Honoré de Balzac

Patologia vieţii sociale

2

Această carte a fost editată cu sprijinul MINISTERULUI FRANCEZ

AL AFACERILOR EXTERNE şi al AMBASADEI FRANŢEI ÎN ROMÂNIA.

Ilustraţia copertei după Gustave Doré, Anglais au cigare

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României : BALZAC, HONORÉ DE Patologia vieţii sociale / Honoré de Balzac ; trad. şi pref.: Laurenţiu Zoicaş. - Bucureşti : Grafoart, 2006 ISBN (10) 973-9054-12-9 ; ISBN (13) 978-973-9054-12-6 I. Zoicaş, Laurenţiu (pref. ; trad.) 821.133.1-31=135.1

© 2006. Casa de editură GRAFOART Toate drepturile rezervate

Casa de Editură GRAFOART Str. Braşov nr. 20, sector 6, Bucureşti, CP: 061448 Tel.: 0727345474 Fax.: 0318151513 Web : http://www.grafoart.ro E-mail : contact@grafoart.ro

3

Honoré de Balzac

Patologia vieţii sociale

Tratat despre viaţa elegantă Teoria mersului

Tratat despre excitantele moderne

Traducere, prefaţă şi note Laurenţiu Zoicaş

GRAFOART

4

5

PREFAŢĂ

În 1845, cu cinci ani înainte de a muri, Honoré de Balzac întocmeşte un catalog al operelor care ar fi trebuit să constituie vastul ansamblu al Comediei umane. Alături de titlurile deja publicate, în Catalog figurează atât lucrări pe care scriitorul le redacta în acel moment, şi care aveau să vadă lumina tiparului, cât şi o seamă de texte sau, ca să reluăm terminologia balzaciană, de „studii” rămase, din păcate, în stadiul de proiect. Printre operele neterminate se numără şi Studiile analitice, care, aflăm din Preambulul Tratatului despre excitantele moderne, ar fi trebuit să cuprindă patru părţi: o Analiză sau Anatomie a corpurilor didactice (din care Balzac a apucat să scrie doar câteva pagini), Fiziologia căsătoriei (apărută în decembrie 1829), Patologia vieţii sociale (terminată parţial) şi Monografia virtuţii (cunoscută numai ca titlu, deşi mottoul părţii a doua a Tratatului despre viaţa elegantă trimite la ea ca la o lucrare deja elaborată sau în curs de elaborare).

Simpla enumerare a acestor titluri dovedeşte aparenta ambiţie ştiinţifică a demersului balzacian ce

6

stă la baza redactării Patologiei vieţii sociale. Înfăţişarea savantă pe care scriitorul o dă observaţiilor şi teoriilor sale nu este însă decât o formă de ironie – diluată, ce-i drept, de la primul text, scris în 1830, până la al treilea, redactat nouă ani mai târziu. Dandy-ului care elaborează Tratatul despre viaţa elegantă îi iau locul, în 1833, fiziologul preocupat de Teoria mersului şi, în 1839, sociologul atent la consecinţele, pe scară largă şi pe termen lung, ale consumului de alcool, cafea şi tutun. În ciuda acestor trei dominante diferite, Patologia vieţii sociale rămâne însă o lucrare unitară şi, încă din titlul ei, pesimistă. Căci, dincolo de verva balzaciană şi de aspectul adeseori ludic pe care scriitorul îl imprimă consideraţiilor sale, cele trei părţi ale Patologiei au în comun o reflecţie asupra unora dintre maladiile specifice societăţii moderne – atât de specifice încât nu este de mirare că le constatăm şi astăzi.

Dacă, pentru creatorul Divinei comedii, principala forţă motrice a universului era iubirea, autorul Comediei umane arată că o forţă şi mai puternică este iubirea de sine, în numele căreia indivizii încearcă să-şi impună dominaţia asupra celorlalţi şi să şi-o menţină. Aparentul cinism cu care scriitorul prezintă, încă din primele rânduri ale Tratatului despre viaţa elegantă, opoziţia dintre viaţă „ocupată” şi viaţa inactivă, dintre muncă şi statul degeaba – în funcţie de care, potrivit aritmeticii sociale balzaciene, oamenii pot fi socotiţi zerouri,

7

zecimale sau unităţi –, îşi are originea în reflecţia asupra fluidului vital „materializat” în voinţă şi pasiune şi pe care individul şi-l consumă de-a lungul existenţei. Ilustrată pe parcursul întregii Comedii umane, această reflecţie este concentrată în romanul Louis Lambert şi îşi găseşte expresia metaforică în romanul La Peau de chagrin.

Despre consum şi risipă tratează şi Patologia vieţii moderne. Tratatul despre viaţa elegantă vorbeşte despre risipa pusă în slujba obţinerii unui efect efemer. Figura emblematică a acestui tip de existenţă este George Brummell, căruia Balzac îi ia un soi de interviu, probabil imaginar, la vremea când celebrul dandy englez, hăituit de creditori şi scăpătat, îşi aflase refugiul în Franţa. Brummell apare ca un personaj tragic, iar Balzac nu şovăie să-l plaseze într-o galerie de mari glorii apuse, alături de Kant, Ludovic al XVI-lea, Napoleon şi Carol al X-lea. Ca şi ştiinţa sau arta, eleganţa îşi are robii şi martirii ei; şi, tot ca şi ştiinţa sau arta, eleganţa are legi precise, axiome şi teoreme pe care Balzac se oferă să le pună, cu generozitate, la dispoziţia unui public pe cât de profan, pe atât de dornic de iniţiere. Căci „La Mode” nu era citită de eleganţii pe care analistul îi ia drept repere, pentru că aceştia nu urmau, ci impuneau moda şi eleganţa, dar existau destule persoane care doreau să contrazică aforismul al IX-lea şi care, ajungând bogate, îşi propuneau să devină elegante. Evident, acest demers presupune un minim efort

8

autoreflexiv izvorât din dubiu, sau o anume smerenie provenită din nesiguranţa de sine. Tocmai de aceea s-ar putea ca Tratatul despre viaţa elegantă să nu-şi aibă cu adevărat locul şi receptorii decât în sânul unei culturi care l-a dăruit lumii pe Descartes şi în care îndoiala este o valoare.

Numitorul comun al Tratatului despre viaţa elegantă şi al Teoriei mersului îl constituie ideea balzaciană a unităţii persoanei. „Spune-mi cum te îmbraci ca să-ţi spun cine eşti” devine, în cea de-a doua secţiune a Patologiei, „Spune-mi cum mergi ca să-ţi spun cine eşti”. După cum detaliile vestimentare trădează, la un mod mai degrabă static, condiţia socială a persoanei, felul în care individul se mişcă, vorbeşte, respiră reflectă statutul acestuia la modul dinamic. Preocupat de raporturile dintre interior şi exterior, dintre aparenţă şi esenţă, dintre vizibil şi invizibil, Balzac nu putea lăsa să-i scape un subiect atât de fertil. Iar bucuria descoperirii răzbate şi din lunga introducere la Teoria mersului, în care cititorul de astăzi poate vedea making-of-ul acestui text.

Dacă, după cum spune Balzac citându-l pe Vergilius, gândirea pune în mişcare materia, ce se întâmplă însă atunci când materia înrobeşte mintea omului? La această întrebare încearcă să răspundă Tratatul despre excitantele moderne, apendice şi bemol al celebrei Fiziologii a gustului a lui Brillat-Savarin.

9

Consecinţelor sociale şi fiziologice ale consumului de „stimulente” le sunt consacrate pagini care, din păcate, nu şi-au pierdut deloc actualitatea – deşi, la drept vorbind, otrăvurile denunţate aici ne par inofensive în comparaţie cu evantaiul, astăzi tot mai larg, de substanţe dopante, psihotrope sau halocinogene. Descrierea – autoironică şi amuzantă – a propriei stări de ebrietate face din Balzac unul dintre iniţiatorii unei explorări care va trece prin Paradisurile artificiale ale lui Baudelaire şi prin Jalnica minune sau Infinitul turbulent ale lui Henri Michaux.

Patologia vieţii sociale este o glumă serioasă. Poate şi de aceea, cititorul de la porţile Orientului va descoperi în ea nenumărate subiecte de amuzament, de întristare sau, pur şi simplu, de reflecţie. Şi, poate, plăcerea de a-l (re)citi pe Balzac.

Laurenţiu Zoicaş

10

11

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Traducerea în limba română s-a făcut după Balzac, La Comédie humaine, vol. XII, NRF, Gallimard, 1981.

Notele de subsol marcate prin asterisc aparţin autorului.

Notele marcate prin cifre aparţin traducătorului.

L. Z.

TRATAT DESPRE VIAŢA ELEGANTĂ

Partea întâi GENERALITĂŢI

Mens agitat molem1.

Virgiliu.

Unui om i se recunoaşte spiritul din felul în care îşi poartă bastonul.

Traducere elegantă.

CAPITOLUL I PROLEGOMENE

Civilizaţia i-a rânduit pe oameni pe trei mari trepte… Ne-ar fi fost la îndemână să ne colorăm

1 Gândirea pune în mişcare materia (Eneida, VI, 727).

14

categoriile, aşa cum îi place s-o facă dlui Ch. Dupin2; dar, întrucât şarlatanismul ar fi un contrasens într-o lucrare de filosofie creştină, nu ne vom apuca să amestecăm culorile cu X-urile algebrei, ci vom căuta ca, propovăduind învăţăturile cele mai tainice ale vieţii elegante, să ne facem înţeleşi până şi de adversarii noştri, domnii cu cizme răsfrânte3.

Or, cele trei categorii de fiinţe create de moravurile moderne sunt:

omul care munceşte, omul care gândeşte, omul care stă degeaba. De aici, trei formule de existenţă îndeajuns de

cuprinzătoare pentru a exprima toate genurile de viaţă, de la romanul poetic şi vagabond al Boemei, până la istoria monotonă şi adormitoare a regilor constituţionali:

viaţa ocupată, viaţa de artist, viaţa elegantă.

§ I DESPRE VIAŢA OCUPATĂ

Tema vieţii ocupate nu are variante. Punându-şi

mâinile la treabă, omul renunţă la un întreg destin şi

2 În 1827, baronul Charles Dupin (1784-1873) publicase o hartă a educaţiei primare, pe care departamentele apăreau colorate în nuanţe cu atât mai închise cu cât numărul copiilor înscrişi la şcoală era mai mic.

3 În 1830, cizmele răsfrânte, a căror modă trecuse, mai erau purtate doar de eleganţii provinciali.

81

TEORIA MERSULUI

Cărui lucru, dacă nu unei substanţe electrice, i se poate atribui magia cu care voinţa se întronează în privire cu atâta măreţie, spulberând piedicile la porunca geniului, sau răzbate, în ciuda făţărniciei noastre, dincolo de învelişul omenesc?

Istoria intelectuală a lui Louis Lambert1

În stadiul actual al cunoştinţelor omeneşti, această

teorie este, după părerea mea, ştiinţa cea mai nouă şi, de aceea, cea mai curioasă despre care se poate trata. Este aproape virgină. Sper să pot demonstra raţiunea eficientă a acestei preţioase virginităţi ştiinţifice, printr-o seamă de observaţii întru folosul istoriei spiritului uman. Descoperirea oricărei curiozităţi de acest gen, în orice privinţă, era un lucru greu încă din vremea lui Rabelais; dar astăzi este, poate, şi mai greu să-i explicăm

1 Titlu sub care apăruse, în 1833, prima ediţie separată a romanului balzacian Louis Lambert.

82 existenţa: nu înseamnă că totul trebuie să fi dormit în juru-i, şi viţiile şi virtuţile? Sub acest raport, deşi nu era dl Ballanche2, Perrault va fi făcut, fără să ştie, un mit din Frumoasa din pădurea adormită. Minunat privilegiu al oamenilor al căror geniu este numai şi numai naivitate! Operele lor sunt nişte diamante şlefuite cu faţete, care răsfrâng şi trimit în jur lumina ideilor din toate epocile. Lautour-Mézeray3, om spiritual şi care ştie ca nimeni altul să stoarcă orice strop de sevă din gândire, a descoperit în Motanul încălţat mitul Publicităţii, aceea a puterilor moderne, care scontează bunuri a căror valoare este cu neputinţă de găsit la Banca Franţei, adică tot ce înseamnă minte la publicul cel mai nătăfleţ din lume, tot ce înseamnă credulitate în epoca cea mai incredulă, tot ce înseamnă simpatie în măruntaiele veacului celui mai egoist.

Or, într-o vreme în care, în fiece dimineaţă se trezeşte un număr nemăsurat de creiere înfometate de idei, pentru că ştiu să măsoare câţi bani face o idee, şi grăbite să pornească la vânătoare de idei, pentru că fiecare împrejurare sublunară creează câte o idee ce-i este proprie, nu este oare cât de cât meritoriu să descoperi la Paris, pe un teren atât de bine bătătorit, o gangă din care încă să se poată extrage o paietă de aur? Atare vorbe par pretenţioase; fie-i însă iertat autorului

2 Teozoful Pierre Simon Ballanche (1776-1847), autor al Eseurilor de palingenezie socială (1827-1828), care cuprind o reflecţie asupra mitului lui Orfeu şi a miturilor moderne.

3 Charles Lautour-Mézeray (1801-1861), ziarist, model pentru mai multe personaje din Comedia umană, înfiinţase în 1832 „Le Journal des enfants” („Ziarul copiilor”), al cărui enorm succes financiar s-a datorat, în bună măsură, publicării de reclame.

TRATAT DESPRE EXCITANTELE MODERNE

PREAMBUL

Dl Charpentier1, care scoate această nouă ediţie a Fiziologiei gustului, a avut ideea, fericită pentru mine, de a o publica dimpreună cu Fiziologia căsătoriei. Strânsa legătură dintre cele două titluri mă obligă să dau aici câteva explicaţii privitoare la împerecherea cărţii mele cu aceea a lui Brillat-Savarin.

Fiziologia căsătoriei este prima mea operă şi datează din 1820; la vremea aceea, le-a fost cunoscută câtorva prieteni, care s-au opus mult timp publicării ei. Deşi tipărită în 1826, cartea nu a apărut. Nu a existat aşadar vreun plagiat în privinţa formei, ci numai o întâlnire, foarte măgulitoare pentru mine, cu unul dintre cele mai plăcute, mai spontane, mai înzestrate spiritele ale epocii

1 Gervais Charpentier (1805-1871), editor parizian. După o primă publicare a Fiziologia gustului, urmată de publicarea cărţii lui Balzac, Fiziologia căsătoriei, Charpentier îşi propune să scoată o a doua ediţie a lucrării lui Brillat-Savarin, prilej cu care Balzac scrie Tratatul despre excitantele moderne.

146 noastre. Încă din 1820, îmi pusesem în minte să adun laolaltă, în patru lucrări de morală civică, de observaţii ştiinţifice, de critică zeflemitoare, tot ceea ce se referă la viaţa socială analizată temeinic. Aceste lucrări, toate începute şi ajunse cam în acelaşi stadiu de execuţie, urmează să se numească Studii analitice şi îmi vor încununa opera întreprinsă prin Studiile de moravuri şi Studiile filosofice.

Prima dintre ele se intitulează Analiza corpurilor didactice şi cuprinde cercetarea filosofică a tot ceea ce înrâureşte asupra omului înaintea zămislirii lui, în timpul gestaţiei, după naştere şi de la naştere până la douăzeci şi cinci de ani, vârstă la care orice om este copt. Lucrarea va îngloba educaţia umană, aprofundată pe un plan mai larg decât cel schiţat de predecesorii mei în acest gen. Sub acest raport, J.-J. Rousseau nu a tratat, în Émile, decât o zecime din subiect, deşi cartea lui a imprimat o fizionomie nouă civilizaţiei. De când femeile din clasele de sus au început să-şi hrănească singure pruncii, s-au dezvoltat alte sentimentalităţi. Tot ce a pierdut Societatea a câştigat Familia. Întrucât noua legislaţie a distrus familia, răul se poate aştepta la un viitor strălucit în Franţa. Mă număr printre aceia care socotesc înnoirile aduse de J.-J. Rousseau ca pe nişte mari nenorociri: Rousseau ne-a împins mai mult decât oricine ţara spre sistemul de ipocrizie englezească ce năpădeşte încântătoarele noastre moravuri şi împotriva căruia cugetele sănătoase trebuie să reacţioneze cu curaj, în ciuda frazelor sforăitoare ale unora care maimuţăresc şcoala engleză şi geneveză. Protestantismul, ajuns la ultimele lui consecinţe, este la fel de despuiat ca templele lui şi hidos ca X-urile dintr-o problemă.

CUPRINS :

PREFAŢĂ 5 TRATAT DESPRE VIAŢA ELEGANTĂ 13 TEORIA MERSULUI 81 TRATAT DESPRE EXCITANTELE MODERNE 145