1

MONITORIZAREA SPECIILOR DE GÂSCĂ în RBDD

Una din rațiunile înființării Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) în anul 1993 a fost

protejarea numeroaselor specii de plante și animale ce trăiesc aici, menținerea condițiilor prielnice dezvoltării lor și promovarea programelor de monitorizare și cercetare în vederea conservării lor. Teritoriul rezervației este constituit dintr-un mozaic de habitate în care se nasc și se dezvoltă numeroase specii ce au constituit și constituie subiectul programelor de conservare dar tot în aceste habitate găsim specii ce trăiesc sezonier aici, venind fie pentru a se reproduce, fie pentru a ierna, sau pur și simplu poposesc vremelnic, doar cât să-și întremeze forțele în timpul migrației. Legătura acestor specii cu teritoriile din RBDD este foarte puternică și este dominată de păsări. Fenomenul prin care milioane de păsări găsesc loc de hrană, adăpost și reproducere din primăvară până toamna sau hrană și adăpost în sezonul rece, este migrația. Iar una dintre cele mai spectaculoase migrații ce are loc în Europa este cea a gâștelor ce vin la sfârșitul toamnei din nordul tundrei ruse, iernează în zona lacurilor costiere de pe teritoriul rezervației și coasta marină a Dobrogei și primăvara se reîntorc în zonele lor de reproducere în îndepărtatul nord.

Principalii actori ai acestui fenomen sunt Gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) și Gârlița mare (Anser albifrons). Cam din luna septembrie, în funcție de cât de vitrege devin condițiile climatice, stoluri de mii de indivizi de Gâscă cu gât roșu pleacă în zbor din zona estică a fluviului Obi - Peninsula Taymir, se intersectează și se unesc cu stolurile de Gârliță mare și pe la sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, ajung la noi.

Fig. 1 – Traseul migrației la Gârlița mare (Anser albifrons) și Gâsca cu gât roșu (Branta

ruficollis).

Aici se alătură populației de Gâscă de vară (Anser anser), care trăiește tot timpul aici formând cârduri de la câteva sute la zeci de mii de indivizi amestecați din cele trei specii. În aceste cârduri se mai pot găsi și indivizi din alte specii de gâscă și anume Gârlița mică (Anser erythropus), Gâsca de semănătură (Anser fabalis) și Gâsca călugăriță (Branta leucopsis).

2

Gârlița mare (Anser albifrons) – Foto 1 – trăiește în tot nordul tundrei ruse și nordul continentului nord-american, ca subspecii diferite. Populația din vestul tundrei ruse migrează la sfârșitul toamnei în Europa, o parte poposind în estul Dobrogei și pe teritoriul R.B.D.D.

Foto 1 – Gârlița mare (Anser albifrons)

Ceea ce o face ușor de identificat este pata albă ce pornește de la baza ciocului acoperind și fruntea. De fapt denumirea științifică a speciei este ”albifrons” ceea ce în latină înseamnă ”frunte albă”. Deși numărul indivizilor din această specie a scăzut față de anii ’70 – ’80, specia este apreciată în Lista roșie a IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii) în categoria LC (least concern) – Neamenințată cu dispariția , Cu probabilitate mică de dispariție. Gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis)

este fără îndoială cea mai frumoasă specie de gâscă europeană – Foto 2. Culoarea roșu – castaniu a pieptului și gâtului, ciocul foarte mic și dimensiunile reduse pentru o gâscă, fiind ceva mai mare decât o rață, o fac de neconfundat. Se reproduce în peninsulele Taymir, Yamal și Gydan de unde, până în anii ’60, migra toamna în vestul Mării Caspice pentru a ierna. Înlocuirea culturilor de cereale cu cele de bumbac și viță de vie a determinat schimbarea cartierului de iernare a acestei specii în vestul Mării Negre. Foto 2. - Gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis)

3

Din păcate, populația acestei specii a scăzut dramatic în ultimii ani, astfel că din anul 1996 când avea statut de specie amenințată (T) în Lista roșie a IUCN, a trecut prin statutul de specie amenințată cu dispariție (E), din 2015 fiind catalogată ca specie Vulnerabilă (Vu). Acesta este și motivul principal pentru care încă de la câțiva ani de la înființare A.R.B.D.D. în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română S.O.R. a monitorizat continuu evoluția efectivelor de Gâscă cu gât roșu. Gâsca de vară (Anser anser) este cea mai mare dintre cele trei specii ce formează cârduri mixte. Prin talia mare și lipsa petei albe de pe cioc se poate recunoaște ușor. Este singura specie de gâscă sălbatică ce cuibărește la noi iar faptul că trăiește în zonele cu lacuri și bălți cu apă puțin adâncă, stufărișuri și mlaștini, zone cu apă dulce sau salmastră, face să o întâlnim pe întreg teritoriul rezervației. Iarna formează cârduri mixte cu celelalte specii de gâscă. La începutul primăverii însă formează perechi ce se vor reproduce în zone izolate greu accesibile. Așa cum precizam anterior, personalul din instituția noastră a participat în fiecare an la acțiunea de monitorizare a efectivelor de gâște. împreună cu membrii SOR. Astfel, în fiecare an s-a stabilit un calendar ce preciza zilele în care au loc aceste numărători ce se desfășurau concomitent în țările ce conțin cartiere de iernare ale acestor specii, respectiv Bulgaria, România și Ucraina. Se aleg zilele de sâmbătă și duminică pentru că la aceste acțiuni participă mulți voluntari în timpul lor liber. Foto 3. – Gâsca de vară (Anser anser) Datele obținute sunt completate în formulare ce conțin date despre locul numărătorii, despre condițiile meteorologice, coordonatele geografice, tipul de cultură, potențialele amenințări, comentarii ale observatorilor și numele lor. Toate acestea sunt apoi centralizate de SOR și transmise forurilor europene. Colectarea datelor în teren este partea cea mai interesantă din acest proiect. Mari iubitoare de apă, aceste gâște se întâlnesc întotdeauna nu departe de lacuri, bălți, mlaștini, zone inundate cu apă puțin adâncă și care au în apropiere culturi de toamnă, grâu, orz și rapiță. Sunt însă mult mai bucuroase dacă întâlnesc în zonele unde iernează suprafețe de porumb recoltate mecanic toamna târziu și nearate, așa-zisele ciocăniști. Explicația este simplă, nu s-a inventat încă mașina de recoltat porumb – combina – care să nu aibă pierderi la recoltare. De obicei, în urma combinei, printre resturile vegetale de porumb rămase din tulpinile și frunzele căzute, se găsesc și boabe de porumb, în cantitate mai mare sau mai mica în funcție de cât de bine este reglată combina, de cât de umed/uscat este lanul de porumb la recoltare, de hibridul de porumb cultivat. Și dacă ciocăniștea a scăpat de vizita ciobanilor cu turmele lor de oi – cel mai mare concurent al gâștelor – cu siguranță câteva zile dacă nu chiar săptămâni pe sola respectivă vom găsi întotdeauna cârduri de gâște.

4

Acestea înnoptează pe luciu de apă, lacuri și bălți mari, fiind ferite astfel de prădătorii de noapte.

Foto 4. – Stol mixt de Gâscă cu gât roșu, Gârliță mare și Gâscă de vară. Până la ivirea zorilor cârdurile de gâște se ridică de pe apă îndreptându-se spre locurile de hrănire. În acest context, ca observator ai două alternative, să hoinărești prin zona în care bănuiești că s-ar putea hrăni gâștele, sau ai informații că în zilele anterioare au frecventat aceste zone, lucru ce uneori poate fi

Foto 5. – Cârd mixt de gâște la locul de hrană.

5

doar pierdere de timp și bani pe combustibil sau, să fii până la ivirea zorilor pe malul lacului unde înnoptează ele, să le urmărești în ce direcție își iau zborul și să le urmărești, alternativă cel mai des folosită de observatori, căci astfel poți face și o evaluare a numărului de gâște din zona respectivă. Se fac două tipuri de numărători și deci se completează două tipuri de formulare, unul pentru stolurile de gâște aflate în zbor spre zona de hrănire și al doilea, la locurile de hrănire. Desigur, ambele tipuri de numărători sunt estimative, cea făcută la locul de hrănire mi se pare mai precisă mai ales când numărul de indivizi nu este mare, distanța până la cârd este mică și nu există denivelări ale terenului sau alte obstacole, de exemplu canale invadate de perdele de stuf. Numărătorile sunt mai susceptibile de erori mai mari atunci când se fac la stolurile în zbor, la distanță mare și vizibilitate redusă. Un alt

Foto 6. – Stol de gâscă cu gât roșu evaluat în condiții de vizibilitate de până la 3.000 m neajuns în astfel de situații este faptul că este aproape imposibil de evaluat pe specii componența stolului. De multe ori am fost întrebat cum de reușesc să număr stolurile de mii de indivizi, sau cârdurile întinse pe suprafețe mari. Răspunsul este că atunci când am posibilitatea fotografiez stolul sau cârdul de gâște, numărul de indivizi stabilindu-l în fața calculatorului când completez și fișa de observație. Pe de altă parte, de obicei la astfel de acțiuni participă mai mulți observatori, fiecare făcând o evaluare atunci când este imposibil de făcut o numărătoare riguroasă. Un alt avantaj al numărătorilor făcute de mai multe persoane este că șansele de a trece pe lângă un card de gâște fără a-l observa sunt mai mici. Este adevărat că și experiența contează mult în evaluarea numărului de gâște. Particip la astfel de acțiuni din 2007 și am învățat la rândul meu de la alți înaintași tehnicile de numărare. Cu ocazia acțiunilor de numărare a efectivelor de gâște avem posibilitatea de a evalua toate celelalte specii de păsări și mamifere cu care ne întâlnim. Nu de puține ori pe lângă cârdurile de gâște se pot

6

vedea și cârduri de Lebădă de iarnă (Cygnus cygnus), specie care vine tot din nord spre a ierna la noi însoțită adesea de ruda mai mica – Lebăda mica (Cygnus columbianus).

Foto 7. – Lebăda de iarnă (Cygnus cygnus) și Lebădă mica (Cygnus columbianus), adulți și juvenili mai închiși la culoare. Frecvente sunt de asemenea stolurile de Porumbel gulerat (Columba palumbus), care se adună pe timpul iernii în stoluri de zeci de mii de exemplare cum se poate observa în fotografia următoare.

Foto 8. – Stol de Porumbel gulerat (Columba palumbus). Nu trebuie uitat de stolurile de mii de Grauri (Sturnus vulgaris) și de asemenea de sutele de exemplare de Fazan (Phasianus colchicus). Tufișurile de la marginea pădurilor și stufărișurile sunt pline de mii de exemplare de paseriforme imposibil de evaluat.

7

Acolo unde sunt aglomerații mari de păsări sunt întotdeauna și prădători. Codalbul (Haliaeetus albicilla), Șacalul (Canis aureus), Vulpea (Vulpes vulpes), Șoimul călător (Falco peregrinus), Uliul păsărar (Accipiter nisus), Pisica sălbatică (Felis silvestris) sunt câteva din speciile de prădător ce urmăresc îndeaproape ce se întâmplă în aceste stoluri de păsări. Au ochiul bine format și imediat sesizează o pasăre bolnavă, rănită sau prea bătrână pentru a se mai putea apăra.

Foto 9. – Codalb (Haliaeetus albicilla) Foto 10. – Uliu păsărar (Accipiter nisus) Prelucrarea datelor este practic faza în care se pun ”cap la cap” datele primite de la toți observatorii din teren, se întocmesc grafice, tabele și se trag concluzii. Pe baza concluziilor se pot stabili strategii în funcție de cerințele și necesitățile fiecărei specii. Spre exemplu, în intervalul 01 noiembrie 2016 – 31 martie 2017 în cadrul programului de monitorizare a gâștelor în sud-estul României, au fost efectuate 13 deplasări în teren cu 128 de observații. Cea mai abundentă specie identificată a fost Gârlița mare în luna decembrie cu un număr maxim de 320.827 indivizi, urmată de Gâsca cu gât roșu cu un număr de15.330 indivizi în luna februarie și Gâsca de vară cu un număr de10.760 indivizi (Emil Todorov, 2018). Desigur, datele acestea scoase dintr-un context general nu ne spun mare lucru, însă interpretarea lor într-un interval de timp mare și ținându-se cont de ansamblul factorilor ce influențează într-un fel sau altul o specie, poate hotărî ce strategie trebuie abordată în viitor. Astfel, este neîndoielnic faptul că interzicerea vânătorii și a folosirii în agricultură a unor substanțe chimice a avut drept urmare scăderea mortalității în efectivele de gâște, revigorarea efectivelor de păsări și animale de pradă. Trendul descendent al efectivelor de Gârliță mare, încă destul de numeroasă, ar justifica interzicerea vânătorii la această specie, cu efecte pozitive asupra Gâștei cu gât roșu. Faptul că cele două specii stau mai tot timpul împreună face ca Gâsca cu gât roșu să fie ”victimă colaterală” în timpul vânătorii la Gârliță mare. În condițiile în care Gâsca cu gât roșu a devenit specie vulnerabilă de câțiva ani, probabil că

8

nici o măsură ce ar contribui la salvarea ei să nu fie prea mult până nu e prea târziu. Cu câțiva ani în urmă am avut norocul să văd un stol de câteva mii de exemplare din această specie și nu cred că voi mai avea această ocazie vreodată.

Foto 11. – Stol de Gâscă cu gât roșu (Branta ruficollis) Datele din literatura de specialitate universală nu sunt prea optimiste în privința viitorului acestei specii. Varianta cea mai optimistă se limitează în a menționa ”nu sunt date suficiente” pentru a trage concluzii adevărate. Tocmai pentru a furniza datele necesare autentificării unui fapt evident voi continua să mă implic oficial sau personal în acțiunea de monitorizare a speciilor de gâscă. Dan Bandacu Tulcea 19.02.2018

9

Fig. 2 – Distribuția efectivelor de Gâscă cu gât roșu în perioada 2012 – 2015.