PLANURI DE JOC TIPICE ÎN FINALURI DE TURNURI CU PION LIBER ÎN PLUS (R+T+3P+1P PE CELĂLALT FLANC, CONTRA R+T+3P) de Valentin Stoica antrenor emerit Conform statisticilor, finalurile de turnuri reprezintă peste 20% din totalul finalurilor de partidă survenite în practica turneelor de orice nivel. În consecinţă, tehnica de joc în acest tip foarte frecvent de poziţii constitue un parametru important al măiestriei unui şahist de performanţă. Sistematizată în numeroase lucrări de referinţă (Averbach, Fine, Levenfish şi Smislov, Lisitin, Minev), teoria finalurilor de turnuri trebuie studiată încă din perioada timpurie a junioratului. Asimilarea noţiunilor teoretice de bază în finalurile de turnuri (ca şi în cele de regi sau de figure uşoare), reprezintă o condiţie absolut necesară a evoluţiei valorice a tinerilor jucători. Odată “intrate în sânge” anumite reguli şi cunoştinţe elementare, studiul consecvent şi permanenta practică de concurs pot permite în timp o întelegere reală a problematicii finalurilor, pe baza căreia să se dezvolte abilitatea tehnică în jocul din această fază a partidei. Desigur, un astfel de proces evolutiv implică un studiu sistematic şi continuu, dar din păcate majoritatea juniorilor noştri preferă să acorde deschiderilor o atenţie aproape exclusivă. Limitată doar la Informatoare şi Enciclopedii, pregătirea teoretică îl poate familiariza pe jucător cu diverse variante din Siciliană sau Franceză, fără a-i oferi însă instrumentele necesare de orientare şi apreciere intrun final tipic de turnuri, de exemplu. Nerecomandabilă nici astăzi, neglijarea relativ frecventă a pregătirii tehnice în domeniul finalurilor tinde să devină absolut eronată, odată cu recentele modificări de regulament.
Transcript
PLANURI DE JOC TIPICE ÎN FINALURI DE TURNURI CU PION LIBER ÎN PLUS (R+T+3P+1P PE CELĂLALT FLANC, CONTRA R+T+3P)
de Valentin Stoicaantrenor emerit
Conform statisticilor, finalurile de turnuri reprezintă peste 20% din totalul finalurilor de partidă survenite în practica turneelor de orice nivel. În consecinţă, tehnica de joc în acest tip foarte frecvent de poziţii constitue un parametru important al măiestriei unui şahist de performanţă. Sistematizată în numeroase lucrări de referinţă (Averbach, Fine, Levenfish şi Smislov, Lisitin, Minev), teoria finalurilor de turnuri trebuie studiată încă din perioada timpurie a junioratului. Asimilarea noţiunilor teoretice de bază în finalurile de turnuri (ca şi în cele de regi sau de figure uşoare), reprezintă o condiţie absolut necesară a evoluţiei valorice a tinerilor jucători.
Odată “intrate în sânge” anumite reguli şi cunoştinţe elementare, studiul consecvent şi permanenta practică de concurs pot permite în timp o întelegere reală a problematicii finalurilor, pe baza căreia să se dezvolte abilitatea tehnică în jocul din această fază a partidei.
Desigur, un astfel de proces evolutiv implică un studiu sistematic şi continuu, dar din păcate majoritatea juniorilor noştri preferă să acorde deschiderilor o atenţie aproape exclusivă. Limitată doar la Informatoare şi Enciclopedii, pregătirea teoretică îl poate familiariza pe jucător cu diverse variante din Siciliană sau Franceză, fără a-i oferi însă instrumentele necesare de orientare şi apreciere intrun final tipic de turnuri, de exemplu.
Nerecomandabilă nici astăzi, neglijarea relativ frecventă a pregătirii tehnice în domeniul finalurilor tinde să devină absolut eronată, odată cu recentele modificări de regulament. Creşterea ritmului de joc, introducerea activizării şi eliminarea întreruptelor fac tot mai importantă capacitatea de a rezolva corect şi rapid problemele concrete apărute în diverse poziţii de final. Acum, când partidele se desfăşoară non-stop la tablă, ponderea abilităţii tehnice în poziţii cu material relativ redus creşte considerabil în ansamblul cunostinţelor tehnico-teoretice ale unui jucător de performanţă. Cum nu toate partidele se decid în jocul de mijloc, lupta continuă de multe ori pâna la “rege contra rege”, adesea în condiţii de timp redus de gândire. Fără posibilităţile tradiţionale oferite de întrerupere(consultarea unor cărţi de finaluri şi analiza poziţiei, eventual cu sprijin exterior),jucătorul trebuie să-şi probeze cunoştinţele şi tehnica de final la tablă, în mod concret. Frecvent întâlnită în practică, problema valorificării unui avantaj material de un pion în diverse tipuri de poziţii, reprezintă un test edificator al abilităţii tehnice în jocul de final.
Manualele teoretice clasice, cum ar fi cel al lui Averbach, elucidează modul optim de tratare a poziţiilor simple, cu număr redus de pioni (de exemplu, în cazul finalurilor de turnuri: R+T+1p contra R+T,R+T+2p contra R+T, R+T+2p contra R+T+1p). Când numărul pionilor creşte, cărţile de finaluri oferă de obicei doar exemplificarea câtorva principii generale, care tind să translateze jocul în poziţii simple, presupune a fi deja cunoscute. De pildă, sistematizarea şi analiza unor finaluri tipice de turnuri, cu avantaj material şi pioni pe ambele
flancuri este destul de săracă în majoritatea manualelor teoretice de final. În practică însă, tocmai aceste poziţii sunt foarte frecvente, abilitatea tehnică traducându-se în capacitatea de a aprecia corect şi de a manevra consecvent şi principal, atât pentru valorificarea avantajului, cât şi în apărare. Pornind de la asimilarea cunoştinţelor teoretice de bază (poziţii elementare, reguli şi principii generale de joc), tehnica de final a unui jucător se dezvoltă prin studiu analitic şi exerciţiu practic pe marginea unor poziţii tipice, fie survenite în partidele marilor maeştri (din Informatoare sau Enciclopedia finalurilor), fie sistematizate ca în prezentul material.
Poziţia : A: Rg2, Tb7,b4,f2,g3,h4; N: Rg7, Tb2, f7,g6, h5; din partida Portisch-Petrosian, Palma de Mallorca, 1976, ce
se încadrează perfect în tema propusă (final de turnuri cu un pion liber, în plus, pe celălalt flanc),demonstrează elocvent utilitatea cunoaşterii anumitor poziţii tipice de final. După cum vom vedea ulterior negrul ar fi obţinut remiză, adoptând planul de apărare corect, ce constă în aducerea regelui la e6 şi menţinerea pionului alb “f” sub atac. În mod neaşteptat, chiar şi un expert al finalurilor de talia lui Petrosian a putut greşi în condiţiile de tensiune sportivă ale partidei de concurs. Linia de apărare aleasă de negru (căutând un contrajoc bazat pe Rg7-h6, f7-f6 şi g6-g5) pare destul de logică, dar nu se “potriveşte” în acest tip de poziţii, în care regele părţii slabe trebuie să rămână în apropierea pionului liber advers. O astfel de eroare de apreciere, comisă de un fost campion mondial, este cu atât mai plauzibilă pentru un jucător obişnuit, care nu ştie dinainte planul corect de apărare şi este obligat să-l caute la tablă, mai ales atunci când i-au rămas mai puţin de 30 de minute de gândire. Dacă în deschidere, nivelul pregătirii teoretice depinde de diversitatea poziţiilor de trecere în jocul de mijloc (specifice respectivului sistem) cunoscute în profunzime, abilitatea tehnică în finaluri este proporţională cu numărul poziţiilor tipice a căror tratate este familiară jucătorului.
În acest material vor fi tratate problemele legate de valorificarea avantajului de un pion, intrun tip de final de turnuri relativ simplu şi destul de frecvent în practică: R+T+3p+1 pion liber pe celălalt flanc, împotriva R+T+3p.Exemplele prezentate sunt sistematizate în funcţie de coloana pe care se află pionul liber al părţii în avantaj. Presupunând, pentru uşurinţa studiului, că cei trei pioni”faţă în faţă” sunt situaţi pe verticalele f,g,h de pe flancul regelui, se disting 4 categorii de poziţii, (ale căror idei şi planuri de joc nu sunt identice): pionul liber pe verticala”a”(I), pe”b”(II), pe”c”(III) şi pe „d”(IV).
Când pionul în plus al părţii mai tari se află pe coloana “e”, se obţine poziţia clasică R+T+4p contra R+T+3p(toţi pionii pe acelaşi flanc), în care teoria consideră că şansele de valorificare a avantajului material sunt destul de reduse. Aprecierea din cărţile de finaluri se confirmă în general în practică, unde peste 90% din poziţiile cu acest raport de forţe se încheie remiză, mai ales dacă partea în apărare izbuteşte „aşezarea” de maximă siguranţă Rg7,pf7,g6,h5 (considerându-l pe negru în dezavantaj material)
Iată un exemplu ilustrativ din practica recentă: Halifman-Ulîbin, Vilnius, 1997:
A: Rg2, Td7, e3,f2,g3,h4; N: Rg7, Tb4,f7,g6,h5.
35.Rf3 Rf6 36.e4 Tb2(atacă baza lanţului de pioni) 37.Re3 Ta2 38. Tb7 Re6 39.f3 Ta3+ 40.Rf4 Rf6 41.Tb5 Re6 42.g4(singura modalitate de a progresa) 42...hxg4 43.Rxg4 Te3!
(imobilizează pionii albi) 44.Tb6+ Re7 45.Tb7+ Re6 46.Rf4 Ta3 47.e5 Ta5! 48.Tb6+ Re7 49.Tb8 Tc5 (atacul asupra pionului e5 imobilizează regele alb) 50.Th8 f6! Şi schimbul forţat al pionului e5 a dus la o poziţie simplă de remiză, în care avantajul material al albului nu poate fi valorificat. Înainte de trece la prezentarea concretă a materialului de studiu, iată câteva considerente generale (privind teoria finalurilor de turnuri) şi metodice, destinate a facilita întelegerea, asimilarea şi eventuala predare ulterioară a problemelor ce vor fi tratate.
1. Un studiu eficient al temei valorificării avantajului material în finaluri de turnuri cu mai mulţi pioni este condiţionat de o bună cunoaştere a modului optim de rezolvare a poziţiilor mai simple (în special R+T+1p-R+T şi R+T+2p-R+T);
2. O întelegere reală a problematicii expuse nu poate fi obţinută fără o suficientă familiarizare cu reguli de bază şi principii strategice specifice finalurilor de turnuri, de exemplu:
a) Reguli şi principii generale:
- activizarea turnului(pătrunderea pe orizontala 7-a, ocuparea liniilor sau coloanelor deschise, pătrunderea în lagărul advers, atacând pionii slabi) este principalul criteriu de apreciere al poziţiei şi de alegere a planului de joc(mai des se pierd finaluri de turnuri cu pioni egali dacă se adoptă o tactică ce accentuează pasivitatea figurilor, decât finalurile cu pion în minus, în care se izbuteşte activizarea turnului sau regelui părţii mai slabe);
- partea care are pion liber trebuie să pregătească şi să realizeze cât mai rapid înaintea lui; - regele este cel mai bun blocheur al pionului liber advers.
b) În atac:
- cei mai periculoşi pioni liberi sunt cei legaţi;
- “tăierea” regelui advers pe orizontală(în raport cu pionul liber) este adeseori mai eficientă decât cea pe verticală;
- poziţia optimă de a înaintării pionului liber propriu de către turn este în spatele pionului, dar dacă aceasta nu este posibil se recomandă o poziţie care să sprijine pionul, limitând în acelaşi timp regele advers;
- pentru a-şi sprijini pionul liber, regale părţii mai tari nu trebuie să se îndepărteze prea mult de flancul celălalt, ci să încerce să-l oblige pe adversar să dea cât mai rapid turnul pe pion.
c) În apărare:
- apărarea pasivă este de cele mai multe ori nerecomandabilă;
- partea care apără un final de turnuri mai slab trebuie să tindă să schimbe cât mai mulţi pioni
- poziţia de apărare cea mai activă a turnului este în spatele pionului liber (împotriva a 2 pioni liberi legaţi în spatele pionului mai avansat);
- contrajocul activ se obţine atacând cu turnul baza pionilor adverşi sau intrând cu regele între ei;
- un pion liber central sau de pe coloana nebunului împarte tabla în două părţi nesimetrice: lungă şi scurtă; pentru o apărare eficientă, poziţia optimă a regelui este în partea scurtă, iar a turnului în partea lungă(pentru a putea da şahuri de la suficientă distanţă).
3. Absolut necesară asimilării acestui material este stăpânirea corectă a ideilor şi metodelor de joc specifice finalului de turnuri cu mai mulţi pioni (eventual liberi), pe ambele flancuri.
Pentru partea în avantaj:
- pătrunderea regelui(chiar cu preţul unor sacrificii) la pionii slabi adverşi;
- înghesuirea regelui advers în poziţie incomodă (cu eventuala folosire a poziţiei “la bandă”);
- “tăierea” regelui advers în raport cu pionul liber propriu;
- zugzwang(mai ales atunci când pionul liber este blocat de turnul advers);
- sprijinirea înaintării pionului liber (ţinut din spate de turnul advers) prin metoda interferării, cu varianta ei cea mai simplă: construirea “ podului”;
- transformarea pionului liber prin metoda distragerii turnului advers de la controlul câmpului de transformare;
- şahul intermediar, pentru a obţine câştig de tempo;
Pentru partea în apărare:
- menţinerea regelui în apropierea pionului advers;
- serie de şahuri cu turnul pentru a aduce regele advers pe o poziţie nefavorabilă (blocând propriul pion liber sau îndepărtându-l de el).De menţionat că şahurile sunt eficiente doar dacă între turn şi pionul liber advers sunt cel puţin 3 linii(coloane);
- atacul frontal al pionului liber advers (efficient de obicei când pionul n-a depăşit jumătatea tablei şi regale părţii mai slabe nu este prea departe);
-sacrificarea turnului pentru pionul liber la momentul oportun, în legătură cu crearea unui pion librer (sau doi pioni liberi), sprijiniţi de rege, pe celălalt flanc.
4. Pentru partea în avantaj material; care are de multe ori posibilitatea alegerii tipului de final în care să translateze jocul, este foarte util de ştiut că valorificarea pionului în plus în finalurile de turnuri implică dificultăţi tehnice mult mai mari comparative cu cele de pioni, de cai sau chiar de dame (cu aceeaşi configuraţie a structurii de pioni). Tartakower a spus cândva, mai în glumă, mai în serios, că “toate finalurile de turnuri sunt remiză” şi aforismul său , chiar dacă evident exagerat, conţine o doză bună de adevăr. Exceptând finalurile de nebuni de culori diferite, finalurile de turnuri sunt cele care oferă cele mai mari şanse de salvare părţii cu pion în minus, în special în condiţiile adoptării unei linii de apărare active.
5. O tratare optimă a acestui tip de final de turnuri necesită şi cunoaşterea unor noţiuni de bază în alte categorii de finaluri , ce se pot obţine din cel studiat:
- finaluri de pioni, în cazul simplificării poziţiei;
- finaluri de turn contra pion(i), care survin când partea slabă este nevoită să sacrifice turnul pentru pionul liber advers, obţinând în schimb unul (sau chiar doi) pioni liberi, sprijiniţi de rege, pe celălalt flanc. În acest caz sunt absolute necesare câteva cunoştinţe teoretice elementare:
a) dacă regele părţii cu turn este prea departe şi adversarul îşi creează doi pioni liberi legaţi, sprijiniţi de rege, nu numai că şansele de câştig ale turnului sunt practic nule, dar pionii se dovedesc chiar mai puternici, dacă au depăşit jumătatea tablei;
b) în finalurile R+T contra R+p, dacă regele părţii mai slabe este situat în spatele propriului pion şi este “tăiat” de turn pe orizontala a 4-a (socotit din lagărul părţii mai slabe),poziţia este câştigată de partea în avantaj material, indiferent de depărtarea regelui propriu sau de rangul pionului advers;
c) dacă pionul sprijinit de rege a depăşit jumătatea tablei, şansele de remiză cresc cu depărtarea regelui advers. Turnul câştigă doar dacă regele său se poate apropia la timp (pe un traseu evitând regele părţii mai slabe), controlând câmpul de transformare. În acest gen de final este utilă cunoaşterea unei metode tipice de apărare: transformarea pionului în cal (atunci când partea în avantaj ameninţă mat), care permite salvarea pe orice coloană s-ar afla pionul, exceptând verticalele „a” şi „h” (când calul se pierde datorită zugzwang-ului)
- finalurile de damă şi pioni contra turn şi pioni (cu raportul de forţe R+D+2p-R+T+3p, R+D+1p-R+t+2p şi în special poziţiile elementare R+D-R+T+1p), ce pot surveni când partea mai tare aplică cu succes metoda distragerii turnului advers de la controlul transformării pionului liber. În ultimul caz menţionat(R+D-R+T+1p), trebuie ştiut că, în general, turnul are remiza asigurată doar dace este apărat de pionul situat pe poziţia iniţială(cu excepţia pionilor de pe coloanelor “a” şi “h”, care nu oferă niciodată şanse de salvare). Pionii de pe coloanele”b” şi “g” permit remiză chiar dacă sunt înaintaţi cu două câmpuri, atunci când regele sau dama părţii în avantaj nu pot pătrunde, atacând pionul din spate.
De exemplu:
Poziţia: A:Rd5, Dh8; N: Rg6, Te6, pf7 este remiză, în timp ce albul câştigă în poziţia: A:Rd7, Dg8; N: Rf6, Te6, pf7. Cu pion de turn, negrul este pierdut atât în poziţia A:Rf5, Dh4; N: Rg8, Tg6, pf7 cât şi în poziţia: A:Rh5, De7; N: Rg8, Tg6, pf7. Cu pion de cal, aflat pe pouiţia iniţială, remiza este asigurată chiar dacă dama a pătruns în spatele pionului (A:Re5, Dg8; N: Rg6, Tf6, pg7=). Acelaşi rezultat se obţine şi dacă pionul este înaintat două câmpuri (A:Re5, Dh2; N: Rg4, Tf4, pg5=), în timp ce înaitarea pionului cu un singur câmp (A:Re6, Dh3; N: Rg5, Tf5, pg6+), nu permite salvarea (în mod oarecum paradoxal), turnul având o mai mică libertate de manevră pe verticală”f”.
6. În tratarea temei propuse se va utiliza metoda statistică de apreciere a poziţiilor, recomandabilă metodologic pentru facilitarea întelegerii şi asimilării cunoştinţelor în orice tip de final, având o sistematizare complexă a bogatului material ilustrativ, cum este cel de faţă. Aprecierea unui anumit gen de poziţii din respectivul tip de final se realizează cu un coeficient cuprins între 0,5 şi 1, reprezentând estimarea probabilistică a şanselor de câştig ale părţii în avantaj, în eventualitatea a 10 partide ce încep din acea poziţie. O situaţie net câştigată, în partea mai tare obţine în mod normal 10 victorii din tot atâtea încercări, oferă o probabilitate de câştig de 100%, caracterizată de coeficientul 1, în timp ce o poziţie de remiză „moartă” ( cum ar fi poziţia lui Philidor), permiţând doar 5 puncte din 10 partide (50%), poate fi apreciată cu coeficientul 0,5
Variaţia coeficientului de apreciere între aceste limite semnifică estimarea şanselor practice ale pătţii în avantaj de a obţine victoria.
De pildă, dacă intro poziţie şansele unei părţi de a câştiga sunt aproximativ egale cu şansele adversarului de a ţine remiza, scorul probabil în 10 partide (5 victorii, 5 remize, deci 7,5p/10, adică 75%), conduce la un coeficient de 0,75. Similar, dacă partea mai slabă are şanse relativ mici de salvare(estimate la 2-3 remize din 10 partide), coeficientul de apreciere a poziţiei va fi de 0,85-0,9 în favoarea părţii în avantaj.
1. PIONUL LIBER ÎN PLUS SE AFLĂ PE COLOANA TURNULUI(VERTICALA „A” SAU”H”)
Ia) Poziţia optimă a turnului părţii mai tari (în spatele pionului liber) asigură în mod normal victoria (coeficient de apreciere 0,9), căci turnul advers ocupă de obicei o poziţie pasivă (blocând pionul), neputând împiedica pătrunderea regelui, fie în sprijinul propriului pion liber, fie pe celălalt flanc (folosind frecvent zugzwang-ul).
Exemplu tipic îl constitue partida „clasică” Alehin-Capablanca, Buenos Aires, 1972
1.Ta4!( Nu e greu de „ghicit” mutarea lui Alehin, pentru orice jucător ce cunoaşte vechiul principiu al lui Tarrasch: turnul stă cel mai bine în spatele pionilor liberi, propri sau adverşi!). 1...Rf6 2. Rf3 Re5 3. Re3 h5 4. Rd3 Rd5 5. Rc3 Rc5 (deocamdată, negrul reuşeşte să împiedice pătrunderea regelui alb pe flancul damei), 6. Ta2! (Metoda tipică în astfel de poziţii: zugzwang-ul. Albul aşteaptă până ce adversarul termină mutările utile) 6...Rb5 (6...Ta8 urmează 7. a6; negrul nu intenţionează să ia pionul, ci să-l blocheze cu regele, eliberând turnul pentru operaţii active) 7.Rd4!( O altă metodă tipică acestui gen de final: regele părţii tari se îndreaptă spre pionii adverşi de pe celălalt flanc) 7...Td6+ (Desigur , luarea la a5 ar conduce la un final de pioni pierdut) 8.Re5 Te6+ 9. Rf4 Re6 10. Rg5! (Regele negru a blocat pionul liber, dar pătrunderea regelui alb se va dovedi decisivă, împiedicând activizarea reală a turnului advers) 10... Te5+ 11.Rh6 Tf5 12. Rg7![Decide imediat prin zugzwang; fără a fi greşit, planul ales de Alehin în partida 12.f4 a permis lui Capablanca o rezistenţă mai lungă, chiar dacă fără speranţe; 12...Tc5! 13.Ta3! (Prevenind pătrunderea turnului negru spre baza propriului lanţ de pioni) Tc7 14.Rg7 Td7 15. f5 ( o altă metodă tipică- spargerea lanţului de pioni adverşi) gxf6 16.Rh6 f4 17.gxf4fd5 18.Rg7 Tf5 19.Ta4!(zugzwang) Rb5 20.Te4! Ra6 (20...Rxa5 21.Te5+ şi albul câştigă) 21.Rh6 Txa5 22.Te5 Ta1 23.Rxh5(negrul este pierdut, regele său fiind prea departe) Tg1 24.TG51H1 25.Tf5 Rb6 26.Txf7 Rc6 27.Te7,1-0] 12...Tf3 13.Td2!(Din nou o idee tipică, albul sacrifică pionul alb, ameninţând să câştige tot flancul advers după 14.Td6+ şi 15.Tf6) 13.Rxa5 14.Td5+!( şahul intermediar, care aduce regele negru pe una din orizontalele pierzante: a4-a sau a6-a) Rh4(14...Rb6 15.Td6+, urmat de 16.Tf6) 15.Td4+ şi 16.Tf4, cu poziţie câştigată(utilizând metoda clasică a interferării turnului negru).
Ib) Poziţia laterală(în raport cu pionul liber) a turnului părţii mai tari survine des în practică şi chiar dacă este mai puţin activă decât cea optimă(sprijinind pionul din spate), pune mari probleme defensive adversarului. Dacă turnul poate apăra stabil atât pionul liber, cât şi baza lanţului de pe celălalt flanc, „tăind” totodata regele advers, atunci marşul regelui propriu în sprijinul pionului liber marginal decide de obicei partida. Dacă o astfel de aşezare ideală este irealizabilă, şansele de remiză ale părţii mai slabe cresc proporţional cu gradul de activizare al figurilor acesteia. Destul de frecvent turnul apără pionul liber din lateral şi baza lanţului de pe celălalt flanc din faţă; poziţia sa nefiind însă perfect stabilă. Adversarul trebuie să încerce alungarea turnului din poziţia activă prin înaintareapionilor, ceea ce duce însă la slăbirea lor şi a penultimei orizontale. Aducând turnul în faţa pionului liber marginal, partea mai tare obţine acum şanse suplimentare de câştig, comparativ cu poziţiile tipice ce vor fi analizate la punctul Ic.
Partida Fernandez-Kotronias, jucată la a XXVI-a Olimpiadă,1984, ilustrează elocvent caracterul luptei şi şansele celor două părţi intro astfel de situaţie:
1.Tc6! (Albul pregăteşte aducerea turnului pe o poziţie mai activă) Tb2! (Mutarea naturală 1.Ta1?, punând turnul „principal” în spatele pionului liber, este greşită, din cauza 2.Tc2! G6
3.Rf3 şi marşul regelui spre flancul damei decide, turnul alb apărând stabil din lateral atât pionul „a” cât şi cel din f2. După 3.Rf3 poziţia poate fi apreciată cu coeficientul 0,9 în favoarea albului) 2.a4 Ta2 3.Tc4 g6 4.h4 Rg7 5.Tf4! ( 0 poziţie ideală a turnului alb, apărând simultan pionul liber şi baza lanţului de pe celălalt flanc, ceea ce creează ameninţarea tipică a marşului regelui spre b6-b7, ce ar garanta transformarea pionului) 5...Ta3 6.Rf1 Ta2 (Negrul trebuiesă impiedice ieşirea regelui alb) 7.Re1 ( cu ideea Rd1-c1-b1-b2 etc) 7.f6! (alungarea turnului alb cu g5-g5 constitue singura posibilitate de apărare) 8.Rf1! (După ce a provocat slăbirea orizontalei a 7-a, albul schimbă planul, intrucât la 8.Rd1? g5 remiza este inevitabilă) Rf7 9.Te4 Tb2 10.Rg2 Ta2 11.Tb4 Ta3 12.Tb7+! (Unica idee de câştig este schimbarea poziţiei turnului, aducându-l în faţa pionului pentru a-i sprijini înaintarea. Marşul regelui spre flancul damei implică sacrificiul pionului”f2” şi atât timp cât pionul liber se află abia la a4, un astfel de plan poate duce doar la victoria negrului; 12.Rf1 Ta2 13.Re1 Re6 14.Rd1? Txf2 15.a5 Ta2 16.Tb5 Ta3 17.Rc2 Txg3-negrul are timp să ia şi al doilea pion- 18.Tb3 Tg4 19.Ta3 Tc4+ 20.Rb3 Tc8) 12...Re6(După 12.Rf8? se obţine o poziţie tipică de câştig pentru alb, datorită fixării regelui advers pe ultima orizontală. 13.Ta7 Rg8 14.a5 Rf8 15.a6Rg8 16.Rf1 Ta2 17.Re1 Rf8 18.Rd1! şi nu merge 18.Txf2 din cauza 19.Tb7 Ta2 20.a7, urmat de 21.Tb8? şi 22.a8D)
Astfel de poziţii, cu regele părţii slabe fixat pe ultima linie, pot fi apreciate cu 0,9-0,95, planul de câştig fiind simplu: cu turnul la a7, se aduce pionul liber până la a6, după care marşul regelui alb spre flancul damei nu mai poate fi oprit) 13.Ta7 Rf5?(După cum vom vedea la punctul c, analizând poziţiile cu turnul părţii tari în faţa pionului liber, în cazul în care pionul „f” al părţii în apărare s-a deplasat de pe câmpul iniţial, doar 13...f5!, cu ideea f5-f4 şi provocând 14.f4,ar fi oferit negrului posibilitatea de a salva partida) 14.a5Ta2 15.Ta8 Ta3 16.a6Ta2 17.a7! Ta3 18.f3! şi s-a obţinut o nouă poziţie tipică de câştig pentru alb, cunoscută de teorie, ce va fi analizată la punctul Ic.
Negrul nu are alte mutări decât cele ale turnului pe coloana „a” ceea ce permite marşul victorios al regelui spre punctul „g7”, manevra cu care albul a câştigat de altfel partida prezentată. În concluzie, poziţia laterală în raport cu pionul liber a turnului părţii mai tari poate fi apreciată cu 0,7-0,9. Coeficientul de apreciere creşte când turnul poate apăra simultan pionul „a” şi baza lanţului propriubde pe celălalt flanc(optim fiindcă aceşti pioni să se afle pe aceeaşi orizontală), ceea ce permite marşul regelui în sprijinul pionului liber. În anumite situaţii, slăbirea lanţului de pioni advers oferă posibilitatea trecerii în versiuni favorabile ale tipului de final cu turnul în faţa pionului liber.
Ic) Turnul părţii mai tari se află în faţa pionului liber
Cea mai bună şansă a părţii în apărare estev să-şi posteze turnul în spatele pionului liber şi de altfel această situaţie se întâlneşte cel mai des în practică, derivând din finalul cu R+T+3p+1p de ambele părţi, atunci când unul din jucători pierde pionul marginal. Timpul necesar luării pionului poate fi de obicei folosit de către adversar pentru a-şi instala turnul de manieră activă, rezultând poziţii de genul celei următoare:
Care sunt planurile celor două părţi intro poziţie cu astfel de configuraţie? Albul nu-şi poate promova pionul liber fără sprijinul regelui, care va trebui să înceapă, la un moment dat, un marş spre flancul damei(lăsând fără apărare pionii de pe celălalt flanc), spre a-l forţa pe adversar să sacrifice turnul pentru a impiedica transformarea. Negrul trebuie să îngreuneze cât mai mult această manevră cu turnul situat pe verticala „a”, fiind pregătit ca, atunci când albul trece totuşi la realizarea ei( sacrificând unul sau chiar doi pioni), să-şi creeze cel puţin un pion liber, pe care să-l înainteze cu sprijinul regelui.
Care este cea mai bună aşezare a albului în pregătirea planului său?
a) Turnul trebuie să stea la a7,sprijinând inaintarea pionului liber şi ţinând sub control câmpul f7, pentru a preveni o eventuală activizare a regelui pe ruta g7-f6-f5.
b) Pionul liber marginal trebuie împins, dar numai până la a6.
Cu turnul la a8 şi pionul la a7, planul menţionat anterior este ineficient, regele alb nemaiavând câmpul de refugiu a7 în cazul marşului spre flancul damei. Pendularea regelui părţii mai slabe pe câmpurile g7 şi h7 asigură remiză când pionul „g” se află la g6, pentru că atunci când regele alb ajunge la b6, şahurile de la distanţă ale turnului advers îl obligă să se întoarcă.
Mai mult, în acest gen de poziţii (cu Ta8 şi pion la a7), negrul nu riscă să piardă nici dacă îi lipseşte pionul „f” după cum demonstrează marele maestru Holmov:
Albul nu poate câştiga, deşi are doi pioni în plus şi este la mutare. Manevrele regelui sunt întâmpinate cu şahuri de la distanţă, urmate de revenirea turnului negrupe verticala „a” (de pe care nu poate fi alungat) şi nici crearea celui de-al deoilea pion liber marginal nu oferă şanse de câştig: 1.g4 hxg4 2.fxg4 Ta2 3.h5 gxh5 4.gxh5 Ta1 5.h6+ Rh7, cu remiză teoretică, negrul mutând doar din turn. De remarcat, întro astfel de poziţie (cu Ta8 şi pion la a7), albul poate câştiga doar dacă îşi creează al doilea pion liber pe coloana „f”, ceea ce nu este posibil în exemplul citat, de exemplu: 1.Rf4 (cu ideea 2.g4 hxg4 3.Rxg4, urmat de 4.f4 şi 5.g5) Ta4+2.Re3 Ta3+3.Rf2 Ta2+ 4.Rg1 Ta1+ 5.Rh2 Ta2+ 6.Rh3 Ta4! 7.f4 Ta3!=.
c) Pionii de pe flancul regelui trebuie astfel aşezaţi, încât luarea lor, în eventualitatea marşului regelui alb spre aripa damei, să-l „coste” pe negru cât mai multe tempo-uri. În consecinţă, dispunerea lor optimă este cea „în scară”: f2,g3,h4.
d) Presupunând că regele alb se află la g2, aducerea sa la e3 (pe ruta Rg2-f3-e3) reprezintă etapa pregătitoare optimă a planului de deplasare spre flancul damei. Dacă negrul nu permite accesul pe câmpul f3(ţinând turnul la a3), albul trebuie să-şi aducă regele la e1(cu Rg2-f1-e1).
Care este cea mai bună dispunere a forţelor negrului, în pregătirea contraatacului?
a) Turnul negru de pe verticala”a” trebuie să îngreuneze maximal activizarea regelui alb. Dacă acesta se află la g2, poziţia optimă a turnului este la a3 (împiedicând Rg2-f3), iar la Rg2-f1 urmează Ta3-a2, controlând atât câmpul e2, cât şi baza lanţului alb de pioni din f2.De menţionat că, dacă pionul liber a fost înaintat deja la a6(cu turnul alb în a7 sau în a8), negrul poate „ţine” poziţia şi atunci când reuşeşte să-şi posteze turnul la e6, atacând pionul a6 şi „tăind” în acelaşi timp regele advers pe verticala „e”.
b) Aşezarea optimă a pionilor este tot „în scară”: f7,g6,h5, pionulh5 reprezentând un candidat potenţial la transformare, atunci când albul îşi începe planul de deplasare a regelui pe flancul damei.
Cu pionul la g6 este posibilă întotdeauna pendularea Rg7-h7-g7, ceea ce face inofensivă înaintarea a6-a7.
De remarcat că mutarea pionului „f” de pe poziţia iniţială, ca şi împingerea pionului „g” la g5, produc slăbiri ale dispozitivului de apărare al negrului, care adeseori se pot dovedi decisive.
Iată un exemplu tipic, când negrul pierde datorită slăbirii structurii prin înaitarea prea departe a ambilor pioni „f” şi „g”, chiar dacă pionul liber alb este deja la 7:
Interesant că poziţia similară, cu pionul alb la f2 şi cel negru la h6, este remiză. Când se ajunge în poziţia:
Diagrama 6 A: Re6, Ta8, a7, f2, g3, h4;N: Rg7, Ta5, f5,g4, h6 negrul nu joacă 1...h5?, care pierde după
manevra de”triunghi” 2.Rd6! Rh7 3.Re7! Rg7 4.Re6(zugzwang) TA2 5.Rxf5 Txf2+ 6.Rg5 Ta2 7.Rxh5 Ta4 8.Txa7 9.Rxg4 cu câştig, ci direct 1...Ta2! 2.Rxf5 Txf2+ 3.Rxg4 Ta2=, cel de-al doilea pion liber al albului(ce poate fi creat pe „g” sau”h”) fiind insuficient pentru câştig.
Cum s-a menţionat deja la punctul Ib, înaintarea pionului”f” la f6 slăbeşte oriuontala a 7-a, dând mari şanse de câştig părţii mai tari, ca de exemplu în poziţia:
Diagrama 7 A: Rg2, Ta8, a6, f2, g3, h4;N: Rf5, Ta2, f6, g6, h5 din partida anterior citată Fernandez-Kotronias:
1.a7!Ta3 2.f3! Ta2+(negrul nu are alte mutări decât cele de turn pe verticala”a”) 3.Rf1 Ta4 4.Re2 Ta3 5.Rd2 Ta6 6.Rd3 Ta1(nu salvează nici shimbarea poziţiei turnului negru pe orizontala a 7-a: 6...Td6+ 7.Rc4 Td7 8.Rb5 Te7 9.Rc6! şi după 9...Te6+ 10.Rd7 Ta6 11.Re7 se revine în partidă, căci la 9...Tf7(g7,h7) decide 10.Rb6) 7.Rd4 Ta5 8.Rc4 (pătrunderea regelui alb nu poate fi oprită, manevra de câştig fiind cunoscută dintro partidă mai veche
Unyicker-Lundin, Amsterdam 1954) 8...Ta3 9.Rc5 Ta1 (la 9...Txf3 10.Tb8 Ta3 11.a8D Txa8 12.Txa8 Rg4 13.Ta3 g5 14.hxg5 fxg5 15.Rd4, negrul este pierdut, regele alb fiind prea aproape) 10.Rd6 Ta6+ (la orice altă mutare a turnului pe coloana”a” câştigă imediat 11.Tc8! Txa7 12.Tc5 mat) 11.Re7 Ta5 12.Rf8! Ta6 13.Rf7 Ta3 14.Rg7 g5(după 14...Ta1 15.Rh6! Ta6 16.Tb8 Txa7 17.Tb5+Re6 18.Rxg6, urmat de 19.Rxh5, albul a câştigat în partida Unzicker-Lundin) 15.hxg5 Rxg5 16.Rf7 Tf5(forţat) 17.g4+!hxg4 18.fxg4+ Rf4 19.Rxf6 şi pionul „g” (care nu poate fi luat din cauza 20.Tg8+) decide.Înaintarea pionului negru”f” cu două câmpuri se justifică doar atunci când provoacă o slăbire similară a pionulilor albi de pe flancul regelui, ca în poziţia:
Diagrama 8 A: Rg2, Ta7, a4, f2, g3, h4;N: Re6, Ta3, f6, g6, h5. din aceeaşi partidă Fernandez- Kotronias:
1...f5! (după cum am văzut anterior, 1...Rf5 este pseudoactiv şi duce la pierdere) 2.f4(se ameninţă 2...f4, urmat de Rf5-g4) Rf6 3.a5 Re6 4.a6 Rf6 5.Rf2 Re6 6.Ta8 Rf7 7.Re2 Rg7!(evitând cursa cunoscută 7...Txg3? 8.a7 Ta3 9.Th8+) 8.Rd2 Txg3(acum, luarea pionului asigură remiză, conform unei analize a lui Levenfis şi Smislov) 9.Tb8 Ta3 10.Tb7+ Rf6 11.Tb6+(11.a7 Re6=) Rg7 12.Rc2 g5! (o metodă instructivă şi unică de salvare, prin crearea unui pion liber; la 12...Ta4? 13.Rb3 marşul regelui alb decide rapid) 13.fxg5 f4 14.Rd2 (regele alb trebuie să se întoarcă) f3 15.Tb7+ Rg6 16.a7 Ta2+ 17.Re1 Rf5 18.Tf7+ Rg6 19.Txf3 Txa7 20.Tf6+ Rg7 21.Th6 Ta4 22.Txh5 Ta6!, cu poziţie teoretică de remiză, turnul alb fiind „prizonier”.
c) Regele negru este plasat optim la f6 sau e6, când poate lua parte activ la luptă, apărând baza lanţului de pioni şi fiind pregătit să sprijine viitorul pion liber(dacă albul începe marşul regelui spre flancul damei)
În cazul înaintării a6-a7, regele trebuie să se poată întoarce la g7 şi de aceea postarea lui la f5(cu pionii la f6 şi g6) este nerecomandabilă.
Care este aprecierea poziţiei şi cum se desfăşoară lupta intro situaţie în care ambele părţi respecta principiile susmenţionate de dispunere a forţelor?
Porninâd de la poziţia din digrama 3, presupunem următoarea succesiune de mutări: 1.Rg2 Ta3(împiedică ieşirea regelui la f3) 2.h4h5 3.a5g6 4.a6Rg7 5.Rf1 Ta2 6.Re1 Rf6, conducând la:
În această poziţie tipică, ambele părţi şi-au dispus forţele în mod optimal, negrul adoptând linia de apărare cea mai recomandabilă (împiedicarea regelui alb de a ieşi pe linia 3+a pe ruta Rg2-f3-e3).Dat fiind că o mutare ca 1.f3 nu promovează poziţia, iar negrul dispune de pendularea Rf6-e6-f6 în aşteptarea evenimentelor, singurul plan de câştig este cel enunţat anterior: marşul regelui alb în sprijinul pionului liber. După cum demonstrează analiza lui Kantorovici, şansele de
reuşită nu sunt însă prea mari când regele porneşte din e1 şi adversarul se apără corect. La un joc exact de ambele părţi, poziţia este remiză, albului lipsindu-i 3 tempo-uri pentru a obţine victoria. Cum însă în practică se mai comit şi erori, coeficientul de apreciere se situează în zona valorii 0,6-0,65.
1.Rd1 Txf2 2.Tb7 Ta2 3.a7 Rf5 4.Rc1 Rg4 5.Rb1 Ta6 6.Rb2 f5! ( o greşeală tipică ar fi 6...Rxg3?7.Tb3+ Rxh4 8.Ta3 Txa7 9.Txa7, permiţând finalizarea ideii albului de câştigare a turnului advers, cu regele rămas încă aproape de celălalt flanc) 7.Tg7 Rh3! (nu 7...Rxg3? din cauza şahului clasic de distragere a turnului advers 8.Txg6+!) 8.Rb3 Ta1 (suficient pentru remiză este şi 8...f4!? 9.gxf4 Rxh4 10.rb4 Rh3 11.Rb5 Ta1 12.Rb6 Rg4 13.Txg6+ Rxf4 14.Tg8 h4 15.a8D Txa8 16.Txa8 h3 17.Th8 Rg3 18.Rc5 h2=; albului îi lipsesc în această variantă 2 tempo+uri pentru câştig, care s-ar obţine, dacă regele ar fi la e3 în loc de c5, cu 19.Tg8+) 9.Tc7! Ta6! (negrul evită şi cursa 9...Rxg3?, care pierde din cauza şahului intermediar 10.Tc3+!, aducând regele pe orizontala a2-a sau a4-a: 10...Rg2 11.Tc2+ şi 12.Ta2 sau 10...Rxh4 11.Tc4+ şi 12.Ta4) 10.Rb4 Ta1 (nu 10...Rxg3? 11.Tc3+ şi 12.Ta3) 11.Rb5 Rxg3 (în sfârşit, pionul poate fi luat) 12.Tc3+ Rg2 13.Rb6 f4 14.Tc5 Txa7 (albul a forţat, în fine, sacrificiul turnului negru pentru pion, dar este prea târziu pentru victorie) 15.Rxa7 f3 16.Tg6+ Rh3 şi albul ui îi lipsesc 3 tempo-uri pentru a câştiga (regele fiind pre deperte; cu Rd4 în loc de Ra7, ar fi posibil Re3+).
Dacă în poziţia de pornire din diagrama 3 negrul permite ieşirea regelui alb la f3(1.Rg2 h52.Rf3 g6 3.h4 Rg7 4.a5 Rf6 5.a6 Re6 6.Re3 Rf6), se obţine o a doua poziţie tipică, extrem de importantă pentru teoria acestor finaluri de turnuri cu pion liber marginal:
Regele alb fiind mai aproape de câmpul b6, marşul său spre flancul damei are, în mod firesc, mai mulţi sorţi de izbândă decât în poziţia din diagrama 9. Este însă acest factor suficient pentru victorie? Analiza demonstreză că, la o apărare corectă a negrului, albul nu poate câştiga, lipsindu-i 2 tempo-uri, coeficientul de apreciere estimat fiind 0,65-0,7.
Albul are două posibilităţi, ambele însă insuficiente pentru victorie, în cazul unui joc exact al adversarului:
A. 1.Ta8 Rf5(posibil atât timp cât pionul f7 nu este atacat, iar la a6-a7 regele dispune de ruta de întoarcere f6-g7) 2.f3 Ta3+ 3.Rd4 Txf3 4.Tf8 Ta3 5.Txf7+ Rg4 6.Tf6 Rxg3 7.Txg6+ Rxh4 8.Rc5 Rh3 9.Rb6 h4(negrul şi-a creat un pion liber ce a depăşit jumătatea tablei, sprijinit de rege, ceea ce trebuie să-i asigure remiza) 10.Tg5 Rh2 (suficient este şi 10...Txa6+ 11.Rxa6 Rh2 12.Rb5 h5 13.Rc4 Rh1 14.Rd3 h2 şi albului îi lipsesc două tempo-uri pentru mutarea de câştig Rg3) 11.a7(11.Ta5 Txa5 12.Rxa5 h3 13.a7 Rg1 14.a8Dh2=) şi acum negrul face remiză atât cu 11...h3 12.Ta5 Txa5 13.Rxa5 Rg1 14.a8D h2=, cât şi cu 11...Txa7 12.Rxa7 h3 13.Rb6 Rh1 14.Rc5 h2=, albului lipsindu-i de astă dată 3 tempo-uri pentru mutarea de câştig Rg3.
B. 1.Rd4(începerea imediată a marşului regelui spre flancul damei pune cele mai multe probleme adversarului) Txf2 2.Tc7(după 2.Rc5 apărarea negrului este mai uşoară: 2...Tc2+ 2.Rb6 Tb2+ 4.Rc7 Tc2+ 5.Rb8 Ta2! 6.Ta8-singura idee de promovare a poziţiei- 6...Ta3
7.Ra7 Rf5 8.Tf8 Rg4 9.Txf7 Rxg3 10.Tf6 Rxh4 11.Txg6 Rh3 12.Rb7 h4 13.a7 Txa7+ 14.Rxa7Rh2 15.Rb6 h3 16.Rc5 Rh1 17.Rd4 h2 şi din nou albului îi lipsesc două tempo-uri pentru a juca mutarea câştigătoare Rg3) 2...Ta2 3.a7(Maestrul rus Kantorovici, autorul analizei, consideră că varianta principală 3.Tc6+ Rf5 4.Rc5 Rg4 5.Rb5 Rxg3 6.Tc4, socotind că această linie de joc pune cele mai multe probleme negrului, dar aprecierea nu pare foarte exactă, remiza obtinându-se uşor atât cu 6...f5 7.Ta4 Tb2+ 8.Rc6 Tb8 9.a7 Ta8 10.Rb7 Txa7+ 11.Rxa7 f4, cât şi cu 6...f6 7.Ta4 Tb2+ 8.Rc6 Tb8 9.a7 Ta8 10.Rb7 Txa7+ 11.Rxa7+ g5 12.fxg5 hxg5 13.Ta5 Rh4( Kantorovici analizează doar 13...h4 14.Txg5+ Rf2 15.Th5 Rg3 16.Rb6 h3=) 14.Rb6 g4 şi nu negrul, ci albul este nevoit să forţeze remiza) 3...Rf5!(contrajocul activ trebuie să fie principala idee a părţii mai slabe) 4.Txf7+ Rg4 5.Rc5 Rxg3 6.Rb5 Tb2+! ( un important şah intermediar, care evită cursa 6...Rxh4? 7.Tf4+ şi 8.Ta4) 7.Rc6 Ta2 8.Rb7 Rxh4 9.Tf6 Txa7+ 10.Rxa7 Rg5! ( face remiză şi 10...Rh3 11.Txg6 h4, darla un singur tempo) 11.Tf8 h4 12.Rb6 h3 13.Rc5 Rg4 14.Rd4 h2 15.Th8 Rg3 şi negrul face remiză, albului lipsindu-i aceleaşi două tempo-uri pentru mutarea de câştig Rf1. Aşadar, la o apărare corectă, pionul marginal liber şi în plus (apărat cu turnul din faţă) nu asigură câştigul. În practică însă, chiar şi la nivelul marilor maeştrii, se fac uneori greşeli cu urmări fatale, datorate în special nerespectării recomandărilor anterioare, privind dispunerea optimă a forţelor.
De pildă, în partida Lerner- Dorfman, URSS,1980, a survenit poziţia:
Albul şi-a activat deja regele pe linia 4-a, dar în schimb configuraţia pionilor săi nu respectă regula aşezării optime „în scară”, ceea ce facilitează contrajocul negrului (al cărui dispozitiv de apărare este construit în mod corect), în cazul planului alb de sprijinire cu regele a pionului liber.
În consecinţă, poziţia ar trebui să se încheie remiza la un joc corect, şansele de câştig ale albului fiind cel mult egale cu cele din exemplul precedent ( diagrama 10 ), deci coeficientul de apreciere este aproximativ 0,65.
1.Ta6+ Rg7 2.Ta7[După 2.Re4 Ta2 3.a5 Ta3, încercarea de a aplica planul obişnuit cu pionul înaintat doar la a5, sperând să folosească regele negru „tăiat” la g7, este eronată: 4.Rd5? Txf3 5.Tb6 Txg3 6.a6(în partidă se va obţine ulterior aceeaşi poziţie, dar cu regele alb la c6, un tempo care schimbă total aprecierea situaţiei) 6...Tg4! 7.Rc6 (7.a7 Ta4 8.Tb7 g5! Cu avantaj pentru negru) Txh4(negrul a avut timp să ia toţi pionii) 8.a7 Ta4 9.Rb7 Txa7+ 10.Rxa7 h4 şi cei trei pioni negri sunt mai tari decât turnul, datorită depărtării la care se află regele alb] 2...Rf6 3.Ta8(socotind probabil că linia de joc principală 3.Re4 Ta2 4.a5 Ta3 5.a6 Re6! Nu-i oferă prea multe şanse, albul adoptă o tactică de aşteptare, oferind rândul la mutare adversarului, ceea ce este de multe ori eficient în poziţii cu avantaj greu valorificabil, ca aceasta) 3...Rg7?!( o primă inexactitate;trebuia jucat 3...Ta2 sau chiar 3...Re6, căci 4.Rg5 nu e periculos, din cauza 4...Ta3) 4.a5 Ta4+?! (4...Rf6!) 5.Re5 Ta3 6.Re4 Ta4+?( inexactităţile anterioare puteau fi încă „reparate” cu 6...Rf6 7.a6 Re6 şi albul nu poate câştiga.
Şahul turnului este însă o greşeală evidentă, care costă două tempo-uri: ridică atacul asupra punctului f3, aducând totodată regele spre flancul damei, cât timp regele negru se află abia la g7) 7.Rd5 Ta3 8.a6! (pierderea celor două tempo-uri l-a adus deja pe negru intro poziţie dificilă, al cărei coeficient de apreciere este aproximativ 0,75-0,8) 8...Txf3? ( o ultimă greşeală, după care coeficientul creşte la 0,85-0,9)
Unica apărare era 8...Rf6! 9.Rc6 Txf3 10.Tb8 Ta3 11.Tb6 Rf5 12.Rb7 Rg4 13.a7 Txa7+ 14.Rxa7 Rxg3 15.Tb4 şi negrul, deşi are un tempo în minus faţă de o poziţie survenită în cursul analizei diagramei 10, face totuşi remiză atât cu 15...f6! 16.Rb6 g5, cât şi cu 15...f5 16.Rb6 f4 17.Rc5 Rxh4!) 9.Tb8! Ta3 10.Tb6 Txg3 11.Rc6 Ta3 (negrul nu mai are timp să ia şi pionul h4, regele alb fiind deja în c6) 12.Rb7 g5 (dată fiind poziţia pasivă a regelui, aceasta este unica posibilitate de contrajov, care se va dovedi însă insuficientă) 13.hxg5 h4 14.a7 h3 15.a8D Txa8 16.Rxa8 h2 17.Th6 f6 18.Txh2 fxg5 19.Tf2! (mutarea unică de câştig, „tăind” pe verticală regele negru şi permiţând apropierea celui alb) Rg6 20.Rb7 g4 21.Rc6 Rg5 22.Rd5 g3 23.Tf8 Rg4 24.Re4 (deşi aflat la depărtare maximă, regele alb soseşte exact la timp) g2 25.Tg8+, 1-0.
În încheiere, iată alte două exemple din practică, în care apărarea defectuoasă a condus la înfrângere. Unde a greşit negrul?
II. PIONUL LIBER ÎN PLUS SE AFLĂ PE COLOANA CALULUI ( VERTICALELE „B” SAU „G”)
Acest tip de final oferă mai multe şanse de câştig părţii în avantaj, comparativ cu poziţiile analizate anterior, cu pion liber (în plus) marginal. Presupunând cazul cel mai frecvent, cu turnul părţii tari în faţa pionului liber „b” sau „g”, rămân în general valabile, recomandările precedente, privind dispunerea optimă a forţelor şi principalele idei de atac şi contraatac.
Planul de bază pentru valorificarea avantajului este tot marşul regelui în sprijinul pionului liber, caz în care se câştigă două tempo-uri faţă de poziţiile similare din capitolul precedent (distanţa parcursă de rege este mai scurtă cu o mutare atât la dus, cât şi la întoarcere). Pentru
partea mai slabă, acest fapt este compensat doar parţial de posibilităţile suplimentare de apărare, apărute din apropierea regelui liber advers. Coeficientul de apreciere creşte la 0,7-0,8 ( în funcţie de caracteristicile concrete ale poziţiilor), majoritatea partidelor cu această temă întâlnite în practică încheindu-se cu victoria părţii în avantaj. Exemplele din monografia lui Averbach arată că, de multe ori, o apărare corectă ar fi permis obţinerea remizei, dar în condiţii de concurs greşelile sunt inevitabile, mai ales când partea aflată în defensivă trebuie să rezolve probleme destul de dificile. Iată câteva finaluri tematice, ilustrând cele afirmate mai sus:
În această poziţie, survenită în partida Bronstein-Romanisin, Erevan, 1975, turnul negru nu este postat în spatele pionului liber, ci lateral, „tăind” însă şi regele alb pe verticala „e”.
1.g3 h5 2.h4 (ambele părţi îşi dispun „în scară” pionii de pe flancul regelui Rh7 3.Rg2 Tf5!(împiedicând activizarea regelui alb cu 4.Rf3) 4.Tb7 Rg7 5.b6 Tb5? (Contra pionului marginal, această manevră naturală de aducere a turnului în spatele pionului liber ar fi suficientă pentru remiză.
Împotriva pionului de cal, ajuns deja pe orizontală 6-a, ideea clasică de apărare se va dovedi însă ineficientă. Singura salvare în această situaţie era planul menţionat în capitolul precedent(valabil şi împotriva pionului marginal ajuns la a6) de pendulare a turnului pe câmpurile f6 şi e6, împiedicând activizarea regelui alb: 5...Tf6! 6.Rf1 Te6! Şi nu se vede cum poate albul promova poziţia) 6.Rf3 Tb2 7.Re4! (marşul regelui alb e cu atât mai eficient, cu cât regele negru se află încă la g7) Txf2 8.Tc7! Tb2 9.b7 Rf6 10.Rd5 (începe cursa tipică contra-cronometru: regele alb se îndreaptă spre pionul b7, iar cel negru spre g3) 10...Rf5 11.Txf7+Rg4 12.Tg7! Rxg3 13.Txg6+ Rxh4 14.Rc6 Rh3 15.Tg5! (cel mai simplu) Txb7 (forţat, căci se ameninţă 16.Tb5) 16.Rxb7 h4 17.Rc6 Rh2 18.Rd5 h3 19.Re4, 1-0.
Cele două tempo-uri la care ne-am referit anterior şi-au spus cuvântul, regele alb ajungând exact la timp: 19...Rh1 20.Rf3 h2 21.Rg3( sau 21.Ta5+) Rg1 22.Ta5 şi transformarea în cal nu este suficientă, datorită 22...h1C+ 23.Rf3 Rh2 24.Tg5 şi zugzwang-ul decide.
Alt exemplu clasic îl oferă partida Spasski-Antosin, Soci, 1965
Ambele părţi şi-au dispus forţele de manieră clasică, dar există un amănunt care înclină balanţa aprecierii în favoarea albului; regele său se află deja la e3, în timp ce regele negru n-a izbutit încă să iasă la f6 (coeficientul de apreciere 0,8)
Exploatând această circumstanţă, albul începe imediat marşul regelui spre flancul damei, care în cazul pionului liber marginal era recomandabil doar după aducerea acestuia la a6.
1.Rd4! (Mutarea dogmatică 1.b6? riscă să scape câştigul. După 1...Rf6! 2.Rd4 Re6! coeficientul de apreciere scade la 0,65-0,7, regele negru barând marşul celui alb, de exemplu: 3.Rc5 Tc2+ 4.Rb4 Tb2+ 5.Rc3 Tb1! 6.Tb8 Rd6!. Nu este prea clar cum ar mai putea albul
promova poziţia, reducerea distanţei dintre pionul liber şi flancul opus fiind de această dată în favoarea părţii în apărare) 1...Txf2 (la 1...Rf6 urmează 2.Rd5! Txf2 3.Tc7 Tb2 4.Rc6) 2.Te7! Tb2 3.Rc4 Rf6 4.Te3 Rf5 5.Tb3! Tc2+(Finalul de pioni este pierdut de negru: 5...Txb3 6.Rxb3 Re5 7.Rb4 Rd6 8.Ra5 Rc7 9.Ra6 Rb8 10.Rb6 f6 11.Rc6 g5 12.Rd5 Rc7 13.Re6 Rb6 14.Rxf6 gxh4 15.gxh4 Rxb5 16.Rg5 Rc6 17.Rg6) 6.Rd5 Rg4 7.b6 Tc8 8.b7 Tb8 9.Re5! f5 10.Rf6 f4 11.gxf4 Rxh4 12.Rxg6 Rg4 13.f5 h4 14.f6 h3 15.f7 h2 16.Tb1 Txb7 17.Txb7 h1D 18.Tb4+Rh3 19.f8D şi albul a câştigat în câteva mutări.
Aşadar, în acest gen de poziţii, când regele alb se află deja pe orizontala 3-a, negrul este la limita pierderii dacă nu izbuteşte să-şi posteze regele la e6. Cu Re6 şi Tb2, şansele de remiză cresc (coeficientul de apreciere 0,65-0,7), Kantorovici considerând că aceasta este singura dispunere a forţelor negrului care permite salvarea partidei. Când albul începe marşul regelui cu Re3-d4, negrul răspunde Txf2 şi apoi dând şahuri din spate pregăteşte, în funcţie de situaţie, fie contraatacul Re6-f5-g4, fie apropierea cu regele de pionul „b”, încercând să-l captureze şi trecând intrun final de pioni remiză.
Nu se cunoaşte încă un exemplu practic, care să confirme această apreciere, dar analiza partidei Portisch-Petrosian, Palma de Mallorca, 1976, citată la începutul acestui material, dovedeşte că alte planuri de apărare sunt mai puţin promiţătoare.
Diagrama 16 A: Rf3, Tb7, b4, f2, g3, h4;N: Rg7, Tb2, f7, g6, h5 ( negrul la mutare);
Comparativ cu poziţia anterioară (Spasski-Antosin), albul are trei tempo-uri în minus: n-a jucat încă şi b4+b5, iar la mutare este negrul. Cum trebuie să acţioneze el? În spiritul afirmaţiilor anterioare, Kantorovici recomandă 1...Rf6 2.Re3 Re6 3.b5 Re5! 4.b6 Re6, considerând că albul nu poate câştiga cu Rg7-h6, şi g6-g5, pare în spiritul activizării recomandate în orice final de turnuri cu dezavantaj material. Deşi fostul campion mondial a pierdut în cele din urmă partida, creditul de care se bucură ca expert în finaluri l-a determinat pe Averbach să socotească manevra ca excelentă, punând înfrângerea pe seama unei erori ulterioare. Comentariul din monografia lui Averbach arăta astfel: 1...Rh6! 2.Re3 f6 3.Tb8 g5 4.b5 gxh4 5.gxh4 Rg6 6.b6 Rf5 7.Rd4 (7b7 Tb4!=) Txf2?! (la remiza imediată ducea 7...Rg4! 8.Tg8+Rxh4 9.Rc5 Tc5 Tc2+ 10.Rd6 Tb2 11.Rc7 Tc2+ 12.Rb8 Txf2 13.b7 Tb2 14.Rc7 f5=) 8.Ta8 Tb2 9.Rc5 Tc2+ 10.Rd4 Tb2 11.Ta5+ Re6?(din nou salva 11...Rg4! 12.Ta4 Rh3! 13.Rc5 f5 14.Tb4 Txb4! 15.Rxb4 f4 16.b7 f3 17.b8D f2 cu remiza teoretică, după cum a demonstrat Zaitev, dar o astfel de variantă de studiu e greu de găsit la tablă) 12.Rc5 Tc2+ 13.Rb5 Rd6 14.Ra6 Rc6 15.Ta1 Tc4 16.b7 Tb4 17.Tc1+ Rd7 18.Tc8 1-0.
În situaţia de faţă, tactica de aşteptare cu Rg7-f6-e6 pare însă preferabilă activizării relizate cu preţul îndepărtării regelui de pionul liber advers, Kantorovici arată că albul putea câştiga rapid, analiza sa fiind suficient de elocventă: 1...Rh6? (1...Rf6!) 2.Re3 f6 3.b5! (3.Tb8? este doar o pierdere de timp ce duce la remiză după 3...g5 4.b5 gxh4 5.gxh4 Rg6 6.b6 Rf5 7.b7 Tb4! Sau 7.Rd4 Rg4!) 3...g5 4.Rd4 gxh4 5.gxh4 Rg6(5...Tb4+ 6.Rc5 Txh4 7.Ta7 Th1 8.Ta4 h4 9.b6 h3 10.b7 Tb1 11.Tb4 Txb4 12.Rxb4 h2 13.b8D h1D 14.Dh8+ cu câştig) 6.b6(negrul are practic un tempo în minus faţă de partidă) Txf2 7.Ta7 Tb2 8.Rc5 Tc2+ 9.Rd6 Tb2 10.Rc6 Rf5 11.Ta4 şi albul câştigă.
O altă poziţie tipică şi foarte instructivă este cea din Diagrama 17, survenită în partida prin corespondenţă Hollis-Florian: A: Rg2, Tb7, b6, f2, g3, h4; N: Rg7, Tb3, f7, g6, h5. Pionul
liber a ajuns deja la b6, dar regele alb nu poate ieşi pe linia 3-a, fiind „tăiat” de turnul advers. Şansele negrului de a remiza cresc(ca şi în cazul pionului marginal), valoarea coeficientului de apreciere scăzând la 0,7-0,75 (comparativ cu 0,8 intro poziţie cu regele alb mai activ, ca în partida anterior analizată Spasski-Antosin).
Pentru a-şi activa regele, albul trebuie să-l aducă la e1(ca şi în capitolul precedent, când turnul negru stătea la a3); 1.Rf1 Tb2 2.Re1 Rf6 3.f3 (pregătind Rd1-c1) Tb3 4.Rd2! Txf3? (Greşeală decisivă, în opinia lui Kantorovici, care recomandă aşezarea standard în astfel de pozişii, cu regele la e6 După 4...Re6! 5.Rc2 Tb5 6.Rd3 Tb1 nu se vede un plan clar de promovare a poziţiei de către alb, atât în cazul 7.Rc4 Tc1+! Şi regele nu are câmpuri de pătrundere, cât şi la 7.Tb8 Rd6! 8.Rc4 Tb2, de exemplu 9.Tb7 Re6 sau 9.b7 Re7!=. Răspunsul 4...Re6! evidenţiază dezavantajul pionului liber de cal: fiind mai aproape de celălalt flanc, se restringe câmpul de operaţii şi regele părţii în apărare postat la e6 poate îndeplini dubla funcţie, apărându-şi proprii pioni şi împiedicând totodată accesul regelui advers).
5.Rc2?(De astă dată greşeşte albul, încercând prin această mutare naturală să împiedice revenirea turnului negru pe coloana b, în poziţia tipică de apărare, în spatele pionului liber. Această măsură profilactică nu era însă necesară, câştigul putând fi obţinut cu 5.Tc7! Tb3 6.b7 Rf5 7.Rc2 Tb5 8.Rc3 Tb1-8...Rg4 9.Tc4+ şi 10.Tb4-9.Txf7+Rg4 10.Tf4+ Rxg3 11.Tb4, printro manevră clasică de interferenţă) 5...Tf5?[O nouă greşeală, survenită intro partidă prin corespondenţă dintre doi jucători cu mare experienţă, având şi posibilitatea consultării permanente a manualelor de final. Se dovedeşte astfel că finalurile de turnuri cu pioni liberi, în ciuda aparenţei simplităţi, nu sunt întotdeauna uşor de apreciat, erorile fiind cu atât mai probabile în jocul practic la tablă. După cum a demonstrat Averbach, singura posibilitate de salvare era 5...Te3!, cu ideea aducerii turnului la b8, întro poziţie pasivă şi de obicei nerecomandabilă, dar eficientă în cazul de faţă: Tc7 Te8 7.b7 (7.Tc3 Tb8 8.Tb3 Re6 9.Rd3 Rd5 10.b7 f6 şi negrul face remiză, capturând pionul b7 şi izbutind să se întoarcă la timp pe celălalt flanc; o astfel de metodă de apărare n-ar fi posibilă contra pionului liber marginal) 7...Tb8 8.Rd3 Rf5 9.Re3 (9.Txf7+ Rg4=) Rg4 10.Rf2 f6 11.Tc4+ Rf5! 12.Tb4 g5 (schimbul pionilor favorizează intotdeauna partea în apărare) 13.Rf3 Re5 14.Tb5+Rd6 15.Re4 Rc6 16.Tb1 gxh4 17.gxh4 Txb7 18.Txb7 Rxb7 19.Rf5 Rc7 20.Rxf6 Rd7 21.Rg6 Re7 22.Rxh5 Rf7 remiză.
Insuficient era şi 5...Txg3?, dar nu din cauza 6.Txf7+? Rxf7 7.b7,care după 7...Tg2+! 8.Rc3 Tc3+ 9.Rc4 Tg4+ 10.Rc5 Tf4! 11.b8D Tf5+ 12.Rd6 Rg7 conduce la un final teoretic de remiză, dama albă neputând străpunge fortăreaţa apărată de turn, ci datorită 6.Tc7!, de exemplu 6...Tg2+ 7.Rb3 Tg1 8.Rb2! Tg2+ 9.Tc2 Tg4 10.Tc3 Txh4 11.Ra3 Ta4 12.b7 Te8 13.Tc8 Te3+ 14.Rb2 Te2+ 15.Rc3 Te3+ 16.Rd2 Tb3 17.b8D Txb8 18.Txb8 Rg5 19.Re3 Rg4 20.Rf2 (o variantă foarte instructivă, evidenţiind atât diverse manevre tipice de atac şi apărare în poziţii cu pion liber avansat, cât şi superioritatea turnului asupra celor 3 pioni negri insuficient avansaţi, când regele alb se află în faţa lor)]
6.Tc7 Tb5 7.b7 (Arezultat o poziţie similară celei din partida Bronstein-Romanisin, doar că regele alb se afla la c2 şi nu în centrul tablei. Aprecierea poziţiei este însă aceeşi, aproximativ 0,85) Re6 (Contraatacul pe flancul regelui nu reuşeşte: 7...Rf5 8.Rc3! Rg4 9.Tc4+ Rxg3 10.Tb4 Txb7 11.Txb7 şi negrul pierde atât după 11...f5 12.Tg7, cât şi după 11...Rxh4 12.Txf7 g5 13.Rd2 Rg3 14.Re1, regele alb fiind prea aproape) 8.Rc3 f6 9.Rc4 Tb1 10.Rc5 Rf5 11.Td7! (O metodă tipică a părţii în avantaj de a împiedica pătrunderea regelui advers, prin ameninţarea interferenţei)
11...Tc1+ (La 11...Rg4 decide 12.Td4+ şi 13.Tb4, iar la 11...Re6 urmează 12.Td6+ şi 13.Tb6 cu câştig) 12.Rd6 Tb1 13.Rc7 Tc1+ 14.Rd8 Tb1 15.Rc8 Rg4 16.Td6! (cel mai exact) g5(la 16...Rxg3 17.Txf6 gxh4 18.gxh4 Rxh4 19.Tg6!(tăierea decisivă) Rh3 20.Rc7 şi negrul a cedat, fiindcă la 20...Txb7+ 21.Rxb7 h4 22.Rc6 Rh2 23.Rd5 h3 24.Re4 Rh1 25.Rf3 h2 26.Rg3 regele alb soseşte exact la timp.
În încheiere, iată alte câteva exemple tematice din practica ultimilor ani, ilustrând diverse aspecte ale luptei în poziţiile cu pion liber pe coloana calului:
Instructivă a fost trecerea din finalul de turnuri în cel de dame, fortând apoi intrarea intrun final de pioni câştigător, dar negrul s-a apărat oare de manieră optimă?
Această poziţie tipică, survenită în partida Hansen-Seitaj, Olimpiada Salonic, 1984, poate fi apreciată cu 0,9 (avantaj aproape decisiv pentru alb), instalarea regelui negru ca blocheur dovedindu-se imposibilă.
1.Rf3 Rf8 2.Rg4(îndreptându-se spre pionii de pe flancul regelui, dar câştigă şi marşul în sprijinul propriului pion: 2.Rf4 Re7 3.Re5 Ta8 4.Rd5 Rd8 5.Tb1! Rc8 6.Tb7 Ta5+ 7.Rd6 Tf5 8.f3 Tf6+ 9.Rc5 Tf4 10.Te7 Tf6 11.Rb6 şi activizarea albului decide rapid) Re7 3.c7 Tc8 4.Rh5! Rf6 (după 4...Rd7 5.f4 Txc7 6.Txc7+ Rxc7 7.f5 Rd6 8.f6! finalul de regi este pierdut) 5.Tc6+ Re7 6.f4 Rd7 7.Tc2 Re6 8.g4 Rf6 9.Tc6+ Re7 10.f5 (negrul e complet paralizat) Rd7 11.Tc2 Re7 12.h3! Rf8 13.f6! Rg8 14.Tc6 Rh7 15.fxg7 Rxg7 16.g5! şi albul a câştigat, realizându-şi un al doilea pion liber pe verticala „h”.
2. Zugywangu-ul
În poziţia
Diagrama 22 A: Rg2, Td5, c6, f2, f3, h3;N: Rh4, Tc7, f4, g5, h6 din partida Marici-Petrovici, Yugoslavia,
1974, s-a jucat 1.Tc5 Rh5 2.Tc2 Rh4 3.Tc1!(mutările de aşteptare îi vor permite albului să străpungă, cu ajutorul zugzwang-ului, fortăreaţa aparent inexpugnabilă a regelui negru, postat extrem de activ) 3...Rh5 [La 3...h5 recomandată din cărţile de final 4.Tc4 nu este cea mai exactă, din cauza 4...g4 5.fxg4 hxg4 şi acum 6.Txf4?!Txc6 7.Txg4+Rh5 ridică mari probleme de valorificare a pionilor în plus „f” şi „h”, iar la 6.hxg4 Rxg4 negrul rezistă încă. Mai tare este 4.Tc5! g4 5.fxg4 hxg4 6.hxg4 Rxg4 7.Tc4 şi albul pătrunde cu regele la f3, datorită zugzwang-ului) 4.h4! (spargerea decisivă) g4(4...Rxh4? 5.Th1 mat; 4...gxh4 5.Rh3) 5.fxg4+ Rxg4 6.f3+! Rxh4 7.Tc5! Tg7+ 8.Rf1 Tc7 9.Rf2! (Un triunghi tipic, ce-l aduce pe negru în zuguwang) 9...h5 10.Rg2 (albul repetă manevra) Tg7+ 11.Rf1 Tc7 12.Rf2 şi negrul a cedat, intrucât după 12...Tc8 13.c7 termină mutările.
Dacă pionul liber este blocat cu regele, eliberând astfel turnul, partea mai slabă are şanse de remiză doar dacă turnul se poate activiza rapid, atacând eventualele slăbiciuni de pioni ale părţii în avantaj.
În acest caz, coeficientul de apreciere scade la 0,7-0,75, dar lipsa slăbiciunilor sau atunci când turnul apără simultan atât pionul liber cât şi baza lanţului de pe celălalt flanc, valoarea coeficientului este de cel puţin 0,8.
Iată un exemplu tipic, din partida Padevski- Karpov, Olimpiada Skopje, 1972
1.Tc2 Rd7 2.Re4 Tf6 (la 2...Ta6 câştigă 3.c6+! şi pionul nu poate fi luat; datorită 3...Txc6 4.Txc6 Rxc6 5.Re5 Rd7 6.Rf6 Re8 7.f5! cu final de pioni câştigat, iar după 3...Rc7 4.Re5 Ta5+ 5.Rf6 Tf5+ 6.Rg7 h4 7.Tc3 hxg3 8.hxg3 g5 9.Tc4 gxf4 10.gxf4 negrul pierde din cauza zugzwangu-lui) 3.Ta2 Tf5 4.Ta7+ Re8( 4...Rc6 5.h4!) 5.Ta5(turnul negru nu s-a putut activiza, albul neavând slăbiciuni) 5...Rd8 6.Rd4?!(mai exact era 6.h4!, paralizând total poziţia negrului) 6...h4 7.Ta8+ Rc7 8.Ta7+ Rc6 9.Re4! (albul revine la planul corect, de limitare a figurilor adverse) Txc5 10.Txf7 Tc2 11.Tf6+ Rd7 12.Txg6 Txh2 13.g4! şi cei doi pioni liber legaţi au adus curând victoria albului.
III.b. Uneori, pionul liber în plus de pe coloana nebunului poate fi valorificat şi cu turnul postat lateral, apărând simultan baza lanţului de pioni de pe flancul opus.
De exemplu, întro poziţie de genul
Diagrama 24 A: Rg2, Tf4, c4, f2, g3, h4;N: Rg7, Tc3, f7, g6, h5, albul are şanse bune de câştig, regele fiind
eliberat momentan de apărarea pionuluif2 şi putând începe marşul tipic în sprijinul pionului”c”. Acest plan oferă şanse mai mari de reuşită decât în cazul pionului liber marginal, coeficientul de apreciere putând fi estimat la 0,75-0,8.
III.c. Turnul părţii mai tari este aşezat în faţa pionului liberAcest caz este cel mai defavorabil părţii în avantaj, asigurând doar şanse reduse de câştig, datorită distanţei de numai două coloane între pionul liber şi cei de pe celălalt flanc, ce oferă posibilităţi suplimentare de apărare părţii mai slabe.
Poziţia tipică
Diagrama 25 A: Rg2, Tc7, c6, f2, g3, h4;N: Rg7, Tc3, f7, g6, h5, are un coeficient de apreciere mai scăzut (
aproximativ 0,65-0,7) comparativ cu cele similare, obţinute prin deplasarea figurilor de pe coloana”c” pe verticalele”b” sau”a”. După cum am văzut anterior, cu pion liber la a6, coeficientul de apreciere este 0,65-0,7, planului de marş al regelui alb spre flancul damei lipsindu-i (în cazul unei apărări exacte a negrului) 2-3 tempo-uri. Cu pion liber la b6, drumul dus-întors al regelui alb este mai scurt cu 2 mutări, dar cu regele negru postat la e6 există şanse bune de salvare, împiedicând accesul regelui alb spre pion(coeficient de apreciere 0,7-0,75)
În cazul pionului liber de pe verticala”c”, acest plan de apărare (Re6 şi Tc3-c2, îngreunând activizarea regelui) este şi mai eficient, conducând de obicei la remiză)
1.Rf1 Tc2 2.Re1 Rf6 3.f3 Re6!(Mai slab este 3...Tc3?, căci după 4.Rd2! Txf3 5.Txf7+! Rxf7 6.c7 Txg3 7.c8D Tg4, fortăreaţa organizată de negru poate fi străpunsă cu ajutorul zugzwang-ului) 4.Rd1 Tc3 5.Rd2 (Poate mai periculos este 5.Re2!?,cu ideea 5...Rf6? 6.Rd2! Txf3 7.Txf7+! Rxf7 8.c7, dar negrul trebuie să răspundă 5...Tc5 6.Rd3 Tc1 7.Rd4 Tc2 şi nu se vede cum poate albul promova poziţia, căci la 8.Tc8 urmează 8...Rd6) 5...Txf3 6.Td7 Tf5! cu joc egal, deoarece încercarea 7.Td3? Tc5 8.Tc3 Txc3 9.Rxc3 Rd6 duce la avantajul negrului.
Simptomatic pentru gradul redus de periculozitate al poziţiei negrului este şi faptul că acesta nu riscă să piardă nici în linia de joc 1...Rf6 2.Re2 Re6 3.Rd2 Tc5 4.Rd3, activizarea regelui alb fiind insuficientă după 4...f6 5.Rd4 Tc2 6.Tc8 Rd6 7.Tg8 Txf2 8.Txg6 Rxc6 9.Th6 Rd6 10.Re4 Re6 11.Txh5 Rf7 12.Re3 Ta2 13.Rb5 Rg6, cu poziţie teoretică de remiză,
În concluzie, planul tipic de marş al regelui în sprijinul pionului liber nu este eficient dacă acesta e situat pe verticala”c” sau”f”. Întrucât se pierde baza lanţului de pe celălalt flanc, fărp a-l putea obliga pe negru să-şi sacrifice turnul de pion(datorită apropierii regelui).
III.d. Regele părţii mai tari este centralizat, în timp ce regele părţii în apărare se află în faţa pionului liber
Un exemplu tipic este poziţia din partida Joksici-Cvetkovici, Yugoslavia, 1979:
Negrul are un pion în plus şi regele centralizat, dar regele alb opreşte înaintarea pionului”c”, iar turnul este liber pentru operaţii active de contrajoc. Cu negrul la mutare, după 1...Tb7, apărând orizontala 7-a, albul ar fi avut oricum şanse bune de remiză după 2.Te2, amenintând pătrunderea pe câmpul e5. Cu albul la mutare, 1.Ta7 evidenţiază slăbiciunea pionilor negri de pe flancul regelui, reducând mult riscul de pierdere(coeficient de apreciere estimat 0,7)
În poziţia tipică din partida Ghiţescu-Rajkovici, Skopje, 1984:
Diagrama 29 A: Re3, Ta4,d4, f2, g3, h4; N: Re7, Td1, f7, g6, h5 sunt ilustrate principalele caracteristici ale
acestui tip de final. Pionul liber”d” este atât de aproape de cei de pe flancul regelui, încât metodele de luptă specifice poziţiilor cu pion liber depărtat (pe „a”,”b” sau chiar”c”) îşi modifică aici conţinutul. Aşezând pionii în scara(f2,g3,h4), regele alb din e3 apără atât pionul d4 cât şi baza lanţului din f2, eliberând astfel turnul, care devine o importantă forţă activă. Totodată, înaintarea pionului”d” poate fi mai uşor sprijinită de rege, ceea ce compensează factorul negativ(din punct de redare al părţii în avantaj) al restrângerii frontului de operaţiuni.
Partea cea mai tare are două planuri posibile de valorificare a avantajului:
a) să sprijine înaitarea pionului liber cu turnul din spate, în timp ce regele pătrunde spre slăbiciunile de pioni ale adversarului, sau se încearcă forţarea unui final de regi câştigat;
b) să dea şahuri laterale, îndepărtând regele advers de pionul liber, şi apoi să sprijine înaintarea acestuia spre transformare cu ajutorul propriu.
Kantorovici consideră că primul plan este mai puţin periculos, dacă negrul izbuteşte la momentul oportun să-şi aşeze pionii în structura f6, g6, h5, împiedicând pătrunderea regelui alb şi încercând să captureze eventual pionul liber înaintat (în caz că reuşeşte să se întoarcă la timp în apărare).
În practică, însă, planul (a) pune probleme destul de grele părţii mai slabe, după cum demonstreză şi partida Ghiţescu-Rajkovici:
1.Ta2! Re6 2.Td2 Ta1 (2...Te1+ 3.Rf4 Rd5 4.Rg5 Te6 5.Rh6 Td6 6.Rg7 f5 7.Rh6 Te6 8.Rg5 şi albul câştigă cu manevra Td2-a2-a8-g8-xg6) 3.Rf4 Ta5 [Enciclopedia finalurilor consideră această mutare, dar merită atenţie verificarea ideei de apărare recomandate anterior: 3...f6!?4.Tb2 Ta6 5.Re4 Ta4 6.Tb6+ (albul a trecut la cel de-al doilea plan) Re7 7.Tb7+ Re6 şi acum mutarea aparent câştigătoare 8.Tg7 nu dă nimic după 8...Ta5!, căci 9.Txg6? duce la pierderea turnului cu 9...Rf7 10.Th6 Rg7] 4.Te2+ (şi mai tare era 4.d5!, care decide rapid atât după 4...Rd6 5.Rg5, urmat de 6.Rf6 şi înaintarea f2-f4-f5, cât şi la 4...Txd5 5.Txd5 Rxd5 6.Rg5 Re5 7.f3! Re6 8.f4 Re7 9.f5gxf5 10.Rxh5 cu final de pioni câştigat) Rd6 5.Tb2 Re6 6.Re4 Ta1?!(mai bine era 6...Ta6 7.Tb4 Ta2, cu posibilităţi de contrajoc) 7.d5+ Rf6( mai multe şanse de salvare oferea 7...Re7 8.Rd4 Tc1) 8.Td2! (albul revine la planul (a)) Re7 9.d6+! [În partidă, albul a ratat din păcate victoria cu 9.Re5? Te1+ 10.Rf4 şi acum ideea de apărare propusă de Kantorovici s-a dovedit perfect viabilă: 10...f6! 11.Ta2 Te5! 12.Ta7+Rd6 13.Ta6+ (13.Tg7 Tf5+ 14.Re4 Te5+15.Rf3 g5=) Re7 14.d6+ Rd7, remiza] Rd7 10.Re5 Ta5+ 11.Rf6 Tf5+ 12.Rg7 Tf3 13.Rh6! Tf6 14.f4 Txd6 (ce altceva?) 15.Txd6+ Rxd6 16.f5! gxf5 17.Rxh5 Re5 18.Rg5 cu poziţie câştigată.
Planul (b) este considerat mai periculos de către Kantorovici, care apreciază însă că partea mai slabă are şanse bune de salvare, ţinând regele în faţa pionului liber şi turnul în lateral, împiedicând trecerea regelui alb. Când pionul liber înaitează prea mult, încep şahurile din spate şi eventual atac al pionilor de pe celălalt flanc. Coeficientul de apreciere al acestui tip de poziţii este după Katorovici aproximativ 0,7, dar analizele ulterioare ale marelui maestru Mihalcisin par să contrazică această afirmaţie, demonstrând că partea mai slabă are dificultăţi serioase în apărare (coeficientul de apreciere estimat fiind 0,75-0,8).
Iată de pildă poziţia din partida Portisch-Gligorici, V.Banja, 1966:
Unde trebuie mutat regele alb, aflat în şah? Desigur la d2, pentru că după 1.Rf3? regele va fi „tăiat” pe verticala „e” şi pionul liber va fi promovat, cu sprijinul regelui negru adus pe flancul damei:
1.Rd2 Rf5?!(În mod cert era mai tare 1...Te7 2.Ta6 Re5 3.Re3 d5 4.Ta5, conducând la o poziţie cu culori schimbate din partida anterioară, în care negrul poate juca şi 4...Td7!?, cu ideea f7-f6 şi g6-g5, cu şanse bune de valorificare a avantajului, cum recomandă Mihalcisin) 2.Ta7 f6?! (Preferabil era 2...Rf6, revenind la planul susmenţionat) 3.Tg7 Te6 (3...g5 4.hxg5 fxg5 5.f3! Te6 6.Th7 Rg6 7. Th8= Portisch), 4.Tg8 g5 5.Th8 (la 5.hxg5 fxg5 6.f3 urmează 6...Th6! cu ideea 7...h4) Rg4 6.Tg8! Te5 şi acum albul putea face remiză cu 7.hxg5! fxg5 8.f4! Tc5 9.Re3 Tc3+ 10.Rd4 Txg3 11.TXG5+=, conform unei analize a lui Portisch.
Partida ilustrează posibilităţile de contrajoc ale părţii mai slabe, când aceasta izbuteşte să-şi activeze turnul, dar nu este foarte concludentă, jocul nefiind prea principal.
Mai instructivă este partida Smit- Pztel corespondenţă, 1972, în care asurvenit poziţia:
Înaintarea pionului „f” la f4 a slăbit pionul g3, dar deocamdată acest factor nu este important, câmpul g3 fiind uşor apărabil cu Tb3. Albul va aplica planul (b), înaintând pionul liber cu sprijinul regelui şi cu turnul postat în lateral. Negrul nu are altă linie de apărare decât cea susmenţionată, cu regele în faţa pionului liber şi cu turnul în lateral, încercînd să impiedice o cooperare decisivă în atac a grupului format de rege, turn şi pionul „d”, vizând totodată permanent slăbiciunea din g3.
Aprecierea poziţiei din digrama 25 este foarte diferită în funcţie de autorul analizei. Marici(în Informatorul nr. 13) şi Smit (în Enciclopedia finalurilor) consideră că albul ar avea avantaj decisiv, în timp ce Katorovici socoteşte că negrul se poate salva, la un joc foarte exact(estimând un coeficient de apreciere de 0,7). Întro analiză mai recentă, marele maestru Mihalcisin apreciază că adevărul este undeva la mijloc, negrul având şanse de salvare, dar după o apărare foarte grea. În orice caz, planul de aducere a regelui alb pe câmpurile c5, c6(cu
pion la d5) pune probleme defensive grele în partida practică, aşa că o estimare mai corectă a şanselor pare a oferi valoarea 0,75-0,8 a coeficientului de apreciere.
Iată în continuare desfăşurarea finalului, urmărind comparativ analizele diverşilor comentatori:
1.Tb3 (Mihalcisin consideră această mutare ca o pierdere de timp, recomandând 1.Rc3 ca mult mai logic) Re7 2.Rd3 h5 3.Rc4 Ta1[Kantorovici apreciază mutarea ca dubioasă, recomandând păstrarea controlului asupra liniei a 5-a cu 3...Rd6. După 4.Tb6+ Re7 (în Enciclopedie, Smit menţionează doar 4...Rc7?, care pierde imediat după 5.Tf6) 5.d5! (Kantorovici analizează numai 5.Tb5 Ta3 6.Rd5 Txg3 7.Tb7+ Rf6= şi 5.Tb7+ Re6, după care atât 6.Tb5 Txb5 7.Rxb5 Rd5=, cât şi 6.d5+ Txd5 7.Txf7 Td1= conduc la remiză, trăgând în consecinţă concluzia că negrul n-are probleme deosebite după 3...Rd6) 5...Ta3 6.Tb3 Ta5 7.Tb7+ Rf6 8.Tb5! (la 8.d6 Ta3? 9.Te7! Txg3 10.Te5 albul câştigă, dar 8...Re6! 9.d7 Re7 10.d8D+ Rxd8 11.Txf7 Ta3 asigură remiza negrului) 8...Ta3 9.Tb3 Ta5 10.Rd4 Re7 11.Tb7+ Rf6 12.Tb6+ Re7 13.Re5 f6+(singura apărare) 14.Rd4!(nu 14.Txf6? Txd5+ 15.Rxd5 Rxf6 16.Rd6 Rf5 17.Re7 Rg4 cu remiză în finalul de pioni) 14...Ta3 15.Te6+ albul obţine însă şanse excelente de câştig, atât la 15...Rf7 16.Te3, cât şi la 15...Rd7 16.Txf6 Txg3 17.Re4 Tg4 18.Re5, conform analizei lui Mihalcisin. Aşadar, menţinerea turnului la a5 nu rezolvă în nici un caz toate problemele defensive ale negrului, poziţia excelentă a regelui alb la c4, în legătură cu manevrele turnului pe coloana „b”, asigugând oricum un avantaj clar] 4.Tb7+ Rf6 5.d5 Tc1+ 6.Rd4 Td1+? [Acest şah este însă greşit, obligând regele alb să ajungă exact acolo unde doreşte. Principial şi logic era 6...Tg1, chiar dacă apărarea negrului n-ar fi fost aşa de uşoară cum apreciază Kantorovici, analizând doar 7.Tb3 Re7, cu joc egal atât după 8.Rc4 Tc1+ 9.Tc3 Tg1 10.Rc5 Rd7 11.d6 Td1=,cât şi la 8.Rc5 Tc1+ 9.Rb6 Rd6=. Mai tare este însă 7.Rc5! Txg3 8.d6 Tc3+(la 8...Td3? 9.Te7! albul ameninţă 10.Te5+ iar 9...Rf5+ 10.Txf7+ Rg4 11.Tf6 este insuficient pentru salvare) 9.Rd5 Td3+ 10.Rc6 Tc3+ (10...Td4? 11.Tb8 Txf4 12.d7 Td4 13.d8D Txd8 14.Txd8 nu este o alternativă prea fericită) 11.Rd7 Tc4, rezultând o poziţie ce va fi analizată în comentariile de la mutarea 10-a a negrului din final] 7.Rc5 Td3 8.Rc6? (O eroare care putea irosi avantajul, deşi Smit îşi însoţeşte mutarea cu un semn de exclamare.Corect era , după cum remarca Mihalcisin, 8.d6! Txg3 9.Te7!, cu ideea 10.Te5 sau 10.Te4, în cazul atacării pionului f4, obţinând o poziţie de câştig similară celei analizate în comentariul precedent) 8...Txg3 9.d6 Tc3+ 10.Rd7 Rf5?[ Greşeală decisivă, în opinia lui Mihalcisin, ceilalţi comentatori socotind poziţia negrului deja pierdută. După 10...Tc4!? poate însă albul câştiga? Conform analizelor lui Mihalcisin, s-ar părea că nu sau, oricum, negrul are şanse excelente de salvare, de exemplu:
c) 11.Tb8 Txf4 12.Rc6 Txh4 13.d7 Td4 14.d8D Txd8 15.Txd8 Re5! 16.Te8+ Rd4 17.Rd6(17.Th8 g5! 18.Txh5 g4 19.Tg5 f5 20.Txf5 Re4=) 17...g5 18.Re7 Re5! 19.Rxf7+ Rf4 20.Rg6 şi acum negrul face remiză atât cu 20...n4, cât şi cu 20...g4;
d) 11.Rd8 Txf4 (nu 11...Rf5? 12.d7 Rxf4 13.Re7 Td4 14.Tb4+) 12.d7 Txh4 13.Tb6+ Rf5 14.Rc7 Td4 15.Td6 Tc4+ 16.Rb6 Tb4+ 17.Rc5 Tb8 18.d8D Txd8 19.Txd8 Re4 şi albul pare să nu poată câştiga]
11.Tb5+! Rxf4 12.Tg5! (După această manevră exactă, negrul este întradevăr pierdut)
Negrul n-a putut să se instaleze cu regele pe câmpurile f6 şi e7, permitând albului să se activeze maximal, cu preţul sacrificării pionului g3.
1.Rd6!(Regele alb se îndreaptă spre coloana”c”, unde va ocupa o poziţie optimă, în vederea sprijinirii pionului liber) Ta6+ 2.Rc5 Tf6 (O aşezare cam nefericită a turnului negru, dar la 2...Ta4 3.Rc6! Tc4+ 4.Rd6 sau 2...Ta5+ 3.Tb5! superioritatea albului era oricum evidentă, căci schimbul turnurilor conduce la final de regi şi apoi de dame câştigător; 3...T xb5+ 4.Rxb5 Rd7 5.Rc5 Rc7 6.d6+ Rd7 7.Rd5 f6 8.Rc5 g5 9.fxg5 fxg5 10hxg5 h4 11.g6 h3 12.g7 h2 13.g8D h1D 14.Df7+ cu mat, conform analizei lui Hertneck. Poate doar 2...f6!?oferea şanse de salvare negrului, căci la 3.Tb6 TXB 4.Rxb6 Rd7 5.Rc5 Rc7 6.d6+ Rd7 7.Rd5 g5 8.fxg5 fxg5 9.hxg5 h4 pionul se transforma cu şah, iar la 3.Tg7 Ta4 pare să ţină poziţia) 3.Tb4 Rd7 4.Ta4! (evidenţiază pasivitatea construcţiei negrului) Re7 5.f5!(forţând trecerea regelui alb) Txf5(5...gxf5 6.Ta7+ Re8 7.d6 f4 8.Rc6 Rf8 9.Rc7 cu câştig) 6.Rc6 Tf1 7.d6+ Re6 8.Te4+ Rf5 şi acum, în loc de 9.d78? Rxe4 10.d8D Tf5, care a permis negrului să construiască o fortăreaţă indestructibilă în faţa damei adverse, albul putea decide partida cu 9.Td4! de exemplu 9...Re5 10.Td5+ Re6 11.d7Tc1+ 12.Rb5 Rxd5 13.d8D+ Re6 14.Db6+ Rd5 15.Db7+ şi negrul pierde fie turnul, fie pionul f7 sau 9...Tc1+ 10.Rd5 Tc8 11.d7 Th8 12.Rc5 Td8 13.Rd6 f6 14.Re7 Txd7+ 15.Txd7 cu poziţie câştigată(analiza Hertneck)
Ilustrative pentru caracterul luptei în poziţiile cu pion liber central sunt şi următoarele două exemple din practica ultimilor ani:
39...Td7 40.Tb5 Rd6 41.f4 Ta7 42.Rf3 Ta3+ 43.Rg4 Ta7 44.h4 Tc7 45.Rf3 Ta7 46.Tb8 (cedarea pionului d5 în schimbul celui din g7 este singura modalitate de aprogresa poziţia albului) Rxd5 47.Tg8 Re6 48.Rg4 Ta1 49.Txg7 Tg1+ 50.Rf3 Tf1+ 51.Re3 Te1+ 52.Rf2 Th1 53.Th7 Ta1 54.Rf3 Tf1+ 55.Rg3 Tg1’ 56.Rf2 Ta1 57.Rg2 Tb1 58.h5 gxh5 59.Rg3 h4+ 60.Txh4 Rf5 61.Th6 (ideea albului se dovedeşte acum eficientă, dar oare negrul nu se putea apăra mai exact?) Tb3+ 62.Rh4 Rxf4 63.Tf6+ Re5 64.Txf7 Tb1 65.Rh5 Th1+ 66.Rg6 Tg1 67.Tf2 Ta1 68.Rh6 Th1+ 69.Rg7 Re6 70.g6Ta1 71.Rh7 Th1+ 72.Rg8 Tg1 73.g7 Ta1 74.Th2, 1-0.
În concluzie:
1. Şansele de valorificare a unui pion liber în plus întrun final de turnuri R+T+3p+1p pe celălalt flanc- R+T+3p sunt următoarele:
- maxime dacă turnul sprijină din spate pionul liber pe coloanele”a”,”b” (coeficient de apreciere 0,9) sau „c”(coeficient de apreciere 0,9, când blocheur este turnul advers sau 0,7-0,8, când bloecheur este regele). Cănd pionul liber se află pe verticala”d” poziţia turnului în spate este posibilă, dar nu şi optimă (coeficient de apreciere 0,7-0,75);
- când pionul liber se află pe „d”, poziţia laterală a turnului oferă cele mai multe şanse de câştig, permiţând atacul asupra regelui advers(coeficient de apreciere 0,75-0,8), în timp ce cu pionul pe verticalele”a” şi „b” o astfel de aşezare are coeficient de apreciere 0,7-0,9 (în funcţie de modul cum sunt apăraţi simultan pionii de pe cele două flancuri);
- poziţia turnului în faţa pionului liber nu este posibilă pe coloana „d”, oferă şanse reduse pe „a” (coeficient de apreciere 0,65-0,7) şi foarte mici pe”c”(0,6-0,65), în timp ce pe verticala „b” partea mai slabă trebuie să se apere foarte exact(coeficient de apreciere 0,7-0,75).
2. În ansamblu, şansele de valorificare a pionului în plus, situat pe diferite coloane, pot fi clasificate în următoarea ordine: d, b, a, c (exceptând situaţiile ideale, cînd pionul liber depărtat este sprijinit din spate de turn).
3. Planul de câştig cel mai periculos constă în sprijinirea pionului liber de către regele părţii mai tari, uneori cu preţul sacrificării unui pion(sau chiar doi) de pe celălalt flanc.
4. Planul optim de apărare este cu turnul în spatele pionului liber de pe coloanele „a”,”b” sau”c”(uneori în lateral, când acesta a atins orizontala 6-a), limitând şi activizarea regelui advers, în timp ce regele propriu stă optim la e6, pregătindu-se şi pentru eventualul contrajoc, legat de realizarea şi sprijinirea viitorului pion liber. Împotriva pionului”d”, regele stă în faţa pionului şi turnul manevrează lateral sau din spate(când pionul liber a fost înaintat foarte mult).
În general, şansele de apărare cresc atunci cînd există slăbiciuni atacabile ale structurii de pioni adverse, sau când planul adoptat de partea mai tare implică în mod necesar abandonarea apărării de pe celălalt flanc.
BIBLIOGRAFIE:
1.Sahmatnie okonceania (Finalurile în partida de şah), vol.5 Ladeinie (finaluride turnuri), I. Averbakh, Moscova,1984
2.Finaluri de turnuri cu un pion liber în plus pe celălalt flanc, V.Kantorovici, „Sahmatnii biuleteni”, nr.8/1989;
3.Rook endings; three vs. Three on one wing and a central passed pawn (Finaluri de turnuri, 3 contra 3 pioni pe un flanc şi un pion liber central), A. Mihalcishin, New in Chess Magazine nr.7/1992.
Materialul a fost prezentat la Cursul de formare a antrenorilor de şah, organizat de FRŞ în anul 1998
