1

Ministerul Educaţiei Naţionale

Şcoala Gimnazială ,,Sfântul Nicolae” Lieşti

Școala Gimnazială nr.3, structură

Dor de altădată

Revista proiectului

Şi mari şi mici,

înapoi la… opinci! Proiect înscris în C.A.E.J. Galați, nr. 15804/ 15.11.2018

Domeniul cultural artistic – folclor, tradiţii, obiceiuri

Nr.1

Iunie, 2019

2

COLECTIVUL DE REDACŢIE

Coordonator: Prof. înv. primar, Selena Costea- director

Redactor- șef:Prof. lb. română, Bulai Mihaela

Colaboratori:

Prof. înv. primar, Gherghelău Cosmina

Prof. înv. primar, Stamate Marcela

Prof. înv. primar, Trandafir Silvia- Georgiana

Prof. înv. primar, Geta Munteanu

ISSN: 2668-3903

3

Lada de zestre a Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” Liești Prof.înv.primar, Selena COSTEA, director al Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” Liești

Motto:

,,Un popor fără tradiţii este un popor fără viitor.”

(Alberto Lleras Camargo)

Tradiţiile româneşti constituie una dintre valorile inegalabile şi incontestabile ale

poporului nostru şi nu trebuie să lăsăm timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să le

dăm uitării. O modalitate prin care ne putem asigura că limba română pură, fără împrumuturi

„moderne” din alte limbi, obiceiurile și tradițiile strămoșești vor dăinui în timp, este să-i educăm

de la vârste fragede pe copii, prin diverse activităţi desfăşurate în familie şi în școală, să le

cunoască, să le iubească și să le respecte.

Atunci când vine vorba despre tradiții, obiceiuri și datini, activitatea desfășurată la

grădiniță și la ciclul primar implică o gamă variată de modalități de promovare și păstrare a

acestora, timp îndelungat, precum și materiale didactice demonstrative sau explicative variate.

Copiilor digitali le vine foarte greu să înțeleagă simplitaea vieții secolului trecut, când societatea

era conectată la natură și la frumusețea satului, nu la tehnologie. Se impune, pentru început, o

prezentare a localității în care trăiesc. La nivelul vârstei preșcolare sau școlare mici, informația

este cât mai simplu expusă, pentru a putea fi asimilată de tânăra generație, care pornește pe acest

drum, dificil de multe ori, și anume cunoaștera și pregătirea pentru viață.

În calitate de dascăli,avem datoria să facem din creația noastră populară o carte de vizită cu

care să batem la porțile cunoașterii și cu care vom fi primiți și apreciați fărăîndoială oriunde în

lume. În furtunile veacului, obiceiurile și tradițiile strămoșești au rămas neclintite, păstrând

valori autentice ale culturii populare tradiționale.Copiii se lasăîndrumați și pot fi modelați în așa

fel încât pe fondul lor afectiv să se așeze elementele cunoașterii artistice care vor imprima

gândirii lor anumite nuanțe, ce vor îmbogăți substanța viitoarei activități individuale și sociale.

Începând cu obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important din viața poporului, continuând

cu frumoasele costume pe care le îmbracăîn aceste împrejurări și terminând cu cântecele,

dansurile și strigăturile nelipsite de la aceste datini, izvorul lor este nesecat pentru cel ce vrea să

le cunoascăși să le adune în mănunchi pentru a le dărui din nou.

Prin proiectul educațional „Și mari și mici, înapoi la... opinci!”,înscris în CAEJ

2019, ne-am propus să punem în valoare tradiţiile şi obiceiurile românești, în contextul actual

socio-cultural. Datinile noastre, atât de frumoase, pe care le-am primit moştenire, ca pe un tezaur,

de la înainașii noștri, sperăm să fie însușite şi transmise următoarelor generaţii, pentru a sădi în

sufleteleelevilor noștri dragostea pentru natură și simplitate, frumos şi autentic, armonie, puritate,

ritm.

Obiectivul principal este să ne sprijinim elevii în a aprecia frumuseţea portului popular, a

jocului şi a cântecului românesc, a strigăturilor, meşteşugurilor tradiţionale, care ne-au făcut

cunoscuți și peste hotare. Astăzi, tot mai mulți turiști străini sunt atrași de meleagurile mioritice,

4

datorită folclorului românesc. De aceea, am considerat oportun acest proiect educaţional în

vederea evidenţierii valorilor, tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, prin care cultivăm de la cea

mai fragedă vârstă sentimentul de apartenenţă, de iubire şi dragoste pentru rădăcinile şi valorile

poporului român.

Concursul ,,Culoare și simbol în tradiția românească”, activitatea principală a

proiectului, este o poartă deschisă prin care se transmite şi se perpetuează tezaurul nostru

folcloric în rândul elevilor. Considerăm că activitățile propuse vor avea un impact puternic

asupra tuturor beneficiarilor, prin faptul că vor fi aduse în prim- plan datini și obiceiuri

strămoșești uitate sau chiar necunoscute copiilor secolului al XXI-lea. Își vor (re)descoperi atât

rădăcinile, cât și caracteristicile neamului nostru, creându-se o legătură între activitățile formale

și cele nonformale. De asemenea, proiectul reprezintă un prilej de a uni eforturile familiei și ale

instituțiilor care oferă educație în a le transmite copiilor o serie de valori spirituale moștenite din

generație în generație, valori pe care societatea actuală le-a așezat într-un con de umbră, dând

valoare banalului și ridicolului.

Scopul proiectului în reprezintă redescoperirea şi promovarea valorilor tradiţionale

strămoşeşti, prin implicarea copiilor, a cadrelor didactice și a reprezentanților comunității locale

în diverse activităţi legate de tradiţiile locale. În derularea activităților proiectului ne-am bucurat

de sprijinul partenerilor noștri (Căminul Cultural Liești, Ansamblul Folcloric Cununița Satului”,

de implicarea a zeci de cadre didactice din toată țara,

dar și de ajutorul unor foști colegi (dna profesor

Roman Alexandrina, dna învățătoare Munteanu

Silvia). Unul dintre obiective a fost înființarea unui

muzeu etnografic la cote reduse, în școala noastră.

După un efort susținut timp de 10 ani, colindând

satul în lung și-n lat, căutând prin podurile

bătrânilor, prin șoproane și prin grajduri, am reușit

să strângem o zestre considerabilă, cu ajutorul căreia

am amenajat într-o sală de grupă de la Grădinița nr.3 Liești

interiorul unei case țărănești. Muzeul poartă numele „Dor de

altădată”și a izvorât din nevoia noastră de a nu ne da uitării

rădăcinile. Un strop de dor căzut pe un suflet nostalgic de dascăl a

crescut dorința puternică de a păstra bucățele din viața bunicilor și

a străbunicilor și de a le lăsa drept zestre actualilor și viitorilor

elevi. Gazda muzeului, tanti Niculina, își așteaptă oaspeții mereu

cu bucurie, spre a le povesti crâmpeie din tinerețea sa. Este o

femeie veselă și muncitoare, gata mereu să-ți ofere o strachină cu

lapte proaspăt de la vacuță, o turtă caldă sau câțiva cârnați gustoși

de casă. În gospodăria ei găsești de toate: unelte de tot felul,

grajdul animalelor, baloții de paie înveliți cu țolici, numai buni să

te odihnești pe ei vara, la umbra copacului de ramurile căruia se

anină oalele și ulcelele. Interiorul casei este specific țărănesc:

patul gătit cu cearșaful cusut cu flori roșii de crin, acoperit cu un

așterunt străvechi, de 135 de ani, primit drept zestre de la

străbunică-sa. Lângă pat, se află covata în care se leagănă pruncii,

vegheată din perete de icoanele vechi, dar sfânte ale Maicii Domnului și Sfântului Nicolae,

5

ocrotitorul copiilor. Războiul de țesut din imediata apropiere a patului este dovada sutelor de

nopți în care tanti Niculina se odihnea lucrând, iar din mâinile ei neobosite ieșeau covoare,

cuverturi, preșuri și ștergare de o valoare inestimabilă. Mâinile ei crăpate și muncite ne conving

de greutatea traiului de odinioară. De precizat că tanti Niculina este simbolul femeii de la țară,

devotată familiei și gospodăriei sale, care trăiește prin și pentru muncă. De fapt, ea este o păpușă,

confecționată de către dna profesoară Mihaela Bulai, care, pe lângă compuneri, verbe și părți de

propoziție, obișnuiește să-și atragă elevii și colegele mai tinere la activitățile din cadrul

„Atelierului Bunicuța”, confecționând măști, păpuși, trăistuțe și alte obiecte de vestimentație și

podoabe. Fiecare strachină, orice unealtă, războiul de țesut, mileurile atent cusute și apretate,

toate au câte o poveste fascinantă. Am aflat că pentru ia pe care o purtau în zilele de mare

sărbătoare la horă (La Paște sau la Crăciun), fetele lucrau în secret luni de zile, ca nimeni să nu le

afle modelul. De fiecare dată, tinerele inventau motive noi și complicate, astfel încât iile lor să

fie unice, admirate de flăcăi și invidiate de celelalte fete. Era o adevărată tragedie dacă în seara

horei, vreo fată mai avea același model cusut pe ie. Una dintre ele trebuia musai să plece acasă.

Dna Croitoru, un om minunat din satul nostru, dar originară din Mărăști, care din dragoste pentru

portul popular coase și recondiționează ii, ilice și cămăși, ne-a relatat povestea unei superbe ii de

borangic: o tânără din satul dânsei l-a ademenit pe un flăcău din sat, făcându-l să se

îndrăgostească de ea. Apoi, cu

măiestrie, l-a convins să-i fure

surorii lui modelul pe care-l

lucra le ie. Băiatul, din dragoste

pentru fată, a făcut ceea ce

aceasta i-a cerut, iar în seara horei, sora lui a rămas șocată să

constate că ia ei nu este unică.

De necaz, a plecat plângând

acasă, iar tânăra cu pricina a

rămas în continuare, fălindu-se

cu superbul model al iei sale.

Evident că relația celor doi nu a

fost de durată...Cu ia respectivă, care are o vechime de aproximativ 130 de ani, am participat în

iunie 2018 la Festivalul iei, la Galați, organizat de Centrul Cultural Dunărea de Jos și am obținut

premiul al III-lea la nivel județean, la secțiunea „Cea mai frumoasă ie”.

În cadrul activităților la clasă facem cunsocute copiilor tradițiile stramoșești prin

intermediul lecturilor, a invitaților, dar și prin serbările pe care le desfășuram, cu prilejul

diferitelor sărbători (Crăciun, Paște, Mărțișor, Dragobete). Șezătorile constituie un mijloc

complex de educație, deoarece îi familiarizează pe elevi cu unele elemente de folclor,

contribuind astfel la dezvoltarea dragostei pentru tradițiile populare, le dezvoltă dragostea pentru

frumos, pentru armonie, le cultivă răbdarea, stăpânirea de sine, spiritul de echipă. În orele de arte

vizuale și abilități practice confecționăm păpuși din linguri de lemn, coasem semne de carte și

tablouri pe etamină, decorăm vase din ceramică sau pictăm costume populare. Datinile și

obiceiurile populare ne reprezintă si constituie un adevarat ,,tezaur’’ al țării noastre, apreciat în

lume, fapt care determină dorința de a cunoaște frumusețea și naturalețea obiceiurilor, a

folclorului autentic, a portului popular și a graiului local. De asemenea, au rolul de cunoaștere

de către copii a specificului zonei și a frumuseților din jur. Pentru a ști cine este, copilul trebuie

să învețe cine a fost, prin strămoșii săi, să-și cunoască rădăcinile adânc înfipte în satul românesc.

6

Bineînțeles că și activitățile extracurriculare joacă la rândul lor un rol important în încercarea

noastră de a le cultiva copiilor sentimente pozitive față de bogățiile și frumusețile județului în

care se dezvoltă și mai ales se formează ca indivizi, păstrători de tradiții și obiceiuri. Pentru a

face cunoscute elevilor creațiile de artă, pe care locuitorii zonei noastre le-au realizat în decursul

istoriei, am realizat o excursie la Muzeul Satului, situat în imediata apropiere a Pădurii

Gârboavele. Am admirat costumul popular specific zonei, cuprinzând în alcătuirea sa și

informații despre trecutul istoric. Am atras atenția copiilor la vechimea acestor costume, apoi am

denumit fiecare piesa în parte. Experții Centrului Cultural Dunărea de Jos le-au explicat elevilor

că în urmă cu foarte mulți ani, fiecare om avea mai multe costume populare, deoarece

îmbrăcămintea era diferită de cea de azi. Erau costume de sărbătoare, pe care le îmbrăcau la

biserică și la joc. Hainele de sărbătoare erau cu mai multe modele. Croiala, alcătuirea cromatică a

pieselor de port ilustrează gustul, concepția despre frumos a comunității. Tot la muzeu am

admirat casele țărănești acoperite cu stuf din zona Prutului, diferite unelte și obiecte de uz caznic:

războiul de tesut, oale de lut, căni de lut, dar și unelte folosite la îngrijirea animalelor, de care

tăranii erau atât de apropiați sufletește. Dna Liliana Vintilă, interpretă de muzică populară, i-a

învățat pe copii câteva cântece foarte cunoscute, pe care ei le-au intonat cu plăcere. De

asemenea, obiecte populare românești au putut observa și admira și în interiorul Muzeului de

Istorie „Paul Păltânea” din Galați. Nici meșteșugurile populare nu au rămas nedescoperite. Dl.

Mocanu Ion, originar din Braniștea, a primit cu bucurie invitația de a veni la școala noastră cu

roata olarului, pentru a le arăta elevilor drumul de la lut la oală, farfurie, strachină sau cană.

Măiestria cu care modela pământul moale ne-a fascinat pe toți, adulți și copii deopotrivă. Atrași

de argilă, elevii au avut posibilitatea de a exersa tehnica prelucrării lutului, cu ajutorul roții

olarului. Ajutați de meșterul iscusit, au modelat diverse obiecte, pe care le-au putut lua acasă, drept amintire și motiv de

mândrie. Am aflat că sarmalele

vor fi mult mai gustoase dacă vor

fi fierte în oală de lut, îmbrăcată

în sârmă, pentru că aceasta se

încinge în cuptor și asigură o

răspândire uniformă a căldurii.

Mare ne-a fost mirarea când am

aflat că din lut se pot confecționa

chiar și jucării (fluiere).

Pornind de la curiozitatea

specifică vârstei, am căutat prin diverse activități, să stimulăm dorințele copiilor de a cunoaște

tradițiile, datinile și obiceiurile populare din aceste locuri.

Mersul la biserică în Săptămâna Mare a Paștelui i-a făcut pe copii să înțeleagă

semnificația sărbătorii, preotul explicându-le pe înțelesul lor semnificația obiceiului

încondeiatului ouălor și faptul că ouăle încondeiate în Joia Mare se duc la biserică pentru a fi

sfințite, iar după slujba Învierii, mai întâi cei în vârstă, apoi cei tineri le ciocnesc, folosind

formulele: ”Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”,formule pe care cu siguranță le vor utiliza

corect.

7

Arta noastră populară, manifestată sub toate aspectele ei,prezintă o bogăție de comori-

izvorul lor nesecat pentru cel ce vrea să le cunoascăși să le adune în mănunchi, pentru a le dărui

din nou, după cum spunea Anton Pann:

,,De la lume adunate/ Și-napoi la lume date.’’

Astăzi, mai mult ca oricând,avem posibilitatea săîndrumăm copiii să cunoascăși să redea

obiceiuri românesti,să respecte tradiții ale românilor. În acest mod vom putea crește și educa

elevii în spiritul virtuților strămoșești, pentru a deveni buni creștini și buni români.

Sărbătorile de iarnă înseamnă posibilitatea lărgirii orizontului spiritual al elevilor și

preșcolarilor, precum și cultivarea receptivității și sensibilității, a trăirilor afective și emoționale.

Perioada premergătoare acestora, respectiv Postul Crăciunului înseamnă informarea și

familiarizarea copiilor cu ceea ce înseamnă Sfântul Nicolae, Crăciunul,Anul

Nou,Boboteaza.Momentul acesta este propice pregătirii serbărilor de Crăciun. Un alt aspect al

cunoașterii și promovării tradițiilor și obiceiurilor de iarnă îl

reprezintă colindatul pe la diverse instituții din localitate și din

județ (Primărie, Parchet, Poliție, Farmacie, Cartea Funciară,

agenți economici etc.), unde copiii au oferit colinde și au primit

daruri.

Bucurându-se de sprijinul voluntar al pictorului Costică

Popoiu, cadrele didactice au înființat cercuri de pictură atât

pentru preșcolari și elevii mici („Culorile copilăriei”), cât și

pentru cei de gimnaziu („Lumină și culoare”). În cadrul întâlnirilor, elevii au învățat și au exersat

tehnici diverse de lucru, realizând superbe lucrări în care au zugrăvit frumusețea românească:

satul tradițional, obiecte din ceramică, ștergare, peisaje, fructe și flori etc. Au aflat despre

simbolistica populară în pictură: cocoșul, peștele și copacul.

În cadrul atelierului „Povești cusute cu acul”, elevii au învățat să realizeze obiecte cu

valoare spirituală: mărțișoare, globuri, semne de carte și tablouri. Lucrările lor sunt originale și

deosebit de frumoase. Expoziția permanentă, reînnoită în funcție de anotimp, amenajată pe holul

Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” Liești este dovada clară că generațiile actuale nu și-au

pierdut traiectoria și păstrează încă nealterat spiritul românesc.

Tradițiile,datinile,obiceiurile și folclorul din Liești sunt izvoare grăitoare privind istoria și

cultura acestor locuri.Tezaurul folcloric al zonei constituie o componenta valoroasă, o moștenire

de preț pentru toți cei care trăiesc si viețuiesc în această parte de țară.

Moștenirea pe care o avem trebuie dusă mai departe de preșcolarii și elevii pe care îi

creștem și-i educăm, pentru că un popor trăiește prin ceea ce lasă fiilor săi. Este bine să

cunoaștem și să transmitem copiilor măcar un strop din ceea ce a creat omul simplu de la țară, cu

iscusința minții și cu căldura sufletului său, pentru a ști copiii de mici cine sunt, de unde își au

originile și încotro se îndreaptă.

8

,,Izvorul neamului meu e țăranul român’’. N. Iorga

Rolul școlii în păstrarea datinilor și

credințelor strămoșești

prof. înv. primar: Gherghelău Cosmina

Ne aflăm la răscruce de drumuri. Trăim un segment

temporal în care civilizaţia ţărănească moare încet, satul

devenind victimă a fenomenului numit globalizare. Pe de

altă parte progresul tehnic a trecut în nefiinţă obiceiuri şi

meşteşuguri seculare: discoteca a înlocuit hora, iar

fierăria,cojocăria, ţesătoria, olăritul sunt profesii de mult

apuse. Pe zi ce trece, satul îşi pierde ce are el mai de preţ, îşi pierde frumuseţea arhaică,

obiceiurile, trăirea şi tradiția ancorate în credinţă. Fără tradiţii, obiceiuri şi credinţă, satul nu mai

este sat , ci doar o aşezare cochetă, modernă, dar fără viaţă. Viaţa satului constă în tradiţia si

obiceiurile locului trăite pe viu, în frumuseţea și bunăcuviinţa lor, adăpate din credinţa în

Dumnezeu si în speranţa dăinuirii acestui neam romanesc. Întoarcerea în lumea satului înseamnă

pentru unii oameni o regenerare

sufletească după care omul

contemporan tânjeşte tot mai mult. Cu

toţii, am putut lesne constata că multe

din evenimentele petrecute de-a lungul

vieţii s-au şters din memoria noastră,

dar tot ce ne-a marcat copilăria a rămas

viu în simţirea şi trăirea noastră.Lucian

Blaga spunea: „Copilăria petrecută la

sat mi se pare singura mare copilărie”.

Satul meu este un sat ca oricare altul;

9

cu stradă principală asfaltată, cu uliţe şerpuite, cu păşuni, cu livezi, cu oameni obişnuiţi şi totuşi

e unul special pentru mine – e satul în care m-am născut, am copilărit şi trăiesc. Copil fiind eram

fascinată de felul în care trăiau oamenii fiecare moment al vieţii, modul în care se raportau unii la

alţii şi la tot ce îi înconjura, la simplitatea şi puritatea vieţii lor. Chiar dacă atunci nu am

conştientizat importanţa multor lucruri, azi mă simt datoare faţă de înaintaşii mei de a nu lăsa

această zestre să piară.În calitate de dascăli suntem obligaţi să facem din creaţia noastră populară

o carte de vizită cu care să batem la porţile cunoaşterii şi cu care vom fi primiţi şi apreciaţi fără

îndoială oriunde în lume. În furtunile veacurilor, obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti au rămas

neclintite păstrând nealterate valorile autentice ale

culturii populare. Copiii, la această vârstă se lasă

îndrumaţi şi pot fi modelaţi în aşa fel încât pe fondul

lor afectiv să se aşeze elementele cunoașterii.

Valorificând aceste tradiţii populare oferim copiilor

posibilitatea de a cunoaşte frumuseţea, bogăţia şi

diversitatea folclorului, înţelepciunea

populară,armonia limbii.

Noi, dascălii, ar trebui să-i învăţăm pe copii să

preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile în

care s-au născut,să-i învăţăm să iubească

meleagurile natale, portul românesc şi pe români!Să

le sădim în suflet aceste elemente definitorii ale identităţii neamului românesc fără de care nu am

putea şti de unde venim şi cine suntem, de fapt noi românii pe acest pământ!

Conştientizarea importanţei redescoperirii culturii tradiţionale româneşti; implicarea elevilor în

activităţi practice de reproducere şi prelucrare a imaginilor şi modelelor folosind

tehnici specifice meşteşugurilor tradiţionale; stimularea iniţiativei individuale, a creativităţii şi

imaginaţiei elevilor; dezvoltarea interesului elevilor de a realiza lucrări originale;dezvoltarea

interesului pentru cunoaşterea, păstrarea şi transmiterea portului popular românesc, a tradiţiilor şi

obiceiurilor specifice poporului nostru, sunt câteva dintre obiectivele ce ar trebui urmărite în

procesul instructiv-educativ.

Învățătorul, împreună cu alte cadre didactice pot să formeze un grup sau un cerc de elevi, de

culegători de folclor și tradiții populare din localitatea respectivă. Sub îndrumarea directă a

10

cadrelor implicate, elevii pot consemna diverse proverbe și zicători, snoave, basme, balade,

descântece și cântece rurale, cântece și jocuri, pot descrie portul popular de cândva, azi în

dispariție, apoi pot colecționa obiecte de uz casnic care treptat nu se mai găsesc sau se află

undeva aruncate într-un colț al casei, le pot da viață în amenajarea unui muzeu al școlii.

Rolul școlii este de a îndruma elevii să-și îndrepte atenția spre fondul străbun de valori

artistice si documentare pentru a-l aprofunda, a-l iubi si a-l răspândi.

Lucrari realizate împreună cu elevii în cadrul proiectului:

,,Tradiții și folclor în școala românească”

11

Păstrarea tradiţiilor strămoşeşti şi promovarea folclorului local

prin activităţi şcolare şi extraşcolare

Prof.inv.primar, Geta Munteanu

Motto: „…datinile, proverbele, muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu ele se poate

constitui trecutul lor îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preţ ca averea de cuget şi

simţire inclusă şi păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în adâncul sufletului

românesc, al moşilor şi strămoşilor noştri.” (Alexandru Vlahuță)

Am considerat că îndemnul lui Constantin Noica „În cultură nimic nu trebuie pierdut, totul

trebuie transmis şi reînnoit“ este de bun augur mai ales că acum tehnica a luat o amploare

deosebită, majoritatea tinerilor accesează reţelele de internet, nemaifiind implicaţi în cunoaşterea

adevăratelor comori ale poporului nostru. Tradiţiile populare româneşti rămân tezaurul nostru cel

mai de preţ şi trebuie să facem tot ce se poate pentru ca ele să se păstreze vii în mintea copiilor şi

a oamenilor. Activităţile extraşcolare au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferind cele mai eficiente şi oportune modalităţi de valorificare a tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor populare

locale şi naţionale. Patrimoniul naţional trebuie îmbogăţit şi transmis din generaţie în generaţie

prin procesul educaţional. Educaţia urmăreşte familiarizarea cu valorile naţionale materiale şi

moral-spirituale; renaşterea, valorizarea şi perpetuarea tradiţiilor; utilizarea potenţialului educativ

al datinilor şi obiceiurilor calendaristice populare; formarea conştiinţei naţionale; educarea

civismului, umanismului.

Şi în cadrul şcolii noastre, -Şcoala gimnazială,,Sfantul Nicolae, jud. Galati, cadrele didactice,

împreună cu elevii, au preocupări pentru păstrarea portului popular, a tradiţiilor şi a folclorului

din zona noastră, ştiut fiind faptul că folclorul este singura şcoală care a existat şi a continuat să

existe ca izvor mereu viu şi prezent.

Activităţi realizate:

• confecţionarea unor panouri decorative pentru ornarea holurilor şcolii şi a sălilor de clasă;

• realizarea unor expoziţii cu lucrări ale elevilor: ouă pictate, măşti confecţionate de elevi şi

părinţi;

• achiziţionarea de costume populare;

• prezentarea de programe artistice la serbări şcolare şi ori de câte ori se ivesc prilejuri;

• colectarea de la locuitorii comunei, în special de la bătrani, a unor materiale şi produse

necesare dotării muzeului şcolar

Prin aceste activităţi, urmărim să dezvoltăm atitudini valorice faţă de cultură, să le formăm

elevilor o cultură moral-spirituală, o cultură naţională.Activităţile şcolare şi extraşcolare de

conservare şi promovare a folclorului autohton dezvoltă un comportament motivat,cultivă

12

sentimente de bunătate, caritate, toleranţă respect, demnitate, de personalizarea individului şi

conturarea identităţii sale.Folclorul reprezintă oglinda vie a existenţei poporului român ,o dovadă

grăitoare

a străvechii unităţi culturale a poporului român. Imensul tezaur folcloric al poporului nostru

constituie o componentă valoroasă a acestei moşteniri. Valorificând cu copiii tradiţia folclorică

în cadrul diverselor activităţi şcolare şi extraşcolare realizăm un important act cultural şi

educativ.

Prin varietatea folclorului, copiii pot să cunoască ,să înţeleagă şi să preţuiască mai mult trecutul

glorios al poporului nostru ,ocupaţia ,obiceiurile,sentimentele ,năzuinţele generaţiilor de ieri.

13

Tradiţii şi superstiţii de primăvară Prof. pt. înv. primar Stamate Marcela

Zilele babei – superstiții și obiceiuri

Conform tradiției populare între 1 și 9 martie sunt Babele sau zilele Babei Dochia, cele mai

capricioase și schimbătoare zile de peste an. Babele reprezintă, în plan simbolic, confruntarea

dintre anul vechi și anul nou, dintre iarnă și vară, dintre frig și cald. Se spune că în aceste

zile, Baba Dochia își împlinește destinul urcând muntele cu turma ei de oi, iar zilele sunt pe atât

de afurisite și înșelătoare, precum și caracterul acesteia.În jurul acestor zile, ale babelor, s-au

creat atât obiceiuri, cât și superstiții cu privire la anul ce va urma. Astfel, fiecare dintre noi,

trebuie să-și aleagă o babă și, în funcție de cum va fi vremea în ziua respectivă, așa va fi și viața

noastră în cursul anului. Dacă în ziua babei alese e timp frumos, atunci viitorul va fi unul vesel,

cu noroc, cu bucurii și împliniri, iar dacă e timp posomorât, atunci viitorul va fi unul trist, fără

noroc, cu lacrimi și încercări grele.

Unele persoane își aleg babele în funcție de ziua de naștere, altele nu țin cont, însă, de

această regulă și își aleg baba la întâmplare. Se obișnuiește, mai nou, să se aleagă 3 babe, una

pentru trecut, una pentru prezent și una pentru viitor. Pe de altă parte, în unele zone ale țării se

crede că vremea din decursul unei babe redă, de fapt, caracterul, sufletul și temperamentul celui

care a ales-o. Cele mai multe dintre superstițiile babelor sunt legate de prima zi din ciclul

acestora, și anume ziua de 1 martie sau ziua Dochiei, cap de primăvară. Se spune că dacă în 1

martie este timp frumos, atunci primăvara și vara vor fi tot atât de frumoase și roditoare.

Dacă ziua de 1 martie e posomorâtă e semn că primăvara nu va fi tocmai caldă, iar vara va fi

schimbătoare.

Totodată, în trecut, ziua Babei Dochia se respecta cu sfințenie pentru ca frigul să nu aducă

pagube câmpului, iar anul să fie unul bogat. De asemenea, se credea că Baba Dochia are puterea

de a feri de înec și de a îngrășa vitele.

Buna Vestire sau Ziua Cucului – tradiții și obiceiuri Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie, fiind

prima mare sărbătoare dedicată Maicii Domnului atestată în documente. Buna Vestire amintește

de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavril i-a vestit Fecioarei Maria că va naște și va fi

mama Fiului lui Dumnezeu, Isus din Nazar. Buna Vestire este una dintre cele mai mari sărbători

ale primăverii și cade de fiecare dată în perioada Postului Mare. Astfel că, indiferent de ziua în

care se sărbătorește, Biserica acordă dezlegare la pește pentru a cinsti cum se cuvine această

zi.De Buna Vestire se mănâncă pește pentru a fi tot anul ca “peștele în apă”.

Ziua Cucului – de ce cântă cucul de Buna Vestire

Sărbătoarea de Buna Vestire a primit în tradiția populară și denumirea de Ziua Cucului,

denumire legată de cântecul cucului care începe întotdeauna de Blagoveștenie și se sfârșește la

Sânziene sau Sân Petru.În această zi de mare sărbătoare, cântecul cucului trebuie așteptat de

oameni cu veselie, cu stomacul plin și cu buzunarele pline de bani, astfel vor putea beneficia de

lucruri bune în anul ce va urma. Dacă cântecul cucului ne va surprinde posomorâți și cu stomacul

gol, atunci e semn rău, se spune că “te-a spurcat cucul”, iar peste an lucrurile nu vor merge

tocmai bine.Cucul cântă mereu până la Sânziene sau Sân Petru, când se îneacă cu orz și,

nemaiputând cânta, se preface în uliu.

14

În spațiul popular mai circulă o veche legendă, puțin știută, care ne explică de ce cântă cucul

între Blagoveștenie și Sânziene. Astfel, legenda spune că pasărea pe care o numim noi azi cuc,

nu este de fapt cucul adevărat, cel care avea pene de aur, ci perechea acestuia, Sava. În vremuri

demult trecute, cucul și Sava trăiau împreună pe pământ, ca soț și soție. Sava i-a fost însă

necredincioasă cucului, care a decis să o părăsească și să plece în cealaltă lume. Sava, văzând că

acesta nu glumește, ci o lasă și pleacă, l-a întrebat când și unde să-l caute. Cucul, supărat, i-a

spus că poate să-l caute, dacă voiește, între Blagoveștenie și Sânziene. Astfel, Sava

recunoscându-și greșeala și voind să o îndrepte, cum au sosit Blagoveșteniile, cum a început să

zboare din ramură în ramură și să strige “cucu, cucu”. În zadar însă, deoarece cucul, perechea lui

Sava, nu se va mai întoarce niciodată. În acest fel, an de an, Sava cântă “cucu, cucu” și zboară

din pom în pom, doar, doar își va putea regăsi perechea.De Buna Vestire se dezleagă limba

tuturor păsărilor pentru a cânta, dar mai ales cea a cucului, care toată iarna a fost uliu, iar la

Blagoveștenie se preface iarăși în cuc.

Superstiții de Florii

Încă din timpuri trecute, ziua de Florii a cunoscut diverse superstiții, tradiții și obiceiuri în

funcție de diferitele regiuni ale țării.Dintre multele superstiții care însoțesc ziua de Florii, le-am

cules pe următoarele:

• În această zi de sărbătoare creștinii culeg ramuri de salcie înmugurite, pe care le duc la

biserică, unde preotul le sfințește și le stropește cu agheasmă. Aceste ramuri sfințite sunt

păstrate peste an, fiind folosite la vindecarea diferitelor boli sau la alungarea furtunilor, norilor

grei sau vijeliilor;

• Ramurile de salcie reprezintă renașterea anuală a vegetației, dar și ramurile cu care Isus Hristos

a fost întâmpinat atunci când a intrat în Ierusalim;

• Animalele din gospodării sunt hrănite cu ramuri de salcie pentru a fi sănătoase tot timpul

anului;

• O denumire străveche a sărbătorii Floriilor este “Nunta urzicilor”, deoarece, în această zi,

urzicile înfloresc și nu mai sunt bune de mâncat;

• În această zi nu e bine să te speli pe cap, pentru că vei albi, însă cine se spală e bine să o facă

cu apă sfințită;

• Pentru a avea un păr sănătos și frumos, la miezul nopții, se fierbe busuioc în apă și cu fiertura

te poți spăla pe cap;

• O superstiție a sărbătorii Floriilor spune că cei care nu vor serba ziua de Florii se vor umple de

pistrui;

• În anumite regiuni, în seara de Florii, fetele nemăritate pun o bluză curată și o oglindă lângă un

păr altoit și o lasă acolo până dimineața. Oglinda se poate folosi la farmecele de dragoste și

sănătate;

• O altă superstiție spune că în această zi a Floriilor e bine ca hainele, cuverturile, covoarele sau

alte țesături să fie aerisite;

• De sărbătoarea Floriilor este dezlegare la pește, deci e foarte bine să se mănânce pește;

• Femeile gătesc, în ziua de Florii, plăcinte și bucate alese pe care, apoi, le dau de pomană;

• Se spune că așa cum va fi vremea în duminica Floriilor, așa va fi și în duminica Paștelui;

În ziua Floriilor sunt serbate persoanele care poartă nume de floar e

15

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DIN ZONA MOLDOVEI

Prof.inv.primar, Geta Munteanu

Prof. înv. primar, Silvia Trandafir

Moldova este o zonă bogată în tradiţii culturale autentice, din păcate aproape necunoscute

în afara graniţelor României. Din această regiune provin mulţi dintre marii poeţi, scriitori sau

artişti ai României, printre aceştia numărându-se Nicolae Iorga, istoricul care a scris peste 2000

de cărţi şi articole, compozitorul George Enescu şi poetul naţional, Mihai Eminescu.

Muzee intresante există în fiecare dintre oraşele principale din regiune şi uneori chiar şi la sat.

Unele dintre acestea păstrează mărturii din timpuri de mult apuse: epoca Neolitică, Getica şi pre-

Romana, iar altele au exponate care exemplifica tradiţiile şi cultura zonei.

Acestea sunt completate de case memoriale, galerii de artă, anticariate sau expoziţii, în fiecare

dintre oraşele mari. Dar viaţa culturală de aici nu este doar un exponat de muzeu, regiunea

trăieşte intens, din punct de vedere cultural şi artistic în orice sezon al anului prin festivaluri,

concerte de muzică clasică, pop, dance şi rock. Iar teatrul şi festivalurile teatrale joacă un rol

foarte important în viaţa acestei regiuni. Un alt punct de atracţie sunt festivalurile rurale.

Unele dintre ele sunt obiceiuri tradiţionale sau sărbători religioase care marchează viaţa rurală

din întreaga regiune, iar altele sunt activităţi locale, cu foarte puţină publicitate sau participare

din exterior. Moldova are o bogată istorie, iar tradiţiile nu s-au pierdut, dimpotrivă, au fost

îmbogăţite cu noi calităţi, dându-le un nou colorit, formând un original conglomerat de obiceiuri,

ritualuri şi folclor, omniprezente în satele Moldovei. Una din importantele calităţi ale

moldovenilor este ospitalitatea, deoarece fiecare oaspete este primit cu deosebită căldură, iar

gospodarul casei întotdeauna va găsi pentru el un pahar de vin bun moldovenesc, iar gospodină,

cele mai alese bucate.

Moldova se mândreşte cu o bogată tradiţie în arta populară, confecţii originale şi colorate,

produse de olari, tâmplari, şi meşteri în prelucrarea pietrei. Una dintre cele mai vechi meserii din

Moldova este olăritul, aici arta ceramicii este de o înaltă calitate, deosebindu-se prin diversitatea

formelor, mărimilor şi prin varietatea amplă a desenelor. Meşteşugul ţesutului s-a răspândit

datorită unei vechi tradiţii, conform căreia mireasa trebuia să ofere drept zestre covoare ţesute cu

mâna ei.

Sărbătorile sunt desfăşurate în “casă mare”, cea mai frumoasă odaie dintr-o casă

moldovenească, invitându-şi rudele, prietenii, vecinii şi cunoştinţele, iar pereţii acestei camere

16

fiind decoraţi cu fotografii ale rudelor şi cu prosoape brodate din pânză de casă.

Moldovenii sapă fântâni în stradă, în drum, sau pe câmp, dar nu în ogradă, scopul fiind de a oferi

oricui apa ca să-şi poată potoli setea. Fiecare zi petrecută în mijlocul locuitorilor acestor sate, a căror existenţă se derulează în

strânsă legătură cu natura, se dovedeşte o experienţă fascinantă pentru turişti.

Ospitalitatea cu care moldovenii îşi tratează oaspeţii este legendară. Creaţia populară sau

folclorul este genul de activitate literară colectivă, care circulă de la om la om. Particularităţile de

bază ale creaţiei populare orale sunt caracterul anonim, colectiv, tradiţional, variativ, sincretic.

Marii colportori ai creaţiei populare orale moş Trifan Baltă, Constantin Daraban, Nicolai Pleşca

ş. a. au contribuit considerabil la completarea patrimoniului spiritualităţii moldoveneşti.Folclorul

moldovenesc se împarte în două grupuri mari: folclor ritualic şi neritualic.

Creaţia populară ritualică cuprinde:

• poezia obiceiurilor calendarice;

• colinde, urături, teatrul popular – „Căluţul”, „Ursul”, „Capra”, „Malanca”, „Jienii”, „Irozii”,

„Novăceştii”;

• cântece de stea, oraţii rostite la umblatul cu „semănatul” etc.

• poezia obiceiurilor de familie;

• cântece de leagăn;

• oraţii de nuntă – conăcăria, iertăciunea, cântecul miresei;

• poezia obiceiurilor de vară − „Paparuda”, „Drăgaica”, „Cântecul cununii” etc.

Creaţia populară orală neritualică cuprinde câteva genuri şi specii:

• eposul eroic („Gruia”, „Novac”, „Badiu” ş.a.),

• baladă („Mioriţa”, „Meşterul Manole”, „Ilincuţa”, „Nevasta vândută”),

• cântecele istorice; lirica populară − doinele, cântecele de dragoste, de dor şi jale, de ciobănie,

de haiducie, de ostăşie, de Joc, de pahar, romanţele, strigăturile şi scrisorile versificate;

• paremiile − proverbe, zicători,

• folclorul copiilor − numărători, cimilituri, frământări de limbă, formule versificate care

însoţesc jocurile copiilor – „Ineluş-învârtecuş”, „Mijatca” ş.a.

Proza populară cuprinde:

• legende − „Ştefan cel Mare”, „Dochia”, „Legenda mărţişorului”, „Legenda rândunicii”,

• basme − „Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana”, „Omul saraiman şi zmeii”, „Fata harnică şi fata

leneşă”,

17

• poveşti cu animale − „Lupul şi vulpea”, „De ce ursul n-are coadă”,

• poveşti nuvelistice, parabole, snoave (ciclul cu Păcală şi Tândală),

• anecdote; tradiţii şi povestiri orale.

Satele Moldovei

Ajunşi în satele Moldovei, mulţi turişti sunt încântaţi de bogăţia de obiceiuri şi de cultura

zonei. Pe aceste meleaguri sunt păstrate şi transmise din generaţie în generaţie meşteşuguri

tradiţionale, iar produsele specifice sunt realizate prin utilizarea unor tehnici străvechi.

Confecţionatul costumelor şi măştilor populare, olăritul, ţesutul, arta prelucrării lemnului sunt

doar câteva dintre acestea. Locuitorii satelor, religioşi şi conservatori, sunt păstrătorii unor

tradiţii culturale vechi de sute de ani. O atracţie deosebită o prezintă obiceiurile din timpul

Sărbătorilor Pascale, când întregul sat sărbătoreşte Învierea Domnului, participând cu mic cu

mare la slujba religioasă de la biserică, urmată apoi de o masă cu bucate tradiţionale.

Dintre acestea fac parte şi faimoasele ouă încondeiate, care sunt specifice acestei sărbători.

Bucătăria moldovenească este un alt punct de atracţie al Regiunii, care a fost de-a lungul

istoriei sursa de inspiraţie pentru mulţi scriitori romani. Mâncărurile tradiţionale, cum ar fi

Hârzobul (păstrăv afumat pe cetină) îmbie vizitatorii să le deguste alături de minunatele vinuri

moldoveneşti de Bucium, Cotnari şi Huşi.

18

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

Școala Gimnazială „Prof. Emil Panaitescu” Cudalbi, jud. Galați

,,

Prof.înv.primar Dediu Anca

Aria curriculară: CLR, MM, AVAP, DP

CLASA : a II-a

DURATA : 1 an cu posibiliatea de prelungire

PROPUNĂTOR: DEDIU ANCA

NR.ORE :1 oră / săptămână

„Folclorul și tradițiile

străbune”

OPȚIONAL

INTEGRAT

19

ARGUMENT

Strămoșii noștri ne-au lăsat o zestre bogată și plină de amintiri, unele frumoase, altele

dureroase.Ceea ce ne-a rămas de la bravii noștri bunici sunt lucrurile ieșite din dibăcia și

priceperea lor.Acest lucru m-a determinat să propun acest optional: ,,Folclorul și tradițiile

străbune”, deoarece doresc sa pun în valoare frumusețea

portului popular, a tradițiilor străbune.

Zona de unde eu provin, fiind în mediul rural, este o

zonă bogată în folclor și tradiții strămoșești, care încă se mai

păstrează cu sfințenie. Doreasc să-i învăț pe elevii mei să

iubească și să prețuiască obiceiurile străbune, să se

mândrească cu faptul că ,,țara noastră este bogată în tradiții,

dar și să transmit mai departe ceea ce învăță în cadrul acestor

ore.

COMPETENȚE GENERALE

1.Dezvoltarea capacității de receptare a unor mesaje orale/ scrise;

2. Dezvoltarea capacității de intonare , interpretare a unor cântece vechi;

3.Utilizarea unor tehnici specifice de lucru, prin folosirea unor diverse materiale și ustensile;

4.Dezvoltarea simțului estetic;

5.Dezvoltarea responsabilității, spiritului de cooperare;

COMPETENȚE SPECIFICE

CLR

1.1 să înțeleagă semnificația unui mesaj oral

1.2 să sesizeze corectitudinea unui mesaj scris

20

1.3 să manifeste interes pentru a comunica cu ceilalți, de a împărtăși din experiența proprie

MM

2.1 să intoneze și șă interpreteze corect o linie melodică

2.2 să înțeleagă etapele de învățare a unor pași de dans popular din zona Cudalbiului

2.3 să aplice în practică cele învățate

AVAP

3.1 să observe modalitățile de realizare a unor produse tradiționale

3.2 să aplice în practică cele învățate în realizarea unui produs finit

D.P

4.1 să manifeste toleranță și înțelegere

4.2 să învețe cum să coopereze și cum să colaboreze în cadrul grupului

CONȚINUTURI

1.Poezii folclorice din folclorul copiilor

2.Cântece specifice zonei Cudabiului

3.Dansuri populare din zona Cudalbiului

4.Datini, obiceiuri și tradiții din zona Cudalbiului

➢ de iarnă: Steaua, Viflaemul, Plugușorul, Pițărăii

➢ de Paști: Udatul fetelor de Sf.Gheorghe, Încondeiatul ouălor, Toaca

5.Șezători literare

6.Ateliere de creație:

➢ Cusături pe etamină

➢ Realizarea sticlei decorative

➢ Realizarea și infrumusețarea muzeului clasei început în clasa I

21

7.Serbări școlare

MODALITĂȚI DE EVALUARE

Muzeul clasei

Popularizarea activităților pe site-ul școlii și pagina clasei

Aprecieri verbale

Serbări școlare/spectacole la nivelul școlii și nu numai

BIBLIOGRAFIE

Ioan Biriș-,,Monografie –Nadăș-Țara Zarandului-jud.Arad,2001

Bogdan Lupulesc-,,România necunoscută,Tara Zarandului, articol apărut în Formula ASS

Bătrânii satului-Com.Cudalbi, jud Galați

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

CLR

❖ ex. de exprimare corectă

❖ ex. de redactare a unor evenimente

❖ ex. de alcătuire orală/scrisă a unor

enunțuri pe baza celor studiate

❖ joc de rol/ scenete

MM

✓ ex. reproducere a unor cântece auzite

✓ ex. de intonare corectă și redare a

cântecelor învățate

✓ ex. de învățare a unor pași de dans

popular

AVAP

ex. de realizare a unor produse prin

utilizarea diferitelor materiale de lucru

ex. de muncă în echipă pentru

realizarea unor produse

DP

• ex. relaționare, cunoaștere,

descoperire

• ex. de exprimare a propriilor păreri

22

Nr.crt. Unitatea de

învățare

C.S Conținuturi Nr. ore Săptămâna Ob

s

1. ,,Folclorul

străbunilor”

1.1

1.2

2.1

2.2

3.2

4.1

• Cântece

• Poezii

• Dansuri

populare

• Activități

practice

6 I-VI

2. ,,Datini și

obiceiuri de

iarnă”

1.1

1.2

2.1

2.2

3.2

4.1

✓ Legende

populare

✓ Dramati

zări

✓ Șezătoare

literară

✓ Activități

practice

6 VII-XIII

3. ,,Atelierul

meșterului

popular”

3.1

3.2

4.1

4.2

➢ Recuzita

pentru

serbare(

Viflaem,

Steaua,

Plugușor)

➢ Cusături –

motive

populare

➢ Dramati

zare

3 XIV-XVII

Planificare calendaristică

23

SEMESTRUL

al II-lea

1. ,,Datini și tradiții

de primăvară”

1.1

2.1

2.2

3.1

4.1

4.2

Șezătoare

literară

Dramati

zări

Dansuri

populare

3 XVIII-XXI

2. ,,Atelierul de

creație”

3.1

3.2

4.1

4.2

❖ Împletituri

❖ Cusături-

șervețele

❖ Încondeie-

rea ouălor de

Paște

6 XXVII-

XXXIII

3. ,,Hai la joc!” 2.2

3.2

4.2

▪ ,,Joc în doi”

▪ Serbare

școlară

1 XXXIV

24

PROGRAMĂ OPȚIONAL

TRADIŢII ŞI OBICEIURI LA ROMÂNI

Înv. Florica Munteanu

Școala Gimnazială Movila Miresii

MOTTO: Am crezut de la început în specificul naţional, adică am crezut că nu se intră în universalitate,

decât pe poarta ta proprie. Am crezut în dreptul de a trăi al valorilor autohtone, ca o completare a

principiului de universalitate .........am susţinut că tradiţia trebuie să fie trăsătura unui popor.

O. Goga

CLASA: a III-a

MODUL DE ORGANIZARE: pe clasă

LOCUL DESFĂŞURĂRII:sala de clasă ori alte locații (în funcție de tema propusă)

DURATA: 1 an școlar

NR. ORE ALOCATE:

-pe săptămână- o oră

GRUP ŢINTĂ 36 elevi

ARGUMENT

Pedagogia populară românescă reflectă experienţa de veacuri a poporului nostru.

Folclorul face parte dintre comorile neamului românesc care, odată cu trecerea timpului,

probează incontestabil identitatea noastră între celelalte culturi ale lumii. Dacă uităm tradiţiile şi

obiceiurile naţionale putem spune că nu ne mai ştim rădăcinile, actul nostru de identitate ca popor.

La continuitatea poporului nostru în timp şi la unitatea lui în spaţiu a contribuit de-a lungul

veacurilor, prin rolul său formativ – tradiţia.

Tradiţia românească s-a îmbogăţit şi se îmbogăţeşte continuu prin contactul cu alte culturi, fie că

sunt ale etniilor cu care conveţuim, fie că sunt parţial mai îndepărtate, contribuind în acelaşi timp la

îmbogăţirea patrimoniului cultural universal.

25

Pătrunderea copilului în cultură se produce în familie, în primii ani de viaţă, la nivel popular şi

continuă pe tot parcursul vieţii omului în comunităţile sociale din care face parte şi, într-un mod

sistematic, în unităţile de învăţământ.

Şcoala trebuie să fie elementul care să conştientizeze copilul asupra valorii creaţiilor populare

transmise din generaţie în generaţie de-a lungul timpului. Ea trebuie să păstreze şi să cultive interesul

pentru cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor, de la cele mai mici vârste, ca un semn de respect pentru

trecutul nostru românesc.

Bărăganul este o zonă bogată în care tradiţiile şi obiceiurile populare şi-au păstrat farmecul de

odinioară. Din acest motiv este bine să valorificăm această paletă largă de tradiţii şi obiceiuri în clasele

gimnaziale. Motiv pentru care ne-am propus realizarea acestui opţional cu elevii noștri.

COMPETENȚE GENERALE

I. Promovarea educaţiei interculturale prin manifestarea acesteia la nivelul componentei:

tradiţii şi obiceiuri.

II. Dezvoltarea conştiinţei culturale prin înţelegerea propriului univers.

III. Conştientizarea caracteristicilor esenţiale ale propriei culturi, identităţi şi respectare valorilor

comune.

Competențe specifice

Exemple de activităţi de învăţare

La sfărşitul clasei a III-a, elevii vor fi capabili:

I. să asimileze informaţii referitoare la tradiţiile

şi obiceiurile populare naţionale/locale

1. Manifestarea interesului pentru

cunoaşterea şi conservarea datinilor şi

obiceiurilor naţionale.

2. Familiarizarea copiilor cu frumuseţea,

muzicalitatea şi bogăţia limbii materne.

3. Educarea atitudinii pozitive a copiilor,

- vizite la muzee etnografice; - vizionari de emisiuni/materiale cu continut

adecvat (TV, internet etc.); - prezentări de albume, fotografii, colaje,

etc. care sa evidenţieze portul si tradiţiiile populare ;

- audiţii de cântece, obiceiuri, poezii, ghicitori, proverbe, zicători ;

- participări la spectacole adecvate temei ; - întâlniri cu meşteri populari; - excursii tematice ;

26

faţă de universul copilăriei, de tradiţiile

populare, exprimate prin unitatea:

sunet – culoare – cuvânt.

4. Educarea atitudinii de admiraţie şi

respect faţă de tradiţiile şi obiceiurile populare.

II.să realizeze corelaţii intre informaţiile

asimilate şi experienţa proprie

1. Cunoaşterea portului naţional, a specificului

costumului popular.

2. Dezvoltarea competenţelor sociale prin

interacţionare pozitivă şi interrelaţionare în

cadrul activităţii.

3. Sistematizarea cunoştinţelor copiilor despre

varietatea tradiţiilor populare româneşti.

4. Cultivarea unor atitudini adecvate de preţuire

a diferenţelor culturale dintre semeni.

- descrierea unor obiceiuri si tradiţii locale la care au participat ( colinde, pluguşor, căiuţi, teatru popular, etc.);

- realizarea unor obiecte cu specific popular care se folosesc în cadrul manifestărilor cultural – artistice;

- iniţierea unor formaţii de dansuri populare;

- organizarea de concursuri gen Cine ştie, câştigă!;

- realizare de portofolii, mape după criterii date;

- expoziţii cu obiecte populare decorate de şcolari;

- expozitii de desene, picturi pe o tematică dată;

IIIsă redea în manifestări artistice/creaţii

plastice tradiţii si obiceiuri populare româneşti

1. Utilizarea tehnicilor variate de lucru în

realizarea unor obiecte necesare practicării

diferitelor datini şi obiceiuri populare.

2. Îmbogăţirea cunoştinţelor de literatură

populară, lărgirea orizontului de cultură

generală.

3. Formarea unor trăsături pozitive de caracter ,

spirit de cooperare, voinţă,

perseverenţă, conştiinciozitate, dragoste pentru

locul natal şi a unei atitudini

tolerante, responsabile, active.

4. Interpretarea unor texte specifice datinilor şi

- organizarea unor spectacole cu ocazia anumitor sarbatori traditionale;

- picturi, desene, colaje, machete etc.; - completarea unor fişe (decorare de obiecte

traditionale cu motive nationale); - învăţarea unor cântece populare; - reproducere de versuri populare, strigături,

ghicitori, proverbe etc.; - expoziţii de mape, portofolii, desene,

colaje; - spectacole; - excursii;

27

obiceiurilor populare.

5. Educarea copiilor în spiritul muncii şi

cultivarea respectului faţă de muncă.

Conținuturile învățării Modalitați de evaluare

I. Casa traditionala romaneasca

- vizite la muzee, gospodarii taranesti; - valorificarea informatiilor dobandite in cadrul

vizitelor; - observare: obiecte de mobilier traditional; - decorarea unor obiecte casnice; - decorarea unor prosoape, cuverturi, scoarte

etc.;

- macheta („Casa taraneasca”); - fise individuale/ desene;

II. Costumul popularromanesc/muntenesc

- observare: costume populare; - recunoasterea pieselor componente ale

costumului popular; - redarea prin desen, colaj a costumului

popular specific zonei; - jocuri de imbinare a pieselor specifice

costumului popular de fata si baiat;

- decorare „Costumul popular ”; - lucrari individuale si colective; - realizari de expozitii;

III. Cantece, poezii, strigaturi, proverbe, zicatori

populare

- testarea calitatilor vocale ale copiilor; - infiintarea unui grup vocal; - invatarea unor cantece populare; - recitari de poezii din folclorul copiilor; - invatarea unor strigaturi, proverbe, zicatori

populare etc.;

- sezatoare;

IV. Dansuri populare

- infiintarea unor formatii de dansuri populare; - insusirea pasilor de dans; - exersarea pasilor de dans; - imbinarea pasilor pentru realizarea unor

dansuri moldovenesti; - realizarea unei suite cu dansurile invatate;

- spectacol de dansuri populare;

V. Datini si obiceiuri de Craciun si Anul Nou

- colinde; - uratura;

- Vine Mos Craciun; - Datini si obiceiuri de iarna;

28

- sorcova; - caiuti; - capra; - urs;

VI. Datini şi obiceiuri de Paşte

- obiceiuri legate de Inaltarea Domnului; - încondeiatul ouălor;

- preparate culinare tradiţionale;

- povestiri, legende etc.;

- pregatirea unei mese festive simbolice pentru

Sfintele Pasti

Bibliografie:

- Cucoş. C. - „Pedagogie“ Ed. Polirom, Iaşi 2000

- Stanciu, Stoian; Petre, Alexandru - „Pedagogie şi folclor“, E.D.P. , Bucureşti 2001

- Florea, Marian – Simion - „Sărbătorile la români“ Ed. Fundaţiei Culturale române, Bucureşti 1997

- Pamfilie, Tudor - „Sărbătorile la români“ Ed. Saeculum I.O. , Bucureşti 1997

29

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE CRĂCIUN ȘI ANUL NOU

Georgeta Hortenzia Crișan

Profesor învățământ primar

Școala Gimnazială ,, Iuliu Grama,, Chiheru de Jos

Obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai spectaculoase, cu originea în

credinţe şi mituri străvechi, sunt de bună seamă ciclurile legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi

schimbarea anului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări

şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în

contemporaneitate. În folclorul românesc colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu

sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.

Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-l întâmpina cu

urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este

străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al

sărbătorilor de iarnă. Repertoriul tradiţional al

obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia

Anului Nou, dar şi a Crăciunului cuprinde: colinde

de copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise),

cântecele de stea, pluguşorul şi sorcova. Cele mai

bogate, mai variate şi mai strălucitoare din punct

de vedere artistic sunt, alături de pluguşoare,

colindele de ceată.

Caracterul esenţial al sărbătorii este

bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină

trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul

unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în

viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care

trăieşte.

30

Obiceiurile de iarnă se respectă în satele muresene cu sfinţenie. Cetele de colindători

cutreieră uliţele satelor şi gospodăriile ţărăneşti, făcând tradiţionalele urări.

Farmecul melodiilor şi textelor poetice ale colindelor este inegalabil. Tinerei generaţii îi

revine sacrul rol de a duce mai departe acest inestimabil tezaur popular.

În fiecare an în perioada dinaintea sărbătorii Crăciunului realizez un proiect de activitate

extracurriculară care cuprinde toate activitățile desfășurate cu ocazia acestei mari sarbători.

Organizez o serbare la căminul cultural din localitate, unde participă părinții și bunicii

elevilor si majoritatea oamenilor din sat. Elevii colindă spectatorii, unii vin cu capra,fetele cu

sorcova, iar băieții cu steaua și plugușorul.. La sfârșitul serbării colindătorii sunt răsplătiți cu

covrigi si cozonac.

În perioada premergătoare sărbatorilor de iarnă colindăm instituțiile din comuna noastră

și unele instituții din județul nostru.

Adevăratul colindat se desfăşoară în seara şi noaptea de Crăciun. Colindătorii se adună în

cete bine rânduite. Ei au sarcina să poarte, în saci şi traiste, darurile primite.

Odată intraţi în curtea casei, colindătorii îşi deapănă repertoriul înaintea membrilor casei, adunaţi

în prag. După ce cântecele din faţa casei s-au terminat, gazda îşi invită colindătorii în casă. Aici,

înainte de aşezarea la masă pentru ospăţul comun, se cânta alte câteva colinde. Numărul

colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei şi de belşugul de daruri pe care ea urmează

să le ofere colindătorilor.

Urare tradiţională la români in preajma Anului Nou, pluguşorul a păstrat scenariul ritualic

al unei invocări magice cu substrat agrar. El e întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi

sunete de clopoţei. Recitată într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai optimistă, pe

măsură ce se apropie de sfârşit.

Capra se alcătuieşte dintr-un lemn , cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu

hârtie roşie. În dreptul ochilor se fac în lemn doua scobituri unde se pun două boabe de fasole

mari, albe, cu pete negre, peste care se lipeşte hârtieneagră cu încreţituri sau piele cu păr. În loc

de urechi, capra are două găvane de lingură. Pe ceafă are patru corniţe, frumos împodobite cu

hârtie colorată, pe care se află înşirate şiraguri de mărgele. În dosul coarnelor se află o oglindă

care răsfrânge foarte mândru lumina de pe la casele unde intră capra noaptea. Sub ceafă este o

gaură în care se pune un băţ lung de un cot, de care se ţine capra. De partea de dinaintea fălcii de

jos se află atârnat un clopoţel, iar de partea de dinapoi se află legată o sârmă. Dacă această sârma

31

se lasă slobodă, partea de dinaintea fălcii de jos atârnă şi astfel gura caprei se deschide. Dacă s-ar

trage scurt de sârmă, gura caprei s-ar închide printr-o clămpăneală seacă, de lemn. Fireşte

clopoţelul sună. Atât băţul, cât şi sârma sunt acoperite cu un țol țesut, care, pentru a sta umflat si

a acoperi astfel pe cel ce va ţine capra de băţ, va clămpăni-o şi va juca-o, are legate pe dinăuntru

nişte cercuri de sârmă sau de lemn.

Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiţii lăutari ce acompaniază dansul caprei.

Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn.

Spectacolul se remarcă prin originalitatea

costumului şi a coregrafiei.

Aparţinând obiceiurilor de Anul Nou,

umblatul cu sorcova e mai cu seamă bucuria

copiilor. Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de

copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în

jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată.

Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar

surov (verde fraged), aluzie la ramura abia

îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore.

Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite

persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a

transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării, care aminteşte de o vrajă, nu face decât să

întărească efectul mişcării sorcovei.

La Crăciun, copiii umblă cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele

creştine. Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe

cei trei magi.

Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din

literatura latină medievală a Bisericii Catolice, şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul

cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă versuri religioase despre naşterea

lui Iisus: „Steaua sus răsare“.

Colindatul este un obicei străvechi, păstrat din moși strămoși până în zilele noastre, este

zestrea noastră spirituală de neprețuit pentru că el transmite o veste de la Dumnezeu.

32

TRADIȚII ÎN VIAȚA ȘCOLII- E VREMEA COLINDELOR!

Prof. înv.primar BONCEA NICULINA MARIA

LICEUL DE INFORMATICĂ ,,TIBERIU POPOVICIU”

CLUJ NAPOCA, jud CLUJ

NUMELE

UNITĂȚII DE

ÎNVĂȚĂMÂNT

LICEUL DE INFORMATICĂ ,,TIBERIU POPOVICIU”

CLUJ NAPOCA, jud CLUJ

ADRESA

COMPLETA

STR. CALEA TURZII, NR 140-142

NR.TELEFON 0264-438024

E-MAIL tpopoviciu@yahoo.com

Denumire ,, E VREMEA COLINDELOR!

Tip de

activitate

ACTIVITATE DE GRUP/ACTIVITATE ÎN PARTENERIAT

Parteneri PAROHIA ORTODOXA ,,STÂNTA

PARASCHEVA” CLUJ NAPOCA , JUD CLUJ

-Profesor de religie, MITITEAN LILIANA

Argument Tradiţia face parte din comorile neamului românesc care, odată cu

trecerea timpului, probează incontestabil identitatea noastră între celelalte

culturi ale lumii. Este inima oricărei culturi, după care ne identificăm şi ne

diferentiem, îl folosim, prin limbajul muzicii ca pe o viză peste frontiere.

Dacă uităm tradiţiile şi obiceiurile naţionale si locale putem spune că nu ne

mai recunoştem rădăcinile, actul nostru de identitate ca popor.

ȘCOALA trebuie să fie elementul care să conştientizeze copilul asupra

valorii creaţiilor populare transmise din generaţie în generaţie de-a lungul

timpului. Ea trebuie să păstreze şi să cultive interesul pentru cunoaşterea

33

tradiţiilor şi obiceiurilor, de la cele mai mici vârste, ca un semn de respect

pentru trecutul nostru . De aceea școala are datoria de a pune bazele învăţării

tradiţiilor şi obiceiurilor stramoşeşti.

Ardealul este o zonă bogată, în care tradiţiile şi obiceiurile populare

şi-au păstrat farmecul de odinioară. Din acest motiv este bine să valorificăm

această paletă largă de tradiţii şi obiceiuri chiar din școală. Aici se justifică

nevoia de a-i atrage spre tradițiile local-crestine, de a-i educa în spiritul

păstrării tradiţiilor populare. Fiecare copil trebuie educat pentru a fi un

continuator al valorilor culturii populare, şi totodată există nevoia de a corela

activitatea noastră cu experienţa celor care au lada de zestre plină cu comori .

Luând în considerare toţi aceşti factori, istoria noastră și obiceiurile şi

tradiţiile populare și creștine care arată că trebuie să fie prezentate în viu

grai copiilor, de oameni autentici care au o experienţă social-educativă

profundă şi dau dovadă de multă daruire, am considerat necesară realizarea

unei activități în parteneriat cu biserica pentru ca OBICEIUL DE A

COLINDA să trezească tocmai acest sentiment: de păstrători ai comorilor

înaintașilor.

Obiectivele

generale şi

specifice

Prioritate strategică:Dezvoltarea de parteneriate și proiecte locale, naționale

și internaționale care să lărgească viziunea asupra educației și să asigure

implicarea școlii în viața comunității.

Obiectiv general:Îmbogăţirea orizontului cultural, formarea şi dezvoltarea

gustului artistic şi estetic, cunoaşterea şi preţuirea patrimoniului

folcloric/tradițional, formarea unei atitudini pozitive faţă de valorile naţionale

și creștine şi implicarea şcolarilor în viaţa comunităţii

Obiective specifice:

-dezvoltarea interesului copiilor pentru manifestări cultural-artistice si de

grup ;

-antrenarea copiilor şi crearea deprinderilor acestora pentru acumularea de

informaţii din patrimoniul tradițional local şi national.

- formarea deprinderilor în vederea adoptării unei atitudini de colaborare cu

34

alte instituţii de cultură

- cunoaşterea tradiţiilor si obiceiurilor locale ale grupului din care fac parte

şi a celor cu care interacţionează şi convieţuiesc ;

- deschidere spre organizaţiile de cultură prin participarea la concerte

tradiţionale /crestine/istorice,

LOCAȚIA PAROHIA ORTODOXĂ ,,STANTA PARASCHEVA” CLUJ NAPOCA

DESCRIETI

GRUPUL

TINTA

Grupul țintă este format din 25 de elevi din CLASELE I G, I F, III E, IV

D VI E , VII C, VII D, 8 B de la LICEUL DE INFORMATICĂ

,,TIBERIU POPOVICIU “ CLUJ NAPOCA care iubesc tradițiile populare și

care participă la evenimentele religioase ale școlii, dar mai ales ale

BISERICII.

MODALITATI

DE

EVALUARE

• probe practice-SEZĂTOARE

CONCERT DE COLINDE

• observarea sistematicã a comportamentului copiilor;

• analiza activitãţilor independete;

• înregistrãri audio şi vedeo

• albumul proiectului

• acordarea unor diplome /DARURI pentru rezultatele obţinute;

OBICEIUL DUBAŞILOR DE LA SĂLIŞTE

35

Borca Codruţa, prof. înv. primar, Şc. Gimn. Andrei Şaguna Deva

Obiceiul dubaşilor face parte din obiceiurile de iarnă specifice judeţului Hunedoara.

Dubaşii pleacă din casă în casă din Ajunul Crăciunului, colindând, strigând şi făcând

urări gazdelor. Varianta următoare este culeasă din satul Sălişte, comuna Băiţa.

Leagă, nană, cânile,

Că vinim cu dubile,

Nu vinim ca să mâncăm,

Da’ vinim să colindăm!

U, iu, iu, iu, iu, iu!

Dă pe dubă, săraca,

C-o vinit vremea de ea!

Dă pe dubă ca pe piuă

Că mai este pân’ la ziuă!

U, iu, iu, iu, iu, iu!

Gazda: Din străfundul munţilor noi am venit, de ac’lo de unde strămoşii noştri,

dacii, au trăit.

Prin colindele voastre aţi adus în sufletele noastre bucuria Naşterii Domnului. Mi-aţi

cinstit casa şi masa şi vă cinstesc şi eu cu un colac de grâu frumos, o uiagă de vinars şi-un picior

de porc. Dar n-o să vi le dau până n-o să strigaţi strigătura colacului, dac-o ştiţi. O ştiţi voi, dragi

colindători?

Dubaşii: O ştim, o ştim!

Gazda: S-o auzim, dac-o ştiţi!

Dubaşii (repetând fiecare vers):

Hoi, ficiori, ficiorii dubii, zicem,

Sculaţi-vă, zicem,

În tălpile picioarelor, zicem,

În capetele oaselor, zicem,

Până noi om colinda, zicem,

Gazda bine s-o găta, zicem,

De la o lună, zicem,

De la o săptămână, zicem,

Pentru această ziuă bună, zicem,

Ziua Naşterii Domnului, zicem.

Gazda: Gazda vă cinsteşte cu-n colac de grâu curat!

Dubaşii:

Gazda nostru, zicem,

Şi cu găzdoaia, zicem,

Nu s-o făcut, zicem,

Cum ne pare nouă, vouă, zicem,

36

Ne cinstesc, zicem,

Cu-n colac de grâu frumos, zicem,

Da colacu’ ăsta, zicem,

Să luăm bâta de subsuoară, zicem,

Şi să ieşim pe uşa asta afară, zicem.

Colacu’ ăsta, zicem,

S-o făcut cu multă trudă şi osteneală, zicem,

Gazda, zicem,

O arat, zicem,

Şi-o semănat, zicem,

Şi grâu frumos o adunat, zicem,

Şi l-o dus, zicem,

La moara lu’ Pişpoc, zicem,

Da’ moara lu’ Pişpoc, zicem,

Nu era la loc, zicem.

O luat două ciocănele, zicem,

Cioc, cioc, zicem,

(Poc, poc, zicem),

Moara la loc, zicem,

La pârpăriţ s-o scărpinat, zicem,

Făină măruntă făcea, zicem,

Găzdăriţa colaci o plămădit, zicem,

Şi cu ăsta pe noi ne-o cinstit, zicem,

Gazda ficiorii dubii să-i cinstească,

La mulţi ani să trăiască!

Toţi: Să trăiască!

Gazda: Gazda vă mai cinsteşte şi cu-n cârnaţ şi cu-n picior de porc!

Dubaşii:

Tăt gazda nost, zicem,

Ne mai cinsteşte, zicem,

Şi cu-n picior de porc mort , zicem,

De p-aci de pân pod, zicem,

De-ar fi viu, zicem,

Ar face gurliu, gurliu, zicem,

(Ar face guiţ, guiţ, zicem),

Cu ochii ne-ar vedea, zicem,

Cu urechile ne-ar auzi, zicem,

Cu flitu’ ne-ar jumurli, zicem,

De dubaşii noştri nimic nu s-ar mai şti, zicem!

Gazda ficiorii dubii să-i cinstească,

La mulţi ani să trăiască!

Toţi: Să trăiască!

Gazda: Gazda vă mai cinsteşte şi c-o uiagă de vinars!

Dubaşii:

Tăt gazda nost’, zicem, Da’ să nu se-mbete, zicem,

37

(Tăt gazda nost’, zicem, că-i om bun, zicem!)

Ne mai cinsteşte, zicem,

Şi c-o uiagă de vinars, zicem,

S-o beie dubaşii noştri, zicem,

Să pice-n vale, zicem.

Gazda ficiorii dubii să-i cinstească,

La mulţi ani să trăiască!

Toţi: Să trăiască!

Gazda: Gazda vă mai cinsteşte şi cu nişte lei paralei!

Dubaşii:

Tăt gazda nost, zicem,

Ne mai cinsteşte, zicem,

Cu nişte potloage de hârtie, zicem,

Da’ nu-s potloage de hârtie, zicem,

Şi-s bani, zicem,

Să trăiască gazda la mulţi ani, zicem!

Gazda ficiorii dubii să-i cinstească,

La mulţi ani să trăiască!

Toţi: Să trăiască!

Dubaşii:

Noi rugăm pe gazdă, zicem,

Şi la anu’ să ne primească, zicem,

Şi-n mileniul trei, zicem,

Mai voioasă să fie, zicem,

Şi la mulţi ani să trăiască, zicem!

Toţi: Să trăiască!

Cântec:

Mulţămim la gazda nostru, gazdă bună,

Că ne-o găzdărit frumosu,

Cu colac şi cu răchie, gazdă bună,

Şi cu mare omenie,

Rămâi, gazdă, sănătoasă, gazdă bună,

Noi plecăm la altă casă,

Şi câţi or mai fi pe-acile, gazdă bună,

Noi la tăţi le-om mulţumire.

38

MOCHITI

Lenuța Dumitru

Prof.înv.primar, Școala Gimnazială „Mircea Vodă”

Cultura spirituală populară românească se bazează, printre altele, pe tradițiile

poporului român. Bătrânii vorbesc cu nostalgie de amploarea obiceiurilor de demult. Cea mai

de seamă creație care însoțește datinile de iarnă este colindul, practicarea acestui ritual

folcloric fiind atestată încă din Evul Mediu.

În satul călărășean și nu numai, folclorul trebuie reconsiderat, pornindu-se tocmai de la

piesele autentice, prezentate în forma în care sunt cunoscute, fără artificii și prețiozități.

Din dorința de a oferi o imagine la zi a folclorului de la noi din zonă, prezentăm, în

continuare, un obicei care aparține folclorului tradițional și care se practică cu prilejul

sărbătorilor de Crăciun.

Într-un mic sat din județul Călărași, în satul Gâldău, comuna Jegălia, există un obicei

vechi, încă viu: „Mochiti”. Este un colind practicat de copiii mici, colind care se cântă în

dimineața din Ajunul Crăciunului, până în răsăritul soarelui. Funcția de bază a acestui colind

este urarea, iar funcția secundară este reprezentată de manifestarea sacrului, prin suprapunerea

elementului creștin.

Semnificația titlului colindului, „Mochiti”, este incertă, căutările noastre pe la bătrânii

satului rămânând fără succes, însă, tehnologia actuală ne-a ajutat în acest demers. Cu ajutorul

acesteia am reușit să identificăm în Eritreea, țară situată în Africa Nord-Estică, un loc / o

localitate cu această denumire: Mochiti. Situarea geografică a acestei țări în vecinătatea Mării

Roșii, mare la care are ieșire și Egiptul, ne determină să ne întrebăm dacă, nu cumva, Iisus,

despre care se știe clar că a locuit o vreme în Egipt, nu a ajuns și în Eritreea, la Mochiti1.

Avansăm această teorie în speranța că va fi preluată și cercetată de persoane cu pregătire în

domeniu.

Nu este un colind spectaculos din punct de vedere al limbajului și al stilisticii

utilizate, acestea fiind simple, sărace (având în vedere vârsta celor pentru care a fost creat -

s.n.), însă, credem că își arată valoarea prin faptul că nu este un colind cărturăresc, ci unul

1 v. https://geographic.org/geographic_names/name.php?uni=-872177&fid=1682&c=eritrea, Accesat:

15.02.2018.

v. și Anexa noastră atașată.

39

inedit și arhaic. În ceea ce privește morfologia și forma arhitectonică nu ne putem exprima,

acestea făcând obiectul etnomuzicologilor.

Prin ineditul acestui colind, ne exprimăm speranța că aducem o umilă contribuție la

cunoașterea folclorului călărășean, pe de o parte și, pe de altă parte, la dezvoltarea

sentimentelor de respect, de sensibilitate și atracție față de folclorul muzical.

40

Anexă

41

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în Ardeal

Barb Faur Claudia Sorina, Profesor învăţământ primar,

Şcoala Gimnazială ,,Andrei Şaguna” Deva

Satul Boz este situat în judeţul Hunedoara, Comuna Brănişca, la 20 de

kilometri de Oraşul Deva. Aici încă se mai păstrează obiceiurile pascale de

întreaga suflare. Mai jos o să vă prezint

câteva dintre acestea.

La lăsarea secului:Moroleuca are loc la lăsatul

postului de Paşti şi este un obicei ce semnifica

alungarea frigului si a iernii. Se fac focuri mari în

vârfuri de deal. La sat, în trecut se făceau strigări peste

sat în care se ironizau apucăturile urâte şi lenevia

anumitor locuitori ai satului. Moroleuca sau strigarea peste sat este o formă de judecată a

satului, efectuată de cei tineri, cu scopul de îndreptare a moravurilor.Astfel, la prinderea

postului de Paşte se adună feciorii şi copilandri îmbrăcaţi în portul popular specific zonei, pe

dealurile din apropierea satelor. Grupele iau în stăpânire câte un deal şi încearcă să aprindă cât

mai multe focuri. Cei mari dau drumul la vale unor roţi în flăcări şi încep strigăturile care au

scop ironizarea şi dezvăluirea publică a unor defecte sau vicii, focul având menirea de a

purifica, facilitând intrarea într-un nou an agrar, care se practică şi astăzi.

Portul popular: Împletind elemente pur româneşti cu elemente străine, împrumutate, portul

popular din zonă s-a păstrat până în zilele noatre, fiind purtat cu mare cinste. Costumul

popular al bărbaţilor este compus din: cămaşă scurtă cu

mâneci strânse (pumnari), pantaloni albi, largi, legaţi sub

genunchi cu o curea.

Cămaşa este încinsă cu cingătoare lată de 20-30cm

(şerpar). Peste cămaşa împodobită cu motive florale

(albastre sau negre) se poartă o vestă (laibăr) de culoare

neagră… Pe cap se poartă o căciulă ( cuşmă) de culoare neagră, gri sau verde închis.

Costumul popular al femeilor se aseamănă din punct de vedere cromatic cu cel al

bărbaţilor. Iile sunt cusute cu motive florale negre şi albatre, precum şi cu fir roşu şi auriu.

42

Poalele sunt albe, prevăzute cu dantelă (ciptă). Peste poale se prind două rânduri de oprege

simple, de culoare neagră. Peste ie se poartă un laibăr asemănător cu cel bărbătesc, dar

împodobit cu modele mai alese, mai deosebite. Capul se acoperea cu batic (chişchineu) de

culoare diferită, în funcţie de vârstă şi starea civilă. Costumul popular este îmbrăcat la

biserică, la joc, în zilele de sărbătoare.

În ansamblul culturii populare, obiceiurile formează un capitol important, deoarece

întreaga viaţă a omului este marcată de obiceiuri. Acestea implică acte rituale şi ceremonii,

acte juridice şi economice, valori morale şi exprimări estetice, vechi mituri şi cunoştinţe.

Pregătirea pentru Paşte

Pregătirea sufletească pentru această mare sărbătoare este postul: mâncarea de post,

rugăciunea, spovedania. Înconjurul bisericii cu lumânări aprinse, înroşirea ouălor cu foi de

ceapă, încondeierea acestora cu ceară de albine, tăierea mielului, sunt obiceiuri care s-au

păstrat foarte bine în timp şi le putem întâlni şi acum în satele noastre din Ardeal.

Jocul românesc

Nedeile au prestigiul unei adevărate instituţii sociale, deoarece, la aceste „Târguri de

două ţări“ cum se mai numesc şi acum, se adună oamenii din toate satele din împrejurimi,

precum şi din zonele învecinate, chiar şi de departe. Nelipsiţi sunt ciobanii şi băciţele de la

stânele din apropiere. Nedeile reprezintă prilejuri de cunoaştere între tineri şi se manifestă

prin petreceri populare. Pentru acest eveniment, toate gospodinele satului împodobesc casele

şi pregătesc bucate alese, aşteptând musafiri, prieteni sau rude. Nedeile au loc la prinderea

secului , în prima, a doua şi a treia zi de Paşte.

Noi, cadrele didactice avem un rol important în transmiterea şi dezvoltarea gustului

pentru frumos tinerelor generații şi insuflarea valorilor de păstrare a tradițiilor strămoșești,

prin toate activităţile educative pe care le desfăşurăm pe parcursul ciclului primar.

43

Cu suflete curate

de Claudia Sorina Barb Faur

Cu suflete curate,

Cu iubire şi dreptate,

Ne-am adunat cu mic cu mare

Fiindcă azi e Sărbătoare!

Sărbătoare creştinescă,

Cu lumină dumnezeiască.

-Haideţi, să strigăm cu capul sus:

Astăzi a-nviat Iisus!

Veniţi, copii cu mic,cu mare,

Îmbrăcaţi de sărbătoare,

Să cântăm neîncetat:

Azi, Hristos a Înviat!

44

Prof. înv. primar Mariana ANGHELI,

Școala Gimnazială „Sfinții Trei Ierarhi” Hanu Conachi, jud. Galați

Obiceiurile locale

1. Legarea suratelor

Sfântul Teodor (Santoader) : sărbătoare cu dată mobilă, care este celebrată în prima sâmbătă a

Postului Paștelui. În satul tradițional românesc, perioada dintre Crăciun și Paște era cunoscută

sub numele de câșlegi, un răstimp al distracțiilor, dar mai ales al nunților, lipsit de orice

interdicții alimentare. În calendarul bisericesc există două etape care pregătesc postul Paștelui

ce va urma: Lăsata Secului de carne sau Săptămâna nebunilor și Lăsata Secului de brânză sau Săptămâna Cailor lui Sân Toader. În prima

Săptămână se petrecea din plin, se dădea foc vechiului an întruchipat într-o sperietoare din

paie îmbodobită cu panglici, dar se și batjocoreau tinerii rămăși necăsătoriți, considerându-se

că acum numai nebunii sau proștii satului mai căutau însurătoare, nefăcând-o atunci când se

cuvenea, adică în timpul câșlegilor ( câșlegi- perioada dintre Crăciun și Paște). În schimb, în

cea de-a doua săptămână atmosfera se potolea, iar lucrurile se întorceau la normal. Ordinea se

instala cu ajutorul cailor lui Sân Toader, niște reprezentări mitice de temut, care luau chipul

unor feciori cu copite și cozi ascunse în haine-cai deghizați în oameni. Se pare că Sân Toader

ar reprezenta o divinitate agrară cu însușiri de cal năzdrăvan, iar sărbătoarea sa avea loc în

preajma primelor semne de primăvară. Sân Toader semnifica totodată și un hotar simbolic

între anotimpuri, realizând trecerea de la cel rece la cel cald. Cailor lui Sân Toader li se

consacrau între 5 și 12 zile. Ei constituiau elementul de ordine premergător Postului Mare,

fiind cei care puneau capăt petrecerilor și șezătorilor. În tot acest răstimp, cât era ținută

Săptămâna Cailor lui Sân Toader, se practicau o serie de interdicții, atât pentru femei cât și

pentru bărbați.

Caii sunt de fapt duhuri bune, destinate reinstalării unei anumite ordini, dar pentru a

nu le activa puterea distructivă trebuia să te ferești din calea lor. Fetele tinere nu mai ieșeau în

aceste nopți din case pentru a merge la petreceri și șezători, în caz contrar erau lovite de caii

lui Sân Toader. Ele răsturnau vasele cu gura în jos pentru a împiedica acestor spirite să se

ascundă în ele. Femeile aveau interdicție de a lucra, altfel nu le-ar mai fi crescut părul.

Bărbații evitau să lucreze cu obiecte ascuțite, altfel ar fi fost "legați", adică loviți de dureri

reumatice. Femeile însărcinate țineau și ele sărbătoarea, temându-se că altfel le-ar fi durat

sarcina 12 luni, ca la iepe. În general, pe cei care lucrau în ziua de Sân Toader caii îi călcau în

copite, iar fetelor care ieșeau noaptea le tăiau capul.

El este totodată și un simbol erotic: drept urmare, în zorii zilei de Sân Toader fetele își

spălau ritualic părul, amestecând în apă tot felul de plante: busuioc, cimbru, leuștean, priboi

45

etc. Părul le creștea lung și frumos, dar trebuia neapărat spălat înainte de răsăritul soarelui,

altfel le-ar fi căzut. "Toadere / Sân Toadere / Da cosită fetelor / Cât cozile iepelor", recitau

ele. Uneori fetele își ascundeau ligheanul de îmbăiat sub pat, puneau busuioc și puțin păr sub

pernă, așteptând astfel să-și viseze ursitul." Nu este vorba deci de o spălare obișnuită a

părului, ci de una rituală, cu valențe purificatoare pentru întreg anul care începea și se sfârșea

la echinocțiul de primăvară. Aceleași semnificații rituale trebuie să le fi avut tunsoarea

bărbaților și tăierea unei șuvițe de păr de la fete. Părul, mai ales prin ondulația sa, simboliza

fuga timpului, iar albirea și căderea lui temporalitatea și succesiunea vârstelor. Modificarea

pieptănăturii la fete, ca de altfel și tăierea părului, exprimă schimbarea, saltul peste pragul

anului, dar și peste pragul vârstelor. Schimbarea pieptănăturii marca la fată la împlinirea

vârstei de 14 ani introducerea ei în altă categorie de vârstă, a fetelor mari, cu alt statut în

comunitățile sătești tradiționale . Când se piaptănă cu cărare este semn că de aici înainte este

,,fată mare de măritat". În Sâmbăta lui Sân-Toader se desfășura, astfel, un scenariu complex

de înnoire simbolică a timpului calendaristic, celebrat altădată, mai ales în mediile pastorale,

la început de primăvară.La data când era sărbătorit Santoaderul se separau nu numai vârstele,

ci, de cele mai multe ori, și sexele. Printr-un ritual complex, numit "prinsul Suratelor" în

Muscel, Argeș, Dâmbovița, "înfrățitul și însurățitul" în unele zone ale Olteniei, "însoțirea" în

Țara Hategului, "prinsul verilor și văruțelor" în sudul Transilvaniei, se realiza despărțirea

copilăriei de tinerețe. Însurățitul și înfărtățitul este un legământ juvenil legat până la moarte

de puberi (șapte-paisprezece ani), pe alte criterii decât cele de rudenie (prietenie, sex, afinitate

sufletească), la Santoader dar și la alte sărbători, precum Moșii de Vară, Mătcălău, Rapotinul

Țestelor. Ceremonia, care are o bogată sinonimie zonală (prinsul Verilor și Văruțelor, Datul

de-a Verișoarele, Însoțirea, Matcutatul fetelor, Mătcălău și altele), se

desfășoară cu sau fără martori, în

câmp, la fântână, în cimitir, în casă, în

jurul unui brad împodobit, în grădină,

în jurul unui pom care înflorește și

rodește, pe grupe mici, de doi copii

(două fetițe sau doi băieți), sau pe

grupe mari, de 10-20 de copii, fete și

băieți laolaltă.

Legământul cuprinde mai

multe momente rituale și ceremoniale:

pronunțarea cu voce tare a

jurământului, schimbul colacului și al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau

o strachină din lut, îmbrățișarea frățească, ospățul care constă în mâncarea alimentelor rituale

(colaci, grâu fiert), joaca sau zbenguiala copiilor. Ceremonia se repetă, în unele zone

etnografice, anual, la aceeași dată, până la intrarea în joc a fetelor și băieților. Persoanele

legate veri, văruțe, surate, frați de cruce etc. se întâlneau anual, după căsătorie, de obicei la

sărbătoarea când s-au însurățit sau înfârtățit. După încheierea solemnă a legământului, copiii

și apoi oamenii, tineri și bătrâni, își spun, până la moarte, surată, vere, fârtate, șoală

(verișoară) și se comportă unul față de altul ca adevărați frați și surori: se sfătuiesc în cele mai

intime și grele probleme ivite în viață, își împărtășesc tainele, nu se căsătoresc cu sora sau

fratele suratei sau fartatelui, se ajută și se apară reciproc până la sacrificiul suprem etc. La

moartea suratei sau fârtatelui, sora sau fratele de legământ purta doliu și, local, împlinea un

ritual de dezlegare, asemănător oamenilor lunatici.

46

ŞEZĂTOAREA - O AUTENTICĂ RELAŢIE

CU TRADIŢIILE ŞI OBICEIURILE POPULARE

Miercuri, 3 aprilie 2019, elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale din comuna

Movila Miresii, coordonați de directorul unității prof. Mirela Brezuică, în colaborare cu

Parohia Movila Miresii, au participat la șezătoarea intitulată sugestiv „Tradiții și obiceiuri în

satul movilean”.Manifestarea cultural-artistică şi educativă a fost organizată în contextul

Anului omagial al satului românesc.

Prin această manifestare găzduită de Căminul Cultural al localităţii Movila Miresii, s-a

dorit a se evidenţia unele tradiţii, datini şi obiceiuri strămoşeşti specifice zonei brăilene, dar şi

cunoaşterea şi cultivarea sentimentului de respect pentru valorile tradiţionale româneşti şi

promovarea patrimoniului cultural tradiţional românesc din zona Câmpiei Brăilei.

Acţiunea a cuprins toate ingredientele unei

şezători autentice, ca pe vremuri: s-a lucrat – de la

tors lâna cu fusul şi folosirea vârtelniţei, până la

cusut pe etamină în punct românesc, împletit cu

andrele, olărit, dar şi împletit pănuşi de porumb.

Copiii, frumos îmbrăcaţi în costume populare, au

interpretat cântece tradiţionale româneşti, poezii şi

scenete tematice specifice satului românesc.

Tinerele generaţii participante la eveniment au avut posibilitatea de a cunoaşte legenda satului

brăilean, care poartă numele unei mirese pierdute, dar şi acele obiceiuri legate de nunta

47

tradiţională de la sat - dansurile tradiţionale din dimineaţa nunţii, împodobitul brazilor,

bărbieritul mirelui, gătitul miresei, ruperea cozonacului miresei şi jucatul căldării.

De asemenea, cei prezenţi au putut admira şi o colecţie impresionantă de obiecte din

gospodăria ţăranului român, costume tradiţionale, ştergare, covoare, pături şi fotografii ce

prezintă case vechi din localitate.

Şezătoarea de astăzi a fost pentru localitatea Movila Miresii o sărbătoare a

satului de odinioară adusă în actualitate, la finalul căreia participanţii s-au arătat bucuroşi şi

impresionaţi de cele văzute şi trăite, pentru mulţi dintre ei experienţa de astăzi constituindu-se

într-un imbold pentru a căuta şi afla mai multe despre satul românesc tradiţional.

O concluzie a activităţii ar fi aceea că modernismul nu trebuie să ne îndepărteze de

tradiţie, că orice am face, se cuvine să ne întoarcem la rădăcini, acolo de unde ne tragem seva

autenticului, valorii – aşa cum ne-au demonstat şi cuvintele celor mai ,,copţi” în ale vieţii,

respectiv ale primarului Panțuru Dumitru şi ale doamnei înv. Ciocârlan Ioana.

Prof. Mirela Brezuică

Școala Gimnazială Movila Miresii

48

VATRA STRĂMOȘEASCĂ

Profesor Mihaela Mitu

Grădinița Arlechino, Galați

Din anii copilăriei îmi aduc aminte cu drag de bunica mea, cea care a reprezentat imaginea

desăvârșită a femeii simple de odinioară, a femeii de la țară. Pentru ea, brodatul și țesutul

covoarelor erau două dintre activitățile care ocupau un loc aparte în sufletul său și în

preocupările casnice pe care le avea.

Copil fiind, nu înțelegeam de ce războiul de lemn în care țesea bunica avea un

loc de cinste în una din camerele casei, în care noi, nepoții, nu aveam voie să intrăm. Totul era

așezat cu grijă și parcă, cu o taină mare, se pregăteau cele necesare: ițele, firele de lână,

culorile atent alese sau modelul.

Țesutul covorului se pregătea cu mult timp înainte și necesita multă îndemânare

până se ajungea la forma finală.

Arta populară românească a fost

și este un domeniu complex, variat, original și

bogat ca modalități de exprimare, care a

creionat viața materială și spirituală de

odinioară.

Atât ștergarele care se țeseau și

se brodau, cât și păretarele erau elemente de

bază în decorarea interiorului, dar și piese

importante în cadrul unor ceremonii. Ștergarele

erau folosite în uz casnic, la botez, la nuntă, la înmormântare. Ele erau așezate deasupra

păretarelor lângă icoane sau lângă lampa de petrol și erau realizate prin alesături de două ițe,

cu motive ornamentale din lână sau bumbac colorate roșu și negru. Utile, frumoase și bogate

în rosturi, ștergarele tradiționale lucrate de bunicile noastre au ajuns să fie adevărate piese de

artă, de colecție.

49

Păretarele sau scoarțele, constituiau o căptușeală a pereților împotriva frigului,

fiind decorate cu elemente simbolistice. Pe lângă aceste păretare, mai erau scoarța propriu-

zisă, foile de perete și pat. Acestea aveau diferite modele vărgate, motive ornamentale

geometrice, vegetale stilizate, chenare. Femeile care țeseau alegeau cu atenție modelul și

culorile care aveau fiecare o simbolistică.

Această măiestrie și concepție artistică bunica nu a învățat-o de la nimeni, ci a

primit-o moștenire din generație în generație. Covoarele pe care le țesea aceasta se numeau

„păretare” și erau folosite de decor, reprezentând o categorie de piese valoroase, remarcabile

prin varietatea și rafinamentul cu care erau decorate.

Acele simboluri nu erau alese la întâmplare, așa cum

nici culorile nu se așezau oricum, iar noi, copii fiind, nu

doream altceva decât să apăsăm pe „pedalele” războiului

și să tragem de „spată”, pentru a așeza firele unele lângă

altele și a vedea ce model ne-a ieșit.

O fărâmă din această frumoasă

îndeletnicire am vrut să le-o prezint copiilor din grupa

mea. În cadrul Proiectului Educațional ,, Tradiții și obiceiuri pe meleaguri românești” pe care

l-am inițiat în urmă cu 3 ani, am prezentat o serie din activitățile și îndeletnicirile oamenilor

de odinioară, dar și foarte multe obiecte tradiționale din zona noastră. Copiii au vizitat și o

serie de muzee cu specific popular. Am organizat ,,Târgul de toamnă- Ziua recoltei”, tocmai

pentru a înțelege mai bine adevărata noastră identitate națională. În cadrul unor activități în

parteneriat cu familia ne-am bucurat de prezența unei bunici din rândul copiilor de la grupă ,

care le-a explicat cum se realizau covorașele și cât de mult înfrumusețau casele de la țară.

Mâinile brăzdate de anii ce au trecut și de multă muncă au scos la iveală mici

covorașe pe care le-am folosit drept suport pentru icoane, acestea dându-le și o mai mare

valoare spirituală. Copiii au participat cu mare interes la aceste activități, fiind inițiați în

frumoasa lucrare a țesutului de covoare. Faptul că aceste covorașe au fost realizate de urmașii

acestor păstrătoare de artă și tradiție populară , ne determină pe noi să rămânem cu candela

aprinsă și să continuăm ceea ce ne-au lăsat drept moștenire înaintașii noștri.

50

Cuprins

Lada de zestre a Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae”

Liești, prof.înv.primar Selena Costea

pg.3

Rolul școlii în păstrarea datinilor și credințelor strămoșești,

prof. înv. primarGherghelău Cosmina

pg.8

Păstrarea tradiţiilor strămoşeşti şi promovarea folclorului local

prin activităţi şcolare şi extraşcolare, prof.inv.primar Geta

Munteanu

Pg.11

Tradiţii şi superstiţii de primăvară, prof. înv. primar Marcela

Stamate Pg.13

Tradiţii şi obiceiuri din zona Moldovei, prof.înv.primar, Geta

Munteanu Pg.16

Folclorul şi tradiţiile străbune – opţional

integrat,prof.înv.primar Dediu Anca Pg.19

Tradiţii şi obiceiuri la români – programă pentru opţional, înv.

Florica Munteanu Pg.25

Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou,prof. înv.

primarGeorgeta Hortenzia Crișan Pg.30

Tradiţii în viaţa şcolii – e vremea colindelor!,prof. înv.primar

Boncea Niculina Maria Pg.33

Obiceiul dubaşilor de la Sălişte, Borca Codruţa, prof. înv.

primar Pg.36

Mochiti, Lenuța Dumitru, prof.înv.primar Pg.39

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în Ardeal, Barb Faur Claudia

Sorina, Profesor învăţământ primar Pg.42

Cu suflete curate de Claudia Sorina Barb Faur Pg.44

Modalităţi de valorificare didactică a obiceiurilor şi tradiţiilor

locale, prof. înv. primar Mariana Anghel

Pg.45

Şezătoarea– O autentică relaţie cu tradiţiile şi obiceiurile

populare, prof. Mirela Brezuică

Pg.47

Vatra strămoşească, Profesor Mihaela Mitu

Pg.49

Coperta III- Cuprins Pg.51

Coperta IV- poezii: Avea Bunica….., Avea Bunicul….. Pg.52

51

AVEA BUNICA…

de Aurelia Panait

Avea bunica mea de toate:

Avea o prispă cu mușcate, avea fântână,

pâine, sare, avea putere și răbdare.

Avea credință și iubire

Și-un dor nespus de nemurire,

Avea un cal la o căruță,

Și lapte bun de la văcuță.

Avea povești nenumărate

Și cântece nemaicântate,

Și le spunea adeseori la clacă și la sezători.

Avea o sobă, un vătrai,

Avea și gura mea de Rai!…

Nu mai găsesc ce a lăsat,

Căci satul s-a modernizat:

Nu mai zărești ca altădată

La geamuri floarea de mușcată,

Văd atârnate la balcon:

Begonii și rhododendron….

Fântâna e necurățată,

Căci se consumă apă plată.

Văcuțe sunt puține-n sat,

Bem lapte pasteurizat.

Căruțe vezi foarte puține,

Dar te-întâlnești cu limuzine.

Nu mai există șezători,

Cu basme și cu ghicitori,

Pe potecuța spre vecini

Crescut-au spini și mărăcini

Căci avem facebook și așa

Știm noi a socializa…

Nu mai avem deloc răbdare,

Bisericile sfinte-s goale,

Porunca dată, să iubim,

Deloc nu ne-o mai amintim!

Bunico, satul de poveste..

Azi îl vedem, dar nu mai este…

AVEA BUNICUL …

de Aurelia Panait

Avea bunicul meu cevace nimeni altul nu avea:

avea un munte de blândeţe

şi urme adânci de tinereţe,

avea privirea luminoasă

sub ochelari cu rama groasă,

avea cuvinte potriviteşi daruri neobişnuite…

Avea un pod în care stam

când înspre lumea mea fugeam:

cu fân, cu scânduri, cereale,cu cărţi, reviste şi

ziare,cu scule-n lăzi orânduite,şi cuie noi sau

ruginite,cu un anume foarfece

cu care-şi tundea oile.

Acolo sus, în podul lui,era şi roata timpului.

Și o-nvârteam iscoditorşi în trecut şi-n viitor.

Avea un leagăn minunat

de-o grindă groasă atârnat

şi îmi plăcea în zbor să cânt

şi nimeni zborul nu mi-a frânt,

c-am fost acolo, şi mai sunt!

Avea un nuc şi un cireşîn care mă urcam ades,

livezi cu pruni, butoaie adânci

în care prunele să-arunci

şi-avea, în serile cu ger,şi ţuică fiartă cu piper.

Avea un plug, cu el arapământul şi-l însămânţa

şi niciodată n-a lăsatpământu-n rugă nelucrat!

Şi-acum din cer, de sus, din stele,

el ară-n gândurile mele,

c-avea dreptate când mi-a zis

că va pleca în Paradis!

Avea bunicul meu cel bun

prin vene sevă de gorun,

avea bunicul meu cel drag

dulceaţa fructelor de frag.

Avea bunicul meu iubit

ceva frumos, neprihănit:

avea copilăria meaşi a plecat cu tot cu ea!

52