LOVE CORRESPONDENCE - MIHAI EMINESCU, VERONICA MICLE 04 64.pdf · începând de la Platon (cele 13...

Iulian Boldea, Cornel Sigmirean (Editors)

MULTICULTURAL REPRESENTATIONS. Literature and Discourse as Forms of Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016

ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

522

LOVE CORRESPONDENCE - MIHAI EMINESCU, VERONICA

MICLE

Ioana Chindriș (Bud)

Technical University of Cluj-Napoca – Baia Mare North University Center

Abstract: This article deals with the love correspondence of a famous couple, Mihai Eminescu-

Veronica Micle , focusing on the last epistolary corpus appeared in 2000, a corpus that brings a

balance in terms of quantity of letters of love between the two epistolieri. The beginning of this paper

contextualizes love correspondence in literature, considering the fact that in the last years it notes an

increased interest in everything related to privacy, the letter showing a double interest: critical and

textual content, here the lecturer identifying the germs of future literary masterpieces. The evolution

of this epistolary love discourse between the two poets is still visible from their love intertwined in a

foreign country, in the Johan Strauss’s city, continuing with the first epistolare love exchanges drawn

up in french, this represents the first stage of love-Philia (affection is sent using the symbols, extending

up to placing of the correspondence under the sign of the fiction-Gajul and Tolla, followed by the

dominated love by Eros (their correspondence filled with passion, after the death of Stefan Micle)

.This evolution of feelings, translates in the language of love in terms of endearment (to the simple

name Lady, until coquette and biondetto,my sweet, dear and angelic Cuța), reaching up to a language

that proves to be unable to utter the tumult of feelings, to an unspoken one. The epistolary love

exchange knows a dramatic regress as in the love of them intervene the items from le dehors (

indigence, Eminescu’s illness, people’s malices) the poet’s death and Veronica’s Micle suicide makes

us think of the fulfillment of their love through death and to the legend of Filemon and Baucis. Time

will pass and will no longer fit into calendars, probably will throw out other letters of the two from the

archives and facsimiles, but one thing is certain: they loved each other very much and have filled

universe with their love.

Keywords: love correspondence, epistolary exchange, intimate discourse, fragmentary literature

„...ești singurul punct luminos

al vieții mele întunecate de greutăți,

de griji și de necazuri”1

„Nu voi mai iubi niciodată o altă femeie

și tu rămâi în mintea și sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna:

visul de aur al vieții mele

1 Mihai Eminescu către Veronica Micle, 7 noiembrie 1879, p. 57.




ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

523

-singura mea aspirație și viața cu tine, singura mea speranță”2

„Am înțeles că un om poate avea totul

neavând nimic și nimic având totul.”3

Corespondența, scriitură aflată la granița dintre literar și non-literar, încearcă de multă

vreme să-și stabilească contururi clare, bine definite și să capete statutul de gen literar

autonom. Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că avem de-a face cu o practică epistolară la

fel de veche ca și cea literară. În zilele noastre, remarcăm un interes crescut pentru tot ceea ce

ține de intimitate, de resorturile personale și ascunse ale ființei umane. În acest context,

scrisoarea prezintă un dublu interes: critic și textual, căci : „L’effet de l’íntime qu’éxaltent les

lettres privés, c’est précisément ce qui donne du charme aux correspondances.”4

Eugen Simion, consideră discursul epistolar ca fiind : „un jurnal intim intermitent, cu

un singur destinatar”5. Aceasta este, desigur, o viziune pur teoretică asupra scrisorii, în

concordanță cu perspectiva jakobsoniană a actului lingvistic: emitățor-mesaj-destinatar (la un

prim nivel, avem destinatarul direct, pe urmă, în urma publicării corespondențelor, intervine

cel puțin o terță persoană și mă refer aici la editor, destinatarii multiplicându-se pe măsura

lecturii și re-lecturii scrisorilor. Pentru început, la fel o consideră și Al. Săndulescu: „ La

prima vedere și în accepția comună, ea ni se relevă ca un simplu mesaj ce emană de la

emițător către destinatar, fără să implice vreo intenție artistică declarată, în sensul operei

literare”.6 Însă, este clar că, în majoritatea cazurilor, scrisoarea nu își propune un scop estetic,

însă discursul epistolar își definește o identitate personalizată, care poartă amprenta celui ce

scrie, scrisoarea devenind tot mai acut un spațiu iconic, închis, securizant, o ramă în care

emițătorul se manifestă liber în gândire și exprimare, dând frâu spiritului creator și trăirilor

confesive autentice ale acestuia. Aceasta îi va permite celui care o citește să imagineze, să

creeze alte lumi, să interpreteze, să analizeze și, de ce nu, să ficționalizeze. Aici se naște

literatura și astfel, documentul epistolar se preface în document literar.7 Este o zonă

enigmatică, plină de mister între viață și text, iar curiozitatea nostră de voyeuri este surescitată

la maximum. Căci altfel, cum ne-am putea explica faptul că suntem tentați să citim texte care,

aparent, nu aparțin niciunui gen literar și nu se încadrează în categorii literare? Și, totuși,

merită efortul de a descifra și decripta acest gen de hipertexte private, căci aici găsim

germenii viitoarelor opere care vor marca pentru totdeauna literatura viitoarelor secole. Genul

epistolar ne permite să intrăm în sistemul de gândire al scriitorilor, în laboratorul lor de

creație. „Prin scriere, existența s-a transformat într-un proces creator”.8 Nu trebuie să pierdem

din vedere faptul că nu toate scrisorile devin literatură. Unele dintre acestea, chiar ale marilor

scriitori, rămân la stadiul de simple mărturii ale celor care le-au scris, importante doar în

măsura în care ele ne comunică ceva despre biografia celor în cauză.

O analiză discursivă a scrisorii, ca gen literar, evidențiează faptul că aceasta ne apare

atât ca gen textual, cât și ca practică culturală, existentă în fiecare epocă și în toate culturile,

2 Mihai Eminescu către Veronica Micle, 28 februarie 1882, p. 115. 3 Mihai Eminescu către Veronica Micle, 5-11 august 1879, București, p. 38 4 Jelena Jovicic, L’intime épistolaire (1850-1900): genre et pratique culturelle, Cambridge Scholars Publishing, 2010, p.1,

„Efectul intimului pe care îl exaltă scrisorile private, este tocmai ceea ce dă farmec corespondențelor”. 5 Eugen Simion, op. cit., p.168. 6 Al. Săndulescu, Literatura epistolară, București, 1972, Editura Minerva, p.12. 7 Adrian Marino, tratând problema literaturii scrise/ vs/ literatură orală, ajunge la concluzia că: „A scrie printre rânduri sau

sub rânduri (das Niedergeschriebene) înseamnă a scrie literatură. În felul acesta scrisul, nu numai că fixează comunicarea,

dar o și amplifică și o face tot mai complexă, într-o măsură incalculabilă. În consecință ea devine tot mai interpretabilă.”-

Adrian Marino, Biografia ideii de literatură, vol. 4, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1997, p.12. 8 Livius Ciocârlie, Mari corespondențe, București, Editura Cartea Românească, 1981, p. 16.




ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

524

începând de la Platon (cele 13 Scrisori, Epistolai ale lui Platon, 427-347 î. Hr.) și continuând

cu Isocrate, Seneca, Descartes, Cicero, Voltaire etc.9 În cazul scrisorii, simultaneitatea

narațiune-istorisire este aproape perfectă.

.

Corespondența de dragoste dintre Mihai Eminescu-Veronica Micle10 este un schimb

epistolar din rândurile căruia respiră adânc un aer de amărăciune, necaz, durere, revoltă și, nu

în ultimul rând, o iubire imensă, niciodată oficializată prin căsătorie. Tentați să punem între

paranteze corespondențele amoroase ale scriitorilor, acestea ne furnizeză răspunsuri, chei prin

intermediul cărora dezlegăm multe mistere ale operelor literare. Rosa de Conte, în volumul

Eminescu sau despre Absolut, în capitolul referitor la iubire, mărturisește că nu intenționează

să reconstituie biografiile amoroase ale femeilor întâlnite de poet, însă: „...fiecare din ele,

legându-l de sine pentru o perioadă mai mult sau mai puțin lungă, a lăsat desigur o urmă în

simțirea emotivă a bărbatului și,deci, indirect, în poezia sa. Dar Veronica Micle le rezumă pe

toate, într-un anumit sens, întrucât a fost într-adevăr” marea lui iubire”: mare și dramatică,

desigur, dar nu unica”.11

Menționăm faptul că primul corpus epistolar conține 43 de scrisori ale Veronică Micle

către poet și doar 18 semnate Mihai Eminescu. Critica literară a ajuns imediat la concluzia că

marele poet era mult mai rezervat în a-și exprima sentimentele pe hârtie, în timp ce îngerul

blond al poetului, recitind scrisorile, mărturisește: „Dumneavoastră știți că eu am aceia ce

numesc francejii la rage d’écrire ”.12 Exegetul sătmărean Gheorghe Glodeanu este de părere

că :„Decalajul se explică atât prin nevoia mai accentuată de confesiune a femeii-scrisul având

o importantă funcție soteriologică-cât și prin dificultatea cu care coresponda Eminescu, pentru

care redactarea unui răvaș presupunea o stare de spirit aparte”.13 Criticul literar are perfectă

dreptate în ceea ce afirmă, deoarece, nu doar în prezentul corpus epistolar supus analizei, ci și

în alte schimburi epistolare de dragoste (de exemplu, în cazul corespondenței dintre Nae

Ionescu-Elena Margareta Fotino, Octavian Goga-Veturia Goga, Paul Celan-Ingheborg

Bachmann etc), remarcăm o avalanșă de confesiuni scriptice din partea femeilor: „Ce abis

este sufletul meu și în genere al oricărei femei? Noi punem sufletul pe hârtie. Ce puneți d-

voastră bărbații, scumpul meu Eminescu?”14 (XXXII, august 1881). Poetul are nevoie de o

stare aparte pentr a-și așterne sentimentele pe hârtie: „...nu am nici dispoziție de a-ți scrie ție,

căreia aș vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple”. 15 Afectul este de o așa de mare

intensitate, încât cuvântul este incapabil să transmită conținutul, astfel încât limbajul se

9 O trecere în revistă a celor mai importante momente ale genului epistolar universal, din punct de vedere filozofic găsim în

Cuvântul introductiv al Dorei Mezdrea, primului volum al corespondenței dintre Nae Ionescu și Elena-Margareta Fotino,

Corespondenţa de dragoste (1911-1935), Ediţie îngrijită de Dora Mezdrea, Editura Anastasia., 1997, p.

Evoluția genului epistolar/Erotographos 10Analiza epistolară are în vedere cele două volume de scrisori exsitente: Mihai Eminescu-Veronica Micle- Când te-am

văzut, Verena…, Scrisori de dragoste, (1998), Ediţie îngrijită de Simona Cioculescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească

și Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit.Corespondenţă inedită Mihai Eminescu-Veronica Micle (2000), Scrisori din

arhiva familiei Garziella şi Vasile Grigorcea, Ediţie îngrijită, transcriere,note şi prefaţă de Christian Zarifopol-Ilias,

Bucureşti, Editura Polirom. Menționăm faptul că cel de-al doilea volum scoate la lumină o echilibrare a schimbului epistolar

între cei doi protagoniști, deoarece, așa cum remarca în nota introductivă Christina Zarifopol-Iliaș, ani de-a rândul s-a

inoculat ideea conform căreia „a existat o disparitate între cei doi, tradusă și în coeficienți diferiți de implicare sentimentală”

(p. 5).

11 Rosa del Conte, EMINESCU sau despre Absolut, Ediția a II-a, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003, p.202. 12 Op. Cit., p. 74 (este vorba de primul volum, 21 mai 1881). 13 Gheorghe Glodeanu, Poezie și poetică, Iași, Editura TipoMoldova, 2010, p. 147. 14 Op. Cit., p. 79. 15 Dulce mea Domană/ Eminul meu iubit...., p. 65, 1880 „Februar”(datare făcută de Veronica Micle)




ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

525

estompează în fața tumultului afectuos.. Această tensiune cuvînt-imposibilitate de exprimare

este vizibilă și în constrângerea impusă de tabulatura scrisorii, ca specie, vizibilă, simultană în

spațiul mărginit al paginii de hârtie. O altă alternativă la limbaj este referința la textul văzut ca

imago mundi. Și dacă ne gândim la momentul romantic al lui Heidegger, în secolul XX,

literele au ele însele un imaginar lingvistic, iar poezia, literatura, exprimarea nu este altceva

decât o imagine a lumii. În scrisoarea din 1876 (ianuarie-iunie) , al primului corpus epistolar,

poetul se confesează: „În orice caz, pân-a te cunoaște puțin numai, simțemântul meu nu era

cu mult deosebit de acela dintre Amor și Psyche, dumneata erai o idee în capul meu și te

iubeam cum iubește cineva un tablou”.16 Acest lucru confirmă ipoteza faptului că iubirea

dintre cei doi s-a născut din admirație și respect reciproc, imaginea vizuală a tabloului

ducându-ne cu gândul la Infantelele lui Velasquez și la corespondența dintre Dinu și Nelly

Pillat.

Imposibilitatea de a-și exprima sentimentele proprii scriptic o regăsim și la marele

prozator Marin Preda, în Scrisorile sale către Aurora17. După ce recitește scrisoarea datată

sptembrie 1954, în P.S noteză: „Credeam că am reușit să fac să se simtă ceva din inima mea

care a fost atinsă și mă doare. Blestemată meserie, pe care o am: sentimentele altora știu să

le exprim, pe ale mele nu. Ce-o să fie cu mine?! Voi reuși vredată?!”18 Același sentiment al

indicibilului reiese și din epistola din 11 martie 1955: „Îmi vine greu să-ți scriu când mi-e dor

de tine, tot așa cum mi-e greu să-ți vorbesc.”19

Apariția volumului de corespondență din 2000 aduce o echilibrare doar din punctul de

vedere cantitativ al scrisorilor: 93 de scrisori ale poetului către „dulcea și drăgălașa mea

copilă”20 și doar 15 ale Veronicăi către „Bien aimé Titi”21. Trebuie să menționăm faptul că nu

știm cu certitudine câte scrisori au scris fiecare, deoarece, există supiciunea că cel puțin trei

epistole ale poetului ar fi fost falsificate în ediția Minar. În nota introductivă a volumului din

2000 se precizează că se cunosc în prezent 108 epistole semnate de Eminescu și doar 63 ale

Veronicăi Micle către poet, în timp ce Mircea Mihăieș, într-un articol din Ziarul de duminică,

spune că se cunosc 18 epistole ale poetului către Veronica Micle, cu precizarea că „o parte din

ele sunt, în opinia specialiștilor, falsuri”.

Volumul din 2000 aduce în prim-plan un corpus consistent de scrisori, însă acestea nu

pot fi pipăite, văzute, căci nu avem acces la ele. De asemenea, cercetătorul literar nu poate

surprinde performativitatea textului, neavând acces la manuscris. Cristina-Zarifopol Iliaș le-a

dat spre publicare și, grație tehnicii actuale, a făcut câteva fotografii color după originale, însă

documentul autentic nu este accesibil cititorilor. Tocmai de aceea, eminescologul Nicolae

Georgescu concluzionează că: „...iată cum „minarismul” nostru secular a devenit, subtil,

16 Mihai Eminescu-Veronica Micle- Când te-am văzut, Verena…, Scrisori de dragoste, (1998), Ediţie îngrijită de Simona

Cioculescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, p. 14-15. 17 Aurora Cornu, pe care Eusgen Simion o consideră „femeie cu personalitate și are, în comportament, o subtilitate și o

noblețe care deconspiră o bogată ascendență aristocratică”-Eugen Simion, Fragmente critice, Vol. I, Scriitura taciturnă și

scriitura publică, București, Editura „Grai și suflet-Cultura Naționlă”, 1998, p. 143. În capitolul intitulat „Aurora Cornu și

grupul din Rue Cognacq-Jay”, criticul literar afirmă că, în urma interviului pe care i l-a luat poetei, în 1987 și 1991, aceasta a

vorbit „altfel” despre fostul ei soț, adică diferit de disursul altor soții: „...povestind existența ei cu Marin Preda, Aurora Cornu

desenează portretul unei tinere bovarice din anii ʹ50 care știe ce-i bovarismul, îl ironizează discret și-i dă o notă de reverie

intelectuală și pasionalitate cordială”.-p.143. 18 Marin Preda, Scrisori către Aurora, București, Editura Albatros, 2001, p.17. 19 Idem, p. 42. 20 Op. Cit, p. 145, aprilie 1882. 21 Op. Cit, p. 28, 28 octom, Iași, Editura Princeps Edit, 2008, p. 113.brie 1877.




ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

526

„zarifo-polism”...milenar”.22 Ceea ce deplânge eminescologul aici este faptul că, orice critic

sau cercetător literar, din dorința de a surprinde performativul scrierii, dinamica avantextului,

transformările prin care a trecut un text literar pînă a ajunge în forma finală, acesta așadar,

face apel la manuscris, la textul princeps, original. Ori, această posibilitate este exclusă,

deoarece manuscrisele scrisorilor cuprise în ultimul volum editat nu pot fi consultate. Nu

trebuie să pierdem din vedere faptul că Scrisorile provenite din arhiva familiei Graziella și

Vasile Grigorcea sunt doar câteva din corpusurile care, presupunem, că ar fi încă needitate,

căci, din nota introductivă aflăm că avem de-a face cu scrisorile cele mai inedite. Timpul va

trece și nu va mai încăpea în caledare și, probabil, atunci vor mai apărea și alte epistole, care

să facă lumină în cazul celor doi poeți ai literaturii române, căci: „Eminescu este

necunoscut”23.

Indiferent de numărul epistolelor amoroase, un lucru este cert: cei doi s-au iubit, când

furtunos și tumultos , când pasional, cu tristețe, suferință și amar, dragostea afându-se în plin

centrul unui conflict cornelian dintre iubire și datorie. Prinși în mrejele acestei mari iubiri,

pentru Momoți și Emin paradisul a coborât pe pământ. Veronica Micle, femeia cu care

Eminescu s-a iubit timp de 14 ani, nu a fost singura dragoste din viața poetului.24 De exemplu,

intelectualul bucovinean Teodor Ștefanelli25, fostul coleg și prieten al poetului, își amintește

că Eminescu era amorezat de Eufrosina (Lena) Popescu, o fată de 18 ani extrem de frumoasă,

care făcea parte din trupa lui Pascali și, după părerea lui, poeziile La o artistă și Amorul unei

marmore, publicate în revista Familia în 1968, ar fi dedicate acesteia. Iubirea dintre

Eminescu și Veronica Micle, așa cum reiese din scrisori, cunoaște două etape: inițial este o

iubire platonică, dominată mai mult de Philia (concept grecesc ce concentrează toate formele

de atracție și de împlinire ale omului), înțeleasă ca iubire de bine, adevăr și frumos, pentru ca,

după moartea lui Ștefan Micle, în 1876, iubirea lor să evolueze și să fie dominată acum de

Eros, „chestiune metafizică”, așa cum o numește Eriximah în Banchetul lui Platon.

Căci gestul marelui poet de a iubi o femeie măritată este unul extrem de îndrăzneț. Ne

aflăm în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, într-o lume pudică, în care supremul moment

erotic era acela în care un domn reușește să sărute mâna fără mănușă. Nu trebuie să uităm

faptul că frumoasa Veronica Micle, „îngerul blond ” al poetului era o femeie nefericită,

căsătorită de la frageda vârstă de 14 ani cu rectorul Universității din Iași, ardeleanul Ștefan

Micle, un bărbat cu 30 de ani mai în vârstă decât ea. Tocmai de aceea, corespondența

amoroasă dintre cei doi îndrăgostiți se va derula în limitele discreției și al respectului precaut.

Prin urmare, considerăm că putem numi etapa de început a dragostei celor doi iubirea-philia,

căci afecțiunea este plasată sub specia rațiunii, a responsabilității față de cei din jur. Eminescu

frecventa des salonul literar al Veronicăi și citea poezii de dragoste și între cei doi se va

naște, ma întâi o prietenie literară, dacă ne referim, în special la perioada ieșeană.

Iubirea dintre cei doi se înfiripează, după unele surse (Octav Minar, Augustin

Z.N.Pop) în țară străină, pe vremea când Eminescu se afla în orașul lui Johan Strauss, audiind

cursurile Facultății de filosofie, iar Veronica Micle se afla acolo pentru a se vindeca de o

22 Nicolae Georgescu, Cu Veronica prin Infern. Cartea regăsirilor. Cartea despărțirilor, Iași, Editura Princeps Edit, 2008, p.

113. 23 Nicoară Mihali, Noapte gutuielor, Baia Mare, Editura Eurotip, 2007, p.263. 24 Mai multe informații găsim în următorul articol: http://adevarul.ro/locale/botosani/amantele-secrete-patimasului-mihai-

eminescu-innebunit-o-gelozie-veronica-micle-taranci-nemtoaice-croitorese-surori-lautari-actrite-

1_54e4ad4b448e03c0fdbe2792/index.html 25Teodor V. Ștefanelli, Radu I. Sbierea, Samoil I. Isopescu- Amintiri despre Eminescu, Craiova, Editura „Scrisul românesc”,

1996, p. 80-81.




ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

527

eczemă. La fel susține și discipola Școlii clujene, Rosa del Conte26: cei doi se întâlnesc în

Viena, iar talentul și renumele poetului, care publicase deja Venere și Madonă, Epigonii,

Mortua est, Înger de pază, nu au lăsat-o indiferentă pe Veronica, ci au contribuit la înfiriparea

iubirii între cei doi poeți, oameni ai secolului al XIX-lea, educați de o cultură romantică.

Eminescologul Nicolae Georgescu este de părere că însuși Ștefan Micle i l-a recomandat

Veronicăi pe Eminescu, deoarece aceasta avea nevoie de un ghid prin capitala Imperiului

Austro-Ungar.

Primele schimburi epistolare afectuoase între cei doi sunt redactate în limba franceză,

aspect deloc întâmplător în epocă, căci avem de-a face cu tineri educați într-o țară străină, iar

limbile de circulație internațională (franceza și germana) erau utilizate atât în vorbirea

curentă, cât și în scris. Nu întâmplător, Vasile Alecsandri scrie cea mai mare parte a

corespondenței de dragoste către Elena Negri în limba lui Voltaire, ori „Carol de

Hohenzollern se adresează adesea celor din jur în franceză”.27

„Titi, cette lettre je l’ai écrite hors de la maison, tellement je suis espioné par les gens

qui m’entourent, un va et vient, un autre arrive, je suis pire qu’à un hôtel...Tolla, Veronica

malheureuse”.28

În această primă etapă a Iubirii-Philia, afecțiunea este transmisă cu ajutorul

simbolurilor, ajungând până la plasarea corespondenței sub semnul ficțiunii. De exemplu,

pseudonimul epistolar al poetului este, în unele scrisori, Gajus29 (personajul nuvelei La

aniversară, ori pseudonimul cu care Eminescu se semnează atunci când publică nuvela în

„Curierul de Iași”). Augustin Z.N.Pop observă că, în aceeași perioadă, Veronica colabora la

același ziar, traducând nuvela „Morella” (a lui Edgar Allan Poe) și se semna cu pseudonimul

Tolla. Iubirea este transmisă prin simboluri: scrisori30 și fotografii: „ Iubirea lui pentru

Veronica a fost cu totul secretă. Ei doi și-au făcut simboluri tainice pentru comunicare, s-au

întâlnit cu mare discreție”31.

Philia, înțeleasă ca iubire-prietenie, ca activitate netulburată de Eros, afect ce se

mulțumește doar cu posibilitatea de a se găsi în prajma ființei iubite transpare și din rândurile

epistolei datată „29 August/10 Septembrie 879, Botoșani” epistolă care se plasează deja în cea

de-a doua etapă, a iubirii dominată de Eros: „Dulce mea amică/ Nu îmi pot închipui altă viață

decât în apropierea ta și numai sub condiția aceasta voi în genere să trăiesc.”32 Moartea

soțului ei (6 august 1879) va schimba atât iubirea platonică dintre cei doi, cât și tonul

corespondenței de dragoste, care, până atunci, era mai distant și mai rezervat. Schimbarea

discursivă se produce mai ales în epistolele Veronicăi, căci poetul va continua să scrie în

26 Rosa del Conte, op. cit., p. 203. Trebuie să remarcăm faptul că aceasta are o privire detașată în ceea ce-l privește pe

Eminescu și îl consideră a fi un poet din altă cultură. Prin gândire, talent și forță vizionară, Eminescu nu se încadrează în

nicio paradigmă a societății românești de până atunci. Poezia sa folosește o limbă pe care o vom întâlni în poezia modernistă

a secolului XX. Și tocmai în aceasta constă geniul care va traversa pânza vremii dincolo de timp și va deveni nemuritor. 27 Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, București, Editura Humanitas, 2005, p.63. 28 Când te-am văzut, Verena...., 28 octombrie 1877, p. 28-29. „Titi, această scrisoare ți-am scris-o în afara casei, atât sunt de

spionată de către oamenii care mă înconjoară, unul pleacă, altul sosește, eu sunt mai rău decât la un hotel...” 29 De exemplu, în scrisoarea din 17/29 august 1879: „Al tău, Gajus”, p. 25. Philippe Lejeune, referindu-se la această situație a

numeluifictiv al epistolierului, o numește ”identitate asumată la nivelul enunțării și, absolut secundar, o similitudine produsă

la nivelul enunțului”, Philippe Lejeune, Pactul autobiografic, Traducere de Irina Margareta Nistor, București, Editura

Univers, 2000, p. 24. 30 Pe care Veronica Micle le consideră : „...rămășițele singurului sentiment adevărat pe care l-am avut în viață...comoara,

singura comoară a vieții mele”, Ibidem, p. 161. 31 Nicolae Georgescu, Cu Veronica prin Infern, Cartea regăsirilor, cartea despărțirilor, Iași, Editura Princeps Edit, 2008, p.

9. 32 Dulcea mea Domană....-p. 26.




ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

528

același registru grav. Cunoaștem faptul că, atunci când suntem îndrăgostiți, corpul nostru

secretă endorfine, considerate molecule ale fericirii. Însă, absența fizică a iubitei, îl face pe

poet să simtă un gol în suflet și boală în organism: „De când ai plecat tu, n-a plecat numai

fericirea ci și liniștea și sănătatea mea. Dureri reumatice am început a simți în picioare,

însoțite ca totdeauna de dese bătăi în inimă...De unde eram cu tine fericit și mulțumit, acum

sunt singur, nemulțămit, rău dispus prin singurătate și boală, obosit de viață”33.

În a doua etapă a iubirii dintre cei doi poeți, remarcăm o mișcare în sens invers în

ceea ce privește relația lor intimă cu exteriorul. Dacă în cazul iubirii-Philia, relațiile amoroase

erau guvernate de respectul față de cei din jurul lor (și ne referim aici, în primul rând la

respectul față de Ștefan Micle), în cazul Iubirii-Eros, accentul cade pe încercarea de a face ca

ființa iubită să fie respectată de cei din afară. Compromisă în ochii celor din jur, Veronica

Micle, care își afișează deschis relația sa cu poetul la doar o lună de la decesul soțului ei, este

aspru judecată de contemporani. Acest lucru îl recunoaște și poetul, care își asumă vina de a o

fi compromis pe Veronica: „...eu Iezuitul, ipocritul care cu premeditație am voit să te

compromit în ochii lumii, eu care am compromis în ochii lumii pe...dulcea mea nevastă”34 .

Repetiția verbului a comprimite accentuează părerea de rău a celui care, prin metafora

iezuitului, simbol al omului șiret și duplicitar, care acționează conform schemei scopul scuză

mijloacele, s-a infiltrat în relația conjugală a Veronicăi și a lui Ștefan Micle. Tocmai de aceea,

Eminescu va încerca de mai multe ori să-și oficializeze relația prin căsătorie, însă starea lui

materială nu îi va permite acest lucru. Căsătoria este dorită foarte mult de către cei doi, mai

ales că, după afirmațiile lui Augustin Z.N. Pop , Veronica Micle era însărcinată, iar nașterea

uni copil în absența unui tată oficial ar fi însemnat o rușine pentru Popoțoni (așa cum îi plăcea

poetului să o alinte pe Veronica).35

Iubirea adolescentină dintre cei doi a fost benefică din punct de vedere creativ, căci

dragostea a funcționat ca un univers compensativ, o lume consubstanțială, salvându-l, mai

ales pe peot, din vârtejul vieții dominate de singurătate și suferință. Își mărturiseau

sentimentele în scrisori, dar, să nu uităm că vorbim despre doi poeți și, inevitabil, discuțiile

despre poezii reprezintă constante discursive ale epistolelor amoroase. De exemplu, în

scrisoarea din 10 martie 188036, Eminescu îi cere Veronicăi să corecteze prima srofă din

poezia O, mamă, dulce mamă:/ „în loc de: Salcâmu-și scutur floarea de toamnă și de vânt/ vei

pune:/ Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt”37. Tot din scrisori aflăm că Maiorescu,

intuind genialitatea poetului, îi propune să își editeze versurile.

Limbajul iubirii se exprimă și în termeni de alint. Apelativele cu care poetul i se

adresează iubitei sale nu sunt altceva decât nuanțări romantice ale iubirii care ne naște între

cei doi, evidențiind evoluția amoroasă într-un crescendo dramatic, de la „Stimată Doamnă”

(formulă de adresare în scrisoarea neexpediată din 8 noiembrie 1874), continuând cu

„Doamnă” (1876), pentru ca, după moartea soțului, să i se adreseze cu formule în care

predomină diminutivele ( „Măi îngerașule’)38, epitetele multiple („ Dulcea, draga și

îngereasca mea Cuță”39, „cocheto și biondetto”40, „Draga și mititica mea Moți”41) și

33Op. cit., București, 31 Octombrie [1]879, p. 32. 34 Op. cit. , 22 Februarie 1880, p. 68. 35 „Virginia Micle destăinui, în 1909, lui Victor Eminescu, nepot de frate al poetului, că în mai-iunie 1880, Veronica Micle

avusese un copil de la Eminescu, care s-a născut mort”-Augustin Z.N.Pop,Mărturii Eminescu. Veronica Micle, București,

Editura Tineretului, 1973, p.105. 36 Din notele de subsol aflăm că anul a fost adăugat de Veronica Micle cu creionul, p. 73. 37 Op. cit., p. 73. 38 București, 14 ianuarie 1880, p. 49. 39 16 martie 1880, p. 77.




ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

529

terminând cu „Domnule Eminescu”42, apelativ al unei scrisori din rândurile căreia răzbate

tristețea și revolta, Veronica cerându-i înapoierea scrisorilor și a fotografiei. În acest timp în

care i se adresează poetului cu detașare, ea întreține o corespondență cu Iulia Roșca. În cazul

celor doi se remarcă și o rupere a intimității, prin simplul fapt că unul dintre îndrăgostiți cere

celuilalt înapoierea scrisorilor. Curtoazia cere ca rugămintea să fie respectată și, din fericire

pentru posteriatate, așa s-au păstrat epistolele volumului din 2000.

Pe parcursul corespondențelor de dragoste identificăm situații în care le dehors

predomină. Invadează spațiul intim și scrisorile dintre iubiți sau dintre soț și soție capătă un

caracter preponderent informativ. Astfel aflăm informații despre familia Slavici, ori despre

oamenii politici ai vremii: Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, sau Conta. În scrisoarea din

12 august 1879, Veronica îl roagă pe Eminescu să-i facă o „suplică” la Ministerul Cultelor și

să ceară din partea ei „salariul răposatului”43. Astfel va începe lungul periplu al poetului pe la

diferiți oameni politici ai vremii, cu scopul de a o ajuta pe Veronica să supraviețuiască din

punct de vedere financiar. Le fait divers este și incendiul care cuprinde Palatul administrativ

(scrisoarea din 17 ianuarie 1880). Relația Eminescu-Mite este descrisă romanțat și în romanul

lui Eugen Lovinescu-Mite44. „Prietenii știu că Eminescu îmi dă lecții de limba română;

venirea lui aici are deci cu totul alt caracter”. (p. 18). Însă, pe întreg parcursul romanului lui

Lovinescu, ca un leitmotiv întâlnim discrepanța dintre Mite, femeia rafinată, care-și făcuse din

poet un idol, un ideal poetic, iar pasiunea ei pentru Eminescu nu era cunoascută de către

nimeni, în timp ce poetul apare prezentat ca „...un declasat social; întreținut în mediul distins

al burgheziei intelectuale germane”(p. 60)

Dimesiunea perlocuționară45 a actului lingvistic este extrem de puternică și în scrisori,

eficacitatea actului discursiv traducându-se în dinamica comunicațională locutor/ interlocutor.

Iată, de exmplu, starea de spirit a poetului în urma citirii ultimei scrisori primite de la

Veronica, în care „draga și dulcea amică” îi reproșează că nu i-a scris: „Am simțit cu atât mai

amar cuvintele celei din urmă scrisori cu cât ești pe deplin în drept , cu cît mă simt mai

vinovat.”46 Cuvântul ce prevestește tragedia, durere și suferința, iar în final moartea apare ca

un leitmotiv în diverse corpusuri epistolare. Ne referim aici la corespondența Mihai

Eminescu-Veronica Micle, Dinu și Nelli Pillat

Sinuciderea Veronicăi Micle, la cinzeci de zile după moartea poetului, este în perfectă

concordanță cu motivul folcloric al împletirii dragostei prin moarte. Întâlnim acest aspect mai

ales în baladele populare, în care arborii îmbrățișați reprezintă simbolul întâlnirii

îndrăgostiților chiar și după moarte. De asemenea, această temă apare și în colinde, de

exemplu Mă luai, luai. Ne amintim de Filemon și Baucis, doi tineri îndrăgostiți, care i-au

cerut lui Zeus să-i transforme în doi arbori pentru a trăi mereu unul lângă celălalt.

Din scrisori aflăm că Eminescu, în ciuda veiții mizere pe care o ducea, exclude ideea

sinuciderii propriu-zise, considerată o probă de curaj de către Veronica, o formă de revoltă.

El alege o altă modalitate, simbolică, de sinucidere.-munca asiduă „Un bărbat care n-are

temperamentul necesar pentru a se sinucide, precum se vede că nu-l am eu, se distruge

40 22 martie 1880, p. 79. 41 Scrisoare numerotată 135, „Vinerea Patemelor”, 26 martie 1882. 42 Al doilea corpus epistolar, 31 august 1881, Iași, p. 239. 43 Primul corpus epistolar, p. 39. 44 Eugen Lovinescu-Mite, Bălăuca, Ediție îngrijită, prefațată și curriculum vitae de Teodor Vârgolici, București, Editura

100+1 Gramar, 1995. 45 Daniela Rovența -Frumușani, Analiza discursului. Ipoteze și ipostaze, București, Editura Tritonic, 2005 46 Op. Cit., 4 februarie 1880, p. 57




ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

530

lucrând...”(4 august, 1882)47 Veronica îi mărturisește în scrisoarea din august 1881 că: „...de

un an încoace mă cuget care ar fi moartea cea mai fără agonie”48. Iubirea thnataică a celor

doi este singura soluție pentru a ieși din solitudine și a fi împreună în moarte. Despre viața

erotică ca moarte vorbește și Denis de Rougement în încercarea de a face o nouă mitanaliză a

iubirii, în care occidentalul est dominat de o sete de nefericire, căci: „Nu s-au scris romane

decât despre iubirea fatală, adică despre iubirea amenințată și condamnată chiar de viață”49.

Concluzionând, putem spune că Eminescu a iubit enorm și a umplut Universul cu

dragostea lui, în timp ce Veronica a fost strivită de o dragoste mare. Iubirea lui Emin n-a fost

pământească, iar Veronica nu avea altă soluție pentru a atinge nemărginirea iubirii

eminesciene decât sinuciderea. A fost o iubire mare, cu urcușuri și coborâșuri, așa cum este și

viața, de altfel, un reper al sentimentelor curate și puternice, ce va dăinui peste timp. Și tocmai

de aceea, considerăm că cel mai potrivit ar fi, ca în loc de concluzie, să încheiem cu poezie lui

Adrian Păunescu, Dragostea de care se și moare...:

Nimic nu mă mai poate vindeca,

Oricâte clinici o să mai cutreier,

Eu sunt bolnav de amintirea ta

Și voi muri cu chipul tău în creier.

Nici nu mă scuz și nici nu mă explic,

Dar fac proces-verbal,ca să se știe,

Că n-am trădat și n-am mințit nimic,

Dovada este această maladie.

.....................................................................

Nimic nu ne mai poate vindeca,

De maladia fără de scăpare,

Cădem,și eu,și tu,de boala ta,

În dragostea de care se și moare.

Bibliografie:

a)Opere/ corespondențe ale autorului

Mihai Eminescu-Veronica Micle- Când te-am văzut, Verena…, Scrisori de dragoste,

(1998), Ediţie îngrijită de Simona Cioculescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească

Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit.Corespondenţă inedită Mihai Eminescu-

Veronica Micle (2000), Scrisori din arhiva familiei Garziella şi Vasile Grigorcea, Ediţie

îngrijită, transcriere,note şi prefaţă de Christian Zarifopol-Ilias, Bucureşti, Editura Polirom.`

Mihai Eminescu, Proză (2011), Pitești, Editura Paralela 45, Antume, schița „La

aniversară”, p. 73-79

b)Bibliografie critică:

47 Op. cit., p. 48 Op. cit., XXXII august 1881, p. 80. 49 Denis de Rougement, Iubirea și Occidentul, Traducere, note și indice de Ioana Cândea-Marinescu, Prefață de Virgil

Cândea, București, Editura Univers, 1987, p. 6.




ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

531

Antofi, Simona, De la discursul poetic la facerea literaturii: structure poetice românești în

diacronie (2010), Galați, Editura Europlus.

Antologie, Despre dragoste şi alte întâmplări (2008), Bucureşti, Editura Cotidianul

Antonesei, Liviu, Despre Iubire (2000), Iaşi, Editura Ars Longa

Barthes, Roland, Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit (2007),traducere din limba

franceză de Sorina Dănăilă, București, Editura Cartier.

Barthes, Roland, Romanul scriiturii. Antologie (1987), selecţie de texte şi traducere de

Adriana Babeţi şi Delia Şepeţean-Vasiliu, Bucureşti, Editura Univers.

Barthes, Roland, Plăcerea textului (1994), Traducere de Marian Papahagi, Postfaţă de Ion

Pop, Editura Echinox, Cluj

Baudrillard, Jean, Celălalt prin sine însuşi (1997), traducere de Ciprian Mihali, Cluj-Napoca,

Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă

Blanchot, Maurice, Spaţiul literar (1980), traducere şi prefaţă de Irina Mavrodin, Bucureşti,

Editura Univers

Blanchot, Maurice, Cartea care va să fie (2005), Traducere din limba franceză de Andreea

Vlădescu, Bucureşti, Biblioteca Naţională 31

Ciocârlie, Livius, Mari corespondenţe (1981), Bucureşti, Editura Cartea Românească

Codoban, Aurel, Amurgul iubirii. De la iubirea pasiune la comunicarea corporală (2004),

Cluj, Ed. Ide Design&Print

Codreanu, Theodor, EMINESCU-Dialectica stilului (1984), București, Editura Cartea

Cornea, Paul, Aproapele şi departele (1990), Bucureşti, Ed. Cartea Românească

Derșidan,Ioan, Catilinari și temperatori. Eminescu și Caragiale (2010), Cluj-Napoca, Ed.

Casa Cărții de Știință

Dicţionarul scriitorilor români (1998), Coordonare si revizie stiinţifică de Mircea Zaciu,

Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura FundaŃiei Culturale Române, Bucuresti

Dicţionar esenţial al scriitorilor români (2000), Coordonatori Mircea Zaciu, Marian

Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, Bucuresti

Erotographos 50+1, Scrisoarea de iubire, dragoste, amor (2010), Bucureşti, Ed. Ars Docendi

Eminescu & Caragiale-150- (2004), Volum îngrijit de Constantin M. Popa, Craiova, Editura

Aius Freidel, Nathalie, La Conquête de l’intime:public et privé dans la Correspondance de

Madame de Sévigné (2009), Paris, Ed. Honoré Champion

Freidel, Nathalie, La Conquête de l’intime:public et privé dans la Correspondance de

Madame de Sévigné (2009), Paris, Ed. Honoré Champion

Fromm, Erich, Arta de a iubi (1995), Bucureşti, Editura Anima

Genette, Gérard (1978), Figuri, Selecţie, traducere şi prefaţă de Angela Ion şi Irina Mavrodin,

Bucureşti, Editura Univers.

Girard, René, Minciuna romantică şi adevăr romanesc (1972), Bucureşti, Editura Univers

Glodeanu, Gheorghe, Avatarurile prozei lui Mihai Eminescu (2000), București, Editura

Libra

Glodeanu, Gheorghe, Poezie și poetică (2010), Iași, Editura TipoMoldova

Georgescu, Nicolae, Cu Veronica prin Infern. Cartea regăsirilor. Cartea despărțirilor

(2008), Iași, Editura Princeps Edit

E Lanson, Gustave, Choix de lettres du XVIIe siècle (1979), Quatrième édition augmentée,

Paris, Librairie Hachette. Editura Princeps Edit,




ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

532

Mainguenau, Dominique (2008), Lingvistică pentru textul literar, Traducere de Ioana-Crina

Coroi şi Nicoleta Loredana Moroşan, Studiu introductiv de Mihaela Mîrţu, Iaşi, Institutul

European.

Marino, Adrian, Dicţionar de idei literare (1973), Bucureşti, Editura Eminescu

Marmin Michel, Palet, Laurent, Chronique de la correspondence (2006), Paris, Ed.

Chroniques

Micle, Maria, Mărci ale exprimării reverențioase (2007), În Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (serie nouă). Secţiunea IIIe Lingvistică”, tomul LIII , Iaşi,

Ed. Imprimeria Universităţii „A. I. Cuza”

Milea, Doinița, Forme ale ficțiunii narative. Epistolarul. Fantasticul. Istoricul (2002),

Galați, Editura Alma

Minar, Octav, Simfonie venețiană. Romanul unei mari iubiri: Eminescu-Veronica (1991), .

Munteanu, Cornel, Pamfletul ca discurs literar (1999), București, Editura Minerva

Munteanu, Cornel, Eminescu. Polimorfismul operei (2012), Krakow

Munteanu, Cornel, Note de curs. EMINESCU (2013), Petrova, Editura Țara Maramureșului

Nastasă, Lucian, Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor

literari (1864-1948), (2010), Cluj-Napoca, Editura Limes

Negrici, Eugen, Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelităţii (2014), Bucureşti,

Editura Cartea românescă

Nițu, George, Pamfletul în literatura română (1994), București, Editura de Vest.

Ortega Y Gasset, Jose, Studii despre iubire (2001), Bucureşti, Editura Humanitas

Pârvulescu, Ioana, În intimitatea secolului 19 (2005), București, Editura Humanitas

Podaru, Aurel; Genul epistolar în literatura română, Carnetele de la Beclean, 9, (2009),

Beclean, Editura Clubul Saeculum.

Pop, Augustin Z.N., Mărturii..Eminescu-Veronica Micle (1967), București, Editura

Tineretului

Rougemont, Denis de, Iubirea şi Occidentul (1987), trad.de Ioana Candea-Marinescu,

Bucureşti, Ed. Univers

Rovenţa-Frumuşani, Daniela, Analiza discursului. Ipoteze şi ipostaze (2004), Bucureşti,

Editura Tritonic.

Săndulescu, Al., Literatura epistolară (1972), Bucureşti, Editura Minerva

Sitar Tăut, Daniela, Estetica donjuanismului. O analiză a fenomenului autohton (2007),

Iaşi, Editura Princeps Edit

Ștefanelli, Teodor; Sbierea, Radu; Isopescu, Samoil, Amintiri despre Eminescu (1996),

Craiova, Editura „Scrisul românesc

Tinayre, Marcelle, Istoria iubirii (1992), Bucureşti, Casa de editură şi presă „Viaţa

Românească

Tomoiagă, Mirela, O poetică a corespondenţei intime în literatura secolului al XX-lea

(2012), Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă

Ursa Mihaela, Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă (2012), Editura Cartea

Românească

Vallière, Clément, Vico, Gabrie,. La correspondence privée (2009), Paris, Ed. Maxi-Livres

Vârgolici, Niculina, Redactare şi corespondenţă (2012), Bucureşti, Ed. Universităţii

București

Verghy, Marg. Miller’; Săndulescu, Ecaterina, Evoluția scrisului feminin în România

(1935), București, Editura Bucovina.

Reviste literare




ISBN: 978-606-8624-16-7

Section: Literature

533

Colecţia Nord Literar, anul XIII, nr. 5 (144), mai 2015-articol scris de Gheorghe Glodeanu

”Despre condiţia universitarilor I”, p. 3

Colecţia Nord Literar, anul XIII, nr.. 6 (145), iunie 2015, articol scris de Gheorghe Glodeanu,

”Despre condiţia universitarilor II”, p. 3

Manuscriptum 4/ 1978 (33), anul IX, Revistă Trimestrială editată de Muzeul Literaturii

Române

Date post:	02-Sep-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	16 times
Download:	0 times

LOVE CORRESPONDENCE - MIHAI EMINESCU, VERONICA MICLE 04 64.pdf · începând de la Platon (cele 13...

Documents