I. BAZELE TEORETICE ALE ORGANIZARII

TERITORIULUI

1.1. OBIECTUL ORGANIZARII TERITORIULUI

1. Organizarea teritoriului presupune un ansamblu de

masuri si actiuni.

Data fiind importanta si diversitatea problemelor care intra n

sfera de cuprindere a activitatii de organizare a teritoriului, n

majoritatea tarilor, aceasta este ornduita si coordonata de catre stat,

prin organe instituite special n acest scop, att la nivel central, ct si

la nivel local.

Se constata, n mod firesc, unele puncte de vedere diferite n

ceea ce priveste forma de organizare si continutul activitatii. Aceste

diferentieri se datoreaza nivelului de dezvoltare economica la care s-a

ajuns, conditiilor specifice fiecarei tari n parte, asezari din punct de

vedere geografic, etc.

In general, organizarea teritoriului se trateaza la nivel national,

regional, zonal si de localitate urbana sau rurala. Pe masura ce se

realizeaza o mbunatatire permanenta a repartitiei teritoriale a fortelor

de productie, are loc un progres rapid, multilateral al structurilor

teritoriale, o transformare calitativa a ntregului teritoriu national.

Aceasta a condus la necesitatea si tendinta, din ce n ce mai

accentuata, n tot mai multe tari, a realizarii organizari care sa

cuprinda un orizont larg de probleme, considerate n mod unitar, ntr-o

strnsa interdependenta, la nivelul ntregului teritoriu.

In numeroase tari au fost elaborate legi de baza care stabilesc

modul de organizare, sarcinile si restrictiile amenajarii teritoriului, n

contextul unei dezvoltari durabile regionale, europene si mondiale.

2. Organizarea administrativa a teritoriului este un ansamblu

de actiuni si masuri, considerat cel mai bun ntr-un moment dat, n

vederea punerii n aplicare a normelor generale privind conducerea

unui teritoriu. Organizarea administrativa a teritoriului Romniei se

realizeaza n conformitate cu prevederile constitutionale, n baza Legii

nr. 2 / 1968 cu completarile ulterioare si a Legii nr. 351 / 2001 privind

aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national Sectiunea a

IV-a Reteaua de localitati , prin care sunt stabilite unitatile administrativ teritoriale, denumirea si componenta lor, precum si localitatile care ndeplinesc functia de resedinta a acestora.

3. Organizarea retelei de localitati este actiunea de pregatire a

procesului de dezvoltare n perspectiva a ansamblului de asezari, de

toate categoriile, cuprinse n limitele unui teritoriu dat (zona

functionala, judet, teritoriu national), pe baza analizarii aspectelor

caracteristice existente, a examinarii tuturor factorilor si fenomenelor

care genereaza modificari de ordin economic, demografic, social si

tehnic, n structurile teritoriale urbane si rurale, precum si a corelarii

relatiilor de interconditionare, actuale si posibile n viitor, ntre aceste

organisme. In contextul procesului de dezvoltare ntr-un ritm accelerat

a activitatilor economice si ca o consecinta a noilor conditii proprii

urbanismului contemporan, problemele legate de organizarea retelei

de localitati capata o importanta mereu crescnda.

Asezarile omenesti urbane si rurale nu se dezvolta n mod izolat, interactiunea lor n teritoriu constituind o realitate obiectiva,

prin relatiile social economice ce se stabilesc, prin caracterul si consecintele ce decurg din echiparea generala ce se realizeaza n

teritoriul nconjurator localitatilor, n teritoriu judetean si

interjudetean. Ca atare, n cadrul studiilor de amenajare teritoriala de

toate categoriile, se acorda o atentie deosebita determinarii

posibilitatilor de dezvoltare si organizare a retelei de localitati n

perspectiva, prin considerarea lor n cadrul unor sisteme constituite

sau n formare, pe diferite grade de importanta si marime.

Astfel, se poate simula procesul de cooperare ntre doua sisteme

si a localitatilor n cadrul sistemului de asezari, pe linia dezvoltarii

economice, a serviciilor social culturale, a legaturilor de transport interurban, etc., asugurndu-se premisele dezvoltarii superioare a

ntregii retele de localitati, pe baza unei conceptii unitare. Dezvoltarea

retelei de localitati reprezinta un proces care se desfasoara pe o

perioada mai lunga de timp. Ca atare, propunerile privind organizarea

retelei de localitati n perspectiva constituie o programare indicativa,

supla, elastica, prezentata, ori de cte ori este cazul, n variante sau

ipoteze, ceea ce permite reconsiderarea si adaptarea cu usurinta la

noile situatii ce ar putea sa apara.

4. Organizarea spatiului urban este o actiune complexa,

specifica activitatii de amenajare a localitatilor, care include totalitatea

demersurilor necesare pentru crearea cadrului material n care se

desfasoara viata urbana, n conditii corespunzatoare cerintelor

economice, functionale, sociale si estetice. Modul de organizare a

spatiului urban depinde, n mare masura, de pozitia geografica a

orasului si de configuratia locului (situl), de perioada istorica n care a

luat nastere si schimbarile survenite n timp, de functia sau functiile

dominante ale acestuia, de marimea si importanta sa n cadrul

teritoriului si a retelei de localitati. Istoria urbanismului releva o serie

de teorii privind organizarea spatiului urban, printre care teoria

zonelor concentrice formulata de E.W. Burgess, organizarea prin

sectoare sau prin mai multe centre secundare, etc.

Organizarea teritoriului nsumeaza un ansamblu de lucrari,

masuri si actiuni, stabilite pe baza unei depline coordonari a

factorilor de influenta ce intervin ntr-un teritoriu dat, n vederea

utilizarii eficiente a potentialului de care dispune si a asigurarii unei

desfasurari coordonate a activitatilor economice si sociale, n asa fel

nct sa functioneze organic, dupa un plan bine conceput, pentru

ndeplinirea scopului urmarit. Actiunea privind organizarea teritoriului are o larga aplicare n

diferite domenii de activitate, metodele folosite fiind adaptate potrivit

trasaturilor caracteristice si specificitatii acestora.

De exemplu :

organizarea teritoriului agricol se realizeaza pe baza unor studii de specialitate aprofundate, axate n

principal pe delimitarea structurii teritoriului pe

categorii de folosinta, profilarea zonelor agricole,

ntocmirea planurilor de cultura, stabilirea zonelor n

care sunt necesare lucrari hidrotehnice si

hidroameliorative n vederea redarii n circuitul

agricol a unor zone favorabile productiei agricole,

fixarea retelei drumurilor de exploatare,

amplasamentelor pentru depozitarea produselor, etc. ;

organizarea teritoriului forestier este stabilita prin ntocmirea amenajamentelor, pe categorii de unitati

teritoriale, proprii ramurii forestiere, care cuprind

delimitarea zonelor si subzonelor functionale din

cadrul perimetrelor destinate acestei functiuni, privite

din numeroase puncte de vedere : exploatare,

protectie, regenerarea fondului forestier, lucrari de

echipare, etc.

In ntelesul larg, notiunea referitoare la organizarea

teritoriului este echivalenta cu amenajarea teritoriala, a carui

obiectiv principal l constituie contributia la asigurarea unei ct mai

rationale si judicioase organizari functionale, complexe ale

teritoriului, care sa permita crearea premiselor unei eficiente

dezvoltari a asezarilor omenesti, concomitent cu asigurarea unui

gard ridicat de echipare tehnica. In aceasta situatie, toate actiunile

de organizare a teritoriului, pe diferite domenii de activitate, sunt

considerate parti componente, integrate n organizarea complexa a

teritoriului.

1.2. ISTORIC FORMAREA SOCIETATII UMANE STATUL

De ce oamenii tind sa traiasca mpreuna ?

Datorita :

1. nevoilor fizice primele : hrana, somn, evitarea durerii, etc. ;

2. nevoilor psihice : - de comunicare, securitate psihica, sprijin moral, nevoia de experienta si

inventie.

Insectele obtin un maxim de eficacitatebazat pe un minim de

individualitate. In contrast cu insectele, omul tinde catre o

individualitate crescnda.

Exista multe semne de ntrebare.

Cum a devenit omul o fiinta sociala ?

Societatile persista dincolo de vietile noastre. Durata societatii

continua dincolo de viata individului si lucreaza ca un ansamblu. Cu

ct este mai specializat acest ansamblu, cu att este mai eficace si

fiecare individ depinde mai mult de aceste organisme create.

Autonomia functionala este cea care include aceasta diferentiere

interna.

Schimbarile n viata sociala au loc mult mai greu, mai ncet.

Organismul social un organism cu viata lui are un ritm mult, mult mai lent. Cei nemultumiti ncearca sa o schimbe, cei multumiti

ncearca sa o pastreze.

Cum trebuie guvernata cel mai eficient ?

STATUL Prima relatie care a unit oamenii, se pare ca a fost relatia de

snge. Aceasta poate fi directa (pe linie materna matriarhat, pe linie paterna adoptarea unei persoane). Predomina autoritatea obicieiului, fiecare individ urma

obiceiul stramosilor sai.

Relatiile dintre oameni erau de ajutor reciproc, grupul ntreg

reactiona daca unul era ofensat (Legea talionului ochi pentru ochi,

dinte pentru dinte ).

Apare astfel prima baza de reglementare juridica ntre oameni.

Ofensa este platita si stabilita de un arbitru neutru de parti. In

acest moment se formeaza statul, cnd judecatorul neutru se impune.

Elementele statului sunt :

- un numar de indivizi destul de mare pentru a distribui functiile ;

- un raport de stapnire asupra unui teritoriu delimitat ;

- un organism juridic.

POPORUL TERITORIUL LEGATURILE JURIDICE

- POPORUL natiune definita de : 1. limba comuna ; 2. cultura (istorie, norme, traditie, religie) ;

- TERITORIUL legatura permanenta, juridica cu terenul, stabilitatea locuintei ;

- LEGATURA JURIDICA de la stat emana normele juridice n functie de organizarea

puterii n stat.

Ca exemplu, n anul 1748, Constitutia engleza distingea 3 puteri

ale statului si dadea solutia unei functionari corecte prin separea lor :

legislativ executiv juridic.

1.3. ORGANIZAREA STATALA IN ROMNIA

In evolutia organizarii statale pe teritoriul Romniei se lucreaza

foarte mult cu ipoteze. Izvoarele scrise sunt foarte putine si multe au

disparut.

In Sec. I, ntlnim o organizare statala care avea capacitatea de a-i

obliga pe altii. Separata n clase, conducatori si supusi, erau doua stari

clar definite. Una se ocupa cu munca pamntului si alta cu razboiul.

Caracteristicile statului unificat dac sunt :

- de la statul tribal s-a trecut la un consiliu oentru rege ;

- regele, monahal, era evident, reprezentantul domnului pe

pamnt ;

- de la luarea n comun a hotarrilor s-a trecut la ascultarea

legilor ;

- exista o armata permanenta.

STATUL ROMAN 106 107 se definea prin : - provincie imperiala romana ;

- n fruntea provinciei se afla un guvernator militar ;

- alaturi de el un consiliu din colonisti si functionari cu grad nalt de la Roma si functionari locali din provincie ;

- la nceput au fost doua regiuni : superioara si inferioara, apoi 3

provincii ;

- ntlnim doua tipuri de orase :

- colonii ntemeiate de colonisti si cetateni romani cu drept de vot la Roma si

- municipii orase mai vechi romanizate care si-au capatat dreptul de a se autoguverna ;

- orasele erau conduse de un consiliu din alesii pe viata : - pentru colonii - 4 membri ;

- pentru municipii - 2 membri ;

- n jurul oraselor erau raspndite satele, care mpreuna cu

orasul formau acea unitate teritoriu. Au avut un spirit administrativ de exceptie.

Retragerea administratiei romane a condus la ruralizarea

unitatilor administrative. Cu timpul au transmis atributiile lor satelor

si obstelor, foarte rezistente si conservatoare n timp.

Sec. III XIV Avem foarte putine dovezi scrise din aceasta perioada.

- Satele au continuat sa se dezvolte liber si sa se uneasca n

uniuni obstesti. Este perioada formarii cnezatelor si voievodatelor.

- Intlnim unitati de organizare :

CATUNUL de origine daca ; SATUL de origine latina (asezare aparata de un sant,

ntarita).

- Uniunea de sate era condusa de un jude care avea si sarcini

juridice (o prefigurare a judetului astazi).

- Proprietatea pamntului era n devalmasie (mpreuna).

- Conducea Sfatul batrnilor.

- Membrii obstii puteau sa aiba si proprietate privata, iar pentru

curte si casa folosinta era exclusiva.

- Gardul, ca termen (apare nca din sec. IV e.n.), arheologic, ca

elemente de marcare, delimitare.

- Pasunile si padurile au ramas proprietate comuna (n

devalmasie).

- Existau si norme de organizare a procesului agricol, ca si de

distribuire a produselor (ntlnim fondul de rezerva).

- Totul era reglementat prin legi nescrise. Multe se regasesc si

astazi n obsti.

Legile scrise de mai trziu au tinut seama de legile nescrise.

Sec. VIII XI Intlnim peste 1000 de asezari. - Unitatea de baza este tot SATUL. Satele formeaza mpreuna

complexe teritoriale 3 voievodate romnesti. - Acest proces de aglomerare, de formare a obstilor satesti are

loc n toata Europa.

Urmatorul pas va fi facut prin unificarea lor n tari.

Normele juridice s-au cristalizat ntr-un ansamblu Legea tarii (schimbata n obiceiul tarii), cnd au aparut normele scrise care reglementau :

proprietatea imobiliara asupra pamntului (dreptul de mentiune pentru rude sau vecini) ;

proprietatea comuna asupra pasunilor, padurilor, apelor ; proprietatea personala asupra terenurilor amenajate prin munca

proprie.

- 1330 S-a format TARA ROMNEASCA. - 1359 S-a format MOLDOVA.

Ce caracterizau aceste state?

- Domnia era suverana.

- Domnul voievodul avea prerogative de conducator militar si judecator suprem, dar era controlat de un sfat domnesc.

- Organizare administrativ teritoriala : judete n Tara Romneasca ; tinuturi n Moldova.

Cnd apare dreptul scris ?

La nceput, prin influente ale Imperiului bizantin (pravile

bisericesti) apare n limba slovana, apoi si n limba romna :

In anul 1646 Vasile Lupu Cartea romneasca de nvatatura ; In anul 1652 Matei Basarab Pravila cea mare care cuprindea dispozitii de drept civil, drept penal. Civilul si penalul se judecau mpreuna, de aceeasi judecatori.

Cum functionau puterile ?

- Existau 7 boieri de sfat (Logofatul cel mare Cancelarul domnilor, Vornicul din Tara de Sus si din Tara de Jos, Hatmanul,

Postelnicul cel mare, Spatarul cel mare, Paharnicul cel mare,

Vistierul) si boierii de divan.

1711 1821 DOMENIILE FANARIOTE Aspecte pozitive :

- reforma n justitie si nvatamnt ;

- epoca de uniformizare a structurilor administrative ntre cele

doua tari romnesti ;

- dezvoltarea influentei culturii greaca si franceza ;

- domnii succesive n Tara Romneasca si Moldova ;

- integrarea legislativa.

1821 REVOLUTIA vine cu idei novatoare : - sa instituie o monarhie institutionala ;

- numirile sa se faca pe merit ;

- sa se desfiinteze vamile interne ;

- revenirea la domniile pamntene.

1829 TRATATUL DE LA ADRIANOPOL marcheaza : - aparitia regulamentelor organice, un pas mare nainte n

cristalizarea statului modern romnesc, care fac diferenta neta ntre

dreptul public si cel privat ;

- separatia institutiilor judecatoresti de cele administrative ;

- introducerea sistemului de nregistrare civila a actelor apar notariatele.

1848 Revolutia a mers mai departe si s-a cerut : - egalitatea tuturor n fata legii ;

- separarea puterilor n stat;

- principiul responsabilitatii ministeriale;

- acces egal la nvatamnt;

- la 1 Ianuarie 1848 s-a desfiintat vama un pas spre unire.

1859 UNIREA PRINCIPATELOR ROMANE AL. IOAN CUZA Incepe sa se edifice Romnia moderna.

- S-a instituit monarhia constitutionala si s-au separat puterile n

stat.

- 1864 Kogalniceanu proiectul de improprietarire a taranului ;

- schimba legislatia ;

- creeaza cele doua camere a

Parlamentului ;

- 1864 apare Legea privind Organizarea administratiei ; - 1865 primele coduri, Codul civil si Codul penal (ca model, cel francez si belgian);

- 1866 prima Constitutie oficiala a Romniei (pna n prezent s-a adoptat o constitutie) ;

- Codul penal este mai mult supus schimbarilor dect Codul

civil.

- S-a instituit monarhia constitutionala si s-au separat puterile n

stat.

1919 MAREA UNIRE Cea mai mare problema a fost unirea legislativa. S-au facut alti

pasi importanti :

- 1919 noiembrie au loc primele alegeri parlamentare ; - 1923 a fost votata alta Constitutie, care a legiferat :

Romnia ca stat unitar, indivizibil ; secretul corespondentei ; dreptul de asociere ; dreptul de a actiona n justitie ; votul universal, direct si secret ; initiativa legislativa a regelui sau a uneia din

cele doua camere ale Parlamentului ;

deputati alesi ; senatori alesi sau numiti de drept ; caile de comunicatie au devenit proprietate

publica.

a fost votata Legea pentru unificarea administrativa (judete, comune rurale si urbane) ;

judetele erau administrate de prefect numit de guvern. - 1818 1934 66 % din pamnt a fost repartizat taranilor. Pamntul nu putea fi vndut sau ipotecat.

- S-a ncercat o descentralizare a legii administratiei publice.

1944 1989 Dictatura comunista.

1.4. STRUCTURA PUTERII ASTAZI IN ROMANIA, RAPORTUL DINTRE CENTRALIZARE SI

DESCENTRALIZARE

Statul = puterea publica asupra teritoriului statal :

este un concept nu ceva palpabl ;

este un cmp de forte ;

este exercitata rnd pe rnd de anumite persoane si institutii ;

nseamna 3 idei fundamentale : I. un patrimoniu format din bunurile aflate n uzul public ;

II. un sistem de drepturi ale unor persoane ;

III. un sistem de ndatoriri ale unor persoane.

Conducerea statului este mpartita n 3 puteri tripartita un trinon In anul 1748 MONTESQUIEU a exprimat pentru prima oara faptul ca

exista o putere tripartita legislativa executiva judecatoreasca, n cartea Despre spiritul legilor .

La noi :

ROMANIA definita de constitutie ca o republica parlamentara si un stat unitar (toata puterea este concentrata ntr-un

singur pol spre deosebire de statul federal unde este divizata n mai multi poli ramnnd nsa mai puternic un pol). Republica Parlamentara = puterea legislativa este preponderenta

iar institutia presedintiei face parte din legislativ.

I. LEGISLATIVUL

Parlamentul : v e z i - unica autoritate legislativa si Presedintia.

II. PUTEREA JUDECATOREASCA

Curtea suprema pentru probleme constitutionale ;

Consiliul Suprem al Magistraturii ;

Curtea Suprema de Justitie, Instantele de Judecata ;

Ministerul Justitiei Procuratura ;

Avocatul poporului cel care are voie ca singur sa ia apararea unei persoane care este lezata.

III. PUTEREA EXECUTIVA = Administratie publica A.p.s. = centrala, de

specialitate.

A.p.l. = locala.

neexistnd ntre aceste doua relatii de subordonare ci de autonomie.

A.p.s. 1) GUVERNUL

Executivul este angajat de noi pentru a face ceva. Are un contract cu

termen, cu ndatoriri.

Primul Ministru si Ministrii sunt numiti prin Legea Organica.

Ministerele sunt aparate ale executivului, nu fac parte din executiv.

2) A.A.A. (Autoritatea administrativa autonoma) Academia, S.R.I.,

B.N

3) PREFECTUL este numit de guvern reprezinta executivul n judet si are atributiile :

coordonarea serviciilor publice descentralizate ale statului, la nivelul judetului ;

verificarea ncadrarii n lege a actelor emise de autoritatea publica locala.

A.p.l.

- Consiliile Judetene

- Consiliile orasenesti (sau municipale)

- Consiliile comunale

n care numirea se face pe baza de sufragii, nu prin desemnare ca n

cazul A.p.s.

Rolul Consiliilor Judetene este de a coordona, nu de a conduce

Consiliile locale.

RAPORTUL DINTRE CENTRALIZARE SI

DESCENTRALIZARE

Descentralizare un proces de trecere treptata a unor parti din atributiile executivului de la un nivel central la nivel local.

Conditiile descentralizarii sunt :

1. existenta unei legislatii care sa asigure cadrul descentralizarii ;

2. existenta unui patrimoniu a celui care primeste atributii descentralizate ;

3. existenta mijloacelor financiare si fiscale pentru descentralizare (buget local) ;

4. existenta oamenilor necesari care sa preia prerogativele. Este un proces care continua pna cnd toata structura se va

conforma.

1.5. ACTE NORMATIVE GENERALITATI

Actele normative sunt documente care reglementeaza anumite

situatii din viata sociala.

1) Normativul tehnic este un ansamblu de reguli tehnice care

reglementeaza conditiile de desfasurare a unui proces tehnologic sau a

unei parti din procesul tehnologic (ex. ORDINUL MLPAT 90 / pt.

aplicarea Legii 50) si este emis de cei care sunt ndrituiti.

2) Regulamentul este un act normativ cu caracter administrative emis

pentru aplicarea unei legi, pentru desfasurarea unei activitati, pentru

folosirea unui bun, pentru aplicarea unui PUG, etc.

Este emis de ministerul ndrituit, de autoritatea ndrituita sau de catre

autoritatea publica ce aplica planul.

3) Standardul este o regula prin care se stabilesc conditiile minime de

calitate, de performanta sau de producere si este emis de organul

tehnic ndrituit (stabilit de lege).

[1) + 2) + 3) nu toti juristii le considera acte normative.] 4) Legea este un act normativ complex cu o forta juridica superioara

ntr-un stat, adoptat dupa o procedura constitutionala si care :

- dispune, - reglementeaza, - permite, - apara, - impune plati si taxe, - defineste delicte, - interzice, - pedepseste (definitie scoasa n 1921 de Paul

Negulescu).

Legea este adoptata de organul legislativ suprem al tarii.

Principii ale legilor :

Legea dispune pentru viitor nu retroactiv ;

Legea afirma nu neaga ; permite nu interzice;

Legea se ocupa cu relatiile de drept nu cu detalii tehnice (pentru care apar acte normative de reglementare) ;

Numai legea are voie sa stabileasca delicte, sa defineasca delicte si sa dea pedepse.

Din ce se compune o lege, n general ?

Structura de baza a unei legi contine :

I. definitii ale domeniului si ale conceptelor folosite ;

II. principiile sau dispozitiile generale ale Legii ;

III. dispozitii detaliate ;

IV. dispozitii administrative (de aplicare) ;

V. dispozitii financiare si fiscale ;

(financiar = resurse din care se plateste ceva, modul n care se finanteaza,

fiscal = taxe si impozite platite pe baza legii finantate) ; VI. delicte, contraventii si sanctiuni ;

VII. dispozitii tranzitorii si finale (ce se ntmpla pna ncepe sa se

aplice Legea n diverse cazuri, modificarile si abrogarile unor articole

sau legi existente).

De cte feluri sunt ?

II. LEGI ORGANICE Legile care reglementeaza domeniile fundamentale: proprietatea, apararea, drepturile fundamentale,

alegerile. (Legile de urbanism sunt LEGI ORGANICE, avnd

tangenta cu proprietatea.)

III. LEGI ORDINARE care se refera la probleme mai mici sau cu efecte limitate n timp (ex. Legea bugetului).

5) Codul Este un act normativ de competenta organului legiuitor care

sistematizeaza si unifica principalele reglementari sau norme dintr-o

anumita ramura a dreptului.

Se face numai prin aprobarea Parlamentului, printr-o hatarre

speciala care cuprinde si criteriul de sistematizare (Ex. Codul civil,

Codul comercial si Codul penal).

Actele normative cu valoare temporara de lege sunt :

1) ORDONANTA GUVERNAMENTALA act normativ tranzitoriu, emis de executiv n anumite situatii, ndrituit prin Lege ca

sa o faca si pe domeniile pe care este ndrituit : - da rezultate, - da

efecte pna n momentul cnd este discutata de Parlament, cnd este

aprobata n totalitate sau / si cu amendamente sau infirmata ;

2) DECRETUL

Al presedintelui act normativ cu valoare de lege, emis de presedintie, n anumite situatii n care este ndrituita presedintia de

Constitutie si Legi organice.

3) HOTARAREA GUVERNULUI

Act normative mis de executiv pentru aplicarea unei LEGI

(guvernul guverneaza nu legifereaza).

4) CONSTITUTIA (mama legilor)

Actul normativ fundamental al unei tari, adoptat de un organ

legislativ special constituit Adunarea Constitutionala si care este

adoptat prin referendum, iar tot sistemul legal n tara se bazeaza pe

principiile Constitutiei.

1.6. ELEMENTE DE REPREZENTARE GRAFICA

1. Cartograma este o reprezentare grafica pe o harta a unor date

statistice sau prelucrate dupa materiale de teren, pentru a reda

prezenta, frecventa, procentul, dinamica sau directiile de difuzare a

unui fenomen sau fapt (de exemplu : densitatea populatiei pe unitati

teritorial administrative, zone de intensitate a agentilor poluanti, etc.).

Cartograma foloseste simboluri, tente de culori sau hasuri, astfel

alese nct sa redea grafic, ct mai sugestiv, imaginea aspectelor care

se cer a fi evidentiate.

Cartograma se afirma din ce n ce mai mult ca un procedeu

modern de ilustrare grafica, stiintifica si sintetica a unor aspecte

generale sau particulare, fiind nsotite adeseori de tabele de situatie.

2. Harta este reprezentarea grafica, n plan orizontal, pe baza unei

proiectii cartografice, a unor elemente specifice (geografice,

geologice, etnologice, etc.) de pe suprafata terestra sau a unei parti a

acesteia, generalizate si micsorate conform unei anumite scari de

populatie.

Hartile geografice, n functie de scara, pot fi :

- de ansamblu (la scara mai mica de 1 :500.000),

- topografice de ansamblu (ntre 1 :500.000 si 1 :200.000) si

- topografice (la scara mai mare de 1 :200.000).

Harta de baza este reprezentarea cartografica n plan orizontal, a

teritoriului care face obiectul elaborarii unei lucrari de urbanism si

amenajare teritoriala, rezulta prin extragerea de pe o harta topografica

sau o harta de ansamblu, a acelor elemente existente ale cadrului

natural (ape, paduri, etc.) si a celor rezultate n urma activitatilor

umane (asezari, sosele, cai ferate, delimitari administrative, etc.) care

intereseaza n elaborarea unei documentatii de urbanism. In functie de

scara si de elementele de sistematizare ce urmeaza a fi reprezentate,

hartile de baza pot contine (sau nu) formele de relief, prin curbele de

nivel la o anumita echidistanta. Harta de baza se executa alb negru, prin linii si semne conventionale.

3) Planul este reprezentarea grafica n sectiune sau proiectie

orizontala, la o anumita scara, a unui obiect, un ansamblu de obiecte, o

zona, o localitate, un teritoriu, etc.

Elementele figurate si gradul de detaliere sunt n functie de

continutul si scara planului.

Planul cadastral este planul topografic care cuprinde

constructiile, limitele de proprietate, proprietarul si natura proprietatii

tuturor parcelelor de pe un anumit teren.

Planul topografic este reprezentare grafica, n proiectie

orizontala, a unei portiuni de teren, cu tot ce se afla la suprafata

acestuia (constructii, cai de comunicatie, plantatii, ape de suprafata,

teren degradat, echipari ale teritoriului, etc.), care se ntocmeste la

scara mare (de regula de la 1 :10.000 n sus), pe baza ridicarilor

topografice sau fotogrammetrice. Intr-un plan topografic, suprafat de

teren este redata cu multe detalii si cu o mare precizie, att n ceea ce

priveste elementele planimetrice, ct si cele de nivelment.

Planul de baza este reprezentare grafica, la o anumita scara, a

situatiei existente, la data elaborarii studiului, pe suprafata de teren

considerata (cladiri, cai de comunicatii, plantatii, ape de suprafata,

etc., precum si relieful terenului figurat prin curbe de nivel).

In functie de specialitatea care foloseste planul de baza, acesta

poate cuprinde si alte elemente (de exemplu : pentru alimentarea cu

apa si canalizare planul de baza va avea pozate toate instalatiile de apa

si canal existente pe teritoriul respectiv).

Planul de baza reprezinta planul de referinta, pe care se

suprapun solutiile (propunerile) de amenajare, n scopul de a fi

raportate la existent, rezultnd demolarile necesare, corelarile ntre

constructiile, spatiile de circulatie, instalatiile si alte elemente

proiectate si cele ce se mentin pe terenul sistematizarii.

Pentru planurile de urbanism generale, zonale sau de detaliu,

planul de baza se realizeaza dupa planul topografic sau reprezinta

nsusi planul topografic (daca acesta nu este ncarcat cu amanunte

nefolositoare scopului), iar planul de baza pentru un plan de

amenajare a teritoriului poate fi o harta completata sau simplificata

dupa caz.

Planul de situatie sau de amplasament este reprezentarea

planimetrica a unei constructii, a unui ansamblu arhitectural sau

urbanistic, cuprinznd amplasamentul cladirilor proiectate n raport cu

cladirile nvecinate, cu arterele de circulatie sau alte elemente ale

sitului. Planul de situatie se coteaza si se prezinta la scara 1 :200 sau

1 :500.

Planul general sau de ansamblu este reprezentarea planimetrica

a unui ansamblu arhitectural care cuprinde amplasamentul obiectelor

componente ale ansamblului, dispuse ntr-o relatie functionala

(tehnologica) si volumetrica rationala, asigurarea legaturilor de

circulatie, a distantelor de paza contra incendiilor, a distantelor de

protectie sanitara, a agrementarilor necesare, etc. In anumite cazuri

planul de situatie tine loc si de plan general. Se reprezinta la scara

1 :500.

Planul de echipare este planul general sau de detaliu, pe care

sunt figurate elementele de echipare (caile de acces, retelele de

alimentare cu apa, de canalizare, posturile de transformare si

racordurile electrice, centrala sau punctele termice si racordurile, etc.).

Scara planului de echipare este aceeasi cu a planului general.

Planul general al orasului (de ansamblu al orasului) este planul

de baza al orasului, ntocmit, de regula, la scara 1:5000 sau 1:10000,

pe baza ridicarilor fotogrammetrice sau la scara 1:2000 sau 1:1000

(mai rar), pe baza ridicarilor topografice.

Planul de amenajare a terenului este planul care cuprinde

elementele principale de amenajare si echipare, ntr-un anumit scop al

unei suprafete de teren (exemple : planul de amenajare a unui teren

pentru irigatii, planul de amenajare a spatiilor verzi ntr-o localitate

sau cartier, a unei zone de agrement, etc.).

Planul de amenajare complexa a teritoriului este planul care

cuprinde toate elementele de amenajare si echipare complexa a unei

suprafete de teren.

II. FORMELE DE ASEZARE UMANA SI ORGANIZAREA

TERITORIULUI

2.1. LOCALITATEA RETEAUA DE LOCALITATI

1. Localitatea (fr. localit) forma de asezare stabila a populatiei n teritoriu, alcatuind un nucleu de viata umana, cu structuri si marimi

variabile, diferentiate n functie de :

specificul activitatilor de productie dominante ale locuitorilor,

caracteristicile organizarii administrativ teritoriale, numarul de locuitori, caracterul fondului construit, gradul de dotare social culturala si de echipare tehnico edilitara.

Localitatile se mpart n doua mari grupe :

1. localitati urbane,

2. localitati rurale

n functie de :

specificul si de ponderea activitatii economice dominante,

numarul de locuitori, caracterul fondului construit, densitatea populatiei si a locuintelor, nivel de dotare social culturala si de echipare tehnica.

Localitatea este alcatuita dintr-o grupare de cladiri de locuit,

care, n raport cu nivelul de dezvoltare, cu preponderenta uneia din

functiuni sau cu rolul pe care localitatea l are n teritoriu, mai

cuprinde : constructii cu caracter administrativ, economic, social,

cultural si echipari tehnico edilitare, alcatuind mpreuna un organism complex, viabil, bazat pe cooperarea partilor componente.

Dupa preponderenta uneia dintre functiuni si dupa rolul ce-l

ndeplinesc n teritoriu, localitatile pot avea specific industrial, agricol,

balneoclimateric sau turistic, portuar, administrativ, universitar, etc.

2. Reteaua de localitati cuprinde totalitatea localitatilor de pe un

teritoriu (national, judetean, zona functionala), ale caror existenta si

dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de relatii desfasurate

pe multiple planuri (politico administrativ, social cultural, economic, etc .).

Reteaua de localitati este constituita din localitati urbane si

localitati rurale, a caror existenta si ndeosebi dezvoltare n viitor este

angrenata, n mod nemijlocit, ntr-un ansamblu de relatii complexe,

desfasurate pe multiple planuri. In procesul de elaborare a planurilor

de amenajare a teritoriului si urbanistice generale, examinarea,

analizarea si prelucrarea datelor documentare privind localitatile

trebuie astfel conduse, nct sa poata fi puse n evidenta o serie de

categorii, de aspecte si probleme referitoare la :

repartitia n teritoriu a localitatilor (cu relevarea zonelor cu densitati ridicate sau foarte scazute n asezari, zone

lipsite de orase, etc.) ;

marimea localitatilor dupa numarul de locuitori ; gradul de dezvoltare a functiunilor economice ale acestora (cu specificarea zonelor cu numeroase asezari

mici si foarte mici, care prezinta numeroase dificultati n

privinta posibilitatilor de mentinere a lor n perspectiva) ;

deficientele conditiilor de acces ; grade de dotare cu unitati social culturale, comerciale si prestari servicii ;

gradul de echipare tehnico edilitara.

Propunerile formulate n cadrul lucrarilor de organizare si

amenajare teritoriala privind dezvoltarea retelei de localitati n

perspectiva nu sunt rezultatul unei considerari izolate a fiecarei

localitati n parte, ci a cuprinderii posibilitatilor de evoluare a

localitatilor n cadrul unor sisteme de localitati, legate ntre ele printr-

un nterg ansamblu de relatii de cooperare, de servire social culturala, de echipare tehnico edilitara, de amenajare a zonelor de

recreatie si agrement, de organizare a bazelor de aprovizionare cu

produse agroalimentare perisabile, etc. In acest fel, procesul de

dezvoltare n perspectiva a localitatilor dintr-un teritoriu, la nivel

national, al judetului sau al unei zone functionale, poate fi dirijat spre

realizarea, pe etape, a unei retele de localitati urbane si rurale diferentiate pe categorii de marime, dupa numarul de locuitori, prin

importanta si specificul functiunilor economice si ierarhizate c arol de

coordonare si servire n teritoriu. Datorita complexului de conexiuni

polidirectionale dintre localitati, notiunea retea de localitati este

treptat nlocuita cu notiunea sistem de localitati .

Conform Art. 2 din Legea 351, Reteaua nationala de localitati

este compusa din localitati urbane si localitati rurale, ierarhizate pe

ranguri, potrivit anexelor nr. II IV, parte integranta din lege. Potrivit legii, ierarhizarea localitatilor pe ranguri este

urmatoarea : a. rangul 0 Capitala Romniei, municipiu de importanta europeana ;

b. rangul I municipii de importanta nationala, cu influenta potentiala la nivel european ;

c. rangul II municipii de importanta interjudeteana, judeteana sau cu rol de echilibru n reteaua de

localitati ;

d. rangul III orase ; e. rangul IV sate resedinta de comuna ; f. rangul V sate componente ale comunelor si sate

apartinnd municipiilor si oraselor.

Trecerea localitatilor de la un rang la altul se face prin lege, la

propunerea consiliilor locale, cu consultarea populatiei prin

referendum si a institutiilor implicate, n conditiile legii, cu

respectarea principalilor indicatori cantitativi si calitativi minimali

prevazuti n anexa nr. II pentru localitati urbane si anexa nr. IV pentru

localitati rurale.

Principalii indicatori, elementele si nivelurile de dotare

prevazute de lege pentru ierarhizarea localitatilor urbane si rurale vor

sta la baza criteriilor de stabilire a impozitelor si taxelor.

Ierarhizarea functionala a localitatilor urbane si rurale

nseamna clasificarea localitatilor pe ranguri n functie de

importanta n retea si de rolul teritorial, asigurndu-se un sistem

de servire a populatiei eficient din punct de vedere economic si

social si o dezvoltare echilibrata a localitatilor n teritoriu.

Rangul este o expresie a importantei actuale si n perspectiva

imediata a unei localitati n cadrul retelei din punct de vedere

administrativ, politic, social, economic, cultural, etc., n raport

cu dimensiunile ariei de influenta polarizate si cu nivelul de

decizie pe care l implica n alocarea de resurse. Aceasta

importanta trebuie sa si gaseasca corespondentul si n nivelul

de modernizare.

In zonele lipsite de orase pe o raza de 25 30 km Guvernul, cu participarea autoritatilor administratiei publice locale, va actiona n

mod prioritar pentru :

a) modernizarea unor localitati rurale cu rol de servire n

zona de influenta ;

b) declararea de noi orase, promovnd programme speciale

de coparticipare la sustinerea financiara a dezvoltarii

institutionale, necesare n vederea infiintarii acestor noi

orase.

Localitatea rurala (sat) localitatea n care : a) majoritatea fortei de munca se afla concentrata n

agricultura, silvicultura, pescuit oferind un mod specific si

viabil de viata locuitorilor sai si care, prin politicile de

modernizare, si va pastra si n perspectiva specificul rural ;

b) majoritatea fortei de munca se afla n alte domenii

dect cele agricole, silvice, piscicole, dar care ofera n

prezent o dotare insuficienta necesara n vederea declararii

ei ca oras si care, prin politicile de echipare si modernizare,

va putea evolua spre localitati de tip urban.

Sunt localitati de rangul IV si V.

1. Catun grup de case taranesti, adunate sau risipite (razlete), care nu constituie n sine o localitate ce apartine de o unitate teritorial administrativa. Catunul reprezinta o parte componenta a unui sat si n

majoritatea cazurilor are o denumire, pastrata din trecutul ndepartat.

In decursul timpului, numeroase catune, prin extinderi succesive si

contopire, au generat forme de asezare omeneasca mai bine nchegate,

organizate, fapt ce a determinat includerea lor n nomenclatorul

localitatilor ca sate. Acest mod de alcatuire a satelor, nglobarea

treptata a unor catune existente, reprezinta o trasatura caracteristica n

procesul istoric de dezvoltare a asezarilor rurale din tara noastra. Cea

mai mare parte a catunelor, izolate ca teritoriu, sunt pe cale de

disparitie, numarul populatiei si al cladirilor de locuit, fiind n prezent

foarte redus.

2. Sat asezare (localitate) de tip rural, a carei populatie se ocupa ndeosebi cu agricultura si cresterea animalelor, locuind n gospodarii

individuale. Satele au, n principiu, un nivel de dotare socio culturala si echipare tehnico edilitara sub nivelul asezarilor urbane si un numar relativ redus de populatie.

Formarea si evolutia satelor din Romnia au fost determinate si

influentate de o complexitate de factori istorici, geografici, economici,

politici si sociali. Sub aspect functional si spatial volumetric, satele tarii noastre poarta amprenta unor functiuni, forme de organizare si

relatii de productie din trecut, n care dispersarea, generata de

proprietatea individuala asupra pamntului, caracteriza structura

retelei de localitati, ct si structura fiecarui sat n parte. Astfel se

explica numarul mare de sate, revenind 5,5 sate/1000 km2, precum si

densitatile reduse de locuitori n perimetrele construibile (n medie

circa 15 locuitori/ha). Situarea n teritoriu, forma, marimea si structura

satelor corespundea caracterelor geografice locale (sate de cmpie, de

deal sau de munte), metodelor de cultivare a solului si de crestere a

animalelor (pe tarlale si n gospodarii individuale) si n unele cazuri

(mai rar) unor necesitati de aparare.

Astfel, satele pot fi clasificate n cteva mari categorii :

a) dupa forma poligonale, areolare, tentaculare, alungite ;

b) dupa structura adunate, rasfirate, risipite sau nsiruite ;

c) dupa reteaua stradala cu retea de strazi geometrica (de regula rectangulara), cu retea de strazi neregulata, cu

retea mixta (n parte geometrica, n parte neregulata) sau

sate liniare (cu un singur drum ce strabate satul).

Satele de cmpie sunt, de regula, poligonale sau areolare ; satele

de deal, n general, au forma tentaculare sau alungite, cu o structura

rasfirata sau nsiruita si o retea de strazi neordonata sau sunt liniare ;

satele specifice de munte nu au o forma definita datorita structurii lor

risipite.

In zonele de exploatari miniere sau forestiere, exista si sate de

munte cu o structura adunata, uneori chiar compacta, cu strazi ce

urmaresc formele de relief pentru a evita pantele exagerate.

2.2. LOCALITATI URBANE

1. Localitate

urbana

- localitate n care majoritatea resurselor de munca

este ocupata de activitati neagricole cu un nivel

diversificat de dotare si echipare, exercitnd o

influenta socio economica constanta si semnificativa asupra zonei nconjuratoare.

2. Oras - unitate administrativ teritoriala de baza alcatuita fie dintr-o singura localitate urbana, fie din mai multe

localitati, dintre care cel putin una este localitate

urbana. Ca unitate administrativ teritoriala de baza si ca sistem social economic si geografic orasul are doua componente :

a) componenta teritoriala intravilanul, care reprezinta suprafata de teren ocupata sau destinata

constructiilor si amenajarilor (de locuit, social culturale, industriale, de depozitare, de productie, de

circulatie, de recreere, de comert, etc.) si extravilanul

care reprezinta restul teritoriului administrativ al

orasului ;

b) componenta demografica socio economica, ce consta n grupurile de populatie si activitatile

economice, sociale si politico administrative ce se desfasoara pe teritoriul localitatii.

Dimensiunile, caracterul si functiile orasului prezinta

mari variatii, dezvoltarea sa fiind strns corelata cu

cea a teritoriului caruia i apartine.

Orasele care prezinta o nsemnatate deosebita n viata

economica, social politica si social stiintifica a tarii sau care au conditii de dezvoltare n aceste

directii sunt declarate municipii.

Sunt localitati de rangul O, I, II si III.

In anumite cazuri, orasul poate depasi ca importanta, prin

anumite functiuni dominante, limitele teritoriului administrativ n care

se afla. Datorita rolului si functiunilor sale, orasul are un nivel

superior si de locuire, de dotare social culturala si echipare tehnico edilitara, n comparatie cu satul.

Municipiul (lat. municipium) oras cu importante functii economice, politico administrative si social culturale, precum si un nivel ridicat de dezvoltare si echipare urbanistica.

Metropola (fr. metropole din gr. meter mama si polis cetate) oras foarte mare, capitala unei tari sau oras de importanta mondiala, sediul unor institutii sau al unor manifestari internationale majore

(politice, culturale, stiintifice, economice, etc.). in antichitate, notiunea

de metropola se acorda unui oras sau stat n raport cu coloniile sale.

Zona

metropolitana

- zona constituita prin asociere, pe baza de

parteneriat voluntar, ntre marile centre urbane

Capitala Romniei si municipiile de rangul I) si

localitatile urbane si rurale aflate n zona

imediata, la distante de pna la 30 km, ntre care

s-au dezvoltat relatii de cooperare pe multiple

planuri.

Zona de dezvoltare - perimetru delimitat n cadrul teritoriului

administrativ al unui municipiu sau n cadrul

unei zone metropolitane n care se propun unele

facilitati de natura fiscala, n scopul favorizarii

dezvoltarii economice prin atragerea de investitii

de capital strain sau autohton.

Zona de influenta - teritoriu si localitatile care nconjoara un centru

urban si care sunt influentate direct de evolutia

orasului si de relatiile de interconditionare si de

cooperare care se dezvolta pe linia activitatilor

economice, a aprovizionarii cu produse

agroalimentare, a accesului la dotarile sociale si

comerciale, a echiparii cu elemente de

infrastructura si cu amenajari pentru odihna,

recreere si turism. Dimensiunile zonei de

influenta sunt n relatie directa cu marimea si cu

functiunile centrului urban polarizator.

Sistemul urban - sistem de localitati nvecinate n care se

stabilesc relatii de cooperare economica, sociala

si culturala, de amenajare a teritoriului si de

protectie a mediului, echipare tehnico edilitara, fiecare pastrndu-si autonomia administrativa.

In vederea dezvoltarii echilibrate a teritoriului din zona capitalei

Romniei si a municipiilor de rangul I, unitatile administrativ teritoriale de baza din aceste zone se pot asocia ntr-un parteneriat

voluntar n scopul nfiintarii de zone metropolitane aferente spatiului

urban. Asocierea contribuie la ntarirea complementaritatilor ntre

aceste unitati si factorii de decizie interesati n dezvoltarea teritoriului.

Zonele metropolitane functioneaza ca entitati independente, fara

personalitate juridica.

Zonele metropolitane pot functiona pe un perimetru

independent de limitele unitatilor administrativ teritoriale, stabilit de comun acord de autoritatile administratiei publice locale.

Asociatia zonei metropolitane, cu acordul consiliilor locale si cu

consultarea populatiei n conditiile legii, n a carei raza teritoriala s-a

constituit, adopta programul de dezvoltare a zonei.

In vederea optimizarii evolutiei marilor aglomerari urbane, prin

lege se pot nfiinta n cadrul acestor zone de dezvoltare. Legea va

prevede perimetrul, durata de functionare, cadrul constitutional de

administrare, precum si facilitatile acordate.

2.3. UNITATI ADMINISTRATIV TERITORIALA

Unitati

administrativ -

teritoriale

- potrivit legii, unitatile administrativ teritoriale sunt : comunele, orasele si judetele.

Unitatile administrativ teritoriale de baza sunt orasele si comunele care cuprind una sau mai

multe localitati.

Teritoriu

administrativ

- suprafata delimitata prin lege pentru judete,

municipii, orase si comune. Este constituit din

suprafata agricola (teren arabil, pasuni si fnete,

vii si livezi), suprafata fondului forestier,

suprafata ocupata de constructii si amenajari de

infrastructura (cai de comunicatie, altele dect

cele apartinnd domeniului public al statului,

echipare energetica, lucrari de gospodarire a

apelor), ape si balti si suprafata aferenta

intravilanului (constructii si amenajari), delimitata

prin planurile urbanistice.

1. Unitate administrativ teritoriala este un teritoriu delimitat printr-un act normativ, n care autoritatea asupra desfasurarii ntregii

activitati este ncredintata unui organ administrativ. Unitatile

administrativ teritoriale se prezinta ca un tot de sine statator, alcatuind, prin gruparea lor, trepte ierarhice succesive.

In general, teritoriul unei tari include unitati administrativ teritoriale de mai multe categorii, diferentiate prin : mediul (urban,

rural) caruia i apartine, nivelul de dezvoltare, importanta atributiilor

pe care le exercita, marimea (ca ntindere teritoriala).

In Romnia, n conformitate cu Legea nr. 2/1968 si Legea

351/2001, au fost stabilite urmatoarele categorii de unitati

administrativ teritoriale: comune, orase, municipii, considerate ca unitati de baza, iar pe o treapta superioara de competenta judete, n

componenta carora sunt incluse unitati din toate categoriile enumerate

si municipiul Bucuresti.

Organele administrative de stat n aceste unitati sunt Consiliile

judetene, municipale, orasenesti si comunale.

2. Comuna este unitate administrativ teritoriala de baza care cuprinde populatia rurala reunita prin comunitatea de interese si

traditii, alcatuita din unul sau mai multe sate, n functie de conditiile

economice, social culturale, geografice si demografice. Satele n care si au sediul autoritatile publice ale comunei sunt

sate resedinta.

Organizarea de noi comune se face prin lege, la propunerea

consiliului local, n urma consultarii prin referendum local al

populatiei din unitatea administrativ teritoriala de la care se preiau localitatile rurale si a populatiei din unitatile administrativ teritoriale care preiau localitatile rurale n cauza, pe baza documentatiei prin care

se atesta ndeplinirea conditiilor minime legale.

Conditiile necesare pentru nfiintarea de comune sunt

urmatoarele :

- populatia minima 1500 de locuitori ; - potential economic care sa asigure echilibrul bugetar al

comunei ;

- legaturi pe drumuri sau pe cale ferata ntre satul resedinta de

comuna si celelalte sate componente ;

- reducerea distantei dintre satul resedinta de comuna si celelalte

sate componente;

- spatii construite pentru institutii si dotari (primarie, scoala

primara si gimnaziala, dispensar uman, farmacie, post de politie,

statie-halta C.F. sau statie de transport auto).

Conditiile mentionate trebuie sa fie indeplinite si de comuna care

ramane dupa desprinderea unei comune noi.

Pentru dezvoltarea echilibrata alocalitatilor urbane si rurale,

Guvernul, cu participarea autoritatilor administratiei publice locale, va

actiona pentru sprijinirea si revitalizarea unor comune cuprinse n

anexele nr. IV si V din Legea 351, n care s-au produs scaderi

accentuate de populatie n ultimii 30 de ani.

3. Judetul este unitate administrativ teritoriala n Romnia, alcatuita din municipii, orase si comune unitati de baza ale organizarii administrativ teritoriale a tarii care constituie categorii de unitati administrative.

Delomitarea judetelor s-a stabilit n functie de conditiile

geografice, economice, social politice, etnice si de legaturile culturale si traditionale ale populatiei.

Caracteristica principala a judetului consta n faptul ca

reprezinta o unitate teritorial administrativa avnd o structura social economica complexa, cu numeroase functiuni economico industriale, agricole, silvice, balneo turistice, etc., dezvoltate cu precadere pe baza resurselor materiale si umane de care dispune, cu

localitati orase si sate diferentiate din punct de vedere al profilului social economic si al numarului de populatie.

2.4. ORGANIZAREA ADMINISTRATIV TERITORIALA A ROMANIEI

Constitutia prevede: Statul = puterea publica asupra teritoriului

statal.

Pentru a se putea exercita, teritoriul tarii este mpartit n unitati

teritorial administrative. Limita teritoriului tarii este fixata prin Lege.

Tot prin Lege sunt fixate unitatile teritorial administrative cu :

denumiri ;

componenta ;

teritoriul lor. Teritoriul tarii este organizat sub aspect administrativ n:

comune;

orase;

judete, iar n conditiile Legii, unele orase se pot declara municipii.

Relatia ntre formele de asezare umana si mpartirea

administrativ teritoriala se prezinta astfel :

Forme de asezare umana

EXISTENTA LEGALA

Statut administrativ al

localitatii

Unitati

administrativ -

teritoriale

JUDET

CAPITALA TARII MUN. BUCURESTI (SECTOR)

LOCALITATI

ORAS

MUNICIPIU RESEDINTA

DE JUDET

MUNICIPIU

ORAS

MUNICIPII

ORASE

SAT

SAT RESEDINTA DE

COMUNA

ST APARTINATOR ORAS

MUNICIPIU

SAT

COMUNA

Romnia are :

41 judete + 1 municipiul Bucuresti, cu judetul Ilfov (desfiintat ca sector agricol) stabilit prinLegea 69/91;

13.223 sate + catune, 6 sate pe comuna n medie;

45 % - populatie rurala n sate si catune;

55 % - populatie urbana n urase si municipii.

Exista si tendinta contrara urbanizarii, ruralizarea.

DATE STATISTICE la recesamntul ianuarie 1992 :

Populatie = 22,75 milioane ;

Nr. Gospodarii populatie (si familii n statistica) = 7,32 milioane ;

Nr. Mediu persoane / familie = 3,1 :

urban < 3

rural > 3

Nr. d locuinte = 7,66 milioane aproximativ fiecare familie are o locuinta.

Nr. cmere de locuit = 18, 78 milioane. Dezideratul 1 om = 1 camera e departe de a fi mplinit ;

n domeniul acesta stam prost.

Femei = 52 %, Babati = 48 %.

III. ORGANIZAREA TERITORIULUI IN INTRAVILAN

3.1. LIMITA PERIMETRU CADRU

1. Limita teritoriului administrativ = linia de demarcare a

teritoriului aferent unei unitati administrative (judet, municipiu, oras,

comuna).

2. Intravilan (lat. intra n interior si fr. ville oras) = suprafata terenului aferent functiunilor urbane : zone de locuit, zone industriale,

institutii social culturale, transporturi, depozite, spatii plantate si de agrement, etc. Notiunea intravilan nu are o semnificatie administrativ

teritoriala n sensul Legii privind organizarea administrativa a teritoriului Romniei, ci se foloseste n mod uzual n literatura de

specialitate pentru a desemna o suprafata de teren, n care sunt

amplasate principalele functiuni si constructii urbane. In aceasta

acceptiune, rezulta ca unele functiuni specifice oraselor, de la caz la

caz, pot fi amplasate n afara intravilanului , n extravilan , cum

sunt de exemplu : unele zone de agrement, aeroporturi, industrii cu

emanatii nocive, statii de captare a apei potabile, statii de epurare a

apelor reziduale, etc. Odata cu aparitia terenului perimetrul

construibil al orasului , care include toate zonele construibile ale

orasului, att din intravilan, ct si din extravilan, semnificatia celor doi

termeni ramne valabila.

3. Perimetrul (fr. primtre alcatuit din prefixul peri n jurul, mprejurul si gr. metron masura) - administrativ (ADM) = perimetrul ntregului teritoriu supus

administratiei unui municipiu, oras sau comuna (V. si teritoriu

administrativ).

- construibil (URB) = linia conventionala care delimiteaza suprafata

orasului sau satului, n interiorul careia sunt grupate toate categoriile

de constructii si instalatii : constructii de locuit si social culturale, obiective industriale, constructii agrozootehnice, depozite, cai de

comunicatii si transporturi, gari, autogari, zone plantate pentru odihna

si agrement, obiective si amenajari sportive, piete agroalimentare si

oboaze, constructii si retele edilitare si alte constructii si amenajari

necesare asigurarii functiunilor economice si sociale ale localitatii. De

asemenea, fac parte din perimetrul construibil, terenuri aferente

categoriilor de constructii si instalatii aratate mai sus, atunci cnd

acestea depind din punct de vedere administrativ de localitatea

respectiva si se afla grupate compact, dar despartite ntre ele prin

terenuri cu folosinta agricola, formnd trupuri ale localitatii.

Perimetrul construibil se stabileste prinPlanurile urbanistice generale

ale localitatilor si se aproba odata cu aprobarea P.U.G : Pna la

aprobarea Planurilor urbanistice generale, care are n vedere si

terenurile necesare perioadei de perspectiva, perimetrul construibil

legal este cel stabilit si aprobat la ultima perimetrare. In interiorul

perimetrului construibi, toate actiunile de coordonare a activitatii de

folosire a terenului pentru constructii, instalatii si amenajari de orice

fel se fac sub ndrumarea si controlul tehnic al organelor

administrative locale, pe baza de autorizatie de constructie.

4. Cadrul antropic (gr. anthropos om) sau construit = spatiul organizat, cu constructii destinate desfasurarii unor activitati umane;

ntr-un sens mai larg, cadru construit include si amenajari de spatii

verzi, bazine, fntni arteziene si alte elemente de mobilier urban, care

mpreuna cu cladirile contribuie la realizarea unui ansamblu urban

corespunzator cerintelor complexe de functionalitate si estetica.

3.2. FUNCTIUNI, ZONIFICARE FUNCTIONALA

1. Functiuni

Functiuni urbane sunt domenii specifice de activitati umane care se

desfasoara ntr-un oras, ntr-o anumita perioada de timp, determinnd

marimea si caracterul dezvoltarii urbanistice a acestuia. Functiunile

urbane sunt conditionate, ntr-o masura nsemnata, de asezarea lor n

teritoriu, conditiile geo climatice, resursele naturale, trasaturile specifice ale mediului ambiant, de dezvoltarea oraselor pe parcursul

istoriei. Se subliniaza n mod deosebit importanta factorilor sociali si

economici, precum si implicatiile acestora asupra evolutiei modului de

viata a populatiei, determinnd aparitia sau disparitia unor functiuni

urbane sau transformarea continutului acestora. Printre principalele

functiuni ale oraselor contemporane se mentioneaza :

publice (administrative, nvatamnt, sanatate, cultura, sport, loisir, etc.) ;

comerciale, prestari servicii ; de cazare (locuire) a populatiei si functiuni complementare ; economice ; circulatia urbana si interurbana ; gospodaria comunala si altele.

Diversitatea, nivelului de dezvoltare si ponderea diverselor

functiuni urbane, influenteaza direct marimea, importanta si rolul

orasului n cadrul teritoriului si al retelei de localitati.

Functiuni economice activitatile economice existente si propuse n cadrul unui teritoriu sau al unei localitati. Cunoasterea temeinica a

functiunilor economice existente, a posibilitatilor economice de

dezvoltare a acestora prin valorificarea superioara a resurselor

materiale, cooperarea ntre diferitele activitati, constituie elemente

componente fundamentale ale urbanizarii. Elementele esentiale care

trebuie cunoscute, indiferent de marimea teritoriului studiat, sunt

legate, pe de o parte, de stabilirea resurselor solului si subsolului, a

gradului actual si a posibilitatilor de valorificare, iar pe de alta parte

de analiza modului n care este ocupata populatia n diferitele activitati

care se desfasoara n teritoriu. In raport cu structura si gradul de

dezvoltare a functiunilor economice, teritoriul poate avea : functiuni

complexe, functiuni mixte sau functiuni dominante pe un anumit profil

economic. Pe baza corelarii concluziilor rivind modul de distribuire n

teritoriu a activitatilor economice, a importantei si posibilitatilor de

dezvoltare n perspectiva, n lucrarile de urbanism se prezinta

zonificarea actuala si de perspectiva a functiunilor economice din

cadrul teritoriului considerat.

Datele si elementele de baza, aspectele caracteristice si

problemele care trebuie sa faca obiectul analizei, precum si

principalele propuneri specifice fiecarei functiuni economice n p

arte sunt :

- industria (unitati existente, profil, capacitati de productie,

numar personal muncitor, modul de asigurare a personalului muncitor,

suprafete aferente unuitatilor industriale, modul de asigurare a

unitatilor, cooperarea sau stnjeniri cu zona de locuit, propuneri de

amplificare a activitatilor industriale n unitatile existente, unitati noi,

etc.) ;

- agricultura (structura pe categorii de folosinta a fondului

funciar, unitatile de productie agricola existente, forta de munca

ocupata, principalele lucrari hidrotehnice si hidroameliorative,

productii obtinute, etc.) ;

- economia forestiera (suprafata fondului forestier, zonarea

functionala a fondului forestier, unitati principale de exploatare si

ntretinere, structura fondului forestier din punct de vedere peisagistic,

terapeutic, cinegetic, turistic, etc.) ;

-

obiective ale cadrului natural, monumente istorice, de arhitectura, de

valorificare a resurselor, gradul de dotare si echipare cu unitati de

deservire turistica, etc.).

Functiuni suburbane atributii specifice pe care le ndeplinesc

localitatile situate n imediata apropiere a unor centre urbane, generate

de relatiile de interconditionare ce se stabilesc ntre oras si teritoriul

sau nconjurator si care le imprima anumite caractere de ordin

economic si social, cum ar fi : baza de materii prime pentru unitatile

industriale din oras, baza de aprovizionare cu produse agroalimentare perisabile a populatiei orasului, baza de cazare pentru o parte din forta de munca ocupata n oras, baza de recreatie si

agrement pentru populatia orasului. Pe masura intensificarii ritmului

de dezvoltare a localitatilor, se amplifica si functiunile suburbane ale

acestora.

2. Zona (fr. zone din gr. zone centura) 1. (GEOGRAFIC) portiune dintr-un teritoriu, delimitata pe baza existentei unor elemente caracteristice distinctive, a unor categorii de

fenomene, fapte sau mprejurari sociale. Delimitarea unei arii de acest

tip se bazeaza pe elemente naturale (de exemplu : zona climatica V ; zona naturala V ; zona solara V ; zona etnografica etc.). 2. (URBANISTIC) suprafata de teren delimitata, care face parte dintr-o localitate (oras, sat) sau dintr-un teritoriu mai larg (care poate

cuprinde si localitati) careia i se atribuie un tip de folosinta bine

determinat sau pe care se ntmpla anumite lucruri dirijate de oameni

(de exemplu : zona de productie si depozite V ; zona de locuit V ;

zona industriala V ; zona suburbana V ; zona sanitara V ; zona cu circulatie reglementata V, etc.). Aceste tipuri de zone poarta denumirea generala de zone functionale :

- a dotarilor publice

1. (n orase) totalitate a terenurilor ocupate cu dotari administrative, social culturale, comerciale si de prestari servicii de importanta nationala, oraseneasca sau de cartier,

precum si terenurile ocupate cu monumente istorice, de arta si

arhitectura si alte dotari cu caracter de unicat.

Majoritatea dotarilor din aceste categorii sunt amplasate n zona

centrala a orasului, n centrele de cartier sau pe amplasamente

izolate, n puncte caracteristice, n concordanta cu

functionalitatea si conditiile specifice ale orasului ;

2. (n sate) totalitate a terenurilor ocupate cu dotari administrative, de educatie si nvatamnt, cultura, ocrotirea

sanatatii, comert, alimentatie publica, prestari servicii, etc., fara

deosebire de categoria de importanta si indiferent de amplasarea

lor n cadrul statului. In numeroase studii si n actele normative,

suprafetele de teren aferente dotarilor nu sunt denumite zone,

deoarece nu ocupa o suprafata compacta din teritoriul localitatii.

In aceasta situatie, terenul se foloseste n sens conventional

pentru a evidentia ponderea suprafetelor de teren ocupate sau

necesare acestei functiuni, n raport cu suprafata totala cuprinsa

n perimetrul construibil al localitatii. In cazul oraselor acest

procent este, de regula, de 5 10 %, iar n cazul satelor de 2 4 % ;

- a dotarilor comerciale si prestari servicii totalitatea terenurilor si constructiilor avnd aceste functiuni ;

- centrala zona functionala care cuprinde ansamblurile social culturale cele mai reprezentative piete, esplanade, bulevarde, spatii verzi centrale, circulatii rutiere si pietonale, precum si teritoriile

aferente acestora, organizate ntr-un sistem unitar ;

- cu profil specializat zona functionala n cadrul localitatilor n care sunt amplasate deserviri sociale cu caracter orasenesc administrative,

culturale, sanitare, de nvatamnt, de recreere si agrement, etc., si n

care ponderea o are una din acestea ;

- de locuit si functiuni complementare zona functionala rezidentiala, cuprinznd ansambluri, cartiere cu locuinte ;

- a cailor de comunicatie fsie de teren ocupata de o cale de comunicatie terestra (drum, cale ferata), inclusiv lucrarile conexe

(lucrari de arta si de aparare, cavaliere, lucrari pentru evacuarea apelor

superficiale, cantoane, semnalizari, etc.) ;

- de gospodarie comunala si echipari tehnico edilitare terenurile si constructiile aferente infrastructurii.

3. Fondul construit totalitatea constructiilor existente pe un teritoriu, cuprinznd cladiri cu diferite destinatii (locuinte, obiective

economice, dotari social culturale, etc.) precum si lucrari tehnico edilitare de gospodarire comunala si altele.

Notiunea de fond construit se foloseste de regula pentru a

desemna valoarea sau importanta constructiilor dintr-o localitate sau o

zona delimitata precis a acestuia (cartier, complex de locuit, zona

industriala, etc.).

Solutiile de urbanizare (renovare, remodelare, amenajare,

demolare si nlocuire), dar mai ales alegerea etapei de realizare a

prevederilor din planurile urbanistice generale, zonale si de detaliu

sunt determinate, n mare masura, de valoarea fondului construit.

3.3. ZONA DOTARILOR PUBLICE

1. Dotarea publica este o functiune menita sa asigure deservirea

populatiei cu o anumita utilitate.

Dupa profilul functional, dotarile se grupeaza n urmatoarele

cateorii :

- administrativ : sediu administrativ, tribunal, institutii financiar

bancare, CEC, ADAS, posta, s.a. ; - educatie si nvatamnt : gradinite, scoli generale, licee,

institute de nvatamnt superior ;

- cultura : cluburi, case de cultura, biblioteci, cinematografe,

teatre, Sali de concert, Sali polivalente, muzee, Sali de expozitii si

galerii de arta, s.a;

- ocrotirea sanatatii : crese, dispensare, policlinici, spitale,

sanatorii si preventorii, farmacii, statii de salvare, s.a. ;

- unitati comerciale si de alimentatie publica ; prestari servicii ;

cultura fizica si sport : terenuri de sport, stadioane, bazine de not,

patinoare, Sali de sport, poligoane de tir, popicarii, s.a;

- dotari comunale : bai publice, auto-service, depouri, garaje,

ateliere de ntretinere, s.a;

- counicatii : gara, C.F. autogara, aerogara, gara fluviala sau maritima ;

- turism : hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, campinguri, s.a.

Totalitatea corelata a dotarilor avnd aceleasi profile functionale

se grupeaza pe retele de dotari . In functie de teritoriu luat n

considerare, retelele pot fi organizate n trepte succesive,

corespunzatoare organizarii structurale a teritoriului si localitatilor,

pornind de la teritoriu national, pna la unitatea urbanistica de baza

(complexul de locuit). Clculul necesarului de dotari se face pe baza

legislatiei si a actelor normative, n raport cu numarul de locuitori si se

adapteaza la conditiile specifice locale.

Dupa criteriile frecventei de solicitare si al razei de

accesibilitate, dotarile se mpart n urmatoarele categorii :

- dotari de folosinta zilnica sau curenta, avnd o raza de

accesibilitate maxima de 500 m, care se amplaseaza de regula n

cadrul complexelor de locuit ;

- dotari de folosinta periodica, avnd o raza de accesibilitate

maxima de 1500 m, care se amplaseaza de regula n cadrul centrelor

de cartier ;

- dotari de folosinta ocazionala saur ara, avnd uneori caracter

de unicat pentru o localitate sau o grupare de localitati.

Orice dotare cuprinde cladiri si terenuri aferente necesare

deservirii colective a populatiei si se amplaseaza n cadrul localitatilor

n conformitate cu prevederile planurilor urbanistice generale, zonale

si de detaliu. Nivelul de dotare al unei localitati reflecta continutul si

varietatea vietii sociale, precum si posibilitatile materiale ale

comunitatii, construind un indicator important al calitatii vietii.

2. Edificiu (lat. aedificium cladire) (ARHIT, URB) cladire mare, constructie impunatoare, destinata fie pentru locuit, fie pentru diferite

functii administrative sau social culturale, ca de exemplu : sediu administrativ, teatru, spital, scoala, etc.

Edificiu public cladire destinata unor functii cu caracter obstesc.

3. Fondul construit - totalitate a constructiilor existente pe un

teritoriu, cuprinznd cladiri cu diferite destinatii (locuinte, obiective

economice, dotari social culturale, etc.) precum si lucrari tehnico edilitare de gospodarie comunala si altele. Notiunea de fond construit

se foloseste de regula pentru a desemna valoarea sau importanta

constructiilor dintr-o localitate sau o zona delimitata precis a acesteia

(cartier, complex de locuit, zona industriala, etc.).

Majoritatea dotarilor publice, a edificiilor publice se amplaseaza

n zonele centrale ale localitatii, n centrele administrative, civice sau

de cartier.

4. Centrul administrativ localitatea n care si au sediul organele administratiei teritoriului (n localitatea n care Consiliul

comunal se numeste sat resedinta de comuna, iar municipiul

n care si are loc Consiliul judetean se numeste municipiu

resedinta de judet) ;

civic spatiu colectiv specific localitatilor mici si mijlocii, care grupeaza n jurul unei piete publice (administrative, de

nvatamnt, culturale, comerciale, etc.) care datorita

importantei gradului de specializare, densitatii ridicate de

interactiuni reciproce si razei de deservire, influenteaza n

mod direct ntreaga localitate. In orasele mari si foarte mari,

datorita multitudinii functiunilor si amplorii institutiilor de

toate categoriile care se adreseaza att populatiei localitatii

respective, ct si populatiei dintr-un teritoriu mai larg (judet,

tara sau chiar unele activitati internationale) s-a propus

fenomenul de multiplicare a centrelor civice pe : centre

specializate (de exemplu : centru cultural, centru

administrativ, centru comercial, etc.) si centre de cartier sau

subcentre. De regula, diferitele centre ale unui oras mare

sunt legate ntre ele prin magistrale de circulatie, care

prezinta adeseori aceleasi caracteristici functionale, fiind

situate n zona centrala a orasului ;

de cartier ansamblul de dotari social culturale, unitati de prestari servicii si institutii specifice, destinate deservirii

periodice a locatarilor unui cartier de locuinte. In sens strict

urbanistic, notiunea de centru de cartier presupune

structurarea zonei de locuit a oraselor pe principiul unitatilor

urbanistice complexe, ceea ce n cazul oraselor mijlocii si

mari (peste 50.000 locuitori) permite organizarea unui numar

de cartiere constituite din mai multe complexe de locuit. In

functie de marimea si conditiile specifice de organizare a

cartierelor, se urmareste ca centrul de cartier sa se amplaseze

n centrul de greutate al acestuia, pentru a fi accesibil

locuitorilor, fara utilizarea mijloacelor de transport n comun

(circa 15 20 minute mers pe jos). Dotarile care se amplaseaza, de regula, n centrul de cartier sunt :

cinematografe, cluburi, biblioteci publice, unitati comerciale

si de alimentatie si altele. Realizarea centrului de cartier

contribuie ntr-o masura nsemnata la buna functionalitate a

retelei de dotari social culturale, prin descongestionarea centrului civic al orasului, iar pe plan local permite

organizarea vietii sociale, participarea larga a locuitorilor la

activitatea cultural artistica.

5. Nucleu istoric este zona cea mai veche a oraselor contemporane,

construita pe pe parcursul istoriei. De regula, nucleul istoric al

majoritatii oraselor importante europene a fost construit n perioada

medievala, n unele cazuri pe amplasamentul orasului antic,

cuprinznd numeroase monumente istorice, de arta si arhitectura,

ziduri, bastioane de aparare, precum si o structura urbanistica

specifica acestei epoci. Preocuparea pentru punerea n valoare si

integrarea nucleului istoric n structura noua a orasului constituie un

obiectiv major al urbanismului contemporan.

6. Piata 1) n acceptiunea curenta locul public unde se desfasoara

schimbul de marfuri ;

2) spatiu liber, de utilitate publica, amenajat n interiorul localitatii, ncadrat de fronturi organizate arhitectural sau

peisager ; constituie ca si agora sau forumul din orasele

Greciei si Romei antice, locul de desfasurare a principalelor

evenimente, manifestari politice, social culturale si comerciale din viata colectivitatii careia i apartine. In toate

epocile istorice, piata a constituit locul de ntlnire,

aprovizionare si de cunoastere reciproca a locuitorilor, fapt

din care deriva rolul important politic, social, educativ pe

care l are, nu numai prezenta nsasi, dar si continutul

functional, structura si valoarea estetica a pietei, asupra

constiintei locuitorilor, asupra formarii sentimentului si

spiritului de unitate a comunitatii.

In raport cu functia dominanta careia i raspund, pietele se

clasifica n :

piete arhitecturale, cu functiuni estetic decorative, pentru nfrumusetarea si mbogatirea cadrului

arhitectural al localitatii prin punerea n valoare a

unuia sau mai multor edificii sau elemente ale cadrului

natural ; exemple : Place Vendme si Trocadero la

Paris, Piazza Navona la Roma, etc. ;

piete comerciale, echipate si dotate cu amenajari speciale necesare desfasurarii schimbului de marfuri

cu amanuntul, de exemplu Piata halelor din Ploiesti ;

n aceasta categorie se nscrie si :

piata agroalimentara care, n functie de pozitia n oras si de marimea zonei de

deservire poate fi :

o piata centrala, cum este Piata Unirii din Bucuresti sau

o piata de cartier, ca de exemplu Piata Sudului n cartierul Berceni sau Piata

Alex, Moghioros n cartierul Drumul

Taberei din Bucuresti ;

piete de circulatie, pentru organizarea si rezolvarea circulatiei la intersectii importante, capete de pod,

mari platforme de parcare, descarcarea si degajarea

circulatiei vehiculelor si pietonilor n zone

aglomerate, n apropierea unor dotari care genereaza

mari concentrari de circulatie gari, Sali polivalente, stadioane, mari complexe comerciale,

etc. (exemple : Place Porte Maillot la Paris, Piata

Garii la Brasov, piata de la intersectia Colentina Mosilor cu sos. Stefan cel Mare n bucuresti, s.a.) ;

piete festive, destinate defilarilor, ntrunirilor, serbarilor si manifestarilor populare, etc. (exemple :

Piata Rosie din Moscova, Champs de Mars din

Paris) ;

piete monumentale, cu functiuni sociale si politice, cu un ancadrament arhitectural monumental din care

se detaseaza, n general, un edificiu dominant att

prin tratarea arhitecturala, ct si prin functiunile pe

care le adaposteste ; exemple : Piata San Marco la

Venetia, Piata Senioriei la Florenta, Piata Mare a

Primariei din Bruxelle, iar la noi n tara Piata sediului administrativ din Vaslui, s.a;

piete cu functiuni mixte sau cu functiuni multiple foarte frecvente, datorita numeroaselor situatii n

care, n special n orasele mici si mijlocii, sunt

prezente n acelasi loc mai multe functiuni, de

exemplu : centrul municipiului Pitesti, Piata Unirii

din Focsani, etc.

3.4. ZONA DE LOCUIT SI FUNCTIUNI COMPLEMENTARE

1. Lot = suprafata de teren delimitata, cu acces la o cale de circulatie

carosabila, destinata amplasarii unei gospodarii (locuinta, anexe

gospodaresti, curte, gradina).

2. Lotizare = operatie de mpartire a unei suprafete de teren n loturi,

pentru a fi atribuite construirii de locuinte individuale, unor folosinte

agricole.

3. Incinta = suprafata de teren nconjurata de cladiri, mprejmuiri sau

amenajari. In sens urbanistic, sistemul de incinte reprezinta o

metoda de organizare a complexelor de locuit, care consta n gruparea

constructiilor n jurul unor incinte, amenajate cu spatii verzi, alei

carosabile si pietonale, jocuri pentru copii, anexe gospodaresti,

parcaje, garaje, etc. In cadrul incintelor, n afara de locuinte, se mai

pot amplasa unele dotari social culturale de folosinta zilnica sau frecventa, cum sunt cele pentru copiii prescolari (crese, gradinite cu

program normal sau prelungit), magazine cu produse de uz curent,

ateliere de reparatii si altele. Incinta astfel amenajata constituie un

spatiu cu caracter intim, destinat exclusiv locuitorilor din imobilele

limitrofe, completnd pe plan urbanistic confortul si estetica locuintei

si contribuind la dezvoltarea relatiilor de vecinatate).

4. Imprejmuirea = constructie care nconjoara un teren pentru a-l

desparti de mprejurimi (strada, terenuri vecine, malul unei ape, etc.).

Imprejmuirile pot fi :

- definitive executate din materiale durabile (lemn, zidarie, piatra, fier, etc.), pentru a dura un timp ndelungat sau

- provizorii executate, pe ct posibil, din materiale reutilizabile (de exemplu : panouri prefabricate din lemn, tabla, plasa

metalica, stuf, rogojini, etc.) a caror durata de folosire este limitata, fie

prin utilizarea temporara a terenului mprejmuit (de exemplu

mprejmuirea unui santier), fie pentru motivul ca vor fi desfiintate.

Din punct de vedere al destinatiei, se deosebesc :

mprejmuiri utilitare (de exemplu mprejmuiri pentru paza) sau

-mprejmuiri ornamentale, la al caror mod de executie predomina criteriile de ordin estetic (de exemplu mprejmuirea

gradinii unui palat),

iar din punct de vedere al amplasamentului, pot fi :

exterioare cnd delimiteaza un ntreg teritoriu cu folosinta complexa (de exemplu o fabrica) si care pot avea parti :

o principale care limiteaza teritoriul spre o artera de comunicatie principala, avnd de regula un caracter

ornamental si

o secundare care limiteaza teritoriul spre arterele secundare, un teritoriu vecin etc., si au o executie mai

simpla, predominnd caracterul utilitar sau

interioare care limiteaza o zona dintr-un teritoriu mai mare, rezervata unui anumit scop (de exemplu gospodaria de

combustibil a unei fabrici).

5. Imobil (fr. immeuble din lat. immobilis) = cladire de locuit, casa si

teren.

Locuintele sunt de mai multe tipuri :

Locuinta 1) colectiva termen impropriu folosit pentru cladirile de locuit cu

mai multe apartamente (bloc de locuinte), deoarece locuintele

(apartamentele) nu sunt colective, ci doar grupate n aceeasi

constructie ;

2) duplex locuinta individuala sau apartament ce cuprinde doua niveluri, avnd scara interioara :

3. individuala cladire care cuprinde o singura locuinta (casa, vila). 6. Fond locativ nsumeaza totalitatea cladirilor n care se locuieste,

existente ntr-o localitate sau o portiune precizata a acesteia (cartier,

complex de locuit, strada, etc.). In mod curent, notiunea de fond

locativ nlobeaza cladiri de diferite tipuri : locuinte cu lot individual,

apartamente n cladfiri cu mai multe niveluri, camine pentru

nefamilisti, camine studentesti, internate, case pentru batrni si alte

forme de locuire. Pentru caracterizarea fondului locativ se folosesc

indicatori fizici si valorici care exprima urmatoarele aspecte

principale :

- suprafata fondului locativ ; - numarul si marimea apartamentelor ; - nivelul de dotare cu dependente ; - instalatii interioare ; - materiale de constructii ; - vechimea, gradul de uzura, costul, etc.

Valoarea fondului locativ exprima, ntr-o masura nsemnata,

nivelul confortului urban.

7. Ansamblul - de locuit termen generic pentru desemnarea unei grupari de cladiri de locuit, de dotari si de amenajari specifice zonei de locuit, nedefinita

ca marime si nivel de dotare si care, n consecinta, nu corespunde

obligatoriu unei unitati urbanistice complexe. Termenul se foloseste n

mod curent pentru desemnarea acelor portiuni din zona de locuit

urbana, care desi constituie unitati bine nchegate n structura urbana,

nu se ncadreaza n categoriile unitatilor urbanistice complexe,

datorita fie marimii, fie faptului ca nu beneficiaza de dotarea completa

conform principiilor de organizare a unitatilor urbanistice complexe,

populatia respectiva fiind deservita de dotari si amenajari specifice,

situate si n afara ansamblului respectiv ;

- urbanistic gruparea de constructii, spatii libere sau plantate, amenajari pentru circulatia vehiculelor si a pietonilor, lucrari de arta

monumentala si mobilier urban, avnd ntre ele relatii functionale,

economice si estetice pe multiple planuri, corespunzatoare unor

criterii si principii specifice functiunii dominante. Ca parte a unei

structuri urbane, ansamblul urbanistic poate fi considerat ca un tot

nchegat reprezentativ sau caracteristic pentru localitatea sau, n cazul

oraselor mari si foarte mari, pentru o anumita parte a localitatii n care

se afla. Ca exemple de ansambluri urbanistice pot fi mentionate :

ansamblul zonei centrale din Pitesti, ansamblul pietei de la intersectia

Sos. Stefan cel Mare Calea Mosilor Colentina din Bucuresti, Parcul Tineretului din Bucuresti, etc.

8. Cartier (fr. quartier) parte a orasului avnd propria sa fizionomie, determinata de : functiunea dominanta (cartier rezidential

sau de locuinte, cartier comercial, cartier industrial) ; felul si regimul

de constructie (cartier de vile, cartier de locuinte ieftine, cartier

insalubru) ; pozitia n cadrul orasului (cartier central sau cartier

marginal). Este alcatuit n general din unitati de vecinatate, care

mpreuna pot fi definite ca o entitate economica, sociala si de

gospodarire n cadrul orasului.

- comercial termen folosit n urbanismul pentru definirea portiunilor de oras, a cartierelor n care sunt grupate cu

preponderenta functiunile si activitatile comerciale ; n

actuala structura a unor orase din tara noastra, se mai

mentin unele cartiere comerciale, n forma lor traditionala

originala sau restaurata, ca de exemplu : cartierul

Lipscani, Sf. Gheorghe, Curtea Veche n Bucuresti,

vechile centre istorice din Brasov, Sibiu, Bistrita Nasaud,

etc., sau ca integrari si prelucrari moderne n

ansamblurile zonelor centrale noi, ca de exemplu :

Buzau, Craiova, Iasi, Suceava, s.a, n care foste cartiere

comerciale traditionale au fost nglobate n zonele

centrale ale oraselor respective ;

- cartier de locuinte unitatea de dreapta imediat superioara complexului de locuit n ierarhia unitatilor

urbanistice complexe. Cartierul de locuinte cuprinde, n

general, o portiune de oras, fiind alcatuit dintr-un numar

de complexe de locuit si dintr-un nucleu denumit centru

de cartier). Delimitarea cartierului de locuinte se face, de

regula, prin artere de circulatie majora, corespunzatoare

traficului de sector orasenesc sau traficului major urban,

iar marimea cartierului de locuinte se stabileste n functie

de distanta maxima de parcurs admisa din punctele cele

mai ndepartate ale complexelor de locuit componente,

pna la dotarile grupate n centrul de cartier ; aceasta

distanta se apreciaza ca durata de parcurs pietonilor la

circa 15 20 min sau ca distanta de aproximativ 1500 2000 m. Pentru a raspunde conditiilor economice si

cerintelor de ordin functional si special, marimea

cartierului de locuinte poate sa varieze, n ceea ce

priveste suprafata, ntre minimum 60 ha si maximum 150

ha, iar sub aspectul populatiei ntre 25.000 si 60.000

locuitori. Tinnd seama de limitele de marime inferioara

si superioara, recimandate pentru complexele de locuit si

cartierul de locuinte, rezulta ca acesta din urma poate

cuprinde un numar de 3 7 complexe de locuit.

9. Periferie (fr. priphrie, alcatuit din prefixul pri- n jurul,

mprejurul si gr. pherein- a duce, a purta) este partea marginala a

oraselor care s-a extins spontan si anarhic, prin depasirea limitelor

teritoriului initial sau a incintelor fortificate. Acest mod de deformare

a cartierelor periferic este specific oraselor circulare si celor extinse n

forma de stea, favorizate de reteaua de drumuri si cai ferate si a

mijloacelor de transport n comun ce converg spre oras. Un alt mod de

formare a periferiei unui o