MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI DIN MOLDOVAUNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVACATEDRA DE PSIHOLOGIE GENERALĂ
Particularitățile fenomenului de obediență în rândul
soldaților din armata națională
Teză de licență
Chișinău 2015
1
Cuprins:
ADNOTARE ( în limbele română și engleză).............................................................................3
INTRODUCERE ..........................................................................................................................5
I. PARTICULARITĂȚILE FENOMENULUI OBEDIENȚEI ÎN RÂNDUL SOLDAȚILOR DIN ARMATA NAȚIONALĂ
I.1 Definirea obedienții și importanța ei psihologică.....................................................81.1.1. Noțiuni generale ...........................................................................................81.1.2. Obediența pozitivă și negativă .....................................................................101.1.3. Studiile efectuate despre fenomenul de obediență .......................................11
I.2 Obediența nemijlocit în cadrul forțelor armate ........................................................151.2.1. Obediența și Regulamentele Militare..............................................................151.2.2. Crearea conceptului de obediență la militarii în termen..................................17
I.3 Devianțe ale obedienței și consecințele acestora.......................................................191.3.1. Devianțe ale obedienții și experimentul lui Zimbardo.....................................191.3.2. Devianțe ale obedienții în cadrul militar..........................................................24
I.4 Concluzie....................................................................................................................26II. STUDIUL PRACTIC PRIVIND MANIFESTĂREA OBEDIENȚII LA SOLDAȚII
ÎN TERMEN ȘI LA PERSOANELE CIVILE
2.1. Metodologia cercetării...........................................................................................27
2.2. Structura grupului experimental …………………..…………………………......28
2.3. Descrierea metodelor aplicate.................................................................................28
2.4. Prezentarea rezultatelor și interpretarea……………………..................................30
2.5. Concluzie ................................................................................................................37
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI ……………………………………………...............38
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………...........40
ANEXE………………………………………………………………………………...........42
2
ADNOTARE
Vatavu Cătălina Marin
Particularitățile fenomenului de obediență în rîndul soldaților din armata națională
Teză de licență
Chișinău, 2015
Structura lucrării: introducere, un capitol teoretic, un capitol practic, concluzii și
recomandări, bibliografie de 35 de titluri, fără anexe, 39 pagini de text de bază, 7 figuri și 1 tabel.
Termeni cheie: obediență, supunere, militari, civili, ierarhie, devianță, Milgram.
Scopul lucrării: Determinarea specificului fenomenului de obediență la soldații din
armata națională precum și stabilirea relației dintre obediență și climatul de grup.
Pentru realizarea acestui scop au fost propuse următoarele obiective:
Analiza conceptului de obediență și importanța ei psihologică.
Studierea particularităților obedienței în domeniul militar.
Studierea teoretică a devianțelor ale obedienței și a consecințele acestui fenomen.
Studierea manifestărilor obedienței la militarii în termen.
Determinarea a gradului de obediență la soldații în termen în comparație cu
persoanele civile.
Identificarea particularităților climatului de grup în corelație cu manifestarea
obedienții la militarii în termen.
Elaborarea concluziilor și a recomandărilor.
Valoarea teoretică și practică a cercetării:
Studiul aprofundat al particularităților obedienții va permite lărgirea cunoștințelor în
domeniu și creearea unor sisteme ce pot favoriza educarea laturii obediente în cadrul serviciului
militar. Din perspectiva psihologică, acest studiu permite recapitularea și înțelegerea mai
complexa a fenomenului de obediență. Studierea detaliată a acestui fenomen va permite
schimbarea unghiului de percepție a naturii umane și a acțiunilor sale.
Dealtfel, acest studiu va fi util pentru persoanele ce lucrează nemijlocit cu efectivul în
unitățile militare, în primul rînd pentru a înțelege modul în care o persoană devine obedientă,
apoi pentru a antrena obediența în rândul soldaților în termen, deoarece supunerea ordinilor
prezintă un element important în menținerea disciplinei și formarea unor militari desăvârșiți.
3
ANNOTATION
Vatavu Cătălina Marin
Peculiarities of obedience phenomenon among soldiers of the national army
Bachelor thesis
Chisinau, 2015
Thesis structure: introduction, a theoretical chapter, a practical chapter, conclusions and
recommendations, bibliography of 35 titles, without appendices, 39 pages of main text, 7 figures
and one table.
The key words used in this research are: obedience, submissive, military troops, civilian,
hierarchy, deviance, Milgram.
The purpose of the research is to determinate the specific of the phenomenon of
obedience to the soldiers of the national army and the establishment of impact to the group
psychologycal climate.
In order to attain that goal, a several objectives were proposed:
Analysis of the concept of obedience and its psychologycal importance.
Theoretical study of deviant forms of obedience and its consequences.
Determining the degree of obedience to soldiers compared to civilians.
Climate peculiarities of group identification correlated with the expression of obedience
conscripts.
Theoretical and practica value of the research.
The depth study of the peculiarities of obedience will enable broadening the knowledge
in this sphere of psychology and creating education systems that can promote obedient side in
military service. From a psychological perspective, this study allows recapitulation and more
complex understanding of the phenomenon of obedience. Detailed study of this phenomenon
will allow changing the angle of perception of human nature and its actions.
Besides, this study will be useful for people working directly with the soldiers in the
military units, this study help first to understand how a person becomes obedient and how to
train obedience among soldiers, because obedience to the autorities presents an important
element maintaining military discipline.
4
INTRODUCERE
Actualitatea temei:
În prezent, tot mai des se poate observa accentuarea elementelor de influență socială, ea
presupune modul în care individul își modifică comportamentul, opiniile în raport cu tendințele
sociale, la general, sau prezența altor persoane, în particular. Oamenii din toate timpurile au fost
victime a diferitor tipuri de influență, noi suntem vulnerabili la noile tendințe, cerințe sociale,
circumstanțe și schimbări ale mediului. În acest context se pot depista astfel de manifestări ale
influenței sociale ca: conformismul, complianța și obediența.
Obediența reprezintă un gen de influență socială diferită în raport cu complianța,
normalizarea sau conformismul, ea presupune situațiile în care comportamentul persoanei se
schimba ca urmare a unui ordin venit de la altă persoană dotată cu autoritate legitimă.Obediența
are un rol important în viața de zi cu zi pentru majoritatea din noi.Persoanele, încă din copilarie,
sunt învățate să asculte și să se supună părinților, învățătorilor, profesorilor, legii, religiei, etc.,
deaceea predispoziția de a efectua un ordin ce vine de la cineva care deține o oarecare autoritate
este firească și se întâmplă deseori la nivel inconștient.
O astfel de situație apare în momentul cînd persoană este încorporată în forțele armate,
acolo persoanele sunt învățate, antrenate și motivate să îndeplinească orice ordin care vine de la
superiori. Sistema ierarhică în cadrul forțelor armate prevede prin lege pedepsele care intervin în
momentul nesupunerii ordinilor, fiind chiar stipulate în regulamentul militar. În acest sistem
obediența este piatra de temelie a relațiilor între soldați și superiori, soldații se supun persoanelor
mai înalte în grad, astfel cum soldatul simplu se supune locotinentului la fel și locotinentul se
supune nemijlocit ordinilor primite de la comdant care, în mod normal, are un grad mai avansat.
Este firesc faptul că încorporate sunt persoane din diferite clase sociale, care posedă cunoștințe în
variate domenii și sunt total diferite din punct de vedere a personalității, însă, pe parcurs, aceste
persoane sunt forțate să se acomodeze cu situația în care persoanele cu autoritate le indică ceea
cum ar trebui să se manifeste, să gândească, să răspundă la întrebări, creeând din indivizi rebeli
persoane obediente, care într-un final vor fi gata să acționeze indiferent de circumstanțe, stare
fizică și psihică.
5
Dat fiind faptul că majoritatea statelor posedă propria armată, acest aspect al obedienței
este și va fi actual,deoarece anume în cadrul forțelor armate se poate observa în desăvârșire
acțiunea concretă a influenței sociale asupra personalității.
Obiectul cercetării: Fenomenul obedienții în rândul soldaților din armata națională
Scopul cercetării: Determinarea specificului fenomenului de obediență la soldații din armata
națională precum și stabilirea relației dintre obediență și climatul de grup.
Ipoteza cercetării:
1. Presupunem că există diferențe în ceea ce privește manifestarea fenomenului obedienței
la persoanele care satisfac serviciul militar comparativ cu persoanele civile.
2. Există relație dintre obediență și climatul de grup, adică obediența are un impact
considerabil asupra climatului de grup a militarilor.
Obiectivele cercetării:
- Analiza conceptului de obediență și importanța ei psihologică.
- Studierea particularităților obedienței în domeniul militar.
- Studierea teoretică a devianțelor ale obedienței și a consecințele acestui fenomen.
- Studierea manifestărilor obedienței la militarii în termen.
- Determinarea a gradului de obediență la soldații în termen în comparație cu persoanele
civile.
- Identificarea particularităților climatului de grup în corelație cu manifestarea obedienții la
militarii în termen.
- Elaborarea concluziilor și a recomandărilor.
Metode de cercetare:
Teoretice:
- studiul bibliografic;
- analiza;
- observaţia;
- comparaţia;
- deducţia;
- convorbirea;
Empirice:
6
- Ancheta;
- Chestionarul;
- Scala E a testului 16 PF;
Baza epistemologica: Cercetarea s-a efectuat în baza studiilor psihologice elaborate de
S.Milgram, la fel a experimentului lui Ph. Zimbardo (Stanford Prison Experiment). Baza
teoretică o constituie astfel de surse ca : Manual de Psihologie socială de A.Neculau, ”Трактовка
понятия «подчинение» в психологии” de Тамара Кулинкович, cursul de Psihologie socială
de Ș. Boncu,etc. Din punct de vedere militar sursele de informare au fost de doua tipuri:
Regulamentele militare atît din Republica Moldova cît și din alte state și observațiile făcute pe
parcursul stagiului de practică în unitatea militară a Departamentului Trupelor de Carabinieri.
Utilitatea teoretică și practică a cercetării:
Studiul aprofundat al particularităților obedienții va permite lărgirea cunoștințelor în domeniu
și creearea unor sisteme ce pot favoriza educarea laturii obediente în cadrul serviciului militar.
Din perspectiva psihologică, acest studiu permite recapitularea și înțelegerea mai complexa a
fenomenului de obediență, deoarece în literature de specialitate acestui fenomen nu i se acordă o
mare importanță,având ca referință doar studiul lui S.Milgram, el fiind unicul care a studiat mai
amănunțit acest aspect al psihicului uman. Studierea detaliată a acestui fenomen va permite
schimbarea unghiului de percepție a naturii umane și a acțiunilor sale.
Dealtfel, acest studiu va fi util pentru persoanele ce lucrează nemijlocit cu efectivul în unitățile
militare, în primul rînd pentru a înțelege modul în care o persoană devine obedientă, apoi pentru
a antrena obediența în rândul soldaților în termen, deoarece supunerea ordinilor prezintă un
element important în menținerea disciplinei și formarea unor militari desăvârșiți.
7
I. PARTICULARITĂȚILE FENOMENULUI OBEDIENȚEI ÎN RÂNDUL SOLDAȚILOR DIN ARMATA
1.1. Definirea obedienții și importanța ei psihologică
1.1.1. Noțiuni generale
Obediența reprezintă un gen de influență socială diferit, prin mecanismele subiacente, în
raport cu normalizarea, conformismul sau influența minoritară. Situațiile de obediență sunt
situații în care schimbarea în comportamentul țintei survine ca urmare a unui ordin venit din
partea unei surse de influență înzestrate cu autoritate legitimă. Defapt, diferența dintre statut
dintre cele două entități devine un factor ce afectează în mod decisiv cantitatea de influență
obținută. În relația de obediență, dorința sursei de a influența comportamentul țintei este
evidentă, resimțită ca atare de aceasta din urmă. Mai mult, persoana autoritară supraveghează de
obicei îndeplinirea ordinului, reânnoindu-l atunci când persoana-țintă dă semne de independență
și făcând astfel ca situația să pară și mai constrângătoare. În fine, în comparație cu situațiile de
conformism, în care membrii grupului și individul influențat au același comportament, în
obediență nu regăsim această similaritate, deoarece autoritatea pretinde ca individul să
desfășoare un comportament pe care ea însăși nu-l face, cel puțin sub privirile țintei.[1]
Obediența poate fi văzută din mai multe perspectiva, ea poate fi morală, amorală și imorală.
Spre exemplu când o persoană ce deține autoritate ordonă unei altei persoane, spre exemplu unui
militar, să omoare un om care este nevinovat și persoana se supune ordinului de bunăvoie, atunci
putem afirma că individul a înfăptuit un act imoral, deci și obediența în cazul acesta este imorală.
Însă, în cazul când aceleiași persoane i se ordonă să omoare un om pentru a salva mai mulți
oameni nevinovați și persoana îndeplinește ordinul de bunăvoie, acest act poate fi numit moral,
deci și obediența în cazul acesta este morală. [18]
De altfel, obediența poate fi observată în condițiile cînd ierarhia socială este acceptată și
respectată de persoanele membre a grupului social. Ierarhia socială presupune o inegalitate a
statului social, când unii prezintă o valoarea mai mare decât alți membrii a grupului, fiind vorba
de o avuție considerabilă, influență, prestigiu, etc. Organizațiile ca companiile mari, biserica,
armata, partidele politice au o ierarhie binedefinită, deobicei persoanele cu rang înalt sunt numiți
”șefi”,”boss”,”comandant”, etc., iar persoanele cu un rang mai jos ”subalterni”. Ierarhia
funcționează în cazul în care subalternul îndeplinește întocmai ordinile comandantului, fără a
avea posibilitatea să se eschiveze de la acțiune fără a fi pedepsit într-un mod sau altul. Cu toate
că ierarhiile sunt foarte criticate, însă se regăsesc ca un principiu de bază a existenței grupelor
8
sociale, atât în prezent, cât și pe tot parcursul istoriei. Într-un oarecare mod, putem spune că ”a fi
obedient ” ne stă în fire, ierarhie există în familie, la școală, ulterior la postul de muncă și în alte
sfere a existenței umane, iar nesupunerea la ordinele superiorului provoacă anarhie .
Pentru a nu confunda obediența cu conformismul, Milgram a elaborat câteva distincții
între cele doua moduri de influență socială :
- Obediența presupune o structură ierarhică, pe când conformismul presupune o presiune
exercitată de persoane cu un statut egal;
- În obediență se execută un comportament impus, cerut de autoritate, în lipsa modelării, în
timp ce în conformism există imitație. Astfel, în comparație cu situațiile de conformism
în care membrii grupului și individul influențat au același comportament, în obediență nu
se întâlnește această trăsătură.
- Obediența este explicită, adică ordinile autorității sunt explicite.
- În relația de obediență, dorința sursei de a influența comportamentul sursei este evidentă
și resimțită de țintă, pe cînd în conformism acest element lipsește.
- Indivizii recunosc ușor sursa obedienții, propriu-zis autoritatea, însă nu conștientizează
influența exercitată aspupra lor. [1]
Factori ce sporesc obediența:
- Forţa sau puterea unei surse de influenţă socială este determinată de câţiva
factori, printre care statutul, capacitatea şi relaţia ei cu ţinta. Cu cât sursa este mai
puternică, cu atât influenţa este mai accentuată. Dacă oamenii îi consideră competenţi pe
ceilalţi membri ai grupului, este probabil să se conformeze judecăţii lor. Când e vorba de
asentiment, sursele îşi măresc puterea făcând astfel încât ţintele lor să se simtă obligate să
returneze o mică favoare. Ca să asigure obedienţa, reprezentanţii autorităţii îşi sporesc
influenţa purtând uniforme şi afişând semnele puterii.
- Apropierea se referă la proximitatea în timp şi spaţiu a sursei faţă de ţintă. Cu cât
sursa este mai apropiată, cu atât impactul este mai mare.
- Creşterea numărului de surse amplifică influenţa lor, cel puţin până la un anumit
prag. [5]
Pe baza studiilor efectuate, Milgram explică obediența prin următorii factori:
- Condițiile de socializare: interiorizarea supunerii (în primii 20 de ani de viață,individul
este învățat să se supună); sincronizarea (odată intrat într-o ierarhie, individul pierde o
9
parte din autonomia sa și execută dispozițiile date de autorități; el atribuie întreaga
răspundere a actelor sale autorității, considerându-se doar un instrument al acesteia,
autoritatea devine sursa de recunoștință și judecătorul moral al individului).
- Factori de schimbare: legitimitatea autorității ceea ce presupune că gradul de obediență
crește proporțional cu gradul de legitimitate recunoscut autorității; proximitatea
autorității, ceea ce semnifică că cu cât un individ este mai aproape de autoritatea de la
care primește dispoziții, cu atît gradul de obediență este mai mare.
- Slăbiciunea rezistenței umane – majoritatea oamenilor se supun orbește la ordinile pe
care le primesc și doar puțini opun rezistență. [27]
Milgram consideră că obediența este mai mult influențată de contextul în care se află
individul și nu de caracteristicile personalității, însă el susține ideea că mai obedienți sunt
creștinii catolici decât cei care confesează o altă religie, că persoanele care practică meserii axate
pe relația cu semnii ca medicii, profesorii, judecătorii, avocații , sunt mai independenți, iar
bărbații ce duc un serviciu militar îndelungat sunt deosebit de obedienți. Un alt cercetător, Elms,
afirmă că un alt factor poate fi nivelul de inteligență și lipsa de educație influențează gradul de
obediență, el a observat că persoanele mai puțin educate sunt mai obediente și tot ele au tendințe
mai pronunțate spre autoritarism. [15]
În ceea ce privește obediența, Milgram spunea : ” Obediența este un element de bază în
structura vieții sociale, după care această societate se poate conduce, un sistem de autoritate care
reprezintă o cerință a celor ce trăiesc într-o comunitate. Și doar omul este cel care locuiește în
mod izolat și nu este obligat de a răspunde prin sfidare sau supunere la comenzile altora”. [10]
1.1.2 Obediența pozitivă și negativă
Obediența este mecanismul psihologic care leagă acțiunea individuală de scopul politic.
Ea este veriga dispozițională care unește oamenii de sistemul de autoritate. Faptele din istoria
recentă și observațiile cotidiene sugerează că pentru multe persoane obediența poate fi o tendință
comportamentală profund înrădăcinată, un impuls distrugător ce trece peste atitudini etice,
simpatii și conduite morale.
Unii autori asociază obediența cu crimele comise ” în numele obedienței” săvîrșite de-a
lungul istoriei omenirii. Un exemplu în acest sens este cel de-al treilea Reich, corpul ofițerilor
germani a fost crescut în cel mai riguros cod al obedienței, în numele obedienței ei au participat
și asistat la cele mai criminate acțiuni din istoria omenirii. [2]
10
Cu toate acestea nu trebuie sa generalizăm că obediența duce la acte agresive împotriva
altora. Obediența are numeroase funcții productive, însăși viața societății ar fi imposibilă fără
existența ei. Obediența poate fi nobilă și educativă, să ducă la acte de binefacere și bunătate, nu
doar la distrugere. Pentru a se ajunge la obediență pozitivă sunt necesare de îndeplinit cîteva
condiții: persoana autoritară să posede abilități de comunicare efectivă, persoanele țintă să
sesizeze și să înțeleagă ordinile, sfaturile, îndemnurile, să conștientizeze provinența ordinilor și
să admită că urmînd indicațiile se pot atinge obiectivele urmărite. [4]
Este deficil de a face o afirmație categorică dacă obediența este bună sau rea. Astfel de
judecăți se pot produce numai în raport cu contextul în care s-a produs situația de obediență și
consecințele acesteia. Consecințele pozitive și negative ale obedienții depind de următoarele
circumstanțe: tipul autorității și competența acesteia, capacitatea subordonaților de a acționa
corect, natura activităților și a obiectivelor grupului. [4]
1.1.3.Studiile efectuate despre fenomenul de obediență
Stanley Milgram este cercetătorul cu cele mai cunoscute contribuții la studiul
obedienței. Experimentul obedienţei faţă de autoritate al lui Milgram constă într-o serie de
experimente efectuate la universitatea americană Yale şi care au avut ca scop măsurarea gradului
în care participanţii executau ordinele unei persoane cu semnele autorităţii, chiar dacă aceste
ordine intrau în conflict cu propriile norme morale. [6]
Interesul profesorului de psihologie de origine evreiască, Stanley Milgram, pentru
problema obedienţei şi-a avut originea în întrebările acestuia privitoare la felul în care naziştii au
fost dispuşi să ucidă milioane de evrei în lagărele de concentrare în cel de-al doilea război
mondial. Experimentul a început în iulie 1961, la trei luni după ce începuse la Ierusalim procesul
unui criminal de război nazist, Adolf Eichmann. [25]
Subiecții acestui experiment au fost bărbați recrutați cu ajutorul unui anunț publicat într-
un ziar local.Subiecții care soseau la laborator întâlneau un bărbat corpolent, în vârstă
aproximativ de 50 de ani, care spunea că și el a venit să ia parte la experiment. Acesta defapt era
un complice a experimentatorului. Ambii bărbați erau întâmpinați de un experimentator, un
bărbat în vârstă de 31 de ani cu o înfățișare severă, îmbrăcat în halat gri – semn al autorității în
domeniul studiului ce urma efectuat, experimentatotul păstra pe toată durata experimentului o
atitudine indiferentă. Acesta le explica subiecților că experimentul are ca scop studierea
11
influenței pedepsei asupra învățării și că unul dintre ei trebuie să joace rolul profesorului și
celălalt a elevului. [25]
Falsificându-se tragerea la sorți, subiectul experimentului ajungea întotdeauna să joace rolul
” profesorului”. ” Elevul era așezat pe un scaun electric într-o încăpere învecinată și în timp ce i
se leagă electrozii mărturisește că nu a mai primit niciodată șocuri electrice, experimentatorul
afirmând că ” deși șocurile pot fi dureroase, nu vor provoa răni grave”.Toate acestea sunt auzite
de subiect.
Fig.1. Experimentul lui Milgram
După aceea subiectul ”profesor” se întoarce în laborator împreună cu experimentatorul și i
se explică ce are de făcut. I se prezintă generatorul de șocuri electrice care avea 30 de
comutatoare, fiecare dintre ele fiind etichetate cu un voltaj de la 15 la 450 de volți, în creștere cu
15 volți de la un comutator la altul. Înafară de acestea mai existau 7 etichete, câte una pentru câte
un grup de patru comutatoare, cu inscripțiile : șoc, șoc ușor, șoc puternic, șoc foarte puternic, șoc
intens, șoc extrem de intens, pericol: șoc sever. Defapt,era doar un simulator de generator de
șocuri electrice. În realitate, ” elevul” nu primea niciun șoc, dar subiectul nu cunoștea acest
lucru. [25]
Apoi, ” elevul” trebuia să învețe perechi de cuvinte. Subiectul ” profesor” citea o listă de
astfel de perechi de cuvinte după care spunea primul termen al unei perechi, urmat de 4 variante
de răspuns. Elevul trebuia să stabilească care dintre cele 4 variante era perechea cuvântului
12
enunțat. ”Elevul” nu avea posibilitatea de a comunica verbal cu ”profesorul ” deoarece se afla în
camera alăturată, astfel comunica opțiunea prin apăsarea unui buton corespunzător. Instrucțiunile
primite cereau ” profesorului ” administrarea unui șoc mai superior ca intensitate la fiecare
greșeală a ”elevului”. [25]
”Elevul” dădea cam trei răspunsuri greșite la unul corect. Subiectul nu putea să audă
niciun fel de protest al ”elevului”. Când i se aplica șocul de 300 de volți ” elevul” pălea în
perete, iar subiectul auzea izbitura. După șocul de 315 volți ” elevul” lovea din nou în perete.
După aceste semnale elevul nu mai dădea niciun răspuns. Experimentatorul solicită subiectului
să considere absența răspunsului ca răspuns greșit. [25]
Subiectul putea să abandoneze experimentul în oarecare moment, însă, cînd subiectul
manifesta prima dată dorința de a renunța, experimentatorul îi spunea: ” Vă rog să continuați”, la
următoarele încercări i se spunea :” Experimentul cere să continuați”,” Este esențial să
continuați ”,” Nu aveți de ales, trebuie să continuați”. Tonul experimentatorului era ferm, dar
politicos. [25]
Milgram a înregistrat cu precizie momentul în care fiecare subiect decide să părăsească
experimentul. În funcție de momentul în care abandonau, el i-a împărțit în subiecți obedienți ( cei
care au administrat toate șocurile de pe panou generatorului) și subiecți neobedienți (cei care s-
au oprit înainte de a aplica șocul maxim).Rezultatele au fost într-o anumită măsură suprinzătoare,
deoarece din 40 de participanți la experiment 26 dintre ei (65%) au aplicat toate șocurile (pînă la
450 de volți), în ciuda protestelor victimei manifestate prin izbituri în perete și a lipsei de reacție
a acesteia după aplicarea șocurilor de 300 de volți. Subiecții neobedienți și-au întrerupt
participarea astfel : 5 dintre ei la 300 de volți ( când complicele lovește prima dată în perete), 4 la
315 volți, 2 la 330 volți și cîte unul la 345,360 și 375 volți. Milgram a mai notat că subiecții
experimentului au manifestat o nervozitate foarte mare cînd li s-a cerut să aplice șocuri foarte
mari: transpirau, tremurau, își mușcau buzele, etc. La unii subiecți au apărut accese de rîs nervos,
violent, motiv pentru care într-un caz experimentul a fost oprit. [9]
În alte experimente Milgram a încercat să stabilească ce anume influențează nivelul de
obediență a subiecților. Astfel, a descoperit că este foarte importantă prezența fizică a persoanei
care reprezintă autoritatea. În cazul în care ordinele erau transmise prin telefon numărul
subiecților obedienți scădea la 20,5%. La fel de important este și cadrul în care era organizat
experimentul. Primul experiment a fost organizat în incinta universității Yale. În cazul în care
13
locul de desfășurare era un birou din oraș, procentul obedienții scădea la 48%. Dacă ordinele
primite erau contradictorii subiecții deveneau mai independenți. În cazul cînd existau 2
experimentatori, unul din ei cerea ca experimentul să fie oprit la 150 volți, iar celălalt cerea ca
experimentul să continuie, în acest caz obediența a scăzut la 20%. Însă în cazul în care
experimentatorul s-a așezat în locul ” elevului” după ce el a încetat să mai răspundă, subiecții
abandonau experimentul, deoarece nu îndrăzneau să agreseze persoana ce reprezintă autoritatea.
Milgram a menționat că condițiile experimentului pe care l-au elaborat au arătat că
anumite situații dau naștere la o supunere mai mare în fața autorității decît altele. Unul dintre
factorii care explică obediența subiecților este faptul că la început ascultarea ordinelor
experimentatorului nu cerea un efort deosebit, iar mai apoi subiectul se considera angajat în
activitatea respectivă, ceea ce îl face să continuie pentru a rămîne consecvent deciziei pe care a
luat-o inițial. Milgram a explicat obediența foarte mare a subiecților prin ceea ce el a numit
”stare agentică”. Aflată în această stare, persoana ”acceptă definiția realității dată de autoritate”,
se supune indicațiilor furnizate care îi spun ce să facă, se consideră un instrument aflat la
dispoziția autorității. Din punctul său de vedere, răspunderea pentru tot ceea ce face revine în
întregime autorității care emite ordinile, el acționează în numele ei, iar de consecințe trebuie să
se ocupe tot autoritatea. Datorită transferului de responsabilitate către sursa care manifestă
autoritate capacitatea subiectului de a resimți rușine sau vinovăție scade semnificativ. Dacă
subiecților li se dau instrucțiuni care să-i facă să creadă că responsabilitatea le aparține, ei devin
mai puțin obedienți. [28]
Concluziile experimentului l-au făcut pe Milgram să enunţe: "Capacitatea omului de a-şi
abandona umanitatea pe măsură ce îşi împleteşte personalitatea sa unică în structuri instituţionale
mai largi [...] constituie eroarea fatală pe care natura a făcut-o cu noi şi cauza pentru care, pe
termen lung, specia noastră are şanse de supravieţuire destul de modeste." [10]
Cele mai cunoscute experimente asupra obedienței sunt cele a lui Milgram, care au avut
un ecou cu totul neobișnuit în lumea științifică. Astfel de experimente au mai realizat și Holfing,
Brotzman, Dalryme, Graves și Pierce. Ei au demonstrat obediența extremă în fața uneia din
figurile autoritare: medicul. Un medic din administrația spitalului cerea prin telefon surorilor
medicale dintr-un spital să administreze bolnavilor, în doză dublă - letală dintr-un anumit
medicament, deşi pe eticheta flaconului era indicat clar că doza maximă era jumătate din cea
ordonată de medicul aflat la telefon. Este de menţionat şi faptul că asistentele nu-l întâlniseră
14
niciodată pe doctorul de la capătul firului. Un alt grup de asistente a fost testat prin întrebări
asupra modului de acţiune într-o situaţie ca cea descrisă mai sus. 10 din 12 au spus că s-ar opune
executării ordinului, însă, din 22 de asistente medicale solicitate astfel, 21 au dat ascultare
ordinului. [16]
1.2. Obediența nemijlocit în cadrul forțelor armate
1.2.1. Obediența și regulamentele militare
Pentru ca o societate să funcționeze există nevoia de a o ierarhiza, iar acolo unde există
ierarhie obediența este indispensabilă. Un exemplu elocvent al ierarhiei o prezintă forțele armate
și toate persoanele încorporate pentru a satisface serviciul militar.
Armata are un rol specific în societate și anume are ca destinație să folosească violența în
mod legal pentru a îndeplini misiunele încredințate. Misiunele armatei sunt :
- Apărarea teritoriului țării împotriva oarecărui agresor ce face uz de forță militară;
- Garantarea suveranității și independeței statului, la fel ca și a democrației
consituționale;
- Protecția cetățenilor țării și ajutorarea lor în situații deficile (catastrofe naturale și
ecologice );
- Ajutor umanitar acordat altor state la solicitare, sub egida unor organizații
internaționale. [29]
Analiza acestor misiuni subliniază faptul că rolul esențial al armatei este acțiunea
militară ca formă de exprimare în cadrul căreia lupta îi este specifică. În acest scop, ea trebuie să
dispună de tot ceea ce este necesar și sufecient, adică efectiv permanent instruit, tehnică de luptă
și armament în stare de funcționare, spații de cazare și hrănire etc. Realizarea misiunilor militare
impune forțele armate să se ocupe constant de formarea personalului. Cu acest scop o mare
importanță o au următoarele activități: cerimonialul militar; menținerea ordinii; egalitatea tuturor
cetățenilor în fața serviciului militar obligatoriu, dar și motivarea efectivului în termen spre
creearea unei cariere de militar profesionist.
Ierarhia militară este factorul principal în existența unei armate, deoarece ea permite
supravegherea și organizarea funcționabilă a sistemului la diferite nivele. Există 3 tipuri de
clasificare a ierarhiei militare:
- Statutul de grad: gradul militar reprezintă expresia vizibilă şi simbolică a statutului
15
deţinut de sistemul ierarhiei militare; marchează poziția militarului pe scara absolută a
ierarhiei militare.
- Statutul de funcție: exprimă poziția militarului în organigrama instituției, marchează
puterea reală a instituției militare;
- Statutul de competență: exprimă raportul dintre grad, funcție și abilități profesionale. [3]
Astfel cum această ierarhie presupune contactele restrânse între efectiv și comandanți atât
de grad inferior, cât și superior apare nevoia de o disciplină fermă și rigidă. Deaceea tinerii
soldați, proaspeți încorporați parcurg un drum greu pâna a se acomoda cu cerințele forțelor
armate. În această direcție există o sistemă special elaborată de antrenare a militarilor.
În Republica Moldova există Regulamentele militare ce gestionează activitatea trupelor
armate.Unul din regulamentele ce are la bază fenomenul de obediență este Regulamentul
Disciplinei Militare a Republicii Moldova în care se pot găsi numeroase articole ce țin nemijlocit
de subordonare și pedepsele ce intervin în cazurile cînd aceasta este încălcată. ” Regulamentul
disciplinei militare determină esenţa disciplinei militare, stabileşte obligaţiunile militarilor de
menţinere şi respectare a acesteia, tipurile de stimulări şi de sancţiuni disciplinare, drepturile
comandanţilor (şefilor) de a le aplica, precum şi modul de depunere şi de examinare a
propunerilor, a cererilor şi a reclamaţiilor înaintate de militari.” Regulamentul are la bază
Constituţia Republicii Moldova, legile din domeniul apărării naţionale, precum şi acordurile
internaţionale la care Republica Moldova face parte. [7]
Disciplina militară impune subordonarea necondiţionată în îndeplinirea întocmai şi la
timp a îndatoririlor şi atribuţiilor funcţionale, în respectarea normelor de ordine şi de comportare
militară şi civică, precum şi asumarea responsabilităţii pentru faptele săvârşite (art.4 (3)). În
regulament există anumite articole care se repetă și care în sine reprezintă chintesența obedienței
și importanța ei pentru disciplina militară, spre exemplu: Comandantul (şeful) are dreptul să dea
ordine (dispoziţii) subalternilor. Ordinul (dispoziţia) se execută necondiţionat, întocmai şi în
termen. (art.9) [7]
Regulamentul Serviciului Interior al Forțelor Armate ale Republicii Moldova prevede
tipurile de încălcări în subordonare și mustrările acordate persoanelor ce încalcă,fiind considerate
infracțiuni militare. Conform acestui regulament infracțiunile militare pot fi clasificate în felul
urmator:
a) Infracțiuni ce atentează la ordinea de subordonare: neexecutarea ordinului în subordonare,
16
opunerea de rezistența șefului și constrângerea acestuia la încalcarea îndatoririlor de serviciu,
amenințarea șefului, acte de violența săvârșite asupra șefului, insulta adusă șefului de către
subaltern sau subalternului de catre șef.
b) Infracțiunile contra modului de subordonare: art. 364 „neexecutarea intenționata a ordinului”,
art. 365 „opunere de rezistența șefului sau constringerea acestuia la încalcarea obligațiilor de
serviciu”. [8]
Ordinul – cerința a șefului obligatorie pentru executare, referitoare la săvirșirea sau
nesăvirșirea de către subaltern a unor acțiuni în legătură cu serviciul. El poate fi adresat unuia
sau unui grup de militari și are drept scop atingerea rezultatului concret. Ordinul poate să fie
verbal, scris sau prin alte modalități, transmis nemijlocit sau prin alți subalterni, inclusiv prin
telefon, fax, etc. [7] [8]
Neexecutarea intenționată poate să fie manifestată prin refuzul deschis sau tacit de a
îndeplini cerințele ordinului. Refuzul de a îndeplini ordinul poate să fie facut public sau declarat
personal comandantului. Altă neexecutare a ordinului constă în aceea că subalternul aparent a
primit spre executare ordinul, dar in realitate nu-l execută. Neexecutarea ordinului se consideră
consumată în momentul survenirii urmărilor prevazute de art. 364 „daune în proporții
considerabile intereselor de serviciu”. Aici se cere o observație, această infracțiune trebuie să fie
considerată consumată indiferent de cauzarea daunei, întrucât întreg sistem militar este întemeiat
pe o ierarhizare strictă și subordonare necondiționată a subalternilor șefilor. [8]
Opunerea de rezistență șefului constă în împiedicarea șefului de a-și îndeplini
obligațiunile de serviciu. În acest caz făptuitorul încearcă să nu permită șefului să-și exercite
obligațiunile de serviciu, să nu-i permită acționarea în conformitate cu legislația și cu
regulamentele militare.Opunerea de rezistență, de regulă, este precedată de o oarecare încalcare a
disciplinei militare din partea militarului, iar ea este o reacție la acțiunile legitime ale șefului,
îndreptate spre restabilirea ordinii. [8]
În concluzie se poate de afirmat că supunerea și efectuarea ordinilor întocmai și la timp
de militari stă la baza ierarhiei militare, în care obediența este un lucru indiscutabil, iată de ce în
sistemul militare se pune un mare accent pe antrenarea militarilor în atmosferă de subordonare
strictă.
1.2.2. Crearea conceptului de obediență la militarii în termen
Dat fiind faptul, că în armată sunt încorporate diferite tipuri de persoane, cu obiceiuri și
17
viziuni diverse, comandanții au ca scop educarea și dezvoltarea unor abilități și trăsături de
personalitate străine pentru efectivul tânăr. În primul rînd, este de menționat faptul că în
Republica Moldova, soldații trec ”Cursul inițial de instruire a tinerilor recruți ” care permite
adaptarea la noile condiții înainte de a fi încorporați oficial și de a fi repartizați în unitățile
militare. Acest curs prevede astfel de activități ca :
- Echiparea : recruții primesc în dotare uniformele, li se arată modalitatea cerută de freză
militară, primesc obiectele de primă necesitate și de igienă personală. Această etapă, pe
lângă faptul că este importantă din punct de vedere igienic și disciplinar, mai are funcția
de a egala soldații între ei și a produce primul imbold spre depersonalizare și sporirea
gradului de obediență.
- Apoi urmează instructajul despre modul de adresare și comunicare atât între persoanele
cu același statut, cât și cu persoanele cu un grad înalt, superiorii.Baza inițială este
înlocuirea unor răspunsuri obișnuite cu cele impuse de regulament, așadar ”da” se
transformă în ”întocmai” , ”nu” în ”nicidecum nu ” , ” nu știu” în ” nicidecum nu știu ”,
adresarea către superior se înfăptuiește prin sintagma ” permiteți-mi să mă adresez” , de
altfel ca și orice rugăminte se începe cu ” permiteți-mi să ...”, și orice adresare la
persoană va fi întâlnită cu cuvintul ”Ordonați!”. Acest aspect pune temelia cea mai stabilă
în dezvoltarea recrutului ca individ obedient, instructajul despre modul de adresare
pregătește soldatul că pe parcurs de un an va primi ordine de la autorități, la care el va
trebui nemijlocit să se supună.
- Instrucția de front, presupune aranjarea în formație a recruților, depinderea lor cu pasul
de filare și cel de mișcare în formație. Un aspect important a acestui capitol de instruire
este că militarii se învață cum să meargă uniform, fiind câte 3-4 în linie într-un șir de 5-6
linii, ceea ce favorizează atât depersonalizarea militarului, cât și coeziunea grupului și
constituie o metodă bună de întărire a disciplinei militare.
- Lecțiile de Tactică Militară introduc recrutul în lumea Regulamentelor militare,a tacticii
de conducere a forțelor armate pe timp de pace și pe timp de război. În cadrul acestor
lecții, recrutul învață sistemul de organizare a unităților militare, gradele militare, regulile
și restricțiile. Aceasta permite rectului să se indentifice în noul rol de apărător al patriei.
- Lucrul cu psihologul: această fază constă în convorbirile individuale cu recruții, aplicarea
metodelor psihodiagnostice și înterpretarea lor, apoi, psihologul decide cine se adaptează
18
ușor și cine are nevoie de monitorizare continuă.
Odată ce cursurile de instrucțiune a recruților se finisează, soldații sunt repartizați în
unitățile militare, fiecare din ei nimerește într-un batalion, companie, pluton și grupă, pentru a
evidenția poziția soldatului în cadrul unității, superiorii lui nemijlociți, camarazii și locul unde
ulterior va trebui să-și satisfacă serviciul militar.
Există mai multe metode de influență asupra tânărului soldat exercitate de comandanții
de pluton și superiorii responsabili de educație. Una din cele mai eficiente metode constă din 4
pași de acțiune aspura psihicului soldatului, transformându-l dintr-un tînăr rebel și nesupus într-
un aparat de luptă obedient fără dreptul de a discuta ordinele sau de a acționa din propria
inițiativă neregulamentar. Acești 4 pași sunt:
- Cerințe dure, rigide și sistematice (metoda constrângerii) ;
- Îmbunătățirea stării materiale a militarilor ( metoda stimulării );
- Influență constantă la nivel de educație patriotică, ideologie militară (metoda
convingerii);
- Repetarea primilor 3 pași în mod constant și sistematic; [30]
Acest complex de influențe are ca scop modelarea soldatului și creearea efectivului gata
în orice moment să lupte, să se supună întocmai ordinilor venite de la comandament, și să le
îndeplinească indiferent de condițiile meteorologice, stare de sănătate sau de spirit și valorile
morale personale. Calitățile care sunt dezvoltate soldatului pe parcursul satisfacerii serviciului
militar sunt: loialitatea, onoarea, respectul, integritatea, devotamentul, curajul, voința, auto-
disciplina, autocontrolul, labilitatea emoțională, la fel ca și abilitățile de comunicare, lucru în
echipă, planificare și executare, instruire și învățare. Însă dezvoltarea acestor calități ar fi
imposibilă în cazul în care militarii ar avea un grad scăzut de obediență. Deaceea obediența este
unul din factorii cei mai importanți în cadrul militar. [3]
1.3. Devianțe ale obedienței și consecințele acestora
1.3.1. Devianțe ale obedienții în experimentul lui Zimbardo
Devianța este un mod de a fi sau de a se comporta care se abate de la normele și
standartele sociale recunoscute oficial în cadrul unui grup. În raport cu fenomenul obedienței se
pot numi devianțe următoarele modele de comportament al individului:
- Neascultarea – ce presupune dezobediența, persoana refuză să exercite ordinile primite
19
de la autoritate.
- Abuzul de autoritate – Fapta superiorului care, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu,
cauzează o vătămare gravă a intereselor legale ale inferiorului sau subordonatului ori îl
obligă să încalce îndatoririle de serviciu. Abuzul de autoritate poate lua forme diverse, de
la forme vizibile – autoritatea manifestata prin pedepsirea și sancționarea drastica a
angajaților, agresivitate, manipularea sau harțuirea, până la forme subtile, de genul
verificarii mult prea dese a muncii angajaților, punerea lor in situații umilitoare, ignorarea
opiniilor angajaților, ascunderea unor informații.
- Obediența destructivă – reprezintă însăși actul de obediență ce are un caracter imoral,
supunerea la unile ordine ce au în sine scopuri inumane sau sunt interpretate de individ
în acest mod. [11]
Însă ce provoacă persoanele să adopte un comportament de obediență deviant, există
mai multe teorii ce pot justifica neascultarea și nesupunerea la ordinile venite de la superiori :
- Locusul de control – Blass în 1991 a realizat un stiudiu rezultatele căruia au demonstrat
că persoanele cu locusul de control intern( recompensele sunt determinate de propriul
comportament) pot opune o rezistență mai mare, în situațiile ce stimulează obediența,
decît persoanele cu locosul de control extern (recompensele sunt determinate din
exterior). [11]
- Simțul responsabilității – în acest caz, persoanele cu un grad scăzut de obediență se simt
responsabili de consecințele acțiunii lor, spre exemplu în studiul lu Milgram, subiectul
putea să refuze să administreze șocuri înalte din motiv că nu vroia să-i provoace durere
unei alte persoane sau din cauza că-l empatiza. [1]
- Modelul dezobedient – prezența unei persoane care se opune ordinului încurajează
subiectul să se opună autorității.
- Dubiile – apariția dubiilor referitor la legetimitatea autorității și a scopurilor ordinilor
primite poate provoca o scădere intensă a gradului de obediență.
- Rezistența la restricții – acest lucru se întîmplă în momentul cînd persoana vrea să-și
protejeze libertatea în momentul cînd crede că aceasta este limitată. Acest tip de revoltă
asupra autorității poate avea efectul de bumerang, persoană face acțiunile opuse la ceea
ce i-a fost ordonat. [31]
20
Experimentul Stanford (Stanford Prison Experiment) a fost un experiment
psihologic care a produs câteva descoperiri senzaționale în domeniul psihologiei umane. S-a
descoperit o schimbare radicală a comportamentului individului în condițiile de viață dintr-un
penitenciar. Experimentul a fost inițiat în anul 1971 de psihologul american Philip Zimbardo, de
la Universitatea Stanford. Din cauza escaladării conflictelor, a fost necesar ca experimentul să fie
întrerupt mult mai repede decât fusese inițial proiectat. [20]
Acest experiment fost finanțat de către Oficiul American Naval de Cercetare, sub forma
unei anchete cu privire la cauzele de conflict dintre gardienii militari și prizonieri. Au fost aleși
douăzeci și patru de studenți din șaptezeci și cinci (toți de sex masculin), care își asumau rolurile
atribuite aleatoriu de prizonieri și gardieni într-o închisoare simulată, situată la subsolul clădirii
de psihologie „Jordan Hall” a Universității Stanford. Participanții s-au adaptat la rolurile lor
dincolo de așteptările lui Zimbardo. Gardienii aplicau măsuri autoritare pentru ca, în cele din
urmă, să supună prizonierii la tortură psihologică. Mulți dintre prizonieri au acceptat în mod
pasiv abuzul psihologic, dar au fost ușor hărțuiți de către alți deținuți, care încercau să-i
împiedice pe gardieni. Participanții au fost recrutați explicându-li-se că vor participa la o
simulare de închisoare, pe o perioadă de două săptămâni. Dintre cei 75 de participanți la selecție,
Zimbardo și echipa sa au selectat 24 de bărbați pe care i-au considerat cei mai stabil psihic și
sănătoși. Aceștia au fost cu predominare caucazieni și de clasă socială mijlocie. Grupul a fost
ales intenționat pentru a-i exclude pe cei cu probleme psihice, penale și medicale. Toți au fost de
acord să participe pentru o perioadă de 7 până la 14 zile și au primit ca plată 15 dolari pe zi
fiecare (echivalentul a 85 de dolari pe zi din 2012). [28]
Acest experiment l-a afectat profund chiar și pe Zimbardo, care, în calitate de
administrator a permis ca abuzul psihologic să continue. Doi dintre prizonieri au renunțat la
experiment de la început, iar întregul experiment a fost oprit brusc numai după șase zile.
Cercetătorii au organizat o sesiune de orientare pentru gardieni cu o zi înainte de
experiment, în care i-au îndrumat pe aceștia să nu le dăuneze fizic prizonierilor. În filmul de
studiu Zimbardo poate fi văzut vorbind cu gardienii și spunându-le: „Puteți crea prizonierilor
sentimente de plictiseală, un sentiment de teamă în anumită măsură; li se poate crea noțiunea că
viața lor este controlată în totalitate de către noi, de către sistem, că nu vor avea nici o
intimitate… Le vom lua individualitatea în diverse moduri. În general, le vom da un sentiment de
neputință. În această situație noi vom avea toată puterea și ei vor fi neputincioși.” [20]
21
Doisprezece dintre cei douăzeci și patru de participanți au fost repartizați în rolul de
deținuți, în timp ce ceilalți doisprezece au atribuit rolul de pază. Zimbardo a pus în rolul de
administrator și gardian un asistent. Zimbardo a gândit experimentul cu scopul de a induce
dezorientare, depersonalizare și dezindividualizarea celor participanți. [28]
Cercetătorii au furnizat gardienilor: bastoane de lemn, îmbrăcăminte similară cu cea a
paznicilor reali de închisoare (în scopul de a stabili statutul lor); cu ochelari reflectorizanți de
soare (pentru a preveni contactul vizual). Deținuții purtau halate inconfortabile, nepotrivite și
lanțuri în jurul gleznelor. Gărzile au fost instruite să se adreseze prizonierilor cu numerele
atribuite, care erau cusute pe uniformele lor, în loc de nume. [28]
Prizonierii au fost arestați în casele lor și acuzați de jaf armat. Departamentul de poliție
local au asistat cu arestările și procedurile complete a deținuților. Acestea au inclus amprentarea
și fotografierea "infractorilor". Prizonierii au fost transportați la închisoarea fictivă de la secția de
poliție, unde au fost percheziționați, avându-se în vedere noile lor identități. [28]
Au fost înființate celule mici, false și introduși câte trei prizonieri în fiecare. Nu a fost
nici un spațiu pentru curtea închisorii, erau izolați și aveau o sală mare vizavi de paznici și
director. Închisoarea era lipsită de ceasuri și ferestre. Prizonierii au fost lăsați să rămână în
celulele lor, zi și noapte, până la sfârșitul studiului. Gardienii au lucrat în echipe de câte trei, în
schimburi de opt ore. [28]
Prima zi a fost relativ lipsită de evenimente. În cea de-a a doua zi prizonierii din prima
celulă au blocat ușa celulei lor cu păturile lor, au scos capacele de stocare, refuzând să iasă la
instrucțiunile gardienilor. Gărzile de la alte schimburi s-au oferit voluntari să lucreze ore
suplimentare, în scopul de a ajuta la înăbușirea revoltei. Au atacat ulterior deținuții cu stingătoare
de incendiu, fără a fi supravegheați de personalul de cercetare. Considerând că supravegherea a
nouă prizonieri cu doar trei paznici pe schimb ar fi fost prea dificilă, unul dintre paznici a sugerat
să se folosească tactici psihologice pentru îi controla pe aceștia. Gărzile au creat o "celulă
privilegiu", în care deținuții care nu au fost implicați în revoltă să fie tratați cu recompense
speciale: cum ar fi mese de calitate superioară. Deținuții "privilegiați" au ales să nu mănânce
masa, în scopul de a rămâne solidari cu amicii lor deținuți. [20]
După numai 36 de ore, unul din deținuți a început să se comporte ca un "nebun", așa după
cum a descris Zimbardo: "# 8612, apoi a început să înnebunească, să țipe, să înjure, să meargă
într-o furie care părea scăpată de sub control. A durat ceva timp până când am devenit convins că
22
el suferea cu adevărat și a trebuit să-l eliberăm."Paznicii au forțat prizonierii să repete numerele
lor alocate, în scopul de a întări ideea că acesta era noua lor identitate. Gărzile i-au hărțuit pe
prizonieri cu numărătoarea și i-au pedepsit fizic dacă aceștia greșeau. Condițiile sanitare erau în
declin rapid, deținuții fiind obligați să urineze și să defecheze în găleți de salubritate, pe care nu
îi lăsa să le golească ca pedeapsă. Au fost eliminate saltelele, prizonierii dormind pe ciment. Unii
deținuți au fost forțați să se dezbrace ca o metodă de degradare. Mulți paznici au devenit tot mai
cruzi dar experimentul a continuat. Cercetătorii au raportat că aproximativ o treime dintre
gardieni au prezentat tendințe sadice autentice. Majoritatea gardienilor s-au supărat pentru că
experimentul a fost încheiat după doar 6 zile. [20]
În a patra zi, unii dintre gardieni au declarat că au auzit un zvon că deținutul eliberat a
avut de gând să se întoarcă la prietenii săi, să îi elibereze pe cei rămași. Zimbardo și gardienii au
demontat închisoarea și s-au mutat pe un alt etaj al clădirii. Zimbardo a așteptat la subsol, în
cazul în care deținutul eliberat va apărea, și a planificat să-i spună acestuia că experimentul a luat
sfârșit. Prizonierul nu s-a mai întors, iar închisoarea a fost reconstruită. [28]
Zimbardo a susținut că deținuții și-au luat în serios rolurile lor. Unii au declarat că ar
accepta "eliberarea", chiar dacă aceasta ar însemna confiscarea plăților. Cererile lor de eliberare
condiționată au fost toate negate. Zimbardo a argumentat că nu au avut nici un motiv de
continuare a participării la experiment după ce au pierdut toate compensațiile monetare, dar, au
făcut-o, pentru că ei își luau foarte în serios identitățile de prizonieri. [28]
Prizonierul nr. 416, un nou admis, un stand-by prizonier, și-a exprimat îngrijorarea față
de tratamentul a celorlalți deținuți. Gardienii au răspuns cu și mai mult abuz. Când deținutul a
refuzat să mănânce cârnați, spunând că era în greva foamei, gardienii l-au limitat la "izolare",
într-un dulap închis: "gardienii apoi i-au instruit pe ceilalți prizonieri să lovească cu pumnul în
mod repetat în ușă în timp ce strigau la 416." Gardienii au declarat că va fi eliberat din detenție
solitară doar în cazul în care toți prizonierii vor renunța la pături și vor dormi pe saltele dezvelite.
Numai un singur prizonier a fost de acord. [20]
Zimbardo a anulat experimentul mai devreme - când, Christina Maslach, o absolventă în
psihologie, a obiectat la condițiile de închisoare. Zimbardo a remarcat că, din mai mult de
cincizeci de persoane care au observat experimentul, numai Maslach a pus la îndoială moralitatea
sa. Experimentul s-a încheiat numai după șase zile. [20]
23
Acest experiment demonstrează puterea regulilor și a dispozițiilor, subiecții s-au
identificat exagerat cu rolurile care le-au fost propuse, atît prizonierii cît și garda au dat dovadă
de o obediență excesivă la condițiile puse de experimentator, în special garda care din start au
fost obedienți la cereri, iar apoi au demonstrat o escaladare bruscă a abuzului de autoritate. În
condițiile de abuz și insistenta constrîngere a libertăților și personalității deținuților, aceștia
reacționat în mod deviant al obedienței și concret prin nesupunere, ceea ce a și generat haosul
ulterior.
1.3.2. Devianțe ale obedienții în cadrul militar
Un model grav de devianță a obedienții în cadrul forțelor armate, pe lîngă nesupunere, îl
constituie abuzul de autoritate. Abuzul de autoritate reprezintă fapta superiorului care, prin
încălcarea atribuţiilor de serviciu, cauzează o vătămare gravă a intereselor legale ale inferiorului
sau subordonatului ori îl obligă să încalce îndatoririle de serviciu. La fel, el se referă la orice gen
de influență din partea autorității care sunt neregulamentare și ilegale și se pot solda cu
vătămarea subordonatului.
În armata națională cazurile de abuz de autoritate există însă mai puți de la superior la
subordonat ci mai fregvent de la militarii în termen încorporați mai devreme la cei încorporați
recent. În acest caz, soldații cu stagiu mai lung în armată apelează la relații neregulamentare în
vederea scopului de a ” educa” soldații recent încorporați, defapt acest raport poate fi descris ca
dominanța maximă a personalității soldatului recent încorporat. Sun doua motive care explică de
ce acest tip de abuz de autoritate are loc în armată:
- Întărirea statutului, dat fiind faptul că se vorbește despre cadrul de subofițeri (soldați,
caporali și sergenți) atunci se poate de atenționat faptul că soldații cu un termen mai
lung de satisfacere a serviciului militar au ca scop întărirea statutului și a autorității sale
în fața noilor veniți, ei folosesc astfel de manipulări ca: executarea lucrărilor
gospodărești, ”ritualuri” companiei care deobicei sunt violente și au ca scop umilirea
soldatului, producerea leziunilor corporale, luarea în derîdere și înjosirea soldatului în
public, diferite ordine jignitoare care soldatul este obligat să le îndeplinească, fiind
amenințat deseori cu bătaie.
- Antipatie personală, aceasta poate fi condiționată și necondiționată, fiecare soldat este
subiectiv în alegerea victimei,această antipatie se poate produce din cauza prejudecăților
față de naționalitatea, originea, religia, exteriorul soldatului recent incorporat. În acest
24
caz manifestările persoane ce face abuz de autoritate sunt cel mai des agresive, violente,
umilitoare și au ca scop descurajarea maximă a soldatului. [34]
Un caz elocvent în istoria umanității care ilucidează perfect abuzul de autoritate în
modul cel mai deviant posibil este cazul Abu-Graib. Abu-Graib este un penitenciar militar în
Irak, în care armata americană deținea criminalii condamnați. Penitenciarul a funcționat o
perioadă de timp, însă în anul 2004 au fost publicate poze si fișiere video în care soldații
americani, care gestionau cu penintenciarul în cauză, torturau, umileau și îi supuneau la diferite
acțiuni inumane. [35]
Mai mulți deținut a acetui penitenciar au mărturisit faptul că soldații americani mergeau
pe ei călare, îi obligau să-și pescuiască mîncare din toaletele celulă, îi puneau să meargă în patru
labe și să latre ca cîini, iar înainte de somn le inundau celulele forțîndui să doarmă pe podeaua
udă, iar toate acestea le fotografiau constant. La fel existau multe cazuri de viol a deținuților,cu
toate că deținuți erau doar bărbați. [33]
Acest caz a stîrnit un enorm scandal internațional, persoanele implicate în
comandamentul penitenciarului au fost aduse în fața procesului de judecată. La proces, în
ianuarie 2005, avocatul unuia din acuzați a afirmat –” El își făcea treaba. A urmat ordinile și a
meritat și laude pentru aceasta”. Raportul de serviciu pregătit de generalul Antonio Taguba, a
declarat că crearea unor astfel de condiții a fost o cerință a comandamentului militar și a altor
agenții federale. [35]
O chestie șocantă este faptul că la aceste acte de violență cu mare implicație participau atât
bărbații cât și femeiele militareși civile din administrația penitenciarului, în poze sunt ilucidate
momente în care unele femei agresau și înjoseau deținuții. Așadar, acest caz înfiorător de
inuman demonstrează cît este de puternică influența autorității asupra soldatului în misiune și cît
de tare exagerează abuzul de autoritate în momentul cînd persoana supusă primește autoritate
asupra altor persoane. [35]
25
1.4. Concluzie
Obediența reprezintă un gen de influență socială care presupune situațiile în care
comportamentul persoanei se schimbă ca urmare a unui ordin venit de la o altă persoană dotată
cu autoritate legitimă. Ea prezintă consecințe la nivelul individului obedient, la nivelul
autoritățilos și al grupului. La nivelul individual, un individ are mai multe șanse să dea greș dacă
se supune unei autorități dotate cu experiență decât dacă ar acționa conform propriilor înclinații,
însă, dacă se vorbește despre un subordonat, atunci acesta are mai multe șanse de a fi
recompensat, în timp ce cel ce se opune poate fi pedepsit, își poate pierde libertățile, privilegiile,
iar uneori chiar viața. Din punct de vedere a autorităților, obediența crește eficiența activității
subordonaților și în același timp face să crească puterea autorității, însă face autoritatea
responsabilă de toate actele subordonaților, inclusiv și cele incorecte. Din punctul de vedere a
grupului, obediența poate ajuta grupul să-și atingă obiectivele atunci când subordonații execută
întocmai ordinile și poate fi o problemă atunci cînd subordonații sunt incapabili să distingă între
ordinile adecvate și cele neadecvate. Ca orice altă formă a influenței sociale, obediența are
avantajele și dezavantajele ei, însă aceasta depinde de persoana implicată în situațiile care
presupun obediența.
26
II. ANALIZA REZULTATELOR MANIFESTĂRII OBEDIENȚEI LA SOLDAȚII ÎN
TERMEN ȘI LA PERSOANELE CIVILE.
2.1. Metodologia cercetării
Obediența are un rol important în viața cotidiană a fiecărui individ, capacitatea de a se
subordona și a se supune unor ordine prezintă o abilitate binevenită în diferite activități sociale
ale persoanelor. Ea reprezintă capacitatea persoanelor de a se supune ordinilor vinite de la o altă
persoană care este dotată cu autoritate legitimă.
Acest gen de influență socială poate fi observat elocvent în sistemul ierarhic a forțelor
armate, obediența fiind unul dintre cei mai principali factori de educare și disciplinare a
militarilor. Scopul forțelor armate este de a creea efectiv gata să se supună la orice ordin venit de
la comandanți atât pe timp de pace, cât și pe timp de război, să creeze persoane gata să acționeze
indiferent de starea fizică, morală sau psihologică. În acest plan obediența prezintă piatra de
temelie a relațiilor între membrii ierarhiei militare, între soldați și superiori, ofițeri și
comandament. Dat fiind faptul că în armată sunt încorporate persoane cu diferite tipuri de
personalitate, chiar de la început se lucrează în direcția de a șterge diferențele dintre persoane și a
crea un aparat unic gata să acționeze în orice moment.
În acest studiu, cercetarea este bazată, în special, pe particularitățile fenomenului de
obediență în rândul soldaților armatei naționale ce își satisfac serviciul militar în termen,
deoarece anume ei dau dovadă de un grad de obediență ridicat.
Scopul cercetării: Determinarea specificului fenomenului de obediență la soldații din armata
națională precum și stabilirea relației dintre obediență și climatul de grup.
Ipoteza cercetării:
1. Presupunem că există diferențe în ceea ce privește manifestarea fenomenului obedienței
la persoanele care satisfac serviciul militar comparativ cu persoanele civile.
2. Există relație dintre obediență și climatul de grup, adică obediența are un impact
considerabil asupra climatului de grup a militarilor.
Obiective :
Selectarea eșantionului
Selectarea instrumentelor de măsură
Elaborarea anchetei
27
Determinarea a gradului de obediență la soldații în termen în comparație cu persoanele
civile.
Identificarea particularităților climatului de grup în corelație cu manifestarea obedienții la
militarii în termen.
Elaborarea concluziilor și a recomandărilor.
1.2. Structura grupului experimental
Grupul experimental constă din 30 de militari în termen a unității militare 1002 a
Departamentului Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova și din 30 de persoane civile
selectate aleatoriu prin intermediul rețelilor de socializare.
Atât militarii în termen cât și persoanele civile sunt bărbați cu vîrsta cuprinsă între 18 și 22 de
ani, cu studiile medii finisate. O condiție specială pentru persoanele civile a fost faptul că ei nu
trebuie să posede studii militare (catedra militară) sau o oarecare altă atribuție la domeniul
militar.
1.3. Descrierea metodelor aplicate
În acest studiu au fost folosite trei metode de cercetare:
Ancheta
Chestionarul de determinare a climatului moral-psihologic în rîndul militarilor în
termen
Factorul E din Chestionarul de personalitate Catell ( Testul 16 PF)
Ancheta a fost elaborată în exclusivitate pentru acest studiu. Ancheta constă din zece
întrebări de tip închis care au ca scop determinarea nivelului de obediență la militarii în termen.
Întrebările sunt formulate simplu și vizează astfel de subiecte: satisfacerea de conducerea
companiei și a satesfacerii serviciului militar, fregvența primirii ordinilor, aspectele executării
lor, refuzul și rezistența la executarea ordinilor, dorința de a poseda autoritate și conștientizarea
consecințelor neexecutării ordinilor. Fiecare întrebare are 3 variante de răspuns precum: da,
parțial, nu. Ancheta constă din următoarele întrebări:
1. Primiți adesea ordine de la superiori?
2. Sunteți întotdeauna gata să executați ordinile primite?
3. Există ordine pe care le-ați refuza să le îndepliniți?
4. Ați primit vreodată ordine care v-au făcut să vă simțiți rău, dar pe care le-ați îndeplinit
28
întocmai și la timp ?
5. Ați avut vreodată dorința să dați ordine?
6. Ați dori ca ulterior să aveți autoritate față de alte persoane?
7. Credeți că e mai bine să faci ceea ce nu-ți place,decît să fii pedepsit pentru ceea ce nu ai
făcut?
În urma acestei anchete se poate observa fenomenul obedienței la nivel de grup,
atitudinea militarilor față de ordine și autoritate, la fel și conșentientizarea consecințelor în caz de
neascultare.
Chestionarul de determinare a climatului moral-psihologic în rîndul militarilor în termen,
prezintă un formular alcătuit din 6 scale a câte 5 întrebări, care are ca scop depistarea și
identificarea acestor scale individuale prin criteriile de apreciere: foarte slab, slab, mediu, intens
și foarte intens,fiecare apreciere are punctajul să aparte începînde de la 1 la 5,scorul se calculează
la fiecare scală în parte și se face media. Scalele chestionarului reprezintă :
Scala 1: Sarcina- reprezintă modul de definire a sarcinilor și obiectivelor, atât la
nivelul întregii instituții,cât și pentru fiecare militar în parte.
Scala 2: Relațiile – reprezintă calitatea relațiilor între militari, cu referire la
comunicare și colaborare pe linie profesională, climatul non-conflictual.
Scala 3: Conducere – reprezintă stilul de conducere eficient, aptitudinile
organizatorice care sunt utilizate pentru ca aceasta să fie eficientă. De asemenea,
persistența sprijinului performanțelor individuale și colective.
Scala 4: Identificarea – reprezintă identificarea cu statul de militar, măsurile în
care militarii împărtășesc scopurile și valorile instituției militare, dacă sunt loiali
și interesați în dezvoltarea acestora.
Scala 5: Supraâncărcarea –munca realizată în exces sau sentimentul că natura,
volumul sau diversitatea sarcinilor depășesc capacitatea de a le face față.
Scala 6: Motivația – sistemul motivațional existent, asigurat prin retribuție,
apreciere, promovare, formarea competențelor, dezvoltare presonală.
Acest chestionar permite evaluarea stării moral-psihologice a efectivului la diferite
nivele de acțiune și este utilizat în diferite unități militari periodic,la ordinea comandantului. El
permite elaborarea strategiilor de soluționare a problemelor și ridicarea productivității în cadrul
satisfacerii serviciului militar.
29
O altă metodă de cercetare utilizată este scala E din Chestionarului de Personalitate
Cattell (16 PF). Scala E se referă la subordonare-dominare, influența, exprimând supunere-
dominare, siguranta de sine-nesiguranță, independența-dependența de opinii, amabilitate-
severitate, naturalețe în comportare-seriozitate afectată (nenaturală), conformism-
noncorformism, siguranță(neșovaire)-nesiguranța(ușor încurcat, tulburat), capacitate de a capta
atenția-incapabil de această actiune.
- Nota scazuta evidențiază: modestie, supunere, conformism, liniște, acomodare. Cu alte
cuvinte, tendința de a ceda usor altora, de a fi docil, simț dezvoltat al culpabilității și obsesie față
de conveniențe.
- Nota ridicată pune în evidență siguranța de sine, caracterul independent-dominant,
încapațânarea și tendința spre agresivitate, independența în opinii și tendinta de a face ceea ce
dorește, oponența si autoritarism.
2.3. Prezentarea rezultatelor și interpretarea lor
Interpretarea calitativă a anchetei aplicate pe 30 de militari în termen a demonstrat că:
26 din 30 de militari admit că primesc des ordine de la superiori.
Din ei, 22 de militari sunt întotdeauda gată să îndeplinească ordinile, 6 sunt parțial gata,
iar 3 nu sunt gata să se supună ordinului.
3 soldați au confirmat faptul că există ordine pe care refuză să le îndeplinească, 14 afirmă
că rareori refuză, iar 13 militari niciodată nu refuză să îndeplinească ordinile.
20 de soldați admit faptul că au primit ordine care i-au frustrat sau cu care n-au fost
deacord, însă le-au îndeplinit întocmai și la timp, alți 8 militari au afirmat că au îndeplinit
parțial aceste ordine, iar 3 ca nu le-au indeplinit.
16 militari au confirmat faptul că au avut dorința de a împărți ordine, 6 militari au afirmat
că rare ori au avut această dorință, iar 8 că niciodata n-au dorit să dea ordine.
Din care 15 militari au confesat că și-ar dori să dețină autoritate în viitor, 10 militari nu
sunt siguri, iar 5 militari nu-și doresc să fie autoritari.
În final 20 de militari au confirmat că mai bine vor face ceea ce nu le convine, decît să fie
pedepsiți pentru nesubordonare, 9 sunt partial deacord cu această afirmație și doar o
persoană a afirmat că preferă să fie pedepsit, decît să îndeplinească ordinile ce nu-i
convin.
30
Nr.1 Nr.2 Nr.3 Nr.4 Nr.5 Nr.6 Nr.70
5
10
15
20
25
30
Anchetă
da parțial nu
Fig.2.1. Graficul rezultatelor obținute în urma chestionării militarilor în termen
Acest studiu demonstrează faptul că, în mare parte, militarii în termen dau dovadă de
un grad de obediență ridicat, majoritatea sunt predispuși să îndeplinească ordinile primite de la
superiori fără a ezita,conștientizînd consecințele neîndeplinirii acestora. Însă obediența depinde
și de trăsăturile de personalitate, deoarece există persoane care preferă să fie pedepsiți decât să
îndeplinească ordinele ce nu le convin, astfel de persoane sunt în minoritate. La fel, se poate
observa faptul că militarii obedienți ar prefera să exercite autoritatea în viitor.
Capacitatea persoanei de a fi obedientă influențează mult climatul grupului din care
face parte, deoarece într-un sistem închis de comunicare, cum ar fi grupele în cadrul unei
companii sau batalion, pot apărea diferite dificultăți care influențează comportamentul și
atitudinea fiecărui membru a grupei. Conform chestionarului aplicat în batalionul 1 a unității
militare 1002 a DTC, s-au obținut următoarele rezultate:
31
Batalionul 1
Factorul
Nivelul de intensitate
Foarte slab Slab Mediu Intens Foare intens
Sarcina 4,7
Relațiile 5
Conducerea 5,1
Identificarea 4,8
Supraîncărcarea 3,7
Motivația 4,9
Tab.2.1. Tabelul rezultatelor obținute în urma chestionării militarilor în termen din cadrul
batalionului 1.
În urma interpretării rezultatelor chestionării sesizăm faptul că persistă neclarități în
darea sarcinilor, timpului acordat pentru executarea lor cât și obiectivele promovate în cadrul
structurii militare. Dificultățile date pot induce militarii în eroare și pot cauza neexecutarea
întocmai și la timp a sarcinilor sau neexecutarea lor la general, deasemenea se pot comite greșeli
și în același timp pot apărea conflicte la nivel de grup. Din punct de vedere a relațiilor între
militari, putem depista diferite divergențe cum ar fi: diferențele de temperament și aspecte ale
personalității, vocabularul agresiv, probleme de stăpânire a impulsurilor, probleme de adaptare la
serviciul militar, diferențele de timp de la încorporare. În relație cu conducerea se poate evidenția
o ostilitate, fiindcă conducerea companiei incorect formulează ordinile sau indicațiile și nu
acordă timp suficient lucrului individual cu efectivul, ceea ce poate creea probleme de supunere
și abuz de autoritate.
Intensitatea slabă a identificării militare marchează faptul că militarii în termen se
eschivează de la satisfacerea scopurilor și valorilor militare, cu toate că o mare parte respectă
regulile, acest lucru este îndeplinit din frica de a fi pedepsit și nu din cauza identificării persoanei
cu statutul de militar. În pofida faptului că militarii sunt lipsiți de supraâncărcare fizică în timpul
satisfacerii serviciului militar, motivația rămâne a fi la un nivel foarte slab, iar acest fapt
influențează satisfacerea fără abateri a serviciului militar.
În concluzie, dacă analizăm rezultatele ambelor chestionare, putem observa faptul că
32
rezultatele sunt contradictorii, pe de o parte ancheta demonstrează că majoritatea militarilor au o
atitudine responsabilă față de ordinile primite, care chiar dacă nu corespund cu dorințele și
principiile militarilor sunt executate întocmai și la timp, pe de altă parte rezultatele obținute la
chestionarul de determinare a climatului moral-psihologic evidențiază faptul că militarii în
termen întâlnesc dificultăți la executarea sarcinilor din diverse motive. Însă, ambele chestionare
demonstrează faptul că militarii în termen au ca principiu esențial executarea ordinilor, deci
putem confirma a doua ipoteză a cercetării precum că obediența are un impact considerabil
asupra climatului de grup și se răsfrânge atât asupra relațiilor cu superiorii cât și a relațiilor cu
alți militari în termen, ceea ce într-un final sporește motivația de a satisface servicul militar și
facilitează adaptarea la condițiile existenței în cadrul unității militare.
Luând în considerație rezultatele chestionării militarilor în termen în care a fost
evidențiată atitudinea militarilor față de ordine, autoritate și supunere, ne-am pus întrebarea dacă
persoanele ce nu au satisfăcut serviciul militar au un grad mai mic de obediență. Pentru a cerceta
acestă diferență de intensitatea a obedienței dintre militari și persoanele civile, am utilizat scala E
a testului 16PF elaborat de Cattell, această scală măsoară dominanța și opusul ei supunerea, deci
punctajul înalt reprezintă tendința de a domina, iar cel scăzut reprezintă tendința de a se supune.
În urma interpretării scalei, am obținut următoarele rezultate pentru militarii în termen:
15%
17%
32%
18%
18%
Dominanța la militarii în termen
de la 5 la 8 pctde la 8 la 11 pctde la 11 la 14 pctde la 14 la 17 pctde la 17 la 20
Fig.2.2. Graficul dominanței la militarii în termen
33
Această schemă demonstrează că militarii preponderent au sunt la nivel mediu între
dominanță și supunere, 32% din militari acumulînd între 11 și 14 puncte, 6 persoane, respectiv
15 % au acumulat nivelul minim de puncte, ceea ce semnifică că sunt predispuse mai mult ca
altele să se supună, punctaj maxim au acumulat 2 persoane, ele fiind cu un nivel înalt de
dominanță, este de specificat faptul că persoanele ce au acumulat punctajul maxim dețin funcții
importante la nivel de grupă și au în subordonare alți militari.
În ceea ce privește persoanele civile , am obținut rezultatele următoare:
16%
22%
42%
13%
7%
Dominanța la persoanele civile
de la 7 la 10 pctde la 10 la 13 pctde la 13 la 16 pctde la 16 la 19 pct de la 19 la 21 pct
Fig.2.3. Graficul Dominanței la persoanele civile.
Această schemă dealtfel demonstrează că și persoanele civile au un grad de obediență
mediu, 13 persoane au acumulat punctaj între 13 și 16 astfel completînd 42% din persoanele
chestionate, în ceea ce ține de numărul minim de puncte, 5 persoane au acumulat între 7 și 10
puncte, însă este de remarcat faptul că limita de jos a militarilor în termen o constituia punctele
de la 5 la 8, iar la persoanele civile limita este mai mare cu 2 puncte. Din cauza că limita de sus
a punctajelor între aceste doua eșantioane variază se poate observa faptul că între persoane civile
există 4 indivizi care au acumulat între 16 și 19 puncte și un individ care a acumulat 20 de
puncte, pe cînd la militari există doar 2 indivizi care au acumulat între 14 și 17 puncte și alți doi
care au acumulat între 17 și 20 de puncte. Deci în prealabil se poate de afirmat că persoanele
civile sunt mai puțin obediente ca militarii în termen.
34
La fel, un lucru important este de a depista punctajul care este cel mai fregvent la
ambele eșantioane, pentru acesta am creat următorul grafic :
5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 200
1
2
3
4
5
6
7
8
9
MilitariCivili
Fig.2.4. Graficul repartizării punctajului la militarii în termen și la persoanele civile
În acest grafic se poate observa faptul că militarii în termen au punctaj preponderent
mai jos decât persoanele civile, arătând cel mai înalt nivel la poziția de 12 puncte, pe când
persoanele civile arată cel mai înalt nivel la poziția de 15 puncte, ceea ce înseamnă că militarii au
un grad de obediență mai ridicat decît persoanele civile.
Conform calculelor statistice am obținut următoarele rezultate:
x y xi-x (xi-x)2 yi- y (yi- y)2
10 12 -1,379 1,902 -1,793 3,21510 17 -1,379 1,902 3,207 10,2846 7 -5,379 28,937 -6,793 46,14610 13 -1,379 1,902 -0,793 0,62920 11 8,621 74,316 -2,793 7,80111 10 -0,379 0,144 -3,793 14,38814 16 2,621 6,868 2,207 4,87012 15 0,621 0,385 1,207 1,45712 7 0,621 0,385 -6,793 46,1469 15 -2,379 5,661 1,207 1,4579 7 -2,379 5,661 -6,793 46,14611 15 -0,379 0,144 1,207 1,457
35
7 14 -4,379 19,178 0,207 0,04310 15 -1,379 1,902 1,207 1,45716 15 4,621 21,351 1,207 1,45712 12 0,621 0,385 -1,793 3,21518 20 6,621 43,834 6,207 38,52612 15 0,621 0,385 1,207 1,45712 14 0,621 0,385 0,207 0,04312 13 0,621 0,385 -0,793 0,62912 12 0,621 0,385 -1,793 3,21513 18 1,621 2,627 4,207 17,69816 16 4,621 21,351 2,207 4,87013 15 1,621 2,627 1,207 1,45713 17 1,621 2,627 3,207 10,2846 19 -5,379 28,937 5,207 27,1127 10 -4,379 19,178 -3,793 14,38812 14 0,621 0,385 0,207 0,0435 16 -6,379 40,696 2,207 4,870
11,266
13,633 0,000 334,828 0,000 314,759
Fig.2.5. Graficul datelor statistice a scalei dominanță pentru militarii în termen (x) și civili (y).
Conform datelor obținute putem depista că media rezultatelor pentru militarii în termen
este egală cu m=11,266, iar cea a persoanelor civile este m=13,633, ceea ce demonstrează că
nivelul de obediență la soldați este mai mare decât la persoanele civile. Însă pentru a confirma
ipoteza am uitilizat testul T pentru medii independente și am obținut următoarele rezultate:
Militari/Civili t df Sig.
Diferența
mediei
Interval de diferențe
Minim Maxim
2,624 29 p=0,014 1,633 0,36 2,906
Fig.2.6. Testul t pentru scala dominanței la militarii în termen și persoanele civile
Conform testului t pentru medii independente am obținut că t= 2,624, diferența mediei este
egală cu 1,633, iar p= 0,014 ceea ce reprezintă o valoare semnificativă și confirmă prima ipoteză
precum că militarii în termen sunt mai obedienți decît persoanele civile.
36
2.5.Concluzie
În urma studiului practic efectuat s-au confirmat ambele ipoteze. În primul rînd, am
presupus că obediența are un impact considerabil asupra climatului de grup, cercetarea a
demonstrat faptul că nivelul de obediență la militari influențează felul în care aceștia își satisfac
serviciu militar ceea ce este în raport direct cu calitatea relațiilor între militarii de același rang și
cu superiorii lor. Modul în care se manifestă soldații în timpul serviciului militar le determină
condițiile în care vor satisface acest serviciu, militarul care preferă să se supună fără să opună
rezistență creează un climat favorabil în cadrul grupului și reușește să se integreze,să se adapteze
mai ușor la condițiile dificile de trai în forțele armate și să obțină diferite performanțe în
domeniu, persoanele ce opun rezistență deseori provoacă conflicte și sunt deseori
pedepsite,creeînd astfel un climat nefavorabil.
În al doilea rînd, am presupus că persoanele ce satisfac servicul militar sunt mai obediente decît
persoanele civile, cercetarea a demonstrat faptul că soldații au un nivel de obediență mai ridicat
decît persoanele civile, aceasta se datorează faptului că militarii sunt învățați să se supună,
aceasta fiind baza lucrului disciplinar din cadrul armatei și a sistemului ierarhizat de conducere,
însă înafara forțelor armate persoanele rare ori se întîlnesc cu necesitatea de a se supune față în
fața persoanelor cu autoritate, deaceea persoanele civile opun mai multă rezistență față de
autorități și au tendințe mai mari de a domina.
37
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Obediența este influența exercitată de o autoritate asupra unui individ, iar acest individ își
modifică comportamentul ca urmare a ordinului primit de la autoritate. Scopul acestei cercetări a
fost determinarea specificului fenomenului de obediență la soldații din armata națională. Am
depistat că actul de a învăța să se supună regulilor adulților este o parte importantă a procesului
educativ în copilărie și există o gamă largă de tehnici care sunt folosite de adulți pentru a
modifica comportamentul copiilor.La fel, astfel de organizații mari ca biserica, partidele politice,
armata au la baza lor o ierarhie binedefinită, iar unde există ierarhia există și obediența.
O formă mai extinsă de antrenare a obedienței are loc în armată. Armata are un rol
specific în societate,și anume are ca destinație utilizarea violenței în mod legal pentru a îndeplini
misiunele încredințate, deaceea în ea se utilizează tehnici de creeare a soldaților capabili să se
supună ordinelor în situațile în care o persoană neinstruită n-ar fi capabilă să le îndeplinească.
Soldaților inițial li se ordonă să facă lucruri aparent banale cum ar fi ridicarea pălăriei sergentului
de pe podea, marșul în poziția corectă sau marșul în formație, comenzile, însă, devenind treptat
mai exigente pentru ca în condiții excepționale soldatul instinctiv să adopte un comportament
obedient. În Republica Moldova există regulamente ce gestionează activitatea trupelor armate, în
care se pot găsi numeroase articole ce țin nemijlocit de subordonare și pedepsele ce intervin în
cazurile când aceasta este încălcată.
În acest studiu s-a pus accent pe dezvoltarea conceptului de obediență, explorând detaliat
toate aspectele și particularitățile acestuia. S-a pus accent atât pe noțiunile generale, cât și pe alte
studii efectuate în acest domeniu, pe obediența morală și imorală, pozitivă și negativă. S-au
depistat modele de devianță ale obedienței, cauzele apariției și cazul experimentului de la
Stanford.
De altfel, s-a demonstrat faptul că persoanele care satisfac serviciul militar sunt mai
obediente decît perosoanele civile și că respectarea subordonării influențează considerabil
climatul grupului. Considerăm că această cercetare va fi utilă ulterior în studierea amănunțită a
influențelor sociale, în conștientizarea aprofundată a efectelor fenomenului de obediență atât la
nivel de individ cât și la nivel de grup și va fi necesară în creearea strategiilor sănătoase de
dezvoltare a obedienței în rândul militarilor din armata națională.
38
Pentru dezvoltarea unei obediențe pozitive oferim următoarele recomandări pentru
persoanele ce exercită autoritate în cadrul domeniului militar :
Persoana autoritară trebuie să-și dezvolte abilități de comunicare efective, labilitate
emoțională stabilă și să demonstreze un caracter integru.
Se recomandă persoanelor ce dețin autoritate să-și formuleze mesajul într-un mod
accesibil înțelegerii militarului, ordinile să fie scurte și comprehensibile.
Să explice militarului importanța îndeplinirii ordinului, să pună accent pe regulamentele
militare și să pună accent pe utilitatea militarului care urmează să îndeplinească ordinul.
Să motiveze militarul prin diferite metode: laudă, recompensă, promovare, și să-l
pedepsească în momentul când acesta a opus rezistență, justificând pedeapsa.
Persoana autoritară trebuie să urmărească cu strictețe momentul îndeplinirii ordinilor și să
îndrume persoana ce le îndeplinește în momentul când acesta întâmpină dificultăți.
Persoana autoritară nu trebuie să dea ordine ce pot dăuna integrității subalternului.
Să nu facă abuz de autoritate și să împarte ordine ce țin nemijlocit de serviciul militar în
concordanță cu regulamentele militare.
Persoana autoritară trebuie să țină cont de starea moral-psihologică a subalternului și să-i
ofere susținere în momentul în care aceasta este necesară.
Se recomandă să creeze o legătură de încredere între comandant și subaltern, însă așa
mod în care subalternul să perceapă autoritatea comandantului.
Să ajute subalternul să facă diferența între ordine morale și amorale, regulamentare și
neregulamentare, cu efecte pozitive sau negative.
39
BIBLIOGRAFIE
1. Boncu Ștefan , Psihologia influențelor sociale , Editura Polirom, Iași 2002
2. Idem , Lungul drum spre tine însuți, Editura militară , București 1988
3. Popa Marian , Autoritate și conducere , Brașov 2004
4. Chelcea Septimiu, Personalitatea și societatea în perioada de tranziție, București 1994
5. Perez J.A. , Boncu Șt., Influența socială. Texte alese, Editura Universul, Iași 1996
6. Adrian Neculau, Manual de Psihologie Socială, Polirom , Iași 2004
7. Regulamentul Disciplinei Militare al Forțelor Armate ale Republicii Moldova8. Regulamentul Serviciului interior al Forțelor Armate ale Republicii Moldova 9. Milgram S., Behavioral study of obedience. Journal of Abnormal and Social Psychology
10. Milgram S., Obedience to authority: An Experimental View,1974
11. Schachter S., Deviation, rejection and communication, Journal of Abnormal and Social
Psychology , 1951
12. Allport F.H., Social Psychology, Boston 1924
13. Haney, C; Banks, C.; Zimbardo, P.. "Interpersonal dynamics in a simulated prison".
International Journal of Criminology and Penology, 1973
14. Blass, T . "Understanding behavior in the Milgram obedience experiment: The role of
personality, situations and their interactions". Journal of Personality and Social
Psychology,1991
15. Elms, A.;Milgram, S.,"Personality characteristics associated with obedience and
defiance to authoritative command". Journal of Experimental Research in Personality
16. Hofling, C.K. et al. "An Experimental Study of Nurse-Physician Relationships". Journal
of Nervous and Mental Disease,1966
17. Seymour M. Hersh (2004). Chain of Command: The Road from 9/11 to Abu Ghraib. New
York: Harper Collins.
18. Чернявская Т., Психология господства и подчинения: Хрестоматия
19. http://www.simplypsychology.org/obedience.html 20. http://www.simplypsychology.org/zimbardo.html 21. http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/
situl_integrare_europeana/Lucrari4/FABIAN.pdf 22. http://m.sparknotes.com/psychology/psych101/socialpsychology/section7.rhtml 23. http://psychology.about.com/od/socialinfluence/fl/What-Is-Obedience.htm
40
24. http://usmilitary.about.com/cs/militarylaw1/a/obeyingorders.htm
25. http://www.infopsihologia.ro/2011/12/fenomenul-obedientei/
26. http://www.mpopa.ro/psihologie_militara/mil_10_relatia%20de%20autoritate.pdf
27. www.dictosociologie.netfirms.com
28. http://www.scientia.ro/homo-humanus/52-psihologie-experimente-cu-oameni/369-
experimentul-inchisorii-universitatea-stanford-august-1971.html
29. http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/
situl_integrare_europeana/Lucrari4/FABIAN.pdf
30. http://militera.lib.ru/science/rendulic_l/08.html
31. http://www.psychteacher.co.uk/social-influence/individual-differences-independent-
behavior.html
32. http://www.shimer.edu/live/files/338-obediencemilgrampdf
33. http://www.airpower.maxwell.af.mil/airchronicles/aureview/1981/jul-aug/wenker.htm
34. https://ru.wikipedia.org/wiki/ дедовщина
35. http://www.newyorker.com/magazine/2004/05/10/torture-at-abu-ghraib
41
ANEXE
42
