Mihai Mericaru - Flacara Din Piatra

7/25/2019 Mihai Mericaru - Flacara Din Piatra

http://slidepdf.com/reader/full/mihai-mericaru-flacara-din-piatra 1/105

FLACĂRA DIN PIATRĂ 5

SONETUL ŞI MATEMATICA ASTRALĂ

,,Poezia este un cosmos organizatsub semnul frumosului”

(Stéphane Mallarmé)

Alături de glosă, rondel, pantum, gazel, trioletsi altele, sonetul reclamă o formă fixă de creație, o

structură destul de inflexibilă, din care, în modparadoxal, își extrage suplețea și farmecul,adjudecându-și titlul de rege al poeziei.

Sonetul este un poem alctuit din 14 versuriendecasilabice, organizate în două catrene şi douăterţine, închipuind o fantastică nuntă între pătrat

şi triunghi. În volumul Motive și structuri poetice,Editura Facla, 1980, Felicia Giurgiu publică uneseu intitulat Sonetul – între Procust și Orfeu, untitlu cum nu se poate mai potrivit pentru o specieliterară ce și-a impus niște reguli draconice, care secer respectate cu sfințenie. O regulă importantă

stabilește că nu ai voie să folosești decât două rime, în catrene, ordonate după schema: abba/baab.



MIHAI MERTICARU 6

Altf el spus, în primul catren avem o rimă îmbrățișată, iar în al doilea catren rolurile se

inversează, versurilor îmbrățișate revenindu-leobligaţia să îmbrățișeze. Cercetătorul german W.Mӧnch, în vasta sa monografie consacratăsonetului, Das Sonett , Heidelberg, 1955, a stabilitexistența a trei tipuri structurale fundamentale,denumite după patria lor sau după sonetistul carele-a consacrat: tipul italian sau petrarchist (abab/abab/ cdc/ cdc); francez sau ronsardian (abba/abba/ ccd/ ccd); englez sau shakespearian (abab/cdcd/ efef/ gg). Cu privire la sonetul românesc, W.Mӧnch constată preferința în octet pentru schemaabba/ baab, pe care o consideră o particularitateimpusă de Eminescu și respectată de cei mai

redutabili sonetiști. În ceea ce privește terținele,doar aici se acordă autorului libertatea de a folosialte două rime, după o schemă pe care o dorește.

Aşadar, într-un sonet perfect, din punct de vedereal formei, numărul rimelor nu poate fi nici mai micnici mai mare de 4, cifră a cărei semnificaţie o vom

vedea pe parcurs. Alte reguli importante reclamă folosirea cu

strictețe a versului endecasilabic (de 11 silabe) și aritmului iambic, fapte ce conduc la obținerea rimeifeminine, în care accentul cade întotdeauna pepenultima silabă. Nu întâmplător, Shakespeare ascris 154 de sonete, ci tocmai pentru a ne reaminti

că într-un asemenea poem există 14 versuri a câte11 silabe (14 x 11=154). De asemenea, Shakespeare




este unicul clasic al sonetului care a compusconsecvent numai după o singură schemă, ceea ce

nu l-a împiedicat să ne lase moștenire, spre încântare, adevărate bijuterii lirice. Nerespectândaceste cerințe, dar mai ales alternanța iambilor șidispunerea celor patru rime, sonetul va fi văduvitde cel puțin două dintre însușirile luifundamentale: echilibrul și muzicalitatea, tocmaiceea ce îl îndreptățește pe George Călinescu sădefinească sonetul drept „o compunere muzicală”.La rândul său, Rainer Maria Rilke, autorul

Sonetelor către Orfeu definea muzica drept o,,metaforă a simţurilor”. Și regulile încă nu s-auterminat. Una dintre acestea-formulată de Boileau

în poemul L'art poétique-ne interzice să repetăm

un cuvânt în cuprinsul unui sonet, cu excepțiaconjuncțiilor și a prepozițiilor.O altă cerință obligatorie a sonetului, de fapt

sarea și piperul acestuia, este ca ultimul vers alpoemului să potenţeze expresiv materiadiscursului, să sintetizeze conținutul celorlalte 13sau să-l contrazică. Altfel spus, „arhitectura

sonetului se înalță pe fundamentul armonieicontrastelor”, după fericita formulare a Feliciei Giurgiu din eseul amintit. Lucian Blaga sublinia șiel funcția de temelie a ultimului vers, afirmând căsonetul se clădește ca o casă, întâi se așternetemelia și apoi se înalță edificiul.

Trebuie să mai spunem că unii adevărațisonetiști nu s-au mulțumit cu rigorile menționate



MIHAI MERTICARU 8

până aici, creându-și altele și mai draconice. Astfel,poetul Tudor George, autorul Trilogiei sonetelor,

s-a încumetat să elaboreze cea mai dificilă formăcompozițională: coroana, care este formată din 15sonete legate între ele. În primele 14, ultimul versal primului sonet devine primul vers al celui de-aldoilea ș.a.m.d. Al 15-lea poem, numit sonet-maestru, închide coroana, fiind format din

versurile inițiale ale celor 14. Fiecare vers esteechivalentul unui poem într-un vers. După cumdeclară el însuși, nu gratuitatea jocului l-a ispitit, citocmai dificultatea acestuia. O frumoasă coroanăde sonete ne-a dăruit şi Radu Cârneci,coordonatorul monumentalei Antologii a sonetuluiromânesc. Au mai scris coroane de sonete poeții

basarabeni Paul Mihnea (1921-1994) și ValentinRoșca (1925-1987).Se cuvine să mai precizăm că, în această specie

literară, s-au exersat spiritele cele mai strălucite ale veacurilor din ultimii 800 de ani. S-au scris sonetemai întâi în Italia, unde s-a născut inventatorul lor,Giacomo Da Lentini. Au scris apoi sonete Cicco

Angiolieri, Leonardo Da Vinci, MichelangeloBuonarroti şi Dante Alighieri, care le-a ridicat pe oculme depășită doar de Francesco Petrarca (1304-1374). Această ilustră galerie este continuată deShakespeare, Byron, Lope de Vega, Baudelaire,Ronsard, Verlaine, Camoes, Goethe și Rilke. Cu

aceştia ,,sonetul urcă maiestuos în constelaţiaacelor capodopere care fac zestrea spirituală a




umanităţii” (Gheorghe Tomozei, O sută de ani desonet românesc, Ed. Albatros, 1973). Dintre

sonetișii români, trebuie să-i pomenim la loc decinste pe Mihai Eminescu, Mihai Codreanu, Vasile Voiculescu, Tudor Arghezi, Ion Pillat, LucianBlaga, Ion Barbu, Ion Vinea, Dan Botta, VictorEftimiu, Alexandru Macedonski, Mateiu Caragiale,Ștefan Augustin Doinaș, Radu Cârneci, LeonardGavriliu, Tudor George, Petre Ghelmez, LeonidDimov, Grigore Hagiu, Arcadie Suceveanu ș.a.

Dacă în ceea ce privește poezia, în general, seafirmă mereu că nimeni nu știe ce este aceasta,deși s-au dat mii de definiții, toate frumoase și

veridice, în privința sonetului, adevărată lucrare deorfevru, după cum s-a văzut, dispunem de reguli

compoziţionale, prestabilite din vechime, de la carenu avem voie să ne abatem.Din păcate, sunt destui autori de sonete care

ignoră regulile amintite mai sus, fără să-şi deaseama că la baza lor a stat o disciplină străveche,numită numerologie, adică ştiinţa numerelor careapelează la complicatele legi ale matematicii

astrale. Această îndeletnicire porneşte de laconcepţia pitagoreică potrivit căreia teorianumerelor stă la baza întregii realităţi pământeneşi a armoniei cosmice: ,,Pitagora a spus că toatelucrurile sunt numere; mayaşii însă au fost cei careau personificat numerele în zeiglife atât de exact,

încât au sugerat că entităţile aflate la temelia lumiisunt simboluri matematice. Cheia însăşi a



MIHAI MERTICARU 10

cosmogoniei primordiale se găseşte în numerele13, 9, 7, 4” (Angelo Morretta, Miturile vechilor

civilizaţii mexicane, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1998,pag. 182).Ideea o vom întâlni şi la Mircea Eliade care

subliniază, printre altele, semnificaţia unorcombinaţii de numere din civilizaţiilemesopotamiene preluate de şamani: ,,După cumeste îndeobşte cunoscut, valoarea religioasă anumărului 3-simbol al celor trei regiuni cosmice-aprecedat valoarea numărului 7. Se vorbeşte şi de 9ceruri (şi de 9 zei, nouă crengi ale ArboreluiCosmic etc.), număr mistic care se poate explicaprin faptul că este multiplu de 3 (3 x 3), putând ficonsiderat aşadar ca parte dintr-un simbolism mai

vechi decât cel cuprins în numărul 7, care este deorigine mesopotamiană” ( Şamanismul şi tehnicilearhaice ale extazului, Editura Humanitas,Bucureşti, 1997, pag. 256).

În toate filosofiile şi credinţele religioase,cifrele sunt considerate drept factori careorganizează şi reglează Universul. Numerele deţin

cheia secretelor Universului şi posedă puterimagice. Numerele pare sunt feminine, negative şipasive, pe când numerele impare sunt masculine,pozitive şi active.

Ade vărata artă nu se poate dobândi fărărespectarea cu religiozitate a anumitor reguli

statuate încă de clasicismul antichităţii greco-latine, caracterizat prin armonie, puritate,




sobrietate, şi preluate de clasicismul european alsecolului al XVII-lea, care punea accent primordial

pe ordine, claritate şi echilibru, noţiuni exprimatemagistral prin numere şi figuri geometrice. Consultând orice dicţionar de simboluri, vom

afla că numărul 3 defineşte echilibrul şi ordineaperfecte, totalitatea cosmică (lumeasubpământeană―pământul―cerul), unitateadivină (Tatăl―Fiul-Sfântul Duh) şi cea umană(trup―suflet―spirit) etc.

Numărul 7 defineşte superlativul divin în toatăsplendoarea sa, altfel spus, perfecţiunea cosmică.Patru reprezintă plenitudinea lumii terestre,simbolizată prin cele 4 puncte cardinale, prin 4elemente cosmice (pământ, aer, apă, foc), prin 4

anotimpuri etc. În Biblie, 4 apare ca număr sacru şica simbol al armoniei, deplinătăţii şi stabilităţii. Cifra 8 este numărul totalităţii şi al echilibrului

cosmic. 10, simbol al perfecţiunii, al totalităţii, estenumărul desăvârşit care se află la baza întregiicreaţii universale.

La o privire atentă, vom găsi toate aceste

numere cu virtuţi mistice în structura sonetului.Cele două terţine sunt evidente pentru oricine. Înafară de cele spuse mai sus, numărul 3 are osemnificaţie protectoare şi face trimitere directă la iubirea spiritualizată, la înălţarea prin iubire, ceeace reprezintă, de fapt, tema predilectă a sonetului.

Prin adunarea celor două terţine, obţinemnumărul 6, care reprezintă concurenţa dintre bine



MIHAI MERTICARU 12

şi rău, altfel spus, antiteza, ştiut fiind că ultimul vers al sonetului trebuie să le contrazică pe toate

celelalte 13. Deci 1 contra 13. 13 este, aproape întoate filosofiile şi credinţele religioase, un numărfatidic, reprezentând forţele răului. Unusimbolizează principiul activ şi se asociază luiDumnezeu. E un simbol al totalităţii, alabsolutului, al infinitului, al energiei creatoare, alsintezei, un simbol unificator al contrariilorreconciliante. Deci, din punct de vedere al

încărcăturii ideatice, 1 trebuie să fie egal cu 13 şi săreprezinte o balanţă în echilibru perfect.

Numărul 4 îl găsim în primele două catrene, iarprin adunarea lor obţinem cifra 8, ale căreisemnificaţii le-am arătat mai sus.

Mai departe, observăm că o terţină şi un catrenformează cifra 7, numărul perfecţiunii cosmice. Dedouă ori 7 înseamnă 14, care este format din1+4=5, sub protecţia căruia înfloreşte iubirea,acesta fiind submultiplul numărului perfect 10 şiinclude toate semnificaţiile lui.

De asemenea, dacă înmulţim cele 11 silabe ale

fiecărui vers cu 14, numărul versurilor pe care leconţine un sonet, obţinem cifra 154 (1+5+4=10).

Apoi, din 3 versuri a 11 silabe obţinem cifra 33,multiplul lui 3 cu toate semnificaţiile lui înmulţitecu 10. Totodată, în ceea ce priveşte rimele, dinprimele două catrene, observăm o înlănţuire a

numerelor impare cu cele pare şi apoi o inversare aacestora, ceea ce înseamnă că aici, ca în întregul




Univers, forţele antagonice mai întâi se opun, apoise întrepătrund, armonizându-se, după care ciclul

se repetă. Armonia din catrene este tulburată derimele din terţine, care nu mai cunosc aceeaşiasociere, pentru ca în finalul sonetului, ultimul

vers (unu) să unifice contrariile, punându-le dinnou în acord. Este acelaşi proces dialectic care stăla baza dezvoltării materiei, fenomenelor naturii şisocietăţii. Observând toate acestea, putem să-i dămdreptate deplină lui Mihai Codreanu când afirmăcă ,,sonetul este o expresie a tendinţei spre absolut,spre desăvârşire în artă, care se realizează printr-otrudă sisifică”.

Într-adevăr, cine năzuieşte să escaladeze piscul înalt al sonetului trebuie neapărat să treacă prin

aceste furci caudine, deloc înjositoare, aidomaalpinistului care nu ocoleşte, ci înfruntă pieptişperetele vertical al muntelui.

În sprijinul demonstraţiei noastre, trebuie sămai spunem că unul dintre titanii Evului Mediuitalian, Dante Alighieri (1265-1321), autorul

Divinei Comedii, şi-a organizat arhtectura

capodoperei sale pe simbolistica cifrelor 3 ,9, 10 şi100 (pătratul numărului perfect―10). Maiadăugăm că Dante ne-a lăsat şi trei opere în proză,dintre care, în Banchetul , având caracter deautobiografie spirituală, se declară într-o continuăcăutare a trei entităţi: înţelepciunea, adevărul şi

virtutea morală, oferind celor invitaţi la acest banchet hrana spirituală a trei canţone originale.



MIHAI MERTICARU 14

Deci, nimic nu este întâmplător în lucrareaerudiţilor vremii, motiv pentru care nu trebuie să le

nesocotim mesajul.De ce am adus în discuţie această problemă?Pentru că Dante Alighieri este cel care aperfecţionat sonetul şi l-a ridicat pe culmi neatinsede nimeni până la el, dându-i configuraţia carerezistă şi astăzi. Mai subliniem faptul că fiecare

vers al Divinei Comedii are 11 silabe. Să fie oare osimplă coincidenţă? Nicidecum. 11 reprezintă unadin cheile Divinei Comedii şi îşi trage simbolismuldin conjuncţia numerelor 5 şi 6 care întruchipeazămicrocosmosul şi macrocosmosul sau Cerul şiPământul. Numărul 11 mai reprezintă ideea dereînnoire şi de comunicare a ciclurilor vitale. Cei

doi de unu alăturaţi reprezintă dublul puterii luiunu, mama tuturor numerelor. Unu maisimbolizează principiul activ şi se asociază luiDumnezeu şi Soarelui. Pitagoreicii îl consideraudrept emblemă a înţelepciunii. În cabalismreprezintă inspiraţia. Ne mai putem îndoi atunci căstructura sonetului se bazează pe simbolistica

cifrelor amintite?Ne mai putem permite să scriem sonete fără

rimă, să folosim versuri de 8-16 silabe, sărenunţăm la o terţină în favoarea unui distih ori sărepetăm un cuvânt de mai multe ori în acelaşisonet?

Cine se doreşte inovator pe tărâmul sonetuluiare porţi larg deschise şi spaţiu infinit de




manifestare în domeniul conţinutului şi nicidecumal formei. Putem face un cerc mai mare sau mai

mic, un pătrat uriaş sau minuscul, dar nu le putemda altă formă. Autorul



MIHAI MERTICARU 16




,,Un vers frumos te înalţăcând inima ţi-e grea”

(Hafiz)

IFLACĂRA DIN PIATRĂ



MIHAI MERTICARU 18




SONETUL SONETULUI

Tandem de stihuri tari, diamantine… Maşină de ritmat cuvi nte rare.

(Leonard Gavriliu)

Un imn de slavă e fiece sonet Pentru clipa care trece grăbită, Pentru Sfântul Duh şi pentru iubită, Invitaţie la un zeiesc banchet,

Metaforă scumpă, blagoslovită, Declaraţie şi legământ secret,Flacără sublimă a unui libret Care se-mbăiază-n apă sfinţită,

Vocală într-un alfabet dispărut, Strună vrăjită din lira lui Orfeu, Culoarea ce lipseşte din curcubeu,

Minunile lumii topite-n sărut. Prin galaxiile poemului meu

Se plimbă nestingherit doar Dumnezeu.



MIHAI MERTICARU 20

CUVÂNTUL

În fiecare lucru doarme un cântecVisând neîntrerupt.

(Eichendorff)

Cuvântul e floarea care încântă, E soarele ce-n suflet luminează,

Ziua de primăvară la amiază, Flacăra firavă-n candela sfântă,

Dar poate fi, când mintea nu e trează, Piatra scăpată din praştia frântă, Glonţul ce în inimă se-mplântă,Stiletul ce în rană vibrează.

Bucurie, mâhnire -n el se-mbină,Ca o zvârlugă, nu are astâmpăr, Desagă de înţelepciune plină,

Sărbătoare, înfloritoare grădină.

Nu mă dau în lături, pentru el să sufăr; Din balta tristeţii creşte-n mine nufăr.




FEMEIE

Închisă în cireş, doar florile te dau de gol.

(Virgil Diaconu)

Cine ţi-a îngropat comoară-n piept,În ameţitoarele coapse, viori

Şi sub sprâncenele negre, doi sori A fost Creatorul cel mai înţelept.

Pentru tine-a născocit atâtea culori, Mie mi-a alungat somnul, să rămân deştept, Necontenit să veghez, să te aştept,

Ca nu cumva, în altă grădină, să zbori. Bine ai venit, cerească minune, Mai mândră decât floarea de câmpie Şi pioasă ca sfânta rugăciune!

Sper că ai să-mi faci numai zile bune,

Să-mi luminezi calea cum o făclie,Să intrăm împreună-n veşnicie.



MIHAI MERTICARU 22

REVERIE

Dă-mi Gura Ta, cu imnul dragostei! Dă-mi Ochiu-ţi constelat ca o fântână!

(Tudor George)

Te-am zărit prin fereastra unei secunde Cum plimbai melancolia pe stradă,

Enigmatică precum o şaradă, Izvor imaginaţie-mi fecunde.

Tinerii s-au bulucit să te vadă, Erai ţinta mulţimilor bolunde,

Alt soare mai răsare de niciunde

Şi toţi pomii înfloresc în livadă. Lumea devastează o pepinieră Şi-aruncă spre tine cu flori în delir,Şi alţii la nebunie aderă.

Eu nu contenesc deloc să mă mir

Cum înşfaci din zbor un fir de trandafirŞi mi-l prinzi, zâmbind, la butonieră.




ISPITĂ

O, fără tine, nu-i nimic în lumea asta, Şi de n-ar fi nimic, tu eşti, şi totul este.

(Saadi, poet persan)

Femeie, fascinaţie, iubită, Suflet de arome şi trup din stele

Urzit din vise şi acuarele, Cea mult dorită, veşnică ispită,

Abilă, înzestrată cu toate cele,Luminoasă ca o zi însorită, Sensibilă precum o dinamită,

Cum văd, mă provoci la lupte grele. Totuşi, tu-mi aduci ofrande şi nectar, C-un tărâm, mă ispiteşti, de lotuşi nins,

Aurit şi călduros ca un solar,

Să-nvăţăm, spui, al dragostei abecedar.

Darurile tale inima mi-au aprins,Depun armele şi mă declar învins.



MIHAI MERTICARU 24

O NOUĂ GALAXIE

... iubirea ca roua în flăcări şi ca flacără deasupra apei...

(Daniel Turcea)

Cu trup de fum şi ochi de vijelie, Iubirea-şi taie prin granit fereastră,

Infiltrându-se-n fiinţa noastră Cu paşi flămânzi şi simţuri o mie.

În suflet gri cu inimă albastră, Îşi zideşte o nouă galaxie

Al cărei cer în fiecare zi e

Involtă floare ori lacrimă salmastră. Extrasă din necuprinsul nepătruns, Din divinitate şi omenesc blestem, Fericire, durere s-au întrepătruns.

Întrebare străveche fără răspuns.

Lumină de aur ori de necazuri ghem, Altceva mai scump pe lume nu avem.




EA E ACEEA

Numai iubirea mai uneşte cerul Cu aerul pe care- l respirăm.

(Ion Brad)

Rege sau sclav, mie-mi este totuna,Dacă dragostea-mi este împărtăşită Şi de Dumnezeu blagoslovită, Iar soarele-mi face din raze cununa.

Fericirea-i o credincioasă iubită Care poate îmblânzi şi furtuna, Zi de duminică întotdeauna, Livadă-nflorită, veşnică ispită.

O lacrimă neplânsă e femeia Şi veritabilă mitologie, Fără de hotare împărăţie,

Câte puţin din toate-i place să fie, Dar mai presus de orice e aceea

Care aprinde trotilul, scânteia.



MIHAI MERTICARU 26

MINUNE

Iubirea nicio vârstă n-are.(Aleksandr Puşkin)

Blestemat să cazi la pat de-o boală grea, Părăsit de speranţe şi de lume,

Picioarele-ţi au ajuns două legume, Iar căpăţâna, butoi de tinichea.

Nimeni nu te mai strigă pe nume Ori să te mai vegheze nu mai vrea, În ceruri vezi cum se clatină o stea. Cu o semnificaţie anume.

Creieru-ţi găzduieşte o casă de nebuni Încuiată, rămasă fără cheie, Cu o mireasă-n negru simţi că te cununi.

Nu te mai aştepţi la niscaiva minuni, Dar sari în sus de-un metru când vezi o zee,Un înger blond cu buze de femeie.




SCLAV SUPUS

Ocroteşte-ne iubirea, Doamne,şi nu ne mai da nimic!

(Coman Şova)

Până la ceruri ne-nalţă iubirea Şi-acolo ne face egali cu zeii,Ne împrumută puterea scânteii Ce-aruncă butoiul cu pulberi aiurea.

Taina aceasta o ştiau şi aheii, Grecii care-au uimit omenireaŞi ne-au lăsat din Troia amintirea Când cu celebra răpire-a femeii.

Omul iubit nu-i singur niciodată, Că-n el se zbuciumă o-ntreagă lume,

Anonimă şi mult prea ahtiată,

Să intre-ntr-o poveste colorată. El nu urmăreşte un scop anume,

Că-i sclav supus al unei vechi cutume.



MIHAI MERTICARU 28

RENAŞTERE

Iubirea schimbă-n limpezi frumuseţi Tot ce-i mărunt şi fără niciun preţ.

(W. Shakespeare)

Viscolit de visuri şi singurătăţi, Pe-o rază-ntre nadir şi azimut,

Te topeşti uşor în voluptuos sărut Şi-apoi în fabulos miraj te arăţi.

Ce sublimare dintr-un bulgăre de lut! Cine te-a trimis în lumea asta să-ţi Etalezi menirea ca-n atâtea dăţi?

E un miracol prea greu de priceput.Tu crezi în dragoste ca într-un altar,

Vrei să retrăieşti destinul lui Orfeu, Vezi în suferinţă corolar amar

Şi în iubită, infinit avatar.

Tu o cauţi într-un celest minereu,Iar ea renaşte din rouă mereu.




O PUNTE

Ai trupul ca un basm fără nume, Privirea-foc albastru peste lume.

(Valentin Roşca)

Din ochii tăi răsare un alt soare, Piatră preţioasă-n şirag de mărgele,

Mirifică fecioară între stele, Stea strălucitoare între fecioare.

Să te pictez natur, n-am acuarele,(Nu vreau să-ţi ştirbesc ceva din splendoare) Să te fac pasăre, mă tem să nu zboare

În cine ştie ce lumi paralele. În singurătatea mea, bine-ai venit,Cometă din alte zări mult mai senine, Ce-ai ştiut că tocmai eu sunt al tău menit

Şi cu atâtea daruri m-ai omenit!

Totuşi, de ce între mine şi tine Ai aruncat o punte de suspine?



MIHAI MERTICARU 30

TRĂIM

De nu-i iubire focul meu, ce este? Iar dacă da, ce-s flăcările-i oare?

(Francesco Petrarca)

Uneori eu sunt vulcan şi ea un sloiSau ’mneaei, flacără, eu, cărbune stins,

O învingătoare şi un învins, Indiferent, infinitul dintre noi,

O câştigătoare şi un perdant convins, Un înger înaripat şi un strigoi, Fericiţi, doar împreună, amândoi,

În rest, în paranteză, iad prelins.În deplin acord, credem în ursită Rezemaţi de-al vremurilor pervaz,Cernem necazurile prin sită,

Ne finisăm ca o piele argăsită,

Adeseori mai facem haz de necaz,Trăim între agonie şi extaz.




LOGODNĂ

Întreagă-i bucuriaCă-n magica secundă re-ncepe veşnicia

(George Popa)

Intră-mi, iubito, în singurătate, S-o împărţim frăţeşte pe din două,

Regrete nu ne ningă, nu ne plouă, Vârstele privească-ne mirate

Cum ne spălăm sufletele cu rouă Şi cu petele de flori înmiresmate! Eu ţi-oi face clipa eternitate

Şi-ţi voi croi o frumuseţe nouă. Vino să ne închinăm credinţei sfinte, Să împlinim a Parcelor menire,Să ne legăm prin sacre jurăminte,

Cu voia Înaltcerescului Părinte!

Jură-mi solemn că mă accepţi de mireŞi-ţi voi dărui un colţ de nemurire!



MIHAI MERTICARU 32

ACEASTA-I FEMEIA

În taina farmecelor sale E-un ,,nu ştiu ce’’ şi -un ,,nu ştiu cum’’.

(Mihai Eminescu)

Hipersensibilă ca o mimoză, Uşoară cum petala de ciclamă, Făcută doar pentru cei ce-o aclamă Înaltă, parfumată tuberoză.

Cu vino-ncoace de departe cheamă La ireprehensibilă osmoză, Ce culminează cu-o apoteoză, Spectacol feeric de pus în ramă.

Albă şi luminoasă, o naiadă, Flori de vis i se aruncă în cale, Ea însăşi, o înflorită livadă,

Rar i-i dat unui muritor să vadă Astă silfidă din lumi transcendentale.

Unicu-i scop? S-adune osanale.




FEBLEŢE

Tu eşti izbânda mea prea mult dorită -numai prin tine clipa-i veacul mare.

(Radu Cârneci)

Azi am scris un cântec pentru tineŞi-ţi voi scrie-n fiecare zi la fel,Izbânda încununând-o c-un inel,Cu două cupe cu-ambrozie pline

Şi cu-o coroană de aur şi oţel, Tristeţea de pe chip să ţi-o aline,Să-i pun punct expresiei sibilinePrintr-o simplă trăsătură de penel.

Apoi te-am zugrăvit din linii şi culori Ca într-un vechi, impresionist tablouCum îmi cereai cu jind adeseori.

Am presărat deasupră-ţi nori de ninsori, În păr, florile teiului din Copou,

Împreună să începem un ev nou.



MIHAI MERTICARU 34

POVAŢĂ

Iubire, fecioară divină, iubire, fum de jale plin...

(Paul Jean Toulet)

Cincizeci de nimfe te urmăresc, poete, Ai grijă să nu-ţi cadă vreuna pe cap,Că nu te mai tratează nici Esculap Şi pierzi excursia printre comete!

În roca timpului, de când tot sap, Am descoperit poveşti şi sonete Despre faimoase întâlniri secreteÎntre o nereidă şi un arap.

Păstrează curată cămaşa lui Orfeu, Să te bucuri de răsplată aleasă, Să ştii că eşti febleţea lui Dumnezeu,

Vână de aur în nobil minereu! Veşnicia ţi-a fost dată mireasă,

De omeneasca moarte nu-ţi mai pasă.




CONCERTUL NIMFELOR

Draga mea, iubito, floare-ngândurat ă- A mea totdeauna, şi -a mea niciodată.

(Nicolae Dabija)

Nereidă, nălucă sau naiadă, Din care zări albastre ai răsărit? Din ce catedrală te-am deszidit?Din ce ramuri te-am rupt, din ce livadă?

În coroană de regină mărgărit, În munţi silhui, ameţitoare driadă, Minunea unde ar fi putut să şadă? Cum de tocmai la noi a nimerit?

Dar, iat-o, se apropie de mine,Mă-nvăluie valuri de păr auriu, Cu braţele de gâtul meu se ţine,

M-aprinde, mă-ngheaţă printre suspine, Eu îi caut gura şi-aud glas mieriu:

-Scoală-te, iubitule, că e târziu!



MIHAI MERTICARU 36

PRIMĂVARĂ

Că eşti sărac şi singur, prin beznă că ţi -e mersul,

Nu fi mâhnit! Bogat eşti: ai dragostea şi versul! (Hafiz, poet persan)

În flăcări ard toţi pomii din livadă, Ne-asurzeşte explozia florală, Natura a îmbrăcat haine de gală, Din cer, lumina curge în cascadă,

Trandafirii s-afişează cu fală La tot pasul, lumea mereu să-i vadă, Cucul nu mai conteneşte din tiradă, Pe stradă ne-nţeap-o privire fatală.

Tot pământul şi-a pus cămaşă verde, Numai mărgăritare prin fâneţe

A runcate cu gând să ne dezmierde,

Culege cine vrea, nimeni nu pierde.Primăvara iar vine să ne-nveţe

Să iubim cu foc precum în tinereţe.




IN HOC SIGNO VINCES*

Dedalicul tău suflet locaş mi l -am ales

Şi jur că niciodată din el n-am să mai ies. (Vasile Voiculescu)

Astăzi ţi-am adus o creangă de măslin Şi-ţi propun pacea de-o sută de ani,

Alei de basm străjuite de platani, Drept pentru care, la genunchii tăi mă-nclin

Aşa cum făceau înţelepţii spartani Ce-ngropau amărăciunea-ntr-un suspin.Să chemăm în ajutor Harul DivinŞi să ne rugăm pios pentru duşmani.

Acum să parafăm cu-o sărutare Pactul să capete tărie de granit, Piară sămânţa clipelor amare,

Să fie doar sărbători în calendare! Oricine rămână de cântul tău vrăjit,Dragostea noastră să crească înmiit!

* „Prin acest semn vei învinge”



MIHAI MERTICARU 38

FLACĂRA DIN PIATRĂ (I)

Întunericul din ochi era atât de-adânc, Atât de plin de tainele iubirii.

(Mihail Lermontov)

Auzi cum se frământă focul în v atră, Cum se zbate apa râului în vad,

Şi florile, sub muşcătura brumei, cad? E zbucium de fiinţă idolatră!

E cântec fără moarte furat din iad, Îndoiala întrebării ce te latră, Dogoarea flăcărilor din piatră

Şi pulsul de sub brăţările de jad! Simţi dulceaţa mirajului depărtării,

A fetei Morgana albă magie Şi-arzândei fascinaţii.

Desprinde-te ferm de ţărmul dezolării,

Că numai Bunul Dumnezeu mai ştie Cât mai ţine cea dulce veşnicie!




ETERN CĂLĂTOR

Fără ochii tăi, lumina până la noi n-ar ajunge.

(Nicoleta Milea)

Cuprins de febra dorului extatic,În mlădierea cosmicelor hore,

Surprind astralele vibrări sonore Şi mă-mbăiez în sfânt ocean galactic,

Mă topesc în feerii de aurore,Renasc în flora crângului hieratic,Mă delectez cu logosul socratic

Şi lupt cu mori de vânt multicolore. De acolo, de sus, o stea-mi zâmbeşte,Luna-mi trimite, pe-o rază, un mărgărit, Luceafărul râde lucifereşte,

Pădurea de argint reînlemneşte.

Călător am fost, răsfăţat, neobosit, Doar ură şi dragoste am agonisit.



MIHAI MERTICARU 40

VEŞNICĂ ISPITĂ

Sărutul d ragei este un cal d izvor sărat:Cu cât îl sorbi cu sete, cu-atât ai însetat.

(Rudaki, poet persan)

Întrupată din lumină şi culori, Cu cochetăria, prietenă la toartă, Femeia-i duhul operei de artă, De ai noroc, te mai iubeşte uneori,

Spre imperiul păcatului, poartă, Te bagă până peste cap în erori, Dacă o adori, te învaţă să zbori, Îţi jură credinţă, s-o iei de consoartă.

Athenă, Diană sau Afrodită, Cu multe vocaţii e hăruită, În veci, rămâne veşnică ispită.

Ea ne este norocul sau nenoroculŞi, orice ne-ar fi pregătit sorocul,

Ardem mocnit şi-n vâlvătăi ca focul.




INVITAŢIE

Te voi iubi o veşnicie şi mult timp după aceea.

(Shelley)

Te-aştept înfrigurat de-o veşnicie Să apari pe aleea mea de ceaţă. N-auzi cum deznădejdea mă răsfaţă Şi ziua-mi întreagă e sălcie?

Noaptea nu se mai face dimineaţă Şi umblă pe coclauri zurlie, Strugurii nu se mai coc în vieŞi roua din privire îmi îngheaţă.

Iubita mea născută dintr-un vis,Euritmia vieţii-mi, fără tine, E un testimoniu abrogat, prescris,

Un refren anacronic şi fără bis. Lasă-ţi izvorul cu-al meu să se-mbine,

Hai să ne scriem povestea cu aldine!



MIHAI MERTICARU 42

UNICAT

Să cânte în pădure privighetoarea, dar Şi dragostea în inimi, prin marele ei har!

(Arthur Rimbaud)

Ne-am întâlnit într-un decor mirific, Vrăjiţi de miresme, cântece şi flori,

Cum nu găseşti în viaţă de multe ori, Şi vreau momentu-acela să-l glorific.

Din tălpi în creştet ne-au fulgerat fioriŞi basmul şi-a urmat un curs atipic,C-un arsenal de întâmplări prolific,

Mustind de farmec, suspansuri şi culori. Pluteam fericiţi pe înălţimi astrale, Setea de zbor gâlgâind în artere,

Azurul îl placam cu albastre dale,

Să nu-ţi intre vreo aripă-n sandale.

Dragostea ne era unica avereŞi speram că-i ultima care piere.




LA BRAŢ CU DRAGOSTEA

Ceva e bun în sufletu-mi şi este... De a iubi ceva cât este şi peste.

(Tudor George)

Prima dragoste, grădină şi-apoi pustiu.Ieşind din tine, uşa se-nzideşte,

Iar tu crezi ca zarea se aureşte, Dar adevăru-l afli mult prea târziu.

Mergi mereu înainte bărbăteşte Spre orizontul tot mai cenuşiu, Că doar eşti călare pe bidiviu.

Ce, dacă oglinda-ţi se abureşte? Deşertu-n urmă-ţi creşte vertiginos, Dragoste nouă te mistuie-n tăcere, Golgota suferinţei urci precum Hristos,

Alte păcate te trag tot mai în jos.

Răspunzi la comenzi precum destinu-ţi cere Şi-apoi urci spre cer pe trepte de-nviere.



MIHAI MERTICARU 44

ZBOR

Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare; Stăpână eşti şi nimeni nu este stăpân pe tine.

(Baudelaire)

Prin pustiu, tu îmi eşti fântână, De-aceea de moarte n-am a mă teme,

Dar nici de neîndurătoarea vreme Ce mereu, la tot pasul, mă îngână.

Ai pus punct hotărât vieţii-mi boemeŞi ai decis: nici sclavă, nici stăpână,Nestingherindu-mi zborul din ţărână

Spre atingerea ţintelor supreme. Lăţească-se deşertul, vină potopul, Cu tine, de nimic mie nu-mi pasă, Că tu mă călăuzeşti şi-mi eşti scopul,

Mă ajuţi totdeauna să trec hopul.

Libertate deplină iubita-mi lasă, Lesa-i destul de lungă şi-i din matasă.




RĂSPLATĂ

Femeie,ce mare porţi în inimă şi cine eşti?

(Lucian Blaga)

Ţi-am adus, de ziua ta, un talisman,Piatră preţioasă de prins mărgele, Să te protejeze de cele rele, Fastă să-ţi fie fiece zi din an!

Alături ţi-am aşezat un pumn de stele,Să te -ndrume spre cel mai frumos liman,Dragostea să ţi-o-nteţească mai avan

V ântul să-ţi bată, doar când vrei, în vele!

Îţi urez o fastuoasă primăvară, Între flori, ca o regină să stai, Clipa fericită secol să-ţi pară,

În preajmă-ţi, pălească lumina solară! Tu, pesemne, ai vrut să faci rai din rai,

Cadoul l-ai dăruit altui Mihai.



MIHAI MERTICARU 46

PRETENŢIE

O, iubirea mea, iubita mea,doamna amărăciunii mele.

(Jorge de Sena, poet portughez)

Ştiai că eşti mult visatul elixir, Cheia de intrare în veşnicie,

Permis de şedere-n orice galaxie,Fericire între extaz şi delir,

Ţinta specialiştilor în alchimie?Destule motive ca să te admir Şi, dintre flori, să te culeg fir cu fir,

Nemaiîntâlnită minunăţie. Îmi făgăduieşti mirificul Parnas, Cu vocea cea mai dulce şi mai suavă, În lumea ta să vin, pe-a mea s-o las,

Frumuseţea-ţi s-o pictez în iconostas.

Gata să mă apuc de-aşa ispravă, Îmi ceri să-ţi aduc inima pe tavă.




REVELAŢIE

Singurul lucru cu adevărat important în această lume este ceea ce gândeşte Dumnezeu.

(Albert Einstein)

Am urcat pe munte, Doamne, c-un gând pios,Să fiu mai aproape de Tine în cer,

Să fiu, de se poate, al Tău scutier, Să Te-ndulcesc, când eşti trist, c-un cânt duios.

La o răscruce am întâlnit un înger Care mi-a spus că eşti cu Iisus Hristos, Să vă plimbaţi prin lume, pe-aici, pe jos,

Ajutându-i pe cei ce tremură în ger.Într-o clipită, coborât-am într-un sat,Unde adesea suflă crivăţul mai tare. Cu greu l-am găsit sub nămeţi îngropat,

De unde răzbătea dulce cântare:

„Fie-n veci numele Domnului lăudat!” O barbă albă flutura în zare.



MIHAI MERTICARU 48

CU CERUL ÎN GÂND

Când se va apinde o lumină, niciun om nu o va vedea; doar Dumnezeu.

(Jorge Luis Borges)

Cu fruntea în pământ şi cerul în gând, Plutesc spre Tine pe valuri de azur

Cu cugetul curat şi sufletu-mi impur,Puterea-Ţi nemărginită admirând.

Fă ideea să-mi fie de bun augur,Milostiveşte-mă, Doamne, acum când

Vin să mă închin, cu inima-mi plângând,

Sonetele să- mi fie fără cusur. Dă-mi inspiraţie, Sfântă Treime, Şi anduranţă s-ajung la cele sus-puse,Să pot să cânt faptele-Ţi sublime!

Fereşte-mă de răul de înălţime,

Ajută-mă să înţeleg cele abstruse, Pătrunde-mă cu harul Tău, Iisuse!




ÎN TAINĂ

Liberi, în zbor arzător, vom sui fără hotare Şi în dragostea eternă ne vom soarbe, vom dispare.

(Johann Wolfgang Goethe)

Întinsa-mpărăţie-a clipei talePlină-i de mostre din lumea întreagă, Totuşi, nimeni nu poate să-nţeleagă Lipsa-mi la fiestele imperiale.

Prietenii ştiu ce fire ne leagă, Dar nu le-am răsărit nicicând în cale,Nici altundeva stând la taclale;Nedumerirea lor rămâne întreagă.

În taină menit ne-a fost să ne iubim. Niciun balsam durerea nu-mi alină. Chiar dacă romanul nostru e sublim,

Împreună-n lume nu putem să fim. Făptură divină, n-ai nicio vină,

Eu sunt un sclav umil, iar tu, regină!



MIHAI MERTICARU 50

EXTAZ

Nu, raiul fără tine nu-l vreau - mai bineîn iadul plin de flăcări şi -alăturea de tine.

(Rabee, poetă persană)

Chipul tău de lumină, icoană Lucind în primele raze solare,Dulce şi euforică licoare,

Amalgam de opiu şi marijuană.

Tu eşti taina dintr-o grea întrebare,Eternă regină fără coroană, Pentru bărbat, vertebrală coloană, Sărbătoare dorită cu ardoare.

De toate celelalte diferită, Femeie iubită, livadă-nflorită, Promisiune de veşnicie,

Câmpie întinsă şi însorită. Preafericit, omul nu vrea să ştie

Că, după extaz, urmează agonie.




INIŢIERE

Toţi cântăm iubirea fără moarte, Iluzie ce-n plasa ei ne ţine.

(Brigitte Bresson)

Te-am văzut azi-noapte pe un colţ de stea Cu-o lună pe umăr şi-n păr comete trei,

Din ochi îţi săreau mii jerbe de scântei,Supărată că nu ştii ce-i dragostea.

Mă ofer să te ajut un pic de vreiSă te introduc în tainele astea,Care nu exclud de tot pacostea

Şi totuşi nu duc lipsă de corifei. O terasă cu straturi de micşunele

Vom închiria pentru o vremeSă uităm complet de cele rele,

Lumea s-o pictăm în acuarele.

De erori şi clevetiri nu te teme, Avem axiome şi teoreme.



MIHAI MERTICARU 52

MAI APROAPE DE

Ţie îţi apaţin anii şi secolele. Al Tău e timpul, Hristoase.

(Ioan Paul al II-lea)

Alfabetul tristeţii l-am învăţat Cu a singurătăţii geometrie,

Ca generatoare de poezie,Dreaptă cale de evitat un păcat.

Şi alte discipline mă îmbie Să le onorez cu un apostolat, Să le cutreier în lung şi în lat,

Să mă îmbăt de a lor feerie. Psaltirea începe să mă atragă, Dragostea pentru ea rămâne întreagă. Fă-l, Doamne, pe robul tău s-o înţeleagă!

De când, din a Ta coroană, am rupt un spin,

Sunt mai aproape de Tine c-un suspin. Ajută-mă să mai fac un pas! Amin!




RUGĂCIUNE

Părinte al nostru din ceresc sobor, Coboară spre-al meu creştet a Ta milă,

Fă să treacă, prin urechi de ac, cămilă,Pământul să devină înfloritor!

Ocroteşte fiinţa mea fragilă, Trimite ploaie de aur pe ogor,Să ne fie osteneala mai cu spor, Nu-Ţi întoarce faţa de la noi cu silă!

Alungă-mi înserarea de sub sprâncene,Cu dragoste zideşte-mă-n lumină, Speranţă de viaţă pompează-mi în vene,

Năpasta rămână fără antene,

Să-mi fie clipa plină şi senină, Iar marea plecare, melodie lină!



MIHAI MERTICARU 54

SUBLIMITATE

Doamne, al Tău nume-i nemărginire,Infinită-nmulţire-n sacră plămadă,

Trup de lumină fără să se vadă, Armonie, milostenie, iubire.

Un întreg univers într-o monadă, Punct de plecare şi de sosire, Necuprinsul din rod şi împlinire, O sublimitate fără tăgadă.

De pe pământ, din cer, de oriunde, Miriadele-Ţi chipuri îmi zâmbesc, Unul mi s-arată, altul s-ascunde

După frunze, după flori, după unde.

De aceea sunt convins că e firesc Ca-n faţa Ta nicicând să nu mă-ndoiesc.




PATRIE ROMÂNĂ

Eu nu sunt acasă în ţara asta, dar ţara asta se poartă în mine ca la ea acasă.

(Gunar Ekelöf, poet suedez)

Cosmos de semne pe faguri de pământ, Umbrele întâmplărilor de demult, Zare însângerată, ecou, tumult, Infinitul din fiecare cuvânt,

Basmul din bătrâni pe care îl ascult Cu pioşenie şi solemnul cânt,Legământ sub pecete de jurământ,

Vis luminos de copil şi de adult,

Sacrosanctă catedrală de azur Sprijinită pe Coloana lui Brâncuşi Şi pe oasele celor dincolo duşi.

Rotundul pâinii e sacrul tău conturŞi, între toate, simbolul cel mai pur,

Roua din care-au înviat atâţi Iisuşi.



MIHAI MERTICARU 56

MÂNDRIE

Virtutea-i grija ţării s-o aibi în locu-ntâi,Gândind mai rar la tine şi -adesea la ai tăi...

(C. Lucilius, sec. II, î.e.n.)

Patimă ardentă, dragostea de ţară, Pământ a pâine caldă amirosindŞi-a suavă melodie de colind, Comoară înăuntru şi în afară,

Ale cărei flăcări inimi ne aprind,Le transformă-n fermecată vioară Cântând vremuri faste de-odinioară Când aură legendară toate prind.

Suntem bogaţi, c-avem un steag şi-o stemă, Cer de azur cu patru puncte cardinaleŞi fapte glorioase în anale,

Un şir de munţi, frumuseţe supremă, O patrie scumpă tale quale

Şi soluţie la orice dilemă.




BADE IOANE

Când se termină copilăria? Poate că atunci când apar primele amintiri.

(Gheorghe Grigurcu)

De unde-ai răsărit, bade Ioane, Din ce humă sfinţită te-au plămădit, În a cui coroană fost-ai mărgărit, De ce stai acuma între icoane

Şi ai un chip atâta de smerit? Nu cumva tu te ţineai de hârjoane Sau Nică cel prizărit şi cu toane? Nu cu aste năzdrăvănii ne-ai vrăjit?

Ne-ai aurit copilăria cu poveşti, Ne-ai învăţat cum să râdem de necaz,Ne-ai procopsit cu multe vorbe de haz

Şi-ai aruncat pe focul veseliei gaz. Ai trăit doar ca să ne-nveseleşti

Şi-ai făcut, din România, un mare Humuleşti.



MIHAI MERTICARU 58

ÎNTÂMPINARE

Fratelui meu, Vasile, in memoriam

Părinţilor tineri, întâiul fecior,Fiinţă orchestrată de săruturi, Cel mai scump odor dintre avuturi,Coborî în lut ca ploaia dintr-un nor.

S-a dus cum frunza din pom când o scuturi, Vrând s-apuce înaintea tuturorO postată cât mai mare de ogor În azurul cel îmbibat cu mituri,

Ca să ridice acolo un palat Pe cât de înalt, pe atâta de lat,Cu grădini şi acareturi mii şi mii

Şi cu mai multe alte minunăţii, Să ne-aştepte cu eternitatea-n satÎn mijlocul acelei împărăţii.




FLACĂRA DIN PIATRĂ (II)

Lovită cu amnarul, piatra cântă, Dovadă supremă-i jerba de scântei

Care aprinde fitilul cu ideiTransmis de Dumnezeu prin cartea sfântă,

Clondirul nemuririi din care bei.Spirit şi materie se iau la trântă,Frumosul adevăr binecuvântă Şi pentru credincioşi şi pentru atei.

Flacăra intră-n noi şi nu mai moare, Aşa huma-şi dă mână cu lumina Iar trestia devine gânditoare,

Neagra povară începe să zboare,

Fără să părăsească rădăcina, Clipa îşi macină altfel făina.



MIHAI MERTICARU 60




,,Să scrii vers liber este ca şi cum ai juca tenis cu plasa lăsată”

(Robert Frost)

IIUNIVERS MULTICOLOR



MIHAI MERTICARU 62




UNIVERS MULTICOLOR

Viaţa-mi pare-o nebunie Sfârşită făr-a fi-nceput.

(Mihai Eminescu)

Flacără, miracol şi-un fior uşor,Haos ce ţi se culcă la picioare, Cu rădăcinile în rană, floare,

Ghem de iluzii, cutezanţe şi dor.

Ştie să urce, dar şi să coboare, Păşeşte sfioasă pe-o pânză de nor, Monadă şi univers multicolor, Eroare, eon, zeiască licoare.

La degetul lui Dumnezeu, giuvaier,Umblă orbeşte, n-ascultă povaţa, O pentagramă ce aleargă spre cer.

Când ea se stinge, stelele pe boltă pier. Cei mai grăbiţi îi citesc doar prefaţa.

Ce-ar putea fi asta, dacă nu chiar viaţa?



MIHAI MERTICARU 64

BLASFEMIE

Patrie, tu eşti în sângele meu, cum timpul este în arbori.

(Mara Nicoară)

Patrie română, mamă iubitoare, Unii fii te hulesc şi te blestemă,

Ţi-au întinat însemnele din stemă! De ce nu te plângi, au nu te doare?

Eşti un pandemoniu fără noemă, Noaptea şi ziua în amiaza mare,Te-au lăsat fără pantofi în picioare,

Geamurile ţi le-au mânjit cu cremă. Sunt dezgustaţi c-ai îndrăznit a-i naşte, Sunt îngreţoşaţi de normele din sistem, Nimic din ce-i bun nu pot recunoaşte,

Dar pot scuipa şi pe sfintele moaşte.

Nici de tine, nici de Dumnezeu nu se tem,De ce nu-i anatemizezi c-un blestem?




VARIAŢIUNI

Cel mai poetic vers este când poţi spune: Adevărate- au fost aste cuvinte.

(Hassan Ibn Thabit)

Din clipe, veşnicia face veacuri, Din cifre, se naşte un nou univers,Din cuvinte, se plămădeşte un vers, Din ape stătătoare, bălţi şi lacuri.

Aversului îi corespunde un revers,Bolile se lăfăiesc în leacuri, Moartea se leagănă în hamacuri Şi te-ademeneşte cu dulceagul ghers.

În infinit, paşii tăi se varsă, Un tsunami în unde se ascunde,Ghiocul vremii, nepotolită farsă,

Viaţa trăită, lumânare arsă. Un dor de zbor spre înălţimi rotunde!

Salvare din mrejele lumii imunde.



MIHAI MERTICARU 66

AVERTISMENT

În lumea asta dură, paraxână, Cine a văzut fiinţă fragilă,

Strivită în malaxoare fără milă, Şi totuşi în viaţă să rămână?

Atenţie tu, gingaşă copilă, Să nu te calce vreo hoardă păgână! N-auzi cum limbi spurcate se îngână? Nu simţi că-ţi dă târcoale o gorilă?

Demonii alienării stau la pândă Convinşi că li se cuvine tot ce-i cremă, Conduşi de judecata lor bolândă

Şi de lăcomia tot mai flămândă.

Asta le este veroasa stratagemă. Trăsnetu-n triremă! Osânda supremă.




AH, SĂRMANE YORICK!

De ce zâmbesc ruinele în soare?Ce minuni enigmatice deţin?

Cunosc oare adevărul genuinŞi secretul dreptăţii arzătoare?

Dar de ce uneori mai plâng cu suspin,Îşi amintesc clipele de oroare, Mulţimea de urgii potopitoareSau nu vor să-şi piardă harul sibilin?

Unde li-s măreţii ani de glorie? Ce fac stăpânii fastelor palate Şi bravii conducători de armate?

Dar regii aclamaţi de istorie?

În ce pustiuri s-au spulberat toate?Dacă mai poţi, răspunde, memorie!



MIHAI MERTICARU 68

ÎNTRE SCYLLA ŞI CHARYBDA

Te-ai născut din fulgerul unor priviri, Gata îmbrăcat în zale de întrebări,

Într-o răspântie de strâmte cărări Din mijlocul imperiului de uimiri,

Promisiuni, îndoieli şi amânări, Obligat să te întrebi şi să te miri De problemele întregii omeniriCufundate în ocean de supărări.

Ne vezi nevoiţi să ne tăiem cale Printre două religii mondiale, Că lumea se cam cere primenită

Şi că planeta a luat-o la vale.

Crezi că tuturor ne-a fost menită Epidemia de amnezigită?




ÎMBĂRBĂTARE

Când dulcea nostalgie-mi cere vamă, Gândul îmi zboară spre satul natal,

Pe unde s-au succedat val după val Strămoşi semeţi cu coifuri de aramă,

Ce-mi mişună prin sânge-n ritm triumfalŞi fără-ncetare la ei mă cheamă, C-au rămas aceiaşi oşteni de seamă În eternul imperiu sacerdotal.

Unde-s ei, e veşnic primăvară. Vagi amintiri din vremuri depărtate, Prin frunza verde, urcă şi coboară.

Umbre dinspre apus mă împresoară,

Şiraguri de rude de mult plecate; De-aceea nu mă tem de singurătate.



MIHAI MERTICARU 70

O PĂRTICICĂ DIN…

Memoria zace-n lanţuri grele de fier, Tot Universul s-ascunde-ntr-o rană,

Din beznă se naşte spaimă tirană,Dezastrele-ncolţesc dintr-un bob de piper.

Idealuri măreţe, zbatere vană, Înainte de-a se naşte, toate pier, Nestemate false curg din colier,Dinozaurii, dintr-o iguană.

Se varsă-n suflete tot mai tulburi zori,Pe cine vrei, Doamne, sub brazdă să-l cobori?De ce nu pui un punct atâtor erori?

Desparte, Părinte, binele de rău

Şi-nainte de a mă arunca în hău, Dă-mi o părticică din eonul Tău!




O MAGICĂ POVESTE

Cum n-am ştiut dragostea că ne e dată Între vecii numai o singură dată?

(Traian Chelariu)

Ţi-am scris vreo patru sute de soneteŞi, din cuvinte, ţi-am cioplit statuieCum alta, pe pământul acesta, nu e. Ţi-am mai încredinţat multe secrete

Şi-acum chipul tău spre stele suie Cumpănit, modest, fără să se-mbeteDe atâtea complimente discrete,Ce orice inimă pot s-o descuie.

Povestea ta, iubito, s-a făcut roman Şi se rotunjeşte-n fiecare an,Se răspândeşte peste tot în Univers

Şi răsunetu-i creşte tot mai avan. Puţin am înregistrat, mai mult am şters,

Din tot ce-am spus, reţine măcar un vers!



MIHAI MERTICARU 72

SEDUCŢIE FATALĂ

Viaţa―cel mai comic, obscen şi trist spital

(Traian Demetrescu)

Într-o clară dimineaţă agitată Când înfloreau toţi pomii în livadă,

Albind zarea cât ochii pot să vadă, Te-ai lăsat sedus de-o glumă piperată

Şi-ai ieşit în lume fără tăgadă, Crezând-o perfectă şi fără pată, Dar te-ai dumirit şi dezumflat îndată Şi-ai ajuns a disperării pradă.

De mai crezi într-un viitor ogurliuÎn mijlocul unui ofticos pustiu,Pe ceilalţi semeni, dacă poţi – auzi-i

Când spun că eşti produsul unor confuzii!-Ce-i viaţa? mă-ntrebi smerit într-un târziu.

-Un şir fără sfârşit de deziluzii.




TRUCULENŢE

S-apropie ciuma cu aripi terne,Tonul se schimbă în cumplită sfadă,

Stă-n loc mulţimea spectacol să vadă, Nebunia se scurge din cisterne.

Nemernicia vine la paradă, Furia oarbă iese din taverne, Pe drumuri curg invective eterne,Din pomul farsei stă fructul să cadă.

Tărâm de cremene visează muguri,Noaptea furiei îşi caută nume În sămânţa turbării cu ochi tulburi,

Liniştea planetei nu poţi s-asiguri,

Pacea cedează furorii nebune, Victimele, patima îşi supune.



MIHAI MERTICARU 74

MIRACOLE

Cerul ţară nu i -a datdegeaba-nimănui.

(Daghighi, poet persan)

Pământul românesc îmbibat cu sânge Se sprijină pe mormane de oase

Din vremuri aprige, tumultuoase,Ce demnitatea n-au putut-o frânge.

Potopuri de urgii şi de vântoase!Până-n prezent ecoul se răsfrânge. Nimeni n-a conjugat verbul a plânge

Dintre cei cu braţele vânjoase. Zestre sacră şi veşnică din străbuni, Ţărână sfinţită cu lacrimi amare De cei ce ne-au învăţat cum se moare,

Îngrăşând-o cu leşuri cotropitoare.

Ei ne-nvăţară să credem în minuni, Tu uită scăderea, învaţă s-aduni!




ŢARĂ BLESTEMATĂ

O ţară inundată de blesteme, Aşa a fost şi-o ştim de la începuturi,

Să-şi vadă fiii dragi pe scuturi, În cealaltă lume plecaţi devreme.

Aşa-i oglindită în zeci de mituri, Lovită crunt de ploi de anateme, Jefuită de blazoane şi de steme, Pom plin de rod, dar fără drept să-l scuturi.

De veacuri bâjbâie prin ceaţă şi noapte, Condusă de inşi gomoşi, pretinşi elite, Strigând promisiuni mirobolante.

Poporul, un muşuroi de termite.

Deşi i se promit legi sacrosancte,Dreptul la viaţă nu i se permite.



MIHAI MERTICARU 76

INSTANTANEU

Un hohot răguşit de cânt funebru De caldarâm, în ţăndării mii, se sparse.

În timp ce din senin ploua cu farse,La groapă era dus un ins celebru.

Un alai nesfârşit de inimi arse Şi de doamne îmbrăcate în negru Jelea pe omul cel mai mai integru.Deodată defunctul se trezi, se-ntoarse,

Suflă ca o vijelie în lumânări. A fost cel mai insolit instantaneu.Pe pământ ploua cu păreri şi întrebări

Ce cădeau din toate cele patru zări.

Lumea întreagă vorbea de un semizeu, Care-a plecat călare pe curcubeu.




NELINIŞTE

Doar tu puteai să te naşti în veac pocit, Sub un cer de sticlă boit cu stele,

Cu piloni de cretă, clei şi atele, Să te simţi ca Iona în burtă de chit.,

Să te laşi momit de strigoi şi iele, Din cârpite perifraze să-ţi faci mit, Mărginitul să-l numeşti nemărginit, Norocul să-ţi treacă prin lumi paralele!

N-ai putea şi tu să-ţi îmblânzeşti soarta, Limba să-şi muşte cele ursitoare,Să laşi uitată deschisă poarta

Să-ţi intre bunătăţile de pe harta

Lumii, cu arome ameţitoare, Să cazi precum pisica în picioare?



MIHAI MERTICARU 78

ÎNDOIALĂ

Fluviul indiferenţei curge domol Prin deşertul neputinţei obeze,

Care ne tot obligă la asceze, La penitenţe şi înghiţit în gol.

-Fii liniştit, nu dispera, aede,Ne vom adăposti în cuib de sobol,

Vom mânca o îngheţată de la pol Şi-apoi iarăşi la drum vom purcede

Spre Histria sau SarmizegetusaSă-i întrebăm pe primii noştri părinţi Cum să sărim din Europa în U.S.A.

Şi să nu mai înghiţim minciuni fierbinţi.

- Am auzit şi cunosc bine spusa, Dar dacă ne- alegem cu junghiul şi tusa?




ÎN LUMINĂ

Toţi îndrăgostiţii au un Dumnezeu Şi fiecare primeşte o solie,

Nu-i nevoie de nicio garanţie, Cu astă patimă, s-ajungi în Empireu.

Cum vedem, nu-i mare filosofie,De când e lumea, asta s-a-ntâmplat mereu,Firul de aur s-ascunde-n minereuŞi-l găseşte doar unul dintr-o mie.

Spune o altă vorbă înţeleaptă Că şansa stă în umbră şi suspină, Şi, răbdătoare, pe tine te aşteaptă

Să găseşti spre ea calea cea dreaptă,

Dar întotdeauna tu eşti de vină Că nu vrei să ieşi, să râzi în lumină.



MIHAI MERTICARU 80

IPOSTAZE

Nebunia iar înalţă castele, Astre de foc, cetăţi de veşnicie.

Briză de suspine-ncepe s-adiePeste ecoul nesomnului din stele.

Pe pământ întinsă împărăţie De petunii, maci şi albăstrele, Luminând trei universuri paraleleÎntr-o spectaculoasă feerie.

Sub cupola înaltă de albastru Contrarietăţile se adună Într-un bordei şubred de sihastru,

Fără dantelării de alabastru.

Ispita cântă pe-o singură strună, Urâtul cu splendoarea se cunună.




ISTERIOLOGIE

Ploaia de lumină nu stinge focul, Buimăcit, fumul negru nu dispare,

Coşmar monstruos mijeşte în zare, Tristeţea pală nu-şi găseşte locul.

Zborul printre umbre şanse nu mai are, Golul din suflet nu-nţelege jocul,Dezastrului i s-a-mplinit sorocul,

Aripi negre, frânte-i cad la picioare.

Sub un cuvânt de nisip, un neam strivit, Alfabetul intră-n hipofonie,Tâlcul şi neînţelesul s-au păruit,

Trădările de frate, procent înmiit,

Petulanţă-n lupanare, carne vie,Neşansa, plină de avânt solie.



MIHAI MERTICARU 82

EVOLUŢIE

Doruri ancestrale în sânge îţi ard Ca să-ţi cunoşti strămoşii dintru-nceput

Când cameleonul nu era născut Şi viclenia nu se-ascundea sub fard,

Chiar dac-un simţământ se mai năştea mut Şi orice naştere era joc de hazard, Cu şanse de unu la un miliard, După vrerea spiritului absolut.

De-atunci, în lume, multe s-au schimbat,Un tâlc ascuns are orice întâmplare,Limbajul este tot mai mult încifrat,

Iar, sub mască, insul e tot mai tarat

Şi, de aceea, nu-i de mirareCă nu-i niciodată aşa cum pare.




POARTĂ DE LUMINĂ

Când un fior străbate constelaţii, Te rogi vârtos la astre încifrate

Calea dreaptă în viaţă să-ţi arate Ori apelezi la alte alegaţii.

Sedus de nimburi veşnic colorate, Te-avânţi pe mări spumate, sfidând piraţii Sau te dedai plăcutelor libaţii

Alături de focoasele surate.

Dar când ajungi la poarta de lumină, Ieşind din noaptea cercului vicios,Ispita renunţă calea să-ţi aţină,

Se dă în lături şi suspină

Cu un oftat prelung şi clamoros Pân’ găseşte mijloc mai insidios.



MIHAI MERTICARU 84

TOAMNĂ

Când toamna veşmântu-şi rupe, ruginiu,Perdeluind cu nostalgii albastre

Inimi aruncate în mii de castre,În amintiri se face tot mai târziu.

Vine un mai devreme dinspre dezastreŞi un mai pretutindeni dinspre pustiu, Niciun nimic mai scânteietor nu ştiu În împărăţia umbrelor sihastre.

Disperarea umblă desculţă pe drum, Urmărită de un val de rumoare, Tot ce atinge se preface în scrum.

Nici deprimarea nu se-nfruptă altcum.

Iarba din priviri pierde din culoareŞi cade fulgerată de stupoare.




SUBLIMARE

Zăpada fierbinte a unui sărutSe sublimează-n izvor de lumină,

Se amestecă uşor, se combină Şi se evaporă cum a apărut.

Umbră fugară-ntr-o floare s-anină, Să nu se creadă că totul a dispărut Când a fost înghiţit Nistrul de Prut, Dup-o lungă beţie cu morfină.

Chilon, marele înţelept din Sparta, Îmi şopti că n-a fost decât o farsă, Care-a vrut să concureze cu arta,

Că, amputată, de-atunci ţipă harta.

Mult îndurerat, cu inima arsă, Pe pământ vitregit, un fluviu se varsă.



MIHAI MERTICARU 86

PASTEL TRAGIC

Pe bolta azurie a unui gândRăsare un curcubeu de ezitări,

Îmbrăţişează patern arzânde zări, Galaxie de simboluri colorând.

Mii de constelaţii ard în irizări, Eterul se îmbată de lumină când, Una după alta, stele ies din rând În spaţiul ce nu cunoaşte limitări.

Auzi inefabilul ecou din cer,Mesaj al eternităţii de smarald, Ce ne învaţă cum toate-n lume pier

Şi se scufundă în oceanul de mister?

Poţi fi slugă, rege, sau herald, Tot rămâi, pe veci, în al uitării fald.




VIAŢĂ …viaţa e doar o piesă scrisă de un nebun.

(Ion Cristofor)

Mergând orbecăind prin zări confuze, Cu-o mască a fericirii pe faţă, Omul vede, aude şi învaţăSecretele existenţei difuze,

Iubeşte, povesteşte, se răsfaţă, Plânge ori încearcă să se amuze, Se prosternează în faţa unor muze, Doruri, iluzii întinde pe aţă.

Câte-au fost, cine-şi mai aduce aminte? După ce se sparge o stea pe trotuar,

Viaţa- i grăbită să intre-n cuvinte,

Vine vremea să spui un uşor bonsoir!Şi-n urma ta nu rămâne decât doar

Un pustiu ce te-nghite şi te minte.



MIHAI MERTICARU 88

UN FIASCO

Îi ofer Pământul şi şapte mări, Luna cu toate stelele de pe cer,

O împărăţie pe-o boabă de piper, Zile lungi de vară fără înserări.

Soarele i-l voi prinde la colierÎn fiecare an cu-o mie de serbări, O voi numi, cu drepturi fără limitări,

La banca sufletului meu, trezorier.

Eu îi promit tot Paradisul în dar,Ea îmi cere să-i pun dragostea pe cântar,După care se întinde, cască

Şi-şi aşază pe faţă altă mască.

Scânteile din al inimii-mi amnarPe-a ei n-o pot aprinde, deşi-i de iască.




PRIN LABIRINTUL UNUI VIS

Rătăcit prin labirintul unui vis, Te caut înfrigurat, nerăbdător,

Printre umbre şi himere mă strecor, Mă prăvălesc fără speranţe-n abis,

Mă prind de o creangă de sicomor,Dar rămân în acelaşi spaţiu închis Precum cel din urmă individ proscris, Învinuit de cel mai sadic omor.

De-aici cad în apele altui coşmar, Mă strânge-n braţe strigoaică zăludă; Ca să mă salvez, sunt nevoit să sar

În gol, în îndepărtat ţinut barbar.

Din aste-ncleştări scăpat-am cu trudă, Dar vă spun că realitatea-i mai crudă.



MIHAI MERTICARU 90

INSTANTANEITATE

Dragostea schimbă însăşi natura lucrurilor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Trup de egretă cu unduiri feline,Cu mers evlavios de păpădie,

Serafică arătare ce te-mbieSă-i sorbi nesăţios formele-i pline

De sub brizbizuri scoase din cutie,Flacăra din suflet să-ţi aline Cu acorduri şi fulguraţii fine,

Că nu degeaba-i a cerului solie.Parada pare-o şedinţă de hipnoză, Clipa supremă-ţi oferă o doză De încântare şi apoteoză.

Admiraţia e ocean de lavă,

Iar ea trece gânditoare, suavă, Purtând, sub piele, un sac de otravă.




NEŞANSĂ

Curată ai rămas, ca o zăpadă prin care umbra doar un cântec fu.

( Ştefan Aug. Doinaş)

Îngrijorarea arde-n ochii tăi, Chipu-ţi se frământă-n fiece secundă,

Fermecata comoară cum s-ascundă Când deasupră-i dansează limbi de vâlvătăi.

Tu te temi de astă lume imundă, Ingrată, despre care ştii bine că-iMânată de dorinţe şi năbădăi,

În intimitate-ţi vrând să pătrundă. Ţintind mereu spre punctul din zenit, Inima-ţi îndreptăţită speră Să obţină, fireşte, dreptul cuvenit

Pe măsura sufletului tău smerit.

Tot ţintind azurul din altă sferă, Te-ai trezit că alergi dup-o himeră.



MIHAI MERTICARU 92

GEOMETRIA TRECERII

Fluviul vieţii curge fără-ncetare,Mânat de-o infinită forţă divină,

Într-o cunună toate se îmbină, Se pregătesc asiduu să zboare.

Şi totuşi, a vremii ghilotină Decapitează tot, fără îndurare, Speranţe, iluzii şi ardoare, Fioruri, gingăşii fără vreo vină.

Trecând prin dinţii clipei carnivore, În orga de-ntuneric se scufundă ,Se prind subit în nebuloase hore

Cuprinse-n necuprinsuri inodore.

Umbre plutesc pe fremătândă undă, În raiul veşniciei să pătrundă.




DE SENECTUTE

Cine-i acela ce, pe drumul eternităţii, Spre clipa topirii în unu se-ndreaptă?

(Forugh Farrokhzad)

În noaptea când stelele îţi cad în cap Şi îngerii ţi se aşază pe umeri, Clipele rămase începi să numeri Şi vezi că-ntr-un buzunar toate-ţi încap.

Gându-ţi zboară mereu la anii tineri Când nici nu voiai s-auzi de Esculap,Când şi în vis mâncai fripturi la proţap Şi nici nu te gândeai că-i zi de vineri.

Drumurile-ţi toate treceau peste nori, De unde vedeai în jur numai comori,Dar tu aveai doar un singur gând: să zbori.

Acum te-ai trezit în fundătură, Fără scut şi spadă, fără armură,

Şi vezi cum Cronos de zile te fură.



MIHAI MERTICARU 94

IDEI NEÎMBLÂNZITE

Şi binele şi răul în om îşi află nume. Plăcerea şi durerea ţi -au fost sortite-anume.

(Omar Khayyam)

Uraganu-n ceruri nu mai încape,Răstoarnă munţi cu piscuri în volute, Străliniştea în peşteri se ascute, Pritocind umoarea zilelor satrape.

Vocea nopţii începe să strănute, Febra în beznă începe să sape Sila întinde capcane cu trape,Gâlceava slută câinii şi-i asmute.

Veninul se prelinge-n unda de izvor,Culorile pălesc, se strâng în una, Labirintul se-ncâlceşte întruna,

Demonii albaştri s-adună-n sobor.Toiag de ceară îţi trimite luna

Ca să te aperi de turba tuturor.




ADÂNCA NOAPTE

Ascultă cum greu, din adâncuri, Pământul la dânsul ne cheamă.

(George Bacovia)

O zvârlugă de-o şchioapă mai ieri erai, Avidă să-ţi sporeşti zestrea de frumuseţi,

Cu miresmele basmului să te-mbeţi Şi fără să ştii, hălăduiai prin rai.

Trăiai în prezent şi nu te gândeai ce-ţiTrebuie. De toate primeai când visai.De-ţi lipsea ceva, nu era niciun bai.

Uneori umblai după cai verzi pe pereţi. Pe nesimţite ţi-ai pierdut toţi nurii, Nici nu ştii când te-ai rătăcit de turmă Ca să te-ntâlneşti cu Muma Pădurii

Aşa cum ţi-au prevestit augurii.

Deodat’ aurul luminii se curmă, Adânca noapte se lăţeşte-n urmă.



MIHAI MERTICARU 96

ISIHIE

Poate că ne-a şi atins/ Pe umăr mâna ce cheamă/ Luntrea care totdeauna se întoarce goală.

(Fernando Pessoa)

Umbră sumbră se ţine scai de tine, Vrând să te scoată din file de poveşti,

Să te zidească în apele cereşti, În miezul rânduielilor divine.

Fără să ştii, tot ce ţi-e drag părăseşti, Clipele îţi trec pe alături străine, Nu observi decât lacrimi şi suspine,

Gesturi amicale îţi par nefireşti. Încă jumătate de pas şi un pic, Până să plonjezi subit în orizont. Nimeni nu se sustrage de la tipic

Şi despre toate trebuie să dai cont.

Fiecare învaţă să pună pont Şi-apoi se afundă-n marele Nimic.




BLESTEM

Omule neom, la judecată te chem, Pentru insanităţi şi fărădelegi,

Pentru că ai urâţit faţa lumii întregi. Pentru toate crimele te blestem:

Numai ce-ai semănat să culegi, Ca o sfoară să te înfăşori pe ghem, Să nu poţi scrie decât în Braille sistem, Limba să-ţi fie năclăită cu negi,

Mâna să ţi se facă vrej de bostan, Dinţii şi măselele, strungă de oi, Burta, o hardughie de catran.

În loc de timpan, paravan de titan,

Visul să-ţi fie populat de strigoi, Câinii să te mănânce-n viaţa de-apoi!



MIHAI MERTICARU 98

UNDE-S PĂDURILE DE ALTĂDATĂ?

Puneţi mâna pe ucigaşul de copaci! (Céline Varenne)

Unde-s pădurile de altădată? Unde-i umbra duiosului izvor?

Unde-i patria cântecului de dor? Vandalizate-s de-o bandă turbată!

Unde îşi mai fac păsările sobor? Unde-i împărăţia adorată

A cerbului cu coroana -ncrengată?Toată a căzut sub tăiş de topor.

Unde-i frunza verde care cântă? Cine-a lăsat munţii României goi? Cine-a călcat în picioare legea sfântă?

Unde s-au aciuat hapsânii ciocoiCe-au lăsat în urmă doar răni şi moroi?Întreabă codrul din noi şi se-nspăimântă.




III. FIŞĂ

BIOBIBLIOGRAFICĂ MERTICARU, MIHAI (20. VI. 1938,

Rediu, judeţul Neamţ), poet, eseist şi gazetar. FiulMariei (n. Chelaru), casnică, şi al lui Vasile

Merticaru, agricultor.Dacă „sap cât mai adânc, / până-n ziua denaştere”, cum spune poetul băcăuan VictorMunteanu, pot să afirm că m-am trezit la viaţă întimpul cutremurului din 1940, când aveam doi ani.

Aud şi acum zăngănitul paharelor în dulăpiorul din bucătărie şi vocea mamei care a exclamat:

cutremur! Nu mai auzisem până atunci acestcuvânt, dar într-o fracţiune de secundă l-amperceput cu toată fiinţa mea. Aşa am învăţat limbaromână.

La şase ani am văzut pentru prima oară opuşcă, dar nu o puşcă oarecare, ci una îndreptatăde un rus spre pieptul tatălui meu pe care îl credeaneamţ. Nu mi-a spus nimeni până atunci ce este„jucăria” aceea, dar am înţeles instinctiv că trebuiesă mă arunc în braţele tatei şi numai în felul acestaam reuşit să sprijin cerul să nu-i cadă în cap.

A şa am învăţat limba română. Mergând şidiscutând cu părinţii, nu la plimbare prin parc, ci

pe câmp, la secerat, la prăşit, la cosit, la adunat, orila păzit oile şi vacile. Am văzut iepurii, lupii şi urşii



MIHAI MERTICARU 100

în habitatul lor natural, nu în album sau la grădinazoologică. Vă daţi seama ce impact au avut toate

aceste imagini asupra sufletului copilului de atuncicare le lua în primire nemijlocit, cu toate simţurile în stare de alertă. Toate acestea mi-au biciuitimaginaţia înainte de a citi basmele culese de PetreIspirescu care m-au introdus într-o altă lume la felde fascinantă, dar total insolită.

M-am născut, aşadar, într-un sătuc din judeţulNeamţ, la graniţa dintre câmpie şi munte, într-ofamilie de oameni gospodari cum spunem astăzi,de chiaburi cum se spunea pe vremea aceea.

Această etichetă mi s-a impregnat adânc în toatefibrele fiinţei mele şi mi-a pricinuit nenumăratetraume sufleteşti.

După terminarea claselor primare (1945-1949)şi gimnaziale (1950-1953), am devenit elev alLiceului „Bacovia” din Bacău (astăzi, ,,RegeleFerdinand I”), unde am avut parte de o puzderie deprivaţiuni. Neavând dreptul de a locui în internat,alături de colegii mei pe care puteam să-iinfluenţez negativ, dormeam la gazdă, într-o

cămăruţă fără foc şi mâncam un sfert de pâinegoală, să-mi fie pe toată ziua. Când mă sculamdimineaţa, găseam apa îngheţată în căldare.

Apoi după terminarea liceului, vara şi toamnami-o petreceam alături de părinţi, lucrând cot lacot cu ei cele paisprezece hectare de pământ arabil,

ca să poată să-şi achite cotele, birurile înrobitoarede pe vremea aceea, iar iarna căutam serviciu şi




mai lucram câteva luni ca pedagog, normator,funcţionar, bibliotecar sau profesor suplinitor.

Aşa m-a prins anul 1960, când părinţii au fost„lămuriţi” să intre în C.A.P. şi eu am căpătatdreptul să dau examen de admitere la Facultateade Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, pecare am terminat-o în 1965 cu lucrarea de licenţăCritica snobismului în opera Hortensiei Papadat-

Bengescu, sub coordonarea prof. univ. dr.doc.Constantin Ciopraga, care a apreciat-o cu notazece.

Aici am trăit cei mai frumoşi ani din viaţa mea,aici şi mai ales în Biblioteca ,,Mihai Eminescu” aUniversităţii, am înţeles ce este poezia, care pentrumine însemna mai mult decât atât, era muzica ce

îmi lipsise până atunci. Citind cu asiduitaterevistele literare ale vremii, am înţeles cui trebuiededicată poezia dacă vrei s-o publici. Am continuatsă scriu versuri, dar am jurat că nu le voi publicaniciodată. Nu credeam atunci că vom mai scăpa

vreodată de Ciuma Roşie. După absolvirea facultăţii, am fost profesor

titular de limba şi literatura română la ŞcoalaNemţişor, comuna Vânători-Neamţ (1965-1967), laŞcoala Profesională din Buhuşi (1967-1968) şicolaborator la ziarul Steagul roşu din Bacău. În1968 ia fiinţă ziarul Ceahlăul din Piatra-Neamţ şi,fiindu-mi cunoscută pasiunea, am fost angajat ca

redactor la secţia culturală, unde am funcţionatpână în 1974, când cotidianul a devenit



MIHAI MERTICARU 102

hebdomadar. La cererea mea, am revenit în învăţământ la Şcoala Generală Nr. 5 din Piatra-

Neamţ, titularizându-mă prin concurs. Am începutsă desfăşor o asiduă activitate de cercetare, care s-aconcretizat în publicarea a peste 250 de articole şistudii de specialitate în toate revistele cu profilpedagogic, inclusiv în Revista de pedagogie şi înTribuna învăţământului, şi în editarea a patrumanuale auxiliare în sprijinul învăţământului deperformanţă. În 1980 mi-am susţinut lucrareametodico-ştiinţifică Dezvoltarea aptitudinilorcreatoare ale elevilor şi am obţinut gradul didacticI în învăţământ, cu calificativul ,,foarte bine”.Rodul acestor preocupări a prins contur în revistaşcolară Muguri , pe care am coordonat-o între anii

1978-1988.Revoluţia din 1989 a avut asupra mea efectulunei lovituri de trăsnet care a deblocat ieşirea lalumină a unui izvor zăgăzuit cu refulări şi

îndărătnicii, prilejuindu-mi trei zile şi trei nopţi de bucurie imensă, neştiind atunci ce s-a întâmplat defapt şi ce va mai urma după aceea. În acele

momente, în pieptul meu s-a rupt un zăgaz de dupăcare s-a revărsat un lac de amărăciune şi, în locullui, au început să încolţească lăstarii unei noipoezii. De altfel, Lucian Raicu afirma, pe bunădreptate, că „la originea scrisului se află un şoc,mai exact spus: o ruptură... o mirare, o

surprindere, o cutremurare”.




Întrucât am refuzat să-mi înmoi condeiul înmâlul trandafiriu de extracţie subliminală, am

debutat destul de târziu în revista Literatură şiartă din Chişinău, în numărul din 17 septembrie1992, cu poezia Fabulă şi apoi, în săptămânaurmătoare, cu poemul Dragă Prutule. Amcontinuat să public poezii şi cronici literare înrevistele Ateneu, Asachi, Antiteze, Cronica,Convorbiri literare, Luceafărul, Poezia, SpiritulCritic, Amurg sentimental, Haiku–revistă deinterferenţe culturale româno- japoneze, Bucureşti,

Albatros, revista Societăţii de haiku din Constanţa, Ecoul (S.U.A.), Hyperion–caiete botoşănene,Climate literare (Târgovişte), Argeş (Piteşti),

Bucovina literară (Suceava), Baaadul literar

(Bârlad), Plumb (Bacău), Singur (Târgovişte),Tecuciul literar şi artistic, Conta (Piatra Neamţ),Oglinda literară (Focşani), Dunărea de Jos (Galaţi), Ca feneaua literară (Piteşti), Bucureştiulliterar şi artistic şi altele.

Începând din anul 2000 am devenit redactorla revista literară Antiteze din Piatra-Neamţ, iar

din aprilie 2008 am fost inclus în colegiul deredacţie al revistei Spiritul Critic din Paşcani.

Când sunt întrebat , spun că mă consider unromantic autentic, care se simte confortabil numai

în apele dulcelui stil clasic. VOLUME PUBLICATE:

Vânătoare princiară, versuri, debut editorial,Editura Cronica din Iaşi, 1992; Catedrală d e azur,



MIHAI MERTICARU 104

versuri, Editura Cronica, 1994; Repere literare şistilistice, eseuri, Editura Cronica, 1996; Scriere

cuneiformă, versuri, Editura Cronica, 1997; Întâlnire pe pod , versuri, Editura Timpul, cu oprefaţă de Adrian Alui Gheorghe, 2003; Imperiullupului , versuri, Editura Crigarux, Piatra- Neamţ,2006; Împărăţia clipei, haiku-uri, ediţie bilingvăromâno-engleză, Editura Convorbiri literare, Iaşi,2007; Arca lui Petrarca, 65 de sonete, EdituraFundaţia Culturală Poezia, Iaşi, 2008, cu o prefaţăde Lucian Strochi; Împărăţia frigului , poeme,Editura Timpul, Iaşi, 2009; Geometrie lirică-66 desonete-Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010; Umbra

păsării , poeme alese, Editura Limes, Cluj-Napoca,2011, cu o prefaţă de C. Tomşa; Arta euritmiei,

Editura Vasiliana, Iaşi, 2012; Veşnicia dintre clpe,Editura Vasiliana, Iaşi, 2013; Miresme celeste, Editura TipoMoldova, Colecţia OPERA OMNIA,Iaşi, 2013; Fiordurile memoriei, Editura CetateaDoamnei, Piatra-Neamț, 2014.

Volumele de mai sus se găsesc şi pe internet laadresa: http://books.corect.com/ro/user

În februarie 1999 am devenit membru alUniunii Scriitorilor din România şi apoi alSocietăţii Române de Haiku.

ANTOLOGII :Sunt inclus în antologia Poezia pădurii ,coordonată de Radu Cârneci, Editura Orion, 1999;

în antologia româno-italiană Sprijinit pe o carteînflorită (Apoggiato ad un libro fiorito),




Campanotto Editare, 2001; în Antologia de poezieromâno-germană, Editura Dionysos din

Kastellaun (Germania), 2003; în antologiainternaţională de haiku Scoici de mare, Editura ExPonto, Constanţa, 2007; în O antologie aliteraturii nemţene de Laurian Ante, Ed.Muşatinia, Roman, 2006; în Antologiainternaţională HAIKU, Editura Orion, Bucureşti,2007; în Antologia Poeţi nemţeni de EmilBucureşteanu, Editura Timpul, Iaşi, 2008; înantologia Gânditorul de la Humuleşti , coordonatorCristian Livescu, Ed. Crigarux, 2008; în Antologiasonetului românesc, coordonată de Radu Cârneci,Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti,2007-2009; în Antologia revistei Singur, Editura

Grinta, Cluj –Napoca, 2010; în antologia Luminacuvintelor, alcătuită de Claudiu Şimonaţi, EdituraSitech, Craiova, 2011; în antologia Scriitori din

Neamţ , coordonator Virgil Răzeşu, Editura Răzeşu,Piatra-Neamţ, 2012; A intrat poezia în oraş. Poeţiioraşului Piatra- Neamţ , antologie realizată de

Adrian Alui Gheorghe, TipoMoldova, Iaşi, 2013.

DICŢIONARE: Constantin Prangati, Dicţionarul oamenilor deseamă din judeţul Neamţ , Editura Crigarux,Piatra-Neamţ, 1999; Aurel Sasu, Dicţionarulbiografic al literaturii române, Editura Paralele45, 2006, pag. 88-89; în

dicţionarul / scriitoriromanicontemporani.wordpress.com/; Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin,

http://scriitoriromanicontemporani.wordpress.com/








MIHAI MERTICARU 106

Dicţionarul scriitorilor români de azi, EdituraPorţile Orientului, Iaşi, 2011, pag. 319; Constantin

Tomşa, Dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ , Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2014. PREMII:

Premiul Concursului Naţional de Poezie de la Cluj-Napoca,2006 ; Premiul revistei Salonul literar,

Vrancea, 2013; Premiul pentru poezie al UniuniiScriitorilor, Filiala Bacău, 2014.




CUPRINSSONETUL ŞI MATEMATICA ASTRALĂ /5I.FLACĂRA DIN PIATRĂ/17 Sonetul/19Cuvântul/20emeie/21Reverie/22Ispită/23

O nouă galaxie /24Ea e aceea/25Invitaţie/26Sclav supus/27R enaştere/28O punte/29Trăim/30

Logodnă/31 Aceasta-i femeia/32Febleţe/33Povaţă/34Concertul nimfelor/35Primăvară/36

In hoc signo vinces†

/37Flacăra din piatră (I) /38Etern călător/39

Veşnică ispită/40Minune/41Unicat /42

La braţ cu dragostea/43

† „Prin acest semn vei învinge”



MIHAI MERTICARU 108

Zbor/44R ăsplată/45

Pretenţie/46R evelaţie/47Cu cerul în gând/48În taină/49R ăzvidire/50Iniţiere/51Mai aproape de/52R ugăciune/53Sublimitate/54Patrie română/55Mândrie/56Bade Ioane/57Întâmpinare/58

Flacara din piatra (II)/59II.UNIVRS MULTICOLOR/61Univers multicolor/63Blasfemie/64

V ariaţiuni/65 Avertisment/66

A h, sărmane Y orick!/67Între scylla şi charybda/68Îmbărbătare/69O părticică din…/70O magică poveste/71Seducţie fatală/72Truculenţe/73

Miracole/74Ţară blestemată/75




Instantaneu/76Nelinişte/77

Îndoială/78În lumină/79Ipostaze/80Isterologie/81E voluţie/82Poartă de lumină/83Toamnă/84Sublimare/85Pastel tragic/86

V iaţă/87Un fiasco/88Prin labirint/89Instantaneitate/90

Neşansă/91Geometria trecerii/92De senectute/93Idei neîmblânzite/94

Adânca noapte/95Isihie/96Bl /

Date post:	26-Feb-2018
Category:	Documents
Upload:	cremardia
View:	243 times
Download:	3 times

Mihai Mericaru - Flacara Din Piatra

Documents