ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE ECONOMIE

DEPARTAMENTUL DE ECONOMIE ŞI POLITICI ECONOMICE

Macroeconomie - suport de curs-

AUTORI: Lect.univ.dr. Marius-Corneliu Marinaş Lect.univ.dr. Mihaela-Hrisanta Mosora

- Bucureşti 2012 –

2

3

CUPRINS

Pagina INTRODUCERE 4 CAPITOLUL 1

FLUXUL CIRCULAR AL VENITULUI. RELAŢIA DINTRE SECTORUL PRIVAT, SECTORUL PUBLIC ŞI SECTORUL EXTERN

6

CAPITOLUL 2 INDICATORII MACROECONOMICI

11

CAPITOLUL 3

ANALIZA A DOUĂ DINTRE COMPONENTELE PIB: CONSUMUL ŞI INVESTIŢIILE

16

CAPITOLUL 4 DETERMINAREA ECHILIBRULUI MACROECONOMIC

21

CAPITOLUL 5 ECHILIBRUL MACROECONOMIC CU PREŢURI VARIABILE

25

CAPITOLUL 6 PIAŢA MUNCII ŞI ŞOMAJUL 40 CAPITOLUL 7 PIAŢA MONETARĂ ŞI INFLAŢIA 44 CAPITOLUL 8 RELAŢIA DINTRE PIAŢA

MONETARĂ ŞI PIAŢA BUNURILOR MODELUL IS – LM

52

CAPITOLUL 9 ANALIZA ECONOMIEI DESCHISE 57

4

INTRODUCERE Macroeconomia analizează relaţiile dintre agenţii economici, precum şi fenomenele care se manifestă la nivelul unei economii (de ex. inflaţia, şomajul, creşterea economică etc). În teoria economică nu există o viziune unitară asupra interpretării fenomenelor macroeconomice. Analiza succintă a principalelor curente macroeconomice:

Macroeconomia neoclasică - există o flexibilitate perfectă a salariilor şi a preţurilor; evoluţia economiei

influenţează modificarea preţurilor (acestea cresc în perioadele de expansiune a economiei şi se reduc în prioadele de recesiune);

- agenţii economici au anticipaţii raţionale privind evoluţia economiei; - politicile expansioniste (de creştere a cererii agregate) vor genera creşterea

producţiei doar pe termen scurt; pe termen lung vor creşte numai preţurile. Macroeconmia neokeynesiană - salariile nu sunt perfect flexibile, ci rigide la scădere; astfel, atunci când economia

se reduce, nu vor scădea şi salariile (reale), adică nu se vor micşora în mod automat şi costurile cu forţa de muncă;

- politicile de creştere a cheltuielilor publice influenţează producţia şi gradul de ocupare la nivelul unei economii;

- pe termen scurt, orice creştere a cererii se reflectă doar în majorarea producţiei, preţurile rămânând constant.

Macroeconomia monetaristă - creşterea ofertei de monedă determină o majorare a cererii agregate şi a ratei

inflaţiei (pe termen lung). Macroeconomia ofertei - politicile macroeconomice (monetară, fiscal-bugetară) influenţează şi oferta

agregată (de exemplu, scăderea fiscălităţii aplicate salariilor măreşte şi cererea din economie, dar şi oferta, ca urmare a scăderii costurilor de producţie).

Pentru a înţelege principalele corelaţii macroeconomice este necesară însuşirea unor concepte precum:

a) PIB (produsul intern brut) = valoarea producţiei de bunuri finale realizate de către agenţii economici interni într-un an.

b) Rata inflaţiei = procentul cu care se modifică preţul: Ri = ∆% P = Ip – 100% c) Politica monetară – este promovată de către banca centrală (Banca Naţională a

României) în vederea realizării unor obiective precum stabilitatea preţurilor, stimularea activităţii economice ş.a.

Politica monetară expansionistă – determină creşterea cererii în economie. Ex. Scăderea ratei dobânzii determină creşterea creditării => creşterea cererii agregate

Politica monetară restrictivă – determină scăderea cererii în economie. Ex. Creşterea ratei dobanzii determina scaderea creditarii => reducerea cererii agregate

d) Politica fiscal-bugetară – este promovată de către Guvern (Ministerul de Finanţe) în scopul influenţării cererii din economie.

5

Politica fiscală expansionistă – determină creşterea cererii în economie. Ex. Guvernul decide să reducă taxele =>veniturile cresc => cererea creşte

Politica fiscală restrictivă – determină scăderea cererii în economie. Ex. Guvernul decide sa creasca taxele => veniturile scad => cererea scade

e) Soldul bugetar = diferenţa dintre veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare

Venituri bugetare (Vbug) impozite si taxe (T)

Cheltuieli bugetare (Cheltbug) cheltuieli guvernamentale (G) – cheltuieli cu personalul,

cheltuieli de achiziţiibunuri şi servicii, respectiv cheltuieli publice de capital

transferuri (TR) – plăţi fără contraprestaţie: pensii, alocaţii, subvenţii încălzire etc

Sold bugetar = T – TR – G = Tnete - G Dacă: Tnete > G => Sold bugetar > 0 => surplus bugetar Tnete < G => Sold bugetar < 0 => deficit bugetar (al bugetului de stat) Tnete = G => Echilibru bugetar => buget echilibrat f) Datoria publică = se referă la împrumuturile pe care le face guvernul pentru

finanţarea deficitului bugetar (cazul cel mai frecvent) g) Balanţa comercială (exportul net) = diferenţa dintre exporturi şi importuri

Soldul balanţei comerciale= Exp – Imp Dacă: Exp > Imp => Export net > 0 => surplus comercial Exp < Imp => Export net < 0 => deficit comercial Exp = Imp => Balanţă comercială echilibrată - echilibru extern

6

CAPITOLUL 1

FLUXUL CIRCULAR AL VENITULUI. RELAŢIA DINTRE SECTORUL PRIVAT, SECTORUL PUBLIC ŞI SECTORUL EXTERN

Permanent, între agenţii economici se stabilesc relaţii complexe, de natură reală (bunuri şi servicii) sau monetară, numite fluxuri economice, prezentate succint în schema de mai jos (Lipsey and Chrystal, 2002):

PIATA MUNCII

PIATA BUNURILOR

SECTOR FINANCIAR-

BANCAR

SECTOR GUVERNAMENTAL

SECTOREXTERN

FIRME INTERNE

POPULATIA APTA DE MUNCA

ImportExport

G T - TR

Investitii Economii

Ofera bunuri

incasari

Platesc salariiCer f

orta de m

unca Ofera forta de muncavenituri

Cheltuieli

de

consum

Cer bunuri

Figura 1. Fluxul circular al venitului într-o econmie deschisă

7

În scop metodic am analizat 3 tipuri de economii, deşi o economie naţională corespunde ultimului stadiu prezentat:

I. Cazul unei economii simple* * în care există doar sector privat, format din: o Firme interne o Gospodării (populaţia aptă de muncă în schema de mai sus) o Sistem financiar – bancar

Retragerile din fluxul circular al venitului – sunt reprezentate de economii (S) Dacă economiile cresc (S↑) => cheltuielile de consum scad (C↓) => încasările firmelor scade => PIB scade Conform lui Keynes, Solutia de stimulare a activităţii economice era reducerea economisirii (stimularea consumului). Conform adepţilor liberalismului economic, dezvoltarea unei economii poate avea loc numai prin stimularea economisirii, care constituie baza creşterii investiţiilor private şi dezvoltării sustenabile. Intrările în fluxul circular al venitului – sunt reprezentate de investiţiile private (I) Daca I ↑ => PIB ↑ (relaţie directă)

Condiţia de echilibru pentru o economie simplă: retragerile = intrările (S=I)

II. Cazul unei economii mixte* * în care există sector privat şi sector guvernamental Retragerile = S + Tnete Daca Tnete ↑ (↑impozitul pe salariu) => venitul disponibil al gospodariilor ↓ => C ↓ => incasarile firmelor ↓ => PIB ↓ => şomajul creste Intrarile = I + G Daca G↑ (statul achiziţioneaza mai multe bunuri şi servicii produse de către firmele interne) => PIB ↑ => producţia firmelor interne ↑ => şomajul scade

Condiţia de echlibru pentru o economie mixtă:

S + Tnete = I + G

Tnete – G = I - S

G - Tnete = S – I (adică relaţia dintre soldul sectorului public şi soldul sectorului privat)

Exemplu: dacă statul ar avea un deficit bugetar de 100 u.m. şi investitiile firmelor sunt de 300 u.m., aflaţi S (în condiţii de echlibrulu macroeconomic) Rezolvare: deficitul bugetar = 100 => G > Tnete G – Tnete = 100 şi I = 300 S = G –Tnete + I

S = 400

8

400 Conform acestei relaţii, cu cat guvernul înregistrează un deficit bugetar mai mare, cu atât băncile vor folosi mai multe disponibilităţi pentru a finanţa deficitul bugetar şi nu investiţiile private. Prin urmare, creditele acordate către agentii economici privaţi vor fi mai mici (Efectul de crowding out). S – I = G - Tnete

III. IV. Cazul unei economii deschise*

* în care există sector privat, sector public şi sector extern

Retragerile = S + Tnete + Importuri Importurile sunt nişte retrageri din fluxul circular al venitului, deoarece creşterea

acestora determină reducerea încasărilor firmelor interne şi a producţiei acestora Imp ↑ => PIB ↓ Intrarile = I + G + Exporturi Exp ↑ => PIB ↑

Condiţia de echilibru pentru o economie deschisă:

S + Tnete + Imp = I + G + Exp S – I + Tnete – G = Exp - Imp

Economisirea privată (S) + soldul sectorului public (Tnete-G) = economisirea naţională Economisirea naţională – I = Exp-Imp = Export net Exemplu. De ce s-a mărit deficitul comercial al României între 2004 şi 2008)? Dacă deficitul comercial a crescut, Exportul net s-a redus. Cauze ale scăderii exportului net:

Creşterea investiţiilor private; Scăderea economisirii private (S) ca urmare a creşterii consumului privat;

300 – pentru investiţii private

100 - pentru a finanţa deficitul bugetar

Surplus al sectorului privat = 100

Deficit bugetar = 100

Soldul sectorului

privat

Soldul sectorului

public

Soldul sectoului

extern

9

Scăderea soldului sectorului public ca urmare a creşterii deficitului bugetar; Economisirea naţională ↓ – I ↑ = Export net ↓

Aplicaţii:

1) Economiile sunt 500, investiţiile 400, iar deficitul bugetar 50. Aflaţi surplusul/deficitul comercial (în condiţii de echilibru macroeconomic).

S = 500 I = 400 Defbug = 50 => Tnete – G = -50 S – I + Tnete – G = Exp – Imp 100 – 50 = 50 => surplus comercial de 50 u.m.

2) S=I=500, deficitul comercial = 50, iar G = 300. Aflaţi taxele nete şi soldul bugetar (în condiţii de echilibru macroeconomic). deficitul comercial = 50, rezultă Exp – Imp = -50 S – I + Tnete – G = Exp – Imp 0 + Tnete – 300 = -50

Sectorul privat este în echilibru (S=I) => deficitul bugetar se va transforma în deficit comercial (deficite gemene).

3) Deficitul comercial în 2008 a fost de 12% din PIB, iar deficitul bugetar de 5,5% din PIB, S fiind de 15% PIB. Aflaţi ponderea investiţiilor în PIB în anul 2008 (în condiţii de echilibru macroeconomic). S – I + Tnete – G = Exp – Imp Deficitul comercial => Exp < Imp => soldul comercial = -12%PIB Deficitul bugetar => Tnete < G => soldul bugetar = -5,5%PIB 15%PIB – I – 5,5%PIB = -12%PIB -I + 9,5%PIB = -12%PIB -I = -21,5%PIB I = 21,5% PIB

4) Deficitul comercial în 2010 a fost de 5,5%PIB, iar deficitul bugetar de 6,5% PIB. S = 17%PIB. Aflaţi ponderea investiţiilor în PIB în anul 2010 (în condiţii de echilibru macroeconomic). S – I + Tnete – G = Exp – Imp 17%PIB – I – 6,5%PIB = -5,5%PIB -I = -5,5%PIB + 6,5%PIB – 17%PIB -I = -16%PIB I=16%PIB Comparaţie între rezultatele aplicaţiilor 3) şi 4): a) Sectorul privat:

S – I = -6,5%PIB - 2008 => deficit al sectorului privat (a investit mai mult decât a economisit)

Tnete = 250 => deficitul bugetar = 50

10

S – I = +1%PIB – 2010 => surplus al sectorului privat (a economisit mai mult decât a investit) Concluzie: trecerea de la deficit la surplus a fost cauzată de scăderea investiţiilor => creditele au scăzut.

b) Sectorul guvernamental

Tnete – G = -5,5%PIB - 2008 Tnete – G = -6,5%PIB - 2010

Concluzie: creşterea deficitului bugetar nu a fost rezultatul promovării unor politici expansioniste (din contră, guvernul a promovat măsuri de austeritate!), ci al evolutiei nefavorabile a economiei – criza economică a condus la:

scăderea consumului => încarile din TVA s-au redus; reducerea numărului de lucratori => încasările din impozitul pe venit au

scăzut => deficitul statului a crescut). c) Sectorul extern

Exp – Imp = -12%PIB - 2008 Exp – Imp = -5,5%PIB - 2010

Concluzie: Odata cu apariţia crizei, investiţiile şi consumul s-au redus. Prin urmare, importurile s-au redus => deficitul comercial a scăzut.

11

CAPITOLUL 2

INDICATORII MACROECONOMICI

1. PIB (Produsul intern brut) – valoarea producţiei de bunuri finale realizate de către agenţii economici interni într-un an.

2. PNB (Produsul national brut) – valoarea de piaţă a producţiei de bunuri şi servicii finale realizate de către agenţii economici naţionali, într-un an.

PIB Agenţi economici interni

Firme naţionale (care acţionează intern) Firme străine (care acţionează intern)

PNB Agenţi economici naţionali

Firme naţionale (care acţionează intern) Firme naţionale (care acţionează extern)

PNB = PIB + (Veniturile obţinute de către firmele naţionale pe plan extern – Veniturile obţinute de către firmele străine pe plan intern) PNB = PIB + SVS

a) SVS > 0 => PNB > PIB b) SVS < 0 => PNB < PIB c) SVS = 0 => PNB = PIB

Exemplu: Venitul obţinut de către lucrătorii români în Spania se înregistrează în PIB-ul Spaniei şi în PNB-ul României.

3. PNN (Produsul naţional net) – se determină scăzând din PNB consumul de capital fix (amortizarea): PNN = PNB – A

4. PIN (produsul intern net)

PIN = PIB – A

5. Indicatorii macroeconomici exprimaţi în preţurile pieţei (pp) şi în preţurile factorilor de producţie (pf).

Exemplu: Preţul de vânzare al unei pâini este 1 leu şi acesta include TVA 24%. Determinaţi pretul pe care îl incasează producătorul pâinii. Preţul pieţei (PP) = 1 leu Preţul încasat de către roducător (PF) = ? TVA = 24% PF + 24%PF = PP

SVS = soldul veniturilor cu străinătatea

12

1,24PF = 1 => PF = = 0,8 lei

PP = PF + Taxe indirecte (TVA, accize, taxe vamale) PP = PF + Ti Preţul încasat de către producător se numeşte preţul factorilor (PF) deoarece din acesta trebuie să se plătească factorii de producţie implicaţi în obţinerea producţiei. 0,8 = cheltuieli cu salariile, profit, cheltuieli cu dobânzile etc. Prin urmare, indicatorii macroeconomici 1-4 se vor scrie în preţurile pieţei, astfel: PIBPP = PIBPF + Ti PNBPP = PNBPF + Ti PINPP = PINPF + Ti PNNPP = PNNPF + Ti

6. PGB (Produsul global brut)

Exemplu: o fermă obţine grâu în valoare de 100 u.m., care este vândut unei firme de morărit. Aceasta obţine făina pe care o vinde cu 250 u.m. unei firme de panificaţie. Aceasta produce pâine pe care o vinde cu 350 u.m. Aflaţi: a) Consumul intermediar total b) PIB c) PGB

Încasări Consum intermediar

Valoarea adăugată

brută Ferma 100 0 100 Firma de morărit 250 100 150 Firma de panificaţie 350 250 100

a) Consum intermediar = 0 + 100 + 250 = 350 b) PIB = 350

sau PIB = 100 + 150 + 100 (Suma valorilor adaugate brute) c) PGB = 700 ( consum intermediar + valoarea producţiei finale)

PGB = PIB + CI PIB = PGB – CI PIB poate fi obţinut adunând valorile adaugate. (Se determină ca diferenţă între încasările firmelor şi consumul intermediar).

7. Determinarea PIB prin 3 metode

Din punct de vedere teoretic, un leu valoarea producţiei = 1 leu cheltuit pentru a cumpăra această producţie = 1 leu obţinut ca venit de către cei care au participat la obţinerea producţiei. 7.1. Metoda producţiei PIBPF = ∑ VABPF

13

VAB = diferenţa dintre încasările unei firme şi a cheltuielilor cu capitalul circulant (consumul intermediar). VAB = VT – KC (consum intermediar) Profit = VT – KC – A – Salarii – cheltuieli cu dobânzile – cheltuielile cu renta VAB – A = profit + salarii + dobânzi + rente VAB – A = VAN (valoare adaugată netă) = VN (venit national) 7.2. Metoda veniturilor

VABpf = A + VN VANpf = VN PIBpp = ∑ VANpf + A + Tind PIBpp = VN + A + Tind 7.3. Metoda cheltuielilor

În acest caz, PIB reflectă totalitatea cheltuielilor effectuate în vederea achiziţiei de bunuri finale. Cine achizitionează producţia de bunuri finale? Consumatorii (gospodăriile) -> C (cheltuieli de consum) Firmele -> Ib (investitii brute) Statul -> G (cheltuieli guvernamentale) Agenţii economici străini -> Exp (exporturi)

PIB = C + IB + G + Exp – Imp = C + IB + G + Expnet Exemplu: C = 100 u.m., din care 60 u.m. pentru bunuri produse intern => importul de bunuri de consum este 40 u.m. Ib = 70 u.m., din care 50 u.m. pentru bunuri produse intern => importul de bunuri de investiţii este 20 u.m. G = 40 u.m., din care 10 u.m. pentru bunuri produse intern => importul de bunuri este 30 u.m. Exporturile = 30 u.m. PIB = ? (metoda cheltuielilor) PIB = 100 + 170 + 30 + 30 – 90 (importurile totale) = 150 u.m. 8. PIB real si PIB nominal

PIBnominal = valoarea productiei de bunuri finale obţinute într-un an şi exprimată în preţurile anului respectiv (preţuri curente). Exemplu: se produc 2 bunuri finale: X si Y

An X Y Px Py T0 10 buc 12 buc 2 u.m. 1 u.m. T1 15 buc 18 buc 3 u.m. 1,5 u.m.

PIBnom(T0) = X0Px0 + Y0Py0 = 10 x 2 + 12 x 1 = 32

14

PIBnom(T1) = X1Px1 + Y1Py1 = 15 x 3 + 18 x 1,5 = 72 PIBnom (T) = PIBreal = valoarea producţiei de bunuri finale dintr-un an, exprimată în preţurile unui an de bază (preţuri constante). Presupunem că T0 este perioada de bază PIBreal (T0) = X0Px0 + Y0Py0 = 32 În perioada de bază –> PIBreal = PIBnom

PIBreal (în T1 cu baza T0 ) = X1 Px0 + Y1Py0 = 15 x 2 + 18 x 1 = 48

PIBreal 0/bază anul 0 =

PIBreal 1/bază anul 0 =

Care din cei 2 indicatori surprinde evoluţia procesului de creştere economică (a producţiei)?

PIBnominal – NU – deoarece în T1 faţă de T0 variază atât preţul cât şi producţia realizată. De exemplu, PIBnominal poate creşte, chiar în condiţiile în care producţia scade (în acest caz, preţurile cresc mai mult decât scade producţia).

PIBreal – DA – deoarece evoluţia PIB-ului real se datorează doar variaţiei productiei (p=ct)

PIBnom2009 = ∑ P2009Q2009

PIBnom2010 = ∑ P2010Q2010

PIBreal2009 = PIBnom2009 2009 – an de bază

PIBreal2010 cu baza 2009 = ∑ P2009Q2010

Exemplu. Dacă în 2010, economia României a scăzut cu 1,3% faţă de 2009 => PIBreal 2010

cu baza 2009 a fost mai mic decât cel din 2009 cu 1,3%.

PIB-ul real se calculează deflatând (împărţind) PIB-ulnominal curent la indicele general al preţurilor.

PIBreal 2010/2009 = PIBnom 2010 / IGP 2010/2009 => IGP (Deflatorul PIB) = PIBnom2010 / PIBreal2010/2009 = ∑ P2010Q2010 / ∑ P2009Q2009

Formula generală: PIBreal 1/0 = => = x

IPIBreal = IPIBnom / IGP1/0

15

Diferenţele dintre IGP şi IPC IGP – indicele general al preţurilor – evidenţiază evoluţia preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor finale realizate de către agenţii economici interni. IPC – indicele preţurilor de consum (utilizat de către Institutul Naţional de Statistică pentru a calcula rata inflaţiei în România) – surprinde evoluţia preţurilor bunurilor şi serviciilor finale achiziţionate de către populaţie (bunuri alimentare, nealimentare şi servicii). Exemple de diferenţe:

a) Preţul bunurilor industriale produse în România se va reflecta în IGP şi nu în IPC (populaţia nu achiziţionează utilaje);

b) Preţul bunurilor alimentare importate de către România se va reflecta în IPC şi nu în IGP (consumăm acele bunuri, care nu sunt produse în România);

c) Deprecierea monedei naţionale se va reflecta atât în IGP (deoarece va scumpi materiile prime importate necesare pentru producţia internă), cât şi în IPC (deoarece creşte şi preţul bunurilor de consum importate).

16

CAPITOLUL 3

ANALIZA A DOUĂ DINTRE COMPONENTELE PIB: CONSUMUL ŞI INVESTIŢIILE

1. Consumul Consumul reprezintă cheltuielile efectuate de către gospodării pentru achiziţia bunurilor şi serviciilor finale.

A. Factorii care influenţează consumul (C) – (Colectivul Catedrei de Economie, 2010)

C = f (averea; d’ (rata dobânzii la creditele de consum); t (rata fiscalităţii aplicată veniturilor); ri

a (rata anticipată a inflaţiei); gradul de încredere în evoluţia economiei) a) Averea - Include activele reale şi financiare pe care le deţin gospodăriile - Dacă averea ↑ => C ↑ - Dacă averea ↓ => C ↓ b) Rata dobânzii la creditele de consum: d’ - Dacă d’ ↑ => Creditele scad => C ↓ => (↑d’ reprezintă o măsură de politică

monetară restrictivă, deoarece ↓ cererea din economie) - Dacă d’ ↓ => Creditele cresc => C ↑ => (↓d’ reprezintă o măsură de politică

monetară expansionistă) c) Rata fiscalităţii: t - Dacă t ↑ => venitul disponibil al gospodăriilor ↓ => C ↓ (corespunde unei politici

fiscale restrictive) - Dacă t ↓ => venitul disponibil al gospodăriilor ↑ => C ↑ (corespunde unei politici

fiscale expansioniste) d) Rata anticipată a inflaţiei: ri

a - Dacă ri

a ↑ => C (prezent) ↑ - Dacă ri

a ↓ => C (prezent) ↓ e) Gradul de încredere în evoluţia economică - Optimism => C ↑ - Pesimism => C ↓

B. Teorii de analiză a consumului

B.1. Teoria Keynesistă Conform lui Keynes, consumul este influenţat în mod decisiv de venitul disponibil curent. C = f(Yd); Yd = venitul disponibil Yd = Y (Venit Naţional) - T directe (impozitul pe venituri + CAS + CASS) + TR (Transferuri) Venitul disponibil al unei gospodării se alocă pentru consum şi pentru economisire. Yd = C + S (economii) Exemplu: Yd = 100 u.m. C = 80 u.m. S = 20 u.m.

17

c = = 0,8 u.m. (cheltuielile pentru consum dintr-un leu venit disponibil)

s = = 0,2 u.m. (economisirea dintr-un leu venit disponibil)

c – inclinaţia medie spre consum – arată partea din venitul disponibil alocată consumului c =

s – inclinaţia medie spre economisire – arată partea din venitul disponibil alocată economisirii s =

c + s = 1 Legea psihologică a lui Keynes La modificarea venitului disponibil, consumatorii reacţioneaza modificând consumul într-o proporţie mai mică şi economisirea într-o proporţie mai mare (consumul şi economisirea se modifică în acelaşi sens cu venitul). a) Yd ↑ => C ↑ (creşte mai puţin) => c = => c ↓

Yd ↑ => S ↑ (creşte mai mult) => s = => s ↑

b) Yd ↓ => C ↓ (mai puţin) => c = => c ↑

Yd ↓ => S ↓ (mai mult) => s = => s ↓

Exemplu: Yd0 = 100 Yd1 = 120 (↑ 20%) => ∆Yd = 20 C0 = 80 C1 = 90 => ∆C = 10 S0 = 20 S1 = 30 => ∆S = 10 c’ - reprezintă înclinaţia marginală spre consum c’ =

c’ = (la o creştere a venitului disponibil cu o unitate monetară, consumul se

măreşte cu 0,5 unităţi) s’ – reprezintă înclinaţia marginală spre economisire s’ =

s’ = (economisirea creşte cu 0,5 unităţi, ca urmare a creşterii cu o unitate a

venitului disponibil)

La creşterea venitului, consumatorii îşi vor mări

inclinaţia către economisire şi îşi vor reduce inclinaţia către

consum

La scăderea venitului, consumatorii îşi vor mări

înclinaţia către consum şi vor scădea înclinaţia către

economisire

∆Yd = ∆C + ∆S

18

c’ + s’ = 1 Functia consumului şi funcţia economisirii C = Ca + c’Yd - funcţia consumului Ca = consum autonom (acel nivel al consumului care nu depinde de venitul disponibil curent) Consumul autonom se poate face fie pe baza economisirii anterioare, fie pe baza împrumuturilor. T0: C0 = Ca + c’Yd0 T1: C1 = Ca +c’Yd1 ∆C = c’∆Yd => c’ =

C + S = Yd => S = Yd – C = Yd – Ca – c’Yd = Yd – c’Yd – Ca = -Ca + s’Yd S = -Ca + s’Yd - funcţia economisirii Exemplu: C = 100 + 0,8Yd

s’ = 0,2 => S = -100 + 0,2Yd Să se reprezinte în acelaşi grafic funcţia consumului şi funcţia economisirii

c’ = 0,8 – panta funcţiei consumului -100 + 0,2Yd = 0 => 0,2Yd = 100 => Yd = 500

Grafic: C,S

Yd

S < 0

S = -100 + 0,2Y d

S > 0

500

S = 0

-100

100

αC = 100 + 0,8Y d

Figura 2. Funcţiile consumului şi economisirii

19

B.2. Teoria venitului permanent (Milton Friedman) Conform teoriei promovate de Milton Friedman, consumul nu depinde de venitul disponibil curent, ci de venitul permanent. C = f(Ypermanent) Ydisponibil = Ypermanent + Ytemporar Potrivit acestei teorii, indivizii economisesc atunci când Yd > Ypermanent şi vor folosi aceste economii atunci cand Yd < Ypermanent. Exemplu:

T0 T1 T2 Ypermanent 1000 1000 1000 Ydisponibil 1000 1200 800 Ytemporar 0 200 -200 C (permanent)

900 900 900

S ↑100 ↑300 ↓100

Presupunem c’ în functia de venit permanent = 0,9; rezultă Cpermanent = 0,9Ypermanent 2. Investiţiile private Investiţiile brute (Ib) includ:

Achiziţiile de elemente de capital fix (utilaje, instalaţii, clădiri etc) + stocuri = investiţia netă de dezvoltare (In)

Amortizarea (A)

Ib = In + A In = FNCF + variaţia stocurilor FNCF - formarea netă de capital fix (adică investiţiile noi la nivelul unei economii) Ib = FBCF + ∆ stocurilor Exemplu: O maşină produsă în 2011 şi vândută în 2012, în care din componentele PIB 2011 se regăseşte? Maşina respectivă reprezintă un stoc care se regăseşte în investiţii (deoarece generează venituri viitoare)

A. Analiza factorilor care influenţează investiţiile

I = f(d’; t; Y; gradul de încredere în evoluţia economiei) a) d’ – rata dobânzii la creditele pentru investiţii (relaţie inversă)

d’↑ => creditele pentru investiţii ↓ => I ↓ (politica monetară este restrictivă) d’↓ => creditele pentru investiţii ↑ => I ↑ (politica monetară este expansionistă)

b) t – rata fiscalităţii impusă firmelor (relaţie inversă)

t↑ => costurile firmelor ↑ => I ↓ (politica fiscală este restrictivă)

20

Exemplu: creşterea impozitului pe profit descurajează investiţiile t↓ => costurile firmelor ↓ => I ↑ (politica fiscală este expansionistă)

c) PIB sau venitul naţional (relaţie pozitivă)

Dacă PIB ↑ => veniturile din economie cresc => cererea creşte => firmele trebuie să crească producţia pentru a face faţă creşterii cererii => investiţiile/stocul de capital creşte (firmele trebuie să achiziţioneze noi elemente de capital fix) ∆Y ∆K (In) Legătura dintre modificarea venitului şi modificarea stocului de capital reprezintă principiul acceleratorului. a = => ∆K=a∆Y

Exemplu: a=0,1 si Y↑ cu 100 u.m. => K↑ cu 0,1x100 = 10 => In = 10

d) Gradul de încredere în evoluţia economiei (relaţie pozitivă) Optimism => I↑ Pesimism => I↓

B. Criterii de aprobare a unui proiect de investitii

B.1. Compararea valorii prezente a veniturilor viitoare cu costul investiţiei Exemplu: o firmă realizează o investiţie de 250 u.m. şi estimează venituri de 120 u.m. în primul an şi 144 u.m. în anul al doilea. Dacă rata dobânzii este 20%, precizaţi dacă investiţia respectivă se va efectua. Pentru a stabili oportunitatea investiţiei trebuie comparate veniturile viitoare (actualizate) cu costul investiţiei din prezent. Costul = 250 u.m. VI = 120 u.m. VII = 144 u.m. Valoarea actualizată în anul I (VI) =

Valoarea actualizată în anul II (VII) =

Valoarea actualizată totală a veniturilor = 100+100 =200 u.m. < costul investitiei = 250 u.m. =>investiţia nu se va realiza. Valoarea actualizată totală =

B.2. Compararea ratei profitului cu rata dobanzii Rata dobânzii reprezintă costul de oportunitate al unei investiţii. Dacă rata profitului este mai redusă decât rata dobânzii (firmele obţin o rată a profitului mai mică decât câştigul generat de realizarea unui depozit), atunci nu se va face invesţitia. Rata profitului rata dobanzii => investitia se va realiza

21

CAPITOLUL 4

DETERMINAREA ECHILIBRULUI MACROECONOMIC

Ipoteze: a) Intrările în fluxul circular al venitului sunt considerate autonome (NU depind de

PIB): intrări = I + G +Exp b) PIB-ul se consideră a fi egal cu VN: PIB = VN = Y c) Preţurile sunt considerate a fi constante: P=ct => Ri = 0; în acest caz orice creştere

a cererii se va reflecta în totalitate într-o creştere a producţiei: ∆cererii = ∆venitului = ∆producţiei.

I. Analiza echilibrului macroeconomic într-o economie simplă

Condiţii de echilibru: a) S = I b) Cag = Y (tot ceea ce se cere = tot ceea ce se produce)

Cag - reprezintă cererea agregată (totală) la nivelul unei economii, fiind egală cu PIB calculat prin metoda cheltuielilor : Cag = C + I + G + Expnet

Cag = C + I (într-o economie simplă) => Y = C + I ; Yd = Y – Tdir + TR (într-o economie simplă nu există taxe directe şi transferuri) => Yd = Y

Yd = Y = C + I C = Ca + c’Yd Presupunem că se modifică investiţiile => Yd0(1-c’) = Ca + I0 Yd1(1-c’) = Ca + I1 ∆Yd(1-c’) = ∆I => =

Raportul dintre modificarea absolută a venitului şi modificarea absolută a investiţiilor, poartă denumirea de multiplicator al investiţiilor. Mi = =

Aplicaţia 1 C = 100 + 0,7Yd I = 150 Calculaţi:

1. Nivelul venitului disponibil (Yd) în condiţii de echilibru macroeconomic.

Rezolvare (2 metode; în funcţie de cele 2 condiţii de echilibru) a) S = I

S = Yd – C = Yd – 100 – 0,7 Yd = -100 + 0,3 Yd S = I => -100 + 0,3 Yd = 150 => Yd =

b) Yd = C + I => Yd = 100 + 0,7 Yd + 150 => 0,3 Yd = 250 => Yd = 833,33

Yd = Ca + c’Yd + I => Yd(1-c’) = Ca + I

22

2. Aflaţi noul nivel de echilibru al venitului, dacă investiţiile cresc cu 50 u.m. C = 100 + 0,7 Yd I = 200 Yd = C + I => Yd = 100 + 0,7 Yd + 200 => 0,3 Yd = 300 => Yd = 1000 SAU ∆I = 50 Mi = = => ∆Yd = => Yd ↑ cu 166,5 => Yd1 = 1000

Aplicaţia 2: Înclinaţia marginală spre consum (c’) în ţara A este de 0,9, iar c’ în ţara B este de 0,6. Dacă investiţiile cresc cu acelaşi nivel în fiecare dintre cele 2 ţări, în care din ele venitul se va modifica mai mult? ∆IA = ∆IB MiA = = => ∆YdA = 10∆ IA

MiB = = => ∆YdB = 2,5∆ IB

Raspuns: în ţara A Concluzie: Dacă c’↑ => 1-c’↓ => ↑ => Mi ↑. Cu cât c’este mai mare, cu atât Mi creşte

mai mult (se multiplică mai mult) Exemplu: dacă în sectorul X se fac mai multe investiţii => producţia din sectorul X creşte => veniturile celor care activează în sectorul X ↑ => consumul acestora pentru bunul Y creşte => producţia de bunuri Y ↑ => veniturile celor din sectorul Y ↑ => consumul de bunuri in z ↑ …… Prin urmare, ca urmare a investiţiilor făcute în sectorul x, creşte producţia/venitul şi în sectorul x, dar şi în sectoarele y şi z => veniturile din economie se modifică mai mult decât variaţia investiţiilor => Mi este supraunitar Dacă gospodăriile vor consuma o proporţie mai mare din venitul lor suplimentar (c’↑) => venitul se va multiplica mai mult.

II. Analiza echilibrului macroeconomic într-o economie mixtă

Condiţii de echilibru: a) S + Tn = I + G Sau b) Cag = Y => C + I + G = Y Determinarea multiplicatorilor într-o economie mixtă: Cag = Y Cag = C + I + G = Cag + c’Yd + I + G = Y Yd = Y – T + TR = Y - Tn T = Ta + tY Ta = taxe autonome (acele taxe care nu depind de venit; exemplu: impozitul pe terenuri, clădiri, maşini etc) t = rata marginală a fiscalităţii (care arată cât din modificarea venitului este preluată sub formă de impozite şi taxe)

23

t =

Exemplu: Y ↑ 100 u.m. t = 0,16 ∆Y = 100 t = 0,16 Demonstraţie multiplicatori : Ca + c’(Y – T + TR) + I + G = Y şi T = Ta + tY => Ca + c’(Y – Ta – tY + TR) + I + G = Y Ca - c’Ta + c’TR + I + G – c’tY + c’Y = Y Ca - c’Ta + c’TR + I + G = Y – c’Y + c’tY Ca - c’Ta + c’TR + I + G = Y

a) Presupunem ca variază investiţiile (I)

Ca0 – c’Ta0 + c’TR0 + I0 + G0 = Y0 Ca0 – c’Ta0 + c’TR0 + I1 + G0 = Y1 ∆I = ∆Y Mi =

c ↑ => Mi ↓ t ↑ => Mi ↑ Exemple: 1. I ↑ cu 20 u.m. (∆I = 20 u.m.), c’ = 0,8, t = 0,25. ∆Y =?

Mi = = = = 2,5

2,5 = => ∆Y = 50

2. În ţara A: c’A = 0,8, iar tA = 0,2. În ţara B: c’B = 0,6, iar tB = 0,25. Dacă Invstiţiile cresc cu aceeaşi sumă în ţările A şi B, în care dintre ţări venitul se va majora mai mult?

c’A> c’B tA < tB MiA > MiB => ∆YA este mai mare decat ∆YB

b) Presupunem că variază cheltuielile guvernamentale (G)

∆G = ∆Y => MG = = -> Multiplicatorul cheltuielilor

guvernamentale -> arata cu cât se modifică venitul naţional (Y) ca urmare a variaţiei cheltuielilor guvernamentale. Mi = MG

c) Presupunem că variază taxele autonome (Ta)

∆T = 16 u.m.

Raspuns: în ţara A

24

-c’∆ Ta = ∆Y MF = = -> multiplicatorul fiscal-> arată cu cât se modifică venitul naţional

ca urmare a variaţiei taxelor autonome. MF = -c’MG = -c’Mi

d) Presupunem că variază transferurile (TR)

c’∆TR = ∆Y MTR = = -> multiplicatorul transferurilor

MTR = c’Mi = c’MG = -MF Aplicaţie: C = 100 + 0,8Yd T = 10 + 0,25Y TR = 30 G = 14 I = 70

a) Nivelul de echilibru al venitului naţional (Y). b) Nivelul de echilibru al VN dacă ∆Ta = 10. c) Nivelul de echilibru al VN dacă ∆G = 80.

Rezolvare: a) Cag = Y => C + I + G = Y => 100 + 0,8Yd + 84 = Y

184 + 0,8Yd = Y Yd = Y – T –TR Yd = Y – 10 – 0,25Y + 30 Yd = 0,75Y + 20 184 + 0,8x0,75Y + 0,8x20 = Y 0,6Y – Y = -184 – 16 0,4Y = 200 => Y=500

b) MF = = = -2

MF = => ∆Y = 20

Y0 = 500

c) MG = = 2,5 = => ∆Y = -25

Y0 = 500 III. Echilibrul macroeconomic într-o economie deschisă

Condiţii de echilibru: a) S + Tn + Imp = I + G +Exp b) Cag = Y => C + I + G +Exp – Imp = Y

Y1 = 480

Y1 = 475

25

CAPITOLUL 5

ECHILIBRUL MACROECONOMIC CU PREŢURI VARIABILE

A. Cererea agregată şi oferta agregată

A.1. Cererea agregata Cag = C + I + G + Expnet Grafic:

IGP

Y

Cag

YA YB

IGPA

IGPB

A

B

Figura 3. Cererea agregată

IGP = indicele general al preturilor sau deflatorul PIB Y = producţie/ venit nacional sau PIB IGP ↓ => cantitatea cerută la nivel naţional ↑ IGP ↑ => Y ↓ Modificarea preţurilor determină deplasarea pe aceeaşi curbă a cererii agregate şi nu creşterea/scăderea cererii agregate.

a) Factorii care explică panta negativă a cererii agregate (Mankiw, 2010) IGP ↑ => puterea de cumparare ↓ => cantitatea cerută se reduce; are loc scăderea

puterii de cumparare a averii pe care o deţin indivizii. IGP ↓ => preţul bunurilor finale realizate intern ↑

=> cantitatea cerută la export ↓ => cantitatea agregata cerută ↓ => Importurile devin mai ieftine (cantitatea importată ↑) => cantitatea cerută

din producţia internă ↓

b) Factorii care determină creşterea/reducerea cererii agregate Creşterea Cag se reprezintă grafic prin deplasarea acesteia către dreapta Scăderea Cag se reprezintă grafic prin deplasarea acesteia către stânga

Grafic:

26

IGP

Y

Cag0

Cag1

Cag2

IGP0

Y0 Y1Y2 Figura 4. Deplasarea cererii agregate

b.1.) Consumul C ↑ => Cag ↑ d’(la creditele de consum) ↓ (politica monetară expansionistă) t ↓ (politică fiscală expansionistă) C creşte gradul de încredere în evoluţia economiei ↑ C ↓ => Cag ↓ d’(la creditele de consum) ↑ (politică monetară restrictivă) t ↑ (politică fiscală restrictivă) C scade gradul de încredere în evoluţia economiei ↓ b.2.) Investiţiile I ↑ => Cag ↑

d’(la creditele de investiţii) ↓ (politică monetară expansionistă) t ↓ (politică fiscală expansionistă) I cresc gradul de încredere în evoluţia economiei ↑ I ↓ => Cag ↓ d’(la creditele de investiţii) ↑ (politică monetară restrictiva) t ↑ (politică fiscala restrictivă) I scad gradul de încredere în evoluţia economiei ↓ b.3.) Cheltuielile guvernamentale G↑ => Cag ↑ G ↓ => Cag ↓

27

b.4.) Expnet = Exp – Imp Principalii factori care influenţează exportul

1. Cererea externă (Y* - veniturile externe) – relaţie directă

Y* ↑ => cererea pentru produsele obţinute în România ↑ => Exp ↑ => Expnet ↑ => Cag ↑ Y* ↓ => cererea pentru produsele obţinute în România ↓ => Exp ↓ => Expnet ↓ => Cag ↓

2. Cursul de schimb

Exemplu: se exportă un bun al carui preţ intern este de 100 lei. Dacă are loc creşterea cursului de schimb de la 4 la 5 lei pentru 1 €, cum vor evolua exporturile pentru acel bun? Răspuns: P =100 lei Curs0 €/leu = 4 Curs1 €/leu = 5 Cursul ↑ => leul de depreciază în raport cu € Curs 4 lei ptr 1 € => Pextern = 25€ (100lei:4lei) Curs 5 lei ptr 1 € => Pextern = 20€ (100lei:5lei) Exporturile se ieftinesc în moneda străină => exporturile ↑

Leul de depreciază => Exp ↑ => Cag ↑ Leul se apreciază => Exp ↓ => Cag ↓

Principalii factori care influenţează importul

1. Veniturile interne

Dacă veniturile interne ↓ => Importurile ↓ Dacă veniturile interne ↑ => Importurile ↑

2. Cursul de schimb

Exemplu: Presupunem că se importa un bun al carui preţ extern este 25 €. Cursul de schimb ↑ de la 4 la 5 lei pentru 1 €. Ce evoluţie vor înregistra importurile din acel bun? Răspuns: Pext = 25 € Curs0 = 4 lei/€ Curs1 = 5 lei/€ Leul se depreciază => Imp ↓ => Cag ↑ Leul se apreciaza => Imp ↑ => Cag ↓

Concluzii privind influenţa cursului de schimb Dacă leul se depreciază Exp ↑

Depreciere leu => importurile devin mai scumpe => Imp ↓

Expnet ↑ => deficitul comercial ↓

28

Imp ↓

Dacă leul se apreciază Exp ↓ Imp ↑

A.2. Oferta agregată pe termen scurt. OagTS (Short Run Aggregate Supply) Reprezintă cantitatea de bunuri pe care producătorii interni sunt dispuşi să o producă şi să o ofere la un anumit nivel general al preţurilor. TS -> situaţia în care K = ct (capacităţile de producţie ale firmelor rămân nemodificate)

a) Forma OagTS

IGP

Y

IGP0

IGP1

OagTS

Zona I Zona II

Zona III

Y0 Y1 Figura 5. Oferta agregată pe termen scurt

Explicarea formei OagTS Zona I: OagTS perfect elastică (partea orizontală), adică firmele interne pot mări producţia până la Y0, chiar dacă preţurile nu cresc. Această situaţie poate avea loc atunci când firmele au capacitate de producţie neutilizată. Zona II: OagTS are pantă pozitivă, adică firmele îşi măresc cantitatea produsă deoarece există o creştere a preţurilor. Panta pozitivă a OagTS se explică prin: SN: salariul nominal = suma de bani primită de salariat pentru munca depusă SR: salariul real = puterea de cumparare a salariului nominal

SR =

P ↑ => SN nu creşte imediat (nu creşte în aceeaşi proporţie cu majorarea preţurilor) => SR ↓ => costul firmelor scade => profitul creşte => firmele îşi măresc producţia Pr = VT – CT = (P - CTM)Q

Expnet ↓ => deficitul comercial ↑

29

P ↑ => CTM nu creşte imediat (nu creşte în aceeaşi proporţie cu majorarea preţurilor) => profitul mediu creşte => Y ↑ Zona III: OagTS perfect inelastică (partea verticală): chiar dacă există o creştere a preţurilor, firmele nu mai dispun de resurse pentru a-şi majora producţia.

b) Factorii care influenţează OagTS

Factorii care influenţează OagTS (în afara de IGP) determină: Creşterea OagTS prin deplasare către dreapta Scăderea OagTS prin deplasare către stânga

Grafic: IGP

Y

IGP0

OagTS1

Y0 Y1

OagTS0OagTS2

Cresterea OagTSScaderea OagTS

Y2 Figura 6. Deplasarea ofertei agregate pe termen scurt

Analiza factorilor care influenţează oferta

a) Evoluţia preţurilor factorilor de producţie

Daca preţul unui factor de producţie ↑ (de exemplu majorarea preţului mondial al petrolului) => costul de producţie ↑ => cantitatea produsă de către firmele interne ↓ => OagTS se deplasează către stânga Daca preţul unui factor de producţie ↓ => costul de producţie ↓ => cantitatea produsă de catre firmele interne ↑ => OagTS se deplasează catre dreapta

b) Raportul dintre salarii şi productivitate la nivel naţional

Cheltuielile salariale medii = WL =>

Cheltuieli salariale medii =

30

Dacă salariile ↑ mai mult decât WL => costurile medii de producţie ↑ => OagTS ↓ Dacă salariile ↑ mai puţin decât WL => costurile medii de producţie ↓ => OagTS ↑

c) Condiţiile naturale din economie

Exemplu: în cazul unor condiţii nefavorabile în agricultură se înregistrează o scădere a OagTS.

d) Nivelul fiscalităţii suportate de către firmele interne

Dacă se reduce fiscalitatea, atunci costurile firmelor vor scădea, iar OagTS ↑ Daca taxele cresc, atunci costurile firmelor vor creşte, iar OagTS ↓ A.3. Echilibrul macroeconomic pe termen scurt Se realizează atunci când cererea agregată = oferta agregată pe termen scurt

Cag = OagTS Grafic:

IGP(Ri)

Y

IGP0

OagTS

E0

Y0

Cag

Figura 7. Echilibrul macroeconomic pe termen scurt

Modificările echilibrului macroeconomic pe termen scurt:

Variaţia cererii agregate Variaţia ofertei agregate

Ri = IGP – 100%

31

Ri

Y

Cag0

Cag1

Cag2

Ri0

Y0 Y1Y2

Ri1

Ri2

E0

E1

E2

Y

OagTS1

Y0 Y1

OagTS0OagTS2

Y2

Cag

Ri

Ri1Ri0Ri2

E0

Figura 8. Impactul modificării cererii aggregate/ofertei agregate pe termen scurt

Efecte ale ↑ Cag Efecte ale ↑ OagTS - Are loc trecerea de la E0 la E1 - Producţia ↑ => veniturile ↑ => rata

şomajului ↓; Ri ↑

- Economia se deplasează de la E0 la E2

- Y ↑ => rata şomajului ↓ (şomajul constituie un dezechilibru al pieţei muncii caracterizat prin existenţa unei oferte de munca superioare cererii de munca); Ri ↓ (Ri0 – Ri1)

Efecte ale ↓ Cag Efecte ale ↓ OagTS - Economia se deplasează de la E0 la

E2 - Producţia ↓ => rata şomajului ↑ =>

Ri ↓ (are loc reducerea ritmului de creştere a preţurilor care poartă denumirea de DEZINFLAŢIE). Ex: Ri ↓ 8% -> 6% => P au crescut cu 8%, apoi cu 6%.

- Atunci când variază Cag, există o relaţie inversă între Ri şi rata şomajului

- Economia se deplasează de la E0 la E1

- Y ↓ => rata şomajului ↑ => Ri ↑ - Atunci când variază OagTS există

o relaţie directă între Ri şi rata şomajului.

Inflaţia prin cerere şi inflaţia prin ofertă

1. Inflaţia prin cerere este rezultatul creşterii cererii agregate, ca urmare a promovării unor politici macroeconomice expansioniste (de exemplu, creşterea ofertei de monedă).

Grafic:

32

Ri

Y

Cag0

Cag1

Ri0

Y0 Y1

Ri1 E0

E1

OAgTS

Figura 9. Inflaţia prin cerere

2. Inflaţia prin ofertă este rezultatul scăderii ofertei agregate (determinate de ↑

costurilor de producţie, majorarea salariilor într-o proporţie mai mare comparativ cu productivitatea, creşterea fiscalităţii suportată de către firme).

Grafic:

Y

OagTS1

Y0Y1

OagTS0

Cag

Ri

Ri1Ri0

E0

E1

Figura 10. Inflaţia prin ofertă

3. Spirala inflaţionistă – apare atunci cand şocurile negative pe latura ofertei (care

determină scăderea OagTS sunt acomodate monetar, ceea ce generează creşterea cererii agregate.

Exemplu. Presupunem că are loc o creştere a preţului mondial al materiilor prime care se reflectă în majorarea costurilor de producţie şi în România. Preţurile bunurilor finale vor creşte => puterea de cumpărare scade => salariaţii primesc venituri mai mari => cererea acestora creşte => inflaţia creşte. Dacă majorările salariale acordate nu au fost susţinute de creşterea productivităţii => costurile de producţie cresc => inflaţia creste => se intră într-o spirală inflaţionistă.

33

Grafic:

Y

OagTS1

Y0Y1

OagTS0

Cag0

Ri

Ri1Ri0

E0

E1

E3 E2

OagTS2

Cag1Ri2

Ri3

Figura 11. Spirala inflaţionistă

- Scăderea ofertei agregate de la OagTS0 la OagTS1, este determinată de creşterea

preţului mondial la materiile prime; - Scăderea ofertei agregate de la OagTS1 la OagTS2, este determinată de creşterea

salariilor mai mult decât majorarea productivităţii; - Creşterea cererii agregate de la CAg0 la CAg1, este determinată de acomodarea

monetară (creşterea veniturilor ca urmare a scăderii puterii de cumpărare).

A.4. Oferta agregată pe termen lung OagTL (Long Run Aggregate Supply) Reprezintă acel nivel al producţiei care ar putea fi obţinut la nivelul PIB-ului potenţial. PIB potenţial – 3 interpretări – reprezintă acel nivel al producţiei care poate fi obţinut în condiţiile utilizării resurselor la capacitatea normală (utilajele sunt folosite conform fişei tehnice; lucrătorii muncesc câte 8 ore pe zi etc); - reprezinta acel nivel al producţiei obţinut fără a genera o creştere a preţurilor; - reprezintă trendul PIB-ului real. Grafic:

34

***

Trend = PIB potential

timp

Δ%Y

Figura 12. Trendul PIB-ului real

Reprezentarea grafică a OagTL

OagTL1OagTL

YYp1Yp

RiIGP

crestere

Figura 13. Oferta agregată pe termen lung

Factori care determină creşterea PIB potenţial (Stiglitz and Walsh, 2005) a) Creşterea stocului de capital la nivelul unei economii (firmele fac mai multe

investiţii); b) Creşterea numărului de lucratori (ca urmare a investiţiilor efectuate); c) Creşterea productivităţii muncii WL (îmbunătăţirea calificărilor forţei de muncă;

creşterea investiţiilor); d) Îmbunărăţirea tehnologiilor utilizate la nivelul unei economii.

A.5. Echilibrul macroeconomic pe termen lung Se realizează atunci când echilibrul macroeconomic pe termen scurt coincide cu PIB-ul potenţial. Grafic:

*economia creşte mai mult decât PIBpotenţial **economia creşte mai puţin decât PIBpotenţial

35

Ri

Y

Cag

Ri0

Yp

Ep

OagTL OagTS

Figura 14. Echilibrul macroeconomic pe termen lung

a) Situaţii de dezechilibru macroeconomic pe TL (decalajele de producţie) 1. Decalajul recesionist de producţie: situaţia în care producţia efectivă (actuală) -Ya

este mai mică decât PIB-ul potenţial (Yp).

Dacă Ya <YP atunci rata şomajului > rata şomajului existentă la nivelul PIB potenţial. Rata somajului care corespunde PIB potenţial se numeste rata naturală a şomajului (o rată a şomajului cu care funcţionează economia în condiţii normale). Rata naturală a şomajului NAIRU (acea rată a somajului care nu generează ↑ Ri)

- Deoarece se produce mai puţin decât în condiţii normale => cererea de resurse scade => preţul resurselor tinde să scadă la nivelul unei economii.

2. Decalajul inflaţionist de producţie: situaţia în care Ya (efectiv) > Yp - Cererea de resurse creşte => resursele vor fi utilizate peste capacitatea normală =>

are loc scumpirea resurselor (a factorilor de producţie). - Rata şomajului este mai redusă decât NAIRU

Aplicaţia1: Presupunem că o economie se află la nivelul de echilibru pe T.L. şi se înregistrează o creştere a costurilor de producţie.

a) Să se reprezinte grafic. b) Să se explice natura decalajului de producţie apărut. c) Să se analizeze modalităţile prin care poate fi eliminat decalajul de producţie.

Rezolvare: a) Costurile de producţie ↑ => OAgTS ↓ => se deplasează la stânga => E1

Efecte: Y1 < YP; Ri1 > Ri0

36

Ri

Y

Ri0

Yp

E0

OagTL

E2

E1

Y1

Ri1

OagTS0

OagTS1

Cag1

Cag2

Figura 15. Decalajul de producţie recesionist

b) => economia se află într-un decalaj recesionist (recesiunea economică). c) Decalajul se va elimina atunci când economia va ajunge din nou la nivelul său

potenţial. Decalajul de producţie poate fi eliminat în 2 moduri:

I. Creşterea CAg până când economia se va afla la nivelul de echilibru macroeconomic E2, prin:

- Politica fiscală expansionistă (Taxe ↓, G ↑, TR ↑)=> deficitul bugetar creşte (sau în cazul unui surplus bugetar, acesta scade).

- Politica monetară expansionistă (scăderea ratei dobânzii la credite).

Efectele ↑ CAg : - Y ↑ (de la Y1 la YP) - Şomajul ↓ - Ri ↑ (de la Ri0 la Ri1)

Măsurile de stimulare a cererii agregate (politica fiscală/monetara expansioniste) pot determina revenirea mai rapidă a economiei (ieşirea mai rapidă din recesiune) dar cu costul unei inflaţii mai ridicate. De asemenea, dacă guvernul promovează o politică expansionistă, are loc creşterea deficitului bugetar.

II. Cresterea OAgTS (de la E1 la E0)

Aceasta creştere se poate produce în mod automat, datorita ieftinirii resurselor. Atunci când economia se află într-un decalaj recesionist, cheltuielile materiale şi salariale se reduc (deoarece scade cererea pentru factorii de producţie) şi OAgTS creşte, generând:

- ↑ Y (de la Y0 la Y1) => şomajul scade - ↓ Ri (de la Ri1 la Ri0)

Concluzie:

37

Revenirea economiei prin creşterea ofertei agregate, generează efecte mai bune comparativ cu creşterea cererii, însă se poate realiza într-o perioadă mai mare de timp. În plus, este posibil să existe o rigiditate la scădere a costurilor de producţie (ca urmare a reducerii cererii de factori de producţie, preţurile acestora scad într-o mai mică măsură) astfel încât va exista o creştere redusă a ofertei agregate. În teoria economică există 2 abordări privind eliminarea decalajului recesionist (ieşirea din recesiune):

- Keynesiştii - consideră că economia îşi va reveni numai prin stimularea cererii agregate (deoarece costurile sunt rigide la scădere, ceea ce va genera o creştere lentă a ofertei agregate pe termen scurt)

- Neoclasicii/liberalii – susţin că economia are capacitatea de a-şi reveni de la sine dintr-o recesiune.

Aplicaţia 2: Presupunem că economia se află la nivelul de echilibru pe termen lung, iar guvernul decide să majoreze transferurile.

a) Reprezentaţi grafic. b) Explicaţi natura decalajului de producţie apărut. c) Să se analizeze modalităţile prin care poate fi eliminat decalajul de producţie.

Rezolvare: a) Grafic

Ri

Y

Ri0

Yp

E0

OagTL

E2

E1

Y1

Ri1

OagTS0

OagTS1

Cag1

Cag2

Ri2

Figura 16. Decalajul de producţie inflaţionist

b) TR ↑ => CAg ↑ => se deplasează spre dreapta - CAg1

Efecte: Y ↑ (de la Yp la Y1) => decalaj inflaţionist (similar fazei de expansiune economică) Ri ↑ (de la Ri0 la Ri1)

c) Deoarece economia se află într-un decalaj inflaţionist, resursele devin suprautilizate, iar costurile acestora vor creşte în mod automat. Va avea loc scăderea OAgTS până în momentul în care economia va ajunge la nivelul său potenţial. OAgTS0 se deplasează la OAgTS1 => se stabileşte noul echilibru E2.

38

Drept urmare a faptului că guvernul a stimulat economia atunci cand acesta producea la nivelul său potenţial, nu va exista decât o creştere temporară de producţie (Y ↑ de la Yp la Y1, după care va reveni la Yp), dar o creştere permanentă a preţurilor (de la Ri0 la Ri2). Guvernul nu ar trebui să promoveze politici expansioniste decat in situaţia în care economia se află în recesiune (decalaj recesionist). În caz contrar, nu va exista decât o creştere a preţurilor fără o majorare a producţiei. Pentru ca să nu mai aibă loc creşterea inflaţiei de la Ri0 la Ri2, atunci autorităţile (banca centrală şi guvernul) trebuie să promoveze măsuri restrictive. Acestea determină reducerea cererii agregate de la CAg1 la CAg0. - de exemplu, o politică fiscală restrictivă (↑T, G↓, TR↓) => deficitul bugetar ↓; surplusul bugetar ↑ sau - o politică monetară restrictivă (↑d’) Scăderea cererii agregate determină reducerea PIB de la Y1 la Y0 şi a inflaţiei de la Ri1 la Ri0.

Aplicaţia 3: Să se reprezinte grafic situaţia în care o economie se află într-un decalaj recesionist. Explicaţi ce fel de politică fiscală ar trebui promovată pentru eliminarea decalajului. Propuneţi un exemplu de măsură de politică fiscală şi explicaţi efectele acesteia asupra soldului bugetar, PIB-ului, şomajului şi inflaţiei.

Rezolvare: Ri

Y

Ri0

Yp

E0

OagTL

E1

Y0

Ri1

OagTS

Cag0

Cag1

DR

Figura 17. Ajustarea decalajului de producţie recesionist

Pentru a diminua DR (decalajul recesionist), CAg ar trebui să crească de la CAg0 la CAg1, iar noul echilibru să fie în punctul E1. Politica fiscală expansionistă, promovată prin reducerea taxelor va conduce la creşterea cererii agregate. Efecte:

Y ↑ (de la Y0 la Yp) => şomajul ↓ Ri ↑ (de la Ri0 la Ri1) Deficitul bugetar ↑

39

Aplicaţia 4: Presupunem că o economie se află într-un decalaj inflaţionist. a) Reprezentaţi grafic b) Explicaţi ce fel de politică monetara trebuie promovata pentru a elimina decalajul c) Care sunt efectele acestei masuri asupra creditării, CAg, PIB-ului, şomajului, inflaţiei. Rezolvare:

a) Grafic:

Ri

Y

Ri0

Yp

E0

OagTL

E1

Y0

Ri1

OagTS

Cag0

Cag1DI

Figura 18. Ajustarea decalajului de producţie inflaţionist

b) Politica monetară care trebuie promovată pentru a elimina decalajul inflaţionist este

o politică monetară restrictivă => d’↑ c) Efecte:

o Creditele scad; o CAg scade (CAg0 la CAg1) o PIB scade (Y0 la Yp) => şomajul creşte; o Ri scade (Ri0 la Ri1)

Politicile macroeconomice (monetare si fiscale) care generează eliminarea decalajului de producţie se numesc politici anticiclice.

Politicile macroeconomice (monetare si fiscale) care accentuează decalajul de producţie se numesc politici prociclice.

40

CAPITOLUL 6

PIAŢA MUNCII ŞI ŞOMAJUL A. Cererea şi oferta de muncă

a) Cererea de muncă provine din partea firmelor (care oferă locuri de muncă celor

apţi de muncă). Se măsoară prin numărul de locuri de muncă existente la nivelul unei economii.

b) Oferta de muncă provine din partea populaţiei active (forţa de muncă).

Populaţia totală a unei ţări = populaţia activă + populaţia inactivă ( peste 15 ani) + populaţia sub 15 ani România 2011: 21,43 milioane = 9,76 milioane + 8,42 milioane + 3,24 milioane Populaţia activă = populaţia ocupată + şomeri România 2011: 9,76 milioane = 9,05 milioane + 0,71 milioane

Populaţia ocupată = salariaţi + alte categorii (lucrători pe cont propriu, lucrători în agricultură etc)

România 2011: Numărul de salariaţi = 6,1 milioane (ancheta AMIGO), respectiv 4,1 milioane (conform ANOFM)

c) Echilibrul pieţei muncii

Observaţie: în realitate nu există o piaţă a muncii unitară la nivelul unei economii, ci una puternic segmentată în funcţie de calificări şi profesii. Preţul care se formeaza pe piaţa muncii este salariul real (SR), care reflectă puterea de cumpărare a salariului nominal (SN, adică suma de bani cu care este remunerat un angajat). SR = ; ISN =

Grafic:

SRE

SR1somaj

Oferta de munca

Cererea de munca

E0

LEL0 L1 L(nr de lucratori)

SR

Figura 19. Echilibrul pieţei muncii

Dacă salariul real este superior SRE, atunci apare şomajul (reflectat grafic de L0 si L1).

41

Şomajul reprezintă un dezechilibru al pieţei muncii determinat de existenţa unei oferte de muncă superioare cererii de muncă. Aplicaţie: Să se reprezinte grafic efectele următoarelor evoluţii asupra pieţei muncii din sectorul X:

a) Creşte cererea pentru bunurile realizate de către sectorul economic X. b) O parte din forţa de muncă din sectorul X migrează în altă ţară.

Rezolvare: a) Grafic:

SR0

SR1Ofm

Cm0

E0

L0 L1 L

SR

Cm1

E1

Figura 20. Impactul creşterii cererii de muncă

b) Grafic:

SR0

SR1

Ofm0

Cm

E0

L0L1 L

SR

E1

Ofm1

Figura 20. Impactul scăderii ofertei de muncă

B. Şomajul şi formele acestuia

a) Identificarea numărului de şomeri

În România se aplică 2 metodologii:

42

1. Metoda BIM (Biroul Internaţional al Muncii): conform acesteia, o persoană este considerată a fi şomer dacă indeplineşte cumulativ următoarele condiţii: - are între 15-74 ani şi nu are loc de muncă; - s-a aflat în ultimele 4 săptămani în căutarea unui loc de muncă; - este disponibilă să ocupe un job în următoarele 2 săptămâni.

2. Metoda ANOFM: conform acesteia, şomerii sunt doar acele persoane care primesc indemnizaţie de şomaj sau sunt înregistraţi la agenţiile de ocupare a forţei de muncă (dupa ce încetează plata indemnizaţiei).

Obsevaţie. În România numărul de şomeri s-a redus în 2011 comparativ cu 2010 cu aproximativ 200.000 în condiţiile în care numărul locurilor de muncă din economie s-a redus. Adică a scăzut şi numărul de locuri de muncă, dar a scăzut şi şomajul! Explicaţia: şomajul s-a redus nu prin găsirea unui loc de muncă, ci prin ieşirea din evidenţele agenţiilor de plasare a fortei de muncă. Adică, o parte dintre şomerii cărora le-a expirat perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj nu s-au mai înregistrat că sunt în căutarea unui loc de muncă (adică nu mai sunt şomeri conform metodei ANOFM). Rata şomajului se calculează ca raport procentual între numărul de şomeri şi populaţia activă (forţa de muncă).

Rs =

Rşomajului conform BIM (România, iunie 2011) =

Rşomajului conform ANOFM (România, iunie 2011) =

b) Formele şomajului

1. Şomajul ciclic (conjunctural)

Este şomajul cauzat de reducerea cererii în economie ca urmare a recesiunii economice (decalajul recesionist). 2. Şomajul sezonier Determinat de activităţile sezoniere: construcţii, servicii hoteliere etc. 3. Şomajul fricţional Constituie rezultatul fricţiunilor de pe piaţa muncii (în care există atât someri cât şi locuri de muncă vacante). Aceşti şomeri sunt în tranziţie între 2 job-uri, căutându-şi un loc de muncă mai bine plătit într-un domeniu în care există locuri de muncă vacante. Şomajul – surplus de ofertă de muncă Locuri de muncă vacante - surplus de cerere de munca

Instrumentul care evidenţiază relaţia dintre Rş şi rata locurilor de muncă vacante se numeste curba BEVERIDGE. Conform acesteia, există o relaţie inversă între cele două variabile. În perioadele de expansiune, rata şomajului se reduce şi rata locurilor de munca vacante creşte. Şomerii pot căuta şi pot găsi mai uşor locuri de muncă mai bine plătite. Îţi permiţi să refuzi un anumit job.

43

În perioadele de recesiune, rata şomajului creşte şi rata locurilor de muncă vacante se reduce. O parte dintre şomeri vor ocupa şi locuri de muncă mai prost plătite. Job-ul oferit nu se refuză. 4. Şomajul structural Constituie rezultatul dezechilibrului dintre structura cererii şi structura ofertei de muncă (diferenţe între competenţele lucrătorilor, oferite şi cerute pe piaţa muncii). Dintre cele 4 forme de somaj enunţate, şomajul structural se elimină cel mai greu deoarece şomerii trebuie să se recalifice (în condiţiile în care profesiile deţinute anterior nu mai sunt cerute pe piaţa muncii). În general, şomajul ciclic se reduce mai uşor decât şomajul structural. Astfel, politicile macroeconomice expansioniste în perioada de recesiune conduc la scăderea somajului ciclic. Politicile de stimulare a ofertei agregate (noi investiţii, creşterea nivelului de educaţie/a calificărilor forţei de muncă determină scăderea şomajului structural. 5. Şomajul natural Este acel şomaj care există în condiţiile în care economia produce la nivelul său potenţial. Este format din şomaj fricţional + şomaj structural. NAIRU – rata naturală a şomajului, adică acea rată a şomajului care există atunci când economia produce la nivelul său potenţial.

44

CAPITOLUL 7

PIAŢA MONETARĂ ŞI INFLAŢIA I. Agregatele monetare

Definiţie: reprezintă activele ce îndeplinesc functiile banilor şi care circulă la nivelul unei economii. După gradul de lichiditate (uşurinţa activelor de a se transforma în numerar), agregatele monetare se clasifică astfel:

a) M0 (baza monetară) = numerar + rezerve obligatorii b) M1 (masa monetară în sens restrâns) = M0 + depozite la vedere (lei/valută) c) M2 (masa monetară intermediară) = M1 + depozite la termen (cu durata iniţială de 2

ani) d) M3 (masa monetară în sens larg) = M2 + alte instrumente financiare

II. Oferta de monedă

Este creată de către banca centrală prin emisiune monetară şi de către băncile comerciale prin acordarea de credite. Rolul bancii centrale este de a supraveghe şi reglementa sistemul financiar – bancar, respectiv de a elabora politica monetară (influenţarea ofertei de bani în funcţie de nevoile economiei). Instrumentele politicii monetare

a) Rata dobânzii de politică monetară (pm) – este acea rată a dobânzii pe care BNR o plăteste pentru depozitele pe o săptămână atrase de la băncile comerciale. d’(pm) ↑ => depozitele atrase de BNR de la băncile comerciale ↑ => resursele disponibile ale băncilor comerciale pentru acordarea de credite ↓ => oferta de moneda ↓ d’(pm) ↓ => depozitele pe care le fac băncile comerciale la BNR↓ => resursele disponibile pentru acordarea de credite ↑ => creditele acordate ↑ => oferta de monedă ↑

b) Operaţiunile repo şi reverse repo (REPO – repurchase agreement) b1) În cazul operaţiunilor repo, BNR, cumpără de la băncile comerciale active eligibile (în special titluri de stat), pentru a injecta lichiditate în sistemul bancar. Exemplu: presupunem ca BCR are nevoie de 50 u.m. şi dispune de titluri de stat în valoare de 50 u.m. BNR cumpără titlurile de stat ale BCR şi oferă în schimbul lor, cele 50 u.m. La scadenţă, BCR va răscumpăra titlurile de stat plătind 50 u.m. plus dobânda repo. b2) În cazul operaţiunilor reverse repo, rata dobânzii pentru reverse repo este cea practicată în situaţia în care BNR vinde obligaţiuni băncilor comerciale pe care le va răscumpăra la scadenţă. BNR absoarbe excesul de lichiditate de pe piaţa monetară. Exemplu: presupunem că BNR oferă titluri de stat în valoare de 50 u.m. către BCR-ului, în schimbul a 50 u.m. La scadenţă, BNR răscumpără titlurile de stat plătind catre BCR 50 u.m. plus dobânda reverse repo.

45

Rata dobânzii repo este mai mare decât rata dobanzii reverse repo, deoarece operaţiunile repo sunt cele prin care BNR acordă credite băncilor comerciale, iar operaţiunile reverse repo sunt acelea prin care băncile comerciale constituie depozite la BNR.

c) Operaţiunile pe piaţa valutară Dacă BNR cumpără valută – oferă lei în schimb => oferta de monedă creşte Dacă BNR vinde valută – cumpăra lei => oferta de monedă scade

d) Facilităţile permanente de depozit / creditare oferite de către BNR băncilor comerciale Rolul lor este de a regla funcţionarea pieţei monetare pe termen foarte scurt, overnight. d1) Facilitatea de creditare – BNR oferă credite overnight băncilor comerciale pentru a acoperi deficitul temporar al acestora. Rata dobânzii la facilitatea de creditare = rata dobânzii de politică monetară + 4 % (un nivel plafon). d2) Facilitatea de depozit – BNR atrage surplusul de resurse al băncilor comerciale, rata dobânzii la facilitatea de depozit = rata dobânzii de politică monetară – 4 %.

e) Rezervele minime obligatorii (RMO) – sunt disponibilităţi ale băncilor comerciale la BNR şi se calculează in funcţie de r (rata RMO) care se aplică depozitelor în lei şi valută. Exemplu: r (la depozitele în lei) = 15% (pentru depozitele cu scadenţa < 2 ani) = 0 % (pentru depozitele cu scadenţa > 2 ani) La un depozit de 100 u.m. => RMO = 15 u.m. => creditele acordate sunt de 85 u.m. r (la depozite în valută) = 20% (pentru depozitele cu scadenţa < 2 ani) = 0 % (pentru depozitele cu scadenţa > 2 ani) Dacă:

r (RMO) ↑ => resursele disponibile pentru acordarea de credite de către băncile comerciale ↓ => d’la credite ↑ => oferta de monedă ↓

r (RMO) ↓ => resursele disponibile pentru acordarea de credite de către băncile comerciale ↑ => d’ la credite ↓ => oferta de monedă ↑

În funcţie de instrumentele analizate, rezultă: a) Politica monetară este expansionistă (oferta de monedă ↑) daca:

- d’de politică monetară ↓ - BNR cumpăra titluri de stat (operaţiuni repo) - r (RMO) ↓ - BNR cumpără valută

b) Politica monetară este restrictivă (oferta de monedă ↓) dacă: - d’de politică monetară ↑ - BNR vinde titluri de stat (operaţiuni reverse repo) - r (RMO) ↑ - BNR vinde valută

46

III. Cererea de monedă

Reprezintă cantitatea de active pe care populaţia doreşte să o deţină sub formă de bani. Mobilurile (motivele) cererii de monedă:

a) Mobilul tranzacţional (trebuie să deţinem bani pentru a realiza anumite tranzacţii) Conform acestui mobil, există o relaţie directă între volumul tranzacţiilor şi deţinerile de bani. Y ↑ => tranzacţiile ↑ => L (cererea de monedă) ↑

b) Mobilul prudenţial (precauţional) – indivizii tind să îşi constituie anumite rezerve pentru a face faţă unor cheltuieli neprevăzute, suplimentare. Y ↑ => tranzacţiile ↑ => sumele pe care indivizii trebuie să le păstreze sub formă de rezerve ↑ => L ↑ (în scop prudenţial)

Există o relaţie directă între nivelul Y (producţia, venitul naţional) şi L (cererea de monedă), ca urmare a mobilurilor tranzacţional şi prudenţial.

c) Mobilul speculativ - indivizii tind să pastreze anumite sume de bani sub formă de

numerar pentru a compensa eventualele pierderi generate de fluctuaţia cursurilor – titlurilor financiare (obligaţiuni sau acţiuni), pe care le deţin. Dacă d’ în sistemul bancar ↑ => rentabilitatea deţinerii de numerar scade (deoarece se pot obţine câştiguri mai mari din plasarea banilor în depozite) => cererea de monedă ↓. Dacă d’ în sistemul bancar ↓ => rentabilitatea deţinerii de numerar ↑ => L↑

Cererea de monedă se află într-o relaţie directă cu Y şi într-o relaţie inversă cu

rata dobânzii (d’) => L = f(+Y;-d’)

IV. Echilibrul pieţei monetare

Se realizează atunci când cererea de monedă este egală cu oferta de moneda. Ipoteze ale echilibrului pieţei monetare:

a) Oferta de monedă este influenţată de către banca centrală şi nu depinde de rata dobânzii;

b) Cererea de monedă este influenţată în sens invers de rata dobânzii; c) Agenţii economici deţin numerar şi obligaţiuni.

Grafic:

47

d'

d’1

d’E

d’2

E0

Surplus de oferta

Deficit de oferta L

M (cantitatea de moneda)

M (oferta de moneda)

Figura 21. Echilibrul pieţei monetare

a) Daca d’1 > d’E => surplus de ofertă de monedă care va fi plasat pe piaţa financiară => cererea de obligaţiuni* ↑ => cursul obligaţiunii ↑ => d’↓ până la d’E.

b) Dacă d’2 < d’E => deficit de ofertă de monedă, care va fi compensat prin vânzarea unor obligaţiuni pe piaţa financiară => oferta de obligaţiuni ↑ => cursul obligaţiunilor ↓ => d’↑ până la d’E.

Determinarea în acest fel a ratei dobanzii de echilibru, poartă denumirea de teoria preferinţei pentru lichiditate (Keynes).

* Obligaţiunea – reprezintă un titlu financiar care atestă un împrumut pe care îl face emitentul. De exemplu, dacă guvernul are nevoie de resurse financiare, atunci acesta poate emite obligaţiuni (adică se va împrumuta). Emitenţii de obligaţiuni sunt debitori, iar cumpărătorii vor fi creditori. Cumpărătorii de obligaţiuni beneficiază de un venit fix pe întreaga durată de existenţă a obligaţiunii (până la scadenţa acesteia). V. Factorii care influenţează modificarea echilibrului pieţei monetare Aplicaţie. Cum se modifică echilibrul pieţei monetare, dacă:

a) ↑ rata rezervelor minime obligatorii (r) => oferta de monedă ↓ (scade creditarea)

b) se înregistrează o creştere a PIB => L ↑ (mobilul tranzacţional şi prudenţial) c) banca centrala efectuează operaţiuni de tip repo => injectează lichiditate =>

oferta de monedă ↑ d) banca centrală efectuează operaţiuni de tip reverse repo => atrage lichiditate

=> oferta de monedă ↓

Grafice:

48

d'

d’E1

d’E0E0

L

M

oferta de moneda

E1

ME0ME1

d'

d’E1

d’E0 E0

L

M

oferta de moneda

E1

ME0 ME1

d'

d’E1

d’E0 E0

L0

M

oferta de moneda

E1

ME0

d'

d’E1

d’E0 E0

L

M

oferta de moneda

E1

ME0ME1

a) b)

c) d)

Figura 22. Modificarea echilibrului pieţei monetare

VI. Canalele de transmisie ale politicii monetare

Acestea explică modul în care o decizie de politică monetara se transmite în economia reală. a) Canalul ratei dobânzii

- Daca rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↓ => rata dobânzii la credite ↓ (după un anumit interval de timp) => creditele pentru consum, investiţii ↑ => cheltuielile pentru investiţii ↑ => CAg ↑ => Y↑ şi Ri ↑.

b) Canalul cursului de schimb - Daca rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↓ => rata

dobânzii din sistemul bancar ↓ => randamentele în lei (ale speculatorilor valutari) devin mai nerentabile (↓) => o parte din valuta speculatorilor va pleca din ţară => oferta de valută va scadea (speculatorii vor căuta randamente mai bune în alte ţări) => leul se va deprecia => Expnet ↑=> CAg ↑ =>Y↑

- Daca rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↑ => rata dobânzii din sistemul bancar ↑ => depozitele în lei devin mai atractive, inclusiv pentru speculatorii străini => vor intra capitaluri în ţară => oferta de valuta ↑ => leul se va aprecia => Expnet ↓ => Y ↓

Conform canalului cursului de schimb, există o relaţie directă între rata dobânzii şi cursul de schimb (adică leul se apreciaza când rata dobânzii ↑ şi se depreciază atunci când

rata dobânzii ↓).

49

VII. Teoria cantitativă a banilor A. Teoria clasică

Conform acesteia, masa monetară se află într-o relaţie directă cu PIB-ul nominalş într-o relaţie inversă cu viteza de circulaţie a banilor. Viteza de circulaţie a banilor se măsoară prin numărul de tranzacţii la care este folosită o unitate monetară.

M =

M = masa monetară Y = PIBreal V = viteza de circulaţie a banilor

PIBreal =

P x Y = PIBnominal Exemplu: V ↑ 5% IGP = 106% PIBreal ↑ 1,5% Cu cât se modifică M? Rezolvare: M = = =

IGP = 106% Y ↑ 1,5% => IY = 101,5% IV = 105% M0 = ; M1 = = > IM = > IM =

B. Variantele teoriei clasice

B.1. Varianta tranzacţională (ecuaţia lui Fischer) M =

T = volumul tranzacţiilor P x T = valoarea tranzacţiilor V = viteza de tranzacţie B.2. Varianta venitului (ecuaţia Cambridge) M = => M = => M = K x P x Y

K = inversul vitezei de circulaţie a banilor P x Y = PIBnominal K – arată proporţia din PIBnominal pe care agenţii economici o deţin sub formă de moneda. K = 0,4 => se deţine sub formă de monedă 40% din PIBnominal. C. Noua teorie cantitativă a banilor (monetaristă)

50

Spre deosebire de teoria cantitativă, monetariştii susţin că majorarea masei monetare determină o creştere a producţiei numai pe termen scurt. Pe termen lung, economia produce la nivelul său potenţial, iar moneda este neutră. Explicaţie. Dacă se promovează o politică monetară expansionistă (M↑), economia fiind la nivelul său potenţial => economia intră într-un decalaj inflaţionist => resursele din economie devin suprautilizate => preţul resurselor creşte => cresc costurile de producţie => oferta agregată pe termen scurt ↓ => Y ↓ la nivelul său potenţial => preţurile cresc. VIII. Explicarea procesului de inflaţie pe baza ecuaţiei cantitative a banilor

M = => P =

Inflaţia presupune creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Creşterea preţurilor este rezultatul creşterii raportului , care evidenţiază existenţa unui

dezechilibru între cantitatea de bani aflată în circulaţie şi cantitatea de bunuri produse. PCB = cantitatea de bunuri ce poate fi achiziţionată cu o unitate monetară. PCB =

Rata inflaţiei constituie procentul de modificare a preţurilor = ∆%P = Ip – 100% Dezinflaţia = reprezintă procesul de scădere a ratei inflaţiei (care se menţine pozitivă). Exemplu : Ri ↓ de la 8% la 6%. În condiţii de dezinflaţie preţurile cresc mai puţin comparativ cu perioada anterioară. (Preţurile NU scad)! Deflaţia = procesul de scădere a preţurilor Daca P ↓ => Ip < 100% => ∆%/P < 0 => Rinflaţiei < 0 IX. Rata nominală a dobânzii. Rata reală a dobânzii

Rata nominală a dobânzii reprezintă rata dobânzii care apare în contractele de depozit sau de credit (cea afişată de către bănci). Rata reală a dobânzii ia în considerare şi evoluţia inflaţiei. Evidenţiază câştigul/pierderea reală a deponentului (adică în funcţie de puetera de cumpărare). Exemplu: Un individ face un depozit de 100 lei cu o rată a dobânzii de 7% pe un an. În acel an, preţul bunurilor de consum ↑ cu 10%. Cum se va modifica puterea de cumpărare a sumei existente după un an? Rata nominală a dobânzii = d’n = 7% S0 (suma iniţială din depozit) = 100 lei P↑10% => Ri = 10% n = 1 an (perioada depozitului) S1(nominală) = S0(1+d’n) = 107 lei – suma din depozit după 1 an Pentru a calcula puterea de cumpărare a sumei nominale, aceasta trebuie raportată la indicele preţurilor. S1reala = => S1reala = = 97,2 lei

51

Faţă de momentul constituirii depozitului, puterea de cumpărare s-a redus cu 2,8 u.m. (97,2 – 100). Adică peste un an, se mai pot cumpăra bunuri doar în valoare de 97,2 lei, comparativ cu 100 lei la începutul perioadei. S1reala =

Dacă rata reală a dobânzii este > 0, atunci deponenţii câştigă în termeni reali (este încurajată economisirea). Dacă rata reală a dobânzii este < 0, atunci deponenţii pierd în termeni reali (este încurajat consumul).

52

CAPITOLUL 8

RELAŢIA DINTRE PIAŢA MONETARĂ ŞI PIAŢA BUNURILOR MODELUL IS – LM

Exemplul 1. Care este influenţa unei politici fiscale expansioniste asupra pieţei bunurilor şi asupra pieţei monetare?

Dacă se promovează o politică fiscală expansionistă (T↓; TR↑; G↑) => CAg↑ => Y↑ => L↑ => d’↑ => costul creditelor ↑ => C şi I ↓ => CAg↓ => Y↓

Grafic:

d'

d’1

d’0

L0

M

oferta de moneda

L1

Figura 23. Impactul creşterii cererii de monedă

Exemplul 2. Care sunt efectele unei politici monetare expansioniste? Politică monetară expansionistă => oferta de monedă ↑ => d’↓ => costul creditelor ↓ => CAg↑ => Y↑ => L↑ => d’↑

Rata dobânzii corelează piaţa monetară cu piaţa bunurilor, iar Y corelează piaţa bunurilor cu piaţa monetară.

Piaţa monetară

Piaţa bunurilor

Piaţa bunurilor

Piaţa monetară

Piaţa bunurilor

Piaţa monetară

53

Modelul IS – LM (reprezentat în funcţie de d’ şi Y)

Permite evidenţierea relaţiilor dintre echilibrul pieţei monetare şi echilibrul pieţei bunurilor. a) Dreapta IS – corespunde echilibrului de pe piaţa bunurilor (în contextul în care se

presupune o economie mixta şi închisă)

CAg = Y => C + I + G = Y S + Tn = I + G => S + Tn – G = I Determinarea ecuaţiei dreptei IS CAg = Y => C + I + G = Y => Ca +c’Yd + Ia – bd’ + G = Y I = Ia – bd’ = functia investitiilor Ia = investitiile influenţate de alţi factori, în afară de rata dobânzii (d’) b = elasticitatea investiţiilor în funcţie de rata dobânzii Ca + c’(Y – Ta – tY + TR) + Ia – bd’ + G = Y Ca – c’Ta + c’TR + c’Y – c’tY + Ia – bd’ + G = Y Ca – c’Ta + c’TR + Ia + G – bd’ = Y – c’Y + c’tY => A –bd’= Y [1-c’(1-t)] Y = +

Y = – bd’Mi + AMi => IS are pantă negativă Unde MI = multiplicatorul investiţiilor într-o economie mixtă Grafic:

d'

d’1

d’0

IS

Y

A

B

Y0Y1 Figura 24. Forma dreptei IS

Atunci când se modifică rata dobânzii (d’), are loc deplasarea pe aceeaşi dreaptă IS. Deplasarea IS către dreapta sau către stânga este determinată de modificarea A (elementelor autonome). În A există şi instrumentele politicii fiscale (transferuri, taxe autonome, cheltuieli guvernamentale) A = c’TR - c’Ta + G + Ca + Ia

SPrivate + Spublice = S naţionale

54

O politică fiscală expansionistă conduce la deplasarea IS către dreapta, în timp ce o politică fiscala restrictivă determina scăderea IS (ldeplasare către stânga).

d'

d’0

Y Y0 Y1Y2

E2 E0 E1

IS0

IS1

IS2

Figura 25. Modificarea dreptei IS

PFexpansionistă => A↑ => Y↑ PFrestrictivă => A↓ => Y↓

b) Dreapta LM – corespunde echilibrului de pe piaţa monetară

Condiţia de echilibru de pe piaţa monetară: cererea de monedă = oferta de monedă L =

L = Y (y;d’) L = hY – Kd’ h = reacţia cererii de monedă în funcţie de modificarea Y K = reacţia cererii de monedă în funcţie de modificare d’ La echilibru: hY – Kd’ = => hY = Kd’+ => Kd’ = hY - => relaţie pozitivă între Y şi

d’(dacă Y↑=>L↑=>d’) Conform relaţiei hY = Kd’+ , dacă ↑ => politica monetară devine expansionistă => Y↑

la aceeaşi rată a dobânzii (d’). Grafic:

Y Y1Y0

d’1

d’0

d'LM

E0

E1

Figura 26. Forma dreptei LM

55

Dacă se promovează o politică monetară restrictivă => LM se deplasează către stânga. Dacă se promoveaza o politică monetară expansionista => LM se deplasează către dreapta.

Y Y1Y0

d’0

d'LM0

E0E1

LM1

LM2

Y2

E2

Figura 27. Modificarea dreptei LM

c) Reprezentarea grafică a modelului IS – LM

Punctul E reprezintă un nivel de echilibru simultan pe piaţa monetară şi pe piaţa bunurilor. Conform modelului IS – LM, echilibrul se modifică prin promovarea politicilor fiscale şi monetare. Grafic:

Y YE

d’E

d'LM

E

IS

Figura 28. Modelul IS-LM

Aplicaţia 1: Explicaţi efectele unei politici fiscale expansioniste în modelul IS – LM Grafic:

56

Y YE0

d’E0

d'LM

E0

IS0 IS1

E1d’E1

YE1 Figura 29. Impactul deplasării dreptei IS

Dacă nu folosim modelul IS – LM , aceleaşi efecte pot fi explicate astfel: PFexp =>CAg↑ => Y↑ => L↑ => d’↑

Efectele unei politici fiscale expansioniste (T↓, G↑, TR↑) Veniturile bugetare se reduc, deoarece în urma scăderii taxelor, guvernul obţine

încasări bugetare mai mici (pe termen scurt; pe termen lung poate avea loc majorarea bazei de impozitare, iar încasările bugetare pot creşte)

Cheltuielile bugetare cresc Deficitul bugetar creşte sau surplusul bugetar se reduce CAg↑ => Y↑ => Ri↑ => L↑ => d’↑ => I↓* => Y↓

*scăderea investiţiilor private ca urmare a finanţării deficitului bugetar din surse interne poartă denumirea de crowding out (efectul de evicţiune). Aplicaţia 2: Explicaţi efectele unei politici monetare expansioniste în modelul IS – LM Grafic:

Y YE0

d’E0

d'LM0

E0

IS

E1d’E1

YE1

LM1

Figura 30. Impactul deplasării dreptei LM

Dacă nu folosim modelul IS – LM , aceleaşi efecte pot fi explicate astfel:

PMexp => d’↓ => CAg↑ => Y↑

57

CAPITOLUL 9

ANALIZA ECONOMIEI DESCHISE

A. Cursul nominal de schimb si cursul real de schimb

a) Cursul nominal de schimb – CNS – reprezintă cursul valutar (cursul de schimb determinat în funcţie de cererea şi oferta de valută)

CNS: €/leu Presupunem: CNS 1€ = 4lei CNS↑ => leul se depreciază CNS↓ => leul se apreciază

Grafic: CNS

Qvaluta

Oferta valuta

Cerere valuta

Figura 31. Echilibrul pieţei valutare

Dacă se măreşte cererea de valuta => se va deplasa către dreapta => CNS↑ => leul se depreciază. Dacă se mareşte oferta de valută => se va deplasa către dreapta => CNS↓ => leul se apreciază. b) Cursul real de schimb – CRS – reprezintă cursul la care pot fi schimbate bunuri

produse în ţări diferite.

Exemplu. Un agent economic poate achiziţiona materie primă din Romania sau din Germania. Preţul/kg în România este de 3 lei, iar în Germania de 1,5€. Dacă există un curs de schimb 1€ = 4 lei, de unde ar trebui să achizitioneze agentul economic materia prima? Pro = 3 lei Pde = 1,5€……6 lei CRS =

P* = preţul extern P = preţul intern

58

CRS = = 2

Cu aceeaşi bani poate achiţiona 2 kg cumpărându-l din România şi 1 kg achiziţionându-l din Germania (raportul de 2:1). La nivelul unei economii, cursul real de schimb se va determina pe baza preţului mediu extern şi a preţului mediu intern.

CRS =

Dacă CNS ↑ => leul se depreciază în termeni nominali => CRS ↑ => leul se depreciază şi în termeni reali.

Dacă ↑ => bunurile produse intern devin mai ieftine relativ la bunurile externe

=> Exportul ↑; Importul ↓ => Expnet ↑.

CNS ↑; ↑ => CRS ↑ (depreciere în termeni reali) => Expnet ↑

Dacă CNS ↓ => leul se apreciază => Exportul ↓ şi Importul↑ => Expnet ↓ (Deficitul comercial ↑; surplusul comercial ↓).

Dacă ↓ => bunurile produse intern devin relativ mai scumpe => Exportul ↓;

Importul ↑; Expnet ↓ (depreciere in termeni reali).

CNS ↓; ↓ => CRS ↓ (apreciere în termeni reali) => Expnet ↓

Aplicaţie. Presupunem că în 2011 leul se va aprecia cu 3% faţă de sfârşitul anului 2010 faţă de €. RiRO (rata inflaţiei în România) = 7%; RiZE (rata inflaţiei în zona euro)= 3%. Determinaţi cu cât se modifică în termeni reali cursul de schimb al monedei naţionale.

RiZE = 3% => P ↑ 3% => IpZE = 103% RiRO = 7% => P ↑ 7% => IpRO = 107%

CNS ↓ 3% => ICNS = 97% CRS0 = (CNS0 x P0

*) / P0 CRS1 = (CNS1 x P1

*) / P1 ICRS = (ICNS x IP

*) / IP

ICRS = = = 93,4% => CRS ↓ 6,6% => leul se apreciază în termeni

reali cu 6,6% => Expnet ↓

Conform rezultatelor acestei aplicaţii rezultă că ar fi trebuit să se înregistreze o creştere a deficitului comercial în România în 2011; totuşi, deficitul comercial a înregistrat o reducere deoarece:

- S-a manifestat o creştere rapidă a cererii externe => exportul ↑ - A avut loc o revenire relativ lentă a cererii interne => importurile cresc mai puţin

B. Balanţa de plăţi externe (BPE)

59

Reprezintă / curpinde totalitatea plăţilor şi încasărilor de valuta ale rezidenţilor în relaţia cu agenţii economici străini. Activ BPE Pasiv

Încasările de valută Plăţile de valută Conturile balanţei de plăţi externe

I. Contul curent Este format din 3 subconturi a) Contul balanţei comerciale

o Exporturi (încasări de valută) o Importuri (plăţi de valută)

b) Contul balanţei veniturilor o Încasările de valută sunt veniturile deţinute de români în străinatate şi

transferate în România (profituri, dobânzi, salarii ale lucratorilor cu contract mai mic de 1 an)

o Plăţile de valută (profituri, dobânzi, salarii obţinute de străini în România şi transferate în străinătate)

c) Contul balanţei transferurilor o Încasările de valută de pe urma transferurilor în România. Exemplu:

majoritatea sumelor transferate de muncitorii români din strainătate o Sumele nerambursabile pe care le oferă UE României o Plăţile de valută (ieşirile de transferuri din România). Exemplu: contribuţia

anuală a României la bugetul UE.

Soldul contului curent = soldul balanţei comerciale + soldul balanţei veniturilor + soldul balanţei transferurilor

În vorbirea curentă se pune adesea semnul de egalitate între contul curent şi balanţa comercială. De asemenea este posibil ca deficitul balanţei veniturilor să fie compensat de excedentul balanţei transferurilor, astfel că soldul contului curent = soldul balanţei comerciale.

II. Contul de capital şi financiar a) Balanţa investiţiilor directe - Încasări de valută: investiţii străine directe în România - Ieşiri de valută: investiţii directe ale românilor în străinătate b) Balanţa investiţiilor de portofoliu (în titluri financiare; investiţii speculative) - Intrări: achiziţii de titluri financiare realizate de străini în România - Ieşiri: achiziţii de titluri realizate de români în străinătate c) Balanţa creditelor externe - Intrări: creditele pe care le primeşte România (acordate României) - Ieşiri: rambursarea creditelor

Soldul balanţei comerciale = Expnet

60

Dacă balanţa de cont curent înregistrează deficit, atunci contul de capital şi financiar va inregistra surplus, astfel încât balanţa de plăţi externe să se echilibreze.

Ideal, deficitul de cont curent ar trebui finanţat în cea mai mare parte prin investiţii străine directe şi nu prin credite externe (astfel nu va creşte datoria externă).

Dacă deficitul de cont curent este mai mic decât surplusul contului de capital şi financiar, va rezulta o creştere a rezervelor valutare.

Dacă deficitul de cont curent este mai mare decât surplusul contului de capital şi financiar, va rezulta o scădere a rezervelor valutare.

61

Bibliografie 1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia a opta,

Editura Economică, Bucureşti, 2010 2. J. Stiglitz, C. Walsh – Economie, Editura Economică, Bucureşti, 2005 3. Lipsey, Richard G, Chrystal, Alec K - Principiile economiei, Editura Economică,

Bucureşti, 2002 4. N. Gregory Mankiw, Brief Principles of Macroeconomics, 5th edition, Cengage

Learning, 2010