Maramureşul este unul din cele mai frumoase zone ale lumii. Aici obiceiurile și tradițiile se păstrează cu sfințenie din generație in generație.

Tradiţia lemnului este inca actuală și fiecare maramureșean se mândrește cu ea . Cine nu a auzit de bisericile noastre care se înalţă falnice spre cer, de vestitele porți maramureșene, de casele ţăranilor maramureşeni cu ferestrele cât palma , acoperite cu draniţă , care , încă mai amintesc de tradiţia şi timpul de odinioară .

Aici în Maramureş tradiţia s-a păstrat . Mai vezi si acum oameni îmbrăcaţi în haine tradiţionale la muncile câmpului: la cosit , la strins fânul , la săpat…

Oamenii aici au foarte mult haz si asta se revarsa si asupra locurilor in care vietuiesc, sa nu uitam de Cimitirul Vesel din Sapanta care e unic in lume si este emblematic pentru tara Maramuresului. Apoi, credinta oamenilor e redata de bisericile vechi de lemn care poarta dupa ele amprenta a catorva sute de ani. Iar, daca vizitati Maramuresul trebuie neaparat sa poposesti la o casa de moroseni, sa stai cu gazda la povesti, sa bei un pahar de palinca si sa gusti din bucatele traditionale.

Traditiile ocupa un loc important in sufletul si in viata acestui tinut si de aceea aici se traieste intens fiecare sarbatoare fie, ea laica sau religioasa. Iar portul popular este obligatoriu la sarbatorile religioase importante.

Portul popular din Maramures are numeroase note de sobrietate, frumusete si incontestabila vechime.Camasa pentru femei este tesuta in casa in razboi manual, din panza de in si canepa pentru zilele de lucru si numai din bumbac pentru zilele de sarbatoare, intr-o bogata paleta de combinatii, dovedind fantezia si talentul innascut al femeilor, transmise din generatie in generatie. Poalele (fusta din panza alba tesuta in casa, peste care se aseaza cele doua zadii) sunt facute din acelasi material ca si camasa, mai largi si incretite putin la talie. La barbati camasa este tesuta din panza alba de bumbac, cusuta simplu cu broderii la gat si la maneci, cu matase alba sau galbena. Manecile sunt largi, lungi sau trei sfert si se termina cu “cipca cu coltisori” la camasile de sarbatoare. Pantalonii numiti “gatii” se poarta vara, sunt largi si scurti pana deasupra gleznelor,sunt foarte comozi fiind tesuti din panza de bumbac alba. Pentru iarna poarta “cioarecii” simpli din lana alba sau gri, deosebit de caldurosi. In Maramures au loc multe sarbatori: Serbarile lenkerului, Udatoriu din Surdesti, Tanjaua de pe Mara, Festivalul Gulasului de la Ocna Sugatag, Hora de la Prislop ori Sarbatoarea Castanelor din Baia Mare. Traditii si obiceiuri populare din Maramures, serbari campenesti si festivaluri folclorice,

concerte in aer liber din Baia Mare, Sighetu Marmatiei, Cavnic, Seini ori Borsa, cenacluri literare, toate acestea o sa vi le prezentam mai jos pentru fiecare luna a anului.IANUARIE- Obiceiuri de Anu Nou si Sfantu Vasile: In Maramures, Anul Nou e doldora de credinte si obiceiuri; pretutindeni sunt semne care, talmacite, arata cum va fi tot anul care vine; cetele de uratori care vestesc noul an, Jocul Caprei, Steaua si Plugusorul stau la loc de cinste in aceasta zi;- Obiceiuri de Boboteaza: Casele tuturor credinciosilor sunt sfintite cu agheasma de preotul comunitatii; sosirea lui e vestita de cete de copii care ureaza gazdelor belsug; semnificatia crestina a zilei se impleteste cu vechi credinte si practici magice de aflare a ursitului;Festivalul de Datini si Obiceiuri de Iarna – Salistea de Sus: Grupuri de copii de pe Valea Izei mentin spiritul sarbatorilor de iarna prin colinde si vechi obiceiuri de iarna;- ”Verjel” – Dumbravita: De Boboteaza si Sfantul Ion, doua zile si doua nopti de bal taranesc la Caminul Cultural; fetele nemaritate si flacaii din sat se intalnesc pentru a juca impreuna si pentru a se cunoaste mai bine- Craciunul si Anul Nou dupa Calendarul Iulian: Ucrainenii din Sighet, Rona de Sus, Poienile de sub Munte, Ruscova, Remeti, Bocicoiu Mare, Repedea, Bistra, sarbatoresc Craciunul si Anul Nou dupa calendarul vechi;– ”Dantul Cosercilor” – Valea Chioarului: Joc la Caminul Cultural; oamenii aduc de-acasa coserci cu de-ale gurii, impodobite cu stergare traditionale care mai de care mai ”mandre”;FEBRUARIE- Campionatul national de schi-biathlon – Baia Sprie: Statiunea Suior “ascunde” una dintre cele mai cautate partii de schi din judet, iar in acest an aici se vor intrece cei mai curajosi schiori din tara- Lasata Secului (Inceputul Postului Mare): In ultima duminica dinaintea Postului Mare, in satele maramuresene se lasa cu joc si ceterasi pana in zori,”Dantul Lasarii” prevestind inceputul postului. Buni crestini, maramuresenii nu vor mai petrece timp de sapte saptamani, pana la Sfintele Pasti;MARTIE- Serbarile lenkerului – Cavnic: Concursuri de lenkere (saniute cu volan), schi, demonstratii de snowboard; locuitorii Cavnicului se falesc ca ei ar fi confectionat primul lenker din tara, pe la inceputul secolului trecut - Obiceiuri de Buna Vestire: Spectacolul focurilor: pe inserat, in fiecare gospodarie, se aprinde cate un foc menit sa fereasca locul de boli si necazuri;APRILIE- Obiceiuri de Florii: In curtile bisericilor au loc ”procesiuni” de crengute de salcie inflorita; ramurile vor fi pastrate cu sfintenie de credinciosi pe grinda casei. Tot de Florii, in satele din Tara Lapusului are loc ”Masa Mosilor” (pomana mortilor);- Obiceiuri de Pasti: Dupa un post lung, maramuresenii sarbatoresc Sfintele Pasti asa cum se cuvine; inrositul si incondeiatul oualor, slujba de Inviere, mersul cu pasca la sfintit sunt obiceiuri pe care nimeni nu le lasa deoparte; crestinismul se impleteste cu fascinante ritualuri pre crestine;- Obiceiul de primavara ”Udatoriu″ – Surdesti: A doua zi de Pasti, la Surdesti este sarbatorit cel mai harnic gospodar, primul iesit la muncile campului (”udatoriul”). Dupa ritualul de celebrare, ospat si joc la casa sarbatoritului!- “Zambete in Prier” – Viseu de Sus: Festival interjudetean de satira si umor coordonat de Uniunea Epigramistilor din Romania; Intrarea libera, iesirea pe baza de zambet!- Festivalul folcloric ”Cate flori pe Iza-n sus″ – Dragomiresti: In Duminica Tomii, biserica din Dragomiresti isi sarbatoreste hramul. Un bun prilej pentru ca toti locuitorii sa se imbrace in straie de sarbatoare. Dupa slujba, satul va rasuna de cantecul si joc;MAI– ”Tanjaua de pe Mara’’ – Hoteni: Stravechi ritual, bogat si viu colorat, de celebrare a primului om

iesit la arat. Numele obiceiului vine de la “tanja”,protapul folosit pentru a prinde vitele la plug- Sarbatoarea Portului Popular -Cupseni: Ansambluri folclorice, muzica populara, obiceiuri de nunta autentice din Tara Lapusului;- Festivalul de cantece si dansuri populare ”Floare mandra de pe Iza” – Sieu: Doua zile de folclor autentic, in cadrul unui festival cu traditie;– ”Intalnire cu fiii satului″ si festivalul de folclor ”Nu va uitati ca-s micut″ – Budesti: In frumosul sat de pe Valea Cosaului sunt invitate sa cante si sa joace ansambluri populare de copii din toate zonele Maramuresului- Obiceiuri de Rusalii: Oamenii isi impodobesc casele cu ramuri verzi de tei sau paltini;– ”Armindenii Rogozului” – Rogoz: De Rusalii, flacaii din sat confectioneaza si inalta in mijlocul satului o prajina inalta de lemn (Armindenul) impodobita cu cununi de flori. Armindenul este simbolul inaltarii si al renasterii;– ”Sarbatoarea Narciselor”- Repedea: Parada portului popular, spectacole ale ansamblurilor folclorice in comuna care se mandreste cu cea mai intinsa poiana de narcise din zona;– ”Armonii de primavara” – Viseu de Sus: Festival interjudetean de literatura si folclor, coordonat de Uniunea Scriitorilor Romani si de Asociatia Internationala de FolclorIUNIEDe Rusalii, in Maramures oamenii îşi împodobesc casele cu ramuri verzi de tei sau paltini.- “Jocul Valenarilor”- Valeni: Duminica Tuturor Sfintiilor e zi de joc si sarbatoare in satul de pe Valea Cosaului- Joc barbatesc – Petrova: Petrovenii se mandresc ca un festival doar al jocului barbatesc nu gasesti cat ii Maramuresul.In plus, cei mai buni dobasi vor veni sa-si masoare talentul intr-un concurs de batut doba;- Serbarile Chioarului – Somcuta Mare: Spectacole de muzica populara cu invitati din Zona Chioarului, parada portului popular- Sarbatoarea cositului si a placintelor – Mesteacan: Femeile din Mesteacan se intrec atat in coptul placintelor crete, cat si in aptitudini ”barbatesti”, precum cositul. Ca si cum aceste calitati n-ar fi de-ajuns, concurentele au parte si de o proba artistica si de una de cultura generala- Obiceiuri de Sanziene: Fetele nemaritate aduna de pe campuri sanziene galbene si impodobesc cu ele portile si stresinile caselor, ca sa le aduca noroc. Fiindca se zice ca Sanzienele se manie daca nu sunt sarbatorite cum se cuvine, de ziua lor li se dedica tot felul de manifestari:- serbare campeneasca “Sanzienele“ – Baita de sub Codru- festivalul folcloric “Cununa de Sanziene“ – Tautii Magheraus;- festival folcloric interjudetean “Nopti de Sanziene“ – Borsa;- festival folcloric “Hai Marii la Sanziene”- Rona de Jos;- Serbarile Viseului: Spectacole in aer liber, parada ansamblurilor populare, manifestari culturale in orasul din inima Maramuresului istoric;– ”Dantul de Sanpetru” – Sindresti: De ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, biserica din Sindresti isi sarbatoreste hramul. Iar, daca e hram e slujba religioasa, urmata bineinteles, de mare joc in sat- Hramul Manastirii Barsana: Hramul Manastirii de la Barsana are loc de ziua Soborului Sfintilor 12 apostoli, zi in care credinciosi din toate satele vecine vin cu mic cu mare la frumoasa manastire de pe Valea Izei, sa se inchine;IULIE- Festivalul international al nuntilor – Vadu Izei: Ansambluri folclorice pun in scena obiceiuri populare de nunta; alaiuri nuptiale, calareti, miri si mirese, porturi autentice, ospat si joc ca la nuntile traditionale adevarate- “Festivalul Dansului si Portului de pe Fisculas”- Dumbravita: Un bun prilej de a face cunostinta cu obiceiurile ”satelor de pe Fisculas”, dar si de a sarbatori comuna Dumbravita

- Scoala de Vara de la Memorialul Sighetu Marmatiei: Participa elevi selectati in urma unui concurs de eseuri, istorici si cercetatori romani si straini;- Serbarile orasului Seini: Evenimente culturale, dar nu numai, localnicii delectandu-se si cu un festival al berii- Sfantul Prooroc Ilie – Hramul Manastirii din Dragomiresti: In fiecare an, de Sfantul Ilie credinciosii vin in Dragomiresti la manastire pentru icoana facatoare de minuni;- Zilele orasului Salistea de Sus: Spectacole folclorice si focuri de artificii vor sarbatori orasulAUGUST- Serbarile Cavnicului: Cavnicarii au parte de trei zile de spectacole in aer liber, intreceri, campionatul ”joagarelor” (al taietorilor de lemne), dans si focuri de artificii– ”Sus pe Valea Vaserului” – Valea Vaserului: Activitati ale minoritatilor de etnie germana in colaborare cu Forul Democrat German- “Festivalul Gulasului” – Ocna Sugatag: Bucatari amatori si profesionisti se intrec in retete ademenitoare si originale de preparare a gulasului; dupa degustare, are loc premierea castigatorului. Mancarea e musai udata cu horinca- Obiceiuri de Sfanta Maria Mare: Grupuri de pelerini, imbracati in alb, se indreapta catre manastiri, cantand cantece inchinate Sfintei Fecioare Maria;- “Festivalul Stuparilor” – Cernesti: Muzica populara, simpozioane pe teme apicole si agricole, concursuri sportive si nu in ultimul rand, dulci produse ale stupului cu care se mandresc apicultorii comunei de la poalele Masivului Magura;- “Hora la Prislop” – pasul Prislop, Borsa: Mare sarbatoare populara cu ansambluri din Maramures, Suceava si Bistrita-Nasaud, mesteri populari, peisaj ”inaltator” si ospat imbelsugat in varful muntelui, la hotarul dintre Maramures si Bucovina- “Zilele Culturii Roza Rozalina”-Rozavlea: Satenii vin sa-si cinsteasca satul cu folclor autentic si serbari campenesti- “Pantru Mandra din Botiza”-Botiza: Tropotitele, ceterasii si tipuriturile morosenesti se aud pana in satele invecinateSEPTEMBRIE- Jocul Satului-Hoteni:In curtea gazdelor, ceterasii zic fara “hodina” (odihna), iar fetele si flacaii joaca mai sa rupa podelele soprului. Dupa joc toti, toti vor fi “omeniti” cu sarmale , “pancove” (gogosi ) si horinca- Nasterea Maicii Domnului – Hramul bisericii din Ieud-Deal (monument din Patrimoniul Mondial-UNESCO): Considerata de unii cercetatori ca fiind cea mai veche constructie de lemn din Maramures, Biserica de lemn din Ieud Deal pastreaza intr-insa, frumoase icoane de sticla si picturi datand din secolele 15-16;- “Targul cepelor – Festivalul interjudetean al folclorului din Tara Codrului” – Asuaju de Sus: Spectacole folclorice in aer liber si targ taranesc unde, bineinteles, ceapa va fi ”doamna-mare- Festival Concurs al Primasilor din Maramures “Victor Negrea”- Somcuta Mare: Festival deja cu traditie, unde se intrec cei mai buni violonisti din judet, poarta numele celui mai cunoscut ”primas” din zona– ”Toamna Chioreana”, Remetea Chioarului: Formatii artistice din zona, dar si invitate, sarbatoresc sosirea toamnei in peisajul chiorean;- “Sarbatoarea Castanelor” – Baia Mare: Trei zile in care vinul, berea si mustul curg valuri, expozitiile, concertele si petrecerile sunt la ele acasa si nu in ultimul rand, Baia Mare isi scoate la iveala ”tezaurul” de castane comestibileOCTOMBRIE- “Balul Strugurilor”- Ocna Sugatag: Balul marcheaza momentul intrarii tinerilor in societate- “Festivalul international de poezie”- Sighetu Marmatiei: Trei zile de recitaluri de poezie si lansari de carte;

– ”Serile de poezie Nichita Stanescu de la Desesti“: Recital de poezie, discutii, amintiri, imagini care amintesc de calatoriile poetului Nichita prin Tara Maramuresului, decernare de premii- Sfanta Paraschiva – Hramul bisericilor de lemn din Poienile Izei si Desesti (monumente din Patrimoniul Mondial-UNESCO): Construita in 1604, biserica de lemn din Poienile Izei se remarca prin proportiile armonioase. Biserica din Desesti este singura biserica veche din Maramures a carei picturi interioare, ca urmare a unei foarte atente restaurari, poate fi admirata exact asa cum arata in 1780, anul realizarii;- Festival folcloric “Alina-te, dor alina!” – Cicarlau: Artisti debutanti sau consacrati participa pe scena Caminului Cultural din Cicarlau la festivalul initiat de cunoscutul cantaret Nicolae Sabau, in prezent primarul comuneiNOIEMBRIE- Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril (Hramul bisericilor de lemn din Surdesti, Plopis, Rogoz (monumente din Patrimoniul Mondial-UNESCO): Fiecare din bisericile maramuresene de lemn are farmecul ei si povestea ei unica: Surdesti (cea mai inalta constructie veche din lemn), Plopis (pastreaza 49 de monede depuse de fiecare din familiile care au sprijinit inaltarea bisericii), Rogoz (adaposteste sub acoperis masa mosilor). Tot hramul Sfintilor Arhangheli il poarta si vechea biserica de lemn din Rozavlea;- Joc la Sura- Grosi: Satenii se intalnesc sa sarbatoreasca jocul sub obladuirea taragotistului Dumitru Dobrican care este si mare gazda- “Cant si joc pe plai strabun”- Dumbravita: Dumbravitenii joaca pentru ultima oara inaintea Postului Craciunului- Intrarea in Biserica a Maicii Domnului – Hramul bisericii de lemn din Barsana (monument din Patrimoniul Mondial-UNESCO): Bisericii de lemn din Barsana i se mai spune si ”biserica umblatoare”, pentru ca a fost mutata din loc in loc. Locatia actuala i-a fost stabilita pe dealul Ibarului, pe locul unui vechi cimitir de ciumati;- Obiceiuri de Sf. Andrei: Fetele nemaritate se folosesc cu acest prilej de practici magice pentru aflarea ursitului; daca postesc toata ziua si apoi mananca dintr-o turta sarata gatita cu mainile lor, viitorul sot li se va arata in vis;DECEMBRIE-Activitati dedicate Zilei Nationale a Romaniei;- Festivalul Hanuka – Sighetu Marmatiei: Comunitatea evreiasca sarbatoreste Hanuka, victoria dreptatii asupra nedreptatii, a luminii asupra intunericului;- Sf. Nicolae – Hramul bisericii de lemn din Budesti (monument din Patrimoniul Mondial-UNESCO): Construita in 1643, biserica de lemn din Budesti, inchinata Sfantului Nicoara, pastreaza in interior picturi realizate de Alexandru Ponehalschi. Coiful si camasa de zale ale haiducului maramuresean Pintea, lasate in grija bisericii, reprezinta alte elemente de atractie pentru orice vizitator;- Festival folk ”Decembra” – Cavnic:- Festivalul interjudetean de colinde si datini ”Veniti crestini la Viflaim” – Viseu de Sus: Ansambluri folclorice pun in scena obiceiuri si traditii specifice Sfintelor Sarbatori de Craciun in rasunetul cald al colindelor;- “Zilele culturii chiorene” – Somcuta Mare: O saptamana de colocvii, concerte, expozitii dedicate culturii Tarii Chioarului.

- Obiceiuri de Craciun: In Maramures, de Craciun lumina nu se stinge toata noaptea si nici o casa nu ramane necolindata; obiceiuri frumoase, incarcate de semnificatii, pe care oameni din toate zarile vin sa le admire, pentru a se bucura de un Craciun adevarat.

Pregătirea pentru una din cele mai mari sărbători de peste an, Crăciunul, începe cu câteva săptămâni înainte, când feciorii din sat se adună în cete şi merg la bătrânul satului pentru îndrumare. „Băieţii de însurat, se adună în grupuri de până la zece feciori şi merg la veteranii satului să înveţe colinde şi Viflaimul. Asta se întâmplă cu câteva săptămâni înainte de Crăciun, chiar la intrarea în Post. Până în seara de Ajun, fiecare trebuie să ştie exact ce are de făcut şi niciunul nu are voie să iasă din cuvântul bătrânilor“, a spus etnologul Janeta Ciocan. O altă tradiţie, premergătoare Crăciunului este „Ignatul“. Tăierea porcului este o altă tradiţie respectată cu sfinţenie de maramureşeni. „În Maramureş există anumite obiceiuri cum nu se mai găsesc nicăieri. Aici se zice că oamenii miloşi nu au voie să taie porcul. Animalul va simţii mila omului şi va suferii mai mult. De aceea, cei slabi de duh nu au voie să se implice în tăierea porcului. Sângele porcului este adunat până la ultima picătură şi amestecat cu făină de mălai. Această mixtură va fi păstrată peste an, iar atunci când cineva se va simţi rău va fi arsă, pentru însănătoşirea acelei persoane“, a explicat etnologul.

Casele trebuie să fie luminate şi cu porţile deschiseÎn seara de Ajun, cetele de feciori încep să umble la colindat, o dată cu lăsarea serii. „După ce s-

au pregătit temeinic pentru această zi, bărbaţii încep să colinde pe la casele oamenilor. Vor intra doar acolo unde sunt bine primiţi. De aceea, casele trebuie să fie luminate şi poarta deschisă, doar aşa vor şti colindătorii unde să intre. Tradiţia spune că nu trebuie să existe casă necolindată. E ruşine ca bărbaţii să nu-ţi calce pragul casei. Colindul ţine până a doua zi, când toate cetele de feciori se întâlnesc la biserică“,a explicat Janeta Ciocan.

Viflaimul este momentul culminantDupă sfârşitul Liturghiei din 25 decembrie, bărbaţii trebuie să joace Viflaimul. „ Este o piesă de

teatru, ce reprezintă primele zile din viaţa lui Iisus. În faţa bisericii, fiecare trebuie să-şi cunoască bine rolul. Nimeni nu are voie să greşească. Chiar şi după sute de ani, acest obicei este respectat cu stricteţe de maramureşeni. Viflaimul este punctul culminant al Crăciunului, aici se adună tot satul şi aici îşi arată fiecare devpotamentul faţă de cele sfinte“, a concis etnologul.

Craciunul continua sa fie in Maramures o sarbatoare la care traditiile si obiceiurile se pastreaza cu sfintenie, cel mai bine acesta putand fi vazute la sate. Si in marile orase insa, in Ajunul Craciunului se pot vedea insa grupuri de colindatori, tineri si batrani, care merg sa vesteasca pe la prieteni Nasterea Domnului. Lumea petrece impreuna cu familia si prietenii trei zile intr-una. Craciunul nu inseamna insa doar cele trei zile, numite «ale Craciunului satul». Sarbatoarea are trei etape: perioada de pregatire, postul si toate celelalte actiuni in care intra curatirea casei, a curtii, a mormintelor; apoi mai e perioada cuprinsa intre 23 decembrie (Ajunul Ajunului) si 31 ianuarie, iar ultima este perioda dintre Anul Nou (numit in vechime Craciunul cel mic) si Boboteaza.

Maramuresul este inca un loc in care se pot auzi glasurile copiilor si tinerilor, dar si ale celor batrani care vestesc Nasterea Domnului Iisus, dar intai de toate intreaba: “Slobodu-i a colinda?”. Lectorul universitar doctor Delia Suiogan de la Universitatea de Nord Baia Mare este de parere ca atat timp cat colinda si colindatul nu vor pieri, sarbatoarea Craciunului nu isi va pierde farmecul in Maramures. ”Colindatul in comun este un ritual stravechi cu functionalitate magico-simbolica foarte complexa. Ceremonialul contine elemente de cult al soarelui, elemente de cult al mortilor, dar si elemente de cult agrar”, a precizat specialistul etnolog. ”Steaua” si ”Capra”, distractia coconilor In Ajunul Craciunului, in satele din Maramures primii care pleaca la colindat sunt copiii. Cu traistutele in gat, acestia merg pe la case ca sa anunte marele eveniment care se va produce, iar in schimbul colindei lor se obisnuiste sa se ofere colacuti, nuci, mere, iar acum, din ce in ce mai des, se dau bani. Se umbla cu ”Steaua” sau cu ”Capra”, al carei joc (omorarea, bocirea, inmormantarea, invierea), la origine, a fost un ceremonial grav. Delia Suiogan a aratat ca alaiul caprei aminteste de alaiul dionisiac al personajelor jumatate om, jumatate animale intalnite la traci, la grecii antici si la romani. Copiii isi confectioneaza din timp obiectele necesare, improvizand cu ce gasesc prin sertarele mamelor, mai ales ca ”steaua” cu care se merge la colindat trebuie sa fie neaparat stralucitoare, iar ”capra”, cat mai inzorzonata si galagioasa. In unele zone, in afara acestor obiceiuri se mai pastreaza si ”Viflaimul”, un teatru popular in care apar personajele biblice care au legatura cu momentul Nasterii Domnului. Sunt putine localitatile Maramuresului in care mai este prezentat spectacolul, si datorita numarului mare de personaje, peste 20, dar si a pregatirilor minutioase care trebuie facute cu mult timp inainte. In Ieud, dar si in alte localitati de pe Valea Izei traditia s-a mai pastrat, chiar daca ”Viflaimul” nu este prezentat chiar in Ajunul de Craciun. ”Jocul mosilor”, o arta a deghizarii Delia Suiogan a aratat ca ”in cadrul sarbatorilor de iarna, un rol important l-a jucat si il mai joaca inca deghizarea si travestirea, practicate in jocul cu masti. Cei ce se mascau, individual sau in grup, urmareau ca, pe langa proectia reala sau magica sa obtina, cu ajutorul mastilor si legatura spirituala cu presupusele forte supraomenesti”. Ea a aratat ca ”purtatorul mastii este patruns de forta ei, este scos din timpul si spatiul profan”, iar ”masca isi pastreaza functia de pacalire, cu intentia de a asigura celui care o poarta o trecere mai usoara peste «pragurile» pe care le are de depasit, pentru ca masca presupune si o serie intreaga de interdictii, dar ii si da dreptul la un comportament ce iese din tiparele cotidianului, realului imediat”. Ea a mai adaugat ca, in Maramures, un loc important il ocupa mai ales in anii nostri jocul mosilor, la originea caruia se pare ca au stat ceremoniile cu masti din noptile de priveghi - ritual stramosesc de cinstirea mortilor. ”Masca propriu-zisa de mos maramuresan executata din blana de cornute, desi aminteste de animalul originar se deosebeste de masca similara din restul zonelor etnografice ale tarii

prin faptul ca nu au coarne”, a spus Delia Suiogan. Potrivit acesteia, jocul mosilor este un moment aparte si se remarca prin ingeniozitatea celor care se deghizeaza si bat la usile gazdelor sa le sperie si sa le ureze fericire si sanatate. Colacutul dat colindatorilor, un simbol al soarelui Etnologul a mai spus ca un loc important il au si obiectele legate de colindat, amintind de bata, care este vazuta ca un ”arbore al vietii”. Atingerea portilor si a femeilor, dar si bataia repetata atat in podeaua casei, cat si in pamantul din curte cu bata are rol fertilizator, potrivit credintelor din Maramures. De asemenea, un alt obiect ritualic, care nu lipseste din gospodariile maramuresenilor de Craciun, este colacul, care este un simbol al soarelui, dospirea aluatului din care se face semnificand fertilitatea. Mai sunt insa marul - aliment sacru si “fruct al cunoasterii”, si nuca, care este asimilata si “oului cosmic”. Toate aceste se regasesc pe mesele de Craciun in toate gospodariile din Maramures, chiar daca modernismul si-a facut loc chiar si in zonele rurale. ”Toate simbolurile folosite de catre actantii ritualurilor, fie de natura gestuala, obiectuala, fie de natura animala sau vegetala etc. au rolul de a reconstitui mitul (cel al Creatiei originare sau cel Crestin). Nimic nu este accidental, totul se supune ordinii instituite de memoria mitica. Sarbatoarea Craciunului sau cea a Anului Nou, si nu numai, devin o forma de participare directa la acea ordine cosmica”, a spus Delia Suiogan. Ea a recunoscut ca obiceiurile au fost ”remodelate” periodic de membrii comunitatii.

Superstitiile de Craciun au locul lor in zilele de sarbatoare Prin urmare, sunt extrem de rare situatiile in care podelele casei sunt acoperite cu fan proaspat, iar sub fata de masa sunt puse paie pentru dobandirea bunastarii. De asemenea nu se mai leaga cu lanturi picioarele mesei, obicei care se practica pentru a opri animalele salbatice sa atace vitele din curti si sa indeparteze raul din casa.

Superstitiile persista insa, astfel incat nu se da cu matura de Craciun, nu se spala rufe si nu se da nimic cu imprumut. De asemenea, se da de mancare pe saturate animalelor din gospodarie, inclusiv cate o bucatica de aluat dospit, despre care se crede ca le va feri de boli. In unele zone, se spune ca daca in seara de Ajun, animalele se culca pe partea stanga, e semn ca iarna va fi lunga si geroasa. Mai exista si credinta ca acei care plang in Ajun vor plange tot anul care vine, iar in dimineata de Craciun

este bine sa te speli pe fata cu apa de izvor in care se pune un banut de argint. Pregatirile de Craciun sunt obligatorii in Maramures, iar tarancile folosesc acest prilej ca sa isi scoata la iveala zestrea lor sau ale fetelor de maritat. Sterguri frumos tesute, perne imbracate in fete brodate cu migala, pleduri colorate sunt scoase din dulapuri si asezate in incaperi, mai ales in cea in care sunt primiti colindatorii. Din case nu lipseste nici bradul, impodobit acum cu beculete si globuri chinezesti, iar altadata cu nuci, mere ori siraguri de boabe de fasole alba in loc de beteala. Masa de Craciun, momentul magic al sarbatorii Cel mai important este ca de Craciun casa sa fie curata si impodobita de sarbatoare, iar masa sa fie plina, pentru ca adunarea membrilor familiei in jurul mesei si al bradului este elementul cel mai bine conservat. Delia Suiogan a aratat ca ”obiceiul apare ca o forma de reconstituire a strangerii tuturor ai casei in jurul buturugii sacre ce se aprindea in vatra casei in Ajun si care are rostul de a-i incarca cu putere pe participanti”. De altfel, chiar exista credinta ca in noaptea de

Craciun nu e voie sa se stinga focul in soba, astfel incat barbatul casei obisnuia sa puna pe foc o buturuga mare. Delia Suiogan a spus ca reunirea in jurul mesei de Craciun ete ”revenirea in cerc, ce ar putea fi interpretata ca o forma de initiere ori reinitiere. Pornirea din acest centru «tare» da posibilitatea reconstituirii propriului «centru», astfel incat fiecare casa devine o repetare a «Centrului Lumii», participantii avand prilejul sa se incarce cu putere”. Cat priveste ospatul, acesta se face pentru asigurarea bunastarii, dar este si o forma de sacrificiu: al porcului pentru prepararea carnatilor si caltaboslului, precum si al bobului de grau pentru a face painea.

Ritualuri pentru sanatatea si prosperitatea familei Delia Suiogan a mai aratat ca ”foarte multe ritualuri au fost pastrate. Unele nu mai sunt simtite ca obiceiuri, fiind privite ca actiuni obisnuite, dar fac parte din acea serie lunga de gesturi simbolice care ii permit individului ca, periodic, sa aiba sansa unui nou inceput.” Ea a dat ca exemplu taiatul porcului, care este simtit si astazi ca un ritual deosebit de important, gestul amintind de jertfele aduse zeitatilor care se nasteau si mureau periodic, in perioadele de innoire a timpului calendaristic. Sacrificarea acestuia se facea inainte intr-o anumita zi, cea de Ignat si in zorii zilei. Chiar daca data nu se mai respecta, se pastreaza inca o serie intreaga de ritualuri, care au menirea sa asigure sanatatea si prosperitatea in familie in Noul An. Astfel, porcul nu trebuie vaitat si toate activitatile din timpul taierii lui trebuie sa fie insotite de voie buna si de urari.

”In Maramures, se face semnul crucii cu sange pe fruntea coconilor (n.r. – copiilor) ca acestia sa fie sanatosi si puternici. Contactul cu carnea animalului, implicit cu sangele acestuia, inseamna transferul de putere, de viata asupra celui care consuma acest aliment. In acelasi timp, animalul devine mediator intre lumi, intre om si zeu/divinitate, intre om si stramosii sai”, a precizat lectorul universitar.

Colinda, o posibila ”cheie” spre portile cunoasterii Craciunul se identifica in Maramures prin colinda, care, in ciuda presiunilor asupra folclorului, nu s-a ”manelizat”, ci s-a pastrat asa cum era cantata de strabuni. Etnologul este de parere ca ”atata vreme cat nu se va apela la mimare si gratuit, Craciunul va ramane acelasi, un timp al bucuriei si al renasterii”, precizand ca i-ar placea ca si peste cinci ani sarbatorea sa fie la fel de frumoasa ca acum, desi se teme ca ”pierderea identitatii ar putea conduce in interiorul procesului de globalizare la fenomenul de dezagregare”. Maramuresul abunda in atractii culturale naturale si artizanale. De la bisericile de lemn si muzee la pietele satelor si la viata de zi cu zi a satenilor avem, senzatia ca am intrat intr-un timp care s-a oprit in loc. Maramuresul este taramul sarbatorilor crestine. Aici, timpul nu este masurat in luni, zile si ore, ci in vremea semanatului, a Postului Mare si a Sfintelor Pasti, a cositului si a Sarbatorii Sfintei Marii, a recoltei si a pregatirilor pentru Craciun. Atunci cand isi termina munca, maramuresenii sarbatoresc cu toata insufletirea. Isi pleaca smeriti capul pentru rugaciune, dar se si bucura de joc, de horit si de locurile in care s-au nascut. Pentru a simti ritmul

acestei regiuni trebuie sa o vizitati in timpul sarbatorilor, cand pamantul,obiceiurile si oamenii se unesc intr-un dans care contureaza Maramuresul...

Cel mai bun mod de a afla despre cultura maramureseana este de a insoti satenii in plimbari pe ulitele satului, pe cararile ce duc la imasurile inverzite,pe muntii si vaile ce inconjoara satele. Încă mai există vechi tradiţii datorită munţilor înalţi care adăpostesc lunga depresiune din toate părţile. Moroşenii, aşa cum se auto-intitulează oamenii din Maramureş, sunt ospitalieri, le plac compania şi

discuţia.

Maramureş este una din puţinele zone în care costumul tradiţional a fost păstrat aproape nealterat de către influenţele urbane. Şi chiar dacă poate fi admirat doar duminica, atunci când moroşenii merg la biserică, sau cu alte ocazii de sărbători religioase sau de alte sărbători, fiecare moroşan, fără nici o excepţie, deţine un costum tradiţional. Nu doar bătrânii îmbracă acest costum, ci şi „coconii” (copiii preşcolari), fapt prin care se explică această continuitate.

Oricine ajunge în Maramureş din est, prin Pasul Prislop, care separă munţii Maramureşului de munţii Rodnei, poate observa imediat caracterul definitoriu al aşezărilor maramureşene. Satele sunt mari, adesea destul de compacte, iar casele sunt aliniate la drumul care urmează valea râului. De obicei, sunt două sau trei case aliniate în strâmtul şi lungul petec de pământ deţinut de familia în chestiune. Acest fel de altar construi este un indiciu al vechimii locului, cu din ce în ce mai puţin spaţiu pentru fiecare generaţie următoare.

O casă ţărănească tradiţională în Maramureş include mai multe clădiri. Casa principală este aşezată fie în partea opusă porţii de la intrare, fie perpendicular cu ea, dar în aşa fel încât faţada principală să fie la sud ori la est. Cea mai mare clădire din curte este grajdul, unde stau caii şi vacile. Una sau chiar mai multe clădiri mici se găsesc adeseori lângă gardul casei pentru a adăposti animalele mai mici, precum porcii sau păsările.

Atât costumul femeii, cât şi cel al bărbatului includ o geantă făcută din lână împletită, cel mai adesea cu modelul în carouri. Acesta poate fi bogat din punct de vedere cromatic sau poate fi doar în alb şi negru, înfrumuseţat adesea cu motive geometrice, rombul fiind cel mai frecvent. O bretea întoarsă, făcută din lână, leagă geanta astfel încât să poată fi purtată pe umăr. Interesant este că acest accesoriu din costumul tradiţional a fost adoptat şi de către cei care poartă haine obişnuite: blugi, tricou, haină din piele şi o geantă pe umăr – este un fel obişnuit de a se îmbrăca. Costumul tradiţional al femeii din Lăpuş are un tricou înfăşurat în jurul gâtului cu un mic guler şi cu mâneci

care au la sfârşit volănaşe cu dantelă. În sezonul rece se poartă o vestă fără mâneci. În secolul al XIX-lea, era de obicei albă, dar în secolul al XX-lea, negrul a devenit preferat. Broderii florale sunt făcute cu mătase roşie, portocalie, verde şi violetă. Fetele şi femeile nemăritate poartă părul împletit şi acoperit cu o eşarfă. De sărbători, cosiţele sunt decorate cu panglici şi flori. O femeie măritată îşi prinde părul în sus şi îl acoperă cu o eşarfă. Costumul bărbătesc nu diferă foarte tare de cel al femeilor.

Relaţiile interumane, în general, dar mai ales cele dintre membrii comunităţilor diferite, au dus la bun sfârşit o practică arhaică ce ţine de comerţ, foarte atractivă chiar şi în zilele noastre: bâlciul. La drept vorbind, bâlciul este o piaţă în care oameni din sate foarte bine definite vin să cumpere sau să vândă diferite bunuri. Când se face o înţelegere, se bea adălmaşul, un pahar de horincă, simbol al înţelegerii reciproce.

Camera de zi, pe care moroşenii o numesc „casa”, este universul domestic, aranjat după gustul pragmatic şi estetic al femeii. Femeile au datoria de a aranja şi de a diviza spaţiul din toată casa. De asemenea, ele decorează locuinţa şi obiectele din viaţa de zi cu zi. Femeile sunt practicantele unor obiceiuri variate legate de evoluţia vieţii: naşterea, nunta şi moartea, iar aceste ritualuri au loc în casă. Acest spaţiu este marcat de prezenţa sfintelor icoane de pe pereţi, împreună cu o frumoasă ceramică din olărit, împodobită cu prosoape împletite manual.

În colţ se află masa şi de-a lungul pereţilor sunt bănci late, în locul paturilor de lemn, cu un cufăr de zestre aşezat la dreapta lor. Lângă icoane, întotdeauna aşezate pe peretele estic, deasupra mesei şi mai ales deasupra grinzii principale, sunt hârtii ascunse, briciul pentru ras, crucea pentru sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, busuiocul, care pentru români este o plantă sfântă. În cufărul de zestre, sunt ţinute iile, fustele (zadele) şi obiecte valoroase pentru fata care

se va mărita. Armonia interioară este completată de culori vii ale textilelor şi ale diverselor obiecte care le înconjoară.

Obiceiurile gastronomice ale moroşenilor sunt scoase la iveală la bâlci. Pieţele de alimente sunt practic invadate de produse din lapte, mai ales lapte de oi şi brânză de vacă, între luna mai şi sfârşitul lunii septembrie, uneori chiar mai târziu. Brânza moale de casă (cu zer) sau urda şi

brânza proaspătă din oaie sau caşul – toate acestea sunt mâncate în timpul sezonului călduros. În această perioadă laptele de oi este plin de grăsime datorită păşunatului pe coastele munţilor. Turma este dusă la păşunat în munţi de Sf. Gheorghe (23 aprilie) şi adusă înapoi la vale de Sf. Dumitru (26 octombrie). Fabricarea brânzei este o cale de a feri excesul de lapte din sezonul rece. Un alt produs principal în alimentaţia din Maramureş este carnea de porc. La fiecare casă, cu o săptămână înainte de Crăciun, se taie un porc, eveniment la care participă toată familia. După măcelărire, porcul este pârlit, tăiat în bucăţi, din care se fac numeroase specialităţi (cârnaţi, şuncă etc.), toate afumate pentru a se păstra în timpul iernii. Oamenii din Maramureş mănâncă multă ceapă, usturoi, varză şi cartofi, care sunt cultivaţi în regiune. Bineînţeles, alimentaţia zilnică variază de la un anotimp la altul.

Maramureş este o civilizaţie a lemnului, încurajată, fără îndoială, de bisericile splendide din lemn şi de numeroasele clădiri întemeiate după o arhitectură seculară. Chiar dacă viaţa în Maramureş se adaptează vremurilor moderne, câteva elemente s-au păstrat neclintite, dovadă a puternicei mentalităţi colective. Din păcate, materialele moderne de construcţie înlocuiesc parţial tradiţia caselor din butuci, dar biserica, Golgota şi poarta au rămas aceleaşi de-a lungul perioadelor, în ceea ce priveşte materialele, tehnica şi simbolurile. Cel mai bun lemn de construcţie este prelucrat în timpul iernii, când este mai puternic.

Locuitorii din Maramureş, crescători de animale prin excelenţă, mai ales ciobanii, au păstrat până în zilele noastre vechile tehnici de procesare a fibrelor textile. Munca îndelungată de procesare a lânii începe în mai, când ciobanii tund oile din grija lor. Lâna este apoi spălată, uscată, cardată şi păstrată. Odată cu terminarea sezonului agricol, prin terminarea muncilor de la câmp, femeile încep să prelucreze lana: toarcerea lânii cu furca, apoi ţesutul şi îndesarea stofei în vârtej. Fiecare femeie din Maramureş are în casă un război de ţesut, care în timpul iernii stă în bucătărie. În Maramureş, războiul de ţesut este folosit la făcut cergi (pături cu mult lână), pături, genţi şi pănură (stofă groasă, folosită pentru haine groase precum: sumane – haine lungi de iarnă, gube – haine scurte de iarnă – şi pantaloni). În majoritatea cazurilor, păturile şi stofele sunt vopsite cu pigmenţi industriali, cumpăraţi din pieţe, dar genţile şi covoarele sunt deseori vopsite folosind reţete vechi pentru prepararea vopselelor naturale vegetale. În acest fel, urzica este folosită pentru obţinerea verdelui, scoarţa de mesteacăn pentru negru, ceapa pentru ocru şi cruşinul pentru maro. Decoraţiile variază de la o arie la alta. Ţesutul şi torsul sunt obiceiuri la care doar femeile – toate femeile – iau parte, o serie de credinţe şi tabuuri fiind valabile şi astăzi.

O vâltoare este realizată din scânduri care formează un butoi desfăcut, în forma unui con trunchiat. Apa este lăsată să intre în butoi, vârtejurile în jurul ei, stropind prin crăpăturile dintre scânduri. Mişcarea centrifugă a apei răsuceşte stofa de jur împrejur. Distileria pentru horincă reprezintă o operă de artă a metalurgiei tradiţionale. Făcut dintr-un aramă bătută cu ciocanul şi strânsă cu

nituri, aparatul de distilat are o capacitate între 100 şi 500 de litri. Este echipat cu un aparat de amestecat, a cărui acţiune depinde de roata hidraulică, pentru a stoarce fructul. Distilatorul este aşezat în vârful vetrei deschise, unde focul este mereu aprins, necesar la distilarea fructului pentru obţinerea băuturii. Sunt două perioade şi, implicit, două tipuri de băutură care pot fi obţinute: horinca, făcută la sfârşitul verii din prune, şi rachiul de mere, făcut în primăvară.

Încă se mai produc şi se mai folosesc în zonă produsele ceramice. Ceramica este făcută din diferite forme şi mărimi, în funcţie de utilizarea lor. Vasele sunt colorate în verde viu, roşu, sau albastru, pe un fond albicios. Dacă cineva vrea să vadă singurul loc din Europa în care ceramica roşie nesmălţuită încă se mai produce, ar trebui să meargă în Maramureş, spre sursa râului Iza. Toţi paşii au fost păstraţi într-o formă neschimbată: felul preparării lutului, care presupune mai întâi frământarea cu picioarele şi apoi pisarea cu ciocane din lemn, formele vaselor, prepararea pigmenţilor din pietre abrazive, care conţin oxid de fier, şlefuirea cu piatră de râu, decoraţiile pictate, forma cuptorului şi tehnicile de ardere.

Maramureșul înglobează toată viața rurală, neschimbată obiceiurile țăranului român și modul lor de viață. Orice trecător, musafir sau turist, ce poposește prin zonă, are oportunitatea de a face un pas înapoi în timp și de a fi martorul unei vieți simple, trudite în natura acestui meleag.

”Redescoperirea adevaratelor sensuri ale unor gesturi sau obiecte poate sa contribuie la pastrarea traditiei. Astfel, ceremonialul legat de colindatul in comun apeleaza la o serie intreaga de obiecte incarcate de sens si valoare, tocmai datorita functiei lor de mediere intre om si natura, intre om si Cosmos. Ele nu mai sunt simple obiecte, devenind forme de comunicare intre lumi. Colinda mai poate primi si sensul de indicare a directiei, devenind o posibila «cheie» care sa-i deschida Fiintei unele porti spre cunoastere”, a concluzionat etnologul.