Description:
,,Ce cuvânt voi pune la începutul cuvintelor plânsului meu? Ce gând din gândurile mele triste voi înfăţişă mai întâi prin cuvânt? Toate sunt deopotrivă de grele: fiecare din ele, atunci când se înfăţişează minţii, pare cel mai greu; fiecare din ele pare cel mai dureros pentru inimă atunci când o împunge, când o străpunge. Tânguirile s-au adunat în pieptul meu, se îmbulzesc în el, vor să izbucnească afară — dar se împiedică între ele şi se întorc în piept, pricinuind în el o tulburare grozavă. De îmi întorc privirile minţii spre zilele trecute ale vieţii mele - văd un şir de amăgiri, un şir de păcate, un şir de căderi! De caut la acea parte a vieţii mele care încă îmi stă înainte pe drumul pribegiei pământeşti, mă cuprinde groaza pe care mi-o pricinuieşte neputinţa mea, dovedită în nenumărate rânduri de fapte. De privesc la sufletul meu, nu văd vreun lucru care sa ma mângâie: este acoperit cu totul de rănile păcatelor; nu e păcat de care el să nu fie împărtăşit! Trup al meu, sărmane trup! Simt putoarea stricăciunii tale. Nestricăciuneape stricăciune nu va moşteni (1 Cor. XV, 50). Soarta ta aceasta este: după moarte în temniţa mormântului, după înviere în temniţa iadului! Ce soartă aşteaptă sufletul meu după despărţirea de trup? Bine ar fi dacă i s-ar înfăţişă înger paşnic "şi luminat, spre a se înălţa cu el în fericitele sălasuri ale Edenului. Dar pentru ce să se înfăţişeze astfel de înger? Ce faptă bună, ce nevoinţă vrednică de locuitorii cerului va afla în el? Nu! Mai degrabă îl vor împresura taberele demonilor întunecaţi, a îngerilor căzuţi, vor afla în el înrudire cu dânşii, vor afla în el căderea lor, însuşirile lor păcătoase, voia lor împotrivitoare de Dumnezeu — îl vor duce, îl vor târî în sălaşurile lor, sălasuri ale morţii cumplite, veşnice, sălasuri ale întunericului veşnic şi totodată ale focului nestins, sălasuri ale chinurilor şi tânguirilor necurmate, fără sfârşit.Astfel mă văd pe mine însumi şi plâng. Lacrimile acum curg lin, în picuri mici ca picurii de rouă, doar umezindu-mi ochii, acum se revarsă ca un şuvoi pe obraji şi în jos, pe veşminte ori pat, acum seacă de tot si numai sufletul este cuprins de un plâns dureros. Plâng cu mintea, plâng cu inima, plâng cu trupul, plâng cu toată fiinţa mea; simt plânsul nu doar în piept, ci în toate mădularele trupului meu. Ele iau parte la plâns, suferă din pricina lui în chip străin şi negrăit.,,
