37
Policy Memo nr. 16 Noiembrie 2010 UNIUNEA EUROPEANĂ Proiect finanţat de PHARE Merită păstrat - Eficienţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România –
Uniunea Europeană se adaptează din mers Tratatului de la Lisabona
Priorităţile pe termen scurt şi interesele României -
Policy Memo nr. 16
Noiembrie 2010
Autori: Ciprian Ciucu, Paul Ivan, Mihai Panaite, Robert Uzună
UNIUNEA EUROPEANĂ
Proiect finanţat de PHARE
Merită păstrat
- Eficienţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România –
2
CUPRINS
INTRODUCERE .......................................................................................................................... 3
I. CÂND, CUM ȘI DE CE A ACCEPTAT ROMÂNIA CONDIȚIILE UE ÎN DOMENIULUI POLITICILOR ANTICORUPȚIE? RECAPITULARE 1999 – 2010 . 5
I.1. Drumul către Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) ............................................................................. 5
I.2. Concluzii asupra eficienţei condiţionalităţilor ..................................................................................................... 7
I.3 Care a fost factorul decisiv? ............................................................................................................................... 12
II. CHESTIONÂNDU-I PE EXPERŢII ŞI REPREZENTANŢII MASS-MEDIA DIN ROMÂNIA .......................................................................... 13
II.1 Evaluare generală a criteriilor de referinţă din MCV ........................................................................................ 13
II.2 Impactul MCV-ul asupra mediului politic .......................................................................................................... 14
II.1.2 Impactul MCV asupra mediului instituţional ................................................................................................. 16
II.1.3 Opinii despre viitorul MCV ............................................................................................................................. 19
III. TREI STUDII DE CAZ ....................................................................................................................................................... 21
III.1 BLOCAREA AMENDAMENTELOR ADUSE CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ ............................................................................. 21
III.2 STUDIU DE CAZ: ANI PIERDE DIN PUTERI, UE SALVEAZĂ SITUAȚIA ........................................................................................ 22
III.3. ELIMINAREA CÂTORVA BLOCAJE ................................................................................................................................... 23
TABEL 1. GRADUL DE ÎNDEPLINIRE A CRITERIILOR UE ............................................................................................................... 25
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................................... 35
3
Introducere
Creat odată cu intrarea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană, Mecanismul de Cooperare şi
Verificare (MCV) era menit să asigure sustenabilitatea post-aderare a reformelor cerute de UE în
domeniile cele mai problematice. Astăzi, la aproximativ 4 ani de la intrarea României şi Bulgariei în
Uniunea Europeană, există multe dispute politice şi interpretări greşite legate de eficienţa MCV,
atât la nivel european cât şi la nivel naţional.
Scopul lucrării de faţă este de a oferi perspectiva societăţii civile româneşti – care a fost implicată
în mod activ în monitorizarea politicilor anti-corupţie ale României înainte şi după intrarea în UE.
Centrul Român de Politici Europene şi Societatea Academică din România – două din cele mai
importante think-tank-uri din România – au implementat în perioada 2009-2010 un proiect comun
de evaluare a impactului MCV. Acest proiect a condus la publicarea a patru rapoarte şi la
organizarea de numeroase dezbateri cu reprezentanţi ai ONG-urilor, a mass-mediei şi a factorilor
de decizie din România. Acest raport rezumă principalele concluzii ale rapoartelor şi dezbaterilor
publice publicate şi organizate în cadrul acestui proiect.
Structura acestui studiu:
Capitolul I – o evaluare generală a condiţionalităţilor anti-corupţie pentru România înainte
şi după aderare;
Capitolul II - un sondaj de experţi asupra MCV ce arată tendinţele de opinie printre experţii
şi jurnaliştii români;
Capitolul III - trei studii de caz relevante pentru măsurarea impactului MCV;
Tabelul 1 – o descriere detaliată a celor 29 de condiţionalităţi anti-corupţie şi situaţia lor
actuală.
Prin prezentarea acestor concluzii, autorii încearcă să găsească un răspuns la principala întrebare
de cercetare: A fost MCV o politică bună pentru UE şi România? Există un scepticism puternic la
Bruxelles vis-a-vis de MCV. Considerăm că acest scepticism este nefondat.
Cum ar trebui interpretat MCV-ul? Dacă îl privim din prisma unor aşteptări maximaliste, MCV nu
şi-a atins scopul. A reuşit MCV-ul să reformeze sistemul juridic românesc într-o manieră profundă
şi sustenabilă? Nu a reuşit. Dar este incorect să te aştepţi la aşa ceva de la un mecanism extern cu
o influenţă limitată asupra factorilor de decizie.
Eşecul în a atinge aceste aşteptări maximaliste înseamnă eşecul MCV-ului? Mai degrabă nu.
O evaluare corectă a MCV-ului ar trebui să ia în considerare două criterii:
a) Schimbările pe care le-a produs în status-quo-ul României;
4
b) Succesul său în a bloca tentativele de a desfiinţa instituţii şi lege care au fost create la cererea
UE în perioada de pre-aderare;
Aducem în acest studiu argumente puternice potrivit cărora MCV-ul s-a dovedit a fi eficient atunci
când a urmat criteriile menţionate mai sus. Poate că nu e perfect sau poate că nu a curăţat
complet România de corupţie, dar această politică cu siguranţă că şi-a atins scopul: extinderea
influenţei pozitive a UE asupra domeniului întunecos al anti-corupţiei din România.
5
I. Când, cum și de ce a acceptat România condițiile UE în domeniului
politicilor anticorupție? Recapitulare 1999 – 2010
I.1. Drumul către Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV)
Prima evaluare oficială a dorinței României de a se alătura Uniunii Europene a fost făcută în iulie
1997, iar rezultatele erau contradictorii. Înainte de aderarea la Uniune, România trebuia să facă
progrese considerabile. Raportul de 114 pagini vorbea foarte puţin despre corupţie (CE, 1997). În
ciuda evaluărilor pesimiste, CE a recomandat în 1999 începerea negocierilor cu România şi
Bulgaria. Începerea negocierilor cu cele două ţări balcanice a fost mai degrabă o decizie politică
luată din motive geo-strategice. Conflictul din Kosovo şi operaţiunile militare conduse de NATO
împotriva Serbiei afectaseră situaţia în regiune. Guvernul bulgar şi cel român susţinuseră NATO în
ciuda sentimentelor pro-sârbe ale opiniei publice din cele două ţări. UE a considerat că România şi
Bulgaria meritau să fie recompensate pentru susţinerea Occidentului şi pentru pierderile de ordin
economic cauzate de război.
Raportul CE din octombrie 1999 menţionează că fenomenul corupţiei era larg răspândit în
România și că nu exista suficientă voință pentru a-l combate. Un subcapitol special era dedicat
corupţiei în cadrul secţiunii politice a raportului, arătând că problema era considerată secundară la
acel moment. CE semnala câteva probleme generale, dar oferea recomandări limitate.
Întoarcerea la putere a lui Ion Iliescu în anul 2000 nu a dus la schimbarea cursului pro-occidental al
țării. Noul premier Adrian Năstase era nerăbdător să-şi demonstreze înclinaţiile pro-occidentale.
Susţinerea publică a integrării europene era copleşitoare, iar acest lucru a creat atât o presiune cât
şi un stimulent pentru guvernul Năstase pentru a finaliza negocierile. Integrarea europeană a
devenit principala chestiune de pe agenda publică. În condiţiile în care opoziţia era fărâmiţată
între extremiştii de dreapta şi de partidele democratice mici, guvernul a putut să-şi urmeze
agenda. Deşi a fost capabil să închidă numeroase capitole de negociere, două domenii dificile au
rămas în urmă: agricultura şi justiţia şi afacerile interne (JAI). Anti-corupţia era încă o problemă de
natură politică dar era strâns legată de reforma justiţiei din cadrul JAI. România respecta din punct
de vedere formal criteriile politice, dar rapoartele CE au devenit din ce în ce mai critice cu privire
la situaţia corupţiei. Raportul CE din 2001 asupra României avertiza asupra nivelului ridicat al
corupției şi asupra lipsei de măsuri pentru a o combate. Guvernul a răspuns adoptând o serie de
măsuri legale. Acestea nu au reuşit să convingă CE care a devenit chiar mai critică în raportul din
2002 (CE 2002). În 2003, CE a făcut un alt pas, semnalând lipsa de cazuri de înaltă corupţie care
erau investigate. Între timp, guvernul a creat o instituţie specială pentru a se ocupa de corupţia la
nivel înalt – Parchetul National Anti-corupție, dar rezultatele au rămas limitate. Atunci a apărut un
pattern în relația România – UE pe acest subiect, care a rămas valabil într-o oarecare măsură până
azi: guvernul român trecea legi şi crea instituţii, iar CE cerea rezultate reale.
6
În 2003, deoarece corupţia devenise o chestiune jenantă, guvernul a adoptat în procedură de
urgenţă un pachet important de legi privind reforma în sistemul judiciar şi în corupţie. Au fost
adoptate noi legi privind transparența averilor demnitarilor, conflictele de interese şi finanţarea
partidelor, dar noile măsuri au fost considerate a fi slabe de către experţii independenţi şi de cei ai
Comisiei Europene deoarece ofereau multe portiţe legislative (raportul CE 2003). De asemenea, CE
a atras atenţia asupra faptului că „prevederile anticorupţie nu sunt aplicate complet şi în mod
coerent” (CE 2003: 21).
În acest context, a apărut un al doilea pattern care, la fel, a rămas oarecum valabil până astăzi: CE
solicită într-o primă instanță anumite schimbări legislative și mecanisme instituționale, constată
aplicarea deficitară și revine cu noi condiții privind aplicarea legilor și eficiența instituțiilor.
Raportul CE din 2004 a rămas foarte critic şi a cerut progrese reale. Negocierile de aderare cu
Bulgaria şi România au fost finalizate în decembrie 2004, iar tratatul de aderare a fost semnat în
aprilie 2005 cu data de aderare stabilită pentru 1 ianuarie 2007. Pentru a asigura continuarea
reformelor necesare, un nou mecanism a fost creat, prin care CE a continuat să monitorizeze cele
două state. În cel mai rău caz, aderarea putea fi amânată cu un an.
Alegerile din 2004 au adus la putere un nou Președinte și un nou guvern care marșaseră masiv pe
problema corupției în campania electorală. Monica Macovei, cunoscută anterior la Comisie ca
expert independent anticorupție, a fost desemnată ministru al Justiţiei. A devenit o figură
controversată pe plan intern şi un simbol al eforturilor anticorupţie în viziunea mass-mediei
internaţionale. Evaluările Comisiei s-au îmbunătățit și eforturile noului ministru au fost
recunoscute: „s-a înregistrat o accentuare a voinţei politice de a combate corupţia şi s-au făcut
paşi care ar putea avea un impact pozitiv dacă sunt implementaţi în întregime” (CE 2005: 13).
Înainte de 2007, Comisia Europeană nu a recomandat o amânare a aderării, dar a creat un nou
mecanism post-aderare pentru România şi Bulgaria, aşa-numitul „mecanism pentru cooperare şi
verificare”. Acest mecanism era menit să asigure că cele două ţări vor continua reformele după
aderare. Dacă nu reuşeau acest lucru, Comisia menţinea opţiunea de a activa clauza de
salvgardare. Existau două clauze pentru România: una pentru agricultură şi a doua pentru reforma
judiciară şi anticorupţie. Odată activată clauza de salvgardare, statele membre nu erau obligate să
recunoască deciziile judecătoreşti din România. Vom discuta mai târziu credibilitatea reală a
acestei sancțiuni. Comisia Europeană a stabilit patru obiective de referinţă pentru a evalua
progresele României în reforma judiciară, trei dintre acestea referindu-se la necesitatea de a
continua eforturile anticorupţie (decizia CE, decembrie 2006).
Obiectivul de referință nr. 1: Asigurarea unei transparențe și eficiențe sporite a actului de justiție, în special prin consolidarea capacității și a răspunderii Consiliului Superior al Magistraturii. Raportarea și monitorizarea impactului noilor coduri de procedură civilă și de procedură penală. Obiectivul de referință nr. 2: Înființarea, după cum a fost prevăzut, a unei agenții de integritate cu responsabilități legate de verificarea averii, a incompatibilităților și a potențialelor conflicte de interese, care să emită hotărâri cu caracter obligatoriu pe baza cărora să se poată aplica sancțiuni disuasive.
7
Obiectivul de referință nr. 3: Pe baza progreselor înregistrate până în prezent, continuarea realizării unor anchete profesionale și imparțiale în cazul sesizărilor de corupție la nivel înalt. Obiectivul de referință nr. 4: Adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire și de luptă împotriva corupției, în special la nivelul administrației locale.
Cu această nouă condiţionalitate, România a primit mult-aşteptatul statut de membru la data de 1
ianuarie 2007. Cu toate acestea, primul an în UE s-a dovedit a fi şi cel mai agitat din istoria sa
recentă. La doar o lună de la aderare, noua majoritate din Parlament formată din liberali şi social-
democraţi a dus la adoptarea unei moţiuni împotriva Monicăi Macovei. În consecinţă, premierul a
eliminat-o din guvern pe Monica Macovei, cât şi pe ceilalţi miniştri susţinuţi de preşedinte. Criza
politică s-a adâncit şi mai mult în martie 2007, când Parlamentul a desemnat o comisie specială
pentru a suspendarea Preşedintelui. Votul de suspendare din Parlament a fost ulterior infirmat
prin referendum. În perioada 2007-2008. Parlamentul a încercat să limiteze puterea instituţiilor
anticorupţie create prin condiţionalităţile UE. Deşi lăuda eforturile depuse de procurorii DNA,
Comisia aducea critici celorlalte instituţii: în cele două rapoarte publicate în 2008, Comisia observa
că niciun caz de înaltă corupţie nu a fost finalizat (rapoartele CE din februarie şi iulie 2008).
Sancțiunea atașată MCV nu a fost activată, dar monitorizarea a fost prelungită până cel puțin în
2010.
I.2. Concluzii asupra eficienţei condiţionalităţilor
Pentru a măsura factorii care au încurajat concordanţa cu standardele UE, am izolat 29 de condiţii
prezente în rapoartele Comisiei Europene din perioada 1998 – iulie 2010 (vezi Tabelul 1 pentru
descrierea detaliată a celor 29 de condiţii şi evoluţia acestora în timp). Am adaptat modelul bazat
pe stimulentele externe dezvoltat de Schimmelfennig şi Sedelmeier (2005) pentru a testa puterea
condiţionalităţilor UE într-un caz extrem: distanţa semnificativă dintre aşteptările UE şi realitatea
din România, dar şi lipsa unui acquis consistent în acest domeniu. Pentru o perspectivă totalmente
academică a acestei metodologii, consultaţi raportul anterior – „Când, cum și de ce a acceptat
România condițiile UE în domeniului politicilor anticorupție? Recapitulare 1999 – 2010”(Ghinea şi
Tănăsache; 2010).
Fiecare din cele 29 de condiţii a fost evaluată pe o scală ( folosind ca surse atât rapoartele CE cât şi
interviuri cu experţi şi demnitari):
Neîndeplinit...............................................Parţial îndeplinit..................................................Îndeplinit
I.2.1 Claritate şi acquis
Criterii:
Cât de clară (măsurabilă) este condiția
8
Cât de formal este caracterul ei (face parte din acquis-ul comunitar sau este o cerință
specială, dezvoltată pentru cazuri particulare)
Masurabile
Nemasurabile0
2
4
6
8
10
12
IndeplinitePartial
indeplinite Neindeplinite
12
4
2
3 4 4
Masurabilitate
Condiție
Fig. 1. Adoptarea regulilor UE în funcție de claritatatea/măsurabilitatea condițiilor
Masurabile
Nemasurabile
Acquis
Non-acquis
0
2
4
6
8
10
12
Indeplinite
Partial indeplinite
Neindeplinite
4
0
0
11
8
6
Fig.2. Adoptarea regulilor UE în funcție de prezența în acquis
Acquis
Non-acquis
Comentarii:
Rata de adoptare creşte atunci când condiţiile sunt clare, măsurabile şi fac parte din acquis. La
începutul negocierilor, România înregistra deficienţe importante în numeroase domenii. În timp ce
alte capitole erau închise, chestiunea corupţiei prezenta numeroase probleme şi puţine progrese.
CE a intrat într-un proces de învățare, completând negocierile cu noi condiții pe măsură ce observa
lipsa de progres în domeniu din partea guvernului român.
9
Acest lucru a dus și la o schimbare a naturii condiţiilor. CE a trecut de la a cere legi şi instituţii noi,
la a solicita implementarea şi funcţionalitatea acestora. Aceasta a dus la crearea de condiţii în mod
inerent mai dificil de măsurat. De exemplu, CE a trecut de la a solicita o lege cu privire la
prevenirea şi lupta împotriva corupţiei înainte de 2000 la a cere autorităţilor române să asigure
stabilitatea instituţională şi juridică a cadrului anticorupţie în 2007.
Se poate deci observa că toate condiţiile iniţiale acoperite de acquis erau formale. Supoziţia era
aceea că după adoptarea unor legi, acestea vor fi şi implementate. După câţiva ani de cerut legi şi
instituţii care păreau să rămână doar pe hârtie sau ca instituţii de paie, Comisia a început să ceară
rezultate practice şi să formuleze condiţiile în conformitate cu acestea.
I.2.2 Efecte neclare ale „sticks and carrots” – momentul este mai puţin important
decât era de aşteptat
Din perspectiva modelului teoretic, cu cât recompensa este mai mare, cu atât mai mari sunt
şansele ca regulile UE să fie adoptate. Decizia luată în decembrie 2004 (încheierea negocierilor)
era cea mai mare recompensă cu putință pentru guvernul român, deoarece însemna încheierea
unui parcurs către statutul de membru. Astfel, ne-am fi aşteptat ca 2004 să fie o perioadă în care
acceptarea condiţiilor UE să fie accelerată. Dar se pare că acest lucru nu este valabil pentru
condiţiile anticorupţie. După încheierea negocierilor, logica recompenselor a înlocuit logica
sancțiunilor. România trebuia să continue progresele, altfel UE ar fi fost îndreptăţită să amâne
aderarea cu un an. În modelul teoretic, promisiunea recompensei este mai puternică decât cea a
pedepsei. Este de aşteptat ca adoptarea regulilor să se diminueze în această perioadă comparat cu
2004. Dar această aşteptare nu este confirmată de date.
Logica sancțiunilor a continuat şi după aderare. Nemulţumirea faţă de România şi faptul că după
aderare, mecanismele de intervenţie de dinainte erau epuizate au făcut ca CE să inventeze special
pentru România şi Bulgaria Mecanismul de Cooperare și Verificare. Aceasta avea scopul să asigure
supravieţuirea anumitor legi şi instituţii importante pentru agenda anticorupţie a Uniunii. Dar este
deja o percepție unanimă că sancțiunile atașate nu au fost gândite pentru a fi efectiv aplicate sau
că oricum amenințarea indusă de ele nu a fost niciodată credibilă. Având în vedere toate acestea,
este de aşteptat ca adoptarea regulilor să se diminueze după aderare. Totuși, ritmul de adoptare
este net superior perioadei 2004, deși rămâne inferior perioadei 2005 – 2006.
10
0 1 2 3 4 5 6 7 8
2004
2005-2006
2007-2010
Fig.3. Adoptarea condițiilor UE în momente - cheie
Neindeplinite
Partial indeplinite
Indeplinite
I.2.3 Influenţarea actorilor-veto
Teoria Europenizării vorbeşte de „armonizarea Potemkin” (Schimmelfennig şi Sedelmeier, 2005)
acea formă de acceptare a condițiilor UE care produce doar efecte de fațadă, la nivel formal, fără
ca decidenții să aplice concret noile reguli, pe care le subminează imediat în practică. Acest lucru a
fost valabil în cazul condiţiilor anti-corupţie pentru România. Pentru a măsura acest efect am
împărţit condiţia în două categorii:
- Acele condiţii care ar fi putut fi limitate numai la efectele formale dacă decidenţii nu
doreau să le implementeze în realitate. Am denumit aceste condiţii ca fiind „formale”.
- Acele condiţii create de CE astfel încât să fie considerate îndeplinite numai atunci când
produc schimbări reale (de exemplu, investigarea cazurilor anticorupţie, limitarea
abuzurilor, controlul averilor). Am denumit aceste condiţii „practice”.
Pentru a fi şi mai precişi :
Condiţie formală = „agenţie independentă cu responsabilităţi legate de verificarea declaraţiilor
privind averea personală”
Aceasta a apărut ca o condiţie în rapoartele CE din 2006. Proiectul de lege prezentat de guvern a
fost amendat în mod semnificativ de comisia parlamentară. Aceste schimbări au afectat în mod
vădit capacitatea agenţiei de a produce rezultate reale. Am considerat această condiţie iniţială ca
fiind una „formală” deoarece a permis decidenţilor români să creeze o instituţie fără puteri. În
11
urma evenimentelor din Parlament, Comisia a venit cu o condiţie mai detaliată în raportul
următor, stabilind standarde minime menite şi criterii măsurabile pentru a conferi puteri agenţiei,
trecând astfel de la „formal” la „practic”.
Condiţie practică = noua instituţie trebuia să aibă „responsabilități legate de verificarea averii, a
incompatibilităților și a potențialelor conflicte de interese, care să emită hotărâri cu caracter
obligatoriu pe baza cărora să se poată aplica sancțiuni disuasive”.
Formale
Practice
0
2
4
6
8
10
12
Indeplinite
Partial indeplinite
Neindeplinite
11
4
3
44
3
Fig.4. Adoptarea condițiilor UE în funcție de consecințele formale/practice
Formale
Practice
Nu e de mirare că acele condiţii care aveau un caracter formal au fost acceptate într-o mai mare
măsură decât cele practice. În multe cazuri, actorii veto puternici au fost capabili să blocheze
reformele şi să schimbe regulile jocului odată ce instituţiile au început să funcţioneze. O excelentă
perspectivă asupra modalităţilor prin care actorii veto au blocat cazurile de înaltă corupţie a fost
realizată de W. De Pauw într-un raport pentru Comisia Europeană („Expert Report on the Fight
against Corruption / Cooperation and Verification Mechanism”; W. De Pauw; 12-15 November
2007). Acest raport nu a fost publicat de Comisie, dar a ajuns la presă şi a fost publicată de revista
The Economist pe 3 iulie 2008.
Poate fi considerat un eşec tentativa de a întări condiţiile de ordin practic? Mai degrabă nu. În
comparaţie cu alte sisteme judiciare din Europa de Vest (deşi nu cu toate), sistemul judiciar
românesc prezintă numeroase deficienţe. Acestea sunt rezultatul în primul rând influenţelor de
ordin politic şi obiceiului de a crea reguli speciale de imunitate pentru demnitari. Status-quo-ul a
fost protejat de către actorii veto (numeroşi politicieni, dar şi oameni de afaceri, magistraţi şi
jurnalişti) şi contestat de actorii reformişti – alţi politicieni, reprezentanţi ai ONG-urilor şi jurnalişti.
S-a creat un război intern între forţele care apărau status-quo-ul şi forţele reformiste. În acest
12
context, faptul că din 11 condiţii practice, 4 au fost îndeplinite şi 4 au fost parţial îndeplinite arată
că status-quo-ul a suferit modificări majore.
I.3 Care a fost factorul decisiv?
Presiunea anticorupţie a UE a afectat echilibrul intern din România şi a avantajat actorii care se
opuneau status-quo-ului. Probabilitatea adoptării condiţiilor UE a depins de poziţia acestor actori,
condiţii care au mai multe şanse să fie adoptate atunci când reformiştii deţin poziţii de
putere/influente.
Condiţiile UE au dat actorilor care se opuneau status-quo-ului oportunitatea de a acţiona şi au
plasat pe susţinătorii status-quo-ului pe poziţii defensive. Aceasta este explicaţia (aşa cum se arată
în interviuri) pentru care în perioada 2005 – 2007 condiţiile s-au dovedit a fi mai eficace. Rata de
adoptare în diferite perioade (aşa cum se vede mai sus) confirmă această concluzie. Ipoteza a fost
aceea că rata cea mai mare de adopţie este în 2004 deoarece recompensa este cea mai mare
(încheierea negocierilor). Dar această ipoteză nu este confirmată de date deoarece în perioada
2005 – 2007 a existat cea mai mare rata de adopţie. Aceasta a fost perioada în care o nouă echipă
a primit puteri noi în instituţii precum Preşedinţia, Guvernul, Ministerul de Justiţie (Monica
Macovei), Parchetul General şi Parchetul Naţional Anti-corupţie.
Aşadar, putem concluziona că influenţarea diferenţiată a actorilor reformişti a fost mai
importantă pentru rata de adoptare decât momentul luării deciziilor UE cu privire la România.
Această ipoteză este susţinută de analize calitative a condiţiilor. Se poate observa că anumite
condiţii îndeplinite numai parţial în 2005-2006 se referă la măsuri modificate sau blocate de către
actori-veto (precum problema imunităţii foştilor miniştri, caz în care legea propusă de ministrul
Justiţiei a fost respinsă de Curtea Constituţională şi modificată mai apoi de Parlament).
15
86
0
2
4
6
8
10
12
14
16
Fig.5. Situația adoptării criteriilor UE (septembrie 2010)
Indeplinite Partial indeplinite Neindeplinite
13
II. Chestionându-i pe experţii şi reprezentanţii mass-media din România
Există un consens bizar în clasa politică românească cu privire la faptul că MCV-ul ar trebui să se
termine cât mai curând posibil. Partidele politice au motive diverse pentru a susţine această idee.
Partidul Social Democrat a criticat MCV-ul încă de la început şi rămâne coerent în ideea că
România nu are nevoie de acest instrument şi nu ar trebui să fie monitorizată. Partidul Democrat
Liberal şi Preşedintele Băsescu critică adeseori MCV-ul deoarece afectează prestigiul ţării şi
puterea de negociere în cadrul UE deşi recunosc efectele pozitive ale procesului de monitorizare
asupra sistemului judiciar românesc.
Dar poziţia clasei politice nu este împărtăşită de majoritatea experţilor şi jurnaliştilor implicaţi în
domeniul anti-corupţiei. Aceasta este concluzia unui sondaj realizat în acest an în rândul
experţilor1.
Metodologie:
- Sondaj online
- Aprilie – mai 2010
- Parteneriat cu Universitatea din Essex, folosind programul online de sondaje Qualtrics
- 84 de răspunsuri, 60 de răspunsuri de la jurnalişti (invitaţii trimise la toate trusturile media
centrale); 24 de experţi din ONG-urile din România
Intrebările din sondaj au urmat logica rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene ca parte a
Mecanismului de Cooperare şi Verificare.
II.1 Evaluare generală a criteriilor de referinţă din MCV
Do you consider the benchmark.... to be useful for Romania / unnecessary? (Percentages
considering the benchmarks useful)
1 Rezultatele complete au fost prezentate de Ghinea C, , Popescu M şi Ciucu C; Efectele monitorizării pe justiţie asupra
politicii și instituţiilor din România- Percepţii dinspre media şi societatea civilă -CRPE Policy Memo nr. 11 iunie 2010.
14
II.2 Impactul MCV-ul asupra mediului politic
II.1.1. MCV şi partidele politice româneşti
În literatura academică există diverse modalităţi punctuale în care influenţa UE se manifestă
asupra ţărilor candidate sau recent aderate. În cazul politicilor anticorupţie din România
consideraţi că a existat un efect de:
Citate din răspunsurile deschise ale respondenţilor - Fragmente:
Toate cele patru obiective au atins domenii cheie şi au forţat România să ia măsuri, au păstrat
interesul pentru lupta anticorupţie care altfel ar fi fost total compromisă.
Întreg MCV a fost util României care, fără constrângerile Comisiei Europene, probabil nu ar fi
luat anumite măsuri. În ciuda restanţelor, întârzierilor şi poticnelilor înregistrate periodic de
Comisia Europeană, totuşi România ia măsuri pentru reformarea justitiei şi lupta anticorupţie,
chiar dacă nu este întotdeauna convingătoare.
Din păcate Comisia Europeană a închis ochii la abuzurile şi lipsa de transparenţă a luptei
anticorupţie iar rapoartele de monitorizare nu au fost conectate de fiecare dată cu realităţile din
România.
Fără aceste obiective situaţia luptei pentru integritate şi împotriva coruptiei ar fi revenit la
situaţia dinainte de anul 2005.
Consider ca toate sunt necesare. Din punctul meu de vedere cred ca este o problemă în sensul că
aceste instituţii se mobilizează mai mult când sunt monitorizate, activitatea lor crescând în
preajma raportului de ţară.
15
Analiză:
Din cele cinci efecte posibile pe care le-am testat prin întrebările noastre, se remarcă o
discrepanţă masivă între al doilea şi al treilea pe de o parte şi celelalte, de cealaltă parte. După
cum se poate vedea din graficul de mai jos, respondenţii cred că existenţa MCV a menţinut sau
crescut tema „corupţie” pe agenda publică şi că a dus la schimbarea discursului pe această temă
din partea politicienilor sau a unora dintre ei. Se observă deci un scepticism pregnant al
respondenţilor faţă de politicieni şi domină opinia că deşi MCV a influenţat agenda publică şi deci
şi a politicienilor, schimbările nu s-au produs şi dincolo de suprafaţă, în comportamentul lor. Apare
deci o problemă interesantă: dacă MCV şi UE în general au avut un impact considerabil în ce
priveşte agenda, apare o presiune pe termen lung asupra politicienilor, pentru schimbarea
comportamentului? E o întrebare la care un sondaj ca acesta nu poate răspunde, aşa că rămânem
doar cu constatarea unei adevărate rupturi percepute de către respondenţi între ceea ce spun şi
ceea ce fac politicienii români în materie de corupţie.
16
Corelaţia dintre cele două întrebări arată că respondenţii care spun că MCV a dus mai degrabă la
creşterea importanţei corupţiei pe agenda publică tind să creadă şi că cele patru criterii de
referinţă au fost utile2.
II.1.2 Impactul MCV asupra mediului instituţional
Q10-1. În rapoartele sale regulate elaborate în cadrul MCV, Comisia Europeană analizează
activitatea DNA şi evoluţia anchetării cazurilor de coruptie la nivel înalt. Dvs. consideraţi că
existenţa MCV a avut o contribuţie la continuarea anchetelor de corupţie la nivel înalt?
2 Corelaţia dintre efectul UE asupra creşterii importanţei subiectului corupţie pe agenda publică și evaluarea utilității
pentru primul criteriu de 0,29 semnificativă la p = 0,01., pentru al doilea criteriu de 0,25 semnificativă la p= 0,04 , de 0,25 semnificativă la p=0,03 şi de 0,26 semnificativă la p=0,02.
Ne puteţi explica modalităţile concrete prin care s-a manifestat avantajarea electorală a
anumitor forţe şi / sau actori politici (unde a fost cazul)? (răspuns deschis)
Citate din răspunsurile deschise ale respondenţilor - Fragmente:
Liderii din România interesaţi de sprijinirea luptei anticorupţie au putut folosi condiţionalităţile
pre şi post aderare ca instrumente de presiune pentru reforma asupra clasei politice în special.
Opinia publică a avut în UE un reper independent, extern, pentru a înţelege mai bine situaţia
prezentată ambiguu, uneori univalent în media.
UE nu a putut impune actori politici oneşti ci doar a avantajat actorii politici care au ştiut să
profite de tema corupţiei lansată şi susţinută de UE.
Politicienii au vorbit "frumos", ca să dea bine doar în ochii alegătorilor, nici măcar în faţa
instituţiilor UE. Corupţia a fost o temă de campanie electorală importantă doar datorită lui
Traian Băsescu. PSD şi PNL s-au raliat de nevoie, dar de făcut politicienii au făcut tot ce au ştiut
ei mai bine. Nici PD-L nu a fost mai breaz. Nu cred că partidele se tem de UE decât în măsura în
care România ar fi sancţionată mai aspru iar vina ar cădea asupra lor.
Anticorupţia este un trend, un cuvânt lipsit de conţinut, dar care dă încă bine la oameni.
Oamenii adoră să facă pe justiţiarii sau îi aplaudă pe cei care declamă acest lucru.
Nu cred că au fost efecte senzaţionale. Mai degrabă a existat o punere în umbră a efortului
general de adecvare a administraţiei României la UE. Justiţia a fost mult prea mediatizată.
Efectele au fost muuuuuult prea reduse calitativ şi la nivelul percepţiei publice.
Ca temă electorală, utilizat intensiv, imperativul "luptei contra corupţiei" a furnizat un avantaj
decisiv forţelor politice care aveau un dosar de corupţie mai subţire asupra celor care aveau
corupţi mai mulţi şi mai vizibili. N-a produs însă efecte sistemice semnificative.
PDL + Traian Băsescu au jucat cel mai bine cartea retoricii anti-coruptie. A rămas însă, în bună
măsură, doar atît - retorica.
17
Q11-1. În aceleaşi rapoarte, Comisia Europeană identifică anumite bariere ridicate în anchetarea şi
judecarea cazurilor de corupţie de înalt nivel. De pildă, în raportul din 4.2.2008, CE a comentat
negativ proiectul legislativ de modificare a Codului de procedură penală în care autorizarea
percheziționării, interceptării sau înregistrării comunicațiilor ar fi trebuit să aibă loc doar cu
informarea prealabilă a suspectului. În final, proiectul nu a intrat în vigoare. Credeţi că existenţa
MCV şi criticile aduse de Comisie au avut o contribuţie la abandonarea acestei variante?
O comparaţie în timp a cifrelor cuprinse în rapoartele CE arată că numărul de dosare asupra cărora
Parlamentul nu şi-a dat acordul sau a votat negativ a scăzut în timp în perioada 2007 – 2010,
18
ajungând în situaţia să existe mai multe dosare aprobate decât respinse sau blocate. Dvs.
consideraţi că existenţa MCV a avut o contribuţie la această evoluţie?
Respondenţii tind să perceapă în mod negativ instituţiile implicate în politicile anti-corupţie, cu
excepţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care are o majoritate limitată în favoarea sa.
Există o corelaţie pozitivă între cei care cred că MCV a dus la avantajarea unui tip de politician mai
onest şi cei care au o părere bună despre DNA.3 Pe de altă parte, cei care consideră că
Parlamentul şi-a folosit abuziv prerogativa de a-şi da acordul faţă de anchetarea anumitor
persoane tind să evalueze pozitiv DNA. Devine astfel evident că cei care au o atitudine pozitivă
faţa de DNA vor avea o atitudine negativă faţă de Parlament. În acest context, MCV-ul este văzut
de catre respondenţi ca un instrument menit să apere DNA-ul de tentativele Parlamentului de a
dizvola instituţia sau de a-i diminua prerogativele.
3 Corelaţia este de O,26 semnificativă statistic la p=0,025.
19
II.1.3 Opinii despre viitorul MCV
MCV se află deja în al treilea an de funcţionare, iar Comisia Europeană va regândi funcţionarea sa.
Există mai multe variante privind viitorul MCV. Dumneavoastră personal aţi recomanda…
N.B. Întrucât unele dintre variantele de răspuns nu erau mutual exclusive, respondenţii puteau bifa mai mult
de o variantă. Totuşi, puţini au ales această soluţie, aceasta fiind explicaţia pentru care scorurile adunate
ale celor cinci variante de răspuns dau 104%.
Contrar consensului politic din România, sondajul nostru a arătat preferinţa jurnaliştilor şi a
experţilor societăţii civile pentru MCV-ul să continue chiar cu sancţiuni mai puternice. Există o
majoritate puternică pentru continuarea MCV-ului sau chiar pentru înăsprirea acestuia prin
sancţiuni suplimentare. Doar 1,2% dintre respondenţi susţin consensul de la nivel politic în ceea ce
priveşte MCV-ul. Există o linie de diviziune puternică între partidele politice şi liderii de
opinie/experţii din domeniul justiţiei şi anticorupţiei, cei din urmă fiind foarte sceptici în privinţa
politicienilor şi văzând în UE o adevărată speranţă.
20
Citate din răspunsurile deschise ale respondenţilor - Fragmente:
*alte posibile sancţiuni+ Corelarea acordării anumitor ajutoare, participarea la anumite
iniţiative europene din domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne de reforme reale şi sustenabile.
România are mare nevoie de ajutorul Europei pentru a se curăţa de corupţie. Din păcate
sancţiunile actuale sunt necesare dar insuficiente. DNA şi ANI au nevoie de un sprijin
consistent, mai mult decât declarativ. Ministerul Justiţiei la fel. CSM trebuie forţat să se
reformeze şi să devină mai mult decît un sindicat, cum pare să fie acum.
MCV trebuie să continue iar UE să fie ceva mai receptivă la ceea ce se întâmplă de fapt în
România. Ultimele rapoarte sunt de o calitate din ce în ce mai slabă iar impactul lor începe
să fie advers. Prin intermediul rapoartelor UE sînt legitimate conducerile unor insitutuţii
precum DNA, PÎCCJ *Parchetul General+ şi ANI care, sub masca luptei anticorupţie, fac
jocurile unor actori politici.
Nerecunoaşterea sentinţelor din România nu este genul de pedeapsă care să stârnească
reacţii ale opiniei publice şi, mai mult, ar afecta, semnificativ şi nedrept, şi părţi care nu sunt
în România. Sancţiunile financiare, cu indicarea cât mai explicită a celor responsabili, ar
putea constitui o pârghie mai eficientă.
Până la urmă, dacă nu există o oarecare presiune din partea UE pentru abordarea serioasă a
corupţiei din România, cred că am fi fost mult mai în urmă în combaterea ei. Chiar din
discursurile actuale ale unor aleşi deducem că dacă nu existau aceste presiuni externe, nu ar
fi fost înfiinţate instituţii de genul DNA sau ANI.
Este un lucru demonstrat istoric că politicienii români nu acţionează în sensul reformei şi al
standardelor europene decât în urma unor presiuni externe. Nu există voinţă din interiorul
sistemului. Dacă UE doreşte ca România să nu fie un paradis al corupţiei, va trebui să ia
măsuri mai aspre şi să renunţe la negocierile politice în virtutea cărora aprecierile critice sunt
atenuate în variantele finale ale rapoartelor de evaluare.
21
III. Trei studii de caz
În secţiunea următoare vom prezenta câteva studii de caz care demonstrează că existenţa MCV a
influenţat agenda şi deciziile luate de decidenţii români. Am ales să selectăm acele cazuri care au
produs dezbateri aprinse în societatea românească. În fiecare din aceste cazuri, poziţiile asumate
de demnitarii europeni şi de guvernele statelor membre au dus la ameliorarea situaţiei.
III.1 Blocarea amendamentelor aduse Codului de Procedură Penală
La numai un an de la intrarea în Uniunea Europeană, România a fost supusă unor atacuri
nemaiîntâlnite la adresa Codului de Procedură Penală – piatra de temelie a sistemului naţional de
luptă împotriva criminalităţii. Parlamentul a încercat să limiteze puterile procurorilor anti-corupţie
şi să impună bariere administrative noi împotriva investigării cazurilor de înaltă corupţie. Dacă
Parlamentul ar fi reuşit în această tentativă, lupta împotriva corupţiei ar fi fost blocată iar România
ar fi devenit paradisul infractorilor.
Principalele amendamente propuse de Parlament priveau:
1. Încheierea investigaţiilor penale după 6 luni. Toate investigaţiile complexe în cazurile
de criminalitate organizată, financiară sau economică ar fi fost subminate de acest
amendament.
2. Interzicerea interceptărilor telefonice înainte de începerea urmăririi penale. În aceste
condiţii, interceptările ar fi devenit inutile din moment ce suspecţii trebuie informaţi
atunci când se începe urmărirea penală. Aducerea la cunoştinţă al acestui lucru îi
determină astfel pe infractori să folosească mijloacele de comunicare cu o mai mare
atenţie. Astfel, şansele investigatorilor de a afla informaţii relevante pentru un anumit
caz s-ar fi diminuat în mod drastic.
3. Interzicerea de a folosi ca probă comunicările interceptate de alte persoane
4. Interzicerea ca interceptările telefonice de 48 de ore să fie aprobate de procuror şi
mai apoi examinate de judecător. Această practică este folosită în alte state
europene precum:
a) Germania – autorizaţia emisă de procuror în situaţii de urgenţă trebuie să fie
confirmată de judecător în cel mult 3 zile;
b) Spania – autorizaţia emisă de procuror în situaţii de urgenţă trebuie să fie
22
confirmată de judecător în cel mult 48 de ore;
c) Polonia – autorizaţia emisă de procuror în situaţii de urgenţă trebuie să fie
confirmată de judecător în cel mult 5 zile;
d) Norvegia – autorizaţia emisă de procuror în situaţii de urgenţă trebuie să fie
confirmată de judecător în cel mult 24 de ore;
e) Belgia – autorizaţia emisă de procuror în cazuri de violare flagrantă şi în alte
cazuri descrise de lege trebuie să fie confirmată de judecător în cel mult 24 de
ore;
f) Olanda – autorizaţia emisă de procuror în situaţii de urgenţă, supusă aprobării
judecătorului, trebuie să fie confirmată de judecător în cel mult 3 zile;
Experţii Comisiei au avut o serie de discuţii cu Camera Deputaţilor pe data de 8 mai 2008 când şi-
au exprimat îngrijorările cu privire la amendamentele propuse la Codul de Procedură Penală.
Suntem îngrijoraţi că aceste amendamente ar putea împiedica anchetele şi urmărirea cazurilor de
infracţiune. Aceste temeri au fost subliniate în ultimul nostru raport din 23 iulie 2008. Vom
continua să monitorizăm atent situaţia şi să ne aducem la cunoştinţă opinia atunci când versiunea
consolidată a amendamentelor va fi publicată.
(Mark Grey, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, iulie 2008)
III.2 Studiu de caz: ANI pierde din puteri, UE salvează situația
La data de 14 aprilie 2010, legea cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de
Integritate a fost declarată neconstituţională ca urmare a ridicării unei excepţii într-un caz care
presupunea confiscarea unei mari sume de bani de la un fost parlamentar. Curtea Constituţională
a considerat că actul de confiscare a bunurilor achiziţionate ilegal încalcă textul constituţional,
precum şi că obligaţia de a face publice declaraţiile de avere încalcă dreptul la intimitate. În plus,
judecătorii au ajuns la concluzia că puterile ANI au o natură jurisdicţională. Ca urmare a deciziei
Curţii Constituţionale, toate investigaţiile ANI au fost suspendate. Cu toate acestea, surse
Criteriul de referinţă 2: Înființarea, după cum a fost prevăzut, a unei agenții de
integritate cu responsabilități legate de verificarea averii, a incompatibilităților și a
potențialelor conflicte de interese, care să emită hotărâri cu caracter obligatoriu pe
baza cărora să se poată aplica sancțiuni disuasive.
23
apropiate organelor de urmărire, au susţinut ideea că la acel moment Agenţia investiga 7 din cei 9
judecători ai Curţii Constituţionale.
După o întâlnire cu toate partidele parlamentare, Preşedintele român a recomandat amendarea
urgentă a legii ANI pentru a o pune în concordanţă cu cerinţele Curţii Constituţionale. Într-unul din
discursurile sale, preşedintele a atras atenţia că rapoartele Comisiei Europene ar putea lega lipsa
de progrese a României în domeniul justiţiei de aderarea la zona Schengen, programată să aibă loc
în martie 2011.
Noua lege a fost dezbătută în Senat pe 12 mai şi a suferit importante schimbări precum eliminarea
comisiilor de control a averilor şi eliminarea sancţiunilor penale dacă declaraţia de avere nu este
completată în mod corect. Noua lege a suscitat criticile societăţii civile care a cerut Preşedintelui
României să nu promulge legea revizuită. Ca urmare a deciziei Preşedintelui de a trimite înapoi
legea în Parlament, Camera Deputaţilor a luat în considerare majoritatea sugestiilor Preşedintelui,
printre care şi reintroducerea comisiilor de control a averilor. Cu toate acestea, pe 30 iunie,
Senatul a adoptat legea prin care comisiile de control a averilor erau eliminate şi perioada de
investigare a demnitarilor era redusă de la trei la un an după terminarea mandatului. Criticile
aduse de numeroşi ambasadori au fost percepute ca un act de „presiune politică la nivelul luării
deciziilor” de către senatorul UDMR Gyorgy Frunda, autorul amendamentelor de mai sus.
Noua lege a fost trimisă din nou la Curtea Constituţională de data aceasta de către şeful statului şi
pe motive procedurale. Curtea a admis că problematica veniturilor personale este de competenţa
Senatului ca primă cameră şi de cea a Camerei Deputaţilor ca a doua cameră.
În urma criticilor Comisiei Europene (raportul pe justiţie publicat în iulie 2010), pe 16 august 2010,
guvernul a reintrodus prevederile care fusese anterior eliminate de Senat. Legea a fost susţinută de
o largă majoritate în Camera Deputaţilor, dar votată în absenţa Social-democraților care au
susţinut ideea că legea ar putea fi folosită ca armă în „lupta politică”. Senatul a acceptat noua
formă a legii dar a reintrodus obligaţia ca liderii sindicali să completeze declaraţii de avere şi de
interese. Deşi nu s-au declarat suporteri ai noii legi, liberalii au votat pentru adoptarea acesteia ca
un mod de a susţine angajamentele României în cadrul Uniunii Europene. Noua lege a fost
promulgată de către Preşedintele României la data de 31 august 2010.
III.3. Eliminarea câtorva blocaje
În iulie 2010, Comisia Europeană a emis cel mai critic raport de la începutul MCV-ului. Criticile
privitoare la aspectele tehnice au fost completate de consideraţii generale care acuzau România
că nu şi-a respectat angajamentele asumate înainte de aderare. Acest nou val de critică completat
de poziţiile câtorva state membre care au sugerat corelarea rapoartelor de monitorizare pe justiţie
cu accederea ţării la spaţiul Schengen au avut un impact imediat asupra Bucureştiului. Înafara
intervenţiilor menţionate mai sus care au dus la salvarea ANI, alte câteva măsuri au fost adoptate
în urma raportului Comisiei. Partidul Liberal a votat pentru „Legea micii reforme în justiţie” – un
24
pachet de legi menit să grăbească procedurile judiciare şi să elimine o serie de blocaje. Măsura
fusese susţinută de Comisia Europeană în rapoartele anterioare.
Un caz similar a fost cel al excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta era o metodă de a întârzia
cazurile de înaltă corupţie. Inculpaţii obişnuiau să se adreseze Curţii Constituţionale pe motiv că
anumite prevederi legale nu erau conforme cu textul constituţional. Atunci când se ridica o
excepţie de neconstituţionalitate, procedurile judiciare se opreau până în momentul când Curtea
Constituţională emitea o decizie. Această practică a fost folosită cu numeroase ocazii în timp ce
numai în aproximativ 2% din cazuri Curtea considera că respectiva prevedere era
neconstituţională. Încă din 2005 au existat numeroase tentative de a elimina suspendarea
automată a proceselor prin folosirea acestei proceduri. Comisia Europeană a atras atenţia asupra
acestei chestiuni în rapoartele din 2010, în criteriile de referinţă 1 şi 3:
„În ceea ce privește durata procedurii în instanță, procesele în cazurile mediatizate sunt în continuare îndelungate. În toate cazurile în care erau implicați acuzați de la nivel înalt, s-au ridicat
cel puțin o dată excepții de neconstituționalitate. Deși până în prezent Curtea Constituțională a respins practic toate aceste cereri, multe cazuri au
fost amânate cu peste 6 luni, timp în care procesul a fost suspendat în așteptarea deciziei privind excepțiile de neconstituționalitate. Două amendamente legislative
alternative de limitare a caracterului suspensiv al excepțiilor de neconstituționalitate sunt pendinte în Parlament din septembrie 2009.” (martie 2010, raport MCV)
„Excepțiile de neconstituționalitate continuă să întârzie judecarea cauzelor de corupție la nivel înalt ,în timp ce un proiect de lege prin care se elimină obligativitatea suspendării procedurilor judiciare atunci când sunt invocate excepții de neconstituționalitate așteaptă să fie adoptat în
Parlament”. (iulie 2010, raport MCV)
După ultimul raport, proiectul de lege blocat în Parlament încă din 2005, a fost votat, iar
procedura a fost schimbată începând cu luna august 2010.
Tabel 1. Gradul de îndeplinire a criteriilor UE
Nr. Condiționalitate Raportul în care este
menționat
Aplicare Comentarii
1 Legea asupra Prevenirii şi Luptei împotriva Corupției Nov. 1998 Mai 2000 - îndeplinit
Sursă: raport CE 2000
2 Definire clară a corupţiei în Codul Penal Nov. 1998 Mai 2000 – parţial îndeplinit
Definiţia a fost inclusă în legea din 2000. Am considerat că aceasta condiţionalitate a fost parţial îndeplinită deoarece Codul Penal a rămas neschimbat, creând astfel posibilitatea ca persoanele urmărite să se folosească de discrepanţele între prevederile generale din Codul Penal şi de legea privind corupţia.
Sursă: raport CE 2000; raport CE iulie 2010
2010 – îndeplinit (noul Cod Penal)
3 Soluţionarea suprapunerii competenţelor instituţionale şi crearea unui birou special independent pentru anchetarea corupţiei
Nov. 1998 Mai 2000 – Parţial îndeplinit
În luna mai 2000 a fost creat un departament de luptă împotriva corupţiei şi a crimei organizate în cadrul Parchetului General. Acesta a fost înlocuit în septembrie 2002 cu Parchetul Naţional Anticorupție (PNA). Comisia Europeană a criticat însă suprapunerea de competenţe instituţionale şi lipsa independenţei. Noua legislația privind DNA (2006) a dus la eliminarea acestor critici, deci am considerat condiția îndeplinită la nivel de 2006.
Surse: rapoarte CE din 2000, 2002 și 2006.
2006 - îndeplinit
4 Consolidarea autonomiei Parchetului Naţional Anticorupție (o mai bună definire a statutului procurorilor, garantarea permanenţei în funcţie a procurorilor)
Oct. 2002 Aprilie 2004 – parţial îndeplinit
Obligaţia PNA de a raporta Parlamentului a fost eliminată in aprilie 2004. Deşi a conferit procurorului şef mai multă autonomie, această mişcare nu a oferit un statut mai bun procurorilor din instituție, aşa cum o cerea condiţionalitatea.
Am considerat această condiție doar parțial îndeplinită pentru momentul 2004. Ulterior, schimbarea legislației și crearea DNA a clarificat statutul procurorilor. În 2006, o decizie a Curții
26
2007 – îndeplinit
Constituționale a obligat la schimbarea legislației și trecerea DNA în interiorul Parchetului General. Noua structură a păstrat autonomia funcțională a DNA, astfel încât condiția a fost modificată prin criteriul de referință numărul 3, care cerea să nu se mai modifice structura instituțională a DNA (deci CE apreciază noua organizare și cere de atunci înainte păstrarea sa).
Surse: rapoartele CE din 2004, 2005 și iunie 2007.
5 Asigurarea resurselor umane şi financiare corespunzătoare Parchetului Naţional Anticorupţie
Nov. 2003 Septembrie 2006 – îndeplinit
Rapoartele Comisiei din 2004 consideră că cerinţa privind resursele umane este îndeplinită, dar critică în acelaşi timp decizia guvernului de a diminua pragul financiar pentru cazurile în care structura centrală a PNA poate investiga deoarece ar putea supraîncărca instituţia. Din cauza acestei evoluţii contradictorii, am considerat acest obiectiv parţial îndeplinit în 2004.
Noul guvern a ridicat pragul menţionat mai sus în 2005. Luând în considerare şi alte aspecte, Comisia a concluzionat în mai 2006 că „DNA (înlocuitorul PNA) deţine resursele umane, financiare şi pregătirea suficientă pentru a investiga într-un mod eficient corupţia la nivel înalt”.
Surse: rapoartele CE din 2004, 2005 şi mai 2006
6 Adoptarea Legii privind statutul Funcţionarilor Publici Nov. 1998 Decembrie 1999 – îndeplinit
7 Ratificarea a două Convenţii ale Consiliului Europei privind combaterea corupţiei
Nov. 2000
2002 – iulie – îndeplinit
Surse: raport CE 2002
8 Un sistem transparent de finanţare a partidelor Nov. 2001
Aprilie 2006 – parţial îndeplinit
Raportul CE din 2003 a lăudat îmbunătăţirile aduse legislaţiei dar a avertizat asupra unor grave portiţe legislative cum ar fi finanţarea partidelor prin intermediul ONG-urilor. În raportul din 2005, Comisia Europeană încă mai consideră că sistemul nu este îndeajuns de transparent. Îmbunătățiri suplimentare au fost adăugate în aprilie 2006: toate sursele de finanţare trebuie publicate în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, la alegerile locale din 2008, rapoartele independente şi-au exprimat îndoiala cu privire la eficienţa sistemului, în condiţiile în care partidele principale au cheltuit mai mult decât sumele declarate. Din moment
27
ce condiţia iniţială a mers mai departe decât aspectul legal, am considerat-o parţial îndeplinită de îmbunătăţirile aduse în 2003 şi 2006.
Surse: Rapoartele CE din 2003 şi mai 2006.
9 Legislaţie cu privire la accesul la informaţii publice Nov. 2000 Octombrie 2001 – îndeplinit
Sursă: Raport CE din 2002
10 O nouă strategie naţională de combatere a corupţiei Nov. 2001 Octombrie 2001 – îndeplinită
Sursă: Raportul CE din 2002
11 Introducerea în legislaţie a conceptului de răspundere penală pentru persoanele juridice
Nov. 2001
Decembrie 2005 – îndeplinit
Sursă: Raportul CE din mai 2006
12 Rezolvarea problemei potenţialelor conflicte de interese ale politicienilor şi funcţionarilor publici
Oct. 2002 Iulie 2010 – parțial îndeplini
In aprilie 2003 guvernul a adoptat prin procedură de urgenţă legislaţia anticorupţie care includea prevederi legate de conflictele de interese. Cu toate acestea, în raportul din 2003, Comisia Europeană considera că noua legislaţia este „slabă, iar definiţia conflictului de interese este limitată în special pentru politicieni”. Noi îmbunătăţiri au fost adăugate în aprilie 2004.
Problema nu a mai fost abordată în rapoartele din perioada 2004 – 2010, dar în raportul CE din iulie 2010 reapare problema definiției conflictului de interese, mai ales în domeniul achizițiilor publice. „Protecția legislativă împotriva conflictelor de interese nu este eficientă, mai multe legi abordează conflictele de interese, dar nu sunt suficient de armonizate. Acest lucru duce la confuzii în ceea ce privește împărțirea responsabilităților între autoritățile competente” (CE, iulie 2010: 19). Având în vedere progresele legislative din 2003 și 2004, am considerat condiția parțial îndeplinită.
Surse: rapoartele CE din 2003, 2004 și iulie 2010
13 Realizarea unei evaluări strategice a naturii şi amplorii corupţiei
Nov. 2003 Martie 2005 – îndeplinit
Raportul Comisiei Europene din 2005 consideră că documentul care evaluează corupţia este „clar, bine structurat şi centrat pe termene-limită, obiective de referinţă, resurse bugetare garantate şi responsabilităţi instituționale clare”.
28
Sursă: Raportul CE din 2005
14 Eliminarea imunităţii foştilor miniştri cu privire la urmărirea penală
Oct. 2004 Neîndeplinit
În urma adoptării unei ordonanțe de guvern, raportul Comisiei din 2005 a considerat că recomandarea este îndeplinită, dar Curtea Constituţională a României (CCR) a respins noua prevedere şi astfel imunitatea a fost reinstaurată. CCR a considerat că foştii miniştri trebuie să beneficieze de aceleaşi beneficii ca şi actualii miniştri. Astfel, procurorii au nevoie de aprobarea Președintelui sau de cea a Parlamentului (pentru foştii miniştri care sunt actualmente parlamentari).
Având în vedere că foştii miniştri încă se mai bucură de imunitate excepţională, am considerat această recomandare neîndeplinită.
Surse: Rapoartele CE din iulie 2006, 2007 şi februarie 2008
15 Înfiinţarea unui agenţii independente responsabile de verificarea declaraţiilor personale de avere
Mai 2006 2010 - îndeplinit
Aşa cum se poate observa în acest caz precum şi în cazul următor, Comisia Europeană a introdus două condiţii legate de această agenţie. În mai 2006, a cerut crearea unei agenţii independente. În luna octombrie al aceluiaşi an, a inclus mai multe detalii privitoare la responsabilităţi. Întrucât între mai și octombrie 2006, Comisia a adăugat cerințe concrete privind anumite atribuții pentru ANI, schimbând deci substanța condiției, am considerat cele două condiții ca fiind separate (vezi comentariul metodologic de la pagina 30)
Deși înființarea și funcționarea ANI a fost o adevărată aventură, fapt este că în momentul scrierii acestui raport instituția există și are un grad legal de independență satisfăcător (prin legislația refăcută după raportul CE din iulie 2010). Problemele de stabilitate și funcționare a ANI sunt însă acoperite de următoarele două condiții, deci am considerat-o pe cea legată de înființarea și independența ANI ca fiind îndeplinită în 2010.
Surse: Rapoartele CE din mai 2006, octombrie 2006, iunie 2007 și iulie 2010 + analiză de presă pentru legislația ANI din 2010
16 Instituție “cu responsabilităţi legate de verificarea averii, a incompatibilităţilor şi a potenţialelor conflicte de interese, care să emită hotărâri cu caracter obligatoriu pe baza cărora să se poate aplica sancţiuni disuasive”
Octombrie 2006
2010 - îndeplinit
17 Demonstrarea eficienţei Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI)
Iunie
2007
Parțial îndeplinit
Deşi creată în mai 2007, ANI nu a devenit operaţională decât în 2008. Raportul din iulie 2008 menţionează că „Acest organism trebuie să demonstreze acum că poate monitoriza fluxurile de active financiare, identifica şi sancţiona creşterile nejustificate de
29
active şi reglementa conflictele de interese”.
Progresele legate de ANI:
Progresele ANI au fost lăudate în rapoartele din februarie 2009, iulie 2009 şi martie 2010: “ANI și-a constituit un istoric operațional de cazuri care trebuie menținut” (raport CE februarie 2009); „ANI este în prezent operaţională şi are deja un istoric de cazuri investigate” (raport CE iulie 2009); „Progresele realizate au fost consolidate şi îmbunătăţite” (raport CE martie 2010).
Cu toate acestea, în urma evenimentelor din aprilie-iunie 2010, raportul din iulie 2010 critică noile amendamente aduse legii ANI şi atrage atenţia că “noua lege întrerupe evoluţia încurajatoare a ANI şi nu este conformă cu angajamentele asumate de România la momentul aderării” (pentru mai multe detalii vezi studiul de caz despre parcursul ANI de la pp. 34-35)
Critici la adresa situației ANI:
Raportul din februarie 2009 menționează că sunt necesare investiţii suplimentare în logistică, echipamente, programe şi resurse umane pentru atingerea capacităţii operaţionale depline.
Raportul din iulie 2010 atrage atenția că instituţia Consiliului Naţional de Integritate „nu a acționat ca o interfață între ANI și politică şi nu a fost capabilă să protejeze ANI de acuzații politice şi să promoveze dezvoltarea sa”.
Dată fiind această ambivalență, am considerat condiția doar parțial îndeplinită.
Surse: Rapoartele CE din 2007 până în prezent
18 Continuarea realizării de anchete profesioniste non-partizane în cazul sesizărilor de corupţie la nivel înalt
Oct. 2006 Îndeplinit Raportul din februarie 2008 consideră că „DNA continuă să arate un parcurs pozitiv de investigare a cazurilor de înaltă corupţie, dar deciziile curţilor rămân indulgente şi inconsecvente”. Raportul mai critică şi Parlamentul pentru impunerea de bariere legale şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru anularea unor decizii iniţiale.
Rezultatele bune înregistrate de DNA sunt evidențiate în toate rapoartele din perioada 2009-2010. Cu toate acestea, cazurile de înalta corupție întâmpina dificultăţi ca urmare a jurisprudenței neunitare, a indulgenţei pedepselor şi a întârzierilor procedurale.
30
Întrucât condiția se referă la anchete și privește munca procurorilor, considerăm că această latură a politicii anti-corupție poate fi considerată îndeplinită.
Mai mult, unele dintre problemele semnalate în rapoartele Comisiei ca fiind piedici pentru obținerea unor sentințe au început a fi rezolvate. De pildă, la 24 august 2010 Senatul adopta un proiect de lege prin care se abroga un alineat din legea de organizare si funcționare a Curții Constituționale. Prin adoptarea proiectului de lege, judecarea unei cauze nu se mai suspendă daca pe parcursul procesului este invocată o excepție de neconstituționalitate (în condiţiile în care 98% din excepțiile de neconstituționalitate invocate sunt respinse). Legea a trecut prin voturile PDL și PNL. Legea a fost validată de Curtea Constituțională.
Surse: Rapoartele 2008 până în prezent
19 Asigurarea stabilității legislative și instituționale a cadrului anticorupție, în special prin menținerea procedurii actuale de numire și revocare a Procurorului General al României, a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și a titularilor altor posturi de conducere din cadrul Parchetului General
Iunie 2007 Parţial îndeplinită
Stabilitatea cadrului anticorupţie este criticată în raportul din iulie 2009 care menționează că inițiativa Parlamentului de a modifica procedura de numire a procurorilor-șefi împiedică eficiența sistemului. Acelaşi raport critică tentativa Parlamentului de a modifica procedurile privind numirea si revocarea posturilor de conducere din cadrul Parchetului General. Cu toate acestea, raportul din iulie 2010 menționează ca legislația anticorupție a rămas neschimbată.
Având în vedere tentativele Parlamentului de modificare a procedurii de numire a unor persoane-cheie în sistemul judiciar precum şi posibilitatea ca acestea să se producă pe viitor, am considerat că aceasta condiționalitate este parțial îndeplinită.
Surse: Rapoartele din 2007 până în prezent
20 Măsuri suplimentare pentru prevenirea şi lupta împotriva corupţiei în special la nivelul administraţiei locale
Oct 2006 Neîndeplinit
Raportul publicat în iulie 2008 consideră că ”România continuă să facă progrese în lupta împotriva corupţiei la nivel local, dar trebuie să producă mai multe rezultate”.
Raportul din iulie 2009 arată că „nu este posibilă o evaluare completă a progreselor. Nu sunt disponibile rezultate detaliate și verificabile, iar progresele concrete sunt dificil de cuantificat.”
Raportul din 2010 leagă problema corupției la nivel local de
31
lacunele legislative cu privire la procedurile de achiziții publice şi conflictele de interese. Întrucât există un trend constant critic în rapoartele Comisiei asupra acestui obiectiv de referinţă, fără măsuri luate din partea României, am considerat această condiție ca fiind neîndeplinită.
Sursă: rapoartele din iulie 2008 şi iulie 2010
21 Elaborarea unei strategii naţionale anticorupţie în sectoarele vulnerabile şi în administraţia locală şi monitorizarea implementării acesteia
Iunie 2007
Din nou în februarie 2008
Iunie 2008 – îndeplinit
O nouă strategie naţională anticorupţie pentru administraţia publică a fost adoptată în iunie 2008.
Raportul din iulie 2010 arată că impactul “Strategiei Naționale privind prevenirea şi combaterea corupţiei în sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală (2008-2010)” este dificil de evaluat. Însă, cum condiția se referea la elaborare, o considerăm îndeplinită.
Sursă: rapoartele din iulie 2008 şi iulie 2010
22 Evaluarea rezultatelor campaniilor de sensibilizare recent încheiate și, dacă este necesar, propunerea unor activități suplimentare care să vizeze sectoarele cu risc mare de corupție
Iunie 2007 Parţial îndeplinit
Raportul din iulie 2008 menţionează că „Numărul și varietatea campaniilor de sensibilizare derulate de autoritățile române demonstrează hotărârea de a acționa constructiv pentru a combate corupția de la nivel local. Aceste campanii au contribuit la o mai mare conștientizare a dezavantajelor corupției, însă trebuie întreprinse mai multe măsuri pentru a le explica cetățenilor de rând cum ar putea combate corupția. Nu au fost realizate studii pentru a stabili care sunt sectoarele cele mai vulnerabile, iar autoritățile din anumite sectoare susceptibile în mod tradițional de corupție, precum sănătatea și educația, au demonstrat că nu conștientizează îndeajuns amploarea problemei. Pentru ca pe viitor să poată fi întreprinse acțiuni mai bine orientate, sunt necesare analize critice suplimentare ale impactului campaniilor și al corupției în diverse sectoare. Lipsește un sistem eficace și cuprinzător prin care să se colecteze și să se dea curs semnalelor privind corupția provenite din diverse surse, care să fie ușor accesibil și să asigure protecția confidențialității.”
23 Raportarea cu privire la utilizarea măsurilor de reducere a oportunităților de corupție și de sporire a transparenței administrației locale, precum și cu privire la sancțiunile aplicate persoanelor cu funcții publice, în special acelora din cadrul administrației
Iunie 2007 Neîndeplinit Raportul din iulie 2009 menționează ca “Nu este posibilă o evaluare completă a progreselor. Nu sunt disponibile rezultate detaliate și verificabile, iar progresele concrete sunt dificil de cuantificat.” Strategia este “o oportunitate care nu a fost exploatată”.
Același raport semnalează „o multiplicare a surselor informative și
32
locale sesizărilor către procurori, precum și o creștere a numărului de acte de acuzare privind actele de corupție emise de parchetele locale. Este necesară introducerea unor indicatori comuni de performanţă”.
Raportul din martie 2010 arată că “strategiile locale de combatere a corupției pregătite de parchetele județene par a da rezultate, înregistrându-se o creștere a numărului de trimiteri în judecată și a anchetelor inițiate ex-officio”.
Raportul din iulie 2010 arată că “strategiile locale de combatere a corupției pregătite de parchetele județene par a da rezultate, înregistrându-se o creștere a numărului de trimiteri în judecată și a anchetelor inițiate ex-officio”.
24 Unificarea jurisprudenței Iunie 2007 Parțial îndeplinit
Problema recursurilor in interesul legii şi rolul ICCJ:
Raportul din iulie 2009 menționează ca ICCJ „nu acţionează ca o adevărată Curte de Casaţie, însărcinată cu interpretarea legii, ci ca o jurisdicţie de gradul III (şi uneori de gradul I). Acest lucru nu permite ICCJ să îşi joace rolul de Curte Supremă, acela de a asigura aplicarea uniformă a legii". Mai mult, raportul menționează că „reforma ICCJ pentru ca aceasta sa se pronunțe exclusiv cu privire la elemente de drept”;
Raportul din iulie 2010 recomandă revizuirea competentelor ICCJ prin limitarea judecării în recurs a chestiunilor de drept. Se arată că „ar trebui avute în vedere măsuri suplimentare de revizuire a organizării interne şi a metodelor de lucru ale ICCJ precum şi crearea unor comitete specializate, cu respectarea principiilor de alocare aleatorie a cauzelor”.
Accesul la jurisprudența/informatizarea sistemului judiciar:
In februarie 2009 apare un portal National (Jurindex) unde sunt publicate hotărâri judecătorești. Intre vara 2009 şi ianuarie 2010 nu se publică nicio decizie pe Jurindex. Raportul din iulie 2010 menționează ca se înregistrează întârzieri în publicarea hotărârilor judecătorești pe portalul Jurindex.
25 Schemă de personal realistă în sistemul judiciar Iunie 2007 Neîndeplinit Strategia revizuită privind managementul resurselor umane din sistemul judiciar a fost lansată de CSM pe 10 septembrie 2010 după
33
ce Strategia de Resurse Umane 2008-2011 fusese criticată de Comisie în raportul din iulie 2009 deoarece nu furniza soluţii pentru realocarea personalului şi reorganizarea curţilor.
Întrucât problema datează din 2007 iar măsurile luate de CSM au fost constant criticate, considerăm condiția neîndeplinită. Strategia publicată de CSM chiar când acest raport era evaluat nu e încă evaluată, cu atât mai puțin aplicată, deci nu se poate vorbi de un cadru deja existent, așa cum cere condiția.
(pentru detalii vezi si raportul elaborat de CRPE si SAR în cadrul acestui proiect: ”Oamenii justiției – Politica de cadre în magistratură pe termen scurt și mediu”.
26 Plan de restructurare a Ministerului Public pentru a elimina deficientele de personal si manageriale
Iunie 2007 Parțial îndeplinit
Raportul din iulie 2010 menționează progresele realizate în introducerea unui sistem de management financiar şi a recuperării bunurilor ca modalitate de evaluare a performanţei procurorilor. Cu toate acestea, acelaşi raport consemnează că „o reformă mai profundă a Ministerului Public este necesară”. Totodată, planul de restructurare al Ministerului Public nu beneficiază de sprijinul CSM care este singurul organ abilitat de a promova, sancţiona, evalua, recruta şi transfera personalul din magistratură.
27 Monitorizare amendamente la Codurile de procedură Iunie 2007 Neîndeplinit Raportul din iulie 2008 menționează că autorităţile române nu au furnizat informaţii cu privire la monitorizarea amendamentelor aduse codurilor de procedură, concentrându-se pe elaborarea noilor coduri. Rapoartele următoare nu mai fac referire la această condiţionalitate.
28 Raportare si monitorizare a progreselor cu privire la adoptarea Codurilor + consultări +impact
Iunie 2007 Parțial îndeplinit
La data de 22 iunie 2009, guvernul îşi asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe codurile penal şi civil în cadrul unei proceduri de urgenţă. (raport iulie 2009). Codurile de procedură civilă şi penală sunt adoptate de Parlament pe 22 iunie 2010 (raport iulie 2010).
Evaluarea efectelor pe care le poate avea codurile asupra sistemului juridic încă nu s-a realizat. Strategia pentru Dezvoltarea Justiţiei ca Serviciu Public, lansată spre dezbatere, se referă la problema implementării codurilor. (raport iulie 2010)
Având în vedere că adoptarea codurilor nu a fost însoţită de sesiuni de formare şi simulări, precum şi că nu s-au realizat studii de impact
34
cu privire la cele 4 coduri, am considerat criteriul parţial îndeplinit.
29 Consolidarea capacității şi responsabilității CSM Iunie 2007
Neîndeplinit Raportul din iulie 2008 arată că „în pofida rolului său cheie în promovarea unui proces de justiţie transparent şi eficient, CSM nu şi-a asumat pe deplin responsabilitatea pentru reforma judiciară şi pentru propria răspundere şi integritate”.
Raportul din iulie 2009 atrage atenţia că „sistemul de evaluare introdus de CSM pentru evaluarea performanțelor magistraților pare să aibă o valoare îndoielnică” si că „procedura de evaluare a inspectorilor judiciari continuă să favorizeze pe cei din București, neexistând o reprezentare geografică.
Raportul din iulie 2010 arată că “Este evidentă necesitatea recrutării suplimentare de personal în vederea atingerii potențialului maxim și pentru consolidarea capacității de inspecție. Continuă să fie semnalate nereguli care trebuie remediate, cu privire la existența unor practici inconsecvente în ceea ce privește inspecția. De asemenea, este necesară o mai mare transparență în vederea asigurării unei mai mari încrederi în procesul de inspecție, atât din partea magistraților, cât și a cetățenilor.”
Același raport arata că încă mai există îngrijorări cu privire la transparenţa CSM, în special în ceea ce priveşte selecţia judecătorilor pentru Înalta Curte, încălcările codului deontologic şi corupţia din magistratură.
Bibliografie
Surse academice
Schimmelfennig F. and Sedelmeier U. (eds), The Europeanization of Central and Eastern Europe,
2005, Ithaca NY: Cornell University Press;
Schimmelfennig F, Engert S, and Knobel H, `The impact of EU political conditionality`, in
Schimmelfennig F. and Sedelmeier U. (eds), The Europeanization of Central and Eastern Europe.,
Ithaca NY:Cornell University Press, 2005;
Grabbe, H., The EU’s Transformative Power: Europeanization through Conditionality in Central and
Eastern Europe, Basingstoke: Palgrave MacMillan, 2006;
Haughton T, `When Does the EU Make a Difference? Conditionality and the Accession Process in
Central and Eastern Europe`, in Political Studies Review: 2007 Vol. 5, 233–246;
Dimitrova, A. (ed.), Driven to Change: The European Union's Enlargement Viewed from the East,
2004, Manchester: Manchester University Press;
Hughes J, Sasse G. and Gordon C., Europeanization and Regionalization in the EU`s Enlargement to
Central and Eastern Europe – The Myth of Conditionality, Palgrave Macmillan, 2004;
Avery G, `The enlargement negotiations`, in Cameron F (ed), The future of Europe – Integration
and Enlargement, Routledge, London and New York, 2004;
Tsebelis G, Veto players – How Political Institutions Work, Princeton University Press, 2002.
Rapoarte independente
EUMAP, Open Society Institute, Monitoring the EU Accession Process, Budapest, 2002;
Nations in Transit, Freedom House, www.freedomhouse.hu;
Roos SR, 2008, The fight against corruption – The Problem Child of the Carpathians, Konrad-
Adenauer-Stiftung - Rule of Law Program, South East Europe;
Corruption Perception Index, Transparency International, www.transparency.org;
Stefan L, Oamenii justiției – Politica de cadre în magistratură pe termen scurt și mediu, SAR – CRPE,
2010, București.
Documente ale UE
W. de PAUW, Expert Report on the Fight against Corruption/Cooperation and Verification
Mechanism; 1, Bucharest, 12-15 November 2007;
EC, 1997, Agenda 2000 - Commission Opinion on Romania’s Application for Membership of the
European Union, 15 July 1997;
EC 1999, Regular report from the commission on Romania’s progress towards accession, 13
October 1999;
36
EC 2000, Regular Report from the Commission on Romania’s progress towards accession, 8
November 2000;
EC 2001, Regular report on Romania's progress towards accession, 13 November 2001;
EC 2002, Regular report on Romania's progress towards accession, 9 October 2002;
EC 2003, Regular report on Romania's progress towards accession, 2003;
EC 2004, Regular report on Romania's progress towards accession`, 6 October 2004;
EC 2005 – `Romania – Comprehensive Monitoring Report`, 25 October 2005
EC May 2006, Romania - May 2006 Monitoring Report, 16 June 2006;
EC decision, December 2006, Commission Decision of 13 December 2006 establishing a
mechanism for cooperation and verification of progress in Romania to address specific
benchmarks in the areas of judicial reform and the fight against corruption;
EC February 2008, Interim report from the Commission to the European Parliament and the
Council on progress in Romania under the co-operation and verification mechanism, 14 February
2008;
EC July 2008, Report from the Commission to the European Parliament and the Council on
progress in Romania under the co-operation and verification mechanism, 23 July 2008;
EC Communication, June 2005, Communication from the Commission to the Council, the European
Parliament and the European Economic and Social Committee on a comprehensive EU policy
against corruption`, 28 June 2005;
Raport intermediar al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate
de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, Bruxelles, 12.2.2009 COM(2009)
70 final;
Raport intermediar al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate
de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare {SEC(2009) 1073} Bruxelles,
22.7.2009 COM(2009) 401 final;
Interim report from the European Commission to the European Parliament and the Council on
progress in Romania under the Co-operation and Verification Mechanism, Brussels, 23.3.2010
COM(2010)113 final;
Raport intermediar al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate
de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, Bruxelles, 0.7.2010 COM(2010)
401 final.
Presă
The Economist, 3 July 2008, In denial - The European Union conceals Romania’s backsliding on
corruption;
Adevărul, 13 June 2008, Nu cred că am ieşit din guvern cu o imagine rea (in Romanian).
37
Proiect finanţat de către Uniunea Europeană prin Programul Facilitatea de Tranziţie
2007/19343.01.11 “Consolidarea sprijinului societăţii civile în lupta în lupta împotriva corupţiei”
Proiectul: Evaluarea eficienței Mecanismului de Cooperare și Verificare în domeniul Justiției.
Recomandări pentru perioada post-2009 derulat de Societatea Academică din România (SAR)
împreună cu Centrul Român de Politici Europene (CRPE)
Data publicării: noiembrie 2010
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene
Pentru eventuale informaţii şi sesizări legate de proiectele Uniunii Europene contactaţi
Opiniile exprimate în acest raport nu implică automat poziția tuturor experților afiliați CRPE
sau a altor instituții și organizații partenere CRPE.
Foto coperta: S.C Asher’s via Flickr
© CRPE şi SAR noiembrie 2010
Centrul Român de Politici Europene Societatea Academică din România
Gheorghe Pop de Băsești 43-45 Str. Eminescu nr.61
Bucureşti 2
ap. 5, București – 2 tel/fax (4021) 211 1477
[email protected] [email protected]
Tel. +4 0371.083.577
Fax. +4 0372.875.089
Pentru mai multe detalii despre CRPE şi SAR vizitați paginile web www.crpe.ro şi www.sar.org.ro.
