MolièreJean-Baptiste Poquelin,

cunoscut mai bine ca Molière (15

ianuarie 1622-17 februarie 1673) a fost un scriitor

francez de teatru,director si

actor, unul dintre maestrii satirei comice.

Molière trailer

Moliere - Trailer.mp4

Viata Fiu de Tapissier du Roi ("Tapiţer al Regelui"), Poquelin şi-a pierdut mama

din copilărie. A fost admis la prestigiosul College de Clermont iezuit, pentru a-şi completa studiile. Există multe poveşti despre timpul petrecut la colegiu: se spune că tatăl său a fost foarte exigent în privinţa sa, că l-ar fi întâlnit pe Printul de Conti sau că ar fi fost elev al filozofului Pierre Gassendi, dar niciuna dintre acestea nu par a fi veridice.

Este sigur, însă, că Poquelin a fost un prieten apropiat al abbéului La MotheLe Vayer, fiu al lui Francois de La Mothe-Le-Vayer, în anii pe când abbé-ul edita lucrările tatălui său, şi a fost sugerat că Poquelin ar fi fost influenţat de către acestea. Printre primele sale lucrări a fost traducerea (astăzi pierdută) a De Rerum Natura de filozoful roman Lucretius.

Când Poquelin a ajuns la 18 ani, tatăl său i-a predat titlul de Tapissier du Roi, şi oficiul asociat de valet de chambre, ceea ce-l aducea în contact frecvent cu regele. Se pretinde că Poquelin ar fi absolvit Dreptul la Orleans în 1642, însă există unele dubii în această privinţă.

În iunie 1643, împreună cu iubita sa Madeleine Béjart, cu un frate şi o sora a acesteia, a fondat compania teatrală sau trupa L'Illustre Théâtre, care a falimentat în 1645. În această perioadă şi-a asumat pseudonimul Molière, inspirat de numele unui mic sat din sudul Franţei. Eşuarea companiei l-a forţat să stea câteva săptămâni la închisoare pentru datoriile acumulate. A fost eliberat cu ajutorul tatălui său şi, însoţit de Madeleine Béjart, a plecat într-un tur al satelor drept comedian voiajor. Această viaţă a durat 14 ani, timp în care a jucat iniţial alături de companiile lui Charles Dufresne, creându-şi ulterior propria sa companie. În cursul călătoriilor sale, l-a întâlnit pe prinţul de Conti, guvernatorul provinciei Languedoc, care a devenit sponsorul său, numind compania sa după acesta. Prietenia sa avea, însă, să se termine mai târziu, când Conti s-a alăturat inamicilor lui Molière în Parti des Dévots.

În Lyon, Mme Duparc, cunoscută ca la Marquise, s-a alăturat trupei. La Marquise era curtată, zadarnic, de Pierre Corneille, devenind mai târziu iubita lui Jean Racine. Racine i-a oferit lui Molière tragedia sa Théagène et Chariclée (una dintre primele lucrări pe care a scris-o după părăsirea studiilor sale teologice), dar Molière nu a interpretat-o, deşi l-a încurajat pe Racine în a-şi continua cariera artistică. Se spune că după puţin timp Molière a devenit foarte nervos pe Racine, când i-a fost spus că prezentase în secret tragedia sa şi companiei Hôtel de Bourgogne.

Molière a ajuns la Paris în 1658 şi a jucat la Louvre în tragedia Nicomède a lui Corneille şi în farsa Le docteur amoureux (Doctor îndrăgostit), înregistrând ceva succes. A primit titlul de Troupe de Monsieur (Monsieur era fratele regelui) şi cu ajutorul acestuia, compania sa s-a alăturat unei companii italiene faimoase pe plan local ce juca Commedia dell'arte. S-a stabilit cu fermitate la teatrul lor, Petit-Bourbon, unde pe 18 noiembrie 1659 a oferit premiera piesei Les Précieuses ridicules (Preţioasele ridicole), una dintre capodoperele sale. Aceasta a fost cu certitudine prima sa încercare în a batjocori anumite manierismuri şi afectări comune la acea vreme în Franţa.

A fost Molière, cu siguranţă, care a materializat conceptul că satira castigat ridendo mores (critică obiceiuri prin umor) uneori confundat cu un proverb latin autentic. Stilul şi conţinutul primului său succes au devenit cu rapiditate subiectul unei vaste dezbateri literare.

Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obişnuit, pe tărâm sfânt. Soţia sa Armande a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte.În 1792, rămăşiţele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze şi în 1817 transferate la Cimitirul Le Père Lachaise , Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.

OperaÎn ciuda preferinţei sale pentru tragedie,

Molière a devenit faimos pentru farsele sale, în general într-un act şi interpretate după tragedie. Unele dintre aceste farse erau scrise doar parţial şi erau jucate în stilul Commediei dell'arte cu improvizare asupra unui canovaccio. De asemenea, a scris două comedii în versuri, însă acestea au înregistrat mai puţin succes şi sunt considerate în general de importanţă scăzută.

„Les Précieuses“ i-a câştigat lui Molière atenţia şi critica multora, dar nu a înregistrat un succes popular. I-a cerut atunci partenerului său italian Tiberio Fiorelli, cunoscut pentru opera sa Scaramouche, să-l înveţe tehnicile Commediei dell'arte. Opera din 1660, Sganarelle, ou le Cocu imaginaire (încornoratul imaginar), pare a fi un tribut atât pentru Commedia dell'arte, dar şi pentru învăţătorul său. Subiectul relaţiilor conjugale a fost îmbogăţit aici de o inserţie a unei opinii a lui Molière despre cantitate de falsitate în relaţiile interumane, pe care le-a descris cu un dram de pesimism. Aceasta a fost evidentă şi în lucrările sale de mai târziu, fiind o sursă de inspiraţie pentru mulţi autori de după el, incluzându-l (într-un domeniu diferit şi cu un efect diferit) pe Luigi Pirandello.

Prietenia lui Molière cu Jean Baptiste Lully l-a influenţat în scrierea operelor Le Mariage forcé şi La Princesse d'Élide (subtitulată „Comédie galante mêlée de musique et d'entrées de ballet“), scrisă pentru divertismente regale la Versailles.

Le Tartuffe, ou L'Imposteur a fost interpretată, de asemenea, la Versailles, în 1664, creând cel mai mare scandal din cariera artistică a lui Molière. Descrierea sa a ipocriziei generale a claselor dominante a fost a fost considerată un ultragiu şi a fost contestată violent. Acelaşi rege se pretinde că i-ar fi sugerat să suspendeze reprezentaţiile, iar Molière a scris cu rapiditate Don Juan, ou le Festin de Pierre pentru a o înlocui. A fost o lucrare bizară, derivată dintr-una a lui Tirso de Molina şi inspirată de viaţa lui Giovanni Tenorio, scrisă într-o proză ce pare încă actuală; ea descrie povestea unui ateist care devine un ipocrit religios şi pentru aceasta este pedepsit de Dumnezeu. Şi această lucrare a fost suspendată degrabă. Regele, demonstrându-şi încă o dată protecţia, a devenit oficial noul sponsor al trupei lui Molière.

Les Femmes savantes (Doamnele savante) din 1672, a fost o capodoperă născută din finalul posibilei folosinţe a muzicii în teatru, din moment ce Lully influenţase în oarecare măsură opera în Franţa, astfel încăt Molière a fost nevoit să se întoarcă la specia sa tradiţională. A fost un real succes şi a condus mai departe spre ultima sa lucrare, de asemenea considerată de mare valoare.

In 1666, Le Misanthrope a fost produsă. Se consideră acum în mare măsură cea mai distinsă capodoperă a lui Molière, cea cu cel mai înalt conţinut moral, dar a fost foarte puţin apreciată la vremea respectivă. A cauzat „transformarea“ lui Donneau de Vasé, care a devenit iubitor al teatrului său. Dar a fost un pleosc comercial, forţându-l pe Molière să scrie imediat Le Médecin malgré lui ( Doctor fără voie), o satiră împotriva ştiinţelor oficiale; aceasta a fost un succes în ciuda unei lucrări de către Prinţul de Conti, criticând teatrul în general şi al lui Molière în particular. În mai multe din piesele sale de teatru, Molière a descris doctorii timpurilor sale ca invidizi pompoşi care vorbesc (puţină) latină pentru a-i impresiona pe alţii cu erudiţie falsă, şi cunosc doar clistirele şi sângerările ca remedii (ineficiente).

Unul dintre cele mai faimoase momente din viaţa lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca Le Malade imaginaire (Bolnavul închipuit). În timp ce vorbea, s-a prăbuşit pe scenă şi a murit la puţine ore după aceasta la casa sa, fără împărtăşanie pentru că doi preoţi refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu. Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiţie cum că galbenul aduce nenoroc actorilor.

Citate din operele lui Molière

Ah! eşti creştin cucernic şi blestemi, şi-ameninţi?

Să mănânci ca să trăieşti, nu să trăieşti ca să mănânci.

Invidioşii vor muri, dar invidia niciodată.

Cu cât ne iubim mai mult prietenii, cu atât îi vom flata mai puţin.

Mai toţi oamenii mor din cauza medicamentelor, nu din cauza bolilor.

Zdreanţă, dacă vreţi, dar zdreanţa mea mi-e scumpă.