Penal Pt.inm 2009

DREPT PENAL

DREPT PENAL.........................................................................................................................................1INFRACŢIUNEA.........................................................................................................................................9Noţiune:.........................................................................................................................................................9Trăsături esenţiale:.....................................................................................................................................10I. PREVEDEREA FAPTEI ÎN LEGEA PENALĂ:................................................................................10II. PERICOLUL SOCIAL:........................................................................................................................10Felurile pericolului social:..........................................................................................................................10Criteriile de apreciere a gradului de pericol social:................................................................................10Sancţiuni:.....................................................................................................................................................10III. VINOVĂŢIA........................................................................................................................................11Noţiune:.......................................................................................................................................................11Formele vinovăţiei:.....................................................................................................................................11A. INTENŢIA:..............................................................................................................................................11B. CULPA:...................................................................................................................................................11C. INTENŢIA DEPĂŞITĂ:.........................................................................................................................11CONŢINUTUL INFRACŢIUNII:............................................................................................................12Noţiunea de infracţiune şi noţiunea de conţinut al infracţiunii:...................................................................12Structura conţinutului infracţiunii:..........................................................................................................12I. OBIECTUL INFRACŢIUNII:...............................................................................................................13Forme ale obiectului infracţiunii:.............................................................................................................13II. SUBIECŢII INFRACŢIUNII:.............................................................................................................13Subiect activ persoană fizică:....................................................................................................................13Subiect activ persoană juridică:................................................................................................................14Dispoziţiile art.191 cod penal prevăd:...........................................................................................................14Persoanele juridice, cu excepţia statului, autorităţilor publice şi instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală.........................................................................................14Din definiţie rezultă următoarele condiţii:....................................................................................................14Condiţii privind existenţa persoanei juridice:...............................................................................................14Persoana juridică să existe în momentul infracţiunii – se consideră că există persoanele juridice în proces de lichidare, proces de transformare. Nu se consideră existentă persoana juridică care este încorporată prin absorbţie sau fuziune într-o altă persoană juridică.......................................................................................14Condiţii privind sfera persoanelor juridice care răspund penal:...................................................................14Regula este că toate persoanele juridice răspund penal, cu excepţia persoanelor juridice de drept public:.14Statul;............................................................................................................................................................14Autorităţile publice;......................................................................................................................................14Instituţiile publice care desfăşoară activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat..........................14c) Condiţii privind persoanele fizice care prin faptele lor pot antrena răspunderea penală a persoanelor juridice:.........................................................................................................................................................14Fapta persoanei juridice nu poate fi concepută în afara faptei persoanei fizice...........................................14În principiu, răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice persoană fizică din conducerea persoanei juridice, de orice prepus al persoanei juridice, de orice persoană aflată sub autoritatea persoanei juridice, şi chiar de orice persoană ce are o relaţie de fapt ori de drept cu persoana juridică, cu condiţia ca fapta să fie comisă:..................................................................................................14în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice;...........................................................................14în interesul ori în numele ei;.........................................................................................................................14cu acordul persoanei juridice........................................................................................................................14

1

d) Condiţii privind forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii:................................14Formele de vinovăţie în care o persoană juridică poate comite o infracţiune sunt, ca şi în cazul persoanei fizice, intenţia sau culpa...............................................................................................................................15De la început, precizăm că vinovăţia ca atitudine psihică faţă de faptă şi urmările acesteia este specifică doar persoanei fizice, ca urmare, pentru a stabili vinovăţia persoanei juridice, trebuie avut în vedere poziţia persoanei fizice faţă de persoana juridică:........................................................................................15persoana fizică este organul de conducere – forma de vinovăţie a persoanei fizice este şi forma de vinovăţie a persoanei juridice făptuitoare;....................................................................................................15conducerea persoanei juridice se face de mai multe persoane fizice, aflate pe poziţii diferite faţă de activitatea infracţională. Aici trebuie văzut în ce măsură fapta infracţională reflectă voinţa persoanei juridice sau doar a unora dintre persoanele fizice cu rol de decizie;............................................................15infracţiunea a fost comisă de o persoană fizică din poziţia de prepus ori mandatar al persoanei juridice – în această situaţie trebuie stabilită distinct vinovăţia persoanei juridice faţă de persoana fizică raportat la atitudinea organelor de conducere a persoanei juridice care au acceptat, tolerat, încurajat ori determinat săvârşirea faptei;...........................................................................................................................................15indiferent de poziţia persoanei fizice faţă de cea juridică, prima a comis fapta în interes propriu - astfel, răspunderea penală a persoanei juridice este exclusă...................................................................................15Concursul între răspunderea penală a persoanei juridice şi cea a persoanei fizice:.....................................15Fiecăruia dintre cele două, în mod independent li se pot stabilii răspunderea penală, adică nu este neapărat necesar ca persoana juridică să răspundă penal pentru a raspunde penal şi persoana fizică şi nici invers. Ba mai mult, răspunderea penală a persoanei juridice pentru fapta ei proprie se stabileşte indiferent dacă persoana fizică este cunoscută sau nu şi indiferent dacă pentru aceasta este stabilită răspunderea penală..15Subiect pasiv al infracţiunii :.....................................................................................................................15Locul şi timpul sunt elemente preexistente infracţiunii, fără de care nu poate fi concepută săvârşirea unei infracţiuni......................................................................................................................................................15În majoritatea cazurilor în conţinutul infracţiunilor nu sunt prevăzute condiţii cu privire la timpul şi locul de săvârşire aceasta presupunându-se ca infracţiunile se pot realiza indiferent de loc şi timp. Însă sunt şi infracţiuni în conţinutul căruia sunt introduse condiţii esenţiale sau circumstanţiale care determină existenţa infracţiunii sau a unei variante calificate în funcţie de îndeplinirea sau nu a condiţiei. Aşadar putem avea:...................................................................................................................................................15Locul de desfăşurare a faptei – condiţie esenţială – Conducerea autovehiculului fără carnet de şofer nu constituie infracţiune dacă fapta nu se săvârşeşte pe drumurile publice;.....................................................15Locul de desfăşurare a faptei – element circumstanţial – Furtul realizat în mijloace de transport reprezintă forma calificată. Neîndeplinirea condiţiei de loc nu duce la inexistenţa infracţiunii ci infracţiunea rămâne în varianta tip................................................................................................................................................15Timpul în care se săvârşeşte fapta – condiţie esenţială – Coborârea pavilionului se constituie în infracţiune numai dacă aceasta se realizează în timpul luptei......................................................................16Timpul în care se săvârşeşte fapta - element circumstanţial - Furtul realizat în timpul nopţii reprezintă forma calificată. Neîndeplinirea condiţiei de timp nu duce la inexistenţa infracţiunii ci infracţiunea rămâne în varianta tip................................................................................................................................................16LATURA OBIECTIVĂ:............................................................................................................................16Părţi componente:.......................................................................................................................................161. Elementul material.................................................................................................................................162. Urmarea imediată...................................................................................................................................163. Legătura de cauzalitate..........................................................................................................................164. Condiţii de loc, timp, mod şi împrejurări.............................................................................................16LATURA SUBIECTIVĂ:..........................................................................................................................16Structura laturii subiective:.......................................................................................................................171. Elementul subiectiv (Vinovăţia) :......................................................................................................172. Cerinţe esenţiale :...............................................................................................................................17a. Mobilul.................................................................................................................................................17

2

b. Scopul...................................................................................................................................................17FAZELE DE DESFĂŞURARE A INFRACŢIUNII INTENŢIONATE:..............................................171. Perioada internă :...............................................................................................................................172. Perioada externă:................................................................................................................................18FORMELE INFRACŢIUNII INTENŢIONATE:...................................................................................18ACTELE PREGĂTITOARE ( PREPARATORII )................................................................................18TENTATIVA..............................................................................................................................................18INFRACŢIUNEA CONSUMATĂ............................................................................................................18INFRACŢIUNEA EPUIZATĂ.................................................................................................................18ACTELE PREGĂTITOARE ( PREPARATORII )................................................................................18Condiţiile actelor pregătitoare:.................................................................................................................18Felurile actelor pregătitoare:.....................................................................................................................18Caracteristicile actelor pregătitoare:........................................................................................................18Incriminarea şi sancţionarea actelor pregătitoare:.................................................................................18TENTATIVA:.............................................................................................................................................19Condiţii pentru existenţa tentativei :........................................................................................................19Formele tentativei:......................................................................................................................................20Incriminarea tentativei:.............................................................................................................................20Sancţionarea tentativei:.............................................................................................................................20Infracţiuni la care tentativa nu este posibilă :.........................................................................................20Cauzele de nepedepsire a tentativei:.........................................................................................................211. Desistarea............................................................................................................................................212. Împiedicarea producerii rezultatului................................................................................................21Condiţii:........................................................................................................................................................21- făptuitorul să fi executat în întregime acţiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii;...................................................................................................................................................21Efectele desistării şi împiedicării producerii rezultatului:............................................................................21INFRACŢIUNEA CONSUMATĂ:...........................................................................................................21Infracţiunea fapt consumat:......................................................................................................................21Infracţiunea fapt epuizat :.........................................................................................................................21UNITATEA DE INFRACŢIUNE.............................................................................................................22Formele unităţii de infracţiuni:.................................................................................................................22I. UNITATEA NATURALĂ:................................................................................................................22Formele unităţii naturale:..............................................................................................................................22II. UNITATEA LEGALĂ:.........................................................................................................................23Formele unităţii legale:..............................................................................................................................23Infracţiunea continuată :............................................................................................................................23Conditiile infractiunii continuate..............................................................................................................23Sancţionarea infracţiunii continuate săvârşită de persoana fizică ( art.42 , 34 C.Penal):...................24Infracţiuni ce nu se pot săvârşi în mod continuat:..................................................................................24Infracţiunea complexă:..............................................................................................................................25Formele infracţiunii complexe:.................................................................................................................25Structura infracţiunii complexe:...............................................................................................................25Efecte juridice ale infracţiunii complexe :................................................................................................25Infracţiunea de obicei:................................................................................................................................26Infracţiunea progresivă..............................................................................................................................26PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI....................................................................................................26Formele pluralităţii infracţiunii:...............................................................................................................26I. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI..................................................................................................27Condiţii de existenţă:..................................................................................................................................27Formele concursului de infracţiuni:.........................................................................................................27

3

Tratamentul penal al concursului de infracţiuni :.................................................................................28Sancţionarea concursului de infracţiuni :................................................................................................28Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente :.........................................................................29II. RECIDIVA......................................................................................................................................30Noţiune:.......................................................................................................................................................30Termenii recidivei:.....................................................................................................................................30Modalităţile recidivei:................................................................................................................................30Modalităţile principale ale recidivei:........................................................................................................31A. Recidiva mare post-condamnatorie ( după condamnare) în cazul persoanei fizice - art.37 lit.a C.Penal :......................................................................................................................................................31B. Recidiva mare post-executorie în cazul persoanei fizice (art.37 lit.b C.Pen.) :.............................32C. Recidiva mică în cazul persoanelor fizice:.......................................................................................32a. Recidiva mică post condamnatorie :...................................................................................................32b. Recidiva mică post executorie :...........................................................................................................33Sancţionarea recidivei :..............................................................................................................................33A. Aplicarea pedepsei în cazul recidivei mari post condamnatorii :.....................................................33B. Aplicarea pedepsei în cazul recidivei mari post executorii :..............................................................34C. Aplicarea pedepsei în cazul recidivei mici:.........................................................................................35D. Descoperirea ulterioară a stării de recidivă :......................................................................................35E. Recidiva în cazul persoanei juridice:...................................................................................................35III. PLURALITATE INTERMEDIARĂ............................................................................................37Noţiune:.......................................................................................................................................................37Condiţiile pluralităţii intermediare în cazul persoanei fizice:................................................................38Condiţiile pluralităţii intermediare în cazul persoanei juridice:...........................................................38Sancţionarea pluralităţii intermediare :...................................................................................................38INFRACTORUL........................................................................................................................................38FORMELE PLURALITĂŢII DE INFRACTORI..................................................................................38PLURALITATEA NATURALĂ (NECESARĂ):....................................................................................38PLURALITATEA CONSTITUITĂ (LEGALĂ) :...................................................................................38PLURALITATEA OCAZIONALĂ ( PARTICIPAŢIA PENALĂ ) :...................................................39Noţiune:.......................................................................................................................................................39Felurile participaţiei penale:......................................................................................................................39Condiţiile participaţiei:..............................................................................................................................39Formele participaţiei penale:.....................................................................................................................40I. AUTORATUL.....................................................................................................................................40Când o persoană săvârşeşte singură, direct şi nemijlocit, o infracţiune pentru care a luat singur hotărârea infracţională şi nu a fost sprijinit la executarea infracţiunii de nici o persoană, este autorul acelei infracţiuni. Nu se poate susţine că el a săvârşit fapta în autorat...................................................................40Autoratul ca formă de participaţie, presupune cooperarea şi a altor persoane la comiterea infracţiunii în calitate de instigatori, de complici. În acest caz, numai autorul săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.............................................................................................................................40Autorul acţionează întotdeauna cu intenţie în cazul participaţiei proprii, iar în cazul participaţiei improprii, acţionează din culpă sau fără vinovăţie........................................................................................................40II. COAUTORATUL...........................................................................................................................40Condiţii:........................................................................................................................................................40Infracţiuni la care coautoratul nu poate să apară:.........................................................................................40III. INSTIGAREA.................................................................................................................................40Condiţii:........................................................................................................................................................40Felurile instigării:.........................................................................................................................................41IV. COMPLICITATEA........................................................................................................................42Condiţii:.......................................................................................................................................................42

4

Formele complicităţii:................................................................................................................................42PARTICIPAŢIA IMPROPRIE :..............................................................................................................43Noţiune :......................................................................................................................................................43Modalităţile participaţiei improprii :.......................................................................................................43a. Modalitatea intenţie şi culpă :.................................................................................................................44b. Modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie :............................................................................................44Tratamentul penal al participaţiei :..........................................................................................................44CAUZE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI....................................................46I. CAUZE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI PRIN ÎNLĂTURAREA VINOVĂŢIEI :...........................................................................................................................................47LEGITIMA APARARE :...........................................................................................................................47Conditii:.......................................................................................................................................................47Depăşirea limitelor legitimei apărări:.......................................................................................................48Efectele legitimei apărări:..........................................................................................................................48STAREA DE NECESITATE.....................................................................................................................48Efecte:..........................................................................................................................................................48CONSTRÂNGEREA FIZICĂ (FORŢA MAJORĂ) :............................................................................49Conditii:.......................................................................................................................................................49Efecte:..........................................................................................................................................................49CONSTRÂNGEREA MORALĂ (AMENINŢAREA) :..........................................................................49Condiţii:.......................................................................................................................................................49CAZUL FORTUIT :...................................................................................................................................49Conditii:.......................................................................................................................................................49Efecte:..........................................................................................................................................................50IRESPONSABILITATEA :.......................................................................................................................50Cauzele care determină starea de iresponsabilitate:...............................................................................50Condiţii:.......................................................................................................................................................50Efecte:..........................................................................................................................................................50Conditii:.......................................................................................................................................................51Efecte:..........................................................................................................................................................51MINORITATEA FĂPTUITORULUI :....................................................................................................51Efecte:..........................................................................................................................................................51EROAREA DE FAPT :..............................................................................................................................51EROAREA :................................................................................................................................................51Felurile erorii :............................................................................................................................................52EROAREA DE FAPT :..............................................................................................................................52Condiţii:.......................................................................................................................................................52Efecte :.........................................................................................................................................................53EROAREA DE DREPT :...........................................................................................................................53II. ÎNLĂTURAREA CARACTERULUI PENAL AL FAPTEI PRIN LIPSA PERICOLULUI SOCIAL :.....................................................................................................................................................53Noţiune :......................................................................................................................................................531.Lipsa pericolului social, ca trăsătură esenţială a infracţiunii :...........................................................54Efecte :.........................................................................................................................................................542.Lipsa pericolului social concret al faptei prevăzută de legea penală :................................................54A. Preliminarii :..........................................................................................................................................54B. Înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzută de legea penală care nu prezintă gradul concret de pericol social infracţional :......................................................................................................54a. Noţiune şi caracterizare :.......................................................................................................................54b. Natura juridică :.....................................................................................................................................54

5

C. Condiţii în care fapta prevăzută de legea penală nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni :......................................................................................................................................................................55D. Criterii de apreciere a gradului concret de pericol social :................................................................55E. Efecte juridice :......................................................................................................................................56III. LIPSA PREVEDERII ÎN LEGEA PENALĂ....................................................................................56A. Noţiune :..............................................................................................................................................56B. Cadru :.................................................................................................................................................56a. Dezincriminarea faptei sau abrogarea incriminării :.....................................................................56b. Neîndeplinirea de către fapta concretă a unui element constitutiv al infracţiunii :.....................56c. Dubla incriminare :............................................................................................................................56C. Efecte juridice :...................................................................................................................................56RĂSPUNDEREA PENALĂ.......................................................................................................................57I.Noţiune:.....................................................................................................................................................57II. Principiile răspunderii penale :............................................................................................................57Principiile răspunderii penale ale persoanei juridice:............................................................................58Principiile răspunderii prezentate pentru persoana fizică sunt aplicabile deopotrivă şi persoanei juridice. Faţă de aceste principii, în raport cu răspunderea personală a persoanei juridice se pot desprinde următoarele principii:...................................................................................................................................58Răspunderea penală a persoanei juridice poate interveni pentru orice infracţiune;.....................................58Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice ce a contribuit la comiterea infracţiunii;...............................................................................................................................58Răspunderea penală nu intervine pentru persoanele juridice de drept public..............................................58III. Înlocuirea răspunderii penale (art.90,91,98 c. pen.):........................................................................58A. Noţiune :.................................................................................................................................................58B. Condiţii în care se poate dispune înlocuirea răspunderii penale :....................................................58C. Sancţiunile cu caracter administrativ aplicabile în caz de înlocuire a răspunderii penale :..........59IV. Cauze care înlătură răspunderea penală :.........................................................................................59I. AMNISTIA :( art. 72 pct.3 lit.g c.pen.).............................................................................................60a. Noţiune :..................................................................................................................................................60b. Felurile amnistiei :..................................................................................................................................60c. Obiectul şi caracterele amnistiei :.........................................................................................................60d. Efectele amnistiei :..................................................................................................................................61A. Amnistia antecondamnatorie:..................................................................................................................61B. Amnistia postcondamnatorie :.................................................................................................................61e. Limitele efectelor amnistiei :..................................................................................................................61g. Continuarea procesului penal pentru infracţiunile amnistiate:.........................................................62II. PRESCRIPŢIA RĂSPUNDERII PENALE.................................................................................62a. Noţiune :..................................................................................................................................................62b. Efecte :.....................................................................................................................................................62c. Termenele de prescripţie a răspunderii penale (art.122 alin.1 C. Penal):.........................................62d. Calculul termenelor de prescripţie :.....................................................................................................63e. Întreruperea cursului prescripţiei :......................................................................................................63f. Suspendarea cursului prescripţiei :.......................................................................................................64Cauzele de suspendare a prescripţiei (art.128 alin.1 c.pen.) :.......................................................................64Efecte :..........................................................................................................................................................64III. LIPSA PLÂNGERII PREALABILE............................................................................................64ŞI RETRAGEREA PLÂNGERII PREALABILE...................................................................................64A. LIPSA PLÂNGERII PREALABILE :.............................................................................................641. Noţiune :..................................................................................................................................................642. Condiţiile în care trebuie făcută plângerea prealabilă şi cazurile în care este necesară :..............643. Cazurile în care lipseşte plângerea prealabilă :..................................................................................65

6

4. Efectele şi caracterele lipsei plângerii prealabile :.............................................................................65Plângerea prealabilă înlătură răspunderea penală (art.131 alin.1 c.pen.).....................................................65B. RETRAGEREA PLÂNGERII PREALABILE :.............................................................................65Retragerea plângerii prealabile produce efecte cu privire la toţi participanţii..............................................65V. ÎMPĂCAREA PĂRŢILOR...............................................................................................................661. Noţiune şi caracterizare :......................................................................................................................662. Condiţiile împăcării :..............................................................................................................................663. Efectele împăcării :.................................................................................................................................66SISTEMUL PEDEPSELOR......................................................................................................................66A. PEDEAPSA – art.52 C.Penal:...........................................................................................................66Trasaturi esentiale:.....................................................................................................................................66Scopul si functiile pedepsei:.......................................................................................................................672. După obiectul asupra căruia poartă infracţiunea :....................................................................................67PEDEPSE PRINCIPALE (art.53 c.pen.) aplicabile persoanelor fizice:................................................67Noţiune :......................................................................................................................................................67Felurile pedepselor principale :.................................................................................................................67PEDEPSE COMPLEMENTARE.............................................................................................................70I. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi – (art.64 c.pen.):............................................70II. Degradarea militară (art.67 alin.1 c.pen.):..........................................................................................70PEDEPSELE ACCESORII art.71 alin.2 C.Penal...................................................................................71REGIMUL DE SANCTIONARE AL MINORULUI INFRACTOR.....................................................73RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORULUI.........................................................................................73Măsuri educative :......................................................................................................................................73Spre deosebire de pedepse unde caracterul coercitiv se situează pe primul plan, măsurile educative au caracter preponderent educativ, şi nu lasă să subziste nici o consecinţă penală, ele neconstituind antecedente penale........................................................................................................................................73Sistemul de sancţionare prevăzut de codul penal român este un sistem mixt, care cuprinde atât măsuri educative cât şi pedepse, lăsând la aprecierea instanţei dacă luarea unei măsuri educative este suficientă sau nu pentru îndreptarea minorului.............................................................................................................731. Mustrarea (art.102 c.pen.).....................................................................................................................732. Libertatea supravegheată ( art.103)......................................................................................................733. Internarea intr-un centru de reeducare ( art.104)...............................................................................734.Internarea intr-un institut medico-educativ ( art.105).........................................................................74PEDEPSELE APLICABILE MINORULUI INFRACTOR :...............................................................74Închisoarea :................................................................................................................................................74Amenda :.....................................................................................................................................................74Suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicabilă minorului :...............................................74Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control, aplicabilă minorului (art.1101 cod.pen.) :....................................................................................................................................................75MĂSURILE DE SIGURANŢĂ (art.112 c. pen.).....................................................................................75Conditii generale:.......................................................................................................................................75I. OBLIGAREA LA TRATAMENT MEDICAL :.............................................................................76Conditii:.......................................................................................................................................................76II. INTERNAREA MEDICALA...............................................................................................................76III. INTERZICEREA UNEI FUNCTII SAU PROFESII.......................................................................77Condiţii:.......................................................................................................................................................77IV. INTERZICEREA DE A SE AFLA ÎN ANUMITE LOCALITATI................................................77Conditii:.......................................................................................................................................................78V. EXPULZAREA STRĂINILOR:..........................................................................................................78Conditii :......................................................................................................................................................78VI. CONFISCAREA SPECIALA.............................................................................................................79

7

Conditii :......................................................................................................................................................79VII. INTERDICŢIA DE A REVENI ÎN LOCUINŢA FAMILIEI PE O DURATĂ DETERMINATĂ:......................................................................................................................................80Formele individualizarii pedepselor:........................................................................................................80INDIVIDUALIZAREA JUDICIARA A PEDEPSELOR.......................................................................81(STĂRI ŞI CIRCUMSTANŢE ÎN CADRUL INDIVIDUALIZĂRII PEDEPSEI)..............................81CIRCUMSTANTE ATENUANTE...........................................................................................................82I. Circumstantele atenuante legale ( art.73 C.Pen.) :................................................................................82Sunt cele arătate de legiuitor şi al căror caracter univoc, agravant ori atenuant este obligatoriu pentru instanţa judecătorească, ori de câte ori astfel de circumstanţe există în realitate. (art.73 cod pen.- atenuante, art.75 cod pen. - agravente).........................................................................................................82II. Circumstante atenuante judiciare (art.74 C.Pen.).............................................................................83Efectele circumstantelor atenuante ( art.76 C.Pen. ) :............................................................................83II. Circumstante agravante legale ( art.75 alin.1 c.pen.).........................................................................83CIRCUMSTANTE JUDICIARE:.............................................................................................................84II. Circumstante agravante judiciare (art.75 alin.2 c. Pen.)...................................................................84Efectele circumstantelor agravante ( art.78 alin.1 C.Pen. ) :..................................................................84CONCURSUL INTRE CAUZELE DE AGRAVARE SI ATENUARE:...............................................84INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A EXECUTĂRII PEDEPSELOR...........................................85I. SUSPENDAREA CONDITIONATA A EXECUTARII PEDEPSEI APLICATA PERSOANEI FIZICE:.......................................................................................................................................................85Conditii de acordare a suspendarii conditionate :(art.81 c.pen.)...........................................................85Termenul de incercare :.............................................................................................................................85Efectele suspendarii conditionate a executarii pedepsei :.......................................................................85Conditii pentru existenta reabilitarii :......................................................................................................85Revocarea suspendarii conditionate:........................................................................................................85Anularea suspendarii conditionate :.........................................................................................................86Conditii:........................................................................................................................................................86II. SUSPENDAREA EXECUTARII PEDEPSEI SUB SUPRAVEGHERE :.......................................86Conditii de aplicare:...................................................................................................................................86Termenul de incercare :.............................................................................................................................86Masurile de supraveghere pe durata termenului de incercare :............................................................86Obligatiile condamnatului pe durata termenului de incercare :............................................................87Efectele suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere:..................................................................87Revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere :............................................................87Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere :..............................................................87III. EXECUTĂREA PEDEPSEI LA LOCUL DE MUNCĂ :...........................................................87Noţiune:.......................................................................................................................................................87Condiţii :......................................................................................................................................................87Locul de muncă :.........................................................................................................................................88Modul de executare a pedepsei închisorii la locul de muncă :................................................................88Revocarea executării pedepsei la locul de muncă :.................................................................................88Anularea executării pedepsei la locul de muncă :...................................................................................89Încetarea executării pedepsei la locul de muncă:....................................................................................89IV. CALCULUL PEDEPSELOR :......................................................................................................90V. EXECUTAREA PEDEPSEI INTR-O INCHISOARE MILITARA :...........................................90Conditii de aplicare:...................................................................................................................................90Efecte :.........................................................................................................................................................90VI. LIBERAREA CONDITIONATA ( art.55¹, 59, 59¹, 60, 61 c.pen., lg.23/1969 ):........................91Conditii :......................................................................................................................................................91Efectele liberarii conditionate :.................................................................................................................91

8

VII. EXECUTAREA PEDEPSEI AMENZII :....................................................................................92CAUZELE CARE INLATURA SAU MODIFICA EXECUTAREA PEDEPSEI................................93I. GRATIEREA......................................................................................................................................93Felurile gratierii :........................................................................................................................................93Obiectul gratierii :......................................................................................................................................93Efectele gratierii asupra pedepselor principale :.....................................................................................93Efectele gratierii asupra pedepselor complimentare :............................................................................94Efectele gratierii asupra masurilor de siguranta si a masurilor educative :.........................................94Efectele gratierilor succesive:....................................................................................................................94II. PRESCRIPTIA EXECUTARII PEDEPSEI.......................................................................................94Conditii:.......................................................................................................................................................94Efectele prescriptiei executarii pedepsei :................................................................................................94Termenele de prescriptie a executarii pedepsei – art.126 c.pen. :..........................................................94INTRERUPEREA CURSULUI PRESCRIPTIEI EXECUTARII PEDEPSEI:..................................94CAUZELE CARE INLATURA CONSECINTELE CONDAMNARII:...............................................95REABILITATEA :.....................................................................................................................................95Felurile reabilitarii :...................................................................................................................................95Efectele reabilitarii:....................................................................................................................................95Trasaturile reabilitarii:..............................................................................................................................951 - Reabilitarea de drept :..........................................................................................................................95Conditiile reabilitarii de drept:.................................................................................................................95Reabilitarea de drept in cazuri speciale :.................................................................................................952 – Reabilitarea judecatoreasca :..............................................................................................................95Conditiile reabilitarii judecatoresti:.........................................................................................................95Conditii de fond ale reabilitarii :...............................................................................................................96Anularea reabilitarii :................................................................................................................................96AMNISTIA..................................................................................................................................................96

9

INFRACŢIUNEA

Noţiune:Art.17 C.Penal: Infracţiunea este acea faptă care prezintă pericol social, este săvârşită cu vinovăţie

şi este prevăzută de legea penală.Trăsături esenţiale:I. Prevederea faptei în legea penalăII. Pericolul socialIII.Vinovăţia

I. PREVEDEREA FAPTEI ÎN LEGEA PENALĂ: Această trăsătură este consacrată de art.17 C.Penal şi art.2 C.Penal teza I care face precizarea că numai „legea prevede care fapte constituie infracţiuni „. Prevăzând în lege faptele care sunt considerate infracţiuni, doctrina şi legislaţia noastră penală nu admit aşa-numita incriminare prin analogie, respectiv considerarea unei fapte neprevăzute de lege ca infracţiune prin simpla asemănare cu altă faptă prevăzută ca infracţiune.

II. PERICOLUL SOCIAL: Plecăm de la valorile sociale ocrotite de lege fără de care o societate nu poate să existe şi să se dezvolte. Atunci când un individ prin fapta sa pune în pericol sau lezează aceste valori fapta prezintă pericol social. Fapta trebuie să fie sub formă de acţiune sau inacţiune.Acţiunea – reprezintă o formă de manifestare a faptei, o conduită pozitivă din partea făptuitorului prin care acesta îşi mobiliza întreaga energie pentru a face ceva, pentru a produce o modificare în realitatea care îl înconjoară.Inacţiunea – constă într-o comportare negativă, în neîndeplinirea unei obligaţii impusă de lege.

Felurile pericolului social:1. Pericolul social generic (abstract),2. Pericolul social concret.

1. Pericolul social generic sau abstract este acel pericol general aşa cum este fixat în legea penală. El este evaluat în mod abstract de legiuitor, care ia în considerare o mulţime de factori privind importanţa valorii ocrotite.

2. Pericolul social concret se referă la pericolul concret al faptei săvârşite, al infracţiunii individuale. Dacă pericolul social generic este stabilit de legiuitor, pericolul social concret urmează să fie identificat de instanţa de judecată cu prilejul judecării faptei şi se reflectă în sancţiunea penală aplicată.

Criteriile de apreciere a gradului de pericol social: Pentru a elimina subiectivismul, abuzurile, arbitrariul în evaluarea pericolului social concret al faptei, art.19 alin.2 C.Penal prevede următoarele criterii de care să ţină seama organele judiciare:1. Modul şi mijloacele de săvârşire a faptei: - cum a fost pregătită şi executată fapta - mijloacele întrebuinţate - natura instrumentelor2. Scopul urmărit de făptuitor:3. Împrejurările în care fapta a fost comisă – stări, situaţii sau circumstanţe de fapt.4. Urmarea produsă sau care s-ar fi produs.5. Persoana şi conduita făptuitorului.

10

Sancţiuni:- mustrare- mustrare cu avertisment- amendă de la 1.000.000 lei – 25.000.000 lei.

III. VINOVĂŢIA

Noţiune: Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a persoanei care, săvârşind cu voinţă neconstrânsă o faptă ce prezintă pericol social, a avut în momentul executării reprezentarea faptei şi a urmărilor socialmente periculoase ale acesteia sau deşi nu a avut reprezentarea faptei şi a urmărilor a avut posibilitatea reală, subiectivă a acestei reprezentări. Art.19 C.Pen. prevede că există vinovăţie atunci când fapta a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă. Vinovăţia presupune existenţa a doi factori inerenţi vieţii psihice:

1. Conştiinţa sau factorul intelectiv – care presupune reprezentarea deplină a conţinutului, sensului şi finalităţilor urmărite sau acceptate prin săvârşirea faptei, precum şi prevederea întregii desfăşurări cauzale a acesteia.

2. Voinţa sau factorul volitiv – este elementul psihic care impulsionează şi comandă energia fizică a omului. El poate fi analizat în raport cu:

- acţiunea sau inacţiunea- rezultatul la care se vrea a se ajunge.

Voinţa trebuie să fie liberă, dacă făptuitorul a acţionat ca urmare a unei energii străine căreia nu i-a putut rezista aceasta nu poate să-i fie imputată.

Formele vinovăţiei:A. INTENŢIA,B. CULPA,C. INTENŢIA DEPĂŞITĂ (PRAETERINTENŢIA)

A. INTENŢIA:Art.19 pct.1 C.Penal : Intenţia reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului rezultând din prevederea

rezultatului faptei sale şi urmărirea acelui rezultat prin săvârşirea faptei, ori numai acceptarea acelui rezultat. Intenţia are două modalităţi:

- intenţia directă ( dol direct ) – se caracterizează prin aceea că infractorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin săvârşirea acelei fapte.

- intenţia indirectă ( dol eventual ) - se caracterizează prin prevederea rezultatului faptei sale, şi deşi nu îl urmăreşte acceptă posibilitatea producerii lui.

Alte modalităţi ale intenţiei (prevăzute în doctrină) : simplă şi calificată, unică şi complexă, determinată şi nedeterminată, generică şi specială, spontană şi premeditată, iniţială şi supravenită.

B. CULPA:Art.19 pct.2 C.Penal : O faptă este săvârşită din culpă atunci când infractorul prevede rezultatul

faptei sale, dar nu îl acceptă , socotind fără temei că el nu se va produce, sau nu prevede rezultatul faptei sale deşi trebuia şi putea să-l prevadă. Modalităţi:

- culpa cu prevedere ( uşurinţa ) – constă în prevederea de către făptuitor a urmărilor periculoase ale acţiunii sale pe care nu le acceptă socotind fără temei însă că ele nu se vor produce.

11

- culpa simplă ( neglijenţa ) – constă în poziţia simplă a persoanei care nu a prevăzut urmările periculoase ale faptei sale deşi din toate împrejurările cauzei şi pe baza capacităţii sale trebuia şi putea să le prevadă. C. INTENŢIA DEPĂŞITĂ: Este o formă mixtă de vinovăţie ce cuprinde intenţia şi culpa reunite. Este forma de vinovăţie ce se realizează prin săvârşirea unei fapte cu intenţie şi producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit ori acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei, rezultat ce se impută acestuia sub forma culpei, deoarece nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

În cazul praeterintenţiei făptuitorul acţionează cu intenţie directă pt.producerea unui anumit rezultat, iar rezultatul mai grav se produce din culpă.

CONŢINUTUL INFRACŢIUNII:

Noţiune: Reprezintă totalitatea condiţiilor sau elementelor prevăzute de lege pentru ca fapta să constituie infracţiune.

Noţiunea de infracţiune şi noţiunea de conţinut al infracţiunii: În timp ce noţiunea de infracţiune exprimă trăsăturile esenţiale ale oricărei infracţiuni care o deosebesc de faptele nepenale, noţiunea de conţinut al infracţiunii cuprinde trăsăturile specifice ale fiecărei infracţiuni în parte şi care o deosebesc în sfera ilicitului penal de celelalte infracţiuni.

Aspecte ale conţinutului infracţiunii : a) Conţinutul legal – cel descris prin norma de incriminare; cuprinde condiţiile

obiective şi subiective în care o faptă devine infracţiune.b) Conţinutul concret – cel al unei fapte determinate săvârşite în realitatea obiectivă de

către o persoană şi care se înscrie prin elementele sale în tiparul abstract, prevăzut de norma de incriminare.

Conţinutul constitutiv al infracţiunii este dat întotdeauna de norma de incriminare şi nu poate lipsi din conţinutul juridic al infracţiunii.

Conţinutul juridic al infracţiunii poate cuprinde pe lângă conţinutul constitutiv şi condiţii privitoare la celelelte elemente (subiecţii şi obiectul infracţiunii).

Conţinutul generic al infracţiunii cuprinde un ansamblu de condiţii obiective şi subiective, comune unui grup de infracţiuni.

Structura conţinutului infracţiunii: În conţinutul infracţiunii sunt prevăzute condiţii cu privire la :- anumite elemente ce privesc fapta, - făptuitorul,- valoarea socială căreia i se aduce atingere,- împrejurările de timp şi de loc în care se săvârşeşte fapta. Condiţiile prevăzute în conţinutul diferitelor infracţiuni, se pot clasifica după mai multe criterii :

Criteriul elementelor la care se referă:- condiţii cu privire la faptă,- condiţii cu privire la făptuitor,- condiţii cu privire la obiectul infracţiunii,- condiţii cu privire la locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.

După situarea în timp a condiţiilor cerute de lege faţă de săvârşirea infracţiunii:- condiţii preexistente – se situează în timp anterior actelor de executare a faptei, - se pot referi atât la obiectul infracţiunii cât şi la subiecţii infracţiunii.- condiţii concomitente – sunt cele în care se săvârşeşte fapta, - pot privi locul şi timpul comiterii actului de conduită. - condiţii subsecvente – sunt situate în timp după comiterea actului incriminat, - pot privi producerea unei anumite urmări.

În funcţie de rolul şi importanţa lor:

12

- condiţii esenţiale sau constitutive – realizează conţinutul infracţiunii (neîndeplinirea lor duce la nerealizarea infracţiunii )- condiţii accidentale sau circumstanţiale – intră în conţinutul calificat (agravant sau atenuant) al infracţiunii.

FACTORII INFRACŢIUNII :

I. OBIECTUL INFRACŢIUNII:Noţiune: Reprezintă valoarea socială şi relaţia socială formată în jurul şi datorită acestei valori

care sunt vătămate, lezate sau puse în pericol prin săvârşirea faptei socialmente periculoasă.Forme ale obiectului infracţiunii:

1. Obiectul juridic general – format din totalitatea relaţiilor sociale ocrotite prin normele dreptului penal.2. Obiectul juridic generic ( de grup ) – este format din grupul, mănunchiul de valori sociale de aceeaşi natură apărate prin normele penale.3. Obiectul juridic specific – este valoarea socială concretă căreia i se aduce atingere prin infracţiune, aceasta servind la determinarea individualităţii unei infracţiuni în cadrul unui grup.4. Obiectul direct nemijlocit (material) – este format din bunul, lucrul sau valoarea împotriva căruia se îndreaptă acţiunea/inacţiunea incriminată şi asupra căruia se răsfrâng urmările provocate, aducându-se astfel atingere relaţiilor sociale ocrotite de norma de drept penal ( obiectul material nu există la orice infracţiune ).3. Obiectul juridic complex – este specific infracţiunilor complexe, - este format dintr-un obiect juridic principal (relaţia socială principală căreia i se aduce atingere) şi un obiect juridic adiacent, secundar (relaţia socială secundară căreia i se aduce atingere prin fapta infracţională).

II. SUBIECŢII INFRACŢIUNII: Sunt persoanele implicate în săvârşirea unei infracţiuni fie prin comiterea actului de executare fie prin suportarea consecinţelor răului cauzat prin săvârşirea acestuia.

Subiect activ persoană fizică: Subiect activ al infracţiunii este persoana fizică ce a săvârşit fapta direct şi nemijlocit (în calitate de autor) ori a participat la săvârşirea infracţiunii (în calitate de complice). Persoana care a săvârşit o infracţiune este infractor. Lipsa vinovăţiei ori a pericolului social face ca fapta săvârşită prevăzută de legea penală să nu fie infracţiune, iar persoana care a săvârşit-o să nu fie infractor, ci doar făptuitor.

Condiţii generale pentru ca persoana fizică să fie subiect activ al infracţiunii :a. Vârsta,b. Responsabilitatea,c. Libertatea de voinţă şi acţiune.a. Persoana fizică trebuie să aibă o anumită vârstă : minorul – sub 14, între 14 şi 16, peste 16 ani.

Până la vârsta de 14 ani se prezumă absolut că minorul nu are discernământ. Între 14 şi 16 ani minorul va răspunde penal numai dacă se dovedeşte că în săvârşirea faptei concrete a avut discernămât. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani este prezumat că are capacitate penală. Din punct de vedere juridic prin discernământ se înţelege capacitatea persoanei de a-şi da seama de caracterul socialmente periculos al faptei şi de a-şi manifesta conştient voinţa, capacitatea raportat la fapta concretă săvârşită. Dovada discernământului trebuie făcută de către organele judiciare şi se stabileşte pe baza expertizei medicale şi al anchetei sociale. La stabilirea discernământului pot fi avute în vedere:- modul cum a fost săvârşită fapta,

13

- mijloacele întrebuinţate pentru executarea ei,- împrejurările de care s-a folosit în comiterea faptei,

b. Responsabilitatea : Responsabilitatea este definită în doctrina penală ca fiind aptitudinea persoanei de a-şi da seama de faptele sale (acţiuni sau inacţiuni), de rezonanţa (semnificaţia) socială a acestora precum şi de a-şi putea determina şi dirija în mod conştient voinţa în raport cu aceste fapte. Responsabilitatea presupune un factor intelectiv ( discernământ ), care constă în capacitatea subiectului de a înţelege ceea ce face, de a distinge caracterul periculos al unor fapte de caracterul nepericulos al altora, cât şi un factor volitiv ( voinţa ), care constă în puterea persoanei respective de a se conduce, de a fi stăpână pe faptele sale. Responsabilitatea se prezumă că există la orice persoană care a împlinit vârsta de 16 ani. Prezumţia este însă relativă, ea putând fi răsturnată prin dovada contrarie că persoana nu şi-a dat seama de acţiunile sau inacţiunile sale, ori nu şi le-a putut stăpâni.

c. Libertatea de voinţă şi acţiune: Persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a decide în mod liber asupra comiterii acţiunii sau inacţiunii prohibite de legea penală şi totodată să fi avut libertatea de a acţiona în raport cu hotărârea luată.

Condiţii speciale pentru a fi subiect activ al infracţiunii : Subiectul activ trebuie să posede anumite calităţi speciale:

pentru infracţiunile de trădare – condiţia de a fi cetăţean,pentru infracţiunea de spionaj – condiţia de a fi străin,pentru infracţiunile de abuz în serviciu .... – condiţia de a fi funcţionar,pentru unele infracţiuni contra capacităţii de apărare a patriei – condiţia de a fi militar.

Când legea cere pentru subiectul activ o anumită calitate vorbim de subiect activ calificat sau circumstanţiat, în lipsa căreia fapta nu poate fi considerată infracţiune.

Subiect activ persoană juridică:Dispoziţiile art.191 cod penal prevăd:

Persoanele juridice, cu excepţia statului, autorităţilor publice şi instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală.

Din definiţie rezultă următoarele condiţii:Condiţii privind existenţa persoanei juridice:

Persoana juridică să existe în momentul infracţiunii – se consideră că există persoanele juridice în proces de lichidare, proces de transformare. Nu se consideră existentă persoana juridică care este încorporată prin absorbţie sau fuziune într-o altă persoană juridică.

Condiţii privind sfera persoanelor juridice care răspund penal:Regula este că toate persoanele juridice răspund penal, cu excepţia persoanelor juridice de

drept public:Statul;Autorităţile publice;Instituţiile publice care desfăşoară activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat.

c) Condiţii privind persoanele fizice care prin faptele lor pot antrena răspunderea penală a persoanelor juridice:

Fapta persoanei juridice nu poate fi concepută în afara faptei persoanei fizice.În principiu, răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice persoană fizică

din conducerea persoanei juridice, de orice prepus al persoanei juridice, de orice persoană aflată sub autoritatea persoanei juridice, şi chiar de orice persoană ce are o relaţie de fapt ori de drept cu persoana juridică, cu condiţia ca fapta să fie comisă:

în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice;în interesul ori în numele ei;

14

cu acordul persoanei juridice.d)Condiţii privind forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunii:

Formele de vinovăţie în care o persoană juridică poate comite o infracţiune sunt, ca şi în cazul persoanei fizice, intenţia sau culpa.

De la început, precizăm că vinovăţia ca atitudine psihică faţă de faptă şi urmările acesteia este specifică doar persoanei fizice, ca urmare, pentru a stabili vinovăţia persoanei juridice, trebuie avut în vedere poziţia persoanei fizice faţă de persoana juridică:

persoana fizică este organul de conducere – forma de vinovăţie a persoanei fizice este şi forma de vinovăţie a persoanei juridice făptuitoare;

conducerea persoanei juridice se face de mai multe persoane fizice, aflate pe poziţii diferite faţă de activitatea infracţională. Aici trebuie văzut în ce măsură fapta infracţională reflectă voinţa persoanei juridice sau doar a unora dintre persoanele fizice cu rol de decizie;

infracţiunea a fost comisă de o persoană fizică din poziţia de prepus ori mandatar al persoanei juridice – în această situaţie trebuie stabilită distinct vinovăţia persoanei juridice faţă de persoana fizică raportat la atitudinea organelor de conducere a persoanei juridice care au acceptat, tolerat, încurajat ori determinat săvârşirea faptei;

indiferent de poziţia persoanei fizice faţă de cea juridică, prima a comis fapta în interes propriu - astfel, răspunderea penală a persoanei juridice este exclusă.

Concursul între răspunderea penală a persoanei juridice şi cea a persoanei fizice :

Fiecăruia dintre cele două, în mod independent li se pot stabilii răspunderea penală, adică nu este neapărat necesar ca persoana juridică să răspundă penal pentru a raspunde penal şi persoana fizică şi nici invers. Ba mai mult, răspunderea penală a persoanei juridice pentru fapta ei proprie se stabileşte indiferent dacă persoana fizică este cunoscută sau nu şi indiferent dacă pentru aceasta este stabilită răspunderea penală.

Subiect pasiv al infracţiunii : Este persoana vătămată penal, adică cea care suferă sau asupra căreia se răsfrânge nemijlocit urmarea materială ori starea de pericol creată prin săvârşirea infracţiunii.Condiţii generale : Subiectul pasiv trebuie să fie titularul valorii ocrotite penal iar în alte situaţii trebuie să aibă o anumită calitate.Condiţii speciale :

funcţionar ce îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat- pentru infracţiunea de ultraj,

noul născut al mamei ucigaşe – pentru infracţiunea de pruncucidere etc.

III. LOCUL ŞI TIMPUL SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNII

Locul şi timpul sunt elemente preexistente infracţiunii, fără de care nu poate fi concepută săvârşirea unei infracţiuni.

În majoritatea cazurilor în conţinutul infracţiunilor nu sunt prevăzute condiţii cu privire la timpul şi locul de săvârşire aceasta presupunându-se ca infracţiunile se pot realiza indiferent de loc şi timp. Însă sunt şi infracţiuni în conţinutul căruia sunt introduse condiţii esenţiale sau circumstanţiale care determină existenţa infracţiunii sau a unei variante calificate în funcţie de îndeplinirea sau nu a condiţiei. Aşadar putem avea:

Locul de desfăşurare a faptei – condiţie esenţială – Conducerea autovehiculului fără carnet de şofer nu constituie infracţiune dacă fapta nu se săvârşeşte pe drumurile publice;

15

Locul de desfăşurare a faptei – element circumstanţial – Furtul realizat în mijloace de transport reprezintă forma calificată. Neîndeplinirea condiţiei de loc nu duce la inexistenţa infracţiunii ci infracţiunea rămâne în varianta tip.

Timpul în care se săvârşeşte fapta – condiţie esenţială – Coborârea pavilionului se constituie în infracţiune numai dacă aceasta se realizează în timpul luptei.

Timpul în care se săvârşeşte fapta - element circumstanţial - Furtul realizat în timpul nopţii reprezintă forma calificată. Neîndeplinirea condiţiei de timp nu duce la inexistenţa infracţiunii ci infracţiunea rămâne în varianta tip.

CONŢINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACŢIUNII

Noţiune : Conţinutul constitutiv al infracţiunii desemnează totalitatea condiţiilor prevăzute în norma de incriminare cu privire la actul de conduită interzis (prohibit) , condiţii pe care le îndeplineşte făptuitorul ori devin relevante prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii de către acesta. Conţinutul constitutiv are o sferă de cuprindere mai restrânsă decât conţinutul juridic al infracţiunii (care poate cuprinde şi alte condiţii privitoare la alte elemente ale infracţiunii ). Componentă esenţială a conţinutului constitutiv, acţiunea făptuitorului interzisă de legea penală este cercetată în doctrina penală sub două aspecte :

-obiectiv ( sau latura obiectivă ),- subiectiv (sau latura subiectivă ).LATURA OBIECTIVĂ:Noţiune : Se înţelege activitatea persoanei fizice care prin urmările ei periculoase vatămă sau pune

în pericol anumite relaţii sociale apărate de normele dreptului penal.Părţi componente:1. Elementul material – este componenta principală a laturii obiective şi constă în actul material săvârşit, actul de

conduită uman interzis de legea penală. El poate să apară fie sub forma acţiunii sau cea a inacţiunii. În norma de incriminare, elementul material este desemnat printr-o acţiune sau inacţiune :

a. Acţiunea reprezintă o atitudine a făptuitorului prin care face ceva ce legea penală ordonă să nu se facă;

b. Inacţiunea desemnează atitudinea făptuitorului care nu face ceva ce legea penală ordonă să facă. Elementul material poate apare în conţinutul infracţiunii într-o variantă unică (când constă fie într-o acţiune, fie într-o inacţiune), sau în mai multe variante alternative când constă din mai multe acţiuni sau inacţiuni. Elementul material în variantă alternativă poate consta nu numai din acţiuni, ori numai din inacţiuni, ci şi dintr-o acţiune şi o inacţiune.

2. Urmarea imediată – este acea modificare negativă a realităţii înconjurătoare pe care fapta săvârşită a produs-o sau este susceptibilă să o producă şi care îşi găseşte expresia în periclitarea, vătămarea sau ameninţarea valorilor sociale apărate. Urmarea socialmente periculoasă trebuie să fie imediată adică să fie rezultatul nemijlocit al acţiunii sau inacţiunii şi nu un rezultat mijlocit, îndepărtat.

3. Legătura de cauzalitate – reprezintă legătura de la cauză la efect între acţiunea sau inacţiunea voluntară a infractorului şi rezultatul socialmente periculos produs, adică între elementul material şi urmarea imediată.

4. Condiţii de loc, timp, mod şi împrejurări - aceste cerinţe esenţiale nu le găsim la orice infracţiune. De ele poate depinde existenţa pericolului social al infracţiunii sau gradul ei de pericol social.

16

LATURA SUBIECTIVĂ: Noţiune: Constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea conştiinţei şi

voinţei infractorului faţă de faptă şi urmările acesteia, pentru ca acea faptă să constituie infracţiune.Structura laturii subiective:1. Elementul subiectiv (Vinovăţia) :– este elementul esenţial al laturii subiective;– reprezintă atitudinea psihică a persoanei care a săvârşit o faptă, faţă de faptă şi urmările acesteia,

atitudine exprimată în vinovăţia cerută de lege pentru existenţa acelei infracţiuni. În doctrina penală se face deosebire între vinovăţie ca trăsătură esenţială a infracţiunii şi vinovăţia ca element al conţinutului unei anumite infracţiuni. Ca element al laturii subiective vinovăţia va exista numai atunci când elementul material al infracţiunii a fost săvârşit cu forma de vinovăţie cerută de lege. Aşadar, poate exista vinovăţie ca trăsătură esenţială a infracţiunii dar să nu existe vinovăţie ca element subiectiv al infracţiunii.

Reguli de determinare a formei de vinovăţie (art.19 alin.2 şi 3 cod penal):Elementul subiectiv în cazul infracţiunilor comisive – fapta constând într-o acţiune săvârşită din

culpă este infracţiune numai dacă se prevede expres în conţinutul juridic al infracţiunii;Elementul subiectiv în cazul infracţiunilor omisive – fapta constând în inacţiune constituie

infracţiune fie că se săvârşeşte cu intenţie, fie din culpă, afară de cazul când legiuitorul restrânge sancţiunea ei numai când se săvârşeşte din intenţie.

2. Cerinţe esenţiale : a. Mobilul

– reprezintă motivul, impulsul interior care determină hotărârea infracţională şi implicit comiterea infracţiunii. Mobilul nu poate lipsi de la nici o infracţiune intenţionată; el trebuie stabilit de organele judiciare întru-cât ajută la calificarea unor fapte ca infracţiuni dar mai ales la individualizarea pedepsei. Lipsa unui mobil, a unei motivaţii a faptei, este un indiciu de anormalitate psihică a făptuitorului ce impune cercetarea responsabilităţii acestuia. Mobilul săvârşirii faptei poate constitui circumstanţă agravantă generală, în unele situaţii.

b. Scopul – este reprezentarea pe plan mental a rezultatului ce va apărea în urma săvârşirii faptei penale,

rezultat urmărit de infractor.

FAZELE DE DESFĂŞURARE A INFRACŢIUNII INTENŢIONATE:

Noţiune: Sunt acele etape pe care le poate parcurge activitatea infracţională din momentul conceperii sale până în momentul producerii urmărilor socialmente periculoase.

1. Perioada internă :– reprezintă perioada pe parcursul căreia în forul interior al individului are loc procesul luării hotărârii infracţionale care va însoţi şi dirija activitatea materială. Formarea hotărârii infracţionale are loc în psihicul subiectului în cadrul perioadei interne şi parcurge trei momente:a. naşterea ideii infracţionale, b. deliberarea, c. luarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea. Naşterea ideii infracţionale este determinată de un anumit mobil (interes material, gelozie, ură). Deliberarea este momentul când făptuitorul meditează asupra ideii concepute apreciind motivele pro şi contra săvârşirii faptei, ca în final procesul intern să sfârşească cu luarea hotărârii ori cu renunţarea la ideea infracţională. Hotărârea neexteriorizată rămâne necunoscută şi irelevantă din punct de vedere penal. Perioada internă poate avea uneori şi o latură externă, atunci când hotărârea de a săvârşi infracţiunea a fost luată în comun de către mai multe persoane. Tot în perioada internă, dar ca fază adiacentă externă,

17

doctrina penală mai distinge aşa numita fază oratorie în care cel care a luat hotărârea de a săvârşi infracţiunea o face cunoscută altor persoane.

2. Perioada externă: – este mărginită pe de o parte de actele şi activităţile persoanei efectuate în vederea pregătirii şi realizării activităţii infracţionale şi obţinerii rezultatului periculos. Această perioadă cuprinde următoarele faze:

a. Faza actelor preparatorii – se caracterizează prin desfăşurarea unor activităţi menite să pregătească executarea hotărârii infracţionale,

b. Faza actelor de executare – constă în înfăptuirea acţiunii ilicite care va genera producerea urmării,

c. Faza urmărilor – se caracterizează prin producerea rezultatului ori urmărilor dorite sau acceptate de făptuitor. Faza urmărilor începe odată cu executarea în întregime a faptei şi durează până la producerea în întregime a rezultatului.

FORMELE INFRACŢIUNII INTENŢIONATE:

Reprezintă acele feluri sau variante ale aceleiaşi infracţiuni care se deosebesc între ele după stadiul în care se află sau la care s-a oprit activitatea infracţională.

ACTELE PREGĂTITOARE ( PREPARATORII ) TENTATIVA INFRACŢIUNEA CONSUMATĂ INFRACŢIUNEA EPUIZATĂ

ACTELE PREGĂTITOARE ( PREPARATORII )Noţiune: Sunt acele acte care constau în procurarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor de

săvârşire a infracţiunii ori în crearea condiţiilor favorabile în vederea comiterii acesteia.

Condiţiile actelor pregătitoare:- să aibă un caracter univoc, adică din conţinutul activităţii să rezulte neîndoielnic că este efectuată pentru săvârşirea infracţiunii,- să aibă o existenţă obiectivă – să se materializeze într-o manifestare capabilă să creeze condiţii favorabile executării acţiunii ilicite,- să se efectueze cu intenţie, cel care realizează un act de pregătire acţionează cu intenţie directă,- activitatea efectuată să nu facă parte din elementul material al infracţiunii sau să nu constituie un început de executare al acesteia. Această condiţie face să delimiteze actele pregătitoare de tentativă.

Felurile actelor pregătitoare:1.Materiale – producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor sau adaptarea lor în

vederea săvârşirii faptei, înlăturarea de obstacole în comiterea infracţiunii, etc.2. Morale – care privesc culegerea de date şi informaţii despre victimă ori locul săvârşirii

infracţiunii.

Caracteristicile actelor pregătitoare:- pot fi delimitate în timp şi spaţiu – sunt necesare pentru stabilirea competenţei teritoriale şi pentru

aplicarea legii penale mai favorabile.- ele nu pun în pericol direct valorile sociale ocrotite de legea penală.

Incriminarea şi sancţionarea actelor pregătitoare:

18

Codul penal în vigoare a adoptat teza neincriminării actelor pregătitoare. În mod excepţional, în legea penală actele preparatorii la unele infracţiuni sunt incriminate, dar nu ca fază de desfăşurare a activităţii infracţionale ci ca tentativă, ori ca infracţiuni de sine stătătoare, ori ca acte de complicitate anterioară când sunt săvârşite de altă persoană:

a. Actele preparatorii sunt asimilate tentativei şi pedepsite ca atare la unele infracţiuni grave prin folosirea expresiei :” Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor sau instrumentelor...”,

b. Actele preparatorii sunt incriminate ca infracţiuni autonome atunci când periculozitatea lor este evidentă, când caracterul lor este univoc.

c. Actele preparatorii sunt incriminate ca acte de complicitate anterioară când sunt săvârşite de altă persoană decât autorul (atunci când autorul a săvârşit o infracţiune consumată ori o tentativă pedepsibilă, constituie acte de complicitate anterioară).

TENTATIVA:

Este acea formă a infracţiunii care constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul ( art.20 alin.1 C.Penal ).Condiţii pentru existenţa tentativei :- să existe intenţia făptuitorului de a săvârşi o infracţiune determinată ;- punerea în executare a hotărârii infracţionale, adică a realizării acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective.- întreruperea executării şi neproducerea rezultatului pentru o formă a tentativei, ori executarea este dusă până la capăt şi rezultatul nu se produce, pentru alte forme ale acesteia. În doctrina penală sunt cunoscute mai multe teorii pentru delimitarea actelor de pregătire de cele de executare :

teorii subiective,teorii obiective,teorii formale.

a. Teoriile subiective : În cadrul acestor teorii se propune ca şi criteriu de distincţie între actele de pregătire şi cele de execuţie capacitatea, aptitudinea acestora de a scoate în evidenţă, de a da în vileag hotărârea infracţională în vederea căreia au fost realizate. Această capacitate, aptitudine o au actele de executare, care sunt univoce. Actele de pregătire sunt de regulă echivoce, nu pun în evidenţă rezoluţia în vederea căreia au fost realizate.b. Teoriile obiective : Criteriul de distincţie între actele de pregătire şi actele de executare este cel al poziţiei acestora în procesul dinamic ce duce la săvârşirea faptei. Se consideră ca acte de executare pe acelea care au primit o orientare precisă în cadrul activităţii infracţionale, adică acelea care sunt îndreptate împotriva obiectului infracţiunii. Când actele comise de făptuitor pentru a realiza elementul material al laturii obiective au nevoie de alte acte ulterioare, atunci acelea sunt acte de pregătire.c. Teoriile formale : Criteriul de distincţie are în vedere identitatea între actul comis de făptuitor şi acţiunea interzisă prin legea penală şi care reprezintă elementul material al laturii obiective. Când actul comis de o persoană se înscrie în cadrul acţiunii sau inacţiunii prevăzute de legea penală, atunci acel act este de executare. Nici una din cele trei teorii, luate separat, nu satisface în total, de aceea în doctrina penală s-a propus un criteriu mixt, potrivit căruia vor fi luate în considerare ca acte de executare nu numai acelea care se înscriu în acţiunea tipică ci şi acelea care sunt legate nemijlocit de aceasta prin aceeaşi orientare împotriva obiectului infracţiunii.

19

Formele tentativei: Criterii de clasificare :a. După gradul de realizare a acţiunii :

1. Tentativa întreruptă (simplă, neterminată, imperfectă, îndepărtată) – constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost întreruptă şi rezultatul nu se produce. Cauza care determină neproducerea rezultatului este întreruperea executării şi se situează în timp după începutul executării, putând fi de natură umană (acţiunea altei persoane) sau neumană (obstacole care nu pot fi depăşite).2. Tentativa perfectă (terminată, fără efect, fără rezultat, completă) – constă în executarea integrală a activităţii infracţionale fără a se produce rezultatul specific infracţiunii. Tentativa terminată poate fi atât proprie cât şi improprie, în funcţie de criteriul cauzelor care determină neproducerea rezultatului. Tentativa terminată proprie este posibilă numai la infracţiunile de rezultat.

b. După cauzele care determină neproducerea rezultatului :1. Tentativa proprie – ?????????????????2. Tentativa improprie – constă în imposibilitatea consumării infracţiunii datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite ori lipsei obiectului de la locul unde făptuitorul credea că se află pe durata actelor de executare. Întrucât în cazul tentativei improprii acţiunea ce constituie elementul material este dusă până la capăt, tentativa este şi terminată, după criteriul gradului de realizare a activităţii infracţionale. Cauza care împiedică producerea rezultatului se situează în timp anterior începutului executării acţiunii. Tentativa improprie, aşa cum a fost prezentată mai sus, mai este cunoscută şi sub denumirea de tentativă relativ improprie. Tentativa absolut improprie (absurdă): Se caracterizează prin punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care este dusă până la sfârşit dar rezultatul nu se produce datorită modului greşit de concepere al infracţiunii. Tentativa absurdă poate pune în discuţie responsabilitatea făptuitorului care în nici un caz nu va putea fi tras la răspundere penală.

Incriminarea tentativei: Legiuitorul român a adoptat sistemul incriminării limitate a tentativei numai la infracţiunile grave, unde şi tentativa prezintă un pericol social ridicat. Potrivit art.21 alin.1 c. pen. s-a prevăzut că infracţiunea se pedepseşte numai când legea prevede expres aceasta.

Sancţionarea tentativei: Potrivit disp. art.21 alin.2 c. pen., „pedeapsa pentru tentativa la o infracţiune este cuprinsă între jumătatea maximului special şi jumătatea minimului special prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general.”(teoria diversificării pedepsei). Dacă pedeapsa pentru infracţiunea consumată este de tenţiunea pe viaţă, pedeapsa pentru tentativă va fi închisoarea de la 10 la 25 ani.

Sancţionarea tentativei în cazul persoanei juridice:Art.21 alin.2 cod penal prevede, în cazul persoanei juridice, tentativa se sancţionează cu amendă

cuprinsă între minimul special şi maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, redusă la jumătate. La această pedeapsă se poate adăuga una sau mai multe pedepse complementare.

Infracţiuni la care tentativa nu este posibilă :

20

- tentativa nu este posibilă după elementul subiectiv la infracţiunile ce se săvârşesc din culpă şi nici la cele praeterintenţionate;

- tentativa nu este posibilă după elementul obiectiv, la o infracţiune de inacţiune căci acestea se consumă în momentul neîndeplinirii obligaţiei cerută prin norma de incriminare. De asemenea, nu au tentativă infracţiunile cu executare promptă, infracţiunile de obicei şi infracţiunile continue. În legătură cu ultimele 2 infracţiuni (de obicei, continue), în doctrină părerile sunt împărţite, susţinându-se şi opinia că tentativa ar fi posibilă.

Cauzele de nepedepsire a tentativei:1. Desistarea

– constă în renunţarea de bună voie a făptuitorului de a duce până la capăt executarea începută deşi există posibilitatea reală de a continua iar făptuitorul este conştient de asta.

Condiţii:- renunţarea la continuarea executării activităţii infracţionale să se întemeieze pe voinţa liberă- renunţarea să aibă loc înainte ca executarea să fie terminată - renunţarea să fie definitivă.

2. Împiedicarea producerii rezultatului – constă într-o acţiune a făptuitorului care după terminarea executării infracţiunii acţionează pentru înlăturarea producerii rezultatului periculos.

Condiţii:- făptuitorul să fi executat în întregime acţiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii;- împiedicarea producerii rezultatului să fie voluntară, de bună voie, să fie expresia voinţei libere a făptuitorului,- împiedicarea să aibă loc înainte de producerea urmărilor periculoase,- împiedicarea rezultatului să fie realizată înainte de descoperirea faptei. Restituirea bunurilor sustrase nu valorează cu o împiedicare a producerii rezultatului deoarece infracţiunea s-a conumat din momentul sustragerii. Activitatea inculpatului de restituire a bunurilor poate constitui o circumstanţă atenuantă (art.74 lit.c c. pen.).

Efectele desistării şi împiedicării producerii rezultatului:- făptuitorul nu se pedepseşte cu condiţia ca înainte de desistare să nu fi săvârşit fapte care ele singure să

constituie infracţiune.

INFRACŢIUNEA CONSUMATĂ:

Infracţiunea se consideră săvârşită în forma consumată atunci când activitatea infracţională a dus la producerea rezultatului infracţional urmărit şi prezintă toate condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa infracţiunii în configuraţia tipică a acesteia.

Infracţiunea fapt consumat: Infracţiunea fapt consumat este infracţiunea al cărei rezultat se produce odată cu executarea în întregime a elementului material al laturii obiective. Infracţiunea consumată înglobează şi tentativa acelei infracţiuni. În cazul infracţiunilor de rezultat, infracţiunea se consideră consumată după executarea activităţii infracţionale şi producerea rezultatului socialmente periculos. În cazul infrcaţiunilor de pericol, infrcaşiunea se consumă din momentul executării în întregime a activităţii ce constituie elementul material al laturii obiective. Stabilirea momentului consumării infracţiunii are o deosebită importanţă pentru:- determinarea momentului producerii definitive a rezultatului,- determinarea datei săvârşirii infracţiunii necesar pentru determinarea legii penale aplicabile, calcularea termenului de prescripţie etc.

Infracţiunea fapt epuizat :

21

La majoritatea infracţiunilor, momentul consumării este momentul final al producerii rezultatului socialmente periculos.Însă, la unele infracţiuni, după momentul consumării faptei apar urmări noi fie prin amplificarea rezultatului produs iniţial, fie prin continuarea activităţii infracţionale. Aceste urmări posterioare momentului consumării continuă să se producă la un alt moment numit momentul epuizării infracţiunii, dincolo de care rezultatul nu mai poate evolua.Categorii de infracţiuni la care urmarea se amplifică ori activitatea infracţională continuă după momentul consumării :- infracţiunile continue – prelungirea în timp a acţiunilor sau inacţiunilor ce constituie elementul material al infracţiunii, astfel că urmările dăinuiesc cât timp durează fapta,- infracţiunea continuată – apare prin săvârşirea la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.- infracţiunea de obicei - elementul material se realizează prin săvârşirea mai multor acte de acelaşi fel, se consumă după ce acestea s-au repetat şi au dat caracter de obişnuinţă.- infracţiunile progresive – se caracterizează prin producerea de noi urmări după ce s-a realizat conţinutul unei anumite infracţiuni. Amplificarea poate fi aşa de gravă încât să îndeplinească conţinutul altei infracţiuni mai grave. Sancţionarea făptuitorului este raportată la momentul epuizării.

UNITATEA DE INFRACŢIUNE

Noţiune – există unitate de infracţiune în cazul în care fapta sau acţiunea desfăşurată corespunde conţinutului unei singure infracţiuni, iar pluralitate de infracţiuni atunci când în fapta sau activitatea săvârşită se stabilesc conţinutul a două sau mai multe infracţiuni.

Formele unităţii de infracţiuni:

I. UNITATEA NATURALĂ:

– constă în unitatea acţiunii sau inacţiunii care formează datorită stării de fapt sau în mod natural o activitate unică prin care se realizează conţinutul unei singure infracţiuni.

Formele unităţii naturale:- infracţiunea simplă,- infracţiunea continuă,- infracţiunea deviată.Infracţiunea simplă – este o formă a unităţii naturale şi se caracterizează sub aspect obiectiv

printr-o singură acţiune sau inacţiune care nu trebuie să dureze în timp pentru realizarea tipului respectiv de infracţiune, iar subiectiv printr-o singură formă de vinovăţie. Momentul consumării infracţiunii coincide cu cel al epuizării.

Infracţiunea continuă – este o formă a unităţii naturale şi se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective după consumare până la intervenţia unei forţe contrare. Ex. Lipsirea de libertate. Infracţiunea continuă necesită o anumită prelungire firească, de esenţa săvârşirii ei în timp, pentru că numai prin această prelungire de durată se consideră că ea atinge gradul de periculozitate socială necesară pentru a fi considerată infracţiune.Continuitatea actului nu influenţează caracterul său de act unic, având la bază o unică rezoluţie delictuală.

Infracţiuni continue succesive – activitatea infracţională suportă anumite întreruperi determinate de natura activităţii infracţionale, şi care nu afectează unitatea infracţiunii continue; întreruperea nu presupune o nouă hotărâre infracţională (ex.: portul ilegal de uniformă poate fi întrerupt noaptea şi reluat dimineaţa).

22

Infracţiuni continue permanente – activitatea infracţională se desfăşoară fără întrerupere, nefiind necesară intervenţia făptuitorului pentru prelungirea activităţii infracţionale.

Împărţirea infracţiunilor continue în permanente şi succesive este importantă fiindcă orice întrerupere în cazul infracţiunilor permanente are valoarea unei epuizări a infracţiunii, iar reluarea activităţii infracţionale înseamnă săvârşirea unei noi infracţiuni continue. Cunoaşterea infracţiunii continue are importanţă la:- determinarea legii aplicabile în timp – momentul de epuizare a infracţiunii este punctul cheie;- începerea curgerii prescripţiei extinctive;- aplicarea unui act de clemenţă;- determinarea legii de aplicare în spaţiu;

În cazul activităţii infracţionale începută înainte de 14 ani şi continuată după împlinirea acestei vârste, perioada infracţională scursă până la împlinirea vârstei de 14 ani nu va fi luată în seamă.

În cazul activităţii infracţionale începută după 14 ani (minor) şi continuată după împlinirea 18 ani, se va considera că întreaga activitate infracţională sa desfăşurat în majorat. Faptul ca activitatea ifracţională a început înainte de majorat poate fi luat în calcul la individualizarea pedepsei.

Infracţiunea deviată – este o formă a unităţii naturale de infracţiune şi desemnează infracţiunea săvârşită prin devierea acţiunii de la obiectul sau persoana împotriva cărora era îndreptată, datorită greşelii făptuitorului, la alt obiect sau persoană pe de o parte, sau prin îndreptarea acţiunii din eroarea făptuitorului asupra altei persoane ori altui obiect decât acela pe care făptuitorul vrea să-l vatăme. Se diferenţiază de unitatea simplă numai prin faptul că obiectul material asupra căruia se repercutează consecinţele actului este altul decât cel aflat în reprezentarea făptuitorului ( error in personam ). Din noţiune reiese că infracţiunea deviată este săvârşită în două moduri:- aberatio ictus – prin devierea activităţii infracţionale datorită defectuozităţii sau greşitei manipulări a instrumentelor .- error in personam – datorită erorii făptuitorului cu privire la obiectul sau persoana asupra cărora urma să se acţioneze.

II. U NITATEA LEGALĂ:

Noţiune – este o creaţie a legiuitorului şi se caracterizează prin unirea în conţinutul unei infracţiuni a două sau mai multe acţiuni care ar putea constitui fiecare în parte o infracţiune de sine stătătoare.

Formele unităţii legale:1. infracţiunea continuată2. infracţiunea complexă3. infracţiunea de obicei4. infracţiunea progresivă

Infracţiunea continuată :- este o formă a unităţi legale de infractiune care consta in savarsirea de catre o persoana a unor actiuni sau inactiuni la intervale dierite de timp dar care reprezinta fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni.Altfel spus actiunile sau inactiunile sunt legate printr-o tripla unitate– subiect – rezolutie infractionala– continutul infractional.

Conditiile infractiunii continuate– existenta unei pluralitati de actiuni sau inactiuni savarsite la intervale diferite de timp. Atunci

cand actiunile sau inactiunile se succed la intervale de timp prea scurte, nu există infractiune continuata ci infractiune simplă. Intervalele mari duc la considerarea de infractiuni distincte;

– actiunile sau inactiunile sa fie savarsite de aceleasi persoane -

23

există opinia că atunci când pe parcursul activităţii infracţionale continuate are loc schimbarea rolurilor între autor şi complice nu se afectează unitatea de rezoluţie

când se instigă prin acţiuni repetate la acţiuni diferite nu se reţine instigarea continuată, ci concurs de infracţiuni;

– actiunile sau inactiunile sa prezinte fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni asta nu inseamna sa fie identice pot fi luate in calcul si actiunile neduse pana la capat. Nu conteaza modalitatile diferite in care se realizeaza infractiunea – de baza sau agravanta;

– acţiunile sau inacţiunile să fie comise pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Data săvârşirii infracţiunii continuate – este data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni. Ea are relevanţă la:

– de la data epuizării începe să curgă termenul de prescripţie al răspunderii penale (art. 122 );– aplicarea legii penale în timp – va fi cea în vigoare la momentul epuizării;– aplicarea dispoziţiilor actelor de clemenţă ( amnistie şi graţiere);– aplicarea legii române cand fapta a fost săvârşită pe teritorii diferite. Dacă o parte sau rezultatul

ifracţiunii s-a produs pe teritoriul RO – principiul Ubicuităţii;– fapta începută în timpul minorităţii şi terminată la majorat.

Sancţionarea infracţiunii continuate săvârşită de persoana fizică ( art.42 , 34 C.Penal):- se aplică pedeapsa spre maximul ei special iar când acest maxim nu este îndestulător se poate

adăuga un spor de până la 5 ani când pedeapsa este închisoarea. Se aplică întro singură etapă şi v-a avea ca limită minimă minimul special prevăzut de lege;

- când pedeapsa este amenda aceasta se aplică spre maximul special iar dacă aceasta este neîndestulător se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim al amenzii. Se aplică întro singură etapă şi v-a avea ca limită minimă minimul special prevăzut de lege;

Sancţionarea infracţiunii continuate săvârşită de persoana juridică ( art.40 1 alin. 1, art. 71 alin. 2 sau 3 C.Penal):

Aplicarea amenzii singura pedeapsă principală în cazul acesta spre maximul special al acesteia (art. 71 alin 2 sau ) iar dacă acest maxim nu este îndestulător se poate aplica un spor de 1/3 din acest maxim.Pedeapsa se aplicaă tot întro singură etapă între limitele ce rezultă din lege adică între minimul special al pedepsei amenzii şi şi maximul ei special depăşit cu 1/3.

Dacă după condamnarea definitivă sunt descoperite alte acţiuni sau inacţiuni ce fac parte din conţinutul aceleiaşi infracţiuni, pedeapsa se recalculează în funcţie de întreaga activitate infracţională, instanţa putând aplica o pedeapsă mai aspră, ori să menţină pedeapsa aplicată anterior, în nici un caz nu se va putea aplica o pedeapsă mai mică decât cea stabilită anterior (art.43 c. pen.).Aceste ispoziţii sunt aplicabile indiferent dacă infracţiunea a fost săvârşită de o persoană fizică ori de o persoană juridică.

Infracţiuni ce nu se pot săvârşi în mod continuat: În general infracţiunea continuată este posibilă în cazul oricărei infracţiuni ce este susceptibilă de a fi repetată, deoarece infracţiunea continuată nu este altceva decât o infracţiune simplă dar care se poate repeta. Excepţie fac:

– infracţiunea din culpă;– infracţiunile al cărui obiect nu este susceptibil de divizare – infracţiunea de omor chiar şi atunci

când a fost precedată de tentative de omor;– infracţiunea de obicei, deoarece un singur act nu constituie infracţiune, iar repetarea lui duce la

consumarea infracţiunii.

24

Infracţiunea complexă:Noţiune: - este o formă a unităţii legale şi se formează atunci când în conţinutul său intră ca element

constitutiv sau ca element circumstanţial agravant o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăţi o faptă prevăzută de legea penală. Rezultă că în conţinutul infracţiunii complexe se include conţinutul altei infracţiuni, care îşi pierde autonomia infracţională.Infracţiunea complexă poartă denumirea de infracţiune absorbantă, cea inclusă de infracţiune, absorbită.

Formele infracţiunii complexe:1. Infracţiunea complexă tip (simplă) – se caracterizează prin aceea că în structura conţinutului său intră ca element constitutiv o acţiune incriminată de lege ca faptă de sine stătătoare.Aşadar,din două acţiuni cu semnificaţie juridică proprie legiuitorul a creat o infracţiune unică (Ex. Talharia – furt şi lovire alte violenţe).2. Infracţiunea complexă agravantă (calificată) – se caracterizează prin aceea că în conţinutul său este inclusă ca circumstanţă agravantă o acţiune ce constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.În această situaţie avem o infracţiune în formă simplă şi numai conţinutul grav, calificat constituie infracţiune complexă.

Nu orice infracţiune calificată este şi o infracţiune complexă ( Ex. Furt în locuri publice, mijloace de transport, noaptea). Furtul calificat devine infracţiune complexa doar atunci cand se face prin efractie şi se produce distrugeri, degradarea încuietorilor asemenea acte constituindu-se în infracţiuni distincte.

Infractiunea complexă ca variantă agravantă formată din infracţiunea complexă tip (simplă) care cuprinde în conţinutul ei ca circumstanţă agravantă conţinutul unei alte infracţiuni (Ex. Tâlhăria care a avut ca urmare vătămare integrităţii corporale ori moartea persoanei art 211 al 2 şi 3 pirateria art 212 al 2 şi 3)..Structura infracţiunii complexe: Infracţiunea complexă cuprinde în conţinutul său elementele infracţiunilor reunite sau absorbite. Obiectul juridic al infracţiunii complexe este de regulă dublu:

– unul principal vizat prin săvârşirea infracţiunii absorbante;– altul secundar sau adiacent vizat prin săvârşirea acţiunii absorbite.

Forma de vinovăţie pentru infracţiunea complexă tip este intenţia. În cazul infracţiunii complexe în variantă calificată forma de vinovăţie este praeterintenţia.Efecte juridice ale infracţiunii complexe : Infracţiunea se consumă la realizarea acţiunilor sau inacţiunilor ce reprezintă elementul material al laturii obiective şi producerea rezultatelor prevăzute în conţinutul infracţiunii. Nerealizarea sub raport obiectiv a conţinutului infracţiunii poate conduce la calificarea faptei ca tentativă a acelei infracţiuni complexe. Nerealizarea, sub alte aspecte decât cel obiectiv, a conţinutului constitutiv al infracţiunii complexe conduce la desfacerea unităţii legale, faptele îşi recapătă autonomia infracţională. Pedeapsa pentru infractiunea complexă:

Infracţiunea complexă nu reprezintă o cauză de agravare a răspunderii penale aşa că sancţiunea aplicabilă este cea prevăzută de lege. Dacă după ce s-a aplicat pedeapsa pentru infracţiunea complexă se mai descoperă alte acţiuni sau inacţiuni care fac parte din această infracţiune, condamnatul va fi judecat şi pentru acestea iar pedeapsa anterioară va fi recalculată în funcţie de întreaga infracţiune complexă. Pedeapsa se poate agrava faţă de cea iniţială sau poate rămâne în aceleaşi limite. Legea opreşte doar aplicarea unei pedepse mai uşoare (art.43 c. pen.).

Complexitatea naturală:Complexitatea naturală rezultă din absorbirea în chip natural de către infracţiunea fapt consumat a

tentativei la acea infracţiune, sau în cazul unor infracţiuni contra persoanei absorbirea unor infracţiuni mai uşoare în altele mai grave. Ex.: omorul consumat cuprinde în mod natural şi tentativa acestei infracţiuni, după cum cuprinde şi elementele infracţiunilor mai puţin grave – lovirea, vătămarea corporală.

25

Interesul cunoaşterii complexităţii naturale are o importanţă practică fiindcă nerealizarea conţinutului infracţiunii mai grave va atrage răspunderea infractorului pentru infracţiunea mai puţin gravă.

Infracţiunea de obicei:Noţiune – este o formă a unicităţii legale de infracţiune care constă în repetarea faptei incriminate de

un număr de ori atât de mare încât să releve o obişnuinţă a făptuitorului, o îndeletnicire a acestuia, în aşa fel încât să se atribuie ansamblului de acţiuni pericolul social specific al infracţiunii. Ex. Tulburarea folosinţei locuinţei, cerşetoria. Nu trebuie confundată cu infracţiunea continuată unde fiecare act de executare realizează conţinutul infracţiunii. Aceste acte sunt unite de legiuitor având în vedere rezoluţia infracţională unică, comună pentru aceste acte de executare. Incriminarea este condiţionată de repetarea acţiunii. Rezultatul fiecărui act separat nu are relevanţă juridică penală. Infracţiunea de obicei nu este susceptibilă de a fi comisă în forma tentativei, ci numai în forma consumată.O asemenea infracţiune se consideră că se consumă o dată cu îndeplinirea cerinţelor de incriminare. Deasemenea, nu poate fi comisă în coautorat. Infracţiunea de obicei se epuizează când activitatea infracţională a încetat. Stabilirea momentului epuizării ajută la:

– individualizarea pedepsei; – aplicarea pedepsei ;– aplicarea actelor de clemenţă;– aplicarea legii în spaţiu şi timp.

Infracţiunea progresivă – este o formă a unicităţii legale de infracţiune ce constă în acea infracţiune a cărei latură obiectivă,

după ce a atins momentul consumării corespunzător unei anumite infracţiuni se amplifică progresiv fără intervenţia făptuitorului, fie prin agravarea urmării produse, fie prin producerea de noi urmări vătămătoare corespunzătoare unei infracţiuni mai grave. Infracţiunile mai grave produse ca urmare a amplificării rezultatului absorb în conţinutul lor infracţiunile mai uşoare. Data de săvârşire a infracţiunii este aceea a comiterii acţiunii iniţiale, şi nu a momentului când s-a produs rezultatul grav.Aşadar, la infracţiunile progresive data săvârşirii infracţiunii este aceea care trebuie luată în considerare în raport cu anumite efecte juridice, şi nu momentul epuizării. Dacă s-a aplicat o pedeapsă pentru infracţiunea corespunzătoare unui anumit rezultat iar acesta se amplifică, se va stabili o pedeapsă pentru infracţiunea corespunzătoare noului rezultat.

PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI

Noţiune: constă în situaţia când aceeaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, cât şi situaţia în care o persoană săvârşeşte din nou o infracţiune după ce a fost condamnată definitiv pentru altă infracţiune.

Formele pluralităţii infracţiunii:

I. CONCURSUL DE INFRACŢIUNIII. RECIDIVAIII. PLURALITATEA INTERMEDIARĂ

26

I. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI

Noţiune: este o formă a pluralităţii infracţiunii constând în existenţa a două sau mai multe infracţiuni săvârşite de aceeaşi persoană mai înainte de a fi intervenit o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele, şi dacă toate sunt susceptibile de a fi supuse judecăţii.

Condiţii de existenţă:a. săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni – nu contează forma de vinovăţie.b. infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană – nu are importanţă calitatea de autor sau participant.c. infracţiunile să fie săvârşite înainte de a se fi pronunţat o hotărâre rămasă definitivă pentru vreuna din ele. ( Este principalul criteriu de distincţie între concursul de infracţiuni şi recidivă ).d. infracţiunile săvârşite sau cel puţin două din ele să poată fi supuse judecăţii (pentru unele pot apărea cauze care înlătură răspunderea penală, sau cauze ce atrag nepedepsirea).

Formele concursului de infracţiuni:a. concursul real de infracţiuni;b. concursul ideal de infracţiuni (formal).

a. Concursul real (material) de infracţiuni – există concurs de infracţiuni real când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană prin două ori mai multe acţiuni sau inacţiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Caracteristica pentru concursul real de infracţiuni este săvârşirea mai multor infracţiuni ca urmarea săvârşirii mai multor acţiuni sau inacţiuni (omogen - de aceeaşi natură, eterogen – de natură diferită ). Concursul real de infracţiuni este de două feluri: - concurs real simplu – se caracterizează prin aceea că între infracţiunile aflate în concurs nu există o altă legătură decât cea personală (săvârşită de aceeaşi persoană); - concurs real calificat ,sau caracterizat, sau cu conexitate – presupune existenţa anumitor legături, conexiuni, între infracţiunile concurente comise de aceeaşi persoană. Conexitatea poate fi: - cronologică (infracţiunile sunt săvârşite cu aceeaşi ocazie), topografică (în acelaşi loc), etiologică (cauza săvârşirii altei infracţiuni – art.33 lit.a cod pen.), teleologică ( mijlocul pentru comiterea altei infracţiuni-scop), consecvenţională (se comite o infracţiune pentru a ascunde o altă infracţiune– art.33 lit.a cod pen.), accidentală (când o infracţiune este întâmplător legată de altă infracţiune).

Dintre formele posibile de concurs de conexitate sunt reţinute în codul penal român numai două: - concurs de conexitate etiologică – adică o infracţiune este comisă pentru a înlesni săvârşirea unei

alte infracţiuni. Deci, avem infracţiune mijloc şi infracţiunea scop, care pot fi comise cu intenţie, iar hotărârea de a fi săvârşite este anterioară comiterii ambelor infracţiuni.

- concurs de conexitate consecvenţională – se comite o infracţiune pentru a acoperi săvârşirea altei infracţiuni. Deci, avem infracţiune cauză şi infracţiune efect. Infracţiunea cauză poate fi săvârşită atât cu intenţie cât şi din culpă, pe când infracţiunea cauză poate fi săvârşită numai cu intenţie.

b. Concursul ideal (formal) de infracţiune (concursul printr-o singură acţiune) (art.33 lit.b cod pen.) – există concurs formal al infracţiunii când o acţiune sau inacţiune săvârşită de aceeaşi persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs întruneşte elementele mai multor infracţiuni. Caracteristica pentru concursul ideal de infracţiuni este că făptuitorul săvârşeşte o singură acţiune sau inacţiune din cele incriminate de legea penală, dar împrejurările în care fapta este comisă realizează elementele constitutive ale mai multor infracţiuni ( omogen – eterogen ).

În materia infracţiunilor contra persoanei, altele decât cele contra vieţii, unde legiuitorul dintr-o pluralitate de victime a creat o unitate legală sub forma infracţiunii complexe, pluralitatea subiecţilor pasivi determină, chiar în cazul unităţii de acţiune sau inacţiune, o pluralitate de infracţiuni – concursul ideal . Infracţiunile aflate în concurs ideal pot fi săvârşite cu intenţie directă; cu intenţie directă unele şi altele cu intenţie indirectă; cu intenţie unele şi altele din culpă sau toate pot fi săvârşite din culpă.

27

Tratamentul penal al concursului de infracţiuni :Sisteme de sancţionare:

a. Sistemul cumulativ aritmetic – stabileşte pedeapsa fiecărei infracţiuni în concurs, după care acestea se totalizează.

b. Sistemul absorbţiei – stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune, urmând să se aplice cea mai severă, care le absoarbe pe celelalte.

c. Sistemul cumulului juridic (al contopirii) – se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune, aplicându-se cea mai gravă plus un spor.

Sancţionarea concursului de infracţiuni :

1. Aplicarea pedepselor principale în cazul infracţiunilor săvârşite de persoana fizică : Potrivit art.34 c. pen., aplicarea pedepsei pentru concursul de infracţiuni parcurge două etape :

- mai întâi se stabileşte pedeapsa pentru fiecare din infracţiunile săvârşite,- în etapa a doua se aplică pedeapsa cea mai grea care poate fi sporită în limitele prevăzute de lege:a. când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoarea

sau cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă (numai în acest caz se aplică sistemul absorbţiei, şi nu cel obişnuit în legea română);

b. dacă s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea se va aplica cea mai grea care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acesta nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani;

Dacă pentru una sau mai multe din infracţiunile concurente este incidentă graţierea, aceste pedepse nu intră în contopire.

Limitele pedepsei rezultate: - totalul pedepselor stabilite ce sunt contopite sau

25 ani, când maximul special pentru fiecare infracţiune este de maxim 10 ani, 30 ani, când maximul special pentru cel puţin una din infracţiuni este mai mare de

10 ani.c. când toate pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente sunt pedepse cu amendă, atunci se va

aplica amenda cea mai mare care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă şi acesta este neîndestulător se va aplica un spor de până la jumătate din acel maxim.

d. în cazul aplicării pedepsei pentru concurs când s-au stabilit pedepse de natură diferită respectiv o pedeapsă cu închisoarea şi o pedeapsă cu amenda se aplică pedeapsa cu închisoarea la care se adaugă în total sau în parte amenda.

e. dacă între pedepsele stabilite pentru un concurs sunt mai multe cu închisoarea şi mai multe cu amenda se va alege pentru aplicare pedeapsa închisorii rezultantă (ce provine din pedeapsa cea mai grea sporită eventual până la maximul ei special şi dacă este neîndestulătoare, sporită cu până la 5 ani) la care se poate adăuga în total sau în parte amenda rezultantă (ce provine din amenda cea mai mare care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă şi acesta este neîndestulător se va aplica un spor de până la jumătate din acel maxim.

2. Stabilirea pedepselor complementare în cazul concursului de infracţiuni săvârşite de persoana fizică :- dacă pentru una din infracţiunile concurente s-a aplicat şi o pedeapsă complementară, aceasta se va aplica integral alături de pedeapsa închisorii;- dacă pentru infracţiunile concurente s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură dar cu conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii;- dacă pentru infracţiunile concurente s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut se va aplica cea mai grea.

Aceleaşi dispoziţii sunt valabile şi în cazul persoanei juridice.

28

3. Aplicarea măsurilor de siguranţă :- dacă măsurile de siguranţă sunt de natură deosebită, se aplică toate;- dacă măsurile de siguranţă au aceeaşi natură şi acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se ia măsura de siguranţă cu durata cea mai mare;- dacă măsurile de siguranţă au aceeaşi natură şi acelaşi conţinut (confiscarea specială – art.118 cod pen.) , acestea se cumulează – art.35 alin.5 cod pen.

Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente :

Contopirea pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente se pune în următoarele ipostaze (art.36 cod pen.):a. Infractorul condamnat definitiv pentru o infracţiune este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă. În acest caz se vor compara pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente şi se va aplica cea mai grea care poate fi sporită în două trepte.b. După ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare pentru o infracţiune concurentă. Pedepsele stabilite vor fi comparate şi se va alege cea mai grea care va fi sporită în două etape. Întotdeauna contopirea are loc între pedepsele stabilite pentru fiecare infracţiune concurentă şi nu între pedepsele rezultante ale unor infracţiuni săvârşite în concurs.

Când imediat după stabilirea pedepsei în urma unui concurs de infracţiuni intervine un act de clemenţă, pedeapsa rezultată va trebui desfăcută. Astfel, dacă în urma retragerii infracţiunii vizate de actul de clemenţă va rămâne o singură infracţiune, eventualul spor aplicat este îndepărtat obligatoriu. În schimb, dacă rămân cel puţin două infracţiuni concurente sporul iniţial aplicat poate fi menţinut, redus sau chiar înlăturat.

În contopire vor fi cuprinse numai pedepsele ce urmează a fi executate, nu şi cele pentru care a intervenit o cauză legală de neexecutare. Dacă însă până în momentul contopirii o parte din pedeapsa graţiată condiţionat a fost executată, ori condamnatul a fost arestat preventiv pentru acea infracţiune, durata pedepsei executate ca şi durata arestării preventive se deduc din pedeapsa aplicată pentru concursul de infracţiuni.c. Contopirea pedepselor pentru concursul de infracţiuni se va face şi în situaţia în care condamnatul a executat în total ori în parte condamnarea, cu precizarea că se va scade din durata pedepsei aplicate pentru tot concursul, ceea ce s-a executat.d. Dacă pedeapsa rezultantă stabilită iniţial pentru concurs cuprinde şi un spor, acesta nu va putea fi înlăturat în cazul contopirii pedepselor pentru infracţiunile concurente. În astfel de situaţii, sporul ce se poate adăuga pentru întreg concursul va fi cel puţin în cuantum egal cu cel stabilit anterior, dar care poate fi majorat până la limitele stabilite de art.34 ultimul alineat şi art.80 alin.3 cod penal.e. În ultimul alineat al art 36 c. pen. de prevede că dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.

4. Aplicarea pedepsei în cazul concursului de infracţiuni săvârşit de persoana juridică: Sistemul de sancţionare al concursului de infracţiuni săvârşite de persoana juridică este asemănător cu

sistemul prevăzut pentru concursul de infracţiuni săvârşite de persoana fizică.Iniţial se stabileşte câte o pedeapsă cu amenda pentru fiecare infracţiune concurentă, şi apoi va dispune

aplicarea celei mai mari care va putea fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim este neîndestulător, se va adăuga un spor de până la 1/3 din acel maxim.

Amenda aplicată nu poate depăşi suma amenzilor stabilite pentru fiecare infracţiune.

29

Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente în cazul persoanei juridice:

Dispoziţiile prezentate la stabilirea pedepsei în cazul concursului de infracţiuni săvârşit de persoana juridică (a se vedea mai sus) se aplică şi în cazul în care persoana juridică condamnată definitiv este judecată ulterior pentru o infracţiune concurentă, precum şi atunci când după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă se constată că persoana juridică suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.

Dacă este cazul, amenda executată se scade din amenda aplicată pentru infracţiunile concurente.

Stabilirea pedepselor complementareşi a măsurilor de siguranţă în cazul concursului de infracţiuni săvârşite de persoana juridică: se aplică identic ca pentru persoana fizică (pag.26, 27).

II. RECIDIVA

Noţiune: Recidiva este o formă a pluralităţii de infracţiuni, care constă în săvârşirea din nou a unei

infracţiuni de către o persoană care a fost condamnată definitiv sau a şi executat o pedeapsă pentru o altă infracţiune.

Termenii recidivei:Primul termen – condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate;Al doilea termen – săvârşirea din nou a unei infracţiuni.

Modalităţile recidivei:

1. Recidiva după condamnare (postcondamnatorie) – există în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni mai înainte ca infractorul să fi executat în întregime pedeapsa la care a fost anterior condamnat;2. Recidiva după executare (postexecutorie) – există în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni care are loc după ce infractorul a executat în întregime pedeapsa anterioară, sau după stingerea executării acestei pedepse prin graţiere, prescripţie;

Atât recidiva postcondamnatorie cât şi cea postexecutorie sunt consacrate de codul penal român.3. Recidiva generală – când existenţa ei nu este condiţionată de natura infracţiunilor comise;4. Recidiva specială – când existenţa ei este condiţionată de natura infracţiunilor comise;

În codul penal român recidiva este generală.5. Recidiva absolută – atunci când existenţa ei nu este condiţionată de gravitatea primei condamnări;6. Recidiva relativă – atunci când existenţa ei este condiţionată de o anumită gravitate a primei condamnări;7. Recidiva mare – atunci când existenţa ei este condiţionată de o anumită gravitate a primei condamnări;8. Recidiva mică – atunci când existenţa ei este condiţionată de săvârşirea unei noi infracţiuni de către aceeaşi persoană care anterior a mai fost condamnată la pedepse privative de libertate de o gravitate redusă;

În codul penal român sunt prevăzute atât recidiva mare, cât şi recidiva mică.9.Recidiva permanentă (perpetuă) – când existenţa acesteia nu este condiţionată de săvârşirea unei noi infracţiuni într-un anumit termen;10. Recidiva teporară - când existenţa acesteia este condiţionată de săvârşirea unei noi infracţiuni numai într-un anumit termen de la condamnarea sau de la executarea pedepsei pronunţate pentru infracţiunea anterioară;

În codul penal român a fost reţinută numai recidiva temporară.

30

11. Recidiva teritorială (naţională) – când primul termen al recidivei este o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii pronunţată de o instanţă naţională;12. Recidiva internaţională –când primul termen al recidivei este o hotărâre de condamnare definitivă la pedeapsa închisorii pronunţată în străinătate.

În codul penal român a fost reţinută recidiva internaţională numai în cazul recidivei mari.13. Recidiva cu efect unic – presupune aplicarea aceluiaşi tratament penal atât pentru infractorul la prima recidivă, cât şi pentru care a perseverat în recidivă;14. Recidiva cu efecte progresive – presupune agravarea pedepsei recidivistului cu fiecare nouă recidivă;15. Recidiva cu regim sancţionator uniform – presupune acelaşi regim de sancţionare pentru toate modalităţile recidivei;16. Recidiva cu regim de sancţionare diferenţiat (diversificat) - presupune un regim de sancţionare diferit pentru toate modalităţile recidivei.

Modalităţile principale ale recidivei:A. Recidiva mare post-condamnatorie ;B. Recidiva mare post-executorie;C. Recidivă mică post-condamnatorie;D. Recidivă mică post-executorie.

A. Recidiva mare post-condamnatorie ( după condamnare) în cazul persoanei fizice - art.37 lit.a C.Penal :

Recidiva mare post condamnatorie există atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an. Există recidivă şi atunci când una din pedepsele prevăzute mai sus este detenţia pe viaţă.

Condiţiile recidivei mari post-condamnatorii :1. Condiţii cu privire la primul termen :

a. Primul termen al recidivei post condamnatorii îl formează o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii ori detenţiunii pe viaţă;b. Condamnarea definitivă să privească o pedeapsă cu închisoare mai mare de 6 luni sau detenţiunea pe viaţă;c. Condamnarea definitivă să fie pronunţată pentru o infracţiune intenţionată sau săvârşită cu praeterintenţie;d. Condamnarea să nu fie dintre acelea de care, potrivit legii, nu se ţine seama la stabilirea stării de recidivă. La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de (art.38 cod pen.):

- condamnările pentru infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii;- condamnările pentru infracţiunile din culpă;- condamnările pentru infracţiuni amnistiate;- condamnări pentru fapte care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni.

2. Condiţii cu privire la al doilea termen al recidivei mari postcondamnatorii : a. săvârşirea unei noi infracţiuni (consumată sau tentativă – ca autor, instigator sau complice); b. noua infracţiune să fie săvârşită cu intenţie (directă, indirectă, depăşită ); c. pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune să fie pedeapsa închisorii mai mare de un an; d. noua infracţiune trebuie să fie săvârşită în intervalul de timp după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

31

Prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa arătată în textul care incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere a pedepselor.

Dacă după primul termen al recidivei infractorul săvârşeşte mai multe infracţiuni, fiecare dintre acestea va forma cel de-al doilea termen al unei recidive distincte, cu îndeplinirea de bunăseamă a dispoziţiilor art.37 şi 38 cod penal.

Momentele în care noua infracţiune se poate comite pentru a da naştere unei recidive postcondamnatorii (art.37 lit.a cod pen.) :

- Înainte de începerea executării pedepsei – nu are importanţă dacă hotărârea definitivă s-a pus sau nu în executare, dacă infractorul s-a sustras de la executare ori a obţinut amânarea pedepsei, ori dacă executarea pedepsei a fost suspendată prin executarea unei căi extraordinare.

- În timpul executării pedepsei ; - În stare de evadare;- Comiterea unei infracţiuni în termenul de încercare al suspendării condiţionate, sau în termenul de

încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere, ori în termenul de încercare al graţierii condiţionate.

B. Recidiva mare post-executorie în cazul persoanei fizice (art.37 lit.b C.Pen.) : Recidiva post executorie sau recidiva după executare este prevăzută în art.37 lit.b c. pen. şi reprezintă situaţia în care se află o persoană care după ce a executat o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a unei asemenea pedespse, săvârşeşte o nouă infracţiune cu intenţie şi pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Condiţiile recidivei mari post-executorii :1. Condiţii cu privire la primul termen :

a. pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, pedeapsă care a fost executată;b. primul termen poate consta într-o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, a cărei executare s-a stins prin graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie al executării pedepsei, sau din pedeapsa detenţiunii pe viaţă din executarea căreia condamnatul a fost liberat condiţionat şi pedeapsa se consideră executată potrivit disp. art.551 alin.3 cod pen.;c. infracţiunea trebuie săvârşită cu intenţie sau praeterintenţie;d. condamnarea să nu fie dintre acelea de care nu se ţine seama la stabilirea stării de recidivă (art.38 cod pen.), la care se adaugă condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare.

2. Condiţii cu privire la al doilea termen al recidivei mari post executorii :a. noua infracţiune să fie săvârşită cu intenţie,b. pedeapsa prevăzută pentru acea infracţiune să fie mai mare de un an sau pedeapsa detenţiunii pe viaţă;c. infracţiunea trebuie săvârşită :- după executarea pedepsei,- după graţierea totală sau a restului de pedeapsă,- după prescrierea executării pedepsei ce constituie primul termen al recidivei post executorii.

C. Recidiva mică în cazul persoanelor fizice: Va exista mica recidivă atunci când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoarea de cel mult 6 luni sau după executare, după graţiere totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.

a. Recidiva mică post condamnatorie :1. Primul termen :

- este format din trei condamnări la pedeapsa închisorii de până la 6 luni, definitive, succesive şi susceptibile de a fi executate separat sau contopite într-o pedeapsă de cel mult 6 luni; - cele trei condamnări definitive să fie pronunţate pentru infracţiuni intenţionate;- pentru nici una din cele trei condamnări să nu fie incidentă vreo cauză prevăzută în art.38 c. pen.

32

2. Al doilea termen :- trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca pentru orice modalitate a recidivei;- pedeapsa prevăzută este închisoarea mai mare de un an;- noua infracţiune să fie săvârşită cu intenţie;- momentul în care se săvârşeşte noua infracţiune în raport cu primul termen al recidivei poate fi înainte de începerea executării pedepselor contopite (rezultanta este de cel mult 6 luni), în timpul executării acesteia ori în stare de evadare.

b. Recidiva mică post executorie :1. Primul termen :

- este format din trei condamnări la pedeapsa închisorii de până la 6 luni, pedepse care au fost executate ori pentru care a intervenit graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei, indiferent dacă acestea au intervenit pentru o condamnare, pentru două sau chiar pentru toate trei, deasemenea indiferent dacă pedepsele au fost executate separat sau cumulat, dar rezultanta a fost de 6 luni sau mai mică;- cele trei pedepse trebuie să fie pronunţate pentru infracţiuni intenţionate;- pentru nici una din cele trei condamnări să nu fie incidentă vreo cauză prevăzută în art.38 c. pen.

2. Al doilea termen :- trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca pentru orice modalitate a recidivei.- pedeapsa prevăzută este închisoarea mai mare de un an;- noua infracţiune ce formează al doilea termen se săvârşeşte:

- după executarea celei de-a treia pedepse, când pedepsele se execută separat ori pe rând, ori după executarea unei pedepse rezultate de până la 6 luni, când în acestea sunt contopite trei pedepse cu închisoarea;

- după graţierea totală a celor trei pedepse sau graţierea ultimei pedepse ori a restului de pedeapsă;

- după prescrierea celor trei pedepse ori a ultimei condamnări din cele trei.

Sancţionarea recidivei :

A. Aplicarea pedepsei în cazul recidivei mari post condamnatorii :1. Aplicarea pedepsei principale :

Art.39 alin.1 c.pen. consacră, ca sistem de sancţionare pentru recidiva post condamnatorie, sistemul cumulului juridic cu spor facultativ, în două trepte, sistem prevăzut pentru concursul de infracţiuni.a. Când cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune înainte de începerea executării pedepsei : Pedeapsa prevăzută pentru al doilea termen al recidivei se contopeşte cu pedeapsa prevăzută pentru primul termen al recidivei, după regulile prevăzute la concursul de infracţiuni (se aplică pedeapsa cea mai grea dintre cele două, pedeapsă la care se poate adăuga un spor). În cazul recidivei, sporul ce se poate adăuga în a doua treaptă (adică maximul special al pedepsei celei mai grele) este de 7 ani. Când pedeapsa aplicată pentru primul termen al recidivei este rezultantă a unui concurs, aceasta se va contopi cu pedeapsa prevăzută pentru noua infracţiune, iar dacă pedeapsa pentru primul termen este mai grea aceasta poate fi sporită până la maximul ei special (în prima treaptă), iar dacă acest maxim era deja atins prin agravarea iniţială datorită concursului şi agravarea este necesară, se poate trece în treapta a doua prin adăugarea unui spor de până la 7 ani. Dacă după o condamnare definitivă şi mai înainte de executarea pedepsei condamnatul săvârşeşte mai multe infracţiuni, ţinându-se seama că fiecare nouă infracţiune este săvârşită în stare de recidivă se va da eficienţă mai întâi regulilor de aplicare a pedepsei în caz de recidivă după care se vor aplica regulile de la concursul de infracţiuni.b. Când cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune în timpul executării pedepsei : Când noua infracţiune se săvârşeşte în timpul executării pedepsei, contopirea are loc între pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune şi restul de pedeapsă neexecutat din condamnarea anterioară (art.39 alin.2

33

c. pen.). Calcularea restului de pedeapsă ce mai era de executat se face de la data comiterii noii infracţiuni (când a luat naştere recidiva post condamnatorie) şi nu de la data hotărârii de condamnare pentru această a doua infracţiune. Partea din pedeapsă ce se execută după data săvârşirii noii infracţiuni până la data hotărârii definitive de condamnare pentru această infracţiune reprezintă o executare anticipată a pedepsei ce va rezulta din contopire, astfel că aceasta (partea din pedeapsă executată) se va deduce din pedeapsa rezultantă, ce devine executabilă după rămânerea ei definitivă. c. Dacă noua infracţiune s-a săvârşit în stare de evadare : În această situaţie, pedepsele ce se vor contopi vor fi pedeapsa pentru primul termen care este constituită din restul rămas neexecutat din pedeapsa ce se executa până la data evadării la care se adună pedeapsa stabilită pentru infracţiunea comisă în stare de evadare, ce constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii.(art.39 alin.3 c. pen.).

2. Aplicarea pedepselor complimentare în cazul recidivei mari post condamnatorii : - cînd sunt de natură diferită ori de aceeaşi natură dar cu conţinut diferit se aplică toate; - când sunt de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut se aplică cea mai grea dintre acestea.

3. Luarea măsurilor de siguranţă : În cazul recidivei mari post condamnatorii este determinată de scopul şi funcţiile ce le au de îndeplinit acestea, astfel că se vor adiţiona cele de natură diferită sau de aceeaşi natură dar cu conţinut diferit.

B. Aplicarea pedepsei în cazul recidivei mari post executorii :

1. Aplicarea pedepsei principale : Pedeapsa pentru infracţiunea comisă în stare de recidivă mare post executorie se stabileşte, ţinând seama de această stare, între limitele speciale prevăzute de lege pentru respectiva infracţiune, putând fi chiar maximul special. Dacă acest maxim este neîndestulător se poate aplica un spor de până la 10 ani, în cazul închisorii, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special (art.39 alin.4 c. pen.). În mod concret, aplicarea pedepsei nu se face în doi timpi, ca la recidiva mare post condamnatorie, ci de la început se stabileşte o pedeapsă având în vedere starea de recidivă şi care este cuprinsă între minimul special al pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită şi maximul la care se poate ajunge, adăugând la maximul special al pedepsei un spor de până la 10 ani când pedeapsa este închisoarea, sau prin adăugarea unui spor de până la două treimi din maximul special al pedepsei, când aceasta este amenda.

Când pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă post executorie sunt prevăzute pedepse alternative, instanţa alege una dintre pedepse. Iar limitele acesteia se stabilesc după precizările de mai sus. În cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă alternativ cu închisoarea, iar instanţa alege pedeapsa detenţiei pe viaţă, această pedeapsă nu mai poate fi agravată. Dacă în stare de recidivă post executorie sunt săvârşite mai multe infracţiuni, la stabilirea pedepsei se ţine seama de starea de recidivă pentru fiecare infracţiune comisă în această stare, după care se aplică dispoziţiile de la concursul de infracţiuni.

2. Aplicarea pedepselor complementare în cazul recidivei mari post executorii şi luarea măsurilor de siguranţă: Pedepsele complementare, ca şi măsurile de siguranţă stabilite pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă post executorie se vor aplica şi executa toate. - cînd sunt de natură diferită ori de aceeaşi natură dar cu conţinut diferit se aplică toate; - când sunt de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut se aplică cea mai grea dintre acestea.

34

C. Aplicarea pedepsei în cazul recidivei mici: Aplicarea pedepsei în cazul recidivei mici după condamnare sau după executare se face în aceleaşi condiţii ca şi pentru recidiva mare post condamnatorie sau post executorie, după caz. În cazul recidivei mici post condamnatorii, când pedepsele ce compun primul termen nu au fost executate, acestea se contopesc după regulile prevăzute la art.34 c. pen.,după care rezultanta se va contopi cu pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune săvârşită după regulile prevăzute pentru aplicarea pedepsei în caz de recidivă mare postcondamnatorie. Dacă în stare de recidivă mică post condamnatorie s-au săvârşit mai multe infracţiuni, se va stabili pedeapsa pentru fiecare nouă infracţiune săvârşită în stare de recidivă apoi se aplică dispoziţiile privind aplicarea pedepsei pentru concursul de infracţiuni.

D. Descoperirea ulterioară a stării de recidivă : Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare se descoperă că infractorul, la data comiterii infracţiunii noi ce a atras condamnarea, se afla în stare de recidivă, se va recalcula pedeapsa pentru starea de recidivă. Descoperirea ulterioară a stării de recidivă presupune aflarea, luarea la cunoştinţă despre existenţa stării de recidivă în privinţa căreia nu existau probe la dosar până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Descoperirea acesteia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare trebuie să aibă loc mai înainte de executarea în întregime a pedepsei sau de stingere a executării pedepsei prin graţiere, totală ori a restului de pedeapsă, ori prescrierea executării unei astfel de pedepse definitive, la aplicarea căreia nu s-a reţinut starea de recidivă. Dacă la dosar existau probe din care se putea deduce starea de recidivă a infractorului, iar instanţa din eroare nu a reţinut recidiva, această eroare va putea fi îndreptată pe calea unui recurs extraordinar şi nu pe calea recalculării pedepsei prevăzute de art.39 alin.5 c. pen. Recalcularea pedepsei pentru descoperirea ulterioară a stării de recidivă se face în conformitate cu prevederile art.39 alin.6 c. pen., aplicându-se după caz dispoziţiile art.39 alin.1 în cazul recidivei mari post condamnatorii sau art.39 alin.4 în cazul recidivei mari post executorii. Dispoziţiile privind recalcularea pedepsei, ca urmare a descoperirii ulterioare a stării de recidivă sunt aplicabile şi în cazul comutării pedepsei cu detenţiunea pe viaţă în pedeapsa închisorii (art.39 alin.7 cod pen.).

E. Recidiva în cazul persoanei juridice:În cazul persoanei juridice recidiva există în două modalităţi:

a) Recidiva postcondamnatorie;b) Recidiva postexecutorie.

a) Recidiva postcondamnatorie în cazul persoanei juridice (art.402 cod pen.):Există când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârşeşte din

nou o infracţiune cu intenţie, iar amenda pentru infracţiunea anterioară nu a fost executată.Condiţii cu privire la primul termen:

- Primul termen constă într-o condamnare definitivă la pedeapsa amenzii;- Infracţiunea ce a atras condamnarea definitivă să fi fost comisă cu intenţie, ori cu

praeterintenţie;- Pedeapsa definitivă să nu fie executată, ori să nu fie executată în întregime, până la

săvârşirea noii infracţiuni;- Infracţiunea primului termen să nu fie din cele de care nu se ţine seama la stabilirea stării

de recidivă în cazul persoanelor juridice: i. condamnările pentru fapte amnistiate;

ii. condamnări pentru fapte care nu sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală;iii. condamnări pentru infracţiuni săvârşite din culpă.

Condiţii cu privire la cel de-al doilea termen:

35

- săvârşirea unei noi infracţiuni, mai înainte ca pedeapsa amenzii pentru infracţiunea anterioară să fi fost executată;

- noua infracţiune să fie comisă cu intenţie.

b) Recidiva postexecutorie în cazul persoanelor juridice (art.402 alin.1 lit.b cod pen.):Există recidivă când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare persoana juridică

săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, iar amenda pentru infracţiunea anterioară a fost executată sau considerată ca executată.

Condiţii cu privire la primul termen:- Primul termen constă într-o condamnare definitivă la pedeapsa amenzii;- Infracţiunea ce a atras condamnarea definitivă să fi fost comisă cu intenţie, ori cu

praeterintenţie;- Pedeapsa definitivă să fie executată, ori considerată ca executată, până la săvârşirea noii

infracţiuni;- Infracţiunea primului termen să nu fie din cele de care nu se ţine seama la stabilirea stării

de recidivă în cazul persoanelor juridice: iv. condamnările pentru fapte amnistiate;v. condamnări pentru fapte care nu sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală sau

ulterior au fost dezincriminate;vi. condamnări pentru infracţiuni săvârşite din culpă;

vii. condamnări pentru care a intervenit reabilitarea de drept (unica formă de reabilitare pentru persoana juridică).

Condiţii cu privire la cel de-al doilea termen:- săvârşirea unei noi infracţiuni, după ce pedeapsa amenzii pentru infracţiunea anterioară a

fost executată sau considerată că fost executată;- noua infracţiune să fie comisă cu intenţie sau cu intenţie depăşită.

Tratamentul penal al recidivei în cazul persoanei juridice:

a) Tratamentul penal al recidivei postcondamnatorii în cazul persoanei juridice:Instanţa va stabili o pedeapsă cu amenda pentru noua infracţiune, care se va contopi cu amenda

aplicată pentru infracţiunea anterioară, adică va fi aleasă pentru aplicare amenda cea mai mare care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acesta este neîndestulător, se poate adăuga un spor de până la jumătate din acest maxim (art.402 alin.2 cod pen., ce trimite la art.401 alin.1).

Dacă amenda aplicată pentru infracţiunea anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între amenda ce a mai rămas de executat şi amenda aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior (art.40 2 alin.3 cod pen.).

Dacă persoana juridică săvârşeşte din nou mai multe infracţiuni cu intenţie, fiecare nouă infracţiune va da naştere unei stări de recidivă postcondamnatorii, iar în aplicarea pedepsei pentru o astfel de ipoteză se va da prioritate regulilor de la recidivă, şi apoi a celor de la concursul de infracţiuni.

Se vor contopi amenda neexecutată aplicată în urma condamnării ce constituie primul termen, cu amenda stabilită pentru fiecare infracţiune săvârşită din nou. După aceea, va urma o nouă contopire, de data aceasta a pedepselor rezultate, aceasta făcându-se conform regulilor de la concursul de infracţiuni.

Se aplică art.34 alin.2 cod pen., care limitează agravarea pedepsei rezultante la cel mult totalul pedepselor supuse contopirii.

Aplicarea măsurilor complementare şi a măsurilor de siguranţă în cazul recidivei postcondamnatorii (art.402 alin.2 cod pen.):

Aplicarea pedepselor complementare şi luarea măsurilor de siguranţă pentru persoana juridică se face ca şi în cazul persoanei fizice.

b) Tratamentul penal al recidivei postexecutorii în cazul persoanei juridice:36

Instanţa, pentru infracţiunea săvârşită din nou, va aplica pedeapsa amenzii spre maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la două treimi din acel maxim.

În cazul sancţionării unei sinfure infracţiuni comise în stare de recidivă, pedeapsa urmează a fi aplicată într-o singură etapă (art.402 alin.4 cod pen.), şi anume între minimul special al amenzii previzut de lege pentru infracţiunea săvârşită şi maximul la care s-ar putea ajunge prin depăşirea maximului special cu două treimi.

În cazul săvârşirii ulterioare a mai multor infracţiuni cu intenţie, cu fiecare nouă infracţiune va lua naştere o stare de recidivă postexecutorie, astfel se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune cu reţinerea stării de recidivă postexecutorie pentru fiecare infracţiune în parte. Pedepsele aplicate şi agravate ca urmare a reţinerii stării de recidivă vor fi apoi contopite potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni (art.401 alin.1 cod pen.)

Aplicarea măsurilor complementare şi a măsurilor de siguranţă în cazul recidivei postexecutorii:În cazul săvârşirii unei singure noi infracţiuni la care s-a stabilit şi pedepse complementare, acestea se

vor aplica în totalitate împreună cu pedeapsa principală.În cazul săvârşirii ulterioare a mai multor infracţiuni, pentru care s-au aplicat pedepse complementare

şi măsuri de siguranţă, se vor aplica:- toate pedepsele complementare de natură diferită şi conţinut diferit;- cele mai grele pedepse complementare, atunci când există identitate de natură şi conţinut

între acestea.Descoperirea ulterioară a stării de recidivă în cazul persoanei juridice (art.402 alin.5 cod pen.):În cazul în care, după pronunţarea unei hotărâri definitive, dar fără ca aceasta să se execute sau să fie

considerată ca executată se descoperă faptul că, anterior, persoana juridică mai fusese condamnată, caz în care suntem în faţa unei recidive neaplicate.

Ca urmare, în prima fază trebuie determinat dacă avem o recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie, fapt determinat de executarea sau neexecutarea primei hotărâri definitive.

În cazul recidivei postcondamnatorii, amenda stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi amenda aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc – prin stabilirea amenzii cea mai mare care poate fi sporită până la maximul special prevăzut în art.711 alin.2 sau 3 cod pen., iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim.

Dacă amenda anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între amenda ce a mai rămas de executat şi amenda aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.

În cazul recidivei postexecutorii, se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art.711 alin.2 sau 3 cod pen, iar dacă acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 2/3 din acel maxim.

Condiţii ce trebuiesc constatate de instanţă:- existenţa unei noi hotărâri definitive cu pedeapsa amenzii;- înainte de executarea sau stingerea executării ultimei hotărâri definitive să se descopere că

persoana juridică mai suferise anterior o condamnare definitivă;- hotărârea de condamnare anterioară să fi rămas definitivă până la săvârşirea noii infracţiuni;- pedeapsa amenzii pentru infracţiunea săvârşită din nou să nu fie executată sau considerată ca

executată.

III. PLURALITATE INTERMEDIARĂNoţiune:

Prin pluralitate intermediară de infracţiuni este desemnată situaţia în care o persoană fizică, după ce a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune, săvârşeşte o nouă infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării pedepsei sau în stare de evadare şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru recidiva post condamnatorie (art.40 c. pen.).

În cazul persoanei juridice, pluralitatea intermediară există când după condamnarea definitivă la pedeapsa amenzii, dar neexecutată (postcondamnatorie), este săvârşită din nou o infracţiune şi nu sunt îndeplinite condiţiile de recidivă.

37

Pluralitatea intermediară nu poate fi considerată concurs deoarece s-a interpus o condamnare definitivă pentru una din infracţiunile comise de aceeaşi persoană.Condiţiile pluralităţii intermediare în cazul persoanei fizice:

a. condamnarea definitivă este la pedeapsa închisorii de 6 luni sau mai mică ori este amenda;b. condamnarea definitivă este pronunţată pentru o infracţiune din culpă;c. pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune săvârşită este amenda sau închisoarea mai mică

de un an;d. noua infracţiune este săvârşită din culpă.

Condiţiile pluralităţii intermediare în cazul persoanei juridice:a) noua infracţiune este comisă din culpă;b) condamnările pentru fapte amnistiate;c) condamnări pentru fapte care nu sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală.

Sancţionarea pluralităţii intermediare :

Se va stabili pedeapsa pentru noua infracţiune care va fi contopită cu pedeapsa definitivă pronunţată mai înainte, chiar dacă o parte din aceasta a fost executată sau se consideră ca executată. Partea din pedeapsa deja executată se va deduce din pedeapsa rezultantă. Dacă noua infracţiune din pluralitatea intermediară este comisă în stare de evadare, pedeapsa pentru evadare se adaugă la pedeapsa din executarea căreia inculpatul a evadat, mai precis la restul de pedeapsă rămas neexecutat apoi această pedeapsă rezultantă din cumularea aritmetică se va contopi cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea comisă în stare de evadare.

Stabilirea şi sancţionarea pedepsei în cazul persoanei juridice:Pedeapsa se aplică potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, în cazul persoanei juridice (art.401

cod pen.), stabilindu-se pedeapsa amenzii pentru fiecare infracţiune în parte, dintre acestea alegându-se cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul special prevăzut la art.711 alin.2 sau 3 cod pen., iar dacă acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de 1/3 din acel maxim.

INFRACTORUL

FORMELE PLURALITĂŢII DE INFRACTORI

PLURALITATEA NATURALĂ (NECESARĂ): – este o formă a pluralităţii de infractori care apare în cazul unor infracţiuni care prin natura lor nu pot fi săvârşite decât de mai multe persoane. Ex. incestul, bigamia, încăierarea. Caracteristic pluralităţii naturale de infractori este faptul că fiecare participant la săvârşirea faptei este privit ca autor al infracţiunii.

Nu se cere ca: - toţi făptuitorii să acţioneze cu vinovăţie;- toţi făptuitorii să fie infractori, adică să răspundă penal.

PLURALITATEA CONSTITUITĂ (LEGALĂ) :– este o formă a pluralităţii de infractori care constă în incriminarea prin lege a acţiunilor de alcătuire, formarea unui grup de persoane în vederea săvârşirii de infracţiuni.Ex. complotul etc. Această pluralitate este creată prin voinţa legiuitorului, asta nu înseamnă că în toate situaţiile în care avem o infracţiune săvârşită de mai multe persoane împreună vom avea elemente de asociere. Condiţia asocierii este reprezentată de înţelegerea între membrii grupului de a acţiona împreună, unită cu ştiinţa că se urmăreşte o acţiune ilicită comună, dar o asemenea înţelegere o putem întâlni şi în cazul unor infracţiuni săvârşite de mai multe persoane împreună, în sensul agravantei legale.

38

Pentru caracterizarea faptei ca fiind pluralitate constituită este necesară referirea la încă două aspecte: -elementul programatic,-durata asocierii.

Pluralitatea constituită există indiferent dacă s-au săvârşit sau nu fapte infracţionale dintre cele pe care şi le-au propus cei care s-au constituit, în cazul săvârşirii acestora se aplică dispoziţiile concursului de infracţiuni.

Fiecare participant este considerat că a săvârşit infracţiunea şi va răspunde penal pentru aceasta ca autor.

PLURALITATEA OCAZIONALĂ ( PARTICIPAŢIA PENALĂ ) :

Noţiune:Participaţia penală este o formă a pluralităţii de infractori care apare ori de câte ori o infracţiune este

săvârşită de un număr mai mare de persoane decât cel necesar în raport de natura ei. Are caracter întâmplător, ocazional, fiind determinată de anumite condiţii concrete, în care realizarea

prin cooperare a unei infracţiuni apare ca mai avantajoasă sub raportul săvârşirii. Orice contribuţie neintenţionată este în acest caz incompatibilă cu ideea de participaţie penală.

Felurile participaţiei penale:a. după atitudinea psihică a participanţilor:

- participaţie proprie (propriu-zisă sau perfectă) – toţi participanţii acţionează cu o poziţie subiectivă identică (intenţie, culpă);

- participaţie improprie (imperfectă) – unul din participanţi săvârşeşte fapta prevăzută de legea penală din culpă sau fără vinovăţie, iar ceilalţi (instigatorul, complicele) determină, înlesnesc sau ajută în orice mod cu intenţie la săvârşirea ei.

b. după criteriul contribuţiei participanţilor la comiterea infracţiunii:- activitatea de executare directă şi nemijlocită a faptei – activitate specifică autorului şi coautorilor;- activitatea de determinare la comiterea unei fapte – activitate proprie instigatorului;- activitate de înlesnire, de ajutare la săvârşirea faptei – activitate de complice.

c. după importanţa contribuţiei participanţilor la săvârşirea faptei şi producerea rezultatului :- participaţie principală – când prin contribuţia participantului se realizează conţinutul infracţiunii.

Sunt considerate forme principale de participaţie: coautoratul faţă de celelalte forme de participaţie, respectiv instigarea şi complicitatea; instigarea faţă de complicitate.

- participaţie secundară – contribuţiile participanţilor nu se înscriu în realizarea acţiunii sau a inacţiunii ce reprezintă fapta incriminată. Este contribuţia specifică instigatorilor şi complicilor.Această împărţire este importantă fiindcă este unanim admis în doctrina şi practica judiciară că formele

principale ale participaţiei absorb pe cele secundare.Participarea unei persoane la săvârşirea unei infracţiuni nu poate fi calificată şi instigare, şi coautorat, ci

numai coautorat, chiar dacă contribuţiile sale puteau fi calificate atât instigare cât şi coautorat. Deasemenea, când la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni prin două activităţi deosebite – una specifică instigării iar cealaltă complicităţii – nu constituie un concurs de infracţiuni, ci se pedepseşte numai potrivit textului de lege care sancţionează forma de participaţie principală a instigării, care absoarbe pe cea secundară a complicităţii.Condiţiile participaţiei:

- unitatea de faptă prevăzută de legea penală, ceea ce presupune săvârşirea unei fapte prevăzute ca infracţiune, faptă ce poate fi consumată sau rămasă în faza de tentativă pedepsibilă;

- pluralitatea de făptuitori ( pot fi autori, complici, instigatori );- toţi participanţii trebuie să fie animaţi de aceeaşi voinţă comună de a săvârşi fapta prevăzută de

legea penală;- calificarea faptei comise prin contribuţia mai multor persoane ca infracţiune; aceasta presupune ca

fapta să fie săvârşită de către cel puţin unul dintre participanţi cu vinovăţia cerută de lege.

39

Formele participaţiei penale:

I. AUTORATULCând o persoană săvârşeşte singură, direct şi nemijlocit, o infracţiune pentru care a luat singur

hotărârea infracţională şi nu a fost sprijinit la executarea infracţiunii de nici o persoană, este autorul acelei infracţiuni. Nu se poate susţine că el a săvârşit fapta în autorat.

Autoratul ca formă de participaţie, presupune cooperarea şi a altor persoane la comiterea infracţiunii în calitate de instigatori, de complici. În acest caz, numai autorul săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.

Autorul acţionează întotdeauna cu intenţie în cazul participaţiei proprii, iar în cazul participaţiei improprii, acţionează din culpă sau fără vinovăţie.

II. COAUTORATUL- este acea formă a participaţiei în care o faptă prevăzută de legea penală a fost săvârşită

nemijlocit de către două sau mai multe persoane.Condiţii:

- Coautoratul presupune contribuţia a cel puţin 2 persoane la comiterea faptei, contribuţii materiale;- activitatea coautorilor, trebuie să fie îndreptată împotriva aceluiaşi obiect juridic;- participanţii să săvârşească în mod nemijlocit împreună fapta prevăzută de legea penală;- legătura subiectivă dintre coautori:

- în caz de coautorat se cere ca toţi participanţii să acţioneze cu aceeaşi formă de vinovăţie, fie intenţie, fie culpă;

- nu prezintă importanţă motivul cu care s-a acţionat şi nici scopul urmărit de fiecare dintre coautori. În cazul infracţiunilor caracterizate printr-un anumit scop este suficient ca unul dintre coautori să fi urmărit realizarea lui, ceilalţi însă trebuiau doar să-l fi cunoscut. Coautoratul nu există dacă stabilirea legăturii subiective are loc ulterior consumării infracţiunii. Infracţiuni la care coautoratul nu poate să apară:

- infracţiunile cu autor unic şi infracţiunile omisive (inacţiunea);- infracţiunile ce presupun inacţiunea;- infracţiunile ce presupun un subiect calificat, în afara cazului când toţi făptuitorii au calitatea

cerută de lege; ceilalţi participanţi, care nu au calitatea cerută de lege, vor fi consideraţi complici.Infracţiunile care nu permit coautoratul ca formă a participaţiei penale permit însă celelalte forme de

poarticipaţie: instigarea şi complicitatea, care dealtfel nu cunosc restrângeri.

III. INSTIGAREA - este acea formă a participaţiei penale ce constă în fapta unei persoane care cu intenţie determină

prin orice mijloace o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală ( art.25 C.Pen.)Condiţii:

- între obiectul juridic al faptei săvârşite de autor şi obiectul juridic al instigării să existe identitate;- să existe doi subiecţi: instigatorul şi instigatul. Pentru a exista coinstigare, aceştia ar fi trebuit să

acţioneze în înţelegere şi cu voinţa de a coopera. Există coinstigare şi în cazul când o persoană instigă pe alta care la rândul ei să instige autorul. (instigare mediată şi imediată). Dacă instigatorul săvârşeşte şi acte de executare la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni contribuţia de instigator se absoarbe în cea de autor. Persoana instigată poate fi orice persoană fizică, chiar dacă nu poate fi trasă la răspundere. Mijloacele de instigare pot fi: sfaturi, îndemnuri, rugăminţi sau insinuări, corupere, gesturi sau semne cu o semnificaţie neîndoielnică.

- Instigatul, în urma instigării, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală;- activitatea de determinare să fie săvârşită cu intenţie;- activitatea de determinare trebuie să se situeze în timp anterior luării hotărârii de a săvârşi fapta de

către autor.

40

- Instigatul să fi săvârşit fapta la care a fost instigat ori să fi realizat cel puţin o tentativă pedepsibilă. Condiţia este îndeplinită şi atunci când instigatul a început săvârşirea faptei la care a fost determinat, dar ulterior s-a desistat sau a împiedicat producerea rezultatului.

Nu poate exista instigare din culpă – instigatul poate acţiona cu intenţie directă ori indirectă, din culpă sau chiar nevinovăţie.Pentru existenţa instigării nu are relevanţă mobilul cu care s-a acţionat şi nici scopul urmărit.Felurile instigării:1. După forma de vinovăţie cu care instigatul (autorul) săvârşeşte fapta :a. instigare proprie sau perfectă – atât instigatorul cât şi instigatul săvârşesc fapta cu intenţie;b. instigare improprie sau imperfectă – instigatul săvârşeşte fapta din culpă sau chiar fără vinovăţie.2. După mijloacele folosite de instigator pentru determinarea instigatului să săvârşească fapta :a. instigare simplă – când mijloacele de determinare sunt simple, obişnuite; (ex. rugăminţi, îndemnuri etc.),b. instigare calificată - când mijloacele de determinare sunt deosebite, ca : oferirea de daruri, exercitarea de presiuni etc.3. După numărul persoanelor ce desfăşoară activitatea de instigare se disting :a. instigarea cu un singur instigator;b. coinstigarea – presupune cooperarea mai multor persoane la determinarea unei sau unor persoane să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Dacă mai mulţi instigatori, fără a se cunoaşte, desfăşoară separat activităţi de determinare asupra aceleiaşi persoane se realizează un concurs de instigări.

Coinstigarea poate fi făcută concomitent sau succesiv. În cazul coinstigării succesive trebuie dovedit că toţi instigatorii au avut în intenţie determinarea instigatului să săvârşească aceeaşi faptă prevăzută de legea penală. Dacă instigatul, în cazul coinstigării succesive, a luat hotărârea încă de la prima instigare, ceilalţi instigatori nu fac decât să întărească hotărârea infracţională deja luată, activitate specifică complicelui.4. După numărul persoanelor faţă de care se desfăşoară activitatea de instigare se disting :a. instigarea individuală – activitatea de determinare se desfăşoară asupra unei persoane sau asupra mai multor persoane determinate;b. instigarea colectivă – instigarea unui număr nedeterminat de persoane. Datorită caracterului ei periculos, dedus din modul de realizare, instigarea colectivă este incriminată distinct ca infracţiune de sine stătătoare sub denumirea de instigare publică şi apologia infracţiunilor (art.324 c. pen.). Deoarece instigarea colectivă este incriminată distinct ca infracţiune de sine stătătoare, ea nu mai reprezintă o formă de participaţie ce este condiţionată de săvârşirea de către instigat a infracţiunii fapt consumat ori cel puţin a unei tentative pedepsibile.5. După modul de acţiune al instigatorului pentru determinarea instigatului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală se disting :a. instigarea imediată – instigatorul se adresează nemijlocit instigatului pentru determinarea acestuia să săvârşească fapta,b. instigarea mediată – determinarea are loc prin intermediul altei persoane.6. După modul deschis sau ascuns în care acţionează instigatorul pentru determinarea instigatului să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală :a. instigare evidentă sau deschisă sau explicită;b. instigare insidioasă sau ascunsă.7. După rezultatul obţinut în determinarea instigatului la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală se disting :a. instigarea cu efect pozitiv, reuşită;b. instigarea cu efect negativ.

IV. COMPLICITATEA

41

– este o formă a participaţiei penale ce constă în activitatea persoanei care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau care înainte ori în timpul săvârşirii faptei promite că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor chiar dacă promisiunea nu este îndeplinită.

Este considerată formă de participaţie secundară în raport cu celelalte (coautorat şi instigare), deoarece reprezintă o contribuţie indirectă, mediată, la săvârşirea infracţiunii.Condiţii:- trebuie să existe un autor şi un complice. Complicele poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile pentru a fi subiect activ al infracţiunii. Atunci când se cere calitatea specială pentru săvârşirea unei infracţiuni, complicele nu este obligat să îndeplinească această condiţie.- comiterea nemijlocită de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală. Condiţia este îndeplinită şi atunci când autorul a săvârşit doar o tentativă pedepsibilă. - complicele să săvârşească cu intenţie directă sau indirectă activităţi menite să înlesnească, să ajute pe autor la săvârşirea infracţiunii .- săvârşirea actelor de ajutor sau de înlesnire numai cu intenţie directă, indirectă sau chiar intenţie depăşită. În cazul praeterintenţiei, trebuie ca complicele să aibă o poziţie subiectivă similară cu cea a autorului. Intenţia este necesară numai complicelui, nu şi autorului infracţiunii, care poate săvârşi fapta atât cu intenţie cât şi din culpă. Complicitate din culpă nu există Pentru existenţa complicităţii nu are relevanţă dacă între autor şi complice a existat sau nu o înţelegere, nici dacă în momentul săvârşirii faptei autorul a cunoscut cine este complicele care l-a ajutat..

Contribuţiile complicelui la săvârşirea infracţiunii de către autor sunt mediate, prin ele nu se realizează elementul material al infracţiunii.

Înlesnirea priveşte activităţile complicelui desfăşurate anterior comiterii infracţiunii, care se situează în faza de pregătire a săvârşirii infracţiunii, şi constă în:

- activităţi materiale de procurare a mijloacelor, a instrumentelor, adaptarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii;

- activităţi ce reprezintă o contribuţie morală – procurarea de informaţii cu privire la locul şi timpul unde urmează să fie săvârşită infracţiunea, întărirea hotărârii infracţionale prin sfaturi.

Ajutorul priveşte activităţile desfăşurate de acesta în timpul desfăşurării faptei de către autor, ca:- oferirea armei cu care săvârşeşte infracţiunea;- deschiderea unei uşi prin care autorul poate fugi de la locul faptei;- îndemnul de a continua săvârşirea faptei;- asigurarea pazei.

Promisiunea de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului – are loc înainte de comiterea infracţiunii sau cel mai târziu până în momentul comiterii infracţiunii, şi reprezintă o încurajare a autorului în comiterea faptei, indiferent dacă promisiunea se realizează sau nu.

Neîndeplinirea de către complice a promisiunii de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului nu înlătură caracterul de complicitate al promisiunii făcute.

Formele complicităţii: În funcţie de natura ajutorului: A. Complicitate morală – constă în activitatea desfăşurată de către complice prin care se ajută din punct de vedere moral la pregătirea sau executarea unei infracţiuni. Complicitatea morală îmbracă următoarele aspecte:

- autorul a luat hotărârea dar şovăie, complicelui nu îi rămâne decât să-i întărească hotărârea luată,- procurarea de informaţii cu privire la împrejurările, modalitatea, locul, timpul săvârşirii

infracţiunii.- prezenţa complicelui la locul săvârşirii faptei pe baza înţelegerii prealabile cu autorul.- promisiunea de ajutor făcută de complici înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui

bunurile provenite din infracţiune ori că va favoriza pe făptuitor.

42

B. Complicitatea materială – constă într-o activitate de ajutorare, înlesnire efectivă sau sprijinire materială la pregătirea sau executarea faptei săvârşite de autor. Complicitatea materială îmbracă mai multe aspecte:

- procurarea pentru autor a unor instrumente sau mijloace cu ajutorul cărora acesta săvârşeşte fapta penală. Se consideră procurare atunci când le pune efectiv la dispoziţia autorului prin predare, chiar dacă s-a făcut prin altcineva; complicele trebuie să ştie pentru ce le va folosi autorul.

- confecţionarea sau adaptarea pentru autor a unor instrumente ori mijloace cu care să săvârşească fapta periculoasă,

- înlesnirea sau ajutorul material dat de complice în timpul săvârşirii faptei. Complicitatea mai poate fi:

1. Complicitate prin înlesnire sau ajutor la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi complicitate prin promisiunea de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului.

2. În funcţie de momentul săvârşirii faptei penale: - complicitate anterioară săvârşirii faptei;- complicitate concomitentă săvârşirii faptei.

3. În raport de relaţia dintre activităţi: - complicitatea mijlocită – există atunci când sprijinul este dat prin intermediul altui participant şi

poate fi : -* complicitate la instigare **- complicitate la complicitate,*** - instigare la complicitate. - complicitate nemijlocită

4. În funcţie de forma pe care o îmbracă ajutorul dat: - complicitate prin inacţiune, - complicitate prin acţiune.

5. După forma de vinovăţie : - complicitate proprie – când autorul săvârşeşte fapta cu intenţie, când se realizează coeziunea psihică între complice şi autor, - complicitate improprie – când autorul săvârşeşte fapta din culpă sau fără vinovăţie. Complicitatea se va pedepsi cu pedeapsa prevăzută pentru autor la stabilirea pedepsei ţinându-se seama de contribuţia fiecăruia.

PARTICIPAŢIA IMPROPRIE :

Noţiune :

Participaţia improprie sau imperfectă este acea formă a participaţiei penale la care persoanele care săvârşesc cu voinţă comună o faptă prevăzută de legea penală nu acţionează toate cu aceeaşi formă de vinovăţie; unii acţionează din intenţie, alţii din culpă iar alţii chiar fără vinovăţie. Participaţia improprie este posibilă la toate formele de participaţie, adică poate exista sub forma coautoratului, a instigării şi a complicităţii. Spre deosebire de participaţia proprie în care participanţii acţionau cu intenţie – iar în cazul coautoratului şi din culpă – în cazul participaţiei improprii din intenţie acţionează obligatoriu instigatorul sau complicele, iar autorul poate acţiona din culpă sau fără vinovăţie.

Modalităţile participaţiei improprii :

După natura contribuţiei la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi în raport cu vinovăţia celui care îşi aduce contribuţia se pot distinge următoarele modalităţi ale participaţiei improprii :a. modalitatea intenţie şi culpă , în care contribuţia participantului este dată de intenţie la fapta săvârşită de autor din culpă;b. modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie , în care contribuţia participantului este dată cu intenţie la fapta săvârşită de autor fără vinovăţie;

43

c. modalitatea culpă şi intenţie , în care contribuţia participantului este din culpă la fapta săvârşită de autor cu intenţie;d. modalitatea lipsă de vinovăţie şi intenţie , în care contribuţia participantului este fără vinovăţie la fpta săvârşită de autor cu intenţie. În legislaţia penală au fost reţinute numai primele două ca forme de participaţie.a. Modalitatea intenţie şi culpă : În această modalitate, participaţia improprie constă, potrivit art.31 alin.1 c. pen., în determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală. După cum se poate observa, activităţile de determinare sunt specifice instigării, iar cele de înlesnire sau ajutare sunt specifice complicităţii şi se desfăşoară cu intenţie, iar autorul săvârşeşte fapta din culpă. Modalitatea coautoratului în care unii coautori au acţionat din intenţie şi alţii din culpă nu are nevoie de reglementare, căci fiecare autor răspunde pentru fapta sa, potrivit cu vinovăţia sa. Dacă fapta săvârşită de autor nu este incriminată când este săvârşită din culpă, participaţia impropire nu este înlăturată, ci doar autorul nu se pedepseşte, instigatorul şi complicele se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea intenţionată la care şi-au adus contribuţia.b. Modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie : În această modalitate participaţia improprie constă, potrivit dispoziţiilor art.31 alin.2 c. pen., în determinarea sau ajutarea în orice mod cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie. Şi în această modalitate a participaţiei improprii instigatorul şi complicele îşi aduc contribuţia la săvârşirea faptei cu intenţie, dar autorul comite fapta fără vinovăţie, găsindu-se în acel moment în eroare de fapt (art.51 c. pen.), ori sub imperiul unei constrângeri fizice sau morale (art.46 c. pen.), ori în stare de beţie accidentală completă (art.49 alin.1 c. pen.), sau făptuitorul era minor (art.50 c. pen.) sau iresponsabil (art.48 c. pen.). Participaţia improprie poate fiinţa alături de o participaţie proprie.

Tratamentul penal al participaţiei :Sistemul parificării pedepselor participanţilor: toţi participanţii, indiferent de felul contribuţiei (autori,

instigatori, complici) sunt sancţionaţi cu aceeaşi pedeapsă prevăzută de lege. Parificarea pedepselor participanţilor nu înseamnă aplicarea aceleiaşi pedepse pentru toţi ci doar între aceleaşi limite – maxim special şi minim special prevăzute de lege.

A. Aplicarea pedepselor în cazul participaţiei proprii : Pentru sancţionarea participanţilor la săvârşirea unei fapte cu aceeaşi formă de vinovăţie, în codul penal român a fost consacrat sistemul parificării pedepselor. Ţinând seama că la săvârşirea unei infracţiuni, contribuţiile participanţilor sub raport obiectiv sunt totuşi distincte, prin lege s-a prevăzut obligativitatea ca la stabilirea pedepsei să se aibă în vedere contribuţia participanţilor la săvârşirea infracţiunii şi criteriile generale de individualizare statornicite prin dispoziţiile art.72 c. pen.

a. Aplicarea pedepsei în cazul coautoratului : Parificarea pedepselor pentru participanţi nu presupune nici chiar în cazul coautoratului aplicarea aceleiaşi pedepse pentru toţi autorii, fiind deopotrivă obligatorii criteriile generale de individualizare prevăzute în art.72 c. pen., cât şi cele prevăzute în art.27 c. pen.

b. Aplicarea pedepsei în cazul instigării : Instigatorul se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor (art.27 c. pen.). Între limitele de pedeapsă (minim şi maxim) prevăzute de lege pentru autor se stabileşte pedeapsa pentru instigator ţinând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute în art.72 c. pen. şi de contribuţia acestuia la săvârşirea faptei.

44

c. Aplicarea pedepsei în cazul complicităţii : Şi în cazul complicităţii sistemul de sancţionare este cel prevăzut de art.27 c. pen. (sistemul parificării). Pedeapsa pentru complice urmează a se stabili între limitele de pedepasă prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă, ţinându-se seama de contribuţia acestuia la săvârşirea infracţiunii şi de criteriile generale de individualizare a pedepsei.

B. Circumstanţele personale şi circumstanţele reale : Circumstanţele sunt împrejurările în care are loc comiterea faptei prevăzute de legea penală, împrejurări ce constau în stări, situaţii, întâmplări, calităţi, însuşiri şi orice alte date ale realităţii sau date susceptibile să particularizeze fapta sau pe făptuitor. După cum circumstanţele privesc fapta sau pe făptuitor, se clasifică în circumstanţe reale şi circumstanţe personale.

Circumstanţele personale :- privesc făptuitorul,- pot fi în legătură cu atitudinea psihică a acestuia faţă de fapta prevăzută de legea penală la care a

contribuit – circumstanţe personale subiective;- pot privi particularităţile personalităţii participantului (funcţionar, militar etc.) – de individualizare.

Împărţirea circumstanţelor personale în subiective şi de individualizare are importanţă deoarece circumstanţele de individualizare pot intra în conţinutul legal al infracţiunii şi îşi pierd calitatea de circumstanţe personale, devin element constitutiv al infracţiunii şi sub acest aspect radiază (se răsfrâng) faţă de toţi participanţii, în măsura în care le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

Circumstanţele reale :- sunt legate de împrejurările anterioare, concomitente sau posterioare săvârşirii faptei şi privesc

conţinutul atenuat sau agravat al faptei legat de mijloacele folosite, de împrejurările de loc, de timp în care fapta s-a săvârşit, de rezultatul produs. Necunoaşterea circumstanţei reale de către un participant are drept efect neproducerea agravării răspunderii penale ca urmare a acestei circumstanţe. Comiterea de către autor a unei infracţiuni mai grave decât cea la care a fost instigat sau la care a fost sprijinit, va atrage răspunderea penală a instigatorului şi a complicelui la infracţiunea realizată, numai în măsura în care rezultatul mai grav a fost prevăzut de aceştia. Dacă, însă, autorul comite o faptă mai puţin gravă decât cea la care a fost instigat, ori sprijinit, de această împrejurare reală vor profita toţi.

C. Tratamentul penal al instigării neurmată de executare : Existenţa instigării ca formă de participaţie este condiţionată de executarea faptei ori realizarea unei tentative pedepsibile de către autorul infracţiunii. Sub denumirea de instigare neurmată de executare sunt prevăzute în art.29 c. pen. două situaţii distincte :

a. instigarea neurmată de un început de executare,b. instigarea neurmată de o executare pedepsibilă.

În prima situaţie instigatul, deşi determinat să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, nu trece la executare (se răzgândeşte) ori începe executarea şi realizează o tentativă nepedepsibilă. Într-o astfel de situaţie nu sunt îndeplinite condiţiile participaţiei, instigatorul însă va fi pedepsit pentru activitatea lui dar nu ca participant ci ca autor al unei infracţiuni distincte, cu o pedeapsă distinctă după regulile prevăzute de art.29 c. pen. Întrucât instigatorul devine autor al unei fapte distincte, eventualii complici ai acestuia vor fi traşi la răspundere penală, după regulile participării. În cea de a doua situaţie, când instigatorul a început executarea şi s-a desistat ori a împiedicat producerea rezultatului sunt realizate condiţiile instigării. Instigatul nu va fi pedepsit deoarece beneficiază de impunitatea prevăzută de art.22 c. pen. (desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului) dar instigatorul va fi pedepsit ca participant, dar după dispoziţiile art.29 c. pen. care prevăd sancţionarea instigatorului în formele de instigare neurmată de executare cu o pedeapsă cuprinsă între minimul special

45

prevăzut pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general.Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă atunci se aplică pedeapsa închisorii de la 2 ani la 10 ani. Sancţionarea actelor de instigare neurmate de executare are loc numai dacă infracţiunea la care s-a instigat este sancţionată cu o pedeapsă mai mare de 2 ani, dacă este, cu alte cuvinte, o infracţiune de o anumită gravitate.

D. Împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei : Prin disp. art.30 c. pen. s-a instituit o cauză de nepedepsire, de impunitate a participantului la săvârşirea unei infracţiuni dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, împiedică consumarea acesteia. Pentru ca împiedicarea săvârşirii faptei de către participant să constituie cauză de impunitate se cer îndeplinite condiţiile :

- să fi început executarea faptei de către autor,- după începerea executării, participantul să fi intervenit eficient, împiedicând consumarea

infracţiunii,- intervenţia participantului care a dus la neconsumarea infracţiunii trebuie să aibă loc mai înainte de

descoperirea faptei. Cauza de impunitate prevăzută de art.30 c. pen. pentru participant are în vedere nepedespirea acestuia pentru tentativa realizată până în momentul intervenţiei lui care a împiedicat consumarea infracţiunii. Dacă cel care împiedică consumarea infracţiunii este însuşi autorul el va fi apărat de pedeapsă, şi împreună cu el şi complicele. Instigatorul însă va răspunde penal după disp. art.29. pen. Dacă instigatorul împiedică consumarea faptei, el beneficiază de impunitate cu privire la contribuţia dată ca participant, dar va răspunde cu pedeapsa proprie (art.29 c.pen.) , iar ceilalţi participanţi vor răspunde penal pentru tentativa realizată. Când împiedicarea consumării infracţiunii este realizată de complice el va beneficia de impunitate, dar autorul, coautorii, instigatorul, vor răspunde penal pentru tentativa realizată. Când tentativa realizată se pedepseşte, de aceasta vor profita autorii şi complicii, iar instigatorul va răspunde cu pedeapsa proprie.

E. Pedeapsa în cazul participaţiei improprii : În cazul participaţiei improprii modalitatea intenţie şi culpă pentru sancţionarea participanţilor s-a consacrat prin dispoziţiile art.31 alin.1 c. pen., sistemul diversificării pedepselor. Întrucât instigatorul şi complicele contribuie cu intenţie la săvârşirea faptei, ei urmează să fie sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie, iar autorul, deoarece a comis fapta din culpă, va fi sancţionat cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta prevăzută din culpă. Dacă fapta săvârşită din culpă nu este incriminată atunci autorul nu va fi pedepsit. În modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie a participaţiei improprii instigatorul şi complicele care au contribuit cu intenţie la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea intenţionată. Deci, acelaşi tratament ca în cazul participaţiei inmproprii modalitatea intenţie şi culpă. Deoarece autorul a acţionat fără vinovăţie, el nu va fi tras la răspundere penală. Şi în cazul participaţiei improprii sunt incidente dispoziţiile prevăzute în art.28 – 32 c. pen. privitoare la circumstanţele reale şi personale, la instigarea neurmată de executare şi cele referitoare la împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei.

CAUZE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

Notiune: sunt acele imprejurari,stari,situatii,cazuri, conditii a caror existenta in timpul savarsirii faptei face potrivit legii ca realizarea vreuneia din trasaturile esentiale ale infractiunii sa devina imposibila.Lipsa oricareia din trasaturile esentiale exclude existenta caracterului penal al faptei, inlatura existenta infractiunii si pe cale de consecinta exclude raspunderea penala.

46

I. CAUZE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI PRIN ÎNLĂTURAREA VINOVĂŢIEI :

LEGITIMA APARARE : – este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material,

direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes general si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat sau interesul general.

– Se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace întro locuinţă, încăpere dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat de semne de marcare.

– Este de asemenea in legitima aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si in imprejurarile in care s-a produs atacul.

Conditii:a. conditii privitoare la atac :

- să fie material, direct, imediat şi injust,- să fie îndreptat împotriva unei persoane, a drepturilor acesteia sau împotriva unui interes public,- să pună în pericol grav valorile sociale ocrotite.

1.a. Atacul să fie material: Un atac este material când se obiectivizează prin acţiuni fizice, menite să pericliteze în substanţa lor fizică valorile sociale ocrotite. Atacul este material când pentru realizarea lui se foloseşte forţa fizică ori instrumente, mijloace şi care sunt în măsură să producă o modificare fizică a valorilor ocrotite. Şi inacţiunea poate reprezenta un atac material, căci permite altor forţe să pericliteze fizic valorile sociale ocrotite.1.b. Atacul să fie direct: Atacul este direct când se îndreaptă şi creează un pericol nemijlocit pentru valoarea socială ocrotită. Atacul este direct şi atunci când vizează una din valorile sociale apărate chiar dacă nu are un contact nemijlocit cu acea valoare.Condiţia atacului de a fi direct vizează raportul în spaţiu între atac şi valoarea ocrotită.1.c. Atacul să fie imediat: Atacul este imediat când pericolul pe care–l reprezintă pentru valoarea socială s-a ivit, este actual sau este pe cale să se ivească (pericol iminent). Deci atacul este imediat când este dezlănţuit sau este pe cale să se dezlănţuie. Caracterul imediat al atacului vizează raportul în timp între atac şi obiectul vizat. După consumarea atacului, apărarea nu mai este legitimă, căci nu se mai desfăşoară împotriva unui atac imediat.1.d. Atacul să fie injust: - adică să nu aibă temei legal în baza căruia se efectuează, Atacul este just şi nu poate da naştere unei apărări legitime dacă constă într-o activitate prevăzută sau permisă de lege. Riposta împotriva unui atac injust nu trebuie să fie vădit exagerată căci se transformă în contrariul ei, din legitimă riposta devine un atac injust care să permită o apărare legitimă.

2. Atacul să fie îndreptat împotriva persoanei care se apără, ori împotriva alteia sau împotriva unui interes public : Atacul se îndreaptă împotriva persoanei, a drepturilor acesteia susceptibile de a fi atacate direct, material, imediat şi injust. Aceste drepturi ale persoanei pot privi : viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea, onoarea, averea. Atacul îndreptat împotriva unui interes public justifică o apărare legitimă. Interesul public poate consta într-o stare, situaţie, relaţie, activitate ce interesează o organizaţie publică.

3. Atacul să pună în pericol grav persoana celui atacat ori interesul public:

47

b. conditii privitoare la aparare: - actiunea de aparare sa se materializeze printr-o fapta prevazuta de legea penala;- apărarea să fie precedată de atac;- apărarea să se îndrepte împotriva agresorului;- apărarea să fie necesară pentru înlăturarea atacului;- apărarea să fie proporţională cu gravitatea atacului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Depăşirea limitelor legitimei apărări: Depăşirea limitelor legitimei apărări poate constitui tot legitimă apărare când se întemeiază pe tulburarea sau temerea în care se găsea făptuitorul în momentul comiterii faptei. Este aşa numitul exces justificat. Pentru existenţa excesului justificat se cer îndeplinite condiţiile cu privire la atac, condiţiile cu privire la apărare pentru existenţa legitimei apărări cu deosebire că fapta în apărare a depăşit marginile unei apărări proporţionale cu intensitatea şi gravitatea atacului, depăşire întemeiată pe tulburarea sau temerea în care se găsea făptuitorul.

Neîndeplinirea condiţiilor de tulburare sau temere duce la inexistenţa legitimei apărări, astfel infracţiunea săvârşită are o circumstanţă atenuantă prevăzută de art.73 lit.a cod pen.

Efectele legitimei apărări: Fapta săvârşită în stare de legitimă apărare nu este infracţiune pentru că îi lipseşte trăsătura esenţială a vinovăţiei, şi pe cale de consecinţă nu atrage răspunderea penală a făptuitorului (şi nici un fel de altă răspundere). În cazul excesului justificat (art.44 c. pen.) răspunderea civilă nu este înlăturată întotdeauna.

STAREA DE NECESITATE - art.45 C.Penal – nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de o

persoana pentru a salva de la un pericol iminent si care nu poate fi inlaturat altfel viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia, sau un bun important al sau sau al altuia, sau un interes public.

Pericolul care ameninţă valorile sociale ocrotite în cazul stării de necesitate este generat de diferite întâmplări: inundaţii, cutremure, incendii, reacţii ale animalelor etc. şi nu atacul unei persoane ca în cazul legitimei apărări.

a. Condiţii privind pericolul:- să existe un pericol iminent, adică pe punctul de a produce răul cu care ameninţă vreuna din

valorile ocrotite;- pericolul trebuie să ameninţe viaţa, integritatea corporală sau sănătatea unei persoane, unui bun

important al acestuia ori un interes public; prin bun important trebuie înţeles acel bun care prin valoarea sa deosebită artistică, ştiinţifică, istorică, afectivă, legitimează acţiunea de salvare din faţa pericolului.

- pericolul trebuie să fie inevitabil.b. Condiţii privind activitatea de salvare:

- să se realizeze prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală;- acţiunea de salvare prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală să fi constituit singurul

mijloc de înlăturare a pericolului;- prin acţiunea de salvare să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât acelea care s-ar fi

produs dacă pericolul nu era înlăturat;- fapta să nu fie săvârşită de către sau pentru a salva o persoană care avea obligaţia de a înfrunta

pericolul. Efecte:

- fapta comisă în asemenea conditii nu constituie infractiune, deci nu atrage nici răspunderea penală,- repararea prejudiciului atunci cand e cazul cade in sarcina celui salvat,- daca necesitatea s-a datorat partii vatamate raspunderea civila dispare.

48

CONSTRÂNGEREA FIZICĂ (FORŢA MAJORĂ) : – există atunci când o persoană fizică este silită, obligată de o energie fizica externă careia nu ii poate opune rezistenta sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.Conditii: a. sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala prin actiune sau inactiune,b. fapta a fost comisa datorita unei actiuni exterioare, de constrangere fizica exercitata direct asupra faptuitorului,c. constrangerea fizica exercitata sa fie puternica in sensul ca ea paralizeaza libertatea de vointa si actiune a persoanei respective, care nu poate intreprinde alte masuri decat savarsirea faptei.Efecte:- fapta comisa sub imperiul constrangerii fizice nu este infractiune deoarece ii lipseste trasatura esentiala a nevinovatiei, si pe cale de consecinta nu atrage raspunderea penala.- constrangerea isi produce efectele numai fata de acele persoane care au fost efectiv constranse si care nu s-au putut opune energiei exterioare.

CONSTRÂNGEREA MORALĂ (AMENINŢAREA) : – exista atunci cand o persoana datorita unei amenintari cu un pericol grav pentru persoana sa ori a altuia, pericol care nu poate fi inlaturat in alt mod, savarseste o fapta prevazuta de legea penala.Condiţii: a. să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală sub imperiul unei constrângeri exercitată prin ameninţare,b. să existe o acţiune de constrângere exercitată prin ameninţare cu un pericol grav,

Amenintarea poate fi : directa, indirecta, verbala, scrisa sau prin alte mijloace de comunicare. Trebuie sa fie serioasa.

c. pericolul grav cu care se ameninţă să nu poată fi înlăturat altfel decât prin săvârşirea faptei pretinse – care este o faptă prevăzută de legea penală.Efecte:- fapta comisă sub imperiul constrangerii morale nu este infractiune fiind săvârşită fără vinovăţie; nu poate exista vinovăţie când lipseşte libertatea de voinţă a făptuitorului.- nu atrage răspunderea penală a făptuitorului.

CAZUL FORTUIT : – exista atunci cand o persoana savarseste o fapta prevazuta de legea penala, al carei rezultat este consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta. Altfel spus, cazul fortuit apare atunci cand peste o fapta umana social-utila se suprapune o intamplare sau imprejurare imprevizibila care deviaza directia si rezultatul firesc al faptei initiale a omului, realizandu-se continutul unei fapte prevazute de legea penala. Sursa împrejurărilor fortuite poate fi :

- fenomenele naturii (cutremure, furtuni, trăsnete, alunecări de teren, invazia unor insecte etc.), a căror producere în timp nu poate fi prevăzută,

- tehnicizarea activităţilor umane (defectarea unui mecanism),- conduita imprudentă a unei persoane (apariţia bruscă în faţa unui autovehicul în viteză a unei persoane etc.),

- starea maladivă a unei persoane (epilepsie, leşin, atac de cord etc.). Împrejurarea neprevizibilă poate fi anterioară, concomitentă sau subsecventă acţiunii făptuitorului.Conditii: - sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala,- fapta săvârşită să fie rezultatul unei acţiuni sau inacţiuni peste care s-a suprapus însă o anumită împrejurare străină de voinţa şi conştiinţa făptuitorului, şi care a provocat rezultatul periculos.

49

- făptuitorul să fi fost în imposibilitatea de a prevedea intervenţia împrejurării care a determinat producerea rezultatului.Efecte:- fapta nu constituie infracţiune. Cazul fortuit produce efecte in rem. IRESPONSABILITATEA :– nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul în momentul săvarsirii faptei, fie din cauza alienatiei mintale fie din alte cauze nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea fi stapan pe ele. O persoana iresponsabila nu intelege de ce actiunile sau inactiunile sale prezinta pericol social, si de ce acestea au caracter ilicit.In consecinta, reeducarea acesteia prin pedepsire nu si-ar atinge scopul.Cauzele care determină starea de iresponsabilitate:

- starea de subdezvoltare psihica datorita diferitelor anomalii (idiotenie, cretinism, debilitate mintala etc.)

- boli neuropsihice (nebunie, nevroze, psihoze)- tulburari psihice provocate de intoxicatii,- fenomene fiziologice (somn natural, somn hipnotic, lesin ).

Starea de iresponsabilitate poate fi permanenta sau trecatoare, inascuta sau survenita.Iresponsabilitatea trebuie sa fie totala si constatata de medici pe baza examenului de specialitate.Condiţii:

- sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala,- datorita starii de incapacitate psihica faptuitorul sa nu fi fost in stare sa-si dea seama de actiunile

sau inactiunile sale ori sa nu fi putut sa fie stapan pe ele (intelectiv si volitiv),- starea de incapacitate psihica a faptuitorului sa se datoreze alienatiei mintale sau altor cauze care

determina stari anormale,- starea de incapacitate psihica a persoanei sa existe in momentul savarsirii faptei, adica tot timpul

cat dureaza efectuearea sau omisiunea de a efectua actele prin care s-a savarsit ori s-a contribuit la savarsirea faptei.

Cand starea de iresponsabilitate este provocata din culpa faptuitorului, nu ne aflam in fata unei situatii care inlatura caracterul penal al faptei.Efecte:- înlătură caracterul penal al faptei, nu înlătură răspunderea civilă, produce efecte numai in personam. BETIA : – nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca faptuitorul in momentul savarsirii faptei se gasea datorita unor imprejurari independente de vointa sa in stare de betie completa produsa de alcool sau alte substante. Beţia reprezintă o stare psiho-fizică anormală a persoanei datorată efectelor pe care le au asupra organismului şi facultăţilor psihice ale persoanei anumite substanţe excitante ori narcotice consumate ori introduse în corpul său.Betia poate fi :

- accidentala – provocata independent de vointa persoanei in cauza,- voluntara – simpla – cand este produsa fara ca persoana sa aiba intentia de a se imbata,

- preordinata – persoana si-a provocat anume starea de betie in vederea savarsirii unei infractiuni, - completa – cand se ajunge la cvasi-paralizarea completa a energiei fizice si facultatilor psihice, - incompleta – cand procesul de intoxicare este in faza incipienta, determinand o slabire a capacitatii de autocontrol. Beţia poate fi : cauză care înlătură caracterul penal al faptei (art.49 alin.1 c. pen.), circumstanţă agravantă (art.75 alin.1 lit.e c. pen.), circumstanţă atenuantă sau agravantă, după caz (art.49 alin.2 c. pen.).

50

Conditii:a. fapta savarsita de persoana aflata in stare de betie sa fie savarsita de legea penalab. faptuitorul sa se fi gasit in momentul savarsirii faptei in stare de betie produsa de alcool sau alte substante.c. starea de betie sa fi fost accidentala, involuntară, fortuită,d. starea de betie sa fie completa, adica persoana sa nu-si mai dea seama de actiunile sau inactiunile sale.

Betia voluntara simpla poate cel mult constitui circumstanta atenuanta, daca este completa.Betia voluntara preordinata constituie circumstanta agravanta judiciaraEfecte:

- beţia accidentală completă face ca fapta să nu constituie infracţiune, dar atrage răspunderea civilă.

- Beţia accidentală incompletă nu înlătură caracterul penal al faptei, constituind doar o circumstanţă atenuantă.

MINORITATEA FĂPTUITORULUI : – exista atunci cand fapta prevazuta de legea penala este savarsita de minor care la data comiterii ei nu indeplinea conditiile pentru a raspunde penal.

Minoritatea este starea în care se găseşte făptuitorul minor care în momentul săvârşirii faptei prevăzută de legea penală nu împlinise vârsta răspunderii penale.

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

În concluzie, minoritatea făptuitorului – cauză care înlătură caracterul penal al faptei – priveşte atât pe minorul care nu a împlinit 14 ani, cât şi pe minorul între 14 şi 16 ani, care a săvârşit fapta fără discernământ.

Până la 14 ani prezumţia lipsei de discernământ este absolută, iar între 14 şi 16 ani este o prezumţie relativă cu privire la discernământul faptelor sale care se poate răsturna de către acuzare.Condiţii:

a. să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală;b. fapta să fie săvârşită de un minor care nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal.În cazul infracţiunilor continue, continuate, ce se prelungesc după împlinirea vârstei de 14 ani, există

vinovăţie numai dacă se dovedeşte existenţa discernământului.În cazul infracţiunilor progresive, săvârşite când minorul avea mai puţin de 14 ani, nu presupune

vinovăţie.Efecte:

- Minorul nu raspunde penal, dar poate raspunde civil.- Minoritatea este o cauză personală şi nu se răsfrânge asupra participanţilor la săvârşirea

faptei.- Când minorul care nu răspunde penal a săvârşit fapta determinat ori sprijinit cu intenţie de

alţi participanţi, se realizează condiţiile participaţiei improprii.

EROAREA DE FAPT :

EROAREA : Eroarea consta în „ reprezentarea greşită de către cel ce săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală a realităţii din momentul săvârşirii faptei, reprezentare determinată de necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unor date ale realităţii.” Eroarea de fapt exista si in situatia faptelor savarsite din culpa, pe care legea le pedepseste dar numai daca necunoasterea starii, situatiei sau imprejurarii respective nu este ea insasi rezultatul culpei faptuitorului. Necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal al faptei.

51

In practica judecatoreasca s-a constatat o exceptie de la aceasta regula cand necunoasterea sau cunoasterea gresita cu privire la o lege extrapenala.

Felurile erorii :A. după obiectul asupra căruia poartă :

a. eroarea de fapt – atunci când necunoaşterea sau cunoaşterea greşită poartă asupra unor date ale realităţii (stări, situaţii, împrejurări etc.);b. eroarea de drept (sau de normă)– constă în necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei norme juridice.

B. după factorii care determină eroarea:a. eroarea prin necunoaştere sau ignoranţă – reprezintă o stare psihică determinată de regulă de lipsa de cultură,b. amăgirea sau inducerea în eroare – reprezintă o stare psihică provocată de acţiunea de înşelare exercitată de o persoană asupra alteia.

C. după consecinţele ce le poate avea :a. eroare esenţială – reprezintă pentru făptuitorul aflat în eroare o justificare a activităţii lui şi exclude vinovăţia,b. eroarea este neesenţială – apare ca o scuză; în planul consecinţelor juridice reprezintă o circumstanţă atenuantă.

D. după consecinţele ce le poate avea completat cu obiectul asupra căruia poartă :a. eroare principală – priveşte date de fapt referitoare la evenimentele constitutive ale infracţiunii de care depinde însăţi existenţa infracţiunii,b. eroare secundară – priveşte o stare, o situaţie, o împrejurare ce reprezintă o circumstanţă de săvârşire

E. după posibilitatea de evitare :a. eroare de neînlăturat (invincibilă) – care se datorează completei necunoaşteri a realităţii şi care nu ar fi putut fi înlăturată oricâtă diligenţă ar fi depus făptuitorul.b. eroare vincibilă (înlăturabilă) – care ar fi putut fi înlăturată dacă făptuitorul era mai diligent.

EROAREA DE FAPT : Eroarea poate privi :- o stare, o situaţie, o împrejurare de fapt de care depinde caracterul penal al faptei, caz în care fapta nu are caracter penal.- o circumstanţă agravantă a infracţiunii, situaţie în care este înlăturată această circumstanţă, fapta rămânând infracţiune în varianta tip.Condiţii:

- faptuitorul sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala,- faptuitorul sa nu fi cunoscut sau sa fi cunoscut gresit existenta unei stari, situatii sau imprejurari de

care depinde caracterul penal al faptei respective sau o circumstanta agravanta.Starea – felul in care se prezinta o persoana, un bun, in raport cu realitatile date.Ex.: starea civila,

starea tehnica etc.Situatia – pozitia unei persoane, a unui bun sau institutii intr-un anumit moment, in cadrul

relatiilor sociale sau al realitatilor obiective.Împrejurarea – reprezentata de elementele externe faptei, anumite circumstante in care se gaseste

o persoana, un obiect, si care puse in corelatie cu fapta comisa o particularizeaza in concret.- eroarea de fapt sa existe pe tot parcursul executării acţiunii, în situaţiile în care fapta presupune o

durată de timp.- starea, situaţia sau împrejurarea care nu au fost cunoscute pot să reprezinte un element constitutiv

al infracţiunii ori o circumstanţă a acesteia.- Când starea, situaţia, împrejurarea necunoscută de făptuitor reprezintă o circumstanţă agravantă a

infracţiunii, eroarea va duce la înlăturarea acesteia, a răspunderii penale pentru fapta agravantă, dar el va răspunde penal pentru infracţiunea în varianta tip.

52

Efecte :A. Efectele erorii de fapt când aceasta priveşte un element constitutiv al infracţiunii :

a. eroarea de fapt în cazul faptelor săvârşite cu intenţie : Fapta prevăzută de legea penală săvârşită în eroare de fapt cu privire la o stare, situaţie sau împrejurare care sunt prevăzute de lege ca elemente constitutive ale infracţiunii, nu este infracţiune şi pe cale de consecinţă nu atrage răspunderea penală.(art.51 alin.3 c.pen.)b. eroarea de fapt în cazul faptelor incriminate atât pentru săvârşirea cu intenţie, cât şi din culpă : Eroarea de fapt va înlătura vinovăţia şi deci caracterul penal al faptei şi atunci când este săvârşită din culpă, numai dacă se constată că eroarea nu este ea însăşi rezultatul culpei (art.51 alin.3 c. pen.). Cu alte cuvinte, pentru a înlătura caracterul penal al faptei săvârşite din culpă, eroarea de fapt nu trebuie să fie ea însăşi imputabilă făptuitorului. Dacă făptuitorul acţionează din grabă şi neatenţie, fără să cunoască existenţa unei stări, situaţii, împrejurări care constituie element al unei infracţiuni din culpă, eroarea nu mai conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei, fiind imputabilă făptuitorului, care trebuia să acţioneze mai diligent.

B. Efectele erorii de fapt asupra circumstanţelor : În această situaţie efectele acesteia sunt diferenţiate după cum fapta este incriminată când este săvârşită cu intenţie, ori şi din culpă, sau numai din culpă. Regula este aceeaşi : eroarea de fapt înlătură agravarea când poartă asupra unor circumstanţe de agravare ale unei infracţiuni intenţionate, iar când poartă asupra unei circumstanţe agravante la o infracţiune incriminată şi atunci când este săvârşită din culpă va duce la înlăturarea ei numai dacă necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a stării, situaţiei, împrejurării ce constituie circumstanţă de agravare nu este ea însăşi rezultatul culpei.

EROAREA DE DREPT : Necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei norme juridice are efecte diferite după cum ea poartă asupra unei norme penale sau norme extrapenale. Eroarea cu privire la o normă penală sau eroarea de drept penal nu înlătură caracterul penal al faptei (art.51 alin.4 c.pen.). Eroarea cu privire la o normă extrapenală are aceleaşi efecte ca şi eroarea de fapt, adică înlătură caracterul infracţional al faptei. Eroarea cu privire la o normă extrapenală este posibilă cel mai adesea în situaţiile în care normele incriminatoare prevăd ca element constitutiv al unei infracţiuni condiţia săvârşirii unei fapte „pe nedrept” sau „contra dispoziţiilor legale”.

II. ÎNLĂTURAREA CARACTERULUI PENAL AL FAPTEI PRIN LIPSA PERICOLULUI SOCIAL :

Noţiune : Lipsa pericolului social, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, conduce la înlăturarea caracterului infracţional al faptei săvârşite. Stările, situaţiile, împrejurările care conduc la lipsa de pericol social trebuie să fie prevăzute de lege. Înlăturarea caracterului penal al faptei prin lipsa pericolului social nu înlătură, de regulă, alte forme de răspundere juridică. Lipsa pericolului social care conduce la înlăturarea caracterului penal al unei fapte cuprinde mai multe aspecte :1. Lipsa pericolului social, ca trăsătură esenţială a infracţiunii,2. Lipsa pericolului social concret al faptei prevăzută de legea penală.

53

1.Lipsa pericolului social, ca trăsătură esenţială a infracţiunii : Pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii este înlăturat în anumite stări, situaţii, împrejurări prevăzute de lege.

a. Pericolul social este înlăturat pentru anumite fapte determinate prin legea care prevede atât fapta al cărui pericol social este înlăturat cât şi împrejurarea în care este înlăturat pericolul social. Ex. : arestarea învinuitului sau inculpatului, percheziţia domiciliară, etc.

b. Pericolul social este înlăturat pentru anumite acte inerente desfăşurării unor activităţi permise de lege. Ex. : actele de lovire, vătămare a integrităţii corporale care se produc în cazul practicării boxului sau altor activităţi sportive, ori în cazul operaţiilor chirurgicale.

c. Sunt considerate ca lipsite de pericol social şi faptele comise din culpă, dacă legiuitorul le-a incriminat numai atunci când sunt săvârşite cu intenţie. Tot astfel este lipsită de pericol social tentativa care nu este pedepsită la unele infracţiuni.

d. Pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii este înlăturat, pe cale de consecinţă când fapta este săvârşită fără vinovăţie.Efecte : Fapta care nu prezintă pericolul social al infracţiunii nu este infracţiune şi pe cale de consecinţă nu atrage răspunderea penală.

2.Lipsa pericolului social concret al faptei prevăzută de legea penală :A. Preliminarii :

Caracterul penal al faptei este înlăturat dacă fapta concretă nu prezintă gradul de pericol necesar al unei infracţiuni. Pericolul social al infracţiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei trebuie să existe, să se verifice pentru fiecare faptă săvârşită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracţiune. Este posibil ca în concret fapta săvârşită , deşi formal să îndeplinească toate trăsăturile pentru a putea fi caracterizată ca infracţiune, adică este prevăzută de legea penală, este săvârşită cu vinovăţia cerută de lege dar pericolul social să nu evidenţieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune. În legislaţiile penale sunt înscrise dispoziţii potrivit cu care fapta lipsită de pericolul social concret necesar al unei infracţiuni nu este infracţiune şi nu atrage astfel răspunderea penală. Art.18 c. pen : „ Fapta care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art.1 c. pen. şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse” oferind implicit posibilitatea organelor de aplicare a legii să aprecieze pericolul social concret al faptei şi să decidă dacă este necesară ori nu aplicarea unei pedepse. Art.18 ¹ c.pen. prevede înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzută de legea penală care nu prezintă în concret gradul de pericol social caracteristic al unei infracţiuni.

B. Înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzută de legea penală care nu prezintă gradul concret de pericol social infracţional :a. Noţiune şi caracterizare : Prin disp. art. 18 ¹ se stabileşte pentru organul de palicare a legii sarcina de a stabili pe baza unor criterii legale prevăzute în art. 18 ¹ alin.2 c.pen. dacă fapta săvârşită de făptuitor prezintă sau nu gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea acesteia ca infracţiune. Când pericolul social concret nu este suficient pentru caracterizarea faptei ca infracţiune, caracterul penal al faptei este înlăturat, iar făptuitorului i se aplică o sancţiune cu caracter administrativ prevăzută de art.91 c.pen.b. Natura juridică : Fapta nu este infracţiune prin voinţa legiuitorului care a stabilit că dacă aceasta nu are pericolul social al unei infracţiuni să nu fie socotită ca atare, şi nu judecătorul sau procurorul, care nu au dreptul să statueze în domeniul legislativ.

54

Fapta prevăzută de art. 18 ¹ nu este infracţiune şi deci nu poate angrena răspunderea penală, dar prezentând un oarecare grad de pericol social se impune sancţionarea acesteia cu o sancţiune prevăzută la art.91 c.pen., care este specifică formei de înlocuire a răspunderii penale cu o sancţiune cu caracter administrativ. Prin această trimitere, ca tehnică legislativă, nu s-a conferit instituţiei, deci, caracter de formă de înlocuire a răspunderii penale. Considerăm că instituţia adusă prin art. 18 ¹ c.pen. reprezintă, în ultimă analiză, tot o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, prin înlăturarea trăsăturii esenţiale a pericolului social.

C. Condiţii în care fapta prevăzută de legea penală nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni : Fapta prevăzută de legea penală lipsită de pericol social are ca trăsături caracteristice o atingere minimă adusă valorii sociale ocrotite penaliceşte şi prin aceasta reliefează o lipsă vădită de importanţă. Instituţia prevăzută în art. 18¹ c.pen. are un caracter general în sensul că este aplicabilă în principiu în cazul tuturor faptelor prevăzute de legea penală indiferent de natura lor şi de pedeapsa prevăzută pentru ele. Totuşi, nu va putea fi incidentă în cazul unor fapte grave cum este omorul căci prin valoarea deosebită a obiectului ocrotirii penale nu s-ar putea susţine că atingerea este minimă.

D. Criterii de apreciere a gradului concret de pericol social : Înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzute de legea penală ca urmare a constatării lipsei de pericol social concret are loc cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. La stabilirea în concret a gradului de pericol social – potrivit disp. art. 18¹ alin.2 c.pen.- se ţine seama de : modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana şi conduita făptuitorului.a. modul şi mijloacele de săvârşire : - pot reliefa un perisol social concret suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, când au fost folosite mijloace de săvârşire periculoase (explozii, otrăvirea apei ori a mâncării din care urmează să fie servite mai multe persoane) ori prin numărul mare de acte comise.b. după scopul urmărit de făptuitor : - pericolul social poate fi scăzut când fapta a fost comisă pentru satisfacerea unor trebuinţe (cumpărarea unui medicament pentru cineva bolnav din familie cu banii sustraşi din gestiune ); - când infracţiunea a fost comisă pentru înlesnirea ori acoperirea altei infracţiuni, de data aceasta pericolul social este ridicat şi suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune.c. împrejurările în care fapta a fost comisă : - dacă fapta a fost comisă în împrejurări agravante (noaptea) ori profitând de situaţia creată de o calamitate, pericolul social este ridicat, iar fapta poate fi infracţiune; - fapta comisă în împrejurări nefavorabile pentru făptuitor (o suferinţă, starea de ebrietate în care a ajuns întâmplător etc.) poate reliefa un pericol social scăzut.d. urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce : - când prin faptă s-a produs un prejudiciu foarte mic, fapta după acest criteriu nu are pericolul social suficient al unei infracţiuni ; - dacă prin faptă s-ar fi putut aduce prejudicii mari, fapta are pericolul social al unei infracţiuni.e. persoana şi conduita făptuitorului : - se ţine seama de atitudinea făptuitorului înainte de săvârşirea faptei, după săvârşirea acesteia, de antecedentele penale, de orice circumstanţe personale ale acestuia. Antecedentele penale ale inculpatului îşi relevă importanţa în caracterizarea gradului de pericol social al faptei, numai dacă sunt examinate în contextul împrejurărilor în care fapta a fost comisă, al rezultatelor acesteia şi a celorlalte date privind persoana făptuitorului.

55

E. Efecte juridice : Fapta lipsită de pericolul social concret caracteristic infracţiunii nu are caracter penal şi deci nu atrage pe cale de consecinţă răspunderea penală pentru această faptă. Întrucât fapta prezintă totuşi un pericol social, ea va atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ prevăzută de legea penală. Sancţiunile cu caracter administrativ pot fi: (art.91 c. pen.) :

- mustrare,- mustrare cu avertisment,- amendă de la 10 lei la 1000 lei.

Dacă făptuitorul a comis mai multe fapte, considerate fiecare în parte ca fiind lipsite de pericol social se va aplica o singură sancţiune cu caracter administrativ prevăzută de legea penală.

III. LIPSA PREVEDERII ÎN LEGEA PENALĂ

A. Noţiune : Lipsa prevederii faptei în legea penală este o situaţie, o împrejurare în care o faptă care aparent întruneşte trăsăturile esenţiale ale infracţiunii nu are în realitate caracter penal deoarece nu este, ori nu mai este prevâzută de legea penală ca infracţiune în modalitatea în care s-a săvârşit ori îi lipseşte un element constitutiv ca aceasta să constituie o anumită infracţiune.

B. Cadru : Trăsătura esenţială a infracţiunii de prevedere în legea penală lipseşte în situaţiile :

a. Dezincriminarea faptei sau abrogarea incriminării :- prin abrogarea legii care prevedea fapta ca infracţiune această faptă nu mai este socotită pe viitor

ca infracţiune.- abrogarea incriminării are ca efect înlăturarea trăsăturii esenţiale a prevederii în lege a faptei

indiferent de momentul în care intervine faţă de săvârşirea faptei. Orice faptă comisă după abrogarea incriminării nu va mai fi considerată infracţiune. Nu vor mai considerate infracţiuni nici cele săvârşite anterior abrogării, iar consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează o dată cu abrogarea incriminării (art.12 c.pen.).

b. Neîndeplinirea de către fapta concretă a unui element constitutiv al infracţiunii :- fapta concretă săvârşită nu îndeplineşte unul sau mai multe elemente constitutive prevăzute în

norma de incriminare.c. Dubla incriminare :

- Conform principiului universalităţii (art.6 alin.1 lit.a c. pen.) se cere dubla incriminare a faptei, deci atât legea penală română cât şi legea penală străină de la locul unde s-a săvârşit fapta să o prevadă ca infracţiune. Dacă fapta nu este infracţiune şi în legea locului unde a fost săvârşită, acest aspect echivalează cu neprevederea faptei ca infracţiune şi legea penală română nu va putea fi aplicată conform principiului universalităţii.

C. Efecte juridice : Neîndeplinirea de către fapta concretă săvârşită a trăsăturii esenţiale a prevederii în legea penală are drept efect înlăturarea caracterului penal al faptei şi pe cale de consecinţă înlăturarea şi a răspunderii penale. Această cauză de înlăturare a caracterului infracţional al faptei are un caracter obiectiv, real şi se răsfrânge asupra tuturor participanţilor la comiterea faptei.

56

RĂSPUNDEREA PENALĂ

I.Noţiune: Răspunderea penală poate fi definită ca fiind însuşi raportul juridic penal de constrângere, născut ca urmare a săvârşirii infracţiunii între stat, pe de o parte, şi infractor, pe de altă parte,raport complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului, ca reprezentant al societăţii, de a trage la răspundere pe infractor,de a-i aplica sancţiunea prevăzută pentru infracţiunea săvârşită şi de a-l constrânge să o execute, precum şi obligaţia infractorului de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate, în vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii.

II. Principiile răspunderii penale :1. Principiul legalităţii răspunderii penale,2. Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale,3. Principiul umanismului,4. Principiul răspunderii penale personale,5. Principiul unicităţii răspunderii penale,6. Principiul inevitabilităţii răspunderii penale,7. Principiul individualizării răspunderii penale,8. Principiul prescriptibilităţii răspunderii penale.

1. Principiul legalităţii răspunderii penale: Principiul legalităţii presupune că apariţia, desfăşurarea, ca şi soluţionarea raportului penal are loc pe baza legii şi în strictă conformitate cu aceasta Legea este cea care stabileşte impedimente în exercitarea acţiunii de tragere la răspundere penală, cauzele care exclud caracterul penal al faptei sau cele care exclud răspunderea penală.2. Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale : Art.17 alin.2 c.pen. dispune că răspunderea penală se întemeiază numai pe săvârşirea unei infracţiuni, adică a unei fapte prevăzute de legea penală, săvârşită cu vinovăţia cerută de lege şi care prezintă pericolul social concret al unei infracţiuni.3. Principiul umanismului : Răspunderea penală utilizează instrumente care prin natura şi conţinutul lor nu duc la umilirea şi degradarea fiinţei umane, ci dimpotrivă, preconizează căi, metode, mijloace care să conducă la resocializarea infractorilor.4. Principiul răspunderii penale personale : Presupune că răspunderea penală revine numai persoanei care a săvârşit ori a participat la săvârşirea unei infracţiuni ca instigator sau complice. Răspunderea penală nu poate interveni pentru fapta altuia, cum nu poate fi colectivă, adică pentru fapta unei persoane să răspundă un colectiv, grup. De aceea, moartea infractorului are drept consecinţă stingerea răspunderii penale, a sancţiunilor şi consecinţelor ce decurg din aceasta.5. Principiul unicităţii răspunderii penale (non bis in idem ): Potrivit acestui principiu, o persoană care a săvârşit o infracţiune nu poate fi trasă la răspundere penală decât o singură dată. Aceasta nu înseamnă că răspunderea penală nu poate coexista cu alte forme de răspundere penală, precum răspunderea civilă, disciplinară etc. În dreptul procesual penal şi în practica judiciară acest principiu este cunoscut sub denumirea de autoritate de lucru judecat. Acest principiu nu exclude posibilitatea ca pentru o infracţiune să se aplice aceluiaşi infractor mai multe sancţiuni penale, adică pedepsele principale pot fi însoţite de pedepse complementare ori de o pedeapsă accesorie, ori i se pot asocia măsurile de siguranţă.

57

6. Principiul inevitabilităţii răspunderii penale : Acest principiu presupune că oricine săvârşeşte o infracţiune trebuie să răspundă penal. Răspunderea penală este o consecinţă inevitabilă a săvârşirii unei infracţiuni. Înlăturarea răspunderii penale în cazurile prevăzute de lege (amnistie, lipsa plângerii prealabile, împăcarea părţilor, prescripţie etc.) nu diminueză importanţa principiului, care corespunde şi principiului egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii penale.7. Principiul individualizării răspunderii penale : Potrivit acestui principiu, răspunderea penală trebuie să fie diferenţiată în funcţie de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului, pentru a asigura atât sancţionarea corectă a infractorului, cât şi realizarea prevenţiunii generale şi speciale. Individualizarea răspunderii penale are loc în conformitate cu legea care consacră dispoziţii speciale privitoare la individualizarea pedepsei (art.72 – 89 c. pen.) care constituie obiectul răspunderii penale.8. Principiul prescriptibilităţii răspunderii penale : Răspunderea penală, ca mijloc de realizare a ordinii de drept prin constrângere, pentru a fi eficientă trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârşirii infracţiunii. Atunci când răspunderea penală intervine mai târziu, după săvârşirea infracţiunii, se diminuează eficienţa ei, iar rezonanţa infracţiunii scade treptat.

Principiile răspunderii penale ale persoanei juridice:Principiile răspunderii prezentate pentru persoana fizică sunt aplicabile deopotrivă şi persoanei

juridice. Faţă de aceste principii, în raport cu răspunderea personală a persoanei juridice se pot desprinde următoarele principii:

Răspunderea penală a persoanei juridice poate interveni pentru orice infracţiune;Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice ce a

contribuit la comiterea infracţiunii;Răspunderea penală nu intervine pentru persoanele juridice de drept public.

III. Înlocuirea răspunderii penale (art.90,91,98 c. pen.):

A. Noţiune : Înlocuirea răspunderii penale poate fi definită ca fiind instituţia juridică în baza căreia instanţa de judecată înlocuieşte, în condiţiile prevăzute de lege, răspunderea penală cu o altă formă de răspundere juridică ce atrage o sancţiune cu caracter administrativ. Înlocuirea răspunderii penale este posibilă, potrivit legii, pentru infracţiunile care prezintă un grad generic de pericol social scăzut, reliefat printr-o pedeapsă prevăzută de lege de cel mult un an închisoare, ori în cazul altor infracţiuni expres prevăzute de lege dacă valoarea pagubei este redusă şi a fost reparată integral până la pronunţarea hotărârii, iar din atitudinea făptuitorului după săvârşirea infracţiunii rezultă că acesta regretă fapta; şi instanţa apreciază că sunt suficiente date ca făptuitorul să se îndrepte fără a i se aplica o pedeapsă etc. Înlocuirea răspunderii penale nu trebuie confundată cu înlăturarea răspunderii penale.

B. Condiţii în care se poate dispune înlocuirea răspunderii penale : 1. Condiţii cu privire la infracţiune : a. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este :

- închisoarea de cel mult un an sau amendă (pedeapsa pt.infracţiunea fapt consumat), indiferent de valoarea pagubei;

Sau - indiferent de pedeapsa prevăzută de lege, dacă s-au săvârşit infracţiunile prevăzute în

art.208,213,215 alin.1, 215 ¹ alin.1, 217 alin.1, 219 alin.1, iar valoarea pagubei nu depăşeşte 10 lei, sau infracţiunea prevăzută în art.249 dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 50 lei. b.Condiţii cu privire la faptă :

- în conţinutul ei concret şi în împrejurările în care a fost săvârşită prezintă un pericol special redus şi nu a produs urmări grave.

58

c. Condiţii privitoare la repararea integrală a pagubei pricinuite prin infracţiune până la pronunţarea hotărârii :- trebuie realizată până la data soluţionării cauzei de către instanţa de judecată.- paguba ce trebuie reparată integral poate fi cauzată atât prin infracţiunile prevăzute expres prin disp. art.90 alin.1 lit.a c. pen., cât şi prin orice infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult un an. d. Condiţii referitoare la atitudinea făptuitorului după săvârşirea infracţiunii, din care să reiasă că acesta regretă fapta : e. Aprecierea instanţei de judecată că sunt suficiente date că făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplica o pedeapsă. (art.90 alin.1 lit.e c.pen.) Prin această condiţie se pune în evidenţă faptul că îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art.90 c.pen. nu crează pt. infractor un drept de înlocuire a răspunderii penale ci doar o vocaţie la acest mijloc deindividualizare a răspunderii juridice pt. fapte infracţionale.2. Condiţii cu privire la făptuitor : Făptuitorul trebuie să nu mai fi fost anterior condamnat ori să i se fi aplicat de două ori sancţiuni cu caracter administrativ. Are vocaţie la înlocuirea răspunderii penale şi infractorul care anterior a mai fost condamnat, dar acea condamnare se situează în unul din cazurile prevăzute de art.38 c.pen. Condiţia cu privire la infracţiune şi cu privire la infractor se cer îndeplinite cumulativ pentru a conduce la înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea ce atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.C. Sancţiunile cu caracter administrativ aplicabile în caz de înlocuire a răspunderii penale : Art.91 c.pen.:

- mustrarea,- mustrarea cu avertisment,- amenda de la 10 lei la 1.000 lei.

Considerăm că înlocuirea răspunderii penale se poate face şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pentru fiecare infracţiune sunt îndeplinite condiţiile. Înlocuirea răspunderii penale se poate dispune şi în caz de participaţie dar numai pentru acei făptuitori faţă de care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 90 c.pen. (art.98 alin.1 c.pen.).

IV. Cauze care înlătură răspunderea penală : a. Noţiune:

Sunt anumite stări, situaţii, împrejurări, posterioare săvârşirii infracţiunii, reglementate de lege, în prezenţa cărora se stinge raportul juridic penal de conflict, se stinge dreptul statului de a aplica o sancţiune infractorului şi obligaţia acestuia de a executa acea sancţiune. Cauzele care înlătură răspunderea penală sunt : Cauze generale :

Privesc orice infracţiune, sunt incidente cu alte cuvinte pentru orice infracţiune. Aceste cauze înlătură răspunderea penală, adică fapta a fost, este şi rămâne infracţiune, doar

consecinţa ei – răspunderea penală – este înlăturată.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei presupun inexistenţa infracţiunii prin înlăturarea

vinovăţiei, iar cauzele care înlătură răspunderea penală presupun existenţa infracţiunii, înlăturându-se numai răspunderea penală.

I. Amnistia,II. Prescripţia răspunderii penale,

III. Lipsa plângerii prealabile;IV. Împăcarea părţilor.

Cauze speciale :- se mai numesc cauze de nepedepsire sau de impunitate;- sunt reglementate atât în partea generală cât şi în partea specială a codului penal ;

59

- au caracter subiectiv : au în vedere conduita făptuitorului în timpul săvârşirii infracţiunii.- cauzele speciale de nepedepsire prevăzute în partea generală au o sferă întinsă de incidenţă şi

sunt : Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului (art. 22 c. pen.), Împiedicarea consumării faptei de către participant (art.3 c.pen.).

- cauzele de impunitate prevăzute în partea specială sunt mult mai numeroase şi sunt prevăzute în legătură cu anumite infracţiuni. Şi aceaste cauze sunt subiective, legate de conduita făptuitorului după comiterea faptei.Sunt cauze speciale de nepedepsire, de ex., denunţarea faptei de către mituitor (art.255 alin.3 c.pen.); retragerea mărturiei mincinoase (art.260 alin.2 c.pen.). b. Efectele cauzelor care înlătură răspunderea penală : Deşi fapta îşi păstrează caracterul penal, ele au drept consecinţă faptul că fac imposibilă aplicarea sancţiunilor penale, a pedepselor. Ele nu trebuie confundate cu cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Cauzele care înlătură răspunderea penală nu produc efecte în ce priveşte consecinţele civile ale comiterii infracţiunii.

I. AMNISTIA : ( art. 72 pct.3 lit.g c.pen.)

a. Noţiune : Amnistia este un act de clemenţă al puterii legiuitoare (Parlamentul României) care, pentru raţiuni de politică penală, înlătură răspunderea penală pentru anumite infracţiuni, anume prevăzute de legiuitor, comise până la data apariţiei legii de amnistie.

b. Felurile amnistiei :- în raport de aria sa de incidenţă : - amnistia generală – atunci când priveşte toate infracţiunile săvârşite până la data acordării ei, - amnistia specială – atunci când se acordă numai pentru anumite infracţiuni, anume prevăzute în actul de clemenţă.- în raport de condiţiile în care se acordă : - amnistia necondiţionată ( pură şi simplă ) – atunci când acordarea beneficiului ei nu depinde de îndeplinirea vreunei condiţii cu privire la fapta săvârşită, la persoana făptuitorului sau la împrejurările în care s-a comis infracţiunea, - amnistia condiţionată – atunci când pentru acordarea ei sunt necesare îndeplinirea unor condiţii cu privire la fapta săvârşită, la persoana făptuitorului sau la împrejurările în care s-a comis infracţiunea.- în raport cu momentul în care intervine actul de amnistie : - amnistia proprie sau antecondamnatorie – intervenită înainte de condamnarea definitivă, - amnistia improprie sau postcondamnatorie – intervenită după condamnarea definitivă.

c. Obiectul şi caracterele amnistiei : Amnistia are ca obiect toate sau anumite infracţiuni săvârşite până la data apariţiei actului de amnistie.Ea operează de regulă in rem, fără a se lua în considerare persoana făptuitorilor. Atunci când legiuitorul condiţionează beneficiul amnistiei şi de anumite condiţii personale, amnistia capătă un caracter mixt, ea operând nu numai in rem (pentru infracţiuni), dar şi in personam (pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile legii). În practică obiectul amnistiei îl constituie numai anumite infracţiuni sau categorii de infracţiuni, ceea ce face necesar ca legea să cuprindă precizări de natură să determine infracţiunile la care se referă. Indicarea obiectului amnistiei se poate face prin :

- arătarea expresă a incriminărilor supuse amnistiei;- stabilirea unui plafon până la care se poate ridica maximul special;

60

- indicarea obiectului juridic special;- alte mijloace de identificare.

Infracţiunile comise în ziua adoptării legii nu cad sub incidenţa acesteia. În cazul infracţiunilor continue, continuate, progresive, amnistia este incidentă dacă acestea s-au epuizat până la adoptarea legii de amnistie.

d. Efectele amnistiei : 1. Efectul comun :Atât amnistia antecondamnatorie cât şi cea postcondamnatorie au drept principal efect înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului pentru fapta comisă. 2. Efecte proprii :A. Amnistia antecondamnatorie: - constituie, după caz, o cauză de încetare a urmăririi penale sau o cauză de încetare a procesului penal. Dacă urmărirea penală nu a fost începută, cauza aflându-se în faza actelor premergătoare, se va dispune neînceperea urmăririi penale.

Amnistia are caracter obligatoriu, efectele ei nu pot fi refuzate de beneficiar.Amnistia nu înlătură răspunderea civilă, măsurile de siguranţă şi măsurile educative.

B. Amnistia postcondamnatorie : - înlătură pedeapsa pronunţată şi a celorlalte consecinţe ale condamnării. Ea înlătură pedeapsa principală, în măsura în care aceasta nu a fost executată sau, după caz, restul de pedeapsă rămas neexecutat. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie. Deasemenea, înlătură executarea pedepselor complementare, în măsura în care nu au fost executate. Pedeapsa accesorie încetează o dată cu încetarea executării pedepsei principale. - face să înceteze decăderile, interdicţiile şi incapacităţile prevăzute de legile speciale, penale sau extrapenale. Din acest punct de vedere, amnistia postcondamnatorie produce aceleaşi efecte ca şi reabilitarea.

Amnistia nu are aceleaşi efecte depline ca şi reabilitarea, dacă într-o lege extrapenală se prevede ca efectele unei condamnări pentru o infracţiune amnistiată să nu fie înlăturate imediat. Amnistia înlătură starea de recidivă.

Nu împiedică aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei pentru o infracţiune anterioară (art.81 lit.b cod pen.).

Amnistia nu are ca efect o repunere în situaţia anterioară.Amnistia nu înlătură răspunderea civilă, măsurile de siguranţă şi măsurile educative.

e. Limitele efectelor amnistiei : - nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative luate prin hotărârea de condamnare. - nu produce efecte asupra despăgubirilor civile sau cheltuielilor judiciare stabilite prin hot. de condamnare, care pot fi puse în executare potrivit legii civile. Întrucât prin amnistie nu se operează o restitutio in integrum, persoana căreia i s-a desfăcut contractul de muncă, ca urmare a comiterii infracţiunii, nu poate pretinde reintegrarea în funcţia deţinută anterior. Coautorii, instigatorii şi complicii la o infracţiune beneficiază şi ei de amnistia aplicată acelei infracţiuni. Amnistia nu produce efecte asupra favorizatorilor sau tăinuitorilor decât dacă legea de amnistie prevede în mod expres aceasta.

g. Continuarea procesului penal pentru infracţiunile amnistiate: Amnistia are caracter obligatoriu, aşa încât organele competente trebuie să aplice din oficiu dispoziţiile legii de amnistie, iar persoana condamnată nu poate să refuze amnistia.

61

Cu toate acestea, dacă amnistia intervine în cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare, învinuitul sau inculpatul are dreptul să ceară continuarea procesului penal pentru a-şi demonstra nevinovăţia: - dacă se constată nevinovăţia, se va dispune, după caz, scoaterea de sub urmărire sau achitarea. - dacă se stabileşte vinovăţia, el nu va putea refuza beneficiul amnistiei, în privinţa sa dispunându-se, după caz, încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal.

II. PRESCRIPŢIA RĂSPUNDERII PENALE

a. Noţiune : Noţiunea de prescripţie a răspunderii penale desemnează acea cauză de stingere a obligaţiei infractorului de a suporta consecinţele penale ale faptei săvârşite, ca efect al trecerii unui interval de timp, anume determinat prin dispoziţii legale.

b. Efecte : Împlinirea termenului prevăzut de lege are drept consecinţă faptul că prescripţia îşi produce automat efectul, înlăturând posibilitatea aplicării sancţiunilor de drept penal. Organul judiciar, după caz, constatând intervenită prescripţia, va dispune:

- neînceperea urmăririi penale,- încetarea urmăririi penale,- încetarea procesului penal.

Verificarea împlinirii termenului de prescripţie este anterioară oricărui examen al fondului, dar prescripţia poate fi invocată în tot cursul procesului penal, instanţa fiind datoare să o constate din oficiu. Ca şi în cazul amnistiei, învinuitul sau inculpatul are dreptul să ceară continuarea procesului pentru a-şi dovedi nevinovăţia, fără ca prin această cerere să piardă beneficiul prescripţiei în caz că s-ar stabili, totuşi, vinovăţia sa. Prescripţia este o cauză generală care înlătură răspunderea penală, cu excepţia infracţiunilor contra umanităţii. În privinţa acestor infracţiuni prescripţia nu operează. c. Termenele de prescripţie a răspunderii penale (art.122 alin.1 C. Penal): - sunt fixate în raport cu natura şi gravitatea sancţiunilor prevăzute de lege pentru infracţiunile comise. Aceste termene în cazul persoanelor fizice sunt :- 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii mai mare de 15 ani,- 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani,- 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani,- 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an dar care nu depăşeşte 5 ani,- 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda. Termenele de prescripţie se reduc la jumătate pentru cei care, la data săvârşirii infracţiunii, erau minori.( art.129 c. Pen.).

Aceste termene în cazul persoanelor juridice sunt (art.122 alin.11 cod penal):- 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani;

62

- 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda.

Termenele de prescripţie a răspunderii penale se determină în raport cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, chiar dacă infracţiunea săvârşită a rămas în faza tentativei.

Termenele deprescripţie se determină în funcţie depedeapsa prevăzută pentru infracţiunea tip ori pentru infracţiunea calificată comisă de infractor, fără a lua în considerare circumstanţele de atenuare sau de agravare a pedepsei.

În caz de participaţie, termenele de prescripţie sunt aceleaşi pentru toţi participanţii.Dacă legea prevede alternativ pedeapsa amenzii cu cea a închisorii, termenul de prescripţie se

determină în raport cu maximul special al pedepsei închisorii.Dacă legea prevede alternativ pedeapsa închisorii cu cea a detenţiei pe viaţă, termenul de prescripţie

se determină în funcţie de pedeapsa cu detenţia pe viaţă.d. Calculul termenelor de prescripţie : Art.122 alin.2 C.Penal dispune că termenele de prescripţie a răspunderii penale se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii (chiar dacă aceasta a rămas în forma tentativei). În cazul infracţiunilor continue, continuate sau progresive termenul de prescripţie curge după cum urmează:- de la data încetării acţiunii sau inacţiunii care constituie elementul material al infracţiunii, în cazul infracţiunilor continue,- de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, în cazul infracţiunilor continuate,- de la data epuizării agravării rezultatului, în cazul infracţiunilor progresive.

Pentru infracţiunile săvârşite în concurs real, termenul de prescripţie curge separat pentru fiecare infracţiune, spre deosebire de infracţiunile săvârşite în concurs ideal, la care termenul curge pentru toate infracţiunile dela data comiterii acţiunii sau inacţiunii infracţionale, afară de cazul când se săvârşeşte şi o infracţiune progresivă, când termenul de prescripţie se va calcula de la data producerii ultimului rezultat. La calcularea termenelor de prescripţie se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege, făcându-se abstracţie de eventualele circumstanţe atenuante sau agravante care o modifică. În caz de participaţie, termenul de prescripţie curge, pentru toţi participanţii, de la data săvârşirii infracţiunii, oricare ar fi data la care diverşii participanţi au prestat contribuţia lor, cu excepţia instigării neurmate de executare care, fiind o infracţiune de sine stătătoare, şi nu un act de precipitaţie, urmează regula prev. de art. 122 alin.2.e. Întreruperea cursului prescripţiei :Noţiune : Este o cauză legală care lipseşte de eficienţă timpul scurs până în momentul intervenirii sale, făcând să înceapă un nou termen de prescripţie, după îndeplinirea actului întrerupător. Prezintă trei caractere:A – este legală, deoarece actele care au efect întreruptiv al cursului prescripţiei sunt expres prevăzute de lege,B – este obligatorie, pentru că recunoaşterea efectului lor întrerupător nu este lăsată la aprecierea organelor judiciare,C – este absolută, în sensul că întreruperea poate opera în legătură cu oricare infracţiune supusă prescripţiei.Cauzele de întrerupere a prescripţiei : Art.123 C.Penal : Cursul prescripţiei se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal. Pentru a avea efect întrerupător, actul trebuie :

- să fie valabil,- să fie comunicat, potrivit legii, învinuitului sau inculpatului ori- să fie îndeplinit în prezenţa acestuia.

Efecte:

63

Actele întrerupătoare au drept efect neluarea în calcul a timpului scurs de la data săvârşirii infracţiunii şi până la data îndeplinirii actului. Fiecare întrerupere face să curgă un nou termen de prescripţie.

Întreruperea cursului prescripţiei va opera faţă de toţi participanţii la săvârşirea unei infracţiuni, chiar dacă actul de întrerupere s-a făcut doar faţă de unul ori unii dintre aceştia (în art.123 alin.3 c.pen). Numărul întreruperilor este nelimitat, totuşi prescripţia nu poate fi prelungită la infinit, ci va interveni dacă se împlineşte o dată şi jumătate termenul de prescripţie prevăzut pentru infracţiunea săvârşită, calculat de la data comiterii infracţiunii ( în art.124 c.pen ). Acest fel de prescripţie se mai numeşte şi specială. În durata termenului de prescripţie specială nu se va include şi perioada de timp cât termenul a fost suspendat. f. Suspendarea cursului prescripţiei :

Explicaţii preliminare : Art.128 c.pen. : Cursul termenului prescripţiei este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.Cauzele de suspendare a prescripţiei (art.128 alin.1 c.pen.) : 1. Cursul prescripţiei poate fi suspendat datorită unei dispoziţii legale care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. 2. Cursul prescripţiei poate fi suspendat datorită intervenţiei unor cazuri de forţă majoră, cum sunt, de exemplu, epidemiile, inundaţiile, starea de război etc.Efecte : Suspendarea cursului prescripţiei are un efect mai limitat, fiindcă ea nu determină decât o amânare a curgerii termenului de prescripţie, termen care se prelungeşte cu durata cât a existat împiedicarea. Proba suspendării, ca şi a întreruperii, revine procurorului. Suspendarea produce efecte in personam.

III. LIPSA PLÂNGERII PREALABILE ŞI RETRAGEREA PLÂNGERII PREALABILE

A. LIPSA PLÂNGERII PREALABILE :1. Noţiune : Pentru anumite infracţiuni (de regulă cu un grad redus de pericol social) legiuitorul a prevăzut ca tragerea la răspunderea penală să fie lăsată la aprecierea persoanei vătămate, punerea în mişcare a acţiunii penale fiind condiţionată de manifestarea expresă de voinţă a victimei. Plângerea prealabilă este încunoştiinţarea organelor judiciare de către persoana vătămată cu privire la fapta săvârşită şi vătămarea suferită prin aceasta. Ea reprezintă o condiţie pentru tragerea la răspundere penală şi deci pentru pornirea procesului penal în toate acele cazuri în care este în mod expres prevăzută în cuprinsul normei de incriminare. Lipsa plângerii prealabile apare ca o cauză care înlătură răspunderea penală. Plângerea prealabilă nu trebuie confundată cu plângerea. Plângerea prealabilă reprezintă o condiţie de tragere la răspundere penală a infractorului pentru infracţiuni anume prevăzute de lege, plângerea reprezintă doar o încunoştiinţare despre săvârşirea unei infracţiuni a cărei victimă a fost însăşi cel care face plângerea ori una din persoanele pentru care poate face plângerea, potrivit dispoziţiilor legale. 2. Condiţiile în care trebuie făcută plângerea prealabilă şi cazurile în care este necesară :a. Plângerea prealabilă trebuie făcută de persoana vătămată, pentru infracţiunile la care este necesară o astfel de plângere prealabilă. Plângerea prealabilă poate fi făcută şi printr-un mandat special. Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, plângerea prealabilă poate fi introdusă de reprezentantul legal şi respectiv de persoana vătămată cu încuviinţarea reprezentantului legal (părinţi, tutore, curator), în cazul persoanei vătămate ce are capacitate

64

de exerciţiu restrânsă. În lege s-a prevăzut că pentru astfel de cazuri acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu. (art.131 alin.5 c. pen.). Dacă prin infracţiune s-a adus atingere mai multor persoane vătămate, este suficientă plângerea prealabilă a uneia dintre persoanele vătămate (art.131 alin.3 c.pen.). Este principiul zis al individualităţii active a răspunderii penale.

În cazul participaţiei penale, este suficient ca plângerea prealabilă să fie făcută faţă de unul dintre participanţi (art.131 alin.4 cod pen.).b. Plângerea prealabilă trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă, care se referă la cuprinderea obligatorie a datelor de identificare a persoanei vătămate (nume şi prenume, domiciliu, data şi locul naşterii), descrierea faptei, arătarea făptuitorului, a mijloacelor de probă, să cuprindă de asemenea adresa părţilor şi a martorilor.c. Organul căruia i se adresează pângerea prealabilă poate fi :- organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii ;d. Plângerea prealabilă trebuie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul, fie la organul competent, fie la instanţa de judecată. 3. Cazurile în care lipseşte plângerea prealabilă : Condiţiile examinate mai sus pentru valabilitatea plângerii prealabile, dacă nu sunt îndeplinite, conduc la inexistenţa acesteia. Plângerea prealabilă lipseşte atunci când persoana vătămată deşi cunoaşte fapta şi pe făptuitor nu face o astfel de plângere, ori nu o face în termenul prevăzut de lege.

În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă lipsa plângerii prealabile nu conduce la înlăturarea răspunderii penale, deoarece acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu (art.131 alin.5 cod pen.). 4. Efectele şi caracterele lipsei plângerii prealabile : Plângerea prealabilă înlătură răspunderea penală (art.131 alin.1 c.pen.).

Plângerea prealabilă ( ca şi lipsa sau retragerea ei ) produce efecte in rem (cu privire la fapta săvârşită). Plângerea prealabilă are caracter indivizibil ( în raport cu efectele pe care le produce) şi caracter personal (neputând fi introdusă de alte persoane decât victima infracţiunii).

B. RETRAGEREA PLÂNGERII PREALABILE : Art. 131 alin.2 c.pen. : Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală. Dreptul de a retrage plângerea prealabilă îl are numai persoana vătămată. Retragerea plângerii prealabile echivalează cu lipsa acesteia, conducând la înlăturarea răspunderii penale.

Condiţii:a) Retragerea plângerii prealabile să reprezinte o manifestare expresă a voinţei persoanei

vătămate printr-o infracţiune de a renunţa la plângerea făcută; se poate face şi prin înscris autentic;b) Retragerea plângerii prealabile să fie totală (priveşte atât latura penală cât şi cea civilă) şi

necondiţionată;c) Nu se înlătură răspunderea penală dacă retragerea plângerii prealabile este făcută sub condiţia

unor reparaţii civile, a conduitei ulterioare pozitive faţă de persoana vătămată, etc. Tot ca o retragere a plângerii prealabile este considerată şi absenţa nemotivată a persoanei vătămate la două termene consecutive în faţa primei instanţe de judecată. (art.284¹ c. Pr. Penală). Retragerea plângerii prealabile produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Dacă retragerea a intervenit în timp util, ea produce efecte irevocabile. Retragerea plângerii prealabile trebuie să fie totală şi necondiţionată.

Retragerea plângerii prealabile produce efecte cu privire la toţi participanţii.

V. ÎMPĂCAREA PĂRŢILOR

65

1. Noţiune şi caracterizare : Împăcarea părţilor constituie un act bilateral, o înţelegere intervenită între partea vătămată şi infractor cu privire la încetarea procesului penal şi înlăturarea răspunderii penale precum şi consecinţele civile ale faptei. Împăcarea este posibilă la infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia infracţiunii de seducţie (art.199 c.pen.). Împăcarea părţilor are loc după ce a fost introdusă plângerea prealabilă. Împăcarea părţilor este posibilă numai în cazurile anume prevăzute de lege. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face prin reprezentanţii legali ai acestora; persoanele cu capacitate restrânsă de exerciţiu se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.

2. Condiţiile împăcării :a. pentru acele infracţiuni pentru care legea prevede această modalitate;b. împăcarea părţilor reprezintă un act bilateral, adică intervine între cele două părţi;c. împăcarea este personală, adică are loc între persoanele care s-au înţeles să pună capăt

conflictului;Se poate realiza prin persoane cu mandat special. Împăcarea trebuie să fie exprimată în faţa instanţei

de judecată.Împăcarea are efecte doar cu privire la participantul cu care s-a împăcat partea vătămată.Prin excepţie de la caracterul personal al împăcării, dacă victima infracţiunii este o persoană lipsită

de capacitate de exerciţiu, împăcarea se realizează între reprezentantul legal al părţii vătămate şi infractor. Dacă persoana vătămată are capacitate de exerciţiu restrânsă, împăcarea se realizează tot personal,

aceasta având nevoie doar de încuviinţarea reprezentantului legal care asistă la împăcare.d. nu operează decât dacă a intervenit până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare;e. trebuie să fie totală, adică să aibă în vedere stingerea procesului atât sub aspect penal, cât şi civil; f. trebuie să fie definitivă, adică să nu mai existe o cale de revenire asupra ei, numai în cazul dolului

sau violenţei dovedite;g. trebuie să fie expresă;h. trebuie să fie necondiţionată.

3. Efectele împăcării : Împăcarea operează in personam. Întrucât are caracter personal, partea vătămată trebuie să precizeze clar care sunt inculpaţii cu care s-a împăcat. Împăcarea poate fi şi implicită, atunci când rezultă dintr-o situaţie de fapt. Împăcarea părţilor, potrivit art.132 alin.1 c.pen., înlătură răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă.

SISTEMUL PEDEPSELOR

Sistemul penal cunoaste în prezent trei categorii de sancţiuni de drept penal:A. Pedepse – principale, complementare, accesorii;B. Masuri educative;C. Masuri de siguranta.

A. PEDEAPSA – art.52 C.Penal:- este o masura de constrangere si in acelasi timp un mijloc de reeducare a celui condamnat

Trasaturi esentiale:- pedeapsa este o masura de constrangere,- pedeapsa este un mijloc de reeducare,- pedeapsa este un mijloc de constrangere statala,- pedeapsa se aplica numai in cazul comiterii unei infractiuni,- pedeapsa se aplica infractorului,- pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni,

66

- pedeapsa se aplică numai de instanţele judecătoreşti.Scopul si functiile pedepsei:Scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni. In vederea realizarii scopului, pedeapsa indeplineste anumite functii:

- functia de constrangere sau represiune,- functia de reeducare,- functia de exemplaritate,- functia de eliminare.

Felurile pedepselor :1. După rolul şi importanţa atribuită pedepsei :- Pedepse principale ,- Pedepse complementare ,- Pedepse accesorii.2. După obiectul asupra căruia poartă infracţiunea :- pedepse privative de viaţă - prin care se ridică viaţa infractorului – pedeapsa cu moartea ;- pedepse corporale ;- pedepse privative de libertate,- pedepse privative ori restrictive de drepturi,- pedepse morale,- pedepse pecuniare.3. După gradul de determinare a pedepselor prin lege :- pedepse determinate – sunt prevăzute în lege atât în natura lor cât şi în cuantum : - absolut determinate : în lege se prevede un cuantum fix, - relativ determinate : în lege se prevăd limitele între care pot fi aplicate. Determinarea pedepsei poate avea loc prin : - prevederea unei limite maxime şi minime ,

-prevederea doar a minimului pedepsei, caz în care maximul va fi cel general

- prevederea maximului, caz în care limita minimă va fi cea generală.- pedepsele nedeterminate – este prevăzută în lege doar natura lor, fără a fi determinat cuantumul. - este un sistem neacceptat de legislaţiile penale moderne.4. Alte pedepse :- pedepse unice ;- pedepse multiple : - cumulative, - alternative.

PEDEPSE PRINCIPALE (art.53 c.pen.) aplicabile persoanelor fizice:

Noţiune : Pedepsele principale sunt acele pedepse care au rolul important în sancţionarea infractorului, care sunt prevăzute în lege pentru orice infracţiune, ce se pot aplica singure sau însoţite de alte pedepse complementare, accesorii şi de alte sancţiuni de drept penal.

Felurile pedepselor principale :a. detenţiunea pe viaţă,b. închisoarea de la 15 zile la 30 ani,c. amenda de la 100 lei la 50.000 lei.

Reguli generale ale executării pedepselor principale privative de libertate:

67

Executarea pedepselor privative de libertate în dreptul nostru penal se bazează pe sistemul progresiv, condamnaţii având posibilitatea de trecere dintr-un regim de executare în altul în condiţiile prevăzute de legea privind executarea pedepselor.

Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri:- de maximă siguranţă – detenţiune pe viaţă sau închisoare mai mare de 15 ani;- închis - închisoare mai mare de 5 ani, care nu depăşeşte 15 ani;- semideschis – închisoare mai mare de un an ;- deschis – închisoare de cel mult un an.

Regimul executării pedepsei închisorii se întemeiază : - pe posibilitatea (acordul) condamnatului de a presta o muncă utilă, pe acţiunea educativă ce se desfăşoară cu condamnaţii, - pe respectarea de către aceştia a disciplinei şi a ordinii interioare la locurile de deţinere, - pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinaţi şi care dau dovezi temeinice de îndreptare. (art.56 alin.1 c.pen.). Posibilitatea de a munci revine condamnaţilor apţi pentru aceasta. Condamnaţii bărbaţi care au împlinit 60 ani şi condamnatele femei care au împlinit 55 ani pot munci numai la cererea acestora.

Regimul de muncă : Munca se desfăşoară cu respectarea normelor de protecţie a muncii şi a celor care privesc concediul de maternitate. Durata zilei de muncă este de 8 ore/ zi, şi nu mai mult de 40 ore/ săptămână.. Folosirea condamnaţilor la muncă se face potrivit calificării profesionale a acestora, iar dacă nevoile de munci calificate sunt satisfăcute, pot fi folosiţi şi la munci necalificate. Retribuţia se face după cantitatea şi calitatea muncii prestate. Din această retribuţie, 30% revine condamnatului, iar restul administraţiei penitenciarului, care se face venit propriu, ce se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice. Partea din retribuţie care revine condamnatului se consemnează la CEC. Din aceste sume 90% pot fi folosite de condamnat în timpul executării pedepsei, iar restul i se înmânează la eliberarea din penitenciar.

Regimul de deţinere : Executarea pedepsei închisorii se face în locuri de deţinere anume destinate, numite penitenciare. Regimul de executare este cel al deţinerii în comun. Condamnatele femei execută pedeapsa separat de condamnaţii bărbaţi. Condamnaţii mai sunt separaţi în locurile de deţinere după natura infracţiunii săvârşite, durata pedepsei, starea de recidivă, comportarea şi receptivitatea acestora la acţiunile de reeducare.

Condamnaţii minori execută pedeapsa închisorii (singura pedeapsă privativă de libertate aplicabilă minorilor) separat de condamnaţii majori, sau în locuri de deţinere speciale, asigurându-li-se posibilitatea de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a dobândi o pregătire profesională.

a. Detenţiunea pe viaţă :- este pedeapsa principală şi cea mai severă prevăzută de legislaţia penală română;- are un caracter perpetuu;- pedeapsa detenţiunii pe viaţă este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 25 ani pentru marea majoritate a infracţiunilor, oferind posibilitatea ca pedeapsa detenţiunii pe viaţă să fie aplicată numai în cazuri extreme;- pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu este alternativă cu închisoarea, ci unică în două cazuri : pentru infracţiunea de genocid, săvârşită în timp de război (art.357 alin.2 c.pen.) şi pentru infracţiunea de tratamente neomenoase săvârşite în timp de război (art.358 alin.4 c.pen.).

68

- nu va putea fi aplicată dacă infractorul, la data pronunţării hotărârii de condamnare, a împlinit 60 ani (art.55 c.pen.), situaţie în care se va aplica pedeapsa închisorii de 25 ani şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă,- pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică nici infractorului minor (art.109 alin.2 c.pen.), acestuia aplicându-i-se pedeapsa închisorii de la 5 ani la 20 ani.b. Închisoarea :- pedeapsă principală, privativă de libertate ;- constă în lipsirea condamnatului de libertate prin plasarea lui într-un mediu închis unde este supus unui regim de viaţă şi de muncă impus;- este prevăzută ca pedeapsă pentru aproape toate infracţiunile ;- limitele generale sunt prevăzute între 15 zile şi 30 ani (art.53 pct.1 lit.b c.pen.);- în partea specială a codului penal pedeapsa închisorii este prevăzută în limita maximă specială de 25 ani, care poate fi depăşită până la maximul general de 30 ani, în prezenţa cauzelor şi circumstanţelor de agravare (art.80 alin.3 c.pen.).

c. Amenda :- constă în suma de bani pe care infractorul este condamnat să o plătească în contul statului;- ea poate fi atât sancţiune penală, cât şi administrativă, disciplinară, civilă, fiscală, procedurală;- amenda penală se aplică numai de instanţa judecătorească ca urmare a stabilirii răspunderii penale a infractorului pentru fapta comisă;- amenda penală se trece în cazierul judiciar şi constituie un antecedent penal al persoanei condamnate.- limitele speciale sunt stabilite pentru fiecare infracţiune în parte, limitele care se cuprind între limitele speciale; Cadrul şi limitele amenzii care se aplică persoanei fizice art. 63 şi 631 C.p.

Amenda este prevăzută în codul penal român numai ca pedeapsă principală.- Pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 2 ani, aproape pentru toate

infracţiunile;- limitele generale ale amenzii sunt stabilite prin disp. Art. 53 pct. c C.p. între 100 şi 50 000 lei.

Limitele speciale ale amenzii care se aplică persoanei fizice art. 63 şi 631 C.p.

În situaţiile în care legiuitorul nu prevede limitele speciale ale amenzii, stabilind doar că infracţiunea se pedepseşte cu amendă, sunt aplicabile disp. Din partea generală a C.p. art. 63 alin. 2 şi 3 care prevăd * „ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amenda, fără ai arăta limitele, minimul special al acesteia este de 150 lei iar maximul de 10 000 lei.* când legea prevede pedeapsa amenzii fără ai arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 300 lei iar maximul special 15.000 lei * iar când legea prevede pedeapsa amenzii fără ai arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii mai mari de un an minimul special al amenzii este de 500 lei iar maximul special 30.000 lei- limitele generale ale amenzii nu pot fi depăşite în cazul aplicării cauzelor de agravare sau de atenuare.(art.63 alin.4 c.pen.).

Executarea pedepsei amenziiCondamnatul trebuie să depună la instanţa de executare recipisa de plată integralăa amenzii, în termen

de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.La cerere şi când condamnatul se află în imposibilitatea de plată a amenzii instanţa poate eşalona plata

amenzii în rate lunare pe cel mult 2 ani art. 425 alin 2 C.p.p. Dacă nu se poate face nici eşalonată în 2 ani atunci executarea acesteia se face şi asupra bunurilor condamnatului.

Neplata amenzii în termen de trei luni sau neplata ratelor atrage executarea silită a hotărârii de condamnare.(art 7 din L 275/2006).

69

Dacă condamnatul se sustrage şi de la executare silită amenda este înlocuită cu închisoarea.

Înlocuirea pedepsei amenzii Înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea este posibilă numai în cazul infracţiunilor la care

închisoarea este alternativă cu amenda, şi nu la acele infracţiuni la care pedeapsa amenzii este prevăzută ca unică.

Pedeapsa închisorii poate fi înlocuită cu amenda, în cazul individualizării pedepsei prin aplicarea circumstanţelor atenuante pedepsei principale, conform art.76 lit.e cod pen.

PEDEPSE COMPLEMENTARE

Aceste pedepse sunt întotdeauna alăturate unei pedepse principale pe care o completează, ele neputând fi aplicate singure.

I. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi – (art.64 c.pen.):a - Dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile eligibile publice;b – Dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţul autorităţii de stat;

Interzicerea acestui drept este condiţionată de interzicerea şi a dreptului prevăzut la lit.a (art.64).c – Dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru a săvârşi infracţiunea;d – Drepturile părinteşti;e – Dreptul de a fi tutore sau curator.Limitele pedepsei complementare : 1 – 10 ani.

Pedepsele complementare pot fi aplicabile numai daca pedeapsa principala stabilită este privarea de libertate de cel putin 2 ani si numai daca este major.Executarea ei începe:

- după executarea pedepsei privative de libertate;- după graţierea totală sau parţială;- după prescriptia executării pedepsei.

Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzută de art.64 lit.a şi b nu poate fi aplicată inculpaţilor cetăţeni străini.

Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este facultativă în cazul în care nu este prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, rămânând la aprecierea instanţei aplicarea sau nu a acesteia.

II. Degradarea militară (art.67 alin.1 c.pen.): - este o pedeapsa complementara ce consta in pierderea gradului si a dreptului de a purta uniforma.Aceasta se aplica condamnatilor militari activi şi rezervişti; se aplică în mod obligatoriu în cazul infracţiunilor grave care au atras aplicarea pedepsei cu închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă.

Pedepsele complementare actioneaza numai ope judicis, adica atunci cand sunt pronuntate de instanta.Este facultativa in cazul infractiunilor intentionate, cand s-a dispus pedeapsa inchisorii de cel putin 5

ani şi de cel mult 10 ani.Spre deosebire de interzicerea unor drepturi, degradarea militara opereaza din momentul ramanerii

definitive a hotararii de condamnare. Degradarea militara este o pedeapsa perpetua, adica redobandirea gradului nu mai este posibila nici ca efect al reabilitarii judecatoresti.

70

PEDEPSELE ACCESORII art.71 alin.2 C.Penal

Constau in interzicerea tuturor drepturilor prevazute în art.64 alin.1 lit. a-c cod penal, pe durata executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

Sunt pedepse accesorii, alăturate, secundare ale pedepselor principale închisoarea şi detenţiunea pe viaţă.

Drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a-c cod penal sunt interzise de drept.Pedeapsa începe din momentul în care hotararea a ramas definitivă şi durează până la:

- executarea integrală a pedepsei;- graţierea totală sau a restului de pedeapsă;- până la îndeplinirea termenului de prescripţie a pedepsei.

În cazul în care executarea pedepsei cu închisoarea este suspendată condiţionat, sau suspendată sub supraveghere, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii

Pe durata amanarii sau intreruperii executarii pedepsei, condamnatul poate sa-si exercite drepturile parintesti ori de a fi tutore sau curator, numai dacă nu s-a dispus altfel prin hotărâre. Pe durata suspendării executării pedepsei privative de libertate se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

FELURILE PEDEPSELOR APLICABILE PERSOANEI JURIDICE:

1) Pedepse principale şi pedepse complementare (art.531):Pedeapsa principală este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei;Pedepsele complementare sunt:

a) Dizolvarea persoanei juridice;b) Suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de 3 luni la 1 an, sau suspendarea

uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;c) Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o perioadă de la 3 luni la 3 ani;d) Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o perioadă de la 3 luni la 3

ani;e) Afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.

2) Pedeapsa amenzii aplicate persoanei juridice (art.711 cod pen.):Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10

ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 5000 lei, iar maximul special al amenzii este de 600.000 lei.

Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 10000 lei, iar maximul special al amenzii este de 900.000 lei.

3) Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice:a) Dizolvarea persoanei juridice (art.712 cod pen.):

Pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice se aplica atunci cand persoana juridica a fost constituita in scopul savarsirii de infractiuni sau cand obiectul sau de activitate a fost deturnat in acest scop. In caz de neexecutare, cu rea-credinta, a uneia dintre pedepsele complementare prevazute in art. 53 1

alin. 3 lit. b)-d), instanta dispune dizolvarea persoanei juridice. Pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de

lichidare, potrivit legii, iar o copie dupa dispozitivul hotararii definitive de condamnare prin care s-a aplicat aceasta pedeapsa va fi comunicata, de indata, instantei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului.

Continutul pedepsei complementare a suspendarii activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice.

71

b) Suspendarea activităţii persoanei juridice, sau suspendarea uneia dintre activităţile persoanei juridice (art. 713 cod pen.):

Pedeapsa complementara a suspendarii activitatii persoanei juridice consta in interzicerea desfasurarii activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice, in realizarea careia a fost savarsita infractiunea.

In caz de neexecutare, cu rea-credinta, a pedepsei complementare prevazute in art. 531 alin. 3 lit. e), instanta dispune suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice pana la punerea in executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni. Daca pana la implinirea termenului prevazut in alin. 2 pedeapsa complementara nu a fost pusa in executare, instanta dispune dizolvarea persoanei juridice.

c) Exceptări de la aplicarea pedepsei complementare a dizolvării sau suspendării activităţii persoanei juridice ( art. 714 cod pen.) Pedepsele complementare prevazute in art. 53 1 alin. 3 lit. a) si b) nu pot fi aplicate partidelor politice, sindicatelor, patronatelor si organizatiilor religioase ori apartinand minoritatilor, constituite potrivit legii. Dispozitiile prevazute in alin. 1 se aplica si persoanelor juridice care isi desfasoara activitatea in domeniul presei.

d) Continutul pedepsei complementare a inchiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice ( art. 715 cod pen.): Pedeapsa complementara a inchiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice consta in inchiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru apartinand persoanei juridice cu scop lucrativ, in care s-a desfasurat activitatea in realizarea careia a fost savarsita infractiunea. Dispozitiile prevazute in alin. 1 nu se aplica persoanelor juridice care isi desfasoara activitatea in domeniul presei.

e) Continutul pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achizitii publice ( art. 716 cod pen.) : Pedeapsa complementara a interzicerii de a participa la procedurile de achizitii publice consta in interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achizitii publice prevazute de lege.

f) Continutul pedepsei complementare a afisarii sau difuzarii hotararii de condamnare (art. 717 cod pen.): Afisarea hotararii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizeaza pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. Prin afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare nu poate fi dezvaluita identitatea victimei, afara de cazul in care exista acordul acesteia sau al reprezentantului sau legal. Afisarea hotararii de condamnare se realizeaza in extras, in forma si locul stabilite de instanta, pentru o perioada cuprinsa intre o luna si 3 luni. Difuzarea hotararii de condamnare se face in extras si in forma stabilita de instanta, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuala, desemnate de instanta. Daca difuzarea se face prin presa scrisa sau audiovizuala instanta stabileste numarul aparitiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar in cazul difuzarii prin alte mijloace audiovizuale, durata acesteia nu poate depasi 3 luni.

4) Aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice:Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci cand instanta constata ca, fata

de natura si gravitatea infractiunii, precum si fata de imprejurarile în care a fost savarsita, aceste pedepse sunt necesare. Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie cand legea prevede aceasta pedeapsa şi facultativă în rest.

Din economia dispoziţiilor nu reiese cu claritate care sunt acele cazuri în care legea prevede şi aplicarea obligatorie a unei pedepse complementare persoanei juridice. Persoana juridică poate răspunde penal pentru toate infracţiunile pentru care poate răspunde persoana fizică. În cazul persoanei fizice legea prevede în cazul unei infracţiuni şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Credem

72

că legiuitorul a avut în vedere aplicarea obligatorie a unei pedepse complementare persoanei juridice ori de câte ori, în cazul persoanei fizice, legea prevede şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, rămânând la aprecierea instanţei care dintre cele 5 este necesară în cauză. Pedepsele complementare prevazute în art. 531 alin. 3 lit. b)-e) se pot aplica în mod cumulativ. Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitiva a hotararii de condamnare.

REGIMUL DE SANCTIONARE AL MINORULUI INFRACTOR(MĂSURI EDUCATIVE)

RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORULUI – minorul care nu a implinit 14 ani nu raspunde penal. Minorul intre 14 si 16 ani raspunde penal

numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant. Minorul care a implinit 16 ani raspunde penal potrivit legii. Fata de minorul care raspunde penal se poate lua o masura educativa ori i se poate aplica o pedeapsa. Pedeapsa se aplica numai daca se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru indreptarea lui.

Limita superioară a vârstei până la care persoana este considerat minor este de 18 ani, indiferent de dobândirea prin căsătorie a capacităţii depline de exerciţiu.

Măsuri educative : Spre deosebire de pedepse unde caracterul coercitiv se situează pe primul plan, măsurile educative

au caracter preponderent educativ, şi nu lasă să subziste nici o consecinţă penală, ele neconstituind antecedente penale.

Sistemul de sancţionare prevăzut de codul penal român este un sistem mixt, care cuprinde atât măsuri educative cât şi pedepse, lăsând la aprecierea instanţei dacă luarea unei măsuri educative este suficientă sau nu pentru îndreptarea minorului.

1. Mustrarea (art.102 c.pen.) – constă în dojenirea minorului, aratarea pericolului social al faptei savarsite, sfatuirea minorului,

atragerea atentiei ca daca va savarsi din nou o infractiune se va lua fata de el o masura mai severa. Mustrarea se executa cu ocazia pronuntarii hotararii.

2. Libertatea supravegheată ( art.103) – consta în lăsarea minorului îin libertate pe timp de un an sub supravegherea deosebită a parintelui,

adoptatorului, tutorelui sau unei rude la cererea acesteia. Persoana care are minorul sub supraveghere are obligatia de a anunta instanta daca minorul are

purtari rele sau comite alte fapte prevazute de legea penala.Instanta poate impune si minorului anumite obligatii :- sa nu frecventeze anumite locuri stabilite,- sa nu intre in legatura cu anumite persoane,- sa presteze o activitate neremunerata intr-o institutie de interes public fixata de instanta intre 5o si

200 ore, maxim 3 ore/ zi dupa programul de scoala, in zilele nelucratoare si in vacante.Încălcarea obligaţiilor de către minor in termenul de incercare - instanţa revocă libertatea

supravegheată şi dispune internarea într-un centru de reeducare sau la o pedeapsa.Savarsirea unei noi infractiuni in termenul de incercare - instanţa ia măsura internării într-un

centru de reeducare sau aplică o pedeapsă.Supravegherea respectării de către minor a obligaţiilor se face de către Serviciul de probaţiune,

printr-un consilier de reintegrare şi supraveghere.3. Internarea intr-un centru de reeducare ( art.104)

- constă în internarea minorului infractor într-un centru de reeducere (din subordinea Ministerului de Justiţie) în scopul reeducării minorului, căruia i se asigură posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivită cu aptitudinile sale.– reprezinta o masura privativa de libertate si se ia pe timp nelimitat, dar nu poate dura decat pana la implinirea varstei de 18 ani.

73

Cand minorul devine major, instanta poate prelungi internarea cu cel mult 2 ani, daca minorul a comis fapta la o data apropiata varstei de 18 ani sau daca gravitatea faptei necesita continuarea procesului de reeducare.

Minorul poate fi liberat inainte de a deveni major, daca a trecut cel putin un an de la data internarii in centrul de reeducare si a dat dovezi temeinice de indreptare. Dacă pe timpul liberării, până la împlinirea vârstei de 18 ani, minorul are o purtare necorespunzătoare, se poate dispune revocarea liberării.

Dacă minorul în timpul executării pedepsei interării în centrul de reeducare ori în timpul liberării din centru, înainte de a deveni major, săvârşeşte din nou o infracţiune şi se apreciază că nu este necesară aplicarea unei pedepse, se revocă liberarea şi se menţine internarea ăntr-un centru de reeducare. Dacă se apreciază de către instanţa de judecată că este necesară aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea săvârşită din nou, se revocă măsura educativă a internării şi se aplică o pedeapsă (art.108 alin.2 cod pen.).4.Internarea intr-un institut medico-educativ ( art.105) – reprezinta cea de-a doua masura privativa de libertate, fiind si o masura cu caracter mixt: medical si educativ. Aceasta masura se ia fata de minorul care raspunde penal, care din cauza starii sale fizice sau psihice are nevoie de un tratament sau ingrijiri medicale si implicit de un regim de instruire. Internarea nu poate dura decat pana la implinirea varstei de 18 ani. Aceasta masura trebuie sa inceteze de indata ce a disparut cauza, instanta fiind datoare sa dispuna ridicarea masurii. Dupa ridicarea ei, instanta poate dispune internarea intr-un centru de reeducare până la majorat. Masura poate inceta si prin revocare, cand minorul a comis o noua infractiune.

PEDEPSELE APLICABILE MINORULUI INFRACTOR :

Închisoarea : Limitele pedepsei închisorii pentru minor sunt determinate prin derivaţie în raport cu limitele speciale prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de major. Pentru minor, limitele pedepselor se reduc la jumătate. (art.109 alin.1 c.pen.). În cazul reducerii, în cazul pedepsei cu închisoarea, minimul pedepsei nu va depăşi, în nici un caz, 5 ani. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică minorului. În locul ei minorului i se va aplica pedeapsa închisorii de la 5 la 20 ani (art.109 alin.2 c.pen.). Condamnarea la pedeapsa închisorii pentru o infracţiune săvârşită în timpul minorităţii nu poate constitui primul termen al recidivei, în cazul în care condamnatul ar săvârşi din nou infracţiuni.

Pedepsele aplicate minorilor se executa separat de condamnaţii majori, în secţii speciale din cadrul locului de deţinere sau în locuri de deţinere speciale..

Pedepsele complementare nu se aplica minorului.Condamnarile aplicate pentru faptele savarsite in timpul minoritatii nu atrag incapacitati sau decadere (dacă sunt executate în timpul minorităţii).

Amenda : Pedeapsa amenzii se poate dispune pentru minor în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, reduse însă la jumătate.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicabilă minorului : Se poate dispune în aceleaşi condiţii ca şi condamnatul major, cu următoarele particularităţi:- termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp între 6 luni şi 2 ani, fixat de instanţă, iar când pedeapsa este amenda termenul de încercare este de 6 luni;- o dată cu suspendarea se poate dispune şi încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii în condiţiile prevăzute în art.103 c.pen. privitor la libertatea supravegheată, măsură care nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Când la data pronunţării hotărârii prin care s-a dispus suspendarea condiţionată, condamnatul devenise major, măsura libertăţii supravegheată nu mai poate fi luată.

74

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control, aplicabilă minorului (art.110 1 cod.pen.) :

Odată cu suspendarea supravegheată a libertăţii minorului instanţa poate dispune pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredinţarea minorului unei persoane sau instituţii din cele arătate la art.103, putând stabili totodată, pentru minor, una sau mai multe obligaţii dinbtre cele prevăzute în art.103 alin.3 cod pen., iar după împlinirea vârstei de 18 ani, respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute în art.863 cod pen., pentru condamnatul cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Şi în acest caz dispoziţiile art.82 alin.3 şi art.83, 84 şi 86 se aplică în mod corespunzător, fiind aplicabile dispoziţiile ce privesc revocarea şi anularea suspendării, ca şi cele ce privesc reabilitarea de drept a condamnatului.

Măsura educativă nu este o pedeapsă, aşadar aplicarea ei nu poate constitui motiv de revocare a suspendării executării pedepsei.

În situaţia sustragerii minorului de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art.103 alin.3 cod pen. sau art.863 instanţa poate dispune revocarea suspendării pedepsei şi executarea în întregime a acesteia ori să nu revoce suspendarea şi să dispună prelungirea termenului de încercare cu cel mult 3 ani.

Art.1101 alin.4 cod pen. prevede că dispoziţiile privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control se aplică în mod corespunzător şi în caz de liberarea condiţionată a minorului.

MĂSURILE DE SIGURANŢĂ (art.112 c. pen.)

Trăsături caracteristice:1. Sunt sancţiuni de drept penal;2. Se iau faţă de persoanele care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o

consecinţă a săvârşirii unei infracţiuni, şi nu depind de gravitatea faptei săvârşite, acest rol revenind pedepselor;

3. Luarea măsurilor de siguranţă este determinată de necesitatea prevenirii repetării de fapte periculoase în viitor;

4. Pot fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.Măsurile de siguranţă, pe langa scopul de a preintampina prin inlaturarea anumitor stari de pericol

relevate de fapta, savarsirea de noi fapte prevazute de legea penala, au si un scop subsidiar de caracter coercitiv.

Masurile de siguranta si masurile educative se pot cumula. Masurile de siguranta nu pot dura decat atata vreme cat dureaza acea stare de pericol.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu atrage si suspendarea masurilor de siguranta.Cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii

(amnistia,gratierea,prescriptia ) nu produc efecte asupra masurilor de siguranta.

Conditii generale:- faptuitorul sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala;- faptuitorul sa prezinte pericol pentru societate, in sensul ca el poate savarsi in viitor din nou fapte prevazute de legea penala;- combaterea starii de pericol sa nu fie posibila doar prin aplicarea pedepsei ci si prin luarea măsurilor de siguranţă.

Măsurile de siguranţă prevăzute de art.112 cod penal sunt:1. Măsuri cu caracter medical:

- Obligarea la tratament medical;- Internarea medicală.

75

2. Măsuri restrictive de drepturi:- interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă

ocupaţie;- interzicerea de a se afla în anumite localităţi;- expulzarea străinilor;- interdicţia de a reveni în locuinţa famniliei pe o durată determinată.- confiscarea

3. Măsuri restrictive de bunuri:- Confiscarea specială

I. OBLIGAREA LA TRATAMENT MEDICAL :

- Măsura priveşte starea de pericol care decurge din starea psiho-fizica anormala a faptuitorului, generata de boala, intoxicatie cronica cu alcool, stupefiante sau alte substante.Conditii:- persoana să fi săvârşit o fapta prevazută de legea penală, indiferent dacă fapta este sau nu infracţiune.- făptuitorul sa prezinte pericol pentru societate din cauza bolii, ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante ori alte asemenea substanţe;- instanta de judecata sa aprecieze ca prin obligarea la tratament medical faptuitorul se va insanatosi si astfel se va înlatura pericolul. Măsura obligării la tratament medical se poate lua indiferent dacă făptuitorului i se aplică sau nu o pedeapsă.

Pentru a putea fi luată măsura de siguranţă a obligătii la tratament medical nu este nevoie ca fapta să se datoreze stării anormale a făptuitorului, ci este suficient să se constate că această stare anormală a făptuitorului prezintă pericol social pentru societate.

Conţinut: Dacă făptuitorul obligat la tratament nu se prezintă în mod regulat la tratament, instanţa judecătorească poate înlocui această măsură cu internarea medicală (art.113 c.pen.). Când măsura de siguranţă însoţeşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii, tratamentul medical se efectuează şi în timpul executării pedepsei. Măsura poate fi luată, cu caracter provizoriu, în timpul urmăririi penale şi al judecăţii, instanţa putând ulterior confirma sau infirma măsura.

Masura se ia pe o perioada nedeterminata, insa se revoca in caz de insanatosire. Se poate lua si provizoriu, in cursul urmaririi penale sau a judecatii.

Când tratamentul medical a fost efectuat în timpul detenţiei şi nu a intervenit însănătoşirea până la terminarea executării pedepsei, tratamentul medical va continua în libertate.

II. INTERNAREA MEDICALA

– masura obligarii la tratament medical este asemanatoare cu internarea medicala, diferentiindu-se prin gradul mai ridicat al anormalitatii psiho-fizice. Existenta bolii mintale sau a toximaniei trebuie sa fie stabilita de medici specialisti.

Condiţii:- Se poate lua faţă de făptuitor, adică faţă de o persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de

legea penală;- Făptuitorul să fie bolnav mintal ori toxicoman, şi să se afle într-o stare care prezintă pericol

pentru societate; starea de pericol a făptuitorului bolnav mintal ori toxicoman se deduce din legătura cauzală ce există între fapta săvârşită şi starea de boală a făptuitorului; internarea medicală se poate lua şi

76

faţă de făptuitorul responsabil care nu a respectat obligaţiile ce îi reveneau în cazul obligării la tratament medical sau faţă de care tratamentul medical s-a dovedit ineficient, iar starea de pericol s-a agravat.

- Internarea medicală se va lua dacă instanţa de judecată apreciază că starea de pericol a făptuitorului bolnav mintal sau toxicoman poate fi înlăturată prin această măsură de siguranţă.

Conţinut:- Privarea de libertate se executa prin internare forţată a făpotuitorului care prezintă pericol

social, într-o instituţie specializată, unde este supus unui tratament medical obligatoriu, până la însănătoşire;

- Durata masurii este nedeterminata, ea incetand la insanatosire; dacă pe timpul internării medicale se observă o ameliorare, se poate înlocui măsura de siguranţă a internării cu măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.

- Masura poate fi luata si provizoriu de către procuror, in cursul urmaririi penale sau de judecător, în timpul judecatii;

III. INTERZICEREA UNEI FUNCTII SAU PROFESII

– masura priveste starea de pericol care decurge din inaptitudinea persoanei care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala de a efectua activitatea in exercitiul careia a savarsit acea fapta.

Inaptitudinea se poate datora lipsei de pricepere, incapacitatii psiho-fizice, ignoranta, alte stari care o fac incapabila de a profesa.

Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii se deosebeşte de pedeapsa complementară prevăzută la art.64 lit.c cod pen. (interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii) prin:

- Prima îşi are cauza în starea de pericol ce rezultă din pregătirea (...), a doua în nedemnitatea infractorului de a mai exercita funcţia;

- Prima se poate lua indiferent dacă făptuitorului i se aplică sau nu o pedeapsă.Condiţii:

- sa se fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala in exercitarea functiei sau profesiei, meseriei, ocupatiei faptuitorului,- fapta savarsita sa se datoreze incapacitatii, nepregatirii sau a altor motive care il fac impropriu pe faptuitor pentru ocuparea unei functii,- exercitarea acestor cauze creaza o stare de pericol,- instanta de judecata sa aprecieze ca inlaturarea starii de pericol si prevenirea savarsirii de noi infractiuni se poate realiza prin luarea masurii.

Măsura constă în interdicţia impusă făptuitorului de a mai ocupa funcţia ori de a exercita profesia, meseria, ocupaţia în exercitarea căreia a săvârşit fapta prevăzută de legea penală.

Prin nerespectarea interdicţiei se săvârşeşte infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti (art.271 alin.4 cod pen.)

Masura se ia pe o perioada nedeterminata şi durează cât durează starea de inaptitudine a făptuitorului, insa poate fi revocata la cerere, dupa trecerea unui termen de cel putin 1 an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea acestei măsuri au încetat. În urma respingerii, o nouă cerere nu poate fi făcută decât după trecerea unui termen de cel puţin 1 an.

IV. INTERZICEREA DE A SE AFLA ÎN ANUMITE LOCALITATI

– consta în obligaţia infractorului de a se abţine de la orice acţiune care ar avea drept urmare prezenţa sa pe teritoriul vreuneia din localităţile interzise.

77

Conditii:- Măsura se poate lua numai faţă de un infractor;- Fapta comisă să constituie infracţiune;- Infractorul sa fie condamnat la o pedeapsa privativa de libertate de cel putin 1 an şi anterior să mai

fi fost condamnat; condiţia ca anterior să mai fi fost condamnat nu mai este necesară dacă pentru infracţiunea săvârşită instanţa pronunţă o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani (art.116 alin.2 cod pen.); condiţia ca anterior să mai fi fost condamnat nu mai este necesară dacă infractorul este condamnat pentru o infracţiune de furt, tâlhărie, speculă, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, cerşetorie, prostituţie, viol, perversiune sexuală, când măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi se poate lua oricare ar fi pedeapsa aplicată, durata sau cuantumul acesteia (art.116 alin.4 aod pen.);

- Prezenta infractorului in localitatea interzisă să constituie un pericol grav pentru societate.Conţinutul măsurii:- Interzicerea condamnatului de a se afla în localităţile anume prevăzute prin hotărârea

judecătorească; Prin nerespectarea interdicţiei se săvârşeşte infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti

(art.271 alin.4 cod pen.)Masura interzicerii poate fi pana la 5 ani, si poate fi prelungita dar nu cu mai mult decat durata masurii

aplicata initial (art.116 alin.3 ). Se execută după executarea pedepsei, sau stingerea pedepsei prin graţiere totală sau a restului de pedeapsă. Poate fi revocată la cerere sau din oficiu dupa cel putin un an si daca au incetat temeiurile care au impus-o. În urma respingerii, o nouă cerere nu poate fi făcută decât după trecerea unui termen de cel puţin 1 an.

Poate fi amânată sau întreruptă pentru cauză de boală sau alt motiv, în condiţiile prevăzute de art.436 alin.3 cod pr.pen).

V. EXPULZAREA STRĂINILOR:

– Masura aplicabila exclusiv infractorilor cetateni straini sau apatrizi, care nu au domiciliul in tara.

– Constă în scoaterea în afara teritoriului României a cetatenilor straini sau apatrizi care nu au domiciliul in tara, dacă au săvârşit o infracţiune şi se apreciază că rămânerea acestora pe teritoriul României prezintă pericol social.

Conditii :- fapta savarsita (in tara sau strainatate) si dedusa in fata instantelor judecatoresti din tara se

constituie infractiune;- infractorul sa aiba calitatea de cetatean strain sau sa fie o persoana fara cetatenie, care nu are

domiciliul în România in momentul pronuntarii hotararii;- infractorul cetăţean strain sau persoana fara cetatenie să fi săvârşit o infracţiune de competenta

instanţelor penale române;- din datele cauzei sa rezulte ca ramanerea infractorului in tara constituie o stare de pericol;- expulzarea nu poate fi luată dacă există motive serioase de a se crede că persoana faţă de care este

incidentă această măsură riscă să fie supusă la tortură în statul în care urmează să fie expulzată.Conţinut: Expulzarea constă în îndepărtarea silită a infractorului de pe teritoriul României. Aceasta

se face de regulă către ţara al cărei cetăţean este, ori dacă nu are cetăţenie în ţara în care îşi are domiciliul.Expulzarea se poate lua singură sau însoţind o pedeapsă, caz în care se va aduce la îndeplinire după

executarea pedepsei sau stingerea ei. Graţierea pedepsei nu influenţează măsura de siguranţă.Masura este luata pe durata nedeterminată.Nu se prevede posibilitatea revocării, însă acest lucru nu însdeamnă că ea poate fi luată pentru

totdeauna, cel expulzat putând să revină în România.

78

VI. CONFISCAREA SPECIALA Constă în trecerea silită şi gratuită în proprietatea statului a anumitor bunuri ce aparţin persoanei ce

a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, a căror deţinere de către făptuitor, datorită naturii lor ori datorită legăturii acestora cu săvârşirea faptei prezintă pericolul săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală.

Conditii :- făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (art.111 alin.2 cod pen.); chiar şi în

cazurile art.118 alin.1 lit. b şi c cod pen., când este necesară folosirea acelor bunuri la săvârşirea infracţiunii, luarea măsurii confiscării nu este condiţionată d eaplicarea unei pedepse.

- confiscarea specială se ia cu privire la anumite bunuri care au legătură cu săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, ori a cărei deţinere este contrară legii.

- instanţa de judecată să aprecieze că prin luarea măsurii de siguranţă este anihilat pericolul social ce decurge prin deţinerea anumitor bunuri.

- prin săvârşirea faptei să se fi dat în vileag o stare de pericol a făptuitorului, care poate constitui în viitor sursa săvârşirii de noi fapte prevăzute de legea penală;

- combaterea stării de pericol să nu fie posibilă decât prin luarea măsurii de siguranţă a confiscarii speciale.

Confiscarea bunurilor care fac obiectul confiscării speciale este obligatorie, cu excepţia bunurilor care fac parte din mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra căreia ar putea opera această măsură , situaţie ce este lăsată la aprecierea instanţei.

Confiscarea specială are caracter in rem, şi produce efecte faţă de orice persoană la care s-ar găsi bunurile confiscate.

Categorii de bunuri supuse confiscării speciale (art.118 cod pen.):Confiscarea specială este conditionata de starea de pericol pe care o prezinta anumite lucruri:

a. Bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;b. Bunurile care au servit sau care au fost destinate sa serveasca, în orice mod, la savarsirea unei

infractiuni, daca sunt ale infractorului sau daca apartinand altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; este necesar, aşadar, ca bunurile să fi fost folosite pentru comiterea unei infracţiuni, condiţia nefiind îndeplinită în cazul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, caz în care acestea nu pot fi confiscate.

Dacă bunurile nu pot fi confiscate deoarece nu sunt ale infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora.

Această măsură nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă.c. Bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii unei infracţiuni, dacă au fost

utilizate la comiterea acesteia, şi dacă sunt ale infractorului. Când bunurile aparţin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor, cu ştiinţa proprietarului.

Dacă bunurile nu pot fi confiscate deoarece nu sunt ale infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora.

d. Bunurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei infractiuni sau pentru a rasplati pe faptuitor; măsura confiscării nu este condiţionată dacă infracţiunea a fost săvârşită în formă consumată, tentativă sau a fost săvârşită o altă faptă. Bunurile vor fi confiscate chiar şi atunci când instigatul nu a trecut la săvârşirea faptei, ori a denunţat oferta ce i s-a făcut (în cazul infracţiunii prevăzute la art.255 alin.4 cod pen.);

e. Bunurile dobandite prin savarsirea faptei daca nu sunt restituite persoanei vatamate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

Dacă persoana vătămată nu este cunoscută ori nu cere să fie despăgubită, bunurile sunt supuse confiscării. Când bunurile dobândite prin fapta prevăzută de legea penală au fost înstrăinate unui dobânditor de bună credinţă, bunul nu poate fi confiscat, făptuitorul fiind obligat la plata sumei obţinută prin înstrăinarea bunului.

79

f. Lucrurile a căror detinereeste interzisă de lege.Reguli comune privind luarea măsurii confiscării speciale:

Dacă bunurile supuse confiscării speciale nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri, până la concurenţa valorii acestora;

Deasemenea, se confiscă bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, cu excepţia bunurilor prevăzute la art.118 alin.1 lit. b şi c cod pen.);

Bunurile confiscate sunt aratate in dispozitivul hotararii.

VII. INTERDICŢIA DE A REVENI ÎN LOCUINŢA FAMILIEI PE O DURATĂ DETERMINATĂ:

Noţiune:Este măsura de siguranţă ce se poate lua pe o durată de până la 2 ani, faţă de persoana condamnată

la pedeapsa închisorii de cel puţin un an, pentru loviri sau orice alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice şi psihice, săvârşite asupra membrilor de familie, dacă instanţa constată că prezenţa acestora în locuinţa familiei constituie un pericol grav pentru ceilalţi membri ai ei.

Condiţii:- Se poate lua numai împotriva infractorului condamnat la pedeapsa închisorii de cel puţin un

an, pentru loviri sau orice alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice şi psihice săvârşite asupra membrilor familiei. Prin expresia “membru de familie” se înţelege soţul sau ruda apropiată , dacă aceasta din urmă locuieşte şi gospodăreşte împreună cu făptuitorul;

- Instanţa de judecată să aprecieze că prezenţa persoanei condamnate în locuinţa familiei constituie un pericol grav pentru ceilalţi membri ai familiei;

- Se poate lua numai la cererea părţii vătămate.Măsura de siguranţă se ia pe o durată determinată de până la 2 ani, ea poate fi revocată dacă au

încetat cauzele care au determinat luarea măsurii, iar persoana vătămată este de accord cu retragerea acestei măsuri.

Nerespectarea măsurii – infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.Măsura de siguranţă se execută după executarea pedepsei principale a închisorii, sau după

stingerea executării acesteia prin modalităţile prevăzute de lege.

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Formele individualizarii pedepselor:

A.Individualizarea legala – se realizeaza de catre legiuitor in procesul elaborarii legii penale, concretizandu-se in :

- stabilirea cadrului general al pedepselor , a felului, a limitelor generale ale fiecarui gen de pedeapsa.- stabilirea pedepsei pentru fiecare infractiune in parte, in raport cu gradul de pericol social abstract al

faptei ,- stabilirea cadrului si mijloacelor legale prin care se va realiza individualizarea judiciara si

administrativa.B.Individualizarea judiciara sau judecatoreasca – se realizeaza post delictum de catre instanta

judecatoreasca, si consta in aplicarea pedepsei concrete:- în funcţie de gradul concret de pericol social al faptei;- de periculozitatea infractorului;- de împrejurările concrete atenuante ori agravante;- conduita infractorului.C.Individualizarea administrativa – se realizeaza in faza executarii de catre organele administrative

de organizare, putandu-se concretiza în : modificări ale regimului de executare şi reducerea duratei executării pe calea eliberarii conditionate.

80

Individualizarea administrativă nu se rezumă doar la regimul de executare, ci priveşte şi durata executării efective a pedepsei care poate fi modificată la propunerea organelor administrative prin acordarea graţierii ori a liberării condiţionate.

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARA A PEDEPSELOR.

Reguli generale de individualizare a pedepsei - sunt acele elemente dupa care instanta de judecata este obligata sa se calauzeasca in activitatea de individualizare. Aceste reguli sunt: A- generale ,B – speciale – in legatura cu consecintele raspunderii penale a minorilor .

Reguli generale: a. Dispozitiile partii generale a C.Penal art.72. (sistemul pedepsei, cauzele de agravare si de atenuare, scop si functie, pedeapsa),b. Limitele de pedeapsa fixate in partea speciala – exprima gradul de pericol social abstract; Gravitatea faptei savarsite poate fi influentata de atingerea adusa obiectului juridic principal, optiunea faptuitorului, rezultatul actiunii faptuitorului;c. Gravitatea faptei săvârşite ;d. Persoana faptuitorului (mediul in care s-a dezvoltat si traieste, comportarea anterioara);e. Imprejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala, cauze care trebuiesc motivate in cuprinsul hotararii.

Regulile generale de individualizare a pedepsei pt.pers.juridica sunt identice cu cele pt.pers. fizica, mai putin criteriul privind pers.faptuitorului.

CAUZE DE AGRAVARE ORI DE ATENUARE A PEDEPSEI (STĂRI ŞI CIRCUMSTANŢE ÎN CADRUL INDIVIDUALIZĂRII PEDEPSEI)

Noţiune:În realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire în cazul individualizării

judiciare, un rol important îl au stările, situaţiile sau împrejurările anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infracţiunii şi care reliefează un grad mai ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei, ori de periculozitate a infractorului.

Aceste stări, situaţii sau împrejurări sunt denumite cauze, care agravează sau atenuează răspunderea penală, şi pentru o bună cunoaştere sunt clasificate după diferite criterii.

In cadrul fiecarei cauze, fie ea de atenuare sau de agravare, se face distinctie intre stari si circumstante.

STĂRILE – sunt anumite entităţi, fapte, situaţii, cu semnificaţii în ce priveşte gradul de pericol social al faptei şi de periculozitate a făptuitorului, care sunt reglementate în partea generală a codului penal ca instituţii distincte, cu efectele lor de atenuare sau de agravare a pedepsei .

Stari agravante ( starea de recidiva, concursul de infractiuni, infractiunea continuata ).Stari atenuante ( tentativa, minoritatea faptuitorului ).Stările de agravare ori de atenuare îşi produc efectele fiecare în parte asupra pedepsei, acţionând

succesiv.

Stările de atenuare a pedepselor :a. Tentativa,b. Minoritatea infractorului.

a. Tentativa :- tentativa se pedepseşte cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului special şi jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată , fără ca minimul special să fie mai mic decât minimul general al speciei de pedeapsă respective. În cazul în care pedeapsa pt. infracţiunea consumată este detenţiunea pe viaţă, tentativa se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 25 ani (art.21 alin.2 c.pen.).

81

b. Minoritatea infractorului : Faţă de infractorii minori se iau, aşa cum am arătat, cu prioritate măsuri educative. Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. Când instanţa a optat pentru aplicarea unei pedepse, aceasta va avea limitele cuprinse între jumătatea minimului special şi jumătatea maximului special prevăzute de lege pt. Infracţiunea fapt consumat săvârşită de un major. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani, dar nu va putea fi nici mai mic decât minimul general. Cînd legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, se aplică minorului pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 20 ani. Stările de agravare a pedepselor :

a. Concursul de infracţiuni,b. Recidiva,c. Infracţiunea continuată.

Circumstantele – sunt situaţii, însuşiri, calităţi, alte date ale realităţii exterioare conţinutului infracţiunii ce se referă la fapta şi ambianţa ei ori la făptuitor şi biografia acestuia.

Concursul de circumstanţe actioneaza printr-o singura atenuare sau agravare, chiar daca instanta a retinut una sau mai multe circumstante.

După întinderea efectelor, cauzele pot fi: – Cauze generale – au influenţă pentru toate infracţiunile şi sunt prevăzute în partea generală a

codului penal (stări - concursul de infracţiuni, recidiva, infracţiunea continuată, tentativa, minoritatea; circumstanţe – agravante şi atenuante);

– Cauze speciale – au influenţă numai cu privire la o anumită infracţiune şi sunt prevăzute în partea specială a codului penal (ex.: numărul victimelor, calitatea victimei etc.) ;

Clasificarea are importanţă când în aceeaşi împrejurare sunt prevăzute a fi aplicate ambele cauze, caz în care se va aplica numai cea specială.

După modul de stabilire şi după efectul asupra pedepsei, circumstanţele pot fi: a. Legale b. Judiciare;

După criteriul legăturii cu fapta ori cu făptuitorul, circumstanţele pot fi: a. Reale - cele ce privesc fapta sunt realeb. Personale – personale cele ce privesc persoana faptuitorului;

După cum împrejurările erau cunoscute sau necunoscute infractorului, circumstanţele pot fi: a. Cunoscuteb. Necunoscute.

CIRCUMSTANTE ATENUANTE

I. Circumstantele atenuante legale ( art.73 C.Pen.) :Sunt cele arătate de legiuitor şi al căror caracter univoc, agravant ori atenuant este obligatoriu pentru

instanţa judecătorească, ori de câte ori astfel de circumstanţe există în realitate. (art.73 cod pen.- atenuante, art.75 cod pen. - agravente).

1. depăşirea limitelor legitimei apărări,2. depăşirea limitelor stării de necesitate,

82

3. provocarea.

1. Depasirea limitelor legitimei aparari (exces scuzabil)Conditii in cazul legitimei aparari :- faptuitorul sa se afle in stare initiala de legitima aparare (atac material direct, imediat si injust)- trebuie ca apoi sa se constate excesul in aparare- disproportia sa fie vadita-disproportia dintre aparare sau atac sa nu fie determinata de starea de tulburare sau temere a celui atacat.De aceasta circumstanta beneficiaza persoana care a efectuat actul de aparare indiferent daca ea a fost victima atacului sau o terta persoana.

2. Depasirea limitelor ale starii de necesitate Conditii in cazul depasirii limitelor starii de necesitate:- fapta savarsita in stare de necesitate trebuie sa fi fost necesara pentru salvarea de la un pericol care nu putea fi inlaturat altfel.- sa fi fost cauzate urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat.- făptuitorul şi-a dat seama în momentul acţiunii că pricinuieşte urmări vădit mai grave decît acelea care s-ar fi produs dacă pericolul nu era îndepărtat.3. Provocarea (art.73 lit.b c.pen.) : Există când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.Condiţii :

- existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea persoanei vătămate,- actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoţie infractorului,- sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii infractorul să fi săvârşit infracţiunea,- infracţiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.

II. Circumstante atenuante judiciare (art.74 C.Pen.)a. Conduita buna a faptuitorului inainte de savarsirea infractiunii (lipsa antecedentelor penale);b. Staruinta depusa de faptuitor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba pricinuita: - căinţa activă pentru fapta comisă materializată prin:

- repararea pagubei;- înlăturarea urmărilor infracţiunii;- darea de îngrijiri medicale- în cazul desistării şi împiedicării producerii rezultatului etc.

c. Atitudinea faptuitorului dupa savarsirea infractiunii, rezultand din prezentarea in fata autoritatii, comportarea sincera in cursul judecatiiIn cazul concursului de infractiuni, constatarea circumstantelor atenuante se face separat pentru fiecare infractiune.Pot fi socotite circumstanţe atenuante judiciare: starea de beţie accidentală incompletă a făptuitorului, starea de beţie voluntară completă.

III. Efectele circumstantelor atenuante ( art.76 C.Pen. ) :

Sunt aceleaşi indiferent dacă sunt legale sau judecătoreşti având ca efect atenuarea obligatorie, atenuare ce poate consta întro reducere ori o schimbare a pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă.

83

Efectele circumstantelor atenuante asupra pedepselor principale In cazul in care exista circumstante atenuante, pedeapsa principala pentru persoana fizica se

reduce sau se schimba, dupa cum urmeaza:a)minimul special al pedepsei inchisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul

special, dar nu mai jos de 3 ani; b) cind minimul special al pedepsei inchisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special, dar nu mai jos de un an; c) cind minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni; d) cind minimul special al pedepsei inchisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboara sub acest minim, pina la minimul general; e) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboara sub acest minim, pana la minimul general, sau se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 250 lei, iar cand minimul special este sub 3 luni, se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 200 lei; f) cand pedeapsa prevazuta de lege este amenda, aceasta se coboara sub minimul ei special, putand fi redusa pana la 150 lei in cazul cand minimul special este de 500 lei sau mai mare, ori pana la minimul general, cand minimul special este sub 500 lei.

In cazul infractiunilor contra sigurantei statului, al infractiunilor contra pacii si omenirii, al infractiunii de omor, al infractiunilor savirsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infractiunilor prin care s-au produs consecinte deosebit de grave, daca se constata ca exista circumstante atenuante, pedeapsa inchisorii poate fi redusa cel mult pînă la 1/3 din minimul special.

Efectele circumstantelor atenuante asupra pedepselor principale în cazul persoanei juridice (art. 76 alin. 4 C.p.)

In cazul in care exista circumstante atenuante, amenda pentru persoana juridica se reduce dupa cum urmeaza:

a) când minimul special al amenzii este de 10.000 lei sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim, dar nu mai mult 1/4;

b) când minimul special al amenzii este de 5.000 lei sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim, dar nu mai mult de 1/3.

Efectele circumstantelor atenuante asupra pedepselor complementare (art. 76 alin. 3 C.p.)Când exista circumstante atenuante, pedeapsa complementara privativa de drepturi, prevazuta de

lege pentru infractiunea savirsita, poate fi îinlăturată.Înlăturarea pedepselor complementare ca efect al circumstanţelor atenuante se dispune numai în

cazurile în care aplicarea acestora este obligatorie.

CIRCUMSTANTE AGRAVANTE

Circumstanţele agravante constau în stări, situaţii împrejurări calităţi, alte date ale realităţii, exterioare conţinutului infracţiunii ce au legătură cu fapta infracţională ori cu infractorul şi care reflectă un grad de pericol social mai ridicat al fapte ori o periculozitate mai mare a infractorului. Ca şi cele atenuante au un caracter accidental.

I. Circumstante agravante legale ( art.75 alin.1 c.pen.)

84

1. Savarsirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună (circumstanţă reală): - toate personele sa contribuie efectiv şi concomitent la comiterea sa, chiar daca una dintre ele participa fara vinovatie sau nu toate sunt prezente la locul faptei; - se va rasfrange asupra tuturor păarticipanţilor (instigatorilor si a complicilor), in masura in care acestia cunosteau ori au prevăzut acest lucru – este necesară dovedirea cunoaşterii sau prevederii. Scopul urmarit de fiecare autor poate fi diferit. - nu se aplică dacă în conţinutul agravant al infracţiunii intră ca element circumstanţial săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane.2. Savarsirea infractiunii prin acte de cruzime sau prin metode sau mijloace care prezinta pericol public – acestea pot fi :

a. Săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime presupune:- ferocitate din partea infractorului;- sălbăticie în comiterea infracţiunii urmărind provocarea de suferinţe mari victimei;- poate fi constatată şi faţă de animale în cazul infracţiunii de distrugere.

b. Săvârşirea infracţiunii prin violenţe asupra membrilor familiei:- agravanta se aplică oricărei infracţiuni de violenţă săvârştă asupra unui membru de

familie cu excepţia celora în conţinutul cărora este prevăzută ca element circumstanţial de agravare.c. Săvârşirea fapteii prin metode ori mijloace care prezintă pericol public (circustanţă reală):

- exploziile sau substantele chimice lichide sau gazoase, bombe, alte dispozitive explozive,

- daramarea unei cladiri sau distrugerea unei instalatii, in toate cazurile punandu-se in pericol un numar nedefinit de persoane sau alte valori sociale;

- se resfrânge asupra participanţilor numai în măsura în care au cunoscuto sau au prevăzuto.

3. Savarsirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor (circumstanţă reală):

- Majorul trebuie sa cunoasca ca are alaturi un minor. Eroarea cu privire la varstă constituie eroare de fapt secundară;- circumstanţa apare chiar daca minorul raspunde sau nu penal pentru fapta lui, deasemenea chiar daca minorul este dubios si are antecedente. - Nu intereseaza calitatea in care participa minorul;- se resfrânge asupra participanţilor numai în măsura în care au cunoscuto sau au prevăzuto;- Nu se aplica agravanta majorului care tainuieste bunuri sustrase de minori.

4. Săvârşirea infracţiunii pe temei de rasă, naţionalitate etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA

5. Savarsirea infractiunii din motive josnice (circumstanţă personală), care pot fi : cupididatea, tendinta de imbogatire pe cai ilicite, razbunarea, gelozia,invidia – nu se resfrânge asupra participanţilor.

6. Săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei – beţia preordinată sau premeditată (circumstanţă personală care se poate converti în reală):

- făptuitorul îşi provoacă premeditat beţia pentru a avea mai mult curaj sau a ori a folosio în instanţă ca circumstanţă atenuantă;

- Circumstanţa este aplicată dacă premeditarea nu este reţinută ca element circumstanţial al infracţiunii.

7. Săvârşirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita (calamitate, stare de asediu, stare de urgenta).

85

Starea de asediu – se caracterizeaza printr-o restrangere provizorie si proportionala a drepturilor si libertatilor, determinata de o amenintare armata din afara granitelor sau din interior, constand in intarirea regimului de politie al administratiei publice si transferul de competente de la instantele civile la cele militare.Starea de urgenta – la fel ca la starea de asediu, dar fara a se face transferul de la instantele civile la cele militare.

II. Circumstante agravante judiciare (art.75 alin.2 c. Pen.) – împrejurări anterioare, concomitente ori subsecvente săvârşirii infracţiunii care imprimă faptei un caracter grav şi care sunt constatate de instanţa de judecată şi care are facultatea să aprecirze că unele împrejurări anterioare, concomitente ori subsecvente săvârşirii infracţiunii imprimă faptei un caracter grav.. Sunt considerate astfel: ‚

- împrejurarea că infractorul se găsea în stare de beţie în momentul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă,

- acela care în timpul efectuării serviciului de pază sustrage bunuri ori comite tâlhărie.- modul de săvârşire a infracţiunii şi mijloacele folosite.

Efectele circumstantelor agravante ( art.78 alin.1 C.Pen. ) :- art. 78 consacră principiul agravării facultative a pedepsei în cazul constatării circumstanţelor agravante atât legale cât şi judiciare;- in cazul existentei circumstantelor agravante, persoanei fizice i se aplica o pedeapsa către maximul special, iar dacă aceasta este neîndestulătoare în cazul pedepsei închisorii poate fi sporita cu până la 5 ani , care nu poate depăşi 1/3 din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult 1/3 din maximul special. Şi în astfel de situaţii nu se evidenţiază sporul, pedeapsa aplicându-se dintro dată.

Efectele circumstantelor agravante în cazul persoanelor juridice ( art.78 alin.2 C.Pen. ) :În cazul în care există circumstanţe agravante persoanei juridice i se aplică amenda care poate fi

sporită până la maximul special prevăzut în alin. 2 sau 3 iar dacă acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la o pătrime din acel maxim.

CONCURSUL INTRE CAUZELE DE AGRAVARE SI ATENUARE A PEDEPSEI art. 80 alin 1 C.p.:

Noţiune: Concursul apare atunci când în aceeaşi cauză se impune reţinerea circumstanţelor agravante cât şi celor atenuante astfel legiuitorul stabilind un cadru legal de aplicare:

- mai întâi se va da eficienţă circumstanţelor agravante apoi circumstanţelor atenuante după care stării de recidivă daă este cazul.

- Dacă în conţinutul cobnstitutiv al infracţiunii este reţinută o circumstanţă agravantă sau atenuantă doar aceasta va avea eficienţă neintrând în concurs cu elemente circumstanţe atenuante sau agravante incidente.

Circumstanţe agravante şi atenuante(art. 80 alin 2):- atunci când intră în concurs coborârea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie, se lasă la aprecierea instanţei duratei sau cuantumului pedepsei în limitele speciale prevăzute de lege;

- coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie (ÎCCJ): - când în concurs intră circumstanţe atenuante cu starea de recidivă. - când în concurs intră circumstanţe atenuante cu stări de agravare (concursul de infracţiuni, pluralitate intermediară, infracţiunea continuată).

86

Limitele agravării pedepsei în cazul persoanei fizice (art 80 alin. 3 C.p.)Când sunt aplicabile concomitent dispoziţiile privitoare la circumstanţele agravante, starea de

recidivă, concurs de infracţiuni: - pedeapsa nu poate depăşii 25 de ani dacă maximul special pentru fiecare infracţiune este de 10 ani sau mai mic sau

- pedeapsa nu poate depăşii 30 de ani dacă maximul special pentru cel puţin una din infracţiuni este mai mare de 10 ani.

Când sunt aplicabile succesiv cauze de agravare şi cauze de atenuare, instanţa nu trebuie să fixeze câte o pedeapsă concretă ca efect al fiecărei stări luată în considerare succesiv ci să stabilească o pedeapsă care să reflecte luarea în considerare atât a stărilor cât şi a circumstanţelor agravante cât şi a celor atenuante pe care le-a constatat în cauza respectivă.

In cazul in care cauzele de atenuare au caracter preponderent, se poate face abstractie de clauzele de agravare, iar daca au caracter preponderent cauzele de agravare, se poate face abstractie de cauzele de atenuare.In caz de echivalenta a acestor doua cauze nu se aplica nici una.

Limitele agravării pedepsei în cazul persoanei juridice (art 80 alin. 4 C.p.)

Când sunt aplicabile concomitent dispoziţiile cu privire la circumstanţele agravante recidivă şi concurs de infracţiuni pedeapsa amenzii pentru persoana juridică poate fi sporită până la maximul general.

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A EXECUTĂRII PEDEPSELOR

I. SUSPENDAREA CONDITIONATA A EXECUTARII PEDEPSEI APLICATA PERSOANEI FIZICE:Notiune – este o măsură judiciară de individualizare a executării pedepsei şi constă în dispozitia data de instanţă prin hotararea de condamnare de a suspenda pe o anumita perioadă de timp denumită termen de incercare executarea pedepsei aplicate daca sunt indeplinite anumite conditii: Suspendarea condiţionată a executării pedepsei se dispune la cererea condamnatului sau din oficiu şi numai motivat.Conditii de acordare a suspendarii conditionate :(art.81 c.pen.)a. Cu privire la pedeapsa aplicată :

- pedeapsa aplicată de instantă pentru infracţiunea săvârşită este închisoare de cel mult 3 ani sau amendă;

- pentru infracţiunile săvârşite în concurs pedeapsa aplicată pentru concurs nu trebuie să fie mai mare de 2 ani iar dacă s-a dispus amenda suspendarea condiţionată poate intervenii indiferent de valoarea amenzii; Condiţia este îndeplinită şi atunci când pedepsa rezultantă este de cel mult 2 ani la care s-a adăugat amenda ce fusese stabilită pentru o infracţiune concurentă;

- Condiţia ca pedeapsa rezultantă pentru concurs de infracţiuni să nu fie mai mare de 2 ani se păstrează şi în situaţia când pentru una din infracţiuni a intervenit graţierea totală rămânănd spre executoare doar o singură infracţiune;

- Nu este îndeplinită condiţia dacă pedeapsa aplicată a fost mai mare de 3 ani dar ca efect al graţierii parţiale s-ar ajunge la un rest de pedeapsă de 3 ani sau mai puţin;

b. Cu privire la infractor:- infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni;- condiţia este îndeplinită şi atunci când pedeapsa este mai mare de 6 luni dar face parte din cele

pentru care nu se reţine recidiva art. 38 C.p. ;

87

c. Cu privire la convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia: art 81 lit. c c.p.

- Convingerea se formeză prin aprecierea : faptei săvârşite, împrejurările în care s-a săvârşit, personalitatea şi coduita infractorului;

- Îndeplinirea condiţiilor revăzute la art. 8 lit. a şi b nu crează un drept infractorului ci doar o vocaţie;

- Suspendarea se dispune la cerere sau din oficiu dar numai motivat;- Nemotivarea nu constituie motiv de netemeinicie a hotărârii dacă din dosarul cauzei rezultă îndeplinirea conditiilor pentru luarea măsurii de suspendare;

- Suspendarea poate fi acordată şi în cazul care pedeapsa este graţiată.

Termenul de incercare (art 82 C.p.):- Durata termenului de incercare este compus în cazul inchisorii din suma valorii pedeapsei aplicate si

un interval de doi ani constant. In cazul amenzii durata termenului de incercare este de un an. Termenul de incercare incepe sa curga de la data ramanerii definitive a hotararii.

- In cazul suspendarii conditionate a executarii pedepsei aplicata minorului, durata termenului de incercare se compune din durata pedepsei inchisorii la care se adauga un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, stabilit de instantă (art. 110 alin 1).

- Daca pedeapsa aplicata este amenda, termenul de incercare este de 6 luni. Termenul de incercare se socoteste implinit cu o zi inainte de ziua corespunzatoare datei de la care a inceput sa curga;

- În cazul graţieriitotale termenul va fi redus până la 2 ani, chiar şi pentru cea condiţionată caz în care reducerea intervine imediat, adică la momentul rămânerii definitive a hotărârii şi nu la momentul îndeplinirii termenului condiţie; pentru graţierea parţială la 2 ani se adaugă restul de executat;

- În cazul arestării preventive termenul de încercare este compus din pedeapsa aplicată plus 2 ani şi nu cât ia mai rămas din pedeapsă ca urmare a deducerii perioadei scurse în arestul prevenziv plus 2 ani.

Efectele suspendarii conditionate a executarii pedepsei :a. Efecte imediate : principalul efect imediat dar provizoriu consta in faptul ca pedepsele aplicate inculpatului nu se executa. Acest efect priveste atat pedeapsa principala, pedeapsa accesorie si complementara. Suspendarea conditionata nu produce insa efecte asupra masurilor de siguranta si nici asupra obligatiilor civile.b. Efecte definitive (art 86 C.p.): la expirarea termenului de incercare intervine: încetarea obligaţiei de executare şi reabilitarea de drept a condamnatului.Conditii pentru existenta reabilitarii de drept şi încetării obligaţiei de executare:- Să fi expirat termenul de incercare;- Să nufi intervenit vreun motiv de revocare a suspendării: - săvârşirea unei noi infracţiuni;

- neplata cu rea credinţaă a obligaţiilor civile.Reabilitarea de drept conduce la scoaterea condamnatului din evidenţa cazierului judiciar.

Revocarea suspendarii conditionate:a - revocarea obligatorie a suspendării condiţionate (art 83 C.p.)

- condamnatul a savarsit din nou o infractiune in cursul termenului de incercare existând o hotărâre definitivă în acest sens;

- infractiunea ulterioara este săvârşită cu intenţie;- infractiunea ulterioara să fie descoperita inainte de expirarea termenului de incercare (infracţiunea

nu infractorul acesta poate fi descoperit şi ulterioar).Revocarea este obligatorie şi în cazul când condamnatul până la expirarea termenului de încercare nu

şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre atâta timp cât nu poate face dovada că nu a avut putinţa îndeplinirii lor (art. 84 C.p.).

88

b – revocarea suspendării condiţionate este facultativă (art. 83 alin 2 C.p.) – dacă: - infractiunea ulterioara a fost savarsită din culpa şi pedepsită cu închisoarea sau amendă; - infracţiunea a fost săvârşită şi descoperită în termenul de încercare.

Termenele de încercare pentru cele două suspendări intervenite curg paralel. Iar pentru stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită şi descoperită în termenul de încercare nu i se mai administrează sporul de recidivă (art. 83 ultim alin).

În cazul în care după cele două suspendări condiţionate de executare a pedepsei infractorul mai săvârşeşte una cu intenţie în termenul de încercare al primei suspendări ambele suspendări se revocă, pedepsele nu se vor contopii ci se vor executa toate art. 864 alin. 2 C.p..

Starea de recidivă postcondamnatorie ce a luat astfel naştere vă fi reţinută în hotărârea de condamnare. ????

Anularea suspendarii conditionate art. 85 C.p. :

Conditii:- mai înainte de înplinirea termenului de încercare să se descopere că infractorul (art. 85 alin 2C.p.):

- mai săvârşise o infracţiune;- infracţiunea să se fi săvârşit până la rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare;- pentru infracţiunea săvârşită s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar dacă instanţa se

pronunşă după înplinirea termenului de încercare;

În cazul anulării stabilirea pedepsei se face prin aplicarea regulilor concursului de infractiuni, ori a stării de recidivă, sau a pluralităţii intermediare.

Când sunt îndeplinite condiţiile concursului de infracţiuni şi pedeapsa rezultantă este de cel mult 2 ani instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, caz în care noul termen de încercare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a pronunţat suspendarea. (art. 85 alin. 3 C.p.).

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazuri speciale : Suspendarea condiţionată a executării pedepsei se poate dispune de instanţa de judecată, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.81 c.pen.,în anumite cazuri prevăzute în partea generală sau specială a codului penal:1. Pentru infracţiunea de abandon de familie (art.305 c.pen.partea specială), Suspendarea condiţionată a executării pedepsei se poate lua chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de la art.81, dar în cursul judecăţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile legale de întreţinere. Revocarea suspendării în acest caz se va dispune numai dacă în termenul de încercare condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie (art. 305 ultim alin. C.p.).2. Pedeapsa închisorii cu executarea la locul de muncă (Art. 86 9 alin 4 C.p. partea generală ).În cazul în care condamnatul la pedeapsa închisorii cu executarea la locul de muncă nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă, iar o astfel de incapacitate nu şi-a provocat-o condamnatul se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă condiţiile art. 81 C.p. nu sunt îndeplinite. Pentru revocarea suspendării sunt incidente dispoziţiile comune prevăzute de art.83 c.pen.

89

II. SUSPENDAREA EXECUTARII PEDEPSEI SUB SUPRAVEGHERE :Este o măsură judiciară de îndividualizare a pedepsei închisorii şi totodată o formă de suspendare

condiţionată a executării închisorii, în care pe durata termenului de încercare este supus unor măsuri de supraveghere şi de respectare a anumitor obligaţii stabilite de instanţa de judecată în conformitate cu legea. Diferenţa dintre suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este dată tocmai de măsurile de supraveghere instituite.

Conditii de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 86 1 C.p.):

a. Condiţii cu privire la pedeapsa aplicată:- Pedeapsa aplicata de instanta este inchisoarea de cel mult 4 ani pentru infracţiunea unică;- În caz de concurs de infractiuni pedeapsa aplicata trebuie să fie de cel mult 3 ani (se consideră

îndeplinită condiţia chiar dacă la pedeapsa stabilită în urma concursului de infracţiuni s-a adăugat amenda stabilită pentru o infracţiune concurentă;b. Condiţii cu privire la infractor

- Infractorul nu a mai fost anterior condamnat la o pedeapsa cu închisoarea mai mare de 1 an (condiţia este îndeplinită şi atunci când infractorul a fost condamnat anterior cu o infracţiune mai mare de 1 an dar condamnarea intră în cazul celor prevăzute în art. 38 C.p.;

- Aprecierea instanţei că condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni chiar şi fără să execute pedeapsa; Această apreciere se face faţă de:

- persoana condamnatului;- comportamentul său după comiterea faptei (ajutorul dat victimei, împiedicarea

amplificării rezultatului, repararea prejudiciului etc);- eficienţa avertismentului de a nu mai săvârşii fapte penale.

Prin îndeplinirea condiţiilor nu se creează un drept ci doar o vocaţie.Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie motivată.

Termenul de incercare :Durata termenului de incercare se compune din doi termeni variabili:1. pedeapsa stabilită;2. o perioada variabila între 2 si 5 ani, stabilita de instantă .Termenul de incercare incepe sa curga de la data ramanerii definitive a hotararii de suspendare a executarii pedepsei sub supraveghere; eventuala perioada de arest preventiv nu se ia in considerare.

Masurile de supraveghere pe durata termenului de incercare art. 86 3 alin 1 C.p.: a. sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciu de probaţiune;b. sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si oricare deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;c. sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;d. sa comunice informatii de natura a permite controlul mijloacelor lui de existenta.Îndeplinirea măsurilor de supraveghere este cumulativă.

Obligatiile condamnatului pe durata termenului de incercare art. 863 C.p.:Instanţa poate să impună respectarea uneia sau a mai multora din obligaţiile următoare:- sa desfasoare o activitate sau sa urmeze un curs de invatamant ori calificare,- sa nu isi schimbe domiciliul sau resedinta avută ori sa nu depaseasca limita teritoriala stabilita decat in conditiile fixate de instanta,- sa nu frecventeze anumite locuri stabilite,- sa nu intre in legatura cu anumite persoane,- sa nu conduca nici un vehicul sau anumite vehicule,- sa se supuna masurilor de control, tratament sau ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii.

90

Efectele suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere:Efect provizoriu – consta in suspendarea executării pedepsei închisorii, pe termenul de încercare; Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.Efect definitiv – consta in reabilitarea de drept a celui condamnat, atunci cand indeplineste urmatoarele conditii:- sa se fi expirat termenul de incercare;- condamnatul sa nu fi savarsit alta infractiune în acest termen;- suspendarea sub supraveghere sa nu fi fost revocata sau anulata.

Revocarea obligatorie a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere art. 83, 84, 86 4 C.P. :

Identicca şi în cazul suspendarii conditionate a executarii pedepsei, cu deosebirea că daca cel condamnat nu indeplineste cu rea credinţă masurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligatiile stabilite de instanta, aceasta revocă masura de suspendare.

a - revocarea obligatorie (art 83 C.p.)- Condamnatul a savarsit din nou o infractiune in cursul termenului de incercare existând o hotărâre

definitivă în acest sens;- Infractiunea ulterioara este săvârşită cu intenţie;- Infractiunea ulterioara să fie descoperita inainte de expirarea termenului de incercare (infracţiunea

nu infractorul acesta poate fi descoperit şi ulterioar).* Revocarea este obligatorie şi în cazul când condamnatul până la expirarea termenului de încercare

nu şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre atâta timp cât nu poate face dovada că nu a avut putinţa îndeplinirii lor (art. 84 C.p.);

* Revocarea este obligatorie şi în cazul când condamnatul nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile de supraveghere prevăzute de lege sau obligaţiile stabilite de instanţă dispunând executarea în întregime a pedepsei (art. 86 4 alin. 2 C.p. pedepsele nu se contopesc ci se execută în întregime).

b – revocarea executării sub supraveghere este facultativă (art. 83 alin 2 C.p.) – dacă: - infractiunea ulterioara a fost savarsită din culpă şi pedepsită numai cu închisoarea; - infracţiunea a fost săvârşită şi descoperită în termenul de încercare.În caul în care ultima infracţiune este pedepsită cu amenda instanţa poate să ia numai măsura

suspendării condiţionate deoarece numai aceasta poate fi dispusă pentru o pedeapsă cu amenda.Termenele de încercare pentru cele două suspendări intervenite curg paralel. Iar pentru stabilirea

pedepsei pentru infracţiunea săvârşită şi descoperită în termenul de încercare nu i se mai administrează sporul de recidivă (art. 83 ultim alin).

În cazul în care după cele două suspendări condiţionate de executare a pedepsei infractorul mai săvârşeşte una cu intenţie în termenul de încercare al primei suspendări ambele suspendări se revocă, pedepsele nu se vor contopii ci se vor executa toate.

Starea de recidivă postcondamnatorie ce a luat astfel naştere vă fi reţinută în hotărârea de condamnare. ????

91

Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere :Ca şi în cazul suspendarii condiţionate, anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere

se dispune pentru cauze preexistente, care daca ar fi fost cunoscute de instanta de judecata ar fi fost impiedicata acordarea suspendarii.

Conditii:- mai înainte de înplinirea termenului de încercare să se descopere că infractorul (art. 85 alin 2C.p.):

- mai săvârşise o infracţiune;- infracţiunea să se fi săvârşit până la rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare;- pentru infracţiunea săvârşită s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar dacă instanţa se

pronunşă după înplinirea termenului de încercare;

În cazul anulării stabilirea pedepsei se face prin aplicarea regulilor concursului de infractiuni, ori a stării de recidivă, sau a pluralităţii intermediare.

Când sunt îndeplinite condiţiile concursului de infracţiuni şi pedeapsa rezultantă este de cel mult 3 ani instanţa poate dispune suspendarea executării sub supraveghere, caz în care noul termen de încercare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. (art. 865 alin. 2 C.p.).

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazuri speciale

Măsura de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune de instanţă chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicare a acestei măsuri (art. 861 C.p.) în cazul condamnatului care execută pedeapsa închisorii la locul de muncă şi care şi-a pierdut total capacitatea de muncă.

Instanţa poate dispune măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei sau măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere.(art. 869 alin. 4 C.p.)

III. EXECUTĂREA PEDEPSEI LA LOCUL DE MUNCĂ :Noţiune: Executarea pedepsei la locul de muncă este o măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei închisorii care nu depăşeşte o anumită durată, în libertate, prin muncă, în unitatea unde lucrează condamnatul sua în altă unitate, cu anumite restrângeri de drepturi şi unele penalităţi de ordin pecuniar, dacă instanţa apreciază că sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate. Dacă instanţa apreciază că scopurile şi funcţiile pedepsei închisorii pot fi realizate prin executarea la locul de muncă şi dispune o astfel de executare, nu va mai dispune suspendarea condiţionată a aexecutării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.Condiţii : Executarea pedepsei la locul de muncă se poate dispune dacă sunt îndeplinite condiţiile privitoare la :

a. pedeapsa aplicată şi natura infracţiunii săvârşite,b. persoana condamnatului,c. acordul scris al unităţii în care urmează condamnatul să presteze munca,d. aprecierea instanţei că sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de

libertate.a. Pedeapsa aplicată şi natura infracţiunii săvârşite :

- Pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani poate fi executată la locul de muncă dacă aceasta a fost pronunţată pentru o singură infracţiune.

- În caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa rezultantă să nu depăşească 3 ani închisoare. Nu se poate aplica pedeapsa închisorii la locul de muncă pt.: - infracţiuni intenţionate pt.care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, - în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură. (art.86 cu 7, alin. 3 c.pen.)

92

b. persoana condamnatului : - cel condamnat să nu mai fi fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazul când condamnarea anterioară intră în vreaunul din cazurile prev.de art.38 c.pen.

Deci, au vocaţie la această măsură de individualizare a executării pedepsei infractorii primari, cei cu antecedente penale sau chiar recidivişti a căror condamnare anterioară este de cel mult un an. Pot beneficia de această măsură şi condamnaţii minori care au împlinit 16 ani la data aplicării pedepsei. Tinerii condamnaţi la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia la locul de muncă ce devin militari în termen în cursul judecăţii sau după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, vor executa pedeapsa la locul de muncă, după trecerea lor în rezervă. Nu constituie piedică în aplicarea măsurii vârsta de pensionare.

c. acordul scris al unităţii în care urmează condamnatul să presteze munca : d. aprecierea instanţei că sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de

libertate .Locul de muncă : Executarea pedepsei poate avea loc în:

- unitatea la care condamnatul era angajat la data pronunţării hotărârii, sau- altă unitate, în toate cazurile însă cu acordul scris al unităţii.

Modul de executare a pedepsei închisorii la locul de muncă :a. condamnatul execută pedeapsa la locul de muncă pe baza mandatului de executare a pedepsei.

În cazul în care pedeapsa se execută în aceeaşi unitate unde era angajat condamnatul, contractul de muncă se suspendă până la executarea pedepsei, după care îşi reia cursul;b. condamnatul este obligat pe timpul executării pedepsei să-şi execute toate obligaţiile ce-i revin

la locul de muncă şi are aceleaşi îndatoriri ca orice salariat, dar cu anumite restrângeri ce decurg din caracterul coercitiv al pedepsei, şi anume :

1. din totalul veniturilor cuvenite potrivit legii pt.munca prestată , cu excepţia sporurilor acordate pentru activitatea desfăşurată în locuri de muncă cu condiţii vătămătoare sau periculoase, se reţine o cotă de 15% - 40% stabilită în raport cu cuantumul veniturilor şi îndatoririlor condamnatului pt. Întreţinerea altor persoane, care se varsă la bugetul statului.

2. durata executării pedepsei la locul de muncă nu se consideră vechime în muncă.3. pe timpul executării pedepsei la locul de muncă nu se poate schimba locul de muncă la cererea

condamnatului de către conducerea unităţii decât prin hotărârea instanţei de judecată.4. pe timpul executării pedepsei la locul de muncă condamnatul nu poate fi promovat.5. condamnatul nu poate ocupa funcţii de conducere, iar în raport cu fapta săvârşită nu poate ocupa

funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat, funcţii instructiv-educative ori de gestiune.6. pe timpul executării pedepsei la locul de muncă i se interzice dreptul electoral de a fi ales.7. pe timpul executării pedepsei la locul de muncă, instanţa poate dispune ca cel condamnat să

respecte una sau mai multe din obligaţiile prevăzute la suspendarea executării sub supraveghere.Revocarea executării pedepsei la locul de muncă :

- sancţiune care intervine pt.nerespectarea de către condamnatul cu executarea pedepsei la locul de muncă a condiţiilor prevăzute de lege, în timpul executării pedepsei.

- are drept consecinţă executarea pedepsei ori a restului de pedeapsă într-un loc de deţinere.- este de două feluri :

1. obligatorie ;2. facultativă.

1. Revocarea este obligatorie atunci când :a. condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune intenţionată, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus ca pedeapsa să se execute la locul de muncă, mai înainte de începerea executării pedepsei ori în timpul executării acesteia. În urma revocării măsurii pedeapsa se va stabili şi aplica pt.pluralitatea de infracţiuni care s-a creat, pedeapsa rezulantă urmând să fie executată într-un loc de deţinere.

93

b. condamnatul, în timpul executării pedepsei, condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă. În această situaţie instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile pt. acestea.2. Revocarea este facultativă în următoarele situaţii:a. condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii, fie prin neprezentarea în termen de 5 zile la unitatea unde va executa pedeapsa, fie prin neîndeplinirea în mod corespunzător a îndatoririlor ce-i revin la locul de muncă (absenţe, indisciplina în muncă, produse de calitate necorespunzătoare etc.)b. nerespectarea de către condamnat a obligaţiilor stabilite prin hotărârea de condamnare,c. condamnatul, înainte de începerea executării pedepsei ori în timpul executării pedepsei la locul de muncă, săvârşeşte o infracţiune din culpă. Revocarea măsurii este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În caz de revocare, pedeapsa urmează să se execute într-un loc de deţinere. Pt.situaţia de la lit.c instanţa poate dispune şi pt.noua infracţiune săvârşită din culpă executarea pedepsei la locul de muncă, pedeapsa aplicându-se potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni.Anularea executării pedepsei la locul de muncă :

- sancţiune ce intervine pt.o cauză anterioară rămânerii definitive a hot.de condamnare cu executarea la locul de muncă ,

- are în vedere nerespectarea condiţiilor cerute de lege pt. luarea măsurii.- Se poate dispune dacă:

a. cel condamnat mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii şi aceasta se descoperă mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată,

b. nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.86 cu 7 c.pen.,c. hotărârea de condamnare pt. Infracţiunea descoperită ulterior se pronunţă după ce pedeapsa a fost

executată la locul de muncă sau a fost considerată ca executată. Când se dispune anularea executării pedepsei la locul de muncă pedeapsa rezultantă se va stabili după caz, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni sau recidivă, iar pedeapsa rezultantă se va executa într-un loc de deţinere.Încetarea executării pedepsei la locul de muncă: Condiţii :

a. condamnatul să fi executat 2/3 din pedeapsă,b. în toată perioada executării pedepsei condamnatul să dea dovezi temeinice de îndreptare, să fi avut

o conduită bună, să fi fost disciplinat şi stăruitor în muncă,c. conducerea organizaţiei în care condamnatul prestează munca să ceară instanţei de judecată

încetarea executării pedepsei la locul de muncă; cererea o poate introduce şi condamnatul. Dacă se admite cererea, condamnatul va fi într-o situaţie asemănătoare liberatului condiţionat. Dacă în timpul încetării executării, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune instanţa poate revoca încetarea executării sau o poate menţine. Noua infracţiune comisă poate da naştere la o recidivă post condamnatorie dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii pt.recidivă. Dacă instanţa dispune revocarea încetării, atunci pedeapsa sabilită pt.noua infracţiune se va contopi cu restul de pedeapsaă neexecutată, putându-se aplica un spor de până la 5 ani, iar pedeapsa rezultantă se va executa într-un loc de deţinere. Revocarea încetării executării pedepsei la locul de muncă este obligatorie în cazul săvârşirii infracţiunilor grave prevăzute de art.61 alin.2 c.pen., care este incident potrivit art.86 cu 11 alin.2 c.pen. Când instanţa nu revocă încetarea măsurii, infracţiunea săvârşită din nou, deşi ar putea da naştere unei recidive post-condamnatorii (dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii) nu va atrage regimul de sancţionare al acesteia, ci regimul obişnuit, propriu, prevăzut de art.86 cu 6 c.pen.

IV. CALCULUL PEDEPSELOR :A. Calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire (art.55² c.pen.)

94

În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii.

B. Durata executării pedepsei închisorii : (art.87 c.pen.) Durata executării închisorii se socoteşte din ziua în care condamnatul începe să execute pedeapsa şi până în ziua în care încetează să o execute. Sunt incluse în durata executării pedepsei atât ziua în care începe să fie executată pedeapsa închisorii cât şi ziua în care executarea încetează.(art.87 alin.2 c.pen.)

Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte datei corespunzătoare zilei de când au început să curgă. Durata spitalizării intră în timpul executat efectiv. Dacă condamnatul şi-a provocat singur boala timpul de spitalizare se va adăuga la pedeapsa aplicată.

Când executarea pedepsei închisorii se face la locul de muncă, în durata executării pedepsei nu intră timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă, indiferent de motivul absentării.

C. Computarea reţinerii şi arestării preventive :Timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţată

pt.infracţiunea comisă. Scăderea se face şi în situaţia în care există mai multe infracţiuni concurente, iar pt.infracţiunea care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă a intervenit achitarea.(art.88 alin.1 c.pen.)

Computarea se aplică şi în cazul condamnării inculpatului la amendă.(art.88 alin.2 c.pen.)D. Computarea privaţiunii de libertate executată în afara ţării :

Privaţiunea de libertate suferită în străinătate pt. infracţiunile săvârşite care se judecă şi după legea penală română, se scade din durata pedepsei aplicate pt.aceeaşi infracşiune de instanţele române (art.89, 4,5,6 c.pen.).

E. Computarea închisorii contravenţionale:............V. EXECUTAREA PEDEPSEI INTR-O INCHISOARE MILITARA :

Poate fi dispusa numai militarilor in termen in cazul :- infractiunii de absenta nejustificata (obligatoriu), art.331 c.pen.- alte infractiuni (facultativ)Conditii de aplicare:- condamnatul sa aiba calitatea de militar in termen la data săvârşirii sau judecării faptei, ori să o dobândească după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,- pedeapsa privativa de libertate aplicata sa nu depaseasca 2 ani,- hotărârea instanţei de judecată ca executarea pedepsei să se facă într-o închisoare militară.

Instanţa de judecată este ţinută să dispună executarea pedepsei într-o închisoare militară numai atunci când în lege se prevede această modalitate de executare; în celelalte cazuri instanţa are dreptul să decidă.Efecte :

- militarul, după ce a executat cel puţin jumătate din pedeapsă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, restul pedepsei se reduce cu 1/3 , iar dacă se evidenţiază în mod deosebit, reducerea poate fi şi mai mare, putând cuprinde chiar tot restul pedepsei (art.62 alin.2 c. Pen) ;

- dacă militarul condamnat devine inapt serviciului militar în timpul executării pedepsei, el va fi liberat condiţionat;

- la terminarea executării pedepsei, indiferent dacă aceasta a fost integral executată ori numai în parte, ca urmare a reducerii în condiţiile art.62 alin.2 c.pen., ca şi atunci când pedeapsa a fost graţiată total sau în rest (art.62 alin.1 c.pen) intervine reabilitarea de drept.

- dacă militarul condamnat să execute pedeapsa într-o închisoare militară săvârşeşte din nou o infracţiune în timpul executării pedepsei, instanţa care judecă ultima infracţiune va revoca executarea pedepsei într-o închisoare militară şi va contopi pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune cu restul de pedeapsă neexecutată, făcând după caz, aplicarea art.39 c.pen. (pedeapsa recidivei) sau art.40 c.pen. (pluralitatea intermediară). Pedeapsa rezultantă se execută într-un loc de deţinere.

Durata executării pedepsei nu se consideră stagiu militar, în consecinţă nu se va lua în calcul pentru stabilirea vechimii în muncă şi nu dă dreptul nici la alocaţia de stat pentru copii.

95

VI. LIBERAREA CONDITIONATA ( art.55¹, 59, 59¹, 60, 61 c.pen., lg.275/2006 ): – este o institutie complementara regimului de executare a pedepsei si un mijloc de individualizare administrativa a acesteia. Liberarea conditionata consta in liberarea condamnatului inainte de executarea completa a pedepsei , daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:Conditii :

a. executarea unei parti din pedeapsa :- pedeapsa nu depăşeşte 10 ani intentionata 2/3;- pedeapsa depăşeşte 10 ani intentionata ¾;- pedeapsa nu depăşeşte 10 ani culpă ½;- pedeapsa depăşeşte 10 ani culpă 2/3;- concurs de infractiuni

pedeapsa nu depăşeşte 10 ani intentionata + culpă 2/3; pedeapsa depăşeşte 10 ani intentionata + culpă ¾;

- Condamnatii trecuti de 60 ani si 55 femeile, precum şi condamnatul minor cand ajunge la 18 ani: pedeapsa nu depăşeşte 10 ani intentionata 1/3; pedeapsa depăşeşte 10 ani intentionata ½; pedeapsa nu depăşeşte 10 ani culpă 1/4; pedeapsa depăşeşte 10 ani culpă 1/3; Numai pt. aceşti condamnati la calculul fracţiunii de pedeapsă se ţine seama de

partea din durata pedepsei considerată ca executată pe baza muncii prestate.- Fracţinea de pedeapsă ce trebuie executată pt a se beneficia de liberare condiţionată este

formata din durată de pedeapsă efectiv executată plus durata pedepsei considerată ca executată pe baza muncii prestate daca este cazul. Condiţia esenţială pt a se putea beneficia de cumulul duratei câştigate prin muncă este ca durata pedepsei efectiv executată să fie;

pedeapsa nu depăşeşte 10 ani intentionata 1/2; pedeapsa depăşeşte 10 ani intentionata 2/3; pedeapsa nu depăşeşte 10 ani culpă 1/3; pedeapsa depăşeşte 10 ani culpă 1/2;

Fracţiunea de pedeapsă se calculează pe baza pedepsei aplicate. Daca intervine o graţiere parţială sau pedeapsa este redusă ca urmare a incidenţei unei legi mai favorabile aceasta se calculează în raport cu pedeapsa redusă.

În cazul condamnatului care execută pedepse cu închisoarea care nu se contopesc fracţiunile de pedeapsă se calculează raportând-se la totalul pedepselor.

b. staruinta in munca si disciplina condamnatuluic. dovezile temeinice de indreptare (interes in recalificare, executarea de sarcini de ordin gospodaresc, participarea efectiva la activitatea de educatie civica moral-crestina)d. instanta de judecata tine seama de : (varsta condamnatului, forma vinovatiei, starea sanatatii, antecedente).

Efectele liberarii conditionate :1. Efectul imediat – consta in punerea in libertate a condamnatului . In perioada eliberarii conditionate condamnatul este considerat in executarea pedepsei si deci pedepsele accesorii se executa. Dacă faţă de condamnat s-a luat şi măsura de siguranţă de a se afla în anumite localităţi, măsura îşi produce efectele încă de la liberarea condiţionată asta presupune că perioada v-a fi mai mare.

2. Efectul definitiv – intervine dacă in intervalul de timp de la liberare pana la indeplinirea duratei pedepsei condamnatul nu a mai savarsit alta infractiune, considerandu-se pedeapsa executata.

Daca in acest timp condamnatul a comis din nou o infractiune, in functie de gravitatea acesteia instanta poate dispune mentinerea sau revocarea liberarii conditionate.

96

După îndeplinirea duratei pedepsei începe executarea pedepselor complimentare şi începe să curgă termenul de reabilitare.

Săvârşirea unei infracţiuni în timpul liberării condiţionate poate duce la revocarea liberării condiţionate sau menţinerea ei.

Este posibilă menţinerea liberării condiţionate când:- pedeapsa pt.noua infracţiune este amenda, ori închisoarea dar care este graţiată condiţionat,- pedeapsa pt.noua infracţiune este închisoarea care este suspendată condiţionat,- pedeapsa pt.noua infracţiune este închisoarea ce urmează a fi executată la locul de muncă,- revocarea liberării condiţionate nu va mai fi dispusă în cazul amnistierii infracţiunii pt.care

condamnatul se afla în liberare condiţionată.- Revocarea liberarii conditionate este obligatorie atunci cand în timpul liberării condiţionate

condamnatul a săvârşit :- O infracţiune contra siguranţei statului,- O infracţiune contra păcii şi omenirii, - O infracţiune de omor,- O infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane,- O infracţiune prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave.In cazul revocarii, pedeapsa stabilita pentru infractiunea ulterioara si restul de pedeapsa ce a rămas

de executat se contopeşte, la care se poate adăuga un spor de până la 5 ani, fara a depasi totalul pedepselor supuse contopirii. Restul de pedeapsă neexecutat în acest caz reprezintă diferenţa dintre pedeapsa aplicată de instanţă şi pedeapsa efectiv executată. În concluzie, durata considerată ca executată pe baza muncii prestate nu se ia în considerare.

Dacă în timpul liberării condiţionate, condamnatul săvârşeşte mai multe infracţiuni şi se dispune revocarea, pedeapsa urmează a se stabili cu ajutorul regulilor de la concursul de infracţiuni, apoi pedeapsa rezultată se va contopi cu restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară.

Savarsirea unei noi infractiuni in timpul liberarii da nastere la recidiva post condamnatorii dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege, dar aplicarea pedepsei nu se va face după disp. art.39, ci după disp. prevăzute în art.61 c.pen.

Starea de recidivă post condamnatorie va exista indiferent de revocarea ori menţinerea liberării condiţionate, şi trebuie reţinută în hotărârea de condamnare pentru noua infracţiune.

Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă (art.551 cod pen.) : conditiile de acordare sunt in general aceleasi, cu diferenta ca pedeapsa efectiv executata sa fie de 20 ani. In cazul condamnatului trecut de 60 ani şi a condamnatelor femei trecute de 55 ani, pedeapsa ce trebuie executata efectiv sa fie de 15 ani.

Efectele liberarii condiţionate:Efectul imediat al liberării condiţionate constă în lăsarea în libertate a condamnatului.Efectul definitiv al liberarii se produce daca în termen de 10 ani de la liberare condamnatul nu a

mai savarsit alta infractiune.Dacă în timpul liberării condiţionate condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune, sunt aplicabile

dispoziţiile art.61 cod pen. privind revocarea liberării condiţionate, adică revocarea poate fi facultativă sau obligatorie.

VII. EXECUTAREA PEDEPSEI AMENZII :Pedeapsa amenzii aplicată trebuie executată.Condamnatul trebuie să depună la instanţa de executare recipisa de plată integrală a amenzii, în

termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.Instanţa de executare, la cererea motivată a condamnatului, poate eşalona plata amenzii în rate pe

cel mult 2 ani când este salarit sau pensionar, caz în care ratele se reţin de cei care fac plăţile încunoştiinţaţi de instanţa de judecată. (art.425 c.pen.).

97

Dacă în raport de cuantumul amenzii şi de veniturile celui condamnat rezultă că amenda nu poate fi achitată în întregime în termen de 2 ani, executarea acesteia se face şi asupra altor bunuri ale condamnatului.

Neplata amenzii în termenul de 3 luni sau neplata ratelor în cazul în care plata amenzii a fost escaladată pe o perioadă de timp, atrage executarea silită a hotărârii de condamnare.

Dacă şi de la executarea silită condamnatul se sustrage cu rea credinţă, în codul penal a fost prevăzută posibilitatea înlocuirii amenzii cu închisoarea (art.63¹ c.pen.).

Înlocuirea amenzii cu închisoarea este posibilă numai în cazul infracţiunilor la care închisoarea este alternativă cu amenda şi nu la acele infracţiuni la care pedeapsa amenzii este prevăzută ca unică.

Înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea se rezolvă diferit după cum amenda a fost stabilită ca efect al circumstanţelor atenuante şi în funcţie de minimul special al pedepsei închisorii prevăzută pt.acea infracţiune ca pedeapsă unică ori alternativă cu amenda.

Când amenda a fost stabilită ca efect al circumstanţelor atenuante iar pedeapsa prevăzută de lege este amenda alternativ cu închisoarea sau numai închisoarea ce avea un minim de 3 luni ori mai mare, atunci este posibilă înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea ce va avea ca limite speciale, potrivit art.76 lit.e teza I c.pen.,minimul special al pedepsei închisorii prevăzut pt.infracţiunea respectivă şi minimul general al închisorii.(15 zile).

Când amenda a fost stabilită ca efect al circumstanţelor atenuante iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea alternativă cu amenda, ori numai închisoarea al cărei minim special era mai mic de 3 luni, înlocuirea nu mai este posibilă fiindcă odată recunoscute circumstanţele atenuante prin hotărârea de condamnare, rămân dobândite şi nu pot fi înlăturate.

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ EXECUTAREA PEDEPSEI

I. GRAŢIEREA– este un act de clementa acordată individual de preşedintele României (art.94 lit.d Constituţie) şi

constă în iertarea unui condamnat de executarea în total sau în parte a pedepsei, ori în comutarea pedepsei într-una mai uşoară.

– ea poate fi acordată şi colectiv, prin lege, de către Parlament (art.73 alin.3 lit.i Constituţie).– se acordă şi produce efecte in personam, dar poate fi acordată şi in rem condamnaţilor pentru

anumite infracţiuni, sau la pedepse de o anumită gravitate.

Felurile gratierii :1. După modul de acordare în raport cu persoanele cărora li se acordă:– Gratiere individuala - este acordată, de regulă, la cererea celui condamnat. Poate fi acordată şi

din oficiu. Se cere şi poate fi acordată numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.– Gratiere colectiva – este acordată unui număr nedeterminat de persoane, şi priveşte pedepse

determinate prin natura lor, cuantumul ori durata acestora, aplicate ori care urmează să fie aplicate pentru anumite infracţiuni săvârşite anterior adoptării legii de graţiere.

2. După criteriul condiţiilor în care se acordă:– Gratiere conditionata – când acordarea ei este condiţionată de conduita beneficiarului pe o

anumită perioadă de timp, constând în nesăvârşirea unei noi infracţiuni sub sancţiunea executării pedepsei neexecutate, ca urmare a graţierii care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Perioada de timp în care beneficiarul graţierii condiţionate este obligat să nu mai comită o nouă infracţiune se numeşte termen de definitivare al graţierii, sau termen condiţie.

– Gratiere neconditionata (sau pură şi simplă) – când se acordă fără a impune în viitor beneficiarului ei anumite obligaţii. Graţierea individuală se acordă necondiţionat.

3. După criteriul întinderii efectelor:– Gratiere totala – când priveşte întreaga pedeapsă aplicată. Se mai numeşte şi remitere de

pedeapsă.

98

– Partiala sau comuntarea – când prin actul de clemenţă este înlăturată executarea doar a unei părţi din pedeapsă.

Comutarea – este forma graţierii ce constă în înlocuirea pedepsei aplicate de instanţa de judecată cu o pedeapsă de altă natură mai uşoară.

Obiectul gratierii :Gratierea individuala priveste intotdeauna pedepsele aplicate prin hotarare de condamnare ramasa

definitiva.Gratierea colectiva priveste si infractiuni in curs de judecare, cu conditia ca infractiunea sa se fi

savarsit inaintea zilei adoptarii actului de gratiere.In caz de concurs de infractiuni, aplicarea actului de gratiere individuală se apreciaza in raport de

pedeapsa rezultantă.Gratierea se aplica si pedepselor pronuntate cu suspendarea executarii.

Efectele gratierii asupra pedepselor principale :- Gratierea are ca efect inlaturarea totala sau partiala a executarii pedepsei principale sau comutarea

acesteia intr-o pedeapsa mai usoara;- Gratierea nu inlatura raspunderea penala si ca urmare nici interdictiile, incapacitatile, decaderile,

astfel ca ea poate forma primul termen al recidivei.- Cand gratierea se constata prin hotararea de condamnare, efectele ei se produc la data ramanerii

definitive a hotararii.- Graţierea are ca obiect pedeapsa aplicată pentru o infracţiune, şi nu pedeapsa rezultantă a unui

concurs, a unei pluralităţi intermediare ori pentru recidiva postcondamnatorie.- Când graţierea are ca obiect pedeapsa ce urmează a se aplica pentru o infracţiune săvârşită înainte

de adoptarea actului de graţiere, ea produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

- Pentru infracţiunile continue, continuate ori progresive, incidenţa actului de graţiere reclamă epuizarea acestora mai înainte de data adoptării decretului de graţiere.

- În cazul graţierii condiţionate, pedeapsa se consideră stinsă tot de la data adoptării actului de graţiere, bineînţeles dacă nu intervine revocarea.

- In cazul gratierii totale, de la aceasta data incepe sa curga termenul de reabilitare, si de la acest moment incepe sa fie executata pedeapsa complementara.

- In cazul gratierii pedepsei suspendată conditionat partea din termenul de incercare care reprezinta durata pedepsei pronuntate se reduce corespunzator.

- Cand gratierea este conditionata, reducerea opereaza numai la expirarea termenului fixat in actul de clementa, daca cel condamnat a respectat conditia impusa.

Efectele gratierii pedepsei suspendată conditionat:Graţierea individuală nu intervine în cazul condamnărilor cu suspendarea executării pedepsei.Graţierea colectivă are efecte şi asupra pedepsei a cărei executare a fost suspendată condiţionat. În

acest caz, partea din termenul de încercare se reduce cu durata pedepsei, în cazul graţierii totale, şi cu fracţiunea din pedeapsa graţiată în cazul graţierii parţiale. Dacă până la împlinirea termenului de încercare, aşa cum a fost redus, nu are loc revocarea sau anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei, se produc efectele definitive ale suspendării, adică reabilitarea de drept a condamnatului.

Dacă în termenul de încercare, redus ca urmare a graţierii totale, intervine anularea ori revocarea suspendării, beneficiul graţierii nu este înlăturat, ci doar efectul suspendării condoţionate a executării pedepsei, care este reabilitarea de drept a condamnatului. Când graţierea este parţială, partea de pedeapsă ce rămâne negraţiată, se va executa în cazul anulării ori revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei.

99

Dacă graţierea este condiţionată şi are ca obiect o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată, atunci efectele graţierii condiţionate constând în reducerea termenului de încercare, cu durata pedepsei graţiată, se produc imediat, şi nu după îndeplinirea termenului condiţie.

Efectele gratierii asupra pedepselor complementare (art.120 alin.3 cod pen.):- gratierea desfiinţează pedepsele accesorii,- gratierea nu are efecte asupra pedepselor complementare, afara de cazul cand se dispune altfel

prin actul de gratiere.

Efectele graţierii asupra măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative (art.120 alin.5 cod pen.):

- graţierea nu are efecte asupra masurilor de siguranta si a masurilor educative.

Efectele graţierilor succesive:- în cazul graţierilor parţiale, intervenţia a două sau mai multe acte de graţiere are ca efect reducerea

succesivă a pedepsei corespunzător fiecărei gratieri.- actul de gratiere poate prevedea exceptarea de la beneficiul graţierii a celor cărora l-i s-a mai redus

pedeapsa ca urmare a unei graţieri anterioare sau poate prevedea aplicarea dispozitiei de graţtiere mai favorabilă.

II. PRESCRIPTIA EXECUTARII PEDEPSEI – spre deosebire de prescriptia raspunderii penale, prescriptia executarii pedepsei inlatura numai

executarea pedepsei.

Condiţii:- îndeplinirea termenului prevăzut de lege,-condamnatul să nu fi săvârsit din nou o infractiune,

Termenele de prescripţie a executării pedepsei în cazul persoanei fizice– art.126 alin.1 c.pen. :

a. 20 ani pentru pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani sau detenţia pe viaţă;b. 5 ani + durata pedepsei inchisorii ce urmeaza a fi executata, dar nu mai mult de 15 ani,

pentru pedeapsa închisorii mai mică de 15 ani.c. 3 ani in cazul amenzii .

Pentru sanctiunile cu caracter administrativ prescripţia executarii este de 1 an.Termenele de prescriptie se socotesc de la data rămânerii definitive a hotararii de condamnare.Termenul de prescripţie se calculează în funcţie de pedeapsa aplicată pentru o singură infracţiune

ori pedeapsa rezultată în caz de concurs de infracţiuni, pluralitatea intermediară ori recidivă post condamnatorie.

Executarea pedepsei închisorii atunci când aceasta înlocuieşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă se prescrie în 20 ani; termenul de prescripţie curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţia pe viaţă.

Pentru cei care la data savarsirii infractiunii erau minori, termenele de prescriptie a executarii pedepsei se reduc la jumatate.

Termenele de prescripţie a executării pedepsei în cazul persoanei juridice– art.126 alin.1 1

c.pen. :Termenul de prescripţie a executării amenzii aplicate persoanei juridice este de 5 ani, şi începe să

curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice ce nu pot fi dizolvate sau a

căror activitate nu poate fi suspendată se prescrie într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată executată.

100

Nu pot fi dizolvate sau suspendată activitatea următoarelor persoane juridice (art.714): partidele politice, sindicatele, patronatele, organizaţiile religioase ori aparţinând minorităţilor, domeniul presei.

ÎNTRERUPEREA CURSULUI PRESCRIPTIEI EXECUTĂRII PEDEPSEI:

Întreruperea cursului prescriptiei executarii pedepsei şi a sanţiunilor cu caracter administrativ constituie ca si intreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale, o cauza care lipseste de eficienta timpul scurs anterior, făcând să curgă un nou termen de prescripţie.

Prescriptia executarii pedepsei se întrerupe prin:- începerea executarii pedepsei;- săvârsirea din nou a unei infracţiuni;- sustragerea de la executare după începerea executării pedepsei.

Suspendarea cursului executarii pedepsei – art.453, 455 cod.proc.pen.:Suspendarea are drept efect doar o oprire a curgerii termenului de prescripţie, acesta reluându-şi

cursul dupa încetarea cauzei de suspendare (căile extraordinare de atac sau în cazurile de amânare sau întrerupere a executării pedepsei ).

Efectele prescripţiei executării pedepsei :- înlătură executarea pedepsei principale şi accesorii;- nu produce efecte asupra pedepselor complementare;- nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă (care sunt imprescriptibile);- nu produce efecte asupra pedepselor pronunţate pentru infracţiunile contra umanităţii.

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINTELE CONDAMNARII:

REABILITATEA :

Constituie o cauză care inlatura consecintele penale (decaderi, interdictii si incapacitati) si extrapenale care au rezultat dintr-o condamnare, facand ca fostul condamnat sa se bucure din nou de dreptul de egalitate in fata legii.

Efectele reabilitarii:

- Decăderile, interdicţiile şi incapacităţile provocate în trecut de condamnare se sting;Interdicţiile şi decăderile pot decurge din hotărârea de condamnare, în situaţia în care, pe lângă

pedeapsa principală a închisorii, s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, iar incapacităţile pot decurge din legi extrapenale de reglementare a diferitelor activităţi care pot prevedea că anumite funcţii sau activităţi să fie îndeplinite numai de persoane care se bucură de integritate morală sau care nu au fost condamnate pentru anumite infracţiuni.

- Antecedentele penale se înlatura, nemaiputând fi considerate ca recidivă.Nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia interzicerii de a se afla în anumite localităţi.

Trăsăturile reabilitării:- poate fi obţinută pt.orice condamnare, indiferent de gravitatea acesteia, natura infracţiunii sau sediul

acesteia;- înlătură pt.viitor interdicţiile, incapacităţile şi decăderile ce decurg din condamnare, fiind un mijloc

de reintegrare a fostului condamnat în societate;- este indivizibilă, în sensul că nu poate fi obţinută numai pentru o parte din condamnările suferite de

o persoana.

101

Felurile reabilitarii :1.- reabilitarea de drept (legală) – intervine in anumite conditii prevazute de lege, dupa

trecerea unui anumit interval de timp. Ea opereaza automat in virtutea legii (ope legis), fostul condamnat nefiind obligat sa o ceara sau sa o obtina printr-o procedura speciala.

2 - reabilitarea judecatoreasca sau judiciara – se obtine la cererea fostului condamnat persoană fizică, cu respectarea conditiilor cerute de lege, pe calea unei proceduri speciale în faţa instanţei.

1 - Reabilitarea de drept (art.134 alin.1 cod penal) : - este o forma de reabilitare care opereaza in virtutea legii, in momentul indeplinirii conditiilor

prevazute de lege.Reabilitarea de drept intervine in decurs de 3 ani de la executarea pedepsei, dacă infractorul nu a mai

săvârşit o infracţiune:- în cazul condamnarilor la amenda, - pedeapsa inchisorii care nu depăşeşte un an,

Reabilitarea de drept mai intervine si dupa indeplinirea termenului de încercare la:- suspendarea conditionata a executarii a pedepsei (art.86 cod pen.);- suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere;- in cazul executarii pedepsei intr-o inchisoare militara (art.62 alin.5 cod pen.).

Conditiile reabilitarii de drept în cazul persoanei fizice:- condiţii cu privire la condamnare – reabilitarea de drept intervine pt. fapte de o gravitate redusă

(amendă sau închisoare mai mică de un an);Reabilitarea de drept se raportează la pedeapsa aplicată prin hotărârea instanţei, şi nu la pedeapsa

executată parţial din diferite motive.În cazul condamnărilor succesive poate interveni reabilitarea de drept numai dacă pentru fiecare

infracţiune în parte sunt îndeplinite condiţiile pentru reabilitare, cât şi condiţia ca perioada ce se scurge între infracţiuni să fie de cel puţin 3 ani.

Reabilitarea de drept nu va opera în cazul în care, în termenul de 3 ani de la săvârşirea infracţiunii, infractorul săvârşeşte o nouă infracţiune, chiar dacă valoarea pedepsei aplicate nu este exceptată de la reabilitare .

- condiţii privind termenul de reabilitare – priveşte termenul de trei ani care curge pentru amendă din momentul achitarii ei, iar pentru celelalte de la executarea pedepsei sau stingerea acesteia.

- condiţii cu privire la persoana condamnatului – pentru obţinerea reabilitării de drept este necesar trei ani fără infracţiune.

Săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de trei ani prevăzut pentru reabilitarea de drept are drept efect înlăturarea reabilitării de drept pentru condamnarea în vederea căreia curgea, cu excepţia cazurilor în care pentru noua infracţiune săvârşită este incidentă amnistia şi care prin efectul ei de înlăturare a răspunderii penale face ca termenul de reabilitare de drept ce curgea după executarea pedepsei anterioare să se împlinească.

Reabilitarea de drept în cazuri speciale intervine:- La expirarea termenului de încercare în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a

suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă nu a intervenit revocarea sau anularea acestora.- La împlinirea termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei ori a

suspendării executării pedepsei sub supraveghere, când acestea au fost acordate în cazuri speciale, fără îndeplinirea condiţiilor (condamnatul la pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă care şi-a pierdut capacitatea de muncă sau condamnatul pentru infracţiunea de abandon de familie, care îşi îndeplineşte obligaţia în cursul judecăţii).

- Reabilitarea condamnatului militar imediat după terminarea executării pedepsei.

102

Condiţiile reabilitării de drept în cazul persoanei juridice:Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă în decurs de trei ani de la data când pedeapsa

amenzii s-au după caz, pedeapsa complementară, a fost executată sau considerată ca executată, şi persoana juridică nu a mai săvârşit nici o altă infracţiune (art.134 alin.2 cod pen.);

- Reabilitarea de drept intervine pentru orice condamnare, indiferent de cuantumul amenzii aplicate;- De la data executării pedepsei principale a amenzii trebuie să treacă trei ani;- În cazul în care s-au aplicat şi pedepse complementare, termenul de reabilitare de trei ani nu va

începe să curgă până ce şi aceste pedepse nu au fost executate sau considerate executate. - În decursul termenului de abilitare de trei ani persoana juridică nu trebuie să mai săvârşească vreo

infracţiune.

2 – Reabilitarea judecătorească :Se acordă de instanţa de judecată în cazurile în care nu operează reabilitarea de drept, respectiv

pentru condamnările la închisoare mai mari de 1 an, la cererea fostului condamnat.

Condiţiile reabilitării judecătoreşti:A - reabilitarea judecătorească se acordă pentru acele condamnări în privinţa cărora nu operează

reabilitarea de drept.B – termenul de reabilitare este compus dintr-un interval de timp fix şi unul variabil, care este

egal cu jumătate din durata pedepsei pronunţate : - în cazul condamnărilor la pedeapsa închisorii mai mare de un an dar până la 5 ani termenul de reabilitare este de 4 ani + jumătate din durata pedepsei aplicată; - în cazul condamnărilor la pedeapsa închisorii între 5 şi 10 ani termenul de reabilitare este de 5 ani + jumătate din durata pedepsei aplicată ; - în cazul condamnărilor la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani termenul de reabilitare este de 7 ani + jumătate din durata pedepsei aplicate; - termenul de reabilitare este tot de 7 ani + jumătate din durata pedepsei în cazul în care pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.

Procurorul general poate dispune în cazuri excepţionale reducerea termenelor de reabilitare (art.135 ultim alin. Cod pen.).

Termenele se socotesc de la data cand a luat sfârsit executarea pedepsei principale sau de la data cand acestea s-au prescris.

În cazul condamnărilor succesive, termenele de reabilitare judecătorească se calculează în funcţie de condamnarea cea mai grea.

Condiţii cu privire la conduita condamnatului(art.137 cod pen.):a) în cursul termenului de reabilitare, condamnatul să nu fi suferit o nouă

condamnare:- condamnarea să fie definitivă;- condiţia este îndeplinită şi atunci când a intervenit o condamnare, dar care ulterior a fost

amnistiată ori a intervenit dezincriminarea acesteia;b) condamnatul care cere reabilitarea trebuie să aibă asigurată existenţa prin muncă sau prin

alte mijloace oneste;c) solicitantul reabilitării să fi avut o conduită bună;d) achitarea cheltuielilor de judecată şi a despăgubirilor civile;

Admiterea sau respingerea reabilitării:Daca cererea de reabilitare este respinsă nu se poate face o nouă cerere decât după un termen de:- 3 ani, în cazul condamnarii la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani;- 2 ani, în cazul condamnarii cuprinse între 5 şi 10 ani;- 1 an, pt.condamnările mai mici de 5 ani.

103

Aceste termene încep să curgă de la data când hotărârea de respingere a cerereii de reabilitare a rămas definitivă.

Anularea reabilitarii judecătoreşti:Intervine când după acordarea ei s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o condamnare care

dacă ar fi fost cunoscută conducea la respingerea cererii de reabilitare.

AMNISTIA

Este un act de clementa al puterii legiuitoare care pt.ratiuni de politica penala inlatura posibilitatea aplicarii sanctiunilor penale pentru anumite infractiuni anume prevazute de legiuitor.......vezi Cauze care înlătură răspunderea penală.

104

Date post:	04-Jan-2016
Category:	Documents
Upload:	ion
View:	19 times
Download:	0 times

Penal Pt.inm 2009

Documents