UNIVERSITATEA SPIRU HARETFACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE,ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVEBRAŞOV

LECT.UNIV.DR. ŞERBAN CERNAT CLAUDIA

ORGANIZAREAPROFESIILOR JURIDICE

2016

1

CUPRINS

Cuvânt înainte Pag. 2

1. Autoritatea judecătorească – noţiuni introductive,particularităţi, atribuţiuni

Pag. 3

2. Sistemul organelor judecătoreşti în România Pag. 10

3. Profesia de magistrat (judecător şi procuror) Pag. 16

4. Organizarea şi atribuţiile Consiliului Superior alMagistraturii. Răspunderea magistraţilor

Pag. 31

5. Profesia de avocat Pag. 34

6. Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană Pag. 44

7. Profesia de notar Pag. 57

8. Profesia de executor judecătoresc Pag. 60

9. Profesia de consilier juridic Pag. 63

10. Profesia de practician în insolvenţă Pag. 66

11. Profesia de mediator Pag. 75

Bibliografie Pag. 86

2

Cuvânt înainte

Având în vedere complexitatea şi importanţa acestei discipline precum şibibliografia deosebit de vastă din materie, am considerat oportun ca acest curs săfie prezentat sub forma unor FIŞE care sintetizează cele mai importante informaţiidin actele normative în vigoare şi din literatura de specialitate.

Opţiunea de a utiliza acest sistem al fişelor în detrimentul cursului clasic,încărcat de informaţii, cu multe trimiteri bibliografice la subsol, dificil de asimilatîntr-un timp relativ scurt, a venit şi din dorinţa de sistematizare şi esenţializare ainformaţiei, organizată inclusiv cu ajutorul elementelor grafice, menite să oferelucrării o structură logică omogenă.

Formatul nou al cursului, bazat pe fişe sintetice, format care se practică dince în ce mai mult, mai ales pentru candidaţii la concursurile şi examenele deadmitere în profesiile juridice, are drept scop sprijinirea studenţilor, viitorilicenţiaţi în drept şi posibil candidaţi la aceste concursuri şi examene, să asimilezeîntr-un timp scurt informaţiile de bază din domeniu şi să faciliteze înţelegereamateriei.

Sper că acest tip nou de curs se va dovedi într-adevăr util vouă dragistudenţi, şi pentru îmbunătăţirea lui viitoare aştept şi sugestiile/propunerile voastre.

Mult succes în promovarea tuturor examenelor pe care urmează să lesusţineţi !

Lect. univ.dr. av. Şerban Cernat Claudia

Noiembrie 2016

3

FIŞA 1. Autoritatea judecătorească – noţiuni introductive,particularităţi, atribuţiuni

Sediul materiei:Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a ConstituţieiRomâniei nr. 429/2003 publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 758/29.10.2003;Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară - cu toate modificările aduse actuluioficial, inclusiv cele prevăzute în O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MonitorulOficial Partea 1, nr. 389 din 23.05.2016;CEDO (Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în M.Of.nr. 135 din 31 mai 1994, revizuită în conformitate cu Protocoalele: nr. 3, nr.5, nr.8. UlteriorConvenţia a fost amendată prin Protocolul nr.9 (Roma 6.11.1990), Protocolul nr. 11(Strasbourg 11.05.1994), Protocolul nr. 12 (Roma 4.11.2000), Protocolul nr.13 (Vilnius3.05.2002), Protocolul nr. 14 (Strasbourg 13.05.2005).

Noţiunea de justiţie are mai multe sensuri, două dintre acestea fiind legate în mod directde studiul organizării judiciare:

într-o primă accepţiune, justiţia este o funcţie, funcţia de a judeca, de a decide asupraconflictelor ivite între diferitele subiecte de drept prin aplicarea legii. În acest sens sespune că judecătorul înfăptuieşte justiţia. Într-o astfel de viziune, justiţia este oprerogativă suverană care aparţine statului;

Într-o a doua accepţiune, mai restrânsă, prin justiţie se înţelege ansamblul instituţiilorprin a căror mijlocire se poate exercita funcţia judiciară: instanţe judecătoreşti,magistraţi, auxiliari sau parteneri ai justiţiei etc. Din această perspectivă, justiţia este unserviciu public al statului deoarece corespunde unei activităţi organizate, finanţate,reglate şi ale cărei rezultate sunt asumate de stat.

Înfăptuirea justiţiei reprezintă monopol de stat.

În societatea modernă rolul de a înfăptui justiţia şi l-a asumat statul. Faptul că justiţia estemonopolul statului implică două consecinţe:

4

nicio altă autoritate decât instanţele judecătoreşti legal instituite nu pot înfăptui justiţia,prin pronunţarea unor hotărâri care să se bucure de autoritatea lucrului judecat şi deforţă executorie. În acest sens, art.125 alin.1 din Constituţie prevede că justiţia serealizează prin Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilitede lege;

cealaltă consecinţă a principiului potrivit căruia justiţia este monopolul statului esteaceea că statul este obligat să împartă justiţia atunci când se solicită acest lucru.Judecătorul care a fost învestit cu soluţionarea unei cereri nu poate refuza judecata, subsancţiunea săvârşirii infracţiunii de denegare e dreptate. În acest sens, art.3 C.civ.prevede că „judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, saucă este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare dedreptate”. Bineînţeles că este ideal ca judecătorul să soluţioneze cauza cu care a fostînvestit, în temeiul unui text de lege al cărui conţiunt să fie neechivoc şi perfect aplicabilsituaţiei de fapt ce caracterizează speţa. Însă, chiar dacă legea prezintă neclarităţi saulacune, judecătorul este obligat să recurgă la interpretarea legii, iar în lipsă de textexpres la analogia legii ori la analogia dreptului şi să rezolve cauza cu care a fostînvestit.

Dublul grad de jurisdicţie.

Organizarea justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie porneşte de la ideeaconform căreia controlul ierarhic al hotărârilor judecătoreşti este un câştig incontestabil şireprezintă atât o garanţie pentru justiţiabil în contra abuzurilor care ar putea să apară înactivitatea unui judecător cât şi o recunoaştere a faptului că judecătorii pot greşi în opera lor deaplicare şi interpretare a legii. Acest principiu presupune ca :

instanţele judecătoreşti să nu se situeze la acelaşi nivel ierarhic şi să fie grupate două câtedouă, astfel încât un proces judecat într-o instanţă să poată ajunge apoi, prin exercitareacăilor de atac, în faţa unei instanţe superioare. Dacă o cauză este judecată în primă instanţăla tribunal, apelul se va soluţiona de curtea de apel, iar recursul la Înalta Curte de Casaţieşi Justiţie;

chiar dacă procesul urmează trei faze – primă instanţă, apel şi recurs - nu se poate vorbi deun triplu grad de jurisdicţie. Recursul este o cale de atac extraordinară care nu permitediscutarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, singurele problemele susceptibilede a fi analizate fiind cele de drept şi numai dacă se încadrează în motivele indicate înmod expres şi limitativ de lege. Analizarea cauzei sub toate aspectele sale de fapt şi dedrept şi administrarea unui probatoriu complet este posibilă numai în faza judecăţii înprimă instanţă şi în faţa instanţei de apel, motiv pentru care chiar dacă legea prevede şicalea de atac a recursului, nu se poate vorbi decât de un dublu grad de jurisdicţie.

Egalitatea în faţa justiţiei.

Potrivit art.16 alin.8 din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilorpublice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege. Acelaşi principiueste consacrat şi în Legea nr.304/2004 privind organizarea judecătorească, care prevede că

5

justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origineetnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine oricondiţie socială sau orice ale criterii discriminatorii.

Principiul egalităţii în faţa justiţiei presupune ca:

toate persoanele să aibă vocaţie egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şidupă aceleaşi reguli de procedură;

părţile trebuie să aibă dreptul la aceleaşi probe, aceleaşi apărări şi aceleaşi căi de atac; instanţa de judecată are obligaţia să lămurească părţile despre drepturile lor, să dea

îndrumări părţilor cu privire la drepturile şi obligaţiile procesuale, atunci când nu suntreprezentate sau asistate de avocat şi să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni oricegreşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor cauzei şi aplicarea corectăa legii. Pe lângă aplicarea dispoziţiilor care consacră rolul activ al judecătorului, echilibrulprocesului civil poate fi realizat şi prin acordarea asistenţei ajutorului public judiciar care constă,între altele, şi în asistenţa gratuită a părţii de către un avocat delegat de barou. Cheltuielile făcutede stat prin acordarea asistenţei judiciare gratuite vor fi puse în sarcina părţii adverse dacăaceasta pierde procesul;

în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, în strânsă legătură cu principiul procesuluiechitabil s-a dezvoltat principiul „egalităţii armelor în proces”. Aspectele pe care instanţaeuropeană le-a analizat ca şi elemente ale principiului egalităţii armelor au fost: posibilitateapărţii de a-şi exprima punctul de vedere în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajezefaţă de cealaltă parte, contradictorialitatea procedurii, obligativitatea motivării hotărârilor,administrarea echitabilă a probelor, oralitatea procedurii, limba în care se desfăşoară procedura,dreptul de a fi prezent la proces;

egalitatea în faţa justiţiei se manifestă şi sub aspectul dreptului recunoscut justiţiabililorde a se exprima în instanţă în limba maternă. Este adevărat că potrivit legii procedura sedesfăşoară în limba română, cererile şi actele procedurale se întocmesc în limba română darcetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale se pot exprima în instanţă în limba maternă.Dacă una sau mai multe părţi îşi exprimă dorinţa de a se exprima în limba maternă, instanţatrebuie să asigure în mod gratuit folosirea unui interpret sau traducător autorizat.

Gratuitatea justiţiei.

Principiul gratuităţii justiţiei presupune că părţile nu trebuie să plătească judecătorii caresoluţionează pricina şi nici ceilalţi angajaţi ai instanţei ce deservesc serviciul public pe care îlconstituie justiţia. Gratuitatea justiţiei dă prestigiu instanţelor de judecată şi în acelaşi timpdetermină pe judecători, ori pe ceilalţi funcţionari, să-şi îndeplinească îndatoririle fără părtinire.În aplicarea principiului gratuităţii au fost sesizate probleme precum:

totuşi înfăptuirea justiţiei implică cheltuieli atât din partea statului, care trebuie să asigurecondiţiile materiale pentru desfăşurarea activităţii de judecată, cât şi din partea justiţiabililor,care sunt obligaţi să plătească taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile deavocat şi expert, atunci când este cazul, precum şi alte cheltuieli legate de administrareaprobelor;

6

gratuitatea nu este totală şi nu ar fi nici de dorit un astfel de sistem, care ar încuraja apelareala justiţie în scop de şicană sau pentru cauze care ar putea să-şi găsească o soluţie amiabilă.Este important însă, ca eforturile financiare pe care le reclamă declanşarea şi susţinerea unuiproces să nu constituie o piedică în calea liberului acces la justiţie, principiu consacratconstituţional şi legal. Nu de puţine ori s-a semnalat faptul că taxele judiciare de timbruexcesiv de mari fac ca justiţia să devină un lux, inaccesibil celor lipsiţi de posibilităţimateriale;

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a manifestat în mod constant interesul de a verificarespectarea principiului accesului liber la justiţie faţă de obligaţia de plată a taxelor judiciareprevăzută, aşa cum am arătat, în sarcina celui care declanşează un proces civil lato sensu încazul majorităţii statelor europene. S-a acceptat ca dreptul de a accede la un tribunal (însensul de instanţă de judecată) nu este absolut şi poate primi limitări cum sunt cele relative laplata unei taxe judiciare de timbru de către reclamant. Este necesar ca limitările aplicateaccesului la justiţie să urmărească un scop legitim şi să se respecte un raport deproporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Proporţionalitatea se traduce înmateria taxelor judiciare prin aceea că efectivitatea accesului la justiţie nu trebuie afectatăprin cuantumul ridicat al acestora, prin lipsa capacităţii de achitare a reclamantului sau prinfaza procesuală în care este impusă obligaţia de plată a taxei. Deşi majoritatea ţăriloreuropene prevăd taxe judiciare, acestea nu reprezintă un obstacol în ce priveşte accesul lajustiţie.

În scopul înlăturării dificultăţilor ce decurg din armonizarea principiului gratuităţii cusituaţia materială a unor justiţiabili a fost instituit ajutorul public judiciar, reglementat prinOUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Ordonanţa defineşte ajutorulpublic judiciar drept acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurareadreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizareaunor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilorjudecătoreşti sau a altor titluri executorii.

Potrivit actului normativ amintit ajutorul public judiciar se poate acorda în următoareleforme, separate sau cumulat, dar fără a putea depăşi, în total, în cursul unei perioade de un an,suma maximă echivalentă a 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fostformulată cererea: plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării,

printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitimîn justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită asistenţa prin avocat;

plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţareainstanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii,celui ce solicită ajutorul public judiciar;

plata onorariului executorului judecătoresc; scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv

a celor datorate în faza de executare silită.O persoană poate obţine ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege dacă venitul

mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, sesituează sub nivelul de 500 lei. Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimeledouă luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 800 lei, sumele de bani careconstituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%. Se deduce că

7

potenţialii beneficiari ai ajutorului public judiciar sunt persoane care realizează venituri nete subpragul de 800 lei pe lună (la stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precumsalarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitateindependentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şiobligaţiile de întreţinere).

În mod excepţional ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii, proporţionalcu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de naturăsă îi limiteze accesul efectiv la justiţie, inclusiv din cauza diferenţelor de cost al vieţii dintrestatul membru în care acesta îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România.

Colegialitatea.

Principiul colegialitaţii presupune că judecata trebuie făcută de mai mulţi judecători şi se opuneprincipiului judecătorului unic.

în favoarea sistemului judecătorului unic pledează următoarele argumente: mărirearesponsabilităţii judecătorului şi deci, o mai mare atenţie în judecarea cauzelor, micşorareanumărului de judecători şi de aici posibilitatea unei mai bune remunerări a acestora,posibiltatea asigurării unei mai bune specializări a judecătorilor.

în favoarea principiului colegialităţii s-au adus argumente precum: garantarea imparţialităţiişi prevenirea arbitrariului datorită controlului reciproc dintre judecători, posibilitatea formăriijudecătorilor tineri prin formarea unui complet împreună cu judecători mai experimentaţi,garantarea unei justiţii mai bune datorită schimbului de idei între membrii completului.

Sistemul nostru jurisdicţional a adoptat o formă suplă, încercând să îmbine avantajele celordouă sisteme cunoscute:

în primă instanţă, în faţa judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel, cauza este judecată deun singur judecător;

în căile de atac, în care se realizează controlul ierarhic, funcţionează principiul colegialităţiiîn formarea completului – doi judecători în apel şi trei în recurs.

la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este consacrat principiul colegialităţii în formacompletului de trei judecători, cinci judecători sau 25 judecători (completul stabilit pentrujudecarea recursurilor în interesul legii).

Accesul liber la justiţie.

Accesul liber la justiţie reprezintă un drept fundamental consacrat prin art. 21 dinConstituţia României precum şi prin art.6 pct.1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Accesul liber la justiţie comportă două aspecte esenţiale: obligaţia statului de a reglementa mijloacele procedurale care să permită justiţiabilului să

acceadă în faţa unui tribunal independent şi imparţial care să examineze cauza sub toateaspectele de fapt şi de drept. Sub acest aspect, accesul la justiţie nu implică neapăratinexistenţa unor proceduri prealabile sesizării instanţei. Prin urmare nu sunt contrareprincipiului enunţat situaţiile în care legiuitorul stabileşte că pentru a sesiza instanţa estenecesară parcurgerea unei proceduri prealabile. În schimb, procedurile cu caracter

8

jurisdicţional – administrativ au caracter facultativ şi gratuit. Alegerea folosirii căiijurisdicţional – administrative nu închide accesul la soluţionarea cauzei de către judecătorideoarece împotriva soluţiei pronunţate în procedura administrativă există întotdeauna cale deatac în faţa instanţelor judecătoreşti;

obligaţia statului de a crea pârghiile prin care să elimine eventualele impedimente de faptcare ar putea să îngrădească accesul efectiv la judecată. În acest sens, spre exemplu, statultrebuie să asigure mijloacele prin care o persoană care nu dispune de resurse financiare săpoate sesiza în mod legal instanţa de judecată şi să aibă parte de un proces echitabil. Aşa cumam arătat, în sistemul nostru de drept, asistenţa judiciară este de natură să înlăture situaţiile încare justiţiabilul nu poate face faţă cheltuielilor procesuale.

Procesul echitabil şi durata procedurilor.

Principiul procesului echitabil este impus prin art.21 din Constituţia României şi art.6pct.1 din CEDO şi presupune:

Instanţa să respecte principiile fundamentale ale procesului, precum dreptul la apărare,contradictorialitatea, egalitatea şi toate consecinţele ce decurg din acestea

Fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate pentru a-şisusţine poziţia asupra problemelor cauzei.

Nu înseamnă că procesul se va judeca în echitate, ci numai conform regulilor de drept.În ce priveşte durata procedurilor, dispoziţiile constituţionale şi ale CEDO prevăd

soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil:

Nu se impune un anume termen exact de soluţionare a unui proces, dar se prevede cătermenul trebuie să fie rezonabil;

Termenul rezonabil exprimă faptul că justiţia nu trebuie realizată cu întârzieri care săcompromită eficienţa şi credibilitatea sa.

Termenul rezonabil se analizează în funcţie de complexitatea fiecărei cauze, comportamentulpărţilor, probele administrate etc.

Caracterul permanent şi sedentar al instanţelor.

Instanţele judecătoreşti sunt permanente deoarece activitatea acestora se desfăşoară înmod continuu, fără întreruperi, afară de cele pricinuite de zilele nelucrătoare şi de sărbătorilelegale.

Vacanţa judecătorească, care intervine în perioada 1 iulie – 31 august a fiecărui an, nupresupune o întrerupere a activităţilor instanţei, ci numai o diminuare a acesteia, necesarăefectuării concediului de odihnă la care au dreptul magistraţii şi ceilalţi angajaţi ai instanţelor.

În privinţa caracterului sedentar al instanţelor, trebuie menţionat că acestea localitatea dereşedinţă stabilită prin lege, sediul fiind stabil, determinat şi cunoscut.

Caracterul sedentar al instanţelor nu exclude ca anumite activităţi procesuale să fie făcuteîn afara sediului acestora, atunci când acest lucru se impune, cum ar fi în cazul efectuării uneicercetări la faţa locului sau audierea unui martor care nu se poate deplasa.

9

Principiul distribuirii aleatorii a cauzelor şi cel al continuităţii.

Distribuirea aleatorie a cauzelor este concepută ca o garanţie a nepărtinirii judecătorilorîn soluţionarea cauzelor cu care sunt învestiţi.

Continuitatea în judecarea cauzei presupune ca aceeaşi judecători vor face parte dincomplet la toate termenele de judecată într-o anumită etapă procesuală în care se află judecata(primă instanţă, apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire etc. ). Schimbarea compuneriicompletului de judecată poate fi determinată de incidente procesuale cum ar fiincompatibilitatea, abţinerea, recuzarea sau în cazul în care judecătorul părăseşte magistratura,este avansat sau transferat la altă instanţă, se află în concediu etc.

Justiţia este un factor esenţial de echilibru şi stabilitate socială în statul de drept. Înrealizarea acestui rol, reforma unui sistem fundamental al societăţii, cum este cel judiciar, seimpunea nu numai prin restructurarea instituţională propriu-zisă, ci şi prin reformareamentalităţilor care stau la baza funcţionării sistemului judiciar, precum şi costuri pe caresocietatea trebuie să şi le asume.

În acest sens strategia de reformă a sistemului judiciar trebuia să cuprindă obiectivenecesare modernizării sistemului judiciar, însoţite de măsuri concrete de realizare, pentru care aufost prevăzute termene şi au fost evaluate implicaţiile financiare. Obiectivele şi măsurile au fostelaborate conform unei viziuni de ansamblu pentru toate componentele sistemului judiciar,potrivit importanţei şi necesităţilor acestora. Scopul major al unei astfel de strategii eraconsolidarea independenţei justiţiei şi a statutului magistratului, precum şi sporirea eficienţeiactului de justiţie, de natură să răspundă nevoilor cetăţenilor şi să asigure compatibilitateasistemului judiciar românesc cu cele ale statelor membre ale Uniunii Europene. De aceea, înrealizarea strategiei de reformă a sistemului judiciar a fost avută în vedere necesitatea accentuăriiintegrării justiţiei ca serviciu public în societate prin colaborarea activă cu administraţia publicăşi cu diferitele segmente ale societăţii civile. De asemenea, se urmărea consolidarea şiperfecţionarea funcţională a statului de drept prin recâştigarea încrederii cetăţenilor în justiţie şi arespectului faţă de primatul legii.

Activitatea judecătorească se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii adosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecatădin motive obiective.

10

FIŞA 2. Sistemul organelor judecătoreşti în România

Sediul materiei:

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară - cu toate modificările aduse actuluioficial, inclusiv cele prevăzute în O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MonitorulOficial Partea 1, nr. 389 din 23.05.2016;Hotărârea CSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară alinstanţelor judecătoreşti a fost modificată prin: Hotărarea CSM nr. 614/2008, publicată înM. Of. nr. 563 din 25 iulie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.154/2008, publicată în M. Of. nr. 787din 25 noiembrie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.315/2008, publicată în M. Of. nr. 835 din 11decembrie 2008; Hotărârea CSM nr. 38/2009, publicată în M. Of. nr. 64 din 3 februarie 2009;Hotărârea CSM nr. 1.788/2009, publicată în M. Of. nr. 732 din 28 octombrie 2009Ordinul nr. 529/C/2007 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară aparchetelor a fost modificat prin O. nr. 1.226/C/2009, publicat în M. Of. nr. 367 din 1 iunie2009Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr.1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.970/28.12.2015

Sistemul judiciar român

Principiile, structura şi modul de organizare a sistemului judiciar român sunt consacrate înConstituţia României şi Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară republicată.

Justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi se realizează prin următoarele instanţejudecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţi de apel, tribunale, tribunale specializate,instanţe militare şi judecătorii.

Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie este singura instanţă supremă care funcţionează în

România, cu sediul în capitala ţării, fiind organizată în 4 secţii (secţia civilă şi de proprietateintelectuală, secţia penală, secţia comercială, secţia de contencios administrativ şi fiscal),Completul de 9 judecători şi Secţiile Unite.

11

Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de preşedinte, vicepreşedinte şicolegiul de conducere.

Curţi de apelCurţile de apel sunt instanţe în circumscripţia cărora funcţionează mai multe tribunale şi

tribunale specializate.În prezent curţile de apel sunt în număr de 15.Circumscripţiile şi localităţile de reşedinţă ale curţilor de apel sunt stabilite în Anexa 1

(pct.C) la Legea nr.304/2004 republicată.În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru

cauze civile, penale, comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativşi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şinumărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.

TribunaleTribunalele sunt organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti şi au, de

regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ.În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz,

din municipiul Bucureşti (Anexa 1 – pct.A la Legea nr.304/2004 republicată).Dintre cele 42 tribunale înfiinţate prin lege, un singur tribunal, respectiv Tribunalul Ilfov,

nu funcţionează în prezent.În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze

civile, penale, comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şifiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şinumărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.

În domeniile menţionate se pot înfiinţa tribunale specializate, la nivelul judeţelor şi almunicipiului Bucureşti.

În prezent funcţionează 4 tribunale specializate, respectiv: Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov;

Tribunalul Comercial Cluj;

Tribunalul Comercial Mureş;

Tribunalul Comercial Argeş.

Judecătorii

Judecătoriile sunt instanţe organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti.Localităţile care fac parte din circumscripţia judecătoriilor din fiecare judeţ sunt stabilite în

Hotărârea Guvernului nr.337/1993 cu modificările şi completările ulterioare.Dintr-un număr de 188 judecătorii, 11 nu funcţionează, respectiv: Bocşa, Cernavodă,

Băneasa, Bechet, Comana, Cornetu, Sângeorgiu de Pădure, Scorniceşti, Urlaţi, Jibou, Jimbolia.În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înfiinţa secţii sau

12

complete specializate. La nivelul acestor instanţe, legea prevede organizarea secţiilor sau acompletelor specializate pentru minori şi familie.

Fiecare instanţă judecătorească este condusă de un preşedinte care exercită atribuţiimanageriale.

Secţiile instanţelor judecătoreşti sunt conduse de câte un preşedinte de secţie.De asemenea, în cadrul fiecărei instanţe funcţionează un colegiu de conducere, care

hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei.Cu excepţia judecătoriilor şi a tribunalelor specializate, toate celelalte instanţe judecătoreşti

menţionate au personalitate juridică.

Instanţe militareInstanţele militare sunt organizate în tribunale militare, Tribunalul Militar Teritorial

Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti.Instanţele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu, iar

circumscripţiile acestor instanţe sunt prevăzute în Anexa 2 la Legea nr.304/2004 republicată.Tribunalele militare funcţionează în municipiile Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara, iar

Tribunalul Militar Teritorial şi Curtea Militară de Apel, în municipiul Bucureşti.

ParchetePe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie

funcţionează un parchet. În mod similar, pe lângă fiecare instanţă militară funcţionează unparchet militar.

Parchetele au sediul în localităţile în care îşi au sediul instanţele pe lângă care funcţioneazăşi au aceeaşi circumscripţie cu acestea.

Unităţile de parchet care au personalitate juridică sunt parchetele de pe lângă curţile deapel şi parchetele de pe lângă tribunale.

Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au în structură secţii, în cadrul cărora potfuncţiona servicii şi birouri. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structură şi câte o secţiepentru minori şi familie.

În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii potfuncţiona secţii maritime şi fluviale.

Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali, iar parchetele depe lângă tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii sunt conduse de prim-procurori.

Secţiile, serviciile şi birourile parchetelor de pe lângă instanţe sunt conduse de procurorişefi.

În cadrul fiecărui parchet funcţionează colegii de conducere, care avizează problemelegenerale de conducere ale parchetelor.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieActivitatea tuturor parchetelor este coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie, care are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Publ ic.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul general

13

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct, un adjunctşi trei consilieri.

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează un colegiude conducere, care hotărăşte asupra problemelor generale ale Ministerului Public.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie are în structură secţii, servicii, birouri,conduse de procurori şefi, inclusiv pentru combaterea infracţiunilor săvârşite de militari.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi TerorismÎn cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia de

Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Atribuţiile, competenţa,structura, organizarea şi funcţionarea acestei Direcţii sunt reglementate în Legea nr.508/2004modificată şi completată.

Departamentul Naţional Anticorupţie

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează castructură autonomă, cu personalitate juridică, Departamentul Naţional Anticorupţie, care esteindependent în raport cu instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi înrelaţiile cu celelalte autorităţi publice.

Departamentul Naţional Anticorupţie este condus de un procuror şef, ajutat de 2 procurorişefi adjuncţi şi 2 consilieri, fiind coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângăÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Departamentul Naţional Anticorupţie are o structură centrală, în cadrul căreia funcţioneazăşi o secţie de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari şi o structură teritorială, compusădin 15 servicii teritoriale şi 3 birouri teritoriale.

Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Departamentului NaţionalAnticorupţie sunt stabilite în O.U.G.nr.43/2002 modificată şi completată.

Structura Înaltei Curţi de Casaţie şi a celorlalte instanţe judecătoreşti.

Potrivit prevederilor cuprinse în Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, justiţiase realizează prin următoarele instanţe: a. judecătorii; b. tribunale; c. tribunale specializate; d.curţi de apel; e. Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

a. Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarelemunicipiului Bucureşti. Numărul şi localităţile de reşedinţă ale judecătoriilor sunt prevăzute înanexă la Legea privind organizarea judiciară.

b. Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi almunicipiului Bucureşti, sediul fiind, de regulă, în municipiul reşedinţă de judeţ. În cadrultribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauzepenale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şifiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şinumărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii. Tribunalul Bucureşti

14

funcţionează şi ca instanţă specializată pentru judecarea cauzelor privind proprietateaintelectuală.

c. Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care funcţionează la nivelulfiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, având sediul, de regulă, în municipiul reşedinţă dejudeţ. Legea de organizare judiciară prevede doar posibilitatea înfiinţării de tribunale specializateîn acele domenii în care se permite crearea secţiilor sau completelor specializate în cadrultribunalelor.

d. Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţioneazămai multe tribunale şi tribunale specializate. Numărul curţilor de apel, reşedinţele acestora şitribunalele cuprinse în circumscripţiile fiecăreia dintre acestea sunt prevăzute în anexa la legeade organizare judiciară. În prezent, în ţară funcţionează 15 curţi de apel. Curtea de ApelBucureşti funcţionează ca instanţă specializată pentru judecarea cauzelor privind proprietateaintelectuală. În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializatepentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze decontencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, precumşi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.

e. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa supremă, cu personalitate juridică şi îşi aresediul în capitala ţării. Rolul acesteia este de asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii decătre celelalte instanţe judecătoreşti. Potrivit legii de organizare judiciară, Înalta Curte de Casaţieşi Justiţie este organizată în patru secţii - Secţia I civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia IIcivilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Activitatea de judecată ainstanţei supreme se desfăşoară în cadrul secţiilor, completele de 5 judecători (sunt patrucomplete de 5 judecători, două la secţia penală şi două la celelalte secţii) şi în cadrul completuluilărgit format din 25 de judecători căruia îi revine competenţa de a judeca recursurile în interesullegii. Trebuie menţionat că în pofida criticilor formulate atât în doctrină dar şi în viaţa socio-politică relativ la necesitatea menţinerii instanţelor şi parchetelor militare, acestea continuă săfuncţioneze şi în urma noii legi de organizare judiciară. Aceste instanţe şi parchete au următoareastructură: tribunale militare, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi Curtea Militară de ApelBucureşti. Procurorii militari sunt constituiţi în parchete pe lângă fiecare instanţă militară.Judecătorii şi procurorii militari au calitatea de magistraţi şi fac parte din corpul magistraţilor. Eiau totodată şi calitatea de militari activi.

Structura parchetelor şi direcţiile speciale aflate la nivelul Parchetului de pe lângă ÎnaltaCurte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit Constituţiei României, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintăinteresele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţilecetăţenilor. Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea prin procurori constituiţi în parchete.

Parchetul reprezintă structura organizatorică a Ministerului Public. Pe lângă fiecarecurte de apel, tribunal şi judecătorie funcţionează un parchet. De asemenea, pe lângă Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie funcţionează un parchet condus de un procuror general.

15

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele de pe lângă curţile deapel şi tribunale au în structura lor secţii conduse de procurori şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi.În cadrul secţiilor pot funcţiona birouri conduse de procurori şefi. Parchetele de pe lângă curţilede apel au în structura lor şi câte o secţie pentru minori şi familie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitateaparchetelor din subordine, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul general alParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct, un adjunct şi3 procurori consilieri. Procurorul general al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie exercită, direct sau prin procurori inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor. Elreprezintă Ministerul Public în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi cu orice persoane juridicesau fizice, din ţară sau din străinătate. În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie funcţionează colegiul de conducere, care hotărâşte asupra problemelor generale deconducere ale Ministerului Public. Acest organism este constituit procurorul general, prim-adjunctul, adjunctul şi consilierii acestuia, procurorii şefi de secţie, procurorul inspector şef şi 5procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor.

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează douăstructuri specializate:

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism(D.I.I.C.O.T.), ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi aterorismului;

Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.), reprezintă o structură autonomă în cadrulMinisterului Public, fiind specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie. Departamentulare personalitate juridică.

Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şicontrolului ierahic.

Controlul ierarhic, specific activităţii procurorilor, constă în faptul că dispoziţiileprocurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentruprocurorii din subordine. Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătoruluiparchetului respectiv iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetuluiierarhic superior din aceeaşi circumscripţie.

Cu toate că subordonarea ierarhică este o caracteristică a activităţii procurorilor, legeaprevede că în ce priveşte soluţiile dispuse, procurorul este autonom. În acest sens, se prevede căprocurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate , ţinândseama de probele administrate în cauză.

16

FIŞA 3. Profesia de magistrat (judecător şi procuror)

Sediul materiei:

Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a ConstituţieiRomâniei nr. 429/2003 publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 758/29.10.2003;Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară - cu toate modificările aduse actuluioficial, inclusiv cele prevăzute în O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MonitorulOficial Partea 1, nr. 389 din 23.05.2016;Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - cu toate modificărileaduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în DCC nr. 774 din 10.11.2015, publicată înMonitorul Oficial Partea I, nr. 8 din 06.01.2016Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu toate modificărileaduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în D.C.C. nr. 262 din 05 mai 2016, publicată înMonitorul Oficial Partea I, nr. 385 din 20.05.2016Hotărârea CSM nr. 127/2007 pentru aprobarea Regulamentului Institutului Naţional alMagistraturii a fost modificată prin: Hotărârea CSM nr. 912/2008, publicată în M. Of. nr.734 din 30 octombrie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.485/2008, publicată în M. Of. nr. 896 din30 decembrie 2008Hotărârea CSM nr.439/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul deadmitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii a fostmodificată prin Hotărârea CSM nr. 869/2009, publicată în M.Of. nr. 400 din 12 iun. 2009Hotărârea C.S.M. nr. 652/2007 pentru modificarea Regulamentului privind examenulde capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari a fost modificată prinH.C.S.M. nr. 731/2007, publicată în M. Of. nr. 803 din 26 nov. 2007Hotărârea CSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară alinstanţelor judecătoreşti cu modificările şi completările ulterioareH.C.S.M. nr. 652/2007 pentru modificarea Regulamentului privind examenul decapacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari, modificată prin H.C.S.M.nr. 731/2007, publicată în M. Of. nr. 803 din 26 nov. 2007, cu modificările şi completărileulterioareRegulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr.1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.970/28.12.2015Ordinul nr. 529/C/2007 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară aparchetelor a fost modificat prin O. nr. 1.226/C/2009, publicat în M. Of. nr. 367 din 1 iunie2009, cu modificările şi completările ulterioare

17

Aspecte generale

Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţieişi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi adrepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili şi independenţi, se supunnumai legii şi trebuie să fie imparţiali.

Aceştia pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şipot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie numai în condiţiile prevăzute de lege.

Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi.Procurorii care se bucură de stabilitate pot fi mutaţi prin transfer, detaşare sau promovare,

numai cu acordul lor. Ei pot fi delegaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiileprevăzute de lege.

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţialegii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi săasigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare,indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şisă participe la formarea profesională continuă.

Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sauincompletă.

Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură săcompromită demnitatea lor în profesie şi în societate.

Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respectşi bună-credinţă.

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele stabilite şi săsoluţioneze cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora, şi să respectesecretul profesional.

Judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor la care a participat,inclusiv după încetarea exercitării funcţiei.

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să aibă, în timpul şedinţelor de judecată, ţinutavestimentară corespunzătoare instanţei la care funcţionează.

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile şi la termenele prevăzute delege, declaraţia de avere şi declaraţia de interese.

Incompatibilităţi şi interdicţii

Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cuorice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior,precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii

18

Naţionale de Grefieri.Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de

justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public deînfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor încare conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţeisau conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afecteazăîndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu.

Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţisă dea, anual, o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sauafinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică oriactivităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora. Declaraţiilese înregistrează şi se depun la dosarul profesional.

Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilatmagistraţilor şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să facă o declaraţie autentică, pepropria răspundere potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent saucolaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică. Consiliul Naţional pentru StudiereaArhivelor Securităţii este cel care verifică declaraţiile respective. Rezultatele verificărilor seataşează la dosarul profesional.

Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilatacestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot filucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Eicompletează, anual, o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care sărezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilorde informaţii. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizareaConsiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiţiei, realitatea acestor declaraţii.Încălcarea acestor dispoziţii conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecătorsau procuror.

Judecătorilor şi procurorilor le este interzis: să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse; să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control

la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit,societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regiiautonome;

să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici sădesfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţica în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, aconvingerilor lor politice.

Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în cursde desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

Judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase,chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul

19

cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizeazăde avocat.

Judecătorilor şi procurorilor le este permis să pledeze, în condiţiile prevăzute de lege, numaiîn cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi alepersoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în asemenea situaţii însă judecătorilor şiprocurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţasoluţia instanţei de judecată sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar puteainfluenţa în orice fel soluţia.Magistraţii (judecători sau procurori) pot:

participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora articole, studii de specialitate, lucrăriliterare ori ştiinţifice şi pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cucaracter politic.

fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative,a unor documente interne sau internaţionale.

fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai oricăror persoane juridicede drept privat fără scop patrimonial.

Admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială a judecătorilor şiprocurorilor

Admiterea în magistratură a judecătorilor şi procurorilor se face prin concurs, pe bazacompetenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii.

Admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei dejudecător şi procuror se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii şi se face curespectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, exclusiv pe bază de concurs.

Poate fi admisă la Institutul Naţional al Magistraturii persoana care îndeplineşte cumulativurmătoarele condiţii:

a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;b) este licenţiată în drept;c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;d) cunoaşte limba română;e) este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.Concursul de admitere se organizează anual la data şi locul stabilite de Institutul Naţional al

Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. Data, locul, modul dedesfăşurare a concursului de admitere şi numărul de locuri scoase la concurs se publică înMonitorul Oficial al României, Partea a III-a, pe pagina de Internet a Consiliului Superior alMagistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, cu cel puţin 60 de zile înainte dedata stabilită pentru concurs. Datele respective se aduc la cunoştinţă şi printr-un comunicat carese publică în trei cotidiene centrale.

Pentru înscrierea la concurs candidatul plăteşte o taxă al cărei cuantum se stabileşte prinhotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, în funcţie de cheltuielile necesare pentruorganizarea concursului.

20

Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte în fiecare an numărul de cursanţi, în funcţie deposturile de judecători şi procurori vacante, precum şi de cele care vor fi înfiinţate.

Rezultatele concursului se afişează la sediul Institutului Naţional al Magistraturii şi sepublică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a InstitutuluiNaţional al Magistraturii.

Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele concursului pot formula contestaţii în termen de 3 zilede la afişare la comisia de soluţionare a contestaţiilor. Aceasta le va soluţiona în termen de 3 zile.Decizia comisiei de soluţionare a contestaţiilor este irevocabilă.

Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie.Formarea profesională iniţială în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii constă în

pregătirea teoretică şi practică a auditorilor de justiţie pentru a deveni judecători sau procurori.Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 2 ani. După primul

an de cursuri, auditorii de justiţie optează, în ordinea mediilor şi în raport cu numărul posturilor,pentru funcţia de judecător sau procuror.

În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică în cadrul instanţelorjudecătoreşti şi al parchetelor, asistă la şedinţele de judecată şi la activitatea de urmărire penală,pentru a cunoaşte în mod direct activităţile pe care le desfăşoară judecătorii, procurorii şipersonalul auxiliar de specialitate.

Auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunarecorespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care oau ca auditori. Bursa auditorilor de justiţie are natura şi regimul juridic al unui drept salarial şi sestabileşte pe baza indemnizaţiei brute prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii stagiari,la care se vor calcula reţinerile pentru obţinerea indemnizaţiei nete, urmând a se vira obligaţiaangajatorului şi a asiguraţilor la asigurările sociale de stat, precum şi obligaţia angajatorului şi aasiguraţilor privind contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Auditorii de justiţie beneficiazăde indemnizaţie şi în perioada vacanţelor.

Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovatexamenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, constituie vechime în funcţia dejudecător sau procuror.

Abaterile disciplinare ale auditorilor de justiţie de la îndatoririle ce le revin potrivitlegii sau Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii se sancţionează disciplinar.Constituie abateri disciplinare:

a) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilorpolitice în exercitarea atribuţiilor ce le revin;

b) atitudinile ireverenţioase faţă de colegi, personalul de instruire şi de conducere alInstitutului Naţional al Magistraturii, precum şi faţă de persoanele cu care intră în contact înperioada efectuării stagiului;

c) absenţele nemotivate de la cursuri, dacă acestea depăşesc 8 ore într-o lună.Sancţiunile disciplinare aplicabile auditorilor de justiţie sunt:

a) avertismentul;b) diminuarea bursei cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni;c) diminuarea bursei proporţional cu numărul absenţelor nemotivate, dacă acestea depăşesc 8ore într-o lună;

21

d) exmatricularea din Institutul Naţional al Magistraturii.După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de justiţie

susţin un examen de absolvire, constând în probe teoretice şi practice, prin care se verificăînsuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau de procuror.

Auditorii de justiţie care au promovat examenul vor fi numiţi, potrivit legii, de regulă, înfuncţiile pentru care au optat după primul an de cursuri în cadrul Institutului Naţional alMagistraturii.

Auditorii de justiţie care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o datăpentru susţinerea acestuia la următoarea sesiune organizată de Institutul Naţional alMagistraturii. În cazul în care auditorul de justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la examensau nu promovează examenul în a doua sesiune, el nu poate fi numit ca judecător sau procuror şieste obligat să restituie bursa şi cheltuielile de şcolarizare.

Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6 anifuncţia de judecător sau de procuror. În cazul în care un absolvent al Institutului Naţional alMagistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din iniţiativa sa oridin motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şicheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până laîmplinirea termenului prevăzut de lege.

Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari

Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către Consiliul Superior alMagistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea celor trei medii de la sfârşitulfiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii.

Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari pot fi numiţi în funcţie numai la judecătorii sau,după caz, la parchetele de pe lângă acestea.

Judecătorii stagiari se bucură de stabilitate.Durata stagiului este de 1 an.În perioada stagiului, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să continue formarea

profesională, sub coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat de preşedintelejudecătoriei sau, după caz, de prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanţă.

Judecătorii stagiari judecă:

a) cererile privind pensiile de întreţinere, cererile privind înregistrările şi rectificările înregistrele de stare civilă, cererile privind popririle, încuviinţarea executării silite, învestirea cuformulă executorie şi luarea unor măsuri asigurătorii;

b) litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, încazul în care valoarea obiectului litigiului nu depăşeşte 100 milioane lei (10 mii leiRON);

c) plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor şi de aplicare asancţiunilor contravenţionale;

d) somaţia de plată;e) reabilitarea;f) constatarea intervenţiei amnistiei ori graţierii;

22

g) infracţiunile prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanţă, să efectueze şi să semneze acte

procedurale, sub coordonarea unui procuror care se bucură de stabilitate şi să pună concluzii îninstanţă. Soluţiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.

Judecătorul sau procurorul care răspunde de coordonarea judecătorilor stagiari sau, după caz,a procurorilor stagiari întocmeşte trimestrial un referat de evaluare individuală privind însuşireacunoştinţelor practice specifice activităţii de judecător sau de procuror.

În vederea prezentării la examenul de capacitate, ultimul referat de evaluare individualăcuprinde avizul consultativ al preşedintelui curţii de apel sau al procurorului general alparchetului de pe lângă aceasta.

După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să seprezinte la examenul de capacitate1. În cazul în care judecătorul stagiar sau procurorul stagiareste respins la examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la sesiunea următoare.

Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea candidatului la două sesiuniatrage pierderea calităţii de judecător stagiar sau de procuror stagiar. În această situaţie,judecătorul sau procurorul stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şicheltuielile de şcolarizare efectuate pentru formarea sa profesională.

Persoana care, din motive justificate, nu s-a prezentat la examenul de capacitate poatesusţine acest examen dacă de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu autrecut mai mult de 2 ani. După trecerea termenului de 2 ani, sunt obligate să efectueze din noustagiul, potrivit legii.

Examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari se organizeazăanual de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Naţional alMagistraturii.

Data, locul şi modul de desfăşurare a examenului de capacitate se publică în MonitorulOficial al României, Partea a III-a, precum şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior alMagistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii şi se comunică instanţelorjudecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, cu cel puţin 90 de zile înainte de data stabilităpentru examenul de capacitate. Cererile de înscriere la examenul de capacitate, însoţite dereferatele de evaluare şi de celelalte acte necesare potrivit Regulamentului privind examenul decapacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari, se depun la Consiliul Superior alMagistraturii în termen de 60 de zile de la publicarea datei examenului.

Comisia pentru examenul de capacitate al judecătorilor şi comisia pentru soluţionareacontestaţiilor sunt alcătuite din judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecători de lacurţile de apel şi formatori din Institutul Naţional al Magistraturii, numiţi prin hotărâre aConsiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.

Comisia pentru examenul de capacitate al procurorilor şi comisia pentru soluţionareacontestaţiilor sunt alcătuite din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie, procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi formatori din Institutul Naţionalal Magistraturii, numiţi prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea

1 La examenul de capacitate şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrulConsiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii, Ministerului Public şi al MinisteruluiJustiţiei.

23

Institutului Naţional al Magistraturii.Examenul de capacitate constă în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice prin probe

scrise şi orale. Probele cu caracter teoretic au ca obiect fundamentele constituţionale ale statuluide drept, instituţiile de bază ale dreptului, organizarea judiciară şi Codul deontologic aljudecătorilor şi procurorilor. La susţinerea probelor orale participă cel puţin 3 membri aicomisiilor. Probele cu caracter practic constau în soluţionarea de speţe şi întocmirea de actejudiciare, distincte pentru judecători şi procurori, în funcţie de specificul activităţii acestora.

Rezultatele examenului de capacitate se înscriu în tabelul de clasificare a candidaţilor, carese afişează la sediul Institutului Naţional al Magistraturii şi se publică pe pagina de Internet aConsiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii.

Contestaţiile pentru examenul de capacitate cu privire la probele scrise se trimit la InstitutulNaţional al Magistraturii, în termen de 72 de ore de la afişarea rezultatelor, de către candidaţi,curţile de apel sau parchetele de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de 3zile. Decizia comisiei de soluţionare a contestaţiilor este irevocabilă. Notarea la probele oraleeste definitivă.

După validarea examenului de capacitate, lista tuturor posturilor vacante de la judecătorii şiparchetele de pe lângă aceste instanţe se publică de îndată, separat pentru judecători şi procurori,în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi se afişează la sediile instanţelor şi parchetelor,prin grija Consiliului Superior al Magistraturii.

Candidaţii declaraţi admişi la examenul de capacitate au dreptul, în ordinea mediilor, să-şialeagă posturile, în termen de 15 zile libere de la publicarea acestora în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea a III-a. Candidatului care nu şi-a exercitat dreptul de alegere a postului în acesttermen i se propune, din oficiu, un post de către Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul de aaccepta propunerea este considerat demisie.

La medii egale are prioritate la alegerea postului, în următoarea ordine, candidatul carefuncţionează la instanţa sau parchetul pentru care a optat ori cel care are o vechime mai mare înmagistratură.

În circumscripţiile instanţelor şi parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de celpuţin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale, au prioritate candidaţii cunoscători ai limbiiacelei minorităţi.

Numirea judecătorilor şi procurorilor

Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi dePreşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Propunerile de numire se fac în cel mult 30 de zile de la data validării examenului decapacitate.

Preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor.Refuzul motivat se comunică de îndată Consiliului Superior al Magistraturii. În situaţia în careConsiliul Superior al Magistraturii susţine propunerea iniţială, are obligaţia să motiveze opţiuneaşi să o comunice de îndată Preşedintelui României.

În perioada dintre data validării examenului de capacitate şi data intrării în vigoare a actuluide numire de către Preşedintele României, judecătorii şi procurorii care au promovat examenulde capacitate primesc salariul corespunzător funcţiei imediat superioare celei de judecător sauprocuror stagiar.

24

Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorii şi procurorii depun următorul jurământ:„Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale alepersoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajuteDumnezeu!” Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţeireligioase a judecătorilor şi procurorilor şi este facultativă.

Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie.Jurământul se depune în şedinţă solemnă, în faţa judecătorilor instanţei sau, după caz, a

procurorilor parchetului la care a fost numit judecătorul sau procurorul, după citirea actului denumire. Depunerea jurământului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează deconducătorul instanţei sau, după caz, al parchetului şi de 2 dintre judecătorii sau procuroriiprezenţi, precum şi de cel care a depus jurământul. Depunerea jurământului nu este necesară încazul transferului sau al promovării judecătorului ori procurorului în altă funcţie.

Formarea profesională continuă şi evaluarea periodică a judecătorilor şiprocurorilor

Formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor constituie garanţiaindependenţei şi imparţialităţii în exercitarea funcţiei.

Formarea profesională continuă trebuie să ţină seama de dinamica procesului legislativ şiconstă, în principal, în cunoaşterea şi aprofundarea legislaţiei interne, a documentelor europeneşi internaţionale la care România este parte, a jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti şi a CurţiiConstituţionale, a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie aComunităţilor Europene, a dreptului comparat, a normelor deontologice, în abordareamultidisciplinară a instituţiilor cu caracter de noutate, precum şi în cunoaşterea şi aprofundareaunor limbi străine şi operarea pe calculator.

Responsabilitatea pentru formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilorrevine Institutului Naţional al Magistraturii, conducătorilor instanţelor sau parchetelor la careaceştia îşi desfăşoară activitatea, precum şi fiecărui judecător şi procuror, prin pregătireindividuală.

Judecătorii şi procurorii participă, cel puţin o dată la 3 ani, la programe de formareprofesională continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, de instituţii deînvăţământ superior din ţară sau din străinătate ori la alte forme de perfecţionare profesională.

Judecătorii şi procurorii au obligaţia de a urma în cadrul programelor de formareprofesională continuă un curs intensiv pentru învăţarea sau aprofundarea unei limbi străine şi uncurs intensiv pentru iniţierea sau aprofundarea cunoştinţelor de operare pe calculator organizatede Institutul Naţional al Magistraturii sau de instanţele judecătoreşti sau parchete, de instituţii deînvăţământ superior din ţară sau din străinătate, precum şi de alte instituţii de specialitate.

Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţăjudecătorii şi procurorii sunt supuşi la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficienţa, calitateaactivităţii şi integritatea, obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor cursuri despecializare, iar în cazul judecătorilor şi procurorilor numiţi în funcţii de conducere, şi modul deîndeplinire a atribuţiilor manageriale. Prima evaluare a judecătorilor şi procurorilor se facela 2 ani de la numirea în funcţie.

Evaluarea se face de comisii constituite prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii,

25

separat pentru judecători şi procurori, formate din preşedintele instanţei sau, după caz,conducătorul parchetului, secţiei sau direcţiei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie sau Parchetului Naţional Anticorupţie, precum şi din 2 judecători sau procuroridesemnaţi de colegiul de conducere.

Din comisiile pentru evaluarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare aInfracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Parchetului Naţional Anticorupţie facparte şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi,respectiv, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie care răspund direct deperformanţele acestor structuri.

Prin raportul de evaluare a activităţii profesionale a judecătorului sau procurorului, se poateacorda unul dintre calificativele: „foarte bine”, „bine”, „satisfăcător” sau „nesatisfăcător”.

Judecătorii sau procurorii nemulţumiţi de calificativul acordat pot face contestaţie la secţiacorespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Judecătorii şi procurorii care primesc calificativul „nesatisfăcător” sunt obligaţi să urmezepentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni cursuri speciale organizate de Institutul Naţional alMagistraturii.

Judecătorii şi procurorii care primesc calificativul „satisfăcător” în urma a două evaluăriconsecutive sunt obligaţi să urmeze pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 6 luni cursuri specialeorganizate de Institutul Naţional al Magistraturii.

În ambele cazuri cursurile se încheie prin susţinerea unui examen.Judecătorul sau procurorul care primeşte în urma a două evaluări consecutive calificativul

„nesatisfăcător” sau care nu a promovat examenul este eliberat din funcţie pentru incapacitateprofesională de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru merite deosebite în activitate, judecătorii şi procurorii pot fi distinşi cu DiplomaMeritul judiciar. Diploma Meritul judiciar se acordă de Preşedintele României, la propunereaConsiliului Superior al Magistraturii, pentru judecători, şi la propunerea ministrului justiţiei,pentru procurori.

Promovarea judecătorilor şi procurorilor şi numirea în funcţiile de conducere

Promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivelnaţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, laparchete.

Concursul pentru promovarea judecătorilor şi procurorilor se organizează, anual sau ori decâte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional alMagistraturii.

Comisia pentru promovarea judecătorilor este alcătuită din judecători de la Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie, judecători de la curţile de apel şi formatori din Institutul Naţional alMagistraturii, numiţi prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunereaInstitutului Naţional al Magistraturii.

Comisia pentru promovarea procurorilor este alcătuită din procurori de la Parchetul de pelângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şiformatori din Institutul Naţional al Magistraturii, numiţi prin hotărâre a Consiliului Superior alMagistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.

Data, locul, modul de desfăşurare a concursului şi posturile vacante pentru care se

26

organizează concurs se comunică tuturor judecătorilor şi procurorilor, prin curţile de apel şiparchete, şi se publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii, a InstitutuluiNaţional al Magistraturii, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în treicotidiene centrale, cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.

Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioarejudecătorii şi procurorii care au avut calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, nu aufost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime devechime:

a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile dejudecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau laparchetul de pe lângă tribunalul specializat;

b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile dejudecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta;

c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia deprocuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La calcularea vechimii se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau procurorul afost avocat.

Concursul de promovare constă în probe scrise, cu caracter teoretic şi practic. Probeleconstau în:

a) în funcţie de specializare, una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal, dreptcomercial, drept administrativ, drept financiar şi fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptinternaţional privat;

b) jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale;c) jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a

Comunităţilor Europene;d) procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de specializarea judecătorului sau

procurorului.Procedura de desfăşurare a concursului, inclusiv modalitatea de contestare a rezultatelor este

prevăzută în Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare ajudecătorilor şi procurorilor.

În termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, Consiliul Superior alMagistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea judecătorilor şi procurorilor declaraţi admişi.

Numirea în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte la judecătorii, tribunale, tribunalespecializate şi curţi de apel se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte orieste necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Pot participa la concurs sau examen judecătorii care au calificativul „foarte bine” la ultimaevaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechimeprevăzute de lege.

Judecătorii îşi depun candidaturile însoţite de orice alte acte considerate relevante, în termende 20 de zile de la publicarea datei concursului sau examenului, la Institutul Naţional alMagistraturii.

Concursul sau examenul constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilorspecifice funcţiei de conducere şi în probe scrise privind managementul, comunicarea, resurseleumane, capacitatea candidatului de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţa la stresşi un test psihologic.

27

Comisia de examinare este numită de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunereaInstitutului Naţional al Magistraturii, şi este formată din 2 judecători de la Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie, 2 judecători de la curţile de apel şi 3 specialişti în management şi organizareinstituţională. La constituirea comisiilor vor fi avuţi în vedere, în principal, judecătorii care auurmat cursuri de management.

Numirea judecătorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, aufost declaraţi admişi la examen în funcţiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani,cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată.

Numirea judecătorilor în celelalte funcţii de conducere se face pe o perioadă de 3 ani, cuposibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunereapreşedintelui instanţei.

Nu pot fi numiţi în funcţii de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile deinformaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori judecătorii care au un interes personal,ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilorprevăzute de lege.

Judecătorii care participă la concurs sau examen, precum şi cei propuşi pentru o funcţiede conducere sunt obligaţi să dea o declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că nu aufăcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 şi nici nu au colaborat cu acestea, precumşi o declaraţie de interese care se actualizează anual sau în termen de 15 zile de la apariţia uneischimbări sau de la data la care judecătorul a luat cunoştinţă despre aceasta.

Numirea în funcţiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel,prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pelângă tribunalul pentru minori şi familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângăjudecătorie şi de adjuncţi ai acestora se face numai prin concurs sau examen organizat, ori decâte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional alMagistraturii.

Pot participa la concurs sau examen procurorii care au calificativul „foarte bine” laultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile devechime prevăzute de lege.

Procurorii îşi depun candidaturile însoţite de orice alte acte considerate relevante, întermen de 20 de zile de la publicarea datei concursului sau examenului, la InstitutulNaţional al Magistraturii.

Comisia de examinare este numită de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunereaInstitutului Naţional al Magistraturii, şi este formată din 2 procurori de la Parchetul de pe lângăÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 2 procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 3specialişti în management şi organizare instituţională. La constituirea comisiilor vor fi avuţi învedere, în principal, procurorii care au urmat cursuri de management.

Numirea procurorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, aufost declaraţi admişi la examen în funcţiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani,cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată.

Numirea în celelalte funcţii de conducere la parchete se face pe o perioadă de 3 ani, cuposibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunereaprocurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

28

Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numirea înfuncţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pelângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului Naţional Anticorupţie.

Pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie judecătorii şi procurorii care au cel puţin gradul de curte de apel sau parchet de pe lângăcurtea de apel, care au îndeplinit efectiv cel puţin 3 ani funcţia de judecător la curtea de apel saude procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel ori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie, au obţinut calificativul „foarte bine” la ultimele 3 evaluări, nu au fostniciodată sancţionaţi disciplinar şi au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin15 ani.

Concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţieconstă în:

a) o probă având ca obiect evaluarea actelor întocmite de candidaţi sau care privescactivitatea acestora;

b) un interviu susţinut în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;c) o probă scrisă, cu caracter practic.Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt

numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintrejudecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţiiacestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei deInvestigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora suntnumiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul ConsiliuluiSuperior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia dejudecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Delegarea, detaşarea şi transferul

În cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţionanormal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altorasemenea cauze, preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe dincircumscripţia acelei curţi de apel, poate delega judecători de la alte instanţe din circumscripţiamenţionată, cu acordul scris al acestora.

Delegarea judecătorilor de la judecătorii, tribunale şi tribunale specializate în circumscripţiaaltei curţi de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii,la solicitarea preşedintelui curţii de apel în circumscripţia căreia se cere delegarea şi cu avizulpreşedintelui curţii de apel unde aceştia funcţionează.

Delegarea judecătorilor curţilor de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de ConsiliulSuperior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel.

Delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, tribunalespecializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior alMagistraturii, până la ocuparea funcţiei prin numire în condiţiile prezentei legi.

29

Delegarea în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătorilor dela această instanţă se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, cu acordul scris al acestora,la propunerea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe perioada delegării judecătorii şi procurorii beneficiază de toate drepturile prevăzute delege pentru funcţia în care sunt delegaţi. Când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzutepentru funcţia în care este delegat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta îşi păstreazăindemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti.

Durata detaşării este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani. Detaşarea se prelungeşte o singură dată,pentru o durată de până la 3 ani.

În perioada detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de judecător sauprocuror şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detaşat. Când salariul şicelelalte drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este detaşat judecătorul sau procurorulsunt inferioare, acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti.

Perioada detaşării constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror.După încetarea detaşării, judecătorul sau procurorul revine în funcţia deţinută anterior.Detaşarea nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul

sau procurorul are dreptul să funcţioneze potrivit legii.Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet

la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superioral Magistraturii.

La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii, înfuncţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea ConsiliuluiSuperior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege. Pentruaceasta candidaţii vor susţine un interviu în faţa secţiei pentru judecători a Consiliului Superioral Magistraturii în cazul procurorilor care solicită numirea ca judecători şi, respectiv, a secţieipentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătorilor care solicitănumirea ca procuror.

Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile respective decât motivat,aducând la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii motivele refuzului.

Suspendarea din funcţie şi încetarea funcţiei de judecător şi procuror

Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri:a) când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu;b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod

corespunzător;c) când a fost sancţionat disciplinar, în condiţiile art. 100 lit. d) din lege

Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de ConsiliulSuperior al Magistraturii.

În perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturilesalariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură. În perioada suspendării dinfuncţie, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţii şiincompatibilităţi.

În perioada suspendării, judecătorului sau procurorului i se plătesc drepturile de asigurări

30

sociale de sănătate, potrivit legii.Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri:a) demisie;b) pensionare, potrivit legii;c) transfer într-o altă funcţie, în condiţiile legii;d) incapacitate profesională;e) ca sancţiune disciplinară;f) condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune;g) încălcarea dispoziţiilor art. 7;h) nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14);i) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) şi e).

Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al PreşedinteluiRomâniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Judecătorul sau procurorul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează gradulprofesional dobândit în ierarhia instanţelor sau a parchetelor.

31

FIŞA 4. Răspunderea magistraţilor

Sediul materiei:

Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a ConstituţieiRomâniei nr. 429/2003 publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 758/29.10.2003Noul Cod de procedură penală, cu modificările aduse prin OUG nr. 18/2016, ediţie îngrijităde Tudorel Toader, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016Noul Cod de procedură civilă. Legislaţie consolidată şi INDEX, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2015Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - cu toate modificărileaduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în DCC nr. 774 din 10.11.2015, publicată înMonitorul Oficial Partea I, nr. 8 din 06.01.2016Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu toate modificărileaduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în D.C.C. nr. 262 din 05 mai 2016, publicată înMonitorul Oficial Partea I, nr. 385 din 20.05.2016

Răspunderea judecătorilor şi procurorilor pentru erori judiciare

Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii.Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi

preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi reţinuţi şi

supuşi percheziţiei potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată deorganul care a dispus reţinerea sau percheziţia.

Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspundereastatului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilorcare şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erorijudiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.

Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciaresăvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-astabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, ajudecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacăaceastă faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în

32

orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai

împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul unei hotărâri irevocabile, statul se poate

îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii.

Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile este de un an.Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii

instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare ajudecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii orisăvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. Exercitarea acestui drept nu poate pune îndiscuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac.

Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor

Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu,precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Constituie abateri disciplinare:a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului

justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind

judecătorii şi procurorii;c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt

personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi,martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii;

d) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilorpolitice în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depusede părţile din proces;

f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris

şi în conformitate cu legea;h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la

soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motiveimputabile;

i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie căexistă una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cererirepetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;

j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter,precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cuexcepţia celor de interes public, în condiţiile legii;

k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod directactivitatea instanţei ori a parchetului;

l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ

33

dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţiicu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;

n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilorsau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselorpersonale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legalreglementat pentru toţi cetăţenii;

o) nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie acauzelor;

p) obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de

noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor;r) lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în

condiţiile legii;s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor

judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de naturăsă afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;

ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă2 sau gravă neglijenţă3.

Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cugravitatea abaterilor, sunt:

a) avertismentul;b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până

la 6 luni;c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt

parchet, situate în circumscripţia altei curţi de apel ori în circumscripţia altui parchet de pe lângăo curte de apel;

d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni;e) excluderea din magistratură.Sancţiunile disciplinare se aplică de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în

condiţiile legii sale organice.

2 Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material oriprocesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.3 Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şinescuzabil, normele de drept material ori procesual.

34

FIŞA 5. Profesia de avocat

Sediul materiei:

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificărileşi completările ulterioareHotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011 (M.Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011), cumodificările aduse prin: Hotărârea nr. 7/2012 privind modificarea şi completarea Statutuluiprofesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor dinRomânia nr. 64/2011, (M.Of. nr. 594 din 20 august 2012);Hotărârea nr. 769/2013 privind modificarea şi completarea Statutului profesiei de avocat(M.Of. nr. 497 din 7 august 2013);Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană (care se aplică cf. Deciziei nr.1486/2007, a Comisiei Permanente a U.N.B.R)

Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale:

principiul legalităţii; principiul libertăţii; principiul independenţei; principiul autonomiei şi descentralizării; principiul păstrării secretului profesional.În exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului

profesiei şi codului deontologic.Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea şi apărarea drepturilor,

libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, de drept public şide drept privat. În exercitarea dreptului la apărare, care este recunoscut şi garantat de Constituţie,de lege, de pactele şi de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţiatotodată, de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie,pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei saude calitatea părţilor.

Formele de exercitare a profesiei de avocat.

Avocatul îşi poate exercita activitatea, la alegere, într-una dintre formele de exercitare aprofesiei: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi civileprofesionale cu răspundere limitată.

35

Cabinetul individual - În cabinetul individual îşi poate exercita profesia un avocatdefinitiv, singur sau împreună cu alţi avocaţi colaboratori. Cabinetul individual seindividualizează ca denumire prin numele avocatului titular, urmat de sintagma cabinet deavocat.

Cabinete asociate - Cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun aprofesiei, drepturile şi obligaţiile avocaţilor titulari ai cabinetelor asociate păstrându-si caracterulpersonal şi neputând fi cedate. În mod corespunzător, cabinetele individuale se pot asocia şi cusocietăţile civile profesionale. Cabinetele asociate vor fi individualizate prin denumire cu numeletuturor titularilor, urmate de sintagma cabinete de avocat asociate. Avocaţii din cabineteleasociate intră în relaţii cu clienţii în numele asocierii din care fac parte. Cabinetele asociate nupot angaja clienţi cu interese contrare. Un cabinet asociat nu poate accepta o cauză sau un client,dacă unul dintre cabinetele asociate se opune în mod justificat.

Cabinete grupate - Cabinetele individuale se pot grupa în vederea creării de facilităţitehnico-economice în vederea exercitării profesiei, însă, spre deosebire de cabinetele asociate, înacest caz se păstrează individualitatea în relaţiile cu clienţii. În acest caz nu se crează o formă deexercitare a profesiei deoarece cabinetele grupate nu desfăşoară activitate avocaţială în comun,fiind în prezenţa unei reuniri pe criterii exclusiv economice.

Societatea civilă profesională - Societatea civilă profesională se constituie din 2 sau maimulţi avocaţi definitivi. În societatea civilă profesională îşi pot exercita profesia şi avocaţicolaboratori sau avocaţi salarizaţi. Societatea civilă profesională şi avocaţii care profesează încadrul ei nu pot acorda asistenţă juridică persoanelor cu interese contrare. Raportul civil se naşteîntre client şi societatea civilă profesională, serviciile profesionale urmând sa fie îndeplinite deoricare dintre avocaţii desemnaţi de avocatul coordonator fără a se cere opţiunea clientului.Denumirea acesteia trebuie să conţină numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmat desintagma societate civilă de avocaţi.

Societatea civilă profesională cu răspundere limitată - Nou reglementată prin ultimamodificare adusă legii nr. 51/1995 de organizare şi funcţionare a profesiei de avocat, societateacivilă profesională cu răspundere limitată se constituie prin asocierea a cel puţin 2 avocaţidefinitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei, are personalitate juridică şi patrimoniu propriu.Activitatea profesională se realizează de către avocaţii asociaţi, avocaţi colaboratori şi avocaţisalarizaţi în interiorul profesiei. Societatea civilă profesională cu răspundere limitată va avea caobiect unic de activitate exercitarea profesiei de avocat în condiţiile art. 3 din Legea nr. 51/1995.Transmiterea părţilor sociale se poate face numai către avocaţi aflaţi în exerciţiul profesiei.Activitatea profesională se realizează de către avocaţii asociaţi, avocaţi colaboratori şi avocaţisalarizaţi. Avocaţii care îşi exercită profesia în cadrul societăţii civile profesionale cu răspunderelimitată îşi angajează răspunderea profesională numai în limitele capitalului social subscris şivărsat. Dobândirea personalităţii juridice a societăţii civile profesionale cu răspundere limitatăare loc la data înregistrării la barou a deciziei emise de către consiliul baroului în a cărui razăteritorială se află sediul ei principal. Avocaţii asociaţi care îşi exercită profesia în cadrulsocietăţii civile profesionale cu răspundere limitată îşi angajează răspunderea profesională numaiîn limitele capitalului social subscris şi vărsat.

36

Primirea în profesia de avocat.

Pentru a fi membru al unui barou din România, o persoană trebuie să îndeplineascăurmătoarele condiţii:

a) să aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice;

b) să fie licenţiat al unei facultăţi de drept sau doctor în drept;

c) să nu se găsească în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege;

d) să fie apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei. Îndeplinirea acesteicondiţii trebuie dovedită cu certificat medical de sănătate, eliberat pe baza constatărilorfăcute de o comisie medicală constituită în condiţiile prevăzute în statutul profesiei.

Este nedemn a fi avocat persoana care se găseşte în una dintre următoarele situaţii:

a. cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentrusăvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;

b. cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale aleomului, stabilite prin hotărâre judecătorească;

c. cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prinhotărâre judecătorească sau disciplinară;

d. falitul fraudulos, chiar reabilitat.

Primirea în profesia de avocat se face numai pe bază de examen.La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de

pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de avocat stagiar. În perioadastagiului avocatul trebuie să urmeze cursurile Institututului Naţional pentru Pregătirea şiPerfecţionarea Avocaţilor – INPPA. Prin absolvirea cursurilor INPPA, avocatul dobândeşte titlulprofesional de avocat definitiv, dar nu înainte de trecerea celor 2 ani de stagiu.

Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu:

a. activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat;b. ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele

moravuri;c. exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ.

Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu:

a. calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau judeţene;b. activităţi şi funcţii didactice în învăţământul juridic superior;c. activitatea literară şi publicistică;

37

d. calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier înproprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat,administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară,în condiţiile legii.

Drepturile şi obligaţiile avocatului

Avocaţii au următoarele drepturi:

dreptul avocatului de a asista sau reprezenta orice persoană fizică sau juridică. Acestdrept de a asista şi de a reprezenta orice persoană fizică sau juridică poate exista doar întemeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte data certă prin înregistrarea înregistrul oficial de evidenţă.

dreptul avocatului de a alege şi de a fi ales în organele de conducere ale profesiei. dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al

clientului său. Acestui drept i se conferă eficacitate şi prin dispoziţia legală ce prevede căeste titlu executoriu contractul de asistenţă juridică, legal încheiat. Investirea cu formulăexecutorie este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesionalal avocatului. Restanţele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesulprocesual al clientului sau se recuperează conform statutului profesiei.

dreptul avocatului la asigurări sociale, în propriul sistem, în condiţiile legii. Sistemul deasigurări sociale al avocaţilor este reglementat prin lege şi se bazează pe contribuţia acestora,precum şi pe alte surse prevăzute de lege ori de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor.Timpul servit în avocatură este considerat vechime în muncă.

dreptul avocatului la asigurarea secretului profesional. În vederea asigurării secretului,este decretată de lege inviolabilitatea cu privire la actele şi lucrările cu caracter profesionalaflate asupra avocatului sau în cabinetul său. Ca o consecinţă, percheziţionarea avocatului, adomiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decâtde procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii. Este interzisă ascultarea şiînregistrarea, cu orice fel de mijloace tehnice, convorbirilor telefonice ale avocatului, precumşi interceptarea şi înregistrarea corespondenţei sale cu caracter profesional, fiind permisăexcepţional, în condiţiile şi cu procedura speciale prevăzute de lege. Contactul dintre avocatşi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ alstatului. În cazul în care clientul se află în stare de arest sau detenţie, administraţia locului dearest ori detenţie are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru respectarea acestor drepturi.

dreptul avocatului la sediu profesional şi la sedii secundare. Oricare dintre formele deexercitare a profesiei prevăzute de lege are dreptul la sediu profesional în circumscripţiabaroului în care sunt înscrişi şi la sedii secundare în alt barou din ţara sau din străinătate undesunt luate în evidenţă.

dreptul avocatului de a fi ocrotit, conform legii, în exercitarea profesiei. În exercitareaprofesiei avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarului public sau altuisalariat. O serie de infracţiuni săvârşite împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şiîn legătură cu aceasta reprezintă variante agravate ale infracţiunilor prevăzute de codul penal.Avocatul este obligat să respecte solemnitatea şedinţei de judecată, să nu folosească cuvinte

38

sau expresii de natură a aduce atingere autorităţii, demnităţii şi onoarei completului dejudecată, procurorului, celorlalţi avocaţi şi părţilor ori reprezentanţilor acestora din proces.

Avocaţii au următoarele îndatoriri:

Avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate sau dinoficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecată sau la organele de urmărirepenală ori la alte instituţii, conform mandatului încredinţat, să manifeste conştiinciozitate şiprobitate profesională, să pledeze cu demnitate faţă de judecători şi de părţile din proces, sădepună concluzii scrise sau note de şedinţă ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cereaceasta ori instanţa de judecată dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestorîndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară.

Avocatul este obligat să restituie actele ce i s-au încredinţat persoanei de la care le-a primit. Avocatul este obligat să acorde asistenţă juridică în cauzele în care a fost desemnat din oficiu

sau gratuit de către barou. Avocatul este obligat să se asigure pentru răspunderea profesională, în condiţiile stabilite prin

statutul profesiei. Avocatul este obligat să păstreze secretul profesional. În acest sens se prevede că avocatul nu

poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şinu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectelelitigioase concrete ale pricinii. Avocatul nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furnizarelaţii niciunei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacăare dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în cauză.Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de avocat cu privire la faptele şiîmprejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant alvreunei părţi în cauză. Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfăşura nicioactivitate profesională în acea cauză. Avocatul nu poate îndeplini funcţia de expert sau detraducător în cauza în care este angajat apărător.

Avocatul este obligat sa participe la toate şedinţele convocate de consiliul baroului, laactivităţile profesionale şi la şedinţele organelor de conducere din care face parte. Absentarearepetată şi în mod nejustificat constituie abatere disciplinară.

Avocatul este obligat să ţină evidenţele cerute de lege şi de statut cu privire la cauzele în cares-a angajat şi să achite cu regularitate şi la timp taxele şi contribuţiile stabilite pentruformarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şiale filialelor. Bugetul U.N.B.R. este format din contribuţiile barourilor, stabilite conformlegii şi statutului profesiei.

Este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, să foloseascăprocedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei. De asemenea,este interzis avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în acelaşi scop.Statutul stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul poate informa publicul cu privire laexercitarea profesiei sale.

Avocatul este obligat să poarte roba în faţa instanţelor judecătoreşti.

39

Purtarea robei în afară incintei instanţei judecătoreşti este interzisă, cu excepţia cazurilor încare avocatul este delegat de către organele profesiei să reprezinte baroul sau U.N.B.R. într-oocazie care impune această ţinută.

În raporturile cu magistraţii, avocatul trebuie să aibă o atitudine care să dovedească respect,cinste şi corectitudine, dar tratând în acelaşi timp cauza cu conştiincioazitate şi fermitate, înraport de interesele clientului său.

Codul deontologic al avocatului român interzice acestuia să procedeze la inducerea în eroarea magistratului sau să furnizeze date ori acte false în legătură cu pricina. Aceste obligaţii suntvalabile şi în raporturile pe care avocaţii le au cu arbitrii, experţii sau alte persoane careparticipă la înfăptuirea actului de justiţie.

În activitatea lor, avocaţii au următoarele interdicţii:

Avocaţii - foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, timp de 5ani de la încetarea funcţiei deţinute. Prin instanţe în înţelesul Legii se înţeleg: judecătoriile,tribunalele, tribunalele specializate, curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şiCurtea Constituţională, inclusiv instanţele militare la care avocaţii au funcţionat cajudecători, indiferent de secţia la care au funcţionat. În cazul în care, avocatul a funcţionat cajudecător la mai multe instanţe, interdicţia operează pentru fiecare instanţă şi se calculeazădistinct de la data încetării activităţii la instanţa respectivă.

Avocaţii - foşti procurori şi cadre de poliţie nu pot acorda asistenţă juridică la organul deurmărire penală la care şi-au desfăşurat activitatea timp de 5 ani de la încetarea funcţieirespective. În cazul în care avocatul - fost procuror sau cadru de poliţie a funcţionat şi încalitate de judecător, interdicţia priveşte atât instanţele, cât şi organele de urmărire penală,pentru fiecare dintre acestea durata fiind calculată în mod corespunzător.

Aceeaşi interdicţie se aplică avocaţilor - foşti procurori cu privire la dreptul de a puneconcluzii la instanţele corespunzătoare parchetului în care au funcţionat.

Interdicţiile vizează de asemenea şi calitatea de rudă sau afin al avocatului până la gradul altreilea inclusiv, în acest caz fiind interzisă avocatului exercitarea profesiei în ceea ce privescinstanţele, parchetele de pe lângă acestea, şi organele de cercetare penală la care lucreazăruda, soţul sau afinul avocatului.

Avocatul care se află în exercitarea unui mandat de deputat sau de senator nu poate acordaasistenţa juridică învinuiţilor sau inculpaţilor şi nici nu îi poate asista în instanţe în cauzelepenale privind:

a) infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie,infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, precum şi infracţiunileîmpotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzute în Legeanr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,cu modificările şi completările ulterioare;

b) infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şiconsumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;

40

c) infracţiunile privind traficul de persoane şi infracţiunile în legătură cu traficulde persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combatereatraficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare;

d) infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută în Legea nr. 656/2002 pentruprevenirea şi sancţionarea spălării banilor, cu modificările ulterioare;

e) infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzute în art. 155-173 din Codulpenal;

f) infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei, prevăzute în art. 259-272 dinCodul penal;

g) infracţiunile contra păcii şi omenirii, prevăzute în art. 356-361 din Codul penal.

Avocatul având calităţile menţionate anterior nu poate să pledeze în cauzele civile saucomerciale împotriva statului, autorităţilor sau instituţiilor publice, companiilor naţionale orisocietăţilor naţionale, în care acestea sunt părţi. De asemenea, nu poate să pledeze în proceseintentate statului român, în faţa instanţelor internaţionale.

Aceste interdicţii nu se aplică în cauzele în care avocatul este parte în proces sau acordăasistenţă ori reprezentare soţului ori rudelor până la gradul IV inclusiv.

Încălcarea de către avocaţi a altor restricţii sau interdicţii la care sunt supuşi conformlegilor speciale, constituie abatere disciplinară gravă.

Nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la interdicţii, în mod direct sau folosindu-sede forma de organizare profesională ori de raporturile de conlucrare profesională în scopuleludării acestora, săvârşeşte abatere disciplinară gravă. Consiliul baroului se poate sesiza şi dinoficiu.

Organele care conduc profesia de avocat şi principalele atribuţii ale acestora.

Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti, iarsediul baroului este în oraşul de reşedinţă al judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti.

Baroul are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu. Organele de conducere alebaroului sunt:

adunarea generală; consiliul; decanul.

Adunarea generală este formată din toţi avocaţii înscrişi în tabloul baroului cu drept deexercitare a profesiei. Competenţele Adunării generale sunt următoarele:

a. stabileşte măsuri pentru exercitarea profesiei în baroul respectiv, în limitele legii şi alestatutului;

b. alege şi revocă decanul, membrii consiliului, membrii comisiei de cenzori şi pe cei aicomisiei de disciplină;

c. alege delegaţii baroului la Congresul avocaţilor;

41

d. aprobă proiectul de buget al baroului şi dă descărcare consiliului cu privire laactivitatea şi gestiunea sa.

Consiliul Baroului este format din 5 până la 15 membri, aleşi pe o perioadă de 4 ani. Decanul şiprodecanul se includ în acest număr. Consiliul baroului are atribuţii precum:

adoptă hotărâri pentru aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei legi şi alestatutului profesiei;

duce la îndeplinire hotărârile Consiliului U.N.B.R. şi ale adunării generale a baroului;

întocmeşte, modifică şi dă publicităţii tabloul anual al avocaţilor, membri ai baroului, şiîl comunică celor în drept;

adoptă măsuri pentru organizarea controlului profesional, disciplinar şi deontologic,pentru soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor, în condiţiile prevăzute de lege şi destatutul profesiei;

verifică şi constată îndeplinirea condiţiilor legale ale cererilor de primire în profesie;

hotărăşte asupra stării de incompatibilitate şi asupra încetării acesteia;

soluţionează cererile de transfer în conformitate cu prevederile legii şi ale statutuluiprofesiei;

verifică şi constată dacă actele privind constituirea, modificarea şi schimbarea formelorde exercitare a profesiei, precum şi convenţiile de grupare sau de conlucrareprofesională îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei;organizează şi ţine evidenţa acestora;

organizează şi îndrumă activitatea serviciilor de asistenţă juridică din judeţ, potrivitlegii şi statutului profesiei;

sesizează comisia de disciplina cu judecarea abaterilor disciplinare ale avocaţilor;

suspendă din exercitarea profesiei, pe durata neplăţii taxelor, avocatul care nu achitătaxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei timp de 3 luni de lascadenţa acestora, dacă a fost avertizat despre neplată şi nu s-a conformat obligaţiei;

stabileşte cota de contribuţie a avocaţilor la bugetul baroului;

alege prodecanul baroului;

Decanul baroului are următoarele competenţe:

reprezintă baroul în raporturile acestuia cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi dinstrăinătate;

convoacă şi prezidează şedinţele consiliului baroului;

42

aprobă cererile de asistenţă juridică gratuită;

exercită căile de atac împotriva hotărârilor comisiei de disciplina şi împotriva deciziilorconsiliului baroului pentru care sunt prevăzute căi de atac;

ordonanţează cheltuielile baroului;

ia măsuri privind conducerea baroului care nu sunt de competenţa adunării generale sau aconsiliului baroului.

îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau hotărâte de organele de conducereale U.N.B.R. şi date în competenţa sa.

Uniunea Naţională a Barourilor din România – U.N.B.R. este formată din toate barourile dinRomânia şi are sediul în capitala ţării, municipiul Bucureşti. U.N.B.R. este succesoarea de drepta Uniunii Avocaţilor din România. Organele de conducere ale U.N.B.R. sunt:

a. Congresul avocaţilor;b. Consiliul U.N.B.R.;c. Comisia permanentă a U.N.B.R.;d. preşedintele U.N.B.R.

Congresul avocaţilor este constituit din delegaţi ai fiecărui barou, potrivit normei dereprezentare stabilite de statutul profesiei, şi din membrii Consiliului U.N.B.R. Congresulavocaţilor are următoarele atribuţii:

a. analizează şi aprobă raportul anual al Consiliului U.N.B.R.;b. alege Comisia centrală de cenzori şi Consiliul de conducere al Casei de Asigurări a

Avocaţilor;c. face propuneri autorităţilor cu drept de iniţiativă legislativă privind profesia de avocat;d. adoptă şi modifică statutul profesiei şi statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, în

conformitate cu prevederile prezentei legi şi pe baza proiectelor întocmite de ConsiliulU.N.B.R.;

e. adoptă hotărâri privitoare la relaţiile dintre barouri, perfecţionarea pregătiriiprofesionale şi respectarea regulilor deontologice ale profesiei;

f. alege şi revocă membrii Comisiei centrale de disciplină. Fiecare barou are dreptul de apropune câte un candidat pentru Comisia centrală de disciplină. Competenţa şiprocedura de judecată ale Comisiei centrale de disciplină se stabilesc prin statut;

g. aprobă bugetul anual al Casei de Asigurări a Avocaţilor şi execuţia bugetară anuală;h. aprobă bugetul anual al U.N.B.R. şi execuţia bugetară anuală a acestuia şi stabileşte

cota de contribuţie a barourilor la formarea bugetului U.N.B.R. Cheltuielile necesareorganizării congreselor se suportă de către fiecare barou în funcţie de numărulreprezentanţilor săi.

Consiliul U.N.B.R. este format din decanii barourilor şi reprezentanţii barourilor aleşi potrivitnormei de reprezentare stabilite în statutul profesiei. Consiliul UNBR este organul reprezentativ

43

şi deliberativ al barourilor din România şi asigură activitatea permanentă a U.N.B.R., duce laîndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor, rezolvă orice probleme interesând profesia deavocat între sesiunile Congresului avocaţilor, cu excepţia acelora care sunt date în competenţaexclusivă a Congresului avocaţilor.

Comisia permanentă a U.N.B.R. se compune din 15 membri, dintre care 5 membri suntreprezentanţi ai Baroului Bucureşti, iar 10 membri sunt reprezentanţi ai celorlalte barouri dinţară. Preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. sunt membri de drept ai Comisiei permanente aU.N.B.R. şi se includ în cei 15 membri. Comisia permanentă este organul executiv al ConsiliuluiU.N.B.R., cu activitate permanentă şi de legătură cu barourile U.N.B.R. Ea duce la îndeplinirehotărârile Congresului avocaţilor şi ale Consiliului U.N.B.R. şi supraveghează executarea acestorhotărâri de către barouri, adoptând decizii corespunzătoare. Preşedintele U.N.B.R.:

reprezintă U.N.B.R. în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi dinstrăinătate

încheie convenţii, acorduri şi contracte în numele U.N.B.R., cu autorizareaConsiliului U.N.B.R.;

convoacă şi conduce şedinţele Consiliului U.N.B.R. şi ale Comisiei permanente aU.N.B.R.;

ordonanţează cheltuielile bugetare şi extrabugetare ale U.N.B.R.; semnează actele Consiliului şi ale Comisiei permanente ale U.N.B.R.; supraveghează relaţiile dintre structurile centrale ale profesiei şi barouri, precum şi

relaţiile dintre barouri; acordă sprijin şi ajutor barourilor în relaţiile lor cu autorităţile centrale şi locale; veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a activităţii

avocaţilor la instanţele judecătoreşti şi la organele de urmărire penală.

Folosirea fără drept a denumirilor „Barou”, „Uniunea Naţională a Barourilor dinRomânia”, „U.N.B.R.” ori „Uniunea Avocaţilor din România” sau a denumirilor specificeformelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică,indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta, precum şi folosirea însemnelor specificeprofesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta legeconstituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

44

FIŞA 6. Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană

Sediul materiei:

Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană adoptat la data de 28 octombrie1998 şi ulterior modificat în Sesiunile plenare ale Consiliului Barourilor Uniunii Europene(CCBE) din 28 noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006

Văzând referatul cu privire la asigurarea publicităţii şi aplicării Codului deontologic alavocatului român în vigoare din data de 19 – 20 iunie 1999, constatându-se că forma modificatăa Codului deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, în prezent în vigoare, trebuie să sepublice şi să se aplice în mod corespunzător de avocaţi şi organele profesiei, ComisiaPermanentă a U.N.B.R. în şedinţa din 27 octombrie 2007 prin Decizia nr. 1486/2007, a decis caîn aplicarea Hotărârii Congresului avocaţilor din 19 – 20 iunie 1999, Codul deontologic alavocaţilor din Uniunea Europeană adoptat la data de 28 octombrie 1998 şi ulterior modificatîn Sesiunile plenare ale Consiliului Barourilor Uniunii Europene (CCBE) din 28 noiembrie 1998,6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006, să se aplice în România ca fiind şi Codul deontologic alavocatului român, începând de la data de 1 ianuarie 2007.

Redăm în continuare textul integral al Codului deontologic al avocaţilor din UniuneaEuropeană, aşa cum a fost el modificat şi completat:

Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană

Acest Cod deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană a fost iniţial adoptat înSesiunea Plenară din data de 28 octombrie 1998, şi ulterior modificat, în Sesiunile Plenare aleCCBE din 28 noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006.

CUPRINS:

1. PREAMBUL

1.1. Misiunea avocatului

1.2. Natura normelor deontologice

1.3. Obiectivele Codului

45

1.4. Domeniul de aplicare „ratione personae”

1.5. Domeniul de aplicare „ratione materiae”

1.6. Definiţii

2. PRINCIPII GENERALE

2.1. Independenţa

2.2. Încrederea şi integritatea morală

2.3. Secretul profesional

2.4. Respectarea deontologiei altor barouri

2.5. Incompatibilităţi

2.6. Publicitatea personală

2.7. Interesul clientului

2.8. Limitarea răspunderii avocatului faţă de client

3. RELAŢIILE CU CLIENŢII

3.1. Debutul şi încetarea relaţiilor cu clientul

3.2. Conflictul de interese

3.3. Pactul „de quota litis”

3.4. Stabilirea onorariilor

3.5. Aconturi asupra onorariilor şi cheltuielilor

3.6. Împărţirea onorariilor cu o persoană care nu este avocat

3.7. Costul litigiului şi asistenţa gratuită

3.8. Fondurile clienţilor

3.9. Asigurarea pentru răspunderea profesională

4. RELAŢIILE CU MAGISTRAŢII

46

4.1. Deontologia aplicabilă în activitatea judiciară

4.2. Caracterul contradictoriu al dezbaterilor

4.3. Respectul faţă de judecător

4.4. Informaţii false sau susceptibile de a induce în eroare

4.5. Aplicarea în cazul arbitrilor şi al persoanelor exercitând funcţii similare

5. RELAŢIILE DINTRE AVOCAŢI

5.1. Confraternitatea

5.2. Cooperarea dintre avocaţii din State Membre diferite

5.3. Corespondenţa transmisă între avocaţi

5.4. Onorariile pentru recomandare

5.5. Comunicarea cu partea adversă

5.6. Abrogat de Sesiunea Plenară de la Dublin, din 6 decembrie 2002)

5.7. Răspunderea pecuniară

5.8. Pregătirea continuă

5.9. Litigiile dintre avocaţii din mai multe State Membre

1. PREAMBUL

1.1. Misiunea avocatului

Într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiţie, avocatul îndeplineşte un rol special.Îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii.Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept şi a intereselor celor ale căror drepturişi libertăţi le apără. Este îndatorirea avocatului nu numai să pledeze pentru cauza clientului său cişi să fie sfătuitorul clientului.

Respectul pentru misiunea profesională a avocatului este o condiţie esenţială a Statului de dreptşi a unei societăţi democratice.

47

Prin urmare, misiunea avocatului îi impune îndatoriri şi obligaţii multiple, (uneori aparentcontradictorii), în raport de:

– client,

– tribunale şi celelalte autorităţi în faţa cărora avocatul pledează pentru cauza clientului sauacţionează în numele acestuia,

– profesia sa în general şi fiecare confrate în particular,

– public, pentru care o profesie liberală şi independentă, supusă respectării normelor pe care ea şile-a impus, este un mijloc esenţial de apărare a drepturilor omului în faţa Statului şi a altor puteridin societate.

1.2. Natura normelor deontologice

1.2.1. Normele deontologice sunt destinate să garanteze, prin acceptarea lor liber consimţită,buna îndeplinire de către avocat a misiunii sale, recunoscută ca fiind indispensabilă pentru bunafuncţionare a oricărei societăţi omeneşti. Nerespectarea acestor norme de către avocaţi poateduce la o sancţiune disciplinară.

1.2.2. Fiecare barou are normele sale specifice, care derivă din propriile sale tradiţii. Ele suntadaptate organizării şi domeniului de activitate al profesiei în respectivul Stat Membru, precumşi procedurilor juridice, procedurilor administrative şi legislaţiei naţionale. Nu este nici posibil şinici nu este de dorit ca acestea să fie dezrădăcinate sau să se încerce generalizarea unor normecare nu sunt susceptibile de a fi generalizate.

Normele specifice fiecărui barou se referă totuşi la aceleaşi valori şi relevă, de cele mai multeori, o bază comună.

1.3. Obiectivele Codului

1.3.1. Integrarea continuă a Uniunii Europene şi a Spaţiului economic european şi intensificareaactivităţii transfrontaliere a avocatului în interiorul Spaţiului economic european, au făcutnecesară, pentru binele public, definirea unor norme uniforme, aplicabile oricărui avocat dinSpaţiul economic european, pentru activitatea sa transfrontalieră, indiferent care ar fi baroulcăruia îi aparţine respectivul avocat. Definirea unor astfel de norme are esenţialmente drept scopatenuarea dificultăţile care derivă din aplicarea unei duble deontologii, aşa cum se prevede înarticolele 4 şi 7.2. din Directiva 77/249 şi în articolele 6 şi 7 din Directiva 98/5/CE.

1.3.2. Organizaţiile reprezentative ale profesiei de avocat reunite în cadrul CCBE doresc canormele Codului, enunţate mai jos,

– să fie recunoscute, din acest moment, ca fiind expresia consensului tuturor Barourilor dinUniunea Europeană şi din Spaţiul economic european,

48

– să fie adoptate ca reguli aplicabile, în termenul cel mai scurt, în funcţie de procedurilenaţionale şi/sau ale Spaţiului economic european cu privire la activitatea transfrontalieră aavocatului din Uniunea Europeană şi din Spaţiul economic european,

– să fie luate în considerare la efectuarea oricărei revizuiri a normelor deontologice interne, învederea armonizării progresive a acestora din urmă.

Ele doresc, printre altele, ca, în măsura posibilului, normele deontologice interne să fieinterpretate şi aplicate într-o manieră conformă acelora din prezentul Cod.

Atunci când normele din prezentul Cod vor fi fost făcute aplicabile în activitatea transfrontalieră,avocatul va rămâne supus normelor baroului de care aparţine, în măsura în care acestea din urmăconcordă cu cele ale prezentului Cod.

1.4. Domeniul de aplicare „ratione personae”

Normele de mai jos se vor aplica avocaţilor, în sensul Directivei 77/249/CEE şi în sensulDirectivei 98/5/CE.

1.5. Domeniul de aplicare „ratione materiae”

Fără a contraveni încercării de a realiza o armonizare progresivă a normelor deontologiceaplicabile într-un cadru unic, naţional, normele expuse mai jos se vor aplica activităţiitransfrontaliere desfăşurate de avocat în interiorul Uniunii Europene şi în Spaţiul economiceuropean. Prin activitate transfrontalieră se înţelege:

(a) orice raport profesional cu un avocat dintr-un alt Stat Membru;

(b) activităţile avocatului într-un alt Stat Membru, indiferent dacă avocatul se află sau nu acolo.

1.6. Definiţii

În prezentul Cod:

„Stat Membru” semnifică un Stat membru al Uniunii Europene sau orice alt Stat a cărei profesiede avocat este vizată de articolul 1.4.

„Stat Membru de origine” semnifică Statul membru în care avocatul a dobândit dreptul la titlulprofesional.

„Stat Membru gazdă” semnifică oricare alt Stat Membru în care avocatul desfăşoară o activitatetransfrontalieră.

49

„Autoritate competentă” semnifică organizaţia sau organizaţiile profesionale ori autorităţilerespectivului Stat Membru care au competenţa de a stabili normele deontologice şi de a exercitacontrolul disciplinar asupra avocaţilor.

2. PRINCIPII GENERALE

2.1. Independenţa

2.1.1. Multitudinea îndatoririlor care îi revin avocatului impune o independenţă absolută aacestuia, scutită de orice presiune, îndeosebi de presiunea derivată din propriile sale interese saudatorată influenţelor din afară. Această independenţă este, de asemenea, necesară atât pentruîncrederea în justiţie, cât şi pentru încrederea în imparţialitatea judecătorului. Prin urmare,avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenţei sale şi să vegheze la a nu neglija eticasa profesională pentru a-i mulţumi pe clienţii săi, pe judecător sau pe terţi.

2.1.2. Această independenţă este necesară şi în activitatea juridică, şi în cea judiciară. Sfatul datde avocat clientului său nu are nici o valoare atunci dacă acest lucru a fost făcut din complezenţă,din interes personal sau sub efectul unei presiuni din afară.

2.2. Încrederea şi integritatea morală

Relaţiile bazate pe încredere nu pot exista decât atunci când nu există nici o urmă de îndoială cuprivire la onoarea personală, la probitatea şi integritatea avocatului. Pentru avocat, aceste virtuţitradiţionale constituie obligaţii profesionale.

2.3. Secretul profesional

2.3.1. Prin însăşi natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor clientului său şidestinatarul comunicărilor de natură confidenţială. Fără garanţia confidenţialităţii, încrederea nupoate exista. Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivă un drept şi oîndatorire fundamentală şi primordială a avocatului.

Obligaţia avocatului cu privire la secretul profesional serveşte atât intereselor administrăriijustiţiei, cât şi intereselor clientului. În consecinţă, aceasta trebuie să beneficieze de o protecţiespecială din partea statului.

2.3.2. Avocatul trebuie să respecte secretul oricărei informaţii confidenţiale de care ia cunoştinţăîn cadrul activităţii sale profesionale.

2.3.3. Această obligaţie privind secretul profesional nu este limitată în timp.

2.3.4. Avocatul impune angajaţilor săi şi oricărei persoane care colaborează cu el în activitatea saprofesională să respecte secretul profesional.

50

2.4. Respectarea deontologiei altor barouri

Atunci când îndeplineşte o activitate transfrontalieră, avocatul poate fi obligat să respecteregulile deontologice ale Statului Membru gazdă. Avocatul are datoria de a se informa asupranormelor deontologice pe care trebuie să le respecte în exercitarea acestei activităţi specifice.

Organizaţiile membre ale CCBE sunt obligate să depună codurile lor deontologice laSecretariatul CCBE, pentru ca orice avocat să-şi poată procura o copie de la respectivulsecretariat.

2.5. Incompatibilităţi

2.5.1. Pentru a-i permite avocatului să-şi desfăşoare activitatea cu independenţa cerută şi de omanieră corespunzătoare îndatoririi sale de a participa la administrarea justiţiei, exercitareaanumitor profesii sau a anumitor funcţii îi este interzisă.

2.5.2. Avocatul care asigură reprezentarea sau apărarea unui client în faţa justiţiei sau în faţaautorităţilor publice ale unui Stat Membru gazdă va respecta normele de incompatibilitateaplicabile avocaţilor din respectivul Stat.

2.5.3. Avocatul stabilit într-un Stat Membru gazdă, care doreşte să exercite acolo în mod direct oactivitate comercială sau o activitate diferită de profesia sa de avocat, este obligat să respectenormele de incompatibilitate aplicabile avocaţilor din respectivul Stat.

2.6. Publicitatea personală

2.6.1. Avocatul este autorizat să informeze publicul asupra serviciilor pe care le oferă, subcondiţia ca informaţia să fie fidelă, veridică şi să respecte secretul profesional şi alte principiiesenţiale ale profesiei.

2.6.2. Publicitatea personală a unui avocat, indiferent de media utilizată, după cum este cazul, înpresă, radio, televiziune, prin comunicare comercială electronică ori prin alt mijloc, esteautorizată în măsura în care este conformă cu prevederile din art. 2.6.1.

2.7. Interesul clientului

Sub rezerva respectării stricte a normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăraîntotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport cu propriile sale interese sau cuinteresele confraţilor săi.

2.8. Limitarea răspunderii avocatului faţă de client

În măsura în care legislaţia Statului Membru de provenienţă şi legislaţia Statului Membru gazdăautorizează acest lucru, avocatul poate să limiteze răspunderea sa faţă de client, în conformitatecu regulile profesionale cărora le este supus.

51

3. RELAŢIILE CU CLIENŢII

3.1. Debutul şi încetarea relaţiilor cu clientul

3.1.1. Avocatul nu acţionează decât atunci când este împuternicit de clientul său. Avocatul poatetotuşi să acţioneze într-un caz în care a fost însărcinat de un alt avocat care îl reprezintă pe clientsau în care a fost numit de o instanţă competente.

Avocatul trebuie să se străduiască, în mod rezonabil, să cunoască identitatea, competenţa şiposibilităţile persoanei sau ale autorităţii de care a fost împuternicit, atunci când circumstanţespecifice relevă că această identitate, această competenţă sau aceste împuterniciri suntîndoielnice.

3.1.2. Avocatul îşi sfătuieşte şi îşi apără clientul cu promptitudine, în mod conştiincios şi cudiligenţă. El îşi asumă personal răspunderea pentru misiunea care i-a fost încredinţată şiinformează pe client cu privire la evoluţia cauzei care i-a fost încredinţată.

3.1.3. Avocatul nu acceptă să-i fie încredinţată o cauză atunci când ştie sau când ar trebui să ştiecă el nu are competenţa necesară pentru a se ocupa de această cauză, fără a coopera cu un avocatcare are competenţa necesară.

Avocatul nu poate accepta o cauză atunci când, datorită altor obligaţii, se află în imposibilita teade a se ocupa de ea cu promptitudine.

3.1.4. Avocatul nu va putea să exercite dreptul său de a nu se ocupa de o cauză în aşa fel sau înastfel de circumstanţe încât clientul să nu mai poată găsi altă modalitate de a fi asistat juridic latimp, pentru a se putea preveni prejudicierea clientului.

3.2. Conflictul de interese

3.2.1. Avocatul nu poate să consilieze, să reprezinte sau să acţioneze în numele a doi sau maimulţi clienţi din aceeaşi cauză, dacă există un conflict de interese, sau când există risculsemnificativ de a apărea un astfel de conflict între interesele acestor clienţi.

3.2.2. Avocatul trebuie să se abţină să se mai ocupe de cauzele ambilor sau tuturor clienţilorimplicaţi, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul profesionalriscă să fie violat sau când independenţa sa riscă să fie ştirbită.

3.2.3. Avocatul nu poate accepta o cauză a unui nou client, dacă secretul informaţiilorîncredinţate de un vechi client riscă să fie violat sau atunci când cunoaşterea de către avocat acauzelor vechiului său client ar favoriza pe noul client în mod nejustificat.

3.2.4. În cazul în care avocaţii practică meseria într-o asociaţie în grup, paragrafele de la 3.2.1. la3.2.3. sunt aplicabile asociaţiei în ansamblu şi tuturor membrilor săi.

52

3.3. Pactul „de quota litis”

3.3.1. Avocatul nu poate să-şi fixeze onorariile pe baza unui pact „de quota litis”.

3.3.2. Pactul „de quota litis” este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte deîncheierea definitivă a unei cauze de interes pentru respectivul client, convenţie prin care clientulse angajează să îi verse avocatului o parte din ceea ce rezultă de pe urma cauzei, fie că aceastaconstă într-o sumă de bani, fie în orice alt bun sau valoare.

3.3.3. Nu constituie un astfel de pact convenţia care prevede stabilirea onorariului în funcţie devaloarea litigiului de care se ocupă avocatul, atunci când această valoare este corespunzătoareunui tarif oficial sau dacă ea este autorizată de autoritatea competentă de care depinde avocatul.

3.4. Stabilirea onorariilor

3.4. Avocatul trebuie să îl informeze pe client cu privire la tot ceea ce cere cu titlu de onorariu,iar valoarea însumată a onorariilor sale trebuie să fie echitabilă şi justificată, în conformitate culegea şi cu normele deontologice la care avocatul este supus.

3.5. Aconturi asupra onorariilor şi cheltuielilor

Când avocatul solicită vărsarea unui aconto cu titlu de avans asupra cheltuielilor şi/sau aonorariilor, acesta nu trebuie să depăşească o estimare rezonabilă a onorariilor şi a cheltuielilorprobabile pe care cauza le implică.

În caz de neplată a avansului solicitat, avocatul poate să renunţe să se mai ocupe de cauză sau sepoate retrage, cu condiţia respectării dispoziţiilor articolului 3.1.4.

3.6. Împărţirea onorariilor cu o persoană care nu este avocat

3.6.1. Avocatului îi este interzis să îşi împartă onorariile cu o persoană care nu este avocat, înafara cazului în care asocierea dintre avocat şi această altă persoană este autorizată de legislaţiaşi regulile deontologice căruia avocatul este supus.

3.6.2. Articolul 3.6.1. nu se aplică sumelor sau compensaţiilor vărsate de către avocatmoştenitorilor unui confrate decedat sau unui confrate care s-a retras din calitatea de succesor alclientelei respectivului confrate.

3.7. Costul litigiului şi asistenţa gratuită

3.7.1. Avocatul trebuie să încerce, în orice moment, să găsească o soluţionare a litigiuluiclientului său care să fie corespunzătoare costului cauzei, şi va trebui ca, la momentul oportun, săîşi consilieze clientul cu privire la oportunitatea de a căuta să ajungă la o înţelegere sau de a faceapel la soluţii alternative pentru a încheia litigiul.

53

3.7.2. În cazul în care clientul este susceptibil să beneficieze de asistenţă gratuită, avocatul areobligaţia să-l informeze despre aceasta.

3.8. Fondurile clienţilor

3.8.1. Avocatul care deţine fonduri în numele clienţilor săi sau în numele unor terţi (denumite încontinuare „fondurile clienţilor”), este să le depună într-un cont deschis la o bancă sau unorganism financiar agreat şi controlat de către autoritatea competentă (denumit în continuare„contul terţului”). Contul terţului trebuie să fie distinct de orice alt cont al avocatului. Toatefondurile clienţilor primite de un avocat trebuie să fie depuse într-un astfel de cont, în afarasituaţiei în care proprietarul acestor fonduri este de acord să le acorde o destinaţie diferită.

3.8.2. Avocatul ţine registre complete şi corecte a tuturor operaţiunile efectuate cu fondurileclienţilor, făcând distincţie între aceste fonduri şi alte sume pe care le deţine. Aceste registretrebuie păstrate timp de o perioadă fixată în conformitate cu regulile naţionale.

3.8.3. Un cont al clientului nu poate să fie debitor, decât în circumstanţe excepţionale permiseexpres de regulile naţionale sau în legătură cu cheltuieli bancare, asupra cărora avocatul nu arenicio influenţă. Un astfel de cont nu poate fi oferit drept garanţie sau să servească drept gajpentru nici un motiv. Nu poate exista nici un fel de compensaţie sau convenţie de fuziune întreun cont al terţului şi orice alt cont din bancă, după cum nici fondurile care aparţin clientuluidintr-un cont al terţului nu pot fi utilizate pentru a rambursa sume datorate de avocat băncii sale.

3.8.4. Fondurile clienţilor trebuie să fie transferate proprietarilor unor astfel de fonduri în cea maiscurtă perioadă de timp ori în condiţiile autorizate de aceştia.

3.8.5. Avocatul nu poate transfera în contul său fonduri depuse într-un cont al terţului pentru aplăti onorariul sau cheltuieli, dacă nu a informat în scris clientul despre acest lucru.

3.8.6. Autorităţile competente ale Statelor Membre sunt autorizate să verifice şi să examineze,păstrând secretul profesional, documentele legate de fondurile clienţilor.

3.9. Asigurarea pentru răspunderea profesională

3.9.1. Avocatul trebuie să îşi asigure responsabilitatea civilă profesională într-o măsurărezonabilă ţinând cont de natura şi importanţa riscurilor asumate.

3.9.2. Dacă acest lucru este imposibil, avocatul trebuie să informeze clientul asupra acesteisituaţii şi asupra consecinţelor acesteia.

4. RELAŢIILE CU MAGISTRAŢII

4.1. Deontologia aplicabilă în activitatea judiciarăAvocatul care se prezintă în faţa Curţilor şi Tribunalelor sau care participă la o procedură trebuiesă respecte normele deontologice aplicabile în respectiva jurisdicţie.

54

4.2. Caracterul contradictoriu al dezbaterilor

Avocatul trebuie să respecte, în orice circumstanţă, caracterul contradictoriu al dezbaterilor.

4.3. Respectul faţă de judecător

Avocatul va da dovadă de respect şi de loialitate faţă de oficiile judecătorului, dar, în acelaşitimp, îşi va apăra clientul în mod conştiincios şi fără teamă, fără a ţine cont de propriile saleinterese şi nici de vreo consecinţă de orice fel ce l-ar putea privi pe el sau pe oricare altăpersoană.

4.4. Informaţii false sau susceptibile de a induce în eroare

Avocatul nu trebuie, în nici un moment, să furnizeze judecătorului, cu bună ştiinţă, o informaţiefalsă ori vreo informaţie de natură să îl inducă pe acesta în eroare.

4.5. Aplicarea în cazul arbitrilor şi al persoanelor exercitând funcţii similare

Normele aplicabile în cazul relaţiilor dintre un avocat şi un judecător se aplică, în egală măsură,şi în cadrul relaţiilor avocatului cu arbitrii şi cu orice altă persoană care exercită o funcţiejudiciară sau semi-judiciară, chiar ocazional.

5. RELAŢIILE DINTRE AVOCAŢI

5.1. Confraternitatea

5.1.1. Confraternitatea impune ca relaţiile dintre avocaţi să fie bazate pe încredere, spre interesulclientului şi pentru a evita atât procesele inutile cât şi orice comportament susceptibil săimpieteze reputaţia profesiei. Totuşi, ea nu trebuie să pună niciodată în opoziţie intereseleavocaţilor şi interesele clientului.

5.1.2. Avocatul recunoaşte drept confrate pe orice avocat dintr-un alt Stat Membru şi manifestăfaţă de acesta un comportament colegial şi loial.

5.2. Cooperarea dintre avocaţii din State Membre diferite

5.2.1. Este de datoria oricărui avocat ca, la solicitarea unui confrate dintr-un alt Stat Membru, săse abţină să accepte o cauză pentru care nu are competenţa necesară. Într-o astfel de situaţie, eltrebuie să îşi ajute confratele să intre în contact cu un alt avocat care să fie în măsură să-i ofereserviciul cerut.

5.2.2. Atunci când avocaţii din două State Membre diferite lucrează împreună, amândoi audatoria de a ţine cont de diferenţele care pot exista între sistemele lor legislative, barourile lor,competenţele şi obligaţiile profesionale care există în Statele Membre respective.

55

5.3. Corespondenţa transmisă între avocaţi

5.3.1. Avocatul care adresează unui confrate dintr-un alt Stat Membru o comunicare căreiadoreşte să i se confere un caracter „confidenţial” sau „without prejudice”, va trebui să precizezeîn clar acest lucru încă dinaintea expedierii primei comunicări.

5.3.2. În cazul în care destinatarul comunicării nu este în măsură să îi confere acesteia uncaracter „confidenţial” sau „without prejudice”, el va trebui să îl informeze pe expeditor fărăîntârziere.

5.4. Onorariile pentru recomandare

5.4.1. Avocatul nu poate nici să pretindă şi nici să accepte din partea unui alt avocat sau dinpartea vreunui terţ un onorariu, un comision sau vreo altă compensaţie pentru faptul că arecomandat un avocat unui client sau că a trimis un client la un avocat.

5.4.2. Avocatul nu poate vărsa nimănui un onorariu, un comision şi nici vreo altă compensaţie încontrapartidă pentru că i-a fost prezentat un client.

5.5. Comunicarea cu partea adversă

Avocatul nu poate intra în relaţie directă cu o persoană, cu privire la o anume cauză, atunci cândştie că respectiva persoană este reprezentată sau asistată de un alt avocat, exceptând cazul în careel are acordul confratelui său (şi se angajează să-l ţină pe acesta la curent).

5.6. Abrogat de Sesiunea Plenară de la Dublin, din 6 decembrie 2002)

5.7. Răspunderea pecuniară

În relaţiile profesionale dintre avocaţii din barouri din State Membre diferite, avocatul care,nelimitându-se doar la a recomanda un confrate unui client sau la a i-l prezenta, ci încredinţeazăo cauză unui omolog al său ori îl consultă într-o cauză, este obligat în mod personal, chiar în cazde insolvenţă a clientului, să plătească onorariul, cheltuielile şi sumele avansate datorateomologului străin. Totuşi, respectivii avocaţi pot conveni, încă din momentul demarării acestorrelaţii, stabilirea unor dispoziţii speciale cu privire la acest subiect. În plus, avocatul poate, înorice moment, să limiteze obligaţia sa personală la nivelul valorii totale a onorariilor,cheltuielilor şi sumelor avansate de confratele străin, înainte de a-i notifica acestuia din urmadecizia sa de a-şi declina răspunderea pe viitor.

5.8. Pregătirea continuă

Avocaţii trebuie să menţină şi să dezvolte cunoştinţele şi competenţele lor profesionale, datăfiind dimensiunea europeană a profesiei lor.

56

5.9. Litigiile dintre avocaţii din mai multe State Membre

5.9.1. Atunci când un avocat este de părere că un confrate dintr-un alt Stat Membru a încălcat onormă deontologică, el trebuie să-şi atenţioneze confratele asupra acestui lucru.

5.9.2. Atunci când între avocaţii din mai multe State Membre apare un diferend personal, denatură profesională, aceştia trebuie să încerce mai întâi să-l soluţioneze pe cale amiabilă.

5.9.3. Înainte de a angaja o procedură împotriva unui coleg dintr-un alt Stat Membru, pe temaunui diferend de tipul celui menţionat la paragrafele 5.9.1. şi 5.9.2., avocatul trebuie săinformeze barourile de care depind cei doi avocaţi, pentru a permite respectivelor barouri să-şidea concursul în vederea soluţionării diferendului pe cale amiabilă.

57

FIŞA 7. Profesia de notar

Sediul materiei:

Legea nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, cu modificărileşi completările ulterioareStatul din 2 octombrie 2014 al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România,aprobat prin Hotărârea nr. 10/2014 a UNNP

Forma de organizare a activităţii de notar public şi organizarea notarilor publici.

Activitatea notarilor publici se desfăşoară în cadrul unui birou, în care pot funcţiona unulsau mai mulţi notari publici asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător. Notarul public saunotarii publici asociaţi, titulari ai unui birou, pot angaja notari stagiari, traducători, alt personalde specialitate, precum şi personal administrativ şi de serviciu necesar activităţii notariale.Evidenţa birourilor de notari publici şi lucrările privind numirea şi încetarea funcţiei notarilorpublici se întocmesc de personalul de specialitate notarială din Ministerul Justiţiei.

În circumscripţia unei judecătorii pot funcţiona unul sau mai multe birouri de notaripublici. Numărul notarilor publici şi al birourilor în care aceştia îşi desfăşoară activitatea sestabileşte de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii funcţionează mai multe birouri de notaripublici, competenţa teritorială a fiecăruia se întinde pe tot cuprinsul acelei circumscripţii.

Exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu:

a) desfăşurarea unei activităţi salarizate sau de executor judecătoresc, avocat ori consilier juridic,cu excepţia:

activităţii didactice universitare; activităţii literare şi publicistice; calităţii de deputat sau senator ori a celei de consilier în consiliile judeţene sau locale,

pe durata mandatului; calităţii de membru în organele de conducere sau în alte organisme ale Uniunii

Naţionale a Notarilor Publici, Camerelor Notarilor Publici ori în alte organizaţiiinterne şi internaţionale la care Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi CamereleNotarilor Publici sunt afiliate sau cu care colaborează.

58

b) desfăşurarea unor activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

c) calitatea de asociat într-o societate în nume colectiv, de asociat comanditat în societăţile încomandită simplă sau pe acţiuni, administrator al unei societăţi cu răspundere limitată, preşedinteal unui consiliu de administraţie, membru al consiliului de conducere, director general saudirector al unei societăţi pe acţiuni, administrator al unei societăţi civile.

În circumscripţia fiecărei Curţi de apel funcţionează câte o Cameră a Notarilor Publici,cu personalitate juridică. Din Cameră fac parte toţi notarii publici care funcţionează încircumscripţia Curţii de apel. Camera Notarilor Publici este condusă de un colegiu directorformat dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi 3–5 membri. Colegiul director este ales deadunarea generală a membrilor Camerei, pentru o perioadă de 3 ani, dintre notarii publici.Toti notarii publici se constituie in Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania.

Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici este constituit din câte un reprezentantal fiecărei Camere a Notarilor Publici, din care se aleg preşedintele şi doi vicepreşedinţi, încondiţiile stabilite prin statutul uniunii. Consiliul uniunii are următoarele atribuţii:

a. propune ministrului justiţiei numirea, suspendarea, revocarea ori încetarea calităţii denotar public;

b. propune ministrului justiţiei numărul necesar al birourilor de notari publici şi condiţiile dedesfăşurare a examenelor de notari publici;

c. stabileşte, cu aprobarea ministrului justiţiei, onorariile minimale pentru serviciile prestatede notarii publici;

d. aprobă cotele de contribuţie ale birourilor notarilor publici la Cameră, precum şi cele aleCamerelor la Uniunea Naţională a Notarilor Publici, potrivit statutului acesteia;

e. reprezintă Uniunea Naţională a Notarilor Publici în raporturile cu terţii, pe plan intern şiinternaţional;

f. îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau de regulament.

Atribuţiile notarilor publici.

Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridicecivile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, înconformitate cu legea.

Activitatea notarială se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire derasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţăpolitică, de avere sau de origine socială.

Notarul public îndeplineşte următoarele acte notariale:a. redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor;b. autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat;c. procedura succesorală notarială;d. certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege;e. legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a

sigiliilor;

59

f. darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi;g. primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi;h. actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor;i. legalizarea copiilor de pe înscrisuri;j. efectuarea şi legalizarea traducerilor;k. eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit;l. orice alte operaţiuni prevăzute de lege.

Notarul public are competenţă generală, cu excepţiile prevăzute în situaţiile următoare:

procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din biroul notarialsituat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimuldomiciliu;

în cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintrebirourile notariale din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimuldomiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă;

actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin şi cecurilor se fac de notarul public dincircumscripţia teritorială a judecătoriei în care urmează a se face plata;

eliberarea duplicatelor şi reconstituirea actelor notariale se fac de notarul public în alcărui birou se află originalul acestora.

Conflictele de competenţă între birourile notarilor publici situate în aceeaşi circumscripţie aunei judecătorii se soluţionează de acea judecătorie, la sesizarea părţii interesate. Când conflictulintervine între birouri notariale situate în circumscripţii diferite, competenţa aparţine judecătorieiîn a cărei circumscripţie se află biroul de notar public cel din urmă sesizat.

60

FIŞA 8. Profesia de executor judecătoresc

Sediul materiei:

Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şicompletările ulterioare (inclusiv cu cele aduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şicompletarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentrumodificarea şi completarea unor acte normative conexe)

Forma de exercitare a activităţii executorilor judecătoreşti şi organizarea executorilorjudecătoreşti.

Activitatea executorilor judecătoreşti se desfăşoară în cadrul unui birou în care potfuncţiona unul sau mai mulţi executori judecătoreşti asociaţi, cu personalul auxiliarcorespunzător. Prin asocierea în cadrul unei societăţi civile profesionale executorul judecătorescnu îşi pierde dreptul la biroul individual. Executorul judecătoresc sau executorii judecătoreştiasociaţi, titulari ai unui birou, pot angaja executori judecătoreşti stagiari, alt personal despecialitate, precum şi personal auxiliar corespunzător, necesar pentru desfăşurarea activităţiibiroului.

Numărul executorilor judecătoreşti se stabileşte şi se actualizează anual de ministruljustiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în funcţie decerinţele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate şi de numărullocuitorilor, în aşa fel încât la 15.000 de locuitori să revină cel puţin un executor judecătoresc.Numărul executorilor judecătoreşti din circumscripţia unei instanţe nu va fi mai mic de 3.

În circumscripţia unei judecătorii pot funcţiona unul sau mai multe birouri de executorijudecătoreşti, a căror competenţă se întinde pe tot cuprinsul curţii de apel în a cărei razăteritorială se află judecătoria.

Executorul judecătoresc este numit de ministrul justiţiei, în circumscripţia uneijudecătorii. Primirea în profesie se face pe bază de concurs sau examen. Concursul sau examenulde admitere în profesia de executor judecătoresc se organizează anual sau ori de câte ori estenecesar, de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, sub coordonarea şi controlulMinisterului Justiţiei.

Legea impune anumite incompatibilităţi pentru asigurarea imparţialităţii şi demnităţiifuncţiei de executor judecătoresc. Exercitarea funcţiei de executor judecătoresc esteincompatibilă cu:

a. activitatea salarizată în cadrul altor profesii, exceptând activitatea didacticăuniversitară, activitatea artistică, literară şi publicistică;

61

b. calitatea de deputat sau de senator ori de consilier în consiliile judeţene sau locale, pedurata mandatului;

c. desfăşurarea unor activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;d. calitatea de asociat într-o societate în nume colectiv, asociat comandidat în societăţile

în comandită simplă sau pe acţiuni, administrator al unei societăţi cu răspunderelimitată, preşedinte al unui consiliu de administraţie, membru al consiliului deconducere, director general sau director al unei societăţi pe acţiuni, administrator alunei societăţi civile.

În circumscripţia fiecărei curţi de apel funcţionează câte o Cameră a executorilorjudecătoreşti.

Camera executorilor judecătoreşti este condusă de un colegiu director format dintr-unpreşedinte, un vicepreşedinte şi 3–7 membri. Colegiul director este ales, potrivit statutului, deadunarea generală a executorilor judecătoreşti, pentru o perioadă de 3 ani, dintre membrii aceleiCamere a executorilor judecătoreşti. Preşedintele colegiului director reprezintă Cameraexecutorilor judecătoreşti în raporturile acesteia cu terţii.Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti are următoarele atribuţii principale:

a) rezolvă plângerile părţilor împotriva executorilor judecătoreşti şi executorilorjudecătoreşti stagiari, luând măsurile corespunzătoare, pe care le aduce la cunoştinţăUniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti;

b) deleagă, în cazuri excepţionale, pentru o perioadă determinată de cel mult 6 luni, unexecutor judecătoresc, pentru a asigura funcţionarea unui alt birou de executorjudecătoresc, cu încunoştinţarea preşedintelui Uniunii Naţionale a ExecutorilorJudecătoreşti şi a preşedintelui curţii de apel în a cărei circumscripţie urmează să îşiexercite atribuţiile; delegarea nu poate fi repetată decât după un an, în afara cazului încare executorul judecătoresc delegat îşi dă acordul;

c) informează Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti în legătură cu activitateabirourilor executorilor judecătoreşti şi asupra necesarului de executori judecătoreşti şiexecutori judecătoreşti stagiari;

d) întocmeşte documentarea juridică şi asigură consultarea şi informarea curentă aexecutorilor judecătoreşti;

e) ţine evidenţa veniturilor şi cheltuielilor Camerei executorilor judecătoreşti şi acontribuţiei membrilor săi;

f) procură datele şi lucrările necesare pentru Buletinul executorilor judecătoreşti şiasigură difuzarea acestuia;

g) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezenta lege, de regulamentul de aplicare aacesteia şi de Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti este o organizaţie profesională cupersonalitate juridică, formată din toţi executorii judecătoreşti. Organele de conducere aleUniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sunt: congresul, consiliul şi preşedintele.Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti este constituit din delegaţi ai fiecăreiCamere a executorilor judecătoreşti, potrivit normei de reprezentare stabilite prin statut,preşedinţii Camerelor executorilor judecătoreşti şi ceilalţi membri ai Consiliului UniuniiNaţionale a Executorilor Judecătoreşti.

62

Atribuţiile executorilor judecătoreşti.

Atribuţiile executorilor judecătoreşti sunt fixate prin lege. Executorul judecătoresc areurmătoarele atribuţii:

punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii. Este competentexecutorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială urmeazăsă se facă executarea. În cazul urmăririi silite a bunurilor este competent executoruljudecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială sunt situate sau seaflă acestea. Dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel,competenţa aparţine oricăruia dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângăuna dintre acestea;

notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare; comunicarea actelor de procedură; recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe; aplicarea măsurilor asiguratorii dispuse de instanţa judecătorească. Este competent

executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde sunt situate sau se aflăbunurile în privinţa cărora s-a dispus aplicarea acestei măsuri ;

constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Estecompetent executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei razăteritorială se va face constatarea;

întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnareasumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă;

întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi acecurilor, după caz;

orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui.Deşi reprezintă o profesie liberală, executorii judecătoreşti nu pot refuza îndeplinirea unui act

dat în competenţa lor decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, deoarece activitatea ce oîndeplinesc este afectată de utilitate publică.

Executorii judecătoreşti îşi îndeplinesc atribuţiile în circumscripţia curţii de apel în razacăreia se află judecătoria pe lângă care funcţionează, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Conflictele de competenţă între birourile executorilor judecătoreşti situate în aceeaşicircumscripţie a unei judecătorii se soluţionează de acea judecătorie, la sesizarea părţii interesate.Când conflictul intervine între birouri de executori judecătoreşti situate în circumscripţii diferite,competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresccel dintâi sesizat. Conflictele de competenţă se soluţionează de urgenţă şi cu precădere. Instanţase pronunţă în toate cazurile, motivat, prin încheiere irevocabilă.

63

FIŞA 9. Profesia de consilier juridic

Sediul materiei:

Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic(publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 867 din 5 decembrie 2003) cu modificările şicompletările ulterioareStatutul din 6 martie 2004 al profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial,Partea I nr. 684 din 29 iulie 2004

Accederea în profesie. ParticularităţiConsilierul juridic poate să fie numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii.Consilierul juridic numit în funcţie are statutul funcţionarului, potrivit funcţiei şi

categoriei acesteia. Consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat.

Dobândirea şi încetarea calităţii de consilier juridic

Poate fi consilier juridic acela care îndeplineşte următoarele condiţii:a) este cetăţean român şi are domiciliul în România;b) are exerciţiul drepturilor civile şi politice;c) este licenţiat al unei facultăţi de drept;d) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; această condiţie sedovedeşte cu certificat medical eliberat în condiţiile legii;e) nu se află în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege.

Este nedemn de a fi consilier juridic:a) cel care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură a aduce atingereprofesiei de consilier juridic;b) cel care, în exercitarea profesiei de consilier juridic, a săvârşit abuzuri prin care au fostîncălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătoreascăirevocabilă;c) cel care este declarat nedemn pentru alte cauze de lege.

Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu:a) calitatea de avocat;b) activităţile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de consilier juridic sau bunelemoravuri;

64

c) orice altă profesie autorizată sau salarizată în ţară sau în străinătate;d) funcţia şi activitatea de administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şilichidare judiciară;e) activitatea publicistică salarizată;f) alte incompatibilităţi prevăzute de lege sau rezultate din conflict de interese, în condiţiile legii.

Exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibilă cu:a) activitatea didactică universitară şi de cercetare juridică, activitatea literară, culturală şipublicistică nesalarizată;b) funcţia de arbitru, mediator sau expert, în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor legaleprivind conflictul de interese;c) participarea la comisii de studii, de întocmire a proiectelor de reglementări juridice.

Competenţa consilierului juridic. Drepturi şi obligaţiiConsilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale

autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlaltepersoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujbacărora se află şi în conformitate cu Constituţia şi legile ţării.

Consilierul juridic în activitatea sa asigură consultanţă şi reprezentarea autorităţii sauinstituţiei publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care are raporturi demuncă, apără drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţilepublice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, română saustrăină; în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii, avizează şi contrasemneazăactele cu caracter juridic.

Consilierii juridici pot constitui asociaţii profesionale în scopul apărării şi promovăriiintereselor profesionale, în condiţiile legii privind asocierea şi constituirea persoanelor juridice.

Consilierii juridici au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutuluiprofesional şi reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cucare are raporturi de muncă.

Activitatea de consilier juridic este considerată vechime în munca juridică în funcţiile demagistrat, avocat, notar public sau alte funcţii juridice, potrivit dispoziţiilor legale specificefiecăreia dintre aceste profesii.

La debutul exercitării profesiei, consilierul juridic efectuează obligatoriu un stagiu depregătire profesională cu durata de 2 ani, perioadă în care are calitatea de consilier juridic stagiar.Condiţiile efectuării stagiului, asigurarea consilierului juridic îndrumător, definitivarea şicelelalte condiţii din perioada stagiului sunt cele prevăzute în legea pentru exercitarea profesieide avocat şi statutul profesional al acesteia, care se aplică în mod corespunzător.

De asemenea, în ceea ce priveşte definitivarea în funcţia de consilier juridic, pe bazavechimii în celelalte profesii juridice, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Drepturile şi obligaţiile consilierului juridic stagiar sunt cele prevăzute în actul de numiresau în contractul de muncă, inclusiv toate celelalte drepturi ale funcţiei, pe perioada stagiului.

Consilierul juridic stagiar poate pune concluzii la judecătorie şi la tribunale ca instanţăde fond, la organele de urmărire penală, precum şi la celelalte organe administrative cu atribuţiijurisdicţionale.

65

Consilierul juridic definitiv poate pune concluzii la instanţele judecătoreşti de toategradele, la organele de urmărire penală, precum şi la toate autorităţile şi organele administrativecu atribuţii jurisdicţionale.

Consilierul juridic este obligat ca, în concluziile orale sau scrise, să susţină cu demnitateşi competenţă drepturile şi interesele legitime ale autorităţii sau persoanei juridice pe care oreprezintă şi să respecte normele de deontologie profesională prevăzute în legea pentruorganizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi statutul acestei profesii.

Evidenţele activităţii consilierului juridic, actele şi documentele sunt ţinute de acesta,potrivit reglementărilor privind activitatea persoanei juridice în slujba căreia se află.

Consilierul juridic este obligat să respecte dispoziţiile legale privitoare la intereselecontrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe ori la conflictul de interese pe care persoanajuridică ce o reprezintă le poate avea; el este, de asemenea, obligat să respecte secretul şiconfidenţialitatea activităţii sale, în condiţiile legii.

Consilierul juridic răspunde juridic pentru încălcarea obligaţiilor profesionale, potrivitlegii şi reglementărilor specifice ale domeniului activităţii persoanei juridice în slujba căreia seaflă.

Autorităţile şi persoanele juridice de drept public sau privat, care încadrează consilierijuridici debutanţi, beneficiază de reglementările financiare favorabile prevăzute de lege.

Consilierii juridici din structurile administraţiei publice judeţene şi locale sunt obligaţi săacorde consultanţă şi asistenţă juridică, la cerere, consiliilor comunale şi primăriilor, iarreprezentarea acestora se poate face pe baza delegaţiei emise de primar.

Organizarea şi protecţia profesiei de consilier juridic. Răspunderea consilierilor juridici

Consilierii juridici se pot asocia în structuri judeţene, pe ramuri sau domenii de activitate,potrivit intereselor profesionale, şi, după caz, la nivel naţional, cu respectarea legii privindasociaţiile şi fundaţiile.

Formele de asociere şi organizare la nivel judeţean şi la nivel naţional sunt stabilite prinstatutul asociaţiei, cerut de lege.

Constituirea asocierilor profesionale are la baza principiile constituţionale ale dreptuluide asociere şi reglementările legale privind asocierea şi constituirea de persoane juridice.

Asociaţia profesională a consilierilor juridici ţine evidenţa acestora în condiţii similareevidenţei barourilor de avocaţi.

Consilierul juridic răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi şiale reglementării legale privind activitatea persoanei juridice în slujba căreia se află.

Constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia, procedura de judecată şi sancţiuniledisciplinare sunt cele prevăzute în reglementarea specifică persoanei juridice în slujba căreia seaflă consilierul juridic.

Autoritatea disciplinară poate fi sesizată de persoana vătămată sau, după caz, de asociaţiaprofesională.

În activitatea sa profesională consilierul juridic se bucură de protecţia legii, în condiţiileprevăzute de legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

66

FIŞA 10. Profesia de practician în insolvenţă

Sediul materiei:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţiipracticienilor în insolvenţă, cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 254/2007 şiLegea nr. 85/2010 (OUG nr. 86/2006, publicată în MO nr. 944/22.11.2006, Legea nr.254/2007, publicată în MO nr. 507/30.07.2007, Legea nr. 85/2010, publicată în MO nr.327/18.05.2010)Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă din29.09.2007, republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 33 din 15.01.2015

Aspecte generale. Delimitări conceptuale

Procedurile de insolvenţă, procedurile de lichidare voluntară, precum şi procedurile deprevenire a insolvenţei prevăzute de lege, inclusiv măsurile de supraveghere financiară ori deadministrare specială, sunt conduse de practicieni în insolvenţa compatibili.

Administratorul judiciar este practicianul în insolvenţa compatibil, autorizat încondiţiile legii, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de instanţa dejudecată, în procedura insolvenţei, în perioada de observaţie şi pe durata procedurii dereorganizare.

Lichidatorul este practicianul în insolvenţa compatibil, autorizat în condiţiile legii,desemnat să conducă activitatea debitorului în cadrul procedurii de faliment, atât în proceduragenerală, cât şi în procedura simplificată, şi să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau celestabilite de instanţa de judecată.

Forme de exercitare a profesiei

Practicienii în insolvenţă îşi pot exercita profesia în cabinete individuale, cabineteasociate, societăţi profesionale cu răspundere limitată (SPRL) şi întreprinderi unipersonale curăspundere limitată, sau pot avea calitatea de colaboratori ori angajaţi ai uneia dintre formele deexercitare a profesiei.

Un practician în insolvenţă îşi poate exercita activitatea într-o singură formă deorganizare a profesiei şi va putea avea calitatea de asociat într-o singură societate profesionalăsau întreprindere profesională unipersonală, cu excepţia constituirii de filiale ale SPRL, în careeste partener.

Cabinetul individual se constituie pe baza deciziei practicianului în insolvenţă şi seînregistrează în Registrul formelor de organizare.

67

Bunurile constituite de practicianul în insolvenţă ca aport la cabinetul său se supunregulilor patrimoniului profesional de afectaţiune.

Cabinetul individual îşi constituie patrimoniul iniţial din aporturile titularului.Patrimoniul cabinetului individual este afectat exclusiv activităţii profesionale şi are regimulpatrimoniului profesional de afectaţiune.

Patrimoniul profesional de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor şiobligaţiilor practicianului în insolvenţă afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca ofracţiune distinctă a patrimoniului practicianului, separată de gajul general al creditorilorpersonali ai acestuia.

Creditorii ale căror creanţe sunt născute din activitatea profesională a practicianului îninsolvenţă care are ca formă de exercitare a profesiei cabinetul individual vor urmări bunurileaflate în patrimoniul de afectaţiune. Doar în măsura în care aceste bunuri nu sunt suficiente pot fiurmărite şi celelalte bunuri aflate în proprietatea practicianului în insolvenţă. Cabineteleindividuale se pot asocia, prin contract, în scopul exercitării în comun a profesiei.

Cabinetele asociate sunt supuse înregistrării în Registrul formelor de organizare.Drepturile şi obligaţiile practicienilor în insolvenţă, titulari ai unor cabinete asociate, îşi păstreazăcaracterul personal şi independent şi nu pot fi cedate. În mod corespunzător, cabineteleindividuale se pot asocia şi cu societăţile civile profesionale.

Societatea civilă profesională de practicieni în insolvenţă, fără personalitate juridică,denumită în continuare şi SPPI, se constituie prin contract de societate civilă, prin care asociaţiipun în comun bunuri, numerar, clientela sau industrie, în vederea obţinerii de beneficii ori aîmpărţirii pierderilor din activitatea desfăşurată în comun.

Contractul de societate civilă este supus înregistrării în Registrul societăţilor civileprofesionale de practicieni în insolvenţă, denumit în continuare Registrul societăţilorprofesionale, ţinut de Secretariatul general al UNPIR.

Pot deţine calitatea de asociat în SPPI numai practicienii în insolvenţă definitivi.Asociatul sau asociaţii coordonatori, care reprezintă societatea civilă profesională în raporturilecu terţii, pot fi desemnaţi numai dintre asociaţii care au calitatea de practician în insolvenţăcompatibil.

Părţile sociale deţinute de un practician în insolvenţă la o SPPI, precum şi patrimoniulprofesional de afectaţiune pot fi înstrăinate numai dacă în persoana dobânditorului se verificăcondiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă care reglementează materia şi de Regulamentul deorganizare şi funcţionare a UNPIR.

Dobândirea calităţii de practician în insolvenţă

Poate dobândi calitatea de practician în insolvenţă persoana care îndeplineşte următoarelecondiţii:

deţine diploma de studii de învăţământ superior de lungă durată în drept sau ştiinţeeconomice şi are o experienţă în domeniul juridic sau economic de cel puţin 3 ani de ladata obţinerii diplomei de studii superioare;

nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute la art. 27 alin. (1) dinordonanţă;

a promovat examenul de admitere în profesia de practician în insolvenţă, în condiţiileprevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de Statut.

68

Persoanele fizice şi juridice străine pot exercita profesia de practician în insolvenţă,potrivit prezenţei ordonanţe de urgenţă, dacă în statele în care îşi au domiciliul sau, după caz,sediul profesional au această specializare, certificată de organismele profesionale recunoscutesau, după caz, de autorităţile publice care le autorizează şi în condiţiile stabilite prin convenţiibilaterale încheiate în acest scop de UNPIR cu organismele similare din statele respective.

Persoanele fizice sau persoanele juridice având cetăţenia, respectiv naţionalitatea unuistat membru al Uniunii Europene sau a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European potdobândi calitatea de practician în insolvenţă, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe deurgenţă, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, respectiv persoanele juridice române. Prinexcepţie cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic Europeancare au dobândit calitatea de practician în insolvenţă în unul dintre aceste state se pot înscrie înTabloul UNPIR, în vederea exercitării profesiei în România în condiţiile prezentei ordonanţe deurgenţă, fiind exceptaţi de la procedura de examinare. UNPIR recunoaşte automat documentulemis de autoritatea competenţă din statul membru al Uniunii Europene, respectiv statulaparţinând Spaţiului Economic European în baza căruia cetăţeanul acestor state exercită legalprofesia de practician în insolvenţă.

Persoanele juridice stabilite într-un stat membru al Uniunii Europene sau al SpaţiuluiEconomic European unde exercită în mod legal activitatea de practician în insolvenţă se potînscrie în Tabloul UNPIR, în vederea exercitării profesiei în România fiind recunoscută în modautomat calitatea de practician în insolvenţă dobândită în statul de origine.

Persoanele fizice sau juridice practicieni în insolvenţă, având cetăţenia, respectivnaţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat aparţinând SpaţiuluiEconomic European, pot exercita profesia de practician în insolvenţă şi în mod temporar sauocazional. În această situaţie, practicianul în insolvenţă este exceptat de la procedura de înscriereîn UNPIR.

Este nedemnă de a fi practician în insolvenţă:

a) persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru săvârşireaunei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, inclusiv oriceinfracţiune de corupţie, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privindsocietăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care determinăincapacitatea legală de a dobândi sau deţine calitatea de fondator, administrator, membru înconsiliul de supraveghere, membru al directoratului ori director al unei societăţi comerciale şi deLegea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare.

b) persoana căreia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interdicţiei de a exercita profesia depractician în insolvenţă ori dreptul de a gestiona sau administra o persoană juridică, prin hotărârejudecătorească irevocabilă.

Existenţa nedemnităţii împiedică accesul persoanei în cauză în profesie. Survenireanedemnităţii determină încetarea calităţii de practician în insolvenţă.

69

Exercitarea profesiei de practician în insolvenţă este incompatibilă cu:

a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii, cu excepţia celor a căror compatibilitate esteprevăzută la alin. (2) din lege;

b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei sau bunele moravuri;

c) lipsa sau limitarea capacitaţii de exerciţiu, în cazul persoanei fizice;

d) exercitarea calităţii de notar public sau executor judecătoresc.

(2) Exercitarea profesiei de practician în insolvenţă este compatibilă cu:

a) activităţi şi funcţii didactice în învăţământul superior juridic sau economic;

b) calitatea de avocat, expert contabil, contabil autorizat, evaluator, auditor financiar, arbitru,mediator, conciliator, expert financiar şi expert tehnic judiciar, care lucrează în interiorulprofesiei lor.

Practicianul în insolvenţă care anterior a îndeplinit funcţia de judecător-sindic, devenindpractician în insolvenţă în condiţiile legii, nu poate fi numit în calitate de administrator saulichidator în raza instanţei în care a funcţionat, decât după trecerea unei perioade de minimum 3ani de la încetarea activităţii.

Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată la tribunale, tribunalelespecializate şi curţile de apel, nici la parchetele de pe lângă aceste instanţe la care soţulpracticianului în insolvenţă, ruda sau afinul până la gradul al III-lea inclusiv, îndeplineşte funcţiade judecător sau procuror.

Practicienii în insolvenţă sunt obligaţi să comunice UNPIR instanţele la care nu îşi potexercita profesia din motive de incompatibilitate, sub sancţiunea suspendării.

Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată la tribunalele la care rudele sauafinii până la gradul al III-lea îndeplinesc funcţia de judecător-sindic.

Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată de persoane care în ultimii 2 aniau deţinut funcţii în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice, al Curţii de Conturi sau alAutorităţii de Valorificare a Activelor Statului din raza teritorială a curţii de apel undefuncţionează.

Nu poate fi desemnat ca administrator judiciar sau lichidator ori delegat permanent alunei forme de exercitare a profesiei, practicianul în insolvenţă persoana fizică care a avut, într-operioadă de 2 ani anterioară datei pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii, calitatea de:avocat, consilier juridic, auditor financiar, expert contabil, contabil autorizat, al persoaneijuridice sau a fost numit ca evaluator, arbitru, mediator, expert judiciar, expert tehnic într-o cauzăprivind acea persoană juridică.

Nu poate fi numită în calitate de practician în insolvenţă la o persoană juridică persoanacare a deţinut calitatea de administrator, asociat, acţionar, director sau membru în consiliul deadministraţie ori alte funcţii sau poziţii similare la acea persoană juridică.

Practicianul în insolvenţă nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator alunui debitor şi al creditorului acestuia. Interdicţia nu se aplică dacă la data numirii practicianului

70

într-o procedură, creanţă care ar determina apariţia stării de incompatibilitate are caracternelitigios, fiind stabilită prin înscrisuri întocmite de cele două societăţi, sau prin hotărârejudecătorească irevocabilă, precum şi dacă în cele două societăţi calitatea de administratorjudiciar sau lichidator este îndeplinită de o SPRL, respectiv de o filială a acesteia.

În cadrul procedurii insolvenţei, practicianul este obligat să se abţină, sub sancţiuneasuspendării din profesie, dacă:

a) se află în stare de incompatibilitate profesională sau conflict de interese, astfel cum suntacestea definite în Statut şi în Codul de etică profesională;

b) se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 27 din Codul de procedură civilă, cu excepţiacelui prevăzut la art. 27 pct.7.

Admiterea în profesie.Admiterea în profesie se face pe baza unui examen organizat de UNPIR, conform

prevederilor ordonanţei de urgenţă şi ale Statutului.Pot fi primite în profesie, la cerere, cu scutire de examen şi de perioada de stagiu,

persoanele care au exercitat cel puţin 5 ani funcţia de judecător-sindic, precum şi persoanele careau exercitat, timp de 10 ani, funcţia de avocat, judecător sau notar public. Înscrierea în TabloulUNPIR se face în termen de cel mult un an de la eliberarea din funcţia de magistrat sau notarpublic, cu condiţia ca aceasta să nu îi fie imputabilă.

După înscrierea în Tabloul UNPIR, practicienii în insolvenţă depun jurământ scris4.Cererea de admitere în profesie se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile de la datadepunerii documentaţiei complete. Termenul poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadăde maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată deaceastă prelungire. Prelungirea termenului de autorizare, precum şi durata acestei prelungiritrebuie motivate în mod corespunător şi notificate solicitantului înainte de expirarea termenuluiiniţial.

În cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, sau dacă cerereaformulată nu este însoţită de actele doveditoare, UNPIR comunică persoanei interesate refuzul deautorizare sau, după caz, necesitatea completării dovezilor impuse de prezenţa ordonanţei deurgenţă. Refuzul de autorizare se motivează în mod corespunzător.

Deciziile organelor de conducere ale UNPIR de respingere a cererilor precum şi acererilor de înscriere la examenul pentru dobândirea calităţii de practician trebuie motivatecorespunzător şi pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în conformitate cuprocedura prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şicompletările ulterioare.

4 Jurământul are următoarea formulare: «Jur să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să respectprevederile Statutului, să păstrez secretul profesional şi să aduc la îndeplinire cu conştiinciozitate îndatoririle ceîmi revin în calitate de practician în insolvenţă.»

71

Practicianul în insolvenţă stagiar.

La începutul exercitării profesiei, practicianul în insolvenţă efectuează un stagiu depregătire profesională cu durata de 2 ani, perioadă în care are calitatea de practician îninsolvenţă stagiar. Sunt scutite de stagiu persoanele care au exercitat timp de 10 ani funcţia deavocat, magistrat şi notar public.

Practicianul în insolvenţă stagiar nu poate exercita profesia în mod independent, ci numaica salariat sau colaborator al unui practician în insolvenţă definitiv ori al unei societăţi civileprofesionale. Practicianul în insolvenţă stagiar nu poate dobândi calitatea de asociat într-osocietate civilă profesională.

Stagiul se suspendă pe timpul serviciului militar sau al concentrării, în caz de absenţămotivată ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa practicianului în insolvenţăstagiar. Perioada de stagiu efectuată anterior se socoteşte pentru îndeplinirea stagiului.

După efectuarea stagiului, practicianul în insolvenţă stagiar va susţine examenul dedefinitivare, fiind obligat să susţină şi să promoveze examenul în termen de 5 ani de la primireaîn profesie, sub sancţiunea radierii din Tabloul UNPIR.

Practicianul în insolvenţă definitiv

Dobândesc calitatea de practician în insolvenţă definitiv practicianul în insolvenţă stagiarcare a promovat examenul de definitivare, precum şi persoanele care pot fi primite în profesie cuscutire de examen, în condiţiile art. 32 alin. (2).

Procedurile şi formalităţile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea profesiei depractician în insolvenţă în România pot fi îndeplinite şi prin intermediul Punctului de contactunic electronic (PCU electonic), în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă aGuvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de afurniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010.Prevederile prezentului articol se aplică de la data operaţionalizării PCU electronic.

Suspendarea şi încetarea calităţii de practician în insolvenţă

Calitatea de practician în insolvenţă se suspendă:

a) în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări;b) pe perioada în care persoana a fost supusă interdicţiei de a profesa;c) în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către UNPIR;d) la cererea practicianului în insolvenţă, în condiţiile prevăzute în Statut;e) în cazul neplăţii primei de asigurare;f) prin decizie a Comisiei de disciplină în cazurile în care împotriva practicianului în insolvenţă

s-a luat măsura suspendării, ca sancţiune disciplinară conform Statutului UNPIR;g) pe perioada în care practicianul în insolvenţă se află el însuşi în procedura insolvenţei.

Calitatea de practician în insolvenţă încetează:

a) prin renunţarea la exerciţiul profesiei;

72

b) prin deces;c) dacă împotriva practicianului în insolvenţă s-a luat măsura excluderii din profesie, ca

sancţiune disciplinară;d) în cazul survenirii unei cauze de nedemnitate;e) dacă împotriva practicianului în insolvenţă a fost deschisă, prin hotărâre irevocabilă,

procedura falimentului.

Drepturile şi obligaţiile profesionale ale practicienilor în insolvenţă

Practicienii în insolvenţă au dreptul la onorarii pentru activitatea desfăşurată, sub forma unoronorarii fixe, onorarii de succes sau o combinaţie a acestora. La stabilirea nivelului onorariului sevor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activităţiidepuse:

a) numărul de salariaţi ai debitorului;b) riscul privind conflictele de muncă;c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani;d) valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor;e) valoarea creanţelor, numărul debitorilor;f) numărul şi complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant şi,

respectiv, de pârât;g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării;h) natura activelor, atractivitatea pe piaţă, riscurile legate de conservarea lor;i) nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de

lichidare.În exerciţiul atribuţiilor sale practicianul în insolvenţă se abţine de la orice faptă de

concurenţă neloială şi de la orice practică anticoncurenţială, astfel cum sunt prevăzute în Statut şiîn Codul de etică profesională, sub sancţiunea suspendării sau excluderii din profesie.

Atribuţiile legale ale practicianului în insolvenţă, precum şi cele stabilite exclusiv însarcina sa de judecătorul-sindic în procedurile de insolvenţă nu pot fi exercitate prinreprezentare.

Cabinetele individuale, IPURL sau SPRL, indiferent de forma de organizare, pot fireprezentate numai de persoane care au calitatea de practician în insolvenţă compatibil.

Practicianul în insolvenţă poate fi totuşi asistat de avocat în exerciţiul acestor atribuţii şipoate da mandat de reprezentare, în condiţiile legii, pentru încheierea sau exercitarea unor actejuridice ori procesuale ce nu presupun exerciţiul atribuţiilor exclusive ale practicianului îninsolvenţă.

Sunt atribuţii exclusive ale practicianului în insolvenţă:

a) notificarea creditorilor, întocmirea tabelelor de creanţe, formularea contestaţiilor ladeclaraţiile de creanţă;

b) convocarea şi prezidarea adunărilor creditorilor, acţionarilor sau asociaţilor ori alemembrilor debitorului persoană juridică, dacă legea nu dă aceste atribuţii în sarcina altorpersoane;

73

c) vânzarea bunurilor din averea debitorului, precum şi orice proceduri aferente acestora;

d) elaborarea planului de reorganizare judiciară a debitorului, în condiţiile şi în termeneleprevăzute de Legea nr. 85/2006;

e) supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

f) conducerea, integrală sau în parte, a activităţii debitorului, atunci când legea sau judecătorul-sindic fixează această sarcină practicianului în insolvenţă;

g) încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea lagaranţii reale, în condiţiile Legii nr. 85/2006;

h) distribuirea sumelor rezultate din lichidare;

i) semnarea bilanţului de lichidare;

j) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în daunacreditorilor, precum şi a transferurilor cu caracter patrimonial, a operaţiunilor comercialeîncheiate de debitor şi a constituirii de garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudiciadrepturile creditorilor;

k) elaborarea şi susţinerea rapoartelor periodice în procedura insolvenţei;

l) elaborarea de expertize privind activităţi cuprinse în procedurile de insolvenţă, la cerereajudecătorului-sindic sau a altor organe judiciare, inclusiv de urmărire penală.

Răspunderea practicienilor în insolvenţă

Practicienii în insolvenţă răspund, în desfăşurarea activităţii lor, disciplinar,administrativ, civil sau penal, după caz.

Fiecare membru al UNPIR este obligat ca, în termen de 30 de zile de la admiterea înUNPIR, să se asigure profesional, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile, care săacopere eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale. Riscul asigurat trebuie săreprezinte consecinţa activităţii practicianului în insolvenţă pe perioada exercitării calităţii sale.Este exceptat de la această obligaţie practicianul în insolvenţă care este acoperit, în alt statmembru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, deo asigurare de răspundere profesională sau de o garanţie echivalentă. Dacă valoarea poliţei deasigurare este mai mică decât cuantumul minim stabilit prin Statut sau dacă echivalenta este doarparţială, UNPIR poate solicita, fie o completare a acesteia, fie o garanţie suplimentară.

Proba asigurării de răspundere profesională sau a garanţiei se face cu actul doveditoreliberat de instituţiile de credit sau asiguratorii stabiliţi în alt stat membru al Uniunii Europene, alSpaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană.

Este interzis practicianului în insolvenţă, sub sancţiunea revocării din funcţie şi areparării eventualelor prejudicii cauzate, să diminueze, în mod direct sau indirect, valoarea sumei

74

asigurate prin contractul de asigurare.În cazul neîndeplinirii obligaţiei membrului UNPIR i se va putea acorda, după caz, un

termen de graţie de 30 de zile de către consiliul de conducere al filialei. Nerespectarea obligaţieide asigurare de răspundere profesională în termenul prevăzut duce la suspendarea calităţii demembru al UNPIR pe o perioadă de maximum 6 luni. Aceeaşi măsură se va lua şi în cazul încare poliţele de asigurare de răspundere profesională nu sunt reînnoite la data expirării lor.Neîndeplinirea obligaţiei de asigurare profesională până la expirarea sancţiunii suspendării atrageradierea din Tabloul UNPIR. Măsura radierii va fi comunicată practicianului.

Membrii UNPIR au obligaţia de a participa la cursurile de pregătire profesionalăcontinuă, organizate în conformitate cu prevederile Statutului. Nerespectarea acestei obligaţiiconstituie abatere şi se va sancţiona cu suspendarea din activitate.

Membrii UNPIR au obligaţia să plătească cotizaţia anuală şi contribuţia pe tranşe devenituri stabilite prin Statut. Societăţile profesionale şi filialele acestora au obligaţia plăţii taxeianuale stabilite prin Statut. Neplata cotizaţiei anuale şi a contribuţiei în termenul stabilit prinStatut atrage suspendarea pe o perioada de 3 luni, iar neplata acestora până la încheiereaperioadei de suspendare atrage radierea din Tabloul UNPIR. Neplata taxei anuale pentrusocietăţile profesionale în termenul stabilit prin Statut atrage suspendarea pe o perioada de 3 lunia asociatului sau a asociaţilor coordonatori.

Practicienii în insolvenţă incompatibili vor plăti cotizaţia anuală redusă cu 33% faţă decea plătită de practicienii compatibili.

Societăţile civile profesionale de practicieni în insolvenţă, membre ale UNPIR, auobligaţia să comunice filialelor acesteia toate schimbările intervenite în componenţa asociaţilor,colaboratorilor sau a angajaţilor lor care au această calitate, precum şi orice modificare acontractului de societate în termen de 30 de zile de la modificare. Aceeaşi obligaţie incumbă, înmod corespunzător, şi cabinetelor individuale, respectiv IPURL.

Infracţiuni

Exercitarea fără a deţine calitatea de practician în insolvenţă a activităţilor prevăzute laart. 1 din ordonanţă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani saucu amendă.

Ameninţarea săvârşită împotriva unui practician în insolvenţă în timpul exercităriiatribuţiilor acestuia sau în legătură cu exercitarea acestora constituie infracţiune şi se pedepseştecu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Lovirea sau alte violenţe îndreptate împotriva unui practician în insolvenţă în timpulexercitării atribuţiilor acestuia sau în legătură cu exercitarea acestora constituie infracţiune şi sepedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Vătămarea corporală săvârşită împotriva unui practician în insolvenţă în timpulexercitării atribuţiilor acestuia sau în legătură cu exercitarea acestora constituie infracţiune şi sepedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 6 ani.

75

FIŞA 11. Profesia de mediator

Sediul materiei:

Legea medierii nr. 192/2006, (publicată în Monitorul Oficial numărul 441 din data de 22mai 2006), cu modificările şi completările ulterioare.

Sediul materiei:

Mediatorii reprezintă o categorie aparte de intelectuali, cu un rol foarte important însocietate: acela de a contribui la soluţionarea conflictelor.

Pentru a deveni mediator, un absolvent de studii superioare (condiţie obligatorie pentru adeveni mediator) trebuie să îşi asigure pregătirea de specialitate în domeniul medierii care înacest moment poate fi asigurată prin urmarea unui curs de formare ca şi mediator organizat decătre un furnizor de formare avizat de către Consiliul de Mediere. Ulterior urmării cursului, sesusţine un examen iar după promovarea acestuia, se parcurge faza de autorizare care are ca şifinalitate includerea pe Tabloul Mediatorilor, aceasta fiind o certificare a pregătirii profesionale amediatorului de către Consiliul de Mediere.

Conform art. 7 din Legea medierii, poate fi mediator persoana care îndeplineşte următoarelecondiţii:

are capacitate deplină de exerciţiu; are studii superioare; are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani; este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi; se bucură de o bună reputaţie şi nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei

infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, sau un program

postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul demediere;

a fost autorizată ca mediator, în condiţiile Legii medierii nr. 192/2006.

Impunerea ca şi condiţie a studiilor superioare accentuează importanţa pe care legiuitorul oacordă profesiei de mediator, dat fiind rolul acestuia în societate.

Condiţia de vechime în muncă este introdusă pentru ca cel care îmbrăţişează această profesie,să aibă un minim de experienţă subliniind din nou consideraţia pe care legiuitorul o acordămediatorului. Buna reputaţie cerută celui care tinde să devină mediator, este o reconfirmare astatutului pe care mediatorul trebuie să îl aibă în societate.

76

Prin lege, rolul mediatorului, specialist în mediere, este bine determinat. Mediatorului îirevine rolul de a facilita negocierile dintre părţile aflate în conflict şi de a le sprijini în vedereadezamorsării conflictului, într-un termen rezonabil. Soluţia obţinută prin mediere trebuie să fieeficientă, reciproc convenabilă şi durabilă încercându-se atât stingerea conflictelor existente câtşi preîntâmpinarea naşterii unor conflicte viitoare. Mediatorul trebuie să se bucure de încredereapărţilor, acestea având dreptul să îşi aleagă în mod liber mediatorul. Principiile după caremediatorul îşi desfăşoară activitatea sunt neutralitatea, confidenţialitatea şi imparţialitatea. Ceînseamnă în concret aceste principii? Mediatorul trebuie să conducă procesul de mediere în modnepărtinitor şi să asigure un permanent echilibru între părţi. Mediatorul nu va avantaja nicio parteîn încercarea sa de stingere a conflictului iar informaţiile obţinute de către acesta în cadrulprocedurii de mediere nu vor putea fi folosite ulterior de către mediator. De asemenea, areobligaţia să refuze preluarea unui caz, dacă are cunoştinţă despre orice împrejurare ce l-arîmpiedica să fie neutru şi imparţial sau dacă constată că drepturile în discuţie nu pot face obiectulmedierii. Nu în ultimul rând, mediatorul nu are putere de decizie în privinţa conţinutuluiînţelegerii la care vor ajunge părţile. Astfel, mediatorul nu poate impune o soluţie, ci doarfacilitează negocierile dintre părţi în vederea depăşirii neînţelegerilor.

Medierea se poate realiza de către unul sau mai mulţi mediatori, în acest caz fiind vorbadespre co-mediere. De obicei, se apelează la co-mediere în situaţia în care sunt mai multe dedouă părţi implicate sau în cazul în care conflictul prezintă o complexitate deosebită.

Exercitarea profesiei de mediator este compatibilă cu orice altă activitate sau profesie, cuexcepţia celor prevăzute prin legi speciale, mediatorii putându-şi desfăşura activitatea în cadrulunei societăţi civile profesionale, al unui birou sau în cadrul unei organizaţii neguvemamentale.Legea stabileşte fără echivoc faptul că sediul profesional al mediatorului este inviolabil, venindîn sprijinul protecţiei confidenţialităţii procedurii medierii. În acelaşi sens, mediatorul nu poatereprezenta sau asista vreuna dintre părţi într-o procedură judiciară ori arbitrală având ca obiectconflictul supus medierii.

Mediatorii autorizaţi vor fi înscrişi în tabloul mediatorilor, întocmit de către Consiliul deMediere şi publicat în monitorul oficial al României. Pe tablou vor fi trecute domeniile medieriiîn care aceştia sunt specializaţi precum şi limba străină în care sunt capabili să desfăşoaremedierea.

Acestea sunt principalele reglementări ale Legii nr. 192/2006 cu privire la atribuţiile şirolul specialistului în dezamorsarea conflictului. Capacitatea de a media se poate cultiva prininstruire specifică şi practică însă în majoritatea cazurilor este un dat nativ. Mediatorul trebuie săfie un bun orator, un ascultător desăvârşit şi un fin psiholog. Cu ajutorul tehnicilor specificedobândite în perioada de pregătire, cu multă răbdare şi dăruire, cu vocaţie şi detaşare, cuobiectivitate şi capacitatea de a sintetiza, cu creativitate şi perseverenţă, mediatorul are toateşansele în a se impune în peisajul juridic românesc care avea nevoie cu adevărat de un specialistîn dezamorsarea conflictului.

Consiliul de Mediere

Consiliul de Mediere este organismul naţional care coordonează şi supravegheazăactivitatea de mediere în România.

Primul Consiliu de Mediere din istoria României a fost validat (membrii săi fiind numiţiîn urma îndeplinirii unor criterii) de către Ministerul Justiţiei prin Ordinul nr. 2220/C din 6

77

octombrie 2006 în condiţiile în care Legea nr. 192 din 16 mai 2006 a fost publicată în MonitorulOficial numărul 441 din data de 22 mai 2006. Acesta a elaborat următoarele documente:Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului de Mediere (care a fost şi supusconsultării publice), Codul de Etică şi Deontologie Profesională a Mediatorilor, Normele deRăspundere Disciplinară a Mediatorilor Autorizaţi, Standardul Ocupaţional al Mediatorului,Ghidul Practic pentru Parcurgerea Procedurii de Autorizare a Mediatorilor, Standardul deFormare a Mediatorului şi Lista furnizorilor de formare în domeniul medierii. Prin hotărârea nr.964 din data de 03.05.2008, Consiliul de Mediere a adoptat primul tablou al mediatorilor,hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Al doilea Consiliu de Mediere (primul ales de către mediatori) a fost validat prin ordinulMinisterului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti nr. 2772/C din 13 octombrie 2009, publicat înMonitorul Oficial nr. 695 din 15 octombrie.

Consiliul de mediere este descris de lege ca fiind un „organism autonom cu personalitatejuridică, de interes public, cu sediul în municipiul Bucureşti.” Acesta este organizat şifuncţionează potrivit prevederilor Legii nr. 192/2006 şi regulamentului său de organizare şifuncţionare.

Consiliul de mediere este format din 9 membri titulari şi 3 membri supleanţi, aleşi prinvot direct sau prin reprezentare, de către mediatorii autorizaţi. Alegerea membrilor are loc încondiţiile prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere(ROF). Din Consiliu pot face parte numai persoane care dispun de cunoştinţe teoretice şi deexperienţă practică în domeniul medierii.

Consiliul de mediere va alege un preşedinte şi un vicepreşedinte şi va desemna, dintremembrii săi, o comisie cu activitate permanentă (cu mandat de un an), care pregăteşte lucrărileConsiliului. Consiliul de mediere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, în şedinţepublice (regula) sau secrete (excepţia, în cazul în care membrii decid în acest sens).

Consiliul de mediere îşi exercită mandatul până la preluarea mandatului de către noulconsiliu de mediere şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor care îl compun.

Principalele atribuţii ale Consiliul de mediere sunt: promovarea activităţii de mediere şi aintereselor mediatorilor autorizaţi, în scopul asigurării calităţii serviciilor din domeniul medierii,elaborarea standardelor de formare în domeniul medierii, pe baza celor mai bune practiciinternaţionale în materie, autorizarea programelor de formare profesională a mediatorilor,întocmirea şi actualizarea listei furnizorilor de formare a mediatorilor, autorizarea mediatorilor,întocmirea şi actualizarea tabloului mediatorilor autorizaţi, ţinerea evidenţei birourilormediatorilor autorizaţi, supravegherea respectării standardelor de formare în domeniul medierii,adoptarea Codului de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi şi a normelor derăspundere disciplinară a acestora, formularea de propuneri pentru completarea sau, după caz,corelarea legislaţiei privind medierea, adoptarea regulamentului privind organizarea şifuncţionarea sa precum şi îndeplinirea oricăror alte atribuţii prevăzute de lege şi de regulament.

Pierderea calităţii de membru al Consiliului de Mediere (constatată prin hotărâre aConsiliului) intervine în următoarele situaţii:

prin renunţare scrisă; prin deces; prin încetarea calităţii de mediator; absenţa nemotivată la mai mult de trei şedinţe ordinare consecutive, în condiţiile stabilite

prin hotărâre a Consiliului.

78

Veniturile şi cheltuielile acestuia sunt asigurate din surse precizate în lege şi regulament (taxede autorizare şi avizare, donaţii etc.).

În conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare, Consiliul demediere îşi desfăşoară activitatea pe baza următoarelor principii: principiul viziunii globale şiunitare; principiul legalităţii; principiul imparţialităţii; principiul cooperării; principiul prevenirii;principiul parteneriatului; principiul complementarităţii, transparenţei şi dialogului social;principiul confidenţialităţii, precum şi principiul responsabilităţii. De asemenea, Consiliul demediere organizează alegerea următorului consiliu de mediere.

Tabloul MediatorilorToţi mediatorii autorizaţi se regăsesc pe Tabloul Mediatorilor întocmit de către Consiliul

de Mediere. Întocmirea unui tablou (lista detaliată) cu profesioniştii care exercită profesia demediator are rolul de a certifica faptul că aceştia dispun de o pregătire profesionalăcorespunzătoare atestată de către organismul autonom care coordonează activitatea de mediere înRomânia.

După modelul altor profesii liberale (vezi tabloul avocaţilor), tabloul mediatorilor vine însprijinul potenţialilor beneficiari ai serviciului de mediere, dându-le posibilitatea acestora să îşialeagă mediatorul care le corespunde. Potenţialul client este cel care îşi va alege mediatorulghidându-se după menţiunile consemnate pe tablou. Mediatorul nu poate fi niciodată impuspărţilor, acestea având facultatea de a-şi alege liber mediatorul. De aceea, tabloul mediatorilor sedovedeşte un instrument util în cunoaşterea mediatorilor dintr-o anumită zonă şi pentru alegereaunui mediator care în viziunea beneficiarilor serviciului de mediere se pliază pe un anumitconflict.

Pentru a se da un caracter instituţional profesiei de mediator, tabloul este publicat înMonitorul Oficial al României, publicaţia oficială a statului român.

Întocmirea tabloului revine în sarcina Consiliului de Mediere care după autorizareamediatorilor, certifică pregătirea profesională a acestora prin trecerea lor pe tablou. Dupăpublicarea în Monitorul Oficial, acesta se pune la dispoziţia tuturor persoanelor interesate lasediul Consiliului de Mediere, al instanţelor judecătoreşti, al autorităţilor administraţiei publicelocale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina de Internet a acestuia. Prezenţaacestuia la sediul unor instituţii importante constituie un catalizator de promovare a medierii,arătând importanţa pe care legiuitorul o acordă instituţiei medierii.

Consiliul de Mediere are obligaţia impusă prin lege de a actualiza periodic cuprinsultabloului mediatorilor, ţinând astfel publicul informat cu privire la noile autorizări sau retrageriale mediatorilor. Numărul actualizărilor anuale ale tabloului nu este precizat putând fi făcuteoricâte actualizări sunt necesare. Totuşi, este obligatorie cel puţin o actualizare anuală. În aceeaşimăsură, mediatorii autorizaţi sunt obligaţi să comunice Consiliului de Mediere orice modificareintervenită în menţiunile cuprinse în tablou pentru ca cei interesaţi să fie informaţi cu privire lamodificările survenite.

Consiliul de Mediere are obligaţia de a publica anual în Monitorul Oficial, Partea Itabloul mediatorilor reactualizat, la fel cum se procedează şi în cazul altor profesii liberale.Tabloul mediatorilor cuprinde conform prevederilor articolului 12 alin. 2 din Legea nr. 192/2006următoarele date:1) Numele şi prenumele mediatorului;2) Sediul profesional al mediatorului;

79

3) Pregătirea de bază a mediatorului, instituţiile la care s-a format şi titlurile cu care le-a absolvit;4) Domeniul medierii în care mediatorul este specializat;5) Durata experienţei practice a mediatorului în activitatea de mediere;6) Limba străină în care este capabil să desfăşoare medierea;7) Calitatea de membru al unei asociaţii profesionale în domeniul medierii, precum şi, după caz,al altor organizaţii;8) Existenţa unei cauze de suspendare.

Chiar dacă nu este prevăzut expres în lege, pe tablou se regăsesc forma de exercitare aprofesiei precum şi datele de contact ale mediatorului (telefon, site web, e-mail)5.

Etica şi deontologia profesională a mediatorilor

Pentru a asigura calitatea procesului de mediere, legea medierii şi Codul de etică şideontologie profesională, trasează anumite limite ale conduitei mediatorilor în cursul medierii.

Astfel, mediatorul are o dublă obligaţie, una prevăzută de lege şi una profesională,prevăzută de Codul de etică şi deontologie profesională, în a respecta etica şi deontologiaprofesională şi implicit drepturile părţilor în mediere.

A fi neutru şi imparţial nu înseamnă că mediatorul este complet separat de sistemulconflictual a cărui soluţionare încearcă să o faciliteze.

Mediatorul are o datorie profesională faţă de clienţii săi ale căror interese şi nevoi au oimportanţă maximă.

Mediatorul ajută astfel părţile să îşi comunice şi să înţeleagă propriul adevăr, fără afavoriza pe vreuna dintre ele şi cu participarea lor să identifice soluţia cea mai potrivită cu careacestea sunt de acord.

PrincipiiPrincipalele reguli după care trebuie să se plieze conduita mediatorului sunt prevăzute în

codul etic adoptat de Consiliul de Mediere la data de 17.02.2007 şi se regăsesc în majoritateacodurilor ce reglementează conduita mediatorilor din ţările cu tradiţie în exercitarea acesteiprofesii.

1. Libertatea părţilor de a recurge la mediere şi de a lua o decizie (Art.2.1. Coddeontologic)

Procedura medierii este în acest moment esenţialmente voluntară, părţile putând săparticipe sau nu, putând părăsi medierea în orice moment şi mai ales vor participa în modnemijlocit la găsirea unei soluţii a disputei ce face obiectul medierii.

5 Prin hotărârea nr. 964 din data de 03.05.2008, Consiliul de Mediere a adoptat primul tablou al mediatorilor,hotărârea fiind trimisă spre publicare în Monitorul Oficial. În termen de o lună de la data întocmirii tablouluimediatorilor autorizaţi prevederile legii 192/2006 au devenit aplicabile iar mediatorii autorizaţi au început săprofeseze în condiţiile legii medierii.

80

Obligaţia mediatorului este una de diligenţă şi nu de rezultat şi în aceste condiţii rolulpărţilor este mult mai important.

Investirea părţilor cu putere de decizie măreşte responsabilitatea acestora pentru găsireaunei soluţii comune şi pentru punerea acesteia în aplicare.

Principala responsabilitate în soluţionarea disputei le revine părţilor care vor trebui săsuporte consecinţele propriilor decizii. Medierea le oferă părţilor posibilitatea de a lua o decizieîn cunoştinţă de cauză, după ascultarea tuturor informaţiilor relevante, facilitând comunicareadintre ele.

Mediatorul are rolul de a cataliza acest proces fără a fi însă un factor de decizie. Acestanu poate forţa luarea unei decizii, impune o anumită soluţie şi nu poate obliga părţile să rămânăla mediere împotriva voinţei lor.

Mediatorul nu le poate oferi părţilor consultanţă legală sau de specialitate, însă le poateîndruma să consulte un profesionist în domeniul vizat, conştientizându-le de importanţa acestuilucru pentru a lua o decizie.

Mediatorul are datoria de a informa părţile despre calificarea profesională putând să leasiste doar în cazul în care aceasta corespunde aşteptărilor părţilor. El trebuie să aducă lacunoştinţa părţilor ce programe relevante de formare au urmat şi care este experienţa în domeniulrespectiv.

2. Independenţa, neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului (2.3 Cod etic)

Încrederea pe care părţile o au în mediator e susţinută în foarte mare parte deimparţialitatea şi neutralitatea acestuia, de lipsa oricărei suspiciuni asupra sincerităţii acestuia. Înbaza acestei încrederi, părţile dezvăluie diferite informaţii legate de problemele mediate şi îşiîncredinţează cauza spre mediere.

Neutralitatea mediatorului vizează lipsa oricărui interes al acestuia în ceea ce priveşterezultatul disputei.

Imparţialitatea, adică obiectivitatea de care dă dovadă mediatorul în timpul procesului demediere reprezintă tratamentul egal de care beneficiază părţile şi lipsa oricărei atitudinifavorizatoare faţă de una din părţi.

Mediatorul are obligaţia de a rămâne imparţial pe tot parcursul procesului. Dacă, în oricemoment, acesta nu mai poate conduce medierea în mod imparţial, are datoria de a renunţa la caz.El poate indica eventual, la cererea părţilor un alt mediator şi reprograma şedinţa de mediere.Totuşi, aceste principii, aşa cum am arătat mai sus nu susţin neapărat idea că mediatorii trebuiesă păstreze o distanţă considerabilă faţă de părţi.

Independenţa mediatorului e o cerinţă firească pentru ca neutralitatea să nu fie afectată.Având în vedere caracterul voluntar al medierii perpetuarea acestei modalităţi de

soluţionare a conflictelor poate înceta în momentul în care încrederea părţilor în mediatordispare.

3. ConfidenţialitateaLegea 192/2006 şi Codul de conduită garantează confidenţialitatea informaţiilor obţinute

în timpul medierii.Încă de la începutul şedinţei de mediere părţile sunt informate cu privire la

confidenţialitatea procesului, acest lucru fiind dublat de semnarea contractului de mediere.

81

Mediatorul are îndatorirea şi dreptul de a păstra secretul profesional.Pentru a proteja integritatea medierii, mediatorul trebuie să evite să discute despre caz,

despre diferitele oferte apărute în mediere, despre modul în care părţile s-au comportat.De asemenea, el nu poate divulga informaţiile primite în cadrul neutru, de siguranţă al

medierii către alte persoane.Aceste informaţii pot fi primite în cadrul sesiunilor comune sau separate. Atunci când,

mediatorul va continua medierea şi în sesiuni separate, are obligaţia ca încă din timpul sesiuniicomune să aducă la cunoştinţa părţilor că acestea îi pot transmite separat informaţii confidenţialepe care nu le poate divulga celeilalte părţi.

Informaţiile obţinute din documentele prezentate în timpul medierii de către părţi, au uncaracter confidenţial. Fac excepţie acele documente care prin natura lor sunt publice şi careputeau fi cunoscute de orice persoană, înainte, în timpul sau după încheierea medierii (hotărârijudecătoreşti, legi, informaţii publice etc.).

În cazul în care mediatorul, fără permisiunea părţilor, divulgă anumite informaţii el varăspunde conform contractului semnat cu acestea, Legii 192/2006, al celorlalte reglementări îndomeniu sau potrivit dreptului comun.

Dacă în timpul medierii, mediatorul îşi încalcă această obligaţie, el va informa părţiledespre acest lucru, medierea putând continua sau întrerupându-se după cum părţile decid.

4. Conflictul de intereseMediatorul trebuie să refuze preluarea unui caz atunci când există împrejurări care îl

împiedică să fie neutru şi imparţial.Foarte important în mediere este totuşi principiul libertăţii părţilor de a lua decizii. Astfel,

obligaţia principală a mediatorului în această situaţie este de a face cunoscut părţilor actualul saupotenţialul conflict de care acesta în mod rezonabil este conştient şi care ar ridica un semn deîntrebare asupra imparţialităţii şi neutralităţii sale. Dacă în urma acestei dezvăluiri părţile îşimanifestă interesul de a fi mediate de acesta, mediatorul poate continua medierea. Pentru aceastaeste însă nevoie de acordul unanim al participanţilor la mediere.

Dacă totuşi conflictul de interese ridică serioase îndoieli asupra integrităţii procesului demediere, mediatorul trebuie să se retragă.

Calitatea de mediator este incompatibilă cu aceea de reprezentant al unei părţi în cadrulaltui proces (arbitraj sau instanţă) şi cu cea de martor în aceeaşi cauză sau în legătură cu fapteleşi informaţiile aflate în timpul medierii.

5. AccesibilitateaMediatorul are obligaţia legală şi profesională ca onorariul, pe care îl negociază cu părţile

ce au solicitat medierea, să fie rezonabil şi proporţional cu interesele din cauză. În cazul în careonorariul este prohibitiv mediatorul nu face altceva decât să limiteze accesul părţilor laprocedura medierii, procedură care cel puţin de principiu ar trebui să fie mai ieftină decât altemetode alternative de soluţionare a conflictelor (în speţă instanţa de judecată prin taxele detimbru).

Răspunderea disciplinară a mediatorilorRăspunderea disciplinară a mediatorului intervine pentru următoarele abateri: încălcarea de către mediator a obligaţiei de confidenţialitate, imparţialitate şi neutralitate;

82

refuzul de a răspunde cererilor formulate de autorităţile judiciare, în cazurile prevăzute delege;

refuzul mediatorului de a restitui înscrisurile încredinţate de părţile aflate în conflict; reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi într-o procedură judiciară sau arbitrală

având ca obiect conflictul supus medierii; săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale.

Sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării de către mediator a obligaţiilor care atragrăspunderea disciplinară diferă în funcţie de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fostsăvârşită, precum şi în funcţie de perseverenţa acestuia în săvârşirea unor astfel de fapte. Astfel,sancţiunile constau în:a) observaţie scrisă;b) amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON);c) suspendarea din calitatea de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni;d) încetarea calităţii de mediator.

Limitele amenzii se actualizează periodic de către Consiliul de mediere, în funcţie de ratainflaţiei.

Orice persoană interesată poate sesiza Consiliul de mediere în legătură cu săvârşirea decătre mediator a unei abateri disciplinare.

Sesizarea se face printr-o plângere care trebuie formulată în scris şi semnată. Deasemenea, trebuie să cuprindă numele, domiciliul sau reşedinţa părţii, precum şi abaterea pretinssăvârşită de către mediator.

Lipsa datelor de identificare a petentului sau a semnăturii duce la respingerea plângeriiformulate.

Consiliul, în exercitarea atribuţiilor sale se poate sesiza şi din oficiu cu privire laneîndeplinirea obligaţiilor profesionale ale mediatorilor.

Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârşiriiabaterii.

La aplicarea sancţiunii disciplinare trebuie să se ia în considerare repetarea unei abateridisciplinare, împrejurare care constituie o circumstanţă agravantă. Consiliul de mediere este celcare are obligaţia de a ţine evidenţa sancţiunilor disciplinare aplicate fiecărui mediator.

Cercetarea abaterii disciplinare se efectuează de către Comisia de Disciplină carefuncţionează în cadrul Consiliului. Astfel, Consiliul hotărăşte ori de câte ori este nevoie,constituirea unei Comisii de disciplină din care fac parte în mod obligatoriu un membru alConsiliului anume desemnat şi doi reprezentanţi ai mediatorilor desemnaţi prin tragere la sorţidin Tabloul mediatorilor. Cei trei membri ai Comisiei sunt numiţi prin hotărâre a Consiliului.Comisia de disciplină este coordonată de preşedintele său, care este membru al Consiliului.Totodată, Consiliul va desemna din personalul angajat cu contract, un secretar, care să devinămembru al Comisiei şi care va ţine evidenţele şi efectuează lucrările necesare desfăşurăriiactivităţii comisiei. Secretarul lucrează sub îndrumarea preşedintelui.

Comisia de disciplină are în competenţă cercetarea abaterii. Cercetarea se face cuceleritate, în termen de 60 de zile de la data înregistrării plângerii.

Audierea petentului şi a mediatorului este obligatorie în cadrul cercetării disciplinare.Mediatorul va fi înştiinţat şi va putea lua la cunoştinţă cuprinsul plângerii, precum şi

cuprinsul întregului dosar.

83

Părţile vor fi convocate, în vederea audierii, în scris, prin scrisoare recomandată cuconfirmare de primire. Neprezentarea acestora nu va împiedica continuarea cercetării ci se vaproceda la încheierea unui proces-verbal semnat de membrii comisiei din care să rezulte că, deşiprocedural convocaţi, mediatorul sau petentul nu s-au prezentat la termenul stabilit.

În cadrul cercetării disciplinare vor fi ascultate şi alte persoane ale căror declaraţii potconduce la soluţionarea cazului, şi de asemenea, se vor efectua verificări de înscrisuri şi se vorculege informaţii prin mijloacele prevăzute de lege.

Pe baza datelor culese, se va întocmi de către Comisia de disciplină un dosar al abateriicercetate, dosar care va cuprinde un referat scris în care sunt consemnate faptele, probeleadministrate, poziţia celui cercetat şi propunerea de sancţionate sau neaplicare a sancţiuniidisciplinare.

Dosarul de cercetare cu propunere de sancţionare sau de aplicare a unei sancţiunidisciplinare se înaintează Consiliului de mediere care trebuie ca în termen de 30 zile să hotărascăcu privire la răspunderea disciplinară a mediatorului.

Consiliul hotărăşte cu majoritatea prevăzută de art. 19 din lege. Consiliul poate suspendacercetarea plângerii atunci când ambele părţi o cer, sau când s-a început urmărirea penală pentruo infracţiune care ar avea o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se da.

Cercetarea disciplinară se reia prin cererea de redeschidere formulată de către una dinpărţi.

De asemenea, petentul poate oricând să renunţe la cercetarea plângerii, fie verbal înşedinţa Comisiei de disciplină, fie prin cerere scrisă.

Orice sesizare disciplinară se perimă în termen de un an de la lăsarea în nelucrare dincauza petentului. Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate.

Hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancţiunilor prevăzute la articolul 39 alin.1 poate fi atacată de partea nemulţumită la instanţa de contencios administrativ competentă, de ladomiciliul sau reşedinţa mediatorului, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.Exercitarea unei astfel de acţiuni suspendă executarea acţiunii atacate. Consiliul, la cerereainstanţei, este obligat să înainteze în copie certificată dosarul cauzei.

Hotărârea disciplinară rămasă definitivă este obligatorie faţă de părţi şi Consiliu. În cazulamenzii, atunci când aceasta nu este achitată voluntar, hotărârea prin care este aplicată constituietitlu executoriu, iar împotriva mediatorului se poate începe procedura executării silite, însă,neachitarea voluntară a amenzii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărâriide sancţionare atrage suspendarea din calitatea de mediator, până la achitarea integrală aacesteia.

Reabilitarea cu privire la consecinţele răspunderii disciplinare intervine de drept după unan de la executarea în integralitate a sancţiunii aplicate.

Răspunderea disciplinară a mediatorului nu exclude răspunderea civilă, penală sauadministrativă.

Răspunderea civilă a mediatorului poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentrucauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale.

Forme de exercitare a profesiei de mediatorDin modul de reglementare prevăzut în sediul materiei, articolul 22, punctul 1,2 şi 3, din

Legea 192/2006, lege cu privire la mediere, rezultă că mediatorii prin activitatea pe care odesfăşoară aparţin categoriei liber-profesioniştilor.

84

Acest fapt nu exclude însă posibilitatea ca mediatorul să fie angajat cu contract individualde muncă în condiţiile prevăzute de Codul Muncii. În acest caz se creează raporturi juridicecontractuale de muncă între mediator şi angajator.

Angajatorul poate să fie o organizaţie neguvemamentală ce are ca obiect de activitatemedierea.

Consiliul de mediere este autoritatea ce ţine evidenţa formelor de exercitare a profesiei(art,16, lit.l din ROF).

Potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului de Mediere (art.28),mediatorul este liber să opteze şi să îşi schimbe în orice moment opţiunea pentru una dintreformele de exercitare a profesiei prevăzute de art. 22 din Legea 192/2006, singura obligaţie decare este ţinut practicianul în mediere fiind aceea de a încunoştiinţa Consiliul de Mediere.

Mediatorul îşi poate începe activitatea (pentru oricare dintre formele de exercitare aprofesiei), numai după obţinerea în prealabil a avizului de la Consiliul de Mediere. În acest sens,mediatorul trebuie să fii obţinut mai întâi autorizarea exercitării profesiei de mediator, precum şia spaţiului în care urmează să-şi desfăşoare profesia (conform art. 7 din Legea 192-2006).

Biroul de mediatorEste o forma de exercitare a profesiei de mediator prevăzută de art.22, alineatul 2, din

Legea 192/2006. Biroul poate fi individual sau constituit din mai mulţi mediatori care au decis săse asocieze.

În vederea constituirii biroului, se întocmeşte un act de înfiinţare care va fi înaintatConsiliului de Mediere.

În aceste condiţii raporturile juridice contractuale izvorâte din contractul de mediere senasc între clienţi şi biroul de mediere.

Societatea civilă profesională de mediatoriEste forma de exercitare reglementată de art.22, primul alineat, din Legea 192/2006, fiind

formată din doi sau mai mulţi mediatori asociaţi. În acest scop asociativ, mediatorii asociaţicontribuie în natură şi/sau în numerar la constituirea capitalului social în vederea desfăşurăriiactivităţii profesionale.

În cadrul acestei forme de exercitare, în afara mediatorilor asociaţi, mai pot activamediatori colaboratori sau mediatori salarizaţi în interiorul profesiei.

Contractul de societate civilă profesională şi statutul acesteia sunt încheiate în formăscrisă între mediatori coasociaţi, cu obligaţia comunicării în prealabil Consiliului de Mediere învederea înregistrării.

Raporturile juridice contractuale (având ca bază contractul de mediere) iau naştereclienţi şi societatea civilă profesională, urmând ca serviciile de mediere să fie îndeplinite cuacordul clienţilor de către oricare dintre mediatorii asociaţi sau angajaţi.

Mediatorii salarizaţi în interiorul profesieiAceastă formă de exercitare a profesiei este o modalitate prin care mediatorul ce nu şi-a

înfiinţat un birou de mediator sau nu s-a asociat cu unul sau mai mulţi mediatori pentru aconstitui un birou de mediator sau societate civilă profesională de mediator, înţelege să-şiexercite calitatea de mediator în baza unui contract individual de muncă. Această variantă nu esteo formă propriu-zisă de exercitare a profesiei, fiind mai degrabă o modalitate de colaborare.

85

Mediatorul poate să-şi exercite activitatea de mediere pe bază contractuală cu societatea civilăprofesională de mediator şi cu ONG-urile din domeniul medierii.

ONG-urileOrganizaţiile neguvemamentale pot activa în domeniul medierii cu condiţia ca obiectul

de activitate să fie medierea sau activităţi legate de mediere, cu condiţia respectării condiţiilorprevăzute de lege (art.22, punctul 1 alineat ultim).

În cadrul ONG-urilor activitatea de mediere poate fi desfăşurată pe bază de contract cuoricare dintre formele de exercitare a profesiei. De asemenea ONG-ul poate angaja şi salarizamediatori în baza unui contract individual de muncă.

Orice formă de exercitare a profesiei de mediator trebuie să respecte următoarele reguli şiprincipii comune:

Spaţiul în care mediatorul îşi are sediul profesional şi unde îşi desfăşoară activitateatrebuie să fie propice pentru exercitarea profesiei de mediator şi să asigure condiţiipentru respectarea principiului confidenţialităţii.

Patrimoniul comun să fie afectat exclusiv activităţii profesionale, având regimulpatrimoniului de afectaţiune profesională.

Mediatorul nu poate desfăşura activităţi de mediere în afara formei de exercitare aprofesiei pentru care a optat.

Formele de exercitare a profesiei se individualizează prin denumire conform legiimedierii şi regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere.

Deoarece mediatorul nu poate fi specializat în toate domeniile în care poate mediaconflicte, acesta poate angaja (recomandabil) cu contract individual de muncă persoane calificate(jurişti, experţi, psihologi, interpreţi etc.), cu condiţia ca aceştia să respecte principiulconfidenţialităţii, angajându-se în acest sens printr-o clauză specială stipulată în contractul decolaborare. Potrivit art. 23 din Legea 192/2006, mediatorul autorizat, indiferent de forma deexercitare a profesiei, este obligat să ţină arhivă şi registre proprii, precum şi o evidenţă financiarcontabilă.

În baza dreptului constituţional de liberă asociere, drept prevăzut de art.4o aliniatul 1 dinConstituţia României, mediatorii pot constitui sau adera la asociaţii locale sau naţionale care audrept scop promovarea intereselor profesionale şi implicit a medierii, precum şi protejareastatutului de mediator.

Tot în baza dreptului la asociere mediatorii pot adera la organizaţii neguvemamentale dindomeniul medierii şi chiar la asociaţii profesionale internaţionale, cu condiţia respectăriinormelor legale în materia medierii.

86

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ

I.Cărţi, tratate, monografii

Gheorghe Achim, Medierea - modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor, EdituraLux Libris, Braşov, 2008

Alina Barbu, Georgiana Tudor, Alexandru Şinc, Codul de procedură penală adnotat, cujurisprudenţă naţională şi europeană, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016

G. Boroi (coord), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Editura Hamangiu,Bucureşti, 2016

Trăian Cornel Briciu, Legislaţia privind organizarea judiciară, Editura C.H. Beck, Bucureşti,2012

Cristina-Eugenia Burtea-Cioroianu, Metodologie juridică, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2012

R. Chiriţă, Convenţia Europeană a drepturilor omului. Comentarii şi explicaţii, vol. I şi II,Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007

Andrea-Annamaria Chiş, Gheorghe-Liviu Zidaru, Rolul judecătorului în procesul civil,Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015

Andreea Ciurea, Fişe de procedură civilă. Ediţia a II-a, revizuită şi completată, EdituraUniversul Juridic, Bucureşti, 2015

Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae, Flavius Antoniu Baias ş.a., Noul Cod de procedurăcivilă. Comentat şi adnotat, vol I şi II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015

Claudiu Constantin Dinu, Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Editura Hamangiu,Bucureşti, 2015

Ioan Leş, ş.a., Tratat de drept procesual civil, vol.I şi II, Editura Universul Juridic, Bucureşti,2015

Dan Lupaşcu, Codul organizării judiciare 2015, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015 Eugen Huruba, Legislaţia executorilor judecătoreşti 2016. Legislaţie consolidată şi index: 1

aprilie 2016, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016 Bogdan Micu, Alina-Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, Procedură penală. Curs pentru admiterea

în magistratură şi avocatură. Teste grilă, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015 Gabriela Răducan, Mădălina Dinu, Fişe de procedură civilă pentru admiterea în

magistratură şi avocatură, ediţia a 3-a, revizuită şi adăugită conform NCPC, republicat înaprilie 2015, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015

Gabriela Răducan, Marius Voineag ş.a., Teste grilă pentru concursuri şi examene: licenţă,admitere în magistratură, promovarea în funcţii de execuţie, admitere şi definitivat înavocatură, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015

87

Gabriela Răducan, Mădălina Dinu, Fişe de procedură civilă pentru admiterea înmagistratură şi avocatură, ediţia a 4-a, revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti,2016

Sebastian Spinei, Organizarea profesiilor juridice liberale, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2010

Adrian Stoica, Executorii judecătoreşti. Evoluţie istorică - norme şi valori contemporane,Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013

Andreea Tabacu, Citarea şi comunicarea actelor de procedură civilă. Ediţia a II-a, revizuităşi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015

Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil,. Teoria generală. Proceduri speciale.Căile de atac,vol. I,II,III, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015

Mihai Udroiu, Fişe de procedură penală. Partea generală.Partea specială. Ediţia a II-a,Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015

Wiliam Ury, Remedierea lui NU-negocierea între persoane dificile, Editura Consensus,Craiova, 2007

II. Legislaţie

Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a ConstituţieiRomâniei nr. 429/2003 publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 758/29.10.2003

Noul Cod de procedură penală, cu modificările aduse prin OUG nr. 18/2016, ediţie îngrijităde Tudorel Toader, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016

Noul Cod de procedură civilă. Legislaţie consolidată şi INDEX, Editura Universul Juridic,Bucureşti, 2015

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară - cu toate modificările aduse actuluioficial, inclusiv cele prevăzute în O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MonitorulOficial Partea 1, nr. 389 din 23.05.2016

Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii - cu toate modificărileaduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în DCC nr. 774 din 10.11.2015, publicată înMonitorul Oficial Partea I, nr. 8 din 06.01.2016

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu toate modificărileaduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în D.C.C. nr. 262 din 05 mai 2016, publicată înMonitorul Oficial Partea I, nr. 385 din 20.05.2016

Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelorjudecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează încadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cuprinde toate modificărileaduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în Legea nr. 130 din 03.06.2015, publicată înMonitorul Oficial Partea I, nr. 408 din 10.06.2015.

Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic,publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 867 din 5 decembrie 2003

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificărileşi completările ulterioare

Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şicompletările ulterioare (inclusiv cu cele aduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi

88

completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentrumodificarea şi completarea unor acte normative conexe)

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cu modificărileşi completările ulterioare

Legea nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, cu modificărileşi completările ulterioare

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţiipracticienilor în insolvenţă (cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 254/2007 şiLegea nr. 85/2010)

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire aprestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cumodificări şi completări prin Legea nr. 68/2010.

H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001

O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată,cu modificări şi completări, prin Legea nr. 233/2002

Hotărârea CSM nr. 127/2007 pentru aprobarea Regulamentului Institutului Naţional alMagistraturii a fost modificată prin: Hotărârea CSM nr. 912/2008, publicată în M. Of. nr.734 din 30 octombrie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.485/2008, publicată în M. Of. nr. 896 din30 decembrie 2008

Hotărârea CSM nr.439/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul deadmitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii a fostmodificată prin Hotărârea CSM nr. 869/2009, publicată în M.Of. nr. 400 din 12 iun. 2009

Hotărârea CSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară alinstanţelor judecătoreşti a fost modificată prin: Hotărârea CSM nr. 614/2008, publicată înM. Of. nr. 563 din 25 iulie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.154/2008, publicată în M. Of. nr. 787din 25 noiembrie 2008; Hotărârea CSM nr. 1.315/2008, publicată în M. Of. nr. 835 din 11decembrie 2008; Hotărârea CSM nr. 38/2009, publicată în M. Of. nr. 64 din 3 februarie 2009;Hotărârea CSM nr. 1.788/2009, publicată în M. Of. nr. 732 din 28 octombrie 2009

Ordinul nr. 529/C/2007 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară aparchetelor a fost modificat prin O. nr. 1.226/C/2009, publicat în M. Of. nr. 367 din 1 iunie2009

H.C.S.M. nr. 652/2007 pentru modificarea Regulamentului privind examenul decapacitate al judecătorilor stagiari şi al procurorilor stagiari a fost modificată prinH.C.S.M. nr. 731/2007, publicată în M. Of. nr. 803 din 26 nov. 2007

Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr.1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.970/28.12.2015

Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi Mass - Media, aprobatprin Hotărârea nr. 482/01.06.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, modificatprin Hotărârea nr. 573/06.05.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şiHotărârea nr. 1376/17.12.2015

Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011 (M.Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011), cumodificările aduse prin: Hotărârea nr. 7/2012 privind modificarea şi completarea Statutuluiprofesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din

89

România nr. 64/2011, (M.Of. nr. 594 din 20 august 2012); Hotărârea nr. 769/2013 privindmodificarea şi completarea Statutului profesiei de avocat (M.Of. nr. 497 din 7 august 2013);

Decizia nr. 1486 a Comisiei Permanente a U.N.B.R. din 27 octombrie 2007 privindpublicarea şi aplicarea Codului deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană

Statul din 2 octombrie 2014 al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România,aprobat prin Hotărârea nr. 10/2014 a UNNP

Statutul din 6 martie 2004 al profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial,Partea I nr. 684 din 29 iulie 2004

Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă din29.09.2007, republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 33 din 15.01.2015

****************

CEDO (Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în M.Of.nr. 135 din 31 mai 1994, revizuită în conformitate cu Protocoalele: nr. 3, nr.5, nr.8. UlteriorConvenţia a fost amendată prin Protocolul nr.9 (Roma 6.11.1990), Protocolul nr. 11(Strasbourg 11.05.1994), Protocolul nr. 12 (Roma 4.11.2000), Protocolul nr.13 (Vilnius3.05.2002), Protocolul nr. 14 (Strasbourg 13.05.2005).

Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană adoptat la data de 28 octombrie1998 şi ulterior modificat în Sesiunile plenare ale Consiliului Barourilor Uniunii Europene(CCBE) din 28 noiembrie 1998, 6 decembrie 2002 şi 19 mai 2006