ÎN MEMORIAM

NICOLAE TESTEMIŢANU – DECORAT POST-MORTEM CU “ORDINUL REPUBLICII”

LA 20 SEPTEMBRIE 2010 PREŞEDINTELE INTERIMAR AL REPUBLICII MOLDOVA, MIHAI GHIMPU, A SEMNAT DECRETUL

PRIVIND CONFERIREA ORDINULUI REPUBLICII REGRETATULUI NICOLAE TESTEMIŢANU

Înalta distincţie i-a fost conferită regretatului Nicolae Testemiţanu în semn de profundă recunoştinţă şi de apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea ocrotirii sănătăţii, pentru rezultatele excepţionale obţinute în elaborarea şi implementarea sistemului de organizare a asistenţei medicale populaţiei rurale, pentru eforturile depuse în vederea pregătirii cadrelor ştiinţifice şi medicale naţionale şi pentru prodigioasa activitate managerială şi metodico-didactică desfăşurată.

5

NICOLAE TESTEMIŢANU – PERSONALITATE UNICĂ ŞI MILITANT CURAJOS PENTRU PROPĂŞIRE ŞI DREPTATE

Reputatul medic, profesor universitar şi om politic din Republica Moldova, Nicolae Testemiţanu, a fost decorat recent, post-mortem, cu Ordinul Republicii. O distincţie întârziată dar binemeritată. Este o cinstire Omului, care ne-a promovat cu prisosinţă şi demnitate medicina autohtonă, universitatea, poporul şi ţara. Este o mândrie pentru întreg colectivul profesoral-didactic şi studenţesc al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie din Republica Moldova care îi poartă cu onoare numele.

Nicolae Testemiţanu s-a născut la 1 august 1927 în comuna Ochiul Alb, judeţul Bălţi într-o familie de ţărani cu mulţi copii. Între anii 1934-1946 învaţă la şcoala primară din Ochiul Alb, apoi la gimnaziul din Baraboi, liceul „Ion Creangă” şi la şcoala medie Nr. 1 (în prezent liceul „Mihai Eminescu”) din oraşul Bălţi, pe care a absolvit-o cu menţiune.

În intervalul 1946-1952 îşi face studiile la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău. În timpul studenţiei s-a manifestat ca un tânăr capabil şi foarte muncitor (a deţinut bursa nominală de stat). În scurt timp a devenit lider al tineretului studios, preşedinte al sindicatelor studenţeşti.

După absolvirea Institutului este angajat în calitate de medic ordinator al secţiei Chirurgie al Spitalului Raional Central din Râşcani, de unde este invitat pentru a suplini postul de asistent la catedra Chirurgie generală a ISMC, activând concomitent şi în funcţia de şef al secţiei medico-sanitare a Ministerului de Interne.

În anul 1955 este numit medic-şef al Spitalului Clinic Republican. În această funcţie Nicolae Testemiţanu a dat dovadă de un înalt profesionism şi de aptitudini manageriale excelente. În scurt timp în activitatea SCR survin ameliorări de esenţă: se deschid noi secţii specializate, se reaşează pe o bază mai solidă lucrul administrativ şi de deservire a pacienţilor.

O realizare de mare rezonanţă pentru formarea comunităţii medicale din republică a fost şi fondarea în anul 1958 a revistei ştiinţifico-practice „Ocrotirea sănătăţii” (actualmente „Curierul medical”), care l-a avut drept ctitor pe Nicolae Testemiţanu, el fiind şi primul ei redactor-şef. Tot în 1958 acesta va susţine şi teza de doctor în medicină.

În anul 1959 (la numai 32 de ani) Nicolae Testemiţanu este numit în funcţia de rector al Institutului de Medicină din Chişinău, devenind astfel primul absolvent desemnat în fruntea instituţiei respective.

În postura de rector al Institutului de Medicină a promovat şi transpus în fapt activităţi de importanţă epocală, printre care promovarea şi pregătirea cadrelor naţionale de specialişti în cele mai diverse domenii medicale şi configurarea sistemului modern de instruire, pentru care inaugurează noi facultăţi, construieşte cămine studenţeşti, laboratoare, o bază pentru odihnă şi sport pe litorarul Mării Negre. În această ordine de preocupări pune bazele serviciului de traumatologie şi ortopedie din republică, contribuie esenţial la dezvoltarea ştiinţei medicale, inclusiv prin tenacitatea cu care a selectat şi direcţionat pentru studii de doctorantură în diverse centre ştiinţifice tinerii talentaţi, reveniţi ulterior la baştină cu o pregătire excelentă.

În anul 1963 este desemnat în funcţia de Ministru al Sănătăţii, calitate în care se va manifesta ca un neîntrecut creator al serviciului de sănătate. Şi aici a pus accentul pe asigurarea sistemului sanitar al ţării cu cadre de specialişti de înaltă calificare în toate domeniile medicinei, argumentândt insistent necesitatea în deschiderea a noi facultăţi în cadrul ISMC, cum ar fi facultatea de medicină preventivă şi farmacie, cât şi lărgirea numărului de studenţi înmatriculaţi la anul I. În funcţie de ministru al Sănătăţii Nicolae Testemiţanu a contribuit esenţial la articularea la nivelul exigenţelor timpului a instituţiilor medicale din ţată şi structurilor adiacente acestora, la consolidarea bazei tehnico-materiale a lor. Întru realizarea acestui scop zilnic se afla pe teren analizând în profunzime situaţia, trasând priorităţile de activitate prin care să se asigure servicii medicale de calitate pentru populaţia de pe întreg spaţiul ţării, insistând pentru construcţia de edificii medicale la toate nivelurile. De altfel va munci în tot restul vieţii lui absolut admirabile pentru transpunerea în fapt a tuturor proiectelor revoluţionare de configurare

6

a sistemului de instituţii medicale. În anul 1966 este decorat cu ordinul „Drapelul Roşu de Muncă”.

Neordinarele capacităţi manageriale şi spiritul de creator novator al ministrului Nicolae Testemiţanu s-au completat fericit cu virtuţi civice şi cu o ţinută spirituală devenită legendară. Opinia publică, lumea culturală a salutat şi admirat curajul de care a dat dovadă ministrul Testemiţanu, care a ordonat instruirea cadrelor medicale în limba română, editându-se materiale didactice necesare. Anume pentru această decizie a fost învinuit de naţionalism şi destituit, în 1968, din postul de ministru al sănătăţii.

Testemiţanu va munci şi în continuare în stilul său energic şi categoric. Activează în postura de conferenţiar la catedra Medicină socială şi Organizarea ocrotirii sănătăţii a ISMC. În anul 1971 susţine teza de doctor habilitat în medicină şi devine profesor universitar, iar din 1973 şi până la decesul său subit, survenit la 20 septembrie 1986, a condus catedra Medicină socială şi Organizarea ocrotirii sănătăţii, perioadă în care, prin calităţile sale excepţionale de didact şi savant, s-a configurat şi afirmat la scară naţională şi apoi internaţională o şcoală ştiinţifică cu o orientare aprofundată în managementul sănătăţii publice, lăsând în urmă o moştenire ce însumează 220 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 15 monografii consacrate problemelor actuale ale managementului sănătăţii publice. Obiectivul de suport al acestei şcoli constă în argumentarea şi transpunerea în fapt a ideii de aliniere a nivelului de calitate a asistenţei medicale acordate populaţiei rurale cu cea urbană. În acest aspect a fost elaborat conceptul ştiinţific care opta pentru ordonarea pentru populaţia rurală a unei asistenţe medicale complexe - de ambulator şi staţionar specializate, servicii de urgenţă. Întru realizarea acestui concept a creat pe lângă catedra de medicină socială şi organizare a ocrotirii sănătăţii un laborator ştiinţific „Ocrotirea sănătăţii populaţiei rurale”. Proba practică de reuşită a acestui mare proiect a fost faptul că la 1985-1986 în satele Moldovei erau deja construite circa 170 de ambulatorii, înălţate după proiectele profesorului Nicolae Testemiţanu. Pentru aceste realizări, împreună cu un grup de discipoli, în anul 1983 a fost distins cu Premiul de Stat al RSSM în domeniul ştiinţei şi tehnicii, iar catedra condusă de Nicolae Testemiţanu a fost oficial întărită şi recunoscută în fosta URSS ca centru ştiinţific de coordonare a problemelor organizării ocrotirii sănătăţii populaţiei rurale.

Nicolae Testemiţanu a fost un pedagog şi îndrumător excepţional. Sub conducerea lui au fost susţinute 14 teze de doctor şi doctor habilitat în medicină.

Pe lângă activitatea ştiinţifică şi didactică prodigioasă profesorul universitar Nicolae Testemiţanu s-a manifestat în mod deosebit şi prin activitatea sa obştească şi managerială. Astfel în intervalul 1974-1986 este Preşedinte al Comisiei de atestare în specialitatea „Medicină socială şi organizarea ocrotirii sănătăţii”, în perioada 1980-1986 este Specialist principal al Ministerului Sănătăţii pentru planificarea, economia şi dirijarea ocrotirii sănătăţii. Profesorul Nicolae Testemiţanu este fondatorul şi primul preşedinte al Societăţii Ştiinţifice a specialiştilor în domeniul medicinii sociale şi organizării ocrotirii sănătăţii din RSSM, membru al consiliului redacţional al revistei „Sovetscoe zdravoohranenie”. În intervalul 1982-1986 este preşedinte al Societăţii de prietenie sovieto-cehosclovacă.

Plecarea sa subită în nefiinţă a fost deplânsă de toată suflarea medicală din Moldova, urmând ca în anul 1990 Institutului de Stat de Medicină din Chişinău să i se confere numele lui Nicolae Testemiţanu. În anul 1991 Institutul de Stat de Medicină „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău se reorganizează în Universitatea de Stat de Medicină „Nicolae Testemiţanu”, iar în 1996 – în Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu din Republica Moldova.

În anul 2003 prin Legea nr. 268-XV din 27 iunie 2003 cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova a fost instituită Medalia „Nicolae Testemiţanu”, care se conferă pentru merite deosebite în dezvoltarea ocrotirii sănătăţii, farmaceuticii, balneologiei, medicinii preventive şi ştiinţei medicale. În memoria lui Nicolae Testemiţanu au fost lansate străzi, plăci comemorative, busturi şi monumente. La USMF „Nicolae Testemiţanu” este instituită bursa de merit „Nicolae Testemiţanu” pentru studenţi şi doctoranzi.

7

Universitatea se mândreşte cu faptul că, prin tradiţie ţine de demnitatea fiecărui specialist în medicină şi management sanitar să preia, sub o formă sau alta, cel puţin o fărâmă din curajul şi ardoarea acestui mare medic. Icoana acestuia este pusă la loc de cinste în memoria noastră, iar ideile lui sunt cultivate cu drag de toate generaţiile de profesori medicinişti de la Universitatea de Medicină şi Farmacie care-i poartă numele.

De fapt Nicolae Testemiţanu, epoca lui istorică, au devenit un obiect de studiu, o materie pe care şi-o însuşesc toţi studenţii de la medicină, ceea ce este un fenomen exemplar în viaţa universităţii noastre. El a fost o personalitate puternică, autoritară, hotărâtă, în acelaşi timp el a fost un om obişnuit, cinstit, onest şi cu mare responsabilitate. Prin tot ce a făurit, proiectat şi promovat, Dr. Nicolae Testemiţanu s-a impus ca o personalitate unică, ca un militant curajos pentru propăşire şi dreptate, posteritatea aşezând la loc de nestinsă veneraţie numele său şi conştientizând tot mai mult dimensiunea epocală a acestei figuri de glorie naţională. Şi azi după 24 de ani de la plecare în eternitate ne seveşte drept etalon de moralitate şi atitudine civică.

Viorel Prisacari, Profesor universitar,

Prorector al USMF „Nicolae Testemiţanu”

STEJARUL DEMNITĂŢII NOASTRE

Ne aflăm în preajma aniversării a 65-a a fondării Institutului de Stat de Medicină din Chişinău (astăzi Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”). Se cere să reamintim cititorilor că, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în toamna anului 1945, la Chişinău a fost transferat din Kislovodsk Institutul Nr. 1 din Leningrad (Sankt-Petersburg), unde acesta fusese strămutat în timpul războiului. Astfel, pe meleagurile noastre a sosit o pleiadă de savanţi dintre cei mai străluciţi din fosta URSS, cu o vastă cultură generală şi profunde cunoştinţe profesionale.

Din promoţia 1951 face parte şi renumitul savant, om de stat, un adevărat Patriot, Nicolae Testemiţanu. Absolvind cu menţiuni Alma Mater, se încadrează în activitatea ştiinţifico-practică, trecând cu brio toate treptele ierarhice – medic secundar clinic, asistent, conferenţiar. În 1959 este numit rector al Institutului de Medicină din Chişinău, şi aici îşi pune în aplicare strategia sa de reformator al învăţământului superior din republică: începe divizarea largă a specialităţilor din medicină, apar catedre noi în fruntea cărora activează savanţi autohtoni, creşte numărul de doctoranzi dintre băştinaşi şi multe altele.

Susţinând şi mai departe nucleul pedagogic din Sankt-Petersburg, el încurajează creşterea cadrelor băştinaşe, inclusiv recomandându-le în posturi de conducere – profesorul C. Ţîbîrnă suplineşte funcţia de decan, prof. Natalia Gheorghiu – cea de prorector didactic, iar conferenţiarul (viitorul academician) V. Anestiadi este numit prorector pentru ştiinţă.

Şi mai prodigioasă a devenit activitatea lui N. Testemiţanu după ce a devenit ministru al Sănătăţii din Republica Moldova, în 1963. Acesta a fost singurul caz când un rector a fost promovat în postul de ministru, toţi cei de până la el fiind destituiţi din post prin pedepse aspre.

Lucrurile mergeau bine sub toate aspectele. Creştea prestigiul Institutului de Medicină din Chişinău printre celelalte instituţii de învăţământ superior din URSS, sporea şi autoritatea noului ministru al Sănătăţii, care devenise cel mai stimat şi mai preţuit de către Ministrul Sănătăţii din URSS – acad. B. Petrovski. Dar se ştie ca talentul, succesele, ca şi altele virtuţi, nu se iartă, ele stârnesc invidie, ceea ce duce la intrigi şi discordie. Cu atât mai mult cu cât creşterea vertiginoasă a autorităţii şi popularităţii noului ministru a început de la un timp să-i deranjeze pe satrapii de la cc şi, în primul rând, pe odiosul I. Bodiu, prim-secretar al cc al pcrm.

Acest impostor, în cei 30 de ani în care a domnit în R.S.S. Moldovenească, a adus de sute de ori mai multă daună culturii, limbii şi istoriei neamului românesc decât Imperiul Otoman în

8

cei 300 de ani de dominaţie în ţinut. Rămâne să ne mirăm de aprecierea aceastuia făcută de către unii memorialişti! Fuseseră deja ostracizaţi şi părăsiseră republica I. Druţă, D.Cornovan, Negru-Vodă, A. Buga. Erau în aşteptarea surghiunului I. Ungureanu, Emil Loteanu ş.a. Venise şi rândul lui N. Testemiţanu, S. Rădăuţanu, L. Cemârtan şi al susţinătorului şi promotorului culturii româneşti A. Corobceanu.

În cele din urmă, ministru N. Testemiţanu, deputat în Parlamentul (Sovietul Suprem) al Republicii, este discutat la şedinţa biroului cc al pcrm şi destituit din post. Decizia iniţială a biroului a fost că ministru N. Testemiţanu să fie menţinut în post, aplicând-i-se mustrare aspră pe linie de partid, iar şeful cadrelor din Minister, Gh. Balan, să fie eliberat din funcţie şi scos din partid. Auzind sentinţa, N. Testemiţanu, plin de demnitate, s-a ridicat în picioare şi, cu o voce răspicată, a spus ca el nu este de acord cu această decizie, deoarece consideră că vina principală o poartă el, şi nicidecum Gh. Balan, care executa dispoziţiile ministrului.

Satrapii locali, dar şi cei din Moscova (Balteanski, Danilov) au rămas şocaţi de curajul manifestat de acest daco-roman, curaj nemaiântâlnit de ei nicăieri. Revenindu-şi, s-au sfătuit şi au pronunţat alt verdict: pentru lipsuri mari în munca de organizare a asistenţei medicale a populaţiei R. Moldova, a-i elibera din funcţie pe ministrul Sănătăţii N. Testemiţanu, şi pe şeful secrţiei cadre a Ministerului, Gh. Balan, cu mustrare aspră pe linie de partid.

Mă întreb – şi vă întreb cine din conducătorii de-atunci (dar şi de astăzi) pot manifesta atâta demnitate şi curaj întru apărarea unui om, riscându-şi propria carieră!?

Fariseismul membrilor biroului cc. constă în faptul că drept motiv oficial de eliberare din funcţie au servit lipsurile în organizarea asistenţei medicale a populaţiei, deşi nivelul acestei asistenţe era ca niciodată de înalt şi toţi ştiau că principala cauză a fost învinuirea de naţionalism. Dar se cunoaşte că naţionalismul adevărat constă în dragostea mare faţă de naţiunea ta în detrimentul altor naţiuni conlocuitoare. Toată lumea ştie că N. Testemiţanu, şi-a iubit poporul din care a ieşit ca nimeni altul, dar nu a fost niciodată xenofob.

Mai mult ca atât, el a avut o familie internaţionalistă ideală, soţia sa Ludmila, fiind fiica unui general rus, iar cei doi copii, Andrei şi Lenuţa, au absolvit Şcoala Medie Nr.1. (azi Liceul „Gheorge Asachi”), comunicând cu mămica lor într-o limbă româna pură.

Fiind un om dintr-o bucată, N. Testemiţanu, deşi suportase două infarcte ale miocardului, aidoma dacului neînvins din Columna lui Traian, a ştiut să-şi mobilizeze forţele şi, după ce şi-a terminat teza de doctor habilitat, a obţinut titlul didactic de profesor şi a devenit şef al Catedrei de organizare a sănătăţii şi igienă socială nr. 1, pe care a condus-o 15 ani. În acest răstimp el a publicat peste 250 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 10 monografii, a pregătit 3 doctori habilitaţi şi 10 doctori în medicină. Fiind fecior de ţărani, N. Testemiţanu şi-a consacrat toată viaţa satisfacţiei intereselor omului de la sat. Deseori îl auzeai spunând: „Noi trebuie să întoarcem datoria celor care ne-au crescut”. De aceea şi lucrarea sa principală a fost „Argumentarea ştiinţifică a lichidării deosebirilor esenţiale în nivelurile de asistenţă medicală acordată populaţiei orăşeneşti şi rurale”. În premieră mondială, a argumentat ştiinţific necesitatea consolidării verigii primare a medicinei, lucrare pentru care i s-a decernat (împreună cu un grup de colaboratori), în 1983, Premiul de Stat al Republicii Moldova.

A trăit o viaţă scurtă (59 de ani), dar plină de demnitate, curaj şi dăruire neamului care l-a născut. Marele nostru rapsod, poetul de la Mirceşti Vasile Alecsandri, parcă îl întrezărise anume el, pe N. Testemiţanu, când scria în poemul său „Dan, căpitan de plai”:

„... Cui place să roşească, roşească ... eu nu vreauNici pată pe a mea armă, nici pe obrazul meu.Alb am trăit un secol pe plaiul strămoşescŞi vreau cu faţa albă senin să mă sfârşesc.Ca după-o viaţă lungă, ferită de ruşine,Mormântul meu să fie curat şi alb ca mine!”

Viaţa-i n-a fost lungă, dar plină de lucruri frumoase şi doldora de împliniri. La fel i-a fost şi moartea, dacă pentru acest fenomen există astfel de aprecieri. A murit la 20 septembrie 1986,

9

între orele 13 şi 14, ca un bărbat adevărat al Neamului, ca un stejar – în picoare, în timpul unui dans cu o colegă de an la festivitatea legată de îmlinirea a 35 de ani de la absolvirea Alma Mater. Toate lucrurile concepute le-a dus totdeauna până la capăt, şi de data aceasta a rămas fidel obişnuinţei – deja răpus de infarct (al treilea), a izbutit prin forţa şi voinţa supraomenească să-şi conducă colega la locul ei, căzând în genunchi în faţa-i.

Mormântul său de la Cimitirul Ortodox Central din Chişinău e mereu plin de flori.

Gheorghe Ghidirim,Academician

P.S. Sunt întru totul de acord cu scriitorul şi publicistul Haralambie Moraru, care a spus că Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova are o datorie sacră să-l aleagă post-mortem membru de onoare al Academiei, fapt ce i-ar face cinste şi ar înnobila-o.

Gh. Gh.

P.P.S. Mulţumim dlui Preşedinte interimar al Republicii Moldova, dl Mihai Ghimpu, că şi în acest caz a restabilit dreptatea, decorându-l pe Nicolae Testemiţanu post-mortem cu cea mai înaltă decoraţie statală, Ordinul Republicii.

Gh. Gh.Literatura şi Arta, 23 septembrie 2010

NICOLAE TESTEMIŢANU – PERSONALITATE NOTORIEÎN ÎNVĂŢĂMÂNT, ŞTIINŢA MEDICALĂ ŞI OCROTIREA SĂNĂTĂŢII

Omagiu proeminentului savant în pragul aniversării a 65 de anide la fondarea învăţământului medical superior în Republica Moldova

În medicină sunt puţine evenimente şi personalităţi, măreţia cărora, te impune nevolnic să conteneşti şi să cugeţi în semn de adâncă recunoştinţă asupra acelui spirit de sacrificiu şi fapte de eroism, căror din plin ei – ai noştri dascăli şi predecesori, şi-au consacrat viaţa şi activitatea.

Un loc aparte în galeria iluştrilor savanţi, care au creat şi slujit cultura medicală naţională îi aparţine profesorului universitar Nicolae Testemiţanu, personalitate de o dotare polivalentă, care s-a eternizat prin opera sa, orientată spre adevăr, spre frumos, spre binele filantropic şi echitatea socială. Însăşi viaţa şi activitatea lui constituie integral opera sa. Aceasta, având rădăcini bine implantate în spiritualitatea română ca origine şi esenţă şi dezvăluită ulterior prin organizare şi conturare chibzuită a contribuit realmente la dezvoltarea culturii naţionale.

Privită în ansamblu şi în mod depasionat viaţa şi opera sa constituie imaginea unui cugetător de elită, care prin formaţie, erudiţie şi mai cu seamă prin vocaţie, şi-a afirmat excelenţa în ştiinţă, în pedagogie şi civism în calitate de om de stat şi purtător de valori autentice spirituale. Aceste valenţe îi permit să abordeze cu o deosebită competenţă probleme de logică, fiind un bun observator de esenţe, probleme de pedagogie, posedând o erudiţie vastă şi calităţi de orator, probleme de ştiinţă, fiind un creator de concepţii şi un sistematizator de idei, probleme de organizare, fiind un psiholog iscusit şi abil, dar mai fiind în toate şi perseverent.

Prin aceste câteva constatări destul de sugestive rezultă, că doctorul Nicolae Testemiţanu a fost o personalitate cultă, care s-a manifestat plenar, contribuind cu toată firea la dezvoltarea tuturor domeniilor în care a activat.

Prioritate dând coordonatei «Om – mediu – sănătate», el a contribuit esenţial la dezvoltarea ocrotirii sănătăţii, elaborând efective măsuri socio-medicale şi politice în vederea

10

ameliorării sănătăţii publice. Toate aceste activităţi sunt bine cunoscute, deşi nu întotdeauna au fost îndeajuns meditate.

Remarcabila-i contribuţie la progresul socio-medicinii a pus în evidenţă un studiu, care a relevat procedee nebănuite în practica ocrotirii sănătăţii. Acest studiu poate fi considerat ca primă scriere de amploare în domeniu cu implementări vaste în practica medicală, în care s-a abordat cu toată competenţa cea mai importantă din toate timpurile problemă socio-medicală – asigurarea întregii populaţii a republicii cu asistenţă medicală specializată accesibilă la locul de trai. Această operă a impresionat conştiinţa publică şi a specialiştilor din domeniu de peste hotare (Cehoslovacia, Ungaria, Bolgaria, România, Germania, Italia) prin temeinicia şi actualitatea ei.

În domeniul culturii însă, el are meritul de a fi printre primii martiri, care au suprimat pilonii «confuziei» propagandistice despre existenţa a două culturi – moldovenească şi română. Toţi cei care 1-au cunoscut mai îndeaproape pe Nicolae Testemiţanu, toţi cei care i-au stat în preajmă pe parcursul vieţii lui afirmă în modul cel mai temeinic şi firesc, că Dumnealui, graţie însuşirilor sale s-a evidenţiat întotdeauna peste tot ca un leader a1 vieţii publice şi promotor al intelectualităţii.

În viaţa-i scurtă a fost un medic prin excelenţă, pedagog de elită, rector excepţional, talentat ministru, ilustru savant, un om ce nu ştia răgaz, când conştiinţa îi cerea mereu acţiune.

Originea modestă şi curăţenia sufletească a ţăranului basarabean au lăsat o amprentă decisivă în personalitatea lui Nicolae Testemiţanu. El a pus mai presus de toate două valori: sănătatea fizică şi spirituală a neamului românesc şi a limbii române.

Terminând cu menţiune în 1951 Institutul de Stat de Medicină din Chişinău, tânărul specialist se reîntoarce la ţară, începându-şi activitatea practică în secţia de chirurgie a spitalului central raional Râşcani în calitate de medic-ordinator. De la bun început îşi fixase un domeniu concret de activitate – chirurgia. În anul 1951 Nicolae Testemiţanu este înregistrat în calitate de ordinator clinic la catedra de chirurgie generală a Institutului de Medicină din Chişinău.

Această decizie curând avea să fructifice. Activitatea desfăşurată de-a lungul a mai multor ani în cadrul catedrei numite îi permite lui Nicolae Testemiţanu să ocupe diferite funcţii: ordinator clinic (X.1951–Х.1954), asistent (XI.1954–IV.1960), conferenţiar (V.1961–IV.1964), şef de catedră (V.1965–IX.1968).

Din iniţiativa proprie, în anul 1957 el fondează revista «Ocrotirea sănătăţii». Dotat cu mari calităţi organizatorice Nicolae Testemiţanu concomitent cu activitatea la catedră şi cea de redactor-şef al revistei «Ocrotirea sănătăţii» este deţinător şi al funcţiei, nu mai puţin responsabile, de medic-şef al spitalului clinic republican (1955-1958). Spitalul clinic republican în curând îşi măreşte

11

Colegiul de redacţie al revistei “Ocrotirea sănătăţii”, fondator al căreia a fost Nicolae Testemiţanu

considerabil capacitatea, în el apar noi secţii specializate, iar gospodăria spitalului îşi schimbă şi ea considerabil aspectul.

Aspiraţiile de organizator în această funcţie îl marchează în toate calităţile de conducător iniţiat, cu pasiuni şi virtuţi deosebite. Animând viaţa cu iniţiativa proprie şi ideile grandioase dar şi realizabile de înfăptuit în acelaşi timp, Nicolae Testemiţanu nu se reţine mult în postul de medic-şef al spitalului republican, fiindcă astfel de oameni, cu talent de organizator şi virtute morală deosebită, sunt necesari la posturi de mai mare anvergură.

Multe visuri şi idei sunt traduse în viaţă de către el în noua funcţie (1959) de rector al Institutului de stat de medicină din Chişinău. Nominalizat în acest post, Nicolae Testemiţanu analizează starea de lucruri şi trasează o nouă strategie de reformare a cadrelor şi de dezvoltare a învăţământului superior medical în republică. În această calitate Nicolae Testemiţanu s-a distins ca conducător capabil, excelent organizator, plin de iniţiativă şi fermitate în opiniile sale. El a militat, în primul rând, pentru deschiderea neîntârziată a tuturor facultăţilor. Argumentând în instanţe această necesitate, reuşeşte în scurt timp să deschidă facultăţile: de stomatologie (1959), de perfecţionare (1962), de medicină preventivă (1963), de farmacie (1964).

Deschiderea noilor facultăţi în cadrul institutului de medicină constituie un eveniment decisiv în dezvoltarea ulterioară a ocrotirii sănătăţii în republică. Astfel, în decursul anilor ’60, la facultăţile institutului numărul înmatriculaţilor se dublează. Această realizare scoate din impas asigurarea repubicii cu cadre medicale, apropiind-o de ritmul şi nivelul atins de către Rusia şi Ucraina.

Patru facultăţi inaugurate într-un termen atât de restrâns este una din nenumăratele victorii, care le sunt în putere doar personalităţilor puternice, deoarece în rezolvarea acestor anevoioase, complicate, dar extrem de necesare probleme se cerea acceptul şi dispoziţia ultimei instanţe – Moscova.

Concomitent cu înfiinţarea noilor facultăţi şi animarea procesului de instruire a noilor generaţii de medici, Nicolae Testemiţanu formează şi consolidează un corp didactic universitar unic prin aspiraţiile sale, care din îndemnul sincer al lui se preocupă de organizarea noilor clinici, catedre şi laboratoare, aducând contribuţii remarcabile la dezvoltarea ştiinţei şi practicii medicale.

Cu deschiderea noilor facultăţi el se străduie să asigure şi o bază materială sănătoasă. Abia numit în acest post, începe construcţia a două blocuri de studii pe lângă blocul central – astăzi administrativ. Acest început a fost o baftă de bun augur pentru seria de construcţii capitale, iniţiate şi date în exploatare cu succes, printre acestea fiind Laboratorul Central de cercetări ştiinţifice şi blocul morfologic. Din creaţiile lui fac parte şi orăşelul studenţesc cu cămine confortabile, unde au fost create condiţii agreabile de muncă şi odihnă pentru studenţi, precum şi tabăra sportivă pentru întremarea sănătăţii pe litoralul Mării Negre.

Ameliorându-se condiţiile de muncă şi trai ale colaboratorilor şi studenţilor, majorându-se admiterea şi consolidându-se efectivul didactic, s-a impulsionat activitatea şcolilor ştiinţifice medicale. La toate aceste începuturi şi-a adus contribuţia cu inima şi sufletul Nicolae Testemiţanu, fapt despre care ne mărturisesc procesele verbale ale şedinţelor rectoratului, consiliilor ştiinţifice prezidate de el, în care se consemnează opţiunile acestor activităţi.

Nicolae Testemiţanu prin originalitatea sa în soluţionarea numeroaselor întrebări s-a dovedit a fi un remarcabil organizator, cu facultăţi excelente de a se descurca în cele mai neordinare probleme. Meritul de a intui şi isprăvi fapte frumoase se datorează capacităţii de a reţine în consideraţie şi fazele pasagere ale cotidianului, care de regulă sunt efemer neglijate, dar care cu timpul se pot contura în entităţi şi fenomene distincte şi decisive.

Înviorarea, care a cuprins toate sferele de activitate ale institutului a fost un imbold catalizant şi pentru ştiinţa medicală, care a iniţiat cercetări ştiinţifice originale îmbogăţind ştiinţa medicală naţională şi universală cu realizări valoroase care au contribuit esenţial la afirmarea autorităţii atât a prestigiosului institut cât şi a tânărului rector.

12

În aprilie 1963 Nicolae Testemiţanu a fost nominalizat în post de Ministru al Sănătăţii. În această funcţie talentul de organizator se manifestă şi mai expresiv. Realizările înfăptuite în această ipostază depăşesc imaginaţia potenţialilor de stat.

Însă, meritul de căpătâi al tânărului ministru în vârstă de numai 38 de ani, sunt cadrele, cadrele ştiinţifice şi medicale în genere. El înţelegea perfect, că pentru ameliorarea situaţiei e necesar de elaborat o politică a cadrelor echilibrată, corectă şi bine chibzuită, echitabilă pentru popor, opinia şi nevoile căruia continuau să rămână neglijate în luarea de decizii.

Fiind în sine organizator şi reformator Nicolae Testemiţanu mai întâi analizează situaţia pe teren. Peste puţin timp acesta îşi schimbă radical aspectul. Aceste schimbări s-au făcut, în primul rând în aparatul ministerial, structura căruia mai era încă în conformitate cu vechea Hotărâre a CM RSSM şi cuprindea 17 subdiviziuni. Reexaminând-o decide, că pentru o dirijare mai efectivă a ocrotirii sănătăţii sunt suficiente 12 subdiviziuni. Astfel, în 1954, din iniţiativa lui Nicolae Testemiţanu Direcţia culturii fizice şi sportului din componenţa ministerului a fost reorganizată în Comitetul republican de cultură fizică şi sport. În 1955 Inspecţia sanitară de stat a fost inclusă în Direcţia sanitaro-epidemiologică, secţia Cadre a fost transformată în Direcţia Cadre şi instituţii de învăţământ medical etc.

Un şir de schimbări au fost efectuate şi în reţeaua de instituţii medicale. În 1963 este organizat Spitalul republican de traumatologie, ortopedie şi protezare. În 1964 este deschisă policlinica stomatologică, care în 1966 este reorganizată în Policlinica stomatologică republicană. În acelaşi an pe baza spitalelor orăşeneşti şi raionale sunt organizate spitale republicane în Chişinău, Bălţi, Tighina, Tiraspol, Cahul, Râbniţa, Soroca, ultimele trei ulterior, fiind readuse la statut raional în legătură cu reorganizarea teritorial-administrativă. În 1966 pe baza secţiei dermatovenerologice a spitalului republican se organizează Dispensarul dermatovenerologic republican.

Multe remanieri şi reformări au fost efectuate sau iniţiate de el pentru consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor de ocrotire a sănătăţii, pentru implementarea formelor şi metodelor progresive de organizare a asistenţei medicale, pentru introducerea în practică a realizărilor ştiinţei şi tehnicii în domeniul profilaxiei, diagnosticului şi tratării bolilor.

Piatră de temelie, însă, au rămas cadrele. Nu în zădar această problemă trezi un interes suspicios la conducerea «de vârf», care tot încerca să o revizuiască, prefăcând în final această piatră de temelie în «mărul discordiei». Prea bine înţelegea Nicolae Testemiţanu, că sănătatea

13

Nicolae Testemiţanu felicită absolvenţii Facultăţii de Perfecţionare a Medicilorcu obţinerea categoriei calificative pe specialitate

poporului depinde de nivelul profesionist al cadrelor didactice şi de calitatea muncii acestora în formarea viitorilor medici. Această muncă se efectua şi până la el, însă nimeni nu voia să observe decalajul dintre asigurare şi necesitate, care fiind analizat prea profund, ar fi putut tulbura liniştea şi beatitudinea conducerii republicii. Fiind o fire foarte pătrunzătoare şi având o intuiţie înnăscută, el analizează situaţia, pătrunzând în tainele cifrelor, care la prima vedere păreau îmbucurătoare, dar în realitate comportau un fenomen, care nu putea fi trecut cu vederea.

E de ajuns să invocăm doar câteva date, pentru a înţelege motivul de îngrijorare al lui Nicolae Testemiţanu. Spre exemplu, în al zecelea an de activitate al institutului de medicină la 84% de populaţie băştinaşă revin doar 53% de înmatriculaţi. Sporul absolut al înmatriculaţilor băştinaşi nu denotă o tendinţă continuă de creştere, ci o admitere «spontană», care este în contrazicere cu politica de cadre promovată oficial.

Timp de 10 ani de activitate Institutul de medicină a pregătit 1689 medici, dintre care numai 163 băştinaşi, ritmul sporului fiind numai de 2,3 ceea ce este inadmisibil de jos, dacă ne referim la garanţiile principiului de echitate socială. În promoţiile anilor 1948-1958 cota autohtonilor înmatriculaţi devia în limitele de la 2,3 la 21,9%, deci era în flagrantă disproporţie cu componenţa etnică a republicii.

În pofida creşterii anuale a cheltuielilor alocate pentru pregătirea cadrelor şi a numărului de absolvenţi, indicele asigurării cu medici în republica rămânea la subnivel, fapt ce se explică prin renunţarea tinerilor specialişti de a-şi presta munca în cadrul republicii. Înmatriculaţii – cetăţeni ai altor republici, îndată după admitere, în timpul studiilor sau după absolvire se transferau la baştină, frustrând în măsura ştiută procesul de asigurare cu cadre.

Virusul «internaţionalismului sovietic» deteriora evidenţa reuşitei, lipsind-o de logica elementară. Reuşita băştinaşilor se constată mereu mai joasă, fiind comparată cu reuşita membrilor de partid sau a elitei comsomoliste. Aceasta din urmă a fost întotdeauna un artifact, iar incompatibila comparaţie nu însemna, decât o suprimare a demnităţii naţionale.

Pregătirea cadrelor didactice rămânea clară şi în afara oricărei critici şi comentarii. În anii 1945-1958 au fost susţinute 68 teze de doctor în medicină, dintre care numai 16 de autohtoni şi 8 teze de doctor habilitat, inclusiv un singur băştinaş. Aceasta este realitatea politicii de cadre, pe care au promovat-o potentaţii timpului.

Pornind de la necesităţile populaţiei republicii în cadre ştiinţifice şi medicale cu studii superioare şi medii speciale, Nicolae Testemiţanu prezintă în instanţele de resort argumentările necesare, realizând astfel creşterea considerabilă a numărului de înmatriculaţi la Institutul de medicină, precum şi în colegiile medicale, creând condiţii propice pentru ameliorarea substanţială a indicilor de asigurare a republicii cu cadre medicale. În timp de numai 9 ani au fost pregătite 178 teze de doctor în medicină, printre care 123 de autohtoni şi 19 de doctor habilitat, dintre ei 8 băştinaşi.

Cât priveşte limba maternă şi introducerea ei în procesul didactic, Nicolae Testemiţanu se manifesta ca un patriot pasionat de limba română cu dispariţia căreia se punea în pericol nu numai cultura şi istoria poporului, ci şi însăşi continuitatea lui existenţială, fenomene inadmisibile în orice societate civilizată.

Nu efectivul didactic al Institutului de medicină i-a «reproşat» introducerea limbii moldoveneşti, ci potentaţii vigilenţi ai «libertăţii» noastre, care acoperindu-se pe vecie de oprobriu şi dispreţ, 1-au învinuit de «naţionalism» pe Nicolae Testemiţanu.

După cum este lesne de remarcat, această ascensiune rapidă şi continuă este rezultatul capacităţii sale neobişnuite de muncă şi dorinţei irezistibile de a cunoaşte şi acţiona, dar este şi o rătăcire obscură a stăpânitorilor, care văzuse în el numai omul devotat muncii, dar nu şi aspiraţiile lui patriotice. Aceasta a fost ursita poporului şi destinul lui.

Puterea sovietică nu obişnuia să-i ierte pe cei care o sfidau, aşa ceva nu putea fi pe placul autorităţilor. Tânărului patriot nu i s-a permis mult timp să activeze în funcţii de conducere, el este etichetat «naţionalist». La dosarul personal în permanenţă se adunau noi «piese», ca până la urmă să fie destituit din funcţie. Manualele în română şi toate suplimentele didactice sunt rechiziţionate de la studenţi şi date pe mâna biblioclaştilor spre distrugere.

14

Este indiscutabil, că tot ce a făcut acest-om este un patrimoniu valoros, dar meritul cel mai important, care generează legende, este acea încercare reuşită, deşi efemeră ca durată, de reinstalare a limbii materne în drepturile ei fireşti, act cu un efect deşteptător de conştiinţă, demn să facă onoare celor mai celebri cugetători – oameni politici şi patrioţi. Acest fapt nu a rămas în neatenţia guvernatorilor.

Nicolae Testemiţanu este destituit din postul de ministru. Dar aceste deziluzii nu i-au compromis voinţa. Îndemnat de predilecţia pentru viaţa satului şi dragostea de muncă, acceptă catedra de Medicină socială, unde activează în post de conferenţiar.

După susţinerea reuşită a tezei de doctor habilitat şi conferirea titlului de profesor universitar (1973), Nicolae Testemiţanu este ales şef al catedrei de Medicină socială şi organizare a ocrotirii sănătăţii pe care a condus-o până la decesul subit (1986).

Nicolae Testemiţanu a manifestat un interes ştiinţific şi practic deosebit pentru «Argumentarea ştiinţifică a lichidării deosebirilor esenţiale a nivelelor asistenţei medicale acordate populaţiei urbane şi rurale». El a argumentat şi elaborat o nouă concepţie de organizare a asistenţei medicale specializate de ambulator şi staţionar şi serviciului de urgenţă pentru populaţia rurală, care prevedea decentralizarea asistenţei medicale specializate de ambulator la locul de trai şi centralizarea asistenţei de staţionar în spitalele raionale centrale, precum şi organizarea pe lângă acestea a secţiilor de asistenţă medicală urgentă.

Traducând în viaţă această concepţie, lansează o serie de monografii şi lucrări ştiinţifice, care mai apoi au fost compilate într-o lucrare complexă, apreciată cu Premiul de Stat al Republicii Moldova în domeniul ştiinţei şi tehnicii.

Sub conducerea profesorului Nicolae Testemiţanu au fost argumentate ştiinţific categoriile şi partea tehnologică a proiectelor de ambulatorii medicale săteşti şi puncte medicale de tip nou, care aveau menirea să asigure populaţia cu asistenţă medicală specializată la domiciliu. Pentru prima dată în ţară a argumentat ştiinţific şi a efectuat amplasarea raţională a reţelei de instituţii medicale destinate populaţiei rurale în perspectivă până în anul 2000. Conform acesteia, în republică construcţia capitală şi reînnoirea reţelei instituţiilor medicale s-a efectuat planificat.

Catedra condusă de Nicolae Testemiţanu a fost recunoscută şi confirmată oficial în fosta URSS ca centru ştiinţific de coordonare a problemelor de organizare a ocrotirii sănătăţii la rural.

Din iniţiativa şi sub conducerea lui Nicolae Testemiţanu au fost create laboratorul «Ocrotirea sănătăţii populaţiei rurale» şi Muzeul de istorie a medicinii.

Nicolae Testemiţanu a avut şi o intensă activitate publicistică. Fiind autorul a peste 220 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 15 monografii, el abordează problemele osteosintezei – actualmente direcţie prioritară în traumatologie, problemele organizării ocrotirii sănătăţii şi ale istoriei medicinii.

În anul 1982 din iniţiativa lui este fondată Asociaţia ştiinţifică republicană a specialiştilor în domeniul Medicinii sociale şi ocrotirii sănătăţii din Moldova la al cărei congres, este ales unanim preşedintele ei.

Profesorul Nicolae Testemiţanu a fost nu numai un investigator cu renume, ci şi un pedagog experimentat, devotat cauzei şi idealurilor tinerelor generaţii, pentru care s-a elaborat o serie de lucrări metodologice la disciplinele predate în cadrul catedrei.

Nicolae Testemiţanu a fost deopotrivă teoretician şi practician, chirurg şi organizator al ocrotirii sănătăţii. El a dat teoriei medicale moderne tehnologii operatorii, iar traumatologiei practice noi materiale pentru osteosinteza oaselor tubulare lungi, realizând prin aceasta o sudură calitativ principial nouă. El a dat teoriei organizatorice multiple opere ştiinţifice, care şi astăzi, rămân actuale, asigurând medicinii practice un suport material şi metodologic bine argumentat, şi rămânând pentru ea mereu o sursă nesecată de inspiraţie în noile investigaţii şi tentative de reformare al sistemului de ocrotire a sănătăţii.

Înzestrat cu o fineţe psihologică deosebită, îmbină armonios activitatea ştiinţifică, pedagogică şi educativă cu cea multilateral-obştească şi organizatorică. El este ales în cele mai

15

diverse posturi, începând cu preşedinte al Comitetului sindical în anii de studenţie şi terminând cu titulatura de deputat al Sovietului Suprem al Republicii Moldova.

Astăzi Universitatea de Medicină şi Farmacie a Republicii Moldova se mândreşte cu numele eminentului savant, pedagog şi om de stat Nicolae Testemiţanu.

Nicolae Testemiţanu este una din personalităţile, care aparţin deopotrivă istoriei şi legendei. Al istoriei este prin lupta-i înverşunată pentru suveranitatea şi integritatea neamului românesc, prin contribuţia sa la dezvoltarea teoriei şi practicii medicale, şi prin modelarea destinelor discipolilor lui. Legendei însă, el aparţine prin memoria poporului şi opinia formată în jurul operei sale, care domină încă neadumbrită şi este considerată drept una dintre cele mai umaniste lucrări în domeniul Medicinii sociale şi practicii medicale.

Proeminenta figură în pragul noului mileniu – Nicolae Testemiţanu, prin aprecierile savanţilor contemporani, «tot mai pronunţat se întruchipează în memoria poporului» (C.Ţâbârnă), şi «se face tot mai impunătoare cu scurgerea timpului» (C.Andriuţă). Ea «a fost nu pentru o epocă, ci pentru toate timpurile» (V.Procopişin) şi «va rămâne pentru noi întotdeauna o permanenţă vie» (Gh.Ghidirim), «prin murmurul de izvor şi freamătul codrilor» (I.Marin), iar fiind «un stâlp de pomenire» (С.Eţсо) şi «o rapsodie nemuritoare a neamului» (D.Gherman), ea «va rămâne sufletul satului şi poporului» (A.Spânu) înzestrat «cu harul de a-şi imagina ziua de poimâine» (P.Iarovoi).

Această apreciere epistolară ne impune să medităm şi să conştientizăm acel spirit de sacrificiu şi fapte – creator de valori autentice nemuritoare, căror din plin şi-au consacrat viaţa personalităţile notorii ale acestui pământ, să ne scriem istoria şi să scoatem în evidenţă amploarea nebănuitelor resurse ale Ţării Basarabene, care continue să mai rămână în umbră.

Dumitru Tintiuc, Dr habilitat, prof. universitar Iulian Grossu, Dr, conferenţiar universitar

DESTINCŢIE... ÎNTÂRZIATĂ, DAR BINE MERITATĂ

La 20 septembrie 2010 prin Decretul preşedintelui – interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu Nicolae Testemiţanu a fost decorat post-mortem cu „Ordinul Republicii”.

Cine a fost şi ce reprezintă Nicolae Testemiţanu ştie toată ţara, şi nu numai, despre el s-a scris şi se va scrie şi în continuare.

În popor se spune că cu cât mai mult ne îndepărtăm de poalele muntelui, tot mai bine se conturează crestele şi tot mai vizibile se fac povârnişurile ce-i crează măreţia.

Analogic se întâmpla şi cu marile personalităţi: ele cu trecerea anilor devin tot mai mult strălucite, mai preţioase şi mai apreciate din motivul că ele nouă tot mai mult ne trebuiesc. Următoarele generaţii simt necesitatea continuă de a avea în preajmă un asemenea sprijin, un stâlp (stejar) de nădejde cum a fost Nicolae Testemiţanu, medic-organizator, eminent savant, ilustru pedagog, devotat patriot al neamului.

Născut la 1 august 1927 în satul Ochiul Alb, judeţul Bălţi într-o familie de ţărani cu mulţi copii Nicolae Testemiţanu a trăit o viaţă scurtă, dar foarte fructuoasă. Fiind înzestrat cu unele calităţi deosebite, înnăscute a fost observat şi apreciat de profesori şi colegi din anii de studenţie la institutul de Medicină, fiind ales atunci lider sindical al studenţilor. După absolvirea Institutului, în 1951, a activat câteva luni în calitate de chirurg la Spitalul Raional Râşcani, apoi fiind îmatriculat secundar clinic la catedra Chirurgie. Ulterior este numit asistent la catedra Chirurgie generală a ISMC, activând concomitent şi în calitate de şef al Secţiei Medico-Sanitare a Ministerului de Interne al RSSM. Din 1955 este numit medic-şef al Spitalului Clinic Republican, funcţie de mare responsabilitate care necesita un înalt profesionalism, aptitudini manageriale deosebite. Aici Nicolae Testemiţanu a dat dovadă de abilităţi, operativitate, de forţe

16

inepuizabile în activitatea cotidiană şi într-un termen scurt asigură o activitate eficientă a spitalului, deschide noi secţii contribuie la amînarea spitalului cu aparataj şi echipament.

Un merit deosebit îi aparţine lui Nicolae Testemiţanu că concomitent, în 1958, fondează prima revistă medicală ştiinţifico-practică „Ocrotirea Sănătăţii” (astăzi Curier medical), fiind şi primul ei redactor-şef.

Activitatea fructuoasă a dumnealui a fost înalt apreciată de conducerea ţării şi în 1959 la vîrsta de 32 ani a fost numit în funcţia de recor al Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, moment semnificativ deoarece în fruntea acestei instituţii pentru prima dată a fost desemnat un fost absolvent al ei, băştinaş. A venit în această funcţie cu dorinţa de a face cât mai mult bine pentru binele şi sănătatea popurului. Deschide noi facultăţi (pediatrie, stomatologie, sanitarie, perfecţionare a medicilor), construieşte blocuri noi pentru studii, cămine studenţeşti, o bază pentru odihnă destinată studenţilor şi colaboratorilor pe litoralul Mării Negre la Sergheevca şi al. În 1965 facultăţile se devizează în două torente şi, pentru prima dată în RSSM, se introduce studierea medicinii în limba română, pentru ce s-a organizat traducerea manualelor din limba rusă – un lucru enorm şi de mare responsabilitate. În aşa mod se pune o bază trainică pentru pregătirea cadrelor medicale naţionale nu numai de o înaltă calificare dar şi de o înaltă cultură. Ideia pregătirii cadrelor naţionale de înaltă calificare la însoţit şi mai apoi atunci când a devenit Ministerul Sănătăţii.

Idealul sfânt de a face cât mai mult bine acestui popor umilit a servit drept argument pentru a ceda funcţia de rector şi a accepta înaintarea dumnealui la funcţia de Ministru, că a fost un act logic pentru conducerea de vârf, dar şi pentru întreaga comunitate medicală. A venit la Minister cu multe idei noi salvatoare, a emis mai multe strategii de perfectare a sistemului de sănătate. Una din ele care a lăsat cea mai adâncă amprentă este ce de pregătire a cadrelor de specialişti şi savanţi capabili să ridice nivelul calităţii asistenţei medicale populaţiei la un nivel nou şi să contribuie la dezvoltarea ştiinţei medicale din republică. Cu contribuţia personală a ministrului Nicolae Testemiţanu în anii 1962-1968 au fost selectaţi peste 250 de medici tineri specialişti, îndeosebi din localităţile rurale, şi recomandaţi la studii postuniversitare (aspirantură, secundariat clinic) în diverse centre ştiinţifice din fosta Uniune Sovietică. Aceste persoane ulterior au revenit la baştină cu o excelentă pregătire în specialitate şi grade ştiinţifice. Mulţi din ei au devenit savanţi cu renume, şefi de catedră, docenţi, medici şefi, etc.

Pentru munca sa de neobosit, comportare ireproşabilă şi cu dragoste faţă de poporul natal devenise popular în republică şi a fost considerat de mulţi demnitari de stat ca un drept rival al lor, lucru pe care n-au putut să i-l ierte şi la 19 martie 1968 la o şedinţă a Comitetului Central al P.C.M. a fost demis din post. Cel mai paradoxal este că argument pentru o asemenea decizie a servit încălcarea „principiului leninist de selectare şi repartizare a cadrelor”, pe când în realitate l-au demisionat pentru naţionalism.

După aşa o lovitură, o răfuială politică n-a pierdut cumpătul şi a hotărât să se ocupe mai intens cu cercetarea ştiinţifică şi în 1971 a susţinut la Riga teza de doctor habilitat, devine profesor la catedra de Medicina Socială şi Organizare a Ocrotirii Sănătăţii a Institutului de Medicină.

Cunoştinţele profunde despre viaţa grea a ţăranilor a servit drept motiv pentru ca toată activitatea sa în calitate de Ministru, iar mai apoi de savant în domeniul Sănătăţii Publice, să fie consacrată îmbunătăţirii calităţii asistenţei medicale populaţiei din mediul rural.

În acest context, tinerilor colaboratori (printre care şi subsemnatul) ai catedrei de Medicină Socială şi Organizarea Ocrotirii Sănătăţii ai Institutului de Medicină pe care a condus-o din 1973 timp de 13 ani, după eliberarea de la Minister, adesea ne spunea: „Băieţi, să nu uităm că toţi suntem de la ţară, acolo-s buneii şi părinţii noştri, care lucrează la greu ca să avem ce mînca. Să avem grijă de sănătatea lor.”

Repetăm: interesul său ştiinţific major, dar şi activitatea practică era orientată spre „argumentarea ştiinţifică a căilor de lichidare a deosebirilor dintre nivelurile de asistenţă medicală acordată populaţiei rurale, faţă de cea urbană.” A creat o şcoală ştiinţifică cu orientare

17

aprofundată în această direcţie, este autor la peste 250 lucrări ştiinţifice, inclusiv 15 monografii, a pregătit 14 doctori şi doctori habilitaţi în medicină.

Primul lui doctorand a fost şi subsemnatul, fapt cu care mă mândresc nespus. Sub conducerea dlui, am susţinut cu succes în 1979 teza de doctor în medicină. El mi-a fost consultant principal şi la teza de doctor habilitat susţinută în 1992 la Moscova.

Drept rezultat al cercetărilor ştiinţifice Nicolae Testemiţanu a elaborat „o nouă concepţie ştiinţifică de organizare a asistenţei medicale specializată de ambulator acordată populaţiei rurale”. Pentru realizarea acestei concepţii de comun cu specialiştii din arhitectură, matematică, economie, proiectare şi colegi de la catedră s-a elaborat proiectele a patru categorii de ambulatoare şi trei puncte medicale săteşti. Meritul echpei conduse de Nicolae Testemiţanu că de rând cu elaborarea acestor proiecte a fost ştiinţific argumentat şi reţeaua de amplasare a ambulatoarelor şi punctelor medicale de diferite categorii în satele Moldovei.

De menţionat, că conducerea Republicii Moldova a apreciat înalt aceste rezultate şi, în anul 1982, printr-o Hotărîre de guvern a fost aprobată reţeaua de amplasare a instituţiilor medicale rurale, termenii şi sursele necesare de construire a acestora până în 2000. Pentru această muncă prodigioasă, în 1983, i s-a decernat (împreună cu un grup de colaboratori) Premiul de Stat al Republicii Modova. Printre altele Premiul de Stat în domeniul medicinei sociale şi organizării ocrotirii sănătăţii a fost decernat pentru prima dată în fosta Uniune Sovietică, şi noi specialiştii din domeniu ne mîndream mult.

Cercetările ştiinţifice în domeniul organizării asistenţei medicale populaţiei rurale efectuate la catedra condusă de profesorul Nicolae Testemiţanu au fost înalt apreciate de Academia de Ştiinţe şi Ministerul Sănătăţii al URSS, catedra fiind numită Centru de coordonare în domeniul dat pentru toată Uniunea Sovietică.

Şi încă un lucru. Crescut şi venit de la ţară savantul cunoştea foarte bine nevoile şi necesităţile ţăranilor. Ţinea fosrte mult la băştină - Ochiul-Alb, a contribuit consistent la inaugurarea celor mai importante edificii din localitate (şcoala, spitalul de circumscipţie, casa de cultură, primăria, cârmuirea kolhozului şi.a.). Prin asta se explică şi faptul că dumnealui a supravegheat construcţia a peste 200 de ambulatorii şi puncte medicale de tip nou în satele republicii. Aceste instituţii medicale cu o arhitectură contemporană înfrumuseţea satele noastre, erau o mândrie a republicii. Regretabil este că s-a refuzat la realizarea acelui plan de construire în fiecare sat o instituţie medicală după acele proiecte tipice elaborate de echipa condusă de Nicolae Testemiţanu. Ba mai mult că atât, unele din cele deja construite au fost închise sau privatizate.

Sunt convins că astăzi intelectualitatea, comunitatea medicală, şi nu numai, se bucură de faptul, că în sfîrşit, una dintre cele mai proeminente personalităţi al neamului nostru, Nicolae Testemiţanu, cu întârziere, dar binemeritat a fost decorat cu cea mai înaltă destincţie de Stat – Ordinul Republicii.

E bine că deja există, ca destincţie de stat, medalia „Nicolae Testemiţanu”,ea este decerneată lucrătorilor medicali pentru merite deosebite în menţinerea şi fortificarea sănătăţii populaţiei.

Din punctul nostru de vedere, o datorie neachitată faţă de acest savant are Academia de Ştiinţe, care, până în prezent, n-a apreciat în nici un fel meritele lui Nicolae Testemiţanu în domeniul cercetării.

Constantin Eţco,doctor habilitat în medicină,

profesor universitar

18

ROLUL PROFESORULUI NICOLAE TESTEMIŢANU ÎN DEZVOLTAREA SERVICIULUI TRAUMATOLOGIE ŞI ORTOPEDIE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Asistenţa medicală a pacienţilor cu traumatisme tradiţional era în competenţa medicilor chirurgi. Ajutorul specializat în Traumatologie şi Ortopedie în republică s-a dezvoltat începând cu anii 60 ai secolului XX. Arhitecţi şi fondatori ai acestui serviciu sunt profesorii N. Testemiţanu, iar în Traumatologie şi Ortopedie pediatrică Natalia Gheorghiu – absolventă a Universităţii din Bucureşti (1940). Ambii şi-au făcut doctoratul în probleme de prioritate majoră: Osteosinteza fracturilor osoase (N. Testemiţanu, 1958); Tratamentul chirurgical în patologia bonturilor de femur şi gambă (N. Gheorghiu – 1948, 1953). În anul 1960 Natalia Gheorghiu a inaugurat catedra de Chirurgie pediatrică cu curs de Ortopedie şi Traumatologie, creând o şcoală naţională autohtonă în această direcţie. Până atunci, din anul 1954, preda această disciplină la catedra de Chirurgie Spitalicească.

N. Testemiţanu, fiind medic-şef la Spitalul Clinic Republican, ulterior rector al Institutului de Medicină din Chişinău (ISM), şef de catedră, Ministru al Sănătăţii, s-a implicat personal în elaborarea strategiei şi realizarea acestui serviciu:

a) în anul 1959 este deschisă prima secţie specializată din republică (40 paturi) în cadrul Spitalului Clinic Republican;

b) în anul 1962 a fost creată catedra Traumatologie, Ortopedie şi Chirurgie de campanie, în cadrul căreia s-a organizat reciclarea specialiştilor;

c) în anul 1962 a fost inaugurat Laboratorul de conservare a ţesuturilor alogene;

d) în anul 1964 a fost dat în exploatare Spitalul Clinic Republican de Traumatologie, Ortopedie şi Protezare, construit sub egida Domniei sale.

Profesorul N. Testemiţanu s-a preocupat îndeaproape de pregătirea specialiştilor în ramură: prin subordinatură, internatură, secundariat clinic, aspirantură, doctorantură, reciclarea medicilor generalişti şi a chirurgilor pasionaţi de această disciplină; rezidenţiatul la această specialitate este legitimat în anul 1991 de Ministrul Sănătăţii de atunci – Gh. Ghidirim – la propunerea acad. I. Ababii (prorector, ulterior rector, actualmente Ministrul

Sănătăţii) şi prof. I. Marin (decan la Facultatea Medicină Generală), folosindu-se în acest scop bazele clinice locale şi din cele mai prestigioase centre ştiinţifice din Moscova, Sankt-Petersburg, Kiev, Harkov, Mensk, ulterior – Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, apoi centre din Franţa, SUA, Germania, Italia etc.

În scurt timp în oraşe şi în majoritatea raioanelor republicii au fost deschise secţii respective, în policlinici – cabinete; în oraşele mari – inclusiv puncte traumatologice. Considerabil au crescut posibilităţile de investigare a pacienţilor. Dispensarizarea pacienţilor cu afecţiuni ortopedice a devenit obligatorie pentru toate instituţiile în cauză. Astfel, prima etapă a strategiei, programată de prof. N. Testemiţanu, a fost realizată. În a. 1990 în republică activau circa 300 de specialişti (în a. 1959 erau numai 5), erau disponibile peste 2000 de paturi specializate. A crescut considerabil şi profesionalismul specialiştilor în domeniu. Fiecare oraş şi centru raional era consultat, programat şi la necesitate, de curatori – specialişti din clinicile ISM. Din a. 1961 funcţionează Asociaţia republicană a traumatologilor ortopezi. Dirijarea serviciului în cauză pe parcurs este asigurată de Ministerul Sănătăţii cu implicarea directă a specialiştilor de

19

frunte (profesorii N. Gladârevski, Larisa Iacunin, I. Marin, S. Stamatin, V. Beţişor, F. Gornea, în prezent N. Caproş; P. Moroz – ortopedie pediatrică) şi a Spitalului Clinic Republican Traumatologie şi Ortopedie – conform legislaţiei în vigoare. La realizarea strategiei în cauză de asemenea şi-au adus aport esenţial profesorii S. Vetrilă, M. Corlăteanu, I. Prisacari, P. Ciobanu, conferenţiarii C. Cozub, P. Pulbere. A. Moraru, P. Ţapu, şefii secţiilor specializate; actualmente conferenţiarii O. Pulbere, Gh. Croitoru, M. Darciuc, G. Verega, I. Tofan, etc. Nivelul de cunoştinţe a specialiştilor în domeniu este apreciat de Comisia de Atestare a Ministerului Sănătăţii.

De rând cu compartimentele tradiţionale o amplă dezvoltare au căpătat chirurgia mâinii, chirurgia plastică, chirurgia vertebrală; s-au lărgit posibilităţile de implantare a endoprotezelor moderne, folosirea tehnicii microchirurgicale, endoscopice, etc. A avansat mult colaborarea ştiinţifico-practică cu diferite centre internaţionale, preponderent din România. Corpul profesoral-didactic prin lucrările sale, publicate în ediţii prestigioase, inclusiv în Revista de Ortopedie şi Traumatologie (Bucureşti), şi participarea la foruri de specialitate din multe ţări a făcut Republica Moldova cunoscută în lume. În republică au avut loc 7 conferinţe şi 6 congrese pe teme actuale cu participare internaţională. Impunătoare sunt invenţiile autohtone în traumatologie şi ortopedie, multe din care au fost apreciate cu medalii la expoziţii internaţionale. Prin urmare, şcoala basarabeană de Traumatologie şi Ortopedie, iniţiată de prof. N. Testemiţanu, continuă cu succes activitatea.

Cu regret, din motive bine cunoscute, nu s-a realizat etapa finală a strategiei programate de prof. N. Testemiţanu – inaugurarea Institutului Traumatologie, Ortopedie şi Protezare în care era prevăzut un centru de importanţă statală: perspectivele de dezvoltare a ştiinţei, menţinerea şi creşterea continuă a specialiştilor, recuperarea modernă a pacienţilor afectaţi de traumatisme şi boli ortopedice, „Templu” de cultură profesionistă, „Stat Major” în organizarea şi dirijarea ajutorului medical şi de tratament specializat sinistraţilor în caz de cutremure de pământ şi a altor dezastre. Reieşind din strategia de dezvoltare şi reformare continuă a medicinii primare şi specializate în republică, sperăm că această reţinere în dezvoltarea serviciului dat va fi în timpul apropiat rezolvată, deoarece ea este o problemă arzătoare nu numai a Ministerului Sănătăţii, dar şi a Conducerii Statului, Ministerului Apărării, Ministerului de Interne şi a altor diviziuni guvernamentale şi nonguvernamentale. Prin urmare, aceasta este o problemă primordială a întregii societăţi, doar trăim şi activăm în zonă seismică activă!

N. Testemiţanu (1927-1986, născut în s. OchiulAlb, judeţul Bălţi) a fost un proeminent specialist în Chirurgie, Traumatologie şi Ortopedie, deosebit talent în Sănătatea Publică; un excelent cetăţean şi Om de Stat, mare patrior al neamului. A făcut studii la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi, a absolvit facultatea Medicină Generală a ISM din Chişinău (1951). În cariera sa ascendentă a trecut toate treptele ierarhice ale timpului, lăsând urmaşilor amprenta sa de geniu. Fiind rector (1959-1963), a trecut procesul de învăţământ medical superior din rusă în română; prin insistenţa sa oncompromisibilă în anul 1960 la Chişinău a fost deschisă prima grădiniţă moldovenească de copii (nr. 54).

În anul 1967, în calitate de Ministru al Sănătăţii (1963-1968), pentru prima dată, din propria iniţiativă, a prezentat raport în română la Sesiunea Sovietului Suprem al Republicii – caz fără precedent la timpul acela. Pentru activitatea ştiinţifică de reformare a medicinii rurale, în anul 1983 i s-a decernat Premiul de Stat. Post mortem, numele său este înveşnicit: Universitatea de Medicină şi Farmacie ăi poartă numele, ăi poartă numele o stradă în Chişinău. Pe casa unde a locuit este instalată o placă comemorativă. Profesorul N. Testemiţanu merită ca Asociaţia Ortopezilor Traumatologi, ctitor şi preşedinte a căreia a fost pe parcurs, să-i poarte numele.

Ion Marin,Profesor universitar,

Dr habilitat, Om emerit

20

UN OM INFLĂCĂRAT DOTAT DE DUMNEZEU

Amintirile mele îmi oferă puţine chipuri, care să posede atâtea nobile trăsături de caracter-cuget, datorie faţă de semeni, minte ageră, putere colosală de muncă, voişă de fier, patriotism de cea mai sublimă probă.

Cu toată puterea cuvântului poate fi numit prometeu al neamului, o persoană neordinară.Anume aşa mi-l amintesc, aşa l-am cunoscut, încăde la începutul războiului, cînd învăţam

împreună la liceul „Ion Creangă” din Bălţi, pe marele băbat al generaţiei noastre - Nicolae Testemiţanu.

Acest spirit neobosit şi-a consacrat viaţa spre binele oamenilor. A fost printre primii la învăţătură şi a îmbrăţişat una din cele mai grele profesii – chirurgia. Un om-fenomen, plin de energie, veşnic în cautare, pe care îl puteai găsi în fiecare noapte în secţiile de chirurgie, la masa de operaţii şi pasamente, ca până la urmă să-şi aleagă specialitatea de chirurg-traumatolog. Un om însetat de cunoştere, aprig la muncă, el a reuşit să facă şi ştiinţă şi să-şi practice zilnic profesia şi să urce treptele îmliniriilor: doctor în medicină, docent, doctor habilitat, profesor, Laureat al Premiului de Stat. Îmi vine greu să afirm dacă, cumva, ar fi adus o mai mare contribuţie pe altă scară-cea de serviciu, în suljba poporului: medic-şef al Spitalului Republican, rector al Institutului de Medicină, ministru Ocrotirii Sănătăţii al Republicii, deputat al poporului. Şi mai e o scară: redactor de revistă „Ocrotirea sănătăţii”, membru de Onoare al Societăţii de prietenie cu România, pe care a vizitat-o nu odată, studiind metodele învăţămîntului superior, ştiinţa şi practica medicală, alte titluri onorifice. În toate ipostazele, toate „scările”, a fost înconjurat numai de oameni demni, aprigi de lucru.

Nicolae Testemiţanu a fost şi un bun organizator care a contribuit esenţial la dezvoltarea ocrotirii sănătăţii. El a pus fundanment a multor spitale, clinici, instituţii de cercetare. Astăzi, dotorită lui Nicolae Testemiţanu avem un complex întreg de clinici şi spitale specializate înzestrate cu cel mai modern aparataj.

Activitatea fructuoasă a profesorului Nicolae Testemiţanu şi în domeniul medicinei primare a fost apreciat la un nivel destul de înalt. În această direcţie el este printre primii organizatori a sistemului de asistenţă ambulatorie la sate.

Niciodată nu i-a agreat pe lingăi, bârfitori, pârâtori, pe cei leneşi şi lipsiţi de principii; nu ierta lipsa de punctualitate, inidsciplină în executarea ordinilor şi în special trădarea. Singur fiind o fire cinstită, cerea acelaşi lucrur de la subalternii săi, chiar şi de la membrii familiei sale.

Ca ministru, adună în juru-i unui grup de entuziaşticu care va înfăptui o muncă titanică. Numărul de studenţi înmatriculaţi la anul I creşte de la 300 pînă la 850-900. Din 1964 la Institutul de Medicină se înfiinţează toate facultăţile, iar în instituţiile de învăţămînt superior medical din marele oraşe ale fostei „Uniuni” puteai auzi vorbă moldovenească a medicilor din Moldova trimişi la studii. Cu o grijă deosebită urmărea şi controla personal succesele şi insuccesele pămîntenilor trimişi la studii sau la reciclare. Institui o regulă: să-i invite la minister înainte de a-i trimite în marile centre de studii şi să stea cu ei de vorbă personal. Printre cuvinte pe care le adresa de obicei, erau cele ale unui părinte: „Poporul are nevoie de specialişti şi noi vă recomandăm cu următoarele condiţii: să nu ne faceţi de ruşine, să studiaţi zi şi noapte tot ce este mai nou şi modern. Şi să nu uitaţi, că noi toţi suntem datori faţă de cei, care, dezbrăcaţi şi cu piciorele crăpate, ne-au hrănit şi continuă să ne hrănească. Avem mari datorii faţă de popor, iar cînd le vom achita, plec şi eu din postul în care mă aflu”.

Cu asemenea cuvinte erau petrecuţi „recruţii” noştri la studii postuniversitare în cele mai dificile specialităţi peste hotarele Moldovei. Şi, deşi le vorbea cu destulă severitate, se bucura ca un copil de cele ce izbutea să realizeze, în pofida numeroaselor pedici, care i se puneau la tot pasul.

Avea o mare forţă de muncă şi voiţă de fier. Chiar şi atunci, cînd a fost destituit din funcţia de ministru, Nicolae Testemiţanu nu-şi pierdu echilibru şi demnitatea în comportamentul său, dar nici modestia. Se deda completamente muncii ştiinţifice, mediciei practice. Devine

21

doctor în ştiinţă, membru de Onoare al diferitor instituţii, profesor, şef de catedră. Este invitat cu comunicări ştiinţifice nu numai în fosta „Uniune”, dar şi în Cehoslovacia, alte ţări.

Aşa mi-l amintesc: pe cît de bun la suflet, pe cît de modest, pe atât de principial. Iubea oamenii simpli, ştia să le asculte păsul, le cerea sfatul şi-i ajuta în măsura posibilităţilor sale.

Vizitînd spitalele de la ţară, numaidecît se interesa de nevoile fiecăruia, stătea de vorbă cu bolnavii şi nu-i scăpa nimic din vedere.

În ultima lui zi de viaţă, cînd sărbătoream jubileul a 35 de ani de la absolvire, era vesel, glumea; ne adunase pe toţi cei care în 1949 timp de o lună am făcut o excursie în oraşele Moscova, Leningrad, Kiev, avîndu-l drept conducător de grup pe acelaşi Nicolae Testemiţanu. Ne-am fotografiat şi ne-am amintit cu nostalgie de acele clipe frumoase din anii de tinereţe.

Alexandru Nacu,Academician de onoare, doctor habilitat în medicină,

Profesor universitar, Om emerit al RM

Lecţia Nicolae Testemiţeanu

”BUSUIOC LA NAŞTERE, BUSUIOC LA MOARTE…”

Ultima dată l-am văzut în sicriu: frumos, luminos, cu o stiblă de busuioc şi cu un caieţel de notiţe în buzunarul de la piept. Astfel a plecat dintre noi omul, rectorul şi ministrul Testemiţeanu, - cu agenda, gata să noteze orice gând nou, şi cu busuiocul, legat de noi pentru totdeauna. Nu ştiu cine s-a încumetat să-i pună busuiocul în buzunar, dar a fost un act de mare curaj pentru anul 1986.

Mi-a fost drag acest om deosebit, cu toate ca l-am văzut doar de câteva ori, iar acum, de când nu mai este, îi resimt puterea şi tăria, și lipsa, tot mai mult. Acum, când mă ciocnesc de bărbaţi înalţi și bine făcuţi, dar slabi de înger, mărunţi la suflet, laşi, vulnerabili şi speriaţi ca, printr-un gest sau printr-un cuvânt românesc, să nu-şi piardă fotoliul, mă gândesc tot mai des cum a trăit zi de zi Testemiţeanu şi cum a înfruntat el micimea caracterelor, laşitatea unor colegi şi a unor prieteni, care nu puteau fi atunci mai curajoşi decât astăzi! Pentru mulţi dintre ei, era foarte simplu să stea în spatele lui Testemiţeanu. A fost indulgent cu cei slabi şi le-a iertat lipsa de verticalitate, tratându-i pe toţi cu răbdare şi cu tact.

Venea pe la redacţia Ocrotirea sănătăţii, unde a adunat şi subsemnata experienţă timp de câţiva ani. Deşi în plină perioadă sovietică, când toţi erau „tovarăşi”, Testemiţeanu îşi începea orice vizită cu „săru’mâna” la propriu. Şi, oricâte doamne ar fi fost în încăpere, le săruta mâna, apoi dădea mâna cu toţi bărbaţii, şi abia după aceea se aşeza şi-şi începea discursul. Asta se întâmpla de fiecare dată, în diverse medii, sub amuzamentul şi privirile ironice ale bărbaţilor „puternici” care nu-şi permiteau asemenea manifestări de slăbiciune. Testemiţeanu îi înfrunta fără a renunţa şi fără a se intimida de faptul că este unicul bărbat galant… A trăit vertical, fără a face compromisuri, și a plecat dintre noi în cel mai frumos mod posibil – în dans...

S-a ironizat mult pe seama lui şi în mediile profesionale, atunci când el, cu o insistenţă de neclintit, îşi promova proiectele viitorului medicinei la sate – centrele medicale modernizate şi bine dotate pentru localităţile mari (comune). Diagnostic, tratament de ambulator, paturi de spital; servicii de urgenţă, stomatologie, chirurgie şi, foarte important, ginecologie şi obstetrică. Să încercăm să ne imaginăm cât de avansată ar fi fost astăzi asistenţa medială rurală, dacă Nicolae Testemiţeanu ar fi fost luat în serios de autorităţile anilor ”60 – ”70, dar şi de opinia publică medicală.

Roadele aroganţei şi trufiei acelor demnitari sunt vizibile şi azi, în majoritatea satelor - ”puncte medicale” uitate de timp, cu lacăte de câteva kilograme atârnate „modern” de uşile neaoşe.

22

Nu întâmplător Testemiţeanu zâmbea din sicriu. Le zâmbea tuturor „deştepţilor„ de atunci, care l-au tratat zeflemitor pentru acele proiecte, şi care n-au dat de seamă nimănui pentru incompetența lor neasemuită. Pe atunci, era la modă centralizarea. Şi căciulirea în faţa Moscovei.

Este adevărat, şi Testemiţeanu a făcut multe drumuri la Moscova şi a tras nişte sfori. E greu de asociat numele lui Testemiţeanu cu asemenea gesturi, dar n-a cerut nimic pentru el personal. An de an, a mers la Moscova, „dotat” astfel, pentru a „studia piaţa” locurilor vacante la doctorat (pe atunci Aspirantură), şi pentru a plasa, tineri moldoveni pe locurile nesolicitate de kazahi, turkmeni, armeni, beloruşi. Conta orice locuşor. Dacă pentru moldoveni erau rezervate 5 – 6 locuri, Testemiţeanu se întorcea de la Moscova cu 15 – 20! Selecta cei mai promiţători medici, medici-şefi şi specialişti, şi-i trimitea la carte, iar în locul lor numea medici tineri de la sate: ca medici-şefi în raion sau în alte posturi-cheie. Peste doi – trei ani, le venea rândul şi lor să plece la Moscova. Astfel, avea în vizor tot ce era promiţător. Acest proces a durat ani de zile. Lui îi datorăm contingentul de specialişti şi de savanţi-medici de astăzi, care constituie o fortăreaţă de neclintit şi indiscutabilă. Lui Testemiţeanu i se datorează şi faptul că la Medicină s-a studiat şi s-a vorbit româneşte chiar şi în timpurile socialismului. Prin tradiție, la Medicină se face carte serioasă, se vorbeşte puţin şi se realizează foarte multe.

Şi, totuşi, îmi vine greu să găsesc o explicaţie a faptului că despre Testemiţeanu se vorbeşte foarte puţin, foarte prudent şi foarte superficial. Memoria lui Testemiţeanu îi eclipsează pe mulţi oameni slabi care au fost promovaţi de el şi s-au format datorită lui, devenind nume de referinţă, dar care n-au avut curajul s-o spună răspicat niciodată. Unii dintre ei nu s-au încumetat nici să-l conducă pe ultimul drum, de frică să nu se „compromită”. Unora le este frică şi astăzi, după mai bine de 20 de ani, să-i viziteze mormântul. Altora, nu le-a fost frică să-i pună busuiocul în buzunarul de la piept şi să-i pună, în toţi aceşti ani, busuioc cu tricolor pe mormânt.

Cred că Vasile Romanciuc s-a gândit şi la oameni ca Testemiţeanu când a scris :Busuioc la naştere,busuioc la moarte,Floare de tristeţe, floare de noroc.Doamne, cum încape, viaţa noastră toată,Între două fire mici de busuioc.

Firul vieţii lui Nicolae Testemiţeanu va continua atât timp cât vom merge la el şi vom reconstitui în memorie moștenirea lăsată de el. Busuiocul lui va creşte şi va creşte, semănat de noi, cei care l-au cunoscut scriind, vorbind, cântând, sărutând mâna sau murind în dans…

Valentina Butnaru(Publicat în Jurnal de Chișinău, 2008)

P.S.Astăzi, nu pot să nu mă solidarizez cu gestul Preşedintelui interimar al Republicii

Moldova, Mihai Ghimpu, care l-a repus pe ministrul, rectorul si omul Testemiţeanu, în drepturile sale, după o întărziere de aproape 25 ani, prin conferirea Ordinului Republicii. Testemiţeanu nu avea nevoie de această distincţie. Noi - aveam nevoie, pentru restabilirea dreptăţii şi pentru a avea dreptul la repere de o asemenea anvergură, cum a fost Nicolae Testemiţeanu.

V.B.

23