş –

16,02).

La toate aceste aspecte şi particularităţi este necesar însă adăugarea unor analize asupra

unor elementelor contextuale actului infracţional pentru aceşti tineri, cum sunt: etapa de

vârstă în care se află şi particularităţile ei, identitate şi sistem de valori, nivelul de

educaţie, statutul ocupaţional şi cel social. Este vorba despre o continuare pe cât de

necesară pe atât de dificilă însă în acest moment.

Dincolo de faptul că acest raport nu şi-a propus decât o primă abordare cantitativă de

evaluare a existenţei principalelor fenomene de marginalizare şi excludere socială, un

demers de analiză mai aprofundată a caracteristicilor acestora este în acest moment

aproape imposibil de realizat. Cauza este de ordinul lipsei datelor (informaţiilor necesare)

dat fiind lipsa unui infrastructuri şi a unui sistem de monitorizare adecvat. Reamintim aici

faptul că am putut realiza toată această analiză datorită disponibilităţii Autorităţii

Naţionale a Penitenciarelor, care a făcut un efort imens de colectare şi sistematizare în

forma solicitată de noi. O altă cauză este lipsa rezultatelor (conform programului iniţial

de cercetare pentru acest an datele ar fi fost deja disponibile şi ar fi contribuit

semnificativ şi la realizarea acestei teme) studiului anual asupra situaţiei tinerilor

(Diagnoza 2007) care în acest an abordează situaţia tinerilor (inclusiv aspectele vizate de

noi) atât la nivel naţional cât şi regional (regiuni de dezvoltare).

Ca urmare, continuăm prin prezentarea judeţelor cu ponderea cea mai ridicată a

delincvenţei în rândul tinerilor şi prin evidenţierea câtorva caracteristici semnificative ale

acestora din prisma unor viitoare demersuri de reducere a marginalizării.

Diagramele judeţelor cu ponderea cea mai mare a tinerilor delincvenţi:

Locul 1: Călăraşi – 47,25

Repartizarea pe vârste a tinerilor delincvenţi

proveniţi din judeţul Călăraşi

2%

34%

36%

28%

15-18 ani 18-25 ani 25-30 ani 30-35 ani

Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar

Locul 2: Vaslui – 46,56

Repartizarea pe vârste a tinerilor delincvenţi

proveniţi din judeţul Vaslui

4%

41%

31%

24%

15-18 ani 18-25 ani 25-30 ani 30-35 ani

Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar

45

Locul 3: Galaţi – 43,09

Repartizarea pe vârste a tinerilor delincvenţi

porveniţi din judeţul Galaţi

4%

40%

33%

23%

15-18 ani 18-25 ani 25-30 ani 30-35 ani

Sursa: ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR

Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar

O caracteristică generală a acestor prime 3 judeţe este distribuţia pe vârste. Ea ne indică

ponderi foarte apropiate ale vârstelor tinere (18-25 ani, 25-30 ani, 30-35 ani) în timp de

adolescenţii sunt mult mai puţin prezenţi. Ceea ce ridică problema reintegrării lor după

executarea pedepsei în reţelele sociale (de vecinătate, cunoştinţe, etc) şi în mediul

porfesional (la locul de muncă) şi mai puţin în mediul şcolar.

La aceasta adăugăm observaţia pe care am făcut-o deja anterior, anume că toate aceste

judeţe porvin din regiuni din jumătatea estică a ţării, caracterizată printr-o pondere

ridicată şi neomogenă a delincvenţei. În acelaşi timp putem vorbi însă despre apartenenţa

un anumit model cultural şi despre existenţa unui nivel economic scăzut al acestor zone.

Concluzia pe care o putem trage în acest moment este în primul rând necesitatea abordării

mult mai nuanţate a fenomenului infracţional atât sub aspectul cauzelor iniţiale cât şi sub

cel al consecinţelor sociale. Acţionând intens în direcţia marginalizării şi excluderii celor

care au comis delicte, atitudinile de intoleranţă devin prin ele însele (aşa cum o arată

teoria etichetării spre exemplu) cauze ale repetării infracţiunilor şi ale menţinerii

inadaptării sociale.

46

VI. CONSUMUL DE DROGURI – UN FACTOR MAJOR DE

MARGINALIZARE

6.1. Scurtă analiză: consumul şi consumatorii

Conform ultimelor estimări ale Agenţiei Naţionale Antidrog (Rapoartele Naţionale

privind situaţia Drogurilor din 2004, 2005, 2006) consumul de droguri ilicite

înregistrează o creştere constantă în România, fiind caracteristic în principal

adolescenţilor şi tinerilor.

O altă caracteristică a fenomenului este manifestarea sa diferenţiată la nivelul ţării.

Prezentăm pentru ilustrarea acestui tablou o “hartă a drogurilor” preluată din Raportul

Naţional 2005. Situaţia Drogurilor în România (p.5).

Conform analizei făcute în cadrul Raportului de cercetare Prevalenţa consumului de

droguri în România. Studiu în populaţia generală, 2004 (primul studiu de acest fel la nivel

naţional, pe un eşantion reprezentativ de 3500 subiecţi cu vârste cuprinse între 15 şi 64

ani), prevalenţa consumului de-a lungul vieţii înregistra valorile cele mai ridicate

pentru: cannabis (1,7%), cocaină (0,45), ecstasy (0,2%) şi heroină (0,2%).

0,00%

0,20%

0,40%

0,60%

0,80%

1,00%

1,20%

1,40%

1,60%

1,80%

Cannabis CocainăH e r o i n ă E c s t a s y A m f e t a m i n e L S D

Prevelenţa consumului de droguri de-a lungul vieţii

Sursa: ANA, Raport de cercetare Prevalenţa consumului de droguri în România, 2004,

pp.43-44

47

Distribuţia consumului pe intervale de vârstă este următoarea:

0 2 4 6 8

Cannabis

Cocaină

H e r o i n ă

E c s t a s y

A m f e t a m i n e

L S D

Prevalenţa consumului de droguri ilegale d e - a l u n g u l v i e ţ i i ( % )

15-24 ani

25-34ani

35-44ani

45-54ani

55-64

Sursa: ANA, Raport de cercetare Prevalenţa consumului de droguri în România, 2004,

pp.43-44

În ce priveşte repartiţia diferitelor tipuri de droguri, raportul menţionat arată (p.44) că,

la data realizării lui:

- în Bucureşti consumul de heroină înregistra o prevalenţă de-a lungul vieţii de 1%, fiind

urmată de cel din Moldova – 0,3% şi Muntenia – 0,1%;

- cannabisul se consuma deja în toate regiunile ţării, cele mai ridicate procente

înregistrându-se în Bucureşti (3,8%), Transilvania (2,8%) şi Oltenia (06%);

- consumul de ecstasy era prezent doar în Bucureşti (1,3%), Oltenia (0,6%) şi

Transilvania(0,2%);

- amfetaminele erau consumate în Transilvania (0,9%) şi Bucureşti(0,2%);

- LSD era consumat doar în Transilvania.

Prelevanţa consumului de droguri în funcţie de regiuni

Evoluţiile ulterioare indică, conform aceloraşi surse, o creştere a consumului. Astfel în

urma studiului la nivel naţional (2500 subiecţi cu vârste cuprinse între 11-22 ani,

eşantionare probabilistă, stratificată, multistadială), realizat de către organizaţia Salvaţi

Copiii, s-a putut constata o prevalenţă a consumului de 4 %, categoria de vârstă 19-22

ani având o prevalenţă de 10,8% (Raport Naţional privind Situaţia Drogurilor, ANA

2006, pp. 22-24).

Dintre acestea, se constată un nivel ridicat pentru consumul de marijuana, calmante,

heroină şi ecstasy:

0 0,5 1 1,5 2 2,5

% răspuns afirmativ

Marijuana

Calmante

Heroină

E c s t a s y

C o c a i n ă

L S D

C r a c k

Utilizarea drogurilor de-a lungul vieţii, în funcţie de tipul de d r o g

Sursa: Salvaţi Copiii – Consumul de droguri în rândul tinerilor din România - Raport de

cercetare, 2005

De asemenea, rezultatele studiului menţionat au arătat că principalele droguri consumate

(prevalenţa) de către tineri în ultimele 12 luni sunt: marijuana(0,7%) calmantele (0,5

%), cocaina(0,4%) şi ecstasy(0,2%).

50

0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,6

0,7

Marijuana Ecstasy HeroinăC o c a i n ă C r a c k L S D C a l m a n t e

Prevalenţa consumului în ultimele

12 luni

Sursa: Salvaţi Copiii – Consumul de droguri în rândul tinerilor din România - Raport de

cercetare, 2005

Constatăm, aşadar, apariţia unui trend ascendent pentru ecstasy, marijuana şi cocaină.

Aceasta ne impune acordarea unei mai mari atenţii particularităţilor de consum pentru

aceste droguri (contextul în are loc consumul, efectele căutate de către tinerii

consumatori, riscurile asociate consumului, etc) ca premise ale derulării unor programe

de prevenire eficiente.

În ce priveşte prevalenţa relativ scăzută a consumului de heroină, reamintim aici că

marijuana, ecstasy şi calmantele sunt considerate (aşa cum arată şi studiul la care facem

referire aici) substanţe fără un pericol major pentru consumatori. Ele sunt încadrate de

către aceştia mai mult în categoria “consumului de divertisment” decât cel al drogurilor.

Acest lucru, considerăm noi, poate contribui la o mai mare uşurinţă în a recunoaşte

consumul lor faţă de consumul de heroină (ale cărui consecinţe negative majore,

personale şi sociale, sunt bine cunoscute).

Deşi nu şi-au propus în mod explicit acest lucru, studiile realizate până acum au

evidenţiat în mod clar situaţia de risc în care se află consumatorii de droguri şi poziţia

marginală pe care o au în societate. Aceasta se defineşte prin nivelul scăzut de educaţie

şi prin lipsa unei ocupaţii stabile şi legale (sursă atât a unui venit cât şi a unui statut social

dezirabil în societate).

Astfel, în urma evaluării rapide realizate de către ARAS asupra consumatorilor de droguri

injectabile, care sunt beneficiari ai programelor de harm reduction (studiu realizat în

perioada iunie-august 2005 pe un eşantion aleatoriu de 156 de subiecţi) s-a putut constata

51

că în cazul acestor tineri este mai potrivit să vorbim nu despre o ocupaţie, ci despre lipsa

ei, statul lor ocupaţional fiind caracterizat tocmai prin lipsa ocupaţiei.

Caracteristicile acestei stări de fapt sunt următoarele:

- există o rată a şomajului deosebit de ridicată (peste 75%), ceea ce face ca aceşti

tineri să nu poată beneficia de asigurări sociale şi medicale

- rata şomajului creşte proporţional cu vârsta subiecţilor

- rata şomajului este mult mai ridicată la femei comparativ cu bărbaţii de aceeaşi

vârstă.

În ceea ce priveşte nivelul de educaţie, acelaşi studiu evidenţiază faptul că o treime dintre

subiecţi (35,2%) au abandonat studiile înainte de absolvirea şcolii generale şi aproape un

sfert (23,1%) au doar gimnaziul absolvit.

Distribuţia procentuală a nivelului educaţional a

consumatorilor de droguri injectabile

47

31

172 3

Nu au absovit şcoalagenerală

Au absolvit doar şcoalagenerală

Au absovit liceul

Au urmat o şcoalăpostliceală

Au studii universitare

Sursa: ARAS, Program RED

Toate acestea ne pot deja conduce (până la momentul când cercetarea şi informaţiile

acumulate vor putea defini clar natura acestei corelaţii) la intuirea unei legături directe

între nivelul scăzut de educaţie al tinerilor care consumă droguri şi limitarea accesului lor

pe piaţa muncii, ca urmare a lipsei de calificare. Deşi principalul motiv care îi împiedică

pe consumatorii de heroină să aibă o ocupaţie stabilă este dependenţa de drog (tradusă

prin duritatea sevrajului şi concentrarea aproape totală pe obţinerea mijloacelor de

procurare a drogului), opinia noastră (bazată pe literatura de specialitate şi pe experienţa

directă cu consumatorii de heroină) este că lipsa educaţiei are un rol crescut în

perpetuarea situaţiei lor.

52

Un studiu recent al Agenţiei Naţionale Antidrog evidenţiază un alt aspect important al

acestei problematici şi anume efectul agravant al încarcerării asupra consumului de

droguri.

Astfel, Raportul de cercetare arată că “ Nivelul prevalenţei consumului de droguri de-a

lungul vieţii în rândul deţinuţilor este superior celui înregistrat în populaţia generală,

ceea ce confirmă statutul de populaţie la risc privind consumul de droguri, acordat de

specialitate” (Prevalenţa consumului de droguri în sistemul penitenciar din România

2006, p.29)

Astfel, arată raportul citat mai sus, ”comparând nivelul consumului în funcţie de gradul

de şcolarizare, se observă că cei mai mulţi consumatori de droguri se regăsesc în rândul

celor care nu au absolvit decât studiile primare sau sunt fără studii9. Cocaina şi marijuana

sunt substanţele consumate mai frecvent de cei cu studii superioare, iar heroina este

caracteristică celor fără studii sau doar cu studii primare. Consumul de haşiş are o

distribuţie uniformă între cele 3 grupe educaţionale10

.”(idem, p. 38)

Prevalenţa consumului de droguri ilicite de-a lungul vieţii în funcţie de nivelul educaţional

pentru cele mai consumate 4 tipuri de drog în funcţie de nivelul educaţional

7.7%

5.9%

6.7%

12.5%

5.8%

6.8%

6.8%

4.5%

12%

8.5%

8.2%

14.1%

fără

studii/primare

gimnaziu/studii

profesionale/10

clase

liceu/studii

superioare

marijuana

cocaină

heroină

haşiş

Sursa: Prevalenţa consumului de droguri în sistemul penitenciar din România, Raport de

cercetare ANA, 2006, p.38

Consumul de droguri, arată acest raport (referindu-se la consumatorii aflaţi în detenţie),

“devine o problemă şi în rândul celor fără ocupaţie sau înscrişi într-o formă de

învăţământ mai frecvent decât în rândul celor care au reuşit să aibă un loc de muncă

înainte de detenţie” (idem, p. 39).

9 Corelaţie statistic semnificativă (Sig=0.012 la indicele de corelaţie Spearman pentru variabile

ordinale) 10

Rezultatele sunt înalt statistic semnificative pentru toate tipurile de droguri în cazul indicelui de corelatie Spearman pentru variabile ordinale sig.=0.000

53

Prevalenţa consumului de droguri ilicite de-a lungul vieţii

în funcţie de statutul ocupaţional al respondenţilor înainte de detenţie

9.8%

12.1%

15%

15.2%

30.2%

35.9%

altă situaţie

am avut un loc de

muncă instabil

am avut un loc de

muncă stabil

şomer

fără ocupaţie

elev/student

Sursa: Prevalenţa consumului de droguri în sistemul penitenciar din România, Raport de

cercetare ANA, 2006, p.39

Şi în acest caz se poate constata (idem, pp. 38-39) prezenţa unui nivel educaţional scăzut

şi a lipsei unei ocupaţii stabile, fapt ceea ce vine în sprijinul rolului lor de factori

agravanţi (factori de risc) prefigurat de noi.

Datele de care am putut dispune pentru acest raport sunt din păcate la nivelul anului

2004, 2005, mai puţin 2006 şi 2007. Explicaţia este faptul că ultimul studiu la nivel

naţional pe un eşantion reprezentativ a fost realizat de către Agenţia Naţională Antidrog

în 2004 el urmând să fie reeditat în acest an. De asemenea, studiul comparativ asupra

percepţiilor, atitudinilor şi comportamentelor adolescenţilor faţă de drogurile legale şi

ilegale la nivel european ESPAD programat să se desfăşoare în acest an este încă într-o

fază intermediară, pentru acest raport neputând beneficia nici măcar de date sau concluzii

preliminare.

Toate acestea fac necesară reluarea temei de cercetare şi aprofundarea ei, ţinând cont de

cele mai recente rapoarte de cercetare (ANA, ANSIT - Diagnoza 2007, ESPAD etc.) şi de

noile evoluţii ale fenomenului.

54

6.2.Cererea de tratament

Un aspect deosebit de important pentru analiza fenomenelor de marginalizare şi

excludere a (foştilor) consumatori de droguri este cel al cererii de tratament, dat fiind

faptul că tocmai aceşti consumatori care solicită tratament (se află deja, marea lor

majoritate) pentru depăşirea problemelor cu care se confruntă ca urmare a consumului de

droguri, sunt aceia care pot fi numiţi “foşti” consumatori. Şi spre ei se concentrează cu

precădere preocupările de reducere a marginalizării şi reinserţie socială (dat fiind

disponibilitatea lor reală pentru un astfel de demers).

Şi aici însă ne întâlnim cu o insuficienţă de studii aprofundate asupra particularităţilor

psihosociale ale consumatorilor. Ne vom opri la datele furnizate de către Raportul

Naţional al Agenţiei Naţionale Antidrog 2006(pp. 43-44), conform căruia:

Tinerii care solicită asistenţă medicală sunt consumatori de: heroină(46%),

medicamente cu efect hipnotic sau sedativ(19%), alcool (11%) şi tutun (10%).

Ponderea pe sexe este de 57,5% masculin şi 42,5% feminin.

În ce priveşte nivelul educaţional, datele ne arată că ponderea celor care au

absolvit doar gimnaziu este deosebit de ridicată(37%), doar jumătate(56%) dintre

ei finalizându-şi studiile liceale, iar cei cu studii universitare sunt deosebit de

puţini(7%).

Status ocupaţional, se arată în raportul menţionat mai sus, “este strâns corelat cu

tipul drogului principal consumat: majoritatea tinerilor consumatori de heroină

sunt fără ocupaţie (70%), în timp ce alţi consumatori(de medicamente, alcool,

etc.) reuşesc să aibă (să-şi păstreze) statul de salariat”

Motivaţia prezentării la tratament este legată în continuare, arată raportul ANA,

de decizia proprie sau de implicarea reţelei de suport personal (proprie iniţiativă

sau la cererea familiei - 51% şi de recomandările medicale ( referiţi prin sistemul

de sănătate -36%) şi mai puţin de alte instituţii implicate în domeniu (aduşi prin

sistemul de justiţie sau poliţie -5%, referiţi de la alt centru 5%, referiţi prin

servicii sociale-1%, alte instituţii -2%).

Toate acestea ne conduc din nou la evidenţierea rolului de factor de risc crescut al

consumului de droguri în ce priveşte situarea acestor tineri într-o poziţie socială

marginală, limitarea accesului lor la resursele şi serviciile sociale (piaţa muncii, asistenţa

medicală, educaţia). Fapt deosebit de grav, după părerea noastră, în condiţiile în care

vorbim despre acei consumatori care fac un demers concret pentru a renunţa la droguri şi

a se reintegra în societate.

55

6.3. Percepţia şi atitudinile populaţiei faţă de consumatorii de droguri

Datele de care dispunem în prezent ne indică existenţa unei atitudini reticente,

dezaprobatoare chiar faţă de consumul de droguri. Astfel, acesta este acceptat relativ uşor

în scopuri medicale dar foarte puţin ca mijloc de recreere (vezi următoarele 2 diagrame).

Consumatorul de droguri este aşadar, în accepţia majorităţii populaţiei, mai mult o

persoană bolnavă (50,2%) decât un infractor (5,3%). Totuşi, aşa cum vom vedea ulterior,

aceasta nu conduce la un nivel prea ridicat de toleranţă şi acceptare faţă de tinerii

consumatori. Studiul ANA menţionează în această direcţie faptul că “societatea priveşte

”persoana dependentă” doar din perspectivă medicală, acordând o importanţă redusă

implicaţiilor sociale.”( Prevalenţa consumului de droguri în România. Studiu în populaţia

generală, Raport de cercetare ANA, 2004, p.45).

34,929 28,4

22,2 23,2

0

5

10

15

20

25

30

35

14-24 ani 25-34 ani 35-44 ani 55-54 ani 55-64 ani

Ar trebui să li se permită oamenilor să folosească

cannabis în scopuri medicale(%)

Sursa: Prevalenţa consumului de droguri în România. Studiu în populaţia generală,

Raport de cercetare ANA, 2004, p.45

7,15,4

21

2

0

2

4

6

8

14-24 ani 25-34 ani 35-44 ani 55-54 ani 55-64 ani

Ar trebui să li se permită oamenilor să folosească

cannabis în scop de recreere(%)

Sursa: Prevalenţa consumului de droguri în România. Studiu în populaţia generală,

Raport de cercetare ANA, 2004, p.45

56

Un alt aspect interesant este şi cel al diferenţelor care apar în atitudinea faţă de diferite

droguri (şi implicit faţă de consumatorii lor). Este vorba în primul rând despre o

intoleranţă mult mai crescută (dublă, pe fiecare interval de vârstă analizat) faţă de heroină

considerată ca drog deosebit de puternic şi periculos comparativ cu cel de marijuna, ale

cărui efecte sunt considerate mult mai puţin nocive. Se remarcă apoi creşterea intoleranţei

odată cu vârsta, fapt explicabil, după părerea noastră, atât prin atractivitatea consumului

pentru subiecţii cu vârste până în 35 de ani (subliniat şi în raportul ANA) cât şi prin lipsa

de informare adecvată (canale, mesaj, etc.) a acestei categorii de populaţie.

2,92,3

0,7

1,5 1,4

0

0,5

1

1,5

2

2,5

3

14-24 ani 25-34 ani 35-44 ani 55-54 ani 55-64 ani

Ar trebui să li se permită oamenilor să folosească

heroină (%)

Sursa: Prevalenţa consumului de droguri în România. Studiu în populaţia generală,

Raport de cercetare ANA, 2004, p.45

Revenind la atitudinea generală a populaţiei faţă de tinerii consuamtori de droguri, studiul

menţionat arată că aceasta este, după părerea noastră, destul de scăzută (vezi diagrama

următoare). Din nou, persoanele mai tinere sunt mai tolerante faţă de cei care au acest

comportament.

24,9 22,6

16,512,8

16,4

0

5

10

15

20

25

14-24 ani 25-34 ani 35-44 ani 55-54 ani 55-64 ani

Consumatorii de droguri ar trebui acceptaţi ca orice

alte persoane (%)

Sursa: Prevalenţa consumului de droguri în România. Studiu în populaţia generală,

Raport de cercetare ANA, 2004, p.45

57

Remarcăm totuşi că, dat fiind că aceştia sunt colegi de generaţie cu cei incriminaţi,

intoleranţa este totuşi destul de ridicată. Ceea ce ridică înrebarea: este vorba despre un

refuz/blamare conştientă a consumului (ca urmare a informării şi a deciziei personale)

sau despre încadrarea într-o atitudine a generală de intoleranţă a societăţii actuale ?

Opţiunea noastră este pentru cea a doua variantă. Argumentele noastre sunt

permisivitatea deosebit de scăzută faţă de consumul drogurilor prezentată în acelaşi raport

(pp.45-46) şi rezultatele noastre recente (noiembrie 2006) privitoare la nivelul de

intoleranţă ale tinerilor români faţă de diferite grupuri vulnerabile de tineri. Diagrama

următoare indică astfel existenţa unui nivel de intoleranţă major al tinerilor înşişi faţă de

consumatorii de droguri comparativ cu alte categorii minoritare ale societăţii.

Intoleranţa faţă de cei diferiţi …

… nu i-ar accepta nici măcar ca vecini

43.2

35.5

30.6

26.5

21.3

0

5

10

15

20

25

30

35

40

45

Dep. De

droguri

Homosexuali Tigani Bolnavi psihic Inf HIV/SIDA

%

Sursa Situaţia tienretului şi aşteptările sale. Diagnoza 2006, Raport de cercetare ANSIT-

DSCPT, noiembrie 2006

Toate aceste ne determină să susţinem necesitatea unor programe de reducerea

stigmatizării şi marginalizării tinerilor care consumă droguri, ca premisă esenţială în

recuperarea lor ca oameni şi a reintegrăriilor sociale.

58

6.4. Concluzii preliminare - orientarea cercetării în faza următoare.

Nivelul educaţional scăzut şi lipsa unei ocupaţii (ca urmare a lipsei de

profesionalizare) a tinerilor care au consumat droguri se constituie în factori de risc

crescut pentru plasarea acestora într-o poziţie marginală în societate. Ei acţionează atât în

sensul limitării accesului acestora la o serie de faci instituiţii şi contacte sociale, la o serie

de oportunităţi şi posibilităţi de manifestare a tineri generaţii, determinând astfel apariţia

marginalizării, până la izolare şi chiar la excludere. O altă sursă de izolare şi excludere

socială este atitudinea intolerantă a societăţii faţă de consum şi (asociat cu acesta) faţă de

consumatori. Toate aceste aspecte sunt însă abordate destul de succint în studiile

prezentate (ele neavând o astfel de temă).

Ca urmare, considerăm important să ne concentrăm atenţia în continuare pe

analiza aprofundată a legăturii dintre atitudinea negativă a societăţii faţă de tinerii

consumatori de droguri(a etichetării, a izolării şi chiar a excluderii de multe ori) şi

impactul acestei atitudini în planul implicării consumatorilor înşişi într-un demers de

schimbare terapeutică şi reintegrarea în societate.

59

7. SINTEZĂ. În loc de concluzii.

În această etapă a cercetărilor considerăm cel mai nimerit realizarea unui rezumat

al datelor obţinute şi a concluziilor la care ne-a condus analiza acestora.

Tinerii postinstituţionalizaţi

Perpetuarea după anul 1990 a sistemului de ocrotire instituţionalizat s-a datorat în

mare parte dezvoltării precare a sistemului de servicii sociale, ca urmare a lipsei unui

cadru legal corespunzător.

Tinerii postinstituţionalizaţi sunt o categorie vulnerabilă de persoane expusă

riscului excluderii sociale şi marginalizării. Cea mai grea problemă pe care o întâmpină o

reprezintă găsirea unei locuinţe şi a unui loc de muncă, care să le permită începutul unui

trai independent.

Valorile foarte mari ale numărului acestor tineri (peste 200), se regăsesc în special

în jumătatea de nord a ţării: Mureş (336), Vaslui (397). Se evidenţiază în mod special

judeţul Iaşi cu 1100 de tineri aflaţi în această situaţie.

Soluţiile pentru rezolvarea situaţiei tinerilor care părăsesc sistemul

instituţionalizat de ocrotire par a ţine pe de o parte de domeniul legislativ; pe de altă

parte, colaborarea dintre instituţiile de asistenţă socială şi comunităţile locale ar fi

benefică, întrucât diferitele regiuni de dezvoltare şi chiar diferite judeţe din cadrul

aceloraşi regiuni se confruntă cu probleme specifice. De asemenea, orientarea şcolară şi

profesională a acestor copii poate fi adaptată la nevoile locale, ţinând cont de imobilismul

tinerilor care părăsesc instituţiile de ocrotire.

Tinerii cu nivel scăzut de educaţie

Abandonul şcolar conduce la un nivel scăzut de educaţie, ceea ce constituie un

factor de risc pentru tineri, contribuind la fenomenul de marginalizare socială şi excludere

a acestora în lipsa existenţei unor factori de protecţie la nivel individual şi social.

60

Atâta timp cât învăţământul primar şi gimnazial este obligatoriu, ar fi de dorit ca

rata abandonului şcolar la acest nivel să tindă către zero. Cu toate acestea, sunt 7 judeţe

unde rata abandonului depăşeşte 2%. Pe de altă parte, observăm rate foarte ridicate ale

abandonului şcolar în cadrul învăţământului postliceal şi de maiştri şi, respectiv,

profesional şi de ucenici, deşi aceste niveluri de învăţământ sunt destinate formării

profesionale a tinerilor.

Existenţa diferenţelor mari între judeţe în cadrul aceleiaşi regiuni indică existenţa

în mod punctual a riscurilor de marginalizare ca urmare a nivelului educaţional scăzut.

Abandonul şcolar se constituie ca factor de risc nu doar pentru marginalizarea şi

excluderea socială a tinerilor care nu îşi găsesc un loc de muncă. Există şi posibilitatea

antrenării acestor tineri în activităţi infracţionale, pentru a-şi asigura un venit sau pentru a

avea o preocupare, în lipsa integrării sociale adecvate (loc de muncă, venituri care să le

asigure existenţa şi întemeierea unei familii proprii).

Tinerii delincvenţi

Dincolo de efectele imediate ale comiterii unei infracţiuni în viaţa personală a

celor implicaţi direct (victimă şi infractor) există şi consecinţe pe termen lung ale actului

infracţional care se răsfrâng asupra acelor doi atât în plan personal cât şi social. Tinerii

din această categorie se plasează astfel într-o poziţie marginală a societăţii: ei au făcut

trecerea de la statutul de „tânăr” la cel de „tânăr infractor”.

Analiza situaţiei actuale ne indică o pondere mare a tinerilor delincvenţi

proveniţi din regiunile Est şi Sud. Se constată de asemenea suprapunerea, pentru

jumătatea de Est a ţării, a provenienţei ridicate a tinerilor din penitenciare cu indicele

ridicat al tinerilor condamnaţi pentru infracţiuni cu violenţă în anii 2004 şi 2001 şi cu

nivelul ridicat al ratei abandonului şcolar în învăţământul postliceal şi de maiştri din anul

şcolar 2003-2004 ceea ce întăreşte potenţialul de risc al acestei zone. Repartizarea pe

tipuri de infracţiuni comise ne indică nivelul deosebit de ridicat al infracţiunilor comise

cu violenţă şi al furturilor. La acestea se adaugă prezenţa semnificativă a infracţiunilor

legate de traficul şi consumul de droguri

61

Se constată existenţa unui nivel deosebit de scăzut al educaţiei printre tinerii

delincvenţi: 8% sunt analfabeţi aproape un sfert (24%) dintre ei nu au parcurs nici

măcar învăţământul obligatoriu de 8 ani, în timp ce la nivelul minim de instruire

prevăzut de lege se află, în total, peste jumătate dintre ei (61%). Legat de nivelul de

educaţie al acestor tineri, considerăm importantă motivaţia abandonului şcolar(calitatea

vieţii sau valorile şi modelele la care aderă). Acestea fiind tocmai punctele de pornire

pentru direcţionarea programelor de incluziune şi (re)integrarea socială a lor.

Analiza comparativă între regiuni a evidenţiat următoarele:

- un real nivel scăzut al ponderii tinerilor delincvenţi în regiunile Nord-Vest, Centru şi

Sud - Vest.

- nivel relativ scăzut al ponderii acestor tineri în regiunea Vest. Ponderea lor în

Hunedoara(36,84) este aproape dublă faţă de cea din Caraş-Severin(19,71).

- nivelul ridicat al ponderii tinerilor delincvenţi cât şi de un grad mare de

neomogenitate al regiunilor Nord Est, Sud-Est şi Sud. Fiecare dintre aceste 3 regiuni

are în componenţă unul dintre primele trei judeţe cu ponderea ce mai ridicată(Călăraşi,

Vaslui, Galaţi). Regiunea de Sud este de departe cea mai neomogenă, în ea găsindu-se de

altfel judeţele cu pondere maximă (Călăraşi - 47,25) şi minimă (Argeş – 16,02). În acelaşi

timp putem vorbi însă despre apartenenţa un anumit model cultural şi despre existenţa

unui nivel economic scăzut al acestor zone.

Concluzia pe care o putem trage în acest moment este în primul rând necesitatea

abordării mult mai nuanţate a fenomenului infracţional atât sub aspectul cauzelor iniţiale

cât şi sub cel al consecinţelor sociale. Acţionând intens în direcţia marginalizării şi

excluderii celor care au comis delicte, atitudinile de intoleranţă devin prin ele însele (aşa

cum o arată teoria etichetării spre exemplu) cauze ale repetării infracţiunilor şi ale

menţinerii inadaptării sociale.

Tinerii consumatori de droguri

Conform ultimelor estimări ale Agenţiei Naţionale Antidrog (Rapoartele

Naţionale privind situaţia Drogurilor din 2004, 2005, 2006) consumul de droguri ilicite

înregistrează o creştere constantă în România, fiind caracteristic în principal

adolescenţilor şi tinerilor. În urma studiului la nivel naţional (2500 subiecţi cu vârste

62

cuprinse între 11-22 ani), realizat de către organizaţia Salvaţi Copiii, s-a putut constata o

pondere a consumului de 4 %, subcategoria de vârstă 19-22 ani având o prevalenţă de

10,8% .

Trendul ascendent pentru consumul de ecstasy, marijuana şi cocaină impune

acordarea unei mai mari atenţii particularităţilor de consum pentru aceste droguri

(contextul în are loc consumul, efectele căutate de către tinerii consumatori, riscurile

asociate consumului, etc.) ca premise ale derulării unor programe de prevenire eficiente

Studiile realizate până acum au evidenţiat în mod clar situaţia de risc în care se află

consumatorii de droguri şi poziţia marginală pe care o au în societate. Aceasta se

defineşte prin nivelul scăzut de educaţie şi prin lipsa unei ocupaţii stabile şi legale (sursă

atât a unui venit cât şi a unui statut social dezirabil în societate).

Astfel în cazul consumatorilor de droguri injectabile, există o rată a şomajului deosebit de

ridicată (peste 75%), ceea ce face ca aceşti tineri să nu poată beneficia de asigurări

sociale şi medicale. În ceea ce priveşte nivelul de educaţie, o treime dintre subiecţi

(35,2%) au abandonat studiile înainte de absolvirea şcolii generale şi aproape un sfert

(23,1%) au doar gimnaziul absolvit.

O categorie aparte o constituie consumatorii aflaţi în acest moment în penitenciare, care

află într-o situaţie de risc crescut dat fiind nivelul lor de educaţie foarte scăzut şi a

problemelor de (re)integrare socială pe care le au din cauza statutului de infractor.

În prezent există o atitudine reticentă, dezaprobatoare chiar faţă de consumul de

droguri, acesta fiind acceptat relativ uşor în scopuri medicale dar foarte puţin ca mijloc

de recreere. Consumatorul de droguri este aşadar, în accepţia majorităţii populaţiei,

mai mult o persoană bolnavă (50,2%) decât un infractor (5,3%). La nivelul societăţii

există o permisivitate deosebit de scăzută pentru consumul diferitelor droguri şi un nivel

de intoleranţă ridicat (constatat la tinerii înşişi) faţă de consumatorii de droguri

comparativ cu alte grupuri minoritare..

Toate aceste ne determină să susţinem necesitatea unor programe de reducerea

stigmatizării şi marginalizării tinerilor care consumă droguri, ca premisă esenţială în

recuperarea lor ca oameni şi a reintegrării lor sociale.

63

Rezultatele obţinute până acum ne impun, credem noi, în egală măsură atât

continuarea eforturile de cercetarea aprofundată a grupurilor de tineri marginalizaţi şi a

factorilor de risc care-i menţin în această situaţie, cât şi acţionarea pentru a identifica şi

consolida factori de protecţie faţă de marginalizarea şi excluziunea socială.

Programele de educaţie informală şi oferirea unor alternative pozitive de petrecere

a timpului liber pentru tineri pot fi direcţii de urmat. Realizarea lor practică şi mai ales

eficientă este condiţionată însă tocmai de cunoaşterea situaţiei reale a grupurilor

vulnerabile de tineri şi de posibilitatea acţionării adecvate pentru diminuarea factorilor de

risc şi a întăririi celor de protecţie.

64

VIII. BIBIOGRAFIE SELECTIVĂ

Buisman, W.

Context şi metodă.Cazul românesc, Secolul XXI.Drogul, Bucureşti, 2004,

Nr. 1-2-3-4, pp.35-45

Constantin, A., Balotă, I.

Grupuri de risc în integrarea socială a tineretului, Raport de cercetare

CSCPT, Bucureşti, 1999

Banciu, D; Rădulescu, S.M.

Teodorescu, V

Tendinţe ac tuale ale crimei şi criminalităţii în România, Lumina LEX,

Bucureşti, 2001

Irimescu, G

Lupu, A.L

Singur acasă!, studiu realizat de SC Introspekt SRL, Iaşi,

Rădulescu, S.M.

Sociologia violenţei (intra)familiale – victime şi . agresori în familie, Lumina LEX,

Bucureşti, 2001

Oprescu, I.

Vulnerabilitatea umană: o perspectivă antropologică, Revista Română de

Sănătate Mintală, vol 12, nr. 1. 2005, pp. 24-35

Sutherland, I.; Shepherd, P

A personality - based model of adolescent violence

Tomescu, A.(coord.)

Politica de tineret în România. Raport Naţional, Centrul de Studii şi Cercetări pentru

Tineret, Bucureşti, 2000