Date post: | 03-Apr-2018 |
Category: |
Documents |
Upload: | radu-botezatu |
View: | 361 times |
Download: | 8 times |
of 29
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
1/29
Cuprins
CUPRINS ...................................................................................... 1
ABORDARI MAJORE IN MANAGEMENTUL PUBLIC .............................. 2
1.ABORDAREA MANAGERIALA A DECIZIEI ........................................ 3
1.1.Consideratii generale ................................................................................... 3
1.2.Critici ale modelului de intelegere rationala .................................................. 7
1.3.Abordarea traditional-birocratica .................................................................. 9
1.4.Caracteristicile abordarii manageriale a procesului decizional...................... 18
2.ABORDAREA POLITICA A DECIZIEI: MODELUL CRESTERII .............. 19
2.1.Consideratii generale ................................................................................. 19
2.2.Abordarea politica ...................................................................................... 22
2.3.Carcateristicile abordarii politice a procesului decizional.............................. 26
CONCLUZII .................................................................................. 27
BIBLIOGRAFIE ............................................................................. 28
1
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
2/29
Abordari majore in managementul public
In general, schimbarile in contextele nationale au determinat modificari radicale in timp
in sistemul de valori specifice, identificate in institutiile publice din diferite tari. Se poate
constata ca, in timp, a existat o delimitare clara a catorva abordari fundamentale elaborate de
teoreticieni sau politicieni, care au marcat semnificativ continutul proceselor de management si
de executie din instituiile publice si autoritatile administratiilor din majoritatea statelor. Desigur,
in fiecare stat, reprezentantii managementului public si politicienii au identificat forme specifice
de aplicare a abordarilor fundamentale si, prin urmare, si efectele acestor influente au variat de la
un context la altul atat ca forme de manifestare, intensitate, cat si ca interval de timp. Pornind de
la doctrina de baza, in fiecare stat s-au dezvoltat curentele de gandire, care in unele tari au
valorificat avantajele si au limitat dezavantajele abordarilor fundamentale, iar in altele au
alimentat un dezechilibru general care a influentat semnificativ pe termen mediu si lung
comunitatile acestor tari. In majoritatea statelor s-au identificat, cu intensitati diferite insa,
elemente semnificative din fiecare abordare fundamentala a managementului public, dar ceea cea condus la rezultate diferite, care le-au propulsat pe unele si le-au limitat pe altele, a fost tocmai
abilitatea liderilor politici si a reprezentantilor managementului public in a identifica, adapta si
asimila valorile comune la interese nationale specifice. Desigur, realitatea a aratat ca unele
democratii au reusit sa descopere in aceste abordari fundamentale ce este necesar si oportun in
anumite perioade si merita retinut si ce trebuie limitat si progresiv eliminat sau adaptat.1
Abordarile fundamantale, care practic au aparut inca din primele decenii ale secolului
trecut, au marcat seminificativ, in timp, continutul managementului public. Cunoasterea lorasigura suportul necesar analizei si faciliteaza identificarea cauzelor care genereaza decalajele
intre diferite state ale lumii.
1 Armenia Androniceanu, Noutati in managementul public, Ed. Universitara, Bucuresti,2005,pg. 68-83
2
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
3/29
Principalele abordari fundamentale ale managementului public, care au avut un impact
deosebit in ultimii o suta de ani asupra continutului acestuia, sunt urmatoarele:
Abordarea traditionalist-birocratica,
Abordarea rationalista,
Abordarea politica,
Abordarea din punct de vedere legislativ,
Abordarea managementului stiintific,
Abordarea noului management public.
Cateva din aceste abordari prezinta o importanta deosebita deoarece, asa cum se va
observa, ele au marcat semnificativ, in timp, atat evolutia stiintei managementului, cat si a
managementului public stiintific.
1.Abordarea manageriala a deciziei
1.1.Consideratii generale
Abordarea manageriala cauta sa permita managerilor publici sa ia decizii rationale in
maniera cea mai eficienta, economia si efectiva. Un mod de a introduce rationalitatea in procesul
de luare a deciziei este acela de a proiecta un sistem care sa ajute managerul public sa aleaga
intre alternativele componente prin:
Reducerea numarului de alternative ce trebuie luate in considerare;
Reducerea numarului valorilor ce trebuie analizate in alegerea dintre alternative;
3
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
4/29
Asigurarea ca administratorul stie sa faca o alegere rationala;
Furnizarea de informatii necesare managerului sa selecteze dintre alternative.
Intr-o parte foarte extinsa, un asemenea proiect organizational vai fi birocratic, el fiind
des intalnit in administratia publica americana(Rosenbloom, 1998). Concepte cum sunt
specializarea, ierarhia, oficializarea, meritul insotesc practicile manageriale ale sectorului public
in luarea deciziilor.2
Specializarea reprezinta mijlocul dominant in reducerea numarului de alternative, pe care
un administrator public le poate lua in considerare atunci cand ia o decizie. Specializarea
jurisdictionala intre institutiile publice limiteaza autoritatea administratorilor publici la zone
aproximativ bine determinate ale politicii publice. De exemplu, administratorii publici din
institutii diferite nu trebuie sa stabileasca valoarea sociala a diferitelor programe pe care ei le
administreaza in comparatie cu acelea implementate de alte institutii. Specializarea din interiorul
institutului are un efect asemanator. Unii administratori publici vor formula strategii si reguli, in
vreme ce altii le vor pune in aplicare. Cele doua acte sunt in mod evident corelate(sau cel putin
asa ar trebui sa fie), individul angajat in executare se poate afla in postura de a face unele alegeri
in privinta mijloacelor, dar, in general, nu este intr-o pozitie ce ii permite sa determine obiectivul
regulii sau politicii in sine.
Specializarea imparte functiile instituiilor publice in unitati ce pot fi usor de condus.
Specializarea limiteaza principiile pe care un administrator public trebuie sa le aiba invedere la alegerea dintre mai multe alternative competente. Administratorii publici trebuie sa fie
preocupati cu promovarea interesului public in masura in care acesta are legatura cu autoritatea
lor. Ei nu sunt liberi sa aleaga intre alternativele politice in mod deliberat.
Ierarhia defineste, de asemenea, autoritatea administratorilor publici. Tipic, aceia cu
autoritate mai putina au posibilitati mult mai limitate cu care sa se confrunte. Intr-adevar, unii
administratori publici nu iau decizii importante, ci mai degraba se ocupa de un numar mare de
cazuri de rutina, care se repeta. Ei, pur si simplu, stabilesc cand cazul de fata face parte dintr-o
categorie sau alta si ei fac acest lucru, fara a exercita vre-un discernamant semnificativ. Cu toate
acestea, chiar daca cineva anume promoveaza(in grad) in cadrul organizatiei in pozitii cu
autoritate mai mare pe programe specifice, ierarhia continua sa limiteze responsabilitatea
oficialilor si aceasta ajuta la definirea valorilor in care ei trebuie sa fie implicati. Aceasta nu2 Lucica Matei, Managementul public, Editia a 2 a, Ed. Economica, Bucuresti, 2006, pg.229-237
4
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
5/29
inseamna ca administratorii publici de nivel mediu nu au alegeri dificile de facut. Dar aceasta
este numai cand cineva ajunge la un nivel fosrte inalt, intr-o structura organizationala, ceea ce
este tipic necesar a lua in considerare optiunile dintr-o larga varietate de valori concurente si
contradictorii.
Specializarea si ierarhizarea tind sa se intrepatrunda una cu cealalta in sensul de limitare a
autoritatii; specializarea limiteaza autoritatea jurisdictionala, in timp ce ierarhia limiteaza
autoritatea manageriala. Diferenta este oarecum stabila, dar ea poate fi transmisa in distinctia
dintre urmatoarele doua afirmatii: Eu sunt responsabil pentru ceea ce fac ei in aceasta
operatiune(specializarea) si Nu eu fac regulile(ierarhizarea). Deci ierarhizarea permite acelora
cu autoritate superioara sa defineasca si sa limiteze alegerile de valoare valabile pentru
subalterni.
Oficializarea este importanta in procesul de luare a deciziei, pentru reducereaalternativelor valabile, prin specificarea exacta a factorilor si informatiilor de care sa se tina
seama in exercitarea alegerii. Asa cum sugereaza termenul oficializare, formele standard pot fi
folosite pentru solicitarea informatiilor care sunt considerate de institutii publice relevante in
luarea deciziilor lor. Sunt incluse informatii certe; alte informatii sunt excluse. Excluderea tinde
sa simplifice luarea deciziei, pentru ca aceasta limiteaza ceea ce trebuie luat in considerare. Cu
toate acestea, excluderile pot, de asemenea, sa constituie informatii de valoare.
Oficializarea poate, de asemenea, sa includa mai multe afirmatii valorice. Ea poate indica
celui care ia decizia importanta relativa atribuita diferitilor factori atunci cand exista un potential
conflict intre ei.
Abordarea manageriala afecteaza procesul de luare a deciziei, cautand sa asigure ca
administratorii publici au abilitatea tehnica sa faca alegerile cele mai rationale. Angajatii
competenti sunt definiti drept cei care sunt capabili sa inteleaga indeletnicirea(munca) pentru
care au fost angajati, care pot prelucra informatiile mai inainte si care pot intelege concepte
precum specializarea si ierarhizarea. Actiunile lor sunt guvernate de ierarhia institutiei, de reguli
si valori si, de asemenea, de lege. Ei nu trebuie sa tina seama de convingerile lor politice sau de
asocierile personale, atunci cand aplica vointa legii sau a superiorilor lor.
Limitele abordarii manageriale in luarea deciziei sunt subliniate in mod frecvent prin
dezvoltarea culturilor organizatiei. Acestea se dezvolta ca organizatie, incep sa exprime un set
5
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
6/29
consistent de valori, pe masura ce recruteaza indivizi pentru pozitiile lor cele mai inalte, de
cariera, ce reflecta aceste valori, si pe masura ce valorile sunt exprimate prin mecanisme
procedurale si oficializate. Conform lui Harold Seidman: Fiecare organizatie are cultura sa
proprie si un set intern de loialitati si valori care sunt in masura sa conduca actiunile sale, sa-i
influenteze strategiile. In consecinta, reactiile institutionale sunt mult mai previzibile....
In sensurile descrise mai sus, abordarea manageriala promoveaza un proiect
organizational care are un mare impact in luarea deciziei in administratia publica. Cu toate
acestea, abordarea manageriala merge chiar mai departe, prin specificarea unui model de luare a
deciziei care ar trebui urmat daca rationalitatea trebuie adusa la maximum. Acest model este
cunoscut sub numele de model de intelegere rationala.
Conform modelului, procesul de luare a deciziei este fundamentat de urmatoarele etape:
Determinarea obiectivelor
In luarea deciziilor, administratorii publici trebuie mai intai sa determine care sunt
obiectivele politicii publice. Aceste obiective trebuie identificate in termeni operationali, in
moduri in care pot fi observate si masurate. Inca o data, posibilitatea de angajare in mod egal
aplicata sectorului public constituie exemplul cel mai bun. Daca obiectivul este definit ca fiind
posibilitatea egala pentru toti, in detinerea de locuri de munca, in sectorul public, atunciobiectivul in mod necesar ramane vag si dificil de aplicat. Oportunitatea egala poate fi de
nedefinit. Daca, pe de o parte, oportunitatea egala este difinita ca reprezentarea sociala a
grupurilor in sectorul public al fortei de munca, va exista un obiectiv care nu poate fi observat si
masurat. Reprezentarea sociala este de departe mult mai evidenta decat oportunitatea. Este
important sa accentuam ca administratorul public nu are libertatea de a stabili obiectivele. Este
constrans de autoritate, specializare, ierarhie si asa mai departe. Daca sistemul legislativ este
foarte clar, cu privire la ceea ce vrea, acest fapt va reduce in mod drastic alternativele valabile
pentru administratorul public in incercarea de a-i interpreta vointa.
Stabilirea mijloacelor
O data ce obiectivele politicii publice sunt stabilite, mijloacele diferite pentru indeplinirea
lor trebuie luate in considerare. Daca intelegerea necesara trebuie realizata, aproape toate
6
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
7/29
mijloacele posibile ce pot fi identificate trebuie examinate. Aceasta poate presupune o mare
dependenta de teorie, dar este putin probabil ca toate mijloacele posibile au fost la un moment
dat testate si evaluate in practica. In concordanta cu modelul de intelegere rationala, in stabilirea
mijloacelor potentiale ale obiectivelor, administratorul public trebuie sa incerce sa estimeze toate
consecintele fiecrui mijloc, in toate domeniile de interes guvernamental.
Alegerea celei mai bune alternative
O data ce toate mijloacele potentiale pentru a ajunge la o finalitate sunt identificate, este
necesar sa alegem dintre ele. Conform abordarii manageriale, aceasta alegere trebuie sa fie facuta
astfel incat sa duca la maximum de eficienta, economie si eficacitate. Acolo unde aceste trei
valori nu sunt intr-o deplina armonie, trebuie creat un echilibru adecvat intre ele. Desi ultima se
poate dovedi dificila, nu exista nici o indoiala ca aceste trei valori pot servi ca niste indicatoriauxiliari.
1.2.Critici ale modelului de intelegere rationala
Modelul de intelegere rationala, derivat din perspectivele manageriale pentru
administratia publica, prezinta unele beneficii importante. El este cuprinzator si furnizeaza foarte
mult din indrumarile pentru alegerea mijloacelor potentiale, pentru a identifica obiectivele
strategiei. El incurajeaza administratorul public sa rezolve o problema in mod direct si sa apeleze
la experienta tehnica a lui in identificarea celei mai bune solutii. Daca privim asupra luarii
deciziei in administratia publica ca o stradanie de rezolvare a problemei, atunci modelul deintelegere rationala este adesea foarte folositor.
In practica, acest model nu se potriveste intotdeauna cu procesul real al luarii
deciziei guvernamentale.
7
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
8/29
A doua problema a modelului de intelegere rationala este aceea ca el presupune ca
administratorii publici au timp sa abordeze problemele intr-un mod rational, sa identifice in mod
detaliat si cuprinzator toate mijloacele potentiale ale realizarii obiectivelor stabilite si sa evalueze
toate acestea mijloace in termenii eficientei, economiei si eficacitatii. In timp ce circumstantele
potrivit carora administratorul public este cu adevarat activ pot exista, multi participanti din
administratia publica pot gasi ca acest scenariu este foarte straniu pentru mediul lor de lucru. De
exemplu, administratia publica din Statele Unite nu este activa, ci mai degraba reactiva. Ea
presupune ca administratorii publici sa reactioneze foarte repede la probleme sau crize. Multi cu
greu au timp suficient sa identifice chiar si cu mijloc potential pana la o finalitate si mult mai
putini incearca sa identifice toate mijloacele potentiale si apoi sa determine care este cel mai bun
in termenii eficientei, economiei si eficacitatii.
O alta dificultate in abordarea intelegerii rationale este aceea ca specializarea de
care se foloseste atat de puternic poate, de asemenea, sa devina o povara. Suntem toti
familiarizati cu imaginea mainii drepte a Guvernului, fara sa stim ce face cu stanga. Aceasta,
din cauza ca mainile opereaza in sfere diferite, sub limitarile a diferite timpuri si cu diferite
obiective avute in vedere. Dar Guvernul modern, bineinteles, are mai mult de doua maini; el are
mai degraba nenumarate tentacule. Administratorul public ce-si desfasoara activitatea intr-una
dintre acestea este determinat, din cand in cand, sa nu fie de acord cu actiunile altuia.
Intr-o oarecare masura, specializarea face dificila analiza costurilor oricariu curs
particular al actiunii guvernamentale. O institutie ce ia decizii intr-o arie politica complexa este
posibil sa creeze noi probleme pentru alte institutii. In termenii modelului de intelegere rationala,
problema o constituie aceea ca aceste costuri sunt dificil de evaluat si analizat, pentru ca ele tind
sa se piarda in sistemul jurisdictiilor specializate. Problema este inrautatita de faptul ca, pe
masura ce statul administrativ creste, costurile ce sunt transmise de la Guvern catre societate tind
sa devina o preocupare a politicii publice.
O critica finala a modelului de intelegere rationala este aceea ca, din cauza ca se
sprijina de teorie si profesionalism abstract, poate sa ia decizii care sunt inadecvate in practica,
nu se potrivesc cu natura operatiunilor administrative contemporane, solicitand administratorilor
sa exercite un grad de rationalitate si competenta(profesionalism) cuprinzatoare, ceea ce
depaseste abilitatea lor.
8
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
9/29
1.3.Abordarea traditional-birocratica
Aceasta abordare a aparut cu aproape o suta de ani in urma, cand exista perceptia, de
altfel mentinuta in unele state pana astazi, ca sectorul public, in general, poate fi condus pe baza
unui singur model considerat ideal.
Ideile dezvoltate in cadrul acestei abordari apartin unui grup de specialisti din Statele
Unite ale Americii, Marea Britanie si Germania. Se poate afirma ca promotorii gandirii
traditionaliste au popularizat ideile lor la sfarsitul secolului al nouasprezecelea. Ei au cristalizat
abordari coerente recunoscute si acceptate in perioada 1900-1920, in cele mai multe state
democratice dezvoltate, unde au fost mentinute formele de manifestare pana la ultimul sfert al
secolului trecut. Se considera o foarte lunga durata de viata a acestei abordari, aproape 75 de ani,
in tarile dezvoltate, pentru ca in cele in curs de dezvoltare si slab dezvoltate continua in forme
diferite si astazi. Se pare ca sfarsitul acestei gandiri, in tarile democratice, a fost marcat incepand
cu anul 1980, cand administratiile occidentale au schimbat semnificativ multe din elementelesistemului lor de valori, care de altfel, de atunci s-a imbunatatit permanent.
Este important sa se mentioneze ca abordarea traditionalist-birocratica nu a aparut pe un
teren absolut gol, ci s-a conturat ca o reactie la puternicele dezechilibre aparute pe parcursul a
catorva sute de ani, ca urmare a modului deficitar de administrare a intereselor statului si
cetatenilor de catre diferiti lideri de imperii, state si guverne.
Intr-un astfel de context, se pot distinge cateva influente ale asa numitelor abordari
istorice asupra modului de conducere a statelor.
Denumirea acestor abordari este determinata de faptul ca particularitatile s-au mainifestat
in timp, de-a lungul a catorva sute de ani. Acestea merita atentia cititorului cel putin din doua
motive . Primul, pentru ca au marcat o perioada distincta in evolutia stiintei managementului
public, putandu-se astfel demonstra ca premise importante ale acesteia s-au conturat cu cateva
secole in urma. Al doilea motiv, este determinat de faptul ca unele elemente ale filosofiilor
9
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
10/29
acestor abordari istorice se mai regasesc si astazi, in unele tari in curs de dezvoltare si slab
dezvoltare, ceea ce confirma inca valabilitatea lor.
Conducerea institutiilor sectorului public are o lunga istorie. Unii specialisti sustin ca ar fi
aparut o data cu notiunea de guvern si evolutia civilizatiei. Glsdden, in 1972, arata ca unele
forme ale conducerii in sectorul public au existat in Egiptul antic. Acestea au fost constituite
pentru a administra sistemul de irigatii la revarsarea Nilului si pentru a construi piramidele.
China, in perioda dinastiei Han, 206 i.H. pana in 220 d.H., a adoptat principiul confuncianist
potrivit caruia guvernul poate fi condus de oameni alesi datorita abilitatilor si virtutilor lor de a
realiza principalul obiectiv social, care la vremea respectiva era asigurarea fericirii omenilor.
In Europa, Grecia, Spania, Roma au fost toate imperii administrative, care functionau pe
baza unor reguli si proceduri clar determinate de la centru. Acestea erau considerate instrumente
de exercitare a controlului asupra sistemului administrativ prin care erau gestionate intereseleimperiului.
Dezvoltarea statala din Evul Mediu a asigurat conditiile aparitiei si dezvoltarii
elementelor structurilor birocratice, care au reprezentat premise ale modelului traditionalist.
Despre toate aceste sisteme, reunite din punct de vedere conceptual in abordarile
istorice, se spune ca erau puternic orientate asupra unor persoane si aveau ca valori de baza
loialitatea fata de un individ, imparatul sau ministrul, in loc sa fie impresonale, bazate pe lege si
loialitatea fata de organizatiile publice si fata de stat. De altfel, acestea au fost si principalelecauze care au alimentat coruptia si abuzul functionarilor, preocuparea pentru obtinerea de
castiguri personale. Functiile si posturile publice cheie in sistem nu erau ocupate de functionari
publici angajati permanent. In acea perioada, pentru ca un tanar sa devina functionar
guvernamental, functie la care femeile nu aveau acces , trebuia sa apeleze la un prieten sau la o
cunostiinta aflata deja intr-o pozitie pentru a-l sprijini, neexistand garantii ca cei angajati erau si
capabili de a desfasura activitate in sistemul administrativ.
De exemplu, in Statele Unite ale Americii in cea mai mare parte a secolului al XIX-lea a
existat un spoil system of administration, potrivit caruia partidul politic ales numea persoanele
care sa coordoneze activitatea de la varf catre baza in intreaga structura a sistemului
administrativ , conform principiului cel care castiga are dreptul sa stabileasca regula. Sistemul
s-a imbogatit in 1830 in timpul presedintiei lui Andrew Jackson, care considera ca nu trebuie sa
existe un sistem specific de expertiza in administratia publica. Castigurile functionarilor publici,
10
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
11/29
reprezentate prin venituri financiare directe, se datorau partidului care a castigat alegerile, iar ei,
ca promotori fideli ai doctrinei, aveau dreptul sa profite de pozitiile lor. Jackson considera ca
existau numeroase avantaje ca urmare a promovarii in administratie a egalitarismului in locul
elitismului. Aceasta abordare a atras lipsa de incredere din partea societatii americane si a avut
efecte majore in perioda urmatoare. Un asemenea sistem , apreciaza specialistii, nu a fost nici
eficient si nici eficace. Cetatenii nu stiau de fapt unde este locul lor in conditiile in care
administratia guvernamentala era o afacere privata, in care deciziile guvernamentale, banii si
voturile erau bunuri negociabile. Desigur ca problemele inerente aparute ca urmare a acestor
forme de administrare au condus catre sfarsitul secolului al XIX-lea la schimbari radicale,
introduse o data cu popularizarea abordarii traditionaliste, care se dorea a fi suportul doctrinar al
procesului de reforma in conducerea institutiilor publice din tarile dezvoltate.
Cristalizarea ideilor in aceasta abordare a reprezentat la vremea respectiva un importantpas inainte, apreciat ca unul radical in conjuctura specifica inceputului de secol nouasprezece.
Au existat doua argumente pentru aceasta afirmatie:
Abordarea traditionala a permis conturarea unor coordonate generale si
fundamentale despre modul de organizare si desfasurare a proceselor de management si de
executie in sectorul public, declansand astfel un amplu proces de schimbari in sectorul public, in
general si in domeniul administratiei publice, in special.
Noua abordare a marcat practic inceputul procesului de limitare a empirismului din
institutiile sectorului public si a stabilit orientari noi pentru procesul schimbarilor majore care
urmau sa aiba loc.
Ideile de baza ale abordarii traditionaliste au fost formulate de: Woodrow Wilson in
Statele Unite ale Americii, raportul Northcote-Trevelyan in Marea Britanie si Max Weber in
Germania. Ei, au reusit sa dezvolte o abordare complexa si s-ar putea afirma si completa pentru
perioada respectiva. Cateva dintre aspectele relevante ale continutului abordarii traditionalist-
birocratice sunt prezentate in continuare.
Aparatul administrativ functioneaza in baza unui control formal exercitat de lideri
politici.
Acestea se explica prin faptul ca reprezentantii politici din institutiile publice, in special
din structura sistemului administrativ, avea dreptul de a exercita controlul deplin asupra modului
in care sunt conduse institutiile publice. Ei puteau interveni, ca urmare a orientarii lor politice,
11
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
12/29
pentru a schimba configuratia sistemului, astfel incat sa fie posibila o cat mai buna reflectare a
doctrinelor pe care le promovau.
Ierarhie foarte clara si bine definita.
In special pentru organizatiile din sectorul public, au fost definite norme si metodologii
specifice, care au conditionat decisiv modul de desfasurare a activitatilor. Potrivit acestor
orientari, fiecare angajat dintr-o institutie publica este subordonat direct unui sef, care asigura
unitatea de decizie si actiune din cadrul acelei organizatii. Intre angajatii titulari de posturi si
functii publice de conducere si cei de executie de pe diferite niveluri ierarhice ale organizatiei se
stabilesc relatii nemijlocite. In acest context, era foarte bine definita pozitia si gradul mare de
autoritate pe care angajatul il avea in cadrul organizatiei. Titularul functiei de conducere raporta
efectiv direct sefului ierarhic si avea in subordine un numar diferit de subordonati, astfel incat, in
fiecare institutie din sectorul public, dar in special in administratie, exista un lant ierarhic foarte
riguros determinat, intretinut permanent de titularii functiilor de conducere. Ca o consecinta a
acestei caracteristici, majoritatea institutiilor publice aveau structuri organizatorice tipizate
ierarhic, ajungandu-se pana la reprezentarea lor sub forma unor piramide in varful carora se afla
un sef al institutiei publice. Din pacate, din aceste structuri lipseau relatiile de cooperare
deoarece erau supraevaluate aspectele strict corelate cu ierarhia.
Angajarea in cadrul structurilor acestor institutii a unor functionari publici de
cariera, neutri din punct de vedere politic si necunoscuti ca fiind implicati in alte activitati.Acestia erau motivati pentru realizarea intereselor publice.
Functionarii publici aveau obligatia de a sustine la fel orice partid care se afla la
conducerea guvernelor, in sensul ca ei trebuiau sa considere politica promovata de acestia pentru
a asigura administrarea institutiilor publice. Mai mult decat atat, ei trebuiau sa administreze
activitatea in institutiile publice in functie de continutul politicilor elaborate de reprezentantii
politici.
Gandirea a evoluat si la jumatatea secolului al XIX-lea, in Marea Britanie a fost publicat
Raportul Northcote-Trevelyan care continea schimbari radicale in modul de a conduce
organizatiile din sectorul public. Principalele elemente care au imbogatit continutul abordarii
traditionaliste-birocratice au fost:
Ocuparea posturilor si functiilor publice din structura de baza cu functionari publici
tineri, admisi in urma unui examen si numirea lor ulterioara;
12
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
13/29
Elaborarea unui sistem adecvat de selectie si evaluare a candidatilor la posturi si
functii publice;
Renuntarea la elementele de dictatura existente in sistem;
Substituirea recrutarii functionarilor publici cu o competitie publica, coordonata si
urmarita de o comisie centrala de examinare;
Reorganizarea resurselor umane din cadrul departamentelor centrale si divizarea
acestora in functie de tipul activitatilor desfasurate: Intelectuale si operationale;
Ocuparea posturilor si functiilor publice de nivel superior prin promovarea interna
in functie de merite.
Schimbarea radicala de continut aparuta in Marea Britanie la jumatatea secolului al XIX-
lea nu a ramas neobservata, aceasta a influentat imediat continutul doctrinar al reformei in
Statele Unite ale Americii, unde luau amploare consecintele negative ale spoil system,
respectiv coruptie puternica la nivelului guvernului federal si in special la nivel local. Astfel, in
1881, Presedintele Gardfield a fost asasinat. Motivul pare sa fi fost o promisiune nerespectata de
a acorda o functie publica importanta unei anumite persoane. Acest eveniment a tras in semnal
de alarma asupra indicatiilor grave ale deficientelor sistemului existent si a marcat inceputul unei
noi perioade de reforme profunde in conducerea institutiilor publice din administratie. In 1883 a
fost aprobat Statutul Functionarilor Publici, Pendleton Act, care a statuat infiintarea unei comisii
bipartite si a precizat urmatoarele cinci aspecte esentiale referitoare la modul de organizare sidesfasurare a activitatii in institutiile publice din administratie:
Sistemul de examinare pe baza de concurs a tuturor candidatilor la functiile si
podturile publice;
Numirea pe posturi si functii publice de nivel superior sa se faca in urma unui
examen;
Introducerea unei perioade de proba pentru functionarii publici, inainte de
numirea pe posturi publice; Stabilirea numarului de reprezentanti in administratia de la Washington in functie
de numarul populatiei catorva state si teritorii.
Reformele in Statele Unite ale Americii si Marea Britanie au fost completate cu elemente
preluate din alte tari europene.
13
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
14/29
Se profileaza astfel o a treia coordonata a abordarii traditionalist-birocratice, un model
birocratic considerat mai complet, ale carui idei au fost conturate mai inainte de mijlocul
secolului al XVIII-lea in Prusia(Jacoby, 1973). Ulterior, in secolul al XIX-lea modelul a fost
puternic influentat de Woodrow Wilson in Statele Unite ale Americii, el fiind unul dintre
principalii promotori ai procesului reformelor in managementul institutiilor publice din tara lui si
de Max Werber, sociologul german. Trebuie mentionat ca Weber a formulat teoria birocratiei,
care a reunit cateva valori:
Serviciu public oferit de profesionisti;
Recrutarea si numirea pe baza de merite;
Neutralitate politica;
Stabilitate pe posturi si functii.
Abordarea lui Wilson, desi a fost conturata inaintea teoriei birocratiei, a reunit si alte idei
importante:
Politicienii ar trebui sa fie responsabili pentru politicile elaborate si promovate;
Functionarii sunt responsabili pentru implementarea politicilor elaborate de
politicieni.
Atat Weber cat si Wilson au introdus ideea ca administratia poate fi scoasa in afara
sferei politice din punct de vedere instrumental si tehnic. Aceasta insemnand ca a existat
convingerea ca aparatul administrativ se poate constitui ca o entitate distincta, care poate sa
functioneze in afara spectrului politic.
Exista doua acceptiuni de baza pe care se fundamenteaza abordarea traditionalist-
birocratica:
1. Modelul traditional al administratiei;
2. Relatia speciala intre leadershipul politic si administratie.
Cel mai important principiu teoretic al modelului traditional al administratiei este teoria
birocratica a lui Max Weber. De altfel, ideile exprimate de Weber, din diferite motive, nu au fosttraduse decat dupa multi ani de cand au fost scrise. Ostrom a demonstrat ca teoria birocratica a
lui Weber a corespuns din multe punct de vedere cu teoria traditionala s administratiei publice,
atat din punctul de vedere al formei cat si al metodei.
Weber a demonstrat ca au existat trei tipuri de stiluri de conducere:
1. Stilul caristmatic corespunzator unui lider extraordinar;
14
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
15/29
2. Stilul clasic, traditional corespunzator unui bun sef de grup;
3. Stilul rational/legal.
Cel de-al treilea stil a reprezentat, de fapt, baza teoriei lui birocratice.
Weber a formulat sase principii pentru sistemele birocratice moderne, derivatesin cel de-
al treilea stil de conducere(Gerth si Miller, 1970, pag. 196-198). Acestea sunt urmatoarele:
1. Principiul stabilirii zonelor oficiale de jurisdictie clar determinate in functie de
legi, reguli si regulamente adminsitrative;
2. Principiul ierarhiei organizationale in care sunt calr reprezentate relatiile de
autoritate ierarhica;
3. Conducerea moderna intr-un departament se bazeaza pe documente scrise care se
pastreaza;
4. Compartimente de management specializate constituite intr-o viziune moderna;5. Diviziunea muncii bine strabilita in cadrul organizatiei;
6. Conducerea departamentelor pe baza unor reguli generale, mai mult sau mai putin
stabile, mai mutl sau mai putin exhaustive, care pot fi invatate. Asimilarea regulilor reprezinta o
tehinca speciala de invatare pe care functionarii publici de conducere o poseda. Aceasta implica
jurisprudenta, administrarea sau conducerea activitatilor.
Primul principiu, formulat de Weber, sustine ca autoritatea deriva din continutul legilor si
regulamentelor leaborate potrivit cadrului legislativ. Prin urmare, nu exista nici o alta forma deexercitare a autoritatii.
Al doilea principiu, este cel al ierarhiei, probabil cel mai mult apropiat de gandirea lui
Weber. Ierarhia stricat inseamna ca stilul rational si legal si competenta sunt conferite in
organizatie de postul sau functia pe care le ocupa titularul. Sarcinile specifice pot fi delegate pe
nivelurile inferioare, ceea ce inseamna ca orice manager public poate sa-si exercite autoritatea
asupra intregii organizatii.
Al treilea principiu, adauga ca organizatia este o entitate cu o existenta separata de viata
particulara a angajatilor, adica este un element impersonal. Documentele scrise sunt pastrate,
ceea ce face ca ceva ce este esential intr-un caz anterior sa reprezinte un precedent care sa fie luat
in considerare intr-o perioada ulterioara. Doar prin mentinerea unei evidente in dosare sau fisiere
organizatia poate fi consecventa in aplicarea regulilor, considera Weber.
15
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
16/29
Al patrulea principiu, subliniaza ca administrarea, conducerea este o profesie distincta,
care necesita o pregatire speciala, si prin urmare, nu poate fi exercitata de oricine.
Al cincilea principiu, a fost numit si lucrul pentru birocratie si implica o divizare clara
a activitatilor principale si a celor secundare.
Al saselea principiu, arata ca managementul este o activitate care poate fi invatata daca
sunt respectate anumite reguli generale.
Ceea ce diferentiaza modelul lui Weber de abordarile istorice este acceptiunea potrivit
careia in administratiei trebuie sa se dezvolte un sistem impersonal fundamentat pe reguli clare.
Se considera ca organizatia si regulile dupa care functioneaza sunt mai importante decat orice
individ din cadrul acesteia. Sistemul birocratic, aprecia Weber, trebuie sa fie impersonal in
esenta lui, atat in ceea ce priveste propria activitate, cat si in activitatile desfasurate pentru
diferiti clienti ai institutiilor publice.Acesta este un aspect inedit, deoarece pana acum administratia s-a bazat pe relatii
personale: loialitate fata de sef sau fata de un lider politic, si nu fata de sistem in sine. Abordarile
istorice traditionale erau mai mult responsabile pentru politicile formulate, prin urmare
administratia era mai mult o arma a politicienilor, respectiv a clasei politice favorizata in urma
alegerilor.
Sistemul impersonal elaborat de Weber a limitat complet arbitrarul. Tocmai existenta
unor dosare, increderea in ce s-a solutionat inainte si in baza legala inseamna ca aceleasi deciziisunt luate intotdeauna in aceleasi circumstante. Astfel cetatenii isi pot identifica pozitia lor in
acest sistem impersonal si birocratic.
Titularii de functii publice de conducere ocupa o pozitie speciala in abordarea lui Weber.
Ocuparea unei functii publice este considerata o vocatie si se dobandeste dupa un program
riguros de training urmat de un examen. Potrivit lui Weber, ocuparea unei functii publice implica
acceptarea unei obligatii de fidelitate fata de organizatie in schimbul unei securitati si sigurante a
locului de munca. El caracaterizeaza titularul unei functii publice astfel:
Managerul modern intotdeauna se lupta pentru organizatie si intotdeauna se
bucura de un respect si o considerare sociala comparabile cu ale unui guvernator;
Functionarul birocrat este numit de autoritatea superioara, prin urmare un
reprezentant ales nu este un functionar birocratic recunoscut;
Functionarii sunt angajati pe viata, in organizatiile birocratice din sectorul public;
16
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
17/29
Functionarii primesc regulat recompense corespunzatoare unui salariu normal si
asistenta sociala la batranete prin acordarea unei pensii. Salariul nu este determinat ca un rezultat
in functie de volumul de munca desfasurata, ci in functie de statut, care corespunde functiei sau
rangului si, in plus, uneori si in functie de durata serviciului.
Functionarii sunt selectati pentru a dezvolta cariera in ierarhia sistemului
serviciilor publice. Ei avanseaza de la nivelul cel mai de jos al ierarhiei, mai putin important si
mai slab platit, catre cele mai inalte niveluri ale ierarhiei organizationale.
Se observa ca aceste puncte urmeaza ordinea logica a celor sase principii ale birocratiei.
Functionarul devine parte a unei elite, cu inalt statut, care se diferenteaza net de cetatenii
obisnuiti. Weber credea in recrutarea pe baza meritelor, nu prin alegeri. In cea mai mare parte
din cariera de functionar public, se respecta principiul salariului fixat si sistemul seniorial de
avansare in cadrul ierarhiei organizationale.
Fundamentele modelului birocratic si pozitia functionarilor publici servesc realizarii mai
multor obiective:
Sistemul formal si impersonal ofera lui Weber posibilitatea determinarii unor
functii specializate in raport cu obiectivele de baza considerate;
Deciziile pot si trebuie sa fie elaborate potrivit regulilor determinate si fara a se
tine seama de persoane;
Deciziile nu sunt luate arbitrar;Obiectivele generale erau certe, fara o legatura cu persoane si cu referire la
eficienta.
Principiul specializarii pe functie implica o crestere a productivitatii, intarirea autoritatii
in cadrul organizatiei prin respectarea regulilor in procesul de luare a deciziilor, care poate fi
repetat, deoarece sistemul nu este unul asupra caruia persoana sa isi poate exercita influenta. De
retinut ca sistemul administrativ este intretinut in functiune datorita regulilor clare care stau la
baza lui si nu datorita influentei unor persoane, de aceea Weber afirma despre sistemul birocratic
ca este unul impersonal.
In ceea ce priveste procesul decizional Weber, urmarea sa creeze un sistem, care sa
permita realizarea celui mai inalt nivel posibil de eficienta din punct de vedere tehnic. El
considera ca: Precizia, viteza, fermitatea, gradul inalt de informare, continuitatea, discretia,
17
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
18/29
unitatea, subordonarea stricta, reducerea conflictelor interne si costurile cu personalul reprezinta
caracteristici ale nivelului optim de realizat intr-o organizatie birocratica.
Se poate observa usor ca, in cadrul abordarii traditionalist-birocratice, practic se
delimiteaza doua stadii importante, cel caracteristic perioadelor istorice, pana la jumatatea
secolului al XVIII-lea si cel introdus de Weber si Wilson dupa aceatsa perioada pana aproape de
jumatatea secolului al XX-lea.
Pornind de la limitele abordarilor istorice, Weber si Wilson, asa cum s-a aratat mai sus,
au dezvoltat continutul unei noi abordari, numita de Weber birocratica. In acea perioada,
organizatia birocratica era considerata ca tipul ideal de organizatie pentru domeniul
administratiei.
Desi abordarea traditionalist-birocratica a marcat inceputul unor schimbari majore la
nivelul managementului din organizatiile administrative, totusi au existat numeroase limite care,in timp, au generat si genereaza inca efecte negative in multe sisteme administrative.
1.4.Caracteristicile abordarii manageriale a procesului decizional
Accentuarea necesitatii permanentei rationalizati;
Considerarea unor aspecte de eficienta si eficacitate;
Proiectarea unui sistem coerent de corelatii intre elemente care sa ofere managerilor
publici posibilitatea alegerii alternativei decizionale optime;
Reducerea numarului de alternative decizionale;
Gradul ridicat de informare a functionarilor publici;
Luarea in considerare a ierarhiei;
Gradul ridicat de formalizare in procesul de fundamentare a deciziilor;
18
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
19/29
Atragerea in procesul decizional a unor functionari publici cu anumite calitati, cunostinte,
aptitudini si deprinderi de management;
Stimularea formarii unei culturi a organizatiei publice;
Autoritatea manageriala influenteaza hotarator derularea procesului decizional.3
2.Abordarea politica a deciziei: modelul cresterii
2.1.Consideratii generale
Dezbaterile despre modelul cresterii au dezvoltat un argumet dual. In primul rand,
acela ca abordarea cresterii in mod regulat este, de fapt, abordarea cea mai caracteristica
operatiunilor publice administrative si, in al doilea rand, ca aceasta este modelul ce ar trebui sa
aiba cea mai mare extindere. Sustinatorii lui afirma ca acesta se potriveste cu natura politicilor siinstitutiilor politice intr-o masura si ca aceasta este un model pe care administratorii publici il pot
pune in aplicare. Asa cum se va evidentia, modelul cresterii este mult mai compatibil cu
abordarea politica a administratiei publice.4
In general, se mentioneaza ca modelul cresterii sau modelul dezvoltarii5 recunoaste
abiguitatea multora dintr obiectivele declarate ale politicii publice.
Daca pretul definitiei unui obiectiv este lipsirea de sprijin politic si disparitia unui
program administrativ, administratorii publici nu vor dori sa-si exprime misiunile sau obiectivele
in termeni cuprinzatori si operationali. Mai degraba, ei vor prefera sa se miste pas cu pas, catre
3 Armenia Androniceanu, Noutati in managementul public, Ed. Universitara, Bucuresti,2005,pg. 146-1474 Lucica Matei, Managementul public, Editia a 2 a, Ed. Economica, Bucuresti, 2006, pg.233-2365 Lindblom C., The Science of Muffling Through, Amitzai Etzioni, Mixed-Scanning: The thirdApproach to decision making, New York, 1992, pg.362
19
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
20/29
ceva ce imbunatateste starea afecerilor, chiar daca aceasta ar putea presupune o revenire si
modificare constanta a strategiilor si a mijloacelor de aplicare. Cu alte cuvinte, o asemenea
abordare va fi crescatoare intr-un mod regulat.
Aceasta subliniaza nevoia pentru administratorii publici sa fie receptivi la comunitatea
politica, sa fie reprezentantii politicii pentru grupurile din care fac parte si sa fie raspunzatori fata
de oficialii alesi. Impreuna, aceste valori impun faptul ca luarea deciziei administrative trebuie sa
includa participarea publica; ca administratia publica trebuie sa fie bazata pe dezvoltarea
coalitiilor politice si consensului politic; si aceasta trebuie sa permita nespecialistilor, oficialilor
politici nu numai sa dea directive administratorilor publici, dar sa si exercite presiuni asupra lor,
sa decida in favoarea aplicarii unei strategii sau a alteia.
Modelul cresterii specifica urmatorul proces general pentru luarea deciziei administrative.
Redefinirea finalitatilor
Mijloacele si scopurile nu sunt tratate ca forme distincte unele de celelalte. Modelul
recunoaste ca obiectivele politice pot fi prea neclare pentru a servi ca finalitate in oricare sens
operational. In consecinta, finalitatile strategiei guvernamentale sunt adesea definite prin
mijloacele utilizate intr-o agentie pentru miscarea intr-o directie de politica generala.
Ajungerea la un consens
Testul unei bune decizii este acordul sau consensul in favoarea politicii si metoda de
implementare pe care aceasta o dezvolta. Mijloacele si scopurile sunt tratate ca pachete, ce suntmai mult sau mai putin acceptabil acesta este sustinut de cel mai puternic consens este
considerat in mod obisnuit cea mai buna abordare. In acest sens, reprezentativitatea si
receptivitatea inlocuiesc eficienta, economia si eficacitatea ca valori la care trebuie gandit in
alegerea mijloacelor. Valorile manageriale traditionale nu sunt tratate ca fiind nesemnificative,
conform modelului cresterii, dar ele nu sunt favorizate ca avand o pozitie dominanta. Un
program care face mai putin si costa mai mult poate fi acceptat intr-un grad mai mare, conform
modelului cresterii, decat unul care este mult mai economic si eficient. Exista cateva puncte
aditionale implicate, din acest punct de vedere:
De cand testul unei politici(strategii) bune este nivelul suportului politic pe care
il genereaza, deciziile nu sunt, de fapt, testate impotriva impactului lor in producerea unei
schimbari intr-o arie data a vietii sociale, economice sau politice. Mai mult, testul este
intretinerea suportului politic, adesea exprimat prin cresterea alocatiilor bugetare. Chair daca un
20
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
21/29
program este in mod preponderent simbolic si nu are impact perceptibil asupra societatii, altul
decat acela de a genera suport, poate fi considerat de succes.
Testul unei bune strategii nu il constituie impactul sau asupra unei tinte in
societate, ci, mai degraba, sustinerea pe care o genereaza. Pentru a opune un program este
necesar in mod general sa demonstreze ce ar fi cel mai bine. Cu alte cuvinte, nu este suficient sa
spunem ca un program nu functioneaza, trebuie indicat ce anume va functiona. Ultimul,
bineinteles, este posibil sa fie dificil si poate foarte bine sa fie nerealizabil politic, pentru ca
ameninta coalitia in sustinerea programului existent.
Acest procedeu de judecare a deciziilor administrative tinde sa zadarniceasca
logica din spatele evaluarii politice si sa faca evaluarea performantei dificila. Inca o data,
disjunctura dintre abordarile politice si manageriale ale administratiei publice este evidenta.
Luarea unei decizii satisfacatoare
Cei care iau decizii administrative prin abordarea cresterii vor considera cateva pachete
de mijloace-scopuri si vor selecta unul care este satisfacator. Fara efort, sau cu foarte putin, se
ajunge la o decizie optima ce maximizeaza valorile pertinente. Deciziile sunt ghidate de practica
precedenta si tind sa nu se sprijine mult pe teorie. Cu toate acestea, un grad substantial de
intelegere poate fi cladit pe modelul cresterii de luare a deciziei prin incurajarea participarii unor
importante grupuri de interese, alte agentii, membri ai Legislativului, si indivizi preocupati cu
procesul de decizie asupra unei strategii.
O critica a modelului cresterii
Este evident ca abordarea cresterii are unele avantaje majore din punct de vedere
al reprezentarii si receptivitatii. Dar limitele sale sunt, poate, la fel de clare. Pluralismul tinde sa
se consolideze. Fiecare grup de interese cauta propriul sau purtator de cuvant
guvernamental(birou sau agentie). Cu cat sunt implicate mai multe unitati administrative, cu atat
devine coordonarea mai dificila, sunt create din ce in ce mai multe comitete consultative intre
agentii. Ca rezultat, solutionarea conflictului si evitarea conflictului vor fi tensionate. Avocatii
vor gasi cai acceptabile pentru intrepatrunderea programelor diferitelor agentii sau birouri.
Functionarii publici vor cauta sa se asigure ca nivelurile relative ale finantarii vor ramane
constante. O asemenea abordare poate chiar sa conduca, dincolo de conservatorism, la
imobilitate.
21
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
22/29
O a doua dificultate a modelului este aceea ca el se sprijina pe o succesiune de
pasi mici in modificarea politicii; este posibil a se sfarsi cu consecinte total neprevazute si
nedorite. Cu alte cuvinte, directia de inaintare fiind neclara, se poate ajunge la o destinatie
neadecvata.
O limitare inrudita cu modelul cresterii este ca, el poate produce ciclicitate in realizarea
politicii. Parcurgerea pas cu pas, fara obiectiv politic clar si consistent, poate conduce
administratorii la repetarea proceselor trecute si aranjamentelor organizationale, chiar daca cu
mult timp inainte acestea au fost modificate din cauza defectelor sesizate.
In sfarsit, modelul cresterii nu se potriveste deciziilor fundamentale ce intentioneaza sa
reactioneze societatea sau sa angajeze intr-o initiativa la scara larga. Cand cresterea presupune un
sistem politic pluralist si o organizare administrativa fragmentata, pentru a fi cuprinzatoare,
respingerea cresterii poate reduce importanta politica, a comunitatii de dezvlotare si mentinere a
instituiilor politice reprezentative. Bineinteles, foarte mult depinde de gradul de eterogenitate in
societate. Intr-o oarecare masura, cu toate acestea, dezbaterea cu privire la planificarea
centralizata de intelegere rationala contra cresterii este, de asemenea, o controversa asupra naturii
sistemelor politice.
2.2.Abordarea politica
Necesitatea conturarii unei astfel de abordari a pornit de la numeroasele disfunctionalitati
aparute ca urmare a influentei determinate de relatia intre politic si administrativ, in general simanagementul public in special. In timp, aceste influente au avut un rol deosebit, marcand
seminificativ continutul proceselor de management si de executie din inastituiile publice,
obiectivele si modul de realizare a lor.
In cadrul acestei abordari s-au dezvoltat cateva orientari:
22
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
23/29
Prima, potrivit careia aparatul administrativ reprezinta executivul, in timp ce
politicul, prin reprezentantii lui, stabileste coordonatele de desfasurare a activitatii in institutiile
publice;
A doua, potrivit careia exista o separatie clara intre politic si institutiile publicedin administratie, prin urmare, indiferent de schimbarile intervenite in sfera politica sistemul
administrativ functioneaza in continuare potrivit regulilor si regulamentelor proprii;
A treia, potrivit careia reprezentantii politicului sunt si reprezentantii
comunitatilor si, prin urmare, este normal sa determine coordonatele politicilor pentru institutiile
publice din administratie, deoarece cunosc nevoile generale si specifice si au si competenta sa
intervina pentru implementarea acestora.
Desi cele trei orientari se delimiteaza destul de clar din punctul de vedere al continutului,
intre ele exista o legatura, care de fapt reprezinta fundamentul ideologic al abordarii politice.
Principalii reprezentanti care au orientat cercetarile lor asupra continutului acestei
abordari sunt Wallace Sayre si Paul Appleby. Desi a existat o compatibilitate in ideologie,
fiecare din cei doi a interpretat diferit relatia intre politic si conducerea institutiilor publice din
administratie.
Wallance Sayre a pornit de la ideea ca managementul public este in ultimul rand o
problema de teorie politica. Prin urmare, crearea stucturii unui aparat administrativ si
conducerea acesteia trebuie sa fie determinate de nevoile generale si specifice de servicii si nu de
valori ale puterii politice. Celelalte pot fi considerate doar in masura in care recunosc nevoile
sociale si pot influenta procesul de realizare a lor.
Abordarea lui Paul Appleby se situeaza oarecum la o extrema, deoarece el considera ca
sistemul administrativ trebuie sa fie sustinut si sa sustina realizarea doctrinelor politice.
Caracterul limitativ al acestei abordari este evident daca se considera natura continutului
ideologiei promovate de Appleby.
In legatura cu aceasta abordare, la sfarsitul secolului al XIX-lea Woodrow Wilson, unul
din promotorii abordarii birocratice in SUA, sustinea ca ar putea exista o separatie clara intre
23
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
24/29
politicieni si conducerea institutiilor publice din administratie, respectiv intre politica si misiunea
institutiilor publice de implementare a acesteia. El argumenta asfel aceasta separatie:
Problemele administrative nu sunt probleme politice. Desi politicile stabilesc
coordonatele de desfasurare a activitatilor in administratie, nu s-ar putea accepta o manipulare afunctionarilor publici. Administratia publica trebuie sa aplice sistematic legile elaborate si
aprobate de reperezentantii politici din afara sistemului administrativ. De exemplu, planul de
actiune al unui guvern nu este elaborat de instituiile publice din administratie, dar aplicarea lui se
realizeaza in administratie. De altfel Wilson considera ca principalele cauze care au determinat
schimbarile majore in administratia americana la sfarsitul secolului trecut au fost determinate
tocmai de limitele pe care le-a atras implicarea puternica a politicului in sistemul administrativ
din SUA, respectiv: coruptie, lipsa de continuitate, insatisfactie, santaj.
In 1991, Stillman Richard, in lucrarea The American Bureaucracy demonstra ca:
distinctia intre politica si administratie reprezinta o conditie fundamentala pentru declansarea
procesului reformelor intr-un sistem administrativ. In plus, adauga Stillman Separarea
sistemului administrativ de politic poate conduce la dezvoltarea domeniului administratiei, la
accentuarea profesionalismului functionarilor publici din administratie si la cresterea gradului de
libertate al acestora in aplicarea politicilor.
In domeniul stiintei, s-au delimitat trei modalitati de manifestare a controlului politic
asupra conducerii sistemului administrativ, cel mai bine reflectate in Marea Britanie, in sistemele
Westminister.
Prima, consta in faptul ca exista o relatie clara intre atributii si responsabilitati.
Un departament sau o agentie are doua atributii principale:
Sa-i informeze pe liderii politici asupra stadiului implementarii politicilor;
Sa gestioneze propriile resurse pentru ca politicile sa poate fi implemenetate.
In acest context, fiecare functionar public este responsabil, potrivit pozitiei lui in ierarhia
structurii organizatorice din care face parte, fata de seful lui direct si cetateni.
24
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
25/29
A doua modalitate, consta in faptul ca exista o separare clara intre problemele
politice, care din pucnt de vedere formal sunt generate de politicieni si problemele administratiei,
care provin din realizarea si furnizarea serviciilor publice.
A treia modalitate, consta in aceea ca administratia se presupune ca nu trebuie saaiba orientare politica, deci trebuie sa fie neutra, deci practic nu poate fi asociata cu nici un fel de
decizie sau politica promovata de politicieni, aceasta se realizeaza numai potrivit atributiilor
ministerului sau ale altei instituii publice, nu ca urmare a interventiei unui politician.
Sistemele Westminister au introdus responsabilitatea formala a ministerelor, potrivit
careia fiecare ministru, care este o persoana politica, raspunde personal pentru toate activitatile
desfasurate in institutia pe care o conduce, iar in aceste autoritati administrative functionarii
publici primesc salarii si un sistem de stimulente, cum ar fi: securitatea locului de munca,
indiferent de schimbarile care au loca la nivel guvernamental, pensii corespunzatoare la
finalizarea carierei de functionar public si alte avantaje sociale.
Ca o concluzie referitoare la aceasta abordare, inca din anul 1886, Woodrow Wilson,
profesor de administratie publica la Universitate Princetown din SUA, cu multi ani inainte de a
deveni presedinte al SUA, afirma:
Administratia se afla dincolo de sfera politicii. Problemele administrative nu suntprobleme politice, chiar daca politicul stabileste sarcini pentru administratie, nu trebuie lasat sa-i
manipuleze acesteia din urma functionarii.
25
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
26/29
2.3.Carcateristicile abordarii politice a procesului decizional
Luarea in considerare a sistemului de obiective ale politicii;
Formularea unei coalitii politice;
Derularea in trei etape distincte:
Definirea telurilor, obiectivelor si modalitatilor de realizare;
Obtinerea consensului;
Fundamentarea unei decizii acceptabile;
Constituirea unor pachete de probleme;
Luarea in considerare a elementelor de cost;
Incurajarea elaborarii unor programe cu rol simbolic.6
6 Armenia Androniceanu, Noutati in managementul public, Ed. Universitara, Bucuresti,2005,pg. 146-147
26
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
27/29
Concluzii
Evoluia societii a impus mai multe tipuri de sisteme administrative.
Dac n sistemul birocratic tradiional, personalul rspundea la stimuli simpli fr s ia
decizii, astzi se acord o mai mare importan managementului dect administraiei, rezultatelor
dect mijloacelor.
n situaii de criz exist posibilitatea ca autoritatea personal s ia locul regulilor iar
funcionarii publici s fie obligai s se supun unor factori de putere.
Aceste crize pot ajuta sistemul de organizare.
27
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
28/29
Bibliografie
28
7/29/2019 Modelul Managerial Traditional Versus Modelul Politic
29/29
Armenia Androniceanu, Noutati in managementul public, Ed. Universitara,
Bucuresti, 2005, pg. 69-82, 146-155
Lucica Matei, Managementul public, Editia a 2 a, Ed. Economica, Bucuresti,
2006, pg. 229-237
Lucica Matei, Managementul public, Ed. Economica, Bucuresti, 2001, pg. 62-
75, 230-239
http://ro.wikipedia.org
http://ro.wikipedia.org/http://ro.wikipedia.org/