9. RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE SI

FIZIOLOGICE (Dr. Felicia Marc)

Sarcina revine AMG-istei (asistentei medicale generaliste), se face cu mult bun

simţ şi răspundere, trebuie realizata în condiţii optime.

Norme generale:

- orarul recoltărilor (când se recoltează): recoltările se efectuează de obicei dimineaţa,

între orele 7 şi 10; în urgenţe, practic recoltarea se poate face oricând, laboratoarele

funcționând permanent.

- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului; bolnavul trebuie să fie nemâncat (a jeun) cu

aproximativ 8 ore înainte.

- pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare recoltării.

Tehnica recoltării propriu-zise:

- completarea corectă a buletinelor de analize (numele şi prenumele bolnavului, secţia,

salonul, patul, numărul foii de observaţie, analiza cerută, data, numele medicului ce a

indicat recoltarea).

- etichetarea produsului recoltat

- păstrarea şi transportarea produsului recoltat

Efectuarea puncţiei venoase

- reprezintă înţeparea unei vene cu ajutorul unui ac ataşat la o seringă.

Scop: - recoltarea de sânge – explorator: se recoltează sânge pentru cercetarea în

laborator a unor constante biologice ale organismului (glicemia, colesterolul, etc.)

- terapeutic: administrarea medicamentelor intravenoase sau extragerea

unei cantități mai mari de sânge, 150-500 ml în hipertensiunea arterială

Materiale necesare:

- tava medicală acoperită cu câmp steril

- seringi de 5-10 ml sterile

- materiale dezinfectante

- casoleta cu tampoane, comprese sterile

- garou

- muşama/ aleză pentru protejarea patului

- recipienţi pentru recoltarea sângelui: eprubete, sticle curate, spalate, uscate, goale sau cu

substanţă chimică (anticoagulant,etc), mediu de cultură, plăci Petri

- taviţă renală

- pense anatomice

*Pregătirea materialelor: se aleg materialele şi se transportă în apropierea

bolnavului.

*Pregătirea fizică şi psihică: se explică necesitatea tehnicii, scopul acesteia, apoi

se invită bolnavul să stea cu brațul în extensie (decubit dorsal sau șezând)

Locuri de elecţie: la plica cotului, unde se anastomozează vena cefalică cu

bazilică şi formează marele M venos.

A. În scop explorator

- efectuarea puncţiei: se aplică garoul în treimea inferioară a braţului; cu ajutorul

degetelor palpatoare palpăm venele; se pune în evidenţă vena cea mai vizibilă; se

dezinfectează locul ales cu un tampon cu alcool sau tinctură de iod; se solicită bolnavului

să închidă pumnul şi să rămână cu el închis; seringa se ţine în mâna dreaptă şi puncţia

începe dedesubtul venei care urmează să fie puncţionată, fixând zona cu policele şi

tracţionând uşor tegumentele pentru a fixa mai bine vena; se introduce acul în mijlocul

venei, în direcţia axului longitudinal, cu bizoul orientat în sus; se simte acul trecând prin

stratul de piele, mai rezistent şi peretele venei, mai elastic; se împinge acul de-a lungul

venei, la o adâncime de 1 – 1,5 cm; cu mâna stângă se trage încet pistonul, aspirând –

dacă acul este corect plasat în venă, în seringă apare sânge; se aspiră cantitatea de sânge

necesar pentru analiza dorită; apoi se desface nodul garoului şi bolnavul deschide

pumnul. Se aplică un tampon de vată uscat peste locul unde este acul, se retrage apoi

acul; tamponul se menţine apăsat, pentru efectuarea hemostazei. Cotul nu se îndoaie,

pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor. Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool sau

tinctură de iod.

Incidente:

- sângele poate infiltra ţesutul perivenos (hematom) – se retrage acul şi se

comprimă regiunea cu un tampon steril

- acul poate trece dincolo de venă, perforând şi peretele opus – se retrage uşor

acul

- bolnavul poate prezenta ameţeli, paloare, lipotimie – puncţia este oprită imediat

şi se anunţă medicul.

B. În scop terapeutic: paşii de execuţie sunt la fel ca la puncţia venoasă, dar

după ce acul a pătruns în venă, se îndepărtează garoul, iar dacă vena nu a fost afectată

(hematom), lent se efectuează injecţia intravenoasă.

C. Explorator şi terapeutic

Recipienţii cu sânge recoltat se etichetează şi cu buletinele de analiză se trimit la

laborator.

Îngrijirea post tehnică: acele se aruncă, supravegherea bolnavului; reorganizarea

locului de muncă; spălarea pe mâini.

Recoltarea sângelui pentru examene hematologice, biochimice, serologice şi

parazitologice

- sângele se recoltează pentru examene biochimice, hematologice, serologice,

microbiologice sau parazitologice. Se efectuează de către AMG-istă făcându-se prin:

- înţepare la adult (în pulpa degetului sau lobul urechii);

- înţepare la copii în faţa plantară (degetul mare la picior sau călcâi);

- puncţie venoasă sau arterială.

A. Recoltarea sângelui capilar

- prin înţepare, pentru examene hematologice (hemoleucograma, dozarea hemoglobinei, a

timpului de sângerare, de coagulare, determinarea protrombinei, trombocite)

Materiale necesare: tavă medicală curată, alcool medicinal, ace sterile, tampoane

vată, pipete Potain, (pentru numărarea elementelor figurate ale sângelui), lame degresate.

Efectuarea:

- pregătirea materialelor

- pregătirea psihică şi fizică a pacientului

- efectuarea tehnicii: se aseptizează pulpa degetului inelar sau mijlociu, se evită

congestionarea prin frecare prea puternică; cu acul steril cu o mişcare rapidă se

înţeapă puţin lateral pulpa degetului; cu un tampon uscat, se şterge prima picatură, se

lasă să se formeze a doua picatură fără să se apese, apoi se recoltează sângele, fie cu

pipete, fie cu lama.

Efectuarea unui frotiu de sânge:

- lamele se spală, se degresează, se usucă; pe o lamă se aşează o picatură de sânge în

partea stângă a lamei peste care se aşează o lamelă cu margini şlefuite, într-un unghi de

45 de grade; după ce picătura de sânge s-a întins prin capilaritate, lamela se împinge către

partea liberă a lamei, păstrându-se mereu aceeaşi înclinaţie şi antrenând toată picătura,

fără să o fracţioneze.

- se agită lama pentru uscare

- buletin de analiză

- transport urgent la laborator

Totul se face numai din sânge proaspăt!!

B. Recoltarea sângelui venos: pentru examene hematologice (VSH şi

hemoleucogramă; VSH se recoltează prin puncţie venoasă +anticoagulant)

Sedimentarea = aşezarea progresivă a elementelor figurate ale sângelui spre

fundul unei eprubete din sângele necoagulabil lăsat în repaus - este un fenomen fizic.

VSH = viteza de sedimentare a hematiilor = rapiditatea (viteza) cu care se produce

aşezarea hematiilor. Poate fi influenţată de procesele inflamatorii (amigdalita,

otita)infecțioase, reumatologice, neoplezice, acestea provoacă accelerarea căderii

hematiilor.

Materiale necesare:

- 1-2 seringi de 2 ml sterile

- soluţie citrat de Na 3,8% (anticoagulant)

- stativ de eprubete cu pipete Westergreen + materiale necesare pentru puncţia venoasă.

- spălarea pe mâini

- pregătirea psihică şi fizică

- pregătirea puncţiei venoase.

Efectuarea:

- se aspiră 0,4 ml citrat de Na 3,8% în seringă de 2 ml + 1,6 ml sânge = 2 ml în total, se

agită eprubeta; se retrage acul, se face hemostaza; apoi eprubeta se trimite la laborator,

etichetată cu datele pacientului (nume, salon, pat).

- reorganizarea locului de muncă

Interpretarea rezultatelor:

1. HEMATII: valori normale: 4.000.000 - 5.200.000/mm3. Creşterea numărului de

hematii peste valorile normale: poliglobulie. Scăderea numărului de hematii sub valorile

normale: anemie

2. LEUCOCITE: valori normale: 6000 - 7000/mm3. Limite fiziologice: 4000

-10000/mm3. În plus: leucocitoza. În minus: leucopenie

3. TROMBOCITE: valori normale: 250000 - 400000/mm3. În plus: trombocitoza. În

minus: trombocitopenie.

FORMULA LEUCOCITARĂ

POLI MORFONUCLEARE:

- neutrofile: 65%

- eozinofile: 2 - 3%

- bazofile: 0,5 - 1%

LIMFOCITE: 25 - 28%

MONOCITE: 6 - 7%

PLASMOCITELE: nu se găsesc în mod normal, sunt prezente doar în cazuri patologice

(mielomul multiplu).

VSH: valorile normale sunt de 3 - 5mm/ la prima oră, 5 - 10 mm la 2 h - la femei, cu 1-3

mm/h mai mult ca la bărbaţi

HEMATOCRITUL: - valorile normale sunt 45% la bărbaţi, 40% la femei

Recoltarea sângelui pentru examinări biochimice:

- se efectuează prin puncţie venoasă, dimineaţa pe nemâncate (a jeun);

- se recolteaza între 2-5 ml sânge fără anticoagulant

Se pot determina: ureea, creatinina, acidul uric, colesterolul total şi fracţiunile sale

– HDL colesterol, LDL - colesterol, teste de disproteinemie, fosfatemie, fosfataza

alcalină, transaminaze, amilazemie, electroforeza, calcemie, sideremie, rezerva alcalină.

*Se recoltează 2 ml sânge + 4mg florura de Na pentru determinarea

fibrinogenului.

Alte substante anticoagulante:

- citrat de Na 3,8%, florura de Na, oxalat de K, EDTA, heparina

Recoltarea sângelui pentru examenele serologice

- examenele cercetează prezenţa sau absenta anticorpilor în serul bolnavului.

- aceste examinări se utilizează pentru depistarea bolilor infectioase (febra tifoidă, sifilis,

holera); de asemenea, sunt utile în diagnosticul şi monitorizarea unor boli reumatologice

(poliartrita reumatoidă) sau autoimune (hepatita autoimună, ciroza biliară primitivă).

- recoltarea se face prin puncţie venoasă direct în eprubetă, fără seringă, în cantitate de 5 -

10 ml.

- după coagulare se desprinde cheagul de peretele eprubetei şi după 30 de minute se

decantează serul într-o eprubetă direct sau cu ajutorul unei pipete Pasteur sterile; serul

nehemolizat are culoare gălbuie, iar cel hemolizat este de culoare roz.

Recoltarea sângelui venos cu sistemul vacutainer

- este cea mai nouă şi mai modernă metodă de prelevare a sângelui, asigurând

confortul pacientului şi al asistentei medicale.

- materiale necesare:

- holder – un tub de material plastic care prezintă, la partea superioară, amboul la

care se ataşează acul de puncţie prin înfiletare, iar la partea inferioară două aripioare

- acul de puncţie protejat de carcasa bicoloră

- tuburi vacuumtainer cu dopuri de diferite culori convenţionale

- materiale necesare efectuării puncţiei venoase.

- execuţie:

- asistenta medicală se spală, îmbracă mănuşi sterile

- verifică banda de siguranţă a acului – integritate, valabilitate

- îndepărtează carcasa de culoare albă a acului prin mişcări de răsucire

- înfiletează capul liber al acului în holder

- alege locul puncţiei şi îl aseptizează

- execută puncţia venoasă: introduce tubul în holder apucând aripioarele cu

indexul şi mediusul, iar cu policele împinge tubul în holder şi astfel va fi străpunsă

diafragma gumată a dopului; după prelevarea sângelui, se scoate tubul din holder prin

mişcări de împingere asupra aripioareler laterale şi i se imprimă mişcări uşoare de

înclinare – răsturnare pentru omogenizare cu aditivul; apoi se introduce tubul

următor;

- apoi se retrage acul din venă; eprubetele se etichetează şi se trimit la laborator.

- acul utilizat se aruncă în containerul destinat special pentru acest scop.

! Tuburile vacuumtainer se utilizează în funcţie de codul de culoare a dopului de

cauciuc, astfel:

- roşu şi portocaliu: pentru biochimie clinică: se pot determina glicemia,

transaminazele, amilazemia, ureea, creatinina, acidul uric, bilirubina totală (cu

cele două fracţiuni, directă şi indirectă), ionogramă

- negru: pentru determinarea VSH-ului (se agită după recoltare printr-o mişcare

lentă)

- bleu: pentru determinări de coagulare: fibrinogen, timp de protrombină (se agită

după recoltare printr-o mişcare lentă)

- mov: pentru determinări hematologice: hematocrit, hemoleucogramă cu formulă

leucocitară (se agită după recoltare printr-o mişcare lentă)

Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice (hemocultura)

HEMOCULTURA = introducerea sângelui pe un mediu de cultură pentru

examinare bacteriologică. Prezenta bacteriilor în sânge se numeşte bacteriemie.

Indicaţii:

a) când este suspectată o septicemie cu stafilococ, meningococ, enterococ, gonococ

(atunci când bolnavul are febră ridicată cu oscilaţii f. mari)

b) când avem o bacteriemie în febră tifoidă, în bruceloză, în endocardită infecţioasă

subacută, etc.

c) pentru depistarea etiologiei unor sindroame febrile, la care investigaţiile uzuale nu au

putut preciza cauza.

Hemocultura se efectuează la debutul bolii, înainte de administrarea antibioticelor;

în cazuri de urgenţă, antibioticele se pot administra imediat după recoltare, urmând a fi

schimbate, dacă e cazul, după sosirea rezultatelor.

Hemocultura poate fi completată de coprocultură, urocultură, etc.

Materiale necesare:

- materiale necesare ca pentru puncţia venoasă

- mănuşi sterile

- seringă de 20 ml sterilă, şi mediile de cultură (bulion citrat şi geloză semilichidă)

Pregătirea materialelor: pregatirea psihică şi fizică a bolnavului; recoltarea se face

cu mănuși obligatoriu - ! Este important ca recoltarea sângelui să fie făcută în timpul

puseului febril sau ascensiunii termice. Se face cu 2 asistente (una care efectuează

puncţia şi una care însămânţează). Garoul se pune la 10-12 cm de plica cotului şi se

recoltează 12 ml sânge.

Se însămânţează imediat:

- în eprubeta cu bulion citrat ţinută uşor culcat se proiectează 10 ml sânge şi se numeşte

însămânţare aerobă

- în eprubeta cu geloză semilichidă - gălbui se proiectează restul (2 ml sânge) =

însămânţare anaerobă

- se flambează gura eprubetelor cu mediile de cultură

- locul se dezinfectează

- îngrijire post tehnică

- buletinul de analiză împreună cu eprubetele se trimit la laborator urgent (37 gr Celsius,

în termos)

-reorganizare loc de muncă

Recoltarea SNF (secreţia naso - faringiană) = a exudatului faringian

Exudatul faringian = lichid produs printr-un proces inflamator faringian -

recoltarea secreţiilor de la nivel faringian se efectueaza nu numai în angine (inflamaţia

faringelui şi a amigdalelor), ci şi în unele boli care pot fi declanşate de o infecţie

faringiană cum ar fi: glomerulonefritele, reumatismul articular acut.

Scop: explorator (pentru depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui),

depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni.

Recomandări:

- bolnavul trebuie să fie nemâncat, să nu fie sub tratament antibiotic, dezinfectante

faringiene, nu se spală pe dinţi în dimineaţa recoltării.

Materiale necesare:

- tavă cu spatulă linguală sterilizată, eprubete cu tampoane sterile sau cu o ansă sterilă

- medii de cultură: bulion sau geloză

- lame de microscop curate, uscate, degresate

- mască protecţie

- taviţă renală

*Pregătirea materialelor

*Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului

- se invită bolnavul să-şi deschidă gura, limba se apasă cu spatula; cu tamponul faringian

steril se şterge depozitul de pe faringe şi amigdale, iar dacă este cazul se dezlipeşte o

porţiune mică din membrana falsă.

- se flambează gura eprubetei, se introduce tamponul faringian şi se închide eprubeta.

- se pot efectua frotiuri sau putem însămânţa pe medii de cultură

- se etichetează eprubetele

- se completează buletinul de analiză

- se transportă imediat la laborator; timpul scurs de la recoltare până la însămânţare nu va

depăşi 5-6 h.

- reorganizarea locului de muncă

Recoltarea secreţiilor purulente

- scop explorator. Se face cu seringa.

Recoltarea materiilor fecale

- se realizează în vederea examinării lor microscopice, biochimice, bacteriologice şi

parazitologice.

Examenul bacteriologic: permite diagnosticarea unor boli infecţioase

gastrointestinale, pentru depistarea bacilului tific (febra tifoidă), bacilului dizenteric

(dizenterie), bacilul tuberculos, vibrionul holeric şi enterobacteriile din toxiinfecţiile

alimentare; după stabilirea diagnosticului se supraveghează evoluţia bolii şi a persoanelor

purtătoare de germeni patogeni.

Examinarile biochimice şi examenul pentru digestie - permit descoperirea unor

tulburări în secreţia fermenților digestivi, prezenţa microscopică a sângelui în scaun.

Examinări parazitologice: pun în evidenţă parazitozele intestinale

- scopul acestor investigaţii este explorator.

Recoltarea se poate face din: scaun spontan, scaun provocat cu purgative, sau

direct din rect sau colonul sigmoidian (pe cale instrumentală, numai de către medic).

Materiale necesare:

- tavă medicală cu eprubete cu tampoane sterile

- tub recoltor pentru materiile fecale

- tampoane sterilizate montate pe port tampon

- ploscă sterilizată şi uscată

- sonda Nelaton sterilă nr 16/18

- purgative saline (sulfat de Mg, sulfat de Na)

- eprubete cu medii de cultură

- toate materialele necesare pentru toaleta perineală

Pregătirea materialelor

Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului

Spălarea pe mâini

Recoltarea:

- din scaun spontan sau provocat - se aşează plosca sterilă sub regiunea fesieră a

bolnavului, se recoltează din ploscă cu lingura recipientului special de recoltare câteva

fragmente de fecale (50gr) din diferite părţi ale scaunului în special din părţile suspecte

cu conţinut mucos, grunjos, puroi, sânge.

- direct din rect: - pacientul este în decubit lateral; cu mâna stângă se vizualizează

anusul, iar tamponul cu mâna dreaptă se introduce cu blândețe din anus în rect; se şterge

mucoasa rectală şi se introduce tamponul în eprubeta sterilă, flambându-se gura

eprubetei; produsul se poate însămânţa pe medii de cultură

Recoltarea la copil: cu sonda Nelaton sterilă nr 16/18 introducându-se sonda cu

blândețe, prin anus la o distanţă de 10-15 cm; la extremitatea liberă a sondei se ataşează o

seringă cu ajutorul căreia se aspiră conţinutul colonului; sonda se îndepărtează din rect,

iar conţinutul se introduce într-o eprubetă sterilă;

- îngrijiri post tehnice

- reorganizarea locului de muncă

Recoltarea urinei

- din urina recoltată se fac următoarele examinări: examen fizic: se determină: volum,

aspect, culoare, miros, densitatea, pH-ul; examen biochimic: albumina, glucoza, puroiul,

urobilinogenul, pigmenţii biliari, amilaza din urină (amilazuria), acetona, ionograma şi

sedimentul urinar (unde se evidenţiază prezenţa de diferite cristale – de acid uric, oxalaţi,

prezenţa leucocitelor, a hematiilor, a florei microbiene în caz de infecţii urinare).

Recoltarea se face în urinar sau ploscă. Se adună pe 24h.

Recoltarea urinei pentru examenele bacteriologice:

UROCULTURA - determină prezenţa bacteriilor în urină, de aceea recoltarea

urinii trebuie să se facă în condiţii de asepsie perfectă, deci urocultura este recoltarea şi

însămânţarea pe medii de cultură a urinii în condiţii de asepsie perfectă.

Scop: explorator, de depistare a bacilului Coli, Proteus, Klebsiella, Koch.

Recoltarea: prin 2 metode:

1. direct din jetul urinar mijlociu, 10-20 ml (eprubeta sterilă cu dop steril):

pacientul sau pacienta îşi efectuează toaleta organelor genitale; apoi urinează primul jet în

toaletă, al doilea în eprubetă – cu grijă, fără a atinge marginile eprubetei, iar apoi din nou

în toaletă.

2. prin sondaj vezical; primele picături se aruncă şi restul se captează şi se face

însămânţarea pe medii de cultură imediat.

- nu se administrează antibiotice 10 zile înainte de recoltare.

- nu vor consumă lichide 12 h înainte de recoltare.

- bolnavul nu va urina 6 ore înainte de recoltare

- recoltarea se face de preferinţă dimineaţa la trezire.

10. PARTICIPAREA LA EXAMENUL MEDICAL (VIZITA)

(Dr. Felicia Marc)

Medicul efectuează examinarea clinică a bolnavului în colaborare cu nursa, atât în

policlinică cât şi în spital. Participarea nursei la examenul clinic medical al bolnavului

este o obligaţie profesională, contribuind la crearea unui climat favorabil pentru relaţia

medic-pacient.

Materiale necesare:

- stetoscop

- tensiometru

- ciocan de reflexe

- termometru, spatule linguale sterile, mănuşi sterile, tăviţă renală, alcool

medicinal, alte instrumente în funcţie de specificul secţiei (pense chirurgicale,

specul nazal, etc.)

Etapele pregătirii şi realizării vizitei medicale:

- se pregătesc şi se distribuie foile de temperatură, foile de observaţie, adnotările

despre medicaţia şi alimentaţia bolnavului;

- se verifică starea de funcţionare a instrumentelor, acestea fiind aşezate pe o tavă

separată, acoperite cu un câmp steril

- la secţiile chirurgicale se pregăteşte şi o măsuţă rulantă cu materiale pentru

pansamente, întrucât pentru examinarea plăgii unele pansamente vor fi desfăcute la vizită

şi înlocuite cu altele noi, sterile.

- se pregătesc câteva medii de cultură cu tampoane sterile, pentru recoltări

bacteriologice, dacă se impune.

- se aduc rezultatele examenelor de laborator, rezultatele radiografiilor,

ecografiilor, electrocardiografiilor – şi se ataşează la foile de observaţie ale bolnavilor.

- se pregăteşte salonul: imediat după micul dejun se efectuează curăţenia şi

dezinfecţia, se aeriseşte salonul; se verifică dacă urinarele, scuipătoarele, au fost înlocuite

cu altele curate şi sterile.

- se asigură temperatura şi iluminarea optimă a salonului, precum şi liniştea

necesară vizitei medicale.

- se efectuează toaleta pacientului, pe regiuni sau totală, lucru realizat de obicei de

infirmiere.

- nursa ajută bolnavul să se aşeze în poziţiile indicate de medic, dezbracă bolnavul

pe regiuni sau total, indicând bolnavului să îşi ţină capul în poziţia opusă examinatorului.

- nursa serveşte medicul cu instrumentele solicitate.

- notează toate indicaţiile şi prescripţiile medicului (recoltarea de produse

biologice, examene de laborator, alimentaţie, medicaţie, parametri ce trebuie

monitorizaţi: puls, temperatură, tensiune arterială, diureză etc.).

- dacă medicul a solicitat sau dacă asistenta consideră necesar, se păstrează pentru

vizită scaunul sau urina dacă au avut aspecte patologice, vărsăturile captate sau sputa

captată în scuipători sau cutii Petri – fie pentru a fi examinate de medic, fie pentru

examenul biochimic şi bacteriologic.

- după vizită ajută pacientul să se îmbrace

- după vizită sau chiar în timpul ei se aplică primele măsuri terapeutice de urgenţă,

dacă starea pacientului o cere.

11. EFECTUAREA DE SONDAJE, SPĂLĂTURI ŞI CLISME

( Dr. Felicia Marc)

Sondajul: - reprezintă introducerea unei sonde sau cateter de cauciuc, material

plastic prin căile naturale într-un organ cavitar sau canalicular.

Scop: - explorator, terapeutic;

Spălătura: - este introducerea de lichid în cavitatea sondată în scopul îndepărtării

substanţelor formate sau introduse accidental în acea cavitate.

REGULI GENERALE: în efectuarea, sondajelor şi spălăturilor:

- pregătirea psihică a bolnavului

- pregătirea medicamentoasă, regim dietetic necesar pentru efectuarea sondajelor

- alegerea sondelor, cateterelor necesare pentru efectuarea sondajelor (alegerea acestora

să se faca astfel încât să fie netede şi să fie integre)

- respectarea unei asepsii perfecte, atât prin sterilizarea instrumentelor, a soluţiilor cât şi a

dezinfecţiei perfecte a mâinilor

- efectuarea cu atenţie şi îndemânare, cu sonde lubrefiate sau udate pentru a nu leza

mucoasele (există risc de perforaţie, infecţie)

- spălăturile vor fi efectuate prin introducerea unei cantităţi de lichid mai mică decât

capacitatea cavităţii de spălat

- sondajele şi spălăturile vor fi menţionate în foaia de observație

- eventualele greşeli trebuie anunţate imediat medicului.

1. EFECTUAREA “SPĂLĂTURII AURICULARE”

= spălătura conductului auditiv extern

- se efectuează pentru îndepartarea secreţiilor (puroi, cerumene sau a corpurilor străine)

şi tratamentul otitelor (medii) cronice

Scop: - pur terapeutic

Materiale necesare: - masa de tratament acoperită cu câmp steril, taviţă renală

mare, două şorţuri de cauciuc, muşama, traversă, vată, seringă Guyon 150-200ml

sterilizată şi uscată, prosop curat, lichid de spălătură, (apă sterilă încălzită la 37º C sau

soluţie medicamentoasă prescrisă de medic, soluţie bicarbonat 4/1000).

Pregătirea materialelor:

- se pregătesc, se transportă lângă bolnav.

- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului

- în cazul dopului epidermic se va instila (se picură) soluţie acid salicilic în suspensie în

ulei de vaselină

- în cazul dopului de cerumen, cu 24 de ore înainte de efectuarea spălăturii auriculare se

va instila în conductul auditiv extern de 3 ori pe zi soluţie de bicarbonat de Na în

glicerină 1/20

- în cazul corpilor străini hidrofili, boabe de legume şi cereale - se va instila alcool

- în cazul corpurilor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică un

tampon cu alcool cu efect narcotizant.

TEHNICA:

- spălare pe mâini, îmbrăcarea şorţului

- se aşează tăviţa renală sub pavilionul urechii, se verifică temperatura lichidului de

spălătură - să fie 37ºC şi se aspiră în seringa Guyon

- se solicită bolnavului să îşi deschidă gura

- cu mâna stângă: se trage pavilionul urechii în sus, iar cu dreapta se injectează lichidul

de spălătură spre peretele posterior şi superior şi se aşteaptă evacuarea.

- se repetă de câteva ori până când lichidul rămâne curat

- se introduce un tampon curat în conductul auditiv

- medicul controlează conţinutul lichidului de spălătură dacă este cazul

- se aşează bolnavul în decubit dorsal

- spălarea pe mâini

- reorganizarea locului de muncă

INCIDENTE: - presiune prea mare a jetului, temperaturii sau a lichidului de

spălătură

ACCIDENTE: - ameţeli, dureri, vărsături, lipotimie şi traumatizarea bolnavului

2. SPĂLĂTURA OCULARĂ

MATERIALE NECESARE:

- pipete pentru spălătura oculară numite UNDINE

- substanţe antiseptice izoterme: soluţie acid boric 3%, oxicianat de mercur

- 1500 ml ser fiziologic la 37º C

- apă bicarbonatată 22 /1000

- se pregătesc materialele: pregătirea fizică şi psihică a bolnavului

- poziţia şezândă cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus, tăviţa renală se aşează lipită

sub bărbie

TEHNICA:

- spălarea pe mâini, dezinfectarea cu alcool, verificarea temperaturii lichidului

- cu mâna stângă se îndepărtează fanta palpebrală, evitându-se corneea, bolnavul este

rugat să îşi deschidă larg ochiul, să nu clipească; se introduce lichidul de spălat din

undină în sacul conjuctival, rugăm bolnavul să îşi mişte ochiul în toate direcţiile; se

repetă tehnica de mai multe ori, verificându-se lichidul de spălătură şi eventual prezenţa

corpului străin în lichidul de spălătură.

- spălarea pe mâini

- îngrijirea post-tehnică: se şterge cu un tampon steril ochiul

- reorganizarea locului de muncă

3. EFECTUAREA SONDAJULUI ŞI SPĂLĂTURII GASTRICE

SONDAJUL: sau tubajul gastric

- reprezintă introducerea unui tub de cauciuc (sondă FAUCHER) prin faringe, esofag,

stomac

SCOP: explorator (pentru studierea funcţiei evacuatorii a stomacului si a

chimismului gastric) şi terapeutic (pentru evacuarea conţinutului toxic al stomacului şi

pentru alimentarea bolnavului).

SPĂLĂTURA GASTRICĂ: - evacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea

mucoasei de exsudate şi substanţe străine depuse prin sondaj gastric

SCOP: - terapeutic

Indicaţii: - în intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice

- stază gastrică însoţită de procese fermentative digestive

- pregătirea preoperatorie

- intervenţiile de urgenţă

- pt. pregătirea de gastroscopie

Contraindicaţii: - în boli cardio respiratorii în stare gravă, decompensate

- în perioada dureroasă a ulcerului gastric

- în cancerul gastric

- intoxicaţii cu substanţe caustice

- hepatitele cronice

MATERIALE NECESARE: /Sondaj

- tavă medicală + sonda FAUCHER sau EINHORN sau NELATON, avem nevoie de un

balonaş numit ERLENMAYER, 2 sorţuri de cauciuc, taviţă renală

MATERIALE NECESARE: /Spălătura

- sondele

- 2 seringi sterile de plastic, muşama sau aleză, o sticlă în care se adună lichidul, casoletă

cu mănuşi sterile, o cană de sticlă sau metal cu 5 l apă la 25-26º C, o pensă hemostatică,

lichidul de spălătură sau medicamente indicate de medic, cărbunele vegetal, prosoape şi

recipiente pt. captarea lichidului evacuat din stomac

- pregătirea materialelor

- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului; el va fi îmbrăcat cu şorţul de cauciuc sau plastic

pentru protecţia hainelor proprii.

EFECTUAREA SONDAJULUI GASTRIC

- asistenta îşi pune mănuşile şi şorţul; se aşază în dreapta pacientului; sonda se ţine cu

mâna dreaptă ca pe un creion

- se invită bolnavul să îşi deschidă gura, să spună “A mare”

- se introduce sonda, umezită, până la rădăcina limbii

- se invită bolnavul să înghită sonda (tubul); când diviziunea 40/50 ajunge la nivelul

arcadelor dentare, sonda este în stomac; solicităm pacientului să respire profund

- se verifică poziţia sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu ajutorul

seringii

- bolnavul este invitat să îşi contracte pereţii abdominali pt. favorizarea golirii

stomacului; se aşează la capătul liber al sondei balonul Erlenmayer pentru captarea

sucului gastric, care va apărea imediat în sondă, datorită presiunii intrastomacale

crescute.

- extragerea: –în prealabil se pensează cu o pensă hemostatică pt. a nu deversa conţinutul

sondei înapoi în faringe (pericol de aspirare), concomitent coborând extremitatea liberă a

sondei cu mişcări blânde se extrage sonda

EFECTUAREA SPĂLĂTURII GASTRICE

- sonda a ajuns în stomac, la capătul liber al sondei se aşează pâlnia de sticlă şi se coboară

la nivelul toracelui bolnavului

- se verifică lichidul de spălare, să fie la 25/26º C

- se umple pâlnia

- se ridică pâlnia deasupra capului bolnavului pentru ca lichidul să ajungă în stomac

- înainte ca pâlnia să se golească complet se coboară cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului

în poziţie verticală, pentru ca să se adune în ea lichidul stomacal pe principiul vaselor

comunicante sau sifonajului

- se goleşte conţinutul în lighean, se repetă tehnica 5-6 ori până când lichidul de

spălătură evacuat devine curat şi limpede, fără resturi alimentare şi substanţe străine

- extragerea se face conform sondajului gastric

- îngrijire post - tehnică

- se curăţă pacientul

- pregătirea conţinutului gastric evacuat pentru analize de laborator şi examinări

toxicologice

- se determină cantitatea şi se completează buletinul de analize - apoi se trimite la

laborator

- reorganizarea locului de muncă

- se notează în FO

Accidente:

- senzaţie de greaţă, vărsături (la introducerea sondei bolnavul este invitat să respire

profund pe nas)

- pentru a preveni greaţa sau durerea, se indică anestezia locală a faringelui cu soluţie

xilină 2% înainte de procedură

- pătrunderea accidentală a sondei în faringe (tusea reflexă), bolnavul se înroşeşte, se

cianozează; se extrage imediat sonda

- sonda se poate înfunda cu resturi alimentare, desfundarea se face prin insuflaţie cu aer

- bronhopneumoniile de aspiraţie.

4. EFECTUAREA SONDAJULUI DUODENAL

- sondajul sau tubajul duodenal

- = introducerea unei sonde EINHORN dincolo de: CB: - cavitatea bucală

F: - faringe

E: - esofag

S – stomac, dincolo de pilor.

Scop:

- explorator:

- de extragere a conţinutului duodenal format din: conţinut gastric + bila + suc

pancreatic + secreţie proprie

- terapeutic:

- de drenare a căilor biliare şi introducerea unor medicamente care au acţiune

directă asupra ficatului, a căilor biliare sau a tubului digestiv

- alimentaţie artificială: de introducere de lichide hidratante şi alimente lichide la

bolnavii inconştienţi, comatoşi, cu tulburări de deglutiţie

- aspiraţie continuă, în cazul ocluziilor şi subocluziilor intestinale, precum şi după

intervenţiile chirurgicale pe tubul digestiv

Materiale necesare:

- muşama, aleză , tăviţă renala, tavă medicală, o pătură rulată sul sau o pernă dură, soluţie

de Mg SO4 33% sterilă, sondă EINHORN sterilă, seringi sterile de 10-20 ml, hârtie de

turnesol + în funcţie de scop (medii de cultură, ulei de măsline, novocaină)

Tehnica:

- primele pregătiri sunt la fel ca la sondajul gastric

- când diviziunea ajunge la 45 cm, sonda a trecut de esofag şi a ajuns în stomac

a) se schimbă poziţia bolnavului din şezândă în decubit lateral drept şi se introduce un

sul de pătură sau o pernă tare în regiunea hepatică (hipocondrul drept)

b ) se favorizează progresia sondei spre pilor unde ajunge când la arcada dentară se află

diviziunea 60 cm; se continuă introducerea sondei cu mare atenţie şi răbdare, 1-2 cm la 3-

5 minute.

c) verificarea poziţiei sondei: dacă nu se scurge bila, se verifică dacă sonda a ajuns în

duoden:

1) - s-a încolăcit în stomac

Verificare: - se insuflă 60 ml aer prin sondă cu ajutorul seringii - se aspiră după 1

min şi dacă sonda a ajuns în duoden se recuperează mai puţin de 20 ml de aer

2) - se introduc 10 ml de lapte prin sonda care dacă a ajuns în duoden nu se mai

recuperează (se recuperează numai dacă sonda a ajuns în stomac)

3) - examenul radiologic, unde observarea sondei poate fi vizualizată datorită

faptului că este impregnată de săruri de Plumb

Captarea bilei:

- când diviziunea 75 cm a ajuns la nivelul arcadelor dentare, după 1 oră și ½ de la

pătrunderea sondei, în stomac la capătul liber al sondei apare bila A sau coledociană de

culoarea galbenă – aurie; se verifică reacţia alcalină a sucului duodenal cu hârtia de

turnesol

- se introduc prin sondă cu seringa 40ml soluţie de sulfat de magneziu Mg 33% la

temperatura camerei pentru determinarea drenării bilei veziculare. Sonda se pensează sau

se leagă; după 15-30 min se deschide sonda şi se colectează 30-40ml de bilă vâscoasă de

culoare castanie închisă – bila B sau bila veziculară.

- după evacuarea bilei B se continuă colectarea unei bile clare, limpede care provine

direct de la ficat şi se numeşte bila C sau hepatică.

Cele trei eprubete cu 3 tipuri de bilă se etichetează şi se trimit la laborator.

- îndepărtarea sondei; înainte de îndepărtare se insuflă câţiva ml de aer, se pensează, şi cu

mişcări blânde se extrage sonda

- reorganizarea locului de muncă.

Incidente şi accidente:

1) - încolăcirea sondei în stomac

2) - imposibilitatea drenării bilei cauzată de un obstacol funcţional (spasmul sfincterului

ODDI) sau un obstacol anatomic - coagularea bilei vâscoasse

3) - un spasm piloric: se va încerca deschiderea pilorului prin neutralizarea sucului acid

din stomac cu o cantitate 20-40ml bicarbonat de sodiu 10% sau cu medicamente

antispastice administrate înainte şi în timpul sondajului.

4) - greaţă şi vărsături la introducerea sondei

5) - aspirarea conţinutului sondei la extragerea ei

6) - oboseala bolnavului prin prelungirea duratei sondajului peste trei ore

7) - înnodarea sondei în stomac datorită contracţiilor pereţiilor gastrici în timpul

senzaţiilor de vomă.

5. EFECTUAREA SPĂLĂTURII VAGINALE

= introducerea în vagin a unui curent de lichid, a apei sau a unor soluţii medicamentoase,

care după ce spală pereţii vaginului, se evacuează pe lângă canulă.

Scop: terapeutic

- de îndepărtare a conţinutului vaginal patologic

- se practică dezinfecţia locală înaintea intervenţiilor chirurgicale ginecologice şi

obstetricale

- calmante pentru dureri

Materiale necesare:

- irigator sterilizat - (din sticlă sau ebonită), continuat cu un tub de cauciuc la capătul

căruia este adaptată o canulă vezicală (din sticlă sau inox) cu o lungime de 15/20cm, uşor

curbată, cu vârful bombat şi cu o serie de orificii atât în vârf cât şi în jos, sub forma unei

rozete de duş

- muşama, aleză

- săpun, stativ, soluţie medicamentoasă aproximativ 2l (apă oxigenată, soluţie de

Cloramină 0,3-1%, solutie slabă permanganat de K (potasiu)), vaselină, prosop, ploscă

- pregătirea materialelor

- pregătirea psihică şi fizică a bolnavului

- de obicei se face în sala de tratament (paravan); se poate face şi în pat introducând

plosca sub regiunea dorsală a bolnavei

- se face toaleta organelor genitale externe cu apă şi săpun, iar regiunea vulvei se poate

acoperi cu un strat subţire de vaselină.

Tehnica:

- spălarea pe mâini

- se pregăteşte irigatorul, se adaptează canula la tubul irigatorului, se goleşte aerul şi se

aşează irigatorul pe un stativ la o înălţime 75-100 cm de la nivelul regiunii pubiene

- se verifică temperatura soluţiei de spălături

- cu mâna stângă se îndepărtează labiile mari şi mici, se introduce canula, se vizualizează

vaginul, canula se introduce prin mişcări blânde de rotaţie pănă la o adâncime 10-11cm,

pănă când întâmpină rezistenţa fundului de sac posterior Douglas al vaginului

- se deschide robinetul şi se spală bine fundul de sac posterior al vaginului şi se plimbă

canula pe toată suprafaţa vaginului

- canula se îndepărtează înainte de golirea completă a irigatorului, pt. a se preveni

pătrunderea aerului în vagin, fie prin pensare sau închiderea robinetului.

Ingrijiri post - tehnice

- examinarea lichidului de spălătură, se trimite la laborator, cu buletin de analiză

6. EFECTUAREA SPĂLĂTURII ŞI A SONDAJULUI VEZICAL

Sondajul vezical: este introducerea unei sonde sterile prin uretră în vezica urinară

Scop: - explorator şi terapeutic: de recoltare a unei cantităţi de urină pentru

examene de laborator, depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi vezicii urinare;

pentru introducerea unei substanţe medicamentoase.

Spălătura vezicală: este introducerea unor substanţe medicamentoase prin sonda

vezicală cu scopul îndepărtării exsudatelor patologice, a produselor patologice rezultate

din inflamarea pereţilor vezicii urinare.

Materiale necesare: - tavă medicală, stativ cu 1-2 eprubete, eprubete sterilizate

cu dop de vată pentru urocultură, medii de cultură , sonde Nelaton sterile de 15 cm, ser

fiziologic steril, casoletă cu tampoane sau comprese sterile, oxicianură de mercur (Hg), 1-

5000, casoletă cu mănuși sterile, tăviţă renală pentru colectarea urinii, aleză, pense sterile

+ materiale necesare pentru toaleta organelor genitale externe, săpun, un lubrifiant, ulei

de vaselină, decubit dorsal

A. Sondajul vezical la femei

- pregătirea materialelor

- pregătirea fizică şi psihică

- aşezarea bolnavei în poziţie ginecologică

- protejarea patului

Se aşează tava între coapsele pacientei, se efectuează toaleta organelor genitale

externe (apă + săpun) de sus – jos

Efectuarea tehnicii:

- se folosesc mănuşi de unică folosinţă

- cu mâna stângă se realizează vizualizarea meatului urinar; cu un tampon îmbibat cu

oxicianură de mercur 1/5000 se şterge orificiul uretral de sus în jos, această dezinfecţie se

repetă de 2-3 ori cu alte tampoane; sonda se prinde ca un creion, se lubrefiază cu ulei

steril şi se introduce cu multă atenţie şi îndemânare aproximativ 4-5 cm până când la

capătul liber al sondei apar primele picături de urină care se scurg în tăviţa renală; dacă

medicul indică, se recoltează urina pentru urocultură; se pensează sonda cu mişcări

blânde, se extrage sonda din vezică, spălarea pe mâini

- îngrijirea post tehnică

- reorganizarea locului de muncă

B. Sondajul vezical la bărbaţi

- materiale necesare: (idem femei) + recipient pt. recoltarea urinei + sonda M

NELLATON sau THIEMANN,

Tehnica: - spălarea pe mâini, îmbrăcarea mănuşilor, toaleta glandului, se

decalotează glandul şi se dezinfectează meatul urinar cu oxicianură de mercur sau ser

fiziologic steril

- cu mâna stângă se prinde bine penisul, întroducându-se sonda în meatul urinar

aproximativ 12 cm

- la capătul liber al sondei apar primele picături de urină care se captează în tăviţa renală

sau eprubete

- când vezica s-a golit se pensează capătul liber al sondei cu mişcări blânde se extrage

sonda

- îngrijiri post tehnice

- spălarea pe mâini

- reorganizarea locului de muncă

C. Spălătura vezicală

- toate materialele de la sondaj + seringa GUYON

- sau un irigator ca şi pentru spălături vaginale

- soluţie pentru spălătură aproximativ 1litru la temperatura camerei (ser fiziologic, soluţie

rivanol 1-2%, soluţie nitrat de Ag 1-4%)

Vezi sondajul vezical

1) după efectuarea sondajului vezical evacuator se poate adapta seringa GUYON şi se

introduc lent 80-100ml soluţie pentru spălătură

2) se retrage seringa şi se aşteptă ca lichidul introdus să se scurgă în tăviţa renală.

3) se repetă operaţiunea până când se obţine un lichid clar - limpede

- îngrijiri post tehnice

- reorganizarea locului de muncă

Incidente, accidente:

- astuparea sondei cauzată de cheaguri de sânge

- sonda se desfundă prin introducerea de aer sau câţiva ml soluţie de dezinfectant

7. EFECTUAREA DE CLISME

= introducerea prin anus, în rect şi colon a unor lichide pentru îndepărtarea materialelor

fecale sau pentru efectuarea unor tratamente.

Scop: - evacuator (pregătirea bolnavului pentru anumite examinări: rectoscopie,

colonoscopie, irigoscopie, intervenţii chirurgicale asupra rectului) şi terapeutic:

(introducerea de medicamente)

Materiale necesare: - o masă de tratament pe care punem irigatorul cu un tub de

cauciuc 10 mm calibru şi lungime de 1,5 până la 2 mm prevăzut cu robinet sau pensă.

- canulă rectală din ebonită - sterilă

- o acoperitoare pentru protejarea bolnavului

- apă caldă 36-37º C

- soluţie sau substanţă medicamentoasă în cantitate - la indicaţia medicului

- o substanţă lubrifiantă - vaselină boricată

- casoletă cu comprese sterile + materiale pentru toaleta regiunii perineale (apă + săpun)

- stativ pentru irigator

Clisma: - apă caldă 37º C de la 500-1000 ml pentru adulţi

- 250 ml pentru adolescenţi

- 150 ml pentru copil mic

- 50-60 ml pentru sugari,

la care se adaugă sare - 1 linguriţă la 1litru de apă sau se pune ulei - 4 linguri la 1litru apă

sau glicerină 40 gr - la 500 ml apă.

- o altă variantă: săpun, 1 L apă la 36 grade C + sare - o linguriţă

Pregătirea materialelor:

- irigatorul sterilizat, se pune irigatorul pe un stativ la înălţimea de 75 cm, se verifică

temperatura, se adapteză canula rectală, se pensează şi se lubrefiază canula folosind

comprese sterile

- pregătirea psihică şi fizică

- bolnavul aşezat în decubit lateral stâng

- se evacuează aerul

- se izolează pacientul prin paravan

Tehnica

A. CLISMĂ EVACUATOARE SIMPLĂ

- spălare pe mâini, se îmbracă mănușile cu mâna stângă se îndepărtează fesele, iar

cu mâna dreaptă se introduce canula lubrefiată prin anus până în rect cu mişcări blânde

până se învinge rezistenţa sfincterului anal

- canula se introduce pe o distanţă de 10 – 12 cm, se deschide robinetul şi se

reglează viteza lichidului de spălătură.

Bolnavul trebuie să respire adânc şi i se indică să reţină lichidul 10 - 15 minute

înainte de a-l evacua; apoi se pensează canula şi cu mâna dreaptă se îndepărtează şi se

aşează pe tăviţa renală.

- Se pune în decubit lateral drept şi apoi se aşează în poziţie dorsală pacientul - se

facilitează pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare

- Dacă bolnavul se poate deplasa este ajutat să meargă la toaletă, dacă nu se

captează scaunul în ploscă la pat

- Spălarea pe mâini

B. CLISMA ÎNALTĂ

- se introduce o canulă flexibilă la 30 – 40 cm înălţime în colon

- se ridică irigatorul pe un stativ la 1,5 m ( pentru a realiza o presiune

suficient de mare a apei) – restul se face ca şi la clisma simplă

C. CLISMA MEDICAMENTOASĂ (TERAPEUTICĂ)

- se pot administra pe această cale medicamente

- clorulă de calciu

- corticosteroizi

- antiinfllamatoare (mesa-lazină)

- aceste medicamente se resorb prin mucoasa rectală având efect local rapid;

acestea sunt soluţii izotonice sau sau se pot administra sub formă de microclisme, sau

clisme picătură cu picătură (la o oră – o oră şi jumătate după clisma evacuatoare cu un

ritm de aprox. 60 pic./min.)

I. Microclisme: se introduce 10 – 15 ml de apă,

Clisme ser fiziologic cu o seringă adaptată la canula rectală

Medicamentoase

II. Clisma picătură cu picătură: pentru menţinerea

temperaturii se folosesc rezervoare cu termostat sau se înveleşte irigatorul într-un strat de

vată sau pernă electrică

D. CLISME ULEIOASE

- 200 ml de ulei vegetal, încălzit la 37 ºC în baie de apă şi apoi se

injectează această soluţie profund;

- Este indicat în constipaţiile cronice şi în fecaloame;

- Îngrijiri post – tehnice

- Reorganizarea locului de muncă.

Incidente:

o Canula întâmpină rezistenţă, în acest caz se retrage câţiva cm; și se dă drumul

apei;

o În faţa canulei avem un obstacol care îngreunează trecerea apei; se va ridica

irigatorul cât mai sus pentru a mări presiunea apei;

o Dureri abdominale

o Crampe intestinale – se va întrerupe clisma după care se dă din nou drumul în

jet

INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE

- Tubul de gaze este un tub semirigid de 30 – 35 cm lungime Ø 8 - 12 mm cu

extremitatea rotunjită folosit, în caz de –meteorism abdominal = imposibilitatea de a

evacua gazele în mod spontan; se introduce prin mişcări de răsucire şi înaintare prin

anus, rect şi de aici în colon.

Scop: eliminarea gazelor din colon

Materiale necesare: tub de gaze, tăviţa renală, substanţa lubrifiantă pentru ungerea

tubului de gaze = vaselina boricată

Pregătirea materialelor: pregătirea bolnavului, paravan, mănuşi de unică folosinţă

Tehnica:

- Spălare pe mâini, se unge tubul cu cremă lubrifiantă, poziţia de decubit lateral drept

sau stâng, cu mâna stângă se vizualizează rectul, cu mâna dreaptă se introduce tubul cu

mişcări de răsucire şi înaintare până la 15 – 20 cm, se acoperă bolnavul cu un cearşaf

şi se menţine cel mult 2 ore, se îndepărtează tubul şi se pune în tăviţa renală.

- la nevoie tehnica se repetă la 1 – 2 ore

- Spălare pe mâini;

- Îngrijiri post tehnice;

- Reorganizarea locului de muncă.

! Tubul de gaze nu va fi menţinut mai mult de 2 ore deoarece produce escare

ale mucoasei rectale.

12. PARTICIPAREA LA PUNCŢII ( Dr. Felicia Marc)

PUNCŢIA este operaţiunea prin care se pătrunde într–o cavitate naturală sau

patologică sau într–un organ parenchimatos (ficat, splină, pancreas) cu ajutorul unui ac

sau trocar, traversând ţesuturile în scopul extragerii unui lichid normal sau patologic sau a

unui fragment de ţesut.

Lichidul extras din seroase: pleură (plămâni), pericard (inimă), peritoneu

(cavitatea abdominală) este întotdeauna de origine patologică. Puncţia este efectuată

pentru stabilirea existenţei de lichid şi examinarea lichidului (= PUNCŢIA

EXPLORATORIE) ; atunci când în urma puncţiei nu se obţine nici un fel de lichid,

avem aşa numita PUNCŢIE ALBĂ

Reguli generale:

- Pregătirea psihică;

- Instrumentele vor fi perfect sterilizate;

- Mâinile celui care lucrează – cu mănuşi speciale, sterile;

- Dezinfecţia perfectă a regiunii ce urmează a fi punctată;

- Cavităţile puncţionate vor fi evacuate întotdeauna lent pentru prevenirea eventualelor

accidente, hemoragii (şoc).

- Anestezie locală întotdeauna pentru prevenirea reflexelor neurovegetative

- Locul puncţiei se dezinfectează şi se pansează în condiţii de asepsie perfectă

- Se notează în Foaia de observaţie efectuarea puncţiei

- Există mai multe tipuri de puncţie:

oPuncţie venoasă;

oParacenteză abdominală;

oToracocenteză;

oPuncţie articulară;

oPuncţie rahidiană

oPuncţie sternală

oPuncţia organelor pentru biopsie;

oPuncţia unei colecţii purulente.

1. PARACENTEZA ABDOMINALĂ (Puncţia abdominală)

Este operaţia de traversare a peretelui abdominal şi pătrunderea în cavitatea

abdominală cu ajutorul unui trocar.

Scop explorator, terapeutic:

Pentru precizarea unui diagnostic;

Ca metodă de tratament,

În ascitele masive se practică evacuarea lichidului

abdominal care provoacă tulburări de respiraţie şi circulatorii prin

presiunea exercitată asupra diafragmului, a venei cave inferioare,

provocând edeme.

Materiale necesare:

Trusă medicală acoperită cu câmpuri sterile;

Trocare de diferite dimensiuni;

Sol. de novocaină sau xilină pentru anestezie locală

Casoletă cu comprese sterile, muşama/ aleză;

Cearşaf mare împăturit în 3/ ac siguranţă, pentru bandajarea abdomenului;

Tăviţă renală;

Vas gradat cu capacitate de 10 litri pentru colectarea lichidului;

Casoletă cu mănuşi sterile;

Seringi 2 – 5 ml sterile;

Sol. pentru dezinfecţie locală (alcool, tinctură de iod);

Eprubete cu dop;

Bisturiu steril;

Substanţe necesare pentru reacţia RIVALTA;

Catetere speciale;

Sondă sterilă pentru evacuarea urinei la bolnavii care prezintă tulburări de

micţiune.

Pregătirea instrumentelor:

Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului:

- i se explică necesitatea tehnicii; adoptă poziţia de decubit dorsal, pe marginea

patului

- este invitat să urineze/ sau i se pune sonda vezicală;

- se pregăteşte patul cu muşama/ aleză/ cearşaf împăturit în 3

Bolnavul este dezbrăcat până la brâu şi aşezat la marginea patului. Medicul alege

locul puncţiei, de obicei FOSA ILIACĂ STÂNGĂ, Linia MONROE RICHTER (linia

care uneste ombilicul cu spina iliaca anterosuperioara se împarte în 3; puncţia se

efectuează la unirea treimii externe cu celelalte două treimi)

Se spală locul puncţiei cu apă şi săpun;

Participarea la puncţie:

- Spălarea pe mâini;

- Dezinfecţia locului puncţiei cu alcool iodat;

- Aplicarea câmpului steril;

Medicul efectuează anestezia locală cu Xilină, precum și restul puncției

- Se dezinfectează încă o dată locul;

- Medicul introduce acul sau trocarul cu care va efectua puncţia;

- Se recoltează probe sterile de lichid pentru laborator, 100/200 ml;

- Se determină cantitatea

- La capătul trocarului se aplică un tub de cauciuc steril prin care se recoltează

lichidul ascitic în recipientul dinainte pregătit;

- Asistenta urmăreşte starea generală a bolnavului: faciesul, pulsul, respiraţia;

- Se supraveghează viteza de evacuare a lichidului, aproximativ 1 litru/15 min.

! În general – la prima paracenteză abdominală nu se evacuează mai mult de 4

– 5 l de lichid în aprox. 1 – 2 ore:

- Se schimbă poziţia bolnavului uşor lateral stânga pentru favorizarea evacuării;

- Se extrage acul sau tocarul, se dezinfectează locul, se aplică pansament steril;

- Se înfăşoară cearceaful în jurul abdomenului bolnavului fixându-l cu acul de

siguranţă;

- Se determină cantitatea, densitatea, lichidului extras;

- Se face reacţia RIVALTA;

- Spălarea pe mâini;

- Notarea în Foaia de observație

EFECTUAREA REACŢIEI RIVALTA

Într-un pahar conic se amestecă 50 ml de apă distilată cu o picătură de acid acetic

– cu o pipetă se adaugă 1 – 2 picături din lichidul extras prin puncţie

Interpretare:

a) Reacţia pozitivă = dacă picătura se transformă într-un nor, asemănător „fumului

de ţigară”, lichidul este EXSUDAT (patologic) – (apare în pleurezie, ascită)

b) Reacţia negativă = dacă picătura cade în pahar sau la fundul paharului fără să se

modifice aspectul soluţiei rămânând clară, lichidul este TRANSSUDAT

Îngrijire post – tehnică:

Dacă operaţia s-a efectuat în sala de tratament bolnavul, se transportă cu

căruciorul în salon;

Bandajul se menţine 5 – 6 ore;

Două ore bolnavul va fi supravegheat atent (ploscă, respiraţie, puls, temperatură,

TA);

Pansamentul se efectuează în condiţii de asepsie (totală), perfectă;

Pregătirea probelor pentru laborator:

o Se etichetează, se completează buletinele;

o Se trimit cât mai repede la laborator; acolo se pot efectua investigaţii

suplimentare: examen citologic, bacteriologic, determinări biochimice: albumina,

amilazele, glucoza, din lichidul de ascită, etc.

o Reorganizarea locului de muncă.

Accidente:

Colaps;

Hematemeză (vărsături cu sânge);

Melenă (scaun negru, cu sânge digerat).

2. TORACOCENTEZA (PUNCŢIA PLEURALĂ)

Puncţia cavităţii pleurale efectuată cu un ac steril

Scop: = EXPLORATOR – stabilirea prezentei unei colecţii de lichid pleural şi a

naturii acestuia

TERAPEUTIC – de evacuare a lichidului pleural, spălarea cavităţii pleurale şi

introducerea de anumite medicamente în cavitatea pleurală.

Materiale necesare:

Instrumentar:

- seringi de 1 -2 ml

- ace sterile pentru efectuarea anesteziei locale

- 2 – 3 eprubete sterile etichetate, închise cu vată sau dop de cauciuc pentru

recoltarea probelor de laborator

- Casoletă cu câmpuri sterile

- 2 – 3 seringi de 10 – 20 ml sterile

- 2 – 3 ace de 1 mm în diametru, 10 cm lungime, aparat de aspiraţie POTAIN

SAU DIEULAFOY

- Recipient pentru colectarea lichidului aspirat

Medicamente şi soluţii:

- novocaină 1,2 % sau xilină 1 – 2 fiole

- alcool

- tinctură de iod

- atropină

- morfină

- medicamente analeptice şi tonicardiace (pentru accidente)

- leucoplast

- ! acid acetic pentru reacţia RIVALTA + apă distilată

Accesorii:

Muşama

Aleză (pentru protejarea patului)

Un cilindru gradat 500 – 1000 ml pentru măsurarea lichidului extras

Densimetru

Cilindru de 100 ml

Pregătirea materialelor:

Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:

Cu ½ oră înainte de tehnică i se administrează un sedativ la indicaţia medicului şi

un analeptic pentru a-i scădea excitabilitatea generală şi a-i activa circulaţia

(atropină)

Patul se protejează cu muşama/aleză

Poziţia este şezândă şi dezbrăcat până la brâu

! Bolnavul este invitat să-şi ridice membrul superior de partea care urmează

să fie puncţionată deasupra capului până la urechea de partea opusă pentru

a se îndepărta cât mai mult spaţiile intercostale.

! Locul puncţiei stabilit de către medic şi anume: spaţiile intercostale VII – VIII,

pe linia axilară posterioară.

Asistenta „A”- supraveghează pacientul.

Asistenta „B”:- serveşte medicul cu instrumentele şi seringile necesare + spălarea pe

mâini.

Participarea la puncţie:

Asistenta „A”: - linişteşte, încurajează bolnavul

- îi explică poziţia bolnavului

- îi cere să-şi reţină reflexul de tuse eventual

- supraveghează faciesul, culoarea feţei, respiraţia, pulsul, orice manifestare

neobișnuită din timpul tehnicii

Medicul efectuează puncţia; locul se dezinfecteză cu tinctură de iod şi se

efectuează anestezie locală.

Nu se scoate lichidul pleural dintr-o dată, ci se aspiră treptat - lent; nu se

evacuează mai mult de 1000-2000 ml lichid pleural.

Asistenta „B” - preia seringa plină cu lichidul pleural extras şi îl introduce în

eprubetele sterile care vor fi trimise la laborator, după care se continuă aspiraţia fie cu

aparatul POTAIN sau cu aparatul DIEULAFOY.

La lichidul pleural extras: se determină densitatea, natura lichidului – exsudat sau

transsudat prin metoda Rivalta, iar la laborator se pot determina: albumina, glucoza (din

punct de vedere biochimic), se pot efectua examenul citologic şi bacteriologic.

După terminarea evacuării şi - sau administrarea de medicamente intrapleural

(antibiotice, hidrocortizon), medicul scoate acul, iar asistenta badijonează locul puncţiei

cu tinctură de iod şi aplică un pansament steril, fixat cu leucoplast.

Îngrijire post-tehnică

- bolnavul trebuie să fie dus cu căruciorul în salon

- este supravegheat (funcţii vitale, prezenţa şi aspectul sputei);

- locul puncţiei se îngrijeşte ca o plagă în condiţii de asepsie perfectă;

- i se administrează lichide stimulatoare (ceai, cafea).

Lichidul extras poate fi:

- seros;

- limpede;

- tulbure: purulent (gălbui sau verde);

- chilos sau chiliform (albicios , lactescent);

- murdar (brun, cenușiu cu miros respingător);

- hemoragic sau serohemoragic (roz sau roşu intens);

Complicaţii:

- hemoragii intrapleurale;

- ruptură pleurală-pulmonară;

Accidente:

- tusea pleurală;

- lipotimie/colaps;

- pneumotorax/rănirea plămânului; dacă acul a fost manevrat brutal

- edem pulmonar acut - EDPA (apare în urma decomprimării bruşte);

- şocul pleural;

Apariţia oricărui accident impune întreruperea puncţiei şi administrarea

medicamentelor prescrise de medic.

3. PUNCŢIA RAHIDIANĂ

Reprezintă pătrunderea cu ajutorul unui ac special printre vertebre în spațiul

intervertebral, la nivel lombar - puncţie lombară sau suboccipital (puncţie suboccipitală)

Scop: EXPLORATOR:

- măsurarea tensiunii LCR (lichid cefalorahidian) şi recoltarea sa pentru

investigaţii de laborator

- executarea mielografiei = radiografia de coloană vertebrală efectuata cu

substanţe de contrast sau aer

TERAPEUTIC:

- de decomprimare în urma sindromului de hipertensiune intracraniană

- introducerea diferitelor medicamente

- anestezie locală (rahianestezie)

Materiale necesare:

- masa acoperită cu câmp steril

- 2,3 ace speciale pt puncţie rahidiana cu lungime de 3-10 cm

- 2,3 seringi de 2, 5, 10, 20 ml

- alcool medicinal

- alcool medicinal iodat

- două eprubete sterile sau două medii de cultură

- două eprubete pentru recoltarea LCR aşezate pe stativ

- tăviţă renală

- casoletă cu comprese sterile

- substanţă de contrast - pentru puncţie rahidiană exploratorie

- medicamente antibiotice sau seruri pentru puncţia terapeutică

- anestezice - rahianestezice

Pregătirea materialelor:

Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului, i se explică metoda

- poziţia decubit lateral: dr./stg, la marginea patului sau poziţia şezândă

- bolnavul dezbrăcat până la brâu

- spatele se încovoaie în formă de arc

- se exercită o uşoară presiune asupra regiunii epigastrice dacă este cazul

- ! Mănuşi sterile

LOCURILE PUNCŢIEI RAHIDIENE

Puncţia dorsală se efectuează între vertebrele D6 - D7 sau puncţia lombară, cea

mai frecventă: D12 - L1 sau L4 - L5 (preferabil).

- din poziţia decubit lateral la marginea patului, bolnavul stă în poziţia ghemuită

astfel încât vârful nasului să fie cât mai aproape să atingă genunchiul iar spatele să fie

arcuit în „cocoş de puşcă”

- asistenta medicală exercită o uşoară presiune asupra regiunii occipitale şi

epigastrice dacă este cazul:

- locul se dezinfecteză cu alcool iodat sau tinctură de iod

- se izolează cu câmp steril

- medicul alege locul şi efectuează puncţia; el este servit cu seringă pentru a aspira

LCR.

- se pot face însămânţări pe mediile de cultură

- se pot introduce medicamentele sau anestezicele.

După îndepărtarea acului, se badijonează cu tinctură de iod sau cu alcool iodat şi

se pansează în condiţii de asepsie perfectă;

- spălarea pe mâini;

- pacientul este culcat în decubit dorsal 24ore - timp în care va fi alimentat la pat după 6

ore;

- pregătirea LCR pentru laborator: se efectuează Reacţia Pandy, se dozează

albuminorahia, glicorahia, etc.

Accidente:

- ameţeli;

- tulburări vizuale;

- cefalee;

- greţă, vărsături, tuse;

- hemoragii/dacă persistă, se repetă puncţia mai sus;

- contractarea feţei, gâtului sau a uneia dintre grupele mușchilor intercostali

prin atingerea ramurilor nervilor spinali;

- şocul reflex - duce la moarte

13. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN PREGĂTIREA ŞI

ASISTAREA EXPLORĂRILOR PARACLINICE ( Dr. Adriana

Onaca)

PREGĂTIREA ŞI ASISTAREA EXAMENLOR RADIOLOGICE

Examinările radiologice au scopul de a contribui cu elemente obiective deosebit

de valoroase la stabilirea diagnosticului, urmărirea evoluţiei unor boli şi a procesului de

vindecare. Ele se fac cu ajutorul razelor Rontgen.

Metodele radiologice de diagnostic:

Radioscopia - este metoda cea mai expeditivă de examinare radiologică .

Bolnavul este aşezat între sursa de raze Rontgen şi ecran.

- Avantaje: imaginea este citită imediat.

- Dezavantaje: - Imaginea radioscopică este săracă în detalii

- Gradul de iradiere al pacientului şi personalului medical este foarte

mare.

Radiografia – reprezintă fixarea imaginii radiologice pe o placă fotografică.

-Avantaje: - este un document obiectiv care poate fi păstrat pentru comparaţii ulterioare

- este mai bogată în detalii

- timpul de iradiere la o radiografie este mai mic

Seriografia – execută radiografii ţintite şi în serie cu ajutorul seriografelor.

Tomografia - Tomografia computerizată (CT) foloseşte razele X pentru a crea

imagini detaliate ale structurilor din interiorul corpului.

În timpul testului pacientul va sta întins pe o suprafaţă plană (masă) care este

legată la scaner; acesta are formă cilindrică.

Scanerul trimite pulsuri de raze X spre acea parte a corpului ce se doreşte

investigată. O parte a aparatului este mobilă, astfel încât poate efectua imagini din mai

multe poziţii. Imaginile sunt memorate în computer.

Tomografia computerizată este folosită pentru a investiga diferite părţi ale

corpului precum toracele, abdomenul, pelvisul sau craniul. De asemenea, poate realiza

imagini ale organelor, precum ficatul, pancreasul, intestinele, rinichii, glandele

suprarenale, plămânii şi inima. Poate oferi informaţii şi asupra vaselor sanguine, oaselor

şi coloanei vertebrale.

În timpul scanării se poate folosi şi fluoroscopia, metodă ce foloseşte un fascicul

stabil de raze X, pentru a vizualiza motilitatea şi aspectul diferitelor părţi ale

organismului.

Radiokimografia constă în înregistrarea radiografică a mişcărilor organelor

interne care se văd radioscopic (inima, vasele mari) sau a celor care se văd cu substanţa

de contrast (stomac, duoden, uter etc.)

Electrokimografia înregistrează mişcările cardiace şi ale densităţii pulmonare.

Tomografia pe bază de emisie pozitronică (PET) este una dintre cele mai

moderne metode de obţinere a imaginii funcţionale în scop medical.

Esenţa metodei PET - CT constă în marcarea unor diferite substanţe biologice (de

ex. glucoză, aminoacizi, ligandoreceptori, etc.) în timpul descompunerii, cu pozitroni ce

emit un anumit tip de izotopi, după care materialul marcat (radiofarmacon) este introdus

în organismul bolnavului, urmând stabilirea imaginii distribuţiei acestuia.

Cel mai des utilizat radiofarmacon,  fluoro-dezoxi-glucoza (pe scurt FDG) se

adună în celulele cu glucozo-metabolism ridicat (creier, miocard, tumori maligne,

leucocite şi limfocite activate), nu se metabolizează, după care în forma neschimbată,

prin rinichi, se elimină în urină (în opoziţie cu glucoza).

    Distribuţia în ţesuturi a substanţei introduse în organism se poate detecta cu

ajutorul camerei PET prin intermediul observării radierii aferente emisiei pozitronice.

Reconstruirea imaginilor are loc cu ajutorul computerului, pe baza datelor

obţinute în timpul examenului. Examenul alcătuieşte, în primul rând, felii perpendiculare 

(asemănător CT-ului) pe axa lungimii întregului corp. Ulterior, pe baza acestor secţiuni se

pot forma imagini, în direcţia dorită, chiar tridimensionale.

    Distribuţia în ţesuturi a farmaconilor introduşi diferă în mare măsură în diverse

stări funcţionale (fiziologice, respectiv biologice), făcând astfel posibilă recunoaşterea şi

localizarea proceselor patologice, în special a tumorilor maligne şi a metastazelor.

Regulile generale de pregătire a bolnavilor pentru examinări radiologice:

Examinarea radiologică a bolnavilor prevede pregătirea :

- condiţiilor de mediu

- bolnavilor.

Asistentul medical trebuie să cunoscă principiul investigaţiilor efectuate, pentru a

putea interveni în caz de apariţie a unor complicaţii nedorite sau reacţii adverse apărute în

timpul examinării.

1. Pregătirea bolnavilor pentru examenul radiologic al sistemului

osteoarticular:

- traumatismele recente nu necesită preagătire radiologică de specialitate.

- în cazul hemoragiilor se va face hemostaza provizorie sau definitivă, iar segmentul

interesat va fi imobilizat, pentru a putea fi poziţionat în funcţie de cerinţele medicului. În

cazul imobilizării se vor folosi materiale care nu au proprietăţi radioopace.

2. Pregătirea pacienţilor pentru examenul radiologic al organelor toracice:

- Organele toracice (inima, plămânii) pot fi explorate radiologic fără o pregătire

prealabilă. În cazuri excepţionale când pacientul se află imobilizat la pat, examinarea se

va efectua în această poziţie.

- Bronhografia se efectuează pentru diagnosticul tumorilor pulmonare, al

atelectaziilor, al modificărilor topografiei şi al calibrului bronhiilor.

Cu 2-3 zile înaintea examinării pacientul va primi expectorante iar cu ½ oră

înaintea examinării va fi sedat.

Bronhografia se efectuează pe nemâncate. După examinare pacientul nu mănânca

şi nu bea timp de 2 ore până când încetează efectul anestezicului.

3. Pregătirea bolnavilor pentru examinarea radiologică a tubului digestiv

A . Radiografia simplă pe gol a abdomenului

- Această examinare se face fără nici o pregătire prealabilă,

- În marea majoritate a cazurilor este vorba de urgenţe care nu permit pregătirea.

Radiografia simplă a abdomenului poate evidenţia corpi străini radioopaci în tubul

digestiv sau în organele extradigestive; de asemenea poate stabili diagnosticul de

abdomen acut chirurgical, prin perforaţia unui organ (ulcer gastric sau duodenal), sau prin

ocluzie intestinală.

B. Examenul radiologic al stomacului şi intestinelor

- organele cavitare nu pot fi puse în evidenţă decât cu ajutorul substanţelor de

contrast.

- este contraindicată la bolnavi caşectici, adinamici, la pacienţi cu insuficienţă

circulatorie, abdomen acut, hemoragii digestive superioare, peritonite, tromboze,

precum şi în sarcină.

Pregătirea bolnavului începe cu 2-3 zile înainte când se sistează administrarea

medicamentelor cu conţinut de bismut, fier, iod etc, care au proprietăţi radioopace.

În ziua examinării – a examenului baritat gastroduodenal, pacientul nu

mănâncă şi nu bea, examinarea se execută dimineaţa.

Ca şi substanţă de contrast este folosită sulfatul de bariu în suspensie de ½ bariu

/apă sau 3/2 bariu /apă în funcţie de examinare.

Examenul radiologic al colonului (irigografia) presupune evacuarea intestinului

gros pentru a putea fi umplut cu substanţa de contrast.

Ca substanţă de contrast se foloseşte suspensia de bariu în concentraţie obişnuită

utilizând 300-500 g în 1000-1500 ml apă încălzită.

Irigoscopia se execută în decubit dorsal, introducerea substanţei de contrast se

face după tehnica obişnuită a clismelor, sub ecranul radiologic.

C. Pregătirea bolnavilor pentru colangiografie:

Colangiografia reprezintă opacifierea vezicii biliare pe cale intravenoasă prin

administrarea substanţei de contrast (Pobilan)

Administrarea substanţei de contrast se face în preajma examinării fără nici o

pregătire dietetică.

În dimineaţa examinării se va efectua o clismă înaltă, iar înainte de injectarea

substanţei de contrast se va testa toleranţa organismului prin oftalmoreacţie sau

administrarea foarte lentă i.v. a 1 ml de substanţă. Apariţia reacţiilor alergice necesită

intervenţia rapidă a asistentului medical.

4. Pregătirea bolnavilor pentru examinarea radiologică a rinichilor şi căilor

urinare

Examinarea rinichilor şi a căilor urinare se face cu sau fără substanţa de contrast.

Radiografia renală simplă

- pune în evidenţă umbrele rinichilor,

- evidenţiază calculii renali, ureterali, sau vezicali,

Pielografia

– constă în radiografierea rinichiului după introducerea substanţelor de contrast

(Ultravist sau Odiston) pe cale ascendentă printr-o sondă care înaintează până în ureter

sub controlul cistoscopului.

Urografia

– reprezintă umplerea cavităţilor renale cu substanţa de contrast care se face

descendent pe cale intravenoasă.

Urografia se efectuează la 8 - 10 minute după injectarea substanţei de contrast

când aceasta apare în urină.

Pregătirea bolnavului începe prin evacuarea gazelor din intestine.

Se efectuează testul de toleranţă la iod, şi se pregăteşte trusa de urgenţă în cazul

apariţiei reacţiilor alergice.

Cistografia

- metoda de explorare radiologică a vezicii urinare.

Vezica urinară se opacifiază cu ocazia urografiei intravenoase.

La una sau două ore de la administrarea i.v. a substanţei de contrast, aceasta se

adună în vezica urinară împreună cu urina, oferind posibilitatea de a fi radiografiată.

Important – pacientul va fi urmărit să nu urineze decât după radiografie.

5. Pregătirea bolnavilor pentru examinarea inimii şi vaselor

Electrocardiografia (ECG sau EKG)

Este o metodă de investigaţie care se ocupă cu studiul fenomenelor bioelectrice pe

care le produce inima în cursul activităţii sale. Curenţii electrici produşi de inimă sunt de

o intensitate foarte slabă şi se transmit la suprafaţa tegumentelor prin ţesuturi, a căror

rezistenţă le reduce şi mai mult voltajul. Pentru a fi înregistrate este necesară amplificarea

lor cu aparate foarte sensibile. Captarea curenţilor se face cu doi electrozi plasaţi în două

puncte diferite ale inimii sau chiar la distanţă de inimă. Se folosesc fie electrocardiografe

cu înscriere indirectă sau fotografică, fie cu înscriere directă sau mecanică.

Pregătirea pacientului pentru efectuarea EKG:

Pentru efectuarea electrocardiogramei, asistenta medicală trebuie să pregăteasca

bolnavul şi aparatul. Bolnavul se află în decubit dorsal, relaxat fizic şi psihic.

Temperatura camerei trebuie să fie de cca 20°. Tegumentele vor fi degresate cu alcool, iar

electrozii puşi în contact cu tegumentele pe regiuni nepăroase.

Aparatul se pune în contact cu sursa de curent, se controlează funcţionarea, se

fixează electrozii şi se trece la efectuarea înregistrării. După examen se retrag electrozii şi

se curăţă tegumentul. Pentru fiecare bolnav se va nota pe traseul EKG: numele, vârsta,

data şi ora efectuării.

Tehnica efectuării EKG:

Pentru studiul fenomenelor electrice ale inimii se aplică electrozii pe suprafaţa

tegumentului. Electrozii sunt piese metalice rotunde, ovale sau dreptunghiulare, care se

fixează pe membre şi torace şi sunt legaţi de aparat prin conductori electrici. După locul

de aplicare a electrozilor faţă de inimă se deosebesc derivaţii directe (endocavitar prin

cateterism), semidirecte (esofagiene) şi indirecte, în care electrozii sunt asezaţi pe

membre sau pe regiunea precordială.

În mod obişnuit se folosesc următoarele derivaţii:

• Derivaţiile standard sau bipolare se obţin conectând cei doi poli ai

galvanometrului cu doi electrozi situaţi pe regiuni echidistante de inimă: antebraţul drept,

stâng şi piciorul stâng. Cele trei derivaţii standard sunt:

- DI - antebraţul drept - antebraţul stâng

- DII - antebraţul drept - gamba stângă

- DIII - antebraţul stâng - gamba stângă.

Obişnuit, aparatele sunt prevazute cu trei fire conducătoare, notate cu semne sau

culori convenţionale (roşu pentru braţul drept, verde pentru piciorul stâng şi galben

pentru braţul stâng).

• Derivatiile unipolare ale membrelor se obţin conectând polul pozitiv al

galvanometrului cu un electrod aşezat pe fiecare din cele trei membre (electrod

explorator), polul negativ fiind conectat cu un electrod aşezat cât mai departe de inimă şi

numit electrod indiferent:

- aVR - derivaţia unipolară a braţului drept

- aVL - derivaţia unipolară a braţului stâng

- aVF - derivaţia unipolară a piciorului stâng.

„a" simbolizeaza conducerea amplificată, V este un simbol care desemnează derivaţiile

unipolare ale membrelor, iar literele R (right = dreapta), L (left = stânga) şi F (foot =

picior) reprezintă prescurtările unor cuvinte care arată locul unde se aplica electrodul

explorator.

• Derivaţiile precordiale sunt derivaţii unipolare care înregistrează diferenţele de

potenţial din regiunile miocardice situate sub electrodul explorator. Amplitudinea

deflexiunilor este mai mare decât în derivaţiile membrelor, deoarece electrodul explorator

este aşezat mai aproape de inimă.

Punctele de explorare sunt în număr de şase, iar derivaţiile primesc ca simbol

litera V:

V1 - extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal drept;

V2- extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal stâng;

V3 - la jumătatea distanţei dintre V2 şi V4;

V4 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia medio-claviculară stânga;

V5 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia axilară anterioară;

V6 - în spaţiul al V-lea intercostal, pe linia axilară mijlocie.

V1 şi V2 explorează ventriculul drept, V3 şi V4 septul interventricular, iar V5 şi V6

ventriculul stâng.

Interpretarea unei electrocardiograme este efectuată de către medic. Asistenta

medicală trebuie să deţină unele noţiuni elementare în ceea ce priveşte interpretarea

EKG. Electrocardiograma normală prezintă o serie de deflexiuni (unde), segmente şi in-

tervale. Deflexiunile se numesc P, QRS şi T. Segmentele sunt porţiuni de traseu cuprinse

între unde: PQ şi ST, iar intervalele sunt porţiuni de traseu care cuprind unde şi segmente

PQ şi QT.

Unda P reprezintă procesul de contracţie atrială. Are o forma rotunjită şi obişnuit

este pozitivă. Durează 0,08" - 0,11" (secunde) şi are o amplitudine de 1 - 2,5 mm.

Intervalul PQ sau PR (după cum complexul ventricular începe cu Q sau R) corespunde

activării atriale şi timpului de conducere atrio-ventricular. Durează 0,12" - 0,21". E mai

scurt în tahicardie şi mai lung în bradicardie.

Complexul QRS reprezintă activarea ventriculară. Se mai numeşte şi faza iniţială

sau rapidă. Prima deflexiune pozitivă se desemnează cu R, iar prima deflexiune negativă

cu Q. Durata complexului este de 0,6 - 0,10" în derivaţiile membrelor şi de 0,6 - 0,11" în

precordiale.

Segmentul ST şi unda T reprezintă procesul de repolarizare ventriculară.

Segmentul ST este de obicei izoelectric şi rar denivelat deasupra sau dedesubtul liniei

izoelectrice.

Unda T corespunde retragerii undei de excitaţie din ventriculi. Este rotunjită şi de

obicei pozitivă. Segmentul ST şi unda T constituie faza terminală a ventricu-logramei.

Sfârşitul undei T marchează sfârşitul sistolei ventriculare, iar intervalul T-P reprezintă

diastola electrică.

Importanţa investigaţiei: Electrocardiograma este o metoda grafică precisă şi

simplă, care reflectă fidel activitatea miocardului, permitând uneori chiar localizarea

leziunii la nivelul inimii. În practica medicală este foarte utilă pentru diagnosticul

tulburărilor de ritm, tulburărilor de conducere (blocuri de ramură), hipertrofiilor

ventriculare, cardiopatiilor ischemice cronice, intoxicaţiei cu unele droguri (chinidina,

digitala).

Angiocardiografia

- Este o metodă de diagnosticare a conformaţiei şi defectelor de la nivelul cavităţilor

cardiace, al valvelor şi vaselor cordului.

- Prin inserarea de catetere arteriale sau venoase se abordează cavităţile cardiace drepte

sau stângi, se injectează substanţa de contrast care permite definirea structurilor

cardiace.

-  Aprecierea statusului funcţional se realizează prin fluoroscopie sau imagini Rx. Un

osciloscop montat lângă patul bolnavului permite înregistrarea simultană a altor

parametri cardiaci: traseu ECG, frecvenţa cardiacă, ritm, presiune vasculară.

Pregătirea bolnavului presupune în primul rând pregătirea lui psihică.

În preziua examenului se determină grupa sangvină, ureea, creatinina, probele

hepatice, şi se linişteşte pacientul prin administrare de tranchilizante.

Examinarea se face pe nemâncate, iar pacientul va fi conectat la circuitul ECG,

pulsoximetrului şi tensiometrului pentru a fi monitorizat în permanenţă.

Aortografia

- Metodă radiologică pentru vizualizarea aortei prin injectarea unei substanţe de contrast,

fie în lumenul aortic cu ajutorul unei sonde, fie într-o venă.

- Este un examen radiologic care permite vizualizarea aortei şi a ramurilor sale.

Arteriografia periferică: evidenţiază arterele periferice prin injectarea lor cu

substanţe radioopace. Pregătirea şi asistarea pacienţilor se face după acelaşi principiu.

Flebografia

- este un examen radiologic al venelor care se realizează după injectarea unui produs

iodat de contrast.

- flebografia priveşte de cele mai multe ori membrele inferioare şi vena cavă inferioară,

deoarece acestea sunt localizările cele mai obişnuite ale flebitelor şi trombozelor

venoase.

- tehnica: un produs iodat de contrast, opac la razele X, este injectat cu scopul de a putea

vizualiza venele profunde ale pulpei, coapsei şi a părţii joase a abdomenului (vena

iliacă).

- examinarea se efectuează pe nemâncate cu cel puţin 12 ore înaintea examenului.

Pacientului i se vor aplica garouri la nivelul gleznei, a gambei şi a coapsei cu

scopul de a dilata venele profunde. După dezinfectarea părţii de şezut corespunzătoare

fiecărui picior, medicul înţeapă pielea cu ajutorul unui ac şi injectează produsul de

contrast. Pe tot acest parcurs asistentul medical asistă şi serveşte medicul.

Coronarografia

- se efectuează prin introducerea unui tub foarte subţire numit cateter în artera femurală.

Prin acesta sunt introduse sondele de cateterism şi dirijate până la nivelul arterelor

coronare.

- se injectează un produs de contrast radiologic, care permite vizualizarea anatomiei

arterelor coronare prin opacifierea arborelui coronarian.

- permite observarea diametrului interior al arterelor şi se pot localiza posibilele

obstrucţii coronariene importante.

- Angiografia coronariană permite cuantificarea mărimii şi a gravităţii bolii arterelor

coronare în vederea luării celor mai bune decizii privind tratamentul.

Coronarografia nu necesită anestezie generală, ci doar locală şi cel mai des la

nivelul unuia dintre membrele inferioare, prin folosirea unui abord femural.

Pacientul este conştient şi discută cu medicul pe parcursul procedurii, având

posibilitatea de a viziona procedura pe un ecran.

Înainte de examen, pacientul nu trebuie să mănânce şi trebuie să i se facă o

ionograma urinară, o hemogramă şi o probele de hemostază – ce caută o anomalie în

coagularea sângelui.

Pacientul va fi epilat în partea inghinală şi femurală şi i se va administra o

perfuzie.

Este aşezat pe o masă de examinare fiind conectat la monitoarele de supraveghere

continuă a ECG.

Asistentul medical are un rol important în pregătirea pacientului pentru

examinările radiologice. Acesta trebuie să informeze cu exactitate pacientul despre

procedeul care urmează să îl efectueze, în felul acesta asigurându-se o bună colaborare

între pacient şi medicul examinator.

De asemenea asistentul medical trebuie să stăpânească noţiunile de prim ajutor

pentru a putea interveni în cazul apariţiei unor evenimente neprevăzute (reacţii alergice,

decompensări ale bolilor de bază).

6. Pregătirea şi asistarea examenelor ultrasonografice

Ecografia:

Avantaje:- este o metodă lipsită de orice efect nedorit asupra organismului, -

înlocuieşte în multe domenii aplicarea metodelor tradiţionale de investigaţii,

dintre care numeroase metode prezintă un oarecare pericol pentru organism şi

sunt mai greu suportate de bolnavi.

Pregătirea bolnavului pentru examinări ecografice este minimală.

În ecografia abdominală imaginea poate fi deranjată prin interpunerea gazelor din

tubul digestiv (pentru a le elimina, în seara precedentă examinării, se administrează

Cărbune medicinal sau alte absorbante ale gazelor: Espumisan, Motilium). Este indicat ca

înaintea examinării cu 8 ore pacientul să rămână nemâncat.

La examinarea organelor micului bazin inclusiv a organelor genitale feminine,

bolnavul trebuie să fie cu vezica urinară umplută, ceea ce asigură examinatorului o

vizibilitate mai bună în spatele vezicii urinare. În acest scop asistentul medical va servi

bolnavul cu 500-700 ml lichid înaintea examinării şi va supraveghea bolnavul să-l

consume în timp util. Va atrage atenţia bolnavului să nu îşi golească vezica până la

examinare.

Examinarea ecografică a celorlalte organe: cord, vasele mari, glanda mamară,

tiroida nu necesită nici o pregătire.

Pregătirea pacienţilor pentru ecografia cu substanţa de contrast.

Această metodă de examinare nu diferă de ecografia clasică.

Pacientul va fi examinat după un post alimentar de cel puţin 12 ore, i se va monta

o linie venoasă pe care se administrează substanţa de contrast (Sono Vue), după care

examinatorul efectuează ecografia.

Acest tip de ecografie este foarte utilă în evaluarea nodulilor hepatici depistaţi

prin ecografia clasică, a nodulilor mamari, a circulaţiei arteriale şi venoase cerebrale,

hepatice sau periferice (membre), a refluxului vezico-ureteral, a traumatismelor

abdominale.

Asistentul medical îi va explica pacientului care este rolul examinării , va pregăti

abordul venos şi la indicaţiile medicului va administra în bolus sau mai lent Sono Vue.

Ecografia transesofagiană:

Ecocardiografia transesofagiană completează ecocardiografia(= ecografia inimii)

transtoracică în cazul căutării unui trombus (cheag) într-un auricul, a unei comunicări

interauriculare, a unei anomalii valvulare mitrale (prolaps, vegetaţii de endocardită) sau a

unei anomalii a aortei toracice (anevrism, trombus, disecţie). Ea furnizează imagini mai

precise ale auriculelor, ale septului interauricular ventriculilor și valvelor.

Asistentul medical îi va explica pacientului principiile explorării ecografice

transesofagiene, îl va linişti (aspect foarte important) pentru a putea colabora cu el pe tot

parcursul examinării. Va efectua un abord venos, prin care se va administra o sedare

uşoară (1,5-2 ml Midazolam), şi va efectua o anestezie locală cu Lidocaină 3%

pulverizată pe mucoasa faringiană sau cu 1 fiolă de xilină pe care bolnavul o înghite.

După anestezie locală, este introdusă o sondă prin cavitatea bucală şi coborată pe

esofag, până la nivelul auriculelor (atriilor).

Acest tip de ecografie se efectuează în maniera bidimensională. Acest examen

necesită existenţa unui set de instrumente de reanimare, deoarece se poate produce o

tulburare de ritm sau alte accidente.

7. Pregătirea pacientului pentru examinari endoscopice:

Endoscopia permite, prin iluminare, examinarea (vizualizarea, combinată even-

tual cu fotografierea, sonograma, biopsia şi radiodiagnosticul) şi iniţierea unor măsuri

terapeutice (electrocoagulare, scleroză, diferite intervenţii chirurgicale la nivelul unor

organe cavitare sau cavităţi ale organismului).

Endoscopia se poate realiza şi cu ajutorul fibroscopului electronic. La capătul

distal al acestuia se montează un microprocesor (o cameră în miniatură), care

furnizează semnalul electronic unui videoprocesor, care îl transpune pe un ecran.

Endoscopia se poate realiza în tractul gastrointestinal, tractul urogenital, sistemul

ventricular cerebral, cavitatea abdominală, arborele bronşic, mediastin, cavitatea pleurală,

fundul de sac Douglas, spaţiul articular şi domeniul ORL.

Endoscopia tractului gastrointestinal presupune o pregătire prealabilă care

constă în:

- Pentru gastro şi duodenoscopie examinarea se va face după un post alimentar de cel

puţin 10-12 ore.

- În cazul explorării tubului digestiv inferior (colonoscopie) pacientului i se va efectua

o pregătire specială care constă în administrarea în preziua examinării a unei soluţii de

Polietilen glicol (1 plic la 20 kg corp, de obicei aproximativ 4 litri de soluţie,

denumirea comercială fiind Fortrans). Această soluţie produce o evacuare puternică a

tubului digestiv şi din această cauză este recomandat să se efectueze sub supraveghere

medicală pentru a se putea interveni în cazul apariţiei unor dezechilibre

hidroelectrolitice.

Asistentul medical care participă la examinările endoscopice trebuie să

cunoască principiile de manipulare ale instrumentarului precum şi modul de procesare

al acestuia în vederea sterilizării şi dezinfecţiei în funcţie de calităţile instrumentarului

respectiv.

Curăţarea şi dezinfectarea endoscoapelor şi accesoriilor după fiecare

endoscopie, presupune asigurarea unei dezinfecţii absolut sigure a aparatelor

respective, cu excluderea mai ales a diseminării infecţiilor tuberculoase, hepatita B, C,

HIV.

Sterilizarea

Este necesară în cazul urmatoarelor tipuri de endoscoape:

pentru laparo-, mediastino-, toracoscoape

pentru amnioscopie

pentru artroscopie

pentru cisto-, ureteroscopie.

Dezinfectare

Pentru intervenţii în regiuni ale organismului cu „floră naturală”

instrumentarul trebuie dezinfectat corespunzător:

esofago-, gastro-, duodenoscopie

colo-, ileoscopie

procto-, recto-, sigmoidoscopie

histeroscopie

ERCP şi procedeele asociate, pancreatoscopia

bronho-, rinoscopie

laringoscopie cu endoscop rigid şi flexibil.

Metodele chimice de dezinfectare necesită preparate de pe lista în vigoare

elaborată şi acredidată de Ministerul Sănătăţii. Referitor la virusul hepatitei B, C

şi HIV trebuiesc folosite preparate cu acţiune dovedită asupra lor. Trebuie respectate

concentraţiile prevăzute, timpul de acţiune, schimbarea regulată a mijloacelor de

dezinfectare folosite.

Rolul asistentului medical în explorile endoscopice:

Asistentul medical va informa pacientul în legatură cu explorarea care urmează

să fie efectuată.

- În mod obligatoriu pacientul trebuie să îşi dea consimţământul scris şi semnat în

legătură cu explorarea efectuată.

- Pacientul trebuie să fie informat şi despre necesitatea prelevării, probelor bioptice

(dacă este cazul) şi să fie de acord cu acest lucru.

- În cazul endoscopiilor care se efectuează fără anestezie asistenta trebuie să comunice

cu pacientul pe tot timpul investigaţiei, să îi urmarească reacţiile şi semnele vitale

(culorea tegumentelor, respiraţia, pulsul).

- Asistenta efectuează anestezia locală (spray cu Xilină în orafaringe), administrează

antialgice, sedative

- O trusă de prim ajutor trebuie să fie tot timpul la dispoziţie în cazul în care starea

generală a pacientului se deteriorează.

- În cazul prelevărilor pieselor de biopsie asistentul medical va pregăti; pense de

biopsie, anse de polipectomie, recipiente cu formol 4% pentru conservarea

fragmentelor biopsiate pentru a fi trimise la laboratorul de anatomie patologică. -

Materialul biopsiat va fi însoţit de fişa de evidenţă care cuprinde datele de identificare

ale pacientului, nr. F.O, sau numărul de registru din ambulator, date despre fragmentul

biopsiat, semnătura persoanei care a efectuat biopsia şi a medicului.

Particularităţi în explorarea endoscopică:

Ecoendoscopia – implică cunoşterea în detaliu a aparaturii utilizate

Ecoendoscopul prezintă un transductor cu frecvenţă înaltă plasat în vârful unui

endoscop şi reuşeşte obţinerea de imagini transmurale de înaltă rezoluţie a pereţilor

tubului digestiv şi a organelor învecinate.

În acest scop asistentul medical trebuie să informeze pacientul că în dimineaţa

examinării nu trebuie să se alimenteze, va obţine consimţământul informat asupra

investigaţiei care urmează să fie efectuată, va poziţiona pacientul în decubit lateral

stâng, îi va administra sedative, antialgice, antispastice, anestezie locală în orofaringe.

Endoscopia digestivă efectuată cu ajutorul videocapsulei endoscopice:

Endoscopia realizată cu ajutorul capsulei endoscopice este relativ un alt tip de

endoscopie, bazată pe inghiţirea unei pastile de mărimea unui antibiotic, în care este

încorporată o cameră video şi o sursă de lumină. După ce a transmis imaginile din

interiorul sistemului digestiv, capsula endoscopică este eliminată de organism în mod

natural.

Pregătirea pacientului pentru această investigaţie se face ca şi pentru orice altă

endoscopie digestivă.

La nivelul abdomenului pacientului va fi aplicat un receptor care va recepţiona

imaginile transmise de câtre capsula endoscopică pe tot traiectul tubului digestiv.

Ulterior aceste imagini vor fi transferate pe un PC şi interpretate de câtre medicul

gastroenterolog.

Dezavantajele aceste examinări sunt reprezentate de costul crescut al capsulei şi

de imposibilitatea prelevării de probe bioptice.

8. Rolul asistentului medical în efectuarea sondajelor:

Sondarea şi drenarea sunt intervenţii importante care pot fi efectuate în scop

diagnostic şi terapeutic.

Îngrijirea şi supravegherea corespunzătoare necesită cunoştinte temeinice în

vederea asigurării suportului necesar menţinerii şi satisfacerii cerinţelor primare.

Sondele de compresie esofagiană (Sengstaken – Blakemore) sunt tuburi speciale

folosite la hemostaza sângerărilor varicelor esofagiene, esofundice sau fundice când nu

este posibilă altă cale de oprire a hemoragiei.

Hemostaza se realizează prin umplerea cu aer a balonaşului (parte din lumenul

sondei).

Sondele gastroduodenale sunt folosite pentru sondarea stomacului şi duodenului.

Au rol în:

- aspirarea secreţiilor gastrice (pancreatita acută, ileus, atonie gastrointestinală

postchirurgicală)

- aspirarea sângelui din tractul gastrointestinal

- spălătura gastrică evacuatorie în intoxicaţii

- administrarea de medicamente

- alimentarea pacienţilor care nu se pot hrăni oral

Sondele de intestin subţire sunt tuburi de cauciuc sau material plastic folosite

pentru sondarea în scop terapeutic a intestinului subţire.

Utilizarea lor de elecţie se face pentru evacuarea intestinală din ileusul paralitic

sau mecanic.

Sondele de intestin subţire sunt radioopace şi prezintă gradaţii de lungime.