Anul IV, numărul 2 (8) noiembrie 2009

R e v i s t ă s em e s t r i a l ă e d i t a t ă d e B i b l i o t e c a J u d e ţ e a n ă T i m i ş ,c u s p r i j i n u l C o n s i l i u l u i J u d e ţ e a n T i m i ş

TIMEO

HOMINEM

UNIUS

LIBRI

Literele-s tot mai mărunte, ochiul se îndepărtează de ele și dreptunghiul de text tipărit își pierde negreala: se micșorează, devine gri. Iar eu împing cartea mai încolo și-mi pun, pentru altceva, ochelarii.

Textul (o povestire xeroxată) e, dintr-odată, mai sumbru. Și porțiunea goală, de sub semnătură, albul ei, mai precis, are o gravitate nouă, murdară.

Citesc cărți cu text mic, printate. Azi-dimineață, am încercat să scriu cu Arial. Îmi lipsește proza minuțioasă. În care să descriu pori de burete, textul îmbibat.

Foaia e crem-maronie. Ca o scovardă. Textul, drept-unghiular – urma-tipar, urma-cadru. Exactitatea sa-i brutală, geometrică.

Tulburarea indusă cititorului se întoarce asupra textului însuși, îl înmoaie în felul în care pronunţia copiilor înmoaie cuvintele, le cuminţește lipsindu-le, de pildă, de r-uri. Altfel spus, starea devine posedantă, se exprimă pe sine, tinde să altereze realul, să distorsioneze input-ul senzorial, văzul, litera citită.

În felul ei, povestea e mai importantă decât viaţa. În, mai ales, măsura în care orice viaţă se stinge o dată cu „posesorul” ei, dacă nu devine poveste, legendă, text.

Am lăsat cartea și privirile au plonjat, iar, în golul cu care sunt atât de obișnuit(e). Spă-tarul tras în pânzet neted, egiptean. Am devenit brusc conștient de relieful lui subtil: niște diferenţe ceţoase de nuanţă, ambigue, cum sunt cele dintre frunzele unui covor de frunze. Scene fantasmagorice prindeau contur. Textul redevenea el însuși.

Tudor CREȚU

? Bijuterii ? Lecturi aprinse ? Lumini şi umbre ? Efectul Matrioşka ? Ieudul şi ieşirea ? Super Halloween Party ? Citate Constantin Noica şi Lucian Blaga ? Zilele Bibliotecii Judeţene Timiş ? Revizuirea clasificării zecimale universale ? Despre Tracia… ? Explozii, spargeri, ţâşniri… ? Fragment din Jurnalul israelian ? Din corespondenţa lui Virgil Nemoianu cu...

Din s

umar

:

Text, carte, reverie

Anul VI, numărul 2 (12) noiembrie 2011

BiJuTerii

Albastrul e mineral – un strat ca de sticlă acoperă textul, literele zac nemișcate, ca pietrele-n adâncuri. Scrisul care devine mai real decât viaţa și, în cele din urmă, scenariu al vieţii – să verși aici realul cel mai real…

Cartea se deschise. Timișoara, 1904. nu doar prima filă părea albă, ci cartea un alt fel de car-te. Lui Klapka (1815) i-ar fi plăcut. Nu eram obișnuit să văd atâta alb în stânga suprafeţei tipărite.

Am luat cartea în mână și am început, pur și simplu s-o frământ. Pe copertă un e stilizat (de la eseuri), trasat cu alb și negru, umplu cu albastru. „Ce obiect lutos” – îmi venea să zic.

Mircea Eliade, Oceanografie, Bucureşti, Editura „Cultura Poporului”

Mircea Eliade, Şarpele. Roman, Bucureşti, Editura „Naţională-Ciornei” S.A.

Lucian Blaga, Trilogia culturii. Spaţiul mioritic, Bucureşti, Editura „Cartea Românească”

Gib. Mihăescu, Rusoaica. Bordeiul pe Nistru al locotenentului Ragaiac. Roman, Ediţia a III, Bucureşti, Editura „Naţională-Ciornei” S.A.

Textul siglă al B.J. Timiş

lum

ea că

rţii

2

Viaţa la ţarăCăzusem rob nobleţei chipului tăude domniţă munteancăsurghinuită parcă anume la Vermeșsă mă smulgădin urâtul ce mă înghiţea sistematico jeansii domniei tale aidoma vișinei coapteturnaţi impecabilpe buci și pe coapsele din caremă fulgerau constant 5000 de waţisânii tăi mari și pietroșice miroseau salvator a civilizaţiem-au pus zdravăn la lucruera hotarul îngheţat al lui februarieca să te pot vedea dimineaţași după ce te întorceai de la oresă mă mântui privindu-team săpat cu bărbaţii din fermăun canal de costișăcu de la mine puteream scos la luminătrei hectare din râtul fertil al comunei

Închipuire campestrăUrâtul se instalaodată cu iarna în fibrelesatului ce ne găzduia simultanfiecare din noise trudea să rezisteerai de departe numărul unu în topsingura dăscăliţă din zonă

amirosind a frumos și civilizaţiete mângâiam năucitde câteva săptămânibărbăţia de care eram suspectatrefuza să-și reintre în drepturiîncercam să mă sugestionezsă estimezcât mai puteai luptaimpotriva fiinţei tale dezlănţuiteam trecut pe vin roșuși pe leacuri băbeștieram caraghios și tare înspăimântatca și cum nu s-ar fi întâmplat nimicdădeam fuga sâmbăta la orașla femeia alături de carede câţiva aniîmi complicam frumos biografiaîn braţele eiimpotenţa ce pusese stăpânire pe minenu era decât o închipuirecampestră.

Iluzie de toamnăAi venit ca o limpezire a lucrurilorduioasă și simplăinstaurând pacea calmă și noduroasăîn inima meaordinea și prospeţimea în spiritul meu me-tanăucîn acest precipitat sfârșit de mileniuplacat cu izotopi grei de uraniu și thoriucu dezinvoltura și forţacu care singur Vincent van Goghîn dialog indrăcit cu absolutul și corbiiîși hașurează în galben destinulîși declară amândouă urechile nule

Proba de focCu pielea și gura uscateca din blestemaceastă femeie transfigurată totalmoșește tăcereacu ochii încordaţiși porii în stare să interceptezeorice fâlfâit de metaforăvenind din adolescenţă târâș pe frânghiecale de șapte vieţi pământenenerăbdătoare și tandrăașteaptă acum ipostaza mea de arbust înflo-ritla graniţa dintre regnuriparţial înșeuatăparţial urâţită

Civilizaţia inimiiCreaţă și exigentăcu ochelarii imenși sunteţi de-a dreptulfermecătoaresunt emoţionat și foarte înaltștiind cum grijiţi de sufletul nostruîncă neîmplinitși fără să vă menajaţi ochiilimpezi și marirașchetaţi de ani bunimetri cubi de cărţi esenţiale și sfintetrăiţi simplu modestneinteresant pentru colegii de breaslăgândiţi frumos și adevăratsufletul crește și se innobileazăîn fiecare secundăși când cineva ignorându-vă sânii notabilivă bate cu degetul în piept și așteaptă ecoulsunteţi mândrătrupul vostru mirosind profund a lumină

stâtnește totușipofte respect și invidie.

CrochiuCa un burghezaștept să îmi treci mâna prin părînsă tu răvășităși în criză de timpmă ţintuiești cu privireași îmi strângi criminal respiraţia-n ușăîn vreme ce pe lângă castanivântul trece în haine de lucruși în ultimul cântec de greierînghite în sânge amurgulplictisit și diform

Noapte de dragosteȘemineulîmprăștia pe tavan umbre hidoaseascultam bocetul de pe Wish You Were Herenoapte de noapte de un deceniurăsucit în jurul trunchiului tăude culoarea și consistenţa aluneisfidam legile clasiceale mecanicii și termodinamiciianulam cu mândriezmeii și inorogii de pe pereţiși din urbece îţi dădeau târcoalelunecam vrăjiţi și lucizidintr-o stare de agregareîntr-altaîmi era drag de tineșemineulîmprăștia pe tavan umbre hidoaseascultam bocetul de pe Wish You Were Hereși nu ne-am mai dezlipit

Împrejur mirosea profund a lumină

În ciuda tranziţieiIubitoare și înţeleaptăcum eștibucură-teîn ciuda tranziţieiam realizat împreunădouă fetedouă teracoteși o carte de versuri

Ciocolată fierbinteEa mă fulgera de câteva zilecu privirea încolăcită de umeripână-n auzmi se lipise de sufletca într-un blues cu ochii închișiși de atunci de rușinetrece ascuţitdintr-o parte intr-altaprin adolescent spre bărbatul din mineși fără să se deznoade apoifuge printre bărbaţii din jurprintre cuvintesă se convingă că numai în mine crezânddevine ciocolată fierbinte

Pădure de fagiÎngrijoraţi și tăcuţicutreieram pădurea de fagicu trunchiuri negre de ploaieși ramuri bătute în picuri mărunţigata să cadăscânteietori și grei de luminălunecam vrăjiţi înspre culmeînspre epicentrul tău de imperiustrăjuit de stânci domoale și oarbede pini și moliziprintre tufe de corn și aluniîngenunchiaţi pe șuba mea de șofermoale și caldăte mângâiam în tăcerescandalizând aerul receduhurile și ielele aţipite în preajmăîn întâia dimineaţă a anuluiurmăream cu ochii închișicum se limpezește până departe pădurea de fagideceniul ursit să-l traversăm împreună

Ochii eiRâul - mai verde decât Tujasdecât brazii din maluriși mult pe deasupra ochii eimai verzi și mai limpezi ca râulcu miezul lor de magneziuînsufleţesc peisajul din jurtezaurizează secundamă integrează cu totul în jocîn acest ritual frumos și absurdîn care traversând aproape staţionar și os-motic pereţii de aerpatrulaterul nostalgic de apătulbur chipul înalt și solemnal Catedralei răsfrânte din parcliniștea și îndărătnicia cuiburilor de cioriși abia perceptibilbucuria îmi suie-n obrajiși freamătul ce mă cuprindeîmi coboară de-a curmezișul în oasesusţinut de râul mai verde ca Tujasamplificat de ochii ei suveranimai verzi decât râul

OrogenezăAi privit înspre minepreţ de câteva clipeși hipnotizată lumina a început să coaguleze

Dealurile împădurite ale Anineis-au mai înălţatcu o palmă

SpleenDe câteva zile iubito ce delicatîmi strâng de gât izbucnirileașteptând dezgheţul ce se anunţăcu mâinile în buzunarul haineihoinărind prin orașul acestaspânzurat de verdeaţa din jurca un nod de cravatăîn care abia de mai poţi intâlni o femeieîn stare să-ţi reteze urechileși nu ai încotro

Lecturi aprinseVineri, 11.11.2011 a fost și o zi a conjuncţiilor literare, nu doar a celor astrale.Lumina focului de la Muzeul Satului a revelat tulpina nevăzută a poeziei lui George Lână. Circa 50 de persoane

au ascultat și s-au bucurat de veritabilele excursuri lirice propuse de poet și de cei care l-au prezentat: Gheorghe Se-cheșan, Dinu Barbu, Tudor Creţu.

Volumul lansat: George Lână, Tulpina mea nevăzută, Timișoara, Editura Gordian, 2011.

lumea cărţii

3

Bibliotecile se numără printre cele mai vechi instituţii socio-culturale existente. Încă din antichitate s-au dezvoltat și au prosperat mari biblioteci.

Deși create de naţiuni și culturi diferite, acestea au o importantă însușire: posedau un volum de informaţii înre-gistrate pe un gen sau altul de suporţi, iar informaţia respec-tivă putea fi utlizată când era nevoie.

Suporterii informaţiei au evoluat de la tăbliţe de pia-tră la tăbliţe de lut, de la papirus la pergament, de la suluri la cărţi copiate manual la cărţi tipărite, iar în perioada din urmă de la cărţi la discuri digitale interactive, înregistrări video și CD. Nu are nici o importanţă sub ce formă este în-registrată informaţia atâta timp cât există şi este accesibilă.

De ce acest preambul?Pentru că, din păcate chiar despre această accesibili-

tate este vorba, în judeţul nostru multe comune nu au nici astăzi biblioteci, cu toate că au trecut 10 ani de la adoptarea Legii bibliotecilor (334/2002), iar fondul de carte zace în mormane prăfuite ce servesc adăpost rozătoarelor. (Peciul Nou, Sânmihaiul Român, Bogda, Banloc, Ohaba Lungă, Găvojdia, Giulvăz, Mașloc, Ghilad, Giera). Pentru că, multe biblioteci au spaţii neadecvate pentru adăposti o bibliotecă (cu triste-mi aduc aminte că cu câţiva ani în urmă l-am în-trebat pe un viceprimar dintr-o comună prosperă, dacă și-ar lăsa copilul să vină într-o încăpere cum era aceea în care se afla biblioteca. Răspunsul a fost NU! … fără comentarii). (Mănăștur, Belinţ, Coștetiu, Giera, Giulvăz, Mșloc, Bârna).

Pentru că, multe comune nu au nici un spaţiu destinat pentru biblioteci (Tomnatic, Saravale, Mașloc).

Pentru că destule Consilii locale au scos din organi-grama lor postul de bibliotecar, după august 2010. (Darova, Biled, mănpștur, Ghilad, Giera, Săcălaz).

Pentru că unităţile administrative, sate, care au devenit comune, nici astăzi nu au spaţii pentru bibliotecă. (Bucovăţ, Pesac, Otelec, Parţa, Livezile, Fibiș). La aceste comune noi înfiinţate, Biblioteca Judeţeană Timiș a contribuit cu donaţii pentru constituirea bibliotecilor, dar din păcate, cărţile zac si astăzi la Consiliile Locale (…?).

Pentru că, multe consilii locale organizează concursuri pentru ocuparea postului de bibliotecar fără ca cei interesaţi să fie informaţi clar despre sarcinile și rolul unui bibliotecar în comunitatea respectivă. De regulă se prezintă tineri cu diplome de bacalaureat care au obţinut rezultate modeste în timpul liceului sau total nepregătite din materialul biblio-grafic indicat și atunci concursurile se reiau de 2-3 ori într-un an (Pischia, Liebling) iar biblioteca rămâne închisă.

Pentru că, lipsa unei motivaţii profesionale sau pe-cuniare generează o migraţie continuă a bibliotecarilor în interiorul consiliilor locale (pe post de agent agricol, pe post de casier, pe post de asistent social etc.); această perpetuare de pe un post pe altul și scoaterea la concurs a postului de bibliotecar (iar și iar …) presupune automat și operaţia de inventariere sau predare – primire (care se organizează în pripă și fără asistenţa contabilităţii) face ca fondul de carte să sufere organizatoric și fizic. Este știut că o mare fluctuaţie de personal afectează calitatea serviciilor. Personal cred că înaintea susţinerii unui concurs pentru ocuparea postului de bibliotecar candidatul sau candidaţii să facă practică o peri-oada de 15-20 de zile într-o bibliotecă din eșalonul superior (orășenească, judeţeană) pentru a se familiariza cu tehnica și terminologia din biblioteconomie.

Pentru că nu este suficient să avem un spaţiu pentru cărţi și un bibliotecar pasiv, ci avem nevoie de spaţii mul-tifuncţionale și bibliotecari cu o pregătire interdisciplinară solidă care se va răsfrânge asupra întregii activităţi din care face parte.

O imagine urâtă are un efect nefast, o muncă făcută de mântuială nu servește nimănui, de aceea pentru a risipi imaginea cenușie ce domnește asupra unora dintre biblio-tecile comunale din Judeţul Timiș, ne permitem în spiritul Legii bibliotecilor să sugerăm forurilor tutelare locale să respecte întocmai ORDONANŢA pentru modificarea legii bibliotecilor nr. 334/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 85/30 ianuarie 2006, care la alineatul 2 al articolului 42 are următorul cuprins: „Autorităţile și instituţiile publice finan-ţatoare controlează și asigură condiţii optime de păstrare a

colecţiilor și de acces la acestea” și modificarea la articolul 40 din legea 334/2002 care spune: „Creșterea anuală a colecţi-ilor din biblioteci publice trebuie să fie de minimum 50 de documente specifice la 1000 de locuitori”.

Totodată credem că bugetul local pentru achiziţia de publicaţii să fie distinctă de cel al consiliului local și să fie cunoscut de bibliotecar. Este bine ca activitatea bibliotecilor să fie mediatizată prin afișe, pliante, broșuri, pe raza comunei pentru a prezenta rolul și locul bibliotecii publice local.

Nu putem să nu felicităm colegii de la bibliotecile comunale: Bara (MICULA MARIA), Becicherecul Mic (BOBEȘ MARIA), Birda (ANDERWALD DARA), Brestovăţ (MOCANU LAURENŢIU), Cărpiniș (MOGA LETIŢIA), Cenad (DRONCA DORIN), Cenei (SZABO VIRGINICA), Checea (BIRDEAN DANIELA), Denta (GIORICI MIRELA), Fârdea (PĂUN LENUŢA), Fo-eni (BORLOVAN VALERICĂ), Ghiroda (MEREMZE SILVIA), Iecea Mare (NICOLAE ELENA), Jebel (MAR-CHETE MARIANA), Moșniţa Nouă (ZELE ANCA), Niţchidorf (BORDEIANU TITIANA), Șacoșul Turcesc (CÂNDEA CORNELIA), Sânandrei (NEUSZATZ DESPINA), Sânpetru Mare (PĂCURAR RADOIKA), Șag (BARAN MARCELA), Șandra (SAVA FLORENTI-NA), Tomești (STĂNILĂ VASILE), Uivar (BALINŢ LU-DOVIC), pentru munca depusă în anul 2011, fiind convinși că și în viitor vor populariza viaţa spirituală a comunităţii din care fac parte cu aceeași abnegaţie și devotament pro-fesional.

Cela spuse mai sus au fost doar constatări și sugestii. Până nu vom centraliza situaţia statistică (CULT 1, PRO-BIP, LIBECON) pe anul 2011 nu putem încă să ne pronun-ţăm asupra stării reale a bibliotecilor publice comunale din judeţul nostru.

Despre asta și o analiză exahaustivă vom reveni în nu-mărul viitor.

Zoran IovanovICI

De câte ori apăsam pe butonul mic și roșu de la poar-ta  penitenciarului, mă simţeam ca un atacator încercând să sparg o barieră de fier cu un flex moale, format din cuvinte grase și pline de cremă dulce. Cum mergeam eu, chipurile să „fac cultură” la penitenciar! „Deschideţi, ca vin cu gânduri bune și cuvinte alese!”

În pătrăţelul care se deschide brusc, apare o figură pă-trăţoasă de la liniile drepte ale pătrăţelului, care mă întreabă: „Cine sunteţi?” Îi spun de fiecare dată cine sunt și, chiar daca se nimerește același gardian, pare că nu a auzit niciodată de mine și de scopul, atât de oficial, pentru care vin regulat. Mă prezint mereu și mereu de parcă am relua o scenă nereușită dintr-o filmare. Histrionul din mine adoră momentul ăsta, e ca și când ar trebui să-mi„ joc “ identitatea.( O data mi-a venit sa-i fac „bau!” și să-l mușc de nas, fără sa am nimic cu bietul om, în definitiv.) După care mă lasă să intru, totuși. Las acolo, la poartă, telefonul, buletinul și (dacă am) stickuri, cuţite, droguri, scrisori.

Apoi mă preia doamna care se ocupă de educaţie și care e chiar o Doamnă. Trecem prin mai multe porţi de con-

trol, unde piuie tot ce ai metalic pe tine, probabil și o plombă daca ai avea. Intram într-un corp de clădire, dintr-o curte încadrată  în  altă curte și ne salutăm cu nenumăraţi gardieni și deţinuţi care pot circula liber pe culoare. Sunt politicoși și se dau la o parte. La început evitam să le prind privirea, mă simţeam stânjenită pentru că trebuia să fiu de faţă când un om e în situaţia aceea! Apoi, m-am gândit că poate chiar prin asta le amintesc că ei sunt în situaţia aceea, așa că am început să mă uit la ei și să-i salut, schiţând un zâmbet dintr-un obraz. Nu prea mult, nu prea sec, ci cât să transmit un salut cordial celeilalte lumi. Lumea din lume, ca și curtea din curte. E lumea pe care o conţinem, avorton pietrificat în cavitate ute-rină septică. Răii sunt ai noștri cum al nostru e și un ficat care, de prea mult alcool, dă în ciroză. 

Am abdicat interior de la Drept(ate) când mi-am dat seama că nu pot suporta să știu oameni în-chiși. Prea târziu ca să mai renunţ la facultate, era ca și terminată. Eram și eu terminată: prinsesem ură pe sistem. Omenirea, privită din nișa legii făcute tot de oameni, mi se părea monstruoasă și nedreaptă. Pe atunci încă nu știam  ce cantitate imensă de nedrep-tate sinistră poate emite în fiecare secundă lumea liberă. O uram anticipat. Acum o dispreţuiesc în cunoștinţă de cauză, ca una de-a ei!

După un timp, am început să apăs pe butonul porţii de fier privind în jur cu nerăbdare, să deschidă o dată cerberul fortăreaţa, să mă lase să intru mai repede. Din atacator am devenit fugar. Să te ascunzi pentru o oră-două de „nebunii” de afară între „răii” dinăuntru pare ca și cum ai amesteca ouăle cu zahărul!

Răii însă vorbesc, scriu poezii, întreabă, se bucură de orice conversaţie, își spun opinia, polemizează, se scuză când își întrerup interlocutorul. Da, se scuză. Se iau peste picior uneori, dar nu se supără nimeni. Fac parte din aceeași gene-raţie de Matrioșka. O lume în care unii fierb de nerăbdare să iasă, alţii s-au adaptat, alţii sunt apatici. De câte ori plec de la ei, mă simt ciudat de bine, doar despărţirea e, de fiecare

data, absurdă. Rămân în urma mea, salutând de nenumarate ori, ca și copiii când sunt lăsaţi undeva unde nu le place și mai speră că părinţii se întorc din drum și îi iau cu ei. Între noi se interpune întâi primul grilaj, și brusc îi văd tăiaţi de liniile drepte, apoi, tot mai fragmentaţi, de alte grilaje, care pocnesc în urma mea metalic. Decupaje  tot mai mici, iar în final, un puzzle uman care nu mai înseamnă nimic. Doar

vocile lor mai reverberează undeva în memorie. Am renunţat la Drept după ce am înţeles, într-o noap-

te agitată de sesiune, că, dincolo de toate preceptele morale și legale, nu suport să văd oameni închiși. Pentru că  nu cred că omul e rău în esenţă. Poate deveni rău, poate fi înrăit, da, dar și atunci, cred în refacerea traseului de la rău spre bine, de data asta. Înrăirea e reversibilă, lungul proces de dezrăire e posibil (și orice tentativă de polemizare pe tema asta mă lasă rece de acum).

Dar pentru dezrăirea celor înrăiţi,  cei care au pretenţia de a fi buni, trebuie să fie buni până la capăt. Trebuie să fie ca sfinţii, la care veneau fiarele fără să-i vatăme…

Lidia Muşat ( Handabura)grafică de Sorin baCIu

Lumini şi umbre

Efectul Matrioşka

lum

ea că

rţii

4

I-am descoperit poezia târziu, deși am citit-o (și) la ora la care mulţi colegi și… „adversari” de generaţie aveau pentru el, deja, un cult. Polemizând cu unii dintre ei, m-am delimitat, implicit, inconștient, și de Ioan Es. Pop. Se întâm-plă, ca să zic așa. O dată cu reeditarea Ieudului, la Ninpress/ Charmides (2009), am reușit (sper!) să-i văd, cu ochi mai limpezi, poezia.

În primul rând, obiectul. Mi-a plăcut dinotdeau-na hârtia gălbui, volumetrică. Coperta, de un verde pentru mine crud, a sporit impresia de fruct dulce-acrișor. Citind, stând, deci, cu ochii-n poroasele suprafeţe gălbui ale pagini-lor, obiectul a ajuns să-mi pară, de-a dreptul, dulce – alcătuit dintr-un soi de scoverzi cu iz vanilat, de budincă. Fojgăitul întărea, de fiecare dată, aproape, impresia de prospeţime, atât a obiectului, cât și a poeziei. Când îmi place, cu adevărat, o carte, ea devine ceva (ce anume?) comestibil.

Poate cele mai cunoscute versuri ale autorului:„ca o amară, mare pasăre marină,/ nenorocul plutește peste cămi-nele de nefamiliști/ din strada olteţului 15”. Și continuarea: „aici nu stau decât cei ca noi. aici/ viaţa se bea și moartea se uită.// și nu se știe niciodată cine pe cine, cine cu/ cine și când și la ce./ doar vântul aduce uneori miros de fum și zgomot de arme/ dinspre câmpiile catalaunice”. Habar n-aveam, în 2000, de bătălia din 451, în care hunii au fost învinși de către romani. Câmpiile catalunice erau niște spaţii neverosimil de îndepărtate, lunare aproape, de un exotism psihic și o (i)rea-litate la care nu-ţi dă acces decât poezia. (Până la urmă, asta și sunt.) Dacă există, cu adevărat, atâtea poezii, câţi cititori, e tocmai graţie acestei receptări fantamatice. Erau pe cât de fantaste, pe atât de vaste... catalaunicile câmpii. Iar praful de pușcă, o pudră sumbră pe firele de iarbă.

Și Nichita Stănescu a scris despre o „pasăre amară”, chiar În dulcele stil clasic.

Dar coincidenţa nu face decât să-i (re)confirme pe cei doi poeţi și, totodată, misterele poeziei. Există un magne-tism subtil care face ca, independent de poet, cuvintele să se atragă și să se așeze în ordinea corectă (a se citi poetică). Mă gândesc mai ales al a-ul, cea mai deschisă dintre vocale, care văruiește, dă cu alb depărtarea și imensitatea ei, trans-formând, totodată, planarea/ plutirea în apoteoză a zborului. Întrucât „demersul” își pierde, așa zicând, dinamicitatea – aripile nu se mai mișcă. Dacă zborul e, mai degrabă, liberta-te/ eliberare, atunci plutirea e extazul astfel atins, depășirea zbaterii, transcenderea... fâl-fâl-ului eliberator.

Mai ales pe asemenea cărţi îmi place să scriu. Și mai ales acum, că m-am întors la stilou. Mi-am cumpărat cel mai ieftin toc din Kaufland, cu 3,7 lei. Un stilou simplu și trans-parent. Rezervele negre, ca să zic așa, „fiolele” cu cerneală aproape c-au costat mai mult. Și scrisul a devenit, iar, viciu, plăcere senzuală. Fără nici o exagerare. Filele gălbui, altele, dintr-un caiet, sunt acum întinderi veline, de chec melami-nat, iar a scrisul s-a transformat în simplă scriere, adică aș-ternere și scrijelire, într-o dulcegărie diabetică. Poemele le

comit, uneori, pe cărţi, direct: „a fost la limită și el/ n-a prea nu i se mai/ auzea gura nici cât/ ţăcănitul botului de capră după sărbători/ lemn ud placid// era un cer ca pagina găl-bui dintre cuvinte/ și-a trecut mâna peste a șters/ mâna cu mănușă uriașă de sudor –/ întinse cartea și o așeză/ la capul satului pe șosea”.

Sunt, acestea, un soi de momente-mentosană, rotunde și aromate, în care poezia altora duce la poezia ta. Și invers.

Să ajung,...în cele din urmă, și la Es. Pop. Metoda pare a fi aceeași atât la nivel de poem, cât și de ciclu sau carte. Prin reluări și învăluiri, prin omogenitatea de fond a tonului.

În prefaţă, Cosmin Ciotloș sesizează și dezvoltă aspec-tul, făcând o trimitere plauzibilă la Poe.

„S-a grăbit grozaaav, parcă a vrut să se urce chiar el în groapă/ când au scăpat sicriul în groapă – vrei să bei puţină limonadă?/ ești atât de slab, de livid, nu te mai atinge, pielea ta/ se rupe repede – așa era și bunicul/ parcă purta pe el o cămașă în loc de trup”.

Pe măsură ce se „perisabilizează”, paradoxal, pielea își întărește statutul de amabalaj – se rupe ca o hârtie. Trupul e purtat ca o haină – ideea e imemorială. Următorul poem al seriei (Ieudul fără ieşire 2) transformă unghia într-o armă terifică, „nemaivăzută”. Se conturează astfel o anatomie atât mortuară cât și ucigașă. Pereţii se apropie ca niște valuri de aluat – mase amorfe, sufocante. „Numai fereastra nu se apro-pie” – inflexiune din condei, premeditată. Inducţie, cu alte cuvinte, de sens, nu de fior. (Dacă „Tot ce-i mai bun în om e înfiorarea”, acest lucru, cred, trebuie să fie valabil mai ales în cazul poetului). Nu întâmplător, numai apropierea pere-ţilor e punctată stilistic, printr-o comparaţie/ imagine, care „certifcă” fiorul.

Dincolo de dialoguri, în aceste poeme, prevalentă e re-petiţia. Efectul de învăluire: a spus el/ a spus ea. Constantă e și stilistica simplă a comparaţiilor elemetare, realizate prin ca. Odaia e „rotundă ca un gălbenuș”. Ioan Es. Pop își fixează un repertoriu de ingrediente pe care le reiterează: unghia, carnea și trupul-haină, pământul etc.

Unele poeme arată, imediat, din ce „regiuni” se trage, de pildă, un Teodor Dună.

„dar pentru că sîntemm sfîrșiţi și e seara sărbătorii și vrem să rîdem de asta,/ ne oprim, ne facem că-l ascultăm, îi dăm apă la moară”. E ceea ce aș numi vers telescopic. Cu predilecţie la Dună, facţiunile versului sunt aglutinate prin aceeași conjucţie, cel mai adesea şi, care leagă şi versurile unele de altele. Așa încât, prin stihuri de structura primu-lui, se instaurează un fel de toarcere pe care repetarea lui şi o liricizează. Teodor Dună încearcă să personalizeze, prin cronicizare, acest efect: „și orice este viu și orice a fost viu își fac loc în mine/ și mă înconjoară.” Sau: „și nimeni mai plin și mai trecut prin miezul nopţii decât mine/ și nimeni mai pregătit și mai înfășurat în vieţi” (De-a viul). Dună ampli-fică efectul până la realizarea unei monotonii și disipări sau evanescenţe tip Mircea Ivănescu.

În primul poem din amicul se developează un proces (până acum, am vorbit mai mult de procedee) definitoriu: materia simbolului sufocă sensul simbolului/simbolic, de-vine, pur și simplu, materie sufocantă. „și lemnul (crucii) a crescut pe el cât toate blocurile la un loc”. Nu mai e vorba de cruce, ci de lemn. În alt poem, citat...și mai sus decât acesta din urmă, unghia-armă crește până umple încăperea.

O dilatare monstroasă, o degenerare/ proliferare de tumoare cancerigenă. Finalul, un soi de climax negativ, fiind, ca să citez din Eliade, „opera” lipsei de finalitate, de teleologie, a acestei proliferări.

Amicul e un soi de alter ego cristic, irecognoscibil – ca să mă exprim tot în termenii lui Eliade – camuflat în mizeria cea mai profană. De altfel, „la obârșie, la izvor”, miracol asta și înseamnă manifestare (a sacrului) prin „venire laolaltă”, cum am aflat din Oceanografie, nu prin contrast. Dacă a-i deschide ușa unui sărac înseamnă a-l primi pe Hristos, e tocmai pentru că faci acest gest faţă de un „paria”.

Poemul e tras, aici, în straiele unei colocvialităţi leha-misite, dâmboviţene.

O căruţă încărcată cu nimic e un titlu, al unui volum co-lectiv, care miroase a Ioan Es. Pop. Cârtiţa e „doamna cuza”, doar ea știe drumurile psihopompe, ea e sumbra și aproape vulgarizata însoţitoare. Poetul i se adresează ca unei vechi cunoștinţe, de unde și familiaritatea stranie, sumbră, ca și când ai pune o pilă cuiva.

„în spatele nostru lumea albă a pîlpîit și s-a stins./ trei zile am călătorit pe cărări doar de mine știute./ nimeni a stat asupra noastră și a nins”. Subiectul negativează sau, de-a dreptul, neagă, în timp ce forma predicatului rămâne afirmativă/ pozitivă. O modalitate paradoxală a negaţiei și negării, a nu-ului și nimicului, ca în titlul citat, în care nimic contrastează cu încărcată.

Versuri precum „trei zile am călătorit pe cărări doar de mine știute” sunt clișee perene care nu mai prea pot func-ţiona decât prin asumare făţișă și/ sau contextualizare iro-nică, cinică etc. Sunt rari poeţii precum Mircea Bârsilă, care le funcţionalizează mergând, până la capăt, pe linia clasică a gravităţii și solemnităţii, care trebuie atunci să fie plenare.

Doamna Cuza, bursucul care se roagă, omida în suta-nă sau păduchele de San Jose sunt figuri tipice pentru acest bestiar sarcastic și mizer. Ele au nume, veșminte sau chiar titluri nobiliare în net contrast cu aparenţa lor. Ceea ce nu exclude o sacralitate subterană, și la propriu și la figurat, adi-că și...subpământeană. Bursucul se roagă „cu labele împreu-nate, bolnave” – și totuși, ca jarul prin scrumul de ţigară, o bizară sacralitate licăre în această panoplie care miroase a

pământ rânced și care, totodată, înlocu-iește iconografiile celeste. În bolnave e...febra versului și a „personajului”. Lucrez, în cap deocamdată, la o carte cu ubi, plozi habsburgici și alte „arătări” rotofee sau grăsune – hipopotami, bursuci etc. Mai toate, au năsuc sau lăbuţe roz, ca purce-lușii de o zi pe care i-am văzut la Spata. Rozul lăbuţelor mi s-a părut, din capul locului, emanaţia febrilă și incandescentă a tot ce au mai firav și sfânt aceste perso-nagii. Mi-a venit instinctiv să scriu mâi-ni sau lăbuţe. Labele care se roagă și-au pierdut animalitatea. Gregaritatea acestui grăsun – bursucul – s-a întors, așa zicând, în favoarea lui. Ca-n romanele rusești, când vezi un personaj primitiv, un mu-jic care se roagă, în straiele lui groase și

murdare, rugăciunea are, parcă, alt iz. O spune poetul însuși, actualizând un loc comun „cea mai umilă făptură e cea mai dragă domnului”.

Ninsoarea ca exprimare a absenţei, stingerii, extincţiei e o altă figură clasicizată. Vezi până și Rugă pentru părinţi („parcă tac și parcă ning”) sau un alt vers al unui „copil mi-nune” descoperit tot de Păunescu și care, acum, face emisiuni pe B1: „ninge cu gradul zero”, construcţie mai degrabă risca-tă în care gradul zero se referă, în primul rând, la așternerea absenţei peste lume.

Important e însă că acest mix de elemente personale, pe de o parte, și, pe de alta, comune „poeziei dintotdeuna”, poartă amprenta lui Es. Pop. Dacă am arătat cum Teodor Dună se alimentează din Ioan Es.Pop, să observăm acum unul din firele pe care autorul Ieudului le trage din fuiorul lui Sorescu. Descrierea de mai la vale a raiului m-a teleportat în plin La lilieci: „era grădina asta a raiului cam la un hectar și jumătate/ și-mprejmuită cu un gard de nuiele/ i cu câmpuri-le încă nearate”. Ruralismul e, aici, o modalitate a prozaizării sau chiar „profanării” poetizante.

Tudor CREŢU

Ieudul şi ieşirea

Ioan Es Pop și Al Musina

lumea cărţii

5

Colaborarea dintre mine ca și actor și Biblioteca Ju-deţeană Timiș este la fel de veche ca și popasul meu pe me-leaguri bănăţene, mai exact, numără cam 15 toamne; pașii mi-au fost îndreptaţi înspre aici de către colegul și minunatul om – Mircea Belu – a cărui prietenie îmi va stărui mereu în suflet.

Încet, încet întâlnirile s-au extins către Ame-rican Corner Timișoara și astfel am avut ocazia să realizăm împreună o serie de minunate evenimen-te, dedicate cu precădere copiilor și tinerilor, având ca punct de plecare diverse momente de sărbătoare de peste an, „americane” și nu numai: Halloween, Christmas, 1-st of June etc.

Cu o largă experienţă în domeniul activităţilor cu și pentru copii, Asociaţia Culturală „Pentagon”, ONG-ul pe care îl prezidez și prin care iniţiez aceste evenimente, a or-ganizat anul acesta în colaborare cu American Corner Ti-mișoara din cadrul Bibliotecii Judeţene Timiș, evenimentul tematic „Halloween Party”, ajuns la a V-a ediţie. Alături de acest eveniment stau mărturie privind experienţa organiza-ţiei nonguvernamentale în privinţa evenimentelor pentru copii, celelalte manifestări iniţiate, dintre care: Festivalul de Teatru pentru Copii și Tineri „Copil în Europa”, evenimen-tele „Toţi copiii în strada”, „Poveste de Crăciun... despre cum să fii mai darnic și mai bun” ș.a.m.d.

Pentru copii Halloween-ul este un prilej de veselie, de zâmbete, de a fi alături de prieteni, de colegi, costumaţi te-matic – adică altfel decât o fac zi de zi. Deși știm că este o „sărbătoare împrumutată”, manifestarea de faţă și-a propus să dedice tuturor copiilor participanţi un spaţiu și un timp de poveste, numai al lor, mai exact, un spaţiu în colţul american. Pentru aceasta am pus la cale numeroase puncte de atracţie, acestea fiind și extrem de consistente, pentru a capta interesul micuţilor și a satisface cele mai serioase pretenţii ale acestora.

Evenimentul principal a avut loc în data de 31 octom-brie 2011– între orele 10.00 și 13.00 – pe scena Casei de Cultură a Studenţilor Timișoara, dar acesta a avut ca și la-borator de creaţie proprie, perioada cuprinsa intre 14 și 31 octombrie 2011, răstimp în care micuţii implicaţi, împreu-na cu coordonatorii de proiect, au creat o serie de măști de Halloween, picturi, grafică, decoruri etc.

Întregul spaţiu a fost inundat de o mulţime de lumini extraordinare, atât de la lumânările decorative, cât și de la echipamentele pe care le-am pus la dispoziţia evenimentului și care generau fum, lasere, steluţe, licurici și alte asemenea. Este evident că am avut și o coloana sonoră absolut „înfrico-șătoare” care a întregit atmosfera mult așteptată de micuţii prezenţi.

Ceea ce doresc să amintesc, căci mi se pare într-adevăr demn de reţinut, este atmosfera nemaipomenită care s-a cre-

at acolo și faptul că starea de spirit a tuturor participanţilor era deosebit de bună, plină de bucurie, prietenie și veselie. Eu întruchipam un personaj plin de pene, dintr-un trib canibal și mă numeam „Prinţesa Osi” iar ajutoarele mele au fost doi ti-neri membri ai asociaţiei, Laura Sărăcin care o intruchipa pe

„Magiciana Lala” și Beniamin Ilaș care era „Cavalerul Beni”; la început aceștia fiind înmărmuriţi, a trebuit să încercăm – eu și copiii – o serie de vrăji și incantaţii în speranţa că îi vom readuce la viaţă. Ca de fiecare dată, copiii au găsit o mulţime de soluţii, care mai de care mai năstrușnice, le-am încercat împreuna pe toate și… varianta salvatoare a fost una la care nimeni nu s-a așteptat: „Cot-co-dac!!!” Personajele au învi-at… toţi eram mulţumiţi și gata să începem… să continuăm să ne distrăm.

Copiii au fost extrem de comunicativi și de receptivi la tot ceea le-am propus, fie că era vorba de transformat în mu-mii de hârtie sau de parada costumelor prezentate de ei sau de încercarea puterilor și măsurarea mușchilor. Laolaltă mici și mari, copii de clasele a I-a, a II-a, a III-a și a V-a, împreună cu învăţătoarele și profesoarele care nu puteau sta deoparte, cu părinţii care se amuzau copios și cu greu rezistau să nu urce pe scenă să tragă și ei de sfoară și cu noi animatorii, bi-neînţeles, ne-am distrat copios și la sfârșit ne-am întrebat cu toţii „Cuuuum, deja s-a terminaaat?!?”. Nu mai încape vorbă că noi, ca și animatori, eram intr-o permanentă comunicare verbală și non-verbală, pricinuită întâi și-ntâi de faptul că au fost prezenţi mult mai mulţi copii decât veneau de obicei la un astfel de eveniment; acest fapt ne-a pus puţin în gardă și

trecând peste „waw!-ul” primului minut – când am văzut câţi erau!!! – i-am condus pe toţi deopotrivă în lumea poveștilor de Halloween, cu multe zâmbete de bucurie și de veselie. Cel mai bun feed-back pe care l-am primit și anul acesta și pe care îl așteptăm an de an la evenimentele noastre, a fost: „Osi,

la anul în ce ne costumăm? Aha… Știu!” Și aici înce-pea înșiruirea variantelor… Și când se întâmplă asta, știi că tot efortul a meritat și că nu a fost zadarnică strădania noastră, a tuturor.

Împreună am creat obiecte specifice în cadrul atelierelor ad-hoc, am împodobit spaţiul cu obiecte tematice, am cântat, am dansat, am recitat, am făcut

muuuuuulte concursuri și jocuri de toate felurile, momente speciale cu tematică specifică, am vizionat un filmuleţ despre Halloween, în timp ce am degustat din bunătăţile puse la cale de organizatori … mmm… mere și pere în ciocolată și alte cele pentru care s-a încins o adevărată competiţie… și după ce am fost cât se poate de năzdrăvani, ne-am oprit pentru o clipă din zbenguială, să ne primim diplomele de participare la eveniment.

Le-am explicat copiilor, de asemenea, care sunt origi-nile evenimentului; Halloween este o sărbătoare de origine celtică ce s-a răspândit în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din SUA. Numele provine din limba engleză de la expresia „All Hallows Even” adică sărbătoarea creștină a tuturor sfinţilor. Halloween a ajuns să fie asociat cu aceasta sărbătoare în ţările unde predomină creștinismul catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tu-turor sfinţilor este sărbătorită pe 1 noiembrie.

Specific pentru Halloween este dovleacul cioplit, care reprezintă Lanterna lui Jack, iar obiceiul de a face o faţă din-tr-un dovleac și introducerea unei lanterne în interior (la americani este numit dovleacul Jack) provine din folclorul irlandez.

Sprijinul acordat organizatorilor de către Casa de Cul-tură a Studenţilor și Biblioteca Judeţeană Timiș prin Ame-rican Corner Timișoara a avut ca rezultat un eveniment cu adevărat reușit. Ne-au fost parteneri la această reușită ediţie mai multe școli: Colegiul Naţional Bănăţean, Liceul William Shakespeare, Școala CSEI PP Neveanu, fiecare aducându-și aportul în felul său pentru a crea o atmosferă deosebită și pentru ca toţi copiii participanţi să rămână cu amintiri fru-moase și de ce nu… să devină cititori practicanţi și dedicaţi ai cărţilor și materialelor puse la dispoziţie de către Biblioteca Judeţeana Timiș și American Corner Timișoara.

Voia bună, distracţia și cadourile nu au lipsit, firește, de la această sărbătoare a copiilor, a bucuriei și a noastră, des-părţindu-ne cu gândul la costumele fantastice pe care le vom purta ediţia următoare…

ana Maria PanDELE

Dintre „Zilele Bibliotecii Judeţene Timiș” (24-28 oc-tombrie 2011), marţea aleasă pentru inaugurarea secţiei Casa Tineretului a fost o zi superbă de toamnă. De dimineaţă, un soare blând, prietenos și jucăuș printre frunzele de-acum în-gălbenite căuta să-nvăluie cu căldura lui binevenită pe toţi...

Și pe noi, bibliotecari colegi, care așteptam musafirii să pornim sărbătorirea și mai ales, așteptam cu nerăbdare reac-ţiile și impresiile lor la întâlnirea cu „noua faţă” a secţiei Casa Tineretului.

Am invitat elevi, studenţi, profesori, scriitori, prieteni, colaboratori, oficialităţi de la Consiliul Judeţean Timiș, per-soane publice, ziariști, reporteri...Eram mulţi, ce mai încoace încolo. O parte dintre noi, cei de-ai casei, nu știa cum este re-amenajat sediul bibliotecii, dar aveam certitudinea, știind pro-

fesionalismul colegilor implicaţi, că a ieșit ceva frumos, ceva nou, ceva atrăgător.

Da, chiar așa a fost. Am fost surprinși plăcut, subliniez tare plăcut, să vedem

o reamenajare inspirată a rafturilor cu cărţi, după standarde occidentale, atât cât a permis spaţiul judicios folosit. O ambi-anţă și un confort sporit pentru cititori, atât fizic cât și spiritual.

Spun acest lucru pentru că, sigur sigur, cei prezenţi au simţit măcar un moment liniștea, tihna ademenitoare a incin-tei, au simţit imboldul de a sta pe unul din fotoliile cochet plasate lângă măsuţe și lângă rafturile doldora cu cărţi...și de a răsfoi un album, o carte, de a visa, de a evada din prezentul atât de provocator...Cărţi multe, vechi și noi, pereţi împodobiţi cu o parte a Colecţiei de manuscrise din corespondenţa lui Vir-gil Nemoianu – scrisori semnate de Dinu Flămând, Mircea Zaciu, Nina Cassian, Constantin Noica, Lucian Blaga, Adrian Marino..., discrete aranjamente florale, lumină, soare, spaţiu, toate contribuind la primenirea locului.

Am tras cu ochiul în dreapta și-n stânga la elevii grupaţi în jurul profesoarelor, am auzit frânturi de impresii, întrebări, păreri. Am întrebat direct și scurt un grup de elevi mai aproape de mine: „Vă place?” Răspunsul a venit de la un băiat înconju-rat de colege vesele: „Da, clar. E altceva. E diferit faţă de ce-a fost înainte.” Și mai clar era că acest răspuns consensual venea din partea tuturor tinerilor. Am știut că s-a făcut priza, că locul i-a cucerit. Și nu numai pe ei...

Printre zâmbete, sclipiri ale ochilor curioși, se înșirau elegant cuvintele alese, urările de bine, aprecierile, laudele, pen-

tru întreaga activitate revigorată a Bibliotecii Judeţene Timiș din partea lui: Mircea Pora, Viorel Boldureanu, scriitori; Tibe-riu Hidi, președintele Fundaţiei pentru Tineret Timiș; Mircea Mihuţ, director executiv la Direcţia de Buget-Finanţe a C.J.T., Dorin Hehn, secretarul Comisiei pentru Cultură, Învăţământ, Tineret și Sport de la C.J.T., Constantin Ostaficiuc, președin-tele Consiliului Judeţean Timiș.

Mulţumind tuturor celor prezenţi pentru urări și apreci-eri, mulţumind colegilor implicaţi în organizarea și realizarea acţiunilor și evenimentelor, și bucuros de reușită, Tudor Creţu, managerul Bibliotecii a cucerit din nou auditoriul (a câta oară oare?) lansând ultima noutate a B.J.T.: cu sprijinul susţinut al C.J.T., în viitorul apropiat, secţia Casa Tineretului se va trans-forma în secţie de Literatură.

Și nu în ultimul rând, mulţumiri pentru interesul și plăcerea de a ne fi alături în această zi specială elevilor de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, clasele a IX-a și a X-a, doamnei profesoare Olimpia Cirimpei; elevilor de la Liceul J.L.Calderon, clasa a IX-a, doamnei profesoare Alina Căpraru; studenţilor de la U.V.T., Facultatea de Litere, Istorie și Teolo-gie; doamnei psiholog Elena Petrica, directoarea Centrului de Resurse și Asistenţă Educaţională „Speranţa”; doamnei Ca-melia Mingasson, președinta Asociaţiei Culturale „Kratima”, reprezentanţilor mass-media care au răspuns cu promptitudi-ne invitaţiei noastre.

a scris pentru dumneavoastră Carmen MIRCEa

Dacă e marţi... e sărbătoarea Bibliotecii!

SUPER HALLOWEEN PARTY31 Octombrie 2011

lum

ea că

rţii

6

Sosirea toamnei a adus cu sine în orașul de pe Bega un eveniment mult așteptat: „Zilele Bibliotecii”. Ca de obicei, Biblioteca Judeţeană Timiș l-a cinstit cum se cuvine. Pe par-cursul celor cinci zile, 24-28 octombrie 2011, manifestările au fost numeroase și au atras un număr mare de curioși și de prieteni ai bibliotecii.

În acest articol aș dori să vă prezint unul din momen-tele la care am fost părtași, și care s-a întâmplat marţi, 25 octombrie 2011, ora 16.00, la Secţia de arte „Deliu Petro-iu”. Este vorba de o premieră în lumea culturală timișorea-nă, premieră, care a avut în vedere o categorie socială puţin cunoscută și greu încercată de viaţă. E vorba de persoanele nevăzătoare, care, datorită iniţiativei conducerii bibliotecii timișene, de-acum pot savura lecturile clasice, alături de alţii, la bibliotecă.

Acest lucru a devenit posibil prin achiziţionarea unor aparate Daisy. Acestea pot fi comparate cu niște MP3 player, sau CD-playere, și permit ascultarea cărţilor, stocate după modelul Daisy. Faţă de acestea însă, cititoarele Daisy sunt mai robuste, mai fiabile și singurele care permit ascultarea selectivă a informaţiilor create într-un format special desti-nat nevăzătorilor.

La achiziţionarea acestor aparate conducerea institu-ţiei a avut în vedere că este necesar să facilităm nemijlocit accesul la informaţie și educaţie și pentru persoanele cu de-ficienţe de vedere din România, având în vedere că: „Singura lumină, pe care o poţi dărui unui orb, este cea a cunoașterii”.

Achiziţionarea echipamentelor și soft-urilor create în mod special, a fost primul pas pentru atingerea obiectivului. Cu ajutorul acestor dispozitive cărţile își vor dezvălui miste-rele și în faţa acestor persoane, mai puţin norocoase.

O carte audio în format Daisy constă într-o înregistra-re vocală care reproduce cât mai exact conţinutul și structura unei cărţi tipărite, pentru a fi accesibilă persoanelor cu defi-cienţe de vedere. Acest tip de carte se distribuie imprimată pe CD, fiecare CD conţinând un singur titlu de carte. În acest moment putem oferi celor interesaţi câteva zeci de ti-tluri, însă cu timpul lista se va îmbogăţi.

O carte în format audio Daisy se poate citi selectiv exact ca și o carte tipărită. Folosind un player Daisy, un apa-rat simplu de mânuit, asemănător unui CD-player din co-merţ, cititorul poate sări la o anumită pagină, la un anumit capitol; poate sări dintr-un paragraf în altul; poate să reia o frază anterioară; poate sări peste notele de subsol.

Precizăm că, deși există mai multe tipuri de aparate care permit lectura cărţilor Daisy, biblioteca noastră a achi-ziţionat cititorul Victor Reader Clasic pentru că este cel mai folosit cititor în bibliotecile europene, și cap de serie în lista cititoarelor Daisy. Un avantaj important pe care ni-l oferă acest aparat constă în recunoașterea CD-urilor comerciale care sunt înregistrate audio sau mp3. Totodată, trebuie să amintim funcţiile oferite de aparat, și anume: de lectură se-lectivă, de deplasare prin structura cărţilor Daisy și posibi-lităţile de marcare a anumitor pasaje sau locuri în carte, la care cititorul dorește să se întoarcă mai târziu. Astfel, faţă de un CD player obișnuit, cititoarele Daisy oferă o serie de facilităţi suplimentare cititorului cum ar fi: lectura selecti-

vă; deplasare în structura cărţii, posibilitatea de a introduce semne de carte, informaţii despre poziţia curentă, informaţii de structură și altele.

La evenimentul de prezentare a aparatelor și a noului serviciu oferit de bibliotecă au participat, împreună cu alţi

invitaţi, persoane cu deficienţă de vedere, parţială sau totală. Nu pot să nu amintesc entuziasmul cu care au fost primite aparatele de către cei prezenţi la eveniment. L-aș menţiona aici pe domnul Cristache Constantin, un tânăr profesor de informatică și limba romană, nevăzător, evident, care predă copiilor de la Școala de Ambliopi și Nevăzători IRIS, din Timișoara, și care, cu multă patimă și pasiune ne-a împăr-tășit dorinţa sa manifestă de a pătrunde cât mai mult, și cât mai adânc tainele cărţilor scrise. Deși este unul dintre cei ce nu văd un răsărit de soare, nu văd lumina zilei, sau strălu-cirea nopţii; deși nu se va putea bucura, probabil, niciodată de lucrurile mărunte, care dau atâta culoare și ne animă via-ţa, ne-a demonstrat că viaţa poate avea culoare și poate fi, într-adevăr, animată de cuvântul scris, de cartea care îl face să își dorească să meargă mai departe, spre orizonturi ne-mărginite, orizonturi, pe care noi nu le bănuim și nu le vom putea cuprinde niciodată.

Va fi interesant de văzut cum vor evolua lucrurile de acum înainte. Într-o vreme în care sensul nu mai are sens, într-o lume în care uităm de ce am plecat la „drum”, ne vom lăsa atinși de această poftă de cunoaștere, de cultură? Probabil că da,… dacă nu vom uita cine suntem! Oricum, în viaţa bibliotecii noastre momentul este unul de cotitură. Este doar un început timid, însă cu sprijinul celor interesaţi sperăm că, în curând, un astfel de serviciu să poate fi oferit în cât mai multe locaţii ale bibliotecii.

Ecourile nu s-au lăsat așteptate. Aflând din mijloacele de informare, persoanele interesate au început să sune și au venit la bibliotecă pentru a beneficia și a se putea bucura de noul serviciu.

Victoria Ileana BERARIU

Ken Follett, O misiune riscantă, Bucureşti, Editura Rao, 2011

Carlos Castaneda, Focul lăuntric, Bucureşti, Editura Rao, 2010

James Patterson & Howard Roughan, Croaziera, Bucureşti, Editura Rao, 2011

Tess Gerritsen, Dispariţia, Bucureşti, Editura Rao, 2011

Despre „o altfel de premieră culturală” la Biblioteca Judeţeană Timiş

lumea cărţii

7

Ce bucurie că viaţa n-are sens. Pot să-i dau eu unul.

„Întru” - o finalitate fără scop.

Nefiinţa neagră și nefiinţa albă (cu toate culorile în ea!). Moby Dick.

Maladiile fiinţei, a căror terapeutică la om este simpla lor identificare...

Plăcerea este doar în mijloace!

Este limba instrument al gândului sau e gândul însuși?

Cum cunoști ce nu cunoști? Recunoscând.

Confundarea răspunderii cu libertatea a catastrofat lumea.

Treabă și anti-treabă. Istorie și anti-istorie. Am trăit toate acestea.

Prea mulţi buiestrași în cultura română!

Ceea ce nu facem repede, nu facem.

Dacă muncești, ești muncit. Dacă lucrezi, produci.

Mulţumește și zilei care nu ţi-a dat nimic.

Constantin Noica Lucian Blaga

La cei mai mulţi oameni, religia ţine loc de poezie; la foarte puţini, poezia ţine loc de religie.

Dorul este un organ de cunoaștere a infinitului.

Un aforism prost e ca o scoică în care marea nu răsună.

Rostul metafizicei este să „însufleţească” din nou lumea pe care știinţa o dez-animează.

Limită. Puţini oameni au crescut și cresc până la înălţimea frunţii lor!

Neam mare. E din neamul mare al licuricilor omul: un vierme ce se transformă în lumină când iubește.

Filozofia este al doilea schelet al omului.

Cât timp nu te privești în oglindă ești fără semeni.

A judeca faptele altora este un exerciţiu de conștiinţă, dar încă nu conștiinţă.

Actul cunoașterii nu surpă misterul. Noile cunoștinţe ce le dobândim dau relief tot mai precis necunoscutului.

Rănile omului zvâcnesc ca inima. Să fie oare și inima o rană?

Viaţa respiră oxigen – talentul, libertate.

Fără de poeţi, toate femeile s-ar simţi văduve.

Umbrei îi place să stea totdeauna lângă un lucru, căci numai așa își simte ocrotită nefiinţa.

Pagină realizată de Diana Dincă şi Mihai Ciucur

lum

ea că

rţii

8

Kathleen McGowan, Căutarea iubirii, Bucureşti, Editura Rao, 2011

Mircea Goga, Golgota. Octavian Goga în-tre apologeţi şi detractori, Bucureşti, Editura Rao, 2010

William Faulkner, Hoţomanii, Bucureşti, Editura Rao, 2011

Pierre Assouline, Portretul, Bucureşti, Editura Rao, 2011

În suita de evenimente dedicate „Zilelor Bibliotecii Judeţene Timiș”, al treilea cu tema: „Textul ca imagine” – expoziţie de carte veche și proiecţie de mini-documentare

despre patrimoniul Bibliotecii Judeţene Timiș, realizate de T.V.R. Timișoara s-a petrecut într-un loc mai aparte, să zicem mai puţin convenţional, și anume în sala de con-ferinţe a Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Timișoara, etajul VII.

Evenimentul a fost moderat de Tudor Creţu, mana-gerul Bibliotecii Judeţene Timiș.

Invitaţi speciali: Lucian Ionică, directorul T.V.R. Ti-mișoara, Tania Ţunaș, realizatorul mini-documentarelor despre B.J.T., Mircea Mihuţ, director executiv la Direcţia de Buget-Finanţe a Consiliului Judeţean Timiș și Adrian Găvruţă, expert principal din cadrul Administraţiei Fi-nanţelor Publice Timișoara.

De asemenea, și școlile partenere în proiectele edu-caţionale ale B.J.T. au fost invitate la eveniment și intere-sul lor pentru realizările Bibliotecii s-a văzut în numărul mare de elevi prezenţi: Școala cu clasele I-VIII nr. 1, cl. a VII-a și a VIII-a, însoţite de profesoarele Alina Buchert și Alina Șușoi (22 elevi); Liceul J. L. Calderon, cl. a XI-a Spaniolă cu profesoara Maria Radu (25 elevi) și cl. a VI-a

Luni, 24 octombrie 2011, Garnizoana Timișoara (Piaţa Libertăţii).

O zi ploioasă care solicită din start un alt fel de efort în curtea garnizoanei, ordinele se împleteau cu fojgăiala soldaţilor în uniforme de camuflaj.

Corturile se înălţau timide sub prelata verde închis. Peste câteva ore, sute de oameni aveau să închine un pahar de vin fiert și să guste fasolea ostășească la cazan, până atunci drumul organizatoric este, însă, lung, iar timpul scurt. E 16,46.

Voci răgușite sau ascuţite despicate de ordinele ferme, repetiţii pentru retra-gerea cu torţe și stabilirea ultimelor deta-lii în legătură cu întâmpinarea invitaţilor.

Cuibul de mitralieră e aproape gata, gura Kalașnikovului se îndreaptă tulbură-tor spre intrare. Soldatul studiază cătarea. Parola e “Onor Cărţii!”. Plămada de saci cu nisip e redutabilă. În spatele ei, cei doi ostași studiază atent “suprafaţa de luptă”.

- Dragunov? întreabă timid un civil rătăcit.

- Nu, Kalașnikov, Dragunov e cu lunetă.

Tot mai mulţi timișoreni se strâng incitaţi de forfota evenimentului, traficul între BJT și Comenduirea Garnizoanei devine tot mai intens.

Check point-ul face ultimele verificări, soldaţii își strâng armele la piept, ordonaţi pe două șiruri perfecte.

Ploaia se liniștește și ea, aerul e, de acum, mai curat, tensiunea mai intensă, e aproape ora 18,00, oficialităţile încep să apară, în câteva minute general de brigadă Ioan Gh. Simina, alături de managerul BJT, Tudor Creţu, vor trece în revistă Garda de Onoare.

Salutul scurt și solemn e urmat de imnul de stat. Curtea e plină până la refuz de elevi, profesori, militari în rezervă, personalităţi publice, timișoreni de toate vârstele.

Acordurile imnului sunt contra-punctate de tăcerea semnificativă a celor prezenţi. Deplasarea spre sala expoziţiei de carte veche și tehnică de luptă a Muze-ului Militar se produce în liniște.

Cameramanii își fac loc, panglica festivă tricoloră a fost tăiată de către Ioan Gh. Simina, general de brigadă, dipl. ing. Răzvan Hrenoschi, director executiv al Direcţiei de Cooperare și Informatică în cadrul Consiliului Judeţean Timiș, și Tu-dor Creţu, managerul Bibliotecii Judeţene Timiș.

În sala de primire, pereţii sunt aco-periţi cu plase de camuflaj. Intrarea în at-mosferă este directă, oamenii se grupează lent. Preotul militar al Garnizoanei Ti-

mișoara acompaniat de doi cantori celebrează liturghia. Generalul Ioan Gh. Simina deschide oficial manifestarea, cuvântul său sintetizează și emoţionează auditoriul pre-zent în sala Muzeului Militar.

Onorul le revine apoi militarilor de pe teatrele de operaţiune din Irak, care primesc brevetul de veteran și Diplome de Onoare din partea Bibliotecii Judeţene Ti-miș.

Managerul BJT, Tudor Creţu subliniază că atât ar-mele cât și cărţile expuse spun o poveste. A istoriei mici și mari, a dramelor și luptelor colective sau individuale. Acest tip de eveniment mixt, în care două instituţii apa-rent fără legătură, Biblioteca și Armata își valorizează reciproc activitatea, e esenţial pentru dinamizarea vieţii culturale.

Cu mic, cu mare vizitatorii au poposit în faţa expo-natelor, au cerut și primit informaţii de la bibliotecari și militari deopotrivă.

În curtea garnizoanei paharele de vin fiert și fasolea ostășească au desăvârșit atmosfera de sărbătoare…

Dorin EfTIMIESebastian CIoCan

Onor Cărţii!

B.J.T. cu adevărat la mare...înălţime!

Zilele Bibliotecii

lumea cărţii

9

cu profesoara Mioara Ţunea (30 elevi); Liceul Pedago-gic „Carmen-Sylva”, cl. a XI-a Informatică cu profesoara Olimpia Cirimpei (26 elevi). Și bineînţeles, au participat și cititori fideli ai Bibliotecii.

Incitantul demers al lui Tudor Creţu despre cărţile rare, valoroase, despre „zestrea” Bibliotecii a avut ca suport imaginile elocvente din mini-documentarele T.V.R. Ti-mișoara. Elevii, fără doar și poate, și nu numai ei, au mai aflat ceva nou și interesant despre Biblioteca Judeţeană Timiș.

După toate intervenţiile invitaţilor, a urmat o atrac-tivă animare a elevilor prin solicitarea lor de a răspunde la două întrebări aparent banale: „Care este cea mai ve-che carte pe care o aveţi?”, „Care este personajul cel mai îndrăgit?”. Agitaţie, întrebări la întrebările puse, gânduri și păreri exprimate în fel și chip, răspunsuri... toate au demonstrat că pe copii îi atrage Cartea, că astfel de „în-tâmplări” în viaţa lor sunt binevenite, provocându-i la în-văţare, cunoaștere, participare, experimentare în contexte diferite de activităţile școlare obișnuite, dar cu atât mai benefice lor. Pe lângă acestea, copiii au văzut o instituţie gigant – Administraţia Finanţelor – structurată în corpuri de clădire, cu o mulţime de servicii oferite cetăţenilor, au mai învăţat ceva despre comportament și relaţionarea cu ceilalţi în afara perimetrului școlii, al casei, al locurilor cu-noscute.

Manifestarea s-a încheiat cu o altă surpriză, un cocktail din partea prietenilor B.J.T.: Elena Isac, Maria Micle, Geta Zimerman, Palasti Laszlo, Ionel Cioaric și Ioan Georgiu.

Încă o zi de neuitat pentru toţi. Excelsior, B.J.T.!Carmen MIRCEa,

bibliotecar

Fernando Savater, Cele şapte păcate capitale, Bucureşti, Editura Rao, 2011

Wilbur Smith, Vremea morţii, Bucureşti, Editura Rao, 2011

Ursula Richter, Surâsul gheişei, Bucureşti, Editura Rao, 2011

Douglas Preston & Lincoln Child, Dansul morţii, Bucureşti, Editura Rao, 2011

Vineri, 28 octombrie 2011, am avut la American Corner o expoziţie de carte în limba engleză.

Volumele i-au așteptat îmbietor pe copii atât pe raf-turi, cât și pe mese. Și, cum nu poţi judeca o carte doar după copertă, s-au apucat să le răsfoiască.

Cei mai mici, din clasele I-IV de la „Școala cu clase-le I-VIII” din Saravale, judeţul Timiș și cei din clasa a V-a de la „Liceul Pedagogic”, care sunt îndrumaţi de doam-na profesor Ana Poștaru, s-au repezit la sectorul “Young Readers”. Printre dinozauri și păduri tropicale, cea mai mare atracţie a fost “The Marvel Encyclopedia” unde și-au recunoscut personajele îndrăgite. S-au despărţit cu greu de dialogurile comice și au promis că vor reveni.

Elevii mai mari, de clasa a IX-a de la „Liceul Jean Louis Calderon”, îndrumaţi de doamna profesor Corina Marcu și cei de la Liceul Pedagogic, clasa a VIII B, sub îndrumarea doamnei profesor Olimpia Cirimpei, au fost interesaţi de literatură, mai ales fetele. Artele, istoria, să-nătatea și sportul le-au stârnit, de asemenea, interesul.

Și, dacă totul s-a petrecut cu cărţile pe faţă, colegii mei și cu mine am avut un dialog cu cei de clasa a VIII-a despre ceea ce cred ei că înseamnă să ai o „minte deschisă”.

Bucuria noastră a fost imensă când am realizat că pasiunea pentru carte nu e umbrită de tehnicile moderne de informare.

Iată că, așa cum spunea Macedonski: „Mai sunt încă roze [speranţe], mai sunt”!

adriana aTanaŢCU

Judeţene Timiş

OPEN BOOKS, OPEN MINDS

lum

ea că

rţii

10Click, decklic, blitz. Apăsarea unui buton poate imortaliza, fixa, ilumina. Cu sau fără

ghilimele. Obiectivul aparatului de fotografiat a fost, totodată, şi obiectivul serii de 27 octom-brie, când s-a lansat Fototeca Bibliotecii Judeţene Timiş. Un concept nou, cu fotografii realiza-te de Mihaela Tărhuna. În vervă, ca de obicei, Şerban Foarţă a glumit, comentat şi analizat raportul realitate-imagine, fotografie-text, literatură-memorie.

Criticul bucureştean Ion Bogdan Lefter, invitat special, a vorbit despre ficţiunea şi rea-lismul ipostazelor fotografice, despre postmodernitatea acestei arte. Lefter a remarcat spontane-itatea şi ludicul nu puţinelor cadre care s-au integrat perfect în ambianţa librăriei Sevastia’s Books. Dincolo de expresivitatea fotografică, s-a remarcat importanţa documentară a fototecii Bibliotecii Judeţene Timiş. În timp, aceasta va deveni una dintre principalele resurse ale me-moriei locului. Mai ales într-un context în care mediul literar duce lipsă de asemenea mijloace şi iniţiative. Fotografiile rămase cu scriitori dintre cei mai importanţi sunt adesea ocazionale, amatoriceşti.

Proiectul va continua în 2012 valorizând alte figuri proeminente ale literelor bănăţene.

IntroducereProcedeele de revizuire a oricărei scheme de clasificare

trebuie întotdeauna să fie de două tipuri. În primul rând, se fac permanent adăugiri de noi termeni și concepte și se exclude terminologia depășită sau se creează o altă aranjare. În al doilea rând, este nevoie să se excludă secţiuni învechite ale clasificării și să se introducă o clasificare nouă unde cea existentă a încetat să servească unei funcţii utile. În plus, odată cu trecerea tim-pului, echipa editorială trebuie să depună eforturi să adapteze clasificarea la noile tendinţe. În cazul unei scheme care a fost creată cu mai mult de o sută de ani în urmă și care a fost bazată pe o clasificare și mai veche, aceasta este o mare provocare. Din fericire, în 1895, când CZU a fost concepută, Otlet și La Fontaine au înzestrat-o cu calităţile ananlitico-sintetice care îi conferă o flexibilitate mai mare decât majoritatea concurente-lor ei. Din păcate, totuși, ei nu s-au situat pe o poziţie din care să beneficieze de gândirea lui Ranganathan, ale cărui principii sunt în descendenţă directă faţă de baza lor analitico-sintetică și, prin urmare, n-au putut să prevadă până la concluzia logică, principiile analizei faţetate care sunt astăzi considerate drept fundamente ale regăsirii subiectelor.

Impactul analizei faţetateAceste principii sunt acum, totuși, din ce în ce mai mult

încadrate în structura CZU și formează cadrul fundamental pentru toate activităţile curente de revizuire. Rezultatul este că în orice noi extinderi sau lărgiri ale clasificării, regula va fi de a enumera numai concepte simple, și nu de a oferi notaţii pen-tru compuși. Asta înseamnă că editorii clasificării și cei care o traduc în alte limbi decât engleza trebuie să ia aminte, pentru că conceptele compuse devin treptat tot mai puţin exprimate în tabele, fiind menţionate doar ca „Exemple de combinaţii”. Consecinţa acestui fapt este că devine esenţial pentru editori să includă concepte compuse pe care este probabil să le caute clasificatorii sau alţi utilizatori ai clasificării în indexurile pe care aceștia le oferă în ediţiile lor.

natura revizuiriiActivitatea de revizie este, cum am spus deja, de două ti-

puri: actualizarea permanentă și revizia totală. Un exemplu de secvenţă care trebuie să fie permanent sub observaţie în oricare clasificare generală este tabela de regiuni geografice. Numele ţărilor se schimbă, afilierea lor politică se poate modifica, și pot apărea nume noi mai ales ca urmare a schimbărilor politice.

O altă tabelă auxiliară care trebuie supusă unei perma-

nente revizuiri este tabela de auxiliari comuni de formă, a.i. să se asigure că noile formate de publicare sunt enumerate. Adăugirile recente făcute în CZU includ formatele pentru versiunile electronice ale informaţiei indicate în secţiunea de mai sus la care se referă tabela 1d – auxiliari comuni de For-mă. Dar activităţii de revizuire a tabelelor auxiliare trebuie să i se acorde atenţie mărită. Orice schimbare produsă în rândul acestora poate avea efecte foarte ample deoarece indicii luaţi pot fi adăugaţi unui auxiliar aflat oriunde în schemă. Ceea ce înseamnă că bibliotecile care folosesc clasificarea pentru aran-jarea la raft vor avea de schimbat o mulţime de documente numai ca rezultat al unei schimbări în tabela auxiliară.

Multe dintre problemele privind revizuirea au legătu-ră cu originile schemei în Clasificarea Zecimală Dewey și cu acordul administrativ de lungă durată că structura generală a celor două clasificări trebuie să rămână fundamental aceeași. Aceasta a fost situaţia pentru primii 30-40 de ani de existenţă a clasificării, când s-au pus bazele activităţii viitoare. Rădăci-nile aflate în Clasificarea Zecimală Dewey creează dificultăţi datorită modului de alocare a notaţiei – două exemple extreme sunt clasele 1 și 62, prima fiind o întreagă clasă principală care ocupă mai puţin de jumătate din spaţiul schemei ocupat de subclasa 62 - Tehnică. Este dificil de prevăzut în ce direcţie este probabil să avanseze cunoștinţele, dar tehnologia este o disciplină pe care se poate conta că vă evolua. Clasificarea pă-rinte trebuie și ea să se împace cu această problemă.

Problemele conceptelor compuse enumerateO problemă mai mare, legată tot de originile clasificării,

este enumerarea conceptelor compuse. Clasificarea Zecima-lă Dewey include o mulţime de concepte compuse care sunt notate a.i. elementele lor constitutive nu sunt evidente. Multe dintre acestea au fost preluate în CZU. Odată cu trecerea tim-pului, CZU și-a dezvoltat gama de tabele auxiliare. Acestea au acţionat în sensul rectificării problemei conceptelor compuse. Totuși, sarcina este foarte grea, iar problemele sunt exacerbate de faptul că multe dintre tabele s-au dezvoltat târziu în istoria schemei. Tabelele introduse prin -0 sunt un exemplu remarca-bil. tabele 1k-05 auxiliari comuni de Persoane a fost iniţial creată pentru a conţine persoane din clasa 3 – Știinţe Sociale. Mai târziu s-a extins pentru a fi utilizată în clasa 61 – Medi-cină. Similar, tabela 1k-03 – auxiliari comuni de Materiale a fost iniţial aplicată numai în clasa 6. După aceea s-a decis ca, întrucât ambele tabele enumeră concepte cu aplicare mult mai

largă decât clasele pentru care au fost iniţial create, ele ar trebui deschise utilizării generale. Din păcate, în momentul când s-a decis asta, faptul că persoanele și materialele erau enumerate prin notaţii diferite în mai multe clase din cuprinsul clasificării fusese trecut cu vederea, oferind ocazia, ca urmare, clasificării duble și confuziei. Într-o foarte mare măsură, aceste două ano-malii au fost anulate prin reviziile din anii 1990, dar acest tip de problemă rămâne dificil de rezolvat și devine mai acută pe măsură ce abordarea mai faţetată este adoptată în procedeele de revizuire.

Utilizarea analizei faţetate, totuși, este singura modali-tate de a face faţă progresului din știinţă și abordărilor din ce în ce mai interdisciplinare din studiile academice. Din feri-cire, CZU este bine plasată pentru a-și permite asta datori-tă structurii sale analitico-sintetice. Rămâne totuși problema identificării tuturor locurilor unde un anumit concept a fost reprezentat printr-o porţiune de notaţie care exprimă un su-biect compus dar nu pare să fie așa. Acest lucru trebuie făcut iar schema trebuie să fie editată a.i. să nu lase posibilitatea nici unei confuzii. Odată cu creșterea nevoii de efectuare a unor că-utări exacte în mediu electronic această abilitate de a identifica un concept simplu și de a-l adăuga altora devine din ce în ce mai esenţială pentru regăsirea finalizată cu succes.

Extinderea prin combinaţie cu două puncteTendinţa în revizuirile actuale în care disciplinele fuzi-

onează este de a configura structura de bază într-un anumit punct de clasificare și apoi de a recurge la combinaţia cu două puncte pentru enumerarea detaliată a conceptelor. Acest lucru se vede clar în două clase care au fost revizuite la sfârșitul ani-lor 1990. Prima dintre acestea, turismul, a fost reamplasată în clasa 33 – Economie, la 338.48, deoarece este văzut ca o meserie sau ca o întreprindere economică și, prin urmare, este gândită să fie inclusă mai logic aici decât la sfârșitul educaţi-ei sau ca parte a petrecerii timpului liber, locurile în care ele-mentele sale erau enumerate anterior. La începutul clasei este plasată o listă de auxiliari speciali care denotă caracteristici ale turismului precum: „pachete turistice, tipuri de turiști, sezoane, tipuri de destinaţii”. Pentru aceste noţiuni există apoi capa-bilităţi de extindere folosind toată clasificarea, prin adăugirea conceptului adecvat prin intermediul relaţiei cu două puncte, de exemplu:

338.48-053.6 Turismul tineretului338.48-52:796.352 Vacanţe pentru golf 338.48-53:791.75 Parcuri tematice ca atracţii turistice

Revizuirea clasificării zecimale universale

lumea cărţii

11Principalele subdiviziuni ale subiectului sunt:

338.41 Cadrul şi originile turismului338.482 Aspecte speciale, inclusiv cercetare, metodologie

Acestea sunt apoi extinse prin utilizarea relaţiei cu două puncte, de exemplu

338.482:311 Statistica turismului338.483 Resurse turistice. Geografie turistică

Această notaţie poate apoi fi extinsă prin subdiviziuni care enumeră diverse tipuri de atracţii, precum 338.483.11 –Resurse naturale, 338.483.12 – Resurse culturale etc., ceea ce dă posibilitatea exprimării unor concepte precum:

338.483.11:551.58 Vulcanii ca atracţie turistică 338.483.2:728.81 Castelele ca atracţie turistică

Structura principala continua astfel:338.484 Turismul şi mediul338.485 Influenţa turismului asupra mediului economic, social şi cultural338.486 Economia şi managementul turismului

Din nou, acestea pot fi extinse pentru a permite expri-marea unor concepte ca:

338.486.1 AdministraţieExemple de combinaţii338.483.1:347.238.5 Diviziunea în administrarea proprietăţii în turism...338.486.22 Agenţii turistice338.487 Piaţa turismuluiExemple de combinaţii 338.487;659.113.2 Cercetarea pieţii338.488 Servicii asociate cu turismul338.488.1 TransporturiSpecificaţi detalii prin: 656...338.488.2 Cazare. CateringSpecificaţi detalii prin: 640... şi 728...Exemple de combinaţii 338.488.2:640.433 Restaurante fast-food 338.488.2:728.76 Caravane 338.844.3 Cumpăraturile ca servicii turistice Exemple de combinaţii 338.488.3:339.168.8 Magazine duty-free

Această prezentare generală a clasei, împreună cu cele câteva exemple selectate, demonstrează modul în care pot fi exprimate majoritatea conceptelor necesare în acest domeniu absolut interdisciplinar prin crearea unui schelet gol, pe care se pot adăuga în mod normal dar nu exclusiv, un mare număr de subiecte asociate, prin intermediul relaţiei cu două puncte. Indicaţia clară de compunere, care este denotată prin utilizarea arbitrară a simbolurilor CZU, permite regăsirea informaţiei în mediu electronic prin căutarea fie a conceptului ca întreg, fie a unui singur element. Este evident posibil, în egală măsură, să se adauge toate faţetele comune precum sezoane, locuri, per-soane sau forme de prezentare, în funcţie de necesităţi.

O metodologie similară a fost adoptată în cazul ştiinţe-lor mediului. Aici nu s-a ales o nouă localizare, dar clasificarea existentă la 502/504 a fost modificată în întregime, iar clasa Studiul naturii de la 502 a fost eliminată fiind considerată drept superfluă. Conceptele menţionate în această clasă mică aparţin, de fapt, de altă clasă, și anume de știinţele vieţii de mai departe din Clasa 5.

Structura de bază a clasei este următoarea:502/504 Ştiinţele mediului. Conservarea resurselor naturale. Ameninţări la adresa mediului şi protecţia împotriva acestora.502 Mediul şi protecţia mediului502.1 Mediul şi societatea. Conservarea şi protecţia în general. [Include aspecte

precum interacţiune, „probleme verzi”, dezvoltare susţinută, măsuri sociale şi legale şi organizare şi protecţie; reînnoirea resurselor naturale, tehnologia şi reciclarea deşeurilor]

502.2 Mediul ca întreg [Include biosfera şi mediul creat de om]502.3/.7 Părţi ale mediului502.3 Mediul atmosferic502.5 Suprafaţa pământului. Peisaj. Decor502.6 Mediul glaciar [Include: Gheaţa. Zăpada]502.7 Interiorul pământului

Având de-a face cu un status quo, clasificarea continuă prin enumerarea acelor lucruri care constituie o ameninţare la adresa mediului, ameninţări naturale, ameninţări datorate omului și cele datorate interacţiunii dintre om și natură:

504 Ameninţări la adresa mediului504.1 Prejudicii directe. Deteriorare [Include diminuarea depozitelor, eroziunea,

despădurirea, deşertificarea]504.2/.3 Prejudicii accidentale prin agenţi necunoscuţi/ cunoscuţi504.4 Dezastre naturale504.6 Prejudicii prin materiale dăunătoare. Poluare504.6 Prejudicii prin factori fizici504.7/.8 Încălzirea globală. Iarna nucleară504.9 Prejudicii prin acţiunea umană intenţionată. Vandalism

Pe această structură primară este posibil să se construias-că notaţii luate de oriunde din clasificare pentru a se exprima concepte ca:

504.14(063) ”1992” Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dez-

voltării, Rio, 1992502.171:531.62 Conservarea energiei502.172:502.211 Protecţia speciilor aflate în pericol. “Date roşii”502.174:627.533 Revendicarea pământului502.211:061 Organizaţii. Asociaţii pentru protecţia vieţii sălbatice502.3:504.5:621.43.064 Poluarea atmosferei prin gaze de eşapament din trafic502.3:551.510.534:504.12 Distrugerea stratului de ozon502.51(26):504.5:665.6 Scurgeri de petrol în mare

Atunci când este necesară o nouă clasificare, nu există nicio alternativă decât aceea de a lucra la revizuirea „de jos în sus”, iar lucrul acesta s-a făcut în cadrul unor anumite clase ale clasificării în care aranjamentul este atât de învechit sau de nesatisfăcător, încât nu există altă soluţie decât abordarea complet nouă. Revizuirile recente în care s-a recurs la această soluţie includ Cinematografia, Știinţa computerelor și Me-dicina. Aceasta din urmă se bazează pe structura Clasificării Bibliografice Bliss.

revizuirea clasei de teologieO altă clasă care a beneficiat recent de o revizuire radica-

lă este Teologia, iar clasa revizuită a fost introdusă în Extensi-ons and Corrections to the UDC, Vol.21 din anul 2000. Aici re-vizia încearcă să anuleze puternica înclinaţie romano-catolică evidentă în versiunile anterioare ale CZU și să ofere o abordare care nu acordă întâietate nici unei religii. Clasificarea oferă prin urmare o listă de confesiuni, notaţiile utilizate pentru acestea fiind doar instrumente de ordonare fără ca ele să implice în vreun fel subordonarea uneia faţă de alta, datorită enumerării atât de multor credinţe. Celor „cinci mari” confesiuni: Hindu-ism, Budism, Iudaism, Creștinism și Islamism li s-au alocat in-dici de două cifre, restul fiind posibil să aibă notaţii mai lungi: Religii și confesiuni din Clasa principală 2 revizuită:

21 Religii preistorice şi primitive22 Religii din Orientul îndepărtat221 Religii din China221.3 Taoism225 Religii din Japonia225.2 Șintoism23 Religii din subcontinentul indian. Religii ale hinduşilor”

233 Hinduism în sens restrâns234 Jainism235 Sikhism24 Budism25 Religii ale antichităţii. Culte şi religii minore252 Religii din Mesopotamia254 Religii din Iran254.2 Zoroastrianism257 Religii din Europa26 Iudaism27 Creştinism271 Biserica Răsăriteană271.2 Biserica ortodoxa272/279 Biserica Apuseana272 Biserica romano-catolica274/278 Biserici protestante28 Islamism282 Islamism sunnit284 Islamism shiit285 Babi-baha’ism29 Mişcări spirituale moderne

Este evident că modul de organizare al confesiunilor este fundamental pentru orice clasificare dedicată literaturii religi-oase. Există mai multe școli de gândire, dar cel mai obișnuit mod de abordare este cel cronologic sau evolutiv, având grijă pentru gruparea confesiunilor similare în apropiere una faţă de alta a.i., de exemplu, toate religiile monoteiste să fie împreună. Această abordare a fost utilizată în revizuirea apărută în 2000. Confesiunile care au apărut ori s-au dezvoltat dintr-una mai veche sunt plasate lângă aceasta, în timp ce altele care s-au delimitat de orice alt sistem de credinţă sunt tratate indepen-dent. Cea mai mare problemă o pun acele confesiuni care au apărut în secolul 20, când o mulţime de noi mișcări religioase au luat fiinţă și par să fie tinere ca vârstă, dar, cu toate acestea, sunt puternic înrădăcinate intr-o provenienţă teologică mult mai veche.

Mergând mai departe de la enumerarea diverselor con-fesiuni și religii, principalele faţete (în ordine inversată, con-form principiului adoptat în toate recentele revizuiri) sunt următoarele:Religie (Teorie şi filosofie) Concepte şi idei religioase (Dovezi ale religiei) Cărţi sacre. Scripturi (Agenţi) Persoane implicate în subiect (Operaţii) Practicarea şi respectarea sociala şi rituala (Procese) Dezvoltare, declin, relaţii inter-confesionale (Părţi) Organizaţii, asociaţii, ordine, secte şi mişcări religioase (Tipuri) Religii după diverse trasaturi caracteristice e.g. Ortodoxă,

Liberală, Monoteistă (Entităţi, Sisteme) Religii şi confesiuni specifice

Tabela principală constă din menţionarea confesiunilor

din toată lumea, după cum am subliniat mai sus, iar restul faţe-telor sunt introduse într-o tabelă auxiliară care este aplicabilă pe tot parcursul clasei. Notaţiile sunt introduse prin utilizarea liniuţei. Toate conceptele din tabelă, indiferent de numărul lor, pot fi adăugate unui indice principal, ele fiind atașate în ordinea inversă schemei, menţinându-se astfel ordinea dorită a citării. Flexibilitatea clasificării permite fiecărei confesiuni să fie subdivizată în detalii egale și s-au făcut toate eforturile necesare pentru a fi incluse concepte care sunt în general com-parabile în diverse confesiuni sub aceeași notaţie. Notaţiile de clasă ce au rezultat pentru fiecare confesiune în particular sunt cele care urmează:

26 Iudaism26-565 Sărbători importante26-565-282.5 Mazhor. Carte de rugăciuni a sărbătorii26-565.2 Rosh haShanah. Anul Nou 26-565.3 Yom Kippur. Ziua Penitenţei26-565.3-53 Kol nidre26-565.3-543.7 Ashamnu. Confesiunea păcatelor 26-565.4 Succoth. Sărbătoarea corturilor26-565.4-526 Instrumente ale credinţei. Succah 26-565.4-526.6 Patru simboluri. Etrog. Lulav. Hadas. Arava 26-565.6 Pesach. Paşte 26-565.6-523.3 Seder. Adorare în casă26-565.6-523.3-282.7 Haggadah

În mod similar, enumerarea sumara pentru Hinduism, este după cum urmează:

233 Hinduism233-536 Acte rituale233-536.2 Abhisekha. Ungerea 233-536.3 Atitudini233-536.38 Namaskara. Pranama. Îngenunchiere233-537 Ofrande233-537:645 Prasada. ofrande alimentare 233-538 Medha. Sacrificii233-538.2 Ofrande prin ardere. Agnihotra, sacrificiu prin foc233-538.25 Agnicazana, ofranda prin foc233-538.6:599.89 Purușamedha. Sacrificiu uman233-54 Scopul ceremoniei233-544.6 Vrata. Jurământ, promisiune 233-546.2 Asirveda. Binecuvântare. Benedicţiune233-549.2 Avahana. Invocarea divinităţii 233-549.5 Visarjana. Plecarea divinităţii233-552 Samskara. Ritualuri de trecere 233-553 Jata-karma. Ritualul naşterii233-555 Vivaha. Ceremonii de căsătorie 233-556 Sraddha. Antyesti. Mrtyusamskara. ultimele ritualuri.

ceremonii funerare233-557.5 Sati. epurarea corpului233-558.2 Upanayana. Iniţierea 233-558.5 Diksa. Intrarea în comunitatea religioasă233-56 Sărbători şi festivaluri233-565 Sărbători şi festivaluri denumite 233-565DI Divali233-565DU Durga puja. Dassehra 233-565HO Holi 233-565JA Jagannath

Această noua clasificare oferă facilităţi mult mai mari decât oricare dintre predecesoarele ei pentru exprimarea unor concepte numeroase de specificitate considerabilă pentru în-treg spectrul de religii. Ea permite clasificatorilor exprimarea unor concepte ca:

2-587 Misticism2-426 Morala religioasă23-788-447.7 Celibatul în ordinele monastice hinduse235-562-422 Ritualuri şi obiceiuri alimentare în sărbătorile Sikh252.3-563-536.65 Drama rituală în celebrarea sărbătorii Anului Nou asirian26-536/86-242 Circumcizia conform celor stabilite în Torah273.4-732.3-45-46 Atitudini faţă de căsătorie în sinodul anglican

ConcluzieAcesta este doar un exemplu de clasă nouă dezvoltată

recent. Altele includ 004 Știinţa și tehnologia computerelor și 791 Cinematografie. Toată munca de revizuire este desfă-șurată conform unei proceduri atent organizate în momentul dezvoltării unei noi tabele. Această procedură este discutată pe parcursul întrunirilor lunare dedicate revizuirii care au loc la Londra cu participanţii din Marea Britanie care lucrează la schemă, iar atunci când clasa revizuită pare satisfăcătoare este examinată de un specialist din domeniu. Procedura normală este aceea de a publica revizii extensive ca „Propunere”, înainte ca acestea să fie ratificate.

Toate reviziile sunt publicate anual în Extensions and Corrections to the UDC înainte de a fi incluse în Master Re-ference File (baza de date citibilă pe calculator care cuprinde versiunea standard a CZU. Ea conţine aproximativ 62.000 de clase și este întreţinută de Consorţiul CZU) și trimise circular abonaţilor și deţinătorilor de licenţă.

Corina ŢanDEa

lum

ea că

rţii

12

Tracia, care astăzi se numește Romania, este o regiu-ne a Europei numărată printre părţile Sciţiei; urmează după Macedonia, la miazănoapte are Istrul, la răsărit Marea Neagră și Marea Marmara, la miazăzi Marea Egee. Odinioară a fost numită Scython, mai apoi Tracia, de la Thrax, fiul lui Marte sau de la asprime (căci la greci „aspru” se zice „trakhys”). Este o regiune, așa cum scrie Pomponius, care nu are nici clima destul de temperată, nici solul destul de fertil (decât în partea în care se învecinează mai mult cu marea). Este friguroasă și face rău semănăturilor; rar îngăduie în vreun loc vreun pom fructifer; viţa-de-vie o îngăduie mai des, însă nici roada ei nu se coace nici nu capătă dulceaţă decât acolo unde cultivatorii au apărat-o de frig acoperind-o cu frunze.

Odinioară cetăţi mai cunoscute în ea au fost: Apolonia,

Enus, Nicopole, Bizanţul (care mai apoi a fost numit Constan-tinopole de către Constantin și, fiind extins, a fost ales scaun al preaslăvitului Imperiu și capitală a întregului Răsărit), Perintul, Lisimahia, Caliopole. Are ca ape curgătoare: Hebrul, Nessus și Strymon. Munţii sunt: Haemus, Rhodope și Orbelus.

Are oameni cruzi, aspri și numeroși, într-atât încât, dacă ar fi cârmuiţi de o singură stăpânire sau dacă ar gândi la fel, așa cum este de părere Herodot, părintele istoriei, ar fi nebiruiţi și cu mult mai puternici decât toate popoarele; însă, deoarece acest lucru este cumplit pentru ei și nu poate fi îndeplinit în niciun chip, de aceea sunt slabi. Au însă multe nume, pentru fiecare regiune în parte, totuși sunt impregnaţi cu obiceiuri și păreri asemănătoare, cu excepţia geţilor, trausilor și a celor care locuiesc dincolo de crestoni.

Dintre aceștia, geţii au fost convinși că nu mor ci că, după moarte, se strămută la Zamolxe, zeul lor. Acest Zamolxe a fost un om care, odinioară, i-a fost discipol lui Pitagora. Când s-a întors în patrie, deoarece și-a dat seama că tracii trăiesc rău și fără pricepere (el însuși fiind instruit în modul de viaţă ioni-an), le-a dat și obiceiurile și legile și i-a învăţat și i-a convins pe băștinașii care le respectă că după moarte vor merge la el în acel loc unde supravieţuitorii vor avea parte de tot binele. Dobândindu-și prin aceasta renumele de zeu, s-a retras de la vederea tracilor și a dispărut, lăsând mult dor în urma lui. La acesta trimit necontenit, până în momentul de faţă, cu o navă cu cinci vâslași, un sol (un oarecare dintre ei ales prin tragere la sorţi), învăţându-l despre cele de care au tot timpul nevoie. Pe acesta îl trimit astfel: unora dintre ei li se dă ca îndeletnicire să ţină trei suliţe, altora, cuprinzând mâinile și picioarele celui care este trimis la Zamolxe și săltându-l în sus, să-l arunce spre suliţe. Dacă moare în aceste împrejurări, ei socotesc că zeul le este favorabil. Dacă nu, învinuiesc însuși solul, susţinând că acest bărbat este rău. Învinuindu-l pe acesta, trimit pe un altul, dându-i porunci cât timp este viu. Aceiași traci, atunci când tună și fulgeră, aruncă săgeţi înspre cer, ameninţând zeul, de-

oarece socotesc că nu mai există un altul pe lângă al lor. Trausii, desigur, în toate celelalte privinţe sunt asemeni

tracilor, însă la nașterea și la moartea alor lor au obiceiul să facă astfel. După ce a venit pe lume pruncul, înconjurându-l rudele, îl însoţesc cu bocet, spunând că trebuie, deoarece a intrat în viaţă, să îndure tot felul de nenorociri omenești. Pe omul care a suferit moartea îl încredinţează pământului cu glume și veselie, zicând că, fiind eliberat de rele, are acum fericirea deplină.

Iar cei care locuiesc dincolo de crestoni fac astfel: fiecare are mai multe soţii, iar când moare vreunul dintre aceștia are loc o dezbatere aprinsă între soţii, dezbatere arbitrată acerb de către prieteni, cu privire la următorul lucru: care a fost îndră-gită mai mult de către soţ? Cea care a fost dovedită ca atare și a primit această cinste, împodobită fiind de către bărbaţi și femei, este omorâtă la mormânt de către persoana cea mai apropiată de ea și este îngropată laolaltă cu soţul. În acest timp, celelalte soţii socotesc aceasta ca pe o mare nenorocire pentru ele și plâng pentru că percep această situaţie ca pe cea mai mare necinste pentru ele.

Ceilalţi traci obișnuiesc să-și vândă fiii pe faţă, după o practică veche; nici fecioarele nu sunt supravegheate de către părinţi și de către rude, ci le este permis să se culce cu bărba-ţii care le-au fost pe plac. Pudoarea soţiilor o păzesc cu mare grijă și le cumpără cu mulţi bani de la părinţi, fiind însemnate în frunte cu anumite semne – aceasta este socotită o dovadă de nobleţe; să fie însă lipsite de aceste semne este o dovadă a originii modeste. Cele de măritat, care sunt mai chipeșe de-cât celelalte, vor mai întâi să fie evaluate, și, odată îngăduită evaluarea, nu se mărită cu o zestre neînsemnată. Cele pe care le constrânge urâţenia îi cumpără cu daruri pe cei cu care se căsătoresc. Ambele sexe participă la ospeţe împreună; se rotesc împrejurul vetrelor după ce au aruncat în foc sămânţa ierbu-rilor (pe care le cultivă), și, fiind tulburaţi de mirosul acesteia, se bucură să imite beţia, având simţurile întunecate. Socotesc lenevirea și traiul din furt ca lucru cinstit; dimpotrivă, socotesc cultivarea ogoarelor ca lucrul cel mai de dispreţuit.

În mod obișnuit îi cinstesc pe Marte, pe Liber, pe Diana și pe Mercur (doar pe acesta singur jură și consideră că este întemeietorul poporului lor).

Ca înălţime, tracii îi întrec pe toţi oamenii; au ochi albaș-tri și privire aspră; au glas înfricoșător; trăiesc îndelung. Clă-dirile sunt puţin ridicate de la pământ, recolta este întotdeau-na fără nicio schimbare; nu cunosc viţa-de-vie, au din belșug pomi fructiferi.

La alegerea regelui nu are întâietate originea nobilă ci asentimentul tuturor, căci poporul îl alege pe cel care are repu-taţie în ce privește moralitatea și omenia înrădăcinată; și care are, de asemenea, o vârstă respectabilă. Se caută însă să nu aibă niciun copil, căci cel care ar fi tată, chiar dacă îi este respectat modul de viaţă, nu este primit să domnească; iar dacă, din în-tâmplare, atunci când domnește, și-a dobândit copii, este înlă-turat de la putere. Cel mai mult se poartă de grijă să nu devină o domnie ereditară. Chiar dacă regele dovedește că are cel mai însemnat simţ al dreptăţii, totuși ei refuză să îi îngăduie totul; primește patruzeci de guvernatori, ca nu cumva să judece sin-gur pricinile în care viaţa este importantă. Dacă însă el însuși este acuzat de vre-o vină oarecare, este pedepsit cu moartea. Totuși nu pune nimeni mâna pe el ci, prin consimţământul tuturor, fiindu-i interzisă autoritatea asupra tuturor lucrurilor, el piere de foame în cele din urmă.

Astfel îi îngroapă pe aristocraţi: după ce a fost expus ca-davrul timp de trei zile și au fost jertfite felurite animale, ei se ospătează, iar pe acela, după ce mai întâi l-au bocit iar mai apoi l-au incinerat, îl înmormântează. Sau, în alt chip, îl acoperă cu pământ și, după ce au adunat deasupra o movilă, organizează atât întreceri de tot felul cât mai ales, în mod sigur, duelul.

Armura de care (după cum scrie Herodot) s-au folosit în expediţia lui Darius era următoarea: purtau cușme din blană de vulpe, erau îmbrăcaţi cu cămăși iar deasupra purtau sarici pestriţe; tălpile și gleznele erau protejate de cizme din piele de pui de cerb; aveau lănci, scuturi mici și pumnale scurte. Sunt foarte buni luptători cu arcul și cei mai iscusiţi; pretind că arcul este inventat de ei.

Foloseau aceeași limbă cu sciţii. Plinius scrie că se obiș-nuiește ca toată Tracia să fie împărţită în cincizeci de prefecturi militare.

Însă acea parte a Traciei care odinioară era numită getică

(acolo unde Darius, fiul lui Hydaspis, a fost aproape de piei-re) se numește astăzi Valahia, de la ginta de cetăţeni romani a Flaccilor. Căci romanii, după ce i-au biruit și i-au nimicit pe geţi, au trimis acolo o colonie sub conducerea unui anume Flaccus. De aici a fost numită mai întâi Flaccia, mai apoi, cu un cuvânt stâlcit, Valahia. Se adaugă acestei păreri limba romană care dăinuie până astăzi la acel neam; totuși, într-atât este de stricată, încât cu greu ar fi înţeleasă de un roman. Se folosesc de literele romane, cu forma semnelor oarecum denaturată. Folosesc ritualul religios pe care-l au și grecii. Dacii au ocupat apoi acel pământ, de la care uneori a fost numit chiar Dacia; acum îl stăpânesc teutonii, secuii și valahii. Teutonii, bărbaţi puternici, au fost strămutaţi acolo din Saxonia de către Carol cel Mare; de la cele șapte orașe în care locuiesc se numesc în limba maternă Siebenbuerger. Secuii, cei mai vechi dintre un-guri, provin din cei care, coborâţi de la început din Sciţia, s-au așezat în aceste locuri. Valahii au două grupări: Drăculeștii și Dăneștii (sau Davii – deoarece unii dintre greci au transmis că „Geta” și „Davus” sunt nume de sclavi provenite odinioară din acest loc). Drăculeștii, fiind mai puţini decât Dăneștii, i-au adus pe turci în acea ţară, pe vremea părinţilor noștri; cu arme-le acestora Dăneștii sunt nimiciţi de istov. Ioan de Hunedoara, bărbat aprig, le-a fost de ajutor doar Dăneștilor, iar pământul recuperat de la dușman l-a revendicat pentru sine. Valahii se îndeletnicesc cel mai mult cu agricultura și cu creșterea vitelor, fapt ce dovedește obârșia neamului. Plătesc tribut regelui însă

doar o singură dată, iar aceasta de câte ori este numit un nou rege; și, îndată ce a fost proclamat, atunci fiecare familie dă un bou ca tribut. Se zice că ar fi în număr de șaizeci de mii și mai bine. Când li se poruncește să meargă la război, sunt pedep-siţi cu moartea dacă nu s-au supus. Valahia se învecinează cu Transilvania la apus, la răsărit se întinde spre Marea Neagră, spre crivăţ și miazănoapte ajunge până la Rusia; la miazăzi se scaldă în Istru.

Împrejurul Istrului stăpânesc felurite popoare rătăcitoa-re; acești oameni sunt chinuiţi de iarna neîntreruptă și de cerul întunecat. Pământul sterp îi hrănea cu zgârcenie o vreme; se apărau de ploaie cu paie sau cu frunze. Sub cerul liber alergau peste ghiaţa întărită a lacului și prindeau sălbăticiuni pentru a le mânca; nu aveau nici casă, nici sălaș, decât pe acelea pe care le ridicau prin osteneală în fiecare zi; era nevoie să-și caute hra-na neînsemnată; deși vremea era cumplită, umblau cu capetele descoperite.

Johann Boehme, Mores, leges et ritus omnium gentium (Obiceiurile, legile şi riturile tuturor popoarelor), Jean de Tournes – Lyon, 1604, p. 206-212.

Traducere Mihai CIUCUR

Cartea a III-a: Despre EuropaCap. V – Despre Tracia şi despre crudele obiceiuri ale tracilor

lumea cărţii

13

Știam despre Purim că e o sărbătoare veselă la evrei și că se deghizează care mai de care, chiar și ultraortodocșii. Și că e necesar să bei, chiar să te îmbeţi! Minunat, m-am gândit, un prilej de a mă simţi ca acasă!

Am nimerit exact în prima zi de Purim, așa că prima mea ieșire pe stradă a fost de-a dreptul halucinantă. Copiii începuseră deja cu o zi înainte de start, așa că peste tot erau puștani travestiţi, coloraţi și nicidecum așa gălăgioși cum mă așteptam sau cum cred că ar fi ai noștri dacă ar avea parte de un bal mascat oficial. Erau voioși, dar într-un fel parcă matur. Majoritatea puștoaicelor erau mascate în femei de stradă și era amuzant să le vezi, neterminate încă, cu jartiere și fără sâni, rujate și cu aripi de înger cusute de ţesătura ro-chiilor deșucheate. Tel Aviv e un oraș potrivit pentru locuri de muncă și întâlniri, aici se formează cupluri și se găsesc slujbele cele mai bine plătite, mă informează „ghidul”Alon.

Sunt tot timpul conștientă că am venit aici ca să „înţe-leg” ceva, deci trebuie să rămân imparţială, să uit de religii și să observ doar oamenii, să aud limba (care din start îmi adu-ce cu o variantă stranie de ruso-arabă-franceză), să-i privesc trăind, umblând, mâncând, alergând în parcuri, conducând, vânzând și cumpărând în magazin.

Mergem până la mare pe malul râului Yerkon, care seamănă izbitor cu Bega și văd mica deltă pe care o face vărsându-se în Mediterana. Plin de păsări ciudate, multe cu picioroange, care pescuiesc preocupate în zona deltei. Mă simt brusc fericită. Deși nu sunt împătimită după pă-sări, încă din prima zi păsările din Israel mi-au părut a fi foarte pline de personalitate, aproape persoane care își cântă problemele prin copaci, tufe, pe marginea clădirilor, în nișe. Lângă Conservator văd niște ficuși monumentali, plini de păsări „dintr-acelea”. Se pare că au crescut așa din datorită muzicii clasice.

Prima zi se scurge armonios, cu exclamaţii de uimire, când tot ce descoperi pare superb și diferit și mai bun decât la tine acasă, oamenii sunt mai buni, mai interesanţi, mai civilizaţi, mai „cum ar trebui”. Știu că nu e chiar așa, dar

pentru că e prima zi, îmi dau voie să mă entuziasmez și să mă gândesc chiar cum aș trăi aici, dacă...aș trece la iudaism! Încă sunt sigură că credinţa mea e atât de puternică încât nimic nu o poate clătina, că aș putea chiar găsi o cale de compromis, dar care??? Mă trec fiorii și cer o shaorma, pen-tru prima dată de când mă aflu în Israel. Vreau ceva cu carne, deși suntem în post, acasă. Hotărâsem că nu voi ţine post în deplasare, ca să nu fiu „ca făţarnicii”.Dar nu eram oare chiar acum o făţarnică?

Era joi și a doua zi începea shabatul și nu era unul oarecare, ci cel de Purim. Alon m-a luat cu el să ducă mici cadouri dulci unor vecini și prieteni. Se duc prăjituri sau dul-ciuri. Ești invitat înăuntru și se stă de vorba. Lumea pare fericită și încerc să intru în atmosferă, deși nu am nimic de-a face cu Ester și Mordehai, care au reușit să scape de masacru, pentru a câta oară oare? poporul evreu. Aflu, de asemenea, că Amalek e considerat strămoșul simbolic al tuturor antisemi-ţilor. Sau, dușmanul ereditar al evreilor, încă de la începutul existenței lor ca popor liber pe scena istoriei, la ieșirea din Egipt. Încerc să decriptez tot timpul ce e dincolo de tot ce știm și am citit și s-a întâmplat în istorie.

Mă întreb încă de ce sunt aici, ce anume a făcut ca totul să se lege atât de bine încât chiar să pun piciorul aici, cu minimum de efort de orice fel. Acum jumătate de an doar a mă gândi la o excursie în Israel, printr-o agenţie chiar, mi se părea de domeniul fantasticului. Acum stau aici, în casa lui Ofir, un fost coleg de serviciu al lui Alon, aduc daruri dulci de Purim, beau ceai de iasomie și discut de amalekiţi, de regele persan Ahashverosh, de Haman, ministrul cel crud care își propune să distrugă iudeii și este împiedicat de Ester, cu ajutorul unchiului ei Mordehai (Cartea lui Esther).

Sâmbătă îl însoţesc la sinagogă pentru petrecerea de Purim. Mă aștept să găsesc o clădire în genul sinagogilor din Timișoara, dar dau peste o clădire modernă, destul de futu-rist proiectată, ca multe din clădirile din Tel Aviv, de altfel, plină de femei, bărbaţi și copii, cei mai mulţi costumaţi acum sau purtând măcar o piesă mai trăznită. Nu mă mai miră și nici nu mi se pare deplasat să îl văd pe Alon într-un halat de baie roz cu buline negre și o ghirlandă de flori la gât, ca un guru hindus căpiat, nici pe mine cu chipiu de miliţian rus și șlapi de ţaţă luaţi de la un magazin arabesc, nici pe alţii în pijama sau cu peruci pe străzile Tel Avivului însorit. Părem toţi ţicniţi, și în halul ăla, ca miliţiancă sovietică sunt salutată de rabin, care vine să dea mâna și să mă întrebe de unde vin și cum mă simt în Israel. Particip ca vizitator și musafir al unuia dintre credincioși și asta, deși mă privează de text, îmi dă ocazia să percep atmosfera prin mirosuri, gust, imagini și sunete. Văd și acum în faţa ochilor chipul unei femei tinere, cu o perucă blondă renascentistă, care vorbea cu vecina ei de masă, râdea și în același timp cânta o dată cu rabinul, ca și cum aștepta anumite pasaje la care să ia parte. Am simţit din nou nodul de plâns în gât și m-am uitat în sus, la candelabru, ca atunci când îţi vine să strănuţi. Deși cred că aș fi putut izbucni într-un plâns isteric fără ca nimeni să se sinchisească prea mult, cineva mi-ar fi dat poate un șerveţel să-mi șterg nasul de creștină impresionabilă, după care ar fi continuat să cânte psalmi zâmbind.

(continuare în numărul viitor)

Lidia Muşat – FRAGMENT DIN JURNALUL ISRAELIAN (continuare - Purim în Ierusalim)

Bibliotecarii scriu

Ivan Ormos s-a născut în 1902 la Ineu, a murit în 1958 la Budapesta și a fost un scriitor de limbă maghiară.

A început să publice poezie în 1924 la prestigioasa re-vistă Nyugat din Budapesta, apoi întors în patrie, la revistele Napkelet si Genius. Se stabilește mai întâi la Arad, unde îi apar primele două volume de poezii, iar din 1926 lucrează ca publicist mai bine de un deceniu la cotidianul Temes-vari Hirlap. La Timișoara mai publică un volum de poezii (1928) și romanul-reportaj Lola (1929), încă un roman la Cluj (1937), iar după închiderea ziarului Temesvari Hirlap se mută la Budapesta.

Lola a apărut mai întâi în foileton în Temesvari Hir-lap, începând cu nr. 19 din 23 ianuarie 1929, iar ulterior în volum în același an.

Din articolul „Roman despre Timișoara” publicat în numărul 17 din 20 ian. al ziarului aflăm că Ormos este al treilea colaborator intern al ziarului, după Gabor Kalotai și Gyula Bach, al cărui roman apare în Temesvari Hirlap, în cadrul unei mișcări de promovare a literaturii maghiare din zona și a scriitorilor timișoreni, arădeni și lugojeni mai ales. Cotidianul își anunţă cititorii că romanul va fi senzaţional, original și că toate personajele sunt reale, ba chiar unele apar cu numele lor adevărat.

Dar odată citită cartea, ai impresia că e de fapt un pseudo-roman-reportaj decorat cu personaje reale abia schi-ţate, fiindcă trama pare ficţiune pură. În mod cert nu prea se încadrează clar în niciun gen. Începe înșelător ca un ro-man poliţist la persoana întâi, naratorul fiind autorul însuși și după primele nouă capitole foarte scurte, care nu ocupă mai mult de 40 de pagini, cu titluri de genul „Pata ruginie”, „Ce ascunde goblenul?”, „Caut o pistă noua”, începând cu capitolul al zecelea, „Povestea  iubirii lui  Lola și Ervin”, se transformă într-un roman de dragoste la persoana a treia. Autorul-narator ne prezintă în alte cincisprezece capitole

scurte numerotate cu cifre romane „strania poveste de dra-goste” a celor doi pe baza „relatării dezlânate” a prietenului protagonistului. Capitolul cu nr. XVI face tranziţia înapoi către ultimele opt capitole cu titlu în care revine naratorul la persoana întâi, iar firul pseudo-policier-ului se amestecă cu happy end-ul poveștii de dragoste. Când termini de citit proza de doar 139 de pagini, in care alternează stilul alert al publicistului cu pasaje infuzate de lirism în care se simte poetul, te întrebi dacă nu cumva ai de a face cu o parodie fină de roman-reportaj și policier care constituie doar pretextul și cadrul pentru a spune o poveste de dragoste  atemporală în esenţa ei și de un romantism care pare desuet chiar și în epocă.

Însăși protagonista ezită să se implice în relaţie la înce-put, de teamă să nu fie din nou dezamăgită și părăsită într-o lume a iubirilor interesate sau frivole. După ce la început și pictorul Ervin Temesi era neîncrezător și o suspecta de fri-volitate pe Lola, tânăra actriţă ce jucase în două filme la Ber-lin, realizează că rumorile urbei erau nefondate și că ea este femeia „de care se apropia cu întreaga lui viaţă (...). Nu căuta plăcerea clipei, ci podul care să lege vieţile lor în singurătatea timpului care zboară. Nici erotismul, ci înţelegerea și călă-toria împreună pe căile aspre ale vieţii. Nu-i dorea corpul, o voia pe Lola întreagă, cu frumuseţea, căldura, îmbrăţișarea și credinţa ei.”

Profund îndrăgostit deja de Lola și simţindu-se inspi-rat de această iubire, într-un scurt sejur la tara, la culesul viei, la lumina focului în jurul căruia sătenii dansau și cântau, are viziunea unui tablou de compoziţie.

„Cântecul când răsunător, când melancolic al ţăranilor i-a trezit sentimente demult îngropate, care îl inundau în valuri și pe aceste valuri răsărea chipul misterios al Lolei. Privind flăcările, în această stare de autohipnoză întreaga lui fiinţă a fost cuprinsă de un tremur și s-a simţit parcă izbit de o imagine copleșitoare: chipul lui Gheorghe Doja. În flăcă-

rile care se zbăteau îl vedea pe acest personaj tragic, regele ţăranilor ars pe rug. În acea clipă a trăit nașterea unei uriașe compoziţii, sub puterea sugestiei vedea cu claritate scena în-grozitoare, pe Doja pe tronul înflăcărat, pe călăi punându-i pe cap coroana, vedea soarele roșiatic al toamnei întinzân-du-se pe câmpia istorică, vedea oamenii împăratului, mulţi-mea curioasă.»

Lola îl vizita des, ascultând melodiile pe care le cânta la balalaică Kesztner, prietenul pictor cu care Ervin împăr-ţea atelierul și asista la nașterea tabloului despre care el îi povestea cu entuziasm, înţelegând că este capodopera lui și convinsă că această lucrare îi va aduce recunoasterea ca artist.

Expoziţia lui Ervin, deschisă la Terasa Palace a fost vizitată de multă lume, dar picturile lui erau mai mult admi-rate decât înţelese. Mulţi bifau doar evenimentul monden, ca să fie văzuţi. A vândut puţine lucrări, iar compoziţia Doja a trecut neobservată. Dar Temesi nu era surprins. „După mai mulţi ani petrecuţi la Timișoara și-a dat seama că arta serioasă nu-și avea locul aici, unde avea căutare doar mâzgă-leala ieftină menită să satisfacă vanitatea oamenilor lipsiti de simt critic. Orientări noi? Luptă pentru arta nouă? Talent? Timișoara râdea de așa ceva.”

Pictorul de 27 de ani, de aceeași vârstă cu autorul este într-un fel un alter ego al acestuia și dă glas dezamăgirii sale de artist care nu-și găsește locul în societate.

După un timp Ervin, apăsat de condiţia sa de artist să-rac care crede ca nu îi poate oferi iubitei sale viaţa pe care ar merita-o, începe să se teamă că iubirea ei se va stinge treptat, o convinge să accepte propunerea studioului de la Berlin de a se întoarce în Germania să filmeze. Ea se lasă convinsă cu greu și doar în speranţa că despărţirea va fi temporară, dar de la Curtici se întoarce la Timișoara cu primul tren.

(continuare în numărul viitor)

Un roman uitat: Lola

Ildiko CSokE – Sectia Documentar – Periodice

lum

ea că

rţii

14

Din corespondenta lui Virgil Nemoianu cu...

Nina Cassian(n. 1924)

Constantin Noica(1909-1987)

Adrian Marino(1921-2005)

lumea cărţii

15

„Soarele/ explodează/ în mintea mea/ roșie/ în min-tea/ mea/ risipită/ pe cer”. Explozia împrăștie soarele, într-o minte deja explodată/ împrăștiată pe cer. Pe cel mai vast fundal, demn – mai ales el – de cele mai plenare ex-plozii: ale soarelui și minţii. Mi-au plăcut mai ales poeme-le cu versuri scurte, alcătuite, nu o dată, dintr-un singur cuvânt. (Din cauză că şi tu ai scris aşa, mi s-ar putea repli-ca). Ele reliefează cel mai bine efectul de „criză”. Sunt, în sensul bun, cele mai violente, în special la nivelul finaluri-lor. Explozii, spargeri, ţâșniri. Cele mai cotidiene decoruri sunt ferferinţite de combustia lăuntrică, la un pas de a se traduce în act: „În parc se rotesc/ frunzele în parc zăpada putrezită/ se rotesc/ căluţii/ și voi vă învârtiţi cu ei// n-o să știi/ nu/ când o să sară în aer”. E această iminenţă a, pre-ţios spus, Hiroshimei interioare, a detunăturii nevrotice. Mediul (parcul de joacă) și „locatarii” lui („cei dragi” – ca să folosesc un clișeu) potenţează, prin contrast, aneanti-zarea violentă. Alteori, și aici e o culminaţie a impulsului anarhist, „ieșirea în decor” ia forma cedării eliberatoare, care mântuie fondul sterilizant-domestic al existenţei: „tu nu mai faci/ nimic/ îmi zice marius/(...)/ mi-e frică/ de vocile/ din cap/ care urlă/ du-te/ în metro/ și sparge/ tot/ tot”. Clasica descărcare de elecritcitate frustrată, care, al-tfel, devine venin ce-și otrăvește purtătorul.

Acest tip de versificaţie facilitează developarea preg-nantă a nucleelor, senzaţiilor/ impresiilor-princeps. Cu-vântul „nimic” devine vers. Directeţea transformă confe-siunea în ţâșnire.

Inima e și ea o „bombă cu ceas” gata să explodeze în „cea mai aglomerată piaţă din București”. Textele par scrise în pragul acestei explozii – reale – pe care, atâta cât pot, o substituie. Pagina devine spaţiul de rezonanţă al bu-buiturii textuale.

Farurile orbesc și distrug, nu luminează. Personajele – prietenii, foștii iubiţi etc. – autentifică sinonimia bio-grafism-autenticitate. Şi volumului „de faţă” i s-ar potrivi titlul „Probleme personale”. De altfel, și în placheta An-gelei Marinescu, aceasta e „lucrarea” numelor de scriitori – realitatea, proximitatea (personaje)lor se răsfrâng asupra concreteţii nevrozei, care pare la fel de reală ca „fiinţele de carne și oase” invocate. Vezi, de pildă, „problema per-sonală” care deschide cea mai recentă carte a moașei și... strămoașei „poeziei feminine” actuale. Și acolo finalurile tractează – aproape – textul. E ca și cum ai parcurge un tren de la ultimul vagon la locomotivă, aflată, nu o dată, în flăcări.

Bruscheţea fiorului: „dintr-o dată/ toate sacoșele s-au făcut/ mai grele”. Simptomul e clasic. Această îngre-unare subită care e, în felul ei, o re-cădere în lume și mate-rialitate, o redescoperire, nefastă, a lor. Poemul se încheie așa: „sacoșele s-au făcut mai grele/ dintr-o dată, gabi/ și umerii/ îmi atârnau mai greu”. Corpul resimţit ca materie la fel de „ignobilă” ca și bagajele, ca simplă încărcătură și povară „atârnătoare”. După unii e un păcat, pentru mine una dintre cele mai interesante experienţe de critic e să racordez simptomatica altor poeţi la cea a propriilor tex-te, în ideea, implicită, a depistării, în timp, a patternurilor de fond care alcătuiesc „existenţa poeziei”. Scriam într-un poem live „curelușele rucsacului/ până și ele erau grele”. Ca și când, pentru o clipă, le-aș fi simţit greutatea exactă.

Metrou e precedat de poezie mică, titlu pe care, în lo-cul Domnicăi Drumea, l-aș avea în vedere la o viitoare antologie sau plachetă. Legănatul căruciorului devine act

mecanic, metronomul sau pendulul nevrotic al unei zile în care „n-am chef de nimic”. „O scenă rece de jetix/ stela-ră”. Sună, cred, mai bine pe (jetix), în loc de... de jetix. Și asta s-a mai scris: licărirea rece a stelelor șamd, dar fiecare poet autentic lasă urme – în pământ sau ciment, depinde de drum – în felul lui. Cosmic, stelar echivalează aici cu (un spaţiu) străin, mort, alienant. Inspirată e încheierea cu versul-cuvânt stelară – un accent pe, forţez exprimarea, o mortuaritate înaltă și la propriu, și la figurat.

Însă sentimentalismul structural își cere tributul specific. Versuri pur și simplu lacrimogene: „am trecut azi/ pe lângă blocul tău/ am trecut/ cu inima tristă/ cu ochii/ înlăcrimaţi”. Ceea ce în alte locuri-focuri e jerbă autentică, aici nu-i decât lăcrimaţie liricoidă.

Voi urma aceeași cale a poemelor „paralele”, aflate, în alcătuirea cărţii, faţă în faţă. Deasupra poemului 3 săptă-mâni şi 2 zile, nu m-am putut abţine și am scris, din prima, eşec. „De vină” sunt pasaje precum acesta: „Am plecat să inventez iubirea/ și n-am făcut decât să inventez/ cuvin-te – /cuvinte/ neînţelese și înnebunitoare –/ cuvinte care rănesc// Oare cum mă vei privi,/ prinţesa mea”. Acesta e riscul predilect: patetismul unei poezii care nu-și refuză „cuvinte mari”, gen iubire, cu tot cu dramele și revelaţiile de rigoare – (re)inventarea cuvintelor, de pildă.

Să revenim, însă, la cer. E cenușiul preazilnic, co-tidian, personal – probleme de job, numele unei colege, muzica din căști – care fulminează în finalul deja citat, valid și ca poem în sine: „Soarele/ explodează/ în mintea mea/ roșie/ în mintea/ mea risipită/ pe cer”. Cam același e și parcursul textului anterior, îngheţată, numai că aici e

prezentă și terapeutica gestului mărunt, matern, a micilor plăceri savurate la intensităţi augmentate de „crizele” poe-tei. Ieșirile (pe terasă) nu mai sunt nici ele ieșiri în sensul deplin. Nessul din poem înseamnă singurătatea și refugiu, recluziune. Și acest final intră în categoria accelerărilor su-bite, incendiare: „calc repede/ acceleraţia/ iau repede/ foc”.

Aliajul poematic cuprinde versuri de un patetism net, asumat(e), și, pe de altă parte, un biografism acut, care credibilizează primul ingredient. Performanţa stă tocmai în realizarea unei poezii care digeră, cel mai adesea, stihuri gen „dacă nu am dragoste, nimic nu am”, „încă nu pleca” și alte asemenea.

E o singurătate pe care nici cuplul, darămite colec-tivitatea, nu o vindecă. De unde și nostalgia unui soul sau chiar... bodymate din trecut sau de aiurea, din real-virtua-lul orbitelor pe care gravităm. „Aș da orice să pot vorbi/ cu un tip/ pe messenger/ un tip drăguţ/ care să mă asculte/ și să-mi răspundă/ relaxat/ un tip drăguţ/ pentru care să renunţ la bere/ aș da orice/ să dansez desculţă/ în ploaie/ cum îi place fetiţei mele”. Aici comunicarea – plăcerea și terapia ei – e asociată unui clasic „demers” eliberator-sen-zual – dansul desculţ în ploaie. Confesiunea e frustă, natu-raleţea ei brută: „când rămân singură/ simt că/ înnebunesc unde/ găsesc un tip/ aș da/ orice”.

Mă tentează cel mai mult o fenomenologie a finalu-rilor. Nu puţine secvenţe de final au autonomie calitativă, sunt valide și ca poeme de sine stătătoare. Posibile tipo-logii: a) finalurile –capitulare (în cazul „de faţă” închide-rea ușilor, a ochilor), în care închiderea textului e dublată, conţinutistic, de, vulgar spus, ceva care se închide: „se vor închide și ușile/ s-au închis/ peste/ pleoapele mele”. Se subînţelege: pleoapele erau deja „expuse”, „derulate”, în-chise. b) finalul-blancare – un fel de moment zero, alb, al ștergerii când purificatoare, când aneantizante: „și cre-ierul meu/ se pregătește/ să șteargă toate/ datele private/ tot praful”. c) finalul-încremenire/ „oprire în loc” – textul se încheie cu versuri gen: „o pisică îmi iese în cale/ ochii ei galbeni/ mă opresc în loc”. d) finalul-adresare: „când sufli puful de păpădie/ cum ai sufla gândurile mele triste/ care mă ţin strâns/ mă sufocă/ iubirea mea”. e) finalul-absorbţie, în care stingerea textului e marcată de/ reprezintă absorb-ţia, stingerea protagonistei: „habar n-are/ ca o mlaștină/ care mă înghite”.

Finaluri-climax, violente, și finaluri-stingere. Fi-nalurile sunt dublate/ marcate de explozii sau închideri, orbiri, dispariţii etc. Textul nu se încheie pur și simplu, într-un mod oarecare. „Mă înghite”, „negru”, „or să sară în aer”, „în noapte”, „de gheaţă”, „fixează” – o seamă de ultime versuri. Înnegrire a imaginii, gheaţă – finalul-răcire, „gla-ciaţiune”. Cu alte cuvinte, finaluri marca(n)te. Constantă e o anumită bruscheţe, o, așa zicând, „moarte subită” sau, oricum, fulminantă.

La poezie, în 2009, cinci titluri m-au „atins”. Ordi-nea nu e ierarhică: Probleme personale, Not for sale, Chipu-rile și cărţile a doi timișoreni: Ion Monoran (Eu însumi) și fostul timișorean, prin „adopţie universitară”, Mircea Bârsilă (Monede cu portretul meu). Dacă ar fi apărut și O legătură de chei, de Adrian Bodnaru, Cartea românească și-ar fi întărit supremaţia. Dintre romanele (românești) citite, optez pentru Nevoi speciale și Hai să furăm pepeni.

Tudor CREŢU

Explozii, spargeri, ţâşniri

Cu A.B., la masă, într-o geacă de trening maro. Barul era proaspăt renovat, scaunele crem. De-abia terminasem de scris despre Monoran. Eram un pic răcit. Îmi părea, iar, că obiectele reci electrocutează: - Critica adevărată, știi care îi, aia care duce versu până la capătul paginii. E o cunoaștere mai sexy decât poezia, că înțelegi, discerni mai mult decât poetu, care, dacă discerne totul, până la capăt, e, deja, „făcut”.

Cu I.V.B., seara, singuri: - Ascultau ăia: „stelele în miez de noapte/sunt unf fel, un fel de șoapte”, când am

citit prima dată Mazilescu, știi aia cu „stelele scobind încet câmpia”, la bunică-mea, jur. N-ai cum, despre poezie scriu cel mai bine poeții. Păi da cum, bre, un cronicar de ăsta, are el full contactu cu poezia pe care-l ai tu, ca poet? Sigur, cunosc – poți să fii subiectiv, nărăvaș etc. Dar...

Cu E.B. - Tre să le îmbin, știi cum zic, critica asta fantasmatică cu critica de text, cu aia aplicată, analiza de laborator, să zic așa. Că tre să am, să ai senzația că-i furi sufletu la ăla despre care scrii, că-l fișezi magic. Io dacă nu intru acolo, dacă n-am impresia, nu știu, că lucrez cu fire

electrice, fără mănuși... Cu Ș.F. - ...că de-aicia începe, de la cum simți, de

la cum percepi obiectu ca atare. Mi-am tras scaunul mai înspre el, am stins țigara. Io, când am pus mâna pe Sim-pleroze prima dată, am crezut că-i un obiect de ciocolată, cu-o crustă de asta caligrafiată, tip caimac. Ceva dulce, cu gust de lapte, ușor...Și cu Stănescu, de exemplu, cu Nichita, aveam, nu știu de ce, impresia că el nu transpiră, că secretă ulei de ăla, de la cartofi, încins. Că și pe buze, pe ceru gurii tot cu așa ceva îi dat...

Versuri...critice

lum

ea că

rţii

16

Colegiul redacţional: Coordonator: Tudor CreţuDiana Dincă, Corina Ţandea, Mihai Ciucur, Carmen Mircea, Lidia Muşat, Adriana Atanaţcu, Sebastian Ciocan, Zoran Iovanovici, Ildiko Scöke, Ileana Berariu. Fotografii: Mihaela TărhunaMachetare: Rodica Nicolae

Revistă semestrială editată deBiblioteca Judeţeană Timiş,

cu sprijinul Consiliului Judeţean TimişISSN 1842-3736